lucrari de seminar

7/23/2019 Lucrari de Seminar

1/39

STRUCTURALISM I SEMIOTIC

1. Structuralismul - Teorie sau metod?

La ntrebarea Ce este structuralismul?, Roland Barthes, promotorentuziast i proteic, pendulnd ntre rigoarea tiinei limbajului i plcerea(erotic) a textului (Le plaisir du texte, 1973) rspunde evaziv: Nu este ocoal, nici mcar o micare (sau nu nc), fiindc majoritatea autorilorataai acestui cuvnt nu par legai ntre ei printr-o solidaritate de doctrinsau de lupt. Structuralismul este doar un lexic (R. Barthes, 1964: 213).Pentru Jean Piaget, structuralismul reprezint un ideal de inteligibilitatecutat i atins de toi cercettorii structuraliti (J. Piaget, 1970: 5)

Totui, ca i Michel Foucault mai trziu, Barthes considerstructuralismul o atitudine a spiritului modern iconoclast o activitate, adico succesiune regulat de operaii mentale Scopul oricrei activitistructuraliste este de a reconstitui obiectul astfel nct s manifeste n aceastreconstituire regulile de funcionare. Structura este deci de fapt un simulacrual obiectului, dar un simulacru dirijat, interesat, fiindc obiectul imitat relevceva care rmnea invizibil sau, dac preferai, ininteligibil n obiectulnatural. Omul structural ia realul, l descompune, apoi l recompune (R.

Barthes, 1964: 214).Ca orice curent de gndire, structuralismul comport o latur teoretic

i una metodologic; de la bun nceput latura metodologic (analizastructural sau activitatea structuralist) a fost considerat un imens ctiggnoseologic (Lvi-Strauss compara nsemntatea fonologiei pentru tiineleomului cu rolul revoluionar al fizicii nucleare), n timp ce latura teoretic afost controversat: Structuralismul este o metod, nu o doctrin, iar nmsura n care devine doctrinal conduce la o multitudine de doctrine. (J.

Piaget, 1970: 123)Dac despre existenialism s-a afirmat attea existenialisme ciexistenialiti, acelai lucru se poate spune (fr teama de a grei) i desprestructuralism att n ceea ce privete disocierea teorie-metod ct i variateledomenii abordate (filosofie i antropologie, lingvistic i pshihanaliz). Dei


2/39

majoritatea poziiilor au fost n favoarea structuralismului metodologic (infrai), nu lipsete nici orientarea filosofic (infra ii):

i) Dac istoria structuralismului este deja lung, concluzia pe care otragem de aici nu este c ar fi vorba de o doctrin sau de o filosofie,

ntruct am fi foarte repede dezamgii, ci n mod esenial de ometod, cu tot ceea ce implic termenul: tehnicitate, obligaii,onestitate intelectual i progres n aproximrile succesive (J. Piaget,1968: 159)Structuralismul este esenialmente o activitate, adic o succesiuneregulat de operaii mentale (R. Barthes, 1964: 214).

ii) Structuralismul este un ansamblu original de reflecii teoretice

asupra culturalului i socialului (Dan Sperber, 1968: 195). Dac nsens restrns structuralismul se refer la acea etap din istorialingvisticii care precede gramatica generativ-transformaionalinaugurat de Noam Chomsky (Synctactic structures, 1957), n senslarg el privete toate teoriile care examineaz sistemul limbii nimanena sa i n genere toate cercetrile sistematice subordonatepertinenei semantice i inspirate de modelul lingvistic (R. Barthes,1964: 213).

2. Noiunea de structur i demersul structuralist

Structura ca totalitate ireductibil la suma prilor (RaymondBoudon) nseamn considerarea obiectului ca sistem, descoperirea iconstruirea coerenei realului prin ordinea i coerena simulacrului care estructura.

Analiza structural se plaseaz sub semnul jocului (cf. metaforajocului de ah la Saussure sau a jocurilor de comunicare la Claude Lvi-

Strauss: Toate nivelele de comunicare ale societii femei, bunuri, mesaje in de aceeai metod. Cultura const mai ales n reguli aplicabile tuturorcategoriilor de jocuri de comunicare, fie ele n planul naturii sau alculturii (Lvi-Strauss, 1978: 326). Structura se reduce la jocul intern alcombinatoricii sale (L. Millet & M. Varin d'Ainvelle, 1972: 110).


3/39

Demersul structuralist procedeaz prin reducerea variantelor lainvariante (a infinitelor pronunri ale sunetelor, de pild la cteva zeci defoneme caracteristice unei limbi). Semnele nu sunt importante prin elensele, ci prin valoarea pe care o reprezint n ansamblul sistemului.

Analiza structural (ncepnd cu cea avant la lettre a formalitilor ruide nceputului secolului) pune ntre paranteze coninutul povestirii (mit,

basm, nuvel etc.) i se concentreaz exclusiv asupra formei. Figurilenarative nu conteaz (crtia, racul, zna sau fratele de cruce joac n basmrolul adjuvantului eroului); ceea ce reprezint esena demersului estedegajarea structurii povestirii prin evidenierea relaiilor de paralelism,opoziie, inversiune etc.

Principala obiecie adresat din aceast perspectiv structuralismului a

fost omogenizarea valoric (un roman poliist, un fapt divers, un basm, onuvel clasic vor fi analizate n acelai fel, pentru c metoda structural esteanalitic i nu evaluativ). De fapt, adevratul coninut al povestirii estestrucutura sa (Subiectul povestirii este reprezentat de relaiile sale interne,de propriile moduri de constituire a sensului T. Eagleton, 1994: 98).

Analiza structural se definete prin urmtoarele trsturiparadigmatice (fie ele explicite - infra sau implicite):

regula imanen ei (analiza structural vizeaz obiectul ca sistem nperspectiv sincronic, anistoric);

regula pertinen ei (analiza structural investigheaz trsturile

distinctive ale sistemului, cele care au valoare diferenial);

regula comut rii (testul comutrii viznd determinarea opoziiilor

binare de natur sistemic);

regula compatibilit ii (analiza structural studiaz regulile ce

guverneaz combinarea - i deci compatibilitatea - elementelor

textului); regula integr rii (structurile elementare trebuie integrate n totalitatea

sistemului);

regula schimb rii istorice (diacronice) pe baza analizei sincronice a

sistemului;


4/39

regula func iei (analiza structural studiaz n primul rnd funcia

comunicativ a sistemului) (W. Nth, 1990: 295-296).

Cercettorul fenomenelor semiotice (de la cinematograf la mitologie,

de la arhitectur la cultura de mas etc.) apare ca o contiin structurant:Vreme ndelungat literatura a fost privit ca un mesaj fr cod, fiindnecesar apoi s fie apreciat o clip ca un cod fr mesaj Metodastructuralist se constituie ca atare n momentul n care mesajul este regsitn cod, fiind degajat printr-o analiz a structurilor imanente i nu impus dinexterior prin prejudeci ideologice (Grard Genette, 1966: 150).

3. Structuralism i semiotic

Semiotica modern s-a dezvoltat n anii '60 n plin efervescenstructuralist, avnd deci ca domenii de aplicare antropologia, psihanaliza,literatura (Roland Barthes, Sur Racine, 1963, Esais critiques, 1964;Greimas, Du sens, 1970), fenomenele culturii de mas. De faptstructuralismul ncepuse s se apropie de semiotic cu reprezentanii coalade la Praga (Roman Jakobson, Jan Mukaovsky, Felix Vodia). Cei doitermeni (structuralism i semiotic n.a.) se intersecteaz dat fiind c

structuralismul studiaz obiecte care nu sunt n mod normal consideratesisteme de semne, chiar dac n realitate sunt relaiile de rudenie nsocietile tribale de pild , iar semiotica utilizeaz ndeobte metodestructurale (T. Eagleton, 1994: 100).

Demistificare a literaturii nobile (highbrow) care nu mai poate aveaun statut ontologic privilegiat, democratizare a discursului social,structuralismul aserteaz peremptoriu c opera literar ca i orice produs allimbajului este o construcie ale crei mecanisme pot fi clasate i analizateca obiectele oricrei tiine (T. Eagleton, 1994: 106). Sensul nu mai este

produsul romantic al unei experiene private, ci rezultatul sistemelor desemnificaie mprtite de membrii unei comuniti culturale.

Marea descoperire a structuralismului este sistemul substitut alsubiectului uman i dotat cu toate atributele individului tradiional:autonomie, autoreglare, unitate. Dac pentru cercettorii englezi i americanisemiotica i structuralismul sunt noiuni corelate indisociabil sau chiar


5/39

interanjabile, pentru tradiia francez i canadian structuralismul isemiotica se aseamn, dar nu se confund, cea din urm provenind din celdinti. Structuralismul desemneaz logica organizaional a tuturorfenomenelor sociale i umane, orice disciplin putnd s se bazeze pe el.

Semiotica, provenind din structuralism i viznd corectarea insuficienelor iexceselor acestuia, desemneaz o teorie a sensului aplicabil tuturorfenomenelor sociale i umane, dar rezervat anumitor discipline (P.Attalah, 1991: 263). Dincolo de aporia ultimei fraze (neglijen deredactare?) nu putem dect subscrie la identificarea semioticii cu o depire(interpretativ) a structuralismului, meninnd ns rigoarea i coerena unui

punct de vedere (acel punct de vedere despre care Saussure spunea ccreeaz obiectul cunoaterii); n majoritatea cazurilor este vorba despre

structura opozitiv binar (yin/vs/yang, terestru /vs/celest, natur/vs/culturetc.).

Sensul structuralist era un sens al codului, sensul semiotic nu existdect pentru cineva ca sens propriu-zis existenial i contextual. Semiotica sedeschide dialogului intercultural, rostirii individuale (parcursurile semioticeale lui Eco, Barthes flanerii n pdurea narativ, respectiv n universulsemnelor culturii japoneze). Deplasarea de la logica structurii la discursul(logic) al subiectului va impune i bascularea de la gramatica visului lavistor, de la crim la criminal (vezi noua profesie de profiler a lui FrankBlack n serialul de mare succes Millenium), de la reguli lacomportamentele care le actualizeaz sau transgreseaz.

Semiotica i propune s investigheze o multitudine de practiciculturale (gestualitatea ceremonial a salutului nipon, distaneleinterpersonale n lumea arab n comparaie cu cea occidental, gramaticagesturilor n spectacolul de circ sau de teatru etc.), dincolo de clivajeleculturale universale relevate de corifeii structuralismului. Structuralismularunc o privire impasabil asupra lumii contemporane n care vede

reproducndu-se vechi structuri. Semiotica vede o multitudine de practici, destiluri, de subculturi etc. Lumea semiotic e infint mai bogat dect lumeastructural (P. Attalah, 1991: 294).

