meditaţia cu 40 de respiraţii pentru energizare

8
MEDITAŢIA CU 40 DE RESPIRAŢII PENTRU ENERGIZARE Centrul energiei chi sau puterea ki se află la 3 cm sub ombilic. În acest punct numit numit „hara”, energia pământului care se mişcă în unde orizontale, paralele cu suprafaţa pământului, intersectează energia spirituală care se mişcă de sus în jos, de-a lungul coloanei vertebrale. Anumite arte marţiale învaţă meditaţii similare pentru a stoca în organism energia ki sau energia REIKI. Este interesant de observat că în timpul acestei meditaţii, eşti conectat la diferite energii în momentul în care atingi cu degetul mare fiecare din celelalte 4 degete. Cînd atingi cu degetul mare degetul mic, este o energie; când atingi degetul inelar este altă energie, cînd atingi mijlociul este alta şi arătătorul alta. 1. Şezi confortabil. Uneşte degetul mare al fiecărei mâini cu arătătorul corespunzător şi odihneşte mâinile pe genunchi în această poziţie. 2. Inhalează pe nas numărând până la 4 şi vizualizând o lumină albă care-ţi intră în inimă. 3. Expiră pe gură numărând până la 4, vizualizând lumina albă, mişcându-se de la inimă spre centrul ki (hara), având următorul gând în minte : „Ia această energie vitală şi stocheaz-o în centrul hara. 4. Repetă inspiraţia şi expiraţia de încă 3 ori, deci în total de 4 ori pentru fiecare deget în parte (inelar, mijlociu şi mic). La ultima expiraţie din fiecare serie, ţine-ţi respiraţia numărând până la 20 (apnee 20 secunde). 5. Schimbă degetul mare la următorul deget ( mijlociu). 6. Repetă mişcările de la 2 la 4, de 9 ori, în total 10 ori, deci 10 x 4 = 40 respiraţii pentru toate degetele, mutând degetul mare la următorul deget mereu, ajută la numărarea grupului de câte 10 respiraţii.

Upload: florina-alecsindrescu

Post on 19-Dec-2015

16 views

Category:

Documents


6 download

DESCRIPTION

meditatie

TRANSCRIPT

Page 1: Meditaţia Cu 40 de Respiraţii Pentru Energizare

MEDITAŢIA CU 40 DE RESPIRAŢII PENTRU ENERGIZARE

 

Centrul energiei chi sau puterea ki se află la 3 cm sub ombilic. În acest punct numit numit „hara”, energia pământului care se mişcă în unde orizontale, paralele cu suprafaţa pământului, intersectează energia spirituală care se mişcă de sus în jos, de-a lungul coloanei vertebrale. Anumite arte marţiale învaţă meditaţii similare pentru a stoca în organism energia ki sau energia REIKI. Este interesant de observat că în timpul acestei meditaţii, eşti conectat la diferite energii în momentul în care atingi cu degetul mare fiecare din celelalte 4 degete. Cînd atingi cu degetul mare degetul mic, este o energie; când atingi degetul inelar este altă energie, cînd atingi mijlociul este alta şi arătătorul alta.

 

1. Şezi confortabil. Uneşte degetul mare al fiecărei mâini cu arătătorul corespunzător şi odihneşte mâinile pe genunchi în această poziţie.

 

2. Inhalează pe nas numărând până la 4 şi vizualizând o lumină albă care-ţi intră în inimă.

 

3. Expiră pe gură numărând până la 4, vizualizând lumina albă, mişcându-se de la inimă spre centrul ki (hara), având următorul gând în minte : „Ia această energie vitală şi stocheaz-o în centrul hara.

 

4. Repetă inspiraţia şi expiraţia de încă 3 ori, deci în total de 4 ori pentru fiecare deget în parte (inelar, mijlociu şi mic). La ultima expiraţie din fiecare serie, ţine-ţi respiraţia numărând până la 20 (apnee 20 secunde).

5. Schimbă degetul mare la următorul deget ( mijlociu).

 

6. Repetă mişcările de la 2 la 4, de 9 ori, în total 10 ori, deci 10 x 4 = 40 respiraţii pentru toate degetele, mutând degetul mare la următorul deget mereu, ajută la numărarea grupului de câte 10 respiraţii.

