CUPRINS

Capitolul I - Noţiuni introductive privind adopţia Secţiunea 1 - Evoluţia reglementărilor in materia

adopţiei Secţiunea 2 - Definiţia adopţiei Secţiunea 3 - Caracterele generale ale adopţiei

Capitolul II - Natura juridica a adopţiei si interesul determinarii acesteia in reglementarea Codului Familiei si conform reglementarii noului Cod Civil

Secţiunea 1 - Natura juridică a adopţiei in contextul reglementării anterioare

Secţiunea 2 - Natura juridică a adopţiei in contextul reglementării actuale

Secţiunea 3 - Interesul determinării naturii juridice a adopţiei

Capitolul III - Cerinţele incheierii adopţiei

Secţiunea 1 - Reglementarea legala1.1 - Reglementarea interna1.2 - Reglementarea internaţonala1.3 - Clasificarea cerintelor legale ale adopţiei Secţiunea 2 - Conditiile de fond ale adopţiei2.1 - Conditiile de fond in reglementarea anterioara2.2 - Condiţiile de fond actuale ale adopţiei Secţiunea 3 - Lipsa impedimentelor la adopţie3.1 - Lipsa impedimentelor conform reglementarilor

anterioare3.2 - Lipsa impedimentelor la adopţie conform noilor

reglementări Secţiunea 4 - Condiţiile de forma ale încheierii

adopţiei4.1 - Condiţiile de formă în reglementarea anterioara4.2 - Conditiile de formă ale încheierii adopţiei în

reglementarea actuală

1

Capitolul I - Noţiuni introductive privind adopţia

Secţiunea 1 - Evoluţia reglementărilor in materia adopţiei

Adopţia este privită ca un fapt social,fiind una din cele mai “nobile expresii ale generozitaţii prin care face dovata solidaritaţii noastre, ce are ca scop integrarea în familia adoptivă, un copil lipsit de ocrotire”. Adopţia este consacrată, chiar incurajată ,în mai toate legislaţiile contemporane1.

Din punct de vedere istoric,adopţia este o instituţie ale cărei rădăcini se regăsesc incă din dreptul roman, prin care se crea “ patria potestas”. Scopul principal al adopţiei era acela de a permite persoanei făra descendenţi legitimi de a primi in familia sa copii care dobândeau astfel numele adoptatorului şi veneau la succesiune ca şi un copil din casătorie.

Cea mai importantă schimbare a instituţiei s-a realizat atunci când scopul adopţiei s-a mutat de la interesul predominant al adoptatorului spre interesul copilului lipsit de ingrijirea părintească. Ideea de “a da un copil familiei care nu are copii” s-a transformat in aceea de “a da familiei copilul lipsit de un mediu familial”. Legislaţiile statelor au evoluat consacrând principiul potrivit căruia adopţia trebuie să se realizeze în interesul copilului, ca o măsură de protecţie a acestuia.

În ce priveşte spaţiul românesc, instituţia adopţiei a reprezentat o tradiţie având, în decursul timpurilor, diferite denumiri: luare de suflet, înfiere sau adoptaţiune. În textele scrise cu caracter juridic,adopţia este reglementată înca din 1640 în Pravila lui Matei Basarab ,urmând a fi regasită şi în Cartea românească de învaţătură (1646) ,în  Legiuirea lui Ioan Gheorghe Caragea (1818) şi în Codul  lui Scarlat Callimachi (1813)

Dacă la mijlocul secolului al XVII – lea se vorbea despre „luarea de suflet”, în Codul Callimachi se face referire la „înfială”2, iar în Legiuirea Caragea3 revedea că „Facerea de fii de suflet este dar spre mântuirea celor ce nu au copii”.

În 1864 intră in vigoare Codul civil român care în art 309-324 (abrogate in prezent) reglementează intituţia “adopţiunii“, aplicând ca şi în Codul civil francez din 1804, legislaţia justiniană.

Trăsaturile specifice instituţiei adopţiunii reglementate in acest cod erau urmatoarele:

-dreptul de a adopta îl aveau doar persoanele care nu aveau, la data adopţiei, copii sau descendenţi legitimi.

-adoptatul rămânea chiar şi dupa adopţie tot sub puterea parintească a parinţilor naturali.

-adoptatul nu putea veni la sucesiunea rudelor adoptatorului, ci numai a rudelor sale fireşti .1 Cu exceptia statelor islamicecare,in marea lor majoritate,interzic adoptia,ca reflex al unui anumit tip de treaditie familiala si religioasa.2 Emil Molcut, Emil Cernea, Istoria statului si dreptului romanesc, Ed. Press Mihaela SRL, Bucuresti 19993 Marieta Avram, Filiaţia. Adopţia naţională şi internaţională, Ed. All Beck, 2001, p. 93

2

-pentru incheierea adopţiei se cerea incuviinţarea instanţelor judecatoreşti.

În Romania ,străinii se bucurau de toate drepturile civile ,iar adopţia fiind considerată un act de drept civil,s-a aprecit că adoptatorul putea fi străin,chiar dacă Codul Civil nu reglementa expres adopţia internaţionala.

Cel adoptat putea fi major sau minor (in acest caz, u se cerea consimţamântul său la adopţia), de asemenea nimeni nu putea fi adoptat de mai multe persoane ,afara de cei doi soţi.

Adopţia este reglementată şi în Codul Familiei din 1954,fiind apreciat la data adoptării sale drept una din cele mai moderne legislaţii in această materie. Datorită Codului familiei a fost consacrat principiul potrivit căruia adopţia se incheie numai în interesul celui adoptat. Au fost reglementate două feluri de adopţie: adopţia cu efecte depline ,prin care adoptatul devine rudă cu adoptatorul şi rudele acestuia ,în condiţiile în care incetau legăturile intre copil şi rudele acestuia, şi adopţia cu efecte restrânse,în care se menţineau legăturile de rudenie cu familia biologică.

Adopţia este internaţională1 ori de câte ori copilul şi cel care adoptă cu domiciliul şi reşedinţa obişnuită în state diferite, dat fiindcă în aceste situaţii se justifică aplicabilitatea unor norme materiale speciale de protecţie a copilului şi a unor garanţii suplimentare care să creeze siguranţa că deplasarea copilului în străinătate nu se face în scopuri ilicite.

Adopţia internaţionala este permisă numai cu acordul Preşedintelui ţarii, şi în cazul înfierii unui cetaţean roman de către un străin ,şi în cazul unui străin de către un cetăţean român2 .

Până în 1990 cazurile de adopţie internaţională erau foarte rare,mai ales că acel copil pierdea cetăţenia româna şi,astfel,erau zădarnicite planurile de crestere a populaţiei ţarii. Nu existau norme conflictuale clare pentru soluţionarea conflictelor de legi si conflictelor de jurisdicţie în această materie, soluţiile fiind create pe cale doctrinara, pornind de la regula aplicării legii naţionale.

Datorită evoluţiei legislative, cât şi nevoii practice de a proteja în mod deosebit copilul ce urmează a fi adoptat, acestei instituţii i-au fost consacrate acte normative speciale şi, totodată, au fost desemnate instituţii speciale care să monitorizeze, să intermedieze şi să controleze procesul adopţiilor naţionale dar şi pe cele internaţionale.

Prin Legea nr. 11/19903,incuviintarea adopţiei trece din competenţa autoritaţii tutelare în competenţa instanţelor judecatoreşti. Se deschide ,astfel, camp liber adopţiei internaţionale şi se creează cadrul legislativ minim necesar pentru realizarea acesteia .

A fost infiinţat Comitetul Roman pentru Adopţii, avand drept scop să contribuie la ocrotirea minorilor prin adopţie şi să realizeze cooperarea internaţională în materia adopţiilor.

Ulterior,prin Legea nr. 65/1995 s-au produs anumite modificări, cea mai insemnată în aceea ca s-a interzis adopţia internaţională a copiilor din familie,pentru a marca astfel faptul ca adoptia internationala este un mijloc de protectie a copilului care este lipsit de mediul sau familial.

1 Adopţie internaţională-adopţia care, în condiţiile legii, nu este adopţie internă.2 Decretul nr. 137/1956.Atribuţia de incuviinţare a infierii revenea Preşedintelui Republicii în considerarea faptului că infierea putea produce drept consecinţă şi dobandirea cetaţeniei române.3 Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 159 din 26.07.1991.

3

Prin Legea nr.105/1992 s-a dezvoltat sistemul de norme conflictuale şi de competenţa jurisdicţională în materia adopţiei internaţionale.

România a ratificat si a aderat la unele convenţii internaţionale care reglementează materia adopţiei. Astfel ,prin Legea nr. 18/1990 a fost ratificată Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului; prin Legea nr.15/1993 România a aderat la Convenţia europeană în materia adopţiei de copii, iar prin Legea nr.84/1994 a ratificat Convenţia asupra protecţiei copiilor şi cooperării în materia adopţiei internaţionale1.

Prin Ordonanţa de urgenţa a Guvernului nr.25/1997 cu privire la regimul juridic al adopţiei,aprobată,cu modificari,prin Legea nr .87/19982,au fost abrogate dispozitiile din Codul familiei referitoare la adopţie. Scopul acestor noi reglementări a fost acela de a crea un cadru juridic unitar,in concordanţă cu actele internaţionale la care România este parte.

Noua reglementare a adopţiei a valorificat tradiţia legislativă în această materie,dar , în acelaşi timp, a urmărit să inlăture omisiunile reglementării anterioare.

Instituţia adopţiei este una dintre cele mai vechi şi mai interesante din punct de vedere juridic,ea cunoscând în decursul timpului o varietate de reglementari. Deasemenea adopţia a contribuit la supravieţuirea unor dinastii,la asigurarea continuitaţii unor familii şi a facilitat în mai multe cazuri afirmarea unor copii talentaţi care nu s+ar fi putut realize in mediul familial defavorizat din care proveneau.

Secţiunea 2 - Definiţia adopţiei

Elaborarea unei definiţii a adopţiei a fost preocuparea literaturii de specialitate care, sub imperiul vechilor reglementări, au abordat-o sub diferite aspecte.

Prin urmare: - Adoptia este firul invizibil al relatiei juridice ce ii leaga pe oameni ca un

fir pur raţional,ca o realitate logică3. - Adopţia este măsura specială de protecţie a drepturilor copilului,prin

care se stabileşte filiaţia intre cel care adoptă si copil, precum şi rudele adoptatorului4

- Adopţia, ca măsură de ocrotire cu caracter permanent, reprezintă instituţia juridică prin care se asigură copilului o familie, care înlocuieşte, cu titlul definitiv, pe cea biologică, încondiţiile prevăzute de lege.5

1 Convenţie incheiată la Haga,la 29 mai 1993,Comitetul Român pentru Adopţii fiind insarcinat cu ducerea la indeplinire a prevederilor acestei convenţii.2 Potrivit Legii nr. 89/1998 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţa a Guvernului nr .25/1997 cu privire la adopţie,titlul ordonanţei are urmatorul cuprins:”Ordonanta de urgenta cu privire la regimul juridic al adopţiei”3 Mircea Djuvara,Teoria generala a dreptului (Enciclopedia juridical) vol.1, Ed.”Socec”, Bucuresti, 19304 I.P.Filipescu,Adopţia si protecţia,Ed All Eductional S.A.,Bucuresti,1997; I.P.Filipescu,Andrei I. Filipescu, Tratat de dreptul familiei,Ed aVII-a revazut si completata,Ed Universul Juridic,Bucuresti,2006 5 Corneliu Moroşanu, Nicolae Iftimie, Cristea Chelaru ,Viorica Eparu ,Adopţia naţionala şi adopţia internaţionala,Ed. Moldogrup, Iasi, 1997

4

- Adopţia este acel act juridic complex de dreptul familiei, prin care se stabilesc relaţiide rudenie între adoptat şi ascendenţii săi, pe de o parte şi adoptator şi rudele acestuia, pe de altă parte.

