metodologia 1 2014

Metodologia cercetării şi managementul proiectelor

Prof. univ.dr.,Victor ŞonteaMasterat 2014

Curs 1

Obiectivele de formare în cadrul disciplinei:

la nivelul de cunoaştere şi întelegere: Dimensiunea teoretică şi cea practică a

cercetării ştiinţifice; Etape de efectuare, moduri de prezentare a

rezultatelor ştiinţifice; Metode de evaluarea calităţii produselor; la nivel de aplicare şi integrare

masterandul trebuie să fie capabil: Prezentarea şi susţinerea lucrărilor ştiinţifice; Metode de determinarea parametrilor calităţii

şi fiabilităţii produselor; Organizarea certificării produsului;

Obiectiv:

Cursul urmăreşte să ofere cunoştinţe şi să dezvolte deprinderi pentru:

Accesarea cu succes a finanţării pentru cercetare,

la nivel naţional si internaţional;

Derularea unui grant/contract pentru îndeplinirea tuturor obiectivelor;

Valorificarea rezultatelor unui grant / proiect.

Bibliografia de bază:

1.Rădulescu M. St. Metodologia cercetării ştiinţifice. Editura Didactica şi Pedagogică Bucureşti, 2006.

2. Florescu M.S. Managementul cercetării ştiinţifice. Editura ASE. Bucureşti, 2006.

3.Radu Victor Managementul proiectelor,Editura Universitară, Romînia 2008

Integrarea în spaţiul european al învăţamântului şi cercetării reclamă accelerarea procesului de reformă a învăţamântului şi cercetării din Republica Moldova în acord cu obiectivele UE în privinţa criteriilor şi normelor de calitate a infrastructurii, ale transferului tehnologic şi cognitiv, pentru creşterea ponderii şi vizibilităţii sistemului de cercetare — dezvoltare — inovare din R.Moldova.

ExigenţeIe integrării învaţământului şi cercetării din R.Moldova în spaţiul european al învaţământului superior şi cercetării, trecerea la o economie bazată pe cunoaştere, inovare şi dezvoltare impun trecerea la o fază calitativă în procesul de reformă a învăţământului şi cercetării

Ştiinţa – caracteristici şi tendinţe actuale

Dintr-o activitate căreia i se comandau serviciile, ştiinţa a devenit în prezent o activitate care anticipează nevoile producţiei şi ale societăţii, în ansamblu.

Procesele desfăşurate în interiorul ştiinţei au generat integrarea ei verticală cu producţia, apropiindu-se considerabil de practică.

Teoria ştiinţifică acumulată şi-a sporit astfel contribuţia la soluţionarea problemelor economice şi sociale şi a devenit o ramură economică de importanţă vitală.

În numeroase ţări ştiinţei i se acordă fonduri sporite, se crează noi baze de cercetare, institute şi academii de ştiinţă; este în plin avânt procesul de industrializare a ştiinţei care îşi accentuează contribuţia determinantă la progresul tehnologic, economic şi social.(EU -2%,RM-2%)

Cercetător

“om de ştiinţă ,care se dedică cercetării”

CERCETARE

"...investigare originală realizată pentru a câstiga cunoştinţe si inţelegere."

Un proces de cercetare reprezintă, adesea, un proces complicat care se compune din multe încercări, observaţii, ipoteze.

”Ştiinţa este o uşă a cărei cheie este cercetarea„

A. Pann

NU este cercetare

Testare si analiza de rutină pentru menţinerea standardelor naţionale, dezvoltarea de noi tehnici analitice

Dezvoltarea de material didactic, care nu include cercetare originala

Standardizarea sau testarea de rutină;

Studii de fezabilitate (exceptand cele in proiecte de cercetare si dezv.exp.);

Aspectele comerciale, legale si administrative a activtatilor de patentare, copyright sau licentiere;

Programarea pe calculator de rutina, intretinere software si hardware (exceptand cercetare si dezvoltarea experimentala in aplicatii software, limbaje de programare noi si sisteme de operare noi)

Activitati care pot fi considerate activitate de cercetare Oferirea de suport profesional, tehnic, administrativ

si/sau asistenta personalului angajat direct in cercetare si dezvoltare experimentala

Managementul personalului care este fie direct implicat in cercetare si dezvoltare experimentala, fie ofera suport profesional, tehnic

Activtatile studentilor care sunt legate de cursurile de cercetare post-licenta;

Dezvoltarea de cursuri de cercetare post-licenta;

Supervizarea studentilor care urmeaza cursuri de cercetare post-licenta.

Activitati excluse, exceptand cazul cand sunt utilizate in mod primar pentru suport al activitatilor de cercetare si dezvoltare experimentala

Pregatirea cursurilor, seminariilor, laboratoarelor;

Activităţi literare si artistice precum scrierea creativa;

Servicii de informare stiintifica si tehnica;

Colectarea de date cu scop general sau de rutina;

Clasificare prin tipul de activitate

Cercetare fundamentală pură (pure basic)

Cercetare fundamentală strategică

Cercetare aplicativă Dezvoltare experimentală

Cercetare fundamentală pură

Este activitatea teoretică si experimentală realizată pentru a dobîndi cunoştinţe noi fără a ţinti beneficii pe termen lung altele decât avansarea cunoaşterii

Acest tip de activitate este adesea pur teoretic cu intenţia de a creşte inţelegerea unor anumite fenomene sau comportări dar nu cauta să rezolve sau să trateze aceste probleme

Cercetare ştiinţifică fundamentală –

activitate teoretică sau experimentală care are ca scop acumularea de noi cunoştinţe privind aspectele fundamentale ale fenomenelor şi faptelor observabile, fără a se avea în vedere o aplicaţie deosebită sau specifică. În cadrul cercetării fundamentale, cercetarea fundamentală experimentală joacă un rol aparte;

Cercetare fundamentală strategică

Este activitatea teoretică si experimentală realizată pentru a obţine cunostinţe noi direcţionate spre domenii vaste specifice în aşteptarea unor descoperiri utile

Ofera o baza largă de cunoştinţe necesare pentru soluţia unor probleme practice recunoscute.

