mijl res[1]

1

Categorii de mijloace şi resurse (surse de provenienţă) (clasificarea şi definirea acestora)

MIJLOACE→ACTIV RESURSE→PASIV Mijloace imobilizate (imobilizări) Resurse proprii 1. Imobilizări necorporale 7. Capitaluri proprii 2. Imobilizări corporale 3. Imobilizări financiare Mijloace circulante Resurse străine (Datorii) 4. Mijloace circulante materiale (stocuri) 8. Resurse străine - credite 5. Mijloace circulante în decontare (creanţe) 9. Resurse străine - angajamente 6. Mijloace circulante financiare (de trezorerie)

Imobilizările sunt bunuri şi valori pe care entităţile îşi propun să le deţină şi să le

exploateze pe termen lung (mai mare de un an) cu scopul generării beneficiilor economice. Se caracterizează prin faptul că nu se consumă la prima utilizare. Valoarea acestora se recuperează, în general, pe calea amortizării.

1. Imobilizări necorporale sunt valori şi drepturi deţinute de unitatea patrimonială pe termen

lung şi care nu au o formă fizică, concretă: nu sunt tangibile. Normele contabile le definesc ca fiind valorile identificabile, nemonetare, fără suport material şi deţinute pentru utilizare în procesul de producţie, furnizare de bunuri sau servicii, pentru a fi închiriate terţilor sau pentru scopuri administrative. Imobilizările necorporale cuprind:

1.1. Concesiuni, brevete, licenţe, mărci comerciale şi alte drepturi şi valori asimilate. Se cuprinde aici valoarea bunurilor sau drepturilor dobândite de unitatea patrimonială şi pe care le va exploata pe termen lung, conform contractelor încheiate. Se amortizează conform legislaţiei în vigoare, de regulă, pe durata lor de exploatare.

Concesiunea este contractul prin care o parte numită concedent cedează, contra plată, unei alte părţi numită concesionar, pe o perioadă determinată dreptul de exploatare a unor bunuri sau de exercitare a unor activităţi. Drepturi similare concesiunii sunt închirierea şi locaţia de gestiune.

Brevetul este un titlu eliberat de o instituţie de stat competentă, prin care se confirmă caracterul de invenţie al obiectului său şi oferă inventatorului o serie de drepturi, principalul fiind dreptul exclusiv de a utiliza invenţia.

Licenţa este un contract prin care posesorul unui brevet de invenţie cedează altei persoane fizice, juridice sau chiar statului dreptul de a utiliza total sau parţial, în schimbul unei sume de bani, brevetul său.

Alte drepturi similare brevetului sunt know-how1, mărci de fabrică, mărci de comerţ, drepturi de proprietate industrială şi intelectuală (drepturi de autor, drepturi de traducător etc.).

Concesiunea se amortizează pe durată stabilită, conform contractului, iar brevetul şi alte drepturi, pe durata prevăzută utilizării lor.

1.2. Fondul comercial reprezintă partea din fondul de comerţ care nu se regăseşte în celelalte elemente de patrimoniu, dar care concură la menţinerea şi dezvoltarea potenţialului unităţii, cum sunt: clientela, vadul comercial, reputaţia şi alte elemente necorporale. Din punct de vedere contabil, acesta se determină ca diferenţă între valoarea reală recunoscută de părţi în cadrul tranzacţiilor directe şi valoarea înregistrată în contabilitate pentru bunurile identificabile care au făcut obiectul tranzacţiei.

1.3. Alte imobilizări necorporale. Se încadrează aici programele informatice create de unitate sau achiziţionate de la terţi, pentru nevoile de utilizare proprii. Deşi memorate pe suporturi materiale, partea esenţială se referă la prestaţia intelectuală de esenţă necorporală, protejată sub forma unui drept de proprietate intelectuală.

1 Know-how este un termen preluat din limba engleză, care desemnează cunoştinţe specifice, deţinute de o persoană fizică sau de o întreprindere, asupra unui produs sau procedeu de fabricaţie, adesea obţinute prin lucrări de cercetare şi de dezvoltare importante şi costisitoare. În practică know-how-ul poate consta în informaţii concrete despre procedeele de combinare a unor substanţe şi materiale pentru obţinerea unui produs finit.

