ion turnea · ion turnea Înlănțuirea cuvintelor 6 s-a mai mutat un om bun la cele veșninice...

Ion TURNEA

Înlănțuirea cuvintelor

1

ION TURNEA


Editura InfoRapArt

2018

Ion TURNEA


2


Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

Turnea, Ion

Înlănțuirea cuvintelor / Ion Turnea. - Galaţi: Editura InfoRapArt,

2018

ISBN 978-6068725-88-8

Copyright © 2018

Toate drepturile asupra acestei ediţii sunt rezervate autorului.

Editura InfoRapArt

Ion TURNEA


3

CERCUL

Zilele acestea a bătut la poarta mea o datorie veche. Doi ani am

muncit fără ca angajatorul să-şi achite datoria. Nu ar fi făcut acest

lucru nici în prezent, dacă legea nu l-ar fi obligat.

Orice lucru îşi are începutul într-un punct, pe urmă îşi urmează

cercul. De ce un cerc? Un cerc, fiindcă totul revine în acelaşi loc. În

cazul angajatorului, trebuia să-şi plătească datoria pentru a fi achitat,

eliberat de sarcină, eliberat de culpă.

Am privit legumele din grădina mea. Le-am zărit pline de rod.

Rodul bogat mi-a adus aminte de zilele dedicate îngrijirii lor. Nu poţi

arunca o sămânţă în pământ şi să-i porunceşti să crească, să aducă

rod, iar ea, ascultătoare, să devină magică ca în poveşti şi să-ţi bucure

sufletul cu belşug. Rodul bun necesită îngrijire şi multă trudă.

Semeni sămânţa, fereşti mlădiţa de iarba cea rea, îi oferi apă, lumină

şi căldură ca pe urmă ea să te răsplătească cu nectarul rodului bogat.

Angajatul oferă rodul, dar angajatorul nu-şi face datoria, mai

mult decât atât îi impune să facă ascultare trimiţându-l să rodească

între spini. Cum să aduci rod între spini? Cum să asculţi a fugi între

spini şi a îngrăşa viţelul? Dacă Mântuitorul Iisus Hristos ar fi ascultat

de cel viclean şi transforma pietrele în pâini spre a-şi potoli pântecele

care era flămând, noi nu am mai fi gustat astăzi din pâinea vieţii.

Toate lucrurile îşi aşteaptă răsplata. Părinţii îşi cresc cu

dragoste copiii, îi educă şi, chiar dacă nu recunosc, aşteaptă ca

eforturile să le fie răsplătite, copiii să se dovedească a fi cetăţeni

responsabili.

Trist este că angajatorul trebuie să fie o pildă pentru cei din jur,

un exemplu de moralitate, dar atunci când lucrurile nu-şi urmează

cursul firesc intervin legile care sunt mai presus de cei care ar trebui

să fie un exemplu de bună purtare şi dreptatea îşi spune cuvântul.

Cercul nu te lasă să scapi fără a-ţi plăti datoria. Mai devreme

sau mai târziu orice datorie trebuie achitată, fie că eşti supus legilor

aceste lumii, fie mai apoi legii Divine.

Ion TURNEA


4

Întâlnire literară la Timișoara

Sâmbătă, 06.02.2016, la Timișoara a avut loc Întâlnirea literară a

membrilor Ligii Scriitorilor Timișora Banat.

Moderatorul întâlnirii a fost președintele LSFTB, prof. Doina

Drăgan, iar punctul central al acesteia a fost lansarea publicației

Anuarul Asociației „Liga Scriitorilor“ Filiala Timișoara Banat.

Prof. Doina Drăgan a făcut pentru început o scurtă incursiune

amintind de apariția anuarelor din 2010, 2011, 2012, 2013, 2014

după care a menționat numele coordonatorilor anuarului din 2015

prof. Doina Drăgan, ing. Florin-Gheorghe Brie-Bonchiș, prep. univ.

Andreia-Elena Lampinean-Ancuța și prof. Ana-Cristina Popescu și a

prezentat capitolele acestuia.

Prefața anuarului a fost semnată ca de fiecare dată de Al. Florin

Țene, președintele național al Ligii Scriitorilor Români și membru

corespondent al Academiei Americană Română de Știință și Artă, iar

argumentul volumului de prof. Doina Drăgan – președinte LSFTB.

În capitolul I, capitol destinat conicilor literare, se regăsesc, în

ordinea publicării cronicilor, scriitorii Al. Florin Țene, Mariana

Strungă, Ana-Cristina Popescu, Doina Drăgan, Adrian Crânganu,

Constantin Strungă, Andrușa R. Vătuiu, Iosif Kovacs, Daniel Luca,

Antuza-Valentina Dârlea, Teodora Stanciu, Lucia Elena Popa, Ana

Caia, Ion Turnea, Mariana Strungă, Ludmila Grama, Urfet Șachir,

Mihai Leonte, Gabriela Dagmar Preda, Maria Ieva, unii în postura de

critic literar, alții cu bucuria unei cărți prezentate.

Capitolul al II – lea menționează prezența unor membrii ai LSFTB

la simpozioane, comunicări, întâlniri ale altor asociații și concursuri.

Andrușa Ion Vătuiu-Roauă a luat cuvântul prezentând pe scurt

activitatea sa literară pe parcursul a douăzeci și cinci de ani.

Capitolul a III-lea a fost dedicat Zilei Limbii Române. Scriitorii

Ana Ghiaur, Ana-Cristina Popescu, Mariana Strungă, au recitat

poezii dedicate limbii române ce se regăsesc și în anuar.

Călătorile de documentare și pelerinajele au fost relatate în

capitolul al IV-lea. A luat cuvântul Andrușa R. Vătuiu și a prezentat

volumul Am ajuns în rai.

Ion TURNEA


5

În capitolul V au fost publicate poezii ale membrilor filialei

traduse în limbi de circulație internațională. Au recitat poezii

publicate în acest capitol Mariana Strungă, Ana Caia, Ioan Corneliu

Iovuța.

Capitolul al VI-lea cuprinde noii membrii ai filialei, Maria Ieva,

care a și luat cuvântul.

În capitolul VII se regăsesc poeziile și eseurile despre Dunăre

prezentate în luna octombrie 2015 la Întâlnirea Literară a Filialei.

Compozitoarea și scriitoarea Florica Bruțiu Baciu a interpretat

Rapsodie Dunăreană.

Ultimul capitol, capitolul VIII, a fost dedicat Proiectului

European „Gusturile Dunării pâine, vin și plante“. A luat cuvântul

Ana-Cristina Popescu prezentând volumul „Gustul pâinii“, autor

Ana-Cristina Popescu. Tot Ana-Cristina Popescu în cadrul întâlnirii a

prezentat și antologia Gabrielei Dagmar Preda „Lumea mea“ , dar și

revista de cultură, literatură și artă „În bătaia peniței“ fondată la

Cransebeș de către Ana-Cristina Popescu, Adrian Popescu, Ion

Turnea și Simona Petronela Mîțu.

La finalul Întâlnirii Literare s-a făcut un scurt bilanț al realizărilor

din 2015 și o fotografie de grup.

Ion TURNEA


6

S-a mai mutat un om bun la cele veșninice

Medicul specialist, Ioan Ungur, din

localitatea Caransebeş, a fost condus pe ultimul

drum în 07.01.2016, după o grea suferință

pricinuită de o boală nemiloasă.

L-am cunoscut ca medic și om. Nu am decât

cuvinte de laudă. Nu doar că și-a făcut datoria

de medic dar a pus câte puțin din sufletul lui

atunci când și-a ajutat aproapele, pe cel aflat în suferință. A încurajat

pe cel bolnav aflat cu moralul la pământ, a sprijinit, a fost principalul

pion în procesul de vindecare a celor găsiți în neputință fizică și

psihică.

Medic al Biroului de Expertiză Medicală şi Recuperarea

Capacităţii de Muncă din cadrul Casei Judeţene de Pensii Caraş-

Severin, zona Caransebeş, Ioan Ungur, a observat cel mai bine

neputințele oamenilor, a înțeles greutatea suferinței fiecărui pacient și

le-a întins o mână caldă și prietenoasă pentru a depășii atât psihic, cât

și fizic încercările vieții.

Activ și pe scena politică, membru în Consiliul Local Caransebeş

începând cu 2012, nu a dus lipsă de dușmani. Cârcotașii sunt la

fiecare pas. De multe ori cel pe care-l hrănești și îl ajuți a doua zi îți

mușcă mâna din diverse interese.

Dovada faptului că a fost un om bun este și faptul că a fost

înmormântat de Sfântul Ioan, ziua când ar fi trebuit să-și serbeze

onomastica. Dr. Ioan Ungur a fost primit în veșnicie de ziua

Sfântului căruia i-a purtat numele, Sfânt care a deschis activitatea de

misiune a Mântuitorului Iisus Hristos prin botezul în apele

Iordanului.

Prietenii și cunoscuții și-au putut aduce ultimul omagiu săptămâna

acesta la Casa de Cultură a Municipiului Caransebeș, locul unde a

fost depus cu cinste sicriul cu trupul neînsuflețit al medicului care a

făcut cinste municipiului.

Cu regret, ca un ultim omagiu, nu pot decât să spun că s-a mutat

un om bun la cele veșnice, medicul Ioan Ungur.

Ion TURNEA


7

„Lăcomia strică omenia.“

Să ne imaginăm o natură bolnavă, o natură care a băut prea multă

apă şi a adunat prea multă lumină solară şi a crescut haotic, a devenit

o uriaşă cascadă de ierburi, copaci şi munţi înlănţuiţi spre înaltul

văzduhului, sufocând în jurul ei orice altă formă de existenţă şi apoi

să privim spre un om robit de lăcomia pântecelui şi patima

alcoolului, un om respingător, un om ce trăieşte într-o lume a lui,

depresiv, singuratic, scârbit de propria fiinţă şi să fugim mai apoi de

toată deşertăciunea acestei vieţi, să fugim de lăcomie ca de foc.

Omul care se face rob pântecelui îşi sărăceşte sufletul, căci

mâncarea şi băutura fără măsură atrage după sine boli trupești și

sufletești.

Cei care îşi fac idol din pântece, îngrijindu-se în fiecare clipă de

hrana şi băutura acestuia se vor lipsi de împărăţia lui Dumnezeu.

Paradisul lor este unul stricăcios, mâncarea şi băutura. Ei nu au valori

înalte spirituale ci se mulţumesc cu cele supuse putreziciunii urât

mirositoare.

Dante Alighieri în opera sa Divina Comedie îi aşează pe cei ce

care şi-au pierdut timpul cu slujirea pântecelui direct în iad. El

consideră că aceştia nu merită să mai primească o şansă de ispăşire a

greşelilor în Purgatoriu, fiindcă paradisul lor a fost unul stricăcios,

mâncarea şi băutura. Cei care au ales acest pradis nu merită să

cunoască Paradisul sufletelor, adevărata fericire. Ei au ales cele

stricăcioase în defavoarea celor nestricăcioase.

Nu este de niciun folos să ne amăgim crezând că adevărata fericire

este una gustativă. Aceasta se pierde cu fiecare înghiţitură şi ne

transformă în ceea ce savurăm, într-o viitoare hrană pentru viermi.

Lăcomia după plăcerile stricăcioase au mărit şi lăcomia iadului

după suflete.

Nimic nu este folositor dacă depăşeşte limitele propri. Dacă

soarele încălzeşte prea mult pământul arde vegetaţia, în loc să o ajute

în creşterea şi dezvoltarea sa, seacă apele. Când ploaia cade fără

măsură se produc inundaţii, alunecări de teren. Atunci când vântul

uită că rolul său este de a răcori atmosfera şi a ajuta la polenizarea

Ion TURNEA


8

plantelor distruge tot în cale. Dacă încarci un avion peste limită rişti

să se prăbuşească. O corabie ce este supraîncărcată se scufundă. Prea

multe vorbe rostite fără rost îţi alungă prietenii. Tot aşa e şi trupul

omului ce se pierde în mâncare şi băutură. Cu cât dai mai multă

mâncare şi băutură trupului, cu atât mai mult îţi pierzi sufletul, iar

trupul îl îmbolnăveşti. Cele mai multe boli trupeşti provin din

lăcomia pântecelui.

Lăcomia pentru băutura te face să îţi pierzi stăpânirea de sine, să

nu te mai recunoşti în gândurile, gesturile, vorbele şi faptele tale. Ea

se strecoară uşor, asemenea unui şarpe, însă în momentul în care te

muşcă tot veninul ţi se împrăştie prin corp şi mori lent, întâi trupul,

mai apoi spiritual. Trupul oamenilor robiţi de acest viciu slăbeşte, se

urâţeşte, nu mai are control. Echilibrul de care nu mai dă dovadă

trupul se răsfrânge mai apoi şi asupra sufletului. O apă lină, o apă ce

îţi linişteşte sufletul cu unduioasele ei valuri în momentul în care se

umflă din cauza vitregiilor vremii nu îşi mai poate stăpâni valurile,

nu mai are niciun control şi îşi părăseşte albia provocând stricăciuni.

Tot aşa şi trupul omului, în momentul în care se lasă pradă alcoolului

nu îşi mai poate stăpâni trupul şi firea. Trupul devine neputincios iar

firea omului se schimbă, poate deveni agresiv, poate lovi pe cei din

jur ajungând până la crimă sau poate să devină vesel, să nu se mai

controleze în gândire rănindu-şi pritenii prin slobozirea cuvintelor

fără rost.

Există multe cauze ce împing pe om spre acest viciu, spre licoarea

lui Bachus. Unii încep din curiozitate sau încercaţi de mândria ce îi

îndeamnă să nu se lase mai prejos decât falşii lui prieteni. Am spus

falşi prieteni, căci un prieten adevărat nu te îndeamnă şi pe tine la

cădere chiar dacă el a căzut. Un prieten adevărat îţi arată cât de gravă

este situaţia când nu mai ai stăpânire de sine şi simţi nevoia să te

ascunzi sub masca alcoolului. Alţii se refugiază în umbra licorii lui

Bachus în urma unor dezamăgiri. Dezamăgirile pot însă să provină

din diverse cauze. Unii sunt răniţi de persoana iubită, alţii nu găsesc

înţelegere în propria familie, unii sunt trădaţi de cei pe care i-au

considerat prieteni, alţii îşi pierd locul de muncă sau nu găsesc un loc

de muncă, unora li se întâmplă să le moară cei dragi şi exemplele ar

ptea continua. Toate aceste cauze aduc după sine depresia, iar adesea

Ion TURNEA


9

depresia e rezolvată după părerea multora prin băutură. Băutura însă

nu rezolvă problemele, ea doar te face să plângi mai cu amar în

suferinţa ta, apoi îţi amorţeşte cugetul să uiţi temporar de tine, mai

apoi te face din om-neom. Un alcoolic mereu se loveşte de

respingerea celor din jur. Nimeni nu se simte bine alături de un astfel

de om. El provoacă silă în jur. Mai apoi îşi îmbolnăveşte trupul şi

treptat îşi omoară sufletul.

Băutura consumată fără limite duce la pierderea raţiunii, a

simţurilor, chiar şi a celui mai corect om, aducând după sine numai

fapte de ruşine şi nenorociri.

