LEAC PENTRU TUSE    

  Cînd boarea mişcã frunzele pe ramŞi colb de bronz pe pajişti risipeşteLa domnul doctor Blatt intrã AvramŞi i se plînge bietul cã tuşeşte.

- Imi sparge pieptul doctore şi suduiMă încovoi de mijloc şi m-aprindMă ţine cîte-un ceas ş-atît mă zguduiCă de m-apuc d-un pom îl mişc tuşind.

- Uite, îţi prescriu, îi spuse doctor BlattO singură ricină dimineaţaUna la prînz şi alta pe-nseratŞi n-ai să mai tuşeşti în toată viaţa!

- Iertati, domnule doctor, eu ştiamDe la bunicul meu, ce-a stat la ţarăCum că ricina-i bună-a spus AvramPardon, scuzaţi, pentru ieşire-afară!

- Da! Dar Congresul marei SocietăţiLaringolore care-n Dresda fuseA decretat ricinei calităţiCu efecte minunate pentru tuse!

Aşa că faci precum ţi-am spus! şi lasăCă orice leac e greu la începutŞi poimîine vii la mine, după masăSă te consult să văd de ţi-a trecut!

A treia zi la opt de dimineaţăCînd nimeni nu gîndea netam-nesamLa doctor, pămîntiu şi tras la faţăTinîndu-se de pîntec intră Avram.

- Ei, cum o duci cu tusea? Ti-e mai bine?(Intreabă domnul doctor, să glumească)- Vai doctore,- răspunde Avram,- dar cineMai îndrăzneşte acuma să tuşească? –

1

MADAM AVRAM      

Pluteşte har divin prin casă,Ş-aud versete din Talmud,Şi-n jelţ, gătit ca o mireasă,Şade rabinul Soil din Lud.

Foiletează cîte-o carte,Ridică ochii-n sus, mereu,Şi murmură, gîndind departe,Parc-ar vorbi cu Dumnezeu.

Prin calmul zilei ce se-ncheieÎn iz de ambră şi gutui,Deodată, intră o femeieŞi-îngenunchiază-n faţa lui.

- Ajută-mi, rabi, c-o povaţă,Să sting un foc ce dogoreşte,Că soţul meu, Avram din piaţă,De-o vreme nu mă mai iubeşte.

Sînt sigură că nu mă minteŞi cred precis că nu mă-nşală,Dar nu-şi mai face, ca-nainte,Îndatorirea conjugală.

E sfiicios, ne-ndemînatecŞi viaţa i se pare greaMi-e cam ruşine, rabi dragă,Dar nu mai e precum era.

Eu  nu cred în vrăjitorie,Dar poate că e descîntat,Şi vreau, cum eu îi sînt soţie,Să simt că-mi e şi el bărbat!

Reb Soilik a privit spre Tipra,Rostind crîmpeie neştiute,Şi spuse: - Am să-ncerc, femeie,Şi poate Domnul să ne-ajute.

2

Citi-voi scriptele divine,Dar pîn-atunci găsesc cu cale,Să treci alături, pînă vineAvram, bărbatul dumitale.

Într-adevăr, în cinci minute,Avram s-a prezentat supusŞi rabinul, plin de virtute,I-a spus :

- Ascultă - Avrame! Domnul nostruCare îţi preţuieşte munca,Din turmă, te-a ales pe tineCa să-i îndeplineşti porunca.

Alături e-o femeie junăŞi sprintenă ca ciocîrlia,Care se plînge că-mpreună,Cu ea, nu-ţi faci datoria!

Treci dincolo! Infruntă munţii,Sileşte-te, cu tot avîntul,Iubeşte-o ca în noaptea nunţii,Cum e lăsat de’Nalt Prea Sfîntul.

Avram, înţelegînd moralaDin vorba-i plină de văpaieŞi credincios misiunii date,Trecu alăturea în odaie.

