ion pachia-tatomirescu comete-n cea de-a 65-a vale · sunt acceptate reproduceri de texte,...

Ion Pachia-Tatomirescu comete-n cea de-a 65-a vale...

Cosmografii

'}}{;}{{+Ion Pachia-Tatomirescu Comete-n cea de-a 65-a vale

,iiiiiiiiii-2

Coperta: Liviu Curtuzan, Gabriela Pachia, Florin Rotaru.Pe prima faţă a copertei: colajul „Cometa-70 şi alte comete aliniate încea de-a 65-a vale“; pe faţa a patra: „trei muşchetari-panduri“ – IonPachia-Tatomirescu, între fiii săi, Ioan-Adion (în dreapta) şi Mihai(în stânga lui IPT) – la Paris, lângă Turnul Eiffel, vineri, 11 mai 2012(foto: Ana Maria Marinescu).

Colecţia Cosmografiie-mail: [email protected]© Autorul (I. D. PACHIA)Sunt acceptate reproduceri de texte, destinate strict utilizării / cităriijustificate în interes ştiinţific, bineînţeles, cu precizarea obligatorie asursei.

ISBN 978-606-614-035-5

Ion Pachia-Tatomirescu

comete-n cea de-a 65-a vale(oranj-poemele toamnei)

Waldpress2012


,iiiiiiiiii-4

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a RomânieiPACHIA-TATOMIRESCU, IONComete-n cea de-a 65-a vale (oranj-poemele toamnei) /Ion Pachia-Tatomirescu. – Timişoara : Waldpress, 2012

ISBN 978-606-614-035-5

821.135.1-1

dansul cometei cu SEPIa

Motto: Pe-amurgul-bisturiu în fraged os,sâgoniul de pe atlas ţi-e întors pe dos –că stâmpără în zei amaru-le,dealu-Mumii, dealule…!


,iiiiiiiiii-6

** * *

Cer, nea –sepia-stea...


,iiiiiiiiii-7

Cu diamantul peniţei-cometă…

Arborii gemeni, care-mi cresc din rinichi,arborii gemeni – de vene şi de-artere –,care mi se-ntomnează în becul cu wolfram al inimii,arborii cu-adânci rădăcini-braţe, strângândparalelipipedele de granit – de mulţi ani-tone –ale templelor mele de pe subcarpatice dealuri,de pe îngereşti culmi de Cogaion,arborii-stalagmite, arborii-stalactite,în mângâierea aburariului din peştera mea –de şase decenii şi jumătate –, arboriiîn care-mi intră viorile în fiecare searăşi dintr-ale căror inimi ies – tot mai luminoase –,viorile dimineţilor mele dinspre solstiţii,toţi, absolut toţi aceşti arboridin peştera mea – parchetată cu eden-teluricşi luminată dumnezeieşte cu galaxii aurii –mi-aştern pe masă zăpada hârtiei, mă-ndeamnăşi mă susţin apoi, frunzos, în marea fidelitatede galerie foşnitor-vuvuzeică, dintr-un uriaş stadion,să-mi caligrafiez – inspirat – sufletulcu diamantul peniţei-cometă...

(Marţi, 3 ianuarie 2012)


,iiiiiiiiii-8

De pe cea de-a 65-a vale a cometelor mele...

În această dimineaţă, ora patru de varăeste dată înapoi şi devine ora trei de iarnă;în ceasornicul craniului meu,în pendula coloanei mele vertebrale,în pendula-constelaţie dintre umerii mei,în orologiul trupului meu, desigur, ora patrua morţii mele de vară, îndărăptată cronicăreşte,se metamorfozează-n ora trei a morţii melede iarnă: mai mult ca sigur,nufărul fiinţei mele aprobă ora ta de vară,lotusul din creştetul meu îşi dă acordulpentru ora ta de iarnă,numai Steaua Polară ştie cum este mersulreal al orei mele,numai Lyra ştie adevărata cale a orei mele,numai Calea Lactee şi celelalte galaxii,indiscutabil, incontestabil, iau act de dinamicaveridică a orelor mele din toate anotimpurile taleşi a orelor tale de pe cea de-a 65-a vale

a cometelor mele...


,iiiiiiiiii-9

Preponderent dativ de stil, frunzelor mele de-april’...

Sufletu-mi – diseminat în cireşii-nfloriţi –cunoaşte profunzimea lăncii antice, până-n dativul,până-n infinitivul prelung al frunzelor, unde mai persistăveridica spaimă sempiternă a-nserărilor cu nori de lilieci.

Ale mele ierbare-cărţi – în lacrimi turtite, uscate,printre edecarii ce sisific trag arca-ncărcată de negrelitere-crini, spre-ale sacrului fluviu izvoare –eliberează şi-această zi, dintr-o mare de vocale,dintr-un orizont unde albii soboli încă-nalţă muşuroaie.

Pentru-nseninarea din zarişte, pentru clarul ce s-anunţăîn stingerea războaielor din privelişte, tu, cosmos-Mamă,tălmăceşte-mi iar cerul de os, spăimos-nespăimos,într-un luminos-preponderent dativ de stil,

frunzelor mele de-april’...!


,iiiiiiiiii-10

Şapte izometalice

(1)

Astăzi, poezia mea valahă este de gardăîn Insula Şerpilor, în vreme ce Ahile îşi strângeghintuitu-i chimir lat, peste buric, prinde toarteleimensului cazan de cupru – plin cu miere de răşină –şi toarnă chilimbarul fluid în marele-i sarcofagdin vârful modestei, dar sâgoasei lui piramide,apoi strigă de-mi reverberează tot cerul de malachit:„– Să mă ningi cu poeme-fulgi, neîncetat, până-auzicum foşneşte nemurirea, în creştetul Cogaionuluipărintesc, apoi să-mi lansezi norul de ciocârliipentru-al nouălea cer, ca dintr-al zecelea, şi Dumnezeusă-nceapă a mă ninge cu egretele-îngeri – un desantfără frontiere – peste toate tancurile cu ţevi-tulnice,aliniate, în plaiurile de-aur-glaspapir ale Daciei noastre,peste care flutură-nalt, steaguri tricolore cu cap de lup...!“

(2)

Nu după multă vreme, mi-e dat să aud pe Ahile,cu nebănuită blândeţe, către ceruri grăind:„– Cât creier conţine o baligă, domnule administratoral subcerescului, câţi neuroni are un ghiocel, o tornadă(fie ea şi de tuş), un bombardier, o vioară, o fregată,


,iiiiiiiiii-11

o focă, o lubeniţă, o lebădă, un autotransportor-blindat,un robot, un Turn Eiffel, un ocean, un batiscaf, o rachetăcu medie rază de acţiune, o electrică locomotivă-diesel,să faci bine a-mi spune, prompt,domnule administrator al subcerescului…?!?“Din păcate, constatcă răspunsu-i încă şi astăzi fără ecou...

(3)

De ziua mea oficială, prea multă oboseală-i pentru nimic:unsprezece persoane se deranjează, trimiţându-miciberepistole-felicitări (de remarcat, că un poet de forţăcaligrafiază cu peniţa de aur a neuronului: „Fericitări!“),sindicatul de făurar îmi cântă („Mulţi ani trăiască!“),oferindu-mi ghiocei din curtea bisericii ortodoxe de lemn,vine zăpada de pe dealul credinţei cu porumbari, aducândpolicrom fâlfâit de-aripi de fazan singular în peisaj, acutamireasmă de friptură de zburătoare, bună pentru cardiaci,vine Sfânta Treime – cu toate cele botezate şi nebotezate,cuvântătoare şi necuvântătoare (şi-mi urează: „Noroc!“),vine alfabetul pelasgo-dac, adică valah, psalmodiindu-micele şapte multimilenar-eroice, de cogaionic jurământ:

„A – Ă – Â (Î ) – E – I – O – U...!“

(4)

Spuma laptelui urcă-n ochiul de-azur al munţilor Dacieimele de aur, fireşte, pe-o bancă proaspătă, de brad,a telefericului, coborând în amurg, ori pe lună plină,de pe creasta înzăpezit-artificială, cu telecabina tricoloră,


,iiiiiiiiii-12

în faţa căreia îşi înclină capetele toţi dăciniidin Gura de Rai şi sufletele-fluturi ale mieilor meiargintoşi, mâncaţi – mai ales la Paşti – de lupoaicelesure-ale Romei, fără vreo milă vaticană...

(5)

Vulpile roşii ale dictaturii roşiise iepuresc maroniu, ori alb, în urmăcu mai bine de-o jumătate de secol, fără a li se incendiaviezuinile confiscate de la viezurii alb-negurii ...Vulpile postrevoluţionar-decembriste ale Românieimănâncă de două decenii,şi iepurii de toate soiurile,şi viezurii alb-negurii, fără frică de sărutul dintre ochi,dat prin surprindere, de justiţiare lebede-mitraliere,fără a se teme de fumigene de război, ori de vreun terenminat, de pe la ciberneticele lor intrări / ieşiridin vizuinile, din galeriile de aur, însuşite fraudulos,în baza unor înalte programe de haotizare, în temeiulunor ultramoderne strategii distrugătoare de sisteme,de la o viezurime însomnorată şi profund mancurtizată…Totuşi, chiar şi-n aceste zile ale campaniilor de-alegeridemocratic-parlamentare, vulpimea postdecembristănu pregetă să arunce în mulţimile viezureşti, spoliate,cu clasice bombe confecţionate barbar-junglier,din argila plămădită-n urina roşcatelor… Mesmerizat,electoratul viezurin-creştin protestează calm şi civilizat,caligrafiindu-şi, cu degetul (arătător), lozincile,pe-aburit-imense ecrane de televizoare plasmate.


,iiiiiiiiii-13

(6)

Cronica mea matinal-rupestră – mai exact spus, acel soide letopiseţ parietal-sublim al Pământului meu – intrăîntr-o corespondenţă clasică, ut pictura poesis,evident, cu celestul jurnal nocturn al Ursei Mari,chiar în [ano]timp ce-al nostru clopoţel terestru,din margine de galaxie-n-spumă-de-var, ancorat bineîntr-un trailer, începe s-o ia la vale,-n spirala Căii Lactee,spre-a-i capta sunetele – mai toate, pe cât posibil –în radarele-i de bronz ereditar, spre-a le-nvăţa alfabetul,spre-a le duce în Gura de Rai şi spre-a le detartra,spre-a le cerceta şi clasifica, spre-a le cunoaşte profundşi, abia apoi, eliberate din zgura stelară,spre-a le desăvârşi întru cosmică armonie a sferelor –armonie ce-a luat-o cam razna, trebuie să recunoaştem,dincoace de Ultima Revoluţie... Şi mai observ că-n acestmiez de noapte obişnuit, banal, încorsetat, eu sunt,de fapt, zarzăru-nflorit, din poleiul ce-mi bate-acum,în ferestră, îmbrăcându-mă-ntr-o firesc-evmezică armurăde zale, din toată gheaţa zeu-viscolului, viteazului Marte.

(7)

Steaua ta naşte o rază de aur în ochii meidin această dimineaţă ultraprimăvăratică,printre fulgi, într-o ninsoare caldă, oblic-de-blândă,cum clopotul unei rochii de mireasă – ca bradulce roteşte-o nouă spirală de Lactee Cale –,într-o geometrie de-aburariu mai pur, într-o oglindăa biruinţei cu stindard purtat de Elena, prin Troia pelasgă.


,iiiiiiiiii-14

„Cartea de Identitate“ şi zmeurişul stelar-ereditar...

Nu te vâr în coaja paradoxului, în sâmbureleoximoronului, în oglinda mea mincinoasă, din baie,nici în celelalte – din reflectoarele orei –, prin care trecrectiliniu – şi-încă fulger despicând ozonul de pe malulrâului, chiar în miercurea asta, de-anotimp în deszăpezire,când şi ajung la Evidenţa Populaţiei, pentru că-n 16 faur,îmi expiră actualul buletin de identitate şi-i vremeasă-mi scot ultima carte de evidenţă, ultimul paşaportpentru eternitate, fireşte, cu care, peste câţiva ani,unul dintre urmaşii mei merge la Primărie, să-mi declaremoartea, deşi-s nemuritor de Cogaion, nu vreun „mortfrumos cu ochii vii“, nu dalb-de-pribeag valah, folcloric,sau romantic, ci unul real, paradoxist…Distinsa Doamnă Fotograf de Evidenţă tocmai mi-aşazăovalul chip – ca să fie cât mai expresiv – pe cervicalelevertebre atlas şi axis (mundi): doar trebuie să amcea mai frumoasă ultim-eternizare, uşor de identificat,chiar de-ar fi pusă şi pe-o bucată de carton în folielucioasă, cu care mă pot mişca în siguranţă, nestingherit,prin toată Uniunea Europei, singur-singurel prin inel,dar nici spre-a-mi fi ruşine cu mine, cu marmura mareluimeu brâncuşian ou înfipt exact la mijlocul distanţeidintre umărul stâng şi umărul drept, dintre umărul-est


,iiiiiiiiii-15

şi umărul-vest, dintre umărul-nord şi umărul-sud…Da, urmaşii mei adulţi, cu sete de spaţiu, astfel,pot să-şi personalizeze – cu nemuritoarea-mi imagine –serii de camere-curcubeu, de la ziduri, tavane, parchete,la dulapuri, birouri, veioze, dormeze, vaze, sau amforecâştigate-n internaţionale competiţii, în cadrul generosal olimpiadelor, fără a pierde din vedere etichetelemulticolore de pe sticle-fecioare cu struguri burebistani,rachetele din decada de aur a cerurilor zalmoxiene,ori întreaga privelişte-n pudră roză de fiinţă, unde-s parte.În acest sens giratoriu, pot fi de folos chiar serii de timbrepoştale cu chipurile mele olimpiene (de pe Internet),evident, dacă, prin absurd, mai rămân pe undeva,de personalizat, vreun Soare, vreo Lună, vreo ConstelaţieLyră, ori vreo altă invizibilă parte a valahului meu neam,prin zmeurişul stelar-ereditar...


,iiiiiiiiii-16

Ce dacă mi-s, iubită Farineea, dragă Frineea…

Ce dacă mi-s din marea Dacie, ce dacă sunt proprietarulmuntelui de marmură unică, de culoarea vişinelorde pe albii tăi sâni, în care iute eu te-aş sculpta, aidomaiubitului tău Praxitel, dragă Frineea, iubită Farineea –chip de faină neauă-făină, spumă de lapte;ce dacă sunt proprietar al unicului Sfinx din Bucegi,dragă Frineea, ce dacă sunt proprietarul plăcii tectonicecu Marea Getică şi cu Insula Şerpilor din vârful DelteiDunării sacre, dragă Farineea, ce dacă sunt proprietarulSaharei, salvatoarea călugărilor mei dunăreano-euxini,ce dacă sunt proprietar de Ocean Pacific, unde, periodic,se lasă din cer-adânc, focul de cerc, tot mai însetat,ce dacă sunt proprietarul celor nouă ceruri ce-au dreptaxă Cogaionul, sfântul munte al Daciei, cu unica-i peşterănăscătoare a ştiinţei de-a mă face şi eu nemuritor,dragă Frineea, ce dacă la nunţile mele din cele cinci sfereale elementelor-fundamente-de-lumi, chiar Soareleşi Luna, dragă Farineea, mi-au pus pirostriile de aurpe cap, celest-certă cunună, împroprietărindu-mădefinitiv cu Gura de Rai şi cu vestita, neasemuit de claraîmpărăţie, Tinereţe-fără-Bătrâneţe-şi-Viaţă-fără-Moarte,cu-acea misterioasă, unică Vale-a-Memoriei cu tot…?!?Şi ce dacă, dragă Frineea, numele Mendruta-ţi fu,


,iiiiiiiiii-17

de luminos brad de-nceputuri, de-mpodobire de Nou An,chiar în nemuritoarea Dacie, de unde te-ai lăsat împinsăde val, până-n vecinătatea-i de sud, între măiastre dălţi...?În ultimă instanţă, Mândruţo, Farinee-Afrodită,Veneră-Frinee, Cosânzeană, Farinee-Spuma-Laptelui,sau cum ţi-o mai spune lumea prin diferite unghere,îngăduie-mi să te fac, mai întâi, din aurie argilă fierbinte,să-ţi pun ochii focoşi, din humă azură, sub gene prelungi,şatirate, să-ţi sclivisesc solzoasele coapse, genunchii,până dau de lumina dintâi, a genezei, fireşte, puţinmai la vale – unde-i umbră-parfum şi măru-i în pârgă –şi-apoi să-ţi prind aburariul de-ale soarelui raze,razele-acelea ce te-nalţă, negreşit, într-al nouălea cer,ca – eliberându-te din model – să-ncep şi-a te sculptaîn marmura Daciei mele cu lumini arzătoare, cum numaisub pielea transparentă a cireşelor coapte, de iunie, afli...


,iiiiiiiiii-18

De lângă aripile-nstelate-ale Cloştii cu Pui...

Cea mai mare densitate de suflete pe metru pătratdeopotrivă-i în mica ta bibliotecă de gresie, de-aici,din peştera cu desene comune, incizate în varaaproapelui, ca şi în marea noastră bibliotecăde la Academia Lunii, ca şi în ultramarina bibliotecăpentru Congresele Soarelui, ca şi în cosmic-reunitabibliotecă de raze diurne şi nocturne, ori ca în bibliotecilecelor zece-mbrădate ceruri, ordonate de nemuritoriiCogaionului meu, chiar în ziua ta de naştere ca galacticăspumă, ca spumă a laptelui dintre Steaua Polară şi inimă,dintre vena mea cavă inferioară şi cocoşeii tăi, din zenit,de lângă aripile-nstelate-ale Cloştii cu Pui...


,iiiiiiiiii-19

Poemul iese din sarcofag şi umblă otova prin otavă…

Dacă ţi-aşterni oasele vocalelor şi ale consoanelor,în solul fertil dintr-al nouălea cer, ai speranţa de-a reînviachiar peste zece milenii, în funcţie de calitatea,în funcţie de rezistenţa conservei cu litere de-aur,incandescente, la intervalele exacte, ca de la orologiulcu streaşină înţurţurată al bunicii Floria…

Dacă ţi-aşterni oasele vocalelor şi ale consoanelor,în solul de sticlă fertilă al Internet-Cerului,ai certitudinea că te neantizezi mai iute decât fulgerulde pe faţa de aur a mumiei lui Thutankamon…În ciuda strălucirilor dintr-o viaţă, doar poemulse scoală din sarcofag spre-a umbla otova, prin otavă…

Pentru că-n cimitirul urban nu se mai dă ora exact-lirică,pentru că-n cimitirul agrest nu se mai radiotransmitesacrul buletin meteorologic, Dălbuţi-Pribegilor-Poeţi,nu-i cazul să vă mai vârâţi sindicatele cuprinse de gripă,tuşitor-scuipătoare, cu ventuze-ntre omoplaţi,într-o nouă grevă de avertisment, ori generală…!


,iiiiiiiiii-20

Piramida lui Keops pe sfânta spinare de măgar...

Pentru realitatea zilei, îmi trebuie o metaforă solidăşi una înalt-aburoasă, cât sufletul cu înger cu tot –o metaforă supraetajată, cu parter dintr-o ţestoasăde smarald, cu etaj dintr-un elefant de porţelanşi cu mansardă-pagodă de fluturi pestriţi…„– Ţi-am mai spus eu, atunci, că nu pot să înjur pe Sisif,când pune, furios, piramida lui Keops, pe sfânta spinarede măgar – paşnic păscător printre umbelele de mărar,fireşte, ca măgarul mitropoliei –, urlându-i: să se nascăîncă o dată, ca să-i pună tot Muntele-Om în şauade pe-arcuita-i coloană vertebrală, veşnicit-orizontală,să fugă, apoi, cu frână-brăzdar, imperial-angajatăîn fertilă traversare de incendiară şi dulceagă Sahară…!“


,iiiiiiiiii-21

Poemul de sâmbătă-seara, pe bulevard, la vale…

Se bucură toate garnizoanele planetei de poemulde sâmbătă seara, se bucură toate garnizoanele omeniriide poemul de duminică, şi de-i amurgul cu dinţi,şi dacă oamenii-şi pun struguri electronici pe limbă,chiar dacă părul iubitei se-ncarcă de electricitate,între anod-catodul chindiei cu borne-dinţi-mai-lungi,de os – ca-n sugestiile de sus, ori de jos –, până-n pletelede fulgere ale norilor, până-n şerpii de pe urnele funerareale gândului tău elicoidal, până-n Muntele NemuririiDaciei Mele, Cogaionul, cu toate depresiunile cosmiceale fiirii şi-ale nefiirii...Dacă vrei, şi tu poţi să vezi sacrul întreg cosmic,întruchipat – prin puterea logosabilă dintâi – în mânz,nechezând foarte-nalt, pe bulevardul sâmbetei la vale,traversat de-o droaie de-albastre lupoaice cu pui, ce vorneapărat să se-nfrupte din laptele de Pasăre-Phoenix,chiar într-a lor des-muritoare Romă, tăiată-n fâşiide roţile autoturismelor, de ţi se umflă nările şi plămâniide poluarea, de miasmele omului-motor, ale omului-roatăde cauciuc, ale omului-beton, ale omului-cârtiţă,ale omului-bufniţă, ori pupăză, ale băligosului elefantpăstorit-călătorit din India, prin Africa de Nord,de neînvinsul Hannibal, în traversări printre mărunţi


,iiiiiiiiii-22

Pirinei, ori printre mamuţii de granit ai Alpilor,tot pe bulevardul sâmbetei, nemaiapucând să vadăşi să se bucure nici de-ale Dunării perechi zalmoxiene,de Cosânzene şi de Feţi-Frumoşi, nici de-ale suduluide-ndrăgostiţi pinguini – soţ şi soţie – mereu auriişi în imperialitate antarctică – şi toate astea,nu numai pentru că-i, totodată, şi sâmbăta caselorşi a turnurilor de dincolo de borduri, de dincolo de arboriiîndrăgostiţi până la chin, de trotuare,ci şi pentru că deasupra-i un cer de otavă irepresibilă,în ciuda acelei geometrii de incontestabile diamante-stele.


,iiiiiiiiii-23

Gânduri cu-apertură lirică la Fântâna Médicis…

„– Numai cel puternic – chiar dacă-i un monstru –poate fi proprietar de fântână cu nimfeaidoma celei din grădina-mpărătească a Parisului,aidoma celei din inima cu turnde inoxidabil oţel al Parisului...“ – s-aude sobolul.„– De-ar fi să-ntâlnesc – pe-o alee de lângă FântânaMédicis –, monstrul puterii ucigătoare de viţel, uriaşulputerii ce stă la pândă, nebănuit, dincolo de sâgoaneade sub care izvoare ţâşnesc, gata să-şi însuşească lecţiade iubire-oferită generos de panoul central al gresiei,dintre fluidele-oglinzi, nu l-aş ierta de firescul răspunsla-întrebarea despre acea stare de-a fura ceva din lecţiaca un filament de wolfram, incandescent, din edenicapară, dintre nimfa de marmură-lumină şi zeul tânăr,Apollon, da, firescul răspuns cu ados „în codiţă-sfredel“,dintr-un arhicunoscut citat – academic, nu aproximativ –,emis, întâi-şi-ntâi, sub patern, într-o după-amiază de faun,de un genial poet pelasgo-francez: Pe-aceste nimfemarmoreene, chiar şi eu, să le perpetuez, vreu...!“ – ziceşi soldatul de lângă muşuroiul cârtiţei albe, tăindu-şicu baioneta-i ascuţită din dotare, pe-o neagră chiflă tare,de secară, încă o felie de slană bine-tăvălită-n roză boia…


,iiiiiiiiii-24

Cardinale de la fântâna proaspăt-forată-n amiază

(1)

Dă-mi voie să te sărut fierbinte, doar cu flăcărileneologismelor mele, scoase din fântâna-mi săpatăproaspăt, în amiaza zăpezii de făurar – că de la fântânade cuptor ţi-am tot dăruit, până-n rezerva de-aburariu ...Şi-n februarie, simţi cum dragostea-ţi urcă sevele-n liră,şi-n februarie, poţi vedea cum secundele-ţi brownizează,metmorfozate-ntr-un soi de licurici ca de mai alb iunie,şi-n februarie, floarea-ţi de apă-şi pune petalele-i-buze,şi mai fierbinţi, pe steaua cea mare din iia-ţi-de-cer,spre-a-nsufleţi-ntre frunze-viori, merele roşii...

(2)

Oricum, nuntirea noastră cosmică se datoreazăbinomului format doar de Soare şi Lună,căci Muma-Pământ – ce ne ţine-n peştera-i ca eternpântec de-aramă – nu ne mai poate vedea-n chip luminos,acoperit de late frunze viguroase de brusturi…Tot sacrul binom călăuzeşte hârzobul, nacela noastră,prin lentilele celor nouă ceruri admise, unde-n mileniiroite, raiuri tot mai gospodărim, urmărindu-le cu sârg,de la bordul acestei minunoase cocii zburătoare,nistâk-târâc, după cum cu tot dragul îi spune şi-amicul


,iiiiiiiiii-25

mongol, în vreme ce-n sita de-oţel din fereastra noastră,s-abate – bombardier – şi cu furie-ţi bate chiar muscade vrea să-ţi strice iarăşi zacusca…!

(3)

Doar sâmbăta Dragobetelui meu, de se nimereşte-a se iviîn douăzeci şi patru făurar, bună-i pentru rezervelede-ozon din hematiile Poemului, când gerul Bobotezeimai ucide ghioceii dintre zebrele zăpezilor tale…Poţi să informezi îngerii mass-mediei, după telejurnal,că le pot cântări în mare exactitate la oră de seară,Pământul, Atoateţiitorul, doar cu ajutorul tăuşi-al pârghiei lui Arhimede, dacă-mi planteazăîn protuberanţa de sud a Soarelui-Moş, desigur, şi tangentStelei Polare, parizianul Turn Eiffel, sau deja celebru-miNou-Turn-Babel, de care,-n siguranţă, s-atârn ConstelaţiaBalanţei, ori, de n-are precizie, s-agăţ ciber-cântaru-micu mult mai sensibilu-i galactic resort...

(4)

E miez de noapte şi numai constelaţia ta clipeşte în cerulde sud al poemului meu, poem în consoanelecăruia mai aştept să răsară o plină Lună, un întreg Soare,poem în diftongii căruia mai aştept să se-aprindă luceferiimei cogaionici – noi scântei ce sar din cosmic, văraticamnar –, poem în triftongii căruia se-anunţă şi auroreleSfântei Treimi, dintre primordialii nuferi, dintre lotuşide Logos, poem de pe-a cărui jugulară-ncordatăparcă se retrag lung-infinitele gheare...


,iiiiiiiiii-26

Despre muza adormită, din coastă…

Când apele dorm, consider că-i firesc şi somnul muzeimele de marmură: dar muza mea de marmură-n somnprofund nu este egală cu muza lui adormită,nici muza-nsomnorată în orice-mprejurare nu poate fiegală cu muza adormită în alt sistem solar, pur şi simplu,pentru că, numai acea coastă a lui Adam – ce pufăiaca o locomotivă cu aburi, pe masa de operaţie –, a ştiutsă se viseze muză minunoasă şi dintâi-puioasă,chiar cu-o secundă-nainte de-această primă amputaredin lume; apoi, coasta-muză-femeie, în cristelniţa-cadă-şiaflă şi arhicunoscut-frumosu-i nume de botez...După cum grăitu-mi-a, cu mult mai târziu, pestriţapupăză, chiar de sub edenic-informata-i creastă, motivulizgonirii din rai fu altul: buimac, anesteziatul Adam –când s-a ridicat brusc de pe masa sfintei chirurgii,fulgerat fu de un junghi intercostal, aproape insuportabilpentru fiinţa noastră dintâi – a-ndrăznit să acuzede malpraxis instituţia de sub măr, de-a răsunat tot raiul...Şi astăzi, dinspre imensele plantaţii socialiste de meri,încă mai aud pe izgonitul, grav-lamentându-se:„De ce, Atoatecreatorule, mi-ai luat coasta în somnşi mi-ai făcut-o femeie…? Nu puteai să mă laşi întregşi antic Androgin, în plata Domnului…?“


,iiiiiiiiii-27

Despre ombilicul de la emisferarea Androginului...

S-a născut odată cu acest poemşi verbul [a se] emisferà...

De-un sfert de oră te-aşteaptănou-născutul meu poem:să-i tai ombilicul paradoxist,ce-i leagă nordul şi sudul,estul şi vestul,zenitul şi nadirul,da, nou-născutul meu poemcu paradoxist ombilic,reunind perechile toatedin sacrul întreg cosmic – de-i Dumnezeu,din sacrul întreg cosmic – unde pure părţişi noi mai suntem –, da, să-i tai cordonul ombilicalaşa cum făcut-a marea şi antica zeitatecu iubirea inefabilă şi indivizibilădintre emisferele Androginului,în acel de neuitat prag de primăvară...


,iiiiiiiiii-28

Printre-aceleaşi viscoliri de versuri-universuri…

Noul An şi-ncepe tot mai liric-solemn clipa,efervescent, ca şampania din paharele noastrecu-omătuţe de cristal, cu buze chihlimbarii,mângâietor-de-sferic, sărutându-se,în acele de neuitat clinchete de izvor,din inefabilul ultramarin de Cogaion,secundat parcă de celulele stemale holopoemului – cel fără-blestem,ce solicită-n incipitu-i, tot etern,sublimul tirbuşon-galaxie cu bucle – o mie –într-o perfectă şi incandescent-wolframică verticalitate,pentru roş-cosmica noastră tot mai accelerată cetate,printre-aceleaşi viscoliri de versuri-universuri, amin...!


,iiiiiiiiii-29

Ca o piramidă extraplată...

Despre al patrulea anotimp de inspiraţie, nimic deosebit,doar că, pe la prânz, luni, două ianuarie,dintr-al două mii doisprezecelea ande la naşterea lui Iisus Hristos,străluceşte nu vreun chip de soare cu dinţi,cum e firesc printre-aceste balerine de zăpadă,ci un tânăr-soare, neverosimil ca mine, de primăvară,ce-o să-mi înşele încă o dată lacrimile-ghiocei,ce-o să-mi mintă încă o dată miresele-caişi,ce-o să-mi deraieze încă o dată trenuri de magnolii,ce-o să-mi anihileze încă o dată submarine-pinguini,ce-o să-mi sufoce încă o dată peşterile urşilor bruni,ce-o să-mi deturneze încă o dată avioane-berzepeste oraşul meu de câmpie ca o piramidă extraplată...


,iiiiiiiiii-30

Din uscat-foşnitoarea Pădure Verde…

Şi-n această dimineaţă de ianuarie, neverosimilde însorită, peste oraşul meu de câmpie, trece acelaşi norfâlfâitor, cârâitor, al ciorilor cu zigzagată reacţie,tot de la est la vest, făcându-mă să simtcum energia-mi pozitiv-cosmică,refăcută azi-noapte, se disipează polidirecţional,încât, în amurg, când revine acelaşi norfâlfâitor, cârâitor, al ciorilor cu zigzagată reacţie,mă simt epuizat ca universul nostruce se deplasează tot spre roşucu-ale lui fulgere – fire tăiate de nevăzuta sabie,din gordianul nod infinit de lumină divină –şi nu mai aud, şi nu mai văd,dintre-atâtea furtuni ale manipulării televizate,celebrul nor al ciorilor cu zigzagată reacţie, vuind,aterizând în piramidalii plopi de pe malul râului ce taieburgul, aterizând în stejarii din parcuri,sau din uscat-foşnitoarea Pădure Verde…


,iiiiiiiiii-31

Dezoxiribonucleicii lumilor…

Doi şerpi în argintoşi solzi-lentile, împletindu-sepe cel mai blând baston din raze de platină,sprijinind bărbosul meu rege-zeu-medic,ies la soare pe buza peşteriide sub creastă de Cogaion(ori, în stilul brevilocvent, al zilelor noastre:„de sub vârf de Gugu“),de parcă-ar fiîn marea lor bucurie,dezoxiribonucleicii lumilor teluric-celeste...!


,iiiiiiiiii-32

Foarte-nalt şi-n lung-lat constelat…

Nu pot să-ţi spun mai multe despre nimbul,despre aura noastră de demult, aidoma celei de sfinţipictaţi prin bazilici, aură vizibilă, perfectă, nezimţată,de pe-acel segment temporal-paleolitic,dintre orizonturile anilor 30000 şi 9000,înainte de Hristos: da, pe-atunci, la lumina propriului tăucap-soare, la înziorarea din grânele razelor tale,nu ale feştilelor, nu ale felinarelor spânzurate de stâlpi,de coloane, de sfincşii-bucegi, la fulgeraşele blânde,mângâioase-ale pletelor tale, nu ale electricelor becuri,nici ale tuburilor de neon, îţi puteai zugrăvi sanctuaruldin încăperea de neatins, de neîntinat, într-un martienumai al peşterii tale, îţi puteai împodobi panoul centralde credinţe, cu bizonii-atleţi, cu cerbii în dans,cu caligrafia găilor din zenit, da, îţi puteai permitesă incizezi în tavanu-ţi de gresie doar la lumina ta,nu a altora – întreaga privelişte a fiinţeiteluric-celest elansate, da, în peştera-ţi de domiciliu,între sâgile-nvelite cu alb-maroniile blănuri de urşi,în siguranţa marsupiului de mumă-pământ, foarte-naltşi-n lung-lat constelat...!


,iiiiiiiiii-33

Draga mea muză de undrea...

Nu mai am nimic de comunicat, muză dragă, nu mai amnimic, miniştrii culturii din guvernele trecut-prezentemi-au confiscat epopeile şi mi le-au aruncat pe apasâmbetei, să străbată galaxia în jos, ori în sus,sau, mai ales, la vale, adică oblic, după cum rostit-amşi după cum întrupatu-mi-s-au reliefurilede la-ncreţirea genunii – norocul meu că le-am pusîn sticle cu serioase dopuri de plută anti-atlanticăşi anti-atlantidică, perfect sigilate, cu ceară neagră,mai rar, cu smoală roşie, mai des, mi-au întemniţatpoemele pentru c-aveau metafore puternice,antiprezidenţial-atomice, antiregal-macrocosmice,antiimperiale, mi-au arestat holopoemele, înjurându-măde cosmicul meu Dumnezeu, mi-au dat pe mâna potereloraproape toţi salmii – să-i schingiuie evmezic-barbar,ca-n filmele coreene-ale Palatului, după cum vezide-aproape două decenii, dragă muză din cerul-ventuză –,mi-au dat pe mâna poterelor, spre-a le zdrobi-n meghinipicioarele, aproape toţi salmii – cei de mai, cei de cireşar,cei de cuptor, cei de gustar, cei de răpciune, salmii meide brumă şi de ninsoare oblică, pentru că sunt, muza meahadronică, instauratorii celei mai scurte forme fixe


,iiiiiiiiii-34

de micropoem din lume, pentru că ei – miniştrii noştrifoarte păroşi, ca mistreţii zbârlindu-se-n toamnă,ori chelioşi ca rechinul-ciocan, ce sfârtecă focilesinesteziilor din toate-anotimpurile –, draga mea muzăelectronică, pentru că ei, guvernaţi-preşedinţii noştrireformatori promovează doar nonvaloarea, impostura,tot ce ţine de corupţia-n progresie geometrică, draga meamuză de undrea...!


,iiiiiiiiii-35

Învelurată-n ultima zi de cireşar...

Pietrele dacilor mei vorbiră celor nouă ceruri,despre cosmica-mi nuntă, mai bine de cinci milenii,fiindu-le receptate înţelesurile şi trăind într-o inefabilămuzică a sferelor, dar, de-aproape două mii de ani,de când au venit barbarii imperiilor lumii aici,incendiindu-mi templele din Sarmisegetusa credinţeiîn unicul meu Dumnezeu – care-i sacrul meu întregcosmic –, distrugându-mi cu târnăcoapele sălbaticecasele-mi rotunde ca galaxia, cu etaje şi cu prispeconstelate, toate zidurile mele strămoşeşti,ce păreau invulnerabile în grosimea lor de trei metri,ce se-arătau luminoase-n asamblarea lorneasemuit-solemnă – murus dacicus, dintotdeauna,spunându-li-se – din granitul, din andezitulunor impunător-admirabile paralelipipedenumai din cel mai bun granit, numai din cel mai înrăzăritandezit, blocuri de multe tone, făţuite cu laserii ceruluide fier, dar, cum spuneam, de-aproape două mii de ani,de când au venit barbarii imperiilor lumii aici,zadarnic vorbesc pietrele dacilor mei şi celuide-al zecelea cer, că nu le mai poate-nţelege nimeni,în afară de muza mea învelurată-n ultima zi de cireşar...


,iiiiiiiiii-36

Mai pune-o fierbinte ventuză...

Constat cu tristeţe profundă că, în ceea ce mă priveşte,de două milenii, mafia falsurilor istoriei estemai puternică decât purul adevăr – ce cade mereuîn planul secund, greu lăsându-se descoperitîn platforma de băligar a lumii:Hei, tu, eterică Muză, mai pune-o fierbinte ventuză,iar tu, Americă,nu-mi mai droga tinerii cu-atâta estetică isterică...!

E dificil de cercetat, mai ales că-mpăratul tiran, Traian,dat-a ordin să dispară numele sfânt de Dacia,tot neamul dacilor să piară, mai ales dacă împăratul tiran,Traian, tulburat-a eroicul meu popor pelasgo-dac,mai exact de spus pentru astăzi, valaho-dac:Hei, tu, eterică Muză, mai pune-o fierbinte ventuză,iar tu, Americă,nu-mi mai droga tinerii cu-atâta estetică isterică...!

Mai ales dacă împăratul tiran,Traian, distrus-a în Daciatoate sistemele economice, religioase, de învăţământ,de sănătate, mai ales dacă o fiară imperială ca beţivulTraian dă ordin armatelor să-mi distrugă templeledin Sarmisegetusa – mai întâi, să le treacă preoţii,


,iiiiiiiiii-37

călugării, prin sabie, jefuindu-le aurăria, argintăria,nestematele, apoi să incendieze tot:Hei, tu, eterică Muză, mai pune-o fierbinte ventuză,iar tu, Americă,nu-mi mai droga tinerii cu-atâta estetică isterică...!

Şi-au pus foc la tot ce-a mai rămas în picioare;şi chiar dacă fierbinte mai este cenuşa, pune armatelesă radă de pe faţa pământului totul, cu târnăcoapele,să fie sparte capetele statuilor, să fie ţăndări făcute,până la nivelul vulnerabilelor călcâie, monumentele naţieisă fie rase de pe faţa pământului:Hei, tu, eterică Muză, mai pune-o fierbinte ventuză,iar tu, Americă,nu-mi mai droga tinerii cu-atâta estetică isterică...!

Mai dădu ordin ca poporul nemuritorilor mei daci –atât cât se află-n imperiu, ori în afara acestuia – să fiepermanent haotizat, neantizat, numele de Dacia să fieşters din rădăcina oricărui lucru:Hei, tu, eterică Muză, mai pune-o fierbinte ventuză,iar tu, Americă,nu-mi mai droga tinerii cu-atâta estetică isterică...!

Toţi imbecilii-mpăraţi ce-i urmară, inclusiv vestiţiirăzboinici împăraţi ridicaţi dintre daci, au îmbucătăţitmai întâi Dacia Sud-Dunăreană, redenumind-o-n alt chipCapadochia, nu Cap-la-Dacia, Bitinia,Frigia, răsbotezându-le apoica-n astă zi de cireşar, pe cele dintre Dunăreşi până dincolo de Martea Thracică: Turcia,


,iiiiiiiiii-38

Grecia, Albania, Macedonia, Bulgaria, Serbia,Muntenegru, Bosnia-Herţegovina, Croaţia, Slovenia,ori pe cele de la nordul sacrului fluviu al valahilor mei:Austria, Cehia, Slovenia, Ungaria, România,Moldova, Ucraina, parte mare şi din Masageţia noastrăstrămoşească, dar mai multă-n Rusia:Hei, tu, eterică Muză, mai pune-o fierbinte ventuză,iar tu, Americă,nu-mi mai droga tinerii cu-atâta estetică isterică...!


,iiiiiiiiii-39

Şi Zână, şi Muză, şi Poezie...

Stăm pe plaja-cometă – ca un triunghi isoscel –a nemuritoarei mele Dacii, între Saturn şi Venus,da, pe cometa cu şase albe nuclee ca stelede mărimea-ntâi:ea, etern-călătoarea cu două nuclee, cel de nord,cel de sud – şi noi, tot două nuclee, dispuse-ncât să facemo zalmoxiană cruce cu ele: tu, nucleul-yin, din Gemeni,ce-arunci cu vişine-n solstiţiul de vară – singurul nucleubifurcat în sinea-ţi şi-n oglinda sinelui,de parc-ar fi semănător de-androgini pe plaiul infinituluide-aramă fertilă, dintre izvoarele-aburoase-ale Tisei –marele Mureş de-odinioară; eu, cel din Vărsător,yang-nucleul ce lansează lebede-n seară, pe sub orbitelemuzei de-nflorirea socului pentru fluiere de nuntă,pe sub irişii zânei-mirese ce scaldă-n cinci lacrimicorzile-raze-ale Lyrei, până-n undele de-azur din ochiinimfei centrale de la Fântâna Médicis, bucurându-seneasemuit de mult la-ndepărtarea însinguratului meu prafcosmic – adineaori uitat pe-nrourat-marmoreana-i pielede mai; pân-aici, noi, cele patru, putem trasa curcubeiepentru panoul central al unei religii de minus-inifităchemare-cântare, ori, şi mai straşnic, poate,ne-am constitui-n primele patru conducătoare de lumi –


,iiiiiiiiii-40

ce-nsumate-n spumă de lapte galactic dau zece,căci de zece nu se trece, totul se reia într-o-nmuguritoareprogresie geometrică, până-n solstiţiul de iarnă;dar să nu ne-mpăunăm prea tare nici de-a ta aniversare:spre-a nu cunoaşte-acel galben de gelozienici nucleul-poezie, al cincilea, căruia-i datorămsecţiunea de aur, nuntind galacticele elemente;spre-a nu cunoaşte neliniştea ultramarinului intensnici laserii-pupile din zenit, de la şaselea – divinul nucleude-aburariu ce se-ntrupează doar într-una din cele şasemuze crescătoare, în aproape-nemărginita logodnăde soare...


,iiiiiiiiii-41

De la regele Burevista citire...

Muzele mele – ca nişte lebede veritabile ce suntdintotdeauna – mi s-au tot dus pe lacul de sus,unde-şi scutură de rouă evantaiele-aripi din care mai sarîncă stele pentru Calea Lactee, pentru spuma unicăa laptelui celest – dincolo de lichidele crestemai poţi zări, dimineaţa, înainte de răsăritul soareluieclipsator, acele minunate chipuri de doamne-îngerice-au luat zoo-Bacalaureatul cu brio, ca şi astăzi,desigur, în prima-le tinereţe-argintoasă, chiar pe-aici,printre picioarele de plai ale Daciei noastrecu lăptos-nemuritoare vaci de rasă, cu nemaipomeniţitauri şi zimbri – cărora le creşte doar aurul de-Arutela,cel de douăzeci şi patru de carate, în coarnele lorvisătoare, solicitate intens, irepresibil, de poeticaimpresionantului nostru spaţiu forfecat permanent,de două milenii şi mai bire,de la regele Burebista citire..., amin...!


,iiiiiiiiii-42

Cu foarfeca-i rudimentară de tuns iarbă…

E o problemă esenţială a cosmosului cotidianaceea de „a da nume“: un onomastic de Făt-Frumos,ori de Cosânzeană, încât să nu irite zeii din ierburi,din arbori, de sub pietre, spiritele subcerescului,zburătorii, ielele, arhanghelii dintr-al optulea cer,unde axis mundi, bradul, face fruct şi-nmiresmeazăspargerea celor nouă ceruri de sub fântâna lui Dumnezeu.„Darea numelui“ este naştere de cosmos, estehierogamia-eclat dintre semnificat şi semnificant,este ciocârlia înfiptă-n moleculele de dimineaţăale luminii sărbătoreşti din întâi iunie, flacără, ea,de milenii, flacără, eu, cu intermitenţe multimilenare,condamnaţi la nemoarte în contratimp, condamnaţila stea-om în contratimp, condamnaţi la starea lemnde oase de nea în contratimp, condamnaţi la stărilede aer, de apă, de foc, în contratimp, dar condamnaţila fiirea stării de foton, în permanenţă, într-o bobiţăde mac a planetei-Pământ, într-o stamină-punctdin corola florii de mac roşu, ori alb, după cum lăsat-atestamentar şi unchiul nostru, Aethicus Donares,cel cu cravată catolic amputată, cel cu „Cosmografie“infernal-abreviată de criminalul călugăr de Freising,cu foarfeca-i rudimentară de tuns iarbă...


,iiiiiiiiii-43

Pe lângă-ngânduratul grefier al zăpezii...

Norii s-au reîntors după două luni: „Bună dimineaţa,norilor!“ – s-aude iar, sori mai răsar dintre nori: „Bunădimineaţa, sorilor!“ – s-aude mai rar, cosmicele fiinţe-şiîmbracă noile catrinţe: „Bună dimineaţa, fiinţelor!“ –s-aude iar, cuvintele-şi îndoapă cu stele galaxiile, sfintele:„Bună dimineaţa, cuvintelor!“ – s-aude mai rar,foarte rar, când cocoriţele, spre toamnă,trec pe lângă-ngânduratul grefier al zăpezii...


,iiiiiiiiii-44

Din metafora pietrei...

Din metafora pietrei, îţi mai spun că eşti tare ca oţelul,din metafora oţelului inoxidabil, îţi mai spun că eştitare ca piatra, din metafora măselei de minte, îţi mai spuncă ai nişte dinţi albi ca berbecii ieşiţi din scăldătoareacelestă, din metafora frunţii, îţi mai spun că-ţi rugineştegândul coborâtor în rotule, din metafora ochiului de vârfpiramidal, îţi mai spun că ţi se-nsomnorează pavilionulşi subţioara, călcâiul lui Achile şi Omul din Bucegi...


,iiiiiiiiii-45

La mulţi ani, fotonime de Logos...!

Pe-aproape-un infinit de streaşină, prinţul Haosachi,semănătorul de dinamite, în firidele-adânci,ale pelasgo-dacicelor mele ziduri de-albe dave,n-are ce căuta în lumina noastră din Cuvânt,în spuma laptelui de-mpărăţie de Logos, Tată-Cer,nici haos-prinţesa-i negurie, ce i-ai întrupat-o, fireşte,tot din coasta-i, Soare-Moş, Samos-Zamoş, tată al meude ceruri zece, nu trebuie s-o laşi a intra-n luminaCuvântului nostru, în împărăţia Logosului nostru...!„La mulţi ani, zalmoxină din Cuvânt lumină,la mulţi ani fotonime de Logos...!“

Prinţul Haosachi şi prinţesa Haosachia, soţ şi soţie,Doamne, desigur, dincolo de lumina de var a templelormele din sâgiş de-andezit întru slava Ta ridicate, pe toatevăile genunii, în toată aria-ncreţitei genuni, în absurdavreme a imperiilor, Doamne, mi-au distrus aproape toatepunctele de suspensie, liniuţele de unire, cratimele, maitot sistemul de ortografie, Doamne, mai tot ecosistemulde punctuaţie, Doamne: fost-au minate, dinamitate,morfo-sintacticele, semanticele câmpuriale Pelasgo-Daciei mele – mobilizat-au droaia lorde cârtiţe bezniu-veluroase, încât mă tem, de-acum,


,iiiiiiiiii-46

chiar şi de vocalele în hiat, ale auriculelorşi ale ventriculelor, de virgulele de argintdintre neuronii wolframici ai Patriei mele –Valaha-mi Limbă –, Doamne,-ncărcaţi cu dragonii albi,ai energiei pozitive, încât mă tem chiar şi de-aramapunctelor ce constelează energia negativă,până-n Cloştile-cu-Pui, până-n marele, infinitul tăualambic microcosmic, Doamne, până-n macrocosmiculmeu athanor, unde trupul textului mi-are ţurţuripe-aproape-un infinit de streaşină:„La mulţi ani, zalmoxină din Cuvânt lumină,la mulţi ani fotonime de Logos...!“


,iiiiiiiiii-47

Că-s atotnimicitoare…

Nu trebuie să te baţi pe umăr cu domnul Foc,nu trebuie să te afli la centropup cu doamna Apă,nu trebuie să te tragi de şireturi cu badea Aer,nu trebuie să te-mprieteneşti cu nenea Lemnu,nu trebuie să te-afunzi în craterul-buric-Pământ,nu trebuie să glumeşti cu elementele, cu stihiile lumii,de ele să te fereşti chiar şi când le numeşti: da, ai puteasă le desemnezi prin sintagme plăcut-învăluitoare,ca, de pildă, „spuma laptelui“, ori „gură de rai“,sau „spuză galactică“, ori „parfum-de-lună“,sau „pat-răzos“, ca niciodată să nu le stârneşti invidia,ca niciodată să nu le înfurii,că-s atotnimicitoare...!


,iiiiiiiiii-48

** * *

Alcov –comete mov...

cometa-n lyra de-aer-duh

Motto: Eşti atât de frumoasă,hieroglifă celestă, încât devinAerul din Lyra-ţi de mărgăritar,cu speranţa că mă vei inspiramereu, în temeinicită-ntregime,până la marginea cosmosului…


,iiiiiiiiii-50

** * *

Aer –duhu-n caier...


,iiiiiiiiii-51

Bine marcat de geometria fulgerelor de-azi-noapte…

Din pământ, curg aburi-acizi-graşi pe văile cerului –mi-s răcit şi poate că-s chiar Dalb-de-Pribeag, urcândMuntele-Diamant, munte în care stelele-s ca icrelelui Dumnezeu – ciorchini, roiuri – ce-ţi apasă pieptul,încât îţi vine să tuşeşti de ţi se rup băierile inimiişi măruntele sfinte sfere s-aprind într-o fugă fantastică,aparent-browniană…Fixă nu rămâne decât fotografia aceea – cu trandafiride plexiglas – agăţată de cuiul Stelei Polare,chiar sub înmiresmatul meu prosop-cumulus, de faţă,îmbogăţit cu desene industriale, brunificator de binemarcat de geometria fulgerelor de-azi-noapte …


,iiiiiiiiii-52

Până-n artezianu-mi izvor de lumină-fântână...

Caut să închiriez o pasăre măiastră, o pajură cu-aripiultramarine, şatirate-n cele mai fidele curcubeie,în fulgeraşe-inele dintre fulgi de îngeri, pentru un zbordus-întors, de-aici, de la polul pinguinilor imperiali,până-n polul cu blănuri de ursoaice viscolite de-aurore,dar totu-i ocupat acum, nu-i nimic disponibil pentru lunace vine, din miere, nici pentru soarele ce se duce: suntanulate toate zborurile cosmice, sunt anulate toatezborurile atmosferic-terestre, sunt anulate toate zborurileacvatice, sunt anulate toate zborurile pământene,de joasă-nălţime, cu tangenţă în sol, sunt anulateşi zborurile în cerul din jos, rădăcinosul, chihlimbariul…N-am şanse de zbor printre nori de flori de salcâm,în această vreme cu viscole turbate, cu mare densitatede tornade pe metrul pătrat-imobiliar de cer, de galaxielactee…! Nu mă gândesc decât la zborul meu din cretanlabirint, dar cu-aripi din pene lipite de-nsângerata ceară,fireşte, rămase de la vulturii ucişi de şacali,nu mă gândesc decât la zborul din turla foii de aur-soare,a cogaionicei mele mânăstiri, dar cu-aripi confecţionatedin şindrilă de tei, albă de-o săptămână,până-n artezianu-mi izvor de lumină-fântână...!


,iiiiiiiiii-53

Fragment din epopeea insectelor de pe orbite…

Secund cosmos – de pe faţa nevăzută a lunii –fulguie cu pelicani, viscoleşte cu-arici de gheaţărelieful de pe fruntea mea, tâmplele mele de-amiză,ori de-amurg revoluţionar, cu puşcăîn apărarea unui nor-cais…Şi ruşi-gândacii, sub flacăra de aragaz, rezistăchiar la temperaturi de peste-o sută de grade –insecte şi flăcări, flăcări şi insecte,de parcă pregăteşte cineva – de extraterestră sorginte –fiirea unei populaţii de insecte cu mai multă înţelepciune,cu mai mare raţiune decât cea din lumea noastră,irepresibilă populaţie, în aparenţă, ce urmeazăa ne substitui definitiv, înstăpânindu-se pe-ntreagaplanetă, sufocată de sărbători, deşi pentru miriadelede insecte ştiu că încă nu există vreun sistem de sănătate,încă nu există pentru-aceşti nori de insecteniciun sistem de învăţământ academic, universitar,ori preuniversitar, dar nici n-am aflat că ar fi pe undevavreo academie, vreo universitate, vreun liceu fără insecte,încă n-am aflat că există pe undeva, fără insecte,vreo policlinică, vreun spital, vreun dispensar,vreo galerie săpată de soboli, ori scobită de viezuri –chiar dacă alambicăriile harnicilor din urmă


,iiiiiiiiii-54

sunt ocupate cu multă repeziciunede mafiile perfide-ale cărămiziilor vulpi;n-am aflat nici c-ar exista pe undeva vreo bucătărie,vreo cazarmă, vreun penitenciar, vreun port,ori vreun aeroport, fără insecte,vreo sticlă, vreun parbriz, vreun ecran, vreun hublou,sau vreo lentilă de contact, neizbite de insecte...Mai trebuie să ştiţi că nu există nici insecte fără vidinterior, nu există nici galaxii de insecte-stele fără vidprotector, în ciuda faptului că şi-acum vă mai audca-ntr-a mea vreme adolescentin-gimnazială, lansândleninist şi maiakovskian, vreau să spun, „în gura mare“:„Huuooo, insecte sufocante, nesuferite,de pe toate înfiorător-cosmicele noastre-orbite...!“


,iiiiiiiiii-55

Ţi-admir nou-născuta galaxie-spirală...

Dimineaţa,când torni în ceaşca fiecărei stele întârziate pe cer,aburinda cafea cu moderat caimac, şi când îi puipudra de zahăr, mestecând cu semiluna linguriţeide-argint, pe care se-odihneşte minuscula pasăre-muscă,ţi-admir nou-născuta galaxie-spirală cu bănuţu-n centruşi-n toate cheile muzicale din sinesteziile noii primăveri...


,iiiiiiiiii-56

Să-mi pun letopiseţul acesta, cereşte-aerisit, pe tine

Livada ta de meri plagiază grădina mea de cireşi,îndeosebi, aceşti sori-păpădii de pe valuri de-otavă,dintre nămeţii de verde până-n gerunţi de munţi,din extraplata-ţi câmpie, îmbrăcată-n piei de nutrii,de hamsteri, până-n alba-mi coamă de Cogaion,ori, mai exact spus, terestra ta livadă plagiazăcelesta-mi livadă, în care deja îţi cântă cuculivit – de ieri – chiar din rai...Dar şi muntele tău de sticlă mată imită piramida meade plexiglas, fără s-ajungă la clarul cel mai profund,chiar dacă nu departe, în cealaltă regiune subcerească,arca-ţi cu două catarge de bambus, îmi caligrafiază,sub zare, plaja cu nisipuri de aur şi ceru-mi ultramarin,până dincolo de golful-semn-de-plus-infinit, rectangular,în vreme ce, pe frânghia dintre pânze, tu poţi oricândsă pui la uscat costumul de baie-n fluturare de steag,în vreme ce orizontalul tău fluviu – cu delta-i lipităde marea mea cea mică – trece vertical, netulburat,mai departe, cu noi cu tot, şi-n vreme ce-mi vinesă-mi pun letopiseţul acesta, cereşte-aerisit, pe tine...!


,iiiiiiiiii-57

Pastel de Sfântul Ion…

De Sfântul Ion, hipermatinal, aerul se mişcă pe străzileşi pe trotuarele oraşului meu de câmpie, infinit zimţate,mai elegant ca oricând, dar tăios ca o sabiecurbat-dacică – doar câte-un zăngănit uşorse mai aude, când se lasă tangent la turlelede-argint, ţepos-cutezătoare, până-n buriculcelestin, tot ca ale bisericilor mele maramureşene,zalmoxiene, de lemn sfânt, ocolit de cocârjate fulgeredupă cum grăit-a-nvăţătura Cogaionului...Şi cerul e tot mai împurpurat, tot mai auriu,ca un ecran de televizor „cu plasmă“de la singura emisiune serioasă, tridimensională, de ştirimeteorologice, pentru viitoarele trei nopţi şi trei zile...


,iiiiiiiiii-58

Pentru-ntreaga ta privelişte duminicală…

În zona înaltă şi uscată a peşterii noastre stau rozătoareleşi – cu capul de veghe-n turela roşiei sâgi – ursoaicagata să-şi apere puii de-ai lor taţi-duşmani-de-moarte;în zona inundată, se-aliniază statui – prea rece, ca gheaţa,e potopul de potabilă apă inutilă, nu cum sarea,ci ca marea-n bucate, ca programele de reformăşi de guvernare din Ţara Peştilor, ca opera impresionantă,rămasă-n urma rechinului-ciocan, ori a scorpionului-bici.De-aceea, acceleratul-timp tot taie umbre de statui-clipeşi lasă o urmă-ncărată de blândă electricitate, se spune,dar născătoare magnificului relief copleşitor, de uraniu,pentru-ntreaga ta privelişte duminicală…


,iiiiiiiiii-59

Mereu-adormită-n asediul roşiilor maci...

În vocala ta imperilă, de joi, se află oraşul antical pelasgo-geţilor mei, dava cu mătuşa-mi nemuritoare,cetatea-oraş dintre lanuri de grâu cu verzi vrăbii-spice,a mea urbe-davă dintre holde mai înalte decât călăreţul,davă-urbe mereu adormită-n asediul roşiilor macide sub aspersoarele ambiguităţii,urbe-davă-n care şi astăzi se mai vede ziguratul stupilor,având în mijloc sarcofagul acela, model, dăruit,pe fluviul de sud, zalmoxienilor mei, cu faraon cu tot,ce-i, sub mască de aur, deja aburit, pregătit de reînviere,dintotdeauna, în ocrul de purpură,cu mult înaintea răstignirii lui Iisus Hristos...


,iiiiiiiiii-60

La congresul catârului galben…

Adună-mi, tu, nişte albe vers-vreascuri de os, de pe noruldin stânga lui Dumnezeu, adu-mi-le iute, pe platformade beton armat, străbătută numai de-acele fire de iarbă,ce-au invincibili neuroni în vârfuri:să le-arunc în vatră, pur şi simplu, pentru a întreţinetăciunii galaxiei noastre şi-n mileniul al treilea,pentru a scoate de sub flăcări, totodată, în ciuda crizeigenerale ce pune lumea-n chingi, şi castanele,şi jarul de calitate pentru-a hrăni murgii noii comete...Din ce rămâne, fii sigură, ţi-aprind şi-un soare-n piept,pentru-a ne-ncălzi în peştera-eternitate ce ne cuprindeimediat, în amonte de congresul de istorie pelasgă,patronat de-o bună vreme vitregă, de-acelaşi catâr galben,ale cărui lucrări, potrivit programului publicat, abordeazătoate letopiseţele roşiei găi ca vehicul ascensional –ce se repetă des, ce se egretă rar, ce se scurtcircuitează,ce se lambrisează luni, ce se scandează-n joia verde,ce se scanează-n ziua Venerii, ce se lansează şi-apoise somează, de-i desant marino-aerian et caetera...


,iiiiiiiiii-61

La Întâi Mai, defilau energiile, geometriile…

În copilăria mea cu cravată roşie, de pionier, într-adevăr,la Întâi Mai, defilează energiile, geometriile muncitoreşti,pe străzile centrale din oraşul meu, multiubit,chiar dacă el seamănă, aşa cum e-aşezat pe inima-bănie,cu un mare cap de caracatiţă, din care pleacăbraţele-i-drumuri în lumea largă, peste câmpuri,peste plaiuri, printre creste, peste mări, cu mult dincolode-antic-prezentele Rome... După defilare, întotdeauna,mulţimile se retrag cu fanfare, cu muzici oficiale,ori agreste, în răcoroasele parcuri, parţial-fumegoase,căci grătarele – cu frigăruile-ncinse – ridică ode albăstriiîn cele nouă ceruri, până la Dumnezeu… Fără teamă,ca tânărul meu antic unchi, autor de „convorbiriduhovniceşti“, colind mistere din parcuri, unde şi prunciise joacă „de-a micii-nimicii“, unde roiuri de capace –de la verzuriile sticle de bere – zboară pe asfaltul aleilor,titirezuindu-şi albiturile rotundelor, absolutelor libertăţide după etanşeizările gurilor, unde mai totdeauna aflişi câte-o grădină zoologică, bine dotată, cu beton-vizuiniîntre sâgi coborâte în gara cea mare, din marfare, luateimediat de trailere şi-aduse întru tolănitul urşilor bruni,ori cu piscine albastre, cu mult pietriş, pentru-a face plajănişte crocodili – imenşi guşteri de Nil –, dar şi cu mari,


,iiiiiiiiii-62

fioroase cuşti, între gratii cât degetele, dar şi cât mânade groase, zdravene, şi dreve numite, puse pentru şacali,pentru vulpi, lângă viezuri de stil, pentru lupii suri,pentru tigri şi lei, pentru zimbri, pentru girafe gât-lungeşi-nrămuraţi cerbi, pentru mistreţi cu purceluşii zebraţi,dar şi cu-naltele garduri de sârmă-n galvanizate romburi,pentru struţi, pentru păuni, pentru fazani, pentru gotcani,pentru egrete-metafore, pentru pelicani – mereu cu litereîn pliscurile-afundate ritmic în delte – şi pentru-alte înalteorătănii de baltă, oricum, cu destule pentru-a face prunciişi-adolescenţii să iasă (sau, cum zic, ai mei, întotdeaunaneacademic, să iese, dar anticipând norma) în siguranţă,în domesticit-sălbatic-mirifica lume. Că-n adolescenţa-micu uniformă bleumarin şi cu clasică, violetă cravatăde florar, nu mai prefer zoogrădina, ci mă-ndrept cu paşiiuţi spre puntea înaltă, de peste ulmet şi făget, din coadăde lac, unde mai defilează romantice bărci printre nuferiimov, punte din cătrănite bârne de stejar, susţinută de-oţelde cabluri împletite, ca pe picior, ancorate în adânci nări,de dacice ziduri de la turnurile scunde ale unui binomde cetăţui, trainic legând boturile-dealuri, permanentadulmecându-se, peste ochii verzi ai apei, din translucideadâncuri iviţi, pe sub a broaştei mătasă – prea deasă,ondulând antic-evmezica armură-ndrăzneaţă, de lintesolzoasă, dar şi-amintindu-mi, dintr-altă „Mahabharată“,că sublimii nuferi, dintre vocale de valuri (ca şi mine,ca şi tine, ca mai toţi participanţii la defilarea muncilor),îşi au rădăcinile-mplântate adânc, în mâlul auros-turbos,de sub a lacului zare,-n apus de soare, pentru sărbătoare,tot mai departe de kilometricele pietre, ce-şi permit,când şi când, să se joace de-a coarda-n margine de drum.


,iiiiiiiiii-63

Când nu se-ncaieră spaţiile…

Împuşcă-mă, aici, în pagoda celor nouă ceruri,la ora zero, cu toţi clopoţeii târzii ai florii de aloe,că tot am terminat de construit umbra Noului Turn Babel,cum, de altfel, şi geamăna umbră a acestui ocean-poem:ştiu că nu mai vrei să-ţi fac – din eul meu duminical –blândul arc voltaic, între polul nord şi polul sud,ori vreo tornadă între zenit-anod şi nadir-catod,între sânul tău drept şi sânul tău stâng, deşi solemnţi-am promis că-ţi reglez absolut toate unghiurile de fugăpentru acest cosmodrom, mereu şi nedezminţit,în cea mai frumoasă singurătate a crinilor imperiali,când nu se-ncaieră spaţiile... Ştiu că nu vreisă te mai bunădimineţesc duminica, odată cu florilede colţ şi cu caprele negre de Cogaion, ori cu ferestrelede-ozon, ce-nalţă muşcatele rubinii în obrajii viscoliţide dor ai iubitelor mele, odată cu firele de rafie desprinsede pe pulpele sălciilor-fecioare, spre-a lega via mai binede suflet, odată cu triunghiurile-mpurpurate de sub doliulelegant al rândunicilor – note muzicale pe portativeledin cabluri de televiziune din oraşul de munte,unde mă tot duc, în ultima vreme, spre-a nu mă strângecâmpia asta de gât, câmpia-antenă-satelit, invers-ciupercăunde nu mai cad stelele cu coadă de vulpe...


,iiiiiiiiii-64

Nouă generaţie de cactuşi în floare...

Pe când aveam douăzeci de ani,am văzut cea mai frumoasăgrădină regal-valahă de cactuşi în floare,din strămoşeasca-mi Dacie Sud-Dunăreană,nu departe de nisipurile de aur ale geţilor-săgeţilor,de unde găile-ncărcate cu suflete-perechi-nemuritoareîşi luau zborul în cele nouă ceruri…Astăzi, fiica mea – ce împlineşte douăzeci de anişi-o lună – vede aceeaşi grădină de cactuşi,cu-aceleaşi culori, cu-aceleaşi fragranţe,lângă aceleaşi nisipuri de aur, dar, mai mult ca sigur,într-o infinit-superioară densitate de fotonipe metrul pătrat, specifică noilor promoţiiale umanismului pragmatic, în spiritul inconfundabildeja, al noii generaţii de cactuşi în floare,într-o tot mai vertiginoasă deplasare spre roşu…


,iiiiiiiiii-65

Câte unul pe fiecare frunză…

Eu, dacul, n-am crezut vreodată şi nu credcă-n cele zece-mbrădate ceruri,există găuri-stele, şi nici că stelele-s fixe,răstignite pe crucea-Yin, de-ars lut, ca vânăta coaptă,ori pe Yang-crucea de platină,nici că greierii stelelor cântă din aripicu zimţii de raze-ai spartelor orizonturi,nici că soarele are patru albi caişi cvadrigă-n flăcări de luptă,nici că luna se scaldă-n marea de lapte-a planeteişi-apoi, cu spuma laptelui nostru, îşi dă pe faţă,spre-a fi neasemuit de frumoasă,după cum, profund emoţionate, mărturisescaproape toate sufletele ce ne sar printre dinţi,din gură de rai, dincolo, în invizibila-i arie,în zona-i ascunsă, traversată cu greu,printre ochii agresiv-radioactiviai extratereştrilor de serviciu...Mie nici nu-mi vine să cred că-ncep un ocoliş noual Soarelui, o rotire solemnă, dialogând astfeldespre cosmos cu înfoiata-mi varză celebră,ce-are-o infinitate de câmpuri electromagnetice –câte unul pe fiecare frunză…


,iiiiiiiiii-66

Scoica după-amiezii acestui ciclon…

Scoica din sideful ochiului meu stâng, ori scoicadin anotimpul zeiţei, ca şi scoica din sânul tău drept,sau scoica-lună, urmând a se-mplini,ori scoica-Everest, sau scoica-Bucegi, de sub Sfinx,de sub ale Babelor sâgi, aparţinaceleiaşi cosmice ordini,ca şi scoica miazănoptirii tale de iunie,ca şi scoica după-amiezii acestui ciclonce taie pacifica inimă de foc, până-n apex,spre-a ieşi din labirint, miraculos-de-teafără,la primul ocoliş al planetei noastre acvatice,arca nemuritorului meu unchi, eticul Dunării…


,iiiiiiiiii-67

Sincer şi pe nume, chiar Eul îi spune …

În miercurea asta, a zânei, prânzu-i gata,fără decibelii zguduitori de pavilioane ţuguiate, de junglă,chiar fără privighetori, fără mierle, fără prepeliţe maronii,în sosul tomat adus tocmai din valea râului de in subţire,curgând endecasilabic, printre muşuruoaie de soboli –asteroizi fertilizatori, trimişi de galaxie, spre-a servisoarelui, chiar sub aprins scut ceresc-zalmoxian,cea mai răcoroasă, cea mai înmiresmatălimonadă pentru-azimut...Numai că, din bogata salată de prânz a zeiţei,iese maroniu-liniar-unduitorul limax, într-o şerpeascăstrălucire, evident, fără grija casei-cochilii – galacticagrijă-spirală, de sus până jos, etern-copleşitoare,a imensului popor – constructor blând şi-autentic-melcos:„– Neîndoielnic, zeiţă, în regretul spiralei de la casa-i,ca şi de la sacra noastră galaxie, elogiată doar în poezie,acesta-i limaxul frumos, de pe frunzoasa fiinţei zare,din eden-adamicul debut al crizei imobiliare…!“ – sincerşi pe nume, chiar Eul îi spune, cât mai este-n spume...!


,iiiiiiiiii-68

Doar cerul-zece, de flacără, speranţa-mi ţine trează...

„– Furie getică, vulturească, să iasă din rubine de la mineşi să se-nrădăcineze la tine, în vine,sănătoasă, voioasă, ţestoasă,fibroasă, geroasă, fieroasă,ca să mergi cavalereşte, pe Strada A,până-n Piaţa Zalmoxienilor,să intri-n potcoavă de biserici antic-valahe,odată cu inundaţia de purpură din zori,în cele nouă îmbrădate ceru-mpărăţii...!“

Tot descânt – ca strămoşii-mi pelasgi, adică vlahi –chiar din clipa-n care mi s-a dat cuvântu-ntrupător,după voinţa mea grăitoare în dor,dar cerul prim îmi trimite străbunicii-n argilă de luceferi,dar cerul secund mi-aruncă în spuză de stele bunicii,dar cerul al treilea mi-nchide mama în Calea Lactee,rotindu-i spirala galactică-n caieru-i din furcă, sub cheie,dar al patrulea cer îmi constelează tatăl în ultraviolet,dar al cincilea cer îmi fură mireasa, vârând-o-n arcer...Şi-aşa, de-o bună eternitate, nouă ceruri mă-nsingurează,doar cerul-zece, de flacără, speranţa-mi ţine trează...!


,iiiiiiiiii-69

Şi-aprinde auru-n întregul aer…

Nu este nicio viperă-n sufletul tău,nu-i decât un brad înmiresmat de iarnă,înfăşurat de sfânta nea ca într-un caiercu vârfu-n cerul-zece, cu pivotanta-n marnă –e-un singur axis mundi prin care Prometeucoboară în toţi soare din ochi de Dumnezeuşi-aprinde auru-n întregul aer...


,iiiiiiiiii-70

Poemul-meridian dintre două câmpii magnetice...

Magnet-câmpia-capac se sprijină în zece boreale –aurore-baston doar pentru câmpia de-omăt pufos,ce face, de-o veşnicie, respiraţia naturală, buze-pe-buze,la vulcanul stins chiar în cerul gurii cosmice de nord,cu groenlande pe legănatele coame-ale urşilor albi,unde ziua biruie noaptea pentru şase constelaţii,unde moartea lunecă-n paraşuta neagră a infinitului nor,ningându-şi, viscolindu-şi fluierele a pagubă,în vreme ce plaiul magnetic de-omăt pufos,de pe gura cosmică de sud, cu hymalaie de gheaţă,prisme-nfăşate-n curcubeie, prisme-ncălzitede ventilatoarele-aripi ale pinguinilor imperial-aurii,apărându-şi de ger marele ou, din a cărui calotă,dinspre zenit, se-nalţă vertiginos cerulcu albuşul cel mai limpede al galaxiilor...


,iiiiiiiiii-71

Din sacra nevoie de aer pentru aripa zeiţei-Gaie...

Ieri-dimineaţă, chiar dacă sub arbori mai sunt nămeţi,am auzit mierla neagră cântând – poate-a confundatzăpada cu florile de luna viitoare-ale caisului din faţaferestrei mele: dar niciodată n-am auzit-o spunând puiuluiei, cu dragoste mai mare decât cea valahă:„Mânca-te-ar mama...!“Valaha mamă zice-aşa pruncului ei cu bucuria unică,din umbra mitului de solstiţiu văratic,legată – încă din zorii istoriei – de piciorul stângal Zânei-Gaie, al Vulturgăii ce te-nghiţea dintr-odată,ce se-nălţa apoi cu tine-n zenit, la Soarele-Moş,adică la Dumnezeul Cogaionuluidin primele istorii-ale lumii,de unde lua aprobarea, ca un lider înaripat de sindicat,de-a te renaşte, de-a te lansa încă o dată din uriaşu-i plisc,de trei ori mai frumos decât ai fost în prima-ţi existenţă,dar şi-nzecit în puteri...!Astfel de zeiţe-găi, astfel de măiastre vulturgăibrâncuşiene, astăzi le mai puteţi admira rupestru pictateîn urmă cu zece milenii, numai în Peştera Chindiei,din Dacia mea de Vest, pe malul stâng al Dunării,cu Munte Sculptat, în chipu-nrăzărat al lui Decebal:şi-atunci, şi astăzi, din sacra nevoie de aer pentru aripă…


,iiiiiiiiii-72

Mierla neagră în rochie albă de mireasă…

Mierla neagră cântă doar în albă lumină,spre-a da relief neasemuit oximoronuluitriluirii – ce mai coboară printre noi înaripaţii îngeri...Privighetoarea, sora ei geamănă, preferă noaptea,tot spre-a da relief neasemuit invers-paradoxuluitriluirii – înălţătoare-a sufletelor de martiri în ceruri...


,iiiiiiiiii-73

Câte-o pereche de petale pe zâmbet, pe buze…

Poemul meu lucrează la douăzeci şi două de mii de volţi,zici că-i electrică locomotivă-dieselpe strălucitor-fierbinţile linii de-oţel inoxidabildintre lanurile tale de grâu, întărâtate de ciocârlii –aproape că-s nour –, da, ciocârlii-ndrăgostite eternde tării, de irepresibilul soare, în viraje printre cumuluşi,în vreme ce, la umbra fiecărui mac roşu,îţi pun câte-o pereche de petale pe zâmbet, pe buze...


,iiiiiiiiii-74

În raţia mea de-oxigen încă netulburat…

Deschid fereastra spre primăvară –mierla neagră cu plisc de platinăcântă dumnezeieşte,-ntre frunzele iederiice-a asediat nucul până-n sfera-i coroană –jumătatea de sud – ce, între etajele blocurilordin imediata-i vecinătate cenuşie,n-a depăşit mireasma rufelor-curcubeu,din ultimele balcoane...Un mesager celest, în cântecul mierlei, mă-ndeamnăsă deschid şi eu muzica-nsorită-n izvoare de miereşi-n lamura lacrimei de diamant prelins în stalactite...Numai asftel, şi la mine,-n salonul de mărţişor,vin să se-ntreacă, în vals, inelele auriiale acelor nobile viespi de molecule – câte mai sunt –în raţia mea de oxigen încă netulburat...


,iiiiiiiiii-75

Toată fragranţa ghioceilor ce-mi reazemă aripile...

E vremea să-ţi aprinzi toate râurile –după ce le transformi în benzină cu înaltă cifră octanică,e vremea să inviţi pe Vlad Ţepeş ca să taie panglicade inaugurare, ca s-arunce roş-galbenul chibritrevoluţionar: trebuie purificat Întregul, părţile toate,trebuie să se evapore toată transpiraţia, începândcu cea din cizmele microcosmosului şi încheindcu cea de la subţiorile mov-păros-răzoase-ale stelelor,ori ale galaxiilor din macrocosmosul nostru cotidian –de vreme ce totul se deplasează spre roşu,nu spre ultramarinul Soarelui-Moş, nici spre curcubeulde pe umărul stâng al lui Dumnezeu...Dar, mai întâi, trebuie să înţelegi de ce-mi decoleazăchiar în secunda asta – curată parte din marele, infinitultimp – toată fragranţa ghioceilor ce-mi reazemă aripile...


,iiiiiiiiii-76

Redaţi, eliberaţi aerul edenic al Daciei mele…!

Transpiră râurile Daciei de două mii de anişi norii de transpiraţie cad în cer, peste îngeri:nu-n ceru-rădăcinat, de chihlimbar,nu-n cerul secund,ci-n cerul al treilea, cel de fier forjat...Transpiră, din păcate, râurile ei în toate ìile de borangic,transpiră prin imperii de cânepă,prin imperii câlţos-gordiene – şi peştii de frunteai râurilor Daciei şi-astăzi împut aerul,se-mput mereu de peste două mii de ani, tot de la cap;la minus-infinit, branhiile ştiucilor transpiră în râurileedenicei Dacii şi-apoi se-mput –şi transpiraţia devine insuportabilă,şi respiraţia istoriei în prezent se-arată ca inacceptabilă,şi Dacia blândului meu popor pelasg, adică valah,rămâne tăiată – însă nu rasă de pe faţa pământului,cum dictat-a beţivul împărat Traian...Deşi e târziu, e-al doisprezecelea ceas, vă ordon:„– Imperii din acest cap al celui de-al treilea mileniu,redaţi, eliberaţi aerul nepoluat, curat, al Daciei mele,edenicul aer, din primul ei mileniu de Zalmoxianism...!“


,iiiiiiiiii-77

Triluind o doină valahă…

Mierla mea neagră cu pliscul de aurde douăzeci şi patru de carateniciodată nu traversează cerul Parisuluifără a se odihni un ceas în creştetulTurnului Eiffel, fără a trilui în ora-i plenarăo doină valahă a nemuririi Daciei,în ciuda ordinului dat armatelor romanede împăratul Traian: de-a incendiaşi de-a distruge apoi, cu târnăcoapele,toate coloanele încenuşate-ale templelordin Sarmisegetusa...


,iiiiiiiiii-78

Guvern al împovărătoarei nonvalori adăugate...

Trece norul de farmacia-cer şi intră-n infinitul magazinal bijutierului, să-şi cumpere pentru astăzi doar cincifulgere – n-are euro pentru mai multe – că-i deja bătrân,şi celestul guvern i-a pus impozit şi mai marepe supla-i, graţioasa-i pensie: pentru fiecare picăturăde ploaie, pentru fiecare fulg de-omăt, pentru firulde iarbă, de fiecare strop atins-prelins în rădăcina-i,pentru frunza pădurii, de fiecare fulg atins-prelispe nervuri, ori pe ridurile brazilor, stejarilor,sau pe ridurile pentamilenare de sequoia,de parcă nu i-a fost destul – celestului –nici cu cât i-a tăiat din retribuţia lunară,de-a lungul şi de-a latul veşnicit-secundelor, din zenitşi până-n profund-fosforescentul nadir,şi nici cu cât şi-a tot sporit celebra taxă pe valoareaadăugată la fiecare produs-curcubeu – da, el, celestulguvern al împovărătoarei nonvalori adăugate...


,iiiiiiiiii-79

De fulger transpirat şi de trăznet îngenunat-interior...

Burlanul de material plastic – dirijorul apei pluvialede pe acoperiş, prin holul mic, pe lângă balamalele uşii,de la intrarea roz-cotidian în cosmicul meu apartament,ca o vulcanic-ruptură de stil, cât buzunarul stâng,pentru tutun, al lui Dumnezeu, după proiectulunui inginer de parfum prezidenţial-socialist, în conductacolectoare de la subsolul blocului nostru de betonantiseismic, azi-noapte, către ora zero, sub povaraunui invers-tsunami, celest, desigur, într-o apocalipticărupere de nori, poate, ca de la potoape – a începutsă vibreze – cam ca la înălţimea unui buric din afişulde modă –, s-a ondulat – sub presiunea valului de sus –,doar de câteva ori, de parc-ar fi fost Turnul Eiffella un seism de gradul nouă, sărind în ţăndări – arterăde sticlă de tub de neon... Totuşi, nu mă pot vârîîncă-n sicriele-lacrimi-de-chihlimbar, noroc amşi la ora zero, căci tot la o astfel de oră m-am născutgraţie frumoasei fecioare a gravitaţiei noastre terestre,ce-şi frecase sânii de omoplaţii mei, în vreme ce ţineamzdravăn de-acel burlan de material plastic, sub nebănuităpresiune: ea a-ndreptat la timp arteziana dinspre tabloulelectric spre baie, ferindu-mă de fulger transpiratşi de trăznet îngenunat-interior...


,iiiiiiiiii-80

Aceeaşi dragă de lumină-ciocârlie...

La ora şapte,câţi atomi îşi mai beau cafeaua cu lapte...?!La ora nouă, câţi mai ciocârlesc să cumpere rouă...?!La ora mea din marele prânz,câţi mai jertfesc soarelui mânz,ori vreun murgspre care lupii Tăi, Doamne, din steag, tot mai curg ...?!La oră de chindie, de ce nu-ţi mai sorbi, Tu,Doamne, cupa edenică de poezie, avândîn buzunaru-Ţi de la cămaşa azurie,aceeaşi dragă de lumină-ciocârlie...?!


,iiiiiiiiii-81

Din tot aburariul setos de-altitudini…

Aud că iar bate-ntr-un chip mult mai puternic inimagalaxiei mele încât i se revarsă platina fluidă şi rară,din miez, până-n mine, cu toate râurile vulcanilor ei,de primăvară, cu toate-acele irepresibile fluviide clorofilă, cu toate-acele avalanşe de flori de cireş,de sâgă-babă-buceagă, de bujori, de salcâmi, de lămâiţetremurător-trestior de sfioase, şi-apoi, cu toată miereade mai, pentru miresele-amiezii, pentru rochii de zânecu nadir de ispite, pentru miri elansaţi în zenit,dar şi cu mustul sângeriu de spumos, ori cu zaibărulde pe toate dealurile priveliştii, de nu-ţi mai vine să daicu spray-ul, spre-a limpezi ceţosul cer-ecran, ştiutultramarin de profund, ori spre a-i alunga cumuluşiipufoşi, din tot aburariul setos de mai certe-altitudini...


,iiiiiiiiii-82

Mă bucur – peste zece zile – doar eu…

Nimeni nu se bucură că fiul meu cel marelocuieşte-n cel mai răzos hiperpolis din lume,chiar între piramida zigzagării de sineşi Sfinxul de sâgă, inundat de nisipurile Căii Lactee...!

Nimeni nu se bucură că fiul meu cel mareeste preşedintele republicii mondiale a boabelor de rouă,încărcate de electricitate edenică – două câte două,până la ora nouă, de se-nchină şi vouă, şi nouă...!

Nimeni nu se bucură că fiul meu cel mareeste directorul fabricii de vulcani pentru-mblânzireaseismelor din centura de foc a ultimului ocean pacificde lebede, gata de-a-şi lua zborul până-n Steaua Polară...!

Nimeni nu se bucură că fiul meu cel mareeste iarăşi împăratul nuferilor mov,unduind-corăbiind oglinzile epopeilorde toate dienocurile – câte-s cu lună şi soare...!

Nimeni nu se bucură că fiul meu cel mareare mireasă-mpărăteasă chiar zâna de aur a Ursei Mici,aprinzându-şi mereu stele-n cerul stâng, perpendicular


,iiiiiiiiii-83

pe ecuatorul inimii – întâi de ianuarie şi-apoi de mai...!

Nimeni nu se bucură că fiul meu cel mare inventeazăadeneul celor nouă spirale de şarpe încolăcit pe tulpinaşi-n crengile-ax, de coroană, de la ispititor-edenicul măr,surprinzând astfel modelul celest din primordialele ape...!

Nimeni nu se bucură că fiul meu cel mareeste arhitectul unicei case de se vede – prin seninul cer –tocmai din Luna ce redimensionează beneficsăriturile astronauţilor, paşii lor de cireşar...!

Nimeni nu se bucură că fiul meu cel mare îndrumădoctorate doar feţi-frumoşilor, ucenici-mucenicide la-naltele curţi ale celor cinci elemente fundamentale –Curtea Aerului, a Apei, a Focului, a revoltatului Lemnşi-a Pâmântului de chihlimbar, până-n epopţie...!

Nimeni nu se bucură că fiul meu cel mareeste creatorul, stăpânul de laser ce bombardeazăşi-mprăştie cicloane, ce pune-n chingi pestriţe roiurişi soiuri de tsunami, ce taie din rădăcini tornadeleajunse-n cumuluşii pufoşi-lebădoşi, ori de tuş...!

Esenţial este că mă bucur – peste zece zile – doar eu,tatăl celui mare şi-al bombei cu neuronii de mai...


