PRINCIPALELE SUBSTANŢE CU ACŢIUNE NOCIVA ASUPRA MEDIULUI

Secţiunea 1Principalele substanţe cu acţiune nocivă asupra aerului

1.1. Cadrul analizatCa element al mediului de viaţă atmosfera trebuie sa îndeplinească o serie de

condiţii care se exprimă prin limitele de toleranţă ale organismului uman şi cele de existenţă ale faunei şi florei în raport de factorii legaţi de gradul de puritate, temperatură, umiditate, compoziţie chimică etc.

În societatea modernă datorită activităţilor umane şi unor fenomene naturale, calitatea aerului a suferit modificări concretizate fie în schimbarea concentrării unor compuşi normali ai atmosferei (ozon, CO2 etc.), fie în pătrunderea unor elemente străine acestui mediu (substanţe chimice rezultate din activităţi omeneşti, elemente radioactive etc.).

Prin însăşi natura sa aerul, ca element al mediului înconjurător, nu este influenţat de organizarea administrativ-teritorială a comunitaţilor umane şi, în consecinţă, degradarea calităţii aerului, se răsfr`nge asupra unor arii geografice vaste, fenomenul poluării atmosferice devenind o problemă globală ce impune o cooperare şi rerglementare internatională.

Legea protecţiei mediului stipulează că "prin protecţia atmosferei se urmăreşte prevenirea, limitarea deteriorării şi ameliorării calităţii acesteia, pentru a evita manifestarea unor efecte negative asupra mediului, sănătăţii umane şi bunurilor materiale". In cadrul acestei legi, atmosfera este definită ca fiind masa de aer care înconjoara suprafata terestra, incluzând si stratul de ozon;

Referitor la sintagma de "poluare a aerului", Convenţia de la Geneva din 13 noiembrie 1979 privind poluarea atmosferică transfrontarieră pe distanţe lungi, a determinat-o ca fiind "introducerea în atmosferă de către om, direct sau indirect, de substanţe sau energii care au o acţiune nocivă de natură să pună în pericol sănătatea omului, să dăuneze resurselor biologice şi ecosistemelor, să deterioreze bunurile materiale şi să aducă atingere sau să păgubească valorile de agrement şi alte utilizări legitime ale mediului inconjurător". În Legea protectiei mediului notiunea de poluant este prezentată ca orice substanta solida, lichida, sub forma gazoasa sau de vapori ori forma de energie (radiatie electromagnetica, ionizanta, termica, fonica sau vibratii) care, introdusa în mediu, modifica echilibrul constituentilor acestuia si al organismelor vii si aduce daune bunurilor materiale; De asemenea, se mai definesc diferiti termeni ca: substante periculoase - orice substanta sau produs care, folosit în cantitati, concentratii sau conditii aparent nepericuloase, prezinta risc semnificativ pentru om, mediu sau pentru bunurile materiale; pot fi explozive, oxidante, inflamabile, toxice, nocive, corosive, iritante, mutagene, radioactive; sursa de radiatii ionizante - entitate fizica, naturala, fabricata sau utilizata ca element al unei activitati care poate genera expuneri la radiatii, prin emitere de radiatii ionizante sau eliberare de substante radioactive; prejudiciu - efect cuantificabil în cost al daunelor asupra sanatatii oamenilor, bunurilor sau mediului provocat de poluanti, activitati daunatoare sau dezastre ;

1

În acest context, se poate observa că o reglementare eficace ar trebui să prevină poluarea atmosferică prin acţiuni asupra surselor şi prin stabilirea unor condiţii de fabricaţie stricte pentru utilajele, aparatele şi mecanismele susceptibile de a polua aerul.

1.2. Clasificarea surselor de poluareSursele de poluare atmosferică se grupează în mai multe categorii pe baza

următoarelor criterii:- origine; - mobilitate;- regimul de funcţionare;- tipul de activitate.

A. Sursele de poluare atmosfericăSursele de poluare atmosferică, după origine, se împart în surse naturale şi

surse antropogene (antropice).Sursele naturale sunt constituite, în principal, din următorii poluanţi specifici:

a) vulcanismul (prin cenuşă, oxizi de azot, carbon, sulf, potasiu etc.);b) furtunile de nisip şi praf (prin pulberile aferente);c) procesele de descompunere a materiilor organice vegetale şi animale;d) descărcările electrice ce afectează stratul de ozon;e) radioactivitate terestră;f) autoaprinderea maselor vegetale;g) aerosoli maritimi încărcaţi cu săruri;h) plantele (prin polen fungi etc.);i) omul şi animalele (prin viruşi, CO2 etc.).

Sursele antropogene (antropice) sunt alcătuite din totalitatea acţiunilor omeneşti ce se răsfr`ng asupra mediului atmosferic.

Acţiunile omeneşti poluează aerul atunci c`nd datorită lor, la constituenţii normali ai atmosferei se adaugă sau se scade o mărime av`nd ca rezultat alterarea proprietăţilor aerului în mod sesizabil de om sau mediu.

B. Sursele de poluare atmosferică după mobilitateDupă mobilitate sursele de poluare se împart în:

a) surse staţionare sau fixe;b) surse mobile: mijloace de transport rutier, aerian, feroviar, naval.

C. Sursele de poluare atmosferică după regimul de funcţionareDupă regimul de funcţionare, sursele de poluare pot fi:

a) continue: emisia poluantă este continuă şi constantă perioade lungi de timp (luni, sezoane, ani);

b) intermitente: au întreruperi ale emisiei poluante semnificative ca durată (ore, zile, luni);

c) instantanee: emisia poluantă are loc într-un interval scurt de timp, după care încetează (este cazul avariilor şi accidentelor industriale).

D. Clasificarea după tipul de activitate a surselor de poluare

2

Această clasificare, după tipul de activitate a surselor de poluare, prezintă importanţă pentru cunoaşterea poluanţilor specifici fiecărei activitaţi.

Analiza fiecărui domeniu de activitate umană relevă poluanţi specifici ce sunt evacuaţi in atmoisferă, contribuind la o monitorizare mai bună a calitaţii aerului şi la demararea unor acţiuni concrete pentru prevenirea şi ameliorarea calitaţii aerului.

E. După modul de existenţă al poluanţilorDupă modul de existenţă al poluanţilor avem două grupe:

a) poluanţi primari, care sunt emişi direct în atmosferă din surse identificate sau identificabile;

b) poluanţi secundari sau derivaţi, cei care sunt produşi în aer prin interacţiunea a doi sau mai mulţi poluanţi sau chiar prin reacţie cu anumiţi constituenţi ai aerului.

Odată pătrunşi în atmosferă foarte puţini poluanţi işi mai păstrează integritatea deoarece, ca urmare a reacţiilor lor chimice şi influenţelor termice, aceştia işi schimbă total identitatea.

Poluarea atmosferică a cunoscut o importantă creştere odată cu dezvoltarea industrială, iar în ultimele decenii se constată o îngrijorătoare extindere a acesteia cu consecinţe deosebit de grave la nivel planetar.

Au apărut astfel ca fenomene imediate, distrugerea stratului de ozon, efectul de seră, ploile acide, "smogul" ş.a. ce au efecte devastatoare at`t asupra mediului inconjurător c`t şi asupra sănătaţii oamenilor1.

În privinţa afectării mediului, studii efectuate la nivel internaţional au demonstrat că datorită degradării stratului de ozon şi a apariţiei efectului de seră, temperatura medie pe Terra poate să crească într-un deceniu cu peste un grad Celsius, iar la poli cu cinci grade. Ploile acide, din ce in ce mai frecvente cauzează distrugerea pădurilor, plantelor şi a recoltelor.

În ceea ce priveşte viaţa oamenilor, poluarea atmosferică conduce la creşterea numărului de cancere ale pielii şi plăm`nilor, cataracte, scăderea nivelului speranţei de viaţă concomitent cu apariţia unor malformaţii, afectarea producţiilor agricole şi inevitabil subnutriţia, pericolul creşterii nivelului oceanelor cu consecinţa inundării unor intinse zone populate.

În faţa pericolelor ce ameninţă întreaga omenire şi însăşi viaţa pe Păm`nt se constată la nivel internaţional solidarizarea statelor în vederea adoptării unor reglementări care să permită prevenirea poluării şi combaterea poluării precum şi ameliorarea calităţiia aerului.

1.3. Principalele substanţe cu acţiune nocivă asupra aeruluiPrincipalele substanţe cu acţiune nocivă asupra aerului şi sănătăţii oamenilor sunt:1. Dioxidul de sulf (SO2) - este un compus oxigenat al sulfului, un gaz incolor, cu

miros înăbuşitor şi pătrunzător.Dioxidul de sulf rezultă, în principal, în urma arderii carburanţilor: cărbuni şi

petrol.Sursele de poluare cu dioxid de sulf sunt clasificate în:

1 Se apreciaz[ c[ anual ajung @n atmosfer[ 200 de milioane tone oxizi de carbon, peste 50 de miloane tone de hidrocarburi, 120 milioane tone de cenu][, 150 milioane tone dioxid de sulf ]i alte mii de tone de substan\e chimice diverse.

3

- surse staţionare: centrale termoelectrice care ard păcură sau cărbune a căror emisie reprezintă cca. 67 % din totalul emisiilor; procese industriale folosite în rafinării, oţelării, turnătorii, fabrici chimice ale căror emisii reprezintă cca. 30%;

- surse mobile cu emisii ce reprezintă cca. 4%.Dioxidul de sulf este uşor transportat la distanţe mari p`nă la sute de kilometri şi

conduce at`t la formarea ploilor acide, c`t şi la apariţia şi amplificarea unor boli respiratorii cronice.

2. Oxizii de azot (NOX) - sunt compuşi ai azotului cu oxigenul, cei mai periculoşi fiind oxidul de azot (NO) şi dioxidul de azot (NO2).

Sursele de poluare mobile - respectiv autovehiculele - sunt responsabile în proporţie de cca. 50% de poluarea cu NO2, iar sursele staţionare contribuie cu restul de 50%. Printre sursele de poluare staţionare se numără utilităţile electrice, facilitaţile industriale, construcţiile, poluarea provenind de la arderea cărbunilor, păcurii, gazelor naturale, lemnului, gunoaielor menajere şi industriale.

Impactul asupra mediului se concretizează în prejudicierea sănătăţii oamenilor prin afecţiuni ale plăm`nilor şi căilor respiratorii.

3. Compuşi organici volatili (COV) - cei mai reprezentativi compuşi organici volatili sunt produsele petroliere: benzina, eterii de petrol, benzen, acetonă, cloroform, esterii, fenoli etc.; acestea fiind cunoscute şi sub numele de hidrocarburi.

Sursele de poluare sunt mobile - autovehicule, în principal - şi staţionare - procese industriale în care se ard combustibili.

Impactul asupra mediului constă în formarea "smogului", afecţiuni asupra sistemului respirator, iritarea ochilor, reducerea rezistenţei la infecţii, congestii nazale etc.

4. Oxidul de carbon este un gaz invizibil şi fără miros rezultat prin arderea incompletă a diveşilor carburanţi (cărbune, benzină, petrol, lemn ş.a.).

Sursa principală de poluare este sursa mobilă şi reprezintă motoarele autovehiculelor. Sursele staţionare sunt instalaţiile şi centralele de ardere a carburanţilor, incineratoarele pentru reziduri solide etc.

Poluarea cu oxid de carbon are efecte grave asupra sănătăţii umane, deoarece atunci c`nd este inhalat înlocuieşte oxigenul în circulaţia sîngelui put`nd dauna vederii, capacitaţii mentale şi fizice şi conduc`nd la afecţiuni nervoase, cardio-vasculare şi pulmonare.

5. Hidrogenul sulfurat (acidul sulfhidric H2S) este un gaz incolor, cu miros neplăcut, toxic, solubil în apă şi perceptibil în cantitaţi şi concentraţii foarte mici.

Hidrogenul sulfurat provine din industria chimică, petrochimică şi de rafinare a petrolului şi din apele uzate provenite de la acestea.

Impactul asupra mediului înseamnă afectarea, faunei şi a florei, iar în concentraţii mari el provoacă moartea prin formarea unei combinaţii cu hemoglobina paraliz`nd centru nervos care comandă respiraţia.

6. Amoniacul (NH3) - este un gaz incolor, cu miros puternic şi înecăcios.Sursele de poluare cu amoniac sunt procesele tehnologice de fabricaţie a acestuia,

procesele de utilizare ale acestuia şi procesele de ardere a vegetaţiei sau a biomasei.Inhalarea amoniacului în cantitaţi mari are ca efect sufocarea, iar expunerea

indelungată sau repetată conduce la afecţiuni grave ale căilor respiratorii.

4

7. Substanţele toxice aeropurtate (beriliul, arsenul, benzenul, clorura de vinil etc.) sunt antrenate uşor de v`nt put`nd ajunge la distanţe mari de locul de emisie.

Sursele de poluare provin de la procesele industriale, folosirea diferiţilor solvenţi, staţiile de epurare a apelor uzate, prelucrarea unor reziduri periculoase - menajere sau industriale, motoarele autovehiculelor şi incineratoarele.

Impactul asupra oamenilor este at`t direct prin inhalare, c`t şi indirect după căderea pe sol sau în apă a particulelor, c`nd sunt afectate culturile, animalele, peştii şi apa consumată de populaţie.

Sănătatea omului este afectată prin apariţia de boli pulmonare, cancere etc.8. Pulberi sedimentabile si în suspensie.Pulberile sedimentabile sunt "pulberi de dimensiuni şi densitaţi care le

favorizează depunerea conform legii gravitaţiei".Pulberile în suspensie: "pulberi care r`m`n în aer timp îndelugat".Aerosolii reprezintă "sisteme compuse din particule fine solide sau lichide (sub

100 microni), dispersate într-un gaz".Fumul reprezintă "aerosoli vizibili, formaţi din paticule fine solide, provenind din

combustibili sau din diferite procese tehnologice.În literatura străină, pulberile sedimentabile împreună cu pulberile în suspensie

sunt numite "particule", "particule aeropurtate", uneori şi mai concret "particule totale în suspensie".

Cele mai importante surse de poluare cu pulberi sedimentabile şi în suspensie sunt fabricile de ciment şi azbest, turnătoriile de metale şi laminoarele de oţel, centralele termice pe cărbune, motoarele Diesel, instalaţiile de decorticare a bumbacului etc.

Efectele acestor poluanţi constau în reducerea vizibilitaţii, coroziunea unor construcţii, prejudicierea vegetaţiei, apariţia unor boli cronice ale plăm`nilor etc.

9. Substanţe radioactive - au provenienţe şi caracteristici diferite, se găsesc sub formă de gaze (de exemplu radonul), particule, pulberi sau aerosoli şi poluează atmosfera p`nă la mari înălţimi

Sursele de poluare sunt instalaţiile de obţinere a energiei nucleare, instalaţiile de exploatare şi îmbogăţire a minereurilor, depozitele de deşeuri radioactive, instalaţiile şi experimentele militare ce au la bază energia radioactivă.

Impactul asupra mediului se reflectă în poluarea solului şi a surselor de apă şi afectarea gravă a tuturor organismelor vii.

S-a calculat că populaţia mondială este expusă unei radiaţii naturale ambiante cuprinsă între 100 şi 150 mrem pe an (mrem este unitatea de iradiere care produce aceleaşi efecte biologice ca un roengen de raze x). După oamenii de ştiinţă oamenii suportă fără pericol aparent p`nă la 1000 mrem. Comisia Internaţională de Protecţie contra Radiaţiilor (C.I.P.R.) a fixat o limită maximală de 5000 mrem pe individ şi an.

Pentru om poluarea radioactivă reprezintă riscuri somatice (arsuri, vărsături, deranjamente intestinale şi posibilitatea leucemiei), părţile cele mai sensibile ale organismului fiind: pielea, ochii, unele ţesuturi şi glandele genitale. Trebuie semnalate, de asemenea, efectele genetice ale radioactivităţii care ameninţă populaţiile vegetale, animale sau chiar umane.

Dintre poluanţii radioactivi naturali trebuie menţionat randonul care este rezultatul dezintegrării radiului-226, prezent în unele roci şi soluri. El se ridică la suprafaţa solului sub formă de gaz, prin crăpăturile şi fisurile rocilor pătrunz`nd de multe

5

ori în interiorul locuinţelor prin crăpături sau fisuri existente în fundaţia sau pereţii clădirilor.

Sectiunea 2Principalele substanţele cu acţiune nocivă asupra calităţii apelor

2.1. Substanţele cu acţiune nocivă asupra calităţii apelor sunt:1. substanţele organice, de origine naturală sau artificială reprezintă poluantul

principal. Organismele vii conţin substanţe organice, care după moartea lor încep să se descompună devenind nocive.

Substanţele organice de origine naturală mai importante sunt: ţiţeiul,tanini, lignina, hidraţii de carbon, terepentinele, biotoxinele marine etc.

Substanţele organice artificiale provin din prelucrarea diferitelor substanţe în cadrul rafinăriilor, industriei chimice organice, industriei petrochimice etc.

Poluanţii organici artificiali din industria chimică organică şi industria petrochimică sunt: hidrocarburile (benzen, eter de petrol, acetonă, cloroform, esteri, sulfură de carbon, benzină); hidrocarburile halogenate, a căror folosire s-a răsp`ndit foarte mult în industrie şi agricultură; hidrocarburile clorurate, care stau la baza hidrocarburilor halogenate şi care poartă şi denumirea generică de pesticide (insecticide pentru distrugerea insectelor rodenticide pentru şoareci, ierbicide pentru ierburi etc.) detergenţi; acizi naftenici; hidrogenul sulfurat; substanţele aromatice; vopsele de anilină ş.a.

2. substanţele anorganice. Aceste substanţe, în suspensie sau dizolvate, ca şi substanţele organice, sunt poate mai puţin poluante ca cele organice. Substanţele anorganice sunt frecvente în apele uzate industriale; dintre acestea se menţionează, în primul r`nd, metalele grele (Pb, Cu, Zn, Cr,), cloruraţi, sulfatul de magneziu, fierul etc.

3. substanţele în suspensie, organice şi anorganice, se găsesc at`t în apele uzate uzate orăşeneşti c`t şi în cele industriale, ele ajung`nd în măsură mai mică sau mai mare în emisari.

4. substanţele toxice, de asemenea organice sau anorganice, se găsesc în apele uzate orăşeneşti şi industriale. Unele dintre ele, de exemplu pesticidele, sunt antrenate de precipitaţii şi ajung direct în apa de suprafaţă, subterană sau a mării. Toxice sunt şi metalele grele şi mercurul.

5. substanţele radioactive - indiferent de provenienţa lor, acestea pot ajunge în apa, aer şi sol pe multiple căi, prejudiciind întreg mediu înconjurător. Cei mai periculoşi radionuclizi sunt Ba140, Cs144, Cs137, I131, U238, Zr95.

6. microorganismele - prezente at`t în apele receptorului c`t şi în apele de băut, reprezintă un pericol deosebit pentru sănătatea umană şi a tuturor organismelor în general.

2.2. Protecţia apelor în dreptul internConform O.U.G. nr. 195/2005, protectia apelor de suprafata si subterane si a

ecosistemelor acvatice are ca obiect mentinerea si imbunatatirea calitatii si productivitatii biologice ale acestora, in scopul evitarii unor efecte negative asupra mediului, sanatatii umane si bunurilor materiale. Conservarea, protectia si imbunatatirea calitatii apelor

6

costiere si maritime urmareste reducerea progresiva a evacuarilor, emisiilor sau pierderilor de substante prioritare/prioritar periculoase in scopul atingerii obiectivelor de calitate stipulate in Conventia privind protectia Marii Negre impotriva poluarii, semnata la Bucuresti la 21 aprilie 1992, ratificata prin Legea nr. 98/1992. Reglementarea activitatilor din punct de vedere al gospodaririi apelor si controlul respectarii prevederilor privind protectia apelor si a ecosistemelor acvatice se realizeaza de catre autoritatile competente pentru protectia mediului, de gospodarire a apelor si de sanatate. Autorizatia de gospodarire a apelor pentru activitatile supuse legislatiei din domeniul prevenirii si controlului integrat al poluarii se emite in conformitate cu prevederile legale din acest domeniu si se include in autorizatia integrata de mediu.

Persoanele fizice si juridice au urmatoarele obligatii:a) sa execute toate lucrarile de refacere a resurselor naturale, de asigurare a

migrarii faunei acvatice si de ameliorare a calitatii apei, prevazute cu termen in avizul sau autorizatia de gospodarire a apelor, precum si in autorizatia de mediu, si sa monitorizeze zona de impact;

b) sa se doteze, in cazul detinerii de nave, platforme plutitoare sau de foraje marine, cu instalatii de stocare sau de tratare a deseurilor, instalatii de epurare a apelor uzate si racorduri de descarcare a acestora in instalatii de mal sau plutitoare;

c) sa amenajeze porturile cu instalatii de colectare, prelucrare, reciclare sau neutralizare a deseurilor petroliere, menajere sau de alta natura, stocate pe navele fluviale si maritime, si sa constituie echipe de interventie in caz de poluare accidentala a apelor si a zonelor de coasta;

d) sa nu evacueze ape uzate de pe nave sau platforme plutitoare direct in apele naturale si sa nu arunce de pe acestea nici un fel de deseuri;

e) sa nu spele obiecte, produse, ambalaje, materiale care pot produce impurificarea apelor de suprafata;

f) sa nu deverseze in apele de suprafata, subterane si maritime ape uzate, fecaloid menajere, substante petroliere, substante prioritare/prioritar periculoase;

g) sa nu arunce si sa nu depoziteze pe maluri, in albiile raurilor si in zonele umede si de coasta deseuri de orice fel si sa nu introduca in ape substante explozive, tensiune electrica, narcotice, substante prioritare/prioritar periculoase.

Potrivit art.1 alin. 2 din Legea nr. 107/1996 - Legea apelor, "apele fac parte integrantă din patrimoniul public". Legea stabileşte că aparţin domeniului public apele de suprafaţă cu albiile lor minore cu lungimi mai mari de 5 km şi cu bazine hidrografice ce depăşesc suprafaţa de 10 km2, malurile şi cuvetele lacurilor, precum şi apele subterane, apele maritime interioare, faleza şi plaja mării, cu bogăţiile lor naturale şi potenţialul energetic valorificabil, marea teritorială şi fundul apelor maritime. Albiile minore cu lungimi mai mici de 5km şi cu bazine hidrografice ce nu depăşesc suprafaţa de 10 km2, pe care apele nu curg permanent, aparţin deţinătorilor, cu orice titlu ai terenurilor pe care se formează sau curg (art. 8). Insulele care nu sunt în legătură cu terenurile cu mal la nivel mediu al apei, aparţin proprietarului albiei apei.

Pentru protecţia resurselor de apă, se interzic:a) punerea în funcţiune de obiective economice noi sau dezvoltarea celor

existente, darea în funcţiune de noi ansambluri de locuinţe, introducerea la obiectivele economice existente de tehnologii de producţie modificate, care măresc gradul de încărcare a apelor uzate, fără punerea concomitentă în funcţiune a reţelelor de canalizare

7

şi a instalaţiilor de epurare ori fără realizarea altor lucrări şi măsuri care să asigure, pentru apele uzate evacuate, respectarea prevederilor impuse prin autorizaţia de gospodărire a apelor;

b) realizarea de lucrări noi pentru alimentarea cu apă potabilă sau industrială ori de extindere a celor existente, fără realizarea sau extinderea corespunzătoare şi concomitentă a reţelelor de canalizare şi a instalaţiilor de epurare necesare;

c) aruncarea sau introducerea în orice mod, în albiile cursurilor de apă, în cuvetele lacurilor sau ale bălţilor, în Marea Neagră şi în zonele umede, precum şi depozitarea pe malurile acestora a deşeurilor de orice fel;

d) evacuarea de ape uzate, în apele subterane, lacurile naturale sau de acumulare, în iazuri, în bălţi sau în heleştee;

e) utilizarea de canale deschise de orice fel pentru evacuările ori scurgerile de ape fecaloid - menajere sau cu conţinut periculos;

f) spălarea în cursuri de apă sau în lacuri şi pe malurile acestora a vehiculelor, autovehiculelor, a altor utilaje şi agregate mecanice, precum şi a ambalajelor sau obiectelor care au în conţinut pesticide sau alte substanţe periculoase;

g) spălarea animalelor domestice dezinfectate cu substanţe toxice în afara locurilor special amenajate în acest scop;

h) aruncarea sau vărsarea în instalaţii sanitare sau în reţelele de canalizare a reziduurilor petroliere sau a substanţelor periculoase;

i) spălarea în cursurile de apă sau în lacuri, pe malurile acestora, pe diguri sau baraje a obiectelor de uz casnic, cu folosirea substanţelor chimice de orice fel.

În zonele de protecţie instituite potrivit legii sunt interzise depozitarea şi folosirea de îngrăşăminte pesticide sau alte substanţe periculoase2.

În scopul folosirii raţionale şi protejării calităţii resurselor de apă, utilizatorii de apă au următoarele obligaţii:

a) să adopte tehnologii de producţie cu cerinţe de apă reduse şi c`t mai puţin poluante, să economisească apa prin recirculare sau folosire repetată, să elimine risipa şi să diminueze pierderile de apă, să reducă poluanţii evacuaţi o dată cu apele uzate şi să recupereze substanţele utile conţinute în apele uzate şi în nămoluri;

b) să asigure realizarea, întreţinerea şi exploatarea staţiilor şi instalaţiilor de prelucrare a calităţii apelor la capacitatea autorizată, să urmărească eficienţa acestora prin analize de laborator şi să intervină operativ pentru încadrarea indicatorilor de emisie în limitele admise pentru evacuarea apelor uzate, limite prevăzute prin autorizaţia de gospodărire a apelor;

c) să respecte cu stricteţe disciplina şi normele tehnologice în activităţile de producţie care folosesc apa şi evacuează ape uzate, precum şi în staţiile şi instalaţiile de prelucrare a calitaţii apelor;

d) să urmărească, prin foraje de observaţii şi control starea calitaţii apelor subterane din zona de influenţă a depozitelor de reziduuri de orice fel.3

Potrivit dispoziţiilor Legii nr. 171/1997 privind aprobarea planului de amenajare a teritoriului naţional - secţiunea a -II- a Apa, după criteriul situării obiective şi a destinaţiei lor, apele se grupează în:

2 Art.16 alin.1 ]i 2 din Legea nr. 107/1996.3 art. 17 din Legea nr. 107/1996.

8

- resurse de apă dulce - resursele alcătuite din ape de suprafaţă: r`uri, lacuri cu apă dulce sau fluviul Dunărea, precum şi apele subterane, exclusiv apele minerale geotermale şi apa plată;

- apa pentru populaţie - apa dulce necesară vieţii şi ambianţei aşezărilor umane, care susţine funcţiuni şi utilizări variate şi multiple legate de nevoi gospodăreşti, creşterea animalelor, activităţi publice şi industriale ale locuitorilor şi altele;

- apă potabilă - orice apă de suprafaţă sau subterană, care, natural sau după o tratare adecvată fizico-chimică sau/şi microbiologică, poate fi băută fără pericol pentru sănătate;

- apa uzată menajeră - apa uzată provenită din satisfacerea nevoilor de apă gospodăreşti ale centrelor populate, precum şi a nevoilor de apă gospodăreşti igienico-sanitare şi social administrative ale diferitelor feluri de unităţi industriale;

- apa pentru industrie - apa dulce brută sau tratată, utilizată de agenţii economici cu activitate industrială;

- ape uzate industrial - ape uzate provenite din satisfacerea nevoilor de apă în procesele tehnologice ale unităţilor industriale şi din alte activităţi asemănătoare (construcţii transporturi etc.);

- apa pentru irigaţii - apa dulce necesară irigării culturilor agricole, asigurată în principal din surse de apă de suprafaţă: r`urile interioare şi fluviul Dunărea;

- apă de desecare - drenaj - apă în exces din amenajările de desecare - drenaj, evacuată în reţeaua hidrografică.

Indiferent de forma de proprietate, stabilirea regimului de folosire a resurselor de apă, este un drept exclusiv al Guvernului, exercitat prin Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului, cu excepţia apelor geotermale.

Apele din domeniul public sunt date în administrarea Regiei Autonome "Apele Rom`ne" de către Ministerul Apelor Pădurilor şi Protecţiei Mediului, în condiţiile prevăzute de lege.