S-a scurs aproape-o oră.Zarea a prins contururi de cenuşe,Cînd rabinu’pierdu răbdareaŞi îi întîmpină din uşe:

- Nu e frumos – femeii-i zice,Scrutînd în ochii ei păcatul –Să vii, madam Avram, aicea,Şi să-ţi vorbeşti de rău, bărbatul.

3

Ai spus că n-are voiniciaŞi-i slab, cînd colo eu constat,C-Avram îşi face datoriaÎncă cu vîrf şi îndesat !

- Să vezi ce s-a-ntîmplat, - exclamăFemeia, respirînd din greu –Pe domnul, tot Avram îl cheamă,Dar nu-i Avram, bărbatul meu!

AEROFAGIA LUI IANKEL      

Parcã e vreo anecdotă,Să nu fie doi ovrei?Într-o zi, Avram şi Leibu,Sfătuindu-se-ntre ei

Cum să facă, cum să dreagă,Chiar cu cel mai greu efort,Ca să treacă frontiera,Ambii, fără paşaport.

Şi umblînd pe ici, pe colo,Au găsit la cafenea,Unul, care se ocupăNumai cu aşa ceva.

- Eu vă trec, să n-aveţi grije,Că sîntem compatrioţi,Dar vă costă treaba asta,Cîte 500 de zloţi.

- Bun! Iţi dăm acuma baniiCă-i avem la îndemînă.Dar să trecem, nu-i nevoie,Să avem hîrtii la mînă?

- Nu vă trebuie nimica,Cu hîrtii e mult mai greu,

4

Eu vă trec fără bahtoitrăs,Fiindcă am sistemul meu.

Amîndoi mergeţi cu mine,Eu cunosc nişte potecePrintre pomi, ascunse bineUnde nici un om nu trece.

Nu e nici zaplaz, nici poartăNumai pomi vreo zece legheŞ-adormit, într-o gheretă,Gardianul stă de veghe.

Ajungînd tustrei acolo,Procedăm cum se cuvine:Eu o rup la fugă iute,Gardianul, după mine.

Nemaifiind de pază nimeni,Voi, ca nişte gentilomi,Treceţi glonţ peste gheretăŞi vă pierdeţi printre pomi.

Eu alerg de rup pămîntul,El, nebun, mă fugăreşte,Însă pînă cînd m-o prinde……Restul nu vă mai priveşte!

Şi înt-adevăr, povestea,A decurs foarte fidel:Ianki Rapaport aleargă,Şi gardianul, după el.

- Stai că trag! – Urlă acesta –Dacă te mai mişti, eşti mort!Ai ceva hîrtii la tine?- Am un singur paşaport!

- Dă-l încoace! – Si îl dete..Gardianul, căpcăun,

5

Îl întoarce, ş-apoi zice:- Paşaportu-i foarte bun!

Însă nu-nţeleg un lucru:Dacă ai aşa hîrtie,Pentru ce-ai fugit de mine?- Sufăr de-aerofagie!

Ca să nu-mi mai spargă pieptulŞ’inima a mi-o păzi,Doctorul mi-a dat reţeptul,Să alerg un ceas pe zi.

- Dar cînd ai văzut, - întreabăGardianul înrăit –Că te fugăresc cu arma,Pentru ce nu te-ai oprit?

- Stiu si eu? – răspunde IankiPlin de nevinovăţie –Am crezut că şi matale,Suferi de-aerofagie!.

AM DEJA

Nu ştiu dacă-această manşăE sau nu adevărată,Dar s-a întâmplat, probabil,Într-o ţară îndepărtată,

C’un potop de oameni paşnici,Rege şi boieri de neam,Şi-unde se trăia întocmaiCa în sânul lui Avram.

Aşa dar, la Piatra Neamţu,Printre vile ogivaleUnde, jos cum treci de Cozla,Curge Bistriţa în vale –

6

Locuia domnul Năstase,‘Nalt şi zdravăn cât un munte,Respectat de toată urbea,Drept un gospodar de frunte,

Şi avea domnu’ Năstase,Curte, vie pe araci,Şi livadă, şi’n cireadăMiei şi oi şi boi şi vaci.