,iiiiiiiiii-84

Fierul dumnezeiesc din cel de-al treilea cer al Daciei…

Trei avioane de-argint auriu brăzdează aerulşi cerul meu cogaionic, pe care mi l-am adus alaltăieri,aici, la Paris-Palaiseau, peste munţii de nori, peste păduri,peste livezi şi zăvoaie, peste lanuri de grâu şi de orz,în simfoniile soarelui meu, de-andezit, dirijate îngereştede ciocârlii şi de cucii traiectoriei, neînsinguraţi,fără bruiaje de vreun soi, în marea siguranţă, peste mărimurmurătoare de rapiţă-nflorită, ancorându-lchiar la farul-turn, construit de Eiffel cu fier dumnezeiescdin cel de-al treilea cer al Daciei mele…


,iiiiiiiiii-85

Şi contemporanul meu, prinţul Charles…

Nu mai am încredere în aerul din comete, din mafiiconstelate, nu mai am speranţă nici în aerul Căii Lacte,nici în cohortele ei de preoţi, de sub ale morţii măşticu spăimos-dinţoasă respiraţie, nu mai pot credenici în puii de aur ai Cloştii Stelare, nu mai pot credenici în taurii ce – dezbinaţi, ori din adâncă prostie –rarisim biruie leii costelivi, jigăriţi, dar în haită,nu mă mai puteţi convinge nici de existenţa muziciide sfere din Lyră, nici de necesitatea imperiilor –infernale găuri-negre ale planetei noastre, cea de toateistoriile, dar mai am speranţa re-unirii Daciei mele,dar mai am încredere-n faimoasa-i ştiinţă de a facenemuritori, dar mai am convingerea că-naltul spiritjustiţiar-valah rămâne-n mine, în unchiul meu,Maximin Thracul* – cap al imperialei Dinastii Dracula –şi-n vărul meu după mamă, Vlad Ţepeş, cu care se credecă-i rudă şi contemporanul meu, prinţul Charlesde Marea Britanie…!

_______________* Maximin Thracul (> Dracul; latinizat: Maximinus Thrax), pelasgo[>valaho]-thrac din Dacia Sud-Dunăreană, conduce Imperiul Roman între anii 235 şi 238 d. H.,fiind întemeietorul Dinastiei Trăculeştilor > Drăculeştilor, din care se iveşte în EvulMediu şi faimosul rege / domnitor valah, Vlad-Thracul > Dracul[a] / Ţepeş (1431 –1476), simbol al rezistenţei şi biruinţelor Valahimii în faţa Imperiului Otoman / Turc.


,iiiiiiiiii-86

** * *

Aer –mov bomfaier...

Sâmbătă, 6 octombrie 2012, h. 09:25’

cometa-n apa-viorea

Motto: Nu mi-ai spus ce caută a ta cometăîn clepsidra mea, şi nici pe cerul cu toatepunctele de suspensie azură din poemulmeu, sau pe cerul nostru în zece spiralede-Apă limpede ca vioreaua...


,iiiiiiiiii-88

** * *

Aparade groapa...


,iiiiiiiiii-89

Despre ingrata absenţă a lecţiei de norologie…

Nici eu nu mă mai pot mişca de-atâţia nori:dacă-ntorc, la dreapta, capul, dau de-un pufoscumulus cât toate zilele, dacă-ntorc, la stânga,fruntea, dau de-un cirrus cât toate nopţile,ce-şi aliniază un soi de-albi urşi, fioros-de-blânzi,dar gata de-atac, la copcă, dacă-mi reazem de vârfulpantofilor privirile, dau de tranşeele unui stratocumuluscât toate dienocurile, de unde arhanghelii, prin lunete,îmi examinează matinalii coriambi,avangarda împuşcându-mi cu-arme-laser,dacă-mi reazem – de-al lui Ahile călcâi – encefalul,chiar şi-n somn, dau de-un altocumulus cât toate zilele,ca de la spargerea celor nouă ceruri, încărcatcu grindina cuvintelor din limbile lumii de-aici, de la noi,dar şi din limbile straşnice-ale lumilor de-apoi,dacă sar cu neatenţie-n zenit, în ciuda ochiuluide sub căciula-prismă, din piele de crocodil,vătuit-înnisipată, a piramidei, dau de-un lenticularameninţător, ce-n cârcă duce-un mamatus,cât un tavan de peşteră, îmbrobodit-antifonicîn toată mătasa carmină a împărăteselor bizantine,un mamatus cu toate nuanţele sângelui meu din aprilie,încât crezi că-i o magnifică farfurie zburătoare,


,iiiiiiiiii-90

un coş de celeste proporţii, plin-ochi cu ouăle roşii,de Sfintele Paşti, ale cloncănitoarei Cloşti-cu-Pui,după ce şi-a roit, mai devreme, pe-un plaur,bobocii-i de aur,dacă vâr hârleţul – fie el şi cu coadă de-oţel argintit –,mai adânc, în pământ, mereu dau de-un vulcance-aruncă-mpotrivă-mi cu irepresibila-i puterenor-Magellanul cât toate dienocurile, deşi e vremea,ca-n spirala-mi-tornadă, să mă izbesc – tras de îngeric-un lung şi ramificat-fluvial fulger, tatomiresc –de fidelul meu nor, cu ziuă-noptire prin ere de sfere...!Mare, didactic păcat – că manualele din ultimele deceniiau renunţat cu o etern-condamnabilă uşurinţăla lecţiile de norologie, ori despre a nebuloşeniilortipologie bogată, în funcţie de care trebuie să-ţi regleziumbrela, ori paraşuta, pe oriunde te-ai duce: dus-întors,ori numai la dreapta-naintând prin răscruci,dalb-de-pribeag şi fără de-ntoarcere...!


,iiiiiiiiii-91

Numai tu, floare de nufăr…

Numai tu, floare de nufăr, mi te oferi – generoasă –privirii, pe romantic-murmurătoarea oglindă, şi nu-nţelegde ce tu mai transpiri de emoţie, când vrei să-mi arăţitotul – chiar dacă tulpina ţi-o fi mai importantădecât cupa din creştetul apei, ori mai luminoasădecât polenul din razele albului nor, chiar dacă rădăcinaîţi poate fi un corn-curcubeu, înfipt profund în elementeleesenţiale din această – edenic şi rău-cuvântată – planetă !Niciodată nufărul nu-şi arată smaraldina-i tulpină,nici rădăcina-i de sărbătoare epopeică, decât smuls:„– De ce te uiţi mereu în oglindă, floare de nufăr ?! Eu,oglinda mi-o sufăr, n-o număr în cufăr, n-o nufăr…!De ce te-admiri mereu în oglinda-mi, floare de nufăr ?!Oglinda, eu mi-adâncesc în privelişte, n-o rănescîn maluri de seghişte, în munţii din zarişte cu-nalte ulucide stâncă de casă rupestră, de sare, fără statuia-miecvestră...! Dă-mi voie să cred că tu nu eşti floareade nufăr cât Dacia ce-asistă neputincioasă de două mileniila evaporarea esenţialei bălţi, până la mâlul Romei –în care-noată, în mare orbire, somnii şi crapii, sau mrene,broaşte şi, de cele mai multe ori, bălăurime de păpuriş...!“


,iiiiiiiiii-92

Într-o moleculă de apă la floarea de foc...

Ea se respectă, de parc-ar fi o moleculă de hidrogendin lobul stâng al plămânului meu,eu mă respect, de parc-aş fi o moleculă de oxigendin lobul drept al plămânului tău:nu-i vremea să ne-alcătuim amândoiîntr-o moleculă de apă vitalăpentru floarea de foca trandafirului nipon ce păleşte-n balcon...?!?


,iiiiiiiiii-93

Sena profund-galbenă de gelozie...

Cel mai bun fluviu de pe planetă – pentru pescari,desigur – e Sena; cel mai binecuvântat fluviu-ntre apeşi-ntre celelalte elemente fundamentale – al pământului,Doamne, al aerului de zbor, al focului de cimentatşi-al smalţului pentru lemn şi oasele craniilor – rămâne,incontestabil, Sena, cel mai cântat fluviu de pe planetă –că la-nceput fost-au Cuvântul şi muzica sferelor –,bineînţeles că-i Sena, cel mai pictat fluviu de pe pământ –„ut pictura poesis“ –, fireşte că-i Sena, cel mai sculptatşi arhitecturat fluviu de pe planetă, neîndoielnic, e Sena,cea mai frumoasă, cea mai bună de respirat prin toateanotimpurile, după Dunărea mea cogaionică, izvorândchiar dintr-al nouălea cer, ca şi-n această dimineaţăde cireşe, rămâne, indiscutabil, Sena profund-galbenăde gelozie, bătând cu pumnii-n porţile-sâgi, neîncetatşlefuite, de generaţii iuţi şi-adânci, prin spuma selenarăa laptelui, aici, la Catedrala Notre Dame, ce bine-şi maiascunde cocoşaţii în clopote, în vreme ce vrăbiile vinîn faţă – din freza de lemn câinesc a viilor garduri –să ciugulească boabe de grâu, de nisip diamantin,din mâinile bucuroase-ale peregrinilor, în pioase chindii...


,iiiiiiiiii-94

Fin-sublimă neurochirurgie pe taifun...

Întotdeauna, pe la ora asta,la ţărmul mării mele interior-exterioare,din geana solstiţiului de vară şi până-n sprâceanaechinocţiului de toamnă, mi-a plăcut să pândesc,să urmăresc, să cercetez cu acribie, uimitoarea-nălţarede gălbenuş-soare, din emisfera ultramarină,în emisfera celest-opalină, aurore punândşi-nrăzărind pe-acele nouă creştete de bucle-spirale,de la apele primordiale, în infinit-cosmicele-armoniiale sferelor... În rest, pot să vă spun că n-am pregetatsă fac fin-sublimă neurochirurgie pe taifun...!


,iiiiiiiiii-95

Tot de-nfrunzirea certă a numărului cu nuntă…

Dinastia florilor şi-a aflat începutul chiar într-o astfelde ultimă dimineaţă de mai, în care superbul răsăritde soare se cumpăneşte misterios, pe-o cobiliţă-curcubeude zare, cu un sublim apus de plină lună, de-ai credecă-i chiar apa aceea de geneză, limpede ca vioreaua –dar cu polii schimbaţi: al jertfei luminoase,văratic-solstiţiale, de moment al trimiterii Solului,ambasador până-ntr-al nouălea cer, cel de sub ScaunulDumnezeiesc, de către nemuritorii mei daci,după rafinatul lor scenariu cu cele trei suliţe de-argintaurit, din rotundul templu al Soarelui-Tânăr-Războinic –mândrie a Sarmisegetusei –, chiar sub ochiiAtoatecreatorului, Neclintitul-din-Steaua-Polară,de-i hardul tuturor universurilor, fireşte,tot într-al cincilea an, tot de-nfrunzirea certăa numărului cu nuntă de aur...!


,iiiiiiiiii-96

Aşa-i că fulgii ar fi mari şi negri…

Plouă foşnitor prin întunericul maroniu, dens –bezna asta de ianuarie-i diferită de-ntunecimea de iulie,cea tăiată de lungi săbii-fulgere – şi picăturile-sca o măzăriche de diamant negru...Mă-ntreb, totuşi, dacă ploaia asta s-ar transforma, brusc,în foşnitoare ninsoare, aşa-i că fulgii ar fi mari şi negri ?!Mâine-i Bobotează şi mă ducsă sfinţesc râul cel mare de sub albastra ninsoare...


,iiiiiiiiii-97

Bobotează ’65…

Nu mai este – nici de Bobotează ’65 – gerul vestit,gerul spăimos din copilăria-mi, când norulde picături de-apă-sfinţită, când roiulde-albine lichide din stebla de busuioc,îmbrăcând crucea de-argint,când norul-curcubeu porneşte zdravăn,din mâna dreaptă, scoasă brusc şi binecuvântător,peste cristelniţă, de preotul cu epitrahir cusutîn fir de-aur, când norul-curcubeu aproape-ngheţat,cu-alice cât măzărichea, mă izbeşte dumnezeieşteîn frunte, odată cu frumoasele vocale, neasemuit de-naltcântate de sfinţia sa, căreia-i ţin hangul doi ţârcovnici;atunci, gerul sfânt îmi lipeşte nările de prunc,tăindu-mi respiraţia, îngheţându-mi sărutul pe buzele-mice trebuie să fie tangente la luminosul metaldin mănunchiul cu ozonat-edenice miresme...


,iiiiiiiiii-98

Geam aburit de nasul, de buzele zeului-copil...

Ninge spiralic şi-atât de măruntîncât am impresia că bobiţele de zăpadă suntmicroîngeri din secunde solare, nori de-alicede gheaţă menite-a biciui şi-a spăla de păcatefaţa pământului – atât cât se poate vedeade la fereastra mea, până-n zarea de-un gri-nebacovian,peste acoperişuri de garaje, de vile, de blocuri,nori de secunde rotindu-se invers acelor de-orologii,până-n adolescenţa-mi, până-n copilăria-micu moşi de zăpadă, cu oameni drepţi, de zăpadă,străjuindu-mi aleea-derdeluş cu-nclinarede patruzeci şi cinci de grade, măsuratecu marele raportor din atelierul tâmplarului,derdeluş pe care m-avânt cu săniuţa mea,înzestrată cu tălpeţi luminoşi, lucitori ca argintul,fără cai, fără zurgălăi, după cum viersuieşteoralotextul de-atunci, transmis pe invizibilele căi,doar prin radio şi discuri, nori de secunde rotind inversacele pendulelor, până-n copilăria-mi cu nămeţiicât casa, prin care sunt săpate tunele spre magazii,spre pătule cu porumbi, cu drugi de aur, asediatede vrăbii ce, neatente, se lasă prinse cu lasoulimprovizat din plasa de pescuit, ori spre şoproanele


,iiiiiiiiii-99

cu boi blânzi, cu vaci lăptoase, cu viţei înveşmântaţiîn catifea şi purpură, ce-au nişte ochi nefiresc de senini,cât cerul de mari, da, spre şoproanele cu poduri plinede fân, unde se cuibăresc vrednicele găini ce zilnic lasă,în urmă-le, coşuri de ouă, cotcodăcind apoi,după lansarea fiecărui glob de porţelan, să le-audămândrii lor cocoşi, ouă-n coajă ca zăpada, crăpând –strânse-n căngi de gerul Bobotezei...Serios, mai ninge perfect-spiralic, ninge măruntîn astă primă dimineaţă de după Sfântul Ion,încât am impresia că bobiţele-fulgi suntîngeri-secunde-solare, ce se-nghesuie pe uşi de norica nişte paralelipipede-lifturi supraîncărcate,de pe casa scărilor teluric-celestului templu,sau, mai degrabă, nori albi, de îngeri-secunde-solare,aterizând lin, în corzi de umbrele-paraşutepână sub fereastra, până la sticla de-aşteptarea unui nou miracol – geam aburit de nasul, de buzelezeului-copil de pe-atunci...


,iiiiiiiiii-100

Până la normalizarea stărilor fiinţei…

Mi se-nfiorează,-n frigul democraţiei de junglă,moleculele apei majore din tot corpul meu de ianuarie,simt cum se sufocă – de-atâta umbră – neuronii meide februarie, mă dor ai mei atomi de calcar,din cele peste trei mii şapte sute de oase, la semnulde revoltă al celor din craniu, în alianţă irepresibilăcu cei de lângă călcâiul lui Ahile, cu cei din rotule,cu cei incandescenţi, din coloana vertebrală,pentru că nu mai suportă marile presiuni ale cumuluşilor,înaltele acumulări de rebuturi cosmice,electronii mei de magneziu, de fier, de titan, de crom,intră de-astăzi, joi, 19 ianuarie 2012,în greva foamei, până la normalizarea stărilor fiinţei...


,iiiiiiiiii-101

Despre elementul Apă…

Mai mult ca sigur,elementul Apă,preponderentulde pe planeta noastră,este o imensă caracatiţăce ţine strâns,între tentaculele-i atotcuprinzătoare,elementul-frate, Pământ...Ţi-aduc aminte, Apă,că,-naintea şarpelui cu măr,doar mă ningeaidin fulgii lebedei care erai,în Rai...!

Şi caracatiţa-Apă, să ştii că mai arecel puţin trei tentacule cosmice:unul i se conectează-n spuma laptelui,în sora soarelui, în Lună;al doilea tentacul are două ventuze principale –una pentru tânărul Yang, aducându-neinformaterie din Soare,a doua, gerontofila, pentru bătrânul Yang,legându-ne riguros-ştiinţific de luminosul cer-disc


,iiiiiiiiii-102

al profunzimilor cu-azur de Cogaion;al treilea tentacul e-o mână cu douăsprezece degeteancorate-n Ursa Mică şi-n Ursa Mare,într-un balans al superbieidintre infinitul minor şi cel major...Ţi-aduc aminte, Apă,că,-naintea şarpelui cu măr,doar mă ningeaidin fulgii lebedei care erai,în Rai...!


,iiiiiiiiii-103

Nu transpiră-n amniotic-prezidenţialul haş-doi-o...

E-al treilea cântat al cocoşilor şi se trece la ora de vară,bucurându-mă să constat că măiastra privighetoareîmi administrează secundele-n regimul-de-lună,că sublim-elansata ciocârlie are în grijă minutele meledintr-un veşnic regim-de-soare, că-naripatele psalmuluimai refuză să se supună ordinului dat de teroristul timp.Dacă nici cocorii, dacă nici berzele – din ceruri de câmp,ori vineţiu-cogaionice – nu se aliniază ordinuluidin acest nou regim al orei, dacă nici viile-nluceferate,dacă nici ielele mov din codri profund-constelaţinu-nfloresc, nu rodesc, ţinând cont de ordinul noii orede vară, dacă nici mrenele din râurile limpezi ale Dacieimele, de Aur, dacă nici orci din pacifice oceane terestre –dar galactice fane – încă nu transpirăîn amniotic-prezidenţialul haş-doi-o şi nu sunt de acordcu şablonul noii ore de vară, dacă nici elementelenu se conformează-n vreun chip ordinuluinoii ortografii de material plastic, din regimul oreide vară, dacă nici tu, domnişoară, sortită mie-n perecheade la mărul din rai, nu-mi refuzi drumul pe care mai facfum şi blând scrum, eu îmi depun demisia chiar acum,la ora trei, spre-a reintra, prompt, în mit şi-n întreguledenicelor vase liberiene-ale orei din fire...


,iiiiiiiiii-104

Ninge cosmic-perpendicular…

Ninge iar,perpendicular,în oglinda-lac,peste nufăr – şi-o să sufăr –, peste broască şi brotac…!Ninge iar,perpendicular,în creştetul copilului-pârâu,în creştetul tatălui-râu,în coama de-auroră a fluviului cu diamante pe frâu…!Ninge iar,perpendicular,cu blond rumeguş de idei integre,pe chelia prezidenţială a Mării Negre,neftinind-o-n spuma laptelui de pe valuri,viscolită-n furie, risipită pe maluri,în troiene-anacondace-nghit casele cu prunci cu tot, cu spânul şi blonda…!Ninge iar,perpendicular,pe umerii rotunzi ai dealuluişi-n plaiuri cu uscat-foşnitoarea coadă a calului,pe sonore frunze bej de stejarşi pe-auroasele paraşute deschise, din grădini de mărar,


,iiiiiiiiii-105

pe ridurile de chindii ale frunţilorşi-n toate rochiile de mireasă ale munţilor,în psalmii rostiţi de preoţii de la templeleCogaionului cu terasele ca tâmplele…!Ninge iar,perpendicular,în livada poemului,în câmpurile de grâu ale romanului,pe muşuroaiele perfect-conice, de soboli,în piramidele lor extraplate, ironice, de pe lângă şcoli…!Ninge iar,perpendicular,cum se-ntâmplă tot mai rar,ninge cosmic-perpendicular şi pe Lună, şi-n Gemeni,şi-n Lyră, şi-n Cloşca de are o droaie de pui asemeni,mai ninge şi-n lumina albastră de rodoase toamne,a ochilor tăi, Doamne, primenindu-se magnetismul,Logosul şi – stelelor – mălaiul,să se lumineze mult mai bine raiul…!


,iiiiiiiiii-106

De ea, spirala Apei Primordiale n-are dor…

Nu e nicio scamă de nor:de ea, spirala Apei Primordiale n-are dor, cât căldareade aur albastru, cereşte, şi-arată pestriţ-oxidatu-i nit –soarele-adăstând în cuibar de zenit,când niciun murg, nicio zână, de la fântână,nu se grăbesc să-ţi intre-n săptămână…!


,iiiiiiiiii-107

Pastel pentru sindicatul chiciurei…

Nămetele de sub fereastra mease ia la trântă cu caisul, de brâu, şi-i pune chingi,în vreme ce soarele-şi arată luminoşii dinţi de iarnă,şi-n vreme ce sindicatul chiciurei protesteazăcu notabile ţepuşe,pe mai toate căile-nrămurate din arbori...Numai cireşul, încărcat cu căldură de-omăt,îşi împurpurează visulcu o neasemuită ninsoare de floare...


,iiiiiiiiii-108

De ce trebuie să cumperi curcubeu…

În multe cazuri, folosirea unui organ –în orizontul ştiinţific, real,dar şi-n cel metaforic, de sub curcubeulpermanent legat de Dumnezeu –nu duce neapăratla dezvoltarea lui lentă, ori vertiginoasă,ci şi invers: la regresu-i din echinocţiul de martie,la involuţia-i din solstiţiul de vară, dintre Sânziene,la căderea-n epigonismul de septembrieşi-ntotdeauna, la autoanularea-ide la solstiţiul de iarnă, dintre troiene...De aceea trebuie să-ţi cumperi neapăratcurcubeul nostru cel de toate zileledin supermagazinul ceresc, ori de la chioşcurilede-aluminiu împurpurat ale oraşului nostru de câmpie,între prima ninsoare – cea foşnitoare – cu fluturi de fulgi,şi ultimul nămete plângând între oamenii de-omăt,desigur, biruit de zâna ce-administrează cu generozitatefragranţa absolută-n chipurile ghioceilor...


,iiiiiiiiii-109

În luciri de matostată…

„– Dar tu, Moş-Galaxie, ce mai faci,pe-aici, prin podgoria-ţi cu cosmici araci...?“

„– Săp la stele, să pun vie,să rodească în vecie,şi când Burebista-nvie(s-o alunge – cum se ştie)...!Via nu ne-ngenuneazăpe nadir şi în amiază:ea – ram-fulger – ni s-arată-nmarea neagră şi-nnorată,-nmarea-cerului sărată,în luciri de matostată,cu înfrunzire frumoasă,de-absorbit bezna câlţoasă...!“

„– Dar tu, Moş-Galaxie, ce te faci,de-ţi intră-n podgorie haosul frângător de araci...?“

„– Nu mă prinde iar de-albină,să-ţi dau miere cât lumină...!“


,iiiiiiiiii-110

Dunărea-Ţi limpede ca vioreaua…

Ce tulburi sunt apele acestui fluviu ce mi l-ai dat, Tu,Doamne, chiar dacă ştiu că ele-n valuri vin, din ceruri,şi-n ceruri se re-ntorc, până sub al zecelea cer al Tău,Doamne, limpede ca vioreaua, deşi astăzi, irişii pruncilornu mai sunt limpezi ca vioreaua, deşi astăzi, pupilelefecioarelor nu mai sunt limpezi ca vioreaua, deşi astăzi,cristalinul feciorilor nu mai este limpede ca vioreaua,deşi astăzi, globul ochiului de războinic nu mai estelimpede ca vioreaua: de ce nu mai avem ochii frumoşicum erau ai războinicilor-strămoşi, Doamne, că şi noiam fi gata de-a sorbi eternul din Dunărea-ţi limpedeca vioreaua, că şi noi am fi gata să ne-mpărtăşimdin Dunărea-Ţi limpede ca vioreaua – ca să pornimla luptă şi biruinţă, ca să recucerim, să reînchegămpărţile, sănătoase şi limpezi ca vioreaua, în sacrul întregce-Ţi fu Dacia mea nemuritoare, unde programatu-mi-aisfântă ivire-ntru Buna Lumină – şi dacă-mi dai semnul,Tu, Doamne, că vinu-i pe-aci încă fluviul sursei de rău,eu mă-mbrac în sabia lui Burebista – ce rămâne şi rege-nchip de Dumnezeu, şi medic în tot ce este cel mai greu,şi păstrătorul luminii din Dunăre – celesta-mi coloanăvertebrală de valah neam, constelată coloană vertebrală,în Dacia mea vesperală...


,iiiiiiiiii-111

Până-n cerul-Dumnezeu, al zecelea...

Nu ştiu de ce intră atomii în visele mele şi se-apucăsă-mi bârfească toate cele cinci elemente, metodic,ştiinţific, liric şi curcubeu, pe toate feţele lor sferice –doar întruchipează perfecţiunea cosmic-minusculă:doamna Oxigen întinde braţul către domnul Hidrogen,ies la plimbare pe malul râului electrificat, de câmpie,primenit foarte des în droaia-i de cămăşi de fulgere,pe aleea de-april’ cu magnolii-mbumbite ce, din spatelecatedralei metropolitate – incontestabila mea piramidăextraplată –, rămâne singura cale neaglomeratăpână-n Lună, se relevă drept singurul drum rezonabil,pietonal, până-n Soare... Domnul Carbon are patrunevinovate neveste – dar eu cred că de-asta s-a făcutnegru de ciudă, negru-absorbant de India, negru-diamantde Africa, ori negru-rândunică, sau negru-pinguin,de-ntăreşte oximoronul dintre focă şi alba ursoaică,la polul celălalt, în care se reazemă toate busolele –, da,domnul Carbon se-ntâlneşte astăzi – la ceaiul oreicinci-după-amiază – cu alţi cinci semeni ai secţiuniide aur, se-aliniază pe bordura dinspre buza cu magnolii,a râului, perfect-simetric faţă de cei şase duci-Hidrogen –spre-a trece printre ei, fireşte, doamnele-Oxigen,cele şase, da, ele, îmbrăcate exact ca miresele ieşite


,iiiiiiiiii-112

din catedrală, fâlfâitoare, pe trepte, unde-şi lasă cătuşelede fum abundent, lumânăriu, de nuntă: paşii lor intrăîntr-un ritual profund-poematic, de zici că-s anapeştice-ţi caligrafiază coala olarului, coala de-argilăa lui Dumnezeu, ori, mai degrabă, dactili de puf,până ce, din cometele rochiilor purtate de-aceste mireserâmâne doar aburariul de la mierea clorofilei, la zahărulcald... Frumoase sunt până-n Soare, şi dincolo de el,nemaipomenitele călătorii cu balonul, ale heliului –că nu prea ia foc... Şi-acum, îngăduiţi-mi să m-aşez,să-mi trag sufletul din emoţii, chiar pe-această bancă,la umbra violetei magnolii, în blânde energii,lângă frumoasa doamnă-Oxy(gen), pe-a cărei rotulăstângă văd că dansează atomul de aurce nici nu mă vede – el, mai mult ca sigur, o confundăcu calota sferică de nord, planetar, în alb-intensde Groenlanda – şi s-o-ntreb cu sinceritatea ce,din existenţele-mi anterioare, mă tot caracterizează:„– Doamnă Oxy(gen), de ce, întotdeauna, când rămâisingură, începi să arzi în dezlănţuire, până s-aprindeSteaua Polară în cerul din mine, în cerul din tine,în toate cerurile din ei,până-n cerul-Dumnezeu, al zecelea...?!“


,iiiiiiiiii-113

Pastel cu toţi nebunii mârtani lichizi ai burlanelor…

E ora unsprezece şi jumătate... Peste extraplatul oraş,ciorile se-nvârtejesc neguroase, până dedesubt de gri nori,grăindu-ne despre marea furtună, soră tornadei,ce-apare rarissim pe-aici… Vântu-şi arată chipzdrenţuitor-jefuitor de rufe întinse pe sârmegalvanizate,-n balcoane de beton, alungă-n est pădureţacei nori de ciori şi doboară bătrânii arboripeste limuzinele noi, prin parbrizele cărora sarfeşe de tifon umbrit, pe capotele cărora zboară umbreluţede frunze-curcubeu, secerate de gloanţele grindinoaseale mitralierelor, uimitor-sincronizate pe streaşini...De-acum, ploaia-mi aruncă spumegos, în faţă,pe trotuar, toţi nebunii mârtani lichizi ai burlanelor…


,iiiiiiiiii-114

** * *

Apăsteiu-mi sapă...

cometa oaselor de foc

Motto: Ideea-mi, azi, de Foc, se mişcă iute –e chiar ca un foton prin raiuri matinale,croind în spaţiul nostru cosmic bună cale,tăind cometei coada-nstelării cunoscute...


,iiiiiiiiii-116

** * *

Foculmi-arde socul...


,iiiiiiiiii-117

Sigur şi măiastru de-acvilin…

Dacă eşti ca făptuirea aceea, de sâgă alburie, din apalimpede-a Cogaionului, adică de-un alb reverberândsufletele din cumuluşi, dacă eşti lamă de cremenece scapără şi taie cu sabie-flăcără genunea, dacă eştisfera de marmură vişinie, de-Ardeal, ori albă, de Banat,dacă tu, ca sferă, ca volum absolut-perfect, eşti pregătităsă fii dusă-n cârcă, sisific, ca să se reazeme constelaţiilede tine şi-apoi să devii lentilă spre-a te rostogoli –soare-de-jar-nespuzit – din creştetul sfântului meu munteultramarin, spre-a te da de-a dura pe coloana vertebralăa muntelui meu ultramarin, pe liniile-i ribonucleiceşi dezoxiribonucleice, ca de tramvai, veşnic împaraleluitede traverse gri, ori cătrănite, spre-a nu-şi răsuci însineleşi perechea lui, sinea, spre-a te projeta-n coarda de-oţelvibrând, conectată călcâiului ahileic al sfântului meumunte ultramarin, etern m-angajez să-ţi vin şi iar să zborcu tine, muză, sigur şi măiastru-de-acvilin…!


,iiiiiiiiii-118

Cam cât săritura-nflăcărată a unei rachete...

Poemul meu de la ora cinci are vocale incandescente,de wolfram – înalt-vibrant, şi-n corolă cu petale aleseparcă din coroana solară a florii-soarelui –, fiind gustatnumai de privighetori cu pene beznite, ce predau –cu gust cu tot – ştafeta mea lirică mierlelor de-au corzivocale, de-argint, şi pliscul de aur de douăzeci şi patrude carate – şi, bineînţeles, ele, la rându-le, îl mai lanseazăciocârliilor, să-l poarte-n blânde fulgeraşe,dincolo de dunele-galaxii şi de turbatul vânt Ahab,tocmai în sfânta-mi, nemuritoarea-mi Dacie-Dor...!

Poemul meu de la ora cinci, în tornadele piroclasticilornori de consoane, mai este gustat, întotdeauna, la oracinci fix – nu din când în când, ci-n fiecare dimineaţăgarantată de soare, ori de sora-i, spuma laptelui –,şi de celebrul purei raţiuni curcubeolat-criticate, filosofulKant, când iese la plimbarea-i – celebră deja –, în zareasublimă a cunoaşterii mele metaforice, pe deplinmagnetizat şi cu telecomanda neadormitei muze, în mânastângă, spre a-şi alege ecranul extraplat, cu privelişteafiinţei, mai departe – cam cât săritura-nflăcăratăa unei rachete peste „Republica“ lui Platon...!


,iiiiiiiiii-119

A galaxiei noastre ca o mâtcă-n spuma laptelui...

Aud cum intră, spăimoşi, viruşii caniculei de 42 de gradeCelsius, în frunzele ovale, mari, ale tânărului nucde lângă fereastra mea, ce dă direct în priveliştea fluvialăa cosmosulului cotidian, mai văd cum se evaporăclorofila dintre nervuri, luându-se-n zenit, după fulgiide păpădie, simt că respir dogoarea dintre crocanta coajăde pâine şi cărămida de vatră, peste care se bolteştecuptorul celest, ce-acoperă şi miriştile incendiatede barbarii, de căpcăunii de vară – şi-încă mai simtcă simt chiar şi incandescenta spirală de wolframa galaxiei noastre ca o mâtcă-n spuma laptelui...


,iiiiiiiiii-120

Despre sempiterna cădere-ntru sublimă-nălţare...

Cu sâga-n rucsac, Sisif nu mai face surf pe protubernaţelemodeste-ale focului nostru solar, ci preferă de-o bunăvreme a schia pe curcubeu şi pe pârtia-banană-semilună,de unde-i înregistrez mai tot monologu-i în murmurătoareşi-n deja-celebre fraze din „Cartea soarelui de andezit“,despre căderea sempiternă-ntru sublimă înălţare, în vremece-n umbra veneţienei tufe stă o privighetoare ce-ar vrea,prin viersuire, să iasă din galacticul titirez-labirint(dar cretan-galacticul încă n-are un aeroport,nici pentru ozeneuri, nici pentru alte fapte – cu cântătoarezburătoare – ale imaginarului...): „Şi dacă galacticul meutitirez-labirint nu vrea să-mi releve hubloul, ca să iesîn spaţiul secund, chiar şi-n costumul meu, sărbătorescşi etanş, de cosmonaut, spre-a-l contempla veridic,prin desituare, nu-mi rămâne decât să mă odihnescîn purpura,-n cleştarul din zigzagatul tău orizont, în valizade gând a norului tău alb, unde fulgerul rotund îşi aruncăextraterestra-i cataramă de-oţel-inox şi intră în zarişteacu zigurate de-ntuneric, aidoma mielului maroniu-jăruit,cu oul roşu-ntre dinţii-i de iarbă, la Sfintele Paşti...!“S-apreciem, în spirit modern, c-avalaşa acestor esenţiale,rostite-n poale de munte, pornit-a din creier şi gură de raicogaionic, la o sempiternă cădere-ntru sublimă-nălţare...!


,iiiiiiiiii-121

Cu toate flăcările-n sfântă transformare...

Să cadă timpul din fotoni,nască-se timpul tot, din Soare,gravidă fie Luna doar cu neuroni,în muguri, să dea timpul şi spaţiul, în mişcarecu toate flăcările-n sfântă transformare...!


,iiiiiiiiii-122

Îmi ard călcâiele de-atâta foc de zbor…

Îmi ard călcâiele de-atâta dor, de cred c-adâncul sol,vulcanu-mi pregăteşte şi-o să m-arunce-n soare,cu-azur de ciocârlii-ntre nota si şi sol,dar şi cu nota la, în constelaţii de cicoare...

Îmi ard călcâiele de-atâta foc de zbor –dezoxiribonucleicii-mi lucrează-n cinci popoare,să-mi scoată o mireasă din cosmicul soborşi aur mai fluid, mai pur, de-a-ncorona izvoare...


,iiiiiiiiii-123

Spre infinitul foc…

Privesc prin fereastra deschisă-n eon,de lângă focul nestins din vatra albului meu Cogaion,ca tânăr epopt, de sfinte primeniri pregătit permanent,cu elansare-n diamante de neînvins ritm inocent-imanent,cu semantic-expansivă constelare-a priveliştii la Gurade Rai, mai sus de plai, spre infinitul foc,îndemnându-mă, Iubito, pe loc, a-ţi pune-o sărbătoarede-ntrebare, de nu cumva eşticogaionic-frumoasa-mi ninsoare...?!


,iiiiiiiiii-124

Şi mă frigi cu soare de deşertizare...

„– Stămărie Mare, ce-mi tot treci pe zareşi mă frigi cu soare de deşertizare,de ce – toată vara –mi-ai sărăcit Ţara,-ntre regi fără minte,ori cu Preşedinte...?“

„– Stămărie Mică, brumă fără frică,frunză-ngălbeneşte şi-n luturi tot pică,de-s în fruntea Ţării şi a depărtăriinumai draci – puzderii:dracii suspendaţi, dictatori sau zei,nu miei-dumnezei, ci doar zmei,doar zmei, ca fructe-n copaci,ca păstăi pe-araci,draci conduşi de-o dracă,raci aprinşi de-o racă…!

Şi-ţi roiesc în serii,scursori din imperii,prin calele erii...!“


,iiiiiiiiii-125

Detest galaxiile ce-au drept centru arsa momâie...

M-am săturat de cosmicul foc, de soare, de lună,de dimineţi cu tornade, ori cu-alt soi de furtună,mă revoltă-ncălcarea sacrului raport dintre întreg şi parte,mă scârbeşte viaţa aceasta mereu elansându-se-n moarte,mi-e greaţă de comete cu cozile-n fum de tămâie,vomit constelaţiile ce viscerele mereu îmi mângâie,detest galaxiile ce-au drept centru arsa momâie...


,iiiiiiiiii-126

Prin ploaie de foc, prin grindină de foc…

Îţi dărui flacăra vie din candela asta, de-argint,ocrotită de mine-n oul de struţ – spre-a nu i se oxidalimba jăruitor-jucăuşă –, pe cele cinci continentecu nume deschise de sacrul A, ca şi numele tău…!E flacăra cu care poţi câştiga mari competiţiiale incendierilor de vară din macrocosmosul cotidian,rămânându-ţi, astfel, pentru mine, întreaga dogoaremângâietoare, a celor zece galaxii cuibărite-n vârfuriledegetelor tale-mbrăcate-n cireşe de mai…La maratonul perechilor, de traversare prin ploaia de foc,prin grindina de foc, neapărat să rosteştidescântecul steblei de busuioc, la toate ferestreleşi la toate ungherele cereşti:„– Aprinde, tu, Eule, scapără şi tu, Arheule,din cosmosul candelei mele de-argint, o lumânarecât mine de mare, s-ajung la singura ieşire din labirint,mai tare, pentru spirala de-i zare, dincolo de raportuldintre efemer şi etern, dincolo de-al încremenirii patern,la ani-lumină de banchizele cu albe ursoaice de nord,scăldându-se-n sânge august dintr-al focilor cord,la ani-lumină de migratorii munţi ai gheţii de sud,cu toţi pinguinii auriu-de-imperiali, aproape fraţi de egali,printre gălbenuşuri-soare din ouăle sparte – de ger,


,iiiiiiiiii-127

ori de vreo sălbatică moarte –, la ani-lumină,unde-i Tinereţe-fără-Bătrâneţe,-n dumnezeiasca grădină,unde-i Viaţă-fără-Moarte,-ntr-o neîntreruptă lumină,unde stă-n semnul mirării genunea, până se-nfăptuieşteminunea, unde sufletele nu-şi mai plâng norul,unde veşnic-răsăritor e dorul, unde Lyra nu-i urâtă,ci-i numai muşată, unde Lyra n-a fost vreodatăPhoenix-pajură încenuşată, unde „centuri de foc“,pacifice nu clatină, unde fulgere danseazădoar pe lingouri de platină…!“


,iiiiiiiiii-128

Pentru aripa ta de etern-îndrăgostită ciocârlie...!

La jarul din zori, de gorban, ori la haiducesc-jaruldin seară, nu frig niciodată mioara bălaie,sau capra vecinului:le pun doar să producă spuma laptelui,pentru sora soarelui, pentru galaxie colilie…!

Cocoşul meu – galic numai sub aripa-i stângă –nu-şi cântă focul guririi de ziuă pe gardul vecinului,nici pe turla-i suflată-n aur, sau bătută-n rubine-luceferi:îşi vede numai de firescu-i soare, trecut în dimineţileminunos-transparentelor ovale de calcar,mereu cu infinirea-i de raze bune, sănătos de blânde,pentru cristalinele semenilor mei şi ai tăi,pentru aripa ta de etern-îndrăgostită ciocârlie...!


,iiiiiiiiii-129

Cu fardul de jar bucuros-luminos...

Astăzi sunt Făt-Frumos, angajat – pe-un an de trei zile –al focului: rază de dimineaţă – s-aduc apă de rouă,pentru-nsetatele iepe-ale soarelui; sferă gordianăde flăcări de-amiază – spre-a goni ţiganii constelaţiilorvecine; mâna de fotoni din chindie – spre-a mângâiaumerii tăi, biblice coline; flacăra vie de-nserare –spre-a lumina pădurea ce, din cauza copacilor, mai refuzăsă se vadă cu îngerii vânzători de suflete la zburătoriide vizitează-n miezuri nocturne fecioare, boindu-secu fardul de jar bucuros-luminos, deschizătorul orei zero.

Tu – constantă-foc – eşti zâna murmurătoare a laculuicu nufărul meu profund-romantic, nufăr ce saltă mov,din mâlul mahabharat, în plină lună, de-mi vinesă te-ntreb dacă mi-ngădui să fiu şi eu foc plutitor,pe apa infinit-murmurătoare-a ochilor tăi...?!?


,iiiiiiiiii-130

Focu-n cer de ebonit’...

Foaie verde,-n foc-brădui,de-am putere să mă suiîn vârful cristaluluişi-al piramidalului...!Prisma de cristal mă taieîn cuţite de văpaie –vâlvătaia cerului,pe crugul pământului...!Piramida, pacosteacu un ochi-mură-de-stea,îmi prinde gându-n zenit –Ursa Mare-o face nit,Ursa Mică-i este nit –focu-n cer de ebonit’...!


,iiiiiiiiii-131

Ce petrece şi ploaia de vară, şi focul…

Sâgoniul meu se ceartă cu sâga ta –cel ce nu ştie ce-i sâga, ce-i sâgoniulse duce cu gândul, desigur, la o tânără perecheşi la neînţelegerile-i sisifice, în plai din Gură de Rai;

cel ce ştie ce-i gresia rămâne proptit în semnul mirării,urmărind norul de fum, înălţându-se din focul amieziice le marchează mediatoarea, echidistanţele;

cel ce ştie ce-i poezia sâgon-sâgii e-ntâmpinatde curcubeul tău – sublimă punte la râpa sufletelor –,ce petrece şi ploaia de vară, şi focul...


,iiiiiiiiii-132

Epopeea-mi în velură de foc la a 65-a ocolire de Soare

Demult, în casa-mi părintească, de copil-zeuce eram – şi poate mai sunt – din humă crescătoare,în culoare profundă de-azur cogaionic,venea şi poate mai vine – rudă străveche cu steag –epopeea în veluroasele-i haine de aer, de apă, de lemn,din argăsit-feruginoase piei de lei,cusute-n fir de-argint şi de platină războinică,de-oricâte ori călătorea-n cvadriga-i de aur,pe europeanul drum blând-şerpuitor, de pe la poartanoastră cea mare – ce-avea, ca şi azi, faţa spre Dunăre –,poartă cu-nalţi stâlpi de stejar, totemic-abstract sculptaţi,în flori-de-soare şi-n măiastre păsări, de daltamiraculoasă a bunicului, moştenită, fireşte, de tatăl meu,ebenistul, dar nu şi de mine, cel ce-ar fi trebuit să deamăcar câteva orfeice reliefuri de logos,cel ce-ar fi trebuit să fie – până-n astă vârstăîncrustătoare a marmureidin cea de-a şaizeci şi cincea-mi ocolire de Soare –un veritabil Mesia al neamului ce m-a ivit în privelişte,al blândului meu popor pelasg, adică valah, etern-agăţatgospodăreşte, cum altul pe lume nu este,nu numai de matca sacrului fluviu, nu numai de coline,de munţi, ci şi de constelaţiile fundamentale


,iiiiiiiiii-133

ale acestei galaxii, în cosmică sărbătoare...Cât acvatic-veluroasa epopee-şi aşternu patul, calmă,pe orizonturi de seară, bucuratu-m-am şi eu, copil-zeu,proprietar de cer-netulburat şi de ierni cu nămeţiicât casa, nicidecum de poluante păsări de foc, ori de apă,de aer, din aluminiu, din fier şi lemn, cu guşi infatuatecurcăneşte sub mărgelele de rubin, cu guşi ca de egrete,sau ca de pelicani, pline de grăunţe de uraniu domestic,din zenit până-n zarişti... Astăzi, aici, în apatamentul meude la turnul-bloc-de-fier-beton, de-aluminiu, de sticlă,astăzi, aici, într-al meu paralelipiped-peşteră în tăieturăde laser, astăzi, aici, într-un zgârie-nor, sau înţeapă-raişi spintecă-îngeri, nu mă mai pot bucura ca zeul-copilde-odinioară, nici de vreun cer, proprietate azură,nici de ogoarele-mi nepoluate, cu spice-rândunici,în lanurile-nalte cât călăreţul şi calul, nici de livezile meleîmpurpurate, dintre Steaua Polară şi zariştea-Lyră – toateconfiscate de moderne guverne ale insuportabilei lumihienizate, ale unei tot mai insuportabile lumi haotizatecu program anual, cu plan cincinal, aşadar, cântă-mi, tu,mânia ce mă cuprinse, spumă a laptelui, zeiţă, soră-soare,că sempiterna-mi epopee – cea-nveşmântată-n velurăde foc – nu mai clopoţeşte, nu mai clincheteşte la uşa-miblindată, uşă nu demult pusă la intrarea-n lacustra-misupertehnicizată, împodobită cu pene de curcubeuconfecţionate din cauciuc şi din plastic policrom,că sempiterna-mi epopee – cea-nveşmântată-n velurăde foc – nu mi se mai iveşte în sufragerie, unde-o aştept,de câteva decenii, bune, sau rele (numai ea poate să ştie),cu masa-mi întinsă, bogată,sub recent-fosforescentu-mi cer în jar de papirus...


,iiiiiiiiii-134

Lumatie cuplată la neuronii de diamant…

„– Ce zici tu, spaţiule, întinsule pe toţi anii-luminăşi pe toţi anii-genune, zalmoxian, pe la apus de soare,ne-nfrăţim ca războinicii-mi daci ai antichităţii...?“

„– Ce zici tu, ireversibilule timp, din divizii,din cohorte de secunde, ne-nfrăţim cogaionic,pe la apus de soare, ca războinicii-mi daci antici... ?“

„– Ce zici tu, lumatie, cuplată la neuronii de diamant,ori necuplată, ne-nfrăţim zalmoxian, pe la apus de soare,ca războinicii-mi daci nemuritori şi antici... ?“

„– Ce zici tu, informaterie, dulceaţo, logos-creaţo, zigzagde fulger prin infiniri, ne-nfrăţim cogaionic, pe la apusde soare ca războinicii daci ai antichităţii... ?“

„– Ce ziceţi voi, unidimensionalilor, ce grăiţi voi,polidimensionalilor, ne-nfrăţim zalmoxian, pe la apusde soare, ca războinicii daci antici şi nemuritori... ?“


,iiiiiiiiii-135

Fulgii de lebădă ai ninsorii-n statornicire de foc...

Dintr-un anumit unghi al razei,umbra tulpinii de la copacul strâmb,proiectată-n iarba platoului ca-n palmă,e totuşi groasă linie dreaptă – chiar şi-ale talemure-stele, dă-mi voie să nu cred,ce-au crescut printre tornade de tuş, dă-mi voie să cred,tot astfel mi-o văd, dar, spre deosebirede toţi cei din unghiul de raze mărginitoare de cosmos,tu te-ndoieşti şi-mi pictezi drept capătde preadreaptă umbrăun struţ-vâlvoi...Deşi acest arbore ştie totul despre el şi lume,după o vreme de autocontemplare,după deceniul de laude – poate şi reciproce –,ajunge să creadă că mângâietoarea-i omidă păroasă,de pe inima-frunză, îi este prietena de cea mai mare,indiscutabilă, incontestabilă fidelitate...De-aceea, în această instanţă-amiază,soarele nu mai incendiază femei,mulţumindu-se-a electriza fulgii de lebădăai ninsorii-n statornicire de foc...


,iiiiiiiiii-136

Că-i cale de-a ajunge în Marele Foc…

În fiecare dienoc, vântul distribuie gratuit biletede călătorie, din Ţara-cu-Dor, în Ţara-fără-Dor...„– Drumu-i cu sens unic, Dalb-de-Pribeag:să nu cumva să te-ntorci – c-o păţeşti ca Orfeu –,tu n-ai dreptul decât de-a merge ca pionierii de odinioară,cu cravata asemenea focului, fluturându-ţi la gât,şi Tot înainte...! Însă ai grijă că deosebirea-i esenţialăîn fiecare răscruce, de unde trebuie să curgi ca râulşi ca umbra-i: Tot înainte şi mereu la dreapta! – că-i calede-a ajunge în Marele Foc, în Marea Flacără Fluturătoare,în Marea Flacără Flu..., a sufletelor, în Yang,în Soarele-Moş, în Samoş – doar eşti parte sănătoasădin El, Întregul, ieşirea-n privelişte fiindu-ţi garantatăde-acelaşi minunat Premiu Nobel al Rândunicilor,sub curcubeul în două culori: roşu şi negru,negru şi roşu – apoi, nimeni nu mai poate controlademocratic intrările, ori, mai ales, ieşiriledin Marele Dicţionar al Elementelor...!“


,iiiiiiiiii-137

Focul din miezul dorului tău produce informaterie...

E prima zi din cele nouă, ale Moşilor –mărunte divinităţi de vatră ale Foculuila întreaga Valahime arhaică –da, focul din temeliile cerurilor,da, focul din baza-miez a Pământului,da, focul din inima ta de martie, ce-mi încălzeştesecundele, transformându-le în mici filamentede wolfram, şi mai incandescente, ca-n clasicelebecuri electrice – nici nu ştiu dacă ţi-ai dat seamapână la mine că focul din miezuldorului tău produce informaterie...


,iiiiiiiiii-138

Ori cu nori piroclastici, în mreje de sulf ...

N-ai vrea să fii marmura mea roşie, cu-arterebine-nrămurate, ca fagii, ca ulmii, ca nucii tăide Moneasa, marmură sângelui meu, ori chilimbarulmeu de sicriu, rostogolindu-se din ochi de dăcin,spre-a-mi conserva-n eternitate toate cele 3742 de oase:întâi, separatele – două sute şase, imediat-după-aceea,oasele craniului-cer – doar douăzeci şi nouă,ale viscerocraniului – doar unsprezece,ale distinsei coloane vertebrale – doar treizeci şi cinci,pentru verticalitatea brazilor, însă mereucu ultim-aliniatele cinci, unindu-şi oţelul inoxidabilca Dacia mea, pe măsura [stră-]maturizării, şi-abia acum,oasele toracelui din avangardaauriculelor – doar treizeci şi şapte,ale edenicului stern – cu şapte perechide coaste-adevărate, cu două perechi de coaste flotanteşi cu altele cinci fosforescent de false, ca, apoi,să treci – foaie verde – la pelvis, la osul meu sacru,la cele două iliace, oprindu-ţi ultra-atenţiaspre-ale absolut-necesarelor membre, cu cot-superioarelece-au clavicule de viscol, omoplaţi de bronz, humerus,cubitus, radius, carpiene, scafoizi, metacarpiene,ori falange de neînfrânt, viteze,


,iiiiiiiiii-139

mai decât ale pelasg-fratelui meu, Alexandru Macedonul,fără a uita cumva inferioarele membre cu zânoase coapse,cu dragi-femuroşi nerămuroşi ca mestecenii de dimineaţă,cu genunchi ce-au dragi-de-rotule, cu sighinaşe tibii,cu peronei-trohei, cântând lunecos pe sub tendoanelelui Ahile, cu calcanee, cu metatarsiene, cu vestitelecuneiforme, rezistând tuturor presiunilor exercitatede-albii noruţi ai ploilor de florar-cireşar, lângă aceleaşifalange imperiale, gata de-a fi sărbătoritechiar şi de cetera mea de os, tot mai duios...?!Da, toată droaia asta de oase trebuie păstrată,că mi-este imperioasă pentru înviere, pentru mereu-altăreînviere, dintre elemente, într-o ţară cu privelişteafiinţei de miere, nu de fiere: doar în tine mai amzalmoxiană încredere de cavaler dunărean,până la traversarea haotizatului, planetarului imperiuprezent-viitor, cu tornadele cenuşilor şi-ale tăciunilorincompletei arderi, ori cu nori piroclastici,în mreje de sulf ...!


,iiiiiiiiii-140

De care se reazemă focul Soarelui-Moş…

Râul meu – ca şi-ntregul râu al poporului meu – înoatăprin pământ: şi toate rocile-i cunosc bucuria şlefuiriiblânde şi de mare fineţe, până când sâgile iau chipuride războinici, până când gresiile moi se-ntrupeazăîn femei aurii, argintii, arămii, ori diamantii,până când marea tornadă urcă-n ceruri şi-n oglinzi.gordianul de riduri...Râul meu – ca şi-ntregul râu al poporului meu – înoatăprin aer, înfocat, până când reintră-n cerul spiraleia noua, de care se reazemă focul Soarelui-Moşspre-a regândi – mai întâi – pe-a zecea...


,iiiiiiiiii-141

Despre meteorit şi canguri printre dune în flăcări

E foarte clar: azi-noapte, la ora zero şi un minut –ştiu foarte exact, pentru că, doar cu o secundămai înainte, îmi reglasem ceasul, spre-a intra-n dimineaţă,cu-a ta oră nouă, de vară –, a căzut din cer meteoritul,incandescentă sferă de sâgă, cât un craniu de om,de-am crezut că-i fulger globular, chiar în faţa blocului,chiar sub fereastra-mi de la parter, zgâlţâindu-l zdravăn,c-auzeam vibrându-i nervurile-i de-oţel încins pe inima-ide beton, lăsând – în răsadul cu trandafiri şi narcise –o gaură perfect-rotundă, din care, ca după rachetă,ieşea un fum dens-luminos, contectat la steauaAlfa-Centauri, cea calmă, din boltă... Craniu de jar –meteoritul – s-adâncise la vreo douăzeci de metri,sub cernoziom, c-atunci am simţit – din dumnezeiescu-ifum – o mireasmă de oase de mamut, oase neliniştite,carbonizate după treizeci de milioane de ani, aici,sub piramida extraplată a oraşului meu de câmpie;mai departe, jetul de fum şi-a schimbat culoarea,limbajul, e drept, mai greu de descifrat în aceste condiţiicu guverne democratic-jungliere, de criză totală,planetară, poate galactică – pentru că văd,alarmant-diminuându-se Calea Lactee, noapte-de-stele,stele-de-noapte, ori de-altele, dar să urmărim,


,iiiiiiiiii-142

măcar de-acum, tot ce se petrece-n adânc de pământ,cu craniul nostru de sâgă, misterios de cosmic(ă),de parc-ar fi sapă de sondă, sapă sferică de foraj,cu diamante, descătuşând bulele de-oxigen de geneză,din alveolele rocilor dure, perforate-inel, ca neoliticeletopoare de silex – ştiu mireasma acestui aer de geneză,de ţi se lasă pe limbă, cu gustul de spuză rătăcităsub coaja de pâine nouă, coaptă în ţăst, pe frunze de nuc,din copilăria-mi, din seara în care, pe nicovala fierarului,cu barosul cel mare, zdrobit-am oul de piatră albă,din pârâu – fiu de râu –, spre-a scoate albăstriile-i flăcăridin miez, din auriculul stâng al inimii ei,doar pentru licurici şi spre-a se zări perfect noteledin gama privighetorii; de-acum, s-adânceşte meteoritul,fulgerul nostru sferic, în piroclastice straturi ce-nvelescmiezul de aur fluid al planetei, aur cu toate caratele lumii,chiar iese teafăr din el, trece dincolo,-n celeritateneasemuită, de căluşar dac, şi iese-n Australia,din ţeasta-ţi, lângă cangurul ce-şi duce puiu-n marsupiu,speriindu-l cu-o moarte văzută şi de el, cum reurcă,meteoritic, până-n Alfa-Centauri, cu-aspersoare de luminibătând şi pe-acolo... Desigur, la noapte, meteoritul cadedin nou – şi te invit la fereastra-mi, să te convingică-i doar unul, că nu-i o droaie inutilă şi stelar-căzătoare;şi te invit spre-a-l vedea şi gusta cosmic, la stea centaură,însă ne paşte-o primejdie sublim de mare: cosmic-neagradulbină se lărgeşte şi blocul nostru, de pe buza-i,poate să cadă-n abis, negarantându-i tăria de-a străbatetunelul – ca meteoritul – şi de-a ieşi la lumină, din nou,în Ţara-de-Dor, cu canguri ce-şi duc puii-n marsupiuprintre veri cu dune în flăcări...!


,iiiiiiiiii-143

La dansul vişinei cu faclă de sărbătoare...

Numele meu nu s-a transmis incizat în vreo piatră,numele meu n-a fost caligrafiat în argilaunei cărămizi trecute prin foc de cuptor,numele meu n-a fost imprimat pe vreo unealtă de bronz,nici pe urechea incandescentă a vreunui coif dacicde-argint, nici pe foaia aurului tăude culoarea spicelor de grâu din lanul nou,gata de secerat, de-mbobit şi de măcinat,încât îţi simt de pe-acum aburii de pâine dospită,înalt-bombată, rumenită, curbându-mi cerul,poate, şi dincolo de seara asta, când eu mai vreusă-ţi revăd stelele ochilor cu fulgeraşe cald-solstiţiale,mărunt-emoţionate, la atingerea buzelor mele de ianuarie,pe care mi-am scris, adânc, până-n cromozomi,însă cu laser-creionul de vară,numele-mi de lilium breve, de crin mov,la dansul vişinei cu faclă de sărbătoare...


,iiiiiiiiii-144

Ca pe-o veritabilă Măiastră-Dacie-Phoenix…

Forez adânc, în pământul-cortex al Daciei mele,până-ajung în straturi de focuri de gloanţe, din războaie,din revoluţii, cu multă durere constatând că-s putredecutiile craniene ciuruite de regii, de preşedinţii de sezon,ba chiar şi de preşedinţii jucători, catapultaţi prin ochiulorb, în vârful piramidei jefuite de nenumărate seminţii;când reglez sapele de diamant ale sondei spre-a foraîn argila, în stratul de sâgă de-acum două milenii,deopotrivă mă surprind capetele despicate de securi,de halebarde, capetele tăiate de săbii – înfipte în lănci –şi cohortele de cranii carbonizate ca de nori piroclastici,ca de lavă ce-acoperă oraşele Pompei şi Herculaneum…Mai descopăr – tot cu durere – în pământul-cortexal Daciei mele, şi-o placă de marmură vişinie, cu clarainscripţie din 11 august 106, era noastră, desigur:„Dacia – prima sacră-mpărăţie din lume –,scăldată-n eroicul sânge pelasgo-dac, sfârtecată,încenuşată până-n temelii de-o droaie de barbare imperii,sortită-i focului fix două milenii, cu numărarechiar din marmura asta: c-atunci e sorocul, c-abia atunci,Dumnezeu revine-n Gura de Rai, respiră iar în albulCogaion şi reînvie Dacia mai zdravănă, mai dreaptă,mai pură, ca pe-o veritabilă Măiastră-Dacie-Phoenix...!“


,iiiiiiiiii-145

Dar nu-n deplasarea cizmelor spre roşu-jar...

Aceste seisme-piper se-nmulţesc, Doamne,dându-ne dureri de cap, ca-n urmă cu două decenii:oare se reaşază, plăcile tectonice,pe miezul de foc şi de aur fluid al Pământului,creştineşte, ori tantric, sau, poate,şi-acestea se mănâncă unele pe altele,hiene ultrahaíne, aidoma speciilorcreate de tine, Doamne –ceea ce mi se pare destul de injust…Ştiu că ai putea să regândeşti totul,aminteşte-Ţi, Te-am mai îndemnat să faciun univers perfect, superior celui desemnatprin semnificanţii „rai“ şi – în sinonimie – „eden“,să dai un sens mai verosimil făpturilorce bucură ochiul, dar nu-n deplasareacizmelor spre roşu-jar, spre sângecald-rece, Doamne...!


,iiiiiiiiii-146

Unchiu-meu, sofistul, despre centura Aherasiei

„– Eu nu te-am adus, nepoate, spre-a fi sărutatde vulcăniţele Aherasiei pe buze, apa ne-a cărat până aici,să vezi, să mai cercetăm pământul, cum se-nspăimântă elîn cercul de foc, să cunoşti şi-acele lucruri foarte ascunseîn mariane-abisuri, spre-a deveni adevărat epoptîn Zalmoxianism, în sublima noastră ştiinţă de a biruimoartea din lucrurile toate ale lumilor – căci fiecareelement îşi poartă biruinţa doar în sine şi tu trebuie să fiila fel ca aerul, ca apa, ca focul, ca lemnul, ca pământul,aidoma celor cinci diriguitoare de lumi, conducătoarenu numai în Dacia ta, ce-i la perigeu acum, spaţialvorbind, ci şi în Dacia ta dintr-al nouălea cer,de la apogeu, temporal grăind, numită, fără a iritape Dumnezeu şi armatele albe, fireşte,Ţara-Tinereţii-fără-Bătrâneţe-şi-Vieţii-fără-Moarte…Eu te-am adus aici nu pentru tocat frunzele şi vrejulde dovleac, biriţelor, ci să tai, cu sabia minţii şi-a trupuluiîntreg, centura de foc, nu vreo centură neagră, de paie,ci să despici Aherasia, din acest nord al Chormacinatei,până dincolo de neîntrecutul abis de sud, căci până-acumai călătorit din vestul acela ce-i estul de-acum, în roată…Du-te-n Arhipelagul Gadarontelor din faţă-ne – la curteaÎmpăratului Yüryaku – şi-nvaţă profund zborul cu sabia,


,iiiiiiiiii-147

în dreapta, în stânga, dar şi arta micropoemei tanka,(la concurs, poate câştigi aurul), având permanentă,neobosită grijă de-a nu trage vulcanii de poale,de-a nu le vârî săgeata în fumegoasele nări…Şi numai apoi te poţi duce până-ntr-al nouălea cer,să umpli toate găurile negre din univers cu exploziviice-aduc Buna Lumină – poate şi tu reuşeşti să-mpingimai încolo de-ncreţita genune, pe atoateîmbrăţişătorulHaosachi, desigur, înainte de-a-ncepe deplasareaspre-albastru... Dar, mai întâi de microcosmiceleşi de macrocosmicele noastre toate, trebuie să mergiîn spuma laptelui, la sora soarelui, pe Lună plină, fins-avertizezi acei meteori-pupători, că rubeola celestă,lăsătoare de cratere, se vede clar de prin părţile noastre.Rămână Chormacinata în urmă, cum este, du-te-n sud,în Gadaronte, de stinge vulcanii înainte de-a erupeca-n toţi anii şi-anihilează fulgerul – să nu mai trăsneascăoameni şi fire de iască…! Îţi pun la dispoziţie, de fiecaredată şi-oriunde, doar câte zece – din droaia de secunde,că doar aurul de zece nu trece, şi-n catedrală-spirală,din Unu, prin bezne, lumina-şi petrece!“ – zis şi-ncheiat,răsturnându-şi gheişa-privighetoare-n constelatu-i pat…


,iiiiiiiiii-148

** * *

Foculzvântă soclul...

stea pentru lemn

Motto: Pe cerul tău din Lemn de nea,aprinde-mi Lyra,-n loc să steatoamnă cometei, logostea...


,iiiiiiiiii-150

** * *

Lemnulcară semnul...


,iiiiiiiiii-151

Despre înfrunzirea ramelor de pendule din gări…

Trandafirii mei îmbumbesc de câteva ierni,chiar şi-n ziua de Bobotează, mugurii liliacului tânărde la fereastra mea se umflă neverosimil de mult –sunt gata,-n ianuarie, să explodeze ca-n debutulprimăverilor de-odinioară, când natura era încă normală;numai brazii mei carpatini rămân foarte exacţiîn altitudinea lor, în verticalitatea lor, în verdele lor,chiar şi-n vis, când îşi reazemă vârfurile auroralede gâturile viorilor lăuntrice, din întreaga mea Dacie;dar ceasornicele din ceilalţi arbori se cam dau peste cap,în ierburi, pendulele mi se rostogolesc cu ghioceii pe faţă,cronometrele mi se destramă-n sângele dogoritoral cerbilor ce poartă zâne-n leagăne de mătasă,bine-ancorate de ramurile-coarne, când aleargă-n plai;şi ceasornicele extraplate – din mine – o iau razna:fără a fi angajate de cineva, nici măcar de firea lor,se duc pe furiş la mai toate pendulele din gări,turnându-le apă vie-n vasele liberiene din ramele lorde stejar, până reînmuguresc, încât acceleratele, rapideleşi alte trenuri de persoane încremenesc de-admiraţie,în spaţiul secant, în faţa peroanelor, chiar până înfrunzescsolemn-cotidian – într-n cert semn de-a ne bucura edenic.


,iiiiiiiiii-152

Puternic-luminoşi butuci de vie…

Viţa de vie din faţa casei bunicilor,groasă ca pe picior, are struguri-stafidechiar pentru mai toate iernile astea, tăioase,spre bucuria refacerii vocii la mierlele negre,spre-a întări culorile din penajul sticleţilor,spre-a spori razele de la steluţele din ochiicât bobiţa de mac, la un soi de păsăruici-nucuşoarecu zboruri prea iute-arcuite, cum n-am mai zăritîn cele 260 de anotimpuri ale mele –sunt păsăruici-nucuşoare neasemuit de frumos-isteţe,în ciuda tuturor intemperiilor guvernamentale,piramidal-subcereşti, întrucât şi bunicii mei, în ghenar,sunt puternic-luminoşi butuci de vie,cu toate şansele-n spirală de-aurie galaxie...


,iiiiiiiiii-153

Croită din sfântul nostru dens lemn de dăcin…

Astăzi, mă mulţumesc cu zăpada gândurilor,aşternându-se peste molizii tăişi peste relieful meu de sunete,cât mai rămânem aici, lângă roata solară,învârtită de râul nostru limpede ca vioreaua,râul nostru de sâge pelasg, adică valah, cu delta-n cer,în sublima privelişte a fiinţei mereu competitoare,cât mai rămânem aici, lângă roata-soare croitădin sfântul nostru dens lemn de dăcin,departe de-acele temple budiste cu sculpturice prind în marmură mişcarea, dansul, murmurul,mlădierile dansatoarelor cu sânii perfect-pietroşi,de-ai putea sparge cu ei, mai întâi, culoriledin toate vitraliile Catedralei Notre Dame din Paris,şi-apoi pe cele din vitraliile tuturor bazilicilor creştine,departe de-acele temple budiste cu nuferi de epopee,la un metru distanţă de noroiul unde se mai zbat oştiride îngeri, nu departe de drumuri de mătasă şi de urgenţeorientale de ceai, de piper, de cafea, de bumbac,dar şi câtă vreme mustăţile pinilor mei ştiu să-nţepe –spre-a nu se lenevi – secundele luminii absolut necesareintrării-n gordianele continentelor noastre interioare…


,iiiiiiiiii-154

Despre alte lemne şi despre stindardul iernii…

„– Mai departe, sub iască, exact în centrul cerculuide trunchi, este inima roşie a prunului, a măruluidin rai, e inima galbenă a dudului din faţa vilei tale,e inima alb-albastră a tisei de la Mânăstirea Tisamara,sau Tismana, cum azi i se spune, e neagra inimăa marelui nuc din grădina bunicii Floria, unde salvat-amporumbei cu penaj-petale-de-narcise din ghearele ulilor –ochindu-i bine cu praştia în răpitoarea-le aripă stângă…!Mai departe, ca un om ce stă cu capu-nfipt în cernoziom,se află socul – ce într-adevăr are-o sfântă rădăcină-craniu:de-i tai tulpina şi-i scoţi inima, poţi face un bastonpentru-adus fulgere din cer, ca s-aprinzi focul în peşteriîn păduri, printre semeni, ca Prometeu; de-i scoţi miezul,poţi confecţiona fluierul cu care cânţi în foc-sfâşietor,pentru-adunatul turmelor de stele şi de luceferi;de nu-i scoţi inima, obţii lemn de steag – şi cu stindarduliernii ce-are cap urlător-şuierător de lup la catarg de-arcă,sigur, poţi traversa – de la vest, la est – marea…!“Şi de-aceea, chiar în această dimineaţă de 24 ianuarie,mă-nchin în faţa nemuritorului stindard,după ceremonialul solstiţial-de-iarnă al Cogaionului…


,iiiiiiiiii-155

Doar textul-frunză-verde-i pentru înviere de lemn…

Pe frunzele A-5, de viţă de vie, nu-ţi mai scriu o vreme,de la piramida-mi de câmpie – ca din sfânt-lemnoasa(frunzelor) axă de simetrie, să li se fortifice nervurile,spre-a străbate anotimpurile până-n margine de Cuvânt…!Totuşi, îngăduie-mi să-ţi caligrafiez cu stilet de eunuc,poema aceasta de zebruarie, pe-o frunză A-6, uscată,de nuc, împotriva moliilor, pe care – nu e-mail-atşi virusat, ori neantizabil – eu, viu, vin să ţi-o aduc în dar,odată cu toate cuvintele-i decolând sincron,de pe semantic-paradoxiste-aeroporturi, fără vreo anularede zbor, din cauze meteorologice: tornade, ceţuri,fulger-trăznete-n motoare şi-n aripi…Ca tânără jurnalistă-ndrăgostită de-adevărul absolut,din auriculul meu stâng, dar şi ca vedetă-fecioară,eurovizionată-n muzică uşoară, îţi spun că nu-ţi mai facvreun electrizant refren, la morfologic-celebrul catren,până nu-mi răspunzi la antica-ntrebare, aflată de minechiar ieri, la Roşia Montană,-n mine de aur şi sare:„– De ce textele-frunze-pelasgo-dace-ale descânteculuidevin maluri gordiene-ale încântecului,când, de dincolo de orice asamblare cu semn,doar textul-frunză-verde-i pentru înviere de lemn...?!?“


,iiiiiiiiii-156

Săruta-ţi-aş merele pe buzele de carmin…!

Ţie, Cosânzeană-redactor – de data asta –, iubitoarede-adevăr absolut, din auriculu-mi drept, din inima meacu stent de titan, dansând pe creste, sub zare, dă-mi voieîncă o dată să-ţi spun, că nu-mi pun, chiar nicidecum, aurpe dinte şi nu scriu ode pentru rege, ori preşedinte; poatec-aş putea să-ţi propun, pe-aeroport, sau într-o buzăde drum, pentru ziua de joi, să-i fredonăm doar noi doi:„Foaie verde-oximoron, / majestate,-ori preşedinte, /dintr-o ţară-bob-de-linte, / n-apăsa roşul buton, /cât n-ai ton, / cât n-ai nici oase, / între lemne sănătoase, /trunchiuri, fărtaie de brad, / de pe munţii ce se rad, /nici gorun tăiat din crug, / pentru flacără de rug...!“Însă, numai ţie, Cosânzeană din auriculu-mi drept,dă-mi voie să-ţi dedic un poem cu mult mai deştept:„– Săruta-ţi-aş merele pe buzele de carmin, din raiulanterior căderii-n păcat a binomului nostru de primăvară,de vară, de toamnă, de iarnă albastră, iubito, pupa-ţi-aş,toată noaptea, livada cu privighetori – totdeauna ascunsede soare, lângă centura-ecuator, frunză-de-frunză,în dimineţi, curcubeu-de-curcubeu, în amiezi,purpură-de-purpură,-n chindii –, la dezbrăcatde-amurguri, din muguri în ruguri, la-ncreţitura humii –cea de miazănoptire, genunii…!“


,iiiiiiiiii-157

Sabia-brad, racheta-brad…

Vreau o sabie-brad, făurari de arme,vreau o sabie-brad cât Dacia mea de mare,ramurile-i săbioare s-o apere binede toate jivinele subpământului, ale pământului,ale subcerescului – până sub cerul al zecelea,cerul locuit de Dumnezeu singur,vreau o sabie-rachetă-cosmic-balistică,mare cât Dacia străbunului Burebista,Mare cât Dacia străbunului Regalian –aţi înţeles bine: o sabie-rachetăcu pivotantă rădăcină, şi ceruri de rădăcinisecundare în juru-i, cu tulpină înfiptă-n azuruldin ochii lui Dumnezeu,cu droaie de ramuri-săbioarede care s-atârn constelaţiile armonieifără teamă de hienizarea găurilor negredin galaxia noastră, din galaxiile vecine...!Vreau o sabie-brad, un brad-scut cosmicpentru întreaga Europelasgie,pentru Europa Întreagă...!


,iiiiiiiiii-158

Drept brad să-nstegăm…!

În această dimineaţă de Dragobete,drept brad să-nstegăm…!La rutul mierlelor negre, la rutul mierlelor de zăpadă,drept brad să-nstegăm…!La rutul vrăbiilor, prepeliţelor, guguştiucilor, fazanilor,drept brad să-nstegăm…!La rutul sălbaticelor şi domesticelor gâşte, al raţelor,drept brad să-nstegăm…!La rutul tuturor zburătoarelor bune,drept brad să-nstegăm…!Trebuie să-mi dai batista albă, în râul de papirus,cu albine brodate-n energii liliachii,drept brad să-nstegăm…!Trebuie să-ţi sculptez un mărţişor,ori să-l torn în pătratul de cer-aur, de incizat mandala,să-l pun sub protecţia Soarelui-Moş,pentru căile bătute-n bumbi de rubin,drept brad să-nstegăm…!Să nu crezi decât în lumina ochilor tăi, în perechile,infinit-oglindite într-al nostru Sacru Întreg Cosmic,de-i Dumnezeu – şi-n care suntem părţi,drept brad să-nstegăm…!


,iiiiiiiiii-159

Să fii lemn de trandafir…

Tund iar trandafirii-nmuguriţi din faţa ferestrei melede martie – cei ce-mi bucură de-o vreme irişii, prin treianotimpuri, cei ce se-nspinează din privirea-mica de pironit Iisus Hristos, ori ca de mesager celestal Sarmisegetusei, cel cu trup tras prin inel,etern-îndrăgostitul cu cel mai mare rău de cer,etern-îndrăgostitul din Gură de Rai, da, Soră a Soarelui,el, tras-prin-inel, de-l auzi şi-acum că-ţi descântă:„– Să fii buna mea fecioară, / cea cu trup de brad-vioară, /să fii lemn de trandafir, / să te mângâi: fir-cu-fir – /cer-cu-cer, rază-de-rază, / din amiaz’, până-n amiază…!“Da, el, cel cu trup tras prin inel, în care, trisimetric,se-nfig trei suliţe: pentru trandafirii-mpurpuraţi – ceruţidrept vamă Gurii de Rai, de Cosmic-Sacrul Întreg,de bunul Dumnezeu...!Transpir echinocţial, dar continui să tai lăstariide viţă de vie – acele rămurele de-un an –, făcându-li-sede-nstrugurare – şi mulţumirea-i pe loc, în belşugulde sevă – lacrimi sempiterne – pentru sănătateaochilor mei de mărţişor, pentru limpezire de nimb,privirilor aţintite-n solstiţiul de vară...!


,iiiiiiiiii-160

Salmul pirogravat în lemnul acestui totem...

„– Când strămoşii noştri populau Peştera Chindiei,ori droaia de peşteri asemenea, din Carpaţi,de-acum nouă mii de ani, cum era totemul…?“

„– Tot o brâncuşiană Coloană a Credinţei fără Sfârşitera, tot o coloană, dar din sfânt lemn de brad era, de dăcinheliotrop era, din tisă ca de făcut mânăstire dintr-un lemnera, sculptată vulturgaie cu cap de om în gheare era, în şirsublim: cap de om în chingi de vulturgaie peste capde om în chingi de vulturgaie, tot aşa, numai până la zece,totul reluându-se în secţiune de aur…!“

„– Dar Coloana lui Brâncuşi este, bunicule Aethicus,din trunchiuri de piramidă, turnate-n bronz, fontă şi-oţel,sudate în perechi, bază mare pe bază mare şi bază micăpe bază mică, tot aşa, ca, pe trunchiul din vârf, să aşezePasărea Măiastră, psihopompa eroilor valahi din primulrăzboi mondial… Tu de ce sculptezi în lemn de bradfiecare din cele zece pajuri ce-au în guşă câte o perechede capete, de băbat şi de femeie, şi de ce pirograveziîn baza totemului salmul Sfinţii / mi-ard părinţii...,nu pe cel ştiut de mine şi de toată lumea: Dinţii / rodpărinţii… ?!?“


,iiiiiiiiii-161

Cerul-rădăcină-de-dăcin...

De mulţi ani, cei mai fericiţi sunt aceşti caişi înfloriţiodată cu sinele meu matinal, aşadar, dă-mi voie,Cosmic-Întreg-Sacrule, să prind şi urările mele-n dăcinulTău, transplantat fără peşteră, chiar lângă piramida-orezdin mijlocul câmpiei cu oraş mlăştinos, cuprinsă de ceaţăaproape solemnă, cu triluri între energii pozitive şi mierlenegre, cu pliscuri de platină ce, îngereşte, mi-amplificăarborii lăuntrici, inclusiv merii din biblia-mi de martie,în toate cerurile Tale... Ici-colo, e-adevărat, mai cade movbruma din genune şi irişii marelui poet de zarişte a fiinţei,indiscutabil, şi-aprind inofensivii salmi-fulgere de zenitcu colibri şi de ghiocei ai nadirului, cu-acel inestimabilchihlimbar, unde tronează cei zece păianjeni din mileniulsecund, cu neverosimil-revendicatul cer de lemn, alcătuitde rădăcinile nemuritoare ale primului dăcin, fost sceptrual lui Dumnezeu, cu care-a aruncat din Apele Primordialela rostirea Întâiului Cuvânt, declanşator de Geneză…


,iiiiiiiiii-162

Între al treilea cer şi caişi…

Al treilea cer – după cum grăiesc bibliile mele valahe –este cerul de lemn, neprecizându-se în vreuna soiulvaselor liberiene. Totuşi – după cum am constatat ieri,dis-de-dimineaţă –, cel de-al treilea cer este alcătuitdin caişii-nfloriţi în acelaşi timp cu cei din livezileimediatei noastre apropieri, ori de prin faţa blocurilorde la piramida extraplată… Absolutizând, toţi caişiisănătoşi din această naţiune arboricol-domestică,dintr-al nostru pământ-cer de chihlimbar, au legăturidirecte, atât în rădăcinosul cer din jos, cât şi-n al treileacer, cel de lemn lăcuit, de parcă ar fi o cupolă de cleştar.Însă cele sacre, lămurite mai jos, în cerul-papirusîntremat-constelat al poemului de faţă, se referănumai la al treilea cer, cel din lemn de caişi înfloritoride „eternităţi de-o clipă“. Ordinul de-nflorire a acestorminunaţi arbori din livezile clasice şi suspendat-moderneeste adus de un special nor de albine, cu trei aripi, directdin al treilea cer, ceea ce-i de observat cu liberul ochi.Strămoşu-meu, Aethicus Donares (despre delfini vorbindcu deosebită şi antică plăcere), sublinia că peştele nu vedeapa pentru că-i conţinut de ea, dar îşi dă seama că absenţaacestui element îi aduce moartea, tot aşa şi omul, nu are


,iiiiiiiiii-163

ochi pentru elementul aer, însă îi cunoaşte manifestările –vijelii, tornade etcaetera –, lipsa acestuia trecându-l iutepe ens în lumea cealaltă… Cam aşa stă şi percepţiacelor privitoare la ordinul dat din cerul al treilea…Teluric-celestul adevăr – ce conţine ordinul în discuţie –mi s-a relevat ieri-dimineaţă, cum spuneam şi mai sus, fixla ora nouă, pe când stăteam şi-mi sorbeam cafeaua,la fereastra prin care am văzut clar că al meu cais esteîmbumbit, ducându-mă cu gândul la totala-i înflorirede peste o zi-două; la ora paisprezece, după prânz, mergsă-mi beau a doua şi ultima ceaşcă de cafea din ziuarespectivă, la aceeaşi fereastră prin care văd acelaşi cais,însă, de data asta, uluit constat că bumbii matinali sunt„revărsaţi“ deja într-un edenic nor de flori mature,în care albine zumzăie cu nefiresc spor, pe când neuroniimei de-amiază iau în dinţi grăunţele de ovăz şi de orezale misterului, spre a le decortica întru singurul adevărpotrivit căruia fenomenul se datorează unui ordin venitde sus, peste soroc; sub petala acestui gând, văd o albinăcă mi se aşază pe degetul mare şi se lipeşte de calda canăde porţelan, grăindu-mi: „M-ai salvat pe când erai cu dorşi-am venit să-ţi dau o aripă de-ajutor chiar cu specialulalbinelor nor, ce-au adus ca-n vis ordinu-nfloririi la cais!“Într-adevăr, albina nu are trei aripi hipertransparente(două de-naintare şi una de verticală decolare) ca surorileei din cais-nor, că pe-a treia mi-a dat-o după ce-am scos-odintre copite de cai, la puntea fluviului cu parcare-intrareîn Ţara-Tinereţii-fără-Urâteţe-şi-Vieţii-fără-Cibercarte…Că norul special de albine descinde chiar din cea trimisăde Dumnezeu la arici – pe vremea Genezei – spre-a luaproiectul încreţirii scoarţei terestre, a crede nu-mi vine…


,iiiiiiiiii-164

Cu aripi de şindrilă jefuite şi pe fulgerătură…

În irişii acestei ore, când privirile-ţi sunt trase la xeroxde solstiţiul de vară, eu meditez profund, cu fireascabucurie-a secundei, că valurile mediocrităţii intrăîn mult-aşteptata zi de reflux, că tornadele de manipulatcreierele terestre scad în intensitate, că planetarul canceral corupţiei ce-a cuprins guvernele lumii stagneazăpe-acest segment banal, de primăvară… Ici-colo, observbiruitoare valori ce nu mai stau cu mâinile-n sân şi tragcu mare inteligenţă rafale de mitralieră în ochii hienelor,spulberându-le primitivele-alianţe de prostie, specificedemocraţiei de junglă, totodată, după pseudoreformeale statului nostru de iarnă, după atâtea decenii de damnatla existenţa gri, din tiranica eră-beton, permiţându-misă meditez şi-abisal – în sfânta grindină a holopoemuluiinterior – şi la pustnicul sâgii, şi la vultur, şi la constelaţiaLyra, şi la-mpădurirea fără frontiere a munţilor, cu brazişi cu dăcini de soi, şi la zborul de pasăre măiastră din vârfde infinită coloană, şi la zborul de-arhitect valah cu aripiconfecţionate din şindrilă de tei şi la o seamă de reliefuriabsolut-fascinante din priveliştea fiinţei de lemn şi gresie.Dar de nadir, meditez numai din această dimineaţăcu infinitul alb de sud, cu pinguini ce salută atât limbamea pelasgo-dacă, adică arhaica mea limbă valahă,


,iiiiiiiiii-165

pe care n-au putut să mi-o taie popii imperiilor,cât şi sublim-nemuritoarele coroane-mpărăteştiale orologiilor ce – din ochii ciclopici ai oceanului –mai scot înfricoşătoare orci, în vreme ce li se taie cerulde către rătăcitele bombardiere cu variabilă geometrie;pentru că, într-adevăr, perechile-acestea de pinguini aurii,ce-mi salută multimilenara-mi limbă valahă, simtîn cuvântul meu, sacralitatea perechii, a soţului şi a soţiei,cultul perechii ideale de la sfinţii mei daci, soţ şi soţie,surprinşi, fixaţi de-aproape două milenii, în gresiaColumnei Decebalo-Traiane, încă erectă, în buriculRomei de piaţă, ori, poate că simt, dintr-o existenţăanterioară, relevată pe ecranul din vis, acea întrupare,acea nimbare a lor, acea-naripare de suflete-perechi,de strămoşi perechi de nouă ceruri, odihnindu-se sigur,în livezile Daciei mele cu-nfloriţi arbori edenici,în care urcă, pe care se-nfăşoară, irepresibil, de sub sâgi,balauri-filoane-de-aur din montan-roşiile mine ale Patrieimele, bimilenar pândite de furi transpiraţi, jefuitela sânge, pe vreme de lună rotundă, ori, ca-ntr-un cântec,şi pe fulgerătură...


,iiiiiiiiii-166

Până-n constelaţia Lyrei, la salcâmu-nflorit…

Vuietul marelui oraş din câmpie, dimineaţa,se deosebeşte cu puţin de al infernului de la prânz,dar nu se poate compara vreodatăcu al Edenului erotizat, din seara privighetorilor:nu-mi mai rămâne decât să te invit,de parc-aş fi şi eu marele romantic de sub lună plină,chiar în cea mai profundă miazănoptire,când şi izvoarele-ncetează, pentru o clipă,să mai curgă dintre sâgi, la vale, sau în cele nouă ceruri,până-n constelaţia Lyrei, la salcâmul cu-albine de stele,să mai clinchetească-napoi, din Polara Stea,în cetera-mi de-argint-strecurat,sub mereu-înfloritul salcâm,şi să-mi toarne mierea de maiîn selenarii tăi faguri...


