7/28/2019 Istoria Artei - Curs III (Mai Complex)

http://slidepdf.com/reader/full/istoria-artei-curs-iii-mai-complex 1/10

16 octombrie 2009Prof. Ion Solcanu

ISTORIA ARTEI

Cursul 3

Arta egeeană (arta cicladelor, cretană şi miceniană) face trecerea spre arta greacă.

Elementele comune (trăsăturile caracteristice comune) ale artei Egiptuluiantic, artei Orientului Mijlociu Antic şi artei egeene sunt:

•  în arhitectură – porţile• în sculptură – axul compoziţional• în pictură – figurarea din profil cu corectivele respective

Arta greacă

Arta greacă evoluează între sec. XII şi sec. I î.Hr.

Etape în evoluţia artei greceşti

1. Perioada arhaică (sec. XII – încep. sec. V î.Hr.)

În cadrul acestei perioade întâlnim 3 subdiviziuni (faze), care evoluează pe durata a 600 de ani:

a) arhaică timpurie (sec. XII – mij. sec. VIII î. Hr.) b) arhaică matură (mij. sec. VIII – sf. sec VII î. Hr.)c) arhaică târzie (sf. sec. VII – încep. sec V î. Hr.)

2. Perioada clasică (sec. V – sec. IV î. Hr.)

În cadrul acestei perioade întâlnim 2 subdiviziuni (faze):

a) clasică propriu-zisă (sec. V Î. Hr.)

- perioada clasică propriu-zisă a fost  perioada de apogeu a artei greceşti-  în această perioadă este construit complexul architectural de pe

Acropolea Atenei (în timpul lui Pericle)- arhitecţii desemnaţi de Pericle pentru construirea acestui complex architectural au fostIctinos, Callicrates şi Carpion (pentru Parthenon) şi Mnesicles (pentru Propilaea şiErehteion), sub supervizarea lui Fidias (Phidias).

 b) clasică târzie (sec. IV î. Hr.)

1

7/28/2019 Istoria Artei - Curs III (Mai Complex)

http://slidepdf.com/reader/full/istoria-artei-curs-iii-mai-complex 2/10

- caracteristica dominantă a acestei perioade (etape de perioadă)a constituit-o laicizarea programelor constructive ale polisurilor,

 în sensul că se dezvoltă arhitectura laică: teatre, stadioane,gimnazii.

3. Perioada elenistică (sf. sec. IV î. Hr. – sec. I î. Hr.)

- perioada elenistică înseamnă de fapt fuziunea care a avut loc între civilizaţia greacă şi civilizaţiile locale din cadrul Imperiuluimacedonean (al lui Alexandru cel Mare)

- civilizaţia greacă a fost ca un liant pentru civilizaţiile locale, foarte diverse, în sensul că,elemental de unitate în civilizaţia elenistică a fost dat de civilizaţia greacă.

Evoluţia arhitecturii până în perioada elenistică

1. Arhitectura în perioada arhaică

a) În prima fază, aceea a arhaicului timpuriu, cuprinsă între secolul alXII-lea î. Hr. şi mijlocul sec. al Vlll-lea î. Hr., în arhitectura religioasă s-aupus bazele tipului fundamental de construcţie, şi anume: templul, provenitdin megaron (palatul aheilor). Templul grec evoluează din megaron (camerastapânului), construcţie proprie artei miceniene.

Megaronul era o construcţie de formă dreptunghiulară, cu zidurile laterale prelungite cu 2 metri înînălţime, având între cele două ziduri două coloane şi apoi un acoperiş în două ape (boltă triunghiulară?)(acoperiş în două pante). Megaronul era din piatră, dar şi din argilă nearsă. În interiorul megaronului, de jur împrejurul sălii, erau laviţele pentru dormit, iar în mijlocul sălii (de dimensiuni mari, de obicei12-10 metri) se afla vatra pentru foc, care era legată de acoperiş printr-un coş de evacuare al fumului

şi care, totodată, îngăduia iluminarea. Deasupra vatrei acoperişul sprijinit de coloaneeste întrerupt de o porţiune (gaură) pentru a lăsa să iasă fumul printr-odeschidere (coş).

