Sinteza cursului

METODOLOGIA DE EVALUARE A RESURSELOR

TURISTICE

Lector universitar doctorand Marin CRUCERU

mai 2010 Bucureti

1

ROLUL I LOCUL GEOGRAFIEI TURISMULUI N CERCETAREA I EVALUAREA

RESURSELOR DE MEDIU DIN PUNCT DE VEDERE AL POTENIALULUI LOR TURISTIC.

1. Categorii de resurse turistice

Potenialul turistic al unui areal geografic este certificat de existena unor resurse turistice poteniale (care pot deveni atracii turistice), precum i de prezena infrastructurilor turistice care s favorizeze valorificarea lor economic i a resurselor turistice reale (devenite deja atracii turistice).

Resursele turistice poteniale sunt acele resurse naturale i/sau antropice care pot deveni atracii turistice. Potenialul acestora de a deveni atracii turistice este dat i de prezena unor infrastructuri care s favorizeze valorificarea lor economic

Resursele turistice reale sunt acele resurse naturale i/sau antropice care au devenit, ntr-o msur oarecare, atracii turistice i ca urmare exist un anumit grad de valorificare economic, astfel nct potenialul lor turistic este deja dovedit.

Termenul de resurs atractiv, se utilizeaz uneori n locul celei mai intens uzitate, de "fond turistic", datorit semnificaiei sale etimologice mai profunde: n vreme ce fondul turistic" poate include si elemente ale infrastructurii, termenul de resursa atractiva" trimite, invariabil, numai la acele elemente ale peisajului, preexistente, ce sunt inzestrate cu atributul atractivitatii. Dei, prin aport antropic pot aparea noi resurse, fenomenul turistic debuteaza intotdeauna de la cele existente. n funcie de particularitile lor genetice, resursele atractive grupeaza obiectivele turistice n dou categorii majore:

1. resurse atractive aparinnd cadrului natural; 2. resurse de provenienta antropic. 2. Preocupri n cercetarea geografic asupra potenialului turistic al resurselor naturale i antropice.

Determinarea potenialului turistic al unui spaiu geografic are la baz realizarea unor studii i cercetri geografice asupra resurselor naturale i antropice, n vederea stabilirii condiiilor, posibilitilor i a capacitilor acestor resurse de mediu geografic de a deveni atracii turistice i, prin urmare, pentru a fi valorificate turistic, respectiv din punct de vedere economic.

Numeroi cercettori din diverse domenii tiinifice, cum ar fi economia turismului, statistica etc., se preocup pentru a stabili cele mai bune metode de evaluare a potenialului turistic dintr-un anumit spaiu geografic, viznd att structurarea, clasificarea i regionarea acestuia, pe baza unor criterii i indicatori de analiz, ct i identificarea gradului de atractivitate turistic a resurselor naturale i antropice, n vederea valorificrii lor turistice, respectiv introducerea acestora n circuitul economic. Criteriile i indicatorii de analiz utilizai, n mod frecvent, de ctre cercettorii din domeniul turismului, sunt cei CANTITATIVI, deci, probabil, suficient de obiectivi nct s permit aplicarea lor n modaliti i situaii diverse. Totui, ali cercettori trebuie s adapteze aceti indicatori ori s creeze alii noi n vederea perfecionrii metodelor de evaluare a potenialului turistic al resurselor de mediu dintr-un anumit spaiu geografic, n funcie de specificul scopului i al mediului local.

Pe de alt parte, se constat faptul c este destul de dificil de a stabili criterii i indicatori CALITATIVI (deci destul de subiectivi), acceptabili de ctre toi cercettorii n domeniu, prin care s se poat evalua, de exemplu, gradul de atractivitate al unei resurse sau categorii de resurse, precum i pentru a stabili, ntr-un mod ct mai obiectiv, pragul dincolo de care acea resurs obine cel puin standardul minim de atractivitate turistic i poate fi valorificat

2

economic. n opinia noastr, la baza clasificrilor, sau a regionrilor turistice, precum i stabilirea

faptului c anumite resurse de mediu dintr-un spaiu geografic au potenial turistic sau nu, trebuie s se afle, n mod predominant, metodele de cercetare ale tiinelor geografice, dar alturi de alte metode, precum cele din domeniul economiei i statisticii. Cercettorii geografi i fundamenteaz analizele i evalurile att pe metode calitativ - subiective asupra gradului de atractivitate turistic al resurselor naturale i antropice dintr-un spaiu geografic (de exemplu: comparaii asupra unor resurse de mediu similare din spaii geografice diferite), ct i pe metode cantitativ obiective (de exemplu: numrul de turiti care viziteaz o resurs sau categorie de resurse de mediu dintr-un anumit spaiu geografic ntr-un anumit interval de timp).

Menionm dou dintre cele mai reprezentative metodologii de cercetare tiinific a potenialul turistic dintr-un areal geografic, propuse de ctre geografi romni.

Metodologia propus de ctre Grigore Posea i colaboratorii1, de tip calitativ (n opinia noastr), presupune cunoaterea amnunit a cadrului natural, a istoriei i vestigiile sale, a operelor de art, a monumentelor, elementelor folclorice i etnografice etc. n acest sens, se elaboreaz monografii geografice care s reflecte potenialul turistic al resurselor naturale i antropice i gradul de valorificare al acestora. Ulterior, toate elementele care prin importana lor reprezint i obiective turistice, sunt transpuse pe hri la scara de 1:100 000 i analizate n repartiia lor teritorial. Rezultatele acestei metode de cercetare tiinific permit gruparea obiectivelor turistice pe teritoriu i identificarea tipurilor de uniti taxonomice turistice, ceea ce conduce, n final, regionarea turistic a unui spaiu geografic, indiferent de dimensiunile acestuia.

Metodologia propus de ctre Ion Iordan i Eugen Nicolescu2, de tip cantitativ (n opinia noastr), reprezint o metod de calcul a potenialului turistic al unui teritoriu. Conform autorilor metodei pentru determinarea potenialului turistic al unui teritoriu, mai extins sau mai restrns () este necesar s se ia n consideraie mai muli factori, cu un ridicat grad de variaie n form i n coninut. n acest sens, pentru determinarea matematic a potenialului turistic este necesar stabilirea mai multor indicatori cantitativi, care s reflecte calitile pe care le au diferitele elemente de importan turistic din cadrul teritoriului respectiv. Astfel, avndu-se n vedere c principalele componente ale mediului geografic de interes turistic sunt relieful (cu toat gama sa de micro- i macroforme), reeaua de ape, pdurile, monumentele istorice, social-culturale i arhitectonice etc, indicatorii respectivi reflect cantitativ potenialul turistic al acestor componente. Autorii metodei propun urmtoarea formul de calcul: Potenialul turistic este raportul dintre suma algebric a tuturor indicatorilor cantitativi analizai i numrul total al factorilor. Rezultatul acestei relaii reflect un anumit grad de atractivitate turistic i permite cercettorului s deosebeasc categorii taxonomice de baz, care sunt n msur s unifice i s generalizeze termenii folosii n studiile teritoriale de turism n geografia turismului.

Precizm c, dei, exist metode combinate, interdisciplinare, de evaluare i analiz a potenialului turistic al resurselor naturale i antropice dintr-un spaiu geografic, nu este exclus posibilitatea ca o resurs sau alta s fie catalogat ca avnd potenial turistic, dar s nu fie inclus n fondul/patrimoniul turistic al acelui spaiu geografic. Acest lucru este posibil datorit absenei msurilor i infrastructurilor de valorificare economic a potenialului turistic al respectivelor resurse de mediu geografic. Cu alte cuvinte, dorim s afirmm c o resurs de mediu, natural sau antropic, poate s fie atractiv din punct de vedere turistic i s aib potenial turistic, dar acest lucru nu presupune i valorificarea sa economic, deci nu este obligatoriu s fie inclus n 1 G. Posea, N. Popescu i M. Ielenicz, Zonarea judeelor din Romnia dup potenialul turistic, n Lucrrile Colocviului Naional de Geografia Turismului, Institutul de Geologie i Geografie al Academiei RSR, Bucureti, 1969, pag. 73 82. 2 I. Iordan i E. Nicolescu, O metod de determinare a potenialului turistic, n Lucrrile celui de al II-lea Colocviu Naional de Geografia Turismului, Editura Sport Turism, Bucureti, 1973, pag. 35 38.

3

circuitul turistic, strict economic. Considerm c principala noastr preocupare este s realizm cercetri tiinifice geografice

privind potenialul turistic al resurselor naturale i antropice dintr-un anumit spaiu geografic pentru a face o delimitare ntre analizele geografice asupra potenialului turistic i analizele de turism (care n opinia noastr sunt pur economice). Menionm faptul c n timp ce primele au la baz principii i metode complexe, interdisciplinare de cercetare tiinific, cele din urm se realizeaz predominant pe criterii i indicatori cantitativi, deci obiectivi din punct de vedere statistic, dar insuficient de obiectivi din punct de vedere tiinific.

Cercetarea de geografie turistic are drept scop studierea tiinific a componentelor mediului geografic n vederea stabilirii i valorificrii potenialului lor turistic dintr-un spaiu geografic determinat. n acest sens, geografia turistic are la baz realizarea unor studii i cercetri tiinifice asupra componentelor mediului geografic, n vederea identificrii i stabilirii condiiilor, posibilitilor, oportunitilor i capacitilor unora dintre acestea de a fi apreciate ca fiind resurse (naturale i antropice) cu potenial de a deveni atracii turistice i, prin urmare, pentru a fi valorificate din punct de vedere economic.

Metodele, criteriile i indicatorii de evaluare a resurselor turistice utilizate de ctre geografi sunt, preponderent, de ordin calitativ, ceea ce reflect un grad ridicat de subiectivism n aprecierile i rezultatele cercetrilor efectuate. Pe de alt parte, metodele, criteriile i indicatorii de evaluare a resurselor turistice utilizate de ctre ali cercettori, ndeosebi economitii, sunt de ordin cantitativ i sunt orientate, aproape exclusiv, asupra unor obiective turistice punctuale, ceea ce restrnge cmpul de apreciere a resurselor respective. Astfel, s-a constatat faptul c stabilirea unei metodologii de evaluare ct mai obiective este un demers destul de dificil, datorit greutii de a stabili gradul de atractivitate turistic al unei resurse sau grup de resurse i, prin urmare, pragul dincolo de care acestea pot obine standardul de resurs cu potenial turistic i deci posibilitatea valorificrii lor din punct de vedere economic.

n opinia noastr, evaluarea resurselor naturale i antropice cu potenial turistic trebuie realizat prin metode, criterii i indicatori de dou categorii: calitative i cantitative. Stabilirea gradului de atractivitate turistic i obinerea standardului de resurs cu potenial turistic trebuie s aib la baz ambele categorii de metode, criterii i indicatorii de evaluare. Totodat, este imperativ s se bazeze pe observaii prelucrate prin metode tiinifice. n opinia noastr, principalele metode sunt cea a comparaiei, asupra unor resurse similare, i cea a istorismului, respectiv evolutiv asupra aceleiai resurse sau grup de resurse de mediu geografic, prioritate avnd numrul de vizitatori ntr-o unitate de timp prestabilit. Aplicarea acestor metode poate conduce la catalogarea unor resurse de mediu ca avnd potenial turistic, adic resurs turistic potenial, ns nu pot determina, n mod automat i efectiv, includerea lor n fondul turistic al unui spaiu geografic. Ridicarea standardului unei resurse de mediu de la stadiul de resurs potenial la cel de resurs turistic real, n opinia noastr, trebuie s fie dovedit printr-un anumit grad de valorificare turistic, ceea ce presupune vizitarea resursei respective de un numr de turiti ntr-o anumit unitate de timp stabilit de cercettor, comparativ cel puin cu una similar dintr-un alt spaiu geografic.