,iiiiiiiiii-167

Buturugi, vulcani de jar în ler-galaxie, acasă…

N-am înţeles de ce trebuie să dau bir pentru iarnăşi-n aprilie, acestor nesăbuiţi guvernanţi de pădurişi de triburi, de temple, de junglă, sub norul de petaleal cocoriţelor, după echinocţiul de primăvară –ce mi-a certificat toate biruinţele clorofilei,toate războaiele dintre vasele liberiene ale tulpinilor,dintre armatele terestre, acvatice şi aeriene-ale mugurilor;n-am înţeles de ce trebuie să dau bir pentru iarnăşi-n cuptor, acestor nesăbuiţi guvernanţi de pădurişi de triburi, de temple, de junglă, după solstiţiul de varăal cireşelor – ce mi-a certificat toate începuturilevictorioase-ale coacerii, toate înălţările temeiniceale ciocârliilor, mai departe, bineînţeles, de vântul turbatdin priveliştea fiinţei, dar şi toate-nmiresmatele simfoniiale grânelor cu macii roşiilor mele globule, anunţândcohorte de ochi de mure verzuriu-negurii, prin toateproiectele europene pentru miriştea de aur; n-am înţelesde ce trebuie să dau bir pentru iarnă şi-n răpciune,acestor nesăbuiţi guvernanţi de păduri şi de triburi,de temple, de junglă, exact la echinocţiul de toamnă,după ce sora-soarelui, după ce spuma laptelui,ca de-o eternitate, dat-a dezlegare roiului de viespicu mijloacele-ncinse-n brâie de platină, ori tornadelor


,iiiiiiiiii-168

de grauri cu pliscuri galbene ca rădăcinile duzilor plantaţiprimăvara trecută, să culeagă mai împurpurate,imperialele vii burebistane din grai, dar şi stămăriilor,dar şi tuturor muzelor cu sălciu-frunzoase sprâcene,spre-a semăna – pe zarişea brumei – crizantemele mov,daliile din constelaţiile sângelui meu din vremuride Troia, tufănicile albe, ori în galben intens,inundându-mă cu toate geloziile din frunzele edeniceale evelor tuturor evilor; n-am înţeles de ce trebuiesă dau bir pentru iarnă acestor nesăbuiţi guvernanţide triburi, de temple şi de junglă, de codri merei,şi-n ajunul Crăciunului – ce-aruncă buturugi,vulcani de jar în ler-galaxie, acasă, dar şi-n ajunulAnului Nou, mereu cu steagu-n geometrie de brad,dar şi-n ajun de Bobotează, mirându-ţi chipu-n sfinţirecu aspersoarele-ascunse-n stebla de busuioc,din care-şi ia zborul noua generaţie de sub aripileCloştii cu Pui, în miraculoasă fluturare de stindardepeste harduri-divine, peste policrome cocardecomunarde, pentru toate cele zece blânde ceruriale Daciei mele de platină...!


,iiiiiiiiii-169

Vreau revoluţie catifelată, fără greş…

În dimineaţa asta ninge din cireş:vreau răzvrătire de copaci strunjiţi de iarnă,vreau şi-o revoltă anti-cer-de-marnă,vreau revoluţie catifelată, fără greş...!

Cocoşii – în gurit de ziuă – turnară lună-n soareşi oasele de zmeu se fac şi-acum prosop,rouă, sau lacrimă, ori – pentru rai – Esop,să piară transpiraţa de plajă şi de mare...!


,iiiiiiiiii-170

Cu sica-nfiptă-n vena jugulară...

Din sâgă mare, iese-o sică-n fulgerare:pune-i mâner din lemn tare, de carpen…!Din segure-negure, vine fier de-o secure:pune-i mâner din lemn tare, de carpen…!Din segeră ageră, descinde-o lamăde-oţel pentru seceră:pune-i mâner din lemn tare, de carpen…!„– Sâgul nu moare niciodată – zice steagul-cap-de-lup –câtă vreme fiul reginei Tomiria tot ştie,cu sabia ce-are mâner din lemn tare, de carpen,câtă vreme regele meu erou, Decebal, ştie tot,cu sabia ce-are mâner din lemn tare, de carpen,bornă-cu bornă, piatră-cu-piatră, ce-s pe calea directăde-a te face nemuritor, cu propria-le sică-nfiptă-n venajugulară şi nepermiţând în vreun chip duşmanuluiînvolburat să le distrugă Patria, sclavi să-i facă,nici în Dacia lor de cogaionic-dumnezeiască sărbătoare,nici în patriile de linişte ale vecinilor...!“


,iiiiiiiiii-171

Sabie-curbă cu mâner tot din lemn tare de carpen…

„– De ce nu pot să-mi văd ochiul al treilea,din ceafă, Doamne, de Ziua Naşterii ExtraplateiPiramide...?!?“ – e-o întrebare simplă, ocolitor-obişnuită,ca o dacică sabie-curbă, cu mâner tot din lemn tare,de carpen, din starea-mi de-omăt, nevrând a-nmărmuri,Doamne, cu vreuna ce deturnează supersonice-n zarişteaacestor dimineţi de-aprilie, dintre cele ce-acum îmi staupe limba-mi pelasgă, adică valahă, dă-mi voie să zic şi euaşa, cu sinonimu-nmuguririi de azi, ca bine să se ştie,şi de către cei ce au memoria ultrascurt-istorică,sub bărăganele de valuri ale Geticei Mări,cât şi-n câmpia-mi cogaionică-nvelită, etern înspiralată,în ultramarinul aburariu abrupt, de poezie, cum, de pildă,asta, Doamne, ce-i cu floare de rostopască la ureche,în ziua de Paşte: „– De ce nu pot să-mi văd, acum,în biruitoare lumină de Paşte, după cum tu programat-ai,Doamne, rupestrele-mi picturi, făcute-n anterioareleexistenţe, întru cinstirea gloriei tale, pe brânci, la luminăde-opaiţ, arzând grăsimi parfumate din ursul speleuce era cât pe-aci să-mi sufle moarte-n somn, în cerulcraniului meu, de pe-atunci, pentru primele altare,Ţie-nchinate, în semn de feed-back, pe şlefuite ulucide sâgă, de ziua re-naşterii, Doamne…?“


,iiiiiiiiii-172

Ascuns în bastonul din socul...

Muză din cireş, muză mie, din păpădie-nflorită-n belşugde livezi, muză de-april’, mai crezi şi astăzi în stilul virilde febril, astăzi, când fiecare fecioară de martie-iun vibrant peristyl, astăzi, când fiecare feciorde mai-iunie-şi afirmă nou styl, astăzi, când fiecare bărbatde solstiţiu este mai mult decât păroasa omidăce-naintează – chiar prin pupilele hieroglifelor –pe bisectoarea vârf-unghiului de piramidă,astăzi, când fiecare femeie-de-vară este mai multdecât mărul oferit de cobra semnelor tale de-ntrebare,astăzi, când fiecare moş de echinocţiu este mai multdecât focul dăruit de semnul mirării ascuns în bastonuldin socul ce trebuia să nutrească auriu-înmiresmatele-icorole, doar pentru şampania mea, cea de se-ntrececu spuma laptelui, astăzi, când fiecare babă de octombrieeste mai mult decât clorofila dăruită-ntre perlele-lacrimidin colierul tău agăţat-murmurat-tremuratîn argintiu-auriul colţ de mistreţ,în lumina din colţul misteric al lunii...?!


,iiiiiiiiii-173

Din tei străjeri de alei şi din salcâmii domestici...

De-o vreme, toată lumina vine la mine-n aprilie:n-aş putea mărturisi vreodată că există întunecimeîn acest anotimp, n-aş putea mărturisi vreodatăcă este pe undeva vreun colţ de genune în reliefurile meleterestre, pe câmpiile mele murmurător-celeste;chiar m-aş plânge de lumina atâtor ninsori de martieşi de aprilie: ninsorile de corole ale caişilorşi ale piersicilor, ninsorile de polen ale cireşilorşi ale porumbarilor, ninsorile de petale ale merilorşi ale gutuilor, ninsorile foşnitorilor fluturidin văile păduceilor şi ale socilor, ninsorile de-albinedin tei străjeri de alei şi din salcâmii domestici...


,iiiiiiiiii-174

Lângă Ursa Mare…

În acest incendiar aprilie, îmi vine să-mi pun uniformade fluture, spre a-ţi ieşi în cea mai mlădios-mătăsoasăîntâmpinare, surprinzător, în ajunul Înălţării Domnului,pe-aleile împurpuratului parc sărbătorescşi cotidian-cosmic, dar şi printre-albine – atâtcât mai reprezintă ceva misterios-paradoxal,atât pentru mine cât şi pentru tine,între sufletele de-naripare de îngeri şi lacrimilede bucurie-ale soarelui, între sufletele de-nariparede îngeri şi lacrimile de miere-ale lunii, între sufletelede-naripare de îngeri şi buricul celest,gordian-magnificul, buricul-filament-de-wolframdintre stelele noastre ce clipesc mereu înrourate,lângă Ursa Mare...


,iiiiiiiiii-175

Cu ochi prelungindu-se până-n piramide...

Mă privesc intens livezile tale – cireşii, nucii,merii tăi înfloriţi în chip de miri,mă privesc blând zăvoaiele tale – sălciile-zânecu ochi prelungindu-se până-n piramide,cometele-mirese cu pletele vălurindu-mi râul...!


,iiiiiiiiii-176

Despre „salmul-Aethicus“ şi psalmul transparentului

„– De ce îţi ard obrajii, verde brotăcel cu ventralede ceară, aproape transparentă, de ţi se vede carminulinimii cu flăcări-înaltele, de seară, până dincolode constelaţia Lyrei şi de-altele...?“ – Dumnezeu în Rais-aude, lângă mărul cu frunzele ude… Şi psalmu-mi sare,dintr-un cui constelat, direct pe masa-mi de brad,cea răşinos-răcoritoare, unde-i prind epitrahiluldoar cu-aurfirul – şi nu de-o agrafă-garoafă, ci de nufărulsingur, al mlaştinii de-nzoriere, logos-nufărul Tău,Doamne, dar şi de nufărul indispensabilei vocale, a,ce-mi purifică elementele cu deschidere-n A şi calea,cu trei mii şase sute de metri cubi pe secundă terestră…

„– Arderea asta, din obraji, Doamne, din catharsis vine –şi nu numai din psalmu-mi de clorofilă, ci şi din poemaaceasta cât colibriul, salmul inventat şi dăruit de unchiulAethicus Donares, la concursul gadarontian, unde-a luataurul, dar cu alt salm – cea mai scurtă poezie cu formăfixă, din istoria genului, Doamne… Cel cu pricina-i salmproaspăt, al unchiului, din primăvara de-acum, aş puteaspune, cât lacrima de chihlimbar, de se rostogoleşteîn rădăcinile mele, Doamne, încă nutritoare de albăstrime


,iiiiiiiiii-177

de flăcări...!“ – iute, tot clar, sare şi răspunsul cântăreţuluitransparent, dintre-ale mărului ochioase frunze-nrourate,mirate, urmat de-o rugă, incontestabil-veritabilu-i psalm:„– Nu-mi ivi, Doamne, comete-n cerul gurii şi – cât suntetern de viu – lasă-mă să mă fac râu, cu izvoare clare-nCogaion, să rămân râu, din galaxii, până-n moleculeleîn care-mi nuntesc atomii, hadronii, bozonii! Fereşte-mă,Doamne, de-urzicătura neinspirată, din vremi de cosmicătranspiraţie, ori, de-am fost cumva atins de-a ţepoşată,trimite-mi, Doamne, paparudă-rudă-nouă să mă plouăşi-atomii să-mi ouă, Doamne,-n cuibarul acelor prigoriice – cu pliscuri de diamant – trag firele ploii şi-alungăhaosul şi crabii lui de ură, ce parcă-s prinşi cu sudurăde infinitele maluri...!“


,iiiiiiiiii-178

** * *

Semnulcruţă lemnul...

privighetori-comete de lut

Motto: În peştera măreaţă, toţi poeţiisunt stalactite, ori sunt stalagmite,din vatră,-n cer de piatră, pasă-mi-te,nu c-ar scrijeli hârtia de granit, pereţii...

Totuşi, cometele rupestre-au făurit poeţii…!


,iiiiiiiiii-180

** * *

Lutulscoate scutul...


,iiiiiiiiii-181

Vine dictatura a patra ce, sigur, va să mă-ngroape…

Strămoşul meu, Făt-Frumos, cel pelasg, munceşte trei anicomprimaţi – de câte trei zile fiecare – la hergheliileperfide ale Cotoroanţei, alegându-se cu înaripatul calminunat, cu nouă inimi dotat, să-l ducă-ntr-al nouălea cer,garantat; dar eu slujii şi-ncă slujesc elementul Pământ,de 65 de-ani ani pe muche bătuţi şi-n Cuvânt, sub cerulde tuci, ori albastru şi sfânt, dându-mi-se-n schimb –în deceniul de crize de nimb –, un cumplit, miocardicinfarct, o inimă bătută-n piroane atent, pe lângă titanuldin stent, că prin trei dictaturi îmi fu dat să-mi petrecpână-acum, minunea-mi de viaţă pe-amar-fluturişulde drum: mai întâi, de copil, sortit mi-este a treceprin Roşia Dictatură cu stalinist-paukeristele creste,dar nesimţită direct pe epidermă – cum se zice-n stiluldeştept şi erect –, ci doar văzută – de la fereastracelui de-al treilea cântat al cocoşilor către cer constelat –când „duba neagră“, la poartă se-opreşte – spaimăde-anotimpuri cu-nroşite cleşte, dubă din care sarmiliţienii albaştri şi soldaţii kaki – ei pătrund în ogrăzi,în case, smulg părinţi şi bunici din aşternuturi albe,liliachii, şi-i duc între pistoale-mitraliere, doar cu vinade-a fi, încât la mijirea zorilor, îi aruncă în infernulînchisorilor, unde chiar devin scheletică turmă,


,iiiiiiiiii-182

de unde nu li se mai ştie de urmă, c-aşa-i dictatura –cu cleştii-nroşiţi şi cu-arsura, „Dunăre, Dunăre,drum fără pulbere“, pe pământ, în eter şi-n cerul de fier –,dar memorabil-văzută de copilul haihui, cu ochii isteţişi căprui, când gâzi şi bolşevici – „de la Parchet“,„de la Fiscă“ – grâul familiei din magazii îl confiscă –inclusiv, cel păstrat pentru „pâinea casei de mâine“şi pentru-o pâine de câine,inclusiv, cel de-nsămânţări de toamnă şi de primăvară,inclusiv, porumbul din pătulul cel mare, cu drugi,pentru moară, pătul, unde eu, pruncul de-atunci,prin omăt pân-la gâlci, în sfinte munci, sar ca o minge,în dreapta-mi cu-o mătură de galben-tătar, să prindvrăbiile dintre drugi şi pieptar, fără să le zburătăcescfulgii, luându-le cu degete calde şi fin-de-senine,vârându-le-n sânu-mi, la căldură şi bine,întru dezmorţire din gerul cel tare, din gerul subţire,întru dezgheţul din somnul de moarte, ce urcă-n alintbătăile-ndrăgostite şi mărunte de inimi ce încă nu mint,semn de-a le elibera în ceruri arcuite peste mustăţile griale micilor tigri zebrii-pedigri – pisici-mereu-torcătoarelângă soba cea mare, de-atunci, cu îngeri bucălaţi,de teracotă fierbinte –, aşadar, dictaturămemorabil-văzută de-un copil cu opinci, cu cipici –şi la drum, şi-n bătătură – chiar printre-acei bolşevicicu dinţi tutunoşi, duhnind a vodcă, a drojdie de vin,din butoaie din pivniţa bunicului, ce-au miros de pelin –„bolşevici cu bale pe bot, ce confiscă tot-tot-tot…“:atelajele din ogrăzi, putini cu calupuri de brânză,din cămări, din beciuri, cazane de-aramă cu-osânză,de prin bucătării, ori de prin palăngi, smulgându-le


,iiiiiiiiii-183

din mari alveole de-ars lut, cu forţa din răngi,ori din învineţire de cuptoare, de vetre, de flăcări şi fapte,unde se coc, poate şi-acum, porumbi cu dinţii de lapte;„bolşevici cu bale pe bot, ce confiscă tot-tot-tot…“:putini de boască, de murături, borcane cu brunul compot,fără frontiere, tricolor-minunatele scoarţe-olteneşti,macaturi în calde geometrii, covoare-de-Tatomireşti,cearceafuri – brodate cucutenian, ori vădăstrit –, lăzide zestre, din stejar lăcuit, sculptat măiestrit – dictaturănesimţiă direct pe-atunci de epiderma pură de prunci,ci numai de-ntristaţii părinţi, cu chipuri parcă nimbate,de sfinţi, dictatură ai cărei colţi de mistreţmi-s cunoscuţi puţin mai târziu, la alt preţ – colţi ascuţiţi,tot mai tăioşi, ce sfâşie-atent dureros, profund şi spinos,cortexul şi epiderma-mi de-adolescent, dictaturămonstruoasă, ce parcă-o mai văd şi-acum, prin ochiide cai de pe drum, prin indigoul din ochi de cai lăcrimii,luaţi din curţi, dur sortaţi şi duşi la tăiere – cei frumoşi,pentru salamul uscat, ros bolşeviceşte în vară,cei mai slabi, spre-a hrăni porcii Fermei de la Moară,unde călăii îi lovesc în cap, între ochii violeţi şi prelungi,cu nişte răngi foarte lungi, ca de la pus via,tranşându-i şi-aruncând hălcile peste albele oase,bolborosite-n mari tuciuri şi-n arame,pentru hrana scroafelor groase şi grase…În dictatura secundă, în Albastra Dictatură adusă de undă,de val, sau verticala dictatură cu găuri în caval-caşcaval,mi-e prins, mi-e aprins maturul Republicii lui Platon,al Morus-Utopiei şi-al dialogurilor filosofiei de nord,ori din orizonturi sud-fierbinţi, ale metaforei supraetajateşi-ale ortoepiei, când bărbatul tânăr e-nsetat de cunoaştere


,iiiiiiiiii-184

a toate, inclusiv dictaturi multilateral-dezvoltate,drept-de-strâmb şi-original răsădite-n grădini şi-n ogivalepalate, cu triste şi admirabil-creatoare proprietăţisocialiste, cu uzine, cu fabrici de tractoare, semănători,secerători şi combine, cu colhozuri ce-au speriatţărănimea şi boierii agreşti, ori cu imense combinatemuncitoreşti, înflorite-n zece cincinale de-auros-epocalşi-ntr-un subtil şi blând roşu spectral-naţional,dar şi cu-admirabil de moderne spitale, cu-nalte şcoli,cu universităţi de talii mondiale, pentru-ntregul sufletal naţiunii de-aur olimpic, vindecând întreg poporul –nu doar o parte, nu doar un prìm pic – de-analfabetismulpericulos, tuberculos, sau de-agramata lui ciumă, şi omuldin vârf, şi omul de jos, în chip egal, sau, de vrei,în penaj-papagal, făurind, într-adevăr, oameni mereu noi,într-o de nestăvilit utopie „după munci şi nevoi“,chiar cu preţul cafelei importate, substituite de-autohtonulnăut, chiar fără aborigenele bombe, ori rachete,dar c-un destoinic-prim-om-cosmonaut;este-acum, incontestabil-valahul drept sfânt, de-a fi poporsănătos, de-ales învăţământ, de-a avea în respectconstituţii şi legi, de-a fi respectat de popoarele lumiiîntregi, de-a avea ţară liberă, cu toate celelalte egală,nu de-a fi colonie, exploatată de mafii, ucisăşi-aruncată-n infernul de smoală; istorii reţin acestrevoluţionar anotimp de tricolor-veridice flori,pentru că promovează-n priveliştea naţiunilorgeneraţii de-autentic-intelectual-valahe valori…!Dictatura a treia – sau Portocalia Dictatură –este impusă de-ale imperiilor scursori-surori,de fierbintea lor zgură de neostalinişti-şacali-triumfali


,iiiiiiiiii-185

şi de neopaukeriste hiene de ură,în mafiot-junglieră şi-nflorită răsură,nu mult după răscoala noastră de sânge şi rouă,după Anticomunist-Valaha Revoluţie din ÎnsângeratulDecembrie-1989, când bate grindină cât găineştile ouă,când, bărbat revoltat, printre gloanţe, inconştient trecşi când, ieşit din Dictatura Albastră,-n viitor auros credcă-mi petrec… Dar nu trece-n deplină bucurie popularătot anul, că-şi arată lucrarea-ntru haos dictatura Bostanul;sub zâmbetul european al preşedintelui Ţării de-atunci,bostanul de junglă creşte şi s-aureşte în câmpuri, în lunci,bostanul de junglă – protejat, mângâiat pe meridiane,pe coadă, de preşedintele următor, de ţăcălia-i colilie,ori de mustaţa-i-acoladă – se-ngălbeneşte, face ridurimăreţe pe frunţi, înstăpânindu-se iute în dealuri-podişuri,în plaiuri, în runcuri, în posade şi-n munţi…Dat îmi este-a traversa „democraţii“ de junglă,de profund noroi, dat mi-este-a-mi trăi vremea de infarctprintre neostaliniştii de soi, printre oameni-hienă –puzderii –, printre rataţi, printre mafioţi şi corupţi,printre drogaţi şi târfe, printre manelişti şi-analfabeţi,ori printre-avalanşe de bigoţi şi de-orbeţi, aici, în Daciamea ciopârţită de venetici pân-la os, în statu-acesta,„reformat de-un jucător preşedinte“, haotizatde-un Parlament Hienos, dezbătând, promulgândlegi făcute de şefi-mafioţi, tot schimbând constituţiipentru corupţi, pentru hoţi, ca, sub al treilea preşedinteal Ţării, cel prezent-jucător, cel hâhâit, zurbagiu, incolor,inodor, galbenul bostan de junglă, despre care se facegrăire mai sus, preacopt, dă-n portocaliul rădăcinilortinere, de dud – care la bună vedere încă nu-s –


,iiiiiiiiii-186

şi, lângă dinţii cerului gurii, de inoxidabilă grapă,face-o mişcare – imprevizibilă, bruscă – şi crapă…De după regala bostănească, de după spart-înmiresmatabogăţie, grapa inoxidabil-dinţoasă arată hienelor metalicaei măreţie – şi Parlamentul Hienos-Naţioanal-European,în unanimitatea lui rară, Bostanul pentru vecie-l declară –după cum foarte bine se ştie – drept prima din lume bunădemocraţie de Dictatură Portocalie, căreia – liric eu –,cu salariul tăiat pe ultimii ani de preşedintele-zeu,cu pensia substanţial amputată de-o serafică blondăcârlionţată – după legea cea nouă –, îi dedic întregulacestei poeme îndată…Şi, după cum se poate citi în papirusul-cer şi-n potoape,vine dictatura a patra ce, sigur, va să mă-ngroape…!


,iiiiiiiiii-187

Însingurata mea piramidă extraplată…

Fără ochi în vârf, piramida extraplată,piramida aurorei boreale, cu ochi în vârf,piramida de grâu şi piramida de mei,piramida de mere şi piramida de miere,piramida de spuma-laptelui şi piramida aripilorconfecţionate din şindrilă, nu din pene moarte –toate-s piramidele Daciei mele, fără ochi în vârf;mai sunt şi altfel de piramide: pentru vulturi,pentru avioane, pentru pitoni, pentru albine,fără a uita piramida scorpionilor şi piramidamaimuţelor, piramida lui Marte şi piramidagalaxiei, însingurata mea piramidă extraplată,învelită-n blănuri de hamsteri, din câmpiapolicromă, piramida de aer, de apă, de foc,de lemn, de lut; iar, în ultimă instanţă, suntpiramida revoluţiei şi piramida de cranii – ambelecu vârfu-n jos, în adâcimi de deşert, fie cu semeniimei, trimişi în exil, din piramida verbului a avea,fie cu autoexilaţii – tot mai mulţi – din piramidaverbului a fi, ambele cu strunjiţi, ori turnaţi ochialbaştri, de unde, postdecembrist, fost-au transplantaţiîn piramida verbului a vrea, dar fără vreo formă –din cele arhicunoscute – de viitor…


,iiiiiiiiii-188

Poem cu şerpi nupţiali

În oraşul muntelui de diamant, din vis,este-o invazie de şerpi bine hrăniţi:lungi – de peste un metru-opt-zeci,aproape balauri, groşi cât cozile de taur,ori, mai exact spus, groşica bastoanele de cauciuc din dreaptajandarmilor ce loveau alaltăieriprotestatarii antibăseştidin Piaţa Universităţii de Bucureşti...Dar şerpii pământiu-argintoşi, din vis,extrem de calmi, cu papioane de aur,pe lângă garduri de beton, pe zidurileşi stâlpii de cărămidă de la tindele vechilor case,pe lat-alburiile, mozaicatele pervazuriale balcoanelor, parcă-s într-a nopţii nuntă,împletiţi – doi câte doi cei mai mulţi –, îmbăloşaţi;unii-şi leapădă pieile solzoase, de-anul trecut,arătându-şi noua epidermă, edenic-fraged-luminoasă –pe crengile ca pe picior ale merilor din curţile vide,neînmărmurate,-ale vilelor, ori, pendulând,cu cozi-spirale-nfăşurate pe coloanele brâncoveneştiale palatelor împlântate-n infinirea albastrului dens…

(Miercuri, 18 ianuarie 2012)


,iiiiiiiiii-189

Brâncuşian...

Pălăria ta din puf de lebădăaduce mai degrabă a cuibar întors, de struţ,din care tocmai îţi cade ou-capul,brâncuşian...!


,iiiiiiiiii-190

Cuibăriţi în galaxii, lansând meteori...

Dintre ere, de nu ţii secret şi-ţi face plăcere,în această câmpie cu chelie de chindie, cu zăpadăpână la brâu, până la moştenitorii de grâu, de porumb,de floarea soarelui nedată-n bumb, nu vrei, necondiţionat,să mă viscoleşti o oră-două, cu fulgi-ouă de pitulice,cu fulgi-stele, cu tot aurul Daciei mele, cu toţi strămoşiimei nemuritori, prin constelaţii călători – din searăpână-n zori –, cuibăriţi în galaxii, lansând meteori...?!


,iiiiiiiiii-191

Riduri încărcate cu praf selenar…

Simt – clipă-de-clipă – cum mi se-ncarcăridurile cotidiene cu praf selenarde pe faţa nevăzută a unicului satelit dumnezeiesc,singurul vizitat de semeni,în imediata noastră apropiere-ndepărtat-cosmică...În unghiurile extreme ale căpruilor mei ochi,se-amplifică parcă densitatea de linii de forţă magnetică,încărcătura dienocală cu notabil polen de aurde douăzeci şi patru de carate nemuritoare,din minele Daciei strămoşeşti (inclusiv, cele din Roşia,râvnite sălbatic de noile imperii nedepresurizate deplin),nu cu ultrabruna pilitură de fier, din clasicele experienţe,ale elansatelor istorii de ghiozdan...


,iiiiiiiiii-192

De New York...

De-acum, nu mai ai ceaţă de Dacia – ai numai brunăbrumă de America... De-acum, nu mai ai filoanele de aurdin Dacia, nici brăţările-balauri-buni şi nici sanctuarele –ai ciuperca teluric-celestă – nu de explodată bombăatomică – a tornadelor grindinoase, ai pupila de leşiea ciclonului personalizat, bun de dirijat peste dunelecu scorpioni bogaţi în proteine de Arizona...!De-acum, nu mai ai Soare-Tânăr-şi-Războinic, nici soră –spuma laptelui –, nici tată, nici Soare-Moş, limpedeledisc luminos al întregului-cer, nici mumă-pământ-sacru,adică Dacie-Dochie –, ci numai aluminiul învârtejitşi ombilicat al unei mini-galaxii trans-atlantice...!De-acum, nu mai ai nici somn de pescuitîn apa limpede a cogaionicului fluviu,cu harponul mare,-nfipt în plămânul de viţel, zdravănlegat de tânjala dintre boii-njugaţi, cu funia groasă,ochetită subtil, pe după plopul bătrân cu tulpinăpuţin-scorburoasă, cât roata de car,de-acum, nu mai ai nici mreană de-argint-viu-auriu,de Dunăre, nu mai ai nici porc de Ardeal, de tăiatla solstiţiul de nea – ai numai rechin de Pacific,ai numai scroafă din rasa marelui alb,ori negru, de New York...!


,iiiiiiiiii-193

Al părintescului meu Cogaion…

Din echinox, îmi urcă vertiginos,pe bolta-mi din suflet, soarele,până-n solstiţiul cireşelor:echinocţiule, adu-mi primăvara cea mai pură,echinocţiule, înfloreşte-mi zarzării-n privelişte,echinocţiule, dă ordin să vină cocorii, fluturând,fluidizând, între aripile lor, noul ecran celest,ecranul unui profund-albastru, neînşelător,echinocţiule, rezolvă apendicitele norilor,echinocţiule, dezlănţuie-mi privighetorile,nu mi le sacrifica pe-altarul de gresie vânătă:din oasele lor chihlimbarii nu-ţi iese palatul –nici măcar cât cel de-aramă, de pe tărâmul celălalt;echinocţiule, lasă-mi ciocârliile din poemesă-şi bucure puii în grâul de-o şchioapă, cu irepresibilulpolen în cupa luminoasă de dumnezeiesc mac de rubin,de rochiţa alb-movie a rândunicii, spre-a-nmiresma,la rându-le, generaţia de-nrăzăriri, ce trebuie să-mi urceiar hematiile-ntr-al nouălea cer, din cele trei suliţeale sfericului sanctuar de-andezit, deasupra zariştiiultramarine, dincolo de vârfu-nfipt în zenital părintescului meu Cogaion...!


,iiiiiiiiii-194

În blânda şi transpirata oră a noii minciuni de vară…

Înspre ziuă, pe la cântatul triumfător al cocoşilor,însăşi ora trei – a dimineţii de 25 mărţişor 2012 – mişcămonstruos şi brusc, pe toate circumvoluţiunile, negrelebisturii din orologii, deghizată-n mireasa orei patru:astfel, mă simt accelerat de-un timp fals – în blândaşi transpirata oră a noii minciuni de vară;astfel, mă simt manevrat de-un timp fals – în blândaşi transpirata oră a sublimelor metamorfoze de vară,astfel, mă simt cenzurat de-un timp fals – în blândaşi transpirata oră de război a grădinii suspendate de vară,astfel, mă simt ucis de-un timp fals – în blândaşi transpirata oră a sicăi din gâtul regelui erou de vară,astfel, mă simt descompus în factori primi,de-un timp fals – în blânda şi transpirata orădin soarele-andezitului de vară,astfel, mă simt pietrificat de-un timp fals – în blândaşi transpirata oră alb-gălbuie dintr-o sâgă de vară...


,iiiiiiiiii-195

Între reliefuri divine, în zare…

Ca orice plantă de soi, Doamne, şi eu am optat,am luptat şi-ncă lupt pentru democraţia telurică,în fidel-celestă oglindire...Din cazan-craterul clocotind al vulcanului tău, Doamne,mi-am luat sângele, după cum ţi-atestă cromaticahematiilor mele în fiecare clipă numărată,dar cu sisifică-ndârjire propulsoare,spre vârful sâgoasei piramide cu Gură de Rai,din cerul tău profund, mi-am luat ochii, pupilele, irişii,pe măsura celor clipitoare din constelaţia Lyrei,mi-am pus frunte dintr-o jumătate de lună – şi sub fruntemi-ai aprins, Doamne, un soare nebănuit de mare,încât, pentru el, mai strig, către creste, aidoma poetului:„Daţi-mi trup-Himalaie, voi, munţilor,spre-a putea să-mi duc pân-la capăt noua-mi lucrare,între reliefuri divine, în zare...!“


,iiiiiiiiii-196

Geometria lanurilor de rapiţă…

Şi-aici veni să-mi cânte gratuit mierla mea cu plisc auriu,în aceeaşi limbă dintâi, cu-armonii planetare, cosmice –s-ar părea că-mi cântă o bucurie nouă,de-a mă vedea pentru prima oară pe-aici,o bucurie aurie, de-aterizare perfectă-n Paris-Beauvais,chiar lângă geometria lanurilor de rapiţă, aplaudândcertitudinea cu nişte raze-degete-petale – da, şi-aceastămierlă ce nu şi-a pierdut strămoşeasca-i limbăîn vreun Turn Babel, ca semenii mei, muritorişi nemuritori, nu şi-a tulburat vreodată gama, portativul,din sinea-i ce leagă Soarele de Lună,ori din sinea-mi reîndimineţită...


,iiiiiiiiii-197

Sublimei, unicei limbi a oceanului…

Îmi cântă pe-aici şi matinalul chit, fratele privighetorii,în vreme ce, dintre lanurile de rapiţă de răsărit,un supersonic se ridică – vârf de săgeată de-argintce trage-n cupola ultramarină un alb harpon de fum –,brăzdând ceruri şi făcându-mă,-n dimineaţa aceasta,de florar, să mă-ntreb iar asupra schimbării sublimei,unicei limbi a oceanului...

(Paris-Palaiseau, duminică, 13 mai 2012, h. 08:37’)

(Ion Pachia-Tatomirescu la Fântâna Médicis – Paris, 13 mai 2012)


,iiiiiiiiii-198

Fontaine Médicis…

1630 de primăveri trec de la naşterea lui Iisus Hristos,până ce puternicul izvor e-nnobilat de Maria de Médicis,într-o eternă fântână cu nimfe-idei de zei... Şi astăzi,după 2012 luni de florar, vin şi eu chiar în capuldreptunghiularului, lungului bazin de-armat betonal fântânii, să m-oglindesc în undele dintre prima nimfăşi cei doi zei tulburi: cel cu lira-nsomnorat-alunecatăpe muşchiul verde, al sâgonului cu-arteziană-n clocotinterior de-nmărmurat, şi cel cu taur înjunghiat pe umeri,în vraja pândei rupestru-ncremenit … Mi se drăgălăşeşteîn podurile palmelor ideea de-a mă duce la marmuranimfei, s-alung din juru-i cei doi zei – al vânătoriişi al poeziei apolinice – ca nevirusatul războic troian,Paris, luându-mi inamicii prin surprindere, înotândpe sub valuri limpid-murmurătoare, călăuzindu-mădupă umbra ce-mi cade mereu în stânga, aidoma peşteluide-aur, carminat de-amurg, de dinaintea-mi, ori ca marelecrap argintiu-pământiu, din fruntea celorlalţi, ai triadei,să-i ameninţ cu sabia-mi de fulger necruţător, apoisă-i mângâi transparenţa albinelor de pe sâni, să-i împingcu degete de răşină tămâioasă – cele două roiuride-albine, dincolo de umeri...

(Paris, duminică, 13 mai 2012, h. 18:43’)


,iiiiiiiiii-199

Şi-ntr-o aprinsă domesticire pe zare…

Şi-aici, în Paris-Palaiseau, coţofana stă-n vârful sacruluibrad, de parc-ar fi cea din Dacia dimineţilor mele,solemn-dolofană şi tot alb-albăstriu-negurie – dar asta,în plus, bine ştie să facă-n faţa soarelui ceva coregrafie,pe muzica-ntârziatei privighetori, între coasta munceluluişi cuibul sălbaticei biriţe ce-şi află scăpare din moartecu pliscuri şi gheare, în zborul-săgeată,-n fereastratemplului cu fluide cristale de la Fântâna Médicisşi-ntr-o aprinsă domesticire pe zare...


,iiiiiiiiii-200

Dreptul de a-şi cumpăra un ocean...

Scrieîn constituţia noastră auriecă fiecare cetăţeanare dreptul de-a-şi cumpăra un oceancu o plină lună şi cu un sălbatic soare,ca să-i stea în cap, ori la picioare,prins-prinsă c-un inoxidabil nit,pentru mai sigurul drum infinit...!


,iiiiiiiiii-201

Din inima propriului tău măr edenic...

Strig la o moleculă, din inimă, dragă muză,de m-aud atomii cireşelor tale, din ferestre,de mă-făşoară curcubeul tău din privelişte,de mă bârfesc privilegiaţii tăi, dintr-al nouălea cerşi de-ncepe gaia a-mi cosi otava ce mi-ai înstelat-o,pe ţărmul de dus, pe malul de-ntors,din zenit până-n blândul nadir,de-nfigi chiar tu, iute, dinţii-n pielea de purpură,spre-a ajunge la cele patru seminţe, muză dragă,din inima propriului tău măr guatemalez-edenic...?!


,iiiiiiiiii-202

Doar o genă de-a ta, muză de iunie...

Vârtej-buricul din pielea finăa degetului tău mare şi dreptnu are bucla spiralei mele unice;doar o genă de-a ta, muză de iunie,îmi circulă cu foc neasemuit de intens,printre arcele de wolfram ale hematiilordin statuia-mi însingurată, de poem născătoare,până-n vecinătatea temperaturilorde pe tsunami-suprafaţa soarelui nostru comun,tulburându-mă...!


,iiiiiiiiii-203

În aceste cumplite vremuri...

În aceste cumplite vremuri de globalizare,de mancurtizare, de mesmerizare,nimeni nu se mai închină DumnezeuluiPoeziei ce spintecă pântecele orcilor,burţile fetide, puturoase,-ale chiţilor,spre-a reda lumină, viaţă-de-raze,cirezii noastre, turmei noastre, infinitei noastrearmate de-anonimi-Iona; în aceste cumplite vremuride globalizare, de-analfabetizare, de manipulare,nimeni nu mai crede-n blândele muzedin mătăsurile priveliştii, infinit-amplificatoarede-orizonturi ale dreptei cunoaşteri;în aceste cumplite vremuri de globalizare,de teleghidare, de cancer-cipuizare,nimeni nu-şi mai salvează sufletul,strigându-şi promptul înger-metaforă...


,iiiiiiiiii-204

În sublimă-ntrecere cu Calea Lactee...

În ciuda avertismentului de „cod roşu-canicular“,îţi propun, muza mea matinală, să ne-nrăzărim gemeni,într-un cer de coală ultramarin-ministerială, şi-apoisă-nfruntăm, între prânzul mic şi chindie, evident,cu mult succes: forţele unite ale albilor lei din BloculIntercontinental Pacifico-Atlantic, apoi, sud-nordulnorului de acid sulfuric al metaforei de catifeaprezidenţială, oficial-contemporană, cu-acel sadicpredicat în care intră neapărat apelativul infarct,fără a neglija nord-sudul cu nimbuşii verdelui de Parisîn purpură imperială, sau tornada ce-azvârle după noicu nesuferitele-acelea de piramide-aprinse din ouăde cocs ca nişte comete-înecăcioase... Înainte de-amurg,rămâne vreme să fugim în uimitul nostru codruparadoxist, cum aproape că fu şi revoluţionara pădurea romanticilor, codru ce-are-ntr-un ventricul nelipsitultău lac de-azur, izvorât din ochii, din fruntea Cogaionuluimeu, mahabharată – unde putem să vâslim peste umbreleneverosimil de prelungi ale sălciilor cu seve portocalii,printre nuferii mov, plini de energii rombic-pozitive,spre care te-arcuieşti – suspendată punte-semicerc –în sublimă-ntrecere cu Calea Lactee...


,iiiiiiiiii-205

La finisarea celor mai sensibile nervuri din aripile...

În această augustă vară, n-am trecut prin orezăria tafericită; în această vară augustă, nu ţi-am atins trestiaînspicată din mlaştină, unduindu-se-ntre minaretelede velură ale păpurişului înalt, vălurindu-şi umbraîn ochiuri, peste micile carapace verzuriu-pământiiale celei mai recente promoţii de ţestoase, încât, marţiande-aş fi, le-aş putea confunda cu mugur-seria ultimăa monedelor de cincizeci de bani, auriu-strălucitoare,de insignifiantă valoare meteorologică; în această augustăvară, neatinşi, nemângâiaţi de mine, văd că strugurii tăitămâioşi deja au prins culoarea viorilor din OrientaliiCarpaţi; în această vară augustă, cât lăcusta cea verdeşi-ngustă, trudesc din greu la finisarea celor mai sensibilenervuri din aripile încredinţate pentru zboruri de seară,printre licuricii-fecioare, într-o firească, irepresibilăbucurie a promovării unui secund bacalaureat...

(Miercuri, 29 august 2012, h. 7:23’)


,iiiiiiiiii-206

Truda distinsei Doamne de la tezaurizare...

N-am dat cu mâna de vreo petală a nufărului meu,a lotusului meu din centrul nimbului –creştetul meu n-are nici omătuţe-nfloriteca bibiluri de aură, n-are nici măcar zăpadă artificială,n-are nici aur-aur, n-are nici argint, nici aramă...!Dar atât de puternică îi este amprenta hieroglifelor,din pielea-papirus – mă refer numai la cercul acela,de pe rozalia-i coală-craniu, de-i chiar în centrul,în partea de culminaţie a fiinţei –, încât îngeriide serviciu ai lexicografiei celestenu i-au găsit până-acum nici semnificatulpentru-acest minunos-extraordinar semnificat,dar nici măcar vreun sinonim la ce are,doar aşa, după cum cere trudadistinsei Doamne de la tezaurizare...!


,iiiiiiiiii-207

Steaua de tinichea roşie…

În adolescenţă, de Ziua Morţilor, pe-o alee a mareluicimitir de la piramida noastră extraplată, bunicul meu,dinspre tată, îmi atrage atenţia asupra stelei de tinichea,roşie, pusă-n locul crucii – la capul câtorva mormintede-nfocaţi comunişti-stalinişti – şi-mi spune-n clarulneasemuit al vocii lui baritonale: „Oriunde te duciîn privelişte, poţi să constaţi că fiecare anotimp aretradiţiile şi inovaţiile lui, inconfundabile – fie de peşterămică, fie de peşteră cât cerurile de mare...!“De-atunci, tot meditez la insolita stea de rubinie tablă,strălucind pe frunţi de mancurţi, coborând,ori urcând pe brânci, în cranii de comuniste morminte,în ţestele celor ce fură, deopotrivă,alături de „dictator-fiara-hitleristă“ şi-alăturide „dictator-fiara-stalinistă“, fără a trăda „cauza“...Da, steaua de tinichea roşie a încercat să substituiepasărea psihopompă de pe baza mică a trunchiuluide piramidă, cioplit în funerarul stâlp dacic,ori măiastra brâncuşianului spaţiu,absentă din vârful Coloanei Credinţei fără Sfârşit,ce trebuia să ducă sufletele de eroiai valahului nostru neam, din Primul RăzboiMondial, chiar sub mâna dreaptă a lui Dumnezeu,


,iiiiiiiiii-208

într-al nouălea cer, ori, mai pe-nţelesul nemuritorilor,în Ţara-Tinereţii-fără-Bătrâneţe-şi-Vieţii-fără-Moarte,unde-s două anotimpuri – doar primăvară şi vară –şi-o singură Vale a Memoriei… Şi n-am înţelescum câteva decenii pot anihila milenii,cum steaua de tinichea roşie înghite pasărea sufletuluidin zeci de milenii…Doar atât îţi pot spune, zână din oraînsomnorării izvoarelor, nu mai multe,asigurându-te că nici astăzinu ies la vreo vânătoare de iepure şchiop…


,iiiiiiiiii-209

În „Cartea Recordurilor“...

Dacă pe-această planetă, strămoşii mei de pelasg,ori, mai exact spus, de valaho-dac, fost-au omulde Neanderthal şi omul de Cro-Magnon, înseamnăcă Europa mea, de la origini şi până azi, a înregistratvreo şapte sute şaptezeci şi şapte de miliarde de oamenila celest-magnificul Birou de Naşteri / Decese:mai mulţi, ori mai puţini – mâncaţi de urşii de peşteră,ori, în automistuire, după cum le-a fost scrisa,mai mulţi, ori mai puţini – ucişi la vânătoare de fiare,ori de capre negre din Munţii Carpaţi,mai mulţi, ori mai puţini – omorâţi pentru cele drepteşi frumoase, pentru cele urâte, canibalic-ritualice,mai mulţi, ori mai puţini – zdrobiţi de unelte, de maşini,de maluri surpate la potoape, de invenţiile clasice,avangardiste, chiar de cele personale, originale,mai mulţi, ori mai puţini – lichidaţi de războaie,decapitaţi de securi, de halebarde, de sabie dreaptă,de sabie-ncovoiată, străpunşi de săgeţile de trestie,de cupru, de fier, de flacără, ţâşnind din arcuri, din guri,răstigniţi pe cruce obişnuită, ori ca „un mare x“,sau tăiaţi de ghilotină, de tanc, de locomotivă, asfixiaţi,gazaţi, carbonizaţi în lagăre, în rachete, în ozeneuri,mai mulţi, ori mai puţini – puşi la zid de plutoanele


,iiiiiiiiii-210

de execuţie ale hitleriştilor, ale staliniştilor, ale mafiilor,mai mulţi, ori mai puţini – târâţi de carele de triumfale puternicilor zilei, ale magnaţilor nopţii,mai mulţi, ori mai puţini – muşcaţi de scorpionii,de viperele, de lighioanele-aduse ca armă biologică,mai întâi şi-ntâi, de imperialii Romei, în Dacia mea –pentru că lupul din steagul Sarmizegetusei nu voiasă mai fecundeze lupoaica-mumă pentru noul Romulus,pentru celălalt Remus, pentru marile şi micile Rome,mai mulţi, ori mai puţini – roşi de rugina orgoliilor,de ciumă, de holeră, de cancer, de sida,mai mulţi, ori mai puţini – grăbiţi să ajungă-n Piramideşi-n „Cartea Morţilor“, dar şi-n „Biblie“, dar şi-n „CarteaMetamorfozelor“, sau – cei mai mulţi –în „Cartea Recordurilor“...


,iiiiiiiiii-211

Nani-nani, vidule, nani-nani, Dacie vidată…!

Nani-nani, vidule,nani-nani, vid frumos,nani-nani, poligeneză…!Doar combustia sinelui te-ajută să traversezi vidul –chiar dacă-i o gaură neagră a universului,grădina cu brusturi viguroşi te-aşteaptă,comorile sufocate de emoţii, aburite, mandalele de aur,câinele tuns de bucurii, ursul fără mierede pe sarcofagul etrusc, guguştiucu-n cămaşa-i veşnicăde mire, te-aşteaptă pe ramura cu nodul în gâta nucului din fundul grădinii, cu vârfu-nfiptîn sidefiu nor, parfumat şi perpendicular – că vinultrădărilor şi-al tergiversărilor, nu pot să ţi-l mai beau,mişcat de neiertătorul seism, chiar dacă tu ştiicum trebuie să te comporţi la întâlnirea vidului,la intrarea în conul de vid al aşteptărilor,pentru că, din răscruce, o tot iei la dreapta,tot la dreapta, spre domnul Yang, cu bacovianul „golistoric“, tot într-o vlăstărire de vid cosmic-intern,exceptând doar steaua ta gravidă de vid – academicul,ventilatul, intergalacticul, macrocosmicul, intragalacticul,microcosmicul, cumplitul, dintre noi, cei cu fruntea lipităde sferele muzicii, de galaxiile greierilor, sau de spirele


,iiiiiiiiii-212

fumului ce se-nalţă din suple hornuri de cabane montane.De-aproape două milenii, de-a lung-latul imperiilor,îţi aliniezi lăncile de papură, soldaţii de rugină,lângă fântâni, ori în luminişuri de gazon cât toate notelemuzicale, cât mai toate câmpurile murmurătoare,cât mai toate dealurile calviţioase, cât munţii-nvulturaţi.Nici astăzi nu se-ntâlnesc: iarba de mare cu stejarul,salcia plângăcioasă cu dăcinul, Lyra cu constelaţiasalviei... Din vid, ori din starea de zero, nimic nu creştefără focul din soare, fără spuma-laptelui ce-i sorăsoarelui, fără aerul ozonat al dimineţilor, curat ca lacrima,fără pământul fertil al naţiei, fără apa de scăldat stâncipână la fluidizare piroclastică, în râuri, în fluvii, în mare,în ocean, nimic nu creşte fără lemnul oaselor, fără soculde fluiere, nici un plin nu-şi face apariţia fără anulareacaracatiţei-vid, nicio fiinţă nu se naşte fără eliminareaunei nefiinţe, nicio stea fără nonstea, căci nu-i materiefără informaterie, Doamne, şi, la urma-urmei, îmi spunrăspicat că degeaba m-am născut în ziua de 24 Ianuarie,dacă, până astăzi, n-am învins noaptea, dacă până-n clipade faţă n-am realizat nici măcar blânda re-Unire a Dacieistrămoşului meu Burebista, dintre roţile dinţateale istoriilor, dintre imperii-cenuşi, dacă până-n clipade faţă n-am făcut nici roş-galben-albastra re-Unirea Daciei strămoşului meu Răgălian, înrădăcinatîntr-a lui Decebal nemurire, dacă până-n clipa de faţăn-am desăvârşit nici revoluţia subcereştii jumătăţi de oude struţ, ou fricos, din care-a zburat gălbenuşul în soare,ori în lună, încât nu se mai vede –şi nu pentru că m-am născut imediat după miezul nopţii:„Nani-nani, Dacie vidată...!“


,iiiiiiiiii-213

După a doua-ncercare de comprimare a timpului...

„ – De-Anul Nou, arhaicul, pardon de-oximoron,dar mă refer astfel, la străvechea zi pelasgă, sau valahă,de Întâi Mărţişor, când, ca de-un ciclic început, mă scolparcă mai cu toţi zurgălăii pluguşoarelor din copilărieîn cap, însă nu sub mirabila, uimitor-luminoasa fragranţăde crengi de brad, specifică tuturor sărbătorilor de-atunci,din trecuţii ani, ci de la opusul pol, cel aflat sub maleficăpecete: că tocmai într-o astfel de sărbătorească zi-noapte,dihorul beznei îmi guşuie cele două sute de-albe curci,îngrijite de mine, de la ieşirea din găoace, crescute major,de mine, pruncul, toată vara, aşadar, două sute de inimiprăduite de păros-morţiul vampir, patru sute de-aripicu zbor frânt, de pe stinghiile odihnei de siguranţă,din marele şopron, unde-i „cald şi bine“... Curcoctonulştiu că-i ascuns în lunga şiră de lemne din marea curte,aflată-n buza prăpastiei galben-argilie dinspre pârâu,poate, ca şi-acum, cu globulele roşii pe negrele-i gheare,cu fluidul de rubin transparent-cald, sorbit din inimilepăsărilor mele albe... Mi-este sporită durerea la vedereaînsângeratelor pene, surori bune, până-azi-noapte, cu celece mi le dăruie el (devenitul, între timp, cel mai logosabildin cârd), spre-a scrie cu ele salmi pentru văi de rai,la-ndemn din inima-i cu mărunte bătăi. De pe când e pui


,iiiiiiiiii-214

de-aruncat la măgură, cum zice mama din prag de seară,albul ţine la mine mult. Pe-atunci, când a moarte trăgând,cu guşă-pietroi, victimă scarabeului neguros-chitinos ce-i,din acea neştiinţă dintâi, înghiţit, eu, chirurgul, ştiutorulcu inimă-n dinţi ce-i în pietrificata-i, merg la coverca-i,pe măgură, unde-i ca şi abandonat (însă destul de departede vizuini de vulpi), îi tai umflata şi-i scot gângania vie,chiar cu nord-vesticul brici de ras, de la revenirea tatăluimeu de pe frontul secundului război mondial, operândşi salvându-l, bineînţeles, cu-aproape un an mai înainte,la Unu Mai Muncitoresc, pe când toţi ai casei se aflăla mare defilare cu mii de picioare, pe când îi scotmoartea cu pietrificatoare gheare din sorin-alba-i guşă,îmbibată-n spirt, la loc iute-nchisă, asortat, cu albă aţăşi cu potrivit ac de la maşina de cusut a bunicii Floria...“Asta-mi spune-acel poet cu oximoron, iute-adăugând,pentru că-i paradoxist şi nu-i marele expresionist,evident, după ce-mi cere îngăduinţa de-a nu mai întreba,cu liric patos, dihor-criminalul: „...ce cauţi tu în păsărileluminii mele, dihor intens-întunecat...“ şi după ce-i zice:„...în vreme ce guşterele tău de martie, iubito, doarmepe-o rază de soare, în timp ce şopârla mea de-aprilie stăpe-o rază de lună, din cele calde, cărate din ziuă, totde la yang, în vreme ce pisica – din vecinătatea-ţi – vinepe furiş, mâncându-ţi verzuria şopârlă, în timp ce motanulgenunii mi-nhaţă şopârla pestriţă..., de ce nu ne facemapariţia la vreme potrivită, chiar mai devreme ca secunda,salvându-le din ghearele morţii, în prelungirea steleisingurătăţii, fie şi-a celei din trena cometei unicităţii...?“Dar astăzi, întrebările nu mai au ce căuta pe-aici, că totulse ştie, inclusiv intraductibilul dor, de ieri, de azi, poate


,iiiiiiiiii-215

şi de mâine, că-ntr-adevăr, de poimâine, secundele-ncepsă se contracte de-a lungul drumului, vremea se schimbă,după cum se ştie, chiar de la prima-ncercare a SfântuluiVasile, Marele, cel din capul Daciei, Cap-à-Dochia mea,dar şi dintr-altele, tot nemuritor-de-sfinte, de pe văide-ncenuşat-atotjefuitoare imperii, ce cultivă tot mai despăpădia globalizatoare...Apoi, paradoxistul Poet, văzându-ne cu semnul mirăriipe neuroni, mai cere permisiunea de a se retrage liniştit –de-aici, de pe marele, naţionalul stadion – şi de-a părăsicetatea noastră, imediat după ce-şi cheamă muza dintâi,cea din grădina de vară a preafericitului Platon:„– Adă-mi valiza cu nufăr imens, din lacul romantical cerului-zece, Sfântă-Cale-Deplasare-spre-Albastru,să mai fac şi eu, totuşi, o secundă-ncercarede timp-comprimare: poate-poate,dintre toate...!“Şi se duce, se tot deplasează, dar nu spre roşu ca noi,ci tot spre-albastru – şi încă de-atunci...


,iiiiiiiiii-216

Brusture

Pe-ngusta plajă, la râpa-mi stâncos de veche,brusturele şi-ntinde sărbătoreşte umbra cea lată –demult, frunza-i stătea pe cârpătorul de pâine nouă,demult, frunza-i – cât umbrela – o puneai şi tupeste creştet, Iubito, ocrotindu-te de-arsură de soare,ori de ropotul ploii: priveşte cum brotăcelulîi caută şi-i cântă răcoarea, ferindu-se doarde mărgelele din ochii şarpelui…!Cum te ştiu, răcănelul meu lazurit,de cine teamă ţi-ar fi, la ieşirea-ţi din valuri,din spumele mării, căutând-cântându-miumbra de brusture tânăr …?!

În jurasic, de-ai fi fost Arheopterix zburând după mine,alergându-mă cu-nfricoşare de moarte spre peştera-mi,prin mai toată Pădurea Domnului, pe după ulmi şi stejari,tu-n lupinguri, eu – în ocolişuri printre dăcini milenari –fără a mă da prins iar, din Gura de Rai, cu paloşu-mi creţ,crestându-ţi aripa stângă, piciorul luându-ţicu săgeata-n iuţimi făt-frumoase, ochiul drept scoţându-ţicu suliţa, nu văd cum ai mai putea să mă priveşti firesc,până la sfârşit, din ochiul de-azur teafăr ce ţi-a mai rămas.


,iiiiiiiiii-217

Azi este ziua Venerei şi trebuie s-o duc iar la stomatologchiar dacă plouă torenţial peste piramida extraplată –ce-i oraşul meu –, chiar dacă miorlăie pisicilepe-acoperişul hanului din imediata vecinătate,chiar dacă infernal de tare scrâşneşte tramvaiulîn intersecţie, nu ca ieri-seară, când, graţios,în stânga unui cumulus blând,luna,-n două coarne, valsa şi argintul viu al sudoriiîşi rostogolea bobiţele pe valea vertebrelor tale…Pe-ngusta plajă, la râpa-mi stâncos de veche, brustureleîşi întinde iar, sărbătoreşte, umbra cea deasăa celeilalte generaţii de frunze...


,iiiiiiiiii-218

Elementul Pământ către azura-ţi Apă…

„– Mare, ia-ţi umbra şi du-te...! Poţi fi cerul strămoşescal Daciei mele, bine gospodărit, cu constelaţiiagreste-ndeosebi (Cobiliţa, Racul, Rariţa, Şarpele),dar şi urbane, ici-colo (Lyra – nu Cetera –, Spiţelnicul)...!Poţi fi spirala Apelor Primordiale, cu buclele însineluide nouă ceruri, poţi fi ultra-violeta stâmpărându-mivulcanii-stele, în erupţie, poţi fi cea mai alb-luminoasăspumă a laptelui, astfel guvernându-mi registrelenocturnului, ori poţi fi chiar buricul galaxiei,poţi fi cosmic-infraroşia, sau tomata de cuptor...!“ – audiar îndemnul elementului meu, Pământ, înnegurat,pe malu-i sâgmăcin, către sfânta, azura-ţi Apă…


,iiiiiiiiii-219

Cu alb de mânăstire valahă…

„– Ce mai faci tu, dragă ciupercă păduroasă,iubită mânătarcă – galaxie de prânz la nadir –,miazănoptită inimii mele…?!?“

Dinţii soarelui, incisivii zburătoreşti ai luceafăruluivor să se-nfigă-n ispititoarea-ţi piele, în albu-i de rafie,acel alb ca de mânăstire valahă, mereu privighetoare,pe catifelatul bot de deal cu subcarpatică-otavă,da, caninii albului cosmic îţi caută şi-acum fibrelegraţios încordate sub genunchiul drept, desprinsdin calda zăpadă cum doar a miresei din rai de plai...

De mai aţipeşti în zori, dă-mi voie să-ţi citesc încă o datăgândurile respirării senine, de pace, caligrafiate pe chip,după cum, de altfel, ele se văd încă şi astăzi, în piatraciupită sălbatic de pojarul cel mare, cunoscutde Columna Decebalo-Traiană din Roma, gânduri clareca nişte pui de pitpalac, la-nsomnorare, în cuibu-ţi…


,iiiiiiiiii-220

Sâgile verzuriu-pufoase-ale peşterii tale…

Nu mai pot face nimic pentru a-ţi respira pelinuldimineţii de solstiţiu, de cireşar, pentru a-ţi pregătiecumenicul prânz, pentru a-ţi coborî aurore-n acest poem,pentru a-ţi scurtcircuita înserarea, pentru a-ţi fulgeragenunea dintre cearceaf şi scoarţă, printre mure-stele,printre ecuaţiile sânilor şi binomul rotulelor, coapselor,printre negrele fire de păr ale ploii de iunie,da, nu mai pot face nimic pentru a-ţi respira pelinuldimineţii de solstiţiu, în profund-permanenta tectonicăa plămânilor mei şi-a inimii mele, cu fragranţaîmbobocirii hematiilor acestor trandafiri de nestăvilităvară, cu clopoţei de-argint – fraţii notei-soldintr-a ta cometă-ureche, din fluierele coriambilor,din amurgul panoului central ce-ţi mişcă bizonii şi cerbii,printre toate sâgile verzuriu-pufoase-ale peşterii tale pure,permanent pândită de violatorii urşi…


,iiiiiiiiii-221

Retragerea-n dava lacustră, dintr-un „stat reformat“

În buzunarul drept de strâmb al Primăriei de Păpuşi,intră banii luaţi de la mine prin şapte sute şaptezecişi şapte de impozite: pentru umbra blocului meu de beton,pentru umbra ploii – picuri-picuri – ce-i cade – da, din joiîn Paşti – pe acoperişul smolit, pentru amprenteleautoturismului în sens giratoriu... În buzunarul stângde drept al Poştei de Păpuşoi, intră banii mei ca taxătelefonică, ori de timbre de pus pe celuloza imaculatăa tornadelor, pe plicurile portocalii dintre buldogişi furtuni... În buzunarul de la genunchi, al Eon-Gazuluide Păpuşele, intră banii mei drept plată pentru gătitla aragaz, pentru-ncălzitul apei, pentru invizibilitateapoluării interstiţiale... În buzunarul de la pieptul EneluluiAlbastrelor Fulgere, intră banii mei pentru electricitateadin văzul de noapte, pentru scurtcircuitele televizate,pentru toate cele de dincolo de curcubeu, de zarişte...Banii rămaşi din salariul tăiat, din pensia ciuntită,întră şi ei foarte iute-n celălalt infinit de buzunare:buzunarul-balaur, buzunarul-hienă, buzunarul-vultur,buzunarul-capră, buzunarul-găină-cu-ou-şi-fără-roşu,buzunarul-Mercur, Buzunarul-Venus, buzunarul-Pământ,buzunarul-Marte şi tot aşa, la plusinfinit, la minusinfinit,până la intrarea tuturor mişcătoarelor din priveliştea


,iiiiiiiiii-222

cea de toate zilele şi cea de toate nopţile,în buzunarul-cancer, numit şi cosmică gaură neagră,încât vă pot declara cu cea mai mare sinceritatecă astăzi, de ziua mea oficială ca poet al naţiunii valahe,evident, pe stil vechi, renunţ – tocmai spre-a facecât-de-cât economii – şi la cercul tot mai strâmtoratal invitaţilor, şi la cel mai larg, cu putinţa respirăriide-ozon, din mijlocul sferei de flacără, şi la cupade şampanie prezidenţială, regală, imperială,din miezul albei sfere, şi la înfrăţirea cu bradul,şi la nunta cu naşii mei cosmici, Soarele şi Luna,şi la livada mea de meri din rai, şi la palatele melede aramă, de argint, de aur şi de diamant, din Infern,şi la nemurire, şi la moarte, lăsând guvernanţilor iubiteimele Dacii, conducătorilor ei din anul 106 încoace,toate comorile, îndeosebi, ultima din această serie,alături de nemurirea-n roata de foc…!Iubito, mai toarnă-mi în cupa de-argint acel zaibărinfinit, de putere, că altfel, îţi muşc toate elementelefătătoare de lumi şi-ţi incendiez universurile,retrăgându-mă din acest „stat reformat de lături“şi trăgând, apoi, zăvoarele, pentru cinci milenii,fără frontire, la mine-acasă, la mine-n lacustra davă,ca unchiul, în casa sufletului, amin …!


,iiiiiiiiii-223

Aproape sigur, plop în opoziţie...

„– Plop-albule, plopule cu frunză-n puf, cu albă coajă,de ce-ai crescut oblic, la patruzeci şi cinci de grade,ca o diagonală-ntr-un pătrat al Soarelui-Moş...?!?“„– Poate, de vină-s tornadele, oglindirile fals-dinamicedin malul acestui râu al meu, poate, şi din cauza razelorpiezişe din răsăriturile ultimelor vremi, ce se-nchipuiea fi normale, poate, şi datorită matinalelor înclinăriale vecinilor mei, poate, şi pentru că umbrele celor de trecpe trotuar se-avântă-n bigudiuri şi-n spirale nebune...!“„– De-o vârstă cu mine eşti, plop-frate-geamăn,dar nu ştiu de ce mă laşi să cresc vertical,de ce nu-mi spui că-i bine oblic să fii, îngăduind râuluia-ţi târî umbra, de vârf la vale, dând prilej trecătorilorsă te creadă, aproape sigur, plop în opoziţie...?!?“„– Pentru că n-ai vrut s-asculţi învăţătura-mi răsăriteană,de-a te mişca întotdeauna în auria direcţie,din care vine lovitura de graţie...!“


,iiiiiiiiii-224

Joagăre-laser, chiar sub aurore polare…

„ – De n-ai mai fi berbec-om, vraci-vulturgaie, şef-ţap,flăcău-taur-centaur, director-vânător-săgetător,rege-scorpion-preşedinte, rac-împărat-de-vidă-conservă...!

– De n-ai mai fi leu-vuvuzeu, doamnă-hienă, popă-rac,fecioară-scorpie, poet-nor-vărsător, fată-capră,vuvuzea-jivină, ori vreo altă arătare-scuipată de Lună,de Soare, prin zodiace cu pene pestriţ-asiatic-europene...!

– De nu mi-ai mai răstigni zilele-nsorite, nopţile cu plinălună cât roata cvadrigii, secundele lor de-argint cănit,de nu mi-ai mai spânzura lebedele-ore de invers-arcuiţiifildeşi-curcubeie de la mastodontul-cosmos, fildeşice-mi ascund în zare, groaznice joagăre-laser,chiar sub aurore polare...!“


,iiiiiiiiii-225

Pe-acest ring viscolit cu mov-uscaţii ciulini…

Nu pot angaja o luptă dreaptă pe-acest ring de sâget,de două mii de ani, viscolit cu mov dintre uscaţii ciulini,de vreme ce toate păsările Arheopterix sunt de partea ta,de vreme ce crivăţul mişcă sentimentele de la ulm, la pin,de la stebla de busuic, din cristelniţă, la al narcisei bulb,de la picătura de ploaie, la pictura rupestră,-n lacrimileprelung-curcubeolate-ale îngerilor,de la zăpada-mi de ianuarie, la neaua-ţi din cireş, în prier,de la verbul dumnezeiesc, la amenzile date de Hegelinterjecţiilor – ce şi-acum se mai cred mume de acţiuni –,mume ce trimit ovăzul din text, când la caii din ham,când la licuricii din cupele de plexiglas ale runelor-Yince-mi troienesc mai tot ringul-Yang din acest papirus...!


,iiiiiiiiii-226

Despre grupa de şapte – contrafort valahului neam…

De-aproape nouă milenii, în frâul de purpură al murguluimoştenit de la nemuritoru-mi strămoş, ce fu sol platinei,la Dumnezeu-Soare-Moş, prin cerească poruncă, el însuşidevenit Al-ly-Moş, îmi stă priponit acest Pegas de epopeepelasgă, de poem eroic valah, chiar lângă stema-soarecu zimbri de granit cogaionic, păscând pe filonul de aur...

Dar – să-l dezleg – veni vremea şi, de-azi, refiimgrupa celor şapte-ai Sarmisegetusei, şase plus Unusub netrădat jurământ de nemuritori cavaleri,pentru-ntreaga şi sacra vale de cer a Dunării mele –contrafort pelasgului neam, brâncuşiană coloană-catarg,cu vârf-cap-de-lup în şuierătoru-naripat stindard tricolor...

Îmi lipesc pâlnia urechii de-otava din plai, clar să audchemarea Daciei-Mumă: „Din cogaionicii munţi, reveniţi,neasemuiţii mei războinici-valahi, tot în grupe de şaseplus Unu, în Dava Muntelui Mare, să-mi juraţi răzbunareşi plaiuri curate – că de-i plai sănătos, ca parte a ţării,şi-ntregului îi merge bine, c-al vostru-i întregu-mpărăţieiTinereţii-fără-Bătrâneţe-şi-Vieţii-fără-Moarte, amin...!“


,iiiiiiiiii-227

Când părinţii din salm intră în psalm…

De ce, Doamne, dintr-un răsărit de-apus, cu halebardăsticloasă de radioactiv nor, de Cernobâl, mi-ai izbit tatălîn creştet: jumătate vârându-l în pupilă de vânătă humă,cealaltă jumate lăsându-i-o cerului morţii senine, veniteîntr-un zebrat făurar următor, iute retezând, Tu, Doamne,rădăcina-mi cosmică dintâi, rădăcina-mi Yang, da,cu mov-securea nebănuită, mascată-n strălucitorulcumulus – parcă-ntr-un strat de solzişori de mică,fireşte, cum de-atunci, nu vreau să mai vădîn azura-Ţi privelişte, Doamne...?!

De ce, Doamne, dintr-un hiperborean-dunărean sudscânteios, cu lama halebardei radioactive, ascunsăîntr-un alburiu-gălbui nor de Coslodui, Doamne,mi-ai izbit mama în aura-lotus: jumătate – nevăzuteifeţe de lună, a laptelui spumă; jumătatea celelată – peceţiiauriu-subcereştii argile, dintr-un echinocţiu înghiocelit,dar prea iute retezând a doua mea rădăcină-cometă,Doamne, Yin-rădăcină ce m-aduse de mânăcu-o neasemuită lumină, ca şi-n secunda-scânteie,secure-ntre ochi-mure, deşi-nfăşurată într-acel drapeldin vârf de tornadă-n praf de mică măruntă,cum, nu vreau să mai văd în azura-Ţi privelişte, Doamne?


,iiiiiiiiii-228

De ce, Doamne, la mijlocul segmentului temporaldintre rădăcinile-mi tăiate, ai vrut să mă dai şi pe minemorţii, dar nu cu halebardă, ci cu fulger otrăvit,izbindu-mă cu săgeata de foc în vişinia-mi pară a inimii,carbonizându-mi-o la trei sferturi deasupra apexului,numai din infinita-Ţi dragoste de simetrii, Doamne...?!?

Soare cu dinţi de gheaţă se reflectă simetric şi-n râu,la Mânăstirea Piatra Scrisă, Doamne, în valurile verzurii,ori pământii, dintre malurile-fălci-de-granit ca menghinade strânge – în podidirea lacrimilor – umbra râului-timp !Existenţa asta mi-apasă – tot simetric – meninge, encefal,Doamne, şi m-ameţeşte cumplit, încât închid uşamânăstirii pentru o vreme şi-aprind lumânări sufletelorcălătoare spre Tine: pentru sufletul Tatălui,pentru sufletul Mamei, pentru sufletul meu, de Fiu,pentru sufletele tuturor strămoşilor mei semizei...!

Încă nu ştiu de ce curmat-ai rădăcinile-mi – protuberanţede Soare –, Doamne, lăsându-mă să umblu, să mă zbatca o mână-ramură de pin în solarele viscole, Doamne,ca o ramură-braţ de brad peste fotografii de-mpăiate vieţi,peste vulturi uscaţi în zborul de pradă, în zborul de viaţăşi moarte, peste moaşte de broaşte, vântuite de roţi,dintre traverse cătrănite, dintre încinse şine de locomotiveaproape inoxidabile, în baza trunchiului de piramidăal terasamentului căii ferate, desigur, scuipate de şerpi,în ora de prânz, amintindu-mi de programele,de circuitele Tale integrate, Doamne, de reintrarea tuturorîn tabelul universal-exact al elementelor albei lumii...!


,iiiiiiiiii-229

În cimitirul de pe-al naşterii mele pământ, pusîn velurosul bot de vânăt plai, de subcerească humă,văd, astăzi, crucile vechi şi noi la mai mult de trei sferturidin cei cunoscuţi mie, din copilărie, petrecuţi de Tine,Doamne, în Ţara-fără-Dor, în lumea de dincolo –deşi n-am certitudinea, Doamne, că şi ai mei zburdăpe sub pământ, ca Enchidu, prietenul lui Ghilgameş,deşi cam asta vor să spună şi-ale lor fotografii – multeeternizându-i, ca-n perechile zalmoxiene-ale viului,pe cruci de marmură, poate tocmai pentru a contraadevărul că-n viaţă ne ivim, că-n moarte intrăm singuri,dintotdeauna, ori, poate, aceste imagini – din piatraincizată-n chipul răstignirii – vor să arate c-astfel şi einu se mai sperie de singurătatea argilei-mormânt,de răcoarea, sau de febra marmurei din cruci,de singurătatea prânzului, de singurătatea chindieişi-a amurgului, de solitudinea miazănoptitului,de singurătatea înrăzăririi de Soare în cerul de os,deasupra muntelui de glajă, Doamne...!

De ce, Doamne, cu săgeata-Apă, cu săgeata-Foc,mi-ai anulat rădăcinile-mi cosmice, de ce, Doamne,eu şi mătcile din inimi de roiuri de-albine credemcă ale Tale servicii secrete nu Te pot înşela asemeneacelor ce intră-n Casele Parlamentelor de se vădchiar şi de pe plaja sufletelor din Lună, când somnulŢi se lasă concav, din echinocţii-n solstiţii, Doamne,şi Ţi se urcă pe coada rechinului ce spintecă pieleaOcenului Celest-Pacific, în vreme ce eu mai dormcu capul pe valuri, pe-o ţandără din arcă, Doamne,ca nemuritorii mei strămoşi de pe Dunăre, Doamne...?!


,iiiiiiiiii-230

Dar – înfăşurat în curcubeu, zisu-ne-ai – că de potoapenu trebuie să ne mai îngrijim, Doamne, ci numaide-acea veritabilă primăvară, cu muguri ca nişte vulcani,explodând între reliefurile de coajă ale pădurilor,spre-a mai asculta o dată cântecul mierlei,într-o dimineaţă de luni, frumoasă, cu trei nori albi,într-o primăvară nemuritor-strămoşească, reinstalatăîn grădinile oraşului extraplat, unde pastelurileiar îşi sună arginţii până la treptele de roşcată marmurăde la catedrale, până pe turlele-acoperite de smălţuiteleţigle albastre şi-n verzuriul de carapace-a-ţestoasei,dar în cel mai viu carmin şatirate, spre-a primeni aerulpentru albine – ce nu se mai tem de radiaţii ucigătoarede zboruri şi de-mbumbite flori de cais, spre-a-mprospătaaerul pentru albine ce nu se mai tem de sindicatele-ciori,de sindicatele-corbi de lângă Turnul Eiffel, ce se-nalţădintre platanii imperiali ai parcului metropolitan, cu toatebusolele-ndreptate către primăria cu zero-sărbătorilePoetului-Cetăţean-de-Onoare, către primăra ce-şi sădeştefără-ncetare microfoanele, în relieful de pudră al fiinţei,ca şi pe fruntea peren-îmbrobonată a Poetuluice trece-n întregul incontestabil al Poemului…! Şi totuşi,de ce, Tu, Doamne, cu săgeata-Aer, cu săgeata-Lut,mi-ai anulat Tatăl-Yang, Mama-Yin, cosmicele melerădăcini, sublim-inefailele-mi protuberanţe solare...?!?


,iiiiiiiiii-231

Despre admiraţia şi nedumerirea mumiei …

„– Mi-aţi scos viscerele-mi fierbinţi,le-aţi pus în smălţuita mea urnă constelată,apoi v-aţi chinuit cu masca mea de aur de-Ardeal,cu-mbălsămatul regalului meu trup –ascultând de jurămintele-mi cavalereşti-zalmoxiene,de cele testamentar-incandescente de pe sacrele maluride fluviu ce poartă numele de „muma războinicilor-geţi“,de „Dunăre-Donare, Dona-à-Ares“, or „mamă de zbor“,sau de „mamă de găi, de gaeţi, de ereţi“, ce duc eroicelesuflete în cer, de-a dreptul prin zenit, ascultândcele de sub pecetea piramidei, cele de sub peceteaSfinxului din Carpaţii Daciei de Aur, cum bine ştiţi –şi mi-aţi turnat răşina fierbinte cu pietriş-chihlimbar,etanşeizându-mi alba mumie, umplând ochinemaipomenit-de-transparentu-mi sarcofag...!“

„– Astfel, piramida-ţi cosmonaută făcu, graţios de exact,trei mii şase sute şaizeci şi şase de sublime-ocolişuride Soare – cu protuberanţe cu tot –,doar până-ntre cele două mondiale războaie...!“

„– Totuşi, n-am înţeles nici până astăzi, de ce tocmaiîntr-al douăzecilea secol, al marii revoluţii ştiinţificeşi tehnice, într-a douăzecea vale cu neîntrecute comete,


,iiiiiiiiii-232

mi-aţi ars mumia, aruncându-mi-o-n cuptorul de vipie,pentru ouă de cocs conceput, nu pentru oase şi feşe,spre-a vă propulsa pufăita, locomotiva cu aburi, pe caleaferată ce-mi traversează de-o vreme deşertul…?!“

Dar tocmai acum, când să cadă destul de divinulrăspuns clar, în acest incontestabil final de poem –al meu, nu al ei – despre admiraţia exactăşi despre nedumerirea precisă a distinsei mele mumii,o metaforă supraetajată – ca o furnică ducând în cârcăfratele-i mort de pe front – sisific de iuteîmi suie pe fluierul pixului, întrecând buburuza amieziişi punând definitivul punct-bob-de-mac pe I,de altfel, recuperat prompt, la întoarcerea vestitei nunţide la râu – după cum arhiştiut este – chiar de pe roşiaelitră stângă a celei întrecute…


,iiiiiiiiii-233

Piatra albastră a amiezii pe frunte...

E un fel de fir de wolfram incandescent, în paracapului de la destinul tău de aprilie,după cum se vede, mai ales, în joia asta rarisimă,dintre Paştile Catolice şi Paştile Ortodoxe,e, apoi, inefabilul ancorei de sondă mare, de extracţiede ţiţei – ancoră pe care sobolul-Yin îşi plimbăcea mai fină velură-genune, tighelită-n aur şi-n floride cireş – douăsprezece – de la recentul desant solarde peste reliefuri mieroase de-otavă, clar îngăduindsă-ţi descopăr piatra albastră a amiezii pe frunte,clar îngăduind să observ cum rinocerul, cu miraculosulsău corn, împunge mireasa-val, sub al fluviului mal,în aval, în vreme ce produsul mezilor este încă egalcu-nmulţirea distinşilor extremi, în timp ce soldatulşi-aşterne – în calda pâine-baghetă-graham – ultimul cubde unt, în aceeaşi clipă a-ndemnului meu cu ochi de mei:de-a da drumul, pe-nfloritul nostru plai, şi-acestor turmecârlionţate de impresii-miei, pentru-ntreaga lună

ferice de mai...!


,iiiiiiiiii-234

Pe cârlionţii mieilor de Sfinte Paşti…

Iubit e-azi, Soarele, din Dumnezeu,c-astăzi, e-ntregul cosmos lentilă de-ozeneuce-şi află aşezare de meduză-n ou,dând semn că universul nostru-i nou,cu embrion galactic, transparent, velin,tangent cojii de calcaros destin,nu vr-unui labirint al morţii, sur –căci poartă sensul nostru cel mai pur,din ocrul roşu-al peşterii, nu foarte-arar,din visu-ntins pe-umb(r)ele de mărar,pe cârlionţii mieilor de Sfinte Paşti,ca-ntru Mulţi Ani !, Creştine, să renaşti –cât ni-este sublim-cerul cu caligrafiaînrăzărit – cum spune Ion Pachia…!


,iiiiiiiiii-235

Ştiindu-te cometă-n interioarele-mi ceruri...

În această năucitoare arşiţă de cuptor, dă-mi voiesă mă transform într-o umbrelă, spre-a-ţi ocroti lotusul,creştetul, chiar fără să ştiu cumva în ce te prefaci...

Îngăduie-mi să-ţi neftinesc albul nordin zariştea ce ne-apropie şi ne-albăstreşte brazii,într-o răcoritor-mângâietor-de-caldă ploaie,ca şi cum boabele-i lichide-s auriu-minuscule biriţe –cu-aripioare-flori din valurile lanului de rapiţăce-ţi asediază partea de inimă,chiar fără a şti cumva în ce te metamorfozezi...

Dacă-mi permiţi – pentru această sărbătoarede Sfintele Paşti –, fără teamă că li se spargetransparentul labirint de calcar, fără ameninţareadevoratorilor dinţi aurii, ori sfâşietori de albi,ai vreunui rătăcitor soare,îţi transform – pe loc –sânul stâng în ou roşu, ortodox, şi, imediat,sânul drept într-un catolic ou albastru,în legătură ocrotitoare de sfânt-dintâi curcubeu,de data asta, ştiindu-te cometă-n interioarele-mi ceruri...


,iiiiiiiiii-236

Despre informaterie şi alte operaţii…

Nu doar cele patru operaţii, Doamne,-s esenţiale –adunarea şi scăderea somnului, Doamne,înmulţirea şi-mpărţirea somnului, Doamne –,după cum mi-am dat seama acum, cam tardiv, e drept,ci şi toate celelalte: ridicarea la putere a somnului,până-n fotoliile de pluş ale Academiei, ale Preşedinţiei,ale Parlamentului European, Doamne,extragerea radicalului din somnul puterii, Doamne,din somnul tuturor legilor, Doamne, et caetera,până când şi eu simt că-ntr-adevăr, înalt respir, Doamne,ozonul dintre neuronii Tăi de aur de Sarmisegetusa,Doamne, gigamegabiţii informateriei ce eşti, Doamne...!


,iiiiiiiiii-237

De putrede streaşini..., eu mă tot tem…

Să nu-mi cadă-n cap streaşinile şi balcoaneleputrede-ale oraşului, din vremea imperiului,ori niscaiva omăt cu praf cosmic-profund,trec doar pe lângă aliniaţii soldaţi de jugastru,din marginea stângă a trotuarelor,dintre Casa Mea şi Casa Studenţilor…!Şi-n fiecare dimineaţă, frecându-mi umbra şi aurade baza sferelor de frunze-ale arboretului de trotuar,simt că mă-ncarc de-un soi de blândă electricitate,ce parcă-mi schimbă mai iute culorile de la primul stop,ce parcă-mi aprinde un inoxidabil cap de lupîn faimosul steag dacic-fâlfâitor, ori de aura-mi neştirbită,făcându-mă să trec şi mai luminos, dincolo de uşamasivă, de stejar, cu-armătură de-oţel, cu negre romburide fier forjat, de la intrarea-n palatul tinereţii tale,unde-ţi încerc argintul şi laserii furnicilor din ariaburicului aerisit, din zonele intercostale, dar şi paşiice-i faci cu distinsă intensitate pe culoarul castaniu,cu colonade-ovoide, amintindu-mi de carapacea ţestoaseiimense, din ochiul de apă-ngenat de păpuriş de florar...Şi totuşi, de putrede streaşini, de putrede, ruginitebalcoane de căzute imperii, eu mă tot tem…


,iiiiiiiiii-238

Instituţia Înfrunzirii şi Desfrunzirii Celor Patru…

E dimineaţă şi instituţia echinocţiului de primăvarăînfrunzeşte şi-nfloreşte zările în toate cântările;e-amiază şi instituţia solstiţiului de vară are cuptorulgata-ntre frunze pentru coacerea grânelor şi-a cireşelor;e chindie şi instituţia echinocţiului de toamnă fierbemustul pentru-amurguri din dalii, din struguri, din steme;e seară şi instituţia solstiţiului de iarnă gri înfrunzeşteşi-nfloreşte ghioceii sub nămeţi, narcise de ger în ferestre,în vreme ce leru-i plin de ouă de jar cât obrajii genunii;desigur, absolut toate acestea se datorează, incontestabil,existenţei unicei, central-cosmicei, edeniceiInstituţii a Înfrunzirii şi Desfrunzirii Celor Patru…


,iiiiiiiiii-239

Haosache – Haosachia

Dumnezeu n-a făcut haosul,deşi i se spune Atoatecreatorul...!Da, e singurul necreat de Atotcreator...!Nici Haosache şi nici soţia lui, Haosachia,nu-s făptuirile lui Dumnezeu…!În numele adevărului, Doamne, îngăduie-mi e-mail-psalmul:„– Nu pot să cred, Doamne – ca în toate bibliile dinspre Tine,limitate de gheţarii creierelor fierbinţi, ca în toate celelalte,ale metamorfozelor ce urmat-au hierogamiei celor cincielemente, fie vulcanice, fie tsunamice, fie cariate, putrede,băligăroase, ori ceţos-prăfuit-cosmice, sau fotonic-frăţeşti –,nu pot să cred, Doamne, că făpturile Tale, sublim-labirinticele,împerecheatele, simetricele, spiralatele, diamant-energeticele,ce-Ţi continuă înrămurat, zigzagat, pe parcele, sfânta Creaţie,sfânta ordine-a lumilor, vin din haos, întorcându-se-n haos,la sfârşitul misiunii lor betonate, robotizate, cârlionţate,de pe toate luncile fiirii...! Nici c-ar dori să se întoarcă-n haos!De ce să se reîntoarcă, Doamne, dacă-n mine şi jurîmprejur,mi-este lucrarea anti-haos a mâinilor Tale…?!? Te-ar lăsa,Doamne, inima, să le faci aşa, tuturor, o invitaţie-n haos,similară ludicei: Prindeţi-vă de mâini cu Haosacheşi Haosachia, jucaţi-vă de-a florile de colţ în toată-mpărăţia!“


,iiiiiiiiii-240

Poetul strigă: „Zdrobiţi toţi creatorii de haos…!“

„ – Sunt protuberanţe şi-arhitecţi de haos toţi împăraţii,sunt protuberanţe şi-arhitecţi de haos toţi regii,sunt protuberanţe şi-arhitecţi de haos toţi preşedinţiide republici şi toate făpturile din cercurile lormafiot-conducătoare de popoare, mancurt-conducătoarede popoare, sunt haosachii şi haosachiile lumilor,pentru că, înainte de toate, ei sugrumă luminadin cele bune, curate, pentru că, înainte de toate,ei nu-şi arată lucrarea-ntru dumnezeire de-adevărşi dreptate… Anihilaţi Haosachia, zdrobiţitoţi creatorii de haos, capul balauresc al haotizăriiprogramate, cap numit Haosachi încă din ultimuldeceniu al mileniului secund…!“ – strigă Poetulcu înciudare, nu-n „scunda tavernă“, ci-n hala cea mare,cu-al ei vibrând beton-armat între viguroasele-i

coloane proletare...


,iiiiiiiiii-241

Unchiu-meu, sofistul, despre haos, cu-ndepărtare...