   

AFIRMAŢII PENTRU ECHILIBRAREA ENERGIEI

 

Page 2: Meditaţia Cu 40 de Respiraţii Pentru Energizare

CHAKRA A 1-a A ROOT-ULUI (RĂDĂCINA ROATA)

„Am încredere deplină în Sinele meu Superior spiritual, care îmi satisface toate

necesităţile !”

„Viaţa mea este plină de prosperitate !”

 

CHAKRA A 2-a A SPLINEI :

„Îmi accept şi ţin cont de sexualitatea mea !”

„Sănătatea mea fizică este puternică şi pură !”

 

CHAKRA A 3-a A PLEXULUI S OLAR :

„Mă eliberez de toate emoţiile nerezolvate într-un mod lin şi sănătos !”

„Îmi cer puterea mea ca persoană !”

 

CHAKRA A 4-a A INIMII :

„Dau şi primesc dragoste, liber şi cu uşurinţă !”

„Mă iert pe mine şi pe alţii în totalitate pentru erori şi judecăţi trecute !”

 

CHAKRA A 5-a A GÂTULUI :

„Cu uşurinţă şi graţie îm exprim cele mai adânci sentimente!”

CHAKRA A 6-a AL CELUI DE-AL 3-lea OCHI :

„Viziunea mea interioară este clară şi puternică !”

„Am încredere deplină în intuiţia şi viziunea mea interioară!”

 

CHAKRA A 7-a A CAPULUI :

Page 3: Meditaţia Cu 40 de Respiraţii Pentru Energizare

„Îmi accept şi ţin cont de spiritualitatea mea !”

 

ALTE AFIRMAŢII

 

„Îmi dau permisiunea de a avea o sănătate perfectă sau a funcţona în stare de perfectă sănătate!”

„Îmi dau permisiunea (sunt binevoitor) ca fiecare celulă să se poată descărca de tensiuni şi energii nefavorabile !"

„Am control deplin asupra corpului meu, asupra căruia îmi iau întreaga responsabilitate !”

„Dacă desfiinţez cauza, efectul va înceta să existe !”.

 

FORMELE GÂND – ILUZIA EMOŢIILOR CARE AU AVUT EFECT ASUPRA FIZICULUI

 

Trauma nu este numai stresul emoţional. Intelectul nostru ne-a prezentat suficient de multe forme-gând pentru ca ele să se înrădăcineze ca elemente străine în corpul nostru. Ex.: infecţii, cancer, depozite de calciu, părţi disfuncţionale ale corpului. Prin gând noi materializăm în realitate fizică (iluziile noastre) un dezechilibru, care oglindeşte dezechilibrul corpului eteric. Nu putem trece cu vederea că inima noastră este centrul fiinţei noastre, prin care răspundem la exterior, uneori conştient, alteori subconştient. De aceea formele noastre gând au mare legătură cu felul în care ne vedem pe noi înşine cu dragostea, sau ura, sau frica pe care noi le simţim. Când o persoană materializează în trupul fizic dezechilibre emoţionale din trupul eteric depozitate acolo sub formă de „forme-gând”. Inconştient, corpul execută programul din formele gând, rezultând reacţii complexe care au ca rezultat dezechilibre la toate nivelele existenţei. De la procesarea mâncării care creează deficienţe nutriţionale la relaţiile interumane, având ca rezultat un răspuns al inimii de acceptare sau dezaprobare în ceea ce fac ceilalţi în relaţiile interumane. Când persoana răspunde într-un anumit fel la ceea ce face o altă persoană, susţine că celălalt i-a provocat reacţia, nerecunoscând că reacţia este o reacţie proprie, rezultatul descărcării formelor gând din corpul eteric în corpul fizic.

De cele mai multe ori, influenţele culturale, obişnuinţele de gândire, pot crea situaţii de conflict psihologic, cu scopul de a face pe om să recunoască cauza reală a dezechilibrelor sale (boală, stări patologice).

