2

UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI

FACULTATEA DE GEOGRAFIE

TEZĂ DE DOCTORAT

Coordonator ştiinţific, Prof. univ. dr. Ion VELCEA

Doctorand, Lucia Elena REBEGA

BUCUREŞTI 2011

3

UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI

FACULTATEA DE GEOGRAFIE

DEZVOLTAREA DURABILĂ A TURISMULUI ÎN JUDEŢUL SIBIU

Coordonator ştiinţific, Prof. univ. dr. Ion VELCEA

Doctorand, Lucia Elena REBEGA

BUCUREŞTI 2011

4

CUPRINS

INTRODUCERE ............................................................................................................................................................... 4

CAPITOLUL I Istoricul cercetărilor ............................................................................................................................... 6

1.1. Definire, concepte, clasificări �������������������.................................................. 6

1.2. Judeţul Sibiu în literatura de specialitate ���������.................................................................... 8

CAPITOLUL II Cadrul natural. Corelaţii geografice .................................................................................................... 12

2.1. Limitele judeţului Sibiu .............................................................................................................................. 12

2.2. Selectarea principalelor elemente geologice ............................................................................................. 13

2.3. Selectarea principalelor elemente de relief ............................................................................................... 13

2.4. Potenţialul turistic al climei ......................................................................................................................... 19

2.5. Potenţialul turistic al reţelei hidrografice .................................................................................................... 23

2.6. Biocenoze şi biotopuri caracteristice zonei ............................................................................................... 24

2.7. Impactul antropic ....................................................................................................................................... 25

CAPITOLUL III Potenţialul uman .................................................................................................................................. 28

3.1. Consideraţii istorice .................................................................................................................................... 28

3.2. Populaţia .................................................................................................................................................... 31

3.2.1. Particularităţi geodemografice contemporane ����������............................................. 31

3.2.1.1. Contextul geografic al evoluţiei demografice.

Favorabilităţi – restrictivităţi �������������...................................................... 31

3.2.1.2. Fenomene demo-sociale actuale ���������..�....................................................... 34

3.2.1.3. Densitatea populaţiei ����������������...................................................... 36

3.2.2. Dinamica populaţiei ��������������������..�............................................. 37

3.2.2.1. Mişcarea naturală �����������������........................................................ 37

3.2.2.2. Mobilitatea teritorială a populaţiei �����.����..�...................................................... 38

3.2.3. Structura populaţiei pe grupe de vârstă şi sexe �����.���.................................................. 40

3.2.4. Structura socio-economică a populaţiei.

Resursele de forţă de muncă ����������������...................................................... 49

3.2.5. Structura etnică ����������������������.................................................. 52

3.3. Municipiul Sibiu – Capitală Culturală Europeană ���������...................................................... 53

CAPITOLUL IV Dezvoltarea durabilă a turismului în judeţul Sibiu ........................................................................... 57

4.1. Definire, sfera de cuprindere ..................................................................................................................... 57

4.2. Politici şi strategii de dezvoltare turistică durabilă ..................................................................................... 60

4.2.1. Eco-turismul sau turismul durabil ���������������............................................... 62

4.3. Amenajarea durabilă a spaţiului turistic sibian .......................................................................................... 69

CAPITOLUL V Potenţialul turistic şi valorificarea acestuia în județul Sibiu .......................................................... 82

5.1. Potenţialul turistic natural ........................................................................................................................... 82

5.1.1. Potenţialul turistic al componentelor geologice ��.......................................................................... 82

5

5.1.2. Potenţialul turistic al reliefului ............................................................................................................ 84

5.1.3. Potenţialul turistic al componentelor biogeografice ............................................................................85

5.2. Potenţialul turistic antropic .........................................................................................................................92

5.2.1. Potenţialul turistic cultural – istoric .................................................................................................... 95

5.2.1.1. Monumente de arhitectură – case ........................................................................................... 99

5.2.1.2. Monumente de arhitectură – turnuri ....................................................................................... 101

5.2.1.3. Monumente de factură religioasă ........................................................................................... 105

5.2.1.4. Muzee ����������������.������.....................................................109

5.2.1.5. Parcuri şi grădini .................................................................................................................... 121

5.2.2. Potenţialul etno – cultural ................................................................................................................ 122

5.3. Infrastructura turistică .............................................................................................................................. 127

5.3.1. Structuri de cazare .......................................................................................................................... 127

5.3.2. Structuri de alimentaţie publică ....................................................................................................... 133

5.3.3. Structuri de tratament şi agrement .................................................................................................. 134

5.3.4. Infrastructura de transport .......... .................................................................................................... 137

5.4. Circulația turistică .................................................................................................................................... 138

5.5. Tipuri şi forme de turism caracteristice .................................................................................................... 145

CAPITOLUL VI Probleme privind organizarea spaţiului – protecţia conservarea mediului ................................. 151

6.1. Principalele surse de poluare�� ........................................................................................................... 151

6.1.1. Emisiile principalilor poluanţi la nivelul judeţului Sibiu �����.................................................. 151

6.1.2. Resursele de apă - zone critice sub aspectul poluării apelor .......................................................... 154

6.2. Degradarea prin turism neecologic ���������������.................................................... 155

6.3. Stațiunile turistice din judeţul Sibiu - actualitate şi perspective .............................................................. 160

CAPITOLUL VII Propuneri pentru dezvoltarea turismului în regiune ..................................................................... 170

7.1. Protecţia şi conservarea potenţialului turistic ����.�������.................................................. 170

7.2. Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului (POR19, Axa Prioritara 5) ............................................... 173

7.2.1. Acţiuni în cadrul domeniilor de intervenţie �����.�����................................................. 174

7.3. Direcţiile, obiectivele şi măsurile autorităţilor judeţene pentru dezvoltarea turismului �����........... 177

7.4. Proiecte de dezvoltare a activităţii turistice ������������................................................... 181

CONCLUZII ................................................................................................................................................................... 186

BIBLIOGRAFIE ............................................................................................................................................................ 190

ANEXE

Lista figurilor şi tabelelor ................................................................................................................................................ 194

Lista tabelelor ................................................................................................................................................................ 195

Lista fotografiilor .....................................................................................�....................................................................196

19 Programul Operaţional Regional

6

Moto: „Cea mai mare diferenţă dintre păsări şi om

este capacitatea lor de a construi fără a schimba peisajul.”

Robert Lynnd, Irlanda

INTRODUCERE

Aşezat în centrul ţării, judeţul se întinde pe o suprafaţă de 5.432 km2, ceea ce reprezintă 2,3 % din teritoriul

ţării (ocupă locul 24 în cadrul judeţelor României din acest punct de vedere). Altitudinea maximă este de 2.535 m

(vârful Negoiu) iar cea minimă de 280 m (în lunca râului Târnava Mare, în apropiere de Copşa Mică), rezultând o

diferenţă de nivel de 2.255 m.

Se învecinează cu judeţele Vâlcea şi Argeş în sud, cu judeţul Alba în vest, cu judeţul Mureş în partea de nord

şi cu judeţul Braşov în est. Este străbătut de patru drumuri europene şi de un coridor pan-european.

Judeţul Sibiu face parte din Regiunea de dezvoltare Centru, are o populaţie de 425.134 locuitori (1 iulie 2009)

şi este compus din 64 de localităţi (11 oraşe20 şi 53 de comune)21. Densitatea medie a populaţiei este de 78,2

loc./km2.

Municipiul Sibiu, reşedinţa judeţului, are o populaţie de 154.871 locuitori. Cel mai mic dintre oraşe este Ocna

Sibiului cu 4.233 locuitori. Mărimea medie a aşezărilor urbane este de 25.910 locuitori iar densitatea acestora la

1.000 km2 este de 2,02.

În cazul aşezărilor rurale, cea mai mare din punct de vedere demografic este comuna Şelimbăr – 5.985

locuitori iar cea mai mică este comuna Bruiu – 745 locuitori. Mărimea medie a acestora este de 2.463 locuitori (sub

media pe ţară) şi densitatea este de 0,97/100 km2.

Judeţul Sibiu face parte din categoria judeţelor dezvoltate ale ţării noastre, lucru demonstrate şi de situaţia

principalelor utilităţi22. Astfel, din totalul populaţiei, 71,4% beneficiază de alimentare cu apă, 58,5% de reţea de

canalizare în timp ce reţeaua de distribuţie a gazelor natural însumează 1.268 km.

Alte repere statistice de ordin socio-economic:

- Nr. locuinţe: 161.952

- Camere de locuit: 40.212

- Suprafaţă locuibilă: 6.834.500 m2

- Suprafaţă locuibilă ce revine unui locuitor: 16,15m2 Din punct de vedere al activităţii turistice, judeţul ocupă poziţii relative bune sau medii în cadrul ţării, în funcţie

de indicatorii la care se face raportarea. Astfel, la nivelul anului 2007 (an de referinţă pentru Sibiu, când a fost

Capitală Clturală Europeană alături de Luxemburg), situaţia era următoarea:

- Locul 6 la număr de turişti sosiţi

- Locul 13 ca număr de locuri de cazare

- Locul 11 ca număr de înnoptări

20 Municipiile Sibiu şi Mediaş şi oraşele Agnita, Avrig, Cisnădie, Copşa Mică, Dumbrăveni, Miercurea Sibiului, Ocna Sibiului, Sălişte, Tălmaciu. 21 Direcţia Judeţeană de Statistică Sibiu, 2010 22 Date furnizate de primării şi centralizate de către Consiliul judeţean.

7

- Locul 24 ca indice de utilizare a capacităţii de cazare

În anul 2003 ocupa poziţia numărul 8 la numărul de turişti (la egalitate cu jud. Vâlcea), locul 6 după numărul de

unităţi de cazare şi locul 14 în privinţa indicelui de utilizare a capacităţii de cazare (la egalitate cu jud. Galaţi).

Conform ultimelor statistici disponibile, în anul 2010 s-a situat pe locul 23 între judeţele ţării din punct de

vedere al gradului de utilizare al capacităţii de cazare.

În ierarhizarea judeţelor după rangul unic general – indicator care corelează potenţialul touristic cu

infrastructura şi valorificarea – se regăseşte în categoria I (din această categorie mai fac parte alte opt judeţe).

�

Motivaţia alegerii acestei teme este legată de cel puţin două considerente – reprezintă judeţul natal pe de o

parte iar pe de altă parte activitatea mea profesională se desfăşoară în domeniul turismului. De aici dorinţa de a

aduce o contribuţie la cunoaşterea acestei zone, de a încerca o sintetizare a dezvoltării durabile din punct de vedere

al turismului. Consider că este foarte utilă şi din punct de vedere profesional, sprijinindu-mă în orientarea şi

organizarea activităţii în viitor.

Lucrarea este structurată pe 7 mari capitole pe parcursul cărora am încercat să analizez problematica

dezvoltării durabile a turismului prin prisma tuturor factorilor şi elementelor care o compun şi care o susţin. În acest

sens, am acordat un spaţiu amplu prezentării şi analizei componentelor fizico-geografice şi potenţialului uman, din a

căror simbioză să se poată extrage elementele de potenţial turistic definitorii, structurate şi prezentate în funcţie de

importanţa şi rolul pe care îl au în conturarea imaginii turistice de ansamblu a judeţului. Foarte importantă şi relevantă

am considerat că este şi analiza infrastructurii (mai puţin prezentarea ei descriptivă, care este arhicunoscută), urmată

de cea mai importantă componentă a valorificării, circulaţia turistică, cea care dă măsura exactă a calităţii şi eficienţei

tuturor celorlalte. În perspectivă, dezvoltarea durabilă va fi imperios necesară pentru a menţine toate componentele

amintite la cote ridicate, motiv pentru care, în ultima parte a lucrării am încercat să prezint şi să surprind în acelaşi

timp efectele negative pe care le pot avea diversele tipuri de impacturi, antropice în principal, dar şi eforturile depuse,

preocupările şi programele de dezvoltare existente în vederea ameliorării acestor aspecte.

Lucrarea cuprinde 280 de pagini şi conţine 60 figuri, 22 tabele, 118 fotografii, 104 note de subsol, 14 note şi

citări infrapaginale.

�

În altă ordine de idei dar nu în ultimul rând, doresc să mulţumesc şi pe această cale tuturor celor care m-ai

ajutat, îndrumat, sprijinit şi încurajat în acest demers şi pe parcursul desfăşurării lui.

Evocând începuturile, aşa cum este firesc, mulţumirile se îndreaptă, în primul rând, către doamna profesor

Valeria Velcea, doamna geografiei româneşti citând pe cineva (deşi cred că toţi cei din domeniu au simţit acest lucru

întotdeauna şi poate nu au ştiut cum să-l exprime mai bine), cu regretul enorm că nu mai pot fi adresate personal.

Continuând, realizarea acestei lucrări nu ar fi fost posibilă fără sprijinul şi îndrumarea conducătorului ştiinţific –

domnul prof. univ. dr. Ion Velcea. Îi multumesc încă o dată pentru încurajarea că acest demers poate merge până la

capăt şi pentru susţinere.

De asemenea, aduc mulţumirile mele tuturor celor care pe parcursul cercetării de teren sau a documentării de

cabinet au dat dovadă de înţelegere şi disponibilitate – reprezentanţi ai autorităţilor locale sau judeţene, ai diverselor

instituţii ale statului la care am apelat, biblioteci, muzee şi alte obiective al căror personal a dat dovadă de

profesionalism.

8

CAPITOLUL I

ISTORICUL CERCETĂRILOR

1.1. Definire, concepte, clasificări

Etimologic, cuvântul “turism” provine din termenul englez „tour" (călătorie), sau „to tour", „to make a tour" (a

călători, a face o călătorie), termen creat în Anglia, în jurul anilor 1700, pentru a desemna acţiunea de voiaj în Europa

- în general şi în Franţa - în special. La rândul său, acest termen englez derivă din cuvântul francez „tour" (călătorie,

plimbare, mişcare), fiind preluat de majoritatea limbilor europene cu sensul de călătorie de agrement.

Termenul francez are rădăcini şi mai adânci, el derivă din cuvântul grec „tournos", respectiv din cel latin „turnus" şi

înseamnă tot călătorie în circuit. Din termenul „turism" a derivat şi cel de „turist", adică persoana care efectuează

călătoria pentru plăcerea proprie.

Legat de termenul „turist" F. W. Ogilvie, în 1933, consideră ca fiind turişti „... toate persoanele care satisfac cel

puţin două condiţii şi anume sunt depărtate de casă pentru o perioadă care nu depăşeşte un an şi cheltuiesc bani în

acele locuri fără ca să-i câştige". Asemănător, A. C. Norwal (1936), consideră că turistul „este acea persoană care

intră într-o ţară străină pentru orice alt scop decât de a-şi stabili o reşedinţă permanentă sau pentru afaceri şi care

cheltuieşte, în ţara unde se stabileşte temporar, banii câştigati în altă parte". O definiţie a turismului - acceptată pe

plan mondial, a fost elaborată de W. Hunziker, acesta apreciind că: „Turismul este ansamblul de relaţii şi fenomene

care rezultă din deplasarea şi sejurul persoanelor în afara domiciliului lor, atâta timp cât sejurul şi deplasarea nu sunt

motivate printr-o stabilire permanentă şi o activitate lucrativă oarecare'' (1940).

The Shorter Oxford English Dictionary (Oxford, 1950) - defineşte turismul ca fiind „...teoria şi practica din sfera

călătoriilor; călătoria fiind de plăcere" iar turistul „...cel care face un tur sau mai multe tururi, în special cel ce face

aceasta pentru recreere; cel care călătoreşte de plăcere sau pentru motive culturale, vizitând diverse locuri pentru

obiectivele interesante ale acestora, pentru peisaj sau altele asemănătoare".

Dicţionarul Enciclopedic Român (1966, vol. IV) propune următoarea definiţie a turismului: „Activitate cu

caracter recreativ sau sportiv, constând din parcurgerea pe jos sau cu diferite mijloace de transport a unor distanţe,

pentru vizitarea regiunilor pitoreşti, a localităţilor, a obiectivelor culturale, economice, istorice etc."

Dictionnaire Touristique International (1969) - „Turismul reprezintă ansamblul de măsuri puse în aplicare

pentru organizarea şi desfăşurarea unor călătorii de agrement sau în alte scopuri, realizate fie prin intermediul unor

organizaţii, societăţi sau agenţii specializate, fie pe cont propriu, pe o durată limitată de timp, precum şi industria care

concură la satisfacerea nevoilor turiştilor". În acelaşi dicţionar (1980) se precizează că „turismul se distinge de

călătorie prin aceea că implică pentru persoana în cauză, pe de o parte, alegerea deliberată a ţintei iar pe de altă

parte, preocuparea exclusivă pentru satisfacerea plăcerii sale".

Conferinţa Internaţională asupra turismului şi statisticii turismului de la Ottawa din iunie 1991 a recomandat noi

definiri ale conceptelor de bază în turism:

„Turismul se referă la activităţile unei persoane care călătoreşte în afara mediului său obişnuit, pentru mai puţin de o

perioadă specificată de timp şi al cărei scop principal de călătorie este altul decât exercitarea unei activităţi

remunerate la locul de vizitare."

Din perspectiva acestei definiţii şi a normelor elaborate recent de Organizaţia Mondială a Turismului (O.M.T.) este

considerat turist „orice persoană care se deplasează spre un loc situat în afara reşedinţei obişnuite pentru o perioadă

mai mică de 12 luni şi ale cărei motive principale de călătorie sunt altele decât exercitarea unei activităţi remunerate

în locul vizitat. Astfel sunt consideraţi turişti persoanele care:

• efectuează o călătorie de agrement (vacanţă, concediu);

• se deplasează în staţiunile baneo-climaterice în scopul tratamentului sau îmbunătăţirii

9

stării de sănătate;

• se deplasează în alte localităţi în scopul de a participa la competiţii sportive;

• călătoresc în scopuri profesionale, adică participă la conferinţe internaţionale, reuniuni

ştiinţifice sau misiuni religioase etc;

• se deplasează în scopuri culturale.

Colaborarea pe plan internaţional în domeniul turismului, este înlesnită de Organizarea Mondială a Turismului

(O.M.T.), care a preluat din 1975 experienţa pozitivă de colaborare internaţională a Uniunii Internaţionale a

Organismelor Oficiale de Turism (U.I.O.O.T.). Potrivit statutului, obiectivul fundamental al O. M. T. este „promovarea

şi dezvoltarea turismului în scopul de a contribui la expansiunea economică, la înţelegere internaţională, la pace şi

prosperitate, ca şi la respectul universal şi la observarea drepturilor şi libertăţilor umane fundamentale, fără deosebire

de rasă, sex, limbă sau religie”.

Turismul este o activitate ce rezultă din efortul conjugat şi combinat al mai multor ramuri economice. Datorită

acestui fapt, intensificarea activităţii turistice determină dezvoltarea unor ramuri al economiei naţionale (industria,

agricultura, construcţiile, transporturile, comerţul) turismul constituindu-se într-un element dinamizator al sistemului

economic global (rolul multiplicator).

In cadrul economiei naţionale, turismul contribuie şi la diversificarea structurilor economice, care se realizează

în primul rând prin crearea de activităţi şi chiar ramuri specifice turismului: industria agrementului, agenţii de turism,

turoperatorii etc., sau dezvoltarea la noi dimensiuni a celor existente: industria hotelieră, industria alimentară,

industria mijloacelor de transport ş.a.m.d. Activitatea turistică generează apariţia de noi locuri de muncă, atât în sfera

de activitate specifică turismului cât şi în celelalte domenii. Turismul, alături de importanţa economică pe care o

deţine, este o activitate care prezintă importanţă deosebită şi din punct de vedere social, el manifestându-se ca un

mijloc activ de educare şi ridicare a nivelului de instruire, cultură şi civilizaţie al oamenilor, de recreere, destindere,

dar şi de refacere a forţei şi potenţialului de muncă, prin odihnă, mişcare, tratamente balneo-climaterice, contribuind

la menţinerea sănătăţii fizice a populaţiei.

Ca orice activitate economică, şi turismul este influenţat de o serie de factori care pot determina intensificarea

sau diminuarea activităţii.

� factori demografici: evoluţia numerică a populaţiei; modificarea duratei medii a vieţii; structura pe sexe, durate de

vârstă şi socio-profesionale;

� factori economici: veniturile populaţiei şi modificările acestora, oferta turistică;

� factori sociali: urbanizarea, timpul liber;

� factori psihologici, educativi şi de civilizaţie: nivelul de instruire, dorinţa de cunoaştere, caracterul individului,

temperamentul, moda;

� factori tehnici: performanţele mijloacelor de transport, tehnologiile în construcţii, parametrii tehnici ai instalaţiilor şi

echipamentelor specifice;

� factori politici: instabilitate socială, conflicte armate;

� factori organizatorici: formalităţile la frontiere (vamale), facilităţi sau priorităţi în turismul organizat, regimul vizelor.

Conceptul de dezvoltare durabilă desemnează totalitatea formelor și metodelor de dezvoltare socio-

economică, al căror fundament îl reprezintă în primul rând asigurarea unui echilibru între aceste sisteme socio-

economice și elementele capitalului natural.

Cea mai cunoscută definiție a dezvoltării durabile este cea dată de Comisia Mondială pentru Mediu şi

Dezvoltare (WCED) în raportul „Viitorul nostru comun”, cunoscut și sub numele de Raportul Brundtland23:

"dezvoltarea durabilă este dezvoltarea care urmărește satisfacerea nevoile prezentului, fără a compromite

posibilitatea generațiilor viitoare de a-și satisface propriile nevoi".

23 Apărut la un an după explozia de la Cernobâl.

10

Dezvoltarea durabilă urmarește și încearcă să găsească un cadru teoretic stabil pentru luarea deciziilor în

orice situație în care se regăsește un raport de tipul om/mediu, fie că este vorba de mediu înconjurător, economic

sau social.

Deși inițial dezvoltarea durabilă s-a vrut a fi o soluție la criza ecologică determinată de intensa exploatare

industrială a resurselor și degradarea continuă a mediului și cauta în primul rând prezervarea calității mediului

înconjurător, în prezent conceptul s-a extins asupra calității vieții în complexitatea sa și sub aspect economic și

social.

În ultima perioadă a fost adoptat şi în domeniul turismului conceptul de "dezvoltare durabilă", utilizat deja în

alte sectoare de activitate. Pentru turism, acest concept a fost enunţat de U.I.C.N.24 astfel: "Dezvoltarea durabilă este

un proces care se desfăşoară fără a distruge sau a epuiza resursele, asigurând dezvoltarea. Resursele trebuie

valorificate într-un ritm identic cu cel de reînnoire a lor, renunţându-se la exploatare atunci când resursa se

regenerează foarte lent, pentru a o înlocui cu alta cu mai mare putere de regenerare. Toate resursele trebuie

exploatate în aşa fel încât de ele să beneficieze şi generaţiile viitoare".

Cauzele impactului turismului asupra mediului

Relaţiile între segmentele implicate în actul turistic sunt în continuă schimbare, ceea ce modifică în

permanenţă impactul turismului (Buttler, 1980). Pentru a stabili cauzele impactelor turismului este necesară

investigarea următoarelor variabile:

� Tipul de turism implicat

� Caracteristicile comunităţii din destinaţia turistică

� Educaţia turistului25

� Raportul turist-rezident

� Tipul de program urmărit de stat

� Capacitatea de suport a mediului

1.2. Judeţul Sibiu în literatura de specialitate

Teritoriul actual al judeţului Sibiu, prin intermediul unităţilor sale fizico-geografice sau al aşezărilor componente,

a atras atenţia unei serii întregi de cercetători, care au abordat fie probleme complexe, fie probleme de strictă

specialitate. Dintre lucrările apărute până în prezent, în funcţie de conţinut, se remarcă cele geologice, geografice şi

istorice. Cele mai numeroase studii au apărut după anul 1960 (atât cursuri universitare, teze de doctorat cât şi o serie

de monografii).

Judeţul Sibiu intră în literatura geografică românească fie prin lucrări cu caracter general, fie prin lucrări cu

caracter special, axate pe un anumit domeniu: geologie, geomorfologie, climă, ape, vegetaţie-faună, soluri, populaţie

şi turism.

Cea mai veche informaţie asupra regiunii analizate datează din anul 1532, cu mult înainte ca geografia sa fie

considerată o ştiinţă. Este vorba despre “Harta Transilvaniei” a lui Johanes Honterus şi are valoare atât istorică cât şi

geografică.

După cum aminteam mai sus, lucrările geografice s-au amplificat foarte mult după anul 1960, ele contribuind la

cunoaşterea aspectelor extrem de variate ale cadrului natural şi uman iar funcţie de conţinutul informaţiilor acestea

se pot grupa în lucrări generale (mai ales cele la nivel naţional, în care există o serie de referiri asupra judeţului sau a

unor areale, respectiv aşezări din cadrul acestuia) şi lucrări speciale, care se referă strict la arealul studiat sau la părţi

componente ale acestuia.

24 International Union for Conservation of Nature 25 Turistul identifică actul turistic cu libertatea de acţiune şi comportament. Turistul poate conduce la pierderi ale diversităţii (colectare de plante, roci, comercializarea unor animale exotice), la deteriorarea unor obiective (scrieri, inscripţii, incendii involuntare etc.), schimbarea tradiţiilor, comportamentul populaţiilor locale şi la introducerea unor boli.

11

Datorită varietăţii foarte mari, mai ales în privinţa studiilor regionale, în continuare se va încerca o sintetizare a

acestora, axată în special pe problematica temei lucrării.

� Lucrări generale

Din categoria lucrărilor cu caracter general amintim: “Monografia geografică a R.P. Române”, vol. I (1960);

“Geografia fizică” de Al. Roşu (1980); “Enciclopedia geografică a României” (1982); “Geografia României - Geografia

fizică” vol. III (1987); “Geografia României - Geografia umană şi economică vol. II (1985); “Enciclopedia geografică a

României” de D. Ghinea (2000), “Geografia fizică a României” (2001) - Valeria Velcea.

Alte lucrări care conţin date asupra zonei luate în studiu sunt: “Carpaţii şi Subcarpaţii din România” (1982) -

Valeria Velcea şi Al. Savu, “Depresiunea Transilvaniei” – Grigor P. Pop. De asemenea, geografi precum V. Tufescu,

T. Morariu (1961, 1964), V. Mihăilescu (1936, 1966), G. Posea (1969), L. Badea (1971), P. Coteţ (1973) au efectuat

studii în arealul judeţului Sibiu.

Din punct de vedere geologic este reprezentativă lucrarea autorilor V. Muntihac şi L. Ionesi “Geologia

României” (1974). O altă lucrare importantă cu caracter geologic este “Geologia Depresiunii Transilvaniei” (1970) - D.

Ciupagea şi colaboratorii.

Există şi o paletă largă de lucrări, diversificată substanţial după 1990, în domeniul turismului. „Entităţi naturale

protejate – parcuri – rezervaţii - monumente” autor Constantin Drăgulescu (1995), “Geografia turismului românesc”

şi “Geografia turismului” de P. Cocean (1998), „România – enciclopedie turistică”, coordonator M. Ielenicz (2003)

unde sunt prezentate şi caracterizate principalele obiectivele turistice ale judeţului, evident în context naţional.

Importante din punct de vedere metodologic sunt şi o serie de lucrări generale despre domeniul turismului care

încearcă să clarifice aspecte conceptuale, modalităţi de abordare, ierarhizare, etc. Exemple: „Turismul si calitatea

vieţii” - Gh. Barbu (1980), “Turismul - un fenomen în mişcare” - Ion Istrate (1988), „Turismul şi dezvoltarea durabilă” –

N. Neacşu (2000), „Geografie rurală – Agroturism” – I. Velcea (2004), „Managementul turismului durabil în centrele

urbane” - Gabriela Stănciulescu (2004). Din acest punct de vedere, de referinţă pentru geografia românească

rămâne lucrarea “Sinteze de geografie generală şi regională”, autori I. Velcea şi Valeria Velcea, ultima ediţie apărând

în anul 2006. A r mai fi de menţionat, strâns legat de tematica prezentei lucrări, articolele “Mediul ambiant şi

perspetiva dezvoltării durabile a turismului. O abordare geografică” – Valeria Velcea (2003) şi „Ariile naturale

protejate şi calitatea mediului ambiant în România” – I. Velcea (2004), de mare importanţă din punct de vedere

conceptual şi metodologic.

� Lucrări speciale

La nivel de judeţ seria lucrărilor poate fi deschisă cu “Judeţul Sibiu” – cele două monografii realizate în

Editura Academiei, respectiv Editura Sport-Turism (1980) sau cu „Judeţele României Socialiste” (Editura Politică,

1969).

Cele mai importante lucrări cu referire strictă asupra regiunii luată în studiu sunt: “Culoarul depresionar

Sibiu - Apold” (numeşte depresiunile Sibiului, Săliştei şi Apoldului Depresiuni ale Mărginimii), (1998) – Sandu

Maria; “Clima Depresiunii Sibiului” (1976) de S. Ciulache.

Date despre istoricul locurilor şi de spre evoluţia populaţiei le întâlnim în următoarele lucrări: „Cetatea Sibiului”

(1966), autor N. Lupu; “Sibiul şi ţinutul în lumina istoriei” (1976) de A. Dumitrescu-Jipa şi colaboratorii; “Cetăţile

medievale din Transilvania” (1972) de Gh. Anghel şi în lucrarea “Voievodatul Transilvaniei” (1971) de Şt. Pascu.

De asemenea informaţii despre turism găsim în lucrările “Sibiu - ghid turistic al judeţului”; “Ocna Sibiului - mic

îndreptar turistic”; ”Sibiu şi împrejurimi” (2000) de A. Kertesz; “Sibiu - ghid de buzunar” (1998); “Sibiu ghid cultural -

turistic” (1998) de A. Avram, axate îndeosebi pe prezentarea, analizarea şi structurarea potenţialului turistic.

O atenţie deosebită a fost acordată judeţului şi municipiului Sibiu, materializată prin numeroase şi valoroase

lucrări, studii şi cercetări, de către colectivul de cadre didactice al Facultăţii de Geografia Turismului din Sibiu, sub

coordonarea prof. univ. dr. Ion Velcea şi prof. univ. dr. Valeria Velcea. Astfel, au fost vizate „promovarea domeniilor

de mare actualitate vizând dezvoltarea bazelor teoretice şi metodologice ale geografiei, calitatea mediului ambiant,

12

potenţialul geoeconomic al diferitelor unităţi de relief, ariile protejate,mobilitatea teritorială a populaţiei, tipologia

funcţională a aşezărilor rurale şi urbane, resursele turistice naturale şi antropice” (I. Velcea).

Paleta de publicaţi cuprinde teme de importanţă regională şi naţională, dintre care se pot menţiona: Atlasul

Geografic al Judeţului Sibiu; Podişul Transilvaniei; Dezvoltarea durabilă a turismului; Funcţiile geoeconomice ale

aşezărilor urbane şi rurale; Analiza semantică şi pragmatică a reclamelor din turism, Presiunea socială asupra

calităţii mediului înconjurător, Satul românesc, factor de continuitate în organizarea şi funcţionalitatea spaţiului

geografic ş.a.

De asemenea, există foarte multe articole ştiinţifice, publicate în diverse reviste de specialitate, care abordează

punctual sau regional o mare varietate de aspecte geografice sau chiar interdisciplinare - „Originalitatea geografică a

Depresiunii Sibiu” - Velcea Valeria (2002), un articol de referinţă care surprinde şi defineşte această originalitate prin

intermediul următoarelor elemente: favorabilitate şi calitate, originalitate geografică în contextul individualităţii

teritoriale, valorificare şi risc.- „Analiza elementelor de peisaj, asocierea lor, evoluţia tempo-spaţială a variabilelor

geografice, cumulul şi transferul de energie creează nota specifică a originalităţii geografice a Depresiunii Sibiului.”

Aspectele privind dezvoltarea durabilă şi impactul activităţilor antropice constituie o altă direcţie de cercetare.

De exemplu, M. Buza (2005) – Impactul antropic în Munţii Cindrelului şi dezvoltarea durabilă – încearcă să explice o

serie de fenomene care pot transforma favorabilitatea în risc şi consecinţele acestora: densitatea mare a populaţiei

datorită condiţiilor fizico-geografice favorabile şi a factorilor de ordin social-istoric, culturi agricole în regiunile

marginale, păşunat intensiv. Un alt exemplu de analiză a impactului produs de activităţile turistice este articolul

Impactul antropic asupra mediului prin practicile turistice în Masivul Făgăraş, autor M. Voiculescu (2003).

O multitudine de ghiduri turistice, care au prezentat Sibiul din punct de vedere turistic (obiective turistice, oferte

de cazare) dar şi date generale legate de istoric, personalităţi marcante, industrie, tradiţii, gastronomie, împrejurimi

etc., au apărut cu ocazia Programului Capitalei Culturale Europene 2007. Reprezentativă în acest sens este lucrarea

“Ghid turisitc Sibiu”.

13

14

CAPITOLUL II

CADRUL NATURAL. CORELAŢII GEOGRAFICE

Judeţul Sibiu este situat in centrul ţării, în partea de sud-vest a Transilvaniei, fiind cuprins între paralelele de

45°28” şi 46°17” latitudine nordică şi meridianele de 23°35” şi 24°57” longitudine estică, ceea ce îi conferă o poziţie

cvasicentrală, fiind o zonă de favorabilitate maximă a mediului fizic. Aceasta polarizează zonele limitrofe cu o

anumită vocaţie şi în acelaşi timp un flux de energii direcţionate în peisaj ca posibili vectori de transformare a

structurii acestuia.

Această poziţie geografică extrem de favorabilă a permis realizarea unor legături culturale şi economice cu

toate celelalte provincii istorice. Poziţia geografică, ca indicator al determinării structurilor şi categoriilor spaţiale a

avut şi are un rol foarte important, determinant uneori, în desfăşurarea tuturor componentelor naturale şi socio-

economice, cu implicaţii asupra organizării actuale şi de perspectivă a judeţului, a ierarhizării unităţilor derivate din

omogenitatea sau diversitatea acestora faţă de unităţile limitrofe. Pornind de la aceasta, se poate afirma că principiul

„place centrale” (W. Christaller, 1933; A. Losch, 1974; Kaplan et. al.) se poate aplica în cadrul judeţului Sibiu, iar

extrapolând, chiar privind judeţul în context regional sau naţional din anumite puncte de vedere. Majoritatea regulilor

pe care le exprimă acest principiu se verifică în cazul judeţului Sibiu, atât cele cu efecte pozitive (de departe cele mai

numeroase) cât şi cele cu efecte negative (mai puţine şi pe cale de consecinţă – dacă locul central se dezvoltă foarte

mult, un teritoriu de dimensiuni variabile situat în apropiere va fi uşor devaforizat, reducândui-se şansele de

dezvoltare proprie).

Mediul fizic şi cel antropic, asociate sub diferite forme, constituie componente fundamentale ale geografiei.

Aceasta asociere alcătuieşte un punct de plecare în analiza fenomenelor geografice.

În contextul unei viziuni complexe, am considerat că în evoluţia durabilă, analiza cantitativă şi calitativă sunt

două coordonate de bază, în care se înscriu parametrii evoluţiei de perspectivă.

Acestea se deduc din analiza seriilor de indici cantitativi în care sunt desemnate grupe valorice, direcţii

ascendente şi/sau descendente, raportări de forme evolutive, praguri, etc. Selectarea acestor date va avea în vedere

conturarea trăsăturilor geografice ale judeţului Sibiu.

Aportul conexiunilor sistemice, manifestate între componentele naturale şi cele antropice, este determinant în

conturarea caracteristicilor peisagistice ale zonelor de interferenţă ale Depresiunii Sibiului. Poziţia geografică a

Depresiunii Sibiului a condus la o serie de corelaţii ale componentelor mediului înconjurător, care caracterizează

zonele sale de contact cu unităţiile teritoriale limitrofe. În acest context trebuiesc remarcate corelaţiile genetice şi

geomorfologice existente. După cum menţiona prof. univ. dr. Valeria Velcea26, ”în structura unităţiilor cu care Carpaţii

intră în contact direct sau cu cele mai îndepărtate, coordonarea îmbracă forme diverse de manifestare şi anume

aceea a conturării unui aspect polarizant sau a unor relaţii dezvoltate în serie. În primul caz putem menţiona

depozitele corelate, rezultat al modelării arealului carpatic, ceea ce generează un anumit tip de relief, o structură

aparte a reţelei de văi, cumularea diferenţiată a resurselor de apă, toate acestea impunându-se în peisaj. În acelaşi

context poate fi privită şi suita modificărilor introduse în peisaj de poziţia culmilor carpatice, care diversifică etajarea

bio-pedo-climatică, aceasta la rândul ei transmitându-se şi unităţilor vecine.” În zona de contact dintre versantul

nordic puternic înclinat al Munţilor Cindrel cu Depresiunea Sibiului, se remarcă o serie de trăsături specifice acestui

etaj limitrof bio-pedo-climatic, care se deosebesc de cele care derivă din corelaţiile geografice stabilite între

Depresiunea Sibiului şi Podişul Târnavelor, ai cărui versanţi sunt în unele sectoare abrupţi, iar în altele domoli.

Zona de contact dintre Munţii Cindrelului şi Depresiunea Sibiului, se desfăşoară între curba de nivel de 500 m

la nord, dincolo de care se extinde depresiunea propriu zisă; la est această zonă este delimitată de Valea Sadului,

26 Velcea Valeria, Savu Al., (1982), Geografia Carpaţilor şi Subcarpaţilor Româneşti, Edit. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti

15

care o separă de Munţii Lotrului; la sud se extinde aproximativ până în dreptul curbei de nivel de 900 m, iar spre vest

până la Valea Cibinului, în continuarea acesteia desfăşurându-se Depresiunea Sălişte. Zona de contact nordică a

Depresiunii Sibiului este reprezentată de limita sudică a Podişului Târnavelor, respectiv Podişul Hârtibaciului în nord-

est, care se extinde şi la est de Depresiunea Sibiului şi Podişul Amnaşului, la nord-vest.

Se remarcă astfel un angrenaj al corelaţiilor geografice, într-un sistem mobil care a oscilat voluntar în funcţie

de timp şi spaţiu.

2.2. Selectarea principalelor elemente geologice

Județul Sibiu se suprapune din punct de vedere geologic peste două mari unuități structurale – masivul

cristalin al Carpaților Meridionali și bazinul sedimentar al Depresiunii Trasilvaniei27.

Zona cristalină este compusă din șisturi cristaline aparținând Pânyei Getice (cuprinde parte din Munții

Făgăraș, Munții Lotru și Munții Cindrel).

În Bazinul Transilvaniei sedimentele de suprafață aparțin pannonianului, sarmațianului și tortonianului. Izolat

mai apar mai apar dedimente din helvețian, burdigalian, eocen și cretacicul superior.

Elementele geologice de interes turistic sunt evidențiate și valorificate prin intermediul unor rezervații asupra

cărora se va reveni pe larg în capitolul dedicat potențialului turistic.

2.3. Selectarea principalelor elemente de relief

Analiza reliefului trebuie privită în mod selectiv atât la nivelul judeţului cât şi ca forme reprezentative.

Aşezat în trepte, relieful coboară de la sud din zona munţilor (unde altitudinile sunt cuprinse între 2.000 şi

2.500 m), spre nord, unde se întind dealurile cu înălţimi cuprinse între 500 şi 700 m, concentrarea acestor trepte

revenind Cibinului, la circa 450 m altitudine.

Munţii, care ocupă circa 30% din suprafaţa judeţului, aparţin Carpaţilor Meridionali şi sunt reprezentaţi prin

masivele Făgăraş, Cindrel şi Lotru. Deşi au o alcătuire geologică asemănătoare, aceşti munţi prezintă totuşi

deosebiri morfologice şi peisagistice care le imprimă originalitatea.

Încă de la început trebuiesc subliniate particularităţile de relief – suprafeţele de nivelare, urmele glaciaţiunii

cuaternare, forme ale eroziunii diferenţiale – complexitatea bazinelor hidrografice şi a cuvetelor lacustre, precum şi

etajele biopedoclimatice care individualizează unitatea montană a Carpaţilor.

Munţii Făgăraş reprezintă forma majoră, dominantă a reliefului. Ei prezintă un aspect cu adevărat alpestru,

ceea ce a făcut pe unii geografi din trecut să le dea denumirea de Alpii Transilvaniei (Emm. de Martonne), denumire

care s-a încetăţenit şi extins ulterior la întregul domeniu al Carpaţilor Meridionali.

Caracterul alpin al Munţilor Făgăraş, nerealizat în alt sector carpatic, este dat de altitudine, ca urmare a

mişcărilor villafranchiene şi masivitate, care s-a înfăptuit pe roci foarte rezistente la acţiunea de eroziune. Morfologia

actuală, reflectă cu claritate calităţile substratului geologic - formaţiunile cristaline. Acestea au dat posibilitatea

existenţei şi conservării unor forme tipice: vârfuri ascuţite cu aspect piramidal, creste de intersecţie sau chiar de

„ace“, „turnuri“, „colţi“, circuri şi văi glaciare, morene, nişe de nivaţie, versanţi abrupţi, văi înguste şi adânci, unele cu

numeroase praguri şi întinse suprafeţe de nivelare. Morfologia extrem de accidentată, înscrisă de văi, este în contrast

cu netezimea interfluviilor. Bine conservate sunt cele trei suprafeţe de nivelare care cresc altimetric către est şi care

au şi desfăşurarea cea mai mare în această parte a masivului. În general, suprafaţa Borăscu este subminată de

eroziunea manifestată pe fondul complexelor glaciare. Suprafaţa Râu Şes se dezvoltă pe interfluviile secundare, iar

27 Enciclopedia geografică a României, 1982, Edit. Științifică și Enciclopedică, Buc.

16

suprafaţa Gornoviţa păstrează caracter periferic, ea continuându-se pe văi, sub forma unor culoare sau depresiuni de

contact (Valeria Velcea, Al. Savu, 1982).

Fig. nr. 2

Emm de Martonne (1903 – 1907), motiva localizarea glaciaţiunii la altitudini foarte mari, explicând că aceasta

este legată de limita zăpezilor perene din cuaternar. Emm de Martonne menţiona pentru Parâng limitele de 1900 m şi

2100 m, iar Niculescu Gh. (1969)28, menţiona pentru Munţii Cindrel şi Şureanu limita de 1820 m.

Ceea ce atrage atenţia în mod deosebit în Făgăraş sunt rezultatele acţiunii denudaţiei şi a glaciaţiunilor

cuaternare. Creasta principală şi ramificaţiile nordice ale Făgăraşului, supuse acţiunii curenţilor, precum şi

dezagregărilor produse de îngheţ şi dezgheţ formează în unele locuri custuri foarte înguste, şei crenelate, greu de

străbătut, cum sunt: Portiţa Arpaşului, şeile dintre văile Şerbotei. Subliniem în acest context influenţa condiţiilor

morfoclimatice.

Acest relief înscrie foeme dinamice, expresive, care dau posibilitatea înscrierii lor în cicluri nivale.

Urmele gheţarilor apar în mod foarte evident. Pe versantul nordic nici un gheţar nu depăşeşte 4,5 km lungime.

Unele din aceste lacuri sunt alimentate de izvoare subterane, apa lor fiind limpede. La cabana Bâlea Lac, din lipsă de

izvoare apropiate, se foloseşte în mod curent pentru alimentaţie apa lacului.

Prin orientarea şi masivitatea lor, Munţii Făgăraş au rol de baraj orografic, iar prin altitudinile mari, determină

etajarea climei. Orientarea diferită a culmii Făgăraşului de la vest la est determină doi versanţi cu orientări foarte

clare, unul spre nord, mai umbrit, mai umed şi mai acoperit de nori, ceaţă şi aer ceţos, expus permanent circulaţiei

aerului maritim ţi altul spre sud, mai însorit, mai uscat, cu timp mai senin, pe care pădurea urcă cu 200 m mai sus.

Ca un caracter definitoriu se remarcă fragmentarea culmilor ce determină numeroase văi care, la rândul lor,

constituie culoare în lungul cărora se dirijează curenţii de aer sau au loc scurgeri de aer de pe versanţi spre fundul

lor, formând inversiuni de temperatură cu aer mai rece şi mai stabil ceea ce determină şi inversiuni de vegetaţie.

28 Niculescu Gh, (1969), Relieful glaciar din Munţii Şureanu şi Munţii Cindrel, Institutul de Geologie şi Geografie al Academiei Române

17

Crestele alpine sunt supuse vântului continuu, cu viteze mari din toate direcţiile, care se înfiltrează prin şei,

înşeuări şi strungi, unde liniile de curent se strâng şi vântul devine puternic.

Munţii Cindrel, definitivaţi în urma îndelungatei orogeneze alpine, reflectă în morfologia lor elemente aferente

zonei pe care sunt grefaţi. Înălţarea sacadată a regiunii şi condiţiile hidro - climatice variate, s-au desfăşurat în timp.

La rândul lor, prin altitudine, masivitate, înclinarea şi expoziţia diferită (general nordică) precum şi prin

fragmentarea puternică a reliefului, munţii determină o accentuată variaţie a peisajului lor, constituindu-se într-un

element de corelaţie faţă de etajarea vegetaţiei, răspândirea condiţiilor fito-pedo-climatice, alimentarea şi dispunerea

reţelei hidrografice.

Între factorii naturali care concură mai pregnant la diferenţierea condiţiilor de mediu, relieful ocupă un loc de

primordial, influenţând atât prin altitudine, înclinare, expoziţie, fragmentare, cât şi prin poziţia faţă de circulaţia

maselor de aer foarte diferită a culmilor şi a versanţilor.

În zona de contact dintre Depresiunea Sibiului şi Munţii Cindrel, se dezvoltă patru trepte hipsometrice

caracteristice, extinderea cea mai mare fiind înregistrată de altitudinile desfăşurate între 500 şi 600 m, urmată de

nivelul altimetric cuprins între 601 şi 760 m, apoi de treapta dintre 761 şi 900 m şi de cea de 900 m.

Aceaşi diferenţiere a distribuţiei în teritoriu a valorilor cantitative ale reliefului se observă şi în privinţa adâncimii

şi densităţii fragmentării. În zona de contact dintre Munţii Cindrel şi Depresiunea Sibiului se extind patru categorii de

suprafeţe, respectiv de manifestare a proceselor geomorfologice actuale şi de folosinţă a terenurilor. Este vorba de

suprafeţele de teren care înregistrează o adâncime a fragmentării reliefului de peste 200 m, cu un potenţial foarte

tridicat de desfăşurare şi declanşare a proceselor actuale de modelare a reliefului, fiind mai extinse pe treapta

piemontană, care implică utilizarea terenurilor în arealele respective. O altă categorie de suprafeţe sunt acelea care

înregistrează valori ale energiei reliefului cuprinse între 80 şi 200 m altitudine, cu un potenţial ridicat de manifestare a

degradărilor de teren. Suprafeţele cu valori ale energiei reliefului între 30 şi 80 m, înregistrează un un potenţial mediu

de modelare.

Munţii Cindrelului, se caracterizează prin masivitate şi relief domol, produs al unei structuri geologice uniforme,

constituită aproape exclusiv din şisturi cristaline. În ansamblu, ei sunt asimetrici, fiind formaţi dintr-o culme înaltă în

extremitatea sud-vestică, ce se ramifică în trei direcţii principale: spre vest, culmea Şerbota - Gungurezu - Oaşa

Mare, spre nord culmea Ganjoara - Foltea - Strâmba Mare şi spre est culmea Niculeşti - Rozdeşti - Bătrâna - Onceşti.

Din acestea se desprind trepte, din ce în ce mai joase, având o largă dezvoltare pe margine (900 - 1300 m

altitudine). În funcţie de situarea faţă de vârful Cindrel, ele sunt scurte pe Valea Sebeşului şi prelungi, de 15 - 20 km,

spre Depresiunea Transilvaniei.

Cu toată uniformitatea aparentă a masivului, un studiu amănunţit a pus în evidenţă existenţa unei serii de

forme de relief bine definite şi totodată, distincte. Astfel, în cadrul Munţilor Cindrel relieful este reprezentat prin

succesiunea culmilor prelungi, fiind o consecinţă a suportului vegetal şi de soluri. Pot fi reconstituite platformele de

eroziune, şi a văile extrem de numeroase, adaptate la litologie.

O trăsătură definitorie o imprimă formele şi procesele glaciare şi periglaciare, precum şi relieful dezvoltat pe

calcare, care, deşi au o extindere redusă le dau totuşi o notă specifică. În extremitatea nord-vestică se află piemontul

de eroziune şi acumulare a Jinei, cuprins între 700 - 900 m, care face trecerea spre Dealurile Secaşului, iar de-a

lungul Sebeşului între Şugag şi Căpâlna se găsesc trei nivele de terasă (între 6 - 8 m, 18 - 20 m, 40 - 45 m).

Vintilă Mihăilescu (1963)29, propune denumirea de Munţii Mărginimii, “sectorului sudic, format din Munţii Parâng

şi Munţii Căpăţânii, cu o reţea parţial transversală în sud şi culmi radiare în nord: Lotru, Cindrel şi Şureanu”.

Munţii Lotrului aparţin judeţului Sibiu numai prin extremitatea lor nordică. Valea Oltului, spre care coboară în

pante abrupte, îi separă de Munţii Făgăraş iar cea Sadului de Munţii Cindrel.

Culmea Ştefleşti este în general joasă (1700 – 1800 m), fiind dominată de câteva vârfuri de peste 2000 m

altitudine: Clăbucet – 2056 m, Ştefleşti – 2285 m. Din culmea principală pornesc culmi secundare sub formă de

29 Mihăilescu V., (1963), Carpaţii sud-estici de pe teritoriul României. Studiu de geografie fizică cu privire specială la relief, Edit. Ştiinţifică, Bucureşti

18

plaiuri înalte şi netede, prelungi, ramificate printre văile afluenţilor Oltului, Sadului, Lotrioarei. Aceste văi sunt tot

atâtea porţi de pătrundere în interiorul munţilor. În peisajul lor au o largă desfăşurare păşunile montanecare se întind

pe plaiuri, urcând până la 1600 m. Şi aici s-a dezvoltat o intensă viaţă păstorală.

Depresiunea Sibiului este caracterizată ca o individualitate geografică, prin conturarea ei precisă. “Se

constituie într-un sistem geografic deschis, care a receptat în timp şi spaţiu esenţa mutaţiilor şi a diversificării

fenomenelor, a unor asocieri spaţiale cu o suită de variabile proprii etapelor evolutive. Intrările şi ieşirile din sistem au

avut ca element de transfer cele două artere hidrografice limitrofe Mureş şi Olt” (Valeria Velcea, 2002, Geo-

Carpathica, II, 2).

Referitor la modul de formare, Depresiunea Sibiu reprezintă bazinul de eroziune din perioada pleistocen

superior şi cuaternar, apărut în zona de contact cu muntele, unde se găsesc falii de adâncime. Aceasta are o

stuctură de cuvetă sinclinală sedimentară, care se termină la nord spre Podişul Transilvaniei prin abrupturi de 150 –

200 m. Spre sud, există unele prelungiri structurale (pinteni), care închide limita depresiunii spre Făgăraş, printr-un

mic defileu Defileul de la Tălmaciu (T. Morariu, 1961).

În analiza elementelor de peisaj, un rol hotărâtor îl are asocierea variabilelor geografice, care dau nota

specifică şi originalitatea geografică zonei luată în studiu. Astfel, trebuiesc menţionate câteva elemente care scot în

evidenţă individualitatea teritorială a Depresiunii Sibiu. Zona de contact, Marginimea Sibiului, este o zonă

piemontană, cu favorabilitate agricolă şi în mare parte fixată de o vegetaţie forestieră, iar zona culoarelor de vale are

o destinaţie complexă: agricolă, de habitat şi transport. Astfel, rezultă că, factorul coordonator al peisajului este dat

atât de relieful depresiunii, cât şi de cel al zonelor limitrofe.

Importanţa studierii zonelor de contact ale Depresiunii Sibiului derivă şi din faptul că, aşa cum preciza prof.

univ. dr. Sterie Ciulache, “numeroase procese şi fenomene meteorologice depind întro măsură mai mare sau mai

mică de caracterul ei depresionar, de înălţimea, orientarea şi înclinarea versanţilor care o mărginesc, de poziţia şi

lărgimea deschiderilor ei”

Faţada sudică a Depresiunii Sibiu, formează un spaţiu de mare favorabilitate “Mărginimea Sibiului”, care deţine

grupări tradiţionale de gospodării, dar trebuiesc remarcate în tot acest perimetru şi prezenţa celei de-a doua

rezidenţe apărute în ultimul deceniu, cu gospodării moderne, constatându-se o revigorare economică, drept rezultat

al apariţiei agroturismului.

Extremităţile nordice, vestice şi estice poartă amprenta zonei de podiş, cu menţiunea că “factorii geografici

constituie o stare comportamentată a depresiunii” (Valeria Velcea, 2002, Geo-Carpathica, II, 2). Această zonă, apare

ca un compartiment mai coborât, care consemnează şi vechile linii de drenaj. În partea de nord-vest, acestă bordură

este marcată de degradări de teren, frecvent reactivate de reţeaua hidrografică intermitentă. Aceasta este o zonă cu

aşezări mari, care au evoluat rapid sub aspect edilitar, iar spaţiul agricol, are o largă desfăşurare şi un randament

mediu, dar suficient pentru a satisface necesităţile populaţiei care ocupă acest spaţiu.

Zona perimontană deţine cea mai mare pondere în cadrul Depresiunii Sibiu. Ea are configuraţia unei trepte

etajate pe două nivele, ambele puternic degradate. Ea este rezultanta a două generaţii de conuri de dejecţie, care

păstrează şi două nivele de alterare, ca efect al schimbărilor climatice din zona montană limitrofă. Acestă zonă

înregistrează un factor de favorabilitate deosebit prin manifestările fohnale, care se resimt în topoclimat şi care au

influenţe în fenofazele plantelor de cultură şi în pomicultură. Un exemplu elocvent în acest sens îl constituie zona

Cisnădioarei, bine cunoscută pentru livezile de cireşi şi vişini.

Culoarele de vale sunt formate în principal de valea Cibinului şi de văile afluente, din care un loc important îl

ocupă valea Hârtibaciului şi valea Sadului, la care se adaugă şi afluenţii de ordin superior şi cei intermitenţi.

Culoarele de vale au aspectul unor golfuri în zonele de confluenţă, deoarece debitul solid este preluat într-o foarte

mare măsură, iar meandrarea accentuată accelerează procesul de lărgire al văilor.

În ansamblul său, valea Cibinului, prezintă pe malul drept cel puţin trei nivele de terase. Terasa superioară,

parţial acoperită de valuri de alunecare, unele vechi, altele reactivate, iar cea inferioară este parţial subminată de

Cibin şi o serie de izvoare. Dispoziţia teraselor a favorizat dezvoltarea oraşului Sibiu, care a jucat un rol strategic

deosebit, marcat şi azi de zidurile de apărare (Valeria Velcea, 2002, Geo-Carpathica, II, 2).

19

În zona de contact a Depresiunii Sibiului cu celelante unităţi de relief din judeţ se remarcă distribuţia diferită a

indicilor cantitativi, respectiv hipsometria, energia de relief şi densitatea fragmentării reliefului.

Maria Sandu30

, în lucrarea “Culoarul depresionar Sibiu – Apold – studiu geomorfologic”, numea depresiunile

Sibiului, Săliştei şi Apoldului “Depresiuni ale Mărginimii”. Acest culoar depresionar de contact, este bine conturat

morfologic şi structural, având aspect contiuu, dar neuniform, cu o lungime de 80 km şi o suprafaţă de aproimativ 700

kmp.

Depresiunea Apold se desfăşoară sub forma unui culoar ce coboară, inițial, de la est (450-500 m) la vest (250

m), iar apoi în trepte de la Munţii Cindrel spre Podişul Secaşelor. În general se admite existenţa unei arii

depresionare, dar se merge cu considerarea ei de la adevărata individualitate (morfologică şi funcţională), până la un

simplu culoar de vale.

V.Mihăilescu (1936, 1966) remarcă pe Secaş o depresiune asimetrică, în lungul contactului dintre

formaţiunile neogene ale bazinului transilvan şi cristalinul carpatic, iar Gr. Posea (1969), în mod asemănător

semnalează un bazinet de eroziune la Miercurea – Apold. P.Coteţ (1973)31 o prezintă ca pe o depresiune cu caracter

piemontan deluros, pentru ca L. Badea (1971) să o descrie tot sub forma unei depresiuni de contact cu aspect

deluros, având tendinţa de depărtare de marginea muntelui (sub influenţa drenajului către Mureş), ceea ce explică

asimetria ei şi dezvoltarea mai largă a gruiurilor deluroase pe latura dinspre munte. T. Morariu (1961) include Podişul

Secaşelor ca un culoar de contact. V. Tufescu admite doar existenţa unui simplu culoar de vale în lungul Secaşului,

care nu oferă elemente pentru “a putea fi considerat o depresiune marginală sau de contact”.

În concluzie, se poate afirma că Depresiunea Apoldului este o unitate cu o desfăşurare asimetrică, cu un

relief predominant deluros în sud, ce coboară altimetric spre terasele şi apoi lunca Secaşului în nord. Aceste

caracteristici fac posibilă includerea Depresiunii Apoldului în cadrul depresiunilor de contact.

Caracterizarea Depresiunii Apold ca o depresiune deluroasă este reflectată de trăsăturile reliefului, pentru că

60% din suprafaţa ei este ocupată de dealuri, iar 40% este reprezentată de terase şi lunci aparţinând Secaşului şi

afluenţilor acestuia. Terasele Secaşului sunt fragmentate de afluenţii: Dobârca, Apoldul, Gârbova, Rahău.

Pe latura sudică a depresiunii, la contactul cu Munţii Cindrelului se desfăşoară dealurile piemontane “ale

Secaşului Mare” (după V. Mihăilescu, 1966) sau Colinele Gârbovei (după Gr.Posea, 1969), un asamblu de culmi ce

depăşesc 450 m, modelate în roci friabile neconsolidate. Aceste culmi netezite au în general un profil longitudinal

cvasirectiliniu, cu şei largi, iar profilul transversal evidenţiază versanţi complexi ca urmare a modelării şi degradării

prin deplasări în masă sau eroziune în adâncime. În prezent versanţii acestor coline întrunesc o mare varietate de

asociere a proceselor de modelare. Alunecările de teren se întrepătrund pe spaţii restrânse cu procese de eroziune

în suprafaţă şi de eroziune în adâncime.

Majoritatea degradărilor se dezvoltă pe fondul unor alunecări vechi ce datează din Pleistocenul superior sau

Holocen. (T. Morariu şi colab., 1964), iar tipul cel mai reprezentativ de alunecări este cel superficial, dezvoltat cu

precădere pe versantul vestic al interfluviului.

Depresiunea Făgăraş – importantă unitate geografică, cunoscută de către populaţia autohtonă şi nu numai,

încă din timpuri străvechi, sub numele de “Ţara Oltului”, iar din momentul înregistrărilor cartografice îi este atribuită şi

denumirea de “Ţara Făgăraşului”, atât în înscrisurile Ţării Româneşti, cât şi în cele privitoare la Transilvania. Este cea

mai întinsă unitate de acest fel de la marginea Depresiunii Transilvaniei, în sud fiind dominată de impunătorul edificiu

al Munţilor Făgăraş, ce se ridică cu circa 2.000 m deasupra nivelului general al depresiunii.

Depresiunea reprezintă o arie sinclinală mai veche decât Pannonianul, situată la poala Munţilor Făgăraş,

situaţie ce apare de fapt şi la vest de Olt (Depresiunea Sibiu – Sălişte), în timp ce în Podişul Hârtibaciului, cu

deosebire în partea estică, sunt puse în evidenţă unele anticlinale care vin aproape perpendicular pe depresiune.

Anticlinalele respective sunt destul de evidente în abruptul de la nordul depresiunii, după care la sud de Olt, în

30 Sandu Maria, (1998), Culoarul depresionar Sibiu – Apold. Studiu geomorfologic, Edit. Academiei, Bucureşti 31 Coteţ P., (1973), Geomorfologie României, Edit. Tehnică, Bucureşti

20

Depresiunea Făgăraş, se estompează treptat spre cristalinul din Munţii Făgăraş, unul dintre acestea caracterizându-

se chiar prin manifetări saline (Sărata, sud – est de Porumbacu de Jos).

Dovada afundării teritoriului depresiunii rezultă prin prezenţa formaţiunilor miocne (badeniene, alcătuite în bună

măsură din conglomerate, gresii şi argile), pe toată rama estică şi sudică a unităţii, la contact cu munţii Perşani şi

Făgăraş. Mai mult în sud – estul depresiunii, în dreptul “golfului” Vlădeni, fâşia depozitelor badeniene este dublată

chiar de formaţiunile oligocene (şisturi şi gresii). În cuprinsul depresiunii, aşa cum este firesc de altfel, formaţiunile

dominante aparţin Cuaternarului (Pleistocn Superior – Halocen Inferior), reprezentate prin bolovănişuri, pietrişuri,

nisipuri şi argile nisipoase (Grigor P. Pop, 2001).

Relieful colinar este prezent la limita depresiunii cu spaţiul montan al munţilor Perşani şi Făgăraş, precum şi pe

dreapta Oltului, la aceasta adăugându-se şi unele măguri izolate din cuprinsul depresiunii, ele înregistrând, obişnuit,

altitudini de 500 – 800 m.

Relieful colinar dezvoltat pe formaţiuni mio-pliocene cu structură monoclinală, formează latura nordică şi

sudică a depresiunii situată la contactul cu unităţile montane şi de podiş limitrofe. Ele constituie partea cea mai

accidentată a depresiunii (N. Popescu, 1990)32.

Pe stânga Oltului, subsecvent în Depresiunea Făgăraş, s-a format o puternică cuestă, definită ca fiind “frontul

cuestic nord–făgărăşan”, care reprezintă o fâşie de interferenţă între Depresiunea Făgăraş şi Podişul Hârtibaciului.

Cuesta, constituită predominant din formaţiuni marno – argiloase, intercalate cu unele formaţiuni mai dure, se ridică

deasupra Văii Oltului (Dealul Coasta Cârţii – 587 m, Dealul Şesului – 568 m), înregistrând pante accentuate, care

determină procese intense de versant, reprezentete prin ravene, organisme torenţiale şi alunecări de teren.

Un alt tip de relief încadrat depresiunii este zona piemontană, terasele şi luncile, cu diferenţieri semnificative de

altitudine, înregistrând valori de 425 – 450 m în vecinătatea Oltului şi ajungând să depăşească 600 m spre zona

montană. Aceasta are aspectul unei vaste câmpii piemontane, constituite dintr-o succesiune laterală de conuri şi

glacisuri piemontane, precum şi din terase şi lunci (N. Popescu, 1990).

Câmpia piemontană are cea mai largă extindere (aproximativ 83%), fiind formată dintr-o succesiune de

glacisuri piemontane ce aparţin Pleistocenului Mediu şi Superior, depozitele de bolovănişuri şi pietrişuri ce sunt

înglobate într-o masă de nisipuri şi nisipuri argiloase având o structură încrucişată, grosimea acestora ridicându-se la

25–30 m cât au spre munte până la 5–10 m spre Olt (Geografia României, vol. III, 1987).

Câmpia pimontană este arealul în care s-a dezvoltat relieful de terase, generalizat în termenii “glacisurilor –

terase şi terasele Oltului”. În cadrul glacisurilor - terase au fost puse în evidenţă trei trepte smnificative: glacisul

terasă superior, glacisul terasă mediu şi glacisul terasă inferior, în cuprinsul acestora fiind sculptate treptele de

terase, care încep de la 6 – 12 m şi ajung la 140 – 150 m. Au cea mai largă răspândire pe podurile interfluviale ce

coboară până la lunca Oltului, în multe situaţii fiind bine dezvoltate şi în lungul văilor ce vin din munte spre Olt (Grigor

P. Pop, 2001).

Aceste tipuri şi subunităţi de relief, care formează ansamblul fizico-geografic al Depresiunii Făgăraşului, pun în

valoare specificul fiecărei subuinităţi de relief, dar şi capacitatea lor de utilizare economică.

Podişul Târnavelor ocupă extremitatea nordică şi nord-estică a judeţului întinzându-se în bazinul Târnavei

Mari şi cel al Târnavei Mici. Podişul Târnavelor este modelat într-o stivă groasă de strate sedimentare dispuse peste

un fundament cristalino-mezozoic cutat sub forma unor cute – solzi, deversate de la nord – vest către

sud – est şi inegal scufundat.

În spaţiul geografic al depresiunii se desfăşoară în diverse proporţii, toate elementele majore specifice unui

domeniu de podiş, care la rândul lor au facilitat apariţia celei de-a doua grupare ce se alcătuieşte din varietatea

microformelor adiacente. Relieful se prezintă sub forma unor culmi prelungi, cu altitudini cuprinse între 350 - 620 m,

rezultate în urma adâncirii unor văi.

Podişul Secaşelor este situat în nord-estul judeţului, între valea Visei şi Depresiunea Apoldului. Dealurile

ating aici 500 m înălţime, iar ca elemente caracteristice ale reliefului sunt cuestele.

32 Popescu n., (1990), Ţara Făgăraşului – studiu geomorfologic, Edit. Academiei Bucureşti

21

Culoarul Visa leagă Depresiunea Sibiului de văile Târnavei Mari şi Mureşului, delimitând Podişul Secaşelor de

cel al Hârtibaciului.

Podişul Hârtibaciului ocupă partea centrală, nord-estică şi estică a judeţului, fiind străbătut de râul cu acelaş

nume. Se întinde între Târnava Mare la nord, Visa la est şi la sud şi valea Oltului, spre care se termină cu un abrupt

pronunţat (râpă de împingere).

Relieful Podişului Hârtibaciului, subunitate a Podişului Transilvaniei, a implicat nivelele de bază ale Mureşului

şi Oltului. Partea centrală, modelată de râul Hârtibaciu, afluent indirect al Oltului, este suspendată faţă de bazinele

vecine. Din această cauză, bazinul Hârtibaciului a suferit modificări în suprafaţă, înscrise şi în caracteristicele

morfologice şi morfometrice ale cumpenelor de apă.

Culmile dintre văile afluente Târnavei Mari se termină la capătul nordic prin suprafeţe plane, formând suprafaţa

inferioară de eroziune. În prifil transversal, interfluviile sunt aproape orizontale, adevărate poduri suspendate faţă de

văile care le delimitează. Suprafaţa încadrează bazinul Hârtibaciului, faţă de care se găseşte la circa 12–150 m

altitudine relativă şi la 500–625 m altitudine absolută, motiv pentru care poate fi denumită “suprafaţa Hârtibaciului”.

În cadrul Podişului Transilvaniei sudice, V. Tufescu (1974), separă trei subunităţi: Podişul Târnavelor (sau

Dealurile Mediaşului), Podişul Hârtibaciului şi Podişul Secaşelor. Primele două unităţi pot fi “separate fie de cumpăna

apelor dintre bazinul Mureşului şi cel al Oltului, fie de o linie convenţională situată mai la nord, pe povârnişul unde se

produce schimbarea de altitudine (cam de 100 m) dintre cele două regiuni vecine” (Florina Grecu, 1992)33.

2.4. Potenţialul turistic al climei

Pentru analiza zonei studiateă, un rol deosebit de important şi predominant îl au factorii climatici, cum ar fi:

radiaţia solară, circulaţia generală a atmosferei, suprafaţa activă subiacentă a teritoriului.

Radiaţia solară: constituie sursa de energie primară a dezvoltării geofizice şi biologice la nivelul Terrei. În acest

sens în Depresiunea Sibiului se înregistrează 110,5 kcal/m²/an, în zona Munţilor Cibin – Lotru la 1.000 m se

înregistrează circa 111,9 kcal/m²/an, la 1.500 m altitudine se înregistrează 111,4 kcal/m²/an, iar la 2.000 m altitudine

111,1 kcal/m²/an.

Circulaţia generală a atmosferei constituie cauza principală a variaţiilor elementelor meteorologice în timp şi

spaţiu, faţă de cei doi factori amintiţi, care suferă modificări mici de la un an la altul şi chiar în timp.

Suprafaţa activă subiacentă cu care aerul vine în contact direct, constituie sursa principală de transformare a

energiei solare radiante în căldură. Această suprafaţă are un rol important în transformarea calităţii maselor de aer,

în deplasarea lor.

Cu cât suprafaţa subiacentă este mai neuniformă, mai accidentată, cu atât mai variată şi mai complexă este

natura proceselor atmosferice generate şi influenţate de ea.

Pentru caracterizarea climatică a teritoriului, s-au folosit date meteorologice acumulate şi prelucrate de la

staţiile meteorologice: Sibiu, situată la 445 m altitudine şi Păltiniş, situată la 1.450 m altitudine.

Alături de existenţa unui potenţial turistic, poziţie favorabilă, căi de acces modenizate şi infrastructură

corespunzătoare, condiţiile climatice favorabile se constituie în premise care stau la baza dezvoltării turismului.

Caracteristicile principalelor elemente climatice în cadrul judeţului Sibiu corespund acestor cerinţe.

Poziţia sa într-un loc de intersecţie a principalelor artere de circulaţie cu orientare nord-sud şi est-vest, la

poalele “Alpilor Transilvaniei” şi în apropierea Munţilor Apuseni, cu “Cedonia daco-romană, care menţine trează

memoria poporului român în continuitatea sa multimilenară pe aceste meleaguri” (Octavia Bogdan, Geo-

Carpathica,2002, II, 2)34, beneficiază de un important potenţial turistic.

33 Grecu Florina, (1992), Bazinul Hârtibaciului – studiu de morfohidrografie, Edit. Academiei Române, Bucureşti 34 Bogdan Octavia, (2002), Potenţialul termic al judeţului Sibu, premisă pentru dezvoltarea activităţilor turistice, Geocarpathica, anul II, nr.2, Sibiu

22

2.4.1. Temperatura aerului

Privit în ansamblu, pe teritoriul judeţului Sibiu, temperatura aerului înregistrează mari variaţii, impuse, în primul

rând, de relief.

Temperatura aerului constituie unul din factorii principali ai climei, care condiţionează desfăşurarea activităţii

tuturor formelor de viaţă în orice zonă a teritoriului. Ca urmare a complexităţii reliefului cu diferenţe de nivel de la

aproximativ 400 m la peste 2.200 m, s-au observat diferenţieri semnificative în ce priveşte regimul temperaturii

aerului.

Datorită expunerii şi înclinării diferite a versanţilor, aceştia primesc o cantitate inegală de energie solară, din

care cauză temperatura are variaţii pregnante odată cu creşterea altitudinii şi forma diferită a reliefului, mai ales în

zona montană. De exemplu în acest sens, văile şi zona joasă favorizează stratificarea termică stabilă a aerului rece

de pe culmile şi versanţii montani şi acumularea lui pe fundul văilor şi în depresiune. Din această cauză, temperatura

aerului pe fundul văilor şi în depresiune este mai scăzută decât cea din zonele montane mai înalte. Se creează aşa

numitele inversiuni termice.

Valoarea medie anuală reprezintă un parametru meteorologic sintetic care exprimă potenţialul termic a unei

anumite zone.

În judeţul Sibiu, din analiza datelor prelucrate rezultă că temperatura medie oscilează între 9,3°C în zona de

contact depresionară şi - 0,7°C la altitudinea de 2.000 m. De asemenea se mai observă o scădere progresivă a

temperaturii în raport cu creşterea altitudinii. Scăderea valorilor medii ale temperaturii aerului în funcţie de creşterea

altitudinii se produce conform unui gradient termic mediu, cu valoare în jur de 0,5°C/100 m diferenţă de nivel, iar în

sezonul cald de 0,6°C/100 m diferenţă de nivel.

Se mai observă că la altitudini de peste 1.400 m cele mai scăzute valori a temperaturii aerului se înregistrează în

luna februarie, în timp ce în zonele mai joase se înregistrează în luna ianuarie. Temperatura maximă la altitudini mari

se înregistrează în luna august, faţă de regiunile cu altitudini sub 1.400 m, unde are valori maxime în luna iulie.

Tab. nr. 1 Temperatura aerului - medii lunare şi anuale ( °c)

Staţia meteo

I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII Anual

Păltiniş - 4,7 - 4,3 - 1,5 2,5 6,7 10,1 11,8 12,2 8,6 5,3 0,5 - 2,8 3,7

Sibiu - 3,6 - 1,5 3,4 8,8 13,5 16,4 18,1 17,4 13,6 8,8 3,3 - 1,3 8,0

Fig. nr. 3

23

La Staţia Meteorologică Păltiniş cele mai scăzute valori ale temperaturii aerului se înregistrează în luna

ianuarie, ala fel ca şi în zona depresionară de contact (Staţia Meteorologică Sibiu). Temperatura maximă la Staţia

Meteorologică Păltiniş s-a înregistrat în luna iulie, aceasta fiind de 11,8 °C, iar la Staţia Meteorologică Sibiu,

temperatura maximă înregistrată în intervalul luat în studiu a fost de 18,1°C.

Temperatura maximă absolută înregistrată în judeţ a fost de 37,6 oC la Boiţa (la data de 09.09.1946) respectiv

39,5 oC la Sibiu (07.09.1946) iar minima absolută, de – 34,4 oC, s-a înregistrat la Sibiu la data de 02.01.1888.

2.4.2. Precipitaţiile atmosferice

Precipitaţiile atmosferice constituie principalul fenomen meteorologic care contribuie la realizarea circuitului

apei în natură, fiind o caracteristică importantă a climei. Precipitaţiile atmosferice se caracterizează printr-o mare

variabilitate în timp şi spaţiu, în ceea ce priveşte cantitatea, intensitatea, frecvenţa şi durata acestora.

Alături de temperatura aerului, precipitaţiile atmosferice solide şi lichide constituie elementul climatic de care depinde

în mare măsură viaţa în general şi activitatea turistică în special.

Valorile medii lunare şi anuale ale precipitaţiilor se pot considera ca fiind cel mai important parametru din grupa

precipitaţiilor, folosit pentru caracterizarea regimului climatic al unui teritoriu.

Tab. nr. 2 Precipitaţii atmosferice - valori medii lunare şi anuale (mm)

Staţia meteo

I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII Anual

Păltiniş 38,1 30,5 47,2 82,1 111,3 140,2 130,4 96,0 70,3 48,3 43,8 32,2 870,4

Sibiu 26,5 26,4 23,6 51,9 82,5 111,8 92,0 74,2 49,6 42,6 34,9 28,7 645,3

Se constată că precipitaţiile variază cu altitudinea invers proporţional cu temperatura. Cu cât altitudinea este

mai mare cu atât temperatura este mai scăzută şi cantitatea de precipitaţii mai mare. Faţă de aceste valori, gradientul

mediu de creştere pe altitudine a precipitaţiilor este de 22 mm la fiecare 100 metri diferenţă de nivel.

Distribuţia lunară a precipitaţiilor prezintă o creştere continuă a cantităţii acestora din iarnă până în luna iunie

când se produce valoarea maximă medie lunară în zona depresionară, 111,8 mm/an. Urmează apoi o descreştere

treptată a precipitaţiilor până

în luna ianuarie, când se înregistrează valoarea minimă în zona montană sau până în

Fig. nr. 4

0

20

40

60

80

100

120

140

160

I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII

mm

luna

DISTRIBUŢIA ANUALĂ A PRECIPITAŢIILOR MEDII

Paltinis Sibiu

24

luna martie când se înregistrează minimul de precipitaţii în zona depresionară (23,6 mm/an).

Luna cu cantitatea cea mai mare de precipitaţii, pentru toate nivelele altitudinale este luna iunie. Cantităţiile

medii minime lunare de precipitaţii se înregistrează în luna februarie pentru Staţia Meteorologică Păltiniş şi în luna

martie pentru Staţia Meteorologică Sibiu.

