Art. 164 din Noul Cod civil, cu denumirea marginală „Condiții”, prevede în alin. 1: Persoana

care nu are discernământul necesar pentru a se îngriji de interesele sale, din cauza alienaţiei

ori debilităţii mintale, va fi pusă sub interdicţie judecătorească.

De aici se desprind clar cele trei condiții de fond pentru punerea sub interdicție judecătorească:

a) lipsa de discernământ a persoanei

Știm, categoric, că discernământul reprezintă o stare de fapt, iar nu de drept, a persoanei fizice.

Discernământul presupune o voință conștientă, facultatea de a discerne și de a judeca lucrurile la

adevărata lor valoare. Altfel spus, persoana a cărei punere sub interdicție se cere, trebuie să nu

aibă capacitatea de a înțelege urmările legale ale manifestării sale de voință.

b) cauza lipsei discernământului este alienația ori debilitatea mintală de care suferă   persoana

Diferențele dintre alienația și debilitatea mintală

Alienaţia mintală este boala care se datorează unor anomalii care fac imposibilă dezvoltarea

facultăţilor psihice ori unor maladii ale sistemului nervos, fiind urmarea unor boli psihice și este

denumită popular și în vechile legiuiri românești nebunie, iar

Debilitatea mintală este forma de înapoiere mintală în care deficitul intelectual se manifestă în

capacitate redusă de generalizare și abstractizare. La prima vedere, datorită lipsei unor deficiențe

fizice evidente, debilul mintal nu se deosebește de un om normal. Din cauza criticismului redus

al gândirii, a caracterului pueril al afectivității, el are nevoie de îndrumarea adulților chiar și

atunci când reușește să-și câștige singur existența.

Se poate observa, astfel, diferența majoră dintre cele două: în timp ce alienația mintală se

instalează în cursul vieții unei persoane (este dobândită), debilitatea mintală este dată de afecțiuni

psihice exstente în momentul nașterii (este nativă).

Aceste cauze a lipsei discernământului sunt stabilite de medicul de specialitate.

În completarea acestor cauze legale, limitativ și expres prevăzute de lege, jurisprudența a mai

reținut că punerea sub interdicţie este condiționată de existenţa unei stări de tulburare mintală cu

caracter general şi permanent. Aceasta înseamnă că slăbirea trecătoare a facultăţilor mintale,

inconştienţa generată de beţie, hipnoză, de unele decepţii trecătoare, etc. nu sunt de natură să

determine luarea unei asemenea măsuri.

Concluzia este că diagnosticul celui în cauză trebuie să fie ireversibil!

c) lipsa discernământului să nu îi permită persoanei   să se îngrijească de interesele sale

Aceasta trebuie să fie consecința lipsei discernământului, justificată prin faptul că persoana nu se

poate îngriji de interesele sale în cadrul circuitului civil.

După cum a decis instanța supremă: “dacă o persoană, deşi capabilă, deci cu discernământ, nu

poate să-şi administreze bunurile şi să-şi apere interesele în condiţii mulţumitoare din cauza

bătrâneţii, a bolii sau a unei infirmităţi fizice, nu sunt întrunite condiţiile pentru punerea sub

interdicţie, ci cele pentru instituirea curatelei.”

“Malpraxis este eroarea profesionala savarsita in exercitarea actului medical, sau medico-farmaceutic, generatoare de prejudicii asupra pacientului, implicand raspunderea civila a personajului medical si a furnizorului de produse si servicii medicale. In aceasta definitie, malpraxisul presupune o eroare profesionala, savarsita in exercitarea atributiilor de medic si generatoare de prejudicii asupra pacientului”.

Erorile pot fi clasificate in: erori subiective si erori obiective.

Eroarea subiectivă presupune faptul că medicul nu a acţionat conform regulilor, nu a ţinut seama de unele simptome sau antecedente medicale, neavând în vedere complicaţiile. Pe scurt, nu a acţionat aşa cum alt medic ar fi făcut-o, rezultatul fiind cu totul altul.

Eroarea obiectivă, însă, se referă la acele rezultate independente de modul de acţionare al medicului său al personalului medical: dotările insuficiente, apariţia unor reacţii ale bolnavului sau a bolii, neinformarea doctorului cu privire la unele simptome etc. Atunci când se ajunge la concluzia că orice medic ar fi procedat la fel şi rezultatul ar fi fost acelaşi, înseamnă că eroarea are un caracter obiectiv.

Procedura in fata Comisiei de monitorizare si competenta profesionala pentru cazurile de malpraxis – procedura facultativa

Comisia are competenta de a stabili daca in cadrul actului medical reclamat exista un caz de malpraxis, pe baza unui raport de expertiza intocmit de catre expertul/expertii desemnati de Comisie in acest sens.

Procedura in fata instantei

Persoana interesata poate sesiza direct instanta de judecata (civila sau penala, in functie de situatie), nefiind obligata ca in prealabil sa parcurga procedura in fata Comisiei.

 Drepturile persoanelor cu tulburari psihice

Art. 35Ingrijirea persoanelor internate in unitati de psihiatrie sau admise in centre de recuperare si reabilitare se realizeaza in conditii care sa asigure respectarea demnitatii umane. 

Art. 36(1) Persoanele internate sun cazate individual sau in comun. (2) Incaperile in care se afla persoanele internate si celelalte incaperi destinate acestora trebuie sa dispuna de iluminat natural si de instalatiile necesare asigurarii iluminatului artificial corespunzator. (3) Fiecarei persoane internate i se pune la dispozitie un pat. (4) Normele minime obligatorii privind ingrijirea persoanelor internate intr-o unitate de psihiatrie se stabilesc prin normele de aplicare a prezentei legi.*) -------------------------- *) A se vedea Ordinul ministrului sanatatii nr. 372/2006 privind Normele de aplicare a Legii sanatatii mintale si a protectiei persoanelor cu tulburari psihice nr. 487/2002, cu modificarile ulterioare, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 373 din 2 mai 2008. 

Art. 37(1) Se interzice supunerea oricarei persoane internate intr-o unitate de psihiatrie sau admise in centre de recuperare si realibitare la tratamente inumane sau degradante ori la alte rele tratamente. (2) Incalcarea prevederilor alin. (1) se pedepseste potrivit legii penale. 

Art. 38(1) In timpul internarii intr-o unitate de psihiatrie este interzisa orice forma de discriminare pe criterii de rasa, nationalitate, etnie, limba, religie, gen, orientare sexuala, opinie, apartenenta

politica, convingeri, avere, origine sociala, varsta, dizabilitate, boala cronica necontagioasa, infectie HIV/SIDA sau alte criterii. (2) Incalcarea prevederilor alin. (1) se pedepseste potrivit legii penale. 

