lorincz adrian carol managementul public pentru prevenirea si combat ere a violentei

MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR

ACADEMIA DE POLIŢIE “ALEXANDRU IOAN CUZA”

FACULTATEA DE POLIŢIE

MANAGEMENTUL PUBLIC

PENTRU PREVENIREA ŞI COMBATEREA VIOLENŢEI

PE TIMPUL DESFĂŞURĂRII MANIFESTĂRILOR

SPORTIVE

(Rezumat)

CONDUCĂTOR DE DOCTORAT

Prof. univ. dr.

ŢUŢU PIŞLEAG

DOCTORAND

Adrian-Carol LORINCZ

Bucureşti

2010

2

C U P R I N S

INTRODUCERE

CAPITOLUL I - SECURITATEA PUBLICĂ PE COORDONATELE

MANIFESTĂRILOR SPORTIVE

1.1. Fundamentele teoretico-metodologice ale ordinii publice

1.1.1. Conceptul de ordine socială

1.1.2. Ordinea socială şi ordinea de drept

1.1.3. Conceptul de ordine publică

1.1.4. Conceptul de ordine şi siguranţă publică

1.2. Conduita legală şi modalităţile de manifestare a nesupunerii civice

1.2.1. Conduita legală

1.2.2. Evoluţii ale modalităţilor de manifestare a nesupunerii civice

1.3. Globalizarea manifestărilor sportive

1.3.1. Societatea în mişcare

1.3.2. Manifestările sportive şi globalizarea

1.4. Responsabilitatea instituţiilor publice şi implicarea societăţii civile în

asigurarea siguranţei publice

CAPITOLUL II - ASPECTE PSIHOSOCIALE ALE MANIFESTĂRILOR

VIOLENTE

2.1. Consideraţii psihosociale privind violenţa

2.1.1. Noţiunea de agresivitate şi formele de manifestare a acesteia

2.1.2. Noţiunea de violenţă şi tipologii ale violenţei

2.1.3. Modele şi teorii explicative ale agresivităţii şi violenţei

2.2. Violenţa umană – o nelinişte a societăţii contemporane

2.2.1. Actualitatea fenomenului violenţei

2.2.2. Cauzele amplificării fenomenului violenţei

2.3. Manifestări ale violenţei în spaţiul public

2.3.1. Violenţa stradală

2.3.2. Violenţa în mediul şcolar

2.3.3. Violenţa în mass-media

2.4. Manifestări ale violenţei pe timpul desfăşurării evenimentelor sportive

2.4.1. Sportul – cadru şi prilej de manifestare a violenţei

2.4.2. Conceptul de violenţă în sport şi formele de manifestare a acesteia

2.4.3. Cauze şi factori favorizanţi ai violenţei pe timpul desfăşurării manifestărilor

sportive

CAPITOLUL III - MANAGEMENTUL ACTIVITĂŢILOR SPORTIVE

3.1. Rolul sportului în societatea contemporană

3.2. Activitatea sportivă

3.2.1. Sportul recreaţional

3.2.2. Sportul şi cultura contemporană

3.3. Instituţii implicate în coordonarea activităţii sportive

3.3.1. Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului

3.3.2. Direcţiile pentru sport judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti

3.3.3. Federaţiile sportive naţionale

3.3.4. Ligile profesioniste

3

3.4. Competiţia sportivă

3.4.1. Sistemul competiţional sportiv

3.4.2. Calendarul competiţional sportiv

3.4.3. Organizarea concursurilor şi a competiţiilor sportive

3.4.4. Spiritul sportiv

3.5. Managementul sportului

3.5.1. Structurile sportive şi funcţionarea acestora

3.5.2. Sponsorizarea în sport

CAPITOLUL IV - MANAGEMENTUL PUBLIC PENTRU ASIGURAREA

SECURITĂŢII PUBLICE ÎN CONTEXTUL MANIFESTĂRILOR SPORTIVE

4.1. Managementul instituţiilor publice

4.1.1. Conceptul de management public

4.1.2. Caracteristicile managementului public

4.1.3. Funcţiile managementului public

4.2. Managementul asigurării securităţii publice

4.2.1. Fizionomia factorilor de risc la adresa ordinii publice pe timpul desfăşurării

manifestărilor sportive

4.2.2. Participarea Jandarmeriei Române la menţinerea şi asigurarea ordinii publice

cu ocazia desfăşurării competiţiilor şi a jocurilor sportive

4.2.3. Intervenţia pentru restabilirea ordinii publice grav tulburată în interiorul

arenelor sportive

4.2.4. Cooperarea poliţienească pentru prevenirea şi controlul violenţei pe timpul

desfăşurării manifestărilor sportive

4.3. Managementul asigurării logistice a misiunilor de ordine publică

4.3.1. Managementul asigurării logistice a misiunilor de ordine publică pe teritoriul

naţional

4.3.2. Managementul asigurării logistice a operaţiilor întrunite multinaţionale

CAPITOLUL V - ASPECTE SOCIO-JURIDICE PRIVIND CONSTATAREA ŞI

CERCETAREA FAPTELOR ANTISOCIALE COMISE CU OCAZIA

EVENIMENTELOR SPORTIVE

5.1. Constatarea şi sancţionarea faptelor contravenţionale săvârşite pe timpul

desfăşurării competiţiilor şi a jocurilor sportive

5.1.1. Faptele care pot constitui contravenţii săvârşite cu prilejul manifestărilor

sportive

5.1.2. Modul de constatare şi sancţionare a contravenţiilor săvârşite cu prilejul


5.2. Metodologia constatării şi cercetării infracţiunilor săvârşite pe timpul


5.2.1. Acte de constatare sau acte premergătoare urmăririi penale?

5.2.2. Procedura de constatare şi cercetare aplicabilă unor infracţiuni flagrante

comise cu ocazia evenimentelor sportive

5.3. Percepţia forţelor de ordine asupra violenţei în sport (studiu de caz)

CAPITOLUL VI - CONCLUZII ŞI PROPUNERI

B I B L I O G R A F I E

GLOSAR DE TERMENI

ANEXE

4

INTRODUCERE

Aşa cum afirma părintele jocurilor olimpice moderne, Pierre de

Coubertin1, „sportul poate să trezească cele mai nobile, dar şi cele mai josnice

sentimente; el poate să nască atât onestitate şi abnegaţie, cât şi minciună şi

aviditate, poate fi corect şi coruptibil, uman şi feroce”.

Sportul reprezintă, prin definiţie2, acea activitate fizică a cărei practică

presupune un antrenament metodic, respectarea anumitor reguli şi a unei

anumite discipline, având la bază elementul competitiv şi urmărind obţinerea de

performanţe. Şi în art.2 al Cartei Europene a Sportului elaborată de Consiliul

Europei, sportul este definit ca o serie de activităţi fizice, care, într-o competiţie

organizată sau nu, au ca obiect ameliorarea condiţiei fizice sau psihice,

dezvoltarea relaţiilor sociale sau obţinerea de rezultate în diferite competiţii.

Paradoxal, deşi sportul contemporan poate fi utilizat de societate ca

mijloc de educare a personalităţii, de perfecţionare a individului, realitatea ne

demonstrează că, în anumite condiţii, activitatea sportivă poate deveni, din

păcate, pretextul manifestării violenţei ca fenomen social.

Creşterea în mod spectaculos a recordurilor sportive, dar şi a interesului

publicului, ca efect al acţiunii mass-media, a dus la apariţia unei atmosfere de

entuziasm şi, de multe ori, chiar de fanatism în interiorul şi în afara stadioanelor,

sportul devenind astfel scena unor forme de violenţă3.

Dincolo de agresivitatea manifestată în interiorul terenului, care este

supusă unor reguli prestabilite şi cunoscute4, în afara terenului de joc violenţa

suporterilor a căpătat o amploare deosebită, cu consecinţe grave asupra ordinii şi

siguranţei publice.

Pe de altă parte, o societate liberă, cum este societatea românească,

trebuie să garanteze libertatea individuală, a fi liber însemnând – din perspectivă

individuală – a nu fi împiedicat să faci ceea ce vrei, a-ţi susţine echipa favorită

într-o competiţie sportivă, spre exemplu, sau a scanda fără teamă ceea ce doreşti.

Dar, mai înainte de a concepe libertatea ca pe o caracteristică individuală, pur

psihologică şi morală, trebuie să o privim în contextul social, ea reprezentând un

statut, o condiţie socială şi politică garantată printr-un ansamblu de drepturi şi

obligaţii; fără o viaţă publică, libertatea, sub orice formă s-ar înfăţişa, nu poate

avea niciun sens.

Societatea liberă trebuie să garanteze starea de siguranţă şi linişte

necesară fiecărui individ, cu alte cuvinte, securitatea (siguranţa) publică care se

asigură prin totalitatea măsurilor luate de forţele de ordine pentru realizarea,

menţinerea şi, în ultimă instanţă, restabilirea ordinii publice.

1 Pierre de Coubertin (1863-1937), preşedinte al Comitetului Internaţional Olimpic (1896-1925) – Dicţionar

Enciclopedic vol.I, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1993, p.469. 2 Dicţionar Enciclopedic vol.VI, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2006, p.506 3 Sorin-Tudor Maxim, Dan Ioan Dascălu, Bogdan Popoveniuc, Eusebiu Ionescu (coordonatori), Violenţa în

sport, Editura Universităţii Suceava, 2006, p.140 4 Este adevărat că, prin esenţă, sportul reprezintă competiţie, luptă pentru victorie, succes sau performanţă.

5

Ordinea publică reprezintă, prin definiţie5, acea organizare şi desfăşurare

a vieţii politice, economice şi sociale într-un stat, potrivit unui ansamblu de

norme şi măsuri general-obligatorii, prin care se asigură funcţionarea normală a

statului, menţinerea liniştii cetăţenilor, apărarea proprietăţii şi a celorlalte

interese legitime ale fiecărui cetăţean.

Conceptul de „ordine publică” nu poate fi pus în discuţie separat de cel

de „disciplină”, înţeles ca totalitatea regulilor de comportare şi de ordine

obligatorii pentru membrii colectivităţii sau ca supunere liber consimţită a

membrilor unei colectivităţi faţă de dispoziţiile luate în scopul asigurării unei

comportări şi atitudini corespunzătoare. De aceea se poate spune că este un

paradox faptul că, tocmai manifestările sportive6, se particularizează în cadrul

adunărilor publice prin aceea că înmagazinează o stare de agresivitate latentă

care, în anumite condiţii, se poate exterioriza prin acte de violenţă.

Pe fondul creşterii gradului de violenţă manifestat de spectatori, sportivi

şi chiar de organizatori, competiţiile şi jocurile sportive au devenit una dintre

principalele probleme aflate în atenţia autorităţilor, impunându-se adoptarea sau

modificarea de acte normative pentru prevenirea manifestărilor de huliganism,

precum şi a adoptarea unor proceduri standard de intervenţie a forţelor de

ordine.

În acest context, în anul 1998, Parlamentul României a adoptat Legea

pentru ratificarea Convenţiei europene privind violenţa şi ieşirile necontrolate

ale spectatorilor, cu ocazia manifestărilor sportive, în special la meciurile de

fotbal7, adoptată la Strasbourg la 19 august 1985.

Ulterior, a fost adoptată Hotărârea Guvernului nr.791/20048, prin care au

fost stabilite măsuri pentru prevenirea şi sancţionarea actelor de violenţă şi

ieşirilor necontrolate ale spectatorilor cu ocazia manifestărilor sportive.

Rezultatele aplicării acestui act normativ nu au fost la nivelul aşteptărilor,

înregistrându-se, în continuare, violenţe şi alte manifestări, care nu aveau nici o

legătură cu spiritul sportiv, la meciuri de fotbal, hochei şi chiar baschet.

Pe plan mondial şi mai ales în ţările europene unde manifestările de

violenţă din timpul competiţiilor sportive au avut drept consecinţă adevărate

tragedii, s-au căutat soluţii şi au fost adoptate măsuri care au determinat regresul

acestor manifestări. Astfel, Consiliul Uniunii Europene recomandă prin

Rezoluţia din 17 noiembrie 20039, adoptarea de către statele membre a unor

dispoziţii privind interzicerea accesului, în incintele stadioanelor unde se

desfăşoară meciuri de fotbal, indivizilor despre care se cunoaşte faptul că au

săvârşit acte de violenţă cu ocazia unor asemenea meciuri.

Pentru punerea în aplicare a prevederilor acestei Recomandări şi a altor

acte normative europene în vederea prevenirii şi contracarării manifestărilor de

violenţă pe terenurile de sport şi în afara acestora, s-a impus adoptarea unui act

5 Dicţionar juridic – selectiv, Editura Albatros, Bucureşti, 1985, p.396 6 Activitatea sportivă presupune practicarea unui complex de exerciţii fizice cu scopul de a dezvolta voinţa,

curajul, iniţiativa, dar mai ales disciplina. 7 Legea nr.53/1998, publicată în M.Of. nr.108 din 10 martie 1998 8 H.G. nr.791/2004, publicată în M.Of. nr.478 din 28 mai 2004 9 Rezoluţia din 17 noiembrie 2003, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JO) nr. C281

6

normativ care să reglementeze prevenirea şi sancţionarea actelor de violenţă în

sport.

Astfel, primul pas în realizarea acestui deziderat l-a constituit

transformarea Hotărârii Guvernului nr.791/2004 pentru prevenirea şi

sancţionarea actelor de violenţă şi ieşirilor necontrolate ale spectatorilor cu

ocazia manifestărilor sportive, în ordonanţă a guvernului.

Prin urmare, în anul 2006, a fost elaborată Ordonanţa Guvernului pentru

prevenirea şi combaterea violenţei în sport10

care cuprindea norme referitoare la:

- instituirea sancţiunii contravenţionale complementare de interzicere a

accesului la unele competiţii şi jocuri sportive, pe o perioadă cuprinsă între 6

luni şi 3 ani, pentru persoanele care în mod repetat au săvârşit acte de violenţă în

timpul competiţiilor sportive, sancţiune care urma a se dispune de instanţa de

judecată, la propunerea agentului constatator;

- procedura prin care se dispune şi se aplică sancţiunea contravenţională

complementară propusă;

- asigurarea măsurilor de ordine publică în interiorul locurilor de

desfăşurare a competiţiilor sportive cu grad ridicat de risc numai cu structuri

specializate ale jandarmeriei.

În continuare, pentru adaptarea la legislaţia naţională a unor dispoziţii din

alte acte normative europene (din ţări precum Anglia, Belgia, Franţa, Italia etc.)

şi pentru punerea în aplicare a unor asemenea dispoziţii în vederea prevenirii şi

combaterii violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, s-a impus

elaborarea unui act normativ la nivel de lege care să înlocuiască Ordonanţa

Guvernului nr.11/2006 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în sport. Prin

adoptarea acestei legi speciale (Legea nr.4/200811

) au fost aduse câteva elemente

de noutate faţă de reglementările anterioare, cum ar fi:

- prevederea faptului că interzicerea accesului la competiţiile sau la

jocurile sportive poate îmbrăca forma unei sancţiuni contravenţionale

complementare sau forma unei măsuri de siguranţă; în primul caz (ca sancţiune

contravenţională), competenţa aplicării poate reveni şi jandarmilor (ca organe de

constatare), iar în cel de-al II-lea caz (ca măsură de siguranţă), competenţa

dispunerii revine doar procurorului sau instanţei de judecată;

- prevederea expresă a atribuţiilor care revin jandarmeriei, pentru

asigurarea aplicării interdicţiei accesului sau participării la unele competiţii sau

jocuri sportive, atât a celor desfăşurate în ţară, cât şi a celor desfăşurate în

străinătate;

- spre deosebire de Ordonanţa Guvernului nr.11/2006, potrivit căreia

competenţa aplicării sancţiunii contravenţionale complementare a interzicerii

accesului la unele competiţii sau jocuri sportive revenea instanţei, Legea

nr.4/2008 permite aplicarea acestei sancţiuni de către agentul constatator

(poliţist sau jandarm).

După cum se observă, potrivit actualelor dispoziţii legale, Jandarmeriei

10 O.G. nr.11/2006, publicată în M.Of. nr.83 din 30 ianuarie 2006 11 Legea nr.4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive,

publicată în M.Of. nr.24 din 11 ianuarie 2008

7

Române îi revin atribuţii exprese pentru prevenirea şi combaterea violenţei pe

timpul desfăşurării manifestărilor sportive. Asigurarea şi restabilirea ordinii

publice pe timpul manifestărilor sportive şi a altor activităţi ce se desfăşoară în

spaţiul public şi care implică aglomerări de persoane reprezintă unele dintre

principalele atribuţii ale Jandarmeriei Române, dar nu şi singurele. Astfel, şi în

domeniul activităţii de prevenire, jandarmii desfăşoară activităţi specifice, la

nivel naţional în urma adoptării actului normativ care reglementează prevenirea

şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive,

reprezentanţii unităţilor de jandarmi implicându-se într-o serie de acţiuni de

prevenire a manifestărilor violente ale tinerilor din instituţiile de învăţământ

preuniversitar12

.

Este evident însă faptul că, pentru educarea publicului, a tuturor celor

implicaţi în acest important domeniu de activitate socială pe care îl reprezintă

manifestările sportive, atât structurilor jandarmeriei care asigură ordinea şi

siguranţa publică, cât şi celorlalţi actori implicaţi - cluburi, federaţii sportive,

societăţi de securitate, organizaţii guvernamentale şi nonguvernamentale - le

revin importante responsabilităţi legale şi, nu în ultimul rând, morale.

12 În acest sens, un prim proiect denumit generic „Alege să fii Fair-play!” a fost desfăşurat în liceele din

municipiul Bucureşti, în lunile ianuarie-iulie 2008, având ca scop conştientizarea de către liceeni a pericolelor la

care se expun atunci când recurg la manifestări violente pe stadioane sau în alte locuri publice.

8

CAPITOLUL I - SECURITATEA PUBLICĂ PE COORDONATELE


1.1. Fundamentele teoretico-metodologice ale ordinii publice

În orice societate, din cele mai vechi timpuri şi până azi, oamenii au

verificat, prin propria lor experienţă, adevărul că nu este posibilă nici o activitate

umană şi nici supravieţuirea societăţii însăşi, fără respectarea unui minimum de

reguli în relaţiile sociale.

„Dezordinea, spunea Aristotel, este mama tuturor nenorocirilor”13

.

Ordinea era asigurată în acea perioadă, ca şi astăzi, printr-un complex de reguli

tradiţionale, cutumiare ori morale sau reguli religioase, de convieţuire socială,

de politeţe ş.a., pe care majoritatea oamenilor le respectă din convingere.

Pe o anumită treaptă de dezvoltare a societăţii, însă, complexitatea

relaţiilor sociale nu a mai putut fi ordonată pe baza regulilor tradiţionale, acestea

apărând ca insuficiente şi nu întotdeauna îndeajuns de ferme pentru a asigura

apărarea valorilor sociale fundamentale. De aceea, societatea şi-a creat mijloace

mai puternice de apărare; aşa apare statul, cu organele sale coercitive, care

foloseşte reglementarea juridică pentru asigurarea ordinii.

1.1.1. Conceptul de ordine socială

Cuvântul „ordine” provine din limba latină de la ordo inis şi evocă ideea

de dispoziţie sau succesiune regulată cu caracter spaţial, temporal, logic, moral

estetic14

, iar în asociere cu alţi termeni a dobândit şi o semnificaţie juridică,

vorbindu-se despre noţiuni ca: ordine constituţională, ordine de drept, ordine

publică ş.a.

Ordinea creează coeziunea necesară între indivizi, dă naştere, susţine şi

asigură dezvoltarea societăţii; aceasta implică reguli de conduită, care indică

fiecărei persoane ce-i este îngăduit să facă şi ce nu îi este îngăduit, ce conduită

trebuie să aibă în cadrul vieţii sociale. Ordinea implică, de asemenea, şi măsuri

de reintegrare, menite să asigure restabilirea echilibrului, atunci când regulile de

conduită au fost încălcate.

Dacă ordinea se referă la convieţuirea membrilor societăţii omeneşti,

atunci devine ordine socială, care în organizaţia statală este numită ordinea

social-statală şi prin care se înţelege, în general, acea stare de rânduială

echilibrată între factorii statali şi sociali, inclusiv individuali, înfăptuită prin

instituirea şi respectarea unor anumite principii, norme şi reguli salutare pentru

prosperarea vieţii social-statale. Ordinea socială are menirea de a servi interesul

13 Aristotel, Etica Nicomahică, Editura Antet, Bucureşti, 2007, p.21 14 În una din accepţiuni, termenul „ordine” semnifică modul (firesc) de succesiune, înşiruire în timp sau în spaţiu

a unor lucruri, a unor fapte etc.; orânduială, rând – Dicţionar enciclopedic, vol.V, Editura Enciclopedică,

Bucureşti, 2004, p.92

9

salutar al omenirii, prin promovarea prosperităţii acesteia15

.

Această stare de ordine internă generală a statului presupune echilibru şi

armonie între organizarea şi funcţionarea instituţiilor şi nevoile, aspiraţiile

cetăţenilor, deoarece numai o stare echilibrată a vieţii interioare a statului

asigură posibilitatea progresului şi a prosperităţii societăţii.

1.1.2. Ordinea socială şi ordinea de drept

Existenţa oricărei societăţi nu este posibilă fără o anumită coordonare a

relaţiilor şi legăturilor sociale care se manifestă în cadrul ei; reglementarea şi

ordinea constituie forme de coordonare socială a modului de producţie şi,

totodată, a emancipării acestuia de cazurile arbitrare şi de dezordine.

În general, toate genurile de activitate umană sunt supuse, într-un fel sau

altul, normării, în sensul că ele nu se pot desfăşura neorganizat, în afara unei

anumite ordini sociale. În lipsa ordinii, apare o „ieşire” din standardele de

manifestare, o abatere de la regularităţi, o evidenţă a faptului că informaţia

repetărilor necesare e încălcată, că s-a ivit accidentul care întrerupe cursul firesc

al lucrurilor16

. Pentru evitarea acestor stări de lucruri, e nevoie de normare, adică

de stabilirea unor reguli care organizează acţiunea umană.

Normarea activităţilor membrilor societăţii se realizează prin elaborarea

unui ansamblu de reguli, prescripţii, constrângeri, drepturi şi îndatoriri de natură

morală, religioasă şi juridică17

.

Problema ordinii în general, şi a ordinii juridice, în special, e o problemă

complexă, care mai continuă să genereze diverse opinii. Complexitatea

problemei derivă şi din faptul că, în condiţiile actuale, organizarea vieţii sociale

capătă un caracter calitativ nou, iar aceasta pune în prim-plan problema

instituirii ordinii de drept, problemă determinată de cauze de ordin strict practic.

1.1.3. Conceptul de ordine publică

Pornind de la consideraţiile generale privind noţiunea de ordine, în

general, precum şi cea de ordine socială, se poate aborda şi conceptul de „ordine

publică”, se pot evidenţia trăsăturile specifice şi elementele constitutive ale

acestuia.

De-a lungul istoriei, conceptul de ordine publică, nu a avut acelaşi

conţinut şi aceeaşi sferă de cuprindere, existând diferenţieri de la un sistem

legislativ naţional la altul şi, chiar, în acelaşi stat, de la o perioadă la alta, mai

ales când această perioadă este delimitată după schimbările de regimuri politice

sau reglementări constituţionale.

Ordinea publică este o stare de drept şi de fapt, care permite realizarea şi

menţinerea echilibrului bazat pe consensul necesar funcţionării optime a

ansamblului social, în condiţiile reglementărilor juridice în vigoare, consacrării

15 Tudor Drăganu, Introducere în teoria şi practica statului de drept, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1992, p.16 şi

Eugen Bianu, Ordinea - factorul armoniei. Supremaţia principiului de ordine. Climatul ordinii obşteşti salutare.

Tipografia Cartea Românească, Bucureşti, 1945, p.4 16 Gheorghe C. Mihai, Radu I. Motică, Fundamentele dreptului. Teoria şi filosofia dreptului, Bucureşti, 1997,

p.237 17 Ion Vlăduţ, Introducere în sociologie juridică, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2000, p.118

10

apărării şi respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor,

avutului public şi privat, a celorlalte valori supreme, în scopul promovării şi

afirmării progresului social într-o societate democratică.

Ordinea publică nu se referă doar la garantarea acelor drepturi şi libertăţi

care privesc „mişcarea în public a cetăţeanului”, adică cele care, prin natura lor,

presupun o activitate în colectiv şi de cele mai multe ori în locuri publice (cum

sunt folosirea unui bun public şi prestarea unui serviciu public); şi activităţi

precum sănătatea publică, igiena publică, evitarea violenţei publice, asigurarea

caracterului paşnic, fără arme, al manifestărilor publice, intră în sfera ordinii

publice.

Astfel, în Legea privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române18

se

prevede, printre alte atribuţii principale, că aceasta aplică măsuri de menţinere a

ordinii şi liniştii publice, a siguranţei cetăţeanului, de prevenire şi combatere a

fenomenului infracţional şi de identificare şi contracarare a acţiunilor

elementelor care atentează la viaţa, libertatea, sănătatea şi integritatea

persoanelor, a proprietăţii publice şi private, precum şi a altor interese legitime

ale comunităţii.

De asemenea, şi în Legea privind organizarea şi funcţionarea

Jandarmeriei Române se prevede că printre principalele atribuţii ale

jandarmeriei este aceea de executare a misiunilor de asigurare a ordinii publice

cu ocazia mitingurilor, marşurilor, demonstraţiilor, procesiunilor, acţiunilor de

pichetare, acţiunilor promoţionale, comerciale, manifestărilor cultural-artistice,

sportive, religioase, comemorative, precum şi a altor asemenea activităţi care se

desfăşoară în spaţiul public şi care implică aglomerări de persoane19

.

1.1.4. Conceptul de ordine şi siguranţă publică

Conceptul de „ordine şi siguranţă publică” sau ordine şi securitate

publică, este utilizat în completarea noţiunii generice de ordine publică. Astfel,

unii autori20

consideră siguranţa publică ca fiind un bun al dreptului, iar ordinea

publică ca fiind un bun sui generis, care constituie o categorie intermediară între

drept şi morală, un bun a cărui violare poate avea totuşi repercusiuni pozitive şi

mai grave decât acelea ale unui principiu pur etic. În consecinţă „ordinea şi

siguranţa publică” constituie cel mai important complex de „bunuri publice”, pe

care statul cu autoritatea sa administrativă le protejează prin funcţiunea

poliţienească.

În accepţiune generală, securitatea este un sentiment individual sau

colectiv, care defineşte inexistenţa unor ameninţări şi pericole externe, atât

fizice, psihice sau psiho-sociale, care pot împieta asupra realizării sau

prezervării unor obiective considerate esenţiale, precum viaţa, libertatea,

18 Legea nr.218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, publicată în M.Of. nr.305 din 9 mai

2002, cu modificările şi completările ulterioare 19 art.19 alin.2 lit.b din Legea nr.550/2004 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române, publicată în

M.Of. nr.1175 din 13 decembrie 2004 20 Eugen Bianu, Ordinea - factorul armoniei. Supremaţia principiului de ordine. Climatul ordinii obşteşti

salutare, Tipografia Cartea Românească, Bucureşti, 1945, p.7

11

autoidentitatea şi bunăstarea21

. Conceptul de securitate trebuie abordat ca un

drept colectiv esenţial, strâns legat de alte drepturi colective cum sunt integrarea

socială, dreptul la muncă, la sănătate, la educaţie şi la cultură22

. În acest context,

prin securitatea persoanei se înţelege starea de protecţie a intereselor vitale ale

cetăţenilor faţă de orice pericol al vieţii, sănătăţii, drepturilor şi libertăţilor,

cinstei şi demnităţii, inviolabilităţii personale şi a domiciliului.

Securitatea persoanei poate fi privită sub două aspecte: unul obiectiv

(protejarea de pericol) şi unul subiectiv (senzaţia de siguranţă); dacă cel de-al

doilea aspect (securitatea subiectivă) este o trăire personală, determinată de o

modalitate proprie de a percepe anumite realităţi, primul (protejarea de pericol)

revine în grija comunităţii şi, în sens mai larg, societăţii. Prin urmare,

„ameninţările de referinţă (pericolul şi îndoiala) sunt foarte vagi, iar sentimentul

subiectiv de securitate sau încredere nu are în mod necesar legătură cu starea

reală de securitate sau încredere”23

. De aceea, pentru a înţelege starea de

siguranţă sau nesiguranţă pe care o percepe individul, trebuie avute în vedere

mai multe elemente: societatea din care provine, gradul ei de dezvoltare, statutul

social al individului respectiv, starea lui material, mentalităţile, sănătatea sa

mentală ş.a.

Pornind de la conceptul de securitate personală, siguranţa publică poate

fi definită ca o stare de protecţie a intereselor persoanei şi ale societăţii, faţă de

orice tip de acţiune ilicită, precum şi faţă de consecinţele stărilor excepţionale

sau ale conflictelor sociale, calamităţilor naturale, epidemiilor, epizootiilor,

catastrofelor, avariilor, incendiilor etc.

1.2. Conduita legală şi modalităţile de manifestare a nesupunerii civice

Este evident faptul că societatea umană nu poate funcţiona în lipsa unui

ansamblu de norme care să reglementeze conduita membrilor săi; aceste norme,

fundamentate şi elaborate de instituţiile statului, prescriu anumite modele de

comportare, imprimând conduitelor umane o anumită orientare. Astfel, norma

socială reprezintă un model general de comportament care reglementează

acţiunile oamenilor în societate şi, prin acestea, relaţiile dintre ei. Nu există gen

de activitate socială căreia să nu i se impună sau să nu i se recomande anumite

reguli de desfăşurare, de exercitare24

.

1.2.1. Conduita legală

Dezvoltarea civilizaţiei umane implică necesitatea convieţuirii paşnice a

indivizilor, forma optimă a unei asemenea convieţuiri putând fi asigurată de

statul de drept.

21 Peter Gill, Policing Politics: Security Intelligence and the Liberal Democratic State, Editura Frank Cass, 1994,

p.7 22 pct.1 din Manifestul de la Saragosa, adoptat de Forumul European pentru Securitatea Urbană la data de 4

noiembrie 2006, www.zaragoza2006.fesu.org 23 Barry Buzan, Popoarele, statele şi teama, Editura Cartier, Chişinău, 2000, p.30 24 Genoveva Vrabie, Sofia Popescu, Teoria generală a dreptului, Editura Ştefan Procopiu, Iaşi, 1995, p.227

12

Conduita legală, reflectând aspectul obiectiv al normelor de drept,

contribuie la coordonarea „compromisurilor sociale”, la îmbinarea intereselor şi

necesităţilor personale cu cele sociale; esenţa sa constă în satisfacerea de către

concetăţeni a intereselor şi necesităţilor personale în contextul celor sociale, prin

afirmarea principiilor, ideilor şi normelor de drept. Cu alte cuvinte, conduita

legală nu presupune doar respectarea de către membrii societăţii a obligaţiilor

juridice prevăzute de normele de drept, această problematică fiind mult mai

complexă; ea include abordarea şi valorificarea concepţiei despre axiologia

juridică, despre libertatea, egalitatea cetăţenilor, echitate juridică, existenţa

drepturilor înnăscute şi inalienabile ale persoanei, supremaţia dreptului etc.

În sens larg, „conduita legală” este înţeleasă drept o noţiune generală,

care determină fenomenul conformităţii activităţii umane faţă de normele sociale

(normele etice, normele tehnice, normele religioase, normele juridice, normele

de convieţuire socială etc.); în sens restrâns, ea este considerată o manifestare

obiectivă a realităţii juridice, realizată prin activitatea subiectelor de drept, în

cadrul îndeplinirii obligaţiilor juridice.

1.2.2. Evoluţii ale modalităţilor de manifestare a nesupunerii civice

Pentru a evidenţia modalităţile de manifestare a nesupunerii civice

trebuie abordată problema identităţii umane, care a constituit de-a lungul

timpului, obiect de cercetare pentru o serie de specialişti, preocupaţi de evoluţia

personalităţii umane, de înţelegerea cauzală a manifestărilor ei, precum şi de

ameliorarea comportamentului uman menită să situeze omul pe o nouă treaptă

de evoluţie.