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com

http://www.pdffactory.com

2

1.4. Imobilizări necorporale în curs sunt imobilizările care nu au fost încă terminate şi date în funcţiune.

Se asimilează imobilizărilor necorporale două categorii de cheltuieli care trebuie repartizate pe mai multe perioade (includerea lor în această categorie are drept scop etalarea pe mai multe exerciţii financiare):

1.5. Cheltuielile de constituire reprezintă cheltuielile cauzate de înfiinţarea întreprinderilor sau dezvoltarea acestora prin modificarea semnificativă a dimensiunilor ori activităţilor acestora: taxe şi alte cheltuieli de înscriere şi înmatriculare, cheltuieli privind emiterea de acţiuni şi obligaţiuni, cheltuieli de prospectare a pieţei şi de publicitate şi alte cheltuieli de această natură legate de înfiinţarea sau modificarea activităţii entităţii. Valoarea lor se recuperează prin mecanismul amortizării în cadrul unei perioade de maximum 5 ani.

1.6. Cheltuielile de dezvoltare cuprind cheltuielile generate de aplicarea rezultatelor cercetării sau a altor cunoştinţe, în scopul realizării de produse sau servicii noi sau îmbunătăţite substanţial, care se materializează în proiecte individuale pentru care se poate calcula un cost distinct, recuperabil prin amortizare (de regulă, pe perioada contractului sau pe durata de utilizare, care poate depăşi 5 ani).

2. Imobilizări corporale sunt bunuri concrete aflate în proprietatea unităţii patrimoniale şi

deţinute sau exploatate pe termen lung. Se încadrează aici: 2.1. Terenurile, inclusiv amenajările de terenuri (investiţiile efectuate pentru amenajarea

lacurilor, bălţilor, iazurilor şi alte lucrări similare). Terenurile nu se amortizează (de regulă), în timp ce amenajările de terenuri sunt supuse amortizării.

2.2. Construcţii, instalaţii tehnice, mijloace de transport, animale şi plantaţii, mobilier, aparatură birotică, echipamante de protecţie a valorilor umane şi materiale şi alte active corporale sunt bunuri sau complexe de bunuri care:

- sunt deţinute de o entitate pentru a fi utilizate în producţia de bunuri sau prestarea de servicii, pentru a fi închiriate terţilor sau pentru a fi folosite în scopuri administrative;

- sunt utilizate pe parcursul unei perioade mai mari de un an. Specific imobilizărilor corporale (mai puţin terenurilor) este faptul că se amortizează (ca şi alte

imobilizări), pe baza unui plan de amortizare, de la data punerii în funcţiune a acestora şi până la recuperarea integrală a valorii lor de intrare, conform duratelor de utilizare economică şi condiţiilor de utilizare.

2.3. Imobilizări corporale în curs reprezintă investiţiile neterminate efectuate cu forţe proprii ori bunurile de natura imobilizărilor corporale achiziţionate, dar care nu au fost încă puse în funcţiune definitiv.

3. Imobilizări financiare sunt titluri, valori sau alte drepturi de natură financiară deţinute pe

termen lung sau care au scadenţa la termene de peste un an (rezultate ca urmare a împrumuturilor acordate). Acestea cuprind:

3.1. Acţiuni deţinute la entităţile afiliate sunt formate din acţiuni şi/sau părţi sociale deţinute pe termen lung şi care permit exercitarea unui control sau a unei influenţe notabile asupra societăţii emitente. Entităţile afiliate sunt cele cu care o firmă are anumite legături de participaţii.

3.2. Imobilizările financiare sub formă de interese de participare, titluri puse în echivalenţă şi alte titluri imobilizate reprezintă acţiuni, obligaţiuni sau alte titluri de valoare pe care întreprinderea le deţine pe termen lung, în scopul realizării de profituri sau în alte scopuri şi care nu-i permit intervenţia în gestiunea societăţii emitente.

3.3. Creanţele imobilizate sunt drepturile unităţii de a cere altor persoane să-i plătească sume de bani, ca urmare a împrumuturilor acordate sau să-i presteze servicii ori să-i livreze bunuri şi a căror scadenţă este mai îndepărtată (la un termen mai mare de un an). Se cuprind aici şi garanţiile depuse de unitatea patrimonială la terţi, care constau în sume de bani vărsate în vederea garantării bunei execuţii a unor obligaţii.

Mijloacele circulante sunt bunuri şi valori care rămân în cadrul entităţii pe termen

scurt, de până la un an, participând, de regulă, la un singur ciclu de producţie (chiar dacă acesta depăşeşte anul).



