Janghine

Pe care fututul nu-i jenează, se fut la orice vârstă fără probleme. Dar la aia la care

fututul jenează mental, la orice vârstă e o problemă. Maică-mii îi plăcea și la 50, o

auzeam prin pereți.

Cu căpitanul, care se pare că nu era la nivelul ei, cum mi-a și zis. Nici taică-miu n-o fi

fost, de-aia poate a murit tînăr, și-a dat toată snaga în actul ăla disperat. Ne plăcea să

bem și să mîncăm fleici prăjite cu usturoi și să ne certăm ca niște cîini turbați. Maică-

mea le stîrnea, avea o plăcere să înțepe pe cîte un bărbat pînă exploda ăla și pe urmă

începea scandalul. Maică-mii îi plăcea scandalul cît mai râios. Ne prindea pe toți

vehemența și isteria. Ni se pițigăiau vocile și maică-mea avea grijă să mimeze răutăcios

pițigăiala aia. Ce te maimuțărești așa, îi zicea bunică-miu dar uneori nici el nu putea s-o

controleze.  Pe mine mă seca, mă obosea dar în timp am ajuns s-o apreciez și n-am

avut o zi fără dramă cu femeile din viața mea. Dacă simt una care n-are chef de un pic

de scandal, dacă n-are răutate, mă plictisește instant, parcă i se șterg culorile. Deși sînt

îndrăgostit de ideea de femeie blîndă, dar n-o să am parte de așa ceva. Maică-mii i-ar

mai plăcea să se îmbete și să se pizdească dar cu cine. Au murit toți din familie, am

rămas numai cu ea și frate-miu și noi evităm cînd vorbim la telefon. Frate-miu, dacă se

mai duce pe acasă, se enervează cu ea din prima jumătate de oră. Pe mine mă ține mai

la distanță, eu vin și mai rar, sînt o viperă bătrînă, am învățat-o cu limitele. Nu-i răspund

zile la rînd, într-o perioadă n-am vorbit cu maică-mea cam un an. Nu pot să-i spun cum

mă simt uneori cînd vorbesc cu ea. Cînd vrea ea, e comică, e o plăcere să vorbim. E o

cață simpatică pînă la urmă. Toți trei avem oricum cîteva lucruri în comun, destul de

greu de găsit la alții. Sîntem obișnuiți cu orice, practic ni s-a întâmplat totul. Nu e formă

de dezastru prin care să nu fi trecut. Am văzut din copilărie lucruri pe care le vezi numai

la știri. M-a dus bunică-miu și la abator să văd cum se omoară vitele. Am văzut și cum

se omoară porcii și nu mi-era milă. Nu-mi era nici de  miei, nici că-i omora imediat după

ce-i aduceau cîteva minute în casă, la cald. Îi urca pe sobă și nu se puteau ține pe

picioare, aveau blănița udă, cu o clisă transparentă pe ei.   Erau drăguți, cu ochii mari,

negri. Îi ducea afară și îi omora, pe urmă îi jupuia și-i făcea căciuli urâte, care nici nu-ți

acopereau urechile.  Dar ne place cărnița friptă la toți. Maică-mii cît mai pe bune, fără

prostii. Să fie prăjită sau la grătar, cu usturoi și salut. O enervează complicațiile

stratificate de poponar ale căpitanului, o enervează sosurile, fierturile, orice ascunde

gustul animalului. Maică-mea vrea ca măcar mîncarea să i-o dea direct, cum trebuie.