A trata identitatea umană înseamnă a aborda istoria devenirii omului, a

creării şi recreării lui prin gândire, efort şi voinţă, înseamnă a cerceta natura

umană şi complexitatea ei, adică atât o latură vizibilă, conştientă de sine, cât şi

alta ascunsă (ce transpare în gânduri, gesturi, comportamente).

Din punct de vedere ştiinţific nu se poate vorbi despre identitate, fără a

aborda personalitatea şi factorii ei implicaţi în procesele psiho-sociale care

intervin în structurarea identităţii personale.

Întrucât existenţa omului este legată indiscutabil de viaţa socială,

expresia cea mai concretă a personalităţii umane este modalitatea ei de

manifestare şi relaţionare cu semenii.25

Astfel, situaţia şi conduita oamenilor

decurg nu doar din interacţiunile la care participă, din poziţia lor în aceste

interacţiuni, ci şi din consecinţele pe care aceste interacţiuni le provoacă. În

acest sens, sunt relevante analizele cuprinzătoare26

, care pornesc de la

investigaţii ce se referă şi la procesele „organizante” şi „dezorganizante” ce pot

rezulta din interacţiunile la care participă indivizii.

Fenomenul nesupunerii civice a fost tratat mai puţin din perspectiva

cauzelor, autorităţile îndreptându-şi atenţia mai mult spre suplimentarea forţelor

de ordine care să abordeze fenomenul ca pe o situaţie de criză.

25 Mihai Golu, Dinamica personalităţii, Editura Paideia, Bucureşti, 2005, p.22 26 Lucian Culda, Dimensiunea epistemologică a interogării existenţei sociale a oamenilor, Editura Licorna,


13

Nesupunerea civică, în general, reprezintă o acţiune ilegală întreprinsă de

o persoană sau un grup de persoane în scopul obţinerii unor revendicări.

Indiferent de cauzele care stau la baza apariţiei fenomenului de

nesupunere civică, sociologii susţin că aceasta porneşte numai de la prejudecăţi

rasiale, religioase, sociale sau de altă natură.

Prejudecata poate fi o idee preconcepută 27

, bazată pe o generalizare

inflexibilă, exprimată direct sau doar insinuată, îndreptată împotriva unui grup

sau doar împotriva unui individ, doar pe motivul că este membru al acelui grup.

Conceptul modern de prejudecată se află într-o strânsă legătură cu

noţiunea de conflict dintre grupurile sociale. Schimbările sociale sunt inevitabile

şi, de regulă, se produc cu împotrivirea acelora care sunt mai strâns legaţi de

vechea orânduire; cei care au aceste legături cu vechea ordine vor găsi imediat

motive pentru a crede că grupul din care fac parte este cel mai valoros, iar noii

pretendenţi la supremaţia socială nu fac altceva decât să ameninţe realizările

civilizaţiei28

.

Când aceste conflicte se manifestă, violent sau nu, forţele de ordine,

abilitate să aplice şi să apere legea, trebuie să intervină pentru a institui starea de

siguranţă publică.

1.3. Globalizarea manifestărilor sportive

Fenomenul globalizării a luat naştere în spaţiul occidental şi s-a extins în

urma dorinţei ferme şi a deciziei conştient asumate de celelalte state de a se

conecta la acest sistem în vederea câştigării unor beneficii. Globalizarea

generează o serie de oportunităţi care pot fi valorificate cu drepturi depline şi

egale, chiar dacă uneori în moduri diferite, de oricare dintre locuitorii

„imperiului” ei, cu condiţia de a manifesta iniţiativă şi suficientă deschidere sau

înţelegere. Interese şi obiective clare, dar diferite, există la toate părţile implicate

(aici se poate include şi aderarea statelor est-europene la N.A.T.O., precum şi

integrarea acestora în U.E., care constituie componente instituţionalizate ale

fenomenului mai larg al globalizării).

1.3.1. Societatea în mişcare

Societatea contemporană, care parcurge rapide transformări în toate

domeniile, îndeosebi ca efect al globalizării (mondializării), inclusiv asupra

activităţii instituţiilor, mediului înconjurător şi comportamentului persoanelor, a

fost definită ca ,,societate în mişcare”29

.

Societatea contemporană ,,în mişcare” este caracterizată prin

dezvoltarea înaltei tehnologii, aplicabilitatea descoperirilor ştiinţifice în toate

domeniile, îndeosebi în domeniul militar, intensificarea migraţiei

transfrontaliere a persoanelor, identificarea celor mai eficiente strategii şi politici 27 Ideile preconcepute sunt, de regulă, bine fixate în mintea indivizilor care nu doresc să le schimbe nici măcar în

faţa unor argumente ştiinţifice. 28 Ruth Benedict, Cultura şi comportamentul la români, Editura Criterion Publishing, 2002, p.112 29 Alvin Toffler, Heidi Toffler, Avuţia în mişcare, Editura Antet, 2006, p.344-352

14

de securitate şi apărare comune, care determină zilnic mutaţii permanente în

plan previzional, conceptual şi acţional, pentru combaterea terorismului, a

criminalităţii, conflictelor regionale, gestionarea crizelor etc.

O consecinţă a globalizării o reprezintă şi o anumită conformitate a

comportamentului (de consum) în toată lumea, care implică o dezumanizare a

cetăţenilor. Cucerită de piaţă, dopată de televiziune sau Internet, lumea

globalizată trăieşte, în acelaşi timp, un dezastru cultural şi educaţional global, pe

fondul unei crize generale a sensurilor vieţii.

Globalizarea are efecte şi asupra mediului de securitate, în sensul că

securitatea şi, implicit, ordinea şi siguranţa publică nu mai pot fi asigurate pe

deplin decât prin norme şi acţiuni la nivel mondial, continental, zonal şi local.

1.3.2. Manifestările sportive şi globalizarea

O formă primară de globalizare a manifestărilor sportive au reprezentat-o

Jocurile Olimpice antice. Denumite originar „Olympiakoi Agones”, aceste

manifestări sportive, care au început în anul 776 î.Hr.30

în Olimpia (Grecia) şi s-

au serbat până în anul 393 î.Hr. când au fost desfiinţate de împăratul roman

Teodosiu I, au constat dintr-o serie de competiţii atletice care aveau loc pe o

arenă între diferite oraşe ale Greciei Antice 31

.

Ultima ediţie a jocurilor a avut loc în anul 392, fiind interzise doi ani mai

târziu printr-un edict al împăratului roman Teodosiu I, din prejudecată religioasă

(acesta era creştin, iar membrilor acestui cult le repugnau toate tradiţiile legate

de religiile păgâne)32

.

La propunerea lui Pierre de Coubertin, Jocurile Olimpice din Grecia se

reiau în anul 1896, în urma Congresului Internaţional desfăşurat în iunie 1884, la

Sorbona; ulterior acestui congres a fost creat şi Comitetul Internaţional Olimpic

al cărui secretar general va deveni chiar Coubertin.

În anul 1911 s-a aprobat desfăşurarea de Jocuri Olimpice de iarnă

separate, urmând ca această hotărâre să fie pusă în practică începând cu anul

1916; însă, din cauza primului Război Mondial, abia în anul 1924 a fost posibilă

organizarea separată a jocurilor de iarnă, sub denumirea de „Săptămâna

internaţională a sporturilor de iarnă” (în oraşul francez Chamonix).

Începând cu Jocurile Olimpice de iarnă de la Lillehammer (1994), s-a

decis ca fiecare an par să fie olimpic (cu Jocuri Olimpice de vară şi de iarnă

alternativ, desfăşurate la fiecare 4 ani).

Cea de-a 21-a „Olimpiadă albă”, desfăşurată la Vancouver (Canada)33

a

doborât toate recordurile de participare, de organizare şi de încasări, numai

costurile pregătirilor ridicându-se la peste opt miliarde de dolari americani.

Olimpiada din Vancouver a avut „neşansa” de a fi organizată în timpul

celei mai mari recesiuni de la Marea Criza Economică din anii '30; de aceea, a

30 Deşi unele surse consideră anul 884 î.Hr. ca dată probabilă a primelor Jocuri Olimpice, pentru istorici,

începând cu anul 776 î.Hr., există o cronologie exactă a acestor jocuri - Flavia Rusu, Educaţia Fizică şi Sportul -

de la origini la Jocurile Olimpice Moderne, Editura Napoca Star, Cluj-Napoca, 2004, p.21 31 Ancient Olympic Games, Microsoft® Encarta® Online Encyclopedia 2006 32 Enciclopedia Britannica, Jocurile Olimpice http://www.britannica.com 33 Desfăşurată în perioada 12-28 februarie 2010

15

fost vitală implicarea de sponsori dispuşi să finanţeze un eveniment de o

asemenea anvergură.

În decursul ultimilor ani, subiectul privind legătura dintre sport şi

economie a fost şi în atenţia Uniunii Europene34

. Liderii politici ai sportului

european au subliniat în repetate rânduri, potenţialul sportului ca motor al

creşterii economice, precum şi rolul sportului în combaterea şomajului, aspecte

care vor continua să reprezinte şi în viitor obiectul unor abordări intense la nivel

european, având în vedere multitudinea de efecte economice generate de

sectorul sport.

Fenomen, în acelaşi timp, social şi cultural, cel mai popular sport în

Europa - fotbalul, a evoluat considerabil în ultimii 20 de ani, devenind o

adevărată „afacere” în care sunt implicate miliarde de euro. Se poate afirma că

fotbalul este atât sport şi spectacol, cât şi afacere, având legătură cu investiţii

financiare majore, dar nu totdeauna transparente. Pentru mulţi jucători, lideri de

cluburi, organizaţii europene de fotbal şi deputaţi europeni, „modelul fotbalului

european“ este periclitat de puterea banilor.

Alături de aspectele financiare, fotbalul ridică o altă importantă

problemă, şi anume „traficul de persoane”. Pentru tinerii jucători din Africa şi

America Latină, fotbalul european reprezintă drumul spre o viaţă nouă,

fascinantă: bani, succes, faimă..., departe de sărăcie. Din păcate, există şi

excepţii: mulţi tineri jucători sfârşesc prin a juca în echipe mici, alţii ajung pe

străzile statelor Uniunii Europene, pentru că nu vor să se întoarcă acasă;

speranţele lor pot duce la trafic uman, iar visele devin coşmaruri35

.

O altă problemă importantă, vizată de lumea fotbalului, alături de

problema banilor vehiculaţi şi a traficului de persoane, o reprezintă cea a

„drepturilor de transmisie televizată”. Cel mai popular sport de pe planetă adună

milioane de telespectatori36

, fapt care atrage o competiţie acerbă între televiziuni

pentru a obţine exclusivitatea transmisiei meciurilor de campionat, ceea ce

conduce la creşterea preţurilor.

1.4. Responsabilitatea instituţiilor publice şi implicarea societăţii civile în

asigurarea siguranţei publice

Reprezentând starea de legalitate, de echilibru şi de pace,

corespunzătoare unui nivel social acceptabil de respectare a normelor legale şi

de comportament civic, care permite exercitarea drepturilor constituţionale,

starea de normalitate în organizarea şi desfăşurarea vieţii sociale şi economice

locale şi la nivel naţional, siguranţa cetăţeanului trebuie realizată într-un cadru

legal bine definit pe plan european şi naţional, al managementului riscurilor,

34 perioada iulie 2006-iulie 2008, în timpul preşedinţiilor austriacă, finlandeză, germană, portugheză şi slovenă

ale U.E. 35 Declaraţia lui Jean-Claude Mbvoumin, de la O.N.G.-ul Culture Foot Solidaire (fost jucător profesionist din

Camerun) la audierea din Parlamentul European în care se face referire la „traficul de tineri jucători“, provenind

în principal din Africa. 36 În anul 2006, în Franţa, 9 din cele mai vizionate 10 emisiuni, pe toate canalele, erau meciurile de fotbal.

16

vulnerabilităţilor şi protecţiei infrastructurilor critice necesare funcţionării

societăţii actuale.

Pentru societatea modernă, o permanentă prioritate o reprezintă

asigurarea climatului de normalitate civică, de ordine şi siguranţă publică, prin

instituţiile specializate şi abilitate în baza legislaţiei în vigoare.

Reducerea rolului statului în gestionarea comunităţilor, transferul

proprietăţii spre sectorul privat, diminuarea considerabilă a resurselor pe care

statul le poate aloca domeniului siguranţei cetăţenilor, determină o transferare a

responsabilităţii unei părţi a securităţii spre companii, comunităţi sau cetăţeni. În

acest context, un rol deosebit în creşterea gradului de siguranţă al cetăţeanului

revine societăţilor private din domeniul securităţii, care prin metode specifice şi

serviciile oferite trebuie să contribuie activ la promovarea în cadrul

comunităţilor locale a unui dialog permanent, orientat spre cultura de securitate

şi un parteneriat public-privat real care să permită abordarea şi soluţionarea

problemelor comunităţii, apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor legale ale

cetăţenilor37

.

De asemenea, un rol important în stabilirea celor mai adecvate măsuri de

protecţie şi securitate şi în promovarea unui parteneriat public-privat de

soluţionare a nevoilor şi problemelor comunităţii revine autorităţilor locale, care

trebuie să acorde prioritate experimentării practicilor celor mai inovatoare,

dezvoltării metodologiilor de evaluare şi de diagnostic, schimburilor de

experienţă şi cooperării dintre instituţiile angajate la nivel local în aplicarea

acestor măsuri38

.

În concluzie, prin dezvoltarea abordărilor integrate şi multisectoriale, cu

sprijinul acordat de către autorităţile regionale, naţionale şi europene, politicile

de dezvoltare locale devin inovatoare dacă problema securităţii nu este lăsată

numai în seama justiţiei şi a forţelor poliţieneşti39

.

37 Dată fiind natura şi magnitudinea diferită a vulnerabilităţilor şi a riscurilor, companiile care oferă servicii

private de securitate sunt chemate să administreze domeniul de „low intensity” („low profile”) al siguranţei

publice - Francisc Tobă, op.cit., http://www.securitatenationala.ro 38 Ibidem 39 Ibidem

17

CAPITOLUL II - ASPECTE PSIHOSOCIALE ALE MANIFESTĂRILOR

VIOLENTE

2.1. Consideraţii psihosociale privind violenţa

Societatea asigură individului cadrul dezvoltării personalităţii sale,

modele de gândire şi de comportament, relaţii interpersonale şi mijloace de trai,

într-un sistem foarte bine organizat prin care fiecare devine dependent de acest

cadru social. Viaţa individuală este, astfel, influenţată de societate; individul

poartă pecetea modelelor socio-culturale cărora le aparţine, prin aceste modele el

adaptându-se de fapt cerinţelor societăţii.

O serie de studii de socio-psiho-biologie realizate la nivel social global

estimează că secolul în care trăim este saturat în frustrări şi agresivitate, datorate

înmulţirii fără precedent a surselor cu potenţial generator şi favorizator de trăiri

negative. Exigenţele vieţii sociale actuale, accelerarea ritmului schimbărilor din

mediul natural şi social, solicită consumuri uriaşe de energie, raportat la

mecanismele de adaptare ale individului.

Prin urmare, asistăm, în prezent, la dezechilibre existenţial-funcţionale în

plan intern-subiectiv şi extern-comportamental, la dezordini bio-psihologice, la

sindroame de inadaptare, la comportamente alienate, antisociale şi agresive.

2.1.1. Noţiunea de agresivitate şi formele de manifestare a acesteia

Agresivitatea este o noţiune a cărei origine etimologică se află în limba

latină (agressio înseamnă a ataca). Prin urmare, agresivitatea este o stare a

sistemului psihofiziologic prin care persoana răspunde printr-un ansamblu de

conduite ostile în plan conştient şi inconştient, cu scopul distrugerii, degradării,

constrângerii, negării sau umilirii unei fiinţe sau lucru investite cu semnificaţie,

pe care agresorul le simte ca atare şi reprezintă pentru el o provocare40

.

Agresivitatea este, în acelaşi timp, o dispoziţie indispensabilă pentru ca

personalitatea să se poată constitui, pentru ca o fiinţă vie să-şi poată ocupa locul

în mediul social sau geografic. Orice fiinţă pentru a putea exista, trebuie să

răspundă situaţiilor pe care societatea le impune, trebuie ca, într-o oarecare

măsură, să „agresioneze” lumea înconjurătoare; această agresivitate trebuie,

însă, să se manifeste într-o manieră care să-i permită individului să se dezvolte,

să se afirme, să se impună fără a avea un comportament distructiv.

Reprezentând tendinţa de a arăta ostilitate prin manifestarea de acte

agresive, tendinţa de a depăşi opoziţiile întâlnite, tendinţa de autoafirmare

prin promovarea neabătută a propriilor interese, hiperenergie în atitudini şi

reacţii, tendinţa permanentă de dominare în grupul social sau în comunitate,

agresivitatea poate îmbrăca mai multe forme. Pentru determinarea formelor de

manifestare a agresivităţii au fost utilizate mai multe criterii de grupare a

40 Constantin Păunescu, Agresivitatea şi condiţia umană, Editura Tehnică, Bucureşti, 1994, p.15

18

comportamentelor agresive, şi anume:

- conţinutul moral al comportamentului, în funcţie de care distingem

între: agresivitate antisocială (distructivă) orientată împotriva colectivităţii şi

agresivitate prosocială, care serveşte intereselor colectivităţii şi ale individului.

În această accepţiune, pedeapsa dată de educator este agresivitate prosocială,

dacă rămâne în cadrul aşteptărilor culturale legate de rolul dat acestuia şi dacă

nu are drept motiv răzbunarea, ci cerinţa socializării, a dezvoltării normale,

armonioase a personalităţii.

- agresivitatea - ca mijloc sau scop, criteriu conform căruia distingem

între: agresivitate instrumentală, manifestată când individul recurge la

agresivitate fiindcă doar pe această cale îşi vede realizabil un plan sau un scop şi

agresivitate emoţională, când individul recurge la agresivitate independent de

un avantaj - pentru a produce altuia o durere sau o neplăcere.

- caracterul ofensiv sau defensiv (criteriu care a fost folosit, în primul

rând, de etologi, pe baza observaţiilor şi experimentelor realizate în lumea

animală), după care putem face diferenţa între: agresivitatea ofensivă

(agresivitatea care apare în cadrul speciei, mai ales între masculi, precum şi

agresivitatea prădătoare manifestată între specii) şi agresivitatea defensivă (de

apărare), care se referă la agresivitatea masculului pentru a-şi apăra teritoriul sau

a femelei pentru a-şi apăra puiul, precum şi cea de autoapărare, ele fiind

precedate de o încercare de fugă, care, datorită apropierii organismului străin, se

transformă într-un atac disperat.

2.1.2. Noţiunea de violenţă şi tipologii ale violenţei

Pornind de la consideraţiile anterioare privind agresivitatea, putem

aborda conceptul de violenţă, ca formă de manifestare a agresivităţii.

Rădăcina latină a termenului „violenţă” este vis, care înseamnă „forţă” şi

care face trimitere la ideea de putere, de dominaţie, de utilizare a superiorităţii

fizice. Dicţionarele descriu cuvântul violenţă făcând trimitere la ceva care se

efectuează cu o forţă intensă, brutală şi adesea distructivă, la abuzul de forţă

pentru a constrânge pe cineva la ceva; aceste trimiteri sunt apropiate de sensul

dat de Max Weber noţiunii de putere – „a şti să faci să triumfe propria voinţă în

cadrul unei relaţii sociale, chiar împotriva rezistenţei din partea celuilalt”41

.

Violenţa este definită şi ca „aplicarea forţei în relaţiile interumane sau

interstatale, recurgerea la presiune psihologică şi chiar la exterminare fizică,

pentru a se obţine supunerea faţă de o voinţă străină”42

.

În concluzie, violenţa în sens generic, semnifică utilizarea forţei şi a

constrângerii de către un individ, grup sau clasă socială, în scopul impunerii

voinţei asupra altora43

.

Din perspectiva participanţilor, s-a stabilit următoarea tipologie a

violenţei:

41 Max Weber, Economie et société, Éditeur Plon, Paris, 1971, p.65 42 Dicţionarul Politic, Editura Politica, 1975 43 Sorin Rădulescu, Sociologia violenţei familiale – victime şi agresori în familie, Editura Lumina Lex,


19

- violenţa privată: violenţa criminală, violenţa noncriminală (suicidul şi

tentativa de suicid, accidentele rutiere şi de muncă);

- violenţa colectivă: violenţa cetăţenilor contra puterii (terorismul,

revoluţiile şi grevele), violenţa puterii contra cetăţenilor (terorismul de stat,

violenţa industrială), violenţa paroxistică (războiul).

O altă tipologie44

împarte violenţa în trei mari categorii, corespunzătoare

caracteristicilor celor care comit actul violent:

- violenţa autoprovocată, care se subîmparte în: comportament suicidar

(gândurile suicidare, tentativele de sinucidere, sinuciderile reuşite) şi acte

violente autoprovocate (automutilarea);

- violenţa interpersonală, împărţită în: violenţă familială (rele tratamente

aplicate copiilor, violenţa contra partenerului de viaţă, maltratarea persoanelor în

vârstă) şi violenţă comunitară (violenţa tinerilor, violenţa în mediul instituţional,

în şcoală de exemplu, în penitenciare sau azile);

- violenţa colectivă, care, la rândul ei, se subdivide în: violenţă

economică (atacuri ale unor grupuri care au drept motivaţie câştigul material,

perturbarea activităţii economice, refuzul accesului la servicii esenţiale), socială

(crime comise de grupuri organizate, actele teroriste, violenţa unor mulţimi) şi

politică (războaiele, conflicte violente conexe).

2.1.3. Modele şi teorii explicative ale agresivităţii şi violenţei

În decursul timpului au fost identificate trei tipuri de modele explicative

ale comportamentului agresiv, trei paradigme explicative importante ale

agresivităţii individuale şi interpersonale, în jurul cărora gravitează opinia

majorităţii specialiştilor.

Un prim model este cel biologic, bazat pe noţiunea de instinct, explicat la

nivelul psihologiei animale de lucrările lui Konrad Lorenz. Un al doilea model,

cel psihofiziologic, cu tendinţe psihanalitice, susţinut de John Dollard şi Leonard

Berkowitz, se bazează pe noţiunea de frustrare, considerând agresivitatea ca

reacţie la o frustrare. Al treilea model, cel socio-cultural, care se bazează pe

noţiunea de învăţare, considerând că agresivitatea este determinată de relaţiile

interpersonale, este susţinut de Albert Bandura.

Ultimele două paradigme sunt cele mai uzitate, în prezent, în lucrările de

psihosociologie.

A. Modelul biologic bazat pe noţiunea de instinct (agresivitatea este

înnăscută)

Reprezentanţii acestei teorii pleacă de la premisa că agresivitatea este

congenitală, iar în organism are loc o continuă încărcare cu energii agresive.

Cauzele biofiziologice invocate în general, mai mult sau mai puţin

acceptate de către majoritatea oamenilor de ştiinţă, sunt: agresivitatea înnăscută

(Konrad Lorenz) şi pulsiunea morţii (Sigmund Freud). Se consideră45

chiar că

personalitatea agresivă, având la bază dispoziţiile genetice ale caracterului, se

construieşte din primii ani ai copilăriei. 44 Rapport mondial sur la violence et la santé, Organisation mondiale de la santé, Genève, 2002, p.7 45 Réne Zazzo, Où en est la psychologie de l'enfant?, Éditeur Denoël, Paris, 1983, p.18

20

B. Modelul psihologic bazat pe noţiunea de frustrare (agresivitatea este

un răspuns la frustrare)

Susţinătorii paradigmei agresivitatea - răspuns la frustrare, pleacă de la

convingerea că agresivitatea este o pură reacţie la condiţiile externe. În acest

sens, cea mai populară şi mai cunoscută este teoria frustrare-agresivitate,

formulată de John Dollard şi alţi cercetători de la Yale University, care, chiar în

prima pagină a lucrării lor46

, formulează două postulate: „agresivitatea este

întotdeauna o consecinţă a frustrării” şi „frustrarea întotdeauna conduce către o

anumită formă de agresivitate”47

.

C. Modelul socio-cultural al comportamentului agresiv (agresivitatea

este un comportament social învăţat)

În analizarea etiologiei agresivităţii nu se poate face abstracţie de

influenţa factorilor culturali, de condiţiile pe care le oferă mediul familial sau

colectiv, mediu care, în anumite cazuri, poate constitui sursa comportamentului

agresiv.

Modelul social-cultural al comportamentului agresiv este legat, în

special, de numele lui Albert Bandura, care a formulat teoria învăţării sociale a

agresivităţii48

; această „învăţare” se realizează în mod direct (prin

recompensarea ori sancţionarea unor comportamente) sau prin observare şi

imitare a unor conduite agresive.

Pornind de la aceste teorii, deja consacrate, studii mai recente49

încearcă

să se orienteze către introducerea unor concepte noi, ca factori explicativi ai

anumitor forme de violenţă, mai ales în sport: agresivitatea emoţională,

agresivitatea instrumentală şi agresivitatea simbolică.

Agresivitatea „simbolică” este legată de conceptul de „recunoaştere”50

şi

de corolarul său, stima de sine. Există relativ puţine studii empirice asupra

legăturii dintre „recunoaşterea socială şi individuală” şi comportamentul agresiv;

un studiu recent evidenţiază un aspect al acestei „agresiuni simbolice”, mai ales

în sporturile în care violenţa nu este fizică, ci verbală şi comportamentală51

.

Agresivitatea poate să devină, în anumite cazuri, simbolică, presupunând

agresarea semnului sau obiectului care materializează identitatea celui detestat

(profanarea cimitirelor, atacarea locurilor de cult, distrugerea însemnelor unui

club sportiv ş.a.). Aceasta nu este, în sens strict, o agresivitate instrumentală, 46 John Dollard (coordonator), Frustration and aggression, Yale University Press, New Haven, 1939, p.81 47 John Dollard, doctor în Sociologie la Universitatea din Chicago (1931), susţine că agresivitatea survine în

funcţie de context şi este un răspuns al individului la condiţiile de mediu. Pentru Dollard şi colaboratorii săi,

intensitatea răspunsului agresiv este proporţională cu cea a frustrării. Dacă răspunsul direct nu este posibil,

reacţia poate îmbrăca trei forme: inhibiţia, redirecţionarea (deplasarea) către o altă ţintă, catharsisul. 48 Albert Bandura, deţinător al Premiului Bolocan în psihologie, şi doctor în psihologie la Universitatea din Iowa

(1952), în lucrarea sa „Aggression. A Social Learning Analysis” (Prentice Hall, New Jersey, 1973) susţine că,

urmărirea unor scene de violenţă duce la accentuarea agresivităţii, existând astfel o învăţare a violenţei, după

cum există şi o învăţare a devianţei. Agresivitatea, în opinia acestuia, face parte dintre diferitele comportamente

sociale pe care individul le achiziţionează şi care sunt menţinute şi actualizate atunci când condiţiile o impun. 49 Rachid Amirou, Consideraţii psihosociologice asupra noţiunilor de agresivitate şi frustrare comparativă, în

Gilles Ferréol şi Adrian Neculau (coordonatori), op. cit., p.35 50 Charles Taylor, Multiculturalism and the Politics of Recognition, Princeton University Press, Princeton, 1994,

p.33 51 Caroline Bonnet, Au volley-ball, la protection du corps, Le journal des professionnels de l'enfance, nr.12, Jule-

August, 2001, p.50-51

http://74.125.87.132/translate_c?hl=ro&sl=en&u=http://www.uchicago.com/&prev=/search%3Fq%3DJohn%2BDollard%2BBIOGRAPHY%26hl%3Dro%26sa%3DG&rurl=translate.google.ro&usg=ALkJrhiJkyPkcYhmAyuJafiwlayif34IPg

http://74.125.87.132/translate_c?hl=ro&sl=en&u=http://en.wikipedia.org/wiki/Psychology&prev=/search%3Fq%3DAlbert%2BBandura%26hl%3Dro%26sa%3DG&rurl=translate.google.ro&usg=ALkJrhilBBxtdfIOGMcLgjCJuKaGK4OSZg

http://74.125.87.132/translate_c?hl=ro&sl=en&u=http://en.wikipedia.org/wiki/University_of_Iowa&prev=/search%3Fq%3DAlbert%2BBandura%26hl%3Dro%26sa%3DG&rurl=translate.google.ro&usg=ALkJrhiQ9PkvMSg-88oUVy7xDoK9gNM7Pg

21

nici o agresivitate dictată de emoţii, ci o formă de agresivitate în care distrugerea

unui simbol echivalează, din punct de vedere psihic, cu nimicirea celuilalt.

Concluzionând, agresivitatea şi violenţa nu pot fi explicate printr-o teorie

unidimensională, printr-un model monocauzal. A căuta etiologia agresivităţii şi

a violenţei înseamnă a descifra un mozaic de cauze care se interrelaţionează.

2.2. Violenţa umană – o nelinişte a societăţii contemporane

Deşi se pare că violenţa a existat dintotdeauna, ea nu ar trebui acceptată

ca fiind un aspect inevitabil al condiţiei umane; de aceea, oamenii au creat, de-a

lungul timpului, diverse sisteme, religioase, filosofice sau juridice, cu scopul de

a o preveni şi limita. Cu toate acestea, în prezent, schimbarea structurii şi

valorilor familiei, degradarea climatului de securitate şi refugiu cu care este

familia asociată în mod tradiţional, modernizarea şi condiţia urbană au generat

noi forme de violenţă şi au provocat schimbări la nivelul valorilor şi aspiraţiilor

indivizilor52

.

Deşi cauzele violenţei sunt diversificate, fenomenul violenţei având o

determinare multicauzală, aceste cauze sunt alimentate, în societatea

contemporană, de perpetuarea unor structuri economice, politice şi sociale

deficitare care sunt incapabile să atenueze dificultăţile economice, inflaţia,

sărăcia şi şomajul, inegalităţile şi inechităţile între indivizi şi grupuri sociale.

2.2.1. Actualitatea fenomenului violenţei

Societatea românească a suferit, în 1990, transformări politice, sociale şi

economice care au avut consecinţe vizibile, chiar dramatice, în unele dimensiuni

şi realităţi sociale.

Transformările la nivel macrosocial au influenţat şi determinat modificări

diferite atât la nivelul grupurilor sociale, cât şi la nivelul destinelor individuale.

Democratizarea societăţii, ca proces, s-a produs lent şi dificil, iar

participarea oamenilor la schimbarea socială s-a dovedit a fi o atitudine cu

carenţe în componenta sa comportamentală. Fenomene negative au dezvoltat

amplificări, diversităţi în expresia lor cotidiană şi au antrenat disfuncţionalităţi şi

diminuări ale autorităţii, atât în spaţiul public - instituţii, organizaţii, cât şi în cel

privat - familii, cupluri, relaţii interpersonale53

.

Societatea civilă, funcţionând confuz, s-a construit cu dificultăţi,

structurile guvernamentale învăţând să colaboreze cu cele neguvernamentale; în

efortul de a mări stabilitatea socială şi de a micşora costurile sociale şi

psihologice ale tranziţiei, s-au creat diverse parteneriate instituţionale.

În pofida eforturilor colective, unele fenomene sociale negative, cum este

52 Octavian Rujoiu, Între modernitate şi tradiţionalism: ruşinea şi onoarea. O analiză interculturală, în Revista

Sociologie Românească nr.2/2009, Editura Polirom, Iaşi, p.22. 53 Din Raportul Naţional privind Sănătatea Reproducerii (IOMC) realizat în anul 1999, reiese că violenţa

moderată este, mai frecventă decât cea severă şi cea extremă. Astfel, pălmuirea, împingerea şi bruscarea au fost

declarate de către 48% dintre femei, iar lovirea cu pumnul sau cu obiecte, bătaia severă sau cea extremă sunt, în

general, raportate familiei.

22

criminalitatea, sunt îngrijorătoare, căpătând forme noi, de o largă diversitate,

neîntâlnite anterior anilor 90, unele generate de chiar realităţile sociale proprii

economiei de piaţă.

2.2.2. Cauzele amplificării fenomenului violenţei

Explozia informaţională, progresele rapide din toate domeniile, au avut

implicaţii şi în sfera socialului, fapt care a generat o amplificare şi diversificare a

faptelor antisociale, inclusiv a celor comise cu violenţă.

