CULESE DIN GURA POPORULUI

DE

l @ â l P & F t î - B I T I S A H ^ S i ,

EDITURA LIBRĂRIEI NICOLAE I. CIURCU, BRAŞOV.

1 8 8 8 . "

culese «lin gura poporului

EDITURA Librăriei NICOLAE I. CIUECU, Braşov.

1888. .

PREFAŢĂ.

Fiinţa şi însemnătatea poveştilor poporale.

x. Product al geniului poporului, povestea îşi are originea

din timpuri preistorice. în ea să oglindesce fantasia viua a

poporului şi este un document despre rigorea lui tinerescâ.

Ea stă în legătură cu credinţele poporului, cu tradiţiunl stră­

bune şi cu modul lui de cugetare despre un „ideal pierdut în

ndptea unei lumi, ce nu mal estea. Ea istorisesce întâmplări mi-

raculose, şi credinţa în acele atârnă dela naivitatea poporului

cu fantasia avută şi înfocată.

Pasiunile şi aspiraţiunile omenesc!, întâmplările indivizi­

lor şi ale poporelor daţi geniului materia abundantă. Dar' do­

rinţele inimii omenesc! n'au hotar ; de aceea poeţii necunos­

cuţi al diverselor generaţiunî creeză şi fiinţe cu puteri supra­

naturale, care s& îndeplinescă aceste dorinţe, trecând prij]

grele probe. Invidia şi reutatea, cu cari aii să sS lupte eroi!

sunt personificate în: Baba-Dochia, Baba-G-aia, şerpi, lauri

balauri, ventose şi moroi; — c}ine şi iele, fiinţe capriţiose, 96

loeuesc în castele tăinuite, să scaldă în lapte dulce, şi-şl bat

joc de viteji. Zine şi iele, amintiri străfigurate din mitolo­

gia antică despre nimfe şi sirene. Aşa să nasc tablourile mi-

raculose din vieţa socială, ce ne'nfâţişază poveştile.

A doua sorgintă a poveştilor sunt fenomenele naturale.

Mult e binefăcătore lumina şi căldura, „racja soreluî!"

Dar' spune geniul poporului, că în veacuri nepomenite nisce

„balauri de smel u,— de pre ceea lume, — l'afi răpit. Atunci

un vitez ntfsăravăn după lungi şi grele lupte readuce „ra^a

sorelui." In astă întreprindere cutezată vitezul nostru, —

eroul naraţiunel — legă frăţia cu „Strâmbă-lemne şi Sfarmâ

pietră," doi uriaşi gemeni, cari domnesc prin munţi şi codri;

,;• c'un „Pitic c'un ochiii în frunte"^ care vede în lumea totă, în mări

.şi prin nuorl, şi ca alte fiinţe miraculose, cari braveză şi ele­

mentele naturale şi neputinţele omenescl. Aşa să nasce-o în-

tregă epopeă în prosă, carea reamintesce pre miticul Prometetl

şi „răpirea focului din ceriu".

Altă dată „Sfântul sore" este personificat sub numele de

„Făt-frumos" — un Apollo românesc — cu părul de aur, şi-1

însoră cu cea mal frumosă şi mal simpatică creaţiune ideală,

:"' cu Ilena-Cosînzena, — o Vinere părtinitore Românilor. —

Frumseţea câmpului smălţat cu flori dă geniului ansă de

a crea un „Voinic înflorit", împăratul florilor.

G-roza, ce însuflă pădurile întunecase, dă fantasiei aprinse

ocasiune de a închipui că este o „Mama pădurii", fiinţă rău-

tăciosă, carea tot-deauna răpune pe unul dintre fraţii viteji.

Sunt în fine poveşti, cari aii de fond un mit religios şeii

V

X X . .

„Poveştile" $ic fraţii Grimm, „parte prin popularitatea lor,

parte prin fiinţa lor internă, sunt destinate a cuprinde credinţa cu­

rată a unul concept naiv despre lume; ele nutresc inmediat, ca

laptele, blând şi plăcut şeii ca mierea, dulce şi saţios, fără să în­

greuieze."

Putem dară întări, oă poveştile aii fost factorul cel mal

însemnat — daoă nu unic — în educăţiunea estetică, poetică

şi naţională pentru tote generaţiunile poporului român.

Sciut este, că cel mal abundant isvor pentru poesia epică

naţională este povestea şi tradiţiunea. O Epopeă nu pote fi na­

ţională, fără elementele din cari trăesce şi să nutresce naţiunea.

Aceste elemente şi-aii aflat aplicarea cea mal potrivită

păn'acum în „Negriada" D-luî Ar. Densuşianu, avută în ele­

mente mitologice românescl.

Semn îmbucurător, că epica română începe a sS cultiva

şi desvolta pe base naturale, pe substratul, ce'l dă geniul fe- r

istoric şi în faptă, sunt numai travestii bizare a unor remi­

niscenţe confuse despre cutare mit. Aşa sunt poveştile des­

pre „doi copiii cu pârul de aur t t (Eomul şi Rem), şi altele,

cari ni aduc aminte de espediţiunea Argonauţilor, de minu­

nile lui Ercule, de Ulise şi Ciclopi ş. a. m.

VI

Din acesta importanţă a poveştilor resultă datorinţa in­

dispensabilă de a le aduna cu scumpfitate, căci multe, val,

multe, ni s'aii pierdut şi schimosit în decursul veacurilor.

Cronicari streini, poloni şi unguri amintesc, că deja în seclil

XV—XVH regi şi principi (voivod!) 'şl aflau desfătare şi plă­

cere în productele musei române câmpenescl, dar' nimeni nu

le-a însemnat. Cronicariul Ioan Niculce ni-a păstrat „ 0 samă

de cuvinte" adecă 42 tradiţiunî, cari densul le-a înregistrat

din punctul sSu de vedere. Nici nu-I mirare. Consciinţa na­

ţională încă dormia la cele mal multe popore, ca şi la noi.

Germanii înşişi aii început a sS interesa de literatura popo­

rală numai la începutul acestui veac, (la 1812 fraţii Grrimm.

„Kinder und Hausmărchen" şi la 1816 „Deutsche Sagen".

După esemplul acestor scrutători aii adunat fraţii Schott câ-

te-va poveştt din Bănat şi le-aii publicat în limba germană

(Stuttgart 1845). Acesta este prima colecţiune de poveşti ro­

mâne. — Cu colecţiune de poveşti (basme) edate în limba ro-

*) Fie Povestea cât de minunată, „Arta poetică o face adeverată",

cund al poporului. Ne lipsesce un Ariosto, ca din poveştile nostre se compună un Orlanăo românesc, căci dice

G o e t h e : „Mârchen, noch so wtmderbar,

„Dichterkunste machen's wahr.*)

vn

mână, mai întâiu ni-aii înavuţit literatura d. I. C. Fundesou

şi T. Arsene, ambii din România. „O şedătore la ţeră", şeii

povestea lui Moş Albu de Anton Pann, păcat că e- versifi­

cată. Preste tote acestea să ridică „Poveştile Unchiaşulul sfă­

tos" şi „Snovele" mult regretatului şi meritatului scrutător

P. Ispirescu. Cea mal recentă este colecţiunea d-lui Sbiera.

Multe şi interesante poveşti s'aii publicat prin calendare şi

prin foile literarie românesc!, ba chiar şi în cele politice.

Aşa d. e. „Tribuna11 a publicat câteva poveşti alese şi de va-

lore necontestabilă. Asemenea „Gazeta Transilvania" şi „Tele­

graful român"-. Scrierea periodică: „Cărţile Săteanului român"

în anul al XI al esistinţeî sale, sub redacţiunea îngrijită şi

cu deplină cunoscinţă a d-lu! Ion Popii-Beteganul, devenise

pânea de tote dalele, pentru cărturarii săteni. Acolo s'aii pu­

blicat, pre lângă alte lucrări necesarie pentru poporul agricol,

şi câte-va poveşti scrise în stil curat poporal. „Aflatul" şi „Isteţă

şi pace" sunt de o adevărată genialitate. Dar' după un an

am avut să regretăm apunerea foie! atât de bine redactate.

A apus foia, dar' nu şi zelul fostului redactor, care şi-a im­

pus datorinţa de a generalisa literatura poporală cu ori ce

preţ. (Cărţile Săteanului pro 1886, Cartea I. pag. 5). Dascăl

deprins cu răbdarea, d-sa 'şl urmeză pacînic lucrarea obosi-

t6re de a culege de-a dreptul din graiii viu creaţiunile ge­

niului naţiune!, „aceste mărgăritare, care 'şl vor afla apoi

măiestrul, ce le va înşira în scumpe salbe." După un fru­

mos buchet de drăgălaş! Trandafiri şi gingaşe Viorele de pe

câmpul muse! poporale ardelene, presenţat literature! românei

în anul 1885 —6, neobositul scrutător d. Ion Popu-Reteganul,

vin scote la lumină un nou tesaur risipit şi ascuns prin di­verse părţi ale Ardealului. Comora desgropată portă numele modest de Poveşti ardelenesc! (Tom. I, căci Tom. II e în lucrare, ca şi Tom. II. al Trandafirilor şi viorelelor din care are adunate la trei mii poesil poporale, din t6te genurile, aşa ne asigură d-1 Idn Popu-Reteganul).

Fie, că primirea ce o va întâmpina acesta colecţiune, să-1 îndemne atât pe d-sa, cât şi pe alţi cărturari, a mal aduce pentru edificiul nostru cultural aşa material preţios, cum este acesta, pe care am avut onorifica sarcină de a-1 introduce în public.

-A.les:iia. "Viciia., profesor.

Trifon hăbăucul A fost odată, ce a fost, că de n 'a r fi fost, nu

s'ar p o m e n i ; au fost oda tă doi omeni, un bă rba t şi o muiere, dar t a re nepotrivi ţ i , după cum prea des se 'n templă în lume. Şi muierea era f6rte i s te ţă şi din nem bun, iar bărbatul e ra un hăbăuc ca vaî de e l ; nu era cu nădejde la nici un lucru. Orî unde mergea n u m a i singur to t -deuna făcea prostii , apoi ma l era şi beutor, încât b ie ta muiere se luase de gândur i cu el. Nu e r a nici o mirare dacă muierea-lu cam sfădea, ba guri le rele diceaii că-lu şi dobza când i da mâna . Şi muierea cerca cu el şi cu buna, cu frumuşelul, dar nerodul nerod r emâne şi-n diua de P a s c î ! Nu era chip să o ducă la o la l tă : a l tă muiere nici doue dile n 'a r fi m â n c a t cu el dintr 'un blid* dar ea to t credea, dor adî, dor m â n e 'şl-a veni hăbă­ucul în fire, să nu se ma l facă de rîsul lumii.

Drept-aceea r ăbda şi-1 ma l probozia, şi-1 ma l î nve ţ a : „al de grijă, bagă de semă ce faci, că doră nu eşti copil, să nu se po tă omul încrede în t ine, uită-ţe tu cum fac şi alţ i omeni, nu fi t o t p r o s t i "

Int r 'o posomori tă (\i de t6mnă, n ingea şi bă t ea ventul de gândea i că piere lumea, şi eî nu aveau nici un lemn la tăietor . î n d a t ă a doua di muierea se sculă des de-dimineţă, şi clăt ind pe nerodul din pat , îl dice: „Dar sc6lă somnore, ce zaci ca o vită, vedî de ga t ă carul şi merg i la pădure , că doră vedjf, că nu avem nici un lemn de foc î"

El însă, de sub ţol , somnuros cum era, îl res-p u n d e : „Me scol de sculat, dar în pădure nu m e r g de nu vi şi t u ! "

— „ 0 ! ierte-te D-4eu, nătântocule , dar nu ţi-ar i. 1

— 2 —

fi chiar ruşine sa nu vreai t u a merge 'n pădure fără m i n e ; tu un ometeu. cât un urs şi eu o muiere slabă, pr intr 'o v reme ca a s t a? Unde aî ma î vedut tu muieri le mergând la pădure după un cărucean de lemne, cu bă rba t cu to t ? Ridicate şi t e cară, că acjî r îde dracul de no î !"

— „Apoî te ascult dară" , — cjise Trifoii. Şi se îmbrăcă el încetinel, îşi 'njugă boii şi merse la pădure . Fr igul îl făcu cu mul t ma î harn ic şi ma î sprinten, decum credea el că e s t e ; încarcă decî carul numa î decât. Când se plece însă că t ră casă, îî vine un vul tur mare şi punendu-s8 pe car, îî 4i ce : „Frate , nu ma î pot de fonie, dă-mî un boii să-1 mâne , că de mare folos ţi-oî fi la vreme de lipsă." Şi hăbăucul nu se gândi la paguba ce a r ave-o dând boul, ci numa î la împrejurarea, c ă : ce-o dj.ee muierea de vâ merge numaî cu un bou, şi cum să-şî ducă caru l? Decî 'I răspunse vul turu lu i :

„Eî bine, eu. p6 te căţi-l 'aş da, dar cum să-mî duc ca­rul cu lemnele pană acasă, şi ce să dică muierea ?"

— Numaî de a t â t a t e p lângî? — d i s e vulturul, — carul ţi-1 duc eu apoî acasă, d6r nu muierea e maî mare , ci bă rba tu l ! "

— „Apoî mâncă-1 d a r ! " Ţ îpă odată vul turul şi se adunară ma î mul t de

douSdecî de vulturî ş i ' nda tă - ' îmâncarăbo i î amendoî . — „Eî duceţî-mî carul acasă" , — dise prostul,

— „orî de ce mi-aţî m â n c a t bo i î ?" — Eî însă nu voiră, ci sburară de-acolo dicend; ^jţ j mul ţumim, frate, lasă că şi noî ţî-om pr inde b ine odată ."

R e m a s nerodul s ingur l ângă car, începu a se gândi ce să facă? „Tot sunt eu. prost, bine cţice muierea mea, să las eii boiî p r adă vulturi lor şi acasă n ' am nimic, nicî un lemn de foc; muierea cu fraţii eî t o t me om6ră ; nu-î de-a m e r g e acasă, fug în l u m e ! " Aşa dise nerodul , şi să duce pană ce dă într 'o po-

— 3 —

iană. Acolo era o căpi ţă de fen.*) El aprinse fenul . î n fen era o mul ţ ime de şerpi, se adăpost iseră peste iernă, şi când simţiră fumul şi fierbinţela, începură a eşi unul câte unul din foc. D a r care cum eşia, îl lovia nerodul cu securea şi-1 omora. Maî 'n u r m ă 'şî scose capul din fum un şerpe maî mare , uriaş şi 'î se rugă nerodulu i : „Fra te , cruţă-mî vieţa şi m e lasă slobod, că-ţî dau avere cât'-aî pu tea duce : îţî dau t u rme de oî, ciurde de boî şi banî câţ î 1 pu tea d u c e ' n spate ."

Şi ajută nerodul la şerpe să esă din foc, şi se lua to t după el, haidi ha î ! pr in crânguri şi pr in de­sişuri, pană ce-1 perdu din vedere. A c u m iar începu a se necăj i : „ Vaî prostul de mine, adî-dimineţă 'mî deduî boii la vulturi , acum umblu flămând şi os­teni t după un şerpe; el să me facă avut, dacă nu avuî min te să-1 o m o r ; acum cum amaru l voiu. şei eşi de-aci ? Nu sciii pe unde am venit, nu me pot nici mişca din loc" , — c ă era înfundat în t r 'un desiş, lângă o prăpastie. Atunc î 'I vine vulturul şi-î d i c e : „Frate , ce necaz te-a a juns? Ia tă , am venit să t e scap."

— „Să fi afurisit, mişelule, me lăsaşî fără boi, acum vino şi me mănâncă şi pe mine, că to t n u m a î pot eşi de aci la l ume!"

— „Ba nu t e voiu mânca , ci haî, suî pe mine călare şi eu t e voiu duce la t a t a şerpeluî celui uriaş, pe care l'aî mân tu i t t u ad l ; el e împăra tu l şer­pilor, şi dacă 'î veî spune ca 'î-aî scăpat copilul de perire, t e va îmbia cu t u r m e de oî şi cu ciurde de boî, şi cu banî câţî veî pu tea duce ; dar tu să nu iaî n imic decât m ă r g e a u a de după măsea, că aceea te face m a î boga t decât to ţ î bogaţ i i din lume. Tri-fon hăbăucul (că aşa-I era numele) se sui călare pe vultur şi 'ntr 'o minu tă fu lângă curţi le împeratuluî

*) Căpiţă, pe la Beteag dic la o grămăjoră de fen cât o pote lua un bărbat harnic de vre-o 3 ori cu furca; ear la grămada de un car de mare, îî dic furcitură; la căpiţa reteganilor pe Ternavă-I dic boghiu (k°gy)-

_ 4 —

şerpilor. „Dă-te jos" , d i s e vulturul , „ d a r a ! de gri jă ce ţi-am spus, se n u lăcomescl l a nimic, n u m a î l a mărgeaua de după măsea" . Trifon în t ră în lăunt ru la împăra tu l şerpilor. Şerpele cel t îner îl cunoscuş i 4ise că t ră b ă t r â n u l : „Ta tă , i a tă acest om de omenie m 'a scăpat a4î din foc, fi b u n şi-'l miluesce cu ceva, că e un om sărac şi de omenie." Şi împera tu l şerpilor îmbiă pe Trifon numaî decât să ş&jă şi-î 4ise : „Fi ­indcă eştî om de omenie, ia tă 'ţî dau o t u r m ă de oî şi o ciurdă de boî şi bani câţ i veî pu te duce cu t ine ." D a r Trifon răspunse : î nă l ţ a t e î m p ă r a t e ! „Sun t om se rac , dacă m ' a r vede lumea cu a tâ tea vite, a r 4ice, că le-am furat, dar nicî nu aş ave cu ce să le ţin, baniî încă sunt grei , şi eii sunt slab, — dar să-mî daî mărgeua cea de după măsea ." împe ra tu l şerpilor să manie foc pe el pen t ru acesta cutezare şi voi ca să-1 mănânce , dar to tuş i la ruga copilului nu-1 mânca , ci 'î dete m ă r g e u a şi-1 slobozi din curţi . D e loc se întâlni Trifon ia ră cu vulturul, apoî să sui călare pe el şi veni în lumea omenilor, iar aci vul turul se cam m a l duse.

A c u m iar începu Trifon a b lăs tăma pe vul tur : „Pros tu l t o t pros t r ămâne" , 4 i ° e a e ^ „dracul m 'a pus să ascult de vultur, nu pu t eam eu lua baniî , boiî şi oile, să merg b o g a t acasă ? B a r e m ! de n u mî-ar fi aşa f6me! „Dă-mî a c u m de mânca t , tu m ă r g e a ! " El o aruncă jos ca pe un lucru făr de preţ , iar acolo se în t inde o masă cu fel de fel de mâncă r i şi beutur l , cu musicanţ î şi cu veselie, de să to t trăescî. Şi unde mi se pune Trifon a m â n c a şî-a t ră i b ine şî-a cânta după musică, de gândiaî că-î un craiii. „Totuşi e b u n ă mărgeaua as ta" , 4 i s e acum Trifon, „Domne ţ ine pe vulturul , care m 'a 'nvăţa t s-o cer !" Işî strinse*) apoî mesa şi se duse maî departe . î n mijlocul unul sat i veni pofta să să maî ospăteze,

*) In munţii apuseni, eu deosebire aşa numiţi Topi, nu ăie sîtă, strînse, $îse, sîla, ci: sită, strinse, dise, silă, adecă i înainte de s re-mâne aspru.

- 5 —

ca sa vedă şi alţii ce domnesce scie el t ră i . Şi-şî face voe bună, u i tând de t6 te supărări le de pană a tunc i . Mul ţ ime de omenî se adunară pe lângă el şi se minunau de t ra iu l lui oel bun.

B6mne , şi mu l t ă lume maî umblase după măr­geua aceea, dar n imenî nu pu tu să a jungă la îm­păra tul şerpilor, şi dacă a şi ajuns cineva şî-a pus capul pen t ru ea, şi t o t n 'a oăpătat 'o.

P e c â n d îşî pe t recea Trifon ma î bine, ia tă că să ivesce un om cu o sabie ruginită, şi-î 4ice: „Maî făr tate , se schimbăm, ui te 'ţî daii sabia şi tu să-mî daî mărgeua . "

— „Dar de ce folos este sabia aceea" , în t rebă Trifon.

— „O D o m n e " , răspunse omul acela, „sabia acesta este de m a r e folos, că ea omdră s ingură pe cine veî porunci ."

— „Aşa? Atunc î s c h i m b ă m ! " Şi schimbară numa i decât. D a r înda tă ce-şî v ă d u Trifon sabia în mână , îî porunci să om6re pe omul care l'a 'nşelat cu mărgeua . Şi sabia îndată-î tă ia capul, iar Trifon îşî luă mărgeua .

A c u m avea şi mă rgea şi sabie. Mergând ma î depar te se 'ntîlnesce cu a l t om,

care avea un băţ , m a r e de-a umer şi o cârjă mică în m â n ă :

— „Bună diua frate", dise cel cu beţele. — „Să fi sănătos frate", răspunse Trifon. „Dar

unde merg i cu două b e ţ e ? " — ; ; Me duc să 'ntâlnesc pe cel cu mărgeua ,

doră vom pute face schimb, să-mî dea mărgeua şi să-î da,ti luî beţele.*

— „Eu sunt cel cu mărgeua" , c ţ i s e Trifon, „dar de ce folos sun t beţele a ce s t e? "

— „Heî, frate, de mare folos sunt aceste, căcî dacă veî porunci se b a t ă pe cineva, apoî nicî grin-

- 6 -

dina nu-ţî fleceşce m a î t a re cucuruzele decum 'ţi-î dobzază aceste be ţe şi cu deosebire cea mică e b u n ă de desmierdat muierea ."

— „Dacă stă t r eba aşa", dise Trifon, „a tunci ha î să schimbăm, că eii sunt omul cel cu mărgeua . " Şi schimbară. D a r după ce căpetă beţele, porunci la sa­bie şi de loc îî t ă ia capul şi-î luă mărgeua înapoi .

A c u m avea mărgea , sabie şi doue be ţe şi p lecă ast-fel ma î departe . D a r nu merse mul t şi se 'ntâlni cu al t om, care avea o pălăr ie rea 'n cap şi nesce desagi to t ţ i ră 'n spate.

— „Bună diua, f ra te!" — „Să trăescî cu bine f ra te!" — „Dar unde merg î cu desagii aceia rei şi cu

pălăr ia as ta r e a ? " — „Merg să m e 'ntîlnesc cu omul cel cu măr­

geua, dor voiu pu te face schimb cu el." — „Şi de ce folos sunt aces te?" — „ H m ! de mare folos; dacă vel lua pălăr ia

din cap, înaintea cuiva, acela se face s tan de pe t ră ; iar dacă vel a runca desagii jos , din eî es că tane câ tă frundă şi ierbă, t o t î na rmaţ i p â n ă 'n d i n ţ i /

— „Dacă-î aşa, ha î să schimbăm, că eu sunt omul cel cu mărgeua ."

Ş i schimbară numa î decât. D a r după-ce se vedu Trifon şi cu aceste scule, porunci sabieî să-î ta ie capul, apoî 'şl luă m ă r g e u a şi se cam maî duse.

Nu merse încă mul t şi s§ întîlni cu al t om pur t ând un sbiciu. grozav de m a r e pe u m e r :

— „Bună diua, f ra te!" — „Să fi sănătos, frate!* — „Dar unde mergî cu sbiciul acest g r o z a v ? " — „Merg d6ră, voiu întî lni pe omul cel cu

mărgeua , p6 te că pu tem sch imba?" — „Eu sunt omul cel cu mărgeua , dar de ce

t r ebă e sbiciul t e u ? "

- 7 -— „O domne, sbiciul acesta 'nvie orî ce morţ i ,

orî omeni, orî dobit6ce." — „Dacă e aşa, haî se schimbăm, ia tă măr­

geua şi dă 'mî sbiciul." E î schimbară. D a r înda tă ce căpetă Trifon sbiciul, el 'î şi porunci săbiei să-î t a e capul şi-'şî luă mărgeua .

