MINISTERUL JUSTIŢIEI

Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bacău

APARTENENŢA LA ETNIA ROMĂ -

FACTOR CRIMINOGEN?

- LUCRARE DE GRAD -

Consilier de probaţiune,

CĂLIMAN Maria Bianca

Bucureşti

1

2011

CUPRINS

ARGUMENT.......................................................................................................................................3

1. ROMII ÎN ROMÂNIA.................................................................................................................4

1.1. Caracteristici ale etniei rome............................................................................................4

1.2. Dinamica populaţiei de romi.............................................................................................8

1.3. Atitudinea populaţiei majoritare faţă de romi .............................................................9

1.4. Prevederi legislative cu privire la minoritatea romă ...............................................11

2. FACTORI CRIMINOGENI – ASPECTE TEORETICE................................................12

2.1. Cauzele fenomenului social al criminalităţii .............................................................12

2.1.1. Factori economici.................................................................................................................12

2.1.2. Factori demografici..............................................................................................................13

2.1.3. Factori socio-culturali..........................................................................................................13

2.2. Cauzele implicării în infracţiuni ca act individua l..................................................15

2.3. Infracţionalitatea în rândurile populaţiei de etnie romă ........................................19

3. STUDIU PRACTIC.................................................................................................................21

3.1. Aspecte statistice................................................................................................................21

3.2. Analiza factorilor criminogeni ......................................................................................23

3.3. Studiu de caz........................................................................................................................25

3.3.1. Introducere...........................................................................................................................25

3.3.2. Date despre persoana inculpată/supravegheată....................................................................25

3.3.3. Infracţiune – factorii favorizanţi..........................................................................................27

3.3.4. Factorii care pot influenţa conduita persoanei şi estimarea riscurilor.................................27

3.3.5. Modul în care se derulează procesul de supraveghere.........................................................28

3.3.6. Particularităţi etnice de luat în considerare..........................................................................29

ÎN LOC DE CONCLUZII .............................................................................................................30

BIBLIOGRAFIE..............................................................................................................................312

3

ARGUMENT

Un subiect care, deşi este tot mai prezent în media şi în multe cercuri sociale, nu depăşeşte

nivelul de prejudecată: romii infractori. Cu multă uşurinţă, fără a analiza fenomenul infracţional, fără

a studia cauzele delincvenţei, auzim des în jurul nostru afirmaţii de felul: „toţi ţiganii sunt cerşetori şi

hoţi”. Având un traseu profesional care a trecut, uneori din plin, alteori măcar tangenţial, prin

comunităţile preponderent rome, consider că am ajuns să înţeleg câteva dintre particularităţile etniei

şi să fac diferenţa între ceea ce le este caracteristic ţiganilor şi ceea ce este produsul marginalizării

sociale.

Cadrul legislativ din România asigură un tratament non-discriminatoriu al romilor ca

minoritate naţională, unele reglementări fiind chiar forme de discriminare pozitivă. Stigmatizarea

ţiganilor se manifestă însă în practicile la firul ierbii, prejudecăţile putând influenţa şi activitatea

consilierului de probaţiune. Atât în realizarea evaluărilor presentenţiale, cât şi la punerea în executare

a hotărârilor cu suspendarea pedepsei sub supraveghere remarcăm o anume pondere a persoanelor de

etnie romă. Pentru că nu este permisă etichetarea clienţilor serviciilor de probaţiune, consilierul nu

face referire în documentele specifice (referate de evaluare, planuri de supraveghere ş.a.) la etnia

inculpaţilor/condamnaţilor, însă remarcă unele trăsături caracteristice ale acestor minoritari.

Sunt de acord cu faptul că aspectul etnic nu trebuie evidenţiat, însă nici nu cred că trebuie să-l

menţinem tabu – a nu discuta despre cauzele reale ale gradului ridicat de infracţionalitate în rândul

romilor accentuează stigmatizarea pe bază etnică. Îmi propun aşadar în prezenta lucrare

identificarea şi analiza cumulului de factori criminogeni care se suprapun deseori în cazul romilor

clienţi ai serviciului de probaţiune, demonstrând astfel că nu etnia în sine predispune la devianţă.

4

1. Romii1 în România

1.1. Caracteristici ale etniei rome

Etnia defineşte acei indivizi care se consideră sau sunt consideraţi de alţii ca împărtăşind

caracteristici comune care îi diferenţiază de alte colectivităţi dintr-o societate în cadrul căreia dezvoltă

un comportament distinct. Grupurile etnice au o compoziţie fluidă şi o definiţie schimbătoare.

O comunitate etnică are câteva caracteristici care îi conferă o distinctivitate anume şi o mare

stabilitate în timp. Ţiganii constituie o comunitate foarte eterogenă ale cărei referinţe comune sunt greu

de precizat. Anumite trăsături comune, cum ar fi originea indiană sau existenţa limbii romani, se pot

desluşi. „Noţiunile de puritate, respect şi ruşine, de onoare, de familie, precum şi existenţa unui cod

moral şi a unei structuri în care se rezolvă conflictele interne constituie un ferment cultural important.”2

Ca trăsături ale etniei rome identificăm:

a. rasa - Romii au ca origine rasa indo-europeană, din care provin prin diferite combinaţii, practic

toate populaţiile Europei. Fizic există o anumită particularitate care distinge pe romi la nivelul

percepţiei comune: culoarea pieii (se acceptă că cei mai mulţi dintre romi tind să aibă o piele mai

închisă la culoare). Acest semn distinctiv este însă relativ - există persoane care nu sunt considerate a fi

romi cu o piele mai închisă la culoare, dar şi romi cu piele mai deschisă decât a multor neromi.

b. limba - În cazul romilor din România limba romani nu are o capacitate prea mare de a fi purtătoare

a specificului etnic din cauza gradului de răspândire (doar o parte din neamurile ţigăneşti o folosesc, iar

copiii romilor romanizaţi nu mai sunt învăţaţi limba etniei) şi a semnificaţiei utilizării. Datorită

modurilor lor de viaţă de tip simbiotic, romii utilizează limba comunităţii majoritare. Limba romani nu

este purtătoarea unei culturi tradiţionale specifice decât într-o anumită măsură; pentru că nu a fost o

limbă scrisă, ea nu a putut păstra decât un folclor oral. Inexistenţa unei literaturi proprii scrise a creat o

cultură tradiţională restrânsă, care, la rândul său, nu a stimulat dezvoltarea limbii şi practicarea ei într-

un context cultural specific. Situaţia de marginalitate a populaţiei de romi a îngrădit dezvoltarea unei

ample culturi.

c. tradiţiile culturale proprii - se cristalizează în mod special în comunităţile rurale, în condiţii de

îndelungată şi accentuată izolare. Romii nu au trăit niciodată o perioadă suficient de îndelungată în mod 1 Sensul peiorativ al temenului ţigan (derivat din grecescul atiganoi care înseamnă de neatins), asimilat mai degrabă unei identităţi sociale inferioare, decât unei identităţi culturale şi unui grup etnic, a fost principalul motiv pentru care s-a recomandat folosirea denumirii de rom. Aceasta nu are o bază istorică şi provine din sanscrită - dom care înseamnă om. Confuzia lexicală rom/romă/român - romani/români - romanes/româneşte şi asemănarea termenilor în alte limbi (unde nu există diacritice) s-a ajuns ca ţiganii să aibă numele identic cu al românilor, ce a dus la preferarea cuvântului rrom în anumite cercuri sociale. 2 Ponce E. Ţiganii din România: o minoritate în tranziţie, Ed. Compania 1999, p.81

5

izolat, în colectivităţi omogene relativ mari. Lipsa unei limbi cultivate scrise a influenţat negativ

conservarea culturii tradiţionale şi dezvoltarea unei literaturi proprii, iar „inexistenţa unei religii proprii,

alături de tradiţiile folclorice şi culte relativ sărace, a făcut ca romii să nu dispună de un masiv corp

cultural capabil să evolueze în epoca modernă, şi care să ofere fiecărui membru al comunităţii

sentimentalismul de identitate etnică.”3 Există însă câteva accente culturale specifice: lăutăritul,

descântece şi farmece, legende şi basme, snoave, anecdote şi bancuri. „Lăutarii romi erau şi sunt vestiţi

pentru arta lor de a interpreta mulţimea cântecelor pe care le ştiu, precum şi pentru meşteşugul folosirii

instrumentelor…Romii sunt muzicanţi din instinct. Muzica ocupă un rol important în viaţa lor.”4

d. modul de viaţă - pare să reprezinte componenta cea mai importantă a profilului etnic al populaţiei

de romi. Ceea ce îi distinge pe romi de restul populaţiei nu este atât limba sau religia sau diferite

obiceiuri de tip folcloric, ci modul lor de viaţă, începând cu locuinţa şi îmbrăcămintea şi sfârşind cu

modul de a obţine resursele necesare vieţii.5 În societăţile europene tradiţionale, populaţia de romi se

distingea de celelalte populaţii în primul rând la nivelul opoziţiei sedentar/nomad. În societăţile actuale,

în linii generale, populaţia de romi s-a sedentarizat, dar a menţinut un grad ridicat de distinctivitate. S-a

produs un proces treptat de asimilare în formele culturale specifice etnic a modului de viaţă modern.6

„În cadrul comunităţilor de romi, identitatea lor este puternică, fiind declarată în mai multe moduri:

limbă, muzică, costume tradiţionale, şi în tot mai puţine cazuri, meşteşuguri tradiţionale, şi mai ales,

modul specific de trai.”7

Câteva caracteristici ale modului de viaţă tradiţional al populaţiei de romi:

- Modul de obţinere a resurselor economice necesare vieţii - romii au dezvoltat o strategie proprie de

obţinere a resurselor specifice unei comunităţi sărace şi aflate la marginea societăţii. Există mai multe

componente ale acestei strategii: dezvoltarea unor profesii auxiliare modest recompensate (avem ţigani

fierari, căldărari, spoitori, cărămidari, care fabrică unelte din lemn, piepteni şi mături), satisfacerea unor

nevoi prin utilizarea unor resurse cu potenţial economic redus (comerţul cu hainele vechi, cu fulgii de

pasăre, ursarii - circarii, achiziţionarea şi vânzarea sticlelor goale, comercializarea de seminţe, porumb

fiert, pietre de baie, gablonzuri). O sursă considerabilă de venituri o reprezintă lăutăritul, meserie pe

care mulţi romi o transmit din generaţie în generaţie. Trebuie să recunoaştem că sunt şi exemple de

tehnici mai puţin ortodoxe: cerşit, mici înşelătorii semiacceptate (vânzări de bijuterii de argint sau aur,

uneori falsificate), ghicitul şi chiar furturile unor bunuri în cantităţi modeste (mai ales grupurile

3 Zamfir E., Zamfir C., Ţiganii între ignorare şi îngrijorare, Ed. Alternative, Bucureşti 1993, pp.23-244 Merfea M. Cultură şi civilizaţie romani, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti 1998, p.805 Cf. Grigore D. Curs de antropologie şi folclor rom : introducere în studiul elementelor de cultură tradiţională ale identitaţii rome contemporane, Ed. Credis, Bucureşti, 2001, pp. 56-656 Cf. Merfea M. Ţiganii. Integrarea socială a romilor, Ed. Bârsa, Braşov, 1991, pp. 72-797 CEDIMR-SE Romii din România http://www.policy.hu/flora/romii.htm

6

migratoare furau câte ceva şi plecau mai departe). În general acest lucru este facilitat de lipsa de control

social şi de gradul mai scăzut de organizare.