BIBLIOGRAFIE


6/39

ATTALAH, Pierre, 1991, Thories de la communication. Sens, sujets,savoirs, Presses de lUniversit du Qubec, Tluniversit.DERRIDA, Jacques, 1967,De la grammatologie, Paris, Seuil.EAGLETON, Terry, 1994, Critique et thorie littraires. Une introduction.

Paris, PUF, coll. Formes Smiotiques.PIAGET, Jean, 1968,Le Structuralisme, Paris, PUF.

STUDENTE:

Stan Andra RoxanaSorescu Alexandra ElenaComan Luciana Geanina

(anul II, grupa aII-a)

STRUCTURALISM SI FILOSOFIE

1. De la lingvistic la filosofia limbajului

n 1916, Ferdinand de Saussure, prin lucrarea sa Curs de lingvistic

generala oferit premisele concepiei structurale a limbajului ce a influenatde o manier determinant lingvistica n secolul al XX-lea, pentru ca,ulterior, un alt eveniment, nu mai puin important pentru filosofia limbajului,s-1 reprezinte apariia i dezvoltarea rapid a unei noi metode de analiz alimbajului - cea a gramaticii transformaionale a lui Noam Chomsky i acolii sale.


7/39

Saussure fcea diferena ntre limb - ca sistem social - i cuvnt - caelement de interpretare individual. La nivelul limbii, el elimina substanasonor i psihic pentru a nu menine dect forma, adic suporturile purdifereniale i opozante ntre elemente, indiferent c este vorba de foneme

sau valori lexicale.Pentru a nelege limba n solidaritatea sistematic a elementelor sale,

el disjungea lingvistica sincronic, innd de studiul elementelor simultaneale sistemului, de lingvistica diacronic, trimind la studiul schimbrilorstrilor sistemului. Saussure considera semnele identiti pe care sesprijin sistemul. El a ajuns s adopte de fapt concepia stoic a semnuluiverbal ca fenomen cu dubl fa, un semnificant perceptibil i un semnificatinteligibil, nereinnd dect diferenierea intern a semnului nsui. Dar, n

acelai timp, continua s atribuie o interpretare psihologic semnificantuluii semnificatului, primul fiind conceput ca o imagine acustic, iar cel de aldoilea n calitate de concept, limba aprnd ca un tezaur incontient depus nfiecare individ.

n ceea ce privete raportul ntre semnificant i semnificat, el nu ezits-l califice ca arbitrar, n pofida propriilor sale remarci privind motivaiarelativ ce restrnge arbitrarul, n special n compunerea i derivareacuvintelor.

Opera lui Saussure este o construcie ce conine ns i o serie deenigme i dedublri sau antinomii lsate neelucidate: limb i cuvnt,identitate lingvistic i sistem, sincronie i diacronie, semnificant isemnificat, linearitate i ierarhie, pradigm i sintagm.

Travaliul su a fost continuat de reprezentanii Cercului lingvistic dela Praga ntemeiat n 1926 de V. Mathesius cu participarea a trei lingvitirui S. Karcevski, R. Jakobson i N. Trubekoi. Ei au studiat aspecte precum:conceperea limbii ca sistem funcional, primatul analizei sincronice,aplicarea n cazul diacroniei a ipotezei evoluiei convergente. Dar coala de

la Praga s-a fcut cunoscut mai cu seam prin tratarea structural afonologiei, ce exclude din lingvistic faptele fiziologice obiective n

beneficiul relaiilor ntre foneme - reduse la rolul de entiti difereniale.Multe din lucrrile reprezentanilor colii pragheze trateaz i alte problemeale limbii literare i poetice, urmnd metoda formalitilor rui din coala lui


8/39

Propp, care demonstreaz legtura dintre construcia simpl a povetilor ilegendelor populare ruseti i un repertoriu limitat de elemente dramatice.

O contribuie nsemnat a avut i coala de la Copenhaga fondat deV. Brndal n 1939, n cadrul creia s-a ilustrat L. T. Hjelmslev. Lucrarea sa

de cpti, Prolegomene la o teorie a limbajului (1943), definetecondiiile riguroase ale teoretizrii n domeniul lingvistic, supunnd-oexigenelor empirismului logic. i aceasta datorit faptului c fiecrui procesi corespunde un sistem n cadrul cruia se poate identifica schema limbiitextului i a cuvntului; i, pe de alt parte, datorit faptului c limba pune n

joc, att pe planul coninutului, ct i pe cel al expresiei, un ntreg aparatlogic de combinaii, o ntreag reea de funcii n relaii de dependen iinterdependen, astfel c logica este posibil ca teorie ntr-un sens propriu

i strict. Astfel, Hjelmslev, eliminnd orice reziduu psihologic sausociologic, concepe o algebr a limbii.

n SUA, Edward Sapir (Limbajul, 1921) a aplicat, de asemenea,spiritul sintezei la faptele lingvistice, ocupndu-se de formele lingvistice(funcia simbolic a cuvintelor, structura gramatical, configuraia formal,referirea la lumea conceptelor), n vreme ce Leonard Bloomfield (ntr-olucrare cu acelai titlu, aprut n 1933) a impus o concepie mecanicist i

behaviorist a faptelor lingvistice, ntemeiat pe celebra schem stimul-

rspuns. n anii '40 ai secolului trecut, coala structuralist-lingvisticamerican s-a concentrat asupra fenomenelor de distribuire n interiorulfiecrui lan vorbit, dnd prioritate studiului structurii sintagmatice;aplicarea mecanic a regulilor precise de segmentare i clasificare s-adovedit fertil pentru descrierea limbilor puin cunoscute sau necunoscute(de exemplu, ale amerindienilor).

Un nume de referin n lingvistica secolului al XX-lea este RomanJakobson. Fcnd distincia n cadrul actului de comunicare lingvistic ntre

punctele de vedere ale locutorului i auditorului, mesaj, context, contact,

cod, crora le corespund funciile conativ, emotiv, poetic, referenial,fatic, metalingvistic, Jakobson ofer refleciei filosofice un modeldeopotriv comprehensiv i solid.

Un alt lingvist de mare calibru, Emile Benveniste (Probleme delingvistic general, 1966) a tratat o distincie ntructva neglijat ntresemiologic - aspectele faptului lingvistic determinate de locul elementelor n


9/39

sistemul limbii - i semantic - aspectele aceluiai fapt innd de utilizarealor n fraza considerat ca prima unitate de discurs. n vreme ce sistemul esteatemporal, instana de discurs este un eveniment evanescent, adic naceasta din urm, limbajul face referire la subiectul vorbitor, prin

intermediul anumitor indicatori (eu, tu, el), precum i la realitate, prinjocul complex al subiectului i predicatului.

Benveniste a contribuit la revizuirea principiului saussurian alopoziiei ntre limb i cuvnt, reinterpretat n termeni de cod i mesaj subinfluena teoriei informaiei.

Fcnd recurs la coala de la Port Royal, la cartezieni i la Humboldt,Noam Chomsky a relevat o tradiie i un traiect problematic al filosofieilimbajului, nucleul su epistemologic fiind conex rezolvrii unei interogaii

pur lingvistice. Chomsky are n vedere n principal aspectul competeneiactivitii lingvistice: a ti s utilizezi o limb nseamn a produce un numrinfinit de fraze aparinnd structurii acestei limbi.

Producerea i recunoaterea acestor fraze inedite constituie adevrataproblem. Aceste fraze prezint un caracter de gramaticalitate pe careintuiia utilizatorului o discerne, dar a crei teorie rmne n sarcinalingvisticii. Aceast teorie nu rezult dintr-o apropriere a modelelor dedistribuire sau de repartiie statistic ce ar fi apanajul nivelului structuriispeciale a enunului. Ea reiese din operaiile de transformare a enunurilor cefac s rzbat, dincolo de gramatica superficial, structura profund.Formalizarea lor face obiectul unei gramatici ce s-ar putea numi generativ.Ea permite generarea printr-un numr finit de operaiuni a unui ntreg sistemde reguli, susceptibile de a fixa un numr infinit de fraze, spuse sau inedite,

printr-o descriere structural, determinat.Filosofia este astfel interesat de gramatica generativ. Distincia ntre

competen i performan pune n discuie o alta, ntre limb i cuvnt,ntre sistem i proces. Pe de alt parte, noiunea de competen include

locutorul i intuiia, pe care el o are despre gramaticalitate, a ceea ce elenun sau nelege. Gramatica generativ inaugureaz o nou dihotomientre un model taxonomic i un model transformaional al descrierii. Teorialui Chomsky a suscitat un viu interes ntre psihologi, n particular prinaccentul ce poate fi pus pe factorii nnscui ai nvrii limbajului.


10/39

Faptul c filosofia limbajului excedeaz epistemologia lingvisticii estepe deplin atestat de opera unor mari gnditori ai secolului al XX-lea: Frege,Husserl, Russell, Wittgenstein, Carnap, Ryle, Austin, Quine. Nici unuldintre acetia nu a considerat c studiul empiric al limbajului constituie

unicul mod de abordare a acestuia.Postulatul comun al filosofilor limbajului, al micrii de gndire

ndeobte numit filosofia analitic, este c filosofia se concentreaz peexplicarea i clarificarea sistemelor conceptuale elaborate n sfera tiinei,eticii, religiei, insistndu-se asupra faptului limbajului n sine prin care seexprim cunoaterea conceptual.

Clarificarea limbajului devine tema primordial i final, exclusiv afilosofiei. Toate problemele filosofice sunt reductibile la o explicare i

clarificare a gramaticii i a sintaxei limbajului actual.Toate celelalte filosofii ale limbajului sunt, n diverse forme, tentative

de depire a stadiului clarificrii de care aminteam. Fie se pune n discuieproblema primatului limbajului i se reintegreaz funcia semnelor ntr-orealitate sau o activitate mai vast astfel nct problema limbajului i pierde

privilegiul i exclusivitatea (aa cum procedeaz fenomenologia pe de oparte i marxismul, pe de alt parte). Fie lund act de acest privilegiu allimbajului se ncearc redefinirea realitii nsei n funcie de limbaj. Fiinansi confer caracterul limbajului. Filosofia a ceea ce este limbajul serevendic ntr-un anume sens al cuvntului ca filosofie a limbajului. Dinaceast direcie se desprind dou curente de gndire opuse: structuralismulfilosofic i hermeneutica.

Concepia analitic a filosofiei limbajului a mbrcat formaempirismului logic i a filosofiei limbajului obinuit, acestea exercitnd ohegemonie intelectual mai ales n lumea anglo-saxon. Ambele orientriataeaz misiunii clarificrii o funcie terapeutic net i preventiv fa despeculaia metafizic cu att mai mult cu ct aceasta rezult dintr-o

supralicitare a limbajelor naturale, favoriznd o libertate lingvistic necritici nedominant. Empirismul logic procedeaz la aceast sarcinreducionist construind limbaje artificiale ce elimin astfel de supralicitri.El elaboreaz convenii pentru construcia frazelor i interpretarea semanticce exclud enunurile metafizice. Filosofiile limbajului obinuit, din contr,rmn n interiorul limbilor naturale pentru a explicita modelele ce


11/39

prezideaz comportamentul lingvistic n sfera restrns a utilizrii frabuzuri.