Art. 39(1) Persoanelor internate li se poate restrictiona libertatea de miscare, prin folosirea unor mijloace adecvate, pentru a salva de la un pericol real si concret viata, integritatea corporala ori sanatatea lor ori a altei persoane. (2) Este interzisa imobilizarea cu lanturi ori catuse a persoanelor internate, iar imobilizarea cu mijloace specifice protejate, care nu produc vatamari corporale, este permisa doar in situatii exceptionale, care sunt stabilite prin normele de aplicare a prezentei legi.* (3) Masura contentionarii nu poate fi folosita ca sanctiune, nu poate fi parte a programului de tratament si nu poate fi dispusa pentru cazuri de suicid sau de autoizolare ori ca o solutie pentru lipsa de personal sau de tratament, ca o sanctiune ori forma de amenintare sau pentru fortarea unei bune purtari ori pentru a preveni distrugerile de bunuri. Aceasta masura poate fi folosita doar daca aplicarea celor mai putin restrictive tehnici a fost neadecvata sau insuficienta pentru a preveni orice lovire ori vatamare. (4) In caz de suicid sau autoizolare, masura contentionarii nu poate fi folosita mai mult de doua ore. (5) Folosirea mijloacelor de contentionare trebuie sa fie proportionala cu starea de pericol, sa se aplice numai pe perioada necesara doar atunci cand nu exista o alta modalitate de inlaturare a pericolului si sa nu aiba niciodata caracterul unei sanctiuni. (6) Utilizarea mijloacelor de contentionare trebuie autorizata in prealabil de catre medicul sef de sectie, cu exceptia cazurilor in care urgenta nu permite acest lucru, situatie care va fi de indata adusa la cunostinta medicului sef de sectie. (7) Utilizarea si incetarea utilizarii oricarui mijloc de contentionare se consemneaza intr-un registru special, intocmit de catre fiecare unitate psihiatrica. (8) Procedurile standard de interventie si imobilizare a pacientilor se stabilesc prin nomele de aplicare a prezentei legi. (9) Mijloacele necesare pentru aplicarea masurilor prevazute la art. 5 lit. q) se asigura de catre Ministerul Sanatatii. 

Art. 40(1) Persoanele internate pot fi izolate temporar, fara contentionare, in vederea protejarii acestora, daca reprezinta un pericol pentru ele insele sau pentru alte persoane. Aceasta masura trebuie aplicata cu maxima precautie si numai in cazul in care orice alta modalitate s-a dovedit ineficienta. (2) Prevederile art. 39 se aplica in mod corespunzator. 

Art. 41(1) Orice persoana cu tulburari psihice are dreptul la cele mai bune servicii medicale si ingrijiri

de sanatate mintala disponibile. (2) Orice persoana care sufera de o tulburare psihica are dreptul sa exercite toate drepturile civile, politice, economice, sociale si culturale recunoscute in Declaratia Universala a Drepturilor Omului, precum si in alte conventii si tratate internationale in materie, la care Romania a aderat sau este parte, cu exceptia cazurilor prevazute de lege. (3) Orice persoana care sufera de o tulburare psihica are dreptul, in masura posibilului, sa traiasca si sa lucreze in mijlocul societatii. Administratia publica locala, prin organismele competente, asigura integrarea si reintegrarea in activitati profesionale corespunzatoare starii de sanatate si capacitatii de reinsertie sociala si profesionala a persoanelor cu tulburari psihice. (4) Orice persoana cu tulburare psihica are dreptul sa primeasca ingrijiri comunitare, in sensul prezentei legi. 

Art. 42(1) Orice pacient cu tulburari psihice are dreptul la: a) recunoasterea de drept ca persoana; b) viata particulara; c) libertatea de comunicare, in special cu alte persoane din unitatea de ingrijire, libertatea de a trimite si de a primi comunicari particulare fara niciun fel de cenzura, libertatea de a primi vizite particulare ale unui consilier ori ale unui reprezentant legal sau conventional si, ori de cate ori este posibil, si ale altor vizitatori, libertatea de acces la serviciile postale si telefonice, precum si la ziare, la radio si la televiziune; d) libertatea gandirii si a opiniilor, precum si libertatea credintelor religioase. (2) Mediul si conditiile de viata in serviciile de sanatate mintala trebuie sa fie pe cat posibil cat mai apropiate de viata normala a persoanelor de varsta corespunzatoare. (3) Pentru petrecerea timpului liber orice pacient cu tulburari psihice are dreptul la: a) mijloace de educatie; b) posibilitati de a cumpara sau de a primi articolele necesare vietii zilnice, distractiilor sau comunicarii; c) mijloace care sa permita pacientului sa se consacre unor ocupatii active, adaptate mediului sau social si cultural, incurajari pentru folosirea acestor mijloace si masuri de readaptare profesionala de natura sa ii usureze reinsertia in societate. (4) Pacientul nu poate fi obligat sa presteze o munca fortata. (5) Activitatea efectuata de catre un pacient intr-un serviciu de sanatate mintala nu trebuie sa permita exploatarea fizica sau psihica a acestuia. 

Art. 43Studiile clinice si tratamentele experimentale, psihochirurgia sau alte tratamente susceptibile sa provoace vatamari integritatii pacientului, cu consecinte ireversibile, nu se aplica unei persoane cu tulburari psihice decat cu consimtamantul acesteia, in cunostinta de cauza, si cu conditia aprobarii de catre comitetul de etica din cadrul unitatii de psihiatrie, care trebuie sa se declare convins ca pacientul si-a dat consimtamantul, in cunostinta de cauza, si ca acesta raspunde

interesului pacientului. 

Art. 44(1) Din momentul admiterii intr-un serviciu de sanatate mintala fiecare pacient trebuei sa fie informat de indata ce este posibil, intr-o forma si intr-un limbaj pe care sa poata sa le inteleaga, asupra drepturilor sale, in conformitate cu prevederile legii, iar aceasta informare va fi insotita de explicarea drepturilor si a mijloacelor de a le exercita. (2) Daca pacientul nu este capabil sa inteleaga aceste informatii si atat timp cat aceasta incapacitate va dura, drepturile sale vor fi aduse la cunostinta reprezentantului sau legal sau conventional. (3) Prevederile alin. (1) si (2) se aplica in mod corespunzator si pe parcursul internarii nevoluntare a pacientului. 