Omul trebuie să înţeleagă că mâncarea şi băutura este necesară

pentru ca trupul să se încarce energetic. Nimic supraîncărcat nu

funcţionează, se strică, explodează.

Iisus Hristos a binecuvântat mâncarea şi băutura, acestea două

fiind necesare trupului, pentru ca acesta să se întărească şi să se

încarce energetic, însă nu a pus-o niciodată mai presus de lucrurile

spirituale, chiar dacă lipsa ei a dus la neputinţa trupului şi avem ca

dovadă în acest sens pilda din pustie: „Şi după ce a postit patruzeci

de zile şi patruzeci de nopţi, la urmă a flămânzit. Şi apropiindu-se,

ispititorul a zis către El: De eşti Tu Fiul lui Dumnezeu, zi ca pietrele

acestea să se facă pâini. Iar El, răspunzând a zis: Scris este: Nu

numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui

Dumnezeu.“ (Mat. 4, 2-4)

Nu doar lăcomia pântecelui încearcă pe om, ci și argintul, capra

vecinului.

Omul trebuie să se ferească de lăcomie, căci lăcomia îl

dezumanizează după cum spune și proverbul popular „Lăcomia strică

omenia.“

Ion TURNEA


10

Bolvașnița de azi și de ieri

Nu există om pe lumea aceasta care să nu-și amintească cu drag

de satul în care s-a născut. De el te leagă cele mai sfinte lucruri,

părinții care ți-au dat viață, copilăria, piatra de temelie a celui ce ai

devenit mai târziu.

Localitatea mea natală, Bolvaşniţa, din judeţul Caraş Severin este

un paradis terestru pierdut printre munţi. Muntele Mic şi Ţarcu îi

zâmbeau a eternitate. Localităţile vecine Valea Timişului,

Vârciorova, Borlova, Vălişoara şi Ilova gustau şi ele din florile

sălbaticei naturi.

După ce părăseşti drumul naţional ce face legătura între

Municipiul Caransebeş şi staţiunea Băile Herculane, după localitatea

Buchin se face un drum la stânga ce te invită să cunoşti Valea

Timişului. Din Valea Timişului păşeşti în Bolvaşniţa iar dacă mai

faci câţiva paşi în Vârciorova, localitate la poalele căreia se află

muntele Ţarcu, munte la care se ajunge prin plaiurile Muschel şi

Padeş. În partea stângă a localităţii Vârciorova se află Muntele Mic.

Din Bolvaşniţa se poate ajunge pe Muntele Mic şi dacă treci colnicul

luând contact în drumeţia ta şi cu localitatea Borlova. Tot peste

colnic, la dreapta, se zăreşte Vălişoara, iar puţin mai sus Ilova. În

dreptul localităţii Ilova se află o piatră mare cu o cruce pe ea numită

Cleanţul Ilovei.

„Conform Enciclopediei geografice a României a lui Dan Ghinea,

prima atestare documentară a Bolvaşniţei datează din anul 1376. O

altă atestare documentară consemnează anul 1447, când are loc o

punere în posesie a lui Nicolae Bizerea pe moşiile Bezna şi Pristian,

la care participă şi vecinul Luca de Bolvaşniţa. Apoi, de-a lungul

Evului Mediu în care satele erau proprietatea unui stăpân feudal,

urmează o serie întreagă de proprietari ai moşiei de Bolvaşniţa,

menţionaţi în diferite documente la 1495, 1515, 1561, 1582. La

conscrierea (recensământul) din 1680-1700, Bolvaşniţa apare

menţionată printre celelalte 35 de comune care aparţineau de

plutonul grăniceresc al Jupalnicului. Astfel se poate şti cu siguranţă

că localitatea s-a păstrat locuită de-a lungul perioadei otomane.

Ion TURNEA


11

Ultimul episod legat de turci s-a desfăşurat în războiul turcesc din

1788. Atunci satul a fost incendiat şi ca urmare a trebuit reconstruit.

Dacă înainte era un sat răsfirat, cu case răzleţe, reconstruirea s-a

făcut după standardele austriece, cu case concentrate şi străzi

regulate. Locul unde s-a aflat vatra veche a satului a rămas cunoscut

sub numele Satul Bătrân şi acolo se mai vedeau la începutul secolului

XX rămăşiţele vechii biserici.“

Potrivit recensământului din 2002, localitatea Bolvaşniţa avea 519

locuitori, dintre care 517 români şi 2 ucraineni.

Locuitorii de astăzi ai Bolvașniței au preluat de la moșii și

strămoșii lor tot specificul zonei, de la portul tradițional, graiul

popular, oierit, apicultură, până la tradițiile și obiceiurile din preajma

marilor sărbători religioase, praznice, hramul bisericii din 26

octombrie, de Sfântul Mare Mucenic Dimitrie.

Glia satului poartă în pântece istorie, iar conştiinţa satului

păstează vie credinţa strămoşească, datini, tradiţii şi obiceiuri. Un sat

niciodată nu apune după cum nici soarele nu apune decât pentru a

ceda locul nopţii, arcuindu-şi în acest timp nimbul de foc pentru un

răsărit mult mai luminos.

Sursa citatului:

http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Comuna_Bolvașnița

Ion TURNEA


12

Corectitudinea

De când există omul pe pământ acesta s-a călăuzit după diferite

legi. Aceste legi au fost întocmite pentru ca binele să fie călăuzitor.

Abaterile de la legile bune au fost pedepsite. Odată cu evoluţia

speciei umane însă, unii oameni dornici de a stăpâni cât mai mult, de

a conduce, au făcut legi în favoarea lor sau au călcat legi fără ca să

fie pedepsiţi. Dacă totul ar fi corect omul ar putea să trăiască fericit

pe acest pământ şi din această cauză corectitudinea poate să fie

asociată cu iubirea şi foarte important respectul faţă de oameni.

Prin Moise omul a primit prima lege, cele zece porunci, pentru a

şti ceea ce este bine şi rău, spre a se feri de rău şi a face binele. În

Noul Testament legea cea veche se împlineşte prin porunca iubirii.

Porunca iubirii este legea cea mai complexă, deoarece dragostea nu

greşeşte niciodată, fiindcă ea nu poate săvârşi răul faţă de cei dragi,

căci a face rău cuiva drag e mai grav decât a-şi face rău sie însuşi.

Întreaga Sfântă Scriptură este un exemplu de corectitudine. Voi

aminti doar câteva din promisiunile Bunului Dumnezeu ce mereu au

fost respectate. Avraam şi Sara s-au învrednicit a avea un copil, pe

Isac. Poporul evreu a ajuns în pământul făgăduinţei călăuziţi de

Moise, robul lui Dumnezeu. Samson a primit putere după cum i s-a

promis încă din pântecele mamei. Din seminţia lui Iuda, din familia

lui David s-a născut Mântuitorul, prin Fecioara Maria.

Să reflectăm şi asupra cărţii Facerea. Bunul Dumnezeu îl

sfătuieşte pe om să nu mănânce din roadele pomului cunoştinţei

binelui şi răului, căci va muri negreşit, însă omul ca un copil

neascultător ce crede că jucăria interzisă e mai spectaculoasă decât

cea din mânuţele lui, însă jucăria îi poate aduce suferinţă, nu-l ascultă

pe Dumnezeu şi gustă din fructul oprit, şi dacă pentru jucăria ce-l

poate răni părinţii pământeşti îl pedepsesc pentru a nu mai greşi ca

să-i fie bine în viaţă, tot astfel şi Părintele ceresc şi-a respectat

cuvântul şi a lăsat pe om să fie pedepsit cu trecerea lui prin moarte

pentru a înţelege ce este bine, căci răul distruge veşnicia şi odată cu

ea tot ceea ce e viu. Părinţii ce mustră copilul ce a greşit o fac cu

dragoste, pentru a-l îndrepta, la niciun caz din cruzime, iar Bunul

Ion TURNEA


13

Dumnezeu a făcut şi face la fel cu noi, copiii Lui. Toată pedeapsa

însă este cu măsură şi pentru îndreptare întru bine, căci „După cel

înţelept, corectitudinea este o urmare a iubirii, care constă în a

pedepsi în mod temperat pe altul cu faptele, cu cuvintele, după cum

se cuvine. Acela care nu are măsură în a pedepsi pe cineva, se

îndreptează cu uşurinţă de virtutea corectitudinii şi cade în viţiul

cruzimii.“ (Pr. Prof. Dr. Ene Branişte şi Ecaterina Branişte, Dicţionar

Enciclopedic de Cunoştiunţe Religioase, Editura Diecezana,

Caransebeş, 2001, pag. 65.)

Despre corectitudine se vorbeşte în toate domenile de activitate.

De exemplu un DEX oferă siguranţa corectitudinii fiecărui cuvânt.

Dacă operaţia efectuării unor analize medicale e greşită, poţi afecta

sănătatea unei fiinţe umane. Când judecătorul este nedrept, cel care

săvârşeşte răul nu este pedepsit, dar mai mult, cel nevinovat plăteşte

greşeala altuia.

Până şi universul din jurul nostru ne îndeamnă să fim corecţi în

toate, căci ce s-ar întâmpla dacă pământul nu şi-ar mai da rodul său,

soarele s-ar plictisi să mai lumineze şi să încălzească, apa ar seca…

totul s-ar desfăşura haotic? Cu siguranţă binele ar pieri, iar răul prin

rău se va autodistruge şi odată cu el veşnicia.

Să ne respectăm prin urmare cuvântul dat, să fim corecţi în toate

după cum ne-ar place să fie şi alţii corecţi faţă de noi.

Nu prin furt şi minciună vom obţine roade, acelea vor pieri. Am

putea lua de exemplu un elev ce copiază la un test. Obţine o notă

mare, însă cunoştinţele lui nu se vor îmbogăţii şi în viitor se va lovi

de neputinţe. Cel ce a învăţat şi a obţinut corect o notă mare se va

folosi în viaţă de toată ştiinţa.

Corectitudinea este sufletul veşniciei, căci doar ceea ce e drept va

dăinui.

Ion TURNEA


14

Să învățăm a fi responsabili!

Responsabilitatea îşi ia fiinţa din iubirea faţă de cei dragi, faţă de

semeni, faţă de talantul primit de la Dumnezeu. Cei responsbili sunt

aceia care pun suflet în tot ceea ce fac, sunt corecţi, iubesc adevărul

și îți respectă cuvântul dat. Ei lasă urme adânci peste tot prin

bunătatea şi dăruirea lor. Ei sunt aceia care zilnic caută în lutul fiinţei

lor şi se amestecă cu ei înşişi până se regăsec mai puternici, până

găsesc alte şi alte oportunităţi în a ajuta, în a-şi face datoria.

Primul pas spre responsabilitate ar trebui să-l învăţăm de la grija

ce ne-o poartă Bunul Dumnezeu. Dumnezeu a creat lumea nevăzută

şi lumea văzută. El a creat totul cu responsabilitate, a creat totul bine

„Şi a privit Dumnezeu toate câte a făcut şi iată erau foarte bune.“

(Facere 1, 31) Pe urmă a purtat de grijă creaţiei cu toată

responsabilitatea şi dragostea.

Al doilea pas spre spre responsabilitate ar trebui să-l învăţăm în

familia noastră. Părinţii au responsabilitatea de a-şi creşte şi educa

copiii ce i-au dobândit cu binecuvântarea lui Dumnezeu. Copiii la

rândul lor trebuie să asculte de părinţi, fiindcă nu există părinte care

să nu dorească binele copilului său „Sau cine este omul acela între

voi care, de va cere fiul său pâine, oare el îi va da piatră. Sau de va

cere peşte, oare el îi va da şarpe.“ (Matei 7, 9-10)

Responsabilitatea faţă de aproapele constă în a-i acorda respectul

cuvenit, a-l ajuta la nevoie, a-i fi mereu aproape încurajându-l cu

liniştea şi iubirea din sufletul tău.

Faţă de talantul primit de la Bunul Dumnezeu trebuie să nu uităm

să fim responsabili, aşa că fiecare la locul de muncă şi nu doar acolo,

în toată fapta ce o săvârşeşte trebuie să fie cu mare atenţie, să pună

suflet în tot ca totul să fie bine făcut.

La o oră de dirigenţie, cu aproximativ douăzeci de ani în urmă, pe

când activam şi ca profesor de educaţie moral-religioasă, am cerut

elevilor să deseneze pe o coală de hârtie un simbol care să-i reprezite.

După ce fiecare a desenat ce a simţit am interpretat cu fiecare în parte

obiectul ales de ei ca reprezentare a propriei lor fiinţe. O elevă a

desenat un flutur şi am întreabat-o de ce a ales să deseneze tocmai un

Ion TURNEA


15

flutur şi nu a ştiut să-mi răspundă, dar în momentul în care am

început să comunic cu ea despre fiinţa fluturelui a recunoscut că o

reprezintă, fluturele e fragil, sensibil, frumos, alege lucrurile înţelepte

ale vieţii, polenul din flori. Alt elev a desenat un porumbel, dar nici

acesta ca de altfel toţi elevii nu ştiau de ce a ales acel simbol şi nu

altul, fapt pentru care am comunicat cu fiecare în parte despre

însemnătatea celor reprezentate de ei. Elevul ce a desenat un

porumbel era un elev blând şi a înţeles că blândeţea porumbelui

aducător de pace şi linişte îl reprezină. Un elev a desenat nişte munţi,

reprezentând statornicia în tot ceea ce face. Un altul a desenat o

albină, simbol a înţelepciunii şi hărniciei. Un altul a desenat o căsuţă

şi nişte oameni strânşi în jurul focului, reprezentând imortanţa

familiei pentru el. Altul a desenat nişte flori cu capul plecat şi nişte

copaci cu crengile vitregite de frunze şi roade, ajungând la concluzia

că este instabil emoţional, trist şi nu ştie ce îşi doreşte de la viaţă. O

fetiţă a desenat o pisică recunoscând că adesea e linguşitoare. Un

băieţel a desenat o pensulă, nişte culori şi un chip de om alcătuit din

diferite obiecte, ochii stele, părul o carte, nasul o frunză, gura, o felie

de pepene, bărbia în loc de gropiţă avea o inimă mare, deschisă, şi

am concluzionat împreună cu el că este un îndrăgostit de creaţie şi

idealul lui în viaţă este să devină un pictor ce doreşte să redea

simbolic toate miracolele acestei vieţi, toată profunzimea fiecărei

clipe. Fiecare elev din clasă a desentat ceva diferit, niciun simbol nu

a mai fost regăsit în lucrarea altuia. Acest lucru a scos în evidenţă că

fiecare elev are o personalitate diferită. Problema este că noi, adulţii,

profesori, părinţi, trebuie să ştim a ne apropia de sufletul fiecărui

elev, a-i descoperi eul, a-l îndruma să şi-l descopere şi mai apoi să fie

responsabil în tot ceea ce face.

Personalitatea fiecăruia se conturează încă din pruncie şi tot de

atunci învăţăm să fim responsabili faţă de tot ceea ce intenţionăm.

Până şi natura are responsabilitatea ei faţă de comuniunea ei cu

omul, animalele, păsările, insectele etc. „Apoi a zis Dumnezeu: Să

dea pământul din sine verdeaţă: iarba, cu sămânţă într-însa, după

felul şi asemănarea ei, şi pomi roditori, care să dea rod cu sămânţă în

sine, după fel, pe pământ! Şi aşa a fost.“ (Facere 1, 11) Din rodul

pământului se hrăneşte toată făptura.

