janet dailey mandria doamnei wade

8/20/2019 Janet Dailey Mandria Doamnei Wade

1/224

Autoarea bestsellerului ¹NEDORITUL' Editura COLOSSEUM Bucureşti Bucureşti, Sector 2. Calea Moşilor


2/224

Janet Dailey Mândria Doamnei Wade Traducere de Ela Scorcealov Editor: Aurel LiviuNeţoiu Consilier editorial: Doina Dumitrescu Redactor: Mona Constantin Ioana Niculescu Coperta: Valentin Tănase Tehnoredactor: Vasile Jivin Nina Râureanu I.S.B.N. 973-9208-16-9 Janet Dailey THE PRIDE OF HANNAH WADE by Janet Dailey

CAPITOLUL 1 Martie 1876 Teritoriul indienilor apaşi, lângă Fort Bayard, statul New Mexico. - Prin ţinuturile astea, o femeie are de înfruntat multe greutăţi dacă vrea să supiască, îi spuse, pe un ton compătimitor, Hannah Wade tinerei femei care cântărea cu ochispreţuitori clădirile încropite rudimentar din chirpici şi paiantă. Uneori eşti pusă îde-a uita că eşti o doamnă. Deodată, liniştea fu întreruptă de un tropot de cai, cele t de ofiţeri se ridicară repede şi, înălţându-şi uşor poalele rochiilor cu corsaje strâm

cerea moda acelor vremuri, se grăbiră să se retragă la adăpostul unui umbrar. In zare svise un nor de praf din care cu greu se zăreau siluetele unor cai suri, costelivi, ce-şi purtau călăreţii apaşi. Hannah Wade se sperie la vederea indienilor care se aprou. Nu se auzeau însă strigăte de război. Apariţia aceasta era cu atât mai neaşteptată, tătea în firea apaşilor să purceadă În anul 1787 este adoptată Constituţia S.U.A. (în vamendamente, şi astăzi) care proclamă S.U.A. stat federal si introduce sistemul prezidenţial de guvernământ. Ulterior. S.U.A. au alipit numeroase teritorii - fie prin cumpărre, fie prin cuceriri militare. În 1821 S.U.A. cuprindeau 26 de state. În urma războiului cu Mexicul (1846 - 1848) sunt dobândite statele Texas. New Mexico şi California, iar graniţa americano-mexicană este fixată pe Rio Grande. Tocmai în zona acestei grani În statul New Mexico, se petrece acţiunea tulburătoare a acestei cărţi intre,anii 1876877 (ii.r.)


3/224

la înfruntări directe. Ei obişnuiau, de regulă, să se furişeze în tăcere şi să atace pre. În cei doi ani în care soţul ei se aflase în fruntea Regimentului de cavalerie, învăstul de multe despre tactica de luptă adoptată în diverse situaţii. Câteva minute şi apr ajunge în tabără.Hannah se uită cu coada ochiului la ofiţerul ce avea datoria să le eeze. Trăsăturile întunecate şi aspre ale bărbatului erau ascunse sub borul larg al pălăCăpitane? i se adresă ea, întrebător, cu voce scăzută şi, nedisimulat, alarmată. Exprecestuia rămase însă la fel de neguroasă, precum coama lungă de păr de culoarea mahonulue-i atârna pe ceafă. După un răstimp, mâna căpitanului Jake Cutter se ridică pentru a îorice gest din partea sergentului negru şi a celorlalţi doi soldaţi, de asemenea negri, care aşteptau lângă ambulanţa militară cu care veniseră cele trei femei. - Liniştiţi-or, zise el. Scoase o ţigară şi o duse la gură, în vreme ce ochii lui albaştri, pătrunz

ntinuau să urmărească fiecare mişcare a călăreţilor apaşi. Îşi îndesase mănuşile groaseron şi îşi aprinse ţigara în căuşul palmelor goale, aspre. Apaşii îşi opriră caii în mivăluiţi într-un nor de praf alburiu. Patru dintre ei descălecară şi se apropiară de ramacoperiş de iarbă sub care stătea Hannah.Tânăra soţie a locotenentului, Sloane se află ndeva, la micăRamada -umbrar rudimentar construit ca adăpost împotriva căldurii necruţătoare a deşert Denumirea aceasta - ca şi altele de acest fel va fi folosită ca atare în text, pentru a păstra culoarea locală, (n.r.)

distanţă de ele, stătea Ophelia Bettendorf, soţia comandantului de la Fort Bayard. Doama Sloane, care venise doar de puţin timp în acest ţinut, nu-şi putu reprima un strigăt spaimă la vederea sălbaticilor. Hannah realiză că indienii se postaseră între ambulanţănde se aflau ele, lipsindu-le astfel de orice protecţie. Continuă să-l ţină sub observa

e căpitanul Jake Cutter şi firicelul subţire de fum ce se înălţa din ţigara


4/224

acestuia. Apaşii n-aveau feţele vopsite de război şi îşi ţineau armele lejer la oblânc,a vreo intenţie ameninţătoare. Hannah înţelese imediat că intuiţia căpitanului fusese cse aflau în situaţia de-a fi atacaţi. Cu oarecare efort, reuşi - până la urmă - să facăe prezenţa apaşilor şi se întoarse, aparent netulburată, spre tânăra nevastă a locotenechard Sloane, de curând transferat la Fort Bayard. - Crezi că apaşii au prins de veste despre venirea ta, doamnă Sloane, şi au dat buzna încoace în mod intenţionat? Tonul amt al acestei întrebări o asigura pe cea căreia i se adresase că n-avea a se teme de nimc. - Ce crezi că vor? întrebă Rebecca Sloane. Şi se lipi involuntar de Hannah în clipa re un războinic apaş mlădios, cu muşchi proeminenţi păşi către ele. Avea umerii laţi şirnic, gol până la brâu. Pielea lui arămie era acoperită de un strat fin de colb. O acoptoare din piele de cal îl învăluia de la mijloc în jos, lungindu-se până la nivelul moc

lor înalţi. Indianul avea trăsături osoase, sculptate parcă în piatră - întrucâtva fiora îi era incertă, o tăietură adâncă, disgraţioasă, îi brăzda obrazul drept şi îl făcea mp de-o secundă, ochii lui ageri, dispreţuitori, se opriră asupra chipului îngrozit al ebeccăi Sloane. Apoi,nepăsător, omul păşi mai departe pe lângă cele trei femei şi intră de sub umbrar. Ceilalţi doi războinici îl urmară. Trupurile lor duhneau înfiorător şi trebui să-şi acopere repede nasul cu batista ei parfumată. Simţea un nestăpânit dezgustaceşti sălbatici, murdari şi ticăloşi, care nu semănau, nici pe departe, cu nobilii lupdin triburile pieilor roşii, despre care citise în ziarele din Est, înainte de a veniaici, în Vest. - După câţiva ani de şedere în zona de frontieră, murmură doamna Bettendunătoarea nevastă a colonelului - încă n-am reuşit să mă acomodez cu manierele insuportle acestor sălbatici. Ochii Rebeccăi Sloane trădau, în continuare, spaimă, cu toate că meie îşi dădea toată silinţa să se stăpânească, să nu facă o impresie defavorabilă soţiu... până acum... n-am mai văzut un sălbatic, bâigui ea dorind să-şi găsească o scuză.

icăjite din Fort. Dar şi acelea erau destul de înfricoşătoare când se porneau călare. -sc. Toţi tresărim când îi vedem, o asigură doamna Bettendorf, în sinea ei, Hannah se înxistă pe lume ceva în stare s-o facă pe vajnica femeie să tresară vreodată. Doamna Bettf se aflase, în permanenţă, alături de soţul ei, susţinându-l, fără răgaz, în decursul litare. În comunitatea fortului, poziţia ei era oarecum privilegiată, doamna Bettendorf jucând, deopotrivă, rolul de confidentă şi de protectoare a celorlalte soţii de ofiţe Atâta timp cât indienii ăia sunt în prăvălie, eu n-am de gând să intru acolo. Înălţândbărbia, îşi săltă poalele fustei şi mărşălui către colţul îndepărtat al umbrarului.


5/224

- Vei avea nevoie de nişte oale dintr-acestea, doamnă Sloane, zise ea. Un mănunchi deoale de lut atârnau suspendate de un cui bătut în stâlpul ramadei. Hannah veni în urma oarelor ei fără să ia seama la sfaturile privind multiplele avantaje oferite de modestele vase de lut. Întreaga ei atenţie continua să fie captată de războinicii apaşi, rămahe în faţa prăvăliei. Figurile lor respingătoare îi provocau repulsie dar, în acelaşi tctul lor o fascină. Mici de statură, dar supli şi vânjoşi, indienii erau, în marea lor itate,acoperiţi de zdrenţe, doi dintre ei însă purtau cămăşi largi şi pantaloni asemene, iar un al treilea era îmbrăcat în pantaloni din piele de cal şi o pelerină din materigros, ca o pătură. Aveau frunţile încinse cu banderole late, decolorate, puse anume să oarbă sudoarea, iar pletele lungi, negre, le atârnau pe umeri. Apaşii afişau o indifereparentă - numai ochii lor iscoditori se roteau fără încetare, atenţi la fiecare mişcare

jur. Norii de praf dispărură, numai mirosul de colb stârnit persista încă în aer, laolamirosul de fum de ţigară. Hannah se uită, din nou, la căpitanul Cutter, care continua sumeze liniştit. Faţa prelungă a acestuia era arsă de soare, cu trăsături dure, călite dle aspre ale preriei, riduri adânci se lăţeau pe fruntea lui şi spre colţul ochilor alb, ca şi cerul deşertului. Nimic nu scăpa vigilenţei căpitanului, inclusiv faptul că eraizat, în tăcere, de Hannah. - Ce sunt - Chiricahua? întrebă ea când privirile li se intectară. Deşi Regimentul 9 Cavalerie al soţului ei fusese transferat din statul Texas înstatul New Mexico abia cu şase luni în urmă. Hannah se familiarizase curând cu problemee locale şi cu situaţia indienilor din zonă. De la moartea lui Cochise survenită în urmun an şi jumătate, tot mai mulţi indieni Chiricahua se arătau nemulţumiţi de traiul dinrvaţii şi părăseau teritoriul, refugiindu-se în Arizona. - Sunt Chiricahua, dar nu din da lui Cochise. De pe poziţia sa din umbra ramadei, căpitanul putea observa, nestingherit, atât porţiunea de stradă unde poposiseră indienii, cât şi intrarea în prăvălie.

ca sigur că sunt din grupul Nde-Nda. Ca majoritatea albilor stabiliţi în teritoriile de sud-vest ei ştiau că tribul apaşilor era, în realitate, un adevărat conglomerat de trri mai mici: apaşii Lipan, apaşii Kiowa, Mescalero, Licarilla, Chiricahua şi apaşii dinvest. Aceste comunităţi obişnuiau, adesea, să vâneze pe aceleaşi terenuri sau să cooperumite activităţi, în război sau în cadrul ceremoniilor religioase. Erau grupuri compuseneori, din familii întregi şi a căror cultură era esenţialmente matriarhală, fiecare grea conducătorul său, dar nici unul dintre aceşti şefi nu deţinea supremaţia asupra întrtrib. Când Cochise încheiase pacea, vorbise în numele tribului său promiţând să-i convi membrii acestuia să accepte condiţiile. Nu se stabilise încă nici o înţelegere cu cele grupări de indieni Chiricahua, care îşi continuaseră atacurile înpotriva albilor şi, îal, a minerilor din Silver City. Hannah auzise destule discuţii referitoare la neajunsurile acestui sistem mult