În H.G. nr. 196/1991 modificată prin H.G. nr. 53/1993 se arată că Regia Autonomă "Apele Rom`ne" are ca scop aplicarea strategiei naţionale în domeniul gospodăririi cantitative şi calitative a apelor, cu execepţia apelor minerale, termominerale, de uz alimentar, destinate utilizării fizico-terapeutice şi altor scopuri, acţion`nd pentru cunoaşterea resurselor de apă, folosirea raţională şi protecţia lor împotriva epuizării şi degradării, precum şi pentru prevenirea efectelor distructive ale apelor, asigurarea supravegherii meteorologice şi hidrologice, în condiţii de eficienţă economică şi de protecţie socială.

Obiectivul de activitate al Regiei Autonome îl constituie, printre altele, gestionarea resurselor de apă, administrarea şi exploatarea albiilor minore, a lucrărilor de gospodărire a apelor, precum şi asigurarea aplicării legislaţiei pentru folosirea şi protecţia resurselor de apă.

Administrarea şi gestionarea anumitor ape subterane se realizează de către Regia Autonomă a Apelor Minerale (înfiinţată prin H.G. nr. 1035/1990), care are ca obiect principal de activitate gestionarea fondului hidromineral al statului, întreţinerea surselor de apă minerală, executarea de intervenţii la surse şi captări, protecţia zăcămintelor hidrominerale, urmărirea şi administrarea întregului fond hidromineral din Rom`nia, în scopul evitării unor fenomene de degradare şi poluare şi al punerii în valoare de noi zăcăminte de ape minerale.

9

Av`nd în vedere că poluarea apelor se poate produce nu numai intenţionat, ci şi accidental, prin Ordinul nr. 485/1995 al Ministrului Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului a fost organizat şi funcţionează Sistemul de alarmare în caz de poluări accidentale ale apelor, S.A.P.A. - ROM.

Protecţia apelor se realizează sub trei forme principale4: protecţia cantitativă (realizată prin folosirea raţională şi protecţia apelor impotriva epuizării), protecţia calitativă (sub forma prevenirii şi combaterea poluării) şi protecţia sanitară împotriva contaminării sau impurificării apelor.

Potrivit reglementărilor legale protecţia cantitativă a resurselor de apă se realizează prin:

- dreptul de folosinţă a apelor de suprafaţă sau subterane, inclusiv a celor arteziene, se stabileşte prin autorizaţia de gospodărire a apelor;

- obligativitaea respectării de către utilizatorii de apă a normelor de consum de apă stabilite la nivelul celor mai bune performanţe ale tehnologiilor folosite şi economisirii apei prin folosire judicioasă, recirculare şi folosire repetată.

Protecţia calitativă a apelor se realizează prin: - interzicerea poluării în orice mod a resurselor de apă;- stabilirea de norme de calitate a resurselor de apă, în general, de norme privind

calitatea apei potabile, de limite de încărcare cu poluanţi a apelor uzate evacuate în resursele de apă şi de limite de descărcare (înscrise în avizul sau autorizaţia de gospodărire) maxim admise. Normativul privind condiţiile de evaluare a apelor uzate în reţelele de canalizare ale localităţilor a fost aprobat prin Ordinul Comun al Ministrului Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului - nr. 645/1997, Ministrului Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului - nr. 5029/1997 şi Ministrului Sănătăţii - nr. 7190/1997;

- stabilirea unor restricţii şi interdicţii de siguranţă în cazul punerii în funcţiune de obiective economice noi sau dezvoltarea celor existente, realizarea de lucrări noi pentru alimentare cu apă potabilă sau industrială ori de extindere a celor existente, aruncarea sau introducerea în orice mod a deşeurilor de orice fel, evacuarea de ape uzate. Instrumentul tehnico-juridic de realizare a acestor cerinţe este planul de restricţii şi folosire a apei în perioade;

- deficitare, elaborat conform Metodologiei aprobate prin ordinul 276 din 11 aprilie 1977 al ministrului apelor, pădurilor şi protecţiei mediului;

- stipularea în sarcina utilizatorilor de apă a unor obligaţii în scopul folosirii raţionale şi protejării calităţii resurselor de apă (art.17 din Legea nr. 107/1996);

- elaborarea de planuri de prevenire şi de combatere a poluărilor accidentale şi de pedepsire a poluărilor intenţionate.

Protecţia sanitară se realizează prin aplicarea măsurilor de protecţie a calităţii apelor stabilite prin acte normative în vigoare precum şi prin instituirea în jurul surselor de apă, lucrărilor de captare, instalaţiilor de alimentare cu apă potabilă, zăcămintelor de ape minerale, lacurilor şi nămolurilor terapeutice, de zone de protecţie în care sunt impuse restricţii specifice în scopul evitării alterării calităţii apelor.

Alterarea calităţii apei poate surveni prin contaminarea acesteia cu bacterii, virusuri sau alte organisme vii, contaminarea radioactivă sau termică şi impurificarea chimică cu substanţe fitofarmaceutice (folosite în agricultură şi silvicultură) sau substanţe chimice (provenite din utilizarea produşilor chimici ori din activitatea industrială)5.4 M. Du\u, op. cit., p. 247-249.5 Art. 9 din H.G nr. 101/1997.

10

H.G. nr. 101/1997 a stabilit Normele speciale ce cuprind indicaţii tehnice pentru dimensionarea zonelor de protecţie sanitară, mărimea acestora, măsuri referitoare la utilizarea terenurilor cuprinse în perimetrul de protecţie6.

Tot în domeniul reglementărilor interne privind protecţia apei trebuie amintită Legea nr. 82/1993 (aşa cum a fost modificată) privind constituirea Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, pentru a cărei punere în aplicare a fost emisă şi H.G. nr. 243/1994.

În legătură cu protecţia mediului marin Legea nr. 17/1990 privind regimul juridic al apelor maritime interioare, al mării teritoriale şi al zonei contigue ale Rom`niei, în art. 30 împuterniceşte organele competente ale statului să stabilească reguli privind prevenirea, reducerea şi menţinerea sub control a poluării mediului marin şi să asigure totodată, respectarea acestora în porturi, în apele maritime interioare şi în marea teritorială a Rom`niei.

În general, sunt considerate ca fiind determinante în politica de protecţie a apelor şase direcţii pe care trebuie acţionat:

- realizarea unui complex de lucrări de amenajare;Este necesar ca toate lucrările dintr-un bazin hidrografic să se încadreze într-o

concepţie unitară referitoare la gospodărirea cantitativă şi calitativă a resurselor de apă pentru satisfacerea nevoilor de apă, ale tuturor folosinţelor: energetice, potabile, agrement, industriale etc.

- reglementări privind calitatea apelor naturale şi afluenţilor;Desigur că, în vederea asigurării unei calităţi corespunzătoare a surselor de

alimentare cu apă pentru protecţia calităţii apelor şi mai ales pentru verificarea respectării reglementărilor de protecţie, este strict necesar să se realizeze o bază de comparaţie, adică unele norme de calităţi. Aceste norme de calităţi pot să fie pentru cursurile de apă sau pentru afluenţi.

- reducerea poluării, ale cărei consecinţe s-au amintit, poate fi realizată pe mai multe căi, dintre care:

1. introducerea pe scară largă a unor tehnologii nepoluante în procesele industriale;6 Conform art. 3 - 7 din H.G. nr. 101/1997:Protec\ia sanitar[ a obiectivelor se realizeaz[ prin aplicarea m[surilor de protec\ie a calit[\ii apelor stabilite prin actele normative @n vigoare, precum ]i prin instituirea @n teren a urm[toarelor zone de protec\ie, cu grade diferite de risc fa\[ de factorii de poluare, ]i anume:

1. zone de protec\ie sanitar[ cu regim sever;2. zone de protec\ie sanitar[ cu regim de restric\ie;3. perimetrul de protec\ie hidrogeologic[

Zonele de protec\ie sanitar[ vor fi instituite obligatoriu odat[ cu punerea @n func\iune a lucr[rilor, construc\iilor ]i instala\iilor. #n aceste zone se impun, diferen\iat, restric\ii specifice @n scopul evit[rii contamin[rii sau impurific[rii apelor.

Zona de protec\ie sanitar[ cu regim sever cuprinde terenul din jurul obiectivelor, unde este interzis[ orice folosin\[ sau activitate, care, pun`nd apa @n contact cu factorii externi, ar putea conduce la contaminarea sau la impurificarea acesteia.

Pentru sursele alimentare cu apa din subteran, zona de protec\ie sanitar[ cu regim sever se extinde @n toate direc\iile @n jurul punctului de prelevare a apei - foraj sau dren - ]i @n sensul amonte, pe direc\ia de curgere a fluviului subteran, pentru izvoare.

Zona cu protec\ie sanitar[ cu regim de restric\ie cuprinde teritoriul din jurul zonei de protec\ie sanitar[ cu regim sever, astfel delimitat @nc`t prin aplicarea de m[suri de protec\ie, @n func\ie de condi\iile locale, s[ se elimine pericolul de alterare a calit[\ii apei.

Limitele zonei de protec\ie cu regim de restric\ii vor fi marcate prin borne sau semne vizibile, cu men\iunea: zon[ de protec\ie sanitar[.

Perimetrul de protec\ie hidrogeologic[ cel mai @ndep[rtat de punctul de prelevare a apei, limitrof zonei de protec\ie sanitar[ cu regim de restric\ii, are rolul de a asigura protec\ia fa\[ de orice substan\e greu degradabile sau nedegradabile ]i regenerarea debitului prelevat prin lucr[rile de captare.

11

2. reducerea cantităţilor de ape uzate evacuate în r`uri prin introducerea practicii recirculării apei;

3. recuperarea materialelor utile din apele uzate, av`nd astfel avantajul asigurării unei adevărate surse de materii prime;

4. extinderea procedeelor de cercetare şi evacuare pe cale uscată a reziduurilor, mai ales la crescătoriile de animale;

5. îmbunătăţirea randamentului de epurare prin perfecţionarea tehnologiilor, instalaţiilor şi exploatării acestora.

- supravegherea şi controlul calităţii apelor;Realizarea unei eficiente protecţii a calităţii apei nu este de conceput fără

organizarea unui sistem de supraveghere şi control. În prezent eficienţa unor astfel de sisteme de supraveghere la nivel naţional este str`ns legată de aparatura de control automat al calităţii apei.

- formarea de cadre;Ansamblul problemelor legate de lupta împotriva poluării apelor presupune

participarea unor specialişti din multiple domenii tehnice, economice şi sociale (biologi, chimişti, ingineri constructori). Formarea unor astfel de cadre trebuie să se alinieze la politica generală de orientare a învăţăm`ntului spre rezolvarea problemelor legate de practică.

- sensibilizarea opiniei publice;Protecţia mediului, în general, cea a resurselor de apă, în special, este o acţiune cu

caracter permanent, în care fiecare membru al societăţii trebuie să-şi aducă contribuţia, un aport conştient şi responsabil. În acest scop, prin toate mijloacele de informare (presă, radio, televiziune) sau de educare, este necesar să se dezbată importanţa socială, economică, ecologică a problemelor şi acţiunilor de combatere a poluării resurselor de apă.

Secţiunea 3Protecţia solului, subsolului şi a ecosistemelor terestre

3.1. Cadrul analizatUna din componentele deosebit de importante ale mediului este solul.Protecţia solului, subsolului şi a ecosistemelor terestre se realizează în condiţiile

legii, prin măsuri adecvate de gospodărire, conservare, organizarea şi amenajarea teritoriului.

Aflate într-o str`nsă interdependenţă cele trei elemente de mediu - sol, subsol şi ecosisteme terestre sunt supuse at`t unor reguli comune de protecţie c`t şi unui regim specific, particularizat la caracteristicile fiecăruia.

3.2. Protecţia soluluiSolul a fost definit ca fiind: "stratul af`nat, moale şi fiabil care se găseşte la

suprafaţa scoarţei păm`ntului şi care împreună cu atmosfera învecinată, constituie mediul de viaţă al plantelor"7.

7 M. Negulescu ]i colectivul, Protec\ia mediului @nconjur[tor, Editura Tehnic[, Bucure]ti, 1995, p. 105.

12

Spre deosebire de celelalte resurse naturale solul este limitat ca întindere şi are caracter de fixitate; odată distrus el nu se va mai putea reface aşa cum a fost, deoarece nu mai există condiţiile din istoria formării lor.

Dezafectarea în mari proporţii a terenurilor agricole şi silvice pentru construcţii, industrie, mine, depozitarea deşeurilor, căi de comunicaţii etc., ca şi procesele de eroziune reduc posibilităţile de folosire a solului pentru susţinerea producţiei agricole vegetale şi animale.

Se poate aprecia că poluarea solului este rezultatul oricărei acţiuni care produce dereglarea funcţionării normale a acestuia, dereglare manifestată prin degradarea fizică, chimică, biologică sau radioactivă.

Sunt considerate terenuri degradate terenurile care prin eroziune, poluare şi-au pierdut total sau parţial capacitatea de producţie pentru culturi agricole sau silvice.

Se pot evidenţia şi principalele tipuri de poluare, pe baza analizei activităţii ce o generează în cea mai mare măsură, specifică ţării noastre:

- poluare prin lucrări de excavare la zi (exploatări miniere la zi, balastiere, cariere etc);

- poluare prin acoperirea solului cu depouri, halde, iazuri de decantare, depozite de gunoaie, depozite de steril etc;

- poluare cu deşeuri şi reziduuri anorganice (minerale, materii organice, inclusiv metale, săruri, acizi, baze) de la industrie (inclusiv industria extractică);

- poluarea cu substanţe purtate de aer (hidrocarburi, etilenă, amoniac, bioxid de sulf, cloruri, fluoruri, acizi de azot, compuşi de plumb etc.);

- poluare cu materii radioactive;- poluare cu deşeuri şi reziduuri organice de la industria alimentară şi

uşoară;- poluare cu dejecţii animale;- poluare prin eroziune şi alunecare;- poluare prin sărăturare;- poluare prin acidifiere;- poluare prin exces de apă;- poluare prin exces sau carenţe de elemente nutritive;- poluare prin compactare, inclusiv formare de crustă;- poluare prin acoperirea solului cu sedimente produse prin eroziune;- poluare cu pesticide;- poluare cu agenţi patogeni contaminaţi (agenţi infecţioşi, toxine etc.).

Potrivit Legii nr. 18/1991 (modificată prin Legea 169/1997) terenurile care prin degradare şi poluare ş-au pierdut total sau parţial capacitatea agricolă sau silvică sunt cuprinse în "perimetrul de ameliorare" (art. 61).

H.G. nr. 786/1993 a aprobat Regulamentul privind stabilirea grupelor de terenuri care intră în perimetrul de ameliorare şi conform acestui act normativ se constituie în perimetrul de ameliorare toate terenurile degradate sau neproductive indiferent de proprietar, a căror punere în valoare este necesară din punct de vedere al protecţiei solului, regimului apelor, îmbunătăţirea condiţiilor de mediu şi a diversităţii biologice.

Statul poate face schimburi echivalente de terenuri cu proprietarii din perimetru, c`nd pe terenul acestora urmează să execute lucrări de amenajare cu caracter permanent

13

privind corectarea torenţilor în gospodărirea apelor. Schimbul se face numai cu acordul proprietarilor prin act autentic, înregistrat în documentele de cadastru funciar.

Fondurile necesare pentru cercetarea proiectarea şi executarea lucrărilor prevăzute în proiectele de amenajare şi punere în valoare a terenurilor cuprinse în aceste perimetre se asigură de la bugetul de stat. Legea menţionează că aceste fonduri pot fi sporite prin participarea comunelor (oraşelor) şi a judeţelor, prin contribuţia în bani sau în muncă a tuturor color interesaţi (deţinătorii de terenuri, locuitorii sau persoanele juridice, care trag foloase din realizarea acestor lucrări).

Prin Legea nr. 84/1996 - legea îmbunătăţirilor funciare s-a stabilit regimul juridic general al lucrărilor din acest domeniu.

Amenajările de îmbunătăţiri funciare contribuie prin efectul lor la protecţia şi ameliorarea mediului. Acestea reprezintă lucrări complexe, de construcţii hidrotehnice şi agropedoameliorative, de prevenire şi înlăturare a acţiunilor factorilor de risc-secetă, exces de apă, eroziunea solului şi inundaţii - pe terenurile cu destinaţie agricolă sau silvică, av`nd ca scop valorificare capacităţii de producţie a terenurilor şi a plantelor şi introducerea în circuitul economic a terenurilor neproductive.

3.3. Protecţia subsoluluiMateriile prime minerale ale subsolului sunt resurse limitate în volum şi nu se

regenerează în timp, motiv pentru care se constată un decalaj între cerinţele economiei în creştere şi nivelul producţiei extractive, în continuă descreştere. În aceste condiţii procesul de gestiune al acestor materii prime trebuie să poarte un pronunţat caracter de protecţie şi exploatare raţională concomitent cu ocrotirea mediului ambiant pe parcursul activităţilor de exploatare (lucrările de extracţie, foraj, stocaje subterane etc.).

În Rom`nia prin Legea nr. 134/1995 Legea petrolului s-a instituit un nou regim juridic pentru explorarea, dezvoltarea şi exploatarea acestei materii prime.

Resursele de petrol situate în subsolul ţării şi al platoului continental rom`nesc al Mării Negre fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice şi aparţin statului rom`n. Asupra terenurilor necesare operaţiunilor petroliere considerate lucrări de utilitate publică precum şi asupra celor necesare lucrărilor de exploatare şi oricăror alte operaţiuni pe care acestea le implică, inclusiv cele privind asigurarea exploatării şi protecţiei sistemului naţional de transport al petrolului se instituie, în favoarea titularului operaţiunilor, un drept de servitute legală, exercitat contra unei rente anuale către proprietarii terenurilor afectate de acesta.

Operaţiunile petroliere se realizează numai în cadrul unor perimetre de explorare şi/sau exploatare şi în condiţiile prevăzute în acordurile petroliere, care stabilesc măsuri pentru protecţia suprafeţei şi a subsolului în cursul desfăşurării acestor activităţi.

Potrivit art. 23 lit. e din Legea nr. 134/1995 periclitarea prin modul de executare a operaţiunilor petroliere, a posibilităţii exploatării operaţiunilor petroliere, a posibilităţii exploatării viitoare, a zăcăm`ntului sau încălcarea normelor privind protecţia mediului de către titularul acordului petrolier atrage retragerea administrării sau concesionării.

Pentru a asigura întreţinerea sistemului naţional de transport al petrolului şi pentru a preveni apariţia posibilelor pericole în exploatarea acestuia se stabilesc zone de protecţie şi siguranţă (potrivit art. 8 din lege).

14

Pe viitor se preconizează adoptarea unor legi speciale în privinţa fiecărei materii prime ce se exploatează din subsol şi corelarea dispoziţiilor acestora la cerinţele interne şi internaţionale de protecţie a mediului.

3.4. Protecţia ecosistemelor terestreEcosistemele terestre cuprind în cea mai mare măsură flora şi fauna în conceptul

lor de relaţii de existenţă.A. Protecţia pădurilor

Cuprinz`nd mai puţin de un sfert din suprafaţa totală a ţării pădurile ocupă un loc important în cadrul economiei naţionale. Ele servesc la apărarea terenurilor agricole împotriva secetei, a surpărilor şi alunecărilor de terenuri, la ameliorarea şi refacerea calităţilor naturale ale solului, la purificarea aerului, în domeniul balneoclimateric şi în dezvoltarea aşezărilor omeneşti, pentru păşunatul animalelor, exercitarea v`nătorii, agrement etc.

Totodată pădurile constituie o preţioasă materie primă pentru industria de construcţii, transporturi şi alte ramuri ale economiei naţionale. Nu trebuie trecută cu vederea nici importanţa ce o prezintă pădurile în reglarea climei şi în realizarea unui important rol sanitar şi estetic.

Cadrul legal al ocrotirii şi dezvoltării pădurilor îl constituie Codul Silvic aprobat prin Legea nr. 26 din 24 aprilie 1996 care guvernează raporturile juridice, organizatorice, economice şi tehnice privind fondul forestier naţional, fondul cinegetic, fondul piscicol din apele de munte, precum şi cele privind vegetaţia forestieră de pe terenurile situate în afara fondului forestier naţional.

Potrivit art. 1 din Legea nr. 26/1996, pădurile, terenurile destinate împăduririi, cele care servesc nevoilor de cultură, producţiei ori administraţiei silvică, iazurile, albiile, p`raiele precum şi terenurile neproductive incluse în amenajamentele silvice constituie indiferent de natura dreptului de proprietate, fondul forestier naţional.

Terenurile acoperite de vegetaţie forestieră cu o suprafaţă mai mare de 0,25 ha sunt considerate în sensul Codului silvic, păduri.

Identificarea terenurilor care constituie fondul forestier naţional se face pe baza amenajamentelor silvice.

Fondul forestier naţional este, după caz, proprietate publică sau privată şi constituie bun de interes naţional.

Întregul fond forestier este supus regimului silvic care, constituie un sistem de norme tehnice, economice şi juridice privind amenajarea, cultura, exploatarea, protecţia şi paza acestui fond, av`nd ca scop asigurarea gospodăririi durabile a ecosistemelor forestiere.

Indiferent de natura proprietăţii, statul, prin autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, elaborează politici în domeniul fondului forestier naţional şi al vegetaţiei forestiere din afara acestuia şi exercită controlul asupra modului de gospodărire a lor (art.8).

Fondul forestier naţional proprietate publică este administrat de Regia Naţională a Pădurilor.

Conservarea şi dezvoltarea durabilă a fondului forestier naţional, potrivit legislaţiei în vigoare, se realizează în principal prin: menţinerea integrităţii fondului forestier fiind interzisă reducerea suprafeţei acestora, indiferent de proprietar, cu

15

excepţiile prevăzute de lege; creşterea suprafeţei fondului forestier prin recunoaşterea unui drept de preemţiune al statului la toate v`nzările de bunăvoie sau silite, la preţ şi în condiţii egale. Pentru enclavele din fondul forestier proprietate publică şi terenurile limitrofe acestuia, precum şi pentru terenurile acoperite cu vegetaţie forestieră; regenerarea şi îngrijirea pădurilor, precum şi a terenurilor acoperite cu vegetaţie forestieră; aplicarea de tehnologii de recoltare şi colectare a lemnului care să nu afecteze echilibrul ecologic; prevenirea proceselor de degradare a pădurilor şi solurilor forestiere; economisirea masei lemnoase ş.a.

Codul silvic clasifică pădurile, în raport cu funcţiile pe care le îndeplinesc în două grupe:

- păduri cu funcţii speciale de protecţie a apelor, a solului, a climei şi a obiectivelor de interes naţional, păduri pentru recreare şi pădurile declarate monumente ale naturii şi rezervaţii;

- păduri cu funcţii de producţie şi de protecţie în care se urmăreşte să se realizeze, în principal, masă lemnoasă de calitate superioară şi alte produse ale pădurii şi, concomitent, protecţia calităţii factorilor de mediu.

Pentru a evita exploatarea neştiinţifică a pădurilor, volumul de masă lemnoasă ce se recoltează anual, pe ansamblu şi pe fiecare unitate de producţie silvică, se corelează cu cota normală de tăiere stabilite prin amenajamentele silvice, ţin`ndu-se seama de structura masei lemnoase respective, asigur`ndu-se evitarea dezgolirii şi protejarea solului, consolidarea funcţiilor de protecţie a arboretelor, stabilirea ecosistemelor naturale, ameliorarea factorilor de climă, menţinerea unor debite constante de apă şi continuitatea producţiei de lemn.

Pădurile sunt nu numai sursă de materie primă, dar au şi un important rol în reglarea factorilor climatici, în conservarea şi protejarea mediului înconjurător.

Pentru prevenirea poluării trebuie să se evite, pe c`t este posibil amplasarea în apropierea pădurilor de unităţi industriale cu tehnici poluante, regimul de carantină fito-sanitară ce se poate institui pentru a preînt`mpina răsp`ndirea dăunătoarelor, bolilor şi buruienilor care constituie un pericol pentru plantele cultivate şi păduri, în scopul lichidării focarelor acestora, precum şi pentru a preveni sau opri introducerea lor în ţară.

Legea nr. 26/1996 instituie Fondul de conservare şi regenerare a pădurilor, constituit la Regia naţională a pădurilor, purtător de dob`ndă şi format din următoarele resurse:

- contravaloarea terenurilor scoase definitiv din fondul forestier;- contravaloarea pierderilor de creştere şi despăgubirile pentru daune

produse fondului forestier;- tarifele pentru efectele favorabile ale funcţiilor de protecţie a pădurilor;- 20-25% din încasările rezultate din valorificarea masei lemnoase, în

condiţiile legii;- alocaţii de la bugetul de stat.

Destinaţiile sumelor astfel obţinute vizează împădurirea unor terenuri goale, recuperarea şi gospodărirea pădurilor, acoperirea efectelor calamităţilor etc. (art.63)B. Protecţia produselor lemnoase

Produsele pădurii se împart în două categorii: produse lemnoase şi produse nelemnoase.

Potrivit art. 39 din Codul silvic produsele lemnoase ale pădurii sunt:

16

a) produse principale, în care intră toate materialele lemnoase ale pădurii rezultate din tăieri de regenerare, reprezent`nd materialul lemnos destinat exploatării pentru nevoile economiei şi ale populaţiei, a căror exploatare se face conform prevederilor cuprinse în amenajamentele silvice şi în regulile de cultură şi exploatare;

b) produse secundare, acele produse lemnoase rezultate din efectuarea lucrărilor de îngrijire a arboretelor tinere, a căror exploatare se face în aceleaşi condiţii ca şi produsele principale;

c) produse accidentale - acele produse lemnoase ale pădurii rezultate în urma producerii unor calamităţi naturale şi din defrişări de pădure legal aprobate;

d) produse de igienă, rezultate din procesul normal de eliminare naturală;e) alte produse cum sunt: arborii şi arbuştii ornamentali, răchită, puieţi şi

diferite produse din lemn.Produsele nelemnoase, specifice fondului forestier sunt:

- v`natul din cuprinsul acestuia;- peştele din apele de munte;- peştele din crescătorii, bălţi şi iazuri din fondul forestier;- fructele de pădure;- seminţele forestiere;- ciupercile comestibile din flora spontană;- plantele medicinale şi aromatice;- răşina şi alte produse de acest fel.

Volumul maxim de masă lemnoasă ce se poate recolta anual din păduri se aprobă prin hotăr`re a Guvernului, în limita posibilităţii stabilite prin amenajamentele silvice pe fiecare unitate de producţie şi pe natura produselor.

În ceea ce priveşte produsele nelemnoase, acestea se recoltează în conformitate cu normele tehnice elaborate de autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură; în acest sens a fost emis Ordinul ministrului Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului nr. 201/1997 pentru aprobarea procedurii de autorizare a activităţilor de recoltare, capturare şi achiziţie a plantelor şi animalelor din flora şi fauna sălbatică, de pe teritoriul ţării, în scopul comercializării pe piaţa internă sau la export.

V`natul şi peştele din apele de munte se recoltează pe bază de autorizaţie emisă potrivit legii.

În privinţa protecţiei fondului cinegetic şi a fondului piscicol din apele de munte, codul silvic stabileşte că autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură asigură administrarea, ocrotirea, gospodărirea unitară şi raţională a acestora, scop în care:

- emite norme tehnice pentru ocrotirea şi gospodărirea fondurilor de v`nătoare şi a fondurilor piscicole din apele de munte, care sunt obligatorii pentru toţi deţinătorii acestora, indiferent de forma de proprietate;

- stabileşte norme tehnice obligatorii pentru reglarea efectivelor optime de v`nat, în special a celor care produc pagube culturilor agricole, unităţile deţinătoare ale fondurilor de v`nătoare răspunz`nd de aplicarea acestora şi pentru pagubele produse (art. 84 şi art. 85).

Totodată, personalul silvic care răspunde de ocrotirea, selecţia şi paza v`natului practică v`nătoarea, pe fondurile de v`nătoare gospodărite de unităţile silvice, pe baza

17

permisului de port armă şi a autorizaţiei de către ocolul silvic care are în gestiune fondul respectiv.

18

Secţiunea 4Protecţia faunei terestre şi acvatice

4.1. Cadrul analizatReprezent`nd totalitatea speciilor din mediul terestru şi acvatic, fauna prezintă o

deosebită importanţă în menţinerea echilibrului ecologic şi satisfacerea necesităţilor economiei şi ale populaţiei.

