introducere - prefectura brasovadministraţiei publice centrale din subordinea guvernului,...

131
1 INTRODUCERE Prefectul judeţului Braşov funcţionează în subordinea Guvernului şi în coordonarea prim-ministrului. El este reprezentantul Guvernului în plan local şi în această calitate asigură legătura operativă dintre fiecare ministru, respectiv conducător al organului administraţiei publice centrale din subordinea Guvernului şi conducătorul serviciului public deconcentrat din subordinea acestuia. În acest sens, prefectul conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe al e administraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea şi respectarea Constituţiei, a legilor, a ordonanţelor şi a hotărârilor Guvernului şi a celorlalte acte normative. El este garantul respectării legii şi a ordinii publice în judeţul Braşov şi exercită controlul de legalitate asupra actelor administrative adoptate sau emise de autorităţile publice locale organizate la nivelul judeţului. Pentru exercitarea de către prefect a prerogativelor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor legi, la nivelul judeţului Braşov este organizată şi funcţionează Instituţia Prefectului Judeţul Braşov, sub conducerea prefectului, în temeiul Legii nr. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi al Hotărârii Guvernului nr. 460/2006 pentru aplicarea unor prevederi ale Legii nr. 340/2004, cu modificările şi completările ulterioare. Ministerul Afacerilor Interne îndrumă şi controlează activitatea prefectului şi a Instituţiei Prefectului Judeţul Braşov cu privire la exercitarea atribuţiilor prevăzute de lege. În cursul anului 2013, activitatea Instituţiei Prefectului Judeţul Braşov s-a derulat în spiritul viziunii, valorilor şi misiunii asumate în cuprinsul „Strategiei de eficientizare a activităţii Instituţiei Prefectului -Judeţul Braşov 2013-2014 nr. 1481/22.01.2013 ”. Transpunerea acestora în practică s - a făcut prin intermediul obiectivelor generale ale instituţiei, prezentate la pct. II al prezentului document şi descrise pe larg în documentul programatic centralizator al instituiţiei, însuşit de toţi angajaţii acesteia. VIZIUNEA INSTITUŢIEI PREFECTULUI JUDEŢUL BRAŞOV Viziunea Instituţiei Prefectului-Judeţul Braşov este de a deveni partenerul de încredere al cetăţenilor, instituţiilor şi structurilor locale, judeţene şi europene pentru îndeplinirea atribuţiilor legale. A. VALORILE INSTITUŢIEI PREFECTULUI JUDEŢUL BRAŞOV Orientarea către cetăţean Respectul Cooperarea Egalitatea de şanse Transparenţa

Upload: others

Post on 06-Feb-2020

11 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

Page 1: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

1

INTRODUCERE

Prefectul judeţului Braşov funcţionează în subordinea Guvernului şi în coordonarea prim-ministrului.

El este reprezentantul Guvernului în plan local şi în această calitate asigură legătura operativă dintre fiecare ministru, respectiv conducător al organului administraţiei publice centrale din subordinea Guvernului şi conducătorul serviciului public deconcentrat din subordinea acestuia. În acest sens, prefectul conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului.

Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea şi respectarea Constituţiei, a legilor, a ordonanţelor şi a hotărârilor Guvernului şi a celorlalte acte normative. El este garantul respectării legii şi a ordinii publice în judeţul Braşov şi exercită controlul de legalitate asupra actelor administrative adoptate sau emise de autorităţile publice locale organizate la nivelul judeţului.

Pentru exercitarea de către prefect a prerogativelor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor legi, la nivelul judeţului Braşov este organizată şi funcţionează Instituţia Prefectului Judeţul Braşov, sub conducerea prefectului, în temeiul Legii nr. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi al Hotărârii Guvernului nr. 460/2006 pentru aplicarea unor prevederi ale Legii nr. 340/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Ministerul Afacerilor Interne îndrumă şi controlează activitatea prefectului şi a Instituţiei Prefectului Judeţul Braşov cu privire la exercitarea atribuţiilor prevăzute de lege.

În cursul anului 2013, activitatea Instituţiei Prefectului Judeţul Braşov s-a derulat în spiritul viziunii, valorilor şi misiunii asumate în cuprinsul „Strategiei de eficientizare a activităţii Instituţiei Prefectului-Judeţul Braşov 2013-2014 nr. 1481/22.01.2013”. Transpunerea acestora în practică s-a făcut prin intermediul obiectivelor generale ale instituţiei, prezentate la pct. II al prezentului document şi descrise pe larg în documentul programatic centralizator al instituiţiei, însuşit de toţi angajaţii acesteia.

VIZIUNEA INSTITUŢIEI PREFECTULUI JUDEŢUL BRAŞOV

Viziunea Instituţiei Prefectului-Judeţul Braşov este de a deveni partenerul de încredere al cetăţenilor, instituţiilor şi structurilor locale, judeţene şi europene pentru îndeplinirea atribuţiilor legale.

A. VALORILE INSTITUŢIEI PREFECTULUI JUDEŢUL BRAŞOV

Orientarea către cetăţean Respectul Cooperarea Egalitatea de şanse Transparenţa

Page 2: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

2

Promptitudinea Obiectivitatea Profesionalismul

Performanţa Integritatea

B. MISIUNEA INSTITUŢIEI PREFECTULUI JUDEŢUL BRAŞOV

Misiunea Instituţiei Prefectului-Judeţul Braşov este de a garanta respectarea legii, a ordinii publice, precum şi a realizării politicii Guvernului la nivelul judeţului.

C. OBIECTIVELE STRATEGICE ALE INSTITUŢIEI PREFECTULUI JUDEŢUL BRAŞOV

1. Asigurarea, la nivelul judeţului, a aplicării şi respectării Constituţiei, a legilor, a

ordonanţelor şi a hotărârilor Guvernului, a celorlalte acte normative, a ordinii publice, precum şi a Programului de guvernare şi a celorlalte documente de politică publică

2. Menţinerea climatului de pace socială şi a unei comunicări permanente cu toate nivelurile instituţionale şi sociale, acordând o atenţie constantă prevenirii tensiunilor sociale

3. Garantarea respectării legalităţii actelor emise sau adoptate de autorităţile administraţiei publice locale

4. Îmbunătăţirea managementului situaţiilor de urgenţă 5. Garantarea dreptului de proprietate 6. Asigurarea monitorizării serviciilor publice deconcentrate 7. Asigurarea unui management de performanţă al resurselor instituţiei 8. Creşterea gradului de absorbţie a fondurilor europene la nivelul judeţului 9. Furnizarea cu celeritate a unor servicii de calitate cetăţenilor 10. Promovarea instituţiei şi îmbunătăţirea relaţiilor sale cu mediul extern

(Strategia de eficientizare a activităţii Instituţiei Prefectului – Judeţul Braşov 2013-2014)

REALIZĂRI ÎN DOMENIUL PROPRIU DE COMPETENȚĂ:

D. SERVICIULUI AFACERI EUROPENE ŞI COOPERARE INTERNAŢIONALĂ, DEZVOLTARE ECONOMICA ŞI MONITORIZAREA

SERVICIILOR PUBLICE DECONCENTRATE 1. COMITETUL JUDEŢEAN PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ BRAŞOV

a) Măsuri, acţiuni şi activităţi preventive

Activitatea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Braşov, în anul

2013, s-a desfăşurat în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management pentru Situaţii de

Page 3: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

3

Urgenţă, aprobată prin Legea nr.15/2005, a Hotărârii Guvernului nr. 1491/2004 pentru aprobarea Regulamentului cadru privind structura organizatorică, atribuţiile, funcţionarea, dotarea comitetelor şi centrelor operative pentru situaţii de urgenţă, a Hotărârilor Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă şi a Planului de activităţi al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Braşov nr. 437535/14.12.2012. Componenţa Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a fost actualizată prin Ordinele Prefectului judeţului Braşov nr. 80/07.02.2013, nr. 497/16.07.2013, nr. 716/23.10.2013 şi nr. 845/25.11.2013.

Activitatea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Braşov în anul 2013, a vizat în principal eficientizarea acţiunilor de prevenire şi de creşterea capacităţii de reacţie în situaţii de urgenţă a tuturor structurilor cu atribuţii din cadrul sistemului judeţean de management al situaţiilor de urgenţă.

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Braşov a monitorizat evoluţia situaţiei operative la nivel judeţean prin Secretariatul Tehnic Permanent, prelucrând operativ toate informaţiile şi datele furnizate de către comitetele locale pentru situaţii de urgenţă, operatorii economici şi instituţii, asigurând măsurile specifice de completare, reactualizare şi gestionare a bazei de date cu privire la efectele dezastrelor, acţiunile întreprinse, întrebuinţarea forţelor şi mijloacelor pentru protecţia populaţiei, reducerea pierderilor materiale şi revenirea la starea de normalitate.

b) Planificarea, organizarea şi desfăşurarea şedinţelor ordinare şi extraordinare În cursul anului 2013, în scopul îndeplinirii atribuţiilor ce îi revin, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Braşov a organizat şi desfăşurat 5 şedinţe şi a participat la 7 videoconferinţe după cum urmează:

- 2 şedinţe ordinare ale Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Braşov pentru analiza activităţii;

- 3 şedinţe extraordinare ale Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Braşov pentru adoptarea documentelor operative necesare desfăşurării activităţii şi luarea deciziilor imediate în cazul evenimentelor prognozate;

- 7 videoconferinţe cu Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, organizate de Ministerul Afacerilor Interne, în cadrul cărora au fost abordate probleme legate de efectele fenomenelor hidrometeorologice produse şi luarea măsurilor necesare revenirii la normalitate. În data de 04.04.2013 prefectul judeţului Braşov, preşedintele Comitetului

Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Braşov a convocat în şedinţă ordinară Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Braşov, cu participarea preşedinţilor comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă, şedinţă cu următoarea ordine de zi:

1. Prezentarea noilor prevederi ale Manualului Prefectului şi Manualului Primarului pentru managementul situaţiilor de urgenţă;

2. Analiza activităţilor şi a modului de îndeplinire de către instituţiile cu funcţii de sprijin a măsurilor dispuse de către Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă în perioada sezonului rece 2012-2013;

Page 4: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

4

3. Precizări pentru îmbunătăţirea modului de gestionare a situaţiilor de urgenţă generate de inundaţii;

4. Situaţia programării/prezentării primarilor, viceprimarilor şi secretarilor UAT la cursurile organizate de Centrul regional de pregătire în domeniul protecţiei civile Cluj.

În data de 17.10.2013 s-a desfăşurat şedinţa extraordinară a Comitetului

Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Braşov, urmare a atenţionărilor hidrometeorologice de tip Cod galben din acea perioadă, în cadrul căreia au fost analizate măsurile dispuse pentru prevenirea, monitorizarea şi gestionarea corespunzătoare a situaţiilor de urgenţă ce pot apărea pe timpul sezonului rece 2013-2014.

În cadrul şedinţei s-a analizat stadiul de realizare a acţiunilor cuprinse în Planul judeţean de măsuri pentru perioada sezonului rece 2013 - 2014, s-au stabilit detalii privind modul de desfăşurare a acţiunilor de deszăpezire, precum periodicitatea aprovizionării cu material antiderapant, instalarea parazăpezilor, acolo unde este cazul şi identificarea spaţiilor în care poate fi asigurată cazarea şi hrănirea persoanelor surprinse în trafic sau afectate de fenomene meteorologice periculoase. În data de 12.11.2013 s-a desfăşurat şedinţa semestrială ordinară a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Braşov, cu participarea preşedinţilor comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă, a Grupului de suport tehnic pentru gestionarea fenomenelor meteorologice specifice iernii şi a Grupului de suport tehnic pentru gestionarea fenomenelor distructive de origine geologică (seisme şi alunecări de teren) convocată din ordinul Prefectului judeţului Braşov, cu următoarea ordine de zi:

1. Prezentarea exerciţiului tactic de cooperare cu forţe şi mijloace în teren, cu tema: „Activitatea CJSU Braşov pe linia realizării managementului unor situaţii de urgenţă produse de un seism în zona de competenţă”. Exerciţiul a fost dispus prin Ordinul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă nr. 136050/2013 şi a avut loc în data de 03.12.2013.

2. Aplicarea Planului de măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor şi fenomenelor meteorologice periculoase specifice sezonului rece 2013-2014 la nivelul judeţului Braşov şi la nivelul Comitetelor Locale pentru Situaţii de Urgenţă, precum şi în ceea ce priveşte furnizarea utilităţilor publice esenţiale pentru funcţionarea normală a comunităţilor( apă, energie electrică, gaze, agent termic).

În data de 22.11.2013, prefectul judeţului Braşov, preşedintele Comitetului

Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Braşov a convocat în şedinţă extraordinară Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Braşov, cu participarea grupului de suport tehnic pentru managementul situaţiilor de urgenţă generate de îngheţ, viscol şi căderi masive de zăpadă, şedinţă ce a avut ca scop stabilirea unui set unitar de măsuri pentru prevenirea, monitorizarea şi gestionarea corespunzătoare a situaţiilor de urgenţă ce pot apărea în perioada următoare.

Page 5: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

5

În cadrul şedinţei au fost prezentate măsurile privind asigurarea desfăşurării normale a activităţii în perioada de iarnă, astfel:

- administratorii de drumuri naţionale au prezentat situaţia utilajelor şi mijloacelor de intervenţie, repartiţia pe districte şi baze de deszăpezire ale acestora, cantitatea de materiale antiderapante disponibile pentru acţiunile de deszăpezire. La acea data nu erau încheiate contractele de deszăpezire a drumurilor judeţene , câştigătorii licitaţiei fiind cunoscuţi abia la începutul lunii decembrie.

- operatorii de servicii au prezentat măsurile de pregătire a surselor şi modul de asigurare a necesarului de consum pentru populaţie şi industrie în sezonul rece, conform planurilor de măsuri întocmite şi transmise către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Ţara Bârsei” al judeţului Braşov.