2. Aportul structuralismului filosofic

Structuralismul filosofic procedeaz la o reflecie de rang superior,tezele sale neoriginndu-se exclusiv sau cu precdere n lingvistic, ci maidegrab n perimetrul filosofi ei.

Un sistem fr termeni, un sistem fr subiect i un sistem frlucruri reprezint pentru filosoful structuralist perspectivele predilecte

pentru abordarea limbajului, plecnd de la certitudinile lingvisticiistructurale.

Dac limba este un sistem fr termeni, diferena ce instituiedistana este mult mai categoric i fundamental dect prezenacovritoare a lucrului sonor sau lucrului mental pe care noi l considerm afi realitatea limbajului. Modelul de realitate pe care-1 nvedereaz limbajulse opune n chip hotrt modelului de realitate a naturalismului saufizicalismului.

Noiunea de sistem de diferene sugereaz mai curnd o constituie ncare negativitatea are primat; lucrurilor, structuralismul le opune un modeltotalmente derealizat, dereificat, delucrificat.

n esena sa, filosofia structuralist este un model semiologic al

realitii. Acesta aproximeaz o prim realizare la nivelul conceperii ntregiirealiti sociale ca un sistem de semne codificate. Dac diversele ordini -economic, familial, politic, religioas - pot fi concepute ca sisteme decomunicare, reglate de legi structurale asemntoare celor ale limbajului,atunci nu mai trebuie spus c semnele sunt de origine sociologic, ci csocietatea este de origine semiologic. Aceast omologie ntre diverselesisteme sociologice permite interpretarea n termeni de intersemnificare,noiunea de structur servind de mijlocitor ntre infrastructur i

suprastructur. Preteniile privind primatul infrastructurii n raport cusuprastructura, ca de altfel i funcia de reflectare a suprastructurilor i pierdrelevana, deoarece aceste relaii nu pot fi exprimate n termeni decauzalitate, ci de omologie structural. Aceast omologie ntre organizareasocial i sistemele ideologice devine manifest mai ales n cazul miturilor,


12/39

sisteme reglate de coduri comparabile, la nivelul secvenelor de discurs, ceregleaz unitile lingvistice dincolo de nivelul frazei.

Exemplificativ n aceast privin este opera lui C.Levy Strauss in special lucrrile Antropologia structural i Mitologii.

Dac limba este un sistem fr subiect, trebuie repus n discuieprimatul subiectului pe care filosofia occidental 1-a afirmat de la Descartes,Kant i Fichte, i pe care fenomenologia husserlian l-a reactivat sub semnulcontiinei intenionale, reduciei i constituiei. Departe de a constituisensul, subiectul este el nsui instituit de limbaj. Ca i societatea, omul este

produsul limbajului, mai degrab dect inventatorul acestuia. Apare astfelbnuiala c primatul subiectului, apologia omului - n calitate de contiini eu -, ntregul umanism moral i politic care s-a grefat pe o subiectivitate

emfatic, nu ar reprezenta dect o ideologie de dat recent, deja vetust.Inteniile locutorilor sunt doar efecte superficiale ale unui joc profund

ntre semnificant i semnificat, al cror balans se situeaz ntr-o zonanonim a limbii. Ca i la Spinoza, conexiunea ideilor i cea a lucrurilor nueste opera unui cogito. Reflexivitatea este mai degrab un efect secundar alnlnuirii lor. Acest antisubiectivism ce perpetueaz antipsihologismullingvisticii structurale este suficient pentru a face cuvenita distincie ntrestructuralism i orice idealism.

n lucrarea saCuvintele i lucrurile

,Michel Foucault

studiazorganizarea ctorva episteme ce s-au succedat de la Renatere ncoace icare determin, la nivel incontient, nonreflexiv, subsisteme precum teoriamonedei, teoria semnelor, clasificarea zoologic. Fiecare epistem este astfelo structur major ce regleaz sistemele pariale i inteligena sincron aacestor organizri o precede pe cea diacronic. Vedem astfel cum seestompeaz n organizarea fiecrei episteme, nu numai rolul constitutiv alunei subiectiviti empirice sau transcendentale, ci i rolul a ceea ce unrealism naiv numete lucrurile sau realitatea.

Dac limba este un sistem fr lucruri, dac universul semnelor estedefinit prin caracterul pur intern al acestora, devine tentant s se considere

jocul dintre semnificant i semnificat n sensul prim i propriu al cuvntuluiabsolut, eliberat de orice determinare i suficient siei. Refuznd

prejudecata unei referine ce permite disocierea semnificatului limbajului delucrurile semnificate, ca i existena unei realiti extralingvistice,


13/39

structuralismul se sustrage fascinaiei pozitiviste a faptelor i prestigiuluilimbajului obinuit. Astfel, accentul se deplaseaz de la preocuparea pentrureferina identificant impus de tiinele naturii i de limbajul obinuit,ctre problema imanenei limbajului sub imperiul semnificantului.

La limit, interogaia structuralismului va fi dac primatul referineinu este legat de primatul cuvntului. Dar limbajul chiar dac ncepe, nu setermin totui cu cuvntul. Diferena sau distana dintre semne, ntresemnificant i semnificat pare s se pstreze mai bine n scriitur dect ncuvnt, adic ntr-o operaie de limbaj mai puin aservit interlocuiunii,relaiei imediate de dialog. Aceast interogaie l conduce pe JacquesDerrida la asocierea structuralismului nu numai de o semiologiegeneralizat, ci i de o gramatologie, adic de o teorie a scriiturii. Dac

teoreticianul limbajului obinuit nu mai recunoate ceea ce el numetelimbaj, o ntreag coal de literatur, n care se scrie conform criteriilorstructuralismului i gramatologiei, el se mulumete s satisfac o teorie alimbajului n care diferena ia locul referinei.

BIBLIOGRAFIE

1. Blaga, Lucian, 1983, Despre contiina filosofic ( in Opere vol. 8),Bucuresti, Editura Minerva.2. Iliescu, Veronica; Iliescu, Paul, 2001, Raiunea n epoca clasic,Bucuresti, Editura Punct.3. Macoviciuc, Vasile, 2000, Iniiere n filosofia contemporan, Bucuresti,Ed. Economic.4. Piaget, Jean, 1970, nelepciunea i iluziile filosofiei, Bucuresti, Edituratiinific.

STUDENTE:

Sorescu Alexandra ElenaStan Andra RoxanaComan Luciana-Geanina


14/39

(anul II, grupa aII-a)

FUNCIILE LIMBII

1. Principalele functii ale limbii

Limba ndeplinete o serie de funcii, dintre care cea mai important estecea de comunicare interuman. A comunica nu nseamn ns, neaprat, afolosi o limb. Oamenii pot comunica ntre ei i prin intermediul gesturilor,al mimicii, al semnalelor acustice sau luminoase, al simbolurilor matematice

ori chimice, al notelor muzicale, al culorilor etc. Limba reprezint ns,indiscutabil, mijlocul de comunicare cel mai important ntre membriiaceleiai comuniti.

Funcia de comunicare este strns legat de natura social a limbii. Eapresupune existena unei societi n cadrul creia se manifest, n primulrnd, ca o necesitate. Nevoia de a comunica este de neconceput n afara unorgrupuri sociale de dimensiuni mai reduse sau mai mari, ntre apariia,dezvoltarea i perfecionarea limbii i cea a societii existnd raporturi de

intercondiionare, de interdependen. Funcia esenial a limbii cainstrument nota Andr Martinet e aceea de comunicare: romna, depild, e nainte de toate unealta care permite vorbitorilor de limba romns intre n legtur unii cu alii (Martinet, p. 26).

n desfurarea ei, funcia de comunicare, funcie global a limbii, sentemeiaz pe alte cteva funcii particulare, specializate, legate de factoriieseniali ai comunicrii verbale. n opinia lui Karl Bhler aceti factori suntsubiectul vorbitor, destinatarul i coninutul comunicrii. Fiecare determino alt funcie a limbii: funcia expresiv, apelativ, respectiv reprezentativ.

Modelul triadic propus de Bhler a fost reluat de lingvistul de origine rusRoman Jakobson, care identific i ali factori constitutivi ai actelor devorbire. Transmitorul (emitorul) trimite un mesaj destinatarului(receptorului); pentru ca mesajul s-i ndeplineasc funcia e nevoie de uncontext la care se refer (de un referent), de un cod comun sau parial


15/39

comun transmitorului i destinatarului i de un contact, o conductmaterial sau o legtur psihologic ntre cei doi.

Fiecare dintre aceti factori, dispui conform schemei context mesajtransmitor contact cod determin o alt funcie a limbii: referenial

poetic emotiv fatic metalingvistic Funciile identificate de Bhler seregsesc, sub denumiri noi, n studiul lui Roman Jakobson: funcieiexpresive i corespunde funcia emotiv, celei apelative funcia conativ,funciei reprezentative cea referenial. Apar, n plus, funciile fatic,metalingvistic i poetic.

FUNCIA EMOTIV

Funcia emotiv (creia i corespunde l i m b a j u l a f e c t i v la JosephVendryes sau, la Bhler, f u n c i a e x p r e s i v ) e orientat ctreemitor care, dincolo de mesajul propriu-zis transmite i informaii despreel nsui: sex, vrst, atitudinea fa de cele spuse, starea afectiv n care seafl, temperament etc. Mrcile acestei funcii se ntlnesc att la nivelfonetic (intonaie, accent, tempo-ul vorbirii, lungirea sau eliminarea unorsunete), ct i la nivel sintactic, morfologic sau lexical.