Deşi cauzele recrudescenţei violenţei sunt dificil de identificat şi explicat

datorită existenţei unor diferenţe sensibile în ceea ce priveşte amploarea şi

intensitatea lor de la un stat la altul, majoritatea specialiştilor şi cercetătorilor

consideră că sursele acestor fenomene rezidă în perpetuarea unor structuri

politice, economice şi normative deficitare, în menţinerea şi accentuarea

discrepanţelor sociale şi economice dintre indivizi, grupuri şi comunităţi şi

intensificarea conflictelor şi tensiunilor sociale şi etnice.

Dezvăluirea cauzelor amplificării fenomenului violenţei nu poate fi

realizată decât printr-o cercetare care să exploateze toate laturile acestui

fenomen.

În actuala etapă de dezvoltare a societăţii româneşti, se pot identifica o

serie de cauze generatoare de nemulţumiri, care pot conduce la comiterea de

fapte antisociale cu violenţă:

- insuficienţa mijloacelor financiare şi materiale de existenţă, lipsa

unei locuinţe şi a unui loc de muncă sigur şi stabil;

- consumul de alcool şi droguri;

- tensiuni şi dezorganizări familiale;

- teribilismul unor tineri, generat de emisiunile audio-video care fac

apologia violenţei;

- abandonul şcolar;

- atracţia pentru jocurile de noroc;

- slaba supraveghere a copiilor din partea părinţilor;

- lipsa controlului social;

- manifestarea liberă a bandelor de cartier, ş.a.

În concluzie, recrudescenţa violenţei în societatea contemporană,

amplificarea manifestărilor violente, nu se pot explica printr-o singură cauză;

există o multitudine de cauze (de natură economică, socială, educaţională ş.a.) şi

de factori care influenţează acest fenomen, aparţinând atât spaţiului privat

(violenţa domestică), cât şi celui public (violenţa stradală, în şcoală, în mass-

media).

2.3. Manifestări ale violenţei în spaţiul public

Aspiraţia către o societate securizată, către prevenirea şi combaterea

manifestărilor violente în spaţiul public, a devenit astăzi o problemă de interes

general. În unele state europene, lupta împotriva insecurităţii a fost ridicată la

23

rangul de a doua prioritate a guvernelor, aşa cum s-a întâmplat în Franţa, în anul

1997, când au avut loc dezbateri aprinse privind politica de prevenire şi

combatere a violenţei urbane, precum şi relaţia între violenţa urbană şi

problemele economice şi sociale ale societăţii54

.

Societatea românească contemporană se confruntă cu o multitudine de

probleme sociale, ce nu au fost deloc anticipate, generate atât de transformările

majore în toate sferele vieţii sociale, cât şi de criza financiară globală, care au un

impact negativ asupra întregii societăţi.

La nivelul transformărilor produse în sfera atitudinilor şi

comportamentelor, schimbările sociale au generat o accentuată insecuritate

socială, suspiciune şi frustrare în special în rândul tineretului, un puternic

pesimism social, un sentiment de descurajare şi chiar de inadaptare.

Comportamental, aceste percepţii şi atitudini se materializează fie în conduite

din ce în ce mai blazate, fie în comportamente deviante. În multitudinea

formelor pe care le poate îmbrăca devianţa socială, un loc aparte îl ocupă

manifestarea violenţelor în spaţiul public.

2.3.1. Violenţa stradală

Spre deosebire de comunităţile rurale, societatea urbană accede la un

nivel superior de organizare şi ordine, protejându-se de o violenţă exogenă, dar

cu preţul agravării violenţei între membrii comunităţii55

. Apariţia oraşelor a pus

capăt unei violenţe rezultate dintr-o lipsă de organizare, instituind însă un alt tip

de violenţă, produs al convieţuirii indivizilor şi familiilor într-un univers

concentraţionar ce are vocaţia de a organiza totul, inclusiv violenţa; găştile de

cartier, comunitatea de suporteri, clanurile familiale reprezintă expresii

edificatoare ale acestei tendinţe.

De altfel, tocmai procesul urbanizării, mai ales al urbanizării forţate, ca

rezultat al unei industrializări rapide, reprezintă principalul factor al exploziei

violenţei în confruntările sportive. Violenţa sportivă apare, astfel, ca o supapă

prin care tensiunile acumulate de stresul cotidian generat de o societate urbană

închisă se eliberează, fără a afecta decisiv coerenţa şi ordinea comunitară56

.

2.3.2. Violenţa în mediul şcolar

Violenţa şcolară nu este un fenomen nou; deşi, în trecut, s-a manifestat în

spaţiul relativ autonom al şcolii, actualmente, datorită permeabilităţii crescute a

spaţiului şcolar, transparenţei instituţionale, se observă o interiorizare a

tensiunilor şi dificultăţilor cu care se confruntă societăţile contemporane. În

54 Pierre Rimbert, Ces entrepreneurs en sécurité, Manière De Voir N°56, Supplément bimestriel au Monde

Diplomatique, 2001, p.63 55 Oraşul apare ca un remediu împotriva dezordinii, haosului şi violenţei necontrolate, instituind chiar mijloace

de a le învinge (actele normative, forţele de ordine, organele judiciare ş.a.), numai că „pacea civilă, inerentă

proiectului urban, nu poate fi obţinută decât cu preţul unei noi violenţe, paradoxal fondatoare, ce trimite la o

violenţă intrasocială: este imaginea însăşi a violenţei care circulă în societatea endogamică, în spaţiul închis al

oraşului” - Jean-Jacques Wunenburger, L`imaginaire, Editeur PUF, 2003, p.77 56 Mulţi participanţi fideli la întrecerile sportive recunosc că o fac „pentru a se descărca”, după cum şi mulţi

dintre sportivi consideră terenul confruntărilor un spaţiu în care pot să-şi consume excesul de adrenalină şi

potenţialul de agresivitate într-un mod organizat şi social acceptat.

24

contextul cultural şi politic european se acceptă şi se promovează ideea că şcoala

trebuie să fie un spaţiu privilegiat, al securităţii, liber de conflicte şi de

manifestări ale violenţei sociale57

.

În societatea românească, violenţa în şcoli a fost mult timp un aspect

neglijat, lipsind statistici şi cercetări la nivel naţional care să realizeze o

radiografie a fenomenului. Acest fenomen a fost tangenţial identificat, în

special, în legătură cu violenţa adulţilor faţă de copii, făcându-se asocierea între

familia disfuncţională şi comportamentul potenţial violent al copiilor provenind

din acest tip de familie. Astfel, „violenţa învăţată”, violenţa ca mod de

relaţionare, reprodus în relaţiile între copii în contexte diferite – inclusiv în

şcoală – s-a impus în discursul public despre violenţă atât în investigaţiile de

anvergură redusă ale unor organizaţii neguvernamentale, cât şi în mass-media58

.

Fenomenul violenţei şcolare se întinde pe o scară largă, de la violenţa

fizică (extrem de mediatizată, de altfel), până la aşa-numitele „incivilităţi”

(atitudini care pot afecta grav ambianţa şcolară).

În urma unor anchete de teren, s-a constatat că violenţa în mediul şcolar

îmbracă o mare diversitate de forme59

: violenţă verbală (injurii, ameninţări,

jigniri), violenţe fizice (loviri, încăierări) şi degradări ale bunurilor (scris pe

pereţi, spart geamuri, deteriorat mobilierul ş.a).

În concluzie, violenţa şcolară este un fenomen extrem de complex, cu o

determinare multiplă: societală, familială, personală, şcolară şi culturală; acest

fenomen se prezintă ca un ansamblu specific de forme de violenţă, care se

condiţionează reciproc, unele fiind „importate” din societate, iar altele generate

de însuşi sistemul şcolar.

2.3.3. Violenţa în mass-media

Mass-media se constituie, pretutindeni în lume, într-o putere care nu

numai că informează, dar şi modelează atitudini şi comportamente; ea poate

influenţa modul în care oamenii înţeleg viaţa, lumea şi propria lor existenţă.

Efectele mass-media se manifestă în numeroase domenii ale vieţii umane

- social, cultural, politic, economic, religios, mijloacele de comunicare în masă

putând exercita o puternică influenţă, în sens pozitiv sau negativ, asupra

evoluţiei obiceiurilor, tradiţiilor, civilizaţiei în general.

Din păcate, accesul la informaţie prin intermediul mass-media nu se

constituie întotdeauna într-un factor cu rol formativ; uneori, mass-media

contemporană nu reuşeşte să concretizeze în fapt potenţialul benefic pe care îl

are, ci, dimpotrivă, prin „agresiunea informaţională” cu ajutorul căreia impune

imagini în conştiinţa publică, devine un instrument al propagării violenţei.

57 Proiectul „Violenţa în şcoala”, Raportul final realizat de către Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, coordonatori:

Aurora Liiceanu, Liliana Preoteasa, Mihaela Jigau, Bucureşti, 2005, p.13 58 Cezar Bîrzea, The prevention of violence in everyday life: civil society’s contribution, Forum 18-19 November

2002, Council of Europe, Strasbourg (France), Integrated project Responses to violence in everyday life in a

democratic society, p.12. 59 Jacques Pain, Écoles, Violence Ou Pédagogie?, Editeur Matrice, Vigneux, 1992, p.117

25

2.4. Manifestări ale violenţei pe timpul desfăşurării evenimentelor sportive

Violenţa în sport, ca formă de manifestare a violenţei în spaţiul public, nu

este altceva decât o expresie a recrudescenţei fenomenului violenţei în societatea

contemporană, evenimentele sportive devenind, din ce în ce mai de des, în

ultimul timp, prilej de exacerbare a violenţei.

2.4.1. Sportul – cadru şi prilej de manifestare a violenţei

Având origini foarte îndepărtate în timp, sportul a devenit, în lumea

contemporană, un fenomen social complex care antrenează, la scară mondială,

mase tot mai mari de oameni.

„Revoluţia sportivă”, care a făcut, treptat, din sport o componentă tot mai

importantă a realităţii sociale, a început în Anglia în secolul XIX şi s-a extins

apoi în întreaga lume, configurând caracteristicile şi dimensiunile la care a ajuns

astăzi fenomenul sportiv. Ea a fost concomitentă cu o serie întreagă de alte

schimbări sociale semnificative care s-au produs în secolele XIX şi XX.

Revoluţia industrială, dezvoltarea transporturilor, urbanizarea, au modificat

radical modul de viaţă al oamenilor, indiferent de clasele sau categoriile sociale

cărora le aparţineau aceştia. Creşterea productivităţii muncii, creşterea ponderii

timpului liber în cadrul timpului social al celor angajaţi în activităţi productive,

creşterea treptată a veniturilor, dar şi democratizarea crescândă a societăţii (cu

toate sincopele, inegalităţile şi regresele cunoscute în unele ţări sau zone ale

lumii) au creat premisele ca sportul să devină un fenomen de masă.

Problema violenţei în sport s-a ridicat începând cu ultimele decenii ale

secolului trecut, mai ales în legătură cu anumite ramuri sportive (sporturi de

echipă care presupun contactul fizic, cum sunt fotbalul şi hocheiul), vizând în

primul rând violenţa din afara terenului, a spectatorilor, pe stadioane şi în afara

lor şi apoi violenţa sportivilor care încalcă regulamentele.

Cert este că numărul mare de spectatori ai echipelor de fotbal,

organizaţiile suporterilor, comportamentul uneori dincolo de limita delincvenţei

al acestor suporteri, numeroasele evenimente petrecute cu ocazia meciurilor de

fotbal şi soldate cu victime fac necesare, pe de o parte cercetarea fenomenului,

iar pe de altă parte intervenţia instituţiilor publice şi a organizatorilor prin

măsuri menite măcar să diminueze acest fenomen.

2.4.2. Conceptul de violenţă în sport şi formele de manifestare a

acesteia

În mod operaţional, conceptul de violenţă în sport a fost definit ca fiind

acele acţiuni, directe sau indirecte ale unor persoane sau grupuri, fie ei sportivi,

oficiali ai mişcării sportive sau spectatori, acţiuni directe sau indirecte produse

în incintele sportive sau în afara lor, înaintea, în timpul sau după desfăşurarea

unor evenimente sportive şi care aduc prejudicii integrităţii fizice, integrităţii

26

morale sau bunurilor altor persoane sau grupuri60

.

Fenomenul care a atras în mod special atenţia asupra violenţei în sport,

cu deosebire în ultimele decenii, este însă violenţa suporterilor. Desfăşurată pe

stadioane sau în afara lor, ea are dimensiuni şi consecinţe din ce în ce mai

îngrijorătoare, lasă în urmă victime umane şi distrugeri de bunuri materiale. Şi,

sub acest aspect, sunt în prim plan anumite sporturi, în special fotbalul. Conform

unei statistici elaborate în anii '90, de la începutul secolului XX şi până în anul

1992 fuseseră înregistrate, pe stadioanele de fotbal, 965 de decese şi 5600 de

răniţi. Fotbalul a devenit cu adevărat un sport de masă, un sport care atrage mase

mari de oameni atât la practicarea lui, cât mai ales în calitate de spectatori; de

asemenea, este, probabil, sportul cel mai mediatizat.

În prezent, pe stadioanele de fotbal se manifestă, de regulă, două tipuri de

violenţă61

:

- spontană, declanşată de stările emoţionale specifice meciurilor de

fotbal, având un grad diferit de periculozitate;

- premeditată, care nu întotdeauna este legată de evenimentul sportiv în

sine, ci poate fi generată de factori de natură politică, socială, rivalitate ori

conflicte în plan internaţional în cazul meciurilor disputate cu echipe străine.

La nivelul suporterilor echipelor româneşti predomină comportamentele

deviante mai curând la nivelul declaraţiilor decât prin acţiuni violente62

,

semnificativă fiind atitudinea acelora care adresează cuvinte triviale rivalelor,

înainte de a-şi încuraja propria echipă63

.

Acest aspect implică o cercetare amănunţită a fizionomiei64

, a structurii

grupului de suporteri, astfel:

a) nucleul, format din suporterii fideli - coordonează acţiunile întregului

grup, are o anumită organizare, inclusiv lideri; este nivelul la care se iau

deciziile, membrii săi având o poziţie aparte, o anumită identitate şi

reprezentativitate. Nucleul este foarte compact din punct de vedere structural şi

este alcătuit, de regulă, din tineri;

b) grupul intermediar de suporteri, dispus în jurul nucleului - este format

din persoane care doresc să aibă un statut şi o poziţie ca a celor care compun

nucleul;

c) grupul periferic - în care suporterii sunt atraşi de climatul creat, fiind

tentaţi, ca şi ceilalţi, să comită acte de violenţă în anonimat; când se comit

asemenea acte, cei mai mulţi dintre ei se retrag.

O categorie aparte de suporteri, a cărei apariţie şi dezvoltare are loc şi în

60 Dan Ioan Dascălu, Violenţa în sport în Sorin-Tudor Maxim, Bogdan Popoveniuc, Dan Ioan Dascălu, Eusebiu

Ionescu, op.cit., p.69 61 Ţuţu Pişleag, Intervenţia - de la misiune la acţiune, Editura Mirton, Timişoara, 2003, p.92 62 În 2005, doar 51 % dintre suporterii dinamovişti fuseseră implicaţi în scandaluri cu suporterii altor echipe, faţă

de 78 %, în cazul celor stelişti (Studiul SNSPA, coordonat de sociologul Marius Pieleanu, realizat în anul 2005). 63 Dacă fanii echipei Steaua recunosc valoarea echipei, trecând rivalitatea cu celelalte echipe pe plan secund (64

% dintre lozincile strigate pe stadionul Ghencea sunt pro-Steaua, 22 % anti-Dinamo, iar 6 % anti-Rapid), cei ai

echipelor Rapid şi Dinamo scandeaază mesajele anti-Steaua/Rapid chiar şi în timpul meciurilor cu alte echipe, în

absenţa rivalelor de pe teren (Studiul SNSPA, coordonator Marius Pieleanu, 2005). 64 Costică Silion, Ţuţu Pişleag, Sorin Căpăţână, Adunările publice, potenţial de conflictualitate, Bucureşti, 2007,

p.109

27

ţara noastră, o reprezintă aşa-numiţii huligani. Ei pot proveni din toate cele trei

componente structurale ale grupului de suporteri, dar se diferenţiază net de

ceilalţi suporteri printr-un comportament deviant atât pe timpul desfăşurării

competiţiei sportive, cât şi înainte sau după încheierea competiţiei.

Caracteristic huliganilor este faptul că violenţa de tip simbolic este

înlocuită cu violenţa fizică, favorizată şi de consumul de alcool.

Majoritatea teoriilor asupra huliganismului în fotbal derivă din cercetările

britanice, începând cu sfârşitul anilor 1960, abordările fiind de natură

sociologică, psihologică şi antropologică. În ciuda declinului pe care l-a

înregistrat fenomenul violenţei în fotbalul englez în ultimii ani, totuşi cea mai

mare parte a cercetărilor a continuat să se axeze tot pe huliganismul britanic.

Cercetările din alte ţări europene (în special, Germania, Olanda, Italia) au

început să crească în intensitate din anii 1980, subiectul violenţei în sport fiind

luat în considerare în contextul mai larg al accentuării fenomenului delicvenţei

juvenile în aceste ţări.

Toate aceste cercetări conduc la concluzia că, deşi pot fi identificate

aspecte comune ale comportamentului huliganic, natura violenţelor manifestate

cu ocazia evenimentelor fotbalistice este influenţată de factorii specifici65

de

ordin istoric, social, economic, politic şi cultural, din diferitele ţări europene.

2.4.3. Cauze şi factori favorizanţi ai violenţei pe timpul desfăşurării


Violenţa suporterilor poate fi explicată printr-un ansamblu de cauze care

pot fi de natură psihologică (personalitatea suporterilor) sau de natură socială.

Majoritatea cercetătorilor consideră că sportul şi delincvenţa constituie

fenomene sociale universale şi pun în evidenţă caracterul echivalent al

activităţilor sportive în raport cu efectele contradictorii pe care acestea le

exercită asupra comportamentului social. Uneori, activitatea sportivă are

consecinţe pozitive, constituind un mijloc eficient de prevenire, precum şi de

reinserţie socială a delincvenţilor, alteori, aceasta determină reacţii negative şi se

găseşte la originea unor fapte penale.

Acţiunile, manifestările violente care se produc atât în incinta

stadioanelor, cât şi în afara acestora, sunt în general cauzate de rivalitatea

grupurilor de suporteri, „aranjamentele” sportive, infrastructura

necorespunzătoare, greşelile comise de organizatori. De asemenea, interesele

financiare, rivalitatea dintre cluburi şi dintre galerii, pasiunea pentru fotbal care

uneori este dusă la extrem, rolul mass-media, sunt numai câţiva factori care

favorizează manifestarea agresivităţii pe un stadion.

Şi mass-media poate amplifica evenimentele, huliganii acordând un

interes sporit mesajelor difuzate pe tema lor; unii dintre ei colecţionează

65 De pildă, în Anglia un factor semnificativ îl constituie diferenţele între clasele sociale, în Scoţia şi Irlanda de

Nord conflictele de ordin religios, iar în Italia antagonismul istoric regional – în Giovanni Carnibella, Anne Fox,

Kate Fox, Joe Mc Cann, James Marsh, Peter Marsh, „Football violence in Europe” (A report to the Amsterdam

Group), Social Issues Research Center, Oxford, 1996, p.6

28

fotografii, articole de presă şi chiar lucrări de specialitate elaborate cu privire la

violenţa pe stadioanele de fotbal, pentru ei constituind o adevărată victorie faptul

că jurnalele menţionează şi comentează incidentele în care au fost implicaţi.66

Un alt factor favorizant al violenţei suporterilor poate fi însăşi atitudinea

sportivilor. În cadrul competiţiilor sportive, uneori sportivii apelează la violenţă

pentru intimidarea adversarului sau arbitrului67

, astfel de fapte fiind considerate

elemente ale unei „strategii” orchestrate de către jucători sau antrenori. Aceste

acţiuni pot constitui, însă, preludiul unor incidente ce se declanşează între

galeriile din tribune.

Alţi factori care pot influenţa violenţa în sport sunt de natură psihologică.

Astfel, într-o lucrare despre onoare68

, se demonstrează că, dintotdeauna,

sentimentul acesta nobil este asociat cu violenţa: „Înainte de toate, onoarea se

manifestă în relaţia de violenţă. Într-adevăr, un bărbat de onoare nu se poate

mulţumi să-şi exercite autoritatea asupra casei, femeii, pământurilor, el trebuie

să le-o ia celorlalţi înainte, să-i provoace şi să accepte contraprovocări - pe scurt,

să-şi înfrunte fraţii de onoare în schimburi de violenţă.”

Şi în sport, onoarea se traduce prin violenţă atât în încleştările dintre

sportivi, cât şi în confruntările dintre suporteri. Primii sunt îndemnaţi să lupte

„până la ultima suflare” pentru a câştiga sau cel puţin „a pierde onorabil”,

ceilalţi se mobilizează pentru a-şi sprijini violent favoriţii şi a se înfrunta, de

asemenea, violent cu „adversarii” pentru a-şi apăra onoarea individuală sau

culorile echipei69

.

66 Costică Silion, Ţuţu Pişleag, Sorin Căpăţână, op. cit, p.120 67 Arbitrul-asistent Dorin Mudura (care arbitra partida Poli Timişoara-Rapid din cadrul etapei a 5-a a Ligii 1,

sezonul 2007-2008), a fost agresat de Ionel Ganea (jucător legitimat la Poli Timişoara) în urma unei faze din

minutul 68, care a condus la eliminarea jucătorului. 68 Raymond Jamous, în Marie Gautheron (coordonator), Onoarea. Imagine de sine sau dar de sine: un ideal

echivoc, Editura Trei, Bucureşti, 2003, p.176-177 69 Sorin-Tudor Maxim, Violenţa – criză de umanitate?, în Sorin-Tudor Maxim, Dan Ioan Dascălu, Bogdan

Popoveniuc, Eusebiu Ionescu (coordonatori), op. cit., p.12

29

CAPITOLUL III - MANAGEMENTUL ACTIVITĂŢILOR SPORTIVE

3.1. Rolul sportului în societatea contemporană

Într-o încercare de identificare a caracteristicilor activităţilor sportive, se

observă că termenul sport desemnează practici care pot fi descrise prin două

categorii opuse de atribute: pe de o parte practici fizice instituţionalizate,

competitive şi reglementate, pe de altă parte practici fizice caracteristice

petrecerii timpului liber (loisir) şi care presupun o mare doză de spontaneitate şi

de libertate. În primul caz, se evidenţiază natura organizată şi reglementată a

sportului, iar în al doilea importanţa acestuia pentru recreere, amuzament şi

dezvoltare.

În ceea ce priveşte rolul sportului în societatea contemporană, se constată

că există o strânsă relaţie între dezvoltarea sportului şi cea a societăţilor

industriale, pe de o parte, precum şi între dezvoltarea sportului (diferitele forme

organizatorice pe care acesta le poate îmbrăca) şi contextul politic şi cultural; de

pildă, există diferenţe în privinţa aprecierii sporturilor de elită între statele

dezvoltate şi cele mai puţin dezvoltate (la noi, golful şi yachtingul sunt sporturi

pentru elita socială).

3.2. Activitatea sportivă

3.2.1. Sportul recreaţional

Modalităţile de petrecere a timpului liber sunt influenţate de un complex

de factori economico-sociali. Din punctul de vedere al individului, dincolo de

variabilele de ordin cultural, accesul la diferite forme de loisir (petrecere a

timpului liber) este determinat de venituri, acesta presupunând o serie de

cheltuieli (transport, echipamente ş.a.) A face loisir sportiv presupune, deci, un

anumit stil de viaţă, dar şi anumite resurse; pe de altă parte, sporturile sunt şi ele

diferenţiate sub aspectul semnificaţiei lor culturale, dar şi al resurselor implicate.

Problema raporturilor dintre apartenenţa socială – denumită, adeseori,

apartenenţă de clasă - şi activitatea sportivă a făcut obiectul a numeroase

cercetări. O ipoteză a fost cea afinităţii dintre anumite categorii sociale şi

anumite sporturi ( spre exemplu, fotbalul este al claselor muncitoreşti şi mijlocii

inferioare, iar călăria şi tenisul este pentru cei din clasele superioare). Această

afinitate se explică printr-un complex de valori asociat sportului şi practicanţilor,

precum şi de resurse materiale necesare practicării sporturilor respective. Din

această perspectivă, o ipoteză mai interesantă este aceea că în fiecare sport există

factori limitativi de natură socială care favorizează ca acesta să fie mai mult sau

mai puţin plăcut anumitor grupuri sociale. Astfel, frecvenţa contactului fizic

dintr-un sport poate fi un diferenţiator puternic al participării practicanţilor

30

aparţinând unor categorii sociale diferite; cu alte cuvinte, anumite categorii

sociale preferă sporturile cu contacte fizice intense (box, catch, judo, fotbal,

volei, tenis, călărie etc)70

.

În ciuda aparentei prosperităţi a societăţii post industriale şi a

democratizării în anumite sporturi, chiar şi în societăţile occidentale au rămas

multiple restricţii care limitează participarea la activităţile sportive, cum ar fi

costurile ridicate şi barierele sociale. Promovarea socială prin sport este posibilă

doar în cazul unei elite restrânse, în timp ce pentru majoritatea sportivilor de

nivel mediu, activitatea sportivă nu conduce la o îmbunătăţire semnificativă a

poziţiei în stratificarea socială.

Polarizarea în funcţie de clasa socială s-a produs atât între diferite

sporturi, cât şi în cadrul aceluiaşi sport. Astfel, în timp ce clasele muncitoare

erau atrase de amuzamentul grosier al unor sporturi precum boxul, luptele sau

cursele de câini, clasele superioare şi-au păstrat exclusivitatea prin costuri

excesive sau prin limitarea accesului în cluburi. Şi în cadrul aceluiaşi sport, de

pildă în rugby-ul britanic, amatorii din clasa mijlocie (gentleman) au constituit o

uniune, în timp ce profesioniştii din clasa muncitoare şi-au organizat propria

ligă, abia în anii ’90 cele două categorii începând să se amestece 71

.

Diferenţele de clasă în ceea ce priveşte rata participării sportive, persistă

din mai multe cauze, printre care lipsa facilităţilor, a timpului liber sau a unui

loc de muncă; doar cei mai bogaţi îşi pot permite practicarea unor sporturi

precum aviaţia sau călăria, în timp ce înotul sau tenisul sunt prohibite pentru cei

mai săraci, dacă se doreşte o practicare frecventă.

3.2.2. Sportul şi cultura contemporană

Activitatea sportivă reprezintă un domeniu extrem de important pentru

societate, constituindu-se ca unul din mijloacele eficiente de analiză şi control

social, alături de cel economic şi politic, prin implicarea unui procent covârşitor

al populaţiei.

În societatea modernă, sportul, poate fi privit sub triplu aspect: activitate

fizică, competiţie, spectacol; sportul de astăzi este specializat şi orientat spre

record, iar activităţile sportive au devenit elemente producătoare de profit pentru

o multitudine de persoane fizice sau juridice.

Studiul sportului priveşte nu numai pe practicanţii acestuia, ci şi pe

beneficiarii spectacolului sportiv, milioanele de persoane care constituie

publicul evenimentelor sportive, fie „live” fie, mai ales prin intermediul mass-

media.

Analiza sociologică a sportului relevă caracterul său de construcţie

socială. Practicile sportive reflectă structura socială sub forma asocierii cu

identităţile locale sau naţionale, a reflectării competiţiei dintre diferite categorii,

ca şi a diviziunilor sexuale etc. Simbolistica sportivă reflectă valori specifice

societăţii actuale, în care acestui fenomen i se recunoaşte importanţa sa

70 Cercetările realizate în jurul acestei ipoteze nu au reuşit să aducă argumente empirice suficiente; una dintre

dificultăţile cele mai mari derivă din greutăţile metodologice ale definirii unor concepte precum „clasă socială”. 71 Mike Sleak, Social Issues in Sport, MacMillan Press, London, 1998, p.94

31

deosebită: acceptarea regulilor, supunerea la autoritate, competiţie, preocupare

pentru efortul individual etc.

Reprezentând o oglindă a societăţii contemporane, sportul reflectă

structurile şi procesele sociale, acestea regăsindu-se în maniera de organizare şi

în valorile domeniului sportiv.

3.3. Instituţii implicate în coordonarea activităţii sportive

Statul, reprezentat de organizaţii guvernamentale, intervine în

dezvoltarea sportului dintr-o serie de motive:

- de natură internă, socială - pentru a oferi populaţiei o bază din ce în

ce mai largă pentru divertisment şi educaţie, dar şi o cale de întărire a sănătăţii;

- de natura internaţională, prin îndeplinirea unor obiective de politică

externă, respectiv îmbunătăţirea relaţiilor internaţionale ale ţării respective.

În afara organizaţiilor guvernamentale, acţionează şi o serie de

organizaţii nonguvernamentale sportive internaţionale, Uniunea Europeană,

U.N.E.S.C.O. ş.a., care plasează sportul ca principal vehicul de atingere a

propriilor obiective.

3.3.1. Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului

Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului are rolul de

coordonare a activităţii din domeniul educaţiei fizice şi sportului la nivel

naţional şi, prin intermediul Autorităţii Naţionale pentru Sport şi Tineret72

,

îndeplineşte, printre alte atribuţii73

, şi pe cea de adoptare a unor măsuri pentru

prevenirea şi combaterea violenţei la manifestările sportive.

Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret, exercită supravegherea şi

controlul tuturor structurilor sportive, în mod direct sau prin delegare. Prin

delegare, acţiunea de supraveghere şi control se poate exercita de:

- direcţiile pentru sport judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti -

pentru asociaţiile şi cluburile sportive din zona teritorială;

- federaţiile sportive naţionale - pentru cluburile sportive, asociaţiile

judeţene şi ale municipiului Bucureşti, pe ramuri de sport, ligile profesioniste şi

cluburile sportive profesioniste din ramura de sport respectivă.

3.3.2. Direcţiile pentru sport judeţene, respectiv a municipiului

Bucureşti

Direcţiile pentru sport judeţene sunt servicii publice descentralizate ale

Autorităţii Naţionale pentru Sport şi Tineret, cu personalitate juridică, al căror

principal rol este de a coordona activitatea din domeniul educaţiei fizice şi

sportului la nivel local.

72 Art.7 alin.4 din H.G. nr.81/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, Cercetării,

Tineretului şi Sportului, publicată în M.Of. nr.86 din 9 februarie 2010 73 Legea educaţiei fizice şi sportului nr.69/2000, publicată în M.Of. nr.200 din 9 mai 2000, cu modificările şi

completările ulterioare

32

Printre atribuţiile acestor direcţii se numără şi iniţierea măsurilor

necesare pentru prevenirea violenţei la manifestările sportive organizate în raza

lor teritorială.

3.3.3. Federaţiile sportive naţionale

Organizarea, conducerea, controlul şi supravegherea activităţilor şi

competiţiilor sportive oficiale corespunzătoare unei ramuri de sport se

realizează de către federaţiile sportive naţionale, care sunt structuri sportive de

interes naţional, constituite prin asocierea cluburilor sportive şi asociaţiilor

judeţene şi ale municipiului. Acestea sunt persoane juridice de drept privat, de

utilitate publică, autonome, neguvernamentale, apolitice şi fără scop lucrativ.

Constituirea federaţiilor sportive naţionale şi funcţionarea acestora se

face în baza statutului propriu elaborat în conformitate cu prevederile Legii

educaţiei fizice şi sportului şi cu statutele federaţiilor internaţionale

corespondente, după obţinerea avizului Autorităţii Naţionale pentru Sport şi

Tineret.

Şi federaţiile sportive naţionale au, printre principalele lor

atribuţii74

,întreprinderea de măsuri pentru prevenirea şi combaterea violenţei,

precum şi pentru promovarea spiritului de fair-play şi a toleranţei în activitatea

sportivă.

3.3.4. Ligile profesioniste

Ligile profesioniste sunt persoane juridice de drept privat, autonome,

neguvernamentale, apolitice şi fără scop lucrativ, cu următoarele atribuţii75

:

- organizează competiţia oficială profesionistă în ramura de sport

respectivă şi la nivelul stabilit de federaţia sportivă naţională;

- controlează şi exercită puterea disciplinară asupra membrilor, în

limitele stabilite de lege şi de federaţia sportivă naţională corespunzătoare.

