master cc st doctorat fundamentare pl invatamant profesori

14
FUNDAMENTAREA PROGRAMUL DE STUDII UNIVERSITARE DE MASTERAT Masteratul internaţionalizat, „Cercetări fundamentale în domeniul Ordinii Publice şi Siguranţei Naţionale ”, se adresează doctoranzilor din anul I, II şi viitorilor candidaţi la studii universitare de doctorat în domeniile OPSN, Securitate naţională şi informaţii, Drept. De asemenea, se adresează şi funcţionarilor publici din domeniile enunţate care doresc să investigheze domeniul, atât din ţară cât şi din străinătate. 1. Cadrul juridic de organizare şi funcţionare a programului de studii universitare de masterat, misiunea şi obiectivele acestuia Baza juridică Studiile universitare de masterat în cercetare ştiinţifică sunt organizate şi funcţionează în baza prevederilor Legii educaţiei naţionale nr.1/2011, Legii nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare, cu modificările şi completările ulterioare, Hotărârii de Guvern nr. 404/2006 privind organizarea şi desfăşurarea studiilor universitare de masterat, Hotărârii de Guvern nr.681/2011 privind Codul studiilor doctorale şi a O.U.G. nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei-aprobată de Legea 87/2006, dar şi a Regulamentului privind organizarea cursurilor de masterat în Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, aprobat de Senatul acestei instituţii, pe durata de 2 ani cu un număr de 120 credite. Masteratul „Cercetări fundamentale în domeniul Ordinii Publice şi Siguranţei Naţionale respectă în totalitate prevederile Filosofiei Educaţionale de la Bologna, Strategia Lisabona adaptate domeniului Educaţiei şi Instruirii Vocaţionale conform Declaraţiei de la Copenhaga a miniştrilor europeni ai educaţiei şi a Comisiei Europene. Sustenabilitatea structurii şi conţinutului didactic al masteratului este dată de către Grantul de cercetare ştiinţifică fundamentală efectuat în perioada 2005-2006 şi 2006/2007 de o parte a cadrelor didactice ale Catedrei Poliţie de Frontieră, finanţat de Academia Română pe o perioadă de doi ani pe baza a două contracte de cercetare (nr. 134/2005 şi nr. 126/2006), având ca temă: Implementarea Acquis-ului Schengen în domeniul frontalier românesc; Cunoaşterea criminalităţi transfrontaliere.

Upload: victor-aelenei-phd

Post on 28-Oct-2015

29 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

Page 1: MASTER Cc St DOCTORAT Fundamentare Pl Invatamant Profesori

FUNDAMENTAREA

PROGRAMUL DE STUDII UNIVERSITARE DE MASTERAT

Masteratul internaţionalizat, „Cercetări fundamentale în domeniul Ordinii Publice şi Siguranţei Naţionale”, se adresează doctoranzilor din anul I, II şi viitorilor candidaţi la studii universitare de doctorat în domeniile OPSN, Securitate naţională şi informaţii, Drept. De asemenea, se adresează şi funcţionarilor publici din domeniile enunţate care doresc să investigheze domeniul, atât din ţară cât şi din străinătate.

1. Cadrul juridic de organizare şi funcţionare a programului de studii universitare de masterat, misiunea şi obiectivele acestuia

Baza juridicăStudiile universitare de masterat în cercetare ştiinţifică sunt organizate şi funcţionează în baza prevederilor Legii educaţiei naţionale nr.1/2011, Legii

nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare, cu modificările şi completările ulterioare, Hotărârii de Guvern nr. 404/2006 privind organizarea şi desfăşurarea studiilor universitare de masterat, Hotărârii de Guvern nr.681/2011 privind Codul studiilor doctorale şi a O.U.G. nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei-aprobată de Legea 87/2006, dar şi a Regulamentului privind organizarea cursurilor de masterat în Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, aprobat de Senatul acestei instituţii, pe durata de 2 ani cu un număr de 120 credite.

Masteratul „Cercetări fundamentale în domeniul Ordinii Publice şi Siguranţei Naţionale” respectă în totalitate prevederile Filosofiei Educaţionale de la Bologna, Strategia Lisabona adaptate domeniului Educaţiei şi Instruirii Vocaţionale conform Declaraţiei de la Copenhaga a miniştrilor europeni ai educaţiei şi a Comisiei Europene.