6/224

prea democratic. Armata nu mai ştia cum să descurce iţele noilor probleme. Dar nu acesta era motivul îngrijorării căpitanului. Jake Cutter vorbise cu multă siguranţă atunci mise tribul din care, după părerea lui, proveneau indienii aceştia. Deşi Stephen Wade -soţul doamnei Hannah - se plângea deseori despre imposibilitatea de a deosebi un indian de altul, totuşi căpitanul nu părea să aibă mult de furcă la acest capitol. - Cum se că eşti atât de convins că nu te înşeli, căpitane? voi să ştie Hannah. Bărbatul îşi rinte de a răspunde. Avea obrajii supţi şi bărbia puternică, voluntară - dintre toţi bărort Bayard, căpitanul Jake Cutter fiind singurul care se rădea zilnic şi nu-şi lăsa nicată mustaţă sau favoriţi. Amănuntul acesta - la care se adăugau şi alte particularităţia de toţi ceilalţi bărbaţi din Fort. - Îl vezi pe individul ăla gras şi îndesat, cu figs, care călăreşte pe poneiul murg? Căpitanul vorbea cu ţigara în gură, abia mişcând buz

e rostea cuvintele. - Se potriveşte cu descrierea lui Juh, şeful grupului Nde-Nda, zise el. Pronunţă numele apaşului ¹Hwuº, ca în dialectul băştinaşilor. Hannah azvârli o direcţia arătată de Jake şi îl zări pe indianul cel gras. Îl observase şi mai înainte,a aceasta zăbovi curioasă în investigaţia sa, dorind să se convingă dacă aprecierile că privind caracterul omului erau corecte. Într-adevăr, pe chipul apaşului era întipărităpresie de răutate şi ochii lui mici, negri, luceau de cruzime. Hannah se cutremură şi îarse privirea. - Ce caută aici? Încercă să se scuture de senzaţia de teamă care o cupri , pe neaşteptate şi să dea vocii ei o intonaţie calmă. - După cumpărături, ca şi dumneade, răspunse căpitanul cu un zâmbet care îi însenină pentru o clipă trăsăturile asprei că ar vrea să cumpere cu totul altceva decât cele câteva ulcele de lut. Ultima remarcublinia, de fapt, scepticismul căpitanului cu privire la scopul vizitei apaşilor. Cele trei femei bătuseră drumul până acolo pentru a cumpăra câteva podoabe mexicane ieftiu care doamna Sloane urma să-şi decoreze locuinţa, precum şi unele articole de gospodăr

Casele din dotarea armatei erau tot atât de neprimitoare ca şi teritoriul pustiu pe care fuseseră înălţate şi numai o mână de femeie era capabilă să le dea căldură şi să eşti ca un burlac înrăit, gelos pe camarazii lui, fiindcă nu există nici o femeie care călzească patul şi să-l facă să uite grijile de soldat, răspunse Hannah, absolut convinul pe care îl îndeplinea în viaţa soţului ei - să-i ofere graţie si frumuseţe şi să-i atea. - Ştiam eu că-mi lipseşte ceva, zise căpitanul pe un ton sarcastic, dar


7/224

plin de înţelegere. Atenţia femeii fu captată, din nou, de grupul indienilor care acum eşeau din dugheană. Mişcările lor erau iuţi şi agere, fără a da vreun semn de grabă, pătunci când atingeau pământul. Încălecară, la un moment dat, pe poneii acoperiţi cu pătuse porniră să bată nervoşi din copite şi să fornăie cu neastâmpăr. Războinicul cu pieptcatrice pe obraz îşi îndreptă poneiul cenuşiu cu pete albe către umbrar. Îi aruncă o prgaşă lui Cutter, apoi îi strigă câteva cuvinte în spaniolă negustorului aflat înăutru. să se întoarcă atunci când vor pleca ¹picioarele galbene º şi cu ¹soldaţii-bivoliº, traicioarele galbeneº era denumirea dată de indieni soldaţilor din cavalerie, ai căror panaloni aveau o dungă galbenă laterală, iar prin ¹soldaţi-bivoliº, ei îi aveau în vedere înrolaţi în trupele de frontieră, al căror păr sârmos semăna, în viziunea lor, cu coamunui bivol. - Am auzit. Jake Cutter nu reuşea să ghicească motivul pentru care indieni

i intenţionau să revină - poate pentru a încheia un târg ilegal? Sau, poate era la mijldoar un act de bravură? Dând pinteni poneilor, apaşii dispărură, la fel de iuţi precum ră, într-un nor de praf care se pierdu curând în zare. Şi Cutter privi lung în urma lor nu-i mai văzu deloc. Razele soarelui ce pătrundeau prin acoperişul de frunze şi paie- umbrarului, trezeau reflexe aurii în părul roşcat al doamnei Wade. Căpitanul zăbovi, oeme, cu privirea asupra ei, suplă, frumos desenată de natură, femeia avea pielea albă c fildeşul şi ochi mari, căprui, umbriţi de gene dese. Întreaga ei făptură răspândea în tare de mulţumire, dar un ochi dibaci ar fi putut vedea şi dincolo de seninătatea ce o afişa. Surprinse, fără să vrea, în treacăt, conturul blând al buzelor ei uşor, întredemenite într-o expresie de hotărâre şi mândrie. Femeia îi întoarse privirea. - Cum se fabeşti spaniola? întrebă Cutter, amintindu-şi despre traducerea pe care i-o oferise Hannh în urmă cu câteva minute. - Când locuiam la Brownsville, am avut o carneristă mexicanr, tu, căpitane, unde ai învăţat spaniola? Arşiţa începea deja să se facă simţită chiar

dei. Hannah scoase o batistă fină, brodată, şi şi-o apăsă cu delicateţe pe bărbie şi peed că am învăţat-o, fără să-mi dau seama, în anii pe care i-am petrecut la frontiera TeCutter urmări, cu interes, mişcarea batistei, semn cert de bună creştere şi de rafiname O mireasmă dulce de levănţică se răspândi în aerul fierbinte şi ajunse până la el, răs şi vechi amintiri. Căpitanul nu se, lăsă pradă reveriilor, era mai bine să uite trecutdul îi fugi, în schimb, la refugiul şi izolarea pe care armata le oferea unui bărbat. E şi maiorul Wade serviseră în acelaşi regiment în ultimii patru ani, dar se aflau pentrrima oară în acelaşi avanpost. De aceea, căpitanul o cunoscuse doar de curând pe soţia ului. În


8/224

avanposturile texane, de multe ori treceau luni întregi fără ca Jake Cutter să întâlneaingură femeie albă. Puţini ofiţeri îşi îngăduiau să-şi aducă soţiile cu ei, nu neapăratt de atacuri, ci pentru că nu concepeau ca soţiile lor să trăiască în preajma soldaţilo. Excepţie o făceau forturile situate lângă centrele mai civilizate, precum Brownsville Întregul corp ofiţeresc din Regimentul 9 Cavalerie era constituit din albi. Soldaţiinegri aflaţi în subordinea lor nu-şi încălcau niciodată atribuţiile şi nu-şi părăseau ciţeri se bucurau să servească într-un regiment compus din negri, dar Cutter se aflase pintre ei încă de la începuturi, imediat după Războiul de Secesiune1. În plus, firea luiornică nu căuta schimbările cu orice preţ. Când izbucnise Războiul de Secesiune, Cutteratunci în vârstă de optsprezece ani, se înrolase în armata unionistă. 1 Dezacordul intet între statele din sudul şi nordul S.U.A. conduce la izbucnirea Războiului de Secesiu

ne (1861 - 1865) încheiat cu victoria nordiştilor.ţn.rj Spiritul lui de conducător şi vjia dovedită pe câmpul de luptă îl catapultă spre gradul de ofiţer, deşi nu beneficia dlomă a Academiei Militare West Point, după cum ar fi cerut-o regula. De altfel, situaţia aceasta era valabilă pentru mulţi soldaţi în perioada Războiului de Secesiune. Dupea războiului, armata se trezise cu un surplus de ofiţeri şi, drept urmare, trecuse la retrogradarea multora dintre ei, printre aceştia numărându-se şi Cutter, precum şi soţamnei Wade. Dar, spre deosebire de maiorul Wade, care îşi făcuse studiile la West Point, Jake Cutter nu se agăţase de statutul său anterior. În opinia lui nu exista mare difrenţă între rangul de maior, cu care se fălise în trecut, şi cel de căpitan pe care-1 drezent. Era obişnuit să considere armata atât din punctul de vedere al ofiţerului, cât n cel al soldatului - şi, în consecinţă, era mulţumit de uniforma şi slujba sa. Ca ofiţe Cutter avea prea puţin de împărţit cu camarazii săi, cu un temperament de soldat, deşul lui nu era în cazarmă. La treizeci şi doi de ani, Jake Cutter era un singuratic, ia

r experienţa îl învăţase să-şi apere acest statut. De aceea, pentru el mândra nevastă areprezenta o clasă şi un stil de viaţă pe care el le respinsese dintotdeauna: ceaiurile micile serate, intrigile de salon şi discuţiile politice - toată deşertăciunea unei sotăţi lacome şi corupte. - Spune-mi căpitane Cutter - batista parfumată coborî ţinută deină, ca un crin ,cum de-ai ştiut că apaşii nu intenţionează să ne atace? Nici măcar n-ala pistol. Observaţia ei stârni un licăr de admiraţie în ochii căpitanului. - Am ştiut mă după mai multe elemente, dar mai ales după hainele pe care aceştia le purtau , răspu el zâmbitor, cu ţigara în mână. Numai unul din ei era dezbrăcat... mă rog, îmbrăcat îndiţională. Nah-tay, cercetaşul apaş din fort, mi-a spus odată că nu-i bine să porţi hai când porneşti la luptă. Dacă eşti împuşcat, se poate ca o frântură de material să pătr infecţie


9/224

periculoasă. Nu trebuie să subestimezi inteligenţa naturală a apaşilor, doamnă Wade. Că scrută împrejurimile şi colibele de lut. - Poate că ar trebui să te alături celorlaltene şi să sfârşiţi cumpărăturile. Cu cât plecăm de aici mai repede, cu atât va fi mai bi fi dorit să întrebe ceva, dar intuiţia ei de soţie de militar îi spuse că era preferabe abţină. Învăţase prea bine că în armata ordinele nu se discută, ci se execută neîntâr, căpitane. Hannah se întoarse şi porni, în foşnet de fuste, pe urmele însoţitoarelor eirea căpitanului îi măsură o clipă umerii drepţi, dar gingaşi şi talia ei încorsetată scu dungi verzi şi negre, a rochiei lungi. O femeie frumoasă... Apoi gândurile lui se înreptară în direcţia problemelor ardente ale momentului. Părăsi umbrarul şi se îndreptă lanţă. Vizitiul, John T.Hooker, un negru înalt şi musculos care avea gradul de sergent tătea în picioare lângă cei patru catâri. Sergentul reprezenta, de regulă, veriga de le

ntre un ofiţer si trupele lui - prin intermediul căreia se transmiteau ordinele. John T. Hooker era un sergent de nădejde. Fusese mult timp în serviciul lui Cutter şi îşi se gradele prin nenumărate fapte de curaj şi pricepere militară. Spre deosebire de marca majoritate a soldaţilor negri, care erau analfabeţi, Hooker putea citi şi scrie. Avea cu adevărat stofă de ofiţer, dar Cutter ştia că într-o armată de albi nu existau şan ca un negru să acceadă la un rang superior. - Au apărut ca din pământ, s-ar zice, spusooker cu privirea aţintită în depărtare. - După cum le e obiceiul, răspunse Cutter. Se-neori să nu-i zăreşti deloc. - Crezi că ne aşteaptă mai încolo? murmură Hooker. Cei doitori stăteau în preajma cailor lor, la mică distanţă de ambulanţă acum, când ameninţareluaseră o poziţie de repaus, deşi feţele lor continuau să rămână atente, pline de încorr două motive i-ar fi putut aduce încoace - nevoia de muniţii sau de provizii. Unul dintre catâri lovi pământul cu-copita şi îşi scutură zăbala. Atmosfera devenea tot mai fi- Să sperăm că e vorba de muniţii, adăugă sergentul şi un zâmbet vag îi apăru în colţul

emna că n-or să-şi irosească ce le-a mai rămas pe pielea noastră. Aş pune rămăşag pe gacă ceata aia de bandiţi jera în drum spre Mexic, declară el în încheiere. Broboane de tiraţie îi apăruseră pe fruntea lată, fierbinţeala deşertului ce-i învăluia pe toţi dădens pielii lui cafenii şi, în lumina nemiloasă a amiezii, pomeţii săi păreau mai puternir bărbia mai impunătoare. - Şi îmi închipui că n-ai pierde, răspunse Cutter. Lovind alearcuit al catârului, căpitanul le căută cu privirea pe cele trei femei.


