ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREŞTI

ELENA MIRELA NICHITA

MANAGEMENTUL RISCULUI

ÎN DOMENIUL SERVICIILOR

PROFESIONALE DE CONTABILITATE

Colecţia

Cercetare avansată postdoctorală în ştiinţe economice

ISBN 978-606-505-992-4

Editura ASE

Bucureşti 2015

Copyright © 2015, Elena Mirela Nichita

Toate drepturile asupra acestei ediţii sunt rezervate autorului.

Editura ASE

Piaţa Romană nr. 6, sector 1, Bucureşti, România

cod 010374

www.ase.ro

www.editura.ase.ro

editura@ase.ro

Referenţi:

Prof. univ. dr. Rodica PAMFILIE

Prof. univ. dr. Constantin MITRUȚ

ISBN 978-606-505-992-4

Autorul îşi asumă întreaga responsabilitate pentru ideile exprimate, pentru originalitatea materialului şi pentru sursele

bibliografice menţionate.

Această lucrare a fost cofinanţată din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea

Resurselor Umane 2007-2013, proiect POSDRU/159/1.5/S/142115 „Performanţă şi excelenţă în cercetarea doctorală

şi postdoctorală în domeniul ştiinţelor economice din România”.

3

Cuprins

Summary ......................................................................................................................................... 5

Introducere ...................................................................................................................................... 7

Capitolul 1 Integrarea riscului în strategia de afaceri a unei entități ....................................... 9

1.1 Scurt istoric privind riscul ....................................................................................................... 9

1.2 Analiza riscului: de la amenințare la oportunitate ................................................................ 15

1.3 Cultura organizațională și atitudinea față de risc .................................................................. 19

1.4 Integrarea riscului în strategia de dezvoltare ........................................................................ 23

1.5 Risc și inovare ....................................................................................................................... 25

1.6 Evenimente de tip Black Swan ............................................................................................. 27

Capitolul 229 Instrumente de management al riscului în afaceri ............................................ 29

2.1 Standarde Internationale privind riscul ................................................................................. 29

2.2 Etapele procesului de management al riscului ...................................................................... 31

2.3 Instrumente de măsurare și evaluare a riscului ..................................................................... 32

2.3.1 Instrumente calitative de măsurare și evaluare a riscului ............................................ 38

2.3.2 Instrumente cantitative de măsurare și evaluare a riscului .......................................... 39

2.4 Dezvoltarea strategiilor de management al riscului .............................................................. 41

2.5 Indicatori de performanță în managementul riscului ............................................................ 41

Capitolul 344 Managementul riscului în domeniul serviciilor profesionale de contabilitate 44

3.1 Analiza sectorului de servicii profesionale de contabilitate .................................................. 44

3.2 Riscurile specifice sectorului de servicii profesionale de contabilitate ................................ 44

3.3 Instrumente specifice de măsurare a riscului în sectorul de servicii profesionale

de contabilitate ...................................................................................................................... 50

3.4 Raportarea riscului de către entitățile din domeniul serviciilor profesionale

de contabilitate ...................................................................................................................... 52

Capitolul 462 Ghid de bune practici în managementul riscului .............................................. 62

4.1 Cadrul de elaborare a bunelor practici pentru managementul riscului ................................. 62

4.2 Bune practici în managementul riscului în domeniul serviciilor profesionale

de contabilitate ...................................................................................................................... 64

4.3 Managerul de risc – o nouă poziție în organigrama entităților performante ......................... 65

4.4 Abordarea modernă a managementului riscului ................................................................... 67

Concluzii ........................................................................................................................................ 71

Glosar de termeni ......................................................................................................................... 72

Surse bibliografice ........................................................................................................................ 76

4

Contents

Summary ......................................................................................................................................... 5

Introducere ...................................................................................................................................... 7

Chapter 1 INTEGRATION OF RISK IN BUSINESS STRATEGY ......................................... 9

1.1 Short history about risk ........................................................................................................... 9

1.2 Risk analysis: from threat to oportunity ................................................................................ 15

1.3 Organizational culture and attitude against risk ................................................................... 19

1.4 Integration of risk in development strategy ......................................................................... 23

1.5 Risk and innovation ............................................................................................................. 25

1.6 Black Swan events ............................................................................................................... 27

Chapter 2 TOOLS USED IN RISK MANAGEMENT IN BUSINESS .................................. 29

2.1 International Standards regarding risk .................................................................................. 29

2.2 Stages in process of risk management ................................................................................. 31

2.3 Instruments used in risk measurement and evaluation ........................................................ 32

2.3.1 Qualitative instruments used in risk measurement and evaluation ............................. 38

2.3.2 Quantitative instrumets used in risk measurement and evaluation ............................. 39

2.4 Development of strategies for risk management .................................................................. 40

2.5 Performance indicators in risk management ........................................................................ 41

Chapter 3 RISK MANAGEMENT IN PROFESSIONAL SERVICES SECTOR –

ACCOUNTING SERVICES ....................................................................................................... 44

3.1 Analysis of accounting services sector ................................................................................ 44

3.2 Risk related to accounting services sector ........................................................................... 44

3.3 Instruments used for risk measurement in accounting services sector ................................. 50

3.4 Reporting risk by the entities from accounting services sector ........................................... 52

Chapter 4 GUIDE FOR BEST PRACTICES IN RISK MANAGEMENT .......................... 62

4.1 Framework for setting best practices in risk management ................................................... 62

4.2 Best practices in risk management in accounting services sector ........................................ 64

4.3 Risk Manager – a new place in companies chart ................................................................. 65

4.4 Modern approach in risk management ................................................................................. 67

Conclusions………………….…………………………………………………………………...71

Glossary ……………………...……………………………………………………………….....72

Bibliography .................................................................................................................................. 76

5

Summary

Risk management is considered an intuitive ability for any manager and it is considered that should

be a skill of any manager. In general, managers manage costs and revenues through performance

system, using quantitative tools blended with experience, professional judgement and past events.

Each entity confronts many risks: financial, economic, strategic, and operational.

The assessment of operational risks is a task for:

Internal and external auditors by applying requirements of Sarbanes – Oxley, COSO

and audit standards;

Cost analysis team;

Production methods department;

Risk managers that apply specific control procedures.

Mathematic modeling of risk was, and still is underappreciated, due to the fact is based on past

events, estimation of capital behavior and prevent much risks then can accept.

Financial transactions take place in real time and the potential risk exposure became more

important than a simple escalation of value, certainty. Business still not find an accepted method

for risk identification from operations, and long time these risks were considered impossible to

measure. The lack of a model for risk assessment, the practitioners used historical events (special

losses) as best and reliable source for risk measurement. But, what is the appropriate approach in

operational risk estimation? Against the conventional thinking, operational risk may be computed.

If we are discussing about bank or insurance sectors, we will find tools used for customers ranking

for credit, classification of customers based on complexity of transactions, geographical area or

synthetic products.

Today, the best techniques for mapping information related to risks for any organization are

integrated in a continuous process of risk measurement (quarterly, yearly). Usually, they develop

questionnaires to facilitate meeting with top management and operational / production

management. The questions and answers analyze types of risks and estimated losses, size and their

frequency and the possibility of integration of this information in risk models.

This writing present an analysis of operational risk identified in professional accounting services

industry, offering a new perspective about risk exposure, either at aggregate level, as granular

6

level in order to detail causes that may lead toward measures to control operational risk for

accounting services companies.

The paper develops a Failure Mode and Effects Analysis (FMEA) model for recording the

transactions and events that occurs during the lifetime of any entity and how accountant should be

aware about risks in their day-by-day activity taking into account the fact that accounting provides

an image of business and the outcomes of accounting represent the base for economic decisions.

FMEA model was developed by NASA at beginning of 60s to control the risks that astronauts cope

in their missions; the goal of method is to identify as earlier is possible the risks and to formulate

activities for minimizing the negative effects. Gradually, the method was adopted by many

industries, especially auto industry.

7

Introducere

Managementul riscului a fost considerat dintotdeauna o abilitate managerială intuitivă care se

așteptă să se regăsească la nivelul oricărui manager. Managerii gestionează veniturile și costurile

prin sistemul de performanță; de asemenea, ei gestionează riscurile cu ajutorul instrumentelor

cantitative combinate cu experiența și raționamentul profesional și evenimente trecute. La nivelul

unei entități se regăsesc mai ulte tipuri de riscuri: financiare, economice, strategice, operaționale.

Cuantificarea riscului operațional este atribuită:

auditorilor interni și externi care aplică prevederile din tratatul Sarbanes – Oxley,

prevederile emise de COSO și standardele de audit;

echipei de analiști ai costurilor

departamentului metode de producție

managerilor de risc care aplică procedurile de control sprecifice.

Modelarea matematică a riscurilor a fost și, în continuare este subapreciată, datorită faptului că ia

în considerare pierderi din trecut, estimări ale comportamentului capitalului și previne prea multe

riscuri decât se pot asuma. Tranzacțiile financiare au loc în timp real și potențiala expunere la risc

devine mult mai importantă decât o simplă escaladare a noțiunii de valoare, și cu siguranță, dincolo

de capitalul prevăzut de evenimentele de pierdere din trecut. Industria nu a găsit încă o modalitate

de a identifica expunerile operaționale și a pus o valoare consistentă asupra lor. Riscul operațional,

în toată diversitatea și complexitatea sa, mult timp a fost considerat a fi nemăsurabil. În acest caz,

în absența unui model de măsurare, industria a căutat să utilizeze date istorice (pierderi) ca fiind

singura sursă obiectivă de informații cu privire la riscurile operaționale. Care ar fi cea mai potrivită

abordare pentru estimarea riscului operațional? Contrar gândirii convenționale, riscul operațional

poate fi măsurat. Dacă se referim la industria bancară sau cea a asigurărilor, sunt dezvoltate

instrumente pentru clasificarea clienților lor pe categorii de rating de credit sau în funcție de

complexitatea tranzacțiilor de pe piața financiară sunt elaborate strategii de tranzacționare pe zone

geografice și produse sintetice.

În prezent, cele mai bune tehnici pentru cartografierea informațiilor despre risc de la nivelulul

oricărei entități se realizează printr-un proces continuu de evaluare a riscurilor (trimestrial, anual).

8

De obicei, se folosesc chestionare pentru a facilita întâlniri cu top managementul și managementul

operațional, de producție. Întrebările și discuțiile se axează pe tipuri de riscuri și pierderi estimate,

dimensiunea și frecvența acestora și posibilitățile de includere a acestor informații în modelele de

calcul a riscului.

Lucrarea de față re referă la riscurile din servciile profesionale de contabilitate, oferind o

perspectivă pentru a observa expunerea la risc, atât la nivel agregat, cât și granular, cu intenția de

a detalia cauzele care pot conduce la creșterea riscurilor și posibilitățile de control a acestora.

Lucrarea de față îsi proune să aplice modelul Faillure Mode and Effectss Analysis (FMEA) în

cadrul unei entități din sectorul serviciilor profesionale de contabilitate prin identificarea riscurilor

care pot apărea în procesul de înregistrare a evenimentelor și tranzacțiilor și de a ajuta contabilii să

evite posibile erori în activitatea lor.

Modelul FMEA a fost dezvoltat de NASA la începutul anilor 60 pentru a controla riscurile la care

sunt supuși astronauții în misiunile lor; scopul metodei este de a identifica cât mai devreme riscurile

în vederea formulării de activități pentru minimizarea efectelor lor negative. Treptat metoda a

început să fie aplicată și în alte domenii, mai ales în cel al construcției auto.

9

Capitolul 1

Integrarea riscului în strategia de afaceri a unei entități

1.1 Scurt istoric privind riscul

În prezent, atât cercetătorii, cât și practicienii se concentrează pe un nou concept: managementul

riscului; toate activitățile sunt acum analizate prin prisma riscului. Managementul riscului este des

întâlnit în domeniul finanțelor și al asigurărilor. Fiecare entitate are o toleranța particulară în ceea

ce privește riscul și strategia de gestiune a acestuia, iar unele, chair și-au implementat o strategie

globală privind riscul care influențează domeniul lor de activitate. Rolul unei arhitecturi privind

gestiunea riscului este dezvoltarea și aplicarea unui cadru conceptual care cuprinde toate riscurile

care ar putea afecta o entitate din diverse perspective: economie globală, economie națională, sector

de activitate, industrie, entitate individuală, inclusiv investitorii, creditorii, clienții săi.

Care este originea termenului risc? O analiză a etimologiei riscului este prezentată mai jos:

a) lb. latină: riscum, se referă la provocările cu care se confruntau negustorii prin furtunile de

nisip (Luhmann, 1993);

b) lb. arabă: risq, se referă la ceea ce Zeii îți oferă și trebuie să profiți (Althaus, 2005);

c) lb. greacă: rhiza, adică țărm stâncos, se referă la călătoriile pline de primejdii ale

negustărilor pe Marea Mediterană (van Asselt, 2000);

d) lb. italiană: risico (var. rischio) are același înțeles ca și în limba latină.

După cum putem observa, la început, riscul nu se referea doar la componenta negativă de pierdere,

pericol, ci includea și posibilitatea de succes, câștig, dar indiferent de originea termenului,

conceptul de risc exclude responsabilitatea umană (Titterton, 2005).

În teoria economică, riscul se referă la situațiile când decidentul poate atribui o probabilitate

posibilelor rezultate (Knight, 2005). Solon, un scriitor grec din Lumea Antică este considerat

primul autor care a menționat riscul în lucrările sale: „riscul există pretutindeni, în orice acțiune

pe care o întreprindem și nimeni nu știe când își face apartiția; când cineva încearcă să acționeze

10

în mod eficient, este posibil să eșueze în estimarea anumitor acțiuni și cade în mare și sumbru

ruină, dar altul, care acționează ineficient, un Zeu îi dă noroc în tot și scapă de nebunia lui”1.

Era modernă aduce schimbări în ceea ce privește conceptul de risc: Revoluția Industrială,

îmbunătățirea proceselor de producție și apariția disciplinei statistica au contribuit la dezvoltarea

ideii că riscul este o consecință a comportamentului uman și exclude orice destin sau noroc din

definiția riscului (Lupton, 1999); în acest context, riscul devine un element care se poate calcula

fiind o consecință a activităților efectuate.

Incertitudinea – utilizată la începutul erei moderne – reflectă evenimentele care nu pot fi estimate

sau evenimente necunoscute (Reddy, 1996). Linia subțire dintre risc și incertitudine o găsim

prezentă în opera lui Keynes atunci când analizează comportamentul investitorilor: lipsa

raționamentului este baza incertitudinilor, iar conceptual de risc înseamnă calculul probabilităților

(Reddy, 1996; Tversky și Fox, 1995; Knight, 1921).

Perioada contemporană exclude orice element pozitiv din structura riscului și este asociat doar cu

pericol, hazard, pierderi, amenințări. Lupton și Tulloch (2002) sunt de părere că riscul înseamnă a

trăi cu frică, anxietate și vulnerabilitate.

Pierderile înregistrate de unele din cele mai mari companii, în special din domeniul financiar

bancar, au confirmat faptul că în structura riscului predomină componenta negativă. Mai jos sunt

prezentate cronologic câteva cazuri de pierderi înregistrate de companii din întreaga lume:

1 There is risk in everything that one does, and no one knows where it will make his landfall when his enterprise is at its beginnings.

One man trying to act effectively fails to forecast something and falls into great and grim ruination, but another man, one who is

acting ffectively a God gives good fortune in everything and escapes from his folly. (Solon, VI century B.C citat de Keown et. al,

2005)

11

Tabelul 1. Companii care au înregistrat pierderi din cauza lipsei politicilor de management al riscului

Anul Compania Pierderea înregistratată Detalii

1980 - 1990 Owens Corning Fiber Glass 1,68 mld USD Tranzacții cu compania Owens Corning,

producător de materiale care conțin azbest.

1983 - 1995 Diawa Bank 1,1 mld USD Pierderi înregistrate ca urmare a faptului că un

angajat se ocupa atât de tranzacționările cu

instrumente financiare, cât și de departamentul de

hedging; a profitat de această poziție pentru a

ascunde pierderile generate de tranzacționări

nereușite.

1984 Texaco Inc. 3 mld USD Pennzoil a dat în judecată Texaco pe motiv că

aceasta intervine în procesul de fuziune cu Getty.

1985-1998 Cendant Corporation 2,85 mld USD Cea mai lungă perioadă în care s-au înregistrat

fraude contabile din istorie; directorii executivi au

conspirat în vederea majorării fictive a rezultatelor

pentru a ”corespunde” așteptărilor investitorilor.

1986 - 1990 Atlantic Richfield Company 1,5 mld USD Atlantic Richfiled Company a vândut sub cost

petrol nerafinat pentru a evita plata taxelor.

1989 - 1993 Showa Shell Sekiyu 1,5 mld USD Compania petrolieră a înregistrat pierderi

semnificative din tranzacții forward cu devize.

1990 – 1991 Tokyo Shinkin Bank 2,3 mld USD O filială a băncii Tokyo Shinkin a „uitat” să

înregistreze certificate de depozit cu o valoare de

piață de 172,5 mld yeni, cât depozitele băncii.

Tokyo Bank a falimentat în 1992.

1991 Bank of Credit and Commerce 17 mld USD Organismul de reglementare a estimat că 75% din

activele băncii fac obiectul fraudelor.

1991 – 1993 Metallgesellschaft 1,8 mld USD Tranzacții futures cu petrol care au generat pierderi

semnificative. Cazul Metallgesellschaft a tras un

semnal de alarmă asupra faptul că entitățile trebuie

să implementeze o strategie de mangement al

riscului care să includă teste de stres / scenarii

multiple.

12

Anul Compania Pierderea înregistratată Detalii

1992 Banca Nazionale del Lavoro 1,8 mld USD Angajații au pledat vinovați la acuzația că au

acordat în mod neutorizat împrumuturi Iraqului.

1992 Phar Mor 1,1 mld USD Fostul președinte al companiei a fraudat

organizația utilizând scheme creative de

supraestimare a profitului.

1994 Dow Corning 2 mld USD Compania a fost nevoită să plătească unui grup de

18 paciente despăgubiri semnificative; acestea au

raportat faptul că implanturile cu gel le-au

îmbolnăvit.

1994 Orange County 1,6 mld USD Utilizarea instrumentelor derivate în mod excesiv;

este unul din cazurile în care au fost implicați cei

mai mulți angajați.

1994 Kashima Oil 1,5 mld USD În urma pierderilor înregistrate din tranzacționarea

contractelor forward a utilizat tehnici de

contabilitate creativă pentru a evita recunoașterea

cheltuielilor (pierderilor).

1994 Prudential Securities Inc,

Prudential Insurance Company,

Prudential – Bache

1,4 mld USD Grupul Prudential a fost afectat de pierderi

importante datorate practicilor de recunoaștere a

veniturilor din vânzări și structurii de management

care provoma profitul mai presus de orice.

1995 Barings 1 mld USD Pierderile catastrofale au devenit o referință pentru

riscul operațional. Pierderea a fost ascunsă de Nick

Leeson într-un cont special controlat doar de el.

Leeson a încălcat conceptele fundamentale ale

practicilor de management al riscului operațional:

lipsa controalelor încrucișate și confirmarea

soldurilor. Leeson a avut posibilitatea de a fi

concomitent atât în front office, cât și back office.

1996 Sumitomo Corporation 2,875 mld USD Sumitomo a înregistrat pierderi semnificative în

urma tranzacțiilor cu cupru. Sumitomo reprezintă

un exemplu clasic privind tranzacțiile necinstite.

13

Anul Compania Pierderea înregistratată Detalii

1996 General Motoros 1,2 mld USD GM a înregistrat pierderi semnificative în urma

grevelor angajaților.

1998 Long Term Capital Management 4 mld USD Pierderea înregistrată de LTCM s-a datorat lipsei

unui model de management al riscului și a

controlului intern defectuos.

1998 - 1993 Drexel Burnham Lambert 1,3 mld USD Managementul companiei a efectuat tranzacții cu

acțiunile deținute de angați care au implicat

cheltuieli cu pensiile angajaților de peste 1 mld

USD.

