Revistă deinfromaţieculturală

Anul V • Nr. 74 • mai 2012 • apărut în 10 iunie • editat de INTOL PRESS - ECOSTAR 21

www.globalartfusion.com • www.pcichirdan.go.ro • cichirdan@yahoo.com

ISSN 1844 - 2358ISSN-L 1844 - 2358

RÂMNICUL ORAŞ CONTEMPORAN

Ne aflăm ca oraş, civilizaţie, con-secinţă a unor vremuri în care

politicul a avut şi are o înclinaţie direc-tă înspre social, îl influenţează extraor-dinar! ...rămânând ca viitorul să stabi-lească cât a fost şi este bine, la fel-invers-rău, datorită acestei implicaţii.Un lucru este clar: politicul trebuie săpărăsească latura aplicativă a vieţiisociale.

Acum, acest prezent înseamnă viitorpentru faptele vâlcenilor de acum 50 deani...şi tinerilor, de atunci, nu ar trebuisă le fie ruşine de trecut (negându-ltotal) şi făcându-şi din această stare defapt, capital politic!

Şi înainte de anii 60, în interbelic,Râmnicul era distinct pe harta acesteiţări, Nicolae Iorga, numindu-l capitală atipografilor români, sau mai înainte-cumult-sec. XIV- „orş al domniei mele”cum îl defineşte hrisovul lui Mircea celBătrân; ...iar Eugen Petrescu în carteasa „Vâlcea - Ţara lupilor getici sau ţinu-tul vâlcilor”, vol. I, prin mărturisireaunui ofiţer german din cel de-al DoileaRăzboi Mondial ne spune că Râmnicula fost un oraş nemaiîntâlnit prin prismaproduselor de larg consum, care se des-

făceau în magazinele sale...Da, neamintim şi de cozile nemţilor la alimen-tarele noastre suprapline din anii 60, şide ce nu, şi de Râmnicul unic, din 1980,unde găseai orice, atunci, când începeaşirul marilor crize (mondiale)!

Târgul de la Râureni, în cartea demărturisiri ale lui C.C. Popian, vol. I,este comparat cu târgul de la Lipsca(Leipzig) din aceeaşi perioadă...TotNicolae Iorga numeşte Călimăneştiul,Sinaie a Văii Oltului!

Acum 50 de ani laptele şi mierea, şivinul, curgeau mai ceva ca în ţinutulCanaan...şi nu vorbesc despre preţurilede-a dreptul derizorii, pe care suntsigur, le cunoaşteţi, deşi România plă-tea despăgubiri de război şi era la 15 anidupă conflagraţia mondială...Ştim cutoţii cât am plătit până în 1989, şi tot amrămas cu capul sus!

Strada pavată cu granit până în1965, sclipind spre dimineaţă, supli-menta, precum o plăcută toacă, zgomo-tul copitelor de cai înhămaţi la celebre-le trăsuri ale lui Filip...care avea staţiade îmbarcare aproximativ unde acumeste sediul Forumului nostru cultural,lângă fotograful Ionescu, celebru şi el!

Dar! fără cutremure şi mişcări tecto-nice, de scoarţe terestre, acel Râmnic adispărut; ... notă proastă pentru aceageneraţie şi pentru acel timp poli-tic! Totul a început prin anii60, când minele dacice şiromane au fost umplutecu apă, după tehnologieruso - românească, carea transformat Râmniculîn citadelă chimicăindustrială, mondială,cu preţul viitoruluidezastru de la OcneleMari, despre care seştia! ...Râmnicul a deve-nit şi citadelă a hambaluluimondial!

După această cutezan-ţă, şi distrugerea Oltuluide oxigen dătător, şitransformat în lacuri;după distrugerea ve-chiului oraş, Râmnicul,ca populaţie, a crescutde 10 ori şi a devenitaltul, culmea, doar în15 ani, până în 1980.

L u c r u r i l eproaste au deve-nit evidente!

România afost obligată să

apuce pe ocale a inde-

pendenţei, sin-gura care puteasă o protejezeîmpotriva mari-

lor oligarhii finan-ciare! Era pedepsită,că încercase, şi reu-şise, să se ridice lanivelul timpuluimarilor eroi ai isto-riei neamului, reuşise

să înlocuiască cioca-nul de ţuică cu ...şuble-rul!

AUTORUL EPOPEII LIRICE „DRACULA ÎN CARPAŢI”,CONSTANTIN ZĂRNESCU, LA RADIO KOSSUTH BUDAPESTA

Citim în ziarul „Făclia de Cluj” din 27 aprilie 2012sub semnătura Michaelei Bocu că, în urmă cu o

săptămână (20 04 12 n.n), scriitorul clujean ConstantinZărnescu a acordat un interviu de o oră şi zece minuteunei echipe de la Radio Kossuth Budapesta, formată dinOlga Szederkenyi şi Sugar David, având ca subiectprincipal legătura aproape legendară care aexistat între voievodul Vlad Ţepeş şi regeleMatia Corvinul...Am discutat telefonic cuConstantin Zărnescu, care ne-a confirmatîntâlnirea cu reporterii unguri, oferindu-ne şirăspunsul său dat Olgăi Szederkenyi, care l-aîntrebat: „Există Contele Vlad Dracula”?...iată şi răspunsul venit promnt: „VoievodulVlad Dracula Ţepeş este istorie! Iar conteleluciferic Dracula este un personaj al literaturii fantastice,dar şi al artelor vizuale şi al cinematografiei mondiale!”

Nu întâmplător am reluat această ştire din ziarul„Făclia”, cu consimţământul ilustrului nostru prieten vâl-cean. Ni se pare sugestiv gestul reporterilor unguri dea-şi arăta intresul faţă de C. Zărnescu, care, cunoscândopera lirică pe muzică rock „Mateiaş pe eşafod” a luiPeter Venczel, de la Opera Maghiară din Cluj Napoca (cupremieră de mare succes la Budapesta!), a scris, atunci,în 2002, ca replică! libretul de operă - adevărată epopeelirică - „Dracula în Carpaţi” (i-am zis noishakespeariană, supărându-i pe mulţi, în recenzia din2003 din ziarul Info Puls).

Cartea lui Constantin Zărnescu este unică (nici

domnia sa nu credem că o mai poate scrie, mai bine, încăodată)! şi de zece ani îşi aşteaptă investitorul care săsprijine acţiunea de compunere a muzicii şi de punere înscenă...Cunoaştem faptul că a compus acest poem, şi lainsistenţele lui Peter Venczel (autorul operei ungureşti-tot aşa de bine şi ...româneşti)! Cu alte cuvinte compozi-

torul ungur era dispus de la început să-i creezemuzica, rock, în melos românesc (melos pe careşi Bela Bartok, la început de secol XX, la redatca nimeni altul românilor de pretutindeni)...

Nu-i târziu, nici acum, să se reia acest proiectpe care îl considerăm de cea mai mareactualitate, şi care ar ridica Vâlcea deasupramultor alte comunităţi...Să nu uităm că acum500 de ani, Vlad Ţepeş „bătea” Munţii Carpaţi

pe aici şi pe la Bran, nu de puţine ori, ca să facă ordineşi linişte în cetăţile Sibiu şi Braşov! Această operă lirică„Dracula în Carpaţi” scrisă de vâlceanul ConstantinZărnescu trebuie să se „construiască” la RâmnicuVâlcea, oraşul lui Mircea cel Mare, şi anual, mai apoi, laCozia, să se ţină Festivalul „Dracula în Carpaţi”,spectacol de operă rock şi lumină!

Domnilor edili judeţeni şi municipali să nu spuneţi cănu vreţi nici acum să analizăm şi să realizăm acestproiect extraordinar (au trecut în zadar zece ani!); să ni-laducem, alături de Mircea cel Mare, şi pe Vlad Ţepeşprin opera semnată de Constantin Zărnescu şi PeterVenczel; Vâlcea, ca finanţator, devenind astfel propri-etarul operei (ziarul Cultura, oferindu-şi serviciile ca şi

în 2003! ...atunci, însă,fără rezultate, dar nu şi înce priveşte relaţia cu ceidoi creatori)! ...Teamă neeste ca aceşti jurnalişti, dela Radio Kossut, să nu fivenit la Cluj pentru a seiniţia în literaturacunoscutului nostruscriitor născut la Lăpuşata,foarte cunoscut la unguri,şi, mai apoi, să cumperedreptul de a monta aceastăoperă care să dea peste capîntreaga iconografiemistică a celebrului „vam-

pir” des întâlnit, poate cel mai mult, în cinematografulmondial. Atunci ...vom merge la Budapesta să vedem„Dracula în Carpaţi”.

Dar voi... plătiţi de statul român pentru ca noi ceide aici, de pe malurile Oltului, să trăim mai bine, artrebui să faceţi totul pentru ca Vâlcea să devină un punctde interes pe viitoarele scene ale lumii; să montăm aici,la Cozia, la Bistriţa sau la Horezu opera lirică „Draculaîn Carpaţi”!...Putem face pe malurile nestăvilitului Olt,pe graniţa Occidentului cu Răsăritul, un fel de Weimarromânesc. Da, de ce nu, şi german, şi unguresc!...ŞiMatei Corvinul este şi ungur, şi român.

(continuare în pag.2)Claudia Costin, tenismen, 10 ani

Expus la simpozionul „Zilele Râmnicului” , 18.05.2012 de la Arhivele Statului

2 mai 2012CULTURAvâlceană

Itinerar culturalÎn 1980 se declanşează cel mai puternic program de

dezvoltare împotriva mersului general şi global al isto-riei contemporane. Vâlcea (Ţinutul lupilor) a fost alesca în zece ani să devină aşa cum nu a fost nici un altjudeţ! şi a devenit o nouă capitală a tehnologiei româ-neşti (mecanică fină şi armament), implementând pro-grame care l-au ridicat în interesul mondial al uneilumi din ce în ce mai înclinatăînspre prăbuşire. A deschisporţile economiei de piaţă,intuind, extraordinar, sensulanilor 90, când s-a desăvârşitcăderea epocii comuniste (aşazise!) şi trebuia să înceapănoua orânduire a globalizării!contrar mersului general ea seîndrepta, însă, către aceastălume, a treia, în spiritul dezvol-tării...şi capitalizării într-onouă formă a finanţei mondiale!

După 1989 Râmnicul s-a gândit să renască, şi a alescalea dărâmării trecutului, a realităţilor materiale, faptenecondiţionate-reprobabile, clamând, în această renaş-tere, latura spirituală...şi, culmea, pe cea a banului! Afost păstrată atitudinea cooperatistă în cultură şi artacreaţiei, excesiv trâmbiţată în epoca comunistă, dar şi-a bătut joc de latura productivă a omului, homosapiens!

Degeaba încearcă Forumul, după fatidicul an 2000,să facă valuri pe latura materială, ştiinţifică, şi a cerce-tării productive, an în care omenirea trebuia să disparăconform prezicerilor populare, prezicerii bătrânilor!Totul este în zadar! Arta, cultura în general, au devenitmetode ascunse de campanie electorală-tot anul - şi decompromitere a oricărui fapt care să stimuleze activi-tatea productivă, chiar (şi ăsta este cel mai rău), alactului productiv de creaţie artistică! S-a eliminat ama-torismul în sensul bun al cuvântului, şi peste tot esteclamat profesionismul, mascat şi el în realitate subforma profesionalismului decurs din certificatul decompetenţă. Fără o diviziune a muncii, reală. Pe scurt,nu conteză cine crează şi ce, conteză cine este înscrisîn cooperativa de creaţie şi profesează o altă meserie!incredibil! cum este la Vâlcea după 2003, nu este lanimeni! La fel în toate domeniile; medici poeţi, şi sala-

riaţi la buget; la fel fotografi, la fel muzicieni, la felpictori şi iarăşi poeţi!

Domnilor şi doamnelor, acum după 22 de ani decând am ratat adevărul despre realitatea socială şi ne-am vândut sufletele, credem, că Râmnicul are oamenicare pot face şi mult bine; să nu-i căutăm prea mult, să

le ascultăm discursurile şi să dămcrezare numai faptelor trecute,experienţelor!

Dacă vom încerca să refacemcultura din domeniul informaticiiaplicate, din domeniul industrieide mecanică fină, unde am fostaşi, dar şi cea de interes militar,dacă...atenţie! vom reconsiderainvestiţiile în Căile Ferate dintreSibiu, Râmnicu Vâlcea, şi

Piteşti-Curtea de Argeş, Culoarul IV de autostradă,dublarea străzii către Sibiu! dacă vom începe imediatreconsiderarea investiţiei Râmnic - Curtea de Argeş-Noua Cale Ferată- pentru început chiar şi pentru traficuşor şi rapid, atunci putem să strigăm sus şi tare căavem viitor! ...Altfel ne distrugem încet, pe fiecare zice trece, alături de măreţele muzee de artă conempora-nă! muzee ale ţăranului român, în loc să-l punem latreabă! să ne punem la treabă. Să rămână Râmniculoraş al tipografilor, al scriitorilor, care muncesc aici şinu în altă parte...Impozitul pe banii care circulă peLegea 186, din 2003, să rămână aici; banii care se dauconform acestei legi să fie consideraţi bani investiţi, şinu ca salariile bugetarilor, care îşi plătesc impozite-le...tot de la buget!

Oraşul nostru, metropolă, acapararea satului în el,cu toată ardoarea, o repetăm, trebuie să se cheme NoulRâmnic! Trebuie să ne debarasăm de trecut, reconside-rând ceea ce am avut mai bun în el! Ăsta trebuie să fiebrendul nostru...Nu! baligi de cal pe străzi contempo-rane - zise din vremuri feudale, onirice şi utopice,străzi ale unor cetăţi inexistente sau apuse!...sau revis-te naţionale şi internaţionale! Nu, puzderiei de întâl-niri, culturale sau de acest fel, clamând fals şi anacro-nic, românismul!

Petre CICHIRDAN

SENZAŢIONALUL ALBASTRU DEIARNĂ CREAT DE PICTORII COPII AI

CORINEI BUNEA!

La sfârşitul anu-lui trecut, în

holul BiblioteciiJudeţene, copii de laŞcoala Populară de Arteşi Meserii din clasadoamnei Corina Buneaau oferit o expoziţie depictură pe sticlăintitulată Feerie deiarnă...Nimic nu puteasimboliza sezonul deiarnă, în viziuneaacestor copii talentaţi,mai bine decât aceastătonalitate de albastrucare a dominatexpoziţia şi care arecompus un spaţiu searbăd, aşa cum este holulcrem, contrastând cu cupola luminoasă aBibliotecii...O tonalitate, care vizibil a atras privirileoricărui vizitator al Bilbliotecii...Vârstaexpozanţilor, între 6 şi 11 ani, semn că şcoalapopulară de arte şi meserii îşi i-a în serios înconsiderare rolul, încă de la o vârstă fragedă asupraasumării voluntare şi de plăcere a unormeserii...Bălan Luca, Avram Medeea, Drăguşin

Irene, Anita, Păuşescu Andreea, Oltei Miruna,Costescu Cezara, Boghină Gabriela, ConstantinescuAna Maria, Stoian S., Ionescu Lisa, Duca Jessica,Nica Ioana, Ciucă Mara, Marinescu Ioana, PăunescuDana Pănescu Petra, Popescu Alexia...iată câtevadintre numele micuţilor artişti, care peste ani îşi voraduce aminte de această minunată profesoară depictură, îi vor mulţumi, aşa cum o fac acum mulţidintre medicii şi profesorii de astăzi de 20-30 de ani,care cândva au făcut tot cu domnia sa primii lor paşiîn această artă a frumosului...Catalogăm aceastăexpoziţie una dintre cele mai reuşite ale sfârşitului

de an 2011 din arealulplastic vâlcean, sincer! ÎnRomânia acestor ani esteabsolut imperios ca ŞcoalaPopulară de Artă şiMeserii să redevină ceeace a fost cândva...când,astăzi, constatând că mariartişti ai artelor româneştis-au afirmat absolvindaceastă şcoală!...

Simona Maria KISS

1 MAI LA FEDELEŞOIU

Pe 1 mai, râmnicenii au fost aşteptaţi la oserbare câmpenească organizată în premieră laMalul Alb. Programul manifestării ce a avut locîn frumoasa zonă de la marginea oraşului acuprins un spectacol pentru copii, începând cuora 10.30, urmat de un concert folcloric susţinutde Niculina Stoican, Maria Căpitănescu, MariaGhinea, Nineta Popa Ionescu, Petrică MâţuStoian, Constantin Enceanu, ConstantinMăgureanu şi Marius Măgureanu. A acompani-at „Taraful Nineta Popa”.

Noi l-am văzut şi admirat pe ConstantinEnceanu.

FAMILIA COSTIN ARERESURSE INEPUIZABILE

La vila bifamiliară a lui Mihai Costin şiEugen Costin din Râmnicu Vâlcea, zonaluxuriantă - Inăteşti! familia noastră s-a reunitîn amintirea şi pomenirea unui membru al său;comemorarea s-a transformat într-o sărbătoare aurmaşilor!...Vedeta en titre, a zilei, 06 05 12, afost, fără îndoială, Claudia Costin de 10 ani carea obţinut în aceeaşi zi Diploma pentru locul IIla Tenis de Câmp-Cupa Boromir, şi cupa clubu-lui sportiv TC Capela Râmnicu Vâlcea, ceea cea adus multă bucurie-lumină în acea zi cernită!

Bogdan CICHIRDAN

(urmare din pag.1)

Calea ferată, Râmnicu Vâlcea, Vâlcele

RÂMNICUL...

Ciucă Mara

Stoian S.

3mai 2012 CULTURAvâlceană

Itinerar culturalAGENŢII CULTURALI

VÂLCENI S-AU ÎNTÂLNITLA PRIMĂRIE ÎN

VEDEREA ORGANIZĂRIIZILELOR RÂMNICULUI

Reprezentanţii culturii vâlcene, Edituri şinoduri culturale individuale, ONG-uri, s-auîntâlnit la Primăria Râmnicului pentru a cădea

la o înţelegere referitoare la organizareaZilelor Râmnicului...

LA BIBLIOTECAJUDEŢEANĂ, CORNELIUVADIM TUDOR A FOSTAŞTEPTAT CA UN ZEU!

La Biblioteca Judeţeană Râmnicu VâlceaCorneliu Vadim Tudor a susţinut lansareapropriei cărţi „Aforisme...” într-un modelegant, aşa cum ne-a obişnuit ilustrul ompolitic şi scriitor, în ultimii ani! L-au insoţitîn această delegaţie la Râmnicu Vâlcea,după un lung periplu în regiunea Olteniei,şefii PRM Vâlcea Ion Nuică şi MariusBătăgan.

UN AN DE LA TRECEREAÎN NEFIINŢĂ A LUI ILICI

MOMCILO

Pe 05 05 12 s-a împlinit un an de latrecerea în nefiinţă a prietenului nostru IliciMomcilo, sârb, stabilit la Râmnicu Vâlcea, şicăsătorit cu Monica, având-ul ca fecior peDjeordje Ilic.

Gara Râmnicului Vâlcii. Amintirea începutului

Se împlinesc în acest an, la 20 iunie 2012, 125de ani de existenţă şi funcţionare a gării din

oraşul nostru. O perioadă lungă, presărată cuamintiri, pe care documentele vremii le scot la ivealăcercetătorului, pentru a le reaminti contemporanilor.

La 20 iunie 1887, avea loc ceremonia deinaugurare a căii ferate Corabia – Rm. Vâlcea, ocaziecu care a fost inaugurat şi localul gării din Râmnic.Este vorba de clădirea din stânga sediului actual alstaţiei CFR Rm. Vâlcea, unde funcţionează întreagaadministraţie a ei.