În sezonul rece, odată cu scăderea temperaturii aerului şi a solului, precum şi influenţa invaziilor de aer rece,

polar, dinspre nord, nord–vest, nord –est, cea mai mare cantitate de precipitaţii cade sub formă de zăpadă.

Corelând cantităţiile de precipitaţii din sezonul rece cu temperaturile medii lunare negative, în zona montană

lunile de iarnă încep din noiembrie şi ţin până în aprilie. Precipitaţiile căzute în acest interval sunt în general sub

formă de zăpadă şi reprezintă 40,4% din cantitatea anuală de precipitaţii.

În funcţie de cantitatea de zăpadă căzută, formarea stratului de zăpadă depinde, în afară de scăderea

temperaturii sub 0°C şi de durata şi intensitatea precipitaţiilor solide.

O importanţă deosebită o are în acest sens grosimea stratului de zăpadă, de care depinde desfăşurarea

sporturilor de iarnă.

Cantităţile maxime de precipitaţii căzute în 24 de ore au totalizat 179,9 mm la Şura Mică (23.06.1913).

2.4.3. Alte fenomene meteorologice

Nebulozitatea: norii prin forma şi dimensiunile lor, prin durata şi constituţia lor produc modificări importante în

evoluţia elementelor dinamice din atmosferă precum şi asupra desfăşurării normale a vieţii şi activităţilor.

Norii constituie în principal sursa precipitaţiilor şi reduc în timpul zilei fluxul radiaţiei solare, iar noaptea

micşorează intensitatea radiaţiei efective ducând la modelarea temperaturilor.

Pentru măsurarea ei, nebulozitatea reprezintă gradul de acoperire al bolţii cereşti cu nori şi se apreciază în

zecimi de boltă cerească acoperită. La acoperirea totală a bolţii cereşti, se consideră că nebulozitatea este 10.

Ceaţa: constituie un element meteorologic important, el influenţând în foarte mare măsură nebulozitatea

atmosferei.

Ceaţa reprezintă particule de apă sau cristale de gheaţă, deosebit de mici, invizibile cu ochiul liber, aflate în

suspensie. Ceaţa se produce în stratul de aer din apropierea solului, ca un văl albicios, reducând vizibilitatea

orizontală, până la distanţe de zeci de metri.

Dinamica atmosferei: prin aceasta, se înţelege, mişcarea maselor de aer pe diferite direcţii, dintr-o regiune

în alta, datorită repartizării neuniforme pe suprafaţa terestră a presiunii atmosferice. Acest fenomen se produce ca

urmare a încălzirii inegale a diferitelor compartimente ale peisajului geografic.

Această mişcare a maselor de aer se cunoaşte sub numele comun de vânturi şi au direcţii şi intensităţi diferite,

în funcţie de circulaţia generală a atmosferei, de diferenţa de încălzire a suprafeţei terestre din diferite compartimente

de teritoriu, de configuraţia reliefului, de orientarea crestelor şi a văilor.

Principalele vânturi bat din sud-vest, vest (Austrul – în sezonul cald), nord - est şi est (Mureşanul – primăvara

şi vara) iar la sfârşitul iernii în depresiunea Făgăraş şi în depresiunea Sibiului bate dinspre sud - vest un vânt cald,

neregulat (föhn), care determină topirea zăpezii (Vântul mare). Vânturile dominante, cu frecvenţa cea mai mare, sunt

cele din nord - vest.

Vânturile sunt nefavorabile desfăşurării activităţilor turistice, ele contribuind la scăderea confortului termic şi

influenţând negativ T.E.E. (temperatura echivalent efectivă).

La Sibiu, conform frecvenţelor medii anuale, predomină vânturile din NV (13%) şi cele din se (8,2%) iar la

Păltiniş vânturile din V (28,4%) şi cele din SV (15,9%).

Grindina: reprezintă o categorie de precipitaţii sub formă de particule de gheaţă, sferoidale conice, neregulate

a a căror mărime poate ajunge la un diametru de 5 cm.

Numărul mediu anual de zile cu grindină la staţiile de referinţă este de 1 – 3 zile la Păltiniş şi 1 – 2 zile înregistrate la

Staţia Meteorologică Sibiu.

Grindina se semnalează de regulă în lunile mai – iunie, dar poate apărea şi în alte luni din perioada aprilie – august.

25

Chiciura: reprezintă o depunere de gheaţă granulată, pe cabluri, arbori, clădiri, etc. şi este în general albă, cu

ramificaţii cristaline. Când depunerea este în cantitate mare, datorită greutăţii ei, poate produce pagube însemnate.

Numărul zilelor cu chiciură este legat de fenomenele care le generează, în special ceaţa produsă în sezonul rece.

Viscolul: reprezintă transportul de zăpadă în cantităţi mari, sub influenţa vântului, la nivelul solului sau pe

înălţimi până la 10 m sau chiar mai mult peste acest nivel. Cu cât fenomenul este mai intens cu atât vizibilitatea pe

orizontală şi verticală este mai redusă. Frecvenţa viscolului este legată de frecvenţa zăpezii şi este caracteristică

sezonului rece al anului.

Clima este o resursă ce poate contribui la dezvoltarea turismului sau dimpotrivă, poate deveni un factor

limitativ a activităţii turistice.

Din punct de vedere al potenţialului turistic, clima trebuie privită sub două aspecte:

- în primul rând ca factor de peisaj, respectiv condiţionarea impusă de climă asupra celorlalte componente ale

mediului geografic

- iar în al doilea rând ca influenţă pe care o exercită asupra organismului uman, deoarece acesta este supus

continuu factorilor bioclimatici.

Turismul, prin modul său de practicare, predominant în aer liber, se află într-o dependenţă permanentă faţă de

starea vremii. El trebuie să ţină seama de durata de strălucire a Soarelui, respectiv de nebulozitate, mai ales de

perioada, ritmul şi durata precipitaţiilor, dar şi de regimul termic şi de vânt, care, toate la un loc, pot determina gradul

de confort turistic sau alternativele turistice.

Temperatura aerului este elementul climatic cu cea mai mare influenţă asupra activităţiilor turistice şi a tipului

de turism practicat. Evoluţia valorilor temperaturii aerului într-un an reprezintă un indicator important al condiţiilor

naturale locale. Temperaturile favorabile pentru petrecerea timpului liber, sunt cele din lunile de primăvară, vară şi

toamnă. Temperaturile extreme sau schimbările bruşte de temperatură, nu favorizează activitatea turistică, creând

senzaţii de disconfort.

Precipitaţiile căzute sub formă de ploaie, indiferent de modul cum cad (torenţiale sau de lungă durată), sunt

privite ca o piedică pentru turism.

Presiunea atmosferică şi mişcarea maselor de aer influenţează activitatea turistică în sensuri diferite.

Modificarea presiunii atmosferice determină manifestări biologice şi psihologice contradictorii care pentru grupurile de

turişti pot avea un impact negativ. Apariţia vânturilor puternice datorate schimbărilor barice rapide influenţează

negativ activităţile turistică.

Calitatea aerului - pe măsura creşterii preocupărilor pentru calitatea mediului înconjurător a început

monitorizarea poluării. Gradul de poluare al aerului pe care îl respirăm este un factor de care se ţine seamă în

activităţiile turistice.

Poluarea aerului reduce vizibilitatea, deteriorează monumentele istorice şi agravează problemele respiratorii

(Mihaela Dinu, 2002)35.

Întrucât pe teritoriul Judeţului Sibiu se găsesc forme de relief variate, care prin particularităţiile lor orografice

influenţează desfăşurarea regimului termic, eolian şi pe cel al precipitaţiilor atmosferice, clima deşi temperat

continentală, are anumite nuanţe ce se suprapun treptelor de relief. Astfel, se pot întâlnii nuanţele de climat montan,

deluros şi de adăpost.

2.5. Potenţialul turistic al reţelei hidrografice

Reţeaua hidrografică se împarte în două bazine principale: Olt36 cu 3.337 km2 şi Mureş cu 2.095 km2. Lungimea

cursurilor de apă, totalizând 2.043 km, se distribuie cu 1.326 km în bazinul Olt şi 717 km în bazinul Mureş. Reţeaua

35 Dinu Mihaela, (2002), Geografia Turismului, Edit. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti 36 Râul Olt străbate județul Sibiu pe o distanță de 56 km. Debitul mediu multianual are valori cuprinse între 75 m3/s la intratea în județ și 110 m3/s la ieșire.

26

hidrografică de suprafaţă, ependentă de unităţile de relief, are o dispunere radiar-concentrică, mai ales în limitele

Depresiunii Sibiului. În zona montană se găsesc lacuri glaciare (lacul Bâlea este considerat cel mai reprezentativ, cu

o suprafaţă de 4,7 ha şi un volum de 200.000 m3) – Podragul, Doamnei, Avrig (în Munţii Făgăraş) sau Iezerul Mare,

Iezerul Mic ş.a. (în Munţii Cindrel). In judetul Sibiu se găsesc şi numeroase lacuri artificiale - pe Sadu, pe Cibin, pe

Hârtibaciu sau pe Olt.

Judeţul Sibiu beneficiază de avantajul “unei treceri transcarpatice”, cu perspective de dezvoltare imediată.

Aceasta pentru că defileul Oltului, nu numai că străbate acest judeţ pe câţiva zeci de kilometri, dar reprezintă şi o axă

geografică de importanţă majoră, mai mult decât o oarecare linie de convergenţă geografică.

În cadrul Depresiunii Făgăraş, bazinul Oltului este asimetric şi primeşte numeroşi afluenţi care îşi au obârşiile

în zona alpină, în vechile circuri glaciare. Pe tot parcursul său, în această depresiune, Oltul este însoţit de terase şi

piemonturi dezvoltate pe partea stângă, în timp ce versantul drept este format în cea mai mare parte de o cuestă

puternic fragmentată aparţinând Podişului Hârtibaciului.

De remarcat este şi potenţialul hidroenergetic de pe Valea Oltului, valorificat în cadrul judeţului prin cele patru

lacuri de acumulare - Arpaşu (7,35 mil. m3), Scoreiu (5,2 mil. m3), Avrig (10,8 mil. m3), Turnu (13,11 mil. m3) (sursa:

Atlasul Cadastrul apelor, 1992) sau barajul de retenţie de la Gura Râului (pe Cibin, 17,7 mil. m3), cu rol important în

alimentarea cu apă a municipiului Sibiu.

În extremitatea sud-vestică a Depresiunii Transilvane şi anume în Depresiunea Sibiului, Oltul primeşte cel mai

important afluent, Cibinul37 cu afluentul său Hârtibaciu (89 km lungime, debit 3.3 m3/s), din podişul cu acelaşi nume şi

Sadu (43 km lungime, debit 4,4 m3/s) din Munţii Lotrului.

În distribuţia şi configuraţia actuală a apelor din zona montană a Sibiului, un rol foarte important l-a avut

evoluţia paleogeografică a teritoriului în decursul perioadelor geologice şi în principal din Cuaternar până astăzi.

Astfel, sub influenţa mişcărilor neotectonice şi a retragerii apelor marine din depresiunile submontane ale

Transilvaniei, a factorilor climatici şi a altor factori fizico-geografici şi antropici, s-a ajuns la forma actuală a reţelei de

văi, lacuri naturale şi resurse de apă subterane.

O contribuţie foarte importantă la forma actuală a resurselor de apă din cuprinsul zonei montane l-a avut şi

glaciaţiunea cuaternară, prin faza cea mai vizibilă astăzi (faza Wűrn), care a modelat zona montană a bazinului

hidrografic Cibin. Ca urmare a glaciaţiunii cuaternare, s-au creat circuri şi văi glaciare, zone în care s-au format şi

lacuri glaciare, unele dintre ele constituind obârşia unor văi permanente ca Râul Mare şi Râul Mic.

Al doilea mare bazin hidrografic căruia îi aparţin apele judeţului este cel al Mureşului. Un important afluent al

Mureşului este Târnava Mare, care străbate partea de nord a judeţului (sectorul median al râului), având o vale largă,

tăiată între dealuri domoale, în lungul căreia s-au construit importante căi de comunicaţie.

2.6. Biocenoze şi biotopuri caracteristice zonei

Biocenozele reprezintă componente semnificative ale peisajului, cu rol major şi în amenajarea şi dezvoltarea

turistică. Acest teritoriu a aparţinut în întregime domeniului pădurilor. De fapt, învelişul de sol şi unele pâlcuri de

pădure rămase în areale relativ izolate arată în mod evident că teritoriul aparţine întrutotul acestui domeniu şi numai

intervenţia omului de-a lungul secolelor a dus a această radicală schimbare a peisajului.

O caracterizare sumară a învelişului vegetal nu poate începe decât prin a arăta că acesta aparţine provinciei

dacice, caracterizată printr-o floră central-europeană. În cadrul culoarului depresionar se întâlnesc resturi ale pădurii

de stejar peduncular (Quercus robur), în cea mai mare parte defrişată astăzi.

La altitudinea de 700 m cea mai mare parte din teritoriu aparţine terenurilor arabile, pădurilor şi livezilor cu

pomi fructiferi. În cadrul terenurilor arabile, producţia vegetală ocupă un rol predominant, fiind reprezentată în special

de porumb şi grâu. 37 Râul Cibin drenează cca 40% din teritoriul județului și are o lungime de 78 km. Debitul mediu multianual la vărsarea în Olt este de 15,5 m3/s. (Enciclopedia geografică a României, 1982)

27

Pe teritoriul judeţului se pot întâlni toate etajele de vegetaţie de la pădurile de foioase până la etajul alpin.

De-a lungul văii Cibin se întâlneşte vegetaţie azonală. Datorită condiţiilor de umiditate ridicată a solului, naturii

aluvionare a acestuia, topoclimatului caracteristic, luncile râurilor au o vegetaţie specifică, independentă de cea a

zonelor sau a etajelor vegetale pe care le străbat deşi în cadrul ei există o oarecare etajare de la munte la şes.

Vegetaţia arborescentă este alcătuită din copaci de esenţă albă şi din copaci cu esenţă lemnoasă tare.

Ecosistemele se deosebesc între ele în primul rând prin originea, natura biotopului, structură şi fizionomie.

Ecosistemele antropogene sunt efectul acţiunii conştiente sau inconştiente a factorului uman asupra ecosistemelor

naturale.

Condiţiile geografice variate permit dezvoltarea unor populaţii faunistice la fel de variate, chiar dacă datorită

antropizării excesive în anumite areale o parte dintre ele au dispărut.

Dintre animale predomină căpriorul (Capreolus Capreolus), care constituie o mare valoare cinegetică a zonei,

vulpea (Vulpes vulpes), dihorul (Putorius putorius). Se mai întâlnesc ursul (Ursus arctos), mistreţul (Sus scrofa attila

Thomas), râsul (Lynx lynx), cocoşul de munte (Tetrao urogallus rudolfi). În etajul alpi şi subalpin este de remarcat

prezenţa caprei negre (Rupicapra rupicapra).

Destul de răspândite sunt şi rozătoarele, printre care iepurele (Lepus capeusis), popândăul (Citellus citellus),

iar dintre insectivore cârtiţa (Talpa europea), şoarecele (Apodemus taurius), hamsterul (Cricetus cricetus).

Păsările sunt reprezentate prin specii ca: ciocănitoarea (Dendrocopulus syriacus), cucul (Cuculus canorus),

gaiţa (Garulus glandarius), cioara (Corvus coronal), vrabia (Passer domesticus).

Râurile au potenţial ecologic diferenţiat în funcţie de unităţile de relief. Important pri prisma pescuitului sportiv

este păstrăvul (în zona montană).

2.7. Impactul antropic

Judeţul Sibiu se constituie într-un exemplu foarte elocvent de orelare geografică armonioasă între mediul

fizico-geografic şi cel social.

Cadrul natural a oferit, pe lângă resursele bogate ale solului şi subsolului, un spor de siguranţă a vieţii, ceea ce

explică de ce activitatea umană este aici o prezenţă neîntreruptă din cele mai vechi timpuri. Urme ale locuirii şi

activităţii omeneşti sunt cunoscute din paleolitic şi neolitic. Teritoriul păstrează numeroase mărturii arheologice şi

istorice, care dovedesc intensitatea vieţii pe aceste meleaguri.

În perioada dacică teritoriul actual al judeţului Sibiu, care a oferit multe locuri favorabile pentru fixarea omului,

era plin de aşezări deschise sau fortificate, constituind un fel de zonă periferică a „complexului dacic din Munţii

Orăştiei”.

Această zonă, străbătută de căi de comunicaţie (unele existente din perioada preromană, ca aceea din lungul

defileului Oltului) suprafeţe întinse erau propice pentru practicarea culturilor agricole fapt ce a determinat populaţia

daco-romană să desfăşoare o intensă viaţă economică. O serie de aşezări s-au dezvoltat de-a lungul drumurilor.

Municipiul Sibiu este reşedinţa şi principalul centru polarizator al judeţului. Sibiul este situat în partea centrală a

României la altitudinea de 410-430 m, în partea centrală a Depresiunii Sibiu, pe râul Cibin, fiind un loc de

convergenţă a căilor de comunicaţie.

Nucleul urban, este localizat atât pe terasa Cibinului de 20-25 m, fiind consemnat pe planul întocmit de Morando

Visconti în anul 1699, sub denumirea de Citta Alta, cât şi în lunca Cibinului, denumit pe acelaşi plan, Citta Bassa.

Partea nucleului localizată pe terasa de 20-25 m a Cibinului cuprinde cele trei pieţe ale oraşului, străzile

comerciale şi locurile de promenadă, precum şi principalele monumente istorice. (Badea L, 1971).

Poziţia geografică a avut un rol important în dezvoltarea oraşului. Drumul vechi comercial ce se îndrepta spre

pasul Turnu Roşu – una dintre cele mai mari şi mai frecventate trecători din Carpaţii Meridionali – a constituit un

element de referinţă în dezvoltarea urbană.

28

Până la construirea aşa numitei “Via Carolina” (construcţia ei a început în anul 1717), „drumul medieval de

comerţ al Sibiului” n-a urmat însă Valea Oltului pe distanţa dintre Câineni şi Cozia ci a avut traseul mult mai spre est,

„în drumul cel bătrân al Loviştei”, pe la Perişani-Titeşti (I.Coma, 1938).

În evoluţia funcţională a oraşului, ca şi la alte centre urbane, apar câteva etape distincte, când oraşului i se adaugă noi activităţi, alături de cele vechi. În secolul al XIV-lea, Sibiul era deja un centru comercial şi meşteşugăresc, cu o producţie variată. În secolele următoare se accentuează caracterul comercial şi meşteşugăresc al Sibiului. Comerţul depăşea cadrul oraşului şi al zonei în care este situat, de altfel o zonă cu activităţi variate. Pe drumul ce trecea prin pasul Turnu Roşu, Sibiul întreţinea legături comerciale şi cu unele oraşe din Europa centrală (Viena, Praga). De asemenea, el începe treptat să desfăşoare o bogată viaţă culturală, care radiază mult mai departe de zona în care se află. Un nou impuls în dezvoltarea urbană l-a constituit însă construcţia căilor ferate (în anul 1872 se construieşte gara feroviară în partea de est a oraşului). În următoarea perioadă de timp oraşul devine un centru de convergenţă feroviară, element ce a stimulat dezvoltarea producţiei industriale. Există o strânsă legătură între funcţiile oraşului, între creşterea numărului locuitorilor şi evoluţia teritorială a oraşului. S-ar putea deosebi – după modul cum a evoluat în teritoriu oraşul Sibiu – două etape principale: prima, în care oraşul s-a format între centurile de ziduri de apărate şi a doua, în care oraşul s-a extins în afara acestor centuri. Nucleul iniţial al oraşului s-a format în lunca Cibinului, la contactul acestuia cu fruntea terasei de 20-25 m. Pe podul acestei terase s-a construit prima centură de ziduri de apărare. În secolul al XVIII-lea, „Sibiul nu se mai extinde pe orizontală, în schimb sporeşte foarte mult numărul străzilor şi al clădirilor din interiorul cetăţii”.

Prin funcţiile sale, Municipiul Sibiu îşi manifestă, sub diferite forme, influenţa pe un spaţiu larg. El este nucleul

în jurul căruia gravitează o serie de aşezări, nucleul în jurul căruia se organizează, în bună parte, diferite activităţi

care se desfăşoară în cadrul judeţului.

Sibiul, centru polarizator al judeţului, a constituit un areal de subordonare care atrage în sfera sa în egală

măsură “muntele” şi largul bazin transilvan. Gradul de favorabilitate este dat de desfăşurarea celor două văi

transversale, a Mureşului şi a Oltului, care au permis construirea unor importante căi de comunicaţie.

Terasele înalte şi piemonturile au atras o veche populare, care ulterior a avut şi o funcţionalitate istorică.

Această este marcată de o densitate mare a aşezărilor, cu o organizare spaţială bine constituită.

În corelaţie cu spaţiul neourban, s-a dezvoltat pe Cibin o veritabilă zonă de discontinuitate geografică,

Depresiunea Sibiu. Protejată de munţi, această depresiune localizează două elemente climatice discordante,

inversiune şi adăpost, ceea ce se corelează cu extinderea spaţiului agricol. De asemenea, Depresiunea Sibiului se

înscrie în peisaj şi ca o puternică zonă de convergenţă hidrografică Olt, Cibin, Hârtibaciu.

Organizarea optimă a mediului fizico – geografic, este condiţionată de un complex de factori sociali,

economici şi structurali. Dintre componentele mediului natural, relieful, prin parametrii săi cantitativi, participă în mod

direct la conturarea şi impunerea capacităţii de folosire a diferitelor unităţi şi subunităţi teritoriale sub raport ecologic.

În definirea funcţionalităţii teritoriale, relieful se înscrie în trei direcţii de influenţă:

- ca suport material al tuturor activităţilor economice (agricultură, silvicultură, aşezări, reţea căi de

comunicaţie)

- ca factor de influenţă în corelaţie cu celelalte componente de mediu (climă, vegetaţie, sol, ape)

- relieful reprezintă suportul de manifestare al tuturor proceselor geomorfolofgice.

Factorii fizico – geografici se impun local sau regional, prin unele caractere favorabile sau restrictive, în

utilizarea optimă a spaţiului geografic. Valorificarea resurselor naturale este o componentă a impactului om – natură,

acţiune greu de controlat, cu efecte pregnante în peisaj.

În Depresiunea Sibiu, valorificarea a vizat în primul rând resursele forestiere, utilizarea terenurilor şi a

aşezărilor fiind condiţionate de dezvoltarea social – economică. Lipsa unei monitorizări corecte, a dus la apariţia

fenomenelor de risc, care a afectat spaţiul depresionar. Astfel, trebuiesc menţionate câteva corelaţii între valorificare

şi risc. Defrişarea, este o acţiune orientată în scopul extinderii spaţiului de păşunat sau al suprafeţelor arabile.

Spaţiile defrişate, caracteristice piemonturilor înalte şi culoarelor de vale, au fost afectate de degradări de teren iar

păşunatul intensiv a condus ulterior la degradări de teren (alunecări de teren, distrugerea covorului vegetal).

29

Riscurile au afectat însă şi culoarele de vale. Prezenţa drumurilor de trafic intens a condus la subminarea

malurilor iar pe Valea Oltului se poate remarca o instabilitate a versanţilor.

În mod evident şi turismul, dezvoltat destul de mult în ultimii 20 de ani în judeţul Sibiu, şi-a pus sau îşi poate

pune amprenta din punct de vedere al problematicii valorificare - risc (în mod special trebuie menţionat aici turismul

rural şi agroturismul care a cunoscut o apreciabilă amploare). Din punct de vedere economic, aceasta este un

aspect pozitiv, dar trebuie ţinut cont şi de condiţiile de mediu.

30

CAPITOLUL III

POTENŢIALUL UMAN

3.1. Consideraţii istorice

Ţinutul Sibiului, prin poziţia sa la răscrucea unor vechi drumuri comerciale, situate pe malurile râurilor, a

constituit, de milenii, leagănul unor culturi străvechi atestate de vestigiile arheologice deosebit de bogate (începând

din Paleolitic şi Neolitic). Locuirea dacică şi mărturiile din epoca romană surprind prin valoarea istorică a dovezilor

arheologice. Urmele de drumuri, cetăţi, obiecte de uz casnic dar şi unelte ale populaţiei autohtone daco-romane

dovedesc atât continuitatea populaţiei pe aceste meleaguri dar şi gradul de civilizaţie atins.

Conform documentelor istorice au existat mai multe perioade ale umanizării peisajlui geografic şi valorificării

resurselor naturale. Populaţia autohtonă, colonizarea romană iar din sec. XII şi populaţia de origine germană (saşii)

au contribuit la modificarea fizionomiei centrelor populate, la construirea de cetăţi, castre, drumuri comerciale şi

militare.Meşteşugurile (�) au constituit baza dezvoltării oraşelor, cu efecte asupra impulsionării comerţului, a creşterii

numerice a populaţiei, a introducerii în cicuitul economic a resurselor naturale. (Atlas geografic jud. Sibiu, 2011).

Donariumul de la Biertan38, datat în secolul al IV-lea, cuprinde pe lângă monograma lui Christos şi o inscripţie

latină cu numele donatorului: „Ego Zenovius votum posui” (Eu Zenovie am pus această ofrandă) şi semnalează

existenţa unor comunităţi de creştini în spaţiul intercarpatic cu mult înainte de venirea slavilor.

Primele aşezări umane din zona Sibiului datează din paleolitic, iar prima atestare documentară a localităţii

apare într-un document emis în secolul al XII-lea (20 decembrie 1191) de Papa Celestin al III-lea39. La finele

secolului al XII-lea se ridică prima incintă de apărare a aşezării. Primele locuinţe s-au construit în lungul actualelor

străzi Faurului şi 9 Mai. În acelaşi timp, pe platoul de sus s-a construit o bazilică romanică (astăzi dispărută). La

începutul secolului al XIII-lea, sunt indicii că ar fi avut loc şi fortificarea platoului de sus, în jurul bazilicii şi de

asemenea, extinderea perimetrului localităţii. Prima atestare documentară în forma Hermannstadt datează din anul

1223, dar există și mențiuni ale numelui Villa Hermanni.

Din epoca feudală ţinutul Sibiului moşteneşte o istorie foarte bogată în evenimente dar şi un patrimoniu cultural

valoros. Începând cu sec. IX, ungurii pătrund şi cuceresc treptat Transilvania, marile resurse naturale existente

determinând colonizarea graduală. Regii unguri, sub motivaţia apărării „pământului regesc” de valurile migratoare din

est şi sud, au adus coloniştii saşi, începuturile colonizării saşilor datând din perioada regelui Geza al II-lea (1141-

1162). Zona Sibiului a fost şi cea mai intens colonizată, din sec. XIII fiind recunoscut voievodatul Transilvaniei.

Menţionat sub numele de Hermannsdorf în anul 1321, în a doua jumătate a secolului Sibiul obţine calitatea de

civitas, într-un document din 1366 fiind menţionat prima dată numele localităţii sub forma Hermannstadt.

Provincia Sibiului (cu 10 scaune40), împreună cu districtele Braşov şi Bistriţa, au format între 1486 şi 1876,

Universitas Saxonum (obştea saşilor), cunoscând o dezvoltare economică deosebită, faima breslelor sibiene şi

comerţul întreţinut de acestea fiind cunoscut în toată Europa. Cetatea Sibiului a devenit capitala Transilvaniei (între

1703-1717 şi 1732-1790).

După emiterea Bulei de Aur, prin care locuitorilor Sibiului (saşi) le erau confirmate privilegiile economice şi

administrative (unele menţinute până în anul 1876), dezvoltarea aşezării a luat avânt, ceea ce a dus la amplificarea

sistemului de aparare care, astfel, a ajuns sa înglobeze actuala Piaţă Mică. Noii incinte fortificate îi aparţin două

turnuri de apărare, păstrate până astăzi: Turnul Aurarilor şi Turnul Sfatului.

38 Este cea mai semnificativă descoperire arheologică din această aşezare (ridicată la rang de cetate în 1397), fiind vorba de un disc din bronz. A fost descoperit în 1775 în pădurea Chimdru şi se presupune că a aparţinut unui candelabru din bronz dintr-un sanctuar creştin. 39 Confirma existenţa prepoziturii (funcţie de conducere în anumite congregaţii religioase) libere a germanilor din Transilvania, prepozitură care şi-a avut sediul la Sibiu. Menţiunea documentară este sub numele de Cibinium – documentul este păstrat la Vatican. Numele Cibinium este din perioda romană. 40 In anul 1302 este semnalat începutul organizării saşilor în scaune, Sibiul fiind primul scaun menţionat iar în 1355 este atestată provincia Sibiului cu cele şapte scaune.

31

Ca urmare a primei invazii a tătarilor, oraşul va fi înconjurat de o a treia linie de apărare, constituită din cele 12

turnuri, amplasate de-a lungul zidurilor41. Paza fortificaţiilor revenea tuturor cetăţenilor majori iar turnurile erau lăsate

în grija câte unei bresle.

În interiorul noii centuri erau incluse Piaţa Mare, Piaţa Mică, Turnul Sfatului şi Casa Sfatului. Piaţa Mare era

destinată târgurilor, diferitelor reuniuni publice, festivităţilor, demonstraţiilor militare şi pentru o perioadă de timp,

execuţiilor publice. Piaţa Mică era folosită pentru depozitarea proviziilor necesare oraşului în caz de asediu. Apa era

adusă cu ajutorul unui apeduct din pârâul Dumbrava. Creşterea ameninţării turceşti a impus extinderea fortificaţiilor şi asupra Oraşului de Jos. Apar astfel cele patru

porţi, apărate de cele mai puternice bresle. De asemenea, apa Cibinului şi canalele Stezii şi Morilor erau amenajate

astfel încât, la nevoie, se puteau crea (prin deversări controlate) o serie de lacuri în faţa fortificaţiilor. La finalul

acestor transformări, cetatea Sibiului era considerată cea mai puternică din Transilvania iar Papa Eugeniu al IV-lea a

numit Sibiul “bastion al creştinătăţii” în anul 1438.

Aflat la răscruce de drumuri, Sibiul s-a aflat de la început în calea popoarelor invadatoare - în 1241 Sibiul a fost devastat şi incediat de tătari. Doar 100 de locuitori au scăpat cu viaţă. In 1432 are loc primul asediu turcesc asupra cetăţii.

Totuşi, perfecţionarea armelor de foc a facut ca sistemul defensiv sibian sa devină ineficace. Prin urmare,

fortificaţiile oraşului au fost completate cu rondele de artilerie (Turnul Gros) la care se adaugă alte patru bastioane,

după model italian. Alte fortificaţii au fost construite cu scopul de a întări partea de sud-est a oraşului (bastionul

Haller) sau porţile Cisnădiei, Turnului şi Ocnei. Ultimul bastion construit a fost cel al mercenarilor (Soldisch)42.

Perioada medievală a Sibiului s-a caracterizat, din punct de vedere economic, printr-o permanentă dezvoltare

care a avut în prim plan ascensiunea breslelor. Primele statute ale acestora (1376) enumeră 19 bresle cu 25 meserii.

În secolul al XIV-lea aceste bresle erau deja extrem de bine organizate (de exemplu cea a cizmarilor avea în

componenţă şi meşteri din Ţara Românească şi Moldova). Numarul breslelor a crescut treptat, în a doua jumătate a

secolului al XVI-lea existând 29 de bresle iar în anul 1780 erau atestate 40. Produsele breslelor sibiene se vindeau în

toată Transilvania precum şi pe pieţele unor oraşe din Ungaria. Asociaţiile meşteşugăreşti şi negustoreşti sibiene au

obţinut o serie de drepturi şi privilegii care au determinat o înflorire fără seamăn a vieţii oraşului (inclusiv domnitorii

Moldovei şi Ţării Româneşti au acordat sibienilor anumite facilităţi (în secolul al XIV-lea, sibienii deţineau un fel de

monopol asupra comerţului cu Ţara Românească) .

După ce a primit statutul de oraş, Sibiul a fost condus de un Sfat orăşenesc care, pentru întreg Evul Mediu a

purtat denumirea de Magistrat. Iniţial, Magistratul era condus de un jude (regal) alături din 12 juraţi care se alegeau

anual din rândul membrilor comunităţii locale. După mijlocul secolului al XIV-lea apare şi funcţia de primar, ales de

cetăţenii urbei din rândul personalităţilor locale mai importante.

Diploma Leopoldină (1691) a consfinţit ocupaţia Transilvaniei de către austrieci, Principatul intrând astfel în

componenţa Imperiului Habsburgic. Transilvaniei i se recunoştea în acest mod autonomia iar Sibiul devenea, pentru

un secol, capitala Transilvaniei.

În anul 1781, împăratul Iosif al II-lea a decretat “dreptul de concivitate în Sibiu, pentru toţi cetăţenii

Principatului”. În virtutea respectivului decret episcopul român Vasile Moga îşi stabilea reşedinţa în oraş, Sibiul

devenind centrul religios al românilor ortodocşi ardeleni.

Perioada habsburgică din istoria Sibiului a adus elemente importante de modernitate şi în ceea ce priveşte

arhitectura. Noi cartiere - cartierul Iosefin şi cartierul Teresian - au luat fiinţă în afara vechilor fortificaţii alături de mai

vechiul cartier al Maierilor, locuit de români şi situat în Oraşul de Jos. Treptat, imaginea de veche cetate medievală a

fost înlocuită de cea de oraş modern, plin de edificii construite în spiritul barocului vienez. Două dintre acestea, 41

Au fost prevăzute cu deschizături care permiteau apărarea cu ajutorul arcurilor sau a armelor de foc dar şi aruncarea asupra atacatorilor cu pietre, apă clocotită sau smoală fierbinte. 42 În secolul al XIX-lea, din raţiuni edilitare, turnurile, zidurile de apărare şi bastioanele au fost demolate - cu excepţia a două, Haller şi Soldisch.

32

situate în centrul burgului, sunt reprezentative şi există şi astăzi: Biserica iezuită şi Palatul Brukenthal (cel mai

renumit monument baroc din Sibiu).

La mijlocul secolului al XIX-lea a avut loc şi o revoluţie urbanistică. S-au construit trei spitale, impunătoarea

clădire a Muzeului Asociaţiunii - ASTRA (actualmente Biblioteca ASTRA) şi Catedrala Ortodoxă, clădirea Seminarului

teologic, Liceul Gheorghe Lazăr, baia populară, Palatul de Justiţie, Banca Albina. Aici a stabilit episcopul Andrei

Şaguna sediul Mitropoliei Ortodoxe a Ardealului şi al Institutului Teologic şi tot aici comunitatea săsească a stabilit

sediul Consistoriului Evanghelic (după ce acesta se afla de aproape trei secole la Biertan).

S-a introdus iluminatul cu gaz (1820), a fost al doilea oraş din Imperiul Austro-Ungar în vare s-a introdus

tramvaiul electric (folosind energia electrică furnizată de întreprinderea locală de electricitate), al treilea iluminat cu

curent electric.

În anul 1850 Sibiul avea un număr de 12.765 locuitori iar la începutul secolului XX (1900) număra 21.465

locuitori.

Pe plan cultural progresele au fost şi ele remarcabile, Sibiul fiind, pe tot parcursul evoluţiei sale istorice, în

avangarda culturală a vremii. Pentru Sibiu, viaţa muzicală devenise o obişnuinţă încă din timpul baronului Brukenthal.

În anul 1818 se înfiinţează prima Societate Muzicală. În secolul al XIX-lea au venit să concerteze la Sibiu muzicieni

celebri precum Franz Liszt sau Johann Strauss (1846). Teatrul sibian a fost primul din ţară (în 1769 în casa Moringer

din Piaţa Mare - Casa Albastră – se înfiinţează prima sala de reprezentaţii teatrale iar în 1788 Martin Hochmeister

deschide un teatru în Turnul Gros), la Sibiu a apărut şi prima carte în limba română (în 1850 Andrei Şaguna

înfiinţează prima Imprimerie românească), primul calendar din ţară, prima revistă de teatru precum şi primul atelier de

litografie din Transilvania (1822 – Michael Bielz). Primul cinematograf se deschide în 1909 şi apar primele WC-uri

publice în 1910.

Alte repere la nivel naţional sau chiar internaţional sunt: menţionarea primului spital de pe actualul teritoriu al

României (1292), în anul 1300 s-a deschis prima bibliotecă, este menţionată prima farmacie - cea mai veche din

România (1494), prima moară de hârtie din Principatele Române (1543), primul experiment cu rachete din lume

realizat de Conrad Haas (1551), este atestată documentar prima librărie (1557), apariţia primului manual şcolar în

limba română (1783), în anul 1788 este înregistrată prima manufactură (cea de mătăsuri), primul laborator de

homeopatie (Samuel von Hahnemann, 1797), primul muzeu din România (Muzeul Brukenthal, 25 februarie 1817), cel

mai vechi ziar din România cu apariţie neîntreruptă (Telegraful Român, din 1853), se publică prima Enciclopedie

Românească (a 3-a din Europa) de către ASTRA, 1875 - Andreas Rieger inaugurează prima fabrică de construcţii de

maşini din Transilvania, în 1894 este deschisă oficial prima staţiune montană din ţară – Păltiniş iar în anul 1898 are

loc prima proiecţie cinematografică (la trei ani după premiera mondială), prima grădină zoologică din România

(1928).

Învăţământul a avut şi el o mare tradiţie, prima şcoală apărând încă din 1380, două secole mai târziu

transformându-se în Gymnasium. Prima şcoală superioară a fost deschisă de către dominicani, iezuiţii inaugurând un

gimnaziu catolic, la care au studiat şi copii români, între care marele cărturar Gheorghe Lazăr. Pentru învăţământul

săsesc din Transilvania, Sibiul a fost centrul cel mai important pe tot parcursul secolului al XVIII-lea.

Din perspectiva evoluţiei urbane a Sibiului de după Marea Unire la la 1918 este de remarcat tendinţa de

conservare a tot ce exista în vechea cetate a Sibiului, în special în Oraşul de Jos.

Denumirea oraşului se schimbă oficial în Sibiu în anul 1919 iar străzile primesc denumiri româneşti.

Se pot sintetiza câteva etape importante, individualizate prin anumite caracteristici, în evoluţia teritorială şi

funcţională a municipiului Sibiu:

- perioada sec. XII-XIII – caracterizată prin conturarea grupurilor de gospodării pe podul de terasă al Cibinului

şi pe versanţii aferenţi;

- sec. al XIV-lea – supranumit şi secolul habitatului urban – se remarcă prin intensificarea organizării

structurilor rezidenţiale şi productive. În această perioadă primeşte şi statutul de oraş;

- perioada sec. XV-XVII – extindere a gospodăriilor şi intensificare a activităţilor economice. Acum se

construieşte şi cea de a patra centură de fortificaţii;

33

- sec. al XVIII–lea – se contruieşte Palatul Brukenthal, numărul caselor de locuit ajunge la 1.637 iar cel al

locuitorilor la 15.000 în anul 1790;

- sec. XIX şi prima parte a sec. XX – se remarcă prin continuarea dezvoltării economice (se înfiinţează 33 de

fabrici şi ateliere) şi a infrastructurii edilitare şi de transport;

- sec. XX – modificări teritoriale şi structurale ca urmare a extinderii oraşului, individualizarea zonelor

funcţionale şi diversificarea funcţiilor urbane. (Extinderea teritorială şi evoluţia funcţională a Municipiului

Sibiu, Rev. Geocarpathica, nr. 9/2009).

Cel mai vechi sat cunoscut (din Mărginimea Sibiului) este Răşinari43, atestat de la 1204 şi Orlat (1322). De-a

lungul istoriei aceste aşezări au fost în diverse momente parte componentă a principatului Valahiei, împreună cu

Ţara Făgăraşului. Un eveniment important în zonă a avut loc în secolul XVIII când împărăteasa Maria Theresa a

decis înfiinţarea Regimentului 1 de graniţă la Orlat.

Alte sate foarte vechi din judeţ sunt Cisnădioara (atestare documentară din 1223 dar cetatea se pare că este

anterioară anului 1200), Slimnic44 (atestat documentar în anul 1282 dar în vatra satului a fost descoperită o aşezare

dacică), Bazna (atestat documentar în anul 130245), Sibiel (atestat documentar în anul 1322, identificat ca fiind

castrul Salgo după anumite opinii), Şura Mică (întemeiată de coloniştii saşi, atestată documentar în anul 1323).

În privinţa celolalte oraşelor se pot menţiona cu titlu informativ câteva evenimente marcante:

- Ocna Sibiului – sarea de aici a fost exploatată încă din epoca romană. În anul 1346 a fost ridicată la rangul de târg

(oppidum);

- Mediaş – atestat documentar în 1267. În piaţa castelului se găsesc 17 turnuri ale breslelor şi bastioane;

- Agnita46 – atestat documentar în anul 1280. Aşezare cu o veche tradiţie meşteşugărească, renumit prin breslele

tăbăcarilor, cizmarilor, cojocarilor, croitorilor, dogarilor şi olarilor, cu o economie semirurală;

- Avrig – atestat documentar în anul 1346. Până la actuala denumire care i-a fost atribuită în 1733, Avrigul s-a mai

numit Affrica (1346) , Ebreg (1413) , Frech, Frick, Freck;

- Dumbrăveni - este mentionat documentar în 1332 dar sub denumirea Ebesfalva în limba maghiară, Epeschdorf în

limba germană sau Ibasfalau în limba română;

- Copşa Mică - este atestată din punct de vedere istoric în anul 1700 dar mai apar şi alte variante de menţionare

documentară, sub alte denumiri – cea mai veche este cea de Parva Kabaz din 1402;

- Tălmaciu – atestat documentar în 1318, declarat oraş din 1989;

- Sălişte – menţionat documentar în 1354, declarat oraş în anul 2003, are în componenţa sa nouă sate;

- Cisnădie - testarea documentară datează din anul 1204, sub denumirea de Satul Riveţel sau Heltau în limba

germană;

- Miercurea Sibiului - prima atestare documentară datează din anul 1291, oraş din 2004.

După mai multe forme de organizare administrativă de-a lungul secolelor, în anul 1921 a fost înfiinţat judeţul

Sibiu, compus din 6 plase, cu o suprafaţă de 3.619 km2. În 1968 a fost creat judeţul Sibiu în forma sa actuală, cu o

suprafaţă de 5.575 km2.

3.2. Populaţia

3.2.1. Particularităţi geodemografice contemporane

3.2.1.1. Contextul geografic al evoluţiei demografice. Favorabilităţi – restrictivităţi

Județul Sibiu ocupă o poziţie centrală în cadrul României, atât sub raportul localizării cât și al diversității

multiculturale, al resurselor turistice, al relațiilor demo-socio-economice temporale și spațiale, ceea ce şi-a pus

43 Este satul natal al poetului Octavian Goga şi al filosofului Emil Cioran. 44 Fosta cetate Stolzenburg. 45 Printr-un act în care consiliul unei mănăstiri din Oradea adeverea faptul că un comite sas a donat respectiva

localitate bisericii catolice din Alba Iulia. 46 Denumirea în limba germană - Agnetheln respectiv Szentagota în limba maghiară se traduce prin “Sfânta Agatha”.

34

amprenta asupra dinamismului și comportamentului geodemografic. De-a lungul timpului a jucat un rol de tranziţie

dar și de polarizare sau de legătură între unităţile vecine, rămânând o zonă de favorabilitate a habitatului uman.

Sub raportul dimensiunii demografice (tab. nr. 3), județul Sibiu deţine 16,8 % din populaţia Regiunii de

dezvoltare Centru (INS, 2010)47, cu o densitate medie de 78,2 loc./km2 (peste media regională, de 72 loc./km2, dar

sub cea națională, de 90,2 loc./km2). Din cei 424.855 loc. (2009), 67,0% locuiau în mediul urban (peste media

regională - 59,6% și națională - 55,05%) şi 33,0% în mediul rural (sub media Regiunii de dezvoltare Centru – 40.04%

și a României – 44,95%), în scădere faţă de 1992 (68,4%).

Din cele 1.845 localităţi ale Regiunii de dezvoltare Centru, în anul 2009 județul Sibiu deţinea 173 (9,37%),

dintre care 11 oraşe (19,29% din totalul aşezărilor urbane ale regiunii: Sibiu. Mediaș, Agnita, Avrig, Cisnădie, Copșa

Mică, Dumbrăveni, Miercurea Sibiului, Ocna Sibiului, Săliște și Tălmaciu ) şi 162 sate (9,06 % din totalul aşezărilor

rurale). Mărimea medie a aşezărilor urbane este de 25.890 loc. (un oraș mare – Sibiu, cu 154.548 loc., un oraș de

mărime mijlocie superioară – Mediaș, cu 52.913 loc., restul intrând în categoria orașelor de mărime mică) sub media

regională (26.359 loc.) și cea națională ( 36.984 loc). În ceea ce privește așezările rurale este de 864 de locuitori,

peste media Regiunii de dezvoltare Centru (572 loc.) şi a României (743 loc.), dar în scădere faţă de ultimul

recensământ (864). Densitatea medie a aşezărilor umane este de 3,18 așezări/100 km2, sub media Regiunii Centru

(5,4 așezări/100 km2) şi naţională (5,5 aşezări/100 km2). Densitatea medie a aşezărilor urbane este de 2,2

orașe/1000 km2, peste media regională (1,58 orașe/1000 km2) și națională (1,34 orașe/1000 km2 ). În privința

densității medii a aşezărilor rurale, situația este complet diferită, județul Sibiu situându-se sub media regională (5,24

aşezări/100 km2) și națională (5,43 aşezări/100 km2). Potenţialul de poziţie şi de susţinere al județului Sibiu şi gradul

lor de valorificare sunt puse în valoare de o serie de elemente de favorabilitate sau restrictivitate. Principalii factori

care au favorizat popularea habitatului uman au fost: - geneza şi geologia care au permis conturarea zăcămintelor din partea central-nordică şi impreună cu

diversitatea potențialului natural au permis valorificarea economică timpurie a acestui spațiu, concentrarea populaţiei

şi apariţia aşezărilor rurale cu funcţii mixte sau industriale;

- multiculturalismul etnic, lingvistic și religios, conviețuirea pașnică și benefică între populația autohtonă și cea

alogenă, care au favorizat dezvoltarea meșteșugurilor – suport pentru activitățile industriale și turistice ulterioare;

- situarea în lungul axelor de dinamism demo-economic, a unor coridoare europene majore care corespund unor

vechi drumuri comerciale ce făceau legătura în Evul Mediu între vechile capitale ale Europei și Ţările Române, între

porturile dunărene și maritime și oraşul Sibiu; acestea atestă existenţa timpurie a unor aşezări mari, cu funcţii de târg

sau poştă, unele dintre ele depăşind şi astăzi 2.000 de locuitori.

- menţinerea proprietăţii particulare asupra terenurilor în principalele zone agricole ale habitatului rural din arealul

montan sau în interior, în perioada comunistă;

Ca elemente de restrictivitate se pot menţiona:

- puternica fragmentare a reliefului din partea de sud, corelată cu altitudinea ridicată şi intensitatea proceselor de

pantă, ceea ce explică densitatea mai scăzută a populaţiei şi prezenţa, frecvenţa mare a satelor mici ca mărime

demografică;

- gradul mai ridicat de împădurire în anumite areale;

- diverse considerente de ordin legislativ specifice diferitelor/anumitelor perioade istorice;

- conflicte militare, cum ar fi năvălirea tătarilor, dar punctual şi de scurtă durată.

47 Anuarul Statistic, al României, 2010, INS

35

Tab. nr. 3 POZIŢIA GEODEMOGRAFICĂ A JUDEŢULUI SIBIU (2009)

1) Pondere din total regiune Centru Sursa datelor: Anuarul Statistic 2010, INS 2) Pondere din total România 3) Pondere din total populaţie

Total pop. (nr. loc.)

Suprafaţa (km

2)

Densit. medie

(loc/km2)

Populație urbană (nr.,%)

Populație rurală (nr.,%)

N (‰)

M (‰)

SN (‰)

Sosiri (nr.,%)

Plecări (nr.,%)

Spor migr.

(nr.,%)

Emi- granţi

(nr.,%)

Imi- granţi

(nr.,%)

Sold (nr.,%)

Nr. oraşe

Nr. sate

Densitate aşezări urbane

(orașe/ 1000 km

2)

Densitate aşezări rurale (sate/

100 km2)

Jud. Sibiu

424.855

(16. 8%)1

5432

(15,9%)1

78.2

284.792 (18,9%)1

(67,0%)3

140063 (13.6%)1

(33,0%)3

11.6

10.7

0.9

8051

(17.5%)1

6841

(17.3%)1

1210

506

(29.9%)1

161

(19.6%)1

-345

Total așezări=

173 din care:

2.02

2.98

11 (19.29%)1

162 (9.06%)1

Total densitate așezări umane:

3,18/ 100 km2

Mărime medie = 25.890 loc.

Mărime medie = 864 loc.

Reg. Centru

2.526.062 (11.7%)2

34100

(14,3%)2

74

1.502.514 (12.6%)2

(59,6%)3

1023548 (59,6%)3

(40,4%)3

11.0

11.2

-0.2

39084

(10.04%)2

39347

(10.1%)2

-263

1.689

(16.5%)2

820

(9,52%)2

-869

Total așezări = 1845 din care:

1.58

5,24 57

(17,81%)2 1.788 (13.80%)2

Total densitate așezări umane: 5,41/

100 km2 Mărime medie =

26.359 loc. Mărime medie =

572 loc.

România

21498616

(100%)

238391 (100%)

90.2

11835100 (51,3%)3

9633516 (48,7%)3

10,4

11.5

-1.1

389254 (100%)

389254 (100%)

-

10.211 (100%)

8.606

(100%)

-1.605

Total așezări = 13276

din care: 1,34

5,43

320 (100%)

12.956 (100%)

Mărime medie = 36.984 loc.

Mărime medie = 743 loc.

Total densitate așezări umane: 5,56/

100 km2

36

3.2.1.2. Fenomene demo-sociale actuale

Populaţia județului Sibiu a fost caracterizată de-a lungul timpului de fenomene demografice cu evoluţii

oarecum diferite faţă de celelalte județe ale Regiunii Centru dar și ale României, datorită atât factorilor interni, cât şi

externi, menţionaţi, în parte, anterior.

Metamorfozele socio-economice şi culturale la care a fost supus acest spațiu începând cu Evul Mediu şi-au

pus amprenta asupra evoluţiei şi structurilor demografice, oferind un teren favorabil implementării – ceva mai timpurie

comparativ cu alte județe – a comportamentului demografic modern începând cu ultima parte a sec. al XVIII-lea şi

încheierii fazei de tranziţie demografică după aproximativ 150 de ani, în a doua jumătate a sec. al XX-lea, mai exact

după anul 1970.

Prin specificul evoluţiei sale istorice, condiţionat de poziţia geografică şi elementele naturale, județul Sibiu a

intrat în faza de umanizare din cele mai vechi timpuri, încă din Paleolitic; alături de celelalte județe transilvănene și în

special Brașov, Cluj, Mureș și Alba, au fost arealele preferate pentru întemeierea aşezărilor umane din cadrul

provinciei istorice Transilvania. El a cunoscut atât perioade în care s-a manifestat ca arie endodinamică, dar şi

perioade de declin demografic, în special după anul 1970, odata cu creșterea fluxurilor migratorii ale sașilor către

Europa Occidentală, dar și a specialiștilor către regiunile mai putin dezvoltate, extracarpatice. Mutarea centrului de

gravitaţie a spaţiului economic românesc dinspre Carpaţi spre regiunile joase, nu a avut însă ca efect reducerea

rolului de complementaritate pe care l-a jucat timp de secole, comparativ cu alte județe, ceea ce evidențiază

durabilitatea dinamismului economic. În schimb, s-a remarcat o reducere a vitalităţii demografice a habitatului uman.

Perioada de maximă creştere a populaţiei înregistrată în decursul sec. XIX şi în prima jumătate a sec. XX coincide

cu lansarea expansiunii funcţionale a aşezărilor urbane dar și a unor așezări rurale, cu funcții mixte, la fel cum,

accelerarea şi dezvoltarea urbană ulterioară, coroborate cu regresul economic din ultimele decenii, au marcat negativ

evoluţia demografică a acestui spaţiu.

Tab. nr. 4 Evoluţia sporului absolut al populaţiei în sec. XX şi prima parte a sec. XXI

(P2 – P1)

1930- 1948

1948- 1956

1956- 1966

1966- 1977

1977- 1992

1992- 2002

2002- 2010

1930- 2010

28.131 37.571 42.069 66.889 61.228 -31.149 +3072 117.812

Sporul absolut arată cu cât a crescut numărul populaţiei în perioada sau perioadele de timp analizate. Sporul

absolut poate să înscrie valori pozitive atunci când populaţia înregistrează creşteri sau să aibă valori negative în

situaţiile când numărul populaţiei scade într-un anumit interval de timp.

În analiza valorilor sporului absolut trebuie depistate cauzele care au condus la valori pozitive sau negative şi

modul cum s-a reflectat în situaţia demografică generală.

Tab. nr. 5 Evoluţia ritmului sporului populaţiei în sec. XX și prima parte a secolului XXI

1001

xP

S

1930- 1948

1948- 1956

1956- 1966

1966- 1977

1977- 1992

1992- 2002

2002- 2010

1930- 2010

9,16% 11,21% 11,28% 16,12 12,17% - 6,87% 0,72% 38,37%

Tab. nr. 6 Evoluţia ritmului de creştere a populaţiei în sec. XX și prima parte a secolului XXI (P2/P1x100)

1930- 1948

1948- 1956

1956- 1966

1966- 1977

1977- 1992

1992- 2002

2002- 2010

1930- 2010

109,16 (1,09)

111,21 (1,11)

111,28 (1,11)

116,12 (1,16)

94,02 (0,94)

93,12 (0,93)

100,72 (1,00)

138,37 (1,38)

37

Nota: Ritmul creşterii exprimat în procente arată cu cât a crescut numărul populaţiei calculat la o sută de persoane. Ritmul creşterii sub formă de coeficient (P2/P)), indică de câte ori este mai mare numărul populaţiei de la sfârşitul perioadei faţă de cel de la începutul perioadei;

În secolul XX, pe fondul general de creştere a populaţiei, s-a înregistrat o scădere a ritmului mediu anual

începând cu anul 1977, de la 16,12% (în intervalul 1966-1977), la - 6,87% (1992-2002), pentru ca în prezent să se

remarce un reviriment, o creștere ușoară, la 0,72% ( 2002 – 2010). Dacă până în a doua jumătate a sec. XX,

creşterea populaţiei s-a datorat atât sporului natural cât şi sporului migratoriu, ulterior, principalul rol l-a avut sporul

natural. În decursul sec. XX, populaţia județului Sibiu a crescut cu 38,37%, respectiv de 1,38 ori în 2010 comparativ

cu anul 1930.

Fig. nr. 5

Tab. nr. 7 Poziția județului Sibiu în cadrul Regiunii de dezvoltare Centru după numărul de locuitori la recensămintele din intervalul 1930 – 2002

(nr. locuitori)

1. Cifrele din paranteză reprezintă poziția ocupată în cadrul Regiunii Centru 2. Cifrele B reprezintă valoarea maximă 3. Cifrele I reprezintă valoarea minimă

Judeţul 1930 1948 1956 1966 1977 1992 2002

2002/1930

2002/1992

Sibiu 306984 (3) 335116 (3)

372687 (3)

414756 (3)

481645 (3)

452873 (3)

421724 (3)

114.740 (3)

-31.149 (3)

Braşov 265414 (4)

300836 (4)

373941 (2)

442692 (2)

582863 (2)

643261 (1)

589028 (1)

323.614 (1)

- 54.233 (1)

Covasna 152563 (6)

157166 (6)

172509 (6)

176858 (6)

199017 (6)

233256 (6)

222449 (6)

69.886 (5)

-10.807 (6)

Harghita 250194 (5)

258495 (5)

273964 (5)

282392 (5)

326310 (5)

348335 (5)

326222 (5)

76.028 (4)

-22.113 (4)

Mureş 425721 (1) 461403 (1)

513261 (1)

561598 (1)

605345 (1)

610053

580851 115.130

(2) -29.202

(5)

Alba 346582 (2)

361062 (2)

370800 (4)

382786 (4)

409634 (4)

413919 (4)

382747 (4)

36.165 (6)

- 31.172 (2)

CENTRU 1747458

1874078

2077162

2261082

2604814

2701697 2523021

775563

-178. 676

38

3.2.1.3. Densitatea populaţiei

Repartiţia spaţială şi concentrarea sau dispersia populaţiei în teritoriu au fost condiţionate atât de factorii

naturali cât şi de cei economici şi organizatorici, conform principiului că funcţia este cea care generează

morfostructurile, supuse anumitor normative.

În categoria factorilor naturali, rolul esenţial în repartiţia spaţială a populaţiei şi în conturarea disparităţilor

locale l-au avut pretabilitatea teritoriului, dată de parametri săi geomorfologici (altitudine, grad de fragmentare, pante,

stabilitate, configuraţia interfluviilor), de gradul de împădurire (atât un factor atractiv, cât şi repulsiv), de condiţiile

climatice şi de resursele de sol.

Complexul factorilor antropici (condiţionat de cei naturali) a fost cu adevărat cel responsabil de fixarea

punctelor de ancorare în spaţiul oicumenic al județului Sibiu. Din interacţiunea celor două categorii de factori s-au

conturat principalele direcţii, aliniamente şi arii antropizate, structurate de accesibilitate.

La rândul său densitatea populaţiei a stat la baza manifestării altor fenomene demografice, ca, de exemplu,

migraţiile.

Densitatea medie a populaţiei – pe ansamblu – a înregistrat variaţii relativ semnificative, oscilând între 56,5

loc/km2, la începutul sec al XX-lea şi 83,4 loc/km2 la sfârșitul secolului, cu un maxim la recensământul din 1977, de

88,7loc/km2, pentru ca la următorul recensământ să înregistreze o scădere, la 77,6 loc/km2 (2002), urmată de o

ușoară creștere, la 78,2 loc/km2, valori situate sub mediile naţionale (90,5 loc/km2 în 2002 și 90,2 loc/km2 în 2009),

dar peste media Regiunii de dezvoltare Centru (51,2 loc/km2 în 1930 și 74 loc/km2 în 2002).

Tab.nr. 8 Poziția densității populației județului Sibiu în cadrul Regiunii de dezvoltare Centru la recensămintele din

intervalul 1930 - 2002 locuitori / km2

1. Cifrele din paranteză reprezintă poziția ocupată în cadrul Regiunii Centru 2. Cifrele B reprezintă valoarea maximă 3. Cifrele I reprezintă valoarea minimă

Tab. nr. 9 Evoluția densității medii a populației la recensăminte și în anul 2009

Sursa: INS 1992 și 2010

Tab. nr. 10 Evoluția speranței medii de viață în intervalul 1990 – 2008

Anii Ambele sexe Masculin Feminin 1990-1992 71.05 67.73 74.45 1995-1997 70.12 66.12 74.39 1998-2000 70.97 67.14 74.99 1999-2001 71.77 68.09 75.59 2000-2002 71.81 68.10 75.61 2001-2003 71.31 67.68 75.07 2002-2004 71.73 67.98 75.61 2003-2005 72.14 68.39 75.97 2004-2006 72.48 68.96 76.06 2005-2007 73.09 69.59 76.55 2006-2008 73.34 69.48 76.90

Sursa: INS, 2010

Judeţul 1930 1948 1956 1966 1977 1992 2002 Sibiu 56,5 (2) 61,7 (2) 68,6 (3) 76,4 (3) 88,7 (3) 83,4 (3) 77,6 (3)

Braşov 49,5 (4) 56,1 (4) 69,7 (2) 82,5 (2) 108,7(1) 119,9 (1) 109,8 (1)

Covasna 41,1 (5) 42,4 (5) 46,5 (5) 47,7(5) 53,6(5) 62,9 (5) 60,0 (5) Harghita 37,7(6) 38,9 (6) 41,3 (6) 42,5 (6) 49,2(6) 52,5(6) 49,1(6) Mureş 63,4 (1) 68,7 (1) 76,4 (1) 83,6 (1) 90,2(2) 90,9 (2) 86,5 (2) Alba 55,5 (3) 57,8 (3) 59,4 (4) 61,3 (4) 65,6(4) 66,3 (4) 61,3 (4) Centru 51,2 55,0 60,9 66,3 76,4 79,2 74,0

Anul locuitori / km2

1930 56,5 1948 61,7 1956 68,6 1966 76,4 1977 88,7 1992 83,4 2002 77,6 2009 78,2

39

3.2.2. Dinamica populaţiei

3.2.2.1. Mişcarea naturală

Dinamica generală a populaţiei a fost determinată în mod esenţial de componentele mişcării naturale care,

alături de mobilitatea teritorială, reflectă variaţia curbei demografice a habitatului uman din județul Sibiu.

Mutaţiile economico-sociale, politice şi organizatorice survenite în cadrul habitatului s-au reflectat şi asupra

comportamentului său demografic şi implicit asupra dinamicii generale. În prima jumătate a sec. XX, acest

comportament a fost în concordanţă cu cel de la nivel naţional, mutaţiile survenind după anul 1980.

Analiza celor trei indicatori geodemografici ai dinamicii naturale – natalitatea, mortalitatea şi sporul natural –

reflectă faptul că județul Sibiu a depăşit faza tranziţiei demografice, intrând după anul 1989 într-un

cvasipermanent declin.

Fig. nr. 6

Numeroasele transformări survenite după anul 1989, restructurările economico-sociale, cu implicaţii asupra

pierderii unor locuri de muncă, au influenţat comportamentul demografic al populaţiei. Tinerii îşi amână căsătoria

ori nu doresc să aibă copii. Populaţia este îmbătrânită, iar speranţa de viaţă în creștere favorizează creșterea

ponderii populației vărstnice, pe fondul general al reducerii natalității.

40

Fig. nr. 7

Natalitatea – unul din factorii creşterii demografice – nu a cunoscut fluctuaţii importante în intervalul analizat dar

a avut o evoluţie oscilantă (tendinţa negativă a fost mai accentuată până în 1996).

Scăderea natalităţii reprezintă efectul migraţiilor definitive, care au dus treptat la exodul populaţiei tinere şi

la îmbătrânirea evidentă a populaţiei, la scăderea fertilităţii şi reducerea numărului populaţiei. Rata natalității în

judeţul Sibiu se situează peste media regională și națională în prezent.

Mortalitatea începe să depăşească valorile natalităţii tot din anul 1989, cu aproximativ 0,3‰ – 1,0‰,

înregistrând o uşoară scădere în ultimii 10 ani. Diferenţa între mediile urban şi rural este de cca 3‰.

Corelaţia dintre natalitate şi mortalitate are ca rezultat sporul natural care are, în consecinţă, valori negative

după 1989, înregistrând scăderi importante.

Indicatorii demografici care au cunoscut o ameliorare semnificativă după 1990 comparativ cu datele de la

recensământul din 2002 sunt numărul născuţilor morţi ce revin la 1000 născuţi (6,9‰ în 2002 faţă de 8,5‰ în

1990) şi mortalitatea infantilă care s-a redus de la 17,5‰ în 1990 la 13,3‰ în 2002 (17,3‰ la nivel naţional).

3.2.2.2. Mobilitatea teritorială a populaţiei

Mişcarea migratorie a reprezentat unul dintre cele mai importante şi dinamice elemente ale evoluţiei

demografice începând cu a doua jumătate a sec. al XX-lea. Prezentă dintotdeauna, prin toate componentele sale

spaţio-temporale, mobilitatea teritorială a populaţiei s-a accentuat pe măsură ce polii industrial-urbani au cunoscut

un dinamism economic şi au necesitat “alimentarea” cu forţă de muncă eliberată masiv din mediul rural.

Industrializarea rapidă, întreprinsă în perioada 1950-1975 şi dezvoltarea urbană ce a însoţit acest proces,

au necesitat o forţă de muncă numeroasă, imposibil de acoperit de centrele urbane respective. În consecinţă,

activităţile industrial-urbane şi - într-o oarecare măsură - cele extractive, au reprezentat “debuşeul” populaţiei

rurale din satele județului Sibiu.

În cadrul mobilităţii teritoriale, amploarea migraţiilor definitive a evoluat de la o etapă istorică la alta, în

ritmuri şi intensităţi diferite; ca atare şi dimensiunea şi efectele lor au diferit, intensitatea maximă înregistrându-se

în a doua jumătate a sec. al XX-lea, când consecinţele au fost cele mai profunde, exodul rural, alături de migrața

populației de etnie germană, devenind un fenomen generalizat, care a produs mutaţii structurale, redistribuirea

teritorială a populaţiei, destructurarea unor modele sociale tradiţionale, etc.

Unii curenţi de deplasare s-au conturat cu mult înaintea industrializării, ca urmare, în special, a

complementarităţii funcţionale regionale sau pe considerente politice ori sociale. Pe proprietăţile existente în

decursul timpului, mobilitatea teritorială a fost diferenţiată de caracteristicile acestora, de tratamentele aplicate

41

ţăranilor. Cele mai “mobile” erau categoriile de populaţie săracă, ce nu aveau de cele mai multe ori mijloacele

materiale suficiente pentru a se “înrădăcina” pe un anumit teritoriu.

Evident că au existat şi mişcări în sens invers ale populaţiei, dinspre alte zone spre județul Sibiu, îndeosebi

dinspre celelalte județe din Transilvania, dar fenomenele nu au fost de amploare, au fost izolate, nu au antrenat

fluxuri importante de populaţie şi în consecinţă, nu au afectat semnificativ structurile populaţiei. Niciodată însă,

după stabilizarea habitatului uman din Evul Mediu, mişcarea migratorie, nu a avut efecte atât de marcante asupra

acestui spațiu, cum au fost cele din a doua jumătate a sec. XX. Specializarea funcţională şi creşterea

posibilităţilor de opţiune profesională şi domiciliară au generat curenţi de schimb demografic mai puţin în interior,

între componentele sistemului de aşezări cât în special între acestea şi unităţile teritoriale urbane învecinate.

Exodul rural a antrenat un proces permanent de drenare a fondului demografic, în special cel rural, dirijat în

special spre centrele urbane – atât cele noi dar și cele tradiționale. Ritmurile au variat ca intensitate, atât temporal

cât şi spaţial, în funcţie de specificul local şi de intensitatea procesului de dezvoltare economică în centrele

urbane menţionate. Perioada de vârf a constituit-o cea a anilor 1970-2002, care a coincis cu etapa de maximă

prosperitate economică după cel de-al doilea război mondial și schimbarea regimului politic și economic.

Dinamica industrială şi diversificarea funcţională a aşezărilor urbane au polarizat tot mai mult populaţia tânără, în

special. Această populaţie, intrată în contact cu modernitatea civilizaţiei urbane, avea alte aspiraţii pe care ruralul

nu i le putea satisface.

Dinamica economică deosebită a mărit gradul de atractivitate al judeţului, ceea ce se reflectă și în valorile

pozitive ale sporului migratoriu, peste cele ale regiunii de dezvoltare din care face parte sau naționale. Ultimii ani,

în special 2002-2008,

Fig. nr. 8

marchează o schimbare esenţială a evoluţiei balanţei mişcării migratorii din mediul urban către cel rural, dar și din

alte județe. Acest fenomen s-a soldat cu un spor migratoriu pozitiv care a culminat în anul 2008 (+1.210

persoane) şi care a crescut progresiv, atât în mediul urban cât și în cel rural. Dacă în intervalul 2000 – 2005,

mediul rural a fost mai atractiv, după anul 2005, fluxurile s-au îndreptat majoritar spre mediul urban deși acestea

au fost în creștere în ambele medii.

42

3.2.3. Structura populaţiei pe grupe de vârstă şi sexe

Evoluţia populaţiei din județul Sibiu se caracterizează nu numai prin scăderea ei numerică după 1977, dar şi

prin mutaţiile intervenite în structura pe grupe de vârstă şi sexe, ca urmare a evoluţiei sporului natural, a soldului

migratoriu şi în structura socio-economică, datorită tranziţiei de la economia socialistă, centralizată, la economia de

piaţă.

Analiza datelor statistice cu privire la structura populaţiei pe grupe de vârstă în decursul secolului al XX-lea ne

arată orientările demografice ale populaţiei, care corespund la două perioade istorice: o orientare natalistă ce se

suprapune perioadei interbelice şi după cel de-al doilea război mondial (perioada industrializării socialiste) şi o

orientare neutră spre antinatalistă, grefată pe ultimele trei decenii ale sec. al XX-lea, cu tendinţa continuă de scădere

a populaţiei tinere.

Fig. nr. 9

Structura pe sexe a populaţiei indică o uşoară preponderenţă a persoanelor de sex feminin (51,38%) în anul

2009, preponderenţă care se menţine cu oscilaţii nesemnificative – între 51,5%-51% - de la recensământul din 1966

(fig. nr. 9).

Diferenţierile dintre ponderile deţinute de populaţia masculină şi cea feminină (sexul feminin este întotdeauna

superior celui masculin, datorită speranţei de viaţă mai ridicate a femeilor) sunt – în general – rezultatul unor cauze

complexe, ce ţin de catastrofe naturale, accidente de muncă, războaie sau migraţii, care pot modifica raportul dintre

cele două sexe, cu implicaţii deosebite asupra celorlalţi indicatori demografici (cum ar fi nupţialitatea sau

divorţialitatea).

Feminizarea populaţiei rurale din cadrul habitatului județului Sibiu este o consecinţă – în primul rând – a

migraţiilor cu caracter exodinamic, de natură economică. Este vorba, în special, despre deplasările pentru muncă ale

populaţiei masculine, dar şi de faptul că ponderi mai scăzute ale populaţiei masculine atestă că zonele polarizatoare

erau lipsite de întreprinderi industriale care să atragă şi forţa de muncă feminină (confecţii, tricotaje, industria

alimentară), acesta rămânând în cadrul comunităţilor rurale şi ocupându-se cu agricultura.

43

Fig. nr. 10

Fig. nr. 11

Dinamica populaţiei din judeţul Sibiu, pe grupe de vârstă a înregistrat o scădere pentru grupa de vârstă 0-14

ani şi o creştere pe eşantioanele 15-59 ani şi peste 60 ani.

Indicele de îmbătrânire demografică - raportul dintre grupele mari de vârstă extreme (≥ 60 ani şi 0-14 ani) - a

crescut în intervalul 1930-2010 de la 0,55 în 1930 la

44

Fig. nr. 12

0,87 în 2000 şi 1,12 în 2010. Îmbătrânirea demografică este un proces care deteriorează echilibrul în structura

grupelor de vârstă şi se corelează cu alte fenomene demo-economice, între care şi raportul de dependenţă

demografică şi potenţialul forţei de muncă, în sensul că tipul îmbătrânit al structurii populaţiei – caracteristic ariilor

rurale defavorizate, contribuie la reducerea potenţialului forţei de muncă al acestora, modifică raportul dintre

populaţia activă şi populaţia inactivă, în favoarea celei din urmă.

Această corelaţie este evidenţiată şi de evoluţia raportului de dependenţă demografică, calculat după formula

T+V / A x 1000, în intervalul analizat, care a înregistrat o creştere constantă, de la 55, 7% în 1990, la 113,8% în

2009.

Tab. nr. 11 Jud. Sibiu - Evoluția indicelul de îmbătrânire demografică în intervalul 1990 – 2009

1990 1995 2000 2005 2009

Jud. Sibiu 0,55 0.70 0.87 1.04 1.12

Piramida vârstelor reflectă disproporţiile în rândul populaţie, pe vârste şi sexe. Reducerea numărului populaţiei

tinere este primul aspect care se remarcă, baza piramidei vârstelor reducându-se. Efectele demografice şi

economice ale acestei evoluţii pe termen mediu pot fi negative, atrăgând schimbări la nivelul diferitelor subpopulaţii

(populaţia şcolară, populaţia de vârstă fertilă, populaţia în vârstă de lucru), cu un impact puternic asupra dezvoltării

economico-sociale a judeţului.

Structura populaţiei pe grupe de vârstă şi medii este sintetizată în fig. nr. 14, 15, 16.

45

46

47

48

49

Fig. nr. 17

Din figura de mai sus rezultă o evoluţie puternic ascendentă a indicelui de îmbătrânire demografică în perioada

1990 – 2005, corelată cu evoluţia şi caracteriscticile indicatorilor geogemografci, urmată de o temporizare a creşterii

după 2005 până în prezent, pe fondul uşoarei ameliorări a valorilor celorlalţi indicatori.

Fig. nr. 18

Tab. nr. 12 Raportul de dependenţă demografică şi economică in judeţul Sibiu

în intervalul 1990 – 2009

50

ANII

RAPORTUL DE DEPENDENŢA

DEMOGRFICĂ (V/Tx100)

RAPORTUL DE DEPENDENŢA

(V/Ax100)

RAPORTUL DE DEPENDENŢA

(T/Ax100)

1990 55,7 21, 9 39,4 1995 70,0 31, 0 34,3 2000 87,99 25, 4 28,9 2001 91,77 25, 5 27,7 2002 94,10 25, 2 27,2 2003 97,3 25, 3 26,0 2004 102,4 25,2 25,0 2005 104,5 25.1 24,0 2006 105,5 25,2 23,8 2007 108,2 25,4 23,5 2008 112,3 26,5 23,6 2009 113,8 17,2 23,7

Din analiza repartiţiei spaţio-temporale şi pe sexe a raportului de dependenţă demografică, se constată că cele

mai mari valori şi, în consecinţă, presiunea cea mai mare exercitată asupra forţei de muncă se întâlneşte în rândul

populaţiei feminine.

Fig. nr. 19

Rata îmbătrânirii demografice (numărul de persoane vârstnice ce revin la 1000 persoane tinere) a crescut în

judeţul Sibiu de la 558‰ în anul 1990 la 940‰ în anul 2002, plasând judeţul nostru sub media naţională şi regională,

deşi la nivel de regiune, judeţul se află la polul opus în ceea ce priveşte numărul de bătrâni raportat la numărul de

tineri, având cel mai mic număr de persoane vârstnice.

Calculat ca raport procentual între numărul persoanelor tinere 0-14 ani şi numărul persoanelor adulte 15-59

ani, raportul de dependenţă demografică înregistrează un declin continuu în perioada 1990-2002, scăzând de la

39,4% în anul 1990 la 27,2% în anul 2002 (fig. nr. 20).

Raportul de dependenţă demografică (numărul de persoane vârstnice ce revin la 100 persoane adulte) a

crescut din 1990 până în 2002 cu 3,6%, de la 22,0% la 25,6%, situând judeţul sub valoarea indicatorului la nivel

naţional şi regional (fig. nr. 21).

51

Fig. nr. 20

Fig. nr. 21

3.2.4. Structura socio-economică a populaţiei. Resursele de forţă de muncă

Analiza acestei structuri s-a bazat cu precădere pe studiul populaţiei active. Conform Dicţionarului de

Geografie Umană (G. Erdelei şi colab., 1999), populaţia activă cuprinde “totalitatea persoanelor care exercită în mod

obişnuit o activitate profesională”. În această categorie autorii includ persoanele ocupate, precum şi şomerii.

Noţiunea este sinonimă cu cea “economic-activă”. Conform aceloraşi autori, în cadrul populaţiei inactive economic

sunt incluşi elevii, studenţii, pensionarii, persoanele casnice, sau altele, care-şi obţin veniturile din alte surse decât

cele provenite din muncă.