Cu ţo te sculele 'n spate se apropie de casă. Mu­ierea cât ce-1 zări 'î-eşi 'nainte suduindu-1 şi ocă-rîndu-1: „O ucigă-te crucea, tu aî chiar nebuni t de tot , de por ţ î rup tu ra aceea de pă lăr ie pe cap şi desagii 'n spate ca un cerşitor ; dar sabia aceea de unde-o aî, pa rcă te-a făcut dracul şi c ă t ană ! Nu-î alt modru aî căpiat. Unde-î carul, unde-s boii ? Ne­mernicule, văieratule, prăpădi tule , beţivule ? ! u E l însă se făcu a nu o vede şi a nu-o audi, ci în t ră în casă, se aşedă după mesă şi < | i s e că t ră m ă r g e a ; „Vedî de-mî dă de mâncare" , şi înda tă se umplu mesa de m â n c ă r i şi beuturî , iar băndi le diceu de gândiaî c 'atuncî e nun t a dracului. El m â n c a şi se veselia, dar muierea ma l vedend şi una ca asta, nu se pu tu s tăpâni a nu începe de nou la e l :

— „Beţivule, prăpădi tu le , b lăs tămatule , 'mî-aî dat boiî pe mâncăr i şi pe beutur î şi încă ma î aduci şi băndî 'n casă", şi-atuncl se repedi se de 'n el. D a r Trifon d ise : ; 5 T u muiere, fi cu minte , că de t e m a n c ă cojocul, acum am ac de e l ; temu-me, că tu - I plânge, maî bine vino şi t u şi m a n c ă şi bea şi t e deşfăteză, mul-ţămesce luî D-deu că aî din ce." Eî, dar muierea ca o mel i ţă nu-1 mai slăbia d in : b lăs tămatule , afu-risitule, neghiobule şi câte-î vineau. la gură. Atunc i şi Trifon îşi eşi din rebdare — şi era poznaş când pierdea rebdarea, 'I dise dar câr je i : „Desmerdă-ml fi bună, pe d răgu ţa m e a de muiere ." I a r bâ ta nu glumi, 'mî-o 'ncinse cum e data, de t o t mieunându-se, ca o pisică cu coda tă iată , fugi la păr inţ i i şi fraţiî eî şi le spuse că Trifon a bătut-o şi că şî-a

- 8 -

vendut boii şi i-a da t pe mâncăr î şi beutur î şi încă a venit cu bandă acasă. Fra ţ i î eî numa i decât ve­n i ră cu bâ te se ba tă pe Trifon, b a se-1 şi om6re de l'or pute . D a r Trifon vedendu-î că vin asupra casei lui, porunci bâ te i să le iesă înainte. Aceea nu glumi, ci mi-î purecă câ t se po te de bine.

L a l a rmă şi la tolălăul cel mare , se sculă to t satul cu furci de fer, cu securi şi cu bâ te să ve4ă ce ho ţ e acela la care str igau fraţiî muier i i to t ho ţ şi tâ lhar . D a r o pă ţ i ră cât se p6te de reii, căci el le eşi 'n cale î na rma t cu sabia, cu bâtele şi" cu pălăr ia şi cu desagii de-a u m e r ; apoî le dise săte­nilor : „Să sciţi voi, că nu de voi, dar nici de îm­păratul , cu to te cătanele lui n u 'mî-e frică." A tunc i sătenii dau năva lă asupra lui; Trifon însă nu le dă regaz, ci luă pălăr ia de pe cap şi to ţ i se făcură s tan de petră, numa i pe pr imarul satului l'a cruţat , ca să fie de măr tur ie despre puterea lui. Apoî (\ise pr imaru lu i : „Eî, vedeţi acum, ce pu te re mare aveţî vo î? P r imaru l p lângea vedend a t â t a mor te deodată şi temându-se că ş i r e n d u l luî vine. P lânse dar pri­marul , plânse mult , pănă-î veni în minte , că cine a re putere a omorî g l6te de 6menî, fără să pună m â n a pe careva, t rebue că are pu te re şi să-I învie; deci se rugă de Trifon, d i c e n d : n b u n , Trifone, şi 'nvie pe nemernici i ăştia, ce veniră cu gând reii asupra case î t a le . " I a r Trifon 1 d ise : „ P 6 t e că o să te-ascult, numa i ca să vedî ce pu te re am." Apoî porunci sbiciuluî să pocnescă pe fiecare câte odată, şi pe care din ceî împetr i ţ î cum îl pocnea, înda tă să t rezia ca dintr 'un somn greu ş i : la d rum copile! nu se maî opria păn 'acasă după cuptor de frica lui Trifon.

D a r sătenii nu pu tu ră suferi o ruşine a t â t de mare , să t r emure el to ţ î îna in tea unul om, înaintea luî Trifon hăbăucul , decî ţ inură sfat în ascuns, ve­deţ i d-vostră cum ţ in to ţ î păcătoşi i şî ticăloşii 'n

_ 9 -

ascuns, închişi 'n casă şi cu tundre 'n ferestri şi şoptind numa î ca 'n biserică de" tSfe l" „Ore "ce sa facem, să ne mân tu im de Tr i fon?" I a r pr imarul d ice ; „Dar nu vă aduceţ i aminte , că sa lăudat , că nicî de împera tu l nu se t eme cu t6 te armedile lu î?" Apoî maî sfătuiră şi scriseră car te m a r e la împeratul , p recumcă Trifon s'a lăudat , că e maî t a re singur decât împera tu l cu to te armecjile luî.

Şi nu t recu mul tă vreme şi-î veni luî Trifon poruncă dela împera tu l să mergă la un rapor t . Şi Trifon îşî b ă g ă mărgeua în şerpar, încinse sabia cea rugini tă la brâu, luă pălăr ia cea s t r icată pe cap şi desagii pe umăr, asemenea bâtele şi sbiciul şi plecă. Când ajunse Trifon, astfel îmbrăca t la cui-tea împărătescă, împera tu l era numaî singur în casă, da r el în t ră în lăunt ru şi nicî nu-şî luă pălăr ia de pe cap, ci-î d i s e : „Bună diua, împă ra t e ! " împe­ra tu l se u i tă lung la el, apoî c\ise: „Cine te-a adus pe t in ' aicî 'n cur tea m e a ? cerşitor eşti ? nebun eştî orî cum de umbl i cu a t â t ea bâ t e şi sbiciurî şi nicî nu-ţî iaî pălăr ia din cap?!" Ia r Trifon res-p u n s e : „ înă l ţ a te împerate , nu sun t cerşitor, că sunt maî t a re şi ma î boga t ca tine, cu t6 te că eu. nu asupresc pe n imeni cum asupresc! tu ţ e r a ; nu sunt nici nebun, ci t u eştî nebun, fiindcă credî, că veî împăra ţ i pană la sfîrşitul vieţeî, cu t6 te că eu încă adî 'ţî voiu ascunde s6rele de voiu voi ; pă lăr ia din cap nu-o arunc, căcî nu eştî ma l m a r e decât mine şi va fi val de pielea t a când o voiu arunca.

A u d m d împăra tu l vorbele lui Trifon, credu, că 'n adevăr e nebun, 'I c h s e dec î : „Du te la D-4eu nefericitule, că nu voiu să am vorbe şi cu nebuni i . " Eî, dar Trifon nu avea grija aceea, ci-I <\ise împă­ra tu lu i : „Dacă m'aî chemat aci, ha î să n e ba tem, să ne seim odată răfuiţî, să nu ne t o t t e m e m unul, de a l tu l ." Au4 ind împăra tu l vorbele acestea, se

— 10 —

manie foc şi-î porunci sa iesă afară la câmp şi co­m a n d ă cătanele să iesă şi ele în câmp şi să-1 îm-puşce. P a n ă se puneau cătanele împăratului în rend de bătae , Trifon sta de-o pa r t e fălos şi r îdea de e î ; ia r când le comandă împăra tu l să puşce atunci 'şî luă Trifon pălăr ia din cap şi toţ î amor ţ i ră ca morţiî , afară de împeratul , că aşa vruse Trifon.

Să fi vedut acum pe împera tu l cum plângea, căcî scia, că fără că tane şi el e perit , îî (\ise da r luî Tr i fon: ,,Să te lupţî tu luptă drep tă cu cătanele mele, nu să le omorî t u iar ' aşa cu vorba." — ,,Bu­curos", dise Trifon, ia tă ţi-le scol îndată , apoî se vedî ce-o m a î fi", şi Trifon pocni odată cu sbiciul în cătanele împeratuluî , de to te se sculară, dar cum învieră, cum o tul i ră la fugă de frica luî Trifon. D a r împera tu l le poruncesce să s tea 'n loc şi stau. cătanele să ţ ină luptă drep tă cu Trifon, iar Trifon a runcă desagiî jos şi se făcură că tane câ tă frunda şi ierbă şi vedend împera tu l şi una ca as ta 'î se făcu perul măciucă 'n vârful capului şi începu a p lânge ş î -adice : „Vino, Trifone, să-ţî daţi avere că văd că eşti ma î t a re decât mine, numa i lasă-mă 'n p a c e ; dacă vrei 'ţî dau. şi j u m ă t a t e împărăţ ia , numa î pace să a m din pa r t ea t a . " D a r Trifon respunse : „Din pa r t ea mea pace poţ î avea, că nu rîvnesc la calicia ta, ca to tuş i să n u dicî că sunt mănios , i a t ă pr imesce o căru ţă cu doî caî ş-un car cu doî boî ." Şi i-a da t împera tu l şi s'a dus Trifon de a da t ca­rul cu boii la muierea luî, iar eu căruţa umblă în lume 'n sus şi-n jos , m a l t inăr şi m a î frumos decât fusese păn 'a tuncî .

Scrisă în comuna Pănade, lângă Târnava mică în Ardeal.

A f l a t u l . î n vremuri le cele băt râne, când umblau ursito-

rele 'n lume pr in t re omeni şi le ursia sortea p re vieţa 'n t regă, dela legăn şi pană la mormân t , în acelea vremi a avut loc în tâmplarea ce voiesc a vî-o poves t i ; fiţi decî cu luare aminte , dragiî meî, că nu vă spun acum nicî poveste cu smeî şi băla-urî, nicî cu împăra ţ i şi cu craî, nicî cu al te nălu­ciri, ca de a l tă -da tă ; ci ve spun o d răgu ţă de poveste cum o auchî la desfăcutu de cucuruz dela Greorge Grăurenul, dela şchiopul din Sâncel, colo lângă Blaj, în Ardeal .

P i ce , că odată, cam demul t de bună semă, pe când nu erau pe la noî căi ferate, mergea un boier mare acasă pe jos, cine scie de unde . Destu l că-1 prinde pe boier ploia şi se face t ină p a n ă 'n glesne, de abia maî pu tea păşi. B a dă D-deut de vine şi d răguţa de nop te şi el to t nu m a î sosesce acasă, ba nicî de sat nu se apropia. Colo pe la cina cea b u n ă nimeresce însă în t r 'un sat. A c u m începuse a răsufla maî uşor vedânduse 'n sat şi 'ncepu a ba te pe la uşile omenilor să-1 lase de mas . D a r gândiaî că-î făcătură : unul nu î răspundea, al tul nu voia să-1 lase, al treile avea bolnavî în casă, la al pa t ru lea p lângeau copiii, a l cincelea avea chiar mor t şi n imenî n u voiesce a lăsa pe boierul de mas . T o t bă tând la uşî şi la ferestri şi lă t ra t de ceî cânî pă rendă satul î n t r eg ; numa î o că­suţă să ma î vedea în capul satuluî la care să nu-şî fi cercat norocul . Merse şi acolo • p a n ă la ferestră de unde vădu l icurind o radă slabă în va t ra foculuî şi-un bărba t s tând lângă foc, iar l ângă p a t o muiere bă t rână . Dupăce să ui tă o leacă pe ferestră s t r igă :

— Dormî bade ?

- 12 -

— B a nu, dar de ce? — Să faci bine să m ă laşi de mas că plouă de cură

afară şi ba te vent şi e 'n tunerec de nu-ţî vedl mână , încât nu-î modru să ma î po t merge pană se lumină de diuă şi câtu-î satul de mare m 'am ruga t la to ţ i 6menil să me lase de mas dar nicî unul n ' a vo i t : fi b u n lasă-me D-ta.

Bucuros te-am lăsa i 4ise s tăpânul casei dar ve4î, că muierea mi-se t rudesce cu durerile nascereî, m6şa e acolo, de-aseră depe la vecerne se to t t rudesce şi n u p6te să nască, n i 6re-cumva să lăsăm om strein în casă chiar când avem o ast-fel de 'ntemplare.

D a r fie, nu m e a lunga dela casă 'n cap de nopte , că 4eti mi groză să es afară şi nicî la un om nu v§4uî lumină ; s tau în t r 'un unghiii ori unde, fie ba tă r şi în t indă.

Atunci m6şa ţ ipă de bucur i e : Mul ţam D 6 m n e ! şi muierea din pa t ofteză oda tă şi 'nceteză d'a maî geme. T6 te să schimbară spre bucurie. Născuse muierea un fecioraş frumos şi sănătos de pa re că se te to t uiţ i la el. Pe s t e o j u m e t a t e de ces lumina se stinse ; căseniî obosiţî fiind de priveghiere to ţ i se aşe4ă care pe unde po t şi adorm ca duşi din lume. Boierul fu culcat pe o lavi ţă la fundul casei sub ferestră. Cân-ta tu l cocoşului de mie4ul nopţ i i nu-1 au4ise n ime din căsenl, afară de boierul, care singur nu durmia 'n t6 tă casa. Când încetă cocoşul cu cântatul , vin ursitorile la ferestră şi 'ncep a ursi. U n a 4ice: „Pr in mul te necasurî v a t rece acest copil, dar bine va ajunge cu vreme" ; a l ta 4 i ° e : Voinic şi frumos se va face şi forte cu minte , dar şi norocul 'I se a r a t ă ; a t re ia ursi t6re 4ice: „şi va moşteni t6 tă averea boie-riuluî ce a4î e 'n casa aces ta ."

D u p ă vorbele acestea ursi t6rele se cam maî duse şi boierul remase cam superat , ve4end ce-î cobiră ele. D e unde să ma î închidă och i î? Cât fu nop tea de mare nu durmi cât aî coce-un ou, ci se to t gân-

- 13 —

dia şi se resgândea cum ar pu tea p răpăd i copilul ce are să-î moştenescă averea. D e ab ia a aş tep ta t să se facă odată diuă. D u p ă ce sa r idicară din aşter­nu tur i boierul începu:

Dragi i m e i t o t ă nopticica n ' am durmit , t o t m 'am gândi t ce bine ar fi dacă mi-aţî d a voî mie copi­laşul a c e s t a ; voî sunteţ i seracî şi t ineri , pu te ţ i încă să m a î aveţ icopi îdestul , dar eusum boier a v u t ş i n u a v u î noroc dela D-4eu să a m un copil. Eii laş ţ ine şi laş creşte ca pe un cocon, d a c ă m i - l a ţ î da mie ; ce 4iceţî?

D 6 m n e feresce-ne boierule, 4iseră bărba tu l şi mu­ierea cu un g l a s : d6ră n ' am ajuns p a n ă ' n t r a t â t a să n e dăm pruncuţul nos t ru cel dintâî! Nu maî gră i de-aces-tea sa te ţ ină D-4eii.

E n staţi , omeni buni, 4ise boierul, nu t rebue să vorbim aşa, ia tă aci o sută de galbenî , daţi-mî co­pilul şi fie aî voştri, 4i°end boierul acestea puse pe masă 100 de galbenî frumoşi şi sclipicioşî, da la s6re pare că te-aî fi pu tu t ui ta o ţ i r ă dar la eî ba .

Ve4end 6meniî noştr i bani i cel mul ţ î şi frumoşî, de cari eî n 'avuseră în vieţa lor, îşi gândi ră în capul lor, copiî ne va ma î da D-4eu, dar 100 de galbenî nu sciu când vom maî vede. Şi adunară baniî şi dădură pruncu­ţul înfăşiat boierului, care se cam maî duse eu el.

Mul ţam Domne , 4 i s e boierul eşind din casă, mul ţam domne acum a m se-1 ved cum o să-mî moş­tenescă el averea m e a !

D u p ă ce eşi din sat dete că t ră casă pr in o pădure a sa. In mijlocul pădureî puse pe bietul copilaş în scorbura unui l emn bortos şi se duse ma l depar te gân­dind în in ima sa cea negră, că pr in fapta as ta va pu te face de minciună pe ursi t6re şi copilul mur ind în scorbură nu-î va moşteni averea. DarD-4eu e păr intele şi sprijini­torul celor fără de putere . Copilul neput incios tredin-du-se din somn, începu a sbera cât bietu pu tu de ta re . Un cioban al boierului chiar t recea pe-acolo înainte tur­mei şi au4ind plâns de copil din scorbură, 4ise că t ră

- 14 -

fiul seu, ce era îndereptul t u r m e i : me băiete, en ascultă şi tu, pare că aud ceva glas năduşit , ca şi cum ar fi plâns da copil mic, ascultă şi tu c'au4î m a î bine.

D a r lasă ta tă , ({ise copilul, o fi „Domne aperă" să nu ne t recem vremea căutându-1, ma î bine să n e facem cruce şi se 4 i c e m : feri-ne D 6 m n e ! „Aşa a r fi se fie", dar mie nu 'mî stă bună, par 'că mî-ar fi pecat, să nu ved eu cine plânge, de o fi : ,,Uci-gă-1 t o c a ; " ne facem cruce şi-Iii închinăm în s tanî şi 'n bolovani ; de-î suflet de om, vedem să-1 scăpăm de perire. Şi 'ncepură amendoî, t a t a şi feciorul aşî face cruce şi-al căuta (^.icend „Ta tă l nos t ru" . D a r nu căutară mult , căci înda tă ce să apropiară de bor t a arborelui , au4iră m a î lămur i t şi scoţindu-1, ve4ură, că de bună semă e copil mic, care cre4ură, că a ta re b lăs tămată l'a aruncat , orî p6te vre-o muiere prăpă­dită, ca să se scape de el. Mulţam Domne, 4 i s e r a

a tunci amendoî , că ne-aî adus pe acesta cale, de p u t e m mântu i cap de om. Să-1 luăm dragul tat i , să-1 luăm cu noî, e frumos, sănătos, înfaşiăt b ine l 'am boteza că D-4eu scie botezatu-î orî ba şi apoî l 'om aplica la oî ca pe mieii şi bun e D-4eu, o să ne fie de-ajutorinţă de va t r ă i ; de unde nu fie voia T a t ă l u i ! Şi 'şl făcură pecurari î cruce şi p lecară la păreu unde-lu. botezară şi-î puseră numele „Aflatul."

Şi crescea Aflatul ca din poveste de iute şi se 'ntăr ia şi era din ce în ce ma î mare şi ma î frumos, h răn i t cu laptele de 6iă şi l egăna t într 'un legăn de cetină. Ierna, vera era cu ciobanii, la eî se descepta, pe eî 'ncepu a-î cun6sce, în mun ţ i se deprinse a umbla 'n pici6re, jucându-se cu mieiî şi cu ie4iî; dela mierlă înveţă a cân ta cu gura, flueră i făcuse nenea Pahon , iar în frun4ă-l înveţă a 4ice moş Grligor. Aflatul crescea ca din apă şi nu se scobora din munţ î dela t u rmă nicî când. Când era cam de două-4ecî de an i vine boierul la s tână să-şî ve4ă t u rma .

- 15 -El nici nu scia de Aflatul ciobanilor. D a r când îl vedii în t rebă pe moş Gfligor: Moşule, al cuî e fecio-randrul acesta ? A l nostru boierule, e al nost ru şî a luî D - 4 e u sfîntul — Cum al vostru? Eu sciam că tu aî nurnaî pe P a h o n ; iar P a h o n nu e 'nsurat , cum (\icî că e al vos t ru?

— D'apoî iac 'aşa boier dta, l 'am aflat acum vre-o două4ecî de anî într 'o scorbură în pădurea cutare şi fiindu-ne milă de el l 'am crescut şî-acum de când a apuca t măricel nî-e de m a r e t rebuin ţă la t u r m ă ; el cu P a h o n umblă la oî şi eu r e m â n la s tână de fac caşul şi de-ale mâncăr i î pană vine v remea mulsului.

Când au4i boierul şi una ca as ta 'î t recu un fior rece pr in sîn ca un şerpe. D a r peste puţ in îşi veni iar în fire şi 4 i s e că t ră moş Grligor: Sci ce moş Grligor, să-mî daî tu mie pe Aflatul, să-1 ţ in la cur tea mea, că nu capet a rga t cu credinţă ; el sciu. ca-mî va fi cu credinţă, voî '1-aţî crescut în frica luî D-4eii şi sciu. că nu m 'a fura.

0 domne, boierule, dar cum se facem noî u n a ca asta, că doră de aceea ne-am t rudi t cu el pană l 'am crescut de l 'am făcut mare ca să ne fie de-aju-to r in ţă ; nu-1 pu tem da, boier dta, nu, nicî decum.

— Me moş Grligor, sciţî bine că vi-1 po t lua şi cu pu te rea dar nu voiu, ci ui te aci ai 100 de galbenî, pune banii bine şi mi-1 lasă mie argat , adecă slugă precum se 4ice.

Moş Grligor, care nu avuse 'n vieţa luî nici un galbin, dar 100 n ic i ve4use cândva, lacomi la suta de galbenî şi primindu-o (\ice: apoî haî, de, fie, ci mi ca nu va vrea să mergă , iar eu feriască-me D-4eii să-1 fac cu pu te rea să se ducă.

Nu aşa moş Grligor: îl vom t r imi te c'o car te pană la coc6na mea, la boer i ţa şî-apoî d-eî '1 va lua cu buna cum sciu muierile, şi el nicî că se va m a î gândi la voi şi la tu rmă .

învoia la fu făcută. P a h o n şi Aflatul nu sciuseră

- 16 -

nimic de unel ta boierului cu moşu Grligor. Boierul scrise o car te pe o foe de hâr t ie , o împă tu ră 'n pa t ru şi-o dete luî moş Grligor, să o de luî Aflatul, iar acela s'o ducă la coco" n a boierului acasă. „Me Afla-tule, s tr igă moş Grligor, me en haî 'n coce." Şi după ce se apropie feciorul de eî 'î dedu petecul de hâr t ie scris pe de-o pa r t e şi 'mpă tura t 4icend-î: Să mergî cu acesta la cocona boieresă, la curte, boierul nu merge-acasă vre-o septămână, iar tu se staî acolo pană se va reîn-torce boierul şi dupăce d-luî va sosi acasă, iar t e va slo-bo4i şi veî veni la oî ; înţelesum'aî ? . . . în ţe les , moş Grligor; ci me rog de ier tare, să mergă nenea P a h o n , că eu nu am fost nicî când în sat în t re omeni nicî n u sciu unde se duc cartea, nicî cum să vorbesc cu coc6na, ' ţ î spun drep t că eu de voie nu merg , fără silit doră.

Moş Gfligor scapă o lacrimă, dar simţind, că-1 a rde pe obrazî se 'n turnă în t r 'opar te de-o şterse şî-apoî 4ise :

D u t e tu, dragul moşului , dute nu t rebue să n e are tămîmprot ivnic î boierului, că ecă la t u r m a domniel-sale t r ă im şi 'n locurile d-sale, apoi d6ră o septă­m â n ă doue, nu-î un cap de lume, pană va veni bo­ierul, ci t u fi cu min te şi credincios jupâneseî boieri te .

Cu aceste vorbe t r imiseră pe Aflatul spre sat, aretându-î de depar te la polele munte lu i un t u m acoperi t cu pleu. (tinichea) şi spunendu-I, că acela e al bisericel, iar l ângă biserică sunt casele boierului, s ingure cu 2 r ândur i de ferestri 'n to t satul, să 'n t rebe n u m a î de curţi le boierului, că ori cine-i-le va are ta , nefiind al ţ i boieri 'n t o t satul, apoi car tea să o dea jupâneseî . — S'a dus.

Boierul îşi cau tă de cale 4icend u n : „mul ţam D o m n e " , şi gândind în min te lu î : acum t o t nu scapă ; moş Grligor încă 4ice un „mul ţam D o m n e " şi a re tă luî P a h o n galbenii , care vexând a t â t a aur odată, ma î că înlemni şi nicî cuteză a în t reba pe bă t r înu l : de unde-s galbenii, da r nicî nu-i plesni pr in min te că d6r aceia a r fi p re ţu l Aflatului. L a plecare Afla-

tulîşî r idică căciula depe cap, făcu treî sfinte cruci şi dise de treî orî: „Domneaju tă!" aşa e ra înve ţa t de moş Grligor.