Ceremonia a avut loc într-o zi de luni, motivpentru care primăria a hotărât ca toate stabilimentelecomerciale să rămână închise, iar oraşul a fostpavoazat, ca într-o zi de duminică sau de maresărbătoare naţională. „Considerând că prin ter-minarea liniei ferate se aduce acestui oraş mariavantagii pe tărâmul de progres şi că această zitrebuie sărbătorită de toţi orăşenii”, autorităţileinvitau toţi locuitorii, la orele 11 dimineaţa, să asistela eveniment. Biserica a luat „parte la actul deveselie al inaugurării liniei drumului de fier Piatra –Râmnic”, prin oficierea serviciului divin,notabilităţile au dat citire unui mesaj către Măria Saregele şi au fost ţinutediscursuri.

Printr-o telegramă dinpartea adju-tantului său,colonelul Candiano, regelerăspun-dea sentimentelorgeneroase trimise de râm-niceni: ”M. S. Regele estepe deplin mulţumit cândvede pe unul din cele maibogate judeţe ale ţăriiînzestrat cu o linie de drumde fer ce uneşte muntele cuDunărea şi felicitările ce ile-aţi îndreptat îi sunt cuatât mai scumpe, cu câtjudeţul Vâlcea întotdeauna i-a dat dovezi denestrămutat devotament şi de dragoste neclintită”.

Odată scurse aceste clipe de emulaţie,documentele vremii aduc în faţa cititorului un primconflict creat de noul drum de fier între autorităţileferoviare şi cele municipale, iar motivele cu greuputeau fi bănuite în momentele fericite determinatede inaugurarea liniei ferate. Într-o adresă cătredirectorul general al căilor ferate din România,primarul oraşului reclama faptul că şeful gării dinRâmnic „nu păzea şi nu voia a ţine cont dedispoziţiile legii privind aplicarea pedepseidisciplinare, când orice funcţionar feroviar ar comitesau favoriza fraude în privinţa mărfurilor supusedrepturilor de accize comunale”. Alexandru M.Alexiu arăta că oraşul „încerca numeroase daune”,prin introducerea în oraş, cu trenul, a importantecantităţi de mărfuri, pentru care în mod normalprimăria percepea taxe la barierele oraşului, dar numai avea nicio atribuţie în privinţa noii căi decomunicaţie, legislaţia dând dreptul personaluluicăilor ferate de a aplica legislaţia privind taxareamărfurilor introduse în oraş. Şi se pare că aceştia nuo prea aplicau, iar finanţele Râmnicului sufereauserioase pierderi. Din petiţie aflăm că baza conflictu-lui era un diferend personal între primarulRâmnicului şi Ioan Claus, iar şeful de gară, ca ginereal numitului Claus, „făcea din acesta, ca revanşă asocrului domniei sale, o chestiune prejudiciabilăcomunei, fără a ţine socoteală că între comunăpropriu zis şi socrul domniei sale nu există nimic”.

Problema a ajuns până la Ministrul de Interne înmomentul în care, la rândul său, şeful gării informape ministru că „domnul primar al Comunei RâmnicuVâlcea au contractat obiceiul a se amesteca înatribuţiunile şefului gării locale, dând ordine şifăcând observaţiuni personalului nostru. La toateacestea, personalul nostru s-au supus fără replică,pentru a evita orice neînţelegere, însă acum ingerinţaau devenit intolerabilă şi compromite siguranţa ser-viciului”. Incidentul despre care vorbeşte raportul afost „ridicarea întregului personal inferior al gării decătre un comisar al poliţiei oraşului, iar staţia aurămas fără nici un om şi toate acestea pentru că s-arfi furat din gară o râşniţă de cafea la plecarea trenu-lui no. 98, de la un amic al dumisale”, ocazie cu careînsuşi şeful gării a fost „gratificat cu epitetul de hoţ”.

Tot acest consum de energie avea la bază, însă, unconflict economic în jurul gării. Ioan Claus, om deafaceri al Râmnicului, proprietar al Băilor de laOcne, avea proprietăţi „lângă şoselele Gării R.Vâlcea” deschise de autorităţi pentru fluidizareatraficului în zonă, dar acestea aveau un mareneajuns: nu treceau pe proprietăţile sale. Într-unmemoriu către primăria oraşului, în care arată că„pasagerii trecători de la gară” părăseau strada şimergeau spre oraş prin „curţi străine numai pentru a

scurta drumul (…) şi în fiecarezi mi se rupe gardul şi esteimposibil a opri pe trecători”,Ioan Claus devoala intereselesale: el propunea primărieirealizarea prin grădinadumnealui a unei noi străzi, culăţimea de 12 metri, prin cares-ar fi scurtat distanţa până labulevardul Tudor Vladimirescucu 166 de metri. Cel în cauză seobliga, chiar, a realiza pecheltuiala sa noua stradă, înschimb cerând să fieîmproprietărit cu vechea stradă,alăturată rampei căii ferate, pe

care dorea să construiască un depozit pentru materi-alele transportate de CFR, obligându-se ca anual săîncarce cu marfă 15o de vagoane.

La câteva luni de la inaugurarea liniei ferateapărea o nouă problemă, municipalitatea observândo degradare continuă a teilor abia plantaţi pe bule-vardul Tudor Vladimirescu. Cauza a fost descoperitărapid: traficul mult mai intens pe bulevard, acestafiind străbătut de atelajele ce duceau la gară diferitemărfuri pentru transportul cu trenul, iar animalele depovară distrugeau copacii. În consecinţă, accesulacestora spre rampa gării a fost deviat prin stradaCălăraşi, pentru ca frumoasa estetica oraşului să numai aibă de suferit.

Aceste mici probleme ale autorităţilor locale, careau produs un întreg zbucium în vara anului 1887 înjurul noului drum de fier al oraşului, nu au stricatbucuria locuitorilor în ceea ce priveşte călătoria cutrenul, mai ales că, la 23 august 1887, Ministerul deInterne hotăra ca în intervalul 28 august – 8septembrie „să se facă trenuri de plăcere cu preţredus din Bucureşti la Râmnic şi înapoi şi să seînfiinţeze un al doilea tren zilnic, între Piatra şiRâmnic”.

1 Arhivele Naţionale, Serviciul Judeţean Vâlcea,fond Prefectura Judeţului Vâlcea, dos. 50/1887, f.27.

Bogdan Dumitru ALECA

Acceleratul Bucureşti-Sibiu dădea oraexactă între 1887-1960

Grafică SPC

4 mai 2012CULTURAvâlceană

Itinerar culturalDOCTORII

NECUVÂNTĂTOARELORSĂRBĂTORESC „ZIUA

VETERINARULUI” ÎN ZĂVOI

După ce în numărul trecut am prezentat ima-gini de la Laboratorul Sanitar Veterinar Vâlcea,unde am participat la un seminar privind munca decercetare în cadrul laboratorului, pe 15 mai, anulcurent am participat la petrecerea anuală prilejuităcu ocazia acestei zile însemnate din viaţa medicilorveterinari vâlceni...

ZILELE RÂMNICULUI LAARHIVELE NAŢIONALE

Pe 17 mai 2012, la Arhivele statului dinRâmnicu Vâlcea au avut loc manifestări organi-zate cu ocazia Zilelor Râmnicului la care auparticipat Arhivele cu cercetătorii din cadrulinstituţiei, Forumul Cultural al Râmnicului,conducătorii Prefecturii şi Primăriei, respectivMircea Nadolu şi Romeo Rădulescu. Auprezentat lucrări: Bogdan Aleca, DumitruGaroafă, Ionela Niţu, Gheorghe Dumitraşcu,Nicolae Dinescu, Ion Soare, Mihai Sporiş, IlieGorjan, Petre Cichirdan...

Circulă pe Internet, pe diverse site-uri, blog-urisau pe e-mail-uri o bogată literatură populară

sub forma unor versuri, proze sau anecdote, ai căreiautori sunt necunoscuţi sau ţin să-şi păstreze anonimatul.Multe din aceste creaţii le primeşti de la prieteni sauchiar de la vagi cunoscuţi în căsuţa poştală electronică,sub forma modernă şi instantanee a unui e-mail. Pe vre-muri, când nu exista Internet, acest folclor circula dingură în gură, de la om la om, seara la şezători, la horă sauprin târguri.

Când creaţiile mai vehement antiguver-namentaleerau copiate de mână sau dactilografiate în mai multeexemplare şi distribuite clandestin în căsuţele poştale dela blocuri sau aruncate pe străzi, pentru a fi citite de câţimai mulţi oameni, ele au fost denumite “Samizdat” şideclarate de autorităţi un pericol public, fiind interzisesau confiscate.

Acest gen de literatură populară e considerată caavând o tentă subversivă, adică, potrivit DEX,“periclitează, subminează ordinea internă a unui stat,este împotriva valorilor acceptate în general”. Aşa erau şicântecele de dor şi jale, de haiducie, de cătănie, cântecelesociale pe vremuri. Ele exprimau în desfăşurarea lorlirico-epică “durerile înăbuşite” ale ţăranilor exploataţicrunt de boieri şi arendaşi, viaţa grea şi plină de lipsuridin mahalalele oraşelor, dar lansau şi un strigătdeznădăjduit împotriva asupririi fanariote, a domnilor şislujbaşilor hrăpăreţi, împotriva legilor nedrepte şi asocietăţii în degradare morală.

Cele mai multe creaţii populare recente care circulăpe Internet, în cea mai mare şi mai deschisă comunitatede oameni şi idei, sunt în versuri şi deplâng viaţa grea desub fiecare echipă de guvernanţi, venalitatea miniştrilorşi a funcţionarilor de la stat, vânzarea pământurilor şi abogăţiilor ţării către străini, sărăcirea populaţiei, lipsalocurilor de muncă, îmbogăţirea unora fără temei etc.

Este interesant de observat că au reapărut bancurilecu Bulă, cel care ne-a încurajat prin umorul şi lipsa lui deprejudecăţi în lupta împotriva regimului ceauşist. A fostre-înviat, precum comisarul Moldovan din filmele luiSergiu Nicolaescu, pentru a continua lupta împotrivanoilor dictatori şi a emulilor lor servili. Totodată, apar şicreaţii care se referă la probleme mai generale de politicăinternă a ţării, precum legile pensionării, impozitele totmai împovărătoare, tăierea salariilor, alegerile de primarişi parlamentari.

O astfel de creaţie populară în proză am primit recentde la fostul meu coleg de la Liceul “V. Roaită” (aziColegiul Naţional “Mircea cel Bătrân”) din Rm. Vâlcea,Mircea Vasile, mare inginer de drumuri şi poduri prin

Africa. Nu ştiu de unde a primit-o şi nici nu areimportanţă, căci autorul este necunoscut, ca lamajoritatea unor astfel de producţiuni literare venite dela diverşi corespondenţi prin e-mail.

E o povestioară cu iz anecdotic şi moral, destringentă actualitate, căci se referă la alegerea viitorilordemnitari care or să ne conducă satele, oraşele sau or săne reprezinte în Parlament. Tâlcul snoavei este că trebuiesă fim foarte atenţi atunci când ne dăm votul nostrupentru cineva, să înţelegem că avem nevoie de “omulpotrivit la locul potrivit”, altfel e pierdere de timp şi deposibilitatea de a face ceva pentru comunitate.

Ţestoasa de pe stâlp

Un tânăr mergea pe jos printr-un sat şi la un momentdat decide să ia o pauză. Se aşează pe o bancă, unde seafla un domn mai în vârstă, şi încep, firesc, să vorbeascădespre ţară, guvern, despre legiuitori şi cei asemenea lor.

Domnul îi spune tânărului:- Eu îi compar pe parlamentari şi pe alţii asemenea

lor cu o broască ţestoasă aşezată pe un stâlp.Intrigat, tânărul îl întreabă:- Nu înţeleg această analogie ... Ce vreţi să spuneţi?- Dacă te plimbi prin ţară şi vezi câte o broască

ţestoasă stand în echilibru pe capătul de sus al unui stâlpde gard, ce poţi să te-ntrebi?

Văzând nedumerirea de pe faţa tânărului, continuă cuexplicaţia:

- În primul rând: Nu înţelegi cum a ajuns acolo.- În al doilea rând: Nu poţi să crezi că stă acolo.- În al treilea rând: Ştii sigur că nu ar fi putut să

ajungă acolo singură.- În al patrulea rând: E clar că n-are ce căuta acolo.- În al cincilea rând: Eşti convins de faptul că aceas-

ta nu va face nimic folositor cât timp stă acolo.Concluzia: singurul lucru raţional ar fi s-o ajuţi să

coboare, iar ca să o ajuţi să coboare trebuie sa fii acolo,adică la vot.

Creaţii populare pe InternetConstantin POENARU

Parsifal, de Richard Wagner, sub direcţia dirijoralăa lui Kent Nagano, Orchestra simfonică din

Berlin şi corul Festivalului Baden Baden, Germania, diri-jorul corului, Walter Zeh. Distribuţia: Parsifal -Christopher Ventris; Kundry - Waltraud Meier;Gurnemanz - Matti Salminen; Amfortas - ThomasHampson; Klingsor - Tom Fox; Titurel - Bjarni ThorKristinsson.

Regizor - Nicolas Lehnhoff. Înregistrare de laFestivalul Baden-Baden, 2004. De la premiera mondialăa operei Parsifal, la Bayreuth, 26 iulie 1882, sensulprofund al operei a făcut loc la intense şi aprige dezbateri.Vizionara punere în scenă a lui Nikolaus Lehnhoff relevăforţa emoţională a unei imense drame existenţiale asupracondiţiei umane.

Christopher Ventris şi Waltraud Meier au adus înscenă o distribuţie inspirată într-un registru sonor deînaltă definire acustică. O nouă producţie excepţională aFestivalului, filmată în august 2004.

Parsifal este o operă în trei acte de Richard Wagner.Ea este bazată întrucâtva pe poemul epic din secolul alXIII-lea Parzival de Wolfram von Eschenbach, carepovestește despre cavalerul arthurian Parzival (Percival)şi căutarea de către el a Sfântului Graal, precum şi pePerceval, povestea Graalului de Chrétien de Troyes.

Wagner a conceput opera în aprilie 1857 dar aterminat-o abia după douăzeci şi cinci de ani. Ea avea să

fie ultima operă terminată de Wagner; la compunerea ei aprofitat de particularitățile acustice din BayreuthFestspielhaus. Parsifal a fost interpretată pentru primaoară la al doilea Festival Bayreuth în 1882. Festivalul apăstrat monopolul exclusiv asupra interpretării opereiParsifal până în 1903, când opera a fost interpretată laOpera Metropolitană din New York.

Wagner a evitat să spună despre Parsifal că este ooperă, preferând termenul „ein Bühnenweihfestspiel” -„O piesă de festival pentru sfințirea scenei”. La Bayreutha apărut o tradiție ca după primul act al operei să nu seaplaude.

Scrierea Parsifal în loc de Parzival (cum scria chiarWagner până în 1877) se bazează pe o etimologie eronatăa numelui Percival ca având o presupusă origine arabă,Fal Parsi cu sensul de „nebun curat”(traducere: spcickirdan, enciclopedia liberă-17 04 12).

Urmărind această înregistrare din 2004, unaprezentată ca fiind de excepţie, nu ne-am putut înăbuşisentimentul de admiraţie şi faţă de exprimarea dirijorală avâlceanului Modest Cichirdan, care în urmă cu doi ani, laFestivalul Craiova Muzicală, deschidea, fără partitură,acest festival chiar cu uvertura Parsifal-magnifica muzicăwagneriană, care trebuie ascultată ca pe un un imn alEuropei creştine...

Bogdan CICHIRDAN

PARSIFAL DE RICHARD WAGNER LA FESTIVALUL DE LA BADEN BADEN

5mai 2012 CULTURAvâlceană

Itinerar cultural

Adevenit o frumoasă tradiţie ca, în fiecare an, lasfârşitul lunii mai, în comuna Galicea, din

judeţul nostru, să se organizeze Festivalul Cultural„Teodosie Rudeanu”, care este sărbătoarea localităţii.Manifestarea complexă din 2012 a avut semnificaţiiaparte, fiind una jubiliară, aflată la cea de-a 10-aediţie, şi a marcat 391 de ani de la trecerea în veşniciea marelui logofăt şi ctitor eclesial, Teodosie Rudeanu.În semn de preţuire voi prezenta listaprincipalilor organizatori, înscrisă înprogram: P.C. pr. prof. Ion Tiţu;primar Ion Năfliu; viceprimarFlorea Udrea, P.C. ec. stavr. IonUngureanu; prof. Marin Dragomirşi prof. Laurenţia Floroiu.

Ca fiu al acestor meleaguriîncărcate de istorie am participatla mai multe ediţii aleevenimentului amintit şi amconstatat o creştere calitativă, dela un an la altul. Şi de această datăam remarcat, cu satisfacţie, că orga-nizatorii principali sunt factorii locali,Primăria, şcoala şi biserica, ceea cedemonstrează că localitatea dispune de unmare potenţial cultural şi uman valorificat cupricepere de primărie şi consiliul local. Aşa se explicărealizările importante obţinute în ultimii ani în direcţiamodernizării comunei, creşterii nivelului de trai allocuitorilor săi.

Deşi vremea a fost neprietenoasă, toţi participanţiis-au bucurat de o primire călduroasă din parteaautorităţilor comunei. Printre invitaţi s-au aflatpersonalităţi care au văzut lumina zilei în aceastălocalitate străveche, membri ai Forumului Cultural alRâmnicului, ai Societăţii Culturale „Anton Pann” dinRâmnicu Vâlcea, scriitori, poeţi şi oameni de culturădin judeţ şi din ţară, cadre didactice, slujitori aiSfântului Altar etc.

La început s-a vizitat fostul Schit Flămânda ctitoritde boierul cărturar în secolul al XVI-lea, complexuleclesial şi mormintele lui Teodosie şi Stanca Rudeanudin biserica ce are hramul „Sfinţii Apostoli Petru şiPavel” din localitatea componentă, Valea Râului. Aurmat o slujbă religioasă impresionantă, care ne-aînnobilat şi înălţat sufleteşte, oficiată de un sobor depreoţi, pentru pomenirea familiei lui TeodosieRudeanu.

Cei prezenţi în sfântul locaş, devenit neîncăpător,au ascultat cu viu interes cuvântul duhovnicesc al P. C.pr. ec. stavr. Ion Ungureanu, alocuţiunile prof. drd.Florin Epure, director executiv la Direcţia Judeţeanăpentru Cultură şi Patrimoniul Naţional Vâlcea,primarului comunei Ion Năfliu, prof. Eugen Petrescu,preşedinte al filialei Vâlcea a Asociaţiei NaţionaleCultul Eroilor.

Programul a continuat la căminul cultural dinlocalitate cu simpozionul dedicat cunoaşteriiaprofundate a vieţii şi activităţii lui Teodosie Rudeanu,sfetnic, diplomat şi cronicar al domnitorului MihaiViteazul. Corul „Vocea Topologului” din Galicea,iniţiat şi coordonat de P. C. pr. prof. Ion Tiţu, aînsufleţit atmosfera de sărbătoare interpretând cuemoţie melodii folclorice şi cântece patriotice. Amadmirat şi frumoasele straie de sărbătoare purtate defetele din formaţia artistică.