- Modul de relaţionare - prin asumarea situaţiei de marginalitate, romii şi-au format pattern-uri de

comportare şi relaţionare. Recunoaşterea explicită a diferenţei de restul comunităţii se asociază cu

asumarea unui statut de inferioritate. Alte pattern-uri comportamentale sunt: autodenigrarea şi

autoevaluarea negativă, autoînjosire pentru a stârni mila („sunt un biet ţigan, murdar, amărât”),

presiune la nivel verbal (cerşetorie, vorbă multă, rugăminţi).8

- Solidaritatea internă de grup are o dubla funcţie: de apărare împotriva amestecului autorităţilor

statale şi de promovare a unor forme de autoritate difuză, colectivă, de tip tradiţional. Jurământul este

încă un garant de autoritatea al obligaţiilor asumate şi al corectitudinii. Romii preferă deseori modul

propriu tradiţional de a judeca delictele în cazul comunităţii, fără a recurgere la instanţele statale. Krisul

(modalitatea de judecată a romilor) se bazează pe principiul restaurării echilibrului social concret, opus

echilibrului unei justiţii abstracte. Judecata este prezidată de bulibaşă ajutat de vârstnicii şatrei,

constituiţi în sfatul bătrânilor, iar pedepsele sunt aplicate de stabor. La kris părţile implicate vin cu

neamurile lor pentru a semnala puterea socială a fiecăruia. „În raporturile dintre membrii propriului

grup etnic, ţiganii – deşi se ceartă în mod gălăgios, ajungând uneori la bătăi cumplite - , nu se înşeală

reciproc, manifestând solidaritate de rasă”.9

- Familia - Sărăcia, la care se adaugă nevoia de solidaritate la nivelul unor grupuri relativ restrânse şi

modul de obţinere al resurselor a generat pattern-ul familiei extinse, un număr mare de căsătorii (nu

neapărat legalizate) şi scăderea vârstei la căsătorie. Numărul de copii în familiile de romi este cel puţin

dublu în raport cu restul populaţiei. Cu o medie de 6,6 copii pe familie, datorat faptului că 61,9% dintre

ţigănci nu folosesc metode contraceptive şi devin mame foarte devreme (până la 18 ani jumătate din ele

au născut cel puţin un copil), romii sunt „cea mai prolifică minoritate naţională nu numai din România,

dar şi din Europa.”10 Aşadar cele mai multe familii de romi sunt caracterizate de următoarele trăsături:

căsătorie precoce şi nelegalizată, locuirea tinerelor familii cu una din familiile de origine, număr ridicat

de copii, divorţialitate scăzută. Există două modele dominante de familie şi gospodărie la romi: 56%

dintre gospodării sunt constituite din familii mononucleare, iar 44 % cuprind şi alte persoane. Locuirea

mai multor nuclee familiale într-o singură gospodărie presupune o anumită diviziune a muncii şi un fel

de împărţire a sarcinilor de îngrijire a bătrânilor şi a copiilor mici.11 Viaţa familiei nu depinde de

activitatea profesională a unei persoane şi nici de existenţa unor mijloace materiale acumulate sub

8 Cf. Zamfir E., Zamfir C. Ţiganii între ignorare şi îngrijorare p.319 Băcanu M. Ţiganii – minoritate naţională sau majoritate infracţională?, Ed. BRAVO-PRESS, p2310 Ibidem, p.5211 Institutul de Cercetare şi Calitate a Vieţii Indicatori privind cominităţile de romi din România, Ed. Expert 2002, pp.7-9

7

forma de proprietate; toţi membrii familiei începând cu vârste foarte fragede, contribuie, în forme

specifice, la obţinerea resurselor. Familia extinsă este aşadar o unitate protectivă.

- Şcolarizarea - Şcoala nu este percepută ca având o contribuţie la formarea socială şi profesională a

persoanelor, ci mai degrabă ca o cale de a ieşi din comunitate, de a se asimila populaţiei majoritare.

„Modalităţile de obţinere a surselor sunt învăţate în familie/comunitate şi nu în forme organizate de

şcolarizare. Pentru modul tradiţional de viaţă al romilor şcoala nu este relevantă”.12 Proporţia celor care

nu au mers deloc la şcoală şi care nu au terminat ciclul primar depăşeşte 27%, numărul romilor

analfabeţi fiind în creştere (doar 50% dintre copiii ţigani de 7-10 ani merg regulat la şcoală.13 Nivelul

şcolar şi aşa scăzut, dar în continuă deteriorare, are consecinţe agravante pentru populaţia romă, în plan

ocupaţional – determinând în mod hotărâtor o rată foarte mare a şomajului, precum şi ca diminuare a

şanselor de integrare socială a tinerilor ţigani. „Analiza nivelului de şcolaritate a populaţiei de romi

arată că în cazul tuturor generaţiilor ciclurile de învăţământ spre care se orientează cei mai mulţi

indivizi (ciclurile primar şi secundar) sunt sub nivelul cerut pentru a ocupa o poziţie minimală pe piaţa

muncii.”14

- Situaţia locativă - Locuinţa nu a reprezentat pentru modul de viaţă tradiţional al romilor o valoare

specială (nomazii stăteau în cort15) şi probabil acesta este principalul motiv pentru starea neîngrijită,

dărăpănată, degradată, murdară a multor imobile. Pe de altă parte, consecinţa directă a nivelului scăzut

de pregătire, redusele posibilităţi materiale de care dispun ţiganii, se reflectă în mod evident în

condiţiile de locuit ale marii majorităţi dintre familiile lor, mai mult decât proaste, cu o dotare

gospodărească extrem de modestă. Nu putem însă trece cu vederea locuinţele moderne, uneori „vile

luxoase cu scări de marmură, cu turnuri şi turnişoare şi alte zorzoane”16 ale romilor cu posibilităţi

financiare. O altă problemă este lipsa documentelor de proprietate respectiv închiriere şi de aici

dificultăţi în obţinerea actelor de identitate.

- Atitudinea faţă de sărăcie - Sărăcia nu este specifică numai romilor – ceea ce diferă este atitudinea

faţă de problemele materiale. Caracterizarea standardului economic porneşte de la analiza veniturilor

declarate – la romi venitul mediu declarat era în 2002 aproximativ 15% din salariul mediu pe

economic. Principalele surse de venit sunt alocaţiile copiilor şi diferite forme de suport social, iar în

completare vin veniturile rezultate din activităţi ocazionale sau pe cont propriu.17 Populaţia de romi este

într-o mare măsură dependentă de sistemul de asistenţă socială.

12 Zamfir E., Zamfir C. Ţiganii între ignorare şi îngrijorare, p.3413 Băcanu M. Ţiganii – minoritate naţională sau majoritate infracţională?, pp.60-6114 Institutul de Cercetare şi Calitate a Vieţii Indicatori privind cominităţile de romi din România, p.1515 În anul 1962, printr-un decret prezidenţial, nomazilor li s-a fixat un domiciliu stabil16 Merfea M. Cultură şi civilizaţie romani, p.21517 Institutul de Cercetare şi Calitate a Vieţii Indicatori privind cominităţile de romi din România, pp.19-23

8

- Documentele de stare civilă - lipsa acestora creează disfuncţionalităţi de ordin social, administrativ

etc. Romilor aflaţi într-o continuă deplasare în teritoriu le-a fost imposibil a se prezenta în cadrul

termenului prevăzut de lege fie pentru declararea noilor născuţi şi obţinerea certificatelor de naştere, fie

pentru obţinerea buletinului (cărţii) de identitate în momentul când adolescenţii împlinesc vârsta de 14

ani. O alta cauză a lipsei actelor de identitate la unii membri ai etniei o constituie lipsa de exerciţiu în a

lucra cu autorităţile publice. Acest aspect problematic se reflectă în faptul că 3,1% dintre romi neavând

nici un act de identitate, 47000 persoane sunt excluse de la educaţie, servicii sanitare gratuite, alocaţii

şi alte prestaţii sociale.18

„Identitatea romilor rămâne totuşi greu de definit în mod obiectiv. Ea are multe moduri de

manifestare şi se întemeiază mai cu seamă pe criterii subiective şi pe sentimentul acut de apartenenţă la

o comunitate distinctă.”19

1.2. Dinamica populaţiei de romi

Potrivit datelor furnizate de recensământul populaţiei din 2002 România este ţara care

adăposteşte cei mai mulţi romi, comparativ cu celelalte state europene. Astfel, cifrele oficiale arată că

s-au declarat romi 535.140 de persoane, respectiv 2,46% din populaţia României, faţă de anul 1992,

când erau evidenţiaţi 409.723 de romi. 20 Aceste date ilustrează o creştere considerabilă a numărului

romilor, însă este dificil de interpretat deoarece mulţi romi s-au declarat români, maghiari sau turci.

Numărul romilor diferă pe zone geografice. La nivelul judeţului Bacău, din cei 706623

locuitori, 11839 s-au identificat ca romi, reprezentând 1,67% din populaţie. Romii se repartizează pe

întreg ansamblul teritoriului românesc, dar sunt concentraţi mai ales în Bucureşti, unde se estimează că

reprezintă aproape 20% din locuitori. În jurul capitalei şi în alte părţi ale României, romii formează

comunităţi rurale omogene legate în principal de agricultură şi de activităţi conexe. Ţiganii trăiesc în

sate, cătune şi cartiere urbane, care se găsesc peste tot.

55% dintre ţigani vorbesc limba romani şi 5% limba maghiară, dar indiferent de zona în care

trăiesc romii vorbesc şi limba română. Populaţia de romi se diferenţiază în funcţie de neam: mulţi

dintre ei se identifică cu un neam anume, dar sunt destui care spun că ei sunt romi pur şi simplu sau

ţigani, alţii romi-românizaţi, maghiari ori turci. Apartenenţa romilor la neamurile tradiţionale e

condiţionată de factori istorici şi economico-sociali, tradiţii, obiceiuri, credinţe religioase ş.a., azi

putând fi identificaţi aproximativ 48 de seminţii ţigăneşti (de exemplu: vătraşii, rudarii, nomazii).

18 Institutul de Cercetare şi Calitate a Vieţii Indicatori privind cominităţile de romi din România, p.2919 Ponce E. Ţiganii din România: o minoritate în tranziţie, p.8120 Recensământul populaţiei şi locuinţelor din 18 martie 2002 ( http://recensamant.referinte.transindex.ro)

9

Declararea apartenenţei la o anumită etnie ţine de opţiunea fiecărui cetăţean care are dreptul să

se declare „după cum îi dictează conştiinţa etnică”21. Există mari diferenţe între statisticile oficiale şi

alte evaluări sau estimări, numărul celor care se autodeclară ţiganii fiind relativ mic, probabil undeva la

circa jumătate. Pe de altă parte cifrele vehiculate de liderii acestei etnii nu sunt realiste, sărind în

cealaltă extremă. Unele organizaţii susţin ca numărul lor depăşeşte 2,5 milioane. Institutul de Cercetare

a Calităţii Vieţii estima că în 1998 numărul romilor din România este de 1.452.700 si 1.588.552

(heteroidentificati), dintre care 922.465 până la 1.002.381 (autoidentificaţi).22

În Uniunea Europeană trăiesc aproximativ 10-12 milioane de romi. Deşi sunt prezenţi în

aproape toate statele membre, numărul lor variază în funcţie de ţară. Conform www.europuls.ro , dacă

în Spania sunt cca. 725.000 romi, în Ungaria cca.700.000, iar în Bulgaria cca.750.000, în România se

află cea mai numeroasă comunitate de romi –1.850.000. Evident şi aceste statistici sunt controversate.23

Populaţia romă este tânără – 35,7% romi au sub 15 ani, comparativ cu 15,7% din populaţia UE

în ansamblu. Demografii avertizează că în condiţiile menţinerii ratei natalităţii (cu 85% mai mare la

romi decât la români), în anul 2050 românii vor deveni minoritate în propria lor ţară.