3

4. Mijloacele circulante materiale (stocurile) reprezintă bunuri destinate utilizării în procesul

de producţie sau vânzării în aceeaşi stare şi care participă, de regulă, la un singur ciclu de producţie. 4.1. Materiile prime sunt bunuri care se consumă la prima utilizare, participă direct la obţinerea

produsului finit şi se regăsesc în acesta, integral sau parţial, în forma iniţială sau transformate. 4.2. Materialele consumabile participă sau ajută la procesul de fabricaţie, se consumă şi ele la

prima utilizare şi, de regulă, nu se regăsesc în produsul finit (materiale auxiliare, combustibili, materiale pentru ambalat, piese de schimb, seminţe şi materiale de plantat, furaje, alte materiale consumabile).

4.3. Materialele de natura obiectelor de inventar reprezintă bunurile care nu îndeplinesc toate condiţiile necesare pentru a fi considerate imobilizări corporale, precum şi bunurile asimilate acestora (echipamentul de protecţie, echipamentul de lucru etc.).

4.4. Stocuri în curs de aprovizionare. Apar situaţii în care întreprinderea a cumpărat stocuri, pentru care s-au transferat riscurile şi beneficiile aferente, dar care, la finele perioadei de raportare, sunt în curs de aprovizionare.

4.5. Producţia în curs de execuţie este producţia care nu a parcurs toate fazele procesului de fabricaţie, urmând să fie supusă în continuare unor prelucrări. Intră aici şi produsele nesupuse probelor şi recepţiei tehnice sau necompletate în întregime.

4.6. Semifabricatele sunt produse care au parcurs doar o parte din fazele procesului de fabricaţie, sunt recepţionate ca atare (pe bază de documente justificative) şi sunt destinate fie vânzării ca atare, fie utilizării în continuare în altă fază a procesului de producţie.

4.7. Produsele finite sunt bunuri care au parcurs toate fazele procesului de fabricaţie şi nu mai au nevoie de prelucrări ulterioare în cadrul unităţii, sunt corespunzătoare din punct de vedere calitativ şi au fost recepţionate la magazia de produse pe bază de documente justificative.

4.8. Produsele reziduale se compun din rebuturi, deşeuri, materiale recuperabile şi refolosibile. 4.9. Stocuri aflate la terţi. Apar situaţii în care întreprinderea este proprietara unor elemente de

stoc dar aceste bunuri nu se află în depozitele proprii ci la alte persoane fizice sau juridice, în vederea păstrării, prelucrării, vânzării etc. Aceste stocuri aparţin întreprinderii dar fizic se găsesc la terţi sau sunt în curs de aprovizionare.

4.10. Animale şi păsări, respectiv animalele născute şi cele tinere de orice fel (viţei, miei, purcei, mînji şi altele), animalele şi păsările la îngrăşat, coloniile de albine, animalele pentru producţie (lînă, lapte etc).

4.11. Mărfurile sunt bunuri cumpărate pentru a fi vândute în aceeaşi stare sau după transformări neesenţiale. Sunt considerate mărfuri şi produsele predate spre vânzare magazinelor proprii.

4.12. Ambalaje. În această categorie se încadrează bunurile destinate protecţiei, transportului, prezentării altor bunuri şi care circulă în regim de restituire, adică sunt refolosibile şi pot fi păstrate de terţi, cu obligaţia restituirii lor.

5. Mijloacele circulante în decontare (creanţele) sunt drepturile exprimate în bani pe care le

are unitatea patrimonială asupra altor persoane şi care îi permit acesteia să ceară plata unor sume de bani sau livrarea de bunuri ori servicii.

5.1. Clienţi. În această structură se regăsesc drepturile întreprinderii de a cere clienţilor să-i plătească sumele aferente bunurilor livrate, serviciilor prestate sau lucrărilor executate acestora. Creanţele din această categorie se înregistrează, de regulă, pe baza facturii. Se consemnează aici doar creanţele rezultate din vânzări de bunuri sau servicii care fac obiectul activităţii de bază a întreprinderii (creanţe de exploatare).

5.2. Clienţi incerţi sau în litigiu. Atunci când întreprinderea nu mai are certitudinea că va încasa sumele pe care i le datorează unii clienţi, creanţa faţă de aceştia se consideră depreciată şi se separă în această structură distinctă.