10/224

Acestea ieşiseră afară şi cercetau din nou mărfurile expuse sub umbrar, în căutare de mntiri şi obfecte de uz casnic. Proprietarul prăvăliei îşi făcu şi el apariţia, răsărinde lut aflată în prelungirea umbrarului, era un alb burtos, cu mustăţi lungi şi stufoaserăcat într-o pereche de pantaloni bufanţi, susţinuţi de bretele, şi o cămaşă roşie, jerl dintre cei mai vechi locuitori ai aşezării, venise atras de poveştile despre aurul apaşilor puse în circulaţie de aventurieri şi, odată stabilit acolo, îşi câştigase existizii minerilor, soldaţilor şi apaşilor, deopotrivă. Cu mult timp în urmă, se însurase caw, dintr-unul din triburile Mimbres, dorind prin aceasta să se pună bine cu ambelepărţi - albii şi pieile roşii. Până la urmă nu mai fusese acceptat nici de unii, nici d albii se uitau chiorâş la un bărbat de-al lor însurat cu o indiancă, iar apaşii nu-l i pe negustor pentru lăcomia lui. - Salut, căpitane. Localnicii îl numeau Jack Apaşul, d

r în realitate, îl chema Jack Reynolds. Negustorul se apropie de Cutter. Avea un mic tic la gură, care făcea să-i tremure buza superioară atunci când era nervos. - Scuze pru incidentul de mai înainte. Sper că nu s-au speriat doamnele. Erau numai nişte rudede-ale neves... de-ale Porumbiţei. Omul îşi reprimă impulsul de-a o numi nevastă pe indca puhavă şi greoaie, care nu mai semăna deloc cu fecioara pe care o dorise cândva , înnea lui, tânjea după respectul semenilor lui şi suferea din pricina prejudecăţilor acesa împotriva soţiei lui cu pielea arămie. Or să se întoarcă. Mai toţi din categoria lor d dau nas în nas cu armata. Jack Apaşul râse fără chef, dând de înţeles că făcuse o glu cazul când Cutter ştia spaniolă, remarca indianului i-ar fi putut părea ciudată. - RudCutter se îndoia de lucrul acesta. - Mi s-a părut că-1 recunosc pe Juh. Cum îl cheamă pl care te-a strigat? Negustorul începu să asude. Nu era sigur dacă nu cumva întrebarea scundea o capcană, iar Cutter cunoştea deja identitatea indianului. Îşi tamponă sprâncecu o batistă soioasă şi se strădui să-şi ţină în frâu neliniştea. - Lutero, răspunse el

Apoi adăugă, ca o scuză. - Stii ce încurcate sunt iţele rudeniei la triburile astea. Vu să spun... chiar şi Cochise era rudă cu Mangas Coloradas şi cu şamanul ăla, Geronimo.ro. Cutter îşi întipări în minte figura brăzdată de cicatrice a indianului, dimpreună clui. O asemenea informaţie se putea dovedi utilă mai târziu. Era important, de asemenea, să-şi amintească faptul că văzuse un apaş semănând cu Juh, însoţit de un grup de indcare unul pe nume Lutero. Erau cumva porniţi să prade? Primăvara, sângele devine mai


11/224

iute. Fuseseră destul de curajoşi să vină până aici, riscând o întâlnire cu armata. Maigur că unul dintre ei cercetase locul în prealabil. - Cu ce te-aş putea servi, căpitane întrebă Jack Apaşul pe un ton mai îndrăzneţ. Era enervat din cauza interogatoriului la îl supusese Cutter. Unul dintre catâri fornăi zgomotos, părând a-şi fi pierdut răbdare vrea să ne adăpăm caii, dacă nu-i cu supărare, răspunse Cutter. - Puţul e colo. Poţi sebuie, zise negustorul agitând mâna în direcţia fântânii. - Sergent, ordonă Cutter, intooker auzise conversaţia, şi lăsă în seama lui întreaga operaţiune. - Grover! SergentulJohn T. Hooker se adresă unuia dintre soldaţi, un veteran care servea de şase ani în Reimentul 9 Cavalerie. Angst Grover se apropie: era un negru lungan, cu pielea lucioasă şi întunecată ca ebonita. Hooker îi ordonă să adape catârii. Când soldatul trecu l lui Cutter, negustorul se îndreptă de spate şi, luând o ţinută ţeapănă, spuse înfunda

ea mea, poţi să dai apă animalelor, da' n-am nici un strop de irosit pentru negroteii t Victimă a prejudecăţilor, Jack Apaşul se bucura atunci când destinul îi oferea prileju

ească un inferior asupra căruia să-şi poată revărsa dispreţul şi ura. Nici Grover şi nil Hooker nu clipiră la auzul acestei remarci. Erau obişnuiţi cu astfel de manifestări ae albilor, se loveau de ele oriunde ar fi mers. Companiile A şi C ale Regimentului 9 Cavalerie fuseseră cantonate la Fort Bayard în sud-vestul statului New Mexico, pentru a asigura protecţie minerilor şi locuitorilor din Silver City, dar puţini dintreaceştia se împăcau cu gândul de-a fi apăraţi de un regiment compus din soldaţi negri - u un secret din sentimentele lor. Jake Cutter nu-şi ieşea din fire cu uşurinţă, dar, o provocat, era gata să taie în carne vie. - Ce te deranjează, Reynolds? Crezi că ar pute, cumva, să-ţi otrăvească apa? Sau poate ţi-e frică să nu te înnegreşti şi tu dacă beţirezi că se ia culoarea? Nici o grijă, nu se ia! Cutter întinse brusc o mână şi şterse îbrazul lucios al soldatului, apoi îi oferi palma spre examinate negustorului. Jack

Reynolds Apaşul se dădu un pas înapoi în faţa acestei izbucniri de mânie. Se uită apoiumăr la femeile care, între timp, intraseră în dugheană. - Mai bine să văd dacă le pot ajutor doamnelor, mormăi el şi plecă repede. În tot acest timp, Grover stătuse nemişcattter, avându-l pe sergent de cealaltă parte. Căpitanul, care îşi mai răcorise mânia, sesoldat. Expresia de mândrie încăpăţânată a negrului îi smulse un oftat. - Te-ai simţit când ţi-am atins faţa în felul ăla, nu-i aşa, soldat? ghici el. - Da, domn'căpitan, răsover.


12/224

- Încercam să dau o explicaţie - începu Cutter, apoi se opri clătinând încet din cap. -târii, Grover, ordonă sergentul Hooker cu voce scăzută. Cutter îl privi pe soldatul care depărtă grăbit. Când vorbi din nou, vocea lui păru să răzbată cu greu din adâncul sufSunt sătul de atâta ură, John T., zise el, lăsând deoparte formalismul cazon. Am obosit sudişti urându-i pe nordişti, albi urându-i pe negri, piei roşii urându-i pe albi şi aparte. E o ură de-a dreptul absurdă... fără rost. E ca şi cum ai urî deşertul fiindcă ee apă. - Da, dom'căpitan, veni răspunsul invariabil. Doamna Wade se ivise în pragul pră îl privea cu un aer întrebător. Căpitanul duse un deget la pălărie şi făcu un semn uşopentru a o asigura că totul era în regulă.

CAPITOLUL 2 După aproximativ o oră, Hannah urca în ambulanţă, ajutată de braţul de oţel

ului şi se instală lângă doamnele Bettendorf şi Sloane. Căpitanul merse în spatele cărucăpăstrul calului său. Hannah îl urmări cum încalecă zvelt în şa şi regretă că nu puteadaţii pe armăsarul ei pursânge. Căruţa era atât de neconfortabilă! - Ştii să călăreşti,rebă ea pe tânăra nevastă a locotenentului. - Am făcut-o de câteva ori, răspunse femeiaton şovăielnic. - Eu călăresc aproape zilnic. Sunt câteva poteci grozave în apropiere dt. Trebuie să-l rogi pe soţul dumitale să-ţi găsească un cal blând ca să călărim împreună Hannah. - Doamna Wade e o călăreaţă talentată, binevoi doamna Bettendorf s-o laude pnah. Deşi fusese ea însăşi o călăreaţă pricepută în tinereţe, bătrâna doamnă renunţase preferând să se deplaseze cu mijloace mai comode. Şi, pentru mai multă siguranţă, nicio părăsea fortul, altfel decât însoţită. - Chiar şi atunci când Stephen e de gardă, se gmă escorteze. Nu ratez nici o ocazie de-a face o plimbare, spuse Hannah pe un tondezinvolt. - Am să vorbesc cu Dickie - Richard.. Doamna Sloane se ruşină puţin fiindcă osise diminutivul familial al soţului ei de faţă cu celelalte doamne. Cu un scârţâit de

, căruţa se puse în mişcare, porniră spre nord pe drumul stâncos ce ducea spre Fort Baypunct militar la poalele munţilor Pinos Altos. Cei doi soldaţi îşi reluaseră poziţiile venire, călărind linul înaintea ambulanţei şi celălalt în coadă, pe partea dreaptă, ac praful stârnit de roţile căruţei, călărea căpitanul Cutter, legănându-se în trapul armniu.


13/224

Hannah studia cu atenţie felul ţanţoş al căpitanului de a sta în şa. Acesta era stilul eau soldaţii, stil pe care, de altfel, îl învăţase şi ea de la Stephen. Care va să zicăridicol să te înalţi în şa atunci când calul mergea în trap, se gândi ea. În iarna aceefusese încântat de progresele ei şi îi permisese chiar să-şi încerce forţele la sărituriferite obstacole pe terenul de instrucţie. Hannah căpătase, de altfel, destulă experiedovedea un talent înnăscut pentru călărie. Acum cerceta, pe furiş, silueta prelungă, muasă şi dreaptă a căpitanului Jake Cutter. Spre deosebire de ceilalţi ofiţeri burlaci deegiment, Cutter nu căuta niciodată să intre în graţiile doamnelor pe care le escorta şiobicei, se limita la atenţiile obligatorii cerute de împrejurări precum cea de faţă. Coelul îi încredinţase lui misiunea de-a le însoţi pe cele trei femei, deşi probabil că nlipsă de voluntari în acest sens. Conştientă de starea de încordare a căpitanului, Hann

pomeni cercetând la rândul ei împrejurimile în căutarea vreunui apaş ascuns în tufişurfusese relativ liniştită şi mulţi ofiţeri - printre care şi soţul ei se aşteptau ca ataeînceapă odată cu venirea primăverii. Fort Bayard din teritoriul New Mexico era situat a capătul unui drum prăfuit şi dificil de parcurs, era o amplasare strategică, situată o zonă în care munţii se înfrăţeau cu deşertul. La sud, pământul era invadat de cactuşiprerie, care cuprindeau toată zona până, în Rio Grande şi Mexico, iar către nord, până oanele din ţinutul traversat de râul Gila. În afara perimetrului fortului, se amenajase o mică tabără în care trăiau călăuzele apaşe împreună cu familiile lor. Şeful călăuze Amos Hill, locuia şi el acoîo cu nevasta lui, o squaw. Când trecură prin dreptul acelu loc, Hannah o recunoscu , pe femeia trebăluind în jurul jacal-ului lor cu acoperiş de iarbă, indianca avea faţa albită cu praf de orez. După ce depăşiră ghereta santinelei, sfârşit, în fort. Nu exista nici un zid care să protejeze clădirile militarilor şi nicnşee în care soldaţii să se poată ascunde în caz de atac. Singurul mijloc de protecţie

enta vigilenţa lor - la care se adăugau, desigur, şi armele. Aşezarea semăna cu un orăşcare nu lipseau barăcile, grajdurile, micile prăvălii şi atelierele meşteşugăreşti. La aflu Cartierul ofiţerilor, cu construcţiile lui solide din cărămidă, iar la celălalt ca Cartierul soldaţilor, căruia i se mai spunea şi spălătoria - fiindcă nevestele celor obişnuiau să spele rufele superiorilor pentru a rotunji întrucâtva solda soţilor lor. Alanţa ajunse în Cartierul ofiţerilor, clădirile înalte care adăposteau mai multe familiau coşuri de chirpici pe acoperiş şi în locul obişnuitelor verande aveau umbrare din fre la intrare, cu vedere spre strada principală. Ambulanţa se opri dinaintea uneia dintre clădiri şi căpitanul Cutter descălecă, venind să le ajute pe doamne la coborâre. Î, sergentul se ocupa de desagii cu cumpărături ale acestora. - Mi-a făcut plăcere compaia dumitale în după-amiaza aceasta, căpitane, zise nevasta colonelului. - Plăcerea a fot de partea mea, doamnă Bettendorf, răspunse Cutter.


