melatonina

16

Upload: ruxy

Post on 11-Jun-2015

5.408 views

Category:

Documents


4 download

DESCRIPTION

biochimie anul 1

TRANSCRIPT

Glanda pineală e un organ minuscul situat la baza creierului, legat de acesta şi de sistemul neuroendocrin-hormonal şi nervos prin intermediul unei reţele complexe de conexiuni. Pineala primeşte impulsuri nervoase (via ganglion cervical superior) privind iluminarea şi întunericul independent de percepţia conştientă de lumină. În epifiză au fost identificate numeroase substanţe bioactive (noradrenalina, melatonină, serotonină, histamină,

dopamină, peptide ca TRH, LH-RH, vasotocină analog al vasopresinei şi oxitocină) alături de proteina specifică, epifizina. În glanada pineală serotonina e transformată în melatonină, cu rol de hormon la nivelul sistemului hipotalamo-pituitar.

Melatonina este o substanţă chimică puternică, care se gaseşte în fiecare celulă a fiecarui organism viu.În 1933, s-a descoperit un hormon, numit melatonină – un

ajutor natural al somnului. Ea reduce cu 14 minute timpul de adormire; creşte eficienţa somnului, dar nu şi timpul de somn; îi ajută pe cei care au rău de avion, dificultăţi de adaptare la schimbarea de fus orar şi pe vârstnicii cu insomnii. După doi ani de la descoperire, melatonina era comercializată de 24 de companii din SUA. Dar producţia de melatonină a corpului poate fi intensificată prin stilul de viaţă. Melatonina se produce noaptea.

Melatonina este un neurohormon lipo şi hidrosolubil sintetizat în creier de glanda pineală din serotonină. Secreţia melatoninei este stimulată de obscuritate şi împiedicată de lumină. Melatonina este produsă într-un număr mare de ţesuturi ale organismului uman: retină, tractul gastro-intestinal, piele, ficat, rinichi, celulele albe (leucocite). Metabolizarea melatoninei este extrem de rapidă. Vitamina B6 este implicată în bioprocesul de conversie a triptofanului în 5-htp (5-hidroxi-triptofan) şi apoi în serotonină. Receptori de melatonină se găsesc în tot corpul.

Sinteza melatoninei porneste de la aminoacidul triptofan. Reacţia limitantă de viteză e reacţia 3 catalizată de serotonin-N-acetil transferaza.

 

Secreţia de melatonină e maximă noaptea şi activitatea acetiltransferazei variază în acelaşi mod. Conţinutul epifizei în această enzimă creşte la trecerea de la iluminare la întuneric de până la 100 de ori. Totuşi, în afară de ciclul lumină-întuneric eliberarea de melatonină e influenţată şi de alţi factori: somn, postură, dietă, activitate. Melatonina intră în sistemul circulator sangvin şi se dispersează în întreg organismul, realizând în decurs de câteva ore funcţii de reglare. Spre orele 2-4 noaptea sinteza melatoninei încetează.

Strugurele negru este printre puţinele alimente ce conţine cantităţi importante de melatonină şi lecitină. Melatonina se găseşte şi în ovăz, porumb, orez, orz, roşii, banane şi postul, în special în timpul orelor de seară, stimulează producţia de melatonină.

Unele persoane au raportat slăbiciune, coşmaruri, mahmureală dimineaţa şi dureri de cap sau stări depresive când iau melatonină. Eficienţa melatoninei nu depinde de cantitatea de preparat inghiţită, ci de perioadă şi de regularitate.

Se naşte ca un triptofan şi în funcţie de variaţiile de temperatură ale corpului şi de lumină se transformă în serotonină ziua; la întuneric se transformă în melatonină, deci extrasă din cacao (bogată în serotonină) e de cea mai bună calitate.

CREŞTEREA NIVELULUI DE MELATONINA ZIUA pe calea de:- Triptofan + Triptofan-Hidrolaza 5- Hidroxitriptamina Serotonina Melatonina în ciclul nopţii- Metionina + ATP SAMe (Sulfadenozilmetionina) un antidepresant important

CREŞTEREA NIVELULUI DE MELATONINA - NOAPTEA pe calea de:Noradrenalina Pineal-beta receptori Serotonină N-Acetiltransferază + Serotonină N-Acetilserotonină (NAS) MELATONINA

E o moleculă "inteligentă" cu multiple funcţiuni, operează în mod selectiv, acţioneaza numai când şi unde e necesar. Melatonina este considerată ca super-hormon întrucat reglează producţia majorităţii hormonilor umani atât pancreatici, cât şi endocrini.