Arhitecţii din arhaicul timpuriu au adaptat această construcţie templului, cuunele transformări. Megaronul trebuia adaptat noilor funcţii, celor religioase, de vreme ce era destinatstăpânului spiritual - zeului - şi nu stăpânului lumesc. În acest caz, s-au dovedit improprii vatra de foc şicoşul de fum, ele fiind îndepărtate.Cum zeul nu avea trebuinţă de căldură, de vatra de foc, iar pământeniitrebuiau să vadă în interiorul edificiului, pentru iluminare s-au interpus grupuri de câte trei stâlpişori,

 între tavanul de scânduri (acoperişul în ape) şi peretele portant (grindă?). Aceşti stâlpişori vor generaulterior ideea de triglif . Dispuse la distanţe egale, golurile dintre triglife erau obturate cu plăcuţe de lutars. (aceste goluri obdurate cu plăcuţe vor genera metopele?)

În perioada arhaică se structurează templul ca atare.

 b) În cea de-a doua fază, aceea a arhaicului matur, are loc cristalizarea (apariţia)celor două ordine (stiluri) arhitecturale ale templului (doric şi ionic) (apariţia elementele de bază alecelor două ordine ale arhitecturii greceşti)

În arhaicul matur, templul arhaic primeşte de jur împrejurul său câte un rândde coloane (peristilul).

2

7/28/2019 Istoria Artei - Curs III (Mai Complex)

http://slidepdf.com/reader/full/istoria-artei-curs-iii-mai-complex 3/10

Templul, care este mai întotdeauna înconjurat de coloane (peristil), cuprinde:

• secos (partea zidită a templului, numită şi naos) în care se găseşte cella (unde sedepunea statuia zeităţii adorate);

• pronaos, pridvor deschis, cu coloane, limitat pe ambele laturi de un "ante", denumiresub care se subînţelege prelungirile zidurilor naosului;

• opistodom, o încăpere similară cu pronaosul şi opusă acestuia.

c) În cea de-a treia fază, aceea a arhaicului târziu, are loc definitivarea celor treiordine (stiluri) arhitecturale greceşti: ordinul doric, ordinul ionic şi ordinul corintic (care apare înarhaicul târziu).

Elementele constituente ale templelor celor trei ordine

Ordinul (templul) doric

- acoperiş în două ape (două pante) – sima

- între cele două ape ale acoperişului se constituie frontonul cu sculpturi (sculpturilezeului căruia îi era dedicate templul respective) (reprezintă triunghiul formatde cele două pante ale acoperişuri şi este decorat cubasoreliefuri sau statui adosate timpanului)

- cornişa (geisonul) sprijină acoperişul

- sub cornişă, triglifele alternează cu metopele (succesiune prin alternanţă - formeazăfriza triglifelor şi metopelor) şi se sprijină pe arhitrava continuă

- la ordinal doric, arhitrava (sau epistilul) este monolită (o bârnă unitară din piatră)şi imită grinda

- arhitrava stă (se sprijină) pe coloane

- prin urmare, antamblamentul este format din cornişă, friza cu trigligfe şi metope şi

arhitrava.- coloana dorică are două părţi componente: capitelul şi fusul coloanei (pe cândcea ionică are trei părţi: capitelul, fusul şi baza)

- partea superioară a coloanei, capitelul este format din două părţi: 

- partea superioară a capitelului, abaca - o plintă pătrată, aflatăîntre arhitravă şi partea inferioară a capitelului, care susţine arhitrava.

- partea inferioară a capitelului - echina circulară (mulurăconvexă, specifică ordinului doric, așezată imediat subabacă) sub formă de trunchi de con răsturnat (abaca este sprijinită – suprapusă – pe echina în trunchiul de con răsturnat)

- a doua parte a coloanei este fusul , traversat în lung (vertical)de 16-20 şanţuri (caneluri) cu muchii ascuţite. 