- Adopţia este operaţiunea juridică realizată prin juxtapunerea unor acte juridice unilaterale care dau naştere raporturilor de rudenie civilă în condiţiile legii şi intre persoanele prevăzute de lege.1

Raportându-ne la cadrul legislativ ce reglementează,in prezent, potrivit art. 451 NCC, adopţia este operaţiune juridică prin care se creeză legatura de filiaţie între adoptator si adoptat, precum şi legături de rudenie între adoptat şi rudele adoptatorului.

Noţiunea de adopţie a fost folosită in patru sensuri, acestea fiind:- ca act juridic desemnează acordul de voinţă al persoanelor, expres prevăzute de

lege, care trebuie să consimtă la adopţie şi care, prin încuviinţarea instanţei judecătoreşti dă naştere raportului juridic de adopţie, respectiv raportul de filiaţie dintre adoptat şi adoptator;

- ca raport juridic adopţia are în vedere efectele pe care le produce actul juridic de adopţie încuviinţat de instanţa judecătorească, mai exact stabilirea legăturilor de rudenie dintre adoptatşi adoptator, pe de o parte şi rudele acestuia, pe de altă parte;

-ca instituţie juridică, adopţia constă în totalitatea normelor juridice care reglementează condiţiile privind încheierea şi încuviinţarea adopţiei, efectele ei, desfacerea şi desfiinţarea adopţiei;

- adopţia este şi o măsură de protecţie socială a drepturilor copilului adăugându-se astfel la celelalte măsuri de protecţie socială a copilului aflat în dificultate reglementate de Legea nr. 272 din 21/06/2004.2

În opinia unor autori3, adopţia este decât un act juridic,un raport juridic dar si o instituţie juridica. Alţi autori4 sustin ca adopţia este formată din acte juridice unilaterale , care dau naştere raporturilor de rudenie civila,in condiţiile legii si intre persoanele prevazute de lege.

Elaborarea unei definiţii complete a adopţiei nationale si adoptiei internationaleprezintă anumite dificultăţi întrucât în legislaţia românească ,legiuitorul în art. 3 lit. c şi d al Legii nr. 273/2004 defineşte adopţia internă ca fiind cea în care „atât adoptatorul sau familia adoptatoare, cat si adoptatul au domiciliul in Romania” pe când adopţia internaţională nu este decât “adopţia care ,în condiţiile prezentei legi, nu este adopţia internă”.

In general, se consideră că adopţia este internaţională ori de câte ori operaţiunea juridica prin care se realizează presupune existenta unuia sau mai multor elemente de

1 V. Stoica, Natura juridică şi procedura specifică adopţiei,în revista „Dreptul” nr. 2/1993, p. 31. În acest articol, autorul critică definirea noţiunii de adopţie ca fiind un act juridic, întrucât în cazul adopţiei se încalcă principiile generale ale actelor juridice cuprinse în art. 942 şi 973 Codul civil.2 Publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 557 din 23/06/2004. În art.55 Legea 272/2004 prevede că: „Măsurile de protectie specială a copilului sunt: a) plasamentul; b)plasamentul în regim de urgentă; c) supravegherea specializată.”3 I.Albu, I.Righini, P.A.Syabo,Înfierea, Cluj-Napoca,19774 V.Stoica, M.Ronea, Natura juridică şi procedura specifică a adopţiei.

5

extraneitate1,precum cetaţenia, domiciliul sau reşedinţa celui care adoptă ori a celui adoptat.

Raportându-ne la definiţiile surprinse în art.3 al Legii nr.273/2004 observam că adopţia internă este aceea în care atât adoptatorul sau familia adoptatoare ca şi adoptatul au domiciliul în România iar adopţia internaţională este aceea,potrivit căreia, fie adoptatorul,fie adoptatul au domiciliul în străinătate.

Altfel spus,in noua lege,distincţia între cele două forme de adopţie este dată de elementul de extraneitate,, mai exact, de domiciliul şi nu de cetăţenia părţilor.

Secţiunea 3 - Caracterele generale ale adopţiei

Caracterele adopţiei sunt:a) Adopţia se face în interesul adoptatului2.

Acest principiu este corespunzător principiilor prevazute de art.44 si 45 Constituţia României, înscrise şi în art.1 alin.1 C.fam., potrivit căruia statul ocroteşte căsătoria şi familia şi apără interesele mamei si copilului.

Interesul adoptatorului trebuie avut în vedere nu numai la încuviinţarea adopţiei, şi în timpul în care aceasta există, precum şi atunci când se pune problema desfacerii ei.

Aprecierea interesului adoptatului trebuie să se facă însa în cadrul dispoziţiilor legale, iar interesul adoptatului nu inseamna ca adoptatorul nu poate avea şi el un interes moral în încheierea adopţiei în dorinţa de a-şi manifesta sentimentele de ocrotire socială, pentru a veni în ajutorul copiilor care nu se pot bucura de ocrotirea părintească.

De asemenea ,între interesul adoptatului şi cel al adoptatorului nu poate exista opoziţie, deoarece între membrii familiei nu există conflicte de interese. Principiul că adopţia se face numai în interesul adoptatorului trebuie înteles în sensul că scopul principal al adopţiei este acela de a oferi posibilitatea copiilor care nu se pot bucura de ocrotirea părintească de a fi crescuţi şi educaţi în familia adoptatorului.

b) Adopţia este un act solemn. Caracterul solemn al adopţiei rezultă din urmatoarele imprejurări:

-consimţămantul necesar în vederea adopţiei se poate da numai în formă autentică anume prevazută de lege.3

-adopţia se incuviinţeaza numai de către instanţa judecătorească competentă.4

1 Elementul de extranietate(internaţional)reprezinta o imprejurare de fapt în legatură cu raportul juridic,datorită careia acest raport are legatură cu mai multe sisteme de drept. Poate constitui element de extraneitate cetăţenia sau domiciliul parinţilor,locul unde raportul juridic se naste,modifică sau stinge ,locul soluţionarii cauzei de către autoritatea judiciară sau dupa caz,administrativa. I.P.Filipescu,Drept internaţional privat,Editur Actmi,Bucureşti,19992 Art.66 Codul Familiei - Înfierea se face numai în interesul celui înfiat. 3 Art.4 din Legea nr.11 din 1990 -   In cazul in care infietorul sau cel ce urmeaza a fi infiat este strain, fiecare este supus, in ceea ce priveste conditiile de fond pentru incheierea infierii, legii sale nationale, daca legea straina nu incalca ordinea publica de drept international privat roman.

6

Capitolul II - Natura juridica a adopţiei si interesul determinarii

acesteia in reglementarea Codului Familiei si conform reglementarii noului Cod Civil

Secţiunea 1 - Natura juridică a adopţiei in contextul

reglementării anterioare

În majoritatea legislaţiilor, adopţia este privită in principal ca o manifestare de

voinţă săvârşită în scopul creeării raporturilor de rudenie civilă prevăzute de lege şi al protecţiei copilului.

Adopţia este calificată ca o instituţie a dreptului substanţial.fie a dreptului civil, ca act de stare civilă, fie a dreptului familiei. Efectele adopţiei pot fi legate fie de manifestarea de voinţa a persoanelor care participa la această operaţiune juridică, fie de actul de autoritare administrativă sau judiciară.

În cadrul adopţiei internaţionale, în funcţie de natura juridică a adopţiei se prefigurează un anumit raport între competenta legislativă si competenta jurisdicţionlă in dreptul international privat.Astfel, dacă adopţia este calificată ca o instituţie a dreptului substanţial, atunci se vor pune, în mod distinct, două probleme de drept internaţional privat –soluţionarea conflictului de legi şi soluţionarea conflictului de jurisdicţii.1

Dacă însă adopţia este calificată ca un act de autoritate publică – administrativă sau juridciară – singura problemă care se pune este aceea a soluţionării conflictului de

4 Art.1 din Legea nr.11 din 1990 - Incuviintarea infierii este de competenta instantelor judecatoresti;     Cererea pentru incuviintarea infierii se introduce la judecatoria in raza careia domiciliaza cel care infiaza;    Cererea pentru incuviintarea infierii unui copil parasit, din parinti necunoscuti sau care, din orice alte cauze, se afla in ingrijirea unei institutii de ocrotire, se introduce la instanta in raza careia se afla sediul institutiei de ocrotire.    Cererea pentru incuviintarea infierii facuta de un strain sau de un cetatean roman cu domiciliul ori resedinta in strainatate se introduce la tribunalul in raza caruia domiciliaza cel ce urmeaza a fi infiat.1 Conflictul de legi reprezină situaţia în care, cu privire la un raport juridic cu element de extranietate, sunt susceptibile a se aplica două sau mai multe legi aparţinând unor sisteme de drept diferite, cu care raportul juridic prezintă legatură prin elementul străin. Stabilirea competenţei legislative presupune soluţionarea conflictului de legi prin determinarea legii aplicabile raportului juridic. Conflictul de jurisdicţii reprezintă situaţia in care o cauză cu privire la un raport cu element de extranietate este susceptibilă de a fi soluţionată de două sau mai multe instanţe din ţari diferite, cu care raportul juridic prezintă legătură prin elementul străin. Determinarea competenţei jurisdicţionale presupune rezolvarea conflictului de jurisdicţii ,prin care instanţa română stabileste dacă este competentă să soluţioneze cauza respectivă.Cu privire la conflictul de legi si conflictul de jurisdicţii –I.P.Filipescu, Drept internaţional privat, Editura Actmi, Bucureşti,1999,p.28-29 şi 472-477. Cu privire la noţiunea de competenţa jurisdicţionlă proprie raporturilor de drept internaţional privat – S. Zildestein, Procesul civil internaţional, Lumina Lex, 1994, p. 17-22.

7

jurisdicţii, pentru a stabili dacă autoritatea statului este competentă să soluţioneze cererea de incuviinţare a adopţiei.

Determinarea competenţei jurisdicţionale este nu numai o chestiune prealabilă,ci si determinată pe fondul cauzei, deoarece autoritatea sesizată, dacă se declară competentă, va aplica întotdeauna propria sa lege adopţiei, dat fiind că prin calificarea adopţiei ca act de drept public este înlăturată posibilitatea conflictelor de legi. În cadrul unui asemenea sistem de drept, competenta jurisdicţională şi cea legislativă coincid.

1. Adopţia presupune mai multe operaţii juridice. Încheierea adopţiei necesită săvărşirea mai multor operaţii juridice, care sunt

de natură diferite, intervin în momente diferite şi într-o anumită ordine. Acestea sunt:a) actele juridice ale persoanelor chemate să-şi exprime

consimţământul în vederea adopţiei1. O importanţă deosebită prezintă consimţământul persoanei sau familiei care doreşte să adopte. Consimţământul trebuie exprimat în faţa instanţelor judecătoreşti , iar în anumite cazuri prin act notarial.

b) actele autorităţilor publice sau private autorizate, care constituie cerinţele legale pentru încheierea adopţiei, şi anume:

- atestatul eliberat de Comisia pentru protecţia copilului .- avizul favorabil pentru încheierea adopţiei eliberat de către

aceeaşi autoritate publică.- încredinţarea copilului în vederea adopţiei către persoana

sau familia care doreşte să îl adopte.- confirmarea Comitetului Român pentur Adopţii din care să

rezulte îndeplinirea procedurilor şi termenelor prevăzute de art. 11, 12 şi 13 din Ordonaţa de urgenţă nr.25/1997.