Trebuie luată însă în considerare şi creşterea mobilităţii înregistrate în rândul romilor, un

fenomen al cărui volum este foarte greu de apreciat. Plecarea romilor din România în afara graniţelor

ţării „se situează undeva între nomadismul sezonier, specific romilor în trecut, şi emigrarea

definitivă”.24 Problema romilor a încetat astfel să mai fie doar o problemă naţională transformându-se

în una socială, europeană, iar presa internaţională abundă de ştiri care fac referire la infracţionalitatea

ţiganilor.

1.3. Atitudinea populaţiei majoritare faţă de romi

Reacţia faţă de romi este ambivalentă, ţigan nereprezentând un termen cu semnificaţie exclusiv

negativă. Pentru român ţiganul trăieşte în condiţii economice mizere (deşi există o folcloristică a

ţiganului bogat, care deţine importante cantităţi de aur), are un statut social inferior, este o persoană

independentă, cu reguli proprii de viaţă. Caracteristicile comunităţii rome, aşa cum sunt ele descrise de

români, întrunesc deopotrivă calităţi (uniţi, păstrători ai tradiţiilor, cooperanţi şi solidari, buni

meşteşugari, petrecăreţi, au calităţi vocale etc.) şi defecte (violenţi, murdari, needucaţi, zgomotoşi, hoţi,

leneşi, şarlatani).25

21 Băcanu M. Ţiganii – minoritate naţională sau majoritate infracţională?, p.15222 CEDIMR-SE Romii din România http://www.policy.hu/flora/romii.htm 23 Ignăţoiu-Sora E. Recomandări pentru Strategia UE de integrare a romilor, www.europuls.ro 24 Institutul de Cercetare şi Calitate a Vieţii Indicatori privind cominităţile de romi din România, p.2825 Cf. Neculau A. în Minoritarei, marginali, excluşi, coord. Neculau A., Gilles F., Ed. Polirom, Iaşi 1996

10

„Romii fac parte dintre minorităţile transnaţionale care nu posedă un teritoriu de referinţă şi

care împrumută din culturile şi caracteristicile ţărilor în care trăiesc.”26 Bariera dintre ţigani şi restul

populaţiei a fost mereu fragilă. Discriminarea şi marginalizarea s-au făcut nu faţă de caracteristica de a

fi rom, ci faţă de un anumit mod de viaţă al lor. Atitudinea generală manifestă este antirasistă şi se evită

atribuirea directă a unor caracteristici negative ţiganilor, însă latent se manifestă stereotipurile.27 Pe de

altă parte, alături de prejudecăţile legate de romi, trebuie luat în calcul şi fenomenul de auto-

marginalizare.

Potrivit sondajului „Stereotipurile la adresa romilor”28, 68% dintre români cred că ţiganii fac

cele mai multe infracţiuni, principalele cauze fiind slaba educaţie şi obiceiurile etniei rome. 36% dintre

respondenţi cred ca romii vor reprezenta în viitor o ameninţare pentru ţară, în timp ce 33% considera

comunităţile de ţigani o ameninţare directă pentru români. De asemenea, 26% dintre cei chestionaţi

consideră că majoritatea ţiganilor sunt infractori şi ar trebui băgaţi la închisoare. 44% dintre subiecţi

consideră că romii sunt "hoţi", 43% îi consideră "leneşi", "murdari" - 41%, "uniţi" - 26%, "delăsători" -

14% sau "înapoiaţi" - 13%.

Un procent de 87% dintre cei chestionaţi sunt de acord ca persoane de etnie romă să locuiască

în România, iar 77% sunt de acord ca acestea să locuiască în aceeaşi localitate cu ei. 59% îi acceptă ca

vecini, 57% ca prieteni, însă doar 34% dintre subiecţi ar fi de acord ca romii să facă parte din familia

lor. 60% dintre participanţii la sondaj nu sunt de acord cu afirmaţia „Romii sunt mai săraci decât

românii". 23% dintre respondenţi cred că ţiganii sunt săraci pentru că nu vor să muncească.

Jumătate dintre respondenţi cred că ţiganii ar trebui să beneficieze de locuri rezervate în cadrul

instituţiilor de învăţământ liceal şi universitar, 97% susţin că toţi copiii romi ar trebui să meargă la

şcoală, iar mai bine de 60% dintre participanţii la sondaj cred ca romii ar trebui "obligaţi" în acest sens.

77% dintre cei chestionaţi cred că statul ar trebui să susţină organizaţiile culturale ale romilor, în timp

ce 74% cred că guvernanţii ar trebui să ajute la dezvoltarea identităţii etnice rome.

„Putem spune că există o generalizare prin transfer iluzoriu, în sensul culpabilizării romilor…

Corectarea se poate realiza doar prin schimbarea percepţiei asupra comunităţii romilor şi a

caracteristicilor esenţiale care le sunt atribuite, ceea ce implică eforturi de informare corectă,

apreciativă şi non-discriminatorie în special prin mijloace mass-media.”29

26 Ponce E. Ţiganii din România: o minoritate în tranziţie, p. 12027 Studiul „Ţiganii: persoanalitatea modală şi caracteristicile grupului”, aplicat studenţilor pentru a vedea cât de „contaminaţi” pot fi aceştia de atitudinea presei şi populaţiei mai puţin cultivate, arată că şi „cel mai tolerant segment al populaţiei instruite” judecă stereotipic, etichetează, recurge la generalizări.28 CCSB Stereotipurile la adresa romilor http://www.apd.ro/files/sondaj_romi.pdf . Sondajul realizat de CCSB, la comanda Asociaţiei "Pro Democraţia", a fost efectuat telefonic, în perioada 18-25 noiembrie 2010, pe un eşantion de 1.500 de persoane, având o marjă de eroare de +/- 3,1%29 Asociaţia Studenţilor din Facultatea de Psihologie Studiu privind influenţa gradului de conştientizare a prejudecăţilor, Universitatea Bucureşti 2006

11

1.4. Prevederi legislative cu privire la minoritatea romă30

În calitate de minoritate recunoscută, romii beneficiază de protecţie prin Constituţie şi prin

legislaţia domestică adoptată cu privire la minorităţile naţionale. De asemenea le sunt garantate o serie

de drepturi prin acordurile internaţionale pe care le-a semnat România - Legea nr.33/1995 ratifică

Convenţia - Cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale.

Agenţia Naţionala pentru Romi este structura guvernamentală de reprezentare a romilor în plan

naţional. Agenţia Naţională pentru Romi aplică, coordonează, monitorizează şi evaluează măsurile din

domeniile sectoriale de intervenţie socială, cuprinse în Strategia Guvernului României de îmbunătăţire

a situaţiei romilor, aprobată prin H.G. nr.430/2001. Deceniul de Incluziune a Romilor 2005-2015

reprezintă angajamentul politic asumat în anul 2003 la nivel internaţional de către guvernele a nouă

state din regiune printre care şi România. În prezent se află în stadiul de proiect Strategia Guvernului

României de incluziune a cetăţenilor români aparţinând minorităţii romilor pentru perioada 2011-

2020. În plus din 1990 au fost înfiinţate un număr semnificativ de organizaţii ale romilor.31

Cadrul UE pentru strategiile naţionale de integrare a romilor până în 2020, adoptat pe 24 iunie

2011, identifică patru obiective, considerate şi standarde minime: accesul la educaţie, ocuparea forţei

de muncă, asistenţă medicală şi accesul la locuinţe. În Cadrul UE se fac numeroase referiri asupra

faptului că romii se confruntă în viaţa de zi cu zi cu prejudecăţi şi intoleranţă, apreciind că integrarea

economică şi socială reprezintă un instrument important pentru a combate discriminarea.

30 A se vedea http://www.antidiscriminare.ro/etnie/legislatie/ şi Ionescu M., Cace S. Politici publice pentru romi. Evoluţii şi perspective, Ed. Expert, Bucureşti 200631 CEDIMR-SE Romii din România – Instituţii culturale şi asociaţii ale minorităţilor. Instituţiile şi asociaţiile minoritarilor în domeniul educaţiei. Partide politice ale romilor. Mijloace mass-media proprii

12

2. Factori criminogeni – aspecte teoretice

Studiile recente asupra carierei infracţionale evidenţiază o serie de factori de risc şi anume:

impulsivitatea, coeficient de inteligenţă scăzut, metode de educare şi disciplinare inadecvate sau chiar

abuzive, familii destrămate şi conflicte familiale, părinţi condamnaţi, privaţiuni socio-economice,

factori educaţionali şcolari.32 Dificultatea clasificării factorilor criminogeni rezultă atât din

variabilitatea acestora cât şi din faptul că fenomenul infracţional este un rezultat al acţiunii lor

conjugate. Abordarea teoretică a problemei este cu atât mai dificilă cu cât anumiţi factori criminogeni

pot fi incluşi, cu acelaşi rezultat, în categorii diverse, iar alţi factori pot fi analizaţi atât în calitate de

cauze generale ale criminalităţii, cât şi ca factori ai implicării în infracţiune ca act individual. Să privim

mai în detaliu cauzele interacţiunii conjugate dintre individ şi mediu care pot predispune la implicarea

în infracţiuni, mai întâi per ansamblul societăţii, apoi la nivel personal.

2.1. Cauzele fenomenului social al criminalităţii

2.1.1. Factori economici

Situaţia economică a unei zone determină anumite comportamente umane, inclusiv

comportamentul infracţional. Fenomenul infracţional este atât de complex încât el poate fi generat în

aceeaşi măsură, dar în tipuri diferite, atât de prosperitate, cât şi de sărăcie.

Industrializarea este un factor de progres economic şi social, oferind locuri de muncă,

posibilităţi superioare de instruire şi specializare, bunuri de larg consum şi implicit creşterea nivelului

de trai al oamenilor. „Se admite că formele contemporane ale criminalizăţii sunt rezultatul

industrializării şi al urbanizării care au însoţit apariţia şi dezvoltarea statelor moderne”.33 Înlocuirea

mediului social specific localităţilor rurale în care individul era cunoscut şi apreciat la valoarea sa, iar

sistemul relaţional era foarte strâns, cu un mediu impersonal, cel urban, în care individul a devenit un

necunoscut oarecare, este de natură să producă efecte negative, de înstrăinare, stare de stres,

imposibilitatea asigurării unor condiţii social-edilitare minime. 34

Şomajul duce la scăderea bruscă şi excesivă a nivelului de trai, dar şi la instabilitatea

emoţională a invidizilor rămaşi fără loc de muncă. Anumite studii evocă o creştere puternică a

procentului de tâlhării, furturi, înşelăciuni etc. în perioadele de recesiune economică. Nivelul de trai are

importanţă prin raportarea la percepţia individuală faţă de situaţia financiară a persoanei, în contextul

32 Cf. Durnescu I. Asistenţa socială în penitenciar, Ed. Polirom, Iaşi 2006, pp.62-6433 Ogien A.Sociologia devianţei, Ed. Poliron, Iaşi 2002, p.1634 Cf. Niţă N. Criminologie – suport de curs Universitatea „George Bacovia” Bacău 2010, p.23

13

social existent. În funcţie de nevoi, aspiraţii şi obligaţii unii pot considera un anumit nivel de trai ca

satisfăcător, alţii ca total nemulţumitor. Dorinţa de îmbogăţire poate împinge spre delincvenţă un număr

mare de persoane. Scăderea nivelului de trai al păturilor sociale defavorizate se accentuează în timpul

crizelor economice care afectează producţia, nivelul salariilor şi rata şomajului. În lipsa unei protecţii

sociale corespunzătoare, persoanele afectate pot fi considerate la limita riscului comiterii faptelor

antisociale.