- coIoana dorică se sprijină direct pe soclul – stilobat (stylobat) - format din trei trepteretrase succesiv (de fapt, stylobatul este treapta superioară – a treia – a soclului formatdin trei trepte)

În ordinul doric se definitivează cele trei principii de dispunere ale triglifelor:

- axul triglifului trebuie să fie exact deasupra centrului fiecărei coloane (să cadă direct pe axul coloanei) = simetrie

3

7/28/2019 Istoria Artei - Curs III (Mai Complex)

http://slidepdf.com/reader/full/istoria-artei-curs-iii-mai-complex 4/10

- trigliful trebuie să fie plasat obligatoriu la mijlocul fiecărui intercolumnium (spaţiul – distanţa - dintre două coloane) (trigliful împarte în două părţi egale un intercolmnium)

-  pe colţuri (la marginile frizei) nu trebuiau dispuse niciodată metope, ci două triglifeunite într-un unghi drept.

- realizarea acestei ultime cerinţe a fost posibilă prin aşa-zisa contracţie simplă,ceea ce a insemnat micşorarea intercolumnium-urilor de pe colţuri (micşorareadistanţei dintre cele două coloane), iar mai târziu a fost utilizată aşa-numitacontracţie dublă, adică îngustarea şi a penultimelor două intercolumnium-uri

Contracţia simplă s-a realizat după formula A-T/2 (pe/supra 2), iar contracţia dublă s-a făcutdupă formula A-T .N.B. In general, grosimea (lăţimea) arhitravei - A - era egală cu ½ din lăţimea triglifului (adică A =100, T = 50).

Ordinul (templul) ionic

- singurele elemente comune cu ordinul doric este acoperişul în două ape (sima) şifrontonul constituit între cele două ape ale acoperişului

-  în rest, sunt diferenţe faţă de ordinul doric:

-  în locul triglifelor şi metopelor, templul ionic are o friză continuă, cu odecorare în derulare (“cinematografică”) cu imagini sculpate sau picture

-  în locul arhitravei monolitice are o arhitravă compusă din trei

platbande subţiri suprapuse

- coloana ionică are trei părţi componente: capitelul, fusul şi baza

- capitelul ionic are abaca compusă şi împodobită cu sculpturi ovoidale (ove), dar mairedusă faţă de cea dorică (care este mai proeminentă), şi, în locul echinei dorice, are oplacă mărginită la cele două capete de două volute simetrice, întoarse

spre interior şi orientate în jos (sub forma a două spirale, element careseamănă cu un sul parţial desfăcut sau cu nişte coarne deberbec sau cu un melc) (stilizări de coarne de berbec) (abaca

este suprapusă peste cele două volute)- fusul coloanei ionice este mai subţire şi este străbătut pe verticală de un număr mai

mare de şanţuri (caneluri) – 22 şi chiar mai multe; muchiile şanţurilor nu mai suntascuţite, ci rotunjite

- coloana se sprijină pe stilobat cu ajutorul unei baze

- baza coloanei ionice este alcătuită din trei elemente de formă circulară, cel de lamijloc având profil concav, celelalte două exterioare având profil convex

- în concluzie, coloanele ionice erau mai înalte, mai zvelte şi mai elegante decât cele dorice, iar supleţea lor era conferită de unnumăr mai mare de caneluri; aceasta se înălţa pe o bază din

discuri suprapuse şi susţinea în partea superioară un capitel,format din câte două volute simetrice, orientate în jos, pestecare se suprapune abacul împodobit cu ove.

- Ionicul este caracteristic platformei formată din mai multetrepte, dar mai puţin înalte faţă de doric, coloana sprijinindu-sede stilobat cu ajutorul unei baze. Fusul coloanei este cilindric şi mult mai zvelt şi elegant având obligatoriu mai multe caneluri care sporesc senzaţia de verticalitate. Capitelul este format dinabaca compusă şi volute răsucite (inspirate după coarnele de

4

7/28/2019 Istoria Artei - Curs III (Mai Complex)

http://slidepdf.com/reader/full/istoria-artei-curs-iii-mai-complex 5/10

berbec). Antablamentul este format din arhitravă (cu profileaşezate în retrageri succesive), friză continuă (simplă saudecorată cu basoreliefuri) şi cornişă.