n ceea ce ne privete ncercm s facem o delimitare ntre ceea ce nseamn, pe de o parte, analiza de geografia turismului asupra resurselor de mediu n vederea identificrii potenialului turistic al acestora (fie naturale, fie antropice) i, pe de alt parte, cercetarea turistic propriu-zis care, n opinia noastr, transcede graniele tiinelor geografice i vizeaz doar produsul turistic n tipurile i formele pe care le mbrac acesta. De aceea, apreciem faptul c metodologia geografic de cercetare i evaluare a resurselor turistice trebuie s fie aplicat, n mod egal, prin criterii i indicatori calitativi i cantitativi. Astfel, n opinia noastr geografia turismului ndeplinete cel mai bine aceast cerin a cercetrii n turism, avnd n vedere i faptul c i desfoar cercetrile pe patru direcii de cercetare:

1. Determinarea potenialului turistic;

4

2. Valorificarea potenialului turistic; 3. Regionarea potenialului turistic; 4. Promovarea potenialului turistic. Pentru noi, geografii, este important s identificm potenialul unor resurse de mediu

geografic (fie naturale fie antropice) de a deveni atractive din punct de vedere turistic i ca atare de a fi valorificate din punct de vedere economic. La fel de important este i cercetarea geografic asupra unor resurse a cror valoare turistic a fost demonstrat, printr-un anumit grad de valorificare economic, n sensul integrrii acestora n programe de dezvoltare durabil, integrat a regiunilor geografice de care aparin. Nu n ultimul rnd, apreciem c cercetarea geografic turistic trebuie s vizeze impactul valorificrii turistice a resurselor de turistice (naturale i antropice) dintr-un anumit spaiu asupra celorlalte componente ale mediului geografic, n scopul identificrii celor mai bune metode i mijloace de protecie i conservarea a ecosistemelor.

Obiectivul geografiei turistice de a cerceta mediul geografic prin prisma valorificrii resurselor de mediu din punct de vedere turistic i a introducerii acestora n circuitul economic, se circumscrie eforturilor naionale i internaionale de conservare a mediului geografic, de reducere a impactului activitii antropice asupra componentelor sale naturale, prin dezvoltarea durabil a societii umane.

Astfel, conceptul de baz al geografiei turismului este dezvoltarea unui turism durabil prin utilizarea resurselor de mediu, n mod judicios i echilibrat, n procesul de satisfacere a necesitilor societii moderne i postmoderne.

3. Cercetarea i analiza de geografie turistic

Analiza de geografie turistic se poate desfura pe dou coordonate. Astfel, pot fi

elaborate studii, analize, prognoze, predicii fie n legtur cu o resurs turistic, fie viznd un anumit spaiu geografic.

Geografia turistic are ntotdeauna ca unitate de baz n analizele, studiile, prognozele, prediciile, documentarele etc. un areal geografic a crui dimensiune este determinat geografic n funcie de scopul n care aceasta este realizat.

Obiectul de studiu al geografiei turistice l reprezint resursele turistice, naturale i antropice, dintr-un anumit areal geografic, prin prisma potenialului lor de a deveni atracii turistice, prin modul lor de valorificare i prin infrastructurile favorizante includerii lor n activiti economice propriu-zise.

Metodele de cercetare ale geografiei turistice au la baz ntreaga metodologie specific diferitelor ramuri din tiinele geografice, la care se pot aduga metodologii i mijloace de cercetare specifice unor discipline tiinifice complementare: statistica, sociologia, contabilitatea, marketingul etc.

Exemple de ntrebri: 1. Termenul de ... se utilizeaz uneori n locul celui mai intens utilizat de fond turistic,

datorit semnificaiei sale etimologice mai profunde. R: rsurs turistic 2. Evaluarea potenialului turistic al resurselor naturale i antropice nu este necesar a fi realizat prin

metode, criterii i indicatori calitativi i cantitativi. R: F Cercettorii din diverse domenii tiinifice, altele dect tiinele geografice, se preocup prioritar pentru a stabili:

1. Structura resurselor turistice; 2. Clasificarea resurselor turistice; 3. Regionarea resurselor turistice; 4. Identificarea gradului de atractivitate turistic.

a. 1 b. 1+2+3+4 c. 1+3 d. 2+3

5

RESURSE TURISTICE NATURALE. CARACTERISTICI I CATEGORII.

1. Caracteristicile resurselor turistice naturale

Se caracterizeaz printr-o mare diversitate genetic, dimensional i fizionomic. Prin intermediul lor se includ n sfera atractivitii i activitilor recreative att elemente concrete, materializate ale mediului geografic (relief, ape, structuri litologice, vegetatie) ct i nsuiri ale acestuia (cele climatice, indeosebi). De altfel, cadrul natural ndeplinete concomitent un dublu rol i anume cel de suport material al tuturor activitilor din domeniul turismului, precum i cel de motivaie esentiala a acestora atunci cand frumusetea sa determina constituirea fluxurilor turistice.

Referitor la implicarea naturii in turism constatam aspecte dintre cele mai variate, de la o participare simbolica, greu sesizabila, de fundal al diverselor activitati la o implicare complexa, polivalenta, ea devenind, prin intermediul componentelor proprii. un obiectiv propriu-zis.

Introducerea n exploatarea economic, prin intermediul turismului a cadrului natural mbrac forme nuanate, care i au, fr excepie, originea n ceea ce turistul ateapt practic de la natur. Or, cum preferinele masei de vizitatori sunt extrem de variate se nelege de la sine ca gama de exprimare a participrii cadrului natural va fi asemntoare. Astfel, o mare parte dintre turistii proveniti din mediul urban, stressant si tracasant, prefer o natur nemodificata, virgina, exotica, in mijlocul careia sa se regaseasca pe ei insisi, printr-o evadare temporara. Dar, pentru a ajunge, a patrunde in intimitatea ei, pentru a-i admira valentele in deplina securitate si confort este nevoie, in primul rand, de cai de acces moderne, or, construirea acestora inseamna o prima modificare de proportii a cadrului natural.

Pe de alta parte, exista numeroase componente ale cadrului natural care in stare bruta sunt inaccesibile turistilor de rand, unde punerea in valoare a resursei atractive inseamna interventii de amploare in chiar structura obiectivului (amenajarea pesterilor, cheilor). Strategia ce guverneaza astfel de actiuni ramane cea a neafectarii (sau a modificarii minime) a trasarurilor initiale ale peisajuIui, cu asigurarea mentinerii unui echilibru dinamic menit a proteja si conserva obiectivul. Impactul uman, indiferent sub ce forme sau intensitate se manifesta, adauga sistemului o cota in plus de actiune si reactiune. Efectul sau perturbator este suplinit - atunci cand turismul nu vizeaza exclusiv valorificarea economica de posibilitatea controlului si interventiilor ameliorative.

Punerea in valoare a unor insusiri atractive ale mediului nematerializate spatial, cum ar fi topoclimatul subteran, prezinta o mare sensibilitate sub aspectul exploatarii, insasi prezenta fizica a omului riscand sa le perturbe, sa le diminueze importanta recreativa sau curativa. In astfel de cazuri creste importanta selectivitatii tipurilor de exploatare si a reglarii stricte a impactului antropic.

6

Principalele grupe de obiective apartinand cadrului natural sunt: relieful, hidrografia, climatul, vegetatia, fauna, structura litologica si factorii cosmici.

2. Categorii de resurse turistice naturale

Relieful

Se instituie in cea mai bogata si variata resursa atractiva a globului terestru. El alcatuieste coloana vertebrala a oricarui peisaj, el ii creioneaza personalitatea. Lui ii revine sarcina unui factor omniprezent, chiar si atunci cand atractivitatea principala are aIte origini, prin cadrul oferit tuturor activitatilor recreative. De asemenea, elementele reliefului sunt implicate in creionarea trasaturilor atractive ale altor elemente ale cadrului natural, de ordin hidrografic, climatic sau biotic. Influenta este insa reciproca, resursele atractive ale reliefului imbogatindu-se prin aportul acestora.

Importanta reliefului pentru turism este ilustrata inainte de orice prin numarul apreciabil al formelor care, la nivel individual sau al asocierii peisagistice, etaleaza atractii multiple. Dintre aceste forme mentionam: abrupturile, crestele, pasurile si trecatorile, cheile, defileele si canioanele, craterele si conurile vulcanice, vaile, tarmurilc, campurile cu dune sau doline, ponoarele, ravenele, pesterile, meandrele etc. Dintre peisajele rezultate din asocierea unor astfel de forme subliniem atractivitatea reliefului carstic, vulcanic sau glaciar.

Abrupturile muntoase devin obiective turistice de mare importanta in psihologia turistilor prin etalarea pe verticala a versantilor, maretia si grandoarea lor. Ele intrerup brusc o continuitate fireasca a peisajului erijandu-se intr-un obstacol in calea pasilor si a privirilor. Se poate insista mult asupra rolului inaltimii abrupturilor in cuantificarea atractivitatii lor. Cert ramane faptul ca trasarea unei limite inferioare sau superioare intre care acesta devine obiect al interesului calatorilor este greu de realizat. Ea are valori diferite in acceptiunea fiecarui turist, iar resorturile acestei variabilitati sunt de natura psihologica. In general, puterea de atractie creste proportional cu inaltimea luata ca diferenta de nivel intre baza si fruntea versantului si nu ca altitudine absoluta. Astfel, abrupturile cu inaltimi de cateva mii de metri ale Himalaiei, Anzilor, Cordilierilor sau Alpilor sunt repere supcrioare in vreme ce cornisa falezelor litorale ale malurilor inalte exprima, dimensional, postura lor inferioara.

Deosebit de frecvente sunt abrupturile in zonele carstice unde au rczultat fie prin aportul structurii, fie prin denudare diferentiala. Versantii masivului Piatra Craiului, Bedeleului, Platoului Poeni sau ai masivelor izolate din Trascau-Metaliferi dau peisajului o nota puternica de austeritate si maretie.

Cu nimic mai prejos sunt peretii verticali ai unor masive izolate eu statut de inselberguri ce rasar in perimetrul suprafetelor intens aplatizate de mai joasa altitudine ale lumii (mogotcle carstului tropical din China de Sud, Noua Guinee, Cuba, Jamaica; humurile din poliile carstului dinaric; masivele cristaline Tassili si Tibesti din nordul Africii etc.). In aceeasi categorie putem include abrupturile laterale ale podisurilor de tip ,,mesas" din America de Nord sau ale sierrelor din podisul Braziliei (Espinhaco, Bandeira, Borborema) sau Guianei (Roraima) unde brusca desfasurare pe verticala a flancurilor invioreaza peisajul de aItfel monoton in desfasurarea sa.

Pe langa covarsitoarea masa a turistilor de rand, abrupturile atrag o categorie aparte de iubitori ai naturii si anume, alpinistii. In functie de gradul lor de dificultate, traseele alpine alese pentru practicarea celui mai temerar dintre sporturi sunt ierarhizate de la I la VI, fiecare grad avand doua variante, A si B. Cunoscute pentru dificultatile lor sunt abrupturile muntilor Himalaia (Everest, "Kanchenjunga, Dhaulagiri, Annapurna), Karakorum (Nanga Parbat, K2) sau Alpi (Materhorn, Eiger) pe care s-au efectuat ascensiuni de notorietate. In tara noastra, desi lungimea traseelor este mai modesta, alpinistii parcurg sectoare cu dificultati asemanatoare in Piatra Craiului, Bucegi, Fagaras sau Hasmas.