Şi se petrecea, că nu poţiNici cu vorba, nici cu slova,Să descrii entuziasmulChefurilor din Moldova.

Că, de atâta băuturăŞi mâncare, negreşit,Dă-i cu fleici, momiţe, muşchiuri,Omul s-a îmbolnăvit.

Nu simţea dureri, nici greaţăCând mânca şi nici când bea,Dar se subţia la faţă,Şi necontenit slăbea.

Că din ditai mai bărbatul,Gras şi gros şi lat în spate,Din ce-a fost odinioarăRămăsese jumătate.

Singurul remediu, careBoala i-ar putea înfrânge,Este să găsească-un tânărCare-ar vrea să-i deie sânge.

După ce-au dat sfoară’n ţară,A venit dintr-o comună,Un ovrei cu chipul roşu,Şi voinic, pe nume Hună.

7

Doctorul – pe vremea ceea,Cu siringi voluminoase,A luat sânge de la Hunã,Transfuzându-l lui Năstase.

Pentru această faptă bună,Dovedită pe deplin,Purătul i-a dat lui Hunã,Cinci sute de lei, peşin.

Dup’un timp, domnul NăstaseZdrăvenindu-se niţel,L-a poftit din nou pe Hună,Sã ia sânge de la el.

Terminând operaţiunea,A luat altă ţinută:Nu i-a mai plătit cinci sute,Ci i-a dat numai o sută.

Hună stă, priveşte banii,Totuşi, observând în grabă,Că ceva nu este cuşer,Îndrăzneşte şi întreabă :

- Nu cumva, domnul Năstase,Mai din vorbă’n vorbă, iute,Mi-a dat, poate, din greşeală,Mai puţin cu patru sute ?

- N-am greşit deloc! – răspunse,Dar am socotit mai bine,Fiindcă am deja de-o lună,Sânge evreiesc în mine.

ÎMI REVINE CÂTEODATĂ      

Cred că v-amintiţi, desigur,Că s-a scris în toată presa,

8

De-o minune întîmplată,La Paris sau la Odesa,

Cînd un domn Francois sau Grisa,Nu ştiu căror procedee,Din bărbat frumos şi tînăr,Brusc, a devenit femeie.

Dar cum de atunci progresulA dat lumii teme noi,Chestiunea cu “minunea”,A rămas pe planul doi.

Într-o zi, savantul Smoisland,Despre care s-a dus vestea,C-a mai “prelucrat” în viaţă,Multe cazuri de acestea,

S-a-ntîlnit c-o cuconiţă,Blondă şi cu chip gingaş,Care împingea pe stradă,Un căruţ c-un copilaş.

- Bună ziua, domnu’doctor! –Zise doamna cu avînt –Eu sînt Goldfink! Nu-ţi închipui,Cît de fericită sînt!

Eu sînt, domnule Profesor,Dumnezeu noroc să-ţi deie,Care graţie dumitale,Din bărbat sînt azi femeie!

Precum vezi, domnule doctor,Munca nu ţi-a fost în van:Am bărbat, sînt fericită,Şi, am şi-un copil de-un an!

- Doamna mea, entuziasmulMeu, e nesfîrşit de mare,

9

Dar, în interesul ştiinţei,Vreau să-ţi pun o întrebare:

Nu te-ncinge-o nonşalanţă,Cu manifestări ciudate,De-anumite obiceiuriŞi dorinţe vechi, uitate?

O pasiune ne-nţeleasă,Sau un dor neconsumat,Care să-ţi aducă-aminte,Că ai fost cîndva bărbat?

- Da! Ba da! Mi-e cam ruşineSă vă spun, dar asta-i viaţa!Cîteodată simt că-mi vine,Să-mi spun Tfilin, dimineaţa!

10