1. Insomnie

Melatonina are efect direct asupra somnului. E o substanţă naturală, coordonează în mod sigur ritmurile somn-veghe. Melatonina, principiu activ natural secretat de glanda pineală, este un inductor natural al somnului, îmbunătăţind calitatea lui, fără efecte neplăcute la trezire.

Reglează ritmul circadian şi prin el întreg organismul, fapt pentru care este numită şi "ceasul corpului". Există foarte multe motive pentru care oamenii nu pot să doarmă. Unul dintre acestea poate fi producţia insuficientă de melatonină care este eliberată în creier, ca răspuns la venirea nopţii. Pe măsură ce nivelul de melatonină creşte, se instalează somnolenţa şi simţiţi nevoia să adormiţi. Există mai multe lucruri care pot afecta nivelele de melatonină din corp, iar vârsta este unul dintre ele. Pe măsura ce oamenii îmbătranesc, incidenţa tulburărilor de somn creşte, sugerând

faptul că refacerea nivelului acestui hormon ar putea fi de ajutor. Cercetările au arătat că persoanele care au probleme de somn pot fi ajutate de

suplimentele alimentare cu melatonină. De fapt, în unele studii, cei care folosesc medicamentele hipnotice (somnifere) în mod regulat au reuşit să înlocuiască somniferele cu melatonina, imbunătăţind astfel substanţial calitatea somnului. Spre deosebire de somniferele hipnotice, melatonina creează un somn natural, de durata, dându-vă senzaţia că vă treziţi învioraţi. Când este produsă în cantităţi suficiente ( pe timpul nopţii ) asigură un somn profund şi eficient, iar o producţie slabă provoacă adormirea greoaie, un somn superficial, agitat sau chiar insomnie. Prin folosirea somniferelor se poate induce somnul, dar celelalte simptoame rămân neschimbate.

Celulele ipRGC conţin o substanţă chimică numită melanopsină, similară pigmenţilor foto-senzitivi din conuri şi bastonaşe. Melanopsina este, deci, instrumentul ce determină glanda pineală să producă sau nu melatonina, un hormon apropiat ceasului biologic uman. În condiţiile normale circadiene, există un mic vârf de producere de melatoninaă în fiecare după amiază, aproximativ la ora 16,00 şi un al doilea vârf mult mai mare întâlnit seara târziu, aproximativ între 22,00 şi 03,00. Condiţiile de întuneric stimulează, deasemenea, producerea de melatonină. În concluzie, nivelurile de melatonină rămân ridicate pe aproape tot parcursul nopţii, când dormim, şi scad odată cu apropierea dimineţii, când ne trezim.În ultimii ani, cercetătorii au învăţat că lumina albă strălucitoare suprimă melatonina. Studii anterioare au sugerat, de asemenea, că reducerea melatoninei reacţionează diferit la lumină în raport cu lungimea de undă, în mod specific cu un maximum de sensibilitate la lumina cu lungime de undă mică (“albastru”).

2. Jet-lag Melatonina în tratamentul de jet lag, studiu randomizat

dublu orb placebo controlat

3. Depresii Melatonina este eficace în tratamentul depresiei rezistentă şi depresiile de iarnă SAD

(seasonal affective disorder), tristeţe, melancolie, dischinezie tardivă (manifestată prin ticuri faciale provocate de folosirea neurolepticelor pe perioade îndelungate).

4. Nervozitate

5. Stress Joacă un rol opus cortizonului ( generat de suprarenale pe timpul stressului ) şi astfel

se explică rezistenţa la situaţiile stressante ale tinerilor ( unde nivelul acestui hormon este la nivelul optim).