Protecţia faunei poate fi asigurată at`t prin protejarea speciilor însăşi c`t şi prin protejarea mediului în care trăiesc

Dezvoltarea societăţii umane a condus la dispariţia multor specii şi implicit la îngustarea zestrei genetice a biosferei, fenomenul lu`nd amploare astfel înc`t, în prezent, numeroase specii sunt ameninţate cu dispariţia.

Diversitatea genetică împiedică, de asemenea catastrofele ecologice de proporţii.Odată cu dezvoltarea unei opinii publice favorabile protecţiei mediului ambiant,

odată cu însuşirea unei educaţii şi unei etici ecologice adecvate este de presupus că "lista roşie" a speciilor ameninţate va fi din ce în ce mai mică fără ca aceasta să perturbe mersul economiei mondiale.

O.U.G. nr. 195/2005 (modificată şI aprobată prin Legea nr. 265/2006) defineşte la art. 2 principalii termeni privind protecţia faunei terestre şi acvatice după cum urmează :

arie naturala protejata - zona terestra, acvatica si/sau subterana, cu perimetru legal stabilit si avand un regim special de ocrotire si conservare, in care exista specii de plante si animale salbatice, elemente si formatiuni biogeografice, peisagistice, geologice, paleontologice, speologice sau de alta natura, cu valoare ecologica, stiintifica sau culturala deosebita;

arie speciala de conservare - arie de interes comunitar desemnata printr-un act statutar, administrativ si/sau contractual in scopul aplicarii masurilor de conservare necesare pentru mentinerea sau restaurarea unei stari favorabile de conservare a habitatelor naturale si/sau a populatiilor speciilor pentru care a fost desemnata;

biodiversitate - variabilitatea organismelor din cadrul ecosistemelor terestre, marine, acvatice continentale si complexelor ecologice; aceasta include diversitatea intraspecifica, interspecifica si diversitatea ecosistemelor;

echilibru ecologic - ansamblul starilor si interrelatiilor dintre elementele componente ale unui sistem ecologic, care asigura mentinerea structurii, functionarea si dinamica ideala a acestuia;

ecosistem - complex dinamic de comunitati de plante, animale si microorganisme si mediul abiotic, care interactioneaza intr-o unitate functionala;

ecoturism - forma de turism in care principalul obiectiv este observarea si constientizarea valorii naturii si a traditiilor locale si care trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

a) sa contribuie la conservarea si protectia naturii;b) sa utilizeze resursele umane locale;c) sa aiba caracter educativ, respect pentru natura - constientizarea turistilor si a

comunitatilor locale;d) sa aiba impact negativ nesemnificativ asupra mediului natural si socio-cultural;habitat natural - arie terestra, acvatica sau subterana, in stare naturala sau

seminaturala, ce se diferentiaza prin caracteristici geografice, abiotice si biotice;

19

habitat natural de interes comunitar - acel tip de habitat care:a) este in pericol de disparitie in arealul sau natural; saub) are un areal natural redus fie ca urmare a restrangerii acestuia fie datorita

faptului ca in mod natural suprafata sa este redusa; sauc) prezinta esantioane reprezentative cu caracteristici tipice pentru una sau mai

multe din cele cinci regiuni biogeografice: alpina, continentala, panonica, stepica si pontica;

habitat al unei specii - mediul natural sau seminatural definit prin factori abiotici si biotici in care traieste o specie in oricare stadiu al ciclului sau biologic;

monument al naturii - specii de plante si animale rare sau periclitate, arbori izolati, formatiuni si structuri geologice de interes stiintific sau peisagistic;

resurse naturale - totalitatea elementelor naturale ale mediului ce pot fi folosite in activitatea umana: resurse neregenerabile - minerale si combustibili fosili, regenerabile - apa, aer, sol, flora, fauna salbatica, inclusiv cele inepuizabile - energie solara, eoliana, geotermala si a valurilor;

sit de interes comunitar - arie/sit care, in regiunea sau in regiunile biogeografice in care exista, contribuie semnificativ la mentinerea sau restaurarea starii de conservare favorabila a habitatelor naturale sau a speciilor de interes comunitar si care pot contribui astfel semnificativ la coerenta retelei NATURA 2000 si/sau contribuie semnificativ la mentinerea diversitatii biologice in regiunea sau regiunile respective. Pentru speciile de animale ce ocupa arii intinse de raspandire, ariile de interes comunitar corespund zonelor, din teritoriile in care aceste specii sunt prezente in mod natural si in care sunt prezenti factorii abiotici si biologici esentiali pentru existenta si reproducerea acestora.

specii de interes comunitar - specii care pe teritoriul Uniunii Europene sunt:a) periclitate, cu exceptia celor al caror areal natural este situat la limita de

distributie in areal si care nu sunt nici periclitate, nici vulnerabile in regiunea vest-palearctica; sau

b) vulnerabile, speciile a caror incadrare in categoria celor periclitate este probabila intr-un viitor apropiat daca actiunea factorilor perturbatori persista; sau

c) rare, speciile ale caror populatii sunt reduse din punct de vedere al distributiei sau/si numeric si care chiar daca nu sunt in prezent periclitate sau vulnerabile, risca sa devina. Aceste specii sunt localizate pe arii geografice restranse sau sunt rar dispersate pe suprafete largi; sau

d) endemice si care necesita o atentie speciala datorita caracteristicilor specifice ale habitatului lor si/sau a impactului potential pe care il are exploatarea acestora asupra starii de conservare

stare de conservare a unui habitat natural - totalitatea factorilor ce actioneaza asupra unui habitat natural si a speciilor caracteristice acestuia si care pot influenta pe termen lung atat distributia naturala, structura si functiile acestuia, cat si supravietuirea speciilor caracteristice;

stare de conservare a unei specii - totalitatea factorilor ce actioneaza asupra unei specii si care pot influenta pe termen lung distributia si abundenta populatiilor speciei respective;

vecinatatea ariei naturale protejate - zona din afara limitei unei arii naturale protejate din care se poate genera un impact asupra ariei naturale protejate de catre un proiect sau o activitate in functie de natura, marimea si/sau localizarea acestora;

20

zona umeda - intindere de balti, mlastini, turbarii, de ape naturale sau artificiale, permanente sau temporare, unde apa este statatoare sau curgatoare, dulce, salmastra sau sarata, inclusiv intinderea de apa marina a carei adancime la reflux nu depaseste 6 m.

21

4.2. Protecţia faunei în dreptul internA. Protecţia fondului cinegetic

Regimul juridic al v`natul şi v`nătorii este stabilit prin Legea fondului cinegetic şi a protecţiei v`natului nr. 103/1996, republicata si completata . În înţelesul acestui act normativ Animalele salbatice de interes vanatoresc, cuprinse in anexele nr. 1 si 2, denumite in prezenta lege v`nat, impreuna cu biotopurile acestora, constituie fondul cinegetic al Romaniei (art. 1 din Legea nr.103/1996). Este vorba de 30 de specii de mamifere şi 205 specii de păsări prevăzute în anexele 1 şi 2 din actul normativ respectiv.

Principiile generale ce se degajă din acest act normativ sunt următoarele:1. Fondul cinegetic reprezintă o resursă naturală regenerabilă de interes

naţional şi internaţional;2. V`natul - bun public de interes naţional;3. Administrarea şi gospodărirea durabilă a fondului cinegetic;4. Exercitarea v`natorii se face în scop recreativ-sportiv, didactic sau de

cercetare ştiinţifică, urmărindu-se asigurarea echilibrului ecologic şi ameliorarea calitaţii v`natului.

Administrarea fondului cinegetic se realizează printr-un organism distinct, specializat, din cadrul autorităţii centrale care răspunde de silvicultură (Regia Naţională a Pădurilor).

Conform art. 8 din lege, administrarea implică o serie de atribuţii cum ar fi: elaborarea strategiei în domeniu, stabilirea criteriilor de atribuire a dreptului de gestionare în vederea încheierii contractelor de gestionare, aprobarea metodologiei de evaluare a efectivelor de v`nat şi de calcul al cotelor anuale din recoltă, stabilirea efectivelor optime de v`nat şi a cotelor anuale de recoltă, organizarea activităţii de combatere a braconajului, controlul activităţii cinegetice la toate nivelurile.

Fondul cinegetic este împărţit în fonduri de v`nătoare ce sunt atribuite proporţional astfel: 68% organizaţiilor v`nătoreşti din Rom`nia, 30% unităţilor Regiei Naţionale a Pădurilor şi 2% pentru protecţia fondului cinegetic al unor specii valoroase de v`nat precum şi pentru unităţile de învăţăm`nt şi cercetare ştiinţifică cu profil cinegetic.

Gestionarea fondului cinegetic se face în baza unor contracte de gestionare, pe un termen de minimum 10 ani şi cu respectarea dreptului de preemţiune al fostului gestionar.

Prin legea fondului cinegetic şi a protecţiei v`natului nr. 103/1996 s-a prevăzut constituirea Fondului de protecţie a v`natului în scopul acoperirii cheltuielilor aferente activităţii cinegetice. Acesta este un fond extrabugetar, este administrat de autoritatea publică centrală ce răspunde de silvicultură şi, potrivit art. 17 din lege, are ca surse de finanţare veniturile realizate din atribuirea gestionării fondurilor de v`nătoare, despăgubirii pentru daune aduse fondului cinegetic, donaţii şi sponsorizări, ş.a.

Principalele destinaţii stabilite prin lege sunt: acţiunile de refacere a potenţialului biogenetic al unor fonduri de v`nătoare, organizarea, desfăşurarea şi stimularea activităţii de combatere a braconajului, finanţarea de proiecte, studii şi cercetări în domeniul cinegetic.

Ocrotirea v`natului se realizează at`t prin paza acestuia c`t şi prin măsuri care vizează conservarea lui.

Principalele măsuri de conservare a faunei sălbatice sunt: realizarea v`nării numai în limitele cotei de recoltă aprobate; înfiinţarea de crescătorii de v`nat destinate populării;

22

interzicerea ţinerii în captivitate a animalelor sălbatice, a păşunatului în pădurile statului şi a tulburării liniştii v`natului în perioadele de înmulţire şi creştere a puilor etc.

În înţelesul Legii nr. 103/1996 prin v`nătoare, ca acţiune, se înţelege căutarea, st`rnirea, urmărirea hăituirea, rănirea, uciderea sau capturarea v`natului sau orice altă activitate care are ca scop dob`ndirea acestuia.

Pentru ocrotirea fondului cinegetic, v`nătoarea este supusă unor condiţii de exercitare în privinţa obiectului ei, în sensul că este permisă la speciile de v`nat în condiţiile, locurile, în perioadele şi cu mijloacele stabilite de lege.

În vederea conservării faunei sălbatice se pot stabili perioade temporare de restricţie, perioade în care v`narea, cumpărarea şi transportul v`natului aflat sub protecţie sunt interzise.

V`nătoarea se exercită numai de v`nători, aceştia trebuind să îndeplinească cumulativ două condiţii8:

- să fie posesori de permise de v`nătoare vizate anual;- să aibă autorizaţie de v`nătoare eliberată de gestionarul fondului de

v`nătoare.

B. Protecţia fondului piscicolPrin pescuit se înţelege prinderea peştelui, a celorlalte vieţuitoare acvatice, pe

bază de autorizaţie, în locuri, perioade, cu unelte şi în dimensiunile prevăzute de lege în scop industrial, ştiinţific sau sportiv.

În scopul protecţiei şi dezvoltării faunei acvatice au fost prevăzute o serie de obligaţii ce revin agenţilor economici pe ale căror terenuri sunt situate fonduri piscicole, pentru agenţii economici care folosesc apa din bazinele piscicole în alte scopuri dec`t cel piscicol, măsurile ce trebuiesc întreprinse în zonele în care s-au realizat amenajări hidrotehnice sau de îmbunătăţiri funciare.

Tot în scopul protecţiei fondului piscicol prin H.G. nr. 971/1994 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele de pescuit şi de protecţie a fondului piscicol au fost stabilite şi sancţionate o serie de fapte care aduc atingere faunei acvatice, cum ar fi: prinderea peştelui cu alte unelte sau cu unelte de alte dimensiuni dec`t cele prevăzute de lege, circulaţia cu ambarcaţiuni cu motor în apele din Delta Dunării, în afara traseelor aprobate de Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului, reţinerea de către pescarii sportivi a peştelui şi a altor vieţuitoare acvatice pescuite sub dimensiunile minime prevăzute de lege etc.

H.G. nr. 516/1997 privind unele măsuri pentru exercitarea pescuitului pe teritoriul rezervaţiei biosferei "Delta Dunării" mai prevede şi alte măsuri de protecţie a faunei acvatice din acest perimetru special.

4.3. Protecţia faunei pe plan internaţionalAgresiunea activităţilor umane şi încălcarea regulilor internaţionale privind

v`nătoarea şi pescuitul precum şi exploatarea neraţională în ceea ce priveşte flora au făcut ca viaţa sălbatică să fie tot mai mult ameninţată şi, în consecinţă, să capete o importanţă excepţională în ceea ce priveşte protecţia în dreptul internaţional.

8 In extenso, a se vedea M. Du\u, op. cit., p. 301.

23

Armonizarea strategiilor şi direcţiilor de acţiune precum şi adoptarea unor reglementări comune sunt modalităţi concrete de conservare şi protecţie a acestui important element al mediului înconjurător - fauna.

Principalele acte internaţionale care vizează protecţia faunei terestre şi acvatice pe plan internaţional sunt:

- Convenţia internaţională pentru protecţia păsărilor Paris 1950;- Convenţia asupra zonelor umede, de importanţă internaţională, în special

ca habitat al păsărilor acvatice - Ramsar 19719;- Convenţia asupra comerţului internaţional cu specii sălbatice de floră şi

faună ameninţate cu dispariţia Washington - 197310;- Convenţia privind conservarea vieţii sălbatice şi a habitatelor naturale din

Europa - Berna 197911;- Charta mondială asupra naturii adoptată de Adunarea Generală a O.N.U.

la 28 octombrie 82;- Convenţia de la Montego Bay asupra dreptului mării din 1989;- Convenţia privind diversitatea biologică - Rio de Janeiro 199212 - este

principalul instrument juridic internaţional destinat să servească protecţiei vieţii sălbatice.

Reglementările internaţionale care vizează protecţia unei specii anume a faunei au fost adoptate de-a lungul timpului în faţa pericolului dispariţiei unor specii. Asemenea acte internaţionale au vizat protecţia balenelor, protecţia urşilor polari, protecţia focilor etc.

Secţiunea 5Protecţia biodiversităţii

5.1. Cadrul analizatBiodiversitatea - diversitatea biologică - este reprezentată de ansamblul faunei şi

florei de pe glob. S-a constatat - de-a lungul anilor - că activitatea umană a condus mereu la pierderea diversităţii biologice.

Printre modalităţile frecvent utilizate în vederea protecţiei şi conservării naturii, un loc central îl ocupă constituirea de arii protejate şi declararea de monumente ale naturii.

Aria protejată reprezintă o zonă delimitată geografic cu elemente naturale rare sau în procent ridicat desemnată sau reglementată şi gospodărire în sensul atingerii unor obiective specifice de conservare. Ariile protejate cuprind: parcuri naţionale, rezervaţii naturale, rezervaţii ale biosfere, monumente ale naturii, ş.a.

Ariile protejate au ca scop conservarea biodiversităţii sălbatice. În 1990 pe Terra erau instituite un număr de 6930 de zone protejate reprezent`nd 652 milioane hectare.

În privinţa noţiunii de monumente ale naturii Emil Racoviţă a dat cea mai cuprinzătoare definiţie: "sunt considerate ca monumente ale naturii toate locurile, toţi bionţii (fiinţele vii), toate teritoriile şi operele umane, preistorice care din cauza

9 Rom`nia a aderat la aceast[ conven\ie prin Legea nr. 5/1991.10 Ratificat[ de Rom`nia prin Legea nr. 69/1994.11 Rom`nia a aderat la aceast[ conven\ie prin Legea nr.13/1993.12 Ratificat[ de Rom`nia prin Legea nr. 58/1994.

24

interesului lor ştiinţific, artistic, peisagistic şi legendar, merită a fi conservate pentru folosul public at`t în prezent c`t şi în viitor, şi care au fost declarate astfel prin lege".

Legea protecţiei mediului (O.U.G. nr. 195/2005) la art. 2, pct. 45, prevede că prin "monumente ale naturii" se înţelege "specii de plante şi animale rare sau periclitate, arbori izolaţi, formaţiuni şi structuri geologice de interes ştiinţific sau peisagistic".

Potrivit O.U.G. nr. 195/2005, în Rom`nia ariile protejate şi monumentele naturii se declară prin acte sau reglementări cu caracter normativ inclusiv prin amenajamente silvice la propunerea Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor, pe baza fundamentării ştiinţifice făcută de Academia Rom`nă; cele declarate înainte de intrarea în vigoare a legii privind protecţia mediului, îşi păstrează această calitate.

Ariile protejate sunt evidenţiate în planurile de urbanism şi de amenajare a teritoriului aprobate conform legii.

Potrivit art. 49 din O.U.G. nr. 195/2005 Ministerul Mediului şi Gospodaririi Apelor, impreuna cu alte autorităţi publice centrale, dupa caz, elaborează reglementări tehnice privind măsurile de protecţie ale ecosistemelor, de conservare şi utilizare durabilă a componentelor diversităţii biologice. La proiectarea lucrarilor care pot modifica cadrul natural al unei arii naturale protejate este obligatorie procedura de evaluare a impactului asupra acesteia, urmata de avansarea solutiilor tehnice de mentinere a zonelor de habitat natural, de conservare a functiilor ecosistemelor si de protectie a speciilor salbatice de flora si fauna, inclusiv a celor migratoare, cu respectarea alternativei si a conditiilor impuse prin acordul de mediu, precum şi automonitorizarea p`nă la îndeplinirea acestora. Detinatorii cu orice titlu de suprafete terestre si acvatice supuse refacerii ecologice sau aflate într-o arie naturală protejată au obligaţia de a aplica şi/sau respecta măsurile stabilite de autoritatea competenta pentru protectia mediului.

În ariile naturale protejate şi în vecinătatea acestora, este interzisă:a) desfasurarea programelor, proiectelor si activitatilor care contravin planurilor

de management sau regulamentelor ariilor naturale protejate sau care sunt susceptibile sa genereze un impact asupra acestora;

b) schimbarea destinatiei terenurilor;c) pasunatul si amplasarea de stane si locuri de tarlire;d) activitati comerciale de tip comert ambulant.Pe teritoriul ariilor naturale protejate, pe langa interdictiile prevazute in planurile

de management si regulamente, sunt interzise:a) distrugerea sau degradarea panourilor informative si indicatoare, constructiile,

imprejmuirile, barierele, placile, stalpii, semnele de marcaj sau orice alte amenajari aflate in inventarul ariilor naturale protejate;

b) aprinderea si folosirea focului deschis in afara vetrelor special amenajate si semnalizate in acest scop de catre administratorii sau custozii ariilor naturale protejate;

c) abandonarea deşeurilor in afara locurilor special amenajate si semnalizate pentru colectare daca exista;

d) accesul pe suprafata ariilor naturale protejate si practicarea de sporturi in afara drumurilor permise accesului public cu mijloace motorizate care utilizeaza carburanti fosili;

e) exploatarea oricaror resurse minerale neregenerabile din parcurile nationale, rezervatiile naturale, rezervatiile stiintifice, monumentele naturii si din zonele de conservare speciala ale parcurilor naturale. In parcurile naturale in afara zonelor de

25

conservare speciala, exploatarea oricaror resurse minerale neregenerabile este permisa numai daca acest lucru este prevazut in mod explicit in planurile de management si regulamentele acestora.

Art. 112 din Codul silvic prevede că, constituirea, administrarea şi gospodărirea parcurilor naţionale şi a celorlalte arii protejate din fondul forestier naţional se fac de către Regia Naţională a Pădurilor.

Autoritatea centrală pentru protecţia mediului împreună cu Academia Rom`nă elaborează, editează, ţine la zi şi difuzează Catalogul ariilor protejate şi ale monumentelor naturii, precum şi Cartea Roşie, cuprinz`nd speciile de plante şi animale din Rom`nia pe cale de dispariţie sau recent dispărute. De asemenea, autoritatea publica centrala pentru protecţia mediului stabileste lista siturilor de interes comunitar şi a ariilor de protectie speciala avifaunistica, pe care o transmite Comisiei Europeane la data aderarii, împreuna cu Formularele standard Natura 2000, completate pentru fiecare sit in parte.

Pentru administrarea parcurilor nationale, parcurilor naturale, a siturilor de interes comunitar si a ariilor de protectie speciala avifaunistice a caror suprafata este mai mare de 4000 ha, se infiinteaza Agentia Nationala pentru Arii Naturale Protejate si Conservarea Biodiversitatii, institutie publica, in subordinea autoritatii publice centrale pentru protectia mediului, finantata din venituri proprii si subventii acordate de la bugetul de stat, care are in subordine si/sau coordonare structuri de administrare special constituite, cu personalitate juridica.

Printre ariile protejate din Rom`nia menţionăm: Rezervaţia Biosferei "Delta Dunării" 591.200 ha, Parcul Naţional "Retezat" 54.400 ha, Parcul Naţional "Rodna" 56.700 ha, Parcul Naţional "Domogled" 60.100 ha, Parcul Naţional "Cheile Nerei" 45.561 ha, Parcul Naţional "Apuseni" 37.900 ha, Parcul Naţional "Bucegi" 35.700 ha, Parcul Naţional "Semenic" 30.400 ha ş.a13.

5.2. Regimul de protecţie al Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării"Ecosistemul „Delta Dunării" trebuie considerat ca fiind cel mai mare sistem de

ecosisteme terestre şi acvatice din ţara noastră, el constituind în acelaşi timp şi cea mai întinsă zonă umedă.

Cu toate că s-a format în urma interacţiunii între fluviul Dunărea şi Marea Neagră, sub influenţa curenţilor de apă şi a valurilor, factorul determinant a fost transportul de aluviuni (în medie circa 80 milioane tone/an).

Rezervaţia Biosferei "Delta Dunării" a fost înfiinţată prin H.G. 264/1991, iar ulterior ea s-a constituit în baza Legii nr. 82/1993 ca zonă de importanţă naţională şi internaţională.

"Rezervaţiile Biosferei" sunt o categorie determinată de cercetările efectuate de către U.N.E.S.C.O. în cadrul programului internaţional "Omul şi Biosfera". Aceste zone a căror importanţă ecologică este de interes naţional şi universal, trebuie să fie c`t mai întinse, să cuprindă zone tampon bine delimitate şi să asigure prin diversele formaţiuni şi ecosisteme pe care le înglobează, continuitatea ciclurilor biogeochimice, regenerarea resurselor naturale, îndeosebi a resurselor vieţii la nivel local, regional şi global.

13 Preluate din lista ariilor protejate din Rom`nia (1932-1991) @ntocmit[ de Comisia Monumentelor Naturii; Institutul de Biologie Bucure]ti - Departamentul pentru Conservarea Naturii ]i Ministerul Mediului - Departamentul Conserv[rii ]i Reconstruc\iei Ecologice, 23 decembrie 1991, ap[rute @n revista "Ocrotirea naturii ]i mediului @nconjur[tor", p. 22-23 Bucure]ti, 1992, printr-un colectiv coordonat de Nicolae Tomnic din partea Academiei Rom`ne.

26

Potrivit dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 82/1993 prin "rezervaţia biosferei" se înţelege "zona geografică cu suprafeţele de uscat şi de ape, în care există elemente şi formaţiuni fizico-geografice, specii de plante şi animale care îi conferă o importanţă biogeografică, ecologică şi estetică deosebită, cu valoare de patrimoniu natural naţional şi universal, fiind supusă unui regim special de administrare, în scopul protecţiei şi conservării acesteia, prin dezvoltarea aşezărilor umane şi organizarea activităţilor economice în corelare cu capacitatea de suport a mediului deltaic şi a resurselor sale naturale"

Rezervaţia Biosferei "Delta Dunării" cuprinde Delta Dunării propriu-zisă, sărăturile Murighiol - Plopu, complexul lagunar Razelm -Sinoe, Dunărea maritimă p`nă la Cotul Pisicii, sectorul Isaccea-Tulcea cu zona inundabilă, litoralul Mării Negre de la braţul Chilia p`nă la Capul Midia, apele maritime interioare şi marea teritorială, p`nă la izobata de 20 m inclusiv.

În conformitate cu art. 10 din Legea nr. 82/1992, suprafeţele terestre şi acvatice, inclusiv terenurile aflate permanent sub apă, care intră în componenţa Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării", împreună cu resursele naturale pe care le generează, constituie patrimoniul natural aparţin`nd domeniului public de interes naţional, aflat în administrarea directă a organului unic de conducere al rezervaţiei.

Pentru aplicarea regimului general de protecţie şi conservare a Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării şi administrarea patrimoniului natural din domeniul public de interes naţional, prin lege s-a înfiinţat Administraţia Rezervaţiei, ca instituţie publică cu personalitate juridică, cu sediul în municipiul Tulcea, în subordinea Ministerului Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului (art. 4).

Din punct de vedere structural, Administraţia este condusă de Consiliul ştiinţific (cu rol deliberativ, adopt`nd hotăr`ri în domeniile fundamentale ale Rezervaţiei) şi Colegiul executiv (ca organ de aplicare a hotăr`rilor Consiliului ştiinţific), av`nd ambele, ca preşedinte, pe guvernator.

Obiectul de activitate al Administraţiei Rezervaţiei îl constituie crearea şi aplicarea unui regim special de administrare, prin dezvoltarea aşezărilor umane şi organizarea activităţilor economice în corelare cu capacitatea de suport a mediului deltic şi a resurselor sale naturale, pentru conservarea şi protecţia ecosistemelor naturale componente.

În prezent, teritoriul Rezervaţiei este delimitat în trei categorii de zone; cu regim de protecţie integrală, zone tampon şi zone economice.

Zonele cu regim special de protecţie integrală sunt protejate în mod obligatoriu, de zone tampon şi cuprind formaţiuni fizice şi biologice sau grupuri de asemenea formaţiuni care au o valoare universală excepţională din punct de vedere ştiinţific sau estetic; habitatele speciilor de animale şi vegetale ameninţate care au o valoare universală excepţională din punct de vedere ştiinţific sau al conservării lor; situri naturale care au o valoare excepţională din punct de vedere ştiinţific şi istoric, al conservării sau al frumuseţii lor.

Aceste zone se stabilesc prin Hotăr`re a Guvernului la propunerea Consiliului ştiinţific al Rezervaţiei, cu avizul Academiei Rom`ne şi al Ministerului Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului:

În cadrul acestor zone se pot desfăşura activităţi umane care au ca obiective; cercetarea evoluţiei zonei, menţinerea şi conservarea calităţilor acesteia, monitorizarea

27

principalilor parametri ce îi definesc starea de evoluţie; cercetarea biologiei zonei; realizarea acţiunilor de pază şi control asupra zonei de către personalul Administraţiei Rezervaţiei.

Zonele tampon cuprind suprafeţele de teren sau de ape ce înconjoară zonele cu regim de protecţie integrală. Ele au caracteristici biologice apropiate cu cele ale zonei pe care o înconjoară, îndeplinind funcţia de limitare a impactului activităţilor umane asupra zonei cu regim de protecţie integrală.

Declararea unei suprafeţe ca zonă tampon se face prin actul de declarare a zonei cu regim de protecţie integrală.

Pe teritoriul zonelor tampon se pot desfăşura pe baza autorizaţiilor emise de Administraţia Rezervaţiei, următoarele activităţi:

- valorificarea resurselor vegetale prin aplicarea de tehnologii nepoluante;- practicarea pescuitului industrial cu mijloace şi tehnologii tradiţionale;- păşunatul animalelor;- realizarea de activităţi de cercetare ştiinţifică a fenomenelor deltaice;- realizarea de filme.

Zonele economice cuprind teritoriul rămas din Rezervaţie, după delimitarea zonelor cu regim de protecţie integrală şi a zonelor tampon aferente acestora.

În cadrul lor se desfăşoară activităţi economice şi sociale, în concordanţă cu normele de protecţie şi conservare a valorilor patrimoniului natural al Rezervaţiei.