- transmiterea cererii familiei sau persoanei care doreşte să adopte, instanţei de judecată competente pentur încuviinţarea adopţiei.

c) încuviinţarea deschiderii procedurii adopţiei interne, încredinţarea în vederea adopţiei şi încuviinţarea adopţiei de către instanţa judecătorească competentă, în conformitate cu o procedură şi potrivit unor condiţii anume prevăzute de lege.

Între operaţiunile juridice respective poate trece, uneori, o anumită perioadă de timp , în care pot interveni schimbări în ceea ce privesc cerinţele legale pentru adopţie.

2. Adopţia este un act juridic complex. În primul rând adopţia este un act juridic complex, deoarece încheierea

acesteia necesită îndeplinirea celor trei categorii de acte juridice. Fiecare categorie dintre cele menţionate are o natura juridică deosebită. Actele juridice ale persoanelor chemate să consimtă pentru adopţie sunt acte care privesc relaţiile de familie, actele autorităţilor cu atribuţii în domeniu sunt acte de natură administrativă, iar actele privind încuviinţarea deschiderii procedurii adopţiei interne , încredinţarea adopţiei şi încuviinţarea adopţiei de către instanţa judecătorească sunt de drept procesual civil.

Ca act juridic complex, adopţia reprezintă totalitatea operaţiunilor de natură juridică diferită, dar privite în unitatea lor , adică adopţia încheiată. În acest sens, lipsa

1 I.P.Filipescu, A.I.Filipescu, op.cit., p.400-402

8

impedimentelor şi condiţiilor de fond se referă la actul juridic complex şi tot astfel, efectele adopţiei sunt ale actului juridic complex al adopţiei.

În al doilea rând , adopţia este un act juridic complex care presupune o anumită procedură, dintre care una administrativă şi cealaltă jurisdicţională, se formează deci în timp, cu interveţia mai multor autorităţi, fiecare cu atribuţiile sale, care fiecare poate şi trebuie analizat separat , deoarece fiecare act îndeplnit în realizarea unei atribuţii produce efecte specifice în ansamblul procedurii de încheiere a adopţiei.

În al treilea rând, s-a pus problema naturii juridice a procedurii judiciare

pentru încuviinţarea adopţiei, considerându-se că aceasta este o procediră necontencioasă , graţioasă1, care prezintă anumite particularităţi în raport cu procedura contencioasă.

Procedura necontencioasă se aplică cererilor pentru dezlegarea cărora este nevoie de mijlocirea instanţei fără însă să se urmărească stabilirea unui drept potrivnic faţă de altă persoană. Deasemenea se aplica şi în cazurile în care legea dă în decădere preşedintelui instanţei luarea unor măsuri cu caracter necontecios..

Procedura necontencioasa în materia adopţiei prezintă anumite particularităţi2:a) cererea persoanei sau familiei care doreşte să adopte se transmite

instanşei competente de către Comitetul Român de Adopţii , prin serviciul specializat pentru protecţia copilului sau prin organismul privat autorizat.

b) Instanţa soluţionează cauza în camera de consiliu, în complet format din doi judecători special desemnaţi de ministru justiţiei.

c) Judecarea cererii se face cu citarea autorităţilor şi persoanelor prevăzute de art. 18 alin.(2) din O.U.G nr.25/1997

d) Consimţământul copilului care a împlinit 10 ani se cere în instanţăe) Instanşa cere raportul referitor la ancheta psihosocială a copiluluif) Hotărârile în cauzele având ca obiect încuviinţarea adopţiei

adopţiei nu sunt supuse apelului, ceea ce înseamnă că acele hotărâri produc efecte dacă sunt irevocabile. Rezultă din cele arătate că instanţa de judecată competentă exercită un control

de legalitate şi unul de oportunitate privind interesul superior al adopţiei care constituie şi finalitatea acesteia.

Adopţia produc efecte juridice de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti.

Secţiunea 2 - Natura juridică a adopţiei in contextul reglementării actuale

1 Gerard Cornu, op.cit.,p.376, 378; V.stoica, M.Ronea, op.cit., În Dreptul nr.2. 1993, p.31-43; G.Boroi , D. Radulescu, Codul de procedură civilă comentat şi adnotat, Ed.All, Bucureşti, 1995, p.603-608; V.M.Ciobanu, Tratat toretic şi practic de procedură civilă, Ed. Naţional, Bucureşti ,1996, p.232 G.Cornu, Droit civil, La famille, Paris, 1994,p.376-378; I.P.Filipescu, A.I.Filipescu, op.cit., p.401-402

9

Adopţia presupune manifestarea de voinţa a persoanelor care vor fi in mod direct atinse de efectele adoptiei –fie că vor fi generate noi drepturi şi îndatoriri în temeiul filiaţiei şi a rudeniei civile, fie că drepturile şi îndatoririle existente ca atribute ale filiaţiei şi rudeniei fireşti se vor stinge – precum şi o manifestare de autoritate.

Adopţia necesită consimţământul adoptatorului1 sau al adoptatorilor,consimţământul parinţilor fireşti ai copilului adoptat2, consimţământul copilului care a împlinit vârsta de 10 ani, precum si o hotărâre judecătorească irevocabilă de incuviinţare a adopţiei. Numai împreună aceste componente pot produce efecte.

Trebuie rezolvată si problema calificării manifestării de vointă a persoanelor chemate să consimtă la adopţie – acord de voinţe sau pur si simplu o juxtapunere de acte unilaterale.

Sub primul aspect, s-a considerat în doctrina mai veche că adopţia este un act de autoritate, consimţămintele persoanelor anume indicate de lege joacă un rol secundar, de condiţie prealabilă pentru validarea deciziei de încuviinţare a adopţei3.

Manifestările de voinţă coneră adopţiei atributele unei instituţii a dreptului substanţial, anume a dreptului familiei, pentru că au fost exprimate în scopul creării raporturilor de rudenie civilă ca mijloc de protecţie a drepturilor în interesul copilului adoptat.

Pentru a produce efectele specifice, adopţia necesită contribuţia unor autorităţi administrative şi încuviinţarea instanţei judecătoreşti , dar acestea nu altereaz natura sa juridică, adopţia ramâne un act esenţialmente de dreptul familiei.

Adopţia este deasemenea şi un act juridic complex. Adopţia presupune manifestarea de voinţă a fiecăreia dintr persoanele indicate de lege, parcurgerea unei proceduri prealabile încuviinţării şi , în cele din urmă,încuviinţarea sa prin actul instanţei, fiecare fază reprezentând un element esenţial al adopţiei4.

Sub cel de-al doilea aspect, anume dacă adopţia, în stadiul său primar, privită doar prin prisma consimţămintelor cerute de lege, este un acord de voinţe sau un act juridic unilateral, este favorizară ideea acordului de voinţe.

Secţiunea 3 - Interesul determinării naturii juridice a adopţiei

1 Termenul „adoptator” desemnează persoana care a adoptat sau doreşte să adopte – art.3 lit. b) din Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei.2 Prin „adoptat” urmează să înţelegeam persoana care a fost sau urmează să fie adoptată – art. 3 lit. a) din Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei.3 E.Puscariu, notă la decizia civilă nr. 6648/1957 a Tribunalului Reg. Craiova ,L.P. nr.11/1958, pag.1054 I.P.Filipescu, A.I.Filipescu, op.cit., p.454. Această opinie se regăseşte în Decizia de îndrumare nr.2/1967 a fostei instanţe supreme, în cuprinsul căreia se arată ccă adopţie prezintă caracterele ţunui act complex care produce consecinţe ce ies din sfera raporturilor administrative şi se situează în sfera celor civile” – C.D. 1967, p.31

10

Condiţiile juridice trebuiesc îndeplinite trebuiesc îndeplinite la data săvârşirii fiecărei operaţii juridice, astfel ele formează împreună actul juridic complex al adopţiei.

Această soluţie se întemeiază pe ideea că instanţa de judecată încuviinţează actele juridice în vederea adopţiei în procesul de formare al acesteia, ceea ce înseamnă că acele acte juridice trebuie să fie făcute în mod valabil, deşi numai ele fără încuviinţarea instanţei nu valorează încă adopţia.

Adopţia este un act juridic complex, care necesită săvârşirea mai multor opreraţii juridice. Cerinţele legale pentru încuviinţarea adopţiei ca act juridic complex, adică condiţiile de fond şi lipsa impedimentele la adopţie, trebuie să fie îndeplinite şi la data încuviinţării de către instanţa judecătorească. Prin urmare, condiţiile de fond şi lipsa impedimentelor la adopţie trebuie îndeplinite atât la data savârşirii oricăruia din actele juridice prealabile încuviinţării de către instanţa de judecată, cât şi la data încuviinţării adopţiei de către instanţa de judecată. Neîndeplinirea acestor cerinţe legale la una din datele întocmirii actelor juridice menţionate opreşte instanţa de judecată să încuviinţeze adopţia ca act juridic complex.

Aceasta se poate întâmpla în următoarele situaţii:a) la data săvârşirii actului juridic de către persoana sau familia

adoptatoare şi părinţii fireşti ai copilului sau tutorele, s-au respectat toate condiţiile de fond, însă până la data încuviinţării de către instanţă, se schimbă împrejurările. În aceaste situaţii, instanţa nu ar putea încuviinţa adopţia.

b) daca cel ce urmează a fi adoptat decedează, adopţia nu poate fi încuviinţată. Deasemenea adopţia nu ar putea fi încuviinţată de către instanţă nici în cazul în care ceş care ar fi urmat să fie adoptat are descendenţi.

c) Dacă cel ce vrea să adopte a decedat, deasemenea nu se poate încuviinţa adopţia; principalul efect al adopţiei – dobândirea drepturilorşi îndatoririlor părinteşti de către adoptator – nu s-ar mai putea realiza.

În cazul în care cel ce ar urma să fie adoptat este major, cu atât adopţia nu poate fi încuviinţată de către instanţă, dacă, până la data încuviinţării, cel ce urmează să adopte, care consimţise la adopţia, a decesat1.

d) la data savârşirii actului juridic în vederea adopţiei nu s-au respectat toate condiţiile de fond ale adopţiei, ori au existat impedimente la adopţie peste care s-a trecut, însă, până la data încuviinţării acestui act de către instanţă, acestea s-au schimbat în sensul că la data încuviinţării instanţei sunt îndeplinite toate cerinţele amintite pentru încheierea adopţiei. În ceea ce priveşte momentrul în care trebuie îndeplinite cerinţele legale ale

adopţiei, s-au mai exprimat şi alte păreri potrivit reglementării Legii nr. 11/1990. Astfe, în una dintre opinii2, în momentul în care părţile şi-au exprimat voinţa în

vederea încheierii adopţei, se apreciază consimţământul şi capacitatea acestora; deasemenea se analizează şi vârsta minorului pentru a şti dacă trebuie să i se ia consimţământul.1 Cu privire la adopţiile şi înfierile încuviinţate înainte de punerea în aplicare a Codului familiei acestea rămân supuse legilor în vigoare la data când au fost încuviinţate numai în ceea ce priveştevaliditatea lor. În privinţa celorlalte aspecte sunt supuse dispoziţiilor Codului familiei, de la data intrării lui în vigoare. Înfiatul, anterior Codului familiei, dobândeşte numele înfiatorului, fără a olosi şi vechiul nume, dacă nu a cerut în acest sens încuviinţarea autorităţilor tutelare.2 Tudor R.Popescu, op.cit., vol.II, p.133-135

11

Într-o altă opinie1, se consideră că în primul moment trebuie îndeplinite numai condiţiile privitoare la capacitatea şi consimtământul părţilor, şi nu ale tuturor persoanelor chemate să consimtă la adopţie. Restul condiţiilor de fond ar urma deci să fie îndeplinite în momentul încuviinţării organului competent.