Vorbind despre limbajul afectiv, Vendryes sublinia c acesta este prinexcelen stilistic i sintactic. El remarca rolul deosebit de important cerevine, pe de o parte, alegerii cuvintelor, iar pe de alta, aezrii, ordinii lor.Dei ordinea cuvintelor n limb e relativ fix, afectivitatea i poate facesimit prezena n structura frazei: Uneori zvrlim un cuvnt, un membrual frazei n fruntea acesteia, pentru a-l relua apoi cu ajutorul unui elementmorfologic, particul ori pronume; alteori l aruncm la sfrit, izolat decontext, pentru a-l anuna de mainainte prin anticipaie n corpul frazei, alteori, n sfrit, rupem brusc

legtura frazei, din care jumtatea a doua o ndrumm dup un nou plan, frnici un raport cu cea dinti. Aceste proceduri deosebite, curente n limbajulvorbit, au fost deseori mprumutate de limbajul scris, cnd a fost vorba de acrea ntr-adevr (Vendryes, apud Dominte, p. 206).

n limbajul afectiv ordinea ideilor este alta dect n limbajul logic. Eaeste dictat nu de regulile gramaticii, ci de importana pe care le-o acord


16/39

subiectul vorbitor ori pe care acesta vrea s i-o sugereze interlocutorului su.i categoriile gramaticale sunt exprimate uneori afirm Vendryes prinmijloace ale limbajului afectiv: viitorul, la care raportm ndeplinireagndurilor noastre e un timp subiectiv, iar trecutul, care nu mai depinde de

noi, e un timp obiectiv. ntrebuinarea cu miestrie a verbului, asuccesiunii timpurilor este remarcat de Tudor Vianu n lucrarea Istoriaromnilor sub Mihai-vod Viteazul a lui Nicolae Blcescu. n descrierea

btliei de la Clugreni de pild, scriitorul pune la prezentul istoricaciunile lui Mihai-vod i la trecut faptele turcilor. Prin acest joc altimpurilor verbale care trimite n planuri mai ndeprtate faptele otiriiturceti i aduce n prim plan o descriere mai vie, mai direct a aciunilor luiMihai, Blcescu i exprim admiraia i ataamentul fa de voievodul

romn. Funcia emotiv se exercit i prin intermediul formelor pronominalecu valoare de dativ etic ntlnite mai cu seam n creaia popular, pentru asublinia participarea sufleteasc a naratorului la cele povestite: Cnd fuaicea-n cap de sear / Pus june pe leu josu, / Cum mi-l pus, zgard-i pus /i mi-l leg-n curea neagr / i-l scobor jos la ar. Gradul superlativ poatefi redat i prin procedee ce in de limbajul afectiv: repetarea adjectivelor (ofat frumoas, frumoas), lungirea, repetarea vocalelor sau a consoanelor (oap liiimpede, rrrece), repetarea substantivului la genitiv plural (voiniculvoinicilor, floarea florilor), transformarea adjectivului ntr-un substantivlegat de altul prin prepoziia de: (o frumusee de fecior, o buntate de om),construcii exclamative echivalente cu superlativul: Frumoas e pajiteaasta!, Ct de albastru e cerul!, adverbe cu valoare expresiv: nespus de

blnd, teribil de mincinos, locuiuni adverbiale: din cale-afar de detept .a.Menionm, de asemenea, rolul deosebit al interjeciilor pseudopropoziii a cror for emotiv d savoare tuturor expresiilor noastre (Jakobson,

p.51).Funcia poate fi marcat i prin intermediul sufixelor: cele diminutivale

nu numai micoreaz, dar pot fi i marc a afeciunii emitorului (bunicu),a ironiei acestuia (doctora, avocel); sufixele augmentative mresc, darsunt i depreciative, ironice (muieroi, bieoi). Funcia emotiv se manifest,de fapt, n mai toate mesajele, nsi alegerea unor formule de construciemai simple, mai impersonale, mai reci, constituind tot un semn al uneianumite atitudini a vorbitorului fa de cele transmise (Coteanu, Ion, p.67).


17/39

Fenomenele lingvistice sus-menionate sunt nsoite, n comunicarea oral,de gesturile, de mimica emitorului care, voluntar sau involuntar, contientsau nu, se comunic pe sine nsui, i manifest emoia, sentimentele,dispoziia afectiv.

FUNCIA CONATIV

Funcia conativ (l i m b a j a c t i v, n termenii lui Vendryes sau f u n c i a a p e l a t i v , la Bhler) este orientat ctre destinatar, urmrindu-seobinerea unui rezultat, efect, a unei reacii sau a unei replici a acestuia, denatur fie verbal, fie nonverbal.

Deosebit de important, aceast funcie e posibil s fi fost prima dintre

funciile limbii; oamenii au nceput, probabil, s vorbeasc, pentru a-idetermina pe semenii lor s ntreprind anumite aciuni (s atace, s seretrag, s se adposteasc etc.). Emitorul urmrete s-l implice pereceptor n actul comunicrii, s acioneze asupra lui, s-i determine unanumit comportament, o anumit atitudine, o anumit reacie. Face apel, nacest scop, la formele de imperativ ale verbelor (sau ale conjunctivului oriindicativului sinonime cu imperativul), la cele de vocativ ale substantivelori pronumelor, la interjeciile de apel (hei!, bre!, mi!, b!, hai!, psst!, na!).Menionm aici i comenzile militare: La stnga!, nainte, mar!, Pe locrepaus!. Funcia se materializeaz n porunci, sfaturi, ndemnuri, rugmini,indicaii, interdicii, n enunurile incantative de urare, adulaie, peiorativeetc. Deoarece exteriorizeaz emoiile, respectiv voina transmitorului,mesajele n care domin funciile emotiv i conativ nu pot fi supuse unuitest al adevrului.

FUNCIA REFERENIAL

Funcia referenial (remarcat de Vendryes sub denumirea de l i m b a ji n t e l e c t u a l sau l o g i c, denumit de Bhler r e p r e z e n t a t i v )este orientat ctre context (referent) i domin n textele tiinifice, n mare

parte a mesajelor care comunic o informaie. Funciei i se mai spune idenominativ. Datele obinute prin senzaii i percepii de la realitateanconjurtoare, prin abstractizare primesc nume, gndirea fixndu-le prin


18/39

intermediul cuvintelor care denumesc diverse noiuni. Sunt incluse naceast clas substantivele, adjectivele, numeralele, verbele (mai puin celeauxiliare i copulative), adverbele (cu excepia celor care nu au sens deplini nu pot ndeplini funcii sintactice). Judecile i raionamentele capt i

ele o form concret, material, cuvintele intrnd n alctuirea propoziiilori a frazelor.

Limba funcioneaz, astfel, ca instrument al gndirii, al materializrii, alexteriorizrii ideilor. Gndirea nsi nu poate fi conceput n afara limbii.Fr expresia sa n limb afirma Saussure gndirea noastr nu este decto mas amorf i indistinct. Luat n sine, gndirea este ca o nebuloas ncare nimic nu este delimitat n mod necesar. Nu exist idei prestabilite inimic nu este distinct nainte de apariia limbii (Saussure, apud Dominte,

p.126). Funcia e numit uneori i cognitiv. Prin intermediul ei se realizeaztransmiterea de date, de informaii de la individ la individ, dar i, n timp, dela o generaie la alta, asigurndu-se, astfel, progresul cunoaterii. Mesajele ncare domin aceast funcie pot fi supuse testului adevrului, putnd ficontrolate prin raportare la realitatea obiectiv.

FUNCIA FATIC

Prin intermediul funciei fatice, orientate ctre contact, se stabilete, severific i se menine comunicarea. Funcia se realizeaz prin formule care,aparent, nu comunic nimic: Ascultai?, Ce zici, nu-i aa?, Vezi?, M auzi?sau I-auzi!, Ia te uit!, neleg!, Nu mai spune!. Scopul lor este de a controladac i cum funcioneaz canalul i circuitul, de a verifica, ntri i confirmaatenia receptorului, de a comunica atitudinea fa de unele secvene alemesajului. Specifice acestei funcii sunt i formulele prin care emitorul iacontact cu receptorul n vederea iniierii, declanrii unei comunicri verbale(formule de salut, interjecia alo!).

Comunicarea poate debuta ns i direct, uneori impunndu-se, chiar,contactul non-fatic: n cazurile de urgen, de pild, cnd cineva strigSrii!, Ajutor!. Funcia, comun i celorlalte vieuitoare, e prima funcieverbal pe care i-o nsuesc copiii mici: prin gnguritul lor, ei tind scomunice cu cei din jur, nainte de a putea trimite sau primi orice fel decomunicare ce cuprinde o informaie (Jakobson, p.53).


19/39

FUNCIA METALINGVISTIC

Funcia metalingvistic este centrat pe cod, pe limba n care se

comunic, devenit referent, obiect al actului de comunicare. Cea mai clarexpresie a funciei se ntlnete n lucrrile tiinifice care in de domeniullingvisticii, n care sunt definite elemente ale codului verbal sau fenomenespecifice punerii lui n micare. Funcia se manifest ns i n conversaiaobinuit, prin explicarea, precizarea sensului unor cuvinte, al unor expresiiexistente n mesaj, fie n situaia n care unul dintre interlocutori vorbetentr-o limb mai puin cunoscut partenerului su de dialog, fie cnd, deisunt de aceeai etnie, emitorul i receptorul aparin unor graiuri, dialecte,

uneori chiar generaii diferite. Destinatarul cere lmuriri n legtur cuntrebuinarea unor termeni al cror neles nu i este cunoscut: Ce nseamnmildness?, Ce s neleg prin il a la tte prs du bonnet?, Cum adic beton?, Ce e corlata?, Ce-ai vrut s spui prin avea mn lung?.Pentru a preveni replici cum sunt cele de mai sus, emitorul i adreseazreceptorului ntrebri de tipul: nelegi ce spun?

Alteori emitorul explic el nsui, de la nceput, sensul unui termen, alunei expresii care crede c-i este necunoscut colocutorului su, pentru a seasigura c mesajul este corect receptat: Dafinul aa i se spune pe la noisalcmului a nflorit deja; Das fnfte Rad am Wagen a cincea roat lacar, n plus, de prisos, n-a fost niciodat. Operaiile metalingvistice sunt

prezente n orice proces de nsuire a unei limbi, fie matern, fie strin.

FUNCIA POETIC

Funcia poetic, centrat asupra mesajului ca atare, e dominant,determinant n arta verbal. Pe emitor l intereseaz nu numai ceea ce

transmite, informaia n sine, ci i modul n care mesajul este organizat,armonia lui estetic. E important ca mesajul s i plac, s-l sensibilizeze pecel care-l ascult, s determine emoii artistice.

Pentru a stabili specificul artei poetice Roman Jakobson pornete de lacele dou moduri principale de aranjament folosite n actul lingvistic:selecia i combinarea. n comunicarea obinuit vorbitorul alege, pe baza


20/39

principiului echivalenei, un cuvnt dintre altele, semantic nrudite i, nbaza principiului contiguitii, l combin n lanul vorbirii cu alte cuvinte.De pild, pentru un enun cum este Prietenul merge n excursie, fiecarecuvnt e selectat de emitor dintre mai muli termeni sinonimi sau apropiai

cu care, mai apoi, se combin: (1) prieten / amic / coleg etc.; (2) a merge / ase duce / a pleca etc.; (3) n excursie / drumeie / tabr etc.

