UNIVERSITATEA LIBERĂ INTERNAŢIONALĂ DIN MOLDOVA

Cu titlu de manuscris

CZU 628.1/2: 005.51(043.3)=135.1  

Costică NAN

MASTER-PLANUL, INSTRUMENT DE BAZĂ ÎN MANAGEMENTUL MODERN AL SERVICIILOR

DE ALIMENTARE CU APĂ ŞI DE CANALIZARE

Specialitatea 08.00.05 - Economie şi management (în instituţii publice)

Teza de doctorat în economie

Conducător ştiinţific Svetlana GOROBIEVSCHI,

dr.econ., conf. univ.

Autorul Costică NAN

CHIŞINĂU, 2009

2

© Costică NAN, 2009

3

ADNOTARE

Numele, prenumele autorului: NAN Costică

Denumirea tezei: „Master-planul, instrument de baza în managementul modern al Serviciilor de

alimentare cu apă si de canalizare”

Gradul ştiinţific solicitat: teza pentru obţinerea gradului ştiinţific de doctor în economie

Specialitatea: 08.00.05 - Economie şi management (în instituţii publice)

Localitatea: Chişinău Anul perfectării tezei: 2009

Structura lucrării: introducere, trei capitole, concluzii şi recomandări, bibliografie din 155 titluri,

cuvinte-cheie, lista abrevierilor, 28 anexe, 125 de pagini text de bază ilustrat cu 50 tabele, 62 figuri

şi 128 formule.

Numărul de publicaţii la tema tezei: rezultatele obţinute sunt publicate în 15 lucrări ştiinţifice.

Cuvinte cheie: integrare europeană, management public, monopol natural, servicii publice, servicii

de alimentare cu apă şi de canalizare, legislaţiea apelor, standarde europene, calitatea apei, Master-

planul, strategii de dezvoltare.

Domeniul de studiu: management în administraţia publică.

Scopul şi obiectivele lucrării: adaptarea concepţiei M.M.N., evaluarea situaţiei economice în

cadrul Serviciilor de alimentare cu apă potabilă şi canalizare din România şi utilizarea

instrumentelor manageriale în prognozarea şi optimizarea tarifelor la serviciile respective.

Metodologia cercetării ştiinţifice: au fost utilizate analiza statistică, gruparea statistică, inducţia şi

deducţia, comparaţiile, metoda evoluţionistă istorică, modelele economico-matematice în

prognozarea economică a serviciilor studiate.

Noutatea şi originalitatea ştiinţifică: adaptarea concepţiei managementului monopolului natural şi

utilizarea ei prin prisma instrumentelor Master-planului şi modelelor economico-matematice în

analiza şi în prognozarea indicatorilor socio-economici ai Serviciului de alimentare cu apă potabilă

şi de canalizare la etapa integrării.

Semnificaţia teoretică: sinteza conceptelor teoretice existente pe marginea managementului

Serviciilor publice, elaborarea şi utilizarea conceptului de M.M.N. în evaluarea serviciilor.

Valoarea aplicativă a lucrării: utilizarea Master-planului ca instrument managerial în

diagnosticarea economică şi a gradului de fezabilitate a operatorilor de servicii şi prognozarea

Planului Strategic pentru Serviciul dîn judeţul Constanţa pentru10 ani (până în 2015).

Implementarea rezultatelor ştiinţifice: rezultatele cercetării şi propunerile efectuate pe tema tezei

au fost analizate şi implementate la nivel naţional, în cadrul Serviciului de Alimentare cu Apă şi

Canalizare din România, şi la nivel regional, în cadrul SA «RAJA» Constanţa, în ideea consolidării

şi perfecţionării continue a aspectelor economico-manageriale a serviciilor.

4

ANNOTATIONS

Name, surname: NAN Costica

Name of thesis: "Master plan, the basic tool in modern management of water supply services and

sewerage"

Applied science degree: the thesis to obtain the scientific degree of doctor of economics

Specialty: 08.00.05 - Economics and management (public institutions) City: Chisinau

Year perfecting thesis: 2009

Structure: introduction, three chapters, conclusions and recommendations, bibliography of 155

titles, keywords, list of abbreviations, 28 annexes, 125-page basic text illustrated with 50 tables, 62

figures and 128 formulas.

Number of publications on the topic sentence: the results are published in 15 scientific papers.

Key words: European integration, public management, management of natural monopoly, public

services, water services and sanitation, water legislation, European standards, water quality, master

plan, development strategies.

Field of study: management in public administration.

The purpose and objectives of the work: development MMN design, evaluation of the economic

situation in the drinking water supply services and sanitation in Romania and the use of managerial

tools in forecasting and optimizing prices to services.

The methodology of scientific research: was used for statistical analysis, statistical clustering,

induction and deduction, comparison, evolutionary approach historical economic and mathematical

models in economic forecasting services studied.

Novelty and originality of scientific: the concept is to adapt management of natural monopoly in

terms of instruments they use master plan and economic models mathematical analysis and

forecasting of socio-economic indicators of the Service for drinking water supply and sanitation in

the integration phase.

Theoretical significance: the synthesis of existing theoretical concepts on the management of

public services, development and use of the concept of MMN the evaluation of services. The

amount applied to work: use master plan as a management tool in the diagnosis and degree of

economic feasibility and forecasting service operators Strategic Plan for service in Constanta county

10 years (until 2015).

Implementation of scientific results: the results of research and made proposals on thesis has been

reviewed and implemented at national level in the Service of Water Supply and Sanitation Sector in

Romania, and at regional level in the SA "RAJA" Constanta, the idea of consolidation and

continuous improvement of economic and managerial aspects of service.

5

АННОТАЦИЯ

Фамилия, имя: НАН Костикэ

Название диссертации: „Мастер-план, рычаг современного менеджмента в обеспечении

населения питьевой водой и канализационными услугами”

Соискание ученой степени: кандидата экономических наук

Специальность: 08.00.05 - Экономика и менеджмент

Место защиты: г. Кишинев

Год представления диссертации: 2009

Структура работы: введение, три главы, выводы и рекомендации, библиография из 155

названий, 28 приложений, 125 страниц основного текста илюстрированный 50 таблицами, 62

рисунками и 128 формулами.

Количество публикаций по теме: Результаты опубликованы в 10 научных работах.

Ключевые слова: европейская интеграция, государственное монопольное управление,

водоснабжение и канализация, водное законодательство, европейские стандарты, качествo

воды, мастер-план, стратегии развития.

Специальность: Экономика и менеджмент (государственное управление).

Цель и задачи работы: применение концепции менеджмента предприятий природного

монополия и ее использование при оценке экономической ситуации в Услугах по

обеспечению питьевой водой и канализацией в Румынии, при прогнозировании и

оптимизации цен на данные услуги.

Методология научного исследования: использованы статистический анализ, индукция и

дедукция, экономическое сравнение, эволюционный подход, математическое моделирование

в прогнозировании Услуг по обеспечению водой в Румынии.

Научная новизна и оригинальность исследования: в использовании концепции

менеджмента монопольных предприятий в анализе и прогнозировании социально-

экономических показателей Услуг по обеспечению водой и канализацией в регионе.

Теоретическое значение исследования: обобщение концепции менеджмента предприятий

природного монополия в управлении Услугами по обеспечению питьевой водой и

канализацией региона.

Практическое значение работы: использование мастер-плана как инструмента управления

в области диагностики и экономического обоснования и прогнозирования услуг операторов

на региональном уровне.

6

Внедрение научных результатов исследования: результаты исследований и предложений,

сделанных в диссертация были рассмотрены и внедрены на национальном уровне и в AO

"RAJA" Констанца.

Cuvinte-cheie: probleme globale, integrare europeană, resurse naturale, economie durabilă,

economie regională, economie de piaţă, management public, managementul monopolului natural,

servicii publice, servicii de alimentare cu apă şi canalizare, legislaţie a apelor, standarde europene,

calitatea apei, sănătate publică, agenţi economici, activităţi economice, apă brută, apă produsă, apă

facturată, analiză comparativă, instrumente manageriale, metode econometrice, Master-planul ca

instrument managerial, business-planul, strategii de dezvoltare a serviciilor, tipuri de consumatori,

consum al apelor, consum sezonier, comportamenetul pieţei, prognoze economice, cheltuieli de

exploatare, fluxuri financiare, parteneriat public-privat, procese decizionale, tarife la servicii

publice.

Key words: global issues, european integration, natural resources, sustainable economy, regional

economy, market economy, public management, management of natural monopoly, public services,

water supply and sanitation, water legislation, european standards, water quality, public health,

economic, business, raw water, water produced and water billed, benchmarking, management tools,

econometric methods, Master-plan as a management tool, business plan, strategy development

services, types of consumers, water consumption, seasonal consumption, comportamenetul market,

economic forecasts, operating expenses, financial flows, public-private partnership, decision-

making processes, rates to public services.

Ключевые слова: глобальные проблемы, европейская интеграция, региональная экономика,

рыночная экономика, публичный менеджмент, менеджмент монопольной деятельности,

публичные услуги, услуги по обеспечению населения питьевой водой и канализацией,

европейское законодательство, законодательство по водным ресурсам, качество воды,

здоровье населения, экономические агенты, экономическая деятельность, объем

произведенной воды, потребленная вода, сравнительный анализ, экомические рычаги,

эконометрические методы, Мастер-план как инструмент менеджмента, бизнес- план,

стратегии развития услуг, типы потребителей, объем потребления услуг, сезонность

потребления воды, экономическое прогнозирование, затраты на производство услуг,

финансовые доходы, публичное и частное партнерство, процесс принятия решений, тарифы

на публичные услуги.