„– Un babau absolut este haosul, fie el şi dezordineadintâi, absoluta dezordine, mereu în unitate de contrarii,poate, cu apele cogaionic-primordiale, bine structurate,cu molecule impecabil-strunjite, cu doi hidrogenaţigemeni-taţi şi cu o mamă minunată, bronzat-oxigenată,Ape Primordiale a căror neclintire de gheaţă, de cavoude marmură vişinie de-Ardeal, a înfuriat benefic Întregul,Atoatecreatorul, încât a azvârlit sceptru-i inoxidabilchiar în marea cupolă de-acvatic labirint, după cum binemai ştii şi tu, nepoate, şi-n locul căderii-n sinea-i dintâi,dintre spume de curate valuri, răsărit-a dacicul brad,axă celor nouă ceruri, dar cu vârful-cap-de-osie-mplântatîn buceaua cu spiţele-raze-ale celui de-al zecelea cer,unde nu stă decât Dumnezeu, unde-i doar dumnezeiesculscaun, din cele neclintite ridicat de sacra tornadă-spiralăde ceruri-pământuri, în cheia-sol a buclei a zecea, a bolţii,după cum bine ştii şi tu, nepoate… Dumnezeu este faurde cosmos, Dumnezeu nu creează haos, nu face cu haosulschimburi prin teluric-celestele pieţe, nici în pronaos,după cum bine ştii şi tu, nepoate, dar, după cum vezişi tu, nepoate, numai omul rău creează haos cât poate…De-ar fi haos doar în afara infinit-atomicelor structurări,ori numai dincolo de sistemul nostru solar, după cum binecrezi şi tu, nepoate, mai multe fericiri eu cred a fi în toate.


,iiiiiiiiii-242

Dar haosul nu-i doar atoateînconjurător, fire are în toate:haos tangent la tărtăcuţă, după cum bine vezi, tu, nepoate,haosu-i lipit de zi şi de noapte, haosu-i cu dinţii-n os,ori în sos, în aur, în urechi, în frunţi, în cei ce vindupă mine, în Columb, în Magelan, în paradox, în seriilefalse ale jertfei zidirii, în cuvinte, haosu-i cu caninii-n culorişi-ţi pupă toate insulele noi, aburoase încă, ale oceanului,chiar pe buzele lor de flăcări, pe coapsele lor de zâneperpetuabile, haosu-i cu molarii-n pilaful tău, în pireul tău,nu-n golf, ci-n pasta din castanele tale nord-olteneşti,în cartofii tăi destul de-americani, cu gândaci de Coloradoîn serii nemaisfârşite, peste duminicile de mercur,peste lătratul de câini înhămaţi la săniile Alaskăi,peste stelele ce ies noaptea din ochii lupilor, ori ai caimaniloramazonieni, sau chiar ai comorilor de pe dealurile Dacieinoastre, în descântec de mosor şi-n cântec din cei o sutăde dinţi de pieptene, cu note înalte, ce-şi dau brânci în laculmemoriei abisale, ce nu-ntind mâna vreodată spre-a ieşidin acest ocean, de pe riftul peren, sudat cu bare de-oţelinoxidabil, chiar de coastele haosului, atotînconjurătorul,după cum bine vezi, ştii, crezi şi tu, nepoate,până-n ochii ghionului alb...“!„– Maratonul e-al tău, unchi-sofistule, nucile poleite-sale tale, colacul lui Dumnezeu este al tău,de când m-ai dat la grindă, sofistule, dar stai, o clipă,să-ţi mai arăt cum aleargă minunata ţestoasă,cum ea mereu se ţine de-al meu roşu călcâi achileic...!“„– Du-te iute de-aici, să nu te ciuguleascăregal-neîndurătoare găi de haos, să nu te sfâşieprezidenţialii, neiertătorii rechini de-abis, nedezlipiţiide haosul de toate zilele ce eternizează peceţi...!“


,iiiiiiiiii-243

Sofist-unchiul şi pufinul din Insulele Rifarice > Feroe

E-o pasăre frumoasă cât o-ntreagă toamnă-n brumărel,cu picioare-lopăţele din bine-ntinse coji de portocale,cu piept acvadinamic şi cu puternice-aripi în culoarede-abis, cu gâtu-n fular de mohair bătut de-o negurăde diamante, cu ochi privind prin alb-ovale hublouri,dintre gene-n bifurcare măiastră, de-ai crede că-s coadarândunicii prinsă-n mişcătoare valuri-oglinzi, capulşi pliscu-i imitând croiul unui bot de-avion supersonic,învelit în piei de cireşe de mai – ca şi-n primăvara-462,când unchiul Donares vede primul pufin şi-mi boteazăarhipelagul râpos, ce şi astăzi se cheamă Feroe. Iniţial,în bună distanţă faţă de mal, unchiul Aeticus confundăînsingurat-bacovianul pufin şi umbra-i proiectată pe sâgăcu un frac prelung-mătăsos, de-nălţime solemnă, totaţintindu-se-n jos, într-o murmurătoare ploaie de stele,gata să-i ciugulească toate sinonimele dintre hematii…Şi-n faţa viteazului purtător de frac de pe monumentalulgranit feroez, astăzi, parc-aud ecoul bucuros al cuvintelorrostite-n valaha cât o patrie pură a unchiului meu dac:„– Pufinule-n frac de-armonii de pe riftu-n fuste de haos,ia-ţi puii şi du-i în moşia de rai a Daciei mele, în deltasacrului fluviu ce numele-mi poartă-ntr-o nea de egrete!“


,iiiiiiiiii-244

Unchiul meu, în golful Reykjavik, la 21 iunie 462…

„– Inuita din braţe nu trebuie s-o dai niciodată, nu-i bines-o schimbi cu cea rezemată de catargul corabiei vecine,întrucât mai toate geometriile au în vise fotoni, ori haos,printre sferele de marmură cu sânge cald, printre şerpiicu cap lânos, de berbec, muşcând sânii de spumă ai măriieterne, ai mărilor negre şi albe, ai mării-de-curcubeie,de-aici, de pe Pământ, până-n Calea Lactee, unde-ajungla sângele rece-transparent al meduzei, ori la cel fierbinte,de epopţi valaho-daci, semănători de-armonie în lumide pe-aici, ori din ceruri, sau din abis, că diamante-s...!“ –îmi zice unchiul Aethicus Donares, pe apă călătorşi de planetă-nconjurător, de la proră, când arca noastră,tot înaintând spre-auroră, intră exact la cireşar-462,în aburosul fiord ca nişte mari cleşti de rac, de unde faţaAtlanticului se-arată gravă,-ncrustată-n infinita-i lentilăconcavă. Ancorăm lângă malul cu un rotund lac de azur,cu gheizer în mijloc şi-n margine cu trei domnişoarece-au obrajii mai roşii decât racii prinşi în ochiuride plasă-vârşog, obraji-mere ca ale noastre de-acasă,din frunză tomnoasă… Şi unchiul sare din arcă, pe malde mărar dalb, înaintează – în pas apăsat,parcă prea prudent de rar – printre vălătucica de la stâmpăratul de var, până pune racul mâinii dreptepe umărul inuitei dintâi, de-o pupă focos, cu-o metaforă


,iiiiiiiiii-245

de stil furtunos – ea surâzându-i plăcut între inimă şi bineargăsita-i piele de taur de la scut, arcuindu-i un cer violet,cogaionic, cu parfum de zambile-n pupile, să nu-i fie dorde faimoasa-i cosmografie cu mărunt-caligrafiatele-i fileşi nici să nu-i vină – din chip-nevăzutul de lună – ciclon,ori vreo sălbatic-fulgeroasă şi-ncenuşată furtună…Totodată, se ivesc, dintre pini, şi inuiţii cu ochi de pelin,de-i întreabă unchiu-mi, cu tonul de sol, sau mai de jos,care-i al insulei nume sub urât-dinţatul de soare frumos...Unul – ce pare-a fi şef – îi răspunde c-aşa ceva ţinutulacesta nu are, c-au căutat şi n-au dat de vr-un autohtonchip de cuvântătoare, că ei, veniţi dintr-altă borealălume, s-aşteptau să dea de totemuri, de zeişi de-ale locului zeiţe-mume, că ei au sosit nu demult,da, cu pluta, din partea cealaltă, de-a vruta-nevruta,de peste oceanul cu valuri cât munţii din zare de mari,ce înecat-au urşi albi, puternici pescari de gheţari…Atunci, unchiul, în aburosul fiord ca-ntre doi imenşi cleştide rac, al deja ocolitei insule gheţos-muntoase şi late,ca-ntre mandibule ce mistuie val-nouri din sudul cu frac,dă locului numele sfânt, Riakeon, dintre valah-constelate,după bogăţia de-aici, în raci uriaşi, în bancuri de thon...„Riakeon, Riakeon…!“ – se strigă-n unanimul acord…„Riakeon-Reykjavik-Reykjanesta…!“ – s-aude şi astăziecoul din aurora de nord, chiar dacă printre nestinselevetre, de-Anul Nou, încă s-arată purtătorii de coarnede bou, dându-se mari minotauri pe plaja cu pietre –dar ce s-ascund cu iuţeală-n cenuşă de pin şi-n praf,ori nisip tot mai fin, între scurtele runde

dintre peşti şi pufin…


,iiiiiiiiii-246

Printre gheţari, între Zhrisolida şi Chormacinata

„– Unchiule, pe-aici e soare miazănoptit, cu luminoasechemări-curcubeie-ntre sâni de roşcate lapone, de inuite –ce nu rar, cu ochi de mărar, îţi suflă în flăcări, în jar…!Pe-aici, prea uşor te-alegi cu febră de cais, chiar de porţimănuşi de la mătuşi, când muntele plânge rezematîn triunghiuri de axis mundi şi lacrimile-i îngheaţăca ţurţuri-comete, în gene şi-n pene de tuş…!Pe-aici, fluierul se surpă prea repede-n propriile-i hudeşi salmii cu ciori-fiori nu se nasc din pestriţele dude…!“„– Nepoate, aud că azi vrei să deschizi porbagajulde arcă, irosind suta de vulturi de ozon în minut-răsucitulde cheie, îndepărtând ciberzăvorul clar al epopeii, că vreica pe-aici, în reflex văros-intercondiţionat, să te-apleci,dar nu-i bine să uiţi că, nu demult, un verb distinsşi-aruncă albu-i odgon mătăsos-mrenos-lunecospeste creştetul navigatorului, peste lotusu-i imprudent,sugrumându-l iute şi peste bord aruncându-l, în albastramare nelăsată vreodată de valuri a fi nemurmurătoare,încât acum, îl poţi întâlni, dar pe-alt acvatic drum, mâhnitşi stingher, după nunta-i vestită, din cer… Nu crezică-i mai bine să ne plimbăm prin marmură, ca urşii albi,că pân-acasă, sub scut şi-n armură, la sfânta-ne Dunăre,cale mult-înmiit-vălurită va să ne murmure…?!“


,iiiiiiiiii-247

În ciuda haosului, mi s-arată-n Valea Electricităţii…

Zăpada ce mi-o aşterni pe tâmple, Doamne, înţelegcă-i soră Curcubeului, ce-ţi reaminteşte spusa de la potop,omătul ce mi-l viscoleşti în inimă este unul dintre fraţiicerului senin-cristalin, neaua de se drăgălăşeşte în jurulblănii de focă din căciula ce lotusul mi-ocroteşte e sorămiresei de luceafăr arzând, zburătăcindu-şi spuzadin sticla-ecran, şi până la mine, cel dintre fire de haos,şi până la Tine, într-al zecelea cer, uneori până-n sublimaVale a Electricităţii, pe unde, nestingherite, vin moleculeale celor mai iubite fiinţe, dintre faţa Pământului şi faţaLunii, să facă plajă, pe unde umblă, fără frontiere,atomii mei la scăldat, în fiecare solstiţiu de vară,de fiecare dată aflându-şi perechea ideală, neînvinsaşi nemuritoarea, spre a mi se reîntoarce-n peşteraCogaionului, de-o clipă de rai şi de-o gură asemenea,unde iubirea absolută stă chiar şi noaptea trează, scriindîmpotriva haotizării salmi şi micropoeme-haiku,apărându-se cu evantaiul nipon de ţânţari, declarându-şicu multă veridicitate ceea ce mi se tâlmăceşte foarte exactdin ecourile furnicite printre flori-de-colţ: „O, niciodată,iubito, nu m-aş întoarce-n haos, din Valea Electricităţiitale ce-are toate firele de wolfram aprinse de-acesteinfinit-mirifice-orchestre de greieri…!“


,iiiiiiiiii-248

Descântecul zalmoxian al unchiului Aethicus Donaresde-alungat Haosachele şi Haosachia…

„– Haosache, atoateîmbeznitorule, atoateîncâlcitorule,atoatemestecătorule, cu fără-de-sfârşit maxilare-joagăre,Haosachio, atoatemistuitoareo, burdihan infinit, gordiande genune, tu, pereche născătoare de monştri ai dezordiniiabsolute, voi, distrugători de cosmos, de lumi luminate,duceţi-vă-nvârtindu-vă, fugiţi din aurul Daciei meledumnezeieşti, cu toate haotizatoarele scursori din imperii,plecaţi de la Muma-Pământ, lacrima-mi azură,pieriţi cu toată seminţia voastră din sistemul meu solar,din constelaţiile, din galaxiile mele,din microcosmosul meu, din muzica sferelor mele…!Părăsiţi imediat lumile mele de-nalt-iubitoare ordine,de cosmică ordine, că de nu, fără milă, chem unchiul trax,din evul antiotoman, să vă tragă-n uriaşa pădure de ţepi,ori chiar eu, cu dreapta-mi mână, vă sting în ochi buturileluate din ler-de-Crăciun, pe sfert jăruite, în flăcări de praucu-nfricoşător trosnet, vă bat cu joarda de-alun, vă-nfundnările cu fum de tămâie, de steble-busuioace, vid vă facîn băşici, în burdihane, în toate firidele sistemelor voastreşi-n toate spaţiile interstiţiale, pun şenilele de la tancuripe vertebrele voastre, sau cu toate tunurile trag în voi,cu toate armele-laser v-atac, v-asediez cu bombardierecerul gurii voastre fără fund, v-arunc neutronicele bombeîn cariatele măsele, vă dinamitez caninii, pun popi să taie


,iiiiiiiiii-249

limbile voastre păroase şi-apoi vă minez sublinguala arie,pe voi experimentez toate armele seismice, vulcanice,meteorologice, vă trimit sateliţi-spioni, rachete de razălungă şi medie, în cavitatea voastră vast-bucală, de-ntrecegalaxia, pe loc vă sufoc, vă bag radioactivii nori în trahei,vă-nfund esofagele cu turbă mocnit-arzândă şi cu sulf,aşadar, cărăbăniţi-vă definitiv de pe-aici,cu toate cancerele voastre – active, ori în rezervăhaotizatoare: din trupul de om, din trupul social,din toate sistemele-i distruse de voi şi corupte,din sănătatea bolnavă, din învăţământul drogat, virusat,din armata debusolată, din betejit-văduvita agriculturăşi din reţelele-i de irigaţii, din ogoarele-i pârjolite,secătuite, din pădurile-mi seculare tăiate şi exportate,din hidrocentrale prăduite, din mafiotizatele fabrici,din uriaşe combinate chimice, metalurgice, pomănuitestrăinătăţii, din strălucitoarele sonde-ale vechii steme,din rafinării de petrol, de neuroni, din minele de cărbuni,de-aramă, de-argint, de aur, de fier, de uraniu şi de-altenemaipomenite bogăţii ale subpământului dac – sarea,ţiţeiul, gazul metan –, intrate pe mâini de hahalere,de neofanariţi, de neostalinişti, de mancurţi, dispăreţiurgent din toate domeniile mele teluric-celeste, din rai,din infern, din limb, din materie şi din antimaterie,din cosmicele găuri negre, din informaterie, din lumatie...!Cară-te-ndărăt, Haosec, retrage-ţi tentaculele,că de te mai prind pe-aici, în benzină te-nec, ori te punîn apa moartă de crapă sâga şi cărămida arsă, roş-vineţiude tare, sau îţi trimit fulgere de moarte, despletitedin vatră, până te scot şi din fluier, din huda lui thracă –lumii întregi de haosită să-i treacă...!


,iiiiiiiiii-250

Fugi şi tu, de pe-aici, Haosachie câlţoasă şi seacă, nu facesă-mi scot sabia-fulger din teacă, neantizându-te, şi etern,şi oleacă, dincolo de marginea galacticului drum, la riftulde foc, în haos-valea cu kilometri cubi de scrum... !Fugi, de-aici, tu, Haosachi, fugi, de-aici, şi tu, Haosachia:curată,-n cosmic-dumnezeiasca-i ordine, rămână galaxia !Fugiţi de-aici, că n-avem haos între degetele de la mâinişi de la picioare, în călcâie,-n genunchi, sub rotule,în ereditarele tendoane de la strămoşul pelasg, Achile,fugiţi de-aici, hahalere, scursori din imperii de beznă,că noi haos n-avem în craniu, în bucata de măr din rai,oprită la timp, în gât, dar urmărită cu furişate priviride mirese, când le rostesc epitalamul cu catharsisîn unghiuri, fugiţi de-aici, hahalere, scursori din imperiide fum şi de beznă, că noi n-avem haos între umeri,în stern şi-n vertebre, în buric, sau între şolduri,şi nici mai jos, în albii nori ce-n oase-mi sunt coborâtori,nici în pupile, nici în cratima dintre ele, dintre pavilioane,dintre scăriţe şi timpane, fugiţi de-aici, hahalere, scursoridin imperii de beznă, că noi n-avem haos nici în bisericilede sub frunte, nici în răzoare de gânduri iuţi, dar decente,nici în alb-albastrele noastre constelaţii de sentimente,nici între bijuteriile dintre cele şapte vocale valahe,fugiţi de-aici, hahalere, scursori din imperii de beznă,că noi n-avem haos pe-aici, duceţi-vă dincolo de zarişteaCăii Lactee, reconvertiţi-vă, apucaţi-vă de astro-croitorie,de confecţionat cosmică lenjerie – puteţi face doamneigenuni cearceafuri, feţe de pernă-n bibilici, în fazanişi-n solarii păuni, dar nu uitaţi să-i puneţi biluţe bumbaceşi bibiluri-amortizoare de tropot, la rochia-i de varăîn formă de clopot, ori niscaiva râuri valahe pe-a ei iie


,iiiiiiiiii-251

ca de viespe ovală, în fir mov şi-n borangicu-i de gală!Fugiţi de-aici, hahalere, scursori din imperii de beznă,tu, Haosache-dinte, haos-preşedinte, tu, Haosachie-legepentru haos-rege, tu, incisiv-Haosache, şi tu, Haosachiepistruie, pereche-nstruţată de streche, ce pe coajă bătrânăde multisecular trunchi de stejar iarăşi suie, dar stejarulcel sfânt s-aprinde-rug şi-n flăcări vă-nfaşă, făcându-văscrum...! Cenuşa voastră, cu grijă-adunată, e dusăla dreaptă, de-apoi judecată şi peste galaxie-i aruncată:lumi constelate-s de haotită vindecate, intrând,fireşte,-n mare sărbătoare, cu argintul strecurat, cu aurulouat în cuibul misterului, din tăria cerului...!“


,iiiiiiiiii-252

** * *

Pământ –mi-e cerul frânt...

Vineri, 5 octombrie 2012, h. 23:23’

DE LA CELE BIOBIBLIOGRAFICELA REPERE Din BOLTA

ORANJ-ISTORIEI LITERARE

CONf. univ. dr. ana Mugurin


,iiiiiiiiii-254

** * *

Din timp,fur de-anotimp...

(17 noiembrie 2012, h. 21:33’)


,iiiiiiiiii-255

(12 mai 2012: Ion Pachia-Tatomirescuîn Grădinile din Versailles)

DE LA CELE BIOBIBLIOGRAFICE LA REPEREDIN BOLTA ORANJ-ISTORIEI LITERARE:

ION PACHIA-TATOMIRESCU

– critic literar, editor, eseist, etnolog, filolog, folclorist, istoric (literar, orial Pelasgo-Daciei, al limbii pelasge > valahe, al civilizaţiilor, al religiilor),lingvist, poet, profesor, prozator, publicist, teoretician literar, traducător –

(crochiu de undrea pentru o viitoare „monografie-IPT“)

Numele: PACHIA.Prenumele: ION.Părinţii: mama, Elena Pachia (n. Florea); tatăl: Dumitru Pachia, tâmplar.Data şi locul naşterii: Ion Pachia se naşte la 16 februarie 1947, în loca-

litatea Tatomireşti, judeţul Dolj.Pseudonime. Ion Pachia, încă de la debutul său liric din revista craioveană

de cultură / literatură, Ramuri, numărul apărut la 15 septembrie 1966 (ceconţinea şi suplimentul se poezie şi proză, Povestea Vorbii, redactat de Mi-ron Radu Paraschivescu) semnează mereu cu pseudonimul Tatomirescu(<Tatomir-, din toponimul desemnând localitatea natală, Tatomireşti, + ono-masticul sufix pelasgo[>valaho]-dac -escu), pseudonim pus (fără cratimă)după numele moştenit de la părinţi, spre a evita omonimia, spre a se distingede cei vreo zece-cincisprezece purtători („după tradiţie“, fiind năşiţi de tatălpoetului, tâmplarul Dumitru Pachia) ai numelui de Ion Pachia, din comuna încare a văzut lumina zilei, în care şi-a petrecut copilăria şi adolescenţa. Aşa-


,iiiiiiiiii-256

dar, din 15 septembrie 1966 şi până în martie 2011, îşi semnează articolele,studiile, cărţile etc., Ion Pachia Tatomirescu, fără cratimă între numele ade-vărat, Pachia, şi pseudonimul Tatomirescu; pentru că o parte dintre dicţiona-re, enciclopedii, antologii, îl pun într-al lor cuprins după iniţiala numelui Pa-chia şi cealaltă parte după iniţiala pseudonimului Tatomirescu, pentru că bi-bliotecile îi înregistrează cărţile în fişiere fie la litera P, fie la litera T, mai e-xact spus, din primăvara anului 2011, o dată cu apariţia volumului de poeme,Elegii din Era Arheopterix, foloseşte / pune cratima (între numele-i de fami-lie şi pseudonim) spre a se evita confuziile din „ordinea alfabetică“, sem-nând: Ion Pachia-Tatomirescu.

Din credinţa-i jurnalistică „străveche“, potrivit căreia numele unuiautor trebuie să fie întâlnit doar „o dată şi bine“ în pagina / paginile unuinumăr de ziar / revistă (credinţă însuşită de la „maeştrii“ săi: Al. Firescu, Mi-ron Radu Paraschivescu, Vl. Streinu ş. a.), Ion Pachia-Tatomirescu (infra,sub sigla: IPT) a mai semnat şi încă mai semnează cu o mulţime de pseudo-nime, dintre care „divulgăm“ – în cea de-a 65-a vale a anilor – doar optspre-zece (la care este nevoit să recurgă numai în Anuarul de martie, nr. 1 / 2006):prof. Aethicus, Ana Arnika, Brânduşa Bradu, Dacian Bradua, M. Brădilă, D.Breianu, Ioan Dacian Breiescu, Marin Breiu, Decebal Bucurescu, Oană Cârs-sia, Daciana Donăresianu, Brânduşa Ghionescu, Mugur Masicua, Marin Ma-sicua-Măceş, Mugur Murgescu, Sarmis Pordu, Marin Urechiochilescu (< U-rechi- „urechi“ + -ochil- „Ochilă“ + -escu), Ioan Viespan.

Studii preuniversitare, universitare şi postuniversitare. Ion Pachia ur-mează cursurile Şcolii Primare din localitatea Tatomireşti, judeţul Dolj (cls. I– IV: 15 septembrie 1954 – 15 iunie 1958), ale Şcolii (Generale / Gimna-ziale) de 7 Ani din Brădeşti-Dolj, (cls. V – VII: 15 septembrie 1958 – 15 iu-nie 1961), ale Şcolii Medii Mixte (adică ale Liceului Real-Umanist, secţia„reală“ / „matematică“) din Filiaşi-Dolj (cls. liceale VIII – XI / anii I – IV deliceu: 15 septembrie 1961 – 15 iunie 1965; între 15 şi 30 iunie 1965, susţineExamenul de Maturitate / Bacalaureat, la centrul regional-Oltenia de la Şcoa-la Medie Mixtă Nr. 4 din Craiova; în urma acestui examen i se acordă Di-ploma de Maturitate / Bacalaureat, „ca şef de promoţie“). Cu toate că iubeadeopotrivă atât disciplinele „de secţia-real“ cât şi pe cele „de secţia-uman“,poetul ascuns în Ion Pachia, tânărul acelor anotimpuri, ia hotărârea de a stu-dia ştiinţele umaniste, în cadrul Facultăţii de Filologie de la Universitatea dinTimişoara; ca absolvent „de litere“, în sesiunea iunie 1971, îşi susţine Exa-menul de Licenţă, venind în faţa comisiei universitare cu interesanta-i lu-crare, Poeţi parnasieni şi simbolişti români, obţinând Diploma de licenţă înfilologie. În calitatea de profesor de limba şi literatura română în învăţămân-tul liceal din oraşul Filiaşi, Ion Pachia îşi susţine / promovează examenele„de definitivat în învăţământ“, „de gradul al II-lea“ şi „de gradul I“ (cu teza:


,iiiiiiiiii-257

„Mioriţa“ – lectură semantic-sincretică şi simbolic-genetică), la Facultateade Filologie de la Universitatea din Craiova, după care s-a transferat ca pro-fesor titular la Colegiul Naţional Bănăţean din Timişoara. Apoi, deveninddoctorand al Facultăţii de Litere şi Arte de la Universitatea Lucian Blaga dinSibiu, îşi susţine teza Generaţia resurecţiei poetice din 1965 – 1970, acor-dându-i-se titlul şi Diploma de Doctor în Filologie (membrii Comisiei deDoctorat: prof. univ. dr. Pamfil Matei, preşedinte – decanul Facultăţii de Li-tere şi Arte de la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, prof. univ. dr. MirceaTomuş, conducător ştiinţific – Facultatea de Litere şi Arte, prof. univ. dr. Li-viu Leonte – referent oficial de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza dinIaşi, prof. univ. dr. Mircea Braga – referent oficial de la Universitatea 1 De-cembrie 1918 din Alba Iulia, prof. univ. dr. / cercet. şt. pr. I. dr. Crişu Das-călu – referent oficial de la Universitatea Tibiscus din Timişoara / AcademiaRomână – Institutul de Cercetări Socio-Umane Titu Maiorescu al AcademieiRomâne, Filiala Timişoara).

Activitate / funcţii: profesor, redactor-şef, director. Ion D. Pachia / IonPachia-Tatomirescu este profesor de limba şi literatura română la şcolile ge-nerale / gimnaziale doljene din localităţile: Fratoştiţa, Tatomireşti, Brădeştişi Răcarii de Sus, apoi la liceele / colegiile: Liceul Industrial Nr. 1 din Fili-aşi-Dolj (1974 – 1982), Liceul Industrial Nr. 10 din Timişoara (1983 –1986), Liceul Industrial C. F. R. din Timişoara (1987 – 1989), Colegiul Na-ţional Bănăţean din Timişoara (1990 – 2011; iese la pensie în 30 iunie 2011,după ce, în ultimii trei ani ai săi de activitate, „beneficiază“ – graţie guver-nării Boc-Băsescu – atât de amputarea salariului cu 40 la sută, cât şi de pre-vederile Legii 263 / 2010, celebra „lege de pensionare“ din statul nostru„unional-european şi în eternă reformare“); ca scriitor, activează fără între-ruperi, din anul 1966, până / şi în prezent; e redactor la revistele de cultură /literatură: Dreptul la timp (Timişoara, 1990), Destine literare („membru aso-ciat al colectivului redacţional“ al acestei reviste de cultură, editată de ACSR/ Asociaţia Canadiană a Scriitorilor Români, Montréal / Canada, 2010 –2012; ISSN 1916 – 0623); Lamura (Craiova, 2006 – 2012; ISSN 1583 –1981); Noul Literator („redactor asociat“, 2010 – 2012; ISSN 2069 – 3397),Orient latin (Timişoara, 2005 – 2008; ISSN 1453 – 1488), Rostirea româ-nească (Timişoara, 2004 – 2006; ISSN 1224 – 0478); este redactor-şefadjunct la revista online, Regatul Cuvântului (Craiova, noiembrie, 2011 –noiembrie 2012; ISSN 2247 – 9716); este „director-fondator“ / redactor-şefal periodicelor Caietele Dacoromâniei (Timişoara, 1996 – 2000; ISSN 1224– 2969) şi Anuarul de martie (Timişoara, 2006 – 2011; ISSN 1842 – 0974);e membru în consiliul de redacţie al revistei Lumina (Pančevo-Serbia, 2006 –2012; ISSN 0350–4174); este director al Editurii Aethicus din Timişoara(1995 – 2012).


,iiiiiiiiii-258

Apartenenţă la organizaţii profesionale, societăţi de profil. Ion Pachia-Tatomirescu este membru activ al Uniunii Scriitorilor din România (din anul1980), al Societăţii Române de Haiku (şi unul dintre fondatori; 1990 – 2002),al Asociaţiei Istoricilor Bănăţeni (din 1992), membru al Academiei Dacoro-mâne din Bucureşti (şi unul dintre fondatori, din 1996, academie din caredemisionează în 21 decembrie 2010), al Société des Poètes et Artistes deFrance (din 1999), al Academiei des Stiinţe, Literatură şi Arte din Oradea(2004 – 2009), al Société Mondiale des Poètes / World Poets Society (din2007) etc. Este membru de onoare al Societăţii Culturale / Literare „TristanTzara“ din Moineşti-România (din anul 2005).

Debutul în jurnalistică / publicistică. Dacă i se mai citaseră / publicaserăcâteva versuri moderne la „poşta redacţiei“ (prin anii 1964 şi 1965, de cătremarii poeţi, Geo Dumitrescu şi Mihu Dragomir, în bucureştenele reviste„Gazeta literară“ şi, respectiv, „Luceafărul“, ori de către marele om de cul-tură, jurnalistul craiovean, Alexandru Firescu, în cotidianul regiunii Oltenia,„Înainte“), prima revistă de cultură / literatură, în care îşi face veritabilu-i de-but Ion Pachia-Tatomirescu (publicând prima sa ars poetica paradoxistă aholopoemului şi şapte poeme în spiritul resurecţional al respectivelor anotim-puri), este Ramuri (Craiova), nr. 10 (27), din 15 septembrie 1966. Ars po-etica holopoemului poartă un titlu latinesc, Peristylium, desemnând un „an-samblu arhitectonic din şiruri de coloane / stâlpi“, marcând un templu – ca laSarmisegetusa, capitala Daciei –, ori o grădină interioară, un teritoriu – încazul artei holopoemului de debut a lui IPT, un teritoriu liric, inconfundabil,extins / cuprinzând, graţie holopoemului, Sacrul Întreg Cosmic – sintagmădesemnând Dumnezeul Zalmoxianismului –, din care poetul, ca orice „ne-muritor“ pelasgo(>valaho)-dac, e parte (ceea ce remarcă, peste câteva luni,la rubrica Distinguo, în Luceafărul, nr. 11 [255], din 18 martie 1967, şi ma-rele critic literar, Vl. Streinu, determinându-l a sublinia că tânărului poet,IPT, este «un pui de Dac»); grupajul de poeme de debut al lui IPT (republi-cate – majoritatea – în volumul său, Munte, apărut în 1972) cuprinde: Co-costârci aurii, Stiletul, Antiromanţă de iarnă, Dialectică (bucurându-se – caşi ars poetica holopoemului – de comentariul lui Miron Radu Paraschivescu,pe întreaga pagină a 14-a, a suplimentului literar rămurist, Povestea vorbii,nr. 7 / 15 septembrie 1966), Învăţăturile lui Neagoe..., Poem din primăvarăşi Declaraţie (ultimele trei ample poeme tipărindu-i-se în acelaşi număr alrevistei, dar la pagina 21, unde i se acordă şi rubrica de „Cenaclu“ – în fieca-re lună, revista evidenţia „fenomenul poetic / literar“ dintr-un raion al regi-unii Oltenia). Miron Radu Paraschivescu îl recomandă cu deosebită căldurăreceptorilor revistei: Ion Pachia-Tatomirescu «este un poet indiscutabil. [...]Dincolo de ameţeala formelor, stăruie în scrisul lui Ion Pachia o muzică, unecou inefabil, care este pecetea poeziei. Iată-i încă una, intitulată Dialectică:


,iiiiiiiiii-259

Primesc saluturile Deltei / arcuite-n arpegiile lebedelor, / arcuite-n caratelecălifarilor, / din fluidul subsol al luminii...» („Povestea vorbii“, nr. 7).

Dacă pentru poetul, pentru teoreticianul artei poetice paradoxist-holonistice, Peristylium, debutul are loc în 15 septembrie 1966, atunci, pen-tru istoricul / istoriograful literar, publicarea primului articol / studiu (frag-ment) – adică „debutul istoricului literar“ – are loc în ziarul Înainte (Cra-iova), anul XXV, nr. 7310, din 1 septembrie 1968 (p. 3), cu Eminescu laFloreşti (fişe din momentul biobibliografic eminescian, „Câmpul Cerbului“),şi „debutul criticului literar“ se petrece în 26 decembrie 1969, când i se tipă-reşte prima recenzie, Clamor (la volumul de versuri, Clamor, de Ion Potopin,Bucureşti, Editura pentru Literatură, 1969), tot în ziarul craiovean, Înainte,nr. 7720, 26 decembrie 1969 (p. 2).

Publicaţii (ziare, reviste, „pe suport de hârtie“ şi online), la care IPT acolaborat, ori colaborează. Ion Pachia-Tatomirescu a colaborat / colabo-rează la revistele: Agero (revistă online, Stuttgart / Germania, 2006 – 2012;ISSN 2069 – 3397), Albina românească (Bucureşti, 2009 – 2012; ISSN 1583– 2546), Al cincilea anotimp (Oradea, 2001, 2002; ISSN 1222 – 2348),Amfiteatru (Bucureşti, 1968), Annales de l’Academie des Lettres et des Artsdu Perigord (Revue Littéraire et Artistique, Bordeaux / Franţa, 1991), Ano-timpuri literare (Timişoara, 1994 – 2005), Anuarul de martie (Timişoara,2006 – 2011; ISSN 1842 – 0974), Arcaşul (Cernăuţi / Ukraina, 2008; ISSN1844 – 0975), Art et Poésie (Pagny sur Meuse / Franţa, 2002; ISSN 0518–7648), Aurora (Bucureşti – „buletinul ilustrat bilunar al Ambasadei U. R. S.S. în R. S. România“, 1988), Banatul (Timişoara, 1994), Banat (Lugoj,2005; ISSN 1584 – 3890), Caietele Dacoromâniei (Timişoara, 1996 – 2001;ISSN 1224 – 2969), Caietele / Les Cahiers / Notebooks „Tristan Tzara“(Moineşti, 2005 – 2012; ISSN 1584 – 8825), Cafeneaua literară (Piteşti,2006 – 2009; ISSN 1583 – 5847), Cetatea culturală (Cluj-Napoca, 2007,2008; ISSN 1842 – 4791), Citadela (Satu-Mare, 2010; ISSN 1842 – 8800),Clarin (Bilbao / Spania, 2009; ISSN 1135 – 464X), Clio (revistă a AsociaţieiIstoricilor Bănăţeni, Timişoara, 1992 – 1994), Comterra (Bucureşti, 1999 –2001; ISSN 1454 – 1325), Constelaţii diamantine (revistă online, Craiova,2009 – 2012; ISSN 2069 – 0657), Contemporanul (Bucureşti, 1968, 1969),Contraatac (Adjud, 2012, ISSN 1841 – 4907), Contrapunct (Bucureşti, re-vistă a Uniunii Scriitorilor, 1991), Convergenţe Româneşti / Romanian Con-vergences (Londra, 1985 – 1987), Cugetul (Craiova, 2012; ISSN 1844 –329X), Dacia magazin (New York / Statele Unite ale Americii – Orăştioarade Sus / Hunedoara, Dacia / România, 2005 – 2008; ISSN 153 – 5316),Dacoromânia (Bucureşti, 1998 – 2001; ISSN 1224 – 1350), Destine literare(revistă „pe suport de hârtie“ şi online, Montreal / Canada, 2010 – 2012;ISSN 1916 – 0623), Dreptul la timp (Timişoara, 1990), Familia (Oradea,


,iiiiiiiiii-260

1971; 2005 – 2008; ISSN 1220 – 3149), Francisletras (Goiânia / Brazilia,2007), Haiku (Bucureşti, revistă de interferenţe culturale româno-japoneze,1990 – 1999; ISSN 1221 – 3160), Heliopolis (Timişoara, 1996; ISSN 1224–6557), Inédit (La Hulpe / Belgia – revue mensuelle du Groupe de Reflexionet d’Information Littéraires, 1997 – 2011), Înainte (Craiova, 1966 – 1969;este cotidianul regiunii Oltenia, apoi al judeţului Dolj, evident, după reîm-părţirea administrativ-teritorială a României, din 1968), Înainte (Bucureşti,1974; această gazetă de educaţie ostăşească organizează un concurs de cre-aţie literară al armatei naţionale, în anul 1973, pe când autorul efectueazăstagiul militar într-o şcoală de ofiţeri-rezervă, juriul din capitala Românieiacordându-i Premiul special pentru poemul Eroica, publicat de gazetă în nr.1 / 1353, ianuarie 1974, p. 2), Jalons (Paris / Franţa, 2001 – 2009; ISSN0184–8100), Jornal O Capital («Jornal de resistência ao ordinário», Aracaju/ Brazilia, 2010), Jurnalul de Timiş (Timişoara, 1993 – 1994), Knijevni jivot/ Kњижевни живот (Timişoara, 2006), Lamura (Craiova, 2005 – 2012;ISSN 1583 – 1981), Limba română (Chişinău / Republica Moldova, 2009;ISSN 0235 – 9111), Limbă şi literatură (Bucureşti, trimestrial al Societăţiide Ştiinţe Filologice din România, 1981), Luceafărul (Bucureşti, 1968 –1969; 1981 – 1989; 2005 – 2007; ISSN 1220 – 627X), Lumina (Pančevo /Serbia, 1995 – 2012; YU ISSN 0350 – 4174), Lumină Lină / Gracoius Light(New York, 1998 – 2010; ISSN 1086–2366), Mioriţa (Câmpulung Moldove-nesc, 1991), Mioriţa USA (revistă online, Sacramento-California / Statele U-nite ale Americii, anul IV, 2010), Mouvances (revistă online, Québec /Canada, 2006 – 2010), Mozaicul (Craiova, 2005 – 2007; ISSN 1454 – 2293),Negru pe alb (Odobeşti, 2007; ISSN 1843 – 0118X), Neue Banater Zeitung(Timişoara, 1982), Neue Literatur (Bucureşti, 1989), Noua ProVincia Cor-vina (Hunedoara, 2012; ISSN 1841 – 4478), Noul Literator (Craiova, 2010 –2012; ISSN 2069 – 3397), Oglinda literară (Focşani, 2005 – 2012; ISSN1583–1647), Orient Latin (Timişoara, 1996 – 2012; ISSN 1453 – 1488),Orion (Slobozia, 1994), Orizont (Timişoara, 1968 – 1969; 1971; 1983 –1989), Orte (Elveţia / Zürich; 2005 / 2006; ISSN 1016 – 7803), PentruPatrie (Bucureşti, 1966 – 1969), Poezia (Iaşi, 2005 – 2012; ISSN 1582–0890), Pro Saeculum (Focşani, 2005 – 2007; ISSN 1583 – 1949), Radix(«revue bilingve de culture», Mornimont / Belgia, 1991), Ramuri (Craiova,1966 – 1969; 1977; 1980 – 1987; ISSN 1220–6342), Regatul Cuvântului (re-vistă online, Craiova, noiembrie, 2011 – noiembrie 2012; ISSN 2247 –9716); Renaşterea bănăţeană (26 octombrie 1991 – 23 noiembrie 1996;2004; ISSN 1221 – 4051), Renaşterea libertăţii (Târgu-Jiu, 1990), Rétro-viseur (Lille / Franţa, 2003; ISSN 0762 – 8986), Rivista Internazionale diLetteratura / Revue Internationale de Littérature / International Review ofLiterature „Fleurs de Lune“ (La Spezia / Italia, 2000), Rostirea românească(Sibiu / Timişoara, 1995 – 2006; ISSN 1224 – 0478), Saeculum (Sibiu, 2009


,iiiiiiiiii-261

– 2011; ISSN 1221 – 2245), Scrisul Românesc (Craiova, 2012; ISSN 2069 –3397), Sfârşit de mileniu (Craiova-Bechet, 1996 – 2000), Steaua (Cluj-Na-poca, 2002; ISSN 0039 - 0852), Tibiscus (Uzdin / Serbia, 1993 – 2012; YUISSN 0354 – 3080), Tim 17 (Timişoara, 1990), Tomis (Constanţa, 1968),Transilvania (Sibiu, 1983 – 1988; 2003; ISSN 0255 – 0539), Unu (Oradea /Târgu-Jiu, 2006), Vatra veche (Târgu-Mureş, 2010 – 2012; ISSN 2066–0952), Viaţa de pretutindeni (Arad, 2008; ISSN 1841 – 1908), Vrerea (Timi-şoara, 1996), Zeit (revistă online, Brăila, 2012; ISSN 2065 – 885) etc.

Debutul editorial. Din poeme scrise între anii 1965 şi 1970, este alcătuităprima carte – trecută prin cumplita cenzură ceauşistă de după „tezele diniulie 1971“ – publicată de Ion Pachia-Tatomirescu, Munte, Bucureşti, Edi-tura Eminescu, 1972, cu prezentări – pe copertă, faţa a IV-a – de Miron RaduParaschivescu («…nici o explicaţie nu va transmite mai bine cititorului ză-cământul liric pe care-l conţine această poezie, decât ar putea-o face eaînsăşi. Suita simfonică a volumului, [culminând cu ultimele două cicluri,Graal şi Sobor,] se sprijină pe o ţesătură solidă şi pe o montură a cuvântuluiinspirat, ce-mi arată că mă aflu în faţa unui artizan ingenios care inventă nunumai imagini şi metafore, dar şi o limbă ce conjugă adjective, substanti-vează verbe, ori, mai cu seamă, inventă o tehnică a imaginii în mişcare: [la elapa „e frântă sub tălpile peştilor“, „nopţile se dezbracă-n ochii pisicilor“... –şi exemplele ar putea continua]. Dar toată inspiraţia lui Ion Pachia-Tato-mirescu îmi pare că vine dintr-această stilistică sugestie a câmpiei, a unui u-nivers mut şi tainic, cu zările dezgolite, dar plin de bogăţii în adâncuri, înacele adâncuri în care, cum spunea odată Nicolae Iorga în neuitatele lui pre-legeri, nu se poate vedea decât din foarte înalt.» – [textul reprezintă ultimelepatru fraze „amputate“ din prefaţa Poezie şi arheologie, de Miron Radu Pa-raschivescu, scrisă la Văleni de Munte, în decembrie 1969, pentru volumulMunte de IPT, varianta „definitivă“, cu ciclurile Demon, Graal şi Sobor,adăugate la cele din manuscrisul – ce cuprindea ciclurile Antiromanţe de iar-nă, Munte, Furtună magnetică şi Noul Turn Babel – manuscris „dacti-lografiat la două rânduri“, predat în luna mai 1967, Editurii pentru Literaturăce, la „restructurarea“ din 1969, se divizează în Editura Minerva şi în EdituraEminescu]) şi de Vladimir Streinu («Într-un lung poem de versuri tot lungi,deşi intitulat Destinaţii confidenţiale, aria lirică e planetară, asociaţia metafo-rică sare de la o paralelă a globului la alta, şi până la urmă aflăm că ne vor-beşte un glas îmbătat de el însuşi, „de lângă o poartă de uraniu scurs din ple-tele crunte ale Dacilor“. Vorbeşte deci un pui de Dac…» – [Ghiocei, la ru-brica Distinguo, din săptămânalul] Luceafărul [nr. 11 / 225, 18 martie] 1967[cf. Vladimir Streinu, Pagini de critică literară, vol. IV, de George Muntean,Bucureşti, Editura Minerva, 1976, pp. 90 – 93]).


,iiiiiiiiii-262

IPT – poetul. De la primele-i poeme publicate în ziare / reviste, se lămu-reşte faptul că Ion Pachia-Tatomirescu „conjugă“ întru catharsis «marileprobleme filosofice ale existenţei», eul liric fiindu-i «prezent în tot locul, caun martor ocular şi senzorial la condensarea înaltelor miracole din seva pă-mântului» (Al. Firescu, Înainte – Craiova –, nr. 6.560, 2 aprilie, 1966, p. 3),ecritura sa înnobilându-se în zodia «unei muzici, a unui ecou inefabil, careeste pecetea poeziei», pecete inconfundabilă, dinspre o primă ars poetica aparadoxismului, Peristylium, dinspre o limpede şi foarte profundă „definiţie“a holopoemului, certificate chiar din toamna anului 1966, de Miron Radu Pa-raschivescu (în Povestea vorbii, nr. 7), de Ilarie Hinoveanu şi Petre Dragu(în Ramuri, III, nr.10 / 27, 15 septembrie 1966, p. 14). Ion Pachia-Tatomi-rescu, „puiul de dac“, intrând în „Ţara-Poem“ cu un Munte şi aducând «măr-turia unei erupţii lirice de mare autenticitate prin îndrăzneală asociativă şi di-namism interior, traducând zbaterile şi elanurile unei sensibilităţi adolescen-tine înfiorată de a se descoperi pe sine şi tulburată de presimţirea unei ordinicosmice» (M. Iorgulescu, Munte, în revista Luceafărul, XV, nr. 32 / 536, 5august 1972, p. 6), nu-i doar unul dintre criticii / teoreticienii paradoxismu-lui, ci-i şi creator / inventator de salm, cea mai scurtă poezie cu formă fixădin istoria literaturii universale: «Într-adevăr, salmii întrec, necondiţionat, caîntindere, economia de cuvinte a haiku-ului, fără a pierde, prin aceasta [...],echilibrul dintre brevilocvenţă şi densitate (echilibru fin, greu de atins...).Iată câteva exemple, ca să nu ne rezumăm la afirmaţii: „Vie / lăcrimie...“;„Fluturi / ard pe scuturi“;„Munte, / în cer, pun-te...!“ etc.»; ajungem şi «lalectura cosmogonică a volumului»; fiindcă, «după cum ne informează auto-rul în cuvântul înainte, „eroul liric al salmului este un observator, un parti-cipant la o ordine microcosmică şi, deopotrivă, macrocosmică“; nu-i de mi-rare, deci, că, pe prima pagină, vedem scris, într-un chenar, „Cosmografii“;aceste cristale poetice, cu nenumărate reflexe, vorbesc despre sufletul ome-nesc, de pretutindeni şi de oricând, capabil să închidă în grăuntele său nevă-zut (dar abisal), imensitatea universului» (E. Dorcescu, Poezie şi cosmogra-fie, în Renaşterea bănăţeană / Paralela 45, nr. 3478, 3 iulie 2001, p. 6). Înciuda micropoemului-haiku, pachiesciana „invenţie“ este deja „omologată“atât de esteticieni din Belgia, ca Paul Van Melle («Salmes est fait unique-ment de poèmes à forme fixe de ce nom, plus brefs encore que le haïkou ja-ponais, car ils sont fait d’un trochée et d’un tétrasyllabe; il n’est pas facile des’habituer à ce rythme [...]» / «Salmii, în unicitatea lor, sunt poeme cu formăfixă, mai scurtă decât a haiku-ului japonez, pentru că-i desfăşurată numai peun troheu şi un tetrasilab. Nu-i uşor să te obişnuieşti cu acest ritm […]» –, înrevista Inédit, nr. 153 / 2001), cât şi din Franţa, ca Jean-Claude George («LeSalme est la plus courte poésie fixe de l'histoire de la littérature. Le tri-plement du salme – proche du haiku – donne le trisalme [...]» / «Salmul estecea mai scurtă poezie cu formă fixă din istoria literaturii [universale]. Tri-


,iiiiiiiiii-263

plarea salmului – ducând în imediata vecinătate a haiku-ului – face să rezultetrisalmul.» – în Art et Poésie, nr. 177 / 2002). Ultimele poeme hadronicesunt remarcate şi de profesorul de românistică de la Universitatea Sorbonei,Jean-Paul Mestas: «Incantation, magie des visions, le poète de Timişoara of-fre à lire des sonnets qui ouvrent les horizons de la Dacie et dont le chantrapelle cordialement au rêve des beautés latentes....» / «Încântec, magie a vi-ziunilor oferă sonetele poetului timişorean [Ion Pachia-Tatomirescu], sonetecare deschid orizonturile Daciei şi fac să reverbereze acolo adâncimi de ini-mă revelatoare a unor frumuseţi latente.» (în Jalons, nr. 73, 2002).

Opera poetică a lui Ion Pachia-Tatomirescu îşi relevă în prive-liştea competiţiei valoric-estetice o bogată „corolă“, reunind paisprezece vo-lume: Munte (Bucureşti, Editura Eminescu, 1972), Încântece [Demon –Graal – Sobor], (Bucureşti, Editura Litera, 1979), Zoria (Bucureşti, EdituraCartea Românească, 1980), Lilium breve (Bucureşti, Editura Eminescu,1981), Peregrinul în azur (Craiova, Editura Scrisul Românesc, 1984), Verbulde mărgărint (Timişoara, Editura Facla, 1988), Dumnezeu între sălbatice ro-ze (trisalmi şi micropoeme-haiku – Timişoara, Editura Hestia, 1993), Bombacu neuroni (Timişoara, Editura Aethicus, 1997), Aforismele apei / Apho-rismes de l’Eau (aforisme / „lirosofii“ în ecuaţii liric-paradoxiste – Timi-şoara, Editura Aethicus, 1999), Fulgerul sferic / Éclair sphérique (Timişoa-ra, Editura Aethicus, 1999, Salmi / Salmes / Salms (distihuri superpara-doxiste – Timişoara, Editura Aethicus, 2000), Ultimele poeme hadronice,poeme, (Timişoara, Editura Aethicus, 2002), Compostorul de nori (Ti-mişoara, Editura Aethicus, 2004), Despre fructul Curcubeului / On the Fruitof the Rainbow (Timişoara, Editura Aethicus, 2007), Elegii din Era Arhe-opterix (Cluj-Napoca, Editura Dacia XXI, 2011) şi volumul de faţă, Come-te-n cea de-a 65-a vale – oranj-poemele toamnei, (Timişoara, Waldpress,2012).

Celor paisprezece volume de poezie li se adaugă zeci de volume„colective“, în care-i antologat cu importante grupaje / cicluri de poeme, acăror valoare a fost remarcată prompt de critica de profil: Poarta cuvintelor,antologie de poezie, întocmită de Ion Potopin, cu un Cuvânt înainte de Ale-xandru Philippide şi cu o Prefaţă de Şerban Cioculescu, Bucureşti, EdituraLitera, 1971 (la paginile 131 – 139, Ion Pachia Tatomirescu publică amplulpoem, Muntele nostru: 1. Apă concentrică, 2. Muntele – dac frumos, 3. Po-diş – soarele zace-n lat, 4. Munte de mijloc, 5. Câmpie oblică, 6. Gheizer –cercul vuind în lături, 7. Relief de sunet, şi 8. Renaştere), Lumina cuvintelor,antologie întocmită de Marian Barbu, cu o Prefaţă de Ion Rotaru, Craiova,Editura Casei Corpului Didactic, 1976 (la paginile 122 – 150, lui Ion PachiaTatomirescu i se tipăresc poemele: Patrie, În lumina de herb, Noi în creşte-rea mărilor de grâu, Scrisoarea a III-a, Scrisoarea a IV-a, Cântec în câmpieşi încă vreo douăzeci şi cinci, din cele trei cicluri: Apex I – V, Demon şi


,iiiiiiiiii-264

Graal), Ramuri, 1905 – 1980, volum jubiliar îngrijit de Marin Sorescu, Cra-iova, Întreprinderea Poligrafică Oltenia, 1980, Poeţi olteni (1944 – 1980),antologie de poezie întocmită de Justin Constantinescu şi Ion Deaconescu,cu o Prefaţă de Marin Sorescu, Craiova, Editura Scrisul Românesc, 1982,Glasul Cetăţii, antologie de poezie şi proză, întocmită de Marian Odangiu,Timişoara, Editura Facla, 1986, Umbra libelulei, antologie de micropoeme-haiku întocmită de Fl. Vasiliu, Bucureşti, Editura Haiku, 1993, CasaFaunului / The Faun’s House / La Maison du Faune / Haus des Faunus – 40de poeţi contemporani transpuşi în engleză, franceză şi germană…,antologie de poezie întocmită de Lucian Alexiu, Timişoara, Editura Hestia,1996, O sută de catarge / One Hundred Masts – microantologie a haiku-uluiromânesc, întocmită de Florin Vasiliu şi Şerban Codrin, Bucureşti, EdituraHaiku, 1997, Drumurile noastre, antologie a celor cinci ediţii ale Festiva-lului Internaţional de Poezie „Drumuri de Spice“, de la Uzdin-Serbia, întoc-mită de Vasile Barbu, Timişoara, Editura Augusta, 1999, Luna în ţăndări –poeţi români – 10 ani de haiku, antologie întocmită de Florin Vasiliu şi Mi-oara Gheorghe, Bucureşti, Editura Haiku, 2000, The Loga Anthologies of Ro-manian Poetry – I – Ars Poetica, întocmită şi tâlmăcită în limba engleză deGabriela Pachia, Timişoara, Editura Aethicus, 2003 (la paginile 148 – 163,Ion Pachia Tatomirescu surprinde distinsul receptor cu o suită de arte poeticeparadoxiste: Despre condiţia Poemului Planetar / On the Condition of thePlanetary Poem, Apartenenţă şi iarbă de mare / Membership and GrassWrack, Limba – fluviul curcubeului / Language – the Rainbow's River,Despre pasărea adevărului / On the Bird of Truth, Sculptor împotriva morţii/ A Sculptor Against Death, Pe această câmpie de aramă... / In This Field ofCopper…etc.), Povos e Poemas / Peuples et Poèmes («Popoare şi poeme»),antologie, în portugheză şi în franceză, cu întocmire şi tâlmăciri de Jean-PaulMestas, Lisboa, Universitária Editora, 2003, Fenomenul Nichita Stănescu,volum omagial întocmit de Anghel Dumbrăveanu, Timişoara, Editura Ex-celsior Art, 2003, Surâsul crizantemei, antologie a haiku-ului românesc în-tocmită de Ioan Găbudean, Târgu-Mureş, Editura Ardealul, 2004, Caietele /Cahiers / Notesbooks „Tristan Tzara“, vol. / vols. 3 – 4, no. 5 – 12, 2005,(Ion Pachia Tatomirescu publică în acest volum colectiv holopoemul TheNew Tower of Babel, la paginile 273 – 275; English version by GabrielaPachia), Der Blues von meinen Grossvater, Rumänische Gedichte, ausge-wählt von Peter K. Wehrli und Ueli Schenker, în volumul 143, al periodi-cului Orte – Schweizer Literaturzeitschrift (Zürich), decembrie 2005 –ianuarie 2006 (în antologicul volum 143, lui Ion Pachia Tatomirescu, la pa-ginile 33 şi 34, i se publică poemele Verwundet die Vögel in Sternendornen,in der Kälte…– Rănite-s păsările-n ghimpi stelari… –, Bin ich Nicht Stein…– Eu în afara pietrei… – şi Făt-Frumos Steigt…– Făt-Frumos coboară… –,în tâlmăcirea lui Anton Palfi), Anuarul de martie, I, nr. 1, martie, 2006,


,iiiiiiiiii-265

Marian Barbu, Alexandru Gheorghe: Medalionul literar – structură perma-nentă de cultură şi educaţie, vol I (Craiova, Editura „Ramuri“, 2006; în acestprim volum al Medalionului…, la paginile 383 – 386, lui Ion PachiaTatomirescu îi sunt antologate poemele: Caligrafie, Meditaţie cu nuferi, Şar-pele fantastic, Vincent van Gogh, Poem electric şi fragmente – aproape 3pagini A-4 – din amplul poem, Despre reificare, despre banalul bilanţcotidian, despre suprema problemă a împodobirii Arheopterixului), Anuarulde martie, II, nr. 2, martie, 2007, Voices of Contemporary Romanian Poets,antologie în limba engleză întocmită de Dan Brudaşcu, Cluj-Napoca, EdituraSedan, 2007, Anuarul de martie, III, nr. 3, martie, 2008, Anuarul de martie,IV, nr. 4, martie, 2009 (în acest volum, Ion Pachia Tatomirescu publicăpoemele: The Sun’s Slumberous Protuberance and My Multiple Memories…/ Însomnorata protuberanţă a soarelui şi memoriile mele multiple –holopoem, Astfel, Poemul nostru devine Fant-Omul-Vid, Dialogul învidăriide pe malul oximoronului, Dacă Poetul e-o mânătarcă de vid printre conste-laţii, Cometă glonţuitoare de vid şi de ceruri ale gurilor…, Deasupra-i cerdin inimile vidului…, Sfânt prag la vidul acvilin… – holopoem, În somnulreal, nu-n somnul din imn…, Cad fulgii unui somn cosmic…, Zeiţa somnu-lui…, 8 Martie – sărbătoarea obosită, deşi n-are somn…, Somn cu mărturiicanine…, Mângâind somnul rochiei din borangicul-fagure…, Este şi som-nul…, Muza adormită…, Dosarul de somn al lui Otzi rămâne deschis, Mi-esomn, şi mi-e de Doamna Haos…, Un psalm în faţa Cărţii-Haos…, Fum-interogaţie la ieşirea locomotivei Tale din haos…), Anuarul de martie, V,nr. 5, martie, 2010, Caietele / Cahiers / Notesbooks „Tristan Tzara“, tom I,vol. XI – XIV, nr. 31 – 60, 2010 (IPT publică Salmi pentru „Premiul Nobel“al rândunicilor / Salms for „the Nobel Prize“ of the Swallows, pp. 532 –540), Anuarul de martie, VI, nr. 6, martie, 2011 (IPT e antologat cu poemenoi: La rugăciunea de Sfintele Paşti…, În ce sens curge durerea…, Indignatde-atâta umplutură şi rostire cosmică…, Strada cu sens unic a metaforei…,Rosteşte-te, vârcolac…!, Sens pentru liliacul înflorit în 3 octombrie 2010…,Rostire de mausoleu…, Hoapă cu prunci de miresme, nebuni…, Din bluzelede-april ale cerului…, Pe-o foaie de papirus…, Cerbul intră-n sonet…, Raiulmeu cât o sprânceană, cât o pleoapă…, Doar sunt în Rai şi n-am altceva maibun de făcut… – pp. 97 – 103), Lumina cuvintelor, antologie de poezie întoc-mită de Claudiu Simonaţi, Craiova, Editura Sitech, 2011 (unde Ion PachiaTatomirescu este prezent cu zece poeme noi: Spintecaţi până sub Curcubeu,În sinestezii pentru următorul…, Molecula aceea, dintâi…, Vor să-nvingăgravitaţia…, Lumea nu mai crede-n astfel de cărţi…, Ori ca ninsoarea cusinele-ndimineţit…, Să nu-mi deocheaţi caisul…!, Fumegosul Sisif de la re-cif…, Epopeea coborând printre sâni… şi Doar suntem foc de moderni…! –la paginile 84 – 94).


,iiiiiiiiii-266

De 18 ani (1994 – 2012), la Iaşi, apare Poezia – «revistă de culturăpoetică» –, trimestrial, câte un volum – „pe o temă lirică dată“ –, de câte 250de pagini fiecare, sub egida Uniunii Scriitorilor din România şi sub direcţiapoetului Cassian Maria Spiridon; este vorba, de fapt, despre o veritabilă, im-presionantă, antologie de poezie, de 62 de volume (însumând 15.500 de pa-gini A-5), unică în felul ei, atât în literatura valahă, cât şi în cea europeană;din anul 2005 (începând cu volumul de vară, nr. 32, cel cu tema «Poezie şimoarte») şi până în 2012 (inclusiv volumul de iarnă, nr. 62, pe tema «Poezieşi trudă»), Ion Pachia-Tatomirescu, colaborând, număr-de-număr, a publicat124 de poeme (din care spicuim): A Sculptor Against Death / Sculptor împo-triva morţii din oase (Poezia, anul XI, nr. 2 / 32, vară, 2005, p. 124), TheGrass…/ Iarba…, I’ll Still Be Searching Tomorrow… / Totuşi, mai caut şimâine…, Balada da alma / Balada sufletului între aripi, Poema Face aoNorte / Poem în faţa nopţii, Bildhauer gegen den Tod in den Knochen /Sculptor împotriva morţii…, An den Heiligen Computer / Rugăciune cătreSfântul Computer, Flacăra la desprinderea jumătăţii din Androgin sub nu-mele de Lilium Breve, Sonetul Roşului Împărat (ori psalmul elementuluiFoc), „Microantologia“ înfrigurării cosmice în cea de-a şaizecea-mi iarnă –Vidului de sub timpanul iernii..., Androginul cu cireşe la urechi, Cosmo-gonie cu prigorii (holopoem), With Mr Cantemir on Eminescu’s Portrait, Labombe à neurons, Cu zeiţa de martie a lui Ghilgameş, Democrat-senti-mentul-Arheopterix (I – V), Cometă glonţuitoare de vid şi de ceruri ale gu-rilor…, La protubérance ensommeillée du soleil et mes mémoires mul-tiples… (holopoème)…, Fum-interogaţie la ieşirea locomotivei Tale din ha-os…, Despre o nelinişte în jocul „de-a galaxia“…, Despre o nelinişte a„dreptului de autor“…, Bucuria de a ţi se repara pedala de acceleraţie atimpului…, Bucuria de-a nu muri constelaţie veche…, În puterea Verbu-lui…, Indignat de-atâta umplutură şi rostire cosmică…, Wooden Pigs on Ri-vers, Crunt-normală, soarta poetului…, Şi-acea piramidă cu inspirat ochi...,Despre cele cinci elemente ale divinei inspiraţii..., Ferindu-mă de fulgertranspirat..., Dacă nici rechinii nu transpiră-n amniotic-prezidenţialul haş-doi-o..., De două milenii pândite de furi transpiraţi..., Muza-mi grăieşte des-pre ingrata absenţă a lecţiei de norologie..., Şi cu telecomanda neadormiteimuze, în mâna stângă..., The Verb Struts, September Hint, The FantasticSerpent Grea trudă de-Androgin în privelişte…, Tot aşa nici truda mea deSisif…, Mai am de trudit şi-n magazinele planetelor roşii, Indignant at theAmounting Forcemeat and Cosmic Purposeful Orderliness-Worddiness etc.

IPT – epigramist şi parodist. În două antologii de epigrame – una din1979, Au plecat olteni la coasă (întocmită de Nicolae Petre Vrânceanu şi decaricaturistul Barmo, tipărită de Centrul de Îndrumare a Creaţiei Populare şia Mişcării Artistice de Masă, din Craiova), şi a doua, din anul 2008, Printre


,iiiiiiiiii-267

epigramiştii olteni (prefaţată de George Corbu, preşedintele Uniunii Epigra-miştilor din România, întocmită de Petre Gigea-Gorun şi apărută la EdituraFundaţiei Scrisul Românesc, tot din Craiova) –, Ion Pachia-Tatomirescu seînfăţişează cu un grupaj de catrene de un fulgurant umor, de o fină satiră,autorul lor – din 1979 – având însă un tânăr chip bărbos-neguros de spa-dasin, ori de războinic cavaler danubian ce se vrea de departe „spăimos“, întoga-i de tuş aruncată ca peste un vulcan (graţie „mărturiei peste anotimpuri“făcută de portretul în peniţă zimţuită): El pus-a pe copertă „Flori şi spini“ /Dar înăuntru-s numai mărăcini («Lui Maliu Bogoe, autorul volumului deepigrame „Flori şi spini“», 1939); La ţărmul mării, lângă-albastrul foc, / În„Ceasul umbrei“, meditând, Motoc / Constată … că peniţa-i n-are toc !(«Poetului Nicolae Motoc, autorul volumului de versuri „Ceasul umbrei“»,1969); „Şcolar, pe drum, saluţi pe cel mai mare !“/ (I-a spus bătrâna doam-nă-nvăţătoare);/ Astfel a şi făcut, dar e-n dilemă: / Cum să salute-acum,când „El“ e… „mare“ ?! («Dilemă»); Demult, mi s-a încredinţat o ramă /Şi-am atârnat-o printre stele, chiar mai sus, / Crezând că printr-o bună epi-gramă / În ramă am s-ajung, dar văd că nu-s ! («Autoepigramă» – Printreepigramişti olteni, 2008, p. 276).

Într-o revistă timişoreană, Tim 17 (titlu ce trimite la însângerata zide 17 decembrie 1989 de la Timişoara, sub direcţia poetului Marcel Turcu),chiar în al doilea număr al acesteia, apărut în 27 februarie 1990 (p. 8), îl a-flăm pe Ion Pachia-Tatomirescu – semnând cu pseudonimul Ioan Viespan dela „Academia Aricilanda“ / „Academia Aricilandiană“ – atât în ipostaza deepigramist, cât şi în cea de parodist. Epigramistul surprinde printr-odiversitate tematică „fără frontiere“ – fotbal, vânzătoare care înşală (în socia-lism) clienţii „la cântar“, vaccinarea „anti-tetanos“, „cearta între confraţiicondeieri“ etc. – ţintele fiind ochite „foc-cu-foc“: Duminica, sunt guguştiuciitrişti / şi stau în plopi ca semne de-ntrebare: / „– De ce-n tribune,-s capetede fotbalişti / iar, în teren, un cap printre picioare ...?“ («Fotbalistică – LuiFănuş Neagu, autorul cronicii sportive, „Azvârlind cu turturele“, publicată în„Luceafărul“ – Bucureşti –, nr. 989 / 11 aprilie 1981»); „– C-un deget, ia optgrame la cântar ...!“ / „– Dar numai cu atât, nu eşti pierdut… / Expert de eşti,constaţi, la inventar, / de câte ori domniţa s-a vândut ...!“ («Tereziile treze –Unei domnişoare, „vânzătoare-de-brânză“ în Piaţa Electrobanat / Iosefin dinTimişoara, care apasă cu degetul platanul cântarului, frustrând de câteva gra-me cumpărătorul»); „– Ar trebui să inventăm un pat / cu purici care vac-cinează bine…!“ / Şi-o viespe-de-ntrebare mie-mi vine: / „– Ce purice, fru-moaso, te-a-nţepat ...?“ («Vaccinare – Tinerei domnişoare-medic-de-co-mună, Brânduşa Brădescu, ce, într-o şedinţă de sindicat afirmă convingător:„Vaccinul antitetanos e ca o înţepătură de purice…!“); Într-o limbă honolu-lă, / Baciu Fane cată hulă: / doar i s-a furat din creier / şi-i stă iarna dreptpe greier ...! / Mari experţi au constatat: / „– Greierii sunt scunzi de stat


,iiiiiiiiii-268

...!“ («Furt de creier – Lui Ştefan Baciu, de la Universitatea din Honolulu-Hawaii, ce acuză pe dr. C. Michael-Titus, redactor-şef al revistei Conver-genţe Româneşti, din Londra, de „furt de creier“ deoarece i-a „reprodus fra-udulent“ poezia Emigranţi).

În revista Asociaţiei Scriitorilor Români din Canada, Destine Lite-rare (Montréal – ISSN 1916 – 0623), anul V, nr 3 / 37, septembrie – de-cembrie, 2012 (paginile 95 şi 96), Ion Pachia-Tatomirescu publică un ciclude zece epigrame (cea dedicată epigramiştilor olteni fiind în două variante),circumscriind bogatei arii tematice a epigramisticii sale: (1) adevăruri trecutede istorii maghiare / române sub tăcere («Ioana, fiica „ducelui“ / „regelui“valah, Menumorut de Pannonia [Dacia de Vest], s-a căsătorit cu Zultes, fiul„ducelui“ / „regelui“ maghiar, Arpad – [„Cronici diverse“]: Eterni, majes-tuoşi, sub cerul-scut, / stau cuscrii Arpad şi Menumorut, / zicând: „Ce bine-am dus-o-n vremea noastră, / când tu îmi dai cumâs şi eu – colastră…!“» –[Încuscriţii, de sub scut…]), (2) demagogia deşănţată, antinaţională, dis-tructivă, haotizatoare a politicienilor din România celor 23 de ani ce au trecutde la Revoluţia Anticomunistă Valahă din Decembrie 1989 până în prezentulacestor epigrame («În România preşedintelui Tr. Băsescu şi a prim-minis-trului Em. Boc, a apărut un nou sport: săritura Naţiunii de sub scut, pescut… [„Ştire din presa arcului guvernamental“]: Nu vă lăsaţi, Români, cu-prinşi de stres, / vă dăruim noi strategii pentru progres: / cât alte naţii su-liţe-şi ascut, / voi, de sub scut, săriţi pe scut…!» [Sportivitate…]; «„În vre-mea ministrului culturii din România / Dacia, veterinarul Kelemen Hunor,Sarmizegetusa fu asediată demolator de investitori cultural-turistici ai veriianului 2011: un zid din capitala Daciei fu distrus pentru a se face o parcare-auto“ [Ştire din presa lui august 2011]: Şi asta ordonă veterinar-ministrulHunor: / „Zimbrii din stemă meargă-n abator, / cu cei pe care-i doborâţi dinscuturi – / nemuritorii Daci ne vând rebuturi…!“»; «Fondul Monetar In-ternaţional caută specialişti în „Apocalipsă“ pentru unele ţări din UniuneaEuropeană… [Presa din arc…]: Sub scut, am traversat „Apocalipsa“, / pecând fatală soarelui a fost eclipsa… / De-atuncea F[e]M[e]I specialişti totcată / spre a privatiza şi-„Apocalipsa“ toată…!»; «„Să trăiţi bine…!“ –…zicea, în anul 2004, Traian Băsescu, sau despre discrepanţa dintre lozin-ca-i trâmbiţată pe când candida la Preşedinţia Ţării şi realităţile dezastruoase,malefice, înregistrate de România în deceniul în care el a fost şi încă mai este„alesul“ şi „realesu-i preşedinte“: De douăzeci de ani înaintăm ca racul – /din comunism, prin jungla abundeţei, / conduşi până-n prăpastia demenţei –/ că ne-am ales un Scorpion-stegar ca Dracul...!»), (3) provincialismulinfatuat („Lui George Gîrda, 1879 – 1948, versificator în dialectul bănăţean,căruia i se atribuie paternitatea zicalei: „Tăt Bănatu-i fruncea!“: Zis-a Geor-ge Gârda: „Tăt Bănatu-i fruncea…!“ – / şi fu adevărul valabil atuncea… /


,iiiiiiiiii-269

Privind prin istorii, cercetând profund, / „fruncea“ de pe-atuncea devenit-afund… [Geminae frontis...]) etc.

Ar mai fi de observat că pe tulpina împrimăvărată a epigramei, IonPachia-Tatomirescu a altoit exemplar nu numai autoepigrama (supra), ci şiepitaful: Pe-al meu mormânt zac multe oale sparte – / că doar de viespi înviaţă-avusei parte ...! («Epitaful epigramistului Ioan Viespan» / Ion Pachia-Tatomirescu, Dicţionar estetico-literar, lingvistic, religios, de teoriacomunicaţiei…, Timişoara, Editura Aethicus, 2003, p. 134).

Tot în revista Tim 17 (nr. 2, 27 februarie 1990, p. 8), Ioan Viespan,adică Ion Pachia-Tatomirescu, publică o electrizantă parodie (în cazul defaţă, parodistul IPT parcă întrecând originalul), Note pentru un plural, dupăAlain Bosquet, parodie pe care o regăsim – în Dicţionar estetico-literar, lin-gvistic, religios, de teoria comunicaţiei (2003, p. 306 sq.) – alături de încădouă, una după Quadriga, de Nichita Stănescu, şi cealaltă după Melcul, deMarin Sorescu, nelipsind autoparodia Ciber-Pegas; dar mai bine să lăsămarticolul pachiescian din dicţionar să ne lămurească: «Parodia Note pentru unplural, după poetul francez, Alain Bosquet, are drept motto un vers din textulparodiat, „Un chêne allait se souvenir“: Un brontozaur era gata să-şi aducăaminte. / Un măgar se visa călare pe filosof, / între două căpiţe egale, deiarbă. / Un ocean iubea o balenă albastră / mai tare de cât e voie să iubeşti./ Lavei sale temătoare, / vulcanul îşi povestea copilăria. / O mlaştină aveanenumărate inimi. / Pur şi simplu, din margine de trotuar, / un castan foarteverde, / văzâd afroditele ce trec pe lângă el, / nu accepta moartea în vreunchip. // Mai sensibili ca elicopterul prezidenţial. Parodia „Cotiga“ de IonPachia-Tatomirescu, la „Quadriga“, de Nichita Stănescu, poemă publicată învolumul „Dreptul la timp“ (1965), are ca motto primele două şi ultimele do-uă versuri ale poeziei respective – Şuieră o cvadrigă pe câmpia / secundelormele. / [...] / aleargă-n afară, aleargă-n afară / şi nu se mai văd.; umorul finprovine din „discrepanţa“ angajată – prin titlu – între latinescul „quadrigă“,din care, într-adevăr, a rezultat apelativul valah, „cotigă“, dar şi din substitu-irea „quadrigii“ de către „locomotiva cu aburi“: Şuieră o locomotivă cu aburipe câmpia / secolelor mele. / Are mai mulţi cai, are doi luptători. / Unul e cuochii-n flăcări şi-n cărbuni, altul / – ca Făt-Frumos – cu ochii în lacrimacerului. / Unul îşi ţine inima înainte, în caii de fier, / altul şi-o târăşte pestepietrele colţurate, / în urme... / Unul strânge frâiele cu mâna din cap, / altul– tristeţea, între măsele. / Unul e neclintit ca sârmele şi ca ţevile / prin carecurg amintirile celuilalt. / Şuieră o cotigă pe câmpia / locomotivelor mele. /Are cai negri, are doi luptători. / Unul îşi ţine viaţa în vulturi de fum, / altulîşi ţine aburariul în roţile rostogolite – / şi caii aleargă până când sparg cuboturile / ceasul meu „PoElliot“, / aleargă-năuntru, aleargă-n afară – / şinu se mai zăresc decât şinele / pe care şuieră o altă locomotivă – / de dataasta, electrică, încât / nu se mai văd cei doi luptători din front ... Parodierea


,iiiiiiiiii-270

poemului Melcul, de Marin Sorescu, atrage discret atenţia asupra originaleiecuaţii poetice a firescului, care i-a adus genialului dacoromân-bulzeşteancircuitul universal, din Japonia până-n Patagonia: Ieri, la scăpătatul / pro-gramului de la magazinul „Fier Lucrat“, / mi-am cumpărat / un tirbuşon /pentru extras idei / din dopurile de plută. // Azi-dimineaţă, / un melc / stăteape tirbuşon, / cu ochii în miere de mai, / cu coarnele-n piept, / privind fix înel / şi izbindu-mă cu elicea-ntrebării: / „ – Domnule, / cine ţi-a dat stâng-dreptul, / de a-ţi însuşi licenţa / cochiliei mele...?“. Autoparodia Ciber-Pegas, de Ion Pachia-Tatomirescu, pare a fi un soi de „satiră duhului meu“,dar săgeata ironiei se fixează-n aporia lirismului: Am cal supersonic, de rasă,/ face sărituri peste casă, / peste munţi, peste naţii, / peste rifturi, peste bao-babi-constelaţii...! / Calul meu are părul alb, ochii roşii, / copitele lui emanăraze infraroşii, / merge pe orizontală, pe verticală, / peste Pacific face doaro escală...! / Nu bea, nu mănâncă, e paşnic, / am, cum se zice, „cal straş-nic...!“ / Poeţii cu cai vă pot spune mai mult – / de-aceea-s dispus să-iascult... / „Calu-mi cu aripile flintelor / galopează pe zidul cuvintelor – /amprentele copitelor pe consoane de fân, / chiar după taifun, aprinse ră-mân...“; / „Mă duce-n toate părţile, / ştie singur unde sunt porţile – / c-a totgalopat prin urechea universală: / arta hipică-i o mare scofală...!“ // „Eun-am Ducipal – ar fi fost prea banal...! / Am Ciber-Pegas, dar de-ar fi şi uncal...“».

IPT şi poezia pentru copii. Printre cele 14 volume de poeme (supra) dincorola „literaturii majore“ (deşi lui IPT nu-i place „dichotomia“ operaţională„barbarizatoare“ literatură majoră – literatură minoră, deoarece, pe nivelu-rile receptării „Adevărata Poezie ori este, ori nu este!“ – cf. Marin Breiu,Gabriela Pachia, Lirica bănăţeană pentru copii, Waldpress, 2011, pp. 105 –143), Ion Pachia-Tatomirescu a publicat şi patru volume / plachete de mare,neasemuit rafinament valoric-estetic, de uluitoare „poezie minor-de-majoră“(ca să apelăm şi la sintagma-i ironic-oximoronizată): Crocodilul albastru(Bucureşti, Editura Ion Creangă, 1975), Împăratul din Munţii de Azur / TheTale of the Emperor in the Azure Mountains (ne referim la prima parte, depoem eroic / baladesc, avand ca protagonist pe Burebista, partea a doua aplachetei fiind turnarea în proză a baladei din prima-i parte – Timişoara,Editura Aethicus, 1996), Stelele dalbe...dintr-o „Colindă la Timişoara înDecembrie Însângerat, la anul 1989“ (Timişoara, Editura Aethicus 1998) şiCereasca horă din carul cu doisprezece brebenei (Timişoara, Editura Aethi-cus, 2002).

IPT – aforismele şi lirosoful. Sub pana inspirată a lui Ion Pachia-Ta-tomirescu, aforismul se-ndepărtează cu secoli pe oră de „enunţul matematic-arid“, spre a deveni fulger rotund, în orizontul cunoaşterii metaforice. Aforis-


,iiiiiiiiii-271

mele / lirosofia lui IPT, abordând, tematic, unul dintre elementele fundamen-tale ale lumii noastre, relevat chiar din titlul plachetei bilingve, AforismeleApei / Aphorismes de l’Eau, de Ion Pachia-Tatomirescu (Timişoara, EdituraAethicus, 1999), au avut o „receptare critică de invidiat“, nu în spaţiul vala-hofon (din România, ori din Moldova), ci în spaţiul francofon (din Franţa şidin Belgia); spicuim în acest sens două recenzii, una semnată (în noiembrie1999) de belgianul Paul Van Melle şi cealaltă, de francezul Paul Courget:

(I) «Je ne savais de Ion Pachia-Tatomirescu que des livres d’his-toire et de linguistique. Importants, passionants, instructifs, bien entendupour qui ne connaît que le côté très occidental de l’Europe. Voici main-tenant, à l’approche de la poésie (il faut rappeler que l’auteur est partisan duparadoxism roumain), des Aphorismes de l’Eau. Surprenants, car l’auteurquitte sa formation scientifique pour se fondre dans l’univers comme unplongeur dans l’océan. Il y croit, et cependant: ”L’eau est comme l’amour...A côté d’un grand feu, Elle s’évapore...”» «Nu ştiam decât cărţile de isto-rie şi de lingvistică ale lui Ion Pachia-Tatomirescu: importante, pasionante,instructive, binevenite, celui ce nu cunoaşte decât coasta occidentală a Euro-pei. Iată-acum, din imediata apropiere a poeziei (trebuie să reamintesc că au-torul este partizan al paradoxismului valah), Aforismele Apei. Surprinzătoare,căci autorul părăseşte [de data asta] teritoriul cercetărilor sale ştiinţifice sprea se afunda în univers ca un scafandru în ocean. Şi-i verosimil, de vreme ceApa este ca dragostea... Lângă un foc mare, se evaporă...» (Paul Van Melle,Aphorismes de l’Eau…, în revista Inédit, La Hulpe / Belgia, nr. 134, noiem-brie, 1999, p. 17);

(II) «On connaît la curiosité, touchant à tous les problèmes, aussibien d’ordre littéraire qu’historique ou scientifique, de l’écrivain, chercheuret poète roumain, de Timişoara, Ion Pachia-Tatomirescu et la manière peuconventionnelle et toute personnelle qu’il a de les aborder. Celle, aussi, denous en faire pénétrer la substance sans cesser de recourir à l’originalité. Nélui-même sous le signe d’eau du Verseau, il nous présente, aujourd’hui, sesAphorismes de l’Eau, parus dans la Bibliothèque Encyclopédicus des Edi-tions Aethicus. Ce livre se révèle plein de constats à la fois sensés, pertinentset pittoresques, touchant à l’un des quatre éléments, et non des moindres. IonPachia-Tatomirescu les traduit en aphorismes souvent bref et précis, commele requiert le genre. Ils sont basés tant sur l’observation directe que sur le re-cours aux matériaux intellectuels de sa connaisance, et aussi, pour une bonnepart, sur les leçons apportées par l’expérience humaine, acquise ou éprouvée.Même s’il est dit quelque part: L’Eau est comme l’amour... À côté d’ungrand feu Elle s’évapore... La lecture du livre en sa poursuite n’en est pasmoins encourageante, puisqu’elle nous amène cette déclaration de l’auteur:Celui qui connaît les mystères de l’Eau comme élément fondamental de l’Ê-tre, devient le souverain de l’Univers. Que porrait-on souhaiter de plus grati-


,iiiiiiiiii-272

fiant ?» «Se cunoaşte curiozitatea, în tangenţa mai tuturor problemelor,atât de ordin literar, cât şi istoric sau ştiinţific, a scriitorului, cercetătorului şipoetului valah, din Timişoara, Ion Pachia-Tatomirescu, dar şi maniera maipuţin convenţională, profund-personală, în care le abordează. Cea care, într-adevăr, ne-a facilitat să pătrundem în substanţa inepuizabilă a dinamiciioriginalităţii. Născutul sub semnul de apă al zodiei Vărsătorului, ne prezintăde data asta Aforismele Apei / Aphorismes de l’Eau, apărute în colecţia „Bi-blioteca Enciclopedicus“ a Editurii Aethicus. Această carte se revelează îndeplinătatea constatărilor de bun-simţ, pertinente şi pitoreşti, în tangenţacelor patru elemente fundamentale ale lumii şi nu de alt soi. Ion Pachia-Tatomirescu ni le tălmăceşte în aforisme, adesea scurte şi exacte, după cumsolicită genul. Ele se întemeiază atât pe observarea directă, cât şi pe recur-gerea la materialele din sfera intelectuală a orizontului cunoaşterii sale, şi, deasemenea, pentru o notabilă parte, chiar pe lecţiile date de experienţa umanădobândită sau probată. După cum şi spune undeva: Apa este ca dragostea...Alături de un mare foc, Ea se evaporă... Lectura cărţii, în ultimă instanţă, nueste mai puţin încurajatoare decât atunci când ne ameninţă cu această decla-raţie auctorială: Cine cunoaşte tainele Apei – ca element fundamental alFiinţei – devine stăpânul universului... Ce s-ar putea dori mai gratificant de-atât ?» (Paul Courget, Aphorismes de l'Eau, în Rivista Internazionale di Let-teratura / Revue Internationale de Littérature / International Review of Lite-rature „Fleurs de Lune“ – La Spezia / Italia, nr. 15, aprilie 2000, p. 14).

IPT – prozator pentru copii. De o mai bună receptare a „criticii literare“se bucură poveştile, povestirile şi basmele lui Ion Pachia-Tatomirescu, înEuropa Occidentală decât în România, graţie traducerilor de înaltă fidelitateîn limba engleză – Împăratul din Munţii de Azur / The Tale of the Emperorin the Azure Mountains (versiunea engleză: Gabriela Pachia – Timişoara,Editura Aethicus, 1996) – şi în limba italiană – Povestea celor trei mustăţi defier (Timişoara, Editura Aethicus, 2003; traducerea în italiană, din anul 2009,poartă titlul Festina lente sed festina, datorându-se italianului Giulio Zanetteşi bucureştencei Patricia Bălăreanu, în cadrul concursului Estroverso).

Cu privire la placheta pentru elevii din ciclul primar (cls. II – IV),Împăratul din Munţii de Azur / The Tale of the Emperor in the Azure Moun-tains, Paul Van Melle ne încredinţează: «Iată, în sfârşit, un basm. Unul ade-vărat. Mai bine-zis, o legendă. În limba valahă, dar publicată şi într-o ver-siune engleză, care mi-a facilitat receptarea. O legendă unde regăsesc atmos-fera mai bine-cunoscută mie din epopeile Edda, Kalevala, dar şi Nibelun-giada. Această Poveste a Împăratului din Munţii de Azur / Conte de l’Em-pereur dans les Montagnes Bleues ne proiectează cu peste 2000 de ani în ur-mă, în Împărăţia Dacilor, unde dragonii mai făceau încă istoria, şi unde pala-tele bravului împărat Burebista (Buravista) se prindeau în hora Carpaţilor


,iiiiiiiiii-273

Transilvaniei. Ion Pachia-Tatomirescu viersuieşte ca anticii aezi.» (Paul VanMelle, À tous les échos, în Inédit, La Hulpe / Belgia, nr. 110, noiembrie,1997, p. 23).