Şi merse Aflatul, şi merse, dar merse voinicesce pe colnic în jos şi colea când a rde sorele m a î t a re dete de o fântână sub un fag mare . „Acio să popo­sesc u n a " , dise Aflatul, şi se puse la umbra fagului si beu odată apă păcurăresce, se t rân t i a lene pe spate şi a runcând căciula cât colo cu car te cu tot , scose fluerul şi 'ncepu a t r age un cântec, de mirlele stau. pe clombele faguluî ca m u t e şi-1 ascultau, par 'că ar fi v ru t să 'nveţe şi ele a cân ta ca el. Totc| ise, t o t dise, din fluer şi deodată-î cădu fluerul din mân î — adormi.

Pe-a tuncî umbla D-deu cu St. P e t r u pe pământ . Chiar ajung la fântâna aceea şi beură apă şi eî, ca drumariî, când sunt obosiţî de cale. St. P e t r u vru să t redescă pe Aflatul, dar D-deii d ise : „Lasă-1 să se odihnescă, că e obosit sermanuL vedî ce bine-î cade somnul". Apoî luă car tea de lângă căciulă şi ce t i : ,,D-Ta, j u p â n e s a m e a , să sciî că flăcăul ce duce car tea acesta, să ch iamă Aflatul, şi eu doresc şi poruncesc, ca 'nda tă ce ajunge-acasă, să-1 mân î în pivni ţă după ceva, iar ţ iganul nos t ru să fie ascuns după uşap iv-niţiî şi cum ce va vedea, că în t ră acolo Aflatul, să-î tae capul. D a c ă nu veî face, cum îţî poruncesc eu, să nu me aştepţ i acasă, fără să mergî cât te vor duce doî ochî. P r e s t e o sep temână şi eti m e r g acasă. Ni-me, afară de ţ îganul nostru, nu are să scie de to t lucrul.* — Aci era apoî iscăli tura boierului.

Dacă vedu D-deii, ce-î scris în carte, dise luî St. Pe t ru ; vedî prietine, boierii şi 'n potr iva ursitorelor vor să se pună, dar una ca as ta t o t n 'a fi. Apoî scrise sfinţia sa a l tă car te chiar de mare şi o puse lângă căciula Aflatului, iar car tea boierului o puse 'n buzunar şi se cam maî duseră.

Dela o vreme, colea după ce se sa tură de somn, se sculă şi Aflatul, fără să scie ca doră cineva a maî fost pe-acolo şi puse fluera după şerpariu,

- 18 -

căciula pe cefă, ca r tea 'ntr 'o m â n ă şi bâ ta 'n t r 'a l tă si haî că t ră sat. E r a pe la ojină, când ajunse la cur tea boierescă şi dete jupâneseî cartea. Aceea cunoscu scrisorea că-î a boierului, apo î ch iămând pe Aflatul în casă, unde era şi Săftica, coconita boierului, şi sin­gura luî fată, ceti cu glas îna l t :

„Să sci, că flăcăul care duce car tea asta, sech iamă Aflatul, e din n e m mare şi voiesc şi poruncesc ca ' nda tă ce va sosi car tea la m â n a ta, tu să chiămî preotul satului şi să-î spunî să-1 cunune cu coconita nos t ră Săftica. As ta e dorinţa şi porunca m e a şi dacă nu o veî împlini, să mergî cât t e vor duce doi ochi, să nu te aflu acasă. Eu voiii sosi acasă peste vre-o săptămână." Ac i apoî era iscălitura boierului.

A ţ i audit, dragi i meî, ce poruncesce soţul meii, boierul ? Audrt mamă, răspunde Săftica, şi nu să să tura destul uitându-se la frumosul şi voinicul flăcău. Audit , coconă, răspunse Aflatul, uitându-să cu nesce ochî mar i la g ingaşa şi frumosa coconită, cât gândiaî să-o m a n c e cu ochii. î n d a t ă fu îmbrăca t boieresce, preotul veni şi-î cunună, şi satul în t reg era la n u n t a coco­ni tei Săftica cu a boieraşuluî Aflatul. Nicî dragoste ca de aceî doî mirî n u să p rea vedea, decât arare­ori. Eî erau fer ici ţ i ; Săftica mul ţămia luî D-cJ.eu că î-a t r imis un bă rba t voinic şi frumos şi 'nţelpt; dar şi Aflatul mu l ţ ămia luî D-deu, că i-a t r imis pe acel boier de cinste 'n cale.

L a săp tămâna veni boierul acasă şi află pe ju-pânesa luî în genunchi mul ţămind lui D-deu de ferici­rea ficeî sale, iar pe Aflatul cu Săftica umblând şi jucându-se ca copiii pr in grădină pr int re flori. Ce aî, nevas t ă? — înt rebă boierul în t rând în casă.

— D a r ce sa am, mul ţămesc luî D-deu, că ni-a dat un ginere vrednic de casa n6stră.

Ce g inere? în t rebă boierul. — Dar ce ginere, pe acela, pe care mi l'aî tri­

mis tu adî e săptămâna.

- 19 -

„Tu muiere, t u nu aî făcut ce-am porunci t în scrisore; en adu scrisorea!"

„ C u m s ă n u ? " 4ise jupânesa dându-î scrisorea, Bo­ierul cum ceti scrisorea, crîşni una în dintî, dar de odată ' ş îvine 'n fire şi 4ise: , , 'mîplace, bine-î c ă s ' a ' n t e m p l a t . "

î n deaeră începu a se înnora. Boierul merse p a n ă la vie şi 4 i s e vinţeleruluî: „Me, s truguri i şi persicele sunt bune de mânca re , am înţeles că le cam fură, tu nu grijescî bine. Ia tă ' ţ î spun, vaî de pelea ta , dacă voiu. afla, că tu nu păzesc! cum se cade. Aî să puşcî pe orî cine ar veni noptea 'n vie, nu-î e r ta t să daî la n ime pa rdon ; priceputu-m'aî? I a r dacă- îpote puşca numaî un mişel de hoţ , aî cinci galbinî dela mine, m'aî p r iceput?"

— Pr icepu t boierule. Colea pe la cină începu a ploa, de nu al tmin­

trelea, fără gândiaî , că o să p iară lumea, fulgera şi bubuia de se clăt ina olele 'n cuie. D u p ă cină <ţise boierul : „Domne, cum aş maî mânca vre-o doî stru­guri bunî, prospeţî , când s'ar afla un voinic, să-mî aducă o corfiţă." „Aci sunt eii, tată",4ise Aflatul, şi luă o corfiţă şi dute pe uşă afară, muieri le nicî n u prinseră de veste pană era şi dus.

— D6mne , D6mne , 4 i s e Săffcica n 'aî pu tu t tri-mite-un argat , de chiar pe el l'aî lăsa t să mergă pe vreme ca a s t a? ! dor aşa. . . în t regi cocona.

— E n tăceţî , dfiae boierul, dor aţ î ve4ut, că el numaî de d rag a mers, sciu că nu l 'am tr imes eii; apoî doră e voinic nu tândală ; — în gând însă 4ise : „Domne mul ţam, acum sciu că nu scapă nepuşcat , şi to t r e m â n şi ursitorele odată de minciună, că n u va mosceni averea mea, ce nicî să nu-î ajute D-4eîi." Dar atuncî uşa se deschide şi Aflatul în t ră cu cor­fiţă plină de s t ruguri frumoşî şi bunî. „Nu v 'am spus ? 4ise boierul, n u v 'am spus, că-î voinic, nu-î t ânda lă ?!" Dar în gând nu se pu tea împăca, cum de-a-scăpat nepuşcat. în t r ' aceea maî stete pl6ia şi boierul eşi fără veste afară şi haî la vie, să pedepsescă pe vin-

2*

ţelerul. Când dă să înt re 'n pola v i e i . . . puff!! o pocnitură de puşcă şi boierul se res tornă răgnind ca un boii. Apoî vine vinţelerul să vadă : cine e ? şi se 'ngrozesce ve^end ca e chiar boierul.

— Nu te spăria nimic, 4 i s e boierul, bagsemă asta aşa a fost să se 'n temple, du-me acasă la aî mei .

Maî t ră i boierul p a n ă că t ră mie4ul nopţi i , apoî mur i ; dar pană nu închise ochii, 4 i s e : I n pot r iva ursitorelor să nu se pună om pămenten , fie chiar şi boier, i a tă eu m ' am pus, dar mi-am pus c a p u l !

Aflatul cu Săftica mosceniră averea şi boieria, şi de n 'au mur i t şi astă4l niaî trăiesc.

» ; ^K-fy •; J

Dreptatea şi Strîmbătatea. Un om mergea la târg , ve4î cum merg omenii,

cu doi bol, ca să-î vîn4ă. Cum mergea 'n u rma luî surilă şi bourean, cu b â t a 'n mână , cu t ra is ta 'n spate şi cu gândul labănişori î ce o să-î capete pent ru boî'l-ajun-ge-un al t om, care însă nu m â n a nimic la terg, dar avea o bâ t ă chiar ma î mare decât a celui cu boiî.

— Bun ajunsul ve re ! — Bună să-ţî fie in ima! — D e mul t t o t dau să te-ajung, că, spunendu-

ţî cea dreptă, nu 'mî-e 'ndemână a merge singur fără pic de vorbă ca un mut , apoî tergari î vor fi ' n d e r e p t tare , că nu ve4uî suflet de om afară de domnia-ta.

— D'apoî ce maîsc i î , p6te să fi t recut unii chiar de as tă n 6 p t e ; dacă suntem în lă tur i dela drumul ţeriî, nu maî au4im nicî nu maî vedem to te celea.

Apoî începură a vorbi, unul una, altul alta, pană odată 4 i s e c e l numaî cu b â t a : „Me vere, te-o fi durend

- 21 -umăru l de t ra i s ta cu mer inde şi de desaga cu fen, maî da-mi-le să le duc şi eii că şi aşa nu am nimic de dus.

— Ba că nu te osteni pentru m i n e ; drept, că-s cam grele, dar s'or uşura ele, că ma î 'n colo vom poposi şi noî si boiî.

Maî o vorbă, ma î alta, unul ca să-î ajute, celă­lalt, ca să nu se osteniască, pană 'n u r m a urmelor dice omul cel cu boiî şi cu trais ta: „Apoî dară maî du-le şi d-ta, vere, şi unde vom poposi veî m â n c a şi d-ta cu mine, că şi aşa văd că n 'aî t ra is tă ."

Când stau. să poposiască de prând, dice omul cel cu boiî că t ră cei cu bâta , care acuma avea şi t raista. „Scote vere din t ra is ta aceea ceva, să ve­dem, ce mî-a pus boresa de merinde."

Cela însă tace. — Adu t ra is ta 'n c6ce să prândim ! — D a r cela-î răspunde : „Scot eu bucuros me-

rindea din traistă, şi-ţî daii şi ţ ie de m e laşî să-ţî scot un ochiii".

— D a r dute — domne ertă-mă, că acuşî era să dic — dute să n u te spurc ; nu ţî-e ruşine a vorbi comediî de acelea? Adu t ra i s ta !

— Adecă pe calea as ta chiar nu-î mânca, pre­cum văd eii; de alt-cum ţie po te că nicî nu-ţî e forne.

— Sci ce? du-te 'n păcate cu glumele ta le şi adă t rais ta să scot merindea, că şi ţ ie 'ţî dau, nu mă ţ inea atâta , să m â n c ă m ce-om mânca şi să ne vedem de cale.

— Eu o să mâne , bine dicî tu, dar ţ ie nu-ţî daii să văd că te chiar stropşesce,. de nu mă laşî să-ţî scot un ochiii.

Şi golanul naibeî sc6te din t ra is tă ceva 'nvăluit într 'o mer indare albă ca ometul şi pe la capete cu vreste roşiî şi vinete de arniciu.

— D a r nu t e t emî de D-deii a vorbi d'acelea, aii ţ ie ţî-a pus m a m a m e a mer indea ? Orî adusu-o-aî dela t ine de-acasă? D a r chiar a t a să fie, putere-aî tu lăsa pe cineva flămând fără a-î da o bucă tură pănă-î veî scote un ochiu. ?

D a r golanul naibeî, care 'ndopa la mer indea celuia, dete din umeri şi c j i s e r îdend: „Dacă vrei — bine ; dacă nu — r a b d ă ! "

Sciut lucru este că fomea-î mare domnă, nu o poţi a lunga cu minciuna, nicî cu nădejdea, că a-tuncî sau atuncî veî mânca şi nicî cu aducerea aminte , c ă atuncî sau. atuncî aî mâncat , fără de vreî a o a lunga t rebue să m â n c î î n d a t ă ; apoî vedend pe al tul mâncând par 'că maî ta re flămân4escî şi din ce eraî flămând. Aşa era şi omul nos t ru : „flămând e rău, dar fără un ochiu încă nu e bine ; de nu-mî da să mâne , cine scie ajunge-ne cineva să-mî facă drepta te , orî ba, dar eu po t forte bine să slăbesc de fome, încât să cad jos şi 'n u rmă hoţul me lasă 'n drum şi merge cu mer inde şi cu boî cu t o t ; ore să-1 cerc, doră nu va fi el chiar al smeulu î? !" Apoî dice go­lanu lu i : „Şi deu tu nu g lumesc î?"

— D a r glumesce ruşinea, ve4î tu că eu. m ă n â n c ; de vreî să mâncî şi tu, haî, nu te gândi t o t a 4 r a a > lasă-me să-ţî scot un ochiii şi capeţî de prân4-

— Apoî haî de, ma î vă4ut-am eii omeni numaî cu câte-un ochiţi şi t răesc ca şi alţii cu doî, să văd ce a ma î fi din omenia t a !

Şi golanul i scote frumuşel un ochiu, apoî 'î dă de prân4 şi încă cu subţirele.

Târgu l era forte departe , cale de-o 4* şi jumă­ta te . Maî merg omenii noştr i cât merg pană colea că t ră amie4î, a tuncî maî lăsară boiî să pască pe-un şanţ şi eî să pun la u m b r a unul pom, că era căl­dură mare şi năbuşală cumplită. Omul cel c'un ochiii 4ice golanului cu trais ta , să scotă din ea să m a n c e şi acela şi scote, ce-î drept , dar nu dă ăstuia nici un mie4 baremî. — „Dar dă 'mî şi mie, ce 'ndopî numaî sîngur, că par 'că a-mea e t ra is ta şi mer indea" —4ice omul cel c'un ochiu. D a r golanul 'î răspunde bătându-şî j oc de e l : „Bucuros, ci ma î aşteptă, că numaî înainte mâncaşî apoî pe t ine t o t ă mânca rea

w

te costa un ochiii, maî eftină nu ţî-o po t vinde şi ochî n u ma î aî decât u n u l ! "

— B a maî dute şi dracului, tu n 'a î frică de D-deii, n 'aî ruşine de lume, ce om eştî tu?

— Cum m e ved î ; acum sciu, că nu-î mânca , că-ţî pare răii după ochiu, ci veni-va vremea, de t u veî d i c e să ţi-1 scot, numaî să-ţî dau. o cqjă d e p â n e .

A t â t a le-a fost to tă vorba. Bietul om se căia, că a dat t ra is ta din spate, se căia, că a prins vor­bă cu coldanul acel mişel, b a b lăs tăma în gândul seu. şi ceasul, în care plecase din casă, dar erau tote prea fardau ; apoî gândiaî că-î făcătură, nicî pe drum nu ma î umblau omeni ca altă-dată, drept că şi era v remea fenuluî şi ast-fel bunul om trebuia, vrend, nevrend să mergă 'n ortăcie cu golanul , care nicî nu voia alt-cum a să lăsa de el, după ce se legase ca scaiul de oie. Aşa pa te omul câ te odată în lumea asta, dacă-î scote D-4eu 'n cale pe omul d racu lu i !

— Val bată- te D-4eii, holă spurcată şi la t ină r ea ; pen t ru mer indea mea vrei tu să mă laşî orb de tot , nu-î destul că mi-aî scos astă-dimineţă un ochiu, maî vrei, să mi-1 scoţ i şi pe cesta ce bietul ma î am ?! nu te t emi ca te va prăbuşiD-4efl 'ntr 'o cl ipită?

— D e vrei — vrei, de n u — n u te silesc. D a r fomea-î p o m ă r e a ; nu ma î pu tea bietul om de fome; i corăiaii maţe le de gândia-î că n 'a m â n c a t d'o săp­t ă m â n ă ; săracul fdlele luî, acela de bună semă va fi gândi t a tunci că 'î s'a spânzurat gura . p i c e deci sărăntocului:„Tot a tâ ta 'mî-e scote-mî şi celălalt ochiii, numaî dă-mî să maî m ă n â n c odată cum să cade, apoi nu-mî pasă, me şi omora cu o cale."

Şi sărăntocul dracului nu glumi, îndată-î scose şi celălalt ochiii, apoî-i dete puţ ină mer inde şi-1 lăsă să o mănânce , după ce-1 duse sub o cruce m a r e ce era l ângă drum.

Hoţu l de golan merse apoî cu boiî şi cu me­rindea omului încătră t i î l t rase firea luî ceab lă s t ăma tă ;

- 23 -

- 24 -

iar bietul orb sta răd imat de cruce şi se gândia 'n , capulseii: D6mne ,Dumne4eu l meii, prin mul te t rebue să / m a î t recă omul t ră ind în lumea as ta b l ă s t ema tă ; cu / mul te felurî de 6menî t rebue să se întâlniască, mul te t rebue să ma î păt imescă. Astă-dimineţă eram sănetos ca mărul , plecaî din casa mea, dela m a m a m e a şi dela fraţii meî, e ram avut, şi maî că nicî de t ine nu me gândiam tare , fără din obiceiu, 'mî făcui sfînta c ruce; bagsemă pent ru pecatele mele 'mî sco-seşî 'n cale de D 6 m n e apără , care-mî mancă merin^ dea, 'mî scose ochii şi me puse unde sunt, după ce se depăr ta cu boiî meî .

Int r 'acestea par 'că au4i ceva vîjeind în aer şi-î se păru ca si când s'ar fi lăsat ceva pe cruce. Era nop tea târ4iu, cel puţ in luî aşa 'I se părea, de ore ce nu vedea chiar n imic — neavend ochî — apoî nicî nu-1 maî a rdea sorele de mult , semn că de mul t sfinţise, simţia decî bine recorela, dar cerul cel senin nu-1 vedea. Deoda t ă aude un glas de pe c ruce :

— D a r unde a ţ i ma l fost fraţilor de când nu ne-am mal v§4ut şi ce-aţî au4it pr in cea lume m a r e ?

Atunc î un a l t glas rgspunde : „Am umblat , fra­ţi lor că t ră resări t şi-am ascul ta t pe-un sihastru cet ind într 'o c a r t e ; „de-ar sci orbii cum nu sciu, să se spele cu roua care cade din cer, înda tă a r v e d e a ; dar voi pe unde-aţ î umbla t şi ce-aţî au4it?"

Atunc î al t glas r e spundea : „Eu am fost că t ră ame4ă4î şi o (fină, .din m a r e cân ta că 'n cutare sa t este u n popă şi popa acela a re o fată a t â t de fru-m6să, cum nu ma î este a l ta 'n lume, dar e bolnavă de-o g rămadă de vreme, încât nicî în tu rna de pe-o lă ture pe a l ta nu se p6te , de nu vor în tuma-o alţi i cu lepedeul şi din boia aceea grea cu greu s'a vin­deca, căcî a scăpat la sfintele pasc ! o sfărimitură de pască jos şi aceea a apucat-o o brâscă şi s'a ascuns cu ea sub pristol. D a r un om totuşî o pote vindeca, acela adecă, care va scote brusca de sub pristol, va

- 25 -

crepa-o 'n doue şi va scote sfărimitura de pasca din ea şi dându-o fete-î să-o mănânce , aceea va fi săne-tosă ; dar tu frate unde-aî fost şi ce-aî vedut pe unde-aî umbla t?" A l t rei lea glas r e s p u n s e : „ E u am fost că t ră apus şi o babă meş te ră o audiî povestindu-I alte-î babe, că 'n cutare sat, înainte cu şepte anî, era numaî o fântână, dar era a tâ ta apă 'n ea, încât se sa tura satul în t reg cu t6 te dobitocele şi omenii şi maî curgea din fântână de să făcea părău mare . Acuşî şepte anî a fătat iepa popiî un mânz, dar mânzul e şo lomănar şi cum s 'a ivit el pe lume, în satul unde s'o ivit şî unde trăesce au secat de to t isvorele. De-atuncî 'n zădar maî cercă bieţi i omeni din satul acela şi maî fac la fântâni, ma î la fie care casă e fântână, dar numa î a t â t a ţ ine apa 'n ele — cât ţ in şi ploile, cum dă ce-şî cevaşî secetă, înda tă secă to te isv6rele. Bieţii 6menî stau. să pustiescă satul din lipsa apeî şi n 'or avea apă 'n fântână, pana nu s'ar afla cineva, care să se sue pe cal şi cât va sta popa într 'o duminecă 'n biserică, a t â t a să to t încungiure, în fuga cea maî mare , satul cu e l ; când vor t r age clopotele de eşit din biserică, calul va fi to t plin de spume s i v a cade jos camor t , dar nu va muri , numaî c â ţ i v a eşi pu te rea cea năzdrăvană de şolomar şi de loc vor începe isvdrele a slobozi apă 'nfentânî ."

După-ce se gă t a ră şi vorbele acestea, iar 'î sS păru orbului c 'aude ceva vîjeind în aer şi sbr r ! cele treî paserî năsdravene , carî fură pe cruce, şi carî vorbiră p recum v 'am spus îşi luară sborul în t re î părţ i , iar bietul orb t resăr i de sub cruce ca şi când î 'ar fi t rezi t cineva din somn, când visa ma l dulce.

D u p ă aceea 'ncepură a-î veni 'n min te una câte una vorbele paserilor maes t re şi-ncepu a vrăji cu manile pe jos pe ierbă, ca să 'î se ude de rouă şi să dee cu ea la ochî. Cum dete cu rouă pe la ocnî întâia oră începu a vede ca printr 'o sită dâsă, dacă se maî spela a doua şi a t reia 6ră, vedu to t maî

_ 26 -bine şi maî bine, pană 'n u rmă vedu cum se cade. Atunc î cădu bietul om cu faţa la pămân t şi nu scia ce să c redă : minunea că din orb s'a făcut cu ochî sănetoşî, orî că doră numaî viseză, după ce se con­vinse, că nu e vis începu a p lânge de bucurie şi-a cjice mul ţămind luî D-4eu: „Mulţam D6mne , mu l ţ am Domne , acum ved că mare este puterea t a ! "

După aceea merse încă t rău 'şî chipzuia el, că e satul cel cu fata popiî cea bolnavă şi fântânile secî. Ajunse,, când întrau. omeniî 'n biserică. I n t r ă la popa, în t rebă de servitori că unde e calul popiî cel scump şi după cel scose din grajd se pune pe el şi h i ! cât făcu preotul sluşbă 'n biserică, el to t încun-j u r ă satul în fuga mare , călare pe cal şi când clopoţaji de eşit din biserică, calul era t o t alb de spume, gândiaî , că-î săpunit cu săpunele aşa era de asudat , a tuncî se lăsă jos ca mort . Nu mur i însă, numa î ' ş î perdu puterea cea năzdrăvană şi isvorele numaî decât începură a slobozi apă.

A c u m merge omul la biserică, de unde chiar a tuncî eşaii omeniî. I n t r ă la preotul în a l tar şi-î 4ice: „Sfinţia Ta , să fie cu ier tăciune că cutez a t e opri chiar când voiescî a eşi din biserică, ci au4iî, că aî o fată bolnavă şi decî veniî, ca să-î cău tăm lecui, chiar aci sub pristol, că e pecat de m6r te să chinue bieta fetiţă a tâ ta ."

P reo tu l firesce că se 'nvoiesce p rea bucuros şi numa î decât scot de sub pristol o t răsni tă de broscă, ma re r î iosă ,ota ie în doueş ia f lă 'neas îă r imi turadePască . 0 iau şi cum o duc feteî, nicî să-î iaî durerea cu mâna , n u s'ar fi pu tu t însănetoşa ma î curând. D a r minunea era şi ma î m a r e ! Când merseră omeniî de-a casă la sfînta beserică, era mare lipsă de apă, în to t sa tul nu era apă maî 'n nicî o fântână decât numa î m o ­cirlă rea şi pu turâsă şi şi de-aceea numaî pu ţ ină pe fundul fântânilor; cât t imp au s tă tut în biserică n u a ploat , preotul încă nu a făcut în aceea duminecă

- 27 — rugăciuni de ploie, şi totuşi, când eşaii omenii din biserică, apa numaî cât n u da afară din fentânî. Mare minune era a s t a ! Se pun omeniî a se sfătui ce pote fi ?