Personalitatea lui Teodosie Rudeanu a fost evocatăde mulţi vorbitori printre care menţionăm: FlorinEpure, care a fost şi moderatorul simpozionului, IonSoare, vicepreşedinte al Forumului Cultural alRâmnicului, Gheorghe Pantelimon vicepreşedinte alAsociaţiei Seniorilor, Ion Năfliu primarul comunei,preotul Dorinel Popescu ş.a. În context s-a subliniat căTeodosie Rudeanu, unul dintre cei mai de seamădregători ai lui Mihai Viteazul, este autorul probabil alunei cronici oficiale de curte scrisă în limba română,

în 1597 şi păstrată în scrierea lui Balthazar Walter şi întraducerea lui Petre Grigorovici. Walter Balthazar afost un cronicar silezian şi în 1597 a locuit, un timp, laTârgovişte, la curtea lui Mihai Viteazul. Scrierea sa„Scurtă şi adevărată descriere a faptelor săvârşite deIo, Mihai Voievodul Ţării Româneşti”, care cuprindeevenimentele petrecute până în 1597, este unimportant izvor pentru cunoaşterea domniei lui MihaiViteazul. S-au făcut şi unele propuneri ca informaţiiledespre personalitatea lui Teodosie Rudeanu să fie

adunate, până la ediţia viitoare, într-un volum.De asemenea, în semn de omagiu,

căminul cultural să poarte numelemarelui cărturar. Totodată s-a sugeratca acţiunile să fie extinse şi înlocalităţile vecine, al căror trecutistoric are legătură cu mareledregător.

În cadrul reuniunii a fostprezentată şi Monografia comuneiGalicea realizată de un colectiv deautori: prof. Anton Ceauşescu, prof.

dr. Emil Pârvulescu şi prof. înv. pri-mar Mihaela Pârvulescu. Această

lucrare, cu valoare documentară a fostaşteptată cu mare interes. Mai mulţi vor-

bitori au apreciat evenimentul editorial şi auavut cuvinte de laudă la adresa realizatorilor,subliniind că Anton Ceauşescu s-a remarcat de-a lun-gul carierei didactice ca un cercetător avizat al istorieilocalităţii şi a judeţului nostru.

Un moment semnificativ al întrunirii l-a constituitlansarea volumului „Bâlciul cu amintiri” al cunoscu-tului prozator Ioan Barbu, membru al UniuniiScriitorilor din România. Acesta a fost însoţit descriitori, poeţi, artişti plastici, ziarişti, cadre didacticeuniversitare din toate colţurile ţării, care au participatla Salonul Naţional Literar şi Artistic „RotondaPlopilor Aprinşi”, ediţia a II-a, organizat în perioada24-26 mai, în Vâlcea. A fost de faţă şi Ion HoriaHorăscu edilul-şef al comunei Prundeni. Niciodatăcomuna Galicea nu a cunoscut o asemenea densitatede personalităţi de mare valoare ale culturii româneşti.

Cei prezenţi şi-au exprimat bucuria pentru faptulcă primul capitol al lucrării amintite este dedicat luiTeodosie Rudeanu, om de cultură, iubitor de neam şictitor eclesial. Vorbitorii au apreciat că Ioan Barbueste un scriitor şi un jurnalist talentat, de maresensibilitate, un bun român şi un ambasador veritabilal culturii româneşti în Europa şi în lume. A urmat oaltă supriză: în cuvinte simple, dar emoţionante,veteranul de război Ion Popescu, ajuns la venerabilavârstă de 92 de ani, a depănat amintiri de pe front, dintimpul celei de-a doua conflagraţii mondiale.

În partea finală a acţiunii a fost evocată personali-tatea lui Spiru Haret, un apostol al conştiinţeinaţionale, o personalitatea remarcabilă aînvăţământului, ştiinţei şi culturii româneşti, de lamoartea căruia se împlinesc, în 2012, 100 de ani. Înacest context merită subliniat faptul că Primăria,Şcoala şi Parohia Galicea au statut de parteneri înderularea Programului judeţean „2012 – AnulHaretian Cultural şi Educaţional în Vâlcea”.Despre personalitatea ilustrului savant a vorbit prof.univ. dr. Virgil Constantinescu Galiceni, renumitsociolog, născut în Galicea, care a studiat în modaprofundat şi a publicat lucrări valoroase despre viaţaşi opera fostului „ministru al şcoalelor”.

Recunosc că este dificil să consemnezi cu fidelitatediversitatea acţiunilor îngemănate în tradiţionalulFestival Cultural „Teodosie Rudeanu” organizat laGalicea cu un scop nobil, acela de a aduce în actuali-tate o mare personalitate a istoriei noastre. Suntconvins că nici organizatorilor nu le-a fost uşor, iar ceicare au muncit pentru reuşita acestui eveniment mem-orabil pe parcursul a 10 ani, merită toată recunoştinţa.

La mulţi ani Galicea!La mulţi ani dragi galiceni!

Festivalul Cultural „Teodosie Rudeanu”o manifestare de anvergură

Gheorghe PANTELIMON

TARGUL EDITURILOR LAZILELE RÂMNICULUI

În 18 05 12 în cadrul Zilelor Râmnicului,parcul Mircea cel Bătrân, a fost organizat primulTârg de carte al editorilor vâlceni organizat lainiţiativa Forumului Cultural şi PrimărieiRâmnicului. Iniţial era programat în scuarulBartolomeu Anania, dar, din lipsă de timp pentruorganizare, s-a ţinut în parcul anunţat maisus...După părerea noastră a fost un real succes,alături de cunoscuţii editori, la organizare,contribuind şi Ioan St. Lazăr, Ion Soare...membrimarcanţi ai Forumului.

EdituraIntol Press

Editura Buna Vestire

Editura PetrescuEditura

Fântâna lui ManoleEditura

Sfântul AntimIvireanul

Editurile AntimIvireanul şi Fortuna

MÂNĂSTIREA COZIA, 624 DEANI DE LA SFINŢIRE!

Pe 18 mai 2012 la Cozia s-a sărbătorit 624 deani de la Sfinţirea Mânăstirii ctitorite de Mirceacel Bătrân prilej cu care oameni de Cultură dinCălimăneşti, Râmnic şi din alte părţi s-au reunit lasediul acesteia, ca în fiecare an, preaslăvindu-l pe

unul dintre cei mai importanţi înaintaşi:Domnitorul Mircea cel Mare...Stareţul mânăstirii,Vartolomei Androni, care a condus slujba de

Jannis G Gripiotis-Grecia, Mihaela Dobrescu,Mircea Perpelea, Gh Dulcea, Paul Julien-Franţa,Mihai Sporiş, Luminiţa Pavel-interpret greacă

6 mai 2012CULTURAvâlceană

Itinerar culturalpomenire i-a avut ca invitaţi, şi vorbitori, pe pri-marul Ilie Amuzan, pe Mircea Perpelea - fostprefect de Vâlcea, însoţit de importanţi oamenide cultură francezi şi greci: Paul Julien-Franţa şiJannis G Gripiotis-primarul Evrota-Grecia,Mihai Sporiş din Râmnic, oameni de culturăcălimănişteni...

Varolomeu Androniînconjurat de monahi şi oameni decultură laici.

Ligia Rizea

Ilie Amuzan şiJannis G Gripiotis

SFÂNTUL HRAM ALMÂNĂSTIRII HUREZI

De ziua Sfântului Hram al Mânăstirii Hurezi,Sfinţii Împaraţi Constantin şi Elena,Arhiepiscopia Râmnicului s-a onorat cu prezenţa

- cu întreaga suită de arhierei condusă de ÎPSGherasim şi PS Emilian Lovişteanul - care auţinut şi slujba arhierească, şi care s-a încheiat cuo frumoasă predică a ÎPS Gherasim...Au asistatacademicienii Răzvan Teodorescu şi Dinu Săraru,şi Florin Epure-directorul Direcţiei de Patrimoniuşi Culte Vâlcea...

Florin Epure între Dinu Săraru şi RăzvanTeodorescu

ZIUA EROILOR LACIMITIRUL CETĂŢUIA-EROI

Prefecura, Armata, Cultul Eroilor,Jandarmeria....Foto Paul Balanca

p.11

Nicolae Sporiş este al treilea dintre fraţii Sporiş(după Gigi şi Mihai) despre care scriu cu

plăcere, impresionat fiind de conţinutul cărţii„Povestea unei vieţi-de la Robeşti la Rio...” apărută laEditura Intol Press din Râmnicu Vâlcea în anul curentsub semnătura, aşa cum spuneam, lui Nicolae Sporiş.Octogenarul autor îşi pune la dispoziţia cititoruluipropria sa viaţă, dovedind maximă sinceritate, emoţieşi dorinţa de a deveni util semenilor săi cu sfaturi,sugestii şi îndeosebi cu o experienţă îndelungată într-o latură a vieţii la care puţini sunt cei care au acces.

A sluji statul şi poporul în cadrul celui mai impor-tant serviciu secret nu este la îndemâna oricui şi nuoricine poate accede în structurile Direcţiei deInformaţii Externe (acum S.I.E.), dar s-o mai facă şicu succes cum este cazul luiNicolae Sporiş.

Spun succes pentru că, aşa cumrezultă din carte, autorul a fost,rând pe rând, un elev eminent, unmuncitor destoinic, silitor şipriceput, un dascăl talentat, un stu-dent la Drept cu rezultate notabile,şi un profesionist în domeniulserviciilor secrete cu realizăripalpabile apreciate de superiori şide marii diplomaţi ai vremii.Depănându-şi amintirile într-un stilliterar sobru şi exact, autorul neoferă o adevărată frescă a societăţiiromâneşti din perioada interbelică,din timpul statului totalitarcomunist şi din perioadapostdecembristă, oferindu-ne aprecieri proprii cuprivire la principalele trăsături şi fenomene ale acesteisocietăţi, aprecieri, pe care, numai o minte raţională,educată şi hrănită cu valorile de seamă ale ştiinţei şiculturii mondiale, le putea face.

Iată, de exemplu, cum descrie starea societăţiiromâneşti imediat după revoluţia din decembrie 1989:„ Munca constructivă a fost înlocuită cu urletul isteric,bunacuviinţă cu huliganismul, simţul moral cupornografia în plină stradă, ordinea cu cea mai teribilăanarhie, comerţul civilizat cu bişniţa la scarănaţională, magazinele sunt înlocuite cu talciocuri carepot stârni invidia celor mai amărâte bazare orientale.Cineva spunea că pentru a supravieţui e nevoie să aiputerea de a trece peste ceea ce vezi şi ce simţi.Întrebarea e: până când? Orice început trebuie să aibăşi un sfârşit! Ţara trebuie să iasă din libertinaj şi săintre în normal, adică libertate pentru toţi în cadrulinstituţional democratic. Libertatea înseamnăresponsabilitate şi nu bunul plac anarhic şi parazitar”.Quod erat demonstrandum!

Subcapitolul din carte referitor la viaţa de studentmi-a creat posibilitatea să rememorez cu emoţie arta

pedagogică şi profesionalismul distinşilor şi marilorprofesori ai Facultăţii de drept din Bucureşti: C.Stătescu, Tomulescu (din cauza exigenţei pe seama luicirculau adevărate legende), Prisca, Geamănu,Filipescu, Romulus Ionescu, C.Suciu ş.a., care mi-aumarcat şi mie devenirea profesională, socială şiculturală şi cărora le port o vie şi respectuoasărecunoştinţă.

M-a impresionat mult pledoaria de suflet aautorului pentru viaţa şi ocupaţia de cioban în general,şi a celui din Ţara Loviştei în special. Cele ce urmeazăcred că sunt suficient de concludente: „Din păcate,mulţi atribuie- în totală ignoranţă- profesiei de ciobano semnificaţie înjositoare, fără să realizeze ce marifoloase practice aduce societăţii această categorie deoameni căliţi în lupta cu tot felul de greutăţi. Aşîndrăzni să afirm, pe baza experienţei proprii de câţiva

ani, la maturitate, după un îndelungattraseu în cu totul alt domeniu şi spaţiugeografic, că a fi cioban exclude cudesăvârşire sintagma <de-a o face deoaie>. Ciobanul nu-şi permite săpărăsească turma nici măcar pentru oscurtă vreme, pentru că lucrează cufiinţe vii care au nevoie de hrană,ocrotire, îngrijire, pază. El îndurăsingurătatea socială şi familială,neodihna, capriciile vremii,disconfortul. Turma încredinţată luieste pândită la tot pasul de primejdiadispariţiei, ca urmare a înmulţiriifiarelor sălbatice. O asemenea meseriepresupune pricepere în arta culinară,igienă, cunoştinţe medico-veterinare,tărie fizică şi, mai ales, de caracter. Şi,

o spun cu plăcere, cei mai mulţi dintre ciobaniîntrunesc toate aceste însuşiri”.

Cartea se constituie şi într-un veritabil îndreptaretic pentru respectul faţă de părinţi şi de membriicomunităţii săteşti din care faci parte, pentru viaţa defamilie ordonată, cumpătată şi unită, ca şi pentruvalorile tradiţionale ale satului românesc, incluzândaici şi dragostea perenă a ţăranului faţă de pământ,aspecte pe care autorul le evidenţiază cu prisosinţă şitalent pe întreg parcursul lucrării.

Prin felul cum a scris această carte, Nicolae Sporişîţi transmite şi o ineluctabilă pasiune pentru lucrulpământului, încât, dacă nu ai, îţi vine să alergi şi să-ţiprocuri o bucată de pământ pentru a proceda şi tu lafel ca el, bucurându-te de roadele şi prinosul munciitale şi de farmecul şi satisfacţiile unei astfel deîndeletniciri.

Iată-ne, aşadar, în prezenţa unui elogiu adusmuncii, seriozităţii, raţiunii, cumpătării, echilibrului,educaţiei şi ordinii, întruchipat magistral în fileleacestei cărţi de excepţie: „Povestea unei vieţi-de laRobeşti la Rio...”.

UN ÎNDREPTAR ETICIlie GORJAN

În fiecare an, luna mai ne aduce în memorie chip-ul marelui patriot Tudor Vladimirescu, sacrificat

în primăvara anului 1821, pentru drepturile sociale şipolitice ale poporului român. Recunoscut ca o marepersonalitate consacrată luptei de eliberare naţionalăde sub asupririle străine, ne vom opri puţin asupraprofilului său sufletesc, la a cărui formare aucontribuit numeroşi slujitorii ai sfintelor altare aleBisericii noastre străbune, având cu ei relaţii strânse,întreaga sa viaţă.

Datorită originii sale din marea masă acredincioşilor, fiind „scoborâtor dintr-un şir decălugări, ctitor al bisericuţei din Preajna… cucernic şiviteaz, singuratic şi veşnic pe drumuri” – cum îl

caracterizează sugestiv un evocator al memoriei sale –Tudor Vladimirescu s-a integrat fiinţial în tradiţiasănătoasă a strămoşilor săi din zona Olteniei,formându-şi un caracter temeinic, pe principiilemoralei creştine, de unde şi intransigenţa sa faţă deabuzurile şi nedreptăţile comise de superiorii certaţicu legea.

Încă din copilărie îl vedem pe Tudor în preajmapreotului din sat, Pavel Ciuhoiu, care îl iniţiază întainele cititului şi ale scrisului. Ajuns la vârstamaturităţii, în anul 1812 intră în legătură cu monahiidin Mănăstirea Tismana, alegându-şi duhovnic peieroschimonahul Chiriac de la Schitul Cioclovina. Înanul 1816, fiind la tratament în Mehadia, cunoaşte peprotopopul Stoica Nicolae; acesta îl ţinea la curent cupublicaţiile vremii şi îi împrumută Istoria

PERSONALITATEA RELIGIOS-MORALĂA LUI TUDOR VLADIMIRESCU

Veniamin MICLE

7mai 2012 CULTURAvâlceană

Românească de Petru Maior, să o citească; la 19septembrie 1817 depune chezăşie la „canţilariiacinstiţii Hătmănii” pentru protoiereul DinicăNigomireanu, un cunoscut al său din judeţulMehedinţi; într-un Pomelnic, păstrat pe un Penticostardonat la 27 februarie 1819 bisericii din Cloşani, şasedintre cele şaptesprezece nume sunt de monahi; proto-singhelul Ghenadie multiplica Cererile norodului. Deasemenea, în timpul Revoluţiei, ajungând cu oastea laSlatina, Tudor este întâmpinat de protopopuljudeţului, care i se plânge că arnăuţii au jefuitcatedrala; identificaţi, făptaşii – bulucbaşii Iova şiHristea – plătesc fărădelegea lor cu capul, iar Tudor,sărutând mâna protopopului, îi înmânează sfintelevase şi odoarele bisericii, iar după intrarea pandurilorîn Bucureşti, „ofiţerii lui Tudor, urmaţi de preoţi, austrăbătut întreg oraşul”, cum relatează profesorulfrancez F. G. Laurençon.

Cea mai cunoscută personalitate a clerului, în casacăruia se adăpostea Tudor Vladimirescu când mergeala Bucureşti, a fost arhimandritul Ilarion, viitorulepiscop al Argeşului (1820–1821); pe acesta îlconsidera mai apropiat, mai înţelept în sfaturi şi maicurat sufleteşte. În timpul Revoluţiei, Ilarion i-a fostgramatic şi consilier, iar la 8 mai 1821 oficiază, înMănăstirea Cotroceni, un serviciu religios, când,probabil, l-a uns domn, potrivit relatărilor martoruluiocular Ioan Petrescu din Cărbuneşti-Gorj, stegar din oastea pandurului.

În documentele privind viaţa luiTudor Vladimirescu sunt menţionaţişi alţi clerici apropiaţi ai săi. Dintre ei,menţionăm pe diaconul GheorgheLazăr, care închide cursurile de laŞcoala „Sfântul Sava” şi se ataşeazărevoluţionarului, devenind unul dintreprincipalii sfetnici în tehnica militară;arhimandritul Theodosie, egumenulMănăstirii Bistriţa-Vâlcea, con-damnat ca „rebelist”, pentru ideilesale revoluţionare; preotul Ilie de laMănăstirea Butoi, care împreună cuepiscopul Ilarion au oficiat slujba deînmormântare după uciderea coman-dantului pandurilor, iar preotul Vasile, participant laRevoluţie, avea să plătească pentru jafurile comise deunii localnici asupra bunurilor Mănăstirii Râncăciovu.

Dacă, despre aceşti preoţi, apropiaţi lui TudorVladimirescu, s-a scris mai mult sau mai puţin,istoriografia noastră a ignorat pe adevăratul său

părinte duhovnicesc, arhimandritul ChiriacRâmniceanu – originar din Râmnicu Vâlcea –care, într-o însemnare privind pe Tudor,precizează că, „Acestui boier i-am fostduhovnic”, iar pandurul din Cerneţi va fi înge-nuncheat de multe ori sub epitrahilul de spovedanie,mărturisindu-şi zbuciumul şi frământările sale

sufleteşti, timp de undeceniu, deşi documentele confirmă întâlnirea lornumai la începutul şi sfârşitul acestei perioade, adică1812–1813 şi 1821. Întrucât multe dintre relatărilearhimandritului vâlcean datează dintre anii

1823–1827, când era prea riscant arecunoaşte relaţiile cu cel care a condus„rebelia”, despre care se spunea că a„provocat mare tulburare în toată ŢaraRomânească, şi jafuri şi morţi,asemenea şi în alte ţări, după cum ştiutoţi, adică mare amestecare şi peristasieale vremii”, cum notează arhimandritulChiriac, credem că intenţionat evităconsemnarea unor fapte care îl privescpersonal.

Evlavia şi gândirea creştinească a luiTudor se dovedesc şi prin faptul că, în1808, ctitoreşte împreună cu GheorgheDonea biserica din satul Prejna-Mehedinţi, fiind zugrăvit în tabloulvotiv, şi pe care o înzestrează cu treizeci

de stânjeni de pământ, precum şi cu cele necesareoficierii cultului divin, printre care se numără şi unTriod tipărit la Blaj, păstrând semnătura: „Theodor bivvel sluger, comandir”.

