Ionde Liviu Rebreanu

Romanul este specia ampla a genului epic, cu o actiune complexa, desfasurata pe mai multe fire narative, cu conflicte puternice si personaje riguros individualizate.

1. Liviu Rebreanu – universal creatiei si conceptia despre artaIntr-un context literar divers prin tematica si formule narative, proza lui Liviu Rebreanu impune definitive viziunea realist obiectiva, creatie epica densa, organizata in structure solide. Geneza operelor sale, revendicate din impresii affective personale, din amintiri sau incercarile sumare din nuvele, demonstreaza drumul parcurs “de la material bruta la opera de arta, de la prototip la personaj, de la realitate la fictiune”. Realismul obiectiv al operei sale se individualizeaza prin viziunea psihologizanta, printr-o formula literara adecvata prozei de observatie sociala, dar si celei analitice.Romanul social ilustrat prin “Ion”, “Craisorul” si “Rascoala” se caracterizeaza printr-o epica obiectiva, prezentand viata in ipostaze multiple, tipuri de personaje si relatii sociale.Romanul psihologic completeaza, dintr-o alta perspective, personalitatea creatorului, prin analiza miscarilor inferioare a momentelor de criza identificate in raport cu tema iubirii sau a razboiului. “Padurea spanzuratilor”, “Adam si Eva”, sau “Ciuleandra” deschid alte universuri literare ale intelectualilor cu traiectorii dramatice, ale dilemelor constiintei.

2. Tema si substratul antropologicPublicat in 1920, romanul “Ion” reprezinta un moment semnificativ in evolutia prozei romanesti, eliberata de cliseele si lirismul de factura samanatorista. Sincronizarea cu literature europeana se realizeaza ata la nivelul obiectivitatii narative, cat si prin introspectia realizata.Tema operei este social taraneasca: lupta taranului pentru pamant intr-o societate in care singura masura a valorii omului o constituie banul sau intinderile de pamant. Dincolo de aspectul arhetipal al personajului care intruchipeaza mentalitati stravechi din spatiul satului romanesc, opera comunica si un mesaj epic, referitor la inveitabila degradare morala a fiintei, in raport cu ideea de posesiune.Structura operei este simetrica si consta in doua parti, cu titluri connotative: “Glasul pamantului” si “Glasul iubirii”. De aceeasi figura dupa care romanul urma sa reprezinte un corp sferoid tine si imaginea de la inceputul si de la sfarsitul cartii. E vorba despre metafora drumului (trecand Somesul, traversand satul Jidovita “ca sa dea buzna in Pripasul pitit intr-o scrantitura de coline”). Are loc astfel intrarea in fictiune si acomodarea cu locul ce urmeaza a fi scena intamplarilor, integrarea in universul romanului, ca martor al unei vieti imaginare. In final, dupa ce “satul a ramas inapoi, acelasi, parca nimic nu s-ar fi schimbat… drumul trece prin Jidovita… si pe urma se pierde in soseaua cea mare si fara inceput”, semn ca ne-am intors in lumea reala. In capitolul initial descrierea drumului se face din exterior spre interior si dinspre departe inspre aproape, marcand intrarea in universul operei. In mod simetric, in finalul romanului, drumul este descries dinspre interior spre exterior, evidentiind iesirea din acest spatiu fictional.Tot in virtutea simetriei textului apare o dubla imagine, cu valoare de simbol. La inceputul romanului se afla o cruce pe care “un Iisus de tinichea isi clatina jalnic trupul”,

sugerand degradarea, absenta credintei. Este o imagine care avertizeaza cu privire la faptul ca acesta este un spatiu in care valorile morale s-au pierdut. In finalul romanului, aceeasi imagine sufera modificari. De data aceasta, o raza de soare lumineaza fata lui Iisus, iar pe fundal se profileaza biserica cea noua. Acesta este indiciul ca lumea revine la valorile morale.In ceea ce priveste descrierea claselor sociale, se observa faptul ca oamenii instariti sunt prezentati in contrast cu oamenii saraci. De asemenea, se insista asupra ideii ca oamenii bogati se afla in centrul atentiei, se comporta cu dezinvoltura, in timp ce oamenii precum Ion sunt marginalizati, se simt nesiguri, neavand curajul de a se impune in aceasta societate in care ierarhia este dictata de forta banului. De altfel, atitudinea lui nu este una contestatara, ci de incercare de a se situa in varful acestei ierarhii.Substratul antropologic vizeaza legatura dintre dimensiunile operei si dimensiunile realitatii. Geneza romanuui “Ion” este legata de cateva elemente autobiografice: o scena pe care a vazut-o Rebreanu, cand un taran “deodata s-a aplecat si a sarutat pamantul. L-a sarutat ca pe o ibovnica”; un eveniment din satul sau cu un taran vaduv, bogat, care si-a batut fata pentru ca ramasese insarcinata cu un tanar sarac, fapt ce l-a determinat pe prozator sa scrie o nuvela intitulata “Rusinea”; o discutie cu un tanar sarac din vecini, Ion Pop al Glanetasului, din cuvintele caruia se simtea o dragoste pentru pamant aproape bolnavicioasa. Din legatura celor trei momente a rezultat ideea unui roman, apoi a completat imaginea satului transilvanean cu destinul unei familii de intelectuali.