7

Lista abrevierilor utilizate în teză:

Am. Amplasament industrial A.D. Autoritate deliberativă A.E. Autoritate executivă A.S.P. Autoritate teritorială de Sănătate Publică A.N.S.C. Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile

Comunitare de Utilităţi A.N.R.S.C. Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Publice de

Gospodărire Comunală A.A.P.L. Autorităţi ale Administraţiei Publice Locale A.D.C. Asociaţie de Dezvoltare intercomunitară Cd. Conductă de apă Cond. Conductor electric Ct. Contor de apă (apometru) CEE Europa Centrală şi de Est Di Debit instalat DP Domeniu Public Dp Domeniu privat Ind. Industrial IPM Inspectorate de Protecţie a Mediului I.lg.P. Instalaţie de legare la pământ G.D. Gestiune delegată l lăţimea ţevilor L. af. Localitate aferentă L Lungimea ţevilor M.M.N. Managementul Monopolului natural Mj. Menajer MAPM Ministerului Apelor şi Protecţiei Mediului M.N. Monopol natural N.C. Număr de Consumatori N.Ua Număr Utilaje alimentate Pop. af. Populaţie aferentă PNUD Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare P.r Putere de rupere Pi Putere electrică instalată PIB Produsul Intern Brut Rev. Revizie tehnică S. contr. Secţiune de control S.C.U.P. Servicii Comunitare de Utilităţi Publice S.a.A.C. Serviciul de alimentare cu Apă şi de Canalizare S.a.A. Serviciul de alimentare cu Apă S.C. Serviciul de Canalizare S. prod. Secţie de producţie S. Rez. Sursă de Rezervă S.e. Sisteme economice S.E.A.U. Staţii de Epurare a Apelor Uzate T.A.U. Tip Ape Uzate UNIDO Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială

8

CUPRINS ADNOTARI 3-5

CUVINTE-CHEIE 6

ABREVIERI ŞI ACRONIME 7

INTRODUCERE 10-13

1. ASPECTE METODOLOGICE ALE MANAGEMENTULUI SERVICIILOR PUBLICE DE ALIMENTARE CU APĂ ŞI CANALIZARE ÎN CONTEXTUL INTEGRĂRII

14-39

1.1. Conceptul managementului monopolului natural şi aplicarea lui în condiţiile de piaţă

14-23

1.2. Managementul monopolului natural al Serviciilor publice de alimentare cu apă

23-32

1.3. Aspecte ale managementului apelor din ţările Uniunii Europene 32-39

2. DIAGNOSTICA SITUATIEI ECONOMICO-MANAGERIALE A SERVICIILOR DE ALIMENTARE CU APĂ ŞI CANALIZARE din ROMÂNIA

40-79

2.1. Legislaţia europeană şi a României privind managementul apelor 40-47

2.2. Situaţia economică a Serviciilor de alimentare cu apă la nivel naţional şi regional

47-57

2.3. Diagnostica situaţiei economico-manageriale a Serviciilor de alimentare cu apă la nivel regional ( judeţul Constanţa)

57-79

3. APLICAREA MASTER-PLANULUI IN ELABORAREA STRATEGIILOR SERVICIILOR PUBLICE DE ALIMENTARE CU APĂ SI CANALIZARE LA NIVEL REGIONAL( Judeţul Constanţa)

80-128

3.1. Elaborarea prognozelor strategice a consumului fizic a Serviciilor de alimentare cu apă la nivel regional

80-100

3.2. Analiza comparativă a prognozelor consumului fizic a Serviciilor de alimentare cu apă la nivel regional

100-106

3.3. Prognoza cheltuielilor, tarifelor, veniturilor din exploatare şi fluxurilor financiare din prestarea Serviciilor de alimentare cu apă la nivel regional

106 -112

3.4. Modelarea tarifelor la Serviciile de alimentare cu apă 112-122

3.5. Evaluarea relaţiilor public-private şi rolul acestora în implementarea tarifelor regionale la Serviciile de alimentrae cu apă şi canalizare

122-128

CONCLUZII SI PROPUNERI 129 -130

RECOMANDĂRI 131

BIBLIOGRAFIE 132- 139

ANEXA 1. Glosarul termenilor sistemelor publice de Alimentare cu Apă şi de Canalizare din România

140-145

ANEXA 2. Conţinutul Capitolului 22 al Directivei Cadru al UE în domeniul apei - Protecţia mediului înconjurător

146-147

ANEXA 3. Caracteristicile managementului operaţional al SA “RAJA“ Constanţa(1990 - etapa preaderării)

148

9

ANEXA 4. Caracteristicile tehnice ale reţelelor de distribuţie a apei a SA “RAJA“ Constanţa (1990 - etapa preaderării)

149

ANEXA 5. Dinamica Serviciului de alimentare cu apă potabilă şi canalizare în jud.Constanţa (1990 - etapa preaderării)

150

ANEXA 6. Dinamica avariilor în cadrul SA «RAJA» Constanţa şi consumul fizic de apă potabilă (1990 - etapa preaderării)

151

ANEXA 7. Dinamica producţiei fizice facturate de apă şi canalizare a SA «RAJA» Constanţa (1990 - etapa preaderării)

152

ANEXA 8. Dinamica consumului fizic de apă potabilă pe tipuri de consumatori în jud.Constanţa (1990 - etapa preaderării)

153

ANEXA 9. Dinamica Serviciului de canalizare în judeţul Constanţa la etapa preaderării (1990- etapa preaderării)

154

ANEXA 10. Dinamica consumurilor specifice de energie electrică în cadrul SA «RAJA» Constanţa (1994 - etapa preaderării)

155

ANEXA 11. Estimarea populaţiei totale şi pe sectoarele urban, rural din jud.Constanţa (1990 - etapa preaderării)

156

ANEXA 12. Raportul dintre tariful de canalizare şi tariful la apă potabilă (1990 - etapa preaderării)

157

ANEXA 13. Evoluţia cheltuielilor de exploatare a SA «RAJA» Constanţa, raportate la 1000 lei venituri şi la apa facturată (1996 – etapa preaderării)

158

ANEXA 14. Dinamica indicilor de variaţie a productivităţii fizice şi valorice a SA «RAJA» Constanţa, raportate la cheltuielile salariale (1996 - etapa preaderării)

159

ANEXA 15. Dinamica structurală a personalului SA «RAJA» Constanţa (1996 - etapa preaderării)

160

ANEXA 16. Prognozele populaţiei totale pentru jud.Constanţa (2007-2015)

161

ANEXA 17. Dinamica raporturilor consumurilor de apă şi Serviciilor de canalizare între tipurile de consumatori în jud.Constanţa (1990 - etapa preaderării)

161-162

ANEXA 18. Dinamica raporturilor consumurilor de apă şi Serviciilor de canalizare între tipurile de consumatori în jud.Constanţa (1990 - etapa preaderării)

163

ANEXA 19. Prognozele Serviciilor de alimentare cu apă şi canalizare pe tipuri de consumatori (2007-2015)

164

ANEXA 20. Evoluţiile nivelelor fizice ale Serviciilor de alimentare cu apă Şi de canalizare (scenariile S1 şi S2)

165-166

ANEXA 21. Legăturile dintre nivelul fizic al Serviciilor livrate şi nivelul cheltuielilor de exploatare, la 1000 mc

167

ANEXA 22. Evoluţia comparativă a cheltuielilor de exploatare, prognozate în scenariile S1 şi S2

168

ANEXA 23. Influenţa vânzărilor fizice a Serviciului prognozat asupra tarifelor

169-171

ANEXA 24. Metodologia cuantificării relaţiilor PPP 172-178

DECLARAŢIA PRIVIND ASUMAREA RĂSPUNDERII 179

CURRICULUM VITAE 180

10

INTRODUCERE

Actualitatea temei cercetate. În ultimii ani, apa a devenit un subiect al politicii

internaţionale, iar menţinerea cu succes a unui management performant ai apei într-o manieră

integrată este, cu certitudine, o prioritate. Ca infrastructură de bază a economiei, managementul

apelor trebuie să ofere soluţii pentru asigurarea în prezent şi în viitor a necesarului de apă al

populaţiei şi economiei, pornind de la caracterul regenerabil dar limitat al resurselor de apa dulce,

precum şi de la principiile gospodăririi unitare pe bazine hidrografice a resurselor de suprafaţă şi

subterane, atât cantitativ, cât şi calitativ.

Dezvoltarea durabilă devine un imperativ al creşterii economice a economiilor naţionale în

contextul integrării. Raportul Global al Dezvoltării Umane din 2007 al PNUD, întitulat "Dincolo de

criza de apă: puterea, sărăcia şi lipsa globală de apă" menţionează una din problemele importante

ale omenirii, problema asigurării cu apă potabilă. Acest studiu independent, realizat anual de PNUD

este un document tradus în peste 12 limbi şi lansat în mai bine de o sută de regiuni ale lumii,

evidenţiază de rând cu aceasta şi problema calităţii apei potabile.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a stabilit cantitatea de cca. 20 de litri de apă per cap de om

pe zi ca fiind cantitatea minimă, deşi această cantitate este încă problematic de mică din punct de

vedere al sănătăţii – când de fapt cantitatea optimă este de 100 de litri per cap pe zi, ştiut fiind faptul

că numai o cantitate adecvată de apă şi de o calitate adecvată este esenţială pentru asigurarea

sănătăţii şi a igienei publice.

La acest capitol nu mai puţin problematică este situaţia ţărilor din Europa Centrală şi de Est

(CEE), care includ 11 ţări ale acestei regiuni, care reprezintă aproximativ 20 % din populaţia

continentului. Consumul de apă domestic aici variază de la 74 l/locuitor pe zi în Lituania, ceea ce

reprezintă un consum extrem de mic, şi pănă la 250 – 320 l/locuitor pe zi în România şi în Ungaria,

ceea ce reprezintă un consum extrem de ridicat şi probabil se datorează activităţilor agricole private,

consumului iraţional, pierderilor mari de apă, lipsei contorizării consumului de apă etc. Pentru

ţările, unde managementul apelor corespunde cerinţelor economiei durabile consumurile sunt altele:

Germania – 143 l/zi; Franţa - între 150–200 l/zi; Anglia -135 l/zi.

Deci, problema apei nu este mai puţin importantă şi pentru România. Actuala problemă

capătă o nouă pondere în contextul integrării României în UE. Unul din aspectele importante spre

redirecţionare în contextul integrării este menţionat prin necesitatea de reevaluare a

managementului Serviciilor de alimentare cu apă şi de canalizare a populaţiei româneşti în vizorul

dezvoltării durabile.