Analiza structurii socio-economice a populaţiei ne permite evaluarea gradului de dezvoltare economică,

aceasta fiind influenţată atât de realităţile demografice (populaţia totală, structura pe grupe de vârste, sexe şi medii

de viaţă, ş.a.), cât şi de realităţile economice (numărul locurilor de muncă). Din jocul dintre cererea şi oferta locurilor

de muncă – ce nu este altceva decât rezultatul unui anumit grad de dezvoltarea economică – putem deduce

necesitatea analizei populaţiei active.

În studiul structurii economice a populaţiei am apelat atât la analiza pe ramuri, cât şi pe sectoare de activitate:

primar, secundar, terţiar, deoarece, la gradul de dezvoltare actual al habitatului rural, nu se poate apela la o altă

52

divizare mai detaliată, mai ales în condiţiile în care sectorul terţiar, în loc să crească în ponderea populaţiei ocupate

în ultimul deceniu, a continuat să scadă, chiar dacă diferenţiat din punct de vedere spaţial.

Fig. nr. 22

Din figura de mai sus rezultă clar revirimentul din perioada 2006 – 2008, pe fondul scăderii constante începând

din 1995 şi ulterior, scăderea înregistrată în 2008 şi 2009 datorată efectelor crizei economice actuale, al cărei început

a fost în acea perioadă.

Fig. nr. 23

53

Fig. nr. 24

Un aspect care rezultă din statistici şi care trebuie subliniat este legat de forţa de muncă din turism, reliefată în

datele statistice ale I.N.S. sub denumirea hoteluri şi restaurante.

Tab. nr. 13 Evoluţia numărului întreprinderilor din sectorul hoteluri şi restaurante

în jud. Sibiu

Anul 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007

Nr. angajaţi 270 295 390 451 516 546 588 64558

În anul 2010 (trimesctrul II59) numărul persoanelor ocupate din structurile de primire turistică (cu peste 10 locuri

de cazare) a fost în judeţul Sibiu de 527 (3.911 în Regiunea de dezvoltare Centru şi 24.263 la nivel naţional). Rezultă

o medie pe unitatea de cazare redusă – cca 1 persoană. În condiţiile în care metodologia indicată include şi

proprietarii acestor unităţi, singura explicaţie plauzibilă rămâne „munca la negru” pe scară largă în acest domeniu.

Explicaţia poate fi susţinută şi de faptul că există structuri de cazare mari, ce aparţin unor lanţuri internaţionale, care

cu siguranţă au mult mai mult de 2 angajaţi (Hilton, Ibis, Ramada, etc.) şi unde cu siguranţă nu se pune problema

acestui fenomen.

În acelaşi sens al analizei se mai poate constata că nivelul salariilor în acest sector este semnificativ mai redus

decât media. Câştigul salarial nominal mediu net lunar (2007):

Judeţul Sibiu Regiunea Centru România

Total economie 987 lei 937 lei 1.042 lei

Hoteluri şi restaurante 540 lei 565 lei 651 lei

În privinţa raportului de dependenţă economică (fig. nr. 25 ) se remarcă faptul că judeţul Sibiu înregistrează

valori mai scăzute decât cele la nivelul regiunii de dezvoltare din care face parte sau cele la nivel naţional.

58 Conform statisticilor, 86,2% dintre acestea (556) sunt micro-întreprinderi (până la 10 salariaţi). 59 Sursa datelor: I.N.S. - Frecventarea structurilor de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică în semestrul I/2010 (august 2010).

54

La nivelul judeţului (fig. nr. 26 ), în intervalul 1990 – 2009 valoarea maximă a fost în anul 1990 (61,4%) iar cea

minimă ăn anul 2006 (49%), pe un fond de scădere relativ constantă până în 2006 şi de creştere uşoară ulterior,

până în prezent.

Fig. nr. 25

.

Fig. nr. 26

3.2.5. Structura etnică

Datele privind structura pe naţionalităţi şi pe religii relevă multiculturalitatea judeţului Sibiu prin

conlocuirea alături de români a unui număr însemnat de locuitori de naţionalitate germană, maghiară şi rromi

iar dintre confesiunile cu preponderenţă sunt cea ortodoxă, reformată, romano-catolică, greco-catolică.

55

Faţă de recensămintele din 1992 şi 2002 se remarcă scăderea populaţiei de etnie germană şi magiară,

consecinţă a valului de emigrări din anii 1990 şi a sporului natural negativ precum şi creşterea numărului persoanelor

de etnie rromă, rezultat al sporului natural ridicat specific acestei etnii.

Ponderea populaţiei româneşti este în judeţul Sibiu peste media regiunii şi cea naţională.

Fig. nr. 27

Fig. nr. 28

3.3. Municipiul Sibiu – Capitală Culturală Europeană

Programul Capitală Culturală Europeană a fost iniţiat de Consiliul de Miniştri ai Culturii din Comunitatea

Europeană în 198560. Programul a fost conceput "cu scopul de a apropia popoarele Europei" şi de a celebra

contribuţia orasşlor la dezvoltarea culturii. Procedura de nominalizare se ghidează după principiul rotaţiei, ceea ce 60 La iniţiativa Melinei Mercouri, ministrul elen al culturii.

56

înseamnă că fiecare dintre ţările membre ale Uniunii Europene pot propune una sau mai multe capitale culturale în

anul stabilit pentru fiecare în parte.

Nominalizările sunt examinate de un juriu independent format din experţi în domeniul cultural. Juriul este

compus din doi membri nominalizaţi de Parlamentul European, doi numiţi de Consiliul Europei, doi reprezentanţi ai

Comisiei Europene şi un membru nominalizat de Comitetul Regiunilor.

De-a lungul anilor popularitatea programului a crescut, influenţa culturală, socială şi economică a acestuia fiind

sporite de numărul tot mare de turişti atras. Din anul 1985 şi până în prezent 32 de oraşe au detinut acest titlu, prima

capitală culturală europeană fiind Atena.

“... diversitatea peisajului geografic, a particularităţilor sale istorice, cultural ştiinţifice, geoecologice şi turistice.

Relevante sunt în acest sens calităţile geoistorice (vestigii arheologice încă din neolitic), monumentele de artă şi

cultură, obiectivele geoeconomice (unităţi industriale şi de servicii de importanţă regională sau naţională) şi, de

asemenea, vocaţia turistică a municipiului Sibiu şi a regiunilor limitrofe, fapt pentru care în 2007 a fost declarat

Capitală Culturală a Europei” (I. Velcea, 2010).

Sibiul a fost desemnat, în 27 mai 2004, în urma votului final al Consiliului de Miniştri ai Culturii din Uniunea

Europeană, drept Capitală Culturală Europeană pentru anul 2007, titlu pe care l-a împărţit cu Luxemburg. Sibiul este

primul oraş dintr-o ţară care nu devenise încă membră a Uniunii Europene care a reuşit, în 2004, cu sprijinul

Luxemburgului, să obţină statutul de Capitală Culturală Europeană. Tema aleasă de Sibiu/Hermannstadt pentru

programul Sibiu 2007 şi-a propus să prezinte profilul multicultural al acestui oraş vechi de opt secole, sub deviza City

of Culture – City of Cultures.

Proiectul a început în anul 2004, când a fost prezentat în faţa Comisiei Europene şi a Juriului de Selecţie. Raportul întocmit de Juriul de Selecţie în urma acestei prezentări a fost înmânat Comisiei Europene, apoi Consiliului de Miniştri, care în primăvara anului 2005 îşi dă acordul, apreciând eforturile şi progresele realizate de un oraş mic din România pentru obţinerea acestui prestigios titlu. S-a considerat totodată şi o bună modalitate prin care putea fi sărbătorită aşteptata aderare a României la Uniunea Europeană. Succesul a fost cu atât mai mare deoarece Sibiul a primit titlul de Capitală Culturală Europeană la invitaţia Marelui Ducat de Luxemburg (Comisia Europeană avea deja stabilit la acea dată numele tuturor oraşelor care urmează să poarte acest titlu până în anul 2019). Un alt punct forte al argumentaţiei a fost experienţa Sibiului în materie de parteneriate şi programe de colaborare europeana dezvoltate cu alte oraşe cum ar fi Landshut, Rennes, Klagenfurt, Deventer.

Programul Sibiu - Capitală Culturală Europeană 2007 şi-a propus ca, pe lângă recunoaşterea oficială a vieţii şi

moştenirii culturale de excepţie pe care o are oraşul Sibiu, să încurajeze comunitatea să dezvolte şi să imagineze

modalităţi inovatoare de dezvoltare prin acţiune culturală. A fost gândit astfel încât să promoveze cooperarea

culturală printr-un program cultural cu dimensiuni şi semnificaţie europeană, să ofere oportunităţi pentru probleme de

incluziune şi coeziune socială, educaţie, turism patrimoniu şi regenerare urbană la toate nivelurile. Programul a pus

cultura în centrul vieţii oraşului.

S-a înfiinţat Asociatia "Sibiu - Capitală Culturală Europeană 2007", special pentru a pregăti programul cultural şi

pentru a planifica evenimentele din cadrul acestuia şi a devenit un program prioritar al Ministerului Culturii şi Cultelor.

S-a început organizarea propriu-zisă a evenimentelor şi promovarea lor. S-au gândit proiectele, s-a schiţat o

agendă culturală a evenimentelor, s-au stabilit modalităţile şi sursele de finanţare de aşa manieră că în luna

octombrie 2004 Asociaţia reuşise să colecteze mai mult de 200 de propuneri venite de la diferite instituţii, asociaţii

culturale sau persoane private. Interesul a fost foarte mare din moment ce în luna februarie se ajunsese la cca 300

de astfel de proiecte. Acestea au fost selectate de către două jurii – unul al Asociaţiei şi altul al Ministerul Culturii şi

Cultelor şi au răms cca 220. La acestea s-au adăugat şi alte 40 de proiecte culturale, de dans, muzică, arte sau

literatură, pe care oraşele Sibiu şi Luxemburg le-au organizat împreună.

În februarie 2006 programul Sibiu Capitală Culturală Europeană 2007 devine unul de importanţă naţională,

fiind inclus în strategia culturală de diplomaţie publică a României. Organizarea acestui amplu eveniment a condus la

57

costuri de cca 50 milioane euro61 (reabilitări – faţade de clădiri, lăcaşuri de cult, infrastructură, echipamente,

promovare etc.) iar la festivitatea de deschidere au participat aproximativ 40.000 de persoane. Autorităţile locale au

estimat la 1 milion numărul vizitatorilor.

Principalele obiective ale Programului Sibiu 2007 au fost:

► Îmbunătăţirea vizibilităţii internaţionale a Sibiului

► Dezvoltarea culturală pe termen lung a oraşului

► Atragerea vizitatorilor de pe plan naţional şi internaţtional

► Îmbunătăţirea sentimentului de mândrie locală şi incredere

► Creşterea audienţei pentru actul cultural

► Îmbunătăţirea coeziunii sociale şi dezvoltării comunitare

► Îmbunătăţirea infrastucturii culturale şi non-culturale

► Promovarea cooperării la nivel european

► Promovarea creativităţii şi inovaţiei

Programul a fost elaborat astfel încât să promoveze cooperarea culturală şi să accentueze dimensiunea

europeană a oraşului Sibiu printr-un program cultural ce cuprinde proiecte din mai multe domenii: artele

spectacolului, muzică, patrimoniu, film-foto-media, literatură-publicaţii, mobilitate, arhitectură, arte vizuale ş.a..

Sub egida Programului Sibiu - Capitală Culturală Europeană 2007, la Sibiu au fost prezentate 337 de proiecte,

însumând .2062 de evenimente - un caleidoscop de genuri şi direcţii artistice pentru cele mai diferite gusturi: de la

teatru şi pictură, muzică, film, dans, literatură şi arhitectură până la artă contemporană şi gastronomie.

Este important de amintit şi faptul că o serie de manifestări importante, care aveau în mod obişnuit alte locaţii de desfăşurare, au ajuns şi la Sibiu în acel an - Festivalul Internaţional "George Enescu" a dus, în septembrie, şase concerte în Capitala Culturală Europeană; TIFF –ul, desfăşurat de obicei la Cluj, a ajuns în iunie şi la Sibiu (cel mai cunoscut festival de film românesc); a V-a ediţie a Premiilor Muzicale MTV România s-a desfăşurat în Piaţa Mare din Sibiu; Gala Premiilor UNITER s-a organizat în Pavilionul multifuncţional din centrul Sibiului. Cele mai mari evenimente din cadrul "Sibiu 2007" au fost însă considerate, Adunarea Ecumenică Europeană, concertele susţinute de Opera de Stat din Viena şi Scala din Milano, Festivalul Internaţional de Teatru "Radu Stanca", Festivalul de rock "Artmania" şi "Sibiu. Dans. Festival", recitalurile lui Goran Bregovici şi Julio Iglesias.

Evenimentele incluse în Programul Sibiu 2007 au oglindit caracterul multicultural şi multilingvistic al oraşului şi au

confirmat sloganul Un oraş al culturii - un oraş al culturilor. Parteneriatul cultural cu Marele Ducat al Luxemburgului s-

a concretizat prin cele 40 de proiecte comune Sibiu - Luxemburg, subliniând astfel caracterul european al

Programului. Vizibilitatea municipiului Sibiu pe plan naţional şi internaţional a crescut foarte mult prin intermediul unor

evenimente culturale de cea mai înaltă clasă. Sibiul a demonstrat prin acest program faptul că actul cultural în

România în general şi în Sibiu în mod special se ridică la valoarea actului cultural european.

Conform Primăriei Sibiu, Programul cultural din acest a reprezentat pentru Sibiu un prilej de relansare a

industriei turismului din Sibiu şi judeţul Sibiu. Încă de la începutul anului s-a înregistrat o dezvoltare considerabilă.

Dacă ar fi să luăm în considerare ultimele statistici, numărul turistilor până la începutul lunii decembrie, a atins cifra

de 700.000, o dublare faţă de anul 2006 şi triplu faţă de anul 2005. Până la sfârşitul anului, după evaluările noastre,

vom atinge cifra de 800.000. Ca în fiecare an, segmentul de public extern al Sibiului este reprezentat, în principal, de

ţări precum Germania, Luxemburg, Franţa, Belgia, AustriaItali, Spania şi Marea Britanie. Dar anul acesta am avut

61 Valoarea finanţărilor alocate pentru proiectele culturale a fost de aproximativ 13.400.000 de euro, suportate de:

- Primăria Municipiului Sibiu ( aprox. 8.200.000 de euro pentru 215 proiecte), - Consiliul Judeţean Sibiu (aprox. 450.000 de euro pentru 21 de proiecte), - Asociaţia Sibiu Capitală Culturală Europeană 2007 (7500 de euro pentru 2 proiecte), - Ministerul Culturii (aprox. 3.400.000 de euro pentru 99 de proiecte) - Comisia Europeană (1.400.000 de euro pentru evenimentele de închidere în baza finanţării acordate

oraşelor ce au dobândit acest titlu)

58

surpriza să fim vizitaţi de turişti din toate colţurile lumii, lucru care ne-a bucurat. Din numărul total al turiştilor, un

procent de 40% a fost reprezentat de turişti străini. Tot conform aceleiaşi surse, vizitatorii din ţările de origine

germanică au reprezentat 60-70%.

Impactul economic pozitiv este ilustrat foarte bine de raportul Sibiul în cifre: "Cel mai mare impact financiar se

înregistreaza în sectorul turismului, 95% din hoteluri şi pensiuni raportand un impact pozitiv semnificativ. Hotelierii au

declarat că impactul asupra afacerilor a crescut cu 80%, tour-operatorii cu 76%, iar transporturile cu 75%".

In acelaşi timp, aportul programului "Sibiu Capitala Culturala 2007" s-a făcut resimţit şi în industrie, a cărei avans faţă

de anul precedent a fost de 49%.

A fost considerat cel mai amplu program cultural organizat în România datorită specificului organizării, duratei

şi registrului foarte variat de activităţi. Municipiul Sibiu, cu statutul său de Capitală Culturală Europeană a anului

2007, a fost inclus de cotidianul britanic The Guardian, pe unul dintre primele zece locuri ale website-ului "50 de

locaţii turistice fabuloase ale lumii". În grupajul de informaţii turistice, Sibiul se află pe poziţia a noua, devansat, printre

altele, de oraşe precum New York sau Londra.

Un alt proiect ambiţios este ca Sibiul să intre pe Lista patrimoniului mondial UNESCO. Deşi dosarul României a

fost respins la Christchurch, în Noua Zeelandă, procedura de includere a centrului istoric al Sibiului pe Lista

patrimoniului mondial UNESCO va fi reluată.

În acelaşi context al promovării culturii, proiecte în principal culturale reprezintă şi înfrăţirile dintre localităţi.

Tab. nr. 14 Oraşe înfrăţite din jud. Sibiu

Oraşe înfrăţite cu municipiul Sibiu Oraşe înfrăţite cu alte localităţi din jud. Sibiu

Valencia (Venezuela) - 1993 Ocna Sibiului – Saint-Julien de Concelles (Franţa) - 1991

Columbia (S.U.A.) – 1994 Mediaş – Joure (Olanda) - 1995

Wirral (Marea Britanie) - 1994 Mediaş – Sopron (Ungaria) - 1995

Bauru (Brazilia) – 1995 Agnita – Chateau Thierry (Franţa) - 1998

Thorigne-Fouillard (Franţa) – 1995 Agnita – Wernigerode (Germania) - 2001

Klagenfurt (Germania) – 1996 Avrig – Atter (Belgia) - 2002

Malines (Belgia) – 1996 Avrig – Plerin Sur Mer (Franţa) - 1998

Rennes (Franţa) – 1999 Cisnădie - Chateau Thierry (Franţa) - 1998

Landshut (Germania) – 2002 Cisnădie – Wernigerode (Germania) - 2001

Marburg (Germania) – 2005 Copşa Mică - L’Hermitage (Franţa) - 2002

Deventer (Olanda) - 2007 Copşa Mică – Saint-Gilles (Franţa) - 2002

59

Autenticul protector este acela care ştie că

lumea nu este o moştenire de la părinţii săi,

ci un împrumut de la copiii săi.

J.J. Audubon, 1800

CAPITOLUL IV

DEZVOLTAREA DURABILĂ A TURISMULUI ÎN JUDEŢUL SIBIU

4.1. Definire, sfera de cuprindere

Dezvoltarea durabilă în ansamblu reprezintă un deziderat al lumii contemporane. Conceptele „dezvoltare

durabilă a turismului”, respectiv „dezvoltare durabilă” sunt relativ

recente, avându-si originile în Recomandările Conferinţei ONU cu tema „Mediu si dezvoltare”, care a avut loc la Rio

de Janeiro în iunie 1992. Atunci a fost pusă în discuţie ocrotirea naturii pentru viitor, sprijinirea unei industrializări mai

puţin distructive şi găsirea căilor de înlocuire a dezvoltării economice intensive cu o dezvoltare durabilă.

Deoarece relaţia turism – mediu este foarte strânsă şi cu implicaţii în dublu sens, este necesar ca turismul să

se implice în această dezvoltare durabilă62.

În evoluţia conceptului se pot distinge mai multe etape, în cadrul cărora s-au încercat numeroase definiţii.

Printre cele mai cunoscute studii de sinteză ale literaturii de specialitate ce abordează acest concept se evidenţiază

cele ale lui Opperman (1993) care arată modul în care au influenţat modelele economice abordările în turism, ale lui

Jaffari (1990) care descrie cadrul în care s-au schimbat concepţiile în turism de-a lungul timpului şi al lui Clarke, ce

oferă, sub forma a patru modele, fazele cronologice ale abordării conceptului de turism durabil - astfel se poate vorbi

de două prime abordări (a contrariilor respectiv a continuumului), ce caracterizează anii '90 şi care tratează turismul ca

un fenomen simplu şi static, la o scară redusă şi de alte două abordări, ulterioare, (a mişcării şi a convergenţei) în

care turismul durabil este văzut ca scop, ca fenomen complex şi dinamic. Faţă de primele abordări, în ultimele două

turismul durabil nu mai este văzut ca forme de turism deja dobândite ci ca scop, iniţial al formelor de turism de masă

şi ulterior al tuturor formelor de turism, indiferent de scară.

Conform UNWTO, se observă tendinţa recentă de a evita o definiţie categorică a conceptului, încercându-se mai

mult o explicare a lui. Astfel organizaţia consideră faptul că normele şi principiile practice ale dezvoltării turismului durabil

sunt aplicabile tuturor formelor de turism, în toate tipurile de destinaţii, incluzând turismul de masă şi variatele sectoare

specializate ale turismului.

Obţinerea turismului durabil este un proces continuu care necesită monitorizarea constantă a impacturilor şi

introducerea de măsuri obligatorii preventive şi/sau corective oricând este necesar.

Definiţia care se dă în mod curent, dezvoltării turistice durabile este următoarea: „Dezvoltarea tuturor

formelor de turism, managementul şi marketingul turistic care să respecte integritatea naturală, socială, economică a

mediului, prin exploatarea resurselor naturale şi culturale şi în interesul generaţiilor viitoare”.

Conform Dicţionarului Poliglot Explicativ de Termeni Utilizaţi în Turism dezvoltarea durabilă a turismului este

„acel tip de dezvoltare a activităţii de turism care pune accent pe valorificarea în prezent a resurselor astfel încât să

se menţină capacitatea de reproducere a acestora şi în viitor”.

Dezvoltarea turistică durabilă mai poate fi definită ca reprezentând „dirijarea managementului tuturor resurselor

în aşa fel încât, să satisfacă nevoile economice, sociale şi estetice menţinând în acelaşi timp integritatea culturală,

procesele ecologice esenţiale, diversitatea biologică şi sistemele de susţinere a vieţii”.

62 Costencu Mirela, „Tendinţe pe piaţa turismului durabil”, 2010

60

Turismul durabil înseamnă abilitatea destinaţiei turistice de a rămâne competitivă împotriva tuturor problemelor

apărute, de a atrage vizitatorii pentru prima oară şi a-i fideliza ulterior, de a rămâne unică din punct de vedere cultural

şi a fi într-un permanent echilibru cu mediul ambiant.

Turismul durabil trebuie să echilibreze balanţa între satisfacerea a două tipuri de nevoi: • dezvoltarea

economică

• protecţia potenţialului natural, a mediului înconjurător, în ansamblul său.

În acest context, Organizaţia Mondială a Turismului (OMT), Consiliul Mondial pentru Călătorii şi Turism

(WTTC), Uniunea Internaţională de Conservare a Naturii (UICN), Federaţia Mondială pentru Ocrotirea Naturii (WNF)

şi Federaţia Europeană a Parcurilor Naţionale şi Naturale (PNABE) se numără printre organizaţiile internaţionale care

dezvoltă politici şi linii directoare cu privire la conservarea şi protejarea resurselor naturale63.

Fig. nr. 29

Baza de date – Indicatori de Dezvoltare Durabilă în România (IDDR)

(Sursa: www.insse.ro)

Setul de indicatori de dezvoltare durabilă pentru România este structurat pe arhitectura propusă de Eurostat,

cu ierarhizare pe trei niveluri:

� nivelul 1: indicatori principali (de bază);

� nivelul 2: indicatori utilizabili pentru monitorizarea şi revizuirea programelor de

dezvoltare durabilă;

� nivelul 3: indicatori analitici.

Astfel definit, setul de indicatori poate constitui o bazǎ solidă pentru monitorizarea periodică a progreselor

înregistrate în îndeplinirea obiectivelor stategice ale dezvoltării durabile.

63 Publicaţia OMT Turismul în anul 2010: „Turismul durabil dezvoltă ideea satisfacerii nevoilor turiştilor actuali şi ale industriei turistice şi în acelaşi timp, a protejării mediului şi a oportunităţilor pentru viitor”.

61

Fig. nr. 30

62

Sistemul IDD pentru România este armonizat cu setul european la nivelul pilonilor de bază:

� arhitectură: structură ierarhică pe teme, sub-teme, domenii de intervenţie;

� concepte, definiţii, clasificări şi nomenclatoare asociate;

� metode de calcul.

Sistemul integrează, într-o structură piramidală indicatori economici, sociali şi de mediu, utilizabili pentru

evaluarea tridimensională a dezvoltării durabile în România.

Baza de date (IDDR) cu IDD pentru România include 75 de indicatori, cu seriile de date disponibile în

sistemul statistic naţional începând din anul 2000, ierarhizaţi conform sistemului european, astfel: 7 indicatori de

nivel 1, 20 indicatori de nivel 2 şi 48 indicatori la nivelul 3. Baza de date va fi actualizată şi completată cu alţi

indicatori, pe măsura dezvoltării şi disponibilizării acestora.

Aplicând Modelul conceptual al presiunii sociale asupra mediului înconjurător, elaborat de prof. Ion Velcea (la

nivel naţional), pentru judeţul Sibiu (fig. nr. 30 ) se obţine o imagine clară asupra direcţiilor în care este necesar să se

acţioneze pentru a diminua efectele acestei presiuni, ca un prim pas în asigurarea unei dezvoltări durabile.

4.2. Politici şi strategii de dezvoltare turistică durabilă

Strategii şi obiective privind interrelaţia dintre comunităţile umane şi mediul

înconjurător:

• Dezvoltarea durabilă a naturii polarizată pe componentele sale de protecţie şi folosinţă durabilă;

• Implicarea populaţiei în protecţia şi gestionarea ecologică a specificităţii florei şi faunei din ecosistemele naturale;

• Dezvoltarea eticii geoecologice şi a unui comportament adecvat al turiştilor şi al celor care gestionează avuţia

naţională faţă de natură;

• Conservarea biodiversităţii mediului înconjurător şi extinderea continuă a spaţiilor protejate, mai ales pentru arealele

cu valori deosebite ale patrimoniului floristic şi faunistic;

• Protejarea bunurilor materiale cu valoare şi varietate deosebită;

• Intervenţiile antropice în spaţiul geografic cu ofertă turistică sunt necesare cu scopul extinderii şi modernizării

infrastructurii;

• Conceptul de „echilibru dinamic” în organizarea protecţiei sociale în raport cu natura, comportă următoarele relaţii:

producţie – protecţie, cantitate – calitate, creştere – stabilitate, pentru a statua calitatea productivă a geosistemelor.

(după Ion Velcea, 1987).

Strategia turismului durabil implică trei aspecte importante:

• calitate - turismul durabil asigură o experienţă valoroasă pentru vizitatori, îmbunătăţind în acelasi timp calitatea

vieţii comunităţii–gazdă şi protejând mediul.

• continuitate - turismul durabil asigură continuitatea resurselor naturale pe care se bazează şi continuitate a culturii

comunităţii–gazdă, cu experienţe satisfăcătoare pentru vizitatori.

• echilibru - turismul durabil asigură un echilibru între nevoile industriei turistice, ale ecologiştilor şi ale comunităţii

locale.

De aceea, planificarea, amenajarea şi exploatarea turistică trebuie să facă parte integrantă din strategia de

dezvoltare durabilă a zonei, regiunii sau ţării.

Provocarea industriei turistice este să dezvolte turismul şi calitatea produselor sale fără a afecta mediul fizic şi

mediul uman care le susţine. Astfel, turismul poate contribui la atingerea dezideratelor dezvoltării durabile în

momentul în care operează cu capacităţi naturale pentru regenerarea şi viitorul productivităţii resurselor naturale,

când recunoaşte contribuţia populaţiei şi a comunităţilor, a tradiţiilor şi stilurilor de viaţă, când lucrează cu experienţe

turistice, când acceptă faptul că oamenii respectivi trebuie să beneficieze de o împărţire echitabilă a beneficiilor

economice ale turismului şi când este ghidat de dorinţele populaţiei locale şi ale comunităţilor–gazdă.

63

Principiile dezvoltării turismului durabil se referă la următoarele aspecte:

− luarea deciziilor şi implementarea politicilor specifice dezvoltării durabile trebuie să se bucure de o largă participare,

de parteneriate şi acţiuni de cooperare între grupurile sociale implicate/afectate;

− politicile trebuie să fie integrate şi să se bazeze pe recunoaşterea interdependenţei politicilor turistice cu cele

specifice altor domenii conexe (transport, forţă de muncă etc.);

− implementarea acestor politici trebuie să se facă ţinând cont de constrângerile existente în activitatea practică,

ceea ce presupune alegerea unor obiective pe termen scurt, acestea fiind reevaluate periodic (prin urmare se

recomandă stabilirea progresivă a obiectivelor);

− trebuie să se ţină cont de consecinţele asupra mediului natural, uman şi antropic, atunci când apar probleme cu

privire la efectele asupra acestora şi să se evite asemenea riscuri;

Fig. nr. 3164

64 Elementele unei strategii de amenajare turistică – Cândea, Erdeli, Simon, Peptenatu, 2003.

64

− anumite nevoi sunt satisfăcute prin utilizarea unor resurse non-durabile. Politicile de dezvoltare durabilă trebuie să

încerce să reducă sau să redirecţioneze aceste nevoi;

Literatura de specialitate arată că au fost stabilite componentele unei strategii a realizării turismului durabil,

cerinţele acestei activităţi – prezentate sintetic - fiind:

• respect şi grijă faţă de modul de viaţă al comunităţilor umane;

• creşterea nivelului de viaţă al habitatelor umane;

• conservarea ecosistemelor şi a biodiversităţii;

• reducerea exploatărilor resurselor epuizabile şi păstrarea capacităţii de susţinere;

• schimbarea atitudinii individuale în favoarea dezvoltării durabile;

• crearea posibilităţilor comunităţilor de a-şi păstra propriul mediu ambiant, paralel cu realizarea cadrului naţional

pentru dezvoltare şi conservare integratoare.

Alături de conştientizarea, acceptarea şi aplicarea acestei strategii mai apare şi problema costurilor. În prezent

dar şi în perspectivă – pe termen lung – costurile financiare pentru susţinerea unui turism durabil, inclusiv a

ecoturismului, par a fi ridicate deşi ulterior costurile pentru refacerea ecologică sunt mult mai mari iar efectele

negative asupra ambiantului pot fi, în mare măsură, ireversibile.

Elaborarea ansamblului strategiilor, prin prisma marketingului este precedată de stabilirea, respectiv

formularea unui set de obiective. Din experienţa de specialitate se desprind două categorii de obiective – economice

şi sociale – care trebuiesc armonizate.

4.2.1. Eco-turismul sau turismul durabil

Turismul durabil descrie toate formele de turism alternativ care respectă, prezervează şi menţine durabil

valoarea resurselor naturale, sociale şi culturale ca destinaţii turistice şi în acelaşi timp limitează impactul negativ pe

care turismul de masă ar putea să-l producă.

Aplicarea principiilor actuale de dezvoltare a turismului durabil în ariile naturale a condus la apariţia

ecoturismului ca formă distinctă de turism, menită să respecte integritatea peisajelor naturale, a biodiversităţii

ecologice, în concordanţă cu cerinţele anumitor segmente de turişti, care doresc să îşi petreacă vacanţa în natură.

Ca mod de definire unanim acceptat (Declaraţia de la Quebec, UNEP/OMT, 2002), ecoturismul este o formă

de turism alternativ şi trebuie să includă spre definire următoarele elemente:

- produsul are la bază natura şi elementele sale;

- managementul ecologic în slujba unui impact minim;

- contribuţie în conservare;

- contribuţie la bunăstarea comunităţilor locale;

- educaţie ecologică.

O definiţie preluată oficial în legislaţia din România65 şi care este destul de apropiată de cea de mai sus este:

ecoturismul este o formă de turism în care principalul obiectiv este observarea şi conştientizarea valorii naturii şi a

tradiţiilor locale şi care trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

a) să contribuie la conservarea şi protecţia naturii;

b) să utilizeze resursele umane locale;

c) să aibă caracter educativ, respect pentru natură - conştientizarea turiştilor şi a comunităţilor locale;

d) să aibă impact negativ nesemnificativ asupra mediului natural şi socio-cultural.

Valorificarea cadrului natural reprezintă una dintre cerinţele fundamentale ale ecoturismului. Acest enunţ

permite o gamă variată de activităţi, cu condiţia ca acestea să respecte condiţiile prezentate mai sus. Din această

65 Adoptată în OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului.

65

perspectivă ecoturismul se interferează cu alte forme de călătorie bazate pe natură. Astfel, în cadrul activităţilor

ecoturistice pot fi incluse:

- tipuri de activităţi de aventură (de exemplu rafting, canoeing, turism ecvestru pe trasee prestabilite, schi de tură,

excursii cu biciclete pe trasee amenajate etc.);

- excursii/drumeţii organizate cu ghid;

- tururi pentru observarea naturii (floră, faună);

- excursii de experimentare a activităţilor de conservare a naturii;

- excursii în comunităţile locale (vizitarea de obiective culturale, vizitarea fermelor tradiţionale, vizionarea de

manifestări cultural tradiţionale, consumul de produse alimentare tradiţionale, achiziţionarea de produse tradiţionale

non alimentare etc.).

În categoria “ecoturist” poate intra şi o persoană care în timpul sejurului într-o staţiune turistică cumpără un

program ecoturistic de o zi în cadrul unui parc naţional din apropiere, chiar dacă activităţile desfăşurate în natură

ocupă doar o mică parte din sejurul său.

Activităţile care, deşi se desfăşoară în natură, au un impact negativ evident asupra mediului natural sau socio-

cultural (de exemplu activităţile off-road) nu pot fi considerate activităţi ecoturistice.

Societatea Internaţională de Ecoturism (TIES) a identificat principalele tendinţe ale acestui tip de turism la nivel

internaţional:

� începând din 1990, ecoturismul s-a dezvoltat cu 20-34% anual;

� în 2004 ecoturismul s-a dezvoltat la nivel global de 3 ori mai mult decât industria globală a turismului;

� piaţa internaţională a turismului bazat pe natură se dezvoltă în prezent cu 10-12% anual;

� piaţa turismului clasic în cadrul staţiunilor turistice s-a maturizat, iar creşterea sa va rămâne constantă. Spre

deosebire de aceasta, turismul bazat pe experienţe - ecoturism, turism în natură, turism cultural – se află printre

sectoarele care se pot dezvolta foarte repede în următoarele două decenii;

� cea mai mare parte a expansiunii turismului se desfăşoară în interiorul şi în apropierea ariilor naturale;

� turismul durabil ar putea să se dezvolte, ajungând la 25% din piaţa globală a turismului în următorii ani.

Organizaţia Mondială a Turismului consideră că ecoturismul, alături de turismul cultural şi cel de aventură vor

avea cea mai spectaculoasă evoluţie în secolul XXI. Aceste tendinţe indică nu numai o creştere a cererii pentru

ecoturism dar şi o transformare a acestuia, dintr-o nişă de piaţă, într-un segment principal. Dacă iniţial ecoturismul se

adresa turiştilor experimentaţi, cu niveluri de venit şi educaţie ridicate, clientela sa se extinde acum, pentru a include

o gamă largă de venituri, studii şi experienţe de călătorie.

Cu cât acest gen de resurse (“eco”) sunt mai variate şi mai complexe, dar mai ales nealterate de activităţile

antropice, cu atât interesul turistic pentru ele este mai mare, iar activităţile turistice pe care le generează sunt mai

valoroase şi mai atractive, răspunzând multor motivaţii turistice.

Deşi ţara noastră deţine un patrimoniul ecoturistic deosebit, cu potenţial mare de valorificare, ecoturismul este

încă un segment destul de îngust al pieţei turistice, confruntat cu numeroase probleme, cum ar fi: slaba cooperare la

nivel local, promovarea modestă la nivel naţional şi internaţional, existenţa unei oferte limitate, slab diversificate,

slaba dezvoltare a infrastructurii specifice ecoturismului la nivelul ariilor protejate, migraţia forţei de muncă, nivelul

redus de pregătire al celor angajaţi în domeniu etc.

Scopul strategiei este de a promova ecoturismul, ca formă principală de turism în cadrul acestor destinaţii, în

defavoarea formelor clasice de turism şi creşterea rolului pe care ecoturismul îl joacă în dezvoltarea economică a

acestor areale şi în prosperitatea populaţiei locale66.

66 Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Turism ( I.N.C.D.T.) - Strategia naţională de dezvoltare a ecoturismului în România

66

Ariile naturale deţin atuuri importante pentru dezvoltarea activităţilor recreative, activităţi ce pot aduce venituri

importante, atât celor ce le administrează cât şi comunităţilor locale. Deşi este destul de greu de măsurat şi de

observat pe termen scurt, turismul este unul dintre puţinele sectoare economice prin care se poate realiza

dezvoltarea durabilă a acestor zone iar ecoturismul este forma cea mai acceptată de turism durabil pentru orice ţară

şi regiune de pe glob.

Dezvoltarea activităţilor ecoturistice în cadrul comunităţilor locale şi în cadrul ariilor protejate implică o serie de

beneficii socio-economice67, respectiv:

� generează apariţia locurilor de muncă pe plan local (direct în sectorul turistic sau în sectoarele conexe – efectul

multiplicator al turismului);

� stimulează economia locală prin dezvoltarea infrastructurii şi a serviciilor turistice (servicii de cazare, alimentaţie,

transport, facilităţi recreative, produse meşteşugăreşti şi servicii de ghidaj, suveniruri);

� stimulează economia rurală prin crearea sau creşterea cererii de produse agricole necesare asigurării serviciilor

turistice;

� impulsionează dezvoltarea infrastructurii, fapt ce aduce beneficii în egală măsură şi populaţiei locale;

� stimulează dezvoltarea regiunilor periferice prin inserţii de capital;

� stimulează îmbunătăţirea relaţiilor interculturale dintr-o regiune. Adesea turiştii caută să cunoască tradiţiile şi

obiceiurile specifice unei regiuni etnografice iar comunitatea gazdă este astfel stimulată să revigoreze tradiţiile

populare;

� în condiţiile unei dezvoltări normale, turismul poate duce la autofinanţarea mecanismelor dezvoltării de care pot

beneficia administratorii ariilor protejate ca instrument pentru conservarea acestora;

� sprijină activităţile de conservare, prin convingerea autorităţilor şi a publicului asupra

importanţei arealelor naturale.

Prin ecoturism se poate asigura, de asemenea, lărgirea spectrului de activităţi economice tradiţionale, fără a le

marginaliza sau înlocui, pentru ca economia locală să nu fie subordonată schimbărilor şi influenţelor externe şi

interne. Activităţile turistice desfăşurate sub emblema ecoturismului oferă oportunităţi specifice, populaţia locală şi

industria turistică fiind nevoite să utilizeze resursele naturale într-o manieră durabilă şi să aprecieze obiectivele

naturale şi culturale valoroase.

După cum s-a menţionat şi anterior, scopul realizării unui turism durabil trebuie să fie subordonat planurilor

naţionale şi regionale de dezvoltare economică şi socială. Acţiunile întreprinse în acest sens pot acoperi:

- scopuri economice (creşterea veniturilor, diversificarea şi integrarea activităţilor, controlul, potenţarea şi zonarea

dezvoltării);

- scopuri sociale (ameliorarea sărăciei şi a inegalităţii distribuţiei veniturilor, protecţia patrimoniului socio-cultural

indigen, participarea şi implicarea comunităţilor locale);

- scopuri culturale (să asigure integritatea culturală şi coeziunea socială a comunităţii);

- scopuri ecologice (protejarea funcţiilor ecoturismelor, conservarea şi utilizarea durabilă a biodiversităţii).

Există trei principii majore de dezvoltare durabilă:

- durabilitatea ecologică, asigură o dezvoltare suportabilă, cu menţinerea tuturor proceselor ecologice esenţiale,

mai ales a diversităţii resurselor biologice;

- durabilitatea socială şi culturală, ce garantează o dezvoltare favorabilă membrilor societăţii din punct de vedere

economic, compatibilă cu valorile culturale şi de civilizaţie existente, cu păstrarea identităţilor comunitare;

- durabilitatea economică, având rol în asigurarea unei dezvoltări economice eficiente, resursele fiind astfel

gestionate încât să existe şi în viitor.

Altfel spus, durabilitatea economică a turismului se defineşte ca un model de dezvoltare care asigură:

67 G. Manea, Zone şi arii protejate şi valorificarea lor în turism, Universitatea Bucureşti, 2000

67

• ameliorarea calităţii vieţii în aşezările care primesc turişti;

• posibilitatea de a oferi vizitatorilor experienţe de calitate;

• păstrarea calităţii mediului ambiant, element esenţial pentru vizitatori şi gazde.

Din punctul de vedere al protejării mediului, avantajele promovării unui turism durabil rezidă în următoarele

aspecte:

• turismul durabil favorizează întelegerea efectelor activităţilor de turism asupra mediului natural, cultural si uman;

• asigură realizarea unei planificări şi zonări a teritoriului care să permită o dezvoltare turistică adaptată la

capacitatea de suport a ecosistemelor;

• orientează realizarea unor dotări şi instalaţii de agrement, care poate fi benefică şi pentru populaţia locală şi

poate contribui astfel cu fonduri la conservarea siturilor arheologice, clădirilor şi vestigiilor istorice;

• favorizează utilizarea rentabilă a terenurilor cu randament agricol scăzut;

• respectă şi asigură cerinţele de protecţie a mediului, dovedind astfel importanţa resurselor naturale şi cultural-

istorice pentru creşterea bunăstării economice şi sociale a comunităţilor locale.

Ca urmare a dezvoltării ştiintei mediului ambiant, a creşterii volumului de informaţii privind ştiinţele economice şi sociale, a aprofundării cercetării în aceste domenii de activitate, conexiunile acestora cu industria turistică au condus la delimitarea următoarelor tipuri de capacităţi de suport pentru turism68: - Capacitatea ecologică face referire la stabilirea acelui nivel de dezvoltare a structurilor şi activităţilor turistice fără a afecta puternic mediul ambiant, prin procesul de degradare a componentelor acestuia. Se au în vedere componentele naturale (aer, apă, sol, vegetaţie, faună) şi procesul de producţie şi refacere economică, care să nu implice costuri de investiţii deosebite, determinate de degradarea unor destinaţii turistice; - Capacitatea fizică are rol esenţial în stabilirea nivelului de saturaţie pe care îl pot atinge activităţile turistice, dincolo de care încep să apară probleme legate de mediu. Dezvoltarea ascendentă a turismului, manifestată în ultimele decenii, ridică problema apariţiei multor forme de poluare (de litoral, a zonelor montane etc). Protejarea componentelor fizice ale teritoriului se poate face prin investiţii în tehnologie performantă şi printr-o prestare de ridicat nivel calitativ al serviciilor turistice; - Capacitatea social-perceptivă vizează importanţa în păstrarea unor bune relaţii între gazde (populaţia autohtonă) şi vizitatori (turişti). Din momentul în care populaţia locală constată că activităţile turistice contribuie la degradarea mediului natural şi cultural, pot apărea din partea acesteia reacţii ostile, de respingere, înregistrându-se totodată o diminuare a pragului de toleranţă. Pentru evitarea unor astfel de situaţii, dezvoltarea unei zone sau localităţi turistice trebuie să ţină cont de modul tradiţional de viaţă al locuitorilor, de obiceiurile acestora etc; - Capacitatea economică pune în evidenţă valorificarea tuturor resurselor prezente prin activităţi turistice şi reprezintă capacitatea de menţinere a funcţiei turistice a unui teritoriu dat. Eficienţa exploatării se măsoară prin raportul dintre costuri şi beneficii iar ponderea beneficiilor poate fi mărită prin utilizarea unor tehnologii performante. Nivelul costurilor este dat şi de "valoarea calitativă şi cantitativă a resurselor (naturale, culturale, forţa de muncă, infrastructura generală etc)”; - Capacitatea psihologică este legată de percepţia negativă a turiştilor faţă de destinaţia turistică, în urma degradărilor de mediu sau a atitudinii neadecvate a populaţiei autohtone. Acest concept este ataşat susţinerii motivaţiilor turistice pentru o anumită destinaţie şi menţinerii satisfacţiei lor personale. Aplicarea acestuia este condiţionată şi de calitatea activităţii manageriale care poate determina, în final, fidelizarea cererii. Toate aceste tipuri de capacităţi de suport, aflate în strânsă legatură cu activităţile turistice, determină limita tangibilă sau netangibilă, masurabilă sau nemasurabilă, a unui spaţiu care deţine sau căruia i se poate atribui o funcţie turistică. Deşi aceşti indicatori de capacitate nu oferă o formulă standard, ca urmare a faptului că unele componente ale cadrului natural sau cultural sunt dificil de cuantificat prin serii de date statistico-matematice, totuşi aceste concepte de suport dau măsura dezvoltării durabile a turismului. În acelaşi timp, tipurile de capacităţi de suport indică şi măsura nivelului la care poate ajunge impactul turismului asupra mediului, dând posibilitatea de a identifica căile de reducere a degradărilor produse de circulaţia şi activităţile turistice.

68 Cândea Melinda, Erdeli G., Şimon Tamara (2000), România – Potenţial turistic şi turism.

68

Unii specialişti preferă să utilizeze termenul de dezvoltarea durabilă a turismului decât cel de turism durabil,

primul referindu-se la toate aspectele dezvoltării iar al doilea la unele aspecte şi componente ale turismului69.

Implementarea politicilor şi planurilor turistice reprezintă o responsabilitate atât a guvernului cât şi a sectorului privat.

Un număr tot mai mare dintre cei implicaţi, sub o formă sau alta, în activităţile de turism sunt conştienţi de

efectele provocate de dezvoltarea turistică, de impactul acestor activităţi asupra populaţiei şi mediului ambiant. În

ultimii 20–30 de ani s-a urmărit ca expansiunea turismului să se realizeze echilibrat, în conformitate cu standardele

care garantează păstrarea echilibrului ecologic şi evită suprasolicitarea resurselor, poluarea şi orice alte impacte

negative asupra mediului. Astfel, încă din anul 1992, la Conferinta Globală pentru Afaceri şi Mediul Înconjurator care

a avut loc la Vancouver, specialişti din peste 60 de ţări au prezentat schimbările majore care au avut loc în sectorul

industriei turistice. Aceste schimbări au vizat toate aspectele prin care se poate aborda industria turismului şi anume:

1. Politici, legislaţie, reglementări:

- realizarea instituţiilor şi cadrului necesar pentru implementarea turismului durabil;

- asigurarea conservării şi protectiei resurselor turistice de bază;

- mobilizarea sectoarelor industriei turistice pentru practicarea unui turism durabil în concordanţă cu cerinţele de mediu;

- stabilirea unui cadru legislativ care să vină în sprijinul agenţilor de turism, autorităţilor regionale şi locale, pentru

corijarea atitudinilor turiştilor faţă de mediu.

2. În domeniul cercetării şi tehnologiei:

- identificarea resurselor naturale de bază cu valenţe turistice;

- identificarea resurselor culturale cu valenţe turistice;

- stabilirea cererii turistice viitoare şi compararea acesteia cu capacităţile ofertei de a o asigura;

- realizarea unei bănci de date şi a unei monitorizări prin indicatori specifici care să evidenţieze noile oportunităţi şi să

sprijine noile decizii de planificare şi dezvoltare a industriei turistice, în condiţiile protejării mediului;

- utilizarea tehnologiilor performante pentru proiectarea unui turism receptiv la problemele mediului ambiant, cu

aplicarea unor soluţii arhitecturale, de inginerie a construcţiilor şi de dotare a acestora, fară afectarea mediului şi în

conformitate cu specificul fiecărei zone;

- asigurarea unui management tehnic şi practic al circulaţiei turistice pentru protejarea echilibrului ecologic şi evitarea

degradarii mediului.

3. În domeniul economic - financiar:

- includerea costului de mediu în încasările percepute pentru activităţi turistice, în ideea că poluatorul trebuie să

suporte anumite taxe legate de formele de poluare, prin care să contribuie indirect la conservarea mediului ambiant;

- elaborarea unor rapoarte privind gradul de implementare a proiectelor propuse (la nivel internaţional, naţional,

regional), a unor acţiuni întreprinse şi a schimbărilor legate de adaptarea la cerinţele de mediu ale industriei turistice;

69 De exemplu transportul aerian la mare distanţă, care nu poate fi durabil, în condiţiile tehnologiilor actuale, chiar şi cu utilizarea celor mai bune practici (există studii recente care plasează poluarea aerului datorată transportului aerian înaintea celei produsă de industrie).

69

- utilizarea influenţei pieţei interne şi internaţionale pentru identificarea de noi pieţe turistice, cu respectarea cerinţelor

de mediu şi realizarea de parteneriate comune pentru punerea în practică a noului concept de ecoturism - element de

susţinere a turismului durabil;

- obţinerea de beneficii din marketingul de mediu prin dezvoltarea şi vânzarea unor produse turistice compatibile cu

valoarea acestora.

4. În domeniul comunicării şi formării:

- realizarea unei atitudini deschise în rândul angajaţilor firmelor de turism şi a populaţiei locale faţă de problemele de

mediu;

- elaborarea codurilor de practică pentru industria turistică, a standardelor pentru creditul de mediu, în vederea

atenuării impactelor;

- influenţarea cererii turistice şi a motivaţiilor de călătorie, prin lărgirea ofertei şi a unei mai bune informari a turiştilor,

prin aplicarea codurilor de etică turistică;

- evaluarea rezultatelor pozitive din trecut, în vederea stabilirii de noi propuneri de dezvoltare durabilă, cu

transmiterea proiectelor şi experienţelor pozitive prin intermediul organismelor naţionale şi internaţionale.

5. Alte aspecte:

- practicarea unei educaţii active de protecţie şi în alte sectoare care beneficiază de resursele naturale şi culturale ale

industriei turistice, cu înţelegerea şi a problemelor de mediu;

- stabilirea de relaţii de colaborare cu alte sectoare de activitate implicate în protecţia mediului (silvicultura,

agricultura, planificarea regională etc);

- realizarea de modele şi proiecte care să sprijine dezvoltarea durabilă a turismului, cu prezentarea modelelor şi

posibilităţilor de aplicare.

Notiunea de impact70 presupune analiza relaţiei turist - resursă turistică - produs turistic, care se desfăşoară

de la simpla vizitare a unui obiectiv turistic, până la asigurarea pachetului de servicii şi acţiuni turistice, menite să

pună în valoare obiectivul respectiv.

Impactul asupra unei zonei turistice este dat de:

• cadrul natural şi varietatea potenţialului turistic;

• existenţa unei infrastructuri generale, care asigură circulaţia, accesul şi informarea;

• prezenţa unor structuri turistice de cazare, alimentaţie publică, agrement.

Aceste elemente definitorii ale turismului determină mai multe tipuri de impact, care pot îmbrăca forme pozitive

sau negative de manifestare. Turismul este o industrie care beneficiază de previziuni extrem de optimiste pentru viitor, importanţa acestuia

devenind din ce în ce mai mare, atât la nivel mondial cât şi regional, naţional şi local. Un alt aspect care trebuie

subliniat vizează faptul că turismul, ca fenomen dar şi ca activitate, este unic în felul său tocmai prin acea

dependenţă pe care o manifestă faţă de mediul înconjurător, mediul social şi cultural, de valorile acestora. Din cauza

acestei dependenţe, turismul are un interes de necontestat în a le asigura durabilitatea. Durabilitatea, după cum s-a

mai precizat pe parcursul acestui capitol, pentru turism la fel ca şi pentru alte industrii, are trei aspecte

70 Istrate I.; Bran Florica; Roşu Anca Gabriela – Economia turismului şi mediul înconjurator, Edit. Economică, Bucureşti, 1996, pag. 258.

70

Geografia turismului – interdisciplinaritate (după Valeria Velcea)

Fig. nr. 32

71

independente - economic, social-cultural şi de mediu. Dezvoltarea durabilă implică permanenţă, ceea ce înseamnă

că turismul durabil presupune utilizarea optimă a resurselor (inclusiv a diversităţii biologice), minimizarea impactului

negativ economic, socio-cultural şi ecologic, maximizarea beneficiilor asupra comunităţilor locale, economiilor

naţionale şi asupra conservării naturii.

� în ultimii ani ai secolului XX şi inceputul secolului XXI (�) să se vorbească din ce în ce mai mult despre turismul

durabil. A fost asociat mai întâi cu mediul natural, apoi cu cel socio-cultural şi economic, pentru a se ajunge la

concluzia că aceste trei domenii sunt interdependente şi inseparabile. şi dacă durabilitatea presupune permanenţă,

turismul durabil se raportează la o folosire optimă a resurselor, inclusiv a diversităţii biologice, minimizarea impactelor

ecologice, culturale şi sociale negative, în paralel cu maximizarea beneficiilor produse de conservare şi de

comunităţile locale. De asemenea, el se referă la managementul structurilor necesare atingerii acestor obiective.

Poate că din această perspectivă unele organizaţii preferă să se refere la turismul durabil folosind noţiunea de

"dezvoltarea durabilă a turismului" - Anne-Mary Nechita, “Nevoia de dezvoltare durabilă în turism”.

4.3. Amenajarea durabilă a spaţiului turistic sibian

Dimensiunea, caracteristicile, valoarea şi complexitatea potenţialului turistic al judeţului Sibiu reclamă o

valorificare foarte atentă şi o dezvoltare bine coordonată şi integrată a acesteia pentru a se putea menţine în

parametri optimi de conservare şi exploatare.

„Cercetarea geografică se implică tot mai mult în definirea pe componente şi în interacţiune a factorilor de

mediu, al căror potenţial se care integrat şi valorificat, în determinarea calităţii spaţiului geografic, relevante fiind

calităţile de favorabilitate sau se restricţie a componentelor naturale şi a celor socio-economice, extensiunea spaţială

şi amploarea fenomenelor restrictive” (I. Velcea, 2004).

Plecând de la analiza situaţiei prezente, stabilirea direcţiilor şi obiectivelor strategice de dezvoltare a turismului

în judeţul Sibiu s-a realizat prin analiza şi actualizarea Strategiei şi planului de dezvoltare a Judeţului Sibiu pentru

perioada 2006 – 2007 – 2013 - secţiunea turism cât şi printr-o raportare constantă la orientările strategice europene,

naţionale şi regionale. Situarea demersului strategic în acest context general ajută la identificarea priorităţilor şi

maximizează şansele accesării fondurilor europene71.

Dintr-o perspectivă europeană, obiectivul general al politicii comunitare în domeniul turismul îl reprezintă

îmbunătăţirea competitivităţii turismului şi crearea mai multor locuri de muncă. Susţinerea financiară a demersurilor

care vizează în mod direct atingerea acestui obiectiv se poate realiza din Fondul European de Dezvoltare Regională

(FEDR) - unul din Fondurile Structurale ale Uniunii Europene, prin Programul Operaţional Regional pentru perioada

2007 – 2013.

In mod indirect, domeniul turismului va fi sprijinit şi prin alte fonduri şi programe europene. Astfel, infrastructura

de mediu şi transport, vitale pentru susţinerea dezvoltării turismului, sunt finanţate din Fondul de Coeziune prin

Programe Operaţionale Sectoriale. De asemenea, Fondul Social European (FSE), Fondul European Agricol de

Dezvoltare Rurală (FEADR) şi Fondul European Piscicol (FEP) pot finanţa proiecte care să contribuie indirect la

dezvoltarea durabilă a turismului. Prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, (PNDR) axele 3 şi 4, se pot finanţa

proiecte privind creşterea calitatea vieţii în zonele rurale şi diversificarea economiei rurale şi sprijinirea dezvoltării

mediului de afaceri regional şi local, evident cu impact asupra dezvoltării turismului.

Din perspectiva Planului Naţional de Dezvoltare, componentă a Strategiei de Dezvoltare a Economiei

Naţionale, dezvoltarea turismului reprezintă o constantă a tuturor celor şase priorităţi naţionale identificate (în mod

evident valabile şi în cazul judeţului Sibiu) şi anume:

a. Creşterea competitivităţii economice şi dezvoltarea economiei bazate pe cunoaştere;

b. Dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii de transport;

71 Prelucrare după Masterplan pentru domeniul turismului în judeţul Sibiu (C.J. Sibiu).

72

c. Protecţia şi îmbunătăţirea calităţii mediului;

d. Dezvoltarea resurselor umane, promovarea ocupării şi incluziunii sociale şi întărirea capacităţii administrative;

e. Dezvoltarea economiei rurale şi creşterea productivităţii în sectorul agricol;

f. Diminuarea disparităţilor de dezvoltare între regiunile ţării.

Strategia Naţională de Dezvoltare Regională, elaborată pe baza Planurilor de Dezvoltare Regională şi Cadrul

Strategic Naţional de Referinţă 2007-2013 au identificat dezvoltarea turismului ca o prioritate de dezvoltare regională,

dat fiind potenţialul turistic existent în toate regiunile. Acest potenţial justifică sprijinul financiar acordat reabilitării

infrastructurii zonelor turistice şi valorificării patrimoniului natural, istoric şi cultural, pentru includerea acestora în

circuitul turistic şi promovarea lor în scopul atragerii turiştilor. Elaborarea direcţiilor strategice de dezvoltare a

turismului în judeţul Sibiu s-a realizat plecând de la analiza documentelor de planificare strategică existente,

integrând obiectivele specifice autorităţii publice judeţene cadrului mai larg regional, sectorial şi naţional. În acest

context a putut fi definit rolul pe care Consiliul Judeţean poate să-l joace în susţinerea dezvoltării turismului, în

concordanţă cu competenţele sale materiale şi teritoriale.

Stabilirea direcţiilor strategice de dezvoltare, a priorităţilor, acţiunilor şi programelor s-a fundamentat pe rezultatele

analizei situaţiei existente, cu precădere pe cele ale analizelor SWOT. În acest sens s-a avut în vedere identificarea

de soluţii pentru fructificarea avantajelor competitive şi comparative, pe de o parte şi rezolvarea problemelor cu care

se confruntă turismul sibian, pe de altă parte.

Pe lângă utilizarea informaţiilor colectate în etapa de analiză, au mai fost purtate o serie de discuţii cu specialişti

locali din cadrul Consiliului Judeţean (urbanism, patrimoniu, buget, etc.) din cadrul serviciilor publice subordonate

(Salvamont Sibiu) şi Asociaţiei Judeţene de Turism Sibiu, care au contribuit la cristalizarea opţiunii privind

structurarea direcţiilor strategice de dezvoltare a turismului. ( „Masterplan pentru domeniul turismului în judeţul Sibiu”,

Marketscope, Bucureşti, 2010).

De asemenea, documente naţionale de referinţă în domeniul turismul, cum ar fi Planul de Amenajare a

Teritoriului Naţional, Masterplanul pentru Dezvoltarea Turismului Naţional şi Strategia Naţională de Dezvoltare a

Turismului identifică direcţii strategice de acţiune pentru dezvoltarea a turismului românesc.

Viziunea şi misiunea autorităţilor judeţene (Consiliului Judeţean Sibiu) în domeniul dezvoltării turismului este

aceea că dezvoltarea durabilă şi echilibrată a turismului în judeţul Sibiu reprezintă una din priorităţile sale pentru

perioada 2010-2020.

Se consideră că în perspectivă turismul va reprezenta un sector economic dinamic, cu un aport însemnat la

dezvoltarea economică de ansamblu a judeţului Sibiu; dezvoltarea turismului va reprezenta o oportunitate pentru

locuitorii judeţului de a obţine venituri suplimentare şi de a-şi îmbunătăţi calitatea vieţii; turismul în judeţul Sibiu se va

dezvolta într-o manieră durabilă, cu protejarea şi punerea în valoare a patrimoniului natural, construit şi a valorilor

culturale materiale şi imateriale; judeţul Sibiu va deveni o destinaţie turistică sigură şi de calitate, corespunzând

standardelor Uniunii Europene privind furnizarea produselor si serviciilor; populaţia judeţului Sibiu va conştientiza

importanţa turismului, aceasta atrăgând după sine o implicare mai accentuată socială şi comunitară (foarte

importantă în procesul general al dezvoltării turismului).

Autorităţile judeţene au o serie de competenţe şi obligaţii în domeniul turismului72, care constau în:

► Intervenţii directe pentru asigurarea siguranţei turismului montan;

► Realizarea unor proiecte prioritare, aflate în sfera competenţelor sale materiale şi teritoriale, cu efect asupra

dezvoltării durabile şi echilibrate a turismului în judeţul Sibiu;

► Intervenţii directe asupra domeniul public şi privat judeţean, cu efect asupra dezvoltării durabile şi echilibrate a

turismului în judeţul Sibiu;

► Reglementare pentru dezvoltarea durabilă şi echilibrată a turismului în domeniile în care are competenţe legale;

72 Conform prevederilor Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi Ordonanţei nr.58/1998 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism în România.

73

► Coordonarea şi sprijinirea autorităţilor publice locale din judeţul Sibiu în realizarea proiectelor cu efect asupra

dezvoltării durabile şi echilibrate turismului;

► Dezvoltarea formulelor de parteneriat cu instituţii publice, organizaţii neguvernamentale şi agenţi economici pentru

realizarea unor proiecte cu efect asupra dezvoltării durabile şi echilibrate turismului în judeţul Sibiu;

► Susţinerea dezvoltării durabile şi echilibrate a turismului sibian pe lângă organisme, autorităţi şi instituţii regionale,

naţionale şi europene.

Direcţii strategice

Studiile de piaţă arată că în prezent turismul se confruntă cu anumite provocări venind dinspre turişti, care aleg

pachetele turistice sau ofertele turistice în funcţie de imagine, siguranţă, calitate, valoare, flexibilitate, aspecte care au

un impact mai mare decât a putut industria să dezvolte până în prezent. Judeţul Sibiu a făcut progrese în ultimii ani,

dar se impune, în continuare, aplicarea unui set coerent de măsuri care să contribuie la o dezvoltare durabilă şi

echilibrată a turismului.

Siguranţă

Se referă la creşterea siguranţei practicării turismului. Judeţul Sibiul va fi perceput ca o destinaţie turistică

sigură, europeană, administrat de autorităţi publice competente şi responsabile.

Preferinţele turiştilor în alegerea pachetelor turistice vizează în primul rând raportul calitate-preţ, pentru ca apoi

siguranţa, calitatea serviciilor şi mediul înconjurător să reprezinte, în această ordine, criteriile de fundamentare a

opţiunilor indiviuale. Din această perspectivă, asigurarea siguranţei practicării turismului reprezintă unul din

obiectivele majore ale autorităţii publice.

Măsurile ce vor fi luate în această direcţie sunt, în primul rând, cele care intră în sfera obligaţiilor şi

competenţelor legale ale administraţiei publice judeţene (Legea administraţiei publice locale şi legi speciale). În

esenţă, într-o abordare mai generală, creşterea siguranţei turiştilor se poate realiza prin acţiuni conjugate, vizând mai

multe planuri:

- protejarea stării de sănătate a turiştilor. În acest sens, în completarea intervenţiilor directe (de exemplu în

domeniul asigurării la parametri calitativi superiori a serviciului de furnizare a apei potabile, a colectării şi tratării

apelor uzate, etc.), Consiliul Judeţean poate sprijini (prin agrearea unor formule instituţionale de parteneriat)

autorităţile publice locale în implementarea unor programe de verificare a condiţiilor igienico- sanitare de funcţionare

a unităţilor de cazare şi alimentaţie publică din judeţ, a conservării factorilor de mediu şi evitării poluării etc.;

- asigurarea, în limitele competenţelor şi atribuţiilor legale, a bunei funcţionări a instituţiilor şi serviciilor publice de

sănătate;

- asigurarea siguranţei circulaţiei pe drumurile publice (şi cu precădere a celor judeţene, aflate sub jurisdicţia

autorităţii publice judeţene), prin întreţinerea corespunzătoare şi modernizarea infrastructurii de transport,

semnalizare şi marcare corespunzătoare;

- asigurarea siguranţei şi ordinii publice, prin măsuri speciale în conformitate cu competenţele şi atribuţiile legale în

domeniu.

De asemenea, va acţiona în mod direct în vederea asigurării siguranţei turiştilor practicanţi ai turismului

montan, prin organizarea şi asigurarea funcţionării Serviciilor Salvamont. Munţii Făgăraş, Cindrel şi Lotrului, în care

problema asigurării siguranţei turiştilor se pune cu prioritate, reprezintă destinaţii predilecte pentru turismul montan,

pentru practicarea sporturilor de iarnă. Zona montană a judeţului Sibiu va deveni o destinaţie turistică sigură şi

atractivă pe măsură ce infrastructura specifică – trasee marcate, cabane, refugii, etc. va fi reabilitată, completată şi

întreţinută corespunzător. Măsurile întreprinse vor avea ca efect diversificarea şi extinderea traseelor montane şi pe

fondul unui potenţial insuficient valorificat, stimularea dezvoltării cererii pe acest segment de piaţă. Dealtfel, există o

serie de proiecte în acest sens, evidenţiate în capitolul VII, proiecte necesare deoarece în privinţa infrastructurii

specifice practicării turismului montan se poate aprecia că reţeaua actuală de refugii montane este relativ

subdimensionată şi învechită. Traseele montane, în cea mai mare parte a lor sunt întreţinute şi marcate, însă

74

acţiunea factorilor de mediu şi cea umană (defrişări, acte de vandalism, etc.) fac necesare intervenţii constante. În

altă ordine de idei, măsurile active de prevenire a accidentelor montane nu sunt suficient susţinute de campanii de

informare şi educaţie montană.

Pentru realizarea acestor obiective sunt importante de urmărit o serie de priorităţi strategice legate de

prevenirea incidentelor/accidentelor prin creşterea nivelului de informare a turiştilor şi locuitorilor judeţului, în special

asupra pericolelor şi măsurilor de securitate montană, îmbunătăţirea permanentă a eficacităţii şi eficienţei echipelor

Salvamont Sibiu, asigurarea numărului optim de refugii montane, întreţinerea corespunzătoare şi marcarea traseelor

montane.

Calitate

Are ca obiectiv creşterea calităţii experienţei turistice în judeţul Sibiu. Municipiul Sibiul va deveni o destinaţie

turistică oferind experienţe de calitate pe tot parcursul anului. Agenţii economici vor fi sprijiniţi şi stimulaţi să crească

calitatea produselor şi serviciilor şi să vină în întâmpinarea nevoilor clienţilor.

Un prim set de intervenţii va fi realizat de către Consiliului Judeţean prin extinderea, modernizarea şi

reabilitarea infrastructurii şi reţelelor de utilităţi publice ce deservesc zonele cu potenţial turistic, aflate în proprietate

judeţeană. Acest tip de intervenţie va avea un impact direct asupra îmbunătăţirii experienţei turistice în judeţul Sibiu,

cu reflectare directă în creşterea numărului de turişti şi în prelungirea duratei sejurului.

Autorităţile judeţene le vor acorda asistenţă celor locale pentru accesarea şi utilizarea cu succes a fondurilor

din instrumentele structurale, vor aloca prioritar sumele pentru echilibrare bugetară pentru obiective de investiţii

constând în construirea, reabilitarea, modernizarea infrastructurii rutiere, amenajării obiectivelor turistice naturale de

utilitate publică precum şi a infrastructurii conexe de utilitate publică, punctelor de observare/filmare/fotografiere,

căilor de acces la principalele obiective turistice naturale, refugiilor montane, posturilor Salvamont, bazelor de

tratament, piscinelor, ştrandurilor, terenurilor de sport, pârtiilor de schi, pârtiilor destinate practicării celorlalte sporturi

de iarnă, infrastructurii de agrement, locurilor de recreere şi popas, pistelor pentru cicloturism, centrelor de informare

turistică, centrelor de conferinţe, monumentelor istorice şi de arhitectură, etc.

Un al doilea set de intervenţii va viza sprijinirea agenţilor economici din turism prin crearea unui cadru propice

dezvoltării lor, accesului la resurse şi la informaţii, consolidării unor parteneriate şi promovării exemplelor de bune

practici.

Principalele caracteristici ce pot susţine diversificarea produselor turistice

şi creşterea calităţii acestora,

corelate cu problemele legate de infrastructura utilitară şi de turism

Municipiul Sibiu - se caracterizează prin multiculturalism, istorie bogată, monumente istorice şi de arhitectură

valoroase, proximitate faţă de zona montană şi mai ales prin statutul de capitală culturală europeană, susţinut în

continuare de evenimente de prestigiu. Cu toate că vocaţia municipiului este în principal cea culturală, există

potenţial de dezvoltare pe nişa turismului de afaceri însă în momentul de faţă nu există o sală de congrese necesară

unor evenimente de mare anvergură. Un alt aspect aste acela că, în ciuda unei oferte turistice complexe,

componenta gastronomică nu este suficient de bine ancorată în specificul local.

Mărginimea Sibiului - se caracterizează prin cultură românească autentică, atmosferă arhaică şi un spaţiu rural

relativ bine conservat, tradiţii, obiceiuri şi gastronomie specifice, biodiversitate, existenţa muntelui şi a pădurii şi a

unei staţiuni montane importante – Păltiniş. Infrastructura rutieră este deficitară în Răşinari, Sălişte, Gura Râului,

Valea Sadului, reţeaua de alimentare cu apă şi canalizare nu deserveşte toate localităţile (Boiţa, Cisnădioara, Râul

Sadului, Jina, Tălmaciu, Tilişca, etc.), iar sistemul de distribuţia a energiei electrice în zona Poiana Soarelui – Sălişte

este nemodernizat. Staţiunea Păltiniş, deşi are un potenţial important de dezvoltare, fiind poziţionată la intersecţia

principalelor trasee din Cindrel şi este dotată cu pârtie de schi se confruntă la rândul său cu probleme de

infrastructură (drumul judeţean dintre Păltiniş şi punctul Tărtărău) cât şi cu o ofertă săracă de servicii de agrement şi

divertisment.

Oferta de cazare a întregii zone este importantă şi cu grad de confort sporit.

75

Zona Ocna Sibiului – Secaşe se caracterizează prin prezenţa lacurilor sărate, care determină şi tipologia

turismului practicat în zonă (balnear) şi un potenţialul viticol important. Infrastructura de furnizare a serviciilor apă-

canal este deficitară (Păuca).

Zona Valea Târnavelor - se caracterizează prin existenţa siturilor UNESCO, a bisericilor fortificate, a unor

localităţi ce prezervă un aspect medieval şi caracterul specific al satului transilvan săsesc precum şi un important

potenţial viticol. Asemănător zonelor prezentate anterior, Valea Târnavelor se confruntă cu probleme de infrastructura

- drumuri comunale (Axente Sever, Bazna, Biertan, Hoghilag, Târnava), drumuri judeţene (DJ142B care face legătura

dintre Bazna şi „Drumul vinului”). În unele localităţi lipsesc sistemele de alimentare cu apă (Alma, Aţel, Copşa Mare,

Dârlos, Hoghilag, Micăsasa, Richiş, Şeica Mică, Târnava, Valea Viilor) sau cele de canalizare (Alma, Aţel, Biertan,

Copşa Mare, Dârlos, Hoghilag, Micăsasa, Şeica Mică, Richiş, Târnava, Valea Viilor) iar oferta de cazare este

deficitară sau inexistentă în Alma, Aţel, Axente Sever, Blăjel, Brăteiu, Dârlos, Hoghilag, Micăsasa, Moşna, Şeica

Mică, Valea Viilor. In cadrul zonei, Mediaşul prezintă o importanţă deosebită - oraş medieval, cu acces facil (atât

rutier – DN 14 cât şi feroviar - magistrala 300), o poziţionare favorabilă între Sighişoara şi Sibiu, bine conservat şi

prezentând atracţii unicat. Brandul turistic este consolidat de existenţa unui program de promovare turistică. Mediaşul

se confruntă cu lipsa unei centuri ocolitoare care poate afecta mediul ambiant şi starea clădirilor istorice şi cu un

deficit de capacitate de cazare.

Zona Valea Hârtibaciului - se caracterizează prin specificitate etno-folclorică, existenţa bisericilor fortificate,

biodiversitate, acestea determinând şi tipolologia turismului practicat în zonă: turism cultural şi ecoturism.

Din punct de vedere al infrastructurii de alimentare cu apă se identifică probleme în Brădeni, Bruiu, Chirpăr, Ilimbav,

Marpod, Săsăuş, Slimnic, Şomartin, Vărd, Veseud iar sistemul de canalizare este deficitar în Bruiu, Chirpăr, Hamba,

Ilimbav, Marpod, Ruşi, Săsăuş, Şomartin, Şura Mare, Vărd, Veseud. Accesul rutier spre unele sate din zonă este

îngreunat de calitatea drumurilor. Capacitatea de cazare este de deficitară.

Zona Ţara Oltului - se caracterizează prin peisajul montan de mare atractiviate, existenţa unei vaste zone

împădurite, biodiversitate, specific gastronomic şi prezenţa unui drum naţional unic – Transfăgărăşanul. Totuşi văile

din piemontului Făgăraşului sunt puţin cunoscute, iar infrastructura utilitară este deficitară (nu există reţea de

alimentare cu apă şi de canalizare în Cârţa, alimentare cu apă în Racoviţa). De asemenea, infrastrucura rutieră

necesită reabilitare în comuna Racoviţa, oraşul Avrig şi pe DJ 105F. Cabanele turistice şi refugiile montane sunt

insuficiente şi degradate. Zona are un potenţial important de dezvoltare turistică încă neexploatat – în domeniul

amenajării de pârtii de schi, a realizării de spaţii de cazare şi compelxe turistice pe valea Porumbacului şi văile

Arpaşului Mare şi Arpăşelului.

Priorităţile strategice în privinţa calităţii se referă la asigurarea reţelelor de utilităţi publice şi drumurilor de acces

către zonele de interes turistic, realizarea, încurajarea şi sprijinirea investiţiilor în infrastructura turistică, monitorizarea

şi cercetarea pieţelor ţintă şi a altor potenţiale pieţe şi evoluţia tendinţelor în turism (atât din punctul de vedere al

ofertantului cât şi din cel al consumatorului) şi diseminarea informaţiilor în rândul factorilor interesaţi, atragerea şi

absorbţia finanţărilor din instrumente structurale şi fonduri complementare, dezvoltarea unor produse turistice noi

care să valorifice atuurile şi oportunităţile zonei, îmbunătăţirea permanentă a calităţii programului, a sejurului ales de

turist.

Patrimoniul cultural

Sibiul este un judeţ cu un mare potenţial în ceea ce priveşte turismul cultural, fiind o destinaţie bazată pe

unicitatea culturii, ca o componentă esenţială a experienţei turistice de ansamblu. Obiectivul este de a valorifica mai

bine din punct de vedere turistic73 acest patrimoniului cultural material şi imaterial.

73 Studiile arată că profilul de piaţă al turistului cultural este următorul - nivel mai ridicat al educaţiei şi veniturilor, cheltuie mai mult cu 8–10% pe zi decât turistul mediu şi achiziţionează mai multe produse cum sunt suvenirurile, obiectele de artizanat, petrec mai mult timp în zonă (5,1 nopţi faţă de 3,4 în cazul celorlalţi turişti), sunt mai multe femei decât bărbaţi, se încadrează în grupa de vârstă 45 - 64 de ani şi sunt dispuşi să călătorească în perioadele de extrasezon.

76

Autoritatea publică judeţeană, individual şi/sau în formule de parteneriat instituţional va acţiona pentru

prezervarea şi atragerea în circuitul turistic, în vederea unei valorificări durabile, a patrimoniului cultural material şi

imaterial. Va interveni direct pentru reabilitarea, conservarea şi punerea în valoare a patrimoniului construit, cu

valoare culturală, aflat în proprietatea judeţului.

O atenţie deosebită se va acorda bisericilor fortificate, proprietate a bisericii evanghelice, pentru care se vor

căuta soluţii de legale de finanţare a reabilitării, conservării şi atragerii în circuitul turistic.

Va trebui valorizat în continuare avantajul competitiv generat de desemnarea municipiului Sibiu drept capitală

culturală europeană, consolidându-se această imagine şi extinzând-o pe cât posibil şi la nivelul judeţului.