Personalitatea moral-duhovnicească a lui TudorVladimirescu se cunoaşte şi mai bine din Diata sa,

întocmită la anul 1812, în preajma unei proiectatecălătorii prin Rusia; epitropii documentului erau treiboieri, Constantin Furtună, Ioniţă Burileanu şi GrigoreCiocăzan, „prieteni ai mei”, cum îi numeşte autorul.Prin Diată, se stabileşte soarta tuturor proprietăţilor şia bunurilor materiale de care dispunea Tudor, în caz căîmprejurările nu i-ar permite să revină în ţară. Astfel,„moşia şi alte acareturi şi viile din Vladimir” le lasămoştenire mamei, surorii şi fratelui său, precum şi„toate hainele şi arămurile şi tacâmurile de masă să sedea frăţi-ni meu Papa”. „Toate acaretele” carecuprindeau case, prăvălii, mori, vii, livezi, situate înCerneţi, Severin, Dâlboca, Cloşani, Govora, Câlnic,

precum şi „armele câte se află, să se vânză”; apoi,banii rezultaţi din vânzarea proprietăţilor, precum şicei numerar, „care se vor vedea unde se află, prin altăînsemnare în Condica mea, care este pecetluită, şi lace vreme se va deschide, să se dea pe îndată toţi

banii. Din care, jumătate să se dea frăţi-ni meu cumama mea şi sori-mi, cu analogie”.

Apoi, Tudor, ca un bun şi evlavios creştin, seîngrijeşte şi de sufletul său, stabilind ca din bani,„jumătate să mi se facă pomeniri, adică cele obşteştipână la un an; o sută de sărindare să se facă cu totşartul (rânduiala). Talere 1250 să se trimită la SfântaAgora, să se dea cu legătură dar bisericii; şi pentruaceasta să fie datoare biserica, ca în veac să aprinză ocandelă la icoana Maicii Precistei, să arză în toatăvremea, ziua şi noaptea, în veac. Asemenea, lei 1500să se trimiţă la Ierusalim, la Biserica Sfântă, tot cu aşaşart, ca să arză o candelă în veac. Şi ce bani vorprisosi, să se dea pe la biserici sărace, să se cumperecele ce vor lipsi. Şi la biserica ce este făcută de minela Prejna, să se dea lei 300”, iar „de va mai prisosibani, se vor face pomeni care se vor socoti de epitropi,adică fete sărace să se îmbrace”; nu uită nici peservitori, ci specifică, „să se dea şi la slugi: la Dumitrufecioru, lei 100; la Rosa, lei 50; la Stan Carochie, lei100; la Iancu Bogdan, lei 50, şi la Nicolae băiatul, lei100, fiindcă aceştia m-au slujit”. De asemenea,mărturiseşte cu sufletul împăcat: „La nimeni nu suntdator nici o para”.

Iată un model de creştin şi patriot adevărat, vred-nic de urmat!

ARS MUNDI

Cula lui T. Vladimirescudin Cerneţi-Mehedinţi. Foto Costin Pătraşcu

Tud

or V

ladi

mir

escu

,po

rtre

t de

The

odor

Am

an

CÂTEVA NOTE DESPRE PETRACHE POENARU*

„La Beneşti, era şi Petrache Poenaru cumama-sa Anica Poenăreasa, cu Safta, soţia

sa, şi cu fiul lor Nae, prunc de ţâţă. Petrache cu douăslugi, un român şi un arnăut, înarmaţi, şi-au luat pos-tul în clopotniţa bisericii. Hoţomanii au înconjuratcurtea, şi au pătruns în ea. Iordache a slobozit un foc;cei intraţi au căzut morţi, iar restul au fugit. PetrachePoenaru a coborât din clopotniţă şi s-a predat ostaşi-lor lui Tudor; aceştia au slobozit şi pe Anica, mamalui Poenaru, care au spus că au căpetenie pe Ivanceaceauşu, sârb de naţiune, de la Cerneţi , fiind ai dum-nealor, şi să nu avem nici o teamă a ne preda lor. Deci,aici întâlnim pe acel Ivancea, arnăutul ceauşuluiIancu Râmniceanu, care a condus grupul de monahitismăneni până dincolo de Dunăre.

A doua zi, fiind 2 martie, a venit la Beneştialtă căpetenie mai mare, Hagi Prodan, care se dase departea lui Tudor; el s-a jurat că nu le va face nici unrău. Este adevărat, nu a făcut nici un rău lui PetrachePoenaru, dar au luat din sipete şi geamantane cât le-aplăcut, adică i-a jefuit, apoi au plecat la casa luiNicolae Otetelişanu, unde îl aştepta Macedonski.După aceasta, îndată au sosit două căpetenii, Iova şiIenciu, cu ai lor. Ienciu a ridicat iataganul asupra luiPoenaru; de nu-1 salva un arnăut care îl cunoştea, îităia capul. Când era să-i omoare, soseşte Tudor în

mahalaua satului unde erau casele lui NicolaeOtetelişanu, poruncind ca nu cumva să seomoarecineva dintre aceşti boieri”. Cf. Arhim. VeniaminMicle, Cuviosul Chiriac Râmniceanu, monahul isi-hast, Bistriţa, 2003, p. 336.

**

„Petrache Poenaru (n. 10 ianuarie 1799,Beneşti, judeţul Vâlcea - d. 1875), pandur

şi om de taină al lui Tudor Vladimirescu, creator alsteagului României moderne, inginer, matematician,inventator, pedagog, membru titular al AcademieiRomâne din 1870, fondatorul colegiilor naţionale dinBucureşti şi Craiova, organizatorul învăţământuluinaţional românesc, inventatorul tocului rezervor (bre-vetat de guvernul francez în mai 1827 sub titlul plumeportable sans fin, qui s’alimente elle-même avec del’encre).

Marele organizator al învăţământului românesc afost în tinereţe haiduc şi pandur în armata lui TudorVladimirescu. Tânărul de nici 22 de ani, PetrachePoenaru, proaspăt grămătic prin Craiova, eminentabsolvent al şcolii Obedeanu din Craiova, înflăcăratde idealurile revoluţiei, işi schimbă straiele şi sestrecoară în ceata unor haiduci pe care o strânseserăprin mahalalele Craiovei. Într-o încăierare cu niştearnăuţi, tovaraşii lui haiduci îl prind că nu ştie să tragă

la pistoale şi nici să arunce cuţitul, descoperind chiarca tânărul are o călimară ascunsă prin buzunare. Îlprezintă totuşi lui Tudor ca să râdă de tânărulPetrache. Dar Tudor este, din prima clipă, placutimpresionat de mintea ageră şi entuziasmul lui.Ajunge în numai câteva săptămâni omul de taină allui Tudor Vladimirescu şi şef al cancelariei şi alconţopiştilor.

Foaia de propagandă a armatei lui TudorVladimirescu, apărută la iniţiativa sa, a însemnat nunumai primul ziar românesc, dar şi unul dintreprimele exemple din istoria presei scrise din Româniade prezentare corectă a idealurilor revoluţionare alelui Tudor, dublate de embrionul unei propagande, aşadupă cum îi arată şi numele.

Steagul naţional al României, în forma actuală, afost conceput de Petrache Poenaru, se pare după mod-elul francez. La intrarea armatei lui TudorVladimirescu în Bucureşti, Tudor a purtat pentruprima dată tricolorul actual, preluat ulterior depaşoptişti, care l-au impus în conştiinţa neamului.Flamura armatei pandurilor fusese până atuncialcătuită din două bucăţi de mătase, aproximativegale şi de formă pătrată, una albă şi cealaltă albastră,cusute pe margini cu ciucuri roşii, galbeni şi albaştri”(ipedia.ro, sursa 03, 10 06 12)

8 mai 2012CULTURAvâlceană

ARSFilosofia lui Brâncuşi

De la Brâncuşi încoace se afirmă filosofia însculptură, filosofia formei…Au spus-o toţi!

În noua conjuctură a secolului XX sculptorii audorit să releveze idea - gândirea prin formanăscocită - lucrată cu râvnă, creând lucrării,potenţial! pentru a nega, dar şi a confirma muncaadamică la care a fost osândit omul. Aparesculptorul filosof. Brâncuşi este cel mai importantdintre ei şi este singurul care nu a dorit acest lucru,ci numai a visat la adevăr. Opera sa decurge calmă,liniştită, în acest spaţiu al gândirii profunde, în sen-sul infinitului pozitiv.

De la Brâncuşi încoace apare şi sculptorultehnolog, apare tehnologia ca artă. Apare omul deştiinţă artist, inginerul care manevrează cu mijloaceartistice. Este foarte important ca acum, în secolulXXI sau mileniul trei, arta sculpturală alături de ceaarhitecturală, amândouă extraordinare (care rezistăpresiunii timpului degenerator), să absoarbălumina-soarele. Suntem în faţa unei noi surse deenergie care alimentează o producţie fără să con-sume nimic ; aproape nimic din spaţiul terestru;spaţiu destul de vlăguit de un om fără limite îndorinţa sa de devenire; omul strivit de structura samaterială în contrasens cu cea spirituală.

Nimeni nu l-a împăcat pe om cu divinitatea dinel, din sine, aşa cum a făcut-o Constantin Brâncuşiprin formă! Urmează ca omenirea să recunoască căurmaşii săi: Fuller, Lucaci, Calder etc au încercat,ca şi el, să ajungă la această miraculoasă stare deenergie, lăuntrică, magnetică, şi rezultată dininteracţiunea dintre pământ şi lumină. O energiecare nu te lasă să zbori ca o pasăre, dar care poatefolosi zborului temperamental, cerebral; care, înviaţă, îl păstreză pe om! mereu, tânăr!

Mit şi cunoaştere. Artă şi Tehnologie

Brâncuşi! un precursor al clasicismuluisculpturii mileniului III, atacă latura ştiinţifică arealităţii, cosmogonice, prin evidenţierea rolului încunoaştere al miticului specific oricărui popor -comunitate, însemnele, care-i definesc sacralitatea.

Coloana infinită din cadrul tripticului de laTârgu Jiu (ansamblu architectonic care frizeazăuniversalitatea) este realizată ca un parcurs întretrăire şi eternitate; se pleacă de la vestita horă sauceremonie în jurul a nu ştim ce opaiţ sacru, aprins!focul, pâinea şi vinul, Iisus; cele douăsprezeceseminţii, altarul lui Moise - rotund (cucircumferinţa de trei ori “lăţimea rotundului”! -steaua lui David, răsărind din intersecţia celor treidiametre)! şi, flancaţi de aceleaşi scaune (sferetăiate şi câte două combinate, sau clepsidre - înaprecierea noastră), se ajunge la înşiruirea lor peverticală. Minune a tehnologiei timpului. În ate-lierul sculptorului din Montparnasse întâlnimscaune de lemn ca un X, ca o clepsidră; întâlnimdouă scaune (de acest fel) suprapuse: este prima sacoloană; urmează celelalte!

Dacă desprindem două ornamente de brâu depe biserica din lemn, oltenească (dar şi de aiurea),de sub streaşină, şi le lipim, suprapunându-le,rezultă o coloană! Nu ştim dacă Brâncuşi a cunos-cut sau nu (motivele populare sigur le-a cunoscut),dar formele sale, reduse la simboluri, se regăsesc înornamentaţia vaselor de lut făurite de traci, daci şi

romani, din culturile respective ale Olteniei de submunte. Acestea, după ce au fost descoperite depreotul arheolog Petre Gheorghe, începând de prin1963, se află expuse în muzeul colecţie „GheorghePetre Govora” din Băile Govora, înfiinţat în 1972.Găsim pe un ciob chiar silueta unei coloane. Peorizontală descoperim o infinitate, şi acestea s-autransmis în construcţiile ţăranului român pânăastăzi, acolo unde mai există ţărani români, urmaşiai dacilor!…

Aceste semne, X, imprimate pe stâlpii caselordin lemn, săteşti (cum spuneam, posibile simboluride clepsidre, sori! sau cruci-răscruci şi de careiconagrafia sacrală a antichităţii nu duce lipsă-exemplul tracilor şi al dacilor), şi având axa marepe orizontală reprezintă infiniţi! dar numaiBrâncuşi i-a dispus pe verticală, pe axa pozitivă,pentru ca să sugereze infinitul cerurilor,absolutul.…Aceste „x”-uri, probabil, şi tot de laBrâncuşi, l-au inspirat şi pe Henry Matisse îndecoraţiunile sale din propria pictură…

„Coloana infinită” este o dispunere pe verticală,cu elemente din aceeaşi familie cu cea a scaunelorde pe aleea dintre „Poarta sărutului” şi „Masatăcerii”; este o dispunere (dublată) a brâului de labiserica din lemn, ornament dantelat, sau cel de lastreaşină, care delimitează o „margine”(ca şi lagulerul vasului de lut); sau, aşa cum este dantelat, întrepte, gâtul celebrului “Cocoş”! Toate suntsimboluri-însemne care se regăsesc în istoria

milenară a acestei lumi. Ideea măreaţă, de perspectivă, a infinitului

coloanei realizată prin multiplicarea modululuibrâncuşian (de această dată, rezultând prinsuprapunerea transfigurată a două piramide-însemnal uciderii timpului-o piramidă) dezvăluiedimensiunea filozofică, de astă dată, proiectată şiexecutată tehnologic. Faptul că modulul este unoctoedru ne duce cu gândul şi la cele opt simboluride viaţă înscrise pe „Poarta sărutului”.

Pentru prima oară, credem, putem vorbi despre olucrare artistică executată după proiect tehnologic!Iată, din această clipă arta pierde caracteristica denerepetabilitate, devenind o „artis vulgatris”;rezultă o „laicizare” a artelor sculpturii şi arhitec-turii, acestea fiind aduse în spaţiul tehnic,productiv...aşa cum erau şi în Antichitate.

Începând de la Brâncuşi artele plastice setransformă în arte vizuale, începând de la el,contează, cum aşezi o piesă tehnică, oarecare, cumo priveşti pentru ca ea să fie, să devină expresieartistică…Arta devine interactivă între ochi şiobiectul expus.

De la el începe Designul, o artă populară,comună!

Brâncuşi confirmă spusele lui Michelangelo:orice bloc de marmură conţine o sculptură! Iată,deci, arta poate fi considerată şi formă virtuală desurprindere a unui adevăr. Dar ce contează cel maimult în această economie de reliefare a realităţii, deredare a formei, este, că amândoi pun în evidenţămăestria ca parte componentă a tehnologiei! şi, cătehnologia este singura care dă substanţă culturiicomunităţi umane, de-a lungul timpului!

Brâncuşi, la Paris, alături de Henry Coandă, alucrat o perioadă la Gustave Rodin.

H.Coandă a ajuns unul din marii oameni deştiinţă, şi tehnologi, din aeronautica mondială; esteinventatorul efectului care-i poartă numele.

Brâncuşi, construind Pasărea Măiastră, precumo aripă de avion cu reacţie sau o elice tăiată în patru(ori în două, aşa cum există la poarta MânăstiriiDintr-un Lemn), îşi defineşte admiraţia (simţul)pentru zbor, pentru infinit, pentru aparatul de zbor,de ce nu, pentru prietenul Henry Coandă.

*„Cuminţenia Pământului”, credem, este mai

aproape de iconografia şi sensul lui Buddha, decâtde cele ale „Gânditorului de la Hamangia” aşa cumsusţin cei mai mulţi exegeţi brâncuşieni.

Anexe 1 „Ciobul dacic” se află în colecţia „Gheorghe

Petre Govora” din muzeul cu acelaşi nume dinoraşul Băile Govora. Foto: Petre Cichirdan

2 Cele două planşe sunt reproduse din „O preis-torie a nord-estului Olteniei”, Editura Petras, 1995,de Pr. Gheorghe Petre Govora.

Lucrări apărute sub aceeaşi semnătură:„Brâncuşi, mai mult filosof decât sculptor”; Info

Puls, 07 08 03.„Muzica şi Poarta sărutului”, Info Puls, 10 08

03.„Sculptura secolului XX, dominată de români”,

Info Puls, 08 09 03„Filosofia Formei”, Info Puls, 23 02 04„Brâncuşi sculptorul filosof, inginer şi artist”,

CULTURA valceană, 20 03 10„Tehnologia-Artă în opera lui Brâncuşi”,

CULTURA vâlceană, martie 2010.

BRANCUŞI ŞI SACRALITATEA ANTICĂSimion-Petre CICKIRDAN

9mai 2012 CULTURAvâlceană

Motto: Linia apare, în prima zi a creaţiei, atunci cândîntunericul se separă de lumină (PetreCichirdan), dar, La început a fost cuvântul (Ioan)!

Poet şi publicist, traducător, pictor şi sculptor,dl. Petre Cichirdan s-a re(prezentat)“scris” şi

“zidit”, toată viaţa, pe sine însuşi, după principiulestetitc al oglinzii şi oglindirii (Mimessis-ul luiAristotel). Acel alter ego din “Apele” şi strălucirilesticlei “de Murano”, adevenit, s-a transformatîn personaj, atât literarcât şi plastic înAutoportretele salecunoscute, iar astăzi, înromanul “Oglinda” (edi-tura Intol Press 2011) cuun subtitlu sugestiv:roman open “cu uşiledeschise”.

Cartea este o viziuneautobiografică, autorul,recunoscându-se drept “ofire năvalnică, vitală” unsuflet “stufos” şi sofisti-cat, “contorsionat”, devremurile în care a trăit.Ca român (n.21 februarie 1951, Râmnicu Vâlcea)domnul Cichirdan cultivă, elogiază “locul natal”,precum noi toţi, însă părinţii, ne aminteşte,obsedant, sunt români bucovineano-basarabeni, la“limita” dintre spaţii: Cernăuţi - Hotin - Lipcani -Botoşani, şi printr-o dramatică epopee istorică,evacuaţi de Mareşalul Antonescu, în vara lui 1944,în judeţul Vâlcea, nemaivăzându-şi “plaiurilesorgintei lor” niciodată!

Chiar şcolile pe care le-a urmat Petre Cichirdanau fost “întrerupte” (“fisurate” asemeni uneioglinzi), în funcţie de austeritatea familiei (copilul-elev ia, în Râmnic, cursuri de viloncel de lacelebrul profesor şi artist Leca Morariu - fost, întinereţe preşedintele student al Societăţii“Aboroasa” din Cernăuţi). Urmează apoi un anInsititutul de Arte Plastice “N. Grigorescu” din

capitală, devenind unul din învăţăceii sculptoruluiConstantin Lucaci; în 1969 îl găsim elev al pictoru-lui-profesor Voctor Goga; îar în anul 1977 terminăInstitutul Politehnic Bucureşti, specializându-se înTehnologia asistată de calculator a maşinilor cucomandă numerică, o profesie inginerească, ce îl vatransforma (şi) în … sculptor de piese de zbor, fiindîncadrat la Întreprinderea de avioane Craiova.

Specialist-programator în proiectarea pecalculator a unor forme aerodinamice, el acreat şi expus prima operă originală dinRomânia, “sculptură cibernetică-computer sculpture” (adică “dăltuit” deun agregat electronic manevrat automatpotrivit concepţiei “inginerului-artist” -nu în piatră, marmură, ci în metal). Iată ceafirmă Petre Cichirdan, în “flacăra luiPăunescu” întru-un interviu, dupăconsumarea evenimentelor şi expunerii laCluj Napoca, atunci, în 1986: “…amlucrat într-o fabrică de avioane. Acolo seprelucrau piese o o geometrie neregulată.Am inventat programe cu ajutorul cărora,tratam piesele pe care le executam-ca penişte lucrări de artă.”

După Revoluţia din Decembrie 1989, PetreCichirdan a început să expună desen şi pictură (cu

motive biblice sau laice); şi-a tipărit poezia,urmărită şi cenzurată, din anii 70, dar a şi editat, şidirecţionat, publicaţiile “Povestea vorbei”, “Cultura

vâlceană” ş.a.m.d., semnând articole, note, inter-viuri, traduceri - o reprezentativă activitatepublicistică, cuprinzând peste 2 decenii, reeditateîn trei volume, însumând aproape 1000 de pagini,şi publicate de curând: Interferenţa artelor.Critice.Literatura; Interferenţa artelor.Critice.Arta Plastică; Interferenţa artelor.Critice. Muzica.