3. Universul conflictualActiunea romanului e dispusa pe doua planuri, care se intersecteaza si constituie imagini ale aceleasi lumi, asamblandu-se intr-o realitate complexa, de unde si impresia de monografie a satului transilvanean. Cele doua planuri, al taranilor cu Ion ca exponent si al intelectualitatii rurale, cu insistenta asupra familiei invatatorului Herdelea, apar in prima secventa care infatiseaza viata satului: hora, pretext de intalnire a personajelor asezate dupa grupuri si ierarhii, surprinse in atitudini semnificative. Patima pentru pamant dobandeste, in cazul personajului principal, forta instinctului vital, in stare sa concureze cu dragostea. Devine, astfel, mai mult decat ratiune sociala, economica, determinand conditia individului in grup, dupa care, intre tarani si pamant, legatura e organica. Drama se desfasoara intr-o lume individualizata, populate de personaje surprinse plastic prin atitudini, replica si intamplari, care ii confera un plus de concretete. Astfel ideea care constituie centrul acestui conflict este proprietatea.In cea de a doua linie epica a romanului, chiar daca intervine o problema interetnica, intalnim aceeasi zbatere, generata de grija zilei de maine, lipsita de grandoare si devenita apoape rutina. Locul proprietatii din linia conflictuala centrala il ia slujba, iar pe al taranului mica burghezie rurala, preoti, invatatori, avocati, notari, profesori. Conflictele secundare (conflictul interethnic latent sic el dintre autoritatile morale din lumea satului - preotul si invatatorul) alcatuiesc un fundal social.Cel mai reprezentativ personaj pentru aceasta a doua linie epica, o evidenta replica a lui Ion, este Titu Herdelea, “domnisorul”, cum il numeste protagonistul. El pare condamnat sa ramana la suprafata lucrurilor, in ciuda eforturilor mereu reluate de a gasi propriei existente o traiectorie atinsa de o mediocritate care poate sa fie si ea un destin. Experientele sale cad sistematic in derizoriu. In concluzie, desi cele doua linii se intretaie

frecvent, ele prezinta universuri paralele, cu o structura essential diferita, chiar daca unite de acelasi spatiu si tulburate de probleme asemanatoare.

4. Constructia personajului central si relatia dintre doua personajeDramatismul romanului e sustinut in primul rand de modul in care e construit personajul central. Ion e un personaj realizat in maniera realista, cu nuante naturaliste. Personaj contradictoriu, Ion va trai drama ancestrala a pamantului, apoi drama iubirii. In prima parte a romanului, Ion concepe un plan pe care il urmareste cu perseverenta. De aici se desprinde structura morala a personajului, caracterul sau simbolic, Ion fiind o metafora a dramei pamantului, in care filonul social nu trebuie separat de cel biologic. Ion este fiul lui Alexandru Glanetasu si al Zenobiei. Tatal risipitor pierduse averea familiei. Naratorul subliniaza inca de la inceput, in mod direct, dragostea lui Ion pentru pamant. Personajul evolueaza intre doua atitudini extreme. In prima parte e convins ca “dragostea nu ajunge in viata… Dragostea e numai adaosul”, in timp ce, spre final, personajul se intreaba “Ce folos de pamanturi daca cine nu ti-e drag pe lume nu e al tau?”. Ion se confunda cu o idee pe cat de telurica, pe atat de inumana, care ajunge sa-i stapaneasca viata, incat devine sclavul pamatului pentru a carui iubire sacrifice totul. Patrima aceasta pentru pamant este motivate intr-o comunitate rurala, ierarhizata de principii economice. Pamantul conditioneaza pozitia individului in grup, confera demnitate si autoritate morala, fiind o ratiune de a exista.Deosebit de importanta in acest context este scena initiala, care surprinde satul intr-un moment specific ritmului vietii rurale: o dupa-amiaza de duminica, de vara si, intr-o ampla imagine descriptive, hora, forma traditionala cu multiple functii evidentiate chiar in gruparea personajelor. Primul criteriu al gruparii este varsta: doar tinerii necasatoriti participa la dans. Gruparea adultilor pune in evidenta criteriul prestigiului social, asigurat, in principal, de avere. Imaginea lui Alexandru Glanetasu, care statea “pe de laturi, ca un caine la usa bucatariei… dornic sa se amestece in vorba, sfiindu-se totusi sa se amestece intre bogatasi”, este o proiectie sumbra a viitorului lui Ion, in cazul in care acesta isi accepta conditia.Aflat la varsta casatoriei, Ion nu hoaca cu Florica, cea mai frumoasa fata din sat, ci cu Ana, unica mostenitoare a lui Vasile Baciu. Alegerea Anei sporeste invidia lui George Bulbuc, fecior instarit, caruia ii fusese destinata Ana. Vasile Baciu afla de la George ca fata lui e plecata cu Ion si, intr-o explozie de nemultumire, il umileste, imputandu-i “sarantocului” indrazneala de a-si ridica ochii la fata lui. Se prefigureaza, astfel, conflictele esentiale ale romanului, ce vor determina evolutia personajelor.In cazul lui Ion, se produce o discrepanta intre ierarhia formala, bazata pe avere si cea informala, bazata pe suprematia lui in randul tinerilor. De aceea, revolta personajului central nu are functie contestatara, nu neaga propriu-zis ierarhia, ci urmareste situarea sa in varful acestei, pentru ca, din perspectiva criteriilor colectivitatii, Ion este un marginal, fiind vulnerabil prin conditia sa materiala precara. Personajul este frustrate, se revolta impotriva propriei conditii sociale si, orgolios, face din dorinta sa o adevarata obsesie, situate in afara oricaror repere morale.Traseul existentei sale este clar marcat in prima parte a romanului, scopul este precis, eroul cautand doar modalitatea de a-l atinge. Din tipic, personajul devine atipic, fiindca naratorul descrie in termini erotici patima, pentru a sublinia intensitatea instinctului de posesie. Nu intamplator, George Calinescu vede in acest personaj forta bruta a