Sau voia, acum nu e mai chiar fragedă, poate s-a mai liniștit. Ideea e că sîntem o

familie de janghine mîndre. Niciunul dintre noi nu suportă monogamia. O suportăm dar

ne chinuie. Sîntem mîncați de futut, toți trei. Căpitanul avea dreptate să spargă ușile

cînd îl apuca paranoia că maică-mea se fute cu un țigan epileptic din cartier. Nu cred că

avea vreun motiv să se paranoizeze, în afară de alcool, dar era ca și cum avea toate

motivele. Maică-mea îi transmitea asta, că s-ar putea fute cu tot cartierul. Femeile din

cartier, după ce a murit taică-miu, o pîndeau ca pe o vulpe sălbatică. O tocau mărunt, în

șoaptă, cum fac ele, pe gărduț, lîngă bloc. Erau toate grase sau proletare muncite și

maică-mea era o profă văduvă de 35, subțire, blondă. Și când se strica ceva pe la noi,

se grăbeau care mai de care bărbații să ne ajute, se băgau pe sub cadă, își înfundau

capul în spatele televizorului, ne zugrăveau apartamentul cu patru camere. Maică-mea

le dădea de băut și de mîncat și îi ținea de vorbă. Avea așa un stil să se dea naivă, se

făcea toată o copiliță. Și era și naivă în șiretenia ei, și acum e. Odată a venit un coleg

de-al meu de liceu și ne-a dat ea niște ceai cu rom, și-a pus o ceșcuță și ne-a zis că e

cu esență de rom, pentru prăjituri. Să nu creadă Ghera că ea bea dar Ghera știa ce

gust are romul, toți știam. Te arde un pic, e o maltratare dulce și aromată. Și eu știam

că-mi dă rom, și ea știa că-mi dă rom, și poate știa și că știm, dar ținea piesa pînă la

sfîrșit. Îl plăceau pe Ghera,  mustăciosul și lui îi cam plăcea de ea. Maică-mea avea

grijă de mine să-mi fac prieteni, se purta cu ei ca o fată de gașcă. Se adunau ăștia pe la

mine ca la bordel, primeau băutură, mîncare, o vedeau îmbrăcată sumar. De cînd

sîntem mici am tot văzut-o în jupoanele ei și fără și în halate albe de baie, cu pielea

trandafirie și aburindă. Și ne mai aducea fete, niște adolescente necioplite care o ajutau

să mute mobila sau făceau pe-a dădacele pe frate-miu. Pe una am vrut s-o fut cînd am

ieșit odată din cadă beat și am văzut-o pe podea în sufragerie, într-o zi în care maică-

mea plecase să-l ajute pe taică-su la tăiat lemne. Era pulbere, pământ de beată gagica

aia de 15 ani. Lată de la spirt și albastră la față, am încercat să o fut și mi-a zis, prin

somn, că are o boală. Mințea, probabil, japița. Aveam și eu 15 ani și venisem de la o

beție de aia cu alcool industrial și suc de la dozator.  Aveam o vecină în spital, Monica,

și ne-am dus la ea s-o vizităm. Și înainte ne-am îmbătat. Am făcut scandal în salon,

unul din noi a împins o femeie bolnavă la marginea patului, să stea el. Ne-au dat afară,

vreo doi au căzut pe scări, cînd coboram în fugă. Ne-am pișat pe noi de rîs în ziua aia.

Și cînd am ajuns acasă, după baie, uite-o și pe aia pe podea. Eram turbat de excitare,

așa eram de cîțiva ani. Aveam toți trei aceeași boală, eu cu mama și frati-miu, dar

măcar eram numai noi trei.  Cînd s-au mutat căpitanul cu fiu-su s-a complicat mult

povestea. Căpitanul avea o nevastă schizofrenică și un fiu adolescent și pierdea bani la

poker, trăgea beții, militar. Maică-mea s-a gîndit că are salariu de ofițer, nici nu prea stă

pe acasă, părea perfect. A crezut greșit, n-a înțeles că totul se schimbă și se

degradează. Căpitanul cu nasul micuț ca un bumb, se dușmănea cu fostul lui coleg de

liceu și academie, care îi era superior în grad, maior. Într-o zi căpitanul a refuzat să

salute la raport pentru că trecea spălătoreasa unității prin spatele maiorului, cu un coș