Sustenabilitatea structurii şi conţinutului didactic al masteratului este dată de către Grantul de cercetare ştiinţifică fundamentală efectuat în perioada 2005-2006 şi 2006/2007 de o parte a cadrelor didactice ale Catedrei Poliţie de Frontieră, finanţat de Academia Română pe o perioadă de doi ani pe baza a două contracte de cercetare (nr. 134/2005 şi nr. 126/2006), având ca temă: Implementarea Acquis-ului Schengen în domeniul frontalier românesc; Cunoaşterea criminalităţi transfrontaliere.

MisiuneStudiile universitare de masterat, „Cercetări fundamentale în domeniul Ordinii Publice şi Siguranţei Naţionale”, are ca misiune să aprofundeze prin

triunghiul cunoaşterii, educaţie-cercetare-inovare, investigarea ştiinţifică a dimensiunii domeniului responsabil de asigurarea liniştii cetăţeanului, a protecţiei vieţii şi bunurilor acestora împotriva acţiunii tipurilor de ameninţări, a combaterii criminalităţii transfrontaliere, a cooperării instituţionale poliţieneşti europene, dezvoltând numeroase proiecte valorificabile în practica operativă.

ObiectivMasteratul „Cercetări fundamentale în domeniul Ordinii Publice şi Siguranţei Naţionale” are ca obiectiv crearea de cunoaştere, respectiv obţinerea

unor rezultate ştiinţifice, competitive pe plan mondial prin transferul cunoştinţelor noi în practica poliţienească. Acest obiectiv vizează obţinerea unor cercetări de tipul rezolvare de probleme complexe (problem solving), soluţii care să genereze beneficii de siguranţă la nivelul societăţii, de interes local, regional, naţional sau european legate de ordine publică şi siguranţă naţională.

Page 2: MASTER Cc St DOCTORAT Fundamentare Pl Invatamant Profesori

2. Competenţele obţinute în urma studiilor universitare de masterat

Domeniul Afaceri Interne al Uniunii Europene s-a conturat mai mult prin noua viziune oferită de o serie de documente politice şi juridice elaborate de Uniunea Europeană, printre care Tratatul de la Lisabona - 2009, Strategia europeană de securitate internă - 2010 şi Programul Stockholm cu Panul de acţiune pe 2011-2015, dar şi naţionale, cum ar fi Strategia Naţională de Ordine Publică cu Planul strategic pe sectorul de activitate „Ordine publică şi siguranţa cetăţeanului” 2010-2013 - ce au implicaţii majore asupra operaţionalizării acţiunilor poliţieneşti în folosul comunităţii, prioritizând în mediul universitar dimensionarea cercetării ştiinţifice.

Studiile universitare de masterat „Cercetări fundamentale în domeniul Ordinii Publice şi Siguranţei Naţionale” vizează cunoaşterea avansată prin investigare ştiinţifică, formând competenţe de cercetare şi abilitaţi cognitive în cercetare specifice domeniului afaceri interne, astfel:

Cunoştinţe de cercetare:- cunoaşterea politicilor şi strategiilor europene şi naţionale în domeniul cercetării securităţii comune;- cunoaşterea şi aprofundarea metodelor de cercetare ştiinţifică în domeniul OPSN;- aplicarea cunoştinţelor în tehnologia elaborării proiectelor de cercetare ştiinţifică după standarde europene;Competenţe de cercetare se referă la :- cercetarea şi interpretarea corectă a politicilor şi strategiilor din sfera domeniul securităţii comune europene;- utilizarea tehnicilor de cercetare în cadrul Sistemului de Management Operaţional al Ordinii Publice, al Frontierei Externe Schengen şi a celor de

operare în Sistemul Integrat de Securitate Comună al Uniunii Europene;- capacitatea de a cerceta conţinutul juridic al legislaţiei europene în materia cooperării poliţieneşti, liberei circulaţii a persoanelor, a controlului la

frontiera externă, vizelor, azilului, migraţiei, cooperarea judiciară în materie penală, cooperarea intensificată;- capacitatea investigativ-analitică de a formula puncte de vedere profesionale în studii de caz sau rapoarte de cercetare despre prevenirea şi