Atuncî un bă t rân maî înţelept cjice: „Dragi î meî vecini şi prietini, eu cred că omul acel strein, care a vindecat t o t acum pe coconita d-luî păr inte , acela a adus ceva lec şi pent ru i svore ; şi dacă va cunosce, că el ni-a făcut binele, haidaţ î să-î dăm fiecare câte-o holdă de a ră tu ră lucra tă ga ta şi câte-o vituţă, să-1 facem boga t şi să nu ma î mergă dela noi, că forte mare bine ne-a făcut astădî ." Toţ î omeniî se 'nvo-iesc după sfatul băt rânului şi şi m e r g câţî-va la pă­rintele unde omul se ospăta cu toţ î căseniî popii de bucurie că li s'a 'nsănătoşat fata şi 'n t rebă pe omul s t re in : „D-ta aî făcut bună ta t ea asta cu n o î ? " Iar el le răspunse ca la nişte omeni c ins t i ţ i : „Dragiî meî, nu eu, ci bunul D-4eu s'a milostivit şi m'a tr imis la voî să a lung şolomănarul de pe is-vorele fântânilor vostre, daţî decî l audă luî D-4eu, care şi-a adus amin te şi de voî." D a r omeniî bine v§4ură că el le făcu binele, după cum elicea, şi el, cu aju­torul luîD-4eu, decî se hotăr î ră n u m a decât, după cum îî sfătuise bă t rânul şi-îdeteră fiecare câte-o holdă de ară­tură lucra tă şi sămănată , numaî s-o secere alţiî-î deteră fenaţe destule şi din vite, fiecare ce să 'n4ura:unul o vacă, al tul un june , al tul o iepă, al pa t ru lea două-treî oî, ast-fel încât în câteva eesurl să făcu omul cel maî boga t în to t satul. Popa-î dete fata de mu­iere şi astfel să făcu om avut şi fericit şi mul ţămia luî D-4eu pen t ru binele de care l'a 'nvrednicit . Apoî şi t r imi te omenî 'n satul luî să poftiască pe mumă-sa şi pe fraţiî ma î mit i te l să vină spre a pet rece cu el împreună în bogăţ ie , unde el le va fi sprijinul şi ajutorul, după cum le fusese şi 'n satul lui. D u p ă ce-şî vă4u şi m a m a şi fraţiî aci, câte cu ceva ce maî adusese şi eî, să credea omul cel ma î fericit în sat şi mul ţămia luî D-4eu 4 m a şi nop tea pen t ru

- 28 -

binele eu care l'a 'nvrednicit . Pe t recu el maî mul tă vreme 'n fericire, când odată se 'n fioreză de ce vede :

Potcaşul cel de hoţ , care-1 orbise, îî mâncase mer indea şi-î furase boiî, prăpădi tul de sărăntoc vine la el şi sciţî cu ce vorbe? I a t ă ! Cum ce în t ră 'n case d ice : „Vere, acum eştî avu t şi fericit, numaî eu te cumpăni î laas ta jpof tesccaş i tusă-mîfacîmieasemenea."

Un al t om cum ce vedea p a hoţul, l 'arfi da t pe m â n a judecător i lor să-1 pedepsască, dar omul nos t ru nu făcu aşa, el îl îmbie să şedă, ba-1 şi omeni.

. cu mâncare şi beutură . D u p ă ce-1 ospetă cum se cade, apoî c h s e golanului : „Pen t ru D-4eti, ce vorbescî? au nu sciî tu, că eu. şi pană a nu ne cunosce aveam ce mânca şi ce m â n a la t e r g ; nu sciî, că tu maî în­şelat de ţi-am da t t ra i s ta cu mer indea numaî că voiai să-mî ajuţi, Cel ti Şei 4iceaî tu, şi căci vedeam, că tu n 'aî o îmbucă tu ră de mer inde ; aî u i ta t cum mi-aî scos ochiî pen t ru mer indea m e a şi 'n u rmă m'aî părăs i t să mS prepădesc, după ce-mî luaşî şi boiî; cum ş icu tez îamaîven i l amine?P ie i -mîd inna in te ! "

— Nu-mî pasă, — (\ice golanul, — haî şi tu colo 'n verful deluluî la cruce şi-mî sc6te ochiî apoî suntem împăcaţ i .

D a r omul cel de omenie 4 i s e : »Vere, nu ţî-aş scote ochii, maî bine ţî-aş da j ume ta t e din averea mea, că eu şciu cât e de reu o r b ; nu, eu nici odată nu m'ol încumeta aţi-î sc6te."

Potcaşu l însănu se'n destulesce, merge la judecător ie , mi tueş te pe judecă tor din baniî boilor celor furaţî şi pof-tesce pe omul cel de omenie la lege. Judecă to ru l i-ascul-tă, nevoiaşul s ta să-î sc6tă o c h i î ' n del la cruce, omul de omenie nu se 'nvoia şi 'n fine judecătorul , ca să fie pace, porunci unu-î ţ igan b lăs temat să mergă cu el la crucea din del şi de va cere şi-acolo, să-î scotă ochiî, a tuncî să-î sc6tă şi să-1 lase l ângă cruce. Aşa se întemplă. P e l a cina cea bună ţ iganul scose ochiî b lăs tematuluî de golan, la pofta şi după dorinţa luî,

- 29 -

apoi îl lăsă singur sub cruce, vedeţi d-vdstră, t răgând nevoieşul nădejde ca peste ndpte şî-a recăpeta ochii şi cu eî d impreună daruri minunate şi averi mari .

Ce era însă să se în tâmple ? Cam pe la miecjul " nopţii auc}i şi el ceva vîjeitură 'n vânt şi-î se păru, că ceva s'a lăsa t şi s'a aşeza t pe cruce. T o t vine câte-o mătăhue , una după alta, v reme de-o j u m ă t a t e de ces şi se t o t aşeză pe cruce, de se clăt ina cru­cea cu ele. E rau vulturii nezdrăvanl , ma l mor ţ i de fdme. Nevoieşul de orb nu-î vedea, ci-î aucjia bine, când se slobo4au pe cruce şi când începură a vorbi cu glas omenesc. Unulcjicea : „Fraţi lor , care peunde -aţî umblat , de când ne-am despărţ i t şi ce-aţî vecjxit şi au4it spuneţi-ve fiecare păţani i le că şi eii apoi ve spun ale mele." Atunc i al t glas se audi respun4en-du-î: „Bucuros, frate, dar mi se pa re că pe aci pe aprdpe este un om pecătos şi viclen, care ne şpio-neză, haidaţ î să ne mân tu im de el, apoi ne m a î putem sfătui. L a vorbele acestea, nici din puşcă nu iese glonţul m a i repede decum se repe4iră vulturii asupra golanului de jos şi-1 sfaşiară c â t a î ba t e 'n pălmî şi 'ntr 'o minută-1 şi mâncară , de nu rămase nimic din el.

Aşa pă ţ ia pe acelea vremî to ţ î carî umblau cu nedreptatea, cu hoţ ia şi cu viclenia, iar omenii de omenie — precum ve4urăm.

Ce s'or maî fi 'nţeles vul tur i ! după aceea, ni­meni nu ne m a î pdte spune, că n imenî nu ma î trăiesce de pe acelea vremî.

Omul nos t ru însă, care a umbla t numaî cu drep­tatea, s'a 'mbogăţi t , precum Fam ve4ut, şi cu soţia acea frumdsă i-a da t D-4eîi feciorî şi fe te ; de n ' a murit — şi a4î trăiesce fericit.

Audită şi scrisă în Zlatna.

Fet-frumos zâlogit. A u fost odată doi împera ţ î vecini cu ţerile şi

vecini buni , ba încă eraii şi nemur i aşa mai depar te a cincea a şesea spiţă. Unul era Imperatul-G-albin, iar altul Imperatul-Verde. Odată din ce, din ce nu, dau la pricină. Apoi pricina-î p o m a dracului; în loc să se domolescă to t ma î mare se face, pana ce nu ajunge la bătaie , se 'ncaeră cum e data. Impe­ratul-Verde avea a rmade maî puţ ină decât împeratul-G-albin, de-aceea el se şi cam t emea de acela şi 'ncepu a cere ajutor dela^ alţî craî şi împera ţ î : dela Impe-ratul-Roşu, dela Imperatul-Alb, dela Craiul-Negru, dela Pr inţul-Albastru şi dela alţî s tăpâni tor î de-atuncî. D a r nicî unul nu pu tea ven i ; unul dicea că-î tecă, al tul ca-î pungă, al treilea, că pe dincolo, sciţi d-vostră, cum e omul, când îşî pune 'n cap să nu ajute : minte de stă sorele 'n loc, iar luna se bagă după nor de ruşine ; că aşa-ţî min te de staî a-1 crede, ba-1 şi credî pană 'ţî-aducî aminte că-î om.

Şi plecă Imperatul -Verde supărat la bă t a i e ; ce va da D-deu, aceea va fi,—cugeta el, îşî face cruce şi ha î la drum, după ce-şî luă remas bun dela îm-perătesa, care tocmai era însărcinată.

Şi merge şi merge , dute, dute, pană ma î se apropie de locul bătălieî . Şi-a mers mul tă vreme păn'acolo, că doră era departe , apoî atuncî nu erau. care de acestea cu foc, care să mergă fără caî. Şi-a ajuns într 'o di cam de că t ră seră tocmaî la locul acela. Acolo se pune^ să odihnescă, fac foc, îşî fac de cină şi se culcă. împăra tu l era 'ntr 'un cort numa î cu ghinărar i i şi cu căpitanii luî, iar cătanele erau culcate pe jos, care pe unde apucase, pe ierbă verde,

- 31 -

ca era v e r ă şi cald ca 'n casă, iar luna lumina de-aî fi pu tu t n u m e r a galbinî, numaî să fi avut. P a n ă nu se culcă împera tu l , vine acolo un om strein la cor­tul luî ş i - îd ice: ^ înă l ţa te "mperate. Nu fi 'ngândurat , că eu t e p o t scăpa din încurcătura 'n care te-a a-a runca t Împeraţul-Gfalbin, şi de 'mî făgăduescî că-mî veî da ce n'at acasă, eu te mântuesc ."

— Şi cine eştî t u ? î n t r ebă împeratul -Verde. — Eu sum Craiul Smeilor, respunse streinul. — H m ! Craiul Smeilor! Craiul Smeilor! Apoî

s tă tu pe gândur î şi'şî 4ise: E drept, că dacă acesta este Craiul Smeilor,

me pote ,scote din încurcătură , dar apoî ore ce cere el ? p i c e că să-î daii ce nu am a c a s ă ; numaî pe mine nu me am acasă şi cătanele me le ; apoî 4ice căt ră Craiul Smei lor :

„Priet ine, doră pe mine vreî să m e iaî, orî că­tanele me le?*

Ia r Craiul Smeilor 4ice, că nu. . Maî gândesce, maî resgândesce, în u rma urme­

lor 4ice: „ F i e ! al teii să fie lucrul acela, care a4î nu e al meu. şi 'n casa m e a nu se află."

Tocmela fu gata . Dimine ţa cum se face 4 m a > încep a bubui tunuri le Împeratuluî-Galbin, iar dela cortul împeratuluî -Verde începură a eşi pe rând pe rend una după al ta că tane de oţel şi de fer şi de aramă, dar nu al tmintrelea, — fără era greii pă­mântul de ele, eraii câ tă frun4ă şi ierbă, t o t voinicî de-aî Craiului Smeilor. Ce să 4ic ? D a r n u ţ inu lupta pană la prân4işor, şi cătanele galbine a-le Împera tu­luî-Galbin erau. bătute , sciî cum ba t pe Ţiganiî dela ole, aşa le bă tu ră cătanele cele de fer, de oţel şi de aramă. Nicî nu era mirare , doră smeul, numaî va avea maî mu l t ă putere decât unŢbietnemernic de îm-perat pămenten .

Dela băta ie se duc to ţ î care 'n c ă t r ău ; împera­tul-Verde încă merge acasă, şi smeul eră 'n ţ e ra luî.

- 32 -

Mare bucurie îl aş tepta pe împera tu-Verde înă l ţ a t a împerătesă născuse un drag de copil, numa i ca el, apoi era cel dintâiu, m a î 'nainte n 'avuse nici un copil. L u m e a era veselă la cur tea împăratului -Verde , dar Imperatul-Verde era supărat şî mâhn i t de m o r t e ! Şi cum n ' a fi, când iî veni 'n minte , că făgăduise smeuluî lucrul acela, care-1 are la el acasă şi nu scie de el ?! I a t ă 4icea împăra tu l , acesta e lucrul, pe care-1 aveam la mine acasă, dar nu-1 vă4usem î ncă !

Să face însă a fi voios şi 'ncepe a să gând i cum să-1 po tă amăgi pe smeii ? în t âmpla rea aduse cu s i n e , că chiar atuncî, ^ deodată cu împerătesă , născu ro tăr i ţa şi făurită împăra tu lu i . Decî cuge tă împăra tu l : „La v remea vremeî schimb copilul, 4i°> că unul din aceia-î al meii şi mă plătesc de smeu cu el." '< D a r nu trecu mul tă v reme şi de-odată, noptea tar- j 4ifi, pe vremea când umblă smeiî, ba te cineva la j ferestra împăra tu lu i . ^ J

— Cine-I ? î n t r ebă împăra tu l . — Maî încet, 4*°© smeul, că eii sunt, Crajul

Smeilor, am venit să-mî daî făgădaşul. \ — D a r ce făgădaş? Să face a în t reba î m p e -

ratul-Verde. — Nu sciî? ţi-aî u i t a t ? EI, bine, iată-ţl voiu '-•

spune; copilul nu-1 aveai, când ne întâlnirăm colo pe câmpul de bătaie , el era la t ine dar nu-1 ve-4use-şî nicî-odată, după el am venit, ve4î de mi-1 d ă !

împăratul -Verde încremeni, dar iarăşî pr inse putere şi $ise: „Sciî ce priet ine P a r fi bine să laşi ' copilul aci baremî pănă-1 va 'nţărca împerătesă, decă ) nu te veî învoi a-1 lăsa pănă-ce va fi de vre-o 4ece \ ani, să vină băiatul la pricepere.

Craiul Smeilor să gândi puţin, apoî 4ise: „De a4î : 'n 4^ce anî sunt aci, să mi-1 daî." Cu aceste vorbe merse dela ferestră.

împăratul -Verde era_ to t voie bună sciindu-să li- ; nişti t 4 e c e anî de < .̂ile. î n t impul acesta to t gând ia

— 33 —

cum ar p u n e pe copilul ro taru lu i orî pe-al faurului, în căru ţa smeuluî sub n u m e că e copil de împăra t . Copiii să j u c a u to ţ i la olaltă, pe o formă eraii de mari , şi cam semănau la olaltă, ia r colo după ce cam t recură de nouă an i îî îmbrăcă împera tu l în t r ' un port şi — când se apropie al 4 e c e l e a an, ii luă şi pe cel doi la el în cur te . D a r cjece anî iu te t rec , şi odată pe la miedul nopţiî , aude împăra tu l o cioc-ni tură în ferestră:

— Cine-î? — în t rebă el. —Eii priet ine, se 'mplirriră 4©ce anî, dă-ml copilul. Supărat , şi năcăji t împăra tul , dar t rebuia să să

ţ ină de vorbă. I a decî un copil din p a t şi-1 dă smeuluî . Smeul, smeu, dar t o t n u le scie t 6 t e nici el. P u n e decî copilul în căru ţă şi ha î la d rum. Şi m e r g şi merg , p a n ă colo că t ră prân4ul cel bun, a tuncî sare un raf (cerc) de pe r6 tă . Smeul dă să dregă, dar nu-î p rea e ra îndemână .

— Să fie la t a t a 'n făurişte — (\ice copilul — de atuncî era g a t a !

— Cum, la t a t ă l teii în făurişte, d6r tatăl- tău e împărat , n u faur?!

— Ţi-ai găs t -o ! — 4 i ° e copilul rî4end; t a t a e fau­rul împăratului -Verde , iar eii sunt copilul ta t i i , aşa să sciî j u p â n e Scaraoschi !

Şi să supără smeul foc pe împăra tu l şi merse cu copilul î n a p o i lua, mie4ul nopţ i î era la curţ i le împăratului , şi dete câ t pu tu cu p u m n u l în p o r ţ i : „ împăra te , ha l şi n a copilul faurului şi-mi dă pe al teu, că pe t ine te-am scos din năcaz, n u pe faurul, împăra tu l să făcu supărat,-luă copilul faurului şi-î dedu alt copil. A c u m merse cu acesta ia ră câ t mer se , tot în t r 'o fugă, drăcesce, p a n ă colo că t ră a m i e z i Atuncî 'I să str ică o obedă dela r6 ta . D ă să-o toc-mescă, că ve4l, cum să m e r g ă cu ea s t r i ca tă ! Şi mocoşeşce, şi drege, da r să vedea că nu-î este în­demână.

i. 3

- 34 -Oh, 4 i ° e copilul, t a t a de-atuncl punea şi t reî

obiede noue, decând t e căsnescî t u cu acesta. C u m ? — d i s e smeul, tatăl- teu, împăra tu l scie

lucra şi la r6te . I a r copilul începu a r îde cu hohot , ca copiii şi

a d ice : de ce n u dicî încaî, că tata-î 'mperă to iu? . . . el e n u m a î ro t a r la împăra tu l -Verde , n e n e !

Aşa ? — ( J i s e smeul — ei lasă, că-1 voiu învăţa eu a m i n ţ i ! şi, haî cu t r ă su ra înapo i !

Colo că t ră miedul nopţ i i e îndără t la împăra ­tul-Verde la feres t ră : „De două o r î m ' a î î n ş ă l a t ; dar maî mul t nu mă vel î n şă l a ; ada ţ î copilul tău şi nu u m b l a c u minciuni , v rend a mă 'nşăla cu copii streini ."

Vrend, nevrend, împăra tu l t rebui să-şi dee co­pilul la Craiul Smeilor. D d m n e ce m a i p lângeau îm­păra tu l şi împeră tesa şi curtenii , t o t je le şi 'ntris-ta re era 'n t 6 t ă împără ţ i a ve rde ; dar ce să faci ? Nu pu tu ră ajuta n imic cu vaetele , t rebui ră s a d i c ă : aşa a fost să să 'n temple, feresce-ne D 6 m n e de m a î răii.

Şi merse Craiul Smeilor acasă 'n ţ e r a luî, şi puse pe copilul împăra tu lu i la capre, diWCT'.cUi.-î: a l t lucru n'aî, mâncare , băutură , ha ine capeţi , t u să pă­zesc! caprele acestea, că eu merg^ de-acasa, m e r g iară pe cea lume. Şi r ămase fiul împăratului -Verde la caprele Smeuluî, d h i a umb la cu ele la câmp, iar nop tea t r ăgea la curţ i le Smeuluî. Şi să deprinse fiul împăra tu lu i cu t raiul acela, că d6ră copiii să dedau cu t6 te , apoi acolo t ră ia bine.

P r e s t e vre-o cinci an i aduce Smeul o copilă ca de 4 e c e a n î de măriş6ră, dar aşa d raga de copilă, cum nu s'a ma î pomeni t . A d e c ă să vă spun, ea era fica împăratuluî-Q-albin, o luase dela acela smeul, iar t e mir î pen t ru ce t rebă, ce i-o făcuse. Aduse 4ic şi pe fetişâra raceea la el acasă şî-o puse să păziască gâşcele. Şi umbla ră copiiî amendoî, unul la capre şi al tul la gâşce, umbla ră mult işor pană ce nu dedură

n cunoscinţă. Când să cunoscură, era el ca de 19— 20, iar ea ca de 14—15 a n i

Se 'n tâ lniră în t r 'o d imineţă când nu era smeul acasă şi-'şi povest i ră t6 te tainele i n imi i ; el iî spuse câ-i feciorul împăratului -Verde , iar ea-î spuse că-î fata Împăratuluî -Galbin şi plânseră, şi să drăgost i ră şi să sărutară şi se mângăia ră , punendu-şî în gând să fugă de-acolo. O h ! dise fetiţa, de nu să cer tau părinţi i noştri , no î n u am fi acum a c i !

Nu a m fi aci, răspunse feciorul, dar p6 te că nicî nu ne-am cun6sce ; eu unul ma î bucuros s tau aci to tă vieţa, decât să m e r g pe cea lume, la curţi le t a tă lu i meu, fără t ine. Şi eii aşa, (\ise fetiţa, si iară se drăgost i ră ca doi porumbel .

Dela o v reme se despărţ iră, ca să nu-î afle smeul : feciorul merse la caprele luî, iar fetiţa la gâşcele eî.

Odată când t recea fetiţa pe l ângă pa r t ea de catră miedji-nopte a curţ i lor Smeuluî, aude din piv­ni ţă un glas răguşi t şi rugător . E a placă urechia la ferestră pivniţeî şi-aude un glas de muiere , care d icea : „Draga mătuşiî , fi b u n ă şi-mî întinde-o buca tă de pâne şi-o gu ră de apă, că bagsemă pe mine me fac ui ta tă ; nu m a î ţ in min te de când nu-mî d e t e r ă n i c î mâncare, nicî băutură , m e sfirşesc defbme şi de sete."

Şi fetiţa numa î în t rebă nimic, ci-î dete to tă me­rindea pe ferestră 'n lăuntru, apoî i-aduse apă în t r 'un urcior şi merse la m a m a Smeuluî să-î dee eî a l tă merinde, cjicend, că i-a mâncat-o un câne.

In ma î mul te dile făcu fetiţa aşa, adecă dăduse mâncarea şi bău tu ra la r6ba din p ivni ţa smeuluî, pană 'n u r m ă să pr inseră pr ie t ine bune . Odată dice r6ba că t ră fată: „Draga mătuşi , eii sum bă t r ână şi slabă, multe dile nu m a î am şi nicî nu doresc să am, că 'n rob ie traiul nu e traiti, iar la vers ta care sunt, chiar să capăt slobodenie, ce-aş sci face ? Sunt slabă, 'n ţ e r a m e a n u aş pute nicî nu aş sci merge , că pe mine m ' a celuit dela părinţî ,când e ram numaî de 3 anî ; dar va î ! tu cu voini-

3*

- 36 -cui cela dela caprele smeuluî, voî a r fi păcat , să mibe-t râni ţ î şi sa t rage ţ î chinuri în slujba smeuluî ; puneţi-vă la cale şi merge ţ î l a ţ e ra vostră.

O h ! mă tuşă dragă, dise fata, bucuroşî am merge şi noî, dar n e t e m e m să plecăm, că ni-a u rmăr i Smeul, apoî de ne-a ajunge, n e şi om6ră !

„Nu ve temeţ i , dragi î mătuşi î , n u ve t e m e ţ î ; ha ideţ î l a mine să vă fermec şi de ve veţ î p u r t a bine, pu te ţ i ajunge sănătoşi 'n ţ e ra v6stră ."

Şi merse ră amândo i t iner i i la ferestra babei din închisore şi le de tenişce unsorî de se unseră, apoî le dise:

„Mâne dimineţă voî plecaţ î la drum, de va porni smeul după voî, când veţ î simţi că s 'apropie, vă daţ î numaî peste cap şi 'n da tă ve veţ î face ce veţ î gândi , apoî smeul e prost , va crede orî ce veţ î spune , numa i să n u ve afle în forma, care ve cunosce."