Organizarea sau sprijinirea unor evenimente culturale de prestigiu vor suscita interesul turistic. În acest sens,

în paralel cu colaborarea cu instituţii de cultură de prestigiu, cum ar fi Complexul Naţional Muzeal (CNM) Astra,

Muzeul Brukental, Filarmonica Sibiu, Teatrul „Radu Stanca”, Teatrul pentru copii şi tineret, Centrul judeţean pentru

conservarea şi promovarea culturii tradiţionale sau cu instituţii de cultură de interes local din judeţ, se pot pune la

punct formule de colaborare şi cu alte instituţii de cultură naţionale şi internaţionale.

Principalele aspecte negative şi riscuri sunt în municipiul Sibiu şi în Mărginime legate de patrimoniu

arhitectonic care se confruntă cu probleme legate de starea avansată de uzură şi de degradare a unor clădiri,

respectiv a fortificaţiilor şi cetăţilor medievale. În acest sens ar fi bine venit un cadru legal mai restrictiv în domeniul

urbanismului şi construcţiilor (care să impună păstrarea specific arhitectural, soluţiile tehnice, materiale, finisaje, etc.).

Zona Ocna Sibiului – Secaşe cât şi Zona Valea Târnavelor se confruntă la rândul lor cu pericolul pierderii aspectului

arhitectural tradiţional iar Zona Valea Hârtibaciului cu cel al degradării bisericilor fortificate. Ca priorităţi strategice sunt identificate reabilitarea, conservarea şi valorificarea turistică a patrimoniului cultural

construit, creşterea atractivităţii turistice a actului de cultură, a instituţiilor de cultură şi promovarea acestora,

sprijinirea autorităţilor locale în realizarea evenimentelor culturale de prestigiu, cu impact asupra atractivităţii turistice.

Accesibilitatea informaţiei turistice

Obiectivul principal este de a îmbunătăţi accesibilitatea Sibiului ca şi destinaţie turistică. Produsele turistice ale

judeţului vor fi accesibile pentru pieţele ţintă prin prezenţa on-line, pe Internet, precum şi prin folosirea mijloacelor,

canalelor tradiţionale. Informaţiile oferite celor interesaţi vor fi de o calitate superioară, reflectând poziţionarea

brandului Sibiu şi contribuind la formarea unei imagini de ansamblu.

Sibiul va fi o destinaţie care atrage turiştii cu venituri mai ridicate, cu un nivel mai ridicat de educaţie şi care

sunt interesaţi de turismul cultural.

În prezent judeţul Sibiu nu dispune de un instrument puternic de informare şi promovare a turismului prin

Internet. Noile tehnologii permit consumatorilor sa caute informaţiile şi să-şi facă rezervări pe cont propriu exact acolo

unde doresc. Prezenţa Sibiului pe Internet oferă posibilitatea unei promovări integrate a judeţului. Industria turistică

trebuie să vină în întâmpinarea acestor schimbări şi să profite din plin de avantajul oferit de noile canale de

promovare, cum este Internetul.

Priorităţile strategice din acest punct de vedere vizează încurajarea unei prezenţe cât mai mari a unităţilor de

primire turistică pe Internet, oferirea de informaţii cât mai complete despre Sibiu atât prin metodele tradiţionale cât şi

prin cele moderne, îmbunătăţirea informaţiilor existente în punctele de intrare (aeroporturi, gări, autogări).

Consolidarea Brandului SIBIU

Obiectivul - dezvoltarea şi comunicarea unei imagini puternice a brandului SIBIU. Sibiul reprezintă un brand puternic

şi de aceea poziţionarea regiunii trebuie să se bazeze pe ceea ce este caracteristic, unic şi diferit. Vizibilitatea şi

atracţia regiunii ca şi destinaţie turistică va creşte o dată cu calitatea produsului turistic «Sibiu». Trebuie creată o

identitate puternică de brand şi implementată la toate nivelurile industriei turistice, permiţând astfel o creştere a cotei

de piaţă formată atât din turişti străini dar şi români.

77

Poziţionarea brandului Sibiu ca şi destinaţie turistică a fost iniţiată în 2007, o dată cu

lansarea Sibiu - Capitala Culturală Europeană 2007. Pieţele turistice internaţionale nu au însă suficiente informaţii

despre turismul din Sibiu şi de aceea un brand puternic este esenţial în a atrage atenţia asupra regiunii. Pentru

aceasta este nevoie ca toţi cei implicaţi în turism să colaboreze pentru a defini brandul şi pentru a-l comunica eficient

tuturor.

Priorităţile strategice au în atenţie alăturarea brandului Sibiu la cel al României pentru a avea un impact mai

puternic, realizarea unei abordări integrate a brandului la toate nivelurile industriei turistice, asigurarea unui cadru

strategic adecvat care să permită realizarea de parteneriate şi încurajarea dezvoltării unor produse „icoana” care sa

fie reprezentative/distincte pentru Sibiu (bisericile fortificate, arhitectura săsească, marca Brukental, etc).

Pregătirea profesională

Încurajarea pregătirii profesionale în turism reprezintă principalul obiectiv în acest caz. Experienţa turistică

depinde în mare parte de calitatea serviciilor şi de ospitalitatea cu care sunt întâmpinaţi iar profesionalismul trebuie

să depăşească aşteptările vizitatorilor.

Creşterea calităţii serviciilor este posibilă prin investiţii materiale dar şi prin pregătirea personalului. Lipsa

pregătirii în domeniu reprezintă o provocare care trebuie rezolvată la nivelului întregului judeţ (din păcate aceasta

este o problemă la nivel naţional).

Priorităţile strategice prevăd sprijinirea îmbunătăţirii pregătirii în domeniul turismului prin organizarea de

seminarii, dezbateri, acordării de premii, diplome, recunoastere şi mesaje publice etc., încurajarea organizatorilor de

cursuri de pregătire să înţeleagă şi să răspundă nevoilor pieţei, medierea unor legături puternice între educaţie şi

turism.

Parteneriate

Obiectivul este acela de a dezvolta o colaborare eficientă în cadrul sectorului public şi între acesta şi sectorul

privat.

Turismul în Sibiu va fi competitiv, sustenabil şi se va baza pe o ofertă aparte. Atenţia autorităţilor publice locale

se va focaliza asupra modalităţilor de valorificare a potenţialului turistic al judeţului, de creare a infrastructurii

necesare susţinerii acestuia şi de sprijinire a sectorului privat pentru a face faţă în condiţii din ce în ce mai bune

cerinţelor pieţei. Pentru aceasta, autorităţile publice locale, serviciile publice deconcentrate ale ministerelor,

autorităţile publice centrale vor colabora în plan local, realizând parteneriate al căror obiectiv va fi dezvoltarea

turismului sibian. În acest sens Consiliul Judeţean poate fi considerat un exemplu pentru că a dezvoltat şi până acum

numeroase formule de parteneriat cu autorităţi şi instituţii publice, cu ONG-uri, vizând stimularea dezvoltării turismului

sibian si creşterea atractivităţii acestuia.

Operatorii din turism vor colabora atât cu autorităţile publice, în scopul valorificării superioare a potenţialului

turistic dar şi între ei pentru a asigura un plan de acţiuni unitar atât la nivel local cât şi regional.

De asemenea, Asociaţia Judeţeană de Turism Sibiu constituie un cadru special, deosebit de eficace în

vederea stabilirii de colaborări şi parteneriate pentru atingerea unor obiective comune.

Parteneriatele în cadrul sectorului public cât şi între sectorul public şi cel privat sunt esenţiale în promovarea şi

dezvoltarea turismului. La nivel local este de asemenea important ca micii întreprinzători în turism să conlucreze

pentru ca toţi să beneficieze de avantajele promovării destinaţiilor turistice. Transferul de cunoştinţe de la o unitate la

unitate sau dinspre sectorul academic va fi de asemenea important. Există numeroase organisme care sunt angajate

în promovarea turismului, pregătire profesională, conservarea culturii, protejarea mediului iar cooperarea între

acestea este necesară.

Turismul poate să evolueze numai dacă are sprijinul comunităţilor locale. El poate ajuta la conservarea tradiţiilor şi

culturii, precum şi la sprijinirea dezvoltării serviciilor şi produselor locale, care altfel nu ar fi viabile.

Priorităţi strategice: dezvoltarea de parteneriate puternice la nivel naţional, regional şi local pentru promovarea şi

dezvoltarea turismului, încurajarea implicării comunităţilor locale în dezvoltarea şi promovarea turismului în zonele

lor, asigurarea că pentru promovarea turismului, pregătirea profesională, dezvoltarea economică, conservarea

78

moştenirii culturale au sprijinul şi coordonarea autorităţilor precum şi minimizarea impactului turismului asupra

mediului înconjurător.

Capacitate instituţională

În acest caz obiectivul este legat de creşterea capacităţii instituţionale a Consiliului Judeţean Sibiu în

programarea şi implementarea programelor şi măsurilor de dezvoltare durabilă şi echilibrată a turismului.

Competenţele şi atribuţiile legale actuale dar şi cele de perspectivă în domeniul turismului74 fac necesară alocarea

corespunzătoare de resurse, formarea continuă a personalului şi un management performant. Consiliul Judeţean va

acţiona pentru creşterea capacităţii instituţionale a propriilor structuri cu atribuţii în domeniul turismului şi va sprijini în

acest sens Asociaţia Judeţeană de Turism Sibiu, organizaţie creată în scopul implementării politicilor autorităţii

publice judeţene în domeniul turismului.

Constituirea şi funcţionarea unui grup de reflecţie, de analiză şi formulare de soluţii, care să faciliteze schimbul

de informaţii dintre Consiliul Judeţean şi mediul extern, constituit din factori cheie ai turismului sibian, poate contribui

la dezvoltarea capacităţii instituţionale a autorităţii judeţene.

Priorităţi strategice ce decurg din cele de mai sus se referă la consolidarea/formalizarea colaborării cu un grup

de actori cheie interesaţi de dezvoltare a turismului în judeţul Sibiu, dezvoltarea resurselor umane ale Consiliului

Judeţean implicate în activitatea de turism, sprijinirea Asociaţiei Judeţene de Turism Sibiu în dezvoltarea resurselor

umane, îmbunătăţirii managementului, creşterii eficienţei şi eficacităţii.

Căile de susţinere a turismului de către Consiliul Judeţean Sibiu

Sursa: Masterplan Turism Sibiu

Fig. nr. 33

74 Master Planul pentru Dezvoltarea Turismului Naţional 2007 – 2026

79

Fig. nr. 34

80

Analiza SWOT (sursa: Strategia de dezvoltare a judeţului Sibiu pentru perioada 2010 – 2013 şi direcţiile de dezvoltare ale judeţului pentru perioada 2014 – 2020, C.J. Sibiu, 2010)

Puncte tari Puncte slabe � Statutul oraşului Sibiu de Capitală Culturală Europeană în 2007 � Mărginimea Sibiului este o zonă etno-folclorică şi agroturistică consacrată � Susţinerea dezvoltării turismului de către autorităţile locale (realizarea de materiale de promovare; iniţiativă locală puternică în promovarea turismului; promovarea de noi trasee, dezvoltarea reţelei de centre de informare turistică) � Numeroase iniţiative, publice sau private, ce urmăresc popularizarea zonelor mai puţin cunoscute ale judeţului � Existenţa unui specific pentru multe dintre localităţile diferitelor zone („pâinea de la Gura Râului”, „berzele din Cristian”, „mături de Fofeldea”, „cazane la Brăteiu” etc.) � Ofertă turistică bogată în raport cu alte zone din România � Gastronomie recunoscută (brânzeturi, specialităţi din carne) � Poziţionarea în mijlocul ţării pe rute majore de transport şi existenţa aeroportului internaţional de la Sibiu � Numeroase zone naturale au rămas în stare bună de conservare � Două monumente UNESCO � Siturile Natura 2000 acoperă aproape jumătate din teritoriul judeţului � Interes internaţional pentru anumite zone din judeţul Sibiu (diverse organizaţii din Germania, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Franţa, etc.) � Deschiderea în Sibiu a Biroului Institutului European pentru Itinerarii Culturale � Primii paşi spre diversificarea ofertei de legături aeriene directe din Sibiu (de exemplu introducerea curselor Sibiu – Londra) � Profilul turistic al judeţului Sibiu include unele dintre principalele elemente generale de atractivitate ce se constituie în tendinţe în turism la nivel european (patrimoniu cultural, gastronomie)

� Inexistenţa unor plăcuţe explicative la monumente, a unor ghiduri audio în mai multe limbi � Pregătire insuficientă privind antreprenoriatul şi managementul turistic a unor proprietari de pensiuni � Sărăcia din anumite localităţi � Probleme legate de personalul din turism (grad scăzut de instruire a personalului din turism /lipsa personalului calificat) � Inexistenţa unei instituţii specializate pentru formarea personalului în turism � Legendele, evenimentele istorice, breslele nu sunt foarte cunoscute � Lipsa promovării resurselor turistice „alternative”, precum biodiversitatea faunei şi florei � Inexistenţa informaţiilor complete integrate asupra obiectivelor / traseelor turistice din judeţ în format digital / on-line � Acoperire limitată a cererii de suveniruri de calitate � Serie de monumente istorice sunt în stare avansată de degradare � Infrastructură deficitară în unele zone rurale � Numărul încă relativ redus de producători agricoli certificaţi „bio” (chiar dacă activităţile agricole desfăşurate tradiţional întrunesc, de principiu, condiţiile necesare în cazul multor locuitori ai zonelor rurale) � Măsurile pentru creşterea siguranţei produsului turistic montan sunt încă în faze incipiente (amenajarea refugiilor montane, creşterea eficienţei serviciilor Salvamont, instruirea unui număr mai mare de de ghizi montani, semnalizarea şi marcarea corespunzătoare a tuturor traseelor montane)

Oportunităţi Riscuri � Fructificarea superioară a unor nişe în turism (sporturi extreme, ecoturism) � Extinderea domeniului schiabil atât în Cindrel cât şi în Făgăraş � Diversificarea serviciilor turistice / dezvoltarea serviciilor de divertisment şi agrement � Valorificarea gastronomiei locale � Fructificarea istoriei bogate a zonei � Promovarea legendelor şi a obiceiurilor populare � Accesarea fondurilor structurale disponibile în domeniul turismului � Existenţa parteneriatelor externe şi interne de colaborare în domeniul turismului

� Lipsa coeziunii / comunicării între autorităţile locale în privinţa programelor comune axate pe dezvoltarea turismului � Depopularea şi populaţia îmbătrânită din zonelor rurale � Distrugerea mediului natural prin reglementarea şi controlul limitat al activităţii umane şi prin lipsa infrastructurii tehnice (canalizare / staţii de epurare) � Creşterea decalajului de dezvoltare între oraşele mici şi Sibiu � Disparitatea creată prin neintegrarea socială a romilor � Creşterea ponderii turismului ilicit ca efect al crizei economice � Instabilitate legislativă

81

Fig. nr. 35

82

Fig. nr. 36

Intensificarea sau diminuarea activităţilor turistice trebuie analizate pornind de la „baza economică”, ca o

condiţie esenţială în dezvoltarea durabilă a turismului. Astfel, în fig. nr. 36 sunt prezentaţi factorii genetici ai evoluţiei

83

şi dezvoltării durabile a turismului, adaptată pentru judeţul Sibiu după I. Velcea, 2006. Factorii naturali şi fondul

demografic determină baza economică (ambele categorii favorabile în judeţul Sibiu) iar aceasta la rândul ei este

condiţionată de o serie de factori structurali şi de conjunctură şi prezintă, la rândul ei, o serie de vulnerabilităţi.

Activităţile turistice fiind, prin specificul lor, sensibile la variaţiile economiei trebuiesc proiectate şi dezvoltate de aşa

manieră încât să aibă în vedere toţi aceşti factori, pentru a-şi putea reduce cât mai mult depemdenţa faţă de evoluţiile

acestora pe termen scurt.

Evaluarea S.W.O.T. a resurselor turistice analizează fenomenul turistic, conform principiului de bază al

metodei, pornind de la descompunerea în componente a acestuia şi încadrarea lor în una dintre cele patru mari

direcţii de încadrare – resurse durabile, vulnerabilităţi, oportunităţi, riscuri naturale şi antropice (fig. nr. 34 , după I.

Velcea, 2006).

În cazul judeţului Sibiu, primele patru componente pot fi încadrate ca resurse durabile, cu precizarea că

factorii de mediu şi resursele umane pot prezenta relativ uşor evoluţii care să le scoată din starea de echilibru şi să le

îndrepte spre o altă direcţie (se pot transforma chiar în riscuri dacă nu sunt „gestionate” corespunzător – de exemplu,

îmbătrânirea demografică poate afecta evoluţia pe termen mediu şi lung a turismului rural sau nivelul scăzut de

pregătire în ansamblu a personalului ce deserveşte domeniul turismului). Celelalte trei componente, legate de

infrastructură, pot fi privite ca vulnerabilităţi dacă se are în vedere mai ales o parte din componenta legată de

transporturi dar şi ca o oportunitate de dezvoltare economică de ansamblu prin prisma posibilităţilor actuale de

atragere de fonduri pentru dezvoltarea şi modernizarea lor. Inrastructura turistică ce vizează tipurile de turism

prezentate în schema de mai sus poate fi considerată un punct forte dacă se priveşte cantitativ, având în vedere

dimensionarea actuală a acesteia. În acelaşi timp însă, poate crea o presiune din ce în ce mai mare în anumite

areale şi se poate transforma într-un dezavantaj, mai ales dacă se are în vedere şi gradul de utilizare mediu care se

înregistrează la nivel de judeţ (care este unul redus). Cel mai puţin reprezentată dar cu un potenţial de creştere

ridicat este infrastructura turistică specifică necesară practicării ecoturismului.

84

CAPITOLUL V

POTENŢIALUL TURISTIC ŞI VALORIFICAREA ACESTUIA ÎN JUDEŢUL SIBIU

Judeţul Sibiu dispune de un potenţial turistic deosebit de complex. Alternanţa peisagistică, cele peste 450 de

monumentele istorice şi de arhitectură, muzeele şi elementele de etnografie sunt numai câteva dintre reperele care îl

situează între destinaţiile turistice de referinţă şi de tradiţie ale ţării noastre.

Resursele turistice – elemente ale cadrului natural sau cultural-istoric, au fost valorificate în turism încă din cele

mai vechi timpuri, fie că ne referim chiar şi numai la apele minerale sau la aşezămintele religioase din antichitate şi

evul mediu, care generau anumite fluxuri de vizitatori (N. Neacşu, 1999).

Valorificarea resurselor turistice şi dezvoltarea turismului trebuie să fie organic corelate cu prevederile generale

ale sistematizării complexe a teritoriului, care să asigure o dezvoltare armonioasă tuturor sectoarelor economice.

5.1. Potenţialul turistic natural

O caracteristică a teritoriului judeţului Sibiu este varietatea şi marea complexitate a condiţiilor natural.

Configuraţia reliefului – 30% zonă montană şi 50% zonă de podiş88, străbătută de numeroase văi – constituie punctul

favorabil de plecare în prezentarea şi analiza resurselor turistice naturale.

5.1.1. Potenţialul turistic al componentelor geologice

� Rezervaţia naturală Lacul fără fund de la Ocna Sibiului - este un monument al naturii cu valoare geologică.

Prezintă fenomenul de heliotermie89. S-a format într-o veche mină de sare prăbuşită în anul 1775 (are un diametru de

40-50 m). Se mai numeşte şi Lacul Francisc sau Lacul Lemnelor. Are o suprafaţă de 0,2 ha.

Este localizată în partea de est a parcului băilor Ocna Sibiului. Accesul se face de pe şoseaua Sibiu - Ocna Sibiului

sau pe calea ferată Sibiu – Mediaş (staţia Ocna Sibiului).

Pe masivul de sare de la Ocna Sibiului se află un complex de 15 lacuri sărate având o concentraţie de sare de 260

g/l. În incinta ştrandului din Ocna Sibiului se află alte trei lacuri, Horia (40 m), Cloşca (15 m) şi Crişan (70 m) extrem

de valoroase din punct de vedere medical.

Lacul Avram Iancu (132,5 m) este considerat cel mai adânc lac

de ocnă din ţară.

De asemenea, Lacul Brâncoveanu (cel mai sărat lac din

staţiune), Lacul Ocna Pustie (este cel mai adânc lac

antroposalin din România - 160 m) şi Lacul Fără Fund (33 m)

sunt declarate monumente ale naturii.

Foto nr. 1 Lacul Avram Iancu, Ocniţa

� Calcarele cretacice de la Cisnădioara - monument al naturii cu valoare geologică de tip paleontologic (şisturi

cristaline şi numeroase fosile). Aria protejată este afectată de păşunat, nu are pază şi este degradată prin practicarea

unui turism neecologic. Mai este cunoscută şi sub denumirea de Piatra Broaştei.

88 Restul de aproximativ 20% din suprafaţă este reprezentată de arealele depresionare. 89 Din această cauză a fost declarat rezervaţie naturală.

85

Este localizată pe Valea Argintului, la cca. 800 m sud-vest de satul Cisnădioara. Accesul se realizează pe şoseaua

Sibiu - Cisnădie - Cisnădioara.

� Masa Jidovului La Grumaji (comuna Jina) - monument natural cu valoare geologică. Nu este clar delimitată

şi nici indicată prin panouri. Are şi valoare peisagistică, reprezentând stânci care se disting prin formă, dimensiuni şi

locul în care sunt situate.

Suprafaţa este de 0,5 ha şi este Localizată în arealul comunei Jina, la cca 10 km sud de Şugag, pe malul drept al

râului Sebeş. Accesul se face de pe drumul judeţean Sebeş – Bistra.

� Pintenii din Coasta Jinei - monument al naturii cu valoare geologică. Nu este delimitată şi nici indicată.

Datorită accesului dificil nu este afectată de activităţi antropice

Localizare - pe raza comunei Jina, pe malul pârâului Lihoi, afluent al Sebeşului, în amonte de localitatea Dobra.

Acces de pe drumul judeţean Sibiu - Jina, apoi poteca marcată cu cruce roşie sau drumul judeţean Sebeş – Dobra,

apoi potecă de munte. Suprafaţa - 1 ha.

� Vulcanii noroioşi de la Haşag - monument al naturii cu valoare geologică. Prezintă un fenomen geologic şi

geomorfologic de interes ştiinţific, cu valoare peisagistică şi turistică, mai ales prin relieful pseudovulcanic remodelat

în timp. Prezenţa vulcanilor noroioşi în această zonă explică structura geologică şi existenţa masivului de sare din

adânc prezentă pe o mare suprafaţă a Transilvaniei. Aria protejată nu este clar delimitată şi nici indicată în vreun fel,

iar în zona se practică agricultura.

Se întinde pe o suprafaţă de 1,0 ha şi este localizată între Haşag şi Mândra, pe raza comunei Loamneş. Posibilitate

de acces - calea ferată Sibiu - Mediaş, halta Hăşag.

� Canionul Mihăileni - monument al naturii cu valoare geologică. Pereţii laterali, desfăşuraţi de-a lungul malului

stâng al pârâului Calva, ating 20 m înălţime ceea ce conferă monumentului un aspect spectaculos. Zona nu este clar

delimitată şi se practică păşunatul.

Se desfăşoară pe 15 ha suprafaţă şi se găseşte în localitatea Mihăileni, la cca. 1 km de centrul comunei, pe malul

stâng al pârului Calva. Acces: D.J. Sibiu - Mediaş; D.J. Şeica Mare - Mihăileni – Agnita.

Foto nr. 2 Calcarele cretacice de la Cisnadioara Foto nr. 3 Masa Jidovului

Foto nr. 4 Vulcanii noroioşi de la Haşag Foto nr. 5 Canionul Mihăileni

86

� Rezervaţia naturală Calcarele eocene de la Porceşti90 - este un monument al naturii cu valoare

paleontologică, cu numeroase elemente minerale şi specii de floră şi faună fosilizate: fosile de lemelibranhiate,

gasteropode, echinoderme, numuliţi, dinţi de rechin, gragmente de peşti, oase de crocodili.

Problemele cu care se confruntă rezervaţia naturală sunt legate de faptul că păşunatul excesiv favorizează

procesele superficiale de eroziune, care scot la zi depozite fosilifere, din care sunt colectate fragmente de către

diverse persoane şi comercializate.

Rezervaţia este situată în extravilanul comunei Turnu Roşu în partea de sud şi de sud-est a comunei, fiind străbătută

de cursul Văii Sadului. Are o suprafaţă de 60 ha. Accesul se poate realiza de la staţia CFR pe linia Sibiu - Podul Olt -

Râmnicu Vâlcea, la 20 km de Sibiu sau pe DJ - Tălmaciu - Racoviţa - Avrig, varianta din staţia CFR Podul Olt spre

Turnu Roşu.

5.1.2. Potenţialul turistic al reliefului

Se impune printr-o valoare peisagistică ridicată. Relieful este variat şi coboară în trepte de la sud - Munţii

Făgăraş (cu vârful Negoiu de 2.535 m, cu o creastă alpină zimţată sub care se adăpostesc circuri şi văi glaciare,

marcate de frumoase cascade), Munţii Cindrelului şi Lotrului (cu suprafeţe plane, uşor vălurite, cu vârful Cindrelul de

2.245 m, vârful Ştefleşti 2.244 m, cu văi adânci ce contrastează cu culmile înalte), despărţiţi de defileul Oltului, la

nord - Podişul Secaşelor şi Hârtibaciului, Podişul Târnavelor (cu altitudini de 600-700 m), Depresiunea Sibiului.

Foto nr. 6 Munţii Făgăraş Foto nr. 7 Munţii Cindrel

Munţii Cindrel se desfaşoară pe o suprafaţă de cca 900 km2 pe teritoriul judeţului Sibiu fiind delimitaţi de Văile

Frumoasei - Sebeş (vest - nord), Sadu (est - sud) şi Depresiunile Sibiului şi Săliştei la nord ca şi de Podişul Secaşelor

(nord-est).

Sunt alcătuiţi din şisturi cristaline doar între Văile Sebeşului şi Gârbovei. La sud-est de Căpâlna apare un strat

calcaros îngust având un aspect domol (coame rotunjite, plaiuri netede) şi cu puţine urme glaciare (Gropata, Iezerul

Mic, Iezerul Mare şi Iujbea Răşinarului). Culmea sa principală se află în extremitatea Sud-vestică a masivului şi se

ramifică în trei direcţii: spre Vest, Culmea Şerbota-Gungurezu-Oaşa Mare; spre Nord, Găujoara-Foltea-Strâmba Mare

şi spre est Culmea Niculeşti – Rozdeşti – Bătrâna – Onceşti – Ghihan – Derjani - Măgura Cisnădiei. Pe această

culme, pe o parte a ei se desfăşoară principalul traseu marcat cu bandă roşie al muntelui.

Trasee turistice marcate în Munţii Cindrel:

Traseul principal

1. Comuna Răşinari – Apa Cumpăniţa – Vf.Ghihan-Tomnaticu – Grădina Onceşti – Şaua Batrâna – Vf. Rozdeşti –

Şaua Şerbanei – Vf. Niculeşti – Vf. Cindrel. Marcaj: bandă roşie, 10-12 ore.

Trasee secundare

2. Comuna Jina – Captanu – Guga – la Pripoane – Sub Duşi – Duşi – Padina Rudarilor – Vf. Foltea – Vf.

Frumoasa – Vf. Cindrel. Marcaj: bandă albastră, 9-10 ore.

90 Cunoscute şi sub denumirea de Calcarele eocene de la Turnu Roşu.

87

3. Cabana Oasa – Vf. Oasa Mare – Vf. Şerbota Mic – Vf. Frumoasa – Vf. Cindrel. Marcaj: cruce roşie, 5 -6

ore.

Trasee de intrare

4. Cisnădie – Vf. Măgura – cab. Valea Sadului. Marcaj: cruce roşie, 4 ore.

5. Cisnădioara – Vf. Măgura – Poiana Trandafirilor – cătunul Prislop – com.

Răşinari. Marcaj: cruce albastră, 3 ore.

6. Halta Sibiel – satul Cacova – cab. Fântânele – Pripoane. Marcaj: cruce albastră, 4 – 5 ore.

7. Halta Sibiel – sat Sibiel – Valea Cetăţii – Poiana Gadia – cabana Fântânele. Marcaj: punct albastru, 3 – 4

ore.

8. Com. Tilişca – Dealul Negru – Dl. Vălenilor -Vf. Guga Mică. Marcaj: triunghi albastru, 3 – 4 ore.

9. Satul Rod – Pârâul Negru – Dealul Satului – Vf. Guga Mare. Marcaj: cruce roşie, 3 – 4 ore.

10. Com. Poiana Sibiului – Vf. Măgurii – Pârâul Negru – Pârâul Peştilor – Vf. Captanul Mic. Marcaj: triunghi roşu,

2 – 3 ore.

11. Com. Jina – Valea Dobrei – Vf. Fântânele – Măgura Jinarilor – Poiana Rudari. Marcaj: cruce roşie şi punct

albastru, 7 – 8 ore.

12. Staţiunea Păltiniş – Poiana Găujoara – Şaua Bătrâna. Marcaj: cruce roşie, 2 – 3 ore.

13. Staţiunea Păltiniş – Vf. Onceşti – Poiana Muncel – Poiana Găujoara – Păltiniş. Marcaj: punct albastru, 3 ore.

14. Staţiunea Păltiniş – Vf. Onceşti – Poiana Lupilor – Şanta – Păltiniş. Marcaj: triunghi albastru, 3 ore.

15. Staţiunea Păltiniş – Poiana Muncel – stâna Batrâna Mică – fosta cab. Gâtul Berbecului Marcaj: triunghi roşu,

3 – 4 ore.

16. Staţiunea Păltiniş – Cheile Cibinului – La Pisc – Dealul Runcu – cab. Fântânele Marcaj: punct roşu, 5 – 6 ore.

17. Cabana ”Z” – Refugiul Sub Iezer – Şaua Cindrel. Marcaj: triunghi albastru, 3 – 4 ore.

18. Refugiul Cânaia – Căldarea Iujbea – Şaua Şteflesti. Marcaj: punct roşu, 1 1/2 ore.

19. Cab. Fântânele – Poiana Neagră – Piscul Vulturului – Strâmba – Poiana Soarelui – Niculeşti – Şaua

Şerbanei – Cânaia. Marcaj: cruce roşie, 7 – 8 ore.

20. Canton Tartarau – Valea Frumoasei – Vf. Frumoasa – Vf. Cindrel. Marcaj: triunghi albastru, 4 – 5 ore.

Deoarece caracteristicile climatice şi ale hidrografiei au fost prezentate prin prisma favorabilităţii pentru

activităţi turistice în cadrul Capitolului II, în continuare se va trece la descrierea şi analiza componentelor

biogeografice, accentul fiind pus pe pretabilitatea acestora de a fi valorificate prin intermediul ecoturismului.

5.1.3. Potenţialul turistic al componentelor biogeografice

Judeţul Sibiu dispune de o mare diversitate de ecosisteme, habitate şi specii sălbatice datorită cadrului natural

variat.

Evaluarea biodiversităţii la nivelul judeţului Sibiu a fost realizată în cea mai mare parte pe baza a numeroase

studii de specialitate, care s-au focalizat însă în general pe zona montană a judeţului. O concentrare mare de

habitate cu un număr ridicat de specii rare, relicte şi endemice a fost identificată în masivele montane Făgăraş,

Cindrel şi Lotru.

În concordanţă cu legea privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi

faunei sălbatice precum şi cu lucrări ştiinţifice privind habitatele de interes comunitar, în judeţul Sibiu au fost

inventariate 34 de tipuri de habitate.

În anul 2007 au fost declarate pe teritoriul administrativ al judeţului Sibiu un număr de 4 SPA-uri (Arii Speciale

de Protecţie Avifaunistică), prin H.G. 1284/2007 privind declararea ariilor de protecţie specială avifaunistică ca parte

integrantă a reţelei ecologice europene Natura 200091 în România şi 9 SCI-uri (Situri de Importanţă Comunitară), prin

91 Prin Programul „NATURA 2000" se creează o reţea a zonelor din Europa în care există specii valoroase de plante şi animale. La nivel de UE 25 existau peste 25.000 astfel de locuri numite situri Natura 2000.

88

Ord. 1964/2007 privind instituirea de arie naturală protejată a siturilor de importanţa comunitară ca parte integrantă a

reţelei ecologice europene Natura 2000 în România. Pentru toate planurile care urmează să se desfăşoare în

acestea precum şi în vecinătatea acestora, se aplică prevederile referitoare la procedura de realizare a evaluării de

mediu pentru planuri şi programe şi la procedura cadru de evaluare a impactului asupra mediului.

Avantajele includerii în Reţeaua ecologică europeană Natura 2000: � Statutul de sit Natura 2000 înseamnă câştig de imagine, recunoaştere europeană, crearea unui brand care va duce la o mai bună promovare a produselor şi serviciilor locale, precum şi intrarea în circuitul turistic; � Programul Natura 2000 încurajează practicile agricole tradiţionale favorabile biodiversităţii, care pot deveni mult mai rentabile prin obţinerea de fonduri europene în sprijinul lor; � Finanţări speciale ale Uniunii Europene pentru agricultură şi silvicultură, pentru managementul tradiţional şi favorabil mediului; � Turismul si vânzarea de produse locale se dezvolta mai bine; � Locuitorii din zonele declarate drept arie de protecţie specială vor putea ieşi pe piaţă cu produse tradiţionale: vin, miere, brânză - marca „Natura 2000".

Ariile Speciale de Protecţie Avifaunistică (SPA) sunt următoarele: Avrig – Scorei -Făgăraş, Piemontul Făgăraş,

Frumoasa şi Podişul Hârtibaciului. Acestea ocupă o suprafaţă de aproximativ 200.340 ha şi reprezintă 37,8% din

suprafaţa judeţului.

Siturile de Importanţa Comunitară (SCI) sunt următoarele: Frumoasa, Insulele stepice de la Slimnic, Mlaca

Tătarilor (la sud-est de Arpaşul de Sus), Movilele de la Păucea, Munţii Făgăraş, Oltul mijlociu – Cibin – Hârtibaciu,

Pădurea de stejar pufos de la Petiş, Pădurea de stejar pufos de pe Târnava Mare, Sighişoara – Târnava Mare.

Acestea ocupă o suprafaţă de aproximativ 130.120 ha şi reprezintă 25% din suprafaţa judeţului Sibiu.

Prin suprapunerea propunerilor de situri Natura 2000 (SCI şi SPA) rezultă o acoperire de peste 50% din

suprafaţa judeţului.

Pentru situl Natura 2000 „Munţii Făgăraş” au fost inventariate 23 tipuri de habitate de importanţa comunitară,

fiecare cu o pondere mai mare de 1% din suprafaţa totală. Habitatele cu acoperirea cea mai mare sunt reprezentate

de păduri perialpine de molid şi păduri de fag, grohotişuri, pajişti alpine şi jnepenişuri.

În interiorul acestui sit Natura 2000 se regăsesc pe teritoriul judeţului Sibiu rezervaţiile de nivel naţional Golul

Alpin al Munţilor Făgăraş între Suru şi Podragu şi Lacul şi Golul alpin Bâlea şi rezervaţia de interes judeţean Arpăşel.

Biotopurile Corine de pe teritoriul administrativ al judeţului Sibiu incluse în aceasta propunere sunt: Buteanu-Suru,

Negoiu şi Arpăşel.

Aria sus amintită oferă condiţii necesare existenţei a cel putin 33 de specii de importanţa comunitară, din care:

6 specii de mamifere, 3 specii de amfibieni, 4 specii de peşti, 13 specii de nevertebrate şi 7 specii de plante. Situl mai

conservă cel puţin 255 specii de plante care se regăsesc în liste roşii naţionale sau sunt endemice.

În situl Natura 2000 „Frumoasa” (SCI) au fost inventariate 11 habitate de importanţa comunitară, fiecare cu o

pondere mai mare de 1% din suprafaţa totală. Habitatele cu acoperirea cea mai mare sunt reprezentate de pădurile

perialpine de molid, pajişti alpine şi jnepenişuri.

Aria propusă conservă 25 specii de importanţă comunitară: 4 specii de mamifere, 2 specii de amfibieni, 3 specii

de peşti, 11 specii de nevertebrate şi 5 specii de plante.

Reprezintă un instrument al Uniunii Europene pentru conservarea naturii, o obligaţie pentru România (pe linia protecţiei mediului) şi o condiţie pentru alocarea Fondurilor Structurale. Scopul reţelei este acela de a conserva valorile naturale de importanţă comunitară printr-o dezvoltare durabilă, fără a se aduce prejudicii comunităţii locale. Implementarea acestei reţele în România se bazează pe două directive ale Uniunii Europene, numite generic „Directiva Păsări" şi „Directiva Habitate". Reţeaua este formată din arii de protecţie specială pentru păsări şi situri de importanţă comunitară pentru protecţia unor specii de animale, plante şi a unor habitate. Natura 2000 este proiectul prin care Europa încearcă să păstreze natura în toată diversitatea ei actuală prin promovarea unor activităţi umane ce nu dăunează biodiversităţii. România este singura ţara europeană pe teritoriul căreia se găsesc 5 regiuni biogeografice: alpină, continentală, panonică, stepică şi pontică. Siturile Natura 2000 propuse de ţările membre ale Uniunii Europene totalizează 18% din suprafaţa acesteia. (Sursa: C.J. Sibiu).

89

Peste situl „Frumoasa” (SCI) se suprapune şi un SPA cu aceeaşi denumire îşi propune să conserve 13 specii

de păsări de importanţa comunitară

Arii naturale de interes naţional incluse în aceasta propunere sunt Parcul Natural Cindrel, Rezervaţia Iezerele

Cindrelului şi Rezervaţia Şuvara Saşilor. Biotopurile Corine de pe teritoriul administrativ al judeţului Sibiu incluse în

aceasta propunere sunt: Suvara Saşilor, Lotrioara şi Cindrel.

Deşi judeţul Sibiu deţine doar 2,3% din suprafaţa României, prin poziţia sa geografică, prin diversitatea

formelor de relief şi marea amplitudine altitudinală a acestuia (aprox 2.265 m), cu repercursiuni asupra tipurilor de

climat, dar şi datorită celor peste două secole de cercetări botanice, aici sunt conservate 63% din cormoflora ţării

noastre (C. Drăgulescu, “Cormoflora judeţului Sibiu”, 2003).

Flora inventariată a judeţului Sibiu include 2.455 specii de cormofite (63% din speciile din flora României),

aparţinând la 637 genuri şi 124 familii, 528 specii de briofite şi 459 specii de licheni. Dintre cormofite, un numar de

peste 40 de specii sunt endemice pentru Munţii Carpaţi, printre care: romaniţa de munte (Achillea schurii), căldăruşa

(Aquilegia transsilvanica), cornutul (Cerastium transsilvanicum), mixandrele (Erysinum transsilvanicum), etc. Alte

specii sunt extrem de rare în România: pătlagina uriaşă (Plantago maxima), amăreala siberiană (Polygala sibirica),

angelica de baltă (Angelica palustris), coada zmeului (Calla palustris), osul iepurelui (Osonis repens), ţelina sălbatică

(Apium nodiflorum), etc.

Alte specii de plante aflate pe listele roşii sunt: Ribes alpinum, Veronica bachofenii, Symphyandra wanneri,

Gymnodenia conopsea, Listera ovata, Neottia nidus-avis, Angelica archangelica, Dianthus glacialis ssp. gelidus,

Doronicum carpaticum, Trollius europaeus, Botrychium matricariifolium, Veronica baumgartenii etc.

Dintre speciile de interes comunitar amintim: Echium russicum, Crambe tataria, Campanula serrata, Tozzia

alpina ssp. carpatica, Cirsium brachycephalum, Angelica palustris, Meesia longiseta, Drepanocladus vernicosus,

Buxbaumia viridis, Dicranum viride, etc.

Dintre cele 258 de specii ale faunei judeţului Sibiu, un număr de 194 de specii se găsesc în Directiva Păsări

(75 de specii în Anexa I), 252 de specii se regăsesc în Convenţia de la Berna (Legea nr. 13/1993 privind conservarea

vieţii sălbatice şi a habitatelor naturale din Europa), 81 de specii în Convenţia de la Haga (Legea nr. 89/2000 pentru

conservarea păsărilor de apă migratoare african-eurasiatice) şi 110 specii în Convenţia de la Bonn (Legea nr.

13/1998 privind conservarea speciilor migratoare de animale sălbatice). Dintre acestea conform Ordinul1198/2005

122 specii sunt de interes internaţional iar 46 specii sunt de interes naţional.

Dintre cele 135 de specii de vertebrate, altele decât păsările, care au fost inventariate la nivelul judeţului Sibiu,

26 specii de mamifere, 8 specii de reptile, 11 specii de amfibieni şi 9 specii de peşti se regăsesc în Directiva Habitate;

45 specii de mamifere, 12 specii de reptile, 15 specii de amfibieni şi 11 specii de peşti sunt listate în Convenţia de la

Berna; 9 specii de lilieci se regăsesc în anexele Convenţiei de la Bonn. Raportat la speciile listate în Ordinul nr.

1198/2005, judeţul Sibiu conservă 46 specii de interes internaţional şi 22 specii de interes naţional.

Specii valorificate economic

Numeroase specii de floră şi faună sălbatică de pe teritoriul judeţului Sibiu prezintă o importantă economică şi

socială deosebită, având multiple utilizari în diverse sectoare, fiind foarte solicitate atât pe piaţa internă, cât şi pe

piaţa externă.

Starea ariilor naturale protejate92

Pe teritoriul judeţului Sibiu beneficiază de un statut legal de protecţie la nivel naţional un număr de 16 arii

naturale (1 parc natural, 9 rezervaţii naturale şi 6 monumente ale naturii) a caror suprafaţă însumată reprezintă 3,6%

din suprafaţa totală a judeţului.

92 Coform O.U.G. nr. 57/2007, aria naturală protejată este definită ca „zona terestră,acvatică şi/sau subterană în care există specii de plante şi animale sălbatice, elemente şi formaţiuni biogeografice, peisagistice, geologice, paleontologice, speologice sau de altă natură, cu valoare ecologică, ştiinţifică ori culturală deosebită, care are un regim special de protecţie şi conservare, stabilit conform prevederilor legale”.

90

La nivel judeţean au mai fost declarate încă 2 rezervaţii naturale (Arpăşel şi Heleşteele de la Mândra93), pentru

care s-au întocmit documentaţiile în vederea obţinerii avizului din partea Academiei Române şi 5 monumente ale

naturii.

Parcuri şi Rezervaţii:

� Parcul natural Cindrel - Zonă protejată complexă de floră, faună, geomorfologică şi hidrografică. Include cele mai

spectaculoase forme de relief din arealele masivelor Cindrel şi Lotru. Cuprinde culmi netede şi circuri glaciare. Parcul

adăposteşte, pe lângă izvoarele râului Cibin, două lacuri glaciare: Iezerul Mare şi Iezerul Mic în văile glaciare cu

acelaşi nume. Un punct de atracţie deosebit îl constituie turbăria dezvoltată pe Platoul Diavolului, la peste 2100 m

altitudine. În perimetrul parcului au fost identificate în jur de 500 de specii de plante (alge, ciuperci, muşchi, licheni,

ferigi, gimnosperme şi angiosperme).

Asociaţiile caracteristice sunt formate din: jneapăn cu afin, ienupar cu afin, bujor de munte, arin de munte cu

sălcii pitice. Pajiştile alpine sunt dominate de asociaţii de coarnă şi de păiş cu sclipeţi de munte. Printre rarităţile

floristice se pot enumera: muşchiul Aulacomnium turgidum, lichenul Cladonia spumosa, zâmbrul, căldăruşa, bujorul

de munte, clopoţeii, capul călugărului etc.

Din punct de vedere faunistic, mai bine studiate au fost păsările şi mamiferele. Dintre mamifere, cea mai

importantă specie prezentă în parc este capra neagră iar dintre păsări, interesante de amintit sunt: prundăraşul de

munte (relict glaciar), acvila de stâncă, cocoşul de munte, pasărea omătului (pasăre foarte rară pentru ornitofauna

României şi ciocârlia urechiată balcanică.

Starea de conservare a ecosistemului Parcul natural Cindrel este relativ bună, însă este afectată de păşunatul

excesiv şi de practicarea unui turism neecologic precum şi de braconaj.

Localizare: la limita sud-vestică a judeţului Sibiu în Munţii Cindrelului - etajul alpin şi subalpin al vârfurilor

Cindrelul (2.244 m), Ştefleşti (2.285 m) şi Conţu Mare (arealul acestei zone este delimitat de Vf. Piatra Albă (2.178 m)

în sud, Vf. Iujbita (1.989 m) în est, Vf. Rozdeşti (1.954 m) în nord-est până în Vf. Foltea (1963 m) continuând cu Vf.

Serbota Mare (2016 m) spre vest). Este situat în arealul comunelor Gura Râului, Răşinari, Tilişca şi Jina.

Suprafaţa: 9.043 ha

Administrator: Consiliile locale ale comunelor Jina, Tilişca, Gura Râului şi Răşinari.

Acces – există mai multe variante:

a) Sibiu – Cisnădie – Sadu - Râu Sadului - Gâtu Berbecului – Rozdeşti - Şaua Cindrel – Ştefleşti - apoi poteca; (DJ

106C Sibiu – Cisnădie – Sadu / DJ 105G Sadu - Râu Sadului - Gâtu Berbecului - Rozdeşti - Şaua Cindrel / DJ106N

Şaua Cindrel – Şefleşti - apoi poteca);

b) Sibiu - Paltiniş - poteca de munte - traseu marcat; (DJ 106A Sibiu – Păltiniş - şi apoi poteca);

c) Sibiu – Cristian – Orlat – Sălişte – Tilişca - Poiana Sibiului - Jina - apoi poteca (DN1 Sibiu – Cristian – DJ 106E

Cristian – Orlat – Sălişte – Tilişca - Poiana Sibiului - Jina - apoi poteca);

d) acces prin judeţul Alba: Sebeş – Sugag - Şaua Cindrel – Ştefleşti.

� Parcul natural Golul alpin Făgăraş - Zona protejată complexă geomorfologică, hidrografică, de flora şi faună94.

Cuprinde lacurile glaciare cele mai pitoreşti din Masivul Făgăraş (Lacul Avrigului, Lacul Doamnei, Lacul Bâlea, Lacul

Podrăgel, Lacul Podragul). În parc există peste 400 specii de plante, majoritatea cormofite, licheni şi muşchi.

Fauna, în special cea din zona crestei înalte, este marcată frecvent de avifauna caracteristică întregului masiv

(şoim, gaiţa de munte). Adesea pot fi întalnite capra neagră, vulpea, ursul, lupul, jderul, mistreţul. Starea de

conservare a ecosistemului Parcului natural Golul alpin Făgăraş este relativ bună, însă este afectat de păşunatul

excesiv şi de practicarea unui turism neecologic, precum şi de braconaj.

93 Sunt situate în extravilanul localităţii Loamneş. Heleşteele sunt extinse pe 245 ha luciu de apă, au adâncimi maxime de 3-4 m, invazia de stufăriş fiind de mare atractivitate pentru cele 330 exemplare de păsări acvatice întâlnite în zonă. 94 Aici există cea mai mare densitate de reţele hidrografice din Munţii Carpaţi (0,8 km/km2) şi o foarte mare energie a reliefului 1400 m - 1850 m /10 km.

91

Localizare: Golul alpin al Munţilor Făgăraşului, între Vârful Suru şi Podagru. Versantul nordic aparţine ariei

comunelor Racoviţa, Porumbacu, Arpaş şi oraşului Avrig. Include şi rezervaţia naturală Bâlea.

Suprafaţa: 6.989,2 ha

Administrator: Consiliie locale Avrig, Porumbacu de Jos, Cârţişoara, Arpaşu de Jos, Direcţia Silvică Sibiu.

Acces D.N. 1 (E 68) Sibiu- Şelimbăr- Turnu Roşu- traseu marcat.

� Parcul natural Dumbrava Sibiului - Zona protejată complexă – protecţia şi conservarea unor habitate şi specii

floristice, faunistice şi forestiere - peisagistică şi culturală. Este traversată de pârâul Trinbach, care formează pe

cursul său trei lacuri de origine antropică: unul la Muzeul Tehnicii Populare (Astra) şi două în Grădina Zoologică Sibiu

– aici există un exemplar de stejar vechi de peste 400 ani, declarat monument al naturii. În stratul ierbos al pădurii

cresc peste 100 de specii de plante cu flori dintre care mai rare sunt: opaiţa, brânduşa, iarba albastră ş.a. Pentru

faună reprezentative sunt căpriorul, veveriţa, ariciul, vulpea etc. Arborete protejate: 90% pădure de stejar, 10%

pădure în amestec de stejar, gorun şi alte specii. Categorii de vârstă: pădure bătrână de 120-190 ani – 40%, pădure

de vârstă mijlocie de 100-120 ani – 21%, pădure tânără, sub 100 de ani – 39%.

Starea de conservare a ecosistemelor este relativ bună, însa

sunt afectate de păşunatul excesiv şi de practicarea unui turism

neecologic, precum şi de braconaj. Pe lângă aceste elemente

negative ale acţiunii antropice, Parcul natural Dumbrava Sibiului

este degradat şi prin tăierile de crengi din copaci, pentru foc, prin

distrugerea covorului vegetal etc, de către turiştii neavizaţi.

Foto nr. 8 Dumbrava Sibiului

Localizare: La cca 4 km sud-vest de municipiul Sibiu, spre Răşinari.

Suprafaţa: 974,9 ha

Administrator: Direcţia Silvică Sibiu; Proprietar – Primăria Sibiu (566,3 ha), Statul

Român (390,6 ha), Primăria Răşinari (18,0 ha).

Acces: Sibiu - str. Calea Dumbrăvii – DJ 106A Sibiu - Păltiniş95.

Altitudine: între 433,5 – 604,5 m.

Foto nr. 9 Parcul natural Cindrel Foto nr. 10 Parcul natural Golul alpin Făgăraş

� Iezerele Cindrelului - este o rezervaţie mixtă - geomorfologică, hidrografică de floră şi faună. Situată în arealul

comunei Gura Râului se află pe versantul nordic al platoului Frumoasei, aproape de vârful Cindrel (2.244 m).

Acesta cuprinde două văi glaciare, cu lacurile Iezerul Mare (1.999 m altitudine, 3 ha suprafaţă şi 13,30 m

adâncime, formă aproape ovală96) şi Iezerul Mic (1.946 m altitudine, 1,7 m adâncime, formă aproximativ 95 Accesul este posibil şi cu troleibuzul, de la Piaţa Gării

92

dreptunghiulară97). Cele două iezere sunt singurele lacuri glaciare întâlnite în masivul Cindrel. Reliefului alpin i se

adaugă elemente floristice (363 de specii de plante) şi faunistice interesante cum ar fi: salcia pitică, degitaret,

ridichioasă, capra neagră şi prundăraşul de munte (pasăre alpină). Datorită păsărilor existente aici zona Iezerelor

Cindrelului a fost înscrisă în lista “Important Birds Areas in Europa”, publicată în Marea Britanie în anul 1989.

Se întinde între 1.750 şi 2.205 metri altitudine.

Suprafaţa: 609,6 ha

Administrator: Consiliul local al comunei Gura Râului.

Acces: Sibiu – Păltiniş – Bătrâna - Cindrel (DJ 106A Sibiu - Păltiniş apoi traseu montan Păltiniş – Bătrâna -

Cindrel).

� Rezervaţia naturală Golul Alpin şi lacul Bâlea - rezervaţie complexă, geomorfologică, hidrologică, de floră şi faună.

Aspectului peisagistic unic, datorat crestelor abrupte cu grohotişuri şi stânci golase, i se adaugă o floră şi fauna

caracteristică etajului alpin al Carpaţilor. Cuprinde relieful alpin, flora şi fauna din ciclul glaciar Bâlea precum şi lacul

cu acelaşi nume. Dintre elementele floristice specifice se regăsesc: jnepenul, ienupărul, floarea de colţ, smirdarul,

bujorul de munte şi afinul precum şi o serie de endemisme carpatice. Dintre elementele faunistice se întâlnesc capra

neagră şi acvila de stâncă dar într-un număr din ce în ce mai redus.

Dintre speciile de plante de o deosebită importanţă se pot aminti, în primul rând, cele endemice în Carpaţi: romaniţa de munte (Achillea schurii), omagul (Aconitum hosteanum), coada vulpii (Alopecurus laguriformis), căldaruşa (Aquilegea transsilvanica), ovăsciorul de munte (Helictotricon decorum), clopoţeii (Campanula kladniana), cornutul (Cerastium lerchenfeldianum), păisul carpatic (Festuca bucegiensis), iarba roşioară (Silene dinarica), precum şi o serie de rarităţi floristice ca zânişoara (Callianthemum coriandriifolium).

Lacul Bâlea are o suprafaţă de 46.508 m2 şi adâncimea de 11,35 m fiind cel mai mare lac al masivului situat la

2.034 m altitudine. Cascada Bâlea reprezintă cea mai spectaculoasă cădere de ape din întregul lanţ al Carpaţilor

Meridionali.

Starea de conservare a Rezervaţiei naturale Golul Alpin şi lacul Bâlea a avut de suferit după construirea

Transfăgărăşanului şi intensificarea turismului. Covorul vegetal s-a redus datorită numărului mare de autovehicule şi

turişti care campează în zonă, iar o serie de specii de animale s-au refugiat în văile din împrejurimi. Se înregistrează

şi aici practicarea unui turism neecologic şi a pescuitului în lac.

Localizare: Munţii Făgăraşului, căldarea glaciară Bâlea, între vârfurile Vânătoarea lui Buteanu (2.508 m),

Capra (2.439 m), Paltinu Mare (2.398 m), Muchia Buteanu-Netedu (2.506 m) şi Piscul Bâlii, în aria comunei

Cârţişoara.

Suprafaţa: 180 ha

Administrator: Consiliul local al comunei Cârţişoara.

Acces: D.N.1 (E 68) Sibiu - Şelimbar- Avrig se desprinde un drum spre Cârţişoara - pe Transfăgărărşan - Valea

Bălţii - traseu montan Staţia CFR – Cârţa - traseu montan cu coborare la Bâlea Lac.

� Dealul Zakel - Rezervaţia de stepă din Valea Şarbei - este o rezervaţie complexă de floră şi faună caracteristică

arealului de stepă euro-siberian. Aspectul general al reliefului rezervaţiei este cel al unui podiş vălurit, deluros,

compartimentat în fâşii interfluviale pe direcţia de scurgere a văilor, care s-au adâncit în depozitele neogene şi

cuaternare. Datorită insolaţiei, pe acest "deal de stepă" cresc un număr mare de specii sudice, pontice şi sud

mediteraneene (aprox. 314 specii vegetale). Flora prezintă multe elemente termofile şi xerofile, întâlnite rar în

România, dintre care: jalesa (Salvia nutans), frăsinelul (Dictamnus albus), saschiul (Vinca herbacea), hodoleanul

(Crambe tataria), piatra linte (Astagalus dasyanthus), specii de ceapa ciorii (Allium fuscum, A. ammophilum),

răţişoare (Iris pumila), ruscuta primavaratică (Adonis vernalis), garofiţa (Dianthus puberulus), macul galben

96 320 m lungime şi 189 m lăţime 97

80 m lungime şi 58 m lăţime

93

(Glaucium flavum), migdalul pitic (Prunus tenella), poroinicul (Orchis tridentata). Pe pantele aride şi înclinate

predomină asociatiile xerofile de colilie sau negara (Stipa pulcherrima, S. Capilato). Dintre speciile de plante specifice

numai acestei zone menţionăm amareală siberiană (Polygala sibirica), coada zmeului (Calla palustris) şi pătlagina

uriaşă (Plantago maxima). Speciile de animale din rezervaţie se pot încadra din punct de vedere al originii geografice

în următoarele grupe: euro-siberiană, pontică, pontico-mediteraneeană, daco-balcanică, paleo-tropicală şi iberică.

Stare de conservare - datorită fenomenelor de alunecare şi a lucrărilor de stabilizare a versantului, suprafaţa

rezervaţiei s-a redus de la 11 la 5 ha. S-a agreat ideea păstrarii ca rezervaţie pentru partea de sud-vest a dealului

având ca limită vestică o vale naturală, la nord - culmea dealului (cumpana de ape), la est zona alunecată

(actualmente plantată), iar la sud linia marcată de panoul indicator de rezervaţie. S-a renunţat la partea estică a

rezervaţiei (alunecarea a fragmentat rezervaţia în două părţi) motivând aceasta prin faptul că prima zonă (aprox. 5

ha) conţine peste 80% din componenţa floristică iniţială, cu reale şanse de completare în viitor a procentului indicat.

Localizare: în extravilanul comunei Sura Mare, între Slimnic şi Şura Mare, pe versantul dealului Zakel şi Valea

Şarbei.

Suprafaţa: 11 ha

Administrator: Consiliul local al comunei Şura Mare98.

Acces: DJ14 Sibiu - Slimnic (15 km de Sibiu), iar din Slimnic pe drum de ţară şi potecă încă 2 km.

� Rezervaţia naturală Şuvara Saşilor Tălmaciu - este o rezervaţie botanică.

Localizare: Pe valea râului Sadu, între localităţile Sadu şi Tălmaciu (430 m altitudine), în

extravilanul oraşului Tălmaciu. Rezervaţia s-a dezvoltat pe un sol brun podzolit şi gleizat, acid, cu exces de apă

primăvara. Prezenţa dominantă a unei specii de graminae cunoscută sub numele de "şuvară" a dat numele generic

acestui spatiu deţinut anterior de saşi. In cadrul acestei rezervaţii se întâlnesc specii floristice şi faunistice rare.

Vegetaţia este reprezentată printr-un moliniet (Peucedano rocheliani - Molinietum coerulea) relictar, nemaiîntâlnit în

Transilvania, în care vegetează mai multe specii floristice rare: mărarul porcului (Peucedanum rochelianum), narcisa

(Narcissus stellaris), stânjenei (Iris sibirica), gladiola (Gladiolus imbricatus), iarba neagră (Calluna vulgaris), brândusa

(Crocus banaticus), coacazul de munte (Bruckenthalia spiculifolia), salcia târâtoare (Salix rosmarinifolia), genţiana

(Gentiana pneumoanthe), limba sarpelui (Ophioglossum vulgatum) şi orhideele (Orchis transsilvanica, O. laxiflora, O.

incarnata, Spiranthes spiralis, Cephalanthera rubra. În tufişurile de rachită, de mesteacăn şi arin şi-au găsit adăpost

zeci de specii de păsări, unele mamifere (căprior şi mistreţ) şi sute de specii de nevertebrate.

Suprafaţa: 20 ha

Administrator: Consiliul local al oraşului Tălmaciu.

Problemele cu care se confruntă Rezervaţia Şuvara Saşilor sunt legate de faptul că nu este împrejmuită şi nu

beneficiază de pază.

Acces: Sibiu – Tălmaciu – Sadu; E81 Sibiu - Rm. Vâlcea până la Tălmaciu. Din Tălmaciu pe DJ până la Sadu

apoi pe potecă (aprox. 3 km).

� Rezervaţia naturală Arpăşel - Localizare: Versantul nordic al Munţilor Făgăraş, pe valea Arpăşelului, alături de

Parcul natural Bâlea.

98 Terenul rezervaţiei a fost închiriat de primărie pe o perioada de 14 ani societăţii Ital Agroturism Maluda.

94

Cuprinde etajul alpin, subalpin şi montan superior, între 1.000 m şi 2.500 m altitudine, pe valea străjuită de

vârfurile Vânătoarea lui Buteanu (2.508 m) şi Vârtopel (2.359 m). Este o rezervaţie faunistică şi de floră. Este

constituită din păduri de răşinoase, iar la limita inferioară, păduri de răşinoase şi foioase. Aici trăiesc cca. 80% din

caprele negre din Munţii Făgăraş, marmote, urşi, lupi, jderi, acvile de munte şi cervide.

Rezervaţia Arpăşel este bine conservată, deoarece pe de-o parte beneficiază de pază, iar pe de altă parte

accesul este dificil, este însă puternic afectată de zgomotul datorat tragerilor de antrenament efectuate în Poligonul

militar Cârţişoara.

Suprafaţa: 736 ha

Proprietar: RA Romsilva - filiala Sibiu, Ocolul Silvic Arpaş

Acces: Calea ferată Sibiu - Braşov, staţia Arpaşul de Jos.

E68 - Şoseaua Sibiu - Braşov - comuna Arpaşul de Jos - apoi pe Transfăgăraşan- traseu marcat.

Foto nr. 11 Iezerele Cindrelului Foto nr. 12 Golul Alpin şi lacul Bâlea

Foto nr. 13 Dealul Zakel Foto nr. 14 Rezervaţia naturală Arpăşel

� Rezervaţia naturală Lacul Tătarilor - rezervaţie naturală mixtă, situat la cca. 3 km sud-est de localitatea Arpaşu de

Sus. Are o suprafaţă de 3,68 ha. Acest lac este o turbărie cu o grosime a stratului de turbă ce depăşeşte 9 m iar

depozitul total este de cea 180.000 m3.

5.2. Potenţialul turistic antropic

Primele pagini ale cronicii oraşului se leagă de coloniştii saşi, chemaţi aici de regii unguri, care doreau să-şi

consolideze stăpânirea asupra Transilvaniei. Când au venit saşii în această zonă, în secolul al XII-lea, au adus cu ei

standarde de civilizaţie pe care le-au implementat într-o zonă eminamente rurală. Înflorirea meşteşugurilor şi a

95

comerţului pe care saşii le-au promovat a condus la o prosperitate a întregii comunităţi. Dezvoltarea vertiginoasă şi

constantă a Sibiului l-a transformat, timp de trei secole, în cea mai importantă cetate a Transilvaniei, unul dintre cele

mai înfloritoare şi prospere oraşe din această parte a Europei.

Cetatea Sibiului sau Hermannstadt-ul cum s-a impus în conştiinţa europenilor a fost, dintotdeauna, cel mai

important centru al populaţiei germane din Transilvania. Acest lucru a determinat Sibiul să ofere o comuniune

interetnică între cele trei culturi majore - română, maghiară şi germană. Un alt fenomen caracteristic Sibiului, uşor de

descifrat în creaţiile culturale şi în monumentele sale, este asimilarea curentelor de idei şi a stilurilor arhitectonice

occidentale şi îmbinarea acestora cu elemente ale artei şi arhitecturii de tip bizantin, de factură ortodoxă, datorată

permanentelor legături ale Sibiului cu Ţara Românească şi Moldova. Sibiul reprezintă cea mai importantă rezervaţie

de arhitectură naţională, nu atât în privinţa extensiunii cât mai ales în privinţa bogăţiei şi complexitaţii urbanistice

precum şi a elementelor arhitecturale păstrate.

96

97

Fiind situat la graniţa Regatului Ungariei, Sibiul a fost considerat multă vreme oraşul de la marginea Europei. Din

această cauză era cel mai fortificat burg al principatului, un veritabil bastion al creştinismului. Epoca modernă, în

perioada habsburgică găseşte Sibiul drept al doilea oraş al Imperiului, după Viena, aşezarea sa strategică la “porţile

Orientului” fiind una dintre cauze. Începând cu secolul al XVIII-lea copiii aristocraţiei pastorale româneşti au început

să plece la studii la Viena sau în alte mari centre europene. Se întorceau nu doar mai educaţi ci şi îmbrăcaţi după

ultima modă austriacă impunând astfel un veritabil port tradiţional (care se poate vedea şi astăzi la Răşinari) . Pe de

altă parte Imperiul îşi trimite aici drept reprezentanţi oameni valoroşi care ocupă diferite posturi administrative şi au o

puternică influenţă asupra evoluţiei oraşului. În tot acest context de efervescenţă culturală nu e de mirare că unii fii ai

Sibiului ajung să lege numele oraşului de momente importante pentru istoria întregii civilizaţii umane. Aici s-a născut

unul dintre cei mai mari fizicieni ai secolului trecut, părinte al astronauticii, Conrad Haas (1509-1576), care a inventat

racheta în trepte şi mecanismele de dirijare de tip Delta, dar şi personalităţi ale culturii europene precum Nicolaus

Olahus99 (1493–1568), sau Emil Cioran (1911-1994). De asemenea, aici a fost descoperit elementul chimic telur

(Franz Joseph Müller von Reichenstein, 1740-1825) şi tot aici a activat, pentru o vreme, S. Hahnemann (1755-1843)

- fondatorul homeopatiei. În Sibiu a trăit, a studiat sau a creat o întreagă pleiadă de mari scriitori, filosofi, oameni,

politici, artişti100. În acest context este firesc că Sibiul a fost, de-a lungul istoriei, scena de desfăşurare a nenumărate

premiere din spaţiul românesc101: prima farmacie (1494), prima bibliotecă (1300), primul spital (1292), prima librărie

(1778), prima manufactură (1788), primul spital de neuropsihiatrie, primul paratrăznet, primul ziar (1852), primul

tramvai electric (1904) respectiv cel mai mare muzeu în aer liber din sud-estul Europei (Muzeul Civilizaţiei

Tradiţionale Populare - ASTRA). În prezent Sibiul îşi atrage turiştii nu numai prin farmecul său medieval sau prin

deosebita viaţă culturală ci şi prin arta gastronomică rafinată (care reuneşte tradiţia milenară daco-romană şi

influenţele exercitate de-a lungul veacurilor de popoarele stabilite pasager sau definitiv pe aceste meleaguri).

5.2.1. Potenţialul turistic cultural – istoric

Strada 9 Mai, cea mai veche stradă a oraşului, a purtat mult timp denumirea de strada Elisabeta. Intersecţia

străzii 9 Mai cu strada Ocnei este considerat centrul Oraşului de Jos. Locul se numeşte Piaţa Dragoner.

Pe strada Azilului se ajunge la Biserica Azilului şi la Azilul de bătrâni, menţionat prima dată documentar în anul

1292, când biserica ordinului cruciaţilor Sf. Spirit organiza aici pentru bolnavi şi săraci primul spital din Sibiu.

Strada Turnului a fost în Evul Mediu una dintre cele mai importante străzi ale oraşului. Intersecţia cu strada

Faurului a fost odinioară cunoscută sub numele de Piaţa Coroana.

Piaţa Mare este centrul istoric al Sibiului, prima dată menţionată în anul 1411 ca piaţă de cereale. Exista din

anul 1366 odată cu finalizarea celei de-a 3-a centuri de fortificaţii a oraşului. Incepând din sec. XVI, Piaţa Mare a

devenit centrul cetăţii.

Timp de sute de ani a fost denumita Der Grosse Ring sau Grosser Platz, între războaie s-a numit Piaţa Regele

Ferdinand, în perioada comunistă era cunoscută ca Piaţa Republicii, iar din 1990 s-a revenit la denumirea originală.

In cursul evului mediu în piaţă se desfăşurau cele mai importante evenimente legate de viaţa cotidiană a

oraşului, cum ar fi adunările publice şi execuţiile. Aici este

menţionată în 1538 existenţa unei fântâni, în anul 1550 se aşează stâlpul infamiei în partea de est a pieţei, având

deasupra statuia lui Roland. Steagurile de vânt erau nelipsite de pe acoperişurile caselor şi indicau fie anul

construcţiei, fie semnul breslei.

Piaţa are lungimea maximă de 142 m iar lăţimea de 93 m.

99 Umanist, istoriograf şi om politic (guvernator al Ungariei). Bunica sa a fost sora lui Iancu de Hunedoara). 100 Samuel von Brukenthal (1721-1803), Johann Haller (conte, guvernator al Transilvaniei), Andrei Şaguna (1809-1873, mitropolit; a organizat 800 de şcoli confesionale; primul preşedinte al ASTREI), Badea Cârţan (1849-1911), Friedrich Teutsch (1852-1933), Gh. Bariţiu (1812-1893, preşedinte al Academiei Române), Gh. Lazăr (1779-1823), Ioan Slavici (1848-1925), Lucian Blaga (1895-1961), Octavian Goga (1881-1938, poet, prim ministru al României), Miron Cristea (1868-1939, primul Patriarh al Pomâniei), Hermann Oberth (1894-1989). 101 Au fost prezentate mai pe larg în Capitolul III.

98

Foto nr. 15 Piaţa Mare

In anul 2005 piaţa a intrat într-un proces de renovare complet, statuia lui Gheorghe Lazăr a fost demolată fiind

înlocuită în 2006 de una la scara mai mică realizată de acelaşi sculptor, a fost reamenajată fântana cu grilaj de fier iar

piaţa a fost pavată cu dale de granit şi piatră.

Foto nr. 16 Primăria

Piaţa Mică este împarţită în două părţi distincte de strada Ocnei care coboară pe sub Podul Minciunilor spre

Oraşul de Jos. Latura nordică şi estică a pieţei urmăreşte conturul celei de-a doua centuri de fortificaţii, prezentându-

se sub formă circulară. Clădirile din partea stânga a străzii Ocnei au o forma concavă şi urmăresc conturul primei

centuri de fortificaţii, ele despărţind Piaţa Mică de Piaţa Huet.

Foto nr. 17 Piaţa Mică (vedere de pe Podul Minciunilor) Foto nr. 18 Piaţa Mică

99

Foto nr. 19 Piaţa Huet

Clădirile din Piaţa Mică datează din sec. XIV - XVI şi cu o singură excepţie, nu au acel portal masiv, boltit

caracteristic Pieţei Mari sau străzii Bălcescu. Caracteristica caselor din Piaţa Mică este loggia de la parter, boltită şi

semideschisă spre piaţă, cu arcade semicirculare susţinute de portanţi. În aceste spaţii erau etalate mărfurile.

Clădirile din Piaţa Mică adăposteau ateliere meşteşugăreşti. Clădirile sunt înalte şi prezintă acele lucarne lenticulare

cunoscute sub denumirea de “ochii Sibiului".

Piaţa Huet s-a format pe traseul primei incinte fortificate a

Sibiului. Incinta propriu-zisă datează de la sfârşitul secolului al XII-

lea. Clădirile au fost ridicate pe traseul primelor ziduri în momentul

în care fortificaţia şi-a pierdut rolul practic, începând cu a doua

jumatate a secolului al XIV-lea, odată cu întărirea completă a

Oraşului de

sus. În anul 1415 este menţionată aici existenţa

Foto nr. 20 Podul Minciunilor

capelei cimiteriale cu hramul Sf. Iacob, dreptul de patronat fiind concesionat de către papă unuia din vicejuzii Sibiului,

pe nume Iacob. De asemenea, în imediata apropiere a capelei se afla Turnul preoţilor, alături de care se ridică o

casă, a lui Thomas Gulden, donată de proprietar oraşului drept sediu al primăriei. Construcţiile din jurul Catedralei

evanghelice constituie valoroase vestigii de cultură, fiind databile în secolele XV-XVIII. Dintre acestea, cele mai

importante sunt Casa Parohială, Turnul Scărilor sau Liceul Brukenthal.

100

Foto nr. 21 (sursa: Punct de Informare Turistică, P-ţa Huet, Sibiu)

Foto nr. 22 Sibiu la 1808102 Foto nr. 23 Sibiu la 1883 Foto nr. 24 Sibiul în prezent

Foto nr. 25 Sibiu, sec. XIX (Sursa: Wikimedia.org/Wikipedia/ro şi www.turism.sibiu.ro/ro/istorie)

102 Fragment din pictura lui Franz Neuhauser jr.

101

5.2.1.1. Monumente de arhitectură - case

Numărul acestora este foarte mare în municipiul Sibiu, motiv pentru care vor fi descrise pe scurt cele mai

reprezentative şi cunoscute ca obiective turistice.

� Casa cu cariatide

Pe strada Mitropoliei se află una dintre cele mai

interesante clădiri din Sibiu, casa Bethlen, cunoscută

drept Casa cu Cariatide sau „Micul Palat”, pentru că

încercă să preia anumite motive arhitecturale ale

palatului Brukenthal. A fost construită în anul 1786.

Intrarea este flancată de două cariatide, simbol al stilului

baroc târziu.

Foto nr. 26 Casa cu Cariatide

Foto nr. 27 Casa Schiller Foto nr. 28 Casa Haller Foto nr. 29 Casa Hecht

� Casa Haller Construită în stil renacentist, în urma transformării imobilului gotic ridicat pe respectivul amplasament în a doua

jumatate a secolului al XV-lea, Casa Haller, situată în Piaţa Mare (nr. 10), este cea mai importantă clădire din acest

perimetru, cunoscut drept Marele Ring.

� Casa Hecht

Situată în Piaţa Mare (nr. 8), Casa Hecht este una dintre cele mai vechi clădiri din respectiva incintă,

conservând deopotrivă detalii gotice şi renascentiste.

� Casa Lutsch

Cunoscută drept Casa Lutsch, de la numele unuia dintre proprietarii săi din secolele XVI-XVII, clădirea a fost,

înainte de toate, prin anii 1400, sediul prepoziturii.

102

Foto nr. 30 Casa Lutsch Foto nr. 31 Casa Moringer Foto nr. 32 Casa Weidner

� Casa Weidner

Casa Weidner este veche de peste 600 de ani. Clădirea este situată în strada Avram Iancu (nr. 9) şi a fost

utilizată, pe rând, ca restaurant, capelă, reşedinţă a arhitectului maghiar Kos Karoly şi atelier de marochinărie.

� Casa Albastră – Casa Moringer

Este situată în Piaţa Mare, pe latura de vest, lângă Palatul Brukenthal. Casa Albastră datează din secolul al

XV-lea însă actuala denumire i-a fost atribuită în anul 1819 (foto nr. 20).

� Casa Luxemburg

Fosta Casa Schaser, situată în Piaţa Mică (nr. 16), a primit actuala denumire la 30 martie 2004, cu prilejul

vizitei în România a Marelui Duce Henri de Luxemburg şi a Marii Ducese Maria Teresa de Luxemburg, după ce, între

anii 1999-2003 Serviciul de Situri şi Monumente Naţionale a Luxemburgului a finanţat şi coordonat lucrările de

restaurare a imobilului. Foto nr. 33 Casa Luxemburg Foto nr. 34 Casa C. şi Foto nr. 35 Primăria veche M. Brukenthal

� Casa Carol şi Michael Brukenthal

Casa Carol şi Michael Brukenthal este situată pe strada Avram Iancu. De-a lungul timpului a trecut, ca

majoritatea caselor de locuit din aceasta zonă, prin diverse faze de construcţii şi uneori chiar prin transformări

majore.

� Casa Weidner – Reussner - Czekelius

Casa Weidner - Reussner - Czekelius este situată în Piaţa Mare. Aceasta

s-a format prin alăturarea a două edificii construite în secolul al XVI-lea. În

secolul al XIX-lea imobilul număra şapte corpuri de clădire.

Foto nr. 36

103

� Casa Altemberger – Pempflinger (Primăria veche)

Complexul de clădiri al Primăriei vechi este cel mai important ansamblu de arhitectură civilă gotică din

Transilvania. Este numit şi Casa Altemberger-Pempflinger deoarece aceasta a constituit nucleul şi datează de la

sfârşitul secolului al XV-lea (1475-1490). Cea mai veche parte a

complexului este turnul locuinţă pe patru nivele. Adăposteşte Muzeul de

Istorie.

� Casa Calfelor

Clădirea a fost ridicată în secolele XIII - XIV. Este situată în Piaţa

Huet. Locuinţa a servit drept adăpost calfelor călătoare din secolele

trecute. Este prima casă a calfelor situată în afara graniţelor Germaniei,

Elveţiei şi Franţei.

Foto nr. 37 Casa Calfelor

Din multitudinea celorlalte construcţii civile de mare valoare arhitecturală se mai poate menţiona clădirea

Facultăţii de Teologie (a), clădirea veche a Poştei (b), sediul Consulatului austriac (c) ş.a.m.d.