de rufe în brațe. Căpitanul a zis că el nu salută drapelul în prezența unei spălătorese. Și

aia era amanta maiorului așa că s-a pus ăla pe el, să-l distrugă. Îl avea cu ceva la mînă,

niște logistică mînărită și l-a făcut pe căpitan să iasă la pensie mai devreme. A luat

multe salarii deodată, pe care le-a tocat rapid și pe urmă cîte un salariu căcăcios în

fiecare lună. Un an să mai fi așteptat, și iesea cu disponibilizarea aia mare. Asta l-a

terminat, să-și întîlnească foștii colegi la rummy și ăia să aibă pensia mai mare ca a lui.

Încerca să recupereze, le mai lua partide dar una peste alta pierdea bani. Venea maică-

mea după el la casa armății, care era la 10 minute de blocul nostru. Maică-mea n-avea

nici o jenă, nu s-a împiedicat niciodată în nici un protocol social. Și ăla se dădea lovit în

mîndrie, că l-a umilit de față cu colegii dar maică-mea voia doar să-l ia la piață și să mai

facă niște scandal. Cînd se spărgeau geamuri creștea în ea intensitatea. Creștea cînd o

lovea ăla și începea să țipe, Dăănuuuț (că Dan mă cheamă), vino, că mă omoară, cum

țipa și în seara aia cînd o ținea taică-miu în genunchi pe podea, o ținea de păr și o

bătea. Ăla a fost momentul meu de inițiere în masculinitate, dacă există așa ceva. Am

intrat în sufragerie și i-am spus lui taică-miu să iasă din casa mea. Taică-miu a rîs, și-a

îndreptat spatele dar o ținea pe maică-mea în continuare de păr și mi-a zis: casa ta?

Povestea maică-mea o dată la telefon că a bătut-o de vreo 10 ori de tot, dar părea să-l

apuce din senin, de la ceva ce  n-avea legătură cu nimic. O dată trebuia să meargă la

bunicii mei, părinții ei și tata o aștepta și a întîrziat destul de mult. Și a zis ea ceva și

taică-miu bum, a început să dea în ea cu pumnii și cu picioarele. Îi transmitea și lui că s-

ar fi futut cu toți bărbații de pe drum. Sau se simțea închis, dracu știe, poate era

poponar. Am găsit o dată niște scrisori de la un prieten din adolescență, se

împrăștiaseră ei prin orașele prin care-și făceau facultățile și nostalgizau. Poate așa își

scriau pe vremuri băieții, mai liric dar tipul ăsta era totuși prea poetic. Își amintea de la

scăldat și de-astea. Taică-miu și arăta bine, dacă te uiți la pozele cu el și colegii, iese în

evidență.

Am un sistem perfect să mă păcălesc. Intru în stări mistice în care cineva din adînc,

cineva semnificativ, îmi face cu ochiul și atunci înțeleg că am roluri pe lumea asta și

ceilalți la fel. E ceva atît de frumos în felul în care mă păcălesc. Pentru că apoi pot să

mă rup de oricine, cînd rolul s-a terminat. Și nu le văd ca pe roluri de teatru, deși implică

și asta, într-o oarecare măsură, și atunci e iertată duplicitatea pentru că e parte dintr-un

mare plan. Sînt roluri în viață, existențiale –  cu una trebuia să mă întîlnesc atunci

pentru că aveam nevoie să scap dintre ai mei, pe una trebuie să o ajut să treacă de

vîrsta dificilă de 26-27-28. Dacă trece de ele, pe urmă e bine. Așa îmi zic, după ce ne

despărțim.  Uită-te la poze cu oameni de 25-26 și pe urmă uită-te la pozele lor de la 29-