Organizarea, administrarea şi coordonarea activităţii fotbalistice pe

teritoriul României, la toate nivelurile, se realizează de către Federaţia Română

de Fotbal, persoană juridică de drept privat, de utilitate publică, autonomă,

neguvernamentală, apolitică şi fără scop lucrativ. F.R.F. este singura autoritate a

fotbalului, asociaţie recunoscută de organismele internaţionale – F.I.F.A. şi

U.E.F.A. – şi autorizată conform legii76

.

3.4. Competiţia sportivă

Competiţia sportivă reprezintă factorul stimulativ cel mai important al

activităţii sportive, al confruntării sportivilor, ce are ca principal obiectiv

„întrecerea”, „compararea performanţei realizate”.

74 Art.37 din Legea educaţiei fizice şi sportului nr.69/2000 75 art.42 alin.9 din Legea educaţiei fizice şi sportului nr.69/2000 76 Autorizaţia de funcţionare nr.1143 din 10.05.2002 şi Certificatul de identitate sportivă nr.0000670 din

10.05.2002, emise de Ministerul Tineretului şi Sportului

33

Termenii de „competiţie sportivă” şi „joc sportiv” sunt definiţi chiar în

Legea nr.4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia

competiţiilor şi a jocurilor sportive77

: competiţie sportivă - întrecere sportivă

organizată pe ramuri de sport, între mai multe echipe sau concurenţi

independenţi, pe baza unui regulament şi a unui program, având drept scop

stabilirea unei ordini ierarhice a competitorilor în clasamentul final; joc sportiv -

întrecere sportivă desfăşurată în cadrul sau în afara unei competiţii sportive, care

poate avea caracter oficial sau amical, intern ori internaţional şi se dispută pe

baza unui regulament, având drept scop stabilirea unui învingător.

În concluzie, competiţia sportivă reprezintă un ansamblu de întreceri,

concursuri ce se pot desfăşura pe mai multe reuniuni, etape, iar în finalul

acestora se desemnează câştigătorul, campionul. De pildă, campionatul naţional

de fotbal se desfăşoară pe mai multe etape, fiecare reprezentând o întrecere, un

concurs, care nu este însă independent, iar în final prin acumularea rezultatelor

(punctelor obţinute) de la fiecare etapă, este stabilit clasamentul final, cu

desemnarea echipei campioane, a echipelor clasate pe primele locuri care vor

participa la competiţiile europene şi a echipelor ocupante ale ultimelor locuri ce

vor retrograda în eşalonul inferior.

3.4.1. Sistemul competiţional sportiv

Principalele componente ale sistemului competiţional sportiv sunt:

categoriile, felurile competiţiilor, modurile şi formele de desfăşurare, tipurile şi

genurile concursurilor.

Din punct de vedere terminologic, în cadrul sistemului competiţional se

întâlnesc următoarele activităţi specifice: concursul, competiţia, campionatul,

cupa şi turneul.

Concursul - este forma principală, de bază a întrecerii sportive dintre doi

sau mai mulţi participanţi;

Competiţia - reprezintă (de regulă) un ansamblu de concursuri oficiale,

desfăşurate pe mai multe etape, reuniuni, fiind conduse de foruri sportive interne

sau internaţionale (Cupa Campionilor Europeni, Cupa Europei pe ramuri de

sport ş.a.);

Campionatul - formă competiţională larg răspândită în activitatea

sportivă, ce are ca punct final acordarea titlului de „campion naţional”.

Cupa - este una dintre cele mai răspândite şi deschise forme

competiţionale sportive; de regulă, au drept de participare toţi sportivii ramurii

de sport respective, indiferent de eşalonul valoric la care ei participă în sistemul

competiţional, iar la jocurile sportive, se organizează pe etape eliminatorii.

Turneul - echivalează cu concursurile organizate de-a lungul unui întreg

campionat, pe baza criteriului „fiecare cu fiecare”, sau poate fi organizat şi cu

acordul mai multor echipe, care participă, în aceiaşi localitate, la jocurile dintre

ele, mai ales după sistemul „fiecare cu fiecare” ori după sistemul „învingătorii

şi învinşii între ei”.

77 Art.1 lit.a şi b din Legea nr.4/2008

34

3.4.2. Calendarul competiţional sportiv

În activitatea sportivă de performanţă, încadrarea în timp a sistemului

competiţional reprezintă calendarul sportiv.

Planificarea activităţii sportive presupune luarea în considerare a

orizontului de prognoză; aceasta diferă în funcţie de ramura sportivă şi se

corelează direct cu calendarul competiţional internaţional. Un ciclu sportiv anual

conţine etape pregătitoare, etape precompetiţionale, etape competiţionale şi

etape de refacere şi recuperare. Numărul acestora variază în funcţie de

ritmicitatea anuală a unor competiţii internaţionale.

3.4.3. Organizarea concursurilor şi a competiţiilor sportive

Pentru fiecare concurs, campionat, competiţie, desfăşurate la orice nivel,

organizatorii au în vedere mai multe aspecte: elaborarea regulamentului de

organizare şi derulare a acţiunii respective, precum şi aspecte tehnice, materiale

şi financiare78

.

În funcţie de importanţa competiţiei, se stabileşte o „comisie” sau un

„colectiv” ori „comitet de organizare”, for condus de un preşedinte, care este

managerul acţiunii respective şi care îşi începe activitatea cu nominalizarea

colaboratorilor şi stabilirea principalelor atribuţii ce revin membrilor acestui

colectiv. Se alcătuiesc, apoi, comisii, subcomisii şi alte colective pentru

rezolvarea problemelor specifice.

3.4.4. Spiritul sportiv

Pornind de la premisa că orice competiţie sportivă trebuie să se

desfăşoare în mod corect, în cadrul unui set de reguli agreate, cu impunerea

responsabilităţilor colective şi individuale pentru respectarea acestora în vederea

derulării jocului potrivit destinaţiei sale, se vorbeşte despre conceptul de „spirit

sportiv”, cunoscut şi ca „spirit al jocului”, care are semnificaţia comportării

corecte79

.

Asigurarea desfăşurării competiţiilor în spiritul jocului este sarcina

arbitrului, care trebuie să înţeleagă acest spirit dincolo de legi şi să depună toate

diligenţele pentru apărarea lui. De pildă, în fotbal, care este un sport combativ,

confruntarea poate conduce la dorinţa de a obţine „victoria cu orice preţ”, ceea

ce apare contrar cu spiritul jocului; de aceea, este responsabilitatea arbitrului să

controleze ca jucătorii să se comporte în spiritul jocului şi să promoveze acest

spirit.

Spiritul jocului ar trebui, aşadar, să permită ignorarea problemelor

cotidiene şi înlocuirea lor, chiar şi temporar, cu distracţie şi securitate pentru

toţi.

78 De pildă, în mod concret, într-un regulament se precizează: denumirea competiţiei, scopul, organizatorul

competiţiei, datele de disputare, locul de organizare, condiţiile de participare, categoriile de vârstă, de greutate,

nivelul valoric al sportivilor ş.a., modul (sistemul) de disputare al întrecerilor, precum şi modul de rezolvare a

litigiilor, a contestaţiilor. 79 Julian Carosi, Spiritul jocului, http://danimunte.xhost.ro/articole/spiritul_jocului.htm

35

3.5. Managementul sportului

Complexitatea domeniului sportiv este determinată de specificul

produsului oferit de acest domeniu şi de obiectivele de natură organizaţională

ale activităţii; în aprecierea acestui domeniu, este important a se evidenţia

următoarele aspecte:

- mărimea şi compoziţia participanţilor (sportivi, antrenori, spectatori

ş.a.) la evenimentele sportive, localizarea spaţiilor amenajate pentru sport;

- deciziile de intrare/ieşire (retragere) în/din cadrul unui sport, care sunt

influenţate de compensaţiile minime şi maxime care pot fi primite de sportivi,

condiţiile de transfer la alte cluburi sau asociaţii sportive, condiţiile de plată

pentru tehnicienii din ramura sportivă, precum şi compensaţiile care revin

investitorilor şi sponsorilor care susţin dezvoltarea sportului respectiv;

- structura şi cerinţele regulamentelor care impun un anumit

comportament pe terenul de sport şi în afara lui, atât în interesul individului, cât

şi al grupului, reguli/legi/politici guvernamentale în legătură cu dezvoltarea

domeniului.

Produsul oferit în domeniu presupune o cooperare între indivizi şi

organizaţii. Spre deosebire de alte industrii şi activităţi, gradul de incertitudine al

rezultatului sportiv obţinut determină o creştere a interesului şi audienţei pentru

sportul respectiv.

3.5.1. Structurile sportive şi funcţionarea acestora

Structurile sportive care gestionează activitatea sportivă sunt reprezentate

de asociaţiile de drept privat sau instituţiile de drept public, constituite sau

înfiinţate, după caz, în scopul organizării şi administrării unei activităţi sportive

şi care au drept obiectiv promovarea uneia sau mai multor discipline sportive,

practicarea acestora de către membrii lor şi participarea la activităţile şi

competiţiile sportive80

. În acest sens, sunt considerate structuri sportive:

asociaţiile sportive, cluburile sportive (inclusiv cele organizate ca societăţi

comerciale, unităţile de învăţământ cu program sau profil sportiv, palatele şi

cluburile copiilor şi elevilor), asociaţiile judeţene şi ale municipiului Bucureşti

(pe ramuri de sport), ligile profesioniste, federaţiile sportive naţionale, precum şi

alte organizaţii sportive naţionale.

Structurile sportive îşi justifică existenţa prin obiectivele pe care şi le

propun, realizarea acestor obiective presupunând un anumit tip al structurii

organizaţionale. Cu alte cuvinte, structura organizaţiei trebuie privită ca o creaţie

special concepută pentru a putea oferi o funcţionare adecvată, în raport cu

obiectivele pe care organizaţia sportivă şi le-a propus81

.

Pe de altă parte, organizaţia sportivă se află sub influenţa factorilor din

mediul extern; adecvarea la acest mediu pretinde o structură organizaţională

adaptabilă. În acest context, Alvin Toffler susţine că acele companii care au o

80 Art.25 din Legea educaţiei fizice şi sportului nr.69/2000 81 Mihael Adrian Duca, Analiza structurii formale şi a relaţiilor stabilite la nivelul unei organizaţii sportive

tutelate, http://www.sportscience.ro/html/articole_conf_2001_-_32.html

36

organizare rigidă sunt corporaţii inadaptabile şi, deci, vor dispărea82

.

În cadrul structurilor sportive, un rol esenţial îl deţine sistemul

informaţional, întrucât informaţia sportivă reprezintă baza de inspiraţie şi

comparaţie pentru identificarea momentelor în care se produce performanţa şi

care oferă repere pentru definitivarea traseului de pregătire al sportivului. Înalta

performanţă sportivă presupune pentru un sportiv şi antrenorul său luarea în

considerare a tuturor informaţiilor de ordin fizic, tehnic şi tactic, cu privire la

potenţialul adversarilor.

Baza materială a structurilor sportive este reprezentată de construcţiile

sau amenajările speciale cu terenurile, anexele şi instalaţiile necesare, care

servesc practicării diferitelor ramuri sportive.

Sursele de finanţare pentru structurile sportive sunt:

- sponsorizările pentru echipe - procedură de susţinere financiară care

implică şi anumite riscuri, în cazul echipelor profesioniste de fotbal,

consecinţele negative ale acestor sponsorizări fiind: finanţarea doar a echipelor

cele mai vizibile, facilitarea publicităţii anumitor produse, impunerea pentru

echipe a unor obligaţii care adeseori sunt dificil de îndeplinit (spre exemplu,

participarea la conferinţe de presă);

- sponsorizările individuale - aduc venituri starurilor, ca un efect al

cultului eroilor sportivi, accentuând importanţa impresarilor sportivi; astfel,

nivelul sponsorizărilor depinde uneori mai puţin de performanţele individuale,

cât de alte caracteristici, precum charisma sau foto(tele)genia sportivilor;

- vânzarea către fani a echipamentelor sportive - echipele faimoase

acumulează fonduri vânzând replici ale echipamentelor purtate de vedetele lor;

în prezent, se folosesc strategii care duc la creşterea cifrei acestei afaceri, cum ar

fi schimbarea din ce în ce mai frecventă a echipamentului standard sau

introducerea echipamentelor personalizate (tricouri unice pentru jucători, care au

numerele rezervate);

- abonamente - este o cale de a dispune de un capital sigur, cu

„dezavantajul” de a fi responsabil în faţa asociaţiei, a clubului suporterilor;

această cale de finanţare este cu atât mai importantă cu cât clubul respectiv se

identifică mai bine cu o anumită colectivitate, în lumea occidentală

înregistrându-se o tendinţă a echipelor de a deveni simboluri ale comunităţilor în

care activează şi de a beneficia, astfel, de susţinerea autorităţilor locale;

- vânzarea de bilete la spectacolele sportive - sursă de finanţare care

depinde de rata participării spectatorilor.

3.5.2. Sponsorizarea în sport

Sponsorizarea este o tehnică de marketing, deci o tehnică de comunicare,

care permite legarea directă a unei mărci sau companii de un eveniment atractiv

pentru un anumit public. Sponsorizarea în sport constituie acordul prin care o

parte (sponsorul) furnizează bani şi/sau o prestaţie măsurabilă în bani, iar

cealaltă parte (sponsorizatul) furnizează posibilităţi de comunicare şi/sau alte

82 Alvin Toffler, Corporatia adaptabilă, Editura Antet, 1996, p.40

37

compensaţii în contrapartidă, solicitate de sponsor şi rezultând direct sau indirect

din practicarea sportului.

Sponsorizarea sportivă s-a dezvoltat la începutul anilor ’70 şi deţine, în

prezent, ponderea cea mai importantă în domeniu, datorită potenţialului ridicat

de implicare a publicului, în comparaţie cu tehnicile de publicitate tradiţionale,

deoarece individul nu are decât o singură posibilitate de a se sustrage de la

receptarea mesajului - aceea de a nu urmări sau participa la evenimentul sportiv

respectiv83

.

Prin sponsorizarea sportului se înţelege84

orice acord/convenţie în

condiţiile căreia una din părţi (sponsorul) pune la dispoziţie mijloacele

materiale, financiare şi alte avantaje celeilalte părţi (sponsorizatului), în

schimbul asocierii sale cu un sport sau un sportiv şi îndeosebi al promisiunii de a

folosi această asociere cu sportul sau sportivul în scopuri de reclamă, mai ales de

publicitate TV.

În sport, interacţiunea dintre asociaţiile, federaţiile sportive şi sfera

economicului s-a intensificat mai ales după cel de-al doilea război mondial în

Statele Unite ale Americii, urmate în anii '60 de ţările Europei Occidentale. Din

anii '70-'80 pătrund fonduri din ce în ce mai mari în sport, iar asociaţiile sportive

se organizează precum corporaţiile, trecând prin aceleaşi fenomene, precum

falimentele ori listările la burse. Din investiţiile publice în sport profită şi

categoriile defavorizate, care altfel nu ar avea acces la terenuri şi echipament.

Dincolo de sursele neeconomice (talent, posibilităţi fizice, caracter, stiluri

de antrenament şi calitatea antrenorului etc), performanţele sportive au o

determinare economică clară85

. Fondurile pot motiva performanţa, prin salarii,

premii sau prin venituri ulterioare din publicitate pentru sportivii profesionişti

sau prin diferite alte avantaje pentru amatori (mese gratuite, apartament şi maşină

gratuită ş.a.). Pe de altă parte, furnizarea de tehnici şi de produse (articole

sportive) performante de către firmele producătoare de echipament sportiv

atrage publicul prin performanţele pe care le realizează sportivii care utilizează

aceste echipamente; este important, deci, pentru aceste firme să investească în

dezvoltare, dar şi în motivarea sportivilor.

Sponsorul devine, astfel, unul dintre cel mai importante elemente pentru

succesul unei echipe sau sportiv, deoarece el oferă fondurile necesare pentru

desfăşurarea în bune condiţii a competiţiei sportive, primind în schimb dreptul

de a se folosi de prestigiul sportivilor.

83 Ion Plumb, Armenia Androniceanu, Oana Abăluţă, op.cit., http://www.biblioteca-digitala.ase.ro/biblioteca 84 definiţie discutată şi aprobată în cadrul Consiliului Europei, la cea de-a III-a Conferinţă a miniştrilor europeni

ai sportului de la Palma de Majorca 85 Adrian Hatos, Sport şi societate. Introducere în sociologia sportului, 2004, http://books.google.ro

38

CAPITOLUL IV - MANAGEMENTUL PUBLIC PENTRU

ASIGURAREA SECURITĂŢII PUBLICE ÎN CONTEXTUL


4.1. Managementul instituţiilor publice

4.1.1. Conceptul de management public

Sub aspect etimologic, termenul „management” derivă din cuvântul latin

„manus” şi are semnificaţia de „manevrare” sau „pilotare”. Cuvântul „manus” a

fost transformat în franceză în „manège”, de unde a fost împrumutat în engleză,

apărând derivatele „manager” şi „management”, cu semnificaţia de

„conducător”, respectiv „conducere”.

Managementul public poate fi definit ca ansamblul proceselor şi

relaţiilor de management, bine determinate, existente între componente ale

sistemului administrativ, prin care, în regim de putere publică, se aduc la

îndeplinire legile şi/sau se planifică, organizează, coordonează, gestionează şi

controlează activităţile implicate în realizarea serviciilor care satisfac interesul

public.

4.1.2. Caracteristicile managementului public

Activitatea instituţiilor publice este orientată în sensul implementării

deciziilor politice şi a programului de guvernare aprobat de Parlament. Prin

urmare, procesul decizional managerial nu este supus integral criteriilor de

performanţă profesională şi eficienţă managerială, ci criteriilor de performanţă

politică. Acest specific are o importanţă deosebită în procesul de management

public, deoarece poate conduce la rezultate negative, atunci când decizia politică

înlocuieşte decizia managerială86

.

Din analiza conceptului de management public reiese că acesta reuneşte

un ansamblu de procese şi relaţii de conducere/execuţie, care apar între

componentele sistemului administrativ87

, multidimensionalitatea acestui concept

atrăgând o serie de caracteristici ale domeniului său de aplicabilitate88

.

Interesul public

În timp ce managerii din organizaţiile particulare urmăresc, în mod

constant, un câştig material, scopul managementului public în instituţiile

administraţiei publice îl reprezintă satisfacerea interesului general (spre

exemplu: asigurarea ordinii publice, înfăptuirea justiţiei, alimentarea cu energie

electrică sau cu apă potabilă ş.a.), fără a se avea în vedere un profit; acest interes

general, conştientizat la nivelul comunităţii şi recunoscut în mod oficial de

autorităţile publice, se numeşte interes public.

Serviciul public

Într-o strânsă corelaţie cu conceptul de interes public, conceptul

86 Constantin Brătianu, Managementul instituţiilor publice, Editura Universităţii Bucureşti, 2003, p.87 87 Ibidem 88 David Farnham New Public Managers in Europe, I.C.S.A., Publishing Cambridge, 1996 and D. Garson,

Public Administration, Concepts, Readings, Random House, New York, 1991.

39

operaţional de serviciu public poate fi explicat ca un ansamblu de activităţi

organizate şi autorizate de administraţia publică pentru a satisface nevoi sociale

în interes public.

Deseori, noţiunea de serviciu public se foloseşte şi pentru a desemna

organizaţia sau instituţia a cărei misiune este să realizeze servicii pentru

satisfacerea interesului public, la nivel local sau naţional. Într-o asemenea

accepţiune, serviciul public poate fi definit ca fiind „acea organizaţie de stat sau

a colectivităţii locale, înfiinţată de autorităţile competente, cu scopul de a

asigura satisfacerea unor cerinţe ale membrilor societăţii, în regim de drept

administrativ sau civil, în procesul de executare a legii”89

.

Autoritatea

Conceptului de autoritate, ca element caracteristic al managementului

public, i se poate acorda semnificaţia de ansamblu a drepturilor speciale pe care

le are o instituţie administrativă, ca reprezentant şi apărător al interesului public

şi care, în mod obligatoriu, trebuie să se impună celui particular, aşa cum rezultă

din Constituţie şi legile organice.

4.1.3. Funcţiile managementului public

Eficienţa managementului public este determinată de modul în care sunt

exercitate funcţiile90

acestuia, şi anume:

- funcţia de previziune - constă în determinarea principalelor obiective

ale instituţiilor publice, în general, a mijloacelor şi resurselor necesare realizării

lor.

- funcţia de organizare-coordonare - presupune asigurarea cadrului

instituţional necesar realizării raţionale şi eficiente a obiectivelor previzionate în

domeniul managementului public, prin alocarea raţională a resurselor.

- funcţia de motivare - presupune determinarea personalului instituţiei

publice să contribuie la identificarea şi satisfacerea interesului public, pe baza

luării în considerare a factorilor care îl cointeresează, pentru realizarea

obiectivelor.

- funcţia de administrare - constă în gestionarea riguroasă a tuturor

resurselor existente şi atrase, în vederea realizării obiectivelor sistemului

administrativ, respectiv satisfacerea intereselor publice generale.

- funcţia de control-evaluare - presupune compararea rezultatelor cu

obiectivele iniţiale, verificarea conformităţii acţiunilor instituţiei cu

reglementările juridice şi cu misiunea angajaţilor de a satisface interesul general,

cu respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanelor, precum şi

determinarea abaterilor de la situaţiile normale, în vederea eliminării lor.

4.2. Managementul asigurării securităţii publice

Societăţile umane, deşi mult diferite din punct de vedere naţional, etnic şi

al alcătuirii culturale, au ajuns treptat să înţeleagă şi să aleagă inovaţia 89 Ioan Alexandru, Lucica Matei, Servicii publice, Editura Economică, Bucureşti, 2000, p.90 90 Armenia Androniceanu, Noutăţi în managementul public, http://www.biblioteca-digitala.ase.ro/biblioteca

40

tehnologică şi creşterea economică susţinută, propulsată de pieţe globalizatoare,

ca metode de a atinge niveluri tot mai ridicate de îmbogăţire materială. În acest

scop, ele au fost nevoite să limiteze recursul la violenţă al statelor şi regimurilor

conducătoare. În afară de administrarea afacerilor lor, societăţile umane au fost

nevoite să conceapă moduri prin care să folosească şi să constrângă uzul de forţă

pentru a da naştere bunăstării materiale şi economice. Astfel, valorile

democratice afirmate de omenire nu pot fi izolate de ordinea publică,

securitatea individuală şi colectivă.

4.2.1. Fizionomia factorilor de risc la adresa ordinii publice pe timpul


Noţiunea de risc datează de la sfârşitul secolului al XVII-lea şi începutul

celui următor, unde a fost utilizată în domeniul probabilităţii statistice, iar

începând cu mijlocul secolului XX şi în ştiinţele economice, iar după această

dată în domeniul securităţii individuale şi societale.

Dezbaterile pe problema securităţii în a cărei ecuaţie este inclusă

noţiunea de risc au început în jurul anilor `80, fiind deschise de sociologul

german Ulrich Beck, care susţine că „astăzi ne aflăm în faţa unei noi

modernităţi”91

. Similar modului în care modernizarea a dizolvat structura

societăţii feudale în cursul secolului al XIX-lea şi a generat societatea

industrială, modernizarea de astăzi dizolvă societatea industrială pentru ca o

nouă modernitate să apară, respectiv actuala societate industrială şi democratică.

Totodată, sociologul german atrage atenţia că noua modernitate nu produce

numai bunăstare şi progres, ci şi riscuri; „dacă în societatea industrială clasică,

logica producţiei de bunuri domină logica producţiei de riscuri, în societatea

riscului, relaţia se inversează”.

Întrucât nu se poate vorbi astăzi de o securitate absolută a cetăţeanului

sau a societăţii, cunoaşterea riscului este o condiţie a asigurării securităţii.

Confruntându-se cu o multitudine de riscuri (politice, economice, de

mediu, societale, de securitate), societatea contemporană are nevoie de un

management al riscului care să evite, dacă este posibil efectele şi rezultatele

negative ale acestuia sau să le minimizeze şi să identifice oportunităţi pentru a

obţine un optim de securitate.

Cele mai afectate domenii sunt cel politic, economic şi sportiv, statele

confruntându-se astăzi cu riscuri având o nouă fizionomie, care impun strategii

şi politici noi de gestionare şi ţinere sub control, astfel încât securitatea secolului

XXI poate fi considerată securitatea societăţii riscului92

.

91 Ulrich Beck, Risk Society, Sage,Londra, 1992, p.13 92 Olimpiodor Antonescu, Noua fizionomie a factorilor de risc la adresa ordinii publice, în Buletinul

Jandarmeriei Române nr.2/2010, p.9

41

4.2.2. Participarea Jandarmeriei Române la menţinerea şi asigurarea

ordinii publice cu ocazia desfăşurării competiţiilor şi a jocurilor sportive

4.2.2.1. Activităţi pregătitoare desfăşurării competiţiilor şi jocurilor

sportive

Atât organizatorii competiţiilor şi ai jocurilor sportive, cât şi forţele de

ordine angrenate au obligaţia să asigure spectatorilor, sportivilor şi oficialilor

protecţie şi securitate şi să ia toate măsurile pentru prevenirea şi înlăturarea

oricăror incidente ce s-ar produce pe traseele de afluire/defluire înainte, în

timpul şi după terminarea competiţiei sau jocului.

Pentru a spori efectul măsurilor de ordine şi securitate a participanţilor la

evenimentele sportive, politica de prevenire şi combatere a violenţei trebuie să

pună accentul pe activitatea de prevenire, la un standard ridicat, iar instituţiile

abilitate ale statului să depună toate diligenţele în acest sens.

Activităţi desfăşurate anterior începerii sezonului competiţional

În vederea asigurării climatului de ordine şi siguranţă publică necesar

desfăşurării normale a competiţiilor şi jocurilor sportive, organizate pe arenele

sportive, a prevenirii actelor de huliganism şi ieşirilor necontrolate ale

suporterilor, la nivelul factorilor responsabili (F.R.F., L.P.F. şi M.A.I.) au fost

elaborate regulamente care cuprind norme obligatorii pentru structurile M.A.I.,

organizatorii competiţiilor sportive, precum şi normele de conduită ale

suporterilor.

Pentru creşterea eficienţei acţiunilor desfăşurate de structurile de

jandarmi în îndeplinirea misiunilor de asigurare a ordinii publice la competiţiile

şi jocurile sportive ale echipelor din zona de responsabilitate şi prevenirea

evenimentelor negative, înainte de începerea fiecărui sezon competiţional se

organizează întâlniri cu reprezentanţii cluburilor sportive pentru a se stabili

măsurile ce se impun a fi luate în scopul îmbunătăţirii activităţilor specifice pe

linia prevenirii actelor de huliganism şi a violenţelor pe arenele sportive, precum

şi a modalităţilor de colaborare cu aceştia.

Activităţi şi acţiuni preliminare desfăşurării competiţiilor şi jocurilor

sportive

Principalul actor al activităţilor de pregătire a competiţiilor şi jocurilor

sportive îl reprezintă cluburile organizatoare, cărora normele în domeniu, atât

cele europene93

, cât şi cele naţionale94

le stabilesc o serie de obligaţii cu caracter

general, şi anume:

- să evalueze gradul de risc al meciurilor şi să-l comunice forţelor de

ordine, în termenul legal;

- să aplice regulile F.I.F.A./F.R.F. privind securitatea şi să ia toate

măsurile de ordine în funcţie de condiţiile existente înainte, în timpul şi după

terminarea jocului pentru prevenirea incidentelor;

93 Regulamentul U.E.F.A. privind siguranţa şi securitatea spectatorilor - ediţia 2006; Manualul U.E.F.A. de

Acordare a Licenţei Clubului, revizuit în 2005; Regulamentul U.E.F.A. privind infrastructura stadioanelor, ediţia

2006 94 Statutul F.R.F., adoptat de Adunarea Generală a F.R.F. din data de 19 aprilie 2007; Regulamentul de

organizare şi funcţionare a activităţii fotbalistice, aprobat de Comitetul Executiv al F.R.F., intrat în vigoare la

data de 10.07.2007; Manualul naţional de licenţiere a cluburilor , ediţia 2006

42

- să asigure securitatea arbitrilor, jucătorilor şi oficialilor echipei

vizitatoare în timpul şederii lor în localitatea respectivă;

- să informeze operativ structurile M.A.I. competente teritorial şi să

colaboreze cu ele activ şi eficient;

- să se asigure că legalitatea şi ordinea sunt menţinute atât în stadion,

cât şi în proximitatea acestuia.

Pentru asigurarea ordinii şi siguranţei publice pe timpul desfăşurării

competiţiilor şi jocurilor sportive, autorităţile publice şi forţele de ordine trebuie,

pe lângă verificarea respectării de către organizatori a exigenţelor impuse de

reglementările interne şi internaţionale, să realizeze şi o corectă informare a

participanţilor la acest tip de manifestări, prin intermediul mass-media.

De asemenea, în vederea desfăşurării în bune condiţii a competiţiilor şi

jocurilor sportive, structurile teritoriale ale M.A.I. (jandarmerie, poliţie,

inspectorate teritoriale pentru situaţii de urgenţă) organizează şi desfăşoară o

serie de activităţi preliminare.

4.2.2.2. Asigurarea ordinii publice şi a securităţii spectatorilor pe timpul

desfăşurării competiţiilor şi jocurilor sportive

Asigurarea ordinii publice în zona apropiată şi imediată a stadioanelor

unde se desfăşoară partide, competiţii şi jocuri sportive cu grad de risc, se

realizează de către Jandarmeria Română, prin misiuni specifice executate de

către structurile sale teritoriale, după cum urmează:

- Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, pentru toate

partidele desfăşurate pe raza municipiul Bucureşti în cadrul competiţiilor interne

şi internaţionale;

- grupările de jandarmi mobile, pentru toate partidele internaţionale

desfăşurate în localităţile situate în judeţele date în competenţă unei grupări,

precum şi pentru partidele din cadrul Ligii I la Fotbal disputate în judeţul în care

aceasta îşi are sediul;

- inspectoratele de jandarmi judeţene din judeţele unde au sediul şi

grupările mobile, pentru toate partidele din cadrul ligilor inferioare disputate în

zona de competenţă;

- celelalte inspectorate de jandarmi judeţene, pentru toate partidele

desfăşurate pe raza de competenţă, în cadrul competiţiilor interne desfăşurate.

Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei, datorită competenţei

naţionale, poate asigura ordinea publică sau participa la asigurarea acesteia, în

situaţia desfăşurării unor partide cu grad de risc ridicat (în special pentru

partidele desfăşurate în cadrul competiţiilor internaţionale), dar numai la ordinul

Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.

Pentru competiţiile şi jocurile sportive care nu prezintă riscuri din punct

de vedere al posibilităţii producerii unor fapte îndreptate împotriva ordinii şi

siguranţei publice95

, precum şi în cazul celorlalte competiţii organizate la nivel

local de către asociaţiile judeţene de fotbal, inclusiv al partidelor desfăşurate în

cadrul fazelor inferioare ale Cupei României, măsurile de ordine publică în

95 cum sunt cele organizate în cadrul Ligii a IV-a la fotbal

43

exteriorul arenei sportive se asigură cu lucrători de poliţie din secţiile de poliţie,

poliţiile orăşeneşti, birourile sau posturile de poliţie rurală.

4.2.2.3. Asigurarea ordinii şi liniştii publice pe traseele de deplasare a

participanţilor la competiţiile şi jocurile sportive

Prezenţa suporterilor în stradă, pe căile de afluire/defluire, comportă

aspecte privind deplasarea acestora în siguranţă şi fără a afecta libertatea de

mişcare şi desfăşurarea activităţilor celorlalţi cetăţeni, în condiţii normale; de

aceea, acţiunile forţelor de ordine publică vizează, în principal, siguranţa şi

securitatea publică pentru „majoritate”, iar în secundar pentru „minoritate”

(suporterii)96

. Pornind de la acest principiu, asigurarea ordinii şi siguranţei

publice pe traseele de deplasare către stadioane, săli şi alte locuri destinate

competiţiilor şi jocurilor sportive se realizează, în mod nemijlocit, de structurile

de poliţie şi de jandarmi competente teritorial, care acţionează şi pentru

fluidizarea şi desfăşurarea normală a circulaţiei rutiere şi pietonale pe drumurile

publice.