Ion TURNEA


16

Tot ceea ce scâteiază în jurul nostru îşi cunoaşte misiunea.

Elementele cosmice, soarele nu uită să răsară şi să încălzească

pământul, luna şi stelele nu se dau înapoi de la a îmbrăca noaptea în

lumină, norii nu uită să îşi scurgă lacrimile spre rădăcina pământului,

elementele terestre, pământul nu întârzie să-şi dea rodul lui, fiecare

rod fiind hrană sau medicament. Natura îşi ţese energia vie

responsabilă faţă de tot ceea ce s-a plămădit din fiinţa ei.

Trandafirul nu uită să-şi ţese spinii pentru a se putea proteja,

vântul nu întârzie să ajute împreună cu insectele la polenizarea

plantelor, pasărea nu întârzie să-şi întărească aripile prin sportul

zborului pentru a putea migra în locuri prielnice supravieţuirii,

mugurii nu întârzie în a înfrunzi, înflori şi a aduce rod, iarba nu uită

să îmbrace pământul, să oxigeneze atmosfera şi să hrănească

animalele.

Şi micile vietăţi sunt responsabile în toată munca lor şi am putea

privi spre exemplu la albină cu câtă iscusinţă îşi organizează familia,

culege nectarul din universul florilor, bun arhitect clădeşte fagurii,

creşte puietul, menţine curăţenia şi sănătatea stupului, îşi apără

familia de duşmani.

Animalele nu uită să îşi hrănească şi să îşi crească puii,

îndrumându-i să se ferească de pericolele ce le-ar putea pândi.

Animalele sălbatice îşi învaţă puii să supravieţuiască şi să devină

puternice.

Omul trebuie să privească cu atenţie în jur la tot ceea ce îl

înconjoară şi să înveţe să fie responsabil în toate, să fructifice fiecare

clipă a vieţii lui.

Ion TURNEA


17

Din dor de glia străbună

Satul românesc este asemenea omului,

crește, se dezvoltă, înflorește, dar

îmbătrânește atunci când oamenii locului

părăsesc glia străbună. Adesea despre

satele românești mai vorbesc doar

monografiile sau urmele lăsate de fiii

locului, urme arse de soare și lovite de

furtuni.

A scrie o monografie înseamnă a da

glas unui loc încărcat de istorie și tradiții,

a reînvia ceva adormit, a anima fiecare

ungher de unde mai poți culege un zâmbet.

Este de admirat strădania autorilor de monografii. Ei adună

informații despre o zonă, îi descoperă tradițiile, obiceiurile, îi

observă chipul blajin încununat de munți, dealuri sau câmpii, oferă

generațiilor următoare comoari ale strămoșilor.

Un om ce a scris o monografie îl consider un om mare, un om

mare că a prețuit și prețuiește voalorile neamului nostru românesc.

Un astfel de om este și medicul Ilie Buru.

Originar din localitatea Ciuta, județul Caraș Severin, stabilit

actualmente în localitatea Caransebeș unde profesează ca medic la

Spitalul Municipal Caransebeș, Ilie Buru nu-și uită rădăcinile. Din

dragoste față de locul natal a scris o monografie a localității Ciuta, un

sat ce aparține teritorial de comuna Obreja, monografie aflată în curs

de apariție editorială.

În paginile monografiei întâlnim informații despre așezarea

geografică a localității, istoricul ei, despre Căminul Cultural, Casa

Grănicerească, locuitorii zonei, porecle ale familiilor ce au locuit și

care încă mai locuiesc în sat, porecle ce-i definea ca neam, extrase

din registrele primăriei, registrele matricole ale școlii, acte și

documente, fotografii cu oamenii zonei în portul tradițional, casele

din localitate.

Ion TURNEA


18

Învățământul prin școala din localitate ocupă un loc important în

paginile monografiei. Datorită școlii mulți fii ai satului printre care și

autorul monografiei și-au înălțat aripile și au ajuns departe, au ajuns

la rândul lor povățuitori, făuritori de destine.

Un loc la fel de important în monografia localității Ciuta îl ocupă

biserică. Aș putea spune că spiritualitatea și cultura și-au dat mâna și

merg împreună pe același drum. Sunt oferite în lucrarea monografică

date despre istoria bisericii din Ciuta despre care se pomenește prima

dată în 1749, cu câțiva ani înaintea primului document ce vorbește

despre un învățământ organizat în localitate, 1776, imagini cu

biserica, informații despre preoții ce au slujit în localitate și rolul lor

de îndrumători a omului spre valori morale și spirituale.

Ocupțiile oamenilor de la sat sunt și ele menționate. Oamenii

locului s-au ocupat cu creșterea animalelor, cultivarea pământului,

pomicultură, viticultură, apicupură, dar și vânătoare, datorită

dărniciei pădurilor din acestă zonă.

La finalul lucrării apare un glosar în care autorul a adunat

cuvintele regionale ale localității Ciuta din Banatul Montan.

Titlul lucrării monografice este „Cartea satului meu“, dovadă că

dr. Ilie Buru este un fiu adevărat al satului care nu și-a uitat

rădăcinile și le face cunoscute și altora.

Ion TURNEA


19

„Şi ne iartă nouă greşalele noastre,

precum şi noi iertăm greşiţilor noştri.“

(Matei 6, 12)

Pentru a putea rosti rugăciunea „Tatăl nostru“ rugăciunea pe care

Mântuitorul Iisus Hristos ne-a dat-o spre folos sufletesc trebuie să

cunoaştem liniştea, pacea și iubirea. Fără linişte, pacea și iubire nu

putem ierta micile imperfecţiuni ale celor din jur şi nu putem rosti cu

toată ființa noastră rugăciunea „Tatăl nostru“, cea mai complexă

rugăciune, fiindcă în cele șapte cereri sunt cuprinse toate nevoințele

omului.

Pentru ca omul să se învrednicească de lucrarea binecuvântată a

rugăciunii Tatăl nostru, trebuie să-și elibereze sufletul de toate

neajunsurile și să ierte pe cei ce i-au greșit pentru ca ființa lui să fie

plină de pace, de iubire. Iertând o să fie iertat și el, iar rugăciunea

începe să lucreze și să aducă roade bogate în viața adevăratului

creștin.

Iertarea îndeamnă la iubire. Nu poţi să ierţi fără să iubeşti.

Nimic nu este mai grăitor decât porunca Noului Testament,

porunca iubirii. Ea este porunca ce cuprinde toate celelalte porunci

ale Vechiului Testament, căci adevărata iubire nu greşeşte niciodată,

ea este cea care iartă, se roagă, este aducătoare de pace, linişte,

ajunge până într-acolo încât şi-ar da viaţa pentru aproapele. „Aceasta

este porunca Mea: să vă iubiţi unul pe altul, precum v-am iubit Eu.

Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l

pună pentru prietenii săi. […] Dacă vă urăşte pe voi lumea, să ştiţi că

pe Mine mai înainte decât voi M-a urât.“[3] (Ioan 15, 12-13, 18) Cei

ce respectă porunca iubirii iartă celor ce greşesc necugetatele fapte.

La început sufletul celor iubitori şi iertători este rănit şi se întristează

asemenea femeii ce i-a venit ceasul să nască, însă în timp se vor

bucura, că rugăciunile lor şi binele dăruit de ei în schimbul celor rele

a adus roade, iar cei ce au greşit s-au îndreptat prin exemplul primit.

„Femeia, când e să nască, se întristează, fiindcă a sosit ceasul ei; dar

după ce a născut copilul, nu-şi mai aduce amintec de durere, pentru

bucuria că s-a născut om pe lume.“[4] (Ioan 16, 21)

Ion TURNEA


20

Mântuitorul Iisus Hristos a fost ocărât, lovit, răstignit şi cu toate

acestea se ruga pentru cei ce îi făceau această nedreptate, fiind sigur

că nu din înţelepciune fac acest lucru, ci din întunecarea minţii lor,

„Iar Iisus zicea: Părinte iartă-le lor, că nu ştiu ce fac.“[5] (Luca 23,

34)

Bunul Dumnezeu atât de mult ne iubeşte încât ne-a dăruit cu

dragoste totul „Fiule, tu totdeauna eşti cu mine şi toate ale mele ale

tale sunt.“[7] (Luca 15, 31) El ne iartă şi ne iubeşte, iar iubirea şi

iertarea Lui nu are margini. De câte ori nu-l rănim prin faptele

noastre, prin greşelile din toată vremea, prin indiferenţa noastră faţă

de El, dar cu toate că îl rănim El ne iartă, ne protejează şi doreşte să

ne salvăm sufletul măcar în ultima clipă.

Exemple de iertare avem însă în toată Sfânta Scriptură. O să

amintesc câteva episoade din care putem deduce importanţa pe care o

are aleasa virtute a iertării. Protopărinţii noştri Adam şi Eva sunt

iertaţi şi odată cu ei tot neamul omenesc prin venirea Mântuitorului

Iisus Hristos în lume. Cain este iertat de către Bunul Dumnezeu prin

faptul că i se permite să-şi continuie viaţa în alt loc de pe pământ prin

săvârşirea de fapte bune. Iosif îşi iartă fraţii pe care i-a iubit mereu şi

nu le-a purtat nici cea mai mică urmă de ură, iertare ce a transformat

inimile lor faţă de el şi nu numai, în iubire. Regele David este iertat

de Bunul Dumnezeu pentru păcatul săvârşit împotriva lui Urie căreia

îi luase soţia şi l-a trimis la moarte. Saul este iertat de regele David.

Fiul risipitor este iertat de tatăl său.

Mult face o inimă curată şi bună, o inimă plină de iubire, o inimă

ce ştie să ierte. Această inimă va duce pe calea mânuirii mulţime de

suflete şi se va mântui şi ea însăşi prin jertfa sa.

Fără iertare nu ne putem învrednici de darurile lui Dumnezeu, din

acestă cauză trebuie să fim cu luare-aminte la rugăciunea domnească

Tatăl nostru care ne îndeamnă spre iertare, liniște și iubire prin

cererile ei.

Ion TURNEA


21

Prea târziu

Cum trece furtuna şi lasă loc soarelui aşa trece şi viaţa omului.

Omul poartă pe umerii lui povara ploii. De câte ori caută

răsăritul soarelui pe cerul vieţii sale, ploi reci se abat asupra lui

zădărnicindu-i mersul. Când crede că a ajuns la liman se împiedică

de un alt bolovan. O altă problemă îi apare în cale. Nu răsare bine

soarele că iar se încâlcește în noapte.

Viața omului e ca un tunel. Omul aleargă spre lumină și când

să părăsească tunelul s-a terminat timpul lui pe acest pământ.

Cu siguranţă fiecare a avut ocazia să traverseze un tunel. Dacă

treci dincolo de impactul emoţional al întâlnirii cu acest coridor

enigmatic ce are finalitatea în lumină te trezeşti într-o lume

mărginită. Pereţii apăsători ce te îngrădesc de jur-împrejur îţi

diminuează libertatea. Dar dacă tunelul îşi găseşte finalitatea într-o

lespede de stâncă şi interzice luminii să-ţi redea libertatea? Şi dacă

nu te mai poţi nici întoarce din drum, fie că te-ai rătăcit între pereţii

lui reci şi apăsători, fie că la capătul celălalt se află cel ce te alungă

spre întuneric furându-ţi libertatea? Indiferent de situaţie simţi că

totul s-a sfârşit, că furtuna nu va mai fi învinsă de raza soarelui ce stă

ascunsă la capătul norilor, că tunelul nu îşi mai găseşte calea evadării

spre lumină.

Omul aleargă spre lumină, fuge de furtună, de întunericul

tunelului. Trist se frământă dizolvat între ploaia vieţii lui ce-i măcină

fiinţa şi ploaia ce-i biciuia trupul rătăcit pe cărările vieții.

Când goana lui după lumină pare să observe aureola este târziu,

foarte târziu. Aroma ierbii ce-i zâmbea cândva în aşternuturile

văratice nu își mai deschide sufletul spre clipele fericite pierdute

demult. S-a pierdut cel de odinioară odată cu toată truda lui. Nicio

rază de soare nu mai pătrunde fiinţa lui inundată de ploi reci ca dintr-

o altă lume. Obosit de toate, de truda unei vieţi jetfită pe altarul

muncii, de nopţile în care gândurile i se ciogneau haotice adoarme

pentru totdeauna.

Când omul crede că a descoperit mereu răsăritul fără ploi e

prea târziu.

Ion TURNEA


22

Gustul amar al minciunii

Minciuna este denaturarea adevărului şi ditrugerea încrederii,

lipsa iubirii şi pierderea prieteniei, căci „Cine a minţit o dată şi-a

mâncat credinţa toată.“ spune un proverb popular.

Cel care minte, care înșală pe cei din jurul său, stăpâneşte o artă a

cuvântului pe care o colorează după bunul său plac. Astfel se poate

vorbi de minciuna spusă de plăcere și înfățișată în diferite

povestioare, snoave, cu rol de a stârni umorul, în diferite opere

literare care narează sau descriu diferite situaţii, însă această

minciună e de fapt ficţiune şi nu este considerată ucigătoare de suflet

sau pricinuitoare de rău. Totuși la fel de bine se poate vorbi despre

minciuna ce stăpâneşte arta îmbinării cuvintelor dar se naşte din

falsitatea sufletului şi este pricinuitoare de rău. Minciuna

pricinuitoare de rău se naşte din inima dornică să înşale pe aproapele,

din inima falsă, din inima în care nu există iubire, căci doar lipsa

iubirii naşte falsitatea, înşelăciunea şi pricinuieşte moaretea

sufletului. Să luăm ca exemplu minciuna prin care au fost înşelaţi

protopărinţii noştri Adam şi Eva: „Atunci şarpele a zis către femeie :

Nu veţi muri!“ (Facere 2, 4) şi să observăm că printr-o înşelăciune

omul a fost nevoit ca să cunoască moartea putând a-şi pierde şi

sufletul dacă nu ar fi existat marea milă şi iubire a Lui Dumnezeu.

Din pruncie omul este ispitit a cădea în brațele minciunii. Copil

fiind înţelege că-şi poate manipula părinţii, tovarăşii de joacă,

apelând la falsificarea adevărului. Părinţii în loc să elimine viciul

minciunii din viaţa tânărului vlăstar, se folosesc ei înşişi de acest

viciu spre a controla copilul şi în loc să-i explice ceea ce este corect,

îl abat de la rău minţindu-l cu tot felul de poveşti că îl fură de pildă

diferite personaje de basm dacă nu e cuminte şi astfel de exemple

sunt nenumărate. Ba mai mult unii părinți încurajează copilul să

dobândească un comportament înşelător crezând că în acest fel

copilul se va descurca mai bine în viaţă, fiindcă lumea din jur se

ghidează după principii ce nu sunt prea ortodoxe şi speră că astfel

copilul lor nu se va lăsa călcat în picioare de nimeni, va dobândi

orice îşi doreşte, prin îndrăzneală, insistenţă, falsitate şi nu prin

Ion TURNEA


23

corectitudine, muncă şi adevăr. Personalitatea unui copil astfel

educat este artificială, adică falsă şi totul porneşte de la greşeala

părinţilor. Acest tip de minciună este acela de a înşela spre folosul

tău.