Scopul studiului constă în aplicarea concepţiei managementului monopolului natural în

evaluarea situaţiei reale şi retrospective a acestuia în cadrul Serviciilor de alimentare cu apă potabilă

şi canalizare din România (judeţul Constanţa), prin utilizarea instrumentelor contemporane

11

manageriale în elaborarea planului strategic de livrare şi optimizare a tarifelor la serviciile

respective.

Lucrarea reprezintă o analiză de sinteză a situaţiei generale a Serviciului de alimentare cu

apă şi canalizare din România la nivel naţional şi regional la etapa integrării. Autorul a utilizat

Master-planul, instrument al managementului modern în diagnosticarea situaţiei reale a Serviciilor

de alimentare cu apă potabilă şi canalizare pe de tipul de consumatori şi sectoarele deservite şi

stabilirea tarifelor la aceste servicii.

Pentru realizarea acestui scop sunt formulate următoarele sarcini ale cercetării:

• specificarea managementului apelor ca management al serviciilor publice;

• determinarea indicatorilor socio-economici de evaluare a performanţelor Serviciului de

asigurare cu apă şi de canalizare din România la nivel naţional şi regional;

• aplicarea Master-planului în diagnostica situaţiei economico-manageriale a Serviciului

de alimentare cu apă la nivel regional (jud. Constanţa);

• utilizarea metodelor economico-matematice în elaborarea prognozelor strategice de

prestare a Serviciilor de alimentare cu apă şi de canalizare la nivel regional;

• cuantificarea tarifelor pentru Serviciile de alimentare cu apă şi de canalizare şi

optimizarea acestora în condiţiile monopolului natural;

• modelarea relaţiilor public-private şi determinarea impactului acestora în stabilirea şi

diferenţierea tarifelor la Serviciile de alimentare cu apă şi canalizare la nivel regional.

Obiectul cercetării - îl constituie managementul Serviciilor de alimentare cu apă şi de

canalizare din România la nivel naţional şi regional la etapa integrării.

Suportul teoretico-ştiinţific şi metodologic al tezei. Cercetarea se fundamentează pe

teoriile economice clasice a savanţilor: A.Smith; J.Say; M.Keynes; F.Hayek; M.Friedman; etc,

referitoare la esenţa monopolului natural şi rolul statului în condiţiile economiei de piaţă.

În teză a fost studiată şi prezentată esenţa managementului serviciilor publice în opinia

savanţilor internaţionali: G.Stigler; R.Bessom; D.Jackson; P.Hiil; T.Kinner; K.Bernhardt ş.a. Au

fost utilizate lucrările ştiinţifice ale savanţilor contemporani din România şi R.Moldova, precum

sunt: A.Androniceanu; L.Bugaian; N.Burlacu; M.Ciubotaru; A.Cojuhari; A.Cotelnic; V.Ioniţă;

Ov.Gherasim; S.Gorobievschi; T.Manole; I.Marculescu; N.Nichita; Ov.Nicolescu; G.Ulian;

I.Verboncu; D.Vlădeanu şi alţii, care şi-au adus aportul său în studierea problemelor din domeniu.

Metodologia cercetării a inclus următoarele metode. La efectuarea cercetărilor din teză

au fost utilizate metodele cunoscute de cercetare ştiinţifică: analiza statistică; gruparea statistică;

inducţia şi deducţia; comparaţiile; metoda evoluţionistă istorică; metodele economico- matematice

în prognozarea economică; distingerea caracteristicilor esenţiale din numeroasele tendinţe de

dezvoltare etc. Metodele utilizate au permis suficienta argumentate statistică, identificarea şi

12

comparabilitatea informaţiei studiate, care au asigurat incadrarea lor logică în mediul cercetărilor a

managementul modern al Serviciilor publice de alimentare cu apă potabilă şi de canalizare din

România.

Suportul informaţional. În teză au fost utilizate actele normative din domeniu şi datele

statistice ale Ministerului Apelor şi Protecţiei Mediului; Ministerului Sănăţăţii şi Familiei;

Ministerului Industriei şi Resurselor; Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor;

Inspectoratelor de Protecţie a Mediului din România etc.

Un aport deosebit în efectuarea cercetărilor în domeniul apelor i-a revenit informaţiei

economico-manageriale despre activitatea Serviciului de alimentare cu apă potabilă şi de canalizare

(S.a.A.C.) din România şi SA «RAJA» Constanţa.

Noutatea ştiinţifică este determinată de scopul, sarcinile şi metodele cercetărilor, de

rezultatele obţinute în urma cercetărilor efectuate în teză şi include următoarele elemente

inovaţionale:

aplicarea conceptului de management al monopolului natural şi reflecţia acestuia în

analiza de sinteză a Serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare din România în context

european, naţional şi regional;

determinarea indicatorilor socio-economici de evaluare a performanţelor

managementului Serviciilor publice de alimentare cu apă şi de canalizare;

utilizarea Master-planului ca instrument al managementului modern în

diagnosticarea situaţiei economice în cadrul serviciilor nominalizate;

modelarea economico-matematică a prognozelor strategice ale Serviculuii de

alimentare cu apă şi de canalizare la nivel regional (până în 2015);

utilizarea metodelor economico-matematice în cuantificarea tarifelor pentru

Serviciile de alimentare cu apă şi de canalizare la nivel regional;

simularea relaţiilor Parteneriatului public-privat şi impactului acestora în

diferenţierea tarifelor la Serviciile de alimentare cu apă şi de canalizare pe tipul de consumatori la

nivel regional.

Semnificaţia teoretică şi valoarea aplicativă a lucrării constă în:

• sinteza conceptelor teoretico-practice existente pe marginea managementului

Serviciilor publice, adaptarea şi utilizarea conceptului M.M.N. în evaluarea Serviciilor de

alimentare cu apă şi canalizare;

• analiza cadrului legislativ şi determinarea problemelor managementuuil Serviciului de

alimentare cu apă şi canalizare din România la etapa integrării;

• utilizarea Master-planului ca instrument managerial în diagnosticarea situaţiei

economico-manageriale a SA «RAJA» Constanţa;

13

• prognozarea Planului Strategic pentru Serviciul de alimentare cu apă şi de canalizare

în judeţul Constanţa pentru perioada de 10 ani (2005-2015);

• argumentarea indicatorilor socio-economici întru evaluarea performanţelor

Serviciului de alimentare cu apă şi canalizare la nivel naţional şi regional;

• elaborarea metodologiei de calcul şi argumentare a tarifelor la

Serviciile de alimentare cu apă şi canalizare, care vor contribui la stabilirea

unei guvernări democratice şi transparente în condiţiile integrării;

• modelarea parteneriatului public-privat şi optimizarea tarifelor la serviciile respective

prin diferenţierea acestora pe tipuri de consumatori.

Implementarea rezultatelor ştiinţifice. Rezultatele cercetării şi propunerile efectuate pe

tema tezei au fost analizate şi implementate la nivel naţional în cadrul Serviciului de Alimentare cu

Apă şi Canalizare din România, în ideea consolidării şi perfecţionării continue a aspectelor

economico-manageriale. Ideile de bază au fost acceptate pentru aplicare de către SA «RAJA»

Constanţa şi Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului din România.

Rezultatele obţinute ale cercetării efectuate au fost utilizate în procesul de implementare a

proiectelor internaţionale: SAPARD; ISPA etc. la nivel naţional şi regional, orientate spre

redresarea situaţiei reale în Serviciul de alimentare cu Apă şi de Canalizare, preluarea şi tratarea

apelor uzate în staţiile de epurare, readucerea lor la standardele internaţionale.

Aprobarea rezultatelor obţinute. Rezultatele cercetărilor au fost prezentate în rapoartele

prezentate de autor în cadrul celor 5 conferinţe internaţionale şi sesiuni ştiinţifice naţionale cu

participare internaţională, ce şi-au ţinut lucrările la Chişinău (AAP, 2007, 2008), (UTM, 2008);

Iaşi, Filiala Academiei Române (2009, 2009); în rapoartele ştiinţifice publicate în ANALE ULIM

(2008), ANALE IRIM (2008) şi în revistele ştiinţifice de profil «Economica» şi «Meridian

Ingineresc» (2009).

Publicaţii. Conţinutul de bază al tezei a fost reflectat în 15 publicaţii ştiinţifice cu un volum

de cca. 35,0 c.a. editate în R.Moldova şi România, inclusiv într-o monografie, 4 culegeri ştiinţifice

şi în articole în cadrul a 6 conferinţe internaţionale.

Structura logică a tezei corespunde obiectivelor şi sarcinilor lucrării şi conţine

introducerea, 3 capitole, 50 tabele, 62 figuri, sinteza rezultatelor obţinute, concluzii şi recomandări,

155 surse bibliografice, cuvinte-cheie, lista abrevierilor, 28 anexe.

14

I. ASPECTE METODOLOGICE ALE MANAGEMENTULUI SERVICIILOR

PUBLICE DE ALIMENTARE CU APĂ ŞI DE CANALIZARE ÎN CONTEXTUL

INTEGRĂRII

1.1. Managementul monopolului natural şi aplicarea lui în condiţiile de piaţă

În majoritatea surselor informaţionale managementul public este prezentat ca ansamblu de

particularităţi care îl diferenţiază de cel privat, fiind la fel orientat spre realizarea obiectivelor. Dacă

întreprinderea privată ca unitate economică are un scop clar - maximizarea profitului, în funcţie de

care ea îşi poate organiza acţiunile şi modela organizarea, situaţia nu este identică în cazul instituţiei

publice a cărei misiune e de a urmări realizarea "interesului general". "Interesul general" este

susceptibil a cunoaşte interpretări diferite şi de multe ori contradictorii.

În opinia autorului, în sursele studiate se manifestă o dublă egalitate: firma privată este

orientată spre maximizarea profitului, iar organizaţia publică – spre realizarea interesului general.