Poetul, n schimb, nu se limiteaz la alegerea, dintre mai multe sinonimea unui cuvnt, ci propune o serie de echivalene care trebuie descoperite dereceptor. Cu ct aceste echivalene sunt mai originale, mai neateptate, secreeaz un efect poetic mai puternic. Funciunea poetic proiecteaz

principiul echivalenei de pe axa seleciei, pe axa combinrii. Echivalenadevine factorul constitutiv al secvenei (Jakobson, p.56).

n ncercarea de a descoperi i nelege universul i pe el nsui, poetulcombin ntr-un mod cu totul aparte cuvintele, conferindu-le funcii isemnificaii noi, nentlnite n vorbirea obinuit. Cu trud i migal elfrmnt, cum zicea Arghezi, cuvintele mii de sptmni, lepotrivete, le lefuiete i mldiaz, le articuleaz ntr-un fel propriu,lsndu-i pe ele efigia propriei personaliti. Semnificaia unui cuvnt n

poezie nu depinde mecanic de nelesul din dicionar al acestuia. n dicionarcuvintele sunt neutre, incolore, inodore, lipsite de temperatur i suflet.Poetul le d via, le aprinde i nflcreaz, adevrata poezie fiind mai multdect o comunicare, o transmitere de noiuni de la emitor la receptor; ea seconstituie ntr-o adevrat mrturisire, n sens aproape religios, a sufletuluicelor dotai cu har care, cum frumos nota cineva, nti beau misterul carefreamt n lucruri i n lume, iar apoi l toarn n poezie. Prin intermediulmetaforelor i al altor figuri de stil (metonimia, sinecdoca), al ritmului,rimei, repetiiilor, al alternanelor, al contrastelor, se poate spune clocutorul elaboreaz un cod special, un sistem singular realizat ntr-un mesajsingular.

Dei dominant n poezie, funcia se manifest i n limbajul cotidian, nfolosirea unor figuri de stil, n utilizarea unei anumite ordini a cuvintelor, aunui anumit ritm.

2. Alte functii ale limbii


21/39

Numrul funciilor limbii, criteriile delimitrii lor, constituie o problemcontroversat a lingvisticii. Dac Bhler delimita cum am vzut maidevreme trei funcii ale limbii, iar Roman Jakobson ase, Andr Martinetvorbete despre patru asemenea funcii: o funcie central, de comunicare, de

nelegere reciproc, o funcie de suport al gndirii, o alta de exprimare i ofuncie estetic, ntreptruns cu funciile de comunicare i cea de expresie.n literatura de specialitate academicianul Ion Coteanu gsea vreo douzecide funcii ale limbii i constata c, pe msur ce numrul funciiloridentificate sporete, descrierea mecanismului i a efectelor lor se complic,i nu totdeauna cu folos (Coteanu, p.78).

Dincolo de orice clasificri ns, funcia esenial a limbii rmne cea decomunicare, ei adugndu-i-se funciile identificate de Roman Jakobson

anterior prezentate. n afara schemei Jakobson menioneaz o a apteafuncie a limbii, funcia magic, de incantaie. Aceasta se ntlnete ntextele descntecelor, ale vrjilor, practicilor magice, n anumite superstiiicu origini n cultura primitiv. Referentul, o persoan a treia, absent sauinanimat devine receptor al mesajului conativ: Rsai, soare/ Frioare/, Nu

peste crduri de oi, / Nici peste crduri de boi, / Ci peste ochiorii mei, / ipeste statul meu, / i peste sfatul meu, / i peste mersul meu, / i pesteviersul meu. / Cum i soarele de luminos i frumos, / Aa s fiu i eu sauAp alb, pomiroas, / m spal, m f frumoas, / s li plac eu junilor / calaptele pruncilor, / ca vinu boierilor, / s fiu ca sfntu Soare / cnd rsare, /ca i mrul plin de floare. Bazate pe credina n eficiena, n fora magic acuvntului, descntecele, vrjile urmresc, de cele mai multe ori,ndeprtarea sau mblnzirea forelor malefice i atragerea spiritelor

benefice. Tot aici menionm tab-ul lingvistic* interzicerea ntrebuinriiunor anumite cuvinte, cum ar fi, de pild, rostirea adevratului nume alvnatului, mbunarea unor animale periculoase, a unor spirite aductoarede nenorociri, prin conferirea de nume ct mai frumoase (a se vedea i

subcapitolul Cauzele schimbrilor de sens).Ielele, de pild, n mitologia popular romneasc, un fel de spirite

femeieti, frumoase i seductoare, dar i capricioase, rele i rzbuntoare,cu puteri nefaste asupra oamenilor pe care-i ademenesc n timp ce cnt idanseaz goale, cu prul despletit, n nopile cu lun, sunt numite uneoriZne sau Rusalii. Numele lor sunt ns mult mai numeroase, deoarece


22/39

credina popular impune ca ele s nu fie chemate dup adevratul lor nume,ci cu un alt termen, convenional, care dup ce devine cunoscut tuturortrebuie abandonat i nlocuit. Astfel, Ielele apar i sub numele de

Nemilostive, Drgaice, Nagode, Irodie, Dnse, Iude, Fetele lui Iuda, Vlve,

Vntoase, Vnturi, Fetele Vntoaselor (ultimele datorate i credinei c elear strni vnturile, semn de multe ori al nenorocirilor spontane iinexplicabile) .a. Alteori, pentru ca puterea lor s nu fie covritoare,

poporul le d nume frumoase, de laud ori de alint, spre a le ndupleca labine. Printre acestea Milostive, Miestre, Domnie, Bune, Fete Frumoase,Frumuele, Fetele Cmpului, Fetele Codrului, Harnice, Sfinte Mari,oimane .a.. Macedoromnii le numesc Albe, Dzne, Muate, cehiiJupnese de ap sau Zne, polonezii Dumnezeie.

Tabu lingvistic l constituie, n unele comuniti tribale, chiar rostireanumelui efului de trib de ctre membrii acestuia sau a numelui soului dectre soie. Rostirea acestor nume socotite sacre nu este ngduit, fiindconsiderat o form de atentat la autoritatea i prestigiul celor care le poart.Funcia profilactic are rolul de a proteja informaia transmis, cnd canalul

conducta fizic pe care o parcurge mesajul e afectat de bruiaj, de diversezgomote. Ea se manifest prin rostirea cu voce mai puternic a mesajului,

prin silabisirea cuvintelor, prin transformri de natur fonetic, pentru cainformaia s se pstreze intact (cum ar fi rostirea, n convorbiriletelefonice, a formei regionale epte n loc de apte, spre a evita confuzia cuase). Funcia ludic a limbajului e vizibil n jocurile de cuvinte, ncalambururi. Ea se exercit prin specularea cu efect umoristic aambiguitii unui context, a similitudinii unor cuvinte sau grupuri de cuvintecu sensuri diferite.(Pamfilie, p. 191).3. Manifestarea functiilor limbii

Vorbind despre funciile limbii, Roman Jakobson sublinia c e greu degsit un mesaj verbal care s ndeplineasc o singur funcie. Diversitateamesajelor nu rezid n monopolul uneia dintre aceste multiple funciuni, cin ordinea ierarhic diferit a funciunilor.

Structura verbal a unui mesaj depinde, n primul rnd, de funciuneapredominant (Jakobson, p. 50). Astfel, ntr-o poezie liric domin funcia


23/39

emotiv, ntr-un discurs politic sau ntr-o reclam comercial cea conativ,ntr-un text tiinific funcia referenial, ntr-un manual de gramatic funcia metalingvistic, funcia poetic se manifest mai cu seam n

beletristic, funcia fatic se realizeaz ndeosebi n comunicarea oral, mai

puin n cea scris.Funciile limbii nu se manifest izolat unele fa de altele. Pe lng

funcia dominant ntr-un mesaj se manifest, concomitent, nc una saucteva funcii. ntr-un text tiinific ce ine de domeniul lingvisticii, de pild,funcia metalingvistic se mpletete cu cea referenial (limba este, eansi, referent); ntr-un descntec funcia magic se mbin cu funciaconativ (Ieii i pierii / ca roua de soare, / ca stupu-n crare...), crora li seadaug, de multe ori, funcia poetic. n beletristic funciei poetice i se

adaug cea emotiv (n cazul speciilor lirice), conativ (ntlnit n ode,imnuri), funcia referenial (n genul epic). Fiecare dintre funciile limbii semanifest, deci, ntr-un discurs, prin trsturi care i sunt proprii, ntre eleexistnd ns numeroase interferene.BIBLIOGRAFIE1. Coja, Ion, 1972, Funciile limbii (n Tratat de lingvistic general, subred. Al.Graur, Sorin Stati, Lucia Wald), Bucuresti, Ed. Academiei, p. 15-19.2. Coteanu, Ion, 1973, Stilistica funcional a limbii romne. Stil, stilistic,limbaj, Bucuresti, Ed. Academiei, p.68-79.3. Dominte, Constantin, 2003, Funciunile i caracteristicile definitorii alelimbajului (n Lingvistic general, coord. Zamfira Mihail), Bucuresti, Ed.Fundaiei Romnia de Mine, p. 83-103.4. Jakobson, Roman, 1998, Funciile limbii (n Crestomaie de lingvistic

general, ed. ngrijit de Ion Coteanu), Bucuresti, Ed. Fundaiei Romniade Mine, p.50-57.5. Martinet, Andr , 1970, Elemente de lingvistic general, Bucuresti, Ed.tiinific, p. 24-37.

6. Pamfile, Tudor, 2000, Mitologie romneasc, Bucuresti, Ed. Grai isuflet Cultura naional, p. 191. 52.

STUDENTE: Coman Luciana Geanina, Stan Andra Roxana, SorescuAlexandra Elena (anul II, grupa aII-a)


24/39

STRUCTURALISM FUNCTIONALIST

1. CATEVA PRECIZARI ETIMOLOGICE

Structuralismul, ca termen, deriva din latinescul Struere= a cladi, aconstrui. Ca orientare metodologica este o creatie a secolului nostru siexprima aspiratia comunitatii stiintifice de a elabora o metoda universalvalabila de abordare a fenomenelor si proceselor care compun realitateaobiectiva. Caracteristica principala o constituie prioritatea acordataevidentierii structurilor cu importanta definitorie pentru comportamentulsistemelor. Structurile sunt modelele ideale care exprima totalitatearaporturilor dintre elementele componente (diferente, opozitii, corelatii), iar

sistemele definesc imaginea generica sub care poate fi prezentat ansamblulorganizat al elementelor componente.

In prezent se opereaza o distinctie intre teorii structuraliste (careurmaresc premeditat eliminarea conotatiilor subiectiv-antropologisteexplicand sistemele prin structurile si functiile lor, fara interes pentrucontinutul acestora) si metoda analizei structurale (care insista asupra

procedeelor formale de evidentiere a structurilor ce confera identitatefunctionala sistemelor).