contracararea criminalităţii grave de dimensiune transfrontalieră;- capacitatea de a distinge conceptele esenţiale ale politicilor de detaliile de interpretare din strategiile europene;- aplicarea rezultatelor cercetării în practica poliţienească operativă şi cea a supravegherii la frontiera externă Schengen; - capacitatea de analiză, comparare, integrare a conceptelor cercetate ale Sistemului de Management Operaţional al Ordinii Publice;- capacitatea de relaţionare corectă a conceptelor însuşite cu privire la cooperarea poliţienească europeană intensificată la frontiera Schengen; - capacitatea de a observa asemănările şi deosebirile dintre puncte de vedere alternative exprimate pe o temă dată în contextul securităţii naţionale;- capacitatea de extrapolare în domeniul juridic al frontierelor externe;- capacitatea de a integra experienţa şi cunoştinţele personale în discutarea unui text juridic din sfera Afacerilor Interne.Abilităţi cognitive în cercetare presupun:- conceperea unor proiecte de cercetare care să vizeze metodologia rezolvării situaţiilor neprevăzute din domeniul ordinii publice şi siguranţei

naţionale;- capacitatea de a conduce o echipă de cercetare în studierea operaţiunilor poliţieneşti;- implementarea metodelor de cercetare moderne pe timpul elaborării analizei de risc;- evaluarea ştiinţifică a acţiunilor criminalităţii transfrontaliere la frontiera externă şi stabilirea celor mai eficiente metode de contracarare.

Page 3: MASTER Cc St DOCTORAT Fundamentare Pl Invatamant Profesori

3. Personalul didactic

În cadrul studiilor universitare de masterat au fost selecţionaţi un număr de 19 profesori şi conferenţiari universitari, dar şi un număr de specialişti şi experţi din ţară şi străinătate.

Profesorii şi conferenţiarii au fost selecţionaţi după standardele ARACIS, grupându-se pe două domenii. În domeniul fundamental fac parte categoria cadrelor didactice şi cercetătorilor care dezvoltă cunoaşterea politicilor, strategiilor, metodologia cercetării ştiinţifice, elaborarea proiectelor şi elementele de proprietate intelectuală.

În domeniul disciplinelor de specialitate fac parte cadre didactice specializate pe segmente ale domeniului OPSN, specialişti şi experţi naţionali şi străini care s-au alăturat echipei didactice cu expertiza proprie.

Repartizarea cadrelor didactice şi specialiştilor/experţilor străini este materializată în Structura planului de învăţământ.

4. Conţinutul procesului de învăţământ

Studiile universitare de masterat se va desfăşura în cadrul Scolii doctorale de ORDINE PUBLICĂ ŞI SIGURANŢĂ NAŢIONALĂ, având la bază Planul de Învăţământ şi Fişele disciplinelor.

Modalitatea de distribuire a disciplinelor în planul de învăţământ vizează o aprofundare a cunoaşterii domeniului de cercetare ştiinţifică şi o investigare dezvoltată a domeniului OPSN.

Din prima categorie fac parte disciplinele fundamentale cuprinzând: Politica şi strategia europeană şi naţională în domeniul cercetării ştiinţifice, Metodologia cercetării ştiinţifice, Elemente de proprietate intelectuală în cercetarea ştiinţifică, Tehnologia elaborării proiectelor de cercetare ştiinţifică.

Din a doua categorie fac parte disciplinele de specialitate, cum ar fi: Cercetarea criminalistică a amprentelor, biometriei şi a profilelor AND, Cercetarea criminalistică a amprentelor, biometriei şi a profilelor ADN, Cercetarea ştiinţifică în domeniul Schengen, Cercetarea fundamentală a prevenirii criminalităţii, Cercetarea criminologică a fenomenului infracţional, Cercetarea fundamentală a domeniului crimei organizate, Cercetarea riscurilor şi ameninţărilor la adresa siguranţei naţionale, Cercetarea ştiinţifică a fenomenului terorism, Cercetarea ştiinţifică a infracţionalităţii conomico-financiare.

În conţinutul planului de învăţământ se regăseşte şi grupul de discipline opţionale. Aceste discipline se regăsesc la graniţa domeniului afaceri interne şi conexe celor de specialitate, cum ar fi: Cercetarea infracţionalităţii informatice, Cercetări aplicate în asigurarea ordinii publice prin măsuri de poliţie administrativă, Cercetarea strategică în domeniul securităţii, Cercetarea ştiinţifică în domeniul cooperării judiciare în materie penală, Cercetarea ştiinţifică în domeniul cooperării judiciare în materie civilă, Cercetări ştiinţifice privind rolul poliţiei în statul de drept, Cercetări ştiinţifice privind relaţiile de muncă.

Finalitatea masteratului constă în susţinerea unui proiect de cercetare ştiinţifică coordonat de unul din cadrele didactice ale programului de studii universitare de masterat.

Masteratul se derulează pe parcursul a doi ani şi are un număr 120 de credite transferabile. Este structurat pe durata a patru semestre, unde fiecare disciplină se finalizează cu examen scris.