Egalităţile descrise mai sus implică formularea următoarelor nuanţări: finalităţile firmei private sunt

diverse (maximizarea profitului, dar şi căutarea unor informaţii satisfăcătoare, nevoia de realizare a

conducătorilor, obţinerea adeziunii membrilor etc.). Pe de altă parte, "interesul general" este un

termen incert. Deci finalitatea întreprinderii private este introvertită, deoarece ea găseşte în ea însăşi

raţionalitatea proprie de a funcţiona, în timp ce organizaţia publică este constituită pentru

satisfacerea unor interese generale sociale şi finalitatea ei este extravertită [95, p.72].

În opinia savanţilor cât clasici F.Taylor, H.Ford, atât şi contemorani A.Adroniceanu,

I.Ansoff, P.Drucker, W.Duncan, Ov.Nicolescu, I.Verboncu ş.a., managementul presupune deţinerea de către organizaţie a unei capacităţi de acţiune strategică, care îi permite să atingă

obiectivele de lungă durată pe care şi le-a fixat. Această capacitate de acţiune este redusă la

organizaţiile publice care se caracterizează prin interdependenţa acţiunilor lor, dependenţa de

puterea politică şi supunerea faţă de drept [25; 26; 50; 51; 97].

Aceste elemente le privează de flexibilitatea necesară, interzicând posibilităţile de

reorganizare şi de reorientare în funcţie de dificultăţile întâlnite. Pentru administraţia publică,

primul criteriu de organizare nu este cel de eficacitate socială, ci acela de conformitate politică:

alegeri ce par "iraţionale" în termeni de management se pot dovedi necesare datorită dorinţei şi

acţiunii exprimate de către aleşii politici.

Managementul privat este construit în funcţie de o lege, cea a pieţei - întreprinderea privată

este inserată într-un sistem concurenţial, care o obligă la un efort permanent de raţionalizare şi

modernizare; instituţia publică se află însă parţial sustrasă disciplinei pieţei. Deşi ea are la baza

funcţionării şi criterii economice, este dotată cu privilegii, care îi permit să elimine eventuala

presiune a concurenţei (alocarea specifică a resurselor elimină practic toate relaţiile directe între

15

preţ şi serviciile puse la dispoziţie). Când nu beneficiază de un monopol de drept, ea dispune de o

poziţie care îi asigură o "piaţă captivă" şi îi garantează competitivitatea.

Referitor la această problemă pusă în discuţie, autorul consideră că se impune apelul la

doctrinele economice despre intervenţia statului în activitatea economico-socială.

Problematica intervenţiei statului în activitatea economico-socială, se pune cu acuitatate

după primul război mondial. Este cunoscută politica dirijismului practicată sub o formă liberală în

SUA sub numele de New-Deal (noul curs) de esenţă keynesistă. Rămân de asemenea cunoscute în

istorie ca forme anacronice de dirijism, naţional-socialismul german pe timpul lui Hitler şi cel de tip

corporatist practicat de Musolini. Dacă facem apel la istorie ea arată că sub impactul marilor

probleme generate de criza din 1929-1933 mitul “mâinii invizibile” a lui A.Smith s-a prăbuşit ca şi

de altfel teoria debuşeelor pieţelor a lui J.B.Say [30, p.52-53;p.69-72].

În mediul academic continua să domine economia neoclasică ostilă amestecului statului în

diferite afaceri ale agenţilor particulari, în politica economică internă şi externă efectiv practicată de

ţările dezvoltate. În paralel, alături de politicile protecţioniste practicate de toate marile puteri,

îndeosebi de Marea Britanie şi politica externă protecţionistă (practica SUA), încep să apară noi

forme de intervenţionism din partea statului în probleme economice interne. Autoritatea statului şi

pârghiile de politică economică pe care le are acesta (bugetul de stat, politica fiscală etc.) sunt

solicitate tot mai mult atât în legătură cu atenuarea şomajului cronic de masă, cât şi în legătură cu

reducerea dezechilibrelor economice şi a dificultăţilor în desfacerea mărfurilor în condiţii de crize

economice.

Coroborând inovaţiile parţiale şi izolate ale unor economişti de la începutul secolului XX

(J.B.Say ş.a.), cu schimbarea rapidă şi masivă a problematicii gândirii economice, sub presiunea

desfăşurării crizei economice din anii 1929-1933 se poate afirma, că la mijlocul deceniului 4 al

secolului XX au fost create condiţii pentru o prezentare închegată a noului punct de vedere privind

cheia înţelegerii şi rezolvării problemelor actuale propulsate în atenţia specialiştilor de această

puternică criză.

Dintre toate încercările de sinteză s-au impus cele întreprinse de economistul britanic

J.M.Keynes. Dintre trăsăturile paradigmei keynesiste autorul tezei enumeră: respingerea ideii

ordinii naturale şi a unor legi naturale (obiective), capabile să realizeze spontan echilibrele

economice generale şi parţiale; recunoaşterea teoriei economice “pure” este nesatisfăcătoare,

deoarece urmăreşte procesele economice numai în expresie naturală sau materială şi insistă asupra

necesităţii unei mai temeinice studieri a rolului banilor în funcţionarea economiei de piaţă;

deplasează centrul de greutate al cercetării economice în domeniul macroanalizei şi operează cu

indicatori macroeconomici; susţine inevitabilitatea şomajului involuntar în cadrul economiei de

piaţă; este preocupată de trei manifestări ale dezechilibrelor în economia contemporană; este

16

orientată către analizele pe termen scurt şi, în consecinţă, consideră că pentru a supravieţui şi a

funcţiona eficient, economia trebuie sprijinită de stat; admite o politică economică de intervenţie

limitată a statului în economie [30, p.144].

Curentul dirijist de inspiraţie keynesistă a dominat politica economică a Europei Occidentale

timp de două decenii ale secolului XX, excepţie făcând R.F.Germania. În concepţia sa aceste

domenii sunt: crearea cadrului juridic pentru desfăşurarea concurenţei dintre agenţii economici;

furnizarea de servicii necesare societăţii dar pentru care agenţii economici nu obţin nici un profit

corespunzător, serviciile din care fac parte din ordinea publică, respectiv apărarea naţională. În acest

sens curentul afirmă: un sistem concurenţial real are nevoie ca oricare alt sistem de un cadru legal

conceput în mod inteligent şi adaptat în mod continuu [30, p.139-140].

Deoarece statul recurge la comandă şi la reglementări care impun folosirea aparatului

represiv, atunci care este raportul dintre libertatea pe care o propovăduieşte F.Hayek şi existenţa

statului? Autorul se află pe poziţia, că există deplină compatibilitate între libertate şi statul de drept.

În opinia lui, nu este nici o incompatibilitate între libertate, ordinea în societate şi aplicarea legii.

Oamenii, consideră autorul, sunt liberi să-şi determine comportamentul, dar prin regulile de

comportament care se formează treptat, ei ajung la conformitate datorită faptului că prin motivaţie

intrinsecă se ajunge la generalizarea acestora sub formă de valori. Iată că în acest mod nu se încalcă

libertatea individuală a persoanelor [30, p.169-170].

Aprofundând problema, F.Hayek ajunge la concluzia, că eficienţa managementului public se

va cuantifica prin modul în care oamenii consimt să adere la un sistem de valori. Trecerea la această

etapă implică însă o etapă de transformări profunde în mentalul oamenilor. Din acest punct de

vedere, instituţia este chemată să readucă în limitele entropiei comportamentele deviante de la

sistemul axiologic al societăţii la început prin coerciţie, iar prin managementul realizat la formarea

în aceştia a convingerilor interioare. Deşi el arată că libertatea este chiar mai importantă decât

prosperitatea economică, asigurarea acesteia impune existenţa ordinii legale.

Efectuând o sinteză a opiniilor expuse mai sus, gradul de specificitate al managementului

public este contestat: pentru unii lucrurile sunt fundamental identice, doar alegerile strategice diferă

în funcţie de finalităţi. Pentru alţii, managementul public trebuie să dezvolte propriile modele şi

propriile mijloace de gestiune, să se ferească a imita întreprinderea privată. Problema principală se

referă la conceptul de "eficacitate" care, pentru administraţie asigură şi "eficienţă", care vine spre

îmbinarea optimă a acestor concepte [95, p.102].

Desigur, precum întreprinderile private, administraţia trebuie să folosească cât mai bine

mijloacele ce îi sunt afectate; dar eficacitatea sa se apreciază, în primul rând, prin raportarea la

gradul de realizare al obiectivelor fixate de către aleşi şi nu în funcţie de simpla "rentabilitate"

financiară. În practică, managementul public vizează să amelioreze calitatea serviciilor prin

17

exploatarea a noi mijloace de gestiune, să atenueze anumite rigidităţi de organizare, să utilizeze

anumite metode şi tehnici manageriale şi să îmbunătăţească sistemul de comunicare dintre furnizori

şi clienţii.

În aceste cazuri statul utilizează două forme de intervenţie în economie: monopolul pur şi

monopolul natural. Monopolul pur este piaţa unui bun sau serviciu care e oferit de un singur

furnizor şi pentru care nu există un alt bun sau serviciu înlocuitor apropiat. În termeni generali, se

poate spune că elasticitatea încrucişată a cererii pentru produsul de pe această piaţă şi poate

celelealte produse este redusă, astfel spus, creşeterea produselor de pe o piaţă cu monopol pur

conduce la o creştere nesemnificativă a cererii pentru oricare alt produs. Definirea bunului sau

serviciului înlocuitor apropiat este oarecum arbitrară. Prin exemplu, furnizorii de electricitate pot

activa în condiţii de monopol pe piaţa iluminatului casnic şi industrial, dar se confruntă cu o

concurenţă puternică din partea furnizorilor de petrol în ce priveşte piaţa energiei termice.

Monopolul pur poate fi privit ca un model teoretic, din momentul ce este neobişnuit să găseşti vre-o

firmă cu 100% cota de piaţă.