Spaţiul de geneză pentru ordinul doric a fost spaţiul continental al Greciei(Peloponesul), iar pentru cel ionic coloniile din Asia Mică.

În cartea sa “Cum şi-au creat grecii arta?” , Kazimierz Michalowski spune:“Geneza coloanei ionice se află în prototipul unui edificiu simplu din AsiaMică.” Colibele oamenilor simpli din Asia Mică aveau stâlpul din trestie legatămănunchi, care sprijinea acoperişul casei, făcut dintr-o rogojină rulată, careavea forma volutelor.

Ordinul (stilul) corintic

- apare tot în arhaicul târziu

- stilul corintic este de fapt o adaptare a coloanelor ionice, care au însă la capiteluri o stilizare a frunzelor de acant

- stilul corintic este unul mai plin, coloanele având un diametrumai gros

- coloanele corintice au tot trei părţi componente: capitelul,fusul şi baza

- în concluzie, Fusul coloanei corintice este oarecum asemănător cu cel ionic, dar ceva mai zvelt. Ceea ce oferă particularitatecoloanei corintice este capitelul. Acesta prezintă ornamentul numit acantă (frunze răsfrânte de acant) , preluat ulterior şi de

capitelurile compozite (ordin arhitectonic folosit de romani,caracterizat prin capitelul care reunește voluta ionică cu frunzade acant din capitelul corintic).

În perioada Renaşterii, oamenii reîncep să aibă preocupări pentruantichitatea Greco-romană; interesul papilor pentru colecţii antice.În secolul al XVI-lea este decoperită statuia Laocoon. Papa Iulius al II-lrea îltrimite pe Michelangelo să verifice autenticitatea acestei statui; deoarece, tot

 în această perioadă încep să apară falsurile.În secolul al XVIII-lea, Johann Joachim Winckelmann scrie tratatul “IstoriaArtei Antice” (1764).Ca modalitate artistică, în acea vreme excela în arte barocul; iar prin tratatulsău, Winckelmann făcea o întoarcere la arta clasică.Arta clasică era caracterizată de rigoare, pe când arta barocă eracaracterizată de fantezie şi virtuozitate.În secolul al XVIII-lea apare stilul rococo.

Rococo este un stil arhitectural, decorativ, artistic şi de design interior carea fost generat în Franţa secolului al 18-lea , dar care s-a răspândit ulterior în

5

7/28/2019 Istoria Artei - Curs III (Mai Complex)

http://slidepdf.com/reader/full/istoria-artei-curs-iii-mai-complex 6/10

întreaga Europă şi apoi în cele două Americi  , mai ales în ceea ce se numeşte America latină , adică în ţările de limbă spaniolă şi  portugheză.Considerat adesea ca o perioadă relativ târzie din evoluţia barocului  , fiind caracterizat mai ales de bogăţia şi varietatea detaliilor şi a ornamentelor  ,respectiv de exagerarea caracteristicilor barocului până la opulenţă, rococoeste privit astăzi ca o perioadă relativ distinctă în evoluţia artei occidentale.Spre sfârşitul perioadei sale de existenţă, a devenit relativ sincron şi demulte ori s-a apropiat sensibil de neoclasicism.

 Aidoma arhitecturii, interioarele rococo ridică ornamentarea bogată, în toateaspectele sale, la rang de postulat. Astfel, interioarele rococo prezintă similar faţadelor clădirilor timpului, pereţi pictaţi şi ornamentaţi (uneori chiar tavanele fiind decorate similar pereţilor), mobilier impozant, masiv şi elaborat ornamentat, sculpturi de dimensiuni mici şi medii, oglinzi de diferitedimensiuni, tapiţerie în ton cu arhitectura, multiple reliefuri aplicate şi,evident, picturi în ulei de diferite dimensiuni.