1999 Saint Francis of Assisi Foundation 1,98 mld USD O fraudă din domeniul asigurărilor în care

M. Frankel a furat din fundație pentru a face donații

unei alte fundații proprii din Insulele Virgine. Sursa: Hoffman, 2002

14

După cum se poate observa, spre deosebire de riscul financiar, riscul operațional poate implica

orice angajat dintr-o entitate. Această afirmație prezintă o provocare imensă, dar în același timp o

oportunitate. Dacă putem controla această oportunitate care implică managementul riscului, nu

numai că suntem în măsură să creăm o pârghie pentru o disciplină eficientă în managementul

riscului, ci se poate genera o creștere exponențială a valorii entității pentru toți utilizatorii săi

(stakeholders).

Unul din motivele pentru care mangementul riscului operațional este dificil de realizat este datorită

faptului că se poate regăsi influența comportamentul uman. Conceptual de risc poate fi asociat cu

orice activitate ale cărei consecințe nu se cunosc. În general, termenul de risc îl regăsim în diverse

domenii, iar un studiu efectuat de Blaxter (1999) a demonstrat acest lucru; domeniile în care a găsit

lucrări cu privire la risc sunt:

a) Sănătate = 41%;

b) Bunăstare socială = 16%;

c) Managementul oraganizației = 10%;

d) Servicii publice = 10%;

e) Piețe financiare = 8%;

f) Opțiuni personale (individuale) = 8%;

g) Teorie (analiza abstractă) = 4%

Althaus (2005) consideră riscul o componentă prezentă în orice domeniu / știință:

Tabelul 2. Riscul în diverse științe

Știință Perspectiva asupra riscului Soluții

Științe inginerești,

matematică Element ce poate fi calculat Calcule

Fizică, bilogie, medicină Realitate obiectivă Principii, calcule

Științe juridice Greșeală Reguli, norme

Istorie, științe umaniste Romane, povestiri Narațiune

Lingvistică Concept Terminologie, înțeles

Artă (literatură, muzică,

poezie, teatru) Emoție, trăire, sentiment Emoție

Religie Destin Revelație

Filosofie Concept controversat, ce trebuie

dezbătut Înțelepciune

Audit Element ce poate fi calculat Calcule

Contabilitate Prudență Ajustări, provizioane Sursa: Adaptarea autorului după Althaus (2005)

15

1.2 Analiza riscului: de la amenințare la oportunitate

Deşi nu există o definiţie unică a riscului în literatura de specialitate, riscul este prezentat în

majoritatea cazurilor în raport cu instabilitatea efectelor aşteptate, respectiv posibilitatea ca

rezultatele obţinute să fie diferite de cele preconizate.

În limba chineză, conceptual de risc include cele două componente de amenințare și oportunitate,

iar caracterele folosite în dactilografierea termenului sunt:

Amenințare Oportunitate

Figura 1. Caractere chineze în definirea riscului

Sursa: www.google.com

Analiza riscurilor dintr-o entitate ar putea fi sintetizată în tabelul de mai jos:

16

Tabelul 3. Analiza riscului

Managementul

riscului la nivel

micro

(departament,

proces, sistem)

Managementul

riscului integrat

Management

prudenţial

Abordare

globală

a riscului

Reglementare

La nivel

internaţional, mai

ales pentru bănci și

asigurări

Agenţiile

de rating

Creşterea valorii

pentru acţionari

Creşterea

importanţei

controlului

intern

Abordare

în literatura

de pecialitate

Cuantificarea

riscului

Agregarea

riscului

Măsurarea

performanţelor,

inclusiv prin

integrarea

riscurilor

Managementul

riscurilor

calitative

Concentrare

Managementul

şi controlul riscului

pentru fiecare

departament/proces

(rezerva minimă

obligatorie)

Calculul

capitalului

economic

Calculul valorii

create pentru

acţionari

Includerea

riscurilor

calitative

în procesul

de management

al riscului

(viziune

strategică)

Tehnici

VaR

(value at risk);

credit rating

models

Economic capital

Risk-adjusted

return on capital;

shareholders

value added

Analiză

de sensivitate;

analiză bazată

pe scenarii Sursa: Analiză proprie

Cum se poate realiza o gestiune eficientă a riscurilor pentru o entitate care prestează servicii de

contabilitate? Pornind de la modelele folosite de institutille financiar-bancare, managementul

riscului se poate realiza prin parcurgerea a trei etape care să corespundă nivelurilor de detaliere a

proceselor de înregistrare a tranzacțiilor și evenimentelor :

M1 – nivel micro (nivel de bază, granular): cunoașterea riscurilor fiecărei tranzacţii;

M2 – nivel macro: cunoaşterea portofoliului de riscuri generat de toate tranzacţiile;

M3 – abordare integrate: realizarea unui model prin care se estimează pierderile probabile în

cazul în care au loc anumite evenimente care confirmă riscurile identificate anterior.

17

Figura 2. Niveluri în gestionarea riscurilor

Sursa: Propunerea autorului

Teoreticienii contabili au recunoscut de mult timp că sistemul informațiilor contabile este o parte

integrantă a sistemului de control al unei entităţi. În ceea ce priveşte riscurile contabile, analiza

acestora trebuie să pornească de la obiectivul situaţiilor financiare ce vizează prezentarea unei

imagini fidele. Obiectivul de imagine fidelă poate fi umbrit de riscurile generate de:

aplicarea defectuoasă a principiilor contabile;

încadrarea eronată a activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii;

realizarea incorectă a diferitelor activităţi specifice departamentului financiar-contabil etc.

Rapiditatea cu care au loc diverse schimbări ale mediului de afaceri are ca efect reducerea timpului

de reacţie a părţilor interesate, dar şi creşterea amplitudinii riscului de afaceri. În contextul creşterii

complexităţii mediului economic internaţional, a afacerilor derulate la nivel global, evaluarea

corectă a riscului de afaceri, precum și aplicarea unei strategii eficiente de gestionare, nu mai

reprezintă doar o opţiune a managerilor, ci o componentă absolut necesară consolidării poziţiei

economico-financiare a entităţilor interesate. Gestionarea sau managementul riscurilor financiar-

contabile se referă la toate procesele definite şi implementate de o entitate, în cadrul

departamentului financiar-contabil, al căror scop principal este diminuarea riscurilor potenţiale sau

existente. Aceste procese vizează: definirea, identificarea, analiza şi evaluarea riscurilor, stabilirea

unor proceduri de gestionare, monitorizare şi revizuire, precum și comunicarea, consultarea,

raportarea lor managementului de top. Gama instrumentelor de gestionare a riscurilor va fi astfel

diferenţiată în funcţie de etapa în care acestea se folosesc. De asemenea, o clasificare a acestor

instrumente de gestionare se poate face în funcţie de stilul de management care poate fi pro-activ,

ceea ce va implica folosirea preponderentă a unor instrumente active de gestionare a riscurilor, sau

M3

M2

M1

18

reactiv, şi atunci ponderea majoră va fi deţinută de instrumente de gestionare pasivă a riscurilor.

Instrumentele de gestiune activă se diferenţiază în acţiunile de evitare a riscului, cele de diminuare

a riscului şi cele de diversificare a riscului. Instrumentele de prevenire a riscului situându-se la

intersecţia modalităţilor de control activ şi pasiv a riscului, iar transferul riscului este parte

componentă a strategiilor de control pasiv a riscului.

Analiza detaliată a particularităţii riscurilor financiare şi contabile a permis concluzionarea faptului

că între cele două categorii de riscuri există atât o relaţie de interdependenţă, cât şi una de

incluziune. Acţiunea riscurilor financiare are efect asupra posibilităţii de atingere a obiectivelor

aferente maximizării profitului şi numerarului, iar contabilitatea are rolul de a reflecta aceste

modificări concomitent cu armonizarea politicilor financiare cu cele contabile şi elaborarea de

strategii de diminuare a consecinţelor manifestării riscurilor. În acest sens, a fost realizată o analiză

amănunţită a activităţilor ce stau la baza gestiunii riscurilor, atât prin detalierea informaţiilor

referitoare la: controlul intern, auditul intern și a altor forme de control financiar, cât și a

interdependenţelor dintre ele, identificându-se o serie de similarităţi și diferenţe între: auditul intern

și inspecţie; auditul intern și controlul intern; auditul intern și auditul extern.

O abordare modernă a riscului care implică recunoașterea atât a amenințărilor, cât și a

oportunităților, nu încurajează eliminarea riscului, ci crearea soluțiilor care să realizeze un echilibru

între asumarea riscului și managementul riscului.

În gestionarea riscului, managementul executiv trebuie:

să înțeleagă cât și cum afectează riscul operațional entitatea (identificarea riscului și

măsurarea riscului);

obțină informații despre riscul operațional (sursele și factorii care îl generează);

să aloce resurse adecvate pentru gestionarea riscului, așa cum se întâmplă și în cazul

riscului financiar, de piață, etc;

să analizeze efectele riscului operațional prin atribuirea de responsabilități;

să ofere recompense pentru îndeplinirea indicatorilor de performanță în măsurarea

riscului;

să eleboreze cele mai bune practici și să informeze toate departamentele cu privire la

posibilitățile de reducere a riscului;

să elaboreze o strategie unitară cu privire la managementul riscului.

19

Tabelul 4. Abordarea modernă a riscului

Piața /sectorul de activitate

Noi competitori

Consolidarea

industriei

Presiuni

asupra prețului

Cererea de

produse / servicii

Mediul sociopolitic

Disponibilitatea

capitalului

Costul materiei

prime

Reglementări

Politici antitrust

Politici de comunicare

Politici de securitate

Codul Muncii

Sistem de pensii

Siguranța produsului

Politici de recrutare

Sistem fiscal

Protejarea mediului

înconjurător

Riscuri

financiare

Guvernanța

corporativă

Hazard sau alte

evenimente externe

Catastrofe / dezastre

naturale

Acte de terorism

Război

Fraude

Produse contrafăcute

Litigii

Reputație

Lichiditate

Condiții

de creditare

(acces

la finanțare)

Calitatea

serviciilor

contabile

Sistemul fiscal

Guvernața

corporativă

Mediul legislativ

Codul Etic

Cultura

organizațională

Mediul

intern

Activitatea de

bază Strategia

Canalele

de distribuție

Departamentul

de vânzări

și marketing

Angajații

Calitatea

produselor /

serviciilor

IT

Strategii și inițiative

Achiziții și fuziuni

Relația cu investitorii

Utilizatorii

de informații

Sursa: Analiza autorului

1.3 Cultura organizațională și atitudinea față de risc

Cultura organizațională reprezintă valorile și comportamentul care contribuie la dezvoltarea unică

a mediului social al unei entități. Cultura organizațională include așteptările pe care le are entitatea,

experineța, filosofia și valorile care o întregesc și se exprimă prin imaginea pe care o oferă terților,

modul cum interacționează cu exteriorul și așteptările viitoare pe care le are; cultura organizațională

Mediul

extern

Mediul

extern

20

se bazează pe atitudinea, credința, obiceiurile, legile scrise și nescrise care s-au dezvoltat în timp și

sunt considerate valabile. Cultura organizațională se gasește în:

- modul în care entitatea își desfășoară activitatea, modul cum își tratează angajații, clienții;

- modul în care libertatea de opinie este permisă în luarea deciziilor, dezvoltarea ideilor și

exprimarea părerilor proprii;

- modul în care puterea și informațiile se comunică cadrul entității (niveluri de ierarhie);

- modul în care angajații contribuie la realizarea obiectivelor colective (angajamentul

salariaților).

Cultura organizațională afectează productivitatea și performanța entității și oferă linii directoare în

modul de tartare a clienților, calitatea produselor / serviciilor, punctualitate, pratici de marketing și

publicitate, metode de producție, crearea de noi produse / servicii și atitudinea de protejare a

mediului extern. Cultura organizațională este unică pentru fiecare entitate și foare dificil de

schimbat. Acțiunile managerilor privind riscul au o influență considerabilă asupra modului de

asumare a riscului la nivelul unei entități. Atitudinea managementului este considerate model și

preluată de angajați; potrivit teoriei sociale, indivizii au capacitatea de a învăța indirect, preluând

exemple din mediul apropiat (Bandura, 1986, 2001).

În analiza riscului, atitudinea managerilor față de risc contribuie la dezvoltarea unei culturi

organizaţionale care inițiază tendința de asumare a diferitelor categorii de riscuri și care poate

contribui la creșterea competitivităţii unei entități; analiza realistă a legăturii dintre risc și cultura

organizațională poate furniza informaţii relevante pentru îmbunătățirea acesteia şi, implicit, pentru

maximizarea performanţelor financiare. Cercetările efectuate de Hofstede (2000), Hofstede și alții

(2013) sunt cele mai cunoscute din sfera culturii organizaționale; analizele efectuate au permis

stabilirea a 5 trăsături ce trebuie avute în vedere în descrirea culturii organizaționale :

Distanța față de putere: ”reflectă gradul în care oamenii din cultura respectivă percep

inegalitatea socială ” (Hofstede și altii, 2013)

Masculinitate vs feminitate : ”importanța faptului de a te fi născut femeie sau bărbat,

preferința pentru competitivitate și promovare în detrimentul cooperării și armoniei

sau invers” (Hofstede și altii, 2013)

Individualism vs colectivism: ”se referă la măsura în care cultura încurajează

independența și libertatea individului față de grupul căruia îi aparține” (Hofstede și

altii, 2013)

21

Asumarea riscului vs evitarea incertitudinii: ”ușurința cu care cultura face față la nou

și își asumă riscuri”(Hofstede și altii, 2013)

Orientarea pe termen lung vs orientarea pe termen scurt: ”este legată de perioada de

timp pentru care oamenii își fac planuri și așteaptă rezultate și măsura în care au

tendința de a sacrifica ziua de astăzi pentru un rezultat viitor”(Hofstede și altii, 2013)

Pentru România, Hofstede a calculat:

a. niveluri foarte ridicate pentru indicii:

↑ Distanță față de putere (90, max 100)

↑ Evitarea incertitudinii (90, max 100)

b. niveluri scăzute pentru indicii:

↓ Individualism (30, max 100)

↓ Indulgență (20, max 100)

c. niveluri moderate pentru indicii:

↔ Masculinitate (42, max 100)

↔ Orientarea pe termen lung (52, max 100)

Figura 3. Indicii culturii organizaționale ai României

Sursa: Proiecția autorului pe baza datelor din cercetarea lui Hofstede

90

30

90

42

52

20

Distanță față

de putere

Individualism Evitarea

incertitudinii

Masculinitate Orientarea pe

termen lungIndulgența

România

22

Cultura organizațională poate fi modelată și studiile din domeniu (Spătaru-Oțelea, 2015)

ierarhizează elementele care pot contribui la conturarea atitudinii față de anumite situații:

- Orientarea spre munca în echipă: membrii unei entități sunt dispuşi să pună obiectivele

echipei mai presus de cele proprii;

- Sinceritatea: membrii unei entități comunică sincer și deschis, asigurând folosirea în

comun a informaţiilor şi reducând la minimum secretele;

- Împuternicirea angajaţilor: entitățile oferă posibilitatea angajaților să fie responsabili

pentru deciziile lor și delegarea responsabilităților este o practică utilizată în mod curent;

- Respectul pentru individ: în cadrul entității se manifestă toleranţă faţă de deosebirile dintre

oameni, din punct de vedere cultural, profesional sau social;

- Orientarea către client: entitatea consideră că activitatea sa trebuie să fie determinată de

condiţiile pieţei şi urmăreste satisfacerea cerințelor clienţilor;

- Spiritul competitiv şi dorinţa de a învinge : membrii entității sunt mobilizaţi de dorinţa de

realizare a obiectivelor, de succes;

- Atitudinea de manager: se acceptă ideile inovative şi de asumarea riscurilor;

- Învăţarea continuă : creșterea performanțelor se poate realiza și prin înnoirea continuă a

aptitudinilor şi atitudinilor;

- Încrederea : membrii unei entități sunt convinşi că fiecare dintre ei contribuie la realizarea

obiectivelor entității.

În urma analizei funcției de regresie liniară de tipul:

Y = a + bX,

unde:

Y – competitivitatea entității

X – cultura organizațională

s-a constatat că la o creştere cu o unitate absolută a culturii organizaţionale a entității,

competitivitatea sa înregistrează o creştere cu 1,837 unităţi (Spătaru-Oțelea, 2014).

Competitivitatea s-a măsurat cu ajutorul indicatorilor: cifra de afaceri; rata profitului;

productivitatea medie a muncii; cota de piaţă; calitatea produselor şi a serviciilor; imaginea /

reputația entității.

23

Pentru realizarea analizei regresie, mai întâi au fost realizate anchete sociologice pe un eșantion de

100 entități din România, care au permis identificarea factorilor favorabili, respectiv nefavorabili

în susținerea performanței:

Tabelul 5. Factori care afecteaza performanța

Factori favorabili

în susținerea performanței

Factori nefavorabili

în susținerea performanței

- predispoziţia angajaților pentru creativitate;

- asumarea din partea angajaților a unui grad

mare de risc;

- schimbarea şi flexibilitatea.

- lipsa de încredere şi deschidere

a managementului;

- orientarea pe termen scurt;

- orientarea spre interior.

Sursa: Prelucrare după Spătaru-Oțelea, 2014

Calculele econometrice au evidențiat corelațiile directe proporționale dintre :

- numărul orelor de formare profesională/ angajat și productivitatea medie a muncii şi cifra

de afaceri;

- gradul de stabilitate a personalului și calitatea produselor şi reputația / imaginea entității;

- nivelul mediu de calificare a personalului și productivitatea medie, imaginea firmei,

calitatea produselor şi cota de piaţă;

- cheltuielile cu responsabilitatea socială și imaginea / reputația entității;

- gradul de risc acceptat și rata profitului, cota de piaţă şi imaginea / reputația entității,

și corelațiile invers proporționale dintre :

- numărul litigiilor de muncă și imaginea reputația entității;

- rata absenteismului și cifra de afaceri, productivitatea medie a muncii şi imaginea

entității;

- cheltuielile cu responsabilitatea socială și rata profitului.

1.4 Integrarea riscului în strategia de dezvoltare

Dezvoltarea unei afaceri presupune adoptarea deciziilor și implementarea lor într-o manieră

consecventă, cu atât mai mult în prezent, când dimanica economiei are un ritm de creștere alert.

Global Economic Forum analizează anual riscurile care afectează lumea și prezintă situații

24

previzionale cum ar afecta acestea evoluția economiei mondiale. Pentru anul 2014, cele mai multe

și semnificative riscuri sunt cele legate de fraudarea bazelor de date (atacuri cibernetice) și crize

economice, în special financiare și fiscale.

Figura 4. Riscurile mondiale

Sursa: Global Economic Forum

În general, strategia unei afaceri se poate confrunta cu următoarele tipuri de riscuri:

a) posibilitatea neîndeplinirii standardelor de calitate a produselor livrate / serviciilor

efectuate;

b) crize financiare globale;

c) incapacitatea de a pătrunde pe piețe emergente;

d) schimbări în evoluția unor sectoare de activitate;

e) efectuarea de tranzactii strategice fără succes (fuziuni / achiziții de întreprinderi);

f) politici de responsabilitate socială inadecvate;

g) schimbări semnificative în comportamentul consumatorilor, etc.

La nivel unei strategii de dezvoltare, principalele acțiuni necesare managementului eficient al

riscului operațional sunt:

25

(a) crearea unei “culturi interne a riscului operaţional”;

(b) identificarea din timp a evenimentelor care ar putea fi clasificate ca fiind purtătoare de

risc operațional;

(c) îmbunătățirea controlului intern al entității;

(d) stabilirea, printr-o procedură internă, a nivelului riscului rezonabil;

(e) estimarea și previzionarea riscurilor operaţionale aferente noilor servicii / produse.

Studiile de specialitate din domeniul analizei microeconomice a costurilor evidențiază

comportamentul costului unitar pentru fiecare tip de producție, astfel încât să se poată elabora și

fundamenta decizii economice de producție în concordanță cu activitatea și specificul fiecărei

entități.