7

Integrarea abrupturilor in circuitele turistice se realizeaza diferentiat, in functie de pozitia lor in cadrul arealului sau regiunii turistice, de potentialul atractiv, infrastructura existenta, perspectivele afirmarii regionale etc. In majoritatea cazurilor, pentru turism ele joaca rolul unor obiective de fundal ce rnentin treaza atentia calatorului, il reconforteaza. Exceptand, desigur, acele forme care prin spectaculozitate deosebita (Eiger, Materhorn) au devenit puncte de atractie de sine statatoare.

In afara alpinistilor incercati, zestrea atractiva a abrupturilor este apreciata prin contemplare de la distanta si mai putin prin perceptie directa, prin parcurgerea lor. Din aceasta cauza actiunile de amenajare propriu-zisa, extrem de costisitoare, sunt singulare si le vom intalni concentrate in vecinatatea unor astfel de obiective.

Crestele si piscurile muntoase reprezinta, din punct de vedere fizionomic, linii si puncte de intersectie a unor versanti, adesea extrem de inclinati, ce populeaza vaste regiuni montane si le atribuie un aspect de bazar morfologic, plin de pitoresc si spectaculozitate. Cu cat piscurile sunt mai inalte si mai izolate, mai singulare in peisaj, cu atat individualizarea lor creste si se impun atentiei vizitatorilor. Ascensiunea pe un astfel de pisc ofera posibilitatea unor priviri panoramice asupra regiunilor inconjuratoare, insufland omului sentimente inaltatoare, de reala satisfactie sufleteasca. Si in acest caz, dar mai pregnant decat in situatia abrupturilor, ceea ce conteaza nu este altitudinea absoluta ci diferenta de nivel intre fondul peisajului limitrof si masivul izolat. Cunoscute sunt atributele atractive ale martorilor de eroziune diseminati in zona podisurilor vechi ale Europei sau Americii de Nord (piscuri alese frecvent de locuitorii asezarilor apropiate pentru edificarea unor castele sau manastiri - Salzburg, Lourdes, San Marino, Monte Casino) unde altitudinea absoluta este modesta, dar, prin energia de relief, rolul punctelor de belvedere creste. O situatie similara intalnim si in cazul Muntilor Macin cu inaltime echivalenta unor dealuri (476 m) dar inscrisi in peisajul domol si jos al Dobrogei printr-o treapta ce se impune privirilor admirative.

Cu atat mai mult creste sfera de interes pentru varfurile si piscurile de mare inaltime din toate grupelc montane ale globului devenite tinta unor abordari frecvente. Crestele ascutite pot avea, la randul lor, dimensiuni impresionante, atat ca lungime, cat si ca altitudine. Relieful muntos al Himalaiei, Anzilor si Cordilierilor se detaseaza tocmai prin afirmarea unor astfel de aliniamente de sute de kilometri lungime si inaltimi cuprinse intre 4 000-7 000 m. Ele pot aparea in peisaj ca forme unitare bine individualizate, cum este cazul Pietrei Craiului, sau se pot grupa generand complexe de custuri pietrificate cum sunt cele din Fagaras, Parang, Rodna, Retezat, la noi in tara, respectiv din Pirinei, Alpi, Caucaz sau Himalaia.

Incrustatiile morfologice, de o mare diversitate, au la origine un complex de factori modelatori. Unele creste nu sunt decat reminiscentele unor vechi structuri vulcanice (Creasta Cocosului, din Gutai) sau cristaline (creasta nordica a Fagarasului) cizelate de agentii exogeni intr-o multitudine de ipostaze la scara reliefului de detaliu. Culmea calcaroasa a Bedeleului sau creasta ascutita Pleasa Rametului -- Piatra Cetii sunt fragmente ale unei platose calcaroase fragmentate si dislocate de puternice intruziuni ofiolitice, iar creasta semeata a Pietrei Craiului a aparut prin sculptarea flancului vestic al unui sinclinal suspendat.

Un rol major in afirmarea infatisarii actuale a crestelor muntoase de mai mare altitudine a revenit fenomenelor glaciare ale caror reminiscente turistii le pot admira materializate in trupul pietrificat al muntilor: caldarile circurilor, morenele, vaile sub forma de U etc.

Crestele si piscurile devin obiective de sine statatoare in contextul unui relief limitrof uniform, putin fragmentat, cu linii domoale. Asa este cazul Crestei Cocosului din Gutai ce domina un peisaj de platouri si maguri vulcanice de mica altitudine sau al culmii Bedeleului ce se ridica din mijlocul unor dealuri a caror infatisare este departe de a trezi un interes major din partea vizitatorilor. Dirnpotriva, numeroase creste de mari dimensiuni, situate in interiorul lanturilor muntoase stau in umbra unor obiective de mai mare interes sau alcatuiesc, prin insumare, un peisaj cu functie turistica.

8

Amenajarea turistica este in stransa concordanta cu locul si rolul crestelor si piscurilor in conturarea patrimoniului de atractivitate al regiunii date. Situatia cea mai favorabila sub acest aspect o intalnim in cazul crestelor si piscurilor bine inscrise in relief prin unicitatea lor. Ele vor atrage un anumit aflux de vizitatori si vor impune edificarea unei infrastructuri specifice (ambele fenomene fiind facilitate de umanizarea mai intensa a regiunilor joase si mai putin fragmentate). Pentru crestele si piscurile din marile sisteme orografice, punerea in valoare ridica probleme mai greu surmontabile, pornind de la drumurile de acces, edificarea bazei tehnico-materiale si terminand cu amenajarea propriu-zisa a obiectivelor.

Tipul de turism stimulat de prezenta crestelor si piscurilor montane este drumetia de scurta sau de lunga durata, in functie de potentialul lor pozitional in raport cu marile axe de circulatie si arealele de concentrare a cererii turistice.

Pasurile i trectorile joaca un rol decisiv in concentrarea fluxurilor de turisti, pe anumite directii preferentiale. Dar aceasta concentrare nu este dictata, in majoritatea cazurilor, de zestrea lor recreativa, ci de facilitatile acordate accesului dintr-o regiune in alta prin reducerea dificultatilor de ordin morfologic sau altitudinal. Aceasta deoarece ele se interpun crestelor sau masivelor greu accesibile (pasurile) sau se desfasoara de-a lungul fierastruirilor hidrografice (trecatorile). Observam deci ca atributia lor este mai putin de ordin atractiv - desi astfel de insusiri sunt prezente deseori - cat mai ales de natura functionala.

Facilitarea accesului a determinat amplasarea cu predilectie a cailor de transport rutiere sau feroviare. In construirea acestora sectoarele cu dificultati morfologice au fost depasite prin construirea unor tuneluri (Simplon, Mont Blanc, Frejus - in Alpi).

Renumite sunt in contextul turismului european pasurile muntilor Alpi (St. Bernard - 2478 m altitudine; St. Gotthard, Simplon, Frejus si Brenner), Pirinei (Pas de la Casa - 2406 m), Carpati (Predeal, 1033 m).

Datorita pozitiei lor privilegiate, intre doua regiuni geografice, a erijarii frecvente in puncte de belvedere asupra imprejurimilor, in arealul multor pasuri s-au edificat baze turistice intens solicitate (hoteluri, moteluri, campinguri etc.).

Trecatorile se suprapun sectoarelor de ingustare hidrografica, respectiv cheilor si defileelor. Ele abunda in Carpatii romanesti, indeosebi de-a lungul OltuIui, Jiului, Crisului Repede etc.

Cheile, defileele si canioanele alcatuiesc, impreuna, una dintre cele mai importante grupe de obiective apartinand cadrului natural. Sculptarea lor se datoreaza realizarii prin epigeneza, antecedenta, captare subterana sau subsidenta periferica a unor strapungeri morfo-hidrografice de amploare, fenomen in a carui matrice fizionomica aparitia peretilor cu o mare declivitate si fragmentare morfologica este o conditie sine qua non. Fiecare dintre aceste forme cumuleaza un evantai larg de trasaturi recreative, abrupturile laterale gazduind adesea abriuri si pesteri; din aceiasi pereti se revarsa in raul colector izbucuri sau se rostogolesc cascade. Ca sa nu amintim .de ineditul vegetatiei si specificitatea faunei multor sectoare devenite adevarate nise ecologice indispensabile conservarii unor relicte faunistice sau floristice.

Cheile reprezinta prima treapta, cea mai salbatica, a vailor de acest tip, adica faza de sculptare propriu-zisa a ingustarilor morfo-hidrografice cand firul apei (si albia minora) se suprapune unui talveg permanent inundat. Exista cazuri, precum cele ale cheilor Oselului, Plaiului sau Bogai din Muntii Bihorului unde profilul transversal este atat de ingust incat accesul omului este deosebit de dificil. Cheile aflate intr-o etapa de evolutie mai avansata au peretii mai evazati, dar verticalitatea acestora se pastreaza prin retragerea paralela cu ei insisi a celor doi versanti. Inaltimea abrupturilor laterale este dependenta de ritmul si intensitatea adancirii vaii, de potentialul ei denudativ si duritatea rocii masivului traversat. Ritmul accelerat al adancirii si captarile carstice realizate in perimerrul unor chei a dus la aparitia spectaculoaselor arcade si poduri naturale (cele mai cunoscute fiind Podul Natural de la Grohot si cel din Cheile Rametului).

Defileele rezulta prin amplificarea in timp sau in intensitate a actiunii de adancire si largire a vailor de suprafata. Ele nu sunt altceva decat niste chei mai evoluate (desi se intalnesc defilee

9

care in formarea lor n-au trecut prin stadiul de cheie!), unde peretii isi pastreaza dispunerea in plan vertical dar ei se indeparteaza in plan orizontal facand loc unei albii majore si, izolat, terasei de lunca. Pline de farmec sunt defileele Dunarii (astazi cotropite de apele lacului de baraj hidroenergetic de la Portile de Fier), Oltului, Muresului, Somesului, Ariesului, Crisului Repede.

Canioanele reprezinta expresia suprema a unei evolutii morfologice de amploare, ca durata si intensitate. Acolo unde structura litologica prezinta alternante de strate cu o duritate diferita au rezultat fenomene aparte, de o mare atractivitate. Etalonul superior in acest sens ni-l ofera fluviul Colorado care si-a sculptat, intr-o stiva de formatiuni geologice mezozoice si paleozoice tabulare, o vale in trepte, din ce in ce mai apropiate pe masura ce coboram spre talveg, cu o lungime de circa 450 km si adancimi de pana la 2,5 km. Versantii canionului se aseamana unui bazar inextricabil de forme de detaliu unde pilierii, tancurile, cornisele, politele, surplombele, pietrele suspendate etc., sunt la ele acasa. In aceeasi regiune a podisurilor interioare nord-amerieane se dezvolta alte sectoare de canioane intrate in atentia iubitorilor de natura (Bryce Canion, canionul raurilor Yosemite si Yellowstone, etc.).

Desi au o adancime mai mare, de pana Ia 6 000 rn, canioanele fluviilor Brahmaputra, Salween sau Irrawadi sunt mai putin cunoscute si vizitate, intreaga miscare turistica in Asia de Sud si sud-est avand intensitati reduse.