6. Antioxidant Asigură o bună funcţionare a sistemului nervos. Melatonina este probabil singurul

antioxidant capabil să pătrundă în fiecare din celulele corpului nostru, prevenind şi reducând distrugerile provocate de radicalii liberi aduşi în corp prin alimentele cancerigene sau produşi de stress; protecţie antioxidantă (străbate membrana celulară şi bariera hematomeningiană şi stimulează glutationperoxidaza principala enzimă antioxidantă cerebrală dar şi superoxiddismutaza şi catalaza).

Peste 100 de boli degenerative sunt asociate cu scăderea capacităţii antioxidante a organismului (cataracta, degenerescenţa maculară retiniană, artroza, maladia Alzheimer, boala Parkinson, îmbătrânirea, etc.) Melatonina este un antioxidant puternic, în opoziţie cu alţi antioxidanţi cum ar fi vitamina C, E şi betacarotenul pe care le primim prin alimente. Se crede că efectul său antioxidant ne protejează de boli precum cancerul, cataracta şi bolile de inimă.

7. Bioritm Schimbarea fusului orar sau lucrul în schimburi provoacă modificări ale tensiunii

arteriale, glicemiei, vitalităţii, stării psihice, sistemului endocrin şi insomnie.

8. Potenţă sexuală Scăderea producţiei de melatonină ( datorită stressului acumulat o dată cu vârsta )

semnalizează sistemului endocrin să producă mai puţini hormoni sexuali, care conduce în timp la atrofia organelor sexuale însoţită de scăderea interesului pentru actul sexual şi a performanţelor pe timpul acestuia (atât la bărbaţi, cât şi la femei).

9. Dispoziţie Melatonina are potenţial terapeutic penru migrena şi alte tipuri de dureri de cap. Ajută în tratarea anxietăţii înainte de operaţii.

10. Boli coronariene si cardiovasculare Ea mai poate fi folosită în combaterea, tratarea sau prevenirea bolilor cronice ( SIDA,

Alzheimer, Parkinson, Astm, Cataractă şi Diabet ).

11. Cancer Melatonina imunomodulator împreună cu interleukina - 2 în terapia de cancer;

Modularea activităţii de interferon a melatoninei la metastaza de cancer renal în faza 2Cercetătorii descoperă din ce în ce mai mulţi factori ce contribuie la apariţia cancerului, unii dintre ei nefiind până acum suspectaţi că ar avea vreo legătură cu această maladie.Un studiu pe şoareci realizat de cercetătorii americani de la mai

multe universităţi a arătat că expunerea pe timp de noapte la lumină artificială stimulează dezvoltarea tumorilor de cancer la sân, prin suprimarea secreţiei de melatonină. În plus, s-a demonstrat că perioadele îndelungate de expunere la întuneric (natural) încetinesc semnificativ creşterea acestor tumori.

"Aceasta este prima dovadă obţinută pe căi experimentale care confirmă că lumina artificială joacă un rol important în dezvoltarea cancerului uman", a declarat David A. Schwartz, unul dintre directorii unei agenţii care a contribuit la realizarea studiului.

Se ştia în urma studiilor anterioare că lumina artificială scade cantitatea de melatonină implicată în reglarea ciclurilor de somn ale unei persoane, produsă de către creier, dar cercetatorii nu făcuseră legătura între hormon şi dezvoltarea tumorilor canceroase.

Pentru acest studiu, o serie de şoareci au fost injectaţi cu celule prelevate din tumorile cancerului de sân. Odată ce aceste celule au evoluat în tumori, acestea au fost implantate unor şobolani pentru a se dezvolta. Între timp, cercetătorii au colectat sânge în trei faze din intervalul de 24 h - ziua, noaptea după două ore de întuneric total şi noaptea după doua ore de expunere la lumină fluorescentă, de la 12 voluntare sănătoase. Sângele a fost injectat direct în tumorile în curs de dezvoltare. "Sângele bogat în melatonină colectat de subiecţi în întuneric total a încetinit dezvoltarea tumorilor. Aceste rezultate se datorează efectului melatoninei asupra celulelor canceroase”, a declarat unul dintre cercetători. Prin comparaţie, sângele fără melatonină colectat de la subiecţi după doua ore de expunere la lumină fluorescentă a accelerat dezvoltarea tumorii. Dacă aceste rezultate vor fi confirmate, modul în care sunt fabricate sursele de iluminare ar putea fi schimbate radical, acestea necesitând modificări astfel încât să prevină suprimarea producerii de melatonina.

