istoria evreilor. holocaustul

5/12/2018 Istoria evreilor. Holocaustul - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/istoria-evreilor-holocaustul 1/4

Poporul lui Israel este un popor de neam semit (iar nu hamit), al cărui teritoriu identitar este

Ţara Făgăduinţei sau Canaanul (Palestina). Istoria acestui popor ales începe cu peste patru mii

de ani în urmă, fiind consemnaţi ca habiru, în izvoarele scrise egiptene (1440 î. Hr., faraonul

Amenhotep II). Deşi pribeag, supravieţuieşte datorită datinei şi credinţei în Dumnezeu.

Religia evreilor este una monoteistă, de altfel prima la acea vreme, având revelaţia existenţei

unui singur Dumnezeu şi deţinând un cod moral, acela al celor Zece Porunci, cu o vastă

dimensiune etică: mesajul dragostei divine, mesianismul, pedeapsa şi izbăvirea sau

universalismul. Ca momente istorice cruciale menţionăm: ieşirea din Egipt, 40 de ani de

peregrinări în pustiu şi cucerirea Canaanului. În jurul anului 1000 î. Hr. însă, apare regalitatea:

este întemeiat statul evreu, la al cărui tron se succed regii Saul (1020-1006), David (1006-

967) şi Solomon (967-928). La stingerea din viaţă a celui din urmă, regatul evreu se

scindează: regatul Israel, cu capitala la Samaria şi regatul Iudeea, cu capitala la Ierusalim.

Acestea sunt cucerite cu uşurinţă numaidecât de către Asiria şi Babilonia (721 şi 587 î.Hr.).

Odată cu cucerirea Ierusalimului şi distrugerea Templului de aici, începe era unui nou exil al

evreilor.

Antiiudaismul se naşte în primul secol d. Hr., odată cu întemeierea creştinismului, când

evreilor le este imputată crucificarea lui Iisus Hristos, adică a întemeietorului religiei creştine.

De altfel, anul 438 este anul în care Theodosius II declară creştinismul ca singură religie

legală a Imperiului Roman, religia iudaică devenind astfel îngrădită prin lege. Antiiudaismul

se manifestă prin primele acuzaţii false, interdicţii şi expulzări.

Evreii trăiesc în această vreme în diaspora, răspândiţi în: Orientul Apropiat, Nordul Africii şi

în toată Europa creştină, conform tradiţiei religioase iudaice. Este epoca cruciadelor, când pe

valea Rinului au loc numeroase masacre, expulzări şi convertiri forţate la creştinism.

Comunităţile evreieşti din oraşe precum Mainz, Trier, Worms, Koln, Praga, Aachen sau

Nurenberg sunt masacrate de către cruciaţii creştini între anii primei cruciade, 1096-1099.

În aceeşi vreme, civilizaţia iudaică poate fi diferenţiată astfel: de tip aşchenaz în spaţiul

german (limba idiş) şi de tip sefard în Spania (limba ladino). Sunt consemnate contribuţii

semnificative ale evreilor la înflorirea economică, politică şi social-culturală a ţărilor de care

aparţineau la un moment dat. Cauza antiiudaismului este intoleranţa creştinismului

medieval faţă de alte culturi şi se manifestă în această perioadă în mod exacerbat, fiind

aduse evreilor din ce în ce mai multe acuzaţii false: de la omorul ritual, pângărirea

împărtăşaniei, răspândirea ciumei până la deicid. Mai mult: au loc discriminări, expulzări

şi sunt obligaţi să poarte anumite semne distinctive (precum rondela) şi să locuiască înghetouri ş.a. Evreii de renume ai acestei perioade sunt: filosofii B. Spinoza, M. Mendelssohn,



I. Kant, Karl Marx, poetul H. Heine, Sigmund Freud, A. Einstein, M. Proust sau Benjamin

Disraeli.

În ciuda unei importante integrări în cultura şi societatea europeană, la sfârşitul secolului al

XIX-lea apar forme noi de prigoană îndreptate împotriva comunităţilor evreieşti.

Antiiudaismul religios medieval este secondat de ideologii şovinişte şi teorii ale superiorităţii

rasiale ariene. Astfel, antisemitismul modern (apărut în 1889, Europa) şi xenofobia sunt

consecinţele directe ale ascensiunii naţionalismului, care pe de o parte promova valorile

liberale ale egalităţii, libertăţii şi fraternităţii, iar pe de altă parte vehicula lozinci extremiste.

Cea mai cruntă suferinţă a acestui popor rămâne însă genocidul din timpul celui de al doilea

război mondial, când 6 milioane de evrei sunt exterminaţi din ordinul naziştilor şi a lui Adolf

Hitler. Această perioadă poartă denumirea de Holocaust (ebr. Shoah – catastrofă, ebr.

Hurban – distrugere, gr. Holocaust – sacrificiu prin ardere, rom. Porjamos – devorare).