În data de 03.12.2013 s-a desfăşurat şedinţa extraordinară a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Braşov, cu participarea preşedinţilor comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă, a Grupului de suport tehnic pentru gestionarea fenomenelor meteorologice specifice iernii şi a Grupului de suport tehnic pentru gestionarea fenomenelor distructive de origine geologică (seisme şi alunecări de teren) convocată din dispoziţia prefectului. În cadrul şedinţei s-a prezentat şi evaluat exerciţiul cu tema: Analiza activităţii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Braşov pe linia realizării managementului unor situaţii de urgenţă produse de un seism în zona de competenţă.

Conform atribuţiilor ce îi revin, Secretariatul Tehnic Permanent a asigurat

convocarea membrilor Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, a transmis ordinea de zi, a primit şi pregătit materialele pentru şedinţele amintite, le-a prezentat preşedintelui şi membrilor acestuia, a executat lucrările şi operaţiunile de secretariat pe timpul şedinţelor, a difuzat către componentele sistemului naţional şi către autorităţile locale cu atribuţii, documentele emise de comitet privind activitatea preventivă şi de intervenţie, a urmărit ducerea la îndeplinire a hotărârilor adoptate în şedinţele comitetului pentru situaţii de urgenţă.

c) Managementul şi gestionarea situaţiilor de urgenţă Managementul situaţiilor de urgenţă la nivelului judeţului Braşov în anul 2013, a presupus în perioada predezastru adoptarea de către comitetul judeţean a următoarelor acţiuni şi măsuri cu caracter proactiv:

întocmirea şi/sau reactualizarea următoarelor documente: Planul de înştiinţare-alarmare al judeţului Braşov; Schema de Riscuri Teritoriale a judeţului Braşov; Planul de analiză şi acoperire a riscurilor la nivelul judeţului Braşov; Planul de măsuri pentru prevenirea şi atenuarea efectelor caniculei şi a

secetei prelungite la nivelul judeţului Braşov; Planului de intervenţie în caz de cutremur la nivelul judeţului Braşov;

Page 6: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

6

Planul de măsuri dispuse la nivelul judeţului Braşov pentru asigurarea condiţiilor de desfăşurare normală a activităţilor economice şi sociale în sezonul de iarnă 2013 -2014;

Planul de activităţi al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Braşov pentru anul 2013.

diseminarea planurilor aprobate de către preşedintele Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Braşov către membrii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Braşov şi ai Comitetelor Locale pentru Situaţii de Urgenţă;

în perioada martie-aprilie s-au desfăşurat acţiuni specifice de protecţie în caz de inundaţii, fenomene meteorologice periculoase şi poluări accidentale, constând în inspecţii comune şi verificări în teren, privind starea tehnică şi funcţională a construcţiilor hidrotehnice cu rol de apărare împotriva inundaţiilor, a lucrărilor de regularizare a cursurilor de apă, cu evidenţierea zonelor colmatate, a consolidărilor de mal avariate, precum şi a pragurilor de fund deteriorate;

analiza în şedinţele ordinare şi extraordinare a măsurilor care trebuie luate pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă;

verificări privind asigurarea permanenţei la primării, pe zone de risc, după transmiterea unor atenţionări;

instruirea primarilor privind gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de fenomene meteorologice periculoase;

verificarea mijloacelor de înştiinţare-alarmare, a spaţiilor de evacuare în situaţii de urgenţă şi a documentelor pe aceste linii;

verificarea existenţei şi utilizării surselor de apă pentru alimentarea autospecialelor de stins incendii;

realizarea activităţilor de informare preventivă la 78 localităţi şi a 688 acţiuni de informare preventivă la instituţii şi operatori economici asupra factorilor de risc şi a măsurilor de siguranţă care se impun a fi respectate la producerea situaţiilor de urgenţă;

organizarea punctelor de informare preventivă în supermarketuri, ziua porţilor deschise la sediu ISUJ, informarea populaţiei prin mijloacele mass media precum şi o campanie desfăşurată pe parcursul a 5 zile între 29 aprilie – 3 mai, prilejuită de Sărbătorile Pascale şi Ziua Internaţională a Muncii;

organizarea activităţilor specifice în cadrul Programului „Şcoala Altfel” şi a concursurilor „Cu viaţa mea apăr viaţa"– faza judeţeană şi "Prietenii Pompierilor” în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Braşov. Cu această ocazie s-au prezentat materiale informative de comportare în situaţii de urgenţă, prezentarea tehnicii din dotare şi exerciţii demonstrative de intervenţie în situaţii de urgenţă;

Sub organizarea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Ministerului Dezvoltării şi Turismului, Comitetului Olimpic Sportiv Român şi a Comitetului de organizare F.O.T.E.-2013, în perioada 17 – 22.02.2013, s-a desfasurat a XI-a ediţie a Festivalului Olimpic al Tineretului European (F.O.T.E.), competiţie sportivă internaţională la care au participat aproximativ 500 membrii ai delegaţiilor şi 1500 de sportivi din 45 de țări. Inspectoratul de

Page 7: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

7

Poliţie Judeţean Braşov, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Braşov, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ”Ţara Bârsei” al judeţului Braşov şi alte structuri judeţene ale sistemului integrat de management al situaţiilor de urgenţă au îndeplinit misiunile specifice pe durata competiţiei, începând cu aducerea torţei olimpice în judeţ, ceremonialul de deschidere a festivalului, precum şi pe durata întrecerilor sportive din Poiana Braşov, Predeal, Râşnov, Cheile Grădiştei, respectiv municipiul Braşov. Prin Hotarărea de Guvern nr. 116/2012, Festivalului Olimpic al Tineretului European a fost declarat evenimet de interes național, fiind catalogat cu grad ridicat de risc. Pe timpul competiţiei, cu sprijinul forţelor şi mijloacelor primite de la 15 inspectorate, misiunile ISUJ Brașov au fost:

- prevenirea şi stingerea incendiilor la toate obiectivele angrenate în desfăşurarea competiţiei;

- asigurarea măsurilor specifice la locurile de desfăşurare a tuturor întrecerilor sportive;

- acordarea primului ajutor şi transportul la spital a victimelor accidentelor din locurile de desfăşurare a întrecerilor sportive. Totodată, pentru gestionarea F.O.T.E. Inspectoratul de Jandarmi al Județului Brașov a desfăşurat activități complexe împreună cu organizatorii şi forțele participante, care au constat în recunoaşteri la toate locațiile de desfăşurare a competițiilor sportive, recunoaşteri pe traseele de deplasare ale delegațiilor şi sportivilor, instalarea de echipamente şi tehnică specifică în punctele de comandă. De asemenea un efort deosebit s-a depus pentru asigurarea ordinii publice şi crearea tuturor condițiilor pentru desfăşurarea în condiții de normalitate a competițiilor test organizate la toate bazele sportive premergător desfăşurării F.O.T.E..

în perioada august-septembrie s-au desfăşurat controale colective cu Comisariatul Judeţean al Gărzii de Mediu, Direcţia Silvică Braşov şi Inspectoratul Teritorial pentru Regim Silvic şi Vânătoare Braşov la operatori economici şi asociaţii agricole, ocoale silvice, zone turistice, pentru prevenirea incendiilor de masă şi la fondul forestier;

instruirea personalului obiectivelor economice şi instituţiilor, precum şi al cetăţenilor cu privire la modul de comportare în cazul producerii situaţiilor de urgenţă, prin organizarea şi desfăşurarea a 449 de exerciţii de alarmare, evacuare şi intervenţie în caz de incendiu, 75 exerciţii de alarmare - evacuare la localităţi în urma simulării unor situaţii de urgenţă generate de inundaţii şi cutremur, 4 exerciţii privind testarea Planurilor de Urgenţă Externă în cazul producerii unor accidente majore, 2 exerciţii privind accidentul hidrotehnic şi 1 exerciţiu privind urgenţa radiologică la Sitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov. Pentru aceste activităţi au fost întocmite şi distribuite pliante cu reguli de comportare in cazul producerii unor situaţii de urgenţă specifice;

începând cu data de 15.10.2013, prin ordinul prefectului judeţului Braşov, s-a activat Grupul de suport tehnic al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de

Page 8: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

8

Urgenţă Braşov care gestionează fenomenele meteorologice specifice iernii 2013 – 2014; la nivelul municipiilor, oraşelor şi comunelor s-au constituit prin dispoziţii ale primarilor Grupuri de suport tehnic ale localităţilor care gestionează fenomenele meteorologice specifice iernii;

centralizarea de către Secretariatul Tehnic Permanent a planurilor de acţiune pentru sezonul rece 2013-2014, pentru prevenirea şi combaterea înzăpezirilor, îngheţului, alunecuşului şi a altor fenomene meteo periculoase specifice, întocmite de către autorităţile administraţiei publice locale şi de către instituţiile membre ale Grupului de suport tehnic al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Braşov care gestionează fenomenele meteorologice specifice iernii;

pentru punerea în aplicare a Dispoziţiilor Comune nr. I/1930/28.11.2013 şi I/1931/13.12.2013 a Secretarului de Stat pentru situaţii de urgenţă şi prefecturi şi a Secretarului de Stat pentru ordine şi siguranţă publică, privind gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de fenomenele meteorologice periculoase, specifice iernii, preşedintele comitetului judeţean a emis Ordinele nr.890/12.12.2013 şi nr.891/18.12.2013 şi a dispus constituirea grupei operative, la ordin, în cazul iminenţei ameninţării, al producerii situaţiilor de urgenţă de amploare şi intensitate deosebită, la nivelul judeţului Braşov. Pe parcursul anului 2013, starea vremii din această perioadă nu a impus operaţionalizarea grupei operative, la nivelul judeţului Braşov.

Monitorizarea zilnică a stocurilor de materiale antiderapante, necesare deszăpezirii pe drumurile naţionale şi judeţene şi comunicarea săptămânală a acestei situaţii către Ministerul Afacerilor Interne.

Secretariatul Tehnic Permanent al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Braşov a fost notificat în cursul anului 2013 despre iminenţa producerii unor fenomene meteorologice periculoase, înregistrând 108 atenţionări hidrometeorologice din care 85 „COD GALBEN”, 23 informări meteorologice cu privire la prognozele, avertizările şi observaţiile referitoare la producerea fenomenelor meteorologice periculoase, înainte de manifestare cât şi pe timpul derulării evenimentelor. Cu privire la activitatea de gestionare a fenomenelor de poluare, la nivelul judeţului au fost monitorizate 3 poluări accidentale, până la eliminarea în totalitate a efectelor negative; în acest sens fiind întocmite şi transmise rapoarte de informare către Centrul Operaţional Naţional din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, Instituţia Prefectului Judeţului Braşov şi Comisariatul Judeţean Braşov din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu. Acţiunile desfăşurate pe tipul situaţiilor de urgenţă la nivelul judeţului Braşov au constat în :

transmiterea operativă către comitetele locale pentru situaţii de urgenţă a mesajelor de înştiinţare privind evoluţia fenomenelor meteorologice/hidrologice;

menţinerea unei legături permanente cu comitetele locale pentru situaţii de urgenţă din unităţile administrativ-teritoriale în care s-au produs situaţii de urgenţă;

Page 9: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

9

coordonarea, prin Centrul Operaţional din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ”Ţara Bârsei” al judeţului Braşov, a acţiunilor de limitare şi înlăturare a efectelor negative produse de situaţiile de urgenţă în zona de competenţă;

asigurarea fluxului informaţional - decizional între Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Braşov şi comitetele locale pentru situaţii de urgenţă şi informarea operativă a Centrului Operaţional Naţional, respectiv a Instituţiei Prefectului, despre evoluţia situaţiilor de urgenţă, măsurile întreprinse şi pagubele înregistrate;

întrunirea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă în şedinţe extraordinare, în cadrul acestora fiind adoptate măsurile necesare pentru limitarea efectelor situaţiilor de urgenţă;

monitorizarea viabilităţii drumurilor în perioada manifestării fenomenelor meteorologice specifice sezonului rece;

asigurarea asistenţei medicale de urgenţă.

În perioada analizată, activitatea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a înglobat şi acţiunile desfăşurate de comisii mixte, constituite prin ordin al Prefectului, astfel:

- în data de 09.07.2013, comisia formată din reprezentanţi ai Secţiei de Drumuri Naţionale Braşov, Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Braşov, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ”Ţara Bârsei” al judeţului Braşov şi Direcţiei Regionale în Construcţii Centru, a constatat pagubele produse datorită ploilor abundente din perioada 30.06-31.06.2013, pe DN 73A, la km 16+204;

- în data de 30.10.2013, urmare a sesizării Asociaţiei de proprietari Prunului 30 Aurora, comisia formată din reprezentanţi ai Instituţiei Prefectului, Direcţiei Regionale în Construcţii Centru, Poliţiei Locale Braşov, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ”Ţara Bârsei” al judeţului Braşov, a constatat avariile la imobilul din Braşov, str. Prunului, nr.30;

- în data de 22.10.2013, urmare a raportului operativ al Comitetului local pentru Situaţii de Urgenţă Rupea din 18.10.2013, comisia formată din reprezentanţi ai Instituţiei Prefectului, Direcţiei Regionale în Construcţii Centru, Companiei Apa, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ”Ţara Bârsei” al judeţului Braşov şi primăriei Rupea a constatat pagubele produse pe str. Cimitirului la nr.10 şi 12, ca urmare a alunecării de teren produsă în cursul zilei de 16.10.2013.