*Personajul central în romanul „Oglinda” este

prin urmare, însuşi intelecetualul - poetul, scul-ptorul, poetul şi publicistul Petre Cichirdan„stând de vorbă”, reconstituind, restituind - „pro-priul eu” după un model adânc clasic, al romanu-lui (şi personajului legendar!) ştiut încă din copi-lările „pe derost”: Nepotul lui Rameau (de DenisDiderot)!

Autorul romanului „Oglinda”afirmă, prin per-suasiune, că va scrie o carte „fără tehnici consa-crate, arabescuri şi metafore” şi va structura înforma şi compoziţia volumui: „dialogurile”,„interviurile”, „confesiunile” pe care le-a avutdeja în presa audio vizuală (radio şi televiziune),transcriindu-le şi tranformându-le în text, încer-când o „oglindire” a realităţii, văzută ca spaţiu.Aproape reportaj!...

„Viaţa şi romanul”, spunea Sthendhal, în timp ceaşternea Roşu şi Negru, nu sunt decât o „oglindă,purtată de-a lungul unui drum”.

Însă, avem în romanul autobiografic Oglinda şio viziune a timpului, subiectivă desigur, despretinereţea autorului (şi personajului), petrecută într-osocietate (comunistă) - „o epocă a nebuniei”, „undeceniu cumplit” (1980-1990), urmat de Revoluţiadin Decembrie 1989.

Oglinda ni se pre-zintă ca un romanîmpotriva uitării,oglindire a vieţii -„rece”, alteori „caldă”(„aburoasă”), culti-vând stările poetice:emoţia, ficţiunea,demersul artistic,visarea, iubirea şi tris-teţea: transcenderarealităţii imediate; şiexistenţa trăită caartă.

O anume, profun-dă mistică, aparţinând

românilor din răsărit, transpare şi în acest volummemorialistic (asemănător, prin confesiune, scrieri-lor lui Goma); e în discuţie fascinaţia pe care oavem faţă de spiritul slav, nu numai noi, ci toatepopoarele latine; şi chiar germanii - „fiindcă înaceastă imensă ortodoxie de stat (cum numeşteautorul imperiul teocratic Rus) au pierit chiar şiarmatele lui Napoleon şi Hitler!...”

- „Crezi în Dumnezeu?”..., îl întreabă „EA” peeroul romanului în cadrul unei emisiuni în direct(un dialog televizat), care e şi interviu şi reportaj şiistorie a clipei.

- „Cum să nu cred, dacă EL este chiar EU, aşacum tu eşti EA şi eu rămân EU chiar dacă ţie, cine-va îţi rade argintul din spate?... Spatele nostru, dato-rită Domnului este plin de Aură-iată, aur! precum înjurul capului au sfinţii...” Da, ca o oglindire a fiin-ţei şi spiritului nostru.

„Degeaba trăieşti în Europa dacă nu îl cunoşti peTolstoi!.. Între ei şi noi, românii, a existat al treileaCanaan! Acolo, a existat Andrei Rubliov!...Acolo,ortodoxia a devenit putere de stat!...”

E straniu că, graţie şcolilor şi institutelor, princare a trecut, şi graţie talentului său de execepţie,(şi) într-o Intreprindere de avangardă tehnologicoartistică (Avoiane Craiova), poet şi traducător alCarminei Burana; pictor, sculptor, expunând peplan naţional (la Cluj Napoca, Timişoara, Craiova,Târgu Jiu), chiar dl. Petre Cichirdan este uneori gre-şit receptat şi împins de unii cronicari, şi privit într-o anume controversă. În romanul autobiografic„Oglinda”, concluzia personajului - confesor este cătentaţia sa cea mai de seamă a fost sinteza şi inter-ferenţa artelor (unite prin continuitate şi ritm -temelie a vieţii şi spiritului- idee cardinală preluatădin De Musica, de Sf. Augustin). Idee în plinăaccensiune, iată şi astăzi, în propagarea noii civili-zaţii: a audio vizualului universal; numită, şi întrerăzboaie, civilizaţia ochiului; iar în actualitate: civi-lizaţia imaginii - un „melanj al tuturor artelor”, cumconcluzionează însuşi autorul Oglinzii.

Constantin ZĂRNESCU

MUNDI “OGLINDA” ŞI OGLINDIRILELUI PETRE CICHIRDAN

Nic

olae

Sta

te B

urlu

şi:

Anto

logi

e d

e po

ezie

relig

ioas

ă.(P

oeţi

rep

ubli

cani

şi

vâlc

eni)

Constantin Zărnescu şi P. Cichirdan

10 mai 2012CULTURAvâlceană

ARS MUNDIINVENTICA

Abordarile Institutului National de Cercetare-Dezvoltare pentru Inginerie Electrica ICPE-

CA in inginerie electrica si in domenii conexe aucondus catre o larga implicare in proiecte nationale,dar mai ales internationale de mare impact.

In cadrul proiectul international FAIR, Germania,se va dezvolta un sistem integrat de acceleratoare departicule, capabil sa furnizeze fascicule de protonisi antiprotoni cu energii inalte ce va oferi oamenilorde stiinta posibilitatea de a efectua cercetari la unnivel inalt in domenii ca fizica structurii nucleelor,fizica antimateriei, fizica materiei nucleare in con-ditii extreme si fizica plasmei.

ICPE-CA va contribui la realizarea proiectului

FAIR prin executia unui numar de 136 electromag-neti normal-conductori si 96 surse de alimentarepentru electromagneti. Echipamente mentionate sevor instala in cadrul HESR (High Energy StorageRing), parte componenta a proiectului FAIR.

Un alt proiect international ELI cuprinde 13 tarieuropene si se va dedica dezvoltarii unor impulsuriextrem de scurte de particule si energie radiata,investigarii dinamicii electronilor din atomi, studiu-lui proceselor nucleare fundamentale si al interac-tiunilor relativiste laser-substanta.

Pentru Romania ELI presupune experimente din

domeniul fizicii nucleare bazate pe tehnica LASER.In acest context, ICPE-CA a realizat studiul privindecranarea electromagnetica pentru laserii de mareputere si radiatiile gamma.

Prin toate activitatile de cercetare si initiativeleintreprinse ICPE-CA isi atinge obiectivele strate-gice impuse de misiunea sa asumata, cercetarea-dezvoltarea-inovarea in domeniul ingineriei elec-trice, pentru progresul bazat pe cunoastere, in be-neficiul intregii societati.

Biroul de Presa ICPE-CA

COMUNICAT DE PRESA28 mai 2012

Cartea a apărut în 2012 la Editura „Proşcoala”Râmnicu Vâlcea în grija editorului Dumitru

Ciobanu şi redactarea autorului, Alexandru-IonCrăciun. Este dedicată părinţilor, Nelu şi AlinaCrăciun, şi cuprinde un motto deosebit, acesta fiindchiar un citat din Noul Testament, Luca 11; 34,36:„Lumina trupului este ochiul. Dacă ochiul tău estesănătos, tot trupul tău va fi plin de lumină.”...Aşaeste! sunt doctori care-ţi văd sănătatea trupului închiar lumina ochiului!

Da, poate fi şi un simbol prologul „Dorul”, poe-mul de la începutul romanului:viaţa, care în întuneric dispare, iarziua însoţeşte timpul-însufleţireadintre răsărit şi apus: „Iar tu să teapleci să mă săruţi!/ din zori şipână-n seară” (Dorul). După careAlexandru-Ion Crăciun îşi începedezvoltarea acestui roman simboliccu o introducere în care îşi defineş-te personajele ca fiind „...umbrele.Suntem un corp special antrenatpentru cazurile când poliţia sau ser-viciile secrete dau greş în captura-rea vreunui răufăcător care amenin-ţă perturbarea echilibrului dintreputeri.”

Roman sience fiction, simbolic,„Abisul” alternează între douălumi, trăite alternativ, pe suportul unei povestiri din-tre fraţi, expusă într-un bar, unul din cei doi, trăindrevelaţia reîncarnării... Scene cunoscute, din filmelede pe micul ecran şi Internet, Ninja, alte filme culuptători practicanţi ai riturilor chinezeşti şi japone-ze; scene de aprinsă şi seducătoare dragoste, din fil-mele sexi! filmele proprii-interioare-onirice, de celemai multe ori, acestea, apropiindu-se mult de trăireareală, ceea ce dă un plus de accent! (cel mai impor-tant) şi, deci, de valoare, cărţii.

Sigur, dintr-un început nu putem trece peste gre-şelile (unele, nefiindu-ne clar dacă sunt licenţe aleautorului) de scriere tipografică (din ce în ce maimult credem că lipsa corectorilor serioşi se face totmai simţită, dar şi costul tot mai greu pentru buzu-narul scriitorilor independenţi care-şi plătesc singurilucrările). Pe viitor trebuie să rezolvăm această pro-blemă, iar autorii trebuie să vină mai mult în spriji-nul editorilor, bine ar fi dacă tipografii s-ar implicamai mult, solicitând un „bun de tipar”, autorizat, cuexperienţă-şi nu cu atestat! Aceste greşeli nuumbresc scrisul lui Alexandru-Ion Crăciun...

Continuând în sensul „Introducerii”, aparţi-nând autorului, pentru a defini mai clar lucrarea saupentru a băga-o şi mai adânc în simbolic, mai adău-

găm, sub formă de citat, că „Duşmanul nostru decla-rat (al umbrelor n.n) sunt Triadele. Această organi-zaţie e şi motivul pentru care am apărut în 1500î.Hr....pentru a opri abuzurile aşa cum am jurat acumaproape 4000 de ani când lumea era cuprinsă deîntuneric.”

Pe parcursul desfăşurării acţiunii, textul, alter-nează între cel specific comandorului întunericului,Blaze (sau altuia ca el, ucigaş de meserie), şi Jurry,la fel cu el, dar un răzvrătit al întunericului însprelumină, capabil de iubire, şi din ideile căruia trans-

par în contemporaneitate adevăratepodoabe ale gândirii...Jurry: „...Amzâmbit, mulţumit de cât de uşor îmiputeam sugestiona stările corpului.Mintea este o unealtă uimitoare!”Iată o remarcă pe cât de simplă, peatât de adevărată! care astăzi este labaza celor mai înalte cercetări(lăsând deoparte tehnica yoga) dinsănătatea individului: prin concen-traţie poţi rezolva lucruri incredibi-le!...

Iată o altă remarcă, valabilă întoate timpurile, circulând şi pe vre-mea noastră, cea a elevilor nesilitori,dar cu multă intuiţie şi imagina-ţie...”ce rost are să mă concentrez săobţin rezultate excelente la antrena-

mente, când de fapt ceea ce înveţi la şcoală nu seapropie nici pe departe cu ceea ce eşti nevoit săînfrunţi când eşti pus înaintea faptului împlinit”(pag. 29). Sau: „Voinţa focului e nepieritoare.Dragostea ne e altceva decât lavă pură care ori tea-jută ori te omoară. Ura-i tot foc! Foc contagios carete mistuie şi nu duce la nimic bun. Dar totuşi foc(...). Chiar şi sufletul e foc!” (pag. 42). Iar mai înco-lo: „Dragostea e un mister...de nepătruns la începutde drum...” (pag. 46).

Există şi un dialog între cei doi fraţi, ambii,ancoraţi în prezent: „Ştii...În secolul ăsta atât deîntunecat în care retrăiesc aceste amintiri îmi dauseama că ţara asta nu va mai avea niciodată vreunviitor dacă noi nu ne regăsim propriul colac de sal-vare. Interesele sunt trecătoare, te distrug, îţi distrugsufletul. Un om fără suflet este pierdut...mort chiar!”

Pe parcursul desfăşurării, romanul pierde înelementele de acţiune forte, dar (voit) câştigă în ele-mente de reflecţie interioară, făcându-l din ce în cemai interesant pentru trăirea psiho filosofică:„...important nu e în viaţă să alegi între bine şi rău cisă faci ce trebuie atunci când trebuie şi să te bucuride fiecare moment ca şi cum ar fi ultimul. Şi să nuregreţi nimic (ceea ce este imposibil! n.n)”. Vedeţi?

începem să notăm şi noi: este imposibil să alegicorect între fapte, aşa cum imposibil este să nuregreţi! Înseamnă că romanul trebuie citit, că stimu-lează...Citim şi aşa ceva: „Un om inteligent este greude controlat pe când cei săraci cu duhul sunt uşor demodelat. Au jucat totul pe o carte, spălând creerulmaselor.” Sau: „Ăsta e păcat. Să vezi cum zi de zimor Lupii Mândri ai Platoului Bucegi.”(pag. 117)

Un scherzzo literar, juvenil, roman, declarat„simbolic”, despre speranţa care însoţeşte timpul dela răsărit la apus, zilnic, post întuneric, despre ceeste viaţa aflată mereu la frontiera dintre Bine şiRău. De ce scherzzo şi nu aventură SF, deoareceîndemnul final este de a nu mai trăi în ignoranţă, uniifaţă de alţii, şi obligatoriu, ascultându-ne interiorulsau propria reflecţie în oglinda de dincolo de noi.Da, totul trebuie privit ca o glumă, astăzi, atuncicând te chemi ...român (Alexandru îşi încheie roma-nul citind poezia „Ce-ţi doresc eu ţie dulceRomâbie”)!

Romanul este compus în două planuri: unulal teoriei luptei şi vendetei, al morţii şi crimei pentruîntâietate, şi altul al conştientizării raţionalului,învăţăturii, muncii-aşa cum citim la pag. 117: „Crednumai în Dumnezeu şi în ceea ce poţi obţine prinsudoarea frunţii (...) în autodistrugerea prin monopolşi lăcomie” (vai, în ce societate a monopolurilortrăim astăzi! n.n).

pcichirdan

În perioada 24-26 mai 2012, în judeţul Vâlcea, s-aorganizat ediţia a doua a Salonului Naţional de

Literatură şi Artă „Rotonda Plopilor Aprinşi”, în memoriaI.P.S. Mitropolit şi scriitor Bartolomeu Valeriu Anania(1921-2011). Au participat oameni de cultură de marevaloare, din toate colţurile ţării: scriitori, poeţi, editori,artişti plastici, jurnalişti, cadre didactice universitare,printre care s-a aflat şi academicianul Gleb Drăgan, ajunsla venerabila vârstă de 92 de ani. Amfitrionul a fostcunoscutul scriitor şi ziarist Ioan Barbu. Am avutprivilegiul să particip la această manifestare care a avut treimomente, fiecare cu surprizele lui.

În prima zi, pe 24 mai 2012, în holul BiblioteciiJudeţene „Antim Ivireanul”, a avut loc vernisajul uneiexpoziţii de artă grafică, protagonişti fiind ValeriuJabinschi şi Ion Jabinschi precum şi studenţi ai Academieide Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Chişinău. Au fost de

„Rotonda Plopilor Aprinşi”

o manifestareacademică de succes

Alexandru-Ion Crăciun: Abisul

Itinerar cultural11mai 2012 CULTURAvâlceană

În dimineaţa zilei de 24 05 12, la cimitirulEroi din Râmnicu Vâlcea a avut loc o paradămilitară şi s-au depus coroane de flori de cătreinstituţiile conducătoare ale oraşului.

CRISTIAN SIMA, LABUDAPESTA!

În luna aprilie a avutloc la "Stamp Museum"din Budapesta expoziţiainternaţională de arteplastice cu tema"Human and nature,human and technolo-gy". Din RâmnicuVâlcea a participat la

expoziţie artistul plasticCristian Sima cu gravura din imaginea alaturată.

LAURENŢIU DUMĂNOIU ŞILAURENŢIU STILEA,

CETĂŢENI DE ONOARE!

În şedinţa de astăzi, 31 mai 2012, a ConsiliuluiLocal, primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, domnulRomeo Rădulescu a avut onoarea să înmâneze diplomade Cetăţean de Onoare lui Laurenţiu Dumănoiu şiLaurenţiu Stilea, doi oameni importanţi ai sportuluivâlcean şi românesc. Laurentiu Dumănoiu, vâlcean get-beget, face parte din cercul select al sportivilor românimedaliaţi la Jocurile Olimpice. CV-ul maestrului estecompletat cu şase prezenţe la Campionatul European,

două la Mondiale, înca una la Jocurile Olimpice, peste100 de turnee internaţionale şi titlul de cel mai bunvoleibalist al anului în nenumărate rânduri. Dacă maipunem la socoteală cele 427 meciuri bifate în tricoulechipei naţionale, vă puteţi face o impresie desprecariera de succes al lui Laurenţiu Dumănoiu. ProfesorulLaurenţiu Stilea, ajuns la venerabila vârsta de 78 de ani,este un adevărat tătic al voleiului vâlcean şi omul care l-a descoperit pe Dumanoiu. De-a lungul bogatei salecariere, profesorul Stilea a pregatit 40 de echipefinaliste, masculine şi feminine, de minivolei, speranţe,cadeţi, juniori, şcolari, de Divizia A şi B. Zeci de ani apregatit tineri voleibalişti şi a dus echipele vâlcene peprimele locuri în turneele naţionale şi internaţionale.

Text şi foto Paul BALANCA

faţă şi maeştri ai penelului din Vâlcea: Tina Popa, CristianSima, Petti Velici, Sergiu Plop, cel care a coordonatexpoziţia. Acţiunea a continuat în sala de conferinţe, undes-a strâns un auditoriu select, format din oameni decultură vâlceni, cadre didactice, membri ai ForumuluiCultural al Râmnicului şi ai Asociaţiei Seniorilor dinEducaţie Ştiinţă şi Cultură, ai Fundaţiei Culturale „SfântulAntim Ivireanul” ş.a. Scriitorul Ioan Barbu, preşedinteleexecutiv al Fundaţiei a prezentat invitaţii şi a anunţat că întitulatura „Salonul Naţional de Literatură” a adăugat şiArtă, pentru a se ilustra mai bine sfera preocupărilor şiactivităţilor care se organizează.

Prezent la eveniment, primarul Râmnicului, RomeoRădulescu a rostit o alocuţiune şi a fost distins cu trofeul„Cerurile Oltului” pentru contribuţia adusă la promovareaculturii române. Apoi, academicianul Gleb Drăgan şi IoanBarbu au înmânat Diplome de Excelenţă şi Trofeul„Cerurile Oltului” unor personalităţi şi colaboratori,pentru susţinerea şi participarea la această amplămanifestare.

O parte consistentă a reuniunii moderată de prof. univ.dr. Dan Angelescu scriitor, a fost dedicată evocării vieţii şiactivităţii Înaltului Bartolomeu Valeriu Anania, cinstiriimemoriei sale. Au rostit discursuri însufleţite prof. univ.dr. Mihaela Albu, scriitor, redactor şef al revistei „LuminăLină”, New York; prof. univ. dr. ing. Pompiliu Manea,membru al Academiei de Ştiinţe Medicale, scriitor şi edi-tor; Ion Lazu scriitor; Florentin Popescu scriitor, redactorşef al revistei „Bucureştiul literar şi artistic”; poetul şieditorul basarabean VasileCăpăţână, care a transmissalutul academicianuluiMihai Cimpoi şi al poetu-lui, de curând academician,Valeriu Matei; Dan Cioca,pictor şi grafician; Ioan Şt.Lazăr, scriitor; preotulNicolae State Burluşi;Valeriu Diaconescu nepotulI.P.S. Bartolomeu Ananiadin comuna natală Glăvileş. a.

