AL. KIRIŢESCU

Marele mira; al vremii aceleia

AJungl la o virsta cind Intoarceroa In trecut se impune cu necesitatea unei confruntfirl cu tlnc Insuţl. Amintirlle nu-ţl repetă, atuncl, doar proprlile tale drumuri sl zvlcnlri. Ele se deschid larg cuprinz&toare şi poartfi cu sine mel curind lumea si vrcmea ta, decit pe tlne şi viaţa ta maruntfi... Am fost adesea solicitat de umbrele acestel luml şi accstei vrani. Mai cu seamfi In anil din urmfi : clnd am putut s& concep pe Mlchelangelo şi sfi reconstitui, alaturi de el, atmosfera involburatfi şi inaltfi o Henaşteril ; cind ml-am vfizut Gaiţele ţinind, ffirfi Intrerupere, an de an, afişul Naţionalului şi p&trunzind dln ce In ce mai adinc, mai r&splndit in ţarfi, intimpinate cu mereu proaspfitfi slmpatie pentru biciuitorul lor de mulţimea an de an crescinda a unul public nlci mficar visat altfidatfi ; In timp ce, sub condeiul meu ccrcau sfi se eşeze pentru satlsfacţia artlstlcfi a acestul publlc nou şl entuziast de muncitorl şi ţfiranl, personaje Inrudite cu el, aspiraţli şi mentalitfiţi propril lui.

Am fost, in aceşti din'urma ani, martor al unul zbor spre plscurl de a cărui Lfitale de aripa m-am pomenit legat şi inalţat, eu şi, odatfi cu mlne, mulţl din lumea şi vremea pe care, b&trlneşte, o numesc a mea. Alţll, din lumea şi vremea asta, «u ramas Jos, Inapol, acolo In ieri. Şl mfi vfid azi, partaşul unei alte vreml şi unei olte lumi — tinere, clocotitor innoltoare şi eroice — care transformfi In mine nostalgla anilor apuşi, in prilej de scrutare lucidfi.

# Lucrunle nu s-ou petrecut nicl deodata, nici la Intimplare. Schimbarea In con-

şliinţâ a inceput, imi dau seoma, in clipele marilor iluzil şi deziluzii cite au cotropit ochii si inimile noastre In iureşul asasin şi dupfi incheierea veros pecetluita a pnmului mficel mondial. Sc rupseserfi atunci, parcă, unele resoarte in gindirea noastră, in felul nostru de a vedea şi Judeca, in purtarea noastrfi faţfi de viaţfi şi faţfi de rea-litfiţlle dln Jur. Zic, purtarea noastrfi, Judecata noastră, gindirea noastra. Căsesc necesarfi o precizare : noi eram scriltorii de bunfi credinţfi. Căci alături de scriitorul care cauta, dezorientat, pentru sine şi pentru oamenl, un drum deschis şi o za>-e lfmpede. colcfiia in nepasare, conformism, comoditate sau de-a dreptul in venalitate şi arivism, fauna unei scriitorimi fără mesaj ori cu mesajul vindut. Pe aceştia, ştiu hine, nu i-au tulburat prea mult contrastele şi problemele sociale ale vremii. Dedaţi la mondenitate şi turn de fildeş, ei ori nu vedeau, ori priveau amuzaţi, ori promovau cu scrisul lor vfirsarea de singe din Piaţa Teatrului Naţional, marea grevă din 1920, ilegalizarea partidului abia infiinţat, prigoana comuniştilor, reprimăriie de la Lupeni şi de la Grivita, teroarea şi parăzile legionare, dezlănţuirea celuilalt măcel mondial...

6 www.cimec.ro

Ei nu inţelegeau sau nu vroiau să inţeleagă substratul şi semnificaţiile acelor priveiişti •si Intimplări de tristă amintira. Cu atit mai puţin inţelegeau să facă loc, in scrierile 'or, eroilor care le trâiau şi problemelor pe care aceştia năzuiau sâ le dezlege. Scrisul lor, neatins de contingenţe, continua ptat şi molcom, ca in „timpurile normale", să se ocupe de lumea şi scandalurile elegante ale saloanelor şi alcovurilor, pentru desfătarea acestei lumi.

Semnificatia marilor intrebări sociale ce s-au pus, indată după primul război, ne-a scăpat, nu-i vorbă, şi nouă, celor care nu eram 9! reTuzam sa flm „culturali" in lnţelesul, chiar pe atunci, pejoratlv. Dar e imbucurător sâ vezi >»stAzi — după iimpezirea atitor ape tulburi prin cite ai trecut, şi clnd se cerceteazâ cu atita serioa*a aplicare ce a rAmas bun din asa-numita epocA dintre cele douA războaie —, e Imbu-curător sfl vezi că macar punctele de pornlre ţi-au fost juste şi utile, dacâ soluţiite -au fost rfltflcite si inoperante.