Cercetare si dezvoltare experimentală

- include munca creativă realizată pe o bază sistematică pentru a creşte cantitatea de cunoştinţe, incluzând cunoştinţele despre omenire, cultură, societate, şi utilizarea acestui stoc de cunoştinţe pentru a inventa noi aplicaţii.

Dezvoltarea experimentală

Este activitatea sistematică ce utilizează cunoaşterea existentă castigată din experienţa de cercetare sau practică, care este direcţionată pentru a produce materiale, produse sau dispozitive noi, pentru a instala procese, sisteme sau servicii noi, sau pentru a imbunatăţi substanţial cele deja produse sau instalate.

Actul de creaţie şi cercetarea ştiinţifică reprezintă o activitate omogenă, nediferenţiată, specifică persoanelor dotate nativ cu abilităţi de creativitate (har ştiinţific) şi care posedă o instruire ştiinţifică corespunzătoare.

Activitatea de cercetarte ştiinţifică poate fi definită ca un concept nou sub numele de cercetare – dezvoltare (C-D): “activitate sistematică şi creatoare, menită să sporească volumul de cunoştinţe, inclusiv cunoştinţe despre om, cultură, şi utilizarea acestor cunoştinţe pentru noi aplicaţii”.

Orice activitate clasificată ca cercetare si dezvoltare experimentală este caracterizată prin originalitate;

Investigarea ca obiectiv primar: potential de a produce rezultate care sunt suficient de generale pentru stocul de cunoştinţe (teoretic si/sau practic) ca sa fie recunoscute ca aducând o crestere.

Cercetarea ştiinţifică aplicativă –

activitate de investigare, teoretică sau practică orientată în scopul acumulării de noi cunoştinţe într-un domeniu practic specific. În general, cercetarea aplicativă foloseşte rezultatele cercetării fundamentale şi ale dezvoltării experimentale, inclusiv cunoştinţe empirice acumulate în practică în vederea convertirii lor în tehnici şi tehnologii concrete;

Dezvoltarea experimentală (cercetare şi dezvoltare)

– activitate sistematică care utilizează rezultatele cercetării fundamentale şi a celei aplicative pentru obţinerea unor soluţii noi pentru proiectarea, executarea şi experimentarea de tehnici, aparatură, procese tehnologice etc. Activitatea de dezvoltare experimentală se desfăşoară în două etape:

proiectarea mentală a activităţii, şi realizarea proiectelor, manual sau cu

diferite mijloace tehnice.

Cercetarea fundamentală şi dezvoltarea economică

Pare un paradox a încerca o corelare între cercetarea fundamentală si dezvoltarea economică.

Probabil mulţi cred că aceasta din urmă este rezultatul cercetării aplicative, cercetarea fundamentală fiind doar preocuparea unor oameni de ştiinţa curioşi, ambiţioşi sau dornici de afirmare.

Nu este greu de constatat ca tarile cele mai dezvoltate economic se afla si în fruntea listei cu cele mai numeroase contributii la fluxul principal al stiintei ei (W.W. Gibbs, Scientific American 1995, august, p. 76-83), de exemplu, SUA cu 30,8% din productia stiintifica mondiala (masurata în numar de publicatii în reviste stiintifice "din prima linie"), Japonia cu 8,2%, Anglia cu 7,9%, Germania cu 7,2%, Franta cu 5,6%, Canada cu 4,3% etc. Tarile cu dezvoltare economica modesta se afla în zona invizibila a spectrului care reda contributia lor la fluxul principal al stiintei, si din pacate, în aceasta zona se afla si România (I. Haiduc, Revista 22, nr.16, aprilie 1997).

Se pune întrebarea daca paralelismul dintre dezvoltarea economica si nivelul cercetarii fundamentale este întâmplator sau se bazeaza pe o relatie de cauzalitate?

Ori, daca nivelul avansat al cercetarii fundamentale în unele tari este datorat dezvoltarii lor economice sau invers, dezvoltarea economica are la baza un nivel ridicat al cercetarii fundamentale.

Cercetarea aplicativă

Este activitatea originală realizată pentru a obţine noi cunoştinţe având in vedere o aplicaţie specifică

Este efectuată pentru a determina utilizările posibile ale

rezultatelor cercetarii de bază, pentru a determina noi căi de a atinge

anumite obiective specifice si predeterminate

Se stie ca stiinţa modernă s-a născut din curiozitatea unor cercetători, care începând din secolul XVIII, au pus bazele cunoaşterii stiintifice si temelia a ceea ce avea sa devină ştiinţa vremurilor noastre.

Nu poate fi negat faptul că industrializarea în secolul XIX s-a produs treptat tocmai în ţările în care exista şi o preocupare continua şi intensă pentru ştiinţă.

Ţările în care descoperiri stiintifice majore au fost izolate (de ex. Rusia) au rămas în urma dezvoltării acelor ţări în care ştiinţa a cunoscut o dezvoltare extensivă.

Aproape pe neobservate, cunoştinţele ştiinţifice s-au transformat în valori utilizabile şi au stat la baza unor industrii.

Laureaţi premiul Nobel 800

SUA 160 Germania 93 Rusia 21 Regatul Unit 70 Franţa 38 Elveția 24 Suedia 22

Puterea stiintei a fost însa demonstrata în cel de-al doilea razboi mondial, când victoria aliatilor s-a bazat tocmai pe utilizarea intensa a unor descoperiri din fizica si chimia moderna (radarul, bomba atomica, antibioticele etc).