Figura 5. Comportamentul costurilor unitare

Sursa: Drury, 2003

1.5 Risc și inovare

Abilitatea entităților de a inova reprezintă factorul primar în atingerea și menținerea avantajului

competitiv (Teece et al., 1997; Baer, 2012); este foarte bine cunoscut faptul că ”producerea” de

idei creative este prima și cea mai critică etapă pentru inovare și, prin urmare, comportamentul

Co

stul

un

itar

Cantitatea produsă într-o perioadă Avantajul de cost pentru o

firmă specializată pe

producţia pe comenzi în loturi mici

Curba costului unitar pentru o

firmă specializată pe

producţia pe comenzi în loturi

mici

Curba costului unitar pentru o firmă

cu producţie de masă (volum mare )

care urmează strategia costului mic

Avantajul de cost al unui

producător pe scară mare

Avantajul de

cost al unui producător pe

scară redusă

26

creativ trebuie încurajat la nivelul tuturor departamentelor unei companii, datorită influenței lui

pozitive asupra inovării (Amabile et al., 2005). Literatura de specialitate a demonstrat că inovarea

presupune asumarea riscurilor (March și Shapira, 1987; Colquitt et al., 2007; Zahra, 2005; Latham

și Braun, 2009).

Dintr-o perspectivă managerială, legatura dintre asumarea riscului și performanță a fost analizată

prin diverse abordări, printre care și orientare antreprenorială și leadership (Covin și Slevin, 1986;

Wu, et al. 2005; Ling et al., 2008). Atitudinea managerilor față de risc este foarte variată; s-a

constatat că preferința mangerilor privind asumarea riscurilor este pozitiv asociată cu obținerea de

rezultate ridicate în inovare ( Ling et al, 2008). A gândi diferit implică incertitudine, decizii și

acțiuni curajoase, dar sunt elemente – cheie în obținerea de rezultate în inovare.

Inovația poate fi definite ca o implementare cu success a unei idei noi; în timp ce creativitatea se

referă la geneza unei idei noi, inovația include nu numai noutate, ci și utilitate. Inovația presupune

modalități noi pentru a rezolva probleme și obținerea unui succes comercial; inovația poate fi un

produs sau un process (OECD, 2005).

Factorii determinanți ai inovației includ:

factori exogeni: mediul extern al unei entități;

factori interni: cultura organizațională, structura organizației, strategia organizației.

Managerii recunosc faptul că în calitatea lor de factori de decizie strategici sunt in măsură să

identifice oportunitățile și să încurajeze inovarea, chiar dacă se confruntă cu incertitudini; inovația

are nevoie de resurse, timp, efort și o mai mare atenție din partea managementului, desi

rentabilitatea acestor investiții nu este cunoscută. Incertitudinea și gradul ridicat de eșec asociat

acestor tipuri de investiții conduc de multe ori la sub-finanțarea inovației (Finkelstein, 1992;

Garcia-Granero, 2015; Wu, 2008). Totuși, rentabilitățile posibile ridicate determină managerii să

opteze pentru soluții riscante și să se concentreze pe potențialele beneficii ale inovaței, decât pe

potențialele pierderi (Ling et al., 2008). Atitudinea managerilor față de risc face diferența în

abilitatea unei entități de a inova. Cercetările din domeniul antreprenorial și management au

dezvoltat conceptul de orientare antreprenorială (entrepreneurial orientation) ca o măsură în care

managerii sunt înclinați să-și asume riscuri legate de afacerea lor pentru a favoriza schimbarea și

inovarea pentru a obține avantaje competitive și a concura agresiv cu procesele și metodele altor

entitități (Covin și Slevin, 1986; Madsen, 2007; Wiklund și Shepherd, 2005; Zahra și Covin, 1995;

Atuahene-Gima și Ko, 2001).

27

Cercetările bazate pe interviuri au confirmat următoarele ipoteze (Garcia-Granero, 2015):

a. atitudinea față de risc a managerilor este corelată pozitiv cu climatul de asumare a

riscului.

b. există o corelație pozitivă între climatul de asumare a riscului și inovare și performanță.

c. relația dintre atitudinea față de risc și inovare este mediată de climatul de asumare a

riscului.

1.6 Evenimente de tip Black Swan

În ultimii ani, literatura de specialitate din domeniul finanțelor s-a concentrat pe analiza

evenimentelor de tip Black Swan în relație cu managementul riscului și procesul de luare a

deciziilor în mediul incert. Un element important este abilitatea instrumentelor de măsurare a a

riscului și teoria probabilităților de a surprinde cât mai bine conținutul unui eveniment de tip Black

Swan.

Metafora Black Swan ilustrează idea de eveniment foarte puțin probabil și cu consecințe greu de

estimat. Conceptul de Black Swan a fost introdus de poetul latin Juvenal (sec. I, II e.n.), care a scris

” un om bun este ca o pasăre rară și extraordinară pe pământ, ca o lebădă neagră”2, dar cu înțeles

ironic (Hammond, 2009); expresia folosită de Juvenal a devenit foarte cunoscută în sec. al XVI-lea

în Marea Britanie, reprezentând un lucru imposibil de realizat; până în acel moment, în lume nu se

văzuse decât lebede albe. Aristotel a utilizat termenul de lebădă albă ca un exemplu de relații

necesare și lebădă neagră ca improbabilă; acest exemplu poate fi folosit pentru a demonstra fie

raționamentul deductiv, cât și cel inductiv. Cu toate acestea, nici formă de raționament nu este

infailibilă, deoarece în termenii raționamentului inductiv avem nevoie de un argument pentru a

sprijini o concluzie, dar nu o asigură, și, în mod similar, în raționamentul deductiv (un argument

este dependent de adevărul intrinsec al ideii sale). O premiză falsă va conduce la un rezultat fals;

limita că ”toate lebedele sunt albe” a fost bazată mai mult pe limita experienței (toată lumea văzuse,

zise sau citise numai despre lebede albe). În acest context, al lipsei de cunoaștere, Hume3 (sec.

XVIII) contrazice raționamentul inductiv pentru că se bazează pe limitele cunoașterii științifice.

2 ”Rara avis in terris nigroque simillima cygno” (”A good person is as rare as a black swan”) 3 Istoric, filozof, economist, diplomat și eseist, cunoscut astăzi, mai ales, pentru lucrările sale empirice radicale, adept

al scepticismului și naturalismului

28

Taleb (2007), în lucrarea sa ”Black Swan” a scris că până la descoperirea Australiei, toată lumea a

fost convinsă că nu există decât lebede albe, dar în 1697, o expediție olandeză în vestul Australiei

a descoperit lebede negre, iar conceptul de Black Swan s-a dezvoltat ca fiind un lucru extrem de

rar (o raritate), dar care, mai târziu, poate fi infirmat: o eroare logică, adică dacă nu se știe despre

un lucru ceva, înseamnă că nu există.

Taleb (2007) definește un eveniment de tip Black Swan ca având următoarele caracteristici :

a. se află în afacra domeniului de așteptări obișnuite, pentru că nimic din trecut nu indică,

în mod convingător, posibilitatea de a se intâmpla ;

b. produce un impact extrem de important, semnificativ ;

c. în ciuda faptului că nu s-a mai întâmplat, natura umană poate inventa o explicație pentru

apariția sa, făcându-l inteligibil și predictibil.

Din punct de vedere filosofic, principala problemă legată de evenimentele rare este dată de faptul

că nu au existat în trecut și solicită aplicarea teoriei extrapolării, care, se asemenea, depinde de

teoria probabilităților (în acest caz, fiind extrem de mică).

Dar care este legătura dintre evenimentele de tip Black Swan și risc în termeni de analiză științifică?

În ce măsură ideile lui Taleb, în particular, distincția dintre Mediu și Extrem4 care oferi o explicație

științifică cu privire la existența riscului.

Unele cercetări (Aven, 2013) au studiat următoarele aspecte legate de evenimentele Black Swan:

a. distincția dintre incertitudine aleatorie și incertitudine epistemică: un eveniment de tip

Black Swan nu poate fi definit în mod semnificativ într-un context cu aceste

incertitudini?

b. Abilitatea de a identifica evenimentele de tip Black Swan;

c. Dificultatea de a elabora un model predictiv relevant și credibil pentru evenimentele de

tip Black Swan;

d. Situațiile caracterizate ca având consecințe important și probabilități nesemnificative

crează mediul pentru apariția evenimentelor Black Swan?

e. Situațiile caracterizate de incertitudini științific pot conduce la evenimente de tip Black

Swan?

4 Mediocristan și Extremistran

29

Capitolul 2

Instrumente de management al riscului în afaceri

2.1 Standarde Internationale privind riscul

Organizația Internațională de Standardizare (ISO)5 este o federație mondială de organisme care se

ocupă de stabilirea normelor de standardizare din toate domeniile, cu excepția electricității și

electronicii.

Organizația reprezintă peste 150 de țări, iar limbile oficiale sunt limba engleză și limba franceză.

Figura 6. Țările fac parte din Organizația Internațională de Standardizare

Sursa: Website-ul Organizației Internaționale de Standardizare

Legendă:

Țări membre ale ISO

Țări corespondente ISO

Țări observatoare

Țări cu ISO 3166-1, dar care nu sunt membre ISO

5 ISO este sigla pentru „International Organization for Standardization”. Deși acest cuvânt este un acronim, el derivă

și de la termenul grecesc „ισιος”, care înseamnă egal, isotonic, izomorf, izobare, izotop. Dacă ar fi fost doar un

simplu acronim atunci ar fi fost: OIS în lb. română, IOS în lb. engleză, OIN în lb. franceză, fondatorii însă au ales

ISO ca abreviere universal.

30

Standardizarea reprezintă o activitate organizată, de limitare la un minimum rațional necesar a

varietății produselor și mărcilor de materiale necesare fabricării acestora, prin elaborarea de noi

standarde și revizuirea lor. Rolul standardelor este să asigure, în mod unitar și general, ridicarea

calității produselor la nivelul celor mai bune realizări pe plan național și mondial.

Standardele sunt documente coerente și consecvente, elaborate de comisii coordonate de un

organism specializat, supuse permanent proceselor de revizuire și îmbunătățire, ținând cont de

progresul economic, social, tehnologic, etc; de obicei, la elaborarea lor participă producători,

utilizatori, consumatori, autorități.

Chiar dacă are un caracter voluntar, se recomandă implementarea standardelor pentru a contribui

la creșterea calității produselor, proceselor.

Pentru gestionarea riscului, ISO a elaborat standardul ISO 31000 – Managementul riscului.

Principii și linii directoare6.

Principiile de management al riscului desprinse din standardul ISO 31000 sunt :

a. Managementul riscului crează și protejează valoarea ;

b. Managamentul riscului este parte integrantă în toate procesele unei entități / organizații ;

c. Managementul riscului face parte în procesul de luare a deciziilor ;

d. Managementul riscului abordează incertitudinea în mod explicit ;

e. Managementul riscului este sistematic, structurat și oportun ;

f. Managementul riscului se bazează pe cele mai bune informații disponibile ;

g. Managementul riscului ste personalizat la nivelul fiecărei entități / organizații ;

h. Managementul riscului ia în considerare factori umnai, și culturali ;

i. Managementul riscului este un proces participativ și transparent ;

j. Managementul riscului este dinamic, iterativ și răspunde la schimbare ;

k. Managementul riscului conduce la îmbunătățirea continuă și dezvoltarea entității /

organizației.

Succesul în implementarea managementului riscului depinde de implicarea tuturor structurilor unei

entități.

6 În România, ISO 31000 a fost aprobat de Asociația de Standardizare din România (ASRO) la data de 15 iulie 2010

31

2.2 Etapele procesului de management al riscului

Activitățile specifice procesului de management al riscului trebuie realizate corent și consecvent

pentru a obține rezultate relevante. Contextul în care are loc implementarea procesului de

management al riscului se referă la mediul intern și extern în care își desfășoară activitatea o

entitate.

Contextul extern se referă, fără a se limita, la mediul economic, social, cultural, politic, legal, de

reglementare, financiar, concurențial, internațional, național, local, iar contexul intern se referă la

cultura organizațională dezvoltată la nivelul unei entități.

Tipurile de riscuri ce pot fi identificate și supuse procesului de management pentru a le diminua

sunt reprezentate mai jos:

RISC

MANAGEMENTUL RISCULUI ȘI CONTROLUL INTERN

Atitudinea față de risc Politici

de management

al riscului

Proprietarii de politici

Indicatori de risc

RISCURI

STRATEGICE

RISCURI

FINANCIARE

RISCURI

OPERAȚIONALE REGLEMENTĂRI

RAPORTAREA

RISCULUI

Achiziții

de întreprinderi,

fuziuni sau

divizări

Comunicare

de marketing,

brand

Sustenabilitate

Mediul extern

Accesul

la capital

Politica

financiară

și de dividend

Piața

Managementul

de produs

și politica

de prețuri

Lichiditatea

Integritatea

Managementul

resurselor umane

Managementul

operațional

Relația cu furnizorii

și clienții

Politica de distribuție

Concentrarea

pe client

Comunicarea internă

și externă

Mandatele

Legi

Conformitatea

cu calitatea

Politica fiscală

Raportarea

financiară

Audit

Figura 7. Tipuri de riscuri

Sursa: Proiecția autorului

32

2.3 Instrumente de măsurare și evaluare a riscului

Instrumentele de măsurare a riscului s-au dezvoltat în timp, devenind din ce în ce mai sofisticate,

pentru a putea face față mediului complex în care activează o entitate; astfel se pot identifica mai

multe abordări în activitățile de definire a riscului operațional și a intrumentelor de măsurare și

evaluare, astfel:

A. Abordarea business a riscului operational in cadrul entitatilor de prestari servicii. Industria

serviciilor financiare se confrunta cu elaborarea unei definitii a riscului operational, si in ciuda a

mai multor ani de incercari, acest risc a ramas cu cea mai putin dezvoltata definitie. Dupa mai multe

dezbateri, s-a acceptat ca definitia riscului operational sa fie reprezentata de pierderile provenite

din esecuri ale sistemelor informatice, proceselor sau resursei umane ai altor evenimente care nu

pot fi controlate de entitate. Unele organisme profesionale din domeniul riscului, definesc riscul

operational ca fiind alt risc decat cel de credit (credit risk) sau riscul de piata (market risk). Ca o

completare ca faptului ca nu exista o definitie clara a riscului operational, fiecare industrie si-a

definit riscul operational pe baza experientei sale si a mediului / contextului in care activeaza.

În ciuda acestor inconveniente, riscul operational poate fi descris astfel:

(a) risc financiar care nu este generat de riscul de piata (miscari neasteptate in pretul

activelor) sau risc de credit (falimente ale partenerilor / imposibilitatea partenerilor de

afaceri de a-si indeplini obligatiile financiare). Un exemplu ar putea fi cresterea costului

finantarii asociat cu incapacitatea unei entitati de a tranzactiona rapid pentru a acoperi

o expunere la expunerea ratei de schimb valutare;

(b) orice risc aparut dintr-o eroare / cadere a operatiunilor normale (erori ale sistemelor

informatice sau greseli de procesare / operare);

(c) orice risc generat de surse interne (fraude interne), mai putin impactul generat de

reglementari legislative sau dezastre naturale;

(d) pierderi directe sau indirecte rezultate din utilizarea ineficienta sau insuficeinta a

sistemelor, a resurselor umane sau alte evenimente externe (dezastre naturale sau

evenimente politice), mai putin riscul de business.

În urma unor studii efectuate de organismele de reglementare si analiza a riscurilor (GARP - Global

Association of Risk Professionals) s-au identificat cateva surse de risc care ar putea genera pierderi:

fraude, erori directe sau indirecte rezultate din actiuni ale resurselor umane, greșeli de management

(mismanagement), lipsa unor standarde sau politici de risc.

33

Basel Commitee on Bank Supervision (BIS) considera ca riscul operational este determinat de

probleme existente in cadrul guvernantei corporative si / sau a controlului intern. BIS afirma ca

riscul operational este riscul de a inregistra pierderi datorita proceselor inadecvate, resurselor

umane sau alte sisteme care nu pot proteja o entitate de evenimente externe. Criticile aduse acestei

definitii se refera la faptul ca BIS se concentreza pe pierderi directe si / indirect si nu ia in

considerare riscul strategic sau reputational. Acest aspect se considera a fi o mare omisiune din

definitia promovata de BIS. BIS defineste riscul operational prin intermediul functiilor sau

proceselor, resurselor umane, sistemelor, infrastructura unei entitati sau evenimente externe; BIS

include si riscul legal (legal risk) si nu aminteste de riscul reputational sau strategic, probabil, din

cauza faptului ca este dificil de cuantificat. Se poate formula ca BIS considera ca riscul reputational

nu reprezinta risc operational.

În evolutia riscului operational s-au identificat cinci etape:

(1) Abordarea tradiționala – metoda de baza care include, de obicei, control intern si audit

intern, fara nicio standardizare a riscului operational;

(2) Responsabilizarea – senior managementul trebuie sa aibe o abordare activa in

formularea politicilor de risc operational, politici bazate pe strategia afacerii;

(3) Supervizarea si monitorizarea – obiectivele riscului operational trebuie identificate si

indicatori de progres in monitorizarea lor trebuie stabiliti;

(4) Cuantificarea – in aceasta etapa, modelele analitice de evaluare a impactului financiar

generat de riscul operational trebuie integrate in strategia de risk management a entitatii.

Modele predictive de evaluare a riscului trebuie analizate impreuna cu managerii si

managerii de risc pentru revizuirea rezultatelor;

(5) Integrarea – managementul riscului operational trebuie conectat cu strategia entitatii

pentru a se determina impactul asupra acesteia.

Elementele de baza ale unui menagementului riscului operational pot fi:

(a) obiectivele / strategia managementului riscului operational, care trebuie stabilite pentru

intreaga entitate / business / produse / servicii; riscul si toleranta fata de risc trebuie

cuantificate;

(b) politicile riscului operational: fiecare entitate isi stabileste propria definitie a riscului

operational si importanta acestuia in dezvoltarea companiei; procesele necesare

managementului rscului si metodele de control trebuie identificate;

34

(c) evaluarea, masurarea si raportarea riscului operational prin utilizarea de informatii

financiare si non-financiare si identificarea si alocarea resurselor necesare acestui

proces;

(d) reducerea riscurilor – care sunt masurile ce trebuie luate pentru e minimiza expunerea

la risc, frecventa si gravitatea evenimentelor care pot reduce, elimina sau transfera riscul

operational;

(e) procesul operatiunilor zilnice: operatiile zilnice ale oricarei entitati pot contine elemente

de risc operational: tehnologice, reporting;

(f) stabilirea unei echilibru intre cultura privind abordarea riscului si politicile de risc prin

intermediul valorilor entitatii, incepand cu top managementul. (Tone of the top concept).

Abordările în masurarea riscului operational contin diverse avantaje si dezavantaje. O scurta

analiza acestora este realizata mai jos:

(I) Abordarea practica a managementului riscului operational (Practitioner measurement

approaches): aceasta abordare are avantajul accesului la date, transparenta privind

liniile de business, dar include dificultaea in obtinerea de date consistente si din

perspectiva externa entitatii; in general, practicienii nu sunt specializati in efectuarea

de estimari (forecasting);

(II) Abordarea economica (Economic pricing models): in acest caz, modelele de evaluare

a riscului operational sunt bazate pe date financiare (CAPM model); chiar daca aceste

modele au avantajul obtinerii cu usurinta a datelor si transparente, acestea nu includ

date din afara entitatii si nu dispun de variante de previziune;

(III) Modele bazate pe scenarii (Loss scenario models): aceste modele evalueaza pierderile

probabile prin maparea scenariilor intr-o matrice care include probabilitati ale

frecventeloe de aparitie a pierderilor. Avantajul acestor modele este ca managementul

entitatii intelege cu usurinta conceptele de risc operational si se poate implica in

identificarea si imbunatatirea unor aspecte de evaluarea a riscurilor strategice ale

entitatii. Dezavantajul acestor modele se refera la faptul ca sunt influentate de

perceptia persoanelor care elaboreaza scenariile, care nu pot fi reprezentative pentru

expunerea la risc a entitatii din perspectiva operationala;

35

(IV) Modele cantitative / statistice (Statistical / quantitative models): aceste modele sunt

folosite de catre banci utilizand baze de date complexe; modelulu Monte Carlo permite

obtinerea unei palete de pierderi potentiale. Avantajul acestor modele este ca ofera si

previziuni (looking forward approach) pentru ca folosesc date din trecut pentru a

estima pierderi viioare, iar dezavantajele se refera la faptul ca necesita o baza de date

complexa si se bazeaza pe informatii cantitative (elementele calitative sunt excluse).

Indicatorii de estimare a riscului operational propusi de Basel II sunt:

(a) Indicatorul de baza (Basic Indicator Approach – BIA) presupune un calcul simplu pe

baza datelor disponibile si nu face vreo diferentiere intre tipurile de banci sau liniile de

bunsiness.