5.3. Efectele de primit de la clienţi sunt creanţele faţă de clienţii cărora li s-a acordat un termen de plată mai îndepărtat. Pentru înregistrarea creanţei în această structură, înţelegerea dintre întreprindere şi client trebuie să fie consemnată într-un document distinct: efectul de comerţ (cambie sau bilet la ordin). Efectul comercial este un înscris prin care o persoană (tras) se angajează ca, la o



4

scadenţă dată, să achite o sumă de bani unei alte persoane (beneficiar), eventual la ordinul unei a treia persoane (trăgător).

5.4. Clienţi – facturi de întocmit reprezintă creanţa rezultată în urma livrării de bunuri pentru care nu s-a întocmit încă factura. Situaţia trebuie să rămînă excepţională şi documentul care se va emite la vânzare este avizul de însoţire. Factura trebuie întocmită, în mod obligatoriu, în termen de cinci zile de la data livrării, moment în care creanţa aceasta se transferă la postul Clienţi.

5.5. Furnizori – debitori. În această structură se consemnează creanţele faţă de furnizori rezultate, de exemplu, din avansurile plătite acestora.

5.6. Avansuri acordate personalului reprezintă dreptul unităţii patrimoniale ca, la sfîrşitul lunii, să reţină din sumele totale datorate angajaţilor pentru munca depusă în cursul lunii, sumele plătite deja ca avans (sau chenzina I).

5.7. Alte creanţe faţă de personal cuprind alte drepturi ale unităţii faţă de angajaţi rezultate, de exemplu, din vânzări de bunuri sau prestări de servicii către aceştia, din imputaţii făcute acestora, chirii, avansuri nejustificate, sporuri şi adosuri necuvenite etc.

5.8. Alte creanţe sociale sunt creanţe faţă de bugetul asigurărilor sociale. 5.9. Taxa pe valoarea adăugată (TVA) deductibilă2 este dreptul unităţii ca, la sfârşitul lunii, să

reţină taxa aferentă cumpărărilor (sau deductibilă), din taxa aferentă vânzărilor (sau colectată), în vederea stabilirii obligaţiei de plată faţă de bugetul statului.

5.10. TVA de recuperat reprezintă diferenţa, calculată la sfîrşitul lunii, dintre taxa deductibilă, mai mare, şi taxa colectată, mai mică.

5.11. Subvenţii. În această structură se înregistrează dreptul unităţii rezultat din angajamentul altei persoane de a-i oferi sume de bani sau bunuri, cu titlu gratuit.

5.12. Decontări cu acţionarii/asociaţii privind capitalul. La înfiinţarea societăţilor comerciale, asociaţii sau acţionarii îşi iau angajamentul de a pune la dispoziţia acesteia aporturi în bani sau în natură. Până la vărsarea efectivă a acestor aporturi, societatea comercială are dreptul de a cere asociaţilor sau acţionarilor să facă vărsămintele respective, drept care se regăseşte ca o creanţă asupra acestora.

5.13. Debitori diverşi. Aici se înregistrează creanţele în afara exploatării, adică cele rezultate din operaţiuni mai puţin obişnuite cum ar fi vânzarea de imobilizări sau dreptul da a primi despăgubiri de la alte persoane etc.

6. Mijloacele circulante de trezorerie (financiare) sunt formate din elemente de natură financiară pe care întreprinderea le deţine pe termen scurt:

6.1. Investiţii financiare pe termen scurt sunt titluri de valoare (acţiuni, obligaţiuni, certificate de trezorerie, alte titluri) deţinute în vederea realizării de profituri pe termen scurt.

6.2. Cecuri de încasat. Se încadrează aici cecurile primite de întreprindere şi pe care le-a depus la bancă, în vederea transformării lor în bani.