Ca urmare, dupa razboi, în Statele Unite mai ales, dar si în tarile vest europene, stiinta a intrat în atentia publicului si prin intermediul politicienilor s-a bucurat nu numai de recunoastere oficiala, ci si de finantari generoase, care au dus la dezvoltarea cunoscuta.

Ştiinţa a devenit din ce în ce mai complexă, aparatura folosită din ce în ce mai sofisticată si deci mai costisitoare.

De aceea, finanţarea ştiintei din bani publici a început sa fie pusă sub semnul întrebării si

s-au auzit voci care cereau justificarea cheltuielilor.

Prin glasul politicienilor, publicul a început să ceara rezultate palpabile în schimbul banilor investiţi în cercetare, iar ca rezultat în mai multe ţări avansate s-a cerut din ce în ce mai des ca cercetarea stiinţifică să aibă relevanţa socială, sa fie utilă, sa aducă foloase imediate societăţii.

Bineînteles ca o serie de oameni de stiinta, printre care si laureati ai Premiului Nobel, au reactionat, demonstrând nevoia de cercetare fundamentala subliniind ca daca "toata cercetarea este orientata (spre aplicatii) aceasta va fi lipsita de libertatea intelectuala a explorarii, atractivitatea cercetarii va scadea în ochii tinerilor cercetatori si îi va îndeparta de urmarea unei cariere în cercetare sau academice.

Cine are dreptate? Ce înseamnă cercetare

fundamenatală si care este contribuţia acesteia la dezvoltarea economică, deci la bunăstarea societăţii, dacă există o asemenea contribuţie.

Cercetarea fundamentala este rezultatul curiozitatii stiintifice ("curiosity - driven") si produce cunostinte noi.

Acestea sunt publicate în reviste stiintifice de specialitate, care umplu kilometri de rafturi ai bibliotecilor moderne.

O mare parte a lucrarilor stiintifice publicate nu sunt citite de nimeni si cu atât mai putin citate sau folosite de cineva.

Dar, unele dintre aceste rezultate ale cercetarii "pure" dau nastere la aplicatii spectaculoase, cu mare succes comercial si care contribuie esential la calitatea vietii moderne. Computerele, masele plastice si numeroase alte exemple pot demonstra ca investigatii pornite din simpla curiozitate a unor cercetatori, au parcurs drumul, adeseori anevoios, care cuprinde etapele:

cercetare fundamentala – cercetare aplicativa – proiectare - inginerie - produs comercial,

cu mare succes economic.

În concluzie, cercetarea fundamentală este în primul rând sursa de cunostinţe. Cunostintele stiintifice devin în parte cunostinte utile, care se transforma în aplicatii si acestea duc la dezvoltarea industriala. Desigur, numai o mica parte din cunostintele stiintifice se finalizeaza în succese comerciale.

Asa cum însa, pentru a gasi un graunte de aur sau un diamant trebuie sa prelucreze o mare cantitate de minereu, trebuie un volum deloc neglijabil de cercetare fundamentala pentru ca o parte sa devina în viitor, nu se stie când si cum, utila pentru societate.

Cercetarea fundamentala creeaza deci baza de date pentru viitor, din care vor rezulta aplicatiile viitoare.

Fenomenul este deosebit de evident în tarile in care tehnologiile cele mai avansate sunt cultivate în firme adeseori mici si mijlocii, create în imediata vecinatate a marilor universitati, pe baza ultimelor descoperiri stiintifice ale acestora.

Exemple ofera mai ales biotehnologia, informatica, electronica si alte domenii de vârf.

În al doilea rând, cercetarea fundamentala este o scoala.

Specialistii de înalta calificare se formeaza mai ales în cadrul doctoratului si studiilor post-doctorale care se bazeaza pe cercetare fundamentala.

În tarile avansate industria preia o mare parte din acesti specialisti.

Nu exista scoala mai buna decât cercetarea fundamentala, în care viitorul specialist sa vina în contact cu cele mai recente preocupari si realizari ale stiintei, sa înteleaga în profunzime fenomenele fizice, chimice, biologice dupa caz, sa învete tehnicile de informare si documentare, sa cunoasca posibilitatile si mânuirea aparaturii celei mai avansate, sa câstige experienta în solutionarea problemelor, organizarea, interpretarea si prezentarea datelor.

Toate aceste cunostinte pot fi de o mare valoare nu numai pentru specialistul care va urma o cariera universitara sau în cercetare

Daca transpunem valoarea acestor cunostinte de la individ la colectivitatile mai mari, de exemplu, la nivelul unor tari, se constata ca absorbtia tehnologiilor avansate este daca nu imposibila, dificila si putin eficienta în tarile în care lipseste o baza de cercetare fundamentala.

Un studiu al specialistilor japonezi (Y. Kunio, J. Sci. Soc. Thailand 1995, v. 21, p. 131-136) a aratat ca dintre tarile Asiei de est au reusit sa treaca barierele tehnologice numai cele care au promovat si cercetarea fundamentala. Se citeaza o comparatie între Coreea de Sud si Thailanda

Prima, dezvoltând cercetarea fundamentala, a reusit sa absoarba tehnologiile avansate si sa le transforme într-un succes industrial prin forte proprii.

Thailanda a ales calea liberalizarii investitiilor externe, exporturile sale de produse electrice si electronice fiind rezultatul activitatii unor firme straine. Rezultatul a fost ca produsul national brut al Thailandei este de trei ori mai mic decât al Coreei de Sud, desi în anii 1960 îl depasea.

Explicatia este ca în general companiile straine nu sunt interesate în a trece dincolo de simpla asamblare a unor echipamente din piese importate, valoarea adaugata la produsele de export fiind deci mica (în cazul Thailandei) în timp ce dezvoltarea unor capacitati tehnologice proprii (cazul Coreei de Sud) a permis unor tari sa nu mai fie la cheremul investitorilor straini si sa lanseze pe piata mondiala produse noi, bazate pe tehnologii proprii.