Situaţiile de urgenţă produse în acest an în judeţul Braşov, precum şi stările potenţial generatoare de situaţii de urgenţă au fost gestionate cu competenţă de către instituţiile cu funcţii de sprijin, în cooperare cu comitetele locale pentru situaţii de urgenţă sub coordonarea comitetului judeţean. Subliniem faptul că efectele negative ale tipurilor de risc ce s-au manifestat cu agresivitate în unele judeţe din ţară, au fost la un nivel redus în judeţul Braşov. d) Participarea membrilor C.J.S.U. la exerciţii, aplicaţii şi alte activităţi de pregătire

Page 10: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

10

Toate activităţile de pregătire şi instruire a reprezentanţilor structurilor cu atribuţii în domeniul situaţiilor de urgenţă s-au desfăşurat în conformitate cu Planul de pregătire pe anul 2013, aprobat prin Ordinul Prefectului nr. 242 din 11 aprilie 2013, astfel:

4 convocări cu şefii de servicii voluntare pentru situaţii de urgenţă – trimestrial;

1 convocare a preşedinţilor comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă; 1 convocare a şefilor serviciilor private pentru situaţii de urgenţă din judeţul

Braşov; 1 convocare a directorilor unităţilor şcolare de învăţământ din judeţul Braşov; 1 convocare a operatorilor economici care colectează deşeuri metalice din

judeţul Braşov; 1 instruire a componentei preventive a serviciilor voluntare pentru situaţii de

urgenţă; 58 instruiri ale membrilor comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă,

desfăşurate cu ocazia controalelor în unităţile administrativ teritoriale; 75 activităţi practice (exerciţii de alarmare-evacuare publică în urma simulării

unor situaţii de urgenţă generate de inundaţii şi cutremur) în care au fost angrenate comitetele locale pentru situaţii de urgenţă şi serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă;

2 exerciţii privind accidente hidrotehnice, în care au fost angrenate Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Budila şi Ucea.

4 exerciţii pentru testarea Planului de urgenţă externă şi alarmare publică (în localităţile Victoria, Zărneşti, Recea, Dumbrăviţa)

Pregătirea în domeniul situaţiilor de urgenţă pe parcursul anului 2013 a membrilor Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Braşov s-a realizat prin activităţi teoretice şi practice. În cadrul şedinţelor Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Braşov s-au prelucrat legislaţia specifică, ordine ale prefectului, planuri, materiale documentare şi alte documente în domeniul situaţiilor de urgenţă. Pe timpul exerciţiilor de tip EXCON (Exerciţii de Conducere fără acţiune în teren) au fost rezolvate următoarele situaţii tactice:

- Gestionarea unei situaţii de urgenţă determinată de producerea accidentelor chimice cu implicaţii pe amplasament sau în afara amplasamentului, precum şi cele pe căile de transport la S.C. Carfil S.A, depozit Vlădeni;

- Gestionarea unei situaţii de urgenţă determinată de producerea accidentelor chimice cu implicaţii pe amplasament sau în afara amplasamentului, precum şi cele pe căile de transport la S.C. Tohan Zărneşti;

- Gestionarea unei situaţii de urgenţă determinată de producerea accidentelor chimice cu implicaţii pe amplasament sau în afara amplasamentului, precum şi cele pe căile de transport la S.C.Fabrica de Pulberi SA, depozit Dejani;

- Gestionarea unei situaţii de urgenţă determinată de producerea accidentelor chimice cu implicaţii pe amplasament sau în afara amplasamentului, precum şi cele pe căile de transport S.C. Viromet S.A. Victoria;

Page 11: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

11

- Gestionarea unei situaţii de urgenţă generată de accidente radiologice la Spitalul Clinic Judeţean Braşov;

- Gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de producerea unor inundaţii, fenomene meteorologice periculoase, accidente la construcţiile hidrotehnice şi poluări la acumularea Viştea, comuna Ucea;

- Gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de producerea unor inundaţii, fenomene meteorologice periculoase, accidente la construcţiile hidrotehnice şi poluări la acumularea Tărlung, comuna Budila;

Pe timpul exerciţiilor de tip EXFT(Exerciţii cu forţe în teren în teren) au fost rezolvate următoarele situaţii tactice:

- Gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de incendii la SC Selgros Braşov; - Gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de producerea accidentelor pe

căile de transport cu punerea în aplicare a Planului Roşu de Intervenţie al judeţului Braşov;

- Gestionarea unor situaţii de urgenţă generate de producerea unui seism în zona de competenţă.

e) Disfuncţionalităţi şi propuneri pentru efiecientizarea activităţii CJSU Braşov

O problemă, destul de greu de rezolvat, este cea privind actualizarea datelor de contact ale personalului cu atribuţii în domeniul situaţiilor de urgenţă, din cadrul instituţiilor care au reprezentanţi în Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Braşov. Nici la nivelul unor comitete locale pentru situaţii de urgenţă, problema nu este mai uşor de rezolvat, în sensul că nu există receptivitate şi operativitate în ceea ce priveşte feed-back-ul demersurilor şi acţiunilor Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Braşov.

De asemenea, se manifestă unele greutăţi determinate de nealocarea sau alocarea insuficientă de fonduri necesare pentru desfăşurarea cu eficienţă a activităţilor serviciilor voluntare/private pentru situaţii de urgenţă, aşa cum rezultă din prevederile legale în vigoare, cooperarea greoaie cu unii reprezentanţi ai autorităţilor administraţiilor publice locale de la nivelul localităţilor din judeţ, şefii serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă neavând pregătirea necesară şi fiind obligaţi să desfăşoare şi alte activităţi la nivel local; sunt primării, instituţii publice şi operatori economici care din cauza lipsei resurselor financiare nu pot realiza obligaţiile care rezultă din prevederile legale (încadrare şi dotare structuri pentru situaţii de urgenţă, asigurarea alarmării în zonele potenţial a fi afectate, finalizare adăpost, etc).

Pentru eficientizarea activităţii, având ca obiectiv principal îmbunătăţirea

nivelului de securitate a cetăţenilor , Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă va avea în vedere următoarele direcţii de acţiune:

1. Desfăşurarea activităţilor specifice în baza „Planului cu principalele activităţi ale CJSU Braşov în cursul anului 2014”, aprobat de preşedintele Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Braşov şi completarea acestuia ori de câte ori este nevoie.

Page 12: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

12

2. Asigurarea informării permanente a Instituţiei Prefectului şi a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ”Ţara Bârsei” al judeţului Braşov, cu privire la eventuale modificări în conducerea instituţiilor cu atribuţii în gestionarea situaţiilor de urgenţă, pentru actualizarea componenţei Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă şi a bazei de date pentru înştiinţarea în situaţii de urgenţă.

3. Creşterea nivelului de instruire prin participarea la activităţile de pregătire în domeniul situaţiilor de urgenţă a personalului de conducere din administraţia publică locală, a membrilor comitetului judeţean şi comitetelor locale, a personalului centrelor operative, celulelor de urgenţă, a inspectorilor şi personalului de specialitate cu atribuţii în domeniul protecţiei civile, a cadrelor tehnice cu atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor, a şefilor serviciilor de urgenţă voluntare şi private.

4. Desfăşurarea unor activităţi de pregătire pe plan local cu Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă, privind activităţile pe care trebuie să le întreprindă premergător, pe timpul şi după manifestarea unor tipuri de risc care pot genera situaţii de urgenţă.

5. Verificarea modului de îndeplinire a măsurilor stabilite în şedinţele Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Braşov şi elaborarea de informări periodice.

6. Actualizarea permanentă a „Schemei riscurilor teritoriale la nivelul judeţului Braşov” şi a „Planului de analiză şi acoperire a riscurilor al judeţului Braşov”.

2. COMITETUL CONSULTATIV DE DIALOG CIVIC PENTRU PROBLEMELE

PERSOANELOR VÂRSTNICE Comitetul Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice

îşi desfăşoară activitatea în baza HG 499/2004. Componenţa este stabilită prin Ordin al Prefectului Judeţului Braşov, cea mai recentă actualizare a componenţei fiind realizată prin Ordinul Prefectului nr. 715/03.10.2013.

a) Ședințele Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor

Vârstnice și tematica abordată În cursul anului 2013 Comitetul s-a întrunit lunar, şedinţele fiind publice, cu

participarea mass-media locale, fiind înscrise pe ordinea de zi următoarele teme:

Luna Tema Cine a prezentat

Ianuarie 2013 Informare privind preţul de livrare a apei potabile către populaţia deservită de SC Compania Apa Braşov SA, în anul 2013. Analiză comparativă, începând cu anul 2000, a evoluţiei preţului de livrare a apei potabile, în moneda europeană.

Compania Apa Direcţia Judeţeană de Statistică

Februarie 2013

Acţiunile desfăşurate în anul 2012 de către Poliţia de Proximitate pentru păstrarea unui climat de ordine şi disciplină în societatea civilă şi pentru

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Braşov

Page 13: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

13

persoanele vârstnice. Valorificarea biletelor de tratament în anul 2012 de către Casa Judeţeană de Pensii Braşov şi criteriile de acordare a acestora în anul 2013.

Casa Judeţeană de Pensii

Martie 2013 Rezultatele obţinute în activitatea organizatorică şi economică, în anul 2012, de către Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Făgăraş

Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Făgăraş

Aprilie 2013 Raport de activitate pe anul 2012 şi problemele cu care se confruntă Asociaţia Naţională a Foştilor Deţinuţi Politic din România – Filiala Judeţeană Braşov. Informare privind activitatea Asociaţiei A.D.A. „Expres CFR”- Filiala Braşov desfăşurată în anul 2012.

Asociaţia Naţională a Foştilor Deţinuţi Politic din România – Filiala Judeţeană Braşov Asociaţia A.D.A. „Expres CFR”- Filiala Judeţeană Braşov

Mai 2013 Stadiul aplicării şi implementării la nivelul Judeţului Braşov a H.G. nr. 117 din 27 martie 2013 pentru aprobarea Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2013-2014 si a Ordinului MS/CNAS nr. 423/191/2013 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare

Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Braşov

Iunie 2013 Informare cu privire la activitatea Asociaţiei „Cultul Eroilor”, în judeţul Braşov

Asociaţiei „Cultul Eroilor” - Filiala Judeţeană Braşov

Iulie 2013 Prezentarea rezultatelor definitive ale Recensământului Populaţiei şi al Locuinţelor – 2011 la nivelul judeţului Braşov

Direcţia Judeţeană de Statistică

Septembrie 2013 -1-

Prezentarea raportului de activitate al Casei Judeţene de Pensii, pentru intervalul 1 ianuarie – 31 august anul 2013.

Casa Judeţeană de Pensii

Septembrie 2013 -2- *

Mesajul adresat cu prilejul zilei de 1 Octombrie – „Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice”.

Consiliul Judeţean al Persoanelor Vârstnice Sindicatul Liber al Pensionarilor

*Ca urmare a solicitării membrilor Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice, au fost invitaţi să participe şi parlamentarii de Braşov, pentru a fi discutate probleme de interes ale persoanelor vârstnice din judeţ, care îşi pot găsi soluţia în viitoare iniţiative legislative parlamentare. Au răspuns invitaţiei de a participa: Dl. Deputat Emil Niţă, Dl. Deputat Gheorghe Ialomiţeanu, Dl. Senator Nicolae Vlad Popa, Dl. Senator Sebastian Grapă.

Octombrie 2013

Protecţia socială pe perioada sezonului rece 2013-2014 (OUG nr.70/2011 privind măsurile de protecţie socială în perioada sezonului rece modificată de OG nr.27/2013 )

Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială

Noiembrie 2013

Asigurarea salubrizării domeniului public şi privat al municipiului. Rezultatele monitorizării modului în care se respectă regulamentul de salubrizare şi a modului în care se colectează deşeurile de la populaţie de către operatorii de salubritate, pe raza Municipiului Braşov.

Primăria Municipiului Braşov SC Comprest SA; SC Urban SA;

Page 14: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

14

Decembrie 2013

Preocuparea Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate privind starea de sănătate a persoanelor vârstnice în Municipiul Braşov şi în Judeţul Braşov.

Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Braşov

b) Alte acţiuni legate de activitatea Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru

Problemele Persoanelor Vârstnice Având în vedere că persoanele vârstnice din judeţul Braşov sunt membre ale

unei societăţi active, ale unui mediu comunitar responsabil şi solidar, apt să dezvolte măsuri de protecţie eficientă, activitatea Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice s-a axat în general pe următoarele obiective: • analizarea problemelor cu caracter socio-economic care privesc persoanele

vârstnice şi elaborarea de propuneri pentru soluţionarea acestora; • iniţierea de măsuri care să combată riscul de excluziune socială a persoanelor

vârstnice ramase singure, fără familie; • facilitarea întâlnirilor cu parlamentarii din Judeţul Braşov în vederea promovării

unor proiecte de acte normative cu referire la această categorie de persoane; • îmbunătăţirea sistemului de îngrijire a sănătăţii vârstnicilor; • facilitarea accesului persoanelor vârstnice la serviciile sociale, de sănătate şi

transport; • stimularea prin diverse forme a participării persoanelor vârstnice la viaţa socială.