Foto nr. 38 (a) (b) (c)

5.2.1.2. Monumente de arhitectură - turnuri

� Turnul gros

A fost ridicat în anul 1540, fiind ctitorit de Marcus Pempfflinger. Este o construcţie masivă de plan semicircular,

cu ziduri de cărămidă (la baza din piatră) şi o platformă pe care erau amplasate tunurile. Turnul are o forma de U

ieşind cu circa 25 m în afara zidului exterior. Avea mai multe niveluri defensive fiind o adevarată maşină de război.

Primul teatru din Sibiu103 a funcţionat în acest turn din 1778 (amenajat de către tipograful Martin Hochmeister).

Recent (2004) a fost renovat complet şi actualmente găzduieşte sediu

Filarmonicii de Stat Sibiu (Sala Thalia).

Foto nr. 39

� Turnul Sfatului

Este unul dintre cele mai cunoscute monumente ale municipiului Sibiu. Are acest nume deoarece apăra poarta

de intrare în cea de a doua incintă, situată în imediata apropiere a clădirii ce adăpostea primăria Sibiului, menţionată

în documente la 1324 (Piaţa Mică nr. 31, azi refăcută). Edificiul actual este rezultatul mai multor faze de construcţii,

fiind supraîinălţat şi chiar înglobat unui grup de clădiri. Din construcţia iniţială s-a păstrat, probabil, doar nucleul ridicat

până la înălţimea primului etaj. Datarea probabilă a turnului corespunde edificării celei de a II-a incinte fortificate,

adică perioadei cuprinse între 1224 şi 1241. S-a năruit parţial în 1586 şi a fost reclădit în 1588. În forma sa actuală

103 Până în anul 1788 acest teatru german a prezentat peste 130 de spectacole.

104

(care datează din anul 1826, când i s-a mai adăugat un etaj), turnul se ridică pe înălţimea a şapte etaje retrase

succesiv, având faţadele marcate prin deschideri înguste de forma unor metereze. La parter are o amplă trecere

boltită. Al doilea tunel este practic pe sub casa din Piaţa Mare nr. 2 şi a fost deschis în 1930. Accesul în interior este

posibil printr-o uşă de mici dimensiuni, de unde, prin intermediul unei scări spiralate, se ajunge la etajele superioare.

La penultimul etaj se poate observa mecanismul ceasului, iar ultimul etaj prezintă un punct de observaţtie peste

oraşul vechi. A fost restaurat complet în 1961-1962.

Turnul a avut diverse întrebuinţări, de la depozit de cereale la punct de observaţie a incendiilor, de arest

temporar sau chiar de muzeu de ştiinţe naturale la mijlocul secolului XVIII. Intre 1962 şi 1998 a funcţionat aici o secţie

a Muzeului Brukenthal de exponate medievale.

În 2007, în cadrul programului Sibiu – capitală culturală europeană, pe turn a fost dezvelită o placă cu ocazia

vizitei şefilor de stat participanţi la Summit-ul statelor din Europa de Sud-Est (Bucureşti – Sibiu), al cărei motto

sintetizează foarte bine ceea ce însemnă Sibiul din punct de vedere cultural şi extrapolând, chiar din punct de vedere

turistic – Diversitate culturală, punte între patrimoniu şi cultura viitorului.

� Turnul Scării

Este singurul dintre cele 3 porţi de acces în prima incintă de fortificaţii (care era dispusă în jurul unei biserici

existentă aici la sfârşitul sec. XII) care s-a păstrat şi datează din sec. XIII, fiind cea mai veche construcţie păstrată din

Sibiu.

Forma actuală datează din anul 1542. Turnul se prezintă sub forma unei construcţii masive din cărămidă, cu un

singur etaj, având la primul nivel o trecere boltită prin care se ajunge la scarile care fac legătura dintre Oraşul de Sus

şi Oraşul de Jos în direcţia străzii Turnului, iar în lateral o trecere arcuită spre Coltul Ispăşirii (Busswinkel).

Cetatea Sibiului

A fost timp de secole un punct important pe harta continentului european. Cetatea număra 39 de turnuri, 4

bastioane, 2 rondele şi 5 porţi care constituiau fortificaţia vechiului burg, ridicat după planul arhitectului Morando

Visconti.

In centrul istoric al oraşului se mai păstrează şi astazi câteva dintre aceste ziduri, bastioane şi turnuri. Buna

conservare şi întreţinere a zidurilor permite formarea unei imagini destul de clară despre felul în care era organizat şi

modul în care trăiau locuitorii oraşului în evul mediu.

Cetatea Sibiului era încercuită pe toate laturile de fortificaţii formate din ziduri şi turnuri de apărare, multe dintre

ele fiind foarte bine conservate şi astazi. Pe latura de sud-est se păstrează cel mai bine zidul cetăţii, fiind consolidat

în repetate rânduri (cele mai frecvente atacuri erau în această parte a cetăţii).

A treia centură de fortificaţii a fost construită în secolul al XIV-lea şi ulterior consolidată în secolul XVII. La

jumatatea secolului al XVIII-lea, dintre cele 39 de turnuri ale centurii de fortificaţii a Sibiului, 28 erau întreţinute de

bresle şi 11 de administraţia oraşului. La sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea au fost

dărâmate 8 din cele 39 de turnuri şi cea mai mare parte a porţilor oraşului.

Latura de est este foarte bine conservată. Aici sunt trei dintre cele mai bine conservate turnuri de apărare. Cele

trei turnuri prezintă o arhitectură diferită, fiind construite în perioade diferite, fiecare breaslă încercând să-şi impună

propriul stil.

� Turnul Archebuzierilor

A fost construit în sec. XV pe o fundaţie octogonală. Ulterior a devenit Turnul Pânzarilor după breasla care îl

avea în îngrijire. Este cel mai sudic dintre cele trei turnuri. Turnul are forma unei prisme octogonale cu partea

105

superioară ieşita în afară, sprijinită pe console în ale căror arce de legătura sunt plasate guri de aruncare. Gurile de

tragere, la primul nivel, sunt în formă de gaură de cheie. Materialul de construcţie este piatra (până la înălţimea de 1

m), apoi cărămida.

� Turnul Dulgherilor A fost construit în sec. XV din piatră şi consolidat un secol mai târziu. Este un turn de flancare alipit incintei a

III-a de fortificaţii. La bază are un plan circular. De la nivelul cornişei, turnul primeşte forma unei prisme octogonale

încheiată în porţiunea superioară printr-o parte ieşită în exterior susţinută de console cu guri de păcură între arce. A

fost restaurat în 1967 şi 2007.

� Turnul Olarilor

Este o reconstrucţie recentă a vechiului zid din incinta a III-a de fortificaţii care exista aici. Este cel de al 3-lea

turn ridicat în aceeaşi perioadă.

Un zid de legatură între aceste turnuri reprezintă o reconstrucţie recentă a vechiului zid care exista între ele.

� Turnul Scării Aurarilor

Este o construcţie de plan rectangular dezvoltată pe înălţimea a două etaje, cu un acoperiş mansardat în doua

trepte.

În Oraşul de Jos zidurile cetăţii au dispărut, singurele rămase fiind Turnul Pielarilor şi Turnul Pulberăriei.

� Turnul Pielarilor

Turnul aparţinător incintei a IV-a, construit în 1457, este unul din cele două turnuri păstrate din Oraşul de Jos.

Are patru nivele, dintre care ultimul, ieşit în consolă, dotat cu câte trei guri de păcură, deasupra cărora se afla câte un

gol de tragere pătrat, cu partea superioară în arc de cerc, pentru piese de artilerie uşoare.

Acoperişul piramidal, cu opt laturi, are pante relativ joase. Turnul a fost avariat şi refăcut în mai multe rânduri.

În 31 martie 1566 a explodat datorită pulberii depozitate aici, ca şi în 7 septembrie 1570 când a avut loc un alt

incendiu catastrofal. La 28 august 1638 turnul a explodat pentru a treia oară datorită unui fulger. Realizat pe o baza

octogonală cu laturi de cca 3 m lungime, turnul era în folosirea breslei pielarilor.

� Turnul Pulberăriei

A fost ridicat la mijlocul secolului XVI în cadrul centurii a IV-a de apărare. Turnul făcea parte din cel mai

puternic complex fortificat al oraşului, care apăra Poarta Ocnei.

Este un turn masiv, cu plan circular, construit în acest mod pentru a putea rezista tirului artileriei de asediu. Era folosit

pentru depozitarea prafului de puşcă.

Turnul Archebuzierilor Turnul Dulgherilor Turnul Olarilor Turnul Sfatului

Foto nr. 40 Foto nr. 41 Foto nr. 42 Foto nr. 43

106

Bastionul Haller - construit în 1552. Bastionul are planul în formă de pică şi o lungime totală de 223 m.

Înălţimea maximă a zidului atinge 9 m.

Bastionul Soldish - construit între 1622-1627 ca fortificaţie de apărare a Oraşului de Sus, este cronologic

ultimul dintre bastioanele oraşului. Pe latura exterioară a bastionului este ataşată stema oraşului pe o placă de

marmură albă.

Pasajul Scărilor (foto nr. 44) face legătura dintre Oraşul de Sus şi Oraşul de

Jos prin două ramificaţii de scări şi arcade care înconjoară zidurile cetăţii din jurul

Bisericii Evanghelice. Construite în sec. XIII, păstrează aspectul original. Aripa de

sud a pasajului se termină în partea de sus cu Turnul Scărilor. Turnul de apărare lipit

de clădirea vechii primării, este unul dintre cele mai bine păstrate ale incintei a treia.

Are un plan dreptunghiular cu un gang de trecere boltit.

Foto nr. 44

Foto nr. 45

Axonometria de mai sus reprezintă cele trei pieţe ale oraşului istoric cu cele mai importante

monumente medievale ale Sibiului:1. Biserica Sf. Maria (în prezent biserica parohială evenghelică, 2.

Liceul Brukenthal, 3. Turnul Preoţilor, 4. Biserica romano-catolică, 5. Turnul Sfatului, 6. Casa Weidner-

Reussner-Czekelius, 7. Casa Lutsch, 8. Episcopia evanghelică, 9. Casa Haller, 10. Casa Hecht, 11.

Casa Albastră, 12. Muzeul Astra, 13. Biserica reformată, 14. Primăria Veche, 15. Pasajul Scărilor, 16.

Centru de interes cultural, 17. Casa Artelor, 18. Piaţa Aurarilor, 19. Casa Michael Brukenthal, 20. Casa

cu pinion în trepte, 21. Liceul Gheorghe Lazăr, 22. Hotelul „Împăratul Romanilor”. (Institut Européen

des Itinéraires Culturels).

107

Foto nr. 46 Liceul Gheorghe Lazăr Foto nr. 47 Hotelul Împăratul Romanilor

5.2.1.3. Monumente de factură religioasă

���� Catedrala Mitropolitană Sfânta Treime

Dorinţa zidirii unei catedrale ortodoxe a aparţinut mitropolitului Andrei Şaguna (mormântul acestuia se află în

curtea bisericii din Răşinari) încă din anul 1857, an în care primeşte acceptul conducerii de la Viena de a ridica o

catedrală pentru românii ortodocşi transilvăneni (în luna decembrie a aceluiaşi an, prin circulara nr. 980 a adresat

preoţimii şi credincioşilor chemarea de a contribui, prin donaţii, la strângerea fondurilor necesare construcţiei).

Pe locul ales pentru construcţia bisericii exista o mică biserică grecească, care a fost demolată în anul 1902,

când au început lucrările (sub mitropolitul Ioan Meţianu). Acestea au continuat până în 1904, când biserica a fost

pusă sub acoperiş, lucrările fiind coordonate de către arhitectul Sibiului de atunci Iosif Schussnig. Expresia

arhitecturală este determinată de finisajele exterioare - cărămidă presată, în două culori – roşie şi albă, pozată

aparent şi învelitori de cupru. Imprejmuirea reia elemente arhitecturale ale edificiului. Spaţiul interior urmează tradiţia

bizantină şi se remarca prin amploarea naosului. Cupola şi altarul a fost pictat de Octavian Smighelschi.

Construcţia bisericii catedrale este caracterizată printr-un vast portal romanic, flancat de două masive turnuri

rectangulare cu o înălţime de 45 metri, ce creează

Foto nr. 48 Catedrala Ortodoxă din Sibiu (vedere frontal/laterală)

contrapondere la impozanta navă bizantină, inspirată din arhitectura catedralei Sfânta Sofia de la Constantinopol.

Diametrul cupolei este de 15 m, iar înălţimea în interior este de 34,70 m, greutatea acesteia fiind susţinută de patru

pandantivi puternici acoperiţi în exterior de cele patru turnuleţe octogonale. In decursul vremii, Catedrala din Sibiu a fost restaurată de mai multe ori şi împodobită cu o frumoasă pictură

neobizantină executată de Iosif Keber şi Anastasie Demian.

108

���� Biserica parohială romano-catolică Sfânta Treime

Biserica a fost construită de iezuiţi (din acest motiv mai este cunoscută şi ca fosta biserică iezuită) între anii

1726-1733 în spiritul barocului timpuriu vienez pe locul clădirii unde a funcţionat o farmacie. A fost sfinţită în 13

septembrie 1733 de către episcopul Transilvaniei, Gregor von Sorger. Clădirea a fost restaurată în anii 1971-1975,

iar pictura în anii 1977 - 1978.

Turnul, care este detaşat de navă, a fost terminat în 1738 şi are patru nivele înalte şi o cupolă. La nivelul

străzii, turnul prezintă un gang boltit care permite accesul spre Piaţa Mică. Ceasul din turn cu cadrane spre cele doua

pieţe, datează din anul 1838. In capătul opus turnului, coama acoperişului este prevazută cu un turnuleţ lanternă.

Exteriorul monumentului este destul de sobru, celor şapte ferestre de la primul nivel (spre Piaţa Mică sunt

numai şase axe) fiindu-le suprapuse altele, mai mici, dreptunghiulare, având ancadramente de piatră cu ecuson

central.

Structura interioară este cea de biserică, sala de formă dreptunghiulară având o tribună pe latura sudică. În

interior se remarcă pilaştri masivi de susţinere a bolţii. Iniţial, interiorul bisericii era văruit în alb iar geamurile aveau

sticla incoloră, deci biserica era mult mai luminoasă decât în prezent. În altar se afla o impresionantă pictura murală

realizată de Frans anton Steinwald reprezentand pe Maria cu pruncul. Pe laturile lungi ale sălii există trei altare

laterale cu coloane. Vitraliile au fost realizate la Budapesta la începutul sec. XX.

Orga, confecţionată de firma Karl Hesse din Viena, a fost instalată în anul 1860. Pictura navei aparţine

pictorului german Ludwig Kandler şi a fost realizată în anul 1904.

���� Biserica evanghelică

Partea cea mai veche a edificiului, aşa cum reiese şi dintr-un document

din anul 1371, era constituită de cor. Aspectul bisericii a fost modificat pe

latura sudică după 1474, când s-a hotarât transformarea bazilicii într-o

biserică - hală.

In anul 1494 a fost terminat turnul bisericii. Îîn interiorul catedralei, se

remarcă fresca aflată pe peretele din nord al corului. Scena reprezintă

Rastignirea încadrată de un decor arhitectural în care sunt plasate o serie de

personaje biblice şi istorice.

Foto nr. 31 Biserica Evanghelică Parohială (Luterană)

Pictura este executată de pictorul Johannes de Rozenaw în 1445.

Deosebit de valoros şi bogat este inventarul mobil al bisericii evanghelice. În

cor, în axul bisericii se află una din cele mai frumoase cristelniţe de

Foto nr. 49 Biserica Evanghelică Parohială (Luterană)

bronz existente în ţara noastră. În 1672 a fost executată de catre J. West vechea orgă a bisericii. Noua orgă a fost

construită de către firma Wilhelm Sauer (din Frankfurt pe Oder) şi montată în biserica în anul 1915

Biserica a servit şi ca loc de inmormântare pentru primarii, comiţii sau alte personalităţi sibiene. Pietrele

funerare care acopereau mormintele acestora au fost demontate din nava bisericii în anul 1853 şi încastrate în

zidurile ferulei, obţinându-se astfel o galerie de 67 lespezi funerare, unică în România.

���� Complexul Ursulinelor

Clădirea ridicată în anul 1474 a fost mănăstire dominicană până în anul 1543. Exteriorul bisericii are multe

elemente gotice, originale, dintre care se remarcă poarta principală, geamurile şi stâlpii de protecţie.

Biserica are un portal gotic încheiat în arc frânt. Deasupra acestuia, într-o nişă cu două coloane se află

sculptura policromă a Sf. Ursula. Interiorul bisericii, construit iniţial în stil gotic, a fost transformat de maici în stil

baroc.

���� Capela Sfintei Cruci

Pe locul acesteia s-a găsit o mănăstire dominicană, care a fost ridicată în prima jumatate a secolului al XIII-lea.

Conţine Crucifixul sculptat de Peter Lantregen în 1417, înalt de 7,3 m.

109

���� Biserica Franciscană

Biserică gotică sprijinită de contraforturi. Clădirea iniţială a fost construită în secolul XV. In interior este o

biserică în stil baroc de tip sală, boltită semicircular cu o tribună deasupra laturii nordice. Deasupra arcului de triumf

este reprezentată scena Sf. Francisc chemând păsările, o pictură eclectică de la începutul secolului XX. De o parte şi

alta a altarului principal se găsesc alte două altare în acelaşi stil baroc.

Biserica a aparţinut iniţial ordinului clariselor, intrând în posesia Franciscanilor în 1716. In interior mai reţine

atenţia, în nordul corului, monumentul funerar al generalului conte Damian Hugo von Virmond (1666-1722),

comandant militar al Transilvaniei, realizat din piatră iar în criptă se află mai multe pietre funerare, dintre care se pot

menţiona cea a lui Iohann Haller, guvernator al Transilvaniei (decedat în anul 1786) şi a soţiei sale Sophia Daniela

de Vargyas, care sunt decorate cu blazoanele acolate ale defuncţilor. Din inventarul bisericii mai retine atenţia

existenţa unei Madone cu pruncul, sculptură gotică (sec. XV) în lemn policrom.

���� Biserica Reformată

Construită între 1783-1786. Uşa de acces, din

lemn, în două canaturi (sec. XVIII), decorată cu elemente

geometrice şi florale în relief plat sau prin incizii. Interiorul

sobru oferă imaginea unei biserici - sala cu absidă.

Pereţii sunt marcaţi de pilaştri dublaţi care susţin

antablamente identice cu cele din exterior. Bolta

semicilindrică, susţinută de arce dubluri. În axul altarului,

un amvon cu baldachin cu motive aurite ale unor draperii

şi ghirlande de trandafiri. În partea de vest a bisericii, orga

este amplasată pe o tribună susţinută de doi stâlpi masivi.

Foto nr. 50 Biserica Reformată din Sibiu,

cu vârful Negoiu în spate (foto Camil Ghircoias)

���� Biserica dintre Brazi

Cel mai vechi edificiu de cult românesc din Sibiu, datează din anul 1788 şi are hramul Sf. Petru şi Pavel.

Edificiu fondat de episcopul Inochenţie Micu Klein fusese intiţial o biserică greco-catolică. Apare ca o biserică hală

lăţită în zona centrală care susţine o cupolă pe tambur de formă ovală. Atât faţada cât şi interiorul poartă elemente

baroce cum ar fi coloana masive, pilaştrii şi motivul scoicii.

In micul cimitir din jurul bisericii se găsesc numeroase monumente funerare de importanţă istorică: Ghe. Bariţiu

(1812-1893) - monumentul funerar constând dintr-un obelsic de marmură neagră a fost ridicat de familie în 1900 şi

aparţine meşterului I. Roubischeck; Al. Papiu Ilarian - monumentul a fost ridicat în 1880 de sculptorul Carol Cauner

(bustul de marmură albă este plasat pe o coloană canelată de 1,27 m); David Urs - baron de Mărginime; Ioan Raţiu:

Iosif Sterca Suluţiu; Al. Vaida Voievod.

���� Biserica Sf. Luca

Datează din 1791 fiind biserica de cartier a maierilor. Este o construcţie simplă cu nava şi un turn pe trei

niveluri şi coif piramidal.

���� Biserica Sf. Elisabeta

Datează din 1771 fiind ridicată împreună cu Orfelinatul Terezian din ordinul direct al împărătesei Maria Tereza.

Biserica are o faţadă în stil baroc, portalul fiind flancat de două nişe care se încheie cu motivul scoicii baroce. În

partea superioară se ridică un mic turnuleţ metalic.

Altarele din interior au fost aduse din Viena şi prezintă scenele Maria călcând pe şarpe, Sf. Tereza de Aquila şi

Sf. Francisc de Assisi.

���� Biserica Evanghelică din Turnişor

Initial o bazilică romană din jurul anului 1300. Aspectul actual îl are din sec. XVIII. Vechea biserică a fost parţial

distrusă de turci. Din construcţia iniţială s-a păstrat partea inferioară a corului şi a absidei, stâlpii masivi ai careului şi

110

partea estică a navei de sud. În 1781 a fost construită extinderea spre vest. S-au ridicat tribune de lemn pe toate

segmentele edificiului, care au fost pictate de Johannes Krempels la 1785. Altarul baroc din interior datează din 1759

iar amvonul din 1782. Turnul a fost reclădit în două etape între 1753 şi 1782.

���� Sinagoga

In anul 1898 comunitatea evreiască din Sibiu a obţinut sumele necesare prin diligenţele depuse de Josef

Schwartz, preşedintele comunităţii, care l-a însărcinat pe arhitectul Szalay Ferenc să construiască edificiul sinagogii.

Sinagoga este formata dintr-un singur corp de clădire de plan dreptunghiular. Faţada este neogotică dar în partea

superioară a acesteia apare o friză de triforii neoromanice. Interiorul are un aspect bazilical cu trei nave încălecate de

tribune cu arcade în forma de triforii iar tavanul este casetat, oarecum în spirit neorenascentist.

Chivotul plasat în partea rde est a edificiului este în formă de absidă semicirculară.

Clădirea monumentală cu mare valoare arhitectonică are în exterior un gard decorativ din fier forjat.

���� Căminul spital (Azilul) şi biserica Azilului

Clădirile existente azi pe strada Azilului au fost ridicate în mai multe etape de-a lungul mai multor secole.

Corespund din punct de vedere arhitectonic perioadelor stilurilor gotic şi baroc. Biserica Azilului este o biserică hală

construită integral din cărămidă cu cor pătrat şi sanctuar poligonal, flancat în sud de o încapere iar în nord de două

încăperi, pe două niveluri. Corul bisericii, prin dispoziţia celor două încăperi care îl flanchează, prezintă înrudiri

stilistice cu exemplele gotice timpurii de la Cârţa şi Prejmer, databile în sec. XIII.

���� Biserica - cetate din Biertan

Având hramul “Sfânta Maria” este inclusă, din 1993 pe lista monumentelor patrimoniului mondial al

UNESCO.

���� Biserica Evanghelică din Guşteriţa

Este o construcţie romanică cu trei nave. Altarul poligonal sprijinit de

contraforturi în trei trepte datează de la mijlocul secolului XV. Deasupra altarului se

află un steag de vânt din 1841. Turnul bisericii datează din 1742. În exterior se află o

clădire cu pinion triunghiular sprijinită de contraforturi datând din anul 1500.

���� Biserica ortodoxă "Cuvioasa Parascheva" din Răşinari

Pe locul actualei biserici ortodoxe "Cuvioasa Parascheva" se afla o biserică de

lemn ctitorită de Vlaicu Vodă în 1383. Peste monumentul de lemn a fost construită

între 1725-1758 noua biserică, edificiul vechi fiind demontat şi scos. Valoarea actuală

a construcţiei (o biserică sală cu altar poligonal şi turn în vest) rezidă din picturile

murale interioare şi exterioare, purtând semnăturile lui Ioan Popa, Grigore Zugravu,

Ioan Pop, Nistor Stan.

Foto nr. 51

���� Biserica gotică fortificată din Bazna

Datează din secolul al XVI-lea. În fapt, respectiva biserică evanghelică fortificată a fost construită în 1402 şi

abia un secol mai târziu a fost transformată în scopuri defensive.

���� Biserica ortodoxă din Orlat

Are hramul “Sf. Nicolae”, a fost construită în 1794. Edificiu de plan dreptunghiular, cu un turn în vest, cu navă,

altar semicircular atât în interior cât şi în exterior. Pronaosul, naosul şi altarul sunt acoperite cu câte o calotă. Din

pictura murală executată în anul 1800 de Simion Zugravu s-a păstrat doar cea din calota naosului.

���� Biserica evanghelică din Şura Mică

Este cel mai important obiectiv turistic al localităţii. Iniţial o bazilică romanică, datând din a doua jumătate a

secolului al XIII-lea, biserica a fost transformată în anul 1506 într-un edificiu gotic; turnul romanic plasat lateral a fost

fortificat. Atunci a fost înlăturată absida cu un altar poligonal, arcul triumfal a primit un arc frânt şi s-au

construit ferestrele gotice cu muluri. Nava centrală a primit bolţile în plasă executate din teracotă şi bolţile în cruce pe

ogive ale corului şi altarului poligonal. Edificiul păstrează două portaluri gotice în arc frânt precum şi câteva bunuri de

111

inventar: un altar în stil baroc, un grup statuar din lemn policrom (1715), baldachinul amvonului în stil baroc (1777),

respectiv două chei de boltă sculptate. În 1780 a fost ridicată de către populaţia română o biserică de lemn.

���� Biserica “Sfânta Treime” din Sibiel

A a fost construită între anii 1765-1767. Are planul dreptunghiular, cu absidă şi turn decroşat în partea de vest.

De-a lungul anilor a suportat unele modificări în elevaţie, mai ales în ceea ce priveşte ferestrele, care au fost mărite.

Pictura murală a fost executată în frescă în anii 1774-1775 de Stan Zugravu. În sat se mai află şi trei troiţe ridicate la

începutul secolului al XIX-lea, respectiv în anii 1803, 1817 şi 1819, pictate în frescă, precum şi un schit.

���� Bazilica romanică de la Cisnădioara

Reprezintă cel mai vechi edificiu în stil romanic din România. Amplasată pe un platou foarte îngust ce a impus

forma sa dreptunghiulară, bazilica din Cisnădioara, construită din piatră are un plan compus din nava centrală

flancată de navele laterale, cor pătrat, absida principală şi cele laterale. Pe faţada de

vest, unde au fost proiectate două turnuri, neterminate însă, s-a realizat un portal

deosebit, cu o ambrazură bogat decorată. Fortificaţia din jurul bisericii este compusă

dintr-o incintă de zidărie de plan oval. Se mai păstrează parţial unele turnuri de

apărare precum şi orificiile prin care erau lansate pietre împotriva asediatorilor. De la

această biserică provine statueta din lemn “Madona cu pruncul”, păstrată în prezent

la Muzeul Brukenthal din Sibiu.

În 1940 la bazilica din localitate au fost strămutate de la cimitirul din Guşteriţa

plăcile funerare ale ofiţerilor şi soldaţilor germani şi austro-ungari, căzuţi în luptele

din jurul Sibiului, în timpul primului război mondial. Întreg complexul a fost restaurat

în anii ’70.

���� Biserica evanghelică de la Cisnădioara Foto nr. 52

Este o construcţie în stil baroc (1764) care înglobează turnul de vest al unei biserici gotice. În biserică se

păstrează vechile strane pictate din secolele XVII-XVIII.

5.2.1.4. Muzee

���� Palatul şi Muzeul Naţional Brukenthal

Este considerat edificiul cel mai reprezentativ al Sibiului. Palatul a fost construit de baronul Samuel von

Brukenthal la 1786, în prezent adapostind Galeria de Artă şi Biblioteca Muzeului Naţional Brukenthal.

În anul 1817 primul muzeu din România s-a deschis oficial la doar 7 ani de la deschiderea Galeriei Naţionale

din Londra, având iniţal 1.090 picturi din colecţia particulară a baronului Samuel Brukenthal.

Muzeul naţional Brukenthal este cel mai mare muzeu din sud-estul Europei, datorită în primul rând vastelor

colecţii aflate în patrimoniul instituţiei. Situat în centrul istoric al oraşului Sibiu, complexul naţional Brukenthal este

alcătuit din Palatul Brukenthal, Muzeul de Istorie Naturală, Muzeul de Istorie, Muzeul de Istoria Farmaciei, şi Muzeul

de Arme şi Trofee de Vânătoare. Galeria de Artă are următoarele expoziţii permanente: Galeria de artă naţională,

Cabinetul de Stampe, Colecţia de Artă decorativă şi Pinacoteca Brukenthal.

Colecţiile de artă europeană ale baronului Samuel Brukenthal au fost deschise publicului încă din 1790, cu 3

ani înaintea deschiderii Muzeului Louvre. În 1773 galeria Brukenthal era menţionată în Almanach von Wien a doua

după galeria de tablouri a principelului von Lichtenstein.

La fostele colectii Brukenthal s-au adăugat colecţiile Muzeului Societăţii Carpatine. Colecţiile iniţiale ale

baronului von Brukenthal, constând din pinacotecă şi cabinet de stampe, bibliotecă şi colecţie numismatică s-au

conturat, în principal, în intervalul 1759-1774, perioada petrecută, cu precădere, de acesta la Curtea Imperiala de la

Viena. Dupa revenirea sa la Sibiu, în calitate de Guvernator al Marelui Principat al Transilvaniei (1777-1787), baronul

şi-a adus şi colecţiile iar Calendarul lui Hochmeister pe anul 1790 menţionează printre atracţiile oraşului, pinacoteca,

formată din 800 de tablouri şi dispusă în 13 săli ale Palatului Brukenthal.

Pe parcursul timpului colecţiile s-au îmbogăţit atât prin achiziţii cât şi prin donaţii. În prezent, la etajele I şi II ale

Palatului Brukenthal - devenit un veritabil Muzeu de Artă - se află exponate din Galeria de Artă Naţională. Palatul

112

găzduieşte şi Biblioteca Brukenthal, care are cca 300.000 unităţi de bibliotecă (manuscrise, incunabule, carte străina

rară, carte românească veche, transilvanice, carte curentă şi reviste de specialitate).

Clădirea Palatului Brukenthal, situată în centrul istoric al oraşului, mai exact în Piaţa Mare, este unul dintre cele

mai însemnate monumente în stil baroc din România. A fost construit în mai multe etape, între anii 1778-1788 şi a

avut ca destinaţie îniţială reşedinţa baronului Brukenthal şi spaţiu dedicat colecţiilor acestuia. Palatul Brukenthal este

cel mai vizitat muzeu din oraş, poate şi pentru că este cel mai mare de acest gen şi datorită locaţiei centrale. Faţada

clădirii palatului mai păstrează blazonul familiei Brukenthal.

Foto nr. 53 Palatul Brukenthal

Saloanele baroc, spaţii de recepţii şi serate muzicale, păstrează piese originale ale Palatului: sobele în stil

rococo şi neoclasic, tapetul de mătase roşie şi cel de hârtie pictat în stil oriental, candelabrele din sticlă de Murano şi

piese de mobilier transilvănean de secol XVIII, toate sunt elemente originale ce pot fi vizionate în muzeu. Despre

modul de formare al colecţiilor existente în patrimoniul muzeului se cunosc relativ puţine detalii, primele înregistrări

ale pieselor achiziţionate apar abia după anul 1770. Fondul vechi al colecţiei include gravură europeană din secolele

XVI-XVIII. Baronul Samuel von Brukenthal a început să colecţioneze stampe la Viena, primele documente privind

achiziţiile sale datând din perioada 1775-1786. Interesul colecţionarului s-a îndreptat în primul rând spre gravură de

interpretare după marii maeştri ai Renaşterii şi Barocului, ce completau colecţia sa de pictură europeană. Colecţia

cuprinde aproape 1.000 de stampe din şcolile germană, austriacă, flamandă, olandeză, italiană, franceză, engleză şi

elveţiană. Alte 2.000 de planşe incluse în albume ilustrează faimoase colecţii ale secolului al XVIII-lea, de la Paris,

Viena, Dresda, Roma, Dűsseldorf şi Londra. Nume importante prezente în colecţia Brukenthal sunt Albrecht Dűrer,

Marcantonio Raimondi, Agostino Carracci, Hendrick Goltzius, Egidius Sadeler, Boetius şi Schelte Bolswert, Cornelis

Galle, Lucas Vorsterman, Jan Saenredam, Cornelis Bloemaert, Jacques Callot, Antoine Masson, Claude Mellan,

Robert Nanteuil, Giambattista Piranesi, Giovanni Battista Tiepolo.

Foto nr. 54104

Primul catalog tipărit al pinocotecii, de fapt catalog manuscris al galeriei a fost editat în anul 1844 şi a fost

semnat de pictorul Franz Neuhauser jr. Inventarul arată o pinacotecă formată din 1.070 de tablouri şi adăpostită în 15

încăperi de la etajul al doilea al Palatului. Colecţia de pictură europeană a Baronului Samuel von Brukenthal, deţine

104 Foto nr. 34, şi 35 - sursa: www.sibiul.ro

113

un număr de aproximativ 1.200 opere ale principalelor şcoli de pictură europeană din secolele XV-XVIII: flamandă-

olandeză, germană şi austriacă, italiană, spaniolă şi franceză.

Foto nr. 55

Şcoala flamandă şi olandeză este reprezentată prin mari şi mici maeştri formaţi în renumitele centre de pictură

de la Bruxelles, Amsterdam, Anvers, Gant, Bruges, Leida, Utrecht. Impresionante piese semnate de Marinus van

Reymerswaele şi Frans Floris Van Vriendt, Jan Fyt sau Hendrik ter Brugghen. Şcoala germană şi austriacă, cuprinde

peste 430 de tablouri şi alături de nume ilustre ale Renaşterii germane târzii precum Lucas Cranach cel Bătrân sau

Schwab von Wertinger, colecţia muzeului găzduieşte numeroase opere ale unor pictori ai secolelor XVII-XVIII:

portretişti ca Christoph Pauditz, cunoscut elev al lui Rembrandt şi Jan Kupetzky sau Martin Meytens, peisagişti

apreciaţi ca Anton Faistenberger, pictori de scene religioase şi mitologice precum Hans von Aachen, Peter Strudel,

Frans C. Sambach dar şi maeştri ai naturii statice ca Georg Hinz, Franz W. Tamm sau Maximilian Pfeiler. Şcoala

italiană, deşi ilustrată printr-un număr relativ mic de opere în raport cu celelalte şcoli (în jur de 200 de pânze), are o

pondere importantă prin prezenţa unor lucrări ale cunoscuţilor artişti: Alessandro Botticelli, Tullio Lombardo, Tiziano

Vecellio, Paris Bordone, Sebastiano Ricci, Alessandro Magnasco. Reprezentative rămân şcolile: veneţiană,

genoveză şi napoletană.

Colecţia de artă naţională a muzeului Brukenthal se datorează dorinţei şi interesului curatorilor muzeului din

secolul XIX-lea faţă de realizările artiştilor locali. Aceasta cuprinde piese de pictură, grafică, sculptură, mobilier,

argintărie, porţelan, sticlărie etc. din secolul al XV-lea până în perioada contemporană. Colecţia de pictură

transilvăneană, una dintre cele mai reprezentative de acest fel din ţară, conţine un mare număr de portrete din

secolele XVI-XVIII, importante mai ales din punct de vedere istoric şi documentar. Din această colecţie fac parte

Portretul lui Lucas Hirscher al pictorului braşovean Gregorius, considerat primul portret laic din istoria picturii

naţionale, Portretul comitelui Mathias Semriger al pictorului de origine slovacă activ în Transilvania Jeremias

Stranovius, Portretul Annei Maria Huttern şi Portretul lui Johann Gottlieb Fabritius, ale lui Johann Martin Stock, cel

mai apreciat pictor sibian al epocii, Portretul istoricului Hans Eder al artistului de origine vieneză stabilit la Sibiu,

Franz Neuhauser, etc.

Colecţia de artă modernă şi contemporană este dedicată principalelor momente ale evoluţiei picturii româneşti,

prin nume de referinţă ca Nicolae Grigorescu, iniţiatorul picturii româneşti moderne, Theodor Pallady, considerat cel

mai reprezentativ pictor interbelic, Hans Mattis Teutsch, primul pictor abstract, Corneliu Baba şi Alexandru

Ciucurencu, iniţiatori ai şcolii contemporane româneşti de pictură. Colecţia de grafică transilvăneană, ce întruneşte

peste 3.000 de desene, acuarele şi gravuri este o importantă sursă de documentare referitoare la evenimentele

istorice şi culturale ale Transilvaniei din secolele XVIII-XIX.

Colecţia de artă decorativă a muzeului Brukenthal deţine o importantă colecţie de acest gen care cuprinde

altare, sculpturi, argintărie laică şi de cult (secolele XV-XVIII), sticlărie, covoare orientale şi mobilier, piese de o

valoare artistică deosebită, ale căror stil şi tehnică probează apartenenţa lor la spaţiul central-european. Multe dintre

piesele de argintărie sunt considerate capodopere ale artei din zona Transilvaniei. Din secolele XVI – XVIII, se

păstrează, alături de vase liturgice, diverse piese de argintărie laică şi obiecte de podoabă, în realizarea cărora

114

meşterii argintari transilvăneni au introdus forme şi motive decorative folosite în cele mai renumite ateliere europene.

Colecţia deţine 10 piese din creaţia celui mai renumit argintar sibian, Sebastian Hann (activ între anii 1675 - 1713),

cea mai cunoscută fiind Cana lui Mathias Semriger, datată 1682.

Pe lângă aceste colecţii impresionante muzeul mai găzduieşte diferite expoziţii temporare. Una dintre cele mai

însemnate din ultimii ani a fost expoziţia dedicată marelui artist olandez Rembrandt Harmenszoon van Rijn.

Evenimentul desfăşurat sub titlul „REMBRANDT - Maestru al luminii şi umbrei", a fost prilejuit cu ocazia aniversării în

întreaga lume a 400 de ani de la naşterea marelui pictor.

���� Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA

Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA se află situat în Pădurea Dumbrava la 4 km de municipiul

Sibiu, pe Calea Răşinari. Muzeul a fost organizat cu începere din anul 1963 sub denumirea de Muzeul Tehnicii

Populare şi are o suprafaţă de 96 ha (mai mare decât Muzeul Satului din Bucureşti) şi un circuit expoziţional de 10

km de-a lungul căruia se găsesc peste 300 de clădiri. Este unul dintre cele mai mari muzee în aer liber din România

şi din sud-estul Europei.

Reuneşte monumente originale reprezentative sistemului de valori ale civilizaţiei

tradiţionale ale satelor din România. Aici se găsesc gospodării formate din case de

locuit aduse din diferite zone ale ţării, interioare de locuit păstrate în forma originală şi

toate anexele gospodăreşti, ateliere meşteşugăreşti, construcţii cu caracter religios

(biserici, troiţe), comercial (hanuri, cârciumă), ludic (pavilion de joc, popicarie,

scrânciob), instalaţii de industrii ţărăneşti, mijloace de transport tradiţionale, etc.

Sunt ilustrate toate domeniile precum cultura plantelor, creşterea animalelor,

apicultura, pescuitul şi vânatul, păstoritul, pomicultura şi viticultura, prin gospodării

specifice şi construcţii specializate cum ar fi stâne, crame, cherhanale etc.

Muzeul este organizat în cinci mari sectoare, cuprinzând grupe tematice

aferente.

Foto nr. 56

Prezintă, în zone armonios marcate ca spaţiu şi tematică, lumea satului românesc. Din anul 1990 muzeul se va

numi Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale. Ideea de a deschide un muzeu etnografic este mai veche, actualul

muzeul fiind o continuare a primului Muzeu Etnografic - Istoric al Românilor din Transilvania (fondat la Sibiu în 1905

şi închis în 1950).

Foto nr. 57 Foto nr. 58

O moară hidraulică cu aducţiune inferioară a fost primul monument adus în Dumbrava Sibiului şi apare şi

astăzi în sigla muzeului. Cu timpul colecţia a fost dezvoltată iar muzeul a putut fi deschis publicului în anul 1967.

Câţiva ani mai târziu s-a început adăugarea de case ţărăneşti, alături de atelierele meşteşugareşti, urmând ca în anul

1989 să fie adăugate monumentele ca: biserica, şcoala, cârciuma, popicăria etc.

115

Ilustrând monumente originale reprezentative pentru sistemul de valori al satului românesc, muzeul din

Pădurea Dumbrava reuşeşte să aducă în faţa turiştilor patrimoniul etnografic şi monumental, ca părţi vii ale civilizaţiei

populare.. Alături de gospodării muzeul ne prezintă ateliere pentru prelucrarea lemnului, prelucrarea pietrei sau

prelucrarea metalelor dar şi ateliere pentru realizarea de îmbrăcăminte şi obiecte de uz gospodăresc, ateliere pentru

prelucrarea pieilor şi a blanurilor etc.

Pe lângă acestea, muzeul are o expoziţie de scluptură modernă în lemn, oferită de mari artişti români şi strâini

ale caror opere sunt inspirate din universul satului tradiţional.

Un alt punct de atracţie sunt şi festivalurile meşteşugăreşti şi diferitele manifestări cu specific etnografic

desfăşurate aici. Muzeul gazduieste anual etapa naţională a Olimpiadei Mesteşuguri artistice trdiţionale, în cadrul

unui program de recuperare şi revitalizare de către tineri, în contextul vieţii conteporane, a creaţiilor artistice populare

tradiţionale, prin dezvoltarea talentului şi aptitudinilor acestora în sensul producerii de valori autentice de artă

populară tradiţională. De asemenea în fiecare an, în luna august, spaţiul muzeal reuneşte la Târgul creatorilor

populari din România pe cei mai valoroşi creatori ai centrelor de veche tradiţie meşteşugărească, reprezentând toate

genurile artei populare: tesut, brodat, olărit, prelucrarea lemnului, osului, metalelor, confecţionarea instrumentelor

populare muzicale, a măştilor, pictură pe lemn şi sticlă, încondeierea ouălelor etc.

Foto nr. 59

Agrementul oferit în incintă publicului vizitator este extrem de variat, de la plimbările cu lotcile pe lac, la cele cu

trăsurile şi săniile trase de cai pe aleile muzeului, de la vizitarea cu minicarurile, la oferta culinară tradiţională la

cârciumioara şi hanul din muzeu şi cazarea în spaţiile din incintă (53 locuri). Deasemenea nu trebuie uitată popicăria,

situată în apropierea Cârciumii din Bătrâni, care dispune de un pavilion rustic pentru jucători şi de o tablă, pe care

jucătorii îşi pot trece scorurile realizate în timpul jocului. Atât bilele cât şi popicele sunt confecţionate din lemn. Toate

acestea fac din muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului una dintre cele mai

originale, generoase şi ospitaliere oferte turistice din zonă. Muzeul asigură

ghidaje de specialitate, pliante, ghiduri, CD-uri, filme etc.

���� Muzeul de Istorie

Complexul de clădiri al Primăriei Vechi (numit şi Casa Altemberger-

Pempfflinger), compus din opt corpuri de clădire, este, după cum s-a mai

menţionat, poate cel mai important ansamblu de arhitectură civilă gotică din

Transilvania.

Parte integrantă a Muzeului Naţional Brukenthal, Muzeul de Istorie,

găzduit de Primăria Veche, a fost inaugurat în anul 1988. Până la mutarea

expoziţiilor în această nouă locaţie, Expoziţia de arme şi armuri medievale era

organizată în Turnul Sfatului.

Nucleul actualului muzeu l-au constituit colecţiile numismatice şi de

antichitităţi romane ale lui Samuel Brukenthal. Fondul de antichităţi, deşi

apreciabil ca număr, cuprinzând o serie de obiecte de valoare (statui, arme,

obiecte uzuale) s-a bazat pe descoperiri întâmplătoare,

116

Foto nr. 60

nefiind sistematizat. În schimb, de foarte multă atenţie s-au bucurat colecţiile numismatice (monede antice greceşti şi

romane, medievale-ungureşti, transilvănene, germane şi din alte ţări) care spre sfârşitul secolului al XVIII-lea

conţineau circa 35.000 de piese.

În cursul secolului al XX-lea prin asimilarea colecţiilor de arme ale Societăţii Carpatine Transilvănene şi a

colecţiilor de istorie ale muzeului ASTREI, numărul total al bunurilor din patrimoniul muzeului a crescut considerabil.

La toate acestea s-au adăugat atât materialele rezultate din numeroasele cercetări arheologice din secolul trecut cât

şi din donaţii şi achiziţii. În acest fel, structura actuală a fondului arheologico-istoric constă din circa 60.000 de

monede, 39.000 de piese muzeale cu caracter arheologic (la care se adaugă alte 82.000 de fragmente de piese,

rezultate din săpături arheologice), aproape 14.000 de obiecte de breaslă şi artă decorativă şi circa 1.900 de arme.

Foto nr. 61 (sursa: www.sibiul.ro)

Colecţiile de bază ale Muzeului de Istorie sunt foarte variate: Arheologie preistorică şi medievală, Din istoria

Sibiului, Sigilii şi ştampile, Medalii şi decoraţii, Sticlă, Ştiinţă şi tehnică, Bresle sibiene, Carl Engber - colecţionar şi

bibliofil, Numismatică (cu piese antice, medievale şi moderne), Arme şi armuri medievale, Lapidarium antic şi

medieval, Artă decorativă, Grafică documentară. Cea mai reprezentativă şi mai vastă este colecţia de Arheologie,

oferind vizitatorilor o imagine de ansamblu a dezvoltării societăţii omeneşti din sudul Transilvaniei, rezumată la

perioada cuprinsă între epoca pietrei şi formarea poporului român. Sunt expuse piese de referinţă pentru respectiva

epocă, subliniindu-se momente importante ale istoriei acestor locuri: epoca neolitică (cu ceramica pictată din cultura

Petreşti), epoca bronzului (cu vestigiile culturii Wietenberg) şi epoca fierului. Pentru epoca dacică sunt prezentate

descoperirile arheologice de la cetatea Tilişca iar civilizaţia romană este ilustrată cu precădere prin piese de plastică

(altare votive, sculpturi, inscripţii). Epoca formării poporului român este bogată în descoperiri arheologice aparţinând

culturilor Brăteiu, Mediaş şi Dridu, detaşându-se descoperirile de pe marele şantier arheologic de la Brăteiu.

O menţiune şi pentru expoziţia Din istoria Sibiului care

completează circuitul din cadrul expunerii permanente din

muzeu. Sunt reconstituite - prin intermediul desenelor, hărţilor,

obiectelor cu caracter muzeal, armelor - aspecte din viaţa

economică şi culturală precum şi dezvoltarea arhitectonică a

Sibiului medieval.

Foto nr. 62 Muzeul de Istorie (Casa Altemberger)

���� Muzeul de Istorie naturală

117

Cu un început modest şi fără un sediu propriu, confruntat cu problema creşterii permanente a colecţiilor,

Muzeul de Ştiinţe Naturale a funcţionat în diferite clădiri particulare ale oraşului. Bazele acestui muzeu au fost puse

încă din anul 1849, prin înfiinţarea Societăţii ardelene de ştiinţe naturale (Siebenburgischer Verein fur

Naturwiessenschaften) din care au făcut parte personalităţi marcante ale vieţii ştiinţifice şi culturale interne şi

internaţionale. Astfel, colecţiilor din secolului al XVIII-lea - mai exact două ierbare cuprinzând aproape 31.000 de

piese, li s-a adăugat un secol mai târziu, colecţia ornitologică F. W. Stetter ce reunea 528 de păsări indigene şi 145

exotice, colecţia etnografică din Palestina, Egipt, Sudan, Etiopia a viceconsulului Franz Binder şi colecţia de minerale

Ackner.

Abia în anul 1895 s-a trecut la construirea, în fostul parc al teatrului, a edificiului construit special pentru acest

scop de către arhitectul medieşean C. W. Fr. Maetz.

În anul 1931, muzeul întreţinea legături de schimb cu peste o sută de societăţi ştiinţifice din întreaga lume. La 1

ianuarie 1957 a devenit Secţie de istorie naturală a marelui complex muzeal Brukenthal.

Perioada de după al doilea război mondial avea să fie cea mai fructuoasă. În acei ani a fost achiziţionată

colecţia entomologică Dr. Eugen Worell (1957) cu peste 95.000 de insecte din Europa, Africa, America şi Asia;

colecţia de fluturi Weindel (1965) cu circa 7.000 de fluturi; colecţia entomologică H. Hanenheim (1964) cu 10.000 de

insecte; colecţia paleontologică Breckner (1955) cu 7.000 de piese, majoritatea dinţi de rechin din terţiar colectaţi din

regiunea Porceşti (Turnu Roşu); colecţia botanică Nyarady (1980) cu aproximativ 152.000 de piese. De o mare

importanţă pentru dezvoltarea muzeului, care în 1982 ajunsese la 1.686.000 de exponate, au fost donaţiile făcute de

promotori ai ştiinţelor naturii ca Dr. E. Bieltz (1953) care a donat o colecţie de minerale cu 1.400 de piese precum şi

colecţia de malacologie Kimakowicz, ce conţine 250.000 de piese.

În anul 1972 Muzeul de ştiinţe naturale a fost reorganizat radical, fiind deschisă noua şi modernă expoziţie de

bază a muzeului Sistematica lumii animale. Anterior, în 1967 au fost puse bazele unei alte expoziţii permanente Arme

şi trofee de vânătoare, în care au fost expuse o serie de trofee provenite din colecţiile Witting şi A. Spiess, aceasta

din urmă cuprinzând 1.058 de piese achiziţionate în 1963. În 1981, expoziţia a fost modernizată şi diversificată,

prezentând alături de numeroase trofee medaliate sau medaliabile ale vânatului din ţara noastră şi trofee de vânat

exotic. De asemenea, se face o trecere în revistă a unor moduri tradiţionale de a vâna, reprezentată inclusiv prin

gravuri de epocă. Astfel, sunt expuse diverse arme folosite la vânătoare, începând cu cele din paleolitic, apoi din evul

mediu (săgeţi, lănci, arbalete, archebuze) şi până în epoca modernă. În acelaşi context se prezintă aspecte din viaţa

animalelor precum şi momentele prilenice pentru vânarea speciilor de interes cinegetic.

Foto nr. 63 Foto nr. 64 Foto nr. 65

Foto nr. 66 (sursa foto 42-45: www.sibiul.ro/Sibiu-virtual tour)

118

Statistic, colecţiile muzeului sunt impresionante: colecţia de botanică (168.000 piese), zoologie (22.500),

mineralogie (12.000), petrografie (7.000), entomologie (266.000), malacologie (510.000), paleontologie (57.000),

ornitologie (5.000) ş.a.

���� Muzeul Farmaciei

Inaugurat în anul 1972 în clădirea - monument istoric şi de arhitectură, cu elemente gotice şi renascentiste,

datat din 1568 - o casă cu loggie deschisă la parter, situată în Piaţa Mică, Muzeul de Istorie a Farmaciei funcţionează

în spaţiul în care, timp de trei secole, începând din 1600, a funcţionat farmacia “La Ursul Negru”.

O legendă spune că, deasupra intrării în imobil se găsea un bolovan imens susţinut doar de o pânză de păianjen, acesta urmând a se prăvăli peste cel neîncrezător în efectele benefice ale locaţiei unde, sute de ani s-au desfăcut doar leacuri.

Secţie a Muzeului de Istorie Naturală şi parte componentă a Muzeului Naţional Brukenthal, locaţia este

alcătuită pe fundalul unei farmacii clasice, expoziţia prezentând, în cele trei încăperi ale sale (oficina, laboratorul şi

expoziţia homeopatică) cele mai valoroase piese folosite în farmaciile din secolele XVI - XIX (vase de ceramică,

sticlă, porţelan, lemn, flacoane, truse farmaceutice şi medicale, mojare din bronz sau fontă, stative cu balanţe şi

greutăţi farmaceutice în stil vienez, ustensile tehnico-medicale, truse chirurgicale, microscoape, scarificatoare precum

şi ilustratii după documentare şi publicaţii vechi) dar şi o valoroasă colecţie de tratate de specialitate, de la

Farmacopeea Română, apărută la Bucureşti în anul 1862, la Codex Medicamentorius, editat la Paris în 1866.

Aria de reprezentare este europeană dar cu precădere din teritoriile fostului imperiu austro-ungar. Exponatele

sunt grupate pe sectoare tematice şi în evoluţia lor istorică.

Muzeul dispune şi de o importantă colecţie homeopatică, având în vedere că aici a lucrat, timp de un an,

creatorul homeopatiei, Cristian Friedrich Samuel Hahnemann (1755-1843) în calitate de secretar al baronului Samuel

von Brukenthal. Colecţiile muzeului reunesc peste 6.600 de piese ce provin din 67 de surse, respectiv farmacii, oficii

farmaceutice, instituţii medicale şi persoane particulare din 32 de localităţi din ţară.

Foto nr. 67 Muzeul Farmaciei (interior) Foto nr. 68 Muzeul Farmaciei (exterior)

Foto nr. 69-70 – interior Foto nr. 71- placă comemorativă

Oficina este un element tradiţional în configuraţia farmaciilor, având funcţia de prezentare a produselor

medicamentoase. Încăperea şi decorul aduc aminte de vremurile trecute şi de specificul spiţeriilor de atunci. Inclusiv

mobilierul are o vechime de peste un secol. El a fost executat la Viena în anul 1902, special pentru farmacia care

funcţiona în acele timpuri şi care îşi schimbase denumirea în “La vulturul negru”. Dintre instrumentele prezentate în

această încăpere reţine atenţia un mojar din bronz datat 1597, cea mai veche piesă din colecţie, folosit în operaţiile

preliminare de preparare a medicamentelor.

119

Înainte de cea de-a doua încăpere, într-un coridor îngust, se află expuse instrumente medicale şi câteva truse

chirurgicale, foarfeci şi microscoape precum şi diverse ilustraţii preluate din documente şi publicaţii vechi.

Spaţiul afectat laboratorului farmaceutic ilustrează complexitatea proceselor de elaborare a medicamentelor şi

evoluţia acestora în strânsă concordanţă cu evoluţia concepţiilor medicale şi farmaceutice. Sunt prezentate aici

balanţe de diferite tipuri, mojare, dispozitive pentru zdrobirea şi măcinarea materiilor prime, filtre, distilatoare,

recipiente, etc.

Ultima dintre încăperi este rezervată homeopatiei, practică ce s-a bucurat la noi de o mare popularitate.

Colecţia homeopatică a muzeului reuneşte 2.900 de piese, respectiv truse şi flacoane cu preparate homeopatice,

majoritatea preluate de la vechea farmacie “La Îngerul”.

���� Muzeul de arme şi trofee de vânătoare

Expozitia Arme şi trofee de vânătoare a fost deschisă pentru public în 1966 şi reorganizată în 1981 în Casa

Spiess105 de către muzeografii Complexului naţional muzeal Brukenthal (căruia îi aparţine).

În prezent patrimoniul muzeal numară 1.577 de piese, unele cu o vechime de peste 100 de ani, achiziţionate

de la colecţionari sau provenite din donaţii acumulate începând cu sfârşitul secolului al XIX-lea. Piesele din colecţia

muzeului sunt trofee autohtone şi exotice, arme diverse şi accesorii de vânătoare, ce provin, în cea mai mare parte,

din trei colecţii importante: "August von Spiess", "Emil Witting" şi Colecţia "Societăţii Ardelene de Ştiinţe Naturale din

Sibiu”. Traseul exponatelor oferă o imagine a dezvoltării armelor de vânătoare dar şi o a fondului de vânătoare din

ţară.

Trofeele expuse aici au obţinut numeroase medalii la diferitele expoziţii din ţară şi străinătate.

���� Muzeul Locomotivelor cu Abur

A fost inaugurat în 1994 şi prezintă peste 35 de exponate - locomotive cu aburi pentru cale ferată normală,

fabricate între anii 1885 - 1959 în România la Uzinele Domeniilor Reşita şi Uzinele Malaxa Bucureşti sau la uzinele

Henschel, Borsig, Schwartzkopff din Germania, Baldwin din SUA şi altele (2 macarale cu aburi şi 2 pluguri cu aburi).

Două dintre aceste locomotive sunt funcţionale şi folosite în diverse ocazii.

���� Muzeul de Etnografie Universală Franz Binder

Muzeul de Etnografie Universală Franz Binder este găzduit de o construcţie neogotică, fosta Casă a Asociaţiei

Meseriaşilor, ridicată în 1867 pe locul unei clădiri care i-a avut printre proprietari pe comitele saşilor Valentin Franck

von Franckenstein. Edificiul a fost restaurat şi amenajat muzeistic între anii 1986-1990. Expoziţia permanentă,

intitulată Din cultura şi arta popoarelor lumii s-a constituit, începând cu secolul trecut, din piese provenite de la

numeroşi colecţionari printre care Franz Binder (cel care şi-a donat colecţia în 1862 Societăţii Transilvane de Ştiinţele

Naturii), A. Breckner, K. Meliska, Cari F. Jikeli şi alţii, apoi după 1990, colecţia Violeta şi Cătălin Rang, colecţia de

cadouri a fostului preşedinte al României (până în 1989), donaţii de la Muzeul Jucăriilor din Hyogo (Japonia) sau

donaţiile din partea Ambasadei Chinei la Bucureşti. în sălile rezervate expoziţiilor temporare sunt prezentate creaţii

artizanale, provenite, în general, de la ambasadele diferitelor ţări în România.

105 O cochetă vilă în stil românesc ce a aparţinut colonelului-vânator August von Spiess. Acesta era o autoritate în domeniu şi a deţinut pentru mulţi ani funcţia de Maistru de Vânătoare a Casei Regale. Colonelul Speiss a fost un vânător renumit, menţionat în analele internaţionale de cinegetică. Speiss a participat la un lung safari în Africa, de unde a adus piese deosebit de valoroase, piese care în prezent fac parte din colecţia Muzeului de Arme şi Trofee de Vânătoare.

120

Foto nr. 72 Sursa: www.sibiul.ro

Colecţiile Muzeului "Franz Binder" Din punct de vedere cronologic, colecţiile Muzeului "Franz Binder" pot fi imparţite în colectii etnografice "vechi", alcătuite din piese donate în cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, şi colecţii "noi", intrate în patrimoniul muzeului după anul 1990 din donaţii şi achiziţii provenind de la călători sau deţinători de astfel de obiecte dar şi prin schimburi de colecţii cu obiecte contemporane de factură tradiţională (asemenea schimburi au fost realizate cu Japonia). Se poate spune că fondul de etnografie exotică al muzeului sibian, începând cu mumia egipteană cu vechime multimilenară şi şfârşind cu cele mai noi achiziţii de artizanat se înscriu într-un foarte divers cadru istoric, geografic etno-cultural şi antropologic. Prin componenţă şi dimensiune, colecţiile cele mai vechi ale Muzeului "Franz Binder" sunt dintre cele mai valoroase. Acestea provin din toate continentele şi au fost colectate, în cea mai mare parte, pe teren, de membri ai comunitaţii locale, apoi donate, în cea de-a doua jumatate a secolului trecut, Societaţii Ardelene pentru Ştiinţele Naturii din Sibiu (Siebenburgische Verein fur Naturwissenschaften). Cunoscută, multă vreme, sub denumirea de "colecţia exotică", piesele componente ale acesteia sunt o reflectare concretă, asupra călătoriei ca formă de cunoştere şi asupra naşterii etnologiei ca ştiinţă. Provenite din toate partile lumii – nordul Africii şi izvoarele Nilului, China, Japonia, Oceania, Asia Mică, Brazilia, Laponia, Australia etc. obiectele colecţiei, reprezentând o formă exemplară de etnografie a secolului al XIX-lea, au intrat în patrimoniul Muzeului de Istorie Naturală, alcătuind o expoziţie cabinet deschisă în clădirea muzeului până în anul 1957. Printre colecţionarii şi donatorii ce au participat la înfiinţarea acestui muzeu se numără şi Franz Binder, comerciant, (este şi fondatorul colecţiilor), a locuit 10 ani în Africa, apoi la Khartum, a făcut nenumarate călătorii printre care şi în regiunea Nilului Alb iar în anul 1862 donează o inportantă colecţie de obiecte africane, provenite în principal de la triburile nilotice. De asemenea, o contribuţie specifică în adunarea colectiilor au avut-o: Andreas Breckner, Karl Meliska, Carl F. Jickeli, Artur von Sachsenheim, Herman von Hannenheim, Gustav Adolf Schoppelt, Alfred Capesius, W. Schonhut, A. Schwabe, G. A. Seraphin, Emerich Schuleri, Hans Mallik, Rudolf Nussbacher, Christine Schuster, Helene Fischer, Wagner von Wetterstadt şi alţii. Ei şi-au desfăşurat activitatea în a doua jumatate a sec. al XIX-lea şi prima parte a sec. XX, cea mai mare parte a lor fiind membri ai Asociaţiei Ardelene de Ştiinţe Naturale. Colecţiile au fost îmbogăţite după anul 1990 prin achiziţii succesive, schimburi sau donaţii, cum ar fi colecţia zaireză achiziţionată de la Violeta şi Cătălin Rang din Bacău, colecţia specială ex-prezidenţială de cadouri, ce cuprind obiecte de provenienţă extra-europeană, jucăriile tradiţionale japoneze obţinute prin schimb de colecţii cu Muzeul Jucăriilor din Hyogo, costume populare ale naţionalităţilor minoritare din China donate de Ambasada Chinei la Bucureşti, colecţia ecuadoriană, donaţia de obiecte indoneziene Kate Kerr din anul 2000 precum şi cea din 2003 a Ambasadei Indoneziei etc. Din 1993, câteva din piesele foarte importante ale colecţiei vechi, exotice, sunt valorificate în expoziţia permanentă a Muzeului "Franz Binder" Din cultura şi arta popoarelor lumii dar şi în numeroase expoziţii temporare cum ar fi: Andreas Breckner, călător în Extremul Orient, Japonia în colecţiile Muzeului "Franz Binder" etc.

���� Casa Artelor - Muzeul de Etnografie Săsească Emil Sigerus

Monument istoric situat în Piaţa Mică, edificiul cunoscut şi sub numele de “Hala Măcelarilor”, aşa cum apare

menţionat încă din anul 1370 în matricolele bisericii parohiale, ”Casa Artelor” este considerată cea mai veche “casă

de breaslă” din Transilvania.

Sibiul a fost printre primele centre urbane din Ardeal înscrise în istorie ca reprezentând “nucleul” medieval meşteşugăresc şi comercial din zona de colonizare a saşilor. În vechiul Hermannstadt au

121

fost emise cele mai importante documente şi statute ale tuturor breslelor din localităţile săseşti, documentul de referinţă care atestă existenţa, aici, a breslelor datând din anul 1376. Ca în orice centru meşteşugăresc european şi la Sibiu, fiecare breaslă îşi avea propriul sediu, de regulă o casă, în care se păstrau documentele oficiale, aveau loc întâlniri între membri şi se organizau manifestări ceremoniale specifice ori festivităţi ale breslei.

Edificiul este format dintr-un corp de clădire compus din parter şi etaj, anexa cu scara de acces din spate fiind

de provenienţă mai recentă. Iniţial, în secolul al XV-lea,

Foto nr. 73 Foto nr. 74

clădirea avea doar parter, încăperile de aici - foste prăvălii - păstrându-şi bolţile originale. Într-o a doua etapă a fost

construit şi etajul, format dintr-o singură sală amplă destinat magaziilor. Parterul a funcţionat exclusiv ca spaţiu

comercial, divizat în 11 unităţi, pentru tranşarea şi desfacerea cărnii. Cele opt arcade deschise erau proprietatea

obştei din vremuri străvechi, aşa cum se menţionează în Statutul oraşului din anul 1589, din care reiese că parterul

tuturor caselor din respectiva incintă era utilizat pentru protejarea oamenilor şi a mărfurilor pe timp de ploaie. Sala de

la etaj era destinată întâlnirilor de breaslă a măcelarilor deşi pentru o scurtă vreme a servit drept loc de adunare a

breslei cojocarilor precum şi ca depozit pentru cereale. De asemenea, în 1765, ea a fost transformată pentru câteva

luni în sală de spectacole pentru actorii unei trupe de teatru conduse de actriţa Gertraud Bodenburger. În anul 1787,

cu prilejul unor reparaţii efectuate la clădire, a fost aplicată, pe faţadă, stema Sibiului, cu săbiile încrucişate şi frunzele

de nufăr, aşa cum se obişnuia la acea vreme cu toate clădirile publice. În secolul al XIX-lea, arcadele de la parter au

fost zidite, înfiinţându-se mici spaţii comerciale. Între anii 1967-1972 clădirea a intrat într-un amplu proces de

restaurare, când s-a redat aspectul iniţial al acoperişului iar arcadele parterului au fost redeschise.

Numele de “Casa Artelor” a fost atribuit edificiului o dată cu intrarea acestuia în posesia Muzeului Brukenthal,

spre sfârşitul secolului al XX-lea, când parterul a servit ca spaţiu pentru depozite de artă contemporană iar sala mare

drept spaţiu expoziţional deschis tuturor genurilor de manifestări artistice şi culturale. În anul 2002, edificiul a intrat în

administrarea Complexului Naţional Muzeal “Astra”. Fiind complet restaurată cu fonduri alocate de BERD şi de

Ministerul Culturii şi Cultelor, din vara lui 2007, ”Casa Artelor” a primit o nouă destinaţie - devenit sediul Muzeului de

Etnografie Săsească “Emil Sigerius”.

���� Etno Muzeul Casa Morariu - Jina

In august 2006, cu ocazia Festivalului Folcloric ,,Sus pe muntele din Jina”, a fost inaugurată ,,Colecţia Muzeală

Morariu – Jina”, o colecţie de aproximativ 1.600 exponate, grupate în mai multe domenii, cum ar fi: patrimoniu

imaterial (costume populare, ceramică - blide, oale, urcioare); cărţi, icoane şi fotografii, obiecte de uz casnic şi

122

gospodăresc (războaie de ţesut, scule de tâmplarie, cojocărie, fierărie, stupărit sau instrumente folosite în viaţa de zi

cu zi a crescătorilor de animale, care şi harnaşament pentru cai ş.a.).

Lipsa spaţiului adecvat a dus la depozitarea a mai mult de 200 de exponate. Patrimoniul adunat în cadrul etno-

muzeului din Jina - Mărginimea Sibiului este inestimabil pentru

descrierea specificului vieţii şi culturii locale, a populaţiei locale

şi o bogată arie de studiu etno-folcloric pentru cercetători,

studenţi, turişti şi toţi cei pasionaţi de cultura şi civilizaţia rurală

autentică.

Vatră străveche de obiceiuri şi tradiţii, cu obiecte de

cultură şi civilizaţie locală autentică, a determinat familia

Morariu să înfiinţeze un etno-muzeu care să pună în valoare

exponatele vechi şi valoroase ale jinarilor.

Foto nr. 75

Iniţiativa pentru acreditarea ca muzeu a primit aviz favorabil de la Ministerul Culturii şi Cultelor iar studiile

făcute de cercetătorii de la Muzeul Astra – Sibiu susţin valoarea patrimonială a colecţiilor strânse în cadrul etno-

muzeului.

Colecţiile expuse, prin specificitatea lor, pot atrage fiecare înfiinţarea de mici ateliere artizanale, astfel încât,

sub îndrumarea meşterilor populari din Jina, să se păstreze şi să transmită generaţiilor viitoare obiceiurile şi

meşteşugurile (ateliere de ţesut, de cusut ii şi costume populare, de cojocărie, de tâmplărie, de fierărie sau de

prelucrare a laptelui).

���� Muzeul de icoane pe sticlă din Sibiel

Acest muzeu a fost organizat începând din anul 1969, mai ales prin donaţii. Este cel mai mare din Europa.

Aceasta reuneşte o valoroasă colecţie de icoane pe sticlă din aproape toate centrele de iconari din ţară. Alături de

icoanele pe sticlă sunt expuse şi icoane pe lemn, ceramică populară, piese de mobilier, textile de casă, precum şi o

serie de cărţi vechi româneşti.

Un meşteşug reprezentativ pentru localitate (păstrat în Mărginime de 200 de ani) este pictatul icoanelor pe

sticlă, Nicolae Suciu fiind unul dintre maeştri acestei îndeletniciri. În memoria acestuia se organizează periodic tabere

de creaţie specifică pentru copii.

���� Muzeul sătesc din Gura Râului106

Înfiinţat în 1969 şi reorganizat în 1973 într-un nou sediu, în urma celor peste 1.100 de obiecte primite ca donaţii.

Reuneşte piese de artă populară (textile, mobilier, pictură) amplasate într-un interior ţărănesc specific.

���� Muzeul etnografic din Răşinari

Înfiinţat în anul 1952, dispune de o colecţie numeroasă (peste 1.500 de obiecte de etnografie şi artă populară)

expusă în şapte săli şi care se referă la ocupaţii şi meşteşuguri tradiţionale locale. Soba cu cahle din Chirpăr datând

din 1789 este unul dintre cele mai reprezentative exponate.

���� Muzeul sătesc din Cisnădioara

Această expoziţia muzeală de etnografie este de fapt un muzeu sătesc, inaugurat în 1971, care cuprinde

colecţii valoroase. Aici sunt expuse piese de ceramică, textile şi lemn, oglindind arta populară dintr-o mai vastă zonă

din sudul Transilvaniei, între care foarte bine reprezentat este

mobilierul pictat săsesc. În anul Capitalei Culturale a Europei,

Cisnădioara a fost inclusă în circuitul artistic şi cultural sibian.

Astfel, aici s-au

organizat o

106 Fundaţia Gaia Heritage şi Consiliul Local Gura Râului vor să transforme localitatea intr-un veritabil muzeu ecologic în aer liber. Mai multe case au fost sau urmează să fie conservate şi transformate în piese de muzeu. Se fac demersuri pentru conservarea tradiţiei locale şi includerea localităţii in circuitul turistic internaţional. Proiectul constituie numai o parte dintr-unul mai mare care se referă la întreaga Mărginime a Sibiului.

123

serie de manifestări, între care ”Zilele Flandrei” (proiect având drept scop popularizarea culturii tradiţionale a zonei,

regiunea belgiană Flandra având o contribuţie majoră în perioada de început a colonizării saşilor în Transilvania.

Foto nr. 76 Muzeul din Cisnădioara

În judeţ mai există o serie de muzee, atât în oraşe (Mediaş, Avrig, Sălişte) cât şi în spaţiul rural (diverse colecţii

etnografice de dimensiuni mai reduse).

Foto nr. 77

De remarcat ca originalitate şi raritate este Expoziţia Muzelă Istoricul Industriei Textile de la Cisnădie (foto nr. 77).

5.2.1.5. Parcuri şi grădini

� Grădina Zoologică

In 1929 s-a deschis în pădurea Dumbrava prima Grădină Zoologică din România de către Intreprinderea de

electricitate la initiativa inginerului Szekely107.

Dupa înfiinţare, Grădinii Zoologice i-au fost donate mai multe animale şi păsări, cum ar fi o pisică sălbatică, o

lupoaică donată de Obert von Spiess din partea Regelui, un lup donat de Asociaţia "Şoimii", un vultur, un cerb

carpatin donat de vânătorii din Tălmacel, mistreţi, etc. În anul 1930 a fost donat primul urs.

In prezent Grădina Zoologică Sibiu are o suprafaţă de 15 ha, adăposteşte 135 de animale şi păsări din 35 de

specii: maimuţe, urşi, lupi albi, lupi carpatini, vulpi, tigri, lei, jaguar, pume, mistreţi, lame, cerbi carpatini, cerbi lopătari,

căprioare, bivoli albi, ponei, piton reticulat, crocodil (lung de 2 m - este cel mai mare din România), fazani, papagali,

păuni, porumbei.

Un alt element de menţionat este stejarul de la intrarea în gradină, care are peste 400 de ani.

� Parcul Sub Arini

Cu o suprafaţă de 22 de hectare, Parcul Sub Arini - unul dintre cele mai mari şi mai vechi parcuri din România -

a fost înfiinţat printr-o hotărâre a municipalităţii din noiembrie 1856. Inginerul Wolfgang Seifried a fost însărcinat cu

elaborarea şi conducerea lucrărilor. În anul imediat următor a început trasarea celor două alei principale, de-a lungul

fostului canal al Şcolii de Înot şi al pârâului Seviş. În acelaşi timp s-a procedat şi la plantarea perimetrului cu diverse

specii de arbori: pin, tei şi arin. În 1859 s-a construit digul, un an mai târziu podul peste pârâul Trinkbach, iar în

imediata apropiere, între anii 1863-1865, restaurantul Sub Arini (Bolta Rece). În aceeaşi perioadă parcul a fost

preluat de Societatea Băncii de Asigurări, care a început amenajarea lacurilor pentru peşti. Exploatarea lor a fost

concesionată comerciantului Adolf Stoffel, al cărui faliment a dus la degradarea lacurilor. De abia după mai mulţi ani,

respectiv în 1874, zona va fi asanată şi curaţată. După înfiinţarea Societăţii pentru Înfrumuseţarea Oraşului, aceasta

preia, în 1881 lucrările de amenajare şi de plantare a parcului, cu arbori şi arbuşti ornamentali indigeni şi exotici. În

1883 s-a construit sera, în 1894 fântâna arteziană, în 1898 pavilionul de muzică iar între 1904-1905 s-a introdus

iluminatul electric pe alei şi de-a lungul fântânii arteziene. Preocupările pentru întreţinerea şi dezvoltarea parcului au

stagnat o vreme, fiind reluate abia după primul război mondial. S-au trasat atunci alei noi, s-a amenajat rozariumul iar

în 1927 a fost dat în folosinţă stadionul municipal, sub numele iniţial de Stadionul de educaţie fizică. Acesta a suferit

transformări majore în perioada 1977-1981, fiind montate tribune iar capacitatea sa a ajuns de la 12.000 la 24.000 de

spectatori. În 1938 a fost dezvelită statuia lui Mihai Eminescu, bust realizat de sculptorul Radu Moga. Din 1979,

parcul devine o adevărată grădină botanică, fiind asfaltate principalele alei şi executându-se lucrări masive de

plantare şi de organizare peisagistică. În locul vechiului pavilion de muzică se construieşte o stradă nouă, spaţii de

joacă pentru copii şi de relaxare şi este reamenajată fântâna arteziană.

107 I-a venit ideea după ce a găsit nişte vulpi în timp ce efectua lucrări de reparaţii la barajul de la Sadu.

124

Parcul adăposteşte 68 de specii vegetale (dintre care aproape jumătate exotice) şi 95 de specii de păsări

sedentare sau migratoare. Alături de arini, tei, castani, platani şi alţi copaci indigeni (unii dintre ei având vârsta de

peste 150 de ani) pot fi admirate aici specii din America de Nord (molid înţepător, pin strob, nuc şi arţar american,

tsuga, ienupăr de Virginia, Douglas verde) din Extremul Orient (dracilă japoneză, ginkgo biloba) ori bradul de Caucaz.

În afara amenajărilor pentru agrement din ultimii ani (ştrand, teren de tenis) municipalitatea intenţionează să uşureze

accesul turiştilor spre Pădurea Dumbrava şi Grădina Zoologică prin construirea unei piste pentru biciclişti.

Proiectul include, de asemenea, realizarea unui loc de joacă şi de agrement dar şi a unui camping, respectiv a unui

ştrand în aer liber.

� Parcul ASTRA

Ideea transformării în parc a terenului situat între Bastionul Soldisch şi actualul Hotel ”Hilton” datează din 1869

şi s-a materializat zece ani mai târziu, o dată cu înfiinţarea Societăţii pentru înfrumuseţarea oraşului. Este prima

societate de acest gen din Transilvania, iar Parcul ASTRA, prima realizare importantă a acesteia. Situat în centrul

oraşului, parcul a fost reamenajat în 1926 când a şi primit fizionomia de azi, cu arbori şi arbuşti ornamentali (platani,

magnolii, etc). Locaţia găzduieşte opt busturi ale unor personalităţi româneşti importante, grupate în jurul asociaţiei

omonime: George Bariţiu, Timotei Cipariu, Badea Cârţan, Octavian Goga, Andrei Mureşianu, Gheorghe Lazăr, Ioan

Slavici şi Andrei Şaguna.