Cheile, defileele si canioanele isi intregesc potentialul atractiv cu insusiri apartinand altor elemente ale cadrului natural cum ar fi structurile litologice inedite (Grand Canyon), vegetatia sau fauna endemica sau relicta. Rezulta astfel o asociere fertila de trasaturi cu functie atractiva, un peisaj al vailor de acest tip, incantator si inconfundabil.

O participare activa au la intregirea fondului turistic si alte tipuri de vai cum ar fi, in special, vaile oarbe si sohodolurile din regiunile carstice. Farmecul vailor oarbe consta in disparitia brusca a cursului de apa in adancurile masivelor de calcar, spre aval de punctul de captare, valea ramanand (in functie de vechimea captarii) intr-o involutie evidenta. Fenomenul in sine atrage multi turisti prin atmosfera de mister creeata de aceasta penetrare in lumea tenebrelor a raului sau prin abruptul treptei antitetice la baza caruia este localizat sorbul in cauza. Splendide sectoare de vai oarbe apar in carstul Apusenilor (Valea Cetatilor, Tarina, Mniera, Gardisoara etc.) ce alimenteaza sisteme endocarstice de amploare generatoare de pesteri reprezentative.

Sohodolurile amintesc prin infaptuirea lor de vechi retele hidrografice subaeriene disparute undeva spre obarsie prin dezorganizare carstica. Peisajul lor este molcom, odihnitor. Nimic din zbaterile morfogenezei, din eforturile apei de a-si taia drumul prin fruntarii de piatra. Regiunile carstice din Apuseni, Podisul Mehedinti, Muntii Aninei; din Podisul Karst sau din Causses ne intampina frecvent cu astfel de tronsoane de binecuvantata rememorare a evolutiei naturale.

Ponoarele sunt forme specifice reliefului carstic, de disolutie, cu o functie polivalenta, morfo-hidrografica. Tocmai aceasta functie le atribuie si insusiri turistice. Ele fragmenteaza terenul, formeaza adevarate "prapastii" spre care se indeamna furibund paraie si rauri dornice de subteranizare imediata. Fizionornia lor este nuantata, putand sa apara ca doline-ponor (cum este cazul ponorului Pesterii de la Tau din Vladeasa), ca faleze abrupte la baza carora, printr-un sorb impenetrabil patrund apele (ponorul Vanatara din Trascau) sau ca impresionante portaluri dincolo de care se desfasoara pesteri grandioase (Cetatile Ponorului, Coiba Mare etc.). Ponoarele apar asadar ca pronaosuri ale templelor subterane naturale - am numit pesterile - sau preludiul marilor aventuri subpamantene ale apelor. In preajma lor sentimentele privitorului sunt contradictorii: austeritatea corniselor stancoase indeamna la priveghere sporita in vreme ce lunecarea apelor inspre sipetele necunoscute ale adancului starneste curiozitate. Totul inspre deplina bucurie a spiritului.

Ravinarile exemplifica revelator modul cum un fenomen natural care prin prisma interesului antropic este catalogat ca un dezechilibru al peisajului cu efecte negative asupra integritatii acestuia poate deveni un reper de marca pentru cererea turistica. Ravinarile sunt efectele proceselor erozionale intense, areale si de profunzime, concretizate in spalarea rapida a

10

depozitelor friabile, indiferent de varsta si grosimea lor. Consecinta acestei evolutii este aparitia unui relief extrem de fragmentat, cu abrupturi, turnuri, creste si vai in miniatnra. Un farmec aparte il au formele reziduale constituite din roci dure ce se ridica semete deasupra substratului geologic predominant.

In tara noastra astfel de obiective, cunoscute si apreciate pentru peisajul lor insolit sunt Rapa Rosie de langa Sebes, Groapa Ruginoasa din Muntii Bihorului, Gradina Zmeilor din Podisul Somesan etc. Daca in primele doua exemple amploarea procesului de ravinare starneste priviri admirative, in ultimul caz isi fac aparitia o suita de forme ciudate (concretiuni grezoase) scoase la iveala din depozitele moi si sculptate de ape si vanturi in cele mai surprinzatoare chipuri.

La nivel mondial se impun atentiei marile ravinari din Podisul Preriilor, respectiv din bazinul raului Missouri, desfasurate pe mari suprafete. Aici argilele oligocene, cu intercalatii subtiri de marne, nisipuri, gresii si conglomerate sunt intens erodate rezultand vestitele bad-lands-uri (pamanturi rele). O alta regiune cu astfel de forme se afla in Muntii Stancosi unde este localizat Parcul National Badland, precum si in Zion National Park sau in zonele marilor canioane. Nu lipsesc nici din alte regiuni ale globului unde se realizeaza cele doua conditii genetice principale: existenta rocilor friabile si precipitatiile abundente in intervale scurte de timp.

Ravinarile confirma, insusi prin topicul adoptat, una dintre valentele principale ale fenomenului turistic: aceea de a valorifica eficient suprafete improprii altui mod de folosinta (agricola, forestiera etc.). Prin aceasta el devine o ramura economica complementara de mare importanta in organizarea si utilizarea spatiului geografic.

Craterele si conurile vulcanice sunt localizate numai in anumite regiuni geografice afectate, in trecut sau in prezent, de activitati de acest gen. Spectaculozitatea craterelor si conurilor consta in fizionomia lor specifica, neintalnita la alte tipuri de edificii muntoase, din detasarea lor fata de relieful limitrof si, nu rareori, din fenomenele actuale ce au loc in interiorul vulcanului.

Insasi istoria activitatii unor vulcani constituie o sursa de mare interes, stiute fiind efectele asupra unor asezari umane. Eruptiei catastrofale a Vezuviului din anul 79 e.n. ii datoreaza omenirea conservarea in intregime a unui intreg oras antic - Pompei, devenit actualmente un mare muzeu in aer liber. Spectaculoasele eruptii ale Etnei atrag numerosi turisti, iar vulcanul Fuji din Japonia a devenit muntele sfant al japonezilor. Pentru Africa, vulcanii Kilimandjaro si Kenia sunt repere de prim ordin sub raport peisagistic si turistic, ca de altfel conurile marete ale edificiilor ce compun Sierra Vulcanica Transversal din Mexic (Popocatepetl, Citlatepetl, Colima, Paricutin) sau se ridica din strafundurile oceanului Pacific in insulele Hawaii (Mauna Loa, Mauna Kea, Kilaulea). Acelasi rol il au vulcanii in Cordilierii nord-americani, in Indonezia, unde eruptia vulcanului Krakatoa a intrat in legenda, sau Kamceatka. Farmecul edificiilor vulcanice rezulta si din dinamismul evolutiei vulcanilor activi, desi contemplarea acesteia inseamna adesea o nesiguranta in plus. Din aceasta cauza amenajarea turistica in zonele cu astfel de forme are caracteristici aparte, tinandu-se seama de posibilele consecinte ale eruptiilor. Bazele vor fi amplasate dincolo de limita sigurantei maxime, activitatile vulcanice fiind imprevizibile ca desfasurare sau amploare.

Cu totul alta este situatia in ceea ce priveste vulcanii stinsi (termenul vizand formele situate in zonele lipsite de orice posibilitate de reactivare) unde semetiei conurilor, fizionomiei interesante a craterelor se adauga numeroase fenomene post-vulcanice exploatate turistic (emanatii gazoase, mofete, ape termale si minerale etc.). Statiunile Tusnad si Balvanyos din Carpatii Orientali valorifica tocmai aceste resurse atractive ale Muntilor Harghita si Ciumatu.

Atolii sunt formatiuni coraligene specifice zonelor intertropicale ale lumii. Aici, pe platformele litorale cu ape calde si putin adanci vietuitoarele marine construiesc edificii unice, cu aspect circular, inelare, in centrul cercului izoland un ochi de apa sub forma unui lac in mare sau ocean. Atolul devine astfel o insula cu miez lichid, o oglinda in apa careia se reflecta palmierii ce acopera portiunile emerse.

Frumusetea atolilor este indiscutabila, exotismul lor atrage si incanta. Adica starnesc acele

11

motivatii psihologice pentru care practicarea turismului inseamna recreere adevarata. Vom intalni astfel de areale pe litoralul peninsulci Florida, pe tarmurile Marii Rosii, Indiei,

Oceaniei. Un loc aparte revine Marii Bariere de Corali din partea estica a Australiei unde, chiar daca activitatea organismelor cu schelet calcaros n-a dus la aparitia atolilor, se poate practica cel mai spectaculos turism subacvatic din lume. Aceasta regiune reprezinta un veritabil paradis al faunei marine, ascunsa si protejata de formatiunile coraligene.

Dunele si campurile de dune caracterizeaza peisajul multor regiuni desertice din lume. Asemanatoare atolilor sau edificiilor vulcanice, ele sunt rodul unor activitati de acumulare si nu de distructie. O acumulare ce imbraca forme variate (valuri de nisip, barcane, dune parabolice) si se asociaza spatial generand campuri de dune extinse pe sute sau mii de km2 in Sahara, deserturile peninsulei Arabia, Australia. Le putem intalni si in zonele temperate ale globului, in special cele Iitorale, cu depozite nisipoase si vanturi cu directii predominante. DuneIe diversifica morfologic suprafata desertului generand un peisaj valurit, auster prin lipsa vegetatiei si aflat intr-o continua metamorfoza fizionomica. Fara a se institui in obiective de sine statatoare, dunele au coeficientul lor de atractivitate in cadrul unui peisaj desertic inedit. Restrictii de alt ordin actioneaza insa in astfel de regiuni astfel ca implantarea unor baze turistice in deserturi ramane cu totul si cu totul incidentala.

Printre alte forme ale reliefului de suprafata, cu o putere de atractie notabila mai amintim: vulcanii noroiosi (prezenti in Subcarpatii Romanesti, Caucaz sau Parcul Yellowstone), forme aparte ale eroziunii (pietrele oscilante, infatisarile antropo sau zoomorfe de tipul Sfinxului din Bucegi, Mosul din Calimani; arcadele si podurile natura1e) sau disolutiei (forme aparute in sare muntele de sare de la Slanic; loess sau gips); meandrele, plajele etc.

Dintre aceste forme un rol decisiv revine plajelor adica acelor sectoare acoperite cu nisip ale litoralului mrilor i oceanelor din regiunile temperate si calde ale globului. Plaja nu este atat un obiectiv turistic ct un accesoriu indispensabil desfasurarii celui mai raspandit si mai intens mod de recreere si refacere cunoscut actualmente: cura heliomarina. Latimea, lungimea si calitatea nisipului plajelor sunt elementele de baza luate in considerare la edificarea infrastructurii din zonele litorale.

In aprecierea acestor parametri se tine seama de existenta si mentinerea naturala a stratului de nisip, aportul antropic fiind costisitor si nu totdeauna eficient, (in sectoarele cu platforma continentala abrupta si ingusta) fiind spalat rapid de valuri.

Peterile. Desi poseda un potential atractiv de exceptie analiza noastra nu le-a abordat cu prioritate din mai multe motive. Primul dintre ele ar fi statutul lor aparte ca forme de relief ceea ce le confera o individualitate certa in raport cu elementele peisajului subaerian. In al doilea rand, raspandirea lor afecteaza numai anumite regiuni ale scoartei terestre, respectiv cele constituite din depozite solubile, in principal calcaroase. Si nu in ultimul rand ele alcatuiesc o zestre atractiva care necesita, pentru a putea fi valorificata, investitii deosebite posibil a fi facute in special de tarile dezvoltate.

Considerarea pesterii ca o forma oarecare de relief este astazi depasita, ea fiind innobilata cu o importanta mult mai mare, mergandu-se pana la aprecierea ei ca mediu morfogenetic particular, cel subteran, respectiv ca o replica subpaminteana a peisajului terestru.

