MASAJUL TISULAR PROFUND – TERAPIA DE ELIBERARE MIOFASCIALĂ

[DEEP TISSUE MASSAGE – MYOFASCIAL RELEASE THERAPY]

INTRODUCERE

Terapia de eliberare miofascială (TEM) / masajul tisular profund, reprezintă o

colecţie de abordări şi tehnici care se centrează pe eliberarea restricţiilor de mişcare

care îşi au originea la nivelul ţesuturilor moi ale corpului. În timp ce masajul suedez se

adresează doar muşchilor, TEM se adresează fasciei, ţesutul care înconjoară şi leagă

muşchii, oasele, organele interne. TEM tratează organismul în întregime şi este tintită

pe eliberarea tensiunii la nivelul fasciilor, ca o cale de a restaura balanţa corpului şi a

sistemelor lui.

Beneficiile pot fi diferite. Pot fi efecte corporale directe: scăderea durerii,

îmbunătăţirea performanţei elastice, creşterea fleibilităţii, uşurarea mobilităţii, o postură

mai bună. Scopurile şi efectele idirecte includ: eliberarea emoţională, relaxare profundă,

sau sentimente generale de apartenenţă şi stare de bine. MTF abordează restricţiile

tisulare şi modalitatea lor de interacţiune cu postura şi mişcarea.

Metodele TEM se centrază în mod special asupra modalităţilor în care obiceiuri

posturale, activităţi specifice sau chiar lipsa de activitate, sau compensări din

traumatisme anterioare, au ca o rezultantă stressul cronic şi ocolirea nivelelor complecte

de mobilitate. La rândul lor, consecinţele acestora vor fi unităţi motorii mai mici şi

aderenţe între straturile de fascii.

Fascia reprezintă definiţia structurală pasivă a corpului nostru. Aderenţele sunt

locuri unde straturi separate de fascii sau fibre s-au legat disfuncţional. Aplicarea de

forţe controlate şi ţintite intr-o anumită direcţie, acţionează ca o întindere sau elongare a

structurilor musculare şi miofasciale, cu scopul de a restaura calitatea de

fluid/lubreficator a ţesutului fascial, mobilitatea ţesuturilor şi mobilitatea normală a

articulaţiilor. (ne referim la limitarea de mobilitate articulară prin elementele moi

extraarticulare şi nu a celor articulare.)

Erik Dalton, un autor şi instructor de Rolfer şi terpie corporală, a descris

societatea noastră ca “dependentă de flexie”, şi are punctul de pornire în tranziţia de la

munca activă, la munca de tip sedentar, predominant în şezut.

Independent de traumatismele acute unde sursa durerii este clară, sursa durerilor

şi a limitărilor reprezintă efectul pe termen lung al poziţiilor cronice flexate (scurtate).

1

Legea lui Wolff (adaptarea oaselor la modele repetitive de forţe aplicate) aplicată la

toate ţesuturile moi – sugerează că toate ţesuturile conjunctive îşi caută homeostazii

potrivite stressului care le-a fost aplicat. Ţesuturile care în mod obişnuit sunt menţinute

în poziţie scurtată se vor scurta şi vizează atât celula musculară cât şi elementele

colagene ale fasciei care susţine muşchiul. Lipsa de mişcare şi a stressului prin

tensiunea de încărcare şi a opoziţiei gravităţii, vor favoriza apariţia aderenţelor şi a

fibrozelor. Antagoniştii muşchilor cronic activaţi vor deveni suprasolicitaţi, sau neurologic

inhibaţi, devin fibrotici şi slabi. În final apare durerea şi disfuncţia – simptome cărora

TEM se adresează printr-o combinaţie de presiuni aplicate direct prin refacerea unor

reflexe neurologice şi reânvăţarea potenţialului de mişcare. Deoarece organismul uman

reprezintă o colectie de sisteme interactive - ţesuturile de legătură, nervoase, chimice-

imune şi emoţionale – beneficiază de căi multiple de abordare, pe care le putem

combina pentru a obţine modificări pozitive.