Art. 45(1) Persoana cu capacitatea deplina de exercitiu si cu capacitatea psihica pastrata, care urmeaza a fi supusa unui tratament medical, are dreptul de a desemna, ca reprezentant conventional, o persoana cu capacitate deplina de exercitiu, care sa o asiste sau sa o reprezinte pe durata tratamentului medical. (2) Unitatea sanitara va informa persoana prevazuta la alin. (1) cu privire la acest drept si ii va pune la dispozitie conventia-model pentru desemnarea reprezentantului conventional. (3) Conventia-model prevazuta la alin. (2) urmeaza a fi aprobata prin normele de aplicare a prezentei legi. (4) Reprezentarea conventionala se realizeaza numai dupa incheierea in forma scrisa a conventiei-model, cu respectarea urmatoarelor conditii: a) o persoana poate avea, in acelasi timp, un singur reprezentant conventional; b) reprezentarea conventionala este limitata numai cu privire la asistarea sau reprezentarea persoanei in ceea ce priveste internarea si tratamentul medical, inclusiv drepturile acesteia pe durata tratamentului; c) reprezentarea poate fi numai cu titlu gratuit; d) conventia-model trebuie sa fie semnata atat de catre pacient, cat si de catre reprezentantul conventional; e) este necesara prezenta unui martor, atestata prin semnarea conventiei-model si de catre acesta; martor nu poate fi o persoana din personalul medical al unitatii psihiatrice; f) conventia-model trebuie sa cuprinda declaratia expresa a celui reprezentat, referitoare la imputernicirea data reprezentantului conventional de a decide cu privire la aplicarea tratamentului prin electrosocuri. (5) Reprezentantul conventional are urmatoarele drepturi si obligatii: a) de a asista pacientul in relatiile cu unitatea medicala, cu institutiile publice sau cu orice alte persoane numai in legatura cu internarea si tratamentul medical, inclusiv cu drepturile acestuia pe durata tratamentului, si numai pentru perioada in care pacientul are dificultati in a aprecia implicatiile unei decizii asupra lui insusi; 

b) de a reprezenta interesele pacientului pe langa conducerea spitalului de psihiatrie, precum si in fata organelor judiciare, dupa caz, numai in legatura cu internarea si tratamentul medical, inclusiv cu drepturile acestuia pe durata tratamentului, si numai pentru perioada in care persoana reprezentata are dificultati in a aprecia implicatiile unei decizii asupra ei insesi, potrivit prevederilor art. 11; c) de a fi informat, la cerere, cu privire la asistenta medicala acordata pacien tului. (6) Pacientul sau reprezentantul conventional poate denunta oricand, in mod unilateral, conventia de reprezentare. Un nou reprezentant conventional poate fi numit cu respectarea dispozitiilor prezentei legi. (7) Reprezentantul conventional poate fi inlocuit, dupa cum urmeaza: a) la instituirea unui reprezentant legal, potrivit legii; b) la solicitarea pacientului, daca starea sanatatii sale o permite; c) in cazul prevazut la art. 31; d) la externarea persoanei, chiar daca aceasta urmeaza tratament medical ambulatoriu. (8) Existenta unui reprezentant legal sau conventional nu inlatura obligatia serviciului de sanatate mintala de a informa pacientul cu privire la drepturile si obligatiile sale. (9) In cazul in care persoana internata a fost declarata ca fiind lipsita de capacitate deplina de exercitiu, aceasta va beneficia de sprijinul reprezentantului legal, desemnat potrivit dispozitiilor legale. (10) In cazul in care pacientul nu are un reprezentant legal ori nu a desemnat un reprezentant conventional din cauza lipsei capacitatii psihice, unitatea sanitara este obligata sa sesizeze, de indata, autoritatea tutelara sau, in cazul minorilor, directia generala de asistenta sociala si protectia copilului din unitatea administrativ-teritoriala in care pacientul isi are domiciliul sau resedinta ori, in cazul in care acestea nu sunt cunoscute, pe cele in a caror circumscriptie teritoriala se afla unitatea medicala, in vederea instituirii masurilor de ocrotire. 

Art. 46Conditiile de asistenta si ingrijire a sanatatii mintale ale persoanelor care executa pedepse cu inchisoarea sau care sunt retinute sau arestate preventiv si despre care s-a stabilit ca au o tulburare psihica, precum si persoanele internate in spitalul de psihiatrie ca urmare a aplicarii masurilor medicale de siguranta prevazute de Codul penal nu pot fi discriminatorii in raport cu celelalte persoane bolnave psihic. 

Art. 47(1) Reprezentantii organizatiilor neguvernamentale care desfasoara activitati in domeniul sanatatii mintale sau al protectiei drepturilor omului pot vizita unitatile de psihiatrie sau centrele de recuperare si reabilitare, si pot lua contact cu pacientii, in baza unei autorizatii emise de catre directorul Centrului National de Sanatate Mintala si Lupta Antidrog. (2) Autorizatia prevazuta la alin. (1) se emite nominal pentru reprezentantii fiecarei organizatii neguvernamentale si permite accesul liber in toate unitatile de psihiatrie si in centrele de recuperare si reabilitare timp de un an de la emiterea acesteia. 

(3) Intrevederile dintre reprezentantii organizatiilor neguvernamentale prevazute la alin. (1) si pacientii unitatilor de psihiatrie sau ai centrelor de recuperare si reabilitare se desfasoara in conditii de confidentialitate, sub supraveghere vizuala. (4) Conditiile de acordare si de retragere a autorizatiei prevazute la alin. (1) se stabilesc prin normele de aplicare a prezentei legi. 

Art. 48Centrul National de Sanatate Mintala si Lupta Antidrog incurajeaza si sustine orice initiativa a organizatiilor guvernamentale si neguvernamentale, nationale si internationale, precum si a persoanelor fizice care doresc sa contribuie la activitatea de educatie, interventie psihosociala si asistenta religioasa desfasurata in unitatile de psihiatrie sau sa sprijine financiar astfel de actiuni, daca acestea nu contravin prevederilor legale si regulilor privind organizarea acestor unitati. 

Internarea nevoluntara

Art. 53Procedura de internare nevoluntara se aplica numai dupa ce toate incercarile de internare voluntara au fost epuizate. 

Art. 54O persoana poate fi internata prin procedura de internare nevoluntara numai daca un medic psihiatru abilitat hotaraste ca persoana sufera de o tulburare psihica si considera ca: a) din cauza acestei tulburari psihice exista pericolul iminent de vatamare pentru sine sau pentru alte persoane; b) in cazul unei persoane suferind de o tulburare psihica grava, neinternarea ar putea antrena o grava deteriorare a starii sale sau ar impiedica sa i se acorde tratamentul adecvat. 

Art. 55Internarea nevoluntara se realizeaza nuami in spitale de psihiatrie care au conditii adecvate pentru ingrijiri de specialitate in conditii specifice. 

Art. 56(1) Solicitarea internarii nevoluntare a unei persoane se realizeaza de catre: a) medicul de familie sau medicul specialist psihiatru care are in ingrijire aceasta persoana; b) familia persoanei; c) reprezentantii administratiei publice locale cu atributii in domeniul social-medical si de ordine publica; d) reprezentantii plitiei, jandarmeriei sau ai pompierilor, precum si de catre procuror; 

e) instanta de judecata civila, ori de cate ori apreciaza ca starea sanatatii mintale a unei persoane aflate in cursul judecatii ar putea necesita internare nevoluntara. (2) Motivele solicitarii internarii nevoluntare se certifica sub semnatura de catre persoanele mentionate la alin. (1), cu specificarea propriilor date de identitate, descrierea circumstantelor care au condus la solicitarea de internare nevoluntara, a datelor de identitate ale persoanei in cauza si a antecedentelor medicale cunoscute. (3) Procedura revazuta la art. 61 si urmatoarele se aplica in mod corespunzator. 