În al treilea rând, cercetarea

fundamentala este o sursa de prestigiu nu numai pentru indivizi, ci si pentru comunitatile sau tarile care o cultiva.

Chiar subiectiv judecând, nu este indiferent pe ce pozitie se afla o tara în ordinea (citata mai sus) a statisticilor care reflecta contributia unei tari la fluxul principal al stiintei.

Care este deci concluzia finala?

Se pare ca solutia este un echilibru între cercetarea fundamentala si cercetarea aplicativa. Costul cercetarii fundamentale este suportat din bani publici, deci cei implicati trebuie sa ofere ceva în schimbul societatii: o pregatire de calitate a specialistilor si rezultate valoroase în cercetare.

Cei care practica cercetarea fundamentala au dreptul la o finantare adecvata, dar si obligatii fata de societate.

Metodologie - totalitatea metodelor de cercetare dintr-o ştiinţă; metoda cea mai generală de cunoaştere. Este totodată o parte a logicii care se ocupă de analiza teoretică a metodelor folosite în diferite domenii ale cercetării ştiinţifice. Ea constituie obiectul epistemiologiei, ca abordare istorică şi descriptivă a metodelor de cunoaştere, ca reflexie asupra ştiinţelor.

Metodologia este o interpretare a modalităţilor prin care se poate generaliza cercetarea, pentru atingerea scopului propus (nu doar descoperire, în sensul de noutate absolută).

Metodă - (grec. meto = spre şi odos - cale, drum) mod sistematic de cercetare, de cunoaştere şi de transformare a realităţii obiective.

Metoda este un ansamblu coerent de procedee şi tehnici prin care se realizează un mod determinat de acţiune ca atare.

In logică sunt cunoscute două metode generale de gândire sau două procedee prin care se poate ajunge la adevăr: deducţia (drumul de la general la particular) şi inducţia (calea de la particular la general).

Analiza (studiul detaliilor unui ansamblu) şi sinteza (reconstituirea ansamblului din elementele sale componente) sunt şi ele procedee (metode) prin care gândirea şi acţiunea practică pot ajunge la realizarea demersului ştiinţific, la o descoperire sau la un anumit rezultat în cercetare.

Procedeu - mijloc folosit pentru a se ajunge la un anumit rezultat. Conceptul este utilizat deseori ca substitut pentru metodă. Practic, acest termen acoperă un sens mai precis al modalităţii de a realiza o acţiune, încadrându-se într-o dimensiune concretă a metodologiei

Procedeele de cercetare reprezintă componentele concrete ale metodei prin care se realizează acţiunea propriu-zisă, directă asupra obiectului (culegerea, prelucrarea, analiza şi interpretarea).

Tehnica - totalitatea procedeelor întrebuinţate într-o ştiinţă, modul de a acţiona prin combinarea activităţii omului cu tehnologii, echipamente, etc, cu rol auxiliar şi ajutător.

Adesea noţiunea de tehnică se confundă cu noţiunea de metoda, mai ales în cazul studiilor şi cercetărilor având caracter experimental şi aplicativ.

Noţiunea de „tehnică" se asociază cu elementele tehnice ale acţiunii (de exemplu, tehnica de lucru poate fi prelucrarea electronică a datelor; tehnica avansată este cea care foloseşte echipamente de ultimă generaţie, performante; tehnica depăşită foloseşte echipamente vechi, depăşite, uzate fizic şi moral). In funcţie de domeniul de lucru, acest termen este asociat şi cu alte elemente metodologice cu dimensiuni şi forme concrete (de exemplu, tehnica grafică oferă suport vizual, grafic în acţiunea de cercetare).

Metodologia de cercetare sau strategia experimentală, cuprinzând programarea experimentelor, proiectarea şi realizarea experienţelor şi analiza datelor experimentale, reprezintă o modalitate de creştere a eficienţei cercetării, de obţinere a unui volum maxim de informaţii cu un efort minim.

In cazul cercetării unui fenomen, a unui proces sau a unei operaţii, problema care se pune este de a stabili condiţiile operaţionale de observare şi măsurare experimentală pentru ca răspunsul să fie afectat de un număr minim de erori. La acestea se adaugă şi metodele matematice aplicate pentru a se obţine un maxim de informaţii din prelucrarea rezultatelor.

Euristica (euretica, sau ars inveniendi) - denumirea unei materii de studiu, nu foarte clar delimitate, aparţinând logicii, filozofiei sau psihologiei.

Scopul euristicii constă în a studia metodele şi regulile cercetării, ale descoperirii şi ale invenţiei. Primele studii de euristică se întâlnesc la Euclid, Pappus, dar cele mai cunoscute încercări de a construi un sistem de euristică se datoresc lui Descartes şi lui Leibniz, amândoi mari matematicieni şi filozofi. Ca adjectiv, „euristic" are înţelesul „ servind la descoperire".

Euristica modernă caută să înţeleagă procesul tipic de rezolvare a problemelor, metodele lor de rezolvare, în special operaţiile mentale tipice, utile în acest proces.

Caracteristicile cercetării ştiinţifice:1. îşi are originea într-o întrebare sau o

problemă;2. necesită o precizare clară a scopului urmărit;3. urmează un plan specific;4. divide problema principală în subprobleme cu

care se manevrează mai uşor;5. se ghidează după o problemă specifică, o

întrebare sau o ipoteză; 6. acceptă o serie de presupuneri critice;7. necesită colectarea şi interpretarea unor date

experimentale, în încercarea de a rezolva problema iniţiatoare a cercetării;

8. prin natura sa, este ciclică sau mai exact, elicoidală.