ISTRIC

Termenul eliberare miofascială reprezintă un termen generic. TEM reprezintă un

termen “umbrelă” utilizat pentru a descrie modalităţi diferite de abordare, cu variaţii

considerabile în filozofie şi tehnică, împărţind un scop final comun de eliberare a

restricţiilor fasciale. În funcţie de tipul de practică şi clienţii cărora le erau destinate,

tehnici diferite au avut grade de succes diferite. Orice tehnică se aplică pentru eliberarea

fasciei, reprezintă o terpie de eliberare miofascială, dar ceea ce merge bine pentru un

client nu este sigur că va merge şi la altul.

Tehnicile folosite pentru eliberarea restricţiilor fasciale sunt diferite de cele

aplicate în disfuncţiile musculare.

Se consideră că termenul de “myofascial release” – eliberare miofascială - a fost

introdus de Robert Ward în anii 1960. În acei ani, de studiul consacrat asupra fasciei şi

TEM s-a ocupat John F Barnes, un fizioterapeut cunoscut. El considera fascia ca veriga

lipsă în abordarea medicală tradiţională a durerii. El consideră că durerea cronică nu

poate fi ameliorată pe termen lung fără tratarea fasciei, element structural răspândit

între toate structurile anatomice ale corpului. Barnes a dezvoltat o abordare care

combină TEM cu terapia craniosacrată. În practica curentă medicii abordează durerea

ca şi simptom şi se centrează mai puţin asupra originii acesteia. Se ignoră sistemul

fascial ca şi sursă potenţială a durerii şi disfuncţiei, şi astfel ei nu se adresează

problemei care întreţine durerea cronică. Modalitatea de abordare este de obicei

2

farmacologică şi se obţin doar ameliorări pe termen scurt ale simptomelor deoarece

obstacolele, restricţiile şi deformările de la nivelul fasciei rămân necorectate.

Barnes consideră că evaluarea şi terapia miofascială ar trebui să fie incorporate

în tratamentul medical al sindroamelor dureroase ca să se obţină rezultate pe termen

lung de eliberare de durere.

În fapt rădăcinile TEM ar putea fi găsite şi în secolul al XIX-lea la aplicarea

tehnicilor de osteopatie, iar importanţa fasciei în mobilitateaşi flexibilitatea structurilor

tisulare a fost studiată şi aplicată şi în alte tehnici de terapie corporală tip Rolfing,

craniosacrată, etc.

Toate aceste tehnici au la bază « conceptul de idiokinezie » care ne spune că -

modalitatea în care noi ne percem poziţia socială şi modalitatea în care ne afectează

imginea de sine, are efecte profunde asupra modelelor de postură şi mişcare. Şi invers,

postura şi mişcarea au consecinţe asupra imaginii corporale şi a prestigiului personal.

Dacă se reuşeşte prin tehnicile de terapie corporală modificarea percepţiei corporale,

atunci acea persoană se va schimba în bine.

NOŢIUNI DE ANATOMIE ŞI FIZIOLOGIE PENTRU SUSŢINEREA TEM

Pentru a înţelege mecanismele şi beneficiile TEM, se începe cu cunoştiinţe

despre fascie şi sistemul fascial şi cum diferă de ţesutul muscular.

Te poţi gândi la fascie ca la ceva asemănător cu o folie de plastic, dar de

consistenţă voalată, alunecoasă (asemănător cu ţesutul care înconjoară pieptul de pui

fără piele). Acest ţesut furnizează organismului forţă, sprijin, elasticitate şi amortizare.

Protejează organele şi furnizează contur membrelor. În plus, reprezintă o învelitoare

care contribuie la conservarea căldurii corporale. Fig.1

Fig.1. Sistemul fascial superficial al corpului

TEM prin faptul că împiedică fascia să adere prea intim şi prea rigid la ţesuturile

musculare, poate elimina durerile fizice vechi şi chiar ameliora tensiunea mentală.

Ţesutul fascial este răspândit peste tot în organism. Se înfăşoară în jurul

muşchilor şi pătrunde printre ei dându-le formă şi sprijin. Împachetează toate organele,

venele şi arterele. Se adună la capătul muşchilor pentru a forma tendoane care se

inseră la nivelul oaselor. Fără fascie şi suportul pe care-l crează în asemenea zone cum

ar fi regiunea plantară, tractul iliotibial de-a lungul genunchiului şi feţei laterale a

coapsei, la nivelul regiunii lombare, muşchii ar fi în situaţia de a sta în permanentă

contractaţi, o situaţie epuizantă, doar pentru a menţine corpul în rectitudine.