Art. 57(1) Transportul persoanei in cauza la spitalul de psihiatrie se realizeaza, de regula, prin intermediul serviciului de ambulanta. In cazul in care comportamentul persoanei in cauza ese vadit periculos pentru sine sau pentru alte persoane, transportul acesteia la spitalul de psihiatrie se realizeaza cu ajutorul politiei, jandarmeriei, pompierilor, in conditiile respectarii tuturor masurilor posibile de siguranta si respectarii integritatii fizice si demnittii persoanei. (2) Transportul bolanvului psihic cu ambulanta se efectueaza, intotdeauna, cu insotitor. 

Art. 58Medicul psihiatru, dupa evaluarea starii de sanatate mintala a persoanei aduse si dupa aprecierea oportunitatii internarii nevoluntare, are obligatia de a informa imediat persoana respectiva si reprezentantul legal al acesteia cu privire la hotararea de a o supune unui tratament psihiatric, precum si cu privire la propunerea de a o supune internarii nevoluntare. Totodata, in termen de cel mult 24 de ore de la evaluare, medicul psihiatru trimite documentatia necesara propunerii de internare nevoluntara comisiei prevazute la art. 61 alin. (1), prin conducerea unitatii medicale respective, si informeaza persoana ca va fi examinata de catre aceasta comisie, aducand aceasta la cunostinta reprezentantului legal sau conventional al pacientului. 

Art. 59Daca medicul nu detine informatii referitoare la persoanele prevazute la art. 58, are obligatia de a informa conducerea unitatii medicale, care va transmite informatia, de indata, autoritatii tutelare sau, in cazul minorilor, directiei generale de asistenta sociala si protectia copilului din unitatea administrativ-teritoriala in care pacientul isi are domiciliul sau resedinta ori, in cazul in care acestea nu sunt cunoscute, pe cele in a caror unitate administrativ-teritoriala se afla unitatea medicala. 

Art. 60(1) Daca medicul psihiatru considera ca nu exista motive medicale pentru internarea nevoluntara, va inscrie constatarea sa, cu motivarea respectiva, in documentatia medicala. (2) Medicul psihiatru va informa institutia care a sesizat respectivul caz, precizand motivele care au stat la baza deciziei sale.

Art. 61

(1) Propunerea de internare nevoluntara, intocmita potrivit prevederilor art. 58, este analizata de catre o comisie special constituita in acest sens, in termen de cel mult 48 de ore de la primirea propunerii, dupa examinarea persoanei respective, daca aceasta este posibila. (2) Comisia prevazuta la alin. (1) este alcatuita din 3 membri numiti de managerul spitalului, si anume: 2 psihiatri si un medic de alta specialitate sau un reprezentant al societatii civile. (3) Modalitatea de desemnare, procedura de selectie si conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca reprezentantii societatii civile se stabilesc prin normele de aplicare a prezentei legi. (4) Hotararea comisiei va cuprinde: a) diagnosticul; b) solutia adoptata; c) motivarea solutiei; d) semnaturile tuturor membrilor comisiei. (5) Decizia de internare nevoluntara a comisiei prevazute la alin. (1) se va consemna in dosarul medical al pacientului si va fi comunicata de indata acestuia, precum si reprezentantului sau legal sau conventional. In baza acestei decizii, pacientul va fi internat nevoluntar. (6) Decizia de internare nevoluntara a comisiei prevazute la alin. (1) va fi inantata de catre conducerea unitatii medicale, in termen de 24 de ore, judecatoriei in a carei circumscriptie se afla unitatea medicala, odata cu documentele medicale referitoare la pacientul in cauza. (7) Pana la pronuntarea hotararii instantei cu privire la confirmarea deciziei de internare nevoluntara, pacientul internat nevoluntar va fi examinat periodic de catre comisia prevazuta la alin. (1), la un interval ce nu va depasi 5 zile. 

Art. 62(1) Judecarea se face in regim de urgenta, in camera de consiliu. (2) Participarea si ascultarea pacientului sunt obligatorii, daca starea sanatatii sale o permite. In caz contrar, judecatorul poate dispune audierea pacientului in unitatea sanitara. (3) Pacientul va fi aparat din oficiu, daca nu are aparator ales. (4) Participarea procurorului este obligatorie. (5) Pacientul si reprezentantul legal sau conventional al pacientului pot solicita efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice sau pot propune orice alte probe, in conditiile legii. (6) Instanta hotaraste, dupa caz, confirmarea sau incetarea internarii medicale nevoluntare. (7) Daca instanta apreciaza ca nu se impune mentinerea internarii, insa tratamentul este necesar, paote dispune, dupa ascultarea reprezentantului legal ori conventional al pacientului, inlocuirea internarii medicale cu tratamentul ambulatoriu, prin reteaua ambulatorie teritoriala de psihiatrie. (8) Hotararea instantei poate fi atacata cu recurs, in termen de 3 zile de la pronuntare, pentru cei prezenti, sau de la comunicare, pentru cei lipsa. (9) Recursul nu suspenda executarea. 

Art. 63(1) In caz de urgenta, medicul psihiatru, dupa evaluarea starii de sanatate mintala a persoanei

aduse si dupa aprecierea oportunitatii internarii nevoluntare, dispune internarea nevoluntara a pacientului si informeaza despre aceasta, de indata, persoana respectiva, reprezentantul legal sau conventional ori, dupa caz, autoritatea tutelara, precum si comisia prevazuta la art. 61 alin. (1). (2) Internarea nevoluntara de urgenta este supusa revizuirii comisiei prevazute la art. 61 alin. (1) In termen de 24 de ore de la primirea instiintarii cu privire la internarea nevoluntara. (3) In cazul in care comisia confirma decizia de internare nevoluntara, prevederile art. 61 alin. (2)-(7) si art. 62 se aplica in mod corespunzator. 

Art. 64In cazul in care un pacient internat voluntar isi retrage consimtamantul si sunt intrunite conditiile prevazute la art. 45, medicul psihiatru curant declanseaza procedura de mentinere a internarii nevoluntare. 

Art. 65(1) Comisia prevazuta la art. 61 alin. (1) are obligatia de a reexamina pacientii la cel mult o luna si ori de cate ori este nevoie in functie de starea acestora, precum si la cererea medicului sef de sectie, a pacientului, a reprezentantului legal sau conventional al pacientului, precum si a procurorului. (2) in situatia in care nu se mai constata conditiile care au determinat hotararea de internare nevoluntara, tinand cont si de opinia medicului psihiatru care are in ingrijire pacientul, comisia prevazuta la art. 52 alin. (1), prin examinarea directa a pacientului si a dosarului sau medical, constata incetarea conditiilor care au impus internarea nevoluntara. (3) Comisia prevazuta la art. 61 alin. (1) va informa conducerea unitatii medicale, care va sesiza, de indata, judecatoria care a hotarat confirmarea internarii nevoluntare in legatura cu propunerea de incetare a conditiilor care au impus internarea nevoluntara, propunand confirmarea acesteia din urma. (4) Prevederile art. 62 se aplica in mod corespunzator. 