2.1.2. Factori demografici

Preocupările pentru studierea relaţiilor existente între factorii demografici şi criminalitate sunt

de dată relativ recentă. S-a constatat statistic faptul că exploziile în rata natalităţii, structura

demografică a sexelor, mobilitatea geografică şi socială a populaţiei reprezintă factori criminogeni

importanţi. S-a dovedit că în viaţa indivizilor, perioada cea mai activă din punct de vedere infracţional

se situează între 18 şi 30 ani, cu un maxim de intensitate în jurul vârstei de 25 ani. Din acest motiv,

exploziile demografice sunt urmate de creşteri semnificative ale delincvenţei juvenile (în Europa

occidentală între anii 1960 - 1980, în S.U.A. şi Canada între anii 1965 -1975, în România - ca efect al

interzicerii avortului - între anii 1975-1985).35

Mobilitatea puternică a avut un dublu efect: acela de a dezorganiza instituţiile sociale existente

şi de a crea altele noi în toate domeniile de activitate. Familia a suferit în primul rând: rata divorţurilor,

despărţirile şi abandonul de familie, diminuarea autorităţii părinteşti, angajarea în muncă a ambilor soţi,

şcolarizarea prelungită a copiilor şi căsătoria lor prematură au schimbat profund instituţia familială.

Creşterea rapidă a mediului urban nu a permis amenajarea cartierelor, a habitatului, la nivel

satisfăcător. Eterogenitatea socială are drept consecinţă eterogenitatea culturală. Normele fiecărui grup

îşi pierd din vigoare, devin ambigue, făcându-se simţită prezenţa unui pluralism cultural, a unei

suprapuneri de norme şi valori care ghidează conduitele umane. În consecinţă, au început să apară

inadaptaţii, alienaţii, înstrăinaţii, infractorii. Scăderea controlului social atât informal cât şi formal a

avut ca efect creşterea delincvenţei.36

2.1.3. Factori socio-culturali

Familia, celula de bază a societăţii, are în primul rând, are rolul de socializare imprimând

copilului un anumit standard valoric, precum şi atitudini de aderare ori de lipsă de cooperare faţă de

anumite valori sociale. Orice perturbare în interiorul structurii familiale are efecte importante asupra

copilului, atât la nivelul adaptării sale la societate, cât şi asupra structurii sale de personalitate. Se

discută astfel de factori de risc familial în apariţia comportamentului delincvent: gradul de organizare

35 Cf. Niţă N. Criminologie – suport de curs, p.2436 Ibidem, p.25

14

familială, nivelul de instrucţie al părinţilor, situaţia materială, starea de sănătate a membrilor, climatul

educativ din familie, antecedentele penale ale părinţilor şi fraţilor/ surorilor.37 Rolul deţinut de familie

se reduce tot mai mult, mai ales în privinţa adolescenţilor, datorită şcolarizării prelungite, precum şi

altor factori cum sunt: presa, televiziunea, filmele şi microgrupurile la care aderă.

Nivelul de instruire şcolară infulenţează individul, atât prin înuşirea unor valori promovate în

actul educativ, cât şi prin alegerea unor forme infracţionale mai puţin primitive. Rolul şcolii este

important pentru educarea şi socializarea copiilor, pentru depistarea celor inadaptaţi şi punerea în

aplicare a unor programe de prevenţie generală. Timpul liber este petrecut din ce în ce mai puţin în

cadrul familiei sau şcolii. Au fost identificate noi şi potenţial periculoase forme de petrecere a timpului

liber, cum ar fi asocierea în grupuri sau “bande” care se angajează deliberat în comiterea de infracţiuni.

Neintegrarea şcolară sau profesională a tinerilor conduce la stări de frustrare şi dezechilibru care

generează infracţionalitatea. Ca factori de risc la nivelul şcolii şi anturajului se disting: frecvenţa şi

performanţele şcolare, anturajul şi timpul liber, comportamentele predelincvente.38

„Potenţialul de delincvenţă este o marcă a inadaptării sociale. Se constituie în prima copilărie

fiind invers proporţională cu eficacitatea mecanismelor de refulare care sunt puse în practică în mod

necesar în acea perioadă, apoi se întâlneşte în şcoală întrucât eşecul şcolar este un factor puternic

corelat cu delincvenţa”.39

Religia ca factor criminogen face referire la acele secte care practică infracţionismul pentru

obţinerea unor avantaje materiale. Religia însă, în ansamblul său, joacă însă un rol puternic de influenţă

şi prevenţie în combaterea criminalităţii.

Nu s-au identificat raporturi statistice relevante în privinţa stării civile a infractorilor. Cu toate

acestea, s-au tras unele concluzii conform cărora „atât femeile cât şi bărbaţii necăsătoriţi sunt mai

predispuşi să comită delicte sexuale, în timp ce în cazul soţilor au fost relevate o serie de infracţiuni

săvârşite cu violenţă, datorate neînţelegerilor dintre soţi.”40

Se observă influenţa deseori negativă exercitată de mijloacele de informare în masă, în special

prin video-violenţa care furnizează modele de comportament negativ, creşte gradul de agresivitate al

privitorilor şi desensibilizează auditoriul cu privire la gravele prejudicii pe care le produce violenţa.

Discriminarea este considerată factor criminogen prin asociere cu prejudecata. Discriminarea

este refuzul de a trata un grup social în conformitate cu aspiraţiile sale. Ea se poate exercita la diferite

niveluri: al claselor sociale, al sexelor, al apartenenţei religioase, al grupurilor etnice, al instruirii, al

participării la activităţi sociale, al emigrării etc. Aceste preferinţe diverse nasc prejudecăţi, atitudini

37 Cf. Banciu D. Sociologie juridică, Ed.Lumina Lex 2007, pp.221-22838 Ibidem, pp.228-23239 Asociaţia Studenţilor din Facultatea de Psihologie Studiu privind influenţa gradului de conştientizare a prejudecăţilor40 Niţă N. Criminologie – suport de curs, p.26

15

negative cu privire la ansamblul grupurilor minoritare. Prejudecăţile nasc sentimente de frustrare care,

de regulă, declanşează porniri agresive, precum şi dorinţe puternice de revanşă din partea celor care se

consideră discriminaţi. Alteori, grupurile care se consideră discriminate, în acţiunile lor revendicative

emit pretenţii atât de mari încât depăşesc drepturile şi libertăţile majoritarilor.

Consumul de droguri şi alcoolismul constituie factori criminogeni, producând tulburări mentale

cu efecte în planul comportamentului infracţional. Cele mai multe cazuri de accidente de circulaţie, dar

şi unele accidente de muncă se datorează alcoolului. Alcoolismul şi dependenţa de droguri modifică

mentalitatea fundamentală a individului şi dezvoltă impulsivitatea şi o pierdere a sensurilor eticii şi

moralei, putând genera implicarea într-o paletă largă de infracţiuni.

2.2. Cauzele implicării în infracţiuni ca act individual

Criminalitatea este în primul rând un fenomen individual ce cuprinde faptele persoanelor care,

cu vinovăţie, săvârşesc acţiuni ori inacţiuni care prezintă pericol social, fapte interzise de legea penală.

„Însuşirile native (structura şi conformaţia anatomică, un anumit tip de metabolism, particularităţile

organelor de simţ şi ale sistemului nervos, statura, sexul , aparatul verbo- motor) sunt diferenţiate de la

individ la individ şi răspund unor trebuinţe subadiacente a căror sursă este mediul social, determinând

particularităţi psihice distincte sub influenţa mediului, educaţiei şi culturii.”41

Teoriile care abordează etiologia infracţiunii acordă valori diferite rolului acestor factori. Astfel,

teoriile grupate în orientarea bio-psihologică42 pun accentul pe importanţa personalităţii infractorului,

iar teoriile sociologice43 acordă o importanţă deosebită situaţiilor precriminale, considerând că factorii

de mediu au determinat apariţia personalităţilor discordante, deviante, antisociale. Omul reflectă

realitatea în funcţie de capacităţile sale cognitive şi senzoriale, dar prin mijlocirea societăţii. Nici una

dintre teorii nu reuşeşte să surprindă totalitatea cauzelor fenomenului infracţional.

Dispoziţiile individuale native sunt influenţate decisiv de condiţiile sociale, economice,

culturale şi politice în care se dezvoltă fiinţa umană. Structura psihologică a individului nu poate fi

înţeleasă fără infrastructura biologică pe care ea se clădeşte şi în afara suprastructurii sociale în care ea

se integrează, existând o strânsă legătură între biotip şi componentele personalităţii, respectiv

aptitudinile, temperamentul şi caracterul.

41 Stănişor E. în lucrarea colectivă Justiţia pentru minori, coord. Coca-Cozma M., Crăciunescu C. M., Lefterache L. V., Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2003, p. 942 Cu referire la teoriile biologice (de la avatarismul evoluţionist a lui Cesare Lombroso la cea a structurilor dobândite), la teoriile psihologice (inadaptarea biologică, personalitatea criminală, teoria arborelui, complexul individual, rezistenţa la frustrare, abordarea psihanalitică şi cea psihopedagogică)43 Teoria anomiei şi dezorganizării sociale, etichetarea, teoria asociaţiilor diferenţiate, conflictele de cultură şi marginalizarea, teoria controlului social

16

Personalitatea umană nu este doar consecinţa eredităţii, în cadrul procesului de maturizare

biologică şi socială, omul modelându-şi personalitatea prin învăţarea şi interiorizarea normelor

promovate în mediu. „Componentele psihice ale sistemului personalităţii, de la cele emoţionale până la

cele atitudinale şi la trăsăturile de caracter, sunt amplu ancorate în relaţii interpersoanele, fiind

beneficiare sau victime ale acestei relaţii, considerându-ne sau şublezindu-ne echilibrul psihic.”44

Perspectiva explicativă a conduitei antisociale implică examinarea condiţiilor social-istorice în care se

desfăşoară procesul de socializare a individului pentru a se identifica factorii care determină sau

favorizează orientarea antisocială a personalităţii.