„Se p6 te întâmpla, ma î în u r m ă să m e r g ă bă-t râna , hăranca , m a m a Smeuluî , după voî, a tuncî pu­ne ţ i samă, ve daii un peptene , o năframă, o perie, şi-un a m n a r ; când veţ î vedea, că e cât pe aci să p u n ă m â n a pe voî, a runca ţ îun luc ru de acestea în u r m a v6s t ră şi voî merge ţ î m a î depar te , pană va fi aprdpe de voî, a tuncî apoî a runca ţ î altul, şi t o t aşa, pană d6r veţ î ajunge 'n ţ e r a vdstră. F r i că însă să nu ve fie de n imic ; în stele este scris c ă : de piere sme6ica î î crepă şi fiul, a tuncî 'mperă ţ ia smeilor a pus-o de mămăl igă , 6meniî n u vor m a î ave să le m a î ducă grijă; de crepă fiul, a tuncî ea, bă t râna , piere de j a l e şi t o t bine v a fi de 6men î ; am m a r e nădej ­de 'n D-deu, că dilele smeilor sunt număra te . A c u m porni ţ î în soirea Domnului , că să zăresce de druă> smeul a c u m d o r m e maî bine, D-deu să vă p6r te 'npace! . . "

Mul ţămiră babe i şi-î lăsară mer inde destulă, apoî ha î la drum.

Şi-au mers eî, mers , mu l t ă lume, împărăţ ie , au. mers ca t iner i î , m a î povestind, ma î drăgostindu-să, de păre re de bine că scăpară din m â n a smeuluî, dar

când fu colo. că t r ă p rându l cel mare , i a tă din în­tâmpla re se u i t ă fata 'n dărăp t şi ma l ameţesce de frică, ved&idu-l pe smeu venind t o t fuga în u r m a lor. „E aci srneul", — dise e a ; „fie" — 4ise el, „dă-te iute pes te c a p ! " Şi să de tera iute peste cap şi se făcură 'nda tă : ea o t u r m ă de oî frumdse, iar el un păcurar voinic şi t ră i t bine, c61ea păcurăresce.

Cum ajunge smeul l ângă el, îl în t rebă : „Eşt i de mul t cu t u r m a pe-aic i?"

„De mul t , oh D o m n e , t a re de mult , nici nu ţ in min te de când sunt aci, t o t în locul acesta mi-am prăsi t oiţele, nici nu m ' a m depăr ta t eu ele din aces t loc ."

„Şi n 'a î vedut t r ecând pe aici, p e drum, doi t ineri , u n fecior şi-o fată m a r e ? "

„Ba vedut, deu eî i ; i-am vedut, chiar pe drumul acesta t r e c u r ă . . . . "

„Şi e demul t de-a tunci?" „De m u l t . . . n u m a i o mi6ră aveam a t u n c i şi din

miora aceea mi-am înmul ţ i t t 6 t ă t u r m a p e care o vecjî !* „Oh, dise smeul, dar n u m a i în zadar m a î m e r g

în u r m a lor !" „Şi mie aşa mi se pa re" , dise păcurarul ." D u p ă vorbele acestea, smeul îşi luă r ămas b u n

şi să- 'nt6rse de unde a venit , ia r păcuraru l cu t u r m ă cu to t să dau peste cap şi se fac fecior şi fată ca ma l înainte . Apoî du-te b ă i e t e !

D u p ă ce a junge smeul acasă spune m a m e î s a l e to tă în tâmplarea , cum a umblat , cum nu i-a ajuns, cum s'a 'ntâlni t c 'un păcurar , ce păscea o t u r m ă de oî, care i-a spus că vechise t ineri î fugend, dar t a r e demult, pe când avea numa î o mi6ră , iar acum are-o tu rmă mare-mare , care, de-atuncî s'a prăs i t n u m a î din mi6ra aceea. Văd ind , că n 'o să-î ajung, m ă 'ntorseî acasă, că sciu că demul t vor fi ajuns în ţe ra lor, unde nu ma î am putere , după ce 'n m â n ă avendu-I, n u i-am sciut griji. Aşa $ise smeul. D a r srneoica de necaz începe a-1 în jura :

- 38 -

„O, mişelule, t icălosule şi năuou le ! ma î pu ţ ină pr icepere decâ t t ine n ' a re doră nicî o g â s c ă ; du-te după eî, aceia au fost; păcuraru l era feciorul, iar t u r m a era ea, mişeua de fată."

Şi să pune smeul iar la cale, du-te, du-te p a n ă de-abia răsufla de obosit, e ra ma î la amiedî şi el nu mâncase încă 'n aceea di. Şi frigea s6rele de nu alt­mintrelea, fără gândiaî , că să se apr indă l umea ! A tunc î să u i tă fata iar îndărăp t şi cum zăresce pe smeii cţice: „dă-te frate pes te cap, că ni-e smeul la spa te !"

Şi s'au da t amendoî pres te cap şi s'au. tăcut , 'el un călugăr băt rân , de-abia să mişca, genile şi le r id ica cu cârja de pe ochî, iar ba rba 1 era chiar p ă n ă ' n pămen t ; ea s'a făcut o mănăs t i re vechie, slabă de gândia î că-î de când lumea.

Când ajunge smeul la călugăr, să opresce 'n loc şi d i c e : ; ) N u aî vădut cinstite păr in te t recend doî tinerî, un fecior şi-o fată pe drumul a c e s t a ? "

„ H a ? . . . dî m a î t a r e căn ' aud" , 4ise călugărul . Apoi îl în t rebă smeul maî tare , (^.icencl: „N'aî

ve4ut doî t inerî , un fecior şi-o fată t recend p 'aicî ." „Ba am vă4ut, hm!vă4ut-am chiar când zidiam

eti la mănăs t i rea asta, t recea un feciorandru cu o fetişoră ţ inendu-să pe după cap, veniaii decă t ră mia-4ă-n6pte şi mergeau că t ra mia4ă-4i."

Au4înd smeul vorbele acestea, perdu to ţă nă­dejdea de-aî ma î găsî, şi să 'ntdrse iar acasă, după ce-şî ia rămas bun dela că lugă r ; cum plecă el însă, înda tă să dă călugărul pes te cap şi să face fecior, iar mănăs t i rea fată ca ma î 'nainte şi — du-te cop i le !

D u p ă ce ajunge smeul acasă, îl în t rebă mamă-sa : „Dar unde-s fugariî ?" ,

„Nu i-am adus, nu sciu unde sunt ." j „Cum ? nu sciî unde sunt ? D a r pană acuşî unde j

bătuşî lela, de nu-î căuta-şî? E u sciam, că t u după I eî aî p l eca t ! "

„Aşa e, m a m ă " , 4ise smeul p lângând de frică,

ca-1 bă tea mama-sa dobza, când se m a n i a ; aşa e, după eî fuseiu, şi-am mers de nicî iepure n u s'ar fi ţ inut de mine, ci 'n z ă d a r : a m mers păn 'ce-am dat de-o mănăs t i re vechie tdtă dăr îmătur î , şi la ea un călugăr ma î bă t r ân decât t o ţ î omeniî, ce i-am vădut, era ca t ine, m a m ă , dar şi m a î băt rân , c 'audia forte reu, de vădut n u putea, pană ce nu-şî r idica genele cu cârjele de pe ochî, iar b a r b a 1 e ra pană 'n pă­mân t de lungă şi albă, mama , a lbă ca u n caier de fuior."

„Tu-aî ' n t reba t pe călugărul despre eî aşa e ?" „Aşa m a m ă ! " „Sciut-am; dar ce ţi-a r ă spuns?" „Mi-a răspuns, că el de b u n ă semă a vădut pe-

acolo t recând doî t iner i cuprinşi de după cap, c ide mult , chiar când zidea el la m ă n ă s t i r e ; drept aceea, vedând mănăs t i rea aşa de risipită şi vechie m ' a m întors în dârăpt , că decă t recură eî pe-acolo, când zidea el mănăst i rea , de a tuncî e de mul t , eî vor fi şi mur i t pote, orî şi decă nu, acum vor fi de mul t ajunşi 'n ţ e ra lor şi vor fi 6menî băt rânî ."

„Destul , necăl i tule şi prăpădi tu le şi prostule şi năucu le ! destul, dicea n iamă-sa ; tacî din gură , că te p icur ; n ' a î p u t u t tu vedea, că mănăs t i rea n u pote fi decât fata cea fugară, iar călugărul ho ţu l de fecior . . . Mergî, înşelă-mî calul cel cu nouă rânze , să-î aduc ei i !"

Şi 'nşelă feciorul calul cel cu nouă rânze şi plecă ea cu-o falcă 'n cer, cu a l t a 'n pământ , c 'una bruşiî mă turând , cu a l ta stele culegând şi mergea de gândia î că piere lumea.

Când era m a î să-î ajungă, se u i tă fata- 'n dă-răpt şi cum o zăresce dice că t ră fecior : „Fra te a runcă peptenele 'n u r m a n6stră , că-î aci baba . "

Şi a runcă feciorul peptenele jos şi se făcu un zid din cer pană 'n p ă m â n t de 'nal t şi gros de pu­tea umbla pe el două-spre-dece care a lă turea şi lung Domne , lung de la un capăt de p ă m â n t pană

- 40 -

l a celălalt . Cercă baba să m e r g ă p a n ă la un capeţ al zidului, dar în zadar , că p e după el nu se putii vîrî să m e r g ă după fugarî, cercă pe la celălalt capet/, — nicî pe acolo nu p u t u ; cerca să sară pes te el, se l ov i î n săcu capul de bo l ta ceriului, de că<|ujos. A/-tunc î gândia î că plesnesce de n e c a z ; deci se pune cu ceî doî colţî ceî avea, a r6de la zid, şi r6de şi rode, p a n ă făcu pr in el cale şi t recu cum se cade, cu cal cu t o t pr in el. A c u m să-o fi vedu t cum fugia după fugarî ; s6rele şi luna s§ feriră din calea eî, temendu-se să nu-î îmbuce într 'o clipă. Când era m a î să ajungă iar pe fugarî, feciorul a runcă nă­frama jos şi se făcu din ea o apă mare , o Dunăre ! dar n u ma î era l a t ă ! dar n u ma î era 'nfoiată! tur­bure şi spumeg6să ! d e . . . D o m n e feresce, să cerce cineva să-o t recă, fie acela chiar smeu! Nicî nu se încumeta sme6ica a o t rece, ci merse p a n ă l a i svo-ru l apeî, în capetul lumeî şi-o t recu pe unde pu tu şi ha î după fugarî. Merge, merge , de ma î s tă să plesnescă şi ea şi calul, când îî zăresce cale de 3 4ile. F a t a încă o zăresce, decî (\ice că t ră fecior: „Fra te , frate, ia r e aci baba, a runcă per ia jos !"

Şi feciorul a runcă pe r ia jos în u r m a lor şi se făcu . . . D o m n e ! se făcu o pădure mare , p a n ă 'n cer şi desă, de nicî degetul nu-1 p u t e a î b ă g a pr in ea.

Nicî că m a î cercă b a b a să ocoliască de colo pană colo, că scia, că n u are capet, decî să pune a o r6de, şi r6de la pădure ma î vrăşmaş decât capra la curechiu şi-'şî face loc şi ese. A c u m iar se pune a fugi după eî, ha ide ha î ! r îndunica să s§ ascundă cu sburatul , p recum fugia ea. Şi era câ t pe-aci să-î ajungă, dar b ă g â n d fata de semă 4 i s e : „Fra te , arun­că amnaru l jos , că ne-ajunge h ă r a n c a ! "

Şi feciorul a runcă amnaru l în t re eî şi în t re babă şi s§ făcu din a m n a r un m u n t e de oţel, din cer pană 'n p ă m â n t de m a r e şi gros. D 6 m n e , gros câ t aî fi pu tu t face pe el în voia cea bună o cetate ,

apoi lung câ t lumea. Nu cercă b a b a să m e r g ă p ă n ă la capătul luî fiiind-că capet soia ea că n 'are , nici nu cercă a-1 sui ca era ma î luciii decât oglinda şi ma î oblu decât p ă r e t e l e ; începu dar a rode la el ca la un măr, şi r6de şi r6de şi r6de, p a n ă ce ese d in m u n t e călare şi du-te ma î măni6să decâ t p a n ă atunci , dar cam târ4iu, ca fugariî eraii 'n ţ e r a lor. B a b a însă nu vru să bage de semă că intrase 'n ţ e r ă s t reină, ci t o t merge să-î a jungă şi să-î ducă îndărăp t în robie. Când era la spatele lor, numa î cât să p u n ă m â n a pe eî, se 'n torc repede peste cap şi ce să ved î? d in fată să face un lac mare , iar din fecior un răţoii i înno tând pe lac.

Numaî că n u plesnea baba de n e c a z ; deci se pune a ocoli lacul, s t r igând : pi, pi, p i ! pi, pi, p i ! dar ră ţoiul nu-şî sc6te capul din apă, t emându-săsă nu-î fure vederile, că aşa îl învăţase vrăji t6rea. Şi să 'n t6rce b a b a pe l ângă lac şi să sdrobesce, dar în zadar, că ră ţo iu l nu-şî sc6te capul din apă . A tunc i de manie să pune să bee apa din lac, cugetând, că decă va seca lacul, ră ţoiul v a fi silit să-şî sc6tă ca­pul şi ori îl pr inde, orî îî fură ochii, apoi m e r g ă orb orî unde . Şi s6rbe b a b a la apă, şi sorbe de gândiaî că acuşi, acuşi va seca lacul. D a r când îl băuse m a î de j u m ă t a t e , îî plesnesce r înza de necaz, de oboselă si de-atâta apă ce beuse. A tunc i să cu­t r e m u r ă oda tă pămân tu l şi de-atuncî smeî n i m e n i n 'a m a l ve4u t pe l u m e !

Răţo iu l să dă pes te cap şi se face fecior c a mal înainte, lacul se face fata şi m e r g l a î m p e r a t u l -Verde Şi-şî cunoscu împăra tu l feciorul, apoî î l întrebă, că cine e fata cea frum6să, iar el îî descoperi, că e fata Împăratuluî-Gralbin, că aii fost robî amân­doi la smeul, ia r că acum s'aii mân tu i t pe eî şi pe t6 tă lumea de pu te rea smeilor.

D e aci merseră cu voie b u n ă la Împeratul -Gal-bin, care încă se bucură vă4ându-şî fata scăpată,

— 42 -

apoî logodiră şi cununară pe t ineri , iar băt râni i se ră t rasera dela domnie, împreunară împărăţ i i le la olaltă şi puseră pe acest t iner împăra t , care fu n u m i t

Împera tu l -Pes t r i ţ şi de n 'au mur i t — şi adî t r ăesc . Cine vrea să-î vadă, mergă , că eii nu-î opresc ; eii unul însă n'oid. merge , că nice nu sunt învă ţa t a colinda pe la curţ î domnescî şi mă şi pr inde som­nul. Nopte bună! —

Auclită şi scrisă în miliţie, dela un fecior de lângă Lăpuş.

c ; «OK*» i'î J

Certul. Un biet de om rămase văduv, vedeţ î d-vostră,

cum r ă m â n m u l ţ î ' n a s t ă săcre tă de lume mare , îî mu­rise adecă nevas ta şi r ămase cu doî copii, cu o fe-t i ţă-Tir iana şi c'un fecioraş-Tirion. D a r omul nos t ru n 'avea nimic, nicî ba rem o mâţă . Şi lucra bietul om pe la ceî bogaţ i , ca să agonisescă celea de lipsă pen t ru copilaşi, dar unde nu-I mamă , nu - î—şi pace!

Cum rămâneau copiii s inguri acasă, ma î m e r g e a u pe ul i ţă de să jucai i cu alţ î copil, apoî îî miluia căte-o vecină b u n ă cu câte-ceva, iar sera să duceau acasă, unde să 'ntâlniau. cu t a tă l lor. U n a din vecine, văduva Sofe, dicea <j e multe-orî că t ră copil: „Dragi î meî , vedeţ î voî, cât de bine vă ţîn, a m vacă cu lapte , am bucăci6re bune , cum t rebue la prunci , diceţî că t ră t a tă l vost ru să m ă ia pe mine , c'apoî şi maî bine vă voiu ţ i n e ! " Aşa 'nvăţase lelea Sofe de ma i mul te orî pe copii.

Odată spun copiii t a tă lu i lor, că ia tă ce muiere bună e lelea Sofe, şi că a r fi bine să-o ia el de mu­iere, de 6re ce e răii fără muiere 'n casă. Apoi ma î adauseră copiii, lelea Sofe e şi muiere bună, ne iu-

— 43 —

besce şi chiar a c'ar veni după d-ta, t a tă . Aşa •diseră copiii 'n ma î mul te rendurî , dar omul nost ru se făcu ca şi când nu i-ar audi. Odată însă ascul tă maî cu b ă g a r e de semă povestea şi sfatul copiilor, apoî le respunse :

— Dragi î tatiî , eu bucuros aş lua-o, şi cred că a r veni după mine, dar mi-e frică că s'ar pu r t a refl cu voî, cum nu-î p rea 'nve ţa tă cu copiî, că ea n 'a a v u t copiî nicî odată . D r e p t aceea, de v a fi să m e m a î însor, că n u m a î sîngur nu ve po t cresce, de v a fi să m e m a î însor, cţic, mi-oî cău ta una, care să fie deda tă cu copiî şi să nu ve por te refl.

— B a ta tă , ia pe lelea Sofe, că ea n u n e va p u r t a reu, dar al tele orî pe cine-aî lua, sciu că b ine nune -a r pur ta , ia r ea adis , că ne-a fi ca o m a m ă de bună.

Şi se 'nduplecă omul nost ru , de mi la copiilor şi luă pe veduva Sofe de muiere . Nu-î vorbă tocmaî reu nu o nimeri , că lelea Sofe avea câ te ceva şi la 'nceput o duceau câ t de bine. D a r dela o septemână, dela doue, lelea Sofe începu a urî copii î . In cele din u r m ă a t â t îî era de urîţî , încâ t n u se m a î p u t e a u i ta la eî, de urîţ î ce-î erau. B ie ţ i îbăe ţ î b ine vedeau, dar n u grămuşdai i nicî ţ i ţ , sciind bine, că numa î eî făcură pe tată-sefl s'o aducă 'n ca să ; t a t ă l lor încă vedea ce-î şi cumu-î, dar n 'avea ce face, bine scia el, că nu poţ î face pe n imenea să iubiască, ce nu vrea. Se luase de gândur î bietul om. D a r lelea Sofe îl scose de pe gândurî , cum nici n ' a r fi g â n d i t : „Meî bărba te , 4ice ea odată, a legeţ i u n a din doue : orî m e r g eu de unde-am venit , orî alungă-ţî copiii dela casă.

Când au4i bă rba tu l una ca asta, ma î î n l emni : schimba la feţe, se u i ta lung la lelea Sofe, ca şi când a r fi voit să 4 i°ă: g lumesc! t u muiere ? D a r ea-î respunse scur t şi ' ndesa t : „Din douS una, orî merg eu, ori dudue-î pe e î !"

Mult se gândi bietul om, ce-ar face şi cum a r

- 44 -

urma, ca să nimeriască m a l b ine ? D e muiere n u s'ar despăr ţ i bucuros, iar copiiî cum să şi-î dudue ca un păgân ? I n u r m ă se hotăresce să dudue co­piiî, dar c u m ? Cu minc iuna !

„Haideţ î dragiî tatiî , dise el într 'o dimineţă , hai-deţ î la pădure să aducem uscatele, să ne facă m a m a v6s t ră plăcinte . Şi merseră copiiî amendoî cu t a t ă l lor la pădure . D a r fetiţa 'şî umplu şurţul de cenuşă şi t o t p resără p e cale, p a n ă 'n pădure .

D u p ă ce ajunseră 'n pădure , t o t umbla ră de colo pană colo adunând uscatele, pană se p ie rdură de tată-so. D a u să-1 s t r i g e : „Tată , t a t ă ! " dar t a t a nu-î ca 'n pa lmă. A c u m nu sciură 'n că t rău să dee, p e unde să iasă din p ă d u r e ? D a r umblând eî a şa superaţ î şi s ingurel ca vaî de eî, dau de cenuşă şi se iau t o t pe u r m a cenuşiî, p a n ă a jung de-asupra satuluî, acolo nu li se ma î vedea cenuşa pe jos, da r de-acolo sciau. m e r g e acasă şi pe nimeri te , că omenii începuseră a apr inde luminile şi chipzuiaii eî, unde t r a g e casa lor. Şi-au mers p a n ă la ferestră şi se ui­t a r ă pe ochiul ferestrei, cum m ă n â n c ă tată-so şi cu maşteră-sa lor plăcinte , ia r t a t ă l lor dksea: „Seraciî copiii mei, să fie şi eî aci să 'mbuce ba rem oda tă din plăcintele aces tea calde şi b u n e ! " D a r lelea Sofe d i se : „Taci nu-mî m a î pomeni de eî, maîb ine- î lasă 'n ci6re, să n u le ma î aud de n u m e ! " A tunc i copiiî s t r igară dela fe res t ră : „Aci suntem ta tă!"Şi - î slobodi omul în l ăun t ru şi le dete de cină, apoi îî culcară 'n căldură colo după cel cuptor. Cum erau bieţiî copil osteniţ i de cale adurmiră , cum puseră, capetele pe căpetâiu, iar lelea Sofe începu a mus t r a pe bietul om: „De ce m 'a î sciut tu min ţ i pe m i n e ? T u aî d k c ' a î p repăd i t pe t ănda le le acestea de copiî, şi i a tă că nu fu d rep t ! Să sciî, că m â n e d imineţă m e r g eu, da r aşa merg , câ t să nu m e maî în torc la copiiî tel şi la calicia ta . A ş a bărba te , dacă nu po ţ i fi tu fără eî, veî fi fără mine ! "

- 46 -

Nu durmi t o t ă n6p tea bietul om, iar dacă se făcu 4 m a 'şi luă iar copilaşii şi merse 'n pădure . D e astă-dată Tiriana- 'ş î umplu şur ţul de tăr î ţe , ne-având cenuşa de-a 'ndemână şi t o t p resără pe d rum mergând câte vre-o doue, ca să cundscă calea, de s'ar în tâmpla să se pierdă de tată-so. î n pădure iară făcu tată-so, ce făcu şi se pierdu de copil. începu­r ă copiii i a ră a-1 striga, dar el nu le respunse chiar nimic, ci merse acasă mâhni t .

— „Nd, prSpăditu-i-aî?" în t rebă lelea Sofe. — „Prepădi t , s c i u b i n e că al tă-data nu-or m a i veni bie­ţ i i copii acasă ."

Aşa a şi fost. A c u m după ce nu aflară bieţi i copil pe tată-so,

după ce nici d rumul nu-1 m a l cunoscură, că o spur­ca tă de vulpe linsese t6 te tăr î ţe le . Astfel începură a pr ibegi pr in cele pădur i p lângând. D-deii le ' n t ă r i , in ima şi 'ncetând de-a ma î p lânge 'şî cău ta ră m u r e şi smeură, a lune şi j i r şi se h răn i ră cu de-acestea, i a r ndp tea durmiau p r in crăngile copacilor, ca să n u dee de eî vre-un lup să-i mance . Şi petre-cură mul tă vreme, D-4eu scie câţ i ani, aşa pr in pădure , pd te vre-o noue an î şi T i r i ana se făcu o fată frumosă, ia r Tirion u n voinic n u m a î ca el. D a r n u aveau haine , t6 te li se rupsese, de nu se m a i ţ ineau pe tec de petec . D-4eu însă ^ le dărui îmbră­căminte ca la pescî, le dărui solzî. î n t r ' o 4i umb lând pr in pădure , v§4ură, că de-o pa r t e li se răreşce, ca şi când ar fi aprdpe de-o margine . Şi se bucura ră forte, că o să scape la largul , că d6ră de-atâta a m a r de vreme li se m a î uriseră şi lor pr in ceî codrii se­creţi. D a r Ti r ion nu m a i pu tea de sete. Dec î 4 i s e

că t ră soru-sa: „Tu soro dragă, eu m e topesc de sete, ha î să cău tam u n d e v a o lecă de a p ă ! " Ti r iana însă-i 4ise: „Rabdă, frate dragă , că acuşi o să eşim la largul, unde apoî cred, că d ă m de m a î bine!" în t r e -acestea nimeresc peste o u r m ă de boii, p l ină cu

- 46 -

a p ă l impede. Tir ion înda tă se plecă să bea, d a r s o -ru-sa-1 opresce 4 i ° e n d u - î : „ F r a t e dragă, n u bea, c ă ' nda tă ce bei, t e faci boii şi m e iaî 'n c6rne ." Şi nu beu Tirion, cu t 6 t e că-1 cocea setea, de gândiaî , că nu alta, fără să topesce. Mergând m a i depar te , daii pes te o u r m ă de lup, iar pl ină de apă l impede; Tir ion iar se plecă să bea, dar Tiriana-1 opresce : „ F r a t e dragă, n u bea, că 'ndată ce beai, t e faci lup şi m e mâncî ." Şi ascul tă Tir ion şi astă-dată. D a r m e r g â n d m a î depar te , când era m a î să iasă la largul , dau pes te o u rmă de cerb pl ină cu apă. A c u m (\ice Tirion, t r ebue să beau, că de n u — t o t plesnesc de sete. „Nu b e a frate dragă, că 'n da tă ce beai, t e face D-4eu cerb şi mar î năcasur î vor veni peste noî, că vor năvăl i puşcaşii p r e s t e t i n e site vor împuşca!" „Fie ce va fi, 4ise Tirion, eii t rebue să beaii, că de nu t o t mor ." Şi nu-1 m a î pu tu opri soru-sa, să n u bea, dar — înda tă ce beu, să făcu un cerb m a r e şi frumos, cu cdrnele aur i te . A c u m Ti r iana p lângea l ângă el, dar e l i î (\iae: „Nu plânge, soro dragă, că va fi ce va v rea D-4eă!" Apo î şi-a smuls T i r i ana câteva fire de păr şi-a lega t cerbul de corne şi-1 ducea ast-fel după sine. î n d a t ă şi esiră acum din pădure şi dădură într 'o poenă frumdsă, unde era câ teva căpi ţe de fân şi o tavă grosă pe lângă ele, T i r iana să vîrî în t r 'o căpi ţă de fân să odihnescă, iar cerbul păscea o tavă 'n ju ru l căpiţei .