Ele cuprind terenuri aflate în domeniul public sau privat, în cadrul cărora se pot desfăşura, pe baza autorizaţiei date de Administraţia Rezervaţiei, toate genurile de activităţi economice şi sociale.

Potrivit Convenţiei de la Ramsar, Delta Dunării a fost declarată zona umedă de importanţă internaţională în special ca habitat al păsărilor de apă şi, ulterior, a fost inclusă şi pe Lista Patrimoniului Natural Mondial.

Secţiunea 6Regimul deşeurilor de orice fel

6.1. Cadrul analizat Sfera "produselor şi substanţelor periculoase" include orice substanţe sau

produce care folosită în cantitate, concentraţie sau condiţii aparent nepericuloase, prezintă risc semnificativ pentru om, mediu sau bunuri nemateriale; pot fi explozive, inflamabile, toxice, oxidante, corozive, iritante, mutagene, radioactive.

Legea protecţiei mediului defineşte deşeurile în general, ca fiind "orice substanta, preparat sau orice obiect din categoriile stabilite de legislatia specifica privind regimul deşeurilor, pe care detinatorul il arunca, are intentia sau are obligatia de a-l arunca ". De asemenea, prin deşeu reciclabil se înţelege un deşeu care poate constitui materie primă intr-un proces de productie pentru obtinerea produsului initial sau pentru alte scopuri, iar prin deşeuri periculoase – deşeurile încadrate generic, conform legislatiei specifice privind regimul deşeurilor, în aceste tipuri sau categorii de deşeuri şi care au cel putin un constituent sau o proprietate care face ca acestea sa fie periculoase;

O.G. nr. 78/2000, aprobată prin Legea nr. 426/2001 (Legea privind regimul deşeurilor), defineşte mai multe categorii de deşeuri, după cum urmează :

28

Deşeu - orice substanţă sau orice obiect din categoriile stabilite în anexa nr. IB, pe care deţinătorul le arunca, are intenţia sau obligaţia de a le arunca;

Deşeuri menajere – deşeuri provenite din activitaţi casnice sau asimilabile cu acestea şi care pot fi preluate cu sistemele de precolectare curente din localitati;

Deşeuri asimilabile cu deşeuri menajere – deşeuri provenite din industrie, din comert, din sectorul public sau administrativ, care prezintă compoziţie şi proprietaţi similare cu deşeurile menajere şi care sunt colectate, transportate, prelucrate şi depozitate împreună cu acestea;

Deşeuri periculoase – deşeurile mentionate la art. 18^1 alin. (1), care se încadrează la categoriile sau tipurile generice de deşeuri periculoase, prezentate în anexa nr. IC, şi constituenţii acestor deşeuri, prezentati în anexa nr. ID, constituenţi care fac ca aceste deşeuri să fie periculoase atunci c`nd au una sau mai multe dintre proprietăţile descrise în anexa nr. IE;

Deşeurile periculoase, aşa cum sunt prevăzute în anexa I C, la legea privind regimul deşeurilor, sunt:

A. Deşeuri care prezinta una dintre proprietatile descrise in anexa nr. I E si care constau in:

1. deşeuri anatomice, deşeuri spitalicesti sau alte deşeuri clinice;2. componente farmaceutice, medicinale sau veterinare;3. conservanti pentru lemn;4. biocide şi substante fitofarmaceutice;5. reziduuri de substante refolosite ca solventi;6. substante organice halogenate, neutilizate ca solventi, cu exceptia materialelor

polimerizate inerte;7. amestecuri de saruri ce contin cianuri;8. uleiuri minerale şi substante uleioase;9. amestecuri sau emulsii de uleiuri şi hidrocarburi, cu/in apa;10. substante continand PCB (bifenilpoliclorurati) sau PCT (trifenilpoliclorurati);11. gudroane rezultate de la rafinare, distilare sau de la orice alt tratament

pirolitic;12. cerneluri, coloranti, pigmenti, vopsele, grunduri, lacuri;13. rasini, latex, plastifianti, cleiuri/adezivi;14. substante chimice rezultate din activitati de cercetare, dezvoltare sau

invatamant, care nu sunt identificate sau/şi sunt noi şi ale caror efecte asupra omului sau mediului nu sunt cunoscute (de exemplu, reziduuri de laborator), dar se presupune ca sunt periculoase;

15. materiale pirotehnice sau alte materiale explozibile;16. substante sau materiale folosite la procesarea filmelor fotografice;17. orice material contaminat cu un produs din grupa dibenzofuranilor

policlorurati;18. orice material contaminat cu un produs din grupa dibenzo-para-dioxinelor

policlorurate.B. Deşeuri care contin unul dintre constituentii cuprinşi in anexa nr. I D şi care au

proprietatile descrise in anexa nr. I E, constand in:19. sapun, grasimi, ceara de natura animala sau vegetala;20. substante organice nehalogenate, neutilizabile ca solventi;

29

21. substante anorganice, fara metale sau compuşi metalici;22. cenusa şi/sau zgura;23. sol, nisip, argila, inclusiv material din dragare;24. amestecuri de saruri fara cianuri;25. prafuri şi pulberi metalice;26. catalizatori uzati;27. lichide sau namoluri continand metale ori compuşi metalici;28. reziduuri rezultate din tehnologiile de reducere a poluarii (praful retinut in

sacii filtrelor de aer), cu exceptia celor prevazute la pct. 29, 30 şi 33;29. namoluri de la scrubere;30. namoluri de la statiile de tratare a apei;31. reziduuri de decarbonatare;32. reziduuri de schimbatori de ioni;33. namoluri de la statiile de epurare, netratate sau improprii pentru folosinta

agricola;34. reziduuri de la spalarea/curatarea rezervoarelor şi/sau a echipamentelor;35. echipamente contaminate;36. containere contaminate (de exemplu, butelii de gaz) al caror continut include

unul sau mai multe componente cuprinse in anexa nr. I D;37. acumulatori, baterii sau alte tipuri de celule electrice;38. uleiuri vegetale;39. materiale rezultate din colectarea selectiva a deşeurilor menajere şi care

prezinta una dintre caracteristicile mentionate in anexa nr. I E;40. orice alte deşeuri care contin unul dintre constituentii cuprinşi in anexa nr. I D

şi oricare dintre proprietatile inscrise in anexa nr. I E.

Faptul că în Rom`nia deşeurile sunt generate în cantităţi mari şi, de asemenea, acestea sunt gestionate într-un mod mai mult dec`t necorespunzător, constituie o problemă de bază a protecţiei mediului, care duce în mod direct la contaminarea solului şI a apelor subterane şI de suprafaţă.

Principalele surse de producere a deşeurilor sunt agricultura, mineritul, industria şI activităţile gospodăreşti.

Confirm raportului privind starea mediului pe anul 2003, în Rom`nia, în anul 2002, au fost generate peste 382 milione de tone de deşeuri, din care aproximativ 3% reprezintă deşeurile municipale, iar 97% reprezintă deşeuri generate în agricultură, minerit, industrie şI construcţii.

6.2. Situaţia legislaţiei rom`neşti în domeniuÎn legea cadru privind protecţia mediului (O.U.G. nr. 195/2005) se prevede că

gestionarea deşeurilor se efectuează în condiţii de protecţie a sănătaţii populatiei şi a mediului şi se supune prevederilor ordonanţei de urgenţă precum ş legislatiei specifice in vigoare.

Controlul gestionarii deşeurilor revine autorităţilor publice competente pentru protecţia mediului şi celorlaltor autoritati cu competente stabilite de legislatia in vigoare.

Introducerea pe teritoriul Romaniei a Deşeurilor de orice natura, in scopul eliminarii acestora, este interzisa. De asemenea, introducerea pe teritoriul Romaniei a

30

Deşeurilor, in scopul recuperarii, se realizeaza in baza reglementarilor specifice in domeniu, cu aprobarea Guvernului, in conformitate cu prevederile Tratatului privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, ratificat prin Legea nr. 157/2005.

Valorificarea deşeurilor se realizează numai în instalaţii, prin procese sau activitati autorizate de autoritatile publice competente.

Tranzitul şi exportul de deşeuri de orice natură se realiză în conformitate cu acordurile şi convenţiile la care Romania este parte şi cu legislatia naţională specifică în domeniu.

Transportul intern al deşeurilor periculoase se realizeaza in conformitate cu prevederile legale specifice. Transportul international si tranzitul deşeurilor periculoase se realizeaza in conformitate cu prevederile acordurilor si conventiilor internationale la care Romania este parte.

Legea specifică privind regimul deşeurilor, O.G. nr. 78/2000, aprobată prin Legea nr. 426/2001, impune norme de interes specific, dintre care, amintim pe cele mai importante:

- consacarea definiţiilor comunitare referitoare la deşeuri, operaţiuni de gestionare, valorificare, reutilizare şI eliminare a deşeurilor;

- autorizarea activităţilor referitoare la gestionarea deşeurilor. Toate aceste activităţi sunt permise doar în baza acordului şI autorizaţiei de mediu, care sunt emise pe o perioadă de 5 ani.

- obligaţia de înregistrare şI control a activităţilor privind gestiunea deşeurilor;- obligaţiile generatorilor de deşeuri, transportorilor şi a operatorilor din domeniul

valorificării şI eliminării deşeurilor;- stabilirea în sarcina deţinătorilor a costurilor legate de colectarea, transportul,

depozitarea, valorificarea şI eliminarea deşeurilor;O.G. nr. 78/2000 se aplică deşeurilor menajere, deşurilor de producţie, de

construcţie şI demolări, precum şI deşeurilor peroculoase.La baza gestionarii deşeurilor stau urmatoarele principii generale:a) principiul utilizarii cu exclusivitate a acelor activitati de gestionare a deşeurilor

care nu aduc prejudicii sanatatii si mediului;b) principiul prevenirii si principiul poluatorul plăteşte;c) principiul responsabilitatii producatorului;d) principiul utilizarii celor mai bune tehnici disponibile, fara antrenarea unor

costuri excesive;e) principiul proximitatii, care presupune ca deşeurile sa fie valorificate si

eliminate cat mai aproape de locul de generare;f) principiile nediscriminarii, consimtamantului si permisiunii transportului de

deşeuri periculoase numai in acele tari care dispun de tehnologii adecvate de eliminare, care trebuie respectate in comertul international cu deşeuri.

H.G. nr. 228/2004 reglementează situaţia controlului introducerii în ţară a deşeurilor nepericuloase, în vederea importului, a perfecţionării active şI a tranzitului. Aceste deşeuri pot fi introduse în ţară în baza unei autorizaţii speciale, în baza unei notificări, autorizarea fiind realizată de autoritatea competetentă rom`nă, constind în semnarea şI ştampilarea de către aceasta a notificării. În anexa H.G. nr. 228/2004 se găseşte LISTA deşeurilor permise la introducere în Rom`nia, în scopul precizat de hotăr`re.

31

H.G. nr. 128/2002 şi Ordinul nr. 1215/2003 reglementează activitatea de incinerare şI coincinerare a deşeurilor în vederea prevenirii sau reducerii efectelor negative asupra mediului şI a oricăror riscuri pentru sănătatea populaţiei şI a măsurilor de control şI urmărire a instalaţiilor de incinereare şI coincinerare. Hotăr`rea precizează condiţiile de lucru şI regimul de funcţionare al instalaţiilor de incinerare, valorile limită de emisie a poluanţilor ca si instalaţiile care nus unt supuse reglementării. De asemenea H.G. nr. 128/2002 prevede şI care este procedura de autorizare a acestor tipuri de activităţi, accesul publicului la informaţie ca şI sancţiunile în materie.

H.G. nr. 340/1992 reglementează regimul juridic al importului deşeurilor şI reziduurilor de orice natură ca şI al altor mărfuri periculoase pentru sănătatea populaţiei şI pentru mediul înconjurător. Si în această hotar`re, ca si în legea cadru a mediului se secifică ca sunt interzise importurile de orice deşeuri, cu excepţia celor care reprezintă o bază de materii prime secundare deficitare, pentru care în Rom`nia există capacităţi de prelucrare şI numai cu aprobarea autorităţilor competente.

H.G. nr. 856/2002 priveşte evidenţa gestiunii deşeurilor şI impune obligaţia agenţilor economici care generează deşeuri de a ţine o evidenţă a gestiunii acestora şI de a transmite aceste date autorităţilor publice teritoriale pentru protecţia mediului, la cererea acestora. Tot această hotăr`re de guvern prezintă o listă cu toate tipurile de deşeuri, marcate printr-un cod de 6 cifre şI procedura de codificare. Prezentarea tipurilor de deşeuri se realizează in anexa 2*):

01. Deşeuri de la explorarea minieră şi a carierelor şi de la tratarea fizică şi chimică a mineralelor;

02. Deşeuri din agricultură, horticultură, acvacultură, silvicultură, v`natoare şi pescuit, de la prepararea şi procesarea alimentelor;

03. Deşeuri de la prelucrarea lemnului şi producerea plăcilor şi mobilei, pastei de hartie, h`rtiei şi cartonului;

04. Deşeuri din industriile pielariei, blănariei şi textilă;05. Deşeuri de la rafinarea petrolului, purificarea gazelor naturale şi tratarea

pirolitica a cărbunilor;06. Deşeuri din procese chimice anorganice;07. Deşeuri din procese chimice organice;08. Deşeuri de la producerea, prepararea, furnizarea şi utilizarea (ppfu) straturilor

de acoperire (vopsele, lacuri şi emailuri vitroase), a adezivilor, cleiurilor şi cernelurilor tipografice;

09. Deşeuri din industria fotografică;10. Deşeuri din procesele termice;11. Deşeuri de la tratarea chimica a suprafetelor si acoperirea metalelor si a altor

materiale; hidrometalurgie neferoasa12. Deşeuri de la modelarea, tratarea mecanica si fizica a suprafetelor metalelor si

a materialelor plastice;13. Deşeuri uleioase şi deşeuri de combustibili lichizi (cu exceptia uleiurilor

comestibile şi a celor din capitolele 05, 12 si 19);14. Deşeuri de solvenţi organici, agenti de răcire şi carburanţi (cu excepţia 07 si

08);15. Deşeuri de ambalaje; materiale absorbante, materiale de lustruire, filtrante şi

îmbracăminte de protecţie, nespecificate în altă parte;

32

16. Deşeuri nespecificate în altă parte;17. Deşeuri din construcţii şi demolări (inclusiv pam`nt excavat din amplasamente

contaminate);18. Deşeuri din activitaţi de ocrotire a sănătatii umane sau din activitati veterinare

şi/sau cercetări conexe (cu excepţia deşeurilor de la prepararea hranei în bucătării sau restaurante, care nu provin direct din activitatea de ocrotire a sănătaţii);

19. Deşeuri de la instalaţii de tratare a reziduurilor, de la staţiile de epurare a apelor uzate şi de la tratarea apelor pentru alimentare cu apa şi uz industrial;

20. Deşeuri municipale şi asimilabile din comert, industrie, instituţii, inclusiv fracţiuni colectate separat.

În ceea ce priveşte transportul deşeurilor, prin Legea nr. 265/2002 s-au acceptat amendamentele Convenţiei de la Basel (1989) prvind controlul transportului peste frontiere al deşeurilor periculoase şI al eliminării acestora. În ceea ce priveşte transportul deşeurilor pe teritoriul Rom`niei a fost aprobat Ordinul 2/211/118/2004 care reglementeaza normele juridice în domeniu.

Alte acte normative privind situaţia juridică a deşeurilor sunt :- H.G. nr. 349/2002 (modificată şI completată prin H.G. nr. 899/2004) privind

gestionarea ambalajelor şI deşeurilor de ambalaje;- O.U.G nr. 16/2001 priveşte gestionarea deşeurilor reciclabile industriale în

condiţii de protecţie a mediului şI a sănătăţii populaţiei;- Ordinul nr. 128/2004, prin care se aprobă standardele rom`ne (care adoptă

standardele europene armonizate) ale căror prevederi se referă la ambalaje şI deşeuri de ambalaje;

- Ordinul nr. 338/2004, prin care s-a aprobat Procedura şI criteriile de autorizare pentru persoanele juridice în vederea preluării responsabilităţiiprivind realizarea obiectivelor anuale de valorificare şI reciclare a a deşeurilor de ambalaje;

- H.G. nr. 166/2004 (cu Normele metodologice aprobate prin Ordinul 117/2004) privind proiectul “Dezvoltarea sistemului de colectare a deşeurilor de ambalaje PET postconsum în vederea reciclării” ;

- O.U.G. nr. 11/2001 privind unele măsuri pentru achiziţionarea metalelor neferoase, a aliajelor acestora şI a deşeurilor neferoase reciclabile;

- H.G. nr. 662/2001 privind gestionarea uleiurilor uzate;- H.G. nr 1057/2001, privind bateriile şi acumulatorii care conţin anumite

substanţe periculoase şI etichetarea lor;- H.G. nr. 2406/2005 privind gestionarea vehiculelor scoase din uz;- O.G. nr. 87/2001 (aprobată prin Legea nr. 139/2002 cu modificările şI

completările ulterioare) privind serviciile publice de salubrizare a localităţilor;- O.G. nr. 21/2002 (aprobată prin Legea nr. 515/2002, cu modificări şI

completări), privind gospodărirea localităţilor urbane şI rurale;- H.G. nr. 188/2002, pentru aprobarea unor norme privind condiţiile de descărcare

în mediul acvatic a apelor uzate;- Ordinul nr. 536/1997 al Ministrului Sănătăţii, pentru aprobarea Normelor de

igienă şi a recomandărilor privind mediul de viaţă al populaţiei;- Ordinul nr. 219/2002 al Ministrului Sănătăţii şI Familiei pentru aprobarea

Normelor tehnice privind gestionarea deşeurilor rezultate din activităţile medicale şI a

33

Metodologiei de culegere a datelor pentru baza naţională de date privind deşeurile rezulatte din activităţile medicale;

- Legea nr. 98/1994 privind stabilirea şI sancţionarea contravenţiilor la normele legale de igienă şI sănătate publică cu modificările şI completările ulterioare;

- H.G. nr. 170/2004 privind gestionarea anvelopelor uzate.

Secţiunea 7Regimul substanţelor şi preparatelor periculoase

Activităţile privind fabricarea, introducerea pe piaţa, utilizarea, depozitarea temporară sau definitivă, transportul intern, manipularea, eliminarea, precum şi introducerea şi scoaterea din ţară a substanţelor şi preparatelor periculoase sunt supuse unui regim special de reglementare si gestionare. (art. 24 din O.U.G. nr. 195/2005)

Transportul internaţional şi tranzitul substanţelor şi preparatelor periculoase se realizează conform acordurilor şi convenţiilor privind transportul internaţional al mărfurilor periculoase, la care Romania este parte.

Importul şi exportul substanţelor şi preparatelor periculoase restricţionate sau interzise la utilizare de către anumite state sau de către Rom`nia se realizează în conformitate cu prevederile acordurilor şi conventiilor internationale la care Romania este parte.

Autoritatea publică centrală şi autorităţile publice teritoriale pentru protecţia mediului, precum şi alte autorităţi publice abilitate prin lege, dupa caz, controlează respectarea reglementărilor privind regimul substanţelor şi preparatelor periculoase (art. 26 din O.U.G. nr. 195/2005).

Pentru controlul importului, exportului şi tranzitului substanţelor şi preparatelor periculoase în vamă, autoritatea vamală convoacă autorităţile competente în domeniul substanţelor şi preparatelor periculoase, în conformitate cu prevederile legale in vigoare.

Conform art. 28 din O.U.G. nr. 195/2005, persoanele fizice şi juridice care gestionează substanţe şi preparate periculoase au următoarele obligaţii:

a) să respecte prevederile art. 24 privind substanţele şi preparatele periculoase;b) să ţină evidenţa strictă - cantitate, caracteristici, mijloace de asigurare - a

substanţelor şi preparatelor periculoase, inclusiv a recipientelor şi ambalajelor acestora, care intră în sfera lor de activitate, şi să furnizeze informaţiile şi datele cerute de autorităţile competente conform legislaţiei specifice in vigoare;

c) să elimine, în condiţii de siguranţă pentru sănătatea populaţiei şi pentru mediu, substanţele şi preparatele periculoase care au devenit deşeuri şi sunt reglementate în conformitate cu legislaţia specifică.

d) să identifice şi să prevină riscurile pe care substanţele şi preparatele periculoase le pot reprezenta pentru sănătatea populaţiei şi să anunţe iminenţa unor descărcări neprevăzute sau accidente autoritaţilor pentru protecţia mediului şi de apărare civilă.

Secţiunea 8Regimul îngrăşămintelor chimice şi produselor de uz fitosanitar

8.1. Cadrul analizat

34

Explozia demografică din ultimul secol a făcut ca producţia agriculturii tradiţionale să devină insuficientă pentru satisfacerea nevoilor alimentare, context în care s-a trecut la aşa numita "agricultură chimizată".

S-a ajuns astfel la folosirea pe scară largă a îngrăşămintelor minerale, tratamente susţinute şi dense împotriva bolilor şi dăunătorilor, ierbicide împotriva buruienilor, substanţe de creştere hormonală şi desicatori, o gamă multiplă de substanţe care la r`ndul lor, cuprind un arsenal divers de variante.

Milioane şi zeci de milioane de astfel de tone de substanţe sunt împrăştiate pe c`mpurile agricole, pe păşuni şi în păduri. Ele se infiltrează în conţinutul intim al substanţelor vii căreia îi devin componente şi, ca atare, părţi cu roluri fiziologice.

În aceste condiţii au apărut două efecte deosebit de grave:a) Produsele obţinute sunt schimbate calitativ în sensul că ele cuprind o serie

întreagă de substanţe nespecifice pentru plantele şi alimentele rezultate - cu repercusiuni asupra sănătăţii şi viitorului genetic al populaţiei;

b) Deteriorarea progresivă a fertilităţii solului, erodarea şi deşertificarea.Datorită efectelor negative pe care le pot produce asupra sănătăţii umane,

bunurilor şi mediului în general, îngrăşămintele chimice şi produsele de uz fitosanitar sunt supuse unui regim juridic special. Principala metodă de prevenire a efectelor negative ale acestor substanţe constă în omologarea lor. Această operaţie are ca scop autorizarea producerii şi/sau comercializării diverselor produse de acest gen numai dacă sunt conforme unor norme şi standarde stricte.

Prin produse fitosanitare se înţeleg: pesticidele - substanţe chimice sau combinaţii de substanţe chimice, cunoscute sub denumirile generice de bactericide, erbicide, fungicide, insecticide, acaricide şi altele care se utilizează în agricultură şi silvicultură pentru tratamente fitosanitare ce vizează prevenirea şi combaterea bolilor, dăunătorilor şi buruienilor în culturile agricole, în plantaţiile pomicole şi viticole, în păduri, păşuni şi f`neţe, precum şi pentru tratarea materialului semincer, pentru dezinfecţia, dezinsecţia şi deratizarea spaţiilor de depozitare a produselor agricole precum şi alte produse de uz fitosanitar ca: produse ce se realizează ca regulatori de creştere şi fructificare a plantelor, produse pentru tratarea pre şi postrecoltă a fructelor în scopul prevenirii deteriorării acestora pe timpul transportului sau al depozitării; adjuvanţi la utilizarea pesticidelor, produse cu efect atractant etc14.

Prin grija Comisiei Interministeriale pentru avizarea pesticidelor şi a altor produce de uz fitosanitar în Rom`nia o comisie formată din delegaţi ai Ministerelor Agriculturii şi Alimentaţiei, Mediului, Sănătăţii, precum şi a Resurselor şi Industriei, în anul 1992 a fost întocmită "lista pesticidelor şi a altor produse de uz fitosanitar în Rom`nia". Pesticidele şi celelalte produse de uz fitosanitar sunt grupate în zece categorii:

- fungicide şi bactericide;- insecticide;- acaricide;- nematocide şi sterilizanţi ai solului;- rodenticide, moluscocide şi repelanţi;- erbicide;- defolianţi şi desicatori;

14 A se vedea Anexa la Ordonan\a Guvernului nr. 4/1995 privind fabricarea, comercializarea ]i utilizarea produselor de uz fitosanitar pentru combaterea bolilor, d[un[torilor ]i buruienilor @n agricultur[ ]i silvicultur[.

35

- feromoni;- regulatori de creştere:- produse diverse şi auxiliare.

8.2. Regimul juridic al îngrăşămintelor chimice şi produselor de uz fitosanitarPrevenirea şi limitarea afectării negative a mediului ambiant se asigură pe două

căi principale:a) Producerea îngrăşămintelor chimice, pesticidelor şi altor produse folosite

în profilaxia fitosanitară, sanitar-umană şi veterinară numai prin tehnologii şi biotehnologii autorizate;

b) Utilizarea acestora conform unor norme tehnice autorizate în condiţiile stabilite prin lege.

Totodată, legea prevede în sarcina persoanelor fizice şi juridice care produc, comercializează şi/sau utilizează îngrăşăminte chimice şi pesticide o serie de obligaţii precum: obţinerea autorizaţiei de mediu pentru fabricarea acestora; livrarea, manipularea, transportul şi comercializarea acestora ambalate cu inscripţii de identificare, avertizare, prescripţii de siguranţă şi folosire, în condiţii în care să nu provoace contaminarea mijloacelor de transport, şi a mediului; depozitarea îngrăşămintelor chimice şi a pesticidelor numai ambalate şi în locuri protejate (conform prevederilor O.U.G. nr. 195/2005).

Prin Ordonanţa Guvernului nr. 4/1995 (aprobată şi modificată prin Legea nr. 85/1995) s-a instituit un nou regim legal privind fabricarea, comercializarea şi utilizarea produselor de uz fitosanitar pentru combaterea bolilor, dăunătorilor şi buruienilor în agricultură şi silvicultură. Datorită implicaţiilor importante de ordin economico-ecologic pe care le prezintă o asemenea activitate, produsele de uz fitosanitar sunt supuse unor reguli speciale viz`nd omologarea, fabricarea, comercializarea, utilizarea şi efectuarea tratamentelor.

Competenţa de a omologa aparţine Comisiei interministeriale de omologare a produselor de uz fitosanitar (C.I.O.P.U.F.) compusă din specialişti împuterniciţi ai Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei, Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Apelor Pădurilor şi Protecţiei Mediului.

Pentru fabricarea în Rom`nia a unor asemenea produse este necesară obţinerea de autorizaţie.

Importul produselor de uz fitosanitar este permis numai agenţilor economici autorizaţi sub regim de licenţe, în condiţiile H.G. nr. 340/1992 (privind regimul de import al deşeurilor şi reziduurilor de orice natură, precum şi a altor mărfuri periculoase pentru sănătatea populaţiei şi pentru mediul înconjurător).

Pentru comercializarea produselor de uz fitosanitar agenţii economici trebuie să obţină înainte de începerea activităţii, autorizaţie sanitară de funcţionare eliberată de Inspectoratul de poliţie sanitară şi medicină preventivă, şi autorizaţia de mediu, eliberată de agenţiile judeţene pentru protecţia mediului în a căror rază teritorială îşi desfăşoară activitatea comercială. După obţinerea celor două autorizaţii, comerciantul va solicita şi obţine autorizaţia de comercializare, care se eliberează de Inspectoratul judeţean pentru protecţia plantelor şi carantină fitosanitară (art. 13 din O.G. nr. 4/1995).

36

Ordonanţa instituie pe l`ngă aceste condiţii generale, altele speciale diferenţiate pe grupe de produse, cele clasificate în grupele I şi II de toxicitate fiind supuse regimului produselor reglementate cu stricteţe, iar cele din grupele a III-a şi a IV-a unor reguli mai puţin severe.

În ceea ce priveşte regimul de efectuare a tratamentelor de combatere a bolilor, dăunătorilor şi buruienilor în agricultură şi silvicultură, în vederea reducerii riscului de impact asupra sănătăţii oamenilor, animalelor şi mediului, sunt interzise15:

a) aplicarea cu mijloace avio a produselor de uz fitosanitar din grupele I şi a II-a de toxicitate în agricultură şi silvicultură;

b) aplicarea tratamentelor la plantele melifere, c`t şi la cele care îşi realizează polenizarea cu ajutorul albinelor, cu produse toxice pentru albine, în perioada înfloritului;

c) tratamente cu produse a căror remanenţă depăşeşte timpul de pauză stabilit pentru punerea în consum a produselor recoltate;

d) v`nzarea şi punerea în consum a produselor agricole rezultate fără respectarea timpului de pauză stabilit de autorităţile competente sau cu reziduuri de produse de uz fitosanitar peste limitele maxime admise;

e) efectuarea de tratamente cu produse fitosanitare interzise în zonele de protecţie a apelor, de protecţie sanitară şi ecologică, precum şi în alte zone protejate, stabilite de autorităţile competente;

f) utilizarea oricărui produs fitosanitar în alte cazuri dec`t cele pentru care a fost omologat;

g) efectuarea de tratamente cu produse ale căror reziduuri se cumulează peste limitele maxime admise în soluri, în ape, în furaje şi în produsele agroalimentare.