3

Fibrele fasciale acţionează pentru crearea şi sprijinirea formei de bază a

ţesuturilor noastre. Adaptabilitatea fasciei poate fi atât favorabilă cât şi defavorabilă.

Corpurile noastre aparent statice în structură, sunt intens adaptabile atât la ceea ce

facem cât şi la ceea ce nu facem. Ne adaptâm în permanenţă la stressurile la care sunt

supuse ţesuturile în timpul mişcării, la posturile habituale pe care le adoptăm în

condiţiile forţei gravitaţionale a pământului. Capacitatea de adaptare în timp, permite

întăriri structurale atât la nivelul oaselor cât şi la nivelul ţesuturilor moi, exemplu

alergătorii la distanţă. Creşterea prea rapidă a activităţilor, cu >10% pe săptămână, nu

va oferi timpul necesar modificărilor adaptative şi va conduce la tendinoze, falimentul

ţesutului conjunctiv, fracturi de stress, rupturi musculare. În mod egal şi inactivitatea şi

stressul cronic disfuncţional pe termen lung, vor determina ţesuturilor noastre adaptări

de tip disfuncţional, rezultând atrofia, fibroza, ţesuturi scurtate, aderenţe între ţesuturi.

Fascia acoperă fiecare muşchi, fiecare fascicul muscular şi se extinde chiar la

nivel celular. Îconjoară fiecare celulă în organism unde este prezent lichidul interstiţial.

Acesta conţine trombocite, limfă şi substanţe vitale. Deoarece fascia joacă un rol major

în circulaţia fluidelor vitale organismului şi deoarece înconjoară totul atât de complect

încât dă organismului formă, este important să i se menţină sănătatea.

Când este sănătoasă, fascia este bine hidratată şi menţine apa la nivel celular.

Ea este maleabilă şi se mişcă liber în timpul mobilizărilor. Starea de hidratare a fasciei

permite schimburile nutritive şi a produşilor de metabolism.

Când nu este sănătoasă şi hidratată aşa cum se întâmplă datorită stressului

mecanic sau traumatismelor, fascia devine rigidă, fibrotică şi aderentă la ţesuturile

profunde. Ca o consecinţă, mobilitatea se va altera şi va rezulta un proces de

degenerare. În această stare, fascia nu este uşor de stors prin procedeele de masaj. Ea

poate deveni tare ca piatra pe măsură ce se lipeşte de celule, muşchi, oase şi organele

care le înconjoară. Imaginaţi-vă ce s-ar întâmpla în interiorul dumneavoastră când fascia

se întăreşte, îngrămădindu-ţi muşchii, celulele şi organele şi nu mai acţionează ca un

amortizor confortabil şi maleabil.

Fascia amortizează, separă şi sprijină

Fascia reprezintă o substanţă care ne protejează de agresiunile externe

amortizându-le, dă formă şi contur corpului nostru, ne separă muşchii, chiar şi celulele,

sprijină muşchii, oasele, chiar şi organele interne.

4

Una din funcţiile importante ale fasciei este de a funcţiona ca şi absorbant de

şocuri. Fascia sănătoasă preia energia şi acţionează ca un amortizor. Capacitatea ei de

a se transforma de la o consistenţă solidă la una de tip gel, este ceea ce face să

realizeze amortizarea.

Fascia îşi obţine calităţile din substanţele pe care le conţine:

1. colagenul – reprezintă o proteină şi furnizează rezistenţa de a limita

hiperextensia.

2. elastina – o altă substanţă proteică, asemănătoare “cauciucului”, absoarbe

mişcarea. Elastina conţine fibre paralele şi sunt situate în zonele unde

elasticitatea este necesară, cum se întâmplă la nivelul pielii şi a arterelor.

3. gelul complex de polizaharide – o substanţă gelatinoasă care umple spaţiul dintre

fibre. Serveşte la câteva funcţii importante: absoarbe forţele compresive ale

mişcării, lubrefiază colagenul, elastina, fibrele musculare, astfel încât ele se pot

mişca unele în raport cu altele, cu frecare minimă.

Fascia protejează organele de dispersia impactelor subtile asupra structurilor

fizice. Acest proces protejează structurile fizice de stressul mecanic.