Cea mai veche statuie a fost amplasată în 1924 şi aparţine lui George Bariţiu. Întemeietor al ziaristicii româneşti ardelene, istoric, cărturar şi om politic, bustul lui Bariţiu a fost realizat de sculptorul Oscar Spathe în 1912, fiind aşezat mai întâi în curtea şcolii civile de fete a ASTREI şi abia după 12 ani ajungând în parc, chiar la intrare. Celelalte şapte busturi au fost aşezate, rând pe rând, începând din 1971, în ideea transformării acestuia într-un veritabil panteon al personalităţilor sibiene. Bustul lui Badea Cârţan, ciobanul din Cârţişoara care a participat voluntar la Războil de Independenţă şi a mers pe jos până la Roma doar pentru a vedea cu ochii lui Columna lui Traian are aici un bust din bronz, înalt de 1,20 metri, realizat în 1974 de sculptorul sibian Kurtfritz Handel. Poetul “pătimirii noastre”, Octavian Goga are de asemenea un bust din bronz, realizat în 1973 de sculptoriţa Ada Geo Medrea. Andrei Mureşianu, semnatarul versurilor poeziei “Deşteaptă-te române”, devenit imn naţional, are şi el un bust din bronz, realizat tot în 1973 de sculptorul Imre Gyenge. Tot în 1973 (la 150 de ani de la moarte) a fost amplasat în parc şi bustul din bronz al cărturarului iluminist Gheorghe Lazăr, operă a aceluiaşi sculptor sibian Kurtfritz Handel. În 1979, cu ocazia aniversării a 95 de ani de la întemeierea, de către acesta, a ziarului “Tribuna”, lui Ioan Slavici i-a fost dezvelit un bust de bronz realizat de sculptoriţa Linca Călin. Una dintre cele mai seamă personalităţi politice, culturale şi bisericeşti, Andrei Şaguna întregeşte seria busturilor amplasate în Parcul ASTRA, el fiind realizat tot din bronz, în 1973, de acelaşi sculptor Imre Gyenge.

Parcul este înconjurat şi de o serie de clădiri vechi ce datează din secolul al XIX -lea şi începutul secolului XX,

între acestea putând fi enumerate: Policlinica de copii, Palatul Asociaţiunii, inaugurat în 1905 şi care în prezent

adăposteşte Biblioteca ASTRA respectiv fosta şcoală normală de fete, azi Şcoala ajutătoare pentru hipoacuzici. La

sfârşitul anului 2006, Primăria a iniţiat un nou proiect de reamenajare a Parcului ASTRA.

Foto nr. 78 Foto nr. 79 Foto nr. 80 Parcul Sub Arini Parcul Astra Parcul Tineretului

(sursa: www.turism.sibiu.ro)

125

5.2.2. Potenţialul etno – cultural

Zone etnografice

Poziţia geografică, precum şi condiţiile istorice, social-economice, religioase etc. au imprimat judeţului Sibiu o

evoluţie proprie a creaţiei populare, reflectată fie în arhitectură şi creaţie tehnică, fie în arta populară, în tradiţia orală

sau în manifestările populare tradiţionale.

Zonele etno - folclorice se suprapun, în general, peste zonele geografice, fiind împărţite în macrozone care

grupează satele în jurul unei anumite forme de relief (vale, zonă submontană etc), în funcţie de asemănările culturii

materiale şi spirituale. Judeţul Sibiu cuprinde 5 zone etno - folclorice (Gh. Pavelescu, 1978; Ilie Moise, 1998):

I. Ţara Oltului cu 3 microzone formate din: a. Arpaşul de Jos, Arpaşul de Sus, Porumbacul de Jos, Porumbacul de Sus, Cârţa, Cârţişoara, Scorei şi Sărata;

b. Avrig, Racoviţa, Sebeşul de Jos, Sebeşul de Sus, Turnu Roşu;

c. Săcădate, Bradu, Colun, Glâmboaca, Noul Român.

II. Mărginimea Sibiului cu 5 microzone, respectiv:

a. Boiţa, Tălmăcel, Sadu, Râu Sadului;

b. Răşinari, Poplaca, Orlat, Gura Râului;

c. Fântânele, Sibiel, Vale, Sălişte, Galeş;

d. Tilişca, Rod, Poiana Sibiului, Jina;

e. Tălmaciu, Cisnădie, Cisnădioara, Mohu, Veştem, Bungard, Şelimbăr, Cristian, Săcel.

III. Valea Hârtibaciului cu 2 microzone:

a. Caşolţ, Cornăţel, Nucet, Chirpăr, Ţichindeal, Nocrich, Alţâna, Agnita;

b. Satele de pe Valea Veseudului: Chirpăr şi Săsăuşi.

IV. Zona Slimnic - Ocna Sibiului cuprinde:

a. Satele din zona Amnaş;

b. Satele viticole: Slimnic, Ruşi, Amnas, Apoldul de Jos, Apoldul de Sus;

c. Topârcea, Alămor, Armeni, Bogatu, Păuca, Broşteni, Ocna Sibiului.

V. Zona Târnavelor cu următoarele microzone:

a. Mediaş: Ighişu Nou, Moşna, Bazna, Curciu, Alma Vii;

b. Dumbrăveni: Saroş pe Târnave, Biertan, Richiş, Valchid, Copşa Mare, Mălâncrav;

c. Copşa Mică: Axente Sever, Agârbiciu, Şeica Mică, Soala, Ţapu.

I. Ţara Oltului - se întinde între Olt şi Munţii Făgăraş, de la Turnu Roşu până la Munţii Perşani. Ocupaţia de bază a

locuitorilor este agricultura, urmată de pomicultură şi păşunat.

Gospodăriile din Ţara Oltului sunt individualizate prin acoperişurile înălţate, numărul redus al construcţiilor anexe

şi prin păstrarea tindei.

Culoarea roşie a costumul popular de Avrig, jocurile populare vioaie (Glâmboaca, Purtata), ritmurile energice,

obiceiuri precum Buzduganul, burduhoşii, Hora de la Rusca, Meteleaua şi meşteşugul rotăritului dau specificitatea

etnofolclorică a acestei zone. În trecut, instalaţiile hidraulice tradiţionale (mori de hârtie şi măcinat, joagăre, teascuri

de boştină, vâltori), ceramica, glăjăriile şi brodatul costumelor populare individualizau Ţara Oltului.

126

Fig. nr. 38 108

Festivalul Florile Oltului, Festivalul La izvorul dorului, Ansamblul Purtata Avrigului al Casei de Cultură Avrig

precum şi câteva formaţii de amatori din mediul rural promovează valorile culturii tradiţionale.

II. Mărginimea Sibiului - cea mai cunoscută zonă etnofolclorică a judeţului Sibiu. este delimitată la nord de Valea

Râului Sălişte, la sud de punctul de intrare al Oltului în Trecătoarea Turnu Roşu şi de Valea Sadului, la est de

şoseaua internaţională E15A, iar la vest de Râul Sebeş (Valea Frumoasei) care separă Munţii Cindrelului de Munţii

Lotrului. Mărginimea Sibiului cuprinde 18 localităţi, dintre care amintim: Sadu, Tălmăcel, Răşinari, Gura Râului, Sibiel,

Sălişte şi Jina. Zona a fost şi este recunoscută pentru transhumanţă şi bogăţia artei populare, fie că e vorba de

sculptură în lemn, pictură sau arta textilă.

Ocupaţiile locuitorilor din Mărginimea Sibiului sunt: păstoritul, creşterea vitelor, exploatarea pădurilor, mica

industrie ţărănească, agricultura şi pomicultura.

În plan arhitectural, zona se remarcă prin casa mărgineană, una dintre cele mai originale forme de arhitectură

populară românească, care se distinge prin echilibrul ansamblului, îmbinarea formelor.

Costumul popular e o alternanţă de alb – negru şi e purtat fie în cadrul unor datini legate de ciclul vieţii (naştere,

nuntă, înmormântare), fie în cadrul sărbătorilor de peste an (Ceata de juni, Hodăiţatul, Prinsul văruţelor, Urcatul şi

coborâtul oilor, Udatul Ionilor, Întâlnirea vecinătăţilor, Maialul).

Muzica şi dansul se îmbină armonios în cântece ciobăneşti (jiene, tontoroiul, învârtita, doina, bătuta) şi jocuri

populare (căluşarii, brâul, sârba, haţegana, jiana).

Zona e reprezentată de meşteri, creatori populari - confecţionat costume populare, icoane pe sticlă, confecţionat

pălării şi solişti vocali. De asemenea, în oraşul Sălişte activează una dintre cele mai vechi formaţiuni corale -

Reuniunea română de cântări iar în Tălmaciu - Ansamblul “Mugurii Primăverii” al Clubului Elevilor din Tălmaciu.

108 Sursa: Agenţia Judeţeană de Turism Sibiu

127

Fig. nr. 81 Răşinari Fig. nr. 82 Cisnădie - primăria

Anual, Mărginimea Sibiului găzduieşte evenimente cu caracter tradiţional care se bucură de un număr mare

de participanţi: Sadule, grădină mândră! organizat în localitatea Sadu, Udatul ionilor la Tălmăcel, Nedeea pastorală

sus pe muntele din Jina, Festivalul Brânzei şi al Ţuicii de la Răşinari, Festival Bujorului de Munte de la Gura

Râului, Festivalul Oierilor de la Tilişca, Ceata de feciori din Sadu.

III. Valea Hârtibaciului - situată la intersecţia Văii Târnavelor cu Ţara Oltului, se remarcă prin caracterul arhaic al

culturii populare.

Un număr mare de localităţi din zonă au avut populaţie majoritar germană (prin sosirea coloniştilor germani

începând cu secolul al XIII-a), astfel că unele obiceiuri stau la interferenţa celor două culturi, română şi germană:

lolele şi sărbătoarea vecinătăţilor. Se remarcă, de asemenea, faptul că Valea Hârtibaciului prezintă note

etnofolclorice comune cu Ţara Oltului şi Mărginimea Sibiului dar există şi elemente ce individualizează această zonă:

găteala capului cu coif, vălitorile şi catrinţa oacheşă de Ilimbav.

Creatorii populari - ţesut, împodobit pălării, pictura pe sticlă, încondeiat şi pictat ouă, alături de solişti vocali, de

Ansamblul folcloric Cununa al Casei de Cultură Agnita, formaţiile de dansuri populare din Chirpăr şi Retiş sunt

reprezentative pentru zona etnofolclorică Valea Hârtibaciului. Aici se organizează anual două evenimente

semnificative în plan tradiţional: Festivalul Cânt şi Joc pe Hârtibaci de la Agnita şi Festivalul Hârtibăcenilor de la

Retiş.

IV. Zona Slimnic - Ocna Sibiului (Ţara Secaşelor) - din Miercurea Sibiului, trecând prin Apoldu de Jos, Apoldu de

Sus, Alămor, Armeni, Păuca, Broşteni până în Topârcea şi Ocna Sibiului se întinde arealul sibian al Ţării Secaşelor.

Şi aici s-a resimţit interferenţa etniilor română şi săsească dar zona a reuşit să-şi păstreze specificul prin elemente de

port popular (brăcia lungă de 2,5 metri cu care fetele îşi încing mijlocul, căciulile înalte, bogat împodobite ale

alămorenilor) sau prin Schâlchit, obiceiul de Lăsatul Secului şi prin Mătăhălile din miez de iarnă.

Ţara Secaşelor este reprezentată prin solişti vocali şi prin creatori populari: ţesut, cojocărit precum şi de

Ansamblul “Doina Visei” al Casei de Cultură din Ocna Sibiului. Specificul tradiţional este promovat în cadrul

Sărbătorii Salinelor, organizate la Ocna Sibiului şi a Festivalului Datină Străbună pe Secaş, organizat prin rotaţie cu

judeţul Alba.

V. Valea Târnavelor - arealul sibian al Văii Târnavelor este delimitat în jurul a trei oraşe: Copşa Mică, Mediaş şi

Dumbrăveni; este recunoscut prin profilul viticol, şi apa minerală bogată în săruri şi nămol mineral valorificate în

staţiunea Bazna.

Români, saşi, maghiari, rromi şi armeni şi-au pus amprenta asupra civilizaţiei şi culturii din Valea Tărnavelor,

astfel că zona este recunoscută prin coconiţele fetelor românce, prin fenomenul lăturenitului din şezătoare, prin

cetăţile fortificate săseşti (cele din Biertan şi Valea Viilor au fost incluse în Patrimoniului UNESCO) şi prin artefactele

din cupru ale meşteşugarilor rromi.

Zona e reprezentată de creatori populari - ţesut, pictură pe sticlă, prelucrare sticlă, prelucrare lemn, rapsozi şi

solişti vocali. De asemenea, aici activează Ansamblurile folclorice Purtata al Casei de Cultură a Sindicatelor Mediaş,

Sometra al Casei de Cultură Copşa Mică, Coconiţa din Boian, formaţia de dansuri populare Baraboi din Valea Viilor

128

şi formaţia corală din Bazna. Specificul zonei este etalat în cadrul Festivalului Tradiţiilor de la Biertan şi Festivalului

Flori de Mai din Bazna. (Sursa: Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale).

În încheierea acestui subcapitol mai trebuie menţionat faptul că importante prin prisma atractivităţii turistice

sunt evenimentele culturale de factura festivalurilor, care sintetizează practic mai multe categorii de motivaţii pentru

desfăşurarea activităţilor turistice, îmbinând în acest sens mai multe tipuri109:

o Cel mai mare interes îl prezintă festivalurile internaţionale sau naţionale cu mare tradiţie, desfăşurate în general

în oraşele reprezentative ale zonei, iar specificul acestora include latura artistică (teatru – film – muzică), combinarea

prezentului cu medievalul şi multiculturalismul (de exemplu, Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, Festivalul

Medieval de la Mediaş) ş.a.

o Un rol important îl deţin evenimentele cu specific popular, unele desfăşurate chiar în sate (parte dintre ele

amintite anterior) – motivaţia turiştilor constând în contactul cu specificul popular, atmosfera sărbătorească

(manifestările folclorice muzicale sau coregrafice sunt în general prezente indiferent de specificul evenimentelor) dar

şi posibilitatea de a achiziţiona produse tradiţionale (de exemplu, Festivalul bujorului de la Gura Râului, Târgul de

olărit de la Sibiu, Festivalul brânzei şi ţuicii de la Răşinari), etc.

109 Sunt autori care îl individualizează chiar ca tip de turism de sine stătător– turismul festivalier.

129

130

o Imaginea de pol cultural a facilitat organizarea în zonă a unor evenimente de mare actualitate, cu impact pe

măsură - concerte ale unor vedete internaţionale, gala premiilor MTV, concert al Filarmonicii din Viena ş.a.m.d.

o Evenimentele din agendele culturale ale localităţilor deţin şi ele un loc aparte printre motivaţiile turiştilor – Cosiliul

Judeţean chiar a editat un calendar al acestor târguri, de mare utilitate practică dar care se constituie şi într-un mijloc

eficient de promovare (exemplu de pagini şi mod de structurare/realizare ale acestui calendar în fotografiile de mai

jos).

Foto nr. 83

5.3. Infrastructura turistică

Judeţul Sibiu dispune de o infrastructură turistică variată care în general răspunde cerinţelor dar care nu este

întotdeauna adaptată posibilităţilor şi caracteristicilor potenţialului pe care îl deserveşte, valorifică.

O componentă de prim ordin a infrastructurii turistice este reprezentată de structurile de cazare, urmate de cele

de alimentaţie publică. De asemenea, se completează cu structurile de tratament şi de agrement, foarte importante

pentru desfăşurarea activităţilor turistice prin prisma duratei sejurului. O ultimă categorie dar nu lipsită de importanţă

este cea a infrastructurii de transport, atât generale cât şi speciale pentru turism.

5.3.1. Structuri de cazare

Conform ultimelor date disponibile furnizate de Direcţia Judeţeană de Statistică Sibiu, la nivelul judeţului există

un număr de 152 unităţi de cazare, care grupează 5.123 de locuri. Rezultă un număr de 33,7 locuri în medie pentru o

unitate de cazare. Acest număr de locuri reprezintă 1,80% din capacitatea de cazare la nivel de ţară şi 14,47% din

cea a Regiunii Centru (locul II după judeţul Braşov).

Fig. nr. 40

131

Ca pondere se detaşează net pensiunile turistice rurale – 41%, urmate de hoteluri şi moteluri – 20%, respectiv

de categoria pensiunilor turistice urbane – 18% (fig. nr. ). Cele mai mici ponderi sunt înregistrate de hotelurile pentru

tineret şi hosteluri, cu ponderi de aproximativ 1% (situaţie întâlnită frecvent şi în cazul altor judeţe din ţară). Pentru

comparaţie, în 1994 erau înregistrate 65 de unităţi, în 1996 erau 73 şi în 1999 un număr de 111.

Numărul de locuri de cazare a avut o evoluţie oscilantă după anul 2000, când se înregistrau 5.269 de locuri,

numărul acestora scăzând la 4.754 în anul 2005 şi la 4.333 în 2006, pentru a creşte la cifra menţionată anterior în

anul 2007. Altfel spus, analiza modului de evoluţie al numărului locurilor de cazare relevă o tendinţă descendentă

până în anul 2003, urmată de creşteri uşoare în perioada 2004-2005, o altă scădere în anul 2006 iar ulterior o

dinamică ascendentă consistentă în 2007. Pentru comparaţie, în 1994 erau disponibile 5.506 locuri, în anul 1996

numărul acestora a scăzut la 5.203 iar în 1999 şi mai mult, ajungând la 4.798.

Fig. nr. 41

Un aspect interesant şi care va necesita comentarii ulterioare este acela că, după alte surse (ce nu pot fi

contestate), volumul structurilor de cazare este mult mai mare. Astfel, după statistica Ministerului Dezvoltării

Regionale şi Turismului la nivelul judeţului Sibiu există 249 de unităţi de cazare (la nivelul anului 2009), care

totalizează 6.799 de locuri în 3.285 de camere. Din numărul total de unităţi de cazare 88 au o capacitate de peste 20

de locuri (35,3%) şi 11 dispun de peste 100 de locuri de cazare (4,4%). Cea mai mare structură de cazare este

hotelul Ibis din municipiul Sibiu – 195 de camere cu 390 de locuri de cazare (3 stele categoria de confort). De

asemenea, 37,7% dintre structurile de cazare (94 ca număr) se regăsesc în reşedinţa de judeţ. Din acest punct de

vedere se remarcă predominanţa unităţilor de cazare de dimensiuni relativ reduse, fapt benefic din punct de vedere

al dezvoltării durabile.

În privinţa categoriei de confort, există un singur hotel de 5 stele – Hilton, în Sibiu (115 camere cu 234 de

locuri) şi o pensiune turistică urbană – Vivenza Square (14 camere cu 28 de locuri). La categoria 4 stele/flori110 se

găsesc 21 de unităţi de cazare – 5 hoteluri, 1 vilă, 3 pensiuni turistice rurale, 11 pensiuni turistice111 şi 1 pensiune

turistică urbană112 - care în total reprezintă 8,4%. Categoria medie de confort (3 stele/flori) reprezintă 44,5% (111

unităţi) şi este cea mai numeroasă, fiind urmată îndeaproape de categoria 2 stele/flori cu 42,6% (105 unităţi). La

categoria minimă de clasificare (1 stea/floare) se regăsesc numai 10 unităţi, adică cca 4% din total.

110 Pentru pensiunile turistice rurale. 111 Această categorie nu include pensiunile turistice urbane respectiv rurale. 112 Tipul de structură de cazare este preluat în conformitate cu nomenclatorul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului.

132

Structura pe categorii de confort a unităţilor de cazare din judeţul Sibiu

Fig. nr. 42

O a treia sursă oficială de date este Consiliul Judeţean Sibiu prin intermediul Masterplanului Turism Sibiu.

Astfel, în conformitate cu informaţiile de aici, capacitatea de cazare la nivelul judeţului este şi mai mare. De remarcat

este faptul că apare diferenţierea unităţi clasificate / unităţi inventariate, după cum rezultă din tabelul de mai jos –

pentru unităţile inventariate capacitatea şi nivelul de confort a fost redat după afirmaţiile asumate de către acestea în

diverse moduri (după metodologia indicată de Marketscope, realizatorul Masterplanului).

După această sursă, numărul unităţilor de cazare din judeţul Sibiu a crescut în anii 2006-2007, perioadă

premergătoare programului „Sibiu – capitală europeană” (situaţie reflectată mai puţin în statistică, dar mai fidel prin

prisma numărului mare de spaţii de cazare înfiinţate/inaugurate în această perioadă). Nici după anul 2007 investiţiile

în unităţi de cazare nu au încetat, de remarcat fiind inclusiv implicarea unor lanţuri hoteliere internaţionale de renume

în municipiul Sibiu (Ramada, Golden Tulip, Hilton şi Continental – atât cu brandul Continental Forum, cât şi cu Ibis).

În această variantă predominante sunt structurile de tip pensiune (cu cele trei variante precizate anterior), care

deţin în ansamblu o pondere de 67,3% iar ca nivel de confort cea mai mare parte se încadrează în nivelul mediu-

inferior. Analiza tabelului indică un element negativ şi anume faptul că peste 30% dintre unităţile de cazare existente

nu sunt clasificate.

În privinţa repartizării spaţiilor de cazare pe teritoriul judeţului Sibiu, pot fi observate anumite zone de

concentrare, care se suprapun unor atracţii turistice cu notorietate atât la nivel naţional cât şi internaţional. Cele mai

importante astfel de zone sunt: municipiile Sibiu şi Mediaş, zona Mărginimii Sibiului, staţiunile montane şi

balneoclimaterice (Păltiniş, respectiv Ocna Sibiului şi Bazna), zona Munţilor Făgăraş.

Tab. nr. 15 Judeţul Sibiu - Sinteza parametrilor capacităţii de cazare

DUPĂ TIP DE UNITATE, CONFORM CLASIFICĂRII SAU ASUMĂRII DE CĂTRE UNITĂŢI

Tipuri unităţi

Clasificate Inventariate (total în circuit turistic)

Număr unităţi

%din total

unităţi

Număr locuri (capacitate}

% din total capacitate

Număr unităţi

% din total

unităţi

Număr locuri (capacitate)

% din total capacitate

Apartamente de închiriat 1 0,3% 2 0,02% 18 3,5% 117 0,9%

Cabană 11 3,3% 464 5,2% 36 7,0% 1.173 9,1%

Camere de închiriat

14 4,2% 152 1,7% 17 3,3% 176 1,4% Camping 2 0,6% 120 1,3% 2 0,4% 120 0,9%

Hostel 8 2,4% 389 4,3% 18 3,5% 984 7,6% Hotel 32 9,5% 3.107 34,6% 39 7,5% 3.584 27,8% Motel 7 2,1% 257 2,9% 8 1,5% 281 2,2% Pensiune turistică

69 20,6% 1.218 13,6% 124 23,9% 2.144 16,6%

Pensiune turistică rurală 125 37,3% 1.865 20,8% 159 30,7% 2332 18,1%

Pensiune turistică urbană 61 18,2% 1.173 13,0% 66 12,7% 1.278 9,9%

Vilă 5 1,5% 236 2,6% 31 6,0% 704 5,5%

TOTAL 335 100% 8.963 100% 518 100% 12.893 100%

133

DUPĂ NIVEL DE CONFORT, CONFORM CLASIFICĂRII SAU ASUMĂRII DE CĂTRE UNITĂŢI

Niveluri de

confort

Clasificate Inventariate (total în circuit turistic)

Număr unităţi

% din total

unităţi

Număr locuri (capacitate)

%. din total capacitate

Număr unităţi

% din total

unităţi Număr locuri (capacitate)

% din total capacitate

Fără categorie - - - -

-

65 12,5% 1.745 13,5% 1 floare / stea 16

4,8%

593

6,6%

21 4,0% 673 5,2%

2 flori /stele 171 50,7% 3.459 38,5% 213 40,9% 4.081 31,7% 3 flori /stele 121 35,9% 3.088 34,4% 179 34,3% 4.334 33,6% 4 flori / stele 25 7.4% 1.481 16,5% 38 7,3% 1.674 13,0%

5 f lori /stele 4 1,2% 362 4.0% 5 1,0% 386 3,0% TOTAL 337 100 8.983 100 521 100 12.893 100

Sursa: C. J. Sibiu – Masterplan Turism

Fig. nr. 43

134

135

O densitate redusă de spaţii de cazare se poate remarca în zona Podişului Hârtibaciului, zonă cu atracţii deosebite,

reprezentate în primul rând de bisericile fortificate şi de satele tradiţionale (fig. nr. 44).

Dintre cele trei variante de surse pentru date statistice va fi utilizată în continuare pentru alte comparaţii şi

calcularea unor indicatori sintetici cea de a doua (Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului).

Densitatea echipării turistice în judeţul Sibiu depăşeşte de aproximativ trei ori media la nivel naţional (0,045

faţă de 0,014).

Foto nr. 84 Hotel Hilton Foto nr. 85 Hotel Continental Forum

Foto nr. 86 Hotel Ramada şi Ibis Foto nr. 87 Hotel Levoslav House

Foto nr. 88 Hoteluri în staţiunea Păltiniş

136

Foto nr. 89 Hotel BRD Păltiniş Foto nr. 90 Hotel Helios Ocna Sibiului

Foto nr. 91 Pensiune în Cisnădioara (****) Foto nr. 92 Hostel în Ocna Sibiului

5.3.2. Structuri de alimentaţie publică

Structurile de alimentaţie publică reprezintăo componentă de bază a ofertei turistice. Ele sunt corelate în mare

parte cu structurile de cazare din punct de vedere al amplasamentului. Conform datelor statistice existente la nivelul

Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, în judeţul Sibiu sunt clasificate 93 astfel de unităţi, structurate după

cum urmează:

- 64 restaurante clasice (68,8%)

- 19 baruri de zi (20,4%)

- 1 pizzerie (1,0%)

- 1 cafe-bar (1,0%)

- 2 fast-food-uri (2,1%)

- 4 restaurante familiale (pensiune) (cca 4,7%)

- 1 cramă (1,0%)

- 1 bufet-bar (1,0%)

Toate acestea totalizează 13.473 de locuri – cele mai multe sunt la restaurantul Hilton113 din Sibiu (1.000 de

locuri), la restaurantul Grand Hotel114, tot în Sibiu (900 de locuri) şi la restaurantul Chios115, în Sibiu (488 de locuri). În

schimb, aproximativ jumătate din numărul total de unităţi au sub 100 de locuri. 49,4% din totalul unităţilor de

alimentaţie publică se află în municipiul Sibiu şi 9,6% în municipiul Mediaş.

113 Restaurant clasic, 5 stele. 114 Restaurant clasic, 2 stele. 114 Restaurant clasic, 3 stele.

137

Structura pe categorii de confort a unităţilor de alimentaţie publică din judeţul Sibiu

Fig. nr. 45

Şi evoluţia numărului structurilor de alimentaţie publică a avut un trend pozitiv, corelat cu cel al structurilor de

cazare. Dar, numărul care apare în statistici poate fi apreciat ca nerealist faţă de ceea ce există pe teren – un bun

exemplu în acest sens este cel al numărului de pizzerii la nivelul judeţului, respectiv una – un asemenea aspect nu

poate fi adevărat. De aceea, consider oportun de a pezenta şi date extrase din Masterplanul pentru turism menţionat

şi anterior, date care se apropie mai mult de realitate (ultimele date disponibile sunt la nivelulul sfârşitului anului

2009). Acestea indică 329 de unităţi de primire turistică cu funcţiuni de alimentaţie publică, dintre care cca 50% sunt

restaurante. Totalizează 19.362 de locuri. In afara

zonelor de interes turistic cunoscute, unde au o

frecvenţă ridicată, se mai remarcă „un număr relativ

important de unităţi amplasate de-a lungul DN1-7, în

localităţi precum Apoldu de Sus, Şelimbăr, Veştem,

Bradu”.

Privită în ansamblu, reţeaua de alimentaţie

publică accesibilă turiştilor poate fi apreciată ca fiind:

- suficientă din punct de vedere cantitativ şi

diversificată din punct de vedere calitativ în cazul

municipiului Sibiu şi a celorlalte centre urbane;

- relativ satisfăcătoare în cazul staţiunilor;

Foto nr. 93 Piaţa Mică din Sibiu – abundenţă de

structuri de alimentaţie publică

- nesatisfăcătoare, mai ales ca număr, în zonele turistice rurale.

De asemenea, raportând la nivel de judeţ numărul locurilor din unităţile de alimentaţie publică la numărul de

locuri de cazare rezultă valori apropiate de normative dar în profil regional lucrurile stau diferit, având zone cu deficit

foarte mare din acest punct de vedere (de exemplu Valea Hârtibaciului).

5.3.3. Structuri de tratament şi agrement

Structurile de tratament sunt prezente în următoarele locaţii şi cuprind:

1. Complexul Baia Neptun –municipiul Sibiu – piscină acoperită, saună;

2. Aqua Fun - municipiul Sibiu – ştrand;

3. Golden Tulip Ana Tower - municipiul Sibiu – wellness;

4. Hilton – The Spa - municipiul Sibiu - spa, piscină acoperită, saună, wellness;

5. Bazna – staţiunea Bazna - piscină acoperită, saună, wellness;

138

6. Dobsi - staţiunea Bazna - piscină acoperită, saună;

7. Vila nr. 2 - staţiunea Bazna – bază de tratament;

8. Expro - staţiunea Bazna - bază de tratament, piscină exterioară;

9. Flora – municipiul Mediaş - piscină acoperită, saună;

10. Binderbubi - municipiul Mediaş - spa, piscină acoperită, bază de tratament;

11. Baza Ocna Sibiului – staţiunea Ocna Sibiului - bază de tratament, piscină exterioară, saună;

12. Vila Mary-Luisa - staţiunea Ocna Sibiului - piscină neacoperită, saună.

Se va exemplifica în continuare cu structurile din cele două staţiuni balneare – Bazna şi Ocna Sibiului –

considerând că sunt reprezentative pentru întreaga ofertă.

Bazna: wellness

Impachetările cu nămol de la Bazna sunt apreciate. Sarea de la Bazna, bogată în iod şi brom este folosită

pentru băi relaxante. Rezultatele după un astfel de tratament sunt vizibile.

Apele minerale sărate-iodurate, folosite sub formă de băi, au un efect complex datorită acţiunii concomitente a celor

trei factori: termic, mecanic şi chimic;

Nămolul de Bazna prezintă o plasticitate şi o consistenţă moale, cu dispersiune foarte fină, care nu necesită o

pregătire prealabilă pentru tratament, pretându-se, datorită proprietăţilor sale, la împachetări, după ce mai întâi este

încălzit; se aplică pe piele la temperaturi de 42-45°C;

Sarea de Bazna se obţine îin staţiune direct din apele minerale, prin evaporare la încălzire. Folosirea ei se face sub

formă de comprese, cataplasme, în special pe abdomen. Se diluează 25 g sare de Bazna într-un litru de apă. Pentru

băile parţiale concentraţia este de 1/2 kg sare la litru iar pentru băile generale 1-2 kg sare.

Bazna: complex Expro

Împachetări cu nămol sapropelic - aplicarea se face pe o regiune limitată sau pe întreg corpul, nămolul cald bazându-

şi acţiunea pe elementul termic alternant. Indicat cu precauţie, se efectuează cu personal profesionist, specializat.

Hidroterapie - cadă pentru băi cu o gamă largă de proceduri:

- Baie la cadă cu apă minerală de Bazna;

- Baie cu duş subacval şi curenţi Stenger;

- Baie galvanică şi generală;

Baia individuală este recomandată pentru afecţiuni ale membrelor sau pur şi simplu pentru destindere şi relaxare.

Cabinet Kinetoterapie

- Kinetoterapie şi cultură fizică medicală.

- Aparat Kinetec pentru recuperarea funcţională a articulaţiei genunchiului (postligamentoplastie încrucişat

anterior).

Electroterapie - gamă variată de proceduri electrice:

- curenţi diadinamici;

- unde scurte;

- curenţi interferenţiali

Bazna: Agrement

Piscină exterioră cu apă sărată

Piscină exterioară cu apă dulce pentru copii, dotată cu topogan şi tun de apă

Complexul mai dispune pe lângă terenurile de tenis, dotate cu instalaţie de iluminare nocturnă, de teren de volei,

baschet, handbal şi minifotbal

Sală de fitness

139

Ocna Sibiului: Baza de tratament

Cuprinde cabinete de specialitate pentru:

� medicina culturii fizice

� balneo-fizioterapie şi recuperare

medicală

� ginecologie balneară.

Tratamentele sunt asigurate prin proceduri

efectuate în compartimente de:

• balneoterapie

• hidroterapie

• termoterapie (tratament cu nămol şi parafină)

Foto nr. 94 Pavilionul balnear

• terapie contrastantă (saună)

• pneumoterapie (aerosoli şi pulverizaţii)

• mecanoterapie

• electroterapie

• kinetoterapie

Ocna Sibiului: Agrement

• teren de tenis de câmp • beach-voley • badminton • trasee pentru cure de teren • piscine cu apă dulce şi sărată • sală de fitness • tenis de masă • saune • baie turcească • jacuzzi

Foto nr. 95 Complex balnear Ocna Sibiului • cabinet pentru masaj de întreţinere (restaurantul şi piscina) • salon biliard

• un bar cu ring de dans Copiii beneficiază de un teren de joacă propriu şi de o piscină în aer liber cu apă dulce.

Foto nr. 96 (sursa: www.ocnasibiului.ro)

140

Sălile de conferinţă intră tot în categoria infrastructurilor turistice, foarte importante pentru turismul de afaceri

şi congrese. În judeţul Sibiu există la ora actuală aproximativ 100 (dintre care în municipiul Sibiu – 39, care

concentrează peste jumătate din capacitate), cu un număr de cca 7.000 de locuri. Cele mai mari se află în municipiul

Sibiu (hotelurile Ramada, Ibis, Continental, Forum, Ana, Hilton), însă şi în alte zone cum ar fi Munţii Făgăraş (cabana

Bâlea Lac, pensiunea Albota, cabana Europa Transfăgărăşan, pensiunea La Bradul Înalt), Bradu pe DN1-7

(Fântâniţa Haiducului), Ocna Sibiului (Centrul de conferinţe Ocna Sibiului), Păltiniş (Casa Turiştilor), Mediaş (hotel

Central), zona Mărginimii Sibiului (pensiunea Mai, pensiunea Perla Mărginimii).

Centrele de informare turistică sunt un alt element semnificativ în procesul de valorificare a potenţialului

turistic şi în organizarea şi coordonarea activităţilor turistice.

La nivelul judeţului există 14 asemenea centre, 4 în Sibiu şi cate unul în Avrig, Bazna, Biertan, Cisnădie, Mediaş,

Ocna Sibiului, Răşinari, Sălişte, Sibiel şi Valea Viilor. Cu excepţia Văii Hârtibaciului, care este deficitară şi din acest

punct de vedere, reţeaua existentă deserveşte bine teritoriul judeţului.

Agenţiile de turism reprezintă un alt actor de pe piaţa de profil. Există 71 la nivelul întregului judeţ. Dintre

acestea 60 sunt în reşedinţa de judeţ, 8 în municipiul Mediaş şi câte una la Cisnădie, Şelimbăr şi Tălmaciu. Din

numărul total 20 sunt înfiinţate anterior anului 2000.

5.3.4. Infrastructura de transport

Din punct de vedere turistic interesează atât infrastructura generală de transport dar mai ales cea turistică.

Judeţul Sibiu dispune de o reţea rutieră în lungime de 1.599 km, dintre care 312 km sunt drumuri publice

modernizate. Rezultă o densitate de 29,4 km/100km2, uşor sub media Regiunii Centru, care este de 30,8 km/100km2

(este explicabil având în vedere configuraţia reliefului, în sensul că nu trebuie înţeles că nu este suficient de

dezvoltată reţeaua rutieră).

Cele mai importante drumuri ce străbat judeţul sunt:

- E60: Punct frontieră Borş – Cluj Napoca – Târgu-Mureş – Braşov – Ploieşti – Bucureşti – Slobozia –

Constanţa;

- E68: Punct frontieră Nădlac – Arad – Deva – Sebeş – Sibiu – Braşov;

- E81: Punct frontieră Giurgiu – Bucureşti – Piteşti – Sibiu – Cluj Napoca – Satu Mare – Punct frontieră

Halmeu;

- E574: Piteşti – Braşov – Bacău

- Coridorul IV Pan-European: Punct frontieră Nădlac – Arad – Deva – Sibiu – Piteşti – Bucureşti.

Reţeaua feroviară din judeţul Sibiu însumează 145 km, dintre care 44 km electrificată. Rezultă o densitate de

26,7 km/1.000 km2, cae mai redusă din Regiunea Centru, a cărei medie este de 39,1 km/1.000 km2.

Principalele trasee de cale ferată sunt:

- magistrala 200: Braşov – Podu Olt – Sibiu – Vinţu de Jos – Deva – Arad – Curtici (cale ferată parţial dublă,

neelectrificată pe sectorul Ucea – Podu Olt – Sibiu – Vinţu de Jos);

- magistrala 300: Bucureşti – Predeal – Braşov – Blaj – Cluj Napoca – Oradea – Episcopia Bihor (cale ferată

dublă, electrificată pe sectorul Sighişoara – Mediaş – Blaj); porţiunea aflată în judeţul Sibiu leagă oraşele

Dumbrăveni, Mediaş şi Copşa Mică;

Dintre cele secundare sunt de menţionat linia 204 Sibiu – Agnita şi linia 208 Sibiu – Copşa Mică. Nu în ultimul

rând este de amintit calea ferată îngustă – „Mocăniţa”, importantă în prezent din punct de vedere turistic (despre un

asemenea proiect se face referire pe larg într-un alt capitol al lucrării).

Transportul feroviar nu reprezintă însă, cel puţin în prezent, o alternativă viabilă de transport turistic la nivelul

judeţului.

Transportul aerian este prezent în judeţ prin Aeroportul internaţional Sibiu, amplasat pe DN1, la o distanţă de 6

km de centrul municipiului Sibiu.

141

Şapte companii aeriene activează pe aeroport, făcând legătura între Sibiu şi 11 destinaţii interne şi

internaţionale: Austria (Viena), Germania (Köln, München, Stuttgart), Grecia (Zakynthos), Italia (Milano, Roma),

România (Otopeni, Timişoara), Spania (Madrid), Turcia (Antalya). În urma unor lucrări de modernizare ample,

capacitatea de procesare a ajuns la 300 de pasageri/oră.

Pentru aparate de zbor ultra-uşoare o alternativă o reprezintă aerodromul privat „Măgura” din Cisnădie.

Infrastructura de transport specială pentru turism este legată de domeniul schiabil şi de căile de acces rutier

către staţiuni sau obiective turistice – cum ar fi cele spre Păltiniş sau Bâlea.

Domeniul schiabil din judeţul Sibiu include pârtiile amenajate la Păltiniş, aşa-numitele „pârtii naturale” de la

Bâlea Lac 2 şi amenajarea mai nouă de la Gura Râului (toate sunt relativ scurte, de interes local şi regional). Cele

mai solicitate sunt în special cele de la Păltiniş.

Foto nr. 97 Telescaun Păltiniş

Pentru zona Păltiniş au fost identificate două pârtii de coborâre - una de dificultate medie cu lungime de 1.150

de metri (Onceşti I) şi una de dificultate scăzută, de 450 de metri (Onceşti II). Nu există tun de zăpadă, în schimb

părtiile sunt dotate cu teleschi şi telescaun şi cu noctură (Onceşti I). De asemenea, în perimetrul staţiunii există şi

pârtii de schi fond (aproximativ 15 km în total)116.

De dată recentă este Complexul Arena Platoş – complex de sporturi de iarnă situat la intrarea în staţiune. Va avea trei pârtii de schi, fiecare de câte 700 de metri plus o pârtie de 250 de metri pentru copii şi începători. Tunurile de zăpadă vor fi alimentate de un lac de acumulare artificial care are un volum de 20.000 m3 şi este primul lac cu folie din România, construit pentru alimentarea sistemului de producere a zăpezii. Complexul mai dispune de o parcare de 300 de locuri. Telescaunul va avea o capacitate de 5.000 de persoane pe oră. Va mai fi amenajat un parc pentru snow-boarderi de 600 de metri lungime.

Zonele schiabile de la Bâlea beneficiază de teleschi (la Bâlea Lac, de la Şaua Doamnei la Cascadă) şi

telecabină (de la Bâlea Cascadă la Bâlea Lac, pe cca 3.800 m), sunt de dificultate medie şi ridicată, fiind cunoscute şi

pentru posibilitatea practicării schiului extrem. Au o lungime de cca 14 km în total. Schiul se poate practica în zonă

până în luna iulie – durata sezonului aproximativ 180 zile. Instalaţiile de transport a schiorilor sunt cuprinse între

2.208 m şi 1.700 m altitudine.

Pârtia de la Gura Râului („Poiana Zăpezii”) are aproape 500 m lungime, este de dificultate scăzută şi are ca

dotări instalaţie de teleschi şi tun de zăpadă. Teleschiul are o capacitate de 450 schiori/oră.

5.4. Circulaţia turistică

Circulaţia turistică reprezintă cea mai integratoare şi concludentă expresie a valorificării turistice fiind, în cele

din urmă, scopul final al activităţilor desfăşurate în şi pentru turism.

116 Referiri în acest sens se mai regăsesc în capitolul VI.

142

Judeţul Sibiu este considerat ca destinaţie turistică de primă mărime în România (alături de zone precum

litoralul Mării Negre, Bucovina, Maramureş, Valea Prahovei sau Bran-Moeciu) atât pentru turiştii români cât mai ales

pentru străini (în principal în cadrul unor circuite turistice culturale dar nu numai). Acest statut este conferit între altele

de recunoaşterea internaţională a oraşului cultural Sibiu, de popularitatea atracţiilor principale în rândul publicului

(Sibiu, Mărginimea Sibiului, siturile UNESCO, Bâlea, Păltiniş, Ocna Sibiului) dar şi de poziţia ocupată în peisajul

turistic românesc (din perspectiva infrastructurii turistice, dinamicii numărului de turişti străini atraşi, a interesului

opiniei publice etc.).

Evoluţia crescătoare a numărului de turişti (conform I.N.S., numărul de turişti în judeţ a crescut în 2008 faţă de

2006 cu aproape 15%117) şi a numărului spaţiilor de primire turistică din judeţ indică o creştere consistentă a

contribuţiei turismului la PIB-ul judeţului118.

Evoluţia numărului de turişti sosiţi în judeţul Sibiu a avut o evoluţie constant crescătoare după anul 2000

până în 2007, după care a intrat pe un trend descrescător. Dacă se face abstracţie de anul 2007 se poate spune că

este tot evoluţie crescătoare deoarece numărul turiştilor din 2008 este peste cel din 2006. Anul 2007 este unul

special, când municipiul Sibiu a fost Capitală culturală europeană – aspect dezbătut pe larg în capitolul anterior.

Conform Anuarului Statistic al României în acel an s-a înregistrat un număr de 327.900 turişti119 (fig. nr. ). În acelaşi

timp însă, autorităţile locale susţin că programul amintit a atras în Sibiu (numai în municipiu) 1 milion de turişti. Aici

este necesară o precizare care poate constitui o explicaţie, în sensul că nu toţi turiştii sosiţi au înnoptat în structurile

de primire turistică ci şi la rude, prieteni sau au practicat un turism itinerant, aflându-se practic în tranzit.

Numărul de turişti străini (în funcţie de aria de provenienţă, cca 20% dintre turiştii sosiţi sunt străini iar restul de

80% sunt români) a scăzut şi el după maximul din 2007, fiind în 2008 aproximativ la acelaşi nivel cu 2006.

Înainte de anul 2000 cel mai mare număr de turişti a fost înregistrat în anul 1996 – 220.000 şi cel mai redus în

anul 1999 – 154.000 (conform datelor disponibile în Anuarele Statistice ale României.

Dinamica numărului înnoptărilor este în corelaţie cu numărul turiştilor, având în linii generale aceeaşi

configuraţie (fig. nr. ). Procentual, în cadrul regiunii de dezvoltare, înnoptările au reprezentat mai puţin decât sosirile,

adică 16,6%, ceea ce subliniază şi de această dată predominanţa tipului de turism cultural – itinerant. Din totalul

numărului de înnoptări la nivel naţional cele din judeţul Sibiu au reprezentat 2,57% (2007). Pentru intervalul 1990-

2000 şi în acest caz se pot remarca diferenţe semnificative între anii 1996 şi 1999 – valori de 375.000 respectiv

265.000. Raportând numărul înnoptărilor la numărul sosirilor rezultă o durată medie a sejurului cu valori cuprinse

între 1,6 – 1,75 zile, cea ce este puţin. De aici se individualizează ca direcţie prioritară de acţiune creşterea duratei

sejurului. Aceste valori denotă o predominare clară a turismului cultural- itinerant în structura tipurilor de turism

practicate în judeţul Sibiu şi în acelaşi timp ponderea redusă a turismului balnear, cunoscut fiind faptul că acesta din

urmă presupune un sejur mai lung. Din aceste considerente se impune o organizare mai bună a turismului cultural în

sensul fie de a integra cât mai multe categorii de obiective din structura sa fie de a le detalia mai mult pe cele care se

pretează. De asemenea, îmbinarea cu un agrement specific, adaptat ar putea „reţine” turiştii mai mult.

117 Anul 2007 a fost atipic, cererea mult mai mare faţă de 2006 şi 2008 fiind influenţată de programul „Sibiu – Capitală Culturală Europeană”. În acelaşi timp trebuie menţionat faptul că datele înregistrate statistic subestimează considerabil numărul real al vizitatorilor. 118 Date statistice recente care să descrie ponderea turismului în PIB-ul judeţului Sibiu nu sunt disponibile. Cele mai recente date relevante, din Anuarul Statistic al judeţului Sibiu (ediţia 2008), sunt din 2005 - conform acestora, ponderea activităţii hotelurilor şi restaurantelor în PIB-ul judeţului este de 3,66% (2005), în creştere cu 0,45% faţă de anul precedent. La nivelul anului 2007 cu siguranţă ponderea a fost mai mare. 119 Ceea ce reprezintă 24,6% din totalul turiştilor sosiţi în Regiunea Centru şi 4,7% din totalul la nivel naţional.

143

Fig. nr. 46

Fig. nr. 47120

Analizând fig. nr. se constată că dintre turiştii cazaţi peste 60% au preferat hotelurile ca tip de structură de

cazare, urmate de pensiunile turistice urbane, respectiv rurale. Turiştii străini au preferat hotelurile într-o pondere şi

mai mare, de aproape 80%. Cel mai puţin solicitate, atât de către turiştii români cât şi străini, au fost cabanele, cauza

principală fiind legată de scopul călătoriei, vârstă şi nivelul de confort.

Indicele de utilizare netă a capacităţii de cazare, analizat într-o primă etapă pentru intervalul 2000-2008,

relevă o evoluţie constant crescătoare pînâ în anul 2002 -când atinge şi valoarea maximă din întreg intervalul (care

se poate corela cu valoarea minimă a numărului înnoptărilor), urmată de o evoluţie oscilantă până în 2004 şi apoi de

o scădere constantă, pe fondul creşterii ofertei. În procente, este vorba de o scădere sub 30% în 2007 şi 2008, adică

în anii cu cea mai semnificativă creştere a ofertei121. Valoarea minimă a fost de 27,5% în anul 2000 iar cea maximă

de cca 35% în anul 2002.

120 Fig. nr. sursa – Masterplan Turism Sibiu 121 La nivel naţional media a fost de 36,0% iar la cel al Regiunii Centru de 30,3%, egală cu cea a judeţului.

144

Fig. nr. 48

Sub aspectul sezonalităţii activităţilor turistice, distribuţia pe luni în cadrul unui an evocă faptul că lunile

august, iulie şi mai sunt sunt cele mai solicitate iar la polul opus se situează lunile ianuarie şi decembrie (fig. nr. ).

Distribuţia sezonalităţii pe localităţile de interes turistic este redată în fig nr. . Se poate remarca sezonul de

vară iunie, iulie şi august ca fiind cel mai intens pe ansamblu, dar se poate vorbi de o extindere a sezonului şi la luna

mai, septembrie şi chiar prima parte a lunii octombrie. Evident şi structura acestei distribuţii este marcată de tipul de

turism practicat deoarece fiecare prezintă anumite particularităţi legate de perioada de desfăşurare, uneori până la

nivel de zile ale săptămânii.

Fig. nr. 49122

De exemplu, turismul cultural se întinde pe toată perioada menţionată, turismul balnear este foarte puţin sensibil din

acest punct de vedere, turismul rural compensează în sezonul rece cu perioada sărbptorilor de iarnă, în timp ce

turismul de afaceri este la cote scăzute în vârful de sezon datorită vacanţelor dar este puţin afectat de sezonalitate în

rest (este mai accentuat în zilele lucrătoare ale săptămânii). Turismul de congrese şi reuniuni solicită structurile de

primire mai mult în week-end. Se mai impune precizarea că turismul de afaceri şi congrese este prezent în general în

structurile de cazare cu grad ridicat de confort.

122 Fig. nr. şi fig. nr. sursa – Masterplan Turism Sibiu

145

Ultimele date furnizate de Direcţia Judeţeană de Statistică Sibiu, la nivelul anului 2010 şi a lunii ianuarie 2011

scot în evidenţă distribuţia circulaţiei turistice pe luni, element foarte relevant în analiza activităţii turistice de

ansamblu şi foarte util în stabilirea strategiilor de dezvoltare. În primul rând, la nivelul întregului judeţ s-au

Fig. nr. 50

înregistrat cca 230.000 de turişti sosiţi în structurile de primire turistică. Faţă de anul 2007, care va deveni un reper

pentru judeţ, este o scădere importantă dar care în componenţă şi cauze legate de recesiunea economică de

ansamblu.

Din figura de mai jos rezultă că luna în care s-au înregistrat cele mai multe sosiri este septembrie, urmată – în

ordine descrescătoare – de august, iulie şi mai. Afluxul cel mai scăzut de turişti este în luna februarie, urmată de

decembrie şi martie.

Înnoptările au vârful de sezon în august, urmat de iulie, septembrie şi mai iar minimul în lunile ianuarie,

februarie şi martie. Este de remarcat prezenţa în sezonul de vârf a lunilor septembrie şi mai.

146

Fig. nr. 51

Raportând atât sosirile cât şi înnoptările din luna ianuarie 2011 la ele din ianuarie 2010 se constată scăderi –

de 17,3% la sosiri şi de 9,60% în cazul înnoptărilor.

Durata medie a sejurului, calculată pe baza datelor lunare la nivelul anului 2010, este de 1,75 zile în medie.

Este un aspect pozitiv în sensul că valoarea maximă din intervalul 2000-2008 a devenit acum valoare medie, dar

rămâne sub media pe ţară123.

Tab. nr. 16 Durata medie a sejurului pe parcursul anului 2010

Luna Ian. Feb. Mar. Apr. Mai Iun. Iul. Aug. Sep. Oct. Nov. Dec. Media

Durată

sejur

(zile)

1,52

1,70

1,56

1,60

1,76

1,80

1,93

2,07

1,78

1,68

1,67

1,75

1,75

Şi în acest caz se detaşează intervalul mai-septembrie, cea mai mare valoare fiind în luna august – este firesc

fiind luna de vacanţe şi concedii pentru cea mai mare parte a populaţiei. Nivelul minim este în luna ianuarie,

nesuprapunându-se cu cel mai redus nivel al sosirilor. În luna ianuarie 2011 durata medie a sejurului a crescut la

1,66 zile comparativ cu luna ianuarie 2010.

Fig. nr. 52

123 2,5 zile este media pe ţară, diferenţiată în cazul turiştilor români – 2,6 zile iar în cazul turiştilor străini – 2,0 zile.

147

În privinţa sosirilor şi înnoptărilor pe tipuri de structuri de primire turistică se remarcă o dominare absolută a

hotelurilor, indiferent de sezon (fig. nr. 52 şi fig. nr. 53). Celelalte tipuri de structuri de primire prezintă ponderi ceva

mai ridicate după cum urmeaă:

- pensiunile agro-turistice – în lunile iulie şi august

- motelurile – în luna octombrie

- Vilele – lunile mai şi iunie în cazul sosirilor / mai şi august în cazul înnoptărilor

- cabanele – septembrie şi decembrie

- pensiunile turistice – în luna mai.

-

O situaţie mai îngrijorătoare apare în legată de scăderea accentuată a indicelui de utilizare al capacităţii de cazare –

la nivelul anului 2010 media este de numai 19,93%. În afară de scăderea numărului de turişti, care ste o problemă

generală, mai apare ca explicaţie în cazul judeţului Sibiu şi o oarecare supradimensionare a capacităţii de cazare în

anumite areale. Cea mai ridicată valoare este în luna august (27,0%) iar cea mai redusă în luna martie (15,0) – fig.

nr. 54.

Fig. nr. 53

În plan intern, adică locuitori ai oraşului / judeţului s-au înregistrat creşteri semnificative în 2010 faţă de 2009 –

de exemplu, la teatru au mers 460.000 de persoane faţă de 400.000 în 2009, teatrul de balet (înfiinţat mai recent) a

reuşit să reunească 14.000 de persoane, Grădina zoologică are de asemenea creştere (87.000 de vizitatori) iar

Turnul Sfatului a reuşit să adune 30.000 de persoane (cu 6.000 mai mult decât în 2009. Dar, aceste persoane nu

sunt recunoscute, nu au statutul de turişti decât într-o foarte mică măsură.

148

Fig. nr. 54

Tab. nr. 17 Indicele de utilizare al capacităţii de cazare pe tipuri de unităţi (trim. II/2010)

Total Hoteluri Vile Cabane Moteluri Hosteluri Pensiuni turistice

Pensiuni agro-turistice

Bungalouri Tabere

România 25,8 30,8 19,3 7,6 19,2 17,8 14,0 11,7 12,8 17,2

Regiunea Centru

23,6 33,3 14,8 9,9 20,5 15,5 12,6 12,9 12,9 16,9

Jud. Sibiu

20,9 24,8 28,9 8,7 19,5 12,9 8,9 14,5 6,7 8,4

Din tabelul de mai sus rezultă că judeţul Sibiu prezintă un indice de utilizare sub media naşională şi a regiunii

de dezvoltare din care face parte. De asemenea, înregistrează valori mult mai scăzute decât acestea şi în cazul

hotelurilor, fapt ce poate indica o necorelare între cerere şi ofertă, o supraevaluare a potenţialului în acest sens. Cea

mai mare valoare este în cazul vilelor (28,9%), net superioară mediei naţionale şi celei pe regiune iar cea ma

iscăzută utilizare este în cazul bungalourilor (6,7%).

Ca arie de polarizare, de interes pentru turiştii români influenţa judeţului Sibiu se manifestă asupra judeţelor

limitrofe, oraşelor mari (Bucureşti, Craiova, Cluj-Napoca, etc.), şi judeţele din sudul ţării.

Ca şi ţară de provenienţă, turiştii străini atraşi de judeţul Sibiu sunt mai numeroşi în Germania, Benelux, Spania

şi Franţa (conform Birourilor de promovare turistică a României şin ţările sau regiunile respective).

5.5. Tipuri şi forme de turism caracteristice

Având în vedere potenţialul turistic foarte variat şi condiţiile climatice favorabile, în judeţul Sibiu se întâlneşte o

varietate mare de tipuri şi forme de turism. Din perspectiva dimensinilor circulaţiei turistice pe care o implică sunt

diferite în prezent dar toate au perspective de creştere.

Analiza tipurilor de turism este necesar să pornească de la motivaţia de a desfăşura activităţi turistice, aceasta

fiind cea care le determină şi le structurează. Diversitatea atracţiilor va induce şi diversitatea tipurilor de turism

practicate. Judeţul Sibiu excelează la acest capitol – de la componentele fizico-geografice (zonă de podiş mărginită

de munţi în sud, cu peisaje pitoreşti, turism montan şi o serie de factori curativi) la cele de cultură şi civilizaţie

(arhitectură, religie, istorie materializate prin cetăţi, biserici fortificate, biserici de lemn, castele medievale, muzee

ş.a.). O altă componentă culturală importantă care se întâlneşte este legată de păstrarea tradiţiilor şi meşteşugurilor

în condiţiile multiculturalismului prezent aici (români, saşi, maghiari). Influenţa în timp a diverselor culturi a contribuit

la la conturara potenţialului turistic remarcabil din prezent.

Turismul cultural-itinerant - cu mai multe subtipuri, în funcţie de categoriile principale de obiective culturale

care fac obiectul deplasărilor (religios, pelerinaj, etnografic, arheologic etc.) şi se axează în special pe numărul ridicat

de monumente. Este unul dintre tipurile de turism reprezentative pentru judeţ şi în acelaşi timp de mare perspectivă.

149

Din păcate nu toate obiectivele din această categorie au fost valorificate la acelaşi nivel. Relativa dispersie în

teritoriu presupune o reţea de căi de comunicaţie bine pusă la punct, ceea ce nu este cazul întotdeauna. Problemele

de infrastructură reduc accesul la unele obiective turistice şi din această cauză multe nu sunt sau nu pot fi incluse în

circuitele turistice de bază ale marilor operatori, rămânând în sfera formelor de turism individual sau de grup.

Principalele localităţi unde se practică acest tip de turism sunt: oraşele Sibiu şi Mediaş (cu toate atracţiile lor

culturale – arhitectură, muzee, etc.); bisericile fortificate cele mai reprezentative şi bine păstrate (bisericile-cetăţi):

Biertan, Valea Viilor, Mălâncrav, Moşna, Dealu Frumos, Bazna, Axente Sever, Copşa Mare, Alma Vii; Muzeul de

icoane pe sticlă de la Sibiel etc.

În cazul turiştilor străini aria de provenienţă pentru acest segment este reprezentată de ţări precum Germania,

Austria, Olanda, Franţa, Marea Britanie etc. Ca grupe mari de vârstă aceştia sunt în general adulţi şi vârstnici iar între

cei români predomină tinerii..

Turismul urban este considerat un tip ceva mai nou de turism – deşi este printre primele care s-a practicat -

axat pe centrele istorice vechi. Dezvoltarea funcţiei turistice la nivelul oraşelor este legată de calitatea

managementului urban. Aceasta pentru că serviciile edilitare şi de transporturi trebuiesc foarte bine organizate, la un

înalt nivel calitativ iar instituţiile culturale şi muzeale, monumentele de arhitectură să se găsească în forme de

conservare şi funcţionare optimă. Din acest punct de vedere Sibiul corespunde standardelor, rolul de capitală

culturală din anul 2007 având un impact deosebit.

Turismul rural - conform metodologiei adoptate de Ministerul Turismului, Centrul de cercetare pentru

promovarea turistică internaţională124, de Asociaţia Naţională pentru

Turism Rural Ecologic şi Cultural (ANTREC) turismul rural îmbrăţişează toate activităţile turistice derulate în mediul

rural, având drept scop valorificarea potenţialului turistic natural şi uman al satelor.

În judeţul Sibiu contactul cu atmosfera tradiţională din sate şi relaxarea într-un cadru natural pitoresc este

posibilă pe areale întinse dar mai ales la Mălâncrav, Biertan, Floreşti, Alma Vii, Valea Viilor, Moşna, Alţâna, Gura

Râului, Jina, Sibiel, Sălişte, Tilişca, Rod, Cisnădioara, Valea Avrigului. În funcţie de specific pot face parte din

următoarele categorii (Cândea Melinda, Erdeli G., Simon Tamara, Peptenatu D., 2003): sate turistice pastorale, sate

cu monumente istorice, de artă şi arhitectură, sate turistice etnofolclorice – muzee etnografice, arhitectură populară

deosebită, port etc.

Satul Sibiel este recunoscut în ţară şi unic în Europa prin muzeul de icoane pe sticlă, ale cărui baze s-au pus sub îndrumarea preotului Zosim Oancea. Dacă în anul 1964 erau doar 8 icoane, în prezent s-a ajuns la peste 700. La intrarea în muzeu este scris următorul citat: “Icoana este drumul spre eternitate, contopirea cu veşnicia”. Trebuie menţionat că Sibielul prezintă cea mai bogată ofertă turistică, care de altfel este cunoscută pe plan naţional şi internaţional. Această comună are deja cumulată experienţă în agroturism, iar pentru atragerea turiştilor şi în special a celor străini, pe lângă traseele turistice deja cunoscute, aflate într-un cadru natural deosebit, organizează mese la stâne, nunţi false “Nunţi în Carpaţi” după specificul local. În sezonul turistic, duminica se organizează horă ţărănească. Semnale privind interesul crescut al ţăranilor pentru practicarea agroturismului rural vin şi din alte localităţi ale judeţului. Pornindu-se de la această experienţă s-au mai făcut încercări şi în alte localităţi, cum ar fi Sălişte, Jina, Poiana Sibiului, Cristian, Orlat, Gura Râului, Răşinari, Tilişca, Sebeşul de Sus, Racoviţa, Cârţişoara.

Pentru acest tip de turism sunt interesaţi în general turişti străini din Germania, Franţa, Anglia, Statele Unite – o

primă categorie sunt cei cu venituri medii şi peste, cu înclinaţie spre cultură, cu o anumită pregătire, de vârsta a doua

şi a treia

Turismul montan se bazează pe existenţa munţilor din partea sudică, unde varietatea peisajului şi

posibilităţile de practicare a multiple activităţi turistice au constituit puncte importante de atracţie.

a) Turismul pentru sporturi de iarnă - se bazează pe existenţa domeniului schiabil. Practicarea schiului

de agrement125 şi sportiv a generat acest tip de turism,

124 În anul 1972, la cererea Ministerului Turismului, acest centru a identificat şi selectat 118 sate reprezentative pentru România, care puteau fi introduse în circuitul turistic intern şi internaţional. Printre acestea s-a numărat şi Sibiel din judeţul Sibiu. Deşi în 1974 s-a interzis prin decret cazarea turiştilor străini în locuinţe particulare, Sibielul s-a numărat printre cele patru sate care au reuşit să încheie rapid contracte pe piaţa externă prin ONT – Carpaţi Bucureşti şi au derulat astfel de activităţi pe plan internaţional (doar în anul respectiv). Ulterior au rămas nefuncţionale din acest punct de vedere. 125 Presupune pârtii cu grad redus de dificultate – uşoare şi foarte uşoare.

150

151

favorizat de factori cum ar fi altitudinile de peste 1000-1500 m, durata şi grosimea stratului de zăpadă, orientarea

spre nord a pârtiilor de schi, etc.

Turiştii români sunt cei predominanţi iar dintre străini mai numeroşi sunt din Ungaria şi Croaţia.

b) Turismul de drumeţie montană – reprezintă un subtip al turismului montan, care se practică în

special vara şi într-o proporţie mare de către tineri. Traseele turistice marcate constituie principala „infrastructură”

necesară pentru acest tip de turism, care se pretează foarte bine ca modalitate de valorificare turistică a ariilor

protejate. (principalele trasee au fost prezentate în subcapitolul referitor la potenţialul turistic).

Drumeţiile şi cicloturismul sunt practicate în cea mai mare parte de către turişti români din grupa de vârstă

tânără iar de străini într-o proporţie mult mai redusă.

Ca areale de desfăşurare tipice pot fi considerate Zona Cisnădioara – Sadu, zona Bâlea şi perimetrul Valea

Avrigului – Porumbacu – Cârţişoara – Arpaş, staţiunea Păltiniş, Gura Râului.

Turismul balnear – valorifică apele minerale şi nămolurile terapeutice. Ocna Sibiului şi Bazna se înscriu în

acestă categorie. Perpectivele şi programele sunt deosebite la nivel naţional vis-a-vis de acest tip major de turism,

aspect ce se poate constitui într-o oportunitate suplimentară şi pentru aceste două staţiuni sau pentru celelalte

localităţi din judeţ care mai dispun de factori naturali de cură (nevalorificaţi sau abandonaţi în prezent). Se mai pot

adăuga aici posibilităţile de agrement oferite de lacurile sărate.

Produsele turistice de tratament balnear sau mai nou de spa/wellness oferite în România sunt atractive pentru

turiştii străini atât pentru renumele lor dar şi pentru tarifele relativ scăzute comparativ cu cele din ţara de origine sau

din alte ţări cu tradiţie în domeniu. Se adresează în special persoanelor de vârsta a treia dar nu numai. Cei mai

mulţi turişti străini sosesc din ţări ca Germania sau Franţa şi mai recent se pare că Ocna Sibiului a devenit

interesantă pentru turiştii israelieni. Pe plan intern, în afara localnicilor şi a celor din regiunile limitrofe, se mai pot

remarca printr-un număr mai mare turişti din judeţele Cluj, Mureş, Dolj, Timiş, Dâmboviţa şi municipiul Bucureşti.

Turismul de afaceri şi congrese126 – condiţiile politice anterioare anului 1989 nu au permis o dezvoltare

normală acestui tip de turism în ţara noastră prin prisma accesului extrem de restrictiv al străinilor.

Odată cu integrarea României în principalele structuri politico-economice internaţionale s-a remarcat creşterea

interesului oamenilor de afaceri străini pentru România dar ca şi expansiunea acestui tip de turism pe piaţa turistică

externă. Aceste întruniri se axează în general pe servicii turistice de nivel superior (4-5 stele), pe o infrastructură de

transport bine pusă la punct şi racordată la marile axe europene, realizarea electronică a rezervărilor, etc. În judeţul

Sibiu s-au făcut şi se fac eforturi în acest sens (un bun exemplu este modernizarea aeroportului). Cel mai important

centru este, în mod evident, municipiul Sibiu. Se mai detaşează în acest sens prin poziţie şi posibilităţi de funcţionare

complementară Ocna Sibiului (cu Sibiu), Mediaş – Bazna şi „triunghiul” Sălişte – Cisnădie – Păltiniş, unde se poate

îmbina, integra cu turismul rural, respectiv montan.

Turismul de vânătoare şi pescuit sportiv – se bazează pe fondul cinegetic existent în arealul judeţului şi pe

unele lacuri naturale şi antropice din spaţiul montan şi colinar. Suprafeţele întinse de păduri favorizează atragerea

segmentelor de turişti către activităţi caracteristice. Fondul de vânătoare include cerbi, urşi şi mistreţi (atât pe domenii

ale statului cât şi private) respectiv variate posibilităţi de pescuit (în lacuri, în heleştee şi chiar în păstrăvăriile de la

Laiţa, Valea Pinului, Albota sau Porumbacu). De asemenea, există structuri turistice unde se poate practica echitaţia

(de exemplu în Mărginimea Sibiului, în Ţara Oltului), segment încurajat şi de calitatea peisajelor. Se individualizează

ca zone favorabile prin potenţial şi infrastructură pentru acest tip - zona Cisnădioara–Sadu, zona Bâlea şi perimetrul

Valea Avrigului–Porumbacu–Cârţişoara–Arpaş, staţiunea Păltiniş, Gura Râului

Turismul ecologic şi ştiinţific – reprezintă o variantă de diversificare a activităţilor turistice şi a modalităţilor

de valorificare a altor resurse turistice. Este tipul de turism cu cea mai mare tendinţă de creştere în ultimii ani pe plan

internaţional. În literatura de specialitate este denumit şi ecoturism şi se practică în mod deosebit în zonele naturale

protejate: parcuri naţionale, rezervaţii naturale, peisagistice, rezervaţii ale biosferei. Sunt abordări care susţin că toate

126 Seminarii, Conferinţe, Training, Team Building ş.a.

152

tipurile de turism trebuie practicate într-un mod ecologic şi astfel, delimitarea unui tip separat bazat pe acest criteriu

nu este necesară.

Judeţul Sibiu are un potenţial deosebit în această direcţie (descris într-un subcapitol anterior), inclusiv

posibilitatea de suprapunere pe alocuri cu celelalte tipuri în ideea unei dezvoltări durabile. Aralele respective sunt

reprezentate în fig. nr. .

Din punct de vedere al formelor de turism care se pot practica şi se practică în judeţul Sibiu există o

diversitate maximă, în sensul că toate formele de turism sunt prezente,în ponderi şi cu frecvenţe diferite. Astfel:

� în funcţie de aria de provenienţă a turiştilor - turism intern şi turism internaţional;

� în funcţie de numărul participanţilor se practică atât turismul individual cât şi de grup;

� după modul de organizare, de asemenea, sunt prezente toate variantele – organizat, semi-organizat şi liber

(turismul cultural);

� după durata sejurului – mediu, scurt (cel cultural preponderent) şi lung (cel balnear);

� în funcţie de modul de desfăşurare – continuu (cel balnear în special) şi sezonier (cu precădere cel pentru

sporturi de iarnă);

� în funcţie de mijloacele de transport folosite – rutier, feroviar (puţin utilizat în scopuri turistice în judeţ datorită

calităţii şi vitezei scăzute), aerian;

� după vârsta participanţilor – pentru tineret, pentru vârsta a treia (s-au menţionat acestea, care se adresează

grupelor de vârstă de la extremităţi, deoarece au anumite particularităţi ale cererii);

� după particularităţile sociale ale cererii (în funcţie de venituri) – turism de masă şi un turism exclusivist, de lux;

� după perioada de desfăşurare (criteriul sezonalităţii) – turism permanent şi turism sezonier. Un loc aparte

ocupă aici turismul de week-end, cu caracteristicile cunoscute.

153

154

CAPITOLUL VI

PROBLEME PRIVIND ORGANIZAREA SPAŢIULUI – PROTECŢIA ŞI CONSERVAREA MEDIULUI

“Turismul ... contemporan se constituie într-o activitate economică complexă, care provoacă modificări

substanţiale în fizionomia peisajului geografic cu valenţe turistice, în structura profesională a populaţiei, în protecţia

calităţii mediului ambiant, în promovarea pieţei turistice.

Practicat din cele mai vechi timpuri, turismul figurează, în etapa actuală, printre cele mai dinamice activităţi

economice. Organizarea şi amenajarea spaţiului turistic, dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii turistice, crearea

de organisme administrative naţionale, regionale şi departamentale specializate, diversificarea mijloacelor de

transport şi a publicităţii prin puncte de informare turistică, hărţi, pliante, ghiduri, cataloage ş.a. reprezintă principalele

acţiunişi modalităţi de amenajare şi de informare turistică” (I. Velcea, 2004).

6.1. Principalele surse de poluare

Pentru promovarea managementului de mediu şi armonizării legislaţiei naţionale cu directivele UE, a fost

necesară o Strategie Naţională pentru Mediu. Prin intermediul acesteia se intenţionează, pe de o parte, să se atingă

un echilibru ecologic la nivel naţional, iar pe de altă parte, să se îndeplinească standardele de mediu cerute prin

prevederile convenţiilor şi acordurilor internaţionale semnate de către România.

Strategia Naţională pentru Protecţia Atmosferei descrie situaţia prezentă precum şi măsurile ce trebuiesc

îndeplinite în Planul Naţional de Acţiune pentru Protecţia Atmosferei. Scopul principal al acestei strategii este

menţinerea calităţii aerului în zonele unde aceasta este corespunzătoare şi îmbunatăţirea calităţii acolo unde

calitatea aerului nu corespunde standardelor. Pe cât posibil se doreşte asigurarea unei bune calităţi a aerului în toate

zonele şi menţinerea parametrilor de calitate în limita valorilor limita corespunzătoare legislaţiei Uniunii Europene.

6.1.1. Emisiile principalilor poluanţi la nivelul judeţului Sibiu

Acidifierea. Emisii de dioxid de sulf, oxizi de azot şi de amoniac (SO2, NOx, NH3)

Emisiile de dioxid de sulf, oxizi de azot şi amoniac, provenite în special din arderea combustibililor fosili, de la

spălarea combustibililor solizi, din reacţii chimice şi din transport, sunt principalele surse de acidifiere. Aceşti poluanţi,

sunt transportaţi pe distanţe mari faţă de sursa impurificatoare, unde în contact cu lumina solară şi vaporii de apă

formează compuşi acizi. Prin precipitaţii aceştia se depun pe sol sau intră în compoziţia apei. Prin acidifiere,

suprafaţa pământului suferă continuu o creştere a acidităţii, ducând la degradarea solului, a apelor de suprafaţă şi

subterane precum şi la deteriorarea ecosistemelor aferente.

Emisii anuale de amoniac (NH3)

Emisiile de NH3 au cunoscut o creştere de la 2.529 t/an în anul 2005 la 3.046 t/an în anul 2006 în judeţul Sibiu.

Monitorizarea precipitaţiilor acide s-a efectuat în 6 puncte, repartizate pe cele trei zone (Copşa Mică, Mediaş, Sibiu)

după cum urmează: 1 punct în Sibiu - sediu APM179, 3 puncte în zona Copşa Mică (Observator, Micăsasa şi CM sat)

şi 2 puncte în zona Mediaş (Laborator APM si baraj Ighiş). Gradul de aciditate evidenţiat în zonele Copşa Mică şi

Mediaş se datorează emisiilor de SO2 provenite de pe platforma industrială S.C. Sometra S.A. Copşa Mică şi de la

agenţii economici de pe platforma industrială Mediaş.

Din analiza comparativă a monitorizării emisiilor, se constată ca probele medii la SO2 în zonele Copşa Mică şi

Mediaş se situează în general sub limitele CMA180, dar valorile maxime înregistrate atât în zona Copşa-Mică cât şi în

179 Agenţia pentru Protecţia Mediului 180 Cantitate Maximă Admisă

155

zona Mediaş depăşesc CMA. S-au înregistrat, depăşiri ale CMA la probele de SO2 de scurtă durată, valoarea

maximă înregistrandu-se în luna august, în punctul de prelevare “Spital Copşa Mică”.

Pulberi în suspensie, PM10

Monitorizarea pulberilor în suspensie şi PM10 în judeţul Sibiu, rezultat al activităţilor din metalurgia neferoasă,

industria sticlei, industria de prelucrare a lemnului, staţiile de mixturi asfaltice şi transporturile rutiere, reprezintă măsura

efectului pe care acestea le au asupra sănătăţii populaţiei şi a mediului înconjurător. Pulberile în suspensie, PM10 şi

pulberile sedimentabile constituie adevăraţi poluanţi pentru judeţul Sibiu, depăşindu-se deseori CMA pentru diferitele

intervale de mediere.

Pulberi în suspensie - valorile măsurătorilor (gravimetrice) medii anuale nu au depăşit CMA anual în zona Copşa

Mică şi Mediaş, valorile determinate fiind de 0,04584 mg/m3, respectiv de 0,04121 mg/m3. Valorile maxime la 24 ore ce

depăşesc CMA (0,15 mg/m3) au fost înregistrate la Copşa Mică, de 0,20550 mg/m3 (de 1.37 ori CMA).

Pulberi PM10 - valoarea concentraţiei medii anuale a depăşit CMA anual (0,047 mg/m3) în zona Copşa Mică,

valoarea determinată fiind de 0,04793 mg/mc. Valori maxime (determinari la 24 ore) care depăsesc CMA au fost

înregistrate atât la Copşa Mică (de 0,27100 mg/m3) cât şi la Mediaş (0,29180 mg/m3).

Poluarea cu metale grele (mercur, plumb si cadmiu) si poluanti organici persistenţi (POPs)

Emisii de metale grele (mercur, cadmiu, plumb)

Protocolul privind metalele grele prevede ca obligatorie reducerea emisiilor totale anuale precum şi măsuri de

control a producerii acestora (aplicarea progresivă a celor mai bune tehnologii disponibile vis-a vis de sursele majore

de metale grele şi eliminarea combustibililor cu Pb). Tot obligaţie a protocolului privind metalele grele este şi crearea

şi actualizarea periodică a registrelor privind emisii de Cd, Pb şi Hg.