14/224

Era un răspuns politicos dictat de circumstanţe şi nu izvorât dintr-o părere sinceră, itanul nu încerca să-şi mascheze sentimentele. - Maiorul şi cu mine vom face o vizită loenentului Sloane şi soţiei lui pentru a le ura bun-venit în Fort Bayard. Sper că vei fiprezent şi dumneata căpitane, îl invită Hannah, citind aproape instantaneu refuzul din chii săi. - Dar bineînţeles că va fi acolo, nu-i aşa, căpitane? interveni doamna Bettenpe cel mai autoritar ton. - Cum aş putea refuza? Căpitanul Cutter plecă fruntea cu unzâmbet pe jumătate ironic, pe jumătate resemnat. În vreme ce ambulanţa urmată de călăre drumul către grajduri, Cutter le salută pe doamne şi, luându-şi rămas bun de la ele, î pe armăsarul lui cafeniu. În loc să ia drumul grajdurilor, porni spre spălătorie. Ştiaeamnă o petrecere în casa unui ofiţer - ţinută militară impecabilă, aşa că era conştiene de rufărie curată. Strada principală avea o formă rectangulară, semănând cu o piaţă o

ată de clădiri. Cartierul ofiţerilor era zona privilegiată, iar cel al soldaţilor se conda cu o periferie urbană. Strada principală, tot atât de vastă ca şi distincţia dintre două clase, se întindea la mijloc. Dar chiar şi în cazul când regimentul n-ar fi fost stituit din negri, tot n-ar fi existat contacte sociale între familiile ofiţerilor şicele ale soldaţilor, cu excepţia apelurilor ocazionale la serviciile celor din urmă. Calul cafeniu îşi purta la trap călăreţul de-a lungul străzii principale, mărginite de cin chirpici, corturi şi barăci. Câţiva copilandri negri se opriră din joacă pentru a sea la ofiţerul alb care tocmai trecea pe lângă ei. Ajuns pe la jumătatea şirului de caseutter o zări pe negresa cu forme generoase care se ocupa de lenjeria lui, femeia stătea lângă focul din faţa colibei şi mesteca într-un cazan mare. Căpitanul îşi struni propie de ea. În cazan fierbeau rufe şi femeia le întorcea, din când în când, cu ajutorui făcăleţ lung şi decolorat, unduindu-şi şoldurile în ritmul mişcărilor. Chipul ei ave primitivă, cu buze pline si ochi ageri, cunoscători, care, când se uitau la un bărbat

egeau imediat ce doreşte. Aburul şi sudoarea îi lipiseră complet bluza de trup. Sânii eari, rotunzi, îşi conturau cu claritate, prin ţesătura umedă, sfârcurile de culoarea cai. Cutter făcu un efort să-şi ia privirea de la ei, Cimmy Lou Hooker avea un trup capabil să stârnească patima într-un bărbat, în ciuda pielii ei negre sau a faptului că eraa sergentului său. Femeia se dădu înapoi pentru o clipă de răgaz şi îşi întinse braţelerdându-şi muşchii şi scoţându-şi înainte bustul obraznic. Dând cu ochii de căpitanul caut din şa, Cimmy Lou deveni şi mai provocatoare. - Îţi place ce vezi, căpitane Cutter? bi ea cu accentul negrilor. Apucă din nou băţul şi începu să îndese rufele în cazan cu a sugestive. - Rufele mele sunt gata, doamnă Hooker?


15/224

Şaua de piele scârţâi sub greutatea căpitanului care îşi căută o poziţie mai confortabice că mereu vii să-ţi iei hainele chiar dumneata, în loc să-l trimiţi pe tinerelul ăla donanţă? întrebă ea continuând să învârtă în cazan, faţa ei de culoarea boabelor de cafinereţe şi vigoare, iar frumuseţea ei avea puterea păcatului. - Ti-e frică să nu-i fac Ce să-i fac? - Ştiu eu ce i-ai face, răspunse sec Cutter. Mă îngrijorează ce-ar zice stul de asta. - Mă pricep să-l fac fericit pe John T., sublinie încet Cimmy Lou şi râse căpitanul îşi feri privirea. Îşi rezemă făcăleţul de marginea cazanului şi se depărtă dile pe şorţ. - Mai bine să-ţi aduc hainele. De aceea ai venit, nu-i aşa căpitane? - Da.ivi îndreptându-se spre deschizătura cortului. Avea un fel natural de a se mişca atuncicând mergea, atrăgând atenţia asupra şoldurilor ei mlădioase. Femeia se opri în dreptul şi se întoarse spre el. - N-ai de gând să te dai jos de pe calul ăla şi să vii cu mine

mă deranjează să aştept, refuză Cutter, ştiind că era răspunsul la care se aştepta şi ec pe care Cimmy Lou îi plăcea să-l joace cu bărbaţii fiindcă măritişul nu reuşise s-o sastă privinţă. Era conştienta de puterea ei de seducţie şi-i plăcea grozav să şi-o exeri, Cutter nu era sigur dacă îl invidia pe John T. sau îl compătimea. - Ţi-e frică să viul ăsta cu mine, căpitane? îl tachină ea. Poate crezi că nu eşti îndeajuns de bărbat. - îndeajuns de bărbat pentru tine? răspunse el, fără să zâmbească. Ochii ei străfulgerarauzul acestei insulte, după ce-1 săgetă cu privirea, Cimmy Lou dispăru în cort. Calul lCutter se scutura şi lovea din copite căutând să alunge muştele care bâzâiau, fără răga. Femeia lipsi doar câteva secunde, pentru a reapare în deschizătura cortului cu un pachet de rufe curate în braţe. Se apropie de el, ţinându-şi capul înclinat spre spate, îtitudine plină de mândrie. El îi luă pachetul cu rufe din braţe. - Bag de seamă că mergtrecerea don'şoarei Wade astă-seară. Ma chemat să-i aranjez părul - la fel şi domnişoarorf, îl informă ea pe un ton important. Mama m-a-nvăţat cum să fac trebusoarele astea.

carnerista personală a don'şoarei Devereaux. Bineînţeles, asta înainte de război. Femee o palmă roz-cafenie. - Îmi datorezi cinci dolari, căpitane Cutter. Jake Cutter dusemâna la buzunar şi depuse o monedă de cinci dolari în palma negresei. Aceasta îi strecuaşă, găsind că cel mai potrivit loc era adâncitura dintre sâni. Ochii ei întunecaţi priurma


16/224

călăreţului care se depărta. La apusul soarelui, goarna sună retragerea şi steagul fu ccu tot ceremonialul de care erau în stare cele două mărunte companii ale Regimentul 9Cavalerie. După aceea, soldaţii mărşăluiră călare înspre grajdurile ce le erau destinatdonanţele preluară caii ofiţerilor pentru a le da îngrijirile de cuviinţă. Ziua era pe ofiţerii albi se retraseră în cazarmă. În dormitorul soţilor Wade, Hannah stătea dinailinzii punându-şi cerceii. Purta o rochie cafenie cu mânecile şi cu corsajul vârstate cenzi aurii care sclipeau la lumină. Luciul întunecat al rochiei şi al părului înălţat îc pe creştetul capului făceau ca gâtul şi umerii femeii sa pară mai delicaţi şi mai albe reuşi să-şi fixeze şi al doilea cercel, Hannah se desprinse din faţa oglinzii. - Ce b îţi şade cu rochia asta, don'şoară Wade! declară Cimmy Lou măsurând cu ochi lacomi îmbi soţii a maiorului. - Îţi mulţumesc, Cimmy Lou. , - Hannah? se auzi o voce puternică,

culină, urmată de o bătaie uşoară în uşă. Eşti gata? - Asta-i tot, Cimmy Lou, zise ea c pe negresa care-şi făcea de lucru în spatele ei. Spălătoreasă devenită carneristă se dhidă uşa. În hol aştepta Stephen Wade, îmbrăcat în uniforma de gală cu epoleţi aurii, gtiron. Înalt, Stephen Wade avea o figură plăcută, cu trăsături bine conturate, sublinia o mustaţă îngrijită, castanie. Impetuos, ca întotdeauna, intră în încăpere. Abia dacă ire tinerei negrese care îl sorbea din ochi. Admiraţia pentru soţia sa îi invadase chipl. - Eşti foarte frumoasă în rochia asta, Hannah, zise el. - Mereu spui asta, râse ea, inzând mâinile spre el. El i le luă, ducându-le la buze, apoi o trase mai aproape. - Petru că e adevărat, insistă Stephen Wade. Cafeniul e o culoare atât de mohorâtă, şi tu îtuşi, atâta strălucire. - Linguşitorule! îl certă ea în glumă. Eşti un diavol chipeş şie lui îi cuprinseseră, drăgăstoase, mijlocul şi pe chipul lui ie aşternu o expresie de şi încredere. - Toată lumea spune că suntem o pereche minunată, zise el cu un amestec dragoste şi pasiune - deşi pasiunea reprezenta un sentiment atât de grosolan, încât un

tleman, şi mai cu seamă un ofiţer, trebuia să facă tot posibilul să-l ascundă. - Asta f iubesc mai mult decât acum cinci ani când ne-am căsătorit. Hannah regretă aproape imed aceste cuvinte, ştiind că n-ar fi trebuit să precizeze timpul care trecuse. - Cinci ani. Stephen sperase ca atâtea lucruri să se întâmple în tot acest răstimp. Hannah îşi aprima lor întâlnire - în magazinul cu argintărie al tatălui ei, în Philadelphia - de tra inexplicabilă de atunci la vederea frumosului ofiţer. Aflase despre el că era în,permsie şi că îşi vizita prietenii


17/224

din oraş. Se reîntâlniseră la o serată a familiei Van Campo, patronii tatălui ei. Reput artist în domeniul argintăriei de care se bucura tatăl ei, precum şi originea nobilă amei ei fuseseră cele două atuuri importante ce-i permiseseră tinerei Hannah să pătrundăcul înaltei societăţi din Philadelphia. În seara aceea, fusese prezentată maiorului Sten Wade. Se simţiseră atraşi unul de celălalt, de la prima vedere. Pe Hannah o cucerisertât inteligenţa şi siguranţa de sine a tânărului, cât şi uniforma lui impunătoare. Remasemenea, şi ambiţia acestuia, fiindcă Stephen Wade nu se mulţumise să rămână în Sud, afconstrucţie, ci se ceruse a fi transferat într-una diq zonele periculoase de la frontieră. Permisia lui fusese scurtă, aşa că logodna ţinuse puţină vreme. Ordinul de înrolmentul 9 Cavalerie din statul Texas sosise cu o zi înainte de nuntă. N-avuseseră timppentru luna de miere. Iniţial, Stephen se opusese intenţiei soţiei lui de a-1 urma în V

st, dat toate încercările şi avertismentele lui fuseseră zadarnice - Hannah era hotărâtcu el toate grijile şi greutăţile specifice vieţii aspre de la frontieră. De altfel, diultăţile nu se lăsaseră aşteptate. În decursul celor cinci ani, se mutaseră de trei orijaseră de trei ori căminul pentru ca apoi să vândă tot şi să plece în alt loc, unde s-o capăt. Şi-n tot acest timp, nici o avansare, nici o promisiune, nici o angajare permanentă. Trăind în această incertitudine, incapabili de-a şti de la o zi la alta unde a să fie trimis Regimentul 9 Cavalerie şi ce vitregii le putea rezerva viitorul, preferaseră să amâne venirea pe lume a unui copil. În acele colţuri de frontieră uitate de zeu, civilizaţia era încă într-o fază incipientă puţine şcoli, şi mai puţine biserici şxcepţia facilităţilor puse la dispoziţie de armată. Nu era momentul pentru a avea copiie deciseseră ei. Numai că timpul trecea. Stephen îşi încleştă o clipă maxilarele pentrue de la orice comentariu, îi dădu drumul soţiei lui şi se întoarse, pentru ca ea să nu-expresia încruntată. Supărarea lui era însă evidentă, după felul în care îi simţea înco