Mi-ar fi greu si. socotesc. nu e chemarea mea sfl stabilesc ierarhie de valori. Dar cert e un lucru. Dincolo de orice scarfl de valori şi deosebiri de sttl sau preo-cupflri, scnsul nostru, al majoritflţli dramaturgilor din aceasta amarn epoca, are 0 notfl comuna. El priveşte cu osebire la omul de rind — la vlaţa lul, la psihologla lul. la necazurile şi micile lui bucurii ; cind priveşte la ranguri, la lurnea suspusA, f.crisul nostru poartfl pecetea viziunii omului de rind : ironia ori scrlşnetul, sarcasmul cri dispreţul. Dacfl a inflorit vrao dramaturgie in epoca noastră a bfltrinllor, aceasta a fost 0 dramaturgie satirica. (A fost şi dramâ, dlncoace de satirâ, in aceastfl vreme ; dar. tot aşa. o drama a straturilor de la periferia vleţli sociale, o dramfl a năzuinţelor spre luminfl şi descfltuşare). Fireşte, ceea ce afirm e supus unui multlplu Joc al nuantelor care porneste de la curajul rostirii rflspicate a cuvintulul, si de la forţa *ie pătrundere in adincul problemelor. Dar, incfl o datfl : nu asta — şi nu plld^, mai cu seamfl — intareseazfl. Cl faptul in sine : intil. deşi ispititfl de multe scoli >l mode stagnante şi diversloniste, deplasarea inspiraţiei noastre spre realltatea rea'a, spre viaţa omului — cum se zicea — cumsecade ; apoi, atitudlnea criticfl, uneorl vehe-ment şi incisiv critică. la adresa asezArii sociale, a oamenilor si a moravurilor spe-ciflce aşezflrii. Nu era propriu-zis o trâsaturâ distinctlvfl de esenţâ, in toate acestei. Cind Rebraanu a scris Plicul, l s-a reproşat cfl a imprumutat mijloacele comice de la Caragiale ; Musatescu a fost Invinovfltit de... caragialism ; Gaiţele mele au fost oslndif?, printre altale, tot cu argumentul Caragiale. De la Plicul la Gaiţele şl dupâ, orice comedie in care umorul spargea hotarul spumosuiui gratuit, pentru a ţlntul cu semnul infamant al ridicolului false valori consacrate de regimul de leri, era nelntlrzlat intirn-pinatâ cu reproşuri, invinuiri si oslnde, de publicul oficial ; mai totdeauna, cu Caragiale — marele rAsturnAtor de valori — pq buze. Era un adevAr, dar şi ur. omagiu nedorit, in aceste sentinţe ce se voiau dirimante ale acelul public, care socotea cA poate minimaliza cu atributul vetustului ori, pe linla unor vechi rAstâlmAciri, cu atributul vuigaritAtii, si pe Caragiale şi operele noastre.

Umor rasturnAtor de valori, mai just de nonvalori : dacâ am izbutlt, clt de clt. i-a-1 practicam, am izbutit, cred, mult. Mai mult nu se putea. Nu se putea subiectiv vorbind. Conştienţi cA aparţinem prin ce eram şi prin felul cum eram trataţi, stra-turilor umane oropsite, eram totuşi prea legaţi prin educaţie de coordonatele morale şi ideologice ale vremii. Nu ajunsesem sA pAtrundem din istoria acelor ani, declt necesitatea infierarii nedreptAţii şi silniciilor, uneori şi necesitatea rAsturnani unor poziţii ale hazardului — dar nu şi necesitatea rasturnflrii instituţiilor, principiului de dominaţie a regimului. Indrept&rile pe care eram in masurA sA le preconiz&m nu ignorau poziţiile de infruntare dintre clasa, dar ignorau caracterul de neimpAcat al acestei infruntAri. Solutiile de compromis, aduse din condei, a căror artificialitate 0 resimţeam adesea noi inşine, apAreau de aceea precipitate in finalul pieselor noastre, ca o dulcegarie conformistă, in care — in felul şi dupA croiala lor — nu credeau

» 7 www.cimec.ro

irisi nici fotoliile de orchestrfi, nlci galeria. Asemenea soluţii erau insâ mai uşor acceptate ln comltetele de lectură ale teatrelor — şl mai gustate de majorltataa unul public care nu putea „suporta" mizeriile vieţii — declt soluţia faptului divers cotidian, a lipsei de perspectivft, a dezamâgfrilor definitive, a gesturilor supremc.