În România menţienerea rolului statului în calitate de proprietar şi administrator asupra

resurselor vitale ale economiei prin regiile autonome din sectorul extractiv (petrol, gaze, energie

electrică), din industria prelucrătoare, din sectoarele transporturi şi telecomunicaţii şi prin

menţinerea capitalului de stat în societăţile comerciale, prin păstrarea în proprietatea de stat a

cercetării, învăţământului, sănătăţii; de asemenea, menţinerea în proprietatea de stat a cotei de 1/5

din cele mai bune şi fertile terenuri agricole, păduri, sisteme de irigaţii; deţinerea de către stat a unor

pachete de acţiuni majoritatre în societăţile pe acţiuni din diferite ramuri industriale. În acest fel se

perpetuează monopolul statului asupra resurselor de bază. Deci, prin acest sistem vor fi controlate

principalele inputuri din economie care nu vor stimula, ci vor continua să anihileze concurenţa.

Deosebită este aplicarea conceptului de monopol în domeniile economice, care funcţionează

în baza utilizării resurselor naturale(biosferei) sau aşa numitul monopolul natural.

Monopolul natural în economia de piaţă, esenţa şi trăsăturile lui fundamentale au fost studiate de

J.Miil în 1848. Dânsul a stabilit, care e diferenţa dintre monopolul artificial sau autorizat şi

monopolul natural: primul este creat de stat şi statutul său e determinat prin acte legislative, iar o

eventuală desfiinţare a lui ar putea favoriza creşterea patrimoniului [41, p.46; 85 p.81].

Următorii paşi pe direcţia analizei monopolului natural l-a întreprins în 1883 funcţionarul din

S.U.A., T.Farer. Savantul J.Miil, cât şi A.Smith şi McCulloch, utilizau noţiunea "infrastructură".

A.Smith cu privire la monopol folosea noţiunea "natural". Clasificarea diverselor premise ale

producţiei ce corespund monopolului a fost efectuată de S.Bailey (1825) şi N.Senior (1836). Dânşii

erau de părerea, că guvernul este capabil să creeze sau să sprijine statutul monopolului natural [104,

p.68-79].

18

Teoria monopolului natural, în sensul larg al acestui termen, ca parte componentă a teoriei

economice se dezvoltă începând din anii '60 ai secolului XX. Această teorie reprezintă o parte a

unor capitole mai generale ale teoriei economice, cum ar fi "organizarea pieţei" sau "organizarea

industriei". În teoria organizării industriei noţiunile "piaţă" şi "firmă în condiţiile pieţei" sunt

fundamentale. Prin termenul "piaţă" se subînţelegea orice comunitate bazată pe relaţiile directe

dintre cumpărători şi vânzători. Piaţa poate fi concurenţială şi neconcurenţială. Un tip de piaţă

neconcurenţială este piaţa cu monopol natural.

În opinia autorului, Monopolul natural ( M.N.) reprezintă o stare specifică a pieţei, ce se

caracterizează prin dominarea stabilă a ei de un singur agent economic. Fenomenul M.N. se

produce atunci, când mărimea optimă a întreprinderii specifică ramurii date pentru o anumită

perioadă de timp şi într-o anumită etapă a evoluţiei sale tehnice, capătă asemenea proporţii, încât

capacitatea de absorbţie a pieţei respective poate fi satisfăcută complet de un singur producător, a

cărui mărime nu o depăşeşte sau o depăşeşte doar un pic pe cea optimă. În asemenea caz, pe piaţă se

poate "instala" numai o singură firmă de mărime eficientă, care obţine economii numai pe baza

raţionalizării cheltuielilor.

Prin mărimea optimă a întreprinderii ca unităţi economice se subînţelege mărimea,

determinată de punctul minimum al funcţiei "livrare - cheltuieli limitate", specifică pentru

condiţiile tehnologice şi economice de funcţionare a întreprinderii. Reieşind din teoria economică

clasică, odată cu creşterea volumului producţiei întreprinderii, cheltuielile maximale unice scad

mereu, inclusiv până la saturarea pieţei în ramura respectivă, în asemenea condiţii, poartă semne de

monopol natural. Acestor ramuri le sunt caracteristice pentru producerea unei unităţi de producţie

cheltuielile maximale mult mai reduse decât cheltuielile medii. În cadrul infrastructurii urbane

(municipale), aceasta se referă la serviciile de alimentare cu energie electrică şi termică, la

aprovizionarea cu gaze, gospodăria reţelelor de alimentare cu apă şi de canalizare, legătura

telefonică şi altele.

In aceste cazuri, este tipică scăderea necontenită a cheltuielilor maximale unice odată cu

creşterea volumului producţiei, inclusiv până la asemenea mărimi, când cererea pieţei privind marfa

respectivă poate fi satisfăcută pe deplin. Este cunoscută comparaţia graficelor funcţiilor cu termen

lung ale cheltuielilor maximale de producere a unei unităţi de producţie pentru piaţa concurenţială şi

pentru piaţa cu semne specifice de monopol natural. Totodată curba cheltuielilor medii de lungă

durată din ramurile fără monopol natural şi curba cheltuielilor medii de lungă durată din ramurile

cu monopol natural nu coincid [126, p.69-75].

Curba "cheltuieli-livrări" determină cheltuielile iniţiale, care sunt incomparabil mai mari

decât cota variabilă a cheltuielilor. Evident că limitarea lor reiese din specificul tehnologiei

producţiei. Respectiv, monopolistul, realizând economii pe baza volumului mare al producţiei sale,

19

va avea cheltuieli specifice mult mai mici decât acelea pe care le-ar putea avea în domeniul

serviciilor respective firmele concurente relativ modeste ca mărime. Apariţia în unele ramuri ale

infrastructurii municipale, de exemplu, în gospodăria alimentării cu apă, a unei anume firme e

imposibilă în condiţiile economiei de piaţă, căci din punctul de vedere al investitorului, aceasta nu

este utilă.

Monopolul natural este identificat de legislaţie cu o stare a pieţei de mărfuri, când

satisfacerea cererii pe această piaţă este mai eficientă în cazul lipsei concurenţei, date fiind

particularităţile tehnologiei producţiei (în legătură cu reducerea considerabilă a cheltuielilor de

producţie pentru o unitate de marfă, concomitent cu creşterea volumului producţiei), iar mărfurile

subiecţilor monopolului natural (apa, energia, telecomunicaţiile etc.) nu pot fi înlocuite cu alte

mărfuri de consum. În această ordine de idei, cererea pe piaţa respectivă de mărfuri, produse de

subiecţii monopolurilor, depinde într-o măsură mai mică de schimbarea preţurilor la aceste mărfuri,

decât cererea de alte tipuri de mărfuri.

În opinia autorului, aceste determinări sunt foarte asemănătoare şi nu contrazic în principiu

definiţiile teoretice, adaptate de ştiinţa economică mondială şi prezentate mai sus.

Cu toate acestea, la depistarea ca atare a monopolurilor naturale, trebuie să se ţină cont şi de

prezenţa obstacolelor economice şi neeconomice în calea pătrunderii pe piaţă, inclusiv de politica

tolerării mărfurilor şi capitalurilor străine pe piaţa naţională. Evident că, în economiile în tranziţie,

cercul ramurilor considerate astăzi monopoluri naturale poate fi formal mult lărgit ca urmare a

practicării în continuare a tehnologiilor învechite, reducerii cererii solvabile, dezvoltării insuficiente

a infrastructurii transportului. Din aceste motive, mulţi autori dau o definiţie mult mai vastă

monopolului natural, ca condiţii a piaţei, în care prezenţa a două sau a câtorva întreprinderi pe o

singură piaţă este inadmisibilă sau iraţională, date fiind anumite cauze de ordin tehnologic sau de

altă natură.

Economistul american W.Sharkey consideră, că monopolul natural este prezent pe piaţă,

atunci când o singură firmă poate deservi această piaţă mai bine şi la preţuri mai mici decât oricare

alt grup din două sau mai multe firme. Totodată, o eventuală concurenţă ar putea fi dezastruoasă

pentru ramura respectivă [104, p.178-186].

Poate fi găsită o definiţie destul de cuprinzătoare a monopolului natural ca condiţii de

activitate în care, în anumite circumstanţe externe, mecanismul concurenţei de piaţă nu

funcţionează. In cazul dat, lista monopolurilor naturale poate fi completată cu întreprinderile din

ramurile utilizatoare de resurse naturale limitate, de exemplu, reţelele de prestare a energei electrice

sau a Serviciilor de alimentare cu apă potabilă şi de canalizare etc.

Astfel, autorul tezei defineşte Monopolul natural drept modalitatea de gestiune, când

crearea mediului de concurenţă pe piaţa de mărfuri (inclusiv prin importul de producţie pe piaţa

20

respectivă), indiferent de mărimea cererii, este imposibilă sau ineficientă din punct de vedere

economic, ţinând cont de nivelul actual al progresului tehnico-ştiinţific.

Descoperirea pieţelor şi ramurilor cu trăsături de monopol natural în economia ţării, pe baza

definiţiei prezentate mai sus, ne permite să propunem principiile metodologice ale definirii cercului

întreprinderilor ce îl crează:

limitele geografice ale pieţei de producţie;

prezenţa mărfurilor - produselor similare şi gradul de monopolizare a pieţei;

determinarea necesarului acestui fel de producţie în limitele geografice ale pieţei

(capacitatea de absorbţie a pieţei);

determinarea dependenţei măsurii a acestui necesar de mărimea preţului;

relaţia statistică între nivelul cheltuielilor maximale de producere a mărfii respective şi

volumul producţiei la întreprinderea monopolistă.

Caracterul funcţiei "livrare-cheltuieli maximale" (în descreştere sau în creştere) în punctul

corespunzător capacităţii de desfacere a pieţei ne confirmă, că dacă funcţia în punctul respectiv

descreşte - înseamnă că pe piaţă se poate instala numai o singură întreprindere, care obţine economii

pe baza volumului său mare de producţie, iar bunul său oferit pe piaţă suplineşte condiţia de

nesubstituilitate şi ramura respectivă are trăsături de monopol.