Capitolul III - Cerinţele incheierii adopţiei

Secţiunea 1 - Reglementarea legala

1.4 - Reglementarea interna

Instituţia adopţiei a fost reglementată de Codul civil român din 1864, de Codul familiei, reglementări care au fost modificate de-a lungul timpului de o serie de importante acte normative.

Codul familiei adoptat în anul 1954 prevede, in art.66, că adopţia se face numai în interesul celui adoptat. Este prima reglementare juridică ce a introdus noţiunea ocrotirii interesului celui adoptat. Este cel care introduce noţiunea cu efecte depline sau cu efecte restrânse.

- efecte depline (art.79 Codul familiei ) Legatura de rudenie între adoptat şi descendenţii săi şi părinţii săi fireşti şi

rudele acestora, luau sfârşit; iar între adoptat şi descendenţii săi şi adoptator şi rudele acestuia, se stabilesc raporturi de rudenie.

- efecte restrânse (art.67 – 78 Codul familiei) Legătura de rudenie firească între adoptat şi descendenţii săi, pe de o patre, şi

părinţii săi fireşti şi rudele acestora, pe de altă parte ramâneau valabile, însă între adoptat şi descendenţii sai, pe o parte, şi adoptator se stabileau raporturi ca între părinţi şi copii, dar fără a crea niciun fel de legătură de rudenie între adoptat şi rudele adoptatorului.

Astăzi, legislaţia noastră2 reglementează un singur tip de adopţie, care este echivalentă cu adopţia cu efecte depline, ea producând următoarele efecte:

- filiaţia se stabileşte între adoptator şi adoptat.- legătura de rudenie se stabileşte între adoptat şi rudele adoptatorului.- filiaţia este adoptată şi legătura cu părinţii fireşti încetează.

1.5 - Reglementarea internaţonală

1 I.Rucăreanu, op.cit., p.221-2222 Prima legislaţie care nu mai conţine această distincţie a fost OUG nr.25/1997 şi apoi Legea nr.273/2004, care abrogă acest act normativ.

12

Prin Legea nr.15 din 25 martie 1993, ţara noastră a aderat la Convenţia europeană în material adopţiei de copii, încheiată la Strasbourg la 24 aprilie 1967, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.67 din 31 martie 1993.

Această Convenţie priveşte numai instituţia juridică a adopţiei unui copil, care, în momentul în care adoptatorul solicită adopţia, nu a îmlinit 18 ani, nu este şi nu a fost căsătorit.

Convenţia asupra protecţiei copiilor şi cooperării în material adopţiei internaţionale, încheiată la Haga în 1993, defineşte adopţia internaţională ca fiind actul prin care un copil care are reşedinţa obişnuită într-un stat contractant urmează a fi deplasat către alt stat contractant, fie după adopţia sa în statul de origine de către 2 soţi sau de către o persoană având reşedinţa obisnuită în statul primitor, fie în vederea unei asemenea adopţii în statul primitor sau în statul de origine.

Această Convenţie are drept obiect :- să stabilească garanţii pentru ca adopţiile internaţionale să se înfăptuiască

în interesul superior al copilului .- să instaureze un sistem de cooperare între statele contractante pentru a

asigura respectful acestor garanţii şi să prevină astfel răpirea , vânarea şi traficul de copii.

- să asigure recunoaşterea în statele contractante a adopţiilor realizate potrivit convenţiei.

Prin Legea nr.15/1990, republicată, tara noastră a ratificat Convenţia Organizaţiilor Unite cu privile la drepturile copilului. Convenţia a fost aprobată şi supusă spre aprobare Parlamentului prin Decretul nr.86 din 31 mai 1994.

În baza art.42 din Legea nr.273/2004, în cazul în care adoptatul are domiciliul în strainătate, iar adoptatorul sau familia adoptatoare are domiciliul în România, adopţia se face dupa prevederile Legii nr.105/1992 cu privire la reglementările raporturilor de drept internaţional privat. Codul familiei permite încheierea adopţiei internaţionale numai cu autorizaţia Preşedintelui ţării. Anul 1990 este anul adoptării primei legi referitoare la această instituţie juridică, Legea nr.11/1990, adopţia internaţională primeşte un cadru legislative, tara noastră aderând la cele mai importante convenţii în domeniu.

1.6 - Clasificarea cerintelor legale ale adoptiei

Pentru încheierea adopţiei sunt necesare a fi îndeplinite anumite cerinţe, care pot fi clasificate după diferite criterii 1:

a) condiţii de fond.b) lipsa impedimentelor la adopţie.c) condiţii de formă.

1 Ion P.Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Ed.All, Bucureşti , 1997, p.379; I.Albu, I.Reghini , P.A. Szabo, Înfierea, Cluj-Napoca, Ed.Dacia, 1977; A.Ionaşcu , Filiaţia şi ocrotirea minorilor, Cluj-Napoca, Ed. Dacia , 1980, p.95; aceşti din urmă autori se referă la noţiunea de instituţie juridică a adopţiei, la noţiunea de act juridic şi raport juridic al adopţiei care formeaza o unitate practic indestructibilă.

13

Secţiunea 2 - Conditiile de fond ale adoptiei

2.3 - Conditiile de fond in reglementarea anterioară Pentru încheierea adopţiei sunt necesare a fi îndeplinite anumite cerinţe

legale, care se pot clasifica după criterii diferite 1.

Consimţământul la adopţie

Potrivit Ordonanţei de urgenţa nr.25/1997 la adopţie este necesar consimţământul celui adoptat, al soţului acestuia, al părinţilor fireşti ai adoptatului şi al adoptatului dacă a împlinit vârsta de 10 ani.

Încheierea adopţiei necesită, în primul rand, manifestarea de voinţă a numitor persoane.

a) Consimţamântul celui care adoptă. Potrivit Ordonanţei de urgenţa nr.25/1997 pot adopta ambii soţi, dar poate

adopta şi numai unul dintre soţi2. Consimţământul trebuie să provină de la o persoană cu capacitate de exerciţiu

deplină şi să nu fie viciat. Ca urmare, minorul nesăsătorit şi persoana pusă sub interdicţie nu pot exprima un consimţământ valabil la adopţie.

Alienatul şi debilul mintal care nu au fost puşi sub interdicţie nu pot consimţi la adopţie în perioade de luciditate pasageră, întrucât nu pot realiza finalitatea ei, care este creşterea şi educarea celui adoptat, iar adopţia nu ar fi în interesul celui adoptat de astfel de persoane3.

Potrivit art.6 alin.1 din Ordonaţă nu pot adopta decât persoanele sau familiile care prezintă condiţiile materiale şi garanţiile morale necesare asigurării dezvoltării armonioase a copilului, deci care sunt apte să adopte.

Consimţământul la adopţie trebuie exprimat în formă autentică (art. 7 alin. 1 lit. a şi art. 12 alin.5 lit. d) de persoana sau familia care doreşte să adopte. În declaraţia de consimţământ acestea trebuie să menţioneze că au luat cunoştinţă de starea de sănătate a copilului. Persoana sau familia care adoptă este propusă de Comisia pentru protecţia copilului.

b) Consimţământul soţului celui care adoptă.

1 G.Cornu , Droit civil, La famille, Montchrestien, Paris , 1994, p.3702 Spre exemplu, un soţ poate adopta copilul celuilalt soţ; - Al. Ţiclea, Consideraţii privind înfierea copilului celuilalt soţ, în “Dreptul” nr.6/1991.3 I.P.Filipescu , Tratat de dreptul familiei, p.408; I.Albu , Dreptul familiei,p.272; I.Albu ,I. Reghini , P.A.Szabo, op.cit.,p.90. În sensul că alienatul şi debilul mintal nepuşi sub interdicţie pot consimţi la adopţie în momente de luciditate , T.R.Popescu, op.cit., p.126.

14

Adopţia unui copil de mai multe persoane este interzisă, cu excepţia cazului în care ea se face de către soţ şi soţie, simultan sau succesiv. Dacă unul dintre soţi adoptă este necesar şi consimţământul celuilalt soţ. Consimţământul celuilalt soţ nu se cere dacă acesta este in imposibilitate de a-şi manifesta voinţa, în acestă situaţie aflându-se soţul care este pus sub interdicţie, decăzut din drepturile părinteşti, sau din orice împrejurare, se află în neputinţă a-şi manifesta voinţa .

Vor fi luate în vedere numai acele împrejurări care pun în imposibilitate absolută pe soţul celui care doreşte să adopte, de a-şi manifesta voinţa, cum ar fi, de exemplu, dispariţia sa, chiar nedeclarată prin hotărâre judecătorească.

Soţul celui care doreşte să adopte nu devine, prin simpla manifestare a consimţământului său, adoptator, alături de celălalt soţ.

c) Consimţământul părinţilor fireşti ai celui ce urmează a fi

adoptat.1

Părinţii fireşti ai copilului care nu a dobândit capacitate deplina de exerciţiu, deci este minor, trebuie să consimtă la adopţie acestuia.

Acest consimţământ se cere chiar dacă părinţii sunt divorţaţi sau dacă cel ce urmează a fi adoptat a fost încredinţat unei alte persoane sau familii în condiţiile art.42 din Codul familie.

Adopţia nu poate avea loc în cazul în care unul dintre părinţii fireşti consimte la adopţia copilului său care nu a dobăndit capacitatea deplină de exerciţiu, iar celălalt părinte nu consimte. Dacă unul dintre părinţi nu îşi dă consimţământul, adopţia nu se poate încheia, iar instanţa judecătorească nu poate decide în locul lui şi nici autoritatea tutelară, deoarece cazurile în care acestea pot interveni, în caz de neîntelegere între părinţi, sunt expres prevăzute de lege2. Dreptul de a consimţi la adopţia copilului său aparţine părintelui, de aceea s-a propus de lege ferenda ca în situaţia părintelui abuziv instanţa să poată aprecia şi încuviinţa adopţia dacă este în interesul copilului3.

Consimtământul părinţilor fireşti ai celui ce urmează a fi adoptat nu este necesar în urmatoarele cazuri:

- sunt decăzuţi din drepturile părinteşti;- sunt decedaţi;- sunt puşi sub interdicţie;- sunt declaraţi judecătoreşte morţi sau dispăruţi;- sunt necunoscuţi;- se află în orice situaţie care determină imposibilitatea de a-şi manifesta

voinţa;

1 P.Anca, M. I. Eremia, Propuneri de lege ferenda cu privire la dreptul părinţilor de a consimţi la înfierea copilului lor, în “ Revista română de drept” nr.1/1976, p.14-182 E.Florian, op.cit., p.2743 I.P.Filipescu, Tratat de dreptul familiei, p.411. Potrivit art.4 din Convenţia europeană În material adopţiei de copii, ratificată de România prin Legea nr.15/1993, adopţia nu poate fi pronunţată valabil decăt pe baza consimţământului părinţilor naturali, ori al oricărui organism care ar fi abilitat să exercite drepturile părinteşti. Ca urmare nu se poate trece peste refuzul consimtământului decât pentru motive exceptionale, determinate de legislaţie , precum situaţia în care părinţii sunt lipsiţi de drepturile părinteşti .

15

- copilul a fost declarat judecătoreşte abandonat prin hotărâre judecătoreasă ramasă definitivă;

Pentru încheierea adopţiei este suficient numai consimţământul unuia dintre părinţii fireşti ori de câte ori celălalt părinte este decedat, necunoscut, decăzut din drepturile părinteşti, declarat, în condiţiile legii, mort sau dispărut, pus dub interdicţie, precum şi dacă de află in imposibilitate de a-şi manifesta voinţa.