* Am scris rlndurlle acestea In preajma anlversftrii şi pentru clnstirea Marli

Hevoluţll Socialiste din Octombrie. Lumfnile ei se revarsă astăzl libere şi bogate» In cugetele noastre. La izvoarele ei de luminâ ne-am adăpat In aceasta vreme, Hberl de obscurantlsmul şi tearr.a care au Imbicslt pină mai acum 12 anl glndlrea, conştiinţa ţi condelul nostru. Foloslm astfizi ca pe nişte termenl familiarl şi scumpl noţlunlle splrlt de partld, popor, reallsm soclallst... Nu mal concepem arta In afara slujiril pro-gresuluf, In afara Intereselor marl ale mulrimilor muncitoare, In afara mlslunll de a oduca şi trensforma pe omul zilelor noastre In splritul patriotic al muncil pasnlce si constructlve, pentru ffturlrea unel vleţl la temella cfireia stfi ca, prlncipiu demnl-tatea umanfi.

O dramaturgfe noufi s-a nfiscut — cu toate anevolnţele sl potlcnirile oriciror Inceputurl — ; ln ea cată sfi se eflrme ca erou nou de teatru, omul nou al zilelor noastre. Froiecţfa acestul om Insfi, cu toate vlrtuţile, avlnturlle, credlnţele şi faptele ce-l caracterizeazfi, a fost ridlcatfi, acum 39 de anl, de votbura revoluţlonară a Marelu! Octombrle.

Nu e greu sfi desluseşti ln tot ce bucurfi astflzi poporul şl ţara — cu clte b-au reallzat sl cu perspectivele cfitre care tindem — darurll-s Revoluţiel. Dar şi întoarcerea in trecut Imi revelfi deodată lumlnile Hevoluţiel In tot ce a rfimas valabil din clte am aşternut pe hlrtie In epoca de cAutfirl şl rfitftcire, trftltfi intre cele doua praguri ale rfizboaielor. Scrisul nostru ni se aratfi deodatfi aflat sub semnul marelul mlraj al vremil aceleia : „experienţa bolşevlcfi". Aceastfi „experienţft(" n-a insufleţit doar braţul sl pleptul comunistului, despre exlstenţa cftrula dacft ştiam ceva, despre faţa şl lupta cAruia bănulam prea puţin. „Experlenţa bolşevica" a stimulat scris il nostru — chlar dacA nu conştient, chiar dacfi indirect — la Indrftzrtealft. La IndrAz-neala de a rezlsta puzderlel de şcoll şi mode aşa-zis Innoitoare, pentru a prelua de la Caraglale — de la buna noastra tradiţie realistA, asa vetustA şi vulgarA cum era taxata — forţa ataculul nostru satlric ; indrAzneala de a prlvi ca pe un personnj şi de a mlnglia pe omul cumsecade şl necAJit al strAzII ; indrAzneala de a opune slmplltatea şi curfiţla lui de caracter, dezmfiţulul şi infatufirii „personalitfiţilor" cu nume sonore de la CamerA şl dln saloane ; Indrazneala de a lua In rAspAr lumea acestor peisonalitfiţl şi de a IngAlbenl — cu umorul nostru — risul lor. DacA scrlsul nostru a izbutit sA şubrezeascA clt de clt pledestalul lor social şi politic, aceasta s-a datorat, poate fArA ştirea noastrfi, dar cu certitudfne, ecourllor lui Octombrie 1917, rare au iscat şl la noi, ca pretutindenl In lume, acel irezistibil miraj al izbfivirilor de rele, mlrajul revoluţiei socialiste.

Am convingerea cfi nu greşesc. Dovadfi, operele noastre de atunci, intrind astfizi in patrimonlul revoluţionar al poporului. Dovadfi, scrisul nostru de azi care, închinat ffiră aprehensiuni şi ffirfi dibuiri aşezfirilor revoluţionare, nu-şi reneagfi ci. în bunâ parte, se continufi din ceea ce a fost bun şi de bunfi credinţfi ieri. Dovadfi, aplecarea mea bfitrineascfi asupra trecutului, patrunsa nu de aburii nostalgiilor sterile. ci de bucuria de a regfisi luminile Revoluţiei din Octombrie încfilzlnd nu numai strădaniiîe de amurg ale scrisului meu...

www.cimec.ro