MANAGEMENTUL BIOLOGIC AL BOLILOR ŞI DĂUNĂTORILOR

nu poate fi încadrat în categoria indicatorilor de fertilitate a solului, dar este

dovedită, interrelaţia strânsă dintre aplicarea acestui sistem de combatere şi

nivelul fertilităţii solului.

Managementul bolilor şi dăunătorilor constituie provocări permanente ale

comunităţilor agricole. Dăunătorii au devenit treptat rezistenţi fată de

acţiunea agenţilor de combatere, în timp ce acestia, au acţionat ei înşişi ca

factori de selecţie a dăunătorilor celor mai rezistenţi şi mai capabili de a se

adapta (Bellows et al., 1999). Apariţia de noi boli care afectează culturile,

suprapuse peste reglementările legislative din ce în ce mai severe adoptate

de majoritatea tărilor implică necesitatea ca agricultorii contemporani să fie

la curent cu noile tehnologii profitabile de producere a hranei de bună

calitate. Interzicerea folosirii unor pesticide de mare eficacitate în protecţia

culturilor, dar cu efecte negative intolerabile asupra mediului şi sănătătii

publice, au dus la necesitatea căutării şi aflării alternativei, respectiv

folosirea de produse fără toxicitate pentru mediu şi usor de integrat in

sistemul de control biologic, cu specificitate ridicată pentru anumite specii

de boli şi dăunători (Recheigl et al., 1999).

Controlul biologic al patogenilor plantelor, al insectelor dăunătoare şi

buruienilor este singura alternativă majoră a folosirii pesticidelor în

agricultură şi silvicultură (Cook and Baker, 1983; Heikki and Hokkanen,

1996). Acesta se bazează modificarea, chiar manipularea mediului, în

direcţia stimulării dezvoltării activităţii dusmanilor naturali ai dăunătorilor,

prin stabilirea unei legături conceptuale între ecologie şi folosirea agenţilor

biologici în controlul bolilor (Barbarosa, P., 1998).

Controlul biologic, (Biological Control/Bio-control) în general, se referă la

folosirea unor organisme vii special alese pentru controlul anumitor boli.

Aceste organisme pot fi prădători, paraziţi, sau boli care atacă insectele

dăunătoare. Este o formă de manipulare a naturii în sensul obţinerii efectului

dorit. Un program de control biologic complet poate să cuprindă o gamă

largă de măsuri, de la alegerea unui pesticid care să fie lipsit de toxicitate

pentru insectele benefice, până la cresterea şi eliberarea în natură a unei

anumite insecte cunoscută drept dusman natural al celei dorite a fi

înlăturată, asa numitul "insecticid viu". Principiile controlului biologic pot fi

aplicate împotriva unei game largi de organisme dăunătoare: buruieni,

patogeni ai plantelor, vertebrate şi insecte (Orr, D et al, 1997).

Controlul biologic se defineste prin inhibarea, suprimarea populaţiilor de

dăunători ai culturilor de plante folosind dusmanii naturali ai acestora, care

pot fi reprezentaţi de: prădători, paraziţi sau patogeni.

Ca toate celelalte tehnologii controlul biologic al patogenilor implică şi

anumite riscuri asociate (invazia biologica, efecte neprevăzute ale

organismelor modificate genetic etc), dar care prin comparaţie cu beneficiile

sunt mai reduse şi trebuie anticipate cu grijă . Teoria controlul biologic s-a

dezvoltat prin cunoasterea temeinica a caracteristicilor biologice, atât ale

dăunătorilor, cât şi ale agenţilor folosiţi în combatere, ceea ce a permis

stabilirea când şi cum acesta poate avea succes (Hawkins and Howard,

1999).

Un alt aspect favorabil sistemelor de combatere biologică a bolilor şi

dăunătorilor este costul redus comparativ cu cel al folosirii pesticidelor

sintetice convenţionale (Van Lenteren, 1997):

Costuri anuale estimate pentru protecţia plantelor (în miliarde USD )

Modalitaţi de combatere Miliarde USD

Pesticide sintetice convenţionale 26,000

Material vegetal rezistent la boli şi daunatori 6,000

Combatere biologica 0,050

Toxine bacteriene şi fungice 0,110

Pesticide de origine vegetala 0,090

Substante chimice pentru modificarea comportamentului 0,050