Părintele sau părinţii decăzuţi din drepturile părinteşti sau cărora li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor părinteşti păstrează dreptul de a consimţi la adopţie.

Părinţii fireşti ai copilului, sau, după caz, tutorele acestuia trebuie să consimtă la adopţie în mod liber, necondiţionat, şi numai după ce au fost informaţi în mod corespunzător asupra consecinţelor adopţiei, în special asupra încetării legăturii de rudenie a copilului. Consimţământul părinţilor fireşti sau al tutorelui se dă în faţa instanţei de judecată o dată cu soluţionarea cererii de deschidere a procedurii adopţiei, şi numai dupa trecerea unui termen de 60 de zile de la data de naştere a copilului înscrisă pe certificatul de naştere. Părintele firesc poate revoca consimţământul în termen de 30 de zile de la data exprimării lui în condiţiile legii. În acest caz adopţia nu mai poate avea loc.

În cazul în care părintele firesc îşi revocă consimţământul dupa trecerea perioadei de 30 de zile, instanţa de judecată poate să aprecieze motivele revocării ori alte împrejurări în legătură cu revocarea şi, dacă le apreciază ca fiind întemeiate, să respingă încuviinţarea adopţiei.

d) Consimţământul copilului care urmează a fi adoptat. Pentru încuviinţarea adopţiei se cere şi consimţământul adoptatului care a

împlinit vârsta de 10 ani . Consimţământul copilului care a împlinit vârsta de 10 ani, se dă în faţa instanţei judecătoreşti, în faza încuviinţării adopţiei.

Direcţia în a cărei rază teritorială domiciliază copilul care a împlinit vârsta de 10 ani îl va sfătui şi informa pe acesta, ţinând seama de vârsta şi de maturitatea sa, în special asupra consecinţelor adopţiei şi ale consimţământului său la adopţie, şi va întocmi un raport în acest sens, înainte ca minorul sa ajungă în faţa instanţei.

e) Consimţământul cerut în cazul copiilor lipsiţi de ocrotirea părintească.

Acest copil se poate afla într-una din următoarele situaţii:- se află pus sub tutelă – în această situaţie tutorele, care îşi exercită

drepturile şi îndatoririle părinteşti, trebuie să consimtă la adopţia acestui copil.- copilul nu este pus sub tutelă, deşi se găseşte în situaţia de a fi pus sub

tutelă – instanţa judecătorească va încuviinţa adopţia cu avizul autorităţii tutelare care a întocmit ancheta socială, prin urmare nu mai este necesara instituirea tutelei.

Cel care adoptă trebuie să aibă capacitate deplină de exerciţiu

16

Poate adopta numai persoana majoră şi deasemenea poate adopta persoana care îndeplineşte condiţiile cerute pentru a fi tutore. Persoana devine majoră şi dobândeşte capacitate deplină de exerciţiu la împlinirea vârstei de 18 ani. Minora care nu a împlinit 18 ani poate dobândi capacitate deplină de exerciţiu prin căsătorie, ceea ce însemnă că poate adopta potrivit legii.

Persoana cu capacitate deplină de exerciţiu poate adopta fară deosebire de sex, naţionalitate, rasă sau religie. Poate adopta indiferent dacă este căsătorită sau nu, şi indiferent dacă are şi alţi copii sau nu .

Cel care adoptă trebuie să îndeplinească şi celelalte condiţiicare sunt cerute pentru a fi tutore.

Condiţiile art.117 din Codul familiei prevăd faptul că nu poate fi tutore:-minorul sau cel pus sub interdicţie.-cel căruia i s-a restrâns exerciţiul unor drepturi politice, sau civile, fie în

temeiul legii, fie prin hotărâre judecătorească, precum şi cel cu rele purtări.-cel care, exercitând o altă tutelă , a fost îndepărtat din aceasta.-cel care, din cauza intereselor potrivnice cu ale minorului, nu ar putea îndeplini

sarcina tutelei. Cel care se gaseşte în una din aceste împrejurări nu poate adopta,

deasemenea dacă una din împrejurările menţionate se iveşte în timpul tutelei, tutorele va fi îndepărtat.

Diferenţa de vârstă între cel adoptat şi cel ce urmează a fi adoptat să fie de cel puţin 18 ani.

Între adoptat şi adoptator trebuie să existe o diferenţă de vârstă asemănătoare cu aceea care există intre părintele firesc şi copilul lui.

Nu se impune ca adoptatorul să aibă o anumită vârstă maximă. Cu toate acestea dacă adoptatorul are o vârstă prea înaintată , instanţa poate refuza încuviinţarea adopţiei, dacă apreciază că scopul acesteia nu poate fi realizat.1

Pentru motive temeinice, instanţa judecătorească poate încuviinţa adopţia şi în cazul în care diferenţa de vârstă ar fi mai mică decăt cea menţionată2.

Cel care urmează a fi adoptat să nu fi dobândit capacitate deplină de exerciţiu.

Potrivit art.2 alin.1 din Ordonanţa de urgenţa nr.25/1997 “ copilul poate fi adoptat până la dobândirea capacităţii depline de exerciţiu”. Se poate adopta şi o persoană cu capacitate deplină de exerciţiu, dacă în timpul minorităţii a fost crescută de cel care doreşte să o adopte. Această capacitate se deobândeşte la împlinirea vârstei de 18 ani şi de minora care se căsătoreste.

1 I.P.Filipescu, Adopţia şi protecţia copilului aflat în dificultate, Ed.All, 1997, p.132 Art.68 alin.2 Codul familiei - Pentru motive temeinice, autoritatea tutelarã va putua încuviinta înfierea, chiar dacã diferenta de vârstã prevãzutã în alineatul precedent este mai micã.

17

Creşterea unei persoane presupune o preocupare permanentă pentru ocrotirea intereselor acesteia. Această preocupare a dus la stabilirea unor legături afective între cel ce a fost crescut şi cel care l-a crescut, care creează premisele necesare pentru a putea încuviinţa adopţia.1 Creşterea unei persoane trebui să excludă urmărirea unui alt scop decât cel al adopţiei.2

În situaţia de a fi crescuţi în perioada minorităţii, astfel încât să se justifice adopţia după împlinirea vârstei majoratului, se pot afla:

- copiii luaţi spre creştere, fără întocmirea formelor legale pentru adopţie.- copiii încredinţaţi unor rude sau altor persoane, de către instanţa

judecătorească , în cazul divorţului. - copiii daţi în plasament familial3.- copiii crescuţi de tutore.- copilul crescut de mic de soţul părintelui.

Adopţia să fie în interesul celui ce urmează a fi adoptat

Instanţa trebuie să verifice dacă adopţia se face în interesul copilului. Acest interes trebuie înţeles în sensul că adoptatorul trebuie să aibă

condiţii materiale şi să prezinte garanţiile morale necesare dezvoltării armonioase a copilului, astfel încât să gasească în familia adoptatorului o atmosferă de familie prielnică dezvoltării sale fizice şi morale. Dovada că adopţia se face în interesul superior al copilului se face cu raportul privitor la ancheta psihosocială, ce va fi prezentat de Comisia pentru protecţia copilului.

Aceasta va cuprinde date privind personalitatea, starea fizică şi mentală a copilului, antecedentele acestuia, condiţiile în care a fost crescut şi în care a trait şi orice alte date referitoare la creştere şi educarea copilului, precum şi opinia copilului cu privire la adopţia propusă.

Dacă adoptatorul este o persoană care domiciliază pe teritoriul altui stat, instanţa care încuviinţează adopţia va ţine seama de faptul ca adoptatul să poată beneficia în ţara straină de garanţiile şi normele echivalente acelora existente în cazul unei adopţii naţionale.4

Părinţii adoptivi au obligaţia de a-l informa pe copil că este adoptat, de îndată ce vârsta şi gradul său de maturitate permite aceasta. Acest fapt va fi notificat Comisiei pentru protecţia copilului, iar serviciile publice specializate pentru protecţia copilului sunt obligate să acorde părinţilor adoptive sprijinul necesar pentru îndeplinirea corespunzătoare a acestei obligaţii.

Atestatul Comisiei pentru protecţia copilului

1 Emilian Popescu, Adrian Ştregărescu , Doua probleme în legătură cu înfierea, în L.P, nr.10, 1958, p.39 şi 41; V.Niciu, Probleme în legătură cu desfacerea înfierii, în J.N.,nr.4, 1959,p.7452 Tribunalul Suprem,Dec. civ. nr.1011 din 22 iulie1970, CD , 1970, p.202 şi Dec. civ. nr.1774 din 14 octombrie 1075, RRD nr.41/1976, p.593 Conform art.14 din Ordonanţa de urgenţa nr.26/1997 privind protecţia copilului aflat în dificultate - 4 C.S.J., secţ.sic., dec. nr.595/1991, în „Dreptul” nr.1/1992,p.103

18

Acest atestat arata faptul că persoanele care doresc să adopte sunt capabile să adopte. Atestatul este eliberat în termen de 90 de zile de la depunerea cererii de către persoana sau familia interesată, eliberarea făcându-se de comisia pentru protecţia copilului, pe baza consimţamântului persoanei sau familiei respective şi a consimţământului părinţilor fireşti ai copilului ce urmează a fi adoptat.

În cazul unui rezultat favorabil al evaluarii, direcţia va elibera atestatul de persoană sau familie adoptatoare. Atestatul are valabilitate un an de zile şi poate fi prelungit anual, cu condiţia indeplinirii aceloraşi clause.

În cazul unui rezultat nefavorabil al evaluarii, adoptatorul sau familia adoptatoare au dreptul să solicite direcţiei, în termen e 30 de zile de la comunicarea rezultatului , reevaluarea. Rezultatul nefavorabil al reevaluării poate fi atacat, în termen de 15 zile de la data comunicării, la instanţa competentă în material adopţiei de la domiciliul adoptatorului.

Încredinţarea copilului în vederea adopţiei persoanei sau

familiei care doreşte să-l adopte. Adopţia nu poate fi încuviinţată de către instanţa judecătorească decât

după ce copilul a fost încredinţat pentru o perioadă de 90 de zile persoanei sau familiei care doreşte sa-l adopte, astfel încât instanţa să poată aprecia, în mod raţional , asupra relaţiilor de familie care s-ar stabili dacă adopţia ar fi încuviinţată. În termen de 30 de zile de la data ramânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti prin care s-a încuviinţa deschiderea procedurii adopţiei interne, direcţia în a cărei rază teritorială se află domiciliul copilului efectuează demersurile necesare identificării celui mai potrivit adoptator sau celei mai potrivite familii adoptatoare pentru copil.

Încredinţarea în vederea adopţiei nu este necesară în următoarele cazuri conform art.29 alin (1):

a) pentru adopţia persoanei majore de către adoptatorul sau familia adoptatoare care a crescut-o în timpul minorităţii sale.

b) pentru adopţia copilului de către soţul părintelui firesc sau adoptive.c) pentru adopţia copilului pentru care a fost deschisă procedura adopţiei

interne şi aceasta a fost plasată la adoptator sau la familia adoptatoare, iar măsura plasamentului durează de cel puţin 90 de zile.

Pot fi adoptaţi numai copii care se află în evidenţa Comitetului

Român pentru Adopţii Această condiţie este impusă de art.13, care dispune “este interzisă

adopţia copiilor care nu se află în evidenţa Comitetului Român pentru Adopţii, cu excepţia cazului în care soţul adoptă copilul celuilalt soţ, a cazului în care adoptatorii sunt rude până la gradul al IV-lea inclusiv cu unul dintre părinţii copilului sau a adopţiei prevăzute de art.2 alin. (2).