Cauza ultimă în toate patologiile (fizice, morale, emoţionale, mentale) este în primul rând incapacitatea persoanei de a se iubi pe sine însuşi. De cele mai multe ori oamenii trăiesc în sentimentul lipsei propriei valori, a vinovăţiei lor şi de a fi născuţi din păcat (păcat originar, că eşti născut pedepsit). De aceea, cel mai important principiu al REIKI-ului este: „Doar astăzi!” îmi voi accepta experienţele de viaţă. Asta însemnă să te accepţi pe tine însuţi şi să te iubeşti pe tine însuţi. Să dai voie spiritului tău (SINELE tau SUPERIOR personal

Page 4: Meditaţia Cu 40 de Respiraţii Pentru Energizare

sau acel ce este numit de către ezoterişti „Eu sunt Prezenta”, „Sunt ceea ce sunt"") să atingă vârsta conştiinţei lui Hristos şi să înceapă a iradia în inimă, îmbrăţişând trupul fizic şi glorificând SINELE TĂU DIVIN.

Este singurul proces când ne putem imagina pe noi înşine ca fiind demni de dragostea divină şi de binecuvântarea lui Dumnezeu. Numai prin aceasta putem transforma lipsa de sănătate (starea de boală) în bucurie, fericire, pace, dragoste şi stare de bine.

Încearcă să gândeşti: noi toţi suntem lumina lui Dumnezeu, iar Dumnezeu ne-a făcut pe noi imaginea perfectă a sa. Dumnezeul lumii nu este un Dumnezeu al răzbunării, al focului şi răzbunării veşnice. Dumnezeu este dragostea, pace şi bucurie. Umanitatea a creat frica faţă de Dumnezeu, datorită sistemului de valori şi al judecăţilor umane, care au fost folosite să controleze liberul arbitru al altora. Trebuie să ţinem cont că Dumnezeu are doar două legi iar omul a creat mii. Legea lui Dumnezeu spune simplu următoarele: „Iubeşte pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu toată mintea ta!” şi „Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi!”. Este mai greu să menţii ceva simplu decât ceva complicat, încât doar câţiva oameni, au ajuns la măiestria de a uni inima, mintea şi sufletul prin spirit.

Chakra a 8-a este pentru înalta vibraţie a Iubirii, este pentru prezenţa divină la nivelul inimii fiecărui om, prin ea voinţa divină se poate manifesta în inimă şi umanitatea poate deveni liberă de gândurile toxice, de vinovăţie şi frică. Este, prin urmare, esenţial ca IUBIREA să devină lumină călăuzitoare în toate aspectele vieţii pentru sănătate, fericire şi bucuria de a exista ca fiinţă umană.  

 

POSTUL NEGRU

  Binefacerile şi scopurile postului sunt nenumărate în ceea ce priveşte sănătatea şi prevenirea îmbolnăvirilor, ca şi în curăţirea organismului de toxine în timpul diferitelor boli. Sunt foarte multe opinii în ceea ce priveşte postul: cum să posteşti, sunt multe feluri de posturi precum şi multe variante, de ce?, când? şi pentru cât timp va trebui să postim?.

Vă sugerăm să vă informaţi singuri asupra acestui subiect pentru a afla care sunt opţiunile ce vă stau în faţă. Acest capitol vă prezintă o metodă de post care poate fi folosită pentru eliminarea mucusului din tractul intestinal, precum şi a pietrelor din vezica biliară. Vă rog, dacă aveţi întrebări: dacă ar trebui sau n-ar trebui să posteşti?, vă rog să consultaţi un medic sau un nutriţionist. Sunt cazuri ca diabetul, în care bolnavii n-au voie să postească decât sub supraveghere medicală sau n-ar trebui să postească decât cu avizul medicului. Următoarea metodă de post este general acceptată şi în situaţii obişnuite, va duce la un nivel crescut de energie, o nutriţie mai bună şi o absorbţie intestinală îmbunătăţită.

  POSTIREA (pregătirea trupului pentru post)

A începe a posti fără o pregătire corespunzătoare va întrerupe ritmul natural al organismului. Nu acesta este scopul postirii. Scopul postului este să cureţe trupul de mucus, toxine şi pietre la fiere, în acelaşi timp îmbunătăţind nivelul general de sănătaste şi de bunăstare.