pamantului, fiinta primitive, la care violenta este forma naturala de manifestare. In schimb, Eugen Lovinescu retine la Ion inteligenta naturala, spiritual care isi urmareste metodic planurile parvenirii, considerand ca toate actiunile lui sunt premeditate.Casatoria cu Ana este momentul triumfului. Metamorfoza personajului este evidenta, iar naratorul retine gesturile sugestive, care arata mandria de sine a acestuia. Sentimental de repuslie fata de Ana va ramane neschimbat, chiar si dupa nasterea copilului. Aceasta, fire sensibila, vulnerabila, va gasi in sinucidere eliberarea din nefericirea casniciei. Nu durerea pierderii sotiei il copleseste pe Ion, ci cumplita teama ca legatura sa cu pamantul s-ar putea rupe prin moartea plapandului sau fiu.Daca in actiunea de dobandire a pamantului, Ion se dovedeste lucid, calm, acum, amenintat de pierderea lor, este incrancenat, dezorganizat. Rivalitatea dintre Ion si George Bulbuc se relanseaza, caci atractia lui Ion pentru Florica nu incetase nici o clipa, iar George isi luase revansa, casatorindu-se cu ea. Ion moare asa cum a trait, in mod violent, ucis cu lovituri de sapa de catre George, dar aceasta moarte nu are valoare moralizatoare, ca in nuvelele lui Slavici, ci este veridical, fireasca in linia evolutiei personajului care si-a pierdut, treptat, dimensiunea umana. Obiectivitatea realista impune, asadar, naratorului o detasare absoluta in prezentarea scenei finale.Abordarea personajelor ca tipologii este specifica realismului, care percepe arta ca nimesis (copie a realitatii), urmarind prin aceasta generalizare o reprezentare ampla a vietii, oferindu-i cititorului iluzia verosimilitatii si a veridicitatii.Ion al Glanetasului si Titu Herdelea sunt doua dintre tipurile umane representative ale caror destin este strans legat de-a lungul actiunii romanului. Ion este tipul taranului roman, in speta al celui ardelean. Din punctul de vedere al categoriei morale, Ion este tipul parvenitului, folosind fiinta feminine ca mijloc de parvenire. Titu ste tipul micului aspirant rural la statutul de intellectual, un idealist autoiluzionat, lipsit, insa, de forta necesara pentru a-si pune in practica idealurile.Destinul celor doi tineri este asemanator: au varste apropiate, au copilarit impreuna, s-au imprietenit, in ciuda apartenentei la clase sociale diferite. Ion I se confeseaza “domnisorului” caruia ii poarta respectful cuvenit prin statutul sau de fiu al invatatorului, iar Titu ii da, involuntar, sfaturi cu consecinte devastatoare. Cand Ion se plange ca Vasile Baciu nu se indupleca sa i-o dea pe Ana de sotie, Titu afirma „trebuie sa-l silesti”, moment in care lui Ion i se pare „ca in minte i s-a deschis deodata o dara luminoasa care ii arata lamurit calea”.Parcursul scolar al celor doua personaje este revelatoriu pentru profilul lor caracterologic. In caracterizarea directa facuta de autor se precizeaza ca Ion a fost „cel mai iubit elev al invatatorului Herdelea”. Stradaniile invatatorului au dus chiar la scutirea de taxa de inscriere „fiindca baiatul era silitor si cuminte”. Dupa doua luni, insa, Ion a refuzat sa se duca la scoala cea mare, motivand ca-i erau mai dragi muncile campului. Pornirea spre invatatura a fost deturnata de o pasiune mult mai puternica, instinctuala si organica – pamantul. Prin acelasi procedeu este prezentat Titu, „mandria familiei Herdelea”. Tanarul de 23 de ani, inalt, desirat, fusese sub mana tatalui sau u elev „eminent”, doar ca la liceul din Armadia, prin clasa a III-a a inceput sa simta ca e persecutat. Titu ramane sa studieze acasa ultimele doua clase liceale din cauza taxelor scolare prea mari pentru slabele puteri financiare ale invatatorului. Nu isi da bacalaureatul, deci nu poate indeplini visul tatalui sau de a-l vedea preot, notar sau invatator.