Autoritatea centrală pentru protecţia mediului împreună cu autorităţile pentru agricultură, silvicultură, sănătate şi serviciile descentralizate ale acestora în unităţile administrativ-teritoriale, după caz, supraveghează şi controlează modul de aplicare a reglementărilor privind îngrăşămintele chimice şi pesticidele.

Secţiunea 9Asigurarea împotriva radiaţiilor ionizante

9.1. Cadrul analizatPoluarea radioactivă este o agresiune "aproape perfectă" cu caracter multilateral şi

universal, fiind contaminat aerul, apa, solul şi subsolul, iar prin intermediul elementelor ecosistemului se distruge în mod lent tot ceea ce este viu. Poluarea radioactivă are impact instantaneu şi pe termen lung asupra tuturor formelor de viaţă vegetală şi animală16.

Trebuie amintit că în sol, în general se găsesc următoarele substanţe radioactive: kaliu, toriu, uraniu, cesiu134/137 şi stronţiu 90, cu perioadă de fisiune lungă (25 - 50 de ani).

Pe parcursul evoluţiei sale omul s-a adaptat acestor radiaţii şi celor provenite de la soare, atmosferă şi de la apele oceanelor, acest fapt dovedind că radiaţiile, în anumite limite, sunt inofensive pentru viaţă.

Apariţia radioactivităţii artificiale, implementarea tehnicilor nucleare şi utilizarea izotopilor în mai toate sectoarele vieţii (economie, cercetare, medicină, transporturi, 15 A se vedea art. 27 din O.G. nr. 4/1995.16 Daniela Marinescu, op. cit., p. 267.

37

domeniul militar ş.a.) au determinat creşterea vertiginoasă a riscului de poluare radioactivă.

Extinderea ariei de folosinţă a energiei nucleare şi a izotopilor a făcut să se mărească numărul potenţialelor surse de poluare radioactivă şi, implicit, gradul de risc.

Principalele surse de poluare radioactivă sunt: exploziile nucleare, centralele atomonucleare, armele nucleare, navele cu propulsie nucleară, iradierea medicală, extracţia, transportul şi prelucrarea minereului radioactiv, deşeurile radioactive etc.

9.2. Regimul privind asigurarea împotriva radiaţiilor ionizantePotrivit art. 2, pct. 70 din O.U.G. nr. 195/2005, sursa de radiaţii ionizante este o

entitate fizică, naturală, realizată sau utilizată ca element al unei activitaţi care poate genera expuneri la radiaţii, prin emitere de radiaţii ionizante sau eliberare de substanţe radioactive.

Dezvoltarea şi concretizarea reglementărilor privind radiaţiile ionizante a fost făcută prin Legea nr. 111/1996 privind desfăşurarea în siguranţă a activităţilor nucleare (modificată prin Legea nr. 16/1998, O.U.G. nr. 204/2000; Legea nr. 384/2001; Legea nr. 193/2003; Legea nr. 549/2004 şI prin Legea nr. 63/2006).

Principalul instrument juridico-administrativ de realizare a acestui regim de asigurare împotriva radiaţiilor este reprezentat de autorizarea activităţilor din domeniul nuclear, pe calea acordului şi autorizaţiei de mediu.

Acordul şi autorizaţia de mediu privind instalaţiile cu risc nuclear major, respectiv centralele nuclearo-electrice, reactoare de cercetare, uzine de fabricaţie a combustibilului nuclear şi depozite finale de combustibil nuclear, se emit de către Guvern.

În celelalte cazuri se emite autorizaţie pentru activitatea nucleară de către Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare care este autoritatea competentă în domeniul nuclear în Rom`nia. În această calitate ea are ca atribuţii elaborarea normelor tehnice, standardelor şi regulamentelor de aplicare privind: protecţia populaţiei şi a mediului în zonele de risc nuclear, protecţia fizică a materialelor şi instalaţiilor nucleare, nivelurile şi planurile de intervenţie care privesc evenimentele transfrontaliere şi transportul substanţelor radioactive.

În cadrul unităţilor autorizate, activităţile care implică folosirea de materiale radioactive şi instalaţii nucleare pot fi exercitate, pe bază de permise de către personalul care îndeplineşte condiţiile necesare at`t în ce priveşte pregătirea profesională, c`t şi de sănătate. Permisul se acordă de către Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare.

În vederea asigurării protecţiei populaţiei împotriva radiaţiilor, amplasarea obiectivelor sau a unităţilor nucleare se face în condiţii speciale geografice, meteorologice şi hidrologice, în jurul obiectivelor nucleare de bază (reactori nucleari, centrale electronucleare uzine de prelucrare a combustibilului nuclear, mine radioactive ş.a.) fiind stabilit un perimetru de protecţie sanitară17.

Controlul activităţilor nucleare este exercitat de către autoritatea centrală pentru protecţia mediului şi alte autorităţi competente potrivit legii şi poate fi control preventiv, operativ, curent şi ulterior.

Potrivit art. 30 - 34 din Legea nr. 111/1996 el se realizează:

17 Acest perimetru cuprinde: zona controlat[, @n care se interzic re]edin\ele permanente pentru popula\ie, amplasarea de obiective ]i desf[]urarea de activit[\i social-economice care nu au leg[tur[ cu procesul tehnologic al obiectivului ]i zona supravegheat[, @n care activit[\ile social economice se desf[]oar[ normal.

38

a) în vederea eliberării autorizaţiei solicitate;b) în perioada de valabilitate a autorizaţiei periodic sau inopinat;c) pe baza notificării titularului autorizaţiei;d) atunci c`nd ar putea exista instalaţii, materiale, alte surse sau informaţii că

s-ar putea desfăşura activităţi nucleare.În privinţa personalului expus profesional pericolului de iradiere, pe l`ngă

verificare acestora în vederea acordării permisului mai sus menţionat, măsurile de protecţie se asigură prin: protecţia individuală care constă într-un ansamblu de măsuri tehnice, de dotare şi organizatorice, destinate să asigure personalului respectiv cel mult doza maximă admisă corespunzător; protecţia în zona de lucru constituită din ansamblul de măsuri tehnice de dotare şi organizare, care în condiţiile normale de funcţionare trebuie să asigure la locul de muncă, respectarea dozelor maxime admise; norme tehnice, organizatorice şi administrative de reducere la minimum a posibilităţilor de apariţie a unor incidente sau accidente nucleare şi limitarea consecinţelor acestora, în raport cu posibilităţile tehnice actuale; instruirea personalului.

39

Secţiunea 10Poluarea fonică

10.1. Cadrul analizatÎn problematica spaţiului de securitate biologică şi psihologică a omului, poluarea

fonică a mediului înconjurător, zgomotul, afectează în mod grav toate colectivităţile umane.

Într-o accepţiune largă zgomotul este un complex de sunete, de un caracter aleator, care produce nu numai o senzaţie dezagreabilă şi jenantă, dar chiar agresivă, înt`lnindu-se în cele mai variate ambianţe: în locuinţe, pe stradă, la locurile de muncă şi de odihnă, pe uscat, pe apă ca şi în aer18.

Omenirea cunoaşte o intensificare a noxelor acustice care provin, în principal, din două mari surse de zgomot:

a) mijloacele de transport (rutiere, feroviare, aeriene)b) zgomotele de vecinătate (unităţile industriale, şantiere, activităţi

domestice şi de petrecere a timpului liber).Efectele patologice ale zgomotului - surditatea traumatică şi perturbările

sistemului nervos - afectează mase de oameni din ce în ce mai mari.Unitatea de măsură a nivelului sonor este decibelul (dB); unitate logaritmică

calculată pornind de la pragul absolut de audibilitate de 0 dB pentru un sunet de 1000 hertz (egal 1000 oscilaţii pe secundă).

Zgomotele încep`nd de la 75-80 decibeli produc asupra omului o îngustare măsurabilă a vaselor sangvine şi, în consecinţă, o creştere a tensiunii arteriale. Se constată accelerarea respiraţiei, accelerarea metabolismului, o diminuare a activităţii organelor digestiei şi o creştere a tensiunii muşchilor.

Toate aceste efecte excitante ale sistemului neurovegetativ întăresc caracterul de stres pe care-l reprezintă zgomotul.

Nivelul de zgomot de peste 90 dB duce la leziuni ale organului auditiv intern, iar expunerea continuă la zgomot puternic poate provoca hipertensiune, ulcer şi tulburări psihice.

Principalii factori ai poluării fonice în societatea contemporană sunt:- zgomotul traficului rutier greu, al traficului feroviar, claxonatul, aterizarea

şi decolarea aeronavelor, "bangul sonic" produs de avioanele supersonice etc. - în cazul transporturilor;

- cazangerii, utilaje industriale, foreze cu aer comprimat, concerte şi discoteci etc. - în cazul zgomotelor de vecinătate.

10.2. Regimul de prevenire şi combatere a poluării fonicePrevenirea şi combaterea poluării sonore poate fi realizată pe două căi: prin

acţiunea la sursă (stabilindu-se norme de fabricaţie, norme de emisie etc.) şi, respectiv, prin gestiune adecvată (interdicţia unor activităţi sau limitarea acestora în unele locuri sau anumite ore, instituirea de perimetre de protecţie etc.).

Prin Legea cadru în materia mediului – O.U.G. nr. 195/2005 (modificată şI aprobată prin Legea nr. 265/2006 ) s-au prevăzut ca măsuri specifice pentru prevenirea şi combaterea poluării fonice, cele de ordin tehnologic; instituirea de restricţii şi interdicţii 18 A. Stan, Zgomotul ]i mediul @nconjur[tor, Revista Ocrotirea naturii nr. 2, Academia R.S.R. Bucure]ti, 1969.

40

în vederea prevenirii, limitării sau eliminării emisiilor de poluant, aplicarea de sancţiuni legale.

Reglementări privind protecţia împotriva poluării sonore se găsesc în Ordinul nr. 125/1996 al ministrului apelor, pădurilor şi protecţiei mediului privind metodologia de elaborare a studiului de impact asupra mediului precum şi în Ordinul nr. 536/1997 al ministrului sănătăţii pentru aprobarea normelor de igienă şi a recomandărilor privind mediul de viaţă al populaţiei, acesta din urmă stabilind nivelul maxim acustic admis pentru diferite situaţii.

Cu privire la poluarea fonică produsă de aeronave, Codul aerian - O.G. nr. 29/1997 - în art. 54 menţionează în mod expres acest tip de poluare.

Autoritatea competentă în acest domeniu să introducă limitări şi măsuri corespunzătoare este Ministerul Transporturilor care în scopul protejării mediului poate restricţiona (cu anumite excepţii) operarea aeronavelor civile pe aeroporturile din Rom`nia sau din spaţiul aerian naţional.

Secţiunea 11Protecţia mediului înconjurător împotriva dezastrelor

Prin "dezastre", în înţelesul O.G. nr. 47/1994 privind apărarea împotriva dezastrelor (aprobată prin Legea nr. 124/1995) se înţeleg:

a) fenomene naturale distructive de origine geologică sau meteorologică, ori îmbolnăvirea unui număr mare de persoane sau animale, produse în mod brusc, ca fenomene de masă. În această categorie sunt cuprinse: cutremurele, alunecările şi prăbuşirile de teren, inundaţiile şi fenomenele meteorologice periculoase, epidemiile şi epizootiile;

b) evenimentele cu urmări deosebit de grave asupra mediului înconjurător provocate de accidente. În această categorie sunt cuprinse accidentele chimice, biologice, nucleare, în subteran, avariile la construcţii hidrotehnice sau conducte magistrale, incendiile de masă şi exploziile, accidentele majore pe căile de comunicaţii, accidente majore la utilaje şi instalaţii tehnologice periculoase, căderile de obiecte casnice, accidentele majore şi avariile mari la reţelele de instalaţii şi telecomunicaţii.

Apărarea împotriva dezastrelor se realizează prin trei categorii de măsuri:a) măsuri de prevenire şi pregătire pentru intervenţie;b) măsuri operative urgente de intervenţie după declanşarea fenomenelor

periculoase cu urmări deosebit de grave;c) măsuri de intervenţie ulterioară pentru recuperare şi reabilitare.

Pentru organizarea şi conducerea activităţilor de apărare împotriva dezastrelor a fost instituită Comisia guvernamentală de apărare împotriva dezastrelor condusă de către primul ministru. De asemenea au fost instituite comisii centrale specializate pe tipuri de dezastre şi comisii judeţene, respectiv Comisia municipiului Bucureşti şi a sectorului agricol Ilfov, de apărare împotriva dezastrelor.

Atribuţiile stabilite pentru fiecare structură în parte (centrală, pe tipuri de dezastre şi judeţene) au în vedere elaborarea strategiei naţionale de apărare împotriva dezastrelor, promovare studiilor de evaluare a riscului potenţial şi a urmărilor dezastrelor, elaborarea planurilor operative de apărare specifice, informarea şi educare opiniei publice etc.

41

TITLUL II

STRUCTURA ORGANIZATORIC{ A PRINCIPALELOR INSTITUŢII CU ATRIBUŢII PRIVIND PROTECŢIA

MEDIULUI ÎNCONJUR{TOR. SISTEMUL PROCEDURAL AL EVALU{RII }I

AUTORIZ{RII ACTIVIT{ŢILOR CU IMPACT ASUPRA MEDIULUI

42

43

CAPITOLUL IPrincipalele Instituţii de protecţie a mediului

Secţiunea 1Ministerul Mediului şi Gospodării Apelor

Conform hotăr`rii Parlamentului Romaniei nr. 5/2004 (M.Of. 212/10.03.2004), la art. 1, ca urmare a unor masuri de reorganizare, se înfiinţează Ministerul Mediului si Gospodaririi Apelor (MMGA). De precizat că structura ministerelor se schimbă destul de frecvent, în funcţie de necesităţile momentului.

În conformitate cu prevederile Hotăr`rii de Guvern (H.G.) nr. 408/23.03.2004 (M.Of. nr. 285/31.03.2004) privind organizarea şi funcţionarea MMGA, acest minister este organ de specialitate al administratiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului Romaniei.

MMGA realizează politica în domeniile mediului şi gospodăririi apelor la nivel naţional, elaborează strategia şi reglementările specifice de dezvoltare şi armonizare a acestor activitaţi în cadrul politicii generale guvernamentale, asigură şi coordonează aplicarea strategiei Guvernului în domeniile respective, îndeplinind rol de autoritate de stat, de sinteză, coordonare şi control în aceste domenii.

MMGA este autoritatea de management pentru infrastructura de mediu.Alte atribuţii principale ale MMGA:- Elaborează proiectele de acte normative privind activitatea în domeniul sau,

avizează proiecte de acte normative elaborate de alte ministere şi autorităţi ale administratiei publice centrale şi locale care privesc sfera sa de competenţă;

- Emite acorduri, avize şi autorizaţii de mediu, precum şi licenţe sau permise speciale prevăzute de actele normative în vigoare pentru activităţile de import-export sau pentru cele supuse unui regim special de autorizare;

- Atestă persoanele juridice şi fizice pentru elaborarea studiilor de evaluare a impactului asupra mediului şi a bilanţurilor de mediu, a studiilor şi proiectelor de gospodărire a apelor pentru evaluarea stării de siguranţă a barajelor şi altor lucrari hidrotehnice, precum şi pentru execuţia lucrărilor specifice, pentru întocmirea studiilor de meteorologie, hidrologie şi hidrogeologie.

- Asigură organizarea şi dezvoltarea activităţi de cercetare stiinţifică şi inginerie tehnologică, elaborarea de studii şi cercetări necesare obiectului sau de activitate ;

- Certifică tehnologii, echipamente, produse şi aparatură din domeniile sale de activitate şi acordă asistentă tehnică de specialitate;

- Avizează programele de exploatare a resurselor naturale ale ţării în raport cu cerinţele dezvoltării economico-sociale pe termen scurt, mediu şi lung;

- Propune autorităţilor competente sau stabileşte instrumentele juridice, instituţionale, administrative şi economico-financiare pentru accelerarea integrarii principiilor şi obiectivelor strategiei naţionale pentru mediu şi gospodarirea apelor în strategiile sectoriale şi locale pentru reformă şi dezvoltare;

- Propune şi recomandă autoritaţilor competente sau stabileste măsuri care sa asigure conformarea politicilor şi programelor de dezvoltare regională şi locală cu politica şi strategia naţională pentru mediu, gospodărirea apelor şi dezvoltare durabilă;

44

- Iniţiază, negociază şi semnează contracte de parteneriat public-privat, în conformitate cu prevederile legale în domeniu;

- Organizează şi exercită, potrivit legii, direct şi prin autoritaţile cu competente în domeniul protecţiei mediului, controlul privind respectarea legislaţiei, a standardelor de protecţie a mediului, aplică sancţiunile şi stabileste măsurile corespunzatoare situaţiilor care contravin reglementărilor legale;

- Iniţiază şi dezvoltă programe de educaţie şi formare a specialiştilor în domeniul său de activitate;

- Dezvoltă cadrul legal pentru accesul publicului la informaţiile privind calitatea factorilor de mediu, la elaborarea şi implementarea deciziilor în domeniile sale de activitate;

- Iniţiază, negociază şi asigură punerea în aplicare a prevederilor tratatelor internaţionale din sfera sa de competenţa din împuternicirea Guvernului, reprezintă interesele statului în diferite instituţii şi organisme internaţionale şi dezvolta relaţii de colaborare cu instituţii şi organizatii internaţionale similare. 

Ministrul mediului şi gospodăririi apelor are în subordine 3 secretari de stat şi un secretar general.

- Secretarii de Stat coordoneaza activitatea in domeniile:- protecţia mediului;- gospodărirea apelor;- integrare europeană, fonduri comunitare şi relaţii internationale.

Personalul necesar desfăşurării activităţilor MMGA este format din funcţionari publici şi personal contractual.

a) Secretarul de Stat care coordonează activitatea în domeniul protecţiei mediului (65 de posturi) are în subordine Direcţia Generală pentru Protecţia Mediului, Gestiunea Deşeurilor şi Substanţelor Chimice Periculoase, care cuprinde:

- Direcţia Gestiunea Deşeurilor şi Substanţelor Chimice Periculoase;- Direcţia Evaluare Impact, Controlul Poluării şi Managementul Riscului; - Direcţia Conservarea Diversităţii Biologice şi Biosecuritate;- Direcţia Elaborarea şi Implementarea Politicilor Economice de Mediu.b) Secretarul de Stat care coordonează activitatea în domeniul gospodăririi apelor

(65 de posturi) are în subordine:- Direcţia de Coordonare, Reglementare, Gestionare, Protecţia Ecologica a Apelor şi Districte Internaţionale;- Direcţia de Prevenire şi Management a Fenomenelor Periculoase;- Inspecţia de Stat a Apelor.c) Secretarul de Stat care coordonează activitatea de integrare europeană, fonduri

comunitare, programe şi proiecte internaţionale în domeniul mediului (70 de posturi) are în subordine:

- Direcţia de Integrare Europeana;- Autoritatea de Implementare a Fondurilor Structurale şi de Coeziune pentru

Proiecte de Infrastructura de Mediu;- Compartimentul de Relaţii Internaţionale.d) Secretarul general (înalt funcţionar public, numit pe criterii de profesionalism,

în condiţiile legii) are in subordine: - Direcţia Buget-Finante;

45

- Direcţia Resurse Umane, Salarizare, Învăţăm`nt, Administrativ;- Direcţia Dezvoltare şi Achizitii Publice;- Serviciul Juridic şi Contencios.În organigrama MMGA mai există sub directa coordonare a Ministrului mediului

şi gospodaririi apelor:- Corpul de control al ministrului;- Biroul de audit public intern;- Biroul de informaţii şi relaţii publice;- Purtătorul de cuvant;- Consilierul diplomatic;- Cabinetul propriu şi - Colegiul ministerului.În conformitate cu prevederile art. 12 al H.G. nr. 408/2004, MMGA are în

subordine, sub autoritate sau coordonare, după caz, următoarele unitaţi: A. Unităţile care funcţionează în subordinea MMGA sunt:

- Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului;- 8 Agenţii Regionale de Protecţie a Mediului;- 34 de Agenţii de Protecţia Mediului judetene;- Administraţia Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunarii”-Tulcea.

B. Unităţile care funcţionează sub autoritatea MMGA sunt:- Administratia Naţională „Apele Romane”;- Compania Naţională „Institutul Naţional de Meteorologie, Hidrologie şi Gospodărire a Apelor” S.A.

C. Unităţile care funcţionează în coordonarea MMGA sunt:- Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Mediului-ICIM Bucuresti;- Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Marina „Grigore Antipa”-INCDM Constanţa;- Institutul Naţional de Cercetare –Dezvoltare „Delta Dunarii”-INCDDD

Tulcea;- Administratia Fondului de Mediu.

Conform art. 5(4) al HG nr. 408/2004, activitatea Gărzii Naţionale de Mediu se află în coordonarea metodologică a Ministrului mediului şi gospodăririi apelor privind aplicarea strategiilor şi politicilor de mediu.

Structura organizatorică, regulamentele de organizare şi functionare, statele de funcţii, numărul de posturi şi încadrarea personalului din unităţile bugetare care funcţionează în subordinea MMGA se aprobă prin Ordin al ministrului mediului şi gospodăririi apelor, în limita numărului maxim de posturi şi a fondurilor aprobate prin bugetul de stat.

Ministrul mediului şi gospodăririi apelor numeşte şi eliberează din funcţie conducătorii unitaţilor subordonate şi unităţilor din coordonarea şi de sub autoritatea MMGA, în condiţiile legii.

Conducătorii instituţiilor judeţene aflate în subordinea MMGA se numesc şi se eliberează din funcţie de către ministrul mediului şi gospodăririi apelor, cu avizul consultativ al prefectului.

46

Secţiunea 2Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului

În baza O.U.G. nr 195/2005 (modificată şi aprobată prin Legea nr. 265/2006), coordonarea şi controlul activităţii de protecţie a mediului revin autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, autorităţilor publice teritoriale pentru protecţia mediului, Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, precum şi altor instituţii abilitate prin această lege.

Conform art. 65 al Legii nr. 294/2003, structura organizatorică, numărul de personal, atribuţiile şi competentele ANPM se stabilesc prin HG. În acest sens, a fost aprobată HG nr. 1625/2003 privind înfiintarea, organizarea şi funcţionarea ANPM (M. Of. nr. 68/27.01.2004).

Conform prevederilor acestei HG, ANPM este instituţie publică cu personalitate juridică, finanţată de la bugetul de stat, în subordinea MMGA.

La propunerea Ministrului mediului şi gospodaririi apelor, prin Decizia Primului Ministru nr. 74/15.04 2004 a fost numit Preşedintele ANPM, care are rangul de Sub-Secretar de Stat.

Numirea în funcţiile de director general şi director se face prin Ordin al ministrului mediului şi gospodăririi apelor. Preşedintele ANPM numeşte şi eliberează din funcţie, în condiţiile legii, personalul acesteia.

Pe l`ngă Preşedintele ANPM se organizează şi funcţionează Colegiul ANPM, ca organ decizional. Colegiul ANPM este condus de Secretarul de Stat care coordoneaza activitatea de protecţie a mediului din cadrul MMGA şi are următoarea componenţă:

- 3 reprezentanţi ai MMGA;- preşedintele şi directorul executiv al ANPM;- 3 directori executivi ai ARPM (nominalizaţi pe o perioadă de un an);- un reprezentant al sindicatelor din domeniul protecţiei mediului.

În realizarea obiectivului său de activitate, ANPM are ca atribuţii principale:- coordonarea Sistemului naţional de monitorizare integrată a factorilor de mediu;- fundamentarea tehnică a politicilor, strategiilor, planurilor de acţiune şi actelor

de reglementare în domeniul protecţiei mediului;- îndrumarea şi asistarea Agenţiilor Regionale pentru Protecţia Mediului în procesul de emitere a autorizaţiei integrate de mediu;- coordonarea activităţii laboratoarelor naţionale de referinţă: aer, apă, deşeuri,

zgomot, radioactivitate;- asigurarea legăturii cu Agenţia Europeană de Mediu şi alte organisme

specializate din ţară şi strainatate;- monitorizarea implementării legislaţiei de mediu şi a cheltuielilor anuale de

protecţie a mediului.

Secţiunea 3Agenţiile Regionale de Protecţie a Mediului

Prin H.G. nr. 1626/2004 s-a dispus înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiilor Regionale de Protecţie a Mediului (M.Of. 68/27.01.2004).

47

Cele 8 ARPM-uri sunt :ARPM Bacău pentru REGIUNEA 1 NORD-EST ARPM Galaţi pentru REGIUNEA 2 SUD-ESTARPM Piteşti pentru REGIUNEA 3 SUD-MUNTENIAARPM Craiova pentru REGIUNEA 4 SUD-VESTARPM Timişoara pentru REGIUNEA 5 VESTARPM Cluj-Napoca pentru REGIUNEA 6 NORD-VESTARPM Sibiu pentru REGIUNEA 7 CENTRUARPM Bucureşti pentru REGIUNEA 8 BUCURE}TI-ILFOV. ARPM-urile sunt instituţii publice cu personalitate juridică, finanţate de la bugetul

de stat, aflate în subordinea MMGA şi au statul de servicii publice deconcentrate.ARPM se infiinţează în scopul de a conduce şi sprijini elaborarea şi

implementarea politicilor de dezvoltare regională din punctul de vedere al protecţiei mediului, de a realiza planificarea de mediu la nivelul fiecărei regiuni de dezvoltare, de a emite acte de reglementare în domeniul protecţiei mediului, de a furniza asistenţă de specialitate şi de a elabora, revizui şi gestiona proiecte şi programe pentru protecţia mediului la nivel regional, finanţate din fonduri interne sau externe.

ARPM au ca atribuţii principale:- În domeniul elaborării şi implementării politicilor regionale de protecţie a

mediului:- Implementarea legislaţiei şi politicii naţionale de mediu la nivel regional;- Elaborarea planurilor regionale de actiune pentru protecţia mediului şi a

responsabilităţilor de reglementare, inclusiv pentru activităţile de monitorizare şi control al conformării, în colaborare cu Agenţiile de Protecţia Mediului judetene, Garda Naţională de Mediu şi alte autorităţi competente; planurile se elaborează pentru o perioada de 3 ani şi se evaluează şi actualizează anual;

- În domeniul planificării de mediu:- Elaborează şi implementează planurile regionale de protecţia mediului

împreună cu toţi factorii interesaţi;- Elaborează planurile regionale de gestionare a deşeurilor, planurile şi

programele de gestionare a calităţii aerului împreună cu toţi factorii interesaţi, pe care le supun aprobării ANPM;

- Colaborează şi furnizează asistenţă tehnică de specialitate Agenţiilor de Dezvoltare Regională;

- Realizează selecţia şi ierarhizarea proiectelor de mediu incluse în Planul Naţional de Acţiune pentru Protecţia Mediului; elaborează propuneri de proiecte şi programe de mediu în cadrul regiunii în care s-a constituit, în vederea atragerii de fonduri interne şi externe;

- În domeniul furnizării de asistenţă tehnică de specialitate şi servicii de laborator:- Acordarea de asistenţă de specialitate, asigurarea de servicii de laborator

şi verificarea rezultatelor analizelor efectuate de Agenţiile de Protecţia Mediului judeţene din regiunea în care s-a constituit;

- Coordonarea procedurilor de colectare şi raportare a datelor şi furnizarea datelor obţinute către ANPM;

- Sprijinirea Gărzii Naţionale de Mediu în activităţile de control şi furnizarea de servicii de laborator şi datele necesare desfăşurarii acestor activităţi;

48

- Organizarea şi gestionarea accesului Agenţiilor de Protecţia Mediului judetene din regiunea proprie sau din alte regiuni la date şi informatii necesare desfăşurării activităţii;

- Asigurarea instruirii şi pregătirii personalului din Agenţiile de Protecţia Mediului judetene din regiunea respectivă;

- În domeniul activităţilor de reglementare:- Emiterea acordului/acordului integrat de mediu şi autorizaţiei/autorizaţiei

integrate de mediu pentru proiectele şi activităţile care intra în sfera sa de competenţă;- Participarea în realizarea procedurii de evaluare a mediului pentru

planurile şi programele regionale;- Analiza calităţii raportului de mediu elaborat de alte unitaţi şi instituţii şi

emiterea avizului de mediu; - Asigurarea controlului conformării cu condiţiile prevăzute în

autorizaţia/autorizaţia integrată de mediu, în colaborare cu Agenţiile de Protecţia Mediului judeţene şi Garda Naţională de Mediu.