Despre minciună se poate vorbi ca şi despre ceva obijnuit la

anumiţi indivizi. Ei strecoară printre adevăr, cuvinte false pentru a da

colorit unor lucruri, fapt foarte periculos, căci de la acset tip de

minciuni poţi ajunge să-ţi pierzi sufletul, iar până la a-ţi pierde

sufletul dacă nu ai memorie bună poţi să fii descoperit ca un mare

mincinos prin povestirea aceluiaşi eveniment în alt mod, căci spune

un proverb românesc: „Minciuna are picioare scurte.“

Minciuna se mai naşte şi din dorinţa unor oameni de a nu jigni,

din prea mult bun simţ s-ar putea spune. Nici această minciună nu e

folositore.

Uneori minciuna apare cu intentenţie, din dorinţa de a scăpa cu

faţa curată, din neputința omului de a se depărta de orgolii și a

recunosaște că a greșit.

Opera literară „Pinocchio“ a lui Carlo Collodi prezintă povestea

unei păpuşi de lemn metamorfozată într-un băiat, al cărui nas creşte

mai lung, cu fiecare minciună ce o rosteşte. Această poveste este o

pildă de corectitudine şi de pledoarie pentru adevăr, căci orice

minciună lasă urme, dacă în poveste urma lăsată de minciună este un

nas ce tot creşte, în realitate minciuna pornește de la o grimază a feţei

până la un suflet zdrobit.

Prin minciună distrugi tot ceea ce este mai sfânt, este ca şi cum ai

distruge cea mai frumoasă operă de artă, adevărata viață.

Ion TURNEA


24

Cuvintele,

lumini de gând

Cuvintele sunt

acele lumini de

gând ce te pot

înălţa la cer, însă

ele pot să fie la fel

de bine şi furtuni

ce te coboară în

iad.

Cuvântul se naşte în gând, iar gândul aleargă la fel de repede ca şi

lumina. Cât de tămăduitor de suflet şi trup e gândul cel bun şi cât de

ucigător e gândul plin de ură! Cu puterea gândului şi credinţă măcar

cât un grăunte de muştar poţi să urci scări de lumină, dar poţi la fel

de bine să cobori treptele infernului. Mulţi oameni se bucură de

binefacerile ce se revarsă asupra lor datorită gândurilor de bine a

celor ce ţin la ei şi mulţi se lovesc la tot pasul de greutăţi, fiindcă

sunt urmăriţi de gânduri aducătoare de nenorocire, gânduri născute

din invidie şi ură. Un gând însă se poate naşte din imagini, dar la fel

de adevărat e că se îmbină în forme prin sunete ce prind sens adunate

în cuvânt.

Cuvântul şi gândul se completează unul pe altul, aşa cum o mână

ajută pe alta sau un picior pe altul, aşa cum un soţ iubitor e competat

sufleteşte de celălalt alcătuind un tot sau aşa cum Sfânta Treime e

unică în fire, deşi întreită în persoană. Aşadar dacă avem gândul

curat, avem şi sufletul plin de alese flori duhovniceşti. Cuvintele

noastre devin atunci înălţătoare asemenea cugetului, faptele

împlinitoare de bine, iar viciul nu-şi găseşte sălaş într-o astfel de

locuinţă.

Cuvântul ziditor de suflet imediat ce-şi găseşte locaş în cugetul

fiecăruia, aduce după sine împlinirea lui, după cum putem observa că

toate au fost făcute prin cuvânt, căci „La început a fost Cuvântul, iar

Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul“ (Ioan 1, 1)şi

Ion TURNEA


25

toate au fost făcute bine „Şi a privit Dumnezeu toate câte a făcut şi

iată erau foarte bune.“ (Facere 1, 31)

Un cuvânt poate muta munţii, poate aduce viaţă, poate aduce

mângâiere dar poate să aducă şi dezbinare, ură, moarte.

Un cuvânt bun, sădit cu pricepere, e asemenea apei vii din care

sufletul însetat poate să guste şi să se fericească.

Fiecare cuvânt are suflet. Un cuvânt spus cu dragoste, cu dăruire,

este balsam pentru fiecare fiinţă. Dacă am înţelege cuvintele pline de

dragoste ale Bunului Dumnezeu am fi mângâiaţi de iubirea divină şi

am trăi fericiţi în scurta călătorie a acestei vieţi, am trăi mângâiaţi că

în fiecare clipă nu suntem singuri, că cineva ne poartă de grijă şi se

bucură sau plânge împreună cu noi.

Cuvântul cel bun este lumină.

Ion TURNEA


26

Traian Barbu,

un păstrător al tradițiilor și obiceiurilor din

Banatul Montan

Solistul de muzică populară Traian Barbu s-a

născut în localitatea Târnova, județul Caraș

Severin, în apropiere de Reșița, la 22 noiembrie 1953. Încă din

copilărie a avut contact cu lumea satului bănățean, cu tradițiile și

obiceiurile Banatului de munte, cu doinele, cântecul strămoșesc.

Îndrăgostit de cântecul bănățean, de grai, de portul tradițional, de

obiceiuri, Traian Barbu s-a afirmat ca solist la vârsta de 15 ani cu

Orchestra Ansamblului Tineretului al Şcolii Profesionale din

localitatea Reșița. Datorită aptitudinilor sale artistice a urcat pe

scenă, la aceeași vârstă, de 15 ani, cu Orchestra populară

„Reşiţeana“, condusă de Nicolae Laci Perescu.

După căsătorie s-a stabilit în localitatea cărășeană Oțelu Roșu de

pe Valea Bistrei și a continuat să prezinte prin cântecul său

frumusețea satului bănățean.

A obținut mai multe premii de-a lungul carierei sale. La Festivalul

„Carpaţi“ de la Piteşti a obţinut premiul juriului. La Festivalului

concurs „Aurelia Fătu-Răduţu“ din 1975 a obţinut premiul al doilea,

ca în 1976 să primească Premiul special al Comitetului de Cultură

Orşova la Festivalul „Porţile de Fier“.

Pe parcursul carierei sale a colaborat cu mai multe ansambluri

printre care Ansamblul „Banatul“ din Timişoara, Ansamblul

„Maramureşul“ din Baia Mare, Ansamblul „Iedera“ din Oţelu Roşu,

a efectuat numerose turnee, atât în țară cât și peste hotare, în

Iugoslavia, Olanda și bineînțeles a avut înregistrări la diferite posturi

de radio și televiziune.

Din repertoriul solistului aș aminti „Ş-o spus tata că-mi dă oi“,

„Drag mi-a fost să sui pe culme“, „Tot trecând la mândra dealul“ etc.

Prin cuvintele cântecele sale, prin linia melodică, interpretul de

muzică populară Traian Barbu se dovedește un păstrător al tradițiilor

și obiceiurilor din Banatul Montan.

Ion TURNEA


27

Locuri mirifice

Relieful este acea oază de lumină înveşmântată în fericire care îţi

îmbogăţeşte sufletul. El este acela care pictează faţa naturii prin

formele sale. Formele de relief sunt de fapt o neregularitate a

suprafeţei pământului, rezultat al interacţiunii agenţilor geografici

interni şi externi. Datorită acestor neregularităţi a suprafeţei

pământului au apărut munţii, dealurile, colinele. Munţii nu sunt

altceva decât ridicături a scoarţei pământului, de obicei stâncoase,

depăşind înălţimea de 800 de metri. Dealurile sunt văzute ca forme

de relief pozitive ce prezintă o ridicătură a scoarţei pământului mai

mică decât muntele dar mai mare decât colina ce poartă adesea

denumirea de colnic sau deluşor, substantiv derivat cu sufix

diminutival de la termenul deal.

Natura însufleţită prin formele variate de relief este singura

pictură ce ce a atins perfecţiunea. Doar câteva scântei colorate au fost

aruncate peste formele de relief adâncite în ochiul senin al naturii

pentru a-i anima acesteia întreaga fiinţă. Albastrul orizontului se

pierde în verdele munţilor, în verdele dealurilor, al colinelor

alimentat de păduri, de plante. Din când în când verdele vieţii este

încondeiat cu linii albastre ce curg luminate de galbenul astrului

ceresc. Arămiul este acea pată de culoare ce înveseleşte pictura în

amurg de toamnă.

Banatul Montan are multe locuri mirifice ce îmbogățește sufletele

turiștilor ce au privilegiul să se împărtășească cu liniștea și măreția

acelor colțuri de rai.

Pe versantul nordic al masivului Muntele Mic se află Pietrele lui

Scorilo, un altar păgân de pe timpul dacilor.

Potrivit legendei, pe traseul turistic Muntele Mic – Poiana

Mărului, în locul unde se află Peștera lui Scorilo s-ar afla ascunsă o

comoară. Comoara ar fi aparținut regelui dac Scorilo, tatăl lui

Decebal.

În vecinătatea locului Pietrele lui Scorilo poate să fie observant un

alt monument antic La Blide, numit așa datorită formei, niște lespezi

de piatră, trei la număr, sub formă de blide.

Ion TURNEA


28

Un alt loc mirific al Banatului Montan este Muntele Țarcu. Ţarcu

este chipul ţăranului român din Banatul montan. Ţăranul bănăţean

este un om puternic, frumos, cu numeroase calităţi morale. El

biruieşte orice zăpadă, furtună sau arşiţă. Dacă pentru o clipă soarele

şi-a retras faţa din oglinda muntelui, lăsând în locul ei să respire

aburul ceţii sau izvoarele norilor, în clipa următoare energiile

pozitive alungă chipul întunecat cu pricepere, hotărâre şi curaj. La fel

a învăţat şi ţăranul român să păşească pe drumurile vieţii.

Obiective turistice de neegalat mai sunt şi cabana Cuntu,

strâmtoarea Groapa Hobanului, un loc în inima muntelui Ţarcu, un

loc îngust prin care nu puteau trece doi oameni, iezerul Țarcu de

lângă stâna Şcheiu, Vârful Țarcu, o piatră mare cu o cruce pe ea

numită Cleanţul Ilovei, Cascadele Șucului.

Turiștii care sunt cunoscători ai drumurilor montane pornesc

adesea la pas de pe muntele Ţarcu până la Poiana Mărului. Turiștii

care nu cunoşteau muntele se rătăceau printre poteci şi nu mai

reuşeau să scape fără ajutor din labirintul fermecător al naturii.

Atât muntele Țarcu destinat transhumanței oierilor, cât și Muntele

Mic destinat turismului sunt două locuri mirifice ce merită explorate.

Ion TURNEA


29

Locurile

copilăriei mele

Locul meu

natal este altarul

copilăriei mele,

altarul pe care s-

au jertfit cei mai

frumoşi şi fericiţi

ani.

Localitatea mea natală, Bolvaşniţa, a fost presărată în mijlocul

unei naturi paradisiace. Doi munţi ţin de strajă frumoasei mele

localităţi natale, unul destinat turismului, Muntele Mic şi altul

transhumanţei oierilor, Ţarcu.

Cum treci de Valea Timişului păşeşti în Bolvaşniţa şi dacă mai

faci câţiva paşi ajungi în Vârciorova, localitate care se află la poalele

muntelui Ţarcu, iar în partea stângă a localităţii se zăreşte Muntele

Mic. Din Bolvaşniţa poţi ajunge la poalele Muntelui Mic şi trecând

colnicul, prin localitatea Borlova. Tot peste deal, la dreapta, poţi

vizita Vălişoara şi puţin mai sus Ilova. Iubitorii drumeţiilor pe munte

au putut observa în dreptul localităţii Ilova o piatră mare cu o cruce

pe ea numită Cleanţul Ilovei.

Copil fiind alergam pe aceste drumuri şi sorbeam energia

dealurilor, apoi a munţilor împăduriţi, a fântânilor şi izvoarelor.

După ce treceam plaiurile Muschel şi Padeş ajungeam la poalele

muntelui Ţarcu. De acolo până la locul unde se afla stâna era o cale

lungă, însă deosebit de pitorească. Pădurile de foioase, iar mai apoi

pădurile de brad îşi deschideau porţile şi te primeau în măreţul lor

palat construit de mâna celui mai priceput meşter. Nicio capodoperă

zidită de mână omenească nu poate egala sau întrece măreţia naturii.

De îndată ce ajungeai în Strigoni, un loc renumit pentru multele lui

izvoare reci, ajungeai şi la jumătatea drumului ce ducea la stână.

Stâna Şcheiu era locul unde îmi plăcea să adulmec înţelepciunea

populară.

Ion TURNEA


30

Ţarcu este chipul ţăranului român din Banatul montan. Ţăranul

bănăţean este un om puternic, frumos, cu numeroase calităţi morale.

El biruieşte orice zăpadă, furtună sau arşiţă. Dacă pentru o clipă

soarele şi-a retas faţa din oglinda muntelui, lăsând în locul ei să

respire aburul ceţii sau izvoarele norilor, în clipa următoare energiile

pozitive alungă chipul întunecat cu pricepere, hotărâre şi curaj. La fel

a învăţat şi ţăranul român să păşească pe drumurile vieţii.

Obiective turistice de neegalat mai sunt şi cabana Cuntu,

strâmtoarea Groapa Hobanului, un loc în inima muntelui Ţarcu, un

loc îngust prin care nu puteau trece doi oameni, iezerul de la stâna

Şcheiu pe care copil fiind m-am plimbat cu uşa de la stână în lipsa

unei bărci, însă am avut noroc şi am fost salvat la timp de ciobani,

atât eu cât şi tovarăşii mei de joacă ce-mi erau apropiaţi ca vârstă.

Cunoscătorii drumurilor montane porneau la pas de pe muntele

Ţarcu până la Poiana Mărului. Cei care nu cunoşteau muntele se

rătăceau printre poteci şi nu mai reuşeau să scape fără ajutor din

labirintul fermecător al naturii.

Din loc în loc, cu cât te aventurezi mai mult spre a cerceta castelul

fermecător al naturii, poţi întâlni stânci cu frunţile gânditoare de

imaginea anilor.

Capra neagră este copilul acestui loc. Jocul ei săltăreţ şi fericit

prin păduri, luminişuri, pe stânci, te învaţă cum ar trebui să te

înarmezi cu răbdare şi optimism pentru a trece cu uşurinţă peste

greutăţile vieţii.

Ursul ca un stăpân al acestei împărăţii se impune cu multă

personalitate prin fiecare pas pe care-l face.

Dacă muntele Ţarcu este destinat îndeosebi transhumanţei

oierilor, Muntele Mic rămâne un atractiv punct turistic. Pe Muntele

Mic poţi urca cu telescaunul, la pas sau cu automobilul pe drumul

construit special destinaţiei acestuia.

Plimbarea cu telescaunul, timp de patruzeci şi cinci de minute este

o adevărată splendoare. Pădurile de brad îţi zâmbesc în haina lor de

sărbătoare indiferent de anotimp. Căprioara nu întârzie să-ţi săgeteze

privirea cu imaginea ei de fugarnică. Odată ajuns în liviera pădurilor

de brad se zăreşte mănăstirea ce poartă hramul Sfântului Prooroc Ilie

Ion TURNEA


31

Tezviteanul şi mai multe cabane, pensiuni şi un hotel, toate presărate

printre văi.