Studii recente au arătat că dozele ridicate de melatonină lucrează sinergic cu anumite tipuri de chimioterapie. Într-un raport, melatonina s-a dovedit că îmbunătăţeşte timpul de supravieţuire la femeile cu cancer la sân tratate prin chimioterapie şi diminuează efectele secundare. Cercetătorii au demonstrat că melatonina are capacitatea de a stimula sistemul imunitar al organismului. Se pare că are şi proprietatea de a neutraliza efectul negativ al medicamentelor şi infecţiilor.

12. Colesterol Melatonina reduce nivelul colesterolului, atenuează efectele negative ale stressului,

protejează împotriva bolilor cardiace degenerative, coboară nivelul colesterolului sangvin şi este un factor antitumoral.

13. Hipertensiune Melatonina ajută la reducerea tensiunii arteriale, afirmă un grup de cercetători

americani şi olandezi într-un studiu publicat în revista Asociaţiei Americane pentru Inima Hypertension: 16 bărbaţi cu hipertensiune arterială au fost trataţi cu 2,5 mg de melatonina şi cu placebo, luat cu o ora înainte de culcare, timp de 3 săptămâni. Bărbaţilor care au primit melatonina li s-a redus tensiunea sistolică şi diastolică respectivă cu 6 şi 4 milimetri de mercur.

14. Imunitate Este verificat faptul că melatonina ameliorează eficienţa sistemului nostru imunitar

mărind rezistenţa organismului faţă de boli în general (răceli, gripe...) şi în particular faţă de bolile tipice îmbatrânirii (cancer, boli cardiovasculare, auto-imunitare) În plus, melatonina în sine este un imunoregulator care intăreşte producţia de celule T.

Dacă melatonina este luată împreună cu Calciu, este un imunostimulator foarte puternic al activităţii de răspuns a celulelor T.

15. Autoimunitate Ea de asemenea stimulează timusul care joacă un rol esenţial în funcţionarea sistemului immunologic.

16. Osteoporoza -reglează metabolismul calciului şi al fosforului-cu acţiune de prevenire a osteoporozei în perioada de post-menopauză Structura normală de microarhitectură osoasă

OsteoporozaLa osteoporoză se subţiază microarhitectura osoasă

17. Îmbatrânire Putem cu siguranţă afirma că glanda pineală (epifiza) e cheia înţelegerii îmbatrânirii,

pentru că ea controlează de la naştere până la moarte variaţia zilnică de hormoni (ciclu circadian) care reglează toate funcţiunile organismului nostru.

Cea mai importantă calitate a melatoninei este cea de revitalizare a întregului sistem endocrin aşa cum a demonstrat experimental cercetătorul elveţian Walter Pierpaoli (transplantând glanda pineală a unui şoarece tânăr la altul bătrân, acesta şi-a recâştigat vitalitatea şi tinereţea pe care apoi le-a păstrat până la moarte care a apărut peste alte 25 procente din durata medie de viaţă, iar când a transplantat glanda pineală a unui şoarece bătrân la unul tânăr, acesta a îmbătrânit rapid ).

Vinul roşu poate încetini procesul de îmbătrânire, datorită unei substanţe din coaja strugurilor, care poate proteja celulele organismului de distrugerile care pot apărea odată cu înaintarea în vârstă, este concluzia unui studiu realizat în Spania. Cercetătorii de la Spanish Ageing Research Network au descoperit că melatonina, o substanţă care se găseşte în coaja strugurilor şi într-o altă gamă de alimente, are efect protector asupra celulelor.

Specialiştii au măsurat cantitatea de melatonină prezentă în coaja a opt varietăţi de struguri italiene. S-a stabilit că printre soiurile de vin care conţin o mare cantitate de melatonină se numără Merlot, Cabernet Sauvignon şi Chianti. Cea mai mare cantitate din acest hormon se găseşte într-o varietate de struguri care se numeşte Nebbiolo.