Cum îţi pregăteşti trupul şi mintea pentru post, depinde de dieta ta obişnuită. Dacă consumi în mare cantitate carne, caşcaval, făinoase, produse din lapte (de vacă sau capră), zaharuri, dulciuri, ouă şi ciocolată, pregătirea ta pentru post va fi de mai lungă durată decât

Page 5: Meditaţia Cu 40 de Respiraţii Pentru Energizare

în cazul persoanelor care consumă aceste produse în cantităţi mici. Pregătirea constă în eliminarea mucusului produs de aceste alimente, cunoscute ca producătoare de mucus. În timp ce elimini aceste alimente din dietă gradual, trebuie să stabileşti şi să menţii un peristaltism intestinal normal cu scaun de 2-3 ori pe zi, mâncând salată REIKI, descrisă mai jos, de 2-3 ori pe zi şi bând 6-8 pahare de apă pe zi, vei începe să ai această ritmicitate. În perioada de eliminare a mucusului, se vor mânca alimente neproducătoare de mucus: zarzavaturi, fructe, orez, mămăligă, măsline, nuci, alune, seminţe, fasole, varză, cartofi. Dulciurile şi produsele de origine animală precum şi făinoasele sunt producătoare de mucus. Odată ce ai eliminat alimentele producătoare de mucus din dietă, vei fi singur în măsură să apreciezi când vei face următorul pas. Pentru a şti aceasta, trebuie să-ţi verifici mişcările peristaltice pentru scaune şi să-ţi inspectezi scaunul ca să vezi dacă mai conţine mucus. Un scaun lipsit de mucus este bine format, unitar şi se va rupe cu uşurinţă atunci când tragi apa, asta nu înseamnă scaun moale, ci scaun fără mucus. Este important de reţinut că trebuie să ştii când termini de eliminat mucusul, deci acest lucru se produce când termini de eliminat scaunele vechi, uscate, care provin din mucus uscat pe tractul intestinal, au miros de putrefacţie şi de cele mai multe ori au aspectul unor cuburi înfipte unul în altul. Aceste scaune apar când nu este o absorbţie suficientă de substanţe nutritive din alimente. Dacă ai reuşit să elimini scaunele mucoide din colon, cu ajutorul salatei şi apei, dieta ta constă acum în: legume crude, seminţe încolţite, sucuri şi fructe, precum şi câteva cereale şi nuci. Acum poţi să începi postul propriu-zis pentru a curăţi toxinele din sânge, ficat, limfă şi celulele corpului şi apoi să elimini pietrele de la fiere, dacă ai.

ALIMENTE FOLOSITE PENTRU POST (un fel de post negru): suc de mere crud nepasteurizat şi, dacă este posibil, să fie din mere organice, acest suc se diluează cu apă pură (fără chimicale), în părţi egale. Nu cred că apa distilată ar fi bună pentru consum, indiferent dacă posteşti sau nu. Apa distilată are nevoie să fie suplinită cu adaos de săruri minerale. Apa pură poate fi obţinută prin săruri homeopate, care poate fi folosită în toate ţesuturile. Trebuie să bei încet, nu mai puţin de 8 pahare mari de apă (250 c.c.) şi mănâncă cel puţin o porţie de salată REIKI pe zi, chiar mai multe dacă doreşti. Apa poate fi băută în cantităţi nelimitate.  

SALATA REIKI  

Ingrediente: varză verde, conopidă, ţelină, usturoi şi ceapă. Se mărunţesc în cantităţi egale de varză şi conopidă şi apoi adaugi ţelina, usturoiul şi ceapa. Poţi pune ulei, sare, oţet, lămâie. Aceasta se va păstra într-un container (frigider) pentru cel mult o săptămână. Atunci când mănânci salata, adaugi ţelina, usturoiul şi ceapa şi celelalte ingrediente. Trebuie să adaugi şi seminţe de floarea-soarelui neprăjite. Poţi pune ulei de susan, de floarea-soarelui, de măsline, oţet de mere, apă şi ierburi după gust (mărar,pătrunjel). Mănâncă jumătate de cupă, de 2 ori pe zi, pentru curăţirea intestinului de mucus. Salata poate fi consumată şi ca o salată lângă o mâncare obişnuită. În timpul postului, mănânci numai salată. Scopul acestei salate este să-ţi menţină mişcările peristaltice intestinale în fiecare zi (să ai scaun zilnic). Când ţii post, trebuie să ai cel puţin un scaun pe zi. Dacă nu vrei să mănânci salată, faci clismă în fiecare seară pentru a elimina toxinele din colon, nu uita că multe dintre toxinele corpului se descarcă direct în colon. Dacă nu le elimini, ele vor crea un dezechilibru la nivelul minţii şi al trupului, mai mare decât dacă nu ai fi postit deloc, aceasta pentru că în timpul postului, descărcarea de toxine din colon este mai mare decât în perioadele fără post. Aceste toxine au fost depozitate în organism (în ficat, limfă), fără a afecta organismul şi, prin postire, ele se deşartă din locurile unde sunt ţinute, în colon.