Se pot adopta copii care nu sunt în evidenţa Oficiului Român pentru Adopţii în următoarele cazuri:

- persoana majoră se adoptă de persoana sau familia care a crescut-o.- adopţia copilului de către soţul părintelui firesc sau adoptive.

19

- pentru adopţia copilului pentru care a fost deschisă procedura adopţiei interne şi acesta a fost plasat la adoptator sau la familia adoptatoare, iar măsura plasamentului durează de cel puţin 90 de zile.

Condiţii speciale pentru adopţia internaţională În situaţia persoanelor care domiciliază pe teritoriul altor state şi doresc

sa adopte copii care au domiciliul pe teritoriul roman, trebuie îndeplinite unele condiţii speciale :

a) adopţia internaţionala a copilului care are domiciliul în România poate fi încuviinţată numai în situaţia în care adoptatorul sau unul dintre soţii din familia adoptatoare care domiciliază în strainătate este bunicul copilului pentru care a fost încuviinţată deschiderea procedurii adopţiei interne.

b) atestarea autorităţilor străine anume arătate din care să rezulte că adoptatorul sau familia adoptatoare indeplineşte condiţiile de eligibilitate pentru adopţie şi este apt să adopte în conformitate cu legislaţia aplicabilă în statul primitor.

c) un act eliberat de autorităţile străine competente, din care să rezulte că există garanţia că adoptatul are posibilitatea să intre şi să locuiască permanent în statul primitor.

d) un raport întocmit de autorităţile competente din statul primitor, cuprinzând informaţii cu privire la identitatea persoanelor care doresc să adopte, capacitatea şi aptitudinea lor de a adopta, situaţia lor personală, familială, materială şi medicală, mediul social, motivele care il determină să adopte un copil din România.

2.4 Conditiile de fond actuale ale adoptiei

Noul Cod civil reglementeză condiţiile de fond ale adopţiei în art. 455-468. Anterior au fost prevăzute de art.5-18 din Legea nr.273 din 20041.

Condiţiile de fond sunt cerinţe ale legii, prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute, ce urmează a fi îndeplinite de către adoptator sau adoptat, ori de către ambii. Anumite condiţii de fond pot viza şi alte persoane, precum părinţii fireşti sau tutorele copilului, părintele adoptator al copilului ori soţul persoanei care adoptă.

Pentru încuviinţarea valabilă a adopţiei ,trebuiesc a fi întunite cumulative urmatoarele condiţii de fond2 :

-adoptatul să fie o persoană fără capacitate deplină de exerciţiu. - fraţii să fie adoptaţi de către acelaşi adoptator sau familie adoptatoare. -persoanele adoptate de acelasşi adoptator sau familie adoptatoare să nu aibă

calitatea de soţi sau foşti soţi. - adoptatorul si adoptatul să nu aibă calitatea de soţi sau foşti soţi. - adoptatorul să aibă capacitate deplină de exerciţiu. - adoptatorul să nu sufere de boli psihice. - adoptatorul să fie cu cel puţin 18 ani mai în vârstă decăt adoptatul.

1 T.Bodoaşcă, Condiţii de fond pentru încuviinţarea adopţiei în reglementarea Legii nr.273/2004, în Curierul judiciar nr.4/2005,pp. 61-77(partea I) şi 5/2005,pp.62-82 (patea a II-a)2 E.Florin, Unele consideraţii asupra noului regim juridic al adopţiei, în “Dreptul” nr.11/1998, pp.5-15

20

- adoptatul să nu fie adoptat de mai mulţi adoptatori simultan sau succesiv. - să existe consimţământ valabil la adopţie al persoanei prevăzut de lege. Toate condiţiile enumerate sunt incidente şi adopţiei internaţionale1 , inclusiv

în ceea ce îl priveşte pe adoptatorul sau familia adoptatoare cu domiciliul în strainătate2. Autoritatea competentă din statul de primire sau organizaţiile sale acreditate

şi autorizate 3, conform art.50 lit.a) din Legea nr.273/2004 pentru încuviinţarea adopţiei internaţionale vor stabili daca adoptatorul sau familia adoptatoare este aptă să adopte în conformitate cu legislaţia aplicabilă în statul primitor.

O normă de drept internaţional privat este instituită prin acest text, normă ce derogă de la dispoziţiile art.2607-2610 din noul Cod civil, reeritoare la condiţiile de ond şi de formă, efectele şi nulitatea adopţiei cu elemente de extranietate.

Nerespectarea condiţiilor de fond sau de formă determină nulitatea absolută adopţiei potrivit art.489 alin(1) noul Cod civil.

Dacă legislaţia aplicabilă în statul primitor cuprinde norme privind aptitudinea de a adopta potrivnice dispozitiilor art.455-468 noul Cod civil, în temeiul art.2564 alin(1) noul Cod civil, aplicarea ei va fi înlăturată şi se va aplica legea română pe motiv că legea străină încalcă ordinea publică a dreptului internaţional privat român4.

Internaţională este şi adopţia în care domiciliul adoptatului este în strainătate, iar domiciliu adoptatorului sau familiei adoptatoare este în România.

În cazul adopţiei internaţionale reglementată de Legea nr.273/20045 se impunea a fi respectată şi condiţia inexistenţei unei soluţii din partea rudelor copilului până la gradul al-IV-lea, cu domiciliul în România.

Noul Cod civil reglementează condiţiile de fond şi de formă fară să facă distincţie dupa cum este vorba despre adopţia internă sau adopţia internaţională, iar

1 Potrivit art.2 litera c), respective litera d) din Legea nr.273/2004, este adopţie internă adopţia în care adoptatorul sau familia adoptatore, cât şi adoptatul au domiciliul în România, iar internaţională este adopţia care, în condiţiile acestei legi nu este internă.2 Art. 45 din Legea nr.273/2004 - (1) Daca pe durata perioadei de incredintare in vederea adoptiei directia in a carei raza teritoriala domiciliaza adoptatorul sau familia adoptatoare constata neadaptarea copilului cu persoana sau familia adoptatoare ori existenta oricaror alte motive de natura sa impiedice finalizarea procedurii de adoptie, sesizeaza de indata instanta judecatoreasca, in vederea revocarii sau, dupa caz, prelungirii masurii incredintarii. (2) Dispozitiile privind procedura de judecata a cererilor referitoare la incredintare se aplica in mod corespunzator si in cazul cererilor prevazute la alin. (1). Hotararea prin care instanta de fond dispune revocarea sau prelungirea incredintarii este executorie de drept.3 H.G. nr.1441/2004 cu pivire la autorizaţii private staine de a desfăşura activităţi în domeniul adopţiei internaţionale.4 Unanim este admis în doctrină că legea străină este incidentă atunci cănd cuprinde deosebiri nesemnificative de reglementare în raport cu lex fori şi, deopotrivă, va fi înlăturată în acele situaţii în care conţine norme ce vin în coliziune cu această lege. I.P.Filipescu, Drept international privat,vol.I, Ed. Actami, Bucureşti,1997,p.136; A.Fuerea,Drept internaţional privat,Ed. Actami, Bucureşti,202,pp.53-56; O.Ungureanu şi C.Jugastru, Manual de drept privat roman, Ed.Argonaut,Cluj-Napoca,1998, pp.90-915 În cuprinsul acestui capitol avem în vedere exclusiv adopţia internaţională reglementată de Legea nr.273/2004, adică adopţia în cazul căreia adoptatul are domiciliul în România, iar adoptatorul sau familia adoptatoare în străinătate.

21

reglementările speciale, consacrate adopţiei internaţionale(art.45-55), nu instituie alte cerinţe derogatorii de drept comun.

Consimţământul la adopţie

Consimţământul la adopţie reprezintă manifestarea de vointă a persoanelor prevăzute de lege, prin care acesta îşi exprimă, dupa caz, acordul pentru încetarea legăturilor de filiaţie şi rudenie naturală sau pentru stabilirea legăturilor de filiaţie si rudenie civilă.

a) Consmţământul părintelui adoptator al copilului Potrivit art. 464 alin.(3) teza I din noul Cod civil, persoana căsătorită care a

adoptat un copil trebuie să consimtă la adopţia aceluiaşi copil de către soţul său1. Adopţia care implică acest consimţământ 2 este prevăzută de art.462 alin(1)

noul Cod civil. Este cazul adopţiei simultane ori succesive, iar adoptatorii sunt soţ şi soţie. Sub aspect juridic , cerinţa acestui consimţămân este justifictă întrucât, în temeiul art.471 din noul Cod civil, părintele adoptator dobândeşte drepturile şi obligaţiile părintelui firesc, adică se află în aceeaşi situaţie juridică ca şi părintele.

b) Consimţământul tutorelui Consimţământul tutorelui se cere, potrivit art.463 alin. (1) lit. a) NCC,

în situaţia în care părinţii sunt decedaţi, necunoscuţi, declaraţi morţi sau dispăruţi ori puşi sub interdicţie judecătorească. Deasemena titularul autoriţăţii părinteşti va consimţi alături de părinţii decăzuţi din drepturile părinteşti sau de părinţii cărora li s-a interzis exerciţiul drepturilor părinteşti. În situaţia adopţiei succesive a aceluiaşi copil de către soţul părintelui adoptiv, consimţământul părinţilor fireşti nu se mai cere3, întrucât legătura de rudenie firească dintre copilul adoptat şi părinţii săi fireşti a încetat pe data rămânerii definitive a hotărârii de încuviinţare a adopţiei .

c) Consimţământul copilului care a împlinit vârsta de 10 ani Manifestarea de voinţă favorabilă adopţiei a minorului este indispensabilă ori

de câte ori are vârsta de 10 ani împliniţi. Condiţia consimţământului copilului este dublu fundamentală. Astfel, aceasta decurge din dreptul copilului de a fi ascultat în orice procedură judiciară sau administrativă care îl priveşte, stipulat de art. 24 din Legea nr.

1 Între expresia „părinte adoptaror”, art.12 alin (1) teza a II-a, şi termenul „ adoptator” prevăzut de art. 3 lit. b) din Legea nr.273/2004,sub aspectul semnificaţiei lor juridice, nu pot fi pus semnul egalităţii , deoarece primul este persoana care şi-a stabilit legătura de filiaţie civilă faţă de copil, iar secundul este persoana care a adoptat sau doreşte să adopte copilul. Ca arie de cuprindere termenul „ adoptator este mai larg decât expresia „ părinte adoptator”.2 O.U.G nr.25/1997 nu a prevăzut expres condiţia acestui consimţământ. Cu toate acestea, fiindcă art. 7 alin (1) lit.a) din această ordonanţă se referea fără disincţie la consimţământul părinţilor, se putea desprinde concluzia că era avută în vedere şi această ipoteză.3 Art. 464 alin.(3) NCC- Persoana căsătorită care a adoptat un copil trebuie să consimtă la adopţia aceluiaşi copil de către soţul său.Consimţământul părinţilor fireşti nu mai este necesat în această situaţie.

22

272/2004 şi art. 12 par. 1 din Convenţia cu privire la drepturile copilului, şi din principiul conform căruia copiii şi tinerii se bucură de un regim special de protecţie şi asistenţă în realizarea drepturilor lor, înscris în art. 49 alin. (1) din Constituţie. Cerinţa acestui consimţământ este judicioasă, deoarece copilul, spre deosebire de toate celelalte persoane, în cadrul adopţiei, este direct implicat, atât în încetarea legăturlor de filiaţie şi rudenie naturală, cât şi în stabilirea legăturilor de filiaţie şi rudenie civilă.

