ION- roman interbelic realist modern

ION- roman interbelic realist modern Intre glasul pamantului si glasul iubirii

Ion sau bruta ingenua

Romanuleste specia genului epic, n proz, de mare ntindere, cu o aciune complex ce se poate desfura pe mai multe planuri, cu personaje numeroase a cror personalitate este bine individualizat i al cror destin este determinat de trsturile de caracter i ntmplrile ce constituie subiectul operei.

Liviu Rebreanu (1885-1944) este creatorul romanului romanesc modern, publicat in 1920, romanul Ion reprezentand primul roman al lui Liviu Rebreanu, o capodopera care infatiseaza universul rural in mod realist, conceput in spiritul modernismului lovinescian. Criticul Eugen Lovinescu a recunoscut necesitatea innoirii literaturii romane, modernizearea ei, pronind de la ideea ca exista un spirit al veacului care impune omogenizarea culturilor. El apreciaza ca: Ion e cea mai puternica creatie obiectiva a literaturii romane. Geneza scrierii se poate urmari dupa marturisirile lui Rebreanu nsusi. Procesul creator a fost ndelungat, respectiv 7 ani si esenta lui consta n sudarea ntr-o viziune unitara, Rebreanu marturisind: romanul este o viata de fictiune, izvorata dintr-o viata adevarata, a mea. Procesul de elaborare a romanului, trecnd prin fazele manuscrise Rusinea si Zestrea, Rebreanu s-a gndit mai mult la o fresca a satului transilvanean din care nsusi autorul s-a ridicat "ca poet al omului teluric", dupa cum l apreciaza G. Calinescu. Conceptia autorului despre roman, inteles ca un corp sferoid, se reflecta artistic in structura circulara a textului. Romanul este alcatuit din doua parti opuse si complementare, coordonate ale evolutiei interioare a personajului principal: Glasul pamantului si Glasul iubirii. Titlurile celor 13 capitole, numar simbolic nefast (Inceputul, Zvarcolirea, Iubirea, Noaptea, Rusinea, Nunta, Vasile, Copilul, Sarutarea, Streangul, Blestemul, George, Sfarsitul) sunt semnificative, discursul narativ avand un inceput si un sfarsit. Simetria dintre inceput si final se realizeaza prin descrierea drumului prin care se intra si se iese din satul Pripas, loc al actiunii romanului. Personificat cu ajutorul verbelor se desprinde, alearga, urca, drumul are semnificatie simbolica a destinului unor oameni. Asemenea ramei unui tablou, el separa viata reala a cititorului de viata fictionala a personajelor din roman. Descrierea initiala a drumului introduce cititorul in viata satului ardelean de la inceputul secolului al XX-lea. Descrierea finala inchide simetric romanul si face mai accesibila semnificatia simbolica a drumului prin metafora soselei drumul trece prin Jidovita... si pe urma se pierde in soseaua cea mare si fara inceput. Simetria si alternanta planurilor este sustinuta si prin tehnica contrapunctului, dezvoltand aceeasi tema in medii si momente diferite, relativizand perspectiva, totul intr-o constructie epica, unitara. Moderna este si tehnica compozitionala a romanului, avand doua planuri care se interpatrund, prin tehnica planurilor paralele, prezentand viata taranilor, respectiv viata intelectualilor, trecerea de la un plan narativ la altul realizandu se prin alternanta, iar succesiunea secventelor fiind redata prin inlantuire. Modernitatea si obiectivitatea creatiei lui Rebreanu se naste din interferenta formulei traditionale cu elementele moderne. Formula realista este sustinuta de obiectivitatea unei perspective omnisciente cu narator de persoana a III-a, autorul marturisind undeva ca s-a sfiit totdeauna sa scriu pentru tipar la persoana I. Romanul este unul de tip obiectiv, prin specificul relatitei narator-personaj si tipul de narator: omniscient, omniprezent, observandu-se obiectivitatea naratorului, atitudinea detasata in descriere, veridicitatea, focalizarea fiind zero. Naratorul omniscient controleaza evolutia personajelor, prezinta traiectoriile existentei personajelor conform unui destin prestabilit. Naratorul infatiseaza realitatea plasmuita nu ca pe o succesiune de evenimente imprevizibile, ci ca pe un proces logic, cu final explicabil si previzibil. Inlantuie temporal si cauzal faptele verosimile.