Art. 66(1) Daca instanta judecatoreasca competenta nu confirma internarea nevoluntara, persoana in cauza are dreptul de a parasi imediat unitatea spitaliceasca sau poate solicita, in urma consimtamantului scris, continuarea tratamentului. (2) Daca o persoana aflata in procedura de internare nevooluntara paraseste unitatea spitaliceasca fara sa existe decizia comisiei prevazute la art. 52 alin. (1) in acest sens sau hotararea insantei de judecata competente, unitatea spitaliceasca are obligatia de a sesiza imediat organele de politie si parchetul d epe langa instanta judecatoreasca competenta, precum si reprezentantul legal sau conventional. (3) Cand masura internarii nevoluntare a fost luata fata de un pacient in a carui ocrotire se afla un minor sau o persoana pusa sub interdictie, careia i s-a instituit curatela ori o persoana care, din cauza bolii, varstei sau altei cauze are nevoie de ajutor, medicul va informa, de indata, autoritatea tutelara de la domiciliul sau resedinta pacientului. 

Art. 67Pacientul internat nevoluntar este tratat in conditii similare celor in care sunt ingrijiti ceilalti pacienti din unitatea de psihiatrie respectiva, cu respectarea prevederilor art. 43. 

Art. 68(1) Limitarea libertatilor individuale ale pacientului internat nevoluntar poate fi justificata numai prin raportare la starea de sanatate a pacientului si la eficienta tratamentului. Nu pot fi limitate urmatoarele drepturi: a) comunicarea cu orice autoritate, cu membrii familiei, cu reprezentantul legal sau conventional ori cu avocatul; b) accesul la corespondenta personala si utilizarea telefonului in scop privat; c) accesul la presa sau la publicatii; d) dreptul la vot, daca nu se afla intr-o situatie de restrangere a drepturilor cetatenesti; e) exercitarea libera a credintei religioase. (2) Pacientul internat nevoluntar are dreptul de a fi informat asupa regulamentului de functionare a unitatii spitalicesti. (3) Internarea nevoluntara nu constituie o cauza de restrangere a capacitatii juridice a pacientului. 

Capacitatea psihică: - dpdv juridic: - atributul stării psihice de a fi compatibilă, la un momentdat, cu exercitarea drepturilor civile sau a unor activităşi specifice (L 487/2002 a sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulb psihice); - dpdv medical: - reprezintă ansamblul de însuşiri psihice ale persoanei, de ordin cognitivintelectiv, caracterial şi afectiv-voliţional, care pot asigura performanţa în desfăşurarea unei activităţi şi de a organiza motivat această activitate, determinată de aptitudini şi de gradul de maturizare a personalităţii şi tradusă prin fapte şi rezultate cuantificabile. Capacitatea de a răspunde presupune în consecinţă integritatea capacităţilor cognitivintelectuale şi voliţional-cognitive ale personalităţii mature, inclusiv a discernământului. → Discernământul: poate fi păstrat, scăzut (diminuat), mult scăzut, abolit. - dpdv juridic: - se înţelege componenta CP, care se referă la o faptă anume şi din care decurge posibilitatea persoanei respective de a aprecia conţinutul şi consecinţa acestei fapte (L 487/2002 ); - dpdv medical: - este funcţia psihică de sinteză prin care o persoană este în măsură să conceapă planul unei acţiuni, etapele ei de desfăşurare, precum şi consecinţele săvârşirii acesteia. Deci este capacitatea persoanei de a-şi organiza motivat acţiunea. El exprimă libertatea de acţiune a individului de a săvârşi acte conform normelor de convieţuire socială, norme prin care individul le-a însuşit şi le respectă ca o comanda socială interiorizată, ca o datorie a cetăţeanului. Această funcţie depinde de două categorii de factori: 1. de structura personalităţii individului: Expertiza trebuie să stabilească care este structura personalităţii, gradul de dezvolate intelectuală, gradul de instruire generală şi profesională, gradul de educaţie familială, constituţională, experienţa de

viaţă a subiectului (se poate constata prezenţa unui factor organic cerebral sau somatovisceral susceptibil de a scade nivelul personalităţii, factori traumatici, toxici, etc) 2. de structura conştiinţei acestuia în momentul comiterii faptei: Conştiinţa - sinteza complexă a funcţiilor psihice prin care omul se integrează în mediu, fixează şi asociază cu ajutorul gândirii şi judecăţii noţiunile primite.

EXPERTIZA MEDICO-LEGALA

- EMLP → în comisie 1 legist (preşedintele comisie) + 2 psihiatri (la minori 1 cu specializarea psihiatrie infantilă); → confidenţialitate, însoţitori oficiali sau aparţinători doar cu acordul preşedintelui → se efectuează la sediul instituţiilor medico-legale, cu excepţia: - bolnavi psihici cronici; - persoane aflate în arest preventiv sau în detenţie; - bolnavi netrasportabili, cu suferinţe evolutiv letale sau aflaţi în stare gravă în condiţii de internare. → Prima EMLP se efectuează la nivelul oricarei instituţii ml, cu excepţia cabinetelor ml; → Prima EMLP va fi avizată de Comisia de Avizare şi Control a actelor medico-legale în caz de: toate formele de omor, lovituri cauzatoare de moarte, viol urmat de decesul victimei, tâlhărie cu decesul victimei, pruncucidere şi ori de câte ori medicul şef de laborator consideră necesar. → Noua EMLP doar la nivelul IML, se avizează numai de către Comisia Superioară de Medicină Legală. → După Noua EMLP nu se mai efectuează expertiză în aceeaşi speţă, decit dacă se depun la dosar noi documente medicale care nu au fost analizate în expertizele anterioare.

- OBIECTIVELE pt care se recomandă EMLP: Dacă persoana expertizată prezintă sau nu tulburări psihice şi diagnosticul actual al acestora; Ø Excluderea simulării sau disimulării unei afecţiuni psihice; Ø Capacitatea psihică actuală şi dacă subiectul poate fi cercetat sau judecat; Ø Capacitatea psihică la momentul săvârşirii faptei; Ø Aprecierea discernământului faţă de fapta comisă; Ø Recomandarea măsurilor de siguranţă cu caracter medical sau a măsurilor educative prevăzute de Codul penal, în funcţie de prognosticul tulburărilor psihice constatate şi aprecierea gradului lor de periculozitate socială.