Pentru a veni în sprijinul rezolvării problemelor cu care se confruntă persoanele vârstnice din Judeţul Braşov, instituţia noastră, în urma sesizărilor scrise sau a discuţiilor purtate în cadrul şedinţelor Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice, a realizat o serie de demersuri către autorităţile administraţiei publice locale, precum şi faţă de alte instituţii publice cu atribuţii în rezolvarea situaţiilor sesizate. Totodată, în vederea sprijinirii cât mai eficiente a acestei categorii sociale, instituţia noastră a invitat la şedinţe, parlamentarii din Judeţul Braşov, reprezentanţi ai Primăriei Municipiului Braşov, Consiliului Judeţean Braşov, Comisariatul Regional al Gărzii de Mediu, Agenţiei pentru Protecţia Mediului, operatorii de salubrizare de pe raza Municipiului Braşov şi SC Compania Apa Braşov. Instituţia Prefectului – Judeţul Braşov s-a implicat în organizarea diferitelor activităţi desfăşurate pe parcursul anului 2013 de către diferitele asociaţii ale persoanelor vârstnice ce îşi desfăşoară activitatea în judeţul nostru. Sub patronajul Instituţiei Prefectului Judeţul Braşov, în data de 23 decembrie 2013, la Centrul Cultural Reduta s-a desfăşurat spectacolul „Crăciun pentru Fiecare”, dedicat persoanelor vârstnice, cu participarea voluntară a unor artişti reprezentativi ai judeţului Braşov, intrarea fiind gratuită. În vederea îmbunătăţirii activităţii Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice, pentru anul 2014 au fost stabilite următoarele obiective: • elaborarea unui program tematic orientativ pentru anul 2014 în care să fie

prevăzute temele ce vor fi supuse dialogului pentru fiecare lună; • continuarea invitării parlamentarilor, primarilor şi/sau reprezentanţilor Consiliului

Page 15: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

15

Judeţean Braşov după caz, la şedinţele de lucru ale comitetelor consultative de dialog civic pentru problemele persoanelor vârstnice, ocazie cu care să fie discutate probleme ce ţin de competenţa acestora;

• stabilirea de termene şi responsabili pentru măsurile adoptate în şedinţele de lucru ale comitetului, informarea permanentă a membrilor asupra modului de soluţionare a acestora;

• implicarea tuturor factorilor locali în acţiunea de aplicare a măsurilor adoptate în cadrul şedinţelor şi raportarea rezultatelor obţinute;

• încurajarea şi atragerea participării persoanelor vârstnice la viaţa socială; • intensificarea mediatizării (presa scrisă, radio, TV) măsurilor aprobate în cadrul

şedinţelor comitetelor consultative de dialog civic pentru problemele persoanelor vârstnice şi informarea generală a populaţiei privind acţiunile de sprijin a persoanelor vârstnice în dificultate;

• sprijinirea iniţiativelor privind restaurarea, reabilitarea şi îngrijirea cimitirelor eroilor şi operelor comemorative de război de pe raza judeţului Braşov;

• diseminarea în timp util a informaţiilor privind numărul de bilete de tratament balnear alocat pentru pensionari în judeţul Braşov şi modalitatea de accesare a acestora.

3. COLEGIUL PREFECTURAL a) Ședințele colegiului prefectural și tematica abordată

1. ȘEDINȚA DIN 30 IANUARIE 2013 Prezentarea acţiunilor întreprinse pe parcursul anului 2012, de către Agenția

de Plăți și Intervenție în Agricultură; Prezentarea acţiunilor întreprinse pe parcursul anului 2012, de către

Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare Braşov; 2. ȘEDINȚA DIN 27 FEBRUARIE 2013

1. Prezentarea acţiunilor întreprinse pe parcursul anului 2012, de către Inspectoratul Teritorial de Muncă al Judeţului Braşov;

2. Prezentarea acţiunilor întreprinse pe parcursul anului 2012, de către Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Braşov;

3. ȘEDINȚA DIN 27 MARTIE 2013 1. Prezentarea acţiunilor întreprinse pe parcursul anului 2012, de către

Agentia Judeteană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Braşov; 2. Prezentarea acţiunilor întreprinse pe parcursul anului 2012, de către

Casa Judeţeană de Pensii Braşov; 4. ȘEDINȚA DIN 29 APRILIE 2013

1. Prezentarea acţiunilor întreprinse pe parcursul anului 2012, de către Direcția Generală a Finanţelor Publice Braşov;

2. Prezentarea acţiunilor întreprinse pe parcursul anului 2012 şi primul trimestru al anului 2013, de către Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Braşov;

5. ȘEDINȚA DIN 28 MAI 2013

Page 16: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

16

1. Prezentarea constatărilor şi a rezultatelor acţiunilor de control derulate de către comisiile mixte de control şi supravegherea activităţii de desfacere în pieţele agroalimentare din judeţul Braşov în perioada premergătoare şi în timpul Sărbătorilor Pascale

2. Prezentarea acţiunilor întreprinse în primele 5 luni ale anului 2013, de către Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Brașov;

3. Prezentarea acţiunilor întreprinse în primele 5 luni ale anului 2013, de către Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Braşov;

6. ȘEDINȚA DIN 25 IUNIE 2013 1. Prezentarea acţiunilor întreprinse în primele 6 luni ale anului 2013, de

către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Ţara Bârsei" al Judeţului Braşov;

2. Prezentarea acţiunilor întreprinse în primele 6 luni ale anului 2013, de către Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Braşov;

3. Prezentarea și supunerea spre aprobare a Hotărârii Colegiului Prefectural, privind adoptarea Regulamentului de organizare și funcționare a Colegiului Prefectural al județului Brașov;

4. Prezentarea și supunerea spre aprobare a Hotărârii Colegiului Prefectural, privind aprobarea Planului Județean de Măsuri pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor din unitățile de învățământ preuniversitar;

7. ȘEDINȚA DIN 24 IULIE 2013 1. Informare cu privire la rezultatele la Evaluarea Națională în județul

Brașov. Informare cu privire la desfăşurarea examenului de bacalaureat în

judeţul Braşov, sesiunea iunie - iulie 2013. 2. Prezentarea rezultatelor definitive ale Recensământului Populaţiei şi al

Locuinţelor – 2011 la nivelul județului Brașov; 8. ȘEDINȚA DIN 27 AUGUST 2013

1. Prezentarea acţiunilor întreprinse în primele 7 luni ale anului 2013, de către Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Brașov;

2. Prezentarea acţiunilor întreprinse în primele 7 luni ale anului 2013, de către Casa de Cultură a Studenților Brașov;

3. Prezentarea acţiunilor întreprinse în primele 7 luni ale anului 2013, de către Clubul Sportiv Municipal Brașov;

9. ȘEDINȚA DIN 30 SEPTEMBRIE 2013 1. Prezentarea acţiunilor întreprinse în primele 8 luni ale anului 2013, de

către Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Braşov; 2. Prezentarea acţiunilor întreprinse în primele 8 luni ale anului 2013, de

către Inspectoratul Teritorial pentru Calitatea Seminţelor şi a Materialului Săditor Brașov;

3. Prezentarea acţiunilor întreprinse în primele 8 luni ale anului 2013, de către Oficiul de Studii Pedologice şi Agrochimice Braşov;

Page 17: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

17

4. Prezentarea acţiunilor întreprinse în primele 8 luni ale anului 2013, de către Oficiul pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie Braşov;

5. Prezentarea și supunerea spre aprobare a Hotărârii Colegiului Prefectural, privind aprobarea Planului județean de acțiune pentru verificarea stării tehnice și funcționale a construcțiilor hidrotehnice cu rol de apărare împotriva inundațiilor;

10. ȘEDINȚA DIN 29 OCTOMBRIE 2013 1. Prezentarea acţiunilor întreprinse în primele 9 luni ale anului 2013, de

către Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale Braşov; 2. Prezentarea acţiunilor întreprinse în primele 9 luni ale anului 2013, de

către Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional Braşov; 3. Prezentarea acţiunilor întreprinse în primele 9 luni ale anului 2013, de

către Oficiul Teritorial pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie Braşov;

11. ȘEDINȚA DIN 26 NOIEMBRIE 2013 1. Prezentarea acţiunilor întreprinse în trimestrele I-III ale anului 2013,

de către Comisariatul Județean Brașov al Gărzii Naționale de Mediu; 2. Prezentarea acţiunilor întreprinse în trimestrele I-III ale anului 2013,

de către Direcția Regională în Construcții Centru; 3. Prezentarea și supunerea spre aprobare a Hotărârii Colegiului

Prefectural, privind constituirea Comandamentului Judeţean pentru asigurarea stării de sănătate a populaţiei în perioada Sărbătorilor de Iarnă;

4. Prezentarea și supunerea spre aprobare a Hotărârii Colegiului Prefectural, privind constituirea Comisiei Mixte pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilegale în legătură cu recoltarea, transportul, prelucrarea, comercializarea materialelor lemnoase şi a pomilor de Crăciun;

b) Hotărârile Colegiului Prefectural:

1. Hotărârea nr. 1 din 25.06.2013, privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Colegiului Prefectural al Judeţului Braşov

2. Hotărârea nr. 2 din 25.06.2013, privind aprobarea Planului de Măsuri privind creșterea gradului de siguranță a elevilor din unitățile de învățământ preuniversitar

3. Hotărâre nr. 3 din 30.09.2013, privind aprobarea Planului judeţean de acţiuni pentru verificarea stării tehnice şi funcţionale a construcţiilor hidrotehnice cu rol de apărare împotriva inundaţiilor de pe râurile interioare din judeţul Braşov

4. Hotărârea nr. 4 din 26.11.2013, privind constituirea Comandamentului Judeţean pentru asigurarea stării de sănătate a populației în perioada Sărbătorilor de Iarnă

5. Hotărârea nr. 5 din 26.11.2013, privind constituirea Comisiei Mixte pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilegale în legătură cu recoltarea,

Page 18: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

18

transportul, prelucrarea, comercializarea materialelor lemnoase şi a pomilor de Crăciun

4. COMISIA DE DIALOG SOCIAL a) Tematica abordată şi iniţiatorii acesteia, modalitatea de soluţionare a fiecărei

probleme discutate 1. ŞEDINŢA DIN 09.04.2013:

Tema 1: Analiza situației cu care se confruntă SC Nitroporos SRL Făgăraș și SC Viromet SA Victoria urmare a creșterii prețurilor gazelor naturale;

- Iniţiatori: Uniuniea Sindicala Teritoriala Filiala Braşov a Confederaţiei Naţionale Sindicale „Cartel ALFA”

- Nivel de interes: local - Soluţionare:

Tema 1. Demersuri: Instituția Prefectului – Județul Brașov a înaintat ministrului

delegat pentru energie din cadrul Ministerului Economiei solicitarea reprezentanților organizațiilor sindicale de a se realiza o întâlnire dintre cele două părți în care să se prezinte punctul de vedere al sindicatelor față de majorarea prețurilor la gazele naturale, care aduce deservicii uriașe sistemului economic național și va determina pierderi semnificative bugetului statului, României în general. Totodată s-a prezentat și punctul de vedere al sindicatelor referitor la aplicarea prevederilor HG nr. 22 din 22 ianuarie 2013, privind stabilirea preţului de achiziţie a gazelor naturale din producţia internă pentru piaţa reglementată de gaze naturale, prin care vor fi afectate activitățile economice ale societăților din industria chimică și petrochimică. În acest sens, s-a precizat faptul că 75% din costurile de producție ale societăților care folosesc gazul metan ca materie primă îl reprezintă plata utilităților la gaze și electricitate, iar creșterea prețurilor coroborată cu nediferențierea acestor agenți economici de ceilalți consumatori industriali va genera scăderea producției și implicit reducerea locurilor de muncă. Totodată, s-a menționat faptul că facturile la utilități se plătesc în avans, iar societățile comerciale care folosesc gazele naturale ca materie primă își recuperează aceste costuri prin valorificarea produselor finite ulterior cu plata la 30 de zile sau chiar la 60 de zile.

Măsuri: Prin adresa nr. 176313/02.07.2013 a Ministerului Economiei – Departamentul pentru Energie a comunicat faptul că Guvernul României a solicitat Comisarului pentru Energie din cadrul Comisiei Europene amânarea cu 6 luni a calendarului de liberalizare a prețurilor, însă aceștia au precizat că acesta trebuie respectat. S-a propus elaborarea unei strategii de ramură care să țină cont de dimensionarea capacităților de producție corelată cu necesarul

Page 19: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

19

intern de consum, analiza posibilității de derulare de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a unor programe complementare de susținere a agriculturii cu îngrașăminte chimice din producția internă, susținerea unor programe de modernizare a instalațiilor susținute de Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice

Tema 2 Demersuri: Referitor la problema cu care se confruntă angajații SC

Fabrica de Pulberi SA Făgăraș, care nu și-au mai primit drepturile salariale din luna decembrie 2012, această situație find generată de lipsa stabilirii numărului de angajați cuprinși în nucleul de bază la nivelul CN ROMARM SA pentru anul 2013: S-a solicitat conducerii companiei naționale să depună toate diligențele în vederea promovării hotărârii de guvern privind plata angajaților necesari asigurării continuității activității din sistemul de apărare.

Măsuri: a fost aprobat prin hotărâre a Guvernului României plafonul de venituri şi cheltuieli al SC Fabrica de Pulberi SA Făgăraş, care a permis plata salariilor restante.