- Cutter a fost chemat la Washington să dea explicaţii pentru acuzaţiile pe care le-aformulat împotriva lui Belknap astă-iarnă la New York. W.W. Belknap era ministrul de răboi al preşedintelui Grant1. Există anumite speculaţii că nu se va putea întoarce la tipentru a conduce Regimentul 7 Cavalerie în campania de vară. N-am auzit. Hannah avea grijă să nu comenteze prea mult ştirea, fiind conştientă că soţul ei era sensibil la obiect referitor la Regimentul 7 Cavalerie. - Ar fi trebuit să accept transferul la Regimentul 7 Cavalerie, acum patru ani, şi s-o termin definitiv cu nenorociţii ăştia d negri. Doar că ofiţerii din regimentele de negri au mai multe şanse de avansare, adăugtephen repetând - pentru a câta oară? - argumentul care îl convinsese să rămână cu Regi


18/224

9 Cavalerie. - Şi n-aveam nici chef să-l am ca general pe băieţandrul ăla cu fumuri de e erou. Poate că m-am înşelat, mormăi el îngândurat. 1 Grant, Ulysses (1822 - 1885), ge american, conducătorul statelor din nord în timpul Războiului de Secesiune şi artizanu triumfului acestora. El a fost preşedintele S.U.A. între 1868 şi 1876 (n.r.) Înţeleaptnnah nu zise nimic, ci doar îşi strecură mâna sub braţul lui. - Trebuie să ne asigurăm e pregătit pentru musafirii noştri. Clădirea eră austeră, luminată slab de flăcăruia pa lămpi. Era o regulă nescrisă ca locuinţele ofiţerilor să fie toate la fel de modeste ş amenajate, unica excepţie constituind-o casa comandantului. Astfel, Cartierul ofiţerilor se compunea din case de chirpici, cu podele de scândură şi ferestre vopsite cu verde. Numai lucrurile personale ale doamnei Wade, cărate cu grijă de la un avanpostla altul, reuşeau să împrumute oarecare căldură ambianţei rigide de cazarmă. Covorul tu

nuanţe de verde şi auriu -un cadou de nuntă pe care Hannah insistase să-l aducă tocmai Philadelphia - împreună cu garnitura de porţelanuri şi argintărie expusă în vitrină şicu perne brodate de tânăra soţie a maiorului în ceasurile lungi de veghe, când Stephen e era în patrulare, alcătuiau o ambiantă destul de atrăgătoare în salonul de oaspeţi. Ai erau şi vechile perdele de dantelă, confecţionate dintr-o faţă de masă distrusă de moblourile de familie şi goblenurile cusute chiar de Hannah şi care împodobeau întrucâtvaereţii cenuşii de lut. Pe masa din sufragerie se aflau o sticlă de limonadă şi câteva pri cu prăjituri. Totul fusese pregătit de ordonanţa lor, un tânăr pe nume Delancy, care meseria de bucătar într-unul din cele mai faimoase restaurante din New Orleans. Despre el umbla zvonul că şi-ar fi ucis un camarad din pricina unei frumoase metişe. Eraun om foarte liniştit. Hannah n-ar fi crezut niciodată că un bărbat atât de blând şi detor, precum ordonanţa lor, ar fi putut fi capabil de violenţă. - Ai auzit de un apaş penume Juh? îl întrebă ea la un moment dat pe Stephen, schimbând poziţia unui tacâm, îşi

brusc, de conversaţia purtată cu Jake Cutter în după-amiaza aceea. - E şeful uneia dinndele Chiricahua, răspunse Stephen. De ce? - Căpitanul Cutter a avut impresia că-1 vede printre apaşii ăia mai devreme. Hannah stătu, o clipă, pe gânduri. - Crezi că asta îna? - Bandele se mută dintr-un loc într-altul. Nu cred că pacea va mai dura mult, răspune cu prudenţă maiorul. Cercul Tucson a devenit prea puternic. Există prea multe persoane - de la politicieni la mineri şi fermieri - care vor să-i vadă pe apaşi concentraţi o singură rezervaţie. În Arizona, au reuşit deja să transfere toţi indienii din rezervamp Verde şi White Mountain în San Carlos. Mă aştept ca, în curând să vrea să-i mute pe res din statul New Mexico în Ojo Caliente şi să-i scoată pe Chiricahua din munţi. Iar a vor riposta. Stephen strânse buzele cu furie. - Iar noi ne aflăm aici, lipsiţi de forţle necesare, de cai şi de muniţii - şi


19/224

nimănui nu-i pasă. Hannah înţelegea amărăciunea lui Stephen. De cinci ani, soţul ei se să câştige favoarea diverşilor superiori, iar compania lui se distinsese în nenumărate untări cu inamicul. În timpul Războiului Civil, Stephen avusese gradul de maior şi n-ava săşi găsească liniştea până când nu-şi va fi obţinut înapoi titlul, dorea să i se spu, ci fiindcă îşi câştigase acest drept prin efort cinstit. - Atunci, crezi că vom avea uri? îl întrebă cu seriozitate Hannah, privindu-l drept în ochi. - Sper că vom avea. N-chef să înţepenesc aici, uitat de toţi cei de la comandament. Stephen Wade duse la gurăharul de punci şi zâmbi acru. Hannah îşi luă şi ea paharul, atentă să nu-şi dea de gol e. - Pentru victorie, maiorule Wade, îi ură ea. În sinea ei înţelegea sentimentele lui phen. Războiul cu apaşii însemna noi şanse - ¹riscuri calculateº obişnuia să spună Stepnoi posibilităţi de promovare, dar şi lupte, morţi, răniţi - lucruri pe care o nevastă

at trebuia să le înţeleagă. Rolul ei era să aştepte, să stea acasă şi să-şi înăbuşe grifară se auziră paşii primilor musafiri. - Trebuie să fie bietul locotenent Delyecchio, puse Stephen. Înainte ca noul venit să apuce să bată la uşă. Mi-e milă de el. - De ce? annah. - Fiindcă e îndrăgostit de tine, iar tu eşti doar a mea, răspunse el cu afecţiunesivă în glas. Deschiseră uşa. Locotenentul Delvecchio se afla în prag, iar familia Slo, oaspeţii lor de onoare, tocmai îşi făceau apariţia la capătul potecii. Atmosfera se îmaidecât, presărată de glume şi urări de bun venit. Cimmy Lou mergea tacticos de-a lungbordurii de cărămizi care încadra strada principală. Indiferentă la tot ce o înconjura,esa îşi depăna, ca pe un vis, cele văzute în casa ofiţerului Wade: rochiile frumoase ali acestuia, bijuteriile strălucitoare, mătăsurile şi dantelăria, prăjiturile fine. Ştero prăjitură şi acum îşi lingea degetele, încântată să simtă gustul de zahăr adevărat şii în care îşi îndulcise gura doar cu melasă. La câţiva paşi de ea, văzu, la un moment dat rezemat de unul din stâlpii care susţineau umbrarul din faţa brutăriei. Înalt şi sup

cesta era pe jumătate ascuns de umbra clădirii. Când Cimmy Lou se apropie de el, negrul se desprinse de la locul său şi îi ieşi înainte. Avea o siluetă de felină, faţa mică,cuţită şi ochii rotunzi, sclipind cu şiretenie deasupra unei mustăcioare subţiri, astfeeaga lui înfăţişare te făcea să te gândeşti la o pisică. - N-ar trebui să mergi singurăooker, zise el. O să-ţi port de grijă până acasă. Femeia îşi scoase degetul din gură cuscăit şi îl studie cu


20/224

interes pe Leroy Bitterman. Instinctul ei de femeie o avertiza întotdeauna în legătură u manevrele bărbaţilor, dându-i de ştire atunci când o întâlnire aparent întâmplătoare te, plănuită cu grijă. Iar bărbatul acesta, care mult timp o tratase cu indiferenţă, sedeodată dispus s-o conducă acasă. - N-am nevoie de protecţie, spuse Cimmy Lou, pierzândinteresul faţă de el, acum când omul picase în plasă la fel ca toţi ceilalţi. - Am să mne, oricum. Si Leroy Bitterman porni alături de ea. - Fă ce vrei. - Bineînţeles, asta fc întotdeauna, răspunse el cu un rânjet semnificativ. Nu prea mă placi. - Nu eşti de lorăguţ , zise ea privindu-l fix. Cred că uneori poţi fi crud. - Sunt o pisică sălbaticăsă mă îmblânzeşti cu una cu două, ca pe ceilalţi bărbaţi. Negrul vorbea cu o aroganţă cou nu-i plăcu defel. - Tu nu ştii ce ştiu eu, răspunse ea. - Îţi place să înfierbânţi umă azvârli apă rece pe el. - Atunci nu te înfierbânta. - N-o să mă împiedici pe mine cu

- Nu te-am chemat eu, aşa că n-am habar despre ce vorbeşti, zise Cimmy Lou pe un ton ferm. Ajunseseră în dreptul primelor corturi din Cartierul soldaţilor. - Atunci de ce ai mers cu mine şi ai vorbit cu mine? De ce te-ai uitat întruna la mine în ultima vreme? Mai erau câţiva paşi până la cortul ei. - Nu mă cunoşti, mormăi negrul în urma ei. Da îţi promit. Bitterman dispăru înainte ca ea să fi apucat să-l gonească şi lucrul acest. Îi plăcea să fie ea întotdeauna cea care controla situaţia. Ca toţi ceilalţi bărbaţi, adulmecase urma, după aceea, însă, să retrăsese din proprie iniţiativă. Mai întâi căpiacum Bitterman - doi în aceeaşi zi. Cimmy Lou fu cuprinsă de o stare de nelinişte şi îorare. Intrând în cort îi văzu pe John T. care stătea în picioare lângă cuptor şi mestetiţă. Sergentul era îmbrăcat doar în pantaloni susţinuţi de o pereche de bretele peste gol, musculos. Era un bărbat frumos. Cel mai frumos pe care Cimmy Lou îl văzuse vreodată. Acum pregătise cina, în aşteptarea ei. Întotdeauna făcea tot felul de astfel de lucdrăguţe - remarcă Cimmy Lou, oarecum contrariată. - A ce miroase aici? întrebă ea, dist

o aromă ciudată în amestecul familiar al mirosurilor ce însoţea tocana care fierbea în - Am pus şi nişte piper mexican înăuntru. I-a dat un gust grozav. Întinse lingura plină soţia lui şi o privi cum soarbe, cu buzele ţuguiate, fiertura picantă. - Frige, îşi înmarce Cimmy Lou, iar el surâse amuzat de remarca ei ambiguă. E o schimbare, n-am cezice. Mai târziu, când tocana fu pusă în gamele şi soţii se aşezară la masa de lemn meşcepere de John T., Cimmy Lou nu putu să nu se