4.2.3. Intervenţia pentru restabilirea ordinii publice grav tulburată în

interiorul arenelor sportive

4.2.3.1. Atribuţiile forţelor de ordine pentru restabilirea ordinii publice

în situaţia apariţiei manifestărilor violente pe timpul desfăşurării manifestărilor

sportive

În cazul apariţiei tulburărilor ordinii publice, principalul obiectiv al

structurilor jandarmeriei este acela de a aplica legea şi a restabili ordinea

publică. Din acest motiv, funcţia preventivă devine mult mai importantă decât

cea represivă, prin care se acţionează adecvat împotriva formelor de

infracţionalitate sau de tulburări sociale97

.

Restabilirea ordinii publice, misiune ce revine jandarmeriei, implică

intervenţia prin mijloace şi metode specifice de ordin tactic cu respectarea

considerentelor juridice, pentru revenirea la situaţia de normalitate, după

dereglări ce au loc în anumite spaţii determinate, în interiorul unor grupuri mai

mari sau mai mici de persoane, dereglări derivate din diverse cauze.

Din această perspectivă, este important şi oportun să se acţioneze

preventiv pentru menţinerea şi asigurarea ordinii publice pentru a nu se ajunge,

pe cât posibil, la necesitatea intervenţiei în forţă în vederea restabilirii ordinii

publice, operaţiune ce lasă de fiecare dată, în sectorul confruntărilor, urme şi

consecinţe nedorite.

Acţiunile care se desfăşoară pentru restabilirea ordinii publice au, de

regulă, caracter preponderent represiv, bazat pe forţa de constrângere, inclusiv

pe forţa fizică şi a armelor albe ori de foc, dacă este cazul98

. În acest sens, art.29

din Legea nr.550/2004 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române

96 Ţuţu Pişleag, Consideraţii privind asigurarea ordinii publice pe stadioane, în Revista Pro Patria Lex

nr.8/2006, p.195 97 Ţuţu Pişleag, Acţional şi operaţional în ordinea publică, Editura Alutus, 2002, p.19 98 Ilie Gorjan, Consideraţii generale privind apărarea ordinii publice, Editura Fundaţia Revista Jandarmeriei,


44

prevede că „în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, personalul militar al

Jandarmeriei Române foloseşte armamentul din dotare, cu muniţia aferentă,

veste antiglonţ, scuturi de protecţie, căşti cu vizor, bastoane de cauciuc sau

tompfe, bastoane cu energie electrostatică, dispozitive cu substanţe iritant-

lacrimogene, arme albe, jeturi de apă sau coloranţi, arme cu glonţ de cauciuc sau

coloranţi, cătuşe, cai şi câini de serviciu, dispozitive sonore şi luminoase,

mijloace blindate, lucrări şi mijloace genistice, precum şi orice mijloace de

protecţie şi de imobilizare aflate în dotare, în următoarele situaţii: pentru

impiedicarea şi neutralizarea acţiunilor agresive ale persoanelor care tulbură

grav ordinea publică, acţiuni ce nu au putut fi înlăturate sau anihilate prin

utilizarea altor mijloace legale”.

Aşadar, este creat cadrul legal de intervenţie pentru restabilirea ordinii

publice, astfel încât acţiunile întreprinse de jandarmi să aibă eficienţa necesară,

dar să se asigure în acelaşi timp respectarea drepturile fundamentale ale

cetăţenilor şi a drepturilor omului.

4.2.3.2. Gestionarea situaţiilor de criză generate de violenţele

spectatorilor

Organizarea şi executarea intervenţiei pentru restabilirea ordinii

publice când aceasta a fost grav tulburată prin acţiuni sau fapte care contravin

legii, realizată de către structurile specializate ale Jandarmeriei Române, în

cooperare cu alte structuri ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, vizează

parcurgerea a trei momente principale99

:

Pregătirea intervenţiei – ce constă în totalitatea activităţilor care se

desfăşoară pentru planificarea/organizarea misiunilor şi se realizează, în

principal, prin:

- evaluarea situaţiei operative;

- stabilirea opţiunilor de răspuns;

- stabilirea cursului optim de acţiune precum şi a forţelor şi mijloacelor

de intervenţie;

- punerea în aplicare a prevederilor planurilor de cooperare;

Executarea intervenţiei - constă în desfăşurarea activităţilor, conform

procedurilor, pentru îndeplinirea misiunilor şi realizarea dispozitivelor, astfel:

- adoptarea graduală a dispozitivului de acţiune;

- negocierea;

- obţinerea aprobării pentru folosirea forţei de la prefect sau înlocuitorul

legal;

- executarea somaţiilor legale;

- folosirea forţei.

Încetarea intervenţiei - reprezintă totalitatea activităţilor care se

desfăşoară după îndeplinirea misiunilor şi vizează în principal:

- evaluarea situaţiei operative;

- regruparea progresivă a elementelor de dispozitiv;

- verificarea materialelor de intervenţie; 99 În conformitate cu Standard M.A.I. – Operaţional nr.8006/2008 privind intervenţia structurilor specializate ale

M.A.I pentru restabilirea ordinii şi siguranţei publice

45

- revenirea forţelor şi mijloacelor specializate în unităţi;

- restabilirea capacităţii de intervenţie;

- bilanţul intervenţiei şi întocmirea raportului de misiune

Concluzionând, acţiunile pentru restabilirea ordinii publice sunt

rezultatul confruntării a două părţi beligerante care urmăresc scopuri opuse şi

întreprind acţiuni diferite - forţele agresive, care folosesc de regulă forme şi

procedee violente pentru obţinerea scopurilor propuse şi forţele de ordine, care

trebuie să acţioneze în cadrul unor măsuri graduale, neîncadrate în tipare cu

contur precis, şi care au rolul de a nu produce vătămări sau pierderi decât

persoanelor implicate în evenimente.100

4.2.4. Cooperarea poliţienească pentru prevenirea şi controlul violenţei

pe timpul desfăşurării manifestărilor sportive

În condiţiile în care cetăţenii europeni devin din ce în ce mai interesaţi în

a-şi valorifica dreptul lor de a călători liber în Uniunea Europeană, este necesară

şi intensificarea cooperării dintre forţele de poliţie, serviciile vamale şi sistemele

judiciare ale statelor membre. De acest drept la liberă circulaţie profită, în egală

măsură, şi grupurile de suporteri violenţi, motiv pentru care forţele de ordine

naţionale ale statelor membre Uniunii Europene trebuie să colaboreze permanent

şi efectiv cu omoloagele lor din celelalte state.

Pentru ca Uniunea să devină un veritabil spaţiu de libertate şi, în acelaşi

timp, de securitate, se încurajează adoptarea de norme şi în materie de prevenire

a violenţelor în timpul manifestărilor sportive. Cooperarea europeană în materie

de luptă împotriva huliganismului în timpul meciurilor de fotbal a fost lansată

după tragedia survenită în anul 1985 pe stadionul Heysel din Bruxelles; această

cooperare se bazează, în principal, pe Convenţia din 1985 a Consiliului Europei

privind violenţa şi tulburările în rândul spectatorilor, în timpul manifestărilor

sportive.

Un comitet permanent al Uniunii Europene asigură supravegherea

respectării recomandărilor Consiliului Europei şi publică orientările practice

privind teme precum: politica europeană pe stadioane, separarea suporterilor

rivali, controlul vânzării de bilete sau excluderea indivizilor turbulenţi. De

asemenea, o atenţie deosebită este acordată prevenirii comportamentelor rasiste

şi a discriminării în timpul manifestărilor sportive.

Încă din anul 1999, Consiliul de Miniştri al Uniunii Europene101

a

publicat un manual destinat forţelor de poliţie naţionale, care prezenta exemple

practice de dezvoltare a cooperării poliţieneşti pentru prevenirea şi stoparea

violenţelor şi a tulburărilor susceptibile să se producă în timpul meciurilor

internaţionale de fotbal. Acest manual conţine şi unele recomandări privitoare la

intensificarea cooperării dintre autorităţile însărcinate cu menţinerea ordinii în

timpul manifestărilor sportive importante; recomandările se referă la: pregătirile

100 Costică Silion, Ţuţu Pişleag, op. cit., p.199 101 În baza Rezoluţiei Consiliului Uniunii Europene din 21 iunie 1999 referitoare la organizarea la scară

internaţională a cooperării poliţieneşti şi a unor măsuri pentru a preveni şi controla violenţa şi tulburările legate

de manifestările sportive internaţionale, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JO) nr. C196

46

efectuate de forţele de poliţie, organizarea cooperării înainte de începerea

manifestării, gestionarea informaţiilor, relaţiile dintre poliţie şi mass-media,

cooperarea dintre forţele de poliţie şi agenţii firmelor de securitate, precum şi la

politica de acces pe stadioane şi de vânzare a biletelor. Manualul este

reactualizat cu regularitate, pentru a putea acoperi toate punctele slabe ale

practicilor actuale şi orice lacună a strategiei globale de stopare a violenţei

legate de fotbal.

Comisia Europeană, la rândul ei, susţine activ elaborarea de iniţiative

care urmăresc prevenirea şi stoparea mai eficientă a violenţelor în timpul

manifestărilor sportive internaţionale.

Mai mult decât atât, grupul „cooperare poliţienească” din cadrul

Consiliului îşi concentrează atenţia asupra violenţelor sportive şi, în special,

asupra meciurilor de fotbal care se desfăşoară în statele membre ale Uniunii

Europene.

Iniţiativele Uniunii Europene în domeniul metodelor de prevenire a

violenţei vizează, în principal, două obiective: primul constă în intensificarea

schimbului de experienţă între statele membre pentru a stabili norme comune de

securitate şi de ordine publică, iar al doilea în intensificarea cooperării la nivel

european, îndeosebi în următoarele domenii: schimbul de informaţii referitoare

la suporterii de fotbal şi la deplasarea lor spre alte ţări, identificarea suporterilor

pacifişti şi a celor violenţi.

În sprijinul atingerii acestor obiective, printr-o decizie a Consiliului102

, în

anul 2002 a fost înfiinţată o reţea de puncte de informare naţionale referitoare la

fotbal, pentru a facilita cooperarea poliţienească internaţională şi schimbul de

informaţii pertinente. În temeiul prevederilor art.1 al acestei decizii, potrivit

cărora „fiecare stat membru creează sau desemnează un punct naţional de

informare in fotbal cu caracter poliţienesc”, în martie 2003 a fost înfiinţat

Punctul Naţional de Informare Fotbal (actualul P.N.I.M.S.)103

în cadrul

Serviciului Cercetare-Documentare al Inspectoratului General al Jandarmeriei

Române, ce are competenţă teritorială naţională, având ca principal obiectiv

asigurarea unui nivel ridicat de protecţie cetăţenilor aflaţi într-un spaţiu de

securitate, prin prevenirea şi controlul huliganismului cu ocazia desfăşurării

partidelor naţionale şi internaţionale de fotbal.

4.3. Managementul asigurării logistice a misiunilor de ordine publică

În îndeplinirea misiunilor de asigurare a ordinii publice, logistica

constituie un factor semnificativ, reprezentând un ansamblu de măsuri şi

activităţi organizate şi desfăşurate într-o concepţie unitară în scopul asigurării 102 Decizia Consiliului Europei nr. 2002/348/JHA din 25 aprilie 2002 privind asigurarea securităţii cu ocazia

meciurilor de fotbal cu caracter internaţional 103 P.N.I.M.S. îşi desfăşoară activitatea respectând prevederile Deciziei Consiliului Europei nr.

2002/348/JHA/2002, ale Manualului de cooperare poliţienească actualizat şi dezvoltat de Rezoluţia Consiliului

Europei din 6 decembrie 2001, ale Convenţiei Consiliului Europei din 28 ianuarie 1981 privind protecţia

persoanelor în ceea ce priveşte transferul datelor cu caracter personal, precum şi reglementările interne, cum ar fi

Legea nr.550/2004 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române, Legea nr.60/1991 privind

organizarea si desfăşurarea adunărilor publice, alte instrucţiuni şi dispoziţii.

47

efectivelor cu tot ce le este necesar pentru pregătire, instruire, comunicare, trai şi

îndeplinire a misiunilor, precum şi pentru cercetarea, realizarea şi introducerea

în dotare a unor mijloace şi echipamente moderne şi performante.

Într-o definiţie sintetică, logistica reprezintă ansamblul de activităţi şi

structuri organizaţionale capabile să asigure acţiunea militară cu tot ce este

necesar desfăşurării acesteia104

.

4.3.1. Managementul asigurării logistice a misiunilor de ordine

publică pe teritoriul naţional

În domeniul logistic, capacitatea de a conduce este fundamentată pe

cunoştinţele puse la dispoziţie de ştiinţa conducerii, de talentul şi aptitudinile

specifice managerului, fiind totodată dependentă de situaţia reală a locului de

muncă, de cunoştinţele şi deprinderile conducătorului acumulate în domeniul

concret de activitate pe care îl conduce.

Managementul conducerii logisticii unităţilor de jandarmi, ca sistem

poate fi definit ca un complex de subsisteme (servicii, compartimente, posturi)

structurate, independente şi interconectate, constituind un ansamblu unitar căruia

îi revine ca sarcină transformarea informaţiilor cu privire la starea sistemului

condus în decizii corespunzătoare modelelor confruntării acestuia cu mediul,

precum şi planificarea, organizarea, coordonarea şi conducerea activităţilor de

îndeplinire a acestor decizii 105

.

Resursele indispensabile pentru îndeplinirea în mod oportun, de calitate

şi cu costuri cât mai reduse a misiunilor de ordine publică sunt, potrivit teoriilor

manageriale: timpul, informaţia, personalul, instrumentele financiare,

materialele şi echipamentele.

4.3.2. Managementul asigurării logistice a operaţiilor întrunite

multinaţionale

Întrucât, în contextul participării la operaţii întrunite multinaţionale,

structurilor de jandarmi le pot reveni şi atribuţii de asigurare şi menţinere a

ordinii publice, inclusiv cu ocazia manifestărilor sportive, se impune şi o

abordare a managementului asigurării logistice a unor asemenea operaţii.

Din punct de vedere logistic, strategia în domeniu porneşte de la

definirea şi crearea unui sistem logistic integrat cu o mare mobilitate, care să

permită degrevarea completă a unităţilor luptătoare şi de sprijin de luptă de

sarcini administrative, un sistem capabil să acorde sprijin logistic în locul unde

este necesar, în volumul cerut şi la momentul oportun. Pentru aceasta, structurile

logistice trebuie permanent dimensionate în raport cu specificul misiunii, având

un grad de flexibilitate şi adaptabilitate ridicat, astfel încât să-şi poată modifica

oportun organizarea şi profilul funcţionalităţii, în concordanţă cu cerinţele de

suport logistic ale forţelor pe care le deservesc.

104 Eugen Boloş, Rolul logisticii în generarea şi regenerarea forţei de jandarmi, în Buletinul de Informare

Documentare al M.A.I. nr. 6(89)/2008, p.304 105 Marian Enache, Optimizarea activităţilor de suport logistic în cadrul D.G.J.M. Bucureşti, în Buletinul

Jandarmeriei Române nr. 2/2010. p.257

48

În procesul de transformare a capabilităţilor Jandarmeriei Române,

înzestrarea reprezintă elementul dinamic care antrenează resurse umane,

tehnico-economice şi financiare substanţiale. Obiectivul de bază în domeniul

modernizării şi înzestrării jandarmeriei îl constituie achiziţionarea, în corelare cu

resursele puse la dispoziţie, a sistemelor de armamente care înglobează

tehnologii moderne adecvate, în scopul satisfacerii cerinţelor categoriilor de

forţe ale jandarmeriei şi asigurării interoperabilităţii cu forţele F.J.E.

Dificultăţile şi complexitatea operaţiilor întrunite multinaţionale sunt

generate de caracterul politico-militar al acestor operaţii şi de faptul că ele se

organizează şi se desfăşoară într-un mediu internaţional, supus ingerinţelor şi

schimbărilor imprevizibile aparţinând organizaţiilor internaţionale ce au iniţiat

operaţia.

Pornind de la aceste considerente, se poate aprecia că logistica

operaţiilor întrunite multinaţionale vizează asigurarea sprijinului pentru

acţiunile militare multinaţionale din momentul aprobării iniţiale, pe timpul

desfăşurării şi conducerii operaţiilor în teatrul de acţiuni şi revenirii forţelor

dislocate106

.

106 Neculai Bontic, Logistica structurilor Jandarmeriei Române atunci când participă la operaţii militare

internaţionale, în Buletinul Jandarmeriei Române nr. 1/2008, p.130

49

CAPITOLUL V - ASPECTE SOCIO-JURIDICE PRIVIND

CONSTATAREA ŞI CERCETAREA FAPTELOR ANTISOCIALE

COMISE CU OCAZIA EVENIMENTELOR SPORTIVE

5.1. Constatarea şi sancţionarea faptelor contravenţionale săvârşite pe

timpul desfăşurării competiţiilor şi a jocurilor sportive

5.1.1. Faptele care pot constitui contravenţii săvârşite cu prilejul


Din păcate, cu ocazia desfăşurării unei competiţii sau a unui joc sportiv

ori în legătură cu acestea, suporterii, spectatorii, oficialii, organizatorii,

conducătorii de cluburi, personalul de ordine şi siguranţă sau chiar sportivii pot

comite unele fapte prin care se încalcă anumite dispoziţii legale. Asemenea

fapte, considerate de legiuitor ca având un grad de pericol social mai redus

comparativ cu infracţiunile şi care ţin de domeniul abaterilor de natură

administrativă, cu regim juridic sancţionator administrativ, cu alte cuvinte

faptele care constituie contravenţii, în baza Legii nr.4/2008 (şi a altor acte

normative la care aceasta face trimitere) sunt:

- săvârşirea, de către spectatori sau de către oficiali, în incinta bazei sau

a arenei sportive, dacă nu s-au produs vătămări ale integrităţii corporale sau ale

sănătăţii ori pagube materiale, a anumitor fapte (de pildă, pătrunderea sau

încercarea de pătrundere în incinta bazei sportive ori, după caz, a arenei sportive

fără documente de acces sau prin încălcarea normelor legale de acces stabilite de

organizator);

- săvârşirea de către suporteri înainte şi după desfăşurarea competiţiei

sau jocului sportiv, în afara bazei sportive, a anumitor fapte care au legătură cu

competiţia sau jocul în cauză (de pildă, constituirea unui grup format din trei sau

mai multe persoane, în scopul de a săvârşi acţiuni ilicite, contrare ordinii şi liniştii

publice şi normelor de convieţuire socială, precum şi actele de încurajare sau

sprijinire, sub orice formă, a unor astfel de grupuri de persoane, care incită la

dezordine socială);

- incitarea în public sau prin mass-media la acte de violenţă, în legătură

cu competiţia sau jocul sportiv, de către conducătorii de cluburi, oficiali sau

sportivi;

- cumpărarea în scop de revânzare a biletelor sau a oricăror documente

de acces la competiţii şi jocuri sportive, precum şi vânzarea acestora la

suprapreţ;

- săvârşirea de către organizator a anumitor fapte (de pildă,

nerespectarea obligaţiei de a declara jocurile sportive naţionale şi internaţionale,

cu cel puţin 5 zile înainte de data desfăşurării acestora, la unitatea de jandarmi

competentă teritorial);

- nerespectarea de către personalul de ordine şi siguranţă, în incinta

50

arenelor sportive, a obligaţiilor prevăzute în planurile de acţiune.

5.1.2. Modul de constatare şi sancţionare a contravenţiilor săvârşite cu

prilejul manifestărilor sportive

Aşa cum reiese din interpretarea art.28 al Legii nr.4/2008, pentru faptele

de natură contravenţională săvârşite cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor

sportive, agenţi constatatori sunt atât poliţiştii, cât şi jandarmii. De altfel, această

competenţă de constatare a contravenţiilor şi de aplicare a sancţiunilor se înscrie

în sfera mai largă de atribuţii a Jandarmeriei Române în ceea ce priveşte

executarea misiunilor de asigurare a ordinii şi liniştii publice pe timpul

manifestărilor sportive.

Modul de constatare a faptelor ce constituie contravenţii potrivit Legii

nr.4/2008 şi de aplicare a sancţiunilor corespunzătoare este cel reglementat de

Ordonanţa Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor107

,

acordându-se atenţie descrierii faptei, descriere din care trebuie să reiasă

legătura faptei antisociale cu competiţia sau jocul sportiv, astfel încât să se poată

aplica sancţiunile contravenţionale specifice, printre care şi interzicerea

accesului la competiţii sau jocuri sportive de genul celor la care s-a săvârşit

fapta de natură contravenţională.

Pe lângă dispoziţiile cu caracter general, cuprinse în Ordonanţa

Guvernului nr.2/2001, în cazul comiterii contravenţiilor cu ocazia desfăşurării

manifestărilor sportive, se aplică şi dispoziţiile cuprinse în Legea nr.4/2008 în

care sunt reglementate, ca sancţiuni contravenţionale specifice aplicabile acestui

gen de fapte: amenda şi prestarea de activităţi în folosul comunităţii (sancţiuni

principale), precum şi interzicerea accesului la unele competiţii sau jocuri

sportive (sancţiune complementară).

Dacă în ceea ce priveşte aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale,

competenţa aparţine agentului constatator (poliţist sau jandarm) care face

menţiune în procesul-verbal de constatare despre faptul aplicării acestei

sancţiuni (inclusiv despre cuantumul acesteia), prestarea de activităţi în folosul

comunităţii poate fi aplicată numai de instanţa de judecată.

Regimul juridic al sancţiunii prestării unei activităţi în folosul comunităţii

este reglementat în Ordonanţa Guvernului nr.55/2002108

, potrivit căreia această

sancţiune poate fi prevăzută numai de legi sau de ordonanţe ale Guvernului, prin

care se stabilesc şi se sancţionează anumite fapte ce constituie contravenţii.

Sancţiunea contravenţională se stabileşte întotdeauna alternativ cu amenda şi

poate fi aplicată numai de instanţa de judecată.

O sancţiune specifică (introdusă prin Ordonanţa Guvernului

nr.11/2006109

) ce poate fi aplicată în cazul comiterii unor contravenţii pe timpul

desfăşurării manifestărilor sportive este, aşa cum am mai arătat, interzicerea

accesului la unele competiţii sau jocuri sportive. 107 O.G. nr.2/2001, publicată în M.Of. nr.410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea

nr.180/2002, publicată în M.Of. nr.268 din 22 aprilie 2002, cu modificările şi completările ulterioare 108 O.G. nr.55/2002, publicată în M.Of. nr.642 din 30 august 2002, cu modificările şi completările ulterioare. 109 O.G. nr.11/2006 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în sport, publicată în M.Of. nr.83 din 30 ianuarie

2006, (abrogată, ulterior, prin Legea nr.4/2008)

51

Faptele care constituie contravenţii pentru a căror săvârşire se poate

aplica sancţiunea contravenţională complementară a interzicerii accesului la

competiţii sau jocuri sportive sunt prevăzute expres în Legea nr.4/2008.

În toate aceste situaţii, sancţiunea contravenţională complementară a

interzicerii accesului la competiţiile sau la jocurile sportive se consemnează de

către agentul constatator în procesul-verbal de constatare şi sancţionare a

contravenţiilor, alături de sancţiunea contravenţională principală aplicată

(amendă sau prestarea de activităţi în folosul comunităţii). Împotriva procesului-

verbal de constatare, contravenientul poate face plângere la instanţă, plângere

care nu suspendă executarea sancţiunii complementare (art.47 din Legea

nr.4/2008).

În sezonul competiţional 2009-2010, Liga I de fotbal, au fost aplicate, de

către Jandarmeria Română, 132 de măsuri complementare de interzicere a

accesului la competiţii şi jocuri sportive pentru anumite perioade de timp: 8

pentru o perioadă de 2 ani, 66 pentru o perioadă de un an şi 58 pentru o perioadă

de 6 luni110

.

5.2. Metodologia constatării şi cercetării infracţiunilor săvârşite pe timpul


Problematica metodologiei constatării infracţiunilor flagrante săvârşite pe

timpul desfăşurării manifestărilor sportive presupune abordarea unor aspecte atât

de ordin juridic (penal şi procesual-penal), cât şi criminalistic.

5.2.1. Acte de constatare sau acte premergătoare urmăririi penale?

Din punctul de vedere al competenţei, potrivit art.46 din Legea

nr.4/2008, constatarea infracţiunilor prevăzute în prezenta lege (infracţiuni

săvârşite cu ocazia desfăşurării unei competiţii sau unui joc sportiv ori în

legătură cu acestea) se face de către jandarmi şi poliţişti. De asemenea, conform

art.214 alin.1 lit.c C.pr.pen.111

şi art.19 alin.1 lit.r din Legea nr.550/2004 privind

organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române, ofiţerii şi subofiţerii jandarmi

sunt competenţi material, corespunzător zonei de responsabilitate, să constate

infracţiuni pe timpul executării misiunilor specifice şi sunt obligaţi să încheie

actele de constatare prevăzute în Codul de procedură penală.

Prin urmare, jandarmilor le revin atribuţii de constatare a infracţiunilor

săvârşite cu ocazia desfăşurării unei competiţii sau unui joc sportiv; înainte,

110 Analiza activităţilor desfăşurate pentru gestionarea manifestărilor sportive din sezonul competiţional 2009-

2010, I.G.J.R., Bucureşti, 16.07.2010 111 În noul Cod de procedură penală (Legea nr.135/2010, publicată în M.Of. nr.486 din 15 iulie 2010), în ceea ce

priveşte întocmirea actelor de constatare pentru infracţiunile constatate în timpul exercitării atribuţiilor prevăzute

de lege, nu se mai face referire la „ofiţerii şi subofiţerii Jandarmeriei Române”, ci la „organele de ordine publică

şi siguranţă naţională” (art.61 alin.1 lit.c din noul C.pr.pen.); potrivit art.603 din Legea nr.135/2010, prezentul

cod intră în vigoare la data care va fi stabilită în legea pentru punerea în aplicare a acestuia, iar în termen de 12

luni de la data publicării prezentului cod în Monitorul Oficial al României, Guvernul va supune Parlamentului

spre adoptare proiectul de lege pentru punerea în aplicare a Codului de procedură penală.

52

însă, de a prezenta particularităţile constatării acestor infracţiuni, faptul că atât în

practică, cât şi în unele acte normative (metodologii) care reglementează modul

de efectuare a anumitor activităţi ale personalului Jandarmeriei Române, se

folosesc noţiunile de „acte premergătoare” şi „acte de constatare”, ne dă prilejul

câtorva reflecţii privind diferenţa dintre cele două concepte.

Astfel, potrivit art. 214 C.pr.pen., printre organele de constatare se

numără şi ofiţerii şi subofiţerii din cadrul Jandarmeriei Române – pentru

infracţiunile constatate pe timpul executării misiunilor specifice (art.214 alin.1.

lit.c C.pr.pen., adăugat prin Legea nr.281/2003).

Organele de constatare au obligaţia de a lua declaraţii de la făptuitor şi

de la martorii care au fost de faţă la săvârşirea infracţiunii, precum şi de a

întocmi proces-verbal despre împrejurările concrete ale săvârşirii acesteia. De

asemenea, aceste organe au dreptul să reţină corpurile delicte, să procedeze la

evaluarea pagubei şi să efectueze orice alte acte, când legea prevede aceasta.

Actele încheiate de aceste organe de constatare se înaintează procurorului

în cel mult 3 zile de la descoperirea faptei ce constituie infracţiune, afară de

cazul când legea dispune altfel.

În caz de infracţiune flagrantă, aceste organe sunt obligate să înainteze de

îndată procurorului pe făptuitor, împreună cu lucrările efectuate şi cu mijloacele

materiale de probă.

Procesul-verbal încheiat de aceste organe de constatare este mijloc de

probă, având valoare probatorie în procesul penal ce se va declanşa dacă există

condiţiile prevăzute de lege.

Aşa cum se prevede în art.224 alin.1 C.pr.pen., în vederea începerii

urmăririi penale se pot efectua acte premergătoare112

.

Actele premergătoare (denumite în literatura juridică113

şi „investigaţii

prealabile”) sunt acele activităţi desfăşurate, în anumite situaţii, înainte de

declanşarea procesului penal, pentru culegerea de date cu privire la pregătirea

sau săvârşirea unor fapte prevăzute de legea penală, în vederea începerii

urmăririi penale.

În concret, prin efectuarea de acte premergătoare se poate urmări114

: fie

verificarea informaţiilor conţinute în actul de sesizare, fie completarea acestor

date şi informaţii pentru a se constata dacă este cazul să se dispună începerea

urmăririi penale, fie verificarea existenţei vreunuia din cazurile de înlăturare a

aptitudinii funcţionale a acţiunii penale (cazuri prevăzute la art.10 C.pr.pen.)

care conduc la soluţia de neîncepere a urmăririi penale.

Prin urmare, actele premergătoare nu trebuie confundate cu actele de

constatare, fiind noţiuni considerate de doctrina procesual-penală ca având

natură juridică diferită. Este adevărat că atât actele de constatare, cât şi actele

premergătoare sunt efectuate înainte de declanşarea procesului penal, având

caracterul unor activităţi preliminare începerii urmăririi penale. De asemenea,

atât procesele-verbale întocmite de organele de constatare, cât şi procesul-verbal

112 În noul Cod de procedură penală nu mai este reglementată instituţia actelor premergătoare urmăririi penale. 113 Siegfried Kahane, Drept procesual penal, Editura Didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1963, p.209. 114 Ion Neagu, Tratat de procedură penală, Editura PRO, Bucureşti, 1997, p.423

53

în care se consemnează efectuarea unor acte premergătoare constituie mijloace

de probă în procesul penal.

Se observă, însă, că între cele două categorii de acte există următoarele

diferenţe115

:

- actele de constatare se efectuează de organele de constatare prevăzute în

art.214 şi 215 C.pr.pen., iar actele premergătoare sunt efectuate de organele de

urmărire penală şi lucrătorii operativi anume desemnaţi din Ministerul

Administraţiei şi Internelor şi din celelalte organe de stat cu atribuţii în domeniul

siguranţei naţionale;

- actele de constatare se efectuează în vederea sesizării din oficiu a

organelor de urmărire penală, în timp ce actele premergătoare se efectuează în

vederea începerii urmăririi penale de către organul competent deja sesizat.

Deşi în practică se constată o tendinţă de extindere a competenţei

ofiţerilor şi subofiţerilor Jandarmeriei Române, aceştia – pentru infracţiunile

constatate pe timpul executării misiunilor specifice, nu efectuează acte

premergătoare, ci acte de constatare pe care trebuie să le înainteze procurorului

(de îndată - în caz de infracţiune flagrantă sau în termen de 3 zile de la

descoperirea faptei - când infracţiunea nu este flagrantă).

5.2.2. Procedura de constatare şi cercetare aplicabilă unor infracţiuni

flagrante comise cu ocazia evenimentelor sportive

În ceea ce priveşte noţiunea de infracţiune flagrantă, în legislaţia noastră

se face deosebire între infracţiunile flagrante şi infracţiunile neflagrante doar sub

aspect procesual, sancţiunile aplicabile fiind aceleaşi.

Din punct de vedere etimologic, termenul de “flagrant” derivă din verbul

latin flagro-are (a arde); în acest sens, noţiunea de flagranţă semnifică prinderea

făptuitorului în focul acţiunii sale sau imediat după săvârşirea infracţiunii116

.

Astfel, în art.465 alin.1 C.pr.pen., se prevede că este flagrantă

infracţiunea descoperită în momentul săvârşirii sau imediat după săvârşire.

Potrivit art.465 alin.2 C.pr.pen., este, de asemenea, considerată flagrantă şi

infracţiunea al cărei făptuitor, imediat după săvârşire, este urmărit de persoana

vătămată, de martorii oculari sau de strigătul public, ori este surprins aproape de

locul comiterii infracţiunii cu arme, instrumente sau orice alte obiecte de natură a-l

presupune participant la infracţiune.