(Popa L. Elemente de metodologia cercetarii stiintifice in domeniul farmaceutic, Ed. Printech,

Bucuresti, 2005)

1.Cercetarea îşi are originea într-o întrebare sau o problemă. Lumea înconjurătoare abundă în probleme nerezolvate, întrebări încă fără răspuns. Acestea ne provoacă la speculaţii, la formularea de ipoteze, presupuneri, ceea ce constituie iniţierea unei adevărate „reacţii în lanţ" care se finalizează prin procesul de cercetare. Fixarea problemei de cercetat - reprezintă punctul de plecare al cercetării.

2. Cercetarea necesită o precizare clară a scopului urmărit

Care este problema care urmează a se rezolva ?

Fixarea cât mai clară şi fără ambiguităţi a scopului cercetării este punctul critic al acestui proces de cercetare şi o etapă esenţială pentru asigurarea succesului.

3. Cercetarea urmează un plan specific

Cercetarea nu reprezintă o incursiune oarbă în necunoscut, în speranţa găsirii datelor necesare pentru a răspunde întrebărilor puse. Cercetarea susţinută:

explicit planificată, proiectată logic şi raţional, poate achiziţiona datele relevante pentru

scopul urmărit.

In plus, trebuie precizat modul cum se poate atinge acest scop; în funcţie de specificitatea problemei, sunt adecvate anumite planuri de experimentare sau anumite metode.

4. Cercetarea divide de obicei problema principală în subprobleme cu care se manevrează mai uşor

Se împarte problema principală într-o serie de subprobleme, care odată rezolvate, pot conduce, treptat, şi la rezolvarea problemei principale.

Este o practică des utilizată şi în viaţa de toate zilele, ca modalitate eficientă de depăşire a inerentelor obstacole.

5. Cercetarea se ghidează după o problemă specifică, o întrebare sau o ipotezăDupa identificarea problemei şi principalelor sale subprobleme, cercetătorul formulează, de obicei, una sau mai multe ipoteze.

Ipoteza - o supoziţie logică, o presupunere rezonabilă; poate furniza o tentativă de explicare pentru un anumit fenomen de investigat.

Ipoteza poate direcţiona modul de evaluare către posibilele surse de informaţii care vor ajuta la rezolvarea uneia sau a mai multor subprobleme şi, în cadrul procesului, la rezolvarea principalei probleme de cercetat.

Ipotezele - modul natural de lucru al minţii umane - nu sunt caracteristice numai procesului de cercetare, ci sunt comune vieţii de zi cu zi.

Dacă ceva se întâmplă, imediat se caută cauza evenimentului prin construirea unei serii de supoziţii rezonabile - se construieşte o ipoteză.

In cercetare, ipotezele pot fi sau nu, sprijinite de rezultate.

Când datele experimentale sunt contrare unei anumite ipoteze, cercetătorul respinge acea ipoteză şi se îndreaptă spre altele care par a fi adecvate pentru explicarea fenomenului avut în vedere.

Pe măsură ce anumite ipoteze sunt sprijinite pe un volum tot mai mare de rezultate experimentale, aceste ipoteze evoluează în teorii. Teoria-un ansamblu organizat de concepte şi principii în intenţia de a explica un fenomen particular. Asemenea ipotezelor, teoriile sunt explicaţii provizorii pe care noile date le vor sprijini sau nu; în cazul în care noile date contrazic o anumită teorie, cercetătorul fie o va modifica, în sensul unei mai bune cuprinderi a datelor experimentale, fie o va respinge, în favoarea unei explicaţii alternative.

Calea comună de testare a teoriilor este aceea de a face prezumţii (ipoteze) asupra a ceea ce ar trebui să se petreacă dacă teoria ar fi o explicaţie viabilă asupra fenomenului în studiu.

6. Cercetarea acceptă anumite presupuneri critice In cercetare, presupunerile sunt echivalente cu axiomele din geometrie - adevăruri evidente, ale cercetării. Presupunerile trebuie să fie validate, altfel cercetarea este fără conţinut. Cercetătorii experimentaţi îşi fixează un regim al presupunerilor în cadrul căruia trebuie să se încadreze. Este fundamental ca toti membrii echipei să cunoască şi să înţeleagă ce presupuneri se fac în legătură cu proiectul respectiv.

7. Cercetarea necesită colectarea şi interpretarea datelor, în încercarea de a rezolva problema care iniţiază studiul

După parcurgerea etapelor: identificarea problemei divizarea în subprobleme adecvate, punerea întrebărilor corespunzătoare, stabilirea ipotezelor de lucru formularea presupunerilor care sunt baza întregului

demers, urmează etapa de colectare a datelor experimentale. Semnificaţia datelor si observatiilor depinde de felul în care

cercetătorul extrage înţelesul din acestea. In cercetare datele neinterpretate de mintea umană

sunt fără valoare. Doar elementele care trec prin filtrul gândirii umane şi sunt procesate aici pot ajuta la găsirea răspunsului la întrebările care s-au pus.

8. Cercetarea este prin natura sa ciclică sau mai exact elicoidală Procesul de cercetare urmează un ciclu care începe simplu şi se

continuă cu etape logice de dezvoltare: o minte cercetătoare observă o situaţie şi se întreabă: De ce?

Care este cauza? Cum se produce? (originea subiectului cercetării);

o anume întrebare devine în mod formal o problemă (începutul observabil al unei cercetări);

se colectează datele relevante pentru problema de cercetat; datele par a puncta o soluţie provizorie a problemei. Se face o

presupunere, o ipoteză de conjunctură sau se formulează o întrebare ţintă;

cercetarea altor date adiacente; ansamblul de date este procesat şi interpretat; se face o descoperire şi se ajunge la o concluzie. ipoteza provizorie este sprijinită de datele experimentale sau

nu; se răspunde (parţial sau complet) sau nu se răspunde la întrebare; se angajează alte probleme;

Rezolvarea unei probleme sau tentativa de a răspunde la o întrebare completează ciclul.