Aceştia recomandă persoanelor care vor să încetinească procesul de îmbătrânire să contribuie la creşterea nivelului de melatonină din organism prin consumul regulat de alimente precum ceapă, banane, orez, cireşe şi vin.

În urma analizelor de laborator efectuate pe cobai modificaţi genetic suferind de îmbătrânire accelerată, cercetătorii au descoperit că primele semne de îmbătrânire, care apăreau la vârsta de cinci luni (echivalentul a 30 de ani umani), erau provocate de o creştere bruscă a nivelului de oxigen şi nitrogen din organism.După administrare de melatonină, procesul de îmbătrânire a fost încetinit.

Profesorul Dario Acuna Castroviejo, de la Universitatea din Granada, coordonatorul acestui studiu, a indicat că administrarea de melatonină la animale din momentul în care organismul nu o mai produce în mod natural are acest efect de încetinire a îmbătrânirii.Acesta a sugerat ca oamenii ar trebui să ia suplimente de melatonină începând cu vârsta de 30-40 de ani.

Melatonina 9 - Gena Anti Aging - BMAL1 a ceasului circadian cu proteina sa CLOCK/BMAL1 formează complexul de transactivare care capătă tot mai multă importanţă.

18. Andropauza şi menopauzaExcesul de melatonină poate creşte nivelul hormonului prolactină, care diminuează

impulsul sexual la bărbaţi şi poate în mod teoretic să accelereze creşterea de prolactină în cazul cancerelor de sân. Melatonina are influenţă şi asupra activităţii glandelor endocrine, de exemplu, reglează ciclul menstrual, stimulează viaţa sexuală. Secreţia de melatonină scade la menopauză prin calcifierea glandei pineale. Cortizolul, melatonina şi estrogenul se numără printre hormonii al căror dezechilibru poate determina apariţia unei tumori.

Profesorul David Spiegel a analizat cercetările desfăşurate până acum privind relaţia dintre somn şi cancer. Profesorul a analizat şi rolul melatoninei, hormon care este produs în timpul somnului şi joacă un rol important în ciclul zilnic al organismului. Melatonina acţionează ca un antioxidant, prevenind vătămările ADN-ului, care pot conduce la cancer, şi încetineşte secreţia de estrogen, care poate alimenta creşterea tumorilor mamare şi ovariene.

19. Creşterea păruluiMelatonina creşte rata de creştere activă (anagen) de păr la femei cu alopecie

androgenică sau alopecie difuză, fapt demonstrat prin studiu randomizat dublu orb placebo controlat.

20. Melatonina are efect la pacienţi de fibromialgie

21. Melatonina reduce acţiunile de anxietate, fapt cercetat prin studiu randomozat dublu orb

22. Melatonina are efect la pacienţi de epilepsie cu nivelul scăzut de melatonină şi risc de suicid , deasemenea ajută în cazuri de autism, hiperactivitate şi deficit de atenţie, epilepsie la copii

23. Blochează acţiunea hormonului melanocitar, împiedică colorarea melanocitelor

24. Blochează acţiunea ACTH-ului

25. Radioterapie şi chimioterapie (reduce efectele adverse: neuropatia, stomatita, trombocitopenia)

26. Accidente cerebro-vasculare - grăbeşte vindecarea leziunilor cerebrale

27. ScoliozaRolul său în generarea unei scolioze a fost propus în urma lucrărilor experimentale de

pinealectomie. În 1959, Marie-Jeanne Thillard, în cursul lucrărilor de cercetare endocrinologice, a descoperit întâmplător că ablaţia glandei pineale provoacă o scolioză. În 1993 Machida şi Dubousset au publicat o lucrare experimentală care arăta că reimplantarea glandei pineale într-un muşchi are un efect protector semnificativ în apariţia unei scolioze. În 1995, aceeaşi autori şi-au continuat lucrările, arătînd rolul protector al melatoninaei asupra efectului scoliogen experimental al ablaţiei glandei pineale.

Lucrările efectuate sugerează că este necesară o sinteza normală de melatonina pentru dezvoltarea armonioasă a sistemului nervos şi în particular a echilibrului postural de care depinde simetria poziţiei ortostatice.