2 Înţelegerea conţinutului TVA şi a modului de funcţionare a structurilor contabile folosite pentru reflectarea ei presupune precizarea, mai întâi, a conţinutului categoriei de valoare adăugată. Astfel, valoarea adăugată reprezintă valoarea nou creată de întreprindere în urma ciclului de producţie. În analiza financiară, ea este definită ca diferenţa dintre producţia exerciţiului şi marja comercială, pe de o parte, şi consumul intermediar, pe de altă parte. În reglementările specifice TVA, se precizează că, în vederea calculului taxei, valoarea adăugată este echivalentă cu diferenţa dintre vânzările şi cumpărările din acelaşi stadiu al circuitului economic. Pe baza definiţiei date valorii adăugate, mecanismul TVA poate fi pus în evidenţă astfel (atunci când cota de TVA este de 24%):

Valoarea adăugată = Vânzări - Cumpărări 24% din valoarea adăugată = 24% din vânzări - 24% din cumpărări

TVA de plată = taxa colectată - taxa deductibilă datorie faţă de buget datorie creanţă

Dacă taxa deductibilă este mai mare decât taxa colectată (din cauză că vânzările sunt mai mici decât cumpărările ori vânzările se fac la export, unde taxa colectată este zero), atunci creanţa este mai mare decât datoria şi diferenţa dintre ele este o creanţă: TVA de recuperat. În România, s-a optat pentru acest mod indirect de a calcula TVA în primul rând pentru că s-a urmărit introducerea unui mecanism asemănător cu cel din majoritatea ţărilor U.E. şi apoi pentru că este mai comod şi informaţiile necesare vin direct din documentele care justifică vânzările şi, respectiv, cumpărările. Astfel, mai întâi se determină taxa colectată (sau taxa aferentă vânzărilor) şi taxa deductibilă (sau taxa aferentă cumpărărilor), pe baza documentelor justificative şi apoi, prin diferenţă, se stabileşte la sfârşitul lunii, TVA de plată sau, dacă taxa deductibilă este mai mare decât taxa colectată, TVA de recuperat.



5

6.3. Efecte de încasat sunt efectele de comerţ ajunse la scadenţă şi pe care unitatea patrimonială le trimite la bancă pentru ca aceasta să se ocupe de transformarea lor în bani.

6.4. Efecte remise spre scontare sunt efectele de comerţ neajunse la scadenţă şi pe care unitatea patrimonială doreşte să le transforme în bani. Operaţiunea este posibilă prin scontarea acestora pe lângă o bancă. Operaţiunea este de fapt un transfer către bancă a dreptului de a încasa la scadenţă suma trecută în efectul de comerţ.

6.5. Conturi la bănci în lei. Această structură reflectă disponibilul pe care unitatea patrimonială îl are la bănci în lei.

6.6. Conturi la bănci în valută. Intră aici disponibilul pe care unitatea patrimonială îl are la bănci în valută.

6.7. Dobânzi de încasat: dreptul de a primi dobânzi de la bănci sau de la alte persoane fizice sau juridice.

6.8. Casa în lei şi în valută. Este vorba despre numerarul (lei sau valută) de care unitatea patrimonială dispune în casierie.

6.9. Alte valori: timbre fiscale şi poştale, bilete de tratament şi odihnă, tichete şi bilete de călătorie, tichete de masă, alte valori.

6.10 Acreditive în lei şi în valută. Acreditivele sunt conturi deschise la bănci pentru o operaţiune specifică şi din care nu se pot face plăţi decât pe destinaţia pentru care au fost deschise şi atunci când se îndeplinesc anumite condiţii.

6.11 Avansuri de trezorerie. Sunt sumele avansate unor angajaţi pentru a face plăţi în numele întreprinderii.

Resursele proprii sunt capitalurile puse la dispoziţia unităţii patrimoniale de către asociaţi, acţionari, de unitatea însăşi sau de alte persoane şi pentru care nu există obligaţia de rambursare la o scadenţă determinată.

7. Resursele proprii se pot concretiza în orice categorie de mijloace: 7.1. Capitalul social este valoarea nominală a aportului acţionarilor sau asociaţilor unei societăţi

comerciale. Toate acţiunile sau părţile sociale emise de societăţile comerciale au în mod obligatoriu aceeaşi valoare nominală, indiferent de momentul în care au fost emise şi indiferent de valoarea lor reală la un moment dat. Acesta se constituie la înfiinţarea unei firme, fiind o condiţie a existenţei şi funcţionării acesteia. Capitalul social se diferenţiază în capital subscris nevărsat (capitalul pe care proprietarii întreprinderii s-au angajat să-l pună la dispoziţia întreprinderii) şi capital subscris vărsat (partea din capitalul subscris care a fost, fizic, depusă de proprietari la dispoziţia întreprinderii).