Tema 2: Stadiul procesului legislativ privind propunerile de modificare a Legii 62/2011 privind dialogul social;

- Iniţiatori: Uniuniea Sindicala Teritoriala Filiala Braşov a Confederaţiei Naţionale Sindicale „Cartel ALFA”

- Nivel de interes: local - Soluţionare: dezbatere, transmitere material la Ministerul Muncii, Familiei,

Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice 2. ŞEDINŢA DIN 28.05.2013:

Tema: Analiza principalilor indicatori economico-sociali din judeţul Braşov în anul 2012 și primul trimestru al anului 2013;

- Iniţiatori: Instituţia Prefectului Judeţului Braşov - Nivel de interes: local - Soluţionare: dezbatere, transmitere material Ministerului Finanțelor Publice

3. ŞEDINŢA DIN 25.06.2013: Tema: Securitatea şi sănătatea în muncă – obligaţii şi consecinţe; - Iniţiatori: Instituţia Prefectului Judeţului Braşov - Nivel de interes: local - Soluţionare: dezbatere, Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice

4. ŞEDINŢA DIN 01.10.2013: Tema: Formarea profesională a adultilor – instrument în atingerea

obiectivelor dezvoltării resurselor umane. - Iniţiatori: Instituţia Prefectului Judeţului Braşov - Nivel de interes: local - Soluţionare: dezbatere, Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice

5. Şedinţa din 23.10.2013:

Page 20: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

20

Tema : Analiza problemelor cu care se confruntă societățile comerciale din grupul Electrica;

- Iniţiatori: Instituţia Prefectului Judeţului Braşov - Nivel de interes: local şi naţional - Soluţionare: dezbatere, informarea Ministerului Muncii, Familiei, Protecției

Sociale și Persoanelor Vârstnice şi a Ministerului Economiei. 6. ÎNTÂLNIRE ÎNTRE LIDERII SINDICALI ŞI PARLAMENTARII DIN

COLEGIILE JUDEŢULUI BRAŞOV 25.10.2013: - Participanţi:

Dl. Gabor Fănică – Preşedinte CNS „Cartel Alfa”- Uniunea Sindicală Teritorială Filiala Braşov Dl. Dobrescu Florin – Preşedinte FSE „Spiru Haret” - Uniunea Judeţeană a Sindicatelor Braşov Dl. Cupu Lucian – Preşedinte Sindicatul Liber Nitramonia-Rompiro Făgăraș afiliat la CNS „Cartel Alfa”- Uniunea Sindicală Teritorială Filiala Braşov Dl. Gherghina Alexandru – Preşedinte Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor – Penitenciarul Braşov Dl. Pupăză Dănuţ – Preşedinte Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual Biroul Teritorial Braşov, afiliat la CNS „Cartel Alfa” Dl. Grapă Sebastian – Senator Dl. Popa Vlad Nicolae – Senator Dl. Chiriac Viorel– Senator Dl. Adam Ioan– Deputat Dl. Niţă Emil – Deputat Dl. Ochi Ioan - Deputat

-Tema :. Probleme diverse . -Iniţiatori: Confederaţia Naţională Sindicală „Cartel Alfa”- Uniunea Sindicală Teritorială Filiala Braşov şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”- Uniunea Judeţeană a Sindicatelor Braşov. - Nivel de interes: local -Soluţionare: dezbatere, informarea Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice

7. ŞEDINŢA DIN 12.11.2013: Tema : Analiza problemelor cu care se confruntă SC Nitroporos SRL Făgăraș.

- Iniţiatori: Instituţia Prefectului Judeţului Braşov - Nivel de interes: local - Soluţionare: dezbatere, informarea Ministerului Muncii, Familiei, Protecției

Sociale și Persoanelor Vârstnice; directorul executiv al SC Nitroporos SRL a promis faptul că va identifica sursele de finanțare și în maxim trei săptămâni va asigura plata drepturilor salariale restante ale angajaților societății.

b) Proiectele de acte normative propuse spre dezbaterea comisiilor de dialog social

judeţene de către ministere.

Page 21: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

21

În cadrul Comisiei de Dialog Social a fost discuta sindicale şi patronale propuneri de modificare a Legii 62/2011, legea dialogului social, care au fost transmise Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.

c) Stări conflictuale identificate în plan judeţean şi modul de soluţionare

1. Neplata drepturilor salariale din luna decembrie 2012 ale angajaților SC

Fabrica de Pulberi SA Făgăraș, solicitare transmisă către CN ROMARM SA pentru promovarea proiectului de hotărâre de guvern în vederea asigurării fondurilor necesare plății salariilor;

2. Neplata drepturilor salariale ale angajaților SC Nitroporos SRL Făgăraș a condus la declanșarea de către 7 persoane a grevei foamei. Participarea prefectului județului Brașov la întâlnirea cu sindicatele care reprezintă angajații de pe Platforma Chimică Făgăraș și informarea Ministerului Finanțelor Publice și Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice. Prin implicarea personala s-a reusit deblocarea situatiei iar in urma intalnirii cu patronatul cele 7 persoane au renuntat la greva foamei, găsindu-se soluţii pentru plata drepturilor salariale.

3. La nivel naţional societățile de servicii energetice inființate prin reorganizarea S.C. F.I.S.E. Electrica Serv S.A., respectiv S.C. Servicii Energetice Dobrogea S.A., S.C. Servicii Energetice Banat S.A., S.C. Servicii Energetice Moldova S,A., se află într-o situaţie economico-financiară dificilă și care vor intra intr-un program de disponibilizări masive (cca. 1700 salariaţi). Acești salariaţi trebuie să beneficieze de drepturile bănești prevăzute în OUG. nr. 36/2013 și de o diferență de plăți compensatorii în conformitate cu contractul colectiv de muncă aplicabil. In zona Transilvania Sud, unde Sindicatul Electrica Transilvania Sud își desfășoară activitatea s-au făcut anul trecut și anul acesta mai multe etape de disponibilizări individuale din rândul angajațiilor S.I.S.E.- Transilvania Sud. Reorganizarea Societăților de Servicii va aduce alte tranșe de diponibilizări fapt pentru care reprezentantul sindicatului solicită găsirea de soluţii viabile pentru siguranţa angajaţilor și a locurilor de munca ale acestora. În sensul celor prezentate anterior, președintele Filialei Brașov al Confederaţiei Naţionale Sindicală „Cartel Alfa” a solicitat întrunirea Comisiei de Dialog Social din cadrul Ministerului Economiei, ședință în care să fie dezbătute problemele cu care se confruntă societățile comerciale care activează în cadrul sistemului energetic național și identificarea măsurilor necesare soluționării acestora.

4. Sindicatul Liber Independent ICA Braşov a prezentat situaţia existentă la SC Construcţii Aeronautice SA Braşov (datoriile înregistrate către Autoritatea Aeronautică Civilă şi Agenţia Europeană de Siguranţă a Aviaţiei, datoriile salariale, conturile blocate ale societăţii, nerespectarea legii 319/2006, expirarea autorizaţiei de mediu, sistarea alimentării cu gaz metan şi curent electric din cauza datoriilor acumulate) şi a solicitat soluţionarea problemelor

Page 22: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

22

existente la nivelul societăţii şi aprobarea Programului de Restructurare Totală în condiţiile OUG 36/2013. A fost informat Guvernul. Prin adresa nr. 1510/ADP/05.11.2013 a Ministerului Muncii am fos informați asupra faptului că liderul Sindicatul Liber Independent ICA Braşov a fost invitat la o întâlnire în data de 14 noiembrie 2013 pentru dezbaterea acestor probleme.

5. Președintele Sindicatului Nitramonia – Rompiro, dl. Lucian Cupu a prezentat în sinteză problemele cu care se confruntă angajații SC Nitroporos SRL Făgăraș:

- s-au acumulat 3 luni restanțe la plata drepturilor salariale; - angajaților societății comerciale nu le sunt eliberate fișe de salarii; - sunt plătite doar zilele lucrătoare, fără a fi luate în calcul orele prestate

în ture; - nu au fost acordate zilele aferente concediului de odihnă; - persoanelor care au părăsit societatea nu le-au fost acordate

drepturile salariale restante până la data încetării raporturilor de muncă;

- personalul care își desfășoară activitatea în cadrul societății este subdimensionat necesităților acesteia;

- întârzierile la plata drepturilor salariale determină imposibilitatea angajaților de a beneficia de ajutoare de încălzire;

- nu a fost respectat protocolul semnat cu ocazia aplanării conflictului de muncă din luna august;

Față de solicitările formulate atât de către reprezentanții organizațiilor sindicale, cât și de către conducerea Instituției Prefectului – Județul Brașov, directorul executiv al SC Nitroporos SRL a promis faptul că va identifica sursele de finanțare și în maxim trei săptămâni va asigura plata drepturilor salariale restante ale angajaților societății.

6.Grevă spontană la Regia Autonomă de Transport Brașov

În data de 07 iunie 2013 începând cu ora 5,00, angajați ai Regiei Autonome de Transport Brașov au încetat în mod spontan lucru și au ocupat curtea interioara a instituției, fără a exista aportul organizatoric sau de coordonare a celor 4 sindicate active la nivelul RAT Brașov. În jurul orei 8,00. S-a efectuat deplasarea la sediul RAT Brașov în scopul întâlnirii cu reprezentanții angajaților și identificarea soluțiilor de detensionare a situației existente. Datorită refuzului atât a reprezentanților angajaților, cât și ai liderilor organizațiilor sindicale din RAT Brașov de a se purta o discuție în cadrul sediului acestei instituții, la nivelul Instituției Prefectului – Județul Brașov, începând cu ora 11,00, a fost organizată o întâlnire la care a participat conducerea executivă și a consiliului de administrație al regiei, președintele Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor Libere din România – Frăţia, primarul și viceprimarul Municipiului Brașov, precum și directorul executiv al Direcției

Page 23: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

23

Generale ale Finanțelor Publice Brașov și inspectorul șef al Inspectoratului de Poliție al Județului Brașov. Urmare a ședinței organizate la sediul Instituției Prefectului – Județul Brașov au fost convenite următoarele măsuri:

1. organizarea unei întâlniri, la aceași dată începând cu ora 12,00, la sediul Primăriei Municipiului Brașov, la care să participe conducerea executivă și a consiliului de administrație al regiei, președintele Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor Libere din România – Frăţia, primarul și viceprimarul Municipiului Brașov și reprezentanții angajaților și ai sindicatelor

2. organizarea în cursul săptămânii următoare a unei întâlniri, în sediul Regiei Autonome de Transport Brașov, între conducerea regiei, a Primăriei Brașov și angajații acesteia;

d) Alte iniţiative locale care implică partenerii sociali. Solicitare organizare întâlnire între ministrul delegat pentru energie și

reprezentanții sindicatelor din chimie și petrochimie pentru modificarea calendarului de creștere al prețului la gazele naturale;

Conferința regională a Proiectului „Impreună pentru dezvoltarea dialogului social în România” – 30.09.2013

Propuneri privind îmbunătăţirea dialogului social la nivel local. Intensificarea implicării reprezentanților patronatelor în comisia de

dialog social, până în prezent aceștia nu au formulat nici o temă de dezbatere;

Creșterea gradului de colaborare între structurile centrale ale organizațiilor patronale și reprezentanții teritoriali ai acestora;

5. MONITORIZAREA ACTELOR NORMATIVE ADOPTATE DE AUTORITĂŢILE PUBLICE LOCALE PENTRU IDENTIFICAREA OBSTACOLELOR ÎN CALEA LIBEREI CIRCULAŢII A PERSOANELOR ŞI SERVICIILOR

Conform Ordinului Prefectului nr. 724/08.10.2013, componenţa Grupului Judeţean de Lucru pentru identificarea şi eliminarea obstacolelor în calea liberei circulaţii a persoanelor, a serviciilor, a mărfurilor şi capitalurilor a fost modificată astfel încât această structură nu mai este în prezent alcătuită din reprezentanţii SPD-urilor din judeţ, ci din angajaţii SAECIDEMSPD. În cursul ultimului trimestru al anului 2013, membrii Grupului de Lucru au verificat: 1389 Hotărâri adoptate de Consiliile Locale din judeţ şi 19.185 Dispoziţii de Primar 6. MONITORIZAREA SERVICIILOR PUBLICE DECONCENTRATE

Page 24: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

24

a) Stadiul de implementare a acţiunilor pentru îndeplinirea obiectivelor cuprinse în Programul de guvernare 2013-2016

În conformitate cu prevederile art. 6 din Hotărârea Guvernului nr. 460/2006,

pentru aplicarea unor prevederi ale Legii nr. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului, cu modificările şi completările ulterioare, prin adresa nr. 13474/23.09.2013 s-a solicitat tuturor serviciilor publice deconcentrate, celorlalte autorităţi ale administraţiei publice centrale cu reprezentare teritorială în judeţul Braşov, să comunice stadiul de implementare a acţiunilor pentru îndeplinirea obiectivelor cuprinse în Programul de guvernare 2013-2016, aprobat prin Hotărârea Parlamentului nr. 45/21.12.2012, publicată în Monitorul Oficial nr. 877/21.12.2012.

Au fost centralizate și analizate rapoartele serviciilor publice deconcentrate privind acţiunile şi măsuri întreprinse de către acestea pe principalele domenii sau obiective de activitate:

Agricultură Ape şi Păduri Cultură Dezvoltare şi administraţie Educaţie Finanţe Interne Mediu Muncă Sănătate Tineret şi sport Transporturi – Infrastructura rutieră Minorităţi

b) Monitorizarea serviciilor publice deconcentrate:

Prin intermediul Notei de serviciu nr. 849/15.01.2013 şi al Ordinului Prefectului nr. 717/3.10.2013 s-a făcut repartizarea atribuţiilor de monitorizare a SPD-urilor la nivelul personalului SAECIDEMSPD. Angajaţii serviciului au realizat rapoarte lunare de activitate ale SPD-urilor monitorizate, o atenţie deosebită acordându-se activităţilor de control desfăşurate de SPD-urile cu acest gen de atribuţii, pentru care au fost realizate raportări distincte.

Solicitarea de la Direcţia Judeţeană de Statistică a datelor statistice privind starea socio-economică a judeţului pentru semestrul I al anului 2013.

Monitorizarea ordonatorilor principali de credite în subordinea cărora funcţionează unităţi sanitare publice, privind existenţa timp de 3 luni consecutiv a arieratelor, precum şi măsurile dispuse (la solicitarea Ministerului Sănătăţii).

Page 25: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

25

Activitatea de soluţionare a petiţiilor formulate de către persoane fizice sau juridice, care au ca obiect activitatea serviciilor publice deconcentrate (verificarea calităţii apei, amplasarea de crescătorii de păsări fără respectarea cerinţelor legale, disciplina în construcţii, stabilire drepturi în vederea acordării de locuinţe sociale, ajutor financiar, ajutoare sociale sau pensii, incălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului).