Noile conţinuturi teoretice ale disciplinelor şi bunele practici europene expuse de specialiştii străini vor realiza o viziune ştiinţifică asupra domeniului ordine publică şi siguranţă naţională la nivel european.

Page 4: MASTER Cc St DOCTORAT Fundamentare Pl Invatamant Profesori

5. Studenţii-masteranzii

Studiile universitare de masterat se adresează absolvenţilor cu diplomă de licenţă din domeniul juridic, ordinii publice şi siguranţei naţionale, securitate naţională şi informaţii care doresc dezvoltarea cunoaşterii ştiinţifice a domeniului Afaceri Interne.

Admiterea la masterat se face în urma evaluării unei schiţe de proiect de cercetare ştiinţifică, având tema stabilită de fiecare candidat, prezentată în faţa comisiei de examen.

6. Cercetarea ştiinţifică

Conform conţinuturilor structurale ale Planului de învăţământ şi Planului de cercetare ale studiilor universitare de masterat există două activităţi importante referitoare la valorificarea produsului cercetării ştiinţifice din cadrul masteratului: Conferinţa academică a proiectelor de cercetare ştiinţifică şi Cercetarea practică în domeniul Ordinii Publice şi Siguranţei Naţionale.

Prima activitate va permite fiecărui doctorand şi prezinte în cadrul conferinţei un proiect de cercetare ştiinţifică derulat într-o echipă de cercetare sau individual. Tema proiectului se alege de fiecare student-masterand, fiind coordonată de către un cadru didactic.

Investigarea realizată de fiecare student-masterand este evaluată de echipa de evaluare, iar lucrările se trimit spre valorificare instituţiei vizată spre cercetare. De asemenea, toate proiectele de cercetare ştiinţifică prezentate în cadrul conferinţei vor face obiectul publicării într-un volum.

A doua activitate are caracter practic şi se materializează printr-o vizită de documentare la reprezentanţii naţionali din COREPER–ul aparţinând domeniului european de Justiţie şi Afaceri Interne de la Bruxelles.

7. Baza materială

Şcoala doctorală de ORDINE PUBLICĂ ŞI SIGURANŢĂ NAŢIONALĂ dispune de un Centru de cercetare ştiinţifică, o sală de prelegere şi două săli de seminar dotate după standardele europene în materie. Conducerea lucrărilor practice şi a celor de laborator se va desfăşura în laboratoarele de profil ale Facultăţii de poliţie (tactică criminalistică, falsuri în documentele de identitate şi călătorie, de traseologie, grafoscopie, foto-clasic şi digital, informatic), dar şi cele dispuse în cadrul IGPR, IGPF, IGJR, IGSU, precum şi la SELEC, CCPI, Centrul Naţional de Conducere a Acţiunilor de Ordine Publică, Centrul Operaţional Naţional din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, Centrul de Coordonare Operativă Antiteroristă, Centrul Naţional Militar de Comandă.

8. Activitatea financiară

Toate costurile studiilor universitare de masterat vor fi suportate de cursanţii înscrişi şi semnatari ai contractului.

Coordonatorul studiilor universitare de masterat Prof.univ.dr.

Victor Aelenei

Page 5: MASTER Cc St DOCTORAT Fundamentare Pl Invatamant Profesori

R O M Â N I A Anexa nr. 2Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” ŞCOALA DOCTORALĂORDINE PUBLICĂ ŞI SIGURANŢĂ NAŢIONALĂ Nr. 4417403 din 16 iulie 2012

PLAN DE ÎNVĂŢĂMÂNT- MASTERAT -

CERCETĂRI FUNDAMENTALEE ÎN DOMENIUL ORDINII PUBLICE SI SIGURANŢEI NAŢIONALE

FACULTATEA DE POLITIEDOMENIUL FUNDAMENTAL ÎN ŞTIINŢĂ: Ştiinţe socialeRAMURĂ DE ŞTIINŢĂ: Ştiinţe militare, informaţii şi ordine publicăDOMENIUL DE STUDII UNIVERSITARE DE MASTER: Ordine publică şi siguranţă naţionalăSPECIALIZARE: Ordine publică şi siguranţă naţionalăDURATA: Semestre - 4, începând cu anul universitar 2012 – 2014FORMA DE ÎNVĂŢĂMÂNT: Cu frecvenţă