La crucea din vârful muntelui poţi ajunge la pas, preţ de o oră, din

locul unde telescaunul şi-a încheiat traseul sau cu automobilul. Este

preferabil drumul făcut la pas. Datorită lui poţi gusta aroma muntelui

ascunsă în ochiul pădurilor de brad.

Locul unde am copilărit mi-a dăruit atâta energie de viaţă, m-a

îndrumat să merg pe drumul cel drept în viaţă după cum Egheriş,

pârâul ce scaldă Bolvajniţa, îşi cunoaşte albia sa, păstrând acelaşi

traseu până se varsă în râul Timiş.

Ion TURNEA


32

Localitatea Peştere de-a lungul timpului

Orice început este atât de fascinant. El ascunde atâta unicitate,

atâta înţelepciune. Nu există fiinţă omenească să nu-şi dorească să

descopere noutatea începutului unui lucru, mai ales dacă acel lucru se

dovedeşte extrem de folositor. Aflându-i începutul îi descoperi

cauzele şi poţi să-l perfecţionezi. O să dau câteva mici exemple.

Apariţia tehnologiei moderne, a calculatorului, telefoniei mobile,

aparaturii moderne utile în medicină etc. deschide dorinţa fiinţei

umane spre cunoaştere, cercetare, dorinţa de a descoperii mai mult,

mai util, mai benefic. Descoperirile în domeniul biologiei, chimiei,

fizicii au ajutat mult omul de-a lungul timpului iar începutul acestor

descoperiri deţine cheia perfecţionării lor. Apariţia cuvântului, a

primului alfabet, a tiparului, a ajutat omul în a-şi transmite gândurile,

sentimentele, descoperirile în domeniul ştiinţei, istoria, înaintaşilor.

Facerea lumii, apariţia a tot ceea ce este viu a preocupat mereu fiinţa

umană. Asemenea şi existenţa unui popor, apariţia lui, dispariţia lui

de-a lungul veacurilor unde a fost cazul a stârnit mereu curiozitatea

învăţaţilor de a cunoaşte diferite civilizaţii şi a culege tot ceea ce este

benefic ştiinţei de la fiecare. Nu mai departe de tot ceea ce necesită

atenţie este şi originea unei localităţii. Începutul este pentru fiecare o

enigmă şi nu există formă de viaţă să nu simtă plăcerea primei

descoperiri. Albina e fascinată să descopere universul florilor,

grădinarul începător este încântat să decopere miracolul ficărei

seminţe ce dă rod, medicul e mulţumit să vină cu noi remedii pentru

boli ce nu-şi găsiseră până în acel moment leacul, profesorul e

mulţumit a descoperi fiecare mlădiţă şi a-l ajută să crească formându-

şi personalitatea, tânărul pătruns de sentimentul dragostei este atât de

fericit când persoana dragă îşi deschide şi ea sufletul faţă de el,

geograful e încântat a pătrunde fiecare formă de relief, geologul e

fascinat a descopeii taina globului terestru, istoricul şi nu doar acesta

ci oricare om, este deosebit de mulţumit atunci când află enigmele

apariţiei unei aşezări umane.

Satul Peştere, aşezată pe malul drept al râului Timiş, judeţul Caraş

Severin, la o depărtare de 20 km spre nord de Caransebeş îşi are

Ion TURNEA


33

originea numelui din configuraţia locului pe care este aşezat. Terenul

pe care a fost întemeiat satul este calcaros. Pe acest teren calcaros

sunt săpate din vechime şase, şapte peşteri mari din care s-a extras

odinioară minereu de fier şi piatră de var, componente prelucrate

înainte de căderea regimului comunist în România, anul 1989, la

Oţelu Roşu (Ferdinand) şi la Căvăran.

Pe timpul dominaţiei austro-maghiare numele satului a fost

Krassobardar, Peşterea Caraşului.

În timp, străinii, oficialităţile vremii, care nu cunoşteau originea

numelui satului şi nici istoricul apariţiei acestuia pe un teren calcaros

în care au fost săpate mai multe peşteri, au tradus în ungureşte

numele satului Peşterea, nu Peştere, pluralul geografic, de la cele

şapte peşteri din hotarul comunal.

Încă din secolul al XVI – lea satul Peştere a fost menţionat

documentar însă ca propietetea familiei Găman, familie care în acea

vreme stăpânea Maciova, Calova, împreună cu alte sate şi moşii.

În lucrarea Krasso varmegye, pagina 105, Pesty Frigyes ne arată

că pe la mijlocul secolului al XIX – lea a stăpânit acest sat cu numele

Peştere o familie din Vârşeţ,Teodor. Din această familie, Teodor,

familie curat românească, a provenit baronul Alexandru Raiadici,

locuitor în Carloviţ.

Baronul Radici, la sfârşitul secolului al XIX – lea şi începutul

secolului al XX – lea apare atestat ca stăpân peste destinele

oamenilor din localitatea Peştere. Acesta a avut conacul în imediata

apropiere a bisericii din localitate şi a propus administraţiei locale şi

bisericeşti dar şi credincioşilor să mute biserica, pe cheltuiala sa, jos,

în şoseaua principală pentru ca să-şi lărgească curtea castelului său.

Populaţia s-a opus acestei propuneri şi astfel biserica a rămas pe

vechea ei poziţie.

După cum am menţionat mai sus este atât de spectaculos să

descoperi originea unei aşezări umane, de la descoperirea originii ei

la evoluţia acesteia de-a lungul timpului, schimbările suferite pe

parcursul diferitelor perioade istorice.

După cum religia are ca scop, de la apariţia lumii, partea spirituală

a vieţii, călăuzirea sufletului spre calea luminii veşnice, istoria este

ştiinţa care se ocupă cu studiul societăţii omeneşti din cele mai vechi

Ion TURNEA


34

timpuri şi până astăzi. Istoria studiază civilizaţii dispărute, trecutul

unui popor, a unei naţii, a unei aşezări omeneşti. Ea descoperă

evoluţia acestora de-a lungul vremii, cultura, tradiţiile, obiceiurile,

schimbările suferite datorită situaţiilor conjuncturale.

Ca orice aşezare umană şi localitatea Peştere îşi are istoria ei

atestată documentar în diferite scrieri precum lucrarea Krasso

varmegye, consemnări întocmite în ungureşte, deoarece o bună

perioadă de timp după cum s-a putut observa în cele menţionate mai

sus a fost sub dominaţie austro-ungară.

În anul 1577 localitatea Peştere a fost atestată documentar pentru

prima dată, iar în anii1751 – 1757 s-a menţionat documentar că avea

un număr de şaizeci de case. În anul 1992 s-a consemnat că satul

avea 298 de locuitori, iar în 2002 un număr de 264 locuitori.

Despre istoricul satului Peştere dar şi al bisericii locului există un

document şi în arhiva parohiei Cuvioasa Paraschiva întocmit de

preotul Bujor Borlovaş.

Ion TURNEA


35

Un îndemn spre bunătate, toleranță, gratitudine și adevăr

Am avut deosebita plăcere să citesc zilele acestea un nou volum

de teatru al Anei – Cristina Popescu, „Sinusoide“, apărut la Editura

Hoffman, Caracal, 2016.

În cele opt piese de teatru Ana-Cristina Popescu a arătat raportul

dintre trăirile personajelor, aspirațiile lor și arhietipurile societății

definind această acțiune matematic „Sinusoide“, „curbă care

reprezintă valorile sinusului în funcție de valorile unghiului respectiv

“ (DEX)

Adesea întâlnim în matematică foarte multă poezie, multă artă, iar

în acest volum autoarea a demonstrat că și între teatru și matematică

există o strânsă legătură.

În piesa de teatru „Ea este femeia“ pornește de la o scenă

petrecută într-o cofetărie. Omul în negru, un om oarecare

disprețuiește femeia, pe Cofetăreasă, nu plătește consumația, mai

mult decât atât, sparge ceașca din care și-a băut cafeaua. Tot în

cofetărie își face apariția și Lia, o femeie frumoasă cândva, dar pe

care greutățiile vieții au urâțit-o. Clara și Sonia, cele care conduceau

PFI (Partidul Femeilor Îndrăznețe), observă toate evenimentele ce s-

au petrecut în acea zi în cofetărie. Personajul, Copila, înfățișează

visul, idealul oricărei femei la început de drum. Lia a rămas fără aripi

din cauza societății, însă piesa de teatru se termină optimist, Copila

este cea care demonstrează că o femeie poate să fie puternică.

Deghizată în băiat se duce la sediul PFI și impresionează pe toți. Ea

este puternică „Ea este femeia“.

„Caracatița“ surprinde evenimente triste din perioada

comunismului puse pe seama unui copil care ajunge la orfelinat după

o întâmplare nefericită, a spart niște sticle de lapte. La orfelinat ajută

pe alți copii asemenea lui încercând mereu să evadeze dintr-un loc al

unei morți sigure. El dorea să-și urmeze idealul, să se realizeze în

viață. În cele din urmă reușește să fugă, ajunge în fața magazinului

de lapte, locul de unde a început tragedia vieții lui. Acolo își găsește

sticla lui de lapte pe care era desenată o caracatiță, sticla ce nu a

spart-o cândva, dar o sparge acum crezând că astfel se eliberează, dar

Ion TURNEA


36

constată că și mama lui s-a depărtat de el și ajunge pe mâinile unui

om al legii care-l duce într-un atelier de tâmplărie obligându-l să

învețe o meserie față de care copilul nu avea nicio atracție.

„Indiferență“ prezintă lupta unei femei bătrâne pentru a

supraviețui într-un oraș plin de oameni reci, oameni ce nu rup o clipă

din goana lor după vânt să ajute pe cineva care a căzut pe stradă.

Ajunsă la spital cu greu, bătrâna se lovește de indiferența medicilor.

Piesa de teatru se încheie cu moartea bătrânei.

Acțiunea din „Eu sunt Alexandru“ se desfășoară tot într-un spital,

mai exact la morgă surprinzând cercul în care și-a trăit viața

Alexandru.

„Rădăcini de păpădie“ prezintă dorința omului de a se depărta de

tot ceea ce este artificial și a se întoarce în sânul naturii.

„Ușa pierdută“ este simbolul elementului după care fiecare om

aleargă o viață, dar îl pierde din nepricepere. Omul nu reușește să

ghicească țiganca după cum nu a reușit acest lucru Gavrilescu în „La

țigănci“, M. Eliade.

Dragostea este idealul absolut și ea este elementul din monodrama

„În căutarea ultimului element“ pe care-l caută personajul.

„Gratitudine“ prezintă greșeala pe care oamenii o fac adesea, uită

să fie recunoscători pentru binefacerile primite.

Volumul de teatru „Sinusoide“ este un îndemn spre bunătate,

toleranță, gratitudine și adevăr.

Ion TURNEA


37

Frumusețea graiului bănățean

M-am născut și am crescut la sat. O mare parte din anii tinereții

mele i-am petrecut la sat. Chiar și astăzi păstrez legătura cu frumosul

sat bănățean. În ciuda faptului că modernizarea a îmbrățișat și glia

cea străbună, inima satului a rămas aceeași, pentru că oamenii

păstrează încă vii tradițiile și obiceiurile, portul din bătrâni și mai

presus de toate graiul dulce bănățean.

Săptămânal merg la sat, pentru că am stupină în localitatea

Peștere, județul Caraș Severin și constat cu bucurie că oamenii de

aici vorbesc în grai bănățean în număr mare și păstrează tradițiile și

obiceiurile locului.

Sunt convis că tradițiile și obiceiurile strămoșești, dar și frumosul

grai bănățean va rezista atacurilor modernității, pentru că mereu vor

exista vlăstari care să-l ducă mai departe și mai presus de toate

oameni de litere care scriu în graiul lor bănățean.

Scriitorul român Sorin Olaru care a plecat cu ani în urmă în SUA,

Michigan, și-a petrecut copilăria în localitatea cărășeană Buchin, din

vecinătatea Caransebeșului, Banatul Montan. Cu toate că a plecat din

țară, a luat cu el în suflet frumusețea satului și a graiului bănățean.

Tradițiile și obiceiurile satului românesc bănățean au fost o sursă de

inspirație pentru poeziile în grai ale scriitorul Sorin Olaru, de

asemenea și frumoșii ani ai copilăriei când a putut cerceta, cu ochii

aceia plini de naivitate a omulețului ce descoperă noul, toate

rânduielile adulților de la țară.

Fiind fiu de preot scriitorul Sorin Olaru a reușit să cunoască mai

bine oamenii cu bucuriile și neajunsurile lor și datorită acestui lucru

poeziile lui în grai au o morală. Sunt convins că prin mesajul

scrierilor a încercat să corecteze greșeli omenești și totodată să-i

ajute pe cei care consideră că au ajuns în situații limită să observe că

în spatele fiecărui nor luminează soarele.

În poezia în grai „Întâmplare dintr-un sat“ arată cum „Pavalica a

lu’ Scovarda sî ortaca lui, Florica,“ a plecat din sat să facă bani „Au

plecat în lumea larga, la Cicago-n Ameríca.“. De remarcat numele

familiei căreia aparținea cel plecat din sat, Scovarda, sinonimul

Ion TURNEA


38

regional a clătitei, un fel de plăcintă subțire. Prin acest nume

scriitorul dorește să arate că Pavalica a luat cu el și frumusețea

graiului bănățean, a obiceiurilor de acasă. Pavalica se îmbogățește,

dovada faptului că la sat oamenii au și viață grea, nu întotdeauna

pământul muncit cu trudă dă rod și animalele sunt din cele mai bune.

Bogat fiind revenea în țară în fiecare an și își ajuta consătenii și a

făcut acest lucru până când Doinița a intrat la facultate.

Consătenii rămași fără ajutorul lui, chiar dacă acest ajutor era un

plus financiar pentru ei, se revoltă din cauza lăcomiei și invidiei.

„T'in’te-atunci potop de zarva, suduieli, fluieraturi, / Cum iesau batu-

le-ar focul, din spurcatele de guri: / -Prindeti hotu’!...Hotu’,

hotu’!...striga baba lui Topala, / C-asta vrea pe banii nostri sa îsi tina

proasta-n scoala! “ Atât de lacomi au devenit, încât au crezut că fără

să facă nimic, banii aceia se cuveneau lor.

Morala textului este să nu ajuți pe cineva fără ca să primești ceva

în schimb, pentru că acel cineva va ajunge să creadă că tot ce îți

aparține este al lui.

Sorin Olaru, de loc din Banatul Montan, a purtat cu sine mereu

graiul bănățean. După terminarea studiilor, o facultate cu profil real,

Politehnica din Timișoara și o altă facultate cu profil umanist,

Facultatea de Teologie-Ortodoxă Istorie „Andrei Șaguna“ din Sibiu,

a muncit câțiva ani în țară, după care s-a stabilit în Michigan, SUA

unde a continuat să scrie și să publice în limba română, mai mult

decât atât în frumosul grai bănățean.

Gândirea realistă îmbintă cu cea umanistă conform studiilor

scriitorului Sorin Olaru sunt convins că și-a spus cuvântul în creațiile

lui unde a fost un fin observator a sufletului bănățean.