21/224

gândească la marea diferenţă ce exista între sufrageria familiei Wade masa aranjată cu rii de porţelan si tacâmuri de argint, cu tot felul de bunătăţi - şi cina lor sărăcăcio în care locuiau erau jalnice. Îi descrise soţului ei, în amănunţime,sandviciurile acelte să muşti din ele doar odată şi prăjiturile sofisticate. În timp ce ea vorbea, John Trmărea în tăcere. Vedea pe faţa ei acea dorinţă intensă de a avea mai mult, o patimă peic nu părea s-o satisfacă vreodată. Întotdeauna fusese o femeie lacomă. Îl speria. - Po-ar trebui să mergi să lucrezi pentru nevestele ofiţerilor, îi spuse el în cele din urmDar mă plătesc! Ia uite ce de bani mi-au dat ca să le aranjez părul, protestă Cimmy Lou N-are rost să te duci acolo ca să vezi cum trăiesc ei. Întotdeauna vii acasă tulburatăvede în ochii tăi cum tânjeşti după un trai ca al lor. Şi el îi dăruise destul - prestide sergent major, un statut respectabil, o situaţie materială superioară şi întreaga lu

ragoste. Cimmy Lou era, însă, genul de femeie care seca sufletul unui bărbat, chiar şi pat se lăsa greu satisfăcută şi cerea mai mult, într-una. Doamne, cum o mai iubea! - Uni, John T... uneori am atâta nevoie de unele lucruri... încât aproape că simt un foc aii... Cimmy Lou vorbea cu voce scăzută, în care frustrarea se împletea cu un soi de nerăre pătimaşă, îşi apăsa palmele pe piept, în încercarea de a-şi explica mai bine sentimeată, împinse deoparte gamela pe jumătate golită. - Câteodată îmi pare rău că Lincoln ne. Dacă aş fi sclavă acum, aş trăi sub acoperişul familiei Devereaux, aş purta rochii fr şi aş mânca numai mâncare bună. N-aş fi nevoită să spăl şi să calc toată ziua şi să tr de bumbac. - Nu vorbi aşa. John T. se ridică furios de la masă. - Niciodată să nu spuita. Maică-ta ţi-a umplut capul cu poveşti din vremurile alea, dar nu era deloc cum crezi tu. Erai prea mică pe atunci ca să-ţi aminteşti ce înseamnă să fii sclav. Sergentul să strângă masa, zdrăngănind nervos vasele. - Dacă ai fi sclavă în casa aia acum, ai fi culci cu unul dintre bărbaţii Devereaux - poate chiar cu toţi. Şi n-ai avea încotro. P

immy Lou nu o deranja foarte tare ideea aceasta. Trupul ei îi dăruise întotdeauna ceea ce-şi dorise şi n-avea nimic împotrivă să şi-l folosească, însă era îndeajuns de şirească acest fapt lui John T. Bărbaţii erau creaturi posesive şi geloase, dar şi din asta puteau trage foloase. În plus, ea ştia ce înseamnă să urci noaptea pe scara din dos cătrmitorul stăpânului. Mama ei îi povestise despre lucrurile acestea - şi despre micile cdouri pe care o fată le primea, uneori, dacă ştia să-şi facă datoria cum se cuvine. IarCimmy Lou, se pricepea de minune să-i dăruiască plăcere unui bărbat. Prin urmare, dacă st sclavă acum, i-ar fi putut avea şi pe bărbaţii Devereaux, cu cadourile lor, şi pe JoT. Fiindcă nici John T. n-ar fi avut încotro. Vasele murdare fură depozitate într-un lihean şi John T. aprinse lampa.


22/224

- Trebuie să-ţi repeţi lecţiile. Silueta lui arunca o umbră prelungă pe peretele de pâncolţ al cortului se afla abecedarul cu coperţi zdrenţuite al lui Cimmy Lou. Scrisul şi ititul reprezentaseră, dintotdeauna, un mister pentru ea - şi rămâneau astfel, în ciudarcărilor sporadice ale lui John T. de a-i da lecţii. Bărbatul lipsea uneori săptămâni î ceea ce făcea ca, între timp, Cimmy Lou să uite o mare parte din ceea ce învăţase. Acuhn T. se aşeză lângă ea, la masă. Deschise abecedarul şi, în vreme ce Cimmy Lou se străntifice fiecare cuvânt, John T. se arăta dispus s-o ajute, corectând-o cu răbdare. Pe e, în schimb, o enervau cunoştinţele lui superioare. Îi displăcea tot ceea ce o făcea sătă măruntă, iar incapacitatea de a pătrunde tainele cititului îi dădea un sentiment pen cu atât mai mult cu cât, de obicei, bărbaţii erau cei care se făceau de râs în preajma invers. Cimmy Lou se trase înapoi şi îşi luă degetul de pe pagina, tipărită. - În cărţ

scrie despre altceva decât despre câini şi pisici? - Ba da. Dar asta-i ca să înveţi. Tr să începi cu ce-i mai uşor. Hai mai repede, o îndemnă John T., arătându-i din nou pagiedarului. - Există şi cărţi în care scrie despre cum se iubesc un bărbat şi o femeie? Cu era decisă să-i distragă atenţia şi să-l facă să uite de acea îndeletnicire agasantă e. - Ei, aşa o carte aş vrea şi eu să citesc, continuă ea cu vioiciune. - Există şi ase. - Tu ai citit vreuna? - Sigur. - O cercetă cu privirea şi, deodată, deveni conştient e fierbinţeala coapsei ei şi de rotunjimea umărului lipit de pieptul său gol. - Poveste-mi ce-ai citit? Cimmy Lou îşi strecură mâinile , pe sub bretelele pantalonilor lui, lă-şi palmele să se odihnească pe pieptul lui negru, lucios. - Scrie acolo despre ce simte o femeie atunci când un bărbat o strânge şi o ţine în braţe? Scrie şi cum se face drdică aşa, în diferite feluri? Femeia îi desprinse, încet, cartea din mână şi o aşeză demy Lou, aşa n-o să înveţi niciodată să citeşti, protestă el. Dar dorinţa se dovedi mai flecându-şi poalele fustei, Cimmy Lou încalecă pe genunchii lui şi bulbii grei ai sânil

fremătau sub bluza strâmtă exercitau asupra lui John T. o adevărată fascinaţie. - Hai ine să învăţăm altceva. Femeia îşi undui sugestiv şoldurile. - Şi când te gândeşti că nun căluşel. Ce mai sergent major eşti şi tu John T., să nu-ţi înveţi nevasta să călărea. Îi muşcă de lobul urechii, în timp ce cu mâna îi dibuia fermoarul pantalonilor. Pe pee de pânză al cortului, siluetele lor cenuşii se contopiră câteva secunde, înainte ca flămpii să devină tot mai mică pentru


23/224

ca, în cele din urmă, să se stingă cu desăvârsire. CAPITOLUL 3 O lună searbădă se vedeae cerneală care se arcuia deasupra străzii principale. Înspre nord, munţii se înălţau dnecaţi, învăluiţi în misterul lumii lor sălbatice. În perimetrul fortului se auzi, la ut dat, strigătul unei santinele, multiplicat de ecou: - Ora nouă, totul e în regulă. Jae Cutter ieşi pe terasa familiei Wade şi veni să se sprijine de unul din stâlpii de lem care susţineau ramada. Prin fereastra deschisă lumina se revărsa din belşug, ajungând colţurile mai îndepărtate ale grădinii. Cutter privi înăuntru, ascultând gânditor vocite ale ofiţerilor şi râsetele zglobii ale doamnelor. Onorase invitaţia pentru a da satifacţie colonelului şi doamnei Bettendorf, dar acum era timpul să plece, oricum, nimeni n-avea să-i observe lipsa. Totuşi, ceva îl reţinea. Undeva în suflet, Cutter simţi gheingurătăţii şi încercă să se scuture de atingerea ei. Era obişnuit să fie singur. Învăţ

ile de melancolie. Căpitanul tocmai îşi îndrepta ţinuta, pregătindu-se de plecare, cândul unor paşi uşori îl făcură să se oprească în loc. Se întoarse şi o văzu pe doamna Wadasta păru să şovăie o clipă, apoi, recunoscându-l, se apropie cu dezinvoltură de el. - Cutter, ar fi trebuit să ghicesc că te voi găsi aici. Se opri în faţa lui şi îl privi c- Nu fumezi? îl întrebă întrucâtva surprinsă. Credeam că ai ieşit să fumezi. Cum orice ar fi părut absurdă, Cutter duse mâna la buzunarul uniformei şi scoase o ţigară lungă, - Îmi dai voie? zice el pregătindu-se să şi-o aprindă. - Desigur, răspunse ea. Deşi erpte destul de caldă, Hannah avea umerii acoperiţi cu un şal moale, pufos. Rămase o clipu privirea pierdută în noapte, din profil, căpitanul îi vedea linia fină, albă a gâtuluoada ochiului, femeia observa mucul stacojiu al ţigării lui Cutter, licărind intermitent în întuneric. - E linişte aici, zise ea. Căpitanul se uită peste umăr, către mulţimenăuntru. - Şi nu chiar atât de aglomerat, adăugă el. Râsul ei se făcu auzit în tăcerea nuse timp de câteva clipe. - Nu-ţi place să te simţi încercuit, nu-i aşa, căpitane? Nic

duri, nici de oameni - sau de gândurile lor? - Ce te face să spui asta? Căpitanul o măsră cu privirea, dar nu încercă s-o contrazică. - Este impresia mea. Femeia clătină uşorp, ca şi cum ar fi vrut să sugereze că era o


24/224

chestiune lipsită de importanţă. Totuşi, în următoarea secundă, când el se uită într-o ei îl fixară din nou. Faţa căpitanului părea mai relaxată, ca şi cum o parte din stânjeată de apariţia ei l-ar fi părăsit. Acum, când îl privea de aproape, Hannah avu revelaţei particularităţi care îl deosebea într-atât de ceilalţi ofiţeri. Toată dupăamiaza îl phen, remarcase frenezia cu care soţul ei discuta despre strategia de luptă a apaşilor şi expresia rigidă care-i schimonosea gura atunci când se afla de faţă vreun superior.tter părea să se fi eliberat de toate ambiţiile şi grijile care îi împovărau pe ceilalţuizându-le forţa sufletească. Pentru el, viitorul nu reprezenta un subiect de trudă, ia neprevăzutul nu părea să-l înfioare câtuşi de puţin. - Toată lumea se aşteaptă la necabaţii au discutat, mai toată seara, despre prezumtivele atacuri ale indienilor, tăcând rusc atunci când se apropia vreo femeie. - De ce ţi-e frică, nu scapi - e o vorbă. - Cr

zi că vor fi lupte? Cum va acţiona colonelul Hatch? Vârful ţigării se învioră o secundăoi într-o acumulare de scrum. Mirosul pătrunzător de fum impregna aerul stătut al nopţi- O să acţioneze după cum i se va ordona. Doar e soldat. - Şi dumneata ce vei face? - L fel. După o scurtă pauză, căpitanul continuă. - N-am talent la arta conversaţiei, doam. - Ba, dimpotrivă, căpitane Cutter, te descurci foarte bine. Vocea ei răsună oarecum ts. - Până acum ai vorbit fără să spui absolut nimic. - Speculaţiile de ocazie nu servesui. Sinceritatea ei brutală avusese darul să-l descumpănească. La lumina lunii, căpitanse surprinse cercetându-i din nou chipul. Trăsăturile ei sugerau multă siguranţă, calm e, buzele ei expresive, precum şi tonul hotărât al vocii vădeau o mare putere de caractr. Căpitanul încercă, involuntar, un sentiment de admiraţie. Se întrebă dacă Wade ştia cos era să aibă o asemenea soţie. - Dacă îmi permiţi o atare îndrăzneală, doamnă Wade, femeie remarcabilă. Un surâs cald înflori în colţul gurii lui. - Iar încerci să-ţi dovetul, căpitane? - Nu, doamnă. - Am să-i scriu verişoarei mele din Memphis s-o invit în v

tă, spuse Hannah, dând glas unui gând care-i venise pe moment. Se uită să vadă reacţia ter. - Vreau să vă fac cunoştinţă. - E sudistă? - Ai vreo preferinţă pentru doamnele ditane? - Sudistele au pielea fină şi albă - catifelată ca magnolia, rosti visător căpitanhalând adânc fumul şi scoţându-l apoi, în rotocoale, pe nas. - Da, au un ten încântătonah cu o sclipire maliţioasă în ochi.