(b) Indicele standard (Standard Approach – SA) este o extensie a indicatorului de baza

pentru a reflecta variatia riscurilor specifice fiecarei linii de business; in general, pentru

fiecare entitate se identifica un numar de 8 linii de business (standard). SA = EI or GI x

Beta, unde EI reprezinta indicatorul de expunere, GI (Gross income), veniturile, beta –

factor de multiplicare stabilit de Basel Committee. Acest indicator se estimeza pentru 3

ani, apoi se calculeaza media.

(c) Indicele altenativ (Alternative standardized approach – ASA) se aplica doar in anumite

conditii stabilite de organismele de reglementare nationale si se bazeaza pe un portofoliu

de active decat pe venituri. In masurarea riscului operational s-au dezvoltat si metode

avansate care includ si informatii calitative, nu doar cantitative: internal measurement

approach (IMA), loss distribution approach (LDA) sau scoredcard approach (SA).

Indiferent de metode de evaluare adoptata, trebuie sa se asigure ca într-o entitate există:

(a) un control intern independent al riscurilor;

(b) utlizarea rapoartelor privind riscul;

(c) alocarea clara a responsabilitatilor privind riscul operational;

(d) top managementul este implicat in integrarea riscului operational in strategia entitatii;

(e) exista suficiente resurse pentru gestionarea riscului, in general, si a riscului operational,

în particular.

36

În masurarea riscului operational sunt identificate doua abordari: de la varf la baza si de la baza la

vârf.

În abordarea de la varf la baza se pot aplica urmatoarele modele de evaluare a riscului: regresia

multifactoriala bazata pe rentabilitati / venituri / costuri / analiza scenariilor; in cazul abordarii de

la baza la varf se folosesc modele bazate pe procese, modele actuariale sau scorecard. În

managementul riscului, un rol important il are politica de gestionare a riscului. Din punctul de

vedere al unei organizaţii riscul reprezintă probabilitatea ca apariţia unui eveniment nefavorabil să

afecteze capacitatea acesteia de a-și atinge obiectivele, de a-și realiza sarcinile și de a nu înșela

așteptările acţionarilor/asociaţilor și ale clienţilor. Apariţia unor evenimente nefavorabile este

inerentă și prin urmare riscul nu poate fi eliminat. De aceea este important ca întreg personalul unei

organizaţii să se implice în eliminarea sau minimizarea consecinţelor acestor evenimente. In cadrul

entitatilor de prestari de servicii de contabilitate, am analizat riscurile operationale legate de

inregistrarea in contabilitate a tranzactiilor si a evenimentelor. Implicarea personalului trebuie

condusă prin politici adecvate.O politică de risc rezidă în stabilirea amplorii şi tipurilor de riscuri

pe care este dispusă să le accepte o organizaţie în legătură cu realizarea obiectivelor sale. Aceste

politici variază de la un domeniu de activitate la altul şi de la o organizaţie la alta, în funcţie de

natura activităţii desfășurate și de obiectivele pe care și le-a stabilit. Scopul unei politici de risc este

integrarea managementului de risc în cadrul managementului unei organizaţii. Politica de

management al riscului stă la baza strategiei cu care vor fi îndeplinite obiectivele managementului

de risc.

Câteva dintre principiile pe care se bazează sunt:

- Managementul de risc este esenţial pentru protejarea entităţii;

- Managementul riscului trebuie să răspundă obiectivelor și priorităţilor organizaţiei;

- Analiza și evaluarea riscului trebuie să fie realizate pe baza unor metode înţelese și

aprobate de management.

- Managementul organizaţiei trebuie să pună la dispoziţie reursele materiale necesare

identificării și prevenirii eficiente a riscurilor;

- Organizaţia trebuie să se concentreze pe prevenirea riscurilor și nu pe tratarea

consecinţelor apariţiei unui eveniment nefavorabil;

- Luarea deciziilor trebuie să se bazeze pe analiza riscului;

- Toţi angajaţii trebuie să contribuie la managementul eficient al riscurilor.

37

Managementul riscului nu reprezintă o activitate izolată de restul activităţilor de management.

Aprecierea și tratarea riscului trebuie realizată pentru toate domeniile de activitate ale organizaţiei

(asigurarea calităţii producţiei, economic, financiar, prelucrarea informaţiei, dezvoltare de proiecte,

protecţia mediului, resurse umane). Managementul riscului este esenţial pentru sprijinirea

managementului în luarea deciziilor și pentru managementul continuităţii afacerii.

Metodele moderne de identificare a riscului au fost inspirate şi s-au dezvoltat din tehnici deja testate

şi aplicate de managementul riscului. Orice companie se dezvoltă pe baza unei game largi de

procese. Prin reprezentarea acestor procese sub formă de diagramă – cartografierea lor – managerul

de risc încearcă o îmbunătăţire a activităţii companiei. Această metodă îşi are originile în

managementul calităţii şi în perioada reorganizării (reproiectării) proceselor din anii ’80 şi ’90 din

Statele Unite ale Americii şi din Europa. Sloganul curentului era „dacă nu s-a distrus, repară!”

adică, chiar dacă o afacere (companie) operează eficient şi efectiv, ea poate totuşi să beneficieze

de pe urma unei analize detaliate a proceselor în vederea îmbunătăţirii acestora (Dickson, 2003).

In managementul riscurilor este necesară o abordare unică, centralizată, sistemică. După cum se

ştie în derularea afacerilor se întâmpină presiuni intense în menţinerea avantajelor concurenţiale.

Companiile se află sub presiunea identificării tuturor riscurilor cu care se confruntă: de la riscuri

sociale, etice şi de mediu, la cele financiare şi operaţionale, precum şi la modul în care le

administrează la un nivel acceptabil. În acelasi timp, utilizarea procedurilor şi politicilor de

management al riscului integrat la nivel de intreprindere (ERM – Enterprise Risk Management) s-

a extins, iar organizaţiile recunosc astfel avantajele utilizării şi implementării managementului

riscurilor.

B. Abordarea empirică a riscului. In ceea ce priveste abordarea empirica a riscului, literatura de

specialitate se bazează pe modelele matematice de evaluare a portofoliilor de active dezvoltate de

Markowitz, Merton, Scholes, care sunt referinte in dezvoltarea instrumentelor de evaluare a

riscului. Internationalizarea pietelor financiare constituie mediul propice pentru crearea de noi

instrumente de masurare si evaluare a riscului; value-at-risk (VaR) sau CreditMetrix sunt exemple

concludente. Nu numai portofoliile mixte (internationale) influenteaza riscul (Olibe, Michello and

Thorne (2008)), ci si mediul economic (Chira și Marciniak, 2014). Instrumente alternative de

masurare si evaluare a riscului derivate din value-at-risk sunt dezvoltate de Alexander et al. (2006)

38

sau Huang et al. (2009). De asemenea, literatura de specialitate mentioneaza ca pentru companiile

nelistate, este mai dificil de aplicat aceste modele (Altman et al., 2007).

Pentru măsurea, evaluarea și implementarea unui management eficient al riscului au fost elaborate

instrumente calitative și cantitative. Alegerea instrumentului optim revine managementului care

trebuie să se bazeze pe specificul activității afacerii, mediul economic, raționament profesional și

date istorice relevante.

2.3.1 Instrumente calitative de măsurare și evaluare a riscului

Literatura de specialitate a dezvoltat diverse instrumente pentru măsurarea, analiza, controlul și

gestiunea eficientă a riscurilor.

Brainstorming

Structured or semi-structured interviews

Delphi technique

Check-lists

Preliminary hazard analysis (PHA)

Hazard and operability (HAZOP)

Hazard analysis and critical control points (HACCP)

Toxicity assessment

Structured “What-if” Technique (SWIFT)

Scenario analysis

Business impact analysis (BIA)

Root cause analysis (RCA)

Failure modes and effects analysis (FMEA) and failure modes and effects and criticality

analysis (FMECA)

Fault tree analysis (FTA)

Event tree analysis (ETA)

Cause-consequence analysis

Cause-and-effect analysis

39

Layers of protection analysis (LOPA)

Decision tree analysis

Human reliability assessment (HRA)

Bow tie analysis

Reliability centred maintenance

Sneak analysis (SA)and sneak circuit analysis (SCI)

Markov analysis

Monte Carlo simulation

Bayesian statistics and Bayes Nets

FN curves

Risk indices

Consequence/probability matrix

Cost/benefit analysis (CBA)

Multi-criteria decision analysis (MCDA)

2.3.2 Instrumente cantitative de măsurare și evaluare a riscului

În categoria instrumentelor cantitative de măsurare a riscului se pot include:

a. Cel mai cunoscut model de măsurare a riscului în doemniul financiar este modelul

Markowitz (1952) de analiză a variației medii (mean variance); atunci când un portofoliu este

format din două active cu rate de rentabilitate rx și ry și ponderea lor în structura portofoliului este

wx, respectiv wy, rentabilitatea portofoliului este: R = wx * rx + wy * ry și dispersia portofoliului

σ2 =w2 xσ2 x +w2 yσ2 y +2w1w2σx,y.

Valoarea la risc a portofoliului poate fi calculată astfel:

VaR p t+1/t = µt+1/t,portf + F−1 p(p)σt + 1/t,portf

b. Valoarea la risc, cunoscută în literatura de specialitate din finanțele corporative ca

Value at risk (VaR) a devenit instrumentul-standard de măsurare și evaluare a riscului. Valoarea la

risc este definită ca fiind cuartila distribuției ratelor de rentabilitate a unui activ financiar sau

portofoliu; acest indicator previzioneaza cel mai nefavorabil scenariu (worst case) la un anumit

40

nivel de încredere într-o anumită perioadă de timp; finanțiștii preferă să ia în considerare cuartla

negativă, astfel încât cu cât Valoarea la risc este mai ridicată, cu atât riscul este mai ridicat.

c. Modelul GARCH (G – generalizat; AR – autoregresiv; C – conditional; H –

heteroschedasticitate).

Acest model reprezintă o variantă generalizată a modelului propus Robert Engle în 1982.

Modelul cuprinde două ecuații: o ecuatie pentru medie (mean) și o ecuație pentru dispersie, după

cum urmează:

2

1

2

1

2

ttt

ttt xy

unde:

yt – variabila dependentă în perioada curentă analizată;

xt – variabila independenta perioada curentă analizată;

- coeficient: arata influența variabilei independente asupra variabilei dependente;

t – componenta reziduală;

2

t - dispersia variabilei dependente in perioada curentă.

- constanta ecuatiei dispersiei;

- coeficientul “ARCH”;

t-1 – componenta reziduală;

2

1t - dispersia variabilei dependente in perioada precedenta;

- coeficientul “GARCH”.

Având în vedere faptul că modelul GARCH analizează portofolii simetrice (serii de date simetrice)

și acest lucru este puțin probabil în realitate, modelul a fost îmbunătățit de Nelson (1991),

propunând modelul GARCH exponențial (folosirea logaritmului transformă modelul ca fiind

nonliniar, iar coeficienții reziduali în raport cu dispersia devin standardizați):

1

1

1

12

1

2 loglog

t

t

t

t

tt

41

2.4 Dezvoltarea strategiilor de management al riscului

Riscul operational crează o nouă oportunitate pentru orice entitate: elaboarea unor strategii,

instrumente și tehnici care nu doar să transforme, ci să complete eventualele lacune dintre

managementul strategic al entității și activitățile curente pentru a realiza cel mai important obiectiv:

creșterea valorii companiei pentru acționari / investitori / alte părți interesate (stakeholders). În

present, strategia de business și crearea de valoare pentru acționari trebuie să fuzioneze într-o

disciplină nouă – managementul riscului operational (Hoffman, 2002).

Strategiile de afaceri care încorporează și elemente de management al riscului analizează

atât factorii organizaționali cât și cei legați de stilul de abordare a riscului.

Factori organizaționali Factori care țin de atitudine

sunt esențiali, dar e puțin probabil să ofere

un avantaj competitiv pe termen lung

dacă sunt implementați contribuie

la obținerea de avantaje competitive

sustenabile

# integrarea riscului în cultura

organizațională;

# crearea și utilizarea unei rețele privind

cunoașterea și înțelegerea riscului;

# alinierea măsurilor de evaluare a riscului,

de gestiune a riscului și de comunicare

a riscului;

# conștientizarea bazelor cognitive privind

riscul;

# evaluarea vulnerabilităților;

# eliminarea atitudinii de negare a existenței

riscului ;

# crearea de parteneriate pentru

managementul riscului.

# crearea unui sistem de măsuri pentru a putea

acționa în timp util.

Figura 8. Factori-cheie în managementul riscului

Sursa: Proiecția autorului

2.5 Indicatori de performanță în managementul riscului

Organismele de reglementare au început să solicite entităților din ce în ce mai mult detalii și

informații cu caracter non-financiar pentru a le permite investitorilor să înțeleagă afacerile și pentru

a-i ajuta în luarea celor mai bune decizii de investire. Marile falimente din perioada contemporană

a indus un comportament mai prudent din partea investitorilor, iar departamentele de raportare au

42

inclus în documentele publicate și aspecte legate de riscurile cu care se confruntă, dar și măsuri de

precauție implementate.

Situaţiile financiare constituie suportul informaţional necesar efectuării analizei financiare

orientată spre formularea unui diagnostic financiar. Diferitele categorii de utilizatori ai informației

contabile folosesc informaţiile din situațiile / rapoartele financiare, precum şi alte informaţii oferite

de evidenţa contabilă, statistică şi operativă a unei entități, pentru a diagnostica activitatea acesteia,

iar pe această bază să-şi poată fundamenta deciziile economice şi financiare. Pe baza informaţiilor

conţinute în situaţiile financiare se iau decizii economice cu privire la, cel puțin:

cumpărarea, păstrarea ori vânzarea unei părţi din capital;

estimarea capacităţii întreprinderii de a-şi remunera salariaţii și a a-și plăti datoriile

scadente;

determinarea politicii fiscale,

determinarea beneficiilor şi a dividendelor.

Elaborarea acestor analize serveşte conducerii întreprinderii atât pentru cunoaşterea stării de fapt

reflectate prin nivelul performanţelor economico-financiare şi exercitarea pe această bază a

controlului privind modul de realizare a sarcinilor programate, cât şi pentru fundamentarea

activităţii viitoare

Din punctul de vedere al organismelor de reglementare din domeniul contabil, IASB – care emite

standardele internaționale de raportare financiară (IAS/IFRS), respectiv US SEC – care emite

standardele de raportare pentru entitățile americane (US-GAAP) există specificații cu privire la

raportarea riscului, după cum urmează:

Tabelul 6. Analiza comparată a riscului conform reglementărilor contabile

americane și internaționale

Caracteristica US - GAAP IAS / IFRS

Din punctul de vedere al

abordării

Abordare secvențială

(pas cu pas)

Se propune o abordare

secvențială

(încă nu a fost adoptată)

Standarde care abordează

riscul

SFAS 5, 131, 133;

FRR 48

IAS 1, 37; IFRS 7

Instrumente utilizate pentru

raportarea riscului

Note la situațiile financiare,

Management Discussions and

Analysis (MD&A)

Note la situațiile financiare,

Management Discussions

and Analysis (MD&A)

43

Caracteristica US - GAAP IAS / IFRS

Definirea noțiunii de risc În general, bazată pe

incertitudine

În general, bazată

pe incertitudine

Raportarea riscului și a

instrumentelor de

management al riscului

Instrumente financiare Instrumente financiare

Tipuri de riscuri prezentate

Riscuri financiare, de piață,

active și datorii contingente

Riscuri financiare, de piață,

active și datorii contingente

Raportarea continuității

activității în condiții de

incertitudine (going-concern

uncertainties)

Obligatoriu, prin aplicarea

cerințelor din standardul de

audit SAS 59

Reportarea continuății

activității în notele la situațiile

financiare

Cuantificarea riscului

Instrumente de cuantificare

a riscului pentru instrumentele

financiare (în general,

se recomandă modele

matematice)

Instrumente de cuantificare

a riscului pentru instrumentele

financiare (in general,

se recomandă modele

matematice)

Raportarea previziunilor

legate de riscuri

Nu există obligativitate,

dar se încurajează detalierea

unor astfel de informații

în documentele de analiză

ale managementului.

Nu se cer astfel de informații

Sursa: Proiecția autorului pe baza analizei comparative a standardelor de raportare

44

Capitolul 3

Managementul riscului în domeniul serviciilor profesionale de contabilitate

3.1 Analiza sectorului de servicii profesionale de contabilitate

Serviciile de contabilitate au un rol extrem de important în cadrul unei entități; gestiunea resurselor

și sursa primară a informațiilor necesare pentru forumalrea deciziilor manageriale este asigurată de

contabilitate. În România, sectorul serviciilor profesionale de contabilitate a evoluat semnificativ

după anii 90, de la rolul de înregistrare mecanică a tranzacțiilor la emiterea de rapoarte complexe

cu privire la activitatea unei entități. Piața serviciilor profesionale de contabilitate este estimate în

jurul valorii de 400 milioane euro (Vulpoi, 2014). În primul trimestru al anului 2015, INS a publicat

o creștere a contribuției serviciilor profesionale în cadrului PIB-ului țării cu +3,1%, față de aceeași

perioadă a anului 2014.

În cadrul unui studiu efectuat de Damodaran (2014) utilizând un eșsantion de 288 de entități din

domeniul serviciilor financiare non-bancare, a calculat un coeficient beta7 de 0,67 de risc.

3.2 Riscurile specifice sectorului de servicii profesionale de contabilitate

Riscurile la care este supusă o entitate de prestări servicii contabile pot fi:

riscuri financiare (de curs valutar, rata dobânzii);

riscuri operaţionale (înregistrări contabile eronate, tranzacții financiare sofisticate, etc);

riscuri legate de management (administrativ): leadership, recompense;

riscuri legate de tehnologia informaţiei (IT): acces la internet, soft de contabilitate,

infrastructură;

riscuri de integritate: acţiuni ilegale, frauduloase;

riscuri legate de strategie: mediul în care se desfăşoară activitatea, reglementările

contabile, industria, concurenţa, indicatori de măsurare a performanţei.

7 În domeniul financiar, coeficientul Beta măsoară expunerea la risc a unui portofoliu și are valori cuprinse între -1 și +1. Dacă

valorile sale sunt mai mari decât 1, activul este mai riscant decât piața; pentru valori cuprinse între 0 și 1, activul este mai puțin

riscant decât piața și pentru valori mai mici decît 1, există o relație inversă față de piață.

45

Entităţile care oferă servicii de contabilitate sunt cele care întocmesc situaţiie financiare pentru

clienţii lor. Dacă raportarea financiară s-a imbunătăţit, putem deduce că şi calitatea serviciilor

contabile a crescut, mai ales în cazul în care ne referim la entităţi listate. În literatura de specialitate

(Mikes A – Risk mangement and calculative cultures), pentru analiza riscului se propune o

descompunere a acestora în patru categorii: risc de proces, departament; risc integrat, management

prudent în analiza riscului şi abordare globală (holistică). Managementul riscului, chiar dacă este o

acţiune complexă, în esenţă, este un instrument de management care ajută o entitate să-şi elaboreze

politici de control a rezultaelor nefavorabile (Standard de Audit Intern 1130).

Ierarhizarea riscurilor din domeniul contabil se poate realiza astfel:

Tranzacții zilnice grupate pe clase de conturi

Contabilizarea tranzacțiilor

și a evenimentelor zilnice și elaborarea

registrelor specific: Registrul Jurnal

și Registrul Carte Mare.

Gruparea

tranzacțiilor

în funcție

de valoarea lor

(prag de

semnificație)

Gruparea

tranzacțiilor

pe tipuri

Tranzacții privind

schimbări

în mediul

economic (ex:

diferența de curs

valutar)

Înregistrarea sistematică a tranzacțiilor

și a evenimentelor

Identificarea riscurilor

Riscuri

de

procesare

Risc

de

piață

Risc

de

credit

Risc

de

lichiditate

Risc

privind

rata

dobânzii

Estimarea riscurilor

pe tipuri de riscuri / categorii

Evaluarea riscurilor

Riscuri

de

procesare

Risc

de

piață

Risc

de

credit

Risc

de

lichiditate

Risc

privind

rata

dobânzii

Evaluarea riscurilor

pe tipuri de riscuri / categorii

46

Aplicarea celor mai bune practici

în managementul riscului

Riscuri de

procesare

Risc

de

piață

Risc

de

credit

Risc de

lichiditate

Risc

privind

rata

dobânzii

Minimizarea efectelor riscurilor

prin aplicarea celor mai bune practice

adoptate de fiecare entitate

și, eventual, o ierahizare a acestora.

