Japonia (în japoneză 日本 , se citeşte Nippon sau Nihon, sens literal: originea soarelui) este o ţară din Asia de Est, situată pe un lanţ de insule aflate între Oceanul Pacific şi Marea Japoniei, la est de Peninsula Coreeană. Denumirea oficială este 日本国 Nipponkoku, textual Ţara de la originea soarelui. Este cunoscută în româneşte şi sub numele de Ţara Soarelui Răsare. Potrivit legendei, Japonia a fost creată de către zei care au înfipt o sabie în ocean, la scoaterea ei formându-se patru picături ce au devenit insulele principale, precum şi o multitudine de insule mici (peste 5000).

Drapelul Japoniei

Stema Japoniei

O privire de ansamblu pe harta regiunii distinge patru insule mari şi o puzderie de alte insuliţe grupate sau izolate între ele; cele mici aflate în preajma celor mari sau la distanţă, în imensitatea de ape a Pacificului, dintre care 500 fiind locuite. Insulele mari, pornind de la nord la sud, sunt: Hokkaido, Honshu, Shikoku şi Kyushu. Honshu, după vechea denumire politico-administrativă Honcho, pe lângă că este cea mai întinsă ca suprafaţă, este şi cea mai importantă insulă pentru că acolo sunt situate cele mai mari şi mai semnificative oraşe ale Japoniei: Tokyo, Yokohama, Osaka, Kobe şi Kyoto.Oraşul Osaka este supranumit "Veneţia Japoniei"

Caracteristică şi importantă pentru pământul japonez este Marea Interioară, formaţiune aproape închisă între insulele Japoniei. Relieful Japoniei se caracterizează prin două elemente, muntele şi apa, elemente de nedespărţit, combinate în artă în cele mai variate şi spectaculoase moduri. Cel mai înalt munte, Fuji (3.776 m), astăzi un vulcan stins, reprezintă o emblemă, o prezenţă sacră, mândria japonezilor - cel mai des pictat, mai admirat şi mai îndrăgit dintre toţi munţii lumii. Specific Japoniei este taifunul, denumire aplicată de niponi cicloanelor din zona lor.

Muntele Fuji

Vulcanul Unzen

Sistemul medieval diviza Japonia în provincii (kuni), în număr de 84. În perioada modernă s-a renunţat la provincii şi s-a făcut o împărţire administrativă în 43 de prefecturi (ken), la care s-ar adăuga un district metropolitan (to), şi încă trei regiuni metropolitane (do şi fu), în total 47 de diviziuni locale. Cele patru mari prefecturi care s-au adaugat sunt: Tokyo, Osaka, Kanagawa şi Aichi. Există de asemenea şi o împărţirea în opt regiuni geografice: Hokkaido, Tohoku, Kanto, Chubu, Kinki, Chugoku, Shikoku şi Kyushu.

Localizarea sa pe Cercul de foc al Pacificului, la întâlnirea a trei plăci tectonice, produce cutremure de mici intensitate şi ocazional activitate vulcanică. Cutremurele puternice se transformă în tsunami, cu o frecvenţă de câteva ori pe secol. Ultimele cutremure devastatoare au fost cutremurul Chuetsu din 2004 şi marele cutremur Hanshin din 1995. Izvoarele termale sunt numeroase şi sunt exploatate în numeroase staţiuni balneo climaterice.

Japonia ocupă locul al 18-lea pe lista ţărilor cele mai populate din lume. Aproximativ 73% din suprafaţa ţării e ocupată de munţi, nu poate fi folosită în scopuri agricole, industriale sau rezidenţiale, datorită pantelor foarte mari, riscului de avalanşe sau prăbuşiri de teren, climei, sau ploilor distrugătoare. Populaţia se concentrează în zonele de coastă.