2. Arhitectura în perioada clasică

Evoluţia templului în perioada clasică

Precizare.În perioada clasică apare “mecanismul” artei greceşti. Au fost impuse o serie de principii alemacanismului artei, principii definite astăzi prin noţiunile de ritm, măsură şi armonie (denumite şicategorii estetice).Conlucrarea acestor trei categorii estetice este determinantă pentru senzaţia de ordine, de echilibru, delinişte şi de gravitate spirituală. Fără aceste trei elemente nu este emoţie profundă.Cele trei categorii estetice operează în poezie, în muzică, în artele vizuale(arhitectură, scultură şi pictură). Ele sunt rodul unei educaţii îndelungi, dar şirodul filozofiei şi a ştiinţelor exacte (matematica).

Ritmul  –  este uşor sesizabil în poezie şi în muzică, dar şi în artele vizuale, unde existenţa sa presupune înşiruirea unor elemente asemănătoare, dar nu identice. În artele vizuale este vorba despre osuccesiune ritmică, impresiile fiind create de alternanţa dintre masă (plin) şi gol.

La Parthenon ritmul este uşor sesizabil prin înşiruirea coloanelor (undecoloanele dau impresia de plin, iar golul dintre ele dau impresia de gol –coloană-gol-coloană-gol-etc.) şi prin înşiruirea triglifelor şi a metopelor (undetriglifele dau impresia de plin, iar metopele dau impresia de gol – triglif-metopă-triglif-metopă-etc.)

Există deci, în artele vizuale, o ritmică (o ordine ritmică) în care formaţiasimetrică constituie ordinea ritmică elementară. Cu alte cuvinte, ordinea

ritmică elementară în spaţiu este formaţia simetrică, adică alinierea deelemente identice la stânga şi la dreapta unui ax vertical.

Măsura

Platon spune că “ frumosul nu există fără măsură” şi că “omul este măsura tuturor lucrurilor”, însensul că totul se raportează la om, singura fiinţă raţională.

Măsura este de trei feluri:

6

7/28/2019 Istoria Artei - Curs III (Mai Complex)

http://slidepdf.com/reader/full/istoria-artei-curs-iii-mai-complex 7/10

• măsura exterioară• măsura interioară• măsura absolută

Cum acţionează aceste trei feluri de măsură în arhitectură?

a) măsura exterioară înseamnă (rezultă din) raportarea automată aoperei la individ (subiect).

Privind opera, omul percepe realităţi. Această raportare determină scara operei. Individul, care esteo măsură (mărime) constantă (are o mărime constantă de 1,65 - 2 m) se raportează la o clădire maimare ca el, pentru a observa întregul şi detaliile ei, luând o anumită distanţă; aceasta este raportareaautomată.

 b) măsura interioară rezultă din compararea părţilor între ele şi a acestora la întreg.

De exemplu, atunci când privim omul ca pe o operă de artă, măsura interioară estedată de compararea părţilor corpului său între ele (ex. nasul cu urechile şi cu gura, etc.) şi a acestora laîntregul corp.

Când privim un templu, măsura interioară este dată de comparareapărţilor între ele (trigliful cu coloana) şi apoi a acestora la întreg (triglifulşi coloana la templu).

Măsura interioară determină modulul operei. Modulul operei este acea parte mică şiinvariabilă la care se raportează părţile şi întregul operei. El (modulul) dictează de fapt mărimea

operei.

Modulul pentru templu era lăţimea triglifului sau raza părţii inferioare a coloanei

(partea de jos, mai groasă decât cea de sus – datorită entasisului coloanei???? -) (sau jumătatea sumeirazelor părţii inferioare şi superioare a coloanei). Acest modul era invariabil – în funcţie de lăţimeatriglifului (sau de raza părţii inferioare a coloanei) era şi mărimea coloanei.

În sculptură, modulul era mărimea degetului sau a palmei. Mărimeacapului (figura, de la frunte până la bărbie) era egală cu lungimea palmei, iar întregul corp avea 9-10-11 palme. (la fel şi în pictura bizantină).

c) măsura absolută rezultă din primele două măsuri, din modul în care măsura exterioară şimăsura interioară operează.