Cartea destinată spre lectură elevilor de gimnaziu (cls. V – VIII /IX), Povestea celor trei mustăţi de fier (în care se află, de fapt, 12 povestirişi poveşti / basme), beneficiază – din anul 2003 încoace – şi de o prezentare(recenzie / „radiografie“) exactă, în limba engleză, şi de alesul circuit înmass-media de tip online: «This volume is a collection of 12 literary fairytales written in a poetic yet easily understandable language. Each tale con-tains a basic element of truth with motifs from Romanian folk tales woundaround it. Through this mixture, a lyrical fantasy world is created. The talesexamine the political situation at that time in a very ironical way. It is easy tonotice, for example, that they make fun of the Ceauşescu regime. As a con-sequence, the complete version of these texts was only published thirty yearsafter they had been written. This volume also contains the originalcensorship remarks from the time of the Ceauşescu-dictatorship. Black-and-white drawings, photographs, and collages underline the text’s fantastic at-mosphere.» «Acest volum e o colecţie de 12 povestiri şi poveşti / basme,scrise într-o limbă poetică uşor de înţeles. Fiecare basm conţine un adevărfundamental cu motive din povestirile folclorice româneşti ţesute în jurul lor.Prin această combinatorie, se creează o lume fantastic-lirică. Povestirile exa-minează situaţia politică din acea epocă [a dictaturii ceauşiste], într-un modfoarte ironic. Este uşor de observat, de exemplu, că ele îşi batjocoresc regi-mul Ceauşescu. Ca urmare, versiunea completă a acestor texte a fost publica-tă doar la treizeci de ani după ce ele au fost scrise. Acest volum conţine ob-servaţiile iniţiale făcute de cenzura din vremea lui Ceauşescu. Desene alb-ne-gru, fotografii şi colaje subliniază atmosfera fantastică a textului.» (TheWhite Ravens 2005, This year’s collection contains 250 titles in 31 languagesfrom 48 contries: http://www.ijb.de/files/whiteravens/wr05/romanial.htm).

Foarte bine documentate / informate, Universitatea din Udine-Ita-lia, Societatea Filologică Friulană, Primăria-Tavagnacco-Udine – sub egidacărora se desfăşoară internaţionalul concurs anual pentru cea mai bună tradu-cere în italiană / friulană a unei cărţi din literaturile pentru copii ale Europei,Estroverso –, nominalizează şi Povestea celor trei mustăţi de fier, de IonPachia-Tatomirescu, între cele pentru ediţia a III-a, din anul 2009, ediţie con-sacrată literaturilor din România, Serbia şi Rusia.

Tradusă în italiană de Giulio Zanette şi Patricia Bălăreanu, Po-vestea celor trei mustăţi de fier, purtând titlul Festina lente sed festina, deIon Pachia-Tatomirescu, se situează – în competiţia Estroverso, ediţia a III-a,din 2009 – imediat după ex aequo (premiul I): Dumbrava minunată, de Mi-hail Sadoveanu (traducător: Davide Arrigoni) şi Aventurile iepuraşului Ţup,


,iiiiiiiiii-274

de Marin Traian (în traducerea Adelei Tarditi, Alessiei Reinero şi a Sussan-nei Peirano).

IPT – proză-document: Revoluţia din 1989. În antologia Timişoara 16 –22 decembrie 1989 (Timişoara, Editura Facla, 1990), întocmită de Ion An-ghel, imediat, în primăvara anului 1990 (ieşită de sub tipar în august acelaşian), cuprinzând „radiografii-document“ ale diferitelor arii timişorene cuprin-se de flăcările Revoluţiei Valahe Anticomuniste din Decembrie 1989, ariiîncă încinse, fumegânde (pe-atunci, la data alcătuirii cărţii), văd lumina tipa-rului (la paginile 152 – 164), sub titlul Nopţile şi zilele Revoluţiei Românedin Decembrie 1989, la Timişoara – fragmente de jurnal, însemnările – deun zguduitor verism – făcute (minut-cu-minut, oră-de-oră) de Ion Pachia-Tatomirescu, martor ocular, participant direct la cele petrecute marţi, 19 de-cembrie 1989, în Piaţa Elbei (fostă 1 Mai, ori „rebotezată“, Iosefin), trecut„norocos“ printre gloanţele trase de soldaţii / securiştii dictaturii ceauşisteasupra mulţimii solidarizate cu muncitorii răsculaţi / revoltaţi, de la Electro-banat, cărora nu li s-a permis „să-şi caute / îngroape morţii“ – părinţi, fraţi,rude apropiate.

IPT – folclorist, etnolog, cercetător al mitosofiei pelasge > valahe. A-precieri „înrăzărite“ dinspre „summa cum laudae“ înregistrează / cunoaşte şiopera de cercetare ştiinţifică interdisciplinară a lui Ion Pachia-Tatomirescu,încorolând o serie de lucrări novatoare / „revoluţionare“.

Din anul 1966, ca student-filolog, activează în Cercul Ştiinţific deFolclor al Facultăţii de Filologie de la Universitatea din Timişoara, cerc con-dus de universitarii Gabriel Manolescu şi Eugen Todoran, de la care primeştegeneroasa misiune de vacanţă, de a cerceta / înregistra folclor literar valah deprin satele doljeano-gorjene, din zona Filiaşi-Craiova-Târgu Jiu / Tismana,îndeosebi, tot ceea ce este legat de strigătura peste sat / roata de foc, mate-riale / fişe valorificate în primul volum de Folclor literar, apărut în anul1967, sub egida Universităţii din Timişoara (cf. Gabriel Manolescu, EugenTodoran, Folclor literar, vol. I, Timişoara, Reprografia / Editura Univer-sităţii, 1967). Între altele, o bună parte dintre colindele culese în anul 1966,odată cu anchetele folclorice privitoare la „roata de foc“, sunt publicate pesteani, în volumul Mărul din Rai cu stelele Crăciunului Dacoromânesc (desi-gur, alături de interesanta variantă la Mioriţa, nu balada, ci Corinda păcura-rilor pe-à Gură de Rai, şi de celelalte colinde culese de IPT, din localităţi depe văile Amaradiei, Gilortului, Jiului, Motrului, Mureşului şi Oltului, între a-nii 1966 şi 1986), Timişoara, Editura Aethicus, 1998.

Aproape cinci decenii, Ion Pachia-Tatomirescu a cercetat unicita-tea fenomenului mioritic în folclorul naţional-valah / universal, fenomen ceţine de sfera „oralităţii culte“ a Zalmoxianismului, după cum se relevă într-o


,iiiiiiiiii-275

serie de lucrări / studii de specialitate: Mioriţa – lectură semantic-sincreticăşi simbolic-genetică (1987, teză de gradul I, sub egida Facultăţii de Filologie– Universitatea din Craiova), De la «Mioriţa» la Zalmoxis (în revista Con-vergenţe româneşti / Romanian Convergences – Londra –, nr. 4 / februarie,1985, p. 11 sq.), Balada «Pe-o Gură de Rai» («Mioriţa») şi „statutul“ de ne-muritor al protagonistului mioritic (în revista Rostirea românească – Timi-şoara –, anul VIII, nr. 7 – 12 / iulie– decembrie, 2002, pp. 140 – 142, cu vari-ante publicate şi în Anuarul de martie – Timişoara –, anul I, nr. 1, 2006, pp.195 – 198, în Oglinda literară – Focşani –, anul VII: 93, septembrie, 2009,p. 4918) etc.

Cercetările lui Ion Pachia-Tatomirescu sunt apreciate cu multă ge-nerozitate de acad. Romulus Vulcănescu: «Relaţia mitică dintre balada Mio-riţa şi cultul lui Zalmoxis a fost abordată de mai mulţi cărturari români,fiecare din alt punct de vedere ştiinţific şi cu alte rezultate.

Actualul studiu al lui Ion Pachia-Tatomirescu, De la Mioriţa laZalmoxis, reia tema din perspectiva anteriorităţii fondului baladei faţă de cul-tul lui Zalmoxis şi al convergenţei şi substanţialităţii acestor două aspectemitice.

Deşi autorul pledează pentru rădăcinile, să le spunem, „mioritice“ale Zalmoxianismului, apelează mereu la implicaţiile zalmoxianiste ale con-ţinutului „Mioriţei“.

În alţi termeni, tema transsimbolizării baladei în Zalmoxianism ce-dează locul temei transformării Zalmoxiansimului în baladă. Ideea dominan-tă a acestei relaţii este aceea a seninătăţii protagonistului „mioritic“ în faţamorţii, care reeditează pe plan epic seninătatea dacică în faţa morţii soluluicătre Zalmoxis. [...]

Efortul de a stabili contingenţe între baladă şi cultul lui Zalmoxiseste lăudabil. [...] Combate pe bună dreptate etimologiile tracologice ale a-matorilor intransigenţi. [...]

Mergând pe urmele lui Lucian Blaga, substituie matricea (stilisti-că) prin matcă, aplicând-o la elemente de geografie mitică (referitor la iad şirai). [...] Termenii, alegorie şi simbol, care deţin un loc important în gândi-rea mitică, sunt evidenţiaţi. Combate teoria abisală a spaţiului ondulatoriudeal-vale, a lui Lucian Blaga, înlocuind-o cu teoria semantismului sincretica spaţiului spiritual zigzagat, creastă de munte – abis – creastă de munte[...]; constată că ritmicitatea creastă – abis – creastă îşi are corespondenţa înpoezia populară română. Iată cum: închipuie o poetică inedită sub raportulstudiului ritmicităţii la români, în care este vorba despre anumite tipuri deversuri [...].

Ideea oralităţii culte (care în fond este ceremonială de curte regalăsau culturală de regim pontifical) constituie o idee forţă folosită de autor.[....] Lista informatorilor este binevenită. [...] Metoda siglelor este foarte


,iiiiiiiiii-276

bună... – Bucureşti, 30 noiembrie 1985». (Romulus Vulcănescu, Tema trans-simbolizării baladei „Mioriţa“ în Zalmoxianism..., în lucrarea „Mioriţa“ –lectură semantic-sincretică şi simbolic-genetică..., de Ion Pachia-Tatomi-rescu, Universitatea din Craiova, 1986, p. 73).

Abordând mitosofia pelasgo-dacă, adică valahă antică, evmezică şicontemporană, Ion Pachia-Tatomirescu – mergând pe urmele lui GeorgeCălinescu – evidenţiază nu numai patru mituri fundamentale ale Valahimii,ci zece („o decadă de aur“): (I) Mitul armonizării omului pur, drept, viteaz,ca „parte“ divină, în Sacrul Întreg Cosmic (mitul acesta – numit şi mioritic– de la „Mioriţa“, titlul pus baladei, la publicare, de V. Alecsandri, nenumindoralo-textul, ca de obicei, după secundul vers, „Pe-o Gură de Rai“), (II)Mitul sublimei jertfe a zidirii, sau mitul arhitectonicii monumentale, (III)Mitul etnogenezei pelasgo(>valaho)-dace (dacoromâneşti), (IV) Mitul pere-chilor de Moşi – Babe / Mume, (V) Mitul perechii ideale Făt-Frumos – Co-sânzeana, sau mitul nunţii ideale, (VI) Mitul Zburătorului, (VII) Mitul Tine-reţii-fără-Bătrâneţe-şi-Vieţii-fără-Moarte, (VIII) Mitul trecerii din Ţara-cu-Dor în Ţara-fără-Dor, (IX) Mitul celor cinci împăraţi ai elementelor – Îm-păratul Alb (Aerul), Împăratul Roşu (Focul), Împăratul Galben (Lemnul),Împăratul Verde (Apa – compus fundamental al celor aparţinând florei /faunei), Împăratul Negru (Pământul) şi (X) Mitul cosmogonic pelasgo-daco-thracic / valahic (dacoromânesc), sau al «Genezei» / «Facerii» în viziuneaCogaionului, ori mitul Fărtatului şi Nefărtatului (cf. Ion Pachia-Tatomi-rescu, Dicţionar estetico-literar, lingvistic, religios, de teoria comunicaţiei,2003, pp. 269 – 273).

Chiar dacă lucrarea Argumente interne – «Te Deum laudamus…» –Internal Arguments (2009), priveşte istoria literaturii (poeziei / imnologiei)valahe şi patristica, argumentele interne, relevate din imnul întregii Creştină-tăţi, Laudă Ţie, Doamne…, de sfântul pelasgo(>valaho)-dac, Niceta Remesi-anu, vin din nebănuite profunzimi ale istoriei Pelasgimii > Valahimii (sem-nalate mai întâi de Istoriile lui Herodot) şi ale folclorului / mitologiei pelasge> valahe: «Pentru Pelasgo-/Valaho-Dacii cărora li se adresa în orizontuluianului 370, episcopul-poet, Niceta Remesianu, stihul Tu, Întrupatul-în-Omîntru mântuirea-i, n-ai strigat frica-n pântecul Fecioarei (Tu ad liberandumsuscepturus hominem non horruisti Virginis uterum) nu era „hermetic“ / „în-cifrat“, ca în zilele noastre. „Strigătul“ / „plânsul“ („bocetul“) fricii de a tenaşte într-o lume plină de răutăţi ca a noastră este un motiv străvechi, pelas-go(>valaho)-cogaionic, devenit dincoace de orizontul anului 1600 î. H., zal-moxian, frecvent întâlnit în basmele Pelasgo(>Valaho)-Dacilor. […]. Graţieimpresionantei, neasemuitei mitologii valahe, având în temelie aproape do-uă milenii de oralitate cultă a şcolilor Zalmoxianismului, informaţiiletransmise de Herodot, Pomponius Mela ş. a., se nuanţează: Nenăscutul dinDacia nu înceta să plângă, ori să strige în pântecul tinerei mame-împărătese


,iiiiiiiiii-277

până nu i se promitea de către tatăl-împărat Ţara / Împărăţia-Tinereţii-fără-Bătrâneţe-şi-Vieţii-fără-Moarte (odată născut, ca sortit nemuririi cogaionice,sau, mai exact spus, Împărăţiei-Tinereţii-fără-Bătrâneţe-şi-Vieţii-fără-Moar-te, el devenea nemuritorul Făt-Frumos, nemuritorul rege-zeu-medic de Sar-misegetusa, nemuritorul Războinic / Cavaler al Zalmoxianismului): «Taci,dragul tatei, zicea împăratul, că ţi-oi da împărăţia cutare sau cutare; taci, fi-ule, că ţi-oi da de soţie pe cutare sau cutare fată de împărat, şi alte multe de-alde astea; în sfârşit, dacă văzu şi văzu că nu tace, îi mai zise: taci, fătul meu,că îţi voi da Tinereţe-fără-Bătrâneţe-şi-Viaţă-fără-Moarte.» (s. n., Tine-reţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte – basme populare româneşti,Bucureşti, Editura pentru Literatură, 1961, p. 53). Subliniem că în mitologia/ mitosofia, în folclorul Pelasgiei (Thraco-Daciei) / Valahiei, există şi o seriede basme cu nemuritorul protagonist Făt-Frumos – proiecţie telurică, întru-chipare „terestră“ a Soarelui, „fiul Soarelui-Moş > Samoş / Dumnezeu“ –,serie ce nu se întâlneşte la alte popoare, serie de basme purtând unicitatea pe-ceţii stilistice a Zalmoxianismului, a mitului Perechii Ideale, Soarele şi Lu-na, având răspândire numai în arealul numit Dacia, al exercitării acestei pri-me religii monoteiste din istoria spiritualităţii universale, serie de basme ţi-nând de sfera oralităţii culte a Zalmoxianismului.» (op. cit., pp 30 – 33).

IPT – critic literar. Spre a-i cuprinde numai opera de critic literar „deîntâmpinare“, ori „de-abis-de-creastă“, unul dintre cei mai străluciţi / pro-funzi critici ai paradoxismului, alcătuită – între anii 1969 şi 2012 – din cro-nicile, prefeţele / postfeţele, „semnalele editoriale“ etc., „radiografiile“ lapeste o mie de cărţi, ar fi neceare vreo cinci-şase volume, sau „cărămizi deceluloză“, spre a-i cita o metaforă lansată în titlul unei recenzii la cel de-alcincilea volum din „urieşeasca lucrare“ a lui Marian Barbu, Trăind printrecărţi (2008).

O parte din immensa-i operă de critic literar a fost publicată în vo-lumele: Nichita Stănescu şi paradoxismul, Timişoara, Editura Arutela, 1994;ediţia a II-a, „revăzută şi adăugită“, Timişoara, Editura Aethicus, 2000;Generaţia resurecţiei poetice, Editura Augusta, 2005; Tratat de melancolie,Editura Eurostampa, 2001 (referinţe critice despre Anghel Dumbrăveanu, an-tologie întocmită de Violeta Dumbrăveanu; la paginile 358 –383, Ion Pachia-Tatomirescu este prezent cu cronici / recenzii, dar şi cu ample studii desprepoezia lui Anghel Dumbrăveanu: Smirdarul din priveliştea Logosului, 1999 /septembrie 2000; Poemele lui Anghel Dumbrăveanu – „imaterialele aripiale materiei“ – sau despre receptarea spectrală a lumii şi paradoxismulexistenţial-cromatic, aprilie 1985 / august 2000; Două volume despre relaţiarâului cu lebăda: I. Cogaionul, Patria, pământul naşterii cu munţii de Cozia,II. Ocultarea dinspre nord, III. Epifania dinspre sud, IV. Un est ecuatorial /tropical, V. Un „punct“ liric vest-ecuatorial / tropical, VI. Geneze, VII.


,iiiiiiiiii-278

Eros, Mare şi Thanatos, sau despre verticalitatea bărbăţiei şi feminitateagraţioasă de la nunta elementelor, VIII. Mitul); Aspecte ale paradoxismuluiîn „Elegia a zecea“ de Nichita Stănescu, în antologia de exegeze şi comen-tarii, Tentaţiile textului, 2, publicată sub egida Academiei Române – FilialaTimişoara – Institutul „Titu Maiorescu“, la Editura Brumar, 2005; Avant-gardisme valaque ou modernisme extrême şi Avant-garde and Paradoxismin Ioan Baba’s Poetry, în Caietele / Cahiers / Notesbooks „Tristan Tzara“,tom I, vol. XI – XIV, nr. 31 – 60, 2010; Marian Barbu, Trăind printre cărţi –volumul VI, Craiova, Editura Sitech, 2012 (în această carte, de la p. 610 şipână la pagina 632, inclusiv, Ion Pachia-Tatomirescu este antologat cu croni-cile / recenziile dedicate lucrărilor lui Marian Barbu: Calea zigzagat-azură apoeziei şi „Proviziile de soare“ pentru mileniul al III-lea, O carte despretemplele tâmplelor, Medalionul literar şi „curcubeul receptării divine“, O-glinzile în care „se apleacă aurora“, „Cărămida de celuloză“ din etajul alV-lea, „Cărămida de celuloză“ de la etajul al VI-lea – cu primul dicţionar„iute-deschizător“ în sorescianul topos, „La Lilieci“) etc. Pentru întreguloperei criticului IPT, deosebit de interesante sunt prefeţele / postfeţele: Sta-re-de-Eu / Etat-de-Moi, prefaţă (din 15 august 1982) la volumul de versuri,Formules pour l’esprit (Formule pentru spirit), de Ovidiu Florentin, Fès(Maroc), Editions Express, 1983 (reluată într-o traducere în limba italiană,Stato-di-coscienza, în volumul de poeme, In Seven Languages / În şaptelimbi, Craiova, Editura Aius, 2000, pp. 9 şi 10); Nichita Stănescu şi para-doxismul ontologic al Limbii / Logosului, studiu introductiv, în volumul Ni-chita Stănescu, Omul-Fantă, Ed. Aethicus, 2004, pp. 5 – 18; Metaforele„realităţii suprapuse“ şi curcubeul paradoxist din Logos / The Metaphors of„the Multilayered Reality“ and the Paradoxist Rainbow Within the Logos,prefaţă la volumul bilingv, „antologie de autor“, Culoarea vântului / TheColour of the Wind, Timişoara, Editura Aethicus, 2007 (pp. 5 – 16); Analizăobiectivă a crizei şi a cavernei canceroase din morala societăţii contempo-rane, postfaţă la volumul de eseuri politologice, Despre criză şi morală, deLucian Hetco, Ploieşti, Karta-Graphic, 2009 (pp. 189 – 197); etc. De „radio-grafii“ de mare fidelitate (peste o mie de cronici, recenzii, articole etc.) – de-ja adunate în două masive volume, sub titlul Fulgurări şi fulgerări în cerulde papirus, dar încă neîncredinţate vreunei edituri – se bucură câteva sute deautori din toate anotimpurile, dintre care, fie-ne îngăduit a menţiona o sutăunu: Ildiko Achimescu, George Alboiu, Ion Marin Almăjan, Slavco Almă-jan, Ivo Andri, Tudor Arghezi, Ioan Baba, George Bacovia, Nicolae Băciuţ,Mircea Bârsilă, Michel Bénard, Claudine Bertrand, Ana Blandiana, MarisaBorrini, Boszormenyi Zoltan, Adrian Botez, Emil Brumaru, Iosif Caraiman,Maurice Carême, Zenovie Cârlugea, Nina Ceranu, Ilie Chelariu, Iulian Chi-vu, Mihai Cimpoi, Livius Ciocârlie, Şerban Codrin, Ion Coja, Ion Coteanu,Nichifor Crainic, Melania Cuc, Theodor Damian, Crişu Dascălu, Mihai Bog-


,iiiiiiiiii-279

dan Dascălu, Virgil Diaconu, Eugen Dorcescu, Marian Drumur, AnghelDumbrăveanu, Geo Dumitrescu, Ion Dur, Eugen Evu, Şerban Foarţă, RobertFrost, Ioan Găbudean, Nicolae Georgescu, Ion Gheorghe, Dimitrie Grama,Lucian Hetco, Ion Horea, G. D. Iscru, Alexandru Jebeleanu, Johann Lippet,Dan Lupescu, Ioan Mariş, Jean-Paul Mestas, Ion Miloş, Ivo Muncian, GelluNaum, Gheorghe Neagu, Dan Negrescu, N. N. Negulescu, Sabin Opreanu,Dumitru Oprişor, Radu Păiuşan, Miron Radu Paraschivescu, Teresinka Pe-reira, Cornel Petroman, Alexandru Philippide, Constantin M. Popa, AdrianPopescu, Caşin Popescu, Dumitru Radu Popescu, Spiridon Popescu, Ion Po-topin, Mihai Prepeliţă, Adam Puslojić, Adrian Dinu Rachieru, Ileana Roman,Ion Rotaru, Cornel Rusu, Cristea Sandu-Timoc, Richard Sârbu, ChristianWilhelm Schenk, Ion Scorobete, Mircea Şerbănescu, Artur Silvestri, MarinSorescu, Gabriel Stănescu, Nichita Stănescu, B. C. Stefanoski, Dimitrie Ste-laru, Petre Stoica, Efim Tarlapan, Vasile Tărâţeanu, Virgil Teodorescu, Mir-cea Tomuş, Marius Tupan, Marcel Turcu, Tristan Tzara, Miron Ţic, FlorinVasiliu, Ion Vinea ş. a.

IPT – istoric literar. Primii paşi pe care-i face Ion Pachia-Tatomirescu petărâmul istoriei literaturii – după cum atestă „fişele de istoriografie literară“,publicate sub titlul Eminescu la Floreşti, în ziarul Înainte (Craiova, anulXXV, nr. 7310), duminică, 1 septembrie 1968 (p. 3) – arată o admirabilăsiguranţă dată atât de documentarea „la faţa locului“ cât şi de documentareala secţia de manuscrise eminesciene a Bibliotecii Academiei Române dinBucureşti: «Duhoarea ameţitoare a viermilor de plumb, de tuş, din redacţia,din tipografia „Timpului“, măcinase mult sănătatea poetului. Doctorul Krem-nitz îi recomandă un concediu, multă linişte şi un trai organizat. E vara anu-lui 1878. Mihai Eminescu este invitat de Nicolae Mandrea, unul dintre juni-miştii din imediata prietenie cu Maiorescu, autor al unor interesante lucrăride sociologie, să stea la conacul său de la Floreşti-Dolj, în a cărui posesieintrase în urma căsătoriei cu fiica lui Barbu Bălcescu, Zoe – Zoe Mandreaera o femeie cultă, o bună muziciană şi o talentată „pictoriţă“, după cum nemărturiseşte fiica sa, octogenara de astăzi, Tea Crăsnaru, din Craiova. Fostulconac de la Floreşti era amplasat într-un cadru natural foarte ademenitor:confluenţa de dealuri şi câmpuri dinspre Gilort şi Jiu, pădurea ce coboară pâ-nă în spatele conacului, pe platoul denumit de localnici „Câmpul Cerbului“ –cadru ce pare integrat organic poeziei „Freamăt de codru“. Însuşi poetul,într-o scrisoare, apreciază Floreştii ca fiind un loc „...cât se poate de frumos.Râuri, codru, şes, dealuri, munţii în depărtare, frumos adecă în puterea cu-vântului, încât să fiu Bodnărescu aş nenoroci poate Convorbirile cu amintiride călătorie ale unui june.“ Eminescu îşi atrage repede simpatia şi preţuirealocalnicilor, îndeosebi, prietenia preotului Dumitru Duţescu. Bătrânul floreş-tean, Constantin Duţescu, născut la 10 octombrie 1880, ne mărturiseşte că –


,iiiiiiiiii-280

după cum ştie de la părinţii săi – Eminescu devenise „intim cu fata popii“.Este vorba de mătuşa sa, Elena Duţescu, probabil, acea „crăiasă cu părulmoale şi ochii vineţi“, care-l însoţea adesea pe poet spre foişorul şi lacul dinpădurea Arpadiei. Cât a stat la Floreşti, poetul a fost vizitat de Vasile Contaşi de Ioan Slavici…– care notează: „...l-am găsit acolo sănătos tun şi în voiebună. Era numai el la conacul moşiei, singur, adecă în foarte bună societate“.În perioada de la Floreşti – pe care o numim „momentul Câmpul Cerbului“,Mihai Eminescu nu şi-a părăsit preocupările spirituale. Din „amintirile“ luiSlavici ştim că Eminescu traduce aici, din germană, Fragmente din „IstoriaRomânilor“ de Eudoxiu Cavaler de Hurmuzaki, ieşite de sub tipar în 1879.Interesantul studiu al lui Ion Creţu asupra acestei cărţi (v. Limba română,anul X, nr. 6) demonstrează paternitatea eminesciană a traducerii, subliniin-du-se, în final, că poetul ar fi supravegheat personal lucrarea la tipar. E inte-resant de relevat prezenţa unei serii de expresii populare locale, cunoscutepoetului de la floreşteni: „o croiră la fugă de mâncau pământul“ (pag. 35);„se aruncară pe cai şi apucară la goană după Cumani cu dârlogii slobozi“(pag. 73); „dar sfatul cuminte era de-a surda“ (pag. 285); „Musa dete dos săscape“ (pag. 292) etc.». Cercetătorul momentului Câmpul Cerbului şi al bio-bibliografiei lui Eminescu de pe segmentul temporal aprilie – octombrie1878, demonstrează ca un uimitor geometru că ne aflăm într-un „câmp nou“al valorilor estetice eminesciene, reliefându-se pe măsura geniului său deromantic fără seamăn prin: versiunea definitivă a amplului poem, ScrisoareaIII, prin caligrafierea poeziilor Iambul, Vre o zgâtie de fată, Freamăt de co-dru, Revedere, Fiind băiet păduri cutreieram, prin transpuneri – o modalitatede «a turna în formă nouă limba veche şi-nţeleaptă»; astfel de transpuneriexistă şi în Scrisoarea III – ceea ce arată că poetul elaborează poemul înparalel cu traducerea Fragmentelor..., de Hurmuzaki (traducere prin care aajuns la Istoria Imperiului Otoman, de Hammer): «I. În Istoria ImperiuluiOtoman... există următorul pasaj: „El vedea după aceea cum răsare din rini-chii săi săi un arbore care, crescând mereu şi devenind mai verde şi maifrumos, acoperea – în umbra ramurilor sale – ţările şi mările, până dincolo deorizontul a trei părţi din lume. […] Dedesubtul acestui arbore se ridicau Cau-cazul, Atlasul, Taurul şi Hemusul, care păreau a fi patru coloane ale acesteiimense cupole de foi. Din rădăcinile copacului ţâşneau Tigrul, Eufratul, Ni-lul şi Dunărea.“»; „transpunerea“ se face în următoarele versuri din Scrisoa-rea III: Iar din inima lui simte un copac cum că răsare / Care creşte într-oclipă ca în veacuri, mereu creşte, / Cu-a lui ramuri, peste lume, peste marese lăţeşte; / Umbra lui cea uriaşă orizontul îl cuprinde... / Iar din patru părţia lumii vede şiruri munţii mari / Atlasul, Caucazul, Taurul şi Balcanii se-culari; / Vede Eufratul, Tigris, Nilul, Dunărea bătrână, / Umbra arboreluifalnic peste toate e stăpână...»; etc. Varianta „definitivă“ a studiului, Emi-nescu în „Câmpul Cerbului“, o aflăm peste mai bine de un deceniu (de mun-


,iiiiiiiiii-281

că, de sisifică înverşunare a cercetătorului tânăr întru aflarea adevărului is-toric), publicată în Limbă şi literatură (trimestrial al Societăţii de ŞtiinţeFilologice din România), vol. II, Bucureşti, 1981, paginile 278 – 281.

Fiind unul dintre cei mai profunzi şi revoluţionari cunoscători aiistoriei Pelasgimii > Valahimii, ai cronologiei Pelasgo(>Valaho)-Dacilor /Thracilor, şi, deopotrivă, ai istoriei literaturii valahe, Ion Pachia-Tatomirescuabordează fenomenul istoric-literar dinspre o nouă şi mai veridică periodiza-re în douăsprezece epoci (cu partea teoretică – definiţii, argumente pentruextremităţile segmentelor temporale etc. – şi cu particularităţile epocilor /perioadelor, în Ion Pachia-Tatomirescu, Dicţionar estetico-literar, lingvistic,religios, de teoria comunicaţiei..., Timişoara, Editura Aethicus, 2003, pp.140 – 154): «(1) Epoca arhaică (8175 – 1600 î. H.), ori perioada cogaionic-politeistă şi henoteistă, sau prezalmoxiană (este cea mai întinsă şi cea maiînceţoşată epocă; după subperioada 8175 – 7000, a mitotextului hierogamieiTatălui-Cer / Samasua [„Moşul-Soare“] şi Mumei-Pământ [Dachia], incizatpe o şlefuită falangă de cal [„sanctuar la purtător“], descoperită pe malulstâng al Dunării, la Cuina-Banat / România, se relevă o subperioadă [7000 –5300] a Statuetei Scrise a lui Samasua [Soarele-Moş / Tatăl-Cer] de la Oc-na-Sibiului / România, datând din orizontul anului 7000 î. H.; în aceastăsubperioadă, Pelasgo-Dacii din Alutuania / Oltenia (România) inventează se-cera din corn de cerb „cu dinţi de silex“; […] În subperioada scriselor tă-bliţe rectangulare şi a Tăbliţei-Soare de la Tărtăria-România [5300 – 3400î. H.], încep să înflorească multe centre pelasgice / valahice carpato-dinariceale metalurgiei cuprului şi aurului, cele mai vechi centre din întreaga lume;[…] Potrivit Tăbliţei-Soare de la Tărtăria-România şi altor tăbliţe cu scrierearhaic-pelasgică / valahică, Dacia are aspectul statalităţii henoteist-zalmoxiene, sau al „prim-statului de tip papal“. […] Între 5300 î. H. şi 1600î. H., anul Reformei Zalmoxianismului, Pelasgo-Dacia cunoaşte 740 de regi-zei sacrificaţi în numele Dumnezeului de Cogaion / Sarmisegetusa, Samasua/ Samoş (Soarele-Moş / Tatăl-Cer). Din orizontul temporal al anului 5000 î.H. datează Templul Nuntirii Tatălui-Cer şi Mumei-Pământ de la Căscioare-le-România [pe malul stâng al Dunării, la sud de Bucurestes > Bucureşti].Din orizontul anului 4530 î. H. se datează Statueta Moşului / Tatălui-Cer „cestă şi se gândeşte“ şi Statueta Mumei-Pământ ca „zeiţă gravidă“ [ambeledin lut ars], ilustrând Perechea Primordială din „panoul central“ pelasgo-da-cic de credinţe […] În subperioada „primului mioritism“ [3400 – 1600 î.H.], ritualurile funerar-eroice devin extrem de complexe. […] În orizontulanului 3400 î. H., orizont ce marchează începutul subperioadei „primuluimioritism“ [3400 – 1600 î. H.], se datează una dintre cele mai vechi ca-podopere ale spiritualităţii universale, Corinda Păcurarului pe-à Gură deRai, una dintre cele peste 1600 de variante cunoscute de colinda / balada Pe-


,iiiiiiiiii-282

o Gură de Rai / Mioriţa. […] Există şi alte variante ajunse la noi din acelaşiorizont cogaionic: „Ce pe mine mă-ngropaţ / Înaintea strungilor, / În locu gă-leţâlor, / Fluieru după cura, / Băltăgaşu-n mâna me / Cu trânghiţ’-alăture…“;„Toporaşu mn’eu cel drag / Mi l-eţ pune la cap, / Luncea me ce lucie / Mi i-ţpune de cruce !“ etc. […] Şi Corinda Păcurarului pe-à Gură de Rai, ajunsăla noi din orizontul anului 3400 î. H., este una dintre primele capodopere aleumanităţii, dovedind că oralitatea fundamentată de şcolile tradiţionale aleZalmoxianismului este încă vie în adevăraţii Pelasgo-Thraco-Daci / Valahi[Dacoromâni] ce, în antichitatea lui Aristotel, erau vestiţi şi pentru perfor-manţa de a-şi fi versificat / cântat legile [cf. Problemata, XIX], că oralitateade acest tip aparţine ştiinţei de a te face nemuritor, că Împărăţia-Tinereţii-fă-ră-Bătrâneţe-şi-Vieţii-fără-Moarte este în noi. […]); (2) Epoca „oralităţiiculte“ a Zalmoxianismului (1600 î. H. – 313 d. H.) şi a fundamentelorCreştinismului Cosmic Pelasg > Valah [Dacoromân] ([…] prin ReformaZalmoxianismului se trece radical de la henoteism la monoteism [„tetradic“,nu „triadic“, aşa cum e monoteismul Creştinismului de azi]; sporeşte enormnumărul de Pelasgi-Dax / Daci, adepţii noii religii, ai Zalmoxianismului,ajungând până în Capadochia [„capul Daciei“]; dar şi numărul de Pelasgi-Thraci, adică de închinători la vechii zeii ai Cogaionului, este destul de mare.[…] Între anii 1630 î. H. şi 1555 î. H., aproximativ, trăieşte Salmasua I[Salmas / Salmoş, „Zalmas-Zalmoxis“, „Salmoş I Nemuritorul“], autorulReformei Zalmoxianismului, întemeietorul Dinastiei Zalmoxienilor [1600 –82 î. H.]; regelui-zeu-medic al Daciei / Daco-Thraciei, Salmasua / Salmoş INemuritorul [cu domnie aproximată între orizonturile culturale / civilizatoriidacice ale anilor 1600 şi 1555 î. H.], i se datorează „corpul de învăţături“,dogma Zalmoxianismului, sau ştiinţa Dacilor de a se face nemuritori. Litera-tura pelasgo-thraco-dacă stă sub pecetea „oralităţii culte“ a Zalmoxianis-mului; în toată Pelasgo-Thraco-Dacia ne aflăm într-o subperioadă homerică(1600 – 600 î. H.); în Pelasgo-Dacia, prin şcolile oralităţii Zalmoxianismu-lui, înfloreşte o literatură de tip epopeic turnată în ritmuri salmice, ori zal-mic-genuniene – ca variantele baladelor cu versuri în măsura 5 / 6 [„stihuriperechi de câte 5 silabe“ / decasilab-salmic, alternând cu „stihuri-perechide câte 6 silabe“ / dodecasilab zalmic-genunian]: Pe-o Gură de Rai /Mioriţa, Meşterul Manole, Toma Salymoş > Alimoş etc.; în Pelasgo-Thra-cia, în Pelasgo-Frigia, în Pelasgo-Bithinia etc., domină spiritualitatea / po-ezia pelasgică [belagică / valahică] Linos, Thamyris ş. a., păstraţi de legendă,apoi Homer şi epopeile lui, Iliada şi Odiseea. În subperioada orfeică [600 –20 d. H.], încântă Imnurile lui Orfeu-Thracul, poemele lui Musaiu, ale luiOlen ş. a., dar şi aforismele lui Oană Carsia [numele-i grecizat e Anacharsis];regele-poet din Dacia, Cotison al II-lea, este elogiat de Publius OvidiusNasso, exilatul de la Roma la Tomis / Constanţa-România [unde a murit înanul 18 d. H.]. În subperioada marmurei [20 d. H. şi 313 d. H.] impresio-


,iiiiiiiiii-283

nează poezia inscripţiilor daco-romane); (3) Epoca Renaşterii Valahe din„primul Creştinism“, 313 – 105 (Mai întâi, se remarcă o subperioadă cos-mografic-zalmoxiană, creştin-imnologică şi dogmatic-ortodoxă [313 – 610],sub pecetea Cosmografiei lui Aethicus Donares (Dunăreanu / d'Ister), a im-nului întregii Creştinătăţi, Te, Deum, laudamus..., compus de Niceta Reme-sianu în orizontul anului 370, ori a Convorbirilor duhovniceşti, de SfântulIoan Cassian [360 – 435]; perioada de Renaştere Valahă se stinge o dată cumoartea lui Focea [cu numele grecizat în „Focas“, la Constantinopol, acestafiind ultimul din seria celor 42 de împăraţi valahi / dacoromâni din frunteaImperiului Roman [începând de la Aurelian]; de la breşa avaro-slavă şi pânădincoace de migraţia ungurilor în Pannonia, începe o cumplită subperioadă arezistenţei valahe antibarbarizatoare [610 – 1054]. E o „slabă literatură ainscripţiilor“, fără poezia „marmurei de dinainte de 313“); (4) Epoca post-Schismei Mari şi literatura valahă în „sacrele limbi evmezice“ [1054 –1600], sau epoca Renaşterii Valahe a Dinastiei Asăneştilor (Se dezvoltă onotabilă literatură valahă religioasă în proaspăt-inventata slavonă a Ortodo-xismului, replică latinei Catolicismului. O capodoperă a literaturii valahe /române în slavonă, scrisă de domnitorul Ţării Româneşti în orizontul anului1518, a cunoscut un mare circuit sub titlul Învăţăturile lui Neagoe Basarabcătre fiul său Teodosie; între orizonturile anilor 1500 şi 1600, marii cărtu-rari-mitropoliţi ai Principatelor Valahe nord-dunărene, pe fondul luptei pen-tru răspândirea luminii tiparului, deschid şi o fertilă subperioadă a lupteipentru reintroducerea limbii valahe / române în Biserică / Stat); (5) Epocaumanismului re-Unirii Valahe de sub Mihai Viteazul şi a biruinţelor Biblieide Bucureşti, 1600 – 1711 (Se remarcă o subperioadă a biruinţei scrisului şitiparului în limba valahă / română [„punct culminant“: Biblia de Bucureşti,1688] şi o subperioadă a umanismului cronicăresc şi a enciclopedismuluicantemiresc); (6) Epoca şcolilor iluminismului valah, 1711 – 1821 (Graţieintelectualităţii Valahimii / Dacoromânimii din Peninsula Balcanică, spiritulluminilor înfloreşte mai întâi într-o subperioadă a Şcolii Iluminist-ValaheAntiotomane Moscopolene, fireşte, ca reacţie împotriva Imperiului Otoman,apoi, graţie intelectualităţii Valahimii / Dacoromânimii din Transilvania, seînregistrează şi o subperioadă a Şcolii Iluminist-Valahe Antihabsburgice Ar-delene, dar ca reacţie împotriva Imperiului Habsburgic [Dacoromânitatea /Valahimea aflându-se între roţile dinţate ale imperiilor evmezice care s-auîmbinat la Carpaţi / Dunăre]. Desigur, mai bine cunoscute sunt epocile cestau sub peceţile curentelor literare, de la clasicism la paradoxism: (7) Epocasimbiozei clasicism-romantismului paşoptist-unionist valah şi a deschideri-lor spre realism, 1821 – 1877 (cu subperioada Rădulescu–Asachi, cu subpe-rioada Daciei Literare şi cu subperioada Junimii: Maiorescu–Eminescu–Creangă–Caragiale); (8) Epoca simbiozei parnasian-simboliste a regalităţiivalahe, 1877 – 1918 (cu subperioada Literatorului, sau a Şcolii Macedon-


,iiiiiiiiii-284

skiene, cu subperioada sămănătorist-poporanistă şi cu subperioada VieţiiNoi, sau a Şcolii Densuşiene); (9) Epoca realismului şi expresionismuluimodernist-sburătoresc al României regale, 1918 – 1945; (10) Epoca „decă-derii regalităţii“ şi a „terorii republicane proletcultiste“ din România „la-gărului socialist“, 1945 – 1958 / 1960; (11) Epoca avântului republican almodernismului resurecţional şi al revoluţiei paradoxismului, 1960 / 1964 –1989; […] şi (12) Perioada literaturii valahe / dacoromâne contemporane,sau „perioada celui de-al doilea paradoxism“, 1989 – 2002 / 2020. Acestultim segment temporal, de la Revoluţia Valahă Anticomunistă din Decem-brie 1989 şi până în prezent / viitor – probabil, 2020 –, ori, „mai bine spus“,până la viitorul puternic „seism“ social, se constituie, se va constitui în„perioada“ literaturii contemporane».

Importanta lucrare a lui Ion Pachia-Tatomirescu, Mihai Eminescuşi mitul etnogenezei dacoromâneşti (1996), este considerată de majoritatearecenzenţilor o profundă analiză istorică a etnogenezei dacoromâneşti, văzu-tă prin prisma poetului Mihai Eminescu în Memento mori; IPT vede înstructura macropoemului Memento mori cinci planuri antitetice / comple-mentare: (1) planul macrocosmic, ori al cosmosului extern şi dilatat, (2)planul cosmosului profund şi concentrat, sau al microcosmosului (care con-ţine sâmburele lumii), (3) planul secant al proiectării / autoprojetării prota-gonistului-poet-de-geniu la roata vremii (la axul luminor / universurilor), (4)planul lumii ideale / spirituale, intersectându-se cu (5) planul lumii materi-al-telurice, conţinând spectaculosul naşterii, apogeului şi prăbuşirii / morţiicivilizaţiilor umane, cu florile / entropia răului şi cu mileniile terestre, cuevii, în conexiunile clipei, pulsaţiei cosmice (macrocosmice). În aceste plan-uri se fixează cele nouă tablouri ale „panoramei deşertăciunilor“ (de la cel cuprotagonistul-poet-de-geniu la roata lumii şi de la cel cu panorama civiliza-ţiei arhetipale asiro-babiloniene, până la epopeea Decebalo-Traiană). Deo-sebit de interesantă este şi Lecţia de anatomie a textului romantic eminesci-an, din partea a doua a lucrării lui Ion Pachia Tatomirescu: Dimensiuni ale„realismului lirosofic“ eminescian în „Glossă“, Modernitatea permanenţeiDorului „dureros de dulce“, a „sfâşietoarei“ autocunoaşteri în „Odă (înmetru antic)“, şi Dorul Nemuritorului: „să mă lăsaţi să mor“ în elegia ro-mantică „Mai am un singur dor“, de Mihai Eminescu. (Cf. Daniel Moldo-van, La roata vremii, în Redeşteptarea – Lugoj –, anul V, nr. 280, 3 – 9octombrie 1996, p. 9).

Dar între cele mai importante lucrări de istorie literară din ultimeledecenii este şi Generaţia resurecţiei poetice (2005), de Ion Pachia-Tatomi-rescu, mai exact spus, o impresionantă istorie a poeziei valahe / dacoromânedin secolul al XX-lea, primită cu deosebită căldură în presa de specialitate,îndeosebi, în cea universitară: «[...] grupării de la revista Steaua [...] – într-uncapitol distinct – i se subliniază meritul creării unei adevărate breşe în


,iiiiiiiiii-285

câmpul proletcultist, îndeosebi ca urmare a iniţiativelor lui A. E. Baconsky,dar şi a creaţiei acestuia. Şi astfel, în funcţie de această deloc calmă secvenţăa istoriei poeziei româneşti, demersul liric al generaţiei Labiş–Stănescu–Sorescu – propune oarecum indirect d-l Ion D. Pachia – nu se îndepărtează,în fond, de starea de continuitate. „Resurecţia“ invocată înseamnă nu atâtinvenţie, cât redescoperire şi, mai ales, reorganizare a unui model „natural“al poeziei, după o, practic, încercare de distrugere a acestuia. Este o stare defapte care îl îndreptăţeşte pe d-l Ion D. Pachia să vorbească despre „redesco-perirea tradiţiei“, despre „asimilarea avangardei“, despre „redeschidereaorizontului universal“, despre „redescoperirea lirismului“ şi a eului poeticetc. Fiind revitalizate substructurile, condiţia poeziei înseamnă şi posibilelesale deschideri, acele trepte pe care întâlnim şi creaţia lui Nichita Stănescu(prinsă într-un amplu „dosar“ organizat pe volume), şi cea a lui Marin So-rescu (la care se urmăreşte „baia de miteme“), apoi a celor aflaţi – în lucraread-lui Ion D. Pachia – între graniţele aceleiaşi generaţii. Să mai înţelegem, cao sugestie de final, că diversificarea registrelor şi a discursurilor lirice nu esteo cauză, ci o consecinţă a resurecţiei. Suntem în faţa unei lucrări aparţinândunui cercetător cu o largă informaţie şi cu o reală capacitate de cuprindere şisistematizare...» (prof. univ. dr. Mircea Braga – Universitatea din Alba Iu-lia); «Înainte, însă, de a purcede la analiza poeziei şaizeciste, [...] îşi iaoportune măsuri de prevedere. Mă refer la amplul capitol dedicat analizeicritice demascatoare a proletcultismului poetic, analiză căreia i se adaugăgeneroasele pagini asupra continuităţii poetice interbelice în intervalul asu-mat de autor. Distingând între stalinismul politic (care se încheie la noi înanul 1958) şi cel cultural (care trenează până spre anul 1965), d-l Ion Pachiapune în evidenţă, cu deplină obiectivitate, ravagiile produse de cel din urmăasupra poeziei româneşti pe durata a mai bine de un deceniu, când a datnaştere aşa-numitei poezii proletcultiste (deosebită îmbucurător de poeziaproletară, care începe, cum bine se ştie, cu Împărat şi proletar), cultivate deo serie de scriitori reconvertiţi ideologic la noua religie politică, în frunte cuMihai Beniuc, Marcel Breslaşu, Maria Banuş, Dumitru Corbea ş. a. Dar şi de„tânăra gardă“, în rândurile căreia s-au ilustrat, din păcate, Dan Deşliu,Eugen Frunză, Veronica Porumbacu, Nina Cassian, Victor Tulbure şi mulţi,mulţi alţii. De sub pana oportunistă şi trivială a acestora s-a revărsat pesteliteratura noastră pseudopoezia faţă de care generaţia lui Nichita Stănescu valua distanţa necesară. Înainte, însă, ca această generaţie să intre în scenă, oalta s-a situat în opoziţie implicită faţă de adepţii jdanovismului literar. Estevorba despre marii poeţi cărora, după perioade mai lungi sau mai scurte detăcere impusă, li s-a permis să publice din nou şi care au creat astfel o conti-nuitate absolut necesară a poeziei autentice care aparţine unei tradiţii la caretinerii poeţi de după 1960 se vor ralia. De la Tudor Arghezi şi George Baco-via până la Geo Dumitrescu şi Ştefan Aug. Doinaş, ei vor oferi modele nu


,iiiiiiiiii-286

doar literare, ci şi umane, prin care se va perpetua cultivarea sistematică aprimatului esteticului în dauna ideologicului. Amplul fenomen, definit cuîndreptăţire drept o veritabilă resurecţie poetică, a fost declanşat de către gru-pul de la Steaua, condus inteligent şi eficace de A. E. Baconsky, căruia i seaduce, astfel, o meritată recunoaştere. De altfel, acestui lider îi este rezervatun excelent şi larg comentariu, [...] o veritabilă monografie lirică în care esteacreditată ideea că rolul pe care Baconsky şi l-a asumat, nu fără imprevi-zibile riscuri, a fost făcut posibil de valoarea poeziei sale, care distona dintoate punctele de vedere cu maculatura epocii şi de rectitudinea morală, carel-a făcut respectat şi auzit de toţi cei care sperau la o reabilitare a literaturiiautentice. Acest proces va deveni evident după 1960, când se va producedebutul editorial al celor care aparţin generaţiei resurecţioniste, în condiţiilereînnodării legăturilor fireşti cu tradiţia marii poezii şi cu asimilarea avan-gardei poetice; [...] se fac, aici, consideraţii importante de istorie literară,multe dintre ele de o mare subtilitate, cum sunt cele despre abandonarealirismului epic, a reportajului versificat, în favoarea promovării necenzuratea eului poetic, asumarea deliberată a unor mentori lirici, validaţi de tradiţialiterară românească (apar acum şiruri întregi de descendenţi poetici ai lui IonBarbu, George Bacovia, Lucian Blaga ş. a.) sau asumarea paradoxului caformă de manifestare a noului lirism. Capitolele asupra operei lui NichitaStănescu (operă împărţită în trepte) şi asupra celei a lui Marin Sorescu (îm-părţită, aceasta, în câmpuri) îmi par ca fiind cele mai valoroase [...]. Volu-mele sunt prezentate cronologic, cu scopul evident de a se degaja, la sfârşit,imaginea convingătoare a sistemului poetic individual, ale cărui componenteinvariante traversează evoluţia poetică a fiecăruia. Urmează paragrafe, maimult sau mai puţin întinse (spaţiul acordat constituindu-se, suntem lăsaţi aînţelege, în unitate de măsură a valorii individuale), în care sunt discutateoperele celorlalţi poeţi ai generaţiei, selectaţi adecvat; acestora li se recu-noaşte contribuţia originală la reabilitarea adevăratului lirism şi, implicit, laevoluţia neîntreruptă a poeziei româneşti. Fără îndoială, rolul generaţieişaizeciste nu poate fi, probabil, niciodată îndeajuns de subliniat; iar faptul că,acum, i se dedică o lucrare specială este o recunoaştere deschisă a lui, în con-diţiile în care, ulterior, acest rol s-a încercat să fie diminuat sau chiar con-testat de o altă generaţie căreia i s-a părut că timpul ce i-a fost rezervat ar fiprea puţin generaos în raport cu marile ei calităţi. [...] D-l Ion Pachia sedovedeşte a fi nu doar un om prob, ci şi un spirit neobosit, veşnic iscoditor,aliat constant al celor mai autorizate voci critice, pe care le citează din loculpotrivit în locul necesar. Domnia Sa are vocaţia brevilocvenţei într-un dome-niu în care limbuţia balcanic-orientală face încă ravagii şi capacitatea lăuda-bilă şi rară de a absorbi o uriaşă cantitate de informaţii şi de a o restitui citi-torului cu acea uşurinţă cu care marii atleţi ştiu să-şi ascundă efortul graţiecăruia ating marea performanţă.» (prof. univ. dr. Crişu Dascălu – Universi-


,iiiiiiiiii-287

tatea Tibiscus din Timişoara); «Autorul tezei lucrează cu ambiţia exhausti-vităţii. El nu selectează din autorii studiaţi numai dimensiunea necesară înargumentarea ideii urmărite, ci propune adevărate micromonografii [...]» Po-ezia română dincoace de al II-lea război mondial... are în vedere scriitori –parte din ei „clasicizaţi“ în acea perioadă – care au fost sau ar fi putut fiexemple stimulatoare ale „resurecţiei“. Şi aici funcţionează acelaşi principiual tratării monografice, mai dezvoltate sau mai restrânse, în funcţie de di-mensiunea personalităţilor incluse. [...[ Domnul Pachia orientează discuţia înmod adecvat prin prisma raportului dintre tradiţionalism şi modernism, ada-ugă şi efectul aproape uitat al „cercului literar de la Sibiu“, revivificat prinreapariţia literară a unor personalităţi ca Ştefan Aug. Doinaş, N. Balotă, Ra-du Stanca, Ion Negoiţescu. [...] Din unghiul sociologiei literare, „cerchiştii“fac parte din aceeaşi generaţie cu Nichita Stănescu, Marin Sorescu şi IoanAlexandru. A. E. Baconsky, revista „Steaua“ beneficiază de un substanţialcomentariu (Primele semne ale resurecţiei poetice), având ca obiect politicaliterară a publicaţiei, polemicile, precum şi opera poetului a cărui evoluţie dela versurile „angajate“ la Cadavre în vid a ilustrat parcursul străbătut deîntreaga lirică românească. Sunt folosite numeroase documente, analizateamănunţit numere de revistă (anii 1957, 1958), rezultând cu claritate roluldecisiv în propunerea unei alte viziuni decât cea oficială în înţelegerealiteraturii. Este greu de explicat cum a putut Baconsky în acele condiţii săprovoace prima breşă – care nu a rămas fără urmări – în proletkultism. Suntrelevate meritele echipei redacţionale, Aurel Rău, A. Gurghianu, VictorFelea [...], singularizarea poziţiei [...]. Sunt de remarcat şi comentariiledespre „nucleul“ generaţiei resurecţionale, ecourile în critică, dimensiunile şicomponentele, estetice din perspectiva raportului tradiţie – inovaţie avutmereu în vedere. Domnul Pachia conturează un tablou clar şi cuprinzător alcreaţiei cu schimbările intervenite, al receptării. Este de asemenea desemnalat schiţarea unui portret de grup, primul posibil după al doilea război,celălalt, al „cerchiştilor“ nu a putut să se manifeste în anii de dupăconstituire, imaginea conturându-se retrospectiv când au putut să-şi deaîntreaga măsură a posibilităţilor. Generaţia resurecţiei, alttfel spus generaţiaLabiş–Stănescu–Sorescu (Labiş reprezintă, prin existenţa sa meteorică maimult un simbol decât un model pentru poezie) este examinată într-o suită deprofiluri, Nichita Stănescu şi Marin Sorescu având spaţii privilegiate. Ape-lând la originalul stil metaforic-critic, prezent şi în celelalte capitole, autorultezei stabileşte nu mai puţin de douăzeci şi patru de „trepte“ caracteristice„ontologiei limbii / Logosului“ stănescian, multiplicând perspectivele, reu-şind să surprindă o evoluţie, datele esenţiale ale poeziei, dramatismul gnose-ologic din 11 elegii, semnificaţia Omului Fantă şi a necuvântului (una dinobsesiile fundamentale ale poetului). [...] Marin Sorescu, „scriitor galaxie“,este parcurs având în faţă miturile cultivate, nu sunt uitate nici lirica erotică,


,iiiiiiiiii-288

versurile pentru copii.[...]» (prof. univ. dr. Liviu Leonte – UniversitateaAlexandru Ioan Cuza din Iaşi); «Volum masiv, opul lui Ion Pachia-Tato-mirescu repune în drepturi (cercetând opera şi contextul) o generaţie care,sub furia revizionistă, a fost aprig contestată în anii din urmă» (prof. univ. dr.Adrian Dinu Rachieru – Universitatea Tibiscus din Timişoara); «Ideeaprincipală de la care porneşte întreaga cercetare a d-lui Ion D. Pachia este că,odată cu instaturarea dictaturii comuniste în România, în anii imediat urmă-tori celui de al doilea război mondial, prin succesive măsuri de ordin admi-nistrativ-politic ca şi printr-un diabolic proces de manipulare a conştiinţelorşi opiniilor, a fost alterată, până la aproape totală schimbare, însăşi substanţaconceptului de poezie, care s-a înstrăinat nu numai de la propria identitate, cişi de ordinea tradiţiei naturale ca şi de contextul cultural în care se formasepână atunci; din acest cvasi-absolut impas de situare ca şi din aceastăprofund dramatică stare de criză de identitate, poezia română a celei de adoua jumătăţi a secolului al XX-lea s-a smuls pe sine, salvându-se, mult maicurând decât ar fi putut-o permite datele obiective ale momentului istoricrespectiv, printr-un proces laborios, complex şi, nu o dată, eroic, de recuce-rire a propriei identităţi, care poate fi echivalat cu o adevărată, nouă naştereşi căruia autorul tezei îi dă denumirea cvasi-metaforică de resurecţie. Logicaproiectului de cercetare căruia teza îi dă forma expresiei de discurs herme-neutic înaintează pe acest traseu atribuind efortul ca şi meritul acestei reînte-meieri a modelului poetic românesc, reîntors atât, pe de o parte, în albiapropriei identităţi specifice, de fapt poetic ca atare, cât şi, pe de alta şi con-comitent, în cea a contextualizării europene şi universale proprii ca şi aoriginării genetice fireşti, unei generaţii de poeţi şi critici, companioni fidelişi valorizatori atenţi ai fenomenului poetic, generaţia 1965 – 1970. Capi-tolele de început ale tezei, cu bogatul lor material de fapte şi texte reactua-lizate convingător, susţin cât se poate de întemeiat această linie de inter-pretare şi creează premizele necesare pentru construcţia elementului esenţialal lucrării, cheia de boltă a tezei d-lui Ion D. Pachia; faptul că atât prinpropria creaţie poetică, dar şi prin prezenţa personală, contextualizată civic şicultural, după cum, nu în ultimul rând, prin mişcarea de idei din jurul con-ceptului de poezie şi valoare poetică, generaţia de poeţi şi, adăugăm noi,critici din 1965 – 1970 provoacă o adevărată resurecţie poetică devineposibil de demonstrat. Ceea ce urmează, în teza d-lui Pachia, respectivcapitolele mediane, care constituie însăşi substanţa tezei, ca şi finalul ar urmasă împlinească argumentarea. Înainte de a pronunţa orice apreciere asupracalităţii şi, respectiv, îndreptăţirii acestei argumentări, am vrea să semnalămdimensiunile cantitative pe drept cuvânt impresionante ale cercetării; fireştecă încercăm să ne sustragem judecăţii naive după care cantitatea se substituieautomat calităţii, dar nici nu putem ignora sau nu putem recomanda ignora-rea totală a împrejurării că, pentru a-şi redacta teza, autorul ei a aprofundat


,iiiiiiiiii-289

cu insistenţă şi repetat câteva bune zeci, poate chiar sute de volume depoezie şi critică literară, că a excerptat şi pus în pagină alte multe sute decitate de versuri şi texte interpretative. Înaintea oricăror posibile şi necesareaprecieri, eventual detaliate, a valorii probatorii a acestui cu adevărat imensmaterial, trebuie să semnalăm faptul real, greu de contestat, că, prin tocmaiaceastă bogăţie a lui, care poate copleşi orice nepotrivire de amănunt, mate-rial faptic de versuri şi idei al tezei ne poate face o idee de ansamblu asupraunui moment din istoria postbelică a literaturii noastre. Atât numai că, încontinuare, pentru a putea aprecia măsura în care acest, cum am mai spus,impresionant de bogat material serveşte cu adevărat scopului cercetării, adicăfundamentării tezei critice despre resurecţia poeziei române prin generaţiadin 1965 – 1970, ne simţim obligaţi să supunem unui control de întemeierevalorică şi plauzibilitate logică unele din componentele ei. Mai înainte deorice, sistemul şi mecanismul aprecierilor valorice, pentru că este de la sineînţeles că un fenomen cu adevărat resurecţional nu se poate produce cufantoşe, nici cu actori inerţi; poezia nu se poate renaşte, ca poezie, decât dacăeste poezie adevărată, de valoare. În această privinţă, putem spune răspicatcă teza d-lui Ion D. Pachia a beneficiat nu numai de totala dăruire pentrumuncă a autorului ei, despre care putem crede că a strâns mii de fişe cu citatede versuri şi sentinţe critice, dar şi de experienţa şi exerciţiul selectiv al unuiîmpătimit cititor de poezie. Absorbind, în teză, rodul lecturilor de câteva zecide ani, autorul realizează un adevărat compendiu de poezie a unei generaţii,sprijinit, de regulă, pe repere valorice valabile. [...] Ceea ce este important,pentru calificarea acestei cercetări, este că ea ne furnizează tabloul cvasi-complet al unui adevărat continent poetic, în care putem intra ca într-orealitate fizică pe care s-o străbatem chiar la propria noastră iniţiativă şi lapropriile noastre preferinţe; autorul tezei de faţă face acest lucru pentru noi şinu numai că ne scuteşte de un efort, dar ne propune o ipoteză a căreiparcurgere, înainte de a fi prilej de dispută, este unul de gândire şi receptarefertilă. Ceea ce este important este că, din lectura destul de sistematică şiorganizată a d-lui Pachia, versurile celor mai importanţi poeţi care au debutateditorial între 1965 şi 1970 ne apar ca un ansamblu poetic unitar şi coerent şică atât prin nivelul lor valoric cât şi prin dimensiunea şi orientareaprincipială a programului lor, pot îndreptăţi asimilarea cu un adevărat feno-men de resurecţie poetică. Dar nu numai atât; prin strategia de aşezare înpagină a textului cercetării sale, autorul tezei nu lasă, ca să spunem aşa,poezia în singurătatea propriului discurs. Reactualizată [...] ca text dinamic,fiinţă vie, prin magia fundamentală şi nedezlegată a misterului poetic, poe-ziei respective i se plimbă, de-a lungul parcursului ei, oglinda mobilă areceptării ei critice. Iar cum cele mai multe din acompaniatoarele paralelecare dublează textul poetic cu unul interpretativ sunt contemporane cu el, seconstituie, de la sine, proba elocventă a constituirii, prin poezie, a unei


,iiiiiiiiii-290

mişcări de idei despre şi în jurul poeziei. Resurecţia poetică nu numai că esteacompaniată, cum este firesc în scenariul mitologic al oricărei geneze, dediscursul premonitor al ursitoarelor critice, dar realizăm că, la rândul ei, pro-voacă şi o altă resurecţie, aceea a spiritului critic-interpretativ românesc, anibuni adormit, până atunci, de o vrajă rea. [...]» (prof. univ. dr. Mircea Tomuş– Universitatea Lucian Blaga din Sibiu) ş. a.

Alte valoroase lucrări / studii de istorie literară sunt dedicate deIon Pachia-Tatomirescu avangardismului valah / european (Întâiul dadaism– Le Premier Dadaïsme – The First Dadaism, Editura Aethicus, 2009),patristicii, inaugurării filonului imnologic-valah, imnului întregii Creştinătăţi(Argumente interne – «Te Deum laudamus…» – Internal Arguments, EdituraAethicus, 2009), epocii Sfântului Pelasgo(>Valaho)-Dac, Ioan Cassian(Zalmoxianism şi Creştinism în Dacia / Dacoromânia, Patria Sfântului IoanCassian – o postfaţă de 130 de pagini, la cartea editată de I.P.T., Sfântul IoanCassian, A douăzeci şi patra convorbire duhovnicească, Ed. Aethicus, 1999),Cosmografiei şi epocii lui Aethicus Donares / Ister (Filosoful / exploratorulpelasgo-dac, Aethicus Donares (Ister), primul european care descoperăAmerica, făcând ocolul Pământului cu 1057 de ani înaintea lui Magellan,studiu introductiv la volumul Cosmografii de martie, Timişoara, EdituraAethicus, 2009, pp. 17 – 84), „Ocluziunii“ proletcultiste în poezia română (I– VII, în Luceafărul –Bucureşti –, nr. 5 / 729 – 12 / 736, 8 februarie – 29martie,2006), Universului poetic expresionist al lui Lucian Blaga (în revistaRostirea românească – Timişoara – anul XII, nr. 1-2-3 / ianuarie-februarie-martie, 2006, paginile 87 – 97), dramaturgiei de întemeiere a paradoxismului(„Iona“ de Marin Sorescu – o dramă de întemeiere a paradoxismului, înrevista Lumina – Pančevo-Serbia, anul LXIV, nr 1 – 2, 2011, pp. 7 – 20),literaturii marmurei din Dacia (Literatura marmurei în Dacia anilor 106 –260 – Văduva lui Iulian de Romula, Eliu Valentin, Bazu de la Germisara...,în Anuarul de martie, anul VI, nr. 6 / 2011, pp. 405 – 418) etc.

IPT – teoretician literar. Opera de teoretician de mare forţă a lui IonPachia-Tatomirescu, în afară de amplul Dicţionar estetico-literar, lingvistic,religios, de teoria comunicaţiei..., Timişoara, Editura Aethicus (colecţia Bi-blioteca Enciclopedicus), 2003 (pagini A-5: 504; infra, sub sigla: PTDelrc),unde se lămuresc aproape toate conceptele pe care le lansează de din 1972încoace, mai cuprinde o serie de lucrări (studii / volume, eseuri): Peristylium– artă poetică a paradoxismului prin care pune în circuit conceptul de ho-lopoem –, în Povestea vorbii (redactor-şef: Miron Radu Paraschivescu),supliment al revistei Ramuri (Craiova), anul III, nr 10 (27), 15 septembrie1966 (p. 14 – republicată în Bomba cu neuroni, 1997, p. 126); O ipotezăasupra spaţiului spiritual – unde propulsează original-conceptele culturale:civilizaţie arhetipală, civilizaţie interferenţială, Matcă şi Munte –, în Ramuri


,iiiiiiiiii-291

(redactor-şef: Marin Sorescu), nr. 8 (194), august 1980 (p. 11); Secţiuni deaur ale literaturii române contemporane (redactor-şef: Marin Sorescu), undelămureşte conceptul de generaţie literară, prilej cu care „catapultează“ înciuda cenzurii ceauşiste – atât în limba valahă cât şi în engleză (formulasalvatoare în faţa cenzurii !) sintagmele prin care sunt desemnate cele treigeneraţii tipice – generaţia de tranzienţă / the transience generation,fluxgeneraţia / high tide generation şi refluxgeneraţia / the generation ofdeep clearness etc., în revista Ramuri, nr. 7 (241), 15 iulie, 1984 (paginile 10şi 11– eseu republicat în Bomba cu neuroni, 1997, pp. 127 – 129);Fragmente din scrisoarea-răspuns a unui poet dacoromân către domnulCantemir sau Enciclopedicus – ianuarie, 1985, Timişoara, Dacia / Dacoro-mânia (un manifest literar „subtil“ – tot spre a trece de cenzură –, focalizatpe refluxgeneraţie / the generation of deep clearness, cu introducerea într-un mai drept circuit a unor concepte teoretic-literare specifice generaţiei sale:paradoxism / rafinarea paradoxismului, autohtonism / noul autohtonism,disipativ-grup / gândire metaforic-disipativă etc.), în Convergenţe româ-neşti / Romanian Convergences (Londra), nr. 5, mai, 1985 (paginile 40 – 42,eseu publicat integral în Bomba cu neuroni, 1997, pp. 130 – 146); Spirit nou(microeseu despre republica spirituală şi refluxgeneraţie / generaţia repu-blicană, despre noul autohtonism), în Luceafărul (Bucureşti), XXX, nr. 52(1337), 26 decembrie 1987, p. 1 sq.; Efervescenţă spirituală (microeseudespre literatura rusă de după al doilea război mondial, „într-o repede-ochi-re“ dinspre the transience generation – cu Maiakovski, Gorki, Şolohov, Bul-gakov, Al. Tvardovski ş. a., prin fluxgeneraţie / high tide generation – cuGh. Marcov, E. Evtuşenko, A. V. Vampilov, Voznesenski, Rojdestvenski ş.a., către the generation of deep clearness – cu Larisa Vasilieva, DmitriAlentiev, Igor Rimoruk, V. Esipov ş. a., prefaţându-şi un grupaj de poemetraduse din limba rusă), în Orizont (Timişoara), nr. 4 (1091), 29 ianuarie1988, p. 16; Şansele afirmării (prin autohtonism) – eseu (despre geografialiterară, despre noua geografie a literaturii române, despre autohtonism /noul autohtonism şi despre ariile literare / culturale izolate / lateraleetc.), în Luceafărul (Bucureşti), XXXI, nr. 17 (1354), 23 aprilie 1988 (p. 3;eseul e republicat în Bomba cu neuroni, 1997, pp. 147 – 150); Climatulliterar şi opţiunile scriitorului – dezbatere, în revista Luceafărul – Bucureşti–, anul XXI, nr. 29 / 1366, sâmbătă, 16 iulie, 1988, p. 2; Nichita Stănescu:pattern lirosofic şi paradoxism ontologic al limbii, în Caietul „Nichita Stă-nescu“, Timişoara, 8 – 10 decembrie 1989 (pp. 11 – 14; eseul e republicat înBomba cu neuroni, 1997, pp. 151 – 156); Constantin M. Popa, „Mişcarealiterară paradoxistă“ (recenzie), în Renaşterea bănăţeană (Timişoara), nr.717, 9 iulie 1992, p. 5 (republicată în Anthology of the Paradoxist Literary


,iiiiiiiiii-292

Movement, de J. M. Levenard, I. Rotaru, A. Skemer, Los Angeles, OphyrUniv. Press, 1993, p. 135); Câteva forme dacoromâneşti de micropoem:micropoemul monostih, micropoemul distih, distihul zalmoxian – înmăsura 9, distihul zalmoxian – în măsura 6, sau salmul (Naltă / cât odaltă…), tristihul gnomic, micropoemul tetrastih, trisalmul etc., învolumul Dumnezeu între sălbatice roze, Timişoara, Ed. Hestia, 1993, pp. 75– 79; Mihai Eminescu şi mitul etnogenezei dacoromâneşti (unde lansează /relansează, ori nuanţează conceptele: planul „secant“ – în epopee / roman,cosmos profund-concentrat / cosmos dilatat-extern, civilizaţie arhetipală/ interferenţială, realism „lirosofic“, condiţia umană a fiinţei hype-rionice, unitatea cogaionică de loc / unitatea acţională a muntelui etc),Timişoara, Editura Aethicus, 1996; Bomba cu neuroni (volum de poeme în acărui postaţă, Ion Pachia Tatomirescu şi paradoxismul – semnată cupseudonimul Dacian Breianu –, reia / nuanţează conceptele din constelaţiaparadoxismului, supra), Timişoara, Editura Aethicus, 1997; Fulgerul sferic /Éclair sphérique (cu postfaţa Paradoxismul – Le Paradoxisme – Para-doxism, trilingvă: în valahă, franceză şi engleză, ce precizează încă o datăprincipiile estetice ale noului curent literar din a doua jumătate a secolului alXX-lea, apărut în România, Republica Moldova şi Serbia, odată cu fluxge-neraţia Vasile / Vasko Popa – Nichita Stănescu), Timişoara, EdituraAethicus, 1999 (pp. 105 – 115); Salmi / Salmes / Salms, distihuri superpa-radoxiste, ediţie tetralingvă (valahă, franceză, engleză şi germană), Timi-şoara, Editura Aethicus, 2000 (unde se lămureşte teoretic, şi, mai ales, prac-tic, salmul, micropoem-distih inventat şi cultivat de Ion Pachia-Tatomirescu,din numai şase silabe în total – trei trohei / iambi –, cea mai scurtă formăfixă de poezie din istoria literaturii universale – infra; siglă: PTSal, 5 sqq.);Conceptul de dramă paradoxistă – ilustrat prin «Iona», de Marin Sorescu,în Mihai Eminescu, Luceafărul, Timişoara, Editura Aethicus, 2004 (pp. 180sq. / 188 – 207); Paradoxism cosmologic sorescian, I, II, în Luceafărul(Bucureşti), nr. 17 (694) / nr. 18 (695), 4 / 11 mai, 2005 (paginile 12 şi 13);Întâiul dadaism – Le Premier Dadaïsme – The First Dadaism, Timişoara,Editura Aethicus, 2009; etc.

Definiţiile teoreticianului literar sunt clare şi atotcuprinzătoare,întregul „obiectului“ / „fenomenului“ este „expus“ şi „radiografiat“ / „sca-nat“ cu mare fineţe, cu maximă fidelitate, „demonstraţia“ are rigoare mate-matică, după cum se poate constata cu multă uşurinţă de către Distinsul Re-ceptor, fie cu bucuria consultării directe, „la sursă“, a articolelor, fie mulţu-mindu-se numai cu cele trei exemple de mai jos, reproduse din Dicţionarulestetico-literar, lingvistic, religios, de teoria comunicaţiei... (2003) şi dinGeneraţia resurecţiei poetice (2005, infra, sub sigla PTGrp):

« Epocă / perioadă literară (cf. fr. époque / période littéraire):Prin epocă / perioadă literară este desemnat un segment temporal


,iiiiiiiiii-293

(cuprinzând – neapărat – de la mai mult de un deceniu de „aşezare“, de„sedimentare“, de „recristalizare“ social-culturală / spirituală, până lapatru / cinci decenii şi chiar mai mult) din spirala ontică a literaturiiunui popor, segment ale cărui capete sunt marcate de puternice seismesociale (războaie, revoluţii, schimbând întotdeauna vechiul regim /registru social-existenţial al poporul respectiv, determinând mutaţii înbază şi, fireşte, în suprastructură) şi de pecetea stilistică a unui curentcultural / literar, ceea ce nu exclude – în „planul secund“ – coexistenţaaltor curente literare, culturale etc.

Nejustificat, concepte ca epocă / perioadă literară, generaţieliterară etc. lipsesc din dicţionarele de idei literare, de termeni literari etc.,deşi se operează curent cu aceste noţiuni, fie în învăţământul universitar şipreuniversitar, fie în presa de specialitate.

Periodizarea generaţionistă (1985). În Literatura românăcontemporană, I, din 1995, Laurenţiu Ulici publică şi o Introducere, scrisă înanul 1985, unde evidenţiază faptul că „nu avem un criteriu absolutconvingător pentru o periodizare a literaturii – generaţia biologică, generaţiade creaţie, promoţia, ori înainte de 1900, după 1900, antebelică, interbelică,postbelică etc., sau chiar veche, premodernă, modernă şi contemporană,fiind fiecare, într-o anume măsură, criterii discutabile – cu atât mai dificilă“părându-i-se „găsirea unuia pentru ordonarea materiei literare din interiorulunui fragment istoric, al unei perioade, cum ar fi, de pildă, literatura contem-porană“ (p. 10), referindu-se, desigur, la segmentul temporal dintre anii1945 şi 1985 / 1995; a observat şi „un pseudo-criteriu“, impus de tradiţiaistoriografică, „împărţirea pe genuri: poezie, proză, dramaturgie etc.“ (ibid.).Totuşi, Laurenţiu Ulici este convins că „în conformitate cu modelul deperiodizare a literaturii pe generaţii, iar, înlăuntrul acestora, pe promoţiidecenale, tabloul cronologic al literaturii române moderne ar arăta în felulurmător, începând de astăzi, spre origini“: 1. generaţia postbelică sau (dupăcum zice, cu o sintagmă neinspirată), generaţia reflexului condiţionat, „cupromoţiile 80, 70 şi 60“, „cuprinzând scriitori debutaţi şi afirmaţi între 1956şi 1986“ (cât şi „promoţia reformată“), ceea ce, pe segment temporal, în-seamnă „literatura contemporană“, la care se referă titlul; 2. generaţia răz-boiului sau a răscrucii, „cu promoţiile 50, 40 şi 30, cuprinzând scriitoridebutaţi şi afirmaţi între 1926 şi 1956“; 3. generaţia interbelică sau aunităţii „cu promoţiile 20, 10 şi 90 (sec. XIX), cuprinzând scriitori debutaţişi afirmaţi între 1896 şi 1926“; 4. generaţia marilor clasici „cu promoţiile80, 70 şi 60, din veacul anterior, cuprinzând scriitori debutaţi şi afirmaţi între1856 şi 1886“; 5. generaţia patruzecioptistă, „cu promoţiile 50, 40 şi 30,cuprinzând scriitori debutaţi şi afirmaţi între 1826 şi 1856.“. Se observă uşorcă periodizarea „generaţionist-promoţionistă“ a lui Laurenţiu Ulici este mar-cată din planul istoriei poporului valah de marile seisme sociale – războaie /


,iiiiiiiiii-294

revoluţii: revoluţia lui Tudor Vladimirescu din 1821, revoluţiile burghezo-democratice din 1848, „războiul de independenţă“ din 1877, răscoala din1907, primul război mondial, al doilea război mondial etc., care au antrenatşi în perimetrul literaturii generaţii („valuri“), „promoţii“, „curente“ etc.

O periodizare „interdisciplinară“ (preistorie, mitologie,lingvistică, „religii ale paleoliticului, ale mezoliticului şi ale neoliticului“,istorie, Zalmoxianism, literatură, Creştinism etc.). O „temeinică“ perio-dizare a literaturii pelasgo-thraco-dace, sau valahe / dacoromâne (române),„de la origini“ şi până la Revoluţia Anticomunistă Română din Decembrie1989, nu se poate face decât în „mod interdisciplinar“, nelăsând nimic „înafară“ din ceea ce se constituie în „artă a cuvântului“, parte integrantă aspaţiului nostru spiritual, bipolarizat de Matca sacrului fluviu, Dunărea, şide sfântul nostru Munte, Cogaion, din Carpaţii Sarmizegetusei (fosta strălu-citoare capitală a Daciei, distrusă de „hoardele“ armate imperial-romaniceale lui Traian, începând din anul 106 d. H.).» (PTDelrc, 140 sq. / PTGrp, 5sq.). Dicţionarul lui Ion Pachia-Ttomirescu expune cu bogăţie de argumentedouăsprezece epoci / perioade literare (şi subperioadele acestora, supra, IPT– istoric literar), din spaţiul Pelasgiei > Valahiei (Daco-Thraciei / Dacoro-mâniei, începând din anul 8175 î. H., cu epoca arhaică a Mitotextuluihierogamiei Tatălui-Cer (Samos / Soare-Moş) cu Muma-Pământ (Dachia /Dochia), incizat pe o şlefuită falangă de cal („sanctuar la purtător“), desco-perită pe malul stâng al Dunării, la Cuina-Banat (România), şi încheind cuPerioada literaturii române contemporane, sau „perioada celui de-aldoilea paradoxism“ (1989 – 2002 / 2020 – cf. PTDelrc, 142 – 154);

« Paradoxismul (din paradox < gr. paradoxon, „contraraşteptării, extraordinar“ + suf. -ism) desemnează: fie o figură de retoricăprin care se dă impresia că se unesc două elemente aparent contrare, fie cu-rentul literar fundamentat de generaţia Labiş-Popa-Stănescu-Sorescu,imediat după resurecţia modernistă ce a culminat cu „marea explozielirică“ din 1964 – 1965, curent apărut ca reacţie la paradoxurile socialedin România regimurilor de tip totalitarist-comunist, ca reacţie lalimitele tragic-existenţiale ale ens-ului din a doua jumătate a secolului alXX-lea, sau ca reacţie la reificarea fiinţei umane, ca reacţie împotrivaliteraturii şablonarde, aservită dictaturii, ca reacţie împotriva „filoso-fiei“ / „dialecticii marxist-leniniste“, ori ca reacţie împotriva curentelorliterare / filosofice anterioare, „realismul socialist“ / „umanismul socia-list“ (aflate în slujba făuririi unui homo sovieticus român), sau ca reacţiela „nihilistele“ curente de avangardă, estetica paradoxismului promo-vând principiile: 1) conjugarea – în primul rând, la moduri lirice, apoi lacele epice / dramatice – a paradoxurilor existenţiale ale umanităţii; 2)dinamitarea miturilor (îndeosebi, a celor fundamentale), sublimarea / rafi-narea mitemelor, relevând o „nouă demiurgologie“, cu omul în centrul „ge-


,iiiiiiiiii-295

nezelor“ / „universurilor“ (cosmosului), eroul liric (epic / dramatic) substitu-ind ori „punând în plan secund“ Demiurgul (Atoatecreatorul / Atotştiutorul,Divinitatea Fundamentală); 3) revolta / „revoluţia“ semnificantului împo-triva semnificatului, operând predilect cu semnificantul născător desemnificat, decretând „biblic“, „anti-marxist“, că materia decurge din Cu-vânt / Logos, întrucât cuvântul este „materie“ (informaterie, de fapt), în-trucât şi cuvântul are o structură similară structurii atomului, „repetândstructura materiei“; 4) „spargerea“ infinitului limitelor tragic-existenţialeprin forţa / puterea metaforei (sinesteziei) / simbolului (viziunii),cultivând chiar şi ne-Cuvântul (dacă materiei i „se cuplează“ cuvântul, a-tunci antimateriei, indiscutabil, i se „asociază“ necuvântul), spre a se înre-gistra „saltul“ gândirii poetice din liniar (dichotomic) în neliniar / polidimen-sional („disipativ“, dar „vectorizat“); 5) reliefarea unei noi geografii /cosmografii a poeziei / literaturii române şi a unui nou autohtonism,ştiindu-se că autohtonismul se constituie „în cea mai puternică şi originalădirecţie spre universalitate dintr-o literatură naţională“ şi că numai prin„autohtonism o republică interioară devine republică spirituală în proiecţieuniversală“, acordându-se şanse de „afirmare“ tuturor ariilor – „mari“ şi„mici“ – spirituale întru varietatea armonică a Logosului, cunoscând „ritmicealtoiuri“, înfloriri şi reînfloriri pe secţiunea de aur decisă de raportul tradiţie– inovaţie, distingându-se în primul rând prin obiectivarea „imaginarului“ şiprin reflectarea stărilor / tensiunilor din noile realităţi ale lumii (politice,economico-sociale, culturale / civilizatorii etc.), din noile „adevăruri“ ştiinţi-fice („pulsând“ în orizontul cunoaşterii metaforice, apoi „propulsând“ acestorizont), din priveliştea Fiinţei; 6) cultivarea limbii materne ca „sacrălimbă“, ca „vehicul“ spiritual „indestructibil“ / „invulnerabil“, „inalienabil“,„incontestabil“ şi „indiscutabil“, al existenţei unui popor prin istorii, luptaîmpotriva „exploatării“ unei limbi naţionale de către limbile „imperiale“,militarea împotriva „monopolului“ studierii limbii ruse în şcoli / facultăţi (înRomânia, ca şi în alte ţări socialiste, „limba rusă devenise, din 1948, limbăobligatorie, fiind predată din clasa a IV-a, deci de la vârsta de 10 ani, şi pânăîn anul III de facultate, fiind deci învăţată timp de 10 ani“), căci limbamaternă – sfânta Limbă Română – este Patrie („Limba română este Patriamea“ – N. Stănescu); 7) polidimensionarea / „diseminarea“ eului poetic lascara întregului macrocosm / microcosm şi cultivarea holopoemului, arialirosofiei fiind, desigur, macrocosmosul şi microcosmosul, unde poetul rein-stituie înaltul spirit justiţiar al lumilor / universurilor; 8) abordarea „fărăoprelişti“ a viabilelor structuri literare clasice, moderne şi ultramo-derne, evidenţiate în timpii literaturii de la origini până azi, crearea de noistructuri, dacă este necesar, cu buna respectare a echilibrului, a raportuluisacru tradiţionalism – modernism, din interiorul tuturor genurilor / speciilorliterare; 9) cultivarea versului liber – dacă serveşte punerii în evidenţă a


,iiiiiiiiii-296

unui autentic, „inedit“ relief sufletesc –, dar şi a poeziei cu formă fixă,„clasică“ ori nou-creată „formă fixă“, dacă reverberează mai profundgustul, spiritul, spaţiul spiritual / literar contemporan, antrenarea, revi-talizarea, din estetica tuturor curentelor literare precedente / sincrone, a celormai rafinate tehnici, elemente de prozodie, resurecţionarea acestora – undeeste solicitată, chiar revoluţionarea –, numai în spiritul catharsis-ului; 10)desfăşurarea „fără frontiere“ a poeziei / artelor în spaţii ştiinţifice, nu-mai întru mutarea orizontului cunoaşterii metaforice, penetrând limite,„magnetizând“, atrăgând întotdeauna după sine orizontul cunoaşterii ştiin-ţifice; 11) rafinarea semnificat-semnificanţilor până în „absoluta nun-tire“ a vocabulei „tridimensionale“ cu necuvântul „polidimensional“, până laobţinerea „absolutei“ lamuri poetice; 12) înregistrarea saltului de la poeziaca senzualitate / sexualitate cosmică (Ion Barbu), ori ca orgasm abisal almateriei (I. Miloş), la poezia ca sublimă ştiinţă a emisiei / stării „erotic-fotonice“.» (PTDelrc, 298 – 301 / PTGrp, 229 – 262).