Personalitatea nu este o structură statică, ci una dinamică, despre care se ştie că se formează

până în jurul vârstei de 25 de ani şi continuă să evolueze în timp. Controversele teoretice acordă

prioritate fie factorilor individuali (endogeni), fie mediului social (factorilor exogeni). Cu toate că

astăzi nu se mai afirmă că anumiţi indivizi se nasc infractori, rolul factorilor individuali nu este complet

neglijat. Acest aspect se datorează rolului de “filtru” pe care îl joacă diversele componente ale

personalităţii.45

Individul îşi formează propria personalitate prin învăţarea şi asimilarea treptată a modelului

socio-cultural predominant, socializarea devenind pozitivă sau negativă ca urmare a preexistenţei unui

complex de factori sociali. Dezorganizarea socială, anomia, condiţiile economice precare, conflictele

culturale etc. au un impact major asupra criminalităţii ca fenomen social. La nivel individual, săvârşirea

de infracţiuni este rezultatul asimilării şi prelucrării socializării negative de către structurile de

personalitate şi pe fondul unor împrejurări concrete care favorizează trecerea la săvârşirea actului

infracţional.

Mediul psihosocial reprezintă mediul de interacţiune social-spirituală a persoanelor, statusurile

psiho-sociale realizate de indivizi, scopurile şi acţiunile lor colective, modelele de comportament

familial, sistemele de norme şi valori şi procesele psiho-sociale pe care le generează.46 Componentele

mediului psihosocial care exercită o influenţă deosebită asupra formării personalităţii individului sunt

mai ales familia, şcoala şi locul de muncă (profesia).

S-au identificat mai multe tipologii de climate educaţionale familiale cu răsfârngere novică

asupra devenirii tânărului: divergenţele metodelor educative şi lipsa de autoritate a părinţilor, atitudinea

familială indiferentă şi autocrată a părinţilor, hiperautoritatea (tatăl dominator sau tiran),

dezorganizarea familiei, climatul conflictual.47 Rolul familiei în formarea personalităţii individului

trebuie considerat în toată complexitatea sa. Chiar şi în acele cazuri în care familia este caracterizată

44 Petcu M. Teorii sociale privind geneza delincvenţei, Institutul de Istorie „George Bariţ” Cluj Napoca, p.1345 Cf. Niţă N. Criminologie – suport de curs, p.3146 Cf. Chelcea S. Dicţionar de psihologie socială, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti 1981, p.13847 Cf. Petcu M. Abordări psihosociale ale domeniului juridic, Ed. Argonaut, Cluj-Napoca 2010, pp.88-94

17

printr-un stil de viaţă deficitar, ea poate juca un rol pozitiv în viaţa individului prin protecţia pe care i-o

oferă, prin identitatea pe care i-o asigură, prin mobilurile emoţionale pe care le determină.

Corelaţia dintre infracţionalite şi nivelul de instruire nu poate fi neglijată. Şcoala deţine un loc

important în formarea personalităţii individului fiind menită să dezvolte aptitudini, să transmită

cunoştinţe, să dezvolte atitudini pozitive, să formeze caractere. „Indivizii cu un volum redus de

cunoştinţe şi carenţe educaţionale pronunţate, fără o reprezentare exactă asupra valorilor şi normelor

sociale, nu discern binele de rău, licitul de ilicit.”48 Pe de altă parte, şcoala poate influenţa ralierea

elevilor mai puţin valorizaţi în mediul educaţional la anturaje negative unde îşi pot satisface nevoia de

apreciere.

Profesia, prin ea însăşi, nu reprezintă decât o modalitate de a evita delincvenţa prin asigurarea

unor venituri oneste. Cercetările întreprinse asupra cauzelor infracţiunilor comise cu violenţă relevă că

majoritatea subiecţilor activi au un statut ocupaţional precar, instabil, cei mai mulţi dintre aceştia

neavând nici o calificare. Studiile au arătat că există un raport între lacunele integrării sociale şi

dezvoltarea delincvenţei. „Dacă nu ar exista inegalitatea socială şi economică în care se găsesc, şi mai

ales cea care provine din statutul definitiv pe care i-l atribuie apartenenţa etnică, populaţiile

defavorizate ar fi capabile să acţioneze conform prescripţiilor ordinii sociale, adică împărţind valorile şi

aderând la normele pe care ansamblul membrilor sociali par să le respecte.”49

Mediul social global ( înţeles ca totalitatea factorilor istorici, culturali, economici, instituţionali,

de organizare grupală, axiologică din viaţa unui societăţi)50 poate avea un rol semnificativ în formarea

personalităţii infractorului. Apariţia conduitelor antisociale decurge, astfel, din însăşi esenţa societăţii,

din criza economică pe care o străbate. Absenţa unor standarde precise, a unui ghid valoric clar, este

resimţită ca o stare de angoasă, de dezorientare şi inadaptare socială, care conduce la devianţă. Anomia

socială interacţionează cu personalitatea în formare determinând dispariţia orizontului, a perspectivei

viitorului social al individului, devenind factor criminogen, funcţie de tipurile de ajustare a

comportamentului uman – conformitul, inovatorul, ritualistul, evazionistul, răzvrătitul. 51

Marginalitatea şi pauperitatea conturează un mod adaptativ de viaţă care implică „o serie de

trăsături cu caracter socio-cultural: pasivitatea şi resemnarea, orientarea în prezent şi ignorarea

viitorului, fatalismul şi lipsa de putere, nivelul scăzut al aspiraţiilor, dominaţia femeilor în căminul

familiei datorită incapacităţii bărbatului de a-şi câştiga existenţa, tendinţe de devianţă etc.”52 Importanţă

prezintă şi elementele culturale care definesc comunitatea căreia îi aparţine individul. Conştietizarea

48 Niţă N. Criminologie – suport de curs, p.3349 Asociaţia Studenţilor din Facultatea de Psihologie Studiu privind influenţa gradului de conştientizare a prejudecăţilor50 Cf. Chelcea S. Dicţionar de psihologie socială, p.13851 Cf. Durnescu I. Asistenţa socială în penitenciar, p.5452 Rădulescu S. Sociologia devianţei, Ed. Victor, 1998, p.112

18

identităţii de grup, a apartenenţei la o anumită subcultură, transmirea modelelor transgenraţional pot lua

forma unor factori cu potenţial criminogen.

Trebuie avut în vedere şi faptul că personalitatea umană, după structurarea sa, nu rămâne un dat

imuabil, ci se modifică o dată cu schimbarea elementelor bio-psiho-sociale care o compun.

Delincvenţa este un fenomen a cărui înţelegere necesită luarea în considerare a trei elemente:

individul care încalcă legea, actul care constituie această infracţiune şi circumstanţele care conduc la

comiterea ei.53 Situaţia preinfracţională reprezintă un ansamblu de circumstanţe exterioare

personalităţii delincventului, care precedă actul infracţional. Trecerea la săvârşirea actului infracţional

este elementul care diferenţiază infractorii de noninfractori şi surprinde momentul impactului dintre

personalitate şi situaţia concretă de viaţă. „Actul infracţional nu este un act totalmente impulsiv,

spondan, dar nici în întregime premeditat…Actul infracţional, ca orice formă de comportament,

parcurge mai multe etape: reprezentarea actului; dorinţa sau tendinţa de a-la efectua; deliberarea şi

ezitarea (lupta motivelor); conturarea intenţiei; alegerea mintală şi optică a mijloacelor şi a victimei;

sesizarea momentului oportun sau al unei ocazii ivite; executarea actului.”54 Opţiunea în favoarea

săvârşirii faptei are semnificaţia unei eliberări psihice pentru infractor şi a unui eşec social.

Există şi infracţiunile săvârşite spontan ori din culpă, dar acestea sunt excepţia care confirmă

regula şi constituie tot o expresie a unor personalităţi orientate antisocial, caracterizate prin

impulsivitate, agresivitate sau neglijenţă faţă de valorile sociale ce sunt protejate de legea penală.

Teoriile criminologice, în ansamblul lor, sunt teorii probabiliste ce indică numai o tendinţă a

fenomenului, dar nu o certitudine. „Nici una dintre ele nu oferă răspuns complet problemei cauzalităţii

actului criminal, care continuă să fie susceptibil de noi interpretări şi semnificaţii”55

Adepţii cauzalităţii multiple acordă ponderi egale factorilor interni (de natură biologică şi

socială) şi factorilor externi (de natură economică, culturală şi socială), accentul fiind pus pe

identificarea corelaţiilor statistice şi evaluarea respectivilor factori funcţie de rolul avut. „Persistenţa la

nivelul structurilor sociale a conflictelor şi tensiunilor, scăderea sentimentului de solidaritate, creşterea

agresivităţii ca reflecţie a frustrării individuale, multiplicarea fenomenului de marginalizare şi

atrofierea eu-lui colectiv sunt o serie de factori favorizanţi sau generatori de delincvenţă.”56

Infracţionalitatea apare ca rezultantă a convergenţei personalităţii individului cu situaţia social-

economică şi culturală în care acesta s-a dezvoltat, în anumite condiţii favorizante.

53 Cf. Ogien Al. Sociologia devianţei, p.2154 Petcu M. Abordări psihosociale ale domeniului juridic, p.11755 Stănişor E. în lucrarea colectivă Justiţia pentru minori, p.1056 Petcu M. Teorii sociale privind geneza delincvenţei, p.3

19

2.3. Infracţionalitatea în rândurile populaţiei de etnie romă

Societatea românească este marcată de „creşterea nestăvilită a ratei delincvenţei generale, în

cadrul căreia ţiganii ocupă locul de frunte.”57 Nu numai în România, ci oriunde au ajuns, romii au reuşit

să inspire lipsă de încredere şi să îşi construiască imaginea de infractori de profesie. Organele statului,

pentru a nu mai fi acuzate că furnizează material incriminator la adresa etniei rome, manifestă prudenţă

în publicarea datelor privind situaţia celor cercetaţi, judecaţi şi condamnaţi pe etnii. „Guvernul român

nu dispune de cifre oficiale cu privire la delincvenţii din rândul ţiganilor, dar susţine că ei reprezintă

procentul dominant în cadrul delicvenţei din România. Există anumite rapoarte ale poliţiei şi multiple

semnalări în presă privind infracţionalitatea în rândul populaţiei de romi, dar nu a fost realizată o

analiză ştiinţifică a dimensiunii criminalităţii în rândul acestei etnii.”58 În lipsa unor statistici autentice

şi ţinând seama de prejudecăţile legate de romi, nu se poate afirma cu certitudine că delincvenţa romilor

este superioară celei a restului populaţiei. Se observă însă empiric ponderea semnificativă a acestora în

sălile de judecată sau în penitenciare.

În 2000 romii reprezentau cam 17,5%-20% din populaţia penitenciarelor (75,1% erau români,

iar 7,7% alte naţionalităţi); 69,8 % dintre aceştia au antecedente penale, iar fapta predominantă este

furtul (56,3%).59 Un procent ridicat este cel al minorilor romi din centrele de reeducare (aproape 40%).

Conform studiului efectuat de Elena şi Cătălin Zamfir, 1,2% din populaţia romilor de peste 16 ani se

află în spatele gratiilor, însă proporţia cea mai însemnată de romi privaţi de libertate corespunde

segmentului de vârstă 22-26 de ani. Aşadar vârsta de debut a carierei infracţionale este mai scăzută la

romi; vârstei medie a deţinuţilor este în jur de 24 de ani la romi, faţă de de 29 de ani la români.