Nu t recu însă m u l t ă v reme şi n imer i ră pe-acolo nescaî vânător i cu căpăî şi cu ogari , cum umblă eî.

Căpăiî şi ogarii daii năva lă asupra cerbului, dar el n u fuge din loc, ci să apără , m a î cu picidrele, ma î cu c6rnele. Vânător i î ve4ând că cerbul nu fuge din loc, numaî să apă ră de câni, nu puşcară 'n el, ci merseră ma î apr6pe, că nu vă4useră nicî când d rag de cerb ca acela, cu c6rne de aur. Adecă decă ajunseră l ângă căpi ţă vă4ură că cerbul are ' n c 6 r n e o funie de păr de aur şi că funia duce c'un capăt în

căpiţă. Desfâcură fânul adecă acolo durmia ca dusă o fată frumdsă, cu per de aur, cu ha ine de solzi de pesce şi ţ inând în m â n ă capătul funii, cu care era l ega t cerbul. Mul t să minuna ră şi de cerb, m a î mul t însă de fată, credeau, că văd chiar pe zina codruluî. D a r ea să deş teptă în lă t ra tu l cânilor şi 'n vorba vână­tori lor şi-î era cam frică, unde să vedu ocolită de-atâ ţa vânător i a rma ţ i şi de-o dr6ie de câni . — Nu t e teme, d raga mea, spune-ne : cine eşti, de unde vil, unde mergi şi cum ai ajuns aci cu cerbul aces ta după t ine, spune-ne, că nicî u n răii n u ţ i s'a în tâmpla , că eu sunt m a î m a r e pe-aicî, eii sunt craiul cel tiner, fe­ciorul împă ra tu lu i ; aşa-I 4 i s e unul din vânător i . I a r Tiriana-î spuse t o t ă în tâmplarea , vedeţ i d-v6stră, chiar p recum vi-o spusei şi ei i ; î i spuse cum au rămas orfani de m a m ă , cum tată-său luă de muiere la îndemnul lor pe lelea Sofe, cum apo i la învăţul maşteri-sa, tată-so-1 dudui, adecă-i făcu p ierduţ i pr in pădure , cum apoî ei ati t r ă i t a t â t a vreme, iar când era să iasă m a i la largul, cum să făcu Tir ion cerb.

Şi ascul tă craiul cu mare băga re de semă vor­bele eî, apoi îî (\ise: „Draga mea, vino cu noi la curţi le mele, t e voiii îmbrăca ca pe-o împerătesă , t e fac muierea mea, iar de cerb voiii griji ca de-un frate, fiindcă el va fi şi cumnatu l meii ."

Şi merseră to ţ î la curţi le craiului, cine nu crede — nu asculte, că eii nu fac pe n ime cu tă r ia să asculte, nicî să credă, dar mie deie-mî pace să o minţesc p a n ă 'n capăt, cum se duculesce; şi mer­seră adecă la curţi le craiului, acolo o îmbrăcară ca pe-o împără tesa şi să cunună cu craiul cel t inăr. Cerbului îî făcură loc într 'o l ivade frumosă şi era vesel şi el de binele, în care ajunsese soru-sa.

D a r a lăsa t D-4eti, D u p ă bine s 'aştepţî răii.

Ab ia t r ecu răcâ tevasăp tămân î ş i craiul t rebui sămer-g ă ' n ţeră, să vadă de t rebi le ţăreî . Crăiasa rămase numa i

- 48 -

s ingură acasă, adecă n u chiar s ingură, ci cuof ro ie de ţ igan, care t răsese nădejde să se facă ea crăiasă, bat 'o inştănţi i le holă spurcată , ce gă rgăun i iî um­blase eî pr in cap, să se facă c ră iasă ; destul că ră-m a s e crăiasa numa i cu ţ iganca acasă. Ţ iganca hamişă şi celancă, ca to ţ i ţ iganiî , începu a a ră t a crăieseî câ te t 6 t e şi-aî spune câ te verdî şi uscate, de gân­diaî, că-î o meli ţă . Oda tă o ch iămă pe crăiasa 'n g răd ină să-î a ra te lacul . Acolo se p u n într 'o lun t re şi — ce face hă ranca ce n u face, că restrirnă lun t rea şi crăiasa cade 'n lac şi se to t cufundă, că ţ iganca pe nes imţ i te ,îî legase o p e t r ă de m 6 r ă deg rumaz î . D u p ă aceea merse 'n pa la t şi să îmbrăcă în hai­nele crăieseî.

D a r din fundul lacului eşa un glas bulbucind prin undele lacului şi p r in t re bulbucii de nufer :

„Frate, frate Tirione Vino bag'atale corne Tocma 'n fundul ăst de apă, Unde soru-ta sS 'necă, Că petra răii o apasă Şi-î sdrobesce a el 6să, Iar apa o înăbuşesce, Frate, frate te grăbesce, De morte o mântuesce! . . . "

Şi cerbul bine-audia, dar nu-î pu t ea ajuta nimic, că şi el era l ega t d'un stâlp de petră , îl legase ţi­ganca, decî îî răspundea soru-seî 'n cântec :

„Soră, soră draga-mea-re, Duce-m'aş să am putere, Dar ţiganca m'a legat, De un stelp m'a ferecat..."

Ih t r ' aces tea sosi şi craiul acasă. Ţ iganca îmbră­ca tă în hainele crăieseî zăcea pe p a t şi să văieta, că nu m a î p6 te de betegă. Craiul, credând, că e crăiasa luî, o în t rebă ce-o dâre să m e r g ă după dof­tori, dar ţ i g ă n e a i spune că ea nu să maî sc61ă p a n ă n u va mânca c a m e din cerbul cel cu c6rnele de aur.

- 49 —

„D'apoî cum ? să omor eu pe cumnatu l Tirion, pe frate-to?"

„Omoră-l, bă rba te dragă, poruncesce la puşcaşi să-1 puşce, că de nu m ă n â n c carne din el, t o t me p r e p ă d e s c ! "

Şi craiul, ca să se t ămăduiască muierea, porunci puşcaşilor să me rgă să împuşce cerbul. Ci când se apropiară de el, el aşa cân ta de ja ln ic :

„Soră, soră Tiriana! Vino şi-ţi fă o pomană Scote-mS dela puşcaşi, Oă de nu mor mintenaş! ! . ."

Şi Ti r iana aucji glasul cerbului şi-î respunse 'n cân tec :

„Frate, frate, suflet dulce, La tine nu me pot duce, Că-s în apă aruncată Şi pe mine stă o petră, Numaî cât nu-s înnecată! ..."

Audind puşcaşii cântecele acelea îî lovi mila şi nu vrură să 'mpuşce cerbul. Decî dise ţ iganca că t r ă c ra iu l : „Tr imi te măcelar i i să-1 belescă, să m ă n â n c carne din el, că de nu to t mor." Şi t r imise craiul măcelar i să belescă cerbul.

Dar cerbul cândmi-î zărea Se isbia şi se plângea: „Soră, soră suflet drag, Eşî afară, eş! din lac, Eşî afară şi mS scote, Soră dragă dela morte \"

D a r soru-sa iar îî respunde : „Frate dragă, suflet dulce, La tine nu mS pot duce, Că-s în apă aruncată . Şi pe cap îmi stă o petră, Numai cât nu-s înnecată!"

Şi măcelar i î aucjiră tânguir i le cerbuluî şi şi glasul din apă şi li se făcură milă de cerb şi nu-1 beliră, ci spuseră craiului to tă în tâmplarea . Craiul numaî decât merse în lăuntru şi se u i t ă ma î b ine

I. 4

- 50 -

l a crăiasa luî cea betegă, adecă, aceea era ţ iganca , deci îî porunci iu te să-î spună unde-î e c ră iasa şi cum cuteză a face un lucru ca acela, dar ţ i ganca hoţă, respunse numaî decât cra iuluî :

„ înă l ţ a t a crăiasă s'a j u c a t cu lun t rea pe lac şi s'a înnecat , apoî eu a m g â n d i t să nu-ţî spun nimic, fără să me îmbrac în hainele eî şi să m e fac crăiasă de voiu putea, că to t am t ră i t noî b ine o d a t ă — "

Craiul porunci de deslegară cerbul, iar acela 'n fuga m a r e merse la lac şi scormoni cu c6rnele p a n ă dădu de soru-sa şi o scose de-asupra apeî, apoî îî deslegară omeniî pe t r a dela grumazî şi 'n scur tă vreme fu iară sănetdsă, ca ma î înainte şi spuse cra­iuluî to tă în tâmplarea . Bulbuciî de nufer sunt din lacramile Tirianeî, că pană a tuncî nuferul nu avea ilorî.

Craiul apoî porunci de legară pe ţ iganca de codele la doue iepe şirepe şi pe una o m â n a r ă în-tr 'o par te , ia r pe a l ta 'n a l tă par te , de făcură to t mii de bucăţe le din ea.

Craiul cu crăiasa apoî aii t ră i t de aci în colo mul te dile d'albe, dar s'or fi stins şi eî acum, că e mul t de-atuncea; despre cerb însă n ' am maî au-cjit nimic.

Audită şi scrisă în Sâncel, lângă Blaj.

o î s = H B « « >

Torceţi fete, c'a murit laba Clanţa. I lena leleî Nastasie era o fată, câ t să-î cercî

părechia, de frumdsă ce e r a ; — nu e decî nicî o mirare , că era cam somnurosă, — la omul frumos îî stă bine şi cam somnuros. Cele babe slabe de gu-ră-î scoseră vestea, c'ar fi chiar leneosă, ca to ţ î lenioşiî, că dmli ţa înde lungată şede numa î şi ma-m â n c ă şi cască gura după ceî drumarî , că numaî a se gă t i scie. . . . şi ma î sciu eu câte vorbe numa î scoseră b lăs temate le de babe despre I lena leleî Nastasie ? O lecă de adever po te că era şi'n vorbele babelor, firesce nu tocmaî aşa cornurat , cum îl spuneau ele. B a ce să dicem ? uniî omenî, — D-cJeu să nu le scrie 'n osîndă, — reî la gu ră orî că doră priet ini de-aî babelor, orî că doră duşmani de-aî Ileniî, uniî omenî de-aceştia ma î scorniră minciuna, că lelea Nastasie ar cam netezi din când în când pe I lena cea frumosă şi leneosă cu câte-o despică-tu ră de lemn, ca s'o facă harn ică şi bă rba t ă , — dar în zădar ! Eii nu-s omul, care să cred minciuni, cu deosebire despre fetele frumose, nu voiii să aud pic de hulă, că şi de-o aud, nu o cred. Destul , că odată, aşa se povestesce, lelea Nastasie chiar per ia pe I lena c/o despicătură de lemn şi încă aşa de frumos, în­cât bieta fată scotea nesce sberete, de gândiaî că se prepădesce lumea. — Crudă m a m ă maî era lelea Nas tas ie ! — Chiar când se vă i ta I lena ma î cu tăr ie , când p lângea ma î cu lacrămî şi ofta ma î cu suspin, trece feciorul împeratuluî pe-acolo într 'o căruţă , cum numaî la feciori de împera ţ l vedL F a t a p lângea amar. — Cuge tând feciorul împera tu lu î că po te ajuta ceva, opresce t răsura 'n drum şi în t ră 'n lăuntru .

4*

- 52 -

fn vremile acelea se vede t reba, că nici feciorii de 'mpera t nu erau aşa făloşî, ca acum.; ma î in t rau şi eî pr in casele omenilor de rend. — î n t r e b ă decî pe fată, de ce p lânge ? D a r b u n a mamă , lelea Nastasie, nu lăsă pe I lena să se obosescă cu răspunsul, ci respunse e a : „D6ră uite, domnişorule, t răsni tă as ta de fată a re să-mî mănânce dilele cu 'ndărătnic ia e î ; avut-am noî cânepă, avut -am şi in, eu n ' am tors nicî un fir, numa î to t ea, dor voiii vedea-o sătulă de tors , de unde? — maî ajută la cele vecine, m a î la neamur i , ma î şi la streini, cine numaî scia c'are cânepă — nu scăpa de ea să nu-î dea un caer de tors, pană g ă t ă la t o t satul. A c u m după ce n ime nu maî are de tors , s'a pus, focuita, că n'oî dice ma î bine, s'a pus dumnîa-eî să torcă, — cum n 'a maî tors om pe l u m e , — u i t e d-ta, domnişorule, nuielele din gard , apoî s ă n ' o b a t ? — b a o omor cu bă ta ia ."

— Numaî a t â t a a greş i t? î n t r e b ă feciorul îm­păra tu lu i ; decă t o t ă greşala eî e asta, a tunc i n'o m a î bate , făr' las-o să v ină cu mine la mama , î î v a da ea cânepă şi in pană se va să tura de tors şi n ' a fi silită să to rcă grădelele. Le lea Nastasie într 'o bobotă de manie , dedu bucurosă pe I lena şi din mini tul acela n 'a maî vădut-o.

D u p ă ce ajunse feciorul împăra tu lu i acasă, spune m a m e i sale în tâmplarea cu fata cea frumosă, chiar cum v'o spusei şi eu d -vos t ră ,—adecă el spuse ma­mei sale a t â t a cât sciu dela lelea Nastasie, dar eîi sciind maî mul t decât el, vă spusei ceva ma î mul­tişor. Destu l că împără tese i îî păru bine, că fecio­rul i-a adus o fată a t â t de harnică, o torce t6re a t â t de năsdravenă, — că vedeţ i d-vostră, doră şi la curţi le împărătesei este lucru şi încă cât lucru ?! Să îmbrac i tu a t â t a a m a r de cătane, să-le hrănesc!, să le ma î daî şi a rme, şi D-deu. maî scie cât este acolo de lucru şi de învălui t ?!

împe ră t e sa însă, muiere bună şi 'nţeleptă, nu*

- 53 -

dădu Ilenei câ teva dile n imic de lucru, că doră era obosită de cale, — şi o lăsă p a n ă 'şî va veni în orî. în t r 'o seră însă după ce cam gândi împeră tesă că şi I lena să va fi odihnit destul, o ch iămă în cur te şi-î dădu nicî ma î mul t nicî ma î puţ in, decât doî sacî plinî, unul cu fui6re de cânepă şi al tul cu fui6re de in, şi-î dise: „Ilenă, vecjî t u aceştî doî sacî, sunt plinî de fuiore şi cred că tu pană d imineţă le veî torce t6 t e ; d imineţă să viî dar, d raga mea, cu sacul cu ghemele ; acum poţ î merge , dar t6rce subţire şi răsucesce b ine tor tul , să fie tare , să nu avem val cu el la ţ e s u t ! "

Să rmana I l enă ! de-abia 'şî duce b ia ta de ea sarcinile p a n ă 'n chilie, nicî n u cuteză a l e deslega, ci începe a se boci şi a plânge, şi p lânge şi se vă­ie tă şi-şî b las tămă cesul, în care s'a născu t şi blas­t ă m ă pe mumă-sa de ce n 'a spus adevărul la fecio­rul împăratului , căcî a tunc i nu-o aducea la cur te s'o facă de ruşine. P a n ă la medul nopţ i i ţ inu to t un plâns. A tunc i vede, că se deschide uşa s ingură şi în t ră în casă o b a b ă lungă, secă, ghebdsă, cu nesce dinţi lungî ca şi colţii dela greblă, era 'n adevăr deşirată, de n u o poţ î numi m a î potr ivi t ca „Me-dul-nopţiî", orî „Marţî-sera", ori „Mama-huciuluî ." — Era baba C16nţa. F i ind însă că în tâmplarea o aduse chiar într 'o Mar ţ i sera, I lena credea, că vede pe Marţolea. Cât ce în t ră baba 'n casă, sunând greu în degete şi r ăd ima tă pe-o cârjă începe a încuraja pe Ilena.

— Nu t e t eme , draga mătuşi l , va fi cum va , rendui D-deîi, sciu eu de ce plângi , sciu eu ce supă­rare aî, cunosc eu năcasul , care te-a ajuns, dar n u te supăra nimic, culcă-te şi dormî 'n pace, voiu is­prăvi eu to t lucrul, apoî t ră ind în secreta as ta de lume 'mî-veî răsplă t i tu cândva ostenela.

Să culcă I lena cât de frică, cât de supărare, *îât de ruşine şi cât de bucur i e ; îî venia a crede,

- 54 -

că baba as ta e o strig6ie şi vrea s'o omore, a tunc i se 'ngrozi şi-î era frică de e a ; apoî se gândia, că da decă-î m u m a pădure î şi po te că n 'a omorî-o, ci-î va torce fuiorele, dar o va şi spune împărătesei , apoî ce ruşine o să fie aceea pen t ru ea !? Se cam ui ta din pat , de sub învăli t6re şi nu se pu tea destul mi ra de iuţela, cu care se 'nvârtea fusul în degetele babe î ; gândiaîj că nu al ta fără dracul îl por tă — domne iertă-mă şi nu m e s e r i e 'n o s â n d ă ! — aşa de repede sfârăia fusul în t re degetele cele lungî şi sub­ţ ir i ale babeî . Nu t recu un ces bun devreme şi b a b a goli un sac de fui6re şi-1 umplu cu gheme . T o t aşa de lesne făcu şi inul to t gheme,—firesce după ce-1 tdrse,—şi cum gă t ă lucrul, se făcu nevechită, peri ca o nălucă. I lena nu credea, că fuiorul e tors, credea, că ea visase numa i în­tâmplarea , ce vi-o spun, cu baba. D a r n i c î n 6 p t e a n u pu tu ţ inea pănă-î lumea; se făcu oda tă şi dmă, şi —pană încă a n u se îmbrăcă, fugi la sac. Bucur ia eî, când vedu sacii plini de gheme, da n u m a î scotea ghemele afara, da n u le cântărea în mânî , era numa î voie bună, pu tea i pr inde iepuri cu ea de voi6să ce era. 061ea după p rând m e r g e cu sacii ceî plinî de g h e m e la înă l ţ a ta împerătesă . Să fi au4it la laude, să fi vă4ut de-aci încolo t ra iu şi maî bun, mâncă r i şi maî scumpe, haine şi ma î alese, s c u r t : I l ena 'şî avea raiul pre p ă m â n t la cur tea împeră tescă .

împeră t e să era cu voie bună, feciorul împăra tu lu i nu era supărat , I lena . . . . off! ea era fericită. Şi merse ves tea fetei pes te m ă r i şi peste ţăr î şi veniaii împeră tese şi crăiese să vedă pe I lena cea harn ică şi frum6să şi duceau n u m a î vorbe de l audă despre ea.

Odată, chiar erau mu l t e d6mne de cele mar î la curte şi împără tesa ch iămă pe I lena înainte şi-x 4ise: „Ilenă, ca să vedă d6mnele acestea, câ t eşti de harnică, pană m â n e dimineţă veî torce fuioraşele acestea de in." Adecă erau. pa t ru sacî marî , plinî pl inuţ î cu fui6re de in, încâ t nicî a-î duce nu putea, ci,

- 55 -

doî a rga ţ î împeră tesc î fură nevoi ţ i a-î duce p a n ă 'n chilia I lenei . A c u m se puse I lena iar pe gânduri , plângea, suspina, se ruga la D-dei i : ori s'o omdre, orî să-î aducă iar pe b a b a Cl6nţa să o sc6tă din necaz. Când era la miedul nopţi i , uşa se deschise si deşirată de babă î n t r ă : „Bunăse ra , d r a g a m ă t u ş i ; de ce p lâng i? Culcă-te şi dormi în pace, lasă pe mătuşa, şi v ina eî să fie de va fivre-o scădere.

Ce să ma î în t ind vorbe? I lena se culcă şi durmi boeresce, iar baba tdrse 'n câteva minu te to t inul, apoî îl făcu gheme şi ha î cu ele 'n sac, după aceea se făcu soră cu drumul .

î n dimineţă u rmă td re cău tă I lena sacul cu ghemele, le n u m e r ă le cântăr i 'n mână , apoî în-ghenunche şi p lângând de bucur i e , m u l ţ ă m i luî D-d©u. D u p ă p r ând le duse d o m n e ! împerătese , carea o l ăudă forte şi-o îmbrăcă 'n ha ine şi ma î frumdse, apoî o a re tă ddmnelor celor streine, carî încă o l ăudară cu td te le şi-o cinst iră cu banî de aur şi de argint , pen t ru hărnic ia eî. Nu-î lipsă să ve maî spun, cât e ra I l ena de voidsă. A c u m în­cepură a veni chiar şi feciori de împera ţ î să-o vedă. Şi le cădu dragă, că ddră era frumdsă, nu g l um ă , apoî de hărnicia eî n u ma î era om dinprejur, care şă nu scie. Trebi le să puneau de minune la cale. în t r 'o di feciorul împăratului , care o adusese, dise mumei sale : „Mamă mi-a veni t v remea sa me 'n-sor; avere avem destulă, ţer î înc 'avem, decă însă totuşî avem lipsă de ceva, apoî aceea e o muiere har­n ică ; ce dicî m a m ă , ore să nu iau eu pe I l ena de soţ ie?"

Mumă-sa n u mul t se gândi şi (fise : „Fiule, chiar era să dic, dar am aş tep ta t ca să-ţî ved gândur i le tale maî întâiu ; după ce-am adus-o la noî 'n casă, după ce e aşa de frumdsă şi de harnică , sciu, că peţi tori i-or veni destul şi s'a mări ta , dar no î de

j ruşine n'o p u t e m lăsa fără pic de zes t r e ; apoî şi tu, D-deu scie, pe cine a-î lua, să n imeresc! ma î bine

- 56 -

decâ t cu ea? O să maî fac dragul mami î o p robă cu ea şi de s'a ivi t o t harnică, ca p ă n ' a c u m — a t a să fie, — adecă a n o s t r ă : muierea t a şi no ra m e a ! "

P e cum se vede, pe vremile acelea nicî feciorii de împera t nu se ruşinau a lua fete de naţ ie , din popor, dacă chibzuiau că-s ha rn ice ; astădî? to t pe-teci tul a r t r age să ia t o t d6mne şi încă d6mne bo­ga te şi frum6se şi ' nve ţa te !

P r e s t e câ teva dile, chiar într 'o Mar ţă pe la ojină merge împeră tesa în chilia I lenei şi-î d ice : „Draga mameî , să viî, să-ţi maî a re t ce să torc î la nopte . Şi mer­se I lena cu înă l ţa ta împeră tesa şi-î n u m e r ă împeră tesa 4ecesacîplini, cincî cufui6re de cânepă, c incîcufui6rede in şi-î d i se : „Pe m â n e dimineţă să fie gata , ci ve4î de-1 t6 rce ca sîrma, că vom face din el a ţă de cusut ha ine cătănescî ." Dece slugî de-abia duseră sacii pană 'n chilia Ilenil. D u p ă ce remase I lena s ingură 'u chilie se puse nenişorule iar pe plâns, dar aşa plângea, de-î curgeau lacrămile ca bobul pe obraz la vale. Cum nu m ' a t răsni t D-4eu. — se bocea ea, — sa nu fi m a î cunoscut nicî mamă , nicî feciori de împerat , nicî curţ î împerătescî ?! Cine m 'a pus să tac , să nu spun la început } că eii nu sciu torce, că doră4icea p o p a nostru în biserică c ă : cu minciuna nu merg i depar te , orî cinezi, orî prân4escî cu ea, dar amendoue ra r le faci; peste mine t recu ispita de doue orî, dar a t re ia 6ră sciii că n u scap, de m'or pr inde cu minciuna, t o t m e om6ră, de nu m'oî omorî eii de r u ş i n e ; m 'a runc în fântână cu capul în jos , colo de că t ră 4 m a ! — to t ast-fel de gândur î îî umblau fetiî pr in cap pană colo că t ră me4ul nopţi i , a tuncî uşa se deschide şi, d6mne aperă , î n t r ă adecă b a b a Clon ţa !