- În domeniul colaborării cu alte autorităţi şi instituţii publice şi cu societatea civila:

- Furnizarea de informaţii de mediu autorităţilor şi instituţiilor publice, conform reglementărilor legale;

- Elaborarea de rapoarte anuale privind starea mediului în regiunea respectivă şi transmiterea acestora ANPM în vederea elaborării raportului naţional;

- Asigurarea accesului publicului la informaţia de mediu şi participarii acestuia la luarea deciziilor de mediu la nivelul regiunii respective.

Conducerea ARPM este asigurată de un director executiv, numit prin Ordin al ministrului mediului şi gospodaririi apelor, la propunerea secretarului de stat pentru protecţia mediului.

Directorul executiv al ARPM coordonează colaborarea cu Agenţiile de Protecţia Mediului judeţene din cadrul acelei regiuni de dezvoltare.

Secţiunea 4Agenţiile de Protecţia Mediului locale (APM)

APM existente la nivelul fiecărui judeţ şi al Municipiului Bucureşti, sunt instituţii publice finanţate integral din bugetul de stat, cu personalitate juridică, aflate în subordinea MMGA.

Prin înfiinţarea celor 8 Agenţii Regionale de Protecţia Mediului (ARPM), Agenţiile de Protecţia Mediului cu sediul în judeţele în care se constituie ARPM se reorganizează şi trec în structura ARPM. În consecinta, numarul APM s-a redus la 34.

APM îndeplinesc la nivel teritorial atribuţiile şi răspunderile autorităţii centrale pentru protecţia mediului, potrivit competenţelor stabilite de aceasta.

În conformitate cu Regulamentul de organizare şi functionare al APM, aprobat prin Ordinul ministrului nr. 104/2004, APM au următoarele atribuţii şi responsabilităţi principale:

- Implementarea dispoziţiilor legale privind organizarea şi coordonarea sistemului operativ de monitorizare integrată a factorilor de mediu la nivel teritorial;

49

- Stabilirea condiţiilor specifice amplasamentelor şi luarea măsurilor legale corespunzătoare pentru protecţia, ameliorarea şi refacerea stării de calitate a mediului acolo unde a fost deteriorat;

- Organizarea şi exercitarea controlului conformării privind modul în care sunt implementate şi se respectă dispoziţiile legale în vigoare referitoare la: protecţia atmosferei, protecţia apelor şi ecosistemelor acvatice, protecţia solului, subsolului şi a ecosistemelor terestre, protecţia naturii, a peisajelor şi habitatelor naturale, conservarea diversităţii biologice, a florei şi faunei sălbatice, regimul ariilor naturale protejate şi al monumentelor naturii, protecţia asezărilor umane, regimul substanţelor chimice şi periculoase şi al gestionării deşeurilor;

- Organizarea şi aplicarea dispoziţiilor legale referitoare la autorizarea activităţilor economice şi sociale cu impact asupra mediului, inclusiv procedurile de stabilire a obligaţiilor de mediu în procesul de privatizare;

- Elaborarea şi publicarea de rapoarte periodice privind starea mediului la nivel judeţean;

- Cooperarea cu unităţile teritoriale ale Gărzii Naţionale de Mediu, în conformitate cu responsabilităţile stabilite prin legislaţia în vigoare;

- În cooperare cu serviciile descentralizate ale celorlalte autorităţi de specialitate ale administraţiei publice centrale, cu autorităţile administraţiei publice locale şi în parteneriat cu alte instituţii publice locale şi cu sectorul privat:

- Elaborează Planurile locale de Acţiune pentru Protecţia Mediului;- Colaborează cu ARPM la elaborarea programelor de reducere a emisiilor

de poluanţi în atmosferă în zone şi aglomerări;- Elaborează şi pun în aplicare strategii locale pentru mediu şi dezvoltare

durabilă, în conformitate cu obiectivele şi recomandările Agendei 21;- Participă la elaborarea şi punerea în aplicare a planurilor de amenajare a

teritoriului şi a planurilor de urbanism;- Asistă ARPM în activitatea de identificare a mijloacelor adecvate şi de

susţinere a realizării obiectivelor de dezvoltare a regiunilor defavorizate, precum şi a celor din programele de dezvoltare regională;

- Participă, potrivit atribuţiilor şi competentelor legale, la elaborarea şi punerea în aplicare a programelor şi proiectelor în context transfrontieră.

- Susţinerea şi impunerea prin mijloacele prevăzute de lege, în special prin procedurile de autorizare, a promovării celor mai bune tehnici disponibile, schimbarea modelelor de producţie şi de consum, în sensul utilizării durabile a resurselor materiale şi energetice şi al reducerii impactului negativ asupra mediului şi calităţii vietii;

- Colaborarea cu ARPM şi asigurarea sprijinului necesar în elaborarea şi implementarea politicilor regionale de mediu, a Planului Regional de Acţiune pentru Protecţia Mediului şi în realizarea atribuţiilor pentru protecţia mediului la nivel regional.

Conducerea APM este asigurată de un Director executiv, Director executiv adjunct şi un Comitet director cu rol consultativ.

Secţiunea 5Administraţia Rezervaţiei Biosferei “Delta Dunării” (ARBDD)

50

ARBDD este condusă de un guvernator, funcţie asimilată cu funcţia de Subsecretar de Stat. ARBDD se află in subordinea MMGA.

ARBDD are ca principale atribuţii asigurarea aplicării legislaţiei specifice şi managementul Rezervaţiei Biosferei “Delta Dunării”.

51

Secţiunea 6Administraţia Naţională “Apele Rom`ne” (ANAR) şi Compania Naţională

„Institutul Naţional de Meteorologie şi Hidrologie” S.A. (INMH)

În domeniul gospodăririi apelor, s-a păstrat aceeaşi structură instituţională şi numar de personal la nivel teritorial, existente înainte de publicarea H.G. nr. 408/2004.

ANAR este autoritate publică aflată sub autoritatea directă a MMGA. ANAR are rolul de a implementa strategia naţională în domeniul gospodăririi apelor de suprafaţă şi subterane, at`t din punct de vedere cantitativ c`t şi calitativ.

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor Bucureşti asigură suportul şi serviciile stiinţifice pentru ANAR din punctul de vedere al activităţii de gospodărire a apelor.

Administraţia Naţională de Meteorologie a fost înfiinţată prin Legea nr. 216/2004 (M.Of. nr. 494/01.06.2004), prin transformarea Companiei Naţionale « Institutul Naţional de Meteorologie şi Hidrologie » S.A. –INMH în autoritate publică, aflată de asemenea sub autoritatea MMGA. Această nouă structură are ca principale atribuţii: asigurarea implementării strategiei naţionale în domeniul protecţiei meteorologice a vieţii umane şi a bunurilor, elaborarea de prognoze şi avertizări meteorologice, studii şi cercetări specifice, inclusiv în domeniul schimbărilor climatice.

Secţiunea 7Institute de cercetare dezvoltare în domeniul mediului şi gospodăririi apelor

MMGA are în coordonare institutele de cercetare-dezvoltare prezentate în următorul tabel:Nr.crt. Institutul Număr personal angajat

-aprilie 2004-1 Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru

Protecţia Mediului-ICIM Bucuresti250

2 Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Marină « Grigore Antipa »-INCDM Constanţa

114

3 Institutul Naţional de Cercetare –Dezvoltare « Delta Dunarii »-INCDDD Tulcea

113

TOTAL 477

Aceste institute elaborează şi fundamentează studii specifice de dezvoltare-cercetare, precum şi strategiile şi politicile din domeniul protecţiei mediului şi gospodăririi apelor.

Secţiunea 8Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM)

Este o unitate aflată în coordonarea MMGA, care are ca principală atribuţie gestionarea Fondului pentru Mediu.

Proiectele eligibile care pot fi finanţate prin Fondul pentru Mediu trebuie să aibă ca obiectiv :

- Reciclarea deşeurilor ;

52

- Controlul poluării aerului, apelor şi solului, inclusiv prin utilizarea tehnologiilor curate;- Protecţia resurselor naturale;- Tratarea şi/sau eliminarea deşeurilor periculoase;- Protecţia şi conservarea biodiversităţii;- Creşterea educaţiei şi constientizării în domeniul protecţiei mediului.

În mod prioritar, pot fi finanţate proiectele din Planul Naţional de Acţiune pentru Protecţia Mediului. Proiectele pot face obiectul unor finanţări rambursabile (cu dob`nzi scăzute şi perioade lungi de graţie) sau nerambursabile.

Administraţia Fondului pentru Mediu este condusă de un director general numit prin ordin al ministrului mediului şi gospodăririi apelor.

Administraţia Fondului pentru Mediu se finanţează din venituri proprii (p`nă la 3% din fondurile încasate). În acest sens, numărul de posturi poate fi extins în funcţie de veniturile realizate şi complexitatea activităţilor de finanţare a proiectelor.

53

Secţiunea 9Garda Naţională de Mediu (GNM)

În conformitate cu H.G. nr. 603/2004 privind reorganizarea şi funcţionarea Gărzii Naţionale de Mediu (M.Of. nr. 401/05.05.2004), aceasta este o instituţie publică şi functionează ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Autorităţii Naţionale de Control, finanţată de la bugetul de stat.

În acelaşi timp, conform art. 5(4) al H.G. nr. 408/2004, activitatea Gărzii Naţionale de Mediu se află în coordonarea metodologică a Ministrului mediului şi gospodăririi apelor privind aplicarea strategiilor şi politicilor de mediu.

GNM este un corp specializat de control şi inspecţie cu statut specific şi atribuţii în aplicarea politicii Guvernului Rom`niei în domeniul prevenirii, constatării şi sancţionării încălcării prevederilor legale în domeniul protecţiei mediului, silviculturii, pisciculturii, cinegeticii, apelor, solului, aerului, biodiversităţii, precum şi cele prevăzute în legile specifice domeniului controlului poluării industriale şi managementului riscului, fondului de mediu şi alte domenii prevăzute de legislaţia în vigoare.

Principalele atribuţii ale GNM sunt:- Controlează activităţile cu impact asupra mediului înconjurător, constată

încălcările prevederilor actelor normative în domeniul protecţiei mediului şi aplică sancţiunile contravenţionale prevăzute de acestea;

- Participă la intervenţiile pentru eliminarea sau diminuarea efectelor majore ale poluării asupra factorilor de mediu şi la stabilirea cauzei acestora şi aplică sancţiuni contravenţionale, inclusiv oprirea unor instalaţii şi/sau suspendarea unor activităţi pe perioade determinate, atunci c`nd este pusă în pericol sănătatea cetaţenilor sau poluările depăşesc limitele legale;

- Sesizează organele de cercetare penală şi colaborează cu acestea la constatarea infracţiunilor;

- Controlează investiţiile de mediu în toate fazele de execuţie şi are acces la întreaga documentaţie;

- Propune organului emitent suspendarea şi/sau anularea actelor de reglementare emise în cazul nerespectării prevederilor legale.

În exercitarea atribuţiilor sale, GNM cooperează cu autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, cu reprezentanţi ai societăţii civile, cu persoane fizice şi juridice.

GNM este condusă de un comisar general, funcţie asimilată, ca salarizare, secretarului de stat, numit prin decizie a Primului-Ministru.

Garda Naţională de Mediu are în subordine:- 7 Comisariate regionale (instituţii cu personalitate juridică) care includ:

- 35 Comisariate judeţene;- Comisariatul Rezervaţiei Biosferei “Delta Dunării”

- 7 inspectorate teritoriale de regim silvic şi cinegetic (instituţii cu personalitate juridică) care au în subordine:

- 35 inspecţii silvo-cinegetice judeţene.Comisariatele Regionale coordonează şi supraveghează activitatea comisariatelor

judeţene. Cele 7 Comisariate regionale sunt: Bucureşti, Sibiu, Cluj, Timiş, Vîlcea, Suceava, Galaţi.

54

Responsabilităţile GNM şi ale Direcţiei Generale pentru Protecţia Mediului, Gestiunea Deşeurilor şi Substanţelor Chimice Periculoase, în domeniul strategiilor şi politicilor de mediu, autorizării, controlului conformării şi controlului poluării mediului sunt prezentate comparativ în Anexa F a H.G. nr. 603/2004.

Secţiunea 10Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN)

CNCAN funcţionează în coordonarea directă a Primului-ministru, fiind instituţie publică de interes naţional, cu personalitate juridică, finanţată integral din venituri proprii. Numarul total de posturi din structura sa este de 80 de persoane (fără postul de demnitar).

Secţiunea 11Comitetul Interministerial pentru coordonarea integrării domeniului protecţiei

mediului în politicile şi strategiile sectoriale la nivel naţional

În conformitate cu prevederile art. 3(1), punctul 3, al H.G. nr. 408/2004, MMGA coordonează activitatea de integrare a politicii de mediu în celelalte politici sectoriale în concordanţă cu cerinţele europene şi internaţionale pentru asigurarea dezvoltării durabile.

Prin H.G. nr. 1097/2001 (M.Of. nr. 707/07.11.2001) a fost înfiinţat Comitetul Interministerial pentru coordonarea integrării domeniului protecţiei mediului în politicile şi strategiile sectoriale la nivel naţional.

Preşedintele Comitetului interministerial este ministrul mediului şi gospodăririi apelor, iar ceilalţi membri ai Comitetului interministerial sunt reprezentaţi la nivel de Secretari de Stat.

Principalele atribuţii ale acestui Comitet sunt:- Coordonarea şi avizarea politicilor şi strategiilor sectoriale pentru integrarea

cerinţelor de protecţie a mediului la nivel naţional;- Adoptarea deciziilor necesare în vederea asigurării coerenţei în procesul de

elaborare şi promovare a actelor normative care vizează protecţia mediului;- Aprobarea Planului Naţional de Acţiune pentru Protecţia Mediului;- Aprobarea programelor şi planurilor pentru asigurarea integrării domeniului

protecţiei mediului în aplicarea politicilor şi strategiilor sectoriale la nivel naţional şi urmăreşte modul efectiv de aplicare a acestora.

Secţiunea 12Principalele atribuţii şi răspunderi ale autorităţilor pentru protecţia mediului, în

sistemul O.U.G. nr. 195/2005

12.1. Autoritatea publică centralăAceste atribuţii sunt prevăzute de art. 75-79, din O.U.G. nr. 195/2005, după cum

urmează:Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului are următoarele atribuţii şi

răspunderi:

55

a) reactualizează strategia protecţiei mediului, cu respectarea principiilor şi elementelor strategice prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă;

b) elaborează recomandările şi acţionează pentru integrarea politicilor de mediu în strategiile şi politicile sectoriale;

c) coordonează activitatea de instruire în domeniul protecţiei mediului;d) corelează planificarea de mediu cu cea de amenajare a teritoriului şi urbanism

şi stabileşte măsuri de reconstrucţie ecologică;e) creează sistemul de informare propriu şi stabileşte condiţiile şi termenii care

permit accesul liber la informaţiile privind mediul şi participarea publicului la luarea deciziilor privind mediul;

f) stabileăte infrastructura pentru informaţia spaţială care serveste scopurilor politicilor de mediu şi politicilor sau activităţilor care pot avea un impact asupra mediului;

g) iniţiază proiecte de acte normative, norme tehnice, reglementări şi proceduri specifice;

h) avizează normele şi reglementările referitoare la activităţi cu impact asupra mediului, elaborate de alte autorităţi şi controlează aplicarea acestora;

i) organizează sistemul naţional de monitorizare integrată a calităţii mediului, coordonează activitatea acestuia şi asigură informarea autorităţii centrale pentru sănătate privind rezultatele monitorizării contaminării radioactive a mediului;

j) creează cadrul instituţional-administrativ pentru identificarea şi promovarea programelor de cercetare, pentru formarea şi instruirea unui personal calificat pentru supraveghere, analiză, evaluare şi control al mediului;

k) implementează politicile, strategiile şi reglementările de protecţia mediului prin Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului şi agenţiile regionale şi judeţene pentru protecţia mediului;

l) numeşte comisii de experţi pentru evaluarea prejudiciului adus mediului prin anumite activităţi care implică organisme modificate genetic;

m) asigură, contra cost, consultarea organismelor ştiinţifice şi a experţilor interni şi externi, după caz;

n) elaborează şi implementează programe şi elaborează materiale educative privind importanţa protecţiei mediului;

o) urmăreşte, în sfera sa de competenţă, respectarea obligaţiilor asumate prin convenţiile internaţionale la care Rom`nia este parte;

p) urmăreşte şi analizează aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă, întocmeste, prin intermediul Agenţiei Naţionale de Protecţia Mediului, rapoarte anuale privind starea mediului;

q) colaborează cu organizaţii şi autorităţi similare din alte ţări şi reprezintă Guvernul în relaţiile internaţionale în domeniul protecţiei mediului;

r) aplică sancţiuni, prin Garda Naţională de Mediu, pentru nerespectarea legislaţiei de mediu şi pentru neconformarea la condiţiile impuse prin actele de reglementare, titularilor activităţilor;

s) colaboreaza cu autorităţile publice şi alte persoane juridice, în scopul diminuării efectelor negative ale activităţilor economice asupra mediului şi încurajează introducerea tehnicilor şi tehnologiilor adecvate pentru mediu;

56

t) pune la dispoziţie publicului date privind starea mediului, programele şi politica de protecţie a mediului;

t) se consultă periodic cu reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale şi cu alti reprezentanţi ai societăţii civile pentru stabilirea strategiei protecţiei mediului;

u) identifică, în colaborare cu Ministerul Finanţelor Publice, noi instrumente financiare care favorizează protecţia şi îmbunătăţirea calităţii elementelor de mediu;

v) realizeaza activitatea de inspecţie şi control în domeniul protecţiei mediului prin Garda Naţională de Mediu;

w) colaborează cu autorităţile publice de protecţie civilă pentru elaborarea planurilor operative şi pentru executarea în comun a intervenţiilor în caz de poluări sau accidente ecologice;

x) elaborează Programul Operaţional Sectorial Mediu av`nd responsabilitatea managementului, implementării şi gestionării asistenţei financiare alocate acestui program;

y) declară, cu informarea Guvernului, în situaţii speciale constatate pe baza datelor obţinute din supravegherea mediului, zone de risc înalt de poluare în anumite regiuni ale ţării şi elaborează, împreună cu alte autoritaţi publice centrale şi locale, programe speciale pentru înlăturarea riscului survenit în aceste zone. După eliminarea factorilor de risc înalt de poluare, pe baza noilor date rezultate din supravegherea evoluţiei stării mediului, zona respectivă este declarată reintrată în normalitate (art. 75).

Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, instituţie publică cu personalitate juridică, finanţată integral de la bugetul de stat, este organul de specialitate pentru implementarea politicilor şi legislaţiei în domeniul protecţiei mediului, în subordinea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului.

Structura organizatorică, numărul de personal, atribuţiile şi competenţele Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului sunt stabilite prin hotăr`re a Guvernului, la propunerea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului (art. 76).

Autorităţile competente pentru protecţia mediului sunt instituţii publice cu personalitate juridică, finanţate integral de la bugetul de stat (art. 77).

Pentru exercitarea atribuţiilor sale, autoritatea competentă pentru protecţia mediului solicită informaţiile necesare altor autorităţi publice centrale, autorităţilor administraţiei publice locale, persoanelor fizice şi juridice (art. 78).

În exercitarea atribuţiilor ce le revin, comisarii regionali, comisarii şefi şi comisarii Gărzii Naţionale de Mediu, precum şi persoane împuternicite din cadrul acesteia, au acces, în condiţiile legii, oric`nd şi în orice incintă unde se desfasoară o activitate generatoare de impact asupra mediului.

Mijloacele de transport şi intervenţie auto şi navale din dotarea autorităţilor competente pentru protecţia mediului sunt prevăzute cu girofar de culoare albastră şi avertizare acustică.

Persoana fizică sau juridică prejudiciată ca urmare a exercitării atribuţiilor de verificare, inspecţie şi control poate depune pl`ngere organelor competente în termen de 15 zile de la constatarea prejudiciului.

În obiectivele, incintele şi zonele cu regim special din domeniul internelor, justiţiei şi siguranţei naţionale, personalul prevăzut la alin. (1) ale art. 79 are acces numai în prezenţa personalului specializat al acestora, dupa caz.

57

În obiectivele, incintele şi zonele aparţin`nd structurilor componente ale sistemului de apărare, ordine publică şi securitate naţională controlul se realizează de către personalul specializat din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Serviciul Rom`n de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Protecţie şi Pază şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (art. 79).

12.2. Atribuţii şi răspunderi ale altor autorităţi centrale şi localeAutorităţile administraţiei publice centrale au următoarele obligaţii:a) să elaboreze politica şi strategiile aplicabile în domeniul propriu de activitate,

în conformitate cu principiile prezentei ordonanţe de urgenţă.b) să asigure integrarea politicilor de mediu în politicile specifice;c) să elaboreze planuri şi programe sectoriale, cu respectarea prevederilor

prezentei ordonanţe de urgenţă;d) să asigure pregătirea şi transmiterea către autorităţile competente pentru

protecţia mediului a informaţiilor şi documentaţiilor necesare obţinerii avizului de mediu pentru planurile şi programele, pentru care este necesară evaluarea de mediu;

e) să asigure, în structura lor organizatorică, structuri cu atribuţii în domeniul protecţiei mediului, încadrate cu personal de specialitate;

f) să dezvolte, cu sprijinul autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, programe de restructurare, în acord cu strategia pentru protecţia mediului şi politica de mediu şi să asiste unităţile aflate în coordonarea, în subordinea sau sub autoritatea lor, la punerea în aplicare a acestor programe;

g) să elaboreze normele şi reglementările specifice domeniului de activitate în conformitate cu cerinţele legislaţiei de protecţia mediului şi să le înainteze pentru avizare autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului (art. 80).

Autorităţile publice cu responsabilităţi în domeniile dezvoltării şi prognozei au următoarele atribuţii şi responsabilităţi:

a) elaborează politicile de dezvoltare pe baza principiilor dezvoltării durabile, cu luarea în considerare a posibilelor efecte asupra mediului;

b) integrează în politica proprie măsuri şi acţiuni de refacere a zonelor afectate şi măsuri de prevenire a dezastrelor;

c) elaborează Planurile de dezvoltare regională şi celelalte planuri şi programe, conform legislaţiei în vigoare;

d) cooperează cu autorităţile competente pentru protecţia mediului la elaborarea şi aplicarea strategiilor, a planurilor şi programelor din domeniile lor specifice de activitate;

e) colaborează cu autorităţile competente la identificarea şi implementarea proiectelor prioritare finanţate din surse externe (art. 81).

Autoritatea publică centrală pentru sănătate are următoarele atribuţii şi răspunderi:

a) organizează şi coordonează activitatea de monitorizare a stării de sănătate a populaţiei în relaţie cu factorii de risc din mediu;

b) asigură supravegherea şi controlul calităţii apei potabile şi de îmbăiere, precum şi calitatea produselor alimentare;

c) elaborează, în colaborare cu autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, reglementări privind calitatea şi igiena mediului şi asigură controlul aplicării acestora;

58

d) colaborează cu autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului în managementul calităţii mediului în relatie cu starea de sănătate a populaţiei;

e) colaborează cu autoritatea centrală pentru protecţia mediului în autorizarea activităţilor prevăzute la art. 24 şi 39 şi la emiterea acordului de import pentru aceste activităţi;

f) exercită controlul de specialitate în domeniul activităţilor prevăzute de art. 24-28, şi art. 39 pentru a preveni orice efect advers asupra stării de sănătate a populaţiei, a lucrătorilor şi a mediului şi transmite autorităţilor competente rezultatele controalelor şi măsurile adoptate;

g) colaborează cu celelalte autorităţi publice centrale cu reţea sanitară proprie, pentru cunoaşterea exactă a stării de sănătate a populaţiei şi pentru respectarea normelor de igiena a mediului din domeniul lor de activitate;

h) colaborează, la nivel central şi local, în asigurarea accesului publicului la informaţia de sănătate în relaţie cu mediul (art. 82).

Ministerul Apărării Naţionale are următoarele atribuţii:a) elaborează norme şi instrucţiuni, specifice pentru domeniile sale de activitate,

în concordanţă cu legislaţia privind protecţia mediului;b) supraveghează respectarea de către personalul Ministerului Apărării Naţionale

a normelor de protecţia mediului pentru activităţile din zonele militare;c) controlează acţiunile şi aplică sancţiuni pentru încălcarea de către personalul

Ministerului Apărării Naţionale a legislaţiei de protecţia mediului în domeniul militar;d) asigură realizarea evaluării impactului asupra mediului, a raportului de

amplasament şi, după caz, a raportului de securitate, prin structuri specializate, atestate de către autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, numai pentru proiectele şi activităţile din zonele militare;

e) asigură informarea autorităţilor competente pentru protecţia mediului cu privire la rezultatele automonitorizării emisiilor de poluanţi şi a calităţii mediului în zona de impact, precum şi cu privire la orice poluare accidentală datorată activităţii desfăşurate (art. 83).

Autorităţile publice centrale în domeniul securităţii naţionale au următoarele atribuţii şi răspunderi:

a) realizează activitatea de protecţie a mediului prin structuri proprii care desfasoară acţiuni de control, îndrumare şi coordonare, în scopul păstrării şi menţinerii echilibrului ecologic în domeniile sale de activitate;

b) elaborează norme şi instrucţiuni specifice, în concordanţă cu respectarea principiilor prezentei ordonanţe de urgenţă, în domeniile sale de activitate;

c) supraveghează respectarea de către personalul aflat în subordine a normelor de protecţie a mediului, pentru activităţile proprii;

d) controlează şi aplică sancţiuni pentru încălcarea de către personalul propriu a legislaţiei de protecţie a mediului în domeniul său de activitate;

e) asigură evaluarea impactului asupra mediului a obiectivelor şi activităţilor proprii prin structuri specializate, certificate de către autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului (art. 84).

Autoritatea publică centrală pentru educaţie şi cercetare asigură:

59

a) adaptarea planurilor şi programelor de învăţăm`nt la toate nivelurile, în scopul însuşirii noţiunilor şi principiilor de protecţie a mediului, pentru conştientizarea, instruirea şi educaţia în acest domeniu;

b) promovarea tematicilor de studii şi programe de cercetare care răspund priorităţilor stabilite de autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului;

c) elaborarea programelor educaţionale în scopul formării unui comportament responsabil faţă de mediu;

d) elaborarea programelor şi studiilor specifice de cercetare stiinţifică privind controlul produselor şi procedeelor biotehnologice şi de prevenire, reducere/eliminare a riscurilor implicate de obţinerea şi utilizarea organismelor modificate genetic prin tehnicile biotehnologiei moderne;

e) colaborează cu autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului în autorizarea activităţilor prevăzute la art. 39, din domeniul său de activitate;

f) exercită controlul de specialitate pentru activităţile prevăzute de art. 39, din domeniul său de activitate, pentru a preveni orice efect advers asupra stării de sănătate a populaţiei, a lucrătorilor şi a mediului şi transmite autorităţilor competente rezultatele controalelor şi măsurile adoptate (art. 85).