Coasta Japoniei

Strada Aglomerata

Conform legendelor şi documentelor japoneze, Ţara Soarelui Răsare are o istorie de aproximativ două milenii şi jumătate. Pe teritoriul actual al Japoniei au trăit oameni încă din paleolitic şi neolitic. Există un consens aproape unanim că poporul ainu, de origine necunoscută (studii genetice recente sugerează legături cu populaţiile tungusice, altaice şi uralice din Siberia), a locuit din cele mai vechi timpuri în insulele arhipelagului nipon, iar japonezii sunt rezultatul amestecului dintre aceştia şi diferite populaţii malaeziene, provenite din insulele Pacificului, din Sud, cât şi a unor rase mongoloide venite de pe continentul asiatic, din Coreea, China sau Mongolia. În secolul al V-lea î.e.n. s-au constituit mici unităţi statale în insula Kyushu şi în regiunea Kinki (Kyoto-Osaka). Pe la mijlocul sec al VI-lea e.n. începe să se exercite influenţa chineză asupra Japoniei, atât în organizarea statului şi a societăţii, cât şi în domeniul artelor şi modului de viaţă. Specialiştii japonezi susţin că istoria culturală propriu-zisă a Japoniei a început odată cu preluarea valorilor spirituale din China - filozofia budistă, diverse arte şi motive artistice -, pe care japonezii le-au adaptat, impregnându-le cu spiritul local şi dându-le strălucire de-a lungul secolelor.

Sculptura japoneza - neolitic

Istoria modernă a Japoniei începe cu epoca Meiji (1867-1921), când are loc restaurarea puterii imperiale. Edo primeşte numele de Tokyo şi devine capitala statului. Are loc o puternică dezvoltare a economiei, o perioadă de modernizare, depăşind rapid structurile feudale. Devine un stat capitalist dezvoltat, care, pe plan extern, promovează o politică expansionistă, ce marchează trecerea la imperialism. Restaurarea Meiji nu a fost o revoluţie socială, ci a fost o revoluţie de sus[3]Ca urmare, Japonia nu a devenit o democraţie ci era condusă de o elită politică. Împăratul nu mai era doar un simbol al statului ci lua parte activă la luarea hotărârilor cu ajutorul unui consiliu imperial, aşa-numitul Genrōin. În 1902 Japonia semnează un tratat de alianţă cu Marea Britanie, fapt care îi va fi de folos în iminentul război ruso-japonez.

Câştigând războaiele cu China (1894-1895, obţine insulele Formosa şi Penghu) şi cu Rusia ţaristă (1904-1905, obţine partea de sud a insulei Sahalin) Japonia devine încet cu încet o mare putere care nu mai putea fi ignorată de puterile occidentale. După instituirea protectoratului asupra Coreei (1905), Japonia o anexează în 1910.

^Octavian Simu, Dicţionar de literatură japoneză, Bucureşti, Editura Albatros, 1994^Florea Ţuiu, Japonia, un miracol?, Editura Politică, 1975, reportaje de călătorie^Florea Ţuiu, Niponism, Teorie şi acţiune, Bucureşti, Editura Politică, 1987, eseu economic^Mihnea Voicu Şimăndan, „Spiritul Japoniei medievale – The Spirit of Mediaeval Japan^A.D., „Koto - muzică japoneză” „Studii nipone” (An II, nr.2, ianuarie - februarie 2001)^Constantin Buşe, Zorin Zamfir, Japonia un secol de istorie 1853-1945, Editura Humanitas^Vadime şi Danielle Elisseeff, Civilizaţia japoneză, Editura Meridiane, Bucureşti, 1996.^Mihnea Voicu Şimăndan, Restauratia Meiji (1868-1912), in „Jurnal studenţesc”^Mihnea Voicu Şimăndan, Incursiune in istoria Japoniei, in Cetatea culturala

^ Chirila Gheorghita^ Chisca Andreea^ Doroftei Catalin^ Pantea Andrei Alecsandru^ Sava SmarandaClasa a XI – a C