Autorul menţionează, că o asemenea metodă este foarte dificilă de utilizat. În practică, de

obicei, nu se face investigarea generală a tuturor ramurilor economiei pentru a afla, dacă există sau

nu există în cadrul lor condiţii favorabile pentru M.N. Identificarea M.N. în realitate are, în mod

tradiţional, un caracter de precedenţă, adică raportarea unui element oarecare al infrastructurii

municipale la categoria M.N. este, de regulă, rezultatul cercetărilor unor chestiuni şi fenomene

concrete, întreprinse de organele antimonopol şi de municipalitate. Cercul ramurilor cu

caracteristici de M.N. în infrastructura municipală este determinat cu o precizie absolută de nivelul

şi de natura tehnologiilor utilizate în economie şi domeniu, datorită acestui fapt el este destul de

cunoscut fiecărei ţări sau regiuni.

În practică, adesea se recurge şi la considerente de ordin contrar. Astfel, deoarece orice M.N.

dispune de o cotă de 100% pe piaţa de mărfuri respectivă, posedarea unei asemenea cote a pieţei de

un alt agent economic poate constitui condiţia necesară pentru a considera, că e vorba de încă un

monopol natural (deşi aceasta nu este în de ajuns).

Limitele şi capacităţile unei pieţe sunt stabilite de "Recomandările metodice pentru

determinarea hotarelor şi capacităţilor pieţelor de mărfuri" în ramura respectivă. În conformitate cu

acestea sunt stabilite limitele la produsele şi hotarele geografice ale pieţei, structura contingentelor

de vânzători şi cumpărători. La baza determinării limitelor la produse trebuie să stea opinia

cumpărătorilor cu privire la substituirea reciprocă a mărfurilor/serviciilor. Necorespunderea dintre

21

caracteristicile mărfii şi ale echivalentului ei, ori după gradul de substitubilitate reciprocă, ori după

nivelul calităţilor de consum servesc drept temei pentru a separa produsul respectiv şi a-i atribui

calitatea de piaţă de mărfuri separată.

Limitele geografice sunt stabilite corespunzător teritoriului în a cărei rază marfa este efectiv

accesibilă consumatorului, fără ca acesta să facă cheltuieli sau eforturi suplimentare. Dacă pe o

piaţă de mărfuri astfel delimitată un oarecare agent economic nu dispune de o cotă-parte de 100%,

acesta nu poate fi considerat monopol natural, fapt care permite să nu fie apreciate drept monopoluri

un număr considerabil de unităţi ale reţelei de alimentare cu apă şi canalizare din România,

cazangeriile de bloc sau cartier şi alte obiecte.

După cum s-a văzut, identificarea monopolurilor naturale cu ajutorul verificării tuturor

ramurilor infrastructurii economiei, conform semnalmentelor indicate în definiţia respectivă, este

destul de dificilă şi nu întotdeauna e necesară. Reperele concrete pentru determinarea pieţelor M.N.

din ţările în curs de dezvoltare pot fi uşor stabilite prin analogie cu cercul de ramuri, care aparţin

monopolului natural în ţările dezvoltate, în etapele corespunzătoare de evoluţie ale acestuia din

urmă.

Potrivit definiţiei prezentate mai sus, de monopolurile naturale propriu-zise ţin o serie de

ramuri infrastructurale, legate de exploatarea diverselor reţele tehnologice. Dintre acestea fac parte:

electroenergetica, reţelele de alimentare cu apă şi de canalizare, gospodăria reţelelor de gaze,

reţeaua telefonică, căile ferate, transportul pe şine urban. Despre caracterul descreşterii funcţiei

cheltuielilor maximale şi medii pentru ele vorbeşte raportul dintre creşterea potenţialului de

producţie al întreprinderii şi creşterea volumului de investiţii capitale necesare pentru aceasta.

Evident, că lor le sunt caracteristice investiţiile iniţiale importante, necesare pentru organizarea

funcţionării sistemului în ansamblu. Dezvoltarea unei întreprinderi care dispune deja de o bază

proprie de producţie, cere mult mai puţine investiţii specifice pentru sporirea capacităţilor de

producţie până în punctul când se va epuiza întregul potenţial. Prin exemplu, la mijlocul anilor '60,

pentru dublarea în S.U.A. a capacităţii reţelei de distribuţie a energiei electrice, a fost nevoie de o

creştere a investiţiilor de capital în medie doar de 40-50%.

Deoarece întreprinderile ce deţin poziţia de monopol natural în activităţile sale sunt

permanent supravegheate de stat, autorul conchide, că ele funcţionează în condiţiile unui

management al M.N., care le permit în modul cel mai optimal şi armonios să îmbină interesele

statului cu interesele întreprinderii în activitatea lor.

Conform Legii concurentei nr. 21/1996 din România, republicată în Monitorul Oficial al

Romaniei, Partea I, nr.742 din 16 august 2005 se menţionează:” Monopol natural este situaţia, în

care producerea, transportul, desfacerea, achiziţia de mărfuri, de grupe de mărfuri

22

interschimbabile, precum şi prestarea unor tipuri de servicii, din cauze naturale, economice sau

tehnologice, se află sub controlul direct sau indirect al unui sau a mai multor agenţi economici”.

În concepţia autorului, M.M.N. caracterizează procesul şi formele de intervenţie a statului în

activitatea agenţilor economici, manifestându-se în realizara maximă a intereselor publice şi

controlul în gestiunea resurselor rare de agenţii economici.

Conform cerinţelor Uniunii Europene, reglementarea dun partea statului reprezintă un act

în formă de legi, hotărâri/ordonanţe ale Guvernului şi acte ale autorităţilor administraţiei publice,

care stabilesc drepturi, obligaţiuni (cerinţe), interdicţii, care coordonează relaţiile dintre

autorităţile publice şi terţile persoane la iniţierea, desfăşurarea şi lichidarea afacerilor.

Reglementarea de stat a activităţii antreprenoriale se bazează pe principiile previzibilităţii,

reglementării activităţii de întreprinzător; transparenţei decizionale şi a reglementării activităţii de

întreprinzător; reglementării materiale şi procedurale a iniţierii afacerii, desfăşurării afacerii şi

lichidării afacerii prin acte legislative; proporţionalităţii în raporturile dintre stat şi antreprenor.

La rândul lor, menţionează autorul, reglementările separate trebuie să se bazeze pe

următoarele principii ale bunei guvernări:

1. Stabilitate. Actele de reglementare trebuie să fie bazate pe principii de piaţă clare şi să fie

consultate cu cei care cad sub incidenţa lor. Nici un act de reglementare nu trebuie să fie

adoptat dacă creează bariere în calea concurenţei loiale, a comerţului, a investiţiilor şi dacă

nu sunt pe deplin justificate prin interes public.

2. Cost-eficacitate. Actul de reglementare trebuie să reprezinte cel mai mic cost al soluţiei

pentru o problemă clar definită.

3. Flexibilitate şi orientare spre performanţă. Actul de reglementare trebuie să stabilească

performanţa dorită a celor care cad sub incidenţa sa şi nu trebuie să specifice tehnici şi

pârghii necesare pentru atingerea lor.

4. Proporţionalitate. Actul de reglementare trebuie să demonstreze ridicarea bunăstăriişi că

costurile totale sunt justificate de beneficii.

Pe de altă parte, M.M.N. înaitează cerinţe către agenţii economici. Agenţilor economici care

deţin dreptul de monopol natural le sunt caracteristice următoarele trăsături:

ei sunt unicii distribuitori în ţară a serviciilor respective, situaţie din care derivă un

număr destul de mare de avanataje;

aceştea au o infrastructură foarte bine pusă la punct, care îi consolidează şi le asigură

permanent poziţia de monopolist în situaţia datorită faptului, că ar fi foarte greu pentru o nouă firmă

să pătrundă pe această piaţă, deoarece ar fi foarte costisitor să creeze infrastructura necesară;

această poziţie le oferă posibilitatea de a fixa un preţ mult mai mare decât costurile sale

marginale şi, astfel, de a obţine un profit considerabil.

23

În opinia autorului, M.M.N. reprezintă ansamblul proceselor şi relaţiilor de management,

bine determinate, existente între componente ale sistemului administrativ, prin care în regim de

putere publică se aduc la îndeplinire legile sau se planifică, organizează, coordonează, gestionează

şi controlează activităţile implicate în realizarea serviciilor publice. În acelaşi timp, M.M.N.

reuneşte un ansamblu de procese şi relaţii de management ce apar între componentele sistemului

administrativ, care sunt atât procese de management, cât şi de execuţie.

Acest concept permit autorului de a specifica cele două elemente de evaluare a rezultatelor

M.M.N. şi a le nominaliza prin parametrii de eficacitate şi eficienţă.

Eficacitatea – (effectives) – reprezintă măsura în care organizaţia îşi îndeplineşte obiectivele

propuse. Fiind cel mai critic atribut al M.M.N., se caracterizează prin acurateţea cu care se stabilesc

obiectivele organizaţiei, managerul eficace selectând doar obiective operante, stabilind apoi ce

trebuie să se facă şi cum trebuie să se acţioneze, concentrând resursele în direcţiile respective.

Eficienţa – (efficiency) – sau randamentul activităţii poate fi definit cantitativ ca rezultat al

utilizării unei cantităţi cât mai reduse de resurse naturale – materii prime, energie, izvoare, păduri

etc. – pentru a realiza un volum prestabilit de bunuri.

Responsabilitatea managerială reclamă performanţă atât în domeniul eficacităţii cât şi al

eficienţei, însă, deşi eficienţa este importantă, lipsa eficacităţii nu poate fi compensată de nici un

nivel înalt al randamentului. Eficacitatea este cheia succesului într-o organizaţie, este viabilitatea sa

pe termen lung. Este cunoscut, că costurile de producţie reprezintă un indicator economic sintetic şi

ocupă o poziţie centrală în sistemul indicatorilor de evaluare a eficienţei întreprinderilor, fiind

simultan folosit pentru măsurarea şi aprecierea creşterii economice. Evident, că eficienţa afacreii

poate fi apreciată şi după modul în care întreprinderea îşi monitorizează resursele întru realizarea

cerinţelor pieţii.

1.2. Managementul monopolului natural al Serviciilor publice de alimentare cu apă şi

canalizare

Dezvoltarea industrială a civilizaţiei umane din secolele XX-XXI au însemnat un start şi

pentru Serviciile de alimentare cu apă, perioada în care s-au dezvoltat tehnologiile de tratare cu

reactivi chimici, filtrarea rapidă, dezinfectarea cu clor, rezervarea apei etc.

