PUTEA SĂ FIE ŞI MAI RĂU

Din foc de-azur îşi ţese luna firul

Şi varsă-n noapte stropi de aur mat Când Gică năvăleşte sus la Spiru

Şi-i povesteşte crunt şi disperat:

— Venind la şapte acasă cu careta, Gurău, proprietar de pe Aquile,

Găseşte pe nevastă-sa, pe Geta, În braţele vecinului Vasile.

Când a văzut că scumpa lui soţie Îi tăvăleşte numele-n noroi, Fără să-şi dea seama ce-o să fie

A tras cu revolveru-n amândoi!

— Tu ce zici? Îşi continuă Gică şiruDe această nebunie a lui Gurău? — Eu ce să zic? Răspunde cinic Spiru

Eu zic: putea să fie şi mai rău!

— Vasile are-o rană-n cap. Pe Geta A dus-o la spital, la Făgădău.

Dar Spiru, calm, fumându-şi ţigareta

A zis: -Putea să fie şi mai rău!

— Eu nu-nţeleg deloc-răspunse GicăNici calmul tău şi nici răspunsul tău.

Dacă la împuşcat pe Vasilică, Cum putea să fie şi mai rău?

— Putea să fie şi mai rău! Sunt fapte Ce nu se spun atunci când nu-ţi convine.

Dacă venea acasă ieri, la şapte, Era mai rău, căci mă-mpuşca pe

mine!