S-a subliniat căBartolomeu Valeriu Ananiaa fost o mare personalitate,un erudit şi un mare model al literaturii interbelice, care atransfigurat viaţa în artă. A fost teolog, scriitor şi preotplin de har, care te cucerea cu carisma lui, un model deviaţă şi de credinţă. A reprezentat poezia ca pe o sfinţenie,iar ideea fundamentală în creaţia sa este restaurareagenezei prin artă. A fost unul dintre ultimii scriitori care astat în preajma lui Vasile Voiculescu. Toţi cei prezenţi aufost de acord că cinstim o înaltă faţă bisericească, un marecărturar, un model de trăire, de civism şi de românism. Încontext s-a accentuat că dacă suntem adevăraţi patrioţitrebuie să ne cinstim valorile aşa cum se cuvine, iarrezistenţa prin cultură şi prin credinţă trebuie să continue,aşa cum spunea Mitropolitul Clujului, Bartolomeu ValeriuAnania: „rugăciunea este cea care străbate orice zid, oricedepărtare”. Totodată s-a apreciat că ce se întreprinde înjudeţul Vâlcea pentru Bartolomeu Anania este cevaextraordinar şi trebuie continuat. Sintetizând, scriitorul şieseistul George Anca a rostit cu evlavie: „Statura luiîntrece orice statuie”.

În această atmosferă de înaltă vibraţie sufletească,scriitorul Iona Soare, vicepreşedinte al ForumuluiCultural al Râmnicului i-a înmânat lui Ioan Barbu oDiplomă de Excelenţă, conferită de această prestigioasăasociaţie culturală, pentru întreaga activitate pe care adesfăşurat-o pentru afirmarea valorilor perene ale culturiiromâneşti. În partea finală a simpozionului s-a lansatromanul „Ultimul ţăran”, scris de Constantin Argeşeanu,tipărit la Editura „Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea.Aşa cum a mărturisit şi autorul romanul este o lucrareautobiografică în care şi-a luat–o ca model chiar pe mamasa. Cei care au vorbit despre carte, scritorii Ion Soare, carea şi prefaţat-o, Ilie Gorjan, Florentin Popescu au apreciatcă scriitorul redă cu fidelitate şi emotivitate imaginea sa-tului românesc.

A doua zi, pe 25 mai 2012, evenimentul s-a desfăşuratîn comuna Prundeni, localitate din podgoria Drăgăşani,care a cunoscut în ultimii ani transformări importante careau ridicat-o la rangul de comună europeană. La sediulimpozant al Primăriei ne-a primit cu multă căldurăprimarul Ion Horia Horăscu, aflat la a patra legislatură înaceastă funcţie. Am vizitat şi alte obiective din sfera

culturii şi învăţământului: Biblioteca şi grădiniţa din satulCălina, Şcoala Prundeni şi Centrul Cultural Zăvideni.Peste tot am luat contact cu însemnele civilizaţiei. Prinprograme judicios elaborate au fost accesate importantesume de bani din fonduri europene. Aceste realizări poartăamprenta muncii şi dăruirii primarului, un om la faptelor,destoinic, cu iniţiativă.

În prezenţa unui număr însemnat de cititori, intelect-uali ai acomunei, la Biblioteca din Călina s-a relansatvolumul „Ultimul ţăran” de Constantin Argeşeanu, iarscriitorul Ioan Barbu şi-a prezentat două cărţi: „Centrullumii” şi „Îmblânzitorii de ape”. Vizibil emoţionat,primarul comunei Corbu din judeţul Olt, localitatea natalăa lui Ioan Barbu, ing. Constantin Dinuţ, care a venit spe-cial pentru acest eveniment, a vorbit în termeni elogioşidespre scriitorul şi jurnalistul cu care se mândreşte şi carea fost declarat Cetăţean de Onoare al comunei.

După amiază, la Centrul Cultural Zăvideni, a avut loco dezbatere foarte interesantă cu o temă de mareactualitate: „Direcţii şi orientări în literatura românăactuală. Cartea la sate, cartea despre sat”, ediţia a II-a, aicărei moderatori au fost scriitorul şi dramaturgul de maresucces Emil Lungeanu şi Ion Horia Horăscu. Discuţiile aufost aprinse, uneori controversate. Este firesc din momentce România se află pe ultimul loc în Europa la capitolullegat de lumea cărţilor. Românii citesc de numai 5 euro pean şi mai grav fiind faptul că peste 50% dintre tineri, con-form statisticilor europene, suferă de analfabetismfuncţional, având carenţe în interpretarea unui text la

prima lectură. S-a reiteratcă dotarea cu carte a bib-liotecilor comunale esteprecară, că nu mai suntpromovate valorile au-tentice ale culturii româ-neşti în ţară şi pestehotare, că prestigiul şcoliiîn societate a scăzut etc.

S-au formulat şipropuneri valoroase, denatură să aşeze pe unfundament solid învăţă-mântul şi cultura, castâlpi de rezistenţă aiţării. Ideal ar fi ca aceste

probleme să ajungă la factorii de decizie politică şi să-isensibilizeze în luarea unor măsuri corespunzătoare.

Spre finalul programului, dl. arhitect Ionel Vitoc aprezentat revista „Oraşul” pe care o editează la Cluj-Napoca, aceasta fiind recomandată şi la Galicea, iardistinsul scriitor Pompiliu Manea şi-a lansat volumul„Peregrin pe cinci continente”, ilustrat cu ajutorul unuifilm cu imagini de vis, din locurile pe care le-a vizitat. Aufost şi momente de destindere oferite de grupul vocal„Haiducii” din comuna Amărăşti, de formaţia de dansuripopulare „Mândrele” din Prundeni, pregătite de prof.Constantin Ceauşu, respectiv prof. Cornel Roşianu.Renumitul solist vocal şi instrumentist ConstantinCeauşu, şlefuitor de talente autentice, a prezentat un mini-concert, fiind aplaudat la scenă deschisă.

În ultima zi din program s-au vizitat Mănăstirea Dintr-un Lemn din Frânceşti şi comuna Galicea. Istoria SfinteiMănăstiri din satul Genuneni este impresionantă.Aşezământul monahal datează de la sfârşitul secolului alXVI-lea şi a fost construit, conform tradiţiei, din lemnulunui singur stejar. La sfârşitul vizitei maica stareţă aprimit Diplomă de Excelenţă „Cerurile Oltului” înmânatăde academicianul Gleb Drăgan.

Ultimul popas a fost la Galicea unde se afla în plinădesfăşurare Festivalul „Teodosie Rudeanu” ediţia a X-a.La căminul cultural, în prezenţa unui public numeros,scriitorul Ioan Barbu şi-a lansat cartea „Bâlciul cuamintiri”, care începe cu eseul „Acasă la logofătulTeodosie Rudeanu”. Cei care au luat cuvântul: scriitoriiFlorentin Popescu, Ion Andreiţă şi Constantin Zărnescu şiprofesorii Pompiliu Manea, Florin Epure şi GheorghePantelimon au evidenţiat că Ioan Barbu este un scriitor şiun jurnalist talentat, de mare sensibilitate, care are meriteincontestabile în procesul afirmării valorilor culturiinoastre naţionale în Europa şi în lume. Cele trei zilepetrecute în prezenţa unor nume prestigioase din ştiinţa şicultura româneacă au însemnat o experienţă unică şi vorrămâne întipărite în memoria şi în sufletul meu pentru totrestul vieţii. Pentru toate sunt profund recunoscător celorcare au iniţiat şi realizat acest act de cultură autentică.

Gh. PANTELIMON

12 mai 2012CULTURAvâlceană

PERSONALITĂŢI MEDICALE VETERINARE CARE ŞI-AUDESFĂŞURAT ACTIVITATEA ÎN JUDEŢUL VÂLCEA

ION ST.FURTUNĂ( 1860-1973)

.

Literatura de specialitate îl semnalează ca medicveterinar provizoriu, şef al judeţului Vâlcea, în

anii 1886-1887. Profesiunea medicală veterinară din România a avut,

încă din perioada sa de afirmare, reprezentanţiremarcabili ale căror nume erau cunoscute pestegraniţele ţării (Ion Şt.Furtună, Paul Riegler, AlexandruLocusteanu, Ion Athanasiu, Alexandru Ciucă, GheorgheMarinescu şi mulţi alţii).Unul dintre aceştia este fărăteama de a greşi, dr. Ioan Şt. Furtună, citat printre primiimedici veterinar din lume, care, împreună cu AlexandruLocusteanu, a prezentat la cel de al-VI-lea CongresInternaţional de medicină veterinară ţinut la Berna înluna septembrie 1895, lucrări de o excepţională valoareteoretică şi practică.

Dr. Ion Şt.Furtună s-a născut la data de 29 octombrie1860, la Bucureşti, unde a urmat cursurile primare şiliceale, fiu al economistului, sociologului şirevoluţionarului Ştefan Furtună.

În anul 1877, a început cursurile Şcoli de Agriculturăde la Herestrău, dar fiind atras mai mult de biologiaanimală,după un an a trecut la Şcoala Superioară deMedicină Veterinară.pe care o frecventeză în anii 1877-1883, astfel că la data de 16 octombrie, obţine, “Diplomade medic veterinar”. În calitate de medic veterinar înperioada octombrie 1883, până în martie 1884, a partici-pat cu success la combaterea epizootiei de pestăbovină,de la Râmnicu Sărat.

În perioada aprilie-noiembrie 1885,cu gradul desublocotenent şi-a satisfăcut stagiul militar.

La 1 ianuarie1886, a fost numit Medic veterinarprovizoriu al Judeţului Vâlcea, şi de aici, în aceiaşicalitate, în judeţul Putna, unde, în urma concursuluisusţinut, în ianuarie 1888, când a obţinut gradul de medicveterinar definitiv..

În perioada cât a deţinut funcţia de medic veterinarprovizoriu la judeţul Vâlcea, în funcţia de prefect eraC.N.Herescu. Este demn de menţionat sprijinul acordatde dr.Furtună prefectului şi judeţului, mai ales că în aceaperioadă se desfăşura modernizarea infrastructuriioraşului Rm. Vâlcea, construirea podului de fier pesterâul Olăneşti(1886) a Splaiului judeţean, a Şcolii debăieţi, a Palatului de Justiţie, clădirea poştei şi altele.Renaşterea urbanistică de la sfârşitul secolului al XIX-lea,a dat oraşului o nouă înfăţişare, exuberantă şipersonalizată aşa cum puţine localităţi o aveau la aceadată.Un document de arhivă din anul 1886, stipulează căînceputurile teoretice a activităţii de producerea a vac-cinurilor a fost la Rm.Vâlcea.

Capacitatea profesională în următorii cinci ani a fostde notorietate, deşi avea numai 33 de ani, astfel că la 1mai 1893 a fost numit Şef al Serviciului veterinar dinMinisterul de Interne, stabilindu-se în Bucureşti.

În anul şcolar 1894-1895 a deţinut ca professorsuplinitor catedra de patologie şi clinică medicală de laŞcoala Superioară de Medicină Veterinară.

După primul război mondial, în anul 1919, ServiciulVeterinar trece de la Ministerul de Interne, la MinisterulAgriculturii şi Domeniilor, alcătuind, împreună cuserviciile zootehnice, Direcţia Generală, doctorulFurtună fiind numit Director General.

În anul 1925, la vârsta de 65 ani, i s-a acordat titlul deDoctor în medicină veterinară, pentru teza “Laptelui”,ocazie cu care Ion Şt.Furtună, aşa cum spunea acad.Pierre Nicolle, directorul Institutului Pasteur din Paris, aintrat definitiv în panoplia personalităţilor sanitareveterinare internaţionale.

DUMITRU DINOVICI(1878-1931)

Două decenii de activitate sanitară veterinară laCircumscripţia Nr.II, Drăgăşani, judeţul Vâlcea.

Viitorul medic veterinar, Dumitru Dinovici,absolvent al Şcolii Superioare de Medicină Veterinară dela Torino-Itaia, promoţia 1903, s-a născut la 12iunie1878 în comuna Giurgiţa, judeţul Dolj, localitatedin Câmpia Română, fiul lui Floarea şi Ilie Dinovici.Urmează cursurile şcolii primare în comuna natală şiliceul la Craiova, remarcându-se la învăţătură şi îndisciplină. În vara anului 1897 este admis la cursurile dezi ale anului întâi, 1897-1898, la Şcoala Superioară deMedicină din Bucureşti. Începând cu anul 1898, DumitruDinovici a fost trimis de Statul Român ca bursier laŞcoala Superioară de Medicină Veterinară Torino-Italia.

La data de 15 iulie 1903, tânărul român DumitruDinovici, absolvă Şcoala Superioară de MedicinăVeterinară de la Torino, instituţie care îi eliberează”Proclamaţia de Doctor în medicina veterinară înZooiatria, Diploma di Laurea”, iar la 1 octombrie 1903,este angajat în Bucureşti, ca medic veterinar la serviciulde control al laptelui, unde activează timp de 10 ani.

Nivelul de salarizare ”de căpătuială” îl determină săpărăsească viaţa citadină şi zgomotoasă a capitalei şi săse transfere la cerere la Circumscripţia nr. II Drăgăşani.În acea perioadă judeţul Vâlcea avea 165 de commune,iar activitatea sanitară veterinară a judeţului era asiguratăde doi medici veterinari în prima decadă a secolului alXX-lea.

VIRGILIU GEORGEPURCHEREA

(1916—2000 )

S-a născut la data 26 octombrie1916 în Bucureşti.Datorită preocupărilor profesionale ale părinţilor, a făcutstudiile primare în comuna Burdujani din judeţulIalomiţa, cele liceale la Liceul ”Ştefan cel Mare”dinCernăuţi în perioada 1928-1936 şi Facultatea deMedicină Veterinară din Bucureşti în anii 1937—1943.În articolul omagial ”Dr, Virgijiu Purcherea-la vârsta de91 ani “ în anul 2007, publicat în Jurnalul MedicalVeterinar nr. 81/2007, prof. dr. Ion C.Didă, scria:”Fiecare dintre noi avem în memorie primii ani dinexercitare a profesiunii, când alături de dascălii noştriidin facultate şi primii dascăli din activitatea practică,

avem exemplu de condiută colegii mai mari. Pentrumine, domnul dr.Virgiliu G. Purcherea reprezintă unuldintre dascălii, care m-au primit după termunareafacultăţii, cu alese sentimente de prietenie colegială”.

După terminarea facultăţii, în anul 1943, a fostconcentrat până în anul 1945. La sfârşitul războiului aveagradul militar de sublocotenent şi decorat cu “CoroanaRomâniei (la români-cunună oferită comandanţilorînvingători), pentru fapta de eroism de a salva de laîncercuire şi prizonerat Regimentul 3 Dorobanţi.Reântors în ţară, tulburat nervos, slăbit fizic pentru olungă perioadă de timp, într-un moment de sărăcie, cândcei mari (Franţa, SUA, Anglia şi URSS) au stabilit căţara noastră a ieşit din acest război pustiutor,”învinsă”primul lucru la care sa gândit a fost acela de a se încadraîn muncă, pentru a-şi câştiga existenţa şi pentru a sprijiniprin profesie ţăranii, crescătorii de animale, îndoliaţi,săraci şi datornici prin armistiţiul încheiat cu ruşii. Astfelîn anul 1945 a fost numit de Ministerul Agriculturii,medic veterinar la Circumscripţia Sanitară VeterinarăBălceşti din judeţul Vâlcea. Din 1946, a fost transferat laC.S.V. Slobozia Mândra din judeţul Teleorman.

ION TRANDAFIR ( 1925 - )

S-a născut la data de 14 martie 1925, în ComunaCiulniţa, judeţul Ialomiţa într-o familie de muncitori,tatăl, fiind lucrător-acar la CFR. în gara Ciulniţa, unde acrescut în sânul familiei până la vârsta de doi ani,1927,când familia a plecat în Bucureşti, uzinele Griviţa.

A urmat cursurile şcolii primare, liceale şi univer-sitare… În luna iulie 1944 este încorporat pentru efectu-area stagiului militar pentru o peroadă de patru luni. Înanul 1949 absolvă Facultatea de Medicină Veterinară dinBucureşti, unde a avut ca profesori o pleiadă de maripersonalităţi ştiinţifice, membri ai Academiei Românedintre care enumerăm: Alexandru Ciucă, Vasile Gheţie,Gheorghe Udriski, Octavian Vlăduţiu, Gh.KConstantinescu, Paul Riegler, Gh. Dinulescu, FranciscPopescu şi mulţi alţii care au dus faima învăţământuluiveterinar peste graniţele României. După terminarea cur-surilor universitare a efectuat un stagiu de practică laIernut în judeţul Mureş, după care, începând cu lunanoiembrie 1949 a fost numit oficial în judeţul Vâlcea,mai întâi ca medic veterinar la Circumscripţia SanitarăVeterinară Costeşti, din Plasa Horezu, după care, în mar-tie 1950, pe baza rezultatelor obţinute a fost numit camedic veterinar şef la plasa Lădeşti, acelaş judeţ, unde alucrat timp de trei ani până în anul 1953. Dorinţa deapropiere de Bucureşti îl determină să solicite transferulîn judeţul Argeş, fiind încadrat la Circumscripţia SanitarăVeterinară Stefăneşti, unde lucrează timp de un an. Laînceputul anului 1954 a fost solicitat la Bucureşti, laMinisterulAgriculturii şi Silviculturii, în funcţia demedic veterinar, acolo unde şi-a început consacrarea caunul din cei mai prolifici coordonatori în activitateasanitară veteriară la nivel naţional, astfel că în decursulactivităţii de peste 35 de ani, a fost alături de maripersonalităţi agronomice şi veterinare care au condusMinisterul Agiculturii.

Vasile GREVUŢU

Reggia di Caserta sau Palazzo Reale estedenumirea Palatului Regal din oarşul

Caserta, în apropiere de Napoli, din Italia. Acesta afost construit la iniţiativa lui Carlo di Borbone rege alregatelor Napoli şi Sicilia, apoi rege al Spaniei.Proiectul a fost întocmit de arhitectul Luigi Vanvitellişi finalizarea construcţiei a realizat-o fiul său Carlo(1752-1780). Măreaţa construcţie are formă dreptun-ghiulară (253x202m şi înălţime de 41m.), cu patrucurţi interioare (72x52m), 34 de scări şi 1200 de

camere. Reggia di Caserta îşi are istoria sa, fiind unicat

în Italia, concurând Palatul de la Versailles din Franţa.Palatul este renumit nu numai prin arhitectura sa, darşi prin grădinile sale: Grădina italiană (parcul) şiGrădina engleză.

De cum pătrunzi pe poarta principală, ajungiîntr-un hol cu coloane şi arcade, cu bolţi înalte, caretraversează imensa construcţie. În spatele palatului sedesfăşoară pe trei kilometri, până la cascadă, frumosulparc cu magnificele sale grădini, complexe de statui,bazinele cu apă în care înoată crapul, aleile ce străbat

PALATUL REGAL DIN CASERTA - ITALIAIon NĂLBITORU

13mai 2012 CULTURAvâlceană

Poetul martir Vasile Militaru (1886-1959) Ed. Petrescu, Rm. Vâlcea, 2012

Volumul acesta, dedicat poetului şi scriitorului naţio-nalist, de religie ortodoxă, Vasile Militaru, a luat naş-

tere la iniţiativa regretatului profesor, cercetător şi cărturar

Costea Marinoiu,1 unul dintre recuperatorii simbolurilorculturii neamului românesc care au pătimit în închisorileregimului comunist.