Autoritatea publică centrală în domeniile economiei şi comerţului are următoarele atribuţii:

a) elaboreză politica şi strategiile aplicabile în domeniul propriu de activitate în conformitate cu legislaţia privind protecţia mediului;

b) elaborează şi aplică la nivel naţional strategia de exploatare a resurselor minerale, în concordanţă cu prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă;

c) elaborează politica în domeniul reciclării şi valorificării deşeurilor industriale;d) dezvoltă şi promovează legislaţia privind protecţia mediului din domeniile

specifice de competenţă;e) colaborează cu alte autorităţi publice centrale la elaborarea mecanismelor

financiare pentru stimularea utilizării tehnologiilor curate;f) colaborează la elaborarea şi promovarea normelor care asigura implementarea

cerinţelor privind prevenirea şi controlul integrat al poluării pentru anumite categorii de activităţi industriale;

g) încurajează introducerea sistemelor de management de mediu şi a etichetei ecologice;

h) promovează norme şi asigură implementarea acestora în domeniul substanţelor şi preparatelor periculoase;

i) exercită controlul de specialitate în domeniul activităţilor prevăzute de art. 24-28 (art. 86).

Autoritatea publică centrală în domeniul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale are următoarele atribuţii şi răspunderi:

a) asigură protecţia şi conservarea solurilor şi menţinerea patrimoniului funciar;b) iniţiază proiecte de acte normative privind volumul de masă lemnoasă ce se

recoltează anual din fondul forestier naţional, pe baza avizului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, conform legislaţiei în vigoare;

c) asigură autorizarea cultivatorilor de plante superioare modificate genetic;

60

d) aprobă locaţiile şi suprafeţele în care urmează sa fie cultivate plante superioare modificate genetic, în vederea autorizării de către autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului;

e) colaborează cu autoritatea centrală pentru protecţia mediului în autorizarea şi controlul activităţilor prevăzute la art. 39;

f) asigură, prin registrul naţional, evidenţa suprafeţelor cultivate şi a cultivatorilor de plante superioare modificate genetic;

g) aplică principiul coexistenţei culturilor de plante superioare modificate genetic cu celelalte tipuri de culturi agricole;

h) asigură informarea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului asupra rezultatelor controlului şi măsurile adoptate în domeniul organismelor modificate genetic (art. 87).

Autoritatea publică centrală în domeniul transporturilor, constructiilor şi turismului are următoarele atribuţii şi răspunderi:

a) dezvoltă planuri şi programe care materializează politica naţională de amenajare a teritoriului şi localitatilor, cu respectarea principiilor prezentei ordonanţe de urgenţă şi a legislaţiei specifice privind evaluarea de mediu a planurilor şi programelor;

b) elaborează şi aplică programe pentru dezvoltarea infrastructurii de transport, a transporturilor multimodale şi a transportului combinat, cu respectarea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă;

c) asigură controlul gazelor de eşapament;d) elaborează şi dezvoltă planuri de acţiune şi programe privind îmbunătăţirea,

calităţii şi protecţiei mediului, inclusiv în domeniul zgomotului şi vibraţiilor pentru toate modurile de transport şi infrastructurile acestora;

e) urmăreşte protejarea patrimoniului natural, inclusiv prin măsuri impuse unităţilor care desfăşoară activităţi în domeniul turismului şi încurajează aplicarea principiilor ecoturismului (art. 88).

Autoritatea publică centrală în domeniul administratiei şi internelor are următoarele atribuţii şi răspunderi:

a) elaborează strategiile în domeniile gospodaririi comunale şi al producerii şi distributiei energiei termice în conformitate cu legislaţia privind protecţia mediului;

b) elaborează norme şi instrucţiuni specifice, în concordanţă cu respectarea principiilor prezentei ordonanţe de urgenţă, pentru domeniile sale de activitate;

c) supraveghează respectarea de către personalul aflat în subordine a normelor de protecţie a mediului pentru activităţile proprii;

d) aplică sancţiuni pentru încălcarea de către personalul din domeniul internelor a legislaţiei de protecţie a mediului;

e) sprijină autorităţile competente pentru protecţia mediului în exercitarea controlului transporturilor de substanţe şi materiale supuse unui regim special, pe baza normelor avizate de autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului;

f) participă, potrivit competenţelor, la acţiunile de prevenire, protecţie şi interventie în caz de accidente ecologice prin Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă (art. 89).

Autorităţile administraţiei publice locale au următoarele atribuţii şi răspunderi:a) aplică prevederile din planurile de urbanism şi amenajarea teritoriului, cu

respectarea principiilor prezentei ordonanţe de urgenţă;

61

b) urmăresc respectarea legislaţiei de protecţia mediului de către operatorii economici care prestează servicii publice de gospodărie comunală;

c) adoptă programe şi proiecte pentru dezvoltarea infrastructurii localităţilor, cu respectarea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă;

d) organizează structuri proprii pentru protecţia mediului, colaborează cu autorităţile competente pentru protecţia mediului şi le informează asupra activităţii desfăşurate;

e) promovează o atitudine corespunzătoare a comunităţilor locale în legatură cu importanţa protecţiei mediului;

f) asigură, prin serviciile publice şi operatorii economici responsabili, luarea măsurilor de salubrizare a localităţilor, de întreţinere şi gospodărire a spaţiilor verzi, a pieţelor şi a parcurilor publice;

g) conservă şi protejează spaţiile verzi urbane şi/sau rurale, astfel încat să se asigure suprafaţa optimă stabilită de reglementările în vigoare, în localităţile în care nu există posibilitatea asigurării acesteia, conservarea spaţiilor verzi existente este prioritară;

h) supraveghează operatorii economici din subordine pentru prevenirea eliminării accidentale de poluanţi sau depozitarii necontrolate de deşeuri şi dezvoltarea sistemelor de colectare a deşeurilor refolosibile;

i) organizează servicii specializate pentru protecţia mediului şi colaborează, în acest scop, cu autorităţile pentru protecţia mediului (art. 90).

Autoritatea naţională în domeniul sanitar-veterinar şi al siguranţei alimentelor are următoarele atribuţii şi răspunderi:

a) elaborează, în colaborare cu autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, reglementări în domeniul organismelor modificate genetic, pentru figurarea unui nivel ridicat al protecţiei vieţii şi sănătatii umane, sănătăţii şi bunăstării animalelor;

b) asigură controlul activităţilor în domeniul sau de activitate şi al trasabilităţii produselor;

c) colaborează cu autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului în stabilirea unor proceduri armonizate, eficiente şi transparente privind evaluarea riscului şi autorizarea organismelor modificate genetic, precum şi a unor criterii pentru evaluarea potenţialelor riscuri care rezultă din utilizarea alimentelor şi hranei modificate genetic, pentru animale;

d) informează autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului asupra rezultatelor controlului şi măsurile adoptate în domeniul organismelor modificate genetic (art. 91).

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor are următoarele atribuţii şi răspunderi:

a) elaborează, în colaborare cu autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, reglementari în domeniul organismelor modificate genetic, pentru asigurarea unui nivel ridicat al protecţiei vieţii şi sănătăţii umane, sănătăţii şi bunăstării animale, protecţiei mediului şi intereselor consumatorilor;

b) elaborează, împreună cu autorităţile publice centrale pentru protecţia mediului, pentru agricultură, silvicultură şi cu autoritatea sanitar veterinară şi pentru siguranţa alimentelor, reglementările referitoare la produsele biocide, îngrăşăminte chimice, produsele de protecţie a plantelor, organismele modificate genetic obţinute prin tehnicile

62

biotehnologiei moderne şi asigură controlul aplicării acestora în domeniul sau de competenţă;

c) controlează trasabilitatea şi etichetarea organismelor modificate genetic în toate etapele introducerii lor pe piaţa;

d) asigură controlul activităţilor în domeniul său de activitate şi al trasabilităţii produselor şi comunică autorităţii centrale pentru protecţia mediului rezultatele controlului (art. 92).

Poliţia, Jandarmeria, Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă şi Garda financiara sunt obligate să acorde sprijin, la cerere, reprezentanţilor autorităţilor competente pentru protecţia mediului în exercitarea atribuţiilor lor (art. 93).

63

64

CAPITOLUL IISISTEMUL PROCEDURAL AL EVALUăRII şI AUTORIZăRII

ACTIVITăţILOR CU IMPACT ASUPRA MEDIULUI

Secţiunea 1Privire generală asupra sistemului procedural

Conform legislaţiei în vigoare, activităţile economice şi sociale cu impact asupra mediului sunt supuse unei proceduri tehnico-administrative de verificare a efectelor acestor activităţi asupra mediului înconjurător.

Cadrul general legislativ este asigurat de O.U.G. nr. 195/2005 (legea cadru a mediului) şi de O.U.G. nr. 152/2005, aprobată şI modificată de Legea nr. 84/2006 (privind prevenirea şi controlul integrat al poluării).

Principalele acţiuni şI termeni în domeniul prevenirii poluării de către activităţile economice sunt prevăzute în O.U.G. nr. 195/2005 şI în O.U.G. nr. 152/2005, după cum urmează:

acord de mediu - act tehnico-juridic prin care se stabilesc conditiile de realizare a proiectului, din punct de vedere al protecţiei mediului; acordul de mediu reprezinta decizia autorităţii competente pentru protecţia mediului, care da dreptul titularului de proiect sa realizeze proiectul din punct de vedere al protecţiei mediului;

audit de mediu - instrument managerial de evaluare sistematica, documentata, periodica si obiectiva a performantei organizatiei, a sistemului de management si a proceselor destinate protecţiei mediului, cu scopul:a) de a facilita controlul managementului practicilor cu posibil impact asupra mediului;b) de a evalua respectarea politicii de mediu, inclusiv realizarea obiectivelor si tintelor de mediu ale organizatiei;

autorizatie de mediu - act tehnico-juridic emis de autorităţile competente pentru protecţia mediului, prin care sunt stabilite conditiile si/sau parametrii de functionare a unei activităţi existente sau a unei activităţi noi cu posibil impact semnificativ asupra mediului, necesar pentru punerea acesteia în functiune;

autorizatie integrata de mediu - act tehnico-juridic emis de autorităţile competente, conform dispozitiilor legale în vigoare privind prevenirea si controlul integrat al poluarii; în O.U.G. nr. 152/2005, adiptată şI modificată prin Legea nr. 84/2006 aceatsa este definită astfel: actul tehnico-juridic emis de autorităţile competente potrivit dispozitiilor legale în vigoare, care acorda dreptul de a exploata în totalitate sau în parte o instalatie, în anumite conditii care sa garanteze ca instalatia corespunde prevederilor prezentei ordonante de urgenţă. Autorizatia poate fi emisa pentru una sau mai multe instalatii sau pentru parti ale acesteia, situate pe acelasi amplasament si exploatate de acelasi operator;

autoritate competentă pentru protecţia mediului - autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, Agentia Naţională pentru Protecţia Mediului sau, dupa caz, autorităţile publice teritoriale pentru protecţia mediului, respectiv agentiile regionale pentru protecţia mediului, agentiile judetene pentru protecţia mediului, Administratia Rezervatiei Biosferei "Delta Dunarii", precum si Garda Naţională de Mediu si structurile subordonate acesteia;

avize de mediu emise de autoritatea competentă pentru protecţia mediului:

65

a) avizul de mediu pentru planuri si programe - act tehnico-juridic emis de autoritatea competentă pentru protecţia mediului, care confirma integrarea aspectelor privind protecţia mediului în planul sau programul supus adoptarii;

b) avizul pentru stabilirea obligatiilor de mediu - act tehnico-juridic emis de autoritatea competentă pentru protecţia mediului la: schimbarea titularului unei activităţi cu impact asupra mediului, vanzarea pachetului majoritar de actiuni, vanzarea de active, fuziune, divizare, concesionare, dizolvare următa de lichidare, lichidare, încetarea activităţii, faliment, avand ca scop stabilirea obligatiilor de mediu, ca prevederi ale unui program pentru conformare, în vederea asumarii acestora de către partile implicate în situatiile mentionate anterior;

c) avizul de mediu pentru produse de protecţie a plantelor respectiv pentru autorizarea îngrasamintelor chimice - act tehnico-juridic emis de autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, necesar în procedura de omologare a produselor de protecţie a plantelor si respectiv de autorizare a îngrasamintelor chimice;

d) aviz Natura 2000 - act tehnico-juridic emis de autoritatea competentă pentru protecţia mediului, care confirma integrarea aspectelor privind protecţia habitatelor naturale si a speciilor de flora si fauna salbatica în planul sau programul supus adoptarii;

bilanţ de mediu - lucrare elaborata de persoane fizice sau juridice atestate conform legii, în scopul obtinerii avizului pentru stabilirea obligatiilor de mediu sau a autorizatiei de mediu, si care contine elementele analizei tehnice prin care se obtin informatii asupra cauzelor si consecintelor efectelor negative cumulate, anterioare, prezente si anticipate ale activităţii, în vederea cuantificarii impactului de mediu efectiv de pe un amplasament; în cazul în care se identifica un impact semnificativ, bilanţul se completeaza cu un studiu de evaluare a riscului;

cele mai bune tehnici disponibile - stadiul de dezvoltare cel mai avansat si eficient înregistrat în dezvoltarea unei activităţi si a modurilor de exploatare, care demonstreaza posibilitatea practica de a constitui referinta pentru stabilirea valorilor limita de emisie în scopul prevenirii, iar în cazul în care acest fapt nu este posibil, pentru a reduce în ansamblu emisiile si impactul asupra mediului în intregul sau:

a) tehnicile se refera deopotriva la tehnologia utilizata si modul în care instalatia este proiectata, construita, întretinuta, exploatata, precum si la scoaterea din functiune a acesteia si remedierea amplasamentului, potrivit legislatiei în vigoare;

b) disponibile se refera la acele cerinte care au înregistrat un stadiu de dezvoltare ce permite aplicarea lor în sectorul industrial respectiv, în conditii economice si tehnice viabile, luandu-se în considerare costurile si beneficiile, indiferent daca aceste tehnici sunt sau nu utilizate ori realizate la nivel national, cu conditia ca aceste tehnici sa fie accesibile operatorului;

c) cele mai bune - se refera la cele mai eficiente tehnici pentru atingerea în ansamblu a unui nivel ridicat de protecţie a mediului în intregul sau;

evaluare de mediu - elaborarea raportului de mediu, consultarea publicului si a autoritarilor publice interesate de efectele implementarii planurilor si programelor, luarea în considerare a raportului de mediu si a rezultatelor acestor consultari în procesul decizional si asigurarea informarii asupra deciziei luate;

evaluarea impactului asupra mediului - proces menit sa identifice, sa descrie si sa stabileasca, în functie de fiecare caz si în conformitate cu legislaţia în vigoare, efectele

66

directe si indirecte, sinergice, cumulative, principale si secundare ale unui proiect asupra sănătăţii oamenilor si a mediului;

evaluarea riscului - lucrare elaborata de persoane fizice sau juridice atestate conform legii, prin care se realizeaza analiza probabilitatii si gravitatii principalelor componente ale impactului asupra mediului si se stabileste necesitatea masurilor de prevenire, interventie si/sau remediere;instalatie - orice unitate tehnica stationara, în care se desfasoara una sau mai multe activităţi prevăzute în anexa nr. 1, precum si orice alta activitate direct legata tehnic de activităţile desfasurate pe acel amplasament, care pot genera emisii si poluare;

instalatie existenta - orice instalatie aflata în functiune, autorizata sau supusa procedurii de autorizare de către autoritatea competentă înainte de data de 30 octombrie 1999 inclusiv, cu conditia de a fi fost pusa în functiune în termen de cel mult un an de la aceasta data;

instalatie noua - orice instalatie pusa în functiune si autorizata sau supusa procedurii de autorizare de către autoritatea competentă dupa data de 30 octombrie 1999;

modificarea în exploatare - o schimbare în ceea ce priveste tipul sau functionarea instalatiei ori o extindere a acesteia, care poate avea efecte asupra mediului;

modificarea substantiala - o schimbare în exploatare care, din punctul de vedere al autorităţii competente, poate avea efecte negative semnificative asupra sănătăţii populaţiei sau mediului. În sensul acestei definitii, orice modificare în exploatare sau extindere a exploatarii este considerata modificare substantiala daca modificarea ori extinderea, prin ea însasi, duce la atingerea valorilor de prag prevăzute în anexa nr. 1, dupa caz;

operator - orice persoana fizica sau juridica care opereaza ori detine controlul instalatiei, asa cum este prevăzut în legislaţia naţională, sau care a fost investita cu putere economica decisiva asupra functionarii tehnice a instalatiei;

poluare - introducerea directa sau indirecta, ca rezultat al activităţii umane, de substante, vibratii, caldura, zgomot în aer, apa ori sol, susceptibile sa aduca prejudicii sănătăţii umane sau calitatii mediului, sa determine deteriorarea bunurilor materiale sau sa afecteze ori sa impiedice utilizarea în scop recreativ a mediului si/sau alte utilizari ale acestuia în sensul prevederilor legislatiei în vigoare;

public - una ori mai multe persoane fizice sau juridice si, potrivit legislatiei ori practicii nationale, asociatiile, organizatiile sau gruparile acestora;

public interesat - publicul afectat sau posibil a fi afectat ori care are un înteres în luarea unei decizii privind emiterea sau reactualizarea unei autorizatii ori a conditiilor unei autorizatii; în acceptiunea acestei definitii, organizatiile neguvernamentale în domeniul protecţiei mediului, care îndeplinesc conditiile cerute de legislaţia naţională, sunt considerate public interesat;

plan de actiuni - plan de masuri cuprinzand etapele care trebuie parcurse în intervale de timp precizate prin prevederile autorizatiei integrate de mediu de către titularul activităţii sub controlul autorităţii competente pentru protecţia mediului în scopul respectarii prevederilor legale referitoare la prevenirea si controlul integrat al poluarii; planul de actiune face parte integranta din autorizatia integranta de mediu;

program pentru conformare - plan de masuri cuprinzand etapele care trebuie parcurse în intervale de timp precizate prin prevederile autorizatiei de mediu sau avizului pentru stabilirea obligatiilor de mediu de către titularul activităţii, sub controlul autorităţii

67

competente pentru protecţia mediului, în scopul respectarii prevederilor legale privind protecţia mediului; programul pentru conformare face parte integranta din autorizatia de mediu sau din avizul pentru stabilirea obligatiilor de mediu;

raport de mediu - parte a documentatiei planurilor sau programelor, care identifica, descrie si evalueaza efectele posibile semnificative asupra mediului, ale aplicarii acestora si alternativele sale rationale, luand în considerare obiectivele si aria geografica aferenta, conform legislatiei în vigoare;

standardul de calitate a mediului - totalitatea cerintelor care trebuie respectate la un moment dat de mediu ca un întreg, considerat în ansamblul sau, sau de către o parte a acestuia, în conditiile stabilite de legislaţia în vigoare;

Secţiunea 2Mijloacele procedurale de constatare a conformităţii activităţilor cu dispoziţiile

legale

2.1. Acordul de mediuMijloacele procedurale de constatare a conformităţii activităţilor cu dispoziţiile

legale privind protecţia mediului sunt avizele, autorizaţiile şi acordurile de mediu.Pentru orice obiectiv sau activitate care, prin natura, dimensiunea sau amploarea

sa, poate avea un impact deosebit asupra mediului, în domeniile prevăzute de anexa I la H.G. nr. 918/2002 sunt necesare, înainte de emiterea acordului sau autorizaţiei de mediu, studii de impact.

Pentru anumite proiecte publice sau private19 care pot avea efecte semnificative asupra mediului prin natura, dimensiunea, sau localizarea lor, Hotăr`rea nr. 918 din 22 august 2002 stabileşte procedura cadru de evaluare a impactului asupra mediului, aplicată în scopul emiterii acordului de mediu.

Aşa cum am precizat, acordul de mediu este decizia autorităţii competente pentru protecţia mediului care dă dreptul titularului de proiect să realizeze proiectul. Acordul de mediu este un act tehnico-juridic eliberat în scris, prin care se stabilesc condiţiile de realizare a proiectului din punct de vedere al protecţiei mediului.

Proiectul reprezintă - în înţelesul art. 2 din Hot. nr. 918/2002 - execuţia lucrărilor de construcţii sau alte instalaţii ori amenajări, alte intervenţii asupra cadrului natural sau al peisajului, inclusiv cele care implică extragerea resurselor naturale.

Titularul de proiect care poate fi at`t persoană fizică c`t şi persoană juridică - este solicitantul acordului de mediu pentru un proiect sau autoritatea publică ce iniţiază un proiect.

Evaluarea impactului asupra mediului identifică, descrie şi evaluează, în mod corespunzător, efectele directe şi indirecte ale proiectului asupra următorilor factori:

- fiinţe umane, fauna şi flora;

19 #n anexa 1 a Hot. 918/2002 este prev[zut[ lista proiectelor supuse evalu[rii impactului asupra mediului (1. agricultura, 2. industria extractiv[ a petrolului, gazelor naturale, c[rbunelui ]i turbei; 3. industria energetic[; 4. producerea ]i prelucrarea metalelor; 5. industria materialelor minerale de construc\ii; 6. industria chimic[ ]i petrochimic[; 7 industria lemnului ]i a h`rtiei; 8. proiect de infrastructur[; alte tipuri de proiecte) iar @n anexa 2 este cuprins[ lista proiectelor pentru care trebuie stabilit[ necesitatea efectu[rii evalu[rii importului asupra mediului (1.agricultura, silvicultura ]i piscicultura; 2. industria extractiv[; industria energetic[; 4. producerea ]i prelucrarea mineralelor; 5. industria mineralelor; 6. industria chimic[; 7. industria alimentar[; 8. industria textil[, a piel[riei, lemnului ]i h`rtiei; 9. industria cauciucului; 10. proiecte de infrastructur[; 11. alte proiecte; 12. turism ]i recreare). A se vedea Hot. nr. 918/20 august 2002 M.Of. nr. 686 din 17 septembrie 2002.

68

- sol, apă, aer, climă şi peisaj;- bunuri materiale şi patrimoniu cultural;- interacţiunea dintre factorii menţionaţi anterior.Totodată, evaluarea impactului asupra mediului urmăreşte stabilirea măsurilor de

reducere sau de evitare a impactului negativ al proiectului asupra factorilor enumeraţi mai sus şi determină decizia de realizare sau de normalizare a proiectului pe amplasamentul ales (evaluarea impactului asupra mediului se efectuează în faza de pregătire a documentaţiei care fundamentează fezabilitatea proiectului).

Evaluarea impactului asupra mediului se realizează în etape: - etapa de încadrare a proiectului în procedura de evaluare a impactului asupra mediului;

- etapa de definire a domeniului evaluării şi de realizare a raportului privind studiul de evaluare a impactului asupra mediului;

- etapa de analiză a calităţii raportului la studiul de evaluare a impactului asupra emdiului.

Pentru proiectele supuse evaluării impactului asupra mediului titularului de proiect i se solicită următoarele informaţii:

1. descrierea proiectului, incluz`nd, mai ales: a) descrierea caracteristicilor fizice ale întregului proiect şi a cerinţelor de amenajare a terenului în timpul fazelor de construcţie şi funcţionare; b) descrierea principalelor caracteristici ale proceselor de producţie, de exemplu natura şi calitatea materialelor utilizate; c) estimarea pe tipuri şi cantităţi, a deşeurilor preconizate şi a emisiilor (poluare în apă, aer şi sol, zgomot, vibraţii, lumină, căldură, radiaţii etc) rezultate din funcţionarea proiectului propus.

2. rezumatul principalelor variante studiate şi indicarea principalelor motive pentru alegerea finală, lu`nd în considerare efectele asupra mediului;

3. descrierea aspectelor de mediu probabil afectate în mod semnificativ prin proiectul propus în special a populaţiei, faunei, florei, solului, apei, aerului, factorilor climatici, bunurilor materiale, inclusiv patrimoniul arhitectural şi arheologic, peisajul şi interconexiunile dintre aceşti factori;

4. descrierea (care trebuie să acopere efectele directe şi indirecte, secundare, cumulative, pe termen scurt, mediu şi lung, permanente şi temporare, pozitive şi negative asupra mediului) efectelor semnificative prealabile ale proiectului propus asupra mediului rezult`nd din: a) existenţa proiectului; b) utilizarea resurselor naturale; c) emisiile de poluanţi, zgomote şi eliminarea deşeurilor: şi descrierea metodelor de prognoză utilizate în evaluarea efectelor asupra mediului.

5. descrierea măsurilor preconizate pentru prevenirea, reducerea şi, unde este posibil, compensarea oricăror efecte adverse semnificative asupra mediului.

6. un rezumat care nu are caracter tehnic al informaţiilor furnizate la punctele precedente

7. indicarea dificultăţilor (deficienţe tehnice sau lipsa de Know-how) înt`mpinate de titularul proiectului în prezentarea informaţiei solicitate.

Procedura de emiterea acordului de mediu pe baza evaluării impactului asupra mediului este condusă de autorităţile competente pentru protecţia mediului, cu participarea autorităţilor publice centrale sau locale, după caz, care au atribuţii şi răspunderi specifice în domeniul protecţiei mediului. Participarea acestor autorităţi la emiterea acordului de mediu se realizează în cadrul unui colectiv de analiză tehnică constituit la nivel central prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale pentru

69

protecţia mediului şi la nivelul fiecărui judeţ, şi al municipiului Bucureşti (inclusiv în cazul Administraţiei Rezervaţiei Biosferei, Delta Dunării) prin ordin semnat de prefect şi de preşedintele consiliului judeţean.

Autorităţile competente pentru protecţia mediului analizează proiectele publice sau private20 supuse evaluării impactului asupra mediului astfel: - pentru proiectele publice sau private prevăzute în anexa 2 trebuie stabilită necesitatea efectuării evaluării impactului asupra mediului.

Odată cu solicitarea de emitere a acordului de mediu se depune şi memoriul de prezentare a proiectului propus care cuprinde: - descrierea şi caracteristicile amplasamentului ales;

- descrierea şi caracteristicile proiectului şi ale activităţii la punerea în funcţiune a proiectului: mărime, tehnologii şi materiale folosite, utilizarea resurselor naturale, utilizarea sau producerea substanţelor chimice periculoase, generarea, utilizarea şi prelucrarea deşeurilor şi a altor substanţe denumire, emisii poluante, inclusiv zgomotul, interacţiunea posibilă cu activităţi existente, probabilitatea producerii accidentelor de mediu şi prevenirea acestora.

După stabilirea obligativităţii evaluării impactului asupra mediului pentru un proiect se trece la etapa de definire a domeniului evaluării impactului asupra mediului scop în care autoritatea competentă pentru protecţia mediului pregăteşte şi transmite titularului de proiect un îndrumar referitor la problemele de mediu care trebuie tratate în evaluarea de impact şi la gradul de extindere al acestora. La elaborarea acestui îndrumar autoritatea competentă pentru protecţia mediului consultă titularul de proiect şi celelalte autorităţi publice implicate în procedura de emitere a acordului de mediu pentru proiectul respectiv. Oricare dintre autorităţile publice implicate în procedura de emitere a acordului de mediu care deţin informaţii relevante pentru evaluarea efectelor directe şi indirecte ale proiectului are obligaţia să pună aceste informaţii la dispoziţia titularului de proiect.

Pe baza acestui îndrumar se realizează efectuarea studiului de evaluare a impactului asupra mediului prin agenţi economici specializaţi, persoane fizice sau juridice independente de titularul proiectului (atestaţi conform legii).

Rezultatele studiului de evaluare a impactului asupra mediului sunt prezentate în raportul care se înaintează autorităţii competente pentru protecţia mediului. Raportul la studiul de evaluare este supus comentariilor publicului (ale cărui observaţii pertinente sunt luate în considerare pe tot parcursul evaluării impactului asupra mediului) şi analizei realizate de autoritatea competentă pentru protecţia mediului împreună cu colectivul de

20 Hot[r`rea - conform art.5 (modificat prin Hot. nr. 1705/2004) - nu se aplic[: a) proiectelor destinate apararii nationale; b) proiectelor ale caror detalii sunt adoptate printr-un act normativ specific, daca cerintele prezentei hotarari, inclusiv cele referitoare la furnizarea informatiei, sunt indeplinite in procesul legislativ respectiv. (2) Autoritatea public[ central[ pentru protec\ia mediului poate excepta de la evaluarea impactului asupra mediului anumite proiecte sau parti ale acestora, in cazuri exceptionale, precum asigurarea ordinii publice sau sigurantei nationale; exceptarea se acorda pe baza solicitarii motivate a autorit[\ii publice care initiaza proiectul, cu indeplinirea urm[toarelor conditii:a) sa aplice o alta metoda de evaluare corespunzatoare si sa aduca la cunostinta publicului informatiile astfel dobandite;b) sa informeze publicul interesat despre exceptia procedurala si motivele care au dus la aceasta.(3) Decizia de exceptare este comunicata titularului de proiect, dupa indeplinirea conditiilor prev[zute la alin. (2).