Locul pesterilor in zestrea turistica a multor regiuni si tari - intre care si tara noastra - nu este inca apreciat la adevarata sa valoare, desi pesterile intrate deja intr-o exploatare organizata nu-si dezmint atractivitatea si eficienta.

Puternica atractie exercitata de pesteri asupra vizitatorilor se datoreaza resurselor lor recreative multiple ca numar, bogate ca raspandire si concentrate adesea pe suprafete deosebit de restranse. Dintre acestea enumeram:

- fascinatia produsa de ineditul formei in sine; - morfologia variata; - vestigiile paleontologice si arheologice;

12

- ghetarii fosili etc. Statutul de exceptie al pesterii intre celelalte forme de relief datoreaza mult structurii sale

complexe. Oricare alta forma de relief (conurile vulcanice, abrupturile muntilor, cheile etc.), in ciuda dimensiunilor fara precedent, a infatisarii grandioase nu poseda o alcatuire atat de nuantata. Pestera nu este doar un "gol" subpamantean, ci este expresia materializata a unui sistem de evolutie, altul decat cel cunoscut la suprafata pamantului.

Ineditul formei in sine provine din desfasurarea sa tridimensionala, lungimea, latimea si inaltimea primind in subteran o consistenta concreta. De asemenea, majoritatea elementelor de detaliu ce alcatuiesc sistemul morfodinamic subteran nu-si au corespondent in peisajul de la exterior. Speleotemele, in marea lor diversitate fizionomica si structurala, sunt un atribut exclusiv al endocarstului; numeroase minerale, cu forme si culori dintre eele mai atragatoare, se formeaza numai in conditiile particulare oferite de galeriile din calcare: asocierea pe suprafete restranse a formelor de cele mai diferite origini este si ea proprie cavitatilor endocarstice. Cautarea acestui inedit estetic, posesor a celor mai .surprinzatoare insusiri, constituie unul dintre mobilurile esentiale ale penetrarii omului modern in strafundurile masivelor carstificate.

Pe langa ineditul peisajului sau morfologic, pestera isi atrage vizitatorii i prin cateva elemente apartinand atmosferei subterane. Intelegem prin aceasta nu atat climatul sau microclimatul culoarelor sau diverticolelor sapate in piatra solubila, ci ansamblul de factori care concureza la instaurarea in interiorul acestora a unui mediu insolit, cu totul i cu totul aparte. Mediu a carui percepere vizuala sau acustica se transforma adesea intr-o fertila sursa de revelatii atat de necesare actului recreativ.

Unul dintre acesti factori este intunericul absolut ce domneste in adancurile pesterilor. Intuneric caruia Jean Baures ii da o superba definitie: noapte a visului profund, enigmatic, fermecator care atrage pe curajosi si alunga pe cei fricosi, noapte invaluitoare si perfida care da grandoare uneia dintre cele mai frumoase aventuri omenesti".

Al doilea element caracteristic pentru atmosfera subterana este acustica deosebita. Ea poate fi pusa in evidenta prin contrast, adica prin raportare la linistea desavarsita intalnita in numeroase sectoare de galerii fosile. Referitor la acustica pesterilor se impune mentionarii rezonanta lor unica, particularitate valorificata sub aspect turistic prin amenajarea unor sali de concerte in subteran cum ar fi cele din Pestera de la Romanesti din Muntii Poiana Rusca, Jeita (Liban), Aggtelek (Ungaria) etc.

Atributele morfologice de exceptie sunt date, in primul rand, de amploarea cavernamentelor multor pesteri. Este de ajuns ca un gol subteran sa aiba dimensiuni apreciabile pentru ca fascinatia indusa vizitatorilor sa fie deosebita. Sentimentul de admiratie insuflat privitorilor de desfasurarca ciclopica a edificiilor endocarstice porneste de la o intrebare fireasca si anume: care sunt procesele raspunzatoare de geneza acestor adevarate bulevarde cotropite de intuneric? cat timp i-a trebuit apei ca sa dizolve si sa transporte mase de calcar incalculabile?

Sali cu dimensiuni remarcabile, unele dintre cele mai impresionante din lume, se gasesc in Pestera din Valea Firei din Muntii Apuseni, cu lungimi de peste 300 m si inaltimi ce depasesc 100 m. De mari proportii sunt si salile sistemului Zapodie, ale Pesterii Vantului, Sura Mare, Ciur-Ponor, Topolnita, Tausoare etc. La nivel mondial, avem numeroasc exemple din carstul alpin (Holloch, Eisriesenwelt), pireneean (Av. Pierre St. Martin), nord-american (Mamouth Cave), cubanez sau chinez.

O pecete deosebita si-o pune, in actul speoturistic, asupra impresiei vizitatorilor imaginea-soc a unei grote redusa la o mare sala subterana (Focul Viu, Fundata, Munticelu, Veterani). In toate aceste cazuri intregul cavernament se reduce la ogiva impresionanta a unor sali uriase terminate cu diverticole nesemnificative.

Dar nu numai salile se erijeaza intr-un element spectacular demn de retinut. Lor li se adauga galeriile largi si inalte specifice pesterilor strabatute de rauri cu potential de denudare apreciabil (Cetatile Ponorului, Ciur-Ponor, Pestera Vantului, Comarnic, Topolnita, Epuran etc.).

13

O impresie favorabila lasa si dimensiunile largi ale intrarilor in pesteri. Mai ales acolo unde ele nu sunt secondate de desfasurari asemanatoare ale cavernamentului sau de alte insusiri recreative. Arcadele masive ale intrarilor in pesterile Ghetarul Vartop, Coiba Mare, Sura Mare, Cetatile Ponorului, ca sa nu amintim de spectaculozitatea avenelor ce faciliteaza accesul in Ghetarul Scarisoara, Cioaca Brebeneilor sau Ghetarul Zgurasti, etc., devin astfel un fericit preludiu pentru ceea ce urmeaza sa daruiasca sufletului pestera respectiva.

In acelasi context se impune varietatea morfologiei majore si de detaliu a pesterilor. Orice cavitate subterana este, in ultima instanta, un edificiu arhitectonic insolit, care imbina in liniile sale nenumarate stiluri constructive promovate de agentii modelatori.

Analizand modul de participare at "interioarelor" pesterilor la constituirea zestrei atractive se pot delimita doua grope majore de obiective, si anume: forme apartinand actiunii de sculptare, de individualizare a cavitatilor subterane si forme rezultate in urma actiunii antagoniste acesteia, de depunere si acumulare. Formele generate in etapa de sculptare a golurilor endocarstice alcatuiesc asa numita morfologie austera compusa din meandre (celebre sunt meandrele ,,Emil Racovita" din Pestera Vantului), hieroglifele de coroziune, marmitele, hornurile, septele de coroziune, conurile de daramaturi sau blocurile suspendate.

Marea atractie a lumii subpamantene este motivata de prezenta formelor de depunere, speleotemele. Atributul sacralitatii acordat de antici cavitatilor posesoare de astfel de incrustatii morfologice isi are acoperire plauzibila: frumusetea palatelor subterane impodobite cu stalactite, stalagmite sau coloane depaseste adesea pe cea a templelor edificate de mana omului si dedicate diverselor divinitati.

Principalele tipuri de speleoteme care incanta privirile cu vraja lor pietrificata ce pot fi intalnite in pesteri sunt: stalactitele, stalagmitele, coloanele, baldachinele, draperiile, curgerile stalagmitice, coralitele, cristalictitele, anthoditele etc.

Stalactitele imbraca forma unor turturi pietrificati, dezvoltati de sus in jos, dinspre tavanul galeriilor si salilor inspre planseul acestora. In general configuratia lor este cilindrica sau conica, iar lungimea variaza intre cativa centimetri si 1-2 m. In cazuri de exceptie pot atinge 5-7 m lungime. Printre exemplele ilustrative de la noi din tara mentionam Pestera Ursilor de la Chiscau, Ghetarul Vartop, Topolnita, Pojarul Politei etc.

Unele formatiuni stalactitice au configuratii curioase cum ar fi stalactitele-macaroane numite si stilolite, cu diametre de cativa milimetri si lungimi de pana la 2 m. Anemolitele se dezvolta piezis iar stalactitele bulboase apar ca forme masive, cu fizionomii aparte.

Stalagmitele devin, prin dependenta lor fata de punctele de picurare, o replica, dezvoltata de aceasta data de jos in sus, a stalactitelor. Dimensiunile lor variaza de asemenea in limite largi, ajungand la 7 m inaltime (cazul stalagmitei din Pestera Tecuri). Paleta formelor este si aici nuantata: stalagmite-lumanari, conice, tronconice, arenacee sau sub infatisare de domuri stalagmitice masive.

Coloanele reprezinta, in plan morfologic, o conexiune intre o stalactita si o stalagmita (in cazuri de exceptie ele pot rezulta printr-o crestere exacerbata a uneia sau alteia din cele doua forme), iar in cel atractiv o punte de legatura intre planseul si tavanul galeriilor endocarstice. Se intalnesc in majoritatea pesterilor lumii afectate de procese de depunere. Prezenta coloanelor in pesterile Romaniei este cu totul remarcabila. Ca de altfel si dimensiunile lor. Cine poate uita multimea pilierilor calcitici din Sala Padurii Impietrite a pesterii Osoi, Palmierul din Pestera Cubles, coloanele din montmilch ale pesterii Varfurasul, cele de peste 4 m inaltime din pestera Racovita, densitatea lor in Galeria Coloanelor a Topolnitei etc.

Baldachinele sunt formatiuni de tavan si perete rezultate prin depunerea areala a calciului pe proeminentele stancoase. Ulterior, prin cresterea continua a formei, ea devine suspendata iar marginile inferioare intens crestate seamana unor franjuri pietrificate. In tara noastra remarcam o mare concentrare a baldachinelor in pesterile din Muntii Sebes (Sura Mare, Ponorici-Cioclovina, Pestera din Valea Stanei), dar ele nu lipsesc nici din pesterile Muntilor Apuseni (Osoi, Moanei,

14

Ursilor de la Chiscau) sau Banatului (Tolosu, Ponor-Plopa). Draperiile sau valurile sunt cruste calcitice ondulate, atasate structural peretilor inclinati.

Ele se dezvolta perpendicular pe linia peretelui, izolat sau grupate, si au grosimi variate. Cand apele de prelingere contin minerale argiloase, oxizi de fier sau mangan, acestea se depun odata cu ionii de calciu, rezultand suprafete ondulate policrome, de mare frumusete. Le regasim frecvent, sub topicul de "fanion" in Huda lui Papara, Pojarul Politei, Varfurasul, Magura, Martel, Closani etc.

Curgerile stalagmitice impodobesc peretii inclinati moderat si planseele galeriilor. Ele nu sunt altceva decat crustele provenite din depunerea calcitului de catre apele de percolatie ce acopera, in perioadele ploioase, indeosebi, suprafete insemnate din galeriile fosile. In functie de compozitia carbonatilor si a impuritatilor intalnim scurgeri de calcit sau montmilch, cu un colorit cuprins intre albul imaculat si maroniul sau rosieticul datorat impuritatilor de diferite origini. De altfel scurgerile stalagmitice pot fi considerate alfa si omega concretionarii in pesteri. Din aceasta cauza aria lor de raspandire este foarte larga, neexistand practic sectoare concretionate unde sa nu-si faca aparitia.