Criticat pentru neglijarea diacroniei in favoarea sincroniei (Gonseth,Goldman) structuralismul s-a afirmat mai intai in lingvistica (Ferdinand deSaussure si scoala lui), apoi s-a extins in toate domeniile: matematica(N.Bourbaki), biologie (Ludwing von Bertalanffy), studiul complexitatiirelatiilor de rudenie dintre societatile primitive (CL Levi-Strauss),investigarea raporturilor culturale dintre subconstient si inconstient (J.Lacan) problematica filosofiei culturii (M.Faucault), geneza structurilorculturale si rolul acestora asupra sistemului social (A.Radcliffe-Brown,

E.Evans Pritchard, G.Hurdock).Dupa Cl. Levi-Strauss esenta metodei structuraliste consta inconstruirea deliberata de modele abstracte prin dezmembrarea artificiala aobiectului de studiat si reconstruirea sa ulterioara in termenii unor proprietatirelationale esentiale.


25/39

2. STRUCTURALISMUL FUNCTIONALIST AMERICAN

Aparut ca replica la marginirea empirista care domina sociologia

americana, si, din dorinta manifesta de a solutiona criza explicatieisociologice, structuralismul functional reprezinta o prima mare incercare desinteza doctrinar-teoretica a contributiilor europene si americane ladezvoltarea sociologiei. De aceea, unii exegeti au si avansat ideeaidentificarii acestei orientari cu un adevarat compendiu de istorie asociologiei.

Sintetic, aportul european apare prin categoriile sociologic elaboratede E. Durkheim (institutiile, normele, valorile = elemente coercitive desocializare), V.Pareto (structura actiunii sociale, echilibrul social, caracterulvariabil si independent al functiilor), Max Weber (ideal-tipurile), A. R.Brown si B. Malinowski (functionalismul), autori pe care T. Parson I-astudiat chiar in Europa, la London Scool of Economics si la Universitateadin Heidelberg, iar aportul american prin particularitatile gandirii socialeamericane in care s-a format.

In datele sale esentiale, structuralismul functionalist ramane, insa, oexpresie teoretica a mentalului colectiv american in care toate influentelestraine au fost asimilate critic, novator si cu mijloacele traditionale ale

pragmatismului .In acest sens, analistii americani( L. L. Bernard and Jessie Bernard:

Origins of American Sociology. The Socila Science Movement in the

United States, Thomas y Crowel Company, N. York, 1944) ai locului sirolului lui T.Parsons in istoria sociologiei americane delimiteaza trei etapemai importante:

1. Intre 1840 (inceputul miscarii de stiinta sociala americana) si1865 (incheierea razboiului civil in America) cand se apreciaza ca au inceput

sa se constituie premisele care vor conduce la constituirea sociologieiamericane.

Caracterizata prin ecletism si preponderenta a elementelor de filosofiesociala, aceasta etapa a fost dominata de evolutionismul organicist a lui H.Spencer ale carui principi 424c29e i coincideau cu aparitiile de reformasociala ale americanilor orientati spre schimbarea sociala (social change) a


26/39

vechii Americi coloniale. Afirmarea teoretica si legitimarea sociologica aordinii sociale (William Graham Sumner, Lester Frank Ward, AlbionWoodbury Small, Franklin H. Gidings) continua pana la primul razboimondial, incheind o perioada pe care Talcott Parsons o denumeste

protosociologie.2. Perioada interbelica a ramas in istorie prin emenciparea sociologiei

americane de sub influenta teoriilor europene si orientarea in exclusivitateasupra solutionarii problemelor sociale (social problems) majore careconfruntau societatea americana. Meopozitivismul (G.Lundberg, StuartDodd), behviorismul (J.B.Waston, E.a.Ross, F.G. Chopin, M.F.Nimcoff),ecologia umana (Scoala de la Chicago) reprezinta treptele de coborare de lateoria sociologica la preocuparile concrete ale investigatiei de teren.

Sociometria si microsociologia au dat expresie practica acesteri orientarispre abordarea in adancime a fenomenalitatii sociale (W.Thomas siFl.Znaniecki taranul polonez in Europa si America; soti Lynd:

problematica orasului mic Gunar Myrdal: situatia negrilor;).Proliferarea metodelor si tenicilor de cercetare concreta ramane nota

dominanta a acestei perioade.3. Dupa cel de-al II lea razboi mondial, ca urmare a jonctiunii dintre

progresele obtinute in rafinarea tehnicilor de investigare concreta siacumularile conceptuale cu continut eminamente sociologic, s-a declansatrevirimentul teoretic. Ca reprezentant tipic al noii tendinte de elaborare aunei conceptii globale asupra destinului omului contemporan, sistemul luiT.Parsons marcheaza cel mai semnificativ moment de discontinuitate fata dedescriptivismul factologic in care a degenerat empirismul sociologic.

Sub raportul continutului de idei, sistemul sau poate fi impartit, dinnecesitati de analiza, in trei niveluri:

I. Teoria actiunii sociale pleaca de la premisa determinarii intregiivieti sociale de catre ideile si valorile dominante. Actiunea este un proces in

sistemul actor-situatie care are semnificatie motivationala pentru actor, sau,in cazul unei colectivitati, pentru indivizii ei componenti Aceastainseamna ca orientarea proceselor de actiune corespunzatoare se bazeaza peatingerea gratificatiilor sau evitarea frustrarilor actorului respectiv(T.Parsons: The Social System, The Free Press, New York, London, ed.1951, p. 4.)


27/39

In sfera actiunii sociale intra, deci, totalitatea manifestarilor prin careindividul (actorul) isi adecveaza mijloacele la exigentele atingerii scopului.

Ca elemente componente actiunea sociala prezinta urmatoareastructura: scopurile umane, situatia de actiune (conditii + mijloace),

orientarea normativa (valori si norme).Mijloacele si conditiile alcatuiesc latura conditionala, iar scopurile si

normele, latura normativa a actiunii. Gradul de adecvare a mijloacelor lascop defineste rationalitatea actiunii sociale care poate fi:

a) rationalitatea intrinseca: atunci cand scopurile sunt atinse prinmijloace optime; de exemplu, actiunile economice, iar din punct de vedereistoric, perioada clasicismului, iluminismul, economia clasica engleza,

pozitivismul).

b) rationalitatea simbolica: atunci cand scopurile sunt atinseimediat si uneori, doar partial. Rationalitatea simbolica este o expresie amultiplei determinari a scopurilor care au o incarcatura nu numai rationala,ci si afectiva generata de pasiuni. Pasiunile pe care le pun actorii in atingereascopurilor dau nastere la tensiuni intre individ si societate relevand diferentadintre scopul individual si scopurile generale, aspect definit ca problemahobbesiana a ordinii. Integrarea in spatiul social este posibila prin valorile

pe care societatea, in mod simbolic, le promoveaza ca legitime pentrualternativa actorului in spatiu social global. Valorile sociale circumscriualternativele permisibile de miscare individuala in spatiul social conferindrealism scopului si eficienta mijloacelor.Complementar acestor valori comune, actiunea mai este orientata si devalori motivationale in care intervin trei categorii de factori:

1. rationali cognitivi prin care este perceput gradul de adecvare asituatiei la asteptarile individuale (need dispositions);

2. cathetici prin care se formuleaza reactia individuala la situatiasociala determinata;

3. evaluativi valorile si motivatiile constituie forta motrice aorientarii natiunii.Pe coordonatele subiective ale actiunii T.Parsons distinge patru momenteimportante ale actiunii: momentul axiologic-normativ, momentul cognitiv,momentul teleologic-finalist, momentul psihologic-motivational.


28/39

Sub aspectul comportamental, fiecare act uman implica o orientaremotivationala si o orientare relevand faptul ca optimizarea gratificariiindividuale trebuie sa aiba loc printr-un raport optim intre ego si alter-i.Evitarea mutuala a frustrarilor posibile este denumita de T.Parsons

paradigma a complementaritatii expectative. Fiecare actor are, in spatiulsocial global, o raza de actiune concret determinata de prescriptiile rolului

prin care isi aduce contributia la mentinerea echilibrului social. Prinintegrarea expectativelor de rol cu valorile si normele sociale se ajunge lainstitutionalizarea rolurilor, societatea definindu-se ca o structura de roluriinstitutionalizate. Internalizarea valorilor sociale, ca proces de socializare,este forma de optiune individuala in fata unor alternative structurale aleactiunii sociale, cunoscute sub numele de variabile model (pattern variables).

Libertatea de actiune este, in esenta, o relatie sociala de alegere intrealternative, nu o creatie comportamentala sau de inovare structurala.Raportarea performanta a individului la spatiul social e posibila numai prinasumarea cerintelor functionale aferente rolului.

Relatiile sociale generate de actiunea sociala, T.Parsons le clasifica in:1). Relatii comunitare (bazate pe afect si respectul traditiei) si2). Relatii societale (bazate pe norme elaborate rational).

In studierea lor sociologul se raporteaza din necesitati metodologice la cinciperechi de tipuri abstracte de valori asemanatoare tipurilor weberine:

1. afectivitate neutralitate afectiva;2. orientare catre colectivitate orientare spre sine;3. universalism particularism;4. calitate realizare;5. specificitate difuziune.Aria alegerilor posibile este reprezentata conform figurii de mai jos:Pentru a satisface imperativele functionale ale adaptarii, realizarii

scopurilor, integrarii si continuitatii ei ca sistem social orice societate se

structureaza in patru subsisteme: economic, politic, comunitar sisocializator. Relatiile dintre aceste patru subsisteme (structuri) se desfasoaradupa legea ierarhiei cibernetice: partile cele mai bogate in energie detin celmai mic volum de informatie si sunt factori de conditionare a actiunii, intimp ce partile bogate in informatie sunt sarace in energie, avand insa rolul


29/39

de factori de control al actiunii(T. Parsons: The Social System, NewYork, The Free Press , 1951, p.205.)

Cu modelele structurale (pattern variables) incepe cel de al doileanivel de analiza a sistemului sociologic al lui T.Parsons.

II. Al doilea nivel de complexitate structurala a universului social ilreprezinta structurile actionaliste ale vietii sociale. Integrate functional,acestea sunt: cultura, societatea ca sistem, personalitatea si organismul

behaviorial, carora le corespund functiile de mentinere a paternului, deintegrare, de atingere

a scopului, de adaptare. Relatiile dintre aceste functii definescparadigma functionala a actiunii, conform careia fiecare componenta aactiunii sociale trebuie abordata din punct de vedere al cerintelor functionale

(functional prerequests) care-i sunt specifice. T. Parsons identifica patruimperative functionale valabile in orice sistem social: 1) atingerea scopului(goal attainment; G); 2) adaptarea (adaptation; A); 3) mentinerea modelului(latent pattern maintenance; L); 4) integrare (integration; I).