— B u n ă sera d raga mătuş i î ! tu iar eşti superată , i a r plângi , dbmne slabă ma î eşti de înger ; tac î că t e scap eii şi de necazul acesta, dar uite, pen t ru oste-nelă t u să me chemî la n u n t a ta , orî după cine ţi-a

- 57 -

fi rândui t să t e mări ţ î , să me chiemî, şi eti voiii veni şi mul t bine-'ţî voiii pr inde.

— D a r cum voiii sci să t e chem? în t rebă Ilena. — Veî eşi — dise baba — veî eşi afară, când vor

fi ospeţiî aduna ţ i şi când veî fi la tă ie tor veî d i c e : Babă C16nţă, haî la ospeţ, că ia tă m e m ă r i t ; înţe-lesu-m'aî?

— înţe les . — Şi t e legî, că me veî ch iema? — Me leg. — Eî bine, dormî 'n pace şi n 'avea nicî ha­

bar de tors . Şi unde nu se puse I lena pe un somn dulce,

de gândiaî că nu alta, fără de-ar fi şepte nopţ i legate la olaltă încă s'ar cumpeni să le d6rmă. Şi se deş­tep tă ea de deş tepta t — ca omul îngândura t — când era de mul t <f iuă. împe ră t e să se ui tase în vre-o doue t reî rândur î pe ferestră la ea, de când se făcuse diuă, dar îşî cjise: e obosită sermana, ar fi peca t s'o t re­zesc, că acum e somnul m a î dulce, după a t â t a a m a r de m u n c ă ! î n u r m ă însă rupându-o fomea pe Ile-nuca, se deş teptă şi —frecându-se la o c h î — merse la sacî să-şî vedă munca . D u p ă ce pipăi cu băga re de semă şi s imţi în to ţ î saciî ghemele tâ r î şi m a r i ca bostaniî, nu se pu tu s tăpâni a nu o podidi u n plâns de bucur ie şi a nucj ice : „Mulţămescu-ţî D o m n e D-deul meii, că m 'a î scăpat şi de as tă muncă , în­dură-te şi nu m e părăsi p a n ă voiu fi vie ." — D a r gândul îî era la b a b a C16nţa. Şi împeră tesă audi vorbele eî, ea era chiar la uşă şi 'ncepu şi ea a plânge de bucuria, apoî în t ră în chil iuţa Ilenei, o ridică din ghenunchî , o strînse la pep t şi sărutându-o dise: „Lasă Ilenă, tu, pen t ru hărnic ia ta, să sciî, că mi-aî în t ra t a t â t de dragă, încâ t m ' am hotăr î t să mi-te fac chiar n o r ă ! "

T6 te ca t6 te , dar una ca as ta n'o visase I lena, că me rog, a fi împeră tesă doră e lucru mare , nu

- 58 —

iac 'aşa. Se vede că I lena se născuse în p lane ta cea bună, că feciorul împăratului , pr inţul , vine la ea cu feluri de ha ine şi scumpetur î şi-î spune, că să se ga t e de nuntă . Apo î mă r o g : cine nu se scie gă t a —

„ când a re cu ce? Colo de că t ră seră încep 6speţiî a veni, în u r m ă

vine şi popa de-î cunună, apoî se p u n la mânca te , la beute , la d inum-danam, de gând ia î ; c ă t r e î p r i n ţ î se 'nsoră, nu numa î unul .

Când era veselia m a î pogană, I lena ese afară, se duce la tă ie tor şi dice ' nce t : „Mătuşă Cl6nţă, ha î la ospăţ, şi iertă, că te ch iăm aşa târcjiu!"

— Baba a tuncî fu aci, lungă, deşirată, ghebosă, colţată, sacă, cum o cunbsceţ î ; şi cum eşi la ivelă, dise I leni î : „Draga mătuşiî , când vom înt ră în casă, tu să dicî : Cinstiţi boerî de cinste şi de omenie, să nu vă fie lucru cu supărare, decă am cutezat a ch iăma pe mătuşa la n u n t a mea, e bă t rână , e urî tă , cum o vedeţî, dar a re o in imă t a r e bună că t ră mine şi-o iubesc şi-o cinstesc ca pe mama , b a şi ma î ta re , că m a m a e departe , dar ea e aci ."

Şi-aşa făcură. I a r ospeţiî să mi rau de baba aceea deşirată şi împără tesa n u să putu r ăbda s ă n u d i c ă : „Mătuşă îDe cea îd in ţ î a ş a lung î şi degete aşa suc i t e?"

— 0 ! draga mătuşi î , torsul cel mult , torsul m ' a schimonosit , că numa î nep6 ta Hena ma î e to rce tore cum eram eu în v r emea mea, dar mul ţămesc luî D-deti că-şî capătă bărbat , care d6ră n ' a p u n e - o l a t o r s să-î să strice feţa şi dinţiî şi degetele şi să se facă din frum6să cum e, o schidâlă ca mine?"

I a r împără tesa mul ţ ămi bă t râne l că le spuse şi dise îna in tea tu tu ro r :

„Ilenă, d raga mameî , de adî 'n colo să n u m a î cutezî a pr inde caier în mână , că nu doresc să t e ved ca pre mătuşă-ta, iar de veî cuteza a călca po­runca, t e a lung nu n u m a î dela curte, dar si din ţările m e l e ; priceputu-m'ai ?"

- 59 -

Ganul Ţiganul, A fost odată, ca nicî odată. A fost oda tă ce-a fost, dar n 'a fost aşa mare

minune, c'a fost numa î un ţ i gan cu numele Gfanul. Cum să fie aceea m a r e minune? că doră ţ iganî tot-deuna aii fost, icî ţ iganî colea ţ iganî , dincolo ţ iganî, în ceea pa r t e iar ţ iganî, to t de ţ iganî dai şi cu ţ igan î t e 'ntelnescî ; b a icî c61ea maî vedem şi câ te un om maî ţ igan decât to ţ i ţ iganii .

E, dar ţ iganul meu şi-al D-vostră, de care vreţi să vorbesc, în t r 'un chip era ţ igan ca ceialalţî ţ iganî , adecă era serăcuţ seracul de el, încâ t câte-odată, ba de cele ma î mul te orî, t ră ia t o t cu nodur i fripte învăluite cu răbdăr i prăjite, dar în t r 'a l t chip se de-osebia de ceialalţî ţ iganî. A n u m e el era cu minte . P o t să fie şi ţ iganî cu minte , aşa ma î rari , dar vor­ba e aşa, că ţ iganii sunt to ţ i nero4î. Şi Gfanul ţ iganul era cu minte , (\eu cum să nu fie, când el fără vre-o măestr ie , fără cămin, fără ceteră fără casă, fără masă, numa i c 'un bordeiti, care nu era nicî ă la al luî, ci al

— Pr iceput , respunse I lena, iar dspeţiî s t r iga ră : b r avo ! şi vivat!

Baba Clonţa se duse de unde-a veni t şi de-atuncia nu s'a ma î ivit să m a î ajute cuiva la t o r s ; din cur­ţile împerătescî a eşit caierul încă 'n d imineţa ur-mătore , şi eşit e pană 'n 4 m a de a4 î ; I lena cu prinţul eî, de n ' au muri t , şi a4î ma î t răiesc, iar eu gă tându-mî minciuna d i c :

„Torceţ î fete, torceţ î c'a mur i t b a b a C l o n ţ a \ "

Audită şi scrisă în Beteag, lângă Someşul mare.

- 60 -

naşului , t ră ia cum putea, de pe-o ch' P© alta, dar reu t ră ia .

Gfanul ţ iganul nu era singur, căci avea ş'o mu­iere cu care căpetase vre-o şese puradei , va să dică puî de ţ igan. A c u m chiar n ime n 'a r pu tea <\ice, că Gfanul ţ iganul nu era om cu minte , căci el şi ca om serac totuşi s'a nizuit să aibă o familie. Apoî decă ne cuge tăm că el cu serăcia luî a crescut şese pruncî, seu m a î bine d i s după dat ina ţ iganului , i-a lăsa t să crescă, p recum îşi cresc to ţ î ţ igani i copiii, aceea nu e lucru mare . Ba da chiar lucru de mi ra t şi de^ pocosit .

î n u r m ă totuşî a gă t a t Gfanul ţ iganul cu to te ; 6meniî din sat de mul t nu i-au ma î da t nimic, iar acum de vre-o câ teva dile, nicî dela naşu-seu nu a ma î căpeta t ce se rumege , cu ce să-şî ostenescă făl­cile şi cu ce să-şî înd6pe folele.

Ce să facă el d a r ă ? D e răbdăr i s'a să tu ra t ca de mere ac r i ; de lip­

suri — calea valea, dar nu ma î avea nimic, iar copiii i-se t rânt iai i pe jos de fome, muierea pe -aceeaca le .

Ce să facă el aşa dară? F lue ră u n a a pagubă, se maî gândesce şi ia r

se ma î socotesce, ce să facă ? încătrăi i s 'apuce ? şi de ce să se p r indă? Să mergă să fure,nu-î v e n i a l a socotelă, căcî la furat t r ebue 6menî sprinteni, 6menî iuţî şi 6menî cu curagiă, cari po t să se apere , dar să şi fugă la v reme de lipsă. Apoî el să fie ha rn ic de-aceea t r ebă ? Ba. E l ne cum să aibă curagiu, dar nu pu tea nicî fugi, căcî era la t de f â m e d e â rece d e t re i dile nu mâncase nimic.

Ce să facă d a r ă ? Se ma î gândesce şi iar se ma î socotesce, apoî

semaî sca rp ină 'n cap, p6 te de necaz, decă nu de altele, în u r m ă ajunge la aceea credinţă, că D-deu e pr ic ina că ' el e serac şi că de aceea m 6 r e el de f6me.

Decă nu era D-4eii, chiar D-deu, a tuncî era ce

era, căcî ţ iganul t a re desnădăjduiese. î n u rmă se conteni, dar iar se gândi , c'aşa nu-î b ine să rămână , dar nicî nu po te să rămână , căcî n 'are ce mânca . Decî dise muieri i sa le :

— T u b a b ă ! — Ce-î Grănuţule? — E rău, dice ţ iganul scărpinându-să 'n cap,

cine scie din ce pricină e rău, că m a î răii de-aşa nu se p6te , fiind-că acum chiar n ' avem ce mânca . P a n ă acum maî căpă tăm de icî de c6lea câ te ceva, dar acum par 'că nu-î lucru curat , nu ma î căpă tăm nimic de nicăirî, iar aşa nu pu tem sta. Să-mî facî tu mie o tu r t ă de cenuşă, mu ia t ă şciî t u cu apă de cea pr6spătă şi l impede de rîti, ca să a m ce să m â n e pre cale, căcî eu. me duc la D-deii să mă sfădesc cu el, pent ru ce ne ţ ine aşa de răii, decă-î suntem toţ î copiii luî şi el n i la to ţ î t a t ă bun.

— Bine, [(\ici tu Gănuţu le dragă, — îî răspunse muierea, oftând una — aî drept, i a tă 'ntr 'o clipită-'ţî voiu face şi t e du, căcî aşa nu ma î p u t e m sta.

Să puse ţ iganca şi aduse apă de cea prospă tă şi l impede din rîu, alese două blide de cenuşă, le muie şi le f rământă cum să cade, dar să fi vădut cum frământa, aşa frământa, aşa scu tura , încât cu­getai, că vrea să cocă un cuptor de douădecî de pite şi vre-o câteva mălaie .

î n scurt t imp tu r t a fu pusă pe ve t ră şi coptă cum e dată .

Şi plecă ţ iganul cu cugetul de-a merge pană la D-deti, pe care voia s ă i bată , decă nu-1 va ajuta cu ceva. Să duse şi călători mult , pană m a n c ă t u r t a de jumăta te . Chiar drum lung nu făcu, fiind-că nu putea merge aşa tare, ' de 6rece p recum v 'am spus era lat de fome. Mergând aşa pe cale, ia tă să 'ntâlnesce cum bătrân.

Acela era D-deii — dragul de el — care luase chip de om şi plecase înaintea ţ iganului , ca să facă, ce va face să-1 împace şi pe el.

- 62 -

— B u n ă sera! me î ţ i g a n e ! îî $ise D-deti. — Să fiî sănetos be t r ânu le ! — D a r unde t e d u c î ? — Dă-mî pace, nu m e opaci — se resti ţ iganul , —

căcî a m să m e duc p a n ă la D-deu să m e b a t cu el. — Apoî pen t ru ce să t e ba ţ î t u cu el? — Pent ru-că nu-mî dă de mânca re şi m e lasă

să pier de fome cu muierea şi cu copil cu to t . Me duc dar să ved, sau 'mî dă, saii e reii de amândoi .

— Lasă- te me î ţ igane de gândul teii, căcî pe D-deii t o t nu-1 veî găsi , i a tă 'ţî ajut eu şi n u t e las să mor î de fome cu muierea şi cu copiiî teî. Uită- te aicî şi n a masa acesta, că t ră care când veî <\ice:

„Scumpă masă De mătasă Ia aminte De te 'ntinde Cu mâncări Cu ţîgărî Şi cu vin De-1 pelin",

atuncî ea 'ndată se v a aş terne cu to t felul de mân­cări şi beutur î , din cari poţ î mânca to t -deuna când eştî flămând, p a n ă t e veî sătura, iar când veî fi sătul veî 4 i ° e :

„Ian adună Masă bună Bucături Şi sfărmiturî La olaltă Pân'de d'altădată",

căcî înda tă se vor s t r înge to t ce va fi remas , iar la olaltă şi t u 'ţî poţ î cău ta de lucrul teu şi muie rea t a de-al eî, căcî nu va t rebui să t rudi ţ i după de-ale a guri î şi de a foleluî.

— I ţ î mul ţămesc , — respunse ţ iganul , şi-ţî s ă ru t pici6rele, manile , tălpile, spatele şi pre to t locul, bogda-prosta de ce-mî dăduşî, că ba r emîacum n u m a î t rebue să lucru şi să m e a m u ţ e ceî R u m â n î cu câniî!

- 63 -

I fu mul t ţ iganului p a n ă ros t i aceste vorbe, căcî le dice cam cu g rabă nici sciind ce dice. Cugetul lui fu la aceea cum o să m ă n â n c e şi să se sature, ca de care n ' a m a î vădut nicî odată .

Se în torce decî de pe calea apucată , căcî acum avea ce-î t r ebue de rendul guriî. Ab ia aş tep ta să gă-sescă vre-un loc ascuns, ca să m a n c e ce-î poftia inima. Spre noroc i rea luî nu depar te găsi o grapă în păment , aci, se aşedă ca — deşi era seră — să-şî facă amedul . î na in t e de t6 te însă apucă j u m e t a t e a de t u r t ă de cenuşă din t ra i s tă t o t ă petecită, se u i tă la ea şi d i ce :

— T u t u r t ă de cenuşă! de t ine a m avut par te maî mul t ca de to te celea 'n lumea asta, am vedut bine că eştî rea, dar fără t ine o duceam şi ma î reîi. Acum nu ma î am lipsă de t ine, căcî de aicî încolo, nicî popa cel rumânesc nu t răiesce ma î b ine decum voiu t ră i eii. Du-te dar să nu t e ma î ved.

Dicend acestea aşa a aruncat-o, cât nicî schia-mătă nu s'a ales de ea. D u p ă aceea pr inse masa, care o pusese jos, o chiti b ine pe păment , se linse odată pe buze, apoî d i se :

„Scumpă masă De mătasă Ia aminte De te'ntinde Cu mâncări Cu ţigări Şi cu vin De-1 pelin."

M c î nu g ă t ă bine vorbele acestea, când masa începu a se aş terne şi a se umplea cu to t felul de mâncărî , cu beutur î cu ţ îgăr î şi cu câte de t 6 t e sunt pe-o masă domnescă. E r a zupă g rasă cu stele, carî par ' că sclipiau, era curechî cu clisă şi sângereţ î , era carne friptă de purcel, erau plăcinte, erau da câte maî erau, că cine birue să spună t â t e câte-aii fost, că dor aii fost mul te . Apoî era vin, de cel roşu

— 64 —

pelin, de care beu. numa î domniî ceî marî , ma î erau ce-î este t a re de folos omuluî săturat , adecă ţ îgărî . D a r să sciţî D-v6stră de c a r î ? ! Vaî Ddrnne ! eraţi de cele cu paiti de care fumeză n u m a î domniî şi n u m a î aceî domnî, carî au pungă mare şi plină.

D e acestea de td te eraţi pe masa luî Ganul ţ iganul .

Când le vedu acestea td t e ţ iganul , nu credea ochilor, el nădăjduise c 'acea masă tainică-î va da cel mul t balmoş, n u şi de celea mâncăr i , pe carî nicî nu le cunoscea, fiind-că nicî nu maî vecjuse a-semenea.

D 'apoî când vedu vinul? Auleo D o m n e ! vin de care nicî n e m de nemul luî Gfanul, ddr nicî naşul luî n 'a g u s t a t ; el de acî încolo — gândea — va să bee în t o t ă diua petrecendu-şî ca domniî ceî mar î .

Se puse decî la mânca re şi cum fu lipit de fonie, dar maî ales de dragul mâncări lor , se sa tură de se j făcu burduf. Maî mancă ma î beu vin, ma î m a n c ă i iar, m a î beu iar vin, apoî aprinse ţ îgarea, o fumă pană \ că t ră capet, iar capetul ţ îgări î după dat ina s t rămo- \ şiască a ţ igani lor îl a runcă 'n gură, punendu-1 pe ',' o măsea.

D u p ă ce se sa tură bine, ţ iganul dice că t ră m a s ă : Ian adună Masă bună Bucăturî

• r Şi sfarmituri La olalată Păn' de-altădată. . ~;

D u p ă ce dise aceste vorbe, aşa se ascunseră td t e bucate le remase de pe masă, ca şi când n 'a r fi fost j n imic niciodată. Apoî luă masa în spate şi haid la * drum căt ră casă. D a r cum făcu cum nu făcoi, cum se gândi cum nu se gândi , se b ă g ă la naşu-seu, care era rumân . Po te , că de aceea s'a fi băga t că fiind forte întunerec, îî era frică să mergă maî depar te . Nici el n 'avu gând chiar să se bage, dar acum

era băgat , şi-apoî frica maî ales la ţ igan, e m a r e domnă.

Naşul seu. r o m â n şi ca a ta re ospetarnic ca to t românul ma î ales cu finiî seî, 1 pofti la cină, care chiar a tuncî se pusese la masă. Cina se a jungea căcî românu l to t -deuna face mânca re să s 'ajungă şi să nu lipsescă. E r a o mămăl igă , la a căreî u m b r ă puteaî ba te c6sa, şi aşedată pe un câ rpe to r ; un blid ca o j u m e t a t e de mier ţă era plin de curechiu acru, colea prăji t cum se cade,*maî avend în el şi ceva mărunţişuri .

Din curechiu m a n c ă ţ iganul , dar nu p rea man­că, dar când to t în acel blid se t u r n ă za ră 'n care se dumică mămăl igă , a tuncî lua, lua, încâ t gândia î precum gândia şi naşul, că de t re i dile n ' a m â n c a t nimic. El mâncase seracul, dar zara fiind bucă tu ra cea maî gust6să şi m a î după nem, ma î b ine să se 'ntemple ori şi ce, decât să r e m â n ă zara.

Aşa cum gândi şi făcu, căcî m â n c â n d la zară, şi-a fost ui tat , că el numa î ma l înainte era sătul, iar ca unul care 'ndrăsnia la masa naşu-seii luă bli­dul — după ce se lăsară ce ia la l ţ î— îl puse ' npo l ă şi-1 goli de to t .

D u p ă cină vru ţ iganul să plece, însă naşu-seu. i d ise :

— Nu te duce finule, d6r nu să t e prepădeşcî D-ta acum în n6p tea as ta 'ntunecosă p re uliţile sa­tului, r emânî de dormi la noî, că dor aî unde să remânî. I a t ă muierea m e a ţi-aduce paie icî 'n casă şi-ţî aşterne, ca să odihnescî bine.

— Remân , dar i a tă masa m e a aici, am că-petat-o adji dela un be t rân şi nu cum-va să diceţî cătră e a :

„Scumpă masă De mătasă Ia aminte De te 'ntinde

I. 5

Ou mâncări Cu ţîgărî Şi cu vin De-1 pelin",

c'apoî se 'nt inde cu t o t felul de mâncăr i şi beutur î şi-apoî nu ştiţi ce să cjiceţ.i ca să s e ' s t r îngă iar, căcî t rebue cjis:

„Ian adună Masă bună Bucături Şi sfărmiturî La olaltă Pân'de altădată",

Decă 'mî făgăduiţ i că m e veţî asculta, a tuncî remân, decă nu, me duc.

— Cum să nu t e ascul tăm finule, că d6ră noî n ' avem nimic cu masa D-tale, pen t ru aceea poţ î durmi odihnit , noî nu-î vom avea grijă.

Se culcă ţ iganul , s§ culcară şi ceialalţî, ţ iganul pe vetră , iar ceialalţî în pat .

Ţ iganul adormi iute, căcî era ostenit şi sătul, dar naşul cu naşa, nu aţipiră, căcî aveau de gând să afle, ce pd te face masa cea ta inică a ţ iganului . Colo, pe când cântă cocoşiî în tâ ia 6ră, să sculă na­şa 'ncet, apoî aprinse lumina, când se sculă şi na­şul, luară masa o duseră 'n cămară , închiseră după eî uşa cămări i şi dise naşa că t ră m a s ă :

„Scumpă masă De mătasă Ia aminte De te'ntinde Cu mâncări Cu ţîgărî Şi cu vin De-1 pelin."

P r e c u m aii fost audi t dela ţ iganul , când gă t a ră vorbele acestea, numaî se minunară şi se pocozi-ră, vSdend că e drept ce le-a dis ţ iganul , finul lor.

- 67 -

Asta ne-a fi şi noue bună — cugetară e î — cum să facem s'o luăm dela ţ igan ? î n u r m ă naşa d i s e :

— Meî bărbate , haid s 'ascundem masa asta. — E! dar ce va 4 i ° e ţ iganul a tunc î? — I vom da luî a n â s t r ă cea din pod, căcî

semăna cu asta. Cum 4iseră aşa făcură. Scoborîră masa din pod,

o spălară, o duseră 'n casă, pe u r m a s e puse ră ' n pa t şi durmiră păn ' la 4iuă.

Dimine ţă se sculă ţ iganul , mul ţămi de ospita­litate 'şî luă r emas bun şi plecă. Când ajunse 'n uşa bordeiului s t r igă :

— No baba mea şi puradei i meî, de aci încolo, nu maî flămen4iţî, ci veţi t ră i ca domnii . Haide ţ i dragii ta t i i aici, pe lângă masa acesta şi aş tep ta ţ i să 4i°) să v ină mâncări le . î ncepu d e c i :

„Scumpă masă De mătasă Ia aminte

- De te 'ntinde, Cu mâncări Cu ţigări Şi cu vin De-1 pelin."

Sta ţ iganca, s tau copiiî cu gurile căscate, dar sta şi ţ iganul aş tep tând să vină ceva, dar nu venia nimic. Maî (\ise odată, maî 4işe şi-a doua oră şi-a treia-oră, dar nu plăt i nimic. î n u r m ă s§ manie , luă securea şi-o tă ie t o t ă bucăţ i , apoi 4ise muieri i sale:

— T u muiere văd, că D-cjeu m'a 'nşelat, căcî nu mi-a lăsa t darul, care mi l'a fost da t be t rânul cu masa. Să-mî maî facî mie o tu r t ă de cenuşă ca şi care mi-aî făcut-o erî, căcî eu acum chiar vreu să me duc, că unde 'ntâlnesc pe D-4efl acolo să-1 bat, pană nu-mî dă to t ce-mî t rebue mie. Au4it-aîtu?