Modul manifest de săvârşire a infracţiunilor flagrante, facilitând

probaţiunea şi înlăturând posibilitatea comiterii unor erori judiciare117

, a permis

instituirea unei proceduri speciale, de urgenţă, pentru urmărirea şi judecarea

unora dintre infracţiunile flagrante. Procedura urgentă se aplică în cazurile în

care sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiţii:

a) infracţiunea să fie flagrantă;

b) infracţiunea să fie pedepsită prin lege cu închisoare mai mare de un an

şi cel mult 12 ani, precum şi în cazul formelor agravate ale acestor infracţiuni;

115 Gheorghiţă Mateuţ, Procedură penală, Partea specială, vol.I, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1997, p.70. 116 Ion Neagu, op.cit., p.696. 117 Pierre Bouzat, Jean Pinatel, Traité de droit pénal et de criminologie, t.II, Paris, Dalloz, 1963, p.1003.

54

c) infracţiunea să fie săvârşită în municipii sau oraşe, în mijloace de transport

în comun, bâlciuri, târguri, porturi, aeroporturi sau gări, chiar dacă nu aparţin unităţilor

teritoriale arătate mai sus, precum şi în orice loc aglomerat.

Procedura specială de urmărire penală a unor infracţiuni flagrante este

reglementată în art.467-470 C.pr.pen.118

Comparând dispoziţiile art.214 C.pr.pen. cu cele ale art.467 C.pr.pen.,

se observă că organele de constatare (inclusiv ofiţerii sau subofiţerii jandarmi)

au atribuţii diferite de cele ale organelor de urmărire penală în privinţa

constatării infracţiunilor flagrante. Astfel, aşa cum rezultă din art.467 C.pr.pen.,

organele de urmărire penală care constată infracţiuni flagrante îndeplinesc

următoarele activităţi:

- întocmirea procesului-verbal în care consemnează cele constatate cu

privire la fapta săvârşită (ca o particularitate, în cadrul procedurii speciale, acest

proces-verbal de constatare are atât rolul de mijloc de probă, cât şi rolul de

act de începere a urmăririi penale, făptuitorul dobândind calitatea procesuală de

învinuit);

- ascultarea învinuitului şi a altor persoane (persoana vătămată,

martori), declaraţiile acestora consemnându-se în procesul-verbal de constatare;

- strângerea şi a altor probe, dacă este necesar (spre exemplu, mijloace

materiale de probă);

- citirea procesului-verbal către învinuit şi persoanele care au fost

ascultate şi semnarea acestuia de către organul de urmărire penală, învinuit şi

persoanele ascultate.

De asemenea, din dispoziţiile art.468 C.pr.pen., reiese că organul de

urmărire penală este obligat să dispună reţinerea învinuitului (ca măsură

preventivă).

Pe de altă parte, potrivit art.214 C.pr.pen. organele de constatare, în

caz de infracţiune flagrantă, au obligaţia să procedeze la:

- luarea declaraţiilor de la făptuitor şi de la martorii care au fost de

faţă la săvârşirea infracţiunii;

- întocmirea procesului-verbal despre împrejurările concrete ale săvârşirii

faptei (proces-verbal care constituie mijloc de probă);

- înaintarea de îndată către procuror a făptuitorului, împreună cu lucrările

efectuate şi cu mijloacele materiale de probă.

De asemenea, organele de constatare au dreptul să reţină corpurile

delicte, să procedeze la evaluarea pagubei şi să efectueze orice alte acte când

legea prevede aceasta.

Aşadar, spre deosebire de organele de urmărire penală, care, prin

procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante (in cazul aplicării procedurii

speciale), dispun începerea urmării penale si reţinerea învinuitului, organele de

constatare (inclusiv ofiţerii/subofiţerii jandarmi) nu pot dispune începerea

urmăririi penale, dar au obligaţia de a-1 prinde pe făptuitor (prinderea

118 În noul Cod de procedură penală, dispoziţiile privind constatarea infracţiunii flagrante sunt prevăzute în

cadrul reglementărilor generale privind sesizarea organelor de urmărire penală (art.293), nemaifiind instituită o

procedură specială pentru unele infracţiuni flagrante.

55

făptuitorului, în acest caz, nu se confundă cu reţinerea ca măsură procesuală).

Procesul-verbal de constatare a infracţiunii constituie mijloc de probă,

având forţă probantă în procesul penal şi trebuie să cuprindă menţiunile

prevăzute în art.91 C.pr.pen.119

.

Ca o particularitate, în cazul constatării infracţiunilor prevăzute în Legea

nr.4/2008, din conţinutul actului de constatare trebuie să reiasă legătura faptei cu

jocul sau competiţia sportivă (în special, pentru a se putea aplica măsura

interzicerii accesului). De aceea, procesul-verbal de constatare trebuie să

conţină, ca menţiuni speciale:

- precizarea locului săvârşirii faptei (în arena sportivă, în afara arenei

sportive înainte orii după desfăşurarea competiţiei sau jocului sportiv, pe timpul

afluirii/defluirii către/de la aceasta, pe timpul deplasării organizate, în grup,

către/de la localitatea unde se desfăşoară competiţia sau jocul sportiv);

- descrierea articolelor de îmbrăcăminte ale făptuitorilor, atitudinea,

gesturile, scandările acestora;

- referirea la aspectele surprinse în înregistrările de imagini care pot fi

folosite ca mijloc de probă pentru identificarea autorilor şi stabilirea activităţii

infracţionale a acestora.

În ceea ce priveşte particularităţile constatării şi cercetării infracţiunilor

de violenţă comise pe timpul desfăşurării unor manifestări sportive, din punct de

vedere criminalistic se pot releva anumite aspecte metodologice120

. Astfel,

constatarea infracţiunii trebuie să se efectueze cu respectarea dispoziţiilor legale

şi a regulilor tactice criminalistice de aşa manieră încât această activitate să ducă

la probarea temeinică a faptelor; cu ocazia constatării unei asemenea infracţiuni

este obligatorie efectuarea următoarelor acte:

- întocmirea procesului-verbal de constatare a infracţiunii privind

împrejurările concrete ale săvârşirii acesteia;

- luarea de declaraţii de la făptuitor şi de la persoanele care au fost de faţă

la săvârşirea infracţiunii (inclusiv de la persoana vătămată);

- reţinerea corpurilor delicte (identificarea şi ridicarea acestora); aceste

bunuri trebuie descrise în detaliu, iar în procesul-verbal de constatare a

infracţiunii sau de ridicare/predare se face precizarea că sunt ridicate în vederea

continuării verificărilor sau în vederea depunerii lor la camera de corpuri delicte

a unităţii, pentru a fi puse la dispoziţia organelor de cercetare competente;

- evaluarea pagubelor produse cu ocazia săvârşirii infracţiunii (prin

consultarea persoanei vătămate sau a specialiştilor);

- efectuarea oricăror alte acte, când legea prevede aceasta (adrese,

procese-verbale de ridicare şi lăsare în custodie ş.a.).

5.2.3. Faptele care pot constitui infracţiuni săvârşite pe timpul

desfăşurării competiţiilor sau a jocurilor sportive

În Legea nr.4/2008 sunt enumerate categoriile de fapte care pot constitui

119 Art.91 C.pr.pen., aşa cum a fost modificat prin Legea nr.356/2006 120 Viorel Coroiu, Horaţiu Măndăşescu, Metodologii practice de anchetă penală, Editura Estfalia, Bucureşti,

2008, p.133

56

infracţiuni săvârşite cu ocazia desfăşurării unei competiţii sau unui joc sportiv

ori în legătură cu acestea:

- fapta unei persoane căreia i s-a interzis accesul la unele competiţii sau

jocuri sportive, de a se afla în arena sportivă unde se desfăşoară o competiţie sau

un joc sportiv de genul celor pentru care s-a dispus interdicţia – se pedepseşte cu

închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă (este situaţia în care această

măsură a fost dispusă iniţial ca sancţiune contravenţională complementară

pentru săvârşirea unora dintre contravenţiile prevăzute la art.22 şi 23 din Legea

nr.4/2008) (art.31);

- opunerea cu violenţă faţă de personalul de ordine şi siguranţă sau faţă

de forţele de ordine, ori împiedicarea acestora de a-şi exercita atribuţiile

specifice, cu ocazia desfăşurării unei competiţii sau unui joc sportiv – se

pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, dacă fapta nu

constituie o infracţiune mai gravă (art.32);

- portul sau încercarea de a introduce în incinta arenei sportive a

cuţitului, pumnalului, şişului, boxului, castetului ori a altor asemenea obiecte,

fabricate sau confecţionate anume pentru tăiere, împungere sau lovire, precum şi

a dispozitivelor pentru şocuri electrice - se pedepseşte potrivit art.11 pct.1 din

Legea nr.61/1991 (art.33);

- deţinerea sau încercarea de a introduce în incinta arenei sportive a

substanţelor iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant ori a altor asemenea

materiale, substanţe sau obiecte - se pedepseşte potrivit art.29 alin.1 din Legea

nr.60/1991121

, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă (art.34);

- încercarea de a introduce, deţinerea sau folosirea în incinta arenei

sportive a obiectelor artizanale şi de distracţie, pe bază de amestecuri pirotehnice

din clasele II – IV, T.1, T.2, precum şi a artificiilor din categoria „obiecte

zburătoare luminoase” şi a pocnitorilor din clasa I - se pedepseşte potrivit art.31

alin.21 din Legea nr.126/1995 privind regimul materiilor explozive

122 (art.35);

- utilizarea în arena sportivă a simbolurilor fasciste, rasiste sau xenofobe,

răspândirea sau deţinerea, în vederea răspândirii, de asemenea simboluri în arena

sportivă - se pedepseşte potrivit art.4 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului

nr.31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist,

rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea

unor infracţiuni contra păcii şi omenirii, aprobată cu modificări şi completări

prin Legea nr.107/2006123

(art.36);

- lovirea sau orice acte de violenţă cauzatoare de suferinţe fizice,

săvârşite în incinta arenei sportive, asupra unui alt spectator, care au pricinuit o

vătămare ce nu necesită îngrijiri medicale sau necesită pentru vindecare îngrijiri

medicale de cel mult 20 de zile - se pedepseşte potrivit legii penale;

121 Legea nr.60/1991 privind organizarea si desfăşurarea adunărilor publice, republicată în M.Of. nr.888 din 29

septembrie 2004 122 Legea nr.126/1995, publicată în M.Of. nr.298 din 28 decembrie1995, cu modificările şi completările

ulterioare 123 Legea nr.107/2006, publicată în M.Of. nr.377 din 3 mai 2006, cu modificările şi completările ulterioare

57

- uciderea unei persoane în arena sportivă ori a unui spectator – se

pedepseşte potrivit legii penale124

(art.38);

- distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuinţare a

scaunelor sau a altor elemente de mobilier, a instalaţiilor de orice fel, a

amenajărilor interioare, a cablajului electric, a echipamentelor şi instalaţiilor de

telecomunicaţii sau de supraveghere video din incinta arenei sportive, precum şi

distrugerea, deteriorarea sau degradarea imobilelor din incinta bazei sportive - se

pedepseşte potrivit legii penale125

;

- portul de armă, fără drept, în incinta arenei sportive – se pedepseşte

potrivit legii penale126

(art.40);

- manifestările săvârşite în arena sportivă prin care se exprimă dispreţ

pentru însemnele României sau pentru emblemele sau semnele de care se

folosesc autorităţile – se pedepseşte potrivit legii penale127

(art.41);

- fapta spectatorului care săvârşeşte în incinta arenei sportive acte sau

gesturi, proferează cuvinte ori expresii, sau se dedă la orice alte manifestări prin

care se aduce atingere bunelor moravuri sau se produce scandal, ori se tulbură,

în alt mod, ordinea publică – se pedepseşte potrivit legii penale128

;

participarea la o încăierare între mai mulţi suporteri în incinta arenei

sportive – se pedepseşte potrivit legii penale129

(art.43);

- ameninţarea săvârşită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare

directă contra unui reprezentant al forţelor de ordine, lovirea sau orice alte acte

de violenţă, vătămarea corporală sau vătămarea corporală gravă a acestuia, dacă

acesta se află în exerciţiul funcţiunii pe timpul asigurării ordinii publice cu

ocazia desfăşurării unei competiţii sau a unui joc sportiv ori pe timpul

intervenţiei pentru restabilirea ordinii publice în astfel de situaţii, sau pentru

fapte îndeplinite în exerciţiul funcţiunii anterior prezentate – se pedepseşte

potrivit legii penale130

(art.45).

În sezonul competiţional 2009-2010, Liga I de fotbal, au fost întocmite,

de către Jandarmeria Română, 92 de dosare cu acte de constatare, sub aspectul

săvârşirii a 97 de fapte ce constituie infracţiuni, fiind identificaţi 98 de făptuitori,

în majoritatea cazurilor pentru deţinerea sau folosirea obiectelor pe bază de

amestecuri pirotehnice, portul ilegal de arme albe, încălcarea măsurii de

interzicere a accesului la jocurile sportive, loviri sau alte violenţe, distrugeri, dar

şi pentru fapte cum ar fi deţinere de droguri pentru consum131

În ceea ce priveşte partidele de fotbal cu caracter internaţional

124 În noul Cod penal, infracţiunea de omor este incriminată în art.188. 125 În noul Cod penal, distrugerea este prevăzută în art.253. 126 În art.342 din noul Cod penal este incriminată fapta de nerespectare a regimului armelor şi al muniţiilor

(inclusiv portul fără drept al armelor letale sau al armelor neletale din categoria celor supuse autorizării), iar în

art.372 din noul Cod penal este incriminată fapta de a purta sau folosi fără drept obiecte periculoase (printre care

şi arme neletale care nu sunt supuse autorizării). 127 În noul Cod penal nu mai este incriminată infracţiunea de ofensă adusă unor însemne. 128 În art.371 din noul Cod penal este incriminată distinct infracţiunea de tulburare a ordinii şi liniştii publice. 129 În noul Cod penal, infracţiunea de încăierare este prevăzută în art.198. 130 În noul Cod penal, infracţiunea de ultraj este incriminată în art.257. 131 Analiza activităţilor desfăşurate pentru gestionarea manifestărilor sportive din sezonul competiţional 2009-

2010, I.G.J.R., Bucureşti, 16.07.2010

58

desfăşurate în sezonul competiţional 2009-2010, Jandarmeria Română a

întocmit 5 dosare de constatare a 5 infracţiuni, fiind identificaţi 5 făptuitori: 4

pentru folosirea de materiale pirotehnice în incinta stadionului (art.35 din Legea

nr.4/2008) şi unul pentru încălcarea interdicţiei de a participa la anumite jocuri

sportive pentru o perioadă de timp (art.31 din Legea nr.4/2008)132

.

Comparativ cu sezonul competiţional 2008-2009 al Ligii I de fotbal,

constatările efectuate de structurile Jandarmeriei Române (atât pentru fapte de

natură contravenţională, cât şi pentru fapte de natură penală) au scăzut aproape

la jumătate, fiind înregistrate mult mai puţine incidente sau manifestări violente

pe stadioanele din România133

.

În schimb, în cazul competiţiilor internaţionale de fotbal, comparativ cu

sezonul 2008-2009, în sezonul 2009-2010, deşi au fost întocmite mai puţine

dosare de constatare pentru săvârşirea de infracţiuni, există mai multe constatări

de natură contravenţională şi s-a aplicat un număr mai mare de măsuri

complementare de interzicere a accesului134

.

5.3. Percepţia forţelor de ordine asupra violenţei în sport (studiu de caz)

În România, abordările subsumate violenţei în sport au fost, majoritar, de

ordin jurnalistico-eseistic şi mai puţin ştiinţific, stare de fapt care a stat la baza

interesului pentru investigarea din perspectivă sociologică a problematicii sus-

amintite. Cum văd forţele de ordine violenţa în sport şi cum se raportează la ea?

a constituit, astfel, prima problemă de cercetare la care s-a căutat un răspuns.

Într-o etapă ulterioară, de analiză, am încercat să investigăm care sunt

modalităţile concrete de stopare a fenomenului violenţei în sport. În final, am

dorit să realizăm un top al celor mai violente galerii de fotbal.

Cercetarea de faţă constituie o analiză de conţinut exploratorie realizată

pe un eşantion compus din zece (10) jandarmi (ofiţeri şi subofiţeri) din B.S.I.J.

„Vlad Ţepeş”, cu vârste cuprinse între 26-32 ani, care au o vechime în

structurile de ordine publică ale Jandarmeriei Române între 2-12 ani. Abordarea

a fost calitativă, s-a utilizat metoda interviului.

Problemele de cercetare analizate au fost:

- modul cum percep jandarmii violenţa în sport

- tipul de atitudini pe care le au jandarmii faţă de fenomenul violenţei în

sport.

Obiectivele cercetării de faţă au fost:

- identificarea modalităţilor în care jandarmii percep violenţa în sport; 132 Ibidem 133 Spre exemplu, pentru fapte prevăzute de legea penală în sezonul 2009-2010 au fost întocmite 92 de dosare,

faţă de 151 în sezonul 2008-2009, Analiza activităţilor desfăşurate pentru gestionarea manifestărilor sportive

din sezonul competiţional 2009-2010, I.G.J.R., Bucureşti, 16.07.2010 134 Spre exemplu, în sezonul 2009-2010 există un total de 83 de constatări (atât pentru fapte de natură penală, cât

şi pentru fapte de natură contravenţională) faţă de 54 în sezonul 2008-2009; de asemenea, în 2009-2010 s-au

aplicat 22 de măsuri de interzicere a accesului, faţă de 13 în 2008-2009, Analiza activităţilor desfăşurate pentru

gestionarea manifestărilor sportive din sezonul competiţional 2009-2010, I.G.J.R., Bucureşti, 16.07.2010

59

- descrierea opiniilor şi atitudinilor manifestate de jandarmi în raport cu

violenţa în sport.

Pentru realizarea obiectivelor s-a pornit de la următoarele ipoteze:

- pentru jandarmi, violenţa în sport nu diferă de cea întâlnită pe timpul

desfăşurării altor manifestări publice.

- jandarmii au o atitudine critică faţă de violenţa în sport, întrucât ei se

raportează la ea, diferit faţă de ceilalţi cetăţeni şi propun soluţii pentru

combaterea ei.

Analiza rezultatelor

Analiza de faţă porneşte de la o cercetare calitativă asupra temei de

interes internaţional – prevenirea violenţei în sport. Pentru realizarea ei au fost

intervievaţi 8 jandarmi care au practicat diferite sporturi de performanţă (box,

fotbal, înot, lupte libere, rugby şi taekwondo), la diferite cluburi (subiecţii S.1,

S.2, ..., S.8). De asemenea, un grup de 2 ofiţeri (subiecţii O.1 şi O.2),

comandanţi de subunităţi mobile la B.S.I.J., au dat răspunsuri scrise la acelaşi

set de întrebări. Diferenţa evidentă dintre cele două grupuri de jandarmi este că

subofiţerii au practicat un sport de performanţă, au participat la competiţii

sportive şi au, deci, o experienţă directă asupra pulsului jocului sportiv.

Dificultăţile întâmpinate în cercetare au fost de factură umană. Cercetarea

a avut, iniţial, ca subiect de interes numai jandarmii sportivi - dar nu am

identificat ofţeri, legitimaţi la cluburi, care să fi practicat sporturi de

performanţă. În schimb, s-a reuşit obţinerea în scris a răspunsurilor a doi ofiţeri,

absolvenţi ai Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, dar care nu au făcut

sport de performanţă.

Ghidul de interviu a cuprins umătoarele întrebări:

- Ce înţelegeţi prin violenţă în sport?

- Ce caracteristici are violenţa în sport, în România, în comparaţie cu

alte ţări?

- Cum legaţi violenţa în sport de violenţa stradală?

- Ce măsuri aţi lua ca să reduceţi violenţa în sport?

- Care sunt primele trei grupuri de suporteri în topul violenţei pe

stadioane?

Rezultatele empirice, evident incomplete şi extrem de parţiale, ale

studiului referitor la opiniile şi atitudinile forţelor de ordine faţă de fenomenul

violenţei în sport au condus, astfel, la formularea următoarelor concluzii:

- Din analiza răspunsurilor la primele două întrebări incluse în ghidul de

interviu am putut constata existenţa unor diferenţe interne în eşantionul

subiecţilor intervievaţi, neexistând o raportare uniformă atât la definirea

termenului de violenţă în sport, cât şi la specificul local al acestui tip de

fenomen. În acest fel am satisfăcut primul obiectiv de cercetare, menţionat

anterior: identificarea modului în care percep jandarmii violenţa în sport.

- În ceea ce priveşte cel de-al doilea obiectiv de cercetare - definirea

tipului de atitudini pe care le au jandarmii faţă de fenomenul violenţei în sport -

răspunsurile obţinute ne-au indicat existenţa unei maxime varietăţi a aprecierilor

şi opiniilor individuale referitoare la subiect. Cele două „axe” principale de-a

60

lungul cărora s-au structurat răspunsurile la întrebările trei şi patru adresate

subiecţilor au fost astfel:

1. recunoaşterea existenţei unei relaţii de determinare între violenţa în

sport şi alte forme de violenţă (din media, din mediul de provenienţă etc.);

2. manifestarea unor atitudini critice în raport cu fenomenul de interes

(violenţa în sport) şi propunerea de soluţii (constructive) la o problemă socială

dată: interzicerea accesului pe stadioane, măsuri dure de sancţionare a

organizatorilor, campanii de sensibilizare şi de educare la nivelul publicului.

Concluzia generală a cercetării este că violenţa stradală se prelungeşte

în violenţa sportivă, mai ales prin suporteri, iar violenţa sportivă se prelungeşte

în cea cotidiană, mai ales prin sportivi. Violenţa este un act care se învaţă social.

Suporterii care folosesc injurii şi acte agresive repetă modele văzute în familie şi

vecinătate sau, la adăpostul adunărilor sportive, cad în transa hipnotică a

psihologiei mulţimilor. Jucătorii pot învăţa violenţa trăind în mediul sportiv, dar

numai dacă nu sunt bine antrenaţi şi învăţaţi să îşi stăpânească pornirile şi

nervozitatea inerente competiţiei şi care fac parte, în mod natural, din geneza

umană.

61

CAPITOLUL VI - CONCLUZII ŞI PROPUNERI

Din păcate, în societatea contemporană, caracterizată printr-un ritm rapid

al dezvoltării, cadrul legislativ existent nu corespunde întotdeauna schimbărilor

realităţii sociale, domeniul legislativ fiind cel mai lent135

; el necesită o

permanentă perfecţionare, pentru a ţine pasul cu ritmul acestor schimbări.

De aceea, în scopul optimizării managementului public pentru prevenirea

şi combaterea violenţei pe timpul desfăşurării manifestărilor sportive, se impune

şi perfecţionarea cadrului legislativ existent, printre altele, prin modificarea

sau completarea unor dispoziţii ale Legii nr.4/2008.

- În ceea ce priveşte interzicerea accesului la unele jocuri sau competiţii

sportive, se observă că în Ordonanţa Guvernului nr.11/2006 au existat dispoziţii

privind punerea în executare a acestei sancţiuni, în condiţiile reglementării ei ca

o sancţiune contravenţională complementară a cărei aplicare era de competenţa

instanţei. Astfel, potrivit art.20 alin.2 din Ordonanţa Guvernului nr.11/2006,

instanţa trebuia să comunice hotărârea în termen de 10 zile persoanei

sancţionate, organelor de poliţie şi structurii de jandarmi de la locul de domiciliu

sau reşedinţă al/a persoanei sancţionate, precum şi Agenţiei Naţionale pentru

Sport, în vederea luării măsurilor care se impuneau.

Legea nr.4/2008 (care a abrogat Ordonanţa Guvernului nr.11/2006)

reglementează interzicerea accesului la unele jocuri sau competiţii sportive atât

ca sancţiune contravenţională complementară (dar a cărei aplicare este, în

prezent, de competenţa organului de constatare, şi nu a instanţei), cât şi ca

măsură de siguranţă (dispusă de procuror sau de instanţa de judecată). În Legea

nr.4/2008 nu există, însă, nicio dispoziţie procedurală privind obligaţiile care

revin organelor judiciare care au dispus măsura (procuror sau instanţă) pentru

punerea în executare a acestei măsuri.

În situaţia în care interzicerea accesului la unele competiţii sau jocuri

sportive este aplicată de organul de constatare, ca sancţiune contravenţională,

chiar dacă în Legea nr.4/2008 nu există dispoziţii exprese privind punerea în

executare a acestei sancţiuni, prin ordin al ministrului internelor (existând un

proiect în acest sens) se poate institui în sarcina agentului constatator (poliţist

sau jandarm) obligaţia comunicării către punctul naţional de informare pentru

manifestări sportive din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române

a identităţii persoanelor sancţionate, pentru introducerea acestora în baza de

date.

În schimb, când interzicerea accesului este dispusă ca măsură de

siguranţă, de către procuror în cursul urmăririi penale, sau de către instanţă în

faza de judecată, obligaţia înştiinţării punctului naţional de informare pentru

135 Aceasta este, de altfel, o caracteristică la nivel internaţional, pe care analiştii Alvin Toffler şi Heidi Toffler au

încercat să o evidenţieze pornind de la imaginea mentală a unei autostrăzi pe care rulează nouă autovehicule,

fiecare reprezentând o instituţie importantă care se deplasează cu o viteză corespunzătoare ritmului său de

schimbare. Vehiculul cel mai lent („o milă pe oră”) este considerat „dreptul”, care, în viziunea celor doi autori,

are o componentă organizaţională (instituţiile care interpretează şi aplică legea) şi una reprezentată de corpul de

legi – Alvin Toffler, Heidi Toffler, Avuţia în mişcare, Editura Antet, 2006, p.35-40

62

manifestări sportive nu mai poate fi instituită (prin Ordin al ministrului

internelor) în sarcina structurilor de poliţie şi jandarmi, pentru că acestea nu au

atribuţii, în cursul procesului penal, în legătură cu dispunerea acestei măsuri.

Pe de altă parte, după cum am mai arătat, Legea nr.4/2008, ca lege

specială, a completat cadrul măsurilor de siguranţă prevăzute în art.112 C.pen.

cu o nouă măsură – cea a interzicerii accesului la unele competiţii sau jocuri

sportive. De aceea, aşa cum în Codul de procedură penală există dispoziţii

exprese privind punerea în executare a măsurilor de siguranţă reglementate în

Codul penal136

, şi în legea specială – Legea nr.4/2008 trebuie introduse dispoziţii

procesuale privind punerea în executare a măsurii de siguranţă a interzicerii

accesului la unele competiţii sau jocuri sportive.

Prin urmare, propunem de lege ferenda adăugarea, în cuprinsul Legii

nr.4/2008, a următoarelor dispoziţii:

- art.49 alin.31 – „Ordonanţa se comunică, în copie, învinuitului sau

inculpatului, precum şi punctului naţional de informare pentru manifestări

sportive din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, în vederea

înscrierii în baza de date.”

- art.53 – „Pentru punerea în executare a măsurii interzicerii

accesului la unele competiţii sau jocuri sportive, copie de pe încheierea instanţei

sau de pe dispozitivul hotărârii prin care instanţa s-a pronunţat asupra aplicării

măsurii de siguranţă se comunică şi punctului naţional de informare pentru

manifestări sportive din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei

Române.”

- O altă reglementare criticabilă din conţinutul Legii nr.4/2008 este cea

referitoare la posibilitatea introducerii unei cereri de revocare a măsurii de

siguranţă a interzicerii accesului la unele jocuri sau competiţii sportive, dacă au

dispărut motivele care au dus la luarea acesteia.

Este adevărat că unele măsuri procesuale pot fi revocate dacă au fost

luate cu încălcarea prevederilor legale sau dacă nu mai există vreun temei care

să justifice menţinerea lor, cum este cazul măsurilor preventive care au ca scop

asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal ori împiedicarea sustragerii

învinuitului sau inculpatului de la urmărire penală, judecată ori de la executarea

pedepsei. Scopul măsurilor de siguranţă este, însă, înlăturarea stării de pericol

pentru societate şi prevenirea săvârşirii de noi fapte penale.

Spre deosebire, însă, de măsurile de siguranţă cu caracter medical

(obligarea la tratament medical şi internarea medicală), care pot fi luate pentru

înlăturarea stării de pericol pe care o prezintă făptuitorul pentru societate din

cauza unei boli ori a intoxicării cronice prin alcool, stupefiante sau alte

asemenea substanţe, respectiv datorită faptului că este bolnav mintal sau

toxicoman, măsura de siguranţă a interzicerii accesului la competiţii sau jocuri

sportive urmăreşte înlăturarea stării de pericol pe care o prezintă făptuitorul

pentru societate din cauza faptului că acesta a săvârşit, cu ocazia desfăşurării

136 Spre exemplu, măsura de siguranţă a interdicţiei de a reveni în locuinţa familiei pe o perioadă determinată se

pune în executare (potrivit art.4391 C.pr.pen.) prin comunicarea de către instanţă a copiei de pe dispozitivul

hotărârii organului de poliţie în a cărui rază teritorială se află locuinţa familiei.

63

unei competiţii sau a unui joc sportiv ori în legătură cu acestea, o faptă

prevăzută în art.31-45 din Legea nr.4/2008. Deci, măsura de siguranţă a

interzicerii accesului la competiţii sau jocuri sportive este luată pentru a

preîntâmpina comiterea, de către persoana respectivă, a unor asemenea fapte în

viitor137

. Cu alte cuvinte, legiuitorul a prevăzut o perioadă de timp în care cel

care a comis anumite fapte penale să nu aibă acces (în sensul de a nu asista în

mod direct) la unele competiţii sau jocuri sportive, în speranţa că această

interdicţie îl va determina să adopte un comportament corespunzător în viitor.

Aceasta înseamnă că motivele care au dus la luarea acestei măsuri de siguranţă

nu pot dispărea.

De altfel, nici în Codul de procedură penală nu există dispoziţii privind

revocarea măsurilor de siguranţă provizorii (cu caracter procesual) pe motiv de

dispariţie a temeiurilor care au dus la luarea lor.

Aşadar, revocarea măsurii interzicerii accesului la unele competiţii sau

jocuri sportive (ca măsură de siguranţă) poate interveni numai dacă măsura a

fost dispusă cu încălcarea prevederilor legale. Astfel, potrivit art.49 din Legea

nr.4/2008, împotriva ordonanţei procurorului prin care se dispune luarea măsurii

interzicerii accesului la unele competiţii sau jocuri sportive, învinuitul sau

inculpatul poate face plângere la instanţă, iar când constată că măsura este

ilegală sau nu este justificată instanţa dispune revocarea ei.

De asemenea, potrivit art.50 alin.4 şi art.52 alin.2 din Legea nr.4/2008,

atât încheierea prin care, în cursul judecăţii, instanţa a dispus asupra aplicării

măsurii de siguranţă, cât şi hotărârea prin care s-a soluţionat fondul cauzei (şi

prin care instanţa s-a pronunţat şi asupra aplicării măsurii de siguranţă) sunt

supuse căilor de atac. Inculpatul are dreptul să exercite calea de atac prevăzută

de lege şi măsura de siguranţă va fi revocată, în urma soluţionării căii de atac de

către instanţa superioară, dacă se constată că această măsură a fost dispusă cu

încălcarea prevederilor legale.

Prin urmare, propunem eliminarea, din actualul conţinut al art.53 din

Legea nr.4/2008, a prevederilor privind revocarea măsurii de siguranţă a

interzicerii accesului la unele competiţii sau jocuri sportive şi înlocuirea lor cu

prevederile privind obligativitatea instanţei de a face comunicarea hotărârii prin

care a dispus asupra măsurii de siguranţă şi Jandarmeriei Române (punctului

naţional de informare pentru manifestări sportive din cadrul Inspectoratului

General al Jandarmeriei Române).

- O reglementare care impune unele clarificări este şi cea privind

stabilirea gradului de risc al jocurilor sau competiţiilor sportive şi, implicit, a

obligaţiilor organizatorilor şi forţelor de ordine în funcţie de acest grad de risc.