Calculul unui indice de risc

Propunerea unui indice

privind managementul riscului

Estimarea riscurilor reziduale și acceptate

Riscuri

de

procesare

Risc

de

piață

Risc

de

credit

Risc

de

lichiditate

Risc

privind

rata

dobânzii

Stabilirea riscurilor reziduale

și a nivelului riscului acceptat

Figura 9. Ierarhizarea riscurilor din domeniul contabil

Sursa: Proiecția autorului

Aplicarea metodei Failure Mode and Effects Analysis (FMEA) pentru înregistrarea tranzacţiilor şi

evenimentelor reprezintă o abordare nouă în evaluarea riscurilor unei entități din domeniul

servicilor profesionale de contabilitate. Metoda Failure Mode and Effects Analysis (FMEA) are ca

obiectiv o evaluare previzională a fiabilităţii unui proces şi de obţinere a calităţii optime, analizând

în mod sistematic defectele care pot apărea şi rezolvarea acestora imediat ce au fost descoperite.

Inginerii consideră FMEA o metodă calitativă de fiabilitate care permite depistarea anticipată a

defectelor.

Metoda Failure Mode and Effects Analysis (FMEA) are ca obiectiv o evaluare previzională a

fiabilităţii unui proces şi de obţinere a calităţii optime, analizând în mod sistematic defectele care

pot apărea şi rezolvarea acestora imediat ce au fost descoperite. Inginerii consideră FMEA o

metodă calitativă de fiabilitate care permite depistarea anticipată a defectelor. Câteva avantaje ale

aplicării metodei FMEA ar putea fi:

(1) metoda aplică înaintea finalizarii proiectului în echipa multifuncţionala;

(2) indică mecanismele de defectare şi cauzele potentiale corelate;

(3) identifică măsurile care pot duce la reducerea sau prevenirea greselilor;

47

(4) permite găsirea alternativelor pentru proiectare si evaluează obiectiv cerinţele;

(5) identifica probabilitatea ca modurile de defectare si efectele să fie luate in considerare

înca din timpul fazei de proiectare;

(6) ajută la analiza proiectelor si a programelor de planificare a etapelor;

(7) evaluează riscurile din prisma cerintelor clientului;

(8) permite depistarea si înregistrarea măsurilor de minimizare prin măsurile luate;

(9) oferă baza de date pentru proiectele următoare. În acest context, am elaborat o matrice

a riscurilor care să analizeze gravitatea erorilor ce pot apărea în procesul de contabilizare a

evenimentelor şi tranzacţiilor efectuate de o entitate.

Matricea are cele trei coloane specifice metodei Failure Mode and Effects Analysis: probabilitatea

apariţiei unei erori; gravitatea erorii şi cât de devreme poate fi descoperită o eroare.

Pentru fiecare din cele trei variabile am alocat grade de încadrare: 0 – 20%; 20% – 50%; 50% –

75%; 75% – 100%.

Tranzacţiile pe care trebuie să le analizăm au fost grupate în următoarele grupe:

(A) achiziţii, din care:

a1. achiziţii de mărfuri;

a2. Achiţii de utilităţi;

a3. Achiziţii de obiecte de inventar;

a4. Achiziţii de servicii;

a5. Achiziţii de consumabile;

a6. Achiziţii de imobilizări;

(B) Vânzări, din care:

b1. Vânzări de mărfuri;

b2. Vânzări de servicii;

b3. Vânzări de imobilizări;

(C) Tranzacţii cu banca, din care:

c1. Tranzacţii în lei;

c2. Tranzacţii în valută;

(D) Tranzacţii în numerar, din care:

d1. Tranzacţii cu numerar în lei;

d2. Tranzacţii cu numerar în valută;

48

(E) Avansuri de trezorerie;

(F) Lucrări de închidere, din care:

f1. Amortizare;

f2. Reevaluare creanţe/datorii în valută;

f3. Descărcări din gestiune;

f4. TVA;

f5. Tranzacţii intra-comunitare;

f6. Calcul impozit pe profit/venit;

f7. Situaţii financiare.

Această matrice a riscurilor a fost distribuită unor profesionişti contabili pentru a specifica, în

funcţie de domeniul de activitate al unui client, cum încadrează erorile şi gravitatea lor. Pe baza

centralizării răspunsurilor lor, voi elabora o funcţie de tip Value-at-risk (VaR) pentru a stabili

pierderile pe care un prestator de servicii contabile le-ar putea avea dacă aceste erori nu sunt

descoperite în timp util. Funcţia propusă va fi una derivată din Value-at-risk (VaR), şi anume Cash

flow at Risk (CFaR). Pierderile pe care un prestator de servicii contabile le-ar suport se referă la

sancţiunile stabilite prin acte normative.

Sancţiuni Legea 82/1991 (r)

Nr crt Contravenţie Articolul Sancţiunea

1. Contravenţie Art 42

1.1 deţinerea, cu orice titlu, de elemente de natura

activelor şi datoriilor, precum şi efectuarea de

operaţiuni economico-financiare, fără să fie

înregistrate în contabilitate

alineatul 1 Amendă de la 1.000

lei la 10.000 lei

1.2 nerespectarea reglementărilor emise de

Ministerul Finanţelor Publice:

alineatul 2

1.2.1 aprobarea politicilor şi procedurilor

contabile prevăzute de legislaţie

alineatul 2,

lit a)

Amendă de la 300 lei

la 4.000 lei

1.2.2 utilizarea şi ţinerea registrelor de

contabilitate

alineatul 2,

lit b)

Amendă de la 300 lei

la 4.000 lei

1.2.3 întocmirea şi utilizarea documentelor

justificative şi contabile pentru toate

operaţiunile efectuate, înregistrarea în

contabilitate a acestora în perioada la care se

referă, păstrarea şi arhivarea acestora,

precum şi reconstituirea documentelor

pierdute, sustrase sau distruse

alineatul 2,

lit c)

Amendă de la 300 lei

la 4.000 lei

49

Nr crt Contravenţie Articolul Sancţiunea

1.2.4 efectuarea inventarierii alineatul 2,

lit d)

Amendă de la 400 lei

la 5.000 lei

1.2.5 întocmirea, semnarea şi depunerea în

termenul legal la unităţile teritoriale ale

Ministerului Finanţelor Publice a situaţiilor

financiare anuale şi, după caz, a situaţiilor

financiare anuale consolidate, precum şi a

raportărilor contabile

alineatul 2,

lit e)

A. Cele referitoare la

întocmire şi semnare,

cu amendă de la 2.000

lei la 3.000 lei;

B. Cea referitoare la

depunerea în termenul

legal, cu amendă de la

300 lei la 1.000 lei,

dacă perioada de

întârziere este

cuprinsă între 1 şi

15 zile lucrătoare, cu

amendă de la 1.000 lei

la 3.000 lei, dacă

perioada de întârziere

este cuprinsă între

16 şi 30 de zile

lucrătoare, şi cu

amendă de la 1.500 lei

la 4.500 lei, dacă

perioada de întârziere

depăşeşte 30 de zile

lucrătoare

1.2.6 întocmirea, semnarea şi depunerea la

Ministerul Finanţelor Publice şi la unităţile

teritoriale ale acestuia, precum şi la

instituţiile publice ierarhic superioare a

situaţiilor financiare trimestriale şi anuale

ale instituţiilor publice, potrivit legii

alineatul 2,

lit f)

Amendă de la

1.000 lei la 3.000 lei

1.2.7 depunerea declaraţiei din care să rezulte că

persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1)-(3)

nu au desfăşurat activitate, respectiv a

înştiinţării prevăzute la art. 27 alin. (31)

lit. b);

alineatul 2,

lit g)

Amendă de la

100 lei la 200 lei

1.3 prezentarea de situaţii financiare care conţin

date eronate sau necorelate, inclusiv cu privire la

identificarea persoanei raportoare

alineatul 3 Amendă de la

200 lei la 1.000 lei

1.4 nerespectarea prevederilor referitoare la

întocmirea declaraţiilor prevăzute la art. 30 şi 31

alineatul 4 Amendă de la

400 lei la 5.000 lei

1.5 nerespectarea prevederilor referitoare la

obligaţia membrilor organelor de administraţie,

conducere şi supraveghere de a întocmi şi de a

publica situaţiile financiare anuale

alineatul 5 Amendă de la

400 lei la 5.000 lei

50

Nr crt Contravenţie Articolul Sancţiunea

1.6 nerespectarea prevederilor referitoare la

obligaţia membrilor organelor de administraţie,

conducere şi supraveghere ale societăţii-mamă

de a întocmi şi de a publica situaţiile financiare

anuale consolidate

alineatul 6 Amendă de la 10.000

lei la 30.000 lei

1.7 nerespectarea obligaţiei privind auditarea,

conform legii, a situaţiilor financiare anuale şi a

situaţiilor financiare anuale consolidate

alineatul 7 Amendă de la 30.000

lei la 40.000 lei

1.8 nedepunerea, potrivit prezentei legi, a situaţiilor

financiare anuale, a situaţiilor financiare anuale

consolidate, precum şi a raportărilor contabile

alineatul 8 Amendă de la 2.000

lei la 5.000 lei

1.9 nerespectarea prevederilor art. 10 cu privire la

organizarea şi conducerea contabilităţii

alineatul 9 Amendă de la 1.000

lei la 10.000 lei Sursa: Proiecția autorului pe baza informațiilor din Legea Contabilității

3.3 Instrumente specifice de măsurare a riscului

în sectorul de servicii profesionale de contabilitate

Aplicarea metodei FMEA pentru o entitate care prestează servicii profesionale de contabilitate a

condus al elaborarea următoarei diagrame (matrice a riscurilor):

Sursa: Proiecția autorului

Având la bază matricea de mai sus, pentru o entitate de prestări servicii indicele de risc se prezintă

astfel:

51

Tabel 9. Aplicarea FMEA în contabilitate

Probabilitatea de

apariței a unui

eveniment

(Occurance)

D

Probabilitatea de

detectare cât mai

devreme a unei erori

(detection)

O

Gravitatea erorii

(severity);

Consecințe

S

Neglijabilă 1 Cu certitudine 1 Maxim Clientul ar putea plăti amenzi

semnificative către autoritățile fiscale

10

Foarte scăzută 2 Foarte probabil 2 Extrem de ridicată Situațiile financiare nu corespund

cerințelor legale

9

Scăzută 3 Posibil 3 Foarte ridicată Clientul primește situații financiare

denaturate

8

Ocazională 4 Mai mult decât posibil 4 Ridicată Autoritățile locale resping situațiile

financiare / fiscale

7

Acum și în trecut 5 Mediu 5 Moderată Întârzieri semnificative în elaborarea

rapoartelor financiare / fiscale

6

În mod regulat 6 Scăzut 6 Scăzută Întârzieri nesemnificative în elaborarea

rapoartelor financiare / fiscale

5

Foarte regulat 7 Foarte scăzut 7 Foarte scăzută Întârzieri foarte mici în elaborarea

rapoartelor financiare / fiscale

4

Deseori 8 Puțin probabil 8 Extrem de puțin

Nesemnificativ

Necesitatea refacerii rapoartelor

financiare / fiscal, dar în termen

(fără întârzieri)

3

Foarte des 9 Extrem de puțin

probabil

9 Aproape deloc Efecte negative foarte mici 2

Extrem de des

(permanent)

10 Exclus 10 Deloc Fără efecte, nimic important 1

Sursa: Proiecția autorului

52

Modelul FMEA stabilește nivelurile de risc pe baza a trei compenente:

Probabilitatea de apariței a unui eveniment (Occurance);

Gravitatea erorii (severity);

Probabilitatea de detectare cât mai devreme a unei erori (detection).

3.4 Raportarea riscului de către entitățile din domeniul serviciilor

profesionale de contabilitate

Scopul raportărilor financiare este acela de a oferi informații folositoare utilizatorilor; utilitatea

informațiilor se definește prin caracteristici calitative, definite de IASB prin atributele:

fundamentale și amplificatoare. Criza financiară a accentuat limitele raportării financiare, care nu

a fost în măsură să prevină investitorii asupra riscurilor pe care le aveau de înfruntat. Unii dintre

manageri și-au exprimat rezervele cu privire la calitatea și relevanța raportării corporative,

afirmând că raportul anual nu mai este un instrument util (ACCA Survey, 2013). Datorită

schimbărilor recente petrecute în mediul de afaceri, managerii au fost motivați să regândească și

îmbunătățească filosofia, procesele și metodologiile de guvernanță a riscului. Lipsa de calitate,

lipsa furnizării informațiilor actualizate și lipsa sistemelor adecvate pentru a surprinde, raporta și

cuantifica informațiile corecte în cadrul unei entități reprezintă provocări fundamentale pentru

punerea în aplicare și susținerea tuturor aspectelor de management eficient a riscurilor. Costul lipsei

de transparență corporativă apare sub forma unui cost al îndatorării și al unei prime de risc, care

iau forma unei evaluări mai scăzute a entității, al unui cost mai mare de capital și al unui nivel mai

scăzut al investițiilor (EY Survey, 2013). Începând cu anii ’80, investitorii au fost mai interesați de

informațiile din notele explicative (notele la situații financiare) decât de rapoartele principale (care

relevă poziția și performanța financiară).

Un principiu cheie al unui management de risc profund este transparența riscului, atât în termeni

de raportare internă a riscurilor cât și în termeni e raportare externă (Lam, 2007). Informațiile

privind riscurile obținute în timp real sunt incomplete, neconsolidate sau abundente. În timp ce

există o cerere mare între managerii unităților de afaceri pentru rapoarte automate, consolidate și

pentru „capturi instantanee de risc” conform nevoilor, puține entități sunt capabile să satisfacă

aceste cerințe în ziua de astăzi. Abilitatea de a genera rapoarte mult mai frecvent, zilnic sau chiar

53

în timp real, ar face ca managementul riscului să fie un instrument mult mai flexibil, puternic și

valoros pentru managerii din domeniul afacerilor.

În studiul realizat de ACCA (2012) s-a ajuns la concluzia că profesioniștii contabili înțeleg riscul

și consideră că pot aduce o contribuție majoră managementului riscului, și vor să facă mai mult.

Sugerează, de asemenea, corelația între bunele practici contabile și comportamentul mai puțin

disfuncțional.

Cel puțin în teorie, contabilii vorbesc corect în termeni de risc. Aceștia îmbrățișează elementele

esențiale ale managementului riscului - obiectivitate, analiză atentă a situației, iar eșantionul supus

interviului a demonstrat o susținere copleșitoare a bunelor practici specifice. Contabilii pun o mare

valoare pe sprijinul pe care îl pot oferi factorilor decizionali și dețin o bună cunoaștere asupra

acestei problematici; aceștia doresc să își folosească mai mult competențele pentru a contribui la

un management integrat al riscului și a-i lăsa să facă aceasta pare să vină foarte mult în sprijinul

celor mai bune interese ale organizațiilor, ale activității lor și al altor părți interesate.

Dacă informația financiară trebuie să fie utilă, atunci trebuie să fie relevantă și să reprezinte în

mod corect ceea ce urmărește să reprezinte. Utilitatea informației financiare este îmbunătățită

dacă este comparabilă, dacă poate fi verificată, dacă este actualizată și dacă este transmisă pe

înțelesul utilizatorilor ei (IASB, 2010). Caracteristicile calitative ale informației financiare, așa

cum au fost stabilite în cadrul conceptual al Consiliului pentru Standarde Internaţionale de

Contabilitate (IASB), sunt esențiale pentru stabilirea standardelor și sunt destinate spre a fi utilizate

de firme când se iau anumite decizii asupra contabilității, în mod deosebit alegeri și schimbări

privind politicile contabile (IASB, 2010).

Cadrul conceptual pentru raportarea financiară a existat în două versiuni: originală (IASC 1989) și

cea revizuită (IASB 2010). Acestea conțin concepte precum relevanță, încredere, reprezentare

sinceră, capacitatea informațiilor de a fi verificate, comparabilitate, inteligibilitate și actualitate. Cu

excepția probabil a actualității, aceste concepte sunt abstracte. Dovezi indirecte asupra acestor

concepte s-au obținut prin utilizarea de reprezentări empirice: evaluări privind relevanța valorii

informațiilor financiare bazate pe regresii de preț asupra elementelor contabile, cum ar fi veniturile

(Barth et al. 2001, Hail, 2013); ale determinanților de actualitate asimetrică a veniturilor, bazați pe

regresii de venituri declarate (Basu, 1997; LaFond și Watts, 2008); ale beneficiilor comparabilității,

astfel cum au fost cuantificate prin similitudine venitul declarat al unei firme în raport cu alte firme

54

(De Franco et al., 2011); și inteligibilitatea notelor explicative contabile pe baza testelor de

lizibilitate și comprehensiune (Smith și Taffler, 1992).

În timp ce „calitatea” informației contabile și „transparența” sistemului de raportare sau standardele

contabile sunt termeni folosiți în mod obișnuit și interșanjabil, o definiție exactă a calității sau

transparenței asupra căreia să convină toata lumea a fost evazivă. Pownall și Schipper (1999)

definesc transparența ca fiind „standarde care indică evenimente, tranzacții, judecăți și estimări ce

stau la baza situațiilor financiare și a implicațiilor acestora” (Kothari). Levitt (1998) definește

standardele unei bune contabilități ca fiind acelea care „produc situații financiare care raportează

evenimente în perioadele în care acestea au loc și nu înainte sau după ce acestea au loc.” Ball et al.

(2000) și Ball et al. (1999) interpretează transparența ca fiind o combinație de proprietăți privind

prudența și actualitatea.

Transparență = f (O, P)

unde:

O – Oportunitate

P – Prudență

Calitatea informațiilor financiare pe care utilizatorii le primesc reprezintă atât o funcție a calității

standardelor (contabile) ce guvernează raportarea de informații contabile cât și implementarea

statutară sau aplicarea corporativă a standardelor într-o economie.

Calitatea informației financiare = f (CIFRS, CGAAP , RI, RV)

unde:

CIFRS – calitatea standardelor contabile internaționale

CGAAP – calitatea standardelor contabile locale / naționale

RI – raportare impusă

RV – raportare voluntară

Beneficiile raportărilor financiare explică cererea pentru standarde contabile și sisteme de raportare

de înaltă calitate. Literatura de specialitate arată că atât raportările impuse cât și cele voluntare

reduc asimetriile informaționale între participanții informați și cei neinformați de pe piață

55

(Diamond și Verrecchia 1991). Kothari ne amintește de faptul că asimetria informațională redusă

scade costul de capital prin micșorarea variațiilor dintre cerere și ofertă, îmbunătățind volumul de

comercializare și minimizând volatilitatea rentabilității acțiunilor (Leuz și Verrecchia, 2000). O

mulțime de lucrări analizează toate aceste trei aspecte și costul capitalului, atât din perspectivă

teoretică cât și empirică, începând cu Stoll (1978), Glosten și Milgrom (1985), Admati și Pfleiderer

(1988), și Amihud și Mendelson (1986, 1989).

Raportarea riscului este, de asemenea, influențată de cerințele organismelor de standardizare prin

emiterea de standarde contabile (IAS 32, IFRS 7, IFRS 8, IFRS 9, IFRS 13), care stau la baza

raportării riscului. Literatura de specialitate, aflată în plină dezvoltare, asupra Guvernanței

Corporative oferă o dovadă suplimentară asupra faptului că nevoile informaționale ale utilizatorilor

au fost recunoscute de autoritățile de reglementare și de profesia contabilă. Dezbaterea privind

Guvernanța Corporativă a început cu publicarea Raportului Cadbury, în 1992, care a recunoscut

nevoile utilizatorilor pentru oferirea unei explicații cu privire la factorii care pot influența

progresele viitoare ale unei companii. Raportul Cadbury a fost urmat de publicarea unei serii de

declarații și ghiduri (Codul Combinat și Raportul Turnbull). Directorii companiilor trebuiau să

declare dacă au respectat sau nu codul, prin realizarea unei verificări anuale a tuturor elementelor

de control și a sistemului de management al riscului. Raportul Turnbull emis în 1999 (Raportul

Turnbull, 1999) a evidențiat importanța controlului intern și a managementului riscului, și a

încurajat în mod explicit directorii companiilor din Marea Britanie să ofere utilizatorilor de rapoarte

financiare informații relevante și de înaltă calitate în raport cu riscurile cheie. Instituțiile din

domeniul contabil la nivel mondial au avut în vedere și au dezbătut timp îndelungat nevoile

informaționale ale utilizatorilor din perspectiva riscului, dar și din perspectiva incertitudinilor. În

Marea Britanie, Institutul Contabililor Autorizați din Anglia și Țara Galilor (ICAEW) și-a arătat

interesul timpuriu asupra acestui subiect și a emis mai multe documente în scopul de a ajuta

directorii companiilor în a identifica, gestiona și cuantifica riscul, și pentru a spori raportarea

publică a acestuia prin furnizarea de informații mai relevante asupra riscului cu privire la toate

tipurile de risc care au potențialul de a influența performanța corporativă (Financial Reporting of

Risk: Proposals for a Statement of Business Risk; emis în 1997; No surprises: the case for better

risk reporting emis în 1999).