Prin corelarea imperativelor functionale cu structuralitatea actiunii infunctie de doua axe ale situatiei in care se desfasoara (intern/externa siinstrumental consumatoare) se obtine urmatorul model (cf. I. Ungureanu,St. Costea: Introducere in sociologia contemporana, Bucuresti, Ed.

Stiintifica si Enciclopedica, p. 114.) :

InstrumentalUniversalism

Neutralitate

ConsumatorAfectivitateParticularism

Externe(nevoi)

SpecificitatePerformanta

AAdaptare

GAtingereaScopurilor

Interne (nevoi)CalitateDifuziune

LatentaL

IntegrareI

Acest model releva faptul ca integrarea unitatilor functionale intr-unsistem unitar al actiunii sociale este posibila numai prin respectarea a cel

putin trei tipuri de conditii:


30/39

1. conditii de structura care permit o stabilitate relativa aintregului sistem;

2. conditii de realizare a functiilor - implica activitatiinstrumentale (de realizare a scopurilor) si activitati de mentinere

(adaptare);3. procesualitatea defineste diferentierile de rol din

interiorul sistemului.In acest context actiunea sociala apare ca un subsistem al sistemului

global al intregii actiuni umane. Actiunea este, astfel, vazuta carealizandu-se intre doua componente structurale ale unui sistem: actorul sisituatia. Extinzand analiza la orice nivel al sistemului total de actiunesociala, conceptul de actor este extins pentru a defini nu numai

personalitatile individuale in roluri, ci orice tip de unitati care actioneaza colectivitati, organisme, sisteme culturale( T. Parsons: SociologicalTheory and Modern Society, p. 194.)

Componentele structurale ale actiunii, atat la nivel micro cat si la nivelmacrosocial se gasesc dispuse intr-o ierarhie cibernetica in cadrul careiaesentiale raman doua aspecte: schimbul de energie (input/output) si ierarhiade control prin care scopurile personalitatii coreleaza pozitiv cucomportamentul de rol. Actiunea, conceputa astfel, este un sistem ordonat decomponente care se inradacineaza in lumea fizica si in organismul viu sicare sunt controlate de patternuri si simboluri culturale. In scopuri analiticefoarte generale, trebuie sa descompunem actiunea in patru subsisteme

primare, pe care le vom numi sistemul cultural, sistemul social,personalitatea individului si organismul behaviorial. Acestea patru constituieo ierarhie de control, in ordinea enuntata, adica de la sistemul cultural in

jos( T. Parsons:Sociological Theory and Modern Society, p. 194.)Valorificand conceptele rezultate din construirea teoriei actiunii

sociale scopuri, situatie, orientarea normativa care constituie cadrul de

referinta (frame of referance) T. Parsons trece la ilustrarea unor schemeconceptuale pentru analiza sistemelor sociale in termenii cadrului dereferinta al actiunii(8)

In construirea sistemelor, T. Parsons urmareste corelatia intreimperativele normative ale functiilor si modalitatile concrete de raportare aactorului la situatie si roluri. Sistemele sociale sunt un rezultat al integrarii


31/39

sistemelor de actiune generate de diferentierile de rol, in urmatoareasuccesiune: actorul, pe baza rolului prescris de imperativele functionaledetermina o situatie prin alegerea segmentelor, ce definesc situatia, in spatiulsocial. Structura raporturilor dintre actor si situatie conform orientarii

actorului, defineste un sistem de actiune, iar prin interdependenta dintreaceste sisteme de actiune, ia nastere sistemul social caracterizat printropismul sau spre echilibrul functional.

Sistemele de actiune pot fi:1. sisteme ale personalitatii;2. sisteme sociale;3. sisteme culturale.Cand aceste sisteme se mentin integrate in raza acelorasi cerinte

functionale prin resurse actionale proprii, ele alcatuiesc o societate. Acesteresurse endogene ale sistemului sunt identificate de T. Parsons la nivelulasteptarilor normative mutuale care dau nastere rolurilor (ceea ce actorulface in raporturile sale cu ceilalti si care trebuie privit in semnificatia safunctionala pentru sistemul social) si statusurilor (locul sau in relatiile dincadrul sistemului). Interdependenta dintre statute si rolurile de baza daunastere structurilor societale si status roluri care alcatuiesc fundamentulorganismului social global. Analiza structural functionalista (cametodologie sociologica) vizeaza descoperirea tuturor raporturilorfunctionale dintre parte si intreg prin relevarea corelatiilor dintre structurastatusurilor si realizarea rolurilor in raza celor patru cerinte functionaleatingerea scopurilor, adaptarea, mentinerea modelului (patern) si integrarea.Ceea ce determina, in ultima instanta, actiunea, este nu motivatiaindividuala, ci normele acceptate de cerintele functionale ale sistemului,semnificatia unei actiuni sau clase de actiuni trebuie inteleasa nu direct si

primar in termenii motivatiei, ci in termenii reali sau probabili aiconsecintelor pentru sistem( T. Parsons: TheSocial System, p. 25 29.).

Fiecare componenta a sistemului social se structureaza conform functieipe care o indeplineste in sensul exigentelor celor doua principii alestructuralismului functionalist: principiul teologic si principiul echilibrului,care actioneaza in sensul integrarii tuturor fortelor in sistem. Mecanismele

principale ale inegrarii sunt: institutionalizarea, internalizarea, socializareaprin adoptarea normelor si valorilor comune, controlul social. Relatiile


32/39

interactive, desfasurate in arealul functional al imperativelor functionale,definesc esenta structurii sistemului social ca structura de roluri care seindeplinesc prin prisma asteptarilor normative generate de sistemulvalorilor acceptate la nivel global. De aceea, imperativul functional cel

mai important il reprezinta transmiterea universului simbolic creat devalorile definitaorii pentru sistem de la o generatie la alta pentru a asiguracontinuitatea modelelor de socializare si integrare in sistemul global.

Cultura apare, in aceasta perspectiva, un invariant structural care poateasigura perenitatea conditiei umane dincolo de formele organizatoriceepisodice.Structura globala societati se construieste pe relatiile morale care la T.Parsons sunt prezentate ca sinteza intre relatiile instrumentale generate de

rationalitatea intrinseca, si relatiile expresive determinate in continutul siforma lor de manifestare de catre rationalitatea simbolica. In spatiul globalrelatiile dintre ego si alter-I mai comporta, insa si o incarcatura eafectiva.Cand aceasta este institutionalizata si protejata normativ, poarta numele desolidaritate, cand se mentine informala imbraca formele loialitatii. In ambelecazuri structura morala se afirma ca singura cale de transformare a societatiintr-o colectivitate lipsita de antagonisme. Solidaritatea sociala este

prezentata ca principala modalitate de realizare a scopurilor colective incare individul se regaseste prin optiunile valorice proprii.

O forma netipica de raportare a individului la structuri, anumeraportarea negativa la structuri, defineste continutul deviantei generata deo contracultura fata de cultura si universul simbolic existent. Ca principalaforma de atenuare a deviantei T. Parsons propune subsistemul controlurilorsociale.

Normele culturale sunt criterii de ierarhizare atat a variabilelor structurale,cat si a imperativelor functionale care determina actorii sa actioneze spreperformante necesare pentru ca sistemul in chestiune sa persiste si sa se

dezvolte( T. Parsons: The Social System, N. Y., The Free Press, 1951, p.26.)

In analiza, atat a deviantei, cat si a controlului social T. Parsonsrecomanda ca punct de plecare imperativele echilibrului social alsistemului. In functie de motivatie devianta este clasificata in patru tipuri

principale corelate cu patru categorii de controluri sociale:


33/39

1. agresivitatea (agressivness) corelata cu diferite forme desuportare;

2. retragerea (withdrawal) corelata social cu promisiunea;3. indeplinirea constrangerii (compulsive performance) controlata

social prin negarea reciprocitatii;4. acceptarea constrangerii (compulsive acceptance) controlata

social prin manipularea situatiei.Cea mai eficienta modalitate de controlare a diversitatii formelor de

devianta o constituie institutiile cu a caror analiza T. Parsons trece la nivelulal III-lea de abordare sociologica a fenomenalitatii sociale.III. Evolutia structurala are ca obiectiv relevarea modalitatilor de trecere dela microstructuri generate de interferenta psihicului, socialului si

axiologicului in raza de actiune a actorului, la macrostructuri rezultate princompunerea imperativelor functionale la nivelul structurilor globale alesistemului social.Prin extrapolarea paradigmei complementaritatii expectativelor, specificaactorului, la nivelul relatiilor dintre componentele sistemului social global,T. Parsons identifica patru mari subsisteme: subsistemul cultural,comunitatea sociatala, politica, economia. Sintetic, paradigma structuralasistemului social se prezinta astfel:

Functie A. Subsitemul B.cultural Elemente C.StructuraleI. Mentinerea patternului si

atenuarea tensiuniiSubsistemul valorilorsi normelor prin carese mentine patternul

VALORI

II. Integrarea Comunitatea societala NORMEIII. Atingerea scopului Politica COLECTIVITATIIV. Adaptarea Economia ROLURI

Aceste structuri sunt echivalentele, la nivel macrosocial, ale culturii,sistemului social, personalitatii si organismului behavioral care articuleazaactiunea la nivel microstructural. Aceste echivalente servesc lui T. Parsons

pentru a demonstra faptul ca autoreglarea si echilibrul sistemului socialglobal se infaptuiesc printr-o transmitere de legitimare, autoritate, energie siinformatie intre subsisteme similar cu transmiterea informatiei intre actori.


34/39

De aceea, ca si la nivel micro, la nivel macrostructural valorile legitimeazanormele care prescriu modele de comportament pentru fiecare colectivitatein scopul integrarii generale in sistem. Ierarhia cibernetica ce se stabilesteintre subsisteme prin articularea functionala a controrilor cu resursele interne

de energie consolideaza sistemul social global transformandu-l intr-osocietate suficienta siesi ( a self sufficient society).Fiecarui subsistem ii corespunde o stiinta sociala dupa cum urmeaza:

a) antropologia studiaza subsistemul mentinerii patternului cultural;b) sociologia isi rezerva ca domeniu al competentei epistemice

comunitatea societala;c) sociologia politica: subsistemul politic;d) economia studiaza rationalitatea instrumentala a actorilor in rolurile

specifice subsistemului economic.Dezvoltarea sistemului social global presupune, in conceptia

structuralismului functional, o permanenta diferentiere de roluri in sistemelede valori cu scopul asigurarii echilibrului social si a unei structuri globaleconstante. In acest sens, T. Parsons identifica patru tipuri de structuri socialein istoria societatii umane: societatea latino americana, societateaidealista germana, societatea chineza traditionala, societatea americanamoderna. Schimbarea sociala (social change) actioneaza numai la nivelulsistemului de a concepe lumea iar directia schimbarii este rationalizareaconceptiilor umane, nu schimbarea structurilor.