7.2. Primele legate de capital reprezintă diferenţa între valoarea de emisiune (preţul de vânzare) a acţiunilor sau părţilor sociale emise şi valoarea lor nominală. Se încadrează aici: primele de emisiune, primele de fuziune-divizare, primele de aport şi primele de conversie a obligaţiunilor în acţiuni.

7.3. Rezerve. Se încadrează aici profiturile realizate de întreprindere în exerciţiile precedente şi care au rămas la dispoziţia acesteia pe termen lung, ca urmare a unei decizii de repartizare luate de adunarea generală a acţionarilor sau asociaţilor (A.G.A.). Următoarele categorii de rezerve sunt prevăzute în normele româneşti: - rezerve legale constituite anual din profitul brut (5% din acesta), până când nivelul lor atinge

20% din capitalul social vărsat; - rezerve statutare sau contractuale, constituite din profitul net pe baza prevederilor din statutul

societăţii; - alte rezerve, constituite tot din profitul net pe baza hotărîrii A.G.A; - rezerve reprezentând surplusul realizat din rezerve din reevaluare, care se constituie atunci

când activele reevaluate sunt cedate sau atunci când rezervele din reevaluare sunt realizate, adică pe măsura amortizării.

7.4 Rezultatul reportat este rezultat din exerciţiile precedente dar pentru care A.G.A. nu a luat încă o decizie de repartizare.



6

Resursele străine sunt capitalurile puse la dispoziţia unităţii patrimoniale de către terţi (furnizori, clienţi, personal, bănci şi alte instituţii financiare, stat, alte persoane fizice sau juridice) şi pentru care există o obligaţie certă de rambursare la o scadenţă determinată.

8. Resursele străine în credite sunt resursele provenite de la bănci şi alte instituţii financiare şi

a căror caracteristică este că sunt purtătoare de dobândă: 8.1. Împrumuturi din emisiune de obligaţiuni. Obligaţiunile se emit de o entitate atunci când

aceasta are nevoie de resurse, de regulă pe termen lung. În schimbul sumelor primite în urma emisiunii de obligaţiuni, întreprinderea se angajează să plătească dobânzi şi să ramburseze, la scadenţă, împrumutul.

8.2. Credite bancare pe termen lung sunt sumele primite de unitate de la bănci pe termen lung (peste 1 an).

8.3. Datorii ce privesc imobilizările financiare sunt datoriile faţă de persoanele juridice ce deţin participaţii în capitalul unităţii.

8.4. Alte împrumuturi şi datorii asimilate. În această categorie se încadrează concesiunile preluate, imobilizările corporale primite în leasing financiar, sumele încasate reprezentând alte împrumuturi şi datorii asimilate (garanţii primite, depozite etc.).

8.5. Dobânzi aferente împrumuturilor şi datoriilor asimilate sunt dobânzile datorate, aferente creditelor bancare pe termen lung, datoriilor ce privesc imobilizările financiare, precum şi celor aferente altor împrumuturi şi datorii asimilate.

8.6. Decontări între entităţile afiliate cuprind sumele virate, bunurile livrate, dividendele aferente investiţiilor pe termen scurt şi cele aferente participaţiilor, precum şi dobânzile aferente împrumuturilor acordate altor unităţi din cadrul grupului sau afiliate.

8.7. Decontări privind interesele de participare reflectă sumele virate altor unităţi legate prin interese de participare, precum şi dobînzile aferente împrumuturilor acordate acestor unităţi.

8.8. Sume datorate asociaţilor sunt sumele depuse de asociaţi, dobânzile aferente acestor sume, precum şi dividendele lăsate în contul curent al asociaţilor.

8.9. Credite bancare pe termen scurt sunt sumele primite de unitate de la bănci pe termen scurt (până într-un an).

8.10. Credite de cont curent. În această categorie se încadrează plăţile pe care banca le face în numele întreprinderii, peste sumele de care aceasta dispune în cont. Acest credit este de regulă pe termen foarte scurt şi mai scump (cu o dobândă mai mare).

9. Resursele străine în angajamente sunt resursele provenite de la terţi şi care, de regulă, nu

sunt purtătoare de dobândă: 9.1. Furnizori. În această structură intră datoriile faţă de furnizorii de exploatare, adică cei de la

care se cumpără bunuri şi servicii curente (stocuri, energie, apă, servicii de telecomunicaţii etc.). Pentru ca datoria să fie înregistrată aici este obligatorie justificarea ei pe bază de factură.