Ca scriitorul Sorin Olaru sunt mulți alți bănățeni care scriu și

publică în grai, Petru Andraș, Dorina Șovre etc. dar de această dată l-

am ales pe el, pentru că el este dovada clară că indiferent cât de

departe ești faptic de satul tău natal, el se află mereu cu tine, în

sufletul tă și îi porți frumusețea și graiul mai departe.

Ion TURNEA


39

„Sama-sama cum treśi drumu“

Scriitorul Petru Andraş a publicat de curând la Editura

Eurostampa din Timişoara un nou volum de versuri în grai bănăţean

„Sama-sama cum treśi drumu“, un volum selectat la Concursul de

Literatură Dialectală Bănăţeană „Marius Munteanu“, Ediţia a III-a

(2014-2015), prefaţat de Ioan Viorek Boldureanu.

Volumul este o bijuterie a valorilor tradiţionale din zona Banatului

Montan.

Utilizând limajul dialectal scriitorul a reuşit să surprindă prin firul

epic al versurilor sale diferite întâmplări din viaţa satului bănăţean,

fiecare având o morală.

„Oriśe naş are nănaş“ prezintă pe un oarecare Trośea care utiliza

ca fomulă de salut o expresie populară „Bună ďîua, tu căśiulă,“

adaptată la final într-un stil caracteristic „Că săpânu bańi nu are!...“.

Acest Trośea îşi găseşte şi el într-o zi, la o fântână, a lui Birtaşu,

naşul, pe cineva care-i arată adevărata lui faţă. Aruncând unor vecine

nişte cuvite jignitoare prin utilizarea altor expresii populare „- Vă

cresc rădăśni ca mâńe; / Dac-aş fi bărbatu vostru / Ńiśi dă izvod nu

v-aş ţîńe! Dă câtă vreme d-acasă/ După apă aţ plecat, / S-o săturat şî

fântâna/ Şî dă śiudă o săcat“ îşi primeşte şi el o replică pe măsură de

la Floarea şi Ana lu Păsulă „Nu-i traba măgarului / Dacă beu oili

apă!“ Se poate observa că sriitorul Petru Andraş utilizează expresii

populare pentru a prezenta defecte omeneşti ce sunt corectate prin

utilizarea altor învăţături, expresii populare. Un măgar jigneşte din

prea puţină înţelepciune, fără să-şi vadă defectele lui. Trośea este

până la urmă cel care-şi pierde timpul la bârfă, nu cei care aleargă

după treburile zilnice.

„Śe-o păţît veśinu Fleśea“ îl prezintă pe un om de la sat încercând

să vândă cât mai multe pere, mâncând în acelaşi timp pară după pară

a ajuns să nu mai poată sta la tarabă, muncit de alte probleme. „Unĝe

o ńemerit Linu“ prezintă ritualurile ce se fac la moartea unui om,

zilele de priveghi a lui Linu Arimie, un om sărac care la un an după

moarte a avut mormântul plin de verdeaţă „Tu, Floare, săracu Linu/

Şi după moarce-i tugit, / Că nu pringe-un loc cu carńe/ Dă vergėţuri

Ion TURNEA


40

... o murit.“ În mentalitatea populară omul îşi continuă aceeaşi trudă,

tot ce a muncit pe lumea acesta şi dincolo.

„Nu treśi drumu fiecum“ care dă şi titlul volumului prezintă o altă

tradiţie polpulară, praznicul cu ocazia sărbătoririi unui sfânt a cărui

nume e purtat de unul din membrii familiei, în cazul de faţă, Sfântul

Nicolae. Pentru ca să poată ţine praznicul erau necesare

achiziţionarea unor produse de la oraş, produse precum ulei, orez,

peşte în loc de carne, sare etc. La oraş un poliţist a explicat celor de

la sat că drumul nu se trece oricum, fiindcă vor primi amendă, fapt

pentru care au trecut durumul înainte şi înapoi ca să înveţe.

Se poate obseva, după cum spune şi titlul volumului că tot ceea ce

faci nu poţi face oricum, ci cu înţelepciune, dacă nu doreşti să păţeşti

ca personajele din versurile volumului.

Versurile scriitorului Petru Andraş sunt încăcate de umor,

învăţături şi tradiţii populare.

Ion TURNEA


41

APARIȚII EDITORIALE

În luna aprilie 2016, a apărut la Editura Sfântul Ierarh Nicolae

volumul de teatru „În colivie“ a scriitoarei Ana-Cristina Popescu.

Volumul cuprinde șaisprezece piese de teatru care pornesc de la

același mesaj, dorința de libertate.

Omul prin însăși natura sa este o ființă liberă, a fost creeată să

fie o făptură liberă, din acestă cauză, de câte ori se împiedică de câte

un bolovan, strigă după libertate, aleargă după ea, dar e atât de

obosit, de orb, că adesea nu îi zărește chipul. Ana-Cristina Popescu a

arătat acest lucru, neputința ființei omenești de a se elibera din firele

de mătase ale pânzei întunecoase a închisorii, prin piese precum

„Păianjenul“, „Oglinda“, „Gustând din măr“, „Punctul“, „Roata“ etc.

Titlul volumului sugerează elementul în care omul s-a

înlănțuit singur datorită unor complexe, fobii. Înțelegem acest lucru

și mai bine lecturând piesa de teatru „Râme, melci, viermi, șerpi“ sau

„De ce se ofilesc florile când le ating?“

Moravurile societății și încercarea de a evada departe de

noroiul lor sunt înfățișate în piese precum „Mocirla“ sau „Arhiva“.

Tot în aprilie 2016, la Editura Sfântul Ierarh Nicolae, a apărut

și volumul „Mozaic“, un auxiliar didactic de limba și literatura

română pentru gimnaziu, autor Ana-Cristina Popescu și Simona

Petronela Mîțu.

Ion TURNEA


42

IN MEMORIAM, PR. NICOLAE RĂDULESCU

Joi, 22 octombrie

2015, a trecut la cele

veşnice pr. Nicolae

Rădulescu, originar

din localitatea

Cruşovăţ, judeţul

Caraş-Severin, la

vârsta de 55 de ani.

Prin viaţa pe care

a dus-o, părintele a

fost pentru cei din jur un model de dăruire sufletească. Faptele

părintelui vorbesc despre devotamentul lui în slujirea aproapelui şi

împlinirea Cuvântului lui Dumnezeu. A făcut din slujirea aproapelui

scopul vieţii sale şi a reuşit acest lucru prin Aşezământul social-

monahal Sfânta Treime.

Părintele Nicolae Rădulescu a păstorit începând cu 6 decembrie

1985 Biserica cu hramul Adormirea Maicii Domnului din comuna

Glimboca, judeţul Caraş Severin, până în 2000, douăzeci şi cinci de

ani.

A fost o perioadă atât consilier administrativ şi juridic la

Episcopia Caransebeşului cât şi protopop în Protopopiatul

Caransebeş.

La iniţiativa părintelui, în 30 mai 1999, cu binecuvântarea I.P.S.

Laurenţiu Streza, pe atunci Episcopul Caransebeşului, s-a pus piatra

de temelie pentru construirea Casei de Bătrâni Sfânta Treime din

comuna Glimboca. În toamna aceluiaşi an, mai precis în luna

octombrie, s-au început lucrările la Casa de Bătrâni Sfânta Treime.

Pr. Nicolae Rădulescu a intrat în contact cu Crucea Roşie din San

Marino de unde a obţinut aproape toate materialele de construcţie.

De câţiva ani Casa de Bătrâni Sfânta Treime a avut toate condiţile

necesare unui trai nu doar decent, ci la cele mai înalte standarde.

Bătrânii adăpostiţi aici s-au putut bucura de cabinet medical, zonă

Ion TURNEA


43

pentru gimnastică, bibliotecă. Totodată s-au organizat conferinţe,

tabere, diverse întâlniri.

Lângă Casa de Bătrâni Sfânta Treime pr. Nicolae Rădulescu a

construit o mănăstire unde au putut participa la Sfintele Slujbe nu

doar bătrânii ce locuiesc în clădirea alăturată, ci oricare credincios.

Aşezământul social-monahal Sfânta Treime a fost construit pe

locul bisericii Satului Batrân, pe malul stâng al Bistrei, într-o zonă

pitorească. Dealurile împădurite din împrejurimi, poieniţa plină de

flori în care sunt amplasate construcţile, ospitalitatea maicilor,

căldura sufletească a bătrânilor care şi-au găsit casă acolo au încarcat

cu energie pozitivă pe oricine a trecut pe acolo. Indiferent de anotimp

acel loc a avut şi va avea un farmec aparte, un loc în care ai găsit

acea linişte şi spiritualitate de care ai mereu nevoie.

Cu toate că a trecut peste multe greutăţi şi încercări pr. Nicolae

Rădulescu, administratorul Mănăstirii şi Casei de Bătrâni Sfânta

Treime, s-a ridicat deasupra greutăţilor biruitor şi a continuat să se

implice sufleteşte în munca cu aproapele dăruindu-le o casă caldă,

luminoasă şi primitoare.

Sunt convins că la finalul vieţii părintele a închis ochii mulţumit

că a putut dărui o casă multor nevoişi, că a putut vedea pe chipul

semenilor săi un zâmbet, o speranţă, o bucurie.

Pr. Nicolae Rădulescu a fost înmormântat în locul care l-a iubit,

Aşezământul social-monahal Sfânta Treime, împlinindu-i-se dorinţa

de a fi mereu lângă cei aflaţi în neputinţă. Dacă ar fi fost întrebat pe

când trăia în ce loc i-ar fi plăcut să se odihnească, ar fi răspuns

asemenea ciobănelului mioritic, lângă oile lui, în strunga de oi. Nu a

fost întrebat, dar cei apropiaţi care i-au cunoscut sufletul au înţeles

acest lucru şi i-au îndeplinit ultima dorinţă.

Ion TURNEA


44

Pe şevalete, ruginiul toamnei“

Îndată ce toamna şi-a intrat în drepturi

arătându-şi măiestria artistică, Voichiţa

Pălăcean-Vereş a chemat iubitorii artei

cuvântului să dăruiască din nestematele

sufletului lor iubitorilor de frumos.

Antologia „Pe şevalete, ruginiul toamnei“

îngrijită de Voichiţa Pălăcean-Vereş a

adunat în paginile ei creaţiile scriitorilor

români din întreaga lume şi aş dori să o

amintesc pe scriitoarea Melania Rusu

Caragioiu ce locuieşte în Canada,

membră a Ligii Scriitorilor Români,

Filiala Timişoara-Banat.

Toamna şi-a luat pensula, şi-a selectat culorile şi a pornit pe

câmpuri, prin grădini, prin păduri să-şi desăvârşească opera.

Scriitorii, chemaţi de Voichiţa Pălăcean-Vereş au luat creionul şi au

început să sculpteze litere, să le modeleze în silabe, să le îmbine în

cuvinte.

„E atât de frumos să zbori, / Să îmbrăţişezi cu privirea totul: /

Oameni şi nori, vise şi amintiri! Acolo sus, în lumină, / Simţi

atingerea nevăzută a aripilor.“ spune poeta Cosmina Monoses în

poezia „Zbor“. Toamna îşi cunoaşte zborul pe aripi de frunze,

scriitorii îşi cunosc aripile prin literele ce răsar cu fiecare mişcare a

creionului, cu fiecare gând ce aşteaptă să-şi spună înţelepciunea de-o

viaţă cititorilor.

Scriitoarea caransebeşeancă Ana-Cristina Popescu, citând-o pe

Anais Nin, în motto-ul nuvelei „Focul“ arată că fiecare om poate să

fie o flacără şi să înflăcăreze pe alţii. Când scriitorul îşi ascultă focul

lăuntric se naşte opera, când cititorul ascultă glasul focului ce a pictat

cuvintele se înţelepţeşte.

Este lăudabilă munca scriitoarei Voichiţa Pălăcean-Vereş de a

aduna în fiecare anotimp nestemate literar-artistice şi a le tipări pe

filele aurii ale eternităţii.

Ion TURNEA


45

Un nou premiu pentru Elena Molea

Târgovişte care s-au întors de acolo cu trei premii, un premiu I

şi un premiul II la secţiunea interpretare individuală, dar şi Premiul

Primăriei Macea pentru grup.

Premiul I la secţiunea interpretare individuală a fost obţiunut

de Elena Molea din Caransebeş, în vârstă de unsprezece ani.

În 18 decembrie 2014 am publicat un material în ziarul

săptămânal Caraş Severin în şapte zile despre o stea în devenire,

Elena Molea, menţionând numeroasele premii obţinute de talentata

cărăşeancă în urma participării la diferite concursuri.

Elena Molea a dovedit talent ca interpret vocal şi actor.

Totodată este şi o cunoscătoare şi iubitoare a graiului bănăţean. La

cea de-a XIV-a ediţie a Concursului de recitatori „Buna Vestire”,

manifestare organizată de Societatea Literar-Artistică „Tibiscus” din

Uzdin – Voivodina, Serbia, a obţinut locul I şi Marele Premiu. A luat

parte la cea de a XVII-a ediţie a Festivalului Folcloric de la

Aninoasa, împreună cu membrii „Clubului Victorioşilor”, alături de

mari artişti ai folclorului românesc. În 2012, de Sfinţii Apostoli Petru

şi Pavel, a cântat la Vulcana Băi melodia Pavele, Pavele. În 2013 a

jucat în comedia „Vampirii ghinionişti”. Elena Molea a mai jucat în

filmul pentru copii „Creanga de aur”, alături de Teatrul „Junior” şi

„Clubul Victorioşilor”, în filmul „Copilăria din Amintiri”, ce a avut

premiera în 28 februarie, la Galleria Mall Piatra-Neamţ, când s-au

sărbătorit 177 de ani de la naşterea marelui povestitor Ion Creangă.

Totodată şi în filmul pentru copii „Misiune de urgenţă”. A participat

şi la emisiunea „Banca de Talente”, difuzată în fiecare duminică pe

Columna Tv de la Târgovişte, alături de componenţii „Clubului

Victorioşilor” unde a interpretat cântece precum „Eu îs şeful

străzilor“.

Elena Molea datorită talentului, ambiţiei, muncii susţinute s-a

întors victorioasă din orice competiţie. Ea a ştiut mereu să lumineze

peste vârfurile înălţimilor.

Ion TURNEA


46

PERFECŢIUNEA

Voluntar sau involuntar fiecare fiinţă caută să atingă perfecţiunea.

În copilărie omul încearcă involuntar a se apropia de perfecţiune

pentru a-şi bucura părinţii, prin rezultatele bune obţinute la învăţătură

sau prin deprinderea unor abilităţi. E nemulţumit de propria

persoană, are complexe, dar nu renunţă la urcuşul spre desăvârşire.

Matur, omul, îşi urmează aptitudinile. Munceşte mult pentru a se

realiza. Numai prin multă muncă poţi urca câte o treaptă şi poţi spera

să ajungi a întruni toate calităţile visate încă din pruncie. Şi, totuşi,

perfecţiunea spre care speră un individ nu este universal valabilă

pentru toţi. „Să ajungi la desăvârşire. Nimeni nu se naşte perfect. Cu

fiecare zi te desăvârşeşti în fiinţa ta ca şi în profesiunea ta, până

ajungi la capătul unei perfecţiuni la care aptitudinile sunt complete

iar însuşirile alese, dezvoltate.“, spune Baltasar Gracian

Dumnezeu, potrivit Sfintei Scripturi, Facere 1, 31, a făcut totul

perfect „Şi a privit Dumnezeu toate câte a făcut şi iată erau bune

foarte. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a şasea.“ Creatorul

vieţii, Energia cea Vie, a realizat o operă desăvârşită, atâta doar că a

lăsat libertate creaţiei sale, iar creaţia a preferat imperfecţiunea

pentru o clipă de plăcere şi neascultare. Omul a gustat din fructul

oprit şi a pătat faţa întregii creaţii cu umbra morţii.