Lucrarea apare sub egida Societăţii Culturale „AntonPann”, Asociaţiei Naţionale „CultulEroilor” şi a Cercului de la Râmnic„România – Grădina MaiciiDomnului”, şi se înscrie în ciclul deevocări închinate celor care au făcutparte, într-un fel sau altul, dinMişcarea de Rezistenţa Anticomunistădin România, publicate de EdituraPetrescu – Râmnicu Vâlcea, în anul2011, sub diferite titluri: BartolomeuAnania – evocări, 128 pagini (colectivde autori); Centenar Pr. DumitruBălaşa (1911-2011) – mărturii inedite,197 pagini (colectiv de autori);Arhimandritul Mina Stan – un slujitordevotat Domnului, 127 pagini (autorIon Nălbitoru).

Cele trei volume, la care îl adău-găm şi pe acesta, al patrulea, au rezul-tat în urma manifestărilor culturale şireligioase desfăşurate la Ocnele Mari,începând din anul 2010, sub genericul „Academia de subpământ” – sintagmă ce aparţine lui Petre Pandrea (1904-

1968), „puşcăriaşul de lux al dictaturii comuniste”,2 şi pecare, noi, reprezentanţii asociaţiilor menţionate mai sus,am atribuit-o marilor valori ale neamului, din ţară şi dinteritoriile ocupate, condamnate politic de regimul comu-

nist din România şi de regimul bolşevic3 sovietic.

În prima parte a volumului am încercat să scot în evi-denţă câteva elemente ce caracterizează viaţa românilor întimpul regimului comunist, urmate de o serie de evocăridespre viaţa şi opera poetului martir Vasile Militaru, puseîn pagină de Constantin Mănescu – membru ANCE, pre-şedintele Centrului Teritorial „Cultul Eroilor” Horezu,Mihai Sporiş – liderul Grupului de la Râmnic „România –

Grădina Maicii Domnului”, MariaŞalaru – preşedinta SocietăţiiCulturale „Vasile Militaru” –Chişinău, şi Gheorghe PuiuRăducan.

Partea a doua este destinatăFestivalului Naţional de Poezie„Vasile Militaru” şi celor ce aucules laurii Concursului Naţional dePoezie „Vasile Militaru”, Ediţia aII-a, Ocnele Mari, desfăşurat înperioada 15 aprilie – 20 iunie 2011.Aici sunt publicate numele premia-ţilor, premiile câştigate şi poeziilepremiate. Tot aici, prof. CosteaMarinoiu prezintă un scurt istoric alacţiunilor desfăşurate sub genericul„Academia de sub pământ”.

Volumul se încheie cu un albumfoto-documentar, în care sunt publi-cate o serie de fotografii realizate laOcnele Mari, cu prilejul acţiunilor

de comemorare şi de cinstire a memoriei foştilor deţinuţipolitici – opozanţi ai regimului comunist, academicieni aidemnităţii, ai dragostei de neam şi glie, ai luptei împotri-va sistemului totalitar şi ateu, ai rezistenţei anticomuniste.Evenimentele s-au desfăşurat la Primăria Ocnele Mari,Palatul de Cultură şi Biblioteca Publică, Cimitirul

Bozeasca, Punctul Turistic „Salina Ocnele Mari” şi laMonumentul Memoriei Martirilor Politici Anticomuniştidin România – operă din bronz situată la Ocniţa, realizatăde artistul plastic vâlcean Petre Simion Cichirdan, la ini-

ţiativa Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România,4

cu sprijinul primarului oraşului Ocnele Mari, PetreIordache, închinată suferinţei şi martirajului din lagărele şipuşcăriile comuniste.

Eugen PETRESCU

Note:1 Costea Marinoiu (n. 16 iulie 1937, Copăcelu-

Valea Răii, Ocnele Mari – d. 20 dec. 2011, RâmnicuVâlcea) - filolog, profesor, cercetător, critic şi istoric li-terar, istoric al culturii, folclorist, prozator, publicist, alăsat în urma sa 26 de volume (14 sub semnătură proprieşi 12 în colaborare, din care două în colective de autori),şi mai multe lucrări în manuscris, toate fiind opere demare însemnătate pentru cultura românească; peste 800de articole, studii, recenzii şi reportaje din domeniivariate (istorie literară, istorie locală, sport, folclor,cultură, etc.). Vezi Eugen Petrescu, Cultura vâlceană îndoliu, în „Povestea vorbei”, nr. 4 (45), dec. 2011, pp. 1-2, şi în „Viaţa Vâlcii, nr. 4351, joi, 29 dec. 2011, p. 6.

2 Sorin Oane, Istoria Judeţului Vâlcea, 1948-1965.Un studiu de caz, Editura Conphys, Râmnicu Vâlcea,2007, p. 151.

3 Bolşevism = regim dictatorial comunist, instauratîn Rusia după lovitura de stat din anul 1917.

4 Eugen Petrescu, în Părintele Dumitru Bălaşa – oviaţă în slujba crucii şi a neamului DacoRomân, EdituraPetrescu, Râmnicu Vâlcea, 2009, p. 370.

spaţiile verzi şi pădurea din cele mai diverse plante, dela foioase, răşinoase, quercinee la cele exotice.

După primii zeci de metri din aleea principală seramifică alte alei secundare care se pierd printre pâl-curile de arbori apoi reapar mai sus. Imediat, în dreap-ta, parcul este străjuit de un grup de pini ce dominăîmprejurimile, înălţându-şi spre cer coroanele frumostoaletate, ca nişte ciuperci verzi, uriaşe. În stânga seramifică alte alei care pătrund în pădurice. Pe lângătine birjarii îşi mână alene caii ce trag caleştile cu careo parte din vizitatori au plăcerea să se plimbe şi săadmire splendorile grădinilor palatului regal.

După câteva sute de metri, aleea principală seramifică în două. În faţa sa apare ca un sens giratoriu,incinta şi Fontana Margherita (Fântâna Margherita).

Aceasta este străjuită, în liziera pădurii, de statui, canişte soldaţi ce apar din tufişuri.

În stânga se ramifică o altă alee care ajunge laPeschiera Grande (Marea crescătorie de peşte).

Din acest loc parcul se desfăşoară în lungimeasa pe terase, despărţite de fântâni înconjurate de zecide statui şi statuete, reprezentând personaje din mito-logie.

Către amonte se întinde, pe aproape o jumătatede kilometru, cel mai lung bazin al acestei grădini în

care înoată peşti de la puiet la cei maturi care ajungchiar la jumătate de metru lungime. Vizitatorii aruncăîn apă bucăţele de pâine iar crapii vin până în marginedupă ele. Nu se sperie de prezenţa oamenilor de parcăsunt domesticiţi. Aleargă sau se joacă spre deliciul pri-virilor spectatorilor. Pe fundul bazinelor există planteacvatice pentru a crea peştilor un mediu natural. Lacapătul amonte al bazinului se află Fontana deiDelfini (Fântâna Delfinilor)

Urmează o zonă cu spaţiu verde apoi Vasca eFontana di Eolo (Bazinul şi Fântâna lui Aeolos), zeul

vântului. Statuile împodobesc bazinul cu peşti sau seridică pe parapetul celor două alei care-l ocolesc. Esteo imagine superbă în care statuetele se oglindesc înapa limpede a micului lac.

De aici până la Cascadă întâlneşti numeroasebazine cu crap, unele succedându-se în mici cascade(trepte). În aval este oferită o imagine încântătoare, cuarborii care străjuiesc aleile, până la palat.

Urmează grupul statuar de la Fontana di Cerere(Fântâna lui Ceres).

După o altă succesiune de bazine eşti întâmpinatde statuetele de la Fontana di Venere e Adone(Fântâna lui Venus şi Adonis).

Pe ultima terasă se află două grupuri statuare, deo parte şi de alta al cascadei, numit Fontana di Dianae Atteone (Fântâna Diana şi Actaeon).

Apa pentru cascadă este captată printr-o con-ductă lungă de 41 kilometri. De la cascadă privirile îţialunecă înapoi către Palatul Regal, satisfăcute parcăde frumuseţile şi noutăţile oferite de Grădina Italiană.

Spectacolul şi splendorile parcului sunt întregi-te de grădina botanică, Giardino Inglese, (GrădinaEngleză), accesul făcându-se prin intrarea principalădin dreapta cum priveşti spre cascadă.

Am fost profund impresionat de ceea ce amvăzut şi m-am gândit să vă împărtăşesc din bucuriamea prin câteva impresii şi fotografii. Cu acorduldomniilor voastre, în curând, vă voi prezenta şi grădi-na engleză.

(Foto I....V- reprezintă un set de câteva poze cuobiectivul respectiv.)

NOTE DE CĂLĂTORIE

14 mai 2012CULTURAvâlceană

Cu inimi pline de simţiri alese, cu cuvinte depreamărire către Dumnezeu, prăznuim la

ziua Înălţării Domnului, pe eroii noştri, făuritori deţară şi păstrători ai gliei şi credinţei strămoşeşti.

Chemaţi la datorie, în momentele când au sunatceasurile izbăvirii noastre naţionale, fiii Românieiau alergat în grabă la glasul fie al Voievodului, fie alDomnitorului, fie al Regelui şi, fără frică, au merspe drumul datoriei, pentru împlinirea visuluistrămoşesc.

Ne cutremurăm la amintirea veacurilor derestrişte ale atâtor năvăliri barbare, care au trecutpeste pământul scump al Patriei noastre, fără aputea să ne clintească din loc, datorat acest lucruvoievozilor şi eroilor noştri, care s-au luptat în luptasfântă ca să ne păstreze aici, de o parte şi de alta afalnicilor Carpaţi, lângă Dunăre şi Mare, ca neamromânesc, în Ţara Românească.

Gelu, Seneslav, Bogdan, Mircea cel Mare,

Alexandru cel Bun, Ştefan cel Mare, Mihai, ban alCraiovei şi, mai târziu, domn al tuturor Românilor,Matei Basarab, Constantin Brâncoveanu, DimitrieCantemir, Tudor Vladimirescu şi Alexandru IoanCuza, ni se înfăţişează ca nişte stâlpi puternici pecare s-a fondat Neamul românesc.

Prin sângele vărsat, prin ţărâna stropită cu acestsânge preţios, prin faptele săvârşite în timpulrăzboiului din 1916, al Campaniei din Est din 1941şi, mai apoi, în decursul celui de-al Doilea RăzboiMondial, până la victoria finală, românii au dove-dit lumii civilizate frumoasele virtuţi ce auîmpodobit întotdeauna sufletul românesc. Acolo,bărbăţia pe câmpul de luptă; aici, răbdare însuferinţă; acolo, eroism pe front; aici, eroism tăcut,păstrând veşnic nădejdea într-o izbândă apropiată.

Toate aceste lupte şi suferinţe au fost pecetluitecu cea mai înaltă expresie a abnegaţiei creştine:moartea. De această moarte eroică şi sfântă s-auînvrednicit ostaşii noştri, soldaţi şi ofiţeri, în caredorinţa de izbândă a fost mai vie şi mai puternicădecât groaza de bombe, lăsându-şi oasele lor să seodihnească pe fronturile din vest şi est, în tot

pământul României întregite. Se cuvine deci a cinsti permanent memoria

eroilor, căci popoarele care şi-au încredinţatdestinul lor eroilor şi înţelepţilor, au putu să tragă odâră de lumină; celelalte au pierit şi au tras după eledâre de hulire.

Istoria lumii este scrisă cu sânge, iar eroii unuineam sunt ceea ce sunt sfinţii pentru biserică.Alături de icoanele noastre sfinte, ei sunt icoanelePatriei.

Eroii nu vor fi uitaţi niciodată !... Chiar dacă nevom duce noi, vor veni alţii şi alţii în urma noastrăcare le vor cinsti memoria… Şi dacă s-ar întâmplasă-i uite oamenii, memoria acestui pământromânesc, stropit din belşug cu sângele lor, vadăinui veşnic, pentru că pe umerii eroilor s-a aşezatşi stă întreg pământul ţării ca pe umerii unoruriaşi…

Să-i cinstim cu pietate şi cu recunoştinţă şi să leurmăm faptele lor. Nimic străin să nu întunece jert-fa lor, iar mai presus de toate, veşnică să le fiepomenirea.

Proslăvirea eroilorMihai POPA

Presăraţi pe-a lor morminteÎn Alsacia, cale de 600 kilometri depărtare de

Paris, în pădurea Val du Pâtre, de lângăSoultzmatt în apropiere de Strassbourg, este ame-najat Cimitirul militar românesc în care îşi dormsomnul veşniciei 681 de ostaşi. Mai sunt şi altelocuri în care odihnesc întru Domnul ostaşi români.Tot aici, în Alsacia, la Hugueneau - 472 de eroi. Maispre nord, în Lorena, la Dieuze - 947 de cruciîmpânzesc câmpul funerar, străjuit de un obelisc labaza căruia sunt gravate versurile marii patrioateElena Văcărescu: "Pe-al vostru vis eroic ştiindu-văstăpâni/ Dormiţi vegheaţi de Franţa, dormiţi soldaţiromâni!" (cu transpunerea în franceză, alături: "À lafière douceur de leur victoire unie/ Dormez au solde France, enfants de Roumanie!"). Dar şi în altelocuri (mai puţin cunoscute - şi omagiate) odihnesceroi ai neamului românesc, în cimitire militarefranceze ori în obişnuite cimitire comunale, dinnord-estul Franţei: la Maubeuge, Assevent, Effry,Saint- Quentin, Hirson - în preajma gloriosuluiVerdun, înfrăţit prin destin de luptă (şi viaţă) cu

Mărăşeştii noştri. În covârşitoarea lor majoritatesunt foşti prizonieri de război din Primul RăzboiMondial, pe care nemţii - în ura lor faţă de regeleFerdinand care, slujind cauza românească, a intratîn război de partea Antantei - i-au supus torturii şicelor mai abominabile privaţiuni: înfometaţi mortal,obligaţi la munci supraomeneşti, îmbrăcaţi înzdrenţe, lăsaţi iarna sub cerul liber în aceşti munţiînzăpeziţi.

Despre acest regim al terorii şi morţii oferăinformaţii zguduitoare un pliant ("Les roumains enFrance, 1916-1918") editat de Secretariatul de Statal Foştilor Combatanţi din cadrul MinisteruluiFrancez al Apărării. Un exemplu: la un număr egalde prizonieri, numărul românilor exterminaţi înpatru luni de captivitate este egal cu cel alprizonierilor belgieni decedaţi în patru ani. Numaiîn ştiutele lagăre germane din Alsacia şi Lorena auputut fi identificaţi 2.344 de prizonieri de războiromâni morţi. Dar să revenim la Soultzmatt.Păstrăm în memorie cuvintele Reginei Maria (care

împreună cu Regele Ferdinand au inaugurat acestcimitir, la 6 aprilie 1924) - cuvinte încrustate la bazacrucii-monument: "Soldaţi români! Departe depatria voastră, pentru care v-aţi sacrificat, odihniţi-vă în pace, aureolaţi de glorie, în acest pamânt carenu vă este străin!" (De reţinut: în anul 1919,Primăria Soultzmatt a donat statului român terenulpe care se află cimitirul). Dintr-o altă latură alocului, veghează o impunătoare, minunată statuie,,,Mama martirilor" (sau a ,,eroilor") realizată deOscar Han în anul 1933 şi dăruită cinstirii acestuiloc de către ziaristul patriot Pamfil Şeicaru.Numele primilor doi eroi, cu ale căror cruci sedeschide aleea centrală sunt: la dreapta, CiobanuVasile, nr. 32116-54, decedat la 6 martie 1917; lastânga, Cristache Ion, nr. 2728-76, decedat la 1aprilie 1917.

"Presăraţi pe-a lor morminte/ Ale laurilor foi/Spre a fi mai dulce somnul/ Fericiţilor eroi".

M. POPA (Prelucrat din Enciclopedia liberă)

« …În oraşul Haguenau, aflat la aproximativ 40km nord de Strasbourg – fosta capitală efemeră aImperiului german pe timpul dinastiei deHohenstaufen (celebrul Frederic Barbarossa + 1190era originar din Haguenau!) – îşi dorm somnul de veci475 din cei 2344 de ostaşi români căzuţi în Alsacia, caprizonieri la germani, în timpul Primului războimondial (în 1917-1918). După cum se ştie, aceştia şi-

au pierdut viaţa în condiţii tragice, din cauza frigului,foamei, bolilor şi a tratamentelor inumane la care aufost supuşi. Osemintele lor au fost reunite după războiîn trei cimitire militare : Dieuze – Châteaux Salins(917 morminte), Soultzmatt (681 morminte) şiHaguenau (475) » (Apostolia, Publicatia MitropolieiOrtodoxe Române a Europei Occidentale siMeridionale, 16 Iunie 2009, pr. Vasile Iorgulescu).

CIMITIRUL MILITAR ROMĂNESC DELA SOULTZMATT (ALSACIA-FRANŢA)

Versuri găsite ȋn raniţa unui soldatmort în toamna anului 1918, pemuntele Sorica, din Carpaţii de

Curbură.

"Nu plânge, Maică Românie, Că am să mor neîmpărtăşit! Un glonţ pornit spre pieptul tău, Cu pieptul meu eu l-am oprit....

Nu plânge, Maică Românie!E rândul nostru să luptămŞi din pământul ce ne ardeNici o fărâmă să nu dăm!

Nu plânge, Maică Românie!Pentru dreptate noi pierim;Copiii noştri, peste veacuri,Onoare ne vor da, o ştim!

Nu plânge, Maică Românie !Adună tot ce-i bun sub soare;Ne cheamă şi pe noi la praznic,Când România va fi Mare!"

Transmisă redacţiei de domnul general Ilie Gorjan

15mai 2012 CULTURAvâlceană

Dumitru Drăghicescu trebuie scos din uitare!

Există o constatare amară pe care o facem laananghie : ne aducem aminte de toate dato-

riile. Căutând soluţii la problemele noastre în situa-ţiile critice, constatăm, prima dată, că ni s-au maiîntâmplat şi înainte necazurile, cu aceleaşi cauze.Apoi, că lucrurile au fost bine analizate şi că ni s-audat şi sfaturi, pentru a nu se mai repeta, dar că nule-am luat în seamă, uitându-le şi lecţia lor neînsu-şită s-a răzbunat în mod firesc.

Trăim vremurile unei crize globale, indusă aiu-rea, dar propagată la toţi.

Vulnerabilitatea oamenilor nevinovaţi este cuatât mai mare cu cât dependenţa de lumea largă esteprea mare. Cine a iubit străinii… blestema, vizio-nar, încă hulitul Eminescu. Când elita româneascăeducată prin şcolile Apusului vorbea despre grija denoi, prin noi înşine, România emergentă, inclusivcu reîntregirea hotarelor fireşti ale vetrei neamului,spera la propăşirea sa şi la redobândirea demnităţii,după veacuri nenorocite de ploconiri sub imperiilecare ne storceau resursele pământului şi transpira-ţiile trupurilor. În această perioadă fastă de răgaz(între cele două războaie mondiale!), minţile româ-neşti, strălucite, au înflorit precum cactuşii prindeşert şi au produs cu rodul minţii lor adevăruriledefinitorii ale neamului. Rămâne profetic mesajullui Mircea Eliade, privind misiunea generaţieiinterbelice şi premonitoriu destinul nefericit, care aurmat după 1945 ( Anno Domini, 1928!). Nu existăvreun domeniu în care să nu se fi afirmat vreo marepersonalitate. Unele vor fi adus contribuţii uriaşeştiinţei şi artei umanităţii. Din nefericire despreunii, lumea largă nu a aflat că aparţin românilor.Sunt de notorietate cazurile în care despre româniaflăm după ce primatul ştiinţific al descoperirilorlor va fi fost dat altora, sau că prin cetăţenia dobân-dită marile valori româneşti au fost înstrăinate uşor,inclusiv cu complicitatea statului român, aservitprin blestem altor stăpâni.