25/224

Cutter i-ar fi putut spune că, ceea ce îşi amintea despre sudiste nu erau feţele lor, dr expresia inocentă a interlocutoarei îl avertiză că, în ciuda statutului ei de femeie ată, Hannah nu avea cunoştinţă despre instinctele şi manifestările mai puţin delicate aor. - Cum o chema? întrebă pe neaşteptate Hannah. - Pe cine? tresări el. - Pe aceea a ci piele o evoci cu atâta drag. Ai iubit-o? - Asta s-a întâmplat demult, doamnă Wade. Căanul asculta zgomotele nopţii peste care părea să se suprapună o voce îndepărtată, cu ut uşor, tărăgănat. - Ce s-a întâmplat? Sau poate preferi să nu vorbeşti despre asta? - . Cutter ridică din umeri, contrazicându-i sugestia. - Ea făcea parte din rândul rebelior care dispreţuiau reconstrucţia şi uniforma albastră pe care o purtam. Cu timpul, a auns să treacă peste asta. Dar nu s-a putut împăca cu gândul că eram comandantul unei coi de negri. Mi-a cerut să-mi dau demisia, iar eu am refuzat. - Ce păcat! murmură Hanna

h. - Nu regret nimic. Nu i-am respins dragostea. Ci, pur şi simplu n-am vrut să-i împărc ura. Hohotele de râs ale musafirilor ajunseseră până la ei şi Hannah îşi reaminti de sa de gazdă, reuşind să-şi înăbuşească la timp un oftat. - Trebuie să mă întorc la mussele aurii ale uniformei lui sclipiră în penumbră şi căpitanul plecă scurt capul, într-t milităresc. - După-amiaza aceasta mi-a făcut mare plăcere, doamnă Wade. Faţa lui arsăre, cu trăsături dure, colţuroase se îmblânzi într-o expresie de profund respect. - Nu motive să pleci atât de devreme, căpitane, protestă Hannah mirată. - Nu există motive s, răspunse el. - Dar petrecerea? Si Hannah îi arătă cu un gest musafirii ce se zăreau îrul ferestrei. - Nu suntem de acelaşi soi. Stii asta la fel de bine ca si mine, doamnă Wade, zise el fără să se scuze. Eu gust plăceri mai grosolane. La ţigara asta merguşcă de whisky şi nişte cărţi bune. - Băutura şi jocurile de noroc. Mă dezamăgeşti, căpe cinstite. - Intr-adevăr. Pe faţa femeii se aşternu un zâmbet blând şi o gropiţă pâlpâ obrazul ei stâng. Apoi Hannah îi întinse mâna căpitanului. - Noapte bună, căpitane Cut

Doamnă Wade. Căpitanul duse la buze mâna doamnei Wade şi-i sărută degetele, respirând m caldă a pielii ei. O clipă mai târziu, femeia se desprinse de lângă el, lunecând spre Cutter rămase singur în noapte. Trase în piept un ultim fum de ţigară şi


26/224

aruncă chiştocul peste balustradă. Apoi, coborî cu paşi uşori treptele şi porni, de-a ltrăzii, către cazarma destinată ofiţerilor burlaci. Abia aştepta să dea pe gât o duşcă - Hayes, Hayes! îşi strigă el ordonanţa de cum intră pe uşă. Cu un gest impacientat îşirul tunicii. Un vlăjgan negru aliat încă la vârsta adolescenţei îşi tăcu, de îndată, apom'căpitan. Născut în Philadelphia. Hayes venise în Vest doar de două luni. Nu se pricetragă cu arma şi habar n-avea, să călărească, dar era vrăjit de mirajul vieţii aventuroe de glorie pe care se presupunea c-o duce un soldat pe acele meleaguri. - Whisky - şi uniforma mea albastră - îi zise Cutter, scoţându-si vestonul si azvârlindu-l în atului. - Iar plecaţi în oraş. Dom'căpitan? Hayes se străduia sa răspundă tuturor cerini său prinzând din zbor hainele de gală pe care i le azvârlise acesta. Întinzându-i uni obişnuită şi jonglând cu sticla do whisky şi paharul. Unde? întrebă el. - Să văd dacă

Grimshaw - sau dacă nu, să fiu eu primul care scoate cărţile. Cutter înşfacă sticla şidin mâna tânărului. Înainte ca acesta să le scape pe jos. - Mergeţi să jucaţi pocher? Oe, credeţi c-aş putea să vin şi eu să mă uit? Urmă o mică ezitare, o pauză imperceptibiaţului care ducea paharul de whisky la gură, apoi Cutter dădu băutura peste cap şi răspprintre dinţi fără să se uite la ordonanţă. - Nu cu mine, Hayes. Exista o anume graniţăii şi soldaţii înrolaţi, graniţă ce nu trebuia încălcată. Diferenţa de rang se cerea reu menţinerea ordinei şi a disciplinei. O relaţie prea degajată între soldat şi comandanfi adus la ştirbirea autorităţii celui din urmă. - Da, dom'căpitan. Urma de întristare lasul băiatului atinse o coardă sensibilă în inima lui Cutter, dar căpitanul se mulţumirne încă un pahar de whisky şi să sfârşească repede cu îmbrăcatul. O jumătate de oră mamasa de pocher, aflată în cea mai dosnică-încăpere a cârciumii din Fort Bayard. Oates Gaw, proprietarul cârciumii, pusese la dispoziţie o cameră separată pentru ofiţeri, amentă cu decoruri ieftine, înfăţişând scene de vânătoare , erau acolo si ulcele pline cu a

u a menţine umiditatea în încăpere. Pe măsuţele aşezate la îndemână, lângă fotolii, se iţii ale publicaţiilor din Est. Oficial, jocurile de noroc erau contra regulamentului militar, dar o partidă prietenească de pocher între ofiţeri putea fi trecută cu veder Cărţile fură împărţite între jucători, doi dintre aceştia erau camarazi de regiment, ae locotenenţi, al treilea, îmbrăcat într-o vestă din stofă cadrilată şi cu gambetă era roprietarul şi


27/224

editorul ziarului din Silver City, iar al patrulea, un bărbat bine îmbrăcat, era chiar patronul localului- Oates Grimshaw. Unul dintre servitorii lui Grimshaw aduse o tavă cu băuturi, apoi dispăru în norul de fum, din odaia alăturată, rezervată soldaţilre cărţile din faţa lui Cutter se numărau doi aşi, dădu drumul unei monezi în grămada dl mesei fără să se uite la cărţile desperecheate. - Perechea asta merită ceva, mormăi esă vadă cine avea să rămână în joc. Monezile începură să curgă în cană şi fiecare jucăt de Oates Grimshaw. - Asta a fost, zise proprietarul cârciumii, încheindu-şi împărţealataţa groasă, stufoasă, părea să încerce a compensa chelia care-i avansa lent, dar sigurcreştetul capului. - Haide, haide, doamnă Baftă, se rugă ziaristul, trăgând ultima carte marginea mesei şi privind-o pe furiş. Era un om înalt şi voinic, cu o faţă de buldog.inua să se îmbrace după moda din Est, cu vestă şi ceas de aur, nevrând să adopte stilul

. - Fiindcă veni vorba de doamne, zise Grimshaw - nu prea ai stat mult la petrecea familiei Wade astă-seară, căpitane. Era o remarcă ocazională ce nu necesita nici un ră, Grimshaw înălţă cele trei cărţi din mână şi le studie cu mare atenţie şi precauţie. -femeie frumoasă. Dintotdeauna am considerat-o aşa. - Toate femeile sunt frumoase, răspunse Cutter pe un ton sec, scoase un briceag şi o ţigară pe care o tăie la un capăt, vâapoi cu un gest nonşalant în gură. - Am văzut câteva care te-ar face să-ţi schimbi opinni unui dintre locotenenţi, burlac ca mai toţi tinerii ofiţeri din fort. - Asta fiindcăte-ai apropiat prea mult de ele, zâmbi Cutter. Perechea lui de aşi continua să dominejocul. - Frumuseţea se spulberă atunci când începi să-i cauţi defectele. - Da. Problema femei frumoase e că vei descoperi amprentele tuturor celor care au avut-o înainteata. Hy Boier se încruntă cu ochii ţintă la cărţile sale. - N-am trebuinţă de o femeie p pipăit-o şi alţii. Cel de-al doilea locotenent îşi cercetă atent cărţile şi le împerecPipăită sau nu, îţi trebuie oarecare fler ca să ajungi să despleteşti părul unei femei

Cutler revăzu, pentru o secundă, şuviţele dese de păr de culoarea mahonului, răsucite coc elegant pe creştetul doamnei Wade, aşa cum era în seara aceea când ieşise să discu el pe terasă. Imaginea însă dispăru imediat, înainte chiar ca el să şi-o alunge, cu ho minte. Puse cărţile câştigătoare pe masă. - Ful. Doi aşi, plus şesari. - Să fiu al nairistul supărat pe neşansa cam îl lipsise şi de


28/224

astă dată de câştig. Cărţile fură amestecate din nou şi preluate de Grimshaw. - Femei, sta, manevrându-le cu o mână de expert. Femeile sunt sursa tuturor necazurilor unui bărat. - Nu ştiu, spuse Cutter, sprijinindu-se de speteaza scaunului. S-ar zice că un bărbat este întotdeauna pus pe goană, fie în urmărirea cuiva, fie ca să scape de cineva. - în ce situaţie eşti, căpitane? îl întrebă curios patronul cârciumii. - Păi, depinde, ra cu un zâmbet sarcastic, depinde dacă mă urmăresc apaşii pe mine sau îi urmăresc eu perimshaw întinse cărţile spre a fi tăiate. - Ce-aţi zice să-ncepem cu un set de cinci? sesă el camarazilor lui. Ultimii musafiri părăsiră târziu locuinţa familiei Wade. Ordonami sarcina de-a strânge vasele, urmând ca grosul activităţilor să fie amânat pentru a di dimineaţă. Aşezată pe micul ei taburet, tapisat cu catifea, din faţa oglinzii, Hannaheptăna părul castaniu-roşcat ce-i cădea în şuviţe grele pe spate şi pe pieptul înveşmân

elă. Stephen stătea întins pe pat cu braţele la ceafă şi o privea. - E târziu, Hannah. lampa şi vino în pat. Vocea lui bărbătească, bine modulată, vibra într-o tonalitate promeia simţi chemarea tandră din glasul lui şi îşi umezi în tăcere buzele. Era drăguţ din Stephen că o aştepta ca s-o cuprindă în braţele lui protectoare. Stephen o iubea cu atevotament. Lumina difuză a lămpii îi punea în evidenţă profilul - sânii plini şi săltaţplat şi rotunjimea fermă a coapselor. Stephen admiră cu nesaţ trupul diafan al soţiei l aşa cum se vedea el prin cămaşa devenită atât de transparentă în lumina din cameră. Sieu şi fierbinte în şale. Apoi camera se cufundă în întuneric, iar fumul înţepător al lă aerul din jur. În penumbra cenuşie, Hannah se apropie de pat, cămaşa ei albă se distin cu uşurinţă pe fundalul întuhecat. Stephen îşi simţi sângele alergându-i mai iute în vaţele să-i cuprindă umerii gingaşi şi s-o atragă lângă el în pat. - Părul tău..., murmuurile roşcate, revărsate pe piept. Le răsuci vârfurile între degete, folosind mişcarea ta drept scuză pentru a-şi odihni mâna pe sânul ei. - Seamănă cu petalele de trandafir,

felat şi parfumat, cu o mireasmă îmbătătoare. Hannah îşi întoarse faţa spre el pe pernă cald de trupul lui. La lumina palidă a unei raze de lună, Stephen o văzu cum trăieşte ngerea şi apropierea lui, cum simte emoţia momentului. - Nu oboseşti niciodată să-mi facomplimente, Stephen? Buzele ei surâdeau ironic, însă tonul vocii îi mărturisea iubirea Nu. Nu obosesc niciodată să te îmbrăţişez şi să te sărut. Iubita mea, nepreţuita mea! ecă spre ea şi-i sărută buzele, gâdilând-o în joacă apoi cu mustaţa. - Serata noastră aToată lumea s-a simţit bine. De altfel,