« Salm (de la Salmoş, numele regelui-medic din Cogaion, înte-meietorul Dinastiei Zalmoxienilor şi al religiei monoteiste a Zalmoxianis-mului – din care descinde Creştinismul). Prin salm se înţelege: fie piciorulmetric pentasilabic (numit şi zalm), în care accentuate sunt silabele 1 şi 5,constituindu-se în emistih decasilabic, reverberând perechea de 5 + 5, adică„decada de aur“ a Zalmoxianismului,

v v v // v v v (Pe-un picior de plai, / pe-o Gură de Rai...),fie cea mai scurtă formă fixă de poezie din istoria liricii universale, con-stând într-un distih, al cărui prim vers are măsura 2, un troheu / iamb,fiind stihul „un-doi-rii“(„undoìrii” / „îndoìrii“) Întregului, şi versulsecund, măsura 4, „o zalmoxiană pereche de trohei / iambi“, conside-rându-se „viersuire“ a primelor patru conducătoare (după structuratetradică / tetraontică a Zalmoxianismului):

v (v-1, m-2) (a) / v v (v-2, m-4) (a).Din „triplarea salmului“ prin „tristihuire“ rezultă trisalmul... (în total

din 18 silabe, ori din 17, ca haiku-ul).Eroul liric al salmului este un observator, un participant la o ordine

microcosmică şi, deopotrivă, macrocosmică.» (PTSal, 5 sqq. / PTDelrc, 367 sq.)

IPT – pelasgolog (thraco-dacolog) / valaholog şi niponolog. Într-unstudiu-postfaţă la volumu-i de trisalmi şi micropoeme-haiku, din 1993, Des-pre temeiurile dacoromâneşti ale „micropoemului-haiku“, Ion Pachia-Tato-mirescu ni se relevă atât în ipostaza de pelasgolog (thraco-dacolog) > vala-holog, cât şi în cea de niponolog, de profund cunoscător al istoriei culturilor /civilizaţiilor din cele două vetre, cea a Daciei / României şi cea a Japoniei,firul roşu dintre aceste vetre pare-se că a început să se deruleze încă din zoriineoliticului, fiind dus între sacrul munte Cogaion şi Fujiyama, de strămoşii


,iiiiiiiiii-297

pelasgi > valahi ai misterioasei populaţii Ainu, „veche populaţie de originăalbă“ (redusă azi la câteva mii de indivizi din sate ale insulei Hokkaido), le-gând Carpaţii, peste stepa rusă, peste Urali şi Siberia, de nordul Arhipela-gului Nipon (legătura între extremităţi fiind reînnoită „tot într-al cincilea an“de Cavalerii Zalmoxianismului, după cum se arată şi într-alt studiu al luiIPT, publicat în anul 2009, Filosoful / exploratorul pelasgo-dac, AethicusDonares (Ister), primul european care descoperă America, făcând ocolulPământului cu 1057 de ani înaintea lui Magellan, în Cosmografii de martie,Timişoara, Editura Aethicus, 2009, pp. 17 – 84). Demonstraţia lui IPT sedesfăşoară cu superbie argumentativă în capitolele: Despre temeiurile daco-româneşti ale „micropoemului-kaiku» – haiku, tanka, omoi, jo, hai-i, hai-gon, Niponologie şi Valahologie >Dacoromânologie: analogii, convergenţe,interferenţe, Etno-insularităţi, Casa ca microspaţiu sacru, Familia tradiţio-nală, Spre o sărbătoare a stelelor şi la o nuntă cosmică, Zalmoxianism şiShintoism şi Câteva forme dacoromâneşti de micropoem: micropoemul-monostih, micropoemul-distih, trisalmul, tetrasalmul etc.: «Un superb distihzalmoxian, în nouă silabe (m-2 / m-7): Tu mori / Şi mireasa pune flori, poatefi egalat în „capacitatea de sublim“ de un altul, tot zalmoxian, desigur, sal-mul propriu-zis, însumând doar 6 silabe (m-2 / m-4): Naltă / cât o daltă, cu„deschidere“ lirico-semantic-sincretică spre „cele şase constelaţii crescătoa-re“ ale Solului / Mesagerului Celest ca „Soare-Tânăr / Războinic“ întru în-creţirea Genunii.» (Ion Pachia-Tatomirescu, Dumnezeu între sălbatice roze,Timişoara, Editura Hestia, 1993, p. 79).

IPT – lingvist (etnolingvist, dialectolog, etimologist, lexicolog, sti-listician, toponimist). Dragostea lui Ion Pachia-Tatomirescu pentru mira-culoasa lume a lingvisticii, în general, şi pentru stilistică, în special, se aratăîncă din anul întâi de studenţie „la filologie / litere“, 1966, graţie exce-lentului său dascăl / mentor de-atunci, conf. univ. dr. Gheorghe I. Tohănea-nu, deja autor – din 1965 – al unui impresionant volum universitar-academic,Studii de silistică eminesciană (Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1965). Cândporneşte (din îndemnul celuilalt profesor execelent al său, Gabriel Mano-lescu, conducătorul Cercului de Folclor de la Facultatea de Filologie – Uni-versitatea din Timişoara) seria de anchete folclorice „de teren“ în legătură custrigătura peste sat / roata de foc în spaţiul spiritual al Olteniei – în varaanului 1966 – şi când pleacă (din proprie iniţiativă) „pe urmele lui Eminescula Floreşti-Gorj“ (în anii 1966 şi 1967), Ion Pachia-Tatomirescu este foarteatent „la limba vie a Valahimii“ din aria subdialectal-olteană, îndeosebi, lacircuitul unor expresii ce intră (pentru capacitatea lor de a surprinde dina-micul) în traducerea volumului I (din germană în valahă), Fragmente din„Istoria Românilor“, de Eudoxiu Hurmuzaki, traducere pe care autorul ro-manticului ciclu epistolar (Scrisoarea I – Scrisoarea V) şi al capodoperei


,iiiiiiiiii-298

romantismului universal, Luceafărul, o face (de prin aprilie şi până prinseptembrie, 1878) – la cererea Academiei Române – în momentul „CâmpulCerbului“; cum s-a mai spus – supra (IPT, istoric literar) – este vorba despreexpresiile „olteneşti“ / „bucovinean-olteneşti“ (auzite / înregistrate de IPT„la faţa locului“) – a o croi la fugă / a fugi mâncând pământul, a apuca-o lagoană, a goni cu dârlogii slobozi, a lua-o de-a surda, a da dosul [ca] săscape etc., după cum se certifică – din 1 septembrie 1968 – prin Eminescu laFloreşti, de Ion Pachia-Tatomirescu (primul fragment din studiul Eminescuîn „Câmpul Cerbului“), publicat în ziarul craiovean Înainte (anul XXV, nr.7310).

Tot dintre anii 1966 şi 1968, îndeosebi, după ce studiază atent lu-crarea lui I. I. Russu, Limba Traco-Dacilor, „ediţia a II-a revăzută şi adă-ugită“ (Bucureşti, Editura Ştiinţifică), din 1967, intră în sfera cercetărilor„sisific-pachiesciene“ nu numai numele pelasgo(>valaho)-dacice de plantemedicinale ale Cogaionului / Sarmisegetusei, ci şi constelaţiile semantice aleunor „autothone“ cuvinte (extrăgând „legea primă“ pentru arealul adevăru-rilor sale lingvistice, devenind treptat-treptat adevăruri „naţionale“ / „euro-pene“: «sunt cuvinte „autohtone“ – în cazul nostru, cuvinte pelas-go[>valaho]-dace – numai cuvintele ce aparţin categoriei desemnate prinsintagma „cea mai mare familie de cuvinte“ dintr-o limbă, prinraportare atât la ariile-i dialectale / subdialectale, cât şi la limbile dinariile lingvistice ale imediatei vecinătăţi, pornind de la constatarea căneologismul – creat sau împrumutat – se „naşte“, ori „intră“ / „iese“dintr-o limbă într-un mod „monovalent-semantic-sincretic“»): abure /aburariu, adia, amurg, anina, aprig, baciu / baci, baier / baieră, balaur,bâră, bârâce, beregată, bordei, brânduşă, brânză, bucura, burtă, buză, cea-fă, ori gaie (cu expresiile: de-a-pui-à-gaia, pui de gaie, a te lua / mânca gaiaetc.), sau sâgă (cu expresiile: uluc de sâgi, a-şi rupe coasa-n sâgă, a-i scă-păra mintea ca sâga-n coasă, a bea pietrele / sâgile roşii etc.), scăpăra,scrum, scula, scurma, sterp, stâncă, strugure etc., multe dintre articolele,studiile, eseurile sale, „frecvent-revoluţionare“ în domeniul abordat, fiind„gata de tipar“, după un deceniu, sau după aproape două decenii, după cumsuntem încredinţaţi şi de o scrisoare-răspuns a academicianului Gr. Brâncuş,adresată – în 23 mai 1985 – lui Ion Pachia-Tatomirescu (ce-i trimisese în 17februarie 1985, studiul Sîgă, pentru a fi publicat în revista Academiei Ro-mâne, Limba Română, însoţit de epistola: «Stimate domnule profesor, Gri-gore Brâncuş, // Pentru a doua oară se-ndreaptă „gîndurile mele scrise“ cătreDumneavoastră; cu multă vreme în urmă, tot pe adresa Redacţiei, v-am tri-mis un plic cu trei poeme – Amurg, Pururea, Îngropatul viscolului –, alcă-tuite numai din daco-lexeme, publicate în revista Ramuri, numărul 8 /1983… // De data asta, pentru un viitor număr al revistei Limba Română, văîncedinţez articolul Sîgă – rodul ultimilor şapte ani de pasionantă cercetare în


,iiiiiiiiii-299

„compania de campanie“ a „chestionarului poliglot“… // Vă rog să mă iertaţi(pentru) că vă deranjez cu asemenea lucruri – chiar dacă-i aşa cum ar trebuisă fie acest sfârşit de mileniu-doi, cînd bunul-simţ a devenit tot mai mult unparadox –, dar…, privind Consiliul de Conducere al revistei Limba Română,m-am simţit mai apropiat „în întreprinderea mea“ de Autorul Vocabularuluiautohton al limbii române… // Cu deosebită stimă şi încredere, // Ion Pachia-Tatomirescu // P. s. Vă asigur că voi avea răbdare „termen de 4 luni“ pînă laprimirea răspunsului Consiliului de Conducere»): «Stimate Domnule Tato-mirescu, // Am primit articolul dvs. cu „sîgă“ (inclusiv revista cu admira-bilele poezii*) şi vă comunic că lectura lui mi-a făcut plăcere. E un cuvînt rar(eu nici nu-l cunoşteam), iar investigaţia dvs. privind sensurile şi răspîndireageografică e de-a dreptul impresionantă. În privinţa etimologiei, mie mi-egreu să mă pronunţ în vreun fel. Trebuie o cercetare serioasă, pe care dvs.probabil o şi întreprindeţi. Trebuie văzute corespondentele din alte limbi in-do-europene (şi balcanice) şi distins cu grijă un radical prin care să vi seasigure conservarea lui -g- intervocalic şi a lui s- nepalatalizat (asta în cazulcă atribuiţi pe sîgă substratului). // Am informat la „L[imba] R[română]“ dearticolul dvs. (un exemplar sosise şi la redacţie, cu oarecare întîrziere). Aziavem acolo o şedinţă şi am să propun publicarea articolului. Cred însă că osă vi se recomande restrîngerea textului. Aceasta este, de fapt, şi părereamea, şi, ca urmare, v-aş propune să renunţaţi la detaliile de anchetă (între-bările în cele trei limbi**, nume de informatori etc.). Reţineţi numai sensu-rile (în contexte clare), variantele (toate) şi localităţile unde sînt atestate.Restrîngeţi şi paginile 10 – 11. Eventual, s-ar putea întocmi o hartă deA[tlas] L[ingvistic] R[omân], indicîndu-se ariile de răpîndire a termenului. //Nu vreau să înţelegeţi prin recomandarea mea că amănuntele cercetării dvs.nu sînt interesante, dar e bine să vă convingeţi că cititorul, în general, lasădeoparte aceste detalii. Mai intervine aici şi economia de spaţiu tipografic pecare trebuie să-l gospodărim cu mare grijă. // Cu stimă, // Bucureşti, // 23mai 1985 / Gr. Brâncuş» (*Poemele alcătuite din cuvinte ce ţin indiscutabil /incontestabil de „vocabularul autohton“ – luate nu numai din lucrările lui I. I.Russu, ci şi din Vocabularul autohton al limbii române, de Grigore Brâncuş,Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1983 –, adică numai din voca-bulele pelasgo[>valaho]-dacilor, au fost remarcate chiar atunci, în epocă, decritica literară: «Ion Pachia-Tatomirescu tentează regândirea lumii în matri-cea ancestrală a mitului prin generarea unor „câmpuri“ poetice cu triplă sem-nificaţie: plasticizant-revelatoriu-gnomică. Fiorul marilor trăiri este sublimatîn clipa de graţie a semantismului sincretic. A face adevărată poezie din„franje“ dacice devine, iată, o experienţă copleşitoare: […] Copacul-şopârlă:/ gheonoaia murgă / s-anină-n ceafă... [„Amurg“]; Melcul-mire urcă / malulgresiilor: / cruţă brânduşa... [„Pururea“] […] Pătrundem, aşadar, într-unspaţiu de subtile devieri ale traiectoriei cuvintelor, un spaţiu sacralizat, de


,iiiiiiiiii-300

izvorâre a harului şi de iminenţă a revelaţiei. Senzaţia nu este de a fi găsitceva nou, ci de a ne fi amintit de ceva uitat.» – Constantin M. Popa, Noaptealui Vincent, Craiova, Editura Aius, 1998, p. 145 sq. **Este vorba despreSâgă-Chestionar, trilingv – cu întrebările traduse în sârbă, maghiară şigermană –, pentru anchetele de teren din Banat, Ardeal, Crişana, Maramureşetc. – cf. Prof. dr. Ion Pachia-Tatomirescu, La început fost-au sâga, sîgetul,siginii, apoi Sarmisegetusa…, Timişoara, Waldpress, 2012, pp. 125 – 135).


,iiiiiiiiii-301

„Odiseea“ cunoscută de acest studiu „de pus pe jarul gânduriloracademiile“ nu s-a încheiat nici după publicarea unui fragment, în anul ur-mător, cu titlul „Sâga“ şi practicile magic-homeopatice, în revista Conver-genţe româneşti / Romanian Convergences (Londra), nr. 7, februarie, 1986,p. 44 sq. (cu o erată în nr. 8 / 1986, p. 30), ci numai în acest an, 2012, odatăcu includerea variantei „definitive“, La început fost-au sâga, sîgetul, siginii,apoi Sarmisegetusa… (monografia unui cuvânt pelasg > valah: sâgă), învolumul „omonim“ (cf. PTLsâg, 109 – 226).

Fără a mai menţiona cele câteva sute de articole, studii, eseuri, pre-feţe / postfeţe etc., abordând anticele nume pelasgo(>valaho)-dacice de plan-te medicinale ale Cogaionului / Sarmisegetusei, ori toponime, hidronime,oronime, onomastice etc., din anticul spaţiu al Daciei, publicate în volumecolective, în reviste, ziare, precizăm că şase sunt lucrările / cărţile ce con-stelează în prezent opera lingvistic-revoluţionară a lui Ion Pachia-Tato-mirescu: (I) Zalmoxianismul şi plantele medicinale, vol. I, II, Timişoara,Editura Aethicus, 1997, infra, sub sigla: PTZpl, I, II; (II) Zalmoxianism şiCreştinism în Dacia (Dacoromânia), Patria Sfântului Ioan Cassian, postfaţă(de fapt, un amplu studiu de 130 de pagini) la Sfântul Ioan Cassian, A do-uăzeci şi patra convorbire duhovnicească, Timişoara, Editura Aethicus,1999, infra sub sigla: CAdcd; (III) Istoria religiilor – I – din paleolitic /neolitic până în mitologia pelasgo-daco-thracică..., Timişoara, Editura Ae-thicus, 2001, infra, sub sigla: PTIR, I; (IV) Dicţionar estetico-literar,lingvistic, religios, de teoria comunicaţiei…, Timişoara, Editura Aethicus,2003, infra, sub sigla: PTDelrc; (V) Filosoful / exploratorul pelasgo-dac,Aethicus Donares (Ister), primul european care descoperă America, făcândocolul Pământului cu 1057 de ani înaintea lui Magellan – „Cosmografia“ şialfabetul pelasgo(>valaho)-dac, în Cosmografii de martie, Timişoara,Editura Aethicus, 2009, pp. 17 – 84, infra, sub sigla: PTAeth-2009 şi (VI)La început fost-au sâga, sîgetul, siginii, apoi Sarmisegetusa..., Timişoara,


,iiiiiiiiii-302

Waldpress, 2012 (sub sigla: PTLsâg). Aceste lucrări publicate de Ion Pa-chia-Tatomirescu în ultimul deceniu al mileniului al II-lea şi în primuldeceniu al mileniului al III-lea s-au desprins dintr-o vastă lucrare interdisci-plinară, Vechea Europă şi Gura de Rai – la care a trudit sisific din orizontulanului 1975 şi până la Revoluţia Anticomunistă Valahă din Decembrie 1989,lucrare gândită în aşa fel încât să poată trece de tot mai rafinata cenzură dindictatura ceauşistă, lucrare ce – pentru a fi „gata de tipar“ – mai trebuia să ise adauge amplu-i cuprins, deoarece întregul manuscris însuma peste patrumii de pagini (A-4, dactilografiate „la două rânduri“, cum cereau edituriledin România „epocii de aur“, nu la „performante computere“ ca azi, ci larudimentare maşini de scris, „verificate“ – pentru „luarea amprentelor“ ca săfii „depistat rapid“, „să nu mişti în front“, în caz că ai fi îndrăznit să faci /multiplici vreun manifest antidictatorial – în fiecare an, în a doua jumătate alunii ianuarie, de Securitatea Ceauşistă). În vreme ce realizează vasta-ilucrare interdisciplinară, Vechea Europă şi Gura de Rai, lui Ion Pachia-Tato-mirescu i se limpezesc – în primul rând – toate apele învolburate ale istorieişi ale limbii poporului său ce strălucise în spaţiul edenic al Daciei Antice,poporul său Pelasg > Valah, cel mai vitregit de imperiile ultimelor douămilenii, încât n-a fost şi nici nu este lăsat să-şi poarte adevăratu-i nume antic(de Pelasg > Valah) în demnitate, nici să-şi numească ţara-i cu numele-istrămoşesc de Pelasgo(>Valaho)-Dacia / Thracia (însuşi împăratul Traian dăordin ca poporul „nemuritor-Zalmoxian“ şi Dacia să dispară de pe faţa pă-mântului prin sabie şi foc, în 11 august 106 d. H., când armatele „întrunite“ale Imperiului Roman, după nouă ani de „războinicire“ cu dacii regelui-eroual Daciei Nord-Dunărene, Decebal, reuşesc să înfrângă Sarmisegetusa).

În aceste profunde „limpezimi istorice“ ale a lui Ion Pachia-Tato-mirescu îşi află izvoarele şi opera-i lingvistic-revoluţionară;

(a) prima limpezire istoric-lingvistică – din antropoizii paleoliti-cului, în urma cuplării aparatului lor fonator la creier şi înzestrării întrucuvânt, au rezultat oamenii şi limba / gândirea: «...între orizonturiletemporale ale anilor 700.000 şi 500.000 î. H., s-a desăvârşit procesul deantropogeneză, prin „saltul“, datorat dezvoltării evoluţionare explozive aneocortexului, de la creierul de tip Australopithecus habilis / erectus, lacreierul uman de tip Homo sapiens, odată cu cuplarea aparatului fonator lacreier (în aria corticală 6, K. Brodman); a avut loc, aşadar, „saltul“ de la„hominizi“ / „antropoizi“, la om – fiinţă înzestrată cu gândire / cuvânt şicredinţă (idei religioase); dintre aceste orizonturi temporale, se poate vorbidespre „prima“ credinţă religioasă în „reînviere“ [...]; pentru Europa, omularhaic a evoluat de la omul de Neanderthal (Homo sapiens neandertha-liensis) la omul de Cro-Magnon; din „hibridarea“ omului de Neanderthal cuomul de Cro-Magnon, între orizonturile anilor 35.000 şi 25.000 î. H., arezultat europeanul arhaic, sau Euro-Pelasgul, creatorul unităţii culturale şi


,iiiiiiiiii-303

lingvistice paleolitice, de la Atlantic / Asturia, până la Marea Neagră şi Don/ Volga» (Mitul potenţei Cuvântului / Verbului, în Renaşterea bănăţeană –Timişoara –, nr. 785, sâmbătă, 26 septembrie 1992, p. 9; PTIR, I, 26 sq.;PTLsâg, 59 – 62);

(b) a doua limpezire istoric-lingvistică – Euro-Pelasgia (30.000 –8175 î. H.) şi unitatea lingvistică euro-pelasgă de la Atlantic la MareaCaspică: «Într-o Eurasie a glaciaţiei, ori numai într-o Europă riss-würmiană,când vânătorul paleoliticului avea cam aceleaşi probleme de viaţă şi demoarte, pe întreaga arie „înnămeţită“, exista o unică limbă a începuturilor,limba euro-pelasgă (cu lexic foarte redus) [...] Cuvântul se constelase înzoomorfism / totemism, tabuism etc.; „frica“ de „rostirea“ / „întruparea“ Cu-vântului şi de „prinderea“ acestuia în semn / ideogramă, evident, în afarasanctuarului din peşteră, s-a trasmis din cadrul „realismului“ rupestru-ani-malier, în cel al „realismului“ rupestru abstract / simbolic dintre anii 10.000şi 8175 î. H.» (PTIR, I, 30 sq.; cf. Caietele Dacoromâniei, – Timişoara –anul III, nr. 6 /23 decembrie 1997 – 21 martie 1998, pp. 1 – 24); Ion Pachia-Tatomirescu constată „discrepanţe între semnificant şi semnificat“ la sin-tagme ca limbă indo-europeană / limbi indo-europene, familia limbilorromanice etc., substituindu-le cu mai adecvatele: limbă euro-indiană / limbieuro-indiene, ,familia limbilor euro-indiano-pelasge / familia celor nouălimbi pelasge etc. (cf. PTLsâg, 62 – 86);

(c) a treia limpezire istoric-lingvistică – lucrarea firească a le-gilor lingvistice în etnonimul Pelasg revlevă contemporanul Valah: «Searată prima şi fireasca lucrare a legilor fonetice pelàsge > valàhe, conco-mitent, în toponimul Pelàsgia > Pelàghia > Pelàchia / Pelàkia > Plàchia /Plàkia şi în etnonimul Pelàsg(i) > Pelàg(hi) > Pelàc(hi) / Pelàk(i) >Plàc(hi) / Plàk(i), chiar în orizontul anului 450 î. H., an în care se considerăcă Herodot şi-a încheiat redactarea Istoriilor. Constrictiva dental-surdă, -s-,dintre accentuata vocală a maximei aperturi, -à-, şi africata prepalatal-so-noră, -ğ-, e sincopată, fenomenul atrăgând după sine şi transformarea lui -ğ-,în prima etapă, în oclusiva palatal-sonoră, -g’-, semnificantul reducându-seîn Pelàg(hi)a, unde acţionează din nou legea economiei de semnificant, prinaceeaşi accentuată vocală a maximei aperturi, ce atrage sincoparea vocaleinelabiale, anterioare, mijlocii, -e-, odată cu metamorfozarea lui -g’- în oclu-siva palatal-surdă, -k’-, semnificantul transformându-se din Pelàc(hi)a /Pelàk(i)a în Plàc(hi)a / Plàk(i)a. [...] După cum s-a mai subliniat, între hero-doticul orizont al anului 450 î. H. şi orizontul anului 551 d. H., al lucrării Deorigine actibusque Getarum, de Iordanes (aprox. 531 – 592), dar pe „curbu-ra“ documentară ce trimite cert la regii Daciei, Burebista şi Deceneu (de pesegmentul temporal: 82 – 44 / 44 – 40 î. H.), se relevă o nouă lucrare a le-gilor fonetice pelasge > valàhe, concomitent, în toponimul Pelà[s]gia >Pelàchia / Pelàkia > Plàchia / Plàkia şi în etnonimul Pelà[s]g[i] >


,iiiiiiiiii-304

Pelàc(hi) / Pelàk(i) > Plàc(hi) / Plàk(i), ori în derivatul pela[s]gin (pe-la[s]gină) / pelagini (pelagine), rezultat din apelativul pelasg + suf. -in (cuvectorizarea semantică: „tot ceea ce-i specific pelasgilor“), lucrare constândîn frecventa transformare a iniţialei oclusive bilabiale surde, P-, în oclusivabilabială sonoră („din pereche“), B-: Belà[s]gia > Belàchia / Belàkia >Blàchia / Blàkia, ori Belà[s]g[i] > Belàc(hi) / Belàk(i) > Blàc(hi) / Blàk(i),sau bela[s]gin (bela[s]gină) / belagini (belagine). [...] Iordanes, abordândepoca de mare strălucire a Daciei din vremea regelui Burebista (82 – 44 î.H.) şi a lui Deceneu, marele preot / sfetnic burebistan, devenit (după moartealui Burebista) rege al Daciei (aprox. 44 – 40 î. H.), atestă, „indirect“, întrealtele, şi derivatul belagin / belagine, de la etnonimul Pelasg > Belag, cusufixul „specificităţii“ -in (cu semantica vectorizare: „ceea ce este specificpoporului Pelasgilor > Belagilor > Blàchilor > Vlahilor“ [...]. Între secolelede dincoace de orizontul anului 551 d. H., ale ultimelor migraţii din Asia înEuropa (de avaro-slavi, unguri / maghiari, pecenegi, cumani, tătari şi alte„seminţii“), şi, îndeosebi, în secolele Dinastiei Fraţilor Valàhi Petru şi IoanI Asan (1185 – 1280), se cristalizează conştiinţa naţională a Pelasgimii >Valahimii, se afirmă „irepresibil“ dorinţa acesteia de re-Unire a sfârteca-tului şi imensului său spaţiu de etnogeneză, spaţiul Pelasgo-Daco-Thraciei,dintre roţile dinţate ale imperiilor antice şi evmezice, măcar între hotareleDaciei lui Burebista (82 – 44 î. H.), ori ale Daciei lui Regalian (258 – 268 /270 d. H.), impunând „istoriilor lumii“ un puternic stat evmezic (constituitatât din părţi ale Daciei Nord-Dunărene cât şi din Dacia Sud-Dunăreană, dinThracia, din Macedonia şi din alte „Valàhii mari / mici“), stat cunoscutepocii respective sub numele firesc de Blàchia > Valàhia Mare, toponim /sintagmă cu tâlmăcire în limba franceză a documentelor evmezice drept LaGrande Blàquie (după cum certifică Geoffroy de Villehardouin) [...] înce-putul secolului al XIII-lea este marcat benefic de independenţa statuluiîntemeiat de fraţii Petru şi Asan, Blàchia Mare. Cronicile din primul deceniual secolului al XIII-lea, privind Statul Independent al Valàhiei Mari şi rea-lităţile istorico-geografice din Imperiul Bizantin / Latin, apreciază pe Ioancel Frumos (1197 – 1207), regele / împăratul valàhilor, ca fiind cea maistrălucită personalitate politico-militară de la Dunărea de Jos şi din întreagaPeninsulă Balcanică a vremurilor respective. În anul 1201, împăratul deConstantinopol, Alexios al III-lea Anghelos, a recunoscut independenţaValàhiei Mari / La Grande Blàquie, încheind pace cu Ioan cel Frumos(Ioniţă / Iohannitius Caloioan). [...] Dincoace de cele două decenii de împă-răţire „de apogeu“ a lui Ioan al II-lea Asan, Valahimea Dinastiei FraţilorValàhi Petru şi Ioan I Asan cunoaşte o perioadă de declin [...]. Din ire-presibila conştiinţă naţională a Valahimii, în secolul al XVIII-lea, apar douăremarcabile şcoli iluministe cu notabile programe sociale străbătute de unprofund spirit al veacului respectiv: Şcoala Iluminist-Valahă Antiotomană


,iiiiiiiiii-305

Moscopoleană (graţie căreia, din anul 1744, fiinţa Academia Valahă dinMoscopole, cu străluciţi reprezentanţi: Mihail G. Boiagi, Theodor Cavallioti,Daniil Moscopoleanu, George Roja, Constantin Ucutta ş. a.) şi Şcoala Ilu-minist-Valahă Antihabsburgică Ardeleană (coordonată de intelectualita-tea valahă din Ardeal: Ion Budai-Deleanu, Petru Maior, Samuil Micu, Gh.Şincai ş. a.). Despre profunda conştiinţă naţional-valahă, atât din Dacia Sud-Dunăreană cât şi din Dacia Nord-Dunăreană, relevând totodată, şi prin titluri,sinonimia valah – dacoromân / român – moldovean – aromân – istroromân– meglenoromân etc., grăieşte prin / peste veacuri o serie de lucrări ilumi-niste: Elementa linguae daco-romanae sive valachicae / Elemente de limbădaco-română sau valahică, de Gheorghe Şincai şi Samuil Micu, datând dinanul 1780; Supplex Libellus Valachorum Transilvaniae / Charta Revendică-rilor Valahilor din Transilvania, din anul 1791; Cercetări despre Româniinumiţi şi Vlahii de dincolo de Dunăre, de George Roja (1795), GramaticaVlaho-Armânească, de Mihail G. Boiagi (Viena, 1813) etc. Din aceastăconştiinţă naţional-valahă din fosta Dacie a lui Burebista / Regalian, se rele-vă, evident, dincoace de a patra re-Unire parţială a Valahimii din vremeaDinastiei Fraţilor Valàhi Petru şi Ioan I Asan (1185 – 1280 / 1300): a şapteare-Unire Parţială a Valahimii sub sceptrul lui Mihai Viteazul din anul 1600,a opta re-Unire Parţială a Valahimii sub sceptrul lui Alexandru Ioan Cuzadin anul 1859, a noua re-Unire Parţială a Valahimii din anul 1918 etc. La re-Unirea Valahimii din 24 ianuarie 1859, „noul stat“ trebuia să se numeascăDacia (în acest sens Mihail Kogălniceanu, încă din ianuarie 1840, prinrevista Dacia literară, „pregătise terenul“); dar imperiile acelui anotimp n-auadmis aşa-ceva; s-a propus apoi (şi chiar a avut un oarecare „circuit“) carespectivul stat desprins din Imperiul Otoman, să fie desemnat prin sintagmaPrincipatele Unite ale Valahilor, dar Imperiul Otoman / Turc, ImperiulHabsburgic / Austro-Ungar şi Imperiul Ţarist / Rus n-au fost de acord,desigur, spre a nu se trezi conştiinţa naţională a valahilor din Dacia Nord-Dunăreană şi din Dacia Sud-Dunăreană, ceea ce ar fi dus la re-unirea celor-lalte provincii din antica Dacie, încât Valahimea ar fi devenit o putereconsiderabilă în Europa, periclitându-le „cuceririle“; în ultimă instanţă, im-periile au admis ca statul valah să fie desemnat prin toponimul România.Scursorile de azi ale celor trei mari imperii evmezice, Imperiul Sovietic (U.R. S. S.), îndeosebi, propagandiştii stalinişti / neostalinişti şi sorosişti, cumeschine interese, din statele interesate (ce şi-au aflat ogor de întemeiere înDacia), au deschis două „fronturi războinic-semantice“ încât conştiinţa naţio-nală a Valahimii să fie permanent „dinamitată“ / „terorizată“: (a) „frontul“anti-Pelasg >Valah având în obiectiv „bruiajul polidimensional-mediatic“ alprofundei sinonimii, Pelasg > Valah – Român (Moldovean, Aromân / Ma-cedoromân, Meglenoromân, Istro-român), „deturnarea“ / „haotizarea“ sensu-rilor etnonimului; (b) „frontul“ mancurtist-deturnător de identitate, având în


,iiiiiiiiii-306

obiectiv „îndepărtarea de etimon“ şi cultivarea / semănarea de confuzii petoate căile oficiale / neoficiale (corupte, ori „mancurte“) între Români (ceimai vechi locuitori ai Europei din România de după Revoluţia din Decem-brie 1989) şi aşa-zişii rromi (ţigani), creându-se impresia că România, nuIndia, ar fi „ţara-mumă“ a acestei etnii migratoare. Sistematic „profanate“ devreo două-trei decenii, toponimul România (impus din 1859 încoace, de celetrei imperii „moderne“) şi etnonimul Român reclamă, solicită imperios reve-nirea la adevărata istorie a Valahimii, la etnonimul nostru pur, Pelasg >Valah, şi la sacrul nostru toponim antic, Dacia. De această conştiinţă naţio-nală a Valahimii, de setea de re-Unire a Valahimii între fostele hotare ale an-ticei noastre Dacii se tem scursorile imperiilor evmezice / „moderne“ de azi,se tem imperiile contemporane, se tem propagandiştii „globalizării“ / „mon-dializării“. [...] Lucrarea legilor lingvistice de pe segmentul temporal dintreanii 551 şi 1205, atât în toponimul Blàk[ia] / Blàc[ia] > Blàc[hia], cât şi înetnonimul Blàk / Blàc, îşi atestă etapele prin „conservarea semnificanţilor“într-o serie de documente istorice datate / databile: Blàc, pentru anul 908 /910: Gelu «dux Blàcorum» (document în limba latină: Anonnymus, GestaHungarorum, XIV, apud NPIst, 270); Blaquie / Grande Blaquie, pentru anul1205: «Johannis le roi de Blaquie venait secourir ceux d’Adrinople avec unbien grande armée...» / «Et puis je vous octroie avec, la Grande Blaquie...»(document în limba franceză: Geoffroy de Ville-Hardouin, Conquête deConstantinople avec la continuation de Henri de Valenciennes; MegaleVlahia / Μεγάλη Βλαχία, Vlahon fonis / Βλάχων φωνής, pentru anul 1205:«Tά δετταλίας [...] Μεγάλη Βλαχία...» / «...τών Βλάχων φωνής...»(document în limba greacă: Nicetas Choniates, 1155 – 1216); etc. În aceastăperioadă de o neasemuită dinamică, „se fixează“ bine în „istoriile“ euroasi-atice atât toponimul Blàk[ia] / Blàc[ia] > Blàc[hia] cât şi etnonimul Blàk /Blàc. Toponimul şi etnonimul, chiar pe segmentul temporal de „apogeu alValahimii“, încep să înregistreze lucrarea legilor lingvistic-pelàsge spreînfăţişarea de azi: a) oclusiva bilabial-sonoră, iniţială, B-, datorită accentu-atei vocale a maximei aperturi, îşi schimbă „registrul“ / „statutul“ în con-strictiva labiodental-sonoră, V-, determinând totodată şi „reamintirea“ antic-sincopatei vocale nelabiale, anterioare, mijlocii, -e- (din P[e]là[s]gia /P[e]làkia, ori din P[e]-là[s]g), dar până la „redeschiderea“ într-un -a- neac-centuat, termenii (contrar legii economiei de semnificant) sporind „cu o sila-bă“, ca în antica-i „aşezare“; b) în finalul toponimului (utilizat frecvent laplural – Blachia Mare / Mică, Blachiile etc. – datorită fragmentării / îm-părţirii între imperii a imensului spaţiu de etnogeneză a Pelàsgimii > Va-làhimii), datorită „hiatizării“ lui -k’- (observându-se – chiar dacă fenomenulnu-i admis de cercurile decizional-academice – că oclusiv-palatala -g’- / -k’-,între două vocale de maximă apertură, acentuate, cunosc „vocalizarea“ şi„rangul“ de „a produce“ silabă – B[e]là-chi-a), ori, în finalul etnonimului,


,iiiiiiiiii-307

unde oclusiv-palatala -g’- / -k’- înregistrează o firească „laringalizare“, sem-nificantul „se stabilizează“ în -h-, aşa cum se află şi astăzi „în marele circuitpelasgofon > valahofon“: Vlàh[ia] > V[a]làh[ia], Vlàh > V[a]làh.»(PTLsâg, 96 – 106; PTIR, I, p. 122 sq.; cf. Pelasg / Pelasgia – Vlah /Valahia, în Caietele Dacoromâniei, anul II, nr. 5 / 22 septembrie – 22decembrie, 1997, p. 8 – sub pseudonimul D. Breianu / Istorieneconvenţională: Pelasg / Pelasgia..., în Renaşterea bănăţeană / „Paralela45“ – supliment de cultură, nr. 2393, 23 decembrie 1997, p. 7).

(I) Zalmoxianismul şi plantele medicinale, vol. I, II (1997), de IonPachia-Tatomirescu, abordează interdisciplinar listele cu nume pelas-go(>valaho)-dacice de plante medicinale utilizate de „nemuritorii“ regi-zei-medici ai Cogaionului / Sarmisegetusei din Carpaţii Meridionali, nume în-registrate atent, chiar în perechi paronimic-zalmoxiene, cu „exactitateareţetelor eliberate de medicii noştri de azi către farmacii“, nume transmise cusfinţenie prin / dinspre documente antice, datându-se în orizonturile anilor 50şi 400 d. H. La fiecare dintre aceste nume din antica limbă pelasgo(>valaho)-dacă, Ion Pachia-Tatomirescu arată lucrarea „matematică“ a legilor lin-gvistice, lucrare ce te aduce la numele din etnobotanica / etnoiatria valahă deastăzi; apelându-se apoi la lucrările botaniştilor şi ale specialiştilor în plantemedicinale din România evmezică şi contemporană, se stabileşte arealul,calitatea şi puterea / capacitatea tămăduitoare a fiecărei plante, precizându-sece boli pot fi vindecate parţial / total şi peste o mie de reţete – numai dintrecele verificate în laboratoare şi experimentate de către mari medici „de pro-fil“.

Dicţionarul pelasgo(>valaho)-dac de plante medicinale din ori-zontul Sarmizegetusei anilor 50 şi 400 d. H. (publicat mai întâi în CaieteleDacoromâniei – anul II, nr. 2 / 23 decembrie 1996 – 21 martie 1997, pp. 1– 13) cuprinde 215 „intrări“, fiind secundat de un studiu despre limbaDacilor oglindită în cogaionica botanică, unde se subliniază că «numele deplante medicinale înregistrate din izvoare zalmoxiene, în orizontul anului 50d. H., din limba pelasgo-(>valaho)-dacă / thracă a ariei Cogaionului, demedicul militar din armata imperial-romană, Dioscoride, în lucrarea-i Demateria medica, şi numele de plante medicinale din orizontul anului 400 d.H.», adăugate de medicul-autor de Herbarius, cunoscut sub numele de Pseu-do-Apuleius, medic autorizat de armata imperial-romană, „după trei veacurişi jumătate“, să reactualizeze (pentru scopuri medical-militare) „manualuldioscoridic“, certifică: «potrivit ordinii Zalmoxianismului, pe baza unei pro-funde cunoaşteri botanice / iatrosofice în Dacia Cogaionului / Sarmise-getusei, plantele medicinale erau numite „în sacre perechi“ (vir / „Yang“ –femina / „Yin“, mare – mic, alb – negru, bun – rău etc.); limba pelas-go(>valaho)-dacă / thracă, sau dacoromâna-arhaică (sau: pelasga, belagina,


,iiiiiiiiii-308

blaca / vlaha, româna) foloseau (în îmbogăţirea lexicului) derivarea; foarteactive erau sufixele: -ila > -ilă (augmentativ): azila (osilă), cinuboila (cim-brilă), dordila (durdilă), propedila (prăpădilă), procedila (pârcezilă), procila(părcilă / pârcilă), propodila (propodilă, brobodilă), stirsozila (stirsogilă,stirigoaie) etc.; cu valoare augmentativă („mare“, „mult“) era folosită (încompunere) şi particula ma (cf. coadama); -ela (-ella, diminutival) > -el:chodela (codela, codel / „codiţă“), duodela (dudel), sau diodela (diudel),mizela (miezel, „miezărel“), priadela (priăzel), tulbela (turbel) etc.; cu va-loare diminutival-accentuată, în „pui“, „vlăstar“, „puişor“, se intercala şi -b-;limba pelasgo(>valaho)-dacă îşi îmbogăţea lexicul şi prin compunere: ani-arsexe (aniar- + -sexe), aurumetti (auru- + -/u/metti) etc.; frecvent între-buinţa particula ma („mare“, „mult“ / „mulţime“) în evidenţierea sacrelorperechi prin antiteză / antonimie: coadama (coada- + -ma), „coada-mare“ /„codâie“ („codoi“, „codoaie“), faţă de codela; diesema (diese- + -ma) –diessathel(a) etc.; limba pelasgo(>valaho)-dacă şi limba latină, din aria„laterală“ / „izolată“, sud-vestică (peninsular-italică), fireşte, aveau şi „unfond comun de lexicali radicali (radicaluri)“ ce, în traversarea perioadei debilingvism pelasgo(>valaho)-daco-latin (sub pecetea „oficialului“, „adminis-trativului“), s-a moştenit (cu franjele semantic-sincretice directe, dacice, in-tersectate de cele indirecte, latine), dezvoltându-se apoi în direcţia original-creatoare aşa cum se vede astăzi, în toată bogăţia / varietatea lui. Cuno-ştinţele de botanică ale Dacilor Zalmoxianismului erau impresionante, vaste,privind, desigur, universul floral vital din orizonturile anilor 50 şi 400 d. H.Etnobotanica pelasgo(>valaho)-dacă s-a metamorfozat – cu toată uimitoareaei opulenţă – în etnobotanica valahă de azi, conservând peste zece milenii decercetare / observaţie, de acumulări, de experienţe etnoiatrice, iatrosofic-zal-moxiene.» (PTZpl, I, 29 sq.).

(II) În postfaţa / studiul Zalmoxianism şi Creştinism în Dacia(Dacoromânia), Patria Sfântului Ioan Cassian, la A douăzeci şi patra con-vorbire duhovnicească, de Sfântul Ioan Cassian (1999), sunt abordate şicâteva toponime / onomastice specifice spaţiului spiritual al Daciei, specificelimbii pelasgo(>valaho)-dace: Carsidava (< Carasa- „gresia“ + dava „ce-tatea“ ) > Hârşova („dava / cetatea de gresie / piatră“), ori Carsio / Carso –ca în Itinerariul lui Antoninus, ca în Despre zidiri, de Procopius din Caesarea(din orizontul anului 553), Carsia / Charsia – ca în Notitia dignitatum (dinorizontul anului 425 d. H.), Carsion – ca în Cosmografia geografuluianonim din Ravenna (care a trăit în secolul al VII-lea d. H.), Carsos(considerat unul dintre cele 15 oraşe din eparhia Scythiei) ca în lucrareaîmpăratului Constantin Porfirogenetul, Despre provinciile Imperiului Bi-zantin (din orizontul anului 930) etc., Dunogaetia / Dynogeţia (< Duno- /Dyno- „Buna“ / „Dunărea“ + -gaetia / -geţia „Geţia“, „găieţia“, „mulţimeade găi“, toponim desemnând atât „oraşul-capitală“ din „capul Deltei“, cât şi


,iiiiiiiiii-309

partea din Dacia dintre Dunărea de Jos şi Marea Neagră, toponim cu ele-mentele formante tălmăcite în slavona de cancelarie evmezică: Dobrogea <Dobro- „dobrâi“ / „dobraia“, adică „bun“ / „bună“ + -gea „Gaia“ / „Gea“,„pământ / ţărm bun“), Moldadava (< Molda- „moldă“ / „albie“ + -dava„cetate“, „dava / cetatea-oraş ca o albie sau „dintre albiile de râuri“) > Mol-didova > Moldova, toponimul / hidronimul Casimcea, onomasticeleAnacharsia (< Ana- „Oană“ + -charsia „gresie“ / „cârjă“), grecizat înherodoticul Anacharsios (cf. Herodot, Istorii, IV, 46), Carsian / Cassianetc. (CAdcd, 57 – 64; 78). Din receptarea critică a studiului / „postfeţei“,spicuim: «Apostolul Andrei este semnalat în Dobrogea, la Dynogaetia, pe laanii 40 / 41 după Christos [...] Ion Pachia-Tatomirescu este de părere că:„numele pelasgo(>valaho)-dac al provinciei dintre Dunăre şi Marea Getică /Neagră era Dunogaetia / Dynogeţia (Duno- / Dyno-, „bună, sfântă“, + -gaetia / -geţia < Gaetia / Geţia, „ţara de râuri / munţi“ din Thraco-Dacia,subordonată Cogaionului / Sarmizegetusei; în slavizarea de cancelarie, ele-mentul prim-formant al toponimului a devenit Dobro- şi elementul formantsecund a fost asimilat cu Gaea / Gea, „pământ, Terra“ [...]. Originea to-ponimului Dobrogea este, cum cu dreptate spune Ion Pachia-Tatomirescu,străveche. Meritul mare al acestui autor este că a eliminat fără nici un co-mentariu şi fără nici o referire, opinia cvasigeneralizată de a considera to-ponimul Dobrogea provenit de la Dobrotici.» (Caşin Popescu, Dobrogea –vechi cuvânt şi pământ românesc, în revista Al cincilea anotimp – Oradea –,anul VI, nr. 2 – 3 / 41 – 42, trimestrele II – III, 2002, p. 15).

(III) Istoria religiilor – I – din paleolitic / neolitic până în mito-logia pelasgo-daco-thracică... (2001), de Ion Pachia-Tatomirescu, în afarăde lămurirea „cuplării aparatului fonator la creier“, în afară de înfăşurareasemantic-sincretică a semnului în aproape 21 de milenii (30.000 – 9000 î.H.) spre a se ajunge la scrierea pictografică / ideografică de la Cuina-Ro-mânia (8175 î. H.), Ocna Sibiului, Tărtăria (5300 î. H.) etc., în afară derelevarea lucrării legilor lingvistice în etnonimul Pelasg > Valah, maievidenţiază – pe bază de hărţi – autodivizarea neolitică a unităţii euro-cultural-lingvistice pelasge, de la Atlantic la Marea Caspică (în Euro-Pe-lasgia de Vest, de centru şi de Est), mai evidenţiază o serie de idei / credinţereligioase, de miteme – constelatoare de semantism, sincretism şi lirism – ceajung până în contemporaneitate din impresionante adâncimi temporal-pa-leolitice, ori mai evidenţiază / „înrăzăreşte“ cuvinte străvechi, crezute „defi-nitiv-ieşite din vocabular“, cum, de pildă pelasgo(>valaho)-dacul storuma:«în pelasgo(valaho)-dacă, era termen compus din storu- < storua, „curte“,„stor“ / „stobor“, „îngrăditură“; cu particula augmentativă -ma „mare“ for-mează storuma „curtea / îngrăditura mare“ (ca la Grădiştea – Sarmisegetusa– de azi); toponimul pelasgo(valaho)-dac Durostoruma > Durostor / Drâstorare prim-element formant Dură- „Dură, fratele regelui Scorilă şi unchiul lui


,iiiiiiiiii-310

Decebal“ şi elementul formant-secund -storuma, „Curtea Mare a lui Dură“,desemnând aşadar, de două milenii, oraşul-cetate de pe malul Dunării de Jos;din storua „curte“, cu diminutivala particulă -b- ataşată radicalului (particulăce trimitea nu numai la „diminutivare“, ca în numele de plante medicinaledacice – v. rathi-b-ida, Brassica napus ssp. oleifera – cf. PTZpl, I, 29 /PTZpl, II, 224 sqq. –, ca în numele de păsări – raţibiţă, metatezat în biraţiţă> biriţă, ci şi la „unitatea componentă“), a rezultat storu-b-a / storo-b-a (cu -u- > -o-), „curte mică“ din copaci-grinzi / bondoci, sau „ghizd“, „par gros“etc.; a storoba = a împrejmui cu pari-groşi; prin metateză, avem în valahacontemporană: stobor (stoborul fântânii), a stoborî etc.» (PTIR, I, 227 sq.).

(IV) Din Dicţionar estetico-literar, lingvistic, religios, de teoria co-municaţiei…(2003), de Ion Pachia-Tatomirescu, unde sunt inserate conceptece merită toată atenţia – argou, arhaism, cacofonie (cacofonită / ligamen-tită), dialect, dialectologie, jargon etc. –, nu ne orpin în mod special decât lao nouă lege lingvistică – o descoperire „pur-pachiască“ –, legea economieide semnificant: «Prin legea economiei de semnificant se înţelege „colabo-rarea“ sistemelor fonetic şi lexical în spiritul reducerii numărului de sunete/ silabe dintr-un semnificant, spre a se câştiga un anume „psihotimp de ros-tire“, spre a se obţine o mai mare rapiditate / viteză de comunicare, fără săfie afectat cumva semnificatul, „fără să se diminueze“ sfera semantică a res-pectivului termen.

De obicei, lucrarea legii economiei de semnificant (infra: semn,semnificant, semnificat) se observă bine la intervale de câteva secole; săluăm – de exemplu – pelasgo(>valaho)-dacul bradua, desemnând „veşnic-verdele arbore“, cunoscut după denumirea latinească, Abies alba. În aria Pe-lasgo(>Valaho)-Daciei, bradul (Abies alba) era / este axis mundi. Aici, Cul-tul Bradului se relevă dintre orizonturile culturale / civilizatorii ale anilor10.050 – 8175 î. H., după cum atestă „picturile rupestre“ din Peştera Chin-diei (pe malul Dunării, lângă Pescari, în amonte de Orşova); se constituieîntr-o dimensiune pelasgo(valaho)-dacă a existenţei, peste neolitic, epocametalelor, antichitate, Evul Mediu, până în contemporaneitatea valahilor /dacoromânilor ce mai cred în adevărul din expresia a fi drept ca Bradul(PTIR, I, 16 sq.). La Pelasgo(>Valaho)-Daci, bradul, arbore cosmic, îm-plântându-şi vârful în Primordial-Celesta Mare Roşie, era / este osia celornouă ceruri. În onomastică, numele sacrului arbore, bradua / bradu, nuputea fi purtat decât de un bărbat înţelept / falnic, demn (în înţelesul de azi alexpresiei drept ca bradul); această „realitate“ se certifică din şi de dincolo /dincoace de Tabula cerată din 20 mai 164 d. H. de la Alburnus Maior (RoşiaMontană), din Dacia Aurului Ardelenilor. În sacre perechi de plante medici-nale zalmoxiene, cogaionice / sarmisegetusane, se ivesc prin milenii (cf.PTZpl, I, 64 sqq.): perechea de alb-negru: Bradua / Brad (Brad-Alb – Abiesalba) – *Bradila / Bradoax (rad. brad- + suf. -ila / -oax), sau *Mallaidua


,iiiiiiiiii-311

(din ma-, „mare“, + -laidua / -llaidua, „negru“, „lai“), Brădilă / Brădoac,Brădac, Molid (Brad-Negru – Picea abies); perechea de Vir / „Yang“–Femina / „Yin“: Bradua / Brad (Abies alba) – *Braduta / Braduelida (rad.brad- + sufixul -uta / -elida) Brăduţă / Brădiliţă (Pediculiţă – Lycopodiumclavatum); perechea de mare – mic: Bradua / Brad (Abies alba) – *Braduela/ Bradutela (rad. brad / u /- + suf. -ela / -utela), Brăduel / Brădel, Brăduţel(Brădişor – Huperzia selago).

Aşadar, la 20 mai 164 d. H., după cea mai veche atestare scrisă atermenului, graţie Tabulei cerate la Alburnus Maior (Roşia Montană), pe-lasgo(>valaho)-dacul bradua (desemnând Abies alba) – rad. bradu- + -a(bhre-dh-, „vârf, ghimpe, ţep, colţ“), se prezenta cu un semnificant trisilabicde şase sunete / b–r–a–d–u–a / (bra–du–a). Prin lucrarea legii economiei desemnificant, după exact 1326 de ani, potrivit unui document din anul 1490,semnificantul a devenit monosilabic, doar din patru sunete / b–r–a–d / –desigur, prin apocopa silabei finale (-a) mai întâi, rămânând o vremebisilabicul, bra-du, probabil până pe vremea migraţiilor dintre anii 587 (anulivirii avaro-slavilor în Dacia Dunării de Jos) şi 896 (anul ivirii ungurilor /maghiarilor în Dacia Dunării de Mijloc), apoi, „apocopându-i-se“ şi -u, sprea se înfăţişa constant, ca şi azi, de mai bine de 500 de ani. La fel se vedelucrarea legii economiei de semnificant şi în alte cuvinte foarte vechi dinlimba noastră; avem în vedere mai întâi pelasgo(>valaho)-dacicele nume deplante medicinale (în circuit, mai ales, în zona Cogaionului / Sarmizegetusei)atestate (cf. PTZpl, I, 86 sqq.) în orizontul anului 50 d. H.: Cinuboila /Cinouboila (pentasilabic) > Cimbrilă (Saturneja hortensis / vulgaris) /Cimbru (bisilabic); Ebustrone / Aebustrone > Baibustron > Baib / Ai;Ustron / Usturoi (Allium sativum); Curionnecum(a) > Corneci (Xanthiumspinosum); Dieleia / Diel(l)eia > Ţelei (Celei / Ţelău, Măselariţă –Hyosciamus niger); Philophthéthela (Filofţeţela / Filofţăţela) /Philophthaíthela (Filofţaiţela / Filofţăiţela) > Firufţăţel (Firuţâţel) >Firufţăţea > Firuţâţea > Firuţăţă > Firuţă > Fir (sau Iarbă-Dulce –Glycyrrhiza echinata / glabra); Pegrina > Băgrin (Laburnum anagyroides);Priadila > Prăzilă / Praz (Allium porum); Prodiarna > Pojarnu > Pojar(Sunătoare / Buruiană-de-Foc – Hypericum perforatum) etc.; la fel staulucrurile şi cu termeni ai căror semnificanţi polisilabici s-au conservat în ariasud-vestică, în latina Romei, devenind peste multe secole bisilabici /monosilabici: calcaneum > călcâi, caput > cap etc.» (PTDelrc, 239 – 241).

(V) Problema hidronimului / onomasticului pelasgo(>valaho)-dac /thrac, Donares > Dunăre, ce părea a fi „gordian-de-spinoasă“ (cum îi placeautorului să spună), este soluţionată de Ion Pachia-Tatomirescu în prefaţa /studiul interdisciplinar, Filosoful / exploratorul pelasgo-dac, Aethicus Do-nares (Ister), primul european care descoperă America, făcând ocolulPământului cu 1057 de ani înaintea lui Magellan – „Cosmografia“ şi


,iiiiiiiiii-312

alfabetul pelasgo(>valaho)-dac, publicat în Cosmografii de martie (2009):«Numele de familie: Donares („Dunăre“). Majoritatea documentelorcertifică faptul că numele de familie al filosofului / exploratorului din HistriaDaciei este Donares – onomasticul, ca şi hidronimul pelasgo(>valaho)-dac,oglindindu-se, în valaha contemporană, în Dunăre, cu -o- închizându-se-nvocala posterioară -u-, cu -a- metamorfozându-se, prin secole, în -ă-, şi cuapocoparea consoanei finale, -s-, nume receptat şi tâlmăcit în lumea greacă /romană, drept Ister, sau Hister, până dincoace de Evul Mediu. La origini,Donares > Dunăre este un hidronim pelasgo(>valaho)-thrac / dac, ce are caelemente formante: Dun- /< Don „sfântă casă a celestelor ape / izvoare“ /„împărăţie“ (sau „bun ţinut“ / „tărâm“) + -Ares – numele zeului pelasg alrăzboiului. Suntem într-o Dacie politeistă, de dinaintea Reformei Zalmoxia-nismului, din orizontul anului 1600 î. H., când Pelasgii > Valahii nu eraudivizaţi religios în Dax > Daci („drepţii“ „nemuritorii Zalmoxianismului“) şiThrax / Thraci („închinătorii la vechii idoli ai Cogaionului“), pe când Do-nares însemna „bună / sfântă casă / împărăţie cerească a izvoarelor /apelor, matcă“, „bunul spaţiu al zeului războaielor, Ares“. Dincoace deanul Reformei Zalmoxianismului, 1600 înainte de Iisus Hristos şi după ceCreştinismul substituie Zalmoxianismul în întreaga arie a Daciei, zeul pe-lasg, Ares, iese din semnificat (la Daci), dar uită să mai iasă şi din semnifi-cant (datorită thracilor, „închinători la vechii idoli / zei ai Cogaionului“),Donares > Dunărea rămânând fluviul-cristelniţă din care pelasgo-daciicontinuă să se împărtăşească întotdeauna înainte de a porni la război, casufletele lor nemuritoare să meargă „direct“ la Atoatecreator, deoarece ape-le-i erau limpezi, albastre, aidoma cereştilor ape primordiale ce formeazădiscul senin al cerului, disc reprezentând Dumnezeul Cogaionului / Sarmi-segetusei, Samoş, adică „Soarele-Moş“, sau „Zamoş“ / „Tatăl-Cer“. Dinaceastă credinţă fluviul Donares > Dunărea şi afluenţii săi „se conectează“discului-cer-senin, Dumnezeului de peste Cogaion / Sarmisegetusa, de pesteDacia (Dachia), nemuririi. Mai târziu, după descoperirea sacrului fluviu decătre grecimea comerţului şi de către romanitatea imperială, însetate debogăţiile Daciei, care nu s-au lăsat integral jefuite / prădate, în nenumăratele,cumplitele bătălii / războaie date pe această cale fluvial-comercială euro-peană (pe-atunci, în întregime, bazinul dunărean aparţinea Daciei, cum, dealtfel, şi Peninsula Balcanică > Balachică > Valahică), grecii şi romanii aurebotezat Dunărea de Jos, în ignoranţa lor, zicându-i Istros / Ister, ceea ceînseamnă „apă furioasă, răsturnătoare de ordine“, „fluviu isteric / ucigător,spinos, străpungător“ (în latineşte, hystricosus se tâlmăceşte prin „care cautăsă facă rău“, hysterica – prin „femeie isterică“; în greacă, hystera desem-nează şi „uter“; în italiană, isterico, aidoma franţuzescului hystérique, păs-trează sensul de „războinicitor“, sau de „furios“). La romani se constată şi oaltă „rebotezare“, dar pentru Dunărea de Mijloc şi de Sus, de pe când şi-au


,iiiiiiiiii-313

extins cuceririle în Dacia de Vest, cu un termen mai adaptat spiritului latin şide mai mare fidelitate semantică, Danubius (Danuvius). Cu sensul de „bogă-ţie, bunăstare, abundenţă“, semnalăm şi expresia pelasgo-dacă / valahă moş-tenită până azi, cu specială referire la holde / lanuri: Dunăre de grâu…,Dunăre de mei / porumb… etc. În onomastica pelasgo(>valaho)-dacă /thracă, Dunăre şi derivatele-i desemnează pe cel „puternic“, „bogat“, „răz-boinic“ („îmbogăţit prin război / luptă“), tot aşa înfăţişându-se şi azi, îninima Daciei, România: Dunăre Brânduşa, Dunăre Oană, DunăreanuMugur, Dunărinţu Marin etc., fără a mai ţine seama de toponimie: Dunărea– localitate din jud. Constanţa (siglă: CT), Dunărea Mică (MH), DunăreaGară (IF), Dunăreni etc. În concluzie, numele autentic de familie al filo-sofului / exploratorului din Histria Daciei este Donares, nu Ister, nici Hister– cum era tâlmăcit, după un prost obicei grec / roman. Şi Donares > Dunăres-a moştenit la urmaşii Dacilor din România contemporană. De aceea nuexistă vreun temei pentru cei ce consideră pe creatorul celebrei Cosmografiidin orizontul anului 466 d. H. drept „Anonimus“ Histriensis, Istricus,Danubiensis etc. Totuşi, datorită faptului că „marele circuit“ al numelui săupe lucrarea-i Cosmografia a fost cel tâlmăcit pentru lumea greco-latină an-tică şi evmezică, alături de Donares, realul, pelasgo-dacicul său nume,păstrăm (în paranteză) şi „onomastic-traducerea“ Ister: aşadar îi rostim şi îiscriem numele de familie Donares (Ister). Din motivele de mai sus, seresping şi variantele tardive: Histricus, Scythicus (sugerând că exploratorule originar din provincia Scythia Minor, parte a Daciei înrobite de ImperiulRoman) etc. Scythia (Scitia), Scythicus – şi alte derivate – sunt semănătoarede confuzii printre istorici, ţinând în primul rând de strategiile anti-Daciaale Romei (de la împăratul Traian începând) ce-a vrut – pentru că Donares /Ister era un epopt al Zalmoxianismului – să-l şteargă / „marteleze“ din me-moria istoriilor.» (PTAeth-2009, 18 – 22).

(VI) Cartea La început fost-au sâga, sîgetul, siginii, apoi Sarmise-getusa... (2012), de Ion Pachia-Tatomirescu, reuneşte patru studii fundamen-tale pentru toponimie, pentru hidronimie şi pentru „pelasgo(>valaho)-etno-nimie“: Arutéla > Arudéla > Arudeál > Ardeál, Maris > Mureş, Maramaris> Maramureş, Maramarisia >Marmaţia, sau „Ţara Dacilor de pe MureşulMare / Tisa“, Pelasgii > Valàhii – „marii anonimi“ prin imperii / istorii, şiLa început fost-au sâga, sâgetul, siginii, apoi Sarmisegetusa – monografiaunui cuvânt pelasg > valah: sâgă – ce are o mare şi admirabilă „familie“ din229 de termeni, acoperind mai toată aria lingvistică a anticei Dacii (cf.PTLsâg).

IPT – istoric al religiilor. Cu un deceniu şi ceva mai înainte de a publica„foiletonul“ / „serialul“ de sub titlul Istoria religiilor (I – CCXVI, între anii1991 şi 1996, inclusiv), din ziarul timişorean, Renaşterea bănăţeană, IonPachia-Tatomirescu se afla într-un „stadiu foarte avansat“ al re-elaborării


,iiiiiiiiii-314

amplei lucrări, Vechea Europă şi Gura de Rai, avea – pe baza unei impresi-onante informaţii bibliografice – foarte clare ideile / credinţele religioase –ce vin din paleoliticul Euro-Pelasgiei până în mitologia valahă din cea de-adoua jumătate a secolului al XX-lea – şi doctrinele religioase ale Zalmo-xianismului, Budismului, Creştinismului etc., după cum dovedesc suficientearticole / eseuri publicate în reviste din România şi din străinătate: O ipotezăasupra spaţiului spiritual (unde dezvoltă teoria civilizaţiilor arhetipale şicivilizaţii interferenţiale, unde arată că muntele şi matca se constituie în«entităţi geo-psiho-sociale care au polarizat construcţiile în spaţiul spiritualpelasgo(>valaho)-dac de stă sub semnul eternităţii luminoase a Zalmoxia-nismului» etc.), în revista «Ramuri» (Craiova), nr. 8 (194), august 1980 (p.11); Fragmente din scrisoarea-răspuns a unui poet dacoromân către domnulCantemir sau Enciclopedicus – ianuarie, 1985, Timişoara (un „subtil“ ma-nifest al „rafinării paradoxismului“ şi al „noului autohtonism“, misiune a re-fluxgeneraţiei / the generation of deep clearness, dar în al cărui text des-făşurat pe câteva pagini ale revistei, unde antrenează o bogată bibliografie,face şi trimiteri la Sacrul Întreg Cosmic, la doctrina Zalmoxianismului), înConvergenţe româneşti / Romanian Convergences (Londra), nr. 5, mai, 1985(pp. 40 – 43), Sâga şi practicile magic-homeopatice, în Convergenţe româ-neşti / Romanian Convergences (Londra), nr. 7, februarie, 1986 (p. 44 sq., cuerată în nr. 8 / p. 30) etc.

Imediat după Revoluţia Valahă Anticomunistă din Decembrie1989, Ion Pachia-Tatomirescu desprinde şi publică, din cele patru mii de pa-gini ale ineditei şi amplei lucrări-manuscris, Vechea Europă şi Gura de Rai,săptămânal (sâmbăta), de la 26 octombrie 1990 şi până 23 noiembrie 1996,sub titlul Istoria religiilor (I – CCXVI), 229 de articole, de fiecare dată, pecâte o jumătate de pagină de ziar, oferită de judeţean-timişoreanul cotidian,Renaşterea bănăţeană, (începând cu nr. 505 / 1991 şi încheind cu nr. 2062 /1996), Euro-Pelasgul (> Valahul), din orizontul anului 30000 î. H., până înorizontul temporal-actual, constelându-şi uluitorul, miticul, supranaturalulchip al cunoaşterii, atât în „peştera dintâi“, cu panoul central de idei / cre-dinţe religioase, cât şi în „peştera secundă“, cu Dumnezeu în centrul cerurilor/ spaţiilor teluric-celeste, caligrafiate în rupestrele semne sacre – „izolate“,între orizonturile anilor 30000 şi 9000 î. H., ori „armonizate“ / „asamblate“în „mitotexte“ / „biblii“, dincoace de orizontul anului 8175 î. H. (cf. Istoriareligiilor, I – X, de la credinţele omului de Neanderthal şi de Cro-Magnon, laEuro-Pelasgul cu sanctuarul-peşteră în stil rupestru-animalier, de tip Altami-ra-Spania / Cuciulat-România, apoi abstract / simbolic, de tip Gaura Chindiei/ România, cu înaripata divinitate ascensională, din cultul Gaiei Psihopompe,cu un rafinat cult al Bradului – Axis mundi – şi cu „gospodărirea valahă acerurilor“, ori la Euro-Pelasgul cu „sanctuar la purtător“, de tip Cuina-Ro-


,iiiiiiiiii-315

mânia, cu „sacrul mesaj al hierogamiei“ din anul 8175 î. H., Euro-Pelasgul /Valahul făuritor al unităţii culturale / civilizatorii dintre Morin-Spania, oriPech-Merle / Lascaux-Franţa şi Polovragi-România, sau Kapova-Urali etc.).

Într-o bună măsură, articolele / studiile (ce stau în baza articolelor),publicate în Renaşterea bănăţeană, sunt reluate de Ion Pachia-Tatomirescu –însă cu toată rigoarea / bibliografia ştiinţifică – în Istoria religiilor – vol. I:Din paleolitic / neolitic până în mitologia pelasgo-daco-thracă (sau valahă /dacoromână), Timişoara, Editura Aethicus, 2001 (este vorba despre cele pu-blicate în Renaşterea bănăţeană, de la nr. 505 / 1991, la nr. 719 / 1992:Cultul Iepei / Calului în paleolitic, De la cultul Iepei la Cavalerul Dunărean,Cultul Leului / Panterei, Găina / Găinuşa de Munte ca pasăre funerară înorizontul cultural al Peşterii Cuciulat, Cultul craniului, De la cosmogonicul„cap de piatră“ la Muntele-Craniu, Muntele sacru al Pelasgo-Thracilor /Dacilor – Cogaion / Kogaionon, Muntele-Craniu / Cap-de-Gaie / Ghion,Cogaion..., Luarea capului / craniului în cultul Eroului / CavaleruluiDunărean – „Cabir“ / „Thrac“ – şi în balada / colinda „Pe-o Gură deRai“, Cultul Cerbului, Cultul Ursului etc.). Celelalte articole / studii for-mează „materia“ de se cuprinde în trei volume ce încă nu şi-au aflat editorul:Istoria religiilor, volumul al II-lea (este vorba despre cele publicate înRenaşterea bănăţeană, de la nr. 725 / 1992, la nr. 870 / 1993: Istoriareligiilor, XXVI: Panteonul Centrului, Perechea Primordială: Muma-Pă-mânt şi Tatăl-Cer, Muma-Pământ de la Cernavodă – cultura Hamangia, Dela Muma-Pământ de la Truşeşti la Muma-Pământ de la Sarmisegetusa,Muma-Pământ cu mască de gaie / vultur, cultul Babei-Gaia, Muma-Pământcu mască de raţă, Muma-Pământ ca Zeiţă a Fecundaţiei..., Moşul-Balaur /Zeul-Balaur-Cosmocreator, Fiul Cerului din „secunda“ pereche sacră, Ze-ul-Soare-Tânăr / Războinic, La început a fost Cuvântul..., Mitul potenţeiCuvântului / Verbului. Textele sacre ale Vechii Europe, Mesajul din anul8175 î. H., Statueta scrisă a Moşului / Tatălui-Cer de la Ocna Sibiului –mileniul VIII / VII, Încărcătura / vectorizarea semantic-sincretică în mito-textul de pe statueta Moşului / Tatălui-Cer de la Ocna Sibiului, Tăbliţele dela Tărtăria, Vectorizarea semantic-sincretică a Tăbliţei-Soare de la Tărtă-ria, Moştenirea textelor sacre... etc), volumul al III-lea, Zalmoxianismul(este vorba despre cele publicate în Renaşterea bănăţeană, de la nr. 876 /1993, la nr. 2062 / 23 noiembrie 1996: De la Dacia politeistă, la Zalmoxia-nism, 3800 – 1600 î. H., Învăţăturile zalmoxiene: despre trup / suflet, despretămăduire / trepanaţie, despre Sol şi despre „nunta din Cer“, despre „faţanevăzută“ a Zalmoxianismului – misterul nemuririi, Scenariul trimiterii So-lului / Mesagerului Celest în perimetrul „misteric“ / „iniţiatic“, Scenariul...,ipoteze / „argumente“ despre „hiatusul moarte-viaţă“, Scenariul... şi auri-tele plăcuţe de argint de la Dunăre, Spirala Cunoaşterii Absolute urmată de


,iiiiiiiiii-316

Salmos / Zalmas-Zalmoxis şi restrăbătută de Soli / Mesageri-Celeşti înştiinţa de a se face nemuritori, Zalmoxianismul şi matematica, Mandala Zal-moxianismului simbolizând cosmodinamica şi psihodinamica Întregului înParte şi invers, O veritabilă lecţie dacică despre cerc, destinată Solului...,Numerele ca „părţi“ armonizate în „întregul sacru“ sau numerele lui Sal-mos / Zalmas-Zalmoxis, „omul Soarelui-Moş“, Zalmoxienii şi „Povestea nu-merelor“, Şase..., Zece, „de Zece nu se trece“, Zalmoxianismul şi astrono-mia, „Potcoava solară“ din Sanctuarul Mare Rotund de la Sarmisegetusa,Etnoastronomie dacică / dacoromânească, Zalmoxianismul şi medicina,„Vraci-vindecători“ / „Căluşari-tămăduitori“ în Dacia, Farmacia şi plan-tele medicinale în Dacia, Zalmoxianismul şi botanica, Zalmoxianismul şitehnica / metalurgia, Aurul Daciei..., Zalmoxianismul şi agricultura, zo-otehnia etc., Zalmoxianismul şi arhitectura, Zalmoxianismul şi locuinţele„civile“, De la dacicele „turnuri-locuinţă“ la culele din Oltenia, Vârşeţ etc.,Zalmoxianismul şi arhitectura: clădirile dacice rectangulare absidate şi celecirculare – bază a bazilicilor Creştinismului, Zalmoxianismul şi arhitecturastrategică, Zalmoxianismul şi arhitectura religioasă, De la „vârsta de cal-car“ la „vârsta de andezit“ în Sarmisegetusa, Vechiul Templu / Sanctuar-Calendar al Fecundităţii / Fertilităţii Mumei-Pământ, sau al Dakiei / Do-chiei, din calcar – Sarmisegetusa, Templul / Sanctuarul-Calendar al Soa-relui-Tânăr / Războinic, So-Ares, şi Zalmoxianismul „Căluşului“ la Pelasgi> Valahi, Templul / Sanctuarul-Calendar al Zeului Sol-Ares, Soare-Tânăr /Războinic, şi „Căluşul“ de la Alba Iulia, din 1599, desfăşurat regal, la nun-ta fiicei lui Mihai Viteazu, Beatrice, Zalmoxianismul şi artele, Zalmoxia-nismul şi sculptura, Zalmoxianismul şi muzica / instrumentele muzicale,Zalmoxianismul şi viersuirea întru oralitatea „cultă“, Zalmoxianismul şiprincipiul echerului în „oralitatea cultă“, Zalmoxianismul şi misionariitrimişi în sudul Pelasgo-Thraciei, Zalmoxianismul şi literatura, filosofia,diplomaţia, morala etc., Zalmoxianismul şi «arta războiului»..., Zalmo-xianismul şi „Cosmografia“ pelasgo(>valaho)-dacului Aethicus Dunăreanu,Zalmoxianismul şi legislaţia, Zalmoxianismul şi învăţământul, sacerdoţiul /regalitatea etc.) şi volumul al IV-lea, Zalmoxianism şi Creştinism (unde secuprind, îndeosebi, cele din postfaţa lui Ion Pachia-Tatomirescu, Zalmoxia-nism şi Creştinism în Dacia / Dacoromânia, Patria Sfântului Ioan Cassian,pp. 55 – 188, ce însoţeşte A douăzeci şi patra Convorbire Duhovnicească, deSfântul Ioan Cassian, Timişoara, Editura Aethicus,1999).

Lucrarea Zalmoxianismul şi plantele medicinale, vol. I, II (Timi-şoara, Editura Aethicus, 1997), reuneşte „recristalizatele“ articole / studiipublicate în Renaşterea bănăţeană (începând cu nr. 1342 / 23 iulie 1994,Maebustrone – Ebustrone / Usturonie – Usturoaie – Alliaria petiolata, şiîncheind cu nr. 2062 / 23 noiembrie 1996, Mizola – Miăzorea, Măzărea,


,iiiiiiiiii-317

Mozula – Mozulă / Mozură, Măzără, Madzăre, Mazăre –Pisum sativum),evident, după capitolele ce aparţin istoriei religiilor, farmaciei şi medicineide sub peceţi zalmoxiene: Salmosianismul, sau Zalmoxianismul, „Dogma-tica“ Zalmoxianismului, Zalmoxianismul şi medicina, Trepanaţie cranianădatorată unui medic dac / zalmoxian din epoca bronzului, Salmosua / Sal-moş al XX-lea (Zalmas, Zalmoxis) „regele-zeu-medic“, „Căluşari-tămă-duitori“, „miraculoşi medici populari“ la Pelasgo(>Valaho)-Daci, Farma-cia şi plantele medicinale în Dacia etc.

Nebănuite „fire“ ce leagă vatra spirituală a Pelasgiei (Thraciei /Daciei) de vatra spirituală a Japoniei, ori „nunta cosmică“ a Valahimii de„sărbătoarea stelelor“ de la Niponi, sau Shintoismul de Zalmoxianism, seaflă în postfaţa volumului de trisalmi, Dumnezeu între sălbatice roze (1993),de Ion Pachia-Tatomirescu.

O mare capacitate de a defini / sintetiza, de a surprinde în câtevafraze esenţa unei religii, ori „resorturi“ / „argumente interne“ etc., întâlnim laIon Pachia-Tatomirescu, atât în Dicţionar estetico-literar, lingvistic, religios,de teoria comunicaţiei...(2003), unde sunt abordate concepte religioase fun-damentale – Bogomilism, Brahmanism, Budism, Confucianism, Creştinism,Creştinism cosmic, Hinduism, Islamism, Mesianism, Mit, Panteism, Shin-toism / Şintoism, Zalmoxianism, Zoroastrism –, cât şi în Argumente interne –«Te Deum laudamus...» – Internal Arguments (2009), unde se relevă un mareadevăr: «Este de-a dreptul revoltător că, până astăzi, „cei mai mulţi cerce-tători“ din cele aproape 17 veacuri ce s-au scurs de la zămislirea imnuluiîntregii Creştinătăţi, Te, Deum, laudamus… / Pe Tine, Dumnezeule, Te lău-dăm…, de Niceta Remesianu, nu au apelat în vreun chip la incontestabilele,la indiscutabilele argumente interne privitoare la paternitatea nicetian-re-mesiană şi la autohtonismul pelasgo-dacic / valahic, atât de evidente, am-plasate de autorul-episcop de la Dunărea de Jos chiar în „cheia de boltă“,chiar în „punctul culminant-imnic“. Nu s-a ţinut seamă de faptul că, înorizontul anului 370, episcopul-poet, Niceta Remesianu, prin acest imn seadresa Dacilor de pe ambele maluri ale Dunării de Jos, Daci ce, încă dinorizontul anului 1600 î. H., credeau în monoteismul Zalmoxianismului,preluat peste optzeci la sută de Creştinism. Două sunt versurile indiscutabile/ incontestabile din imnul Te, Deum, laudamus… / Pe Tine, Dumnezeule, Telăudăm…, străbătute de sublimul jertfei zidirii, de spirit cogaionic / zalmo-xian, pentru că poetul-episcop Niceta Remesianu le destinase Pelas-go(>Valaho)-Dacilor din satele sud-dunărene de deal / munte, din Timoc, dinzona Naissus (Niş) – Singidunum (azi, Belgrad), ori din cele nord-dunărene,din Mehedinţi / Oltenia, din Caraş-Severin / Banat, Valaho-Daci cu ne-zdruncinată credinţă aproape bimilenară în monoteismul Zalmoxianismului,unde încă nu pătrunsese „Creştinismul de Câmpie“ adus / propovăduit la


,iiiiiiiiii-318

Dunărea de Jos de Sfântul Apostol Andrei [...]: Tu ad liberandum suscep-turus hominem non horruisti Virginis uterum, / Tu devicto mortis aculeoaperuisti credentibus regna caelorum..., adică: Tu, Întrupatul-în-Om întrumântuirea-i, n-ai strigat frica-n pântecul Fecioarei, / Tu, Biruitorul-din-Suliţa-Morţii, deschis-ai credincioşilor poarta-mpărăţiei cerurilor... În aces-te două stihuri, [...] sunt două trimiteri sacre, conectate puternic în fundamen-tele monoteiste ale Zalmoxianismului [...] :

(I) Tu, Întrupatul-în-Om întru mântuirea-i, n-ai strigat frica-n pân-tecul Fecioarei (Tu ad liberandum suscepturus hominem non horruisti Vir-ginis uterum) este versul ce îşi conectează / centrează strălucirea („forţafulgerării“ Dacului-receptor întru sublim, întru catharsis) în mitul nemuririidacice obţinute în calitatea de războinic al fotonilor (ca să evităm „clişei-zarea“ Luminii), în calitatea de Făt-Frumos, căruia, încă de la naştere (de lamistericul / iniţiaticul „plâns“ în pântecul mamei-fecioară-împărăteasă) i sepromite de către tatăl-împărat – spre a se naşte, spre a vedea lumina zilei înaceastă lume –, desigur, Raiul Zalmoxianismului, desemnat prin sintagmaŢara / Împărăţia-Tinereţii-fără-Bătrâneţe-şi-Vieţii-fără-Moarte. [...]. Hero-dot (484 – 425 î. H.), în Istorii (V, 4), menţionează cu privire la „plânsul“ /„bocetul“ de la naşterea Dacului / Thracului: „Dintre aceste seminţii thrace,obiceiurile pe care le au Geţii, care se cred nemuritori, le-am arătat. Trauşii,în toate privinţele, au aceleaşi datini ca şi ceilalţi Thraci, numai că la naşterişi la înmormântări iată ce fac: rudele se aşază în jurul nou-născutului şi începsă bocească de câte rele are să îndure, o dată ce s-a născut, înşirând toatepătimirile omului (s. n.); pe mort însă îl îngroapă jucând şi veselindu-se, subcuvânt că de-acum se află în deplină fericire, scăpat de atâtea necazuri.“.Informaţia o regăsim – peste aproape o jumătate de mileniu – şi la Pom-ponius Mela (aprox. 5 – 70 d. H.) [...] Graţie impresionantei, neasemuiteimitologii valahe, având în temelie aproape două milenii de oralitate cultă aşcolilor Zalmoxianismului, informaţiile transmise de Herodot, PomponiusMela ş. a., se nuanţează: Nenăscutul din Dacia nu înceta să plângă, ori săstrige în pântecul tinerei mame-împărătese până nu i se promitea de cătretatăl-împărat Ţara / Împărăţia-Tinereţii-fără-Bătrâneţe-şi-Vieţii-fără-Moar-te (odată născut, ca sortit nemuririi cogaionice, sau, mai exact spus, Împă-răţiei-Tinereţii-fără-Bătrâneţe-şi-Vieţii-fără-Moarte, el devenea nemuritorulFăt-Frumos, nemuritorul rege-zeu-medic de Sarmisegetusa, nemuritorul Răz-boinic / Cavaler al Zalmoxianismului): „Taci, dragul tatei, zicea împăratul,că ţi-oi da împărăţia cutare sau cutare; taci, fiule, că ţi-oi da de soţie pecutare sau cutare fată de împărat, şi alte multe de-alde astea; în sfârşit, dacăvăzu şi văzu că nu tace, îi mai zise: taci, fătul meu, că îţi voi da Tinereţe-fă-ră-Bătrâneţe-şi-Viaţă-fără-Moarte.“ [...]

(II) Biruitorul din „suliţa morţii“, deschizător de poartă cereascăpentru semenii săi din Dacia (Tu devicto mortis aculeo aperuisti credentibus


,iiiiiiiiii-319

regna caelorum...) nu este altcineva decât Iisus Hristos, pironitul pe cruce,menit a substitui Solul / Mesagerul Celest aruncat în trei suliţe şi trimisritualic-iniţiatic la Dumnezeul Cogaionului / Sarmisegetusei (adică la„Soarele-Moş“ / „Tatăl-Cer“, Samoş / „Zamoş“ [...]); este arhicunoscut şi înmare măsură descris şi de Herodot, în Istorii (IV, 94 – 96): „trimiterea So-lului se face astfel: câţiva dintre ei, aşezându-se la rând, ţin cu vârful în sustrei suliţe, iar alţii, apucându-l de mâini şi de picioare […], îl leagănă decâteva ori şi apoi, făcându-i vânt, îl aruncă [...] peste vârfurile suliţelor; dacă,în cădere, omul moare străpuns, rămân încredinţaţi că (Dumne)zeu le estebinevoitor…“; adică Dumnezeu îşi arată bunăvoinţa şi primeşte MesagerulCelest (Ambasadorul Daciei) pentru patru ani, la Curtea Împărăţiei Sale dinCerul al Nouălea – de-aici şi vorba valahă: a se simţi ca într-al nouălea cer /Pleni sunt caeli…» (pp. 30 – 34).

IPT – istoric al Valahimii. Cea mai mare descoperire a lui Ion Pachia-Ta-tomirescu în materie de istorie – a poporului şi a limbii noastre – este aceeacă noi, Valahii de astăzi, suntem urmaşii direcţi ai anticilor Pelasgi (în etno-nimul Pelasg, lucrarea legilor lingvistice relevă contemporanul Valah –supra, IPT – lingvist...), că limba valahă contemporană este rezultatul evolu-ţiei multimilenare a anticei limbi pelasge. Ştiind că „haotizarea istoriilor“ ţi-ne de meteorologia / uraganele cenuşii, cunoscând că judecăţile de valoarenu pot să-şi facă apariţia decât pe baza unor limpide cronologii ale eveni-mentelor / fenomenelor, adevărurilor, Ion Pachia-Tatomirescu – spre apreci-erea / evaluarea cât mai veridică a întregului operei şi epocii Sfântului Pe-lasgo(>Valaho)-Dac, Ioan Cassian (29 februarie 360 – 23 iulie 435) – reali-zează o cronologie a lumii Imperiului Roman, de la propovăduirea Creşti-nismului – în spaţiul Daciei dintre anii 34 şi 47 – de către Sfântul ApostolAndrei, până în anul 451, când faimosul general Pelasgo(>Valaho)-Dac,Aeţiu / Aetius, înfrânge pe Attila, căpetenia barbariei hunice, în bătălia de peCâmpiile Catalaunice; această cronologie „postfaţează“ (pp. 55 – 188) A do-uăzeci şi patra Convorbire Duhovnicească, de Sfântul Ioan Cassian, datânddin anul 429 d. H. Pentru a putea urmări istoria credinţelor / ideilor religi-oase din Euro-Pelasgia paleoliticului şi până în spaţiul spiritual al Daciei /României contemporane, Ion Pachia-Tatomirescu a elaborat o amplă crono-logie (înglobând aici şi pe prima, cea dintre anii 34 şi 451) – mai exact spus,Cronologie şi Univers –, de la „primele trei minute ale Universului până înanul 2000, al României conduse de preşedintele Ion Iliescu“, cronologie ce îi„prefaţează“ volumul I din Istoria religiilor (2001), cronologie ce permiteurmărirea „perpendicularităţii“ credinţelor religioase, din „panoul central“ alEuro-Pelasgiei paleoliticului / neoliticului, până „în cerul de papirus“ al Pe-lasgimii > Valahimii contemporane.