Un tablou, oricât de valoros este, în momentul în care picuri peste

el alte linii sau îl înrămezi într-un chici, îşi pierde strălucirea. La fel

s-a întâmplat cu toată creaţia după căderea omului în păcat.

Dornică de perfecţiune, pentru că Meşterul este Perfecţiunea

însăşi, creaţia încearcă să ajungă în vârful piramidei prin fel şi fel de

mijloace. Medicul se străduieşte să prelungească viaţa, profesorul te

iniţiază în înţelepciune, artistul, fie că este scriitor, pictor, sculptor,

compozitor etc. reproduce o filă a unei creaţii perfecte cândva.

Am privit clădirile cu arhitectură unică, dar şi ele vorbesc pe

alocuri de imperfecţiune, pentru că şi-au luat unele forme din mediul

înconjurător. Am privit la cei ce păreau să se iubească necondiţionat,

dar şi aceştia au obosit la un moment dat, aşteptând jertfă doar din

Ion TURNEA


47

partea unuia. Într-un târziu am privit perfecţiunea la nişte fiinţe

neîmsemnate, la nişte insecte, la albine.

Am studiat cum albinele construiesc fagurii cu o precizie

chirurgicală. Îşi organizează familia, îndeplinind fiecare rolul cuvenit

cu maximă responsabilitate, iar în cazuri extreme, când stupul este

atacat, se sacrifică până la ultima încercând să salveze regina, pe cea

care menţine stupul viu.

Dacă omul ar înţelege cât de valoroasă este dragostea şi puterea

de sacrificiu, dacă s-ar întoarce la Dumnezeu săvârşind binele, clipă

de clipă, aşa cum albinele nu uită să slujească reginei, celei ce

menţine viaţa, ar ajunge bucuria perfecţiunii.

Ion TURNEA


48

ASCULTAREA, O MARE TAINĂ

E greu să vorbeşti despre ascultare într-o lume modernă care nu

oboseşte nicio clipă în a-şi urma idealul cu orice preţ.

Ca omul să poată înţelege cât de importantă este ascultarea trebuie

să-şi amintească că protopărinţii noştri Adam şi Eva au primit o

singură poruncă de la Dumnezeu: „A dat apoi Domnul Dumnezeu

poruncă şi a zis: Din toţi pomii din rai poţi să mănânci, Iar din pomul

cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei

mânca din el vei muri negreşit.“[Facere] şi au călcat-o. Omul nu a

ascultat de porunca divină şi a cunoscut durerea morţii.

Părinţii îşi sfătuiesc copiii spre ascultare pentru a-i feri de

primejdii şi greutăţi. Dacă un copil nu-şi ascultă părinţii şi se joacă

cu focul, se arde, altul care se aruncă în apă, se îneacă.Adam şi Eva

nu au ascultat de Părintele nostru şi au murit. Exemplele din viaţa de

zi cu zi care arată importanţa ascultării sunt nenumărate. Bolnavul,

dacă nu ascultă de medicul său, nu se vindecă. Pietonul, dacă nu

ascultă îndemnul de a traversa doar prin locurile permise, este supus

accidentelor.

Nimeni nu spune să nu preţuieşti libertatea. Libertatea este cel mai

de preţ lucru. Nimeni nu spune să nu ai personalitate, pentru că un

om cu personalitate reuşeşte să urce munţii. E bine să ai

personalitate, să iubeşti libertatea, dar să asculţi sfatul celor înţelepţi.

Dacă muncitorul nu ascultă îndemnurile inginerului care a gândit

proiectul, munca lui o să fie zadarnică, se va risipi asemenea

zidurilor Mănăstirii Argeşului din balada populară cu acelaşi nume.

Dacă elevul nu ascultă învăţătura profesorilor săi nu va reuşi să-şi

descopere adevăratul drum în viaţă. Dacă copiii nu ascultă de părinţii

care-i iubesc şi-i îndrumă spre bine ajung într-un final să-şi plângă de

milă, ba chiar îşi pun viaţa în primejdie. Până şi în basmele populare

eroul dacă a ascultat glasul animalelor personificate, a fost ajutat de

acestea, iar dacă nu a ascultat îndemnul părintesc şi-a pus în pericol

viaţa.

Cu regret trebuie să afirm că există unii care după ce ajung în

funcţii înalte, pe scaune moi şi calde, folosesc ascultarea în mod

Ion TURNEA


49

abuziv, dictatorial, pentru a-şi atinge obiectivele prin subordonaţii

lor, anihilându-le acestora orice drept de a progresa, de a-şi urma

visul, iar în cazul în care subordonatul este foarte inteligent şi îşi

foloseşte picioarele şi în scop propriu, ca să escaladeze propriul

munte, au obiceiul de a încerca să taie picioarele acestuia.

E firesc să nu asculţi pe cel ce te îndeamnă la rău, dar omul are

suficientă înţelepciune, fiind fiinţă raţională să deosebească binele de

rău, e bine să nu asculţi când totul ţi se pare zadarnic în drumul tău în

viaţă, pentru că tu îţi cunoşti cel mai bine personalitatea, dar la fel de

bine este să asculţi pe cel înţelept, pe cel care ţine cu adevărat la tine

şi care îţi este alături mereu în urcuşul spre stele.

Ion TURNEA


50

„Toate ființele umane se nasc libere și egale în demnitate și în

drepturi. Ele sunt înzestrate cu rațiune și conștiința și trebuie să se

comporte unele față de altele în spiritul fraternității.”

(Articolul 1 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului)

LIBERTATE ŞI RESPONSABILITATE

„Căci voi, fraţilor, aţi fost chemaţi la libertate; numai să nu folosiţi

libertatea ca prilej de a sluji trupului, ci slujiţi unul altuia prin iubire.

Căci toată legea se cuprinde într-un singur cuvânt, în acesta: Iubeşte

pe aproapele tău ca pe tine însuţi.“ (Sfântul Apostol Pavel)

Dumnezeu l-a creat pe om liber, liber spre a-şi urma propriul drum în

viaţă.

Imediat ce omul a fost creat de Dumnezeu a primit libertatea de a

se bucura de toate roadele grădinii Eden şi sfătuit să nu mănânce din

fructul oprit. Omul a avut libertatea de a alege între bine şi rău. A

ales greşit. A călcat porunca divină. Omul era responsabil de toată

creaţia. El a fost pus să stăpânească peste păsările cerului, animale,

vegetaţie, vietăţile din ape. Şi-a folosit greşit libertatea şi a dus după

sine întreaga creaţie în braţele morţii. Nu a fost responsabil faţă de

darul primit de la Dumnezeu.

Cu părere de rău trebuie să afirm că istoria biblică se repetă la

nesfârşit. Zilele acestea am mers la primăria unei localităţi învecinate

pentru a primi un act referitor la terenurile ce le deţin spre a-l depune

la APIA. Înainte de a face acest lucru am anunţat telefonic când o să

trec pe la primărie pentru a mi se elibera acel certificat. Mi-am făcut

aşadar o programare.

În ziua cu pricina m-am dus la primărie. Am bătut la uşa

secretariatului camerei agricole şi am pătruns în încăpere după ce

glasul urzuz al unui angajat mi-a răspuns un da sec, tăios.

Eram în pragul uşii. Angajatul ce-şi savura cafeaua m-a privit

încruntat şi mi-a spus să aştept afară, că mă cheamă el când o să fie

liber. A început lupta cu timpul pierdut zadarnic pe holurile

Instituţiei. În cele din urmă am fost poftit în secretariat. Când a auzit

că trebuie să elibereze o foaie pe care mai trebuia să pună şi o

Ion TURNEA


51

ştampilă însoţită de o semnătură, a început să îşi găsească scuze că

nu are timp, că trebuia să vin înainte de a-mi elibera actul să mă

programez. O programare telefonică nu era valabilă. În felul acesta

m-a plimbat câteva zile, zile în care am fost lăsat să aştept pe acelaşi

hol zadarnic, să fiu sfidat de primar şi toţi angajaţii Instituţiei care nu

aveau timp să elibereze un act.

Fiecare om are responsabilităţi, însă unii ignoră aceste

responsabilităţi, mai mult decât atât calcă drepturile omului. Adesea

cetăţenii sunt plimbaţi de la o uşă la alta, de la secretariat la

contabilitate, de la contabilitate la camera agricolă, cu câte o

banalitate de act spre a i se pune o ştampilă, sfidat, luat peste picior.

Cei care sunt responsabili spre a rezolva problemele cetăţenilor se

plâng mereu că nu au timp, privind ironic victimele de pe scaunele

comode de la birou, în timp ce-şi savurează cafeaua, prăjitura sau

fumează de prea multă plictiseală câte o ţigare.

În condiţiile acestea nu pot să nu-mi amintesc cuvintele lui Jean

Jacques Rousseau „Omul s-a născut liber şi este pretutindeni în

lanţuri.“

Eu nu mi-am rezolvat încă problema, însă ca mine sunt mulţi care

aşteaptă o rezolvare şi acest lucru se întâmplă din cauza faptului că

cei ce sunt lăsaţi să se ocupe de problemele cetăţenilor sunt

iresponsabili, nu respectă dreptul fiecărui om şi se folosesc greşit de

libertatea ce li s-a acordat. Ei nu-şi iubesc aproapele, nu se consideră

responsabili a problemelor acestuia, ba mai mult, îl dispreţuiesc pe

acela datorită căruia ei se bucură de scaunele comode de la birou, de

aroma cafelei şi viaţa lipsită de grija zilei de mâine.

Ion TURNEA


52

ANTOLOGIA „MICUŢII SCRIITORI DIN BANATUL

MONTAN“

Sâmbătă, 07.03.2015, în cadrul întâlnirii literare de la Timişoara a

Ligii Scriitorilor Români, filiala Banat - Timişoara scriitoarea şi

profesoara Ana-Cristina Popescu din localitatea Caransebeş a

prezentat al şaselea volum publicat până în prezent, o antologie

„Micuţii scriitori din Banatul Montan“.

Întâlnirea literară a debutat cu un scurt moment poetic dedicat

femeii. Scriitorul Cornel Iovuţa a recitat din poeziile sale în care a

adus un omagiu femeii. Acelaşi scriitor a prezentat şi revista Scârţ, o

revistă umoristică în care a publicat două epigrame.

Prima prezentare de carte a fost a scriitoarei şi profesoarei Lucia

Elena Popa din Timişoara „Un timp înmiresmat“. Lucia Elena Popa a

dedicat această carte nepoatei sale Leea Dalia, iar în prima parte a

cărţii intitulată Adoraţie fiecare poezie este însoţită şi de imaginea

unei flori de dalie. Cartea a surprins frumuseţea universului

copilăriei. Scriitoarea Ana Caia a precizat că Lucia Elena Popa în

acest al treilea volum publicat a încercat „a ne plasa în lumea

copilăriei“ şi acest lucru i-a reuşit din plin.

Ana-Cristina Popescu prin ANTOLOGIA „Micuţii scriitori din

Banatul Montan“ i-a invitat pe cei prezenţi la întâlnirea literară să

rămână în acelaşi univers al copilăriei. Antologia a adunat în paginile

ei optzeci şi unu de elevi şi patru studenţi autori din Caraş Severin,

Banatul de munte, zece elevi de la Şcoala Gimnazială Steierdorf,

Anina coordonaţi de profesoara Mîţu Simona Petronela şi 71 de elevi

de la şcolile din localitatea Oţelu Roşu coordonaţi de autoarea

antologiei.

Antologia „Micuţii scriitori din Banatul Montan“ a luat fiinţă

după cum a mărturisit autoarea din dragostea ei pentru arta

cuvântului. Atât de mult a iubit cuvântul, încă din copilărie, încât i-a

îndemnat şi pe cei din jur să-i observe frumuseţea. Astfel volumul

„Micuţii scriitori din Banatul Montan“ apărut anul acesta la Editura

Sfântul Ierarh Nicolae de la Brăila, cât şi volumele „Îndrăgostiţi de

poezie“ apărut în 2009 la editura Dalami din Caransebeş şi „Colaj“

Ion TURNEA


53

apărut în 2014 la Editura Sfântul Ierarh Nicolae îndeamnă elevii spre

creativitate, lectură, dragoste faţă de frumuseţea cuvântului.

Prefaţa antologiei „Micuţii scriitori din Banatul Montan“ a fost

făcută de scriitorul şi jurnalistul Adrian Crânganu, iar postfaţa cărţii

am făcut-o eu şi o s-o redau în rândurile următoare:

Aş începe cuvântul meu despre ANTOLOGIA „MICUŢII

SCRIITORI DIN BANATUL MONTAN“ cu un citat din poezia

„Făgăduinţa iernii“ a elevei Zvedeanu Ana-Maria, elevă în clasa a

VI-a la Şcoala Gimnazială, Nr. 2, Steierdorf – Anina „Vreme rea,

viscol şi ger, / Iarna cerne fulgi din cer. / Flori de chiciură create, /

Albinuţe îngheţate, / Stau în stup şi se întreabă: / - „Când mai vii, tu,

primăvară?“

Volumul de faţă este o făgăduinţă pe care scriitoarea şi

profesoara Ana-Cristina Popescu o face tinerilor talentaţi, o

făgăduinţă conform căreia, după ce primii fulgi de nea vor uda solul

îngheţat se vor ridica în lumină ghioceii primăverii. Fiecare elev a

picurat din sufletul lui cuvinte calde ce vor rămâne veşnice, cuvinte

pe care Ana-Cristina Popescu le-a adunat cu sfinţenie şi le-a aşezat

în acest volum. Timpul va risipi fulgii zburdalnici şi va aduce soarele

primăverii, a ghioceilor, a mugurilor, iar elevii care vor alege calea

literaturii vor descoperi cât de frumoase sunt stelele şi câtă verdeaţă

aduce cu sine munca neîncetată atunci când doreşti să guşti

eternitate prin cuvânt.

Albinuţele îngheţate ce stau în stup, adunate într-un ghem pentru

a supravieţui frigului aşteptă primăvara spre a efectua zborul de

curăţire, pe urmă se uită în jur şi aşteaptă ca florile să-şi înalţe

capul şi să le salute, chemându-le să descopere micuţul lor univers.

Elevii acumulează informaţii, citesc şi încearcă să-şi contureze cât

mai bine propriul stil spre a ajunge un scriitor desăvârşit.

Îmi amintesc că în urmă cu câţiva ani Ana-Cristina Popescu a

publicat în Foaia Diecezană a Episcopiei Caransebeşului câteva

creaţii ale unor elevi, precum poezia Altar scrisă de eleva Dayana

Buşu, încurajându-i să nu renunţe la scris. A continuat cu reviste

şcolare, Muguraşii, Porţi deschise, concursuri de creaţie literară,

culegerile Îndrăgostiţi de poezie şi Colaj. De curând a trimis la

Ion TURNEA


54

ziarul Caraş Severin în şapte zile o creaţie a elevei Andreea Buzuriu

pe care am avut bucuria să o citesc publicată zilele acestea.