Astfel, în art.1 al Legii nr.4/2008 este definit „gradul de risc al

competiţiei sau al jocului sportiv” ca fiind nivelul posibilităţii producerii unor

fapte îndreptate împotriva ordinii şi siguranţei publice, cu ocazia desfăşurării

competiţiei sau a jocului sportiv. În cuprinsul Legii nr.4/2008 se folosesc

noţiunile de joc „cu grad de risc”, „cu grad de risc scăzut” şi „cu grad de risc

137 Anca-Lelia Lorincz, Drept procesual penal, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2009, p.240

64

ridicat”, fără însă a fi prevăzute criteriile ce pot fi folosite pentru stabilirea

acestui grad de risc.

Există, însă, şi jocuri sau competiţii sportive fără grad de risc (şah,

bridge, biliard, tenis de masă ş.a.), pentru care organizatorul nu are obligaţia

luării unor măsuri specifice de ordine şi siguranţă. În asemenea situaţii, nu ar

trebui să existe obligaţia elaborării de către organizator a vreunui plan de acţiune

pe care să-l supună spre aprobare unităţii de jandarmi.

De aceea, pentru a înlătura orice dubiu în privinţa obligativităţii

întocmirii planului de acţiune în cazul jocurilor sau al competiţiilor sportive fără

grad de risc, propunem modificarea alin.5 al art.5 din Legea nr.4/2008 astfel:

„Planul de acţiune, în cazul competiţiilor sau al jocurilor sportive cu grad de

risc, este aprobat de către comandantul structurii de jandarmi competente

teritorial.”

- Unele deficienţe ale Legii nr.4/2008 au fost semnalate şi în activitatea

operativă a Jandarmeriei Române138

, instituţie care şi-a adus contribuţia la

elaborarea unui proiect de lege privind modificarea şi completarea acestei legi

speciale139

.

- Una dintre problemele ridicate în practică se referă la stabilirea

momentului de la care începe executarea sancţiunii contravenţionale

complementare a interzicerii accesului la competiţii sau jocuri sportive.

Pornind de la interpretarea art.40 din Ordonanţa Guvernului nr.2/2001

privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările

ulterioare, în sensul că legea specială în care sunt prevăzute sancţiuni

contravenţionale complementare trebuie să stabilească modul de executare a

acestora, proiectul legislativ propune introducerea în conţinutul Legii nr.4/2008

a unei dispoziţii potrivit căreia executarea sancţiunii contravenţionale

complementare a interzicerii accesului la unele competiţii sau jocuri sportive

începe cu ziua imediat următoare înmânării sau comunicării procesului verbal de

constatare a contravenţiei140

. Se apreciază, de către susţinătorii proiectului, că o

asemenea reglementare expresă este necesară pentru identificarea şi tragerea la

răspundere penală a suporterilor care încalcă interdicţia, activităţi care presupun

existenţa unor dispoziţii clare cu privire la curgerea termenului de interzicere a

accesului.

Considerăm însă că, deşi Legea nr.4/2008 nu conţine o reglementare

expresă în acest sens, executarea sancţiunii contravenţionale complementare a

interzicerii accesului la unele competiţii sau jocuri sportive începe de la data

înmânării sau comunicării către contravenient a procesului-verbal de constatare

a contravenţiei, aşa cum rezultă din coroborarea art.30 şi art.47 alin.4 din Legea

138 Buletin Informativ nr.91 din 04.06.2008 al Serviciul Informare şi Relaţii Publice din Inspectoratul General al

Jandarmeriei 139 La sfârşitul anului 2009, a fost înaintat către Senat un proiect de lege privind modificarea Legii nr.4/2008,

inspirat după modelul englez, proiect care a rezultat şi în urma unor consultări ale iniţiatorului cu Jandarmeria

Română şi cu responsabilii fotbalului românesc - http://www.gsp.ro/fotbal 140 Se propune ca, la art.47 din Legea nr.4/2008, după alin.2 să se introducă un nou alineat (alin.21) cu următorul

cuprins: „Punerea în executare a sancţiunii contravenţionale complementare se face începând cu ziua imediat

următoare înmânării sau comunicării procesului-verbal de constatare a contravenţiei.”

http://www.gsp.ro/fotbal/liga-1/

65

nr.4/2008 cu art.31 din Ordonanţa Guvernului nr.2/2001. Astfel, potrivit art.30

din Legea nr.4/2008, contravenţiilor prevăzute de prezenta lege le sunt aplicabile

prevederile Ordonanţei Guvernului nr.2/2001, iar în art.31 alin.1 din Ordonanţa

Guvernului nr.2/2001 se stipulează că împotriva procesului-verbal de constatare

a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii se poate face plângere în termen de 15

zile de la data înmânării sau comunicării acestuia. Din interpretarea conţinutului

alin.4 al art.47 din Legea nr.4/2008, conform căruia plângerea îndreptată

împotriva procesului-verbal nu suspendă executarea sancţiunii complementare,

reiese că executarea acestei sancţiuni începe de la aceeaşi dată de la care se

poate face plângerea – adică data înmânării sau comunicării procesului-verbal.

- În ceea ce priveşte reglementarea gradului de risc al jocurilor sau

competiţiilor sportive, aşa cum am mai menţionat, Legea nr.4/2008 necesită

unele clarificări. De aceea, prin proiectul de modificare a acestei legi141

se

propune introducerea unei clasificări, din punctul de vedere al gradului de risc, a

competiţiilor şi a jocurilor sportive în:

- competiţii sau jocuri sportive fără grad de risc;

- competiţii sau jocuri sportive cu grad scăzut de risc;

- competiţii sau jocuri sportive cu grad mediu de risc;

- competiţii sau jocuri sportive cu grad ridicat de risc.

Gradul de risc al competiţiilor sau jocurilor sportive organizate în cadrul

fiecărei ramuri de sport urmează a fi stabilit conform criteriilor elaborate de

către federaţiile sportive naţionale, cu consultarea Jandarmeriei Române.

De asemenea, pentru înlăturarea unor neconcordanţe în legătură cu

declararea prealabilă a competiţiilor sau jocurilor sportive la unitatea de

jandarmi competentă teritorial, se propune a se introduce prevederea expresă

(prin modificarea art.7 din Legea nr.4/2008) potrivit căreia competiţiile şi

jocurile sportive care, în urma analizei preliminare a gradului de risc efectuată

de către organizator se încadrează în gradul de risc prevăzut la lit.a (adică fără

grad de risc) nu sunt supuse procedurii declarării prealabile142

.

Printre aspectele mai importante vizate de propunerea legislativă ce are

ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr.4/2008 privind

prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive,

se numără şi conferirea de noi atribuţii în competenţa personalului Poliţiei

Comunitare, prevederea de noi contravenţii şi infracţiuni ce pot fi săvârşite cu

ocazia desfăşurării competiţiilor şi a jocurilor sportive, precum şi o reglementare

mai riguroasă a măsurilor de siguranţă ce urmează să fie aplicate persoanelor

care încalcă ordinea şi liniştea publică cu ocazia manifestărilor sportive.

- Principalul element de noutate propus prin proiectul de modificare a

Legii nr.4/2008 este introducerea (în art.532) a obligativităţii prezentării la sediul

poliţiei, jandarmeriei sau poliţiei de frontieră a persoanelor faţă de care s-a

dispus măsura interzicerii accesului la unele competiţii sau jocuri sportive.

141 Propunerea legislativă având ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr.4/2008 a fost

avizată favorabil de Consiliul Legislativ, cu o serie de observaţii şi propuneri. 142 Se înlătură, astfel, orice dubiu în privinţa obligativităţii întocmirii planului de acţiune în cazul jocurilor sau

competiţiilor sportive fără grad de risc.

66

Cu privire la reglementarea acestei obligaţii de prezentare la sediul

poliţiei, jandarmeriei sau poliţiei de frontieră, Consiliul Legislativ, în Avizul dat

asupra acestui proiect de lege143

, a considerat, că dispoziţiile propuse a fi

adăugate în art.532

la Legea nr.4/2008 trebuie eliminate, unele fiind

neconstituţionale, iar altele prea drastice. Se observă, pe bună dreptate, că

obligaţia de a se prezenta la cel mai apropiat sediu al poliţiei, jandarmeriei sau

poliţiei de frontieră, pe timpul desfăşurării competiţiilor sau jocurilor sportive

pentru care s-a dispus măsura are caracterul unei privări de libertate, iar instituirea

unei astfel de obligaţii în cazul în care interzicerea accesului la jocuri sau

competiţii sportive reprezintă o sancţiune contravenţională complementară vine

în contradicţie cu dispoziţiile art.23 alin.13 din Constituţia României, potrivit

cărora sancţiunea privativă de libertate nu poate fi decât de natură penală.

Pe de altă parte, Consiliul Legislativ consideră că în situaţia în care

interzicerea accesului la jocuri sau competiţii sportive a fost dispusă ca măsură

de siguranţă, impunerea unei astfel de obligaţii apare ca fiind excesivă, chiar

dacă această măsură ar fi fost luată de instanţa de judecată, după condamnarea

făptuitorului. Se apreciază că, în funcţie de genul competiţiei sau jocului sportiv

la care făptuitorului îi este interzis accesul, s-ar putea ajunge la situaţia în care, în

anumite perioade ale anului, câteva zile pe săptămână, acesta să fie „reţinut" la

secţia de poliţie, de jandarmerie sau de poliţie de frontieră, pentru o anumită

perioadă de timp, indiferent de conduita sa pe durata executării măsurii de

siguranţă. Or, nici în situaţia suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi

nici în situaţia liberării provizorii sub control judiciar, nu se înregistrează o

asemenea frecvenţă a obligativităţii prezentării la organul competent.

Mai mult decât atât, se consideră că soluţia legislativă propusă ridică

probleme de ordin organizatoric, întrucât în sediile poliţiei, ale jandarmeriei şi

ale poliţiei de frontieră ar trebui să fie organizate spaţii adecvate pentru primirea

respectivelor persoane pe durata desfăşurării anumitor competiţii sau jocuri

sportive.

În concluzie, Consiliul Legislativ a avizat proiectul de modificare a Legii

nr.4/2008, dar cu eliminarea normei propuse pentru art.532, apreciind că

preîntâmpinarea comiterii unor fapte prevăzute de legea penală de către

persoanele faţă de care s-a dispus măsura de siguranţă a interzicerii accesului la

competiţii sau la jocuri sportive ar trebui să se realizeze printr-o mai eficientă

organizare a acestor manifestări şi prin aplicarea, cu rigoarea necesară, a tuturor

dispoziţiilor prevăzute de Legea nr.4/2008, act normativ care instituie un

mecanism de verificare a persoanelor care participă ca spectatori la competiţii

sau la jocuri sportive şi care, în art.31 alin.l prevede drept infracţiune fapta unei

persoane căreia i s-a interzis accesul la unele competiţii sau jocuri sportive de a

se afla în arena sportivă unde se desfăşoară o competiţie sau un joc sportiv de

genul celor pentru care s-a dispus interdicţia.

Opinăm pentru nuanţarea acestei soluţii legislative (care a avut rezultate

în legislaţia engleză), astfel încât ea să se coreleze cu celelalte dispoziţii din

143 http://www.gsp.ro/fotbal/liga-1/

http://www.gsp.ro/fotbal/liga-1/

67

legislaţia noastră naţională, în sensul că dacă o asemenea obligaţie nu se poate

impune în cazul în care interzicerea accesului are natura unei sancţiuni

contravenţionale (fiind neconstituţională), ea s-ar putea institui totuşi în cazul în

care interzicerea accesului este dispusă ca măsură de siguranţă, dar ar trebui

reglementată posibilitatea impunerii ei numai de către instanţă şi numai în

anumite situaţii (când făptuitorul prezintă un pericol social deosebit). De altfel,

caracterul excesiv al acestei obligaţii este atenuat de prevederea potrivit căreia

dacă, din diferite motive (care ar trebui justificate, adăugăm noi), cel în cauză nu

se poate prezenta la cel mai apropiat sediu al poliţiei, jandarmeriei sau poliţiei

comunitare, va comunica telefonic motivul neprezentării şi locul în care se află.

- De asemenea, la propunerile făcute prin proiectul amintit (proiectul

privind modificarea şi completarea Legii nr.4/2008), pentru respectarea

cerinţelor de tehnică legislativă (claritatea şi corectitudinea textului, inclusiv

sub aspectul vocabularului, precum şi folosirea unei terminologii unitare în

cuprinsul aceluiaşi act normativ), adăugăm şi propunerea modificării

conţinutului lit.j a art.1 din Legea nr.4/2008, astfel:

„j) interzicere a accesului la unele competiţii sau jocuri sportive - măsură

de siguranţă, inclusiv provizorie, dispusă de instanţa de judecată sau de către

procuror, ori sancţiune contravenţională complementară, dispusă de către

agentul constatator, prin care se impune unei persoane să nu asiste la unele

competiţii sau jocuri sportive, desfăşurate în ţară ori în străinătate, de genul celor

la care aceasta a săvârşit fapte de natură contravenţională sau penală;”

Pe lângă perfecţionarea cadrului legislativ existent în domeniu, un rol

important în optimizarea managementului public pentru prevenirea şi

combaterea violenţei pe timpul desfăşurării manifestărilor sportive revine

diversificării activităţilor de prevenire.

În acest sens, ţara noastră ar putea valorifica experienţa altor state

europene care au pus accentul pe latura preventivă a măsurilor sociale. De pildă,

în Belgia, preocupările pentru prevenirea violenţei în fotbal s-au intensificat

începând cu anul 1990, Liege-ul devenind primul oraş în care s-a experimentat

implementarea unui management preventiv în privinţa comportamentului

deviant al huliganilor144

.

O serie de documente ale instituţiilor Uniunii Europene145

au condus la

necesitatea implementării unor programe pentru prevenirea huliganismului şi

monitorizarea acestui fenomen la nivel european. Astfel, activităţile de prevenire

a violenţei pe stadioanele europene au culminat cu proiectul Eurofan din cadrul

programului Hippokrates al Comisiei Europene, proiect ce a reunit o serie de

teoreticieni, cadre didactice universitare, manageri publici, reprezentanţi ai unor

instituţii, inclusiv ai forţelor de ordine, lideri de cluburi etc. Acest proiect, în

cadrul căruia Belgia a avut un rol important, a contribuit la promovarea unor

144 Willy Demeyer, „The City, a Catalyst of Prevention Policies”, în „Prevention of Violence in Football

Stadiums in Europe”, coordonatori Manuel Comeron, Pierre Vanbellingen, op.cit., p.10 145 Rezoluţiile din 1998 ale Parlamentului European, recomandările Conferinţei din 1999 a Consiliului Europei

asupra dimensiunilor sociale ale sportului, concluziile Raportului din 2000 al Consiliului Europei privind

huliganismul etc.

68

contacte internaţionale între autorităţile statelor şi serviciile de securitate cu

ocazia organizării unor meciuri de fotbal cu grad ridicat de risc, fiind util pentru

dezvoltarea unui management al huliganismului la nivel internaţional.146

Una dintre cele mai importante măsuri sociale de prevenire a

huliganismului, implementate prin proiectul Eurofan, este comunicarea, în acest

sens Spania (Barcelona) remarcându-se prin iniţierea unei adevărate campanii de

comunicare pe mai multe trepte147

: cu managerii, cu mass-media, cu federaţiile

sportive, cu grupurile şi asociaţiile de suporteri, cu jucătorii şi antrenorii, cu

arbitrii.

În ceea ce priveşte politica de prevenire a violenţei pe stadioane, aplicată

de Marea Britanie în ultimii ani, s-a plecat de la premisa că spectatorii au dreptul

de a intra pe stadion ştiind că vor fi protejaţi de orice vătămare sau pagubă, vor

fi bineveniţi fără nicio discriminare şi vor fi înştiinţaţi despre ceea ce este

permis, astfel încât să se asigure un echilibru între necesitatea menţinerii ordinii

şi respectării legii (prin măsuri de securitate148

) şi necesitatea protejării

spectatorilor (prin măsuri de protecţie149

, de siguranţă)150

.

În prezent, pe stadioanele din Marea Britanie accesul spectatorilor este

controlat foarte strict, iar numărul spectatorilor din fiecare sector este înregistrat

printr-un sistem electronic şi transmis centrului de control unde se află

responsabilul cu siguranţa spectatorilor151

şi şeful poliţiei (sau reprezentanţii

lor); acest centru primeşte, de asemenea, informaţii de la camerele video şi

celelalte sisteme de supraveghere şi comunicaţie amplasate pe stadion şi în

împrejurimile acestuia, valoarea acestor informaţii fiind inestimabilă pentru

asigurarea protecţiei spectatorilor şi menţinerea ordinii, prin identificarea

zonelor cu risc de apariţie a unor probleme înainte ca acestea să se agraveze152

.

În timp ce autorităţile britanice au încercat să reducă amploarea

manifestărilor violente în fotbal prin măsuri mai mult „reactive” (supraveghere

cu mijloace tehnice, separarea grupurilor rivale de suporteri, restricţionarea

consumului de alcool etc.), în alte ţări (în special Germania, Olanda şi Belgia)

abordarea este mai degrabă „proactivă”, punându-se accentul pe măsuri

preventive, sociale şi educaţionale (de pildă, asigurarea dialogului cu grupurile

de suporteri)153

.

De altfel, şi în legislaţia română există dispoziţii privind luarea unor 146 Proiectul Eurofan a beneficiat de înalta experienţă a unor parteneri precum: delegaţia spaniolă a Guvernului

din Catalunia – Barcelona (Spain's Delegacion del Gobierno en Cataluña from Barcelona), Centrul Naţional de

Studii şi Formare al Poliţiei din Franţa (France's Centre National d'Etude et de la Formation de la Police),

Centrul de Cercetare în Fotbal al Universităţii Leicester – Anglia (England's Centre for Football Research,

University of Leicester), laboratorul de sociologie al Institutului Naţional de Ştiinţe şi Educaţie Fizică al

Universităţii din Aix-Marseille (Institut National des Sciences et de l'Éducation Physique's sociology laboratory,

the University of Aix-Marseille), Oficiul Franco-German pentru Tineret (the French-German Youth Office) etc. 147 Eladio Jareno, „Communication as a Tool for Hooliganism Prevention”, în „Prevention of Violence in

Football Stadiums in Europe”, coordonatori Manuel Comeron, Pierre Vanbellingen, op.cit, p.77-82 148 „security measures” 149 „safety measures” 150 John De Quidt, „Risk Management and Spectator Safety”, în „Prevention of Violence in Football Stadiums in

Europe”, coordonatori Manuel Comeron, Pierre Vanbellingen, op.cit, p.114 151 „safety manager” 152 John De Quidt, op.cit, p.116 153 Giovanni Carnibella şi colectiv, op. cit., p.10-11

69

asemenea măsuri de prevenire (art.12 din Legea nr.4/2008):

„ În vederea combaterii violenţei în sport, toate structurile cu atribuţii în

domeniul organizării şi desfăşurării competiţiilor şi jocurilor sportive, precum şi

pe linia asigurării ordinii cu ocazia desfăşurării acestora stabilesc măsuri

preventive în scopul informării şi educării publicului spectator, promovării

spiritului de fairplay şi a modului civilizat de comportare.

Federaţiile sportive de specialitate şi ligile profesioniste, sub directa

îndrumare a Agenţiei Naţionale pentru Sport154

, împreună cu cluburile sportive

şi cu celelalte structuri cu atribuţii în domeniu iniţiază şi desfăşoară campanii de

informare şi educare a populaţiei cu privire la obligaţiile care revin

participanţilor, riscurile la care se pot expune prin implicarea în acţiuni de

tulburare a ordinii în incinta arenelor sportive, precum şi la sancţiunile aplicabile

în cazul încălcării normelor stabilite pentru buna desfăşurare a competiţiilor şi

jocurilor sportive.

Jandarmeria Română155

sprijină, sub toate formele, acţiunile preventive

iniţiate de federaţiile de specialitate şi desfăşoară, împreună cu Ministerul

Educaţiei, Cercetării şi Tineretului156

, campanii educative în unităţile de

învăţământ preuniversitar, în scopul dezvoltării, în rândul elevilor, a spiritului

civic şi a unui comportament prosocial.”

Prin urmare, cadrul legislativ actual din ţara noastră (inclusiv în

perspectiva perfecţionării lui) permite aplicarea unor măsuri preventive;

important este ca aceste măsuri să se şi concretizeze. De aceea, se impune o

ameliorare a managementului comunicării între toţi actorii implicaţi în acest

domeniu (Ministerul Tineretului şi Sportului, Ministerul Administraţiei şi

Internelor, reprezentanţi ai ligilor sportive şi ai cluburilor, lideri ai galeriilor etc.)

prin diversificarea strategiilor şi a canalelor de comunicare. Activităţile de

prevenire se pot materializa prin dezbateri mediatizate, realizarea unor programe

pentru suporteri, popularizarea regulilor de comportament în stadion (eventual,

prin prezentarea odată cu biletul de acces a unor pliante care să conţină

obligaţiile spectatorilor prevăzute în Legea nr.4/2008).

Pe de altă parte, eficienţa unor activităţi de prevenire este condiţionată de

o evaluare cât mai corectă a amplorii fenomenului violenţei pe timpul

desfăşurării manifestărilor sportive. De aceea, este utilă implementarea unui

sistem de monitorizare la nivel naţional, care implică elaborarea unor

metodologii de colectare a informaţiilor, definirea criteriilor de identificare şi

standardizarea lor, crearea unei baze centrale de date etc. În acest sens,

propunem înfiinţarea unui observator naţional pentru violenţa în sport, care să

strângă toate datele privind acest fenomen potrivit unui sistem unic standardizat

pentru toate instituţiile, să le coroboreze şi să elaboreze programe specifice de

prevenire şi control (eventual şi un manual de securitate pe stadioane).

154 În proiectul de modificare a Legii nr.4/2008, referirea la „Agenţia Naţională pentru Sport” se înlocuieşte cu

referirea la „Ministerul Tineretului şi Sportului”. 155 În proiectul de modificare a Legii nr.4/2008 se adaugă şi Poliţia Română (alături de Jandarmeria Română), ca

instituţie competentă să sprijine acţiunile preventive. 156 În proiectul de modificare a Legii nr.4/2008, referirea la „Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului” se

înlocuieşte cu cea la „Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării”.

70

B I B L I O G R A F I E

LEGISLAŢIE

1. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, adoptată de Adunarea Generală a O.N.U.,

la 10 decembrie 1948

2. Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, adoptată la

Roma, la 4 noiembrie 1950

3. Rezoluţia Consiliului Uniunii Europene din 21 iunie 1999 referitoare la organizarea la

scară internaţională a cooperării poliţieneşti şi a unor măsuri pentru a preveni şi

controla violenţa şi tulburările legate de manifestările sportive internaţionale,

publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JO) nr. C196

4. Rezoluţia Consiliului Uniunii Europene din 17 noiembrie 2003, publicată în Jurnalul

Oficial al Uniunii Europene (JO) nr. C281

5. Deciziei-cadru a Consiliului 2002/629/JAI privind combaterea traficului de persoane,

publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 203 din 1 august 2002

6. Decizia Consiliul Europei nr.2002/384/JHA din 25 aprilie 2002 privind asigurarea

securităţii cu ocazia meciurilor de fotbal cu caracter internaţional

7. Directiva 94/33/CE a Consiliului privind protecţia tinerilor la locul de muncă, publicată

în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 216 din 20 august 1994

8. Rezoluţia Parlamentului European din 29 martie 2007 privind viitorul fotbalului

profesionist în Europa (2006/2130(INI)

9. Rapport mondial sur la violence et la santé, Organisation mondiale de la santé,

Genève, 2002

10. Integrated project Responses to violence in everyday life in a democratic society, Final

report, Council of Europe Publishing, Strasbourg, 2004

* * *

11. Constituţia României, republicată în M.Of. nr.767 din 31 octombrie 2003

12. Codul penal român, adoptat în 1968, republicat în M.Of. nr.65 din 16 aprilie 1997, cu

modificările şi completările ulterioare

13. Noul Cod penal român, Legea nr.286/2009, publicată în M.Of. nr.510 din 24 iulie 2009

14. Codul de procedură penală român, adoptat în 1968, republicat în M.Of. nr.78 din 30

aprilie 1997, cu modificările şi completările ulterioare

15. Noul Cod de procedură penală român, Legea nr.135/2010, publicată în M.Of. nr.486

din 15 iulie 2010

* * *

16. Legea nr.60/1991 privind organizarea si desfăşurarea adunărilor publice, republicată

în M.Of. nr. 888 din 29 septembrie 2004

17. Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de

convieţuire socială, a ordinii si liniştii publice, republicată în M.Of. nr.16 din 18

ianuarie 2000, cu modificările şi completările ulterioare

18. Legea nr.32/1994 privind sponsorizarea, publicată în M.Of. nr.129 din 25 mai 1994, cu


19. Legea nr.126/1995 privind regimul materiilor explozive, publicată în M.Of. nr.298 din

28 decembrie 1995, cu modificările şi completările ulterioare

20. Legea nr.17/1996 privind regimul armelor de foc si al muniţiilor, publicată în M.Of.

nr.74 din 11 aprilie 1996, abrogată prin Legea nr.295/2004 (cu excepţia prevederilor

71

art.46-52, care rămân în vigoare pentru fiecare instituţie care are încadrate persoane ce

ocupă funcţii care implică exerciţiul autorităţii publice, înarmate cu arme de apărare şi

pază)

21. Legea nr.53/1998 pentru ratificarea Convenţiei europene privind violenţa şi ieşirile

necontrolate ale spectatorilor, cu ocazia manifestărilor sportive, în special la meciurile

de fotbal (adoptată la Strasbourg la 19 august 1985), publicată în M.Of. nr.108 din 10

martie 1998

22. Legea educaţiei fizice şi sportului nr.69/2000, publicată în M.Of. nr.200 din 9 mai 2000,

cu modificările şi completările ulterioare

23. Legea nr.90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului şi a ministerelor,

publicată în M.Of. nr.164 din 2 aprilie 2001, cu modificările şi completările ulterioare

24. Legea administraţiei publice locale nr.215/2001, republicată în M.Of. nr.123 din 20

februarie 2007, cu modificările şi completările ulterioare

25. Legea nr.218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, publicată în

M.Of. nr.305 din 9 mai 2002, cu modificările şi completările ulterioare

26. Legea nr.500/2002 privind finanţele publice, publicată în M.Of. nr.597 din 13 august

2002, cu modificările şi completările ulterioare

27. Legea nr.333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia

persoanelor, publicată în M.Of. nr.525 din 22 iulie 2003, cu modificările şi completările

aduse de O.U.G. nr.16/2005, Legea nr.9/2007 şi Legea nr.40/2010

28. Legea nr.295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, publicată în M.Of. nr.583

din 30 iunie 2004, cu modificările şi completările ulterioare

29. Legea nr.340/2004 privind prefectul si instituţia prefectului, republicată în M.Of. nr.225

din 24 martie 2008, cu modificările şi completările aduse de O.U.G. nr.105/2009

30. Legea nr.371/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Poliţiei Comunitare,

publicată în M.Of. nr.878 din 27 septembrie 2004, abrogată (de la data de 1 ianuarie

2011) prin Legea nr.155/2010

31. Legea nr.550/2004 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române,

publicată în M. Of. nr.1175 din 13 decembrie 2004

32. Legea nr.107/2006 pentru aprobarea O.U.G. nr.31/2002 privind interzicerea

organizatiilor si simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob si a promovarii

cultului persoanelor vinovate de savarsirea unor infractiuni contra pacii si omenirii,

publicată în M.Of. nr.377 din 3 mai 2006, cu modificările şi completările ulterioare

33. Legea nr.4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a

jocurilor sportive, publicată în M.Of. nr.24 din 11 ianuarie 2008

34. Legea poliţiei locale nr.155/2010, publicată în M.Of. nr.488 din 15 iulie 2010

* * *

35. Hotărârea Guvernului nr.791/2004 privind unele măsuri pentru prevenirea şi

sancţionarea actelor de violenţă şi ieşirilor necontrolate ale spectatorilor cu ocazia

manifestărilor sportive, publicată în M.Of. nr.478 din 28 mai 2004, abrogată prin O.G.

nr.11/2006

36. Hotărârea Guvernului nr.196/2005 pentru aprobarea Strategiei M.A.I. de realizare a

ordinii şi siguranţei publice, pentru creşterea siguranţei cetăţeanului şi prevenirea

criminalităţii stradale, publicată în M. Of. nr.243 din 23 martie 2005

37. Hotărârea Guvernului nr.81/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului

Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, publicată în M.Of. nr.86 din 9 februarie

2010

38. Ordonanţa Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în

M.Of. nr.410 din 25 iulie 2001, aprobată prin Legea nr.180/2002 (publicată în M.Of.

nr.268 din 22 aprilie 2002), cu modificările şi completările ulterioare

39. Ordonanţa Guvernului nr.55/2002 privind regimul juridic al sancţiunilor prestării unei

activităţi în folosul comunităţii şi închisorii contravenţionale, publicată în M.Of. nr.642

72

din 30 august 2002, cu modificările şi completările ulterioare

40. Ordonanţa Guvernului nr.11/2006 pentru prevenirea si combaterea violenţei în sport,

publicată în M.Of nr.83 din 30 ianuarie 2006, abrogată prin Legea nr.4/2008

41. Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.30/2007 privind organizarea si funcţionarea

Ministerului Administraţiei şi Internelor, publicată în M.Of. nr.309 din 9 mai 2007, cu


42. Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.221/2008 pentru stabilirea unor măsuri de

reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale, publicată în M.Of. nr.882 din 24

decembrie 2008

* * *

43. Ordinul Agenţiei Naţionale pentru Sport nr.296/2008 privind obligaţiile aflate în

sarcina organizatorului de competiţii sau jocuri sportive desfăşurate în eşaloanele

inferioare, precum şi pentru sporturile la care participă un număr redus de spectatori şi

care, de regulă, nu sunt generatoare de violenţă, publicat în M.Of. nr.480 din 30 iunie

2008

44. Strategia Ministerului Educaţiei Cercetării şi Tineretului cu privire la reducerea

fenomenului de violenţă în unităţile de învăţământ preuniversitar - Anexă la Ordinul

M.E.C.T. nr.1409 din 29 iunie 2007

* * *

45. Ordinul I.G.J.R. pentru aprobarea Metodologiei privind organizarea şi desfăşurarea

activităţii de cercetare-documentare de către structurile specializate din Jandarmeria

Română

46. Ordinul I.G.J.R. pentru aprobarea Metodologiei organizării şi executării intervenţiei de

către structurile specializate ale Jandarmeriei Române

47. Standard M.A.I. – operaţional nr.8006/2008 privind intervenţia structurilor specializate

ale M.A.I pentru restabilirea ordinii şi siguranţei publice

48. Buletinul Informativ nr.91 din 04.06.2008 al Serviciului Informare şi Relaţii Publice din

Inspectoratul General al Jandarmeriei

49. Analiza activităţilor desfăşurate pentru gestionarea manifestărilor sportive din sezonul

competiţional 2009-2010, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, Bucureşti,

16.07.2010

* * *

50. Manualul U.E.F.A. de Acordare a Licenţei Clubului, revizuit în 2005

51. Manualul naţional de licenţiere a cluburilor, ediţia 2006

52. Regulamentul U.E.F.A. privind infrastructura stadioanelor, ediţia 2006

53. Regulamentul U.E.F.A. privind siguranţa şi securitatea spectatorilor - ediţia 2006,

aplicabil începând cu sezonul competiţional 2007-2008.