Prin structura ei plastică, fascia se adaptează corespunzător la mişcările şi la

modificările din organism. De fapt fascia este implicată în toate aspectele mişcării.

Impactul de forţe nu este prea bun asupra structurilor tisulare, astfel încât gelul

de substanţă interstiţială poate absorbi şocurile din mişcările bruşte sau forţele

compresive, dispersând impactul în întregul corp. Deci fascia reprezintă un sistem de

suport pentru tendinţa corpului de a se îndrepta. Sprijină şi facilitează contracţia şi

mişcările muşchilor, sprijină oasele într-un echilibru dinamic cu ţesuturile moi, dând

structură şi sprijin.

Dacă fascia este restricţionată în momentul traumatismului, sau dacă forţa este

prea mare, impactul nu poate fi dispersat cum trebuie şi anumite zone vor fi

suprasolicitate. O fascie care nu poate ceda suficient poate suferi leziuni severe.

Totul este conectat

Fiind peste tot şi acoperind totul în corp, indifernt că este mare sau mic şi prin

faptul că este gelatinoasă, plicaturabilă, tridimensională şi puternică, fascia este în

întregime interconectată. Este ca o reţea imensă, aerată, posibil de răsucit. Deoarece

este interconectată, lipirea sau înţeparea fasciei în orice zonă va afecta alte părţi ale

5

corpului. Fascia acţionează ca un pulover gros tricotat care se află între piele şi oase fig

9.2. o agăţare a tricotajului va afecta de ambele părti şi la distanţă. Această agăţare

poate cauza cuplarea structurilor de dedesubt, rezultând modele de durere care sunt la

distanţă de locul original.

Fascia anormală – nu este ceva aşa de distractiv

Dacă fascia intră într-o situaţie anormală, se poate dezvolta o postură proastă şi

chiar dezalinieri structurale. Fascia afectată poate să se erodeze, să se calcifice sau să

cristalizeze. Poate dizloca chiar oase din poziţia lor normală. Vasele de sânge şi nervii

se pot încăleca.

Fascia anormală poate cauza toxicitate răspândită şi durere. Când sistemele

organismului se sufocă deoarece fascia este prea strâmtă în jurul lor, ţesuturile moi

devin deprivate de apă, oxigen şi substanţe nutritive, ajungându-se la situaţia de

ischemie. Ischemia face ca zonele deprivate de oxigen să fie sensibile la atingere.

Fascia anormală poate fi cauză de pierdere a flexibilităţii, de tulburări de mers, de

dizlocare de organe şi chiar posturi consumatoare de energie, toate determinând

oboseală şi depresie. În esenţă, fascia anormală poate grăbi procesul de îmbătrânire. Şi

şi mai rău – sau poate la fel de rău, depinde de punctul tău de vedere, - problemele

create de fascia anormală şi netratată includ închistarea emoţională şi modele de ţinută

protective, care sunt asociate cu dependenţă, depresie şi dizabilitate.

Ce se întâmplă prin tratament de eliberare miofascială?

Decât să se ia o atitudine pasivă (aşa cum se întâmplă la masajul suedez sau

masajul de drenaj limfatic), tu ca şi client în TEM eşti un participant activ. Clientul şi

masseurul îşi planifică împreună desfăşurarea tratamentului într-o manieră de

colaborare. Clientul rămâne activ în timpul tratamentului oferind informaţii terapeutului

asupra locvalizării durerii, intensiţăţii neceasare şi a duratei atingerii terapeutice.

Rolul activ al clientului în procesul de masaj miofascial se poate extinde nu numai

la eliberarea de durerea fizică şi starea de tensiune, ci şi la sentimente de întărire

referitoare la starea lui de sănătate şi generală de bine. Fiind un participant activ la

procesul terapeutic şi de vindecare, pacientul dobândeşte sentimente de întărire şi se

simte mai puţin victimă din cauza durerii fizice şi psihice. Se parcurge un drum lung,

clintul fiind ajutat să depăşească faza de autodenigrare, modelele de gânduri şi emoţii

negative.