Dezvoltarea cu ritmuri tot mai accelerate a centrelor urbane a impus perfecţionarea

procedeelor tehnice pentru captarea apei, îmbunătăţirea calităţii, transportul, înmagazinarea în

rezervoare şi distribuţia apei. Instalaţiile şi construcţiile care realizează toate aceste operaţiuni

alcătuiesc împreună sistemul centralizat de alimentare cu apă. Prin folosirea apei potabile în

scopuri industriale şi gospodăreşti se modifică o multitudine de caracteristici calitative ale apei,

aceasta transformându-se în apă uzată care trebuie evacuată în mediul natural. Totalitatea

construcţiilor şi a instalaţiilor care au rolul de a colecta apele uzate şi meteorice, a le prelucra şi

24

transporta în exteriorul centrelor populate şi/sau industriale, a le epura până la gradul necesar

asigurării condiţiilor de salubritate a apei în râuri şi a le descărca în cursurile sau acumulările

naturale de apă, alcătuiesc sistemul centralizat de canalizare.

Pe teritoriul României, cele mai vechi lucrări specifice alimentărilor cu apă datează de pe

vremea dacilor (Blidaru, Costeşti, Grădiştea Muncelului). Deasemenea, în cetăţile greceşti de pe

malurile Mării Negre (Tomis, Callatis, Histria) s-au descoperit urme de captări de apă subterane şi

aducţiuni de mare lungime (din care una construită în zidărie de piatră pe o distanţă de 25 km).

Primele încercări de realizare a alimentărilor cu apă în sistem centralizat s-au făcut în sec. XVII

(Iaşi - 1675, Focşani - 1690) iar în sec. XVIII (mai precis în 1786) s-au materializat primele

tentative de aprovizionare cu apă în sistem centralizat şi în Bucureşti.

Aceste sisteme s-au dezvoltat rapid începând din a doua jumătate a sec. XIX (1880-

1889). Cu toate eforturile depuse, până la mijlocul sec. XIX nu s-au putut satisface decât parţial

nevoile de apă potabilă a centrelor populate astfel încât, la sfârşitul celui de-al doilea război

mondial, din cele 214 localităţi urbane cu peste 10000 de locuitori, doar 78 (cca. 37%) posedau

lucrări de alimentare cu apă. După anii 1945-1950, a urmat o perioadă de investiţii masive în acest

domeniu astfel că lungimea reţelelor de distrubuţie a apei potabile a crescut de peste 5 ori, iar

consumul de apă potabilă de cca. 20 de ori. La începutul perioadei 1989-1990, numărul localităţilor

care aveau sistem de alimentare centralizate cu apă potabilă era de 2915 din care: 268 localităţi

urbane; 2647 localităţi rurale[149].

Relativ la aceeaşi perioadă, reţelele de distribuţie a apei potabile aveau o lungime de 34000

km, din care 21000 km reveneau sectorului mediul urban şi 13000 km - mediului rural.

Încă la etapele incipiente de dezvoltae a stiinţei economice moderne şi, în anumite privinţe, chiar de-a lungul timpului, natura activităţilor economice cunoscute sub denumirea generică de

“servicii”, distincţia lor faţă de bunurile materiale, precum şi problema evaluări lor în raport cu

producţia totală în cadrul unei economii, deseori au fost supuse dezbaterilor.

Cu toate acestea, până în prezent nu există o definiţie universală acceptată a serviciilor.

Având in vedere acest fapt, observaţia lui G.J. Stigler din anul 1956 că: ”Nu există un

consens autorizat nici în privinţa graniţelor şi nici în privinţa clasificării ramurilor de servicii” este

adevarată şi în zilele noastre. Există, totuşi, un acord unanim al economiştilor, care au studiat

problematica serviciilor în perioada contemporană, că este extrem de greu de realizat un consens cu

privire la conţinutul şi limitele conceptului de servicii [96, p.32].

În anii `60 Asociaţia Americană de Marketing definea serviciile ca “activităţi, beneficii

sau utilităţi, care sunt oferite pe piaţă sau prestate în asociere cu vânzarea unui bun material”.

R.M.Bessom şi D.W.Jackson privind din punctul de vedere al consumatorului, defineau serviciile

25

ca “activităţi care se finalizează prin obţinerea unui beneficiu sau a unei utilitaţi, activităţi pe care

nu poate sau nu doreşte să le presteze el însuşi”[96, p. 33-34].

În 1977 Peter Hill propune o definiţie mai complexă, conform căreia serviciul reprezintă

“transformarea condiţiei unui individ sau a unui bun aparţinând unui agent economic oarecare

rezultat din activitatea altui agent economic la cererea sau cu acordul primului agent”. Această

abordare face distincţia dintre serviciul ca proces şi serviciul ca rezultat. Pe aceasta bază a fost

fundamentat modelul “triunghiul serviciilor”, elaborat de autor în baza sursei originale(fig.1.1).

Jean Gadrey [96, p.36] dezvoltă acest model propunând următoarea definiţie: “O activitate

de servicii este o operaţie, vizând o transformare a stării unei realităţi C, posedată sau utilizate de un

consumator B, realizată de către un prestator A la cererea lui B, dar care nu are drept rezultat

producerea unui bun susceptibil de a circula independent din punct de vedere economic faţă de

suportul C”. Această definiţie prezintă multitudinea de operaţii şi situaţii de servicii, în funcţie de

tipul suportului C supus transformării: bunuri sau sisteme tehnice posedate de B, sau aflate sub

controlul acestuia, vezi fig. 1.1.

Fig.1.1. Relaţiile dintre Prestator al serviciilor (A), Destinatar (D) şi mediul antreprenorial Sursa: 61, p.38.

În fig.1.1 este prezentat modelul care evidenţiază relaţiile ce apar între actorii relaţiilor de

monopol natural A, B şi C. Ca fiecare prestator A să activeze eficient, el trebuie să asigure repararea

şi întreţinerea transportului său să deţină informaţii codificate, standardizate, pe care prestatorul are

A = PRESTATOR Public sau privat individ

sau organizaţie

B = DESTINATAR (Clienţi, Utilizatori)

Gospodării, indivizi, întreprinderi sau organizaţii, colectivităţi

C = REALITATEA MODIFICATĂ sau MEDIUL REALIZAT de prestatorul A în beneficiul lui B - obiecte sau sisteme materiale (activitati de transport, de reparaţii, de întreţinere, s.a.); - informaţii; - indivizi, după unele din dimensiunile lor (fizice, intelectuale); - organizaţii, după unele din dimensiunile lor (tehnice, structurale şi know – how colectiv).

Intervenţie proprie a lui A asupra lui C

Forme de proprietate sau de însuşire ale lui C către B

26

funcţia de a le trata în procese de producţie, transfera sau administra în contul destinatarului.

Destinatarul B însuşi, în unele din dimensiunile sale fizice, intelectuale sau de localizare spaţială

organizează dimensiunile sale tehnice şi structurale, de competenţă şi know – how, pe care

prestatorul A are misiunea de a le analiza şi a le transforma în relaţii de prestare cu B [61, p. 38].

În opinia lui Ch.Gronroos “un serviciu este o activitate sau un grup de activităţi, mai mult

sau mai puţin tangibile, care au loc, de obicei, în momentul interacţiunii dintre cumpărător şi

prestator [61, p. 40].

P.Samuelson spunea că “statul asigură anumite servicii colective indispensabile, în lipsa

cărora viaţa comunităţii ar fi de neconceput şi care nu pot fi abandonate, fără inconveniente majore,

în favoarea iniţiativei private“[61, p.42].

În dreptul public francez, serviciul public se defineşte ca fiind: o activitate de interes general,

supusă unui regim juridic particular: egalitatea de acces a utilizatorilor, adaptabilitatea la

modificările cererii, fluiditate şi continuitate în furnizare [87, p.33].

Comunitatea Europeană a introdus reglementarea în definiţia serviciului ca fiind: “un

serviciu minimal, cu o calitate specifică, oferit fiecărui utilizator la un preţ accesibil“

[155].

T.C.Kinner şi K.L.Bernhardt privesc serviciul ca o activitate identificabilă şi intangibilă,

care furnizează utilizatorului o anumită satisfacţie a performanţei, dar care nu implică

proprietatea. În cele mai multe cazuri, el nu poate fi stocat sau transportat [96, p. 31].

J.Gershuny şi I.Miles consideră că termenul de servicii poate fi utilizat în patru modalităţi

diferite: industria serviciilor, cu referire la întreprinderile cu activitate intangibilă sau nestocabilă;

produse tip servicii, însemnând rezultatul obţinut de industria serviciilor şi de alte sectoare

economice; servicii ocupaţie, vizând sarcinile, felul muncii lucrătorilor din domeniul serviciilor;

servicii funcţie, ca activitaţi din interiorul economiei primare sau în afara acesteia.

J.Nusbaumer defineşte serviciile în lucrarea sa « Les services, nouvelle donne de

l’economie » ca “activităţi utile, destinate satisfacerii unei nevoi sociale”[61, p. 44].

În prezent, noţiunea de servicii este percepută din mai multe unghiuri de abordare, şi, anume

A.Barcet apreciind că serviciile pot fi privite: ca “ocupaţii” ale unor persoane, ca “funcţii”,

“acţiuni”, sau “munci prestate în folosul cuiva”, ca “organisme” sau subdiviziuni făcând parte dintr-

un ansamblu administrativ sau economic [61, p. 45-46].

Unii specialişti au considerat oportune completarea definiţiilor anterior elaborate, fie

înlocuirea lor cu o enumerare a activităţilor de natura serviciilor. Este cazul lui O.Giarini care

susţine, că sfera serviciilor “include, dar nu se limitează la: contabilitate, publicitate, servicii

financiare şi bancare, comunicaţii, servicii de informaţii şi prelucrarea datelor, educaţie, angajare,

engineering şi construcţii, franchising, îngrijirea sănătăţii, asigurări, leasing, închirieri,

27

management consulting, cinematografie, transport, turism, justiţie şi alte afaceri, servicii

profesionale şi tehnice”. Având în vedere imposibilitatea enumerării tuturor activităţilor, ceea ce

dă naştere la controverse, acest gen de definiţie este greu de utilizat.