54. Regulamentul de organizare şi funcţionare a activităţii fotbalistice, aprobat de

Comitetul Executiv al F.R.F., intrat în vigoare la data de 10 iulie 2007

55. Statutul F.R.F. adoptat de Adunarea Generală a F.R.F. din data de 19 aprilie 2007

* * *

56. Planul comun (M.A.I., F.R.F. si L.P.F.) de măsuri nr.174917 din 01.08.2008 privind

prevenirea si combaterea violenţei pe stadioanele de fotbal in sezonul competiţional

2008-2009

57. Planul de măsuri, din data de 03.09.2008, al Inspectoratului General al Jandarmeriei

pentru punerea în aplicare a prevederilor „Planului Comun de măsuri privind prevenirea

şi combaterea violenţei pe stadioanele de fotbal în sezonul competiţional 2008 - 2009”

* * *

58. Studiile privind „Evaluarea reprezentării violenţei în Programele Televizuale” (2004) şi

„Măsurarea gradului de violenţă în Programele Audiovizualului Românesc”(2008),

realizate de către Centrul de Studii Media şi Noi Tehnologii de Comunicare, pentru

Consiliul Naţional al Audiovizualului

73

59. Studiul realizat de către Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative

(coordonator Marius Pieleanu), Bucureşti, 2005

60. Proiectul „Violenţa în şcoală”, Raportul final realizat de către Institutul de Ştiinţe ale

Educaţiei (coordonatori: Aurora Liiceanu, Liliana Preoteasa, Mihaela Jigău), Bucureşti,

2005

LUCRARI DE AUTOR(I)

1. Adler Alfred Cunoaşterea omului, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1991

2. Alexandru Ioan

(coordonator)

Drept administrativ, Editura Economică, Bucureşti, 2003

3. Alexandru Ioan, Matei

Lucica

Servicii publice, Editura Economică, Bucureşti, 2000

4. Amirou Rachid Consideraţii psihosociologice asupra noţiunilor de

agresivitate şi frustrare comparativă, în Gilles Ferréol şi

Adrian Neculau (coordonatori), Violenţa – Aspecte

psihosociale, Editura Polirom, Iaşi, 2003

5. Andrews Phil Jurnalismul sportiv. O introducere, Editura Polirom, Iaşi,

2006

6. Androniceanu Armenia Management public, Editura Economică, Bucureşti, 1999

7. Antonescu Olimpiodor Noua fizionomie a factorilor de risc la adresa ordinii

publice, în Buletinul Jandarmeriei Române nr.2/2010

8. Antoniu George Sistemul cauzelor care înlătură vinovăţia, în Revista de

Drept Penal nr.2/1994

9. Antoniu George,

Daneş Ştefan,

Popa Marin

Codul penal actual comentat pe înţelesul tuturor, Editura

Orizonturi, Bucureşti, 2010

10. Apostol Pavel Norma etică şi activitate normală, Bucureşti, 1968

11. Aristotel Etica Nicomahică, Editura Antet, Bucureşti, 2007

12. Avrigeanu Tudor Codul penal al Federaţiei Ruse recenzat, în Revista de

Drept Penal nr.2/1998

13. Bailly-Guiho Marie-

Pierre

Psychopathologie de la post-adolescence, identité

masculine et évolutions du travail, Adolescence

nr.14(2)/1996

14. Baker Robert,

Ball Sandra

Violence and the Media, U.S. Gouvernment Printing Office,

Washinton D.C., 1969

15. Banciu Dan

Rădulescu Sorin

Sociologia crimei şi criminalităţii, Editura Şansa, Bucureşti,

1996

16. Banciu Dan, Rădulescu

Sorin

Introducere în sociologia devianţei, Editura Ştiinţifică şi

Enciclopedică, Bucureşti, 1985

17. Bandura Albert, Walters

Richard

Social Learning and Personality Development, Holt,

Rinehart& Winston, New York, 1963

18. Bandura Albert Aggression. A Social Learning Analysis, Prentice Hall,

New Jersey, 1973

19. Barac Liviu Răspunderea şi sancţiunea juridică, Editura Lumina Lex,

Bucureşti, 1997

20. Barbu Vasile Introducere în dreptul poliţienesc unificat, Tipografia

Cosmos, Societatea Anonimă, Oradea, 1927

21. Bari Ioan Probleme globale contemporane, Editura Economică,

Bucureşti, 2003

22. Baron Robert A. Human Aggression, Plemm, New York, 1977

74

23. Bălan Emil Prefectul şi prefectura în sistemul administraţiei publice,

Editura Fundaţia România de Mâine, Bucureşti, 1997

24. Beck Ulrich Risk Society, Sage,Londra, 1992

25. Benedict Ruth Cultura şi comportamentul la români, Editura Criterion

Publishing, 2002

26. Berkowitz Leonard Aggression. A Social Psychological Analysis, McGraw-Hill,

New York, 1962

27. Berkowitz Leonard Aggression: Its causes, consequences, and control, New

York: McGraw-Hill, 1993

28. Bigo Didier Du discours sur la menace et les ambigüités, Cahiers de la

sécurité intérieure, N°14, La Documentation Française,

Paris, 1993

29. Biriş Ioan Valorile dreptului şi logica intenţională, Editura Servo-Sat,

Bucureşti, 1996

30. Bianu Eugen Ordinea - factorul armoniei. Supremaţia principiului de

ordine. Climatul ordinii obşteşti salutare, Tipografia Cartea

Românească, Bucureşti, 1945

31. Bodin Dominique,

Debarbieux Eric

Le sport, l'exclusion, la violence, Sports et violences, Ed.

Chiron, Paris, 2001

32. Boloş Eugen Rolul logisticii în generarea şi regenerarea forţei de

jandarmi, în Buletinul de Informare Documentare al M.A.I.

nr. 6(89)/2008

33. Bonnet Caroline Au volley-ball, la protection du corps, Le journal des

professionnels de l'enfance, nr.12, Jule-August, 2001

34. Bontic Neculai Logistica structurilor Jandarmeriei Române atunci când

participă la operaţii militare internaţionale, în Buletinul

Jandarmeriei Române nr. 1/2008

35. Bourdieu Pierre Distinction: a Social Critique of the Judgment of Taste,

trans. Richard Nice, Harvard University Press, 1984

36. Bouzat Pierre,

Pinatel Jean

Traité de droit pénal et de criminologie, t.II, Paris, Dalloz,

1963

37. Brătianu Constantin Managementul instituţiilor publice, Editura Universităţii

Bucureşti, 2003

38. Brătilă Florin,

Mirahorian Dan

Calea spre cer şi putere, Editura Ioana, Bucureşti, 1992

39. Brohm Jean-Marie Sport: a Prison of Measured Time, Ink Links, London, 1978

40. Buzan Barry Popoarele, statele şi teama, Editura Cartier, Chişinău, 2000

41. Caceu Septimiu Siguranţa cetăţeanului şi a comunităţilor locale, în Revista

Alarma nr.4/2009

42. Carnibella Giovanni, Fox

Anne,

Fox Kate,

Mc Cann Joe,

Marsh James,

Marsh Peter

„Football violence in Europe” (A report to the Amsterdam

Group), Social Issues Research Center, Oxford, 1996

43. Ceahotin Serghei Violul mulţimilor prin propagandă politică - studiu de

Mihnea Columbeanu, Editura Antet XX Press, 2002

44. Cesereanu Ruxandra Imaginarul lingvistic violent în spaţiul naţional, în Gilles

Ferreol şi Adrian Neculau (coordonatori), Violenţa –

Aspecte psihosociale, Editura Polirom, Iaşi, 2003

45. Chesnais Jean-Claude Histoire De La Violence - En Occident De 1800 À Nos

Jours, Editeur Hachette, 1996

75

46. Coman Mihai Introducere în sistemul mass-media, Editura Polirom, Iaşi,

1999

47. Comeron Manuel,

Vanbellingen Pierre

„Eurofan – European Programme for Study and Prevention

of Violence in Sport”, în „Prevention of Violence in

Football Stadiums in Europe”, coordonatori Manuel

Comeron, Pierre Vanbellingen, 2003

48. Constantinescu Mihai

(coordonator)

Constituţia României, comentată şi adnotată, Regia

Autonomă „Monitorul Oficial”, Bucureşti 1992

49. Cooper M. James Classroom Teaching Skills: A Handboock, 7 edition,

Wadsworth Publishing, 2002

50. Coroiu Viorel,

Măndăşescu Horaţiu

Metodologii practice de anchetă penală, Editura Estfalia,

Bucureşti, 2008

51. Craiovan Ion Itinerar metodic în studiul dreptului, Bucureşti, 1993

52. Craiovan Ion Doctrina juridică, Editura ALL BECK, Bucureşti, 1999

53. Culda Lucian Dimensiunea epistemologică a interogării existenţei sociale

a oamenilor, Editura Licorna, Bucureşti, 2000

54. Daly John A.,

Wiemann John M.

Strategic Interpersonal Communication, Publisher

Lawrence Erlbaum Associates, Hillsdale, 1994

55. Dascălu Dan Ioan Violenţa în sport, în Sorin-Tudor Maxim, Bogdan

Popoveniuc, Dan Ioan Dascălu, Eusebiu Ionescu,

(coordonatori), Violenţa în sport, Editura Universităţii

Suceava, 2006

56. Dascălu Dan Ioan Fenomenul violenţei în sport şi presa scrisă, în Sorin-Tudor

Maxim, Dan Ioan Dascălu, Bogdan Popoveniuc, Eusebiu

Ionescu (coordonatori), Violenţa în sport, Editura

Universităţii Suceava, 2006

57. De Quidt John „Risk Management and Spectator Safety”, în „Prevention of

Violence in Football Stadiums in Europe”, coordonatori

Manuel Comeron, Pierre Vanbellingen, 2003

58. Debarbieux Eric La violence en milieu scolaire, vol.I Éditeur ESF, Paris,

1996,

59. Deleanu Ion Drept constituţional şi instituţii publice, Editura Fundaţia

„Chemarea”, Iaşi, 1992

60. Demeyer Willy „The City, a Catalyst of Prevention Policies”, în

„Prevention of Violence in Football Stadiums in Europe”,

coordonatori Manuel Comeron, Pierre Vanbellingen, 2003

61. Diamant Betinio Codul penal elveţian, în Revista de Drept Penal nr.4/1999

62. Dobrescu Paul,

Bârgăoanu Alina

Mass-media şi societatea, Editura S.N.S.P.A.- Facultatea de

Comunicare şi Relaţii Publice, Bucureşti, 2001

63. Dogaru Ion

(coordonator),

Teoria generală a dreptului, Editura Ch. Beck, Bucureşti,

2008

64. Dollard John Frustration and aggression, Yale University Press, New

Haven, 1939

65. Dongoroz Vintilă şi

colectiv

Explicaţii teoretice ale Codului penal român. Partea

generală, vol.I, Editura Academiei, Bucureşti, 1969

66. Dongoroz Vintilă şi

colectiv

Explicaţii teoretice ale Codului de procedură penală

român, Partea specială, vol.II, Editura Academiei,

Bucureşti, 1976

67. Dragomirescu Virgil Psihosociologia comportamentului deviant, Editura

Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1976

68. Drăganu Tudor Introducere în teoria şi practica statului de drept, Editura

Dacia, Cluj-Napoca, 1992

76

69. Duquesne Antoine „An Integrated Approach to Security”, în „Prevention of

Violence in Football Stadiums in Europe”, coordonatori

Manuel Comeron, Pierre Vanbellingen, 2003

70. Durkheim Emil Regulile metodei sociologice, Editura Ştiinţifică şi

Enciclopedică, Bucureşti, 1974

71. Eibl-Eibesfeldt Irenaus Agresivitatea umană, Editura Trei, Bucureşti, 1995

72. Enache Marian Optimizarea activităţilor de suport logistic în cadrul

D.G.J.M. Bucureşti, în Buletinul Jandarmeriei Române nr.

2/2010

73. Farnham David New Public Managers in Europe, I.C.S.A., Publishing

Cambridge, 1996

74. Fayol Henri General and industrial management (trains.), London:

Pitman & Sons, 1949

75. Ferréol Gille, Neculau

Adrian (coordonatori)

Violenţa. Aspecte psihosociale, Editura Polirom, Iaşi, 2003

76. Floro Michel Questions et violence a l`école, Éditeur Eres, Paris, 1996

77. Frechette Marcel,

Leblanc Marc

Le passage â l'acte délictueux au cours de la jeunesse et de

l'adolescence: perspective développementale, Revue

Internationale de Criminologie et de Police Technique,

44(2)/1991

78. Freud Sigmund Trei eseuri privind teoria sexualităţii, Editura Măiastra,

Bucureşti, 1991

79. Friedman Thomas L. The Lexus and the Olive Tree: Understanding

Globalization, Publisher Anchor, 2000

80. Friedrich Cofer Lynette,

Huston-Stein Aletha

Aggressive and pro-social television programs and the

natural behavior of preschool children, Monographs of the

Society for Research in Child Development No. 151/1973

81. Fiske John,

Hartley John

Reading Television, Ed.Routledge, 1996

82. Fukuyama Francis Sfârşitul istoriei şi ultimul om, Editura Paideia, Bucureşti,

1992

83. Gagg Walter „International Sports Federations at the Heart of the

Challenge”, în „Prevention of Violence in Football

Stadiums in Europe”, coordonatori Manuel Comeron, Pierre

Vanbellingen, 2003

84. Gautheron Marie

(coordonator)

Onoarea. Imagine de sine sau dar de sine: un ideal echivoc,

Editura Trei, 2003

85. Gerbner George Cultural indicators: the third voice, in Communications

Technology and Social Policy, John Wiley, New York, 1973

86. Gerbner George Violence Profile, 1967 Through 1988-89: Enduring

Patterns. With Nancy Signorielli. The Annenberg School of

Communications, University of Pennsylvania, January,

1990

87. Gerdy R. John Sports: The All-American Addiction, Jackson: University

Press of Mississippi, 2002

88. Gheorghe Georgeta Despre ordinul legii şi comanda autorităţii legitime, în

Revista de Drept Penal nr.1/1998

89. Gill Peter Policing Politics: Security Intelligence and the Liberal

Democratic State, Editura Frank Cass, 1994

90. Giorini Orin,

Stahel Walter R.

Limitele certitudinii, Edim-Press, Bucureşti, 1996

77

91. Giulianotti Richard „Violence, carnival and reformation: Scottish Fan

Identities”, în „Prevention of Violence in Football Stadiums

in Europe”, coordonatori Manuel Comeron, Pierre

Vanbellingen, 2003

92. Golu Mihai Dinamica personalităţii, Editura Paideia, Bucureşti, 2005

93. Gruneau Richard Class, Sports and Social Development, University of

Mssachusetts Press, Amherst, 1983

96. Gorjan Ilie Consideraţii generale privind apărarea ordinii publice,

Editura Fundaţia Revista Jandarmeriei, Bucureşti, 2002

97. Held David, McGrew

Anthony, Goldblatt

David, Perraton Jonathan

Transformări globale. Politică, economie şi cultură, Editura

Polirom, 2004

98. Hoit Richard Sport and the British: A modern History, Oxford University

Press, Oxford, 1989

99. Hourcade Nicolas „Supporterism: Ultras and the World of Football”, în



100 Ionescu Eusebiu „Sportul ca mijloc de înlăturare a animozităţilor în

societatea umană”, în Sorin-Tudor Maxim, Dan Ioan

Dascălu, Bogdan Popoveniuc, Eusebiu Ionescu


Suceava, 2006

101 Iorgovan Antonie Drept administrativ, vol.I., Editura Hercules Bucureşti,

1993

102 Jaouadi Florence Dardel Analyser et gerer les violences, în P.A. Doudin, M.

Erkohen-Markus, Violence à l’école: fatalité ou défi?,

Bruxelles: De Boeck, 2000

103 Jareno Eladio „Communication as a Tool for Hooliganism Prevention”, în



104 Jeffres Leo W. Mass media - Process and Effects, Waveland Press, Illinois,

1986

105 Jehel Sophie,

Frau-Meigs Divina

Les Écrans de la Violence, Editeur Economica, Paris, 1997

106 Jurca Virgil Ordinul legii şi al autorităţii legitime, în Revista de Drept

Penal nr.3/2003

107 Jung C.G. Opere complete. vol. 4, Freud şi psihanaliza, Editura Trei,

Bucureşti, 2008

108 Kaës René,

Anzieu Didier, Thomas

Louis-Vincent

Fantasme et formation, Editeur Dunod, Paris, 1997

109 Kahane Siegfried Drept procesual penal, Editura Didactică şi pedagogică,

Bucureşti, 1963

110 Kalika Michel Structures d'entreprises. Realites, determinants,

performances. Economica, Collection Gestion, 1998

111 Kircidel Albert Cohen Deviance and control, Prentice Hall, Englewood Cliffs,

Prentice-Hall, New-Jersey, 1966

112 Klapper Joseph The Effects of Mass Communication, Free Press, New York,

1960

113 Kugler Richard L., Frost

Ellen L. (coordonatori)

The Global Century. Globalization and National Security,

Institute for National Strategic Studies from National

Defence University, SUA, 2002

78

114 Laplanche Jean,

Pontalis J. B.

Vocabulularul psihanalizei, Editura Humanitas, Bucureşti,

1994

115 Lagache Daniel L‘ Unité de la psychologie, Editeur Presses Universitaires

de France (PUF), Paris, 1949

116 Lassalle Jean-Yves La violence dans le sport, PUF, Paris, 1997

117 Lazăr Judith Televiziunea – la originea violenţei tinerilor?, în Gilles

Ferréol şi Adrian Neculau, Violenţa. Aspecte psihosociale,

Editura Polirom, Iaşi, 2003

118 Le Bon Gustave Psihologia mulţimilor, Editura Anima, 1937

119 Lecu Nicolae Particularităţile logisticii structurilor de jandarmi care

operează în afara teritoriului naţional, în Buletinul

Jandarmeriei Române nr.1/2006

120 Liiceanu Aurora,

Preoteasa Liliana, Jigau

Mihaela (coordonatori)

Proiectul „Violenţa în şcoală”, Raportul final realizat de

către Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, Bucureşti, 2005

121 Litan Aurel,

Selagea Smaranda Maria,

Litan Ovidiu

Consideraţii asupra modelării matematice a

comportamentului mulţimilor, în Ştiinţă şi inginerie, Editura

Agir, Bucureşti 2007

122 Lorenz Konrad An aggression, London and New York, Academic Press,

1971

123 Lorincz Anca-Lelia Drept procesual penal, Editura Universul Juridic, Bucureşti,

2009

124 Lover Stanley Association Football Match Control, London, Pelham

Books, 1978

125 Lupuşoru Constantin „Violenţa în sport – fenomen social”, în Sorin Tudor




126 Malaurie Philippe Antologia gândirii juridice, Editura Humanitas, Bucureşti,

1997

127 Marcus Michel „European Strategies for the Prevention of Violence in

Sport”, în „Prevention of Violence in Football Stadiums in

Europe”, coordonatori Manuel Comeron, Pierre

Vanbellingen, 2003

128 Marivoet Salomé „Supporterism and Hooliganism: the International

Context”, în „Prevention of Violence in Football Stadiums

in Europe”, coordonatori Manuel Comeron, Pierre

Vanbellingen, 2003

129 Matei Lucica Managementul public, Editura Economică, Bucureşti, 2001

130 Mateuţ Gheorghiţă Procedură penală, Partea specială, vol.I, Editura Lumina

Lex, Bucureşti, 1997

131 Maxim Sorin-Tudor,

Dascălu Dan Ioan,

Popoveniuc Bogdan,

Ionescu Eusebiu

Violenţa în sport, Editura Universităţii Suceava, 2006

132 Maxim Sorin-Tudor

Violenţa – criză de umanitate?, în Sorin-Tudor Maxim, Dan

Ioan Dascălu, Bogdan Popoveniuc, Eusebiu Ionescu


Suceava, 2006

133 Mazilu Dumitru Teoria generală a dreptului, Editura ALL Beck, Bucureşti,

1999

79

134 McPherson Barry D.,

Curtis James E. , Loy

John W.

The Social Significance of Sport: An Introduction to The

Sociology of Sport, Human Kinetics Publishers, 1989

135 Micescu Istrate Curs de drept civil, Editura ALL Beck, Bucureşti, 2000

136 Michaud Yves La violence, Éditeur PUF, Paris, 1973

137 Michaud Yves Violence et politique, Éditeur Gallimard, Paris, 1978

138 Mihai Gheorghe C.,

Motică Radu I.

Fundamentele dreptului. Teoria şi filosofia dreptului,

Bucureşti, 1997

139 Mihai Gheorghe Fundamentele dreptului. Argumentare şi interpretare în

drept, Bucureşti, 1999

140 Mignon Pierre „La chasse au facies existe depuis vingt ans”, S-O

Dimanche, 3 dec. 2006

141 Monac Constantin Parlamentul şi securitatea naţională, Regia Autonomă

„Monitorul Oficial”, Bucureşti, 2006

142 Molnar Ioan Ordinul legii şi autorităţii legitime în Revista de Drept

Penal nr.2/1997

143 Neagu Ion Tratat de procedură penală, Editura PRO, Bucureşti, 1997

144 Negrier-Dormont Lygia

(coordonator),

Introducere în criminologia aplicată, Editura Universul

Juridic, Bucureşti, 2004

145 Negoiţă Alexandru Drept administrativ, Editura Sylvi, Bucureşti, 1998

146 Nollet Jean-Marc Schools as microcosms of society, in Violence in schools – a

challenge for the local community, Council of Europe

Publishing, 2003

147 Norbert Elias Procesul civilizării, Editura Polirom, Iaşi, 2002

148 Olsson Lars-Christer „It's time to take on the dangerous elite”, în The Observer,

Sunday 21 May 2006

149 Onişor Constantin Provocări la adresa securităţii şi strategiei la începutul

secolului XXI, Editura Universităţii Naţionale de

Apărare“Carol I”, Bucureşti, 2005

150 Osborne David, Gaebler

Ted

Reinventing Government, Plume, New York, 1993

151 Pain Jacques Écoles, Violence Ou Pédagogie?, Editeur Matrice, Vigneux,

1992

152 Pain Jacques Violences et prevention de la violence a l`école, în P.-A.

Doudin, M. Erkohen-Marküs, Violence à l’école: fatalité ou

défi?, Bruxelles: De Boeck, 2000

153 Parlagi Anton P.,

Iftimoaie Cristian

Servicii publice, Editura Economică, Bucureşti, 2001

154 Paşca Viorel Ordinul legii. Reflecţii, în Revista de Drept Penal nr.2/2004

155 Păunescu Constantin Agresivitatea şi condiţia umană, Editura Tehnică, Bucureşti,

1994

156 Pătulea Vasile

(coordonator)

Răspundere şi responsabilitate socială şi juridică, Editura

Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1988

157 Petcu Marioara Teorii sociale privind geneza delicvenţei, Institutul de

Istorie George Bariţiu, Cluj-Napoca, 2003

158 Pewzner Evelyn „Temps et Espaces de la Violence”, Chilly-Mazarin, Science

en Situation éd. 2005

159 Pişleag Ţuţu Acţional şi operaţional în ordinea publică, Editura Alutus,

Bucureşti, 2002

160 Pişleag Ţuţu Intervenţia de la misiune la acţiune, Editura Mirton,

Timişoara, 2003

80

161 Pişleag Ţuţu Consideraţii privind asigurarea ordinii publice pe

stadioane, în Revista Pro Patria Lex nr.8/2006

162 Preuss Holger The impact and Evaluation of Major Sporting Events,

Routledge, 2008

163 Pop Traian Codul penal Carol al II-lea, adnotat de C.G. Rătescu ş.a.,

vol.I, Editura Socec, Bucureşti, 1937

164 Popa Gheorghe, Ciocoiu

Cornel

Concepţia de asigurare a ordinii publice în România,

Editura Universităţii Naţionale de Apărare “Carol I”,

Bucureşti, 2006

165 Popa Nicolae

(coordonator)

Teoria generală a dreptului, ediţia a II-a, Editura ALL

Beck, Bucureşti, 2005

166 Popoveniuc Bogdan Sportul, ca violenţă instituţionalizată, în Sorin-Tudor




167 Porot Antoine Manuel alphabétique de psychiatrie, Éditeur PUF, Paris,

1996

168 Postolache Nicolae Istoria educaţiei fizice, sportului şi olimpismului, Editura

Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2008

169 Pugh Derek S., Hickson

David J.,

Organisational structure in its context, The Aston, Gower

Publishing, 1976

170 Putnam T. Douglas Controversies of the Sports World, Westport, Greenwood

Press, 1999

171 Radu Ioan (coordonator) Psihologie socială, Ed. Exe SRL, Cluj-Napoca, 1994

172 Ray Richard Management Strategies in Athletic Training. Champaign,

IL: Human Kinetics, 1994

173 Rădulescu Sorin Sociologia violenţei familiale – victime şi agresori în

familie, Bucureşti, Editura Lumina Lex, 2001

174 Rădulescu Sorin, Banciu

Dan, Teodorescu V.

Criminalitatea în România în perioada de tranziţie: teorii,

tendinţe, metode de prevenire, Editura Lică, Piteşti, 2001

175 Rimbert Pierre Ces entrepreneurs en sécurité, Manière De Voir N°56,

Supplément bimestriel au Monde Diplomatique, 2001

176 Riess Steven A. From Pitch to Putt: Sport and Claass in Anglo-American

History, Journal of Sport History no.21/1994

177 Ritzer George McDonaldizarea societăţii, Editura Comunicare.ro,

Bucureşti, 2003

178 Rousseau Jean Jacques Discurs asupra inegalităţii dintre oameni, Editura

Ştiinţifica, Bucureşti, 1958

179 Rujoiu Octavian Între modernitate şi tradiţionalism: ruşinea şi onoarea. O

analiză interculturală, în Revista Sociologie Românească

nr.2/2009, Editura Polirom, Iaşi

180 Rusu Flavia Educaţia Fizică şi Sportul - de la origini la Jocurile

Olimpice Moderne, Editura Napoca Star, Cluj-Napoca, 2004

181 Sainsaulieu Renaud L'Identité au travail, Presses de la Fondation Nationale des

Sciences Politiques, Paris, 1977

182 Sandu Maria Violenţa familială, factor de risc în delicvenţa juvenilă,

Revista de cercetare şi intervenţie socială nr.23/2008

183 Sălăvăstru Dorina Violenţa în mediul şcolar, în Gilles Ferréol şi Adrian

Neculau (coordonatori), Violenţa. Aspecte psihosociale,

Editura Polirom, Iaşi, 2003

184 Scott Bill Arta de a negocia, Editura Tehnică, Bucureşti, 1996

81

185 Sfichi Constantin,

Andreescu Anghel,

Apostol Gheorghe

Ordinea publică – componentă a securităţii naţionale,

Editura Ministerului de Interne, Bucureşti, 1996

186 Silion Costică Impactul globalizării asupra ordinii publice, în Spaţiul sud-

est european în contextul globalizării, vol. Sesiunii de

comunicări ştiinţifice Strategii XXI/2007, Editura

Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”, Bucureşti,

2007

187 Silion Costică, Pişleag

Ţuţu, Căpăţână Sorin

Adunările publice, potenţial de conflictualitate, Coza

Advertising, Bucureşti, 2007

188 Silion Costică, Pişleag

Ţuţu

Intervenţia – componentă de artă strategică, Fundaţia

Revista Jandarmeriei, Bucureşti, 2007

189 Simel Gheorghe Sociologie (traducere din limba germană), Chişinău, 2000

190 Singer Robert N. Phisical Education: Foundations, Holt, Rinehart &

Winston, New-York, 1976

191 Siserman Viorel Starea de asediu şi starea de urgenţă în România, în Studii

de drept românesc nr.1-2/2002

192 Sleak Mike Social Issues in Sport, MacMillan Press, London, 1998

193 Soros George Despre globalizare, Editura Polirom, Iaşi, 2002

194 Spaaij Ramon „Aspects of hooligan violence”, Amsterdam School for

Social Science Research, ASSR Working paper series, 2006

195 Stan Emil Profesorul între autoritate şi putere, Editura Teora,

Bucureşti, 1999

196 Stefani George,

Levasseur George,

Bouloc Bernard

Droit pènal général, 15 edition, Editura Dalloz, Paris, 1994

197 Taylor Charles Multiculturalism and the Politics of Recognition, Princeton

University Press, Princeton, 1994

198 Tudor Dona Manipularea opiniei publice în conflictele armate, Editura

Dacia, Cluj Napoca, 2001

199 Toffler Alvin,

Toffler Heidi

Avuţia în mişcare, Editura Antet, 2006

200 Toffler Alvin Corporatia adaptabilă, Editura Antet, 1996

201 Vasilică Ovidiu Jandarmeria Română – forţă de poliţie cu statut militar în

Buletin de Informare şi Documentare al M.I.R.A. nr.

2(85)/2008

202 Vasilică Ovidiu, Pop

Gavrilă, Jiga Adrian

Asigurarea şi restabilirea ordinii publice, Editura Profile

Publishing, Bucureşti, 2005

203 Văduva G. Familia mai periculoasă decât strada, Dilema, an XI

nr.530, 2003

204 Vălimărescu Alexandru Tratat de enciclopedia dreptului, Bucureşti, 1932

205 Veblen Torstein The Theory of the Leisure Class in Class, Status and Power.

Social Stratification in Comparative Perspective, 2 end,

Reinhard Bendix and Seymour Martin Lipset eds.,The Free

Press, New York, 1966

206 Vlăduţ Ion Introducere în sociologie juridică, Editura Lumina Lex,

Bucureşti, 2000

207 Voicu Costică Teoria Generală a Dreptului, Editura Sylvi, Bucureşti, 2001

208 Vrabie Genoveva,

Popescu Sofia

Teoria generală a dreptului, Editura Ştefan Procopiu, Iaşi,

1995

209 Waltz Kenneth Teoria politicii internaţionale, Editura Polirom, Iaşi, 2006

82

210 Weber Max The theory of social and economic organization, Free Press,

1947

211 Weber Max Economie et société, Éditeur Plon, Paris, 1971

212 Wiel Gérard Vivre le Lycée Professionnel comme un nouveau départ:

Comment libérer des adolescents du syndrome de l'échec

scolaire, Editeur Chronique Sociale, Lyon, 1992

213 Williams John „Hooliganism, New Football and Social Policy in England”,

în „Prevention of Violence in Football Stadiums in Europe”,


214 Wunenburger Jean-

Jacques

L`imaginaire, Editeur PUF, 2003

215 Zazzo Réne Où en est la psychologie de l'enfant?, Éditeur Denoël, Paris,

1983

216 Zbigniew Brzezinski Marea dilemă. A domina sau a conduce, Editura Scripta,

2005

217 Zlate Mielu Omul faţă în faţă cu lumea, Editura Albatros, Bucureşti,

1988

218 Zorletan Tiberiu, Burduş

Eugen, Căprărescu

Gheorghiţă,

Managementul organizatiei, Bucureşti, Editura Economică,

1998

DICŢIONARE

1. Mic dicţionar al limbii române, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1974

2. Dicţionarul Politic, Editura Politica, 1975

3. Dicţionarul explicativ al limbii române, Editura Academiei, Bucureşti, 1975

4. Dicţionar de psihologie, Editura Albatros, Bucureşti, 1978

5. Dicţionar de psihologie socială, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1981

6. Dicţionarul explicativ al limbii române, Editura Academiei, Bucureşti, 1984

7. Dicţionar juridic – selectiv, Editura Albatros, Bucureşti, 1985

8. Dicţionar Enciclopedic vol.I, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1993

9. Dicţionar enciclopedic, vol.V, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2004

10. Dicţionar Enciclopedic vol.VI, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2006

11. Ancient Olympic Games, Microsoft® Encarta® Online Encyclopedia 2006

12. Olympic Games, Enciclopedia Britannica, 2010

ADRESE INTERNET

1. <http://www.adevarul.ro>

2. <http://www.anpf.ro>

3. <http://www.biblioteca-digitala.ase.ro>

4. <http://books.google.ro>

5. < http://www. capital.ro>

6. < http://www.dexonlain.ro>

7. < http://www.docstoc.com>

8. < http://www.europarl.europa.eu>

9. <http://www.financiarul.com>

10. <http://www. friedenspaedagogik.de>

11. < http://www.gardianul.ro>

12. <http://www.gsp.ro>

13. < http://www. HotNews.ro>

83

14. <http://www.iqads.ro>

15. <http://libertatea.ro>

16. <http://www.onlinesport.ro>

17. <http://www.psihologiaonline.ro>

18. <http://www.presidency.ro>

19. <http://ro.wikipedia.org>

20. <http://www.romanianultras.net>

21. < http://www.securitatenationala.ro>

22. <http://sport.hotnews.ro>

23. <http://www.sportlaminut.ro>

24. <http://www.sportscience.ro>

25. <http:// www.sport20.ro>

26. < http://www.sport365.ro>

27. < http://www.zaragoza2006.fesu.org>

28. < http://www. ziare.com>

lorincz adrian carol managementul public pentru prevenirea si combat ere a violentei

Documents