6

Evaluarea şi tratamentul în eliberarea miofascială

Eliberarea miofascială este o abordare a întregului corp care ajută ca diferite părţi

ale corpului să lucreze împreună, în armonie. Când o parte a corpului este traumatizată,

greşit tratată, suprautilizată sau neglijată, ea devine izolată şi neglijată de restul corpului.

Eliberarea miofascială asigură un mecanism prin care aceste malfuncţionări, părţi

rejectate, sunt bine venite inapoi, la restul corpului. Masseurul, prin manevre blânde,

persistente, centrate pe eliberarea fasciei, relaxarea ei, semnalizează corpul să-şi

integreze părţi separate într-un întreg sistem de funcţionare. Reintegrarea corporală

reprezintă un obiectiv esenţial în procesul de eliberare miofascială.

Faza de evaluare

Pentru ca clientul şi terapeutul să-şi atingă scopurile oferite de această

modalitate tereutică, ei trebuie să se pună de acord asupra obiectivului acestei munci,

să ajungă la o înţelegere comună asupra rezultatelor posibile şi să-şi facă un contract

referitor la actul terapeutic. Contractul este important deoarece oricare ar fi

anormalităţile fasciei clientului, ele nu s-au dezvoltat peste noapte. Ele sunt întărite mult

prea adânc pentru a fi corectate doar într-o şedinţă terapeutică.

Nu este neobişnuit printre clienţi să nu simtă nici un efect cel puţin 24 de ore

după tratament. 3 şedinţe terapeutice reprezintă minimum necesar pentru a înţelege

dacă această terapie este eficientă. Citându-l pe Hippocrate “vindecarea cere timp” se

poate aplica şi aici. Modalitatea acesta terpeutică cere răbdare de ambele părti, terpeut

şi pacient.

Deoarece eliberarea miofascială este o abordare a întregului corp, nu va fi

neobişnuit pentru un terapeut miofascial să facă o analiză posturală a pacientului.

Scopul evaluării posturale este identificare dezechilibrelor posturale de tipul umerilor

rotunjiţi, basculării anterioare/posterioare a bazinului, pronaţia picioarelor, curburi

accentuate ale coloanei, sindromul de proiectie anterioară a capului.

Pentru ca fascia să rămână optimă funcţional, trebuie notate dezechilibrele

corpului încă din faza de evaluare, iar tratamentul este adresat acestora. De exemplu,

se ia bazinul ca o modalitate de centrală de dirijare a atenţiei. Când pelvisul se ridică de

o parte sau de alta faţă de poziţia orizontală în raport cu gravitaţia, corpul este mai

expus la dezechilibre posturale deoarece gravitaţia îl va trage în jos. Un alt exemplu

valoros ar fi poziţionarea capului în raport cu restul corpului. Pentru fiecare inch de

7

împingere în faţă a centrului de greutate al capului, spatele inferior este încărcat cu o

forţă suplimentară echivalentă cu greutatea capului. Capul cântăreşte aproximaţie 12

pounds (6 kg). În conformitate cu acestă formulă, dacă capul este în faţă cu 3 inch,

încărcarea suplimentară a spatelui va fi de 36 de pounds (16 kg). Datorită acestor

distorsiuni se vor crea modificări adaptative care în consecinţă vor produce obstacole,

aderenţe şi cuplări de fascie.

Un obsatcol intr-o parte a fasciei are capacitatea de a denature alte zone ale

fasciei care pot fi situate la distanţă faţă de zona traumatizată. Acesta este motivul

pentru care terapeutul miofascial tratează corpul ca pe un întreg, chiar şi atunci când

pacientul vine pentru o acuză ţintită.

Ca parte a procesului de evaluare, se adaugă palparea manuală a ţesuturilor

moi, pentru a putea realize un plan complect de tratament. Experienţa şi intuiţia

terapeutului îl vor ajuta în identificarea zonelor dureroase şi a modelelor de ţinută, care

vor dirija cursul tratamentului.

O evaluare amănunţită va include şi istoricul corporal al clinetului, incluzând

traumatismele corporale care s-au întâmplat în trecut. Sunt abordate şi subiecte de

graniţă pentru a stabili un nivel de încredere între terapeut şi pacient. Stabilirea unei

legături de apropiere reprezintă o fundamentare importantă a tratamentului.