Emisii de poluanţi organici persistenţi (POPs)

Poluanţii organici persistenţi fac obiectul Convenţiei de la Stockolm unde PNUM a adoptat un program ce

vizează controlul şi eliminarea acestora. În estimarea cantităţilor se ţine cont de emisiile de HCB, PCB, dioxine, furani

şi cele din pesticide.

Poluanţii organici persistenti (POPs) reprezintă substanţe organice cu grad ridicat de toxicitate, sunt

persistente, au capacitate mare de bioacumulare, au efecte toxice acute şi cronice asupra sănătăţii umane şi asupra

mediului Emisiile de POPs au fost calculate pe trei categorii: PCB-uri, PAH-uri si dioxine.

Dioxina provine din procese de producţie, tratarea şi depozitarea deşeurilor; PCB provin din activitatea de

tratare şi depozitare a deşeurilor; PAH-urile sunt emise de surse mobile şi utilaje.

Calitatea aerului ambiental

Aprecierea calităţii aerului ambiental are la bază rezultatele măsurătorilor din reţeaua de monitorizare a calităţii

aerului pe teritoriul judeţului, implementată de APM Sibiu.

Concentraţii ale dioxidului de sulf

Valorile maxime anuale se situează peste CMA (0,125 mg/m3), stabilită prin Ordinul M.A.P.M. nr.592/2002,

excepţie făcând zona Sibiu; valorile medii anuale au fost sub CMA(0,02 mg/m3) cu excepţia zonei Copşa Mică.

Concentraţii ale dioxidului de azot

Valorile concentraţiilor medii anuale sunt mult sub CMA anual ( 0,053 mg/m3), iar valorile maxime nu depăşesc

CMA la 24 ore (0,1mg/m3) în nici una din zonele monitorizate.

Producerea ozonului troposferic (poluarea fotochimică)

Spre deosebire de ozonul stratosferic care protejează viaţa pe pământ, ozonul troposferic, de la nivelul solului,

este un gaz toxic, un important poluator al atmosferei din marile oraşe. Principalii precursori ai ozonului troposferic

provin din activităţi industriale şi trafic rutier.

Ozonul troposferic este un gaz greu, are densitatea de 1,66 ori mai mare decât aerul şi se menţine aproape de

sol. Cantitatea de ozon este variabilă în timp şi spaţiu ştiut fiind că precursorii sunt transportaţi la distanţe mari de

sursele de generare.

156

Cel mai nociv efect al ozonului troposferic este apariţia smogului fotochimic cu acţiune cancerigenă asupra

plămânilor. Chiar şi o expunere limitată la smog poate cauza atacuri astmatice.

Ozonul troposferic provoacă şi efectul de seră.

Principalii poluanţi primari care determină formarea prin procese fotochimice a ozonului troposferic sunt: oxizii

de azot (Nox), compuşii organici volatili (COV) şi metanul.

Ca surse generatoare de precursori ai ozonului se evidenţiază:

- Arderea combustibililor fosili carbune, produse petroliere în surse fixe si mobile (trafic);

- Depozitarea şi distribuţia benzinei;

- Utilizarea solvenţilor organici în activităţi industriale;

- Procese de compostare a gunoaielor menajere şi industriale.

Calitatea aerului ambiental – metale grele

În urma determinarii metalelor grele din pulberi în suspensie şi pulberi PM10 în zonele Sibiu, Copşa Mică şi

Mediaş s-au constatat următoarele aspecte:

- Valorile maxime la Pb şi Cd din pulberile în suspensie depăşesc CMA în ambele zone monitorizate;

- Valoarea maximă la Pb din pulberi în suspensie PM10 depăşeşte CMA în toate zonele monitorizate;

- Conţinutul de Cd din pulberi în suspensie PM10 este ridicat atât în zona Copşa Mică cât şi în zona Mediaş

datorită emisiilor de poluanţi de pe platforma industrială a SC Sometra SA.

Schimbări climatice Schema Europeană de comercializare a emisiilor de gaze cu efect de seră, este o schemă comunitară stabilită prin Directiva 2003/87/EC şi reprezintă principalul instrument al UE181 utilizat în scopul îndeplinirii angajamentului asumat prin Protocolul de la Kyoto. În conformitate cu angajamentul asumat prin Protocol, în prima perioada de angajament 2008-2012, UE trebuie să reducă emisiile de GES182 cu 8% faţă de nivelul anului 1990. România a semnat Convenţia Cadru a Naţiunilor Unite privind Schimbările climatice (UNFCCC) în 1992, a ratificat-o prin Legea nr. 24/1994 şi a fost prima ţară înscrisă pe Anexa I a UNFCCC care a ratificat Protocolul de la Kyoto prin Legea nr 3/2001, angajându-se astfel să-şi reducă emisiile de GES cu 8% în perioada 2008-2012 faţă de anul 1989. Prima perioadă a schemei europene de comercializare a emisiilor de GES 01.01.2005 - 31.12.2007, perioada a doua a schemei este 2008-2012. Schema de comercializare este un mecanism bazat pe principii comerciale având ca scop reducerea eficientă din punct de vedere tehnic şi economic a emisiilor de GES. Funcţionarea schemei este bazată pe alocarea şi comercializarea certificatelor de emisii de GES în cadrul UE. Un certificat reprezintă dreptul de a emite o tona de dioxid de carbon echivalent într-o perioadă definită. Fiecărui stat membru i se aprobă un număr total de certificate de emisii, care apoi sunt alocate la nivelul fiecarui sector şi ulterior fiecarei instalaţii aflate sub incidenţa Directivei 2003/87/CE transpusă în legislaţia noastră prin HG nr. 780/2006.

Emisii de gaze cu efect de seră în judeţul Sibiu

Valorile medii anuale de SO2 se situează sub limita CMA (conform STAS 12574/1987) în toată perioada,

valorile cele mai ridicate fiind înregistrate în anul 2000, urmate de o scădere în perioada 2001–2005. Frecvenţa

depăşirilor la valorile medii lunare variază între 0% şi 13,6% (13,6 % reprezentând frecvenţa maximă în anul 2000).

Valorile medii anuale la pulberi în suspensie înregistrează un vârf care depăşeşte limita CMA (conform STAS

12574/1987) în anul 1998 urmată de o scădere în intervalul 1999-2006. Frecvenţa depăşirilor valorilor maxime lunare

variază între 0,97% si 39,7% (39,7% reprezintă frecvenţa maximă înregistrată în anul 2005). Fluctuaţiile în intervalul

1996–2003 sunt nesemnificative faţă de creşterea înregistrată în intervalul 2003-2005.

Concentraţiile de plumb şi cadmiu din pulberile în suspensie se menţin la cote ridicate care depăşesc limitele

CMA (conform STAS 12574/1987) la probele de 24h. Valorile medii anuale cele mai ridicate sunt înregistrate în anul

2003 atât la conţinutul de Pb cât şi la cel de Cd din pulberile în suspensie. Frecvenţa depăşirilor conţinutului de Pb (la

valori maxime lunare) a variat între 24% şi 92% (92% reprezentând frecvenţa maximă în 2003) iar la conţinutul de Cd

între 40,7% şi 95,7% (95,7 % reprezentând frecvenţa maximă în 2003).

181 Uniunea Europeană 182 Gaze cu efect de seră

157

6.1.2. Resursele de apă - zone critice sub aspectul poluării apelor

Judeţul Sibiu dispune de o bogată reţea de ape care asigură necesitaţile de alimentare cu apă potabilă şi

industrială.

Pentru judeţul Sibiu au fost identificate anumite secţiuni de râuri a căror calitate este necorespunzătoare,

datorită prezenţei peste limitele impuse a unor poluanţi toxici şi specifici.

Râul Cibin - secţiunea aval Tălmaciu - clasa realizată este a IV-a. Încadrarea în această clasă de calitate se

datorează impactului negativ asupra calităţii râului produs de: - evacuarea apelor uzate epurate de către SC Apa-

Canal SA Sibiu în râul Cibin, chiar dacă unitatea a respectat condiţiile impuse prin autorizaţie (valori superioare celor

din NtPA-001);

- apele reziduale insuficient epurate de la SC Carmolimp SRL Viştea de Sus -Complex Zootehnic Veştem

(unitatea intră sub incidenţa IPPC şi beneficiază de derogări de la NtPA-001);

- evacuările necentralizate de ape uzate provenite din activităţile gospodăreşti din localitatea Tălmaciu.

Râul Hârtibaciu - secţiunea aval Agnita - clasa realizată este a IV-a. Poluarea este datorată evacuării apelor

uzate neepurate menajere şi industriale din localitatea Agnita, localitate care nu dispune de staţie de epurare.

Râul Cisnădie - secţiunea aval Cisnădie - clasa realizată este a III-a. Aval de oraşul Cisnădie râul este poluat

de apele uzate neepurate menajere şi industriale din localitate.

Râul Târnava Mare - secţiunea amonte Copşa Mică - clasa realizată este a III-a. Datorită apelor

menajere neepurate şi celor industriale parţial epurate din Dumbrăveni şi Mediaş, râul Târnava Mare devine destul de

puternic poluat. Secţiunea aval Copşa Mică (pod CFR) - clasa realizată este a III-a.

Datorită realizării investiţiilor de către agentul poluator SC Sometra SA Copşa Mică, constând în creşterea

gradului de recirculare a apelor uzate, aportul poluator al efluentului industrial s-a redus considerabil. Totuşi, datorită

funcţionării necorespunzătoare a staţiei de epurare, apele uzate evacuate sunt insuficient epurate şi concentraţia de

metale grele în masa apei se menţine la cote ridicate. Secţiunea Micasasa - clasa realizată este a III -a.

Datorită capacităţii mici de autoepurare a râului Târnava Mare care pleacă din Copşa Mică de clasa a III-a de

calitate şi datorită faptului că pe această secţiune nu sunt prezente alte surse de poluare se obţine aceeaşi clasă şi

pentru secţiunea Micasasa.

Formele cele mai intense de depreciere multiplă a calităţii apei din subteran s-au identificat în zonele de

intravilan rural unde, datorită lipsei unui minim de dotări cu instalaţii hidro-edilitare, deşeurile lichide ajung în

subteran, atât direct (prin intermediul latrinelor neimpermeabilizate sau a şanţurilor stradale) cât şi indirect (de la

depozitele de gunoi de grajd, gropi improvizate de deşeuri menajere, etc.). Datorită ariei limitate, nu se poate vorbi

despre o poluare generală, apa subterană nefiind desemnată “la risc”.

Din anul 2007 se constată o îmbunătăţire a calităţii apelor curgătoare datorită sistării activităţii unor agenţi

economici. O situaţie deosebită o reprezintă calitatea necorespunzătoare a râului Târnava Mare, care serveşte ca

sursă de apă pentru localitaţile Mediaş şi Copşa Mică.

Caracteristicile apei din pânza freatică sunt direct influenţate de chimismul natural al apei freatice determinat

de componenţa şi solubilitatea rocilor cu care se află în contact cât şi (în zona de influenţă) de chimismul râului cu

care se află în interacţiune; depăşirile, în special pentru ionii de Fe şi Mn, sunt datorate fondului natural care

reprezintă concentraţii ridicate; de asemenea, mai este prezentă şi actiunea impurificatoare datorată activitaţilor

antropice.

Evacuările rezultate din activităţile gospodăreşti duc la prezenţa indicatorului amoniu în apele subterane, fiind

afectată pânza freatică din zonele Porumbacu de Jos, Nocrich, Şeica Mare, Hoghilag, Copşa Mică. În apele

subterane din zonele Merghindeal, Mediaş şi Şeica Mare sunt prezenţi azotaţii.

Marea majoritate a apelor uzate care necesită epurare, evacuate de sistemele de utilităţi locale, este fie

insuficient epurată fie neepurată, datorită lipsei capacităţilor de epurare sau funcţionării necorespunzătoare a

158

acestora. Staţiile de tratare a apei, capacităţile de stocare, reţelele de transport şi distribuţie a apei potabile sunt

insuficiente sau învechite.

Analiza cantităţilor de nocivităţi evacuate pune în evidenţă faptul că, la toate grupele de indicatori, mai mult de

90% din cantităţi reprezintă aportul activităţilor de gospodărie comunală.

Pentru Bazinul hidrografic Olt, în anul 2007, în urma analizei cantităţii de poluanţi evacuaţi în cursurile de apă,

a rezultat ca S.C. Apă Canal S.A. are cel mai mare aport de substanţe poluante, dat fiind debitul evacuat.

Următoarele folosinţe cu impact major sunt S.C. Prescom Cisnădie şi S.C. Urbis S.A. Agnita. Cele două complexe

zootehnice - S.C. Carmolimp SRL Veştem şi S.C. Venturelli SRL Avrig au şi ele impact asupra poluării apelor.

Pentru Bazinul hidrografic Mureş, S.C. Sometra S.A. este un agent poluator, mai ales cu substanţe din grupa

poluanţilor toxici specifici (metale grele). O cantitate mare de ape uzate evacuate rezultă de la S.C. Gospodărie

Comunală S.A. Mediaş şi Serviciul Public de Gospodărie Orăşenească Dumbrăveni.

6.2. Degradarea prin turism neecologic

Acţiunile distructive ale unor activităţi turistice se manifestă, în principal prin folosirea necorespunzătoare a

mediului ambiant în scopuri recreative şi de agrement, dublată de o intervenţie brutală a omului asupra peisajului şi

resurselor naturale. Aceste practici nocive se întâlnesc mai ales în zonele (sau la obiectivele) de mare atractivitate,

situate în spaţiile populate sau în imediata apropiere a marilor aglomerări urbane. De asemenea, absenţa unor

reglementări privind comportamentul vizitatorilor, însoţite de o monitorizare a zonei sau obiectivelor, favorizează

desfăşurarea activităţilor care afectează calitatea mediului şi pun în pericol integritatea şi conservarea obiectivelor.

Astfel de cazuri se întâlnesc, mai frecvent, în următoarele situaţii:

� În zonele sau la obiectivele turistice situate în afara traseelor marcate şi special amenajate, care atrag fluxuri

importante de vizitatori, în principal în perioadele de week-end şi unde se derulează o circulaţie turistică necontrolată.

Prejudiciile pricinuite sunt profunde şi adesea pot avea un caracter ireversibil. Dintre acestea pot fi menţionate:

- distrugerea vegetaţiei şi florei;

- ruperea copacilor şi în special a puieţilor;

- distrugerea seminţişului natural;

- desprinderea de roci;

- braconajul ş.a.

În final, toate acestea au ca rezultat împiedicarea regenerării plantelor, terasarea solului, tulburarea biotopurilor

specifice vânatului şi în general a faunei, mergând uneori pâna la dispariţia unor specii. Este de semnalat, de

asemenea, dispariţia unor specii floristice, cauzată de colectarea abuzivă a florei, în special a plantelor declarate

monumente ale naturii şi totodată de recunoaşterea, de către turişti, a gravelor implicaţii pe care le pot avea acţiunile

necontrolate asupra factorilor de mediu. În această situaţie se află o serie de specii de plante ocrotite de lege şi aflate

pe cale de dispariţie.

Circulaţia turistică necontrolată efectuată la obiectivele turistice naturale sau antropice provoacă, de cele mai

multe ori, distrugerea ireversibilă a unora dintre elementele care le-au consacrat ca atracţii turistice dar care Ie şi

asigură valoarea intrinsecă, uneori având caracter de unicat.

Vizitarea intensivă a unor monumente istorice, arhitectonice şi de artă, în condiţii improprii (iluminat cu

lumânari, lipsa dotărilor tehnice de aerisire sau de poluare etc.) a condus la degradarea frescelor de mare valoare a

unor mănăstiri, a picturilor din cadrul unor monumente istorice şi de arta, etc.

159

Tot la acest capitol se înscrie şi inexistenţa în zonele (sau de-a lungul traseelor) turistice, a unor demarcări

precise a locurilor de popas şi campare. Staţionarea pentru picnic sau instalarea de corturi în zone de mare

atractivitate provoacă, inevitabil, degradarea peisajului şi a altor componente ale mediului ambiant, ca urmare a

tasării solului si în special a urmelor reziduale lăsate la întâmplare de turişti la locurile de popas. Astfel de situaţii de

întâlnesc, de obicei, în zonele destinate turismului de odihnă şi recreere, în preajma staţiunilor şi a centrelor urbane si

pe pajistile montane, în apropierea cabanelor, pe malul râurilor sau lacurilor etc.

� Fenomenul poluării naturii s-a amplificat o dată cu pătrunderea turismului automobilistic în locuri până nu demult

inaccesibile pentru acest mijloc de transport. Abatându-se de la traseele amenajate de acces, turiştii pătrund pe

drumuri ocolite, oprindu-se în poieni pitoreşti şi provocând distrugerea pajiştilor, a arbuştilor şi a florei, în general prin

strivirea acesteia sau sub influenţa gazelor de esapament, scurgerilor de ulei etc. Cel mai bun exemplu în acest sens

este ceea ce se întâmplă vara pe Transfăgărăşan (foto nr. 98), unde locurile de parcare au devenit o mare problemă!

Efectul nociv al turismului automobilistic se face resimţit şi prin intensificarea circulaţiei în staţiunile balneo

climaterice. În absenţa unor restricţii le acces în staţiuni, a unor zone amenajate de parcare, turismul automobilistic

alterează calitaţile aerului ori ale factorilor de cură, influenţând negativ şi tratamentele balneare specifice.

Foto nr. 98 Transfăgărăşan – Bâlea Lac (presiune turistică foarte ridicată)

160

Principiile de proiectare a ariilor protejate pe baza teoriei biogeografice a insulei (Shafer, 1997)

Fig. nr. 57

� Concepţia greşită de valorificare a resurselor naturale şi în special a factorilor naturali de cură afectează potenţialul

turistic. Prin exploatarea neraţională a acestuia şi realizarea necorespunzătoare a obiectivelor de investiţii cu caracter

turistic, care se concretizează prin:

- supradimensionarea staţiunilor din punctul de vedere al capacităţilor de primire şi tratament, comparativ cu

capacitatea potenţialului resurselor destinate unei exploatari raţionale;

- nerespectarea principiilor generale de protecţie şi exploatare a substanţelor minerale balneare, cu deosebire a

apelor minerale şi termominerale, cum ar fi: limitarea zăcămintelor în raport cu rezervele omologate de substanţe

minerale balneare, executarea lucrărilor geologice în conformitate cu prevederile cercetărilor şi proiectelor de

specialitate, evitarea exploatarii zăcămintelor pâna la epuizare, protejarea şi evitarea altor acţiuni care pot conduce la

161

degradarea factorului de cură, asigurarea perimetrelor hidrogeologice şi sanitare ale resurselor împotriva unor agenţi

poluanţi etc.

� Dezvoltarea nesistematizată a localităţilor turistice, în special a staţiunilor, neajuns ce se caracterizează prin:

- proiectarea necorespunzătoare a obiectivelor de investiţii cu caracter turistic;

- stabilirea de amplasamente neadecvate pentru baza materială turistică;

- realizarea de construcţii inestetice, neadaptate specificului arhitectonic tradiţional sau specificului etnografic şi

natural al zonei;

- ocuparea intensivă a spaţiului cu construcţii turistice etc.

Toate aceste acţiuni au ca rezultat o supraîncarcare a teritoriului cu instalaţii turistice, afectează echilibrul

ecologic, conduc la urbanizarea staţiunilor.

Foto nr. 99 Structuri de cazare nefinalizate sau “de vânzare” în staţiunea Păltiniş

Un exemplu “bun” din această perspectivă oferă staţiunea Păltiniş, unde există o serie de structuri de cazare

de mari dimensiuni, aflate în diferite stadii de execuţie şi abandonate. Sunt complet disproporţionate în raport cu

spaţiul în care se află, neputând asigura cel puţin un număr rezonabil de locuri de parcare.

Sintetizând experienţa naţională şi internaţională se constată că în multe zone ale lumii turismul balnear intră

într-o relaţie conflictuală cu mediul, alături de unele activităţi economice. Cauzele vizează:

� factori naturali - procese de alunecare, eroziune, torenţialitate, inundaţii, viituri;

� activităţi antropice interne sau externe actului turistic

- activitatea industrială, prelucrarea lemnului, materiale de construcţii etc. care elimină noxe aeriene, distrug

peisajul prin exploatarea resurselor din arealele staţiunilor;

- poluarea apelor şi infestarea microbiană a apelor subterane, minerale, de suprafaţă;

- transport neecologic şi dezvoltarea unor aglomerări umane sau turistice - prin fluxuri mărite în unele sezoane,

comportament neadecvat al turiştilor sau al unor manageri care pot conduce la exploatarea ineficientă a

resurselor;

- lipsa unei infrastructuri corespunzătoare (canalizare, alimentare cu apa, gaze, colectarea deşeurilor

menajere;

- structuri uzate fizic şi moral, lipsa unui produs turistic (tratament) de calitate; - risc de proliferare microbiană şi deci de schimbare a calităţii iniţiale curative în una de infestare-contaminare.

162

după Cocean P., Vlăsceanu Gh., Negoescu B. – Geografia generală a turismului, 2002

Fig. nr. 58

Problemele induse în mediu de către turismul montan sunt diverse. Pentru cele mai multe arii înalte principala

cauză este legată de:

� fluxurile neorganizate de turişti - acestea aduc prejudicii cum sunt: accentuarea eroziunii pe trasee şi zonele

adiacente, poluarea cu deşeuri de structură variată, colectarea (distrugerea) vegetaţiei sau rocilor în diverse

scopuri, practicarea vânatului ilegal, campare în spaţii neamenajate etc.

� pentru turismul organizat problemele se pun prin aglomerarea structurilor de cazare, a facilităţilor de agrement,

care creează în general presiuni mari pe termen scurt, cu efecte ireversibile.

Datorită amplasării obiectivelor culturale în arealele urbane, acestea se confruntă cu grave probleme de

degradare cauzate de poluare.

� cea mai nocivă formă de poluare este pe calea aerului încarcat cu CO2, NOx, HCl, SO4 sub forma de gaze,

particule în suspensie sau sedimentabile, care intră în reacţie cu vapori de apă rezultând acizi care erodează,

corodează, oxidează substanţele utilizate în construcţii. Poluarea din mediul urban este datorata surselor fixe de

emisii - în special platformele industriale şi cele mobile – trasporturi;

� în mediile extravilane rurale umezeala, insolaţia, infiltraţiile de apă devin factori majoritari de degradare ca şi

fenomenele de risc: inundaţii, alunecări de teren, torenţialitate, vânturi, furtuni.

În privinţa impactul turismului asupra obiectivelor culturale trebuie subliniat faptul că el se produce atunci când se depăşeşte pragul de exploatare, valorificare în plan turistic;

� fluxurile mari de turişti în unele sezoane, la sfârşit de săptamână, cu prilejul unor evenimente;

163

� lipsa de educaţie a unor turişti sau a unor segmente din comunitatea locală, exprimate în acte de vandalism, incendii, furturi, depunerea de deseuri etc.;

� schimbarea tradiţiilor prin modernismul adus de turişti, managementul neadecvat al obiectivelor culturale sau a unităţilor economice poluante în ceea ce priveşte mediul.

Conform recomandărilor şi standardelor elaborate de UNESCO, pentru un impact cât mai redus şi păstratea capacităţii de regenerare natural este necesar ca:

- pentru eliminarea degradării mediului, structurile turistice trebuie să fie realizate la dimensiuni mici şi mijlocii, iar dotarea să elimine diminueze sezonalitatea;

- utilizarea surselor neconvenţionale de energie;

- activităţile de odihnă şi recreere care au în general un impact redus în mediu să se deruleze în grupuri mici (sub 25 persoane) iar utilizarea mijloacelor de transport în comun sau nepoluante să fie prioritară celei automobilistice individuale şi promovarea drumeţiilor însoţite de ghizi;

- activităţile de speologie, alpinism, scufundări, ciclism, echitaţie, canotaj să se desfăşoare pe grupuri mai mici de 10 persoane;

- diversificarea atracţiilor turistice prin învăţarea unor activităţi traditionale (olărit, ţesut, cusut, sculptură, pictură), disipând astfel presiunea;

- înlocuirea vânatului cu foto - vânătoarea sau cu observarea vieţii prin diferite tehnici la distanţă, sau modelarea pe simulatoare în centre special amenajate;

- implicarea comunităţilor locale în proiectele turistice.

Fig. nr. 59

6.3. Stațiunile turistice din judeţul Sibiu - actualitate şi perspective

Conform H.G. nr. 867 din 28/06/2006 în judeţul Sibiu sunt două staţiuni turistice de interes local – Păltiniş şi

Bazna.

Staţiunea Păltiniş este situată pe versantul nord-estic al Munţilor Cindrel, la 32 de km de Sibiu (prin DJ106A),

la o altitudine de 1.440 metri, fiind staţiunea aflată la cea mai mare altitudine din ţară. Păltiniş este o staţiune

cimaterică montană şi se află la intersecţia mai multor trasee turistice principale din masivul Cindrel (la circa 5 ore de

drumeţie de Vf. Cindrel), constituind punct de pornire pentru multe trasee turistice în Munţii Cindrel (Cheile Cibinului,

164

Valea Sadului ş.a.) şi Munţii Lotrului. Climatul este specific montan, cu temperaturi medii anuale de 4°C (12°C în iulie

şi -6°C în ianuarie). Precipitaţiile sunt situate la valori de peste 1.000 mm anual cu ploi frecvente şi zăpadă ce

persistă mai mult de 125 de zile pe an.

Este cea mai veche staţiune montană din România (1894). A fost înfiinţată de Societatea Carpatină Ardeleană

(E.K.E. sau S.K.V.) în ultimul deceniu al secolului XIX. Din nucleul iniţial de vile staţiunea conservă Casa turiştilor

(1894), Casa medicilor (1895), Sala Monaco (1898), toate declarate monumente istorice.

Factorii terapeutici principali ai staţiunii sunt climatul alpin, lipsit de praf şi alergeni, precum şi ionizarea

atmosferei. Aerul este puternic ozonizat, bogat în aerosoli. Staţiunea Păltiniş este recomandată pentru tratarea

stărilor de surmenaj fizic şi intelectual, a asteniilor, a sechelelor pulmonare, a bolii Basedow, hipertiroidie benignă

precum şi a tulburărilor de creştere la copii şi a anemiilor.

Fenomenul de inversiune termică şi persistenţa stratului de zăpadă mai mult de o treime din an fac din

staţiunea Păltiniş o destinaţie extrem de căutată în special pentru practicarea sporturilor de iarnă. Sunt disponibile

mai multe pârtii de schi de dificultăţi variate. Prin morfologia lor, Munţii Cindrel (culmi domoale şi platouri) se pretează

foarte bine la practicarea schiului de fond (aproximativ 15 km de pârtii în total pentru acest tip de schi). Pârtia de schi

de pe Muntele Onceşti183 este amenajată, dispunând de telescaun (pe o distanţă de 1.150 metri şi o diferenţă de

nivel de 241 metri), teleschi (pe o distanţă de 410 metri şi o diferenţă de nivel de 138 metri) şi baby-lift şi nocturnă.

De asemenea, datorită peisajelor deosebite (păduri şi pajişti alpine) staţiunea reprezintă o atracţie şi pentru

turiştii interesaţi de drumeţii sau pentru picnicurile de week-end. Un important obiectiv turistic în staţiune îl constituie

Schitul, o biserică de lemn ridicată în 1930, unde se află mormântul filozofului român Constantin Noica.

Infrastructura specific turistică este dezvoltată, staţiunea dispunând pe lângă o serie de vile184 şi de hoteluri,

cabane dar şi de posibilităţi de alimentaţie publică şi de agrement: restaurante, baruri, club cu teatru şi cinema,

discotecă, bibliotecă, terenuri de volei, tenis şi handbal.

Tab. nr. 18 Staţiunea Păltiniş - capacitatea de cazare

a. TIPUL DE UNITATE, CONFORM CLASIFICĂRII SAU ASUMĂRII DE CĂTRE UNITĂŢI (pentru cele neclasificate)

Tipuri unităţi Clasificate Inventariate (total în circuit turistic) Număr unităţi

Număr locuri (capacitate)

% din total capacitate

Număr unităţi

Număr locuri (capacitate)

% din total capacitate

Cabană 1 97 16,3% 9 214 23,2%

Hostel 1 101 17,0% 1 101 11,0%

Hotel 2 253 42,5% 2 253 27,4%

Pensiune turistică 2 106 17,8% 3 126 13,7%

Pensiune turistică urbană 1 24 4,0% 1 24 2,6%

Vilă 1 14 2,4% 10 204 22,1%

TOTAL 8 595 100% 26 922 100%

b. NIVELUL DE CONFORT, CONFORM CLASIFICĂRII SAU ASUMĂRII DE CĂTRE UNITĂŢI (pentru cele neclasificate)

Niveluri de confort

Clasificate Inventariate (total în circuit turistic) Număr unităţi

Număr locuri (capacitate)

% din total capacitate

Număr unităţi

Număr locuri (capacitate)

% din total capacitate

Fără categorie - - - 9 201 21,8%

1 floare / stea 3 157 26,4% 3 157 17,0%

2 flori / stele 2 218 36,6% 5 262 28,4%

3 flori / stele 3 76 12,8% 7 118 12,8%

4 flori / stele 2 144 24,2% 4 184 20,0%

TOTAL 10 595 100% 28 922 100%

Prelucrare după: Masterplan pentru domeniul turismului în judeţul Sibiu, 2010

183 Pentru zona Păltiniş au fost identificate doua pârtii de coborâre - una de dificultate medie cu lungime de 1.150 de metri (Onceşti I) şi una de dificultate scăzută, de 450 de metri (Onceşti II). 184 Mare parte dintre acestea necesită renovare şi modernizare.

165

Din tabelul de mai sus rezultă că staţiunea Păltiniş dispune de 26 unităţi de cazare, cu o capacitate totală de

922 de locuri. Ca număr, structurile de cazare de tip vilă sau cabană predomină, însă după numărul de locuri de

cazare disponibile, cele două hoteluri – Casa Turiştilor şi Cindrel – deţin cea mai mare capacitate (253 de locuri,

respectiv 27,4% din totalul capacităţii de cazare), urmate de structurile de tip cabană şi vilă cu capacităţi

asemănătoare (214, respectiv 204 de locuri).

Foto nr. 100 Staţiunea Păltiniş

Foto nr. 101 Casa C. Noica Foto nr. 102 Schitul Păltiniş Bazna este o staţiune balneoclimaterică permanentă, factorii naturali de cură fiind nămolul terapeutic, apele

minerale (clorurate-sodice, iodurate, bromurate, hipertone) şi climatul sedativ, de cruţare. Bazna este situată în

Podişul Târnavelor, la o altitudine de 320 m. Staţiunea este situată pe stânga Văii Bazna într-un parc natural. Se

întinde pe o suprafaţă de 20 hectare. Accesul la Bazna se realizează dinspre Mediaş prin DN14A, DJ142B şi apoi

DJ142H.

Izvoarele minerale din Bazna sunt menţionate documentar pentru prima dată în anul 1749185, dar abia în 1843

se înfiinţează în mod oficial staţiunea de cură Bazna.186

185 În 1671, în mod cu totul întâmplător, nişte ciobani care aprinseseră un foc pentru a se încălzi, aveau să contribuie la descoperirea zăcămintelor de gaze naturale din zonă. Evenimentul a atras imediat atenţia specialiştilor din întreaga ţară, care, urmare a prospecţiunilor efectuate, a condus la descoperirea şi punerea în valoare inclusiv a apelor minerale. Abia după aproape un secol de la acea întâmplare aveau să se facă analize chimice şi să fie emise primele păreri autorizate despre binefacerile “izvoarelor tămăduitoare din monarhia austriacă”. Astfel, informaţii preţioase apar pentru prima oară în manuscrisul lui Andreas Gaspari care, timp de aproape două decenii a cules date despre starea celor trei “băi” de aici: baia bisericii, baia cerşetorilor şi fântâna acră. În 1814, izvoarele de apă minerală de la Bazna trec în proprietatea bisericii evanghelice care încep pregătirile pentru amenajarea, în 1843, a

166

Va cunoaşte o dezvoltare deosebită abia din 1877 atunci când magnatul medieşean Iulius Brekner va concesiona

băile pentru o perioadă de 70 de ani, dotându-le cu instalaţii moderne şi începându-se producţia de sare de Bazna

denumită “Victoria”. Din 1950, când a trecut în administraţia Ministerului Sănătaţii, staţiunea, dotată între timp cu noi

locuri de cazare şi de tratament şi-a schimbat caracterul sezonier în unul parmanent187. După 1990 într-o primă fază

a cunoscut un declin accentuat, ulterior fiind revigorată printr-o societate comercială din Mediaş, cu profil medical şi

apoi prin Romgaz care a construit un ultramodern complex balnear.

Bazna se remarcă prin eficienţa curativă a izvoarelor sale

de ape minerale - folosite sub formă de băi, a nămolurilor

terapeutice fine - folosite la împachetări precum şi prin

cunoscuta sare de Bazna - utilizată la comprese şi cataplasme.

La acestea se adaugă şi climatul favorabil descris anterior.

Foto nr. 103 Bazna – complex turistic

La Bazna se tratează afecţiuni ale aparatului locomotor

(reumatism inflamatoriu şi degenerativ, spondilite şi spondiloze

de toate felurile, coxartroze, gonartroze, afecţiuni post

traumatice); afecţiuni otolaringologice; afecţiuni endocrine;

afecţiuni cauzate de stres; afecţiuni ale sistemului nervos (pareze şi paralizii post traumatice ale membrelor, suferinţe

ale nervilor periferici şi polinevrite,

Tratamentele şi procedurile ce se pot efectua aici se pot grupa după cum urmează:

� tratamente balneare profilactice - Pentru persoane cu predispoziţie la îmbolnăviri ale aparatului locomotor (devieri

ale coloanei vertebrale, ale membrelor inferioare), hiperlaxitate şi laxitate ligamentară şi musculo-articulară, adaptare

defectuoasă la contraste termice, activitate în condiţii de frig, afecţiuni funcţionale ale aparatului genital la femei, pe

fond hiporeactiv, carenţă de iod din apa potabilă.

� tratamente balneare curative - afecţiuni ale aparatului locomotor, de natură reumatismală, post traumatice,

spondilite şi spondiloze, coxartroze, gonartroze, miogeloze, tendinoze, paniculoze, fibrozite, periartrite scapulo-

humerale, gută, reumatismul gutos; afecţiuni ginecologice: metroanexite cronice şi subacute; stări post chirurgicalo-

ortopedice; afecţiuni otolaringologice: rinofaringite cronice atrofice şi ozenoase, laringite atrofice; afecţiuni endocrine:

hipotiroidie benigna şi mixedem, hipoovarită puberală, sterilitate ovariană prin anovulaţie; afecţiuni cauzate de stres.

� recuperare funcţională - afecţiuni reumatismale (inflamatorii şi degenerative), spondiloză cervicală complicată cu

nevralgie cervico-branhială, spondiloză lombară decompensată cu lombo-sciatică, stări dureroase după hernie de

disc operată, coxartroze în pregătire pentru operaţie sau post operator, gonartroze secundare şi formele operate

poliartroze decompensate, periartrita scapulo-humearlă;

afecţiuni posttraumatice, redori articulare posttraumatice, algodistrofie posttraumatică, schele dupa leziuni de

tendoane, artroze posttraumatice; afecţiuni ale sistemului nervos: pareze şi paralizii posttraumatice ale membrelor,

suferinţe ale nervilor periferici şi polinevrite (după tratamentul de specialitate al fazei acute), sechele de poliomelită

(pregătire pentru intervenţii chirurgicale corectoare).

� tratamente naturiste - aromoterapie, fitoterapie, dietoterapie, gemoterapie, homeoterapie, kinetoterapie,

masoterapie, meloterapie, chiroterapie.

primului stabiliment balnear. Cel care a pus bazele acestuia, a fost un grup de intelectuali din Mediaş prin intermediul unei societăţi pe acţiuni. (www.tourismguide.ro/Sibiu/Bazna/tratament) 186 La început, pacienţii se tratau singuri în corturi sau colibe. 187 Capacitatea de tratament ajunge în 1986 la 13.000 persoane totalizând 180.000 zile turistice, dintre care 404 zile cu turişti străini.

167

Dispune de şase baze de tratament, policlinică balneară (cu secţii de reumatologie, ginecologie, stomatologie,

radiologie), cantină, restaurant, bibliotecă, club, amenajări sportive şi de agrement. Baza principală de tratament din

cadrul staţiunii, aparţinând celei mai mari structuri de cazare din localitate, este deschisă publicului larg. Nămolul

sapropelic de la Bazna este considerat a fi de o calitate deosebită, superior celui de la Ocna Sibiului şi unul dintre

cele mai bune din ţară.

Cele 10 unităţi de cazare identificate pe raza staţiunii Bazna dispun de un număr de 376 locuri de cazare. Cele

mai multe structuri sunt de tip pensiune (pensiune turistică şi pensiune turistică rurală) dar structurile turistice de tip

vilă dispun de cea mai mare capacitate de cazare (128 locuri), urmate la mică distanţă de cele de tip hotel (116

locuri).

Alte elemente de interes turistic sunt bisericile evanghelice fortificate Bazna, Velţ şi Boian.

Tab. nr. 19 Staţiunea Bazna - capacitatea de cazare

a. TIPUL DE UNITATE, CONFORM CLASIFICĂRII SAU ASUMĂRII DE CĂTRE UNITĂŢI (pentru cele neclasificate)

Tipuri unităţi Clasificate Inventariate (total în circuit turistic) Număr unităţi

Număr locuri (capacitate)

% din total capacitate

Număr unităţi

Număr locuri (capacitate)

% din total capacitate

Hotel 1 62 21,8% 2 116 30,9% Pensiune turistică 1 20 7,1% 2 32 8,5% Pensiune turistică rurală 3 100 35,2% 3 100 26,6% Vilă 2 102 35,9% 3 128 34,0% TOTAL 7 284 100% 10 376 100%

b. NIVELUL DE CONFORT, CONFORM CLASIFICĂRII SAU ASUMĂRII DE CĂTRE UNITĂŢI (pentru cele neclasificate)

Niveluri de confort Clasificate Inventariate (total în circuit turistic) Număr unităţi

Număr locuri (capacitate)

% din total capacitate

Număr unităţi

Număr locuri (capacitate)

% din total capacitate

Fără categorie 1 12 3,2% 2 flori / stele 3 108 38,0% 4 134 35,6% 3 flori / stele 3 156 54,9% 4 210 55,9% 4 flori / stele 1 20 7,1% 1 20 5,3% TOTAL 7 284 100% 10 376 100%

Prelucrare după: Masterplan pentru domeniul turismului în judeţul Sibiu, 2010 Cele 10 unităţi de cazare identificate pe raza staţiunii Bazna dispun de un număr de 376 locuri de cazare. Cele

mai multe structuri sunt de tip pensiune (pensiune turistică şi pensiune turistică rurală) dar structurile turistice de tip

vilă dispun de cea mai mare capacitate de cazare (128 locuri), urmate la mică distanţă de cele de tip hotel (116

locuri).

Alte elemente de interes turistic sunt bisericile evanghelice fortificate Bazna, Velţ şi Boian.

Ocna Sibiului - staţiune balneoclimaterică permanentă, de interes local, este situată la o altitudine de 400 m,

în partea nord-vestică a Depresiunii Sibiului. Zona se încadrează în climatul temperat-continental de deal şi de podiş

(temperatura medie anuală 8,8°C), cu unele nuanţe locale (inversiuni de temperatură iarna, calm atmosferic, insolaţie

puternică), particularităţi climatice care au un rol important în prevenirea şi tratarea unor afecţiuni. Ocna Sibiului a fost

prima dată atestată documentar în anul 1263. Este situată la 17 km de Sibiu (DL 106B) şi la 45 km de Mediaş (DJ

106T).

Factorii naturali de cură sunt reprezentaţi de apa lacurilor sărate, heliotermie, nămolul sapropelic fosil, apele

minerale şi climatul moderat (topoclimatul sedativ relaxant cu efecte tonifiante asupra organismului uman). Vechile

mine, umplute cu apă au devenit lacuri sărate folosite în scop terapeutic, în curele balneare. Este vorba de un

complex de 52 de lacuri saline formate prin prăbuşirea vechilor ocne de sare ce însumează o suprafaţa hidrologică

de 35.700 m2 şi un volum de 265.700 m3.

168

Foto nr. 104 Lacul fără fund Foto nr. 105 Lacul Brâncoveanu (înainte de amenajarea actuală)

Cele mai importante lacuri sunt: „Lacul fără fund"188 (33 m adâncime), declarat monument al naturii, cu cel mai

puternic fenomen de heliotermie, „Lacul Ocna pustie" („Avram Iancu”), care are 160 m adâncime189 – cel mai adânc

lac de ocnă din România (format pe locul salinei Fodina Maior, abandonată în anul 1817) şi „Lacul Brâncoveanu”

(format pe locul unei saline abandonată în anul 1699), lacul cu cea mai mare salinitate din staţiune (310 g/l).

Foto nr. 106 Ocna Sibiului – complex “Lacuri naturale”

La Ocna Sibiului se tratează, cu rezultate deosebite, bolile aparatului locomotor, ale sistemului nervos,

reumatismele degenerative cronice, preartrozele şi artrozele, spondilozele, precum şi diferite afecţiuni ginecologice.

Staţiunea balneară s-a deschis la 2 septembrie 1846 şi a funcţionat cu caracter sezonier până la construirea

complexului balnear (1900-1909). 18 ani mai târziu a fost inaugurat şi sanatoriul. Din 1948, când a avut loc

naţionalizarea staţiunii şi până în

1991, a funcţionat cu caracter permanent, dezvoltându-se în sectorul terapeutic, turistic şi de odihnă. A urmat o

perioadă de declin de circa un deceniu, timp în care a fost sistată orice activitate. Mai întâi cu o capacitate redusă,

staţiunea s-a redeschis în 2002, iar în anul 2006 a fost inaugurată la capacitate maximă, prin redeschidrea

complexului balnear complet renovat şi modernizat190. Deşi lacurile şi amenajările antropice (incluzând bazele de

tratament şi ştrandurile) au permis atragerea unui spectru larg de turişti, exploatarea turistică a zonei este în prezent

tot relativ redusă în comparaţie cu potenţialul existent.

188 S-a format pe locul fostei saline Francisc Grube, părăsită în anul 1775. O trăsătură aparte a acestuia este dată de stratificaţia apei, în funcţie de salinitate. Astfel, la suprafaţă se află un strat de apă dulce permanentă iar în stratul de apă sărată, prin fenomenul de heliotermie se acumulează căldură, temperatura apei ajungând până la 46°C, la doi metri adâncime. 189 Adâncimile mari ale lacurilor se datorează exploatărilor de sare tip clopot din antichitate şi evul mediu. 190 Complexul Balnear Ocna Sibiului este refăcut în întregime, în urma unui proces intens de restaurare ce a urmat îndeaproape linia arhitectonică originală a arhitecţilor vienezi (numai pavilionul central a fost demolat din cauza stării avansate de degradare în care ajunsese, nemaiputând fi restaurant – era un complex architectural în stil Jugendstill de valoare deosebită).

169

De menţionat aici se impune realizarea amenajărilor celor mai importante dintre lacurile cu apă cu efect

terapeutic (de dată foarte recentă), care se bucură de un aflux mare de turişti. Conform indicatoarelor din interiorul

complexului “Lacuri naturale” Ocna Sibiului, caracteristicile principalelor lacuri valorificate sunt următoarele:

Tab. nr. 20 Caracteristicile principalelor lacuri amenajate din complexul “Lacuri naturale” de la Ocna Sibiului

Foto nr. 107 Complex “Lacuri naturale”

Foto nr. 108 Panouri informative pentru fiecare lac

Foto nr. 109 Structuri de alimentaţie public şi cazare în imediata apropiere a lacurilor

Nr. crt.

Denumirea lacului

Suprafaţă (m2)

Adâncime (m)

Salinitate

1. Lacul Verde 11.800 5 redusă 2. Lacul Auster 6.900 4 140 g/l 3. Lacul Gura Minei 4.500 80 210 g/l 4. Lacul Negru 4.400 3 280 g/l 5. Lacul Balta cu Nămol 680 1 300 g/l 6. Lacul Avram Iancu, Ocniţa 22.800 130 220 g/l

170

Foto nr. 110 Amenajări complexe – tratament, agreement, alimentaţie publică

Staţiunea Ocna Sibiului dispune de 19 structuri de cazare cu o capacitate de 593 locuri. Ca număr de unităţi şi

capacitate de cazare disponibilă, predomină pensiunile turistice (210 locuri – 35% din capacitatea totală de cazare

din staţiune), urmate de hosteluri şi hoteluri, cu 152, respectiv 148 de locuri de cazare.

Foto nr. 111 Vile şi hosteluri

Tab. nr. 21 Staţiunea Ocna Sibiului - capacitatea de cazare

a. TIPUL DE UNITATE, CONFORM CLASIFICĂRII SAU ASUMĂRII DE CĂTRE UNITĂŢI (pentru cele neclasificate)

Tipuri unităţi Clasificate Inventariate (total în circuit turistic) Număr unităţi

Număr locuri (capacitate)

% din total capacitate

Număr unităţi

Număr locuri (capacitate)

% din total capacitate

Cabană 0 0 0,0 1 15 2,5 Camere de închiriat 1 28 11,3 1 28 4,7 Hostel 2 52 20,9 3 152 25,6 Hotel 2 148 59,4 2 148 25,0 Pensiune turistică 1 13 5,2 9 210 35,4 Pensiune turistică urbană 1 8 3,2 1 8 1,4

Vilă 0 0 0,0 2 32 5,4 TOTAL 7 249 100 19 593 100

b. NIVELUL DE CONFORT, CONFORM CLASIFICĂRII SAU ASUMĂRII DE CĂTRE UNITĂŢI (pentru cele neclasificate

Niveluri de confort

Clasificate Inventariate (total în circuit turistic)

Număr unităţi Număr locuri (capacitate)

% din total capacitate

Număr unităţi

Număr locuri (capacitate)

% din total capacitate

Fără categorie 4 150 25,3% 2 flori / stele 4 60 24,1% 8 172 29,0% 3 flori / stele 2 85 34,1% 5 153 25,8% 4 flori / stele 1 104 41,8% 2 118 19,9% TOTAL 7 249 100% 19 593 100%

Prelucrare după: Masterplan pentru domeniul turismului în judeţul Sibiu, 2010

171

Staţiunea Ocna Sibiului dispune de 19 structuri de cazare cu o capacitate de 593 locuri. Ca număr de unităţi şi

capacitate de cazare disponibilă, predomină pensiunile turistice (210 locuri – 35% din capacitatea totală de cazare

din staţiune), urmate de hosteluri şi hoteluri, cu 152, respectiv 148 de locuri de cazare.

Sursa: www.ocnasibiului.ro

Foto nr. 112 Ocna Sibiului – vedere panoramică asupra Complexului balnear

De asemenea, în Ocna Sibiului pot fi vizitate o serie de biserici vechi iar în zonă există şi o pădure de stejari

seculari.

Miercurea Sibiului – fostă staţiune balneoclimaterică de interes local, devenită oraş în anul 2004, se află

situată la 34 de km vest de Sibiu, în Podişul Secaşelor, pe cursul râului omonim, la altitudinea de 230 de metri.

Menţionată documentar pentru prima oară în 1290, localitatea, datorită factorilor terapeutici (izvoare cu ape

minerale clorurosodice, nămol sapropelic fosil şi respectiv climat de cruţare) a reprezentat, din vechime, un loc căutat

pentru tratarea afecţiunilor reumatismale, neurologice, ginecologice, cardiovasculare şi endocrine. Din păcate, în

prezent necesită investiţii majore de reabilitare.

Foto nr. 113 Miercurea Sibiului

Trebuie făcută precizarea că Ocna Sibiului şi Miercurea Sibiului nu apar în actul normativ menţionat la

începutul acestui subcapitol. Dar având în vedere infrastructurile existente, potenţialul şi tradiţia de care se bucură au

fost prezentate.

Un studiu foarte recent realizat de Marketscope SRL Bucureşti, având ca beneficiar Consiliul Judeţean Sibiu,

relevă segmentele-ţintă de potenţiali turişti ce ar putea fi atraşi de cele mai reprezentative elemente de potenţial

turisric ale judeţului Sibiu.

172

Tab. nr. 22 Cerere turişti potenţială

Segmente ţintă de turişti noi neexploatate suficient Valoare oferită de jud. Sibiu

• Pensionarii români cu o stare materială bună, eventual

însoţiţi de nepoţi, fie pentru un turism care să combine

obiective culturale cu aerul curat, fie pentru produse de

tratament şi wellness

• Factori curativi de excepţie

• Baze de tratament de calitate

• Cadru natural reconfortant

• Pieţele israeliană şi rusă pentru turismul de wellness

sau în cazul primei pieţe indicate, produse care să

exploateze şi cultura evreiască din zonă

• Condiţii şi servicii de calitate

specifice turismului de

welness, la preţuri competitive

• Tineri de 25-35 de ani interesaţi de turism activ din

Centrul şi Estul Europei (Slovacia, Slovenia, Ungaria,

Croaţia)

• Zone consacrate, peisaj sălbatic

• îmbunătăţirea siguranţei în

turismul montan

• Pasionaţii de călărie din Marea Britanie, atraşi prin

produse specifice

• Natură nealterată

• Investiţii în baze de echitaţie

• Preţuri competitive

• Turişti din ţările nordice, cu înclinaţie spre

destinaţii neconvenţionale şi spirit de

aventură

• Atracţii diverse pe axa

„patriarhal - medieval - modern"

într-un cadru de ospitalitate ce

aşteaptă să fie descoperită

Rezultatele prezentate în tabel confirmă faptul că staţiunile, prin specificul lor se pot constitui în poli de

creştere pentru valorificarea atuurilor turistice ale judeţului. Aproape toate aspectele specificate se pot aplica,

desfăşura în/prin staţiunilor.

De asemenea, perspectivele pe care le au staţiunile turistice ale judeţuuli Sibiu, în ansamblul lor, sunt

încurajatoare, mai ales prin prisma tipului lor predominant şi anume acela balnear, care reprezintă o mare

oportunitate la nivel naţional şi internaţional, făcând parte, după cum s-a mai amintit, din direcţiile prioritare de

dezvoltare.

173

CAPITOLUL VII

PROPUNERI PENTRU DEZVOLTAREA TURISMULUI ÎN REGIUNE

7.1. Protecţia şi conservarea potenţialului turistic

Protecţia şi conservarea potenţialului turistic şi a mediului în general se conturează ca o activitate distinctă,

având probleme specifice, care solicită colaborarea specialiştilor din mai multe domenii. Această acţiune poate avea

o eficienţă satisfăcătoare numai în condiţiile asigurării unui cadru de desfăşurare juridico-administrativ adecvat, care

impune organizarea administrativă, existenţa unor resurse economice, un suport legislativ eficient şi o susţinută

activitate de educaţie cetăţenească în acest spirit.

Experienţa internaţională, din ţări cu vechi tradiţii turistice, arată că adoptarea unei planificări turistice la nivel

naţional - fundamentată pe aspectul protejării resurselor turistice proprii, în vederea dezvoltării unui turism durabil - a

luat în calcul trei obiective principale: economic (esenţial în identificarea, valorificarea şi creşterea gradului de

exploatare a resurselor turistice), social (deosebit prin permanentizarea populaţiei, creşterea gradului de ocupare a

forţei de muncă, susţinerea practicării unor meserii tradiţionale şi atragerea populaţiei în practica turismului) şi

ecologic (important pentru evitarea degradării, a poluării mediului şi asigurarea unei exploatări echilibrate şi pe

termen lung a resurselor turistice). În concordanţă cu aceste cerinţe a apărut necesitatea elaborării şi adoptării unor

planuri naţionale de dezvoltare a turismului, menite să permită conjugarea experienţei şi pozţtiilor principalilor actori

de pe această piaţă - agenţi economici, administraţie publică, organizaţiile patronale, asociaţii şi organizaţii

profesionale, sociale, sindicale, specialişti în cercetarea de profil etc.

Planurile de dezvoltare turistică care au Ia bază prognoze pe termen lung, globale, pe tipuri şi chiar pe forme

de turism ce se pot practica, în concordanţă cu tendinţele pieţelor externe şi planuri concrete, realizate pe termen

mediu (4-5 ani) sau scurt (1-3 ani), elaborate pe regiuni şi/sau zone turistice, sunt fundamentate pe standardele şi

normele europene privind exploatarea resurselor turistice, dezvoltarea şi modernizarea structurilor şi serviciilor

turistice. Planurile pe termen mediu şi scurt sunt benefice, îndeosebi pentru sprijinirea dezvoltării locale şi regionale.

Elaborarea prognozelor şi a planurilor de dezvoltare turistică reprezintă principalul punct de susţinere a

strategiei de realizare a unui turism durabil care presupune, între altele:

� conservarea resurselor turistice naturale şi antropice în scopul unei utilizări continue şi în perioada viitoare;

� creşterea nivelului de trai al comunităţilor locale;

� mai buna cunoaştere şi conştientizare, atât de către populaţia locală cât şi de către vizitatori, a ideii de

conservare a mediului.

Planificarea turismului reprezintă o formă de control al viitorului, legat de strategia de planificare a mediului.

Planificarea ecologică presupune supravegherea şi analiza tuturor elementelor de mediu, în scopul determinării celor

mai adecvate modele de dezvoltare şi amenajare teritorială. Principalele prognoze şi planuri de dezvoltare la nivel

naţional au rol orientativ, de informare şi estimare a perspectivelor. Prin sprijinul direct al statului se poate aprecia

cadrul general de protecţie a resurselor, de stabilire a regimului de exploatare sau de realizare a unor investiţii

deosebite.

Practic, legat de specificul potenţialului turistic al României, principalele acţiuni ce vizează protejarea şi

conservarea mediului şi a resurselor turistice se concretizează în adoptarea următoarelor măsuri191:

� exploatarea ştiinţifică, raţională a resurselor turistice, astfel încât ritmul de exploatare a acestora să nu

depăşească ritmul lor de reciclare şi regenerare iar intensitatea relaţiilor directe sau indirecte ale turismului cu factorii

de mediu să nu depăşească limitele capacităţii de suport ale acestora;

191 Au fost selectate măsurile care se pretează caracteristicilor judeţului Sibiu.

174

� valorificarea în turism a resurselor cu valenţe turistice sa fie soluţionată în contextul valorificării tuturor

resurselor naturale şi a protecţiei mediului ambiant, pe baza studiilor de amenajare teritorială;

� amenajarea şi organizarea adecvată şi la nivel superior a zonelor, traseelor şi obiectivelor de interes turistic;

� organizarea şi exploatarea turistică raţională a parcurilor naţionale şi rezervaţiilor naturale, cu asigurarea

protecţiei lor;

� organizarea corespunzătoare a zonelor de munte, pentru dezvoltarea în perspectivă a turismului montan, prin

localizarea tuturor peisajelor atractive şi a domeniilor schiabile, menite să ofere baza de proiectare a amenajărilor

turistice viitoare (poteci, marcaje, condiţii de accesibilitate în porţiunile mai dificile, amenajarea unor puncte de

belvedere, dotări pentru practicarea sporturilor de iarnă, cabane şi refugii montane, instalaţii de transport pe cablu

etc.) în condiţii de conservare şi replantare a pădurilor;

� realizarea de amenăjari cu caracter turistic în zone, localităţi şi pe trasee turistice, care să asigure o echipare

turistică adecvată unui turism competitiv şi ecologic;

� dezvoltarea unei conştiinţe ecologice192 în rândul populaţiei şi a sentimentului de dragoste şi respect pentru

natură, pentru locuri istorice şi monumente de artă şi arhitectură create de-a lungul timpurilor. Aceasta se poate

realiza printr-o susţinută acţiune de educaţie cu privire la mediu şi la potenţialul turistic, acţiune ce trebuie întreprinsă

la nivelul întregii ţări, prin inducerea unei atitudini de respect şi comportament responsabil faţă de resursele naturale,

în vederea ocrotirii lor.

Infrastructură turistică şi amenajarea teritoriului

Aceste destinaţii cu potenţial ecoturistic capătă o valoare reală în turism numai dacă sunt organizate pentru

vizitare, contribuind în acest fel la constituirea unei oferte ecoturistice competitive.

S-a dovedit că o organizare deficitară a acestor zone sensibile sau lipsa acesteia le expune degradării, provocate

atât de factori naturali şi economic, cât şi de presiunea turistică (fluxuri continue şi supradimensionate de turişti,

vânători de "amintiri" turistice etc.), aducându-se astfel prejudicii, uneori ireversibile, naturii.

Educaţie şi conştientizare

Conştientizarea publică şi educaţia sunt componente importante ale procesului de gestionare a unor destinaţii

cu potenţial ecoturistic. Educaţia facilitează conştientizarea ideii că schimbările de comportament spre

responsabilitate, participare, implicare în activităţi specifice ecoturismului sunt posibile şi că există şi alte modalităţi

de organizare a activităţilor specifice din domeniu. Acţiunile de educare şi conştientizare privind importanţa

conservării naturii, precum şi înţelegerea şi respectarea principiilor de ecoturism, trebuie să înceapă de la

comunităţile locale şi vizitatori dar ele trebuie să continue în rândul administraţiilor publice locale şi centrale sau în

rândul agenţilor economici.

Dezvoltarea afacerilor şi dezvoltare locală

Stimularea comunităţilor locale şi încurajarea acestora în direcţia dezvoltării unei oferte complete şi complexe

de produse ecoturistice este una dintre principalele cerinţe ale ecoturismului. Pe termen scurt şi mediu se are în

vedere stimularea populaţiei şi a micilor afaceri locale pentru dezvoltarea unor produse ecoturistice de calitate. Între

acestea, o maximă importanţă ar trebui acordată obiceiurilor tradiţionale ca formă de conservare şi perpetuare a

culturii şi identităţii naţionale. În plus, comunităţile locale şi micii întreprinzători privaţi din cadrul acestora ar trebui

stimulaţi şi încurajaţi să dezvolte servicii de agrement sau mici structuri de cazare. Toate acestea vor contribui la

crearea unor produse ecoturistice unice atât pe plan naţional cât şi internaţional.

Conservarea şi protejarea naturii

192 Educaţia ecologică pentru ocrotirea naturii şi a potenţialului turistic trebuie să aibă caracter permanent, să debuteze încă din perioada copilăriei şi să fie consolidată în instituţiile de învăţământ de toate genurile şi gradele. Ulterior, ea se poate perfecţiona prin intermediul mass-media, în cadrul unor cercuri de "prieteni ai naturii", prin diverse publicaţii de specialitate sau de către ghizi şi însoţitori, pe perioada desfăşurării unor excursii etc.

175

Ecoturismul este dependent în foarte mare măsură de calitatea mediului înconjurător. Din această perspectivă,

păstrarea nealterată a elementelor naturale este esenţială. În plus, implementarea unei tehnici de management al

vizitatorilor şi introducerea acesteia în planul de management, va conduce la o planificare mai eficientă a vizitării şi la

sprijinirea conservării biodiversităţii.

Marketing şi promovare

În dezvoltarea produselor ecoturistice trebuie avut în vedere faptul că, în general, potenţialii ecoturişti au un

nivel ridicat de educaţie. Prin urmare şi aşteptările acestora sunt mult mai ridicate iar realizarea unui produs care să

satisfacă aceste aşteptări este esenţială. Pentru produsul ecoturistic se urmăreşte realizarea unui marketing corect,

care trebuie să ducă la aşteptări realiste din partea vizitatorilor. Acest lucru presupune oferirea clienţilor de informaţii

complete şi responsabile care conduc la creşterea respectului pentru mediul natural şi cultural al zonelor vizitate şi a

gradului de satisfacere a turiştilor.

Ca o concluzie generală, în România trebuie trecut de la promovarea unor produse ecoturistice izolate,

realizate de administraţiile parcurilor sau de tour-operatorii specializaţi, la dezvoltarea unor destinaţii ecoturistice, în

cadrul cărora să fie oferit un produs ecoturistic integrat, rezultat din parteneriatele realizate de factorii implicaţi

(administraţia parcului, administraţie publică locală, comunitatea locală, investitorii privaţi) şi promovat atât prin efortul

asociaţiilor de dezvoltare a (eco)turismului realizate la nivel local cât şi prin efortul administraţiilor publice centrale.

Infrastructura de vizitare şi informare din zonele protejate presupune caracteristici diferite - trebuie să fie

preponderent simplă, cu respectarea necesităţilor de bază, a minimului de confort şi siguranţă. În proiectarea

infrastructurii trebuie să se ţină cont de contextul local, mai degrabă decât de promovarea unor soluţii generale. Astfel

de eforturi ar trebui să includă:

1) amenajarea unor centre de vizitare – prevăzute cu săli de prezentare a diferitelor exponate din aria protejată, de

proiectare de diapozitive şi filme privind zona respectivă, de desfăşurare a unor activităţi cu caracter social-cultural

etc. Tot aici trebuie organizată gruparea vizitatorilor, contactul cu ghizii de teren, încasarea taxelor de vizitare a zonei

precum şi comerţul specific turistic cu hărţi, broşuri, albume, suveniruri etc. În procesul de amenajare a acestor

structuri trebuie avut în vedere furnizarea de servicii pentru o gamă cât mai largă de vizitatori, inclusiv pentru turiştii

cu dizabilităţi, precum şi găsirea unor soluţii cu consum minim de energie. Se recomandă realizarea de construcţii de

mici dimensiuni, uşor de întreţinut, uşor accesibile şi dotate cu un număr suficient de locuri de parcare;

2) amenajarea unor puncte de informare în locurile principale de acces în zonă;

3) înfiinţarea unor centre locale de informare şi promovare turistică;

4) realizarea unor trasee speciale (tematice, ecvestre, de biciclete, de schi fond, tracking, photo-hanting, punţi

suspendate etc.) - cu locuri de popas, panouri informative şi de interpretare, săgeţi de orientare;

5) refacerea traseelor turistice existente şi amenajarea altor noi trasee;

6) amenajarea punctelor (foişoarelor) de observare şi a punctelor de belvedere – cu panouri de interpretare,

infrastructură de observare;

7) amenajarea unor locuri de campare – cu delimitarea zonelor, panouri informative şi de avertizare, vetre pentru foc,

toalete ecologice;

8) amenajarea/refacerea unor refugii montane şi a unor cabane turistice – acolo unde lungimea traseelor turistice

impune asemenea lucru;

9) amenajarea unor parcări în apropierea locurilor de acces în parc – cu toalete ecologice, sistem de management al

deşeurilor, panouri informative şi de avertizare;

10) amplasarea panourilor indicatoare, informative, de avertizare, de promovare a parcurilor.

176

7.2. Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului

(P.O.R.193, Axa Prioritara 5)

Acestă axă prioritară vizează în principal valorificarea şi promovarea durabilă a patrimonoiului cultural şi a

resurselor naturale cu potenţial turistic şi îmbunătăţirea calităţii infrastructurii turistice de cazare şi agrement în

vederea creşterii atractivităţii regiunilor, dezvoltării economiilor locale şi creării de noi locuri de muncă.

Dezvoltarea turismului este în concordanţă cu Orientările Strategice Comunitare 2007-2013 (...). Turismul

crează oportunităţi de creştere economică regională şi locală şi contribuie la crearea de noi locuri de muncă prin

valorificarea patrimoniului natural şi cultural specific (...) inclusiv din zonele marginale, dezavantajate din pnct de

vedere economic şi social (...). Valorificarea atracţiilor turistice poate contribui şi la creşterea economică a centrelor

urbane în declin sau a zonelor rurale periferice.

Dezvoltarea turismului va ţine cont de principiile dezvoltării durabile, în sensul conservării şi protejării

patrimoniului natural şi cultural dar şi al reducerii presiunii antropice asupra mediului, inerentă în condiţiile practicării

turismului pe scară largă (�). Presiunea asupra mediului va fi ţinută sub control în regiunile cu un patrimoniu cultural

deosebit, pentru a permite valorificarea acestuia într-o manieră durabilă şi printr-o repartizare spaţială uniformă a

activităţilor turistice.

Principalele domenii de intervenţie:

Restaurarea şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural şi crearea/modernizarea infrastructurilor conexe

Turismul cultural reprezintă unul dintre domeniile importante ale turismului, situându-se atât înaintea pieţelor

tradiţionale cât şi a altor nişe turistice, cum ar fi artele. Cercetările au indicat că turiştii care practică turismul cultural

cheltuiesc cu 38% mai mult pe zi şi au o durată a sejurului cu 34% mai lungă decât turiştii care practică tipuri

tradiţionale de turism.

° Restaurarea, protecţia şi conservarea patrimoniului cultural mondial (judeţul Sibiu se încadrează aici la Satele cu

biserici fortificate din Transilvania) şi modernizarea infrastructurii conexe;

° Restaurarea, protecţia şi conservarea patrimoniului cultural naţional şi modernizarea infrastructurii conexe, cu

potenţial turistic important (restaurarea clădirilor cu elemente arhitectonice tradiţionale, reţeaua de străzi, centre

culturale, muzee, parcuri, parcări, drumuri, etc.) în vederea introducerii lor în circuite turistice;

° Restaurarea, protecţia şi conservarea patrimoniului cultural din mediul urban – crearea/dezvoltarea/modernizarea

infrastructurilor specific pentru valorificarea durabilă a resurselor natural şi pentru creşterea calităţii serviciilor

turistice;

° Amenajarea obiectivelor turistice natural cu potenţial turistic (canioane, chei, peşteri, lacuri glaciare, etc.);

° Valorificarea potenţialului turistic montan prin construcţia infrastructurii necesare: reabilitarea şi amenajarea căilor

de acces către principalele obiective turistice naturale, refugii alpine, marcarea traseelor turistice, panouri informative,

platforme de campare, posturi Salvamont, etc.;

° Dezvoltarea turismului balnear – îmbunătăţirea, modernizarea şi dotarea bazelor de tratament, inclusive a salinelor

terapeutice, dezvoltarea reţelelor de captare şi transport a izvoarelor minerale şi saline, etc.;

193 Programul Operaţional Regional

177

° Reabilitarea, modernizarea şi extinderea structurilor de cazare precum şi a utilităţilor aferente (hoteluri, moteluri şi

campinguri, pensiuni, cabane şi hoteluri pentru tineret ş.a.

° Crearea, reabilitarea şi extinderea infrastructurii de agrement, inclusiv a utilităţilor aferente (piscine, terenuri de mini-

golf, tenis, paint-ball, turism feroviar pe linie ferată îngustă – în zonele de deal şi de munte, etc.).

Promovarea potenţialului turistic şi crearea infrastructurii necesare în scopul creşterii atractivităţii României ca

destinaţie turistică

° Crearea unei imagini pozitive a României ca destinaţie turistică prin definirea şi promovarea brandului turistic

naţional, atragerea investitorilor şi a altor parteneri strategici în vederea dezvoltării industriei turistice şi creşterii

atractivităţii sale. Introducerea de noi metode de promovare şi diversificarea materialelor promoţionale pentru crearea

unei imagini turistice complexe şi reale;

° Dezvoltarea şi consolidarea turismului intern prin sprijinirea promovării produselor turistice specifice şi a acţiunilor

de marketing specific194 cu scopul de a dezvolta conceptul de recreere turistică în judeţul Sibiu şi de a creşte numărul

de vacanţe petrecute aici;

° Investiţii pentru dezvoltarea sau înfiinţarea de Centre de Informare şi Promovare Turistică – construcţii,

achiziţionare de echipamente IT şi software – şi racordarea la un sistem naţional de informare şi statistică turistică, cu

acces public on-line. Această acţiune va fi complementară cu sprijinul centrelor de informare turistică locală din

zonele rurale din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală.

7.2.1. Acţiuni în cadrul domeniilor de intervenţie

� Valorificarea unor puncte de interes turistic la nivelul destinaţiilor cu potenţial ecoturistic

Presupune amenajarea de puncte de interes turistic, de preferinţă în zonele de dezvoltare a activităţilor

turistice, unde, prin realizarea unor investiţii în acord cu necesităţile de protecţie a mediului, să canalizeze fluxul

acestora, să limiteze impactul lor asupra ecosistemelor naturale din vecinătate. Se referă la punerea în valoare a

diverselor obiective turistice naturale sau culturale, situate în interiorul destinaţiilor cu potenţial ecoturistic.

� Dezvoltarea de ecomuzee în cadrul destinaţiilor ecoturistice195

Este un concept relativ nou (anii '70 ai secolului XX), apărut datorită necesităţii de a prezerva „in situ”

elemente ale lumii rurale pe cale de dispariţie sub presiunea urbanizării, progresului tehnic şi social196. Faţă de

muzeul clasic, care adună obiecte pe care le expune vizitatorilor, ecomuzeul se bazează pe conservarea unor

fenomene şi procese culturale în cadrul comunităţilor locale pe un teritoriu definit. În cadrul unei astfel de structuri

sunt încurajate şi valorizate elemente reprezentative pentru comunitatea şi teritoriul respective - aspecte ale vieţii

cotidiene, peisaje, arhitectură, patrimoniu cultural şi material, ocupaţii ale locuitorilor, mod de viaţă, etc. În România

194 Această operaţiune se înscrie în domeniul major de intervenţie 5.3. şi se poate exemplifica cu proiectul SIBIU BAROC UPDATE. Proiectul presupune ca în anul 2011, toţi operatorii culturali care doresc să obţina finanţarea evenimentelor culturale prin agenda culturală aferentă acestui an, să aibă o temă comună - barocul. Programul cultural va fi astfel conceput pentru a sărbători perioada barocă a oraşului Sibiu, prin intermediul oricărei forme contemporane de expresie şi artă. Programul de evenimente culturale cu această temă comună va deveni şi o importantă resursă turistică, alături de patrimoniul cultural şi arhitectural al oraşului. Din punct de vedere turistic, municipalitatea doreşte ca prin intermediul acestui program să individualizeze şi să dezvolte mesaje publicitare pornind de la istoria barocă a oraşului. "Sibiul a fost cotat de specialişti ca a cincea destinaţie cu potenţial în turismul cultural din Europa. Această cotare foarte bună a oraşului nostru a fost cu siguranţă urmare a eforturilor depuse de Sibiu în cadrul Programul Sibiu Capitală Culturală Europeană 2007. Turismul şi cultura s-au îmbinat astfel în mod fericit în Sibiu şi de aceea dorim să concepem strategia de promovare a oraşului pe ambele axe" (primarul Klaus Iohannis). 195 Acţiune propusă în cadrul întâlnirii reţelei EDEN – Destinaţii de Excelenţă în Arii Protejate, din data de 15.10.2009. 196 Sursa: www.prefecturasibiu.ro/files/cp29102008/ecomuzeu.pdf

178

deja a luat fiinţă Ecomuzeul Regional Sibiu, proiect dezvoltat în cadrul Programului Sibiu - Capitală Europeană iar

experienţa cumulată deja în cadrul acestui proiect ar putea fi valorificată.

� Implementarea unor soluţii pentru menţinerea arhitecturii tradiţionale

Încurajarea populaţiei locale şi a investitorilor din turism pentru folosirea unor soluţii arhitecturale cu impact

minim asupra mediului se poate face prin următoarele măsuri:

1) elaborarea unor ghiduri de arhitectură specifică destinaţiilor, realizate cu ajutorul studenţilor la arhitectură, prin

intermediul cărora pot fi create un număr de 15-25 de modele de construcţii cu specific local. Cei care doresc pe viitor

să construiască pot opta voluntar (sau chiar să fie obligaţi, cel puţin în privinţa aspectului exterior) pentru unul dintre

aceste modele, urmând a avea avantajul unui cost al proiectării mult mai redus;

2) realizarea unui ghid de bune practici în privinţa infrastructurii turistice, având în vedere un impact minim al

designului, managementul deşeurilor şi conservarea energiei. Se va recomanda folosirea materialelor tradiţionale şi

ecologice (în special lemnul) şi vor fi subliniate beneficiile aduse de folosirea noilor tehnologii (becuri economice,

colectare selectivă a deşeurilor, senzori de mişcare, duşuri cu presiune etc.), care permit importante economii de

resurse naturale şi financiare.

� Asigurarea cadrului necesar menţinerii şi perpetuării obiceiurilor tradiţionale specifice destinaţiilor cu potenţial

ecoturistic

Obiceiurile tradiţionale reprezintă unul dintre elementele cheie ce aduc un plus de valoare în cadrul produsului

ecoturistic. Păstrarea acestora într-o formă cât mai apropiată de cea ancestrală creşte şansele de succes ale

destinaţiilor respective. Majoritatea ariilor protejate sunt situate în apropierea unor zone rurale cu un potenţial ridicat

în această direcţie. O modalitate prin care aceste elemente tradiţionale pot fi susţinute este crearea unui program de

finanţare prin intermediul căruia să fie sprijinit şi pus în valoare patrimoniul imaterial existent la nivelul destinaţiilor197.

Astfel, pentru implementarea acestei acţiuni ar fi necesară selectarea anumitor obiceiuri (legate de sărbătorile de

iarnă, muncile agricole etc.) sau a anumitor meşteşuguri cu tradiţie în zona respectivă şi de susţinerea meşterilor

populari şi a comunităţilor pentru continuarea activităţilor tradiţionale şi pentru realizarea legăturii între acestea şi

ecoturism. Este nevoie de încurajarea şi susţinerea acestor activităţi deoarece ele nu mai sunt foarte productive,

eficiente din punct de vedere economic în condiţiile civilizaţiei contemporane. De asemenea, ele trebuiesc şi

promovate corespunzător. În acest mod se pot crea centre destinate valorificării obiceiurilor tradiţionale (ansambluri

de dansuri folclorice, cor, orchestre de muzică populară, grupuri de colindători şi valorificarea unor meşteşuguri

tradiţionale – prelucrarea lânii, a lemnului, pietrei, a pieilor, încondeierea ouălelor, ceramică etc.).

� Încurajarea dezvoltării de servicii de agrement cu impact minim asupra cadrului natural

Agrementul este o componentă importantă a sejurului, de multe ori fiind principala motivaţie de călătorie către

o anumită destinaţie. Reprezintă calea cea mai sigură de creştere a duratei sejurului deoarece diversificarea ofertei

de agreement conduce şi la creşterea nivelului de satisfacţie al turiştilor. O importanţă deosebită rezidă şi din efectul

de stimulare al economiei locale. Este necesară o adaptare a serviciilor de agrement la principiile ecoturismului –

impact minim asupra cadrului natural, valorificarea resurselor locale, durabilitate, păstrarea tradiţiilor. În aceste sens

este necesară o diversificare a ofertei de agrement: închiriere de biciclete, centre de echitaţie, terenuri de oină

(sportul naţional), plimbări cu căruţa şi sania etc.

� Aplicarea acţiunilor de dezvoltare durabilă la nivelul destinaţiilor cu potenţial ecoturistic

Este vorba despre Acţiunea nr. F.2.1.- Implementarea unei metode de management al vizitatorilor la nivel de

destinaţie

197 Acţiune susţinută şi prin Strategie Naţională a Patrimoniului Cultural Naţional, elaborată de Ministerul Culturii şi Cultelor în 2008 (http://www.cultura.ro/Files/GenericFiles/MCC-StrategiaPCN.pdf).

179

Dezvoltarea ecoturismului la nivelul unui parc naţional sau natural necesită soluţii care să reducă impactul

negativ generat şi în acelaşi timp creşterea satisfacţiei turiştilor.