In vreme ce Ion isi canalizeaza energia spre recuperarea pamantului din zestrea Zenobiei, pierdut de tatal sau, Titu isi cauta o ocupatie intrand, prin interventiile tatalui, ca ajutor si practicant la notarul din Salna. Cat timp Ion se lupta sa scape de umilitoarea etichetare ca „sarantoc” si „fleandura”, Titu publica o poezie de 3 strofe in revista „Familia” si se declara poet. Cand Ion este sfasiat intre pasiunea pentru frumoasa Florica si patima pentru pamanturile Anei, Titu traieste o iubire adolescentina pentru Lucretia Dragu si o aventura cu Roza Lang.Cei doi eroi dovedesc profiluri caracterologice diferite. Ion, un flacau ale carui calitati i-ar fi justificat o pozitie exceptionala in lumea satului, este un marginalizat care se impotriveste cu toate resorturile fiintei sale unei lumi rau alcatuite. Titu, erou pornit in viata de pe o pozitie privilegiata, comparativ cu Ion, este un mediocru. Energiei inpresionante si sistemului de valori al lui Ion, chiar daca discutabil, i se opun apatia si absenta oricarui sistemul in cazul lui Titu.Cele doua personaje prezentate au destine impresionante: unul se frange, violent, celalalt continua, minor, provocand cititorului intrebari cu privire la rostul existentei, la legitimitatea societatii si la sensul patimilor omenesti.

5) Obiectivitatea naratorului; structura, compozitie si limbajLiviu Rebreanu expune doua ipostaze in egala masura adevarate: una care evita situatiile limita, tematoare, frivola, evitand blazarea si depasindu-si neputinta prin aspiratia la o alta ordine a lucrurilor, alta furtunoasa pentru care starea conflictuala a devenit o a doua natura elementara si cruda. Astfel, prima ipostaza prezinta un narator usor ironic, a doua angajeaza o evidenta cruzime a observatiei, care creeaza impresionante pagini ale romanului. Obiectivitate naratorului implica omniscienta si omniprezenta, o voce straina intamplator, dand iluzia de existenta straina intamplarilor, dand iluzia de existenta care curge de la sine, cu amalgamul ei de contradictii, de umanitate si de violenta.

6) Ion – monografie a satului romanescDrama din romanul „Ion” se deruleaza pe un fundal rural, intr-o corelatie cu ritmurile acestuia. Desi fixat geografic, spatial si temporal, satul dobandeste accente mitice, iar viata se desfasoara ritualic, in ritm de nastere, casatorie si moarte. De la inceput se impune imaginea horei, element stravechi al traditiei populare, iar destinele se desprind ca adevarate drumuri ale naratiunii.Antologica este scena nasterii pe camp. Misterul creatiei, aparitia copilului ii impresioneaza pe cei doi barbati – Ion si tatal sau – prezenti la scena.Nunta este prezentata realist, dar cu mentionarea datinii. Aceasta tine trei zile. Urmeaza ospatul, dansul, in timp ce naratorul observa cu o fina intentie de psiholog treptele nefericirii Anei. Nunta e pentru Ion doar un ritual de intrare in posesiune.Moartea e un motiv frecvent al romanului si incheie violent dramele. Eroii vor sfarsi tragic – Ion omorat de George Bulbuc, iar Ana prin sinucidere. Destinele lor inseamna abatere de la legea universala a sfarsitului firesc.Liviu Rebreanu realizeaza, asadar, un personaj memorabil, expresie sintetica si esentializata a relatiei dintre tarani si pamant, imagine dura si plina de forta in care se regasesc, in egala masura, destinul si fatalitatea.