Un alt element, deloc de neglijat, îl constituie dificultatea în a face distincţia dintre

producerea serviciului şi utilizarea acestuia. Cele două acte, din punct de vedere teoretic separabile,

sunt într-o anumită măsură legate între ele. Aceasta implică şi dificultatea unei totale separări între

serviciu ca rezultat al unui proces de producţie şi serviciul oferit ca atare.

I.Marculescu şi N.Nichita definesc serviciile pornind de la caracteristicile lor şi ajung

la concluzia, că acestea sunt “activităţi din sfera producţiei materiale sau nemateriale care, fie că

preced procesul de creare a produsului finit, contribuind la pregătirea lui, fie că sunt legate de

produsele care au ieşit deja din sfera producţiei sociale, fie că se concretizează în anumite efecte

utile, care se răsfrâng direct asupra omului, trăsătură generală a majorităţii acestora constituind-o

faptul, că prestarea lor coincide cu intrebuinţarea lor în timp sau în spaţiu”[96, p.33].

În opinia autorului tezei, această definiţie cuprinde toate activităţile care în teoria şi practica

economico – socială actuală au condus la apariţia primelor servicii, activităţile de producţie propriu-

zisă şi-au micşorat sfera de cuprindere, în timp ce alte ramuri cum ar fi: circulaţia mărfurilor,

transporturile, învăţămantul, sănătatea, cercetarea stiinţifică, proiectarea, informatica etc. au început

să se detaşeze şi să se afirme puternic în categoria serviciilor. Creşterea productivităţii muncii,

adâncirea diviziunii sociale a muncii, introducerea automatizării şi robotizării desprind noi activităţi

din sfera producţiei propriu-zise şi serviciilor.

Philip Kotler defineşte serviciul ca fiind o activitate sau un avantaj în esenţă intangibil, pe

care o parte îl poate oferi altei părţi şi care nu are drept rezultat transferul proprietăţii asupra vre-

unui lucru. Producerea sa poate fi sau nu legată de un bun material [72, p.636].

În opinia autorului tezei, majoritatea definiţiilor expuse mai sus au dreptul la existenţă şi

susţin, că serviciile sunt activităţi al căror rezultat este nematerial şi deci nestocabil.

Un alt element comun important al opiniilor este punctul de vedere, din care este privit

serviciul. În fig.1.2 se poate observa o abordare multiplă a definirii „serviciului”, luând în

considerare optica prestatorului al acestei activităţi.

În încercarea de a sintetiza experienţa teoretică şi practică privind definirea serviciilor,

autorul consideră oportună următoarea definiţie: serviciul reprezintă o activitate umană, cu un

conţinut specializat, având ca rezultat efecte utile, imateriale şi intangibile destinate satisfacerii

unei nevoi sociale. Serviciile sunt activităţi de sine stătătoare, automatizate în procesul adâncirii

diviziunii sociale a muncii şi sunt organizate distinct într-un sector denumit - sectorul terţiar.

Serviciile îmbracă o serie de trăsături caracteristice care decurg din specificul muncii

desfăţurate în aceasta sferă, trăsături ce permit identificarea lor şi care constituie criterii de

28

delimitare în raport cu celelalte componente ale activităţii economice şi sociale. Aceste trăsături nu

se regăsesc în totalitatea lor la fiecare tip de serviciu, excepţiile neafectând abordarea lor unitară.

Fig. 1.2. Puncte de vedere în polemica definirii serviciilor Sursa: elaborată de autor

Imaterialitatea şi/sau intangibilitatea . Spre deosebire de bunurile materiale, serviciile nu

pot fi văzute, gustate, pipăite, auzite sau mirosite înainte de “cumpărarea” lor. Serviciul poate fi

consumat dar nu posedat. Munca prestatoare de servicii nu se concretizează în bunuri cu existentă

obiectuală. Caracterul majoritar nematerial al serviciilor argumentează denumirea atribuită acestora

de “invizibile”, de aici şi expresia “comerţ invizibil”.

Nestocabilitatea sau perisabilitatea. Neavând o forma materială, serviciile nu pot fi

stocate în vederea unui consum ulterior. În momentul unui dezechilibru între cerere şi ofertă se va

ajunge în situaţia producerii unor pierderi de mijloace umane şi materiale (de exemplu: oferta de

locuri de cazare, într-un mijloc de transport, într-o sală de spectacole; serviciul trebuie prestat

pentru cei care au solicitat acest lucru, locurile neocupate reprezentând pierderi pentru cei care au

investit în capitalul material şi uman implicat în acel serviciu).

Eterogenitatea sau variabilitatea se referă atât la ansamblul serviciilor, cât şi la fiecare

serviciu în parte, ca variaţie dependentă de specificul prestatorului, modul de implicare şi

participare a utilizatorului, condiţii de mediu etc. De exemplu: consumatorii nu aşteaptă să asculte

aceeaşi melodie ori de câte ori merg la un concert, să mănânce aceeaşi mâncare de cate ori

frecventează un restaurant. La fel se întâmplă şi cu prestatorul de servicii, care om fiind nu va fi la

fel de odihnit tot timpul, nu va avea tot timpul aceeaşi bună dispoziţie, de asemenea medicii nu vor

fi la fel de răbdători şi buni cu adulţii şi cu copiii, nu se vor pricepe toţi la aceeaşi operaţie, nu toţi

avocaţii sunt la fel de buni în toate domeniile. Clienţii conştientizează acest lucru, şi nu de puţine

ori se consultă între ei cu privire la alegerea unui prestator sau altul.

Serviciul ca proces de producţie “Activitatea de servicii”

Serviciul ca rezultat al activităţii “Produs-serviciu”

Serviciul oferit ca bun public “Serviciul-utilitate”

Sectorul de servicii

Conţinutul muncii “Meseriile de a presta servicii”

Optica producătorului

Optica diviziunii sociale a muncii Optica divizării sectoriale

Optica utilizatorului de serviciu

29

Problematica M.M.N. al serviciilor publice dobândeşte o semnificaţie deosebită datorită

manifestării sale intr-un mediu social şi politic extrem de dinamic, în care sunt în permanenţă

abordate probleme legate de finanţare, continuitate şi calitate, eficientă şi eficacitate pentru acest

sector de activitate.

Cadrul managerial al serviciilor publice devine extrem de important iar soluţionarea

problemelor specifice necesită luarea în considerare a unor premise generale între care amintim:

- M.M.N., indiferent de modul în care este conceput, definit sau practicat, se regăseşte în

administraţia publică, cu toate elementele, dimensiunile şi funcţiile pe care le îndeplineşte în

organizaţia, domeniu sau sfera de activitate în care este aplicat;

- M.M.N. se exercită şi în Administraţia Publică ca şi în celelalte sisteme ale vieţii sociale,

într-un mediu social-politic complex şi dinamic, aflat într-o continuă transformare, în condiţiile

creşterii complexităţii şi incertitudinii vieţii economico-sociale şi a contradicţiilor si dilemelor, pe

care acestea le generează în permaneţă;

- M.M.N. se exercită în condiţiile impactului profund al progresului tehnic şi al revoluţiei

informatice, generând efecte atât asupra echilibrului societăţii cât şi a manierei în care oamenii

percep lumea înconjurătoare;

- M.M.N. se exercită în condiţiile înţelegerii, preluării şi utilizării unor termeni creaţi şi

consacraţi pentru descrierea unor aspecte ale cadrului managerial al sectorului privat, modificaţi

cu o serie de elemente de adaptabilitate pentru sectorul public. Astfel, în sectorul public pe lângă

termenul de “management” sunt asociaţi termeni, cum ar fi: administraţie, leadership, guvernare

instituţională, tocmai pentru că natura şi conţinutul lor să fie riguros determinate. M.M.N. al

serviciilor publice este corelat cu activităţile consacrate conducerii şi administrării proceselor, care

se desfăşoară în organizaţia publică, leadershipul vizează schimbarea, în timp ce guvernarea

instituţională este concepută prin funcţionalitatea administraţiei publice ca organizaţie de sine

stătătoare.

Din modul de definire al M.M.N. derivă şi funcţiile specifice acestuia:

managementul echivalează, în principal cum a ordona şi a controla pentru a face

eficace şi eficiente serviciile publice în raport cu obiectivele lor. Managerii publici participă la

schimbarea mediului public, dar nu aceasta este principala lor vocaţie;

leadershipul vizează exercitarea unui proces continuu de adaptabilitate la schimbare,

prin clarificarea direcţiilor de orientare, asigurarea mijloacelor necesare pentru a acţiona şi

motivarea membrilor organizaţiei publice de a acţiona în favoarea schimbării;

administrarea (guvernarea instituţională) are menirea de a transpune în practică

politicile adoptate şi stabilite în cadrul sistemului administraţiei publice.

30

Dacă avem în vedere faptul, că managementul poate fi acceptat în definirea sa ca o categorie

socială – un grup de oameni – care se manifestă în organizaţie, atunci putem aprecia, că în cadrul

MMN se realizează toate elementele cunoscute manageriale: managerii publici planifică,

organizează şi controlează, liderii orientează şi antrenează, iar administratorii servesc cetăţeanul.

Tocmai de aceea, alegerea instrumentelor adecvate de conducere, a practicilor manageriale pe care

liderii trebuie să le promoveze pentru realizarea obiectivelor administraţiei serviciilor publice sunt

de stringentă actualitate.

În numeroase lucrări de specialitate, orientate în mod distinct spre sectorul privat s-au

exprimat diferite opinii privind conţinutul managementului şi sfera sa de cuprindere, fiind date

definiţii generale sau analitice. Managementul este considerat ca proces, ca o artă şi ştiinţă. Pornind

de la accepţiunea de proces, în definirea managementului R.Draft consideră, că aceasta presupune

atingerea obiectivelor organizaţionale într-o manieră eficace şi eficientă, ca urmare a planificării,

organizării, coordonării şi controlului