Au existat două categorii de metode de cercetare asupra dezvăluirii riscului, prima, s-a concentrat

pe raportul anual ca sursă pentru analiza de conținut a dezvăluirii riscului, iar a doua s-a concentrat

56

pe analiza și discuțiile managementului (MD&A) (Amran et al., 2008). Rapoartele anuale au

reprezentat sursa principală pentru examinarea dezvăluirii riscului, directorii pregătindu-le pentru

a îndeplini cerințele legale impuse, precum și cu funcția de asumare a răspunderii (Linsley și

Shrives, 2005). Rapoartele anuale includ acum, pe lângă informațiile financiare cantitative, note

explicative, fotografii și grafice. Cele mei multe studii privind raportarea riscului sunt orientate

către: Marea Britanie (Admati & Cox, 2007; Dhanani, 2003; Iatridis, 2008; Linsley și Lawrence,

2007; Linsleyand Shrives, 2006; Solomon et al., 2000), Italia (Beretta & Bozzolan, 2004),

Portugalia (Lopes și Rodrigues, 2007); Canada (Lajili și Zéghal, 2005); Australia (Poskitt, 2005),

Statele Unite ale Americii (Hodder, et al., 2001; Jorion, 2002; Linsmeier et al., 2002; Rajgopal,

1999; Schrand, 1997), România și Bulgaria (Roman și Sargu, 2014). În România am descoperit un

interes crescut în domeniul riscului și cel al managementului riscului (Nichita, 2014), în mod

deosebit în ceea ce privește piața financiară (Horobet și Dumitrescu, 2008; Horobet și Ilie, 2009).

Hodder et al. (2001) a identificat trei rezultate prin examinarea Financial Risk Release (FRR Nr.

48):

(1) cerințele de raportare nu necesită un volum mare de informații de ordin cantitativ în

rapoartele anuale pentru a ajuta investitorii și utilizatorii să înțeleagă instrumentele

companiilor pentru raportarea riscurilor;

(2) procesul de evaluare a riscului este o chestiune foarte dificilă pentru utilizatori și

investitori;

(3) deși Financial Risk Release (FRR Nr. 48) conține trei formate de raportare pentru a ajuta

utilizatorii să evalueze riscul companiei, utilizatorii vor depinde de formatul folosit

efectiv.

Linsley și Shrives (2000) a examinat cerințele de raportare a riscului într-o cercetare asupra

avantajelor și dezavantajelor dezvăluirii informației privind riscul prin rapoartele anuale și

(Linsleyand Shrives, 2005) a examinat aceleași aspecte și în rapoartele financiare anuale ale

companiilor. Au ajuns la o concluzie importantă în sensul că entitățile pot reduce costul capitalului

prin îmbunătățirea calității și prin creșterea cantității dezvăluirilor informaționale în rapoartele

anuale. De asemenea, ei au încurajat firmele să dezvăluie informații de perspectivă pentru a crește

valoarea acestora pentru investitori. Dietrich et al. (2001) s-a concentrat, de asemenea, pe valoarea

dezvăluirii informațiilor de perspectivă în cadrul raportărilor anuale, considerând că vor conduce

la îmbunătățirea eficienței în piață. În acest timp, Botosan (2004) explică dificultatea acestei măsuri

57

privind calitatea dezvăluirii riscurilor, deoarece calitatea dezvăluirii depinde de percepția

utilizatorului, așa cum s-a menționat și de către Consiliul pentru Standarde Internaţionale de

Contabilitate. Cel mai important studiu a fost realizat de Linsley și Shrives (2006), care au analizat

dezvăluirile făcute prin riscurile incluse în notele explicative, componentă a situațiilor financiare

anuale pentru 79 de companii nefinanciare britanice. Aceștia au colectat informații privind riscurile

urmărind:

(1) trei categorii de informații explicative (avantaje/dezavantaje, monetar/non-monetar și

trecut/viitor,

(2) șase factori de risc (financiar, operațional, responsabilizare, procesarea informației și

tehnologie, integritate și strategie).

Aceștia au descoperit o asociere pozitivă între raportarea riscului prin notele explicative

(numărul dezvăluirilor care prezintă risc) și mărimea companiei (confirmată cu rezultate de către

Beretta și Bozzolan (2004) pentru companiile din Italia). De asemenea, aceștia au identificat o

asociere pozitivă între raportarea riscului prin notele explicative (numărul dezvăluirilor care

prezintă risc) și nivelul riscului de mediu (măsurat de către Innovest EcoValue’21TM), au aflat în

plus că întreprinderile ar dezvălui o mai mare cantitate de informații cu privire la risc dacă ar nivelul

riscului de mediu ar fi mai scăzut, și au observat că întreprinderile cu nivel ridicat de risc nu au

oferit părților interesate informații suficiente privind nivelul de risc. Mai mult, nu s-a descoperit

nicio asociere între raportarea riscului prin notele explicative (numărul dezvăluirilor care prezintă

risc) și cinci instrumente de cuantificare a riscului financiar, după cum urmează: rotaţia activelor,

rata solvabilității generale, gradul de îndatorare, scorul qui și factorul beta. Aceștia nu au

descoperit valorificarea monetară a informației privind riscul și nici dacă există bună-voință din

partea companiilor în a dezvălui informații privind riscurile viitoare. În plus, Linsley și Shrives

(2006) au descoperit că dezvăluirile de risc viitor sunt valoroase în opinia utilizatorilor rapoartelor

anuale.

Cercetarea efectuată se concentrează pe raportarea riscului de către un profesionist (contabil) în

cadrul situațiilor financiare: din moment ce aceștia pregătesc situațiile financiare ale altora, haideți

să analizăm dacă raportează și riscul, precum și modul în care aceștia o fac. Prima parte a cercetării

a fost de ordin calitativ (analiza literaturii de specialitate). Pe baza situațiilor financiare publicate

oficial, în mod deosebit notele explicative la situațiile financiare sau rapoartele de audit, căutăm

termenul risc și altele similare acestuia pentru a înțelege dacă profesionistul a raportat riscurile cu

58

care compania se confruntă; termenii similari sunt: risc de creditare, risc de piață, risc de diferențe

de curs valutar, risc valutar, risc strategic, risc operațional.

În cazul în care companiile sunt auditate, situațiile financiare (sau notele explicative la situațiile

financiare) includ mai multe aspecte privind riscurile, decât în cazul altor companii. În general,

riscul prezentat are legătură cu riscul financiar (risc de diferențe de curs valutar, risc de creditare,

risc de piață); serviciile profesionale ating foarte puține aspecte privind riscul strategic sau riscul

operațional. Am descoperit faptul că serviciile financiare (contabilitatea și fiscalitatea) nu folosesc

instrumente financiare.

Pentru a realiza o analiză cantitativă am aplicat modelul de regresie cu cinci variabile, după cum

urmează:

Raportarea riscului (RR) = β0 + β1Mărimea Societății+ β2Rata generală a îndatorării+

β3Rentabilitate economică (pe baza activelor) + β4Rentabilitate financiară (pe baza capitalului

propriu) + β5Audit+ Ɛ

Variabile independente Modul de măsurare

1 – Mărimea societății Logaritmul natural al cifrei de afaceri la sfârșitul perioadei.

2 – Rata generală a îndatorării Total datorii raportat la capitaluri proprii.

3 – Rentabilitatea economică Rentabilitatea activelor totale (ROA – return on assets).

4 – Rentabilitatea financiară Rentabilitatea capitalurilor proprii (ROE – return on equity).

5 – Audit Variabilă dummy - primește valoarea 1 dacă situațiile financiare

ale companiei sunt auditate de o firmă inclusă în Big 4, și devine

valoarea 0 în caz contrar (entități neauditate sau auditate de o

firmă care nu este inclusă în grupul Big 4).

Rezultatele econometrice ale analizei prin regresie sunt prezentate la finalul lucrării (Anexă).

Informațiile privind nivelurile la care se dezvăluie riscul s-au obținut din cadrul situațiilor

financiare anuale și din cadrul rapoartelor de audit pentru anii 2009 - 2013. Variabilele și posibilele

efecte asupra modelelor sunt explicate mai jos:

(1) Cercetarea folosește cifra de afaceri pentru a evalua mărimea companiei pe baza

faptului că serviciile profesionale dețin mai puține active decât altele (cele din producție) și cifra

59

de afaceri poate fi un indicator relevant. Faptul că marile companii au nevoi de finanțare mai

însemnate înseamnă că acestea oferă mai multe informații privind riscul.

(2) Rata generală a îndatorării se calculează ca total datorii împărțit la total active ale

companiei. O rată generală a îndatorării ridicată indică risc crescut pentru companie.

(3) Rentabilitatea este reprezentată de doi indicatori: rentabilitatea activelor și

rentabilitatea capitalurilor proprii; companiile mari sunt motivate în a dezvălui informații privind

riscul de nivel mai ridicat pentru a susține un nivel mai ridicat al rentabilității, crescând astfel

încrederea investitorilor și scăzând sensibilitatea la modificările de ordin politic.

(4) Considerăm că este important să cunoaștem dacă aceste companii sunt auditate sau nu;

variabila dummy primește valoarea 1 dacă sunt auditate de o companie care face parte din Big 4;

variabila dummy primește valoarea 0, dacă situațiile financiare sunt auditate de o companie care nu

face parte din Big 4 sau nu sunt auditate.

a. Analiză descriptivă

Anexa 1 oferă rezultatele privind analiza descriptivă, minimul, maximul, media și abaterea standard

a eșantionului (cu cât este mai mică abaterea standard cu atât sunt mai exacte predicțiile viitoare

deoarece există o variabilitate mai mică) pentru variabilele continue și categoriale din setul de

informații oferite de eșantion și oferă, de asemenea, informații privind raportarea informațiilor

pentru cinci ani (2009-2013).

Există o plajă largă de variație în ceea ce privește anumite variabile din eșantion, așa cum indică

valorile minime și maxime, în anul 2013, nivelul dezvăluirilor privind riscul (variabila dependentă

(rata generală a îndatorării)) variind de la 31,73 la 96,89 cu o medie de 28,55 și o abatere standard

de 12,05. Anul 2009 indică cea mai scăzută abatere standard pentru rata generală a îndatorării

(3,11). Cifra de afaceri (sub formă logaritmică) variază de la aproximativ 16 la aproximativ

18 pentru toți anii selectați. Indicatorii de rentabilitate prezintă valori negative când rezultatul

anului este reprezentat de pierdere. În general, companiile prestatoare de servicii contabile

formează eșantionul nostru privind profitul reportat (92%); pentru anumite companii venitul a fost

nesemnificativ, astfel că profitul tinde să fie zero.

Conform Anexei 1 există o mai mare diferențiere între mărimea companiilor cuantificate folosind

cifra de afaceri (abaterea standard este mai mare decât media). Rentabilitatea activelor a relevat o

mai mare dispersie între elementele eșantionului.

60

Analiza prin regresie multiplă

Rezultatele regresiei din Anexa 2 arată că abaterea standard a erorii este de 57,16; 54,25; 54,41;

46,57 și 50,02 pentru cei cinci ani. Rezultatele susțin din punct de vedere statistic (testele ANOVA)

semnificația modelului pentru toți cinci anii, deoarece statistica F a fost 2,80 (P=0,05=0,05) în

2009, 3,65 (P=0,021<0,05) în 2010, 3,60 (P=0,0022<0,05) în 2011, 6,75 (P=0,0013<0,05) în 2012

și 5,09 (P=0,005<0,05) în 2013. În 2009 și 2013 acestea au fost foarte aproape de nivelul de

semnificație de 5%.

Coeficientul de determinație înseamnă procentul variabilelor independente care exprimă variația

variabilelor dependente (nivelul de raportare a riscului), în alte cuvinte, procentul de distribuție al

variabilelor dependente datorat procentului de distribuție al variabilelor independente. Coeficientul

de determinație variază între 0,35 în 2009 (min.) și 0,57 în 2012 (max.) și este mai mic de 75%;

cea mai bună valoare (în 2012) implică faptul că variabilele independente explică 57% din

distribuția dezvăluirilor de risc, iar cele 43% rămase sunt datorate erorii sau altor factori

inexplicabili.

b. Rezultatele regresiei în raport cu variabilele independente – Anexa 3

Eșantionul estimat β0 (constant) și variabilele independente sunt:

2009 = {-270,55; 22,76; 0,04; -28,17; 16,35}

2010 = {-416,78; 31,74; 0,71; -11,26; -7,30}

2011 = {-462,40; 35,31; -0,27; 5,40; -24,59}

2012 = {-680,02; 49,75; -1,24; -74,35; -5,53}

2013 = {-521,62; 38,81; 0,54; -28,82; -2,76}

c1. Mărimea companiei este asociată în mod pozitiv cu raportarea sau cu riscul (P2009, P2010,

P2011, P2012, and P2013 sunt mai mici de 5%). Aceleași rezultate sunt relatate și în literatura de

specialitate (Beattie et al., 2004, Firth, 1979).

Companiile din eșantionul nostru sunt companii mari și prezintă în notele explicative la situațiile

financiare informații privind riscul în conformitate cu principiul oferirii exemplului, aceștia

pregătind rapoarte financiare pentru alte entități, este important ca propriile lor rapoarte să fie cele

care stabilesc standardul.

61

c2. Rata generală a îndatorării este important de corelat cu raportarea riscului, reieșind

pozitivă în 2009 și 2010, și negativă în 2011, 2012 și 2013. Acest fenomen poate fi explicat prin

faptul că acestea nu sunt listate la bursă, prin urmare nu există cerințe impuse privind raportarea și

debitorii împărtășesc informații private între ei.

c3. Rentabilitatea în termeni de rentabilitate a activelor și rentabilitate a capitalurilor proprii

este un indicator nesemnificativ, precum este și rata generală a îndatorării.

Riscul nu are întotdeauna consecințe negative pentru afaceri și există o nevoie reală în sensul

dezvoltării unei imagini de ansamblu asupra managementului riscului, care echilibrează riscurile și

oportunitățile. Organizațiile au ajuns să recunoască din ce în ce mai mult aspectul de oportunitate

și potențialul riscului în a crea valoare. Asumarea de riscuri este necesară pentru creștere economică

și succes, iar noua abordare a managementului riscurilor ar trebui să reîmbrățișeze riscul ca o sursă

de avantaje. S-a ajuns în esență la concluzia că riscul nu trebuie evitat complet, asumarea de riscuri

- susținută prin informații – însemnând, de fapt, avantajul competitiv (Casualty Actuarial Society,

2003).

62

Capitolul 4

Ghid de bune practici în managementul riscului

4.1 Cadrul de elaborare a bunelor practici

pentru managementul riscului

Cadrul de elaborare a ghidului de buen practici în managementul riscului are la bază cadrul

raportării financiare elaborat de IASB.

Caracteristicilor calitative recomandate de către IASB prin Cadrul Conceptual al raportării

financiare reprezintă referința pentru propunerea unui cadru bunele practice din manageemntul

riscului. Consiliul pentru Standarde Internaţionale de Contabilitate a publicat în 2010 o nouă

versiune a Cadrului Conceptual de Raportare Financiară şi descoperim că se poate obţine calitatea

informaţiei financiare atunci când se îndeplinesc criteriile de relevanţă şi reprezentare fidelă. Noua

abordare privind caracteristicile calităţii în domeniul contabil le clasifică în fundamentale

(esenţiale) şi amplificatoare (complementare), după cum urmează:

Figura 10. Caracteristicile calitative ale informației contabile

Sursa: Proiecția autorului având la bază noua versiune a Cadrului Conceptual emis de IASB

Informaţii utile pentru luarea deciziilor

economice

Caracteristicile calitative ale informaţiei

financiare utile

COMPLEMENTARE FUNDAMENTALE

RELEVANŢĂ REPREZENTARE

FIDELĂ COMPARABILITATE OPORTUNITATE

VERIFICABILITATE INTELIGIBILITATE Trecut Viitor

Completă Neutră

Fără erori semnificative

63

Plecând de la Cadrul Conceptual al Raportării Financiare, ne-am propus să formulăm cerințe de

raportare specifice secțiunii aferente riscurilor întreprinderii (în acest context, privind calitatea

rapoartelor financiare prin calitatea caracteristicilor):

Relevanţă

1. Prezentarea strategiei de management al riscului

2. Prezentarea probabilităţii de apariţie a riscurilor

3. Prezentarea impactului riscului

4. Prezentarea riscurilor semnificative

5. Prezentarea impactului riscului în dezvoltarea activităţilor curente ale entităţii.

Inteligibilitate

1. Prezentarea definiţiei riscului şi a tipurilor de riscuri ce pot apărea la nivelul entităţii

2. Definirea activităţilor de management al riscului

3. Descrierea fiecărui tip de risc (utilizând tabele, grafice, informaţii narative)

4. Descrierea modelelor folosite în măsurarea riscurilor

5. Prezentarea informaţiilor legate de risc în contextul strategiei entităţii, a modelului

de business adoptat şi a performanţelor sale anterioare

6. Prezentarea informaţiilor legate de risc în previziunile entităţii (strategia pe termen lung).

Comparabilitate

1. Coerenţă în prezentarea riscurilor de la o perioadă la alta

2. Includerea informaţiei despre risc de la o perioadă la alta

3. Consecventa in utilizarea modelelor de măsurare şi evaluare a riscurilor

4. Prezentarea oricăror modificări în bazele de măsurare a riscurilor, a cauzelor sale şi a

impactului

5. Prezentarea modificărilor factorilor care influenţează riscul

6. Prezentarea oricăror modificări în strategia de măsurare şi evaluare a riscurilor.

64

Capacitatea de a fi verificate

1. Prezentarea informaţiilor cantitative despre risc

2. Prezentarea modelelor de măsurare a riscului

3. Prezentarea conceptelor de bază în identificarea şi măsurarea riscurilor

4. Prezentarea limitelor modelelor selectate pentru evaluarea riscurilor.

Profesionştii din domeniul financiar nu sunt împotriva raportării riscurilor; ei ar prefera să existe

un ghid de bune practici care să îi îndrume în acest sens. În general, rapoartele financiare conţin

informaţii cantitative (cifra de afaceri, active, datorii etc.), datele cu caracter nefinanciar nu pot fi

standardizate și presupun exercitarea raţionamentului profesional în raportarea lor.

O parte din informaţiile despre risc nu poate fi furnizată de departamentul de raportare financiară

pentru că se referă la strategia pe termen scurt sau lung a entităţii; în acest caz, managementul ar

trebui să devină implicat în raportarea riscului.

Cercetarea va prezenta modul în care se realizează prezentarea informațiilor privind riscul folosind

modelul regresiei. Alegerea firmelor s-a realizat pe baza disponibilității informațiilor. Studiul a

exclus firmele care activează în domeniile financiar și asigurări deoarece acestea fac obiectul unor

cerințe specifice de raportare a informațiilor, astfel că situațiile financiare anuale ale acestora nu

pot fi considerate ca fiind determinate în mod voluntar. Sursa eșantionului de date este

doingbusiness.ro; lucrarea a utilizat un eșantion alcătuit din 25 de companii, clasificate de

doingbusiness.ro ca fiind companii mari (website-ul doingbusiness.ro folosește metodologia E&Y

pentru a clasifica entitățile; formula propusă de E&Y include variabile calitative și cantitative).

Piața românească de servicii contabile se ridică la valoarea de 400 mil. euro (Vulpoi, 2014).