Ruperea firului perioadei de propăşire a neamu-lui s-a făcut abrupt. Am fost puşi din nou sub jugulimperiilor. Capete multe au fost retezate. Unele şi-au asumat cu luciditate soarta, curmând-o, dândexemplele încă neevaluate de urmaşii lor. Perioadaaceasta nenorocită va fi ocultat marile personalităţiale neamului. Cele ce s-au salvat peste fruntariiledevenite cortină de fier şi-au salvat numele, opera şivor fi lucrat din exil la imaginea unei patrii profun-de şi a unui popor, boicotând istoria, dintr-un spiritde conservare. Tot ca un blestem nici după cotituradin 1989, spre valorile democratice, într-o legitimă,dar bezmetică euforie, nu am căutat sfaturile înţe-lepţilor noştri şi am reluat marile erori, tot pe pieleageneraţilor ce vor veni.

Destinul lui Dumitru Drăghicescu, cel pe carevrem să-l readucem în conştiinţa publică şi să-iînvăţăm lecţile lăsate să ne fie învăţătură de minte,este similar tuturor personalităţilor care au contri-buit la facerea ţării şi şi-au pus mintea în slujba des-coperirii firii naţiei lor. Va fi fost alături de DimitrieGusti, Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu, etc., oriîntre liberalii patrioţi, o personalitate distinctă.Omul de ştiinţă, cercetător în domenii sensibile, alpsihologiei colective şi sociologiei, într-o perioadăde mari provocări, privind definirea identităţiinaţiunior lumii, se va fi preocupat să identifice cri-teriile după care se pot identifica neamurile. Va fivazut în structura noastră, pe care nu o cosmetizea-ză, sămânţa unui rău nemântuit. Cele două axe într-o permanentă divergenţă, privind raportarea lavatră. O Românie profundă, trăind cu Dumnezeu, înafara istoriei, cu smerenia capului plecat, gata laorice sacrificiu şi o clasă autohtonă, sus pusă, gatala orice tranzacţie, orice compromis cu vremelniculstăpân, căreia rar îi păsa de ţară şi de oamenii ei. Deaici rezultând, între neamurile lumii, spiritul tran-zacţional, permanent disponibil şi imensa suporta-

bilitate a unui neam antrenat la chinuri în istorie.(,,mămăliga nu face explozie!”,, Să ni se ia totul,dar să nu ne vindem sufletul!”, ,, Capul plecat sabianu-l taie…!” valabile toate, pentru morala colecti-vă, niciodată pentru clasa boierească, elita politicăetc.) Din constatarea sa, privind polariarea societă-ţii româneşti, se va fi născut şi orientarea lui socio-liberală! Nu şi-a trădat ideile, patria, nu şi-a plecatcapul noului imperiu, venit pe tancurile internaţio-nalismului proletar şi se va retrage demn, salvându-şi sufletul şi transmiţându-ne lecţia lui, cu preţulsuprem. Îşi va fi înălţat crucea sa de om, să nu-imoară zestrea lăsată şi să-i ateste verticalitatea,când ateii tocmai proclamau alt simbol. Plecareacorespunde şi înălţării sfintei cruci din calendarulcredinţei neamului: 14 Septembrie 1945. Cred că nuar fi greşit dacă la această dată l-am comemora,inclusiv în … Academia de sub Pământ, la OcneleMari, alături de alţi luptători pentru neatârnareafiinţei şi duhului românilor: Radu Gyr, DamianUreche, Vasile Voiculescu, Constantin Brâncuşi etc.

Acum, la ananghie, să ne plătim datoriile faţă deacest om exemplar. Să o facem pornind dinsprelocul naşterii lui, Măciuca, judeţul Vâlcea, fiindîndătinat că dacă nimeni în timpul vieţii nu este pro-fet la el acasă, după moarte, în ritualul pomenirii,toţi cei plecaţi în nemurire, nu trebuie uitaţi. ApoiOltenia să nu-l uite şi să-i descopere chiar traseulprin lume precum cel al vecinului din Hobiţa, ajunssculptorul întregii lumi moderne. Să-i spunem ţării,pentru care s-a luptat pe la Paris şi Roma, arătân-du-i lumii chipul ei frumos, pe care o va fi repre-zentat ca ambasador şi căreia îi va fi dat opera şiviaţa, să nu-i refuze dreptul de om al său şi să-l punăneîntârziat în panteonul său. Ca lider al Cercului dela Râmnic: România Grădina Maicii Domnuluivom milita pentru toate acestea. Felicităm FundaţiaDumitru Drăghicescu, Forumul Cultural şi pe toţioamenii devotaţi acestei cauze!

Ni s-a rupt căruţa în drum. Venea săraca dedeparte… Trebuie spus aici că, nu demult,

rămăsese fără surugiii ei destoinici, care se vor ficoborât puțin în eternitate. I-au înlocuit cu multăbunăvoinţă, oameni cu greutate şi pricepereanecesară. S-au aciuat însă, de vreme rea, subcoviltirul încăpător şi generos, foarte mulţi auto-st(r)op/(scrie)itori şi auto-stop/(art)iste, dar şi ne…După trecerea intemperiilor, nu s-au mai dat plecaţi.S-au suit fără să întrebe în căruţă şi gazdele i-au luatla sâni, să le cadă dinţii de lapte, să poată muşca lavreme, temeinic. Între cei ne…, de niciuneleculturale, se afla şi un nea, ca o posibilă formulă luiNae. El se va fi ivit din (nea)nt, să salveze căruţa pecare se chinuise atât să o răstoarne. Greutatea noilorveniţi va fi împotmolit căruţa. Atunci s-au pus cu toţii,unii heis, alţii cea, să o scoată de unde au băgat-o,fiecare dorind să ajungă undeva, nu toţi în aceeaşidirecţie şi au rupt-o în două. Unii se suiseră în ea chiarîn ziua accidentului şi erau tare grăbiţi. S-a ivit atunci,salvatorul, numitul şi renumitul Nae, nu doar pe lanoi, dar şi pe la Băicoi, cu talia lui pitică, deimportanţă naţională şi internaţională. Avea cinci roţicolorate la coşmelia lui olimpică şi le puteaîmprumuta, de tot, că despre olimpismul din puzderiade cluburi apărute ca ciupercile după ploaie, doar sădea bine la claxon, (să se audă la stăpânul, uşor de duscu gălăgia!), nu se va pune vreodată vreo problemă.Viitorul nostru? Este tot gloria trecutului, respiratăvocal pe la sindrofiile, nu puţine la vreme de criză.Improvizaţie, festivism, diplome de merit tipărite săajungă la toţi participanţii, gogoşi umflate şi vândute

cu pudra lor, praf în ochii şi aţa orbiţi, ori hipnotizaţide gargara locvace şi tâmpă. Venea pentru o arenă înplus, cu un public apriori dresat şi aservit prin miciatenţii. Deviza olimpică, căzută şi ea pe taraba pieţei,se va vădi aici un pretext: totu-i să participi! Doamne!Uite ce salvare miraculoasă, sări o traseistă, cu sâniica guşa de porumbel, la gâtul salvatorului. Alta, dusăşi ea pe la biserică, fără să fi fost uşă, îi promise oicoană ca amintire pentru marea minune.

Un fotbalist-filosof încerca să ţină evidenţapublicului intrat pe porţile larg deschise şi care doreasă-şi cumpere dreptul la… urcarea noului surugiu pecapra căruţei. El a rupt căruţa strâmb… greşind devreo două ori numărătoarea. (odată în minus! Ghicipe cine?, a doua oară în plus, să corecteze primavariantă, oare de ce?). Altul, înţelept de da peste, nespuse o poveste. A visat el că din cauza multelor cărţiscrise de călătorii căruţei, evident necitite de nimeni,s-a îngreunat căruţa şi a cedat. Să ne învăţăm minte!Pe viitor cine va mai scrie vreo carte, o singură carte,să nu poată fi suit pe capra căruţei, să-i fie interzisprin statut! Altul, specialist în câini, în proceduri elec-torale, nervos foarte, frustrat (numai el ştie de ce!), îitot da înainte cu imbecilitatea românească, salvabilădoar prin monarhie!, încerca să le spună celor agitaţide minune, că un altul, de faţă fiind, va face şi vadrege…(?!) Altul deplângea o stare de disoluţie, fărăsă facă ceva pentru reacţia coezivă, dar bucuros deaprecierile colegilor (chiar are motive să fieapreciat!).

Povestea cu coccoşul roşu, adică cu creastă şimult, foarte mult cucurigu, a prins imediat găinilebuimace şi disperate de tunetele ploii, care spălacoviltirul căruţei şi crestele lor, lipsite oricum de

materie cenuşie. Noroiul devenea tot mai adânc, căabia se mai zăreau oamenii de… bine. S-au opintit cutoţii şi au reuşit să pună pe capră pe omul(?!), super-calificat, experimentat în hocus-pocus, dar şi îniluzionism, hipnotism (foarte gustate de circulpopular!), să le fie baci, că stâna nu este fără câini(chiar dacă nu toate javrele sunt dulăi de rasă!). Săvezi bucurie pentru porumbiţe, pentru cotizanţii sosiţicu candidatul la … capră, pentru presa locală şiinternaţională, că şi ploaia a stat uimită, crucită deexuberanţa care îi cuprinsese pe căruţaşi. Îndeplineacu brio condiţia esenţială: să nu fi scris cumva vreocarte, vreo poezie! Erau permise, totuşi, articolele dinpresa cotidiană şi emisiunile TV, la care presta omul,cu capra-n căruţă şi el călare pe ea.

Avem o dilemă! Nu ştim de ce şi-a dorit să fievizitiu, nu ştim încotro vrea să ducă atelajul, pe undeo va face şi mai ales cum o va face, pentru că în afarăde faptul că el merită lucrul acesta nu a suflat niciovorbuliţă. Ne pare un nonsens, să vorbim de direcţiepentru o căruţă tocmai ruptă şi înnămolită! S-au maivăzut cândva minuni când maşini de marcă au reuşitsă funcţioneze doar cu… claxonul! Concluzianoastră, ca a lui Stan Păţitul, este că în haită urli ca ea,în cocină, inevitabil, dacă nu devii porc vei fi sfâşiatde aceştia şi îţi pui problema salvării tale dacă nu aiputut evita scufundarea în mocirlă a tuturorcălătorilor. Vânturarea ar fi o soluţie, dar în mocirlă şipleava are greutate… Din vulcanii noroioşi scapădoar cei norocoşi şi cei ce nu le încearcă fierberea şiclocotul

Pagină realizată de Mihai SPORIŞ

Căruţa răsturnată

mai 2012CULTURAvâlceană16

NOTĂZiarul apare cu 16 pagini, când poate, ca să respecte Legea 186/2003! Ziarul se

adresează cetăţenilor cu diverse preocupări culturale de la sat şi de la oraş. Articolele,grafica, fotografiile nesemnate aparţin editorului. Autorii păstrează responsabilitateaconţinutului.

VALORI MONDIALE, CETĂŢENI DEONOARE AI CULTURII LOCALE!

Zilele trecute, la Râmnicu Vâlcea, doi dintre ceimai merituoşi fii ai acestui oraş au fost desemnaţi

cetăţeni de onoare ai Municipiului, o recompensă pecare, ca niciodată, nimeni nu a contestat-o, cei doi,întrunind sufragiile tuturor vâlcenilor. Numele lor:Laurenţiu Stilea şi Laurenţiu Dumănoiu...Nu ştim cine aavut inspiraţia de a-i propune împreună...Noi cei care îicunoaştem, care am fost elevii profesorului emeritLaurenţiu Stilea, şi colegi de clasă cu LaurenţiuDumănoiu spunem că această distincţie acordatăamândorura, în acelaşi timp, este mai mult decâtinspirată, este un gest de înaltă ţinută morală careonorează oraşul, onorează munca de dăruire în colectiv, şieste o pilduitoare lecţie dat de edili cetăţenilorvâlceni...Iată de ce fel de oameni are nevoie societatearomânească, acum. Aceştia sunt aleşii noştri dintredumneavoastră: doi oameni care au pus înaintea oricăruiinteres personal munca pănă la sacrificiu pentru ideia dea fi învingător la cel mai înalt nivel...mondial. Aşa cumtehnologia vâlceană cucerea trepte importante în viaţaproductivă a comunităţii internaţionale, după 1980, totaşa, imediat după anii 60, sportul vâlcean devine valoarela nivel naţional şi mondial.

Pe parcursul carierei lor, închinată sportului, olimpis-mului în general, cei doi au dovedit un respect desăvârşitarătat celorlalte structuri ale divizuiunii muncii, ştiind căfără muncă productivă, în societate, nici sportul ca şiartele, nu au cale de reuşită...

Laurenţiu Stilea era profesorul de sport, antrenorul,care înainte de a supune elevul la antrenamentele dificilecare aduc performanţa, îl obliga mai întâi să înveţe bine,să-şi respecte părinţii, apoi profesorii indiferent dematerie, să-şi respecte colegii pentru ca la rândul lor să fierespectaţi.

Pe Dumănoiu, domnul Stilea, la „cules” dintre noi,copiii mai înalţi, i-a cunoscut părinţii, şi cu avizul acesto-ra, l-a supus pe firavul elev la o pregătire specială,întrucât Dumănoiu, din start, a dat semne că este capabilde inovaţie, atât de necesară marii performanţe: cueconomie de efort să realizezi performanţă, să dai totul înclipa finală! Cu alte cuvinte antrenorul său i-a sugerat cămarea performanţă trebuie realizată şi cu ajutorulinteligenţei. Precum un mare atlet a inventat trecereaştachetei la înălţime prin rostogolire cu spatele, aşa şiDumănoiu ne-a surprins pe toţi, pe teren, prin săritura lafileu cu spatele, apoi răsucindu-se să plesnească mingeaacolo unde nu se aşteapta nimeni...era în clasa a VIII-a!Da, o vârstă prea crudă pentru un fileu atât de înalt, pentruo luptă atât de aprigă.

În loc să-i interzică, să nu acceadă spre viitorrenunţând aşa repede la clasic (arcuirea în faţa fileului şitrimiterea mingii peste şi cât mai aproape-aşa cum pro-cedau marii campioni) profesorul Stilea nu numai că nul-a sancţionat, dar i-a îmbunătăţit inovaţia, foarte curând(în clasa a IX-a) juniorul făcând faţă în jocul seniorilor!Dumănoiu nu a mai putut fi oprit...el, trăgând după sine

întreaga floare a voleiului vâlcean! inclusiv pe unul dintrecei mai inteligenţi antrenori pe care i-a avut voleiul româ-nesc...

Am vorbit tot timpul la trecut fiindcă m-am referit laanii de tinereţe ai celor doi subiecţi, astăzi, cetăţeni deonoare ai oraşului, dar şi acum, în prezent, cei doi,reprezentându-şi cu cinste comunitatea...

Sigur, când spui Stilea şi Dumănoiu aici la RâmnicuVâlcea, nu poţi să nu-ţi aminteşti de familia colectivă desportivi de performanţă care era în jurul lor: putem vorbidespre „atunci”, în sport, ca despre o nouă formă decivilizaţie, pe care am întâlnit-o numai la televizor înstructura academică americană: sporturile de joc colectivnu se practicau, în performanţă, decât în universităţi!...Şitotuşi, „Vasile Roaită” nu era decât un liceu, dar jucauvolei aici, şi făceau gimnastică, marii sportivi-elevi şiantrenori, precum Eugenia Stilea, Eugen Prodescu, IulianIovan-director, Dragoş Popescu, Radu Dumitrescu,Sandu Oltei, Daniel Medvedov, Costică Cadelcu, FlorianCiriperu... fiind doar câţiva din colegii de clasă ai luiLaurenţiu Dumănoiu.

Simion - Petre CICHIRDAN

În 12 octombrie 2011, după cum se vede dinînsemnarea cu autograf, Alecu Ivan Ghilia a

poposit la Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul”,donând albumul din care am extras această fotocopieşi un număr de 82 de tablouri care se află expuse înspaţiile interioare şi pe holurile Bibliotecii, inclusivla etajul trei, acestea constituind o veritabilă expozi-ţie, cu caracter permanent, la sediul Casei Căţii.

Şi, fiindcă nu sunt mulţi aceia cărora le vorcădea sub ochi albumul amintit, vom cita, bogat, dinel. Din Fişa biografică aflăm că Alecu Ivan Ghilia s-a născut în satul Ghilia, comuna Şendriceni, judeţulBotoşani (fost judeţ Dorohoi), la data de 1 martie1930. După absolvirea Şcolii Normale dinŞendriceni, reuşeşte să intre, ca bursier, la Academiade Belle Arte din Iaşi. Între anii1948-1950 îl are ca profesor, la pic-tură, pe maestrul Corneliu Baba.

Din perioada studenţiei ieşenedatează şi debutul în literatură, cupoezie şi proză. Prin publicarea, laBucureşti, în 1968, a romanului„Cuscrii”, va dobândi consacrareadeplină şi i se va acorda PremiulAcademiei Române.

Romane de notorietate precum„Îngeri biciuiţi”, „Ieşirea dinApocalips”, „Recviem pentru vii”,„Un Oscar pentru Ana”, „Luminadin adâncuri”, „Întoarcerea bărba-

ţilor” şi altele i-au adus numeroase premii iar uneledintre scrierile autorului au cunoscut transpuneri înlimbi străine. După scenarii ale scriitorului s-aurealizat filme semnate de regizori de renume, pre-cum: Horea Popescu, Lucian Bratu, VirgilCalotescu, Mircea Veroiu...

În anul 1980, cu prilejul împlinirii vârstei de 50de ani, a deschis prima expoziţie personală de pictu-ră şi grafică, la Galeriile Municipiului Bucureşti,evenimentul fiind considerat remarcabil. De atunci,a deschis numeroase expoziţii în Bucureşti şi în ţară,la: Botoşani, Dorohoi, Cluj-Napoca, Alexandria,Giurgiu, Iaşi. În străinătate, a expus la Moscova,Varşovia, New York, Las Vegas, Veneţia, Bruxelles.Lucrări ale artistului figurează şi în numeroase

colecţii particulare din ţară şi din străinătate.A fost distins cu numeroase premii: Premiul

Academiei Române, Premiul Asociaţiei Scriitorilordin Bucureşti, Premiul Naţional de Proză, Premiulspecial şi Marele Trofeu acordate de Asociaţia pen-tru pace a religiilor din România, The Special BookAward -1995- in apreciation of his distinguishedcontribution to creative writigh as author of the bookPiramida Washington D.C.

În zilele Revoluţiei Române din 1989 a participatactiv la alungarea dictatorului şi a fost întemniţatalături de alţi revoluţionari, la Jilava.

Artistul intenţionează să-şi ofere toată operaplastică unui posibil şi necesar Muzeu alRecunoştinţei Naţionale.

Felix SIMA

Ziar de cultură realizat de SC INTOL SRL Editura INTOL - PRESS.

Director: Petre CICHIRDANConsilier editorial: Constantin POENARUSenior editor: Arhim. Veniamin MICLEColaboratori: Felix SIMA,

Mihai SPORIŞ,Vasile GREVUŢU, Titi Mihai GHERGHINASimona Maria KISSDenisa IACOBGheorghe PANTELIMONAdina DUMITRESCU

Tehnoredactare computerizată: Bogdan CICHIRDAN.Corector: Leontina RUSAdresa: Calea lui Traian 169, bl. 5, sc. E, ap. 3Tel/Fax: 0250.736615, 0350.401254, 0746.029824, E-mail: cichirdan@yahoo.comParteneri media: www.globalartfusion.com, RevistaInterferenţa Artelor, www.publiconline.ro, www.pub-lictv.ro, www.pcichirdan.go.ro

Preţ: 3 lei

GHILIA

Laurenţiu Stilea, LaurenţiuDumănoiu şi Dragoş Popescu