,iiiiiiiiii-320

Opera de istoric a lui Ion Pachia-Tatomirescu mai cuprinde o im-portantă serie de studii / cărţi: Textele sacre ale Vechii Europe, Mesaj dinanul 8175 î. H., Statueta scrisă a Moşului / Tatălui-Cer de la Ocna Sibiului(mileniul VIII / VII), Încărcătura / vectorizarea semantic-sincretică în mito-textul de pe statueta Moşului / Tatălui-Cer de la Ocna Sibiului, Tăbliţele dela Tărtăria, Vectorizarea semantic-sincretică a Tăbliţei-Soare de la Tărtă-ria, Dacia politeistă, 3800 – 1600 î. H., Auritele plăcuţe de argint din DaciaSud-Dunăreană (în Renaşterea bănăţeană, numerele: 1992: 791 / 3 X, 797 /10 X, 803 / 17 X, 809 / 24 X, 815 / 31 X, 827 / 14 XI, 839 / 28 XI, 844 / 5XII; 1993: 870 / 9 I, 876 / 16 I, 948 / 10 IV), Viaţa Daciei reflectată întabulele cerate din Ardeal, Dacia şi Imperiul Hittit, De la numele dacogeti-cei plante medicinale asa / asaon (Vaccinium myrtillus), la onomasticulvalah / dacoromânesc Asan şi la Dinastia Asăneştilor (în Clio, revistă aAsociaţiei Istoricilor Bănăţeni – Timişoara, anul II, nr. 3 – 4 / martie –aprilie, 1993; nr. 6 – 7 / iulie – august, 1993; anul III, nr. 2 – 4 / 1994),Ceramica pictată din Dacia... (în Renaşterea bănăţeană, nr. 1193 / 29ianuarie 1994), Decebal – cel mai mare strateg al antichităţii, dintre anii 87şi 106 – regele-erou al Daciei (în revistele: Dacia magazin – New York /Orăştioara de Sus-Hunedoara, nr. 35 / 2006; în revista online, Agero –Stuttgart, 27 iunie 2006 – www.agero-stuttgart.de / Cultura); Dacia (Da-coromânia) lui Regalian / Regalianus’ Dacia (Dacoromania) – The In-dependent State of Dacia (258 – 270), Founded by Regalianus, the GreatGrandson of the Hero-King Decebalus, Timişoara, Editura Aethicus, 1998;Colegiul Bănăţean (pagini monografice...), Timişoara, Editura Aethicus,1999; etc.

Referinţe: Prof. univ. dr. Nicolae Ţicleanu: «[...] cartea elaboratăde prof. dr. Ion Pachia-Tatomirescu, Zalmoxianismul şi plantele medicinale,[...] după cum arată titlul, pe lângă importanţa fitoterapeutică a florei spon-tane din România, [...] urmăreşte, cu consecvenţă, să pună într-o luminănouă relativ puţinele cunoştinţe despre limba strămoşilor noştri, daco-geţii,dar şi despre concepţiile religioase, iatrosofia şi fitoterapeutica lor. Dupăautor, Zalmoxianismul a apărut în Dacia anului 1600 î. e. n., ca urmare aunei importante reforme religioase ce a constat în trecerea de la politeismul(henoteismul) caracteristic perioadei denumite de M. Gimbutas Old Euro-pean Civilization (4400 – 3800 – 1600 î. e. n.), la monoteismul introdus deregele-zeu-medic, Mare Preot / Profet Salmo-Salmosua / Salmas (Zalmoxis-Zalmoxis) ce propovăduia credinţa într-un singur Dumnezeu, Stăpânul Uni-versului, şi îi învăţa pe aleşii săi în timpul unor banchete iniţiatice ştiinţa dea se face nemuritori, în Ţara-Tinereţii-fără-Bătrâneţe-şi-Vieţii-fără-Moarte,ştiinţă ce includea şi învăţătura sacră a tămăduirii cu plante. Pe baza docu-mentelor arheologice, a izvoarelor istorice şi a mitologiei dacoromâneşti,


,iiiiiiiiii-321

autorul schiţează coordonatele principale ale Zalmoxianismului şi dogmaticiiacestuia, raporturile sale cu medicina şi subliniază principiul iatrosofic esen-ţial afirmat de Salmosua / Salmoş al XX-lea (Zalmas, Zalmoxis), regele-zeu-medic, citat de Platon în Charmides, conform căruia: după cum nu trebuie săîncercăm a vindeca ochii fără să vindecăm capul, sau capul fară să ţinemseama de trup, tot astfel nici trupul nu poate fi însănătoşit fără suflet. Înlucrare se mai arată că în afara elitei medicale, constituită din iniţiaţi, la da-co-geţi şi apoi la daco-români au existat tradiţii populare, vechi de milenii, înarta şi totodată ştiinţa vindecării, fiind amintiţi căluşarii-tămăduitori, mira-culoşi medici populari, şi este subliniat faptul că în farmacia daco-geticăplantele au avut întotdeauna un rol fundamental. Autorul a elaborat undicţionar daco-getic, daco-românesc-arhaic, de plante medicinale din ori-zontul Sarmizegetusei anilor 50 – 400 d. H. ce cuprinde 215 denumiri deplante dintre care 141 sunt forme reconstituite de acesta pe baza radicalilordacici şi a afixelor dacice rezultate din numele daco-getice relevate până înprezent de izvoarele scrise [...] În această reconstituire, cu totul originală [...],autorul a utilizat următoarele criterii desprinse din analiza celor două izvoarede referinţă: numirea de către daco-geţi a plantelor medicinale în sacre pe-rechi; derivarea cu sufixele -ila > ilă (augmentativ), -ma (mare, mult) şi -ela> -el (-ella, diminutival), îmbogăţirea lexicului prin compunere şi evidenţi-erea sacrelor perechi prin antiteză (exemplu: diesema – diessathela) şi, înfine, existenţa unui fond comun de radicali lexicali în limbile daco-getică şilatină, ambele având ca bază o limbă euro-indiană. Pentru fiecare sacră pe-reche de plante, dar şi pentru plantele neperechi, autorul prezintă, mai întâi,interesante şi originale consideraţii lingvistice privind etimologia daco-ge-tică, apoi daco-româna-arhaică, în referiri la toponimia, religia şi mitologiadaco-geţilor. De asemenea, pentru fiecare plantă sunt prezentate sistematic:încadrarea taxonomică şi fitocenologică, bioforma, cerinţele ecologice, răs-pândirea, sinonimele în limba română de azi şi descrierea morfologicădetaliată însoţită de iconografia în negru-alb şi, pentru câteva, color. O aten-ţie deosebită este acordată compoziţiei chimice a produsului farmaceutic şidomeniilor de utilizare, remarcându-se rigurozitatea prezentării, printr-o teh-noredactare adecvată a domeniilor de utilizare şi a modului de preparare adrogului vegetal. Dincolo de rezervele noastre privind poziţia autorului faţăde unele aspecte ale istoriei, religiei, limbii daco-geţilor, inclusiv ale etimo-logiei unor fitonime şi folosirii unor termeni, considerăm această carte ca peun nou şi important demers în direcţia cunoaşterii limbii, religiei şi obiceiu-rilor strămoşilor noştri şi un valorors îndreptar în utilizarea corectă a boga-tului rezervor de leacuri naturale ce îl reprezintă flora spontană şi cultivată aţării noastre.» (recenzie datând din 2 iulie 1997, publicată în revista Getica –Bucureşti –, tomul I, nr. 5 – 6, 2005, pp. 253 – 255).


,iiiiiiiiii-322

Conf. univ. G. D. Iscru, doctor în istorie: «În economia acesteicărţi nu putem intra în detalii, dar semnalăm nu mai puţin interesanta, inci-tanta lucrare în două volume a aceluiaşi Ion Pachia-Tatomirescu, directorulpublicaţiei „Caietele Dacoromâniei“, intitulată – lucrarea respectivă – Zal-moxianismul şi plantele medicinale, vol. I – II, Ed. Aethicus, Timişoara,1997 [...] Bazat pe izvoare istorice şi pe lucrări de referinţă, autorul evidenţi-ază superioritatea concepţiei „medicilor lui Zalmoxis“ în domeniul lor deactivitate, aminteşte cazurile de trepanaţie craniană descoperite de arheologi,trusa medicală descoperită la Sarmisegetusa şi alte instrumente medicale,persistenţa, în medicina populară, a căluşarilor-tămăduitori, de sorginte tra-co-daco-getică, în sfârşit numărul mare de plante medicinale utilizate de a-ceştia în tratarea bolilor, din bogata floră a locului, foarte multe dintre eleinserate în Tratatul de medicină al medicului militar roman Pedanios Dios-coride, De materia medica / Despre mijloacele de tămăduire, unde se dă şinumele în limba traco-daco-getică pentru aceste plante.» (Traco-Geto-Daciinaţiunea matcă din spaţiul carpato-danubiano-balcanic, Bucureşti, Casa deEditură şi Librărie Nicolae Bălcescu, 1998, p. 61); cu privire la Dacia (Da-coromânia) lui Regalian / Regalianus’ Dacia (Dacoromania) – The Inde-pendent State of Dacia (258 – 270), Founded by Regalianus, the GreatGrandson of the Hero-King Decebalus (1998), de Ion Pachia-Tatomirescu:«Acţiunea a început o dată cu proclamarea ca împărat a geto-dacului Inge-nuus, în anul 258. Împăratul Gallienus a reprimat acţiunea, Ingenuus murindîn luptă. Dar noul comandant suprem al armatelor din zona carpato-dună-reană, generalul Regalian, strănepot al marelui rege Decebal, a reluat lupta,proclamând „Statul independent al Daciei (Dacoromâniei)“, Stat care a bătutmonedă proprie, „regalianul“ de argint, Stat care a rezistat timp de peste undeceniu, sub Regalian (258 – 268), apoi sub soţia acestuia, împărăteasaSulpicia Druantila (268 – 270), care, de asemenea, a bătut propria sa mo-nedă. Gallienus nu l-a putut învinge în luptă pe Regalian şi a recurs la unasasinat (august 268), dar şi credincioşii lui Regalian l-au ucis la scurt timppe Gallienus. Geto-dacul Aurelian, ajuns împărat la Roma (271 – 275), a„restaurat“ Imperiul, dar şi-a retras legiunile şi administraţia din nordul Du-nării» (op. cit., p. 119).

Paul Van Melle (Belgia), Dacia (Dacoroumanie) de Regalianus:«Pour la deuxième fois je prends connaissance d’un pan de l’histoire abso-lument occulté dans notre Europe occidentale, si fière de son enseignement àtous niveaux. Ce fut d’abord dans un livre consacré au poète Eminescu (Iné-dit 112), et dans un „Conte de l’empereur“, contenant grâce à Ion Pachia-Ta-tomirescu (voir plus haut) des détails précieux sur le passé, non seulement dela Roumanie et de l’Europe orientale, mais de tout le continent, remontantaux temps les plus lointains, avant même les invasions et la tutelle de l’Em-pire Romain, lorsque les Daces, les Pélages et les Thraces vivaient libres.


,iiiiiiiiii-323

L’historien traite maintenant, dans La Dacia (Dacoroumanie) de Regalianus,l’épopée, pour nous surprenante, de cet Etat indépendant qui dura à peine 12ans, jusqu’à son absorption par Rome sous Aurélien. L’auteur nous réserveencore de nouvelles (et passionnantes sans doute) révélations sur une restau-ration de la Dacie, en 270, après la chute du premier Etat indépendant.»«Pentru a doua oară iau la cunoştinţă de-o parte a istoriei absolut ocultate înEuropa noastră Occidentală, atât de mândră de învăţământul său de la toatenivelurile. Mai întâi fu dintr-o carte consacrată poetului Eminescu (Inedit112) şi dintr-o „Poveste despre Împăratul [Burebista]“, cuprinzând, graţie luiIon Pachia-Tatomirescu (supra), detalii valoroase despre trecutul, nu singu-lar al României şi al Europei Orientale, dar şi despre întregul continent, ajun-gând în timpuri îndepărtate, cu invazii şi dominaţie imperial-romană, ori cuacei Daci, Pelasgi şi Thraci, trăind în libertate. Istoricul abordează de dataasta Dacia (Dacoromânia) lui Regalian, epopeea – pentru noi uimitoare – aacestui Stat Independent ce-a durat aproape 12 ani, până ce Roma îl reab-soarbe în vremea lui Aurelian. Autorul ne rezervă încă noutăţi (pasionante,neîndoielnic) revelatoare asupra reintegrării Daciei, în anul 270, după căde-rea Statului Independent [de sub sceptrul lui Regalian]» (À tous les échos –d’histoire et de pensée, în revista «Inédit» – revue mensuelle du Groupe deReflexion et d’Infornmation Littéraires, La Hulpe-Belgique / Belgia, nr. 127,aprilie, 1999, p. 21).

Prof. univ. dr. Radu Păiuşan, prof. I. Cionchin: «Eminentullingvist şi istoric, Ion Pachia-Tatomirescu, s-a preocupat de limba geto-da-cilor şi de religia acestui neam viteaz, prezentând comunicări de înaltă ţinutăîn şedinţele A. I. B., publicând studii în revista Clio şi cărţi de referinţă pen-tru Istoria Românilor. [...] Sub genericul „Toponimie dacoromânească arhai-că“, Ion Pachia-Tatomirescu s-a preocupat de hidronimia şi toponimia dacă:Zalmoxianismul şi-a pus deopotrivă amprenta în hidronimie (râuri perechi demare-mic, alb-negru: Someşul Mare şi Mic, Ceremuşul Negru şi Alb), în to-ponimie (localităţi-perechi de mare-mic, sus-jos: Satu Mare şi Mic, Baia Ma-re – Băiţa, Vidra de Sus – Vidra de Jos, Slatina – Slătioara, Suceava – Suce-viţa, Moldova de Sus – Moldova de Jos), moştenite pe întregul spaţiu alDaciei, Maramarisia > Maramureş, „provincia“ / „ţara“ de pe cursul supe-rior al „fluviului“ Maris > Mureşul Mare – devenit din vremea lui Burebistaîncoace Pathissia > Tisa (schimbarea numelui provinciei / „ţării“ nefiind ne-cesară, deoarece „ţara“ / provincia de pe „micul“ Maris > Marisiela şi de pe„micul“ Alutus > Alutela, sau Oltul Superior, îşi luase numele atât de la „râ-ul geamăn“, cât şi de la importanta davă, Arutela > Arudela), aşadar, Mara-marisia > Maramureş este ţinutul dintre Carpaţii Bucovinei (Muntele Negru/ Cernogora) şi Samoş (< Samasua) / Someş; Crisiana > Crişana, „ţara Cri-şurilor“, brăzdată de ramificatul râu dacic / dacoromânesc, Crisia > Criş(Alb, Negru, Repede, Pietros etc.), este provincia, sau „ţara de râuri / munţi“


,iiiiiiiiii-324

delimitată de Munţii Apuseni, Someş, Mureş şi Tisa; Tibisia > Timiş esteţinutul dacic / dacoromânesc marcat de sacra pereche de râuri Timişul Mare– Timişul Mic („Timişel“, ori, din secolul al XVIII-lea încoace, de la „regu-larizarea / canalizarea albiei“, Bega); Alutuania > Oltenia este provincia,„ţara de râuri / munţi“, delimitată de Allutua > Olt, de Carpaţii Meridionali şide Dunăre (< Don-Ares); toponimul Moldava > Moldova (de la moldă-,„albie / vale fortificată“, + -dava, „cetate sacră“), < Molda- + -dava, reţinutăde istoriile evmezice, fie cu modificarea literei -a (din „molda / moldă“) în -işi a literei secunde -a (din „dava“) în -o-: „Moldidova la confluenţa Moldo-vei cu Siretul, unde se mai văd încă ruinele unui oraş vechi“ (istoricul Nei-gebaur, în lucrarea-i din anul 1854, Beschreibung der Moldau und Walachei,face distincţie între cetatea-oraş Moldova şi afluentul „omonim“ Moldova,încredinţându-ne de cercetarea locului, ceea ce presupune şi o bună docu-mentare în legătură cu „fixarea“ semnificantului-toponim prin vremurile ev-mezice) –, fie cu „căderea“ silabei secunde, -da- (din „molda“): „...deci Mol-dava, Utidava, Decidava, Comidava...“, toponimul Moldadava – Moldidova– Moldova, desemnând provincia Daciei dintre Carpaţii Răsăriteni, DeltaDunării, nord-vestul Mării Negre, Nistru / Bug, Podişul Podolic, izvoarelePripetului şi Vistulei; şi numele pelasgo-daco-thracic / valahic al provinciei,al „ţării de râuri / munţi“, din centrul Daciei / României), Ardeal (< Arudeal /Arudela < Arutela) se leagă tot de numele unei dave / cetăţi, castru etc., Aru-tela, de la „poarta sudică“, tăiată de Oltul Superior în Carpaţii Meridionali,davă / castru cunoscând o „reînflorire“ şi „apogeul“ importanţei sale stra-tegic-economice, îndeosebi, între anii 138 d. H. şi 258, când toate drumurileaurului dacic duceau la Roma [...] În studiul 1740 de ani de la întemeiereaDaciei /Dacoromâniei sub conducerea împăratului Regalian, strănepotul re-gelui erou de la Sarmisegetusa, Decebal (Deceballa / Deceballus), Ion Pa-chia-Tatomirescu a abordat problema Daciei „pierdute“ de împăratul romanGallienus. La 21 iunie 258, a fost declarată independenţa Daciei, sub condu-cerea împăratului Regalian, strănepotul regelui erou de la Sarmisegetusa, De-cebal. Regalian a bătut monedă proprie, cu chipu-i, numismaţii numind-o„regalianul de argint“. În anul 258 p. Chr., Regalian şi-a eliberat pământurilestrămoşeşti, a dezrobit poporul Valah / Dacoromân din jugul ImperiuluiRoman. Statul independent al Daciei, sub Regalian (258 – 268 / 270), cucapitala la Sarmisegetusa Traiană / Ulpia Traiana Sarmisegetusa, a avut mo-nedă proprie, regalianul de argint – prima monedă naţională a Dacoromâ-nilor / Vlahilor, uniţi şi liberi, cu numele conducătorului lor prim: „IMP. C.P. C. REGALIANU... / REGALIAN“, o limbă bine cristalizată, pelasgo(>va-laho)-daca, alături de care înflorea (fără a atinge sfera armatei, a războini-cilor zalmoxieni) – încă din secolul I p. Chr., în spiritul „mai realist“ de noumonoteism – Creştinismul (deoarece tot mai mulţi Dacoromâni nu mai cre-deau în „revenirea Solului din cer“, în „omul Soarelui-Moş / Tatălui-Cer,


,iiiiiiiiii-325

Salmoş-Zalmas-Zalmoxis), îndeosebi după propovăduirea sfinţilor Andrei şiPavel în Pelasgo(>Valaho)-Dacia / Thracia. În anul 258, asasini plătiţi deRoma, de împăratul Gallienus, ucid pe Regalian. La câteva săptămâni, ca-valerii (generalii) zalmoxieni, fideli lui Regalian, răzbună Sarmisegetusa,dând morţii pe împăratul Romei, Gallienus. Se declanşează „războaiele pen-tru tronul Romei“. În Dacia, conducerea statului a fost preluată de soţia luiRegalian, Sulpicia Dryantilla / Druanţilă. Împărăteasa Sulpicia Dryantilla ba-te – la Carnuntum – noua monedă de argint. La doi ani după moartea luiRegalian, în anul 270, Aurelian a devenit împăratul Daciei. În acelaşi an – pefondul războaielor civile din Imperiul Roman – ajunge în multvisatu-i tronîmpărătesc de la Roma; Dacia a fost reintegrată Imperiului Roman. O altăproblemă abordată de cercetătorul Ion Pachia-Tatomirescu a fost cea a obâr-şiei apostolice a Creştinismului pelasgo(>valaho)-dac. Biserica Ortodoxis-mului în Pelasgo(>Valaho)-Dacia / Thracia a fost fundamentată de SfântulApostol Andrei, între anii 34 şi 47 p. Chr. (aproximativ) şi prin SfântulApostol Pavel, în anii 53 – 54 şi 57 – 58 p. Chr. Sfântul Apostol Andrei apropovăduit Creştinismul, învăţăturile Evangheliei lui Iisus Hristos, în limbapelasgo(valaho)-thracă, limbă vorbită de cel mai mare popor al Europei deatunci, limbă pe care şi-a însuşit-o probabil în Pont, în Bithinia – provinciiunde în acel secol vorbitorii de pelasgă > valahă erau peste 50%, ori înByzantion, localitatea din Thracia, unde a stat ceva mai multă vreme, poateîntregul an 34 p. Chr., studiind psihologia zalmoxienilor şi stabilindu-şi stra-tegia misionară. Sfântul Apostol Andrei a propovăduit Creştinismul în locali-tăţile de pe ţărmul Mării Getice / Negre, de la Byzantia (34 p. Chr.) la Olbia(39 p. Chr.), pe Valea Dunării de Jos / Mijloc, din Dynogetia la Singidunum/ Naisus (45 p. Chr.) până la Tesalonic (46 p. Chr.), iar din Macedonia, prinTesalia / Epir (46 – 47 p. Chr.) până la Patras (Elada / Grecia), unde a fostrăstignit pe crucea în formă de X, devenită Creucea Sfântului Andrei. IonPachia-Tatomirescu a publicat lucrarea Sfântului Ioan Cassian intitulată „Adouăzeci şi patra Convorbire Duhovnicească“, lucrare consacrată părinteluiAvraam. [...] Volumul a fost lansat în 12 noiembrie 1999, în cadrul şedinţeiA. I. B.» (Asociaţia Istoricilor Bănăţeni – un deceniu de existenţă [1990 –2000], Timişoara, Editura Eurostampa, 2001, pp. 45 – 48).

Aurel Berinde: «Ion Pachia-Tatomirescu, plecând de la acesteconcluzii şi de la studii ample privind mitologia, credinţele religioase şi cul-tura populară dacoromânească, a descifrat scrierea de pe tăbliţele de la Tărtă-ria, întărind autohtonismul lor.» (Geneza romanităţii răsăritene, Timişoara,Editura Bemirodan, 2002, p. 140).

IPT – scrieri didactice. Numeroase sunt şi scrierile d-lui prof. dr. Ion D.Pachia / Ion Pachia-Tatomirescu, destinate învăţământului liceal-filologic,ori studenţilor de la facultăţi de litere / filologie, teologie etc., din cadrul


,iiiiiiiiii-326

Universităţii de Vest din Timişoara, îndeosebi, studenţilor repartizaţi dom-niei sale pentru practica pedagogică la Colegiul Naţional Bănăţean (în primuldeceniu de după Revoluţia Valahă Anticomunistă din Decembrie 1989, pânăîn iunie 2002).

În calitate de redactor la Rostirea românească, propune redacto-rului-şef, Anghel Dumbrăveanu, pentru un mai mare şi de interes circuit alrevistei în rândurile tineretului timişorean, rubrica de Consultaţii pentru Ba-calaureat şi admitere în facultăţi de litere, de teologie etc., rubrică pe careIPT o susţine cu materiale de profil, din 1998 şi până în decembrie 2006,când revista îşi încetează apariţia şi când rubrica este transferată Anuaruluide martie – unde IPT este redactor-şef, pe toată durata apariţiei acestui pe-riodic, din anul 2006 şi până în anul 2011. În cele două periodice, IonPachia-Tatomirescu publică o serie de studii, de analize literare / stilistice(majoritatea celor tipărite în Rostirea românească intrând în cuprinsul de laO istorie a literaturii române de la origini până azi în texte comentate, Timi-şoara, Editura Aethicus, 2002, ISBN 973–85261–3–2), de la capodoperelefolcloric-valahe – ce vin din „oralitatea cultă a Zalmoxianismului“ –, bala-dele Pe-o Gură de Rai / Mioriţa şi Meşterul Manole, până la Omul-Fantă, deNichita Stănescu şi până la prima dramă-capodoperă a paradoxismului, Iona,de Marin Sorescu, absolut toate aceste studii / analize, ori sinteze didactice,sau articole lămuritoare de concepte estetico-literare, trecând în revistă ceeace s-a realizat mai valoros-esteticeşte până la IPT şi, de fiecare dată, aducândşi „ceva nou“, acel ceva ce propulsează / împinge pe alte coordonate orizon-tul eseistic al problemei / capodoperei abordate; spicuim, din cele publicatede IPT: Nichita Stănescu – vârstă de aur şi „Leoaică tânără, iubirea“, înRostirea românească (Sibiu, Timişoara), anul IV, nr. 7-8-9 / iulie-august-septembrie, 1998, paginile 96 – 103; Paradoxismul poeziei „În dulcele stilclasic“ de Nichita Stănescu, în Rostirea românească (Sibiu, Timişoara), anulV, nr. 1-2-3 (ianuarie-februarie-martie), 1999, pp. 87 – 92; Lirosofia stănes-ciană paradoxistă ca „umbră a ideii“ în poezia „Evocare“, în Rostirea ro-mânească, anul V, nr. 4-5-6 (aprilie-mai-iunie), 1999, p. 90 sq.; „Tran-dafirul“ ca motiv parnasiano-simbolist în „Rondelul rozelor de august“ deAlexandru Macedonski, în Rostirea românească, anul V, nr. 10-11-12 / oc-tombrie-noiembrie-decembrie, 1999, pp. 89 – 92; „Ochii mari şi purtători depace“ ai iubirii în sonetul „Când însuşi glasul...“ de Mihai Eminescu, înRostirea românească, anul VI, nr. 1-2-3 / ianuarie-februarie-martie, 2000,pp. 94 – 97; Tudor Arghezi şi direcţia „realismului liric“ din secolul al XX-lea, I („decaedrul“ temelor creaţiei; artele poetice), în Rostirea românească(Timişoara), anul VI, nr. 4-5-6 / aprilie-mai-iunie, 2000, pp. 75 – 80; Poezialui George Bacovia – o „culminaţie europeană“ a simbolismului, în revistaRostirea românească, anul VI, nr. 7-8-9, iulie-august-septembrie, 2000, p.


,iiiiiiiiii-327

81 sq.; Bacovianismul în poezia din a doua jumătate a secolului al XX-lea,în revista Rostirea românească, anul VI, nr. 7-8-9, iulie-august-septembrie,2000, p. 83; Poezia lui George Bacovia – o „culminaţie europeană“ asimbolismului, în revista Rostirea românească, anul VI, nr. 7-8-9, iulie-august-septembrie, 2000, p. 81 sq.; Dicţionar de concepte estetico-literare:autor, alegorie, aliteraţie (lambdacism, polisigmism, totimoşism), artăpoetică etc., în revista Rostirea românească, anul VII, nr. 1-2-3 / ianuarie-februarie-martie, 2001, pp. 75 – 80; „Iona“ de Marin Sorescu – o „dramă deîntemeiere“ a paradoxismului, în Rostirea românească, anul VII, nr. 4-5-6 /aprilie-mai-iunie, 2001, pp. 71 – 78; în Anuarul de martie (Timişoara), anulIV, nr. 4 / 2009, pp. 437 – 449; „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii“ deLucian Blaga – o expresionistă artă poetică, în Rostirea românească, anulVII, nr. 7-8-9 / iulie-august-septembrie, 2001, p. 81 sq.; Octavian Goga şimesianismul naţional-românesc din secolul al XX-lea, studiu (fragment)publicat în rev. Rostirea românească, anul VII, nr. 10-11-12 / octombrie-noiembrie-decembrie, 2001, pp. 68 – 72; Mihai Eminescu, „Luceafărul“ –de la alegorie / simbol până dincolo de înfiorarea cosmică din era hadro-nică, în Rostirea românească, anul VIII, nr. 4-5-6 / aprilie-mai-iunie, 2002,pp. 72 – 76; Balada „Mioriţa“ / „Pe-o Gură de Rai“ şi „statutul“ de nemu-ritor al protagonistului mioritic, în Rostirea românească, anul VIII, nr. 7–8–9 / iulie–august–septembrie + nr. 10–11–12 / octombrie–noiembrie–de-cembrie, 2002, pp. 140 – 142; Cerescul ochi cogaionic în poezia „Floarealbastră“, de Mihai Eminescu (1 aprilie 1873), în Rostirea românească, anulIX, nr. 1–2–3 / ianuarie–februarie–martie, 2003, p. 85 sq.; Sub numărul deaur: „Elegia a zecea“ de Nichita Stănescu, în Rostirea românească, anul IX,nr. 1–2–3 / ianuarie–februarie–martie, 2003, pp. 39 – 45; Pasărea-Phoenix amodernismului poetic românesc din a doua jumătate a secolului al XX-lea,în Rostirea românească, anul IX, nr. 4–5–6 / 7–8–9, aprilie-mai-iunie /iunie-iulie-august, 2003, pp. 44 – 60.; „Traseele iniţiatice“ în „Povestea luiHarap-Alb“ de Ion Creangă, în Rostirea românească, anul IX, nr. 4–5–6 /7–8–9, aprilie-mai-iunie / iunie-iulie-august, 2003, pp. 148 – 156; „Copilul-zeu“ / „zeul-copil“ în „Amintiri din copilărie“ de Ion Creangă, în Rostirearomânească, anul IX, nr. 10–11–12, octombrie–noiembrie–decembrie, 2003,pp. 70 – 80. Etc.

La Editura Aethicus, cărţile apărute în colecţia Biblioteca Absol-ventului (cu format A-5, ca, de pildă, Mihai Eminescu şi mitul etnogenezeidacoromâneşti, de IPT, 1996), sau Biblioteca Absolventului – 16 + 1 AutoriCanonici (cu format A-6, ca, de exemplu: Mihail Kogălniceanu, UnireaPrincipatelor a fost visul de aur – cu studiul introductiv, „Dacia literară“ –1840 – şi programul renaşterii naţionale în Principatele Valahe, şi cu Tabelcronologic, de Ion Pachia Tatomirescu, 2004; Mihai Eminescu, Luceafărul –


,iiiiiiiiii-328

cu studiul introductiv Zece „mituri esenţiale“ în creaţia eminesciană şi câte-va „mari teme“ / „motive“ romantice, cu Tabelul cronologic şi cu „studiul“/ „postfaţa“ De la alegorie / simbol până dincolo de înfiorarea cosmică dinera hadronică sau despre o neasemuită capodoperă a romantismului univer-sal: „Luceafărul“ eminescian, de Ion Pachia Tatomirescu, 2004; NichitaStănescu, Omul-Fantă – cu studiul introductiv Nichita Stănescu şi parado-xismul ontologic al limbii / Logosului, cu Tabelul cronologic şi cu Anatomiatextului secund: Ca seminţe-stele pentru „universala boltă albastră“..., Pro-fund autohtonism, Paradoxismul limitelor tragic-existenţiale în „Elegia a ze-cea“..., Cuplul edenic în secunda şarpelui..., de Ion Pachia Tatomirescu,2004 etc.), au în structură, un capitol aparte, pe ultimele 20 / 30 de pagini,fie pus sub titlul „Lecţia de anatomie“ a textului romantic – ori, după caz,parnasian, simbolist, expresionist, paradoxist etc., fie Consultaţii pentruBacalaureat – Proba scrisă de „Limba şi literatura română“, cu subiecte /bareme, cu analize model etc. Mai spicuim din excelentele analize / studii deţinută universitară publicate de Ion Pachia-Tatomirescu : „Povestea lui Ha-rap-Alb“ de Ion Creangă: trasee iniţiatice (2004), „Scrisoarea I“ de MihaiEminescu – tabloul pre-Genezei şi tabloul cosmogoniei (2004), „Domniţadin Grădina de Aur“ şi „Zâna fără corp“ – două basme valahe din temeiulcapodoperei „Luceafărul“ (2004), Basmele valahe „Domniţa din Grădinade Aur“ („Das Mädchen im goldenen Garten“) şi „Zâna fără corp“ („Diejungfrau ohne Körper“), versificate între anii 1873 şi 1875 – un „prim pas“către capodopera „Luceafărul“ (2004), „Starea de zero“ a universului, ge-neză, expansiune şi extincţie în „Scrisoarea I“ de Mihai Eminescu (2004),„Umbră“, „timp reversibil“ şi erou luciferic în „Sărmanul Dionis“, de Mi-hai Eminescu (2004), De la modernismul lovinescian la modernism resu-recţional şi paradoxism (2006), Crăiasa cu ochi vineţi din „Freamăt de co-dru“ de Mihai Eminescu (2006), „Iubire de moşie“, „trecut eroic“ şi pre-zent epigonic în „Scrisoarea III“ de Mihai Eminescu (2006), Pasărea-Phoe-nix a modernismului poetic românesc din a doua jumătate a secolului al XX-lea, în Anuarul de martie (Timişoara), anul I, nr. 1, 2006, pp. 89 – 103; şi, cutâlmăcire în engleză, în revista Lumina (Pančevo-Serbia), anul LX, serianouă, nr. 2 / 2007, pp. 175 – 200; Condiţia umană a întrupării / reîntrupăriiGeniului în „Noaptea de decemvrie“ de Al. Macedonski / The Human Con-dition of Embodiment / Re-embodiment of the Genius in „December Night“by Al. Macedonski, în Anuarul de martie, anul V, nr. 5 / 2010, pp. 323 – 330; etc.

Dintre foarte importantele lucrări cu caracter didactic-preu-niversitar / universitar publicate de Ion Pachia-Tatomirescu în patru deceniişi ceva de activitate la catedră, mai amintim: Colegiul Bănăţean (pagini mo-nografice şi anuar: martie 1998 – martie 1999), Timişoara, Editura Ae-thicus, 1999; Dicţionar de termeni estetico-literari…, Timişoara, Editura Ae-thicus (colecţia Biblioteca Absolventului), 2001; Dicţionar estetico-literar,


,iiiiiiiiii-329

lingvistic, religios, de teoria comunicaţiei.. (concepte operaţionale, „disci-plinare“ şi interdisciplinare, la care se apelează frecvent în producerea şi în„anatomia“ textului), Timişoara, Editura Aethicus (Biblioteca Enciclopedi-cus), 2003 etc.

IPT – traducător. Până în prezent, pentru un circuit în spaţiul franco-foniei – ce s-a dovedit benefic –, Ion Pachia-Tatomirescu şi-a tradus în limbafranceză patru cărţi: Aforismele apei / Aphorismes de l’Eau, Timişoara, Edi-tura Aethicus, 1999; Fulgerul sferic / Éclair sphérique (la traducerea uneibune părţi din ciclul Cosmia şi Zoria, IPT a colaborat cu prof. univ. dr.Chantal Signoret, de la Universitatea din Provence), Timişoara, Editura Ae-thicus, 1999; Salmi / Salmes / Salms, distihuri superparadoxiste, ediţie tetra-lingvă (română, franceză – în tălmăcirea lui Dacian Bradua, pseudonimul luiIPT, engleză – în traducerea Gabrielei Pachia şi germană – în translareaMihaelei Gherasim), Timişoara, Editura Aethicus, 2000; Întâiul dadaism –Le Premier Dadaïsme (traducere în limba franceză de Eugenia Faur şi Da-cian Bradua, adică IPT) – The First Dadaism (traducere în limba engleză deGabriela Pachia; acest studiu de istorie literară priveşte naşterea dadaismuluiîn literatura valahă, între anii 1913 – 1916) Timişoara, Ed. Aethicus, 2009.

În afară de propriile volume / cărţi, plachete, prefeţe, recenzii etc.,pe care şi le-a tradus / publicat în limba franceză, Ion Pachia-Tatomirescu acontribuit – alături de V. Balaj şi, respectiv, de dr. Steva Perinaţ – la îmbo-găţirea literaturii române şi cu două volume, unul semnat de poetul francez,Gilbert Stenfort, şi, celălalt, semnat de laureatul Premiului Nobel pentru lite-ratură, romancierul sârb Ivo Andrić: Gilbert Stenfort, Poeme ornitologice(„ornitologie, comedioare şi fabule inspirate din obiceiurile şi particularită-ţile morfologice ale păsărilor, pentru lămurirea celor mici şi a celor mari“,traducere din limba franceză în valahă: textele poetice sunt translate şi tur-nate în tiparele prozodice ale limbii valahe moderne de Ion Pachia-Tato-mirescu; prezentările în proză la păsăretul ilustrativ sunt tâlmăcite de Vero-nica Balaj), Timişoara, Editura Paradox, 1990; Ivo Andrić, Curtea blestema-tă, roman (traducere literală din limba sârbă în valahă: Steva Perinaţ; sti-lizare / „turnare“ în tiparele limbii valahe literare şi tabel cronologic: Ion Pa-chia-Tatomirescu), Timişoara, Editura Uniunii Sârbilor din România, 2005.


,iiiiiiiiii-330

Numeroşi sunt scriitorii pe care i-a tradus / stilizat şi prezentat IonPachia-Tatomirescu în limba literară valahă modernă, publicându-i într-o se-rie de reviste de cultură / literatură, de anuare, de antologii, din Dacia / Ro-mânia şi din străinătate:

a) din engleză în limba valahă: Folclor din Alaska – Statele Uni-te ale Americii, texte din volumul Shaking the Pumpkin / Zgâlţâind tiuga(tigva / dovleacul) – Traditional Poetry of the Indian North Americas, de Je-rome Rothenberg, New York, 1972: Glorious It Is to See Long-HairedWinter Caribou / Minunată privelişte cu carib lăţos, There Is Joy... / Emultă bucurie… şi Magic Words / Cuvinte magice (sau despre puterea Cu-vântului la Începuturi), traduse / silizate de Gabriela Pachia în colaborare cuIPT, publicate / republicate în următoarele volume ale lui Ion Pachia-Tato-mirescu: Dumnezeu între sălbatice roze, 1993, p. 66; Nichita Stănescu şi pa-radoxismul, ediţia I, 1994, p. 15 / ediţia a II-a, 2000, p. 138; Istoria reli-giilor, 2001, p. 126; Robert Frost (California / Statele Unite ale Americii,1874 – 1963), poemele: Grădini de licurici, Joc de creion, Despre bradul cetaie calea..., Peregrin printre frunze... şi cu prezentarea Robert Frost şi liro-sofia naturii, de IPT, traduse / stilizate în colaborare cu Gabriela Pachia şipublicate în revista Rostirea românească, anul VIII, nr. 4-5-6 / aprilie-mai-iunie, 2002, pp. 65 – 67; Teresinka Pereira (braziliancă stabilită în StateleUnite ale Americii, poemele: Pupile fosforescente / Phosphorescent Pupils,The Cat / Motanul, In Rio de Janeiro / În Rio de Janeiro, The Moment / Cli-pa, Overlook / Neglijenţă, Existential Craziness / Nebunie existenţială,Human Shape / Formă omenească, Never Again / Niciodată ca odată,Perjurer / Martor mincinos, Enough / Destul, Back to Life / Înapoi la viaţă,Resistance / Rezistenţă, Don’t Forget / Nu uita, Enigma / Enigma, cu prezen-tarea / profilul Teresinka Pereira – pacea şi florile sălbatice ale vocalelor /Teresinka Pereira – The Peace and the Wild Flowers of the Vowels, traduse /silizate de Gabriela Pachia în colaborare cu IPT, publicate – bilingv – înAnuarul de martie – Timişoara –, anul III, nr. 3, martie, 2008, pp. 66 – 79);Adolf P. Shvedchikov (rus stabilit în Statele Unite ale Americii, poemele:Laces of Love... / Dantelăria iubirii..., A Red-Cheeked Apple / Mărul cuobraji-bujori, The Ocean Depths of My Immortal Soul / Adâncuri de oceanîn sufle-tu-mi nemuritor, The Black Rose of Sadness / Roş’ trandafirultristeţii, Come, Come to Me ! / Vino, vino la mine !, Black-and-White / Ne-gru-şi-alb, Love, You Are a Mixture of Sorrow and Joy / Iubire, amalgam detristeţi şi bucurie, Vologda Lace of Love / Dantelă de Vologda din iubire, Allof Us Here Are Belated Guests / Aici cu toţii suntem doar musafiri întârziaţi,Sometime... / Cândva..., cu prezentarea Un poet al combustiilor tradiţiona-liste... / A Poet of Traditionalist Combustion..., traduse / silizate de GabrielaPachia în colaborare cu IPT, publicate în Anuarul de martie – Timişoara –,anul III, nr. 3, martie, 2008, pp. 101 – 110);


,iiiiiiiiii-331

b) din franceză în limba valahă: Michel Bénard (Franţa, poe-mul: La foi retrouvée – À l'âme du Peuple Roumain et à la ville de Timisoara– berceau de la révolution / Credinţa regăsită – Pentru sufletul PoporuluiRomân şi pentru oraşul Timişoara – leagănul revoluţiei, în Anuarul de mar-tie, anul I, nr. 1, primăvară, 2006, p. 10; şi profilul literar, Michel Bénard –simfonie şi „alfabet al tăcerii“ / Michel Bénard – symphonie et „alphabet dusilence“, în Anuarul de martie, anul III, nr. 3, martie, 2008, pp. 36 – 40),Claudine Bertrand (Canada, grupajul / ciclul de zece poeme, sub titlul vo-lumului din anul 2001, Le corps en tête / Corpul din ţeastă: * * * Peut-onoffrir toute la profondeur / Poate fi dăruită profunzimea toată, * * * Quandla respiration devient la langue / Când respiraţia devine limbă, * * * Elleaccueille de toute sa peau / Ea le-ntâmpină pe toate cu epiderma, * * * Lalumière pleure quand ils viennent / Lumina plânge când ei vin, * * * Lapensée cherche l'acte qui l'efface / Gândul caută actul care-l şterge, * * * Lepoème est une aventure / Poemul este o aventură, * * * Comme dans untableau / Ca-ntr-un tablou, * * * Le réel se rêve dans l'écriture / Realul sevisează în ecritură, * * * Tes yeux ont touché ma figure / Ochii tăi mi-aupipăit figura şi * * * Regarder vers le passé est une manière / Să priveştispre trecut este o modalitate, cu prezentarea / profilul: Claudine Bertranddecorticând paradoxurile fiinţei / Claudine Bertrand en décortiquant lesparadoxes de l’Être, toate toate tâlmăcite în valahă de IPT, în colaborare cuFloriana Pachia, publicate bilingv – IPT semnând traducerea cu pseudonimulDacian Bradua – în Caietele / Les Cahiers / Note Books Tristan Tzara –Moineşti –, vol. III – IV / no. 5 – 12, 2005, p. 276, şi în vol. V – VI / no. 13 –20, 2006, p. 97, dar şi în revista Rostirea românească – Timişoara –, an XII,nr. 7 – 8 – 9 / iulie – august – septembrie, 2006, pp. 31 – 37), MauriceCarême (Belgia, n. 12 mai 1899, Wavre-Brabant – m. 13 ianuarie 1978,Anderlecht, grupajul / ciclul de poeme, Adam sème des radis... / Adam sea-mănă ridichi..., reunind pentru receptorii de poezie din România: Angélus,Grâu-i blond..., Astfel, Bucătăria, Tu es la saveur..., Tu mi-eşti aroma spi-cului..., Copilul, ultima săgeată..., De unde fulgului venim ?, Cerul, Fragasălbatică, Primăvară, Adam şi Eva, Genealogie, cu prezentarea bilingvă,Maurice Carême – un Brâncuşi al Logosului francofon / Maurice Carême –un Brâncusi du Logos francophone, în Anuarul de martie – Timişoara –, III,3 / 2008, pp. 81 – 101), Monique Deryckere (Belgia, poemele: În antica-mera..., Anunţ, în revista Haiku – Bucureşti –, anul I, nr. 3, 1990, p. 14;Haiku, în revista Dreptul la timp – Timişoara –, anul I, nr. 1, aprilie 1990, p.4), Gabriéle Marquet (Franţa, poemul Şopârla verde, în Dreptul la timp,anul I, nr. 2, iunie 1990, p. 8 – în colaborare cu Ilie Minescu), Jean-PaulMestas (Franţa, ciclul Mâinile pădurii, de 15 poeme: Pierres de mémoire /Pietrele memoriei, Médieval / Medievală, Approche de l’éternel / Apropierede cele veşnice, Guillaume Apollinaire, Dommage / Păcat, Éternelle pous-


,iiiiiiiiii-332

sière... / Eterna pulbere, Surprise / Uimire, Phénomène / Fenomen, Synapse/ Sinapsă, Colosseo / Colosseum, À l’aube / În zori, Automnal / De-ntom-nare, Réveil des mondes endormis... / Trezirea unor lumi adormite..., Co-lombe / Porumbiţa şi Entre nous / Între noi, cu prezentarea / profilul Jean-Paul Mestas în priveliştea unei veri de octombrie / Jean-Paul Mestas dans lavue d’une été d’octobre, toate tâlmăcite în valahă cu Floriana Pachia şi publi-cate – bilingv – în revista Oglinda literară – Focşani –, anul IV, nr. 40,aprilie, 2005, p. 1229, în Anuarul de martie, anul III, nr. 3, martie, 2008, pp.49 – 51, în revista Cetatea culturală – Cluj-Napoca –, seria a III-a, an IX, nr.5 /77, mai, 2008, pp 85 – 92), Jean Russelot (Franţa, poemul Comorile, înDreptul la timp, anul I, nr. 2, iunie 1990, p. 8 – în colaborare cu IlieMinescu), Fu Tianlin (n. 1946, Zizhong-Sichuan / China, trei poeme din vo-lumu-i de debut, Note de clorofilă – Sichuan-China, Editura Poporului, 1981–, traduse din chineză în limba franceză, au văzut lumina tiparului în revistadin Beijing, Litterature Chinoise, de unde le-am tâlmăcit sub titlurile: Mărul,Cascada frunzelor şi Pârâul sorilor, publicându-le apoi în revista Orizont –Timişoara –, nr. 42 / 924, 19 octombrie 1985, p. 8);

c) din germană în limba valahă: Johann Lippet (Germania), poe-mele: Despre omul ciudat şi despre strania casă, Poem în jumătăţi, Exersa-rea degetelor pentru a reîncepe, La plimbare,-n comparaţii de poem liber şiA pleca la drum cu geamantanu-ntr-o mână, în revista Contrapunct – Bucu-reşti –, anul I, nr. 24 / 15 iunie 1990, p. 3; Ademenire curmată, Primăverii,rămas bun..., Poem, la raport!, Azi-noapte, m-am visat acasă..., Şi totuşi,încercarea..., şi *** – Inima-mi se desfrunzeşte, în revista Dreptul la timp –Timişoara –, anul I, nr. 3 / august, 1990, p. 8; Visul nopţii de vară de-acasă,A trăi liniştit cu decizie, în revista «Vrerea» – Timişoara –, anul II, nr. 3,ianuarie 1996, p. 16 – traducerea literală: Maria Chirilă; stilizare / „turnare“în tiparul limbii poetice valahe şi prezentarea Johann Lippet şi Aktions-gruppe Banat, de Ion Pachia-Tatomirescu);

c) din latină în limba valahă: Aethicus Donares (cunoscut înlumea greco-romană cu numele-i tălmăcit în Ister) – filosof, poet, exploratorpelasgo(>valaho)-dac, aprox. 421 – 500, autor al Cosmografiei (din orizontulanului 466, unde se află şi poemul), primul european ce descoperă America,primul european ce face ocolul lumii cu 1057 de ani înaintea lui Magellan:Alexander Magnus in Monte Chelion… / Alexandru Macedon la MunteleChelion…(în Anuarul de martie – Timişoara – V, nr. 5, martie, 2010, pp. 35– 42; în revista Oglinda literară – Focşani –, anul IX, nr. 101, mai 2010, p.5715; în revista Lumina – Panciova-Serbia –, anul LXIII, nr 2 – 3 / 2010,Lumina – fasciculă, I, pp. 127 – 135); Sfântul pelasgo(>valaho)-dac, NicetaRemesianu (aprox. 340 – 416), Te, Deum, laudamus… / Pe Tine, Dumne-zeule, Te lăudăm…prin care se inaugurează filonul de aur al imnologieivalah-creştine din Dacia / România (în revista Caietele Dacoromâniei –


,iiiiiiiiii-333

Timişoara –, anul II, nr. 3 / 22 martie – 21 iunie, 1997, p. 1 sq.; în volumulArgumente interne – Te Deum Laudamus… – Internal Arguments, 2009, pp.5 – 11; în Anuarul de martie – Timişoara – V, nr. 5, martie, 2010, pp. 30 –34; în revista Lumina – Panciova-Serbia –, anul LXIII, nr 2 – 3 / 2010,Lumina – fasciculă, I, pp. 121 – 126);

d) din rusă în limba valahă: Evgheni Evtuşenko (poemele:Ultimul stih, în «Orizont» – Timişoara –, anul XXXIX, nr. 4 / 1091, 29ianuarie 1988, p. 16; Un cap de aţă, Şi noaptea asta..., ambele, în «Orizont»,XL, nr. 44 / 1183, 3 noiembrie 1989, p. 8; şi Ştiuca de foc, în «Orizont»,XL, nr. 47 / 1186, 25 noiembrie 1989, p. 16), Rasul Gamzatov (poemulCândva, demult..., în «Orizont», nr. 4 / 1091, 29 ianuarie 1988, p. 16),Robert Rojdestvenski (poemele: Ochire..., în «Orizont», nr. 4 / 1091, 29ianuarie 1988, p. 16; Podul de gheaţă..., în «Orizont», anul XXXIX, nr. 44 /1131, 4 noiembrie 1988, p. 8; Ziua victoriei... şi Ţipătul de salvare, în«Orizont», anul XL, nr. 44 / 1183, 3 noiembrie 1989, p. 8.), AleksandruTvardovski (poemele: Mamei, Izbă nouă, în «Orizont», anul XL, nr. 44 /1183, 3 noiembrie 1989, p. 8), Evgheni Vinokurov (poemul: În putereafirii, în «Orizont», nr. 4 / 1091, 29 ianuarie 1988, p. 16) şi Andrei Voz-nesenski (poemele: Vânător, Vorbeşte mama – în «Orizont», nr. 4 / 1091, 29ianuarie 1988, p. 16; Mamă, cine-i..., Nu scrie versuri... şi La judecata deapoi..., în «Orizont», an XL, nr. 44, 3 noiembrie 1989, p. 8).

IPT – „editor naţional“. Asociaţia Română pentru Patrimoniu, din Bucu-reşti, având ca preşedinte executiv pe dr. Artur Silvestri, în septembrie 2005,îi acordă d-lui prof. dr. Ion Pachia-Tatomirescu Diploma de Excelenţă «…însemn de recunoştinţă şi continuă aducere-aminte […] pentru studiile de da-co-românistică şi pentru activităţile de „editor naţional“» (infra).


,iiiiiiiiii-334

Această diplomă evidenţiază în primul rând cercetătorul interdisci-plinar, de factură enciclopedică, autor – până în anul 2005 – al unor lucrăricare încearcă să declanşeze / înfăptuiască veritabile „revoluţii“ în domeniulabordat (eminescologie, istoria culturilor / civilizaţiilor, istoria religiilor dinpaleolitic până în mitologia pelasgă > valahă / dacoromână, istoria limbiipelasge > valahe în numele de plante medicinale ale Cogaionului / Dacilor,etnoiatrie pelasgo[>valaho]-dacă şi Zalmoxianism etc.): Mihai Eminescu şimitul etnogenezei dacoromâneşti (1996), Zalmoxianismul şi plantele medi-cinale, vol. I, II (1997), Dacia / Dacoromânia lui Regalian (1998), Istoriareligiilor, vol. I (2001), Dicţionar estetico-literar, lingvistic, religios, de teo-ria comunicaţiei... (2003) etc.; în al doilea rând, accentuează activitatea de„editor naţional“ a lui IPT, în calitatea-i de director al Editurii Aethicus (dinTimişoara), unde, în afară de lucrările-i precizate mai sus, a făcut să vadălumina tiparului o serie de cărţi de valoare naţională / europeană (în cadrulcolecţiilor: Cosmografii – pentru poezie, Biblioteca Absolventului – pentruinformarea bacalaureaţilor / licenţiaţilor pe profiluri filologice, istorice, teo-logice / patristice etc., Cosânzeana – literatură destinată şcolarilor din ciclulprimar şi gimnazial, Biblioteca Enciclopedicus – consacrată lucrărilor in-terdisciplinare, „spărgătoare de orizonturi“, Mari scriitori dacoromâni,Sfinţii Dacoromânilor / Valahilor etc.): Sfântul Valah / Dacoromân IoanCassian, A douăzeci şi patra convorbire duhovnicească (cu „postfaţa“ de133 de pagini, Zalmoxianism şi Creştinism în Dacoromânia, Patria Sfân-tului Ioan Cassian, de Ion Pachia Tatomirescu, 1999), Ion Pachia-Tatomi-rescu, O istorie a literaturii române de la origini până azi în texte comen-tate (2002), Gabriela Pachia, The Loga Anthologies of Romanian Poetry IArs Poetica / Antologiile Loga de poezie românească – I – Ars poetica(2003), Mihail Kogălniceanu, Unirea Principatelor a fost visul de aur...(2004), Nichita Stănescu, Omul-Fantă (cu studiul introductiv Nichita Stă-nescu şi paradoxismul ontologic al limbii / Logosului, cu Tabelul cro-nologic şi cu Anatomia textului secund: Ca seminţe-stele pentru universalaboltă albastră“..., Profund autohtonism, Paradoxismul limitelor tragic-existenţiale în „Elegia a zecea“..., Cuplul edenic în secunda şarpelui..., deIon Pachia Tatomirescu, în colecţia Biblioteca Absolventului – 16 + 1 autoricanonici, antologie din antume şi postume, 2004), Mihai Eminescu, Lucea-fărul (cu studiul introductiv, Zece „mituri esenţiale“ în creaţia eminescianăşi câteva „mari teme“ / „motive“ romantice, cu Tabelul cronologic şi cu„studiul“ / „postfaţa“ De la alegorie / simbol până dincolo de înfiorareacosmică din era hadronică sau despre o neasemuită capodoperă a roman-tismului universal: „Luceafărul“ de Mihai Eminescu, de Ion Pachia-Tato-mirescu, în colecţia Biblioteca Absolventului – 16 + 1 autori canonici, cupublicarea basmelor valahe din temeiul acestei capodopere a romantismuluiuniversal, 2004), Aethicus Donares (Ister), Cosmografia (2004), Tudor Ar-


,iiiiiiiiii-335

ghezi, Tare sunt singur, Doamne... (antologia psalmilor, 2004), LucianBlaga, Viori aprinse, femeile… (antologie din poemele-i de dragoste, 2004)ş.a.m.d.

IPT – premii / distincţii, medalii de bronz / aur, diplome de excelenţăetc. De când se ştie şi după cum a învăţat „de la strămoşu-său“, pelasgo-da-cul Anacarsis (< Oană Cârssia / Cârjă), ce, în orizontul anilor 592 – 589 î.H., vizitând Pelasgo-Dacia Sud-Dunăreană şi trecând în Hellada (spre a ajutape Solon la reforma legilor după faimosul – pe-atunci – model pelasgo[>va-laho]-dac) şi observând, atent şi în profunzime, desfăşurarea celor de la O-limpiada a 47-a, se mira că «în Grecia, profesioniştii se iau la întrecere lajocuri [olimpice], iar profanii arbitrează împărţirea premiilor» (DiogenesLaertios, Despre vieţile şi doctrinele filosofilor, I, cap. 8 / 101-V), fireşte,Ion Pachia-Tatomirescu a crezut – şi mai crede şi în prezent – că un premiu,o distincţie, o diplomă, o medalie sunt expresii înalt-deontologice ale compe-tiţiilor / concursurilor de autentice valori, acordate de jurii de experţi / „e-popţi“ din obşte / comunitate, din breaslă / domeniu, iar nu de impostori, demediocrităţi, de scursorile imperiilor (mai ales, din Dacia-i natală), de indi-vizi „fără scrupule“, de mafioţi, de mancurţi, mereu iviţi „ca păduchele-nfrunte“, mereu „catapultaţi“ în posturi-cheie, în funcţii decizionale, de „ser-viciile secrete“, ori de „serviciile de spionaj“ („Securitate“, „SRI-uri“ etc.),în solda cărora de află, în diferite regimuri politice, îndeosebi, de tip dic-tatorial, ori democrat-junglier. Şi în calitatea de membru „deplin“ / „activ“,din anul 1980, al Uniunii Scriitorilor din România, rămânând fidel acestorprincipii deontologice şi valoric-estetice, „necăciulindu-se“ / „neploconin-du-se“ nimănui, dovedind verticalitate cogaionic-zalmoxiană în calitatea-i de„pui de Dac“ (Vl. Streinu), în cele peste trei decenii, în care a scos destulecărţi / lucrări excepţionale (ca şi în cazul volumului de Elegii din Era Arhe-opterix – Cluj-Napoca, Editura Dacia XXI, 2011 –, elogios receptat de cri-tica literară, carte cu care a participat la concursul de premiere al UniuniiScriitorilor din România, filiala Timişoara, în lunile octombrie-noiembrie2012), nu a primit – aici, „acasă“ – laurii vreunei competiţii / premieri (niciîn „comunista epocă de aur“, de dinainte de 1989, nici în „epoca democraţieisălbatice“ de după 1989), mulţumindu-se, deocamdată, cu tradiţionalul „Pre-miu Nobel al Rândunicilor“, acordat de Academia Primăverii Sarmisege-tusei, în fiecare an, după „Zilele Moşilor“, la echinocţiul de primăvară, cupremiile din străinătate, acordate de instituţii de profil şi de talie europeană,în Franţa, mulţumindu-se cu Medalia de Aur „Lumina-60“, decernată în2007, în Serbia, cu toate cele de până acum (infra):


,iiiiiiiiii-336

la 29 august 1991, International Writer (University of Colorado at Boulder– U. S. A.) acordă lui Ion Pachia-Tatomirescu o Diplomă de Excelenţă (Cer-tificat for Excelence);

la 5 iulie 1998, Societatea Literar-Artistică „Tibiscus“ din Uzdin-Serbia(Iugoslavia) şi Festivalul Internaţional „Drumuri de Spice“ acordă lui IonPachia-Tatomirescu Locul I;

la 26 iunie 1999, Société des Poètes et Artistes de France acordă lui IonPachia-Tatomirescu III-ème Prix Vitrail Francophone (Ion Pachia-Tatomi-rescu intră în concursul din 1998 pentru acest premiu cu ciclul de poemeCosmia et Zoria);

la 31 mai 2000, Academia Dacoromână din Bucureşti acordă lui Ion Pa-chia-Tatomirescu Premiul Deceneu «pentru promovarea valorilor dacoromâ-neşti»;

la [24] ianuarie 2003, Prix Colportage-2002 i se acordă de revista Rétro-viseur, din Lille / Franţa (v. infra, nr. 91 / ianuarie / februarie / martie);

la 30 iunie 2003, Universitatea Tibiscus din Timişoara – Facultatea deJurnalism acordă lui Ion Pachia-Tatomirescu o Diplomă de Excelenţă;

la 14 septembrie 2004, Festivalul Internaţional de Creaţie Religioasă de laTimişoara decernează lui Ion Pachia-Tatomirescu Premiul Dosoftei (pentruopera publicată până la acea dată);

la 7 octombrie 2004, Colegiul Naţional Bănăţean din Timişoara acordă luiIon D. Pachia (Ion Pachia-Tatomirescu) Medalia de Onoare, bătută în bronz,«pentru recunoaşterea internaţională a creaţiei sale artistice»;

la 27 septembrie 2005, Asociaţia Română pentru Patrimoniu – din Bucu-reşti – acordă profesorului doctor Ion Pachia-Tatomirescu Diploma de Exce-lenţă «pentru studiile sale de dacoromânistică şi pentru activitatea sa deeditor naţional»;

la 2 septembrie 2006, Biroul de Informare al Consiliului Europei în Re-publica Moldova şi Salonul Internaţional de Carte de la Chişinău (a XV-a


,iiiiiiiiii-337

ediţie) acordă Premiul pentru Eseu cărţii Generaţia resurecţiei poetice, deIon Pachia-Tatomirescu (Editura Augusta, 2005);

la 30 iunie 2007, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului din Ro-mânia, conferă d-lui dr. Ion Pachia Diploma „Gheorghe Lazăr“ clasa a II-a,«pentru merite deosebite în activitatea la catedră şi rezultate remarcabile ob-ţinute în formarea şi educarea tinerilor»;

la 15 decembrie 2007, forumurile cultural-administrative, redacţia revisteide literatură, artă, de cultură transfrontalieră, Lumina, şi Cercul HonorisCausa, din Novi Sad / Panciova-Serbia, îi acordă d-lui prof. dr. Ion Pachia-Tatomirescu, Medalia de Aur „Lumina“ 1947 – 2007.

Referinţe despre IPT în volume şi în periodice (1966 – 2012). Primelereferinţe despre creaţia lui Ion Pachia-Tatomirescu, adresate, deopotrivă, cri-ticii literare şi Distinsului Receptor din România, apar cu generozitate, încădin anul 1966 (supra), sub girul unor personalităţi marcante ale culturii va-lahe: jurnalistul Al. Firescu (Corespondeţa literară – Drept „primul pulstranzitiv“..., în ziarul Înainte – Craiova –, anul XXII, nr. 6560, sâmbătă, 2aprilie, 1966, p. 3), poetul Miron Radu Paraschivescu (Ion Pachia-Tatomi-rescu ni se prezintă cu o ars poetica intitulată „Peristylium“…, în Povesteavorbii, nr. 7, supliment literar de versuri şi proză al revistei Ramuri –Craiova –, anul III, nr. 10 / 27, 15 septembrie 1966, p. 14), şi, din anul ce-aurmat debutului, 1967, sub girul marelui critic literar Vl. Streinu (Ghiocei –la rubrica «Distinguo», în revista bucureşteană, Luceafărul, nr. 11 (255), din18 martie 1967).

Referinţe despre IPT în 43 de volume (în ordine cronologică):Miron Radu Paraschivescu, Poezie şi arheologie, postfaţă la volumul deversuri, Încântece – Demon, Graal, Sobor, de Ion Pachia-Tatomirescu,Bucureşti, Editura Litera, 1979, pp. 68 – 75 (Din Poezie şi arheologie,destinată, din anul 1969, a fi prefaţă la volumul de debut al lui IPT, Munte,apărut în 1972, cumplita cenzură ceauşistă de după „tezele din iulie 1971“ nua permis decât publicarea ultimelor 17 rânduri; peste zece ani, în 1979, cen-zura, tot ceauşistă, dar „mai blândă“, din România, a permis publicarea unei


,iiiiiiiiii-338

mari părţi din această prefaţă, „cam 80 la sută“; exact cum a scris-o MironRadu Paraschivescu în decembrie 1969, „prefaţa“ / „postfaţa“ Poezie şi arhe-ologie a fost publicată în antologia de poeme, Compostorul de nori, de IonPachia-Tatomirescu, Timişoara, Editura Aethicus, 2004, pp. 8 – 21); FloreaFiran, în volumul De la Macedonski la Arghezi, Craiova, Editura ScrisulRomânesc, 1975, p. 421; Vladimir Streinu, Pagini de critică literară, vol.IV, Bucureşti, Editura Minerva, 1976, pp. 90 – 93 (este republicat articolulGhiocei, apărut la rubrica «Distinguo», din revista bucureşteană, Luceafărul,nr. 11 / 255, 18 martie 1967); Marian Popa, Dicţionar de literatură românăcontemporană, ediţia a II-a, Bucureşti, Editura Albatros, 1977, p. 553; Nico-lae Pop, Perimetru sentimental, volum de interviuri, Craiova, Editura ScrisulRomânesc, 1980, pp. 294 – 299; Constantin M. Popa, Clasici şi contempo-rani, Craiova, Ed. Scrisul Românesc, 1987, pp. 139 – 142; Florin Vasiliu,Brânduşa Steiciuc, Interferenţe lirice – constelaţia haiku, Cluj-Napoca, Ed.Dacia, 1989, p. 264; Florin Vasiliu, Umbra libelulei, Bucureşti, Editura Hai-ku, 1993, p. 166; Ion Rotaru, Pseudo-eseu asupra unui nou curent literareuro-american: paradoxismul, publicat în Anthology of the Paradoxist Lite-rary Movement, by Jean-Michel Levenard, Ion Rotaru, Arnold Skemer, LosAngeles, Ophyr Univ. Press, 1993, p. 42; Alexandru Ruja, Parte din întreg,Timişoara, Editura de Vest, 1994, pp. 276 – 279; Laurenţiu Ulici, Litera-tura română contemporană, I – promoţia 70, Bucureşti, Editura Eminescu,1995, p. 315 sq. (este republicat „profilul IPT“, Mitologicale, din revistaRomânia literară – Bucureşti –, anul XVIII, nr. 28, 11 iulie 1985, p. 11);Lucian Alexiu, O prezenţă aparte..., în Casa Faunului / The Faun’s House– 40 de poeţi contemporani, antologie de L. Alexiu, Timişoara, Editura Hes-tia, 1996, p. 62; Florea Firan, Ramuri – studiu monografic, corespondenţă,manuscrise, antologie, bibliografie, Craiova, Ed. Macedonski, 1996, p. 107;Olimpia Berca, Dicţionar al scriitorilor bănăţeni, Timişoara, Ed. Amar-cord, 1996, p. 160 sq.; Constantin M. Popa, Noaptea lui Vincent, în capi-tolul Subiecte de agent, Craiova, Editura Aius, pp. 145 sq.; Conf. univ. dr. G.D. Iscru, Traco-Geto-Dacii naţiunea matcă din spaţiul carpato-danubiano-balcanic, Bucureşti, Casa de Editură şi Librărie Nicolae Bălcescu, 1998, pp.61, 119, 205 şi 208; Florin Grigoriu, Lecţii de haiku. Trisalmul, Bucureşti,Editura Amurg Sentimental, 1999, p. 157; Florin Vasiliu, Universul para-doxurilor, Buc., Ed. Eficient, 1999, p. 323 / 345 sq.; Ion Rotaru, O istorie aliteraturii române, vol. 5, Buc., Editura Niculescu, 2000, p. 553 sq. / 583;Aquilina Birăescu, Diana Zărie, Scriitori şi lingvişti timişoreni (1945 –1999) – dicţionar bibliografic, Timişoara, Ed. Marineasa, 2000, p. 215 sq.;Costinel Popescu, Liceul Filiaşi – 45 de ani de la înfiinţare (pagini mono-grafice), Craiova, Editura Aius, 2001, p. 80 sq. / 90; Radu Păiuşan, IonelCionchin, Asociaţia Istoricilor Bănăţeni – un deceniu de existenţă (1990 –2000), Timişoara, Ed. Eurostampa, 2001, pp. 45 – 48; Gheorghe Mocuţa,


,iiiiiiiiii-339

Ultimul paradoxist, în volumul de critică literară, Pe aceeaşi Arcă, Arad,Editura Mirador, 2001, pp. 51 – 53; Aurel Berinde, Geneza romanităţiirăsăritene, Timişoara, Editura Bemirodan, 2002, p. 140; Marian Barbu,Trăind printre cărţi, Petroşani, Ed. Fundaţiei Culturale Ion D. Sârbu, 2002,paginile 68 şi 69; Florea Firan, Profiluri şi structuri literare, vol II (M – Z,contribuţii la o istorie a literaturii române), Craiova, Editura Scrisul Româ-nesc, 2003, pp. 285 – 287; Jean-Paul Mestas, Povos e Poemas / Peuples etPoèmes, Lisboa, Universitária Editora, 2003, pp. 509 – 511; Marian Barbu,Trăind printre cărţi, vol. IV, Petroşani, Editura Fundaţiei Culturale „Ion D.Sârbu“, 2005, pp. 57 – 60; Gheorghe Boaghe, Fragmentarium – interviurirestante, Craiova, Cugetarea Tigero, 2005, pp. 92 – 99; Marian Barbu, Ale-xandru Gheorghe, Medalionul literar – structură permanentă de cultură şieducaţie, vol. I, Craiova, Editura „Ramuri“, 2006, pp. 382 – 388; Crina-Laura Luca, Ion Pachia-Tatomirescu – Generaţia resurecţiei poetice / TheGeneration of the Poetic Resurrection, în Caietele / Cahiers / Notesbooks„Tristan Tzara“, vol. / vols. 5 – 6, no. 13 – 20, 2006, pp. 81 – 84; AurelSasu, Dicţionarul biografic al literaturii române (DBLR), vol. 2, M – Z,Piteşti, Editura Paralela 45, 2006, p. 269; Sorina Ianovici-Jecza, Dicţio-narul general al literaturii române, P / R, Bucureşti, Editura Univers Enci-clopedic, 2006, p. 3; Ion Rotaru, O istorie a literaturii române de la originipână în prezent, Bucureşti, Editura Dacoromână, 2006, pp. 935, 939, 952,1319; Paul Eugen Banciu, Aquilina Birăescu, Timişoara literară – dicţio-nar biobibliografic al membrilor Uniunii Scriitorilor – Filiala Timişoara,Editura Marineasa, 2007, pp. 213 – 215; Marian Barbu, Trăind printrecărţi vol. V, Craiova, Editura Sitech, 2008, pp. 257 – 262 («Un cercetătoravizat…» – despre «Generaţia resurecţiei poetice» de I.P.T., 2005); FlorinParaschiv, O hermeneutică a Duhului Oltean, Focşani, Ed. Andrew, 2008,pp.10, 11 sq., 32 sq., 34, 39 sq., 41, 45, 50 sq., 80 sq., 108 şi 117 sq.); PetreGigea-Gorun, Printre epigramiştii olteni, Craiova, Fundaţia „Scrisul Româ-nesc“, 2008, pp. 275 sq., 345; Marian Popa, Istoria literaturii romane deazi pe maine, vol. II, Bucureşti, Editura Semne, 2009, p. 489; B. Crăciun,Daniela Crăciun-Costin, 1500 scriitori români clasici şi contemporani – undicţionar biobibliografic esenţial, Iaşi, Editura Porţile Orientului, 2010, p.464; Crina-Laura Luca, Holopoème et salmes – «deux masses d’armes»avant-gardistes, de Ion Pachia-Tatomirescu, în Caietele / Cahiers / Notes-books „Tristan Tzara“, tom I, vol. XI – XIV, nr. 31 – 60, 2010, pp. 445 –447; M. Breiu, Gabriela Pachia, Lirica bănăţeană pentru copii, Timişoara,Ed. Waldpress, 2011, pp. 105 – 146; Marian Barbu, Trăind printre cărţi,vol. VI, Craiova, Editura Sitech, 2012, pp. 79 – 82; etc.

Despre cărţile lui Ion Pachia-Tatomirescu au făcut referinţe – înreviste / ziare (care au rubrici „de profil“), din ţară, ori de pe trei continente(Africa, America, Europa) – următorii 81 de autori (în ordine alfabetică):


,iiiiiiiiii-340

Adamescu, Cezarina; Alexiu, Lucian; Almăjan, Ion Marin; Barbu, Marian;Bertrand, Claudine (Canada); Bobină-Vucovan, Valentina; Botez, Adrian;Brâncoveanu, Ciprian; Buduca, Ioan; Bungeţel, Ovidiu; Carssia, Ioan;Chelariu, Ilie; Chivu, Iulian; Codreanu, Theodor; Courget, Paul (Franţa);Cuc, Melania; Damian, Theodor (Statele Unite ale Americii); Deaconescu,Ion; Dogaru, Viorel; Dorcescu, Eugen; Dubois, Jean-Claude; Dugneanu,Paul; Dumbrăveanu, Alina; Dumitrache, Constantin; Dur, Ion; Duţescu,Mihai; Evu, Eugen; Firescu, Alexandru; Florea, Corneliu (Canada); George,Jean-Claude (Franţa); Goci, Aureliu; Grigorie, Toma; Hetco, Lucian; Huru-bă, Dumitru; Iorgulescu, Mircea; Işanova, Loretta (Moscova); Lascu, Ioan;Leu, Corneliu; Luca, Laura-Crina; Lungu, Alexandru; Melle, Paul Van (Bel-gia); Mestas, Jean-Paul (Franţa); Michael-Titus, Dr. C. (Anglia); Mircea,Cornelia; Mocuţa, Gheorghe; Moisa, Mircea; Moldovan, Daniel; Moldovan,Vasile; Moşescu, Mugur; Mugurin, Ana; Muncian, Ivo; Mutaşcu, Dan;Neagu, Gheorghe; Nediglea, Adeline; Nică, Ionel / Janet; Niţu, Maria; Ol-teanu, Valentin; Opreanu, Rodica; Palfi, Anton (Germania); Paraschivescu,Miron Radu; Petru, Ion; Popa, Constantin M.; Popescu, Adina; Popescu,Adrian; Popescu, Caşin (Freiburg / Durbach – Germania); Rachieru, AdrianDinu; Ricus, Ioana; Ruja, Alexandru; Sfârlea, Alexandru; Silvestri, Artur;Streinu, Vladimir; Şerbănescu, Mircea; The White Ravens; Ţic, Miron;Ţicleanu, Nicolae, prof. univ. dr.; Ulici, Laurenţiu; Urban, Valentin; Vasile,Corneliu; Vasiliu, Florin; Voicu, Amalia; Vrânceanu, Nicolae Petre ş. a.

** * *

Un timp,focu-i Olimp...

ION PACHIA-TATOMIRESCU: 105 volume(35 personale, 70 colective)

Pe segmentul temporal 1971 — 2012


,iiiiiiiiii-342

** * *

Carte –din Eu, parte...

Vineri, 7 decembrie 2012, h. 17:11’


,iiiiiiiiii-343

1. Ion Pachia-Tatomirescu, Munte, poeme, Bucu-reşti, Editura Eminescu, 1972; pagini A-5 (20 × 14,5 cm):84; coperta (monocolor): Ana Vasilache (cu prezentări –pe copertă, faţa a IV-a – de Miron Radu Paraschivescu şiVladimir Streinu).

2. Ion Pachia-Tatomirescu, Crocodilul albastru(poezii pentru copii), Bucureşti, Editura Ion Creangă,1975; pagini (22 × 12 cm): 48; coperta (tetracolor) şiilustraţiile (bicolor): Doina Micu.


,iiiiiiiiii-344

3. Ion Pachia-Tatomirescu, Încântece – Demon –Graal – Sobor, versuri, cu postfaţa Poezie şi arheologie,de Miron Radu Paraschivescu, Bucureşti, Editura Litera,1979; pagini (21,5 × 16,5 cm): 80; coperta (monocolor) şivignetele: N. Nobilescu; pe clapetele de la copertă, o no-tiţă biobibliografică şi prezentări semnate de Vl. Streinuşi M. Iorgulescu.

4. Ion Pachia-Tatomirescu, Zoria, poeme, Bucu-reşti, Editura Cartea Românească, 1980; pagini A5 (20 ×13 cm): 84; coperta (monocolor): Ioana Dragomirescu-Mardare (cu prezentări – pe copertă, faţa a IV-a – deMiron Radu Paraschivescu, Mircea Iorgulescu şi Vla-dimir Streinu).


,iiiiiiiiii-345

5. Ion Pachia-Tatomirescu, Lilium breve, poeme,Bucureşti, Editura Eminescu, 1981; pagini A5 (20 × 15cm): 96; coperta (monocolor): Viorel Popescu (cu douăprezentări – pe copertă, faţa a IV-a – de Vladimir Streinuşi Paul Dugneanu).

6. Ion Pachia-Tatomirescu, Peregrinul în azur,poeme, Craiova, Editura Scrisul Românesc, 1984; paginiA5 (19, 5 × 13 cm): 52; coperta (monocolor): EustaţiuGregorian.


,iiiiiiiiii-346

7. Ion Pachia-Tatomirescu, Verbul de mărgărint,poeme, Timişoara, Editura Facla, 1988; pagini A5 (20 ×13 cm): 60; coperta (monocolor): Facla (cu o prezentare –pe copertă, faţa a IV-a – de Laurenţiu Ulici).

8. Ion Pachia-Tatomirescu, Dumnezeu între săl-batice roze, trisalmi, cu o postfaţă semnată de poet, Des-pre temeiurile dacoromâneşti ale „micropoemului-hai-ku“, Timişoara, Editura Hestia, 1993; pagini A4 (24 × 17cm): 84; ISBN 973-95744-7-5; coperta (alb-negru): Este-ra Takács (cu trei prezentări – pe copertă, faţa a IV-a – deVladimir Streinu, Laurenţiu Ulici şi C. M. Popa).


,iiiiiiiiii-347

Coperta ediţiei I, 1994 Coperta ediţiei a II-a, 2000

9. Ion Pachia-Tatomirescu, Nichita Stănescu şiparadoxismul, Timişoara, Editura Arutela, 1994; paginiA5 (20 × 14,5 cm): 48; coperta (alb-negru): Doina Moţ;ediţia a II-a, „revăzută şi adăugită“, Timişoara, EdituraAethicus (colecţia Mari Scriitori Dacoromâni), 2000;pagini A5 (20 × 14 cm): 188; ISBN 973-97530-4-3.

10. Ion Pachia-Tatomirescu, Haiku (volum ilustratcu „foto-sculpturi“ de Monique Deryckere, trilingv: înromână, în franceză – versiunea autorului – şi în ne-erlandeză – în traducerea poetului belgian, FlorimondVan de Velde), Bruxelles / Porto, Editura FundaţieiFernando Pessoa, 1994; pagini (21 × 19 cm): 48; copertă(monocolor): Monique Deryckere.


,iiiiiiiiii-348

11. Ion Pachia-Tatomirescu, Împăratul din Munţiide Azur / The Tale of the Emperor in the AzureMountains, versuri şi proză, plachetă pentru copii (versi-unea în limba engleză: Gabriela Pachia), Timişoara, Edi-tura Aethicus (colecţia Cosânzeana), 1996; pagini A5 (21× 14,5 cm): 24; ISBN 973-97529-1-8; coperta (mono-color) şi ilustraţiile (alb-negru): Adrian Păiuşan.

12. Ion Pachia-Tatomirescu, Mihai Eminescu şimitul etnogenezei dacoromâneşti, eseuri, Timişoara, Edi-tura Aethicus (colecţia Biblioteca Absolventului), 1996;pagini A5 (19 × 13 cm): 160; ISBN 973-97529-0-X;coperta (alb-negr): Dumitru Bradua.


,iiiiiiiiii-349

13. Ion Pachia-Tatomirescu, Bomba cu neuroni,poeme, cu postaţa Ion Pachia-Tatomirescu şi parado-xismul (micro-antologie şi note de dr. Dacian Breianu),Timişoara, Editura Aethicus (colecţia Cosmografii),1997; pagini A5 (20 × 14 cm): 220; ISBN 973-97529-8-5; coperta (alb-negru): Mugur Masicua.

14. Ion Pachia-Tatomirescu, Zalmoxianismul şiplantele medicinale, studii interdisciplinare, vol. I (ISBN973-97529-5-0), II (ISBN 973-97529-7-7), EdituraAethicus (Biblioteca Enciclopedicus), 1997; pagini A5(20 × 14 cm) I + II: 360; coperta (color): Dacian Bradua.


,iiiiiiiiii-350

15. Ion Pachia-Tatomirescu, Mărul din Rai custelele Crăciunului Dacoromânesc, colinde culese deIPT, din localităţi de pe văile Amaradiei, Gilortului, Jiu-lui, Motrului, Mureşului şi Oltului, între anii 1966 şi1986, Timişoara, Editura Aethicus (colecţia Tezaur fol-cloric dacoromânesc), 1998; pagini A5 (20 × 14 cm): 56;ISBN 973-97529-4-2; coperta: Sarmis Pordu; ilustraţii:Emil Grama şi Flora Pachia.

16. Ion Pachia-Tatomirescu, Stelele dalbe...dintr-o„Colindă la Timişoara în Decembrie Însângerat, la anul1989“, poeme pentru copii, Timişoara, Editura Aethicus(colecţia Cosânzeana) 1998; pagini A5 (19 × 15 cm): 30;ISBN 973-97529-2-6; coperta (color): Radu Cleţiu; ilus-traţiile (alb-negru): Emil Grama.


,iiiiiiiiii-351

17. Ion Pachia-Tatomirescu, Dacoromânia lui Re-galian / Regalianus’ Dacoromania – The IndependentState of Dacoromania (258 – 270), Founded by Rega-lianus, the Great Grandson of the Hero-King Decebalus(traducerea în limba engleză: Gabriela Pachia), EdituraAethicus (colecţia Istoria veridică a Dacoromânilor /Vlahilor), 1998; pagini A5 (19,5 × 13 cm): 96 (+ hartă);ISBN 973-97529-3-4; coperta (alb-negru): Sarmis Pordu.

18. Ion Pachia-Tatomirescu, Aforismele apei / A-phorismes de l’Eau (versiunea în franceză aparţine au-torului), Timişoara, Editura Aethicus, 1999; pagini A5(20,5 × 14 cm): 36; ISBN 973-97530-0-0; coperta (mo-nocolor): Sarmis Pordu.


,iiiiiiiiii-352

19. Ion Pachia-Tatomirescu, Colegiul Bănăţean(pagini monografice şi anuar: martie 1998 – martie1999), Timişoara, Editura Aethicus, 1999; pagini A5 (20× 14 cm): 144; ISBN 973-97529-9-3; coperta (monoco-lor): Mugur Masicua.

20. Ion Pachia-Tatomirescu, Fulgerul sferic / Éclairsphérique, poeme (traducerea în limba franceză: ChantalSignoret şi autorul), Timişoara, Editura Aethicus (colecţiaCosmografii), 1999; pagini A5 (20 × 14 cm): 120; ISBN973-97530-1-9; coperta (monocolor): Sarmis Pordu.


,iiiiiiiiii-353

21. Ion Pachia-Tatomirescu, Salmi / Salmes /Salms, distihuri superparadoxiste, ediţie tetralingvă (ro-mână, franceză – în tălmăcirea lui Dacian Bradua, en-gleză – în traducerea Gabrielei Pachia şi germană – întranslarea Mihaelei Gherasim), Timişoara, Editura Aethi-cus (colecţia Cosmografii), 2000; pagini A5 (20,5 × 14cm): 64; ISBN 973-97530-9-4; coperta (monocolor):Mugur Masicua.

22. Ion Pachia-Tatomirescu, Dicţionar de termeniestetico-literari…, Timişoara, Editura Aethicus (colecţiaBiblioteca Absolventului), 2001; pagini A5 (20 × 14 cm ):172; ISBN 973-97530-6-X; coperta (alb-negru): MugurBrădescu şi L. Curtuzan.


,iiiiiiiiii-354

23. Ion Pachia-Tatomirescu, Istoria religiilor, vol.I, Din paleolitic / neolitic până în mitologia pelasgo-da-co-thracică (sau valahică / dacoromână), Timişoara,Editura Aethicus (Biblioteca Enciclopedicus), 2001; pa-gini A5 (20 × 14 cm):240; ISBN 973-97530-3-5 (gene-ral); vol I – ISBN 973-97530-5-1; coperta (alb-negru):Ioan Cârssia şi Liviu Curtuzan.

24. Ion Pachia-Tatomirescu, Ultimele poeme ha-dronice, poeme, Timişoara, Editura Aethicus (colecţiaCosmografii), 2002; pagini A5 (20 × 14,5 cm): 64; ISBN973-85261-1-6; coperta: D. Bradua şi L. Curtuzan.


,iiiiiiiiii-355

25. Ion Pachia-Tatomirescu, Cereasca horă din ca-rul cu doisprezece brebenei, poeme pentru copii, Timi-şoara, Editura Aethicus (colecţia Cosânzeana), 2002; pa-gini A5 (20,5 × 14,5 cm):40; ISBN 973-85261-4-0; co-perta şi colajele-ilustraţii: Daciana Dunăreanu; vignetele:E. Grama.

26. Ion Pachia-Tatomirescu, Povestea celor treimustăţi de fier, povestiri şi poveşti / basme pentru copii,cu o postfaţă-colaj de prof. univ. dr. Ioan Doru Breianu,Povestea despre poveţtile acestei cărţi pentru bunicul deeste şi istoric literar, Timişoara, Editura Aethicus (colec-ţia Cosânzeana), 2003; pagini A4 (29 × 20,5 cm): 146;ISBN 973-85261-2-4; coperta (alb-negru): Dacian Bra-dua; vignete de Emil Grama şi alte ilustraţii-colaj de Sar-mis Porduma.


,iiiiiiiiii-356

27. Ion Pachia-Tatomirescu, Dicţionar estetico-lite-rar, lingvistic, religios, de teoria comunicaţiei…, Timi-şoara, Ed. Aethicus (Biblioteca Enciclopedicus), 2003;pagini A5 (20 × 14,5 cm): 504; ISBN 973-97530-8-6;coperta: Mugur Brădescu.

28. Ion Pachia-Tatomirescu, Compostorul de nori,poeme – antologie, tabel cronologic, note, de Mugur Mo-şescu, cu un Pentaedru prefaţator (Vl. Streinu, M. R.Paraschivescu, C. M. Popa, Al. Ruja, A. D. Rachieru), cuun Dodecaedru postfaţator (M. Iorgulescu, I. Dur, I.Buduca, L. Ulici, I. Rotaru, Paul Van Melle, Fl. Vasiliu,Paul Courget, E. Dorcescu, Jean-Claude George, Jean-Paul Mestas, Marian Barbu) şi cu un Tabel cronologic, deMugur Moşescu, Timişoara, Editura Aethicus (colecţiaCele mai frumoase Poeme), 2004; pagini A6 (14,5 × 10cm): 328; ISBN 973-85261-5-9; coperta (alb-negru): M.Brădilă şi Liviu Curtuzan.


,iiiiiiiiii-357

29. Ion Pachia-Tatomirescu, Generaţia resurecţieipoetice (1965 – 1970), studii de istorie şi critică a poezieivalahe din secolul al XX-lea, cu cinci referinţe (pe co-pertă, faţa a IV-a), semnate de: prof. univ. dr. MirceaBraga, prof. univ. dr. Crişu Dascălu, prof. univ. dr. LiviuLeonte, prof. univ. dr. Adrian Dinu Rachieru şi prof.univ. dr. Mircea Tomuş, Timişoara, Ed. Augusta, 2005;pagini B-5 (24 × 17 cm): 496; ISBN 973-695-198-7;coperta (color): Camil Mihăescu.