In cazuri particulare, cand scurgerea si depunerile calcitice se orienteaza preferential pot rezulta forme de tip parasuta (Ghetarul Vartop, Pestera din Valea Firei), torpile (Pestera Vantului) sau clopote (Pestera Ursilor de la Chiscau).

Cand depozitele calcitice ocupa albia fosila a galeriilor, suprapunandu-se unui substrat friabil, nisipos sau bolovanos, la reactivarea hidrologica a acestei albii suportul friabil poate fi inlaturat, punandu-se in evidenta planseele suspendate cum sunt cele din pesterile Tausoare, Onceasa sau Bonchii.

Gururile sunt bazinele ce populeaza planseele salilor si culoarelor subterane, fiind constituite din baraje rectilinii sau sinuoase, triunghiulare, dreptunghiulare sau in trepte. Ele se aseamana unor cuiburi concretionate unde apele de picurare sau prelingere se acumuleaza generand lacuri insolite. Dupa fizionomia barajelor si conditiilor genetice se deosebesc variate tipuri: etajate, in contraforturi, palnie, cupa, peana etc. Farmecul lor deriva numai partial din amploarea barajelor (ce pot ajunge la 1-2 m inaltime in Comamie sau Pestera din Valea Firei, dar si la 19 m cum este exemplul unui gur din China) el datorandu-se mai ales ineditului micilor lacuri gazduite, cu apa lor limpede si imobila. Apa care isi lasa si ea prinosul mineral pe peretii cuvetei sub infatisarea unor firave cristale si a caleitului flotant.

Coralitele apar in morfologia de detaliu a golurilor carstice sub forma unor structuri ce amintesc de coralii marilor tropicale. Numarul limitat al cavitatilor posesoare de astfel de forme Ie face eu atat mai valoroase sub aspect atractiv. Ca pesteri foarte bogate in coralite mentionam Pestera lui Ion Barzoni si Pestera nr.62 din Valea Cernei. Le mai intalnim in Rezervatia Mare a Ghetarului Scarisoara, Pojarul Politei, Pestera cu Corali (din Retezat) etc.

Helictitele. Nici o alta forma endocarstica nu a starnit atatea priviri admirative si atatea intrebari precum helictitele, numite adesea si excentrice. Cauza acestui interes fara egal deriva din misterioasele lor dispuneri spatiale, cu orientarea agregatelor cristaline spre toate directiile posibile. Sfidarea gravitatiei pare a fi principala lor preocupare, cresterea pe orizontala, oblica sau de jos in sus inregistrandu-se frecvent. Rolul decisiv in geneza lor revine fortelor capilare ce faciliteaza deplasarea antigravitationala a particulelor de apa incarcate cu ioni de calciu.

Manunchiuri incantatoare de helictite se dezvolta in Pestera din Cioaca Brebeneilor, Closani, Popovat, Ponoras, Tecuri, Micula etc.

Cristalictitele au faima celor mai fragile si diafane formatiuni subterane, adica a ceea ce natura a creat mai pur si mai sensibil. Sunt alcatuite din monocristale de calcit si aragonit, cu orientari diverse, din care cauza imbraca adesea un aspect dendritic. Asocierea monocristalelor genereaza jerbe ramificate de mare efect asupra privitorului, asa cum au fost cele din Pestera Fagului (distruse azi in mare parte), Baia lui Schneider, Sugau, Zeicu, Tecuri sau Pojarul Politei.

Anthoditele au o raspandire limitata la cateva pesteri si anume: Tausoare, Micula si Pestera

15

Vantului. Asa cum ne-o spune si topicul adoptat florile de piatra, ele sunt alcatuite din gipsul depus in mediul subteran sub forma unor rozete cu petalele revarsate spre in afara, ce incrusteaza colturile mirifice de galerii endocarstice. Un alt atribut turistic al cavitatilor subterane se afla inmagazinat in depozitele de gheata fosila cantonate in anumite pesteri. Desigur, in zonele subpolare sau la altitudini superioare limitei zapezilor permanente, astfel de acumulari de apa solidificate nu sunt o noutate. Cu totul alta este situatia pesterilor cu gheata intr-un climat care prin parametrii sai este impropriu formarii si mentinerii ghetii perene cum este cel al tarii noastre. Totusi, datorita unei serii de particularitati morfologice si topoclimatice ale catorva cavitati, s-au creat si conservat conditii prielnice acumularii si perpetuarii multianuale a depozitelor glaciare. Prin ea insasi existenta ghetarilor fosili devine un obiectiv de mare interes pentru vizitatorii pesterilor respective. Pe langa acest element, gheata subterana, prin fizionomia si modul sau de acumulare se constituie intr-un inedit factor de atractie turistica. Este de ajuns sa mentionam spectaculozitatea falezei translucide a Ghetarului Scarisoara, cu o inaltime de peste 27 m care, in Rezervatia Mica prezinta interesante fenomene de plasticitate si stratificatie. Ea pune in evidenta ritmul acumularii ghetii in cei peste 3000 de ani ai blocului cu un volum de peste 75000 m2.

In aceeasi pestera, al carei depozit glaciar este cel mai masiv din sud-estul Europei, se formeaza primavara si toamna splendide stalagmite de gheata cu inaltimi de pana la 2-3 m si cu forme dintre cele mai curioase. Al doilea bloc de gheata ca marime din tara noastra (peste 30000 m3) se afla in profunzimile avenului numit, generic, Ghetarul Bortig, situat in vecinatatea pesterii Cetatile Ponorului. Conul de apa solidificata ocupa intreaga suprafata a unei vaste sali de 60 m lungime si 52 m latime. In partea rasariteana a salii se desfasoara un lac inghetat, iar intr-unul din diverticolele ei se inalta, gratioase, numeroase stalagmite translucide.

Revelatii deosebite ii incearca si pe cei dornici de a vizita Ghetarul Focul Viu din aceeasi zona inalta a Muntilor Bihor. Farmecul inegalabil al acestui depozit de gheata este dat de reflectarea de catre aceasta a razelor de soare ce cad la un anumit ceas al zilei. Se naste astfel o aureola in irizarea careia atmosfera galeriei se umple de tainice mistere, iar privitorul soarbe adanc din focul viu al nemaivzutului.

Dintre pesterile cu gheata celebre ale Europei amintim Pestera Demanovka, din Slovacia si Eisriesenwelt din Austria.

Lumea subterana, prin caracteristicile sale fundamentale, s-a constituit intr-un mediu propice conservarii vestigiilor paleontologice si arheologice. Putem chiar afirma ca in comparatie eu mediul subaerian - el s-a dovedit ideal pentru transmiterea mesajelor in timp, uniformitatea factorilor climatici, in primuI rand, si linistea evolutiva specifica sectoarelor fosile, jucand roluI unor conditii cu totul si cu totuI de exceptie.

Intr-un astfel de mediu prielnic s-au conservat mari cantitati de ramasite osteologice ale ursului de cavema, Ursus spaeleus, deseoperite in pesterile Magura, Onceasa, Igrita, Micula. In Pestera Ursilor de Ia Chiscau s-a descoperit un schelet in conexiune anatomica, lucru rar intalnit.

De la putemicul carnivor, disparut din fauna tarii noastre acum 10000-15000 ani, s-au mai pastrat, in relieful galeriilor, gropile de gestatie, urmele de gheare intiparite in argila planseelor si peretilor, barrenschlifturile (suprafete lustruite prin frecarea repetata cu blana a excrescentelor stancoase) etc.

Mult mai rare si mai valoroase sunt vestigiile ce amintesc de trecerea prin pesteri, ca etapa in devenirea sa istorica, a omului primitiv.

Vetrele de locuire din Pestera de la Grosi din Muntii Trascaului, Gaura Chindiei, Pestera Liliecilor din Dobrogea, Pestera Muierilor de la Baia de Fier etc., atesta coabitarea stransa dintre om si lumea subterana. In pesteri au fost adapostite comori (cum o releva tezauruI haIIstattian descoperit in Cioclovina cu Apa), au fost amenajate necropole (precum cea din pestera Toplitei de Vida), depozitate unelte si vase (Pestera Moanei) sau exersate virtutile artistice ale omului primitiv. Pestera din cariera Cuciulat din Podisul Somesan adaposteste cele mai frumoase picturi rupestre din Romania, din aceeasi perioada cu cele realizate pe sevaletele pietrificate ale

16

Altamirei, Trois Freres, Combarelles, Niaux sau Lascaux. Pestera devine asadar nu numai un muzeu natural cu o mare bogatie de forme inedite, ci si

un pretios muzeu al vestigiilor antropice indiferent daca acestea provin din indeletnicirile lui sau preocuparile sale artistice.

Integrarea pesterilor in sfera turismului prezinta cateva aspecte neintalnite in cazul obiectivelor de alt gen. In primal rand, orice pestera care este vizata sa fie deschisa accesului vizitatorilor presupune o amenajare cu grade de complexitate diferite, in functie de particularitatile pesterii in sine. Daca in cazul unei cascade sau al unui abrupt este suficient a construi o cale de acces moderna pana in apropierea obiectivului, pesterile cer infinit mai mult. Incepand cu obligativitatea iluminatului, construirea potecilor de acces si terminand cu masurile de protectie a unui ecosistem - cel endocarstic - extrem de sensibil. Investitiile sunt mari, dar pnn functionarea permanenta a obiectivului turistic se amortizeaza rapid.

Structurile geologice inedite se erijeaza adesea in puncte de mare concentrare a cererii turistice, indeosebi in plan local. Atractivitatea lor provine din unicitatea repartitiei spatiale, grandoarea desfasurarii, fizionomia insolita etc.

Astfel, pentru Muntii Apuseni, coloanele de bazalt ale masivelor Detunata Goala si Detunata Flocoasa sunt repere de seama ale circuitelor turistice prin partea nordica a Muntilor Metaliferi. Dealul cu Melci, situat in versantul stang al Ariesului Mic devine un punct de interes pnn cochiliile de gasteropode concentrate intr-un numar foarte mare in stratele geologice de suprafata. Tot ca structuri geologice de mare rezistenta peisagistica mentionam klippeIe din Trascau-Metaliferi, Ciucas sau Ceahlau, unde calcarele fragmentate si dislocate sunt diseminate in masa unor depozite mai friabile, usor de denudat. In consecinta structurile carbonatice apar ca masive izolate ce diversifica peisajul si-l innobileaza din punct de vedere estetic.

Structuri geologice de mare amploare, deosebit de spectaculoase apar in Alpi, Pirinei, Anzi, Cordilieri sau Himalaia. Canioanele nord-americane si cele himalaiene sunt adevarate ferestre deschise spre interiorul scoartei terestre. Agentii modelatori ai reliefului le-au deshumat si sculptat aducandu-le un spor de diversitate fizionomica.

La scara regionala, formele de relief constituie asociatii peisagistice de mare relevanta atractiva. Deosebim astfel anumite tipuri de relief (carstic, vulcanic, fluviatil, litoral) unde asocierea diferitelor elemente, fiecare din ele cu o functie recreativa proprie, ridica la cote superioare valoarea potentialului. Apare astfel acel coeficient de armonie care exprima diferenta inregistrata prin cumularea valorii obiectivelor luate ca entitati de sine statatoare si cea a peisajului care le inglobeaza. Diferenta, intotdeauna pozitiva, rezulta din relatiile ce se instaureaza in cadrul operatiunii de punere in exploatare intre diversele obiective apropiate, prin eliminarea monotoniei turistice, diversificarea ofertei, stimularea optiunii turistilor pentru cat mai multe din elementele ofertei etc.