Se propune implementarea unei tehnici de management al vizitatorilor şi introducerea acesteia în planurile de

management al parcurilor. Una dintre cele mai eficiente metode folosite în procesul de planificare a vizitării în cadrul

acestor areale este zonarea turistică. Aceasta permite celor responsabili cu administrarea teritoriului să atragă turiştii

spre arealele de interes, să controleze activităţile în aceste areale şi să devieze vizitatorii din arealele sensibile.

Această metodă nu ar trebui folosită însă unitar pentru toate parcurile ci pot fi folosite de la caz la caz şi alte metode

(de exemplu capacitatea de suport – metodă ce ar putea fi combinată cu zonarea turistică).

� Îmbunătăţirea calităţii experienţei turistice

Reprezintă Acţiunea nr. G.2.1. - Crearea unor produse/programe ecoturistice integrate

Cooperarea între actorii locali este cheia succesului pentru o activitate ecoturistică eficientă. Fiecare dintre

aceştia se poate specializa pe o anumită direcţie (agrement, transport, cazare şi alimentaţie etc.), dar numai

împreună pot oferi un

pachet turistic complet şi competitiv. În aceste condiţii este necesară o abordare integrată atât a ofertei turistice cât şi

a modalităţii de organizare a acesteia cu scopul realizării de programe turistice cu un ritm mai lent al vizitării,

diversificate, care să polarizeze principalele resurse aflate în cadrul destinaţiei.

Produsul ecoturistic din cadrul unei destinaţii ar putea fi integrat într-un concept unitar prin:

1) dezvoltarea unui slogan şi a unui logo unitar la nivelul destinaţiei, elemente ce vor fi folosite pentru toate

activităţile promoţionale la nivelul destinaţiei. În plus, se poate dezvolta şi o marcă a parcului (indicaţie geografică)

prin intermediul căreia să fie comercializate produsele şi serviciile realizate în interiorul destinaţiei;

2) realizarea unor “carduri (eco)turistice”, prin intermediul cărora se va oferi posibilitatea unor intrări multiple în

parc dar şi gratuităţi/reduceri pentru accesul la alte atracţii turistice situate în zona limitrofă parcului (muzee, cetăţi

etc.) şi reduceri la serviciile de cazare, alimentaţie, transport sau agrement;

3) crearea unor produse ecoturistice inovative la nivel de destinaţie. Acestea vor fi realizate printr-o strânsă

colaborare între factorii implicaţi (administraţiile ariilor protejate, tour-operatori, proprietari de pensiuni, comunitatea

locală etc.) iar în cadrul acestor produse vor fi valorificate toate oportunităţile turistice oferite de destinaţie – drumeţii

şi activităţi în natură (rafting, canoe, echitaţie, căţărare, observarea animalelor, plimbări cu bicicleta, schi de tură etc.),

vizitarea stânelor turistice, vizitarea obiectivelor culturale, participarea la activităţi agricole şi meşteşugăreşti din

cadrul gospodăriilor locale, participarea la evenimentele locale etc.

Se realizează în acest mod individualizarea fiecărei destinaţii ecoturistice prin oferirea de produse

caracteristice şi se garantează faptul că produsele şi serviciile oferite sunt realizate pe plan local. De asemenea, se

creează o mai mare accesibilitate la un produs ecoturistic integrat (arie naturală şi atracţiile turistice din zona limitrofă

parcurilor). Diversificarea spectrului de activităţi va conduce la creşterea satisfacţiei turiştilor şi a numărului de zile

petrecute de aceştia în cadrul destinaţiei.

Aplicarea acestor măsuri conduce la efecte benefice semnificative. Conform Asociaţiei de Ecoturism din

România, impactul economic produs de programele de ecoturism derulate de operatorii turistici membri AER în ţara

noastă este în creştere evidentă de la 0,95 milioane euro în 2004 la aproximativ 1,6 milioane euro în 2008. Dar ceea

ce este remarcabil este faptul că impactul la nivel local este cu mult peste media turismului clasic. În cazul membrilor

AER aproximativ 80-90% din cheltuielile efectuate de turişti rămân în zona de desfăşurare a programului turistic,

preponderent în zona rurală. Având în vedere faptul că datele de mai sus se referă doar la un număr de 16 operatori

economici, membri AER, destul de concentraţi din punct de vedere teritorial, se poate deduce potenţialul imens pe

care îl are România în dezvoltarea acestei forme de turism iar judeţul Sibiu este unul care se poate remarca în mod

special din acest punct de vedere.

180

7.3. Direcţiile, obiectivele şi măsurile autorităţilor judeţene pentru dezvoltarea turismului

(Sursa: C.J. Sibiu - selecţie)

1. Direcţiile strategice urmărite în dezvoltarea turismului din judeţul Sibiu pentru perioada 2007-2013 sunt

următoarele:

creşterea importanţei turismului în economia judeţului Sibiu;

diversificarea economiilor locale şi creşterea numărului de persoane ocupate în turism;

dezvoltarea armonioasă şi durabilă a judeţului Sibiu;

transformarea judeţului Sibiu într-o destinaţie turistică recunoscută;

conservarea identităţii locale a judeţului Sibiu (arhitectură, mod de viaţă local şi produse tradiţionale, etc)

2. Obiective generale propuse pentru dezvoltarea turismului din judeţul Sibiu

� repertorierea (inventarierea) şi analiza permanentă a potenţialului turistic;

� reabilitarea, conservarea şi valorizarea resurselor cu importanţă turistică;

� creşterea competitivităţii şi îmbunătăţirea imaginii turistice a judeţului Sibiu la nivel naţional şi internaţional;

� dezvoltarea formării instituţionale, continue şi practice a resurselor umane din

turism;

� favorizarea dialogului şi repartizarea diferitelor misiuni de amenajare, promovare şi comercializare între structuri,

operatorii şi instituţiile publice şi private cu implicare şi activitate în turism;

� monitorizarea pemanentă a industriei turistice judeţene.

3. Rezultatele aşteptate în anul 2013:

� o bază de date judeţeană, permanent actualizată, privind capitalul turistic al judeţului Sibiu;

� partimoniul cultural, istoric şi tradiţional reabilitat, conservat şi valorizat din punct de vedere turistic;

� recunoaşterea judeţului Sibiu ca destinaţie turistică competitivă pe pieţele naţionale şi internaţionale;

� posibilităţi de formare în turism satisfăcătoare din punct de vedere practic şi calitativ;

� dialog voluntar şi permanent între operatori, structuri şi instituţii implicate în turism şi delimitarea clară a

rolurilor fiecăruia dintre aceştia;

� industria turistică coordonată şi monitorizată în parteneriat public-privat.

4. Măsurile urmărite pentru dezvoltarea turismului în perioada 2007 - 2013

1111 Repertorierea, reabilitarea şi conservarea capitalului şi a infrastructurii turistice

Obiective:

- repertorierea permanentă a resurselor turistice judeţene şi a necesităţilor de dezvoltare;

- construirea, modernizarea, dezvoltarea, semnalizarea şi întreţinerea infrastructurii turistice de bază şi a resurselor

turistice judeţene;

- dezvoltarea turismului de nişă (turism cultural, sportiv, de afaceri, de conferinţe, agro-turism, ecoturism, etc);

- conservarea patrimoniului cultural, istoric şi etnografic.

Acţiuni:

a) Inventariere şi diagnosticare permanentă a resurselor cu potenţial turistic din judeţ:

− colectare permanentă de date şi informaţii turistice (istorice, naturale, tradiţionale, unităţi de cazare şi

agrement, etc);

− constituirea şi întreţinerea unei baze unitare şi publice de date şi informaţii asupra resurselor turistice

ale judeţului;

− analiza permanentă a necesităţilor de dezvoltare, modernizare, restaurare, semnalizare şi conservare

a resurselor turistice ale judeţului Sibiu, în context

local, naţional şi internaţional, prin metode şi instrumente specifice (diagnostice teritoriale, studii de

181

fezabilitate, etc);

− realizarea de cercetări şi studii periodice de piaţă: studii de diagnostic şi fezabilitate, sondaje,

chestionare, etc.

b) Reabilitarea infrastructurii turistice generale:

− construcţia, modernizarea şi semnalizarea toaletelor publice în zonele turistice;

− construcţia, modernizarea şi semnalizarea parcărilor;

− dezvoltarea de facilităţi pentru persoanele cu handicap şi semnalizarea acestora;

− modernizarea şi întreţinerea spaţiilor înconjuratoare unităţilor de cazare şi obiectivelor turistice;

− modernizarea şi semnalizarea punctelor de intrare în judeţ;

− modernizarea şi dezvoltarea formelor de transport turistic;

− construcţia, modernizarea şi semnalizarea locurilor speciale de campare;

− construcţia, modernizarea, dezvoltarea şi semnalizarea bazelor de agrement;

− construcţia, modernizarea, diversificarea şi semnalizarea structurilor de primire turistică de baza

(cazare şi masă);

− construcţia, modernizarea şi semnalizarea locurilor de desfacere a produselor artizanale,

meşteşugăreşti şi a suvenirurilor;

− construcţia, modernizarea, dezvoltarea şi semnalizarea centrelor de informare turistică;

− dezvoltarea şi semnalizarea satelor de vacanţă şi a satelor turistice.

c) Reabilitarea infrastructurii turistice specifice tipurilor de turism practicate în judeţ:

În turismul montan:

− dezvoltarea turistică a masivelor muntoase;

− construcţia, modernizarea, dezvoltarea şi semnalizarea pârtiilor de schi;

− construcţia, modernizarea şi semnalizarea cabanelor de creastă;

− construcţia, modernizarea şi semnalizarea refugiilor montane;

− marcarea, semnalizarea şi întreţinerea traseelor de drumeţie.

În turismul balnear:

− construcţia, modernizarea, dezvoltarea şi semnalizarea staţiunilor balneare.

În turismul rural:

− conservarea tradiţiilor şi a produselor tradiţionale locale (agricole, artizanale, etc);

− protecţia şi conservarea arhitecturii specifice mediului rural;

− conservarea meseriilor tradiţionale;

− valorizarea materiilor prime locale (lemn, sare, gheaţă, etc);

− dezvoltarea micro-cazărilor în zonele rurale (în satele tradiţionale româneşti, în satele cu specific

săsesc, în zonele cu potenţial silvic şi cinegetic, etc);

− dezvoltarea şi semnalizarea activităţilor de descoperire şi interpretare a patrimoniului natural, cultural

şi uman rural;

− modernizarea, dezvoltarea şi semnalizarea serviciilor conexe în mediul rural (dispensare, farmacii,

ateliere pentru reparaţii, etc).

În ecoturism:

− dezvoltarea infrastructurii turistice a parcurilor naturale, a ariilor protejate şi a celorlalte zone naturale.

În turismul sportiv:

− construcţia, modernizarea, dezvoltarea şi semnalizarea bazelor sportive;

− construcţia, modernizarea şi semnalizarea pistelor pentru cicloturism;

− dezvoltarea sporturilor pe luciurile de apă;

182

− modernizarea, dezvoltarea şi semnalizarea centrelor de închiriere a materialului sportiv;

− susţinerea cluburilor sportive.

În turismul urban:

− protecţia şi conservarea centrelor oraşelor şi a arhitecturii specifice;

− modenizarea şi întreţinerea spaţiilor verzi.

În turismul de afaceri şi congrese/conferinţe:

− modernizarea şi dezvoltarea sălilor de conferinţe;

– dezvoltarea de servicii (agrement, shopping).

În turismul istoric şi cultural:

− restaurarea şi semnalizarea monumentelor istorice, etnografice şi cultural-artistice de importanţă

turistică.

În turismul de evenimente:

− dezvoltarea infrastructurii turistice necesare pentru desfăşurarea de evenimente cu importanţă

turistică.

2222 Creşterea competitivităţii pe pieţele naţionale şi internaţionale

Obiective:

- rentabilizarea şi diversificarea activităţii turistice;

- alinierea industriei turistice a judeţului Sibiu la standardele de calitate şi securitate internaţionale;

- extinderea sezonului turistic;

- promovarea unitară şi diversificată a resursele turistice existente prin mijloace şi instrumente de calitate.

Acţiuni:

a) Profesionalizarea şi diversificarea serviciilor şi produselor turistice:

− îmbunătăţirea calitativă şi permanentizarea produselor şi seviciilor turistice existente;

− iniţierea şi dezvoltarea de noi produse şi servicii turistice, cu respectarea identităţii locale;

− sprijinirea logistică şi informaţională a întreprinzătorilor în turism;

− dezvoltarea de pachete şi circuite turistice tematice şi diversificate;

− formarea de reţele de distribuţie pentru produsele şi serviciile turistice;

− dezvoltarea unui sistem judeţean de rezervare;

− încurajarea uniformizării nivelurilor calitative a produselor şi serviciilor turistice şi crearea de

etichete de calitate;

− încurajarea competiţiilor de calitate destinate operatorilor şi structurilor din turism;

− încurajarea investiţiilor în IT şi în forme moderne de comercializare;

− încurajarea investiţiilor pentru siguranţa şi sănătatea turiştilor şi a personalului;

− încurajarea investiţiilor în utilităţi care contribuie la reducerea consumului public (surse de energie

neconvenţionale - solare, eoliene,etc).

b) Promovarea produselor şi serviciilor turistice ale judeţului:

− definirea unui brand judeţean (eventual a unor branduri zonale specifice) şi crearea de activităţi

pentru susţinerea acestuia;

− elaborarea de materiale judeţene de promovare, unitare şi de calitate (tematice sau diversificate, în

limba română şi alte limbi de circulaţie internaţională): postere, broşuri, materiale informative,

cataloage cu produse şi servicii, hărţi, calendare ale evenimentelor, etc;

− diseminarea materialelor de promovare prin centre de informare turistică locale şi naţionale, prin

birourile de turism din străinătate şi în localităţile din străinătate cu care localităţi din Judeţul Sibiu

au relaţii de înfrăţire;

− promovare on-line şi crearea de legături între site-urile internet existente;

− crearea de puncte şi centre de informare turistică plasate în locurile strategice din judeţ;

183

− dezvoltarea de campanii tematice de comunicare;

− participarea unitară a judeţului Sibiu la târguri de turism naţionale şi internaţionale;

− circuite de familiarizare cu specificul judeţului Sibiu (pentru tour-operatori naţionali şi internaţionali,

agenţii de turism, jurnalişti, etc);

− susţinerea de activităţi de promovare în mass-media;

− acţiuni de lobby către instituţii publice, finanţatori (publici şi privaţi), etc;

− integrarea pachetelor şi circuitelor turistice judeţene în programele naţionale de promovare;

− încurajarea oricăror altor canale şi mijloace de promovare a turismului judeţului Sibiu (evenimente,

concursuri, conferinţe, spectacole, etc).

3333 Formarea resurselor umane

Obiective:

- dezvoltarea şi diversificarea structurilor şi a tipurilor de formare în turism şi sprijinirea adaptării lor la cerinţele pieţei

turistice;

- încurajarea formării continue şi practice pentru operatorii din turism;

- îmbunătăţirea calitativă a programelor de formare în turism;

- îmbunătăţirea practicilor de management turistic;

- satisfacerea nevoilor de formare ale operatorilor şi structurilor din turism.

Acţiuni:

a) Pregătirea şi perfecţionarea în turism (programe educaţionale instituţionale):

− spijinirea furnizorilor şi instituţiilor actuale de formare în turism pentru menţinerea şi dezvoltarea

calitativă şi cantitativă a ofertei educaţionale;

− dezvoltarea unor tipuri de formare integrate, care să răspundă nevoilor de formare de pe piaţa

turistică;

− crearea unor noi forme de educare în turism;

− dezvoltarea de proiecte şcolare (lecţii cu caracter aplicativ, activităţi practice, etc)

− asiguarea posibilităţilor de formare practică (pentru cei ce se afla în formare - elevi, studenţi,

cursanţi dar şi pentru cei ce iniţiază şi dezvoltă afaceri în turism).

b) Perfecţionarea informală:

− schimburi de experienţă şi informaţii cu operatorii turistici şi structurile organizate din ţară şi

străinătate;

− analiza practicilor internaţionale în turism (în mod special a celor europene);

− editarea de ghiduri de bune practici în turism;

− îmbunătăţirea managementului siturilor şi obiectivelor turistice, a ariilor naturale protejate, etc.

c) Formarea de expertiză în turism:

− îmbunătăţirea calitativă şi cantitativă şi diversificarea ofertei de consultanţă în turism (în practici

turistice, atragere de fonduri, etc).

4444 Stimularea parteneriatului public-privat în turism

Obiective:

- crearea unui cadru de reflecţie, dezbatere, decizie şi acţiune public-privat, voluntar, între toate sectoarele cu

importanţă pentru turism;

- coordonarea iniţiativelor de acelaşi tip cu implicaţie în turism şi monitorizarea lor;

- favorizarea şi susţinerea iniţiativelor de asociere profesională a factorilor implicaţi în turism;

- creşterea rolului Asociaţiei Judeţene de Turism Sibiu de coordonator al parteneriatelor judeţene în turism.

Acţiuni:

a) Formarea unui cadru de reflecţie, dezbatere şi acţiune:

− colaborarea cu structurile responsabile de planificarea şi implementarea politicilor conexe

184

turismului (infrastructură, mediul înconjurător, dezvoltare rurală, resurse umane, dezvoltarea

economică, piaţa forţei de muncă, comunicaţii, IT, amenajarea teritoriului, etc) pentru rezolvarea

problemelor interdisciplinare importante în dezvoltarea turismului din judeţul Sibiu;

− organizarea unor grupuri de lucru inter-sectoriale şi intra-sectoriale care să dezbată aspecte din

turism (formare, informare, colaborare, derulare de proiecte etc), precum: administrarea capitalului

turistic, conştientizarea importanţei securităţii în turism, canale de distribuire comune, căi şi metode

de promovare, crearea de produse turistice, etc;

− organizarea de întâlniri periodice: seminarii, mese rotunde, grupuri tehnice de lucru, forumuri,

conferinţe, întâlniri informale de partajare a experienţelor, etc;

− identificarea şi colaborarea cu experţi locali, regionali, naţionali şi internaţionali şi implicarea

acestora în proiecte (promovare, conservare, infrastructură, mediu etc);

− organizarea operatorilor şi structurilor de acelaşi tip în asociaţii profesionale de turism;

− concertarea acţiunilor din turism ale judeţului Sibiu cu acţiunile celorlalte judeţe ale regiunii 7

Centru;

− participarea publică la formularea iniţiativelor legislative în turism;

− acţiuni comune cu autorităţile publice locale şi naţionale pentru respectarea reglementărilor în

vigoare.

b) Acţiuni parteneriale de informare destinate operatorilor, structurilor şi instituţiilor implicate în turism:

− crearea unei reţele de informare permanente între toţi partenerii şi colaboratorii intra-sectoriali şi

inter-sectoriali (noutăţi, practici, surse de finanţare, etc);

− realizarea unor campanii publice de informare.

5555 Dezvoltarea şi permanentizarea acţiunilor de monitorizare şi control în turism.

Obiective:

- dezvoltarea şi integrarea de practici şi instrumente eficiente de monitorizare şi control;

- creşterea responsabilităţii Asociaţiei Judeţene de Turism Sibiu în monitorizare şi control în industria turistică;

- descurajarea practicilor ilegale.

Acţiuni:

− crearea şi utilizarea unui sistem de indicatori;

− monitorizare prin dialog permanent cu asociaţiile profesionale active în turism şi administraţiile

locale din judeţ;

− monitorizare în mass-media;

− întâlniri periodice de monitorizare şi informare între operatorii şi structurile active în turismul

judeţului Sibiu;

− elaborarea de rapoarte periodice de monitorizare şi control;

− monitorizare periodică a grupurilor de lucru sectoriale.

7.4. Proiecte de dezvoltare a activităţii turistice

La nivelul judeţului Sibiu există o multitudine de proiecte concrete care vizează amplificarea activităţilor

turistice, fapt ce îl situează în primul eşalon la nivel naţional din acest punct de vedere. Acestea pot fi grupate pe

următoarele categorii: infrastructură (cele mai numeroase), management şi formare profesională, atragerea de

fonduri şi promovare şi vor fi enumerate în continuare.

Infrastructură

� Construirea refugiului Ştefleşti;

� Construirea refugiului Chica Fedeleşului;

� Construirea refugiului Fântânele;

185

� Construirea refugiului Prejba;

� Construirea refugiului Buceciu;

� Construirea refugiului Lacul Avrig;

� Reabilitarea refugiului Călţun;

� Reabilitarea refugiului Cânaia;

� Reabilitarea refugiului Iezer;

� Întreţinerea permanentă a sistemelor de semnalizare a zonei de creastă din munţii Cindrel, Lotrului şi Făgăraş,

înlocuirea celor deteriorate şi lipsă;

� Completarea, până la numărul necesar, a sistemelor de semnalizare a zonei de creastă din munţii Cindrel, Lotrului

şi Făgăraş;

� Semnalizarea traseelor/itinerariilor culturale – până la momentul actual un total 121 de panouri rutiere de

semnalizare turistică au fost montate în 33 de localităţi din judeţ. Panourile indicatoare au rolul de a direcţiona

vizitatorii înspre monumente istorice accesibile, muzee şi Centre de Informare Turistică. Proiectul continuă cu

etapa de dotare cu panouri informative a 45 de monumente istorice. Proiectul de realizare a panourilor

informative, (implementat de Consiliul Judeţean Sibiu şi Asociaţia Judeţeană de Turism), este în plin proces de

derulare;

� Întreţinerea potecilor, podeţelor, sistemelor de semnalizare a avalanşelor şi a sistemelor de siguranţă din munţii

Cindrel, Lotrului şi Făgăraş;

� Reabilitarea spaţiilor de picnic (locuri de recreere şi popas) existente şi realizarea de spaţii noi, în completarea

necesarului;

� Reabilitarea şi/ sau realizarea "punctelor de belvedere”;

� Piste de cicloturism;

� Asigurarea accesului la apă potabilă în zonele de interes turistic, prin reabilitarea şi/sau realizarea de noi cişmele

publice;

� Realizare CIT Agnita şi integrare în reţeaua naţională;

� Elaborarea documentaţiei tehnico-economice pentru reabilitarea refugiilor montane existente în munţii Cindrel,

Lotrului şi Făgăraş şi construirea unora noi;

� Reabilitarea şi/sau realizarea infrastructurii specifice pentru asigurarea condiţiilor igienico-sanitare in zonele de

interes turistic (în special grupuri sanitare publice);

� Revigorarea staţiunii Păltiniş şi extinderea domeniului schiabil de aici - Prin programul naţional „Superschi în

Carpaţi”, C. J. Sibiu începe procesul de dezvoltare a zonei montane Păltiniş-Cindrel. În prima etapă se va realiza

planul de amenajare turistică a zonei. Pe baza analizei diagnostic, studiul va propune un plan de investiţii pe

termen mediu, care va identifica:

- soluţii de conservare şi valorificare a patrimoniului natural şi cultural-istoric;

- propuneri de amenajare, cu accent pe dezvoltarea domeniului schiabil;

- propuneri de îmbunătăţire a căilor de acces.;

� „Amenajarea domeniului schiabil în comuna Jina, arealul turistic Mărginimea Sibiului” - proiectul prevede

amenajarea în zonă a unei pârtii de schi de aproximativ 700 de metri lungime, ce va avea şi instalaţie de transport

pe cablu, instalaţie de zăpadă artificală, maşină de nivelat zăpada, precum şi un drum de acces pe pârtie

modernizat;

� Mocăniţa Văii Hârtibaciului - repusă în funcţiune - În anul 2007 calea ferată Sibiu - Agnita a fost declarată

monument istoric. Considerând că mocăniţa poate contribui la dezvoltarea zonei, Consorţiul pentru Dezvoltare

Intercomunitară Sibiu-Agnita, Asociaţia Prietenii Mocăniţei şi Fundaţia Mihai Eminescu Trust se preocupă

continuu de salvarea şi repunerea trenului pe calea ferată îngustă198.

198 Sursa: Mihai Blotor www.sibiuagnitarailway.com

186

� Hosman – un simbol al civilizaţiei săseşti - este un sat săsesc tipic al Văii Hârtibaciului, ce păstrează, ca şi satele

vecine, unul din ultimele peisaje medievale autentice ale Europei: pajişti, păduri şi fâneţe întinse şi biserica

fortificată. În acesta, Moara Veche este o pată de culoare, un centru cu rol educativ din viaţa unui sat transilvan.

Au fost reparate moara şi fierăria, respectiv amenajate brutăria şi şura. Acestea din urmă vor găzdui evenimentele

culturale din localitate199.

� Achiziţionarea de dotări independente pentru SALVAMONT Sibiu, conform fişelor de proiect.

Management şi formare profesională

� Gruparea atribuţiilor, competenţelor şi responsabilităţilor privind coordonarea managementului programelor din

domeniul turismului, monitorizării, evaluării şi raportării rezultatelor în cadrul a două posturi specializate;

� Formare profesională a lucrătorilor din CIT-uri şi a observatorilor de turism;

� Stimularea turismului cultural prin îmbunătăţirea managementului patrimoniului şi al activităţilor culturale -

organizarea de ateliere de lucru;

� Coordonarea planificării de evenimente generatoare de turişti în perioade de interes turistic scăzut;

� Realizarea unei strategii coordonate care să susţină comunicarea eficientă în dublu sens: între autorităţi şi

industria turistică;

� Dinamizarea dezvoltării turismului local, prin stimularea implicării autorităţilor publice – organizarea de întâlniri

semestriale pentru informare şi prospectarea posibilităţilor de intervenţie şi cooperare în domeniul dezvoltării

turismului;

� Formarea personalului salvator;

� Asigurarea necesarului de personal specializat - salvatori, până la nivelul optim de 20 de persoane;

� Măsuri active pentru prevenirea accidentelor;

� Stimularea îmbunătăţirii ofertei turistice în judeţul Sibiu, prin organizarea de mese rotunde, dezbateri (evoluţiile

pieţei, oportunităţi, probleme specifice), etc.

Atragerea de fonduri

� Încurajarea şi sprijinirea autorităţilor publice locale în atragerea finanţărilor din fonduri nerambursabile şi

implementarea cu succes a proiectelor cu impact asupra dezvoltării turismului, prin organizarea unor ateliere de

lucru;

�Stimularea agro-turismului, modalitate de valorificare superioară a valorilor etnoculturale locale, prin organizarea

unor conferinţe şi ateliere de lucru;

� Studii de piaţă.

Promovare

� Participări la târguri de turism;

� Info-trip pentru jurnalişti şi agenţi de turism străini;

� Gala turismului Sibian;

� Baza de date - fotografii ale atracţiilor turistice ale judeţului Sibiu;

� Realizarea de parteneriate pentru promovarea unei campanii unitare a imaginii de brand turistic;

� Promovarea turistică al judeţului prin realizarea portalului WEB; dezvoltarea şi consolidarea brandului Sibiu;

� Întărirea potenţialului pentru turismul cultural în satele transilvane este un proiect derulat de către Consiliul

Judeţean Sibiu şi Societatea Germană pentru Cooperare Tehnică (GTZ) cu sprijinul Ministerului Federal German

pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare. Prin proiect se vor crea instrumente de informare a populaţiei locale,

şi de orientare a instituţiilor publice în demersurile de planificare şi acţiune. Se va pune la dispoziţie broşura cu

reguli pentru păstrarea aspectului satelor - „Comoara din satele Transilvaniei”200.

199 Sursa: Asociația Hosman Durabil www.moara-veche.ro 200 Sursa: Fundaţia pentru Reabilitare Urbană

187

� Promovarea turistică a judeţului Sibiu prin ghiduri, hărţi turistice, cataloage şi diverse tipărituri.

În mod evident lista poate continua cu alte proiecte, de mai mică anvergură, derulate la nivel local, atât de

către autorităţi201 cât şi de către investitori sau întreprinzători privaţi. La nivelul autorităţilor judeţene se poate spune

că proiectele propuse de către acestea (aflate în diverse stadii de desfăşurare) răspund nevoilor imediate şi se pliază

foarte bine pe strategiile şi direcţiile stabilite. Un alt aspect pozitiv este acela că se urmăreşte o dezvoltare integrată –

se cunoaşte că aceasta este cel mai greu de pus în practică dar şi cea mai importantă prin prisma dezvoltării

durabile. Singurul element care lipseşte sau este mai puţin tratat în cadrul acestei multitudini de proiecte este turismul

balnear, care cu siguranţă ar merita mai multă atenţie având în vedere potenţialul existent, perspectivele şi

oportunităţile de care se bucură pe plan european acest tip de turism.

201 Ca exemplificare menţionăm Primăria municipiului Sibiu care are numeroase proiecte de promovare si care susţine ca aceasta să se facă integrat, într-un context mai larg – cum ar fi cu toată Transilvania sau sudul acesteia.

188

189

CONCLUZII

Rezultatele analizelor efectuate pe parcursul acestei lucrări asupra activităţilor şi fenomenului turistic în judeţul

Sibiu, cu accent pe perspectiva dezvoltării durabile, au reliefat cel puţin două categorii de aspecte - pe de o parte au

confirmat poziţia şi imaginea pe care o are judeţul la nivel naţional în primul rând dar şi internaţional (adică una foarte

bună, de zonă turistică deosebit de atractivă şi cu o infrastructură bine pusă la punct) iar pe de altă parte au reliefat o

serie de aspecte mai puţin pozitive (unele dintre acestea general valabile la nivel naţional, altele cu caracter particular

pentru arealul studiat). Important este însă că atunci când sunt cunoscute ele pot ajuta la identificarea cauzelor

diverselor probleme şi pot ghida acţiunile viitoare în sensul dorit.

Potenţialul turistic absolut remarcabil conturează un profil turistic al judeţului ce poate fi definit prin diversitate şi

multiculturalism.

Varietatea şi densitatea obiectivelor turistice este atât de mare încât încercarea de a le clasifica sau grupa se

dovedeşte un demers nu tocmai simplu. Ca arii majore de interes sau din punct de vedere al motivaţiei turiştilor pot fi

grupate în:

� areale culturale – cu accent pe arhitectură, religie, istorie; principalele repere sunt cetăţile, bisericile fortificate şi

castelele medievale, bisericile din lemn, reminescenţele cetăţilor dacice, muzeele; o dimensiune particulară din punct

de vedere cultural este reprezentată de tradiţii şi meşteşuguri, în sensul menţinerii acestora;

� areale naturale – sunt legate de pitorescul peisajelor în ansamblul lor, respectiv cu accent deosebit pe zona

montană, pe anumiţi factori curativi (apă, nămoluri terapeutice, aer) şi de mare perspectivă, rezervaţiile naturale;

� areale mixte sau complexe – unde se suprapun sau se completează cele două variante anterioare. Un exemplu de

adăugat în acest sens ar putea fi cel al produselor agriculturii tradiţionale, unde se combină într-un mod fericit

favorabilitatea factorilor naturali cu activitatea antropică, marcată de spiritul păstrării tradiţiilor.

Din acest motiv, tipurile şi formele de turism care se pot practica în judeţul Sibiu sunt numeroase şi se îmbină

foarte mult, ceea ce reprezintă un aspect pozitiv dar care presupune multă atenţie şi selectivitate în prezentarea şi

promovarea produselor turistice.

Multiculturalismul şi-a pus amprenta asupra vieţii economice, sociale şi culturale contribuind la această marea

diversitate actuală şi densitate foarte mare de obiective grupate pe un spaţiu restâns, ceea ce se constituie într-un alt

atu din punct de vedere al valorificării turistice.

Specificul dominant al potenţialului turistic al judeţului – cel cultural istoric –se pretează şi este în acelaşi timp

imperios necesar a fi valorificat pe baza principiilor dezvoltării durabile. Trebuie înţeles (după cum a rezultat şi din

analizele realizate) că tipul de turism de bază ce se poate practica pentru valorificarea acestui potenţial este cel cultural

– itinerant, care presupune o durată medie a sejurului mai redusă la nivel de localitate (sejurul turistului nu este

neapărat mai scurt în ansamblu dar nu rămâne mult timp în acelaşi loc) iar acţiunile de ameliorare a acestei probleme

trebuie să ţină seama de aceste caracteristici.

În multitudinea de tipuri de turişti ce vizitează judeţul Sibiu, se remarcă trei profile tipice, şi anume:

- străinii amatori de circuite culturale,

- saşii plecaţi din ţară care revin în vacanţe

- turiştii români amatori de relaxare şi evadare din cotidian.

În ceea ce priveşte segmentele de turişti noi sau neexploatate suficient, pot fi luaţi în calcul:

- pensionarii români cu o stare materială bună (aceştia pot fi inclusiv clienţi potenţiali pentru sejururi împreună cu

nepoţii, de cunoaştere culturală şi şedere într-un mediu reconfortant),

- turiştii ruşi şi israelieni interesaţi de wellness,

- tinerii activi din Centrul şi Estul Europei,

- pasionaţii de călărie din Marea Britanie,

190

- turiştii din ţările nordice interesaţi de o aventură într-o destinaţie „neconvenţională” în raport cu turismul consacrat la

nivel european.

Toate acestea înseamnă sintetizate turism balnear, montan şi rural ca tipuri ce trebuiesc încurajate.

Din punct de vedere al valorificării şi al rezultatelor se detaşează municipiul Sibiu, cu rezultate peste media

judeţului. De exemplu, încasările din taxa hotelieră la nivelul municipiului au crescut în anul 2010 comparatin cu 2009,

ceea ce conduce la ideea că scăderile generale înregistrate de statistici sunt mai accentuate în judeţ. Luna cu cele mai

mari încasări din acest punct de vedere a fost, conform datelor furnizate de primărie, mai. Acest lucru demonstrează că

Sibiul este o importantă destinaţie pentru turismul de afaceri şi congrese.

De asemenea, actualmente se poate remarca o intensitate mai mare a valorificării turistice legată de marile axe

de transport, aspect firesc prin prisma turismului clasic. Faptul că mai există zone slab reprezentate sau neincluse în

circuitul turistic nu trebuie perceput ca un factor restrictiv sau ca un punct slab ci, dimpotrivă, ca o importantă

oportunitate.

Perspectiva evoluţiei numerice a populaţiei – este o problemă de care trebuie să se ţină seama în orice plan de

dezvoltare. Pentru estimarea volumului populaţiei la nivelul judeţului Sibiu s-a pornit de la datele legate de fertilitate,

speranţa de viaţă, mortalitate şi migraţia (internă şi externă), prin prisma evoluţiilor recente (sursa: Strategia de

dezvoltare a Consiliului Judeţean).

În perspectiva anului 2025 se prognozează că populaţia judeţului va scădea cu cca 28.000 ajungând sub 400.000

de locuitori (în varianta medie). Se pot distinge două intervale distincte de evoluţie şi anume perioada 2003-2010, cu o

scădere moderată într-un ritm mediu de 0,2%/an şi 2010-2025 perioadă în care fenomenele demografice vor intra în

declin accentuat - scădere cu 0,54%/an. Cauza cea mai importantă care va influenţa acest fenomen este scăderea

naturală.

În comparaţie cu nivelul naţional, declinul demografic înscrie judeţul Sibiu pe o curbă de evoluţie peste nivelul

naţional şi cel regional.

Piramida vârstelor comparativă prezentată pentru anul recensământului 2002 şi anii prognozaţi 2015 şi 2025

arată scăderea accentuată a efectivelor de nou-născuţi, mai ales în 2025 faţă de 2015. Declinul demografic afectează

mai ales populaţia tânără, până la 35 ani. Efectivele de populaţie adultă vor fi mai mari în 2025 faţă de 2002.

Excedentul de populaţie peste 65 ani faţă de 2002 arată în mod evident procesul de îmbătrânire demografică.

Conform acestor estimări - din Strategia şi planul de dezvoltare a judeţului Sibiu pentru perioada 2006 – 2007 –

2013 a Consiliului Judeţean - localităţile care ar cunoaşte în perioada prognozată o creştere semnificativă (cu peste

20%) a numărului populaţiei ar fi: Hoghilag - 20%, Roşia - 21%, Nocrich - 24%, Copşa Mică - 25%, Mihăileni şi Brădeni

- 27%, Vurpăr - 29%, Dârlos - 30%, Brăteiu - 33%, Poplaca - 35%, Chirpăr - 36%. Creşteri substanţiale, de peste 50%,

s-ar înregistra în: Şura Mare şi Merghindeal - 58%, Şura Mică - 61%, Cristian - 65% şi Alţina - 73%.

La polul opus, localităţile care ar înregistra o scădere accentuată a numărului populaţiei (de peste 10%), în decursul

celor 20 de ani, ar fi: Ludoş -41%, Păuca -31%, Poiana Sibiului -25%, Râu Sadului -24%, Tilişca şi Valea Viilor -23%,

Sadu -18%, Blăjel şi Apolodu de Jos -13%, Sălişte şi Turnu Roşu -10%. Scăderi mai moderate s-ar înregistra în:

Porumbacu de Jos -9%, Slimnic şi Birghiş -8%, Loamneş, municipiul Sibiu, Dumbrăveni -6%, Arpaşu de Jos şi Mediaş -

5%, Şeica Mare -4%, Micăsasa, Marpod, Ocna Sibiului, Bazna -3%, Aţel şi Racoviţa -2%.

Numeroasele rezervaţii naturale existente în judeţ ar putea fi valorificate prin circuite tematice în spiritul

ecoturismului sau ca tip de sine stătător.

Un exemplu de dezvoltare, exploatare durabilă – hotelul de gheaţă de la Bâlea Lac - inedita construcţie are o

suprafaţă de 650 de metri pătraţi şi 14 camere (în ultimul sezon, 2010-2011, în care camerele au purtat denumirile unor

pietre preţioase sau semipreţioase şi au fost împodobite cu elemente decorative din gheaţă, fiecare cameră

diferenţiindu-se prin lumini colorate, caracteristice fiecărei pietre în parte. Preţul unei nopţi de cazare a fost de 300 de

lei pentru o cameră dublă, la care s-a adaugat şi meniul - încă 250 de lei.

191

Foto nr. 114 Transfăgărăşanul

Foto nr. 115 Bâlea Lac - Hotelul de gheaţă

Un alt aspect interesant şi demn de urmat este tipul de „pavaj” prezent pe alocuri în

cadrul amenajării balneare „Lacuri naturale” de la Ocna Sibiului, realizat din butuci de lemn

de cca 10 cm grosime, care în afara aspectului plăcut şi inedit pe care îl oferă, asigură şi

un impact minim asupra ecosistemelor locale (foto nr.116).

Foto nr. 116

La polul opus se pot menţiona, pe alocuri – cum ar fi drumul ce

leagă Sibiul de staţiunea Păltiniş, densităţi mari ale construcţiilor,

mare parte realizate prin defrişarea unor suprafeţe apreciabile de

pădure (foto nr. 118). Dar exemplul cel mai

Foto nr. 117

expresiv vine de la Răşinari, unde drumul de acces către o pensiune trece prin cimitirul din localitate – vezi foto nr. 117

sau de la Bâlea Lac unde a devenit o problemă parcarea autovehiculelor în sezonul estival, modul de practicare a

activităţilor comerciale (atrase de numărul mare de turişti) şi insuficienţa structurilor de alimentaţie publică adaptate

turismului itinerant, de tranzit. Situaţia este asemănătoare şi la Bâlea Cascadă dar la o scară mai redusă.

192

Foto nr. 118

În concluzie, judeţul Sibiu este o destinaţie polivalentă din punct de vedere al posibilităţilor de stimulare a

intereselor turiştilor şi de aceea categoriile de turişti atrase sunt eterogene. Pe de-o parte este un avantaj, datorită

şanselor mari de a atrage cât mai mulţi turişti, pe de altă parte este un dezavantaj, întrucât această polivalenţă face

dificilă o strategie de promovare coerentă a tuturor valenţelor turistice a judeţului.

În perspectiva susţinerii dezvoltării turismului, trebuie ţinut cont că interesele şi priorităţile turiştilor sunt

schimbătoare, având tendinţa să se diversifice şi să se rafineze – astfel, intervenţia asupra produsului turistic nu

trebuie neapărat să se producă în urma unei prioritizări a elementelor de interes, ci mai degrabă fructificând reperele

turistice ale judeţului, în jurul cărora să crescă valoarea şi calitatea ofertei de turism de nişă.

O altă idee ce se poate desprinde este cea a valorificării integrate, prin circuite diverse, fie generale fie tematice.

Municipiul Sibiu se poate constitui într-o „locomotivă” din acest punt de vedere. În fig. nr. 60 sunt reprezentate ariile

actuale de valorificare şi posibilităţile de extindere ale acestora, grupate pe tipuri de turism specifice fiecăreia.

Oferta turistică bine conturată şi variată alături de serviciile de bună calitate (ambele privite prin prisma nivelului

turismului românesc) şi promovarea susţinută pe canale variate sunt premisele pe care se bazează succesul actual şi

viitor al planurilor de dezvoltare turistică a judeţului.

Principalele probleme care afectează dezvoltarea turismului în judeţ rămân numărul destul de important de

unităţi de cazare care nu sunt clasificate după normele Ministerului Turismului, insuficienta pregătire a personalului din

turism (la nivel de management al activităţii turistice în special în mediul rural, în alimentaţie publică, la nivelul ghidaj

profesional) şi neexploatarea adecvată a unor resurse turistice cu potenţial. În privinţa infrastructurii de cazare ar mai fi

problema supradimensionării ei, cel puţin în cazul judeţului, fapt rezultat din evoluţiile indicelui de utilizare al capacităţii

de cazare. Se poate exemplifica aici foarte bine cu o serie de unităţi de cazare aflate în construcţie dar abandonate sau

care sunt de închiriat, respective de vânzare, datorită faptului căşi-au dovedit lipsa de eficienţă în exploatare.

Fenomenul a fost în mod evident accentuat şi de criza economic manifestată începând cu anul 2009. Dar aici mai este

necesar a se avea în vedere şi un alt aspect – dezvoltarea foarte puternică a municipiului Sibiu din punct de vedere

turistic poate pune în umbră şi poate afecta evoluţia ascendentă a zonelor limitrofe. Este un efect firesc şi cunoscut al

teoriei locului central şi consider că este bine argumentat tocmai de acest aspect al indicelui de utilizare al capacităţii

de cazare, ce prezintă valori foarte mari în municipiu (ce ajung până la 80% la categoriile superioare de confort)

comparative cu media judeţeană, prezentată şi analizată într-unul dintre capitolele anterioare.

193

BIBLIOGRAFIE

Archer B, Cooper Ch., (1994), The positive and negative impacts of tourism, Revue Global Tourism, Ed. Theobald,

Oxford, UK.;

Almaş D., Scurtu I., (1973), Turism cu manualul de istorie, Edit. pentru Tineret, Bucureşti;

Arsenie D. I., (2000), Gura Râului – Sat din Mărginime, Editura Univ. L. Blaga, Sibiu;

Avram Al., Crişan V., (1998), Sibiu – ghid cultural turistic, Editura F F Press, Bucureşti;

Baltălungă A. A., (2008), Turismul în România, Valahia University Press, Târgovişte;

Baltălungă A. A., Dumitrescu Daniela, (2007), Disparităţi regionale şi tendinţe în evoluţia activităţii turistice din

România, în GeoCarpathica, anul VII, nr. 7, Sibiu;

Barnea M., Papadopol C., (1975), Poluarea şi protecţia mediului, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti;

Băcănaru I., Velcea I., (2003), Zona şi mediul geografic, Editura Univ. L. Blaga, Sibiu;

Bălteanu, D. (2003), Environmental change and sustainable development in the Romanian Carpathians, The Journal of

the Geographical Society of Hosei University, No. 35, March, p. 7-12.

Bălteanu D., Neguţ S., Bran Florina, Popescu Claudia, (2002), Modificările globale ale mediului – contribuţii ştiinţifice

româneşti, Edit. ASE, Bucureşti;

Berbecaru I.,Botez M., (1977), Teoria si practica amenajarii turistice, Edit. Sport-Turism, Bucureşti;

Borda V., (1979), Călătorie prin vreme, Editura Sport – Turism, Bucureşti;

Bran Florina şi colab., (1997), Turism rural, modelul european, Editura Economică, Bucureşti;

Bran Florina şi colab., (1998), Economia turismului şi mediul înconjurător, Editura Economică, Bucureşti;

Bran Florina, Dinu M., Simion Tamara, Istrate I., (1999), Roumanie Touristique, Edit. Economică, Bucureşti;

Bran Florina, Simon Tamara, Nistoreanu P., (2000), Ecoturism, Editura Economică, Bucureşti;

Buza M. (1974), Consideraţii istorico-geografice asupra populaţiei şi aşezărilor de la marginea Munţilor Cindrel, Studii

şi Cercetări de Geografie 21, 69-81.

Buza Mircea (2005) – Impactul antropic în Munţii Cindrelului şi dezvoltarea durabilă, în GeoCarpathica, anul V, nr. 5,

Sibiu;

Cândea Melinda,(1996), Carpaţii Meridionali în sistemul montan românesc. Studiu de geografie umană, Edit.

Universităţii din Bucureşti, Bucureşti;

Cândea Melinda, Erdeli G., Şimon Tamara, (2000), România – Potenţial turistic şi turism, Editura Universităţii din

Bucureşti, Bucureşti;

Cândea Melinda, (2003), Potenţialul turistic al României şi amenajarea turistică a spaţiului, Editura Universitară

Bucureşti;

Ciangă N., (2003), România. Geografie turismului, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca;

Ciangă N., Dezsi Şt., (2007), Amenajare turistică, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca;

Ciobanu Rodica, (2004), Ariile paleontologice protejate ale judeţului Sibiu, în GeoCarpathica, anul IV, nr. 4, Sibiu;

Ciulache S., (1976), – Clima Depresiunii Sibiu. Rezumatul tezei de Doctorat, Bucureşti;

Ciulache S. (1980), Oraşul şi clima, Edit. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti;

Ciulache S., Ionac Nicoleta, (2003), Favorabilitatea pentru turism a condiţiilor climatice din judeţul Sibiu, în

GeoCarpathica, anul III, nr. 3, Sibiu;

Cocean P., (1998), Geografia turismului românesc, Editura Focul Viu, Cluj – Napoca;

Cocean P., (1999), Geografia turismului, Editura Focul Viu, Cluj – Napoca;

Constantinescu I., (1970), România de la A la Z – dicţionar turistic, Editura Stadion, Bucureşti;

Coteţ P., (1973), Geomorfologia României, Editura Tehnică, Bucureşti;

Cozmescu I., (1998), Turismul - fenomen complex contemporan, Edit. Economică, Bucureşti;

Cucu V., (1996), Geografia economică a României, Editura Glasul Bucovinei, Iaşi;

Dinu Mihaela, (2002), Geografia Turismului, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti;

194

Dumitrescu Daniela (2008), România – Regiunile de dezvoltare. Disparităţi socio-economice, Edit. Cetatea de Scaun,

Târgovişte;

Erdeli G., Istrate I. (1996), Potenţialul turistic al României, Editura Universităţii din Bucureşti;

Erdeli G., Istrate I. (1996), Amenajări turistice, Editura Universităţii din Bucureşti;

Erdeli G., Cândea Melinda, Braghină C., Costachie S., Zamfir Daniela, (1999), Dicţionar de geogarfie umană, Edit.

Corint, Bucureşti;

Glăvan V. (2000), Turismul în România, Editura Economică, Bucureşti;

Glăvan V., (2002), Agroturism, Ecoturism, Editura Alma Mater, Sibiu;

Gherasim Virginia, (2008), Potenţialul turistic al Depresiunilor Sibiului şi Făgăraşului, teză de doctorat, Sibiu;

Ghinea D., (2000), Enciclopedia geografică a României, Editura Enciclopedică, Bucureşti;

Giuşcă Roxana, (2004), Dezvoltarea durabilă a turismului montan. Studiu de caz: staţiunea Păltiniş, în GeoCarpathica,

anul IV, nr. 4, Sibiu;

Grecu Florina, (1992), Bazinul Hârtibaciului – studiu de morfohidrografie, Editura Academiei Române, Bucureşti;

Grigor P. Pop, (2001), Depresiunea Transilvaniei, Editura Presa Universitară Clujană, Cluj–Napoca;

Honey M., (2008), Ecotourism and Sustainable Development, Island Press, Washington DC;

Ielenicz M., (2004), Harta şi legenda turistică, în GeoCarpathica, anul IV, nr. 4, Sibiu;

Ielenicz M. (coord.), (2003), România – enciclopedie turistică, Edit. Corint, Bucureşti;

Irimie C., Dunăre N. and Petrescu P. eds. (1985), Mărginenii Sibiului: civilizaţie şi cultură populară românească, Edit.

Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti;

Istrate I., (1978), Turismul un fenomen în mişcare, Editura Sport – Turism Bucureşti;

Istrate, I., Bran Florina, Roşu Anca Gabriela, (1996), Economia turismului şi mediul înconjurător, Ed. Economică,

Bucureşti;

Lificiu P., (2011), Patrimoniul natural al României, Forumul ecologiştilor din România, Bucureşti;

Lupu N., (1966), Cetatea Sibiului, Editura Meridiane, Bucureşti;

Matei Elena, (2004), Ecoturism, Edit. Top Form, Bucureşti;

Mazilu Mirela, (2004), Ecoturism şi amenajări turistice, Editura Scrisul Românesc, Craiova;

Miclea I., (1983), Răşinari, Editura Revista Transilvania, Sibiu;

Mihăilescu V., (1963), Carpaţii sud-estici de pe teritoriul României. Studiu de geografie fizică cu privire specială la

relief, Editura Ştiinţifică, Bucureşti;

Mitrache Şt. şi colab., (1996), Agroturism şi turism rural, Editura Arc, Bucureşti;

Moga D. Titu, (1982), Vacanţe la Sălişte, Editura Sport – Turism, Bucureşti;

Mutihac V., Ionesi L., ( 1974), Geologia României, Editura Tehnică, Bucureşti;

Muntele I., Iaţu C., (2003), Geografia Turismului: concepte, metode şi forme de manifestare spaţio-temporară, Edit.

Sedcom Libris, Iaşi;

Neacşu N., (2000),Turismul şi dezvoltarea durabilă, Edit. Expert, Bucureşti;

Nedelea Al., (2003), Politici de marketing în turism, Edit. Economică, Bucureşti;

Nedelea Al., (2003), Piaţa turistică, Edit. Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti;

Niculescu Gh., (1969), Relieful glaciar din Munţii Şureanu şi Munţii Cindrel, Institutul de Geologie şi Geografie al

Academiei Române;

Nistoreanu P., (2002), Management în turism, Edit. ASE, Bucureşti;

Nistoreanu P., (2003), Ecoturism şi turism rural, Edit. ASE, Bucureşti;

Păcurariu M., (2001), Mânăstirile din România, Editura Media Print, Sibiu;

Pleşia N., (2008), Dezvoltarea rurală durabilă în Depresiunea Sibiului şi în zonele limitrofe, teză de doctorat, Sibiu;

Popescu N., (1990), Ţara Făgăraşului – studiu geomorfologic, Editura Academiei, Bucureşti;

Putz Ecaterina, Pirjol Florentina, (1996), Economia Turismului, Edit. Mirton, Timişoara;

Rebega Lucia, (2006), Sibiu – Capitală clturală europeană, 2007, Geo-Carpathica, VI, 6, Sibiu;

Roşu Al., (1980), Geografia fizică a României, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti;

195

Sandu Maria, (1998), Culoarul depresionar Sibiu – Apold – studiu geomorfologic, Editura Academiei, Bucureşti;

Sandu D., (coord.), Viaţa socială în România urbană, Edit. Polirom, Iaşi;

Snak O., Neacşu N., Baron P., (2001), Economia turismului, Edit. Expert, Bucureşti;

Stănciulescu Gabriela, Lupu N., (1998), Dicţionar poliglot explicativ de termeni utilizaţi în turism, Editura All. Bucureşti;

Stanciulescu Gabriela, (2004), Managementul turismului durabil în centrele urbane, Editura All Beck, Bucureşti;

Ujvari I., (1972), Geografia apelor României, Editura Ştiinţifică Bucureşti;

Vădineanu A., (1998), Dezvoltarea durabilă, Editura Univ. din Bucureşti;

Velcea I., (1983), Plan tematic pentru elaborarea unei lcrări de geografia turismului, în Sinteze geografice – vol. I, Edit.

Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti;

Velcea I., (1997), Geografia rurală, Univ. D. Cantemir, Facultatea de Geografia Turismului;

Velcea I., (2004), Ariile naturale protejate şi calitatea mediului ambiant în România, în GeoCarpathica, anul IV, nr. 4,

Sibiu;

Velcea I., (2004), Geografie rurală – Agroturism, Edit. Universităţii L. Blaga, Sibiu;

Velcea I., (2004), Geografia economică şi politică mondială, Facultatea de Geografia turismului, Sibiu;

Velcea I., (2006), Le tourism rural en Roumanie, La valeur et la calite du patrimoine touristique, în GeoCarpathica, anul

VI, nr. 6, Sibiu;

Velcea I., (2008), Dezvoltarea regională a României şi unele diferenţieri economico-sociale, în GeoCarpathica, anul

VIII, nr. 8, Sibiu;

Velcea I., (2010), Rural space, functionalities and development strategies, în GeoCarpathica, anul X, nr. 10, Sibiu;

Velcea I., Ungureanu Al., (1993), Geografia economică a lumii contemporane, Casa de Editură şi Presă “Şansa”,

Bucureşti;

Velcea I., Velcea Valeria, (2006), Sinteze de geografie generală şi regională, Edit. Universităţii L. Blaga, Sibiu;

Velcea I., Irimie Daniela, (2009), The social pressure on the environment quality, în GeoCarpathica, anul IX, nr. 9,

Sibiu;

Velcea Valeria, (1992), Geomorfologie generală, Univ. D. Cantemir, Facultatea de Geografia Turismului;

Velcea Valeria, (1995), Riscuri naturale şi tehnogene, Univ. D. Cantemir, Facultatea de Geografia Turismului;

Velcea Valeria, (2001), Geografia fizică a României, Editura Univ. “L. Blaga”, Sibiu;

Velcea Valeria, (2002), Originalitatea geografică a Depresiunii Sibiu, în GeoCarpathica, anul II, nr. 2, Sibiu;

Velcea Valeria, (2003), Mediul ambiant şi perspectiva dezvoltării durabile a turismului. O abordare geografică, în

GeoCarpathica, anul III, nr. 3, Sibiu;

Velcea Valeria, (2004), Pledoarie pentru conţinutul viabil al Geografiei Turismului, în GeoCarpathica, anul IV, nr. 4,

Sibiu;

Velcea Valeria, Savu Al., (1982), Geografia Carpaţilor şi a Subcarpaţilor Româneşti, Editura Did. şi Pedag. Bucureşti;

Vellas Fr., (1994), Turismul – tendinţe şi previziuni, Edit. Walforth, Bucureşti;

Vlad Sorina, (2003), Unele repere care definesc vocaţia turistică pe meleagurile sibiene, în GeoCarpathica, anul III, nr.

3, Sibiu;

Vlasie M., (2000), Drumuri spre mânăstiri – ghid al aşezărilor Monahale din România, Editura Nemira, Bucureşti;

Vlăduţiu I., (1976), Turism cu manualul de etnografie, Edit. Sport –Turism, Bucureşti;

Voiculescu M., (2003), Impactul antropic asupra mediului prin practicile turistice în Masivul Făgăraş, în GeoCarpathica,

anul III, nr. 3, Sibiu;

X X X , (1960), Monografia geografică a României, Editura Academiei Bucureşti;

X X X , (1960), Judeţele României Socialiste, Edit. Politică, Bucureşti;

X X X , (1982), Enciclopedia geografică a României, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti;

X X X , (1982), Judeţele patriei (colecţie, jud. Sibiu), Editura Sport - Turism, Bucureşti;

X X X , (1985), Geografia României, vol. I, Editura Academiei Române, Bucureşti;

X X X , (1987), Geografia României, vol. III, Editura Academiei Române, Bucureşti;

X X X , (1992), Geografia României, vol. IV, Editura Academiei Române, Bucureşti;

196

X X X , (1998), O.U.G. nr. 58 Privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism în România, (cu modificările

ulterioare), Guvernul României;

X X X , (1998), Dezvoltarea durabilă a ecoturismului în zonele protejate, Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare în

Turism, Bucureşti;

X X X , (2000), Ghidul muzeelor şi colecţiilor din România, Ministerul Culturii, Direcţia Muzee şi Colecţii, Editura Cimec,

Bucureşti;

X X X , (2002), Geo-Carpathica, Analele Universităţii creştine “D. Cantemir”, anul II, nr 2, Sibiu;

X X X , (2003), Planul de amenajare a teritoriului judeţului Sibiu, Institutul Naţional de Cercetare–Dezvoltare pentru

Urbanism şi Amenajarea Teritoriului, vol I, II şi III, Bucureşti;

X X X , (2003), Recensământul populaţiei şi al locuinţelor – 18 martie 2002 – vol. II, I.N.S., Bucureşti;

X X X , (2004), Strategia de Ecoturism a României – Cadru teoretic de dezvoltare, Ministerul Transporturilor,

Construcţiilor şi Turismului - Autoritatea Naţională pentru Turism, Bucureşti;

X X X , (2004), Hotărîrea Consiliului Judeţean Sibiu nr.64, referitoare la Ariile protejate de pe teritoriul judeţului Sibiu;

X X X, (2005), Technical assistance for the elaboration of the ecotourism strategy of Romania (Final report), O.M.T.;

X X X , (2005), Măsurile, obiectivele şi activităţile menţionate sub prioritatea “Dezvoltarea Turismului” , C.J. Sibiu -

Serviciul Dezvoltare regională şi Integrare Europeană;

X X X , (2007), Master Planul pentru dezvoltarea turismului naţional 2007 – 2026, O.M.T.;

X X X , (2007), Statistică teritorială – repere economice şi sociale regionale, I.N.S., Bucureşti;

X X X , (2009), Sibiu – Hermannstadt – Tânăr din 1192, oraş al culturii, oraş al culturilor, Ghid turistic;

X X X , (2009), Decizia nr. 278/CE de Stabilire a criteriilor ecologice de acordare a etichetei ecologice comunitare

pentru servicii de cazare pentru turişti;

X X X , (2009), Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale;

X X X , (2009), H.G. nr. 314 Privind aprobarea Programului anual de marketing şi promovare şi a Programului anual de

dezvoltare a produselor turistice, Guvernul României;

X X X , (2009), H.G.nr.426 Pentru aprobarea susţinerii financiare a autorităţilor administraţiei publice locale, în

completarea surselor proprii ale acestora, pentru finanţarea proiectelor de investiţii în turism pe anul 2009,

Guvernul României;

X X X , (2011), Anuarul Statistic al României, I.N.S., Bucureşti;

X X X , (2011), Atlas Geografic – Judeţul Sibiu, Edit. Universităţii “Lucian Blaga”, Sibiu (coord. I. Velcea).

Resurse web www.epp.eurostat.ec.europa.eu Project Grenelle – Conseil National du Développement durable - Défi cle nr. 4 -

Conservation et gestion durable de la biodiversité et des ressources naturelles, stratégie pour 2009-2012;

http://www.cjsibiu.ro/portal/sibiu/cjsibiu/portal.nsf/Index/100?OpenDocument

http://www.sdnp.ro/documents/local_agenda_21/AgLoc21_Sibiu_rom.pdf

http://www.infotravelromania.ro/asociatie_ecoturism.html

www.ecotourism2002.org; http://www.vlcsilvoturism.ro/ro/ecoturism

www.eco-romania.ro; http://www.prefecturasibiu.ro/

www.natura2000.ro/; http://www.tourismguide.ro/x/judetul_sibiu/

www.sibiul.ro http://www.sibiu.insse.ro/main.php?id=404

http://ro.wikipedia.org/wiki/Sibiu http://www.sibiu2007.ro/

http://www.turism.sibiu.ro/ http://www.infopensiuni.ro/sibiu/

http://www.sibiu.ro/ http://www.romaniatourism.com/sibiu.html

197

Lista figurilor

Fig. nr. 1 Judeţul Sibiu – harta hipsometrică, reţeaua de aşezări şi căile de comunicaţie

Fig. nr. 2 Judeţul Sibiu – unităţile de relief

Fig. nr. 3 Distribuţia anuală a temperaturii medii

Fig. nr. 4 Distribuţia anuală a precipitaţiilor medii

Fig. nr. 5 Jud. Sibiu – Evoluţia numărului de locuitori în intervalul 1990-2010

Fig. nr. 6 Mişcarea naturală a populaţiei în jud. Sibiu, comparativ cu regiunea Centru şi

România la recensământul din anul 2002

Fig. nr. 7 Jud. Sibiu – Mişcarea naturală a populaţiei în anul 2010

Fig. nr. 8 Jud. Sibiu – Evoluţia migraţiei interne a populaţiei în intervalul 2000-2008, pe medii

Fig. nr. 9 Evoluţia populaţiei pe sexe în intervalul 1966-2009

Fig. nr. 10 Jud. Sibiu – Evoluţia populaţiei pe medii în intervalul 1966-2009

Fig. nr. 11 Jud. Sibiu – Evoluţia populaţiei pe sexe şi medii de viaţă după anul 1990

Fig. nr. 12 Jud. Sibiu – Structura populaţiei pe grupe de vârste în intervalul 1990-2008

Fig. nr. 13 Jud. Sibiu - Structura populaţiei pe grupe de vârste şi sexe la recensământul din 2002

Fig. nr. 14 Jud. Sibiu – Structura populaţiei pe grupe de vârste şi medii (1992)

Fig. nr. 15 Jud. Sibiu – Structura populaţiei pe grupe de vârste şi medii (2002)

Fig. nr. 16 Jud. Sibiu – Structura populaţiei pe grupe de vârste şi medii (2008)

Fig. nr. 17 Jud. Sibiu – Evoluţia indicelui de îmbătrânire demografică în intervalul 1990 - 2009

Fig. nr. 18 Dinamica raportului de dependenţă demografică (1990-2002)

Fig. nr. 19 Dinamica ratei îmbătrânirii demografice (1990-2002) (V/1000T)

Fig. nr. 20 Evoluţia rapotului de dependenţă demografică în jud. Sibiu comparativ cu

regiunea Centru şi România (1990-2002) T/A(100)

Fig. nr. 21 Evoluţia rapotului de dependenţă demografică în intervalul 1990-2002 (V/Ax100)

Fig. nr. 22 Jud. Sibiu – Evoluţia numărului de salariaţă (1995-2010)

Fig. nr. 23 Jud. Sibiu – Evoluţia populaţiei ocupate în sectorul terţiar, pe activităţi economice (1992-2008)

Fig. nr. 24 Jud. Sibiu – Ponderea populaţiei ocupate în sectorul terţiar pe activităţi economice (1992-2008)

Fig. nr. 25 Evoluţia raportului de dependenţă economică în jud. Sibiu comparativ cu

regiunea Centru şi România în anii 1990, 1992, 2002 (T+V/Ax100)

Fig. nr. 26 Jud. Sibiu – Evoluţia raportului de dependenţă economică în intervalul1990 - 2009 (T+V/Ax100)

Fig. nr. 27 Structura etnică a populaţiei judeţului Sibiu comparativ cu regiunea Centru şi România (1992-2002)

Fig. nr. 28 Jud. Sibiu – Structura etnică – comparativ 2002 - 1992

Fig. nr. 29 Conceptul dezvoltării durabile

Fig. nr. 30 Modelul conceptual al presiunii sociale asupra mediului înconjurător

Fig. nr. 31 Strategia de amenajare

Fig. nr. 32 Geografia turismului - interdisciplinaritate

Fig. nr. 33 Căile de susţinere a turismului de către Consiliul Judeţean Sibiu

Fig. nr. 34 Resursele turistice şi evaluarea S.W.O.T. (I. Velcea, 2004)

Fig. nr. 35 Mediul ambiant – suport al dezvoltării durabile a turismului

Fig. nr. 36 Factorii genetici ai evoluţiei şi dezvoltării durabile a turismului

Fig. nr. 37 Judeţul Sibiu – harta turistică

Fig. nr. 38 Judeţul Sibiu – zone etnofolclorice

Fig. nr. 39 Judeţul Sibiu – Principalele categorii de resurse turistice

Fig. nr. 40 Structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică în judeţul Sibiu (31 iulie 2007)

Fig. nr. 41 Dinamica numărului locurilor de cazare în jud. Sibiu (2000-2008)

Fig. nr. 42 Structura pe categorii de confort a unităţilor de cazare din judeţul Sibiu

198

Fig. nr. 43 Principalele areale de concentrare a structurilor de cazare

Fig. nr. 44 Judeţul Sibiu – Zone turistice majore şi infrastructura de cazare

Fig. nr. 45 Structura pe categorii de confort a unităţilor de alimentaţie publică din judeţul Sibiu

Fig. nr. 46 Dinamica numărului de sosiri şi înnoptări în jud. Sibiu (2000-2008)

Fig. nr. 47 Sosiri ale turiştilor în judeţul Sibiu în anul 2008 pe tipuri de structuri de cazare

Fig. nr. 48 Dinamica indicelui de utilizare netă a capacităţii de cazare în funcţiune în jud. Sibiu (2000-2008)

Fig. nr. 49 Sosiri ale turiştilor români în jud. Sibiu în anul 2008

Fig. nr. 50 Sezonalitatea activităţii turistice în jud. Sibiu

Fig. nr. 51 Sosiri şi înnoptări în jud. Sibiu (2010)

Fig. nr. 52 Sosiri în principalele structuri de primire turistică cu funcţiuni de cazare

turistică, pe tipuri de structuri de primire turistică

Fig. nr. 53 Înnoptări în principalele structuri de primire turistică cu funcţiuni de cazare

turistică, pe tipuri de structuri de primire turistică

Fig. nr. 54 Evoluţia indicelui de utilizare al capacităţii de cazare pe parcursul anului 2010

Fig. nr. 55 Judeţul Sibiu – tipuri de turism: cultural, balnear, de afaceri şi congrese

Fig. nr. 56 Judeţul Sibiu – tipuri de turism: ecoturism, turism rural şi turism montan

Fig. nr. 57 Principiile de proiectare a ariilor protejate pe baza teoriei biogeografice a insulei (Shafer, 1997)

Fig. nr. 58 Fenomene şi procese de risc turistic

Fig. nr. 59 Indicatori dinamici ai dezvoltării regionale

Fig. nr. 60 Judeţul Sibiu – zonificare turistică şi posibilităţi de amenajare

Lista tabelelor

Tab. nr. 1 Temperatura aerului - medii lunare şi anuale ( °c)

Tab. nr. 2 Precipitaţii atmosferice - valori medii lunare şi anuale (mm)

Tab. nr. 3 Poziţia geodemografică

Tab. nr. 4 Evoluţia sporului absolut al populaţiei în sec. XX şi prima parte a sec. XXI

Tab. nr. 5 Evoluţia ritmului sporului populaţiei în sec. XX și prima parte a secolului XXI

Tab. nr. 6 Evoluţia ritmului de creştere a populaţiei în sec. XX și prima parte a secolului XXI

Tab. nr. 7 Poziția județului Sibiu în cadrul Regiunii de dezvoltare Centru după numărul

de locuitori la recensămintele din intervalul 1930 – 2002 (nr. locuitori)

Tab. nr. 8 Poziția densității populației județului Sibiu în cadrul Regiunii de dezvoltare

Centru la recensămintele din intervalul 1930 - 2002

Tab. nr. 9 Evoluția densității medii a populației la recensăminte și în anul 2009

Tab. nr. 10 Evoluția speranței medii de viață în intervalul 1990 – 2008

Tab. nr. 11 Jud. Sibiu - Evoluția indicelul de îmbătrânire demografică în intervalul 1990 – 2009

Tab. nr. 12 Raportul de dependenţă demografică şi economică in judeţul Sibiu în intervalul 1990 – 2009

Tab. nr. 13 Evoluţia numărului întreprinderilor din sectorul hoteluri şi restaurante în jud. Sibiu

Tab. nr. 14 Oraşe înfrăţite din jud. Sibiu

Tab. nr. 15 Judeţul Sibiu - Sinteza parametrilor capacităţii de cazare

Tab. nr. 16 Durata medie a sejurului pe parcursul anului 2010

Tab. nr. 17 Indicele de utilizare al capacităţii de cazare pe tipuri de unităţi (trim. II/2010)

Tab. nr. 18 Staţiunea Păltiniş - capacitatea de cazare

Tab. nr. 19 Staţiunea Bazna - capacitatea de cazare

Tab. nr. 20 Caracteristicile principalelor lacuri amenajate din complexul “Lacuri naturale” de la Ocna Sibiului

Tab. nr. 21 Staţiunea Ocna Sibiului - capacitatea de cazare

Tab. nr. 22 Cerere turişti potenţială

199

Lista fotografiilor

Foto nr. 1 – Lacul Avram Iancu, Ocniţa Foto nr. 2 – Calcarele cretacice de la Cisnadioara Foto nr. 3 - Masa Jidovului Foto nr. 4 – Vulcanii noroioşi de la Haşag Foto nr. 5 – Canionul Mihăileni Foto nr. 6 - Munţii Făgăraş Foto nr. 7 - Munţii Cindrel Foto nr. 8 - Dumbrava Sibiului Foto nr. 9 - Parcul natural Cindrel Foto nr. 10 - Parcul natural Golul alpin Făgăraş Foto nr. 11 - Iezerele Cindrelului Foto nr. 12 - Golul Alpin şi lacul Bâlea Foto nr. 13 - Dealul Zakel Foto nr. 14 - Rezervaţia naturală Arpăşel Foto nr. 15 - Piaţa Mare Foto nr. 16 - Primăria Foto nr. 17 - Piaţa Mică (vedere de pe Podul Minciunilor) Foto nr. 18 - Piaţa Mică Foto nr. 19 – Piaţa Huet Foto nr. 20 – Podul Minciunilor Foto nr. 21 – Sibiu - 1650 Foto nr. 22 - Sibiu la 1808 Foto nr. 23 - Sibiu la 1883 Foto nr. 24 - Sibiul în prezent Foto nr. 25 - Sibiu, sec. XIX Foto nr. 26 - Casa cu Cariatide Foto nr. 27 - Casa Schiller Foto nr. 28 - Casa Haller Foto nr. 29 - Casa Hecht Foto nr. 30 - Casa Lutsch Foto nr. 31 - Casa Moringer Foto nr. 32 - Casa Weidner Foto nr. 33 – Casa Luxemburg Foto nr. 34 - Casa C. şi M. Brukenthal Foto nr. 35 - Primăria veche Foto nr. 36 – Centrul istoric Foto nr. 37 – Casa Calfelor Foto nr. 38 - Clădirea Facultăţii de Teologie (a), clădirea veche a Poştei (b), sediul Consulatului austriac (c) Foto nr. 39 – Sala Thalia Foto nr. 40 - Turnul Archebuzierilor Foto nr. 41 - Turnul Dulgherilor Foto nr. 42 - Turnul Olarilor Foto nr. 43 - Turnul Sfatului Foto nr. 44 – Pasajul Scărilor Foto nr. 45 – Macheta centrul istoric Foto nr. 46 - Liceul Gheorghe Lazăr Foto nr. 47 - Hotelul Împăratul Romanilor Foto nr. 48 - Catedrala Ortodoxă din Sibiu (vedere frontal/laterală) Foto nr. 49 - Biserica Evanghelică Parohială (Luterană) Foto nr. 50 – Biserica Reformată din Sibiu, cu vârful Negoiu în spate Foto nr. 51 - Biserica ortodoxă "Cuvioasa Parascheva" din Răşinari Foto nr. 52 - Bazilica din Cisnădioara Foto nr. 53 - Palatul Brukenthal Foto nr. 54 – Palatul Brukenthal - interior Foto nr. 55 - Palatul Brukenthal – curtea interioară Foto nr. 56 - Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA Foto nr. 57 – Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA Foto nr. 58 - Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA

200

Foto nr. 59 - Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA Foto nr. 60 - Casa Altemberger-Pempfflinger (fostă primărie, actual muzeu) Foto nr. 61 – Interior muzeu Foto nr. 62 - Muzeul de Istorie (exterior) Foto nr. 63 – Muzeul de istorie naturală (interior) Foto nr. 64 - Muzeul de istorie naturală (interior) Foto nr. 65 – Muzeul de istorie naturală (interior) Foto nr. 66 - Muzeul de istorie naturală (interior) Foto nr. 67 - Muzeul Farmaciei (interior) Foto nr. 68 - Muzeul Farmaciei (exterior) Foto nr. 69 - Muzeul Farmaciei (interior) Foto nr. 70 - Muzeul Farmaciei (interior) Foto nr. 71 - Muzeul Farmaciei (placă comemorativă) Foto nr. 72 – Muzeul de etnografie Franz Binder Foto nr. 73 – Casa Artelor - Muzeul de Etnografie Săsească Emil Sigerus Foto nr. 74 - Casa Artelor - Muzeul de Etnografie Săsească Emil Sigerus Foto nr. 75 - Etno Muzeul Casa Morariu – Jina (interior) Foto nr. 76 - Muzeul din Cisnădioara Foto nr. 77 - Expoziţia Muzelă Istoricul Industriei Textile (Cisnădie) Foto nr. 78 - Parcul Sub Arini Foto nr. 79 - Parcul Astra Foto nr. 80 - Parcul Tineretului Foto nr. 81 - Răşinari Foto nr. 82 - Cisnădie - primăria Foto nr. 83 – Calendar – un model de promovare al evenimentelor culturale Foto nr. 84 - Hotel Hilton Foto nr. 85 - Hotel Continental Forum Foto nr. 86 - Hotel Ramada şi Ibis Foto nr. 87 - Hotel Levoslav House Foto nr. 88 - Hoteluri în staţiunea Păltiniş Foto nr. 89 - Hotel BRD Păltiniş Foto nr. 90 - Hotel Helios Ocna Sibiului Foto nr. 91 - Pensiune în Cisnădioara (****) Foto nr. 92 - Hostel în Ocna Sibiului Foto nr. 93 - Piaţa Mică din Sibiu – abundenţă de structuri de alimentaţie publică Foto nr. 94 - Pavilionul balnear Ocna Sibiului Foto nr. 95 – Complex balnear Ocna Sibiului (restaurantul şi piscina) Foto nr. 96 – Structuri de agrement la Ocna Sibiului Foto nr. 97 – Telescaun Păltiniş Foto nr. 98 - Transfăgărăşan – Bâlea Lac (presiune turistică foarte ridicată) Foto nr. 99 – Structuri de cazare nefinalizate sau “de vânzare” în staţiunea Păltiniş Foto nr. 100 - Staţiunea Păltiniş Foto nr. 101 - Casa C. Noica Foto nr. 102 - Schitul Păltiniş Foto nr. 103 - Bazna – complex turistic Foto nr. 104 - Lacul fără fund Foto nr. 105 - Lacul Brâncoveanu Foto nr. 106 - Ocna Sibiului – complex “Lacuri naturale” Foto nr. 107 - Ocna Sibiului – complex “Lacuri naturale” Foto nr. 108 – Model panouri informative pentru fiecare lac Foto nr. 109 - Structuri de alimentaţie public şi cazare în imediata apropiere a lacurilor Foto nr. 110 – Amenajări complexe – tratament, agreement, alimentaţie publică Foto nr. 111 – Vile şi hosteluri Foto nr. 112 – Ocna Sibiului – vedere panoramică asupra Complexului balnear Foto nr. 113 – Miercurea Sibiului Foto nr. 114 – Transfăgărăşanul Foto nr. 115 – Bâlea Lac - Hotelul de gheaţă Foto nr. 116 – „Pavaj” din lemn la Ocna Sibiului în complexul „Lacuri naturale” Foto nr. 117 – „Spre pensiune” – acces prin cimitir (Răşinari) Foto nr. 118 – Densitate ridicată a construcţiilor în zone împădurite