Studiul realizat de Ioan Durnescu şi Cristian Lazăr precizează că în cazul deţinuţilor romi

procentul părinţilor fără ocupaţie este dublu, comparativ cu românii şi doar 1,5% din romi au tată cu

ocupaţie intelectuală. În ceea ce priveşte ocupaţia, 24,1% din deţinuţii romi sunt fără ocupaţie

(comparativ cu 9% din deţinuţii români), 30,1% sunt muncitori, iar 22,5% au ocupaţii specifice

tradiţionale ţigăneşti. Astfel aproape jumătate dintre romii din închisori nu sunt pregătiţi pentru piaţa

forţei de muncă. În ceea ce priveşte nivelul de studii al delincvenţilor s-a constatat că: 20,6% dintre

deţinuţii romi nu au studii faţă de circa 2% dintre români.

„Cauzele infracţionalităţii în cazul minorităţii rome sunt în fond aceleaşi cu cele identificate la

nivelul românilor sau maghiarilor. Proporţia mai mare a romilor în sistemul justiţiei penale se datorează

57 Băcanu M. Ţiganii – minoritate naţională sau majoritate infracţională?, p.6658 Ponce E. Ţiganii din România: o minoritate în tranziţie, p.6959 Durnescu I., Lazăr C. Identificarea proporţiei şi caracteristicilor socio-culturale ale populaţiei de rromi din penitenciarele româneşti, Revista de psihologie aplicată, Timişoara, 2000

20

unor cauze ca sărăcia, marginalizarea şi nivelul scăzut al educaţiei.”60 După cum se poate observa din

studiul sus-menţionat proporţia şomerilor este mai ridicată în cazul ţiganilor, iar dacă peste 50% dintre

intervievaţii români absolviseră mai mult de 8 clase, doar 20% dintre romi erau în această situaţie.

Toate acestea pot fi utilizate pentru a înţelege mecanismele care au condus la situaţia actuală.

Efectele etichetării, dar şi absenţa unei reţele de suport comunitar sunt foarte vizibile dacă

privim rata recidivei: în timp ce peste 65% dintre deţinuţii români sunt pentru prima dată în penitenciar,

69,8% dintre romii chestionaţi au antecedente penale, iar fapta predominantă este furtul (56,3%).61

Familia, unul dintre cei mai importanţi factori în prevenirea recidivei, are o structură particulară în

cazul romilor: un număr aproape dublu de persoane per spaţiu locativ (comparativ cu familiile

românilor), bărbatul considerat cap al gospodăriei - „prin implicarea sa în activităţi ilegale ... copiii

acestuia cresc într-un mediu infracţional...consideră că datoria lui faţă de familie este îndeplinită dacă

aduce acesteia bani şi prestigiu, indiferent de metodele prin care le obţine, adolescentul consideră

închisoarea ca pe un test al bărbăţiei, iar femeia respectă necondiţionat capul familiei, devenind adesea

chiar complice.”62 Ca urmare instanţa evită administrarea unei măsuri comunitare considerând că

familia de romi nu reprezintă un mediu sigur şi adecvat reintegrării sociale (în special la minori).

Faptul că mulţi ţigani uzează de mijloace ilegale sau la limita legalităţii pentru a-şi câştiga

existenţa nu face decât să sporească prejudecăţile. Totuşi este nedrept ca un întreg grup să sufere de pe

urma unei proaste reputaţii şi a neîncrederii unora dintre români care identifică în permanenţă

apartenenţa etnică romă cu un comportament deviant în mod natural. Se combină aici mai mulţi factori

de natură economică şi socială, iar a vedea în infracţionalitatea romilor doar o problemă etnică e un

punct de vedere reductiv. „Orice afirmaţie generalizatoare este condamnabilă. Nu este corect, nici etic,

să-i etichetezi pe toţi ţiganii, să-i consideri în bloc o plagă socială, ca o etnie formată pe de-a întregul

din infractori…Pentru ca societatea civilă, statul de drept să poată acţiona eficient, trebuie să cerceteze

toate resorturile interne, intime ale fenomenului, să le facă cunoscute, pentru a se putea interveni cu

rezultate pozitive.”63 Pentru a întări afirmaţia infracţiunea nu are apartenenţă etnică trebuie analizate

cauzele fenomenului delincvenţional în rândul romilor, teoretic şi general, dar şi practic.

60 Cace S., Lazăr C., Discriminarea împotriva romilor în justiţie şi în sistemul penitenciar din România, Penal Reform International, Bucureşti 2003, p.1961 Durnescu I., Lazăr C. Identificarea proporţiei şi caracteristicilor socio-culturale ale populaţiei de rromi din penitenciarele româneşti62 Cace S., Lazăr C., Discriminarea împotriva romilor în justiţie şi în sistemul penitenciar din România, pp.21-2263 Băcanu M., Ţiganii – minoritate naţională sau majoritate infracţională?, p.69

21

3. Studiu practic

3.1. Aspecte statistice

Tipologia clienţilor serviciului de probaţiune este diversă, prezentând importanţă pentru

adaptarea interevenţiei consilierului la nevoile persoanelor. În evaluarea inculpaţilor şi a

supravegheaţilor nu se are în vedere apartenenţa etnică a acestora, nu se adresează întrebări care să

permintă o identificare clară în funcţie de această caracteristică. Unul dintre principiile fundamentale

după care trebuie să se ghideze activitatea de probaţiune este respectarea drepturilor omului, a

demnităţii umane şi evitarea discriminării pe orice temei.

Pentru prezenta lucrare s-a procedat la identificarea romilor utilizând atât autoidentificarea

(autodeclararea persoanei ca aparţinând etniei), cât şi heteroidentificarea (atribuirea, identificarea de

către alţii ca aparţinând etniei). Preluând seria de caracteristici specifice romilor urmărită şi în studiul

realizat de Ioan Durnescu şi Cristian Lazăr, în identificarea romilor din evidenţa serviciului de

probaţiune s-au urmărit, alături de autodeclarare, aspecte ca: vorbirea limbii romani, ocupaţia

tradiţională ţigănească, familia numeroasă, locuirea într-o comunitate cunoscută ca romă etc.

Prelucrând datele din e-baza serviciului nostru pentru perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2011 reiese

că au fost evaluaţi pentru referate presentenţiale şi în cadrul activităţii de supraveghere un număr total

de 350 persoane astfel:

referate

31,53%

68,47%români

romi

supravegheri13,39%

86,19%

0,42%

români

romi maghiari

  români romi maghiari totalreferate 76 35 0 111supravegheri 206 32 1 239

22

Procentul considerabil de romi pentru care s-au întocmit referate de evaluare comparativ cu cel

al romilor aflaţi în supravegherea serviciului nostru poate avea cel puţin două explicaţii:

– un grad mai ridicat de infracţionalitate în rândul minorilor şi tinerilor de etnie (referatele

presentenţiale întocmite în perioada ianuarie – iunie 2011 au fost exclusiv pentru minori şi tineri, pe

când doar 11,72% dintre persoanele aflate în supraveghere au fost luate în evidenţă ca minore sau

pentru fapte săvârşite în minorat; aceştia fie dezvoltă o carieră infracţională şi ajung ulterior în

penitenciar, fie se reintegrează adecvat în comunitate). Toţi cei 35 inculpaţi romi pentru care s-au

realizat evaluări erau minori sau comiseseră infracţiunile în minorat, iar în supravegherea noastră au

ajuns 5 minori romi (15,63% - procentul minori-majori romi depăşindu-l pe cel minori-majori general);

– tipul infracţiunilor pentru care se întocmesc referate (preponderent pentru furturi, tâlhării, loviri

şi vătămări corporale, fapte care sunt mai des săvârşite de romi) comparativ cu diversitatea faptelor

penale pentru care se dispune suspendarea pedepsei sub supraveghere (de la infracţiuni economice la

accidente de circulaţie soldate cu ucidere din culpă, trafic de persoane sau droguri). Supunând analizei

cele 67 cazuri - persoane de etnie romă (35 pentru care s-a întocmit referat de evaluare şi 32 care se alfă

în supraveghere) am constatat că un procent considerabil se implică în furturi şi tâlhării, apoi în acte de

violenţă cu diferite urmări şi rareori în alte tipuri de infracţiuni.

Infracţiune Referate Supravegheri Totalconducere fără permis 2 0 2

conducere sub influenţa alcoolului 0 1 1distrugere 0 1 1

falsificare de monede 0 1 1furt calificat 12 9 21

lipsire de libertate 1 0 1lovire 4 0 4omor 0 2 2

scandal 1 0 1tâlhărie 12 9 21

tentativă de omor 1 5 6ucidere din culpă 0 1 1

ultraj 0 1 1vătămare corporală 1 0 1

vătămare corporală gravă 0 2 2vot fără drept 1 0 1

23

63%22%

15%

patrimoniale - furt, tâlhăriecu violenţă - lovire, vătămare corporală, omor ş.a.altele

Nu este relevantă o comparaţie a statisticii serviciului nostru cu datele recensământului din 2002

la nivelul judeţului deoarece, pe de o parte un procent semnificativ de romi nu s-au declarat, iar pentru

analiza infracţionalităţii ar fi necesare şi date privind alte categorii de condamnaţi (cărora li s-au aplicat

măsuri educative, amenzi penale, suspendarea condiţionată a pedepsei sau privarea de libertate).

3.2. Analiza factorilor criminogeni

Pentru o abordare eficientă şi corectă consilierul de probaţiune trebuie să identifice care sunt

acei factori criminogeni care determină implicarea persoanelor în infracţiuni. „Evaluarea nu este doar o

culegere de informaţii, este un proces de decizie, ceea ce se evaluează fiind nu persoana, ci

comportamentul infracţional.”64 Identificarea factorilor criminogeni are loc atât în cadrul interviului

pentru întocmirea de referate presentenţiale, cât şi la evaluarea iniţială a persoanei condamnate, şi

include : adunarea de informaţii despre persoană în context familial şi comunitar, explorarea faptelor,

gândurilor, sentimentelor şi comportamentelor acesteia, identificarea nevoilor/problemelor clientului, a

motivaţiei pentru schimbare comportamentală, înţelegerea în context a situaţiei celui evaluat ,

dezvoltarea unei imagini de ansamblu asupra situaţiei acestuia pentru planificarea acţiunilor necesare

rezolvării problemelor identificate şi reducerii riscului identificat.

Pentru o analiză mai atentă a factorilor criminogeni care au favorizat implicarea în infracţiuni a

etnicilor romi am aplicat o listă cu principalele categorii de factori precipitatori. S-au avut în vedere

evaluările realizate pentru întocmirea a 31 referate presentenţiale65 şi pentru cele 32 dosare de

supraveghere.

64 Schiaucu V., Canton R. (coord.) Manual de Probaţiune, Ed. Euro Standard, Bucuresti, 2008, p.31965 Nu au putut fi supuse analizei 4 dintre persoanele care au fost evaluare, referatele pentru acestea fiind întocmite în lipsa lor şi deci fără evidenţierea factorilor criminogeni.

24

Tipuri de factori favorizanţi Referate

Supravegheri

Total

1. Sistem de valori slab definit, principii de viaţă neclare, viitor incert (nu ştie să-şi planifice viitorul profesional şi social)

7 4 11

2. Carenţe socio - educative ale inculpatului - abandon şcolar / analfabetism, profilul psiho-comportamental – tulburări emoţionale, de comportament, agresivitate, impulsivitate, rezistenţă scăzută la frustrare sau la influenţe exterioare, tulburări de atenţie / intelect deficitar

23 18 41

3. Consumul de alcool / drog / medicamente / jocuri etc. – dependenţe, boli psihice (depresii, paranoia, schizofrenie etc.)