(Leedy DP, Practical research, Planning and Design, 7th edition Merrill Prentice Hall-Inc, New Jersey,

Ohio, 2001)

Legislaţia

C O D U Lcu privire la ştiinţă şi inovare al

Republicii Moldova

nr. 259-XV din 15.07.2004

Domeniul reglementării Prezentul cod reglementează raporturile

juridice ce ţin de elaborarea şi promovarea politicii de stat în sfera ştiinţei şi inovării, de activitatea de cercetare ştiinţifică, inovare şi transfer tehnologic, de informaţiile ştiinţifico-tehnologice, de acreditarea organizaţiilor în sfera ştiinţei şi inovării, de atestarea cadrelor ştiinţifice şi ştiinţifico-didactice de înaltă calificare, de protecţia proprietăţii intelectuale, de statutul juridic al subiectelor din sfera ştiinţei şi inovării

Cadrul juridic al sferei ştiinţei şi inovării

Activitatea în sfera ştiinţei şi inovării este reglementată de prezentul cod, de alte acte legislative, de ordonanţe ale Guvernului, de acte normative subordonate legii, care reglementează raporturile juridice prevăzute la art.1 şi care trebuie să fie în concordanţă cu Constituţia Republicii Moldova.

(2) Actele normative subordonate legii se aplică la reglementarea raporturilor juridice din sfera ştiinţei şi inovării doar în cazurile în care sînt emise în temeiul legii şi nu contravin ei.

(3) Dacă prin tratatul internaţional la care Republica Moldova este parte sînt stabilite alte dispoziţii decît cele prevăzute în prezentul cod, se vor aplica dispoziţiile tratatului internaţional.

Membri instituţionali ai Academiei de Ştiinţe

Membri instituţionali ai Academiei de Ştiinţe - organizaţii de drept public din sfera ştiinţei şi inovării acreditate care funcţionează în cadrul Academiei de Ştiinţe şi sînt finanţate integral de la bugetul de stat.

Membri de profil ai Academiei de Ştiinţe

Membri de profil ai Academiei de Ştiinţe - organizaţii de drept public din sfera ştiinţei şi inovării acreditate, cu subordonare metodico-ştiinţifică Academiei de Ştiinţe, finanţate integral de la bugetul de stat, prin concurs, pentru cercetări fundamentale. De la bugetul de stat se finanţează prin concurs şi cercetările aplicate, acordîndu-se prioritate proiectelor care vor avea o pondere mai mare de cofinanţare din mijloacele speciale ale acestor organizaţii

Infrastructură a sferei ştiinţei şi inovării

Infrastructură a sferei ştiinţei şi inovării - totalitate a organizaţiilor care contribuie la desfăşurarea activităţii ştiinţifice şi de inovare: Academia de Ştiinţe, alte organizaţii din sfera ştiinţei şi inovării, instituţii financiare, fonduri şi agenţii de susţinere a activităţii în domeniu, business-incubatoare, parcuri de inovare (ştiinţifice, tehnico-ştiinţifice şi tehnologice), întreprinderi şi alte organizaţii specializate.

Membri afiliaţi ai Academiei de Ştiinţe

Membri afiliaţi ai Academiei de Ştiinţe - organizaţii de drept privat din sfera ştiinţei şi inovării acreditate şi organizaţii (asociaţii) obşteşti din această sferă acreditate, alăturate Academiei de Ştiinţe în baza unor raporturi de subordonare şi/sau de colaborare, care beneficiază, prin concurs, de dreptul la finanţare de la bugetul de stat în proporţie de pînă la 40% din costul proiectului din sfera ştiinţei şi inovării, cu condiţia cofinanţării.

Cercetător ştiinţific Cercetător ştiinţific - persoană cu studii

superioare care aplică cu profesionalism în activităţile din sfera ştiinţei şi inovării calificarea, abilităţile şi cunoştinţele în domeniul ştiinţific respectiv.

Atestare a cercetătorului ştiinţific - apreciere a nivelului ştiinţific şi a calităţii investigaţiilor cercetătorului ştiinţific, precum şi evaluarea calificării lui ştiinţifice şi/sau a calificării ştiinţifico-didactice în raport cu funcţia deţinută

. Obiect al proprietăţii intelectuale

Obiect al proprietăţii intelectuale - rezultate ale activităţii intelectuale, confirmate prin drepturile respective ale titularilor asupra utilizării lor, ce includ: obiectele de proprietate industrială (invenţii, modele de utilitate, soiuri de plante, topografii ale circuitelor integrate, denumiri de origine ale produselor, mărci de produse şi mărci de servicii, desene şi modele industriale), obiectele dreptului de autor şi ale drepturilor conexe (opere literare, de artă, de ştiinţă etc., inclusiv programe pentru calculator şi baze de date), secretul comercial (know-how) etc.

Autor (coautor) de informaţie ştiinţifico-tehnologică

Autor (coautor) de informaţie ştiinţifico-tehnologică - persoană fizică sau persoană juridică prin a cărei activitate intelectuală a fost creată informaţia ştiinţifico-tehnologică.

POLITICA DE STAT ÎN SFERA ŞTIINŢEI ŞI INOVĂRII

Susţinerea cercetării-dezvoltării, stimularea unui climat inovaţional stabil reprezintă o prioritate strategică în dezvoltarea social-economică a Republicii Moldova.

Politica de stat în sfera ştiinţei şi inovării, parte componentă a politicii social-economice a Republicii Moldova, stabileşte obiectivele, principiile şi mecanismul activităţii statului în această sferă.

Statul elaborează, împreună cu comunitatea ştiinţifică, politica în sfera ştiinţei şi inovării şi o promovează asigurînd baza ei normativă, instituţional-organizatorică şi social-economică, contribuind prin măsuri şi mijloace la desfăşurarea activităţii în sfera ştiinţei şi inovării.

Statul determină scopul, principiile şi mecanismele activităţii în sfera ştiinţei şi inovării, modul de atragere a investitorilor, asigurînd baza ei instituţional-organizatorică şi social-economică.