Tema romanului o constituie satul ardelean la inceputul secolului al XX-lea cand doar pamantul asigura demnitatea omului, problematica pamantului fiind dublata de tema iubirii, asa cum Nicolae Manolescu afirma ca in centrul romanului se afla patima lui Ion, ca forma a instinctului de posesiune. Potrivit tipologiei lui Nicolae Manolescu (din lucrarea Arca lui Noe), Ion este un roman doric: Iluzia vietii e mai presus de iluzia artei .

Actiunea romanului incepe intr-o zi de duminica, in care locuitorii satului Pripas se afla la hora, in curtea Teodosiei, vaduva lui Maxim Oprea. In expozitiune sunt prezentate principalele personaje, timpul si spatiul, ceea ce confera veridicitate romanului realist. Nicolae Manolescu a denumit aceasta hora o hora a soartei, hora fiind o pagina etnografica memorabila prin dansul traditional, prin portul popular si pasii specifici. Rolul horei este acela de a-i asigura coeziunea si de a facilita intemeierea noilor familii, dar cu respectarea principiului economic. Hotararea lui Ion de a o lua pe Ana cea bogata la joc, desi o placea pe Florica cea saraca, marcheaza inceputul conflictului. Venirea lui Vasile Baciu, tatal Anei, la hora, si confruntarea verbala cu Ion, pe care il numeste hot si talhar, pentru ca umba sa ii ia fata promisa lui George Bulbuc, constituie intriga romanului. Rusinea provocata de Vasile Baciu, va starni dorinta de razbunare a lui Ion, lasand-o pe Ana insarcinata, pentru a-l determina sa accepte nunta. Bataia lui Ion si George, se incheie cu victoria lui Ion, aceasta alimentand dorinta de razbunare a lui George si este construita simetric cu cea din finalul romanului, cand George il ucide pe Ion.

Conflictul central al romanului este lupta pentru pamant in satul traditional, unde posesia conditioneaza dreptul indivizilor de a fi respectati in comunitate. Mandru si orgolios, Ion nu-si accepta conditia si este pus in situatia de a alege intre iubirea pentru Florica si averea Anei. Conflictul exterior, social, intre Ion si Vasile este dublat de conflictul interior, dintre glasul pamantului si glasul iubirii. Dorind sa obtina pamantul, Ion o seduce pe Ana si se casatoreste cu ea. Preotul Belciug mediaza conflictul dintre Ion si Vasile, in care biata Ana nu este decat o victima tragica. Sinuciderea Anei, nu-i trezeste lui Ion regrete sau o constiinta vinovata, pentru ca in Ana, iar apoi in fiul lor, Petrisor, nu vede decat garantia proprietatii asupra pamanturilor. Nici moartea lui Petrisor nu-l opreste din drumurile lui dupa Florica, maritata cu George. Astfel ca deznodamantul este previzibil, inchis, iar George, care-l ucide, este doar un instrument al destinului. El este arestat, Florica ramane singura, iar averea lui Ion revine bisericii.

Tudor Vianu constata autenticitatea limbajului regional:icoana complexa, vie, fara exuberanta, bogata in amanunte de obervatie a vietii Ardealului, stilul anticalofil (stilul cenusiu), demnitatea si precizia stilului.

Ion de Liviu Rebreanu este un roman realist de tip obiectiv deoarece are ca trasaturi: specificul relatiei narator personaj, obiectivitatea/impersonalitatea naratorului omniscient care intretine iluzia realitatii, verosimilul intamplarilor si atitudinea detasata. Liviu Rebreanu afirma: ... Cand ai reusit sa inchizi in cuvinte cateva clipe de viata adevarata, ai realizat o opera mai pretioasa decat tpaye frazele frumoase din lume (Jurnal)

Pentru mine arta inseamna creatie de oameni si de viata (Liviu Rebreanu- Cred)

Ion- epopeea taranului roman (Pompiliu Constantinescu)