FAZA DE TRATAMENT

Terapeutul în terapia de debocare miofascială, începe cu planul de tratament

elaborat în faza de evaluare, bazat pe informaţiile obţinute pe parcursul interviului şi pe

parcursul examinării pacientului. Planul poate fi modificat pe măsură ce tratamentul

progresează şi se obţin noi informaţii pe măsură ce terapeutul lucrează cu corpul

pacientului.

Terapia miofascială se poate practica cu pacientul îmbrăcat lejer, confortabil sau

parţial dezbrăcat în lenjerie de corp, depinzând de preferinţa pacientului.

Nu se utilizează ulei de masaj deoarece terapeutul miofascial trebuie să simtă

relaxarea în muşchi sau fascie. Uleiul ar putea face suprafaţa pielii mult prea

alunecoasă.

Ca tehnică de masaj este preferată fricţiunea deoarece contribuie semnificativ la

relaxare, deblocare.

Terapia miofascială se efectuează încet, cu răbdare. Ea este direcţionată şi

aplicată în anumite unghiuri determinate de structurile tisulare.

8

Pentru a ajuta pacientul să se adapteze la tratament şi pentru a se simţi

confortabil în timpul tratamentului, primele contacte se practică cu mare fineţe. Muşchii

şi stratul superficial al fasciei se încălzesc, astfel încât ele devin mai slobode şi mult mai

receptive la atingerile profunde. Atingerea în tehnica de masaj miofascial este de la

suprafaţă spre profunzime. Pe măsură ce şediţa progresează, terapeutul va monitoriza

constant deblocarea miofascială şi va rămâne în permanentă comunicare cu pacientul

în legătură cu progresia tratamentului.

Mişcările utilizate în deblocarea miofascială sunt destinate să readucă

consistenţa originală a structurilor care intră în compoziţia fasciei.

Una din manevrele utilizate în deblocarea miofascială este “rularea pielii” (skin

rolling), o manevră în care terapeutul ridică pliul de piele de pe planul osos şi îl rulează

între degete. Este o tehnică folositoare deoarece ajută terapeutul să ajungă în

profunzime la zonele afectate.

Apoi terapeutul va folosi presiuni uşoare, prelungite, în direcţia restricţiei fasciale,

pentru a permite ţesuturilor să se deblocheze, să se elibereze. Presiunile /compresiile

statice/dinamice (de dute-vino) pot fi utilizate de către terapeut în zonele mai groase de

fascie.

Asociat utilizării manevrelor blânde de masaj destinate deblocării miofasciale,

terapeutul evaluează şi tratează deasemenea şi rtitmul craniosacrat. Adăugând această

dimensiune la tratamentul miofascial, efectele terapeutice pozitive vor dura mult mai

mult.

Având identificate zonele cu restricţie de mişcare, terapeutul va determina

metoda cea mai bună de acţiune. Tehnicile de deblocare a restricţiilor includ: muierea,

alungirea, ridicarea, lărgirea şi separarea fasciei. În momente precise de tratament,

terapeutul poate cere pacientului să joace un rol activ prin mişcarea unei părţi a corpului

în timp ce altă zonă este fixată de terapeut. Tipul de mişcare va facilita întinderea

fasciei. Pe măsură ce tratamentul progresează, pacientul devine din ce în ce mai

tolerant la munca în profunzime. Terapeutul se mută dinspre superficial spre profunzime

utilizând policele, vârful degetelor, antebraţele pentru a se scufunda în ţesuturile moi şi a

elibera fascia.

Terapeutului îi trebuie atât răbdare cât şi sensibilitate pentru a ajunge la

deblocarea fasciei şi să simtă această deblocare. Pe parcursul terapiei de masaj,

pacientul este instruit de catre terapeut cum să utilizeze tehnici de respiraţie destinate

9

să contribuie şi ele la procesul de relaxare, de deblocare. Tehnicile de respiraţie pot

contribui la grăbirea procesului de muiere a ţesuturilor. Lucrând ca un membru activ al

parteneriatului cu terapeutul în procesul de deblocare a fasciei, pacientul se simte

întărit.