9.2. Furnizori de imobilizări. Datoriile rezultate din achiziţia de imobilizări corporale şi necorporale se evidenţiază separat tocmai datorită caracterului lor mai puţin curent.

9.3. Efectele de plătit şi efectele de plătit pentru imobilizări sunt datoriile faţă de furnizori pentru care documentul justificativ este efectul de comerţ (cambie sau bilet la ordin).

9.4. Furnizori – facturi nesosite. Se consemnează aici datoriile din achiziţii de bunuri pentru care nu au ajuns încă facturile. La sosirea acestora, datoria se transferă la structura Furnizori sau Furnizori de imobilizări.

9.5. Clienţi – creditori. Intră aici datoriile faţă de clienţi rezultate, de exemplu, din avansurile în bani primite de la aceştia.

9.6. Personal – salarii datorate reflectă obligaţiile întreprinderii de a plăti angajaţilor contravaloarea muncii prestate de aceştia. Această obligaţie se înregistrează la sfîrşitul lunii, pe baza statelor de salarii.

9.7. Ajutoare materiale datorate. Se reflectă aici obligaţia pe care şi-o asumă întreprinderea de a acorda angajaţilor ajutoare de boală pentru incapacitate temporară de muncă, pentru îngrijirea copiilor, ajutoare de deces şi alte ajutoare materiale.



7

9.8. Participarea personalului la profit reprezintă angajamentul luat de întreprindere, în urma hotărîrii A.G.A., de a plăti angajaţilor părţi din profitul anului precedent.

9.9. Drepturi de personal neridicate. După înregistrarea datoriei întreprinderii faţă de angajaţi în legătură cu salariile, datorie consemnată în statul de salarii, sumele datorate trebuie plătite în trei zile; după acest termen, sumele neplătite se virează, în principiu, la bancă şi trebuie evidenţiate separat, în această structură distinctă de datorii.

9.10. Reţineri din salarii datorate terţilor. Atunci când angajaţii au datorii faţă de terţe persoane, unitatea patrimonială poate reţine din salariu sumele respective pentru a le vira persoanelor în drept. Datoria rămîne înregistrată în contabilitate până la virarea sumei către persoana pentru care s-a reţinut.

9.11. Alte datorii faţă de personal reflectă obligaţii ale întreprinderii faţă de angajaţi, altele decât cele consemnate în structurile anterioare (garanţii gestionare, indemnizaţii pentru concediile de odihnă neefectuate etc.).

9.12. Contribuţiile sociale ale unităţii. Atunci când unitatea angajează personal, pe lângă sumele datorate ca salarii, este obligată să plătească şi următoarele contribuţii sociale:

- contribuţia la asigurările sociale. Cotele de contribuţii la asigurări sociale sunt diferenţiate în funcţie de condiţiile de muncă:

• condiţii normale: 20,8%; • condiţii deosebite: 25,8%; • condiţii speciale: 30,8%.

- contribuţia pentru asigurările sociale de sănătate de 5,2%; - contribuţia pentru ajutorul de şomaj de 0,5%; - contribuţia pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate de 0,85%; - contribuţia de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale variază între 0,15%

şi 0,85% în funcţie de activitatea desfăşuarată; - contribuţia datorată de angajator la fondul de garantare a creanţelor salariale 0,25%; - comisionul inspectoratului teritorial de muncă de 0,75% sau de 0,25%.

9.13. Contribuţiile sociale ale angajaţilor. Din salariul brut înregistrat de unitate, salariaţii vor fi plătiţi numai după ce se vor reţine, printre altele, şi contribuţiile lor sociale:

- contribuţia personalului pentru asigurările sociale de 10,5%; - contribuţia angajaţilor pentru asigurările sociale de sănătate de 5,5%; - contribuţia personalului la fondul de şomaj de 0,5%.

9.14. Alte datorii sociale. 9.15. Impozitul pe profit/ venit este o obligaţie faţă de bugetul statului stabilită atunci când

întreprinderile înregistrează profit fiscal. Rezultatul fiscal (profit sau pierdere) este egal cu diferenţa dintre veniturile totale şi cheltuielile totale la care se adaugă cheltuielile nedeductibile şi din care se deduc sumele neimpozabile.

9.16. TVA de plată este diferenţa dintre taxa colectată, mai mare, şi taxa deductibilă, mai mică, calculată la sfîrşitul lunii, cu ocazia întocmirii decontului de TVA.