8 4 12

4. Influenţa grupului de prieteni, presiunea grupului, apartenenţa la grupuri infracţionale / violente / secte

14 12 26

5. Implicarea inculpatului în fapte antisociale anterioare (plăcerea de a comite fapte antisociale), comportament noncomformist, vagabondaj

16 9 25

6. Lipsa unei modalităţi constructive de petrecere a timpului liber, timp liber mare, lipsa unei ocupaţii – loc de muncă, frecventarea internetului – jocuri electronice violente

17 13 30

7. Modele socio-familiale negative, antecedente în familie, ataşament faţă de membrii familiei cu comportament antisocial, lipsa autorităţii parentale, lipsa supravegherii (diminuarea)

13 4 17

8. Situaţie materială şi financiară deficitară, datorii, lipsa unui domiciliu

21 16 37

9. Provocarea părţii vătămate 5 8 1310.

Contextul favorizant al faptei – cunoaşterea locului, victimei - oportunitatea

17 12 29

Ponderea pe care o au diferiţi factori este în strânsă legătură cu tipul infracţiunii şi este

fluctuantă, după cum se poate remarca din graficul de mai jos.

7

23

8

1416 17

13

21

5

17

4

18

4

12

9

13

4

16

8

12

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

referate supravegheri

25

Observaţii:

– principalii factori criminogeni identificaţi la etnicii romi aflaţi în evidenţa serviciului nostru se

referă la carenţele socio-educative (abandon şcolar, analfabetism, lipsa unei calificări etc.) şi la situaţia

materială problematică a familiei din care face parte inculpatul/ condamantul (venituri ocazionale şi

insuficiente, condiţii precare de locuire şi de trai etc.);

– cele zece categorii de factori favorizanţi cu aplicabilitate universală66 au fost suficiente pentru

explicarea comportamentului infracţional la cele 63 cazuri analizate. Nici un element caracteristic etniei

rome nu s-a regăsit în explorarea nevoilor criminogene.

Factorii favorizanţi identificaţi trebuie să explice clar şi convingător că vulnerabilitatea socială a

acestei populaţii nu se datorează unor caracteristici strict etnice şi nici discriminării, ci nivelelor scăzute

de pregătire şcolară şi profesională, cu implicaţii directe multiple, în special în statusul lor economic.

3.3. Studiu de caz

Am considerat necesară prezentarea unui caz din evidenţa serviciului pentru a evidenţia că

particularităţile etnice nu sunt cauze ale implicării în infracţiuni, însă acestea prezintă o reală

importanţă în înţelegerea persoanei condamnate şi adaptarea intervenţiei consilierului. La alegerea

acestui caz s-a avut în vedere apartenenţa clară la etnia romă. Atât tânărul, cât şi membrii familiei sale

se autoidentifică romi, iar anumite caracteristici (comunitatea din care provin, vorbirea limbii romani,

culoarea pielii etc.) asigură şi heteroidentificarea. Faptul că persoana a fost evaluată presentenţial, iar

apoi a ajuns în supravegherea serviciului nostru, a permis o cunoaştere mai în detaliu a situaţiei sale.

3.3.1. Introducere

B.A. (18 ani) a ajuns în atenţia noastră în luna martie 2011, în urma solicitării Judecătoriei X

pentru întocmirea unui referat de evaluare. Instanţa de judecată l-a condamnat ulterior pe B.A. la 2 ani

şi 2 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supravegherea serviciului de probaţiune, cu

un termen de încercare de 4 ani şi 2 luni.

3.3.2. Date despre persoana inculpată/supravegheată

Tânărul B.A. provine dintr-o relaţie legal constituită în urma cu peste 20 ani între P. (41 ani, 7

clase) şi C.(40 ani, 8 clase) şi mai are patru fraţi: PR. (20 ani, elev în clasa a XIII-a), VR. (19 ani, 8

clase), C. (17 ani, 7 clase) şi S.(16 ani, elevă în clasa a VIII-a).

Membrii familiei B. locuiesc în mediul urban, într-o casa retrocedată proprietarilor de drept

(pentru care plătesc chirie lunară de 50 lei) formată din 3 camere, 2 holuri şi o bucătărie, imobilul fiind

66 Se folosesc pentru analiza infracţionalităţii indiferent de vârstă, sex, rasă, etnie, religie etc.26

racordat la reţeaua de energie electrică, dar fără apă curentă („trimit copiii la o pompă de la gară”).

Una din problemele lor stringente constă în necesitatea părăsirii acestui imobil, drept pentru care fac

demersuri insistente la autorităţile locale pentru obţinerea unei locuinţe sociale.

Venitul stabil al familiei e reprezentat de cei 180 lei pe care fratele mai mare al tânărului îi

primeşte prin programul „Bani de liceu” şi alocaţiile copiilor mai mici. Din luna mai 2011 B.A., mama

şi fratele său C. lucrează ca zilieri la Serviciul de Salubritate, primind câte 118 lei/pers./săptămână. La

aceste venituri se adaugă sumele obţinute de tatăl condamnatului din comerţul ambulant, din munca

prestată regim zilier în comunitate, din vânzarea de fier vechi.

Sistemul relaţional este adecvat, B.A. dezvoltând legături de ataşament şi dragoste cu membrii

familiei sale. Se observă o promovare a valorilor pro-sociale în familie, copiii fiind crescuţi în spiritul

muncii şi păstrând un respect constant – „tot timpul m-au ascultat...îs muncitori, că aşa i-am învăţat

să-şi câştige pâinea, nu s-a furat la noi”. Chiar dacă problemele materiale i-au pus deseori în

dificultate, părinţii s-au străduit să-i încurajeze să frecventeze învăţământul obligatoriu, sperând pentru

ei într-o soartă mai bună. Dacă anterior familia a privit cu indulgenţă abaterile comportamentale ale

copiilor şi i-a disculpat dând vina doar pe grupul de prieteni, după ce au fost implicaţi în fapte cu

caracter penal sau contravenţional, părinţii au intervenit ferm printr-o intensificare a controlului şi

supravegherii („nu mai pleacă de lângă mine, nici la muncă, nici în timpul liber”).

Imaginea în comunitatea a familiei este bună, mai ales datorită faptului că ambii părinţi, iar

acum şi doi dintre copii, obişnuiesc să lucreze cinstit pentru a-şi procura cele necesare traiului. Starea

sănătăţii lui B.A. nu ridică probleme deosebite. Părinţii tânărului suferă de mai multe afecţiuni, însă

doar tatăl este în tratament pentru tuberculoză şi diabet zaharat. Conform informaţiilor oferite de

sursele contactate, în familie nu se consumă băuturi alcoolice decât în ocazional şi moderat. Mediul în

care trăieşte familia are caracteristicile unei colonii, iar datele oferite din interior cu privire la

comportamentul membrilor ei sunt reduse.

B.A. a fost înscris în 2010 în anul al III-lea din programul „A doua şansă” la Şcoala „Alexandru

Cel Bun”. Cu un parcurs şcolar sinuos (a repetat clasele a II-a şi a III-a, a avut mereu media scăzută la

purtare din cauza abaterilor comportamentale), B.A. este cunoscut de întregul colectiv al unităţii de

învăţământ ca „un copil problemă”. Pentru că prin atitudine şi comportament constituie un factor

perturbator pentru profesori şi un model negativ influent în rândul elevilor, conducerea şcolii nu mai

doreşte să-l primească în colectiv - „e depăşit de vârstă şi nu suntem obligaţi să-l ţinem”.

Pe de altă parte, nici familia condamnatului nu-l mai încurajează să se reîntoarcă la şcoală,

considerând că mediul respectiv (colegii) este unul din principalii factori care au determinat implicarea

lui în infracţiuni. Totodată, părinţii tânărului sunt mulţumiţi că acesta lucrează în prezent (mai ales că

27

este sub supravegherea directă a mamei), fără a considera de importanţă majoră absolvirea

învăţământului obligatoriu şi dobândirea unei calificări profesionale.

3.3.3. Infracţiune – factorii favorizanţi

B.A. nu are antecedente penale, însă s-a aflat în atenţia poliţiei locale pentru implicarea în mici

furturi şi scandaluri, primind mai multe amenzi cu caracter administrativ, la fel ca şi fraţii săi, VR. şi C.

El recunoaşte participarea sa la cele şase furturi67 în perioada 24.10.2010 – 17.11.2010, fapte pentru

care a ajuns în supravegherea noastră, susţinând că iniţiativa a aparţinut minorului P.A. (co-inculpat,

fost coleg de şcoală). Motivaţia invocată este una financiară, fără a nega însă caracterul distractiv.

Apreciem că printre factorii care au favorizat implicarea minorului în faptă sunt:

– contagiunea la grup (pe fondul unei influenţiabilităţi crescute şi a unei supravegheri

diminuate din partea familiei);

– timpul liber în exces (absenteism şcolar ridicat şi lipsa unei alte preocupări constructive în

perioada comiterii faptelor);

– obişnuinţa practicării unor acte deviante fără a resimţi repercusiuni grave (părinţii nu au luat

la timp măsuri pentru corectarea comportamentului fiilor).

3.3.4. Factorii care pot influenţa conduita persoanei şi estimarea riscurilor

Din categoria factorilor de natură să accentueze pe viitor dezvoltarea comportamentul

infracţional al tânărului menţionăm: vârsta mică la debutul infracţional, obişnuinţa nesupunerii la reguli

şi repetatele abateri de la norme, dintre care unele cu caracter penal, proximitatea cu anturajul negativ

frecventat anterior, slabul interes pentru actul educaţional şi imaginea pe care o are în mediul şcolar,

vulnerabilitatea pe care o poate genera inconstanţa veniturilor familiei sale şi abilităţile sociale

insuficient dezvoltate.

Ca factori ce ar putea inhiba conduita delincvenţională în cazul acestui tânăr enumerăm: lipsa

antecedentelor penale, impactul pe care l-a avut asupra sa experienţa arestului preventiv, supravegherea

strictă din prezent şi sprijinul părinţilor în vederea reintegrării sociale, disponibilitatea manifestată

efectiv în desfăşurarea unor activităţi lucrative care îi aduc venit.

Analizând aceşti factori considerăm că există un risc mediu de recidivă. Estimăm un risc relativ

scăzut pentru siguranţa publică, nefiind semnalate episoade de violenţă sau manifestări agresive.

Apreciem un risc de autovătămare/ sinucidere este scăzut, ţinând cont că persoana are legături de

ataşament adecvate şi nu au fost semnalate acte de autoviolenţă sau intenţii de suicid.

67 Furturi de diverse bunuri (cabluri electrice, generator de curent, bicicletă, scule, acumulatori auto, staţie de emisie-recepţie) din magazia unei societăţi comerciale, dintr-un imobil nelocuit, de la un spital, din două boxe şi dintr-un autoturism.

28

3.3.5. Modul în care se derulează procesul de supraveghere

B.A. a fost luat în evidenţă la data de 14.06.2011, acesta prezentându-se la sediul serviciului

nostru împreună cu mama sa, în urma convocării trimise la domiciliu. La prima întrevedere s-au adus la

cunoştiinţa persoanei condamnate scopul, obiectivele şi modul de desfăşurare a supravegherii, măsurile

şi obligaţiile stabilite de instanţa de judecată68, consecinţele îndeplinirii sau neîndeplinirii acestora. S-a

realizat o evaluare a tânărului şi i s-a prezentat posibilitatea solicitării de asistenţă şi consiliere ca

modalităţi practice prin care poate fi sprijinit în vederea reintegrării sale sociale.