Capacitatea juridică specială recunoscută copilului care a împlinit vârsta de 10 ani face ca alegerea acestuia să fie decisivă. Refuzul de a consimţi la adopţie împiedică încuviinţarea adopţiei.

d) Consimţământul părinţilori fireşti

1.Obligativitatea consimţământului părinţilor fireşti. Consimţământul părinţilor fireşti se cere numai în cazul adopţiei unui

copil. În cazul în care adopţia se referă la o persoană majoră sau care a dobândit capacitate deplină de exerciţiu înainte de împlinirea vârstei de 18 ani, consimţământul părinţilor fireşti nu este necesar.1

Manifestarea de voinţă a părinţilor fireşti interesează fără a face distincţie dacă este vorba despre minor din timpul căsătoriei sau din afara căsătoriei dar cu filiaţia legal stabilită, ori dacă părinţii sunt căsăstoriţi, separaţi în fapt sau divorţaţi; nici faptul exercitării autorităţii părinteşti de către unul dintre părinţi sau de către o terţă persoană, nu înlătură cerinţa consimţământului la adopţie al părinţilor fireşti. De asemenea, părintele decăzut din drepturile părinteşti sau cel căruia i s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor părinteşti2 păstrează dreptul de a consimţi la adopţia copilului său, cu precizarea că manifestarea sa de voinţă trebuie însoţită de consimţămăntul persoanei care exercită autoritatea părintească. În situaţia în care faţă de copil este instituită tutela3, tutorele nu se poate substitui părinţilor pentru a consimţi la adopţie. Dacă unul dintre părinţii fireşti ai copilului este necunoscut, mort, declarat mort sau se află în neputinţa de a-şi manifesta voinţa, consimţământul celuilalt părinte este suficient, iar dacă ambii părinţi se află în vreuna din aceste situaţii, adopţia se poate încheia fară consimţământul lor.

2.Refuzul părinţilor fireşti sau al tutorelui de a consimţii la adopţie. Refuzul ocrotitorului de a consimţii la adopţie copilului împiedică

finalizarea operaţiunii juridice, chiar dacă minorul, în vârstă de peste 10 ani, ar fi de acord cu adopţia. Instanţa de tutelă poate trece peste refuzul părinţilor fireşti sau al tutorelui de a consimţi la adopţie, dacă se dovedeşte, cu orice mijloc de probă, că acesta este abiziv şi instanţa apreciază că adopţia este în interesul superior al copilului, ţinând

1 A. Nicolae, M.Nicolae, Discuţii privind dreptul părinţilor de a consimţi la adopţia copilului minor, În lumina Deciziei Curţii Consituţionale nr. 277/2001, Dreptul nr.7/2002, p.89-962 Art. 64 lit.a) – Dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi art.71 Cod penal 3 Art.40 alin. (1) din Legea nr. 272/2002, tutela se instituie dacă ambii părinţi se află în una din următoarele situaţii: sunt decedaţi, necunoscuţi, decăzuţi din drepturile părinteşti sau li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor părinteşti, sunt puşi sunb interdicţie, declaraţi judecătoreşte morţi sau dispăruţi.

23

seama şi de opinia acestuia. Refuzul părinţilor poate fi considerat abuziv numai atunci când instanţa de judecată reuşeşte să dovedească, pe bază de probe, că sunt stipulate cerinţele stipulate de art.39 alin.(1) din Legea nr. 272/2004, adică faptul că părinţii nu ocrotesc copilul ori îl ocrotesc necorespunzător sau că nu este în interesul acestuia să fie lăsat în grija lor.

3. Momentul exprimării consimţământului de către părinţi.Potrivit art. 466 alin. (1) din noul Cod civil, consimţământul părinţilor fireşti

poate fi dat numai după trecerea unui termen de 60 de zile de la data naşterii copilului.1

Consmţământul părinţilor fireşti se dă în faţa instanţei de judecată o dată cu soluţionarea cererii de deschidere a procedurii adopţiei, iar în faza de încuviinţare a adopţiei instanţa poate solicita din nou consimţământul acestora, dacă exista indicii că, după data la care consimţământul a devenit irevocabil, au intervenit elemente noi, de natură să determine revenirea asupra consimţământului .

Adoptatul să fie o persoană fără capacitate deplină de exerciţiu.

O condiţie de fond ceruta pentru adopţie este aceea ca adoptatorul să fie minor, adică să nu fi împlinit vârsta de 18 ani,necesară pentru dobândirea capacităţii depline de exerciţiu, potrivit art.455 noul Cod civil.

Prin excepţie ,poate fi adoptată şi persoana care a dobândit capacitatea deplină de exerciţiu, numai dacă a fost crescută în timpul minorităţii de către cel care doreşte să o adopte.

Încuviinţarea adopţiei este condiţionată de lipsa capacităţii depline de exerciţiu a adoptatului2.

Fraţii să fie adoptaţi de acelaşi adoptator sau familie adoptatoare.

În noul Cod civil, art.456, având denumirea marginală “pluralitatea de adopţii- fraţi şi surori”, reglementează faptul că adopţia fraţilor de către persoane sau familii diferite se poate face numai dacă acest lucru este în interesul lor.

Termenul de “fraţi” are semnificaţia de persoane, indiferent de sexul lor, care au cel puţin un părinte comun, adică sunt rude de gradul II în linie colaterală.

1 În această situaţie, dispoziţiile art. 46 alin.(4) din Legea nr. 273/2004 privind suspendarea soluţionării cererii de încuviinţare a adopţiei nu pot constitui argument pentru soluţia contrară, întrucâ suspendarea cererii de încuviinţare a adopţiei, cu toate consecinţele pe care aceasta le generează, intervine numai în situaţia în care instanţa decide să nu treacă peste refuzul părinţilor. În schimb dacă instanţa trece peste reuzul părinţilor, va continua procedura de încuviinţare a adopţiei.2 În acest sens pot fi interpretate şi dispoziţiile art.458 din noul Cod civil, care întârzie adopţia a doi soţi sau foşti soţi de către acelaşi adoptator sau familie adoptatoare, precum si adopţia intre soţi sau foşti soţi

24

Măsura adopţiei împreuna a fraţilor este judicioasă, deoarece este fundamentală pe preocuparea legiuitorului de a oferi tuturor fraţilor adoptabili aceleaşi condiţii de creştere şi, mai ales, acelaşi mediu familiar.

Dacă fraţii ar fi adoptaţi de familii diferite sau persoane diferite, sub aspect juridic, aceştia ar deveni persoane străine, între aceştia ar înceta rudenia naturală, dar nu s-ar stabili nici legatura de rudenie civilă.

Această condiţie poate crea sarcini excesive pentru adoptator, mai ales în cazurile în care numărul fraţilor adoptabili este mare1. Dacă dificultăţile întampinate de adoptator produc efecte negative în planul, îngrijirea, întreţinerea şi educarea fraţilor, acestea se pot constitui în împrejurări care denotă că adopţia acestora împreună nu este în interesul lor şi se impune adoptarea lor de persoane sau familii diferite.

Adoptatul şi adoptatorul să nu fie fraţi

Adopţia între fraţi , indiferent de sex, este interzisă potrivit art.457 din noul Cod civil. Condiţia este tradiţională2.

Scopul acestui articol este acela de a evita transformarea legăturii de rudenie naturală în linie colaterală de gradul II în rudenie civilă în linie dreaptă de gradul I, precum şi legătura între adoptat şi rudele adoptatorului. Nu se poate susţine dacă această condiţie este determinată de preocuparea legiuitorului de a păstra legătura de rudenie naturală între fraţi şi de a evita suprapunerea acesteia peste rudenia civilă, întrucât fratele adoptator ar deveni, prin adopţie, părintele fratelui său adoptat3.

Conform Ordonanţei de Urgenţa a Guvernului nr.25/1997, potrivit căreia numai în cazul adopţiei cu efecte depline ar înceta rudenia naturală a adoptatuluii faţă de părinţii lui fireşti şi rudele acestora4.

Rudenia naturală încetează concomitent cu stabilirea rudeniei civile. Această condiţie subzisă şi în cazul în care adoptatul şi adoptatorul au devenit fraţi ca urmare a adopţiei lor simultane ori succesive de către aceeaşi persoană sau familie adoptatoare.

Persoanele adoptate de aceeaşi adoptator sau familie adoptatoare să nu fie soţi sau foşti soţi.

Conform dispoziţiilor art.458 teza I din noul Cod civil, adopţia a doi soţi sau foşti soţi de către acelaşi adoptator sau familie adoptatoare este interzisă.

1 Art.12 part.I din Convenţia de la Strasbourg prevede că numărul copiilor care pot fi adoptaţi de un singur adoptator nu poate fi limitat prin legislaţie.2 Această acondiţie se regăseşte în legislaţia română, neîntreruptă, de la adoptarea Codului familiei, în data de 4 ianuarie 1954, până în present.3 I.P.Filipescu, Tratat de dreptul familiei,pp.410-411; Al.Bococi,V.C.Dumitrache şi C.Hageanu, Dreptul familiei,op.cit.,p231.4 Conform art.79 alin(2) din Codul familiei, de la data la care adopţia îşi produce efecte , adoptatul devenea rudă cu rudele celor care adoptau ca un copil firesc al acestora din urmă, iar drepturile şi îndatoririle izvorâte din filiaţie între cel adoptat şi părinţii sai fireşti si rudele acestora încetau. Se păstra impedimentul la căsătorie între cel adoptat şi rudele sale naturale.

25

Precizez că acest text a preluat ad litteram dispoziţiile art.8 alin(2) teza I din Legea nr.273/2004.

Odata ce soţii sau foştii soţi îşi stabileau filiaţia faţă de adoptator sau faţă de soţii sin familia adoptatoare, ei deveneau fraţi, situaţie ce contravenea interdicţiei la căsătorie prevăzută de art.274 alin (3) noul Cod civil.

Este posibilă adopţia soţilor în cazul în care soţii sunt adoptaţi de adoptatori sau familii adoptatoare diferite, sau în situaţia în care este adoptat numai unul dintre ei.

Adoptatul şi adoptatorul să nu fie soţi sau foşti soţi.

În prezent, potrivit art 458 teza a II-a din noul Cod civil, este interzisă adopţia intre soţi sau foşti soţi. Acest text a preluat ad litteram prevederile art.8 alin (2) teza a II-a din Legea nr.273/2004.

Raţiunea interdicţiei este de ordin moral deoarece, prin încuviinţarea mai atenta a adopţiei, soţul sau fostul soţ adoptator ar deveni şi părintele soţului sau fostului soţ adoptat.

Această condiţie evocă posibilitatea ca adoptatorul să fie o persoană cu capacitate deplină de exerciţiu. Astfel, per a contrario, sub rezerva îndeplinirii celorlalte cerinţe legale, adoptatul poate fi o persoană ce are calitatea de soţ sau fost soţ al altei persoane decât al adoptatului, adică o persoană care în temeiul art.39 alin(1) noul Cod civil, are capacitate deplină de exerciţiu.

Adoptatorul să aibă capacitate deplină de exerciţiu

Condiţia capacitaţii depline de exerciţiu a adoptatorului este prevazută de art. 459 teza I din noul Cod civil.

Asemenea vechii reglementari, condiţia capacitaţii depline de exerciţiu este prevazută împreună cu condiţia ca adoptatorul să nu sufere de boli psihice sau handicap mintal.

Fiind un act juridic, în adopţie se regasesc şi importante elemente de natură civilă , printre care si consimţământul adoptatorului.1

Lipsa capacităţii depline de exerciţiu a adoptatorului este incompatibilă cu autoritatea părintească ce trebuie s-o asigure adoptatului.

Ocrotirea copilului se explică prin lipsa capacităţii sale depline de exerciţiu, de aceea sarcina înfăptuirii ocrotirii nu poate fi încredinţată celui care, fiind lipsit de capacitate deplina de exerciţiu,are nevoie el însuşi de ocrotire.