Felicit pe scriitoarea şi profesoara Ana-Cristina Popescu pentru

munca ei în folosul culturii şi literaturii, pentru dăruirea cu care

îndrumă tinerii să iubească arta cuvântului. Sunt convins că nu va

obosi niciodată să se jertfească spre a sprijinii elevii talentaţi. Acest

lucru se poate observa şi în volumul ANTOLOGIA „MICUŢII

SCRIITORI DIN BANATUL MONTAN“.

Au fost citite câteva fragmente de proză scrise de eleva Andreea

Buzuriu, elevă olimpică, anul trecut a participat la etapa națională a

olimpiadei de Limbă, Literatură și Comunicare; de studenta Preda

Gabriela Dagmar și de eleva Valentina Cramer care anul acesta a

obținut locul I pe județ la olimpiada de Educație Moral-Religioasă și

s-a calificat pentru etapa județeană și o poezie a elevei Mihuț Timeea

intitulată „Mama“.

Întâlnirea literară a continuat cu prezentarea cărţii „PABLO

MELE: LE API MORTE“ (Albinele moarte), traducător Teodora

Stanciu, apărută la editura Napoca Nova 2015 de către preşedintele

Ligii Scriitorilor Români, filiala Banat – Timişoara, profesor Doina

Drăgan. În această carte au publicat versuri şi scriitorii Mariana

Strungă, Ana Caia, Doina Drăgan şi Cornel Iovuţa.

În încheierea întâlnirii literare profesor universitar Mariana

Strungă a prezentat volumul Pendul de cer.

Ion TURNEA


55

DRUMUL CARE PLÂNGE A FOST ÎNGHIŢIT DE APE

Anul trecut am publicat un material intitulat Drumul care

plânge pe site-ul personal şi într-un volum de publicistică. Am

trimis acelaşi material şi la ziar, dar nu a fost publicat din motive

necunoscute. O să redau pentru început articolul despre un drum

dat uitării: Nu există drum rutier mai trist decât cel care leagă

localitatea Constantin Daicoviciu de Peştere. Am făcut cunoştinţă cu

acest drum cu mulţi ani în urmă. De atunci şi până astăzi drumul şi-

a mai împovărat spinarea cu alte gropi, cu alte pietre, cu alte istorii,

în rest a rămas acelaşi drum prăfuit şi trist.

Chipul prăfuit şi greu al drumului ascunde o eternitate, o

eternitate de bucurii şi de necazuri. Multe a văzut drumul şi a simţit.

A fost bătătorit de omul simplu de la ţară. Fiecare om şi-a purtat pe

tălpi povara muncii, a neajunsurilor, a încercărilor. Istoria fiecărui

om s-a întipărit în fiinţa drumului. Praful ce-i acoperă chipul este tot

atât de des ca şi istorioarele celor ce l-au cunoscut. Şi a cunoscut

multe suflete trudite drumul. Cu fiecare piedică, cu fiecare căzătură

a prietenilor lui ce i-au brăzdat faţa, drumul şi-a mai adâncit câte o

groapă.

Şi a adunat drumul mulţi prieteni. Ei i-au vorbit despre viaţă,

despre ploi şi soare, despre flori şi spini. Prietenii lui erau puternici,

asemenea lui. De câte ori cădeau într-o groapă se ridicau. De câte

ori îşi rupeau câte un osicior la fiecare piedică, nu-şi pierdeau

nădejdea şi călcau mai departe.

Credincios vechii lui imagini drumul priveşte astăzi cu ochii

trişti şi prăfuiţi la albastrul cerului şi ar dori o bucată din oglinda lui

spre a-şi farda faţa ridată de atâta amar de vreme, pe urmă priveşte

la râul Timiş şi ar dori o picătură de apă pentru a-şi potoli furtuna

de praf.

Primăvara verdeaţa de pe margini zâmbeşte drumului dar el

nu poate să-şi potolească praful cu frăgezimea ei. Vara, Timişul, i-ar

face semn să coboare spre unda-i dar praful dilatat de căldură

respinge chemarea. Toamna e nevoit să guste din roadele noroiului.

Ion TURNEA


56

Iarna presară zeci de capcane trecătorilor.

Nu ştiu cât timp acest drum îşi va mai purta povara prafului,

a gropilor, a încercărilor, un lucru însă este sigur, şi acest drum ce

uneşte localitatea Constantin Daicoviciu de Peştere ar îmbrăca

haină nouă de sărbătoare, ar zâmbi altor muguri şi primăveri. Şi-ar

dori să nu mai plângă.

Mărturisesc cu regret că după un an de când am publicat

materialul drumul este în aceeaşi stare, însă de această dată mult mai

jalnică. Râul Timiş datorită precipitaţiilor din acestă iarnă a părăsit

albia şi a tăiat acest drum, dar nu provizoriu, pentru un timp limitat.

Râul şi-a mutat cursul peste acest drum tăind astfel legătura între

localităţile Contantin Daicoviciu şi Peştere.

Trecătorii sunt nevoiţi să-şi găsească cărare între cele două

localităţi, călcând pământul proprietarilor din zonă.

Nădăjduiesc că în cele din urmă cineva va auzi glasul unui

drum uitat de autorităţi, cunoscut de oamenii locului şi îngrădit de o

natură edenică.

Ion TURNEA


57

„Căci unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta.”(Matei 6, 21)

ÎN SLUJBA BANULUI

Zilele acestea m-am întâlnit cu un vechi prieten. Venise la

Caransebeş cu soacra lui la spital, la un control. Şi eu mă aflam la

spital pentru câteva analize şi astfel l-am observat aşteptând în faţa

unei uşi. Am înţeles că soacrei lui i se vor face câteva investigaţii

amănunţite, iar el va trebui să aştepte preţ de cel puţin o oră pe

coridoare, în faţa cabinetelor. Din vorbă în vorbă l-am convins să

mergem la o cafea.

Prietenul meu s-a stabilit în comuna Obreja în urmă cu douăzeci

de ani, după ce s-a însurat. Depănând amintiri, prietenul meu s-a

plâns de comportamentul preotului din localitate care după ce a mers

pe la casele oamenilor cu botezul ca să le sfinţească a citit un

pomelnic lung în biserică, la finalul Sfintei Liturghi, cu contribuţia

fiecărei familii. La fel a procedat şi în urma colindului. A anunţat

cine a primit Corul Bisericii şi cu ce sumă a contribuit fiecare. A fost

umilitoare situaţia creeată de preot în biserică.

Omul a primit de la Bunul Dumnezeu libertatea de a se bucura de

toate lucrurile ce sunt sub soare, însă nu toate lucrurile de sub soare

sunt benefice sufletului şi trupului omenesc. Din această cauză omul

trebuie să chibzuiască la toate cu înţelepciune. Este dureros când îţi

este dat să auzi că unii, aflaţi în anumite funcţii, în loc să-şi

îndeplinească cu vrednicie sarcina pentru care au fost numiţi, profită

de slăbiciunea oamenilor cărora ar trebui ei înşişi să le fie sprijin.

Rob al banului şi preotul despre care mi-a povestit prietenul meu,

a uitat că el se află în slujba lui Dumnezeu şi a oamenilor, nu oamenii

în slujba lui. Lasând la o parte bunul simţ, înţelepciunea, a început să

umilească oamenii cerând din puţinul lor spre a-şi mări punga, aşa

cum fac cerşetorii pe la uşile oamenilor şi pe la margini de drum.

E regretabil că în sânul Bisericii Ortodoxe care mi-a fost mereu în

suflet cu toate tainele şi adevărurile ei se află uscături care în loc să

ridice pe cei căzuţi îi afundă tot mai mult în noroi.

Ion TURNEA


58

Mândria, dorinţa de a conduce, de a primi slava deşartă a

oamenilor, ipocrizia, i-a orbit pe unii atât de mult, încât nu mai

deosebesc binele de rău. Din aceste vicii se ajunge treptat şi la

dorinţa de a aduna cât mai multe lucruri materiale. „Cărturarii şi

fariseii au şezut în scaunul lui Moise; deci toate câte vă vor zice

vouă, faceţi-le şi păziţi-le; dar după faptele lor nu faceţi, că ei zic, dar

nu fac. Că leagă sarcini grele şi cu anevoie de purtat şi le pun pe

umerii oamenilor, iar ei nici cu degetul nu voiesc să le mişte. Toate

faptele lor le fac ca să fie priviţi de oameni; căci îşi lăţesc filacteriile

şi îşi măresc cicurii de pe poale. Şi le place să stea în capul mesei la

ospeţe şi în băncile dintâi, în sinagogi, Şi să li se plece lumea în pieţe

şi să fie numiţi de oameni: Rabi. Voi însă să nu vă numiţi rabi, că

unul este Învăţătorul vostru: Hristos, iar voi toţi sunteţi fraţi. Şi tată

al vostru să nu numiţi pe pământ, că Tatăl vostru unul este, Cel din

ceruri. Nici învăţători să nu vă numiţi, că Învăţătorul vostru este

unul: Hristos.“ (Luca 23, 2-10)

E bine ca omul să urmeze învăţăturile de credinţă, să nu copieze

făţărnicia celor ce nu doresc altceva decât slava deşartă a celor din

jur şi să nu cadă în deznădejde atunci când un slujitor nevrednic i-ar

putea sminti.

Ion TURNEA


59

CUPRINS:

CERCUL ................................................................................. pag. 3

Întâlnire literară la Timișoara .................................................. pag. 4

S-a mai mutat un om bun la cele veșninice ............................. pag. 6

„Lăcomia strică omenia.“ ........................................................ pag. 7

Bolvașnița de azi și de ieri ....................................................... pag. 10

Corectitudinea .......................................................................... pag. 12

Să învățăm a fi responsabili! ................................................... pag. 14

Din dor de glia străbună .......................................................... pag. 17

„Şi ne iartă nouă greşalele noastre,

precum şi noi iertăm greşiţilor noştri.“ .................................... pag. 19

Prea târziu ................................................................................ pag. 21

Gustul amar al minciunii ......................................................... pag. 22

Cuvintele, lumini de gând ........................................................ pag. 24

Traian Barbu, un păstrător al tradițiilor și obiceiurilor din Banatul

Montan ..................................................................................... pag. 26

Locuri mirifice ......................................................................... pag. 27

Locurile copilăriei mele ........................................................... pag. 29

Localitatea Peştere de-a lungul timpului ................................. pag. 31

Un îndemn spre bunătate, toleranță, gratitudine și adevăr ...... pag. 35

Frumusețea graiului bănățean .................................................. pag. 37

„Sama-sama cum treśi drumu“ ................................................ pag. 39

APARIȚII EDITORIALE ....................................................... pag. 40

IN MEMORIAM, PR. NICOLAE RĂDULESCU ................. pag. 42

Pe şevalete, ruginiul toamnei .................................................. pag. 44

Un nou premiu pentru Elena Molea ........................................ pag. 45

PERFECŢIUNEA ................................................................... pag. 46

ASCULTAREA, O MARE TAINĂ ........................................ pag. 48

LIBERTATE ŞI RESPONSABILITATE ............................... pag. 50

ANTOLOGIA „MICUŢII SCRIITORI DIN BANATUL MONTAN“

................................................................................................. pag. 52

DRUMUL CARE PLÂNGE A FOST ÎNGHIŢIT DE APE ... pag. 55

ÎN SLUJBA BANULUI ......................................................... pag. 57

Ion TURNEA


60

DDEESSPPRREE MMIINNEE

DATA NAŞTERII: BOLVAŞNIŢA - 06.08.1956

NAŢIONALITATE: Română

RELIGIE: Ortodoxă

E-mail: [email protected]

Site-uri: www.apiculturaionturnea.elzumina.ro; www.religieionturnea.elzumina.ro

Telefon contact : 0723205196

DOMICILIUL: Caransebeş, judeţul Caraş Severin.

STUDII:

- SEMINARUL TEOLOGIC DIN CARANSEBEŞ,

- INSTITUTULUI TEOLOGIC DIN SIBIU,

- LICENŢIAT ÎN DREPT BISERICESC.

EXPERIENŢĂ PROFESIONALĂ:

- Preot în localitatea Goleşti, jud. Caraş Severin.

- Preot în localitatea Ciuta, jud. Caraş Severin.

- Preot în localitatea Caransebeş, parohia Sf. M. Mc. Dimitrie, jud. Caraş Severin.

ACTIVITATE CULTURAL-LITERARĂ:

- Membru în Liga Scriitorilor, Filiala Banat-Timişoara.

- Membru în Uniunea Ziariștilor Profesioniști.

I. Am publicat până în prezent volumele:

1. Albinăritul între pasiune şi afacere, Editura Dalami, Caransebeş, 2011.

2. Cuvinte pentru suflet, Editura Sfântul Ierarh Nicolae, Brăila, 2012.

3. Dor de rădăcini Editura Sfântul Ierarh Nicolae, Brăila, 2012

4. Monografia localităţii Peştere, judeţul Caraş Severin, Editura Sfântul Ierarh Nicolae,

Brăila, 2012.

5. Singur, Editura Sfântul Ierarh Nicolae, Brăila, 2013.

6. Simetrie, Editura Sfântul Ierarh Nicolae, Brăila, 2013.

7. Corabia, Editura Sfântul Ierarh Nicolae, Brăila, 2013.

8. Reflecţii, Editura Sfântul Ierarh Nicolae, Brăila, 2014.

9. Cugetări, Editura Sfântul Ierarh Nicolae, Brăila, 2014.

10. Înlănțuirea cuvintelor, Editura InfoRapArt, Galați, 2018.

II. Publicaţii în reviste: Vatra Veche – Brăila, Slova creştină – Maramureş, Slova copiilor

– Maramureş, Glas comun – Maramureş, Constelaţii diamantine – Craiova, Ecou de timp –

Oţelu Roşu.

III. Publicaţii în ziare: Caraş Severin în şapte zile, Jurnalul de Caraş.

IV. Cronici: revista ART-EMIS, Observatorul fondat în 1990 – publicaţie on-line, revista

Glas comun, NORD-LITERAR, anul XI - nr. 2 (117), FEBRUARIE-2013, Anuarul Ligii

Scriitorilor, 2013, Ziarul Caraş Severin în şapte zile.

V. Publicaţii în antologii: Antologia Limba noastră cea română, Starpress, 2014.

VI. Publicaţii în culegeri: Colaj, Editura Sfântul Ierarh Nicolae, Brăila, 2014

VII. Premii: Menţiune specială la Concursul Internaţional de POEZIE ŞI PROZĂ,

Starpress, 2014.

VIII. Publicații în revista „În bătaia peniței“ fiind unul dintre membrii fondatori ai

revistei, dar și în antologiile cu selecții din revistă.

ISBN: 978-606-8725-88-8

mailto:[email protected]

http://www.apiculturaionturnea.elzumina.ro/

http://www.religieionturnea.elzumina.ro/

ion turnea · ion turnea Înlănțuirea cuvintelor 6 s-a mai mutat un om bun la cele veșninice...

Documents