Page 6: MASTER Cc St DOCTORAT Fundamentare Pl Invatamant Profesori

V.A./2 exp/16.07.2012/C/User/Desktop/rapoarte.doc

NrCrt

Denumirea disciplinei Codul disciplinei

Semestrul I14 săptămâni

Semestrul II14 săptămâni

Semestrul III14 săptămâni

Semestrul IV14 săptămâni

Condiţionări

Obs

Nr. ore/ sem

FVCrd

Nr. ore/sem

FVCrd

Nr. ore/sem

FVCrd

Nr. ore/sem FV

Crd

C S C S C S C S LpDISCIPLINE FUNDAMENTALE

1Politica şi strategia europeană şi naţională în domeniul cercetării ştiinţifice

53/4M.21.DF.1 2 1 E1 7

2 Metodologia cercetării ştiinţifice 53/4M.21.DF.2 2 1 E1 7

3Elemente de proprietate intelectuală în cercetarea ştiinţifică

53/4M.21.DF.3 2 1 E1 6

4Tehnologia elaborării proiectelor de cercetare ştiinţifică.

53/4M.21.DI.4 2 1 E1 5

DISCIPLINE DE SPECIALITATEobligatorii

5Cercetarea criminalistică a amprentelor, biometriei şi a profilelor ADN

53/4M.21.DI.5 2 1 E1 5 2 1 E2 5

6 Cercetarea ştiinţifică în domeniul Schengen 53/4M.21.DI.6 2 1 E2 6 2 1 E3 4

7Cercetarea fundamentală a prevenirii criminalităţii

53/4M.21.DI.7 2 1 E2 5 2 1 E3 4

8Cercetarea criminologică a fenomenului infracţional

53/4M.21.DI.8 2 1 E2 5 2 1 E3 4

9Cercetarea fundamentală a domeniului crimei organizate

53/4M.21.DI.9 2 1 E2 5 2 1 E3 4

10Cercetarea riscurilor şi ameninţărilor la adresa siguranţei naţionale

53/4M.21.DI.10 2 1 E3 4 2 1 - E4 4

11Cercetarea ştiinţifică a fenomenului terorism

53/4M.21.DI.11 2 1 E3 4 2 1 - E4 4

12Cercetarea ştiinţifică a infracţionalităţii conomico-financiare

53/4M.21.DI.12 2 1 E3 4 2 1 - E4 4

complementare

13Conferinţa academică a proiectelor de cercetare ştiinţifică în echipă* 53/4M.21.DC.13 - - 16

orePr.Cc. 8

Page 7: MASTER Cc St DOCTORAT Fundamentare Pl Invatamant Profesori

14Cercetarea practica în domeniul Ordinii Publice şi Siguranţei Naţionale** 53/4M.21.DC.14 - - 16

oreSt.Cz. 7

DISCIPLINE OBŢIONALE15 Cercetarea infracţionalităţii informatice 53/4M.21.DO.15 2 1 E2

416

Cercetări aplicate în asigurarea ordinii publice prin măsuri de poliţie administrativă

53/4M.21.DO.16 2 1 E2

17Cercetarea strategică în domeniul securităţii

53/4M.21.DO.17 2 1 E32

18Cercetarea ştiinţifică în domeniul cooperării judiciare în materie penală

53/4M.21.DO.18 2 1 E3

19Cercetarea ştiinţifică în domeniul cooperării judiciare în materie civilă

53/4M.21.DO.19 2 1 - E4

320Cercetări ştiinţifice privind rolul poliţiei în statul de drept

53/4M.21.DO.20 2 1 - E4

21Cercetări ştiinţifice privind relaţiile de muncă

53/4M.21.DO.21 2 1 - E4

ALTE ACTIVITĂŢI DIDACTICE1 Sesiune examene 6 6 6 6

2Sesiune lucrări disertaţie (prezentarea proiectului de cercetare ştiinţifică)

10

TOTAL CREDITE 120

Planul de învăţământ, Structura studiilor universitare de masterat au fost analizate şi aprobate în Şedinţa Senatului Academiei de Poliţie din data de 23.07.2012.

Calificarea obţinută la finalizarea studiilor universitare de masterat: EXPERT ÎN DOMENIUL ORDINII PUBLICE ŞI SIGURANŢEI NAŢIONALE

RECTORUL ACADEMIEI DE POLIŢIE,

CONDUCĂTORUL STUDIILOR UNIVERSITARE DE MASTERAT,

Prof. univ. dr.