În temeiul art.38 şi art.39, au capacitate deplină de exerciţiu persoanele majore si persoanele minore căsătorite cu condiţia să nu fie puse sub interdicţie judecătorească.

Adoptatorul să nu sufere de boli psihice sau de handicap mintal.

1 D.Lupascu, op.cit., p.13

26

Conform art.459 noul Cod civil, persoanele care nu au capacitate deplina de exerciţiu, alienaţii sau debilii mintali, precum şi cei cu boli psihice greve nu pot adopta.

Articolul vizează acele persoane care sufera de boli psihice sau având handicap mintal, dar care nu sunt sub intericţie judecătorească .

Potrivit legii ,alienatul şi debilul mintal, chiar dacă nu sunt puşi sub intericţie judecătorească , nu pot consimţi la adopţie în momente de luciditate pasageră, deoarece legea le refuză dreptul de a adopta pe motivul că nu se poate realiza finalitatea adopţiei.1

Boala psihică reprezintă un proces patologic, care afectează capacitatea sistemului nervos al persoanei de a reflecta realitatea2, iar handicapul mintal constă într-o deficienţă sau incapacitate mintală3. Handicapul mintal poate fi şi consecinţa unei boli psihice 4.

Avand un certificate medical, tip Ministerul Sănătaţii, având semnătura şi parafa fiecărui medic specialist care l-a investigat5 , poate face dovada faptului că nu suferă de boli psihice.

Adoptatorul să fie cu cel puţin 18 ani mai în vârstă decât adoptatul.

Pentru a putea adopta, adoptatorul trebuie să aiba cel putin 18 ani, astfel asigurand ca îşi poate îndeplini cu success îndatoririle si obligaţiile de parinte adoptiv.

Pentru motive temeinice, instanţa de tutelă poate aproba adopţia chiar dacă diferenţa de vârstă dintre adoptat şi adoptator este mai mică de 18 ani, dar nu mai puţin de 16 ani.

Motivele temeinice, sunt împrejurări de fapt ce denotă că încuviinţarea adopţiei, chiar dacă diferenţa de vârstă dintre cei doi este mai mică de 18 ani , este în interesul superior al adoptatului. Opţiunea pentru această limită absolută a fost determinată de preocuparea legiuitorului de a conserva, în interesul superior al adoptatului, acea diferenţă naturală minimă de vârstă care separă părinţii de copiii lor.

Adoptatul să nu fie adoptat de mai mulţi adoptatori , simultan sau succesiv.

1 I.P.Filipescu , Tratat de dreptul familiei ,op.cit.,p.3702 Dex,pp.104 si 8663 La Rousse.Dicţionar de medicină, Ed. Universul Enciclopedic,Bucureşti,1998,p.2774 Semnalăm faptul că , neinspirat, legiuitorul a pus în acelaşi plan juridic cauza, adică boala psihică, cu efectul ei ,adică handicapul mintal.5 Art. 2 lit. a) din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr.273 /2004 – consiliul analizează strategia, politicile şi programele elaborate de oficiu şi formuleaza recomandări cu privire la îmbunataţirea acestora.

27

Dispoziţiile art.426 ale noului Cod civil reglementează această dispoziţie , deasemenea interzice persoanelor de acelaşi sex să adopte împreună.

Această condiţie doreşte să evite stabilirea concomitentă a unor rapoturii de filiaţie civilă.Se doreşte ca adoptatul să aibă un singur tată şi o singură mamă.

Adoptatorul sau unul dintre soţii din fam adoptatoare să fie rudă de gradul trei cu copilul.

Art.45 din Legea nr.273/2004 este incidentă numai în situaţia în care copilul are domiciliul pe teritoriul României, iar adoptatorul are domiciliul în strainătate.

În această situaţie, conform acestui text, în cazul adopţiei internaţionale , copilul care are domiciliul în România poate fi încuviinţat numai în cazul în care adoptatorul sau unul dintre soţii din familia adoptatoare care domiciliază în strainătate este rudă până la gradul al III-lea inclusiv cu copilul pentru care a fost încuviinţată deschiderea procedurii adopţiei interne.

Secţiunea 3 - Lipsa impedimentelor la adopţie

3.3 - Lipsa impedimentelor conform reglementărilor anterioare

Pentru a putea încheia adopţia este necesar să nu existe impedimente la adopţie.

a) Lipsa impedimentului din rudenie Adopţia între fraţi este oprită (art.67 alin 2 Codul fam.). Acest impediment

este justificat prin faptul că adopţia, în asemenea împrejurări, ar creea relaţii de familie incompatibile cu raporturile de rudenie existente, nu interesează dacă este vorba de fraţi din căsătorie sau din afara căsătoriei. În celelalte cazuri de rudenie este permisă adopţia, precum in cazul adopţiei nepoţilor de către unchii lor.

Adopţia nu este posibilă nici între părintele firesc şi copilul său. Pentru încheierea adopţiei se cere consimţământul celui care adoptă şi cel al părinţilor celui

28

care urmează a fi adoptat, ceea ce înseamnă că adoptatorul este o altă persoană decât părintele firesc al adoptatului.

b) Lipsa impedimentului rezultând din calitatea de soţ Adopţia între soţi este oprită. Lege nu prevede expres această prohibiţie, însă

ea se impune deoarece calitatea de soţ este incompatibilă cu relaţiile dintre părinţi şi copii. Deasemenea nu se poate admite adopţia a doi soţi de către aceeaşi persoană.

c) Lipsa impedimentului rezultând dintr-o adopţie anterioară Este oprită adoptarea unui copil de către mai multe personae, potrivit art. 69

alin. 1 Codul familiei. Dacă s-ar permite adopţia unui copil de către mai multe persoane ar însemna să se creeze situaţii în care relaţiile dintre adoptator şi adoptat să nu fie asemănătoare acelora acelora dintre părinti şi copii. Ar însemna ca mai multe persone să exercite drepturile şi îndatoririle părinteşti asupra aceluiaşi copil, ceea ce ar fi în detrimentul lui. Legea permite ca adopţia să se facă de către soţ şi soţie, fie deodată, fie succesiv. Impedimentul trebuie înţeles în sensul că mai multe persoane nu pot adopta acelaşi copil, cu excepţia menţionată, fie deodată, fie succesiv, câtă vreme adopţia precedentă nu a fost desfăcută.

Adopţiile succesive ale aceluiaşi copil sunt premise, dacă adopţia are loc după ce precedenta a fost desfăcută. La noua adopţie nu consimte adoptatorul precedent, ci părinţii fireşti ai copilului sau tutorele. Impedimentul rezultând din adopţie există şi în cazul în care adoptatorul a decedat, deoarece, prin decesul acestuia, adopţia nu s-a desfacut. O nouă adopţie ar putea avea loc numai dupa desfacerea adopţiei în cazul căreia adoptatorul a decedat.

d) Confirmarea Comitetului Român pentru Adopţii cerută în cazul în care adopţia se încheie între un străin sau cetăţean român cu domiciliul ori resedinţa în străinătate şi un cetăcean roman.

Străinii sau cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în stăinătate pot adopta numai copii aflaţi în evidenţa Comitetului Român pentru Adopţii şi care nu au putut fi încredinţaţi sau adoptaţi în ţară, în cel puţin şase luni de la luarea în evidenţa. Sunt excepţii de la aceasta dispoziţie soţul care adoptă copilul celuilalt soţ, adoptatorii care sunt rude până la gradul al patrulea inclusiv cu unul dintre părinţii minorului sau care adoptă persoane majore în condiţiile art.67 din Codul familiei.

În caul încredinţării spre adopţie internaţională, instituţiile de ocrotire a minorului sunt obligate să transmită Comitetului Român pentru Adopţii, evidenţa copiilor aflaţi în ocrotire. La încheierea adoţiei, se cere confirmarea Comitetului Român pentru Adopţii că minorul nu a putut fi încredinţat sau adoptat în ţară , în intervalul de cel puţin şase luni de la luarea în evidenţă şi că există garanţii pentru ca minorul să intre şi să locuiască în statul de primire, cât şi urmărirea evoluţiei lui după adopţie. Se cere anchetă socială afectuată de autoritătile străine competente de la domiciliul adoptatorului , în care să se arate opinia acestora cu privire la adopţie. Cei ce doresc să adopte se vor adresa Comitetului Român pentru Adopţii prin autoritatea centrală care

29

funcţionează în statul lor în domeniul protecţiei copiilor şi cooperării în material adopţiei internaţionale sau, în lipsa unei asemenea autorităţi, prin organisme de adopţii legal constituite în ţările lor, cu care Comitetul a încheiat acorduri de colaborare. Cererea împreuna cu actele anexe va fi trimisă Comitetului Român pentru Adopţii, spre soluţionare, instanţei competente, în termen de 18 luni de la înregistrare.

3.4 - Lipsa impedimentelor la adopţie conform noilor reglementări

Din cauza unor motive bine întemeiate, adopţia nu poate avea loc.Legiuitorul

indică urmatoarele impedimente la adopţie:

a) Pluralitatea de adopţii. Adopţia fraţilor, indiferent de sex, de către persoane sau familii diferite se

poate face numai dacă acest lucru este în interesul lor. Regula este ca fraţii să fie adoptaţi împreună, de acelaşi părinte sau familie adoptatoare.

Este importantă adopţia fratilor de acelaşi adoptator sau familie adoptatoare pentru a putea crea o stansă legatătura de rudenie firească şi a putea oferi acelaşi mediu familial pentru buna creştere şi educare a copiilor.

b) Adopţia între fraţi Indiferent de sex, diferenţa de vârstă sau dacă sunt fraţi din căsătorie sau din

afara căsătoriei adopţia între fraţi este interzisă. Motivul acestui impediment este acela de a prevenii relaţiile de filiaţie şi de rudenie civilă, incompatibile cu relaţiile de rudenie civilă între fraţi.1

c) Adopţia între soţi Adopţia a doi soţi sau foşti soţi de acelaşi adoptator sau familie adoptatoare,

precum şi adopţia între soţi sau foşti soţi este oprită, deoarece calitatea de soţ este incompatibilă cu cea de frate, precum şi cea de soţ cu cea de părinte şi descendent al celuilalt soţ.

d) Adopţia de către persoane cu boli psihice sau handicap mintal. Orice afecţiune psihică, indiferent de natura sau gravitatea tulburărilor

reprezintă impediment la adopţie din persepectiva drepturilor şi îndatoririlor de asumat.

e) Adopţia simultană sau succesivă a aceleiaşi persoane de către mai mulţi adoptatori.

Este interzisă adopţia aceleiaşi persoane de către doi adoptatori împreună, atât simultan cât si succesiv2, fără a deosebi după cum cel ce urmează a fi adoptat este un

1 I.P.Filipescu, A.I.Filipescu,op.cit.,p.4372 Intrucât adopţia de către două persoane necăsătorite împreună este oprită, precizare din art.462 alin.(3), în sensul că nu pot adopta două persoane de acelaşi sex; legislaţia noastră interzice căsătoria între persoane de acelaşi sex , nu recunoaşte asemenea căsătpriile încheiate în strainătate

30

copil sau o persoană cu capacitate deplină de exerciţiu , pentru a nu se ajunge la relaţii de filiaţie civilă multiplicate sau multiplicabile la nesfârsit şi, în cazul adoptatului copil, la pierdera responsabilităţilor legate de ocrotirea părintească .

de cetăţeni români sau de cetăţeni străini şi nici parteneriate civile între persoanele de acelaşi sex încheiate sau contractate în strainătate,de către cetăţeni români sau străini- art.277 alin.(1)-(3) NCC.

31