În scopul realizării obiectivelor cuprinse în Programul de Guvernare, Instituţia Prefectului – Judeţul Braşov, prin aparatul de specialitate, a urmărit activitatea serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale organizate în judeţ, cât şi modul de conlucrare dintre autorităţile administraţiei publice locale şi serviciile publice deconcentrate, examinând totodată stadiul de execuţie a unor lucrări şi acţiuni care se derulează în comun.

Monitorizarea serviciilor publice deconcentrate şi altor structuri guvernamentale cu reprezentare în teritoriu a vizat modul de exercitare a prerogativelor legale şi a realizării programelor proprii de măsuri şi acţiuni stabilite pentru anul 2013. O atenţie deosebita a fost acordată serviciilor publice deconcentrate care au atribuţii de inspecţie şi de control. În acest scop au fost solicitate lunar situaţii detaliate privind controalele desfăşurate de aceste servicii, tematica abordată, disfuncţionalităţile identificate, masurile stabilite pentru intrarea în legalitate, precum şi sancţiunile aplicate. Pentru toţi aceşti indicatori au fost monitorizate valorile lunare şi au fost întocmite analize privind evoluţia acestora.

c) Protecţia mediului În vederea realizării obiectivului operaţional “Intensificarea acţiunilor privind protecţia mediului la nivelul judeţului Braşov”, Instituţia Prefectului Judeţul Braşov are un membru permanent în CAT (Colectivul de Analiză Tehnică – comisie ce urmăreşte procedurile de autorizare de mediu de la nivelul judeţului) şi un membru-invitat permanent în CSC (Comitetul Special Constituit – comisie ce urmăreşte etapa de încadrare – PUZ, PUD - a proiectelor din punct de vedere al legislaţiei de mediu), foruri ce activează la nivelul Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Braşov. În urma fiecărei şedinţe se elaborează un raport de activitate ce este prezentat conducerii instituţiei, document ce se arhivează împreună cu procesul-verbal redactat de secretariatul CAT-CSC. Astfel, în cursul anului 2013, au fost redactate 49 de rapoarte săptămânale vizând activitatea acestor comisii. Toată activitatea celor două comisii a fost centralizată de către reprezentantul Instituţiei Prefectului Judeţul Braşov în CAT într-o bază de date cu toate dosarele analizate, bază de date în care au fost introduse în cursul anului 2013 1150 intrări (documentaţii depuse de către societăţi comerciale, instituţii publice sau persoane fizice în vederea obţinerii avizului, acordului sau autorizaţiei de mediu). În plus, începând cu luna iunie 2013, reprezentantul Instituţiei Prefectului Judeţul Braşov în CAT a participat la dezbaterile publice organizate de APM Braşov,

Page 26: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

26

respectiv la 6 astfel de evenimente, după care a redactat rapoarte de informare privind derularea acestora. În aceeaşi ordine de idei, Instituţia Prefectului Judeţul Braşov monitorizează actualizarea PLAM (Planul Local de Acţiune pentru Mediu), prin reprezentantul în grupul de lucru, iar lunar este prelucrat raportul APM Braşov privind starea mediului în judeţ. 7. SITUAȚIA ACȚIUNILOR DE CONTROL EFECTUATE ÎN ANUL 2013

1. Activitate de verificare a modului de depozitare şi arhivare a documentelor care constituie arhiva pasivă a Casei de Pensii a judeţului Braşov. a) Instituții publice implicate

Instituţia Prefectului Judeţul Braşov b) Data/perioada și locul verificării

29 Ianuarie 2013 – 06 Februarie 2013. Casa de Pensii a judeţului Braşov. Primăria oraşului Râşnov.

c) Rezultatele și măsurile dispuse Casa de Pensii a judeţului Braşov a solicitat fondurile necesare prin

adresa nr.2061 din 08.02.2013, fonduri nealocate până la această dată.

Se continuă identificarea la nivel local de spaţiu disponibil. 2. Analiza tarifelor la serviciile de alimentare cu apă potabilă și

canalizare-epurare a apelor uzate din unitățile administrativ teritoriale din județul Brașov a) Instituții publice implicate

Instituția Prefectului – Județul Brașov b) Data/perioada și locul verificării

Februarie 2013 c) Rezultatele și măsurile dispuse

S-au centralizat datele pe judeţul Braşov pe fiecare serviciu şi tip de consumatori

3. Comisia de supraveghere a agenților economici de alimentație publică și turism pe perioada FOTE 2013 a) Instituții publice implicate

Direcția Sanitară-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Brașov Direcția pentru Sănătate Publică Brașov Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Braşov

b) Data/perioada și locul verificării Februarie 2013 Intreaga perioadă a competiției sportive

c) Rezultatele și măsurile dispuse S-au recoltat 180 de probe de alimente de origine nonanimala in

program strategic pentru verificarea conformităţii acestora din punct

Page 27: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

27

de vedere microbiologic, al conţinutului de contaminanţi (micotoxine, metale grele, nitraţi), reziduuri de pesticide , OMG, aditivi, radioactivitate.

22 controale efectuate la unităţile de alimentaţie publică şi turism din apropierea locurilor de desfăşurare a competiţiei

4. Activităţi de verificare fizică a Poligonului Uzinal Dejani pentru eliminarea pericolului dat de posibilitatea existenţei de muniţie. a) Instituții publice implicate

Instituţia Prefectului Judeţul Braşov Inspectoratul Judeţean de Poliţie Braşov Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Ţara Bârsei” al Judeţului

Braşov Comisariatul Judeţean al Gărzii Naţionale de Mediu Braşov

b) Data/perioada și locul verificării Martie 2013 – Iunie 2013. Poligonului Uzinal Dejani - Făgăraş. S.C. UPS S.A. Făgăraş; S.C.INFO-DIP INSOLVENCY; S.C.Silnef Security S.R.L.

c) Rezultatele și măsurile dispuse Au fost sesizate instituţiile publice cu atribuţii în domeniu. Au fost efectuate activităţi specifice de către I.P.J. Braşov,I.S.U. Braşov şi Garda Mediu Braşov/ nr.8698 din

06.06.2013.

A fost informat ministrul afacerilor interne-dl.ministru Radu Stroe/ nr.4892 din 21.03.2013.

5. Constituirea comisiei de verificare a aspectelor semnalate de Agenţia Domeniilor Statului – Reprezentanţa Teritorială Braşov a) Instituții publice implicate

Instituția Prefectului – Județul Brașov Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Braşov Agenţia Domeniilor Statului – Reprezentanţa Teritorială Braşov

b) Data/perioada și locul verificării Martie – aprilie 2013 Buneşti Caţa

c) Rezultatele și măsurile dispuse 29 titluri de proprietate identificate ca fiind emise pe amplasamentul

terenurilor deţinute de Agenţia Domeniilor Statului în localitatea Buneşti

11 titluri de proprietate identificate ca fiind emise pe amplasamentul terenurilor deţinute de Agenţia Domeniilor Statului în localitatea Caţa

Comisiile Locale de Fond Funciar Buneşti şi Caţa vor înainta propuneri de anulare a tuturor titlurilor de proprietate emise pe amplasamentul terenurilor ADS

Page 28: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

28

6. Comisia județeană de verificare a modului în care au fost salubrizate cursurile de apă pentru asigurarea secțiunilor de scurgere a apelor mari a) Instituții publice implicate

Instituţia Prefectului Judeţul Braşov Sistemul de Gospodărire a Apelor Braşov Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Braşov Comisariatul Judeţean al Gărzii Naţionale de Mediu Braşov Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Ţara Bârsei” al Judeţului

Braşov b) Data/perioada și locul verificării

Aprilie 2013 c) Rezultatele și măsurile dispuse

27 unităţi administrativ teritoriale verificate În 21 unităţi administrativ teritoriale au fost identificate depozite de

material lemnos și deșeuri 2 avertismente 1 sancțiune contravențională s-au stabilit termene de remediere pentru toate deficiențele

7. Comisia de verificare a aspectelor semnalate de către Asociația Crescătorilor de Animale ”Dumbrava Șorșului” din comuna Șoarș a) Instituții publice implicate

Instituția Prefectului – Județul Brașov b) Data/perioada și locul verificării

Aprilie 2013 Primăria Comunei Şoarş

c) Rezultatele și măsurile dispuse HCL nr. 53/28.12.2012 nu respectă condițiile de legalitate impuse de

lege S-a solicitat Consiliului Local Șoarș revocarea hotărârii

8. Comisia mixtă de control şi supravegherea activităţii de desfacere în pieţele agroalimentare din judeţul Braşov în perioada premergătoare şi în timpul Sărbătorilor Pascale a) Instituții publice implicate

Direcția Sanitară-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Brașov Direcția pentru Sănătate Publică Brașov Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Braşov

b) Data/perioada și locul verificării 8 aprilie 2013 – mai 2013

c) Rezultatele și măsurile dispuse 234 unități supuse controlului 45 amenzi contravenționale în valoare de 66.400 lei, 97 avertismente

Page 29: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

29

9. Comisiile de control a agenților economici privind calitatea serviciilor în turism a) Instituții publice implicate

Direcția Sanitară-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Brașov Direcția pentru Sănătate Publică Brașov Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Braşov Comisariatul Judeţean al Gărzii Naţionale de Mediu Braşov

b) Data/perioada și locul verificării 11 iulie 2013 – 01 septembrie 2013

c) Rezultatele și măsurile dispuse 57 acțiuni de control 28 amenzi contravenționale în valoare de 135.000 lei 70 kg produse retrase de la comercializare

2 ordonanțe de închidere/suspendare activitate 23 avertismente

10. Activitate de verificare a legalităţii unor documente juridice anterioare care au stat la baza închirierii unor suprafeţe de teren din proprietatea publica/privată a comunei Caţa, precum şi nedepunerea declaraţiilor de interese. a) Instituții publice implicate

Instituţia Prefectului Judeţul Braşov Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov Oficiul Registrului Comerţului Braşov

b) Data/perioada și locul verificării

Iulie 2013 – Noiembrie 2013 . Instituţia Prefectului Judeţul Braşov Primăria comunei Caţa. Comisariatul Judeţean Protecţia Consumatorilor Braşov. Agenţia Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Bv.

c) Rezultatele și măsurile dispuse Au fost sesizate Instituţiile publice abilitate: A.N.I. nr.15963/11.11.2013; A.N.P.C. nr.15964/11.11.2013; Guvernul României-D.L.A.F. nr.15965/11.11.2013;

11. Activitate de verificare a legalităţii unor documente juridice care au stat la baza încheierii unui contract de concesiune de către primăria oraşului Zărneşti, precum şi existenţa unor posibile grupări infracţionale. a) Instituții publice implicate

Instituţia Prefectului Judeţul Braşov Inspectoratul Judeţean de Poliţie Braşov Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Ţara Bârsei” al Judeţului

Braşov Comisariatul Judeţean al Gărzii Naţionale de Mediu Braşov

b) Data/perioada și locul verificării

Page 30: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

30

Iunie-iulie 2013 Primăria oraşului Zărneşti.

c) Rezultatele și măsurile dispuse

In urma verificărilor efectuate de către instituţiile abilitate, petiţia nu s-a confirmat:

I.P.J. Braşov nr.9010/11.06.2013; Garda Mediu Braşov nr.7961/21.05.2013; Garda Financiară Braşov nr.9297/17.06.2013; Petiţionarii nu existau.

Au fost informaţi: Guvernul României nr. 10915/18.07.2013; Preşedinţia României nr. 10915/18.07.2013;

12. Activitate de verificare a modului de îndeplinire a atribuţiilor de către primarul şi secretarul comunei Bod judeţul Braşov. a) Instituții publice implicate

Instituţia Prefectului Judeţul Braşov b) Data/perioada și locul verificării

16 Iulie 2013. Primăria comunei Bod

c) Rezultatele și măsurile dispuse Au fost dispuse măsuri de remediere a deficienţelor constatate conform

Raport Control anexa Ordin Prefect Controlul a fost reluat conform Ordinelor de Prefect nr.682/26.09.2013,

nr.792/30.10.2013. 13. Activitate de verificare pentru respectarea prevederilor legale

privind durata timpului de muncă, munca suplimentară, repausul săptămânal, respectiv plata la zi a drepturilor salariale, în vederea încetării conflictului de muncă (greva foamei 7 persoane) deschis la data de 31.07.2013. a) Instituții publice implicate

Instituţia Prefectului Judeţul Braşov Inspectoratul Teritorial de Muncă Braşov Poliţia Municipiului Făgăraş

b) Data/perioada și locul verificării 31 Iulie - 02 August 2013.

S.C.Nitroporos S.R.L. Făgăraş. c) Rezultatele și măsurile dispuse

P.V. Control nr. 23103 din 01.08.2013 / I.T.M. Braşov.Conflictul de muncă a fost închis la 02.08.2013.

Au fost informaţi: Primul Ministru al Guvernului României nr.11809/08.08.2013; Ministerul Afacerilor Interne nr.11810/08.08.2013; Ministerul Economiei nr.11812/08.08.2013; Ministerul Muncii nr.11813/08.08.2013;

Page 31: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

31

14. Activitate de verificare a modului de îndeplinire a atribuţiilor de către primarul şi secretarul comunei Budila judeţul Braşov precum şi nedepunerea declaraţiilor de interese. a) Instituții publice implicate

Instituţia Prefectului Judeţul Braşov A.N.”Apele Române” –Sistemul de Gospodărire a Apelor Braşov Comisariatul Judeţean al Gărzii Naţionale de Mediu Braşov

b) Data/perioada și locul verificării 20 August 2013. Primăria comunei Budila.

c) Rezultatele și măsurile dispuse Au fost sesizate Instituţiile publice abilitate:

I.P.J. Braşov nr. 12482/27.08.2013; A.N.”Apele Române”-S.G.A. Braşov nr. 12482/27.08.2013; Garda Mediu Braşov nr.12482/27.08.2013; A.N.I. nr.12482/27.08.2013;

15. Comisia pentru stabilirea naturii alunecării de teren și gradul de pericol pentru populație – orașul Rupea, str. Cimitirului nr. 10 și 12 a) Instituții publice implicate

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Ţara Bârsei” al Judeţului Braşov

Direcția Regională în Construcții Compania Apa Instituția Prefectului Județul Brașov Primăria Orașului Rupea

b) Data/perioada și locul verificării 22 octombrie 2013

c) Rezultatele și măsurile dispuse Raport înregistrat cu nr. 15018/22.10.2013. S-a pus în vedere

Comitetului Local pentru Situații de Urgență Rupea să efectueze monitorizarea permanentă a evoluției alunecării de teren și raportarea conform dispozițiilor legale.