30. Ion Pachia-Tatomirescu, Despre fructul Curcu-beului – On the Fruit of the Rainbow, poeme (versiuneaîn limba engleză: Gabriela Pachia), cu prefaţa autorului,Noua estetică antropocelestă dintre anii 1965 şi 1975 sauestetica paradoxismului / The 1965 – 1975 NewAnthropocelestial Aesthetics or the Aesthetics of Para-doxism şi cu o postfaţă de M. Moşescu, Timişoara, Edi-tura Aethicus (colecţia Cosmografii), 2007; pagini A-5(20,5 × 14,5 cm): 204; ISBN 973-85262-4-8; coperta(color): Dacian Bradua.


,iiiiiiiiii-358

31. Ion Pachia-Tatomirescu, Întâiul dadaism – LePremier Dadaïsme (traducere în limba franceză de Euge-nia Faur şi Dacian Bradua) – The First Dadaism (tra-ducere în limba engleză de Gabriela Pachia), studiu deistorie literară valahă, Timişoara, Editura Aethicus, 2009;pagini A-6 (14,5 × 10 cm): 120; ISBN 978-973-85262-8-0; coperta (color): Floriana Pachia şi Liviu Curtuzan.

32. Ion Pachia-Tatomirescu, Argumente interne –«Te Deum laudamus…» – Internal Arguments (traducereîn limba engleză de Gabriela Pachia), studiu de istorie li-terară pelasgă > valahă , Timişoara, Editura Aethicus,2009; pagini A-5 (20,5 × 14,5 cm): 68; ISBN 978-606-8125-00-8; coperta (color): Floriana Pachia şi LiviuCurtuzan.


,iiiiiiiiii-359

33. Ion Pachia-Tatomirescu, Elegii din Era Arhe-opterix, cu trei aserţiuni critice (pe copertă, faţa a IV-a),semnate de: Vladimir Streinu, Mircea Iorgulescu şi Lau-renţiu Ulici, Cluj-Napoca, Editura Dacia XXI (colecţiaPoeţi contemporani), 2011; pagini A-5 (20,5 × 14,5 cm):130; ISBN 978-606-604-161-4; coperta (color): FlorianaPachia şi Ovidiu Tomoiag.

34. Ion Pachia-Tatomirescu, La început fost-ausâga, sîgetul, siginii, apoi Sarmisegetusa..., patru studiide lingvistică pelasgă > valahă (hidronimie, toponimie,


,iiiiiiiiii-360

etimologie etc.: Arutéla > Arudéla > Arudeál > Ardeál,Maris > Mureş, Maramaris > Maramureş, Maramarisia>Marmaţia, sau „Ţara Dacilor de pe Mureşul Mare /Tisa“, Pelasgii > Valàhii – „marii anonimi“ prin impe-rii / istorii, şi La început fost-au sâga, sâgetul, siginii,apoi Sarmisegetusa (monografia unui cuvânt pelasg >

valah: sâgă), cu o aserţiune critică (din 30 noiembrie1985, pe copertă, faţa a IV-a), semnată de acad. RomulusVulcănescu, Timişoara, Waldpress, 2012; pagini B-5(24,5 × 17 cm): 236; ISBN 976-606-614-014-0; coperta(color): L. Curtuzan, G. Pachia, Florin Rotaru.

35. Ion Pachia-Tatomirescu, Comete-n cea de-a 65-avale…, „oranj-poemele toamnei“, poeme noi, din anii2009 – 2012 (cuprinzând şase cicluri: Dansul cometei cusepia, Cometa-n Lyra de-Aer-duh, Cometa-n Apa-vio-


,iiiiiiiiii-361

rea, Cometa oaselor de Foc, Stea pentru Lemn şi Privi-ghetori-comete de Lut), Timişoara, Waldpress, 2012; pa-gini A-5 (20,5 × 14,5 cm): 300; ISBN 976-606-614-085-5; coperta (color): Liviu Curtuzan, Gabriela Pachia, Flo-rin Rotaru.

CELE 70 DE VOLUME COLECTIVEUNDE Ion PACHIA-TATOMIRESCU ESTE

PREZENT CU poeme, epigrame, studii...

1. Poarta cuvintelor, antologie de poezie, întocmităde Ion Potopin, cu un Cuvânt înainte, de Alexandru Phi-lippide şi cu o Prefaţă, de Şerban Cioculescu, Bucureşti,Editura Litera, 1971 (la paginile 131 – 139, Ion Pachia-Tatomirescu publică amplul poem, «Muntele nostru»: 1.Apă concentrică, 2. Muntele – dac frumos, 3. Podiş –soarele zace-n lat, 4. Munte de mijloc, 5. Câmpie oblică,6. Gheizer – cercul vuind în lături, 7. Relief de sunet, şi 8.Renaştere).


,iiiiiiiiii-362

2. Lumina cuvintelor, antologie a Cenaclului „Ale-xandru Macedonski“, al profesorilor doljeni, întocmită deMarian Barbu, cu o Prefaţă, de Ion Rotaru, Craiova,Editura Casei Corpului Didactic, 1976 (la paginile 122 –150, lui Ion Pachia-Tatomirescu i se tipăresc poemele:Patrie, În lumina de herb, Noi în creşterea mărilor degrâu, Scrisoarea a III-a, Scrisoarea a IV-a, Cântec încâmpie şi încă vreo douăzeci şi cinci, din cele trei cicluri:Apex I – V, Demon şi Graal).

IPT văzut de Barmo, în 19793. Au plecat olteni la coasă, antologie de epigrameîntocmită de Barbu Morcovescu-Barmo şi Nicolae PetreVrânceanu, Craiova, Editura Centrului de Îndrumare aCreaţiei Populare şi a Mişcării Artistice de Masă, 1979(sub un portret „bărbos“, în peniţă / tuş, de Barmo, IonPachia-Tatomirescu se prezintă cu patru fulgurante strofeumoristico-satirice: Autoepigramă, Dilemă, Lui MaliuBogoe, autorul volumului de epigrame «Flori şi spini» şiPoetului Nicolae Motoc, autorul volumului de versuri«Ceasul umbrei»).


,iiiiiiiiii-363

4. Ramuri, 1905 – 1980, volum jubiliar îngrijit deMarin Sorescu şi un colectiv format din Romulus Dia-conescu, Constantin Dumitrache, Mihai Duţescu, ŞtefanTunsoiu ş. a., marcând împlinirea a 75 de ani de laînfiinţarea revistei, Craiova, Întreprinderea PoligraficăOltenia, 1980 (la pagina 108, lui Ion Pachia-Tatomirescui se tipăreşte poemul Soare zidit).

5. Poeţi olteni (1944 – 1980), antologie de poezieîntocmită de Justin Constantinescu şi Ion Deaconescu, cuo Prefaţă, de Marin Sorescu, Craiova, Editura ScrisulRomânesc, 1982 (la paginile 321 – 323, Ion Pachia-Tatomirescu este încorolat cu trei texte lirice din volumulZoria, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1980:Poem în faţa luminii, Ochiul pe nisip, Poem electric).


,iiiiiiiiii-364

6. Glasul Cetăţii, antologie de poezie şi proză, întoc-mită de Marian Odangiu, Timişoara, Editura Facla, 1986(la paginile 151 şi 152, lui Ion Pachia-Tatomirescu i seretipăresc două poeme: Anotimp de mai şi Ţara voca-lelor eterne, din volumul «Munte», 1972).

7. „Nichita Stănescu“, buletin / program întocmit deGeorge Schinteie – la cea de-a V-a ediţie a concursuluinaţional de poezie ce poartă numele marelui poet post-belic-secund din Dacia –, tipărit sub egida AsociaţieiScriitorilor, a Centrului de Creaţie şi Cultură etc.,Timişoara, 8 – 10 decembrie, 1989. La paginile 11 – 14,în secţiunea Dreptul la timp, din acest buletin, dupăeseurile Fenomenul Nichita Stănescu, de Anghel Dum-brăveanu şi În dulcele stil nichitastănescian, de AdrianDinu Rachieru, Ion Pachia-Tatomirescu publică un frag-ment din amplul studiu, Nichita Stănescu: pattern liro-sofic şi paradoxism ontologic al limbii… Mai semneazăîn acest buletin, interesante poeme şi articole: TeodoraBalica, Viorel Dogaru, Delia Drăghici, Ramona Fotiade,Horia Gârbea, I. Manole, Petru Novac-Dolângă, MarianOprea, Lucian Soma şi Sergiu Vaida.


,iiiiiiiiii-365

8. Timişoara 16 – 22 decembrie 1989, antologie în-tocmită de Ion Anghel, cuprinzând „radiografii“ dindiferite arii timişorene ale Revoluţiei Valahe Anticomu-niste din Decembrie 1989. Timişoara, Editura Facla,1990, ISBN 973-36-0091-4 (la paginile 152 – 164, vădlumina tiparului Nopţile şi zilele Revoluţiei Române dinDecembrie 1989, la Timişoara – fragmente de jurnal, deIon Pachia-Tatomirescu).

9. Umbra libelulei, antologie de micropoeme-haikuîntocmită de Fl. Vasiliu, Bucureşti, Editura Haiku, 1993,ISBN 973-95951-1-1 (la paginile 166 – 168, Ion Pachia-Tatomirescu încredinţează tiparului cinci trisalmi –Cristal, Interogaţia mare, Eu – la nuntă…, Îţi văd ur-ma…, Timpul – şi trei micropoeme-haiku – Purificare,Pururea – în „dacolexeme“ şi Haiku vertical).


,iiiiiiiiii-366

10. Vis cu Nichita…, plachetă-antologie-omagială(unde semnează Eugen Simion, Mihai Cimpoi, AnghelDumbrăveanu, Al. Condeescu ş. a.) întocmită de AdrianDinu Rachieru, sub egida Inspectoratului pentru Culturăal Judeţului Timiş, Timişoara, Editura Ziarului «Renaş-terea Bănăţeană», 1993 (la pagina 12, Ion Pachia-Tatomi-rescu publică articolul Paradoxismul ontologic al Lim-bii…).

11. Anthology of the Paradoxist Literary Movement,alcătuită de Jean-Michel Levenard, Ion Rotaru, ArnoldSkemer, Los Angeles, Ophyr Univ. Press, 1993, ISBN 1–879585–34–0 (pe pagina 135 a acestei „prime antologii amişcării literare paradoxiste“, este reprodusă – din Re-naşterea bănăţeană, Timişoara, nr. 717, 9 iulie 1992, p. 5– recenzia lui Ion Pachia-Tatomirescu la volumulMişcarea literară paradoxistă / The Paradoxist LiteraryMovement, de Constantin M. Popa, Phoenix / Chicago,Xiquan Publishing House, 1992).


,iiiiiiiiii-367

12. Casa Faunului / The Faun’s House / La Maisondu Faune / Haus des Faunus – 40 de poeţi contemporanitranspuşi în engleză, franceză şi germană… (de CarmenD. Blaga, Ada D. Cruceanu, Erika Feimer, Ilse Hehn,Hans Mokka, Constanţa Niţă, Gabriela Pachia, BalthasarWaitz), antologie de poezie întocmită de Lucian Alexiu,Timişoara, Editura Hestia, 1996, ISBN 973-9192-39-4 (lapaginile 62 – 65, Ion Pachia-Tatomirescu este prezent cutrei poeme: Bomba cu neuroni / The Neuron Bomb, Adoua rugăciune către Sfântul Computer / The SecondPrayer to Saint Computer, Apartenenţă şi iarbă de mare/Membership and Seawrack; English version by GabrielaPachia).

13. O sută de catarge / One Hundred Masts – micro-antologie a haiku-ului românesc, întocmită de FlorinVasiliu şi Şerban Codrin (English version by Dana Di-ma), Bucureşti, Editura Haiku, 1997, ISBN 973-97876-0-6 (la pagina 91, lui Ion Pachia-Tatomirescu i se antolo-ghează novatorul trisalm, Pasărea… / The Bird).


,iiiiiiiiii-368

14. Drumurile noastre, antologie a celor cinci ediţiiale Festivalului Internaţional de Poezie „Drumuri de Spi-ce“, de la Uzdin-Serbia, întocmită de Vasile Barbu, Timi-şoara, Editura Augusta, 1999, ISBN 86-82217-33-3 /973-9353-88-6 (la p. 93 sq., lui Ion Pachia-Tatomirescu,căruia i s-a acordat premiul I la concursul de poezie din 3– 5 iulie, 1998, i s-a publicat una dintre poeziile din ciclulpremiat, Balada Stegarului Tricolor ).

15. Luna în ţăndări – poeţi români – 10 ani de hai-ku, antologie întocmită de Florin Vasiliu şi M. Gheorghe,Bucureşti, Editura Haiku, 2000, ISBN 973-99290-5-2 (lapagina 59, lui Ion Pachia-Tatomirescu i se încoroleazămicropoemul Nu mă pot bucura…).


,iiiiiiiiii-369

16. Eficienţa în învăţământ – sesiune anuală de co-municări, antologie de articole şi studii de didactică no-vatoare întocmită de un colectiv coordonat de Al. Moţ,Timişoara, Editura Presa Universitară Română, 2001,ISBN 973-8063-76-0 (la paginile 315 – 339, Ion Pachia-Tatomirescu este antologat cu trei proiecte didactice – nr.1: «În dulcele stil clasic», de Nichita Stănescu; nr. 2:«Leoaică tânără, iubirea», de Nichita Stănescu; nr. 3:Lirosofia stănesciană paradoxistă ca „umbră a ideii“ în«Evocare» (din vol. «Operele imperfecte», 1979) – şi, pebaza acestora, cu un Test sumativ „Nichita Stănescu“).

17. Tratat de melancolie, antologie de referinţe criti-ce despre Anghel Dumbrăveanu, întocmită de V. Dum-brăveanu, Timişoara, Editura Eurostampa, 2001, ISBN973-8244-59-5 (la paginile 358 –383, Ion Pachia-Tato-mirescu este prezent cu câteva studii despre poezia luiAnghel Dumbrăveanu: Smirdarul din priveliştea Lo-gosului, 1999 / septembrie 2000; Poemele lui Anghel


,iiiiiiiiii-370

Dumbrăveanu – „imaterialele aripi ale materiei“ – saudespre receptarea spectrală a lumii şi paradoxismul e-xistenţial-cromatic, aprilie 1985 / august 2000; Două vo-lume despre relaţia râului cu lebăda: I. Cogaionul, Pa-tria, pământul naşterii cu munţii de Cozia, II. Ocultareadinspre nord, III. Epifania dinspre sud, IV. Un est ecu-atorial / tropical, V. Un „punct“ liric vest-ecuatorial /tropical, VI. Geneze, VII. Eros, Mare şi Thanatos, saudespre verticalitatea bărbăţiei şi feminitatea graţioasă dela nunta elementelor, VIII. Mitul nemuririi cogaionice /zalmoxiene, IX. Arte poetice dumbrăveniene).

18. The Loga Anthologies of Romanian Poetry – I –Ars Poetica, întocmită şi tâlmăcită în engleză de GabrielaPachia, Timişoara, Ed. Aethicus, 2003, ISBN 973-85261-6-7(la paginile 148 – 163, Ion Pachia-Tatomirescu surprindedistinsul receptor cu o suită de arte poetice paradoxiste:Despre condiţia Poemului Planetar / On the Condition ofthe Planetary Poem, Apartenenţă şi iarbă de mare /Membership and Grass Wrack, Limba – fluviul curcu-beului / Language – the Rainbow's River, Despre pa-sărea adevărului / On the Bird of Truth, Sculptor împo-triva morţii / A Sculptor Against Death, Pe această câm-pie de aramă... / In This Field of Copper…).


,iiiiiiiiii-371

19. Povos e Poemas / Peuples et Poèmes («Popoareşi poeme»), antologie, în portugheză şi în franceză, cuîntocmire şi tălmăciri de Jean-Paul Mestas, Lisboa, Uni-versitária Editora, 2003, ISBN 972-700-473-3 (la paginile509 – 511, Ion Pachia-Tatomirescu este reprezentat deBalada da alma / Ballade de l'âme entre les ailes – «Ba-lada sufletului între aripi»).

20. Fenomenul Nichita Stănescu, volum omagialîntocmit de A. Dumbrăveanu, Timişoara, Ed. ExcelsiorArt, 2003, ISBN 973-592-081-6 (în secţiunea Iarna cum-plită, la paginile 130 şi 131, este tipărit şi poemul lui IonPachia-Tatomirescu, scris în 16 octombrie 1983, Cu dom-nul Cantemir despre Nichita Stănescu, primul preşedinteal Republicii Mondiale a Poeziei).


,iiiiiiiiii-372

21. Surâsul crizantemei, antologie a haiku-ului ro-mânesc întocmită de Ioan Găbudean, Târgu-Mureş, Edi-tura Ardealul, 2004, ISBN 973-7937-07-4 (la pagina 168,Ion Pachia-Tatomirescu este prezent cu trei micropoeme-haiku: Nu mă pot bucura…, Pietrele..., Melcul-mire…).

22. Poezia – vară / 2005, volum / revistă de culturăpoetică (de 250 de pagini A-5, trimestrial), pe temaPoezie şi moarte, cu întocmirea directorului fondator, po-etul Cassian Maria Spiridon, sub egida Uniunii Scriito-rilor din România, Iaşi (ISSN 1582 – 0890), anul XI, nr.2 (32) / vară 2005; la paginile 124 – 126, Ion Pachia-Ta-tomirescu este antologat cu poemele: A Sculptor AgainstDeath (versiune în limba engleză a poemului Sculptorîmpotriva morţii din oase: Gabriela Pachia), The Grass(versiune în limba engleză a poemului Iarba…: GabrielaPachia), …Into the Last State of the Matter… (versiune înlimba engleză a poemului …În ultima stare a materiei…:Gabriela Pachia), I’ll Still Be Searching Tomorrow (ver-siune în limba engleză a poemului Totuşi, mai caut şi mâi-ne…: Gabriela Pachia).


,iiiiiiiiii-373

23. Tentaţiile textului, 2, antologie de exegeze şi co-mentarii, sub egida Academiei Române – Filiala Timi-şoara – Institutul „Titu Maiorescu“, coordonată de prof.univ. dr. Crişu Dascălu şi îngrijită de Delia Badea, Ed.Brumar, 2005, ISBN 973-602-140-8 (la paginile 209 –219, Ion Pachia-Tatomirescu publică Aspecte ale para-doxismului în „Elegia a zecea“ de Nichita Stănescu).

24. Caietele / Cahiers / Notesbooks „Tristan Tzara“,vol. / vols. 3 – 4, no. 5 – 12, 2005, ISBN 973-87609-0-9(Ion Pachia-Tatomirescu publică în acest volum colectiv:1. Le dadaïsme de Bucarest-Gârceni…, la paginile 48 –51; este un studiu de istorie literară prin care se relevăpentru prima oară că estetica dadaistă a fost descoperităde Ion Vinea şi de prietenul său, Tristan Tzara, între anii1913 şi 1915, în „jocul“ lor „de-a presa literară“, în Bucu-reşti şi în vacanţele de la moşia Gârceni-Vaslui; totodatăse precizează că primul manifest al dadaismului esteAvertisment incendiar, fiind semnat de Ion Vinea şi pu-blicat în revista Chemarea, săptămânal ce apărea în Bu-cureşti, numărul din 4 octombrie 1915; 2. holopoemulThe New Tower of Babel, la paginile 273 – 275; Englishversion by Gabriela Pachia).


,iiiiiiiiii-374

25. Apocalypsis cum figuris – şapte nuvele fantas-tice şi un epilog, de Artur Silvestri, ediţia a II-a comen-tată, prefaţată de Ovidiu Drimba («Schiţă de portret») şide Al. Husar («Arta scrisului – în pagini antologice»),Bucureşti, Carpathia Press, 2005, ISBN 973-7609-08-05(în secţiunea a III-a, Exegeze, în pag. 67 sq., lui IonPachia-Tatomirescu îi este publicată recenzia la «Apoca-lypsis…», ediţia I, din 2003, Sublimate trăiri, tot maiprofund zalmoxiene…; este republicată şi în paginile 134şi 135, din ediţia a III-a, postumă, îngrijită de MarianaBrăescu Silvestri, din anul 2009, ISBN 978-973-7609-47-2).

26. Poezia – toamnă / 2005, volum / revistă de cul-tură poetică (de 250 de pagini A-5, trimestrial), pe temaPoezie şi clipă, cu întocmirea directorului fondator, poe-tul Cassian Maria Spiridon, sub egida Uniunii Scriitorilordin România, Iaşi (ISSN 1582 – 0890), anul XI, nr. 3 (33)


,iiiiiiiiii-375

/ toamnă 2005; la paginile 117 – 120, Ion Pachia-Tato-mirescu este antologat cu poemele: Balada da alma (ver-siune în limba portugheză a poemului Balada sufletuluiîntre aripi: Jean-Paul MESTAS), Poema Face ao Norte(versiune în limba portugheză a poemului Poem în faţanopţii: Teresinka PEREIRA), Bildhauer gegen den Todin den Knochen (versiune în limba germană a poemuluiSculptor împotriva morţii…: Johann Lippet), An den Hei-ligen Computer (versiune în limba germană a poemuluiRugăciune către Sfântul Computer: Johann Lippet).

27. Der Blues von meinen Grossvater, RumänischeGedichte, ausgewählt von Peter K. Wehrli und Ueli Schen-ker, în volumul 143, al periodicului Orte – SchweizerLiteraturzeitschrift (Zürich, ISSN 1016 – 7803), pe de-cembrie 2005 – ianuarie 2006 (în antologicul volum 143,lui Ion Pachia-Tatomirescu, la paginile 33 şi 34, i se pu-blică poemele Verwundet die Vögel in Sternendornen, inder Kälte…– Rănite-s păsările-n ghimpi stelari… –, Binich Nicht Stein… – Eu în afara pietrei… – şi Făt-FrumosSteigt…– Făt-Frumos coboară… –, în tâlmăcirea luiAnton Palfi (făcută la Timişoara, în 1984 – 1985).


,iiiiiiiiii-376

28. Mărturisirea de credinţă literară – scrisul ca re-ligie la Români, în preajma Anului 2000, vol. I, «un„document de conştiinţă colectivă“ conceput şi orânduitde Artur Silvestri», Bucureşti, Carpathia Press, 2006,ISBN 973-7609-11-5 (la paginile 134 – 137, Ion Pachia-Tatomirescu publică o interesantă „mărturie“ privind ve-ritabilul său program estetic-paradoxist, Sunt un resurec-ţional modernist…).

29. Anuarul de martie, I, nr. 1, martie, 2006, paginiB-5: 246, ISSN 1842 – 0974. Ion Pachia-Tatomirescu, încalitate de redactor-şef, susţine acest volum cu o diversăşi interesantă gamă de materiale, de la articolul / nota deziar şi de la holopoemul paradoxist, la eseul / studiul uni-versitar / academic, de nenumărate ori, ivindu-se chiar de


,iiiiiiiiii-377

sub „dacice“ pseudonime: Se relansează candidatura pen-tru obţinerea titlului de „Şcoală Europeană“ (articol defond, sub pseudonimul Prof. Aethicus; p. 5 sq.), Pe urmaunei idei a lui Crişu Dascălu (sub pseudonimul MarinMasicua-Măceş; p. 12 sq.), Din istoria „abreviată“ aColegiului Naţional Bănăţean (1773 – 2006 ; pp. 29 –39), Ţărmurele cu privighetoare / Riverbank with aNightingale (poem; p. 50 sq.), Pasărea-Phoenix a mo-dernismului poetic românesc din a doua jumătate a se-colului al XX-lea (rezumatul tezei de doctorat «Generaţiaresurecţiei poetice din 1965 – 1970»; pp. 89 – 103), Ca-binetul Metodic de la Colegiul Naţional Bănăţean şi„nucleele calităţii instrucţiei / educaţiei“ din zonă (subpseudonimul Ioan Dacian Breiescu; pp. 136 – 140), Dia-grama funcţionării Colegiului Naţional Bănăţean în a-nul şcolar 2004 – 2005 (sub pseudonimul Ana Arnica; p.141), Dicţionarul celor 155 de cadre didactice angajatela Colegiul Naţional Bănăţean în anul şcolar 2005 –2006 (sub pseudonimul Oană Cârssia; pp. 145 – 166),Proza de factură neo-proustiană a doamnei Ildico Achi-mescu (sub pseudonimul Decebal Bucurescu; p. 167), Li-vius Ciocârlie – semiotician, teoretician, critic, roman-cier... şi suprafaţa topos-banatic pecetluită...(p. 168 sq.),Proiect didactic: Ion Barbu – ars poetica parnasian-her-metică – «Din ceas, dedus...» / «Timbru»... (pp. 183 –190), Balada «Pe-o Gură de Rai» («Mioriţa») şi „sta-tutul“ de nemuritor zalmoxian al protagonistului mio-ritic (pp. 195 – 198), Modernitatea „permanenţei“ doru-lui „dureros de dulce“, a „sfâşietoarei“ autocunoaşteriîn «Odă (în metru antic)» de Mihai Eminescu (pp. 199 –202) etc.


,iiiiiiiiii-378

30. Poezia – primăvară / 2006, volum / revistă decultură poetică (de 250 de pagini A-5, trimestrial), petema Poezie şi vin, cu întocmirea directorului fondator,poetul Cassian Maria Spiridon, sub egida Uniunii Scri-itorilor din România, Iaşi (ISSN 1582 – 0890), anul XII,nr. 1 (35) / primăvară 2005; la paginile 36 – 38, IonPachia-Tatomirescu este antologat cu poemele: Struguriibrumaţi..., Rugă de umplere a vaselor cu vin..., În vinulce l-am tâlmăcit odată ambii..., Când roua cade-n buzapocalului cu must...

31. Marian Barbu, Alexandru Gheorghe: Medalionulliterar – structură permanentă de cultură şi educaţie, volI (Craiova, Ed. „Ramuri“, 2006, ISBN 978–973–7936–30–1).În acest prim volum al Medalionului…, la paginile 383 –386, lui Ion Pachia-Tatomirescu îi sunt selectate / publi-cate poemele: Caligrafie, Meditaţie cu nuferi, Şarpelefantastic, Vincent van Gogh, Poem electric şi fragmente(aproape 3 pagini A-4) din amplul poem, Despre reifica-re, despre banalul bilanţ cotidian, despre suprema pro-blemă a împodobirii Arheopterixului.


,iiiiiiiiii-379

32. Poezia – vară / 2006, volum / revistă de culturăpoetică (de 250 de pagini A-5, trimestrial), pe tema Po-ezie şi apă, cu întocmirea directorului fondator, poetulCassian Maria Spiridon, sub egida Uniunii Scriitorilor dinRomânia, Iaşi (ISSN 1582 – 0890), anul XII, nr. 2 (36) /vară 2006; la paginile 18 – 21, Ion Pachia-Tatomirescueste antologat cu poemele: * * * Plutim pe-o infinit de-a-dâncă apă, În cristalul şi-n apele ochilor..., În apele Zo-riei cum floarea de nufăr..., Ape mi se dezbracă de coroa-ne-n seară, Dorul de cer, Purificare, Ape vechi, ogiva-le..., Vărsătorul de Apă (1, 2, 3), N-ai coborât sub casaapelor...

33. Caietele / Cahiers / Notesbooks „Tristan Tzara“,vol. / vols. 5 – 6, no. 13 – 20, 2006, ISBN 973-87609-1-7(Ion Pachia-Tatomirescu, sub pseudonimul Dacian Maris-sia şi în colaborare cu Floriana Pachia, la paginile 142 –144, publică traducerea a şase poeme de Jean-Paul Mes-tas: Pierres de mémoire ? Pietrele memoriei, Médieval /Medieval, Aproche de l’Eternel / Apropiere de Cele Veş-nice, Dommage / Păcat, Éternelle poussière… / Eternăpulbere, Synapse / Sinapsă).


,iiiiiiiiii-380

34. Poezia – toamnă / 2006, volum / revistă de cul-tură poetică (de 250 de pagini A-5, trimestrial), pe temaPoezie şi foc, cu întocmirea directorului fondator, poetulCassian Maria Spiridon, sub egida Uniunii Scriitorilor dinRomânia, Iaşi (ISSN 1582 – 0890), anul XII, nr. 3 (37) /toamnă 2006; la paginile 25 – 28, Ion Pachia-Tatomi-rescu este antologat cu poemele: Flacăra la desprindereajumătăţii din Androgin sub numele de Lilium Breve, Fla-cără de veghe – câmpie de mărgărint, Cunoaşterea fulge-rului rotund, Heliotrope popoare în dansul nostru s-a-prind la-nfăţişarea cerbului de aur, Inelele-n flăcări peambii ne strâng la lupta cu zeul..., Eu călăresc un ram descântei la victoria crinului, Sfera de flacără, Sonetul Ro-şului Împărat (ori psalmul elementului Foc).

35. Poezia – iarnnă / 2006, volum / revistă de culturăpoetică (de 250 de pagini A-5, trimestrial), pe tema Po-ezie şi frig, cu întocmirea directorului fondator, poetulCassian Maria Spiridon, sub egida Uniunii Scriitorilor din


,iiiiiiiiii-381

România, Iaşi (ISSN 1582 – 0890), anul XII, nr. 4 (38) /iarnă 2006; la paginile 35 – 37, Ion Pachia-Tatomirescueste antologat cu poemele: Poetul la 60 de ani – „Mi-croantologia“ înfrigurării cosmice în cea de-a şaize-cea-mi iarnă – Vidului de sub timpanul iernii..., Frigul pre-lins din oase de arici solar..., În frigul abisului sălba-tic..., Poem în faţa cremenii..., Gerul Bobotezei de vină...,Hibernală, Pygmalion, Fruct concentric, Leagăn de mă-tasă.

36. Anuarul de martie, II, nr. 2, martie, 2007, paginiB-5: 504, ISSN 1842 – 0974. Ion Pachia-Tatomirescu, încalitate de redactor-şef, susţine acest volum cu o diversăşi interesantă gamă de materiale, de la articolul / nota deziar şi de la holopoemul paradoxist, la eseul / studiul uni-versitar / academic, de nenumărate ori, ivindu-se chiar desub „dacice“ pseudonime: Deschiderea anului şcolar...(semnat cu pseudonimul Prof. Aethicus; p. 5 sq.), Cărţi /reviste primite la redacţie (recenzii, cronici literare, pp.42 – 80), Pagini pentru „marea monografie“ a Colegiu-lui Naţional Bănăţean (pp. 106 – 123; 140 – 155), NoulTurn Babel (holopoem) / The New Tower of Babel (pp.221 – 229), Arutela > Ardeal (pp. 348 – 368), Deschiderimoderniste în opera lui titu Maiorescu (pp. 449 – 461)etc.


,iiiiiiiiii-382

37. Poezia – vară / 2007, volum / revistă de culturăpoetică (de 250 de pagini A-5, trimestrial), pe tema Poe-zie şi rugăciune, cu întocmirea directorului fondator, poe-tul Cassian Maria Spiridon, sub egida Uniunii Scriitorilordin România, Iaşi (ISSN 1582 – 0890), an XII(I), nr. 2(40) / vară 2007; la paginile 30 – 32, Ion Pachia-Tatomi-rescu este antologat cu poemele: Rugăciune către SfântulComputer, A doua rugăciune către Sfântul Computer,

Psalm.

38. Voices of Contemporary Romanian Poets, anto-logie în limba engleză întocmită de Dan Brudaşcu, Cluj-Napoca, Editura Sedan, 2007, ISBN 978-973-1844-00-8(la pag. 195 sq., Ion Pachia-Tatomirescu este prezent cu osecţiune din holopoemul «Noul Turn Babel», …Beforethe Sinister Self-Devoration Starts…).


,iiiiiiiiii-383

39. Poezia – toamnă / 2007, volum / revistă de cul-tură poetică (de 250 de pagini A-5, trimestrial), pe temaPoezie şi mit, cu întocmirea directorului fondator, poetulCassian Maria Spiridon, sub egida Uniunii Scriitorilor dinRomânia, Iaşi (ISSN 1582 – 0890), anul XII(I), nr. 3 (41)/ toamnă 2007; la paginile 29 – 31, Ion Pachia-Tatomi-rescu este antologat cu poemele: Androginul cu cireşe laurechi – 1. Aşteptarea de crin, 2. Mărul din curcubeu, 4.Flacără spre mărgărint, 20. Cunoaşterea muntelui, 25. Li-lium breve.

40. «Lumina» brend, antologie de articole / eseuriîntocmită de Ioan Baba (în decembrie 2007, la împlinireaa 60 de ani de la fondarea revistei «Lumina»), Panciova-Serbia, Editura Libertatea, 2007, ISBN 978-86-7001-189-2 (în paginile 31 şi 32, Ion Pachia-Tatomirescu publicăeseul Grădina de aur a limbii valahe).


,iiiiiiiiii-384

41. Poezia – iarnă / 2007, volum / revistă de culturăpoetică (de 250 de pagini A-5, trimestrial), pe tema Po-ezie şi Geneză, cu întocmirea directorului fondator, poe-tul Cassian Maria Spiridon, sub egida Uniunii Scriitorilordin România, Iaşi (ISSN 1582 – 0890), anul XII(I), nr. 4(42) / iarnă 2007; la paginile 36 – 38, Ion Pachia-Tatomi-rescu este antologat cu poemele: Cosmogonie cu prigorii(holopoem) – I. (Soare-n fereastră de calcar), II. (Măr-găritarele-n spaţiul de-aramă), III. (Arc voltaic – dintâi-curcubeul...), IV. (Tetradă – peregrinări la nordul deaur), V. (Îşi cheamă nuntirea), VI. (Privighetoreşte armo-nicul număr).

42. Anuarul de martie, III, nr. 3, martie, 2008, paginiB-5: 508, ISSN 1842 – 0974. Ion Pachia-Tatomirescu, încalitate de redactor-şef, susţine acest volum cu o diversăşi interesantă gamă de materiale, de la articolul / nota deziar şi de la holopoemul paradoxist, la eseul / studiul uni-


,iiiiiiiiii-385

versitar / academic, de nenumărate ori, ivindu-se chiar desub „dacice“ pseudonime: Sincronismul expresionist al li-teraturilor valahe şi sârbe cu literaturile european-oc-cidentale, prin romanele lui Mateiu I. Caragiale – „Craiide Curtea Veche – , şi Ivo Andrić – „Curtea Blestemată“(pp. 17 – 22), De la „greşirea cerului“ la paradoxismontologic – în poezia lui V. Popa şi a lui N. Stănescu (pp.23 – 28), Michel Bénard – symphonie et „alphabet du si-lence“ (pp. 36 – 40), În priveliştea unei veri de octombrie/ Jean-Paul Mestas dans la vue d’une été d’octobre (49 –54), Teresinka Pereira – pacea şi florile sălbatice ale vo-calelor / Teresinka Pereira – the Peace and the WildFlowers of the Vowels (pp. 66 – 68), Maurice Carême –un Brâncuşi al Logosului francofon / Maurice Carême –un Brâncusi du Logos francophone (pp. 81 – 88), Un poetal combustiilor tradiţionaliste… / A Poet of TraditionalistCombustion... (p. 101 sq.), Cronica revistelor de cultură/ literatură (pp. 115 – 125), Cronică de carte (pp. 126 –166; 178 – 189), Cu domnul Cantemir despre portretullui Eminescu / With Mr Cantemir on Eminescu’s Portrait,Bomba cu neuroni / La bombe à neurons, Balada su-fletului între aripi / Ballade de l’âme entre les ailes, Cri-nul şi curcubeul / Le lys et l’arc-en-ciel, Iarba... /L’herbe..., Despre pasărea adevărului / Sur l’oiseau de lavérité, (Pururea) / (Toujours), Îţi mulţumesc pentru al-bine... / Merci beaucoup pour abeilles..., Toamnă / Au-tomne, La marginea satului meu / Au bord de mon villageavec des os de neige..., Verbul de mărgărint / Le Verbedu lys-des-vallé, Pe-această câmpie de aramă... / Danscette plaine de cuivre..., Rugăciune către Sfântul Com-puter / Prière au Saint Ordinateur, Pământul văzut ca o


,iiiiiiiiii-386

varză pentru memoriile mele multiple (holopoem) / LaTerre vue comme un chou pour mes mémoires multiples(poeme / holopoeme ; pp. 222 – 238), Dacia (Dacoro-mânia) lui Regalian / Regalianus’ Dacia / Dacoromania(pp. 356 – 398), Pagini din „marea monografie“ a Cole-giului Naţional Bănăţean (pp. 442 – 449), „Umbrǎ“,„timp reversibil“ şi erou luciferic în «Sǎrmanul Dionis»de Mihai Eminescu (pp. 450 – 464) etc.

43. Poezia – vară / 2008, volum / revistă de culturăpoetică (de 250 de pagini A-5, trimestrial), pe tema Po-ezie şi ambiguitate, cu întocmirea directorului fondator,poetul Cassian Maria Spiridon, sub egida Uniunii Scri-itorilor din România, Iaşi (ISSN 1582 – 0890), anul XIV,nr. 2 (44) / vară 2008; la paginile 135 – 138, Ion Pachia-Tatomirescu este antologat cu poemele: With Mr Cante-mir on Eminescu’s Portrait (English version by GabrielaPACHIA), La bombe à neurons (traduction: Dacian Bra-dua et Jean-Paul Mestas).


,iiiiiiiiii-387

44. Printre epigramiştii olteni, antologie întocmită dePetre Gigea-Gorun, cu un Cuvânt înainte, de George Cor-bu – preşedintele Uniunii Epigramiştilor din România –,Craiova, Editura Fundaţiei Scrisul Românesc, 2008. Cu onotă biobibliografică „la zi“, Ion Pachia-Tatomirescu,este prezent (la pagina 276) cu epigramele (din volumulAu plecat olteni la coasă, tipărit în anul 1979): Autoepi-gramă, Dilemă, Poetului Nicolae Motoc... şi Lui MaliuBogoe…

45. Poezia – toamnă / 2008, volum / revistă de culturăpoetică (de 250 de pagini A-5, trimestrial), pe tema Poe-zie şi aluzie, cu întocmirea directorului fondator, poetulCassian Maria Spiridon, sub egida Uniunii Scriitorilor din


,iiiiiiiiii-388

România, Iaşi (ISSN 1582 – 0890), anul XIV, nr. 3 (45) /toamnă 2008; la paginile 72 – 75, Ion Pachia-Tatomi-rescu este antologat cu poemele: Cu zeiţa de martie a luiGhilgameş, Aluzie de septembrie, Aluzia secundă din zi-ua-mi de cremene.

46. Poezia – iarnă / 2008, volum / revistă de culturăpoetică (de 250 de pagini A-5, trimestrial), pe tema Poe-zie şi sentiment, cu întocmirea directorului fondator, poe-tul Cassian Maria Spiridon, sub egida Uniunii Scriitorilordin România, Iaşi (ISSN 1582 – 0890), anul XIV, nr. 4(46) / iarnă 2008; la paginile 27 – 30, Ion Pachia-Tatomi-rescu este antologat cu poemul: Democrat-sentimentul-Arheopterix, I – V.

47. Anuarul de martie, IV, nr. 4, martie, 2009, paginiB-5: 474, ISSN 1842 – 0974 / ISBN 978–606–8125–03–9.Ion Pachia-Tatomirescu, în calitate de redactor-şef, sus-ţine acest volum cu o diversă şi interesantă gamă de ma-


,iiiiiiiiii-389

teriale, de la articolul / nota de ziar şi de la holopoemulparadoxist, la eseul / studiul universitar / academic, denenumărate ori, ivindu-se chiar de sub „dacice“ pseudoni-me: „Vizita de lucru“ a ministrului educaţiei şi cercetă-rii, d-l prof. univ. dr. Anton Anton, la Colegiul NaţionalBănăţean din Timişoara (sub pseudonimul Mugur Bucu-rescu; pp. 5 – 13), Poetul, jurnalistul, publicistul, lexico-graful, traducătorul şi editorul Ioan Baba / The poet,journalist, publicist, lexicographer, translator, and editorIoan Baba (pp. 35 – 56), Cronica revistelor de cultură /literatură (pp. 85 – 88), The Sun’s Slumberous Protu-berance and My Multiple Memories… (Însomnorata pro-tuberanţă a soarelui şi memoriile mele multiple, holopo-em), Astfel, Poemul nostru devine Fant-Omul-Vid, Dialo-gul învidării de pe malul oximoronului, Dacă Poetul e-omânătarcă de vid printre constelaţii, Cometă glonţuitoa-re de vid şi de ceruri ale gurilor…, Deasupra-i cer dininimile vidului…, Sfânt prag la vidul acvilin… (holopo-em), În somnul real, nu-n somnul din imn…, Cad fulgiiunui somn cosmic…, Zeiţa somnului…, 8 Martie – săr-bătoarea obosită, deşi n-are somn…, Somn cu mărturiicanine…, Mângâind somnul rochiei din borangicul-fagu-re…, Este şi somnul…, Muza adormită, Dosarul de somnal lui Otzi rămâne deschis, Mi-e somn, şi mi-e de Doam-na Haos…, Un psalm în faţa Cărţii-Haos…, Fum-intero-gaţie la ieşirea locomotivei Tale din haos… (poeme; pp.106 – 123), Treizeci şi una de cărţi (cronică literară; pp.146 – 209), Etnonimul Pelasg > Belag / Belac (Balac) >Blac / Vlah (Valah), imensa ţară Pelasgia > Valahia, di-vizarea Pelasgilor >Valahilor, a Pelasgiei / Valahiei, du-pă Reforma Zalmoxianismului (din orizontul anului 1600


,iiiiiiiiii-390

î. H.) în Pelasgo-Dacia / Thracia, problema ConştiinţeiNaţionale a Pelasgimii / Valahimii, de la Imperiul Ro-man, la imperiile moderne (Otoman / Turc, Habsburgic /Austro-Ungar, Ţarist / Rus) şi contemporane – ImperiulSovietic – sau U. R. S. S. (pp. 357 – 364), «Iona», de Ma-rin Sorescu – o „dramă“ de întemeiere a paradoxismului(pp. 437 – 449) etc.

48. Poezia – primăvară / 2009, volum / revistă de cul-tură poetică (de 250 de pagini A-5, trimestrial), pe temaPoezie şi vid, cu întocmirea directorului fondator, poetulCassian Maria Spiridon, sub egida Uniunii Scriitorilor dinRomânia, Iaşi (ISSN 1582 – 0890), anul X(I)V, nr. 1 (47)/ primăvară 2008; la paginile 25 – 27, Ion Pachia-Tatomi-rescu este antologat cu poemele: Cometă glonţuitoare devid şi de ceruri ale gurilor…, Deasupra-i cer din inimilevidului….

49. Anuarul de martie, V, nr. 5, martie, 2010, paginiB-5: 592, ISSN 1842 – 0974. Ion Pachia-Tatomirescu, încalitate de redactor-şef, susţine acest volum cu o diversăşi interesantă gamă de materiale, de la articolul / nota de


,iiiiiiiiii-391

ziar şi de la holopoemul paradoxist, la eseul / studiul uni-versitar / academic, de nenumărate ori, ivindu-se chiar desub „dacice“ pseudonime: Doi mari poeţi pelasgi (>va-lahi) de talie europeană din Dacia: Niceta Remesianu şiAethicus Donares (pp. 30 – 42), Cronica revistelor decultură / literatură (pp. 46 – 60), Nouă sonete din «Car-tea de Aur» a lui Făt-Frumos, Sonetele Împăraţilor, De-casonetul Împăratului Ultramarin (pp. 77 – 90), Cronicăde carte – lecturi din Zilele Celor Nouă Babe… (pp. 104– 126), Argumente „interne“ privind paternitatea niceti-an-remesiană şi autohtonismul pelasgo(>valaho)-dac alimnului întregii Creştinătăţi, «Te, Deum, laudamus...» /„Internal“ Arguments Concerning the Niceta-RemesianPaternity and the Pelasgo(>Wallachian)-DacianAutochthonism of the All-Christendom Hymn, «Te, Deum,Laudamus...» (pp. 297 – 322), Condiţia umană a întrupă-rii / reîntrupării Geniului în «Noaptea de decemvrie», deAl. Macedonski / The Human Condition of Embodiment /Reembodiment of the Genius in «December Night» by Al.Macedonski (pp. 323 – 331), Pagini din „marea mono-grafie“ a Colegiului Naţional Bănăţean (pp. 458 – 481) etc.

50. Poezia – vară / 2009, volum / revistă de culturăpoetică (de 250 de pagini A-5, trimestrial), pe tema Po-ezie şi somn, cu întocmirea directorului fondator, poetul


,iiiiiiiiii-392

Cassian Maria Spiridon, sub egida Uniunii Scriitorilor dinRomânia, Iaşi (ISSN 1582 – 0890), anul X(I)V, nr. 2 (48)/ vară 2009; la pagina 67 sq., Ion Pachia-Tatomirescu esteantologat cu holopoemul: La protubérance ensommeilléedu soleil et mes mémoires multiples… (traduction: IoanCârssia).

51. Caietele / Cahiers / Notesbooks „Tristan Tzara“,tom I, vol. XI – XIV, nr. 31 – 60, 2010, ISSN 1584 –8825 (în acest volum, Ion Pachia-Tatomirescu publică: 1.Avant-gardisme valaque ou modernisme extrême, p. 140sq.; 2. Avant-garde and Paradoxism in Ioan Baba’s Poe-try, pp. 294 – 298; 3. Salmi pentru „Premiul Nobel“ alrândunicilor / Salms for „the Nobel Prize“ of the Swal-lows, pp. 532 – 540; Abréviation librétistique et didasca-lies: Tristan Tzara, «La deuxième aventure céleste demonsieur Antipyrine» / «A doua aventură celestă a dom-nului Antipyrine», pp. 611 – 621).


,iiiiiiiiii-393

52. Poezia – toamnă / 2009, volum / revistă de culturăpoetică (de 250 de pagini A-5, trimestrial), pe tema Po-ezie şi haos, cu întocmirea directorului fondator, poetulCassian Maria Spiridon, sub egida Uniunii Scriitorilor dinRomânia, Iaşi (ISSN 1582 – 0890), anul X(I)V, nr. 3 (49)/ toamnă 2009; la paginile 30 – 33, Ion Pachia-Tatomi-rescu este antologat cu poemele: Mi-e somn, şi mi-e deDoamna Haos…, Un psalm în faţa Cărţii-Haos, Fum-in-terogaţie la ieşirea locomotivei Tale din haos…

53. Poezia – iarnă / 2009, volum / revistă de culturăpoetică (de 250 de pagini A-5, trimestrial), pe tema Po-ezie şi cosmos, cu întocmirea directorului fondator, poetulCassian Maria Spiridon, sub egida Uniunii Scriitorilor dinRomânia, Iaşi (ISSN 1582 – 0890), anul X(I)V, nr. 4 (50)/ iarnă 2009; la paginile 24 – 26, Ion Pachia-Tatomirescueste antologat cu poemele: Sâmbure virgin e cosmosul…,Panta rhèi – cosmice cvadrigi…, Puţin praf cosmic pe-unComputer-Bălai…


,iiiiiiiiii-394

54. Anuarul de martie, VI, nr. 5, martie, 2010, paginiB-5: 592, ISSN 1842 – 0974. Ion Pachia-Tatomirescu,prezent în acest volum colectiv, în calitate de redactor-şef, alcătuieşte integral rubricile: Ecouri internaţionale(pp. 21 – 29), Meridiane (pp. 30 – 42), Autograf (43 –45), Cronica revistelor de cultură / literatură (pp. 46 –60), Din orizontul cunoaşterii metaforice – unde-şi publi-că 20 de sonete (pp. 77 – 90: Nouă sonete din «Cartea deAur» a lui Făt-Frumos: Cu arc de Sol-Ceresc în subţioa-ră, Cu Ea,-n inel, desăvârşind exodul, Sufletul de crinîntr-un trup de stea, La rană oarbă cu destine-n chingă,Cât firea mi-e urzită-n foc de-alb bine, Chiar pe spinare,-n coamă de balaur, Ce, la Fântâna lui Salumoş, jură...,Iubirea-mi de lumină mi-este totul, Nufărul luminii fiinţa-mi împarte, Sonetele Împăraţilor: Sonetul Albului Împă-rat – ori psalmul elementului Aer, Sonetul Roşului Împă-rat – ori psalmul elementului Foc, Sonetul GalbenuluiÎmpărat – sau psalmul elementului Lemn, Sonetul Verde-lui Împărat – ori psalmul elementului Apă, Sonetul Ne-grului Împărat – sau psalmul elementului Pământ; Deca-sonetul Împăratului Ultramarin: I. Ne-a dat cea mai a-dâncă-nvăţătură, II. La starea de hadron de-ajung, mi-evie, III. Voi, prin istorii, dezbinaţi de nume, IV. Valahiacea Mare, Asănească, V. Pe Burebista-l omorâţi – căvinul, VI. Popor Valah, n-am vorbele deşarte, VII. De do-


,iiiiiiiiii-395

uă mii de ani moartea vă paşte, VIII. Doar legea firiiîmbumbind fotonii, IX. Da,-n Zalmoxianism, voi credeţiîncă, X. Doar limba vă e raiu-nvăţăturii..., Sarmis cân-tând ulcioare de Horez), Cronică de carte (pp. 104 – 126);la rubrica Articole, studii („disciplinare“ / „interdiscipli-nare“, „transdisciplinare“), IPT publică (la pp. 297 –333): Argumente „interne“ privind paternitatea nicetian-remesiană şi autohtonismul pelasgo(>Valaho)-dac alimnului întregii Creştinătăţi, «Te, Deum, laudamus...» /“Internal” Arguments Concerning the Niceta-RemesianPaternity and the Pelasgo(>Wallachian)-Dacian Autoch-thonism of the All-Christendom Hymn, «Te, Deum, Lau-damus...», Condiţia umană a întrupării / reîntrupării Ge-niului în «Noaptea de decemvrie» de Al. Macedonski /The Human Condition of Embodiment / Re-embodimentof the Genius in «December Night» by Al. Macedonskietc.

55. Poezia – primăvară / 2010, volum / revistă decultură poetică (de 250 de pagini A-5, trimestrial), petema Poezie şi nelinişte, cu întocmirea directorului fon-dator, poetul Cassian Maria Spiridon, sub egida UniuniiScriitorilor din România, Iaşi (ISSN 1582 – 0890), anulXV, nr. 1 (51) / primăvară 2010; la pagina 40, Ion Pa-chia-Tatomirescu este antologat cu poemele: Despre onelinişte în jocul „de-a galaxia“…, Despre o nelinişte a„dreptului de autor“…, Nişte nelinişti la chemarea lebe-dei galactice…


,iiiiiiiiii-396

56. Anuarul de martie, VI, nr. 6, martie, 2011, paginiB-5: 624, ISSN 1842 – 0974. Ion Pachia-Tatomirescu,redactor-şef al Anuarului de martie, este prezent în acestvolum cu poeme, articole, note, studii, recenzii / croniciliterare etc.: Din „Cartea autografelor“, 1964 – 2011(pp. 24 – 62), Unsprezece periodice – o cronică din iarna2010 – 2011: Caietele / Cahiers / Notebooks „TristanTzara“ (pp. 63 – 66), Clio (p. 67), Constelaţii diamantine(p. 67 sq.), Destine literare (p. 68), Lumina (p. 69 sq.),Lumină Lină / Gracious Light (p. 70), Noul Literator (p.71), Oglinda literară (p. 71 sq.), Poezia (pp. 72 – 74),Sæculum (p. 74), Vatra veche (p. 74 sq.), Poeme noi: Larugăciunea de Sfintele Paşti…, În ce sens curge dure-rea…, Indignat de-atâta umplutură şi rostire cosmică…,Strada cu sens unic a metaforei…, Rosteşte-te, vârco-lac…!, Sens pentru liliacul înflorit în 3 octombrie 2010…,Rostire de mausoleu…, Hoapă cu prunci de miresme, ne-buni…, Din bluzele de-april ale cerului…, Pe-o foaie depapirus…, Cerbul intră-n sonet…, Raiul meu cât o sprân-ceană, cât o pleoapă…, Doar sunt în Rai şi n-am altcevamai bun de făcut… (pp. 97 – 103), Cronică de carte:Iniţiere paradoxistă la Curtea Măiastrei şi a ElementuluiFoc, sau a „Împăratului Roşu“ (cronică la volumul luiNicolae Băciuţ, «Poemul Phoenix», 2011, pp. 117 – 121),Zigzagare şi „spirit pendulator“ (cronică la volumul luiIulian Chivu, «Spiritul pendulator», 2010, pp. 121 – 123),


,iiiiiiiiii-397

Uniilă între „mofteme“ şi „ecologia limbajului“ (cronicăla volumul lui Ion Coja, «Unu în limba română – exerci-ţiu de consonantistă lingvistică», 2009, pp. 123 – 125),Erou liric şi lebădă de smoală (cronică la volumul Mela-niei Cuc, «Lebăda pe asfalt», 2010, p. 125 sq.), De la „o-chiul de lumină“ la curcubeolata lupă a criticului literar.(cronică la volumul Doinei Drăguţ, «Nelinişti prin timp»,2010, pp. 126 – 128), Poetul citit „în prismă“ de Dum-nezeu (cronică la volumul lui George Filip, «Şi toamnavine…», 2010, pp. 128 – 130), „Răpitoare“ metalizate şi„clivante“ planuri naratologice (cronică la romanul luiFlorin Logreşteanu, «Casa cu iederă», 2010, pp. 130 –137), Uezen / „Ne-Zeu(ţă)“ cu „prologare“ în „Atem-pus“ şi „Homo interneticus“ (recenzie la volumul luiSnowdon King / Ionuţ Caragea, «Uezen şi alte povestiri»,2010, p. 137 sq.), Povestitor de lungă cursă fantastică(recenzie la volumul lui Snowdon King, «Conştiinţa luiUezen», pp. 138 – 140), Pentru exactitatea unui portretal lui Artur Silvestri (recenzie la volumul Teodorei Mîn-dru, «Artur Silvestri – Aşa cum l-am cunoscut», 2010, p.140 sq.), Nuntă într-un cer de negru papirus (cronică lavolumul lui Gheorghe Neagu, «Nunta Neagră» / «TheBlak Wedding» / «Les noces noires» / «Le nozze nere» /«Ciornaia svadiba» / «Boda negra», 2010, pp. 141 – 143),În rotirea curcubeului (recenzie la volumul Ştefaniei O-proescu, «Delir în curcubeu şi alte poezii», 2009, p. 143sq.), Pe văile realismului contemporan (recenzie la roma-nul lui Constantin Pădureanu, «Ierusalimul împăcării»,2009, p. 145 sq.), Confesiuni şi convertiri în gând de aurcreştin (recenzie la volumul Dorinei Popescu, «IspitaConfesiunii sau Convertirea la Aurelius Augustinus şi Ni-


,iiiiiiiiii-398

colae Steinhardt», 2010, p. 146 sq.), Miron Radu Paras-chivescu la o lectură de argint (cronică la volumul lui Ar-tur Silvestri, «Radiografia spiritului creol – Cazul MironRadu Paraschivescu», 2010, pp. 147 – 151), Seve liricedin „Tăbliţa-Soare“ (cronică la volumul lui Artur Silves-tri, «Revolta fondului neconsumat – Cazul Zaharia Stan-cu», 2010, p. 151 sq.), Poeme bilingve (cu versiunea înlimba engleză de Gabrielei Pachia) din volumele «Zoria /Dawnia» (Buc., Ed. Cartea Românească, 1980) şi «Lili-um breve» – Bucureşti, Editura Eminescu, 1981 (pp. 214– 236), Lirica bănăţeană pentru copii, 1960 / 1965 –1989 / 20000: (I. Universul copilăriei în creaţia poeţilorbănăţeni din epoca paradoxismului; II. Personalităţi aleliricii bănăţene din epoca paradoxismului şi Zeul-Copil /Copilul-Zeu), sub pseudonimul Marin Breiu, în colabora-re cu Gabriela Pachia (pp. 257 – 339), Religia, ştiinţele,artele, învăţământul etc., între anul încheierii războaielordecebalo-traianice (106 d. H.) şi anul declarării indepen-denţei regatului Daciei, sub Regalian (pp. 397 – 418),Moment aniversar 30: Promoţia 1981 / a XLVII-a (pp.504 – 511) etc.

57. Poezia – vară / 2010, volum / revistă de culturăpoetică (de 250 de pagini A-5, trimestrial), pe tema Poe-zie şi bucurie, cu întocmirea directorului fondator, poetulCassian Maria Spiridon, sub egida Uniunii Scriitorilor dinRomânia, Iaşi (ISSN 1582 – 0890), anul XV, nr. 2 (52) /vară 2010; la paginile 30 – 31, Ion Pachia-Tatomirescu


,iiiiiiiiii-399

este antologat cu poemele: Bucuria de a ţi se repara pe-dala de acceleraţie a timpului…, Ploaie de sacîz, de chi-hlimbar, încă bucuroasă…, Spre bucuria furnicilor meleînaripate…, Bucuria corului de vrăbii…, Bucuria de-anu muri constelaţie veche…

58. Poezia – toamnă / 2010, volum / revistă de culturăpoetică (de 250 de pagini A-5, trimestrial), pe temaPoezie şi rost, cu întocmirea directorului fondator, poetulCassian Maria Spiridon, sub egida Uniunii Scriitorilor dinRomânia, Iaşi (ISSN 1582 – 0890), anul XV, nr. 3 (53) /toamnă 2010; la pagina 25, Ion Pachia-Tatomirescu esteantologat cu poemele: Ce rost are să mai scrii Poezie,dacă stelele nu citesc…, Are rost…, Până-n cerul sân-gelui care mai ştie rostul…

59. Poezia – iarnă / 2010, volum / revistă de culturăpoetică (de 250 de pagini A-5, trimestrial), pe tema Poe-zie şi sens, cu întocmirea directorului fondator, poetulCassian Maria Spiridon, sub egida Uniunii Scriitorilor din


,iiiiiiiiii-400

România, Iaşi (ISSN 1582 – 0890), anul XV, nr. 4 (54) /iarnă 2010; la pagina 30 sq., Ion Pachia-Tatomirescu esteantologat cu poemele: Tot în banalul sens giratoriu dinlabirint…, În puterea Verbului…

60. Amurgul zeilor… olografi (corespondenţă primi-tă), antologie întocmită / publicată de Marian Barbu, Cra-iova, Editura Sitech, 2011; pagini A-5: 856, ISBN 978–606–11–0931–9; la paginile 451 – 456, sunt publicatescrisori adresate de IPT lui Marian Barbu: la 17 iulie1969, din Tatomireşti-Dolj, la 2 decembrie 1969, tot dinTa-tomireşti-Dj, la 7 februarie 1985, din Filiaşi-Dj, la 13a-prilie 2001, din Timişoara şi la 9 ianuarie 2006, tot dinTimişoara.

61. Poezia – primăvară / 2011, volum / revistă de cul-tură poetică (de 250 de pagini A-5, trimestrial), pe temaPoezie şi rostire, cu întocmirea directorului fondator, po-etul Cassian Maria Spiridon, sub egida Uniunii Scriitori-lor din România, Iaşi (ISSN 1582 – 0890), anul XVI, nr.


,iiiiiiiiii-401

1 (55) / primăvară 2011; la paginile 37 – 39, Ion Pachia-Tatomirescu este antologat cu poemele: Când să-şi ros-tească rugăciunea…, Indignat de-atâta umplutură şi ros-tire cosmică…, Rostire de mausoleu…, Rosteşte-te, vâr-colac…, Prunci de miresme, nebuni…

62. Lumina cuvintelor, antologie de poezie întocmităde Claudiu Simonaţi, cu un cuvânt înainte, Omagiul Poe-ziei, de Petre Gigea-Gorun, Craiova, Ed. Sitech, 2011;pagini A-5: 178, ISBN 978–606–11–1829–8. Cu o notăbiobibliografică „la zi“, Ion Pachia-Tatomirescu, este pre-zent (la paginile 84 – 94) cu zece poeme noi: Spintecaţipână sub Curcubeu, În sinestezii pentru următorul…,Molecula aceea, dintâi…, Vor să-nvingă gravitaţia…,Lumea nu mai crede-n astfel de cărţi…, Ori ca ninsoareacu sinele-ndimineţit…, Să nu-mi deocheaţi caisul!, Fume-gosul Sisif de la recif, Epopeea coborând printre sâni…şi Doar suntem foc de moderni…!


,iiiiiiiiii-402

63. Poezia – vară / 2011, volum / revistă de culturăpoetică (de 250 de pagini A-5, trimestrial), pe tema Poe-zie şi irosire, cu întocmirea directorului fondator, poetulCassian Maria Spiridon, sub egida Uniunii Scriitorilor dinRomânia, Iaşi (ISSN 1582 – 0890), anul XVI, nr. 2 (56) /vară 2011; la paginile 26 – 28, Ion Pachia-Tatomirescueste antologat cu poemele: Nu-mi irosesc aurul din ore…,Mi-am irosit vulturii tainei mari…

64. Poezia – toamnă / 2011, volum / revistă de culturăpoetică (de 250 de pagini A-5, trimestrial), pe tema Poe-zie şi soartă, cu întocmirea directorului fondator, poetulCassian Maria Spiridon, sub egida Uniunii Scriitorilor dinRomânia, Iaşi (ISSN 1582 – 0890), anul XVI, nr. 3 (57) /toamnă 2011; la paginile 25 – 27 / 86 sq., Ion Pachia-Ta-tomirescu este antologat cu poemele: Crunt-normală,soarta poetului…, N-am auzit, n-am văzut că soarta um-blă pe catalige…, Soartă-zăpadă…, Wooden Pigs on Ri-vers, What Is Praiseworthy…If the Stars No LongerRead… (traduse în engleză de Gabriela Pachia).


,iiiiiiiiii-403

65. Poezia – iarnă / 2011, volum / revistă de culturăpoetică (de 250 de pagini A-5, trimestrial), pe tema Poe-zie şi destin, cu întocmirea directorului fondator, poetulCassian Maria Spiridon, sub egida Uniunii Scriitorilor dinRomânia, Iaşi (ISSN 1582 – 0890), anul XVI, nr. 4 (58) /iarnă 2011; la paginile 28 – 30, Ion Pachia-Tatomirescueste antologat cu poemele: Pe-o faţă a cristalului-des-tin..., Firele de wolfram între neuronii destinului..., Astă-vară, destinul..., C-aşa e destinul din vremuiri adânci...

66. Poezia – primăvară / 2012, volum / revistă de cul-tură poetică (de 250 de pagini A-5, trimestrial), pe temaPoezie şi inspiraţie, cu întocmirea directorului fondator,poetul Cassian Maria Spiridon, sub egida Uniunii Scriito-rilor din România, Iaşi (ISSN 1582 – 0890), anul XVII,nr. 1 (59) / primăvară 2012; la paginile 55 – 57, Ion Pa-chia-Tatomirescu este antologat cu poemele: Şi-acea pi-ramidă cu inspirat ochi..., Despre al patrulea timp deinspiraţie..., Frate secant, dumnezeiesc-inspirat..., Des-pre cele cinci elemente ale divinei inspiraţii...


,iiiiiiiiii-404

67. Poezia – vară / 2012, volum / revistă de culturăpoetică (de 250 de pagini A-5, trimestrial), pe tema Poe-zie şi transpiraţie, cu întocmirea directorului fondator,poetul Cassian Maria Spiridon, Iaşi (ISSN 1582 – 0890),anul XVII, nr. 2 (60) / vară 2012; la paginile 24 – 28, IonPachia-Tatomirescu este antologat cu poemele: Transpirăşi cerul-Dumnezeu, al zecelea..., Ferindu-mă de fulgertranspirat..., Dacă nici rechinii nu transpiră-n amniotic-prezidenţialul haş-doi-o..., De două milenii pândite defuri transpiraţi, Transpir echinocţial, dar continui să taiviţa de vie...

68. Poezia – toamnă / 2012, volum / revistă de culturăpoetică (de 250 de pagini A-5, trimestrial), pe tema Poe-zie şi muză, Iaşi (ISSN 1582 – 0890), anul XVII, nr. 3(61) / toamnă 2012; la paginile 34 – 37 / 100 – 103, IonPachia-Tatomirescu este antologat cu poemele: Muză de-april’..., Muza-mi grăieşte despre ingrata absenţă a lecţi-ei de norologie..., Şi Zână, şi Muză, şi Poezie..., Şi cu te-lecomanda neadormitei muze, în mâna stângă..., Dragamea muză de undrea..., Hai, muza mea, ia-ţi bosonii...,The Verb Struts, September Hint, The Fantastic Serpent.


,iiiiiiiiii-405

69. Marian Barbu, Trăind printre cărţi – volumul VI(noiembrie 2012). În volumul al VI-lea din impresionantaserie, Trăind printre cărţi (Craiova, Editura Sitech, 2012;pagini A-5: 760; ISBN 978–606–11–2937–9), macrosec-ţiunea a IV-a, Evaluări… critice ale contemporanilor du-pă 2004, care se întinde pe 235 de pagini (de la p. 478 şipână la pagina 713, inclusiv), se constituie, de fapt, într-overitabilă antologie de cronici literare, recenzii etc., de pesegmentul temporal 2004 – 2012, o antologie de referinţela opera lui Marian Barbu, dovadă / act peste timp al re-ceptării sale critice în întregul spaţiu valahofon, din Ca-nada-Montréal şi Danemerca, ori Germania, până în Da-cia-Bucurestes (> Bucureşti), ori la Napoca, Sucidava (>Suceava) etc. Ion Pachia-Tatomirescu este antologat aicicu cronicile / recenziile: Calea zigzagat-azură a poeziei şi„Proviziile de soare“ pentru mileniul al III-lea (pp. 610 –617), O carte despre templele tâmplelor (p. 618 sq.), Me-dalionul literar şi „curcubeul receptării divine“ (pp. 619– 627), Oglinzile în care „se apleacă aurora“ (p. 628sq.), „Cărămida de celuloză“ din etajul al V-lea (p. 629sq.), „Cărămida de celuloză“ de la etajul al VI-lea – cuprimul dicţionar „iute-deschizător“ în sorescianul topos,„La Lilieci“ (p. 631 sq.).


,iiiiiiiiii-406

70. Poezia – iarnă / 2012, volum / revistă de culturăpoetică (de 250 de pagini A-5, trimestrial), pe tema Poe-zie şi trudă, în armonizarea directorului fondator, poetulCassian Maria Spiridon, Iaşi (ISSN 1582 – 0890), anulXVII, nr. 4 (62) / iarnă 2012; la paginile 46 – 48 / 142 –144, Ion Pachia-Tatomirescu este antologat cu poemele:Grea trudă de-Androgin în privelişte…, Tot aşa nici tru-da mea de Sisif, Dincoace de truda de sâmbătă, Cu blân-de-nrămurări de truditor apogeu, Mai am de trudit şi-nmagazinele planetelor roşii, Indignant at the AmountingForcemeat and Cosmic Purposeful Orderliness-Word-diness, Prayer to Our Almighty Computer, The SecondPrayer to Our Almighty Computer…

cuprins

Motto: Cirus –nor-papirus...!

(19 noiembrie 2012,)


,iiiiiiiiii-408

** * *

Titluripe cer – nituri ...

(7 decembrie 2012)


,iiiiiiiiii-409

dansul cometei cu SEPIa

Pe-amurgul-bisturiu… …………………….…...…… / 5* * * Salm – Cer, nea … …………………...……… / 6Cu diamantul peniţei-cometă… ……………….….… / 7De pe cea de-a 65-a vale a cometelor mele... ….....… / 8Preponderent dativ de stil, frunzelormele de-april’... ………………………………...…… / 9Şapte izometalice …………………………......….… / 10(1)Astăzi, poezia mea de gardă… …………...…...… / 10(2) Nu după multă vreme… ….…..………………… / 10(3) De ziua mea oficială… ……….………………… / 11(4) Spuma laptelui… ………….…………….……… / 11(5) Vulpile roşii ale dictaturii roşii… ……....……… / 12(6) Cronica mea matinal-rupestră… ……....…..…… / 13(7)Steaua ta naşte o rază de aur în ochii mei… .…… / 13„Cartea de Identitate“şi zmeurişul stelar-ereditar... ………..……………… / 14Ce dacă mi-s, iubită Farineea, dragă Frineea… ….… / 16De lângă aripile-nstelate-ale Cloştii cu Pui... ……… / 18Poemul iese din sarcofag şi umblă otova... ............… / 19Piramida lui Keops pe sfânta spinare de măgar... ..… / 20Poemul de sâmbătă-seara, pe bulevard, la vale… .… / 21Gânduri cu-apertură lirică la Fântâna Médicis… ..… / 23Cardinale de la fântâna proaspăt-forată-n amiază ..... / 24(1) Dă-mi voie să te sărutcu flăcările neologismelor… ……………….……… / 24(2) Oricum, nuntirea… ….……………….………… / 24


,iiiiiiiiii-410

(3) Doar sâmbăta Dragobetelui… ….…………….… / 25(4) E miez de noapte şi numai… ……….………..… / 25Despre muza adormită, din coastă… …………….… / 26Despre ombilicul de la emisferarea Androginului ..... / 27Printre-aceleaşi viscoliri de versuri-universuri… ..… / 28Ca o piramidă extraplată... ………….………....…… / 29Din uscat-foşnitoarea Pădure Verde…………...…… / 30Dezoxiribonucleicii lumilor… ……………...……… / 31Foarte-nalt şi-n lung-lat constelat… ……..………… / 32Draga mea muză de undrea... ………………….…… / 33Învelurată-n ultima zi de cireşar... ………….……… / 35Tu, Muză, mai pune-o fierbinte ventuză... ……….… / 36Şi Zână, şi Muză, şi Poezie... ……..………...……… / 39De la regele Burevista citire... ……………...……… / 41Cu foarfeca-i rudimentară de tuns iarbă… ……....… / 42Pe lângă-ngânduratul grefier al zăpezii... ……..…… / 43Din metafora pietrei... ……………….……...……… / 44La mulţi ani, fotonime de Logos...! ……………...… / 45Că-s atotnimicitoare… ………………………...…… / 47* * * Salm – Alcov… ………………..…………… / 48

cometa-n lyra de-aer-duh

Eşti atât de frumoasă, hieroglifă… ………………… / 49* * * Salm – Aer… …………………..…………… / 50Bine marcat de geometria fulgerelor… ……….…… / 51Până-n artezianu-mi izvor de lumină-fântână... ….… / 52Fragment din epopeea insectelor de pe orbite… ...… / 53


,iiiiiiiiii-411

Ţi-admir nou-născuta galaxie-spirală... ……….…… / 55Să-mi pun letopiseţul acesta,cereşte-aerisit, pe tine… ........................................… / 56Pastel de Sfântul Ion… …………………………..… / 57Pentru-ntreaga ta privelişte duminicală… ……….… / 58Mereu-adormită-n asediul roşiilor maci... ….……… / 59La congresul catârului galben… …………………… / 60La Întâi Mai, defilau energiile, geometriile… …...… / 61Când nu se-ncaieră spaţiile… ……………………… / 63Nouă generaţie de cactuşi în floare... …………….… / 64Câte unul pe fiecare frunză… ……………………… / 65Scoica după-amiezii acestui ciclon… ……………… / 66Sincer şi pe nume, chiar Eul îi spune … …………… / 67Doar cerul-zece, de flacără,speranţa-mi ţine trează... …………………………… / 68Şi-aprinde auru-n întregul aer… …………...…….… / 69Poemul-meridian dintre două câmpii magnetice... … / 70Din sacra nevoie de aer pentru aripa zeiţei-Gaie... … / 71Mierla neagră în rochie albă de mireasă… ………… / 72Câte-o pereche de petale pe zâmbet, pe buze… …… / 73În raţia mea de-oxigen încă netulburat… ………..… / 74Toată fragranţa ghioceilor ce-mi reazemă aripile… .. / 75Redaţi, eliberaţi aerul edenic al Daciei mele…! …… / 76Triluind o doină valahă… ………..………………… / 77Guvern al împovărătoarei nonvalori adăugate... ....… / 78De fulger transpirat şi de trăznetîngenunat-interior... ………………….………..…… / 79Aceeaşi dragă de lumină ciocârlie... ………..……… / 80


,iiiiiiiiii-412

Din tot aburariul setos de-altitudini… ………...…… / 81Mă bucur – peste zece zile – doar eu… …….……… / 82Fier dumnezeiescdin cel de-al treilea cer al Daciei… ....………...…… / 84Şi contemporanul meu, prinţul Charles… ….....…… / 85* * * Salm – Mov bomfaier... ………………..…… / 86

cometa-n apa-viorea

Nu mi-ai spus ce caută a ta cometă ………………… / 87* * * Salm – Apa… …………………………….… / 88Despre ingrata absenţăa lecţiei de norologie… ………………….……….… / 89Numai tu, floare de nufăr… ……….……………..… / 91Într-o moleculă de apă la floarea de foc... …….…… / 92Sena profund-galbenă de gelozie... …………..…..… / 93Fin-sublimă neurochirurgie pe taifun... ………….… / 94Tot de-nfrunzirea certă a număruluicu nuntă de aur… …………………….………..…… / 95Aşa-i că fulgii ar fi mari şi negri… ………………… / 96Bobotează ’65… …………………….…………...… / 97Geam aburit de nasul, de buzele zeului-copil… …… / 98Până la normalizarea stărilor fiinţei… ………......… / 100Despre elementul Apă… ………………….…..…… / 101Nu transpiră-n amniotic-prezidenţialul haş-doi-o... . / 103Ninge cosmic-perpendicular… …………….....…… / 104De ea, spirala Apei Primordiale n-are dor… ……… / 106Pastel pentru sindicatul chiciurei… ………...…...… / 107


,iiiiiiiiii-413

De ce trebuie să cumperi curcubeu… ………...…… / 108În luciri de matostată… …………………….…...… / 109Dunărea-Ţi limpede ca vioreaua... …………....…… / 110Până-n cerul-Dumnezeu, al zecelea... …………...… / 111Pastel cu toţi nebunii mârtani lichiziai burlanelor… ……………………………......…… / 113* * * Salm – Steiu-mi sapă... …...…………...…… / 114

cometa oaselor de foc

Ideea-mi, azi, de Foc, se mişcă… ………………… / 115* * * Salm – Focul… ………………………..…… / 116Sigur şi măiastru de-acvilin… ……………….….… / 117Cam cât săritura-nflăcărată a unei rachete... ……… / 118A galaxiei noastre ca o mâtcă-n spuma laptelui... … / 119Despre sempiterna cădere-ntru sublimă-nălţare… … / 120Cu toate flăcările-n sfântă transformare… .......…… / 121Îmi ard călcâiele de-atâta foc de zbor… ………...… / 122Spre infinitul foc… ……..…………..…………...… / 123Şi mă frigi cu soare de deşertizare... …...…......…… / 124Detest galaxiile ce-au drept centru arsa momâie... … / 125Prin ploaie de foc, prin grindină de foc… ………… / 126Pentru aripa ta de etern-îndrăgostită ciocârlie… ….. / 128Cu fardul de jar bucuros-luminos... ……...…...…… / 129Focu-n cer de ebonit’... ……………………..…...… / 130Ce petrece şi ploaia de vară, şi focul... ….………… / 131Epopeea-mi în velură de foc la a 65-aocolire de Soare …………………………………… / 132


,iiiiiiiiii-414

Lumatie cuplată la neuronii de diamant… ………… / 134Fulgii de lebădă ai ninsorii-n statornicire de foc... … / 135Că-i cale de-a ajunge în Marele Foc… …….……… / 136Focul din miezul dorului tău produce informaterie... / 137Ori cu nori piroclastici, în mreje de sulf … …..…… / 138De care se reazemă focul Soarelui-Moş… ...……… / 140Despre meteorit şi canguri printre dune în flăcări … / 141La dansul vişinei cu faclă de sărbătoare... ……....… / 143Ca pe-o Măiastră-Dacie-Phoenix... …………...…… / 144Dar nu-n deplasarea cizmelor spre roşu-jar… …..… / 145Unchiu-meu, sofistul, despre centura Aherasiei …... / 146* * * Salm – Zvântă soclul... ….…………….…… / 148

stea pentru lemn

Pe cerul tău din Lemn de nea… …………………… / 149* * * Salm – Lemnul… ………………………..… / 150Despre-nfrunzirea ramelor de pendule din gări... ...…/ 151Puternic-luminoşi butuci de vie… …................…… / 152Croită din sfântul nostru dens lemn de dăcin… …… / 153Despre alte lemne şi despre stindardul iernii… …… / 154Doar textul-frunză-verde-i pentru înviere de lemn… / 155Săruta-ţi-aş merele pe buzele de carmin…! ……..… / 156Sabia-brad, racheta-brad… …………………...…… / 157Drept brad să-nstegăm…! ……………….………… / 158Să fii lemn de trandafir… ………………….……… / 159Salmul pirogravat în lemnul acestui totem... ……… / 160Cerul-rădăcină-de-dăcin… ………………….......… / 161


,iiiiiiiiii-415

Între al treilea cer şi caişi… ..…………………....… / 162Cu aripi de şindrilă jefuite şi pe fulgerătură… ...….. / 164Până-n constelaţia Lyrei, la salcâmu-nflorit… .…… / 166Buturugi, vulcani de jar în ler-galaxie, acasă… ...… / 167Vreau revoluţie catifelată, fără greş… ………..…… / 169Cu sica-nfiptă-n vena jugulară... ………………...… / 170Sabie-curbă cu mâner tot din lemn tare de carpen… / 171Ascuns în bastonul din socul... ………………….… / 172Din tei străjeri de alei şi din salcâmii domestici... … / 173Lângă Ursa Mare… ……………………………..… / 174Cu ochi prelungindu-se până-n piramide... ……...… / 175Despre „salmul-Aethicus“ şi psalmultransparentului …………………………………..… / 176* * * Salm – Semnul… ………………………...… / 178

privighetori-comete de lut

În peştera măreaţă, toţi poeţii ……………………… / 179* * * Salm – Lutul… ………………………..…… / 180Vine dictatura a patra ce, sigur,va să mă-ngroape… ………………………..……… / 181Însingurata mea piramidă extraplată… …………… / 187Poem cu şerpi nupţiali ………………………..…… / 188Brâncuşian... ………………………………..…...… / 189Cuibăriţi în galaxii, lansând meteori... …………..… / 190Riduri încărcate cu praf selenar… ………………… / 191De New York... ………………………………….… / 192Al părintescului meu Cogaion… ………………..… / 193


,iiiiiiiiii-416

În blânda şi transpirata oră a noii minciuni de vară ... / 194Între reliefuri divine, în zare… …………….……… / 195Geometria lanurilor de rapiţă… …………………… / 196Sublimei, unicei limbi a oceanului… …………...… / 197Fontaine Médicis… ……………………………..… / 198Şi-ntr-o aprinsă domesticire pe zare… …..…...…… / 199Dreptul de a-şi cumpăra un ocean... .……………… / 200Din inima propriului tău măr edenic... …………..… / 201Doar o genă de-a ta, muză de iunie... ………..…..… / 202În aceste cumplite vremuri... ………………....….… / 203În sublimă-ntrecere cu Calea Lactee... ………..…… / 204La finisarea celor mai sensibile nervuridin aripile... ……………………………….…..…… / 205Truda distinsei Doamne de la tezaurizare... ……..… / 206Steaua de tinichea roşie… ………………….…...… / 207În „Cartea Recordurilor“...……………………….… / 209Nani-nani, vidule, nani-nani, Dacie vidată…! …..… / 211După a doua-ncercare de comprimare a timpului ..... / 213Brusture …………………………………….……… / 216Elementul Pământ către azura-ţi Apă… ………...… / 218Cu alb de mânăstire valahă… ………………...…… / 219Sâgile verzuriu-pufoase-ale peşterii tale… ……...… / 220Retragerea-n dava lacustră, dintr-un „stat reformat“ / 221Aproape sigur, plop în opoziţie... …………….…… / 223Joagăre-laser, chiar sub aurore polare… ………..… / 224Pe-acest ring viscolit cu mov-uscaţii ciulini… ….… / 225Despre grupa de şapte – contrafort valahului neam ... / 226Când părinţii din salm intră în psalm… ………....… / 227


,iiiiiiiiii-417

Despre admiraţia şi nedumerirea mumiei … ……… / 231Piatra albastră a amiezii pe frunte... ……..………… / 233Pe cârlionţii mieilor de Sfinte Paşti… …………..… / 234Ştiindu-te cometă-n interioarele-mi ceruri… ……… / 235Despre informaterie şi alte operaţii… …………...… / 236De putrede streaşini..., eu mă tot tem… …..….....… / 237Instituţia Înfrunzirii şi Desfrunzirii Celor Patru ...… / 238Haosache – Haosachia ……………...……...……… / 239Poetul strigă: „Zdrobiţi toţi creatorii de haos!“ …… / 240Unchiu-meu, sofistul, despre haos, cu-ndepărtare … / 241Sofist-unchiul şi pufinul din InsuleleRifarice > Feroe …………………………………… / 243Unchiul meu, în golful Reykjavik,la 21 iunie 462… ……………………………..…… / 244Printre gheţari, între Zhrisolidaşi Chormacinata …………………………………… / 246În ciuda haosului, mi s-arată-n ValeaElectricităţii… …………………………………...… / 247Descântecul zalmoxian al unchiului AethicusDonares de-alungat Haosachele şi Haosachia… ..… / 248* * * Salm – Pământ … …….…………….……… / 252

DE LA CELE BIOBIBLIOGRAFICE LA REPERE

Din BOLTA ORANJ-ISTORIEI LITERARE

* * * Salm – Din timp… …………...………..…… / 254De la cele biobibliografice la repere din boltaoranj-istoriei literare: Ion Pachia-Tatomirescu –


,iiiiiiiiii-418

critic literar, editor, eseist, etnolog, filolog,folclorist, istoric (literar, al Pelasgo-Daciei, al limbiipelasge > valahe, al civilizaţiilor, al religiilor),lingvist, poet, profesor, prozator, publicist,teoretician literar, traducător,de conf. univ. dr. Ana Mugurin …..................……. / 255Pseudonime ............................................................... / 255Studii preuniversitare, universitareşi postuniversitare ..................................................... / 256Activitate / funcţii: profesor, redactor-şef, director ... / 257Apartenenţă la organizaţii profesionale,societăţi de profil ...................................................... / 258Debutul în jurnalistică / publicistică ......................... / 258Publicaţii la care IPT a colaborat, ori colaborează ... / 259Debutul editorial ....................................................... / 261IPT – poetul .............................................................. / 262IPT – epigramist şi parodist ...................................... / 266IPT şi poezia pentru copii ......................................... / 270IPT – aforismele şi lirosoful ..................................... / 270IPT – prozator pentru copii ....................................... / 272IPT – proză-document: Revoluţia din 1989 .............. / 274IPT – folclorist, etnolog, cercetătoral mitosofiei pelasge > valahe .................................. / 274IPT – critic literar ..................................................... / 277IPT – istoric literar .................................................... / 279IPT – teoretician literar ............................................. / 290IPT – pelasgolog (thraco-dacolog) / valahologşi niponolog ............................................................... / 295


,iiiiiiiiii-419

IPT – lingvist (etnolingvist, dialectolog, etimologist,lexicolog, stilistician, toponimist) ............................. / 297IPT – istoric al religiilor ............................................ / 313IPT – istoric al Valahimii ......................................... / 319IPT – scrieri didactice .............................................. / 325IPT – traducător ........................................................ / 329IPT – „editor naţional“ .............................................. / 333IPT – premii / distincţii, medalii de bronz / aur,diplome de excelenţă etc. ........................................... / 335Referinţe despre IPT în volumeşi în periodice (1966 – 2012) .................................... / 337* * * Salm – … focu-i Olimp... ………......……… / 340

ION PACHIA-TATOMIRESCU: 105 volume

(35 personale, 70 colective)

Pe segmentul temporal 1971 — 2012

* * * Carte… ...........……………………....……… / 3421 (Munte) – 35 (Comete-n cea de-a 65-a vale) ......... / 343Cele 70 de volume colective ...................................... / 361

cuprins

* * * Salm – Cirus ……………..…………..……… / 407* * * Salm – Titluri… …….……………………… / 408


,iiiiiiiiii-420

ISBN 978-606-614-035-5WALDPRESS.

Consilier editorial: I. D. Breianu.Lector: Sarmis Pordu.

Culegere / paginare: S. C. AETHICUS S.R.L.Bun de tipar: 7 decembrie 2012.

Apărut: 2012.

Tiparul executatla WALDPRESS

(tipografie şi editură),str. Brânduşei, 17,

Timişoara,Dacia.

ion pachia-tatomirescu comete-n cea de-a 65-a vale · sunt acceptate reproduceri de texte,...

Documents