Până în prezent B.A. s-a prezentat la toate termenele stabilite de consilierul responsabil de caz

(întrevederi la o frecvenţă lunară), a dat declaraţie cu privire la domiciliul familiei, despre locul de

muncă şi veniturile înregistrate, respectând astfel cele patru măsuri de la art.86³ alin.1 Cod Penal.

Tânărul lucrează încă dinaintea condamnării, alături de mama sa şi de fratele mai mic, ca zilier

la Serviciul de Salubritate ce aparţine de Consiliul Local X. Din acest motiv, la referirea cazului către

instituţia parteneră, în vedere îndeplinirii obligaţiei de MFC, nu s-au întâmpinat nici un fel de

dificultate. Prin urmare, în perioada 27.06.2011-05.07.2011, persoana supravegheată a efectuat cele 56

ore de muncă în folosul comunităţii, câte 8 ore zilnic, principalele activităţi fiind de măturat şi

igienizat stradal. B.A. nu a ridicat probleme şi nu a înregistrat nici o absenţă de la program, iar acum

continuă să lucreze zilier la aceeaşi instituţie, având promisiuni de angajare cu contract pe perioadă

nedeterminată.

Procesul de supraveghere are în vedere şi îndeplinirea obligaţiei de a continua studiile, însă se

observă aici o rezistenţă puternică, în special din partea mamei persoanei condamnate.

Supravegherea tânărului îndeaproape de către mamă a contribuit la stoparea comportamentului

delincvenţional ce tindea să se structureze, la abandonarea grupului de prieteni cu influenţă negativă

asupra lui B.A. şi la participarea lui constantă la activităţi lucrative. Omniprezenţa mamei

condamnatului la întrevederile acestuia cu consilierul responsabil de caz a făcut însă dificilă evaluarea

individuală – chiar dacă i s-a explicat că nu este necesară prezenţa sa, d-na B.C. a continuat să-şi

însoţească fiul la serviciul de probaţiune, fiind o prezenţă activă (expune problemele fiului, răspunde la

întrebări în locul lui A., dictează direcţiile de urmat pentru fiul ei ş.a.m.d.). Chiar şi atunci când aceasta

a părăsit biroul (consilierul solicitându-i acest lucru), influenţa d-nei B.C. s-a menţinut – tânărul a

comunicat scurt, evaziv, a exprimat ideile mamei, nu pe cele proprii.

Având vedere problemele identificate în cazul persoanei supravegheate, obiectivele propuse de

către consilierul responsabil de caz sunt: motivarea în vederea continuării studiilor şi dobândirii unei

calificări/ respectării obligaţiei stabilită de instanţă în sarcina sa; susţinerea în vederea obţinerii unui

68 Cele patru măsuri prevăzute de art.86³ alin.1 Cod Penal şi obligaţiile „să presteze 56 ore de muncă în folosul comunităţii la Consiliul Local X” şi „să urmeze în continuare cursurile învăţământului de masă” conform art.86³alin.3, lit.a.Cod Penal

29

loc de muncă stabil; distanţarea de anturajul negativ; menţinerea unei supravegheri constante şi ferme

prin intermediul părinţilor. Se are în vedere şi evaluarea individuală a tânărului, precum şi motivarea

acestuia pentru a solicita asistenţă şi consiliere / programe de consiliere pentru schimbare

comportamentală, conturarea abilităţilor sociale şi scăderea riscului de recidivă.

3.3.6. Particularităţi etnice de luat în considerare

B.A. şi ceilalţi membri ai familiei sale se recunosc ca fiind romi printr-o atitudine ambivalentă:

sunt mândri de etnia lor, dar o folosesc şi pentru a fi compătimiţi (uneori invocă inegalitatea de şanse

sau chiar acte de discriminare pentru a-şi justificat problemele). Provenind dintr-o comunitate

marginală, preponderent romă, familia B. a încercat din anumite puncte de vedere să-şi depăşească

nivelul, condiţia. Deşi părinţii se ocupă cu vânzarea de fier vechi şi lucrează zilieri la Serviciul de

Salubritate X (ocupaţii încetăţenite printre ţiganii din mediul urban), au încurajat copiii să meargă la

şcoală pentru a putea avea mai multe opţiuni profesioanale. Modelul parental oferit este adecvat: munca

este principala preocupare şi sursă de venit, relaţiile intrafamiliale sunt armonioase, fără conflicte şi

manifestări violente, creşterea şi educarea copiilor reprezintă o prioritate.

Retragerea din învăţământul obligatoriu a fiilor mai mici nu contrazice aspiraţiile pentru reuşita

copiilor – pentru a-i feri de orice influenţă exterioară negativă, părinţii preferă să-i ţină pe tinerii care s-

au implicat în acte de delincvenţă în perimetrul familiei unde se pot manifesta pe deplin regulile proprii

şi controlul strict. O posibilitate de abordare a cazului o reprezintă colaborarea cu mediatorul şcolar din

zonă, resursă comunitară familiarizată cu problemele romilor şi persoană de încredere pentru aceştia.

Apartenenţa tânărului la o familiei cu anumite repere şi referinţe culturale necesită din partea

consilierului de probaţiune o percepere clară a stilului lor de viaţă, a distinctivăţii lor pentru a-şi

structura cât mai eficient intervenţia de reintegrare şi modalităţile de scădere a riscului de recidivă.

*

* *

Cazul studiat nu poate fi folosit pentru generalizare – săvârşirea unei infracţiuni este în primul

rând un act individual, fiecare persoană de etnie romă aflată în evidenţa noastră prezintă trăsături

distincte, iar factorii care au favorizat implicarea în infracţiune şi resursele disponibile pentru

reintegrare variază. Caracteristicile etnice îmbracă forme diferite, dar se manifestă deseori şi prin

urmare consilierul trebuie să le acorde importanţă în activitatea sa, în relaţia cu individul, cu familia sa

şi în comununitate.

30

ÎN LOC DE CONCLUZII

Grupurile de romi au specifice, pe lângă istoria, rasa şi limba comune, legăturile familiale

strânse, adeziunea la comunitate, păstrarea activităţilor tradiţionale în limitele permise de societatea în

care trăiesc, acordarea unei importanţei deosebite propriilor obiceiuri. Potrivit indicatorilor socio-

economici, romii reprezintă unul din cele mai defavorizate grupuri nu doar din România, ci din întreaga

Uniune Europeană. Segmente importante din această etnie se confruntă cu numeroase probleme: şomaj

ridicat, sănătate precară, nivel scăzut de şcolarizare, locuinţe improprii.

Mulţi romi sunt prinşi în cercul vicios al sărăciei şi excluderii sociale care nu poate fi considerat

numai o vină a lor. Nivelul ridicat de infracţionalitate din rândul acestei minorităţi nu poate fi trecut cu

vederea, iar a nu vorbi despre dimensiunea şi cauzele acestui fenomen contribuie indirect la perpetuarea

prejudecăţilor cu substrat etnic.

După cum am evidenţiat în studiul practic, procentul relativ mare al romilor infractori nu are ca

izvor caracteristici ale etniei (de rasa, limbă, cultură, mod tradiţional de viaţă etc.), ci aspecte ale

marginalizării sociale: carenţe educaţionale, neocupare profesională, situaţia materială precară etc.

Inserţia optimală a romilor în viaţa socială este condiţionată de gradul lor de instrucţie şi educaţie.

Disfuncţiile la acest nivel se răsfrâng negativ asupra integrării lor profesionale, a nivelului de trai, a

concepţiilor despre viaţă şi opţiunilor de reuşită personală, putând constitui elemente precipitatoare

pentru implicarea în infracţiuni.

Analiza dimensiunilor etnografice, sociologice, istorice, culturale se poate folosi în evitarea

stereotipiilor stigmatizatoare şi în demersurile de reintegrare a romilor infractori. Consilierul de

probaţiune trebuie să acorde atenţie elementelor care conturează identitatea etnică a persoanei, să ofere

alternative şi nu instrucţiuni rigide bazate pe modele distonante, presupuneri sau prejudecăţi ascunse.

31

BIBLIOGRAFIE

1. Asociaţia Studenţilor din Facultatea de Psihologie Studiu privind influenţa gradului de conştientizare a

prejudecăţilor, Universitatea Bucureşti 2006;

2. Banciu D. Sociologie juridică, Ed. Lumina Lex 2007;

3. Băcanu M. Ţiganii – minoritate naţională sau majoritate infracţională?, Ed. BRAVO-PRESS;

4. Cace S., Lazăr C., Discriminarea împotriva romilor în justiţie şi în sistemul penitenciar din România,

Penal Reform International, Bucureşti 2003;

5. CCSB Stereotipurile la adresa romilor http://www.apd.ro/files/sondaj_romi.pdf, noiembrie 2010;

6. CEDIMR-SE Romii din România http://www.policy.hu/flora/romii.htm;

7. Chelcea S. Dicţionar de psihologie socială, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti 1981;

8. Coca-Cozma M., Crăciunescu C.M., Lefterache L. V.(coord.) Justiţia pentru minori, Ed. Universul Juridic,

Bucureşti, 2003;

9. Durnescu I. Asistenţa socială în penitenciar, Ed. Polirom, Iaşi 2009;

10. Durnescu I., Lazăr C. Identificarea proporţiei şi caracteristicilor socio-culturale ale populaţiei de rromi

din penitenciarele româneşti, Revista de psihologie aplicată, Timişoara, 2000;

11. Grigore D. Curs de antropologie şi folclor rom: introducere în studiul elementelor de cultură tradiţională

ale identităţii rome contemporane, Ed. Credis, Bucureşti, 2001;

12. Ignăţoiu-Sora E. Recomandări pentru Strategia UE de integrare a romilor, www.europuls.ro

13. Ionescu M., Cace S. Politici publice pentru romi. Evoluţii şi perspective, Ed. Expert, Bucureşti 2006;

14. Institutul de Cercetare şi Calitate a Vieţii Indicatori privind comunităţile de romi din România, Ed.Expert,

Bucureşti 2002;

15. Merfea M. Cultură şi civilizaţie romani, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti 1998;

16. Merfea M. Ţiganii. Integrarea socială a romilor, Ed. Bârsa, Braşov, 1991;

17. Neculau A., Ferreol G. (coord.) Minoritari, marginali şi excluşi, Ed. Polirom, Iaşi 1996;

18. Niţă N. Criminologie – suport de curs, Universitatea „George Bacovia” 2010;

19. Ogien A. Sociologia devianţei, Ed. Poliron, Iaşi 2002

20. Petcu M. Teorii sociale privind geneza delincvenţei, Institutul de Istorie „George Bariţ” Cluj Napoca;

21. Petcu M. Abordări psihosociale ale domeniului juridic, Ed. Argonaut, Cluj-Napoca 2010;

22. Ponce E. Ţiganii din România: o minoritate în tranziţie, Ed. Compania 1999;

23. Rădulescu S. Sociologia devianţei, Ed. Victor, 1998;

24. Schiaucu V., Canton R. (coord.) .Manual de Probaţiune, Ed. Euro Standard, Bucureşti, 2008;

25. Zamfir E., Zamfir C. Ţiganii între ignorare si îngrijorare, Ed. Alternative, Bucureşti, 1993;

26. *** Recensământ 2002 http://recensamant.referinte.transindex.ro;

27. *** http://www.antidiscriminare.ro/etnie/legislatie/.

32