Statul stimulează activitatea în sfera ştiinţei şi inovării, asigură susţinerea ei tehnico-materială şi financiară, creează condiţii favorabile pentru absorbţia inovaţiilor.

Politica de stat în sfera ştiinţei şi inovării se realizează de comunitatea ştiinţifică în persoana Academiei de Ştiinţe, în conformitate cu politica economică, financiară şi tehnico-ştiinţifică.

. Secţiile Academiei de Ştiinţe

Naturale și Exacte Inginereşti şi Tehnologice Medicale Agricole Sociale şi Economice Umanistice şi Arte

Consiliul Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare

Tehnologică organizeaza elaborarea programelor de stat si a programelor

stiintifice si tehnico-stiintifice internationale in sfera stiintei si inovarii, precum si a mecanismelor de realizare si monitorizare a acestora;

coordoneaza si stimuleaza activitatea in domeniul inovare si transfer tehnologic;

precizeaza si confirma anual Acordul de parteneriat; distribuie, in baza Acordului de parteneriat, alocatiile bugetare

conform directiilor strategice ale sferei stiintei si inovarii; prezinta anual Guvernului o informatie despre realizarea

programelor de stat si avize asupra starii cercetarii-dezvoltarii, precum si recomandari pentru stimularea activitatii din sfera inovarii si transferului tehnologic;

organizeaza concursuri de proiecte finantate de la bugetul de stat;

organizeaza expertiza in sfera stiintei si inovarii prin Consiliul consultativ de expertiza si sectiile Academiei de Stiinte, asigura transparenta acestei expertize;

Consiliul Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare

Tehnologică elaboreaza mecanisme de monitorizare si stimulare a

implementarii rezultatelor programelor de stat in sfera stiintei si inovarii si de formare a pietelor de produse ale acestei sfere;

convoaca sesiunile ordinare ale Asambleei si ale Adunarii generale, cu 2/3 din membrii Consiliului Suprem poate initia convocarea sesiunii extraordinare a acestora;

examineaza programele, planurile si darile de seama privind activitatea stiintifica si financiara a subiectelor din sfera stiintei si inovarii, institutiilor, intreprinderilor si organizatiilor auxiliare ale Academiei de Stiinte;

decide asupra reorganizarii sau dizolvarii organizatiei din sfera stiintei si inovarii, finantate integral de la bugetul de stat, pentru optimizarea activitatii din sfera stiintei si inovarii, precum si pentru ajustarea acestei activitati la standardele de acreditare;

confirma directiile de cercetare ale sectiilor, tematica programelor de cercetare;

Direcţiile strategice direcţiilor strategice ale activităţiidin sfera ştiinţei şi inovării pentru anii 2013–2020

Materiale, tehnologii şi produse inovative. Eficienţă energetică şi valorificare a surselor

regenerabile de energie.

Sănătate şi biomedicină.

Biotehnologie.

Patrimoniu naţional şi dezvoltare a societăţii. __________PARLAMENTUL HOTĂRÎRE Nr. 150din 14.06.2013PARLAMENTUL

ASIGURAREA FINANCIARĂ A SFEREI ŞTIINŢEI ŞI

INOVĂRII

0,80% din produsul intern brut în anul 2009;



1,0% din produsul intern brut în anul 2012.

Consiliul Naţional pentru Acreditare şi Atestare

Consiliul Naţional pentru Acreditare şi Atestare (în continuare – Consiliul Naţional), cu statut de persoană juridică, este instituţia administraţiei publice centrale în domeniul evaluării şi acreditării organizaţiilor din sfera ştiinţei şi inovării, precum şi al atestării cadrelor ştiinţifice şi ştiinţifico-didactice de înaltă calificare.

Cadrul juridic al activităţii Consiliului Naţional

Consiliul Naţional activează în conformitate cu Constituţia Republicii Moldova, cu Codul cu privire la ştiinţă şi inovare al Republicii Moldova şi cu alte acte legislative ale Republicii Moldova, cu decretele Preşedintelui Republicii Moldova, cu hotărîrile şi ordonanţele Guvernului, cu tratatele internaţionale în domeniu la care Republica Moldova este parte.

Activitatea Consiliului Naţional se bazează pe

principiul

obiectivităţii; legalităţii; imparţialităţii; utilităţii şi disponibilităţii publice; confidenţialităţii; transparenţei .

Comisia de atestare ,acreditare

Atestarea cadrelor ştiinţifice şi ştiinţifico-didactice de înaltă calificare se efectuează de către Comisia de atestare a personalului ştiinţific şi ştiinţifico-didactic

Evaluarea şi acreditarea organizaţiilor din sfera ştiinţei şi inovării se efectuează de Comisia de acreditare a organizaţiilor din sfera ştiinţei şi inovării (în continuare – Comisia de acreditare).

Nomenclatorului specialităţilor ştiinţifice

01.04.10 Fizica şi ingineria semiconductorilor. Fizico-matematice, tehnică.

05.11.17 Aparate si sisteme medicale. Tehnică, fizico-matematice

05.11.16. Aparate, sisteme şi metode de măsurare, informare. control şi diagnostic (pe ramuri) Tehnică, fizico-matematice

05.27.01. Electronica corpului solid, microelectronică, nanoelectronică

05.27.05 Dispozitive radioelectronice integrate 05.27.06 Tehnologia semiconductorilor şi a

materialelor tehnicii electronice

Sustinerea tezelor În anul 2009 au fost confirmate 282 teze. (244

teze de doctor, 38 teze de doctor habilitat) În anul 2010 au fost confirmate 208 teze. (186



teze de doctor, 22 teze de doctor habilitat)

În anul 2013 au fost elaborate 194 teze. (168 teze de doctor, 26 teze de doctor habilitat)