30. Atunci se vede dacă au trecut cu bine. Oricum se vede o prăbușire, la toți. Dar dacă

nu eram eu, să-i fi încetinit impulsurile de băut, să o fac să se simtă destul de bine cît să

nu se facă praf? Cum ar fi arătat fața ei la 30? Toată grăsimea aia nesănătoasă,

protestul veninos din ficați. Dar asta e o glumă. Nu de față e vorba, în episoadele mele

mistice e vorba de lucruri spirituale. Să o ajut să mai iasă din conformism. Să fie mai vie

și mai autentică. Sau alte minciuni. Nu mă pot lăuda cu o pulă înfricoșătoare. Nici nu

sînt prea înalt. Am un corp căruia i-ar mai trebui întotdeauna 10 kile în plus să fie un

corp de bărbat frumos. Și alea 10 kile în minus mă fac un bărbat subnutrit, hăituit. Și

sînt soi rău, un copil care urla, un adolescent care-și băga pula în tot, am ușchit-o cînd

m-am trezit tată și soț și-am fost un bărbat stupid cu femeile în general deși țin în

continuare toate la mine. Le dau un fel de idealizare, mă uit la ele uneori ca la ceva de

pe altă lume. Cînd le fut uneori, e ca și cum aș ști că mor la sfîrșit și ele sînt ultimul meu

contact cu viața.  Le dau toate astea și le retrag, le schilodesc. Ca și cum aș arunca cu

un pietroi într-un puișor. Dacă aș fi de căcat, aș zice că am asta de la maică-mea, că m-

a născut și m-a lăsat de izbeliște. Dar nu e de la maică-mea. Poate de la bunic-miu, tata

lui taică-miu, ucigașul. Cum devin deodată oameni îndepărtați din trecut interesanți

pentru genele lor. Știu că el așa trata cu femeile. O trimitea pe bunică-mea noaptea

după apă proaspătă din fîntînă, cu un șut. Nu voia din găleată, o scula din somn și-o

trimitea după apă premium. Și probabil dacă n-ar fi stat la pușcărie pentru complicitate

la crimă, poate-l creștea și pe taică-miu mai puternic. Poate n-ar mai fi ejaculat precoce

s-o pedepsească pe maică-mea. Oare asta făcea? Oare avea nefericirea asta? Nu

cred, cred că putea s-o fută zile la rînd, maică-mii nu i-ar fi ajuns nimic. Cred că era un

hău. Maică-mii nu-i ajunge niciodată. Tot timpul mai voia încă o sticlă de votcă,

niciodată nu se oprea la ușă dacă voia să ne toace la cap. Intra peste noi și ne toca. Ne

citea jurnalele, nu ne lăsa să vorbim. Nu vorbește cu noi, nu vorbește cu nimeni, doar

vorbește. Le pune întrebări la care tot ea răspunde. Prietenii mei au fost tot timpul

amuzați de asta. Cum te întreabă ea, ce mai face mămica ta? și tot ea răspunde, ei, ce

să facă și ea, cu grijile, cu munca. Poate era anxioasă, poate e și acum. Poate n-ar

trebui să mai văd totul de la un metru de la sol, ca un copilaș. Dar acolo e prima mea

viață, și  s-a scufundat demult. Îmi place să mă plîng dar mi-e și dor. Cînd zic de casa

armeții îmi amintesc mai degrabă că e seara și merg cu băieții în părculețul din fața

unității, să bem vermut și să fumăm țigări fără filtru rusești. E senzația aia de vastitate.

Ce departe erau micile noastre repere, ce vast era teritoriul. Vast, cum îl mai simt în

vise, cînd mă duc pînă la alimentara Spicul. Și e departe Spicul, e la capătul teritoriului.

De acolo începe altceva. Ieșirea din teritoriu, viața. Și cînd te întorci, e mic. Nu mai e

niciodată vast. Și timpul se face meschin. Înainte dura o viață pînă la următoarea vară.

De la o vară la alta treceam prin secole. Înainte ziua era plină, era lungă și plină.