29/224

era firesc să se întâmple aşa când erai şi tu de faţă. - A ieşit bine, într-adevăr, încestie, apoi se retrase puţin pentru a se uita la soţul ei, întunericul accentua frumuseţea lui Stephen, reliefându-i trăsăturile mândre şi profilul impunător. - Arătai minununiformă, astă-seară. Buzele ei subţiri atinseră gulerul pijamalei, strecurându-se în dra de la gât, acolo unde începeau să se vadă şuviţe scurte, creţe de păr castaniu. - Căse potriveşte cu imaginea unui ofiţer falnic. Poate car trebui să-ţi cos una nouă, cu eeţi pe umeri. Hannah era conştientă de forţa stimulatoare a îmbrăţişării ei, de patima re o trezea în bărbatul de lângă ea. Pentru Hannah, plăcerea pe care o simţea în clipele mare intimitate era nespus de importantă. - Epoleţi? Şi nişte trese şi fireturi, poatStephen râse încetişor, amuzat de idee. - Oare ce-am făcut până să te cunosc pe tine? sl retoric. - Mă iubeşti? voi ea să ştie. - Nebuneşte, răspunse el înlănţuind-o şi mai m

Ştiu c-ar trebui să te trimit în Est peste vară, să te scap de căldura asta insuportabN-aş pleca, oricum, răspunse ea categoric. Locul meu e aici, lângă tine. - Nici eu nu t-aş lăsa să pleci. Nu mă pot lipsi de prezenţa ta nici o clipă. Astă-seară era cât pe cine pe terasă şi să pun capăt acelei conversaţii prelungite cu ofiţerul - cine era? - Cl Cutter. Ai fost gelos? Hannah îl privea fascinată. - Normal. Jumătate din bărbaţii dicest Fort sunt la picioarele tale, gata să-ţi îndeplinească orice dorinţă. Nu-mi spune observat, o tachina el. - Sunt nevasta ta. Cum altfel ai vrea să mă trateze? E foarte amabil din partea lor că sunt atât de atenţi cu mine şi-mi acordă importanţă, dar asplă numai fiindcă am avut norocul să mă căsătoresc cu tine. Hannah credea, cu sinceritaatenţia pe care i-o acordau bărbaţii din corpul ofiţeresc se datora mai degrabă poziţiee sociale decât farmecelor ei. Micile flirturi de tot soiul reprezentau pentru fiecare doar un divertisment nevinovat şi nimic mai mult. - Dar despre tânărul locotenent Delvecchio ce-ai de spus? S-a ţinut ca un căţeluş după trena ta toată după-amiaza. - A

frumos deloc ce spui, îl certă ea pentru felul în care denigra puterea galantă a ofiţeui. Să ştii că mi-a promis să mă însoţească într-o plimbare călare poimâine, când eşti locotenentul Sloane cu noi. Cred că intenţionează să facă rost de un cal blând pentru ta lui şi să cerceteze împrejurimile ca să se asigure că nu sunt pericole. - Ideea ta, igur, murmură Stephen. - Ar fi plăcut să am o companie atunci când ies călare, recunoscannah. în special, când tu eşti de patrulă.


30/224

- Nu suport să te las singură, Hannah, îi spuse el, cu o voce încărcată de patimă. Hanntea de situaţiile când el trebuia să plece cu trupa pentru o săptămână sau chiar mai muhii lui se puteau citi, atunci, nu doar regrete, ci şi emoţia şi nerăbdarea de a se avetura, din nou, în vâltoarea evenimentelor. Erau desigur sentimente pe care Stephen încerca să i le ascundă în momentele când îşi luau rămas bun. Iar ea, de fiecare dată, sim să-l ţină strâns lângă ea, să-l învăluie cu tandreţea şi dragostea ei. - Ştiu, iubitulei se întinse să-i mângâie şuviţele rebele de pe frunte. El o sărută cu ardoare şi-i cuinctiv sânul - o mângâiere care se dorea continuată. - Hannah? îi adresă el, cu buzele inţi lipite de buzele ei - eterna întrebare. - Da, încuviinţă ea în şoaptă. Trupurile lre şi flămânde se întâlniră inevitabil. Câteva clipe, în întuneric, se auziră doar foşnrespiraţia întretăiată acelor doi pătimaşi îndrăgostiţi. Vocile lor deveniseră suspine,

c lunecară într-un murmur abia înţeles. Atingerea şi explorarea senzuală a trupului celt le electrizau simţurile. Intrau pe tărâmul iubirii - acel univers de senzaţii şi de panente mângâieri, de lucruri percepute pe întuneric cu voluptatea unei permanente surprize. Palmele lui îi desfăcură, tandru coapsele pregătind-o pentru ritualul dăruirii ce desfăşura firesc sub mantia misterioasă şi paşnică a nopţii. CAPITOLUL 4 Murgul pursânin de neastâmpăr şi bine proporţionat, cu picioarele lungi şi oase fine, gâtul lui stră se arcuia sub hamurile ţinute de mâna înmănuşată a doamnei Wade, care se balansa în şacior în scară şi cu celălalt sprijinit de-a curmezişul. Era îmbrăcată într-un costum de dintr-o fustă lungă, verde, care îi acoperea complet picioarele şi o jachetă mulată pe, pe cap avea o pălărioară de aceeaşi culoare cu fusta, cu panglici lungi, care îi atâra spate. Părul castaniuroşcat şi-l strânsese într-un coc. Era convinsă că nu-i va fi denţă cravaşa de piele, întrucât bidiviul ei se cerea mai degrabă strunit decât îmboldit călăreţi înaintau la trap, locotenentul Sloane la o oarecare distanţă înainte, pe când

ocotenent Delvecchio îşi ţinea calul în pas cu murgul doamnei Wade. Din loc în loc de-angul malurilor tot mai late, se zărea câte un plop canadian scorojit de soare. Era o dimineaţă strălucitoare, dar răcoarea zorilor persista încă în atmosferă, făcând ca vrrte prielnică plimbării. Teritoriul râpos care se întindea dincolo de râu era asemeni u mări ondulate de ierburi de prerie, cu cactuşi şi tufe de gheara pisicii, mişunând de rpioni şi şerpi. Calul locotenentului Sloane îşi încetini trapul si ceilalţi doi cai îiutomat exemplul, Hannah se aplecă în şa, mângâind gâtul


31/224

armăsarului ei şi răsfirându-i coama neagră, lucioasă. Plimbarea în aerul proaspăt al amineţi de primăvară o înviorase şi-i îmbujorase obrajii. Respira iute, întrucâtva ostengătură, iar ochii ei negri străluceau de bucuria ce-o trăia. - E minunat, nu-i aşa? Rema era adresată oricui ar fi vrut s-o asculte dintre cei de faţă. - Da, doamnă, se grăbipundă locotenentului Mario Delvecchio, care cu greu îşi putea lua privirea de la ea, fascinat de fiecare lucru pe care îl spunea sau îl făcea Hannah. Mirosea a praf şi a iarcrudă - plouase de curând şi pământul arid se acoperise, din loc în loc, de petice de iLa vreo milă1 distanţă de aici e o stâncă izolată ce oferă perspectiva asupra întregiiconvinsă că soţiei dumitale îi va plăcea, locotenente Sloane. Hannah îşi luase în serioe ghid şi încerca un sentiment de mulţumire prezentându-le împrejurimile. Tânărul locotu se arătă însă impresionat. - Tristă regiune, nu-i aşa? Ea râse fără să-l contrazică.

orbit odată despre tot ceea ce exista în statul New Mexico plantă sau animal - fie că ae ţepi, fie că muşcă. E un teritoriu ostil, este adevărat, dar, totodată, poţi afla aiclişti magnifice - amurguri ce par să incendieze orizontul sau stele care atârnă atât des, încât ai jura că le poţi culege în palmă, ca pe mere. Dumnezeu a avut la dispoziţie treagă atunci când a pictat acest ţinut. - Vorbeşti de parcă ai fi îndrăgostită de locua, se miră locotenentul Sloane. - Aş crede că da. Hannah nu-şi pusese niciodată problemfelul acesta. - Atâta timp cât soţul meu e obligat să stea aici, n-aş câştiga nimic daci ţinutul. - Ai putea fi un bun sfătuitor pentru Becky a mea, declară locotenentul Sloane, dând glas unei îngrijorări ce-l frământa de multă vreme. Mă tem că-i este tot mai să. O pasăre cafenie cu pete albe şi creastă roşiatică ţâşni deodată pe lângă cei trei 1

Mila terestră = 1609,344m. (n.r.)

doamnei Wade ciuli urechile şi fornăi nervos. Pasărea se pierdu în tufişurile de pe malrâului. Câteva secunde mai târziu, însă, reapăru, trecând iar în viteză pe lângă ei. Haul şi urmări uimită zborul ciudat al păsării. - De ce crezi că s-a speriat? întrebă ea.instantaneu, evenimentele se precipitară în jurul lor. Hannah distingea, năucită, feţelopsite ale apaşilor, pe care-i zărea galopând, călare pe ponei, în direcţia lor. I se pisează. Se îndreptă rapid în şa şi plesni gâtul calului cu căpăstrul pentru a-1 face at


32/224

- Înapoi la fort! ordonă locotenenetul Sloane şi Hannah îl văzu fluturând în mână pistoi o împuşcătură şi, într-o ultimă clipă de luciditate, Hannah înţelese măreţia gestuluiotenentul îi înfrunta singur pe apaşi, pentru a le acoperi retragerea. Aplecându-se în e lipi de grumazul calului, înainte de a porni într-un galop nebunesc. În dreapta ei căea înflăcăratul locotenent Delvecchio, cu arma în mână. Aproape asurzită de împuşcăturiai putea deosebi bătăile surde ale inimii ei de sunetul tropotului de cai - ai lor sau ai celor ce-i urmăreau. Era speriată şi şocată, dar nu intrase încă în panică. Când înapoi şi văzu grupul de războinici călare şi uncal fără călăreţ, cu şaua McClellan atu senzaţia unui ghem rece în stomac. După acea primă împuşcătură nu-l mai auzise pe loc Sloane. Îi mai despărţeau două mile bune de fort. Coborând călare dinspre povârnişul vră în faţă alţi trei apaşi, cu intenţia vădită, de a le tăia calea. Erau încercuiţi. În

e secundă Hannah îşi manevră calul înspre povârniş, în ideea de a căuta o scurtătură, emai dificilă, care presupunea să se abată de la drumul ce şerpuia de-a lungul văii şi sie direct prin desişurile sălbatice, pentru a ajunge mai uşor în fort. Locotenentul îi ci imediat intenţia şi o urmă, trăgând câteva focuri spre noii inamici. Cum nu avea postatea să ochească cum se cuvine ţintele mişcătoare, şansele de a nimeri erau aleatoriizgomotul iscat de focurile-de armă putea ajunge până departe, reverberat de întinderea eliefului deşertic. Hannah îşi făcea astfel curaj, la gândul că gardienii din fort i-arutut auzi şi trimite o patrulă în întâmpinarea lor. Porni să urce aşadar povârnişul abrul liber să-şi aleagă singur calea printre mărăcini şi bolovani, animalul se cabra, forsă înainteze şi, de câteva ori, fu gata s-o răstoarne din şa. Conform unei convenţii deîn cazul situaţiilor pierdute, ultima datorie a unui ofiţer era să ia viaţa femeilor şiilor, pentru a nu-i lăsa să fie torturaţi de sălbatici. Hannah înţepeni în şa, în acesent. Dorea, cu disperare, să trăiască. Una, două, trei împuşcături. Lovit ca de o forţă

elvecchio se prăbuşi pe spate, cu pistolul în mână. Hannah văzu săgeţile înfipte în tru secundă înainte ca locotenentul să cadă de pe cal. îşi acoperi gura cu palma, pentru aul. Înnebunită de groază, încercă, din nou, să-şi fixeze poziţia în şa. Încă mai existanţă între ea şi grupul de apaşi şi Hannah îşi îmboldi calul cu cravaşa, într-o încercar detaşa de cei trei urmăritori. În mintea ei bulversată, încă mai păstra convingerea căFort trimiseseră deja o patrulă în ajutorul lor: îşi simţea inima în gât, pulsând nebuna din toate mădularele. Murgul ei se strecură pe lângă cei trei indieni, dar aceştia alau acum la foarte mică distanţă de ea. Calul ei era foarte rapid. Hannah ştia asta. Stehen câştigase chiar o competiţie cu el

janet dailey mandria doamnei wade

Documents