Pedagogie [41] Medicină [41] Pedagogie [41] Drept [30] Ştiinţe fizico-matematice [14] Biologie [11] Chimie [7] Tehnică [5]

În anul 2012 au fost elaborate 203 teze. (181 teze de doctor, 22 teze de doctor

habilitat)

Medicină [43] Economie [34] Pedagogie [33] Drept [26] Ştiinţe fizico-matematice [9] Chimie [8] Biologie [8] Tehnică [8]

Numărul doctoranzilor la 100 mii de locuitori, un indicator relevant ce reflectă politicile în domeniul ştiinţei şi educaţiei la nivel naţional, este cel mai înalt în ţările nordice, Elveţia, SUA. Republica Moldova are una dintre cele mai mici valori ale indicatorului (circa 45), de două ori mai puţin decât Franţa, de 3 ori mai puţin decît Norvegia, de 4 ori mai puţin decât Estonia şi de peste 7 ori mai puţin decât Finlanda. Conform numărului gradelor ştiinţifice conferite anual la 100 mii de locuitori în perioada 2004-2011, Republica Moldova depăşeşte în Europa doar 4 ţări cu aproape 6 grade ştiinţifice, în timp ce majoritatea ţărilor europene înregistrează valori de peste 15 grade ştiinţifice, iar Germania, Suedia şi Elveţia – de peste 30.

Agenţia pentru Inovare şi Transfer Tehnologic

(AITT) realizează politica de stat în domeniul inovare

şi transfer tehnologic; elaborează propuneri de perfecţionare a

cadrului normativ-juridic al sferei inovării şi transferului tehnologic;

stabileşte direcţiile strategice ale activităţii de inovare şi transfer tehnologic, reflectate în programe şi proiecte de toate nivelurile;

participă la realizarea parteneriatului între organizaţiile din sfera ştiinţei şi inovării, instituţiile de învăţămînt superior şi întreprinderile de producţie;

determină volumul alocaţiilor financiare pentru susţinerea programelor şi proiectelor de inovare şi transfer tehnologic, care urmează a fi aprobat de Consiliul Suprem;

organizează înregistrarea de stat şi evidenţa programelor şi proiectelor de inovare şi transfer tehnologic;

coordonează procesul de creare a infrastructurii sferei inovării şi transferului tehnologic;

acordă asistenţă specializată în sfera inovării şi transferului tehnologic;

organizează expoziţii ale realizărilor din sfera inovării şi transferului tehnologic;

exercită alte atribuţii stabilite de lege.

Parcuri şrtiinţifico-tehnologice şi un incubator

de inovare: Parcul şriinţifico-tehnologic „Academica”

cu specializare universală, 27 de rezidenţi; Parcul ştiinţifico-tehnologic „Inagro”

specializat în agricultură intensivă şi ecologică, 8 rezidenţi;

Parcul ştiinţifico-tehnologic „Micronanoteh” specializat în microelectronică şi nanotehnologii, este anunţat concursul pentru selectarea rezidenţilor;

Incubatorul de inovare „Inovatorul” cu specializare universală, 4 rezidenţi.

AGENTIA DE STATPENTRU PROPRIETATEA INTELECTUALA

A REPUBLICII MOLDOVA elaboreaza propuneri referitoare la politica de stat si la

cadrul normativ-legislativ privind protectia proprietatii intelectuale;

organizeaza si gestioneaza sistemul national de protectie a proprietatii intelectuale;

elaboreaza propuneri privind dezvoltarea sistemului national de protectie a proprietatii intelectuale si supravegheaza executarea si respectarea legislatiei Republicii Moldova si a tratatelor internationale in domeniu la care Republica Moldova este parte;

elaboreaza, coordoneaza si executa programele de dezvoltare si acordurile de colaborare cu alte tari sau organizatii internationale in domeniul sau de activitate;

elaboreaza si implementeaza programe de formare teoretica si practica si de perfectionare a specialistilor in domeniul proprietatii intelectuale;

receptioneaza si supune expertizei cererile privind eliberarea titlurilor de protectie pentru obiectele proprietatii intelectuale;

gestioneaza registrele nationale de cereri si titluri de protectie acordate pentru inventii, pentru noi soiuri de plante, pentru marci de produse si servicii, pentru denumiri de origine ale produselor, pentru desene si modele industriale, pentru modele de utilitate, pentru topografii ale circuitelor integrate, pentru alte obiecte ale proprietatii industriale, registrele nationale ale contractelor de licenta si cesiune, ale reprezentantilor, evaluatorilor si consilierilor in domeniul proprietatii intelectuale;

examineaza si inregistreaza contractele de licenta, de cesiune, de gaj si de franchising al drepturilor privind obiectele proprietatii industriale;

publica si difuzeaza descrierile brevetelor de inventie; elaboreaza, publica si difuzeaza Buletinul Oficial de

Proprietate Industriala, revista de proprietate intelectuala

„Intellectus”, alte publicatii in domeniu;

organizeaza, certifica si autorizeaza activitatea reprezentantilor, consilierilor si evaluatorilor in domeniul proprietatii industriale;

acorda solicitantilor, la cerere sau in mod planificat, servicii sau asistenta de specialitate in domeniul proprietatii intelectuale;

asigura protectia drepturilor si intereselor legitime ale autorilor, titularilor dreptului de autor si ai drepturilor conexe;

monitorizeaza activitatea organizatiilor de administrare colectiva a drepturilor patrimoniale;

administreaza drepturile patrimoniale ale autorilor, titularilor dreptului de autor si drepturilor conexe, precum si ale succesorilor lor de drepturi, care nu au transmis drepturile lor patrimoniale organizatiilor de gestiune colectiva a drepturilor patrimoniale;

intocmeste, in conformitate cu legislatia in vigoare, procese-verbale privind incalcarea drepturilor de autor si/sau conexe;

elibereaza marcaje de control, conform legislatiei in vigoare.

metodologia 1 2014

Documents