Fiecare zi era foarte lungă și foarte plină. Oftai obosit seara, oftai de oboseală după o zi

așa de lungă. Te întindeai în pat, cu picioarele slăbănoage julite și oftai. Și adormeai și

începea scandalul. Maică-mea își începea programul. Pe taică-miu și după ce a murit,

pe ceilalți, ăla mic, cu ochi holbați, pe urmă țiganul ăla mare, bîlbîit, cu epilepsie. Îi lua

maică-mea numai de ăștia vai de capul lor. N-am ce face, n-am cum să fiu supărat pe

ea. O iubesc, țin la ea, e ultima parte, cu frate-miu, din viața mea reală. Tot ce a urmat

după ieșirea din teritoriu e o simulare. E o tentativă. Nu e viața aia în care te simți iubit.

Toată lumea să-ți zică Duțu și să te simpatizeze toți. Să fii mai apoi Dănuț și să-ți

zîmbească toți frumos. Și toată lumea să se știe cu toată lumea și toți să se ierte pentru

felul în care sînt. Să se fută întruna la cap dar să se ierte pentru ce sînt. Parcă așa era,

așa țin minte, îți puneau în față o farfurie oricum erai. Am venit o dată cu Daniel noaptea

beți și ne-a pus maică-mea la masă. Ni le trîntea în farfurii, ciorbă, fasole dar nu ne-a

lăsat pînă nu le-am mîncat. Și cînd am terminat, am măturat cu dosul palmei farfuriile

pe podea și i-am strigat – curăță, sclavo. Eram furios pe ea, aș fi omorît-o uneori. Dar

dacă o compar cu marile doamne ale lumii, cu rafinatele lumii,  mă piș pe ele de javre

egoiste. Mîncau pe la noi tot felul de amărîți, nu numai prietenii mei, care aveau cîte

ceva. Daniel nu mult, că avea un tată slab, care le-a futut viața și i-a sărăcit. Toată

lumea bea și mînca la noi. Era ușa deschisă, dacă te știam, intrai așa, fără să mai bați.

Sau băteai și intrai imediat. Unii, ca tipa aia de 15 pe care-am vrut s-o fut, ne și furau. Și

pe urmă-i primeam înapoi, fără nici o problemă. Îi găsea maică-mea pe la biserică, prin

curte. Așa și l-a găsit și pe bărbatul ei dinaintea căpitanului. Nu m-am atașat de el

deloc. De căpitan m-am atașat, e parte vie din mine. Dar de țiganul ăla nu-mi amintesc

decît că era mare, era mătăhălos și lucios. Poate ăla, fiara, poate o futea ăla mai cu

drag? Poate totul era de la băutură. Poate tot ce ni se întîmpla era de la băutură. Și

poate au fost cei mai fericiți ani ai vieții mele. Cine zice că poți fi fericit și fără băutură?

Poate m-am grăbit eu, poate mi s-a părut că mă fac mai bine doar pentru că rămîneam

în viață. Dar cine zice că pentru un pic de fericire nu merită să și mori? Altceva nu m-a

făcut fericit, nu m-a încălzit pe dinăuntru niciodată. Poate fututul, poate cînd intru într-o

femeie. Dar nici asta nu pot să știu. Nimic nu mă mai poate face fericit. Asta e ceva ce

am învățat și înțeleg. Niciodată n-o să mai trec așa prin zile ca atunci. Și e așa departe,

scufundat, că mi se pare că mint. Mi se pare că inventez copilăria, tinerețea mea. Toată

viața e așa derizorie, e așa o glumă. Dispare și de fapt cine sîntem. S-a dus s-a dus s-a

dus. S-a dus s-a dus s-a dus. S-a dus s-a dus. S-a dus s-a dus s-a dus. Îmi vine să țip

de fericire cînd mă gîndesc la asta. Îmi vine să țip de ușurare cînd mă gîndesc că toate

durerile se duc. Că nimic nu poate să mă aibă. Că asta-i tot.