Evolutia structurala comporta o redistribuire functionala a unorstructuri evolutionare universale (evolutionary universals) in sensul cresterii

potentialului adaptiv al actorilor la complexul structurilor care definescsistemul social concret determinat. Ca principale structuri universale alesocietatii moderne, T. Parsons enumera: birocratia, sistemul juridic modern,

pietele economice si democratia.In mod rezumativ, principalele subsisteme sunt urmatoarele:

1.Subsistemul cultural cuprinde: credinte, idei, teorii si simboluri carecreeaza roluri si functii sociale specializate. La baza sa sta cultura prin careT. Parsons intelege: Scheme ordonate de sisteme de simboluri, care suntobiecte ale orientarii actiunii ce devin comportamente internalizate ale

personalitatii si tipare institutionalizate ale sistemelor sociale( T. Parsons:The Social System, p. 327.). Cei trei factori functionali care opereaza la


35/39

nivel microstructural (cognitivi, cathetici, evaluativi) stau la baza a trei tipurigenerale de forme culturale:

a) sistemele de credinta (belief sistems) in cadrul carora credinteleexistentiale sunt fundamentale. Acestea pot fi: credinte empirice, intemeiate

pe valorile stiintei orientate fie cognitiv (in stiintele naturii), fie expresiv sievaluativ (in ideologie) si credinte nonempirice, prezente in demersurilefilosofice si religioase.

b) sistemele de orientarea spre valori cuprind reperele normativaxiologice care legitimeaza miscarea actorului in spatiul si optiunile valoriceindividuale.

c) sistemele de simboluri expresive au un rol instrumental deoareceexprima codificat nevoi (need disposition) si activitati specific umane. Ele

ajuta la o mai corecta comunicare intre actori prin incarcatura umanaaferenta fiecarui simbol sistemul simbolurilor trebuie sa aiba un aspectnormativca sa mentina conformitatea cu standardele sistemului.Ocupatia, de exemplu, este un criteriu al stratificarii sociale, rangul socialfiind stabilit in functie de modul si gradul in care actorul evalueaza valorilecomune care garanteaza echilibrul sistemului global. Diferentiereastructurala a unui sistem social intr-un sistem ocupational poate fi denumitacomplex instrumental, avand ca elemente componente: ocupatia, schimbul,

proprietatea.Stratificarea sociala, prezentata ca stratificare functionala face redutanta,in conceptia lui T. Parsons, abordarea clasica a societatii impartite in clasesociale. Societatea moderna a inlocuit solidaritatea de clasa cu solidaritateanationala.2) Subsistemul politic constituie obiectul epispemic al sociologiei politice incadrul careia categoriile de putere, forta, influenta, s.a., sunt utilizate pentrua explica fenomene ca: mecharthismul, fascismul, segregatia rasiala inAmerica, sistemul politic bipartit american.

Consecvent optiunii sale metodologice conform careia realitatea sociala esteo unitate functionala intre un plan real si un plan simbolic, T.Parsonconsidera ca miscarea individului in mediul sau (environment) estedeterminata de modul cum isi foloseste resursele de putere de caredispune. In societate exista o banca a puterii in care fiecare actor detinecontrolul in calitate de actionar, puterea fiind, capacitatea unui sistem


36/39

social de a-si mobiliza resursele pentru a atinge scopuri colective. In acestcontext, solidaritatea sociala este asigurata pentru obligarea (bindigness) lacare consimte actorul sa raspunda cerintelor functionale ale sistemului,codificate in simbolurile normativ-axiologice acceptate ca legitime.

Activitatea politica semnificativa se desfasoara prin intermediulinstitutiilor care pot fi: a) rationale: cu atributii precise in definireastatuturilor si rolurilor care contribuie nemijlocit la stabilitatea sistemului,echilibrand situatiile tensionale care apar in viata sistemului social; b)regulative: reglementeaza raporturile optime dintre interesele actorilor siimperativele functionale ale sistemului; c) culturale: detin intreaga autoritatein pastrarea patternurilor orientarilor valorice morale care asiguracoeziunea tuturor subsistemelor in raza de influenta a sistemului considerat.

Pentru aceasta actioneaza componentele numite universale. Cele maiimportante universale (evolutionary universals) din punct de vedere politicsunt: 1) stratificarea sociala; 2) legitimizarea culturala si instutionalizareaculturii; 3) organizarea birocratica a guvernului, banilor si pietei; 4)generalizarea normelor universale de comportament (norme tehnice)aferente birocratiei; 5) asociatiile democratice.

Ideologia are trei functii: a) articularea sistemelor sociale cu celeculturale; b) facilitarea acceptarii profesionistilor de catre grupele non-

profesionistilor; c) definirea si constientizarea rolurilor in acord cu sistemulde valori intitutionalizate.

Ca parte a sistemului social, votul are rolul de a structura mediilesimbolice care mediaza procesele de interactiune sociala orientandu-le catremutatiile functionale impuse de necesitatea echilibrului social global.3) Subsistemul economic, ca obiect de studiu al economiei, este alcatuit dindoua nivele: 1) sistemul social tehnic sau primar; 2) sistemul managerial-institutional, cu atributii exprese in mentinerea modelelor de comportament

profesional specifice marilor intreprinderi si organizatiilor bussinesului.

La baza structurii (at the bottom), sistemul social isi are radacina inindividul uman concret ca organism fizic actionand intr-un mediu fizic.Acest individ ca personalitate participa in procesul interactiunii sociale prinintermediul rolurilor sale variate. Rolurile sunt organizate si dirijate insensul formarii de colectivitati reglementate de norme tot maiinstitutionalizate pe masura ce urcam in ierarhia sociala.


37/39

In varful sistemului (at the top) este societatea ca sistem, totalorganizata ca o unica colectivitate politica si institutionalizata dupa unsistem de valori, mai mult sau mai putin integral(T. Parsons: GeneralTheory in Sociology today, New York, 1960, p. 9.).

Procesele economice au o importanta deosebita in trasarea limitelormentinerii (boundary maintaining) sistemului in conformitate cu reguliledupa care patternurile definesc structurile relationale ale expectatiilor de rol.In acest context, cele cinci orientari de validare apar particularizate ladomeniul economic ca: 1) dilema a gratificatiei si disciplinei; 2) dilemainteresului privat versus colectiv; 3) dilema alegerii intre tipurile/standardeleorientarii de valoare; 4) dilema alegerii intre modalitatile obiectului social;5) definitia scopului/interesului fata de obiect.

Valorile fiind fundamentul sistemului social, explica si imperativul luihomo economicus (Pantaleone) prin optimizarea gratificatiei prinT.Parsons incearca o sincronizare a intereselor individuale ale actoruluisupus presiunilor normative ale sistemului global de actiune.

Analiza sociologica a susbsistemului economic trebuie sa se restrangala abordarea urmatoarelor probleme: 1) problema diponibilului, adica amecanismelor si a finalitatii schimbului de procese si servicii disponibile; 2)

problema remunerarii, respectiv definirea cuantumului de insusire legitimade catre actor a unei parti din suma de produse si servicii disponibile insocietate; 3) problema accesului la bunuri si a mecanismelor care asiguracompetitia in productia si schimbul eficient de bunuri si servicii; 4)

problema definirii drepturilor de posesiune.Aceste patru categorii de probleme devin rezolvabile, conform teoriei

lui T.Parsons, numai in cadrul sistemului monetar de schimb intemeiat peexigentele rationalitatii instrumentale. Sub aspect sociologic cooperareaeste un mod mai puternic de integrare a activitatilor instrumentale decat esteschimbul. Ea inseamna impletirea activitatilor sau contributiilor intr-un

asemenea mod, incat produsul sa fie o unitate care poate intra intr-un procesde schimb( T. Parsons: The Social System, p. 72.)

Rationalitatea instrumentala genereaza o structurare a tipurilor derelatii pe trei nivele: 1) tehnologia: cuprinde produsele tehnologice careasigura logistica productiei moderne; 2) economia: cuprinde totalitatearelatiilor de productie si de schimb; 3) organizatia: care polarizeaza


38/39

ansamblul relatiilor de cooperare. Cooperarea, ca un element indispensabilschimbului economic poate imbraca forma: loialitatii, atasamentului, sau asolidaritatii, ipostaza din urma fiind rezultatul institutionalizarii relatiilor decooperare. Cand interesele economice ale actorilor nu sunt afectate, sistemul

social este o unitate organica, vertebrala, generand comportamente solidaredin partea actorilor.

Subsistemul religios: ca parte competenta a sistemelor de credinte siidei specifice sistemului social global, are la T.Parsons un rol important inintemeierea semnificatiei(grounding of meaning) lumii reale. Religiaraspunde nevoii organice a omului de a-si explica diferenta intre asteptarileumane si cadrele normative ale existentei sale. Preluand distinctiametodologica dintre judecatile existentiale si cele de valoare de la

E.Durheim, T.Parsons releva functia integratoare a religiei definita ca ostructura perena, in masura sa depaseasca oscilatiile si cautarile valorice atatde caracteristice conditiei individului aflat sub semnul contingentei.Atitudinea religioasa semnifica experimentarea individuala a drumului catreaflarea sensului si valorii existentei umane in Univers.

Raspunzand criticilor sai pentru aspectele conservatoare imanenteconceptiei sale, centrate pe ideea mentinerii echilibrului sistemului socialglobal in orice conditii, T Parsons a dat o replica ce merita reflexieresponsabila si incarcata de profesionalism din partea celor implicati inreconstructia epistemica a destinului sociologiei moderne: sociologia nueste suficient de maturizata conceptual pentru a explica schimbareasociala Ea poate, potrivit acumularilor teoretico-metodologice de caredispune in prezent sa explice numai schimbarile din interiorul sistemului, nusi schimbarea sistemului insasi, aspect pe care, de altfel, nici o stiinta socio-umana nu este pregatita sa-l explice.

Este aceasta problema pe care discipolii sai vor incerca sa o puna inecuatia conceptuala si metodologica pentru a incerca unele solutii.

In istoria sociologiei, parsonsismul, contributia lui T.Parson ladezvoltarea sociologiei a constituit ortodoxia sociala a deceniului cinci sisase ale secolului al XX-lea.

Sursa bibliografica: www. google.org


39/39

1. Bernard, L.; Bernard, Jessie, 1943, The Origins of AmericansSociology, New York, The Free Press.2. Parsons., T., 1951, The Social System,New York,The Free Press.3. Parsons, T., 1967, Sociological Theory and Modern Society, New

York,The Free Press.4. Parsons, T., 1960, General Theory in Sociology today, New York, The

Free Press.STUDENTE: Stan Andra, Sorescu Alexandra, Coman Luciana (an II, gr. A

II-a)

lucrari de seminar

Documents