Clima Daca relieful asigura suportul material al tuturor activitatilor recreative, climatul impune

"starea" lor de desfasurare. EI genereaza "atmosfera" favorabila sau nefavorabila actului recreativ, catalizand sau dimpotriva, inhiband, derularea acestuia. Majoritatea absoluta a turistilor, dar si numerosi cercetatori, reduc importanta climei la "timpuI frumos" a carui frecventa si durata este definitorie pentru recreere intr-o regiune data. Constatam astfel, ca impactul climatic in turism se manifesta, in primul rand, la nivelul psihologiei individului, vremea urata devenind, prin inconvenientele sale, un prag peste care optiunea turismului trece rareori. Aceasta, in ciuda faptului ca toate celelalte elemente implicate in satisfacerea nevoii de agrement sau cura sunt functionale, incepand de la obiectivele atractive la infrastructura sau produs turistic.

In definirea "timpului frumos" sunt implicate o serie de elemente climatice cum ar fi: nebulozitatea, frecventa precipitatiilor si starea lor de agregare, temperatura aerului, vanturile etc.

17

Nebulozitatea este factorul ce influenteaza direct durata stralucirii soarelui, parametru vital pentru cura heliomarina din regiunea litorala, dar si pentru fructuoasa desfasurare a excursiilor montane. Exista diferentieri nete intre valorile inregistrate pe fatadele vestice ale continentelor, supuse influentei maselor de aer vestic, ce stimuleaza o nebulozitate ridicata si litoralele unor mari intracontinentale (Marea Mediterana, Marca Rosie), sau de pe fatada estica (Marea Caraibilor), unde durata stralucirii soarelui este maxima. O exceptie o constituie, totusi, California unde curentul rece omonim determina inversiuni termice si o stabilitate pronuntata a ariilor anticiclonale ceea ce explica lungimea sezonului turistic in zona.

Pentru regiunile montane, frecventa si durata timpului frumos sunt mai reduse datorita proceselor convective si ascensiunilor orografice ale maselor de aer. In masivele mai inalte, vremea frumoasa creste ca durata in fasiile situate deasupra plafonului obisnuit de nori.

Nebulozitatea, atunci cand nu se manifesta excesiv, respectiv cand este constituita din nori subtiri (din grupa Cirus) joaca un rol pozitiv, atenuand intensitatea radiatiei calorice in orele amiezii. De asernenea, norii in formatiuni izolate, in zonele montane, ridica valenta estetica a peisajului.

Frecventa si intensitatea precipitatiilor este si ea o consecinta imediata a nebulozitatii. Timpul ploios adauga, pe plan psihologic, un stress in plus, determinand sedenterizarea temporara a turistului in locul de sejur. Daca precipitatiile lichide sunt un factor nefavorabil, impiedicand, sub diverse forme derularea activitatii turistice, cele sub forma de zapada au un efect contrar. Ele genereaza nu numai o stare benefica turismului, dar si un substrat aparte utilizat cu intensitate pentru variate tipuri de agrement (schi, sanius, patinaj etc.). De aici, poate, si denumirea de "aurul alb" acordata zapezii in Canada.

Temperatura aerului intra in calcul numai in situatia manifestarii sale excesive. Perioadele toride de vara, cu o radiatie solara puternica, sunt tot atat de nefavorabile activitatilor de recreere ca si intervalele geroase de iarna, cu temperaturi sub -15C. Dincolo de aceste valori, temperatura aerului are repercusiuni negative asupra turismului.

Vanturile, in functie de durata si intensitatea lor, au o influenta contrastanta. Astfel, brizele marine sau montane au un putemic rol moderator, mai ales in zona litorala, unde joaca rolul si de agent de transport si dispersie a aerosolilor. Dimpotriva, vanturile putemice aduc prejudicii actului recreativ, atat pe tarmul marii (spulberand nisipul plajelor si agitand suprafata marii), cat, mai ales pe crestele muntoase, unde spulbera zapada, troienesc potecile devenind o sursa de risc potential.

Dintre alte fenomene climatice, legate partial de prezenta celor susmentionate, mentionam efectele negative ale cetii dense si poleiului, care impiedica circulatia vizitatorilor in conditii de siguranta,

Parametrii meteorologici analizati actioneaza, in majoritatea absoluta a cazurilor, intr-o stransa interrelatie, determinand anumite tipuri de climat si o ierarhie a importantei acestora pentru turism. Se detaseaza, ca urmare, pentru regiunile temperate, cele doua tipuri de clima specifice anotimpurilor extreme: vara si iarna.

Climatul estival se caracterizeaza printr-o nebulozitate mai redusa, insolatie mare, temperaturi optime, vanturi putin frecvente si reduse ca intensitate. Este climarul curei heliomarine si a drumetiilor montane.Tipul de turism practicat este cel recreativ si mixt (curativ-recreativ-cultural). In aceasta perioada se desfasoara in toata plenitudinea sa turismul din zona preoraseneasca, de scurta durata, el fiind sinonim cu iesirea la iarba verde intr-o zi cu timp frumos.

Durata maxima a timpului frumos in acest anotimp explica de altfel varful absolut al cererii turistice. Majoritatea turistilor aloca recreerii timpul si resursele proprii vara, adica perioadei celei mai optime pentru calatorie.

In functie de desfasurarea in latitudine si altitudine a suprafetelor, precum si influenta unor factori locali, climatul estival va prezenta un larg evantai de particularitati, fata de care turismul

18

se adapteaza prin amplificare sau restrangere. Climatul de iarna este definit prin temperaturi scazute, precipitatii sub forma de zapada,

nebulozitate accentuata. In acest caz, in altitudine, mersul elementelor climatice prezinta sensuri diferite: in timp ce valorite temperaturii scad, durata stralucirii soarelui creste. Se remarca, din punct de vedere termic, doua trepte altitudinale nefavorabile turismului: cea situata la peste 1200 m, cu un climat aspru, si cea din baza depresiunilor, cu temperaturi scazute datorita inversiunilor termice. Fenomenele de ceata, frecvente in acest anotimp, duc la cresterea nebulozitatii la altitudini mici (sub 1000 m).

Resursa capitala a climatului hivernal sub aspect turistic este zapada. Ea intereseaza, in primul rand, prin durata mentinerii si grosimea stratului sau. Grosimea stratului de zapada este un factor de mare importanta in practicarea sporturilor de iarna. Mentionam ca o grosime excesiva impiedica insa alte forme de practicare a turismului (in principal drumetiile) si buna desfasurare a accesului in teritoriu.

Durata stratului de zapada variaza in functie de latitudine, altitudine si expozitia versantilor. El este minim in sudul zonei temperate si maxim la latitudini polare; la poalele muntilor fata de piscurile inalte; pe versantii sudici in raport cu cei nordici, etc. Se considera ca pentru practicarea turismului de iarna intr-un mod eficient durata stratului de zapada trebuie sa fie mai mare de 90 zile.

Indicele climato-turistic. Interdependenta dintre elementele meteorologice si variabilitatea lor in spatiu si timp a condus la necesitatea calcularii unui indice climato-turistic. O expresie a acestuia ne-o ofera Clausse si Guerault (dupa Farcas si colab., 1968) care iau in considerare trei elemente principale si anume: durata stralucirii soarelui, temperatura si durata precipitatiilor intr-o regiune data, pe care le asociaza in urmatoarea formula:

unde: I = indicele climato-turistic; S = durata stralucirii soarelui (in ore); T = temperatura medie lunara (in zecimi de grad); D = durata precipitatiilor din timpul zilei (considerand ca o ora cu ploaie valoreaza cat 5 ore cu soare). Dupa autorii mentionati, in caracterizarea climatica a unei regiuni sau areal turistic nu se iau in considerare o serie de elemente implicate direct in mersul vremii (vanturile, tipul precipitatiilor) ceea ce confera rezultatelor o valoare relativa, suficienta insa pentru o apreciere de ansamblu. Analizand valorile obtinute, la latitudini temperate, cum sunt cele ale tarii noastre, se individualizeaza trei tipuri de climate suprapuse la tot atatea tipuri de relief: munte, deal (podis) si campie.

Climatul de munte se intalneste la altitudini de peste 700 m. Durata sezonului de vara este sub 200 zile (lunile V-X), la altitudini coborate si sub 120 zile la altitudini superioare (VI-IX). In schimb, pe masura cresterii altitudinii, apar premisele optime sezonului de iarna, desfasurate in lunile decembrie-aprilie. In zonele joase, durata sezonului turistic scade sub 100 zile (I. Farcas si colab., 1970).

Climatul de munte are doua subtipuri caracteristice: alpin si subalpin. Climatul de deal si podis se caracterizeaza prin cresterea sezonului de vara la 240 zile (III-

XI) si reducerea celui de iarna la lunile ianuarie si februarie. Climatul de campie are o durata a sezonului de vara de peste 240 zile. Sezonul de iarna este

limitat iar importanta zapezii (in lipsa denivelarilor morfologice) scade. Varianta sa cea mai expresiva este climatul litoral maritim, careia i se adauga alte cinci nuante: continental estic, continental sudic, nord-vestic, sud-vestic, central-transilvanean.

Pentru tara noastra valorile indicelui climato-turistic au fost calculate de catre I. Farcas si colab. (1968, 1970). Se apreciaza ca valorile cuprinse intre 0-10 sunt favorabile (spre exemplu, in

19

iulie, la Constanta, la o ternepratura medie rnultianuala de 27,4C, cu o durata de stralucire a soarelui de 16 ore, in absenta precipitatiilor, valoarea indicelui este 9).

La scara globala, celelalte tipuri climatice releva fiecare in parte insusiri turistice diferite. Astfel, clima ecuatoriala, datorita umiditatii si caldurii excesive atrage putini vizitatori interesati de flora sau fauna bogata, respectiv de unele obiective antropice.

Clima tropicala oceanica are in vanturile de vest si alizee factorul moderator sub aspectul reducerii temperaturilor mari si ariditatii, ceea ce duce la cresterea numarului turistilor pe coastele Americii Centrale si de Sud, a Australiei sau lndochinei. La polul opus se situeaza climatul tropical continental, desertic si semidesertic al Africii, Australiei centrale, Asiei centrale etc. In aceste regiuni, cu unele mici exceptii (Valea Nilului, Mecca, Tassili) se inregistreaza o circulatie turistica minima, asemanatoare celei din zona deserturilor reci ale Antarcticii, Groenlandei si partii de nord a Eurasiei. Pentru climatul tropical cu doua sezoane (umed si uscat) activitatile turistice se practica in perioada secetoasa, iar in regiunile cu o clima subtropicala, in perioada primavara-toamna. in regiunile subpolare, anotimpul optim este vara cand, pentru cateva luni, temperaturile medii depasesc 0C.

Clima ca resurs atractiv. Rolul climei nu se reduce numai la creionarea atmosferei de desfasurare a activitatilor turistice, ea se impune, prin anumite trasaturi, ca un obiectiv de sine statator. Astfel de trasaturi sunt cele apartinand climatului de adapost, climatului subteran si climatului litoral.

Climatul de adpost este propriu unor areale a caror configuratie morfologica a condus la manifestarea, fara rigori deosebite, a elementelor meteorologice. Avem in- vedere depresiunile inchise, anumite culoare de vale sau sectoare de podisuri sau platouri aflate in umbra circulatiei dominante a maselor de aer. Amplitudinea redusa a oscilatiilor climatice confera acestor arii un coeficient superior de atractivitate, indeosebi pentru fluxurile turismului curativ. Statiunile Borsec, Vatra Dornei, Moneasa sau Stana de Vale sunt situate in astfel de depresiuni, participarea climatului la zestrea lor turistica fiind recunoscuta.