RAPORTUL DE EXPERTIZĂ MEDICO-LEGALĂ PSIHIATRICĂ. PĂRŢI COMPONENTE 1. Obiectivele expertizei în caz concret: - să nu depăşească competenţa expertului; - să nu-l oblige la interpretări sau concluzionări judiciare. - dacă este orientat din punct de vedere allo - psihic şi temporo-spaţial ? - dacă din punct de vedere obiectiv, pe baza explorărilor funcţionale se evidenţiază existenţa unei maladii psihice de natură să-i afecteze capacitatea de a discerne sau de a se stăpâni ? - dacă prezintă boli psihice, care sunt manifestările acestora şi care examene obiective o confirmă? - în ce măsură boala psihică afectează discernământul? - dacă în raport de

împrejurările concrete ale săvârşirii infracţiunii există temeiuri care să conducă la concluzia că în momentul savârşirii faptei a acţionat fără discernământ sau cu discernământ diminuat ? - dacă se impun măsuri cu caracter medical în cauză, care sunt acestea şi în ce scop ? - iar in funcţie de măsurile de siguranţă instituite, gradul de periculozitate socială. 2. Documentele consultate: - Ordonanţa; - Dosarul cauzei; - Ancheta socială; - Documente medicale: FO internarea curentă sau examene de specialitate în ambulator; FO din internări sau alte documente medicale anterioare; - EMLP anterioare, etc. 3. Fapta/-ele comise: - tipul faptei, motivaţia, mobilul, împrejurările în care a fost comisă, modul de săvărşire, comportamentul postfaptic; ► Circumstanţele biologice (starea de oboseală, travaliul la o gravidă, etc), cele psihologice (condiţia de frică, panică, ameninţare, izolare, ca şi situaţia grupului familial şi social în configuraţia conflictului), precum şi cele patologice (trauma fizică şi psihică, afecţiuni somatice concomitente, starea de beţie, etc) influenţează momentul de conştiinţă şi stau la baza MOTIVAŢIEI actului antisocial (socio-psihologică, psihopatologică şi complexă), care nu trebuie confundată cu MOBILUL (scopul săvârşirii actului) şi nici cu MOTIVUL (din care cauză s-a trecut la îndeplinirea actului). 4. Antecedente heredocolaterale: - pot conduce, uneori, şi până la recomandarea unui examen genetic; 5. Antecedente personale: -a) Şcolarizare, profesie, situaţie militară: - istoria formării personalităţii individuale; - elemente psihopedagogice din timpul şcolarizării: performanţe şcolare, frecvenţa prieteniilor avute, felul cum a fost receptiv la măsurile disciplinare aplicate, aptitudini şi înclinaţii, fişa psihologică din ultima clasă de liceu, etc; - date provenite din mediul militar (reacţii negative faţă de respectarea ordinelor şi regulamentelor) sau motivele pentru care au fost inapţi pt satisfacerea stg militar; - date de la locul de muncă: atitudinea faţă de muncă, modul de integrare în colectiv (eventual sociograma grupului de muncă în care să se aprecieze locul său în sfera relaţiilor dintre membrii grupului), schimbarea locului de muncă, conflicte avute, lipsuri de la serviciu, manifestări agresive, etc. -b) Antecedente patologice: - în special acte medicale privind trecutul psihopatologic; - istoric medical chiar îndepărtat, din prima copilăriei sau chiar de la naştere (naştere laborioasă, asfixie la naştere, aplicare de forceps, etc); - eventuale traumatisme craniene, crize de pierdere ale cunoştinţei, encefalopatii primare sau secundare, etc. -c) Antecedente comportamentale: - deficienţe de inserţie în mediul socio-familial, comportament deviant; - dacă respectă normele sociale; - recunoaşte sau nu faptele anterioare; - consumator de alcool, etc. -d) Antecedente penale: -cronologia lor. 6. Mediul social: - din ancheta socială. - condiţii de viaţă şi de muncă; - condiţii de afirmare actuală în familie şi în societate. 7. Expertiza medico-legală p-zisă: - pe persoană (în ambulator, internare de o zi, internare continuă); - pe acte (cu persoană în viaţă sau pe decedaţi în cauze civile) → în acest caz punctul 7 din EMLP se omite. -a) Examenul psihic: → semiologia psihopatologică respectând ordinea de notare a proceselor de cunoaştere, a celor afective şi trebuinţe (instinctive), a celor privind activitatea şi voinţa pentru obiectivarea capacităţii psihice în vederea aprecierii responsabilităţii; → se consemnează date referitoare la dezvoltare, conservare sau deteriorarea celor 4 nivele ale conştiinţei, începând cu cea elementară, apoi operaţional-logică, anxiologică şi elementară. Aceste date se referă la momentul examinării actuale, modificate sau nu faţă de cele din momentul faptei; → în continuare se face reconstituirea clinică a momentului faptei – subiectul va relata conţinutul faptei, mobilul, modul

de realizare, circumstanţele de săvârşire, atitudinea premergătoare şi ulterioară faptei, redându-se pe cât posibil afirmaţiile proprii cu privire la factorii determinanţi ai actului antisocial, motivările acţiunilor sau inacţiunilor sale, încercările de disculpare, de simulare sau de disimulare, exprimarea regretului sau tendinţa de bravare, psihoplasticitatea morbidă, revendicativitatea la fel ca şi indeferentismul, neparticiparea sau răceala afectivă, lipsa de preocupare faţă de situaţia actuală şi în raport cu învinuirele aduse; → apoi se face o sinteză asupra trăsăturilor personalităţii actuale, la caracterul motivaţiei actului antisocial, la principalele criterii psihopatologice care au modificat personalitatea, conştiinţa şi discernământul din momentul faptei. Trebuie să reiasă armonizarea acestei reconstituiri, precum şi argumentarea unor constatări clinice, cu rezultatul unor investigaţii de specialitate – probe sau teste psihologice de punere în situaţie şi cu rezultatul investigaţiilor paraclinice speciale (EEG, etc); → se fac aprecieri cu caracter prognostic şi de semnificaţie diagnostică privitor la gradul de agresivitate, adaptabilitate şi recuperabilitate; → dacă expertizatul a fost internat se descrie simptomatologia şi după tratamentul efectuat pt a curăţa tabloul psihic de fond de elementele cu caracter reactiv funcţional supraadăugate. -b) Examenul psihologic: - pt determinarea structurii personalităţii individului; - absolut necesar la minori, bătrâni cu tulburări de involuţie, psihotici, în hipodezvoltările mentale, la comportamentali, etc; - tehnici de punere în situaţie, tehnici proiective de personalitate; - QI, indice de deteriorare (teste Wechsler), teste de personalitate şi afectivitate (Szondi-testul pulsiunilor, Rorschach-testul petelor de cerneală, Roenzweig, Lűscher-testul culorilor, Minnesota, Woodworth, TAV-testul de asociere verbală, TAT-testul de apercepţie tematică, testul omului, testul arborelui, etc); - uneori se impune a fi repetat; - Ex pt evaluarea severităţii disfuncţiei cognitive → Mini Mental (MMSE): Orientare 1. In ce (an), (anotimp), (zi a saptamanii), (zi din luna), (luna) suntem ? 5 2. Unde ne aflam ? (tara), (judetul), (orasul), (spitalul), (etajul) ? 5 Inregistrarea informatiilor 1. Rostiti numele a trei obiecte obisnuite (ex. mar, masa, moneda). Intre fiecare cuvant faceti cate o pauza de o secunda. Cereti pacientului sa le repete pe toate trei. Acordati cate un punct pentru fiecare raspuns corect. Apoi repetati pana le invata pe toate trei. 3 Atentie si calcul Numarare inversa de la 100 scazand cate 7. Opriti-l dupa 5 raspunsuri corecte.Test alternativ : rostirea cuvantului AVION in sens invers. Punctajul este in functie de numarul de litere asezate in ordinea corecta : NOIVA 5 Reproducerea informatiilor Intrebati-l cele trei nume de obiecte pe care le-am auzit anterior. Acordati cate un punct pentru fiecare raspuns corect (invatarea nu poate fi testata daca cele trei nume nu au fost memorate in timpul testarii memoriei). 3 Limbaj 1. Denumirea unui “creion” si a unui “ceas” 2 2. Repetarea propozitiei “Capra neagra calca piatra” 1 3. Intelegerea unei comenzi “Luati o foaie de hartie, impaturiti-o si puneti-o pe podea 3 4. Citirea si executarea comenzii:”Inchide ochii”. 1 5. Scrierea unei propozitii 1 6. Copierea unui desen 1 Scor total 30 Evaluarea severitatii disfunctiei cognitive: - Usoara = MMSE > 21-30 - Moderata = MMSE 10-20 - Severa = < 10 -c) Investigaţii paraclinice speciale: - EEG simplă şi computerizată: - CT, RMN cranio-cerebral, fund de ochi, lipidogramă, RBW, examen LCR, etc. -d) Referitor la faptă: - recunoaşte sau nu; - sentimentul de vinovăţie, etc. 8. Discuţia cazului: - excepţional. 9. Concluziile EMLP: Ø boala psihică de care suferă subiectul sau cadrul sindromatic psihic prezentat sau unele simptome mai evidente; Ø tulburările psihice mai caracteristice generate de boala respectivă (agresivitate, tulburări de