70

analiză tehnică. În urma analizei raportului se ia decizia de acceptare sau de refacere a raportului şi de emitere, respectiv de respingere motivată a emiterii acordului de mediu.

Autorităţile competente pentru protecţia mediului aduc la cunoştinţa publicului orice solicitare de acord de mediu pentru proiecte supuse evaluării impactului asupra emdiului, într-un interval de timp care să permită publicului exprimarea opiniilor înaintea deciziei de emitere a acordului de mediu. Procedura de informare şi participare a publicului la evaluarea impactului asupra mediului este coordonată de autorităţile competente pentru protecţia mediului şi include următoarele aspecte:

a) identificarea publicului interesat;b) specificarea locului unde pot fi consultate informaţiile disponibile;c) specificarea modalităţii de informare a publicului prin: afişe într-o anumită

zonă teritorială, publicăţii în presa locală, organizarea unor expoziţii cu planuri, schiţe, tabele, grafice, modele referitoare la proiectul respectiv;

d) determinarea modalităţii de consultare a publicului (informări scrise sau dezbateri publice);

e) fixarea unui interval limită corespunzător pentru diferite etape ale procedurii, cu scopul de a asigura luarea deciziei într-o perioadă rezonabilă.

Pentru anumite proiecte publice sau private, autorităţile competente pentru protecţia mediului fac publică decizia de emitere sau de respingere a solicitării de emitere a acordului de mediu se pun la dispoziţia publicului următoarele informaţii:

a) conţinutul acordului şi orice condiţii prevăzute în acesta, cu excepţia celor care afectează confidenţialitatea informaţiilor stabilită pentru a proteja un interes legitim;

b) principalele motivaţii şi consideraţii pe care se bazează această decizie;c) descrierea principalelor măsuri pentru prevenirea, reducerea şi, dacă este

posibil, eliminarea efectelor adverse.

2.2. Autorizaţia de mediuAutorizaţia de mediu este act tehnico-juridic emis de autorităţile competente

pentru protecţia mediului, prin care sunt stabilite conditiile si/sau parametrii de functionare a unei activităţi existente sau a unei activităţi noi cu posibil impact semnificativ asupra mediului, necesar pentru punerea acesteia in functiune, iar autorizaţia integrată de mediu este actul tehnico-juridic emis de autorităţile competente potrivit dispozitiilor legale in vigoare, care acorda dreptul de a exploata in totalitate sau in parte o instalatie, in anumite conditii care sa garanteze ca instalatia corespunde prevederilor legale. Autorizatia poate fi emisa pentru una sau mai multe instalatii sau pentru parti ale acesteia, situate pe acelasi amplasament si exploatate de acelasi operator;

Conform O.U.G. nr. 195/2005, desfasurarea activităţilor existente precum si inceperea activităţilor noi cu posibil impact semnificativ asupra mediului se realizeaza numai in baza autorizatiei/autorizatiei integrate de mediu

Autorizatia/autorizatia integrata de mediu se emite dupa obtinerea celorlalte avize, acorduri, autorizatii, dupa caz, ale autorităţilor competente, potrivit legii.

Functionarea fara autorizatie de mediu este interzisa pentru activităţile care fac obiectul procedurii de autorizare din punct de vedere al protecţiei mediului.

Functionarea fara autorizatie integrata de mediu este interzisa pentru activităţile supuse legislatiei privind prevenirea si controlul integrat al poluarii.

71

Titularul activităţii are obligatia de a informa autorităţile publice teritoriale competente pentru protecţia mediului cu privire la rezultatele automonitorizarii emisiilor de poluanti reglementati, precum si cu privire la accidente sau pericole de accidente.

Autorizatia de mediu este valabila 5 ani, iar autorizatia integrata de mediu este valabila 10 ani. Prin exceptie, autorizatiile de mediu si autorizatiile integrate de mediu emise cu program pentru conformare, respectiv cu plan de actiuni sunt valabile pe toata perioada derularii programului/planului. Perioada de valabilitate a autorizatiei/autorizatiei integrate de mediu nu poate depasi ultimul termen scadent al programului pentru conformare, respectiv al planului de actiuni.

Avizul de mediu pentru stabilirea obligatiilor de mediu, acordul de mediu si autorizatia de mediu se revizuiesc daca apar elemente noi cu impact asupra mediului, necunoscute la data emiterii. In acest caz se poate cere si refacerea evaluarii impactului asupra mediului si/sau a bilanţului de mediu.

Autorizatia integrata de mediu se revizuieste in conditiile prevăzute de legislaţia specifică privind prevenirea si controlul integrat al poluarii.

Acordul de mediu si autorizatia/autorizatia integrata de mediu se suspenda de către autoritatea competentă pentru protecţia mediului care a emis actul de reglementare, pentru nerespectarea prevederilor acestora sau ale programelor pentru conformare/planurilor de actiuni, dupa o notificare prealabila prin care se poate acorda un termen de cel mult 30 de zile pentru indeplinirea obligatiilor. Suspendarea se mentine pana la eliminarea cauzelor, dar nu mai mult de 6 luni. Pe perioada suspendarii, desfasurarea proiectului sau activităţii este interzisa.

In cazul in care nu s-au indeplinit conditiile stabilite prin actul de suspendare, autoritatea competentă pentru protecţia mediului dispune, dupa expirarea termenului de suspendare, anularea acordului de mediu sau autorizatiei/autorizatiei integrate de mediu, dupa caz.

Dispozitiile de suspendare si, implicit, de incetare a desfasurarii proiectului sau activităţii sunt executorii de drept.

Litigiile generate de emiterea, revizuirea, suspendarea sau anularea actelor de reglementare se solutioneaza de instantele de contencios administrativ competente.

Autoritatea competentă pentru protecţia mediului, impreuna cu celelalte autorităţi ale administratiei publice centrale si locale, dupa caz, asigura informarea, participarea publicului la deciziile privind activităţi specifice si accesul la justitie, in conformitate cu prevederile Conventiei privind accesul la informatie, participarea publicului la luarea deciziei si accesul la justitie in probleme de mediu, semnata la Aarhus la 25 iunie 1998, ratificata prin Legea nr. 86/2000.

Consultarea publicului este obligatorie in cazul procedurilor de emitere a actelor de reglementare. Organizatiile neguvernamentale care promoveaza protecţia mediului au drept la actiune in justitie in probleme de mediu.

Situaţia autorizaţiei integrate de mediu este reglementă de O.U.G. nr. 152/2005. Conform art. 5, documentatia pentru solicitarea autorizatiei integrate de mediu contine următoarele:

a) descrierea instalatiei si activităţile desfasurate;b) prezentarea materiilor prime si auxiliare, a altor substante, a tipului de energie

utilizata sau generata de instalatie;c) descrierea surselor de emisie din instalatie;

72

d) descrierea conditiilor amplasamentului instalatiei;e) indicarea naturii si a cantitatilor de emisii care pot fi evacuate din instalatie in

fiecare factor de mediu, precum si identificarea efectelor semnificative ale acestor emisii asupra mediului;

f) descrierea tehnologiei propuse si a altor tehnici pentru prevenirea sau, daca nu este posibil, reducerea emisiilor din instalatie;

g) masuri pentru prevenirea producerii deseurilor ca urmare a functionarii instalatiei si valorificarea acestora, dupa caz;

h) descrierea masurilor planificate pentru respectarea principiilor generale;i) descrierea masurilor planificate pentru monitorizarea emisiilor in mediu;j) descrierea principalelor alternative analizate de operator.Documentatia pentru solicitarea emiterii autorizatiei integrate de mediu trebuie sa

cuprinda, de asemenea, rezumatul netehnic al detaliilor prevăzute la art. 5, alin. (1).Documentatia pentru solicitarea emiterii autorizatiei integrate de mediu poate

contine informatii rezultate din evaluarea impactului asupra mediului intocmita anterior, raportul de securitate, precum si informatii furnizate ca raspuns la alte cerinte legale si care corespund uneia dintre prevederile art. 5.

Operatorul are obligatia de a solicita si de a obtine de la autoritatea competentă autorizatia integrata de mediu pentru activităţile prevăzute in anexa nr. 1.

Exploatarea instalatiei se poate efectua numai in baza autorizatiei integrate de mediu, emisa in conditiile prevăzute de O.U.G nr. 152/2005, aprobată şI modificată prin Legea nr. 84/2006.

Orice instalatie noua este pusa in functiune numai dupa obtinerea autorizatiei integrate de mediu, emisa potrivit O.U.G. nr. 152/2005, respectandu-se exceptiile prevăzute de legislaţia naţională in vigoare din domeniul limitarii emisiilor anumitor poluanti in aer, provenite din instalatii mari de ardere.

Conform art. 9 din ordonanţă, aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 84/2006, autorizatia integrata de mediu este emisa de autoritatea competentă in conditiile prevăzute la art. 3 si 18 din ordonanţă, in scopul asigurarii unui nivel ridicat de protecţie a mediului in intregul sau, cu respectarea reglementarilor privind calitatea aerului, apei si a solului.

La aplicarea procedurii de autorizare integrata de mediu, pentru instalatii noi sau pentru modificari substantiale, se iau in considerare orice informatii, concluzii sau decizii relevante rezultate ca urmare a aplicarii prevederilor legislatiei nationale in domeniul evaluarii impactului asupra mediului.

Autorizatia integrata de mediu cuprinde valorile limita de emisie pentru poluanti, in special pentru cei prevăzuti in anexa nr. 2, care pot fi emisi in cantitati semnificative, ca rezultat al functionarii instalatiei, luandu-se in considerare natura lor, precum si potentialul de transfer al poluarii dintr-un mediu in altul, respectiv: apa, aer, sol.

Autorizatia integrata de mediu poate cuprinde si cerinte specifice in scopul asigurarii protecţiei solului si a apei subterane, precum si masuri suplimentare cu privire la managementul deseurilor generate de instalatie.

Valorile limita de emisie prevăzute la alin. (3) pot fi suplimentate ori inlocuite prin parametri echivalenti ori masuri tehnice.

73

Pentru instalatiile in care se desfasoara activităţile prevăzute in anexa nr. 1 la pct. 6.6, valorile limita de emisie prevăzute la art. 10, alin. (3)-(5) iau in considerare aspectele practice caracteristice acestei categorii de instalatii.Pentru instalatiile in care se desfasoara activităţi aflate sub incidenta reglementarilor privind comercializarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de sera, autorizatia integrata de mediu nu stabileste valori limita de emisie pentru emisiile directe ale acestor gaze, cu exceptia cazului in care este necesara evitarea producerii unei poluari semnificative la nivel local.

In situatiile prevăzute la art. 10, alin. (1), autorizatiile integrate de mediu nu includ cerinte referitoare la utilizarea eficienta a energiei pentru unitati de ardere sau orice alte unitati care emit dioxid de carbon pe amplasament.

Daca este necesar, autoritatea competentă revizuieste autorizatia integrata de mediu, potrivit prevederilor alin. (2).

Prevederile art. 10 alin. (1)-(3) nu se aplica instalatiilor care fac obiectul excluderii temporare de la comercializarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de sera.

Stabilirea valorilor limita de emisie si a parametrilor echivalenti, precum si a masurilor tehnice prevăzute la art. 9 alin. (3)-(6) si art. 10 se bazeaza pe cele mai bune tehnici disponibile, fara a recomanda folosirea unei tehnici sau tehnologii specifice, dar luandu-se in considerare:

a) caracteristicile tehnice ale instalatiei;b) amplasarea geografica;c) conditiile locale de mediu.Autorizatia integrata de mediu contine prevederi pentru limitarea efectelor

poluarii la lunga distanta sau transfrontiera si asigurarea unui nivel inalt de protecţie a mediului in intregul sau.

Autorizatia integrata de mediu contine cerinte de monitorizare corespunzatoare, frecventa si metodologia specifică de masurare, proceduri de evaluare si obligatii privind furnizarea către autoritatea competentă a datelor solicitate pentru verificarea conformarii functionarii instalatiei cu cerintele prevăzute de autorizatie.

Pentru instalatiile care desfasoara activităţi prevăzute in anexa nr. 1 pct. 6.6, masurile prevăzute la alin. (1) se aplica luandu-se in considerare rezultatele analizei cost-beneficiu.

Autorizatia integrata de mediu (conform art. 13 din ordonanţă) contine masuri referitoare la alte conditii de exploatare decat cele normale, in scopul prevenirii riscurilor de poluare a mediului, in următoarele situatii:

a) pornire;b) pierderi datorate functionarii necorespunzatoare;c) intrerupere temporara a functionarii;d) incetare definitiva a functionarii.Autorizatia integrata de mediu contine, dupa caz, derogari temporare de la

prevederile art. 9 daca printr-un plan de reabilitare aprobat de autoritatea competentă se realizeaza reducerea poluarii si, in cel mult 6 luni, se asigura respectarea valorilor limita de emisie. Pentru instalatiile prevăzute in anexa nr. 5 dispozitiile alin. (1) se aplica numai dupa expirarea perioadei de tranzitie.

74

Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului poate impune, dupa caz, pentru anumite categorii de instalatii, cerinte speciale, stabilite prin reguli general obligatorii, fara a mai fi necesara includerea acestora in autorizatiile integrate de mediu, in conditiile garantarii unei abordari integrate si asigurarii unui nivel echivalent de protecţie a mediului in intregul sau (art. 16 din ordonanţă, modificat prin legea nr. 84/2006 ).

Autoritatea competentă emite autorizatii integrate de mediu, le revizuieste si actualizeaza conditiile prevăzute de acestea.

Autoritatea competentă impune operatorului, prin autorizatia integrata de mediu sau, dupa caz, prin revizuirea acesteia ori prin actualizarea conditiilor din autorizatie, ca, nu mai tarziu de 30 octombrie 2007, exploatarea instalatiilor existente sa se realizeze potrivit prevederilor art. 3, 7, 9-16, 20, art. 24 alin. (1) si (2), art. 25 si art. 32 alin. (1).

In procedura de autorizare integrata de mediu autorităţile competente urmaresc aplicarea prevederilor art. 1, 2, 21, art. 22 alin. (2), art. 23, art. 24 alin. (3), art. 26, 27, 28-30, art. 31 alin. (1), art. 32 alin. (2)-(4).

Autoritatea competentă impune operatorilor, prin autorizatia integrata de mediu sau, dupa caz, prin revizuirea acesteia ori prin actualizarea conditiilor din autorizatie, ca exploatarea instalatiilor existente prevăzute in anexa nr. 5 sa se realizeze potrivit prevederilor art. 3, 7, 9-16, 20, art. 24 alin. (1) si (2), art. 25 si art. 32 alin. (1), nu mai tarziu de data indicata in aceasta anexa pentru fiecare instalatie.

Daca in cursul procesului de autorizare integrata de mediu a instalatiilor existente, dupa evaluarea conditiilor, rezulta ca instalatiile nu pot respecta cerintele din prezenta ordonanta de urgenţă, operatorul are obligatia sa intocmeasca un plan de actiuni astfel incat conformarea sa se realizeze cel mai tarziu la termenele prevăzute la art. 18.

Proiectul acestui plan de actiuni se negociaza cu autoritatea competentă, iar dupa aprobare devine obligatoriu.

Nerespectarea termenelor si masurilor cuprinse in planul de actiuni atrage suspendarea autorizatiei integrate de mediu in conditiile prevăzute de legislaţia in vigoare.

Acolo unde standardele de calitate a mediului impun conditii mai restrictive decat cele care pot fi atinse prin aplicarea celor mai bune tehnici disponibile, autoritatea competentă impune in autorizatia integrata de mediu masuri suplimentare, fara a afecta alte masuri care se aplica pentru conformarea cu standardele de calitate a mediului.

Autoritatea competentă urmareste si se informeaza cu privire la dezvoltarea celor mai bune tehnici disponibile.

Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului adopta prin ordin valorile limita de emisie stabilite la nivel comunitar, pentru:

a) instalatiile in care se desfasoara activităţi prevăzute in anexa nr. 1, cu exceptia depozitelor de deseuri incadrate la pct. 5.1 si 5.4;

b) substantele poluante prevăzute in anexa nr. 2, pentru care, pe baza schimbului de informatii prevăzut la art. 28-30, a fost identificata necesitatea unei actiuni la nivel comunitar.

In absenta unor valori limita de emisie stabilite potrivit alin. (1) se utilizeaza cel putin valorile limita de emisie prevăzute de alte reglementari.

75

Cerintele tehnice aplicabile depozitelor de deseuri prevăzute la pct. 5.1 si 5.4 din anexa nr. 1, stabilite la nivel comunitar, se adopta de autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului prin ordin al ministrului mediului si gospodaririi apelor.

In cazul in care autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului constata ca exploatarea unei instalatii poate avea efecte negative semnificative asupra mediului unui alt stat sau daca un alt stat posibil a fi afectat semnificativ solicita, aceasta transmite, in cadrul relatiilor bilaterale, către autoritatea competentă a statului respectiv orice informatie disponibila solicitata, potrivit prevederilor anexei nr. 4, in acelasi timp cu informarea propriilor cetateni.

Aceste informatii sunt utilizate in cadrul consultarilor necesare dintre cele doua state, pe baza de reciprocitate si in conditii de echivalenta.

In contextul relatiilor bilaterale, ambele state trebuie sa se asigure ca in cazurile prevăzute la alin. (1) solicitarile de emitere a autorizatiei integrate de mediu sunt, de asemenea, disponibile, pentru o perioada corespunzatoare de timp, publicului statului posibil a fi afectat, astfel incat sa ii permita exercitarea dreptului de a transmite comentarii inainte de luarea deciziei.

Rezultatele oricaror consultari organizate in conditiile alin. (1)-(3) sunt luate in considerare de către autoritatea competentă in vederea adoptarii deciziei cu privire la emiterea autorizatiei integrate de mediu.

Autoritatea competentă are obligatia de a informa statul ori statele care au fost consultate potrivit dispozitiilor prevăzute la alin. (1) si (2) cu privire la decizia adoptata referitoare la solicitarea emiterii autorizatiei integrate de mediu si ii/le transmite informatiile prevăzute la art. 33.

In situatia de stat afectat sau potential afectat autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului pune la dispozitie propriului public interesat informatiile primite in cadrul relatiilor bilaterale, intr-o maniera corespunzatoare.

Operatorul respecta conditiile din autorizatia integrata de mediu in modul de exploatare a instalatiei.

Operatorul informeaza cu regularitate autoritatea competentă cu privire la rezultatele monitorizarii emisiilor si, in termenul cel mai scurt, cu privire la producerea oricarui incident sau accident care afecteaza semnificativ mediul.

Operatorul asigura reprezentantilor autorităţii competente intreaga asistenta necesara pentru a le permite sa desfasoare orice inspectie a instalatiei, prelevare de probe, culegerea oricaror informatii necesare pentru indeplinirea atribuţiilor de serviciu.

În ceea ce priveşte revizuirea autorizaţiei integrate de mediu, autoritatea competentă evalueaza periodic conditiile din autorizatia integrata de mediu si, acolo unde este necesar, le revizuieste. Revizuirea autorizatiei integrate de mediu este obligatorie in toate situatiile in care:

a) poluarea produsa de instalatie este semnificativa incat necesita revizuirea valorilor limita de emisie sau includerea de noi astfel de valori in autorizatia integrata de mediu;

b) schimbarile substantiale ale celor mai bune tehnici disponibile fac posibila reducerea semnificativa a emisiilor fara a presupune costuri excesive;

c) siguranta in exploatare a proceselor sau activităţilor impune utilizarea altor tehnici;

d) prevederile unor noi reglementari legale o impun.

76

Dacă operatoruldeoreşte să realizeze modificări în exploatarea instalaţiei, acesta trebuie, conform art. 26 din ordonanţă (modificat prin Legea nr. 84/2006), să înştiinţeze autoritatea competentă care revizuieşte autorizaţia integrată de mediu sau condiţiile acesteia.

În privinţa accesului publicului la informaţie, autoritatea competentă ia masuri pentru ca publicului interesat sa i se asigure posibilitatea de a participa, din timp si in mod efectiv, la procedura pentru:a) emiterea autorizatiei integrate de mediu pentru instalatii noi;b) emiterea autorizatiei integrate de mediu pentru orice modificare substantiala in exploatarea instalatiei;c) revizuirea autorizatiei integrate de mediu sau actualizarea conditiilor unei autorizatii integrate de mediu, potrivit prevederilor art. 25.

Participarea publicului se realizeaza potrivit prevederilor anexei nr. 4. Autoritatea competentă pune la dispozitie publicului rezultatele pe care le detine,

referitoare la monitorizarea emisiilor, asa cum este prevăzut in conditiile de autorizare, potrivit prevederilor art. 7-14.

Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului furnizeaza Comisiei Europene, la fiecare 3 ani, incepand cu data aderarii, inventarul principalelor emisii si al surselor responsabile de poluare, pe baza formatului si particularitatilor necesare pentru transmiterea informatiilor, stabilite de către Comisia Europeana.

Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului adopta masurile propuse de Comisia Europeana pentru asigurarea intercomparabilitatii si complementaritatii intre datele din inventarul emisiilor, prevăzut la alin. (2), si datele din alte registre si surse de date privind emisiile.

Accesul publicului la informatie prevăzut la alin. (1)-(3) si art. 33 se realizeaza cu respectarea prevederilor art. 11 alin. (1) lit. b)-e), art. 12, 14 si art. 15 alin. (1) din Hotararea Guvernului nr. 878/2005 privind accesul publicului la informatia privind mediul, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 760 din 22 august 2005.Conform art. 33 din ordonanţă, autoritatea competentă informeaza publicul asupra deciziei luate si pune la dispozitie acestuia următoarele informatii:

a) continutul deciziei si o copie a autorizatiei integrate de mediu, precum si orice conditii sau modificari aduse autorizatiei integrate de mediu;

b) motivele si consideratiile pe care se intemeiaza decizia, in urma examinarii opiniilor si comentariilor exprimate de publicul interesat, incluzand si informatiile referitoare la procedura de participare a publicului;

c) procedura de revizuire prevăzuta la art. 34 si 35.Orice persoana care face parte din publicul interesat si care are un interes legitim

sau se considera lezata intr-un drept al sau se poate adresa instantei de contencios administrativ, competentă pentru a contesta, din punct de vedere procedural sau substantial, deciziile, actele sau omisiunile care fac obiectul participarii publicului, prevăzute de prezenta ordonanta de urgenţă, cu respectarea dispozitiilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004.

Se poate adresa instantei de contencios administrativ competente si orice organizatie neguvernamentala care indeplineste cerintele prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. k), considerandu-se ca acestea au un interes legitim sau sunt lezate intr-un drept al lor.

77

Solutionarea cererii se face potrivit dispozitiilor Legii nr. 554/2004. Conform art. 35 din ordonanţă, înainte de a se adresa instantei de contencios administrativ competente, persoanele prevăzute la art. 34 trebuie sa solicite autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, in termen de 30 de zile de la data aducerii la cunostinta publicului a deciziei de emitere sau de respingere a autorizatiei integrate de mediu, revocarea, in tot ori in parte, a deciziilor sau a actelor contestate ori ducerea la indeplinire a actelor sau actiunilor considerate a fi fost omise si care fac obiectul participarii publicului.

Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului are obligatia de a răspunde la plangerea prealabila prevăzuta la art. 35, alin. (1) in termen de 30 de zile de la data inregistrarii acesteia la acea autoritate.

Procedura administrativa prealabila prevăzuta la art. 35, alin. (1) si (2) este gratuita si trebuie sa fie echitabila si corecta.

Prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr. 152/2005, adoptată şI modificată prin legea nr 84/2006 transpun Directiva 96/61/CE privind prevenirea si controlul integrat al poluarii, publicata in Jurnalul Oficial al Comunitatii Europene (JOCE) nr. 257 din 10 octombrie 1996, impreuna cu completarile si modificarile aduse de Directiva 2003/35/CE privind participarea publicului la elaborarea anumitor planuri si programe referitoare la mediu si de modificare a directivelor 85/337/CEE si 96/61/CE cu privire la participarea publicului si accesul la justitie, publicata in Jurnalul Oficial al Comunitatii Europene (JOCE) nr. 156/17 din 25 iunie 2003, si Directiva 2003/87/CE in vederea stabilirii unei scheme pentru comercializarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de sera in interiorul Comunitatii si modificarea Directivei 96/61/CE, publicata in Jurnalul Oficial al Comunitatii Europene (JOCE) nr. 275/32 din 25 octombrie 2003.

2.3. Avizele de mediuAvizele de mediu sunt acte tehnico-juridice emise în scris de autoritatea

competentă pentru protecţia mediului şi sunt emise pentru trei situaţii:a) avizul de mediu pentru planuri si programe - act tehnico-juridic emis de

autoritatea competentă pentru protecţia mediului, care confirma integrarea aspectelor privind protecţia mediului in planul sau programul supus adoptarii;

b) avizul pentru stabilirea obligatiilor de mediu - act tehnico-juridic emis de autoritatea competentă pentru protecţia mediului la: schimbarea titularului unei activităţi cu impact asupra mediului, vanzarea pachetului majoritar de actiuni, vanzarea de active, fuziune, divizare, concesionare, dizolvare urmata de lichidare, lichidare, incetarea activităţii, faliment, avand ca scop stabilirea obligatiilor de mediu, ca prevederi ale unui program pentru conformare, in vederea asumarii acestora de către partile implicate in situatiile mentionate anterior;

c) avizul de mediu pentru produse de protecţie a plantelor respectiv pentru autorizarea ingrasamintelor chimice - act tehnico-juridic emis de autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, necesar in procedura de omologare a produselor de protecţie a plantelor si respectiv de autorizare a ingrasamintelor chimice;

Solicitarea si obtinerea avizului de mediu pentru planuri si programe sunt obligatorii pentru adoptarea planurilor si programelor care pot avea efecte semnificative asupra medi Aprobarea planurilor si programelor, la orice nivel ierarhic, este conditionata de existenta avizului de mediu pentru respectivul plan sau program.

78

Conform art. 10 din O.U.G. nr. 195/2005, solicitarea si obtinerea avizului de mediu pentru stabilirea obligatiilor de mediu sunt obligatorii in cazul in care titularii de activităţi cu posibil impact semnificativ asupra mediului urmeaza sa deruleze sau sa fie supusi unei proceduri de: vanzare a pachetului majoritar de actiuni, vanzare de active, fuziune, divizare, concesionare sau in alte situatii care implica schimbarea titularului activităţii, precum si in caz de dizolvare urmata de lichidare, lichidare, faliment, incetarea activităţii, conform, legii.In termen de 60 de zile de la data semnarii/emiterii documentului care atesta incheierea uneia dintre procedurile mentionate la art. 10, alin. (1), partile implicate transmit in scris autorităţii competente pentru protecţia mediului obligatiile asumate privind protecţia mediului, printr-un document certificat pentru conformitate cu originalul.

Clauzele privind obligatiile de mediu cuprinse in actele intocmite in cadrul procedurilor prevăzute la alin. (1) au caracter public.

Indeplinirea obligatiilor de mediu este prioritara in cazul procedurilor de: dizolvare urmata de lichidare, lichidare, faliment, incetarea activităţii.

2.4. Bilanţul de mediuBilanţul de mediu este o lucrare elaborată de persoane fizice sau juridice atestate

conform legii, în scopul obţinerii avizului pentru stabilirea obligaţiilor de mediu sau a autorizaţiei de mediu, şi care conţine elementele analizei tehnice prin care se obţin informaţii asupra cauzelor şi consecintelor efectelor negative cumulate, anterioare, prezente şi anticipate ale activităţii, în vederea cuantificării impactului de mediu efectiv de pe un amplasament; în cazul în care se identifică un impact semnificativ, bilanţul se completează cu un studiu de evaluare a riscului.

După executarea bilanţului de mediu în conformitate cu îndrumarul cu problemele rezultate din analiza efectuată, titularul obiectivului sau al activităţii prezintă autorităţii teritoriale pentru protecţia mediului un raport cu concluziile bilanţului de mediu, raport ce se supune dezbaterii publice.

Odată încheiată această fază, autoritatea pentru protecţia mediului stabileşte dacă emite autorizaţia cu sau fără programe de conformare.

79