 

ETAPELE POSTULUI  

Page 6: Meditaţia Cu 40 de Respiraţii Pentru Energizare

Cu o zi înainte de a începe postul, mănâncă numai fructe crude, bea multă apă şi suc de mere, pentru a ajuta eliminarea alimentelor din sistemul digestiv. Posteşte apoi 3 zile cu suc şi salată REIKI. Când termini de postit, nu te repezi să mănânci o masă bogată. Dacă organismul tău va răspunde la o masă compusă din orez (maroniu) şi vegetale gătite în abur, foloseşte această masă după post. Nu începe prin a mânca cantităţi excesive de alimente producătoarea de mucus. De fapt, chiar ai putea observa că organismul tău nu mai doreşte aceste alimente. Poţi să ajuţi eliminarea de mucus în continuare, prin consumarea de Comfrey (ierburi), sub formă de ceai sau capsule, combinate cu Fenugreek. Comfrey este un ajutător digestiv, care stimulează mişcările colonului.

 

PIETRELE DE LA VEZICA BILIARĂ  

Sunt 2 tipuri de pietre. În mod tradiţional, aceste pietre au fost clasificate în funcţie de compoziţie. De aici s-a plecat în demonstrarea cauzei formării lor. Această informaţie nu mai este de actualitate. În general, centrul acestor pietre (inima acestor pietre) constă într-un amestec de colesterol, bilirubină şi proteine, ele provenind din alimente bogate în hidrocarbonate. Acestea sunt cunoscute ca şiruri de pietricele verzi. Cei mai mulţi oameni au câteva pietricele de acest gen, fără să-i deranjeze. Cei feriţi de aceste pietre, nu consumă hidrocarbonate, lucru greu întâlnit. O altă categorie de pietre la fiere sunt cele formate din calciu care provin din diete şi metabolism acid. Fiecare din cele 2 tipuri de pietre necesită un suc special pentru a fi măcinate în timpul postului.

Primul tip de pietre provenite din hidrocarbonate are nevoie de post cu suc de mere. Cei care nu mănâncă carne au tendinţa de a forma un metabolism alcalin şi consumă mai multe cantităţi de hidrocarbonate pentru a-şi procura energia. Deci, cei cu dietă vegetariană, postesc cu suc de mere.

Pentru cel de-al doilea tip de pietre, cu calciu, se foloseşte în post sucul de lămâie şi apă. Dacă eşti un consumtor puternic de carne, bea multă apă minerală sau gazoasă. Ei au un metabolism acid. Dacă tu eşti diagnosticat că ai un metabolism acid, cu pietre de natură calcaroasă, atunci foloseşte 3 zile suc de lămâie şi apă. ACCENTUEZ: nu se pune zahăr în sucul de lămâie, acesta putând cauza un dezechilibru zahăr-insulină în sânge, apărînd hipoglicemia la persoane care nu suferă în mod normal de hipoglicemie. Vei urma acelaşi post ca şi cel cu suc de măr pentru 3 zile, folosind sucul de lămâie.

Nu se posteşte mai mult de 3 zile în cazul eliminării pietrelor.  

ELIMINAREA PIETRELOR: în dimineaţa celei de 3-a zi de post, dimineaţa devreme se iau 4 uncii (1 uncie = 28 gr.) ulei de măsline obţinut la presă, rece. Bea o cană de apă fierbinte, în care, în prealabil, a fost introdus sucul de la una sau mai multe lămâi. Apoi de aşezi în pat, în poziţie fetus (cu genunchii strânşi pe abdomen), pe partea dreaptă, şi stai mai mult timp. În mod normal, vei avea scaun în 3-4 ore. Stai acasă până vei avea primul scaun, continuă să bei sucul de post în timpul acelei zile. Când începi să mănânci din nou, ţine cont de indicaţiile date mai sus.