percepţie, de gândire, etc) şi legătura cauzală dintre aceste tulburări şi săvărşirea faptei, motivaţia psihopatologică a mobilului şi a modului de acţiune; Ø legat de boala psihică, de tulburările generate de aceasta şi de starea subiectului din timpul săvârşirii faptei trebuie stabilită capacitatea psihică (păstrată, scăzută, absentă), cu specificarea în cauzele penale a discernământului (păstrat, scăzut, abolit) şi în cauzele civile a capacităţii de exerciţiu (păstrată sau absentă); Ø în cauzele penale se precizează potenţialul sau periculozitatea socială, riscul de periculozitate asupra propriei persoane şi în funcţie de aceste aprecieri se pot recomanda pt minori – măsuri educative (art. 103 CP-Libertatea supravegheată, art. 104 CP-Internarea într-un centru de reeducare, art. 105 CP-Internarea într-un institut medical-educativ), iar pt adulţi – măsuri de siguranţă cu caracter medical (art. 113 CP-Obligarea la tratament medical, art.114 CP-Internarea medicală); Ø în funcţie de natura expertizei se mai consemnează asupra posibilităţii de tratament în reţeaua sanitară a Direcţiei Penitenciarelor, a posibilităţii de a participa la un proces, asupra necesităţii de punere sub interdicţie, curatelă (instituţie de ocrotire a unei persoane care are capaciate civilă, dar care din cauza bătrâneţii, a unei boli sau infirmităţi fizice nu-şi poate administra singură bunurile şi apăra interesele şi poate să-şi desemneze un reprezentant), tutelă (instituţie de protecţie a persoanei şi patrimoniului minorului sub 14 ani sau a persoanei pusă sub interdicţie judecătorească), asupra încredinţării de copii, a oportunităţii divorţului sau asupra căsătoriei, a existenţei infirmităţii psihice ca prejudiu cauzat de persoane fizice sau juridice, asupra responsabilităţii medicale.

MĂSURI DE SIGURANŢĂ ŞI EDUCATIVE: ► pt adulţi: → măsuri de siguranţă - art. 112 CP, lit. a) obligarea la tratament medical şi lit. b) internarea medicală. art. 113. Obligarea la tratament medical. (1) Dacă făptuitorul, din cauza unei boli ori a intoxicării cronice prin alcool, stupefiante sau alte asemenea substanţe, prezintă pericol pentru societate, poate fi obligat a se prezenta în mod regulat la tratament medical până la însănătoşire. (2) Când persoana faţă de care s-a luat această măsură nu se prezintă regulat la tratament, se poate dispune internarea medicală. (3) Dacă persoana obligată la tratament este condamnată la pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau la pedeapsa închisorii, tratamentul se efectuează şi în timpul executării pedepsei. (4) Măsura obligării la tratament medical poate fi luată în mod provizoriu şi în cursul urmăririi penale sau al judecăţii. art. 114. Internarea medicală. (1) Când făptuitorul este bolnav mintal ori toxicoman şi se află într-o stare care prezintă pericol pentru societate, se poate lua măsura internării într-un institut medical de specialitate, până la însănătoşire. (2) Această măsură poate fi luată în mod provizoriu şi în cursul urmăririi penale sau al judecăţii. - Conform CPP “Obligarea la tratament medical” poate fi înlocuită cu “Internarea medicală” sau cu schimbarea procedurilor terapeutice, printr-o hotărâre definitivă a instanţei de judecată, la comunicarea unităţii sanitare unde persoana respectivă a urmat tratamentul indicat. - “Internarea medicală” poate fi înlocuită de “Obligarea la tratament medical” sau poate înceta printr-o hotărâre definitivă a instanţei de judecată la

înştiinţarea unităţii sanitare unde se află internată persoana sau la cererea procurorului sau a persoanei internate, caz în care se cere avizul unităţii sanitare.

INFIRMITATEA

- Orice modificare morfologică, funcţională sau morfo-funcţională care pune individul într-o situaţie de inferioritate faţă de starea anterioară

- În esenţă → pierderea unui organ sau a funcţiei acestuia

- Consecinţă a leziunii iniţiale sau a unei complicaţii a acesteia

- Caracteristici:

* permanentă- după epuizarea met. terapeutice

* fizică/psihică

- Se referă la aspectul penal al prejudiciului morfo-funcţional (art. 182 CP- vătămarea corporală gravă)

INVALIDITATEA

- Obligatoriu un deficit funcţional, asociat sau nu cu un deficit morfologic

- Coexistă întotdeauna cu o infirmitate- reciproca nu este valabilă (posibil- infirmitate fără răsunet funcţional) → “infirmitate cu răsunet funcţional”