Încastrate alături de tensiunea fizică a fasciei prea strâmte şi prea tari, sunt

emoţiile îndelung ascunse şi care sunt menţinute în corpul nostru în condiţiile de stress

şi nu trebuie uitat distorsiunile pe care le crează. Nu este neobişnuit ca în timpul

tratamentului miofascial să răbufnească şi unele sentimente. Dacă pacientul doreşte

săspună ceva cu conţinut emoţional, terapeutul nu va fi surprins. Prin acesta nu se

poate spune că terapia de deblocare miofascială ar reprezenta o formă de psihoterapie.

Nu este. Oricum, experienţa receptorului şi expresia emoţiilor sunt părţi legitime ale

procesului.

Când se complectează tratamentul?

Tratamentul este terminat când restricţiile fasciale au cedat complect şi s-a

restaurat echilibrul corporal. Pacientul va şti că acest lucru s-a întâmplat după dispariţia

durerii şi a restrictiilor de mobilitate. Corpul se va întoarce la o stare de echilibru şi va

redeveni aliniat cu forţa gravitaţională. Corpul va funcţiona mai liber şi fără restricţii. Se

va reinstaura capacitatea naturală a organismului de a se autocorecta. Pacientul eliberat

de durere devine capabil să-şi consume energia mult mai eficient.

Între şedinţele terpaeutice şi la sfârşitul tratamentului, masseurul va sugera

anumite tipuri de exerciţii de stretching care au scopul de a menţine câştigurile obţinute

prin tratament.

Beneficiile tratamentului de masaj miofascial

Mulţi indivizi apelează la deblocarea miofascială pentru ameliorarea durerii

cronice, a tensiunii, a mobilităţii alterate şi a unei posturi proaste. Această metodă este

cunoscută pentru eliberarea încordării musculare la nivelul musculaturii gâtului, spatelui,

feţei şi pentru ameliorarea durerii din traumatismele acute, cum sunt cele datorate

sportului. Alături de dispariţia durerii, eliberarea fasciei face loc organelor pentru a

funcţiona mai corect. Tensiunea se reduce şi respiratia se îmbunătăţeşte. Deblocarea

miofascială a tratat cu succes scoliozele (funcţionale).

Pe măsură ce se corectează dezechilibrele miofascilae, semnalizarea corpului

creşte, mişcarea devine mai relaxată şi naturală, structura fizică a individului devine mai

10

aliniată cu gravitaţia. Aceasta va ameliora postura şi va ajuta în menţinerea câştigurilor

obţinute prin procesul de eliberare miofascială.

Participarea la acest tip de masaj poate crea modificări pozitive care se regăsesc

chiar şi la un nivel mai profund. Când te eliberezi de durerea care a ţinut îndelungat,

incluzând disconfortul cronic care persistă în fundal şi interferează subtil cu calitatea

somnului, clientul poate deveni stors, epuizat, atât mental cât şi emoţional. Pe măsură

ce fascia se deblochează, se scapă de o parte din tensiunea mentală şi de suferinţă

emoţională care s-a dezvoltat de-a lungul timpului şi care a devenit încastrată în fascia

rigidizată. Acest tip de deblocare poate să elibereze energia mentală şi spontaneitatea

emoţională.

Când să eviţi sau să amâni deblocarea miofascială?

Următoarele boli nu sunt indicate terapiei de deblocare miofascială: neoplazii,

anevrism, reumatism articular acut, poliartrită reumatoidă. Zonele corporale care

prezintă răni deschise, zdrobiri severe sau fracturi nu se vor expune tehnicilor de masaj.

Pacientul trebuie să fie deschis şi cinstit în faza de evaluare a procesului de terapie

miofascială, astfel încât terapeutul să aibă oportunitatea să stabilească dacă pacientul

este un candidat potrivit pentru tratament.

Tabel. BENEFICIILE TERAPIEI DE DEBLOCARE MIOFASCIALĂ

Alinarea durerii cronice şi a tensiunii fizice

Creşterea nivelului de mobilitate. Reducerea încordării, tensiunii musculare cum ar fi

gâtul,spatele, faţa.

Ameliorarea durerii din traumatismele acute, incluzând traumatismele sportive

Ameliorarea scoliozei

Organele au mai mult spaţiu unde să funcţioneze

Ameliorarea respiratiei

Semnalizarea crescută a corpului

Mişcare mult mai relaxată şi naturală

Alinierea structurilor fizice cu gravitaţia

Ameliorarea posturii

Claritate mentală consolidată şi spontaneitate emoţională

11