4.2 Bune practici în managementul riscului în domeniul

serviciilor profesionale de contabilitate

Managementul riscului operațional a condus la elaborarea de bune practici; dar pentru cine sunt

bune aceste practici? Cum se poate stabili dacă sunt bune? Având în vedere faptul că este o

disciplină relativ nouă, există îndoieli cu privire la calitatea acestor practici.

65

Componentele unei strategii de bune practici sunt:

a. Viziune, cultură și angajament față de entitate:

a1. Definirea riscului operațional la nivelul entității

a2. Elaborarea unei viziuni asupra riscului

a3. Implementarea unei culturi a integrării riscului

a4. Managementul riscului și reputația entității

b. Existența unui cadru și responsabilități:

b1. Dezvoltarea de departamente care se ocupă de managementul riscului

b2. Asigurarea suportului și pârghiilor necesare managementului riscului

b3. Crearea unui instrument care să reprezinte un model în managementul riscului

c. Elaborarea de strategii pentru riscul operațional:

c1. Publicarea și discutarea raportelor privind riscul operațional

c2. Acordarea de avantaje pentru managementul riscului (incentives)

c3. Integrarea riscului – ca activitate continuă

d. Monitorizare și management dinamic al riscului operațional:

d1. Implementarea proceselor de tip bottom – up pentru identificarea, evaluarea

și managementul riscului operațional

d2. Coordonarea evenimentelor și colectarea datelor pentru calculul indicatorilor

de risc

d3. Aplicarea de instrumente analitice pentru managementul riscului

d4. Implementarea instrumentelor de evaluare dinamică a riscului

e. Asigurarea resurselor financiare

f. Tehnologii pentru managementul riscului operațional:

f1. Implementarea instrumentelor de masurare a riscului

66

4.3 Managerul de risc – o nouă poziție în organigrama

entităților performante

Performanța unei entități nu mai este evaluate doar prin prima rezultatelor financiare, ci și prin

modul în care reușește să facă față dimanismului mediul economic, al internaționalizării.

Managerul de risc s-a dezvoltat ca o consecință a evenimentelor negative care au generat pierderi

semnificative pentru multe companii care nu au luat în considerare indicii și semnale interne și

externe privind posibilitatea existenței unor vulnerabilități.

Managerul de risc se ocupă exclusiv de gestiunea incertitudinilor și a riscurilor la care este supusă

o entitate; un program efficient de management al riscului se axează pe două acțiuni fundamentale:

măsuri de evitare a procedurii riscurilor (pre-eveniment);

măsuri de minimizare a efectelor riscurilor, dacă acestea s-au produs (post-eveniment).

Managerul de risc efectuează analize de tip valoare – vulnerabilitate - risc.

Studiile de piață efectuate de organismele de reglemetare a profesiei de risk manager au evidențiat

creșterea permanentă a roulului pe care îl are manegerul de risc în cadrul unei entități.

Figura 11. Avantajele managementului riscului

Sursa: Proiecție pe baza cercetărilor efectuate în entitățile de contabilitate

1.26%

21.85%

18.07%

17.65%

6.72%

15.55%

14.29%

4.62%

Altele

Dezvoltarea procedurilor de identificare a cât mai

multor riscuri

Creșterea calităților deciziilor de investire

Înțelegerea rolului guvernanței corporative

Creșterea încrederii relației dintre management și

acționari

Reducerea pierderilor financiare

Reducerea redundanței privind identificarea

riscurile

Creșterea încrederii relației dintre management și

clienți

Avantajele managementului riscului

67

Companiile recrutare au stabilit un profil al managerului de risc, din care am extras câteva

caracterisctici:

Figura 12. Profilul managerului de risc

Sursa: Proiecție pe baza informațiilor de pe paginile companiilor de recrutare

4.4 Abordarea modernă a managementului riscului

În prezent, majoritatea entităților își formulează politici complexe pentru a putea gestiona riscurile

operaționale și financiare. În procesul de luare a deciziilor, cel mai important aspect este crearea

de valoare, care implică realizarea unui echilibru între risc și rentabilitate. Multe entități consideră

managementul riscului o activitate care generează valoare adaugată, prin reducerea riscului, sau cel

puțin percepția despre risc; managementul riscului poate conserva valoarea prin protejarea

resurselor în cazul evenimentelor negative, deci manageemntul riscului are două roluri: de creare

de valaore și de conservare a valorii. În același timp, este important să recunoaștem că

managementul riscului nu presupune doar minimizarea riscului; până la urmă, profitul se obține în

urma activităților care implică și risc. În schimb, managementul riscului se ocupă cu gestiunea

diferitelor riscuri pentru maximizarea profiturilor viitoare prin minimizarea dezastrelor potențiale;

26.64%

11.35%

13.54%

23.14%

25.33%

Abilități de înțelegere a unei afaceri

Experiență in managementul operațional

Studii de finanțe

Abilități de comunicare cu superiorii și angajații

Abilități de estimare / măsurare a riscului

Cerințe specifice pentru funcțiile de manager de risc

68

prin urmare, managementul riscului este o activitate care presupune identificarea zonelor de risc și

echilibrarea potențialelor beneficii maxime cu potențialele pierderi maxime.

Managementul eficient al riscului se bazează pe următoarele acțiuni:

a) identificarea zonelor de risc și a activităților care sunt expuse riscului;

b) evaluarea potențialelor pierderi asociate acestor expuneri și compararea cu eventualele

profituri ce s-ar obține dacă s-ar asuma aceste riscului;

c) implementarea politicilor și procedurilor adecvate să maximizeze rentabilitățile

așteptate și minimizarea consecințelor.

În ultima decadă a anilor 90, Comitetul Turnbull a stabilit cele mai bune practici din domeniul

managementul riscului, accentuând importanța crescută a acestor acțiuni pentru toate tipurile de

business. În raportul emis în 1999, Comitetul Turnbull a insistat asupra faptului că trebuie să existe

o mai bună informare a investitorilor și a celorlalte grupe de utilizatori de informații financiare cu

privire la strategiile de risc adoptate de entități.

Studiul efectuat de Economist Intelligence Unit în 2001 cu privire la managementul riscului, a

identificat motivele pentru care entitățile ar trebui să-și dezvolte o strategie cu privire la riscuri:

obținerea unei mai bune înțelegeri a riscului asumat de entitate, pornind de la funcțiile

asumate până la departamente;

oferirea unui avantaj competitive printr-o mai bună și mai ebalorată analiză a riscului;

protejarea împotriva câștigurilor nefundamentate pentru acționari / investitori;

îmbunătățirea abilității de a răspunde în mod efectiv situațiilor de risc;

obținerea unui economii de costuri printr-un management echilibrat al resurselor interne.

În general, orice entitate este supusă risculor, într-un grad diferit sau în momente diferite, dar cel

puțin două tipuri de risc se pot confrunta:

a) expunerea la riscul operațional (de business) – riscul pierderilor generate de procesele

interne nepotrivite, resurse umane sau sisteme sau evenimente externe (Basel Capital Accord,

1999); asemenea risc afectează elemente care conduc la fluxuri de numerar incercte:

riscuri legate de producție – echipamente avariate sau produse defecte: risc de ineficiență

sau management operațional defectuos;

69

riscuri legate de resursele primare – epuizarea stocurilor sau greve ale angajaților,

pierderea angajaților cheie: riscul creșterii costurilor;

riscuri de piață – modificări în cerere sau creșterea concurenței: intrarea pe piață a unui

nou competitor;

riscuri de reglementare – schimbări majore în reglementări care pot genera costuri

suplimentare: schimbări privind securitatea și sănătatea angajților, drepturile angajaților,

situații de monopol, acorduri de vânzare, condiții de protejare a mediului;

riscuri strategice – procese decizionale insuficient de bine fundamentate: riscuri cu

privire la intrarea pe alte piețe, achiziții de alte companii (riscuri de sinergie);

riscuri legate de sisteme IT – colapsul sistemelor IT, viruși IT, eveneimente de tipul 9/11;

riscuri legate de reputație – riscul de a fabrica produse necalitative, supraevaluarea

anumitor produse,

riscuri politice – restricții impuse de acorduri politice internaționale: bariere de repatriere

a profituirlor, exproprieri de active.

b) Expunerea la riscul financiar – amenințările provocate de schimbpri în costul de finanțare

sau structura de finanțare. În această categorie, se pot menționa:

Riscul de insovență datorat metodelor nepotrivite de finanțate – de obicei, datoriile sunt

mai puțin costisitoare și dobânzile sunt deduse la calculul impozitelor, dar acționarii sunt

nemulțumiți că e posbil ca dividendele să nu fie plătite, spre deosebire de dobânzi care

au prioritate;

Riscul strategiilor de management financiar – gradul de îndatorare care nu este cel mai

potrivit, generând conflicte între manageri și acționari;

Riscul creșterii costului de finanțare prin creșerea ratei dobânzii;

Riscul schimării cotelor de impozitare a entităților, schimbări în elementele recunoscute

ca deduceri fiscale, convenții de evitare a dublei impuneri;

Schimbări în variabilele macroeconomice: rata dobânzii, cursul de schim valutar.

Toate aceste elemente afectează în mod negative fluxurile de numerar viitoare și de obicei,

elementele enumerate se influențează unele pe altele. Entitățile moderne încearcă să implementeze

sisteme integrate de management al riscului, estimând riscul la nivelul întregii entități (whole

organization) decât concentrându-se asupra riscurilor individuale. Abordarea integrată poate

70

identifica un portofoliu de riscuri care poate fi minimizat prin aceleași metode ca și portofoliile de

instrumente financiare, prin diversificare.

Pe o piață perfectă, acoperirea împotriva riscului ar putea fi lasată la latitudinea investitorilor care

ar trebui să stabilească nivelul de risc acceptat. Dar cum acest lucru este imposibil, iar piețele nu

sunt perfecte, conduc la faptul că managementul risuclui este o activitate care adaugă valoare unei

entități când este efectuată de manageri, decât de investitori / acționari (am putea afirma că

managerii au un avantaj competitiv față de investitori în procesul de hedging):

i. Managementul eficient al riscului poate reduce probabilitatea apariției dezastrelor

financiare (inclusiv faluimentul entității);

ii. Managementul eficient al riscului poate reduce costul de finanțare;

iii. Managementul riscului poate gestiona eficient problemele de comunicare dintre

management și investitori (agent problems);

iv. Managementul riscului poate conduce la îmbunătățirea procesului decizional și crearea

de valoare.

Obiectivul

unei entități Valoare creată pentru acționari

Cash flow Costul capitalului

Indicatori

care măsoară

valoarea

Creșterea vânzărilor

Gestiunea datoriilor

curente Rata dobânzii

Creșterea marjei

comerciale

Achiziții de active

curente

Politica de dividend

Vânzări estimate Structura capitalului

Nivel strategic

Strategia

de dezvoltare Strategia operațională

Strategia

de finanțare

Figura 11. Piramida creării de valoare

Sursa: Proiecția autorului

71

Concluzii

Schimbările continue ale mediului economic au determinat ca managementul entităților să adopte

strategii flexibile și inovative pentru maximizarea profitabilității; conceptul clasic de profit – ca

indicator de măsurare a perfoemanței – a fost înlocuit cu satisfacția clienților, diversificarea

portofoliului, reducerea riscului. Internaționalizarea afacerilor a creat oportunități, și în aceeași

măsură riscuri. Din studiile publicate (Hall, 1998) se pot identifica următoarele stadii privind

implementarea unui sistem holistic de management al riscului:

A. Ignorarea riscului: de obicei, în această fază, orice pierdere crează creații negative și

nu sunt soluții bine stabilite privind acoperirea pierderilor.

B. Reducerea riscului: managementul acceptă idea de risc și încep acțiunile de

identificare a riscurilor și de diminuare a consecințelor, identificarea posibilităților de

ameliorare a pierderilor (finanțare retrospectivă și / sau prospectivă).

C. Prevenirea riscului: are loc trecerea de la managementul riscului reactiv la

managementul riscului proactiv, iar gestiunea riscurilor este o activitate de echipă, în

care toate departamentele sunt implicate.

D. Anticiparea riscului: echipa de management al riscului dezvoltă instrumente specifice

de cunatificare a riscului, pornind de la cele statistice și din teoria probabilităților,

reușind să efectueze o ierarhizare a riscurilor în funcție de impactul lor și să estimeze

resursele necesare pentru a minimiza apariția lor.

E. Identificarea oportunităților: este un nivel în care se recunoaște existența riscurilor

și, în același timp existența oportunităților de câștig.

Managementul riscului nu înseamnă doar gestionarea unor evenimente, situații, ci și crearea unei

culturi organizaționale care să fie deschisă spre acceptarea riscului, educație în domeniul riscului,

asumarea responsabilității. Rolul managerului de risc este de a identifica măsurile care să conducă

la acceptarea unor pierderi minime în condițiile incerte și dificil de gestionat din prezent și de

maximizare a oportunităților. Politicile de management al riscului trebuie dezvoltate nuanțat în

funcție de domeniul de activitate al fiecărei entități.

72

Glosar de termeni

Atenuarea riscului – Măsurile întreprinse pentru diminuarea probabilităţii (posibilităţii) de

apariţie a riscului sau/şi de diminuare a consecinţelor (impactului) asupra rezultatelor (obiectivelor)

dacă riscul s-ar materializa; atenuarea riscului reprezintă diminuarea expunerii la risc, dacă acesta

este o ameninţare.

Cauză – fenomen care precedă şi, în condiţii determinate, provoacă apariţia altui fenomen, căruia

îi serveşte ca punct de plecare.

Competitivitate – capacitatea sau însuşirea unui sistem de a obţine rezultate superioare în

competiţia pe plan naţional sau internaţional cu sisteme similare

Controlul intern – Orice acţiune / măsură provenită din organizaţie, luată în scopul gestionării

riscurilor. Aceste măsuri pot fi luate fie pentru a diminua impactul în cazul materializării riscurilor,

fie pentru a reduce probabilitatea de materializare a riscurilor; controlul intern reprezintă tocmai

managementul riscurilor, deoarece, prin măsurile luate, se obtine o asigurare rezonabilă că

obiectivele organizaţiei vor fi atinse.

Cunoştinţe – ansambluri de informaţii aplicabile şi de abilităţi generate de utilizarea informaţiilor

de către receptorul lor, care au capacitatea de a genera prin folosire valoarea adaugată.

Decizie – varianta aleasă dintre mai multe posibile pentru a realiza un scops au un obiectiv.

Efect – rezultat obtinut în urma realizării unei acţiuni sau activităţi sau rezultatele manifestării unei

cauze sau unui ansamblu cauzal.

Evaluarea riscului – Evaluarea consecinţelor materializării riscului, în combinaţie cu evaluarea

probabilităţii de materializare a riscului; evaluarea riscului reprezintă evaluarea expunerii la risc.

Eveniment Black Swan – Eveniment Lebădă Neagră - evenimente a căror probabilitate de apariție

este extrem de rară; conceptul a fost dezvoltat de Taleb in cartea sa ”The Black Swan: The Impact

of the Highly Improbable ”(2007)

Expunere la risc – Consecinţele, ca o combinaţie de probabilitate şi impact, pe care le poate resimţi

o organizaţie în raport cu obiectivele prestabilite, în cazul în care riscul se materializeaza.

Factori de risc – pericole naturale , umane şi ecologice

FMEA – Failure Mode and Effects Analysis – Metodă de ierarhizare a riscurilor în procese de

producție; această metodă a fost dezvoltată de NASA în jurul anilor 1960 și aplicată în prezent în

multe industrii (auto, aerospațială, farma, chimie, energetică, etc. )

73

Gestionarea riscurilor sau managementul riscurilor – Toate procesele privind identificarea,

evaluarea şi aprecierea riscurilor, stabilirea responsabilităţilor, luarea de măsuri de atenuare sau

anticipare a acestora, revizuirea periodică şi monitorizarea progresului.

Hazard – Proprietatea intrinsecă a substanţelor periculoase sau a unei situaţiei fizice cu potenţial

de alterare a sănătăţii umane şi/sau a mediului; hazardul se identifică cu orice situaţie cu potenţial

de producere a unui accident. Riscul este probabilitatea ca hazardul existent să se transforme într–

un accident.

Impactul – Reprezintă consecinţa asupra rezultatelor (obiectivelor), daca riscul s–ar materializa.

Incertitudine – stare de nesiguranţă, de îndoială cu privire la producerea unui eveniment ,

fenomen, a unei situaţii etc., la momentul apariţiei acestora, la amploarea lor etc., determinată de

lipsa de claritate şi precizie a elementelor mentionate, de evoluţiile imprevizibile ale sistemelor

implicate.

Management al riscului – tip de management axat pe diminuarea riscurilor implicate de

funcţionarea şi dezvoltarea unei entităţi

Manager – persoana dintr–o organizaţie care este încadrată pe un post managerial , căreia îi sunt

nemijlocit subordonaţi alţi componenţi ai organizaţiei şi care ia decizii manageriale.

Materializarea riscului – Translatarea riscului din domeniul incertitudinii (posibilului) în cel al

certitudinii (al faptului împlinit). Riscul materializat se transformă dintr–o problemă posibilă într–

o problemă dificilă, dacă riscul reprezintă o ameninţare, sau într–o situaţie favorabilă, dacă riscul

reprezintă o oportunitate.

Mediu de afaceri – totalitatea elementelor exogene firmei, de natură economică,

manageriala,tehnică,demografică,culturală,ştiinţifică,psiho–sociologică ,educaţională ,ecologică,

politică şi juridică, ce îi marchează semnificativ existenţa,derularea şi rezultatele activităţilor sale.

Obiective – Scopurile pe care şi le stabileşte o organizaţie. Obiectivele generale se descompun, la

nivel operaţional, în obiective derivate şi specifice. La nivel global, obiectivele pot fi exprimate în

termeni generali, dar, la nivel operaţional, obiectivele se definesc precis, prin indicatori de rezultate

măsurabili. De aceea, obiectivele reprezintă rezultatele ce trebuie obţinute la nivelul organizaţiei şi

la nivelul fiecărei componente structurale din cadrul acesteia.

Organizaţie – grup de două sau mai multe persoane care interacţionează în vederea realizării unor

scopuri comune, de regulă în baza anumitor condiţii prestabilite.

74

Organizaţie – Persoanele care lucrează împreună pentru atingerea unor obiective prestabilite. O

organizaţie poate fi o autoritate publică, un serviciu guvernamental (minister, instituţie publică,

agenţie etc.), o întreprindere constituită sau nu în societate, o asociere de persoane fără scop

lucrativ, o colectivitate locală etc. De asemenea, tot organizaţii sunt considerate şi componentele

structurale (divizii, direcţii, servicii, birouri etc.).

Plan strategic – plan pe termen lung , de regulă 3–5 ani, în care se concretizează strategia

sistemului implicat

Probabilitate – caracterul a ceea ce este probabil; aparenţă de adevăr, posibilitate cu multe şanse

de realizare

Probabilitatea de materializare a riscului – Posibilitatea sau eventualitatea ca un risc să se

materializeze. Reprezintă o măsură a posibilităţii de apariţie a riscului, determinată apreciativ sau

prin cuantificare, atunci când natura riscului şi informaţiile disponibile permit o astfel de evaluare.

Profilul de risc – Un tablou cuprinzând evaluarea generală documentată şi prioritizată, a gamei de

riscuri specifice cu care se confruntă organizaţia.

Profit – indicator economic ce desemnează venitul net care rămâne în urma unei operaţii

economice; din punct de vedere contabil este caluclat ca diferență dintre venituri și cheltuieli

Rentabilitate – indicator de sinteză al activităţii desfăşurate de o organizaţie într–o anumită

perioadă, care exprimă capacitatea, respectiv gradul de folosire a capacităţii acelei organizaţii de a

obţine profit

Risc8,9 – aprecierea rezonabilă a faptelor astfel încât să se evite riscul transferului asupra viitorului,

a incertitudinilor prezentului, incertitudini ce pot greva patrimoniul şi rezultatele unei unităţi

economice.

Risc – O problemă (situaţie, eveniment etc.) care nu a apărut încă, dar care poate apare în viitor,

caz în care obţinerea rezultatelor prealabil fixate este ameninţată sau potențată. În prima situaţie,

riscul reprezintă o ameninţare, iar în cea de–a doua, riscul reprezintă o oportunitate. Riscul

reprezintă incertitudinea în obţinerea rezultatelor dorite şi trebuie privit ca o combinaţie între

probabilitate şi impact.