16. Comisia mixtă de verificare a stării tehnice şi funcţionale a construcţiilor hidrotehnice cu rol de apărare împotriva inundaţiilor de pe râurile interioare din judeţul Braşov a) Instituții publice implicate

Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice Instituţia Prefectului Judeţul Braşov Administraţia Naţională „Apele Române” Administraţia Bazinală de Apă Olt Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Ţara Bârsei” al Judeţului

Braşov Sistemul de Gospodărire a Apelor Braşov

b) Data/perioada și locul verificării 21 noiembrie 2013 - 22 noiembrie 2013

Page 32: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

32

c) Rezultatele și măsurile dispuse Au fost verificate 6 diguri de protecţie împotriva inundaţiilor, 2

acumulări de apă, 6 lucrări de regularizare a cursurilor de apă, situaţia stocurilor de materiale şi mijloace de apărare existente, stadiul reactualizării planurilor locale de apărare împotriva inundaţiilor şi a planurilor de acţiune în caz de accident de baraj. Au fost identificate 10 puncte critice pe cursurile de apă şi patru cursuri de apă cu vegetaţie excesivă pentru care s-au propus măsuri de remediere

17. Activitate de verificare a infracţiunilor la regimul silvic în zona Gârcini / oraş Săcele. a) Instituții publice implicate

Instituţia Prefectului Judeţul Braşov Inspectoratul Județean de Poliție Brașov Inspectoratul de regim Silvic și Vânătoare Brașov

b) Data/perioada și locul verificării 29.10.2013 Regia Publică Locală a Pădurilor Săcele S.A.

c) Rezultatele și măsurile dispuse Activitatea de instrumentare a fost desfăşurată de I.P.J. Braşov care a

derulat activităţi specifice în colaborare cu Parchetul Braşov în data de 29.10.2013, cu un efectiv de 250 persoane din cadrul tuturor structurilor implicate. Acțiunile de control s-au derulat simultan în zona Săcele, cartier Gârcini și județul Prahova. Au fost închise 8 gatere neautorizate, prejudiciul adus de către acestea se ridică estimativ la suma de 600.000 lei, doar pe parcursul anului 2013.

18. Comandamentul Judeţean pentru asigurarea stării de sănătate a populaţiei în perioada Sărbătorilor de Iarnă a) Instituții publice implicate

Direcția Sanitară-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Brașov Direcția pentru Sănătate Publică Brașov Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Braşov

b) Data/perioada și locul verificării Decembrie 2013

c) Rezultatele și măsurile dispuse 188 de societăți comerciale controlate 33 amenzi contravenționale aplicate 129.200 valoarea amenzilor contravenționale 87 avertismente 378 kg produse oprite temporar de la comercializare în valoare de

6.222 lei 15 kg produse oprite definitiv de la comercializare în valoare de 225 lei

19. Comisia Mixtă pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilegale în legătură cu recoltarea, transportul, prelucrarea, comercializarea materialelor lemnoase şi a pomilor de Crăciun a) Instituții publice implicate

Page 33: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

33

Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare Braşov Inspectoratul Judeţean de Poliţie Braşov Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Braşov

Comisariatul Judeţean al Gărzii Naţionale de Mediu Braşov Direcţia Regională de Drumuri Şi Poduri Braşov - Secţia de Drumuri

Naţionale Braşov Direcţia Silvică Braşov

b) Data/perioada și locul verificării Decembrie 2013

c) Rezultatele și măsurile dispuse 3273 acțiuni executate 8 infracțiuni constatate 312 sancţiuni contravenţionale aplicate 191.530 lei valoarea amenzilor contravenționale 125 mc material lemnos confiscat în valoare de 14.140 lei 884 pomi de crăciun confiscaţi în valoare de 16.387 lei 9.090 de coroniţe confiscate în valoare de 15.597 lei

8. ALTE ACTIVITĂŢI a) Comisia de inventariere a registrelor, condicilor şi a borderourilor În vederea realizării unei evidenţe clare a registrelor, condicilor şi a borderourilor din Instituţia Prefectului Judeţul Braşov ce conţin informaţii cu caracter „nesecret” şi totodată pentru înregistrarea lor în Registrul Unic de evidenţă a acestora, prin Ordinul Prefectului nr. 837/25.11.2013, s-a constituit comisia care a derulat această procedură, finalizată la finele anului 2013. b) Responsabil de mediu În baza Ordinului MAI nr. 239/2010 privind organizarea, coordonarea şi controlul activităţii de protecţia mediului în unităţile MAI, la nivelul Instituţiei Prefectului Judeţul Braşov a fost desemnat responsabilul de mediu, prin Ordinul Prefectului nr. 1/7.01.2013. Acesta a elaborat şi transmis către MAI Raportul privind desfăşurarea activităţilor de protecţie a mediului în anul 2012 nr. 22109/15.01.2013. De asemenea, el a redactat Planul de acţiune în domeniul protecţiei mediului al Instituţiei Prefectului Judeţul Braşov pentru anul 2013 nr. 7617/15.05.2013, document ce a fost prelucrat cu toţi angajaţii instituţiei. Cu acest prilej a fost distribuit şi Ghidul Eco-funcţionarului, document elaborat de Ministerul Mediului. În plus, conform prevederilor Legii nr. 132/2010 privind colectarea selectivă a deşeurilor în instituţiile publice şi a Planului de măsuri referitor la aplicarea acestui act normativ, adoptat la nivelul Instituţiei Prefectului Judeţul Braşov în 2010, responsabilul de mediu a asigurat semnarea de către toţi angajaţii a Fişei de instruire colectivă privind aplicarea prevederilor Legii nr. 132/2010.

Page 34: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

34

c) Realizarea de sinteze, materiale prezentare, rapoarte

Realizarea unei analize care să conducă la elaborarea situaţiei privind investiţiile străine realizate sau în curs de realizare la nivelul judeţului Braşov. Realizarea situaţiei constituirii Grupurilor de Iniţiativă Locală (G.I.L.); situaţia constituirii Grupurilor de Lucru Locale (G.L.L.); situaţia elaborării Planurilor Locale de Acţiune la nivelul judeţului în vederea elaborării raportului anual de progres privind aprobarea Strategiei Guvernului României de incluziune a cetăţenilor români aparţinând minorităţii romilor pentru perioada 2012-2020 conform H.G. nr. 1221/2011 de către Agenţia Naţională pentru Romi. Având în vedere Strategia naţională privind accelerarea dezvoltării serviciilor comunitare de utilităţi publice (H.G. nr.246/2006), s-a realizat o analiză asupra tarifelor serviciilor de alimentare cu apă potabilă şi canalizare – epurare ape uzate la nivelul unităţilor administrativ – teritoriale, în scopul asigurării extinderii, modernizării şi eficientizării serviciilor comunitare de utilităţi publice şi a infrastructurii tehnico-edilitare aferente acestora la standarde europene, în conformitate cu angajamentele aplicabile serviciilor comunitare de utilităţi publice, asumate de România prin Tratatul de aderare la Uniunea Europeană. În vederea stimulării, promovării şi implementării investiţiilor străine la nivelul judeţului a fost întocmită situaţia investiţiilor publice şi private prioritare care sunt în implementare şi în pregătire, la nivelul anului 2013. Actualizarea bazei de date cu proiectele depuse de U.A.T.-uri sau alte entităţi eligibile la nivelul comunităţilor locale (O.N.G.-uri, etc), care privesc creşterea calităţii vieţii persoanelor vulnerabile, supuse riscului marginalizării sociale, inclusiv a persoanelor de etnie roma, la nivelul judeţului Braşov. Realizarea situaţiei localităţilor din judeţ care asigură inscripţionarea denumirii localităţilor şi a instituţiilor publice de sub autoritatea lor, şi în limba maternă a cetăţenilor aparţinând minorităţii naţionale cu o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor localităţii respective, în vederea elaborării celui de-al doilea raport al României la Carta Europeană a Limbilor Regionale şi Minoritare de către Ministerul Afacerilor Externe. Elaborare situaţie privind cooperarea bilaterală româno – germană pe teritoriul judeţului Braşov pentru prezentare la întâlnirea Comisiei Mixte Guvernamentale Româno – Germane pentru „Probleme ale Etnicilor Germani din România”. Elaborare propuneri pentru viitoarele axe prioritare ale P.O.D.C.A. 2014 – 2020 în vederea estimării contribuţiei MAI pentru viitoarea perioadă de programare a programelor operaţionale. Actualizarea bazei de date referitoare la documentele de planificare teritorială şi de planificare strategică ale unităţilor administrativ – teritoriale (Strategiile de dezvoltare durabilă şi PUG-urile). Actualizarea bazei de date referitoare la organizaţiile neguvernamentale active la nivelul judeţului.

Elaborarea şi transmiterea către MAI a Raportului privind desfăşurarea activităţilor de protecţie a mediului în anul 2012.

Page 35: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

35

Rapoarte de informare privind derularea dezbaterilor publice organizate de APM Braşov, respectiv 6 astfel de evenimente.

Redactarea a 49 de rapoarte săptămânale vizând activitatea comisiei ce urmăreşte procedurile de autorizare de mediu de la nivelul judeţului- CAT.

E. SERVICIUL DE VERIFICARE A LEGALITĂŢII ACTELOR, APLICĂRII ACTELOR NORMATIVE ŞI URMĂRIREA ACTELOR CU CARACTER

REPARATORIU, CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI ARHIVĂ 1. PRINCIPIILE CONTROLULUI DE LEGALITATE ASUPRA ACTELOR

ADMINISTRATIVE Administraţia publică se află ca orice complex de relaţii sociale sub incidenţa

unor norme juridice. Ansamblul normelor juridice care reglementează relaţiile sociale ce formează obiectul administraţiei publice, reprezintă dreptul aplicabil administraţiei publice. O administraţie modernă se caracterizează printr-un standard profesional ridicat, care să se regăsească în calitatea muncii, în rezultatele obţinute şi în serviciile prestate. Administraţia publică locală se caracterizează prin scopul şi funcţia sa, respectiv scopul ei permanent este de a realiza o cât mai mare deschidere şi transparenţă faţă de cetăţeni, iar funcţia acesteia este de a transpune în practică la nivelul colectivităţii locale actele normative ale parlamentului şi deciziile guvernamentale. Actul administrativ este forma juridică prin care se exprimă autoritatea publică locală, fie ea deliberativă sau executivă, faţă de o situaţie cu care se confruntă şi faţă de care are competenţă dată prin lege şi care produce efecte atât din punct de vedere al interesului comunităţii locale cât şi din punct de vedere individual. Legea administraţiei publice locale nr.215/2001 republicată, reglementează în mod clar capacitatea autorităţilor administraţie publice locale de a soluţiona şi de a gestiona în numele şi în interesul colectivităţii locale, treburile publice doar în condiţiile legii. Acest drept se exercită de către consiliile locale şi de către primari, prin adoptarea de hotărâri şi respectiv prin emiterea de dispoziţii. Coroborat cu cele enunţate dispoziţiile art. 19 din Legea nr.340/2004, republicată, privind prefectul şi Instituţia Prefectului, reglementează în ansamblul lor probleme care privesc atribuţiile prefectului, în care sunt incluse şi cele referitoare la exercitarea de către prefect a rolului său pe planul conformităţii cu legea, a activităţilor autorităţilor publice locale şi judeţene. Acest rol este cu prioritate unul de control de legalitate a actelor administrative şi nu de oportunitate, aprecierea momentului luării unor măsuri în problemele date în competenţa autorităţii administraţiei publice locale, fiind de esenţa autonomiei locale. În acest context, este relevant faptul că prefectul, în exercitarea dreptului de control, poate aprecia un act ca fiind nelegal, dar nu poate lua el însuşi măsura anulării acestuia, ci trebuie să sesizeze în acest scop instanţa de contencios administrativ, singura competentă să se pronunţe definitiv asupra legalităţii sau nelegalităţii actelor. Dar, pentru ca un asemenea act să nu-şi producă efectele,

Page 36: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

36

dispoziţiile constituţiei şi ale Legii nr.554/2004, modificată, privind contenciosul administrativ, prevăd că „actul atacat este suspendat de drept”. Mai mult decât atât, controlul prefectului nu se referă la toate actele juridice care emană de la aceste autorităţi, ci numai la acelea care creează, modifică sau sting raporturi de drept administrativ. De menţionat este faptul că controlul exercitat de prefect priveşte numai legalitatea actelor şi de aceea, acesta este un control posterior, adică numai după ce actul a fost adoptat. Dacă prefectul ar avea dreptul să controleze actul mai înainte de adoptare, în faza de proiect, ar însemna să se pronunţe şi cu privire la oportunitatea acestuia, ceea ce ar afecta autonomia recunoscută de lege autorităţilor administraţiei publice locale. De reţinut este şi faptul că acţiunea în contencios administrativ pe care legea i-o încredinţează prefectului, este exercitată de către acesta nu în nume personal, ci în calitatea sa de autoritate. De aceea, introducerea acţiunii nu este un drept al prefectului, ci o obligaţie la care el nu poate renunţa. Dimpotrivă, prefectul trebuie să depună toate diligenţele pentru a introduce cât mai rapid acţiunea, pentru ca interesul lezat prin actul administrativ atacat, să fie urgent reparat. Legea statorniceşte faptul că prefectul poate ataca direct în faţa instanţei de contencios administrativ actele autorităţilor publice locale dacă le consideră nelegale, în termen de 6 luni, termen ce curge de la data comunicării actului. Pentru definirea clară a acţiunii prefectului în exercitarea controlului de legalitate sunt necesare unele elemente de detaliu în ce priveşte contenciosul administrativ. Astfel, noţiunea de contencios administrativ este folosită pentru individualizarea actelor şi procedurilor judiciare care implică dezbateri contradictorii în faţa instanţelor de judecată, părţile urmărind să convingă instanţa cu privire la dreptul pe care îl au, combătând susţinerile celorlalte părţi. Prin fenomen contencios, se înţelege acţiunea de contestare a dreptului, care se manifestă sub forma unui conflict de interese, ce nu poate fi soluţionat pe cale amiabilă. De reţinut este faptul că, instituţia contenciosului administrativ are două laturi, respectiv un contencios subiectiv, care are în vedere numai persoanele lezate într-un drept al lor şi totodată un contencios cu deplină jurisdicţie în sensul că tribunalele au putere deplină de a anula actele administrative nelegale şi de a acorda despăgubiri celor lezaţi.