Armonia o întâlnim la filozofii pitagoricieni, care o defineau astfel: “Armonia este unitatea celor multe

amestecată şi consensul celor diferite ca sens.”

Aceşti filozofi pitagoricieni considerau că armonia este proprie Universului.

Legile Universului acţionează şi dau armonie într-o diversitate uluitoare.Există un consens între forţele divergente din natură (ex: consens întrecăldura soarelui şi frig).

Aceşti filozofi considerau că simetria constituie proporţia corectă, fară decare nu există armonie. Simetria este dispunerea elementelor identice de o parte şi de alta a unui ax (careeste un element impar).

La om, acest ax impar pleacă creştet, urmând linia nas, bărbie, stern, yona omblicală, pubis, până ladegetele mari ale picioarelor (lipite).

7

7/28/2019 Istoria Artei - Curs III (Mai Complex)

http://slidepdf.com/reader/full/istoria-artei-curs-iii-mai-complex 8/10

Heraclit considera că „armonia se naşte din forţele divergente”. El asemănaaceste forţe divergente cu arcul şi lira (muzicală). Ca să sune, coarda lireitrebuie întinsă până la un moment dat şi trebuie acordată. La arc, forţeledivergente se află în cele două extremităţi ale arcului, a cărui coardă este

 întinsă.

În artă, armonia rezultă din orchestrarea perfectă a ritmului şi a măsurii.

Ritmul presupune şi el simetrie, la o ordine ritmică elementară în spaţiu. De exemplu, ocasă are un acoperiş în două ape. Pe axa dintre cele două ape trebuie să pice uşa casei.

Ordinea ritmică elementară în spaţiu poate fi accentuată sau poate fisugerată. Atunci când ordinea ritmică elementară în spaţiu este sugerată, depe axa care pleacă dintre cele două ape ale acoperişului este eliminatelemental din mijloc (uşa), ramânând doar cele două elemente simetrice, care sunt ferestrele.

În artă trebuie să mergi mai mult pe sugerare, pentru ca mintea omului să caute sau să deducă informaţiile.

Aceste trei elemente au acţionat în opera de artă, dar pentru a face sesizabile aceste treicategorii de elemente, arhitecţii care au elaborat planul templului grecesc au trebuit să modifice realitatea

 prin corective (falsităţi), pentru a determina percepţia perfecţiunii. Ei au operat cu falsităţi (corective) pentru a avea iluzia optică de perfecţiune.

Falsităţile (corectivele)

Cele mai multe privesc coloana şi se regăsesc în special la Parthenon.

a) Coloanele de pe colţuri sunt mai groase decât restul coloanelor, care sunt plasate pefundal (zidul secosului). Coloanele de pe colţuri au fost îngroşate (cu circa 7 cm) pentrucă fiind proiectate pe cerul liber, acesta absoarbe din lăţimea lor (Vitruviu explica acest

 procedeu prin aşa-zisa devorare a coloanelor de lumină).

 b) Colanele de pe colţuri nu sunt perfect perpendiculare (verticale),ci sunt uşor aplecate spre interior. În mod normal, p rivită dindepărtare, o linie perfect verticală lasă impresia căderii în afară.

c) Un al treilea corectiv vizează entasisul (bombarea coloanei), pentru a sublinia apăsareagreutăţii ce o suporta – apare în arhaicul târziu. Bombarea coloanei se face la limita dintre

 prima treime (de jos) şi cea de-a doua treime. Intervine măsura exterioară, raportareaoperei de artă la individ. Ca să vadă întreaga coloană a Parthenonului, un om cu oînălţime de circa 1,70 m ia o distanţă de 40 metri. Intervine percepţia pe diagonală.Privind coloana din depărtare, omul plasează entasisul la mijloc. Mai exact, datorităînălţimii coloanei şi a stilobatului pe care se afla ea, plasarea entasisului la jumătate ar fi

creat iluzia optică a îngroşării coloanei dincolo de mijloc, la limita dintre cea de-a doua şiultima treime a acesteia.