— Au4it Gănuţu le dragă, au4it, dar ve4î bine că nu ma î p o t să m e mişc de slabă ce sunt, fiindcă nu maî po t de fome. Apoî n'au4î t u copiiî cum

5 *

- 68 -

sberă, se tenguesc şi cer de m â n c a r e ? N'audî tu bine ? şi decă n'aucţî, ian ascul tă şi me privesce, apoî spune-mî ce să m a î fac, cum s'o ma î în to rc?

— A c u m draga m e a muiere fă ce veî face şi-mî fă tur ta , că d6ră spre binele vostru plec unde plec. Când gaţ î ma î du te şi m a î cere dela vecinî şi dela alţ î rumânaşî , că d6ră de-aceea ţ i -adat D-deii o gură destul de mare .

Nu ma î 4ise n imic ţ iganca , căcî scia ea bine din ce pr icină nu ma î cere, fiind-că to ţ î s'aii fost să tura t de cerutele eî şi nu-î maî da n imenî nimic. Decî făcu a l tă t u r t ă de cenuşă, după cum a fost fă­cut cea dintăiii, o copse c61ea cum se cade şi-o dete bărbatului .

P l ecă iar ţ iganul cu t u r t a 'n t ra is ta cea t o t ă pe­tece . D a r n u merse mult , căcî în locul în care s'a întelni t erî cu be t rânul — c a r e era D-4eu d răgu ţ de j el — s'a 'ntelni t şi a4î. I

— Unde merg î mă î ţ igane ? îl în t rebă D-4eu* | în chip de om bet rân . |

— A c u m chiar me duc la D-4eti să me "i b a t cu el. J

— D a r pent ru ce? 1 — P e n t r u că nu grijesce de mine, aceea e una, |

iar a l ta e că D-ta aî făcut erî b ine cu mine d e j mi-aî da t o masă, care să-mî dee tot -deuna de mân- | care. Mi-a şi dat odată, dar astă4î dimineţă, când J a m venit cu ea dela naşul n 'a v ru t să-mî dee, din J care pricină eu a m tăiat-o t6 tă şi-am băgat-o ' n foc J şi-acum plec unde-am plecat erî, dar D-ta m'aî I opăcit. 1

— Opreşte-te ţ igane şi nu t e duce, ui te calul, i care e aci lângă n o î , prinde-1 de freu. şi du-1, căcî ăsta-ţî va fi de m a r e folos anume când veî ' 4ice că t ră e l :

Scump cal Din. Ardei

Dă-mi banî Gologani Taleri laţi Galbeni spălaţi,

atuncî va versa t o t felul de banî din el, din care po ţ i folosi, câţî vreî, iar ceialalţî câ t remân, i va sdrbe iar, dacă veî d ice :

Sorbe banii Gologanii Ce-aii remas Iar pe nas.

— î ţ î mul ţămesc om bun ce eştî, căcî facî mu l t bine cu mine, că de nu făceai, drept la D-deii m e duceam. P ă n ' l a el nu m e opriam.

A r fi c}is ţ iganul ma l mul te , dar be t rânu l se făcu nev§4ut, a tuncî se 'ntorce că t ră casă, dar la locul unde mâncase erî se opri să ve4ă, d rept e ceea ce-a 4is be t rânul binefăcător despre cal.

Băgă calul în grdpă şi 4ise: Scump cal Din Ardei Dă-mi bani Gologani Taleri laţi Galbeni spălaţi.

Atuncî , oh m i n u n e ! calul începu a versa banî pe gură şi pe nas , cât strălucirea lor ' ţ î 'n tuneca ochii. E rau ta ler i de ceî mar î şi groşî, eraii ga lbenî de ceî m a r i şi de ceî mici , c 'un cuvent erau ban î ca şi carî n ' au avut n imeni aşa de mul ţ i . Se bucură ţ iganul încă ma l t a r e ca erî, căcî acum gândia „banul e r6ta lumiî", ia r el avend mul ţ î banî, va face t o t ce va voi, va t ră i bine şi-şî va face nesce curţi , ca şi carî nicî semăn să fie pe lumea asta.

'Şî umplu decî busunarele cu banî, iar ce-a maî remas pe jos iî sorbi calul, c â n d i 4ise:

Sorbe banii Gologanii

- 70 -

Ce-au remas Iar pe nas. . . .

şi plecă ma î depar te pană dete de-o ospetărie, aci se băgă 'n lăuntru şifmâncă, beu şi t ră i cum i pofti inima, pen t ru care plăt i banî nenumera ţ î . D u p ă ce se 'n-seră, porni că t ră casă, dar fiind în tunerec şi fiindu-î frică să mergă acasă, se băgă pană la naşul .

— B u n ă sera nasule, că iară vin . . . — Să fiî sănătos finule, bine, că vinî, că nouă

ne pare tot-deuna bine, când vin finiî noştri . — T u babă ian vecjî grăbesce cu cina să ci­

n ă m cu toţiî. — Păn 'a tunc î finule şedjt colea pe scaun. — Aş şedea nasule, ve mul ţămesc , dar am afară

un cal scump şi mi frică, că mi-1 fură, faceţî bine şi-î faceţî ceva renduială ba remî orî şi unde, să fie la scutelă legat şi să aibă ba remî ceva ogrinjî dinainte.

— Cum să nu finule, bun bucuros, ian dute meî slugă, de vedî de calul finului, du-1 în grajd şi dă-î fen să mance, să n u flămencj.escă. p i s e aşa naşul, că baremî cu as ta să plătescă masa ţ iganului , apoi maî c u g e t ă , că cine scie ce-o fi şi ce-o plăt i calul acesta.

-— Nasule, te maî rog fiî bun, dă-mî un pic de a p ă să beţi.

— Lasă finule nu b e a apă, ia tă aicî a adus baba m e a din pivni ţă un ulcioraş de vinars, o să gus tăm de-acolo pană să g a t ă cina.

Aşa făcură, ţ iganul cam slab de min te să cam îmbată, iar venind cina mancă , după care vo­ia să plece.

— Să faceţî bine nasule, să-mî daţî calul, căcî vreii să plec 4ise ţ iganul , abia s tând pe piciore.

O h ! nu t e gândi la de-acestea, finule, r emâî aicî pes­te n6pte , că d 6 r n u te ve îduce prin aşa în tunerec , având

- 71 -

unde să dormi . T u babă ian du-te, adă nisce paie şi aş terne finului jos să se culce, să se odihnescă, căcî e ostenit. Apoî meî slugă, tu să aî bine grijă de calul finuluî.

— Eu r emen dar — răspunde ţ iganul — însă nu care cumva să ve pună păcatele să diceţî cătră calul meu :

Scump cal Din Ardei Da-mi bani Grologanî Taleri laţi Galbeni spălaţi,

c'apoî a ţ â ţ a ban î versă, cât n 'aveţ î unde să-î puneţ i şi ce să faceţî cu eî şi-apoî nu ştiţi să diceţî ca lu lu i :

Sdrbe banii Gologanii Ce-au remas Iar pe nas,

căcî numaî la ăste vorbe-I sorbe i a r ; dacă nu, sciind hoţiî ce aveţi, vin şi ve omora şi ve fură calul.

— Nu, nu, nu, finule, nu te teme, că nu suntem noî aşa omeni .

Ţ iganul fiind ostenit şi cam beut, adurmi iute, cât nu ma î scia de el.

— Ore ce va ma î fi asta — dise naşa că t ră naşul în t r 'un tâ rd iu — haid să ne sculăm şi să cercam, adevăr e ce <\ice finul?

Se sculară, se duseră 'n grajd şi disără că­t r ă ca l :

Scump cal Din Ardei Da-mî bani Gologani Taleri laţi Galbeni spălaţi.

Ce-au vedut atuncî, s'au. minunat , calul voma banî cu nenumăra t a .

- 72 -/

— A h ! cugetă naşa , calul acesta ne va fi b u n n o u e ; iar finului vom da unul din al noştr i , câc îe l şi aşa nu-1 cunosce. p i c e decî ca lu lu i :

Sorbe banii Gologanii Ce-au remas Iar pe nas ! —

Aşa aii făcut. D imine ţa când se sculă ţ iganul , luă calul, care-1 dete naşul şi p lecă că t ră casă, unde când ajunse dise ţ igance î :

— T u babă, acum a m scăpat de serăcie, avem acum banî şi m a î mul ţ î de câţ i ne t rebue, ian uite, ce se face decă d i c :

Scump cal Din Ardei Dă-mi bani Gologani Taleri laţi Galbeni spălaţi.

T o t aştepta, t o t eş tepta să verse calul banî, dar în zadar. Maî d i s e odată , m a î de doue orî, apoî vedend că t o t n imica e a luî, luă securea şi omo­rî calul. Se cău tă apoî pr in buzunare şi află un ta le r p ierdut din 4 i u a de erî, îl dete ţ iganceî şi 4 i se :

Du-te babă unde-va şi c u m p e r ă p e banul acesta ceva de mâncare , ca să mânca ţ i cu toţi i , dar gră-besce, că aî să-mî faci acum o tu r t ă din făina ce-o veî cumpera, . să plec şi să me duc iar la D-4eii, ca să mg sfădesc cu el, de orece de doue orî m ' a 'nşelat pană acum. A c u m chiar nu-1 ma î las, fie ce va fi.

Se duse ţ iganca şi câşt igă de-un taler, maî fă-r ină, m a î brânză, m a î lap te acru, aşa cât cu toţ i î se pu tu ră să tura odată după o fome răbda tă de vre-o câteva 4il©-

Apoî din fârina remasă , sS puse ţ iganca şi făcu o tur tă , dar as ta era chiar tur tă , făcută colea bine

- 73 -

şi f rământa tă cum să cade. P l ecă ţ iganul , nu ma î aşteptă, şi merse , ca să facă ce va face să scape de batjocura, de care de te , a jungând de două ori norocul la el şi t o t de-atâtea ori nu a fost har­nic de el.

L a locul cunoscut iar se 'ntelni cu băt rânul , care p recum seim era D-deii, milostivul în chip de om.

— Unde merg î ţ igane? Ţiganul nu răspunse nimic şi merse ma î de­

par te . — U n d e mergî mă i ţ i gane? în t rebă D-deii a

doua 6ră. — Dă-ml pace n u m e maî opaci. . . — I a n s tă î m ă i ţ i g a n e ! — Ce a l cu m i n e ? — Să t e 'n treb unde t e duci iar? — Apo î dacă vreî să scii, acum de buna seină

mă duc la D-4eti să me b a t cu el, căci numa î el e pricina că eu sunt nefericit.

— Eşt î nefer ic i t? — Da. — C u m ? P o t e n 'a i ce să mănânc i şi să be l?

N ' a î b a n î ? Ce-aî făcut cu ce ţ i - am d a t ? — D u p ă ce-am durmi t la naşul, tot-deuna a m

plecat d imineţa acasă, dar îndeşert a m ma l aş tepta t , căcî m a s a n u mi-a da t de mânca re şi beutură , iar calul nu mi-a da t banî . I a r la aces tea numa î D-4eu e pricina.

— Lasă- te ţ igane nu merge m a l depar te , căcî o să-ţî m a î dau încă ceva, de care ştiu. că eştî harnic.

— D a r numa î aşa să-mî dai, să nu mă maî înşele.

— Bine nu te t eme, că acum nu-ţî piere din mână .

— D a r ce-mî da i?

_ 74 -

— Uite aicî ce-ţî daii, n a j i loveţa acesta din nuele legate la olaltă, că t ră care când veî d ice :

Jiloveţă Legată eu aţă Să te 'ntorcl şi să te suci Şi mintea la loc s'o duci,

atuncî veî vedea ce veî căpăta, de care când te veî sătura sa dicî :

Acum lasă ş-odihnesce, Căci asta mult folosesce.

— D a r ce-mî va d a ? î n t r ebă ţ iganul . — Veî vedea tu ce-ţî va da. Când vru ţ iganul să mul ţămescă, bă t rânul se

făcu nevedut , dar nicî nu era să mul ţămescă cu to tă voia, căcî el se grăbia la locul unde gustase el de două orî fericirea. E r a t a re neodihni t să vedă ce va pr imi acum în dar dela be t rânul binefăcător. Alergă decî în t r 'un suflet p a n ă la g ropa luî cunoscută, se puse jos şi d ise :

Jiloveţă Legată cu aţă Să te 'ntorcî şi să te suci Şi mintea la loc s'o duci.

Cum gă t a aceste vorbe, j i loveţa să puse pe el şi-1 lovea peste cap, pes te spate, peste mâni şi peste unde ajungea. D a r aşa da, îmblă t ia pe bietul ţ igan, ca să-î vină min tea la loc, încâ t abia-î veniră în min te vorbele spuse de băt rân , decî între lovituri s t r igă :

Acum lasă şi odihnesce, Căci asta mult folosesce,

când loviturile să conteniră, el abia pu tea resufla. A c u m iî sosi min tea la loc, căcî scia el ce avea

să facă. P lecă decî ma î depar te cuge tând în s ine : Tre-

bue să mă aba t acum pe la naşul, ca să-î j oc pu­ţintel , dacă eî vor fi pr icina nefericirii m e l e ,

nu-î voiu juca eu adecă, căcî se voi* juca eî pe eî.

Ajungând la naşul cam înserase. — Bună sera nasule — dise ţ iganul în t rând —

iară ve vin pe c a p . — Bine facî, că vinî finule, că şi noî numa î pe

D-ta te-avem, apoî acum în serile aste lungi de t o m n a ni-e ur î t şi nouă s îngurî ; ian şedî colea pe scaun să maî povest im de vremur i şi de lipse, iar tu babă du-te 'n pivni ţă şi adă un ulcioraş de vinars să ma l gus tăm cu finul nostru pr in t re poveşti, că acela e de noî, apoî t e silesce cu cina s'o faci colea cum sciî tu, ba rem acum când aduse D-deu ma î de v reme pe finul nostru, căcî acum nu ne pu tem mântu i , că e prea din vreme, nu ca 'n celelalte sărî.

— O să facă bine, să ier te şi finul nos t ru — dise naşa — căcî câte odată suntem şi noî maî în­văluiţi , nepregăt i ţ i , cu t6 te ca păn 'acum ni-a dat D-deu, de avem din ce să t ră im de pe-o di pe altă. fără mul te gândurî .

— Eu ier t bine — răspunse ţ iganul — că beu şi mâne, când vin aici, nu sciu. cum veţ î ier ta D-v6stră.

— Nu te gândi la aceea — respunse naşul — ci primesoe cu ce te îmbiâm, că t e îmb iăm cu ini­m ă curată .

î n t r e acestea naşa aduse ulcioraşul de vinars din pivniţă şi să pusără a ma î gus ta câte-odată înt re poveşti , p a n ă când naşa gă t ind cina, să u i tă acum colea acum pe din c6lea, să vedă ce-adus iarăşi ţ iganul , însă văzând ji loveţa, nu putea înţelege, pen t ru ce să fie aceea. Nădăjduia, că la t o t ă în tâmplarea are să fie ceva bun.

Puse cina, care cădu forte bine ţ iganuluî , de orece era flămând, apoî şi după bă ta ia pr imi tă slă­bise tare , avea decî acum lipsă de întări t .

- 76 -

D u p ă ce cină şi după ce mul ţămi pen t ru os­pi ta l i ta te , prinse j i loveţa şi vru să plece.

— Curn vrei D-ta finule să plecî acum în c a p de nop te pe aci încolo — i cjise naşul — rămâî aicî, că veî pleca dimineţă , aicî t e veî odichni destul de bine, du-te babă şi a d ă vre-o două paie.

— O h ! D6mne , finule ce vreî, me şi mir de D-ta — (\ise naşa repe4indu-se la el şi luându-î j i­loveţa din m â n ă — cum nu ţ i frică să merg î p r in acest întunerec, luând satul de-alungul, şedjf jos pe scaun, căcî înda tă me voiu duce să-ţî aduc paie şi-ţî voiii aş terne un pat , încâ t veî durmi ca şi-un domn de bine.

— Me duc — c j i s e ţ iganul — să nu vă fac val , a l tmin t rea aş rămânea , dar m i frică că D-v6stră o să 4iceţî că t ră J i love ţa m e a :

Jiloveţa Legată cu aţă Să te'ntorci şi să te suci Şi mintea la loc s'o duci,

şî-apoî a tunci nu va fi b ine de mine. — Nu t e teme, finule, cum şi gândesc! de-acelea,

căcî dor noî avem destulă b lagă dela D-4eu şi n ' avem lipsă să 'nşălăm dela altul, şi ma î ales dela un fin al nostru.

— Atunc i dar rămân , decă nu vi-s spre g reu ta te — D 6 r ă nu t e poftim că ne eşti spre greuta te ,

ci că ni d r ag de D-ta. Aduse naşa paie şi pană ba ţ i în pălmî, pa tu l

fu aş te rnut pe jos , apoî să culcară, toţî . Nu peste mul t ţ iganul începu a horeai , dând să cundscă, că el a adormit .

Maî în t r 'un tâ r4 iu 4ise n a ş a : — Meî bărba te haid să ne sculăm, căcî acum

şciu, că dorme finul şi să vedem, ce mirozenie a m a î adus şi-acum.

Se sculară, luară j i loveţa, o duseră 'n că-

- 77 -

mară , apr inseră lumina, apoi (\ise naşa că t ră j i loveţă, în t impul când naşul se ui ta cu gura căsca tă :

Jiloveţă Legată cu aţă Să te'ntorcî şi să te suci Şi mintea la loc s'o duci.

Abia gă t ă vorba din u r m ă şi se puse j i loveţă pe eî şi dete şi d e t e ; eî o luară la fugă, j i love ţă după eî, în u r m ă în t ra ră în casă făcând o la rmă mare , încât se trezi ţ iganul .

— Nu n e lăsa finule, căcî ne omora, fi bun nu ne lăsa.

— Nu pot nasule dragă, pană vine min tea la loc. — Nu ne lăsa finule, că-ţî d ă m masa şi calul

ca re Fam luat . A tunc î dise ţ i g a n u l :

Acum lasă odichnesce, Căci asta mult folosesce,

şi 'ncetă j i lovăţa cu bă ta ia . Naşul aduse din grajd calul ţ iganului , iar naşa din cămară-i aduse masa , apo î cu to te plecă ţ iganul că t ră casă în capul nopţiî , fără de a ma î fi fost îmbia t de naşul să remână .

Ajungând acasă îşî sculă familia o chiămă lângă m a s ă şi d i se :

Scumpă masă De mătasă Ia aminte De te'ntinde Cu mâncări Cu ţîgărî Şi cu vin De-1 pelin.

Fi ind acum masa înt insă se puseră purădei î şi ţ iganoa la mâncare , dar m â n c a r ă cât abia fu în s t a r e masa să-î îndestulescă.

După aceea b ă g ă calul în bordeiu şi cfise: Scump cal Din Ardei

- 78 —

Dă-mi bani Gologani Taleri laţi Galbeni spălaţi.

Calul şi începu a versa banî, er puradei i a aduna. I n u r m ă dise ţ i ganu l : — A c u m aţ i m â n c a t şi-aţî băut , a ţ i căpăta t

banî , vă ma î dau încă cevă, ce-am căpă ta t eu. — Ce-aî căpă ta t ta tă , ce? întrebau cu toţiî. î n d a t ă veţ î vedea : Aduse j i loveţa şi-î d i se :

Jiloveţă Legată cu aţă Să te'ntorcl şi să te suci Şi mintea la loc s-o duci.

Să învârti j i loveţa pr in bordeiii şi-î luă pe rând pe ţ igani , încât, făceaţi o larmă;. . . . în urmă-î fu ţi­ganului milă de familia sa şi d i se :

Acum lasă şi odihnesce, Căci asta mult folosesce.

D u p ă astea to te să pusără şi să culcară, ador­mind bine pană la diuă, când des de d imineţă veni esecutorul de dare, care audise, că ţ iganul are un cal, decî t rebuia să şi plătescă darea, căcî de nu — cuprinde calul.

P e esecutor îl ch iămă ţ iganul în bordeiii şi-1 pofti să şedă pană — cum cf i s e e l — aduce banii . Să duse afară, făcu ce făcu şi după ce veni în lăuntru dise j i love ţe î :

Jiloveţă Legată cu aţă Să te 'ntorci şi să te suci Şi mintea la loc s'o duci.

Apoî să puse j i loveţa pe esecutor şi-1 îmblăt i , cum să cade, încât abia avu t imp să fugă.

P e la amezî ia tă vin doi bă t rân i cerşitorî, eraţi D-deu şi St. Pe t ru , care umblau atuncî pe pământ , să abă tu ră şi pe la ţ iganul şi-î cerură ceva milă.

- 79 -

Ţiganul iî ch iămă în bordeiu şi-î îmblăt i cu j i loveţa cum se cade, ma î cj i°e n ( l pl in de fală.

— Eîi încă am fost calic ca şi voî, dar m'am st rădui t şi nu m ' am lăsat pană am căpeta t din ce să t răiesc.

St. Pe t ru , scăpând cu fuga dela bă ta ie $ise luî D-deu:

— Vecjî D 6 m n e cât de nemul ţămi tor î sunt ţ iganiî pe lumea aces ta ; lipsesce-î de daruri le t a l e , c ă nu-s vrednicî.

D-c]eu a tunci d ise : — A m crecţut, că dând darurî ţ iganului , îl voiii

face om de omenie, dar ved, că m ' am înşelat. Din ţ igan om de omenie nu va fi nicî odată .

Lipsi t să fie dar ţ iganul de daruri le mele, şi să-î r emână numa î calul, cu care numa î decă va t rudi , va t răi .

Şi de-atuncî ţ iganul n 'a ma î m â n c a t mâncăr i , căcî masa nu i-a m a î dat, dar bă ta ia umbla ca pl6ia.

De-atuncî ţ iganiî sunt cumu-î vedeţî . MS suil pe-o şea Ş-o audil aşa Me" suil pe-o găină Şi veniu prin tină M8 suil pe cosă Şi-o spusei mincinosă.

Comunicată de N. Trîmbiţoniu, înveţător în Ulpia-Traiană.

CUPRINSUL.

Pagina

Prefaţa HI Trifon. hăbăucul 1 Aflatul . 1 1 Dreptatea şi strîmbătatea 20 Fet-frumos zălogit 30 Cerbul 42 Torceţi fete, c'a murit baba Clonţa 51 Gauul Ţiganul 59

EDITURA

LIBRĂRIEI N I C O L A E I. C1URCU, BRAŞOV.

POVEŞTI ARDELENESC! , culese din gura poporului

de

^ O ^ T J - I S E ' T , E C 3 - - A . l N r T J , I J .

Cincî părţi â 80 pagine, format 8".

Preţul fiecărei părţi 25 or.

(Se v inde f i e c a r e p a r t e s i separa t . )

Prefaţa. Trifon hăbăucul. Aflatul. Dreptatea fi strîmbătatea.

IPartea I . conţine:

J Fet-frumos zălogit. Cerbul.

) Torceţî fete, c'a murit baba Clonţa. ( Gannl Ţiganul.

Cartea, II. Crăiasa Zinelor. Cel doi copii cu perul de aur. Vizor, craiul şerpilor. Tămâia dracului. Doftorul Toderas.

Paitea T\r. Mama cea rea. Ioane» misariul. Stan Bolovan. Norocul şi mintea Iste'ţă si pace. Mir şi Per. Seraca mamă. -Azima mergetore.

Partea III. Omirf de omenie nu piere. Din fată-fecior. Lupul cu cap de fier. Crăncti, venătorul codrilor. Fiuţul oii. Aripă-frumosă. Cei trei prietini.

P a r t e a T7\ Povestea lui Pahon. Nu minţi. Piperuş Petru şi Viorea înflorit. Zina apelor. Voinicul Parsion. Urmă gaVnnă fi Piperuş Petru. Părintele Arvinte.

Cărţi române, maghiare, germane, precum şi: Note de musică, Material şi Bequisite de scris şi de desemn sS pot procura dela

Librăria N. I . C IURCU cu preţuri le cele mal ieftine.

Catalogul de cărţ i şi musică al Librăriei se trimite la cerere K * v gratis şi franc o. '•B

Din stabilimentul tipografic A. Mureşiamt. Braşov.