- OMS – orice pierdere sau anomalie psihologică, fiziologică sau anatomică a structurii sau funcţiilor

ri etc. Se descriu următoarele forme principale ale ascunderii stării adevărate de sănătate: simularea, agravarea, disimularea şi disagravarea. Prin simulare (lat. simulatio = imitare) este încercarea conştientă şi premeditată de a demonstra unele boli sau traumatisme inexistente. Aceasta poate fi efectuată fie prin imitarea simptomatologiei unei boli, de la simptome simple de durere de cap, ameţeli, tulburări de auz şi până la mimarea crizelor de epilepsie, incontinenţă urinară, tulburări psihice, fie prin crearea unor boli sau infirmităţi artificiale, de la boli infecţioase ale pielii, ochilor sau urechilor, până la automutilare, de exemplu, amputarea degetelor. Agravarea (lat. gravis = greu) presupune exagerarea simptomelor unei boli sau traumatism existent. Diferenţa între simulare şi agravare constă în faptul că simulantul este o persoană sănătoasă iar simptomele şi boala/traumatismul sunt imitate, iar agravantul este într-adevăr o persoană bolnavă, care exagerează simptomele sau prelungeşte artficial unele procese

patologice. Disimularea (lat. dyssimulatio = ascunderea) este ascunderea conştientă şi premeditată a bolii sau traumatismului existent. În practică se poate întâlni în cazuri de examinare a persoanelor suspectate în comiterea unor infracţiuni (viol, omor) cu încercări de a ascunde leziunile corporale de autoapărare produse de victimă, în domeniul asigurărilor de viaţă sau 149 sănătate, în cazuri de angajare sau reevaluare periodică a stării de sănătate a persoanelor care nu sunt apte pentru aceasta muncă (de exemplu la piloţi, militari, mecanici de locomotive). Prin disagravare se înţelege diminuarea premeditată a gravităţii bolii sau traumatismului existent prin metode asemănătoare cu cele în disimulare. Principalele metode de descoperire a acestor fenomene sunt: internarea pentru supraveghere continuă; metodele diagnostice obiective ca tomografia computerizată, rezonanţa megnetică nucleară, examene de laborator, radiografia, ecografia etc; repetarea analizelor de laborator cu excluderea prelevării de la o altă persoană.

MASURI DE SIGURANTA CU CARACTER MEDICAL

SECTIUNEA I. Obligarea la tratament medical

1.1. Notiune

Obligarea la tratament medical este masura de siguranta cu caracter medical care consta in obligatia faptuitorului care, din cauza unei boli ori a intoxicarii cronice prin alcool, stupefiante sau alte substante asemanatoare, prezinta pericol pentru societate, de a se prezenta in mod regulat la tratament medical pana la insanatosire.

Masura obligarii la tratament medical se ia impotriva faptuitorului care se afla intr-o stare psiho-fizica anormala datorita bolii sau intoxicarii cronice cu alcool, stupefiante sau alte substante si cu privire la care exista temerea ca va savarsi noi fapte penale ca urmare a acestei stari psiho-fizice anormale.

1.2. Cadrul juridic de reglementare a masurii de siguranta privind obligarea la tratament medical

Codul penal stabileste prin textul art.113, continutul juridic al acestei sanctiuni de drept penal, sub urmatoarea formulare " Daca faptuitorul, din cauza unei boli ori a intoxicarii cronice prin alcool, stupefiante sau alte asemenea substante, prezinta pericol pentru societate, poate fi obligat a se prezenta in mod regulat la tratament medical pana la insanato 13513k108n sire".

Cand persoana fata de care s-a luat aceasta masura nu se prezinta regulat la tratament, se poate dispune internarea medicala.

Astfel, motivul internarii il constituie pericolul pentru societate prezentat de persoana care sufera de o boala sau de o intoxicare cronica cu alcool sau alte substante si care a savarsit o fapta penala.

Masura obligarii la tratament medical se poate lua fata de faptuitorul care sufera de o boala care nu ii afecteaza discernamantul sau in cazul in care discernamantul sau este diminuat.

De asemenea, lipsa discernamantului care pune in evidenta o anumita agravare a bolii, nu exclude posibilitatea aplicarii unui tratament ambulator.

Daca persoana obligata la tratament medical este condamnata la pedeapsa inchisorii, tratamentul se efectueaza in timpul executarii pedepsei inchisorii.

Masura obligarii la tratament medical poate fi luata in mod provizoriu si in cursul urmaririi penale sau al judecatii.

Alte reglementari exprese, referitoare la aceasta masura de siguranta, intalnim in Codul de procedura penala.

Astfel, art.162 din Codul de procedura penala, care are denumirea marginala "Luarea masurilor de siguranta", prevede in primul sau alineat ca: " In tot cursul procesului penal, daca procurorul sau instanta de judecata constata ca invinuitul sau inculpatul sa afla in vreuna din situatiile aratate in art.113 sau 114 din Codul Penal, dispune luarea in mod provizoriu a masurii de siguranta corespunzatoare".

In stransa legatura cu aceasta prevedere, ultimul alineat al art.245 C.pr.pen.( articol care se refera la unele dispozitii complementare ale ordonantei de incetare a urmaririi penale) stabileste ca, daca in cursul urmaririi penale s-a luat vreuna din masurile de siguranta aratate in art.162 C.pr.pen., se va face mentiunea despre aceasta in ordonanta de incetare a urmaririi penale.

Aceste dispozitii se vor aplica in mod corespunzator si in procedura scoaterii de sub urmarire penala, potrivit art.249 alin.2 C.pr.pen.

O ultima grupa de reglementari la aceasta masura de siguranta intalnim in Sectiunea a III-a, Cap.II al Titlului III din partea speciala a Codului de procedura penala, sectiune care abordeaza problematica punerii in executare a masurilor de siguranta, inclusiv a obligarii la tratament medical (art.429-431, 435 si 437).

Prezentand aceste texte de lege care reglementeaza masura de siguranta a obligarii la tratament medical, este necesar totusi sa facem mentiunea ca, in timp ce art.113 C.pen. este o norma de drept penal substantiala care stabileste continutul juridic al acestei sanctiuni de drept penal, textele din Codul de procedura penala reglementeaza diferite aspecte ale luarii si executarii masurii de siguranta privind obligarea la tratament medical, atat provizoriu cat si definitiv, reprezentand cadrul procesual propice realizarii in practica a scopului urmarit de a inlatura stare de pericol aparuta in urma savarsirii de catre faptuitorul bolnav sau intoxicat cronic prin alcool, stupefiante sau alte asemenea substante, a unei fapte prevazute de legea penala si prevenirea repetarii savarsirii unor astfel de fapte.

Aceste prevederi le vom avea in atentie pentru a evidentia toate aspectele si implicatiile ce decurg pe plan teoretic si practic din continutul lor.

In literatura juridica s-au exprimat opinii in sensul ca masura obligarii la tratament medical poate fi luata si fata de o persoana al carei discernamant este complet inlaturat de o boala.

Folosirea termenului de "boala", in cuprinsul art.113 C.pen., in sens nedeterminat, justifica concluzia ca obligarea la tratament medical se dispune ori de cate ori faptuitorul prezinta pericol pentru societate din cauza bolii, indiferent care ar fi aceasta, ori a intoxicarii cronice prin alcool, stupefiante sau alte asemenea substante.