Holocaustul a fost politica sistematică de discriminare şi exterminare a evreilor europeni şi s-a

desfăşurat între anii 1933-1945. Debutează prin definirea calităţii de evreu (steaua lui David)

şi măsuri legislative rasiale. Pe urmă, au fost confiscate proprietăţile evreieşti (locuinţe,

întreprinderi şi alte proprietăţi; ex. boicotul general al magazinelor evreieşti, 1 aprilie 1933) şi

evreii sunt izolaţi în ghetouri (precum cele din: Varşovia, Cracovia, Budapesta, Minsk), de

unde urmau să fie deportaţi şi exterminaţi. Este ceea ce nazismul a numit soluţia finală (die

Endlosung ).

Acest plan de exterminare sistematică în masă a evreilor este adoptat la Conferinţa de la

Wannsee, la 20 ianuarie 1942, când cei mai înalţi funcţionari ai regimului nazist declară

exterminarea ca soluţie finală a problemei evreieşti. Este vorba de:

Comandantul trupelor SS şi al Gestapo (Serviciul Secret): H. Himmler

Generalul SS: R. Heydrich

Colonelul SS: A. Eichmann.

În consecinţă, modurile în care această soluţie finală a fost pusă în practică sunt:

pogromurile, execuţiile sumare şi deportările către lagărele de exterminare (Chelmno,

Maidanek, Sobibor, Treblinka, Auschwitz I, II Birkenau, III Monowitz ) şi lagăre de muncă

( Bergen-Belsen, Buchenwald, Dachau, Mauthausen, Theresienstadt, Sachsenhausen).

Efectele au fost catastrofale: între 5,2 şi 6 milioane evrei sunt ucişi (din care 3 milioane sunt

polonezi) iar 500.000 de romi sunt, de asemenea, ucişi.

1. Boicotul general – 1 aprilie 1933: populaţia este avertizată prin pancarte să nu cumpere dinmagazinele evreieşti, sub atenta supraveghere a poliţiei politice SS (escadronul de apărare



sau cămăşile negre, fiindu-i subordonate Biroul de Securitate, Siguranţa Statului, formaţiunile

cap-de-mort şi Gestapo) şi SA (divizia furtunii sau cămăşile brune).

2. Definirea calităţii de evreu: Legea de la Nurnberg – a Cetăţeniei şi Legea privind protecţia

onoarei şi sângelui german, septembrie-noiembrie 1935. Evreii îsi pierd statutul de cetăţeni şi

drepturile civile, devenind subiecţi-supuşi.

3. Noaptea de Cristal (Kristallnacht), 9-10 noiembrie 1938: 100 de evrei sunt ucişi iar 20. 000

sunt deportaţi în lagăre de concentrare.

4. Izbucnirea celui de al doilea Război Mondial, 1 septembrie 1939

5. Atacarea URSS, 22 iunie 1941

6. Încetarea războiului. Tribunalul de la Nurenberg, 1945-1949: sunt condamnaţi la moarte –

Ribbentrop, Goering, Jodl, Rosenberg - iar la închisoare pe viaţă – Hess, Funk şi Raeder.

Holocaustul în România

1. Pe cuprinsul teritoriilor române ocupate de statul ungar în anul 1940, evreii de aici au fost

deportaţi şi exterminaţi la Auschwitz-Birkenau.

2. Au loc numeroase pogromuri, 22 iunie 1941-octombrie 1942: trenurile morţii, pogromurile

de la Bucureşti (22-23 ianuarie 1941), Galaţi, Dorohoi, Iaşi şi din Basarabia şi Bucovina de

Nord.

3. Evreii din Moldova, Muntenia, Oltenia şi Basarabia sunt deportaţi în Transnistria.

4. Gen. Ion Antonescu (1882–1946) preia puterea în septembrie 1940, până la 23 august 1944.

Sunt promulgate peste 20 de legi antievreieşti (septembrie 1940-ianuarie 1941), aceasta

numindu-se o politică de românizare (de fapt, expresia economică a antisemitismului) .

Începând cu octombrie 1942, însă, Antonescu refuză deportarea evreilor şi au loc repatrieri

parţiale din Transnistria. Legislaţia antievreiască a avut, în fond, caracter: restrictiv, de

constrângere, rasial, discriminatoriu şi antidemocratic.



*Personalităţi evreieşti de renume: M. Sebastian, Tristan Tzara, Jaques Elias, Aristide Blank,

Simion Sanielevici, Al. Froda, Solomon Marcus, Lazăr Edeleanu, N. Cajal, M. Gaster, B.

Fundoianu, C. D. Gherea, Ilarie Voronca, Nina Casian, Z. Ornea, Paul Cornea, Ov.

Crohmălniceanu, Eugen Lovinescu şi Hortensia Papadat-Bengescu.

istoria evreilor. holocaustul

Documents