Page 8: MASTER Cc St DOCTORAT Fundamentare Pl Invatamant Profesori

Victor Aelenei

ACADEMIA DE POLIŢIE Anexa nr.1a „Alexandru Ioan Cuza"ŞCOALA DOCTORALĂ OPSN

STUDII UNIVERSITARE DEM A S T E R A T

„CERCETĂRI FUNDAMENTALE ÎN DOMENIUL ORDINII PUBLICE ŞI SIGURANŢEI NAŢIONALE”

TABEL CU PROFESORII TITULARI

Personalul afectat acestui studiu universitar este format în proporţie de 79% din cadre proprii ale Academiei de Poliţie şi 21% cadre didactice din universităţi de prestigiu, după cum urmează:

1. Prof.univ.dr. EMILIAN STANCU (norma de bază la Universitatea Bucuresti);2. Prof.univ.dr. FRUNZETI TEODOR (norma de bază la UNAp);3. Prof.univ.dr. ADRIAN CURAJ (norma de bază la Politehnica Bucureşti);4. Prof.univ.dr. UNGUREANU ARISTOTEL (norma de bază la Universitatea Româno-Americană);5. Prof.univ.dr. LAZĂR VLĂSCEANU (norma de bază la Universitatea Bucureşti);6. Prof.univ.dr. AELENEI VICTOR (norma de bază la Academia de Poliţie);7. Prof.univ.dr. DAN CAVAROPOL (norma de bază la Academia de Poliţie);8. Prof.univ.dr. ŢICAL GEORGE (norma de bază la Academia de Poliţie);9. Prof.univ.dr. GEORGETA UNGUREANU (norma de bază la Academia de Poliţie);10.Prof.univ.dr. PRUN ŞTEFAN (norma de bază la Academia de Poliţie);11.Prof.univ.dr. RADU NICOLAE (norma de bază la Academia de Poliţie);12.Prof.univ.dr. MICLEA DAMIAN (norma de bază la Academia de Poliţie);13.Prof.univ.dr. LORINCS ANCA (norma de bază la Academia de Poliţie);14.Prof.univ.dr. VLAD BARBU (norma de bază la Academia de Poliţie);15.Conf.univ.dr. GHINEA NICOLAE (norma de bază la Academia de Poliţie);16.Conf.univ.dr. GIUREA LAURENŢIU (norma de bază la Academia de Poliţie);17.Conf.univ.dr. PAVELESCU TIBERIU (norma de bază la Academia de Poliţie);18.Conf.univ.dr. GUIU KETTY MIOARA (norma de bază la Academia de Poliţie);19. Conf.univ.dr. LOZNEANU VERGINEL (norma de bază la Academia de Poliţie).

Page 9: MASTER Cc St DOCTORAT Fundamentare Pl Invatamant Profesori

Coordonator studii de masteratProf.univ.dr. Victor Aelenei

ACADEMIA DE POLIŢIE Anexa 1b „Alexandru Ioan Cuza"ŞCOALA DOCTORALĂ OPSN

M A S T E R A T

CERCETĂRI FUNDAMENTALE ÎN DOMENIUL ORDINII PUBLICE ŞI SIGURANŢEI NAŢIONALE

TABEL CU SPECIALIŞTIIINVITAŢI LA CURSURILE MASTERATULUI

Personalul expert din domeniul operativ invitat la acest curs este format din:1. Chestor şef Marian TUTILESCU – Sef al Departamentului Schengen;2. Subcomisar de poliţie Mihai Lucian FRIPTU – Şeful Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională;3. Comisar şef Teodor GRINDEAN – Direcţia Generală Management Operativ;4. Comisar Cristian IONUŞ – şef birou proiecte europene/Direcţia Generală de Relaţii Externe;5. Comisar şef Vasile ANDREI - Direcţia Generală Management Operativ;6. Comisar Gabriela HALICI – funcţionar european la Comisia Europeană;7. Andreas HOFBAUER – BKA/Criminal Intelligence Service Austria;8. Gurbuz BAHADIR, director general SELEC, Turcia;9. Klaus MITS /Head of Department II/BK/5 in the criminal intelligence service Austria since;10. Snejana MALEEVA, Director Afaceri Juridice, Selec, Bulgaria;11.Franz Lang GENERAL/ Head of the Criminal Intelligence Service Austria, Deputy Chief of Section, Ministry of the Interior of

Austria, General Directorate for Public Security;12.Andreas STENGER – director adjunct al institutului de criminalistică din Stuttgart, Germania.

Coordonator studii de masterat

Page 10: MASTER Cc St DOCTORAT Fundamentare Pl Invatamant Profesori

Prof.univ.dr. Victor Aelenei