9.17. TVA colectată este taxa aferentă vânzărilor, adică cea înscrisă în facturi sau în alte documente justificative care atestă vânzarea. Poate fi definită ca obligaţie a întreprinderii ca, la orice vânzare, să adauge 24% la preţul de vânzare fără TVA.

9.18. Impozitul pe venituri de natura salariilor este suma reţinută de unitatea patrimonială din salariile angajaţilor şi pe care urmează să o vireze statului. Unităţile patrimoniale nu sunt decât intermediari între salariaţi şi stat. Acest impozit este o componentă a impozitului pe venitul global.

9.19. Alte impozite, taxe şi vărsăminte asimilate. Se încadrează aici obligaţii precum: impozitele pe clădiri, pe terenuri, pe dividende, accizele, taxele vamale etc.

9.20. Fondurile speciale- taxe şi vărsăminte asimilate se concretizează în viramente pentru fondurile speciale, printre care putem enumera: fondul pentru modernizarea punctelor de trecere a frontierei, fondul pentru sănătate publică, fondul pentru mediu, fondul cultural naţional, fondul cinematografic, fondul naţional de solodaritate etc.

9.21. Alte datorii faţă de bugetul statului. Se cuprind aici valoarea despăgubirilor, amenzilor, penalităţilor datorate bugetului.

9.22. Dividendele de plată reprezintă obligaţia întreprinderii de a plăti acţionarilor/ asociaţilor părţile din profit stabilite de A.G.A.



8

9.23. Creditori diverşi. Aici se regăsesc datorii altele decât cele curente; de regulă ele rezultă din operaţiuni excepţionale.

9.24. Provizioanele sunt resurse constituite pe seama cheltuielilor în vederea acoperirii efectelor nefavorabile viitoare probabile ale unor evenimente trecute sau prezente. Se constituie astfel de provizioane pentru: litigii, garanţii acordate clienţilor, pentru restructurare, pentru dezafectarea imobilizărilor corporale, pentru pensii etc.

Definiţiile prezentate mai sus sunt valabile pentru categoriile de mijloace şi resurse privite ca

elemente care există la un moment dat, ca “stocuri” la momentul respectiv. Însă, în cadrul unităţii patrimoniale mijloacele şi resursele sunt supuse unor transformări mai mari sau mai mici şi care le fac să dispară sau să-şi schimbe forma sau conţinutul.

Dacă privim mijloacele aflate în transformare, putem defini o nouă categorie contabilă, cea de cheltuieli care desemnează sumele ori valorile plătite sau de plătit în cursul unei perioade ca eforturi concretizate în: consumuri de materii prime, materiale şi alte bunuri care dispar în urma procesului de producţie servicii, salarii şi contribuţii sociale, amortizări etc. Pe lângă cheltuieli ca eforturi, se definesc imediat şi veniturile, ca efecte ale eforturilor făcute de întreprindere. Veniturile reprezintă resurse reproduse şi care aparţin unităţii, consemnate în urma vânzării de bunuri sau prestării de servicii, precum şi atunci când unitatea obţine bunuri din producţia proprie.

Clasificarea veniturilor şi cheltuielilor se poate face în funcţie de natura acestora în: - cheltuieli şi venituri de exploatare, adică acelea care corespund activităţii curente, obişnuite a

unităţii: cheltuieli cu materii prime, cu salarii, cu servicii, venituri din vânzarea producţiei etc.; - cheltuieli şi venituri financiare, care rezultă din activitatea de natură financiară (dobânzi,

diferenţe de curs valutar, venituri din plasamente şi participaţii etc.); - cheltuieli şi venituri extraordinare, care sunt generate de activităţile nerepetitive cu caracter

extraordinar (calamităţi şi alte evenimente extraordinare). Punând faţă în faţă veniturile cu cheltuielile obţinem rezultatul contabil al perioadei. Dacă

veniturile sunt mai mari decât cheltuielile, atunci rezultatul este profit şi reprezintă o resursă care se adaugă la celelalte resurse proprii de care dispune întreprinderea sau se repartizează proprietarilor acesteia. Dacă, dimpotrivă, cheltuielile perioadei depăşesc veniturile aceleiaşi perioade, atunci rezultatul este pierdere şi diminuează resursele sau se adaugă la mijloace, fiind necesară finanţarea lui din alte resurse.



mijl res[1]

Documents