Melatonina este un neuro-hormon care acţionează asupra sistemului nervos central şi în particular asupra căilor proprioceptive la nivelul talamusului, trunchiului cerebral şi probabil al măduvei spinarii. Un alt rol al melatoninaei este hormonal, aceasta intrînd în competiţie cu gonadotropinele şi indirect cu creşterea. În sfârşit, este necesar să spunem că a devenit tentant tratamentul cu melatonină în cazul adolescenţilor care prezintă o scolioză evolutivă. Dacă s-ar practica un tratament hormonal al scoliozei, acesta ar fi eficient numai pentru scoliozele evolutive la debut, deoarece o data aparută torsiunea vertebrală, fenomenul mecanic pare ireversibil.

28. Melatonina salivară scade severitatea parodontopatiilorMelatonina salivară poate juca un rol important în menţinerea sănătăţii parodontale, potrivit unui nou studio publicat în revista Journal of Periodontology. Cercetătorii au constatat că melatonina, un hormon sintetizat de glanda pineală, are posibile capacităţi protectoare asupra cavităţii bucale

împotriva radicalilor liberi produşi în urma bolilor inflamatorii. Melatonina deţine efecte antioxidante puternice ce pot proteja celulele în faţa proceselor de inflamaţie sau a fenomenelor oxidative distructive. Pacienţii cu un nivel de melatonina salivară mai crescut prezintă valori mai scăzute pentru indicele nevoilor de tratament parodontal comunitar (CPITN). Acest lucru sugerează faptul că acest hormon poate proteja organismul împotriva infecţiilor şi inflamaţiilor, asta datorită efectului său antioxidant, stimulare a imunităţii şi de prevenire a îmbătrânire.

S-a observat, de asemenea, un nivel mai scăzut de melatonină şi un volum salivar diminuat la pacienţii înaintaţi în vârstă, cu scoruri CPITN ridicate, comparativ cu subiecţii tineri.

29. Asocierea melatoninei cu zinculS-a observat că zincul administrat oral are efect în prevenirea în mare parte a bolilor

de natură diferită (virală, micotică, bacteriană şi parazitară) care lovesc infailibil bolnavii de SIDA. Concluzia: zincul poate preveni bolile favorizate de SIDA, dar melatonina?

Melatonina, singură, e în stare să refacă nivelul zincului în sângele animalelor îmbatrânite,deci există o relaţie directă între zinc şi melatonină, pe de altă parte acţiunea lor se manifestă ca o sinergie de refacere a imunităţii în curs de îmbatrânire. Carenţa de zinc favorizează procesul de îmbatrânire (nivelul scade constant odată cu trecerea anilor).

Administrarea melatoninei este asociată cu un compus organic al zincului (zinc orotat, care are avantajul de a fi absorbit mai bine în procesele organice, fiind parte esenţială în 200 enzime).

Se ia cu o jumătate de ora înainte de culcare, pe cât posibil la acceaşi oră pentru a regla propriul ciclu circadian (o pastilă seara). Pentru că nu au existat studii pe termen lung despre suplimentarea cu melatonină, nu se recomandă folosirea ei pe termen lung. Melatonina trebuie luată întotdeauna seara. Asocierea melatoninei cu extractul de valeriană şi celelalte componente naturale cu acţiune sinergică asigură efect maxim, utilizând doza minimă. Pyridoxina (vitamina B6) asigură o bună funcţionare a sistemului nervos.

Sarcină şi alăptare. Nu se asociază cu IMAO, alte antidepresive, cu stimulenţi cum sunt cafeaua sau băuturile alcoolice. Nu se administrează în timpul activităţii conducătorilor auto şi celor cu profesiuni ce impun concentrare psihică intensă.

Pentru copii sub 18 ani, persoane cu boli autoimune, epilepsie, leucemie, diabet, cu tulburări psihice majore sau care folosesc medicamente cu steroizi, este obligatorie consultarea medicului înainte de a lua acest produs. A se feri de accesul copiilor!

1. Micul tratat de biochimie medicală – Veronica Dinu, Eugen Truţia, Aurora Popescu

2. Biochimie medicală – Maria Mohora

3. Tratat de biochimie medicală – Elena Cristea-Popa, Aurora Popescu Eugen Truţia, Veronica Dinu

4. Internet