Climatul subteran se intalneste in pesteri sau cavitati artificiale si este definit de o constanta remarcabila a temperaturii, umiditatii sau circulatiei aerului. Mentionam ca nu toate pesterile au un astfel de topoclimat, ci numai cele cu o morfologie specifica (cavitatii cu o singura intrare, fara denivelari de amploare etc.). Masuratorile topoclimatiee indelung efectuate in unele pesteri (Pestera cu Apa din Valea Lesului, spre exemplu) releva faptul ca, intr-un ciclu anuaI, valorile medii ale temperaturii au o amplitudine maxima de 0,8C, iar cele ale umiditatii relative de numai 3%. Pe langa marea sa constanta, climatul subteran se impune ca factor terapeutic de prim ordin prin ionizarea puternica a aerului (aerosoli). Cantitatea de aerosoli din cavitatile subterane ale vechilor saline explica aparitia sanatoriilor subterane pentru tratarea afectiunilor respiratorii (astm bronsic).

Climatul litoral asociaza duratei lungi de stralucire a soarelui insolatia puternica (ultraviolete) si aerosolii in cantitati sporite. Acesti factori concureaza la afirmarea talasoterapiei, orientand optiunile turistilor si oferta dinspre trasatura recreativa spre cea mixta (curativ-recreativa).

Hidrografia Alaturi de relief, hidrografia se instituie in principala sursa de atractie turistica apartinand

cadrului natural. Elementele hidrografice poseda atribute pitoresti inmagazinate in sistemul lor de organizare, particularitatile fizico-chimice sau dimensiunea acumularilor acvatice. Principalele forme de prezenta a hidrografiei in turism sunt:

- retelele fluviatile (de suprafata si subterane): - lacurile; - apa marilor si oceanelor; - cascadele;

20

- izbucurile si gheizerii: - apele termale, minerale si termo-minerale; - ghetarii. Retelele fluviatile, indiferent de marimea si importanta lor devin o resursa turistica de prim

ordin prin: geneza efectului de margine, posibilitatile oferite agrementului prin inot sau pescuit, diversificarea valentelor peisagistice etc.

Malurile apelor, prin microclimatul si peisajul specific reprezinta o fasie vizata de turismul sfarsitului de saptamana. Configuratia si morfologia de. detaliu a malurilor are un rol major in orientarea preferintelor pentru un sector sau altul al acestora. De exemplu, tronsonul meandrat al unor rauri se impune prin spectaculozitate. Un alt criteriu ce influenteaza optiunile cererii este adancimea si viteza apei. Ca urmare, vor fi preferate sectoarele cu un curs domol si cu adancimi de pana la 2 m, cresterea adancimii apei fiind un factor restrictiv in practicarea inotului. Pentru turismul sportiv axat pe pescuit sau canotaj, se au in vedere acele rauri sau fluvii bogate in peste sau care ofera conditii optime desfasurarii regatelor nautice.

Un loc aparte revine retelelor hidrografice ce strabat marile orase (Dunarea pentru Bratislava, Viena, Budapesta sau Belgrad; Rinul pentru Zurich; Strasbourg, Sena pentru Paris; Tamisa pentru Londra etc.) intens amenajate si utilizate atat pentru navigatia de agrement, cat si pentru transportul turistilor dintr-o parte in alta a aglomeratiilor urbane. De altfel, rolul turistic al hidrografiei nu se rezuma numai la atractia in sine, ci si la aportul sau ca element indispensabil functionarii infrastructurii, inclusiv a transporturilor. Pe langa apele curgatoare de suprafata, semnalam prezenta raurilor endocarstice ce strabat pesterile de mari dimensiuni (Punkva, Mamouth Cave, Cetatile Ponorului, Postojna etc.) incluse, in unele cazuri, in exploatare de tip turistic, prin amenajari ce faciliteaza navigatia subterana.

Lacurile. Spre deosebire de apele curgatoare, incluse apriori in structura fireasca a oricarui peisaj, acumularile lacustre se individualizeaza mai pregnant. In consecinta, zestrea lor turistica este mai bine creionata si consta intr-o serie de atribute legate de pescuit, canotaj, inot sau peisaj. Valoarea turistica a majoritatii lacurilor este strans dependenta de geneza lor. Astfel, lacurile glaciare si vulcanice se impun prin pitorescul peisajului limitrof, de mare spectaculozitate; lacurile carstice prin ineditul alimentarii hidrologice; lacurile sarate prin posibilitatile lor curative; limanele sau lagunele ca domenii ale pescuitului si canotajului etc.

Lacurile de mai mare extensiune, situate in tari fara iesire la mare (Balaton, in Ungaria; Lehman si Bodense in Elvetia; Ciad; Victoria, pentru Uganda) devin poli de atractie majora a turistilor, jucand rolul unor adevarate mari interioare.

Pentru tara noastra, de mare importanta in acest domeniu sunt lacurile sarate nascute, in majoritatea lor, in perimetrul vechilor mine de sare (Gena Sugatag, Costiui, Ocna Dej, Turda, Ocna Sibiului, Sovata, Ocnele Mari, Slanic Prahova, Telega). Remarcabil, in special prin fenomenul de heliotermie, este Lacul Ursu de la Sovata. AIte Iacuri sarate, nascute in urma unor procese naturale (ascensiunea apelor sarate si acumularea lor la suprafata; limane maritime) cum ar fi Amara, Lacu Sarat, Techirghiol, Tasaul. Mangalia poseda, pe langa zestrea curativa a apelor bogate in saruri, inca un element de mare importanta terapeutica: namolul sapropelic.

In pesterile de mari dimensiuni se intalnesc lacuri subterane pe suprafata carora se navigheaza spre profunzimile galeriilor.

Apa marilor si oceanelor intervine in turism prin intermediul complexului morfo-hidro-climatic al litoralelor. Apreciata la adevarata sa semnificatie, participarea acestui complex la alcatuirea zestrei turistice mondiale este deosebita, situandu-se pe o pozitie de varf intre celelalte forme de organizare hidrografica sau peisagistica.

Incepand de la latitudinile mijlocii si pana la ecuator, apa marilor si oceanelor participa la realizarea curei heliomarine, a talasoterapiei. Fara prezenta acesteia, turismul estival al litoralelor din intreaga lume ar fi de neconceput.

Desi apa marina este un accesoriu indispensabil actului recreativ, valoarea turistica a

21

rivierelor depinde si de morfologia sau clima lor. Astfel, tarmurile joase sunt preferate celor inalte datorita plajelor larg dezvoltate (tarmul mediteraneean in sectorul Nisa, Cannes, in comparatie cu tarmul Coastei Esterel, mai abrupt si cu plaje foarte inguste).

Climatul de ansamblu al regiunii poate conduce la o utilizare permanenta a insusirilor recreative ale apelor marine (Florida, Antilele Mari, Azore) sau sezoniere (mai indelungata, in cazul Marii Mediterane, sau mai restransa in cazul Marii Negre).

Cascadele sunt elemente morfo-hidrografice reprezentand mari caderi de apa peste pragurile reliefului. Cum atributul spectaculozitatii lor este continut in revarsarea si acustica valurilor de apa, consideram includerea lor la aceasta grupa de obiective ca justificata. Dimensiunea, concretizata in desfasurarea pe verticala a caderii de apa, este factorul definitoriu al valorii lor atractive, Astfel, cascada Angel din Venezuela se situeaza in fruntea ierarhiei mondiale (circa 1 000 m inaltime), urmand-o, la mare distanta cascadele raului Potero (226 m), Yelowstone etc. In alte situatii, pitorescul cascadeIor are la origine amploarea caderii, desi inaltimea pragului este modesta. In aceasta situatie sunt cascadele Victoria (Zambezi), Niagara, Iquacu, Yosemite etc:

lzbucurile apar in zonele carstice sub forma unor izvoare cu un debit apreciabil. Cu o mare forta atractiva sunt inzestrate izbucnirile arteziene (de tip vauclusian) sau intermitente (cu simpla sau dubla intermitenta). Se asociaza peisagistic cu abrupturile laterale ale vailor, cu versantii cheilor sau obarsiile unor vai de recuI. ln carstul Romaniei sunt cunoscute izbucurile intermitente Calugari (cu dubla intermitenta) si Bujorul (cu intermitenta simpla), Galbenei, Tauz, Izbandis, Rosiei, Cemei, Izverna etc.

Gheizerii sunt izvoarele fierbinti care, datorita presiunii interne tasnesc cu intermitenta la inaltimi apreciabile. Se intalnesc frecvent in regiunile cu activitate vulcanica sau post vulcanica intensa (Islanda, Kamceatka, SUA). Celebru este gheizerul Old Faithful (Batranul credincios) din Yelowstone Park ce-si arunca apele, cu o regularitate maxima, la peste 80 m inaltime.

Apele termale si termominerale sunt cantonate la mari adancimi si ajung la suprafata fie prin izvoare localizate pe dislocatii profunde, fie prin foraje. Termalismul lor determina o dizolvare rapida si masiva a sarurilor, rezultand adesea o mineralizare dependenta de compozitia chimica a substratului geologic in care este cantonat acviferul sau pe care-l strabat in ascensiunea apelor spre suprafata. In tara noastra, cel mai important acvifer termal este amplasat in subsolul Campiei si Dealurilor de Vest, intre Satu Mare si Timisoara. Pe acest sistem de falii adanci ies Ia suprafata apele termale de la Marghita, Oradea, Tinea, Arad, Timisoara sau Teremia. Acvifere termale intalnim si in Muntii Apuseni (Moneasa, Geoagiu, Vata de Jos) sau in Carpatii Meridionali (Baile Herculane, Calimanesti-Caciulata). Conform datelor unor foraje recente, rezerve mari de ape termale par a fi localizatc in subasmentul Campiei Romane.

Principala functie turistica a apelor termale si termominerale este cea curativa (in tratarea, prin cura externa, a afectiunilor reumatismale, ale aparatului locomotor), dar se extinde exploatarea recreativa (stranduri, piscine). Pentru alte continente, remarcabila este concentrarea de izvoare termale in parcul Yelowstone (cca. 3000), Japonia, Filipine, China etc.

Apele minerale alcatuiesc o categorie aparte de resurse, atat din punct de vedere genetic, cat mai ales a functiei turistice. Importanta lor atractiva consta in incarcatura minerala pe care o contin, rasfranta pozitiv in contextul utilizarii lor in cura interna (cea mai frecventa) sau extema. Gama afectiunilor tratate este extrem de larga, incepand de la cele ale aparatului locomotor (reumatism degenerativ sau inflamator), cardiovascular, digestiv, neurologic, respirator, boli metabolice etc.

Repartitia apelor minerale releva concentrari ale resurselor in anumite tari si lipsa lor pe suprafete vaste. Romania poseda peste 3000 izvoare cu ape minerale (carora li se adauga aIte numeroase surse neinventariate), situandu-se pe primul loc intre statele europene. O urmeaza, la mare diferenta, Ungaria (447), Italia (264), Germania (165), Franta (116), Cehia si Slovacia (57), Suedia (7). Dintre statiunile turistice de mare notorietate localizate langa astfel de resurse

22

mentionam: Karlovy-Vary, Marianske Lazne (Cehia), Rogonska Slatina (Iugoslavia), Calimanesti-Caciulata, Borsec etc.

In functie de principiul lor terapeutic, apele minerale din tara noastra se clasifica astfeI (Aurelia Susan, 1980):

1. Ape