În anul 1914, la 11 aprilie, se celebrează căsătoria lui Ion Minulescu cu Claudia Millian (1887-1961), poetă simbolistă, autoarea volumelor de versuri Garoafe roșii (1914), Cântări pentru pasărea albastră (1923), Întregire (1936), precum și a unor piese de teatru, între care drama

Vreau să trăiesc (1937). Ion Minulescu și Claudia Millian au avut o fiică, pe Mioara Minulescu, artistă plastică înzestrată, care s-a consacrat cu

devoțiune filială păstrării memoriei părinților ei. Urmează anii razboiului, 1916-18 când soții Minulescu se refugiază la Iași. După acest episod

apare un nou volum de proză al lui Minulescu: Măști de bronz și lampioane de porțelan (1920).

Un an mai târziu, Minulescu își face debutul ca autor dramatic: pe scena Naționalului se joacă piesa Pleacă berzele și comedia într-un act Lulu

Popescu (10 ianuarie).În 1924 apare romanul Roșu, galben și albastru, unul din marile succese literare ale vremii, după ce fusese în prealabil publicat în paginile Vieții românești. Se reprezintă Omul care trebuie să moară "grotescă tragică în trei acte", publicată mai târziu, în 1939, sub titlul Ciracul lui Hegesias, iar 6 ani mai târziu, în 1930, apare volumul Strofe pentru toată lumea.

Apare culegerea de nuvele fantastice Cetiți-le noaptea.

Şi-au trecut de-aseară clipe,Şi-au trecut de-aseară ore,Şi-ale zorilor aripeFluturatu-mi-au grăbite,Ca şi clipele trăitePe-albul treptelor sonore.

Şi m-am coborât pe scară...Dar pe cea din urmă treaptăCheia ce mi-ai dat asearăAm găsit-o prefăcutăÎntr-o cupă albă, plinăCu vin verde de cucută.

Şi pe cea din urmă treaptăAm îngenuncheatŞi-am plâns -Căci pe cea din urmă treaptă,Ca-ntr-o carte înţeleaptă,Am citit în fundul cupeiNaufragiul ce m-aşteaptă!...

Romanţa cheii 

Cheia ce mi-ai dat aseară -Cheia de la poarta verde -Am pierdut-o chiar aseară!...Dar ce cheie nu se pierde?Cheia ce mi-ai dat asearăMi-a căzut din turn,Pe scară,Şi căzând, mi-a stins lumina.

Cheia ce-am pierdut asearăAm cătat-o ;Dar pe scarăEra noapte ca şi-afară -Noapte ca sub boltuitaŞi-am rămas în turnul gotic -Turnul celor Cupolă de mănăstire,Când s-au stins pe la icoaneLumânările de ceară.

trei blazoane:Al Iubirii,Al Speranţei,Şi-al Credinţei viitoare...Şi-am rămas în turnul goticDomn pe-ntinsele imperiiAle negrului haotic.

Romanţa soarelui 

Răsar,Mă-nalţ,CoborŞi-apoi dispar,Şi-apusul meu e totuşi răsărit...Sunt vagabondul zilei de-a pururi solitar -Portret unic şi veşnic, expus în infinit.

Cu magica-mi baghetă uriaşe -Stăpâna hotărârilor eterne -Deştept măturătorii albelor oraşeŞi-adorm întârziaţii negrelor taverne...

Dau fluviilor graţii de reptile,Dau mărilor priviri fosforescente,Iar munţilor din zare, aspecte de gorile,Şi brazilor, pe coaste, poziţii indecente.

Dau fructe noi smochinilor uscaţi,Dau bronzului figură omenească,Iar Regilor -Pe socluri de marmură-nşiraţi -Poruncitoare gesturi, ca-n veci să poruncească.

Iar când cobor,Când calda-nfiorareSe zbate-n cupa recelui repaos,Azvârl sămânţă nouă în vechile tipareŞi-ascult Perpetuarea cum fredonează-n haos!...

La circ �Un accident banal �Un acrobat,Un salt mortalŞi �Acrobatul nu s-a mai sculat �

Alămurile din orchestră au tăcut,Iar clovnii din arenă au ţipat �Dar publicul din staluri n-a crezutCă poate fi şi-un accident adevăratŞi-a fluierat �Zadarnic-Mortul n-a mai înviat �

Păcat de el ! �Era un tânăr acrobat frumos,Cu corpul tatuat de sus şi până jos, De care publicul se minuna,Când îl vedea ndoit ca un inel.�

Sau când bara fixă se învârteaCa o morişcă de cafeaCu balerina lângă el ! �

Dar balerina nu-l iubea ! �

Povestea lui ?Hm ! �Povestea mea-A mea A taŞi-a altora ! �

Acelaşi accident de circ, banal�O zi relache,Şi apoi, la fel,�Cu-aceeaşi balerina lângă elAlt acrobat �Alt salt mortal ! �

Ultima oră 

Acuarelă 

În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămânăOrăşenii, pe trotuare,Merg ţinându-se de mână,Şi-n oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână,De sub vechile umbrele, ce suspinăŞi se-ndoaie,Umede de-atâta ploaie,Orăşenii pe trotuarePar păpuşi automate, date jos din galantare.

În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămânăNu răsună pe trotuareDecât paşii celor care merg ţinându-se de mână,Numărând

În gândCadenţa picăturilor de ploaie,Ce coboară din umbrele,Din burlaneŞi din cerCu puterea unui serDătător de viaţă lentă,Monotonă,InutilăŞi absentă...

În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămânăUn bătrân şi o bătrână -Două jucării stricate -Merg ţinându-se de mână...

Cultivând motive lirice tipic simboliste, poezia sa cântă mirajul ținuturilor exotice, marea, aspirația spre un absolut indefinisabil, stările sufletești

enigmatice apăsate de melancolie, ispită erotică și moarte, într-un limbaj alegoric de o sonoritate exterioară specifică. Viziunea sa este în cele mai

multe cazuri a unui umorist sentimental fantezist."Altă întâlnire cu Ion Minulescu".

Poetul Minulescu participând la o șezătoare literară la Mediaș, în perioada interbelică, invitat fiind de poetul George Popa, inițiatorul revistei literare

"Lanuri", l-a întrebat pe scriitorul medieșean cine-l va prezenta la această manifestare literară. George Popa, care era mai scund de statură, i-a

răspuns: "Eu." Minulescu i-a replicat: "Păi bine măi țângăule, la Blaj m-a prezentat un popă cu o barbă cât o mătură. Tu, cred că nici nu știi mânui

briciul." După șezătoare, poetul simbolist i-a spus lui Popa, cerându-i iertare: "Dragă Popa, te rog să mă ierți. Ți-am spus că nu poți mânui

briciul, dar am văzut că îl mânuiești foarte bine, însă în loc să te bărbierești pe tine, m-ai bărbierit pe mine."

Aprecieri critice

(n. 6 ianuarie 1881, București - d. 11 aprilie 1944, București)