Prin plasarea entasisului (bombarea coloanei) la limita dintre primatreime şi cea de-a doua treime, coloana este transformată dintr-un element static într-unelement dinamic. Asupra coloanei acţionează forţa greutăţii acoperişului şi forţa bazeicare susţine coloana şi care nu o lasă să intre în pământ. Din acţionarea acestor două forţeasupra coloanei, e firesc să apară bombarea ei, care crează forţa de dinamism a coloanei.Aşa că, grecii au bombat coloana, prin acest corectiv creînd iluzia perfecţiunii.

8

7/28/2019 Istoria Artei - Curs III (Mai Complex)

http://slidepdf.com/reader/full/istoria-artei-curs-iii-mai-complex 9/10

Gaudier ? (Goudier ?) - Rafinamentele artei greceşti 

Ansamblul architectural de pe Acropola Atenei

 “Acropola” înseamnă “înălţime”.Fiecare cetate grecească avea o acropolă, unde era locul sacru (templu)

Din acropolele greceşti a rămas ca exemplu de referinţă Acropola Atenei,care este un complex de temple (Parthenon – dedicat zeiţei Atena Parthenos sau zeiţafecioară -, Erechteionul, Templul zeiţei Atena Nike) şi intrarea monumentală Propilee. Acropola Atenei seaflă pe o stâncă înaltă de 600 m, lată de 156 m şi lungă de 270 m

Pericle l-a autorizat pe Phidias să conducă o echipă de arhitecţi pentruridicarea templelor de pe Acropole.

Mnesicles a amenajat intrarea în Acropole (Propileele);s-a confruntat cu diferenţa denivel; a amenajat un drum de acces. Propilee este în stil doric hexastil (cu şase coloane).

Parthenonul

 

Sistemul de coloane ionice exemplificat de Erechteion – s-a dezvoltat

concomitent cu cele dorice, din piciorul inelat al coloanei înălţându-se un trunchi cioplit.

Partea cioplită este legată de capitel printr-o concavitate semisferică, pe care se află o

 bandă decorată cu sculpturi ovoidale (ova), terminată cu o placă mărginită pe două părţi

cu spirale (voluta). Capitelurile sunt prinse cu o placă protectoare (abacus) de grindă.

Fusul coloanei corintice este oarecum asemănător cu cel ionic, dar cevamai zvelt. Ceea ce oferă particularitate coloanei corintice este capitelul.Acesta prezintă ornamentul numit acantă  (frunze răsfrânte de acant),preluat ulterior şi de capitelurile compozite (ordin arhitectonic folosit deromani, caracterizat prin capitelul care reunește voluta ionică cu frunza deacant din capitelul corintic).

Arta reliefului răspunde în primul rând necesităţilor de decorarea templului şi pune în evidenţă însăşi logica construcţiei: friza cucompoziţii decorative ample (altorelieful, cu figurile puternic reliefate)împodobeşte ca o cunună edificiul, oferind spectacolul unui subiectmitologic, ce se desfăşoară pe întreaga ei suprafaţă, cum e în cazul

9

7/28/2019 Istoria Artei - Curs III (Mai Complex)

http://slidepdf.com/reader/full/istoria-artei-curs-iii-mai-complex 10/10

templelor ionice sau pe un şir de metope, cum e în cazul templelor dorice(ex.: monumentul doric de la Delfi, ridicat către anul 570 î. H., cuprindecâteva scheme mitologice, printre care Vânătoarea mistreţului dinCalydon,  Debarcarea argonauţilor). La acestea se mai adaugă şigrupurile statuare de pe frontoane (ex.: compoziţia heraldică a Gorgoneialergând de pe templul lui Artemis din Palaepolis (insula Corfu), flancată

de două pantere culcate, care a fost inspirată de motivul „stăpâneianimalelor" din arta orientală; motivul Gigantomahiei (lupta dintre zei şigiganţi). Din Acropola ateniană o serie de fragmente de frontoane dincalcar, care întregesc câteva scene decorative, unele de inspiraţiemitologică: doi lei devorează un taur, lupta dintre Herakles şi Tryton.

10