Risc – Probabilitatea unui efect specific asociat hazardurilor care apare într–o anumită perioadă de

timp sau în anumite condiţii care conduce la un incident/accident.

8 Există mai multe aborbări în definirea riscurilor 9 Daca riscul este o ameninţare, consecinţa asupra rezultatelor este negativă, iar dacă riscul este o oportunitate,

consecinţa este pozitivă.

75

Risc economic – eveniment neprevăzut care poate afecta în mod negativ activitatea economică

Risc financiar – evenimente nedorite, ce produc dereglări majore pe pieţele monetare, valutare şi

de capital

Risc inerent – Expunerea la un anumit risc, înainte să fie luată vreo masură de atenuare a lui.

Risc rezidual – Expunerea cauzată de un anumit risc dupa ce au fost luate măsuri de atenuare a

lui. Măsurile de atenuare a riscurilor apartin controlului intern. Din această cauză riscul rezidual

este o măsură a eficacitaţii controlului intern, fapt pentru care unele ţări au înlocuit termenul de risc

rezidual cu cel de risc de control. Obs. În concepţia anglo–saxonă, riscul rezidual este definit ca

fiind expunerea cauzată de un anumit risc, dupa ce au fost luate măsuri de atenuare a lui,

presupunând că m ăsurile sunt eficace.

Strategia de risc – Abordarea generală pe care o are organizaţia în privinţa riscurilor, care trebuie

să fie documentată şi uşor accesibilă în organizaţie. Obs. În cadrul strategiei de risc se defineşte

toleranţa la risc.

Toleranţa la risc – “Cantitatea” de risc pe care o organizaţie este pregatită să o tolereze sau la care

este dispusă să se expună la un moment dat.

76

Surse bibliografice

Abraham, S. şi Cox, P. (2007) Analysing the determinants of narrative risk information in UK

FTSE 100 annual reports. The British Accounting Review, 39(3), 227-248

Admati, A. şi Pfleiderer P. (1988) A Theory of Intraday Patterns: Volume and Price Variability,

Review of Financial Studies 1, pp. 3–40

Allan D. Grody Peter J. Hughes Steven Toms (2011) Enterprise Risk Management Symposium

Society of Actuaries March 14-16, 2011

Althaus, C.E. (2005): A Disciplinary Perspective on the Epistemological Status of Risk, Risk

Analysis, Vol. 25, No. 3, 2005, pg: 567 – 588.

Amihud, Y. and Mendelson H. (1986) Asset Pricing and the Bid-Ask Spread, Journal of Financial

Economics, vol.17, pp. 223–49

Amran, A., Bin, A.M.R., Hassan, B.C.H.M. (2008) Risk reporting. An exploratory study on risk

management disclosure in Malaysian annual reports Managerial Auditing Journal, 24(1),

39-57

Aven T., On the meaning of a black swan in a risk context, Safety Science, vol. 57, pp. 44–51

Ball, R., A. Robin, and J. Wu.(1999) Properties of Accounting Earnings under the Enforcement

Institutions of East Asian Countries, and Implications for Acceptance of IAS.Working

Paper, University of Rochester

Ball, R., Kothari S., and Robin A. (2000) The Effect of International Institutional Factors on

Properties of Accounting Earnings. Journal of Accounting & Economics 29, pp. 1–51

Barth M., Landsman W., Lang M. (1999) International Accounting Standards and accounting

quality, Working paper, Stanford University

Barth, M.E., Beaver, W.H. and Landsman, W.R., (2001) The relevance of the value relevance

literature for financial accounting standard setting: another view, Journal of Accounting

and Economics, 31 (1–3), 77–104

Basu, S., (1997) The conservatism principle and the asymmetric timeliness of earnings. Journal of

Accounting and Economics, 24 (1), 3–37

Beretta, S., and Bozzolan, S. (2004) A framework for the analysis of firm risk communication. The

International Journal of Accounting, 39(3), 265-288

77

Botosan, C. A. (2004) Discussion of a framework for the analysis of firm risk communication. The

International Journal of Accounting, 39(3), 289-295

Cleary S., Mallert T. (2007), Global Risk – Business Success in Turbulent Times, Palgrave

Macmillian, Marea Britanie

De Franco, G., Kothari, S.P. and Verdi, R.S., (2011) The benefits of financial statement

comparability, Journal of Accounting Research, 49 (4), 895–931

Dhanani, A. (2003). Foreign exchange risk management: a case in the mining industry. The British

Accounting Review, 35(1), 35-63. doi: 10.1016/s0890-8389(03)00002-7

Diamond, D., Verrecchia R. (1991) Disclosure, Liquidity, and the Cost of Capital, Journal of

Finance 46, pp. 1325–60

Dietrich, J. R., Kachelmeier, S. J., Kleinmuntz, D. N., and Linsmeier, T. J. (2001). Market

efficiency, bounded rationality, and supplemental business reporting disclosures. Journal

of Accounting Research, 39(2), 243-268.

Dionne G. (2013), Risk management: History, definition and critique, Canada Research Chair in

Risk Management, http://neumann.hec.ca/gestiondesrisques/13-02.pdf

Dionne G., Eeckhoudt L. (1985): Increasing Risk and Self-Protection Activities, The Geneva Papers

on Risk and Insurance, No. 47 (13), pp. 132-136, https://www.genevaassociation.org/

media/224344/ga1988_gp13(47)_dionneeeckhoudt.pdf

Glosten, L. and Milgrom P. (1985) Bid, Ask, and Transaction Prices in a Specialist Market with

Heterogeneously Informed Traders. Journal of Financial Economics 14, pp. 71–100.

Grody A., Hughes P., Toms, S. (2011) Risk Accounting: A Next Generation Risk Management

System for Financial Institutions, Journal of Financial Transformation, pp. 43- 56, Available

on-line la adresa: http://www.ermsymposium.org/2011/pdf/Grody_Hughes_Toms.pdf

Hail, L., (2013). Financial reporting and firm valuation: relevance lost or relevance regained?

Accounting and Business Research, 43 (4), 329–358.

Hall, E.M. (1998). Managing Risk: Methods for Software Systems Development. Addison-Wesley

Hodder, L., Koonce, L., and McAnally, M. L. (2001) SEC market risk disclosures: Implications

for judgment and decision making. Accounting Horizons, 15(1), 49-70

Iatridis, G. (2008) Accounting disclosure and firms' financial attributes: Evidence from the UK

stock market. International review of financial analysis, 17(2), 219-241.

Institute of Chartered Accountants in England and Wales (2015) www.icaew.com

78

International Accounting Standard Board (2015) www.iasb.org

Jorion, P. (2002). How informative are value-at-risk disclosures? Accounting Review, 911-931

Keown A., Martin J., Petty J. W., Scott D. F. jr. (2005): Financial management. Principles and

applications, Pearson Prentice Hall, New Jersey

Kothari S.P (2015), The role of financial reporting in reducing financial risks in the market,

http://www.economicadventure.org/economic/conf/conf44/cf44_6.pdf

LaFond, R. and Watts, R.L., (2008) The information role of conservatism, Accounting Review,

83 (2), 447–478.

Lajili, K., and Zéghal, D. (2005) A content analysis of risk management disclosures in Canadian

annual reports, Canadian Journal of Administrative Sciences/Revue Canadienne des

Sciences de l'Administration, 22(2), 125-142

Lam, J. (2007) Enterprise Risk Management at Asian Banks: From Challenges to Strategies,

Executive White Paper, Asia Risk Management Institute (ARMI).

Legea Contabilității 82/1991, republicată

Leuz, C. and Verrecchia R. (2000) The Economic Consequences of Increased Disclosure, Working

Paper, University of Pennsylvania

Levitt, A. (1998), The Importance of High-Quality Accounting Standards, Accounting Horizons

12, pp. 79–82

Linsley, P. M., and Lawrence, M. J. (2007), Risk reporting by the largest UK companies:

readability and lack of obfuscation. Accounting, Auditing & Accountability Journal, 20(4),

620- 627

Linsley, P. M., and Shrives, P. J. (2005) Examining risk reporting in UK public companies. The

Journal of Risk Finance, 6(4), 292-305

Linsley, P. M., and Shrives, P. J. (2006) Risk reporting: A study of risk disclosures in the annual

reports of UK companies, The British Accounting Review, 38(4), 387-404

Linsmeier, T. J., Thornton, D. B., Venkatachalam, M., and Welker, M. (2002), The effect of

mandated market risk disclosures on trading volume sensitivity to interest rate, exchange

rate, and commodity price movements. Accounting Review, 343-377

Lopes, P. T., and Rodrigues, L. L. (2007), Accounting for financial instruments: An analysis of the

determinants of disclosure in the Portuguese Stock Exchange, The International Journal of

Accounting, 42(1), 25-56

79

Luhmann, N. (1993), Risk: a social theory, Publisher Walter de Gruyter, Berlin

Lupton & Tulloch (2002): Life would be pretty dull without risk': Voluntary risk-taking and its

pleasures, Health, Risk & Society, Vol. 4, Issue 2

Lupton D. (1999): Risk, London Routledge

Neale B și McElroy T. (2004) Business Finance – a Value – based Approach, Dorchester: Henry

Ling Ltd, Marea Britanie

Nichita, M. (2014) Empirical research regarding risk and risk management in Romanian journals,

AAU Conference, Prague, Proceedings of the 2nd International Conference,

http://car.aauni.edu/wp-content/uploads/IRFS-Proceedings_2014-Published.pdf

Nichita, M., (2015), An overview on state of knowledge of risk and risk management in economics

fields, SEA - Practical Application of Science, Volume III, Issue 1 (7), pp. 423-429

Organizația Internațională de Standardizare (2015) www.iso.org

Poskitt, R. (2005). Disclosure regulation and information risk. Accounting & Finance, 45(3),

457-477.

Pownall, G. and Schipper K. (1999), Implications of Accounting Research for the SEC’s

Consideration of International Accounting Standards for U.S. Securities Offerings,

Accounting Horizons 13, pp. 259–80

Rajgopal, S. (1999) Early evidence on the informativeness of the SEC's market risk disclosures:

The case of commodity price risk exposure of oil and gas producers, Accounting Review,

251- 280

Roman A. and Sargu A. C. (2014) Bank liquidity risk analysis in the new European Union member

countries: Evidence from Bulgaria and Romania, Procedia Economics and Finance,

Vol. 15, pp 556-576

Schipper K (2005) The introduction of International Accounting Standards in Europe: implications

for international convergence, European Accounting Review, vol. 14(1), pp 101-126

Schrand C. M. (1997) The association between stock-price interest rate sensitivity and disclosures

about derivative instruments, Accounting Review, 87-109

Smith, M. and Taffler R., (1992) Readability and understandability: different measures of the

textual complexity of accounting narrative, Accounting, Auditing & Accountability Journal,

5 (4), 84-88

80

Solomon A and Solomon J. (2004), A conceptual framework of conceptual frameworks:positioning

corporate financial reporting and corporate environmental reporting on a continuum,

available on line at: https://business-school.exeter.ac.uk/documents/papers/accounting/

2004/0405.pdf

Solomon, J. F., Solomon, A., Norton, S. D., Joseph, N. L. (2000) A conceptual framework for

corporate risk disclosure emerging from the agenda for corporate governance reform, The

British Accounting Review, 32(4), 447-478

Stoll, H. (1978). The Supply of Dealer Services in Securities Markets, Journal of Finance 33,

pp. 1133–1151

Turnbull Report (1999) Internal Control: Guidance for Directors on the Combined Code

van Asselt, M.B.A. (2000): Perspectives on uncertainty and risk: The PRIMA approach to decision

support. Dordrecht, The Netherlands: Kluwer Academic Publishers.

Vulpoi M. (2014). Articol în presă, disponibil la adresa: http://anuaruldeconsultanta.ro/interviuri/

1544-marcel-vulpoi-director-general-vulpoi-a-toader-management-kepp-calm-and-hire-a-

consultant.html

81

Anexa 1

Sumarul caracteristicilor eșantionului

An Variabile Min. Medie

Abatere

standard Cuartila 1 Mediana Cuartila 3 Max.

2009

Cifră de afaceri* 16,0665 1,6758 15,3778 15,9242 17,2328 11,3674 18,6842

Rata generală a îndatorării 19,8625 18,6149 3,1164 14,9115 28,9406 0,0903 56,0730

Rentabilitatea activelor

(ROA) 0,2631 0,3727 0,0265 0,3128 0,4671 -0,7800 0,9616

Rentabilitatea capitalurilor

proprii (ROE) 0,7652 0,4882 0,4743 0,7480 1,1297 0,0000 1,8287

2010

Cifră de afaceri* 16,2494 1,3079 15,3269 16,0168 17,3756 13,4643 18,6449

Rata generală a îndatorării 24,0864 20,6545 12,1305 14,1900 30,2490 0,3353 69,7800

Rentabilitatea activelor

(ROA) 0,2371 0,2590 0,0391 0,2098 0,4037 -0,1608 0,9472

Rentabilitatea capitalurilor

proprii (ROE) 0,5391 0,7027 0,1794 0,5698 1,0881 -2,0301 1,4045

2011

Cifră de afaceri* 16,3267 1,2700 15,5078 16,0166 17,4546 14,0213 18,5120

Rata generală a îndatorării 20,2334 16,9122 11,4225 16,2530 23,8225 0,4107 57,9050

Rentabilitatea activelor

(ROA) 0,2155 0,2146 0,0095 0,1918 0,3340 -0,0680 0,6422

Rentabilitatea capitalurilor

proprii (ROE) 0,4033 0,4087 0,1054 0,3301 0,7333 -0,4844 1,1757

2012

Cifră de afaceri* 16,2545 1,1371 15,5725 15,9489 16,9326 14,3398 18,5725

Rata generală a îndatorării 22,6539 15,1031 10,6750 22,9230 32,0940 0,7854 50,4610

Rentabilitatea activelor

(ROA) 0,1702 0,2310 0,0000 0,0720 0,3295 -0,0702 0,8720

Rentabilitatea capitalurilor

proprii (ROE) 0,5164 1,6802 0,0000 0,1325 0,5275 -1,4844 1,8348

2013

Cifră de afaceri* 16,5070 1,1956 15,8162 16,2651 17,5516 14,1875 18,5672

Rata generală a îndatorării 31,7399 28,5589 12,0565 15,6220 50,2495 0,3818 96,8940

Rentabilitatea activelor

(ROA) 0,2387 0,2827 0,0600 0,2028 0,3796 -0,3494 0,8872

Rentabilitatea capitalurilor

proprii (ROE) 0,5847 0,5330 0,2026 0,5214 0,9387 -0,5846 1,8348 Cifră de afaceri* - ln cifră de afaceri

SD – Abatere standard

Anexa 2

AN 2009

Regresie statistică

Coeficientul de corelație multiplă 0,59921

Coeficientul de determinație 0,35905

Varianța coeficientului de determinație 0,23086

Abatere standard 57,16614

Observații 25

ANOVA

Nr. gradelor de

libertate al

repartiţiei

Sumele de pătrate

potrivit

descompunerii

Media sumelor

de pătrate

Valoarea

statisticii F

Probabilitatea

critică

unilaterală

Regresie 4 36.613,28741 9.153,32185 2,80092 0,05372

Valoarea erorii de

predicţie 20 65.359,35259 3.267,96763

Total 24 101.972,64000

AN 2010

Regresie statistică

Coeficientul de corelație multiplă 0,65007

Coeficientul de determinație 0,42259

Varianța coeficientului de

determinație 0,30711

Abatere standard 54,25872

Observații 25

ANOVA

Nr. gradelor de

libertate al

repartiţiei

Sumele de pătrate

potrivit

descompunerii

Media sumelor

de pătrate

Valoarea

statisticii F

Probabilitatea

critică

unilaterală

Regresie 4 43.092,45996 10.773,11499 3,65933 0,02153

Valoarea erorii

de predicţie 20 58.880,18004 2.944,00900

Total 24 101,972.64000

83

AN 2011

Regresie statistică

Coeficientul de corelație multiplă 0,64746

Coeficientul de determinație 0,41920

Varianța coeficientului de

determinație 0,30304

Abatere standard 54,41753

Observații 25

ANOVA

Nr. gradelor de

libertate al

repartiţiei

Sumele de pătrate

potrivit

descompunerii

Media sumelor

de pătrate

Valoarea

statisticii F

Probabilitatea

critică

unilaterală

Regresie 4 42.747,29376 10.686,82344 3,60887 0,02268

Valoarea erorii

de predicţie 20 59.225,34624 2.961,26731

Total 24 101.972,64000

AN 2012

Regresie statistică

Coeficientul de corelație multiplă 0,75800

Coeficientul de determinație 0,57457

Varianța coeficientului de determinație 0,48948

Abatere standard 46,57391

Observații 25

ANOVA

Nr. gradelor de

libertate al

repartiţiei

Sumele de pătrate

potrivit

descompunerii

Media sumelor

de pătrate

Valoarea

statisticii F

Probabilitatea

critică

unilaterală

Regresie 4 58.590,05192 14.647,51298 6,75272 0,00131

Valoarea erorii de

predicţie 20 43.382,58808 2.169,12940

Total 24 101.972,64000

AN 2013

Regresie statistică

Coeficientul de corelație multiplă 0,71028

Coeficientul de determinație 0,50450

Varianța coeficientului de determinație 0,40540

Abatere standard 50,26294

Observații 25

ANOVA

Nr. gradelor de

libertate al

repartiţiei

Sumele de pătrate

potrivit

descompunerii

Media sumelor

de pătrate

Valoarea

statisticii F

Probabilitatea

critică

unilaterală

Regresie 4 51.445,37251 12.861,34313 5,09085 0,00539

Valoarea erorii de

predicţie 20 50.527,26749 2.526,36337

Total 24 101.972,64000

84

Anexa 3

Rezultatele regresiei în raport cu variabilele independente

AN 2009

Coeficienți Abatere standard Statistica t Probabilitatea critică bilaterală

Constanta modelului -270,55572 114,74891 -2,35781 0,02868

Mărimea companiei 22,76394 7,07424 3,21786 0,00432

Rata generală a îndatorării 0,04853 0,06182 0,78498 0,44167

Rentabilitatea activelor (ROA) -28,17661 33,65863 -0,83713 0,41241

Rentabilitatea capitalurilor

proprii (ROE) 16,35923 25,72244 0,63599 0,53199

AN 2010

Coeficienți Abatere standard Statistica t Probabilitatea critică bilaterală

Constanta modelului -416,78349 144,34642 -2,88738 0,00911

Mărimea companiei 31,74461 8,65636 3,66720 0,00153

Rata generală a îndatorării 0,71819 0,64484 1,11374 0,27860

Rentabilitatea activelor (ROA) -11,26819 58,12568 -0,19386 0,84824

Rentabilitatea capitalurilor

proprii (ROE) -7,30507 21,92076 -0,33325 0,74241

AN 2011

Coeficienți Abatere standard Statistica t Probabilitatea critică bilaterală

Constanta modelului -462,40315 156,09317 -2,96235 0,00770

Mărimea companiei 35,31016 9,71281 3,63542 0,00165

Rata generală a îndatorării -0,27121 0,87052 -0,31155 0,75861

Rentabilitatea activelor (ROA) 5,40224 109,35449 0,04940 0,96109

Rentabilitatea capitalurilor

proprii (ROE) -24,59029 58,39171 -0,42113 0,67815

AN 2012

Coeficienți Abatere standard Statistica t Probabilitatea critică bilaterală

Constanta modelului -680,02783 159,32983 -4,26805 0,00038

Mărimea companiei 49,75614 10,07298 4,93956 0,00008

Rata generală a îndatorării -1,24370 0,88668 -1,40264 0,17606

Rentabilitatea activelor (ROA) -74,35483 45,61390 -1,63009 0,11873

Rentabilitatea capitalurilor

proprii (ROE) -5,53737 6,76845 -0,81812 0,42293

AN 2013

Coeficienți Abatere standard Statistica t Probabilitatea critică bilaterală

Constanta modelului -521,62316 153,61189 -3,39572 0,00287

Mărimea companiei 38,81354 9,18239 4,22695 0,00041

Rata generală a îndatorării -0,54174 0,46523 -1,16447 0,25794

Rentabilitatea activelor (ROA) -28,82514 40,23291 -0,71646 0,48199

Rentabilitatea capitalurilor

proprii (ROE) -2,76657 20,62398 -0,13414 0,89463