În ceea ce priveşte legalitatea actului administrativ, aşa cum de altfel se cunoaşte, acesta nu poate exista fără o condiţie legislativă aplicabilă situaţiei ce este gestionată de autoritatea publică locală. Orice act administrativ are la bază un suport legal, faţă de care produce efecte sub dreptul comun sau special. Situaţiile cu care ne confruntăm la nivelul administraţie publice locale, atunci când se realizează procedura verificării legalităţii actelor, sunt acelea ce privesc neînscrierea cadrului legislativ adecvat adoptării sau emiterii. Având în vedere importanţa realizării unei reforme reale prin care administraţia publică locală să se situeze la nivelul standardelor europene, ţinând seama de

Page 37: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

37

necesitatea respectării angajamentelor guvernului, instituţia prefectului este garantul respectării legii în teritoriu. 2. ACTIVITATE DE VERIFICARE A LEGALITĂŢII ACTELOR EMISE ŞI

ADOPTATE DE CĂTRE AUTORITĂŢILE PUBLICE LOCALE DIN JUD. BRAŞOV

În cursul anului 2013, Compartimentul de control al legalităţii actelor administrative din cadrul Serviciului, format din 5 jurişti, a efectuat verificarea legalităţii Hotărârilor Consiliilor Locale şi a Dispoziţiilor emise de primari, în aplicarea prevederilor art.19 alin.1 lit.e din Legea nr.340/2004 republicată, privind Prefectul şi Instituţia Prefectului. Activitatea derulată în condiţiile menţionate a avut în vedere următoarele aspecte structurate în materialul de faţă după cum urmează: a) Acte administrative adoptate şi emise :

TOTAL - 50.769 din care : - Hotărâri Consiliul local - 5.508

- Dispoziţii Primar - 45.261

HCL adoptate de : Municipii: 1.768 Oraşe: 1.170 Comune: 2.570 Dispoziţii adoptate de:

Municipii: 17.841 Oraşe: 5.295 Comune: 22.125

b) Acte administrative supuse procedurii prealabile de atenţionare sau atacate la instanţa de Contencios Administrativ :

TOTAL - 112 din care : - Hotărâri Consiliul local - 63

- Dispoziţii Primar - 49 A fost efectuată procedura atenţionării asupra Hotărârilor de Consiliului

Local adoptate, pentru localităţile: - Zărneşti 1 HCL având ca obiect:

- aprobarea închirierii prin licitaţie publică a terenului având categorie de folosinţă pădure - Ghimbav 1 HCL având ca obiect:

- modificare contract asociere în vederea finanţării serviciilor de proiectare

Page 38: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

38

- Râşnov 3 HCL având ca obiect: - aprobare acordare sprijin financiar parohii şi biserici

- aprobare concesionare suprafaţă fond forestier - aprobare vânzare prin licitaţie publică a 25 de loturi teren

- Vulcan 3 HCL având ca obiect: - retragere drept administrare operativa M.A.N. asupra imobil teren poligon - aprobare organizare referendum local pentru schimbare regim juridic izlaz

comunal - lipsă raport specialitate în vederea rezilierii unui contract de închiriere

- Poiana Mărului 3 HCL având ca obiect: - aprobare înregistrare vehicul pentru care nu există obligaţia înmatriculării

- aprobare organigramă şi stat de funcţii - aprobare contract închiriere teren domeniul privat al localităţii

- Rupea 1 HCL având ca obiect: - darea în administrare a unui teren parohiei

- Beclean 1 HCL având ca obiect: - aprobare închiriere păşune prin licitaţie publică cu strigare

- Părău 1 HCL având ca obiect: - aprobare contract comodat între CL şi S.C. SOCOMAR S.R.L.

- Voila 3 HCL având ca obiect: - aprobare închiriere prin licitaţie publică a unei suprafeţe de 19,51 ha izlaz

comunal - închiriere prin încredinţare directă a suprafeţei de 20 mp din domeniul public

al comunei situat în localitatea Sâmbăta de Sus - închiriere prin încredinţare directă a unei suprafeţe de 90 m.p. din domeniul

public al comunei situat în localitatea Cincşor - Crizbav 1 HCL având ca obiect:

- invalidare mandat consilier local - Homorod 2 HCL având ca obiect:

- modificare organigramă şi stat de funcţii - donarea terenului aparţinând domeniului privat al comunei

- Hălchiu 2 HCL având ca obiect: - oportunitatea realizare investiţie la clădirea Primăriei Hălchiu - transformare post vacant fără aviz ANFP

- Prejmer 3 HCL având ca obiect: - aprobare dezlipire imobil

- Caţa 6 HCL având ca obiect: - lipsă aviz unic - privind aprobarea raportului de evaluare precum şi scoaterea la vânzare prin

licitaţie publică (a imobilului compus din) casă dărâmată şi teren intravilan de 50.077 (mp

- privind stabilirea taxei de paza - privind aprobarea scoaterii la licitaţie publică a unor suprafeţe de teren agricol

proprietatea comunei Caţa în vederea închirierii acestora

Page 39: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

39

- privind aprobarea construirii pe terenul aparţinând domeniului privat al comunei Caţa....la imobilul ..proprietatea numitului Vocilă George Adrian în favoarea acestuia

- privind predarea unui autovehicul aparţinând primăriei Caţa - Sânpetru 4 HCL având ca obiect:

- lipsă formă juridică contractde achiziţie panouri încălzire - lipsă aviz unic al comisiei tehnice de urbanism - temeiul juridic era aborgat - eroare materială cu privire la HCL-ul care urmează a fi revocat

- Săcele 1 HCL având ca obiect: - pentru numirea unor membrii în Consiliul de administraţie al RAGCPS Săcele

- Făgăraş 3 HCL având ca obiect: - privind aprobarea solicitării de cumpărare a unei suprafeţe de teren de 306 mp

- privind modificarea şi completarea Anexei nr.1 la HCL 22/2011 cuprinzând Regulamentul de organizare a activităţii de gestionare a câinilor fără stăpân în Municipiul Făgăraş

- privind modificarea organigramei şi a statului de funcţii ale Casei Municipale de Cultură Făgăraş, conform OUG 77/2013 - Hârseni 3 HCL având ca obiect:

- aprobarea unor scutiri de impozit sau taxe pentru persoane fizice la nivelul comunei Hârseni

-privind aprobarea unor scutiri de plata taxelor pentru persoane fizice/juridice - privind scutirea de plata arendei datorată pentru anul 2012 de dl.Gaşpor

Cornel - Măieruş 5 HCL având ca obiect:

- privind însuşirea modificărilor limitelor teritoriale între Comuna Măieruş,jud.Braşov şi comuna Belin, jud.Covasna

- privind organizarea şi exercitarea controlului financiar preventiv în cadrul aparatului propriu al Primăriei Comunei Măieruş

- privind repartizarea trupurilor de păşune Măieruş şi Arini pentru anul 2013 - privind aprobarea alocării de către Consiliul Local Măieruş a suprafeţei de

527,51 ha păşune -privind aprobarea încheierii unui contract de comodat între comuna Măieruş şi

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Braşov - privind diminuarea islazului comunal cu suprafaţa de 25ha. teren şi punerea la

dispoziţia Comisiei de Aplicare a Legii Fondului Funciar a comunei Măieruş - Şinca 1 HCL având ca obiect:

- privind reducerea redevenţei cu 50% pentru contractele de concesiune nr.24/2009 şi 2340/2011 încheiate cu SC Paulo Impex SRL - Hoghiz 4 HCL având ca obiect: - privind aprobarea constituirii unui drept de administrare asupra unui bun imobil –suprafaţă de teren în vederea amenajării drumului de acces între carierele de calcar (Măgura Cuciulata) şi argilă (Lupşa)

- privind aprobarea înfiinţării structurii sportive Asociaţia Club Sportiv Hoghiz

Page 40: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

40

- pentru aprobarea numirii a doi membri în cadrul Consiliului de Administraţie al Şcolii Gimnaziale Cuciulata

- privind aprobarea unui schimb de terenuri prin compensare - Sâmbăta de Sus 3 HCL având ca obiect: - privind stabilirea unui preţ pentru apa potabilă furnizată către locuitorii comunei Sâmbăta de Sus

- privind modificarea HCL nr.21/16.11.2012 privind aprobarea taxelor locale pentru anul 2013

- privind aprobarea concesionării directe a unui teren în suprafaţă de 19.297 mp, proprietate privată a comunei Sâmbăta de Sus, situat în zona turistică Sâmbăta de Sus - Tărlungeni 5 HCL având ca obiect: - privind desemnarea reprezentanţilor Consiliului Local Tărlungeni în Consiliul de Administraţie al Şcolii Gimnaziale Tărlungeni

- privind aprobarea diminuării islazului comunal..cu suprafaţa de 19,322ha şi schimbarea destinaţiei

- privind aprobarea diminuării islazului comunal..cu suprafaţa de 21,35ha destinaţiei

- privind aprobarea încheierea de contracte de asistenţă juridică în procesele de mediere - privind trecerea unui imobil teren cu suprafaţa de 50 m.p. din domeniul privat al comunei în domeniul public al comunei şi darea în folosinţă către S.C. F.F.D.E.E. SUD - Predeal 3 HCL având ca obiect: - privind aprobarea modificării art.36, pct.4 din Contractul de delegare de gestiune a serviciilor publice de alimentare cu apă şi canalizare – Partea – Dispoziţii generale

- privind preluarea în domeniul public al Oraşului Predeal, cu titlu gratuit, a instalaţiei de aducţiune apă din zona Trei Brazi şi predarea acesteia către S.C. RAJA S.A.

- privind aprobarea prelungirii contractului de asociere în participaţiune nr. 106/14846/2012

TOTAL HCL 63, din care: - revocate înainte de a fi atacate în contencios - 30 - atacate la instanţa de cont. - 7

- soluţionate în favoarea Instituţiei Prefectului - 1 - revocate după primul termen de instanţă - 3 - pe rol - 3

- modificate sau completate în sensul intrării în legalitate - 10 - în curs de soluţionare - 16

În derularea procedurii de verificarea a legalităţii hotărârilor adoptate de către forurile deliberative ale autorităţilor publice locale au mai fost înregistrate acte administrative care nu corespundeau în totalitate cadrului legal aplicabil, dar acestea

Page 41: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

41

au fost modificate corespunzător încât la momentul comunicării Instituţiei Prefectului ele îndeplineau condiţiile de legalitate impuse. În acest sens au fost înregistrate 185 acte administrative.

De menţionat faptul că HCL adoptate în perioada menţionată au ca structură, următoarele domenii: -aprobare sau rectificare buget 15% -administrarea domeniului public şi privat 70% -aprobare organigramă şi stat funcţii 5% -alte domenii (cooperări, asocieri pentru realizări lucrări de interes local, acordare titluri de cetăţean de onoare, încheiere contracte de împrumuturi, aprobare strategii de dezvoltare economico socială, aprobare proiecte şi fonduri structurale etc.) 10%

A fost efectuată procedura atenţionării asupra Dispoziţiilor emise de primari, pentru localităţile: - Sânpetru 2 DP având ca obiect:

- majorare cuantum salariu de bază retroactiv - acordare spor vechime retroactiv

- Cristian 7 DP având ca obiect: - acordare sau suspendare plăţi ajutor social cu caracter retroactiv faţă de data

emiterii - încadrare şef serviciu situaţii de urgenţă fără respectarea procedurii de

ocupare prin concurs - lipsă cale de atac dispoziţii cu caracter individual

- Hărman 2 DP având ca obiect: - aprobare/modificare ajutor încălzire locuinţă cu aplicare retroactivă

- Hălchiu 2 DP având ca obiect: - încetare drept acordare alocaţie susţinere cu aplicare retroactivă - împuternicire secretar UAT pentru încheiere act notarial schimba categoria de

folosinţă a unui teren - Fundata 1DP având ca obiect:

- aprobare transformare funcţie publică - Lisa 3 DP având ca obiect: - avansarea în treaptă a unor funcţionari publici - Vulcan 1 DP având ca obiect:

- reconstituire drept proprietate funciară persoană fizică - Crizbav 1 DP având ca obiect:

- deleagă calitatea de ordonator principal de credite viceprimarului cu caracter permanent - Râşnov 6 DP având ca obiect:

- neprecizarea căilor de atac în cazul actelor administrative cu caracter individual - Budila 1DP având ca obiect:

- aprobare ajutor încălzire – calea de atac eronată - Beclean 18 DP având ca obiect:

Page 42: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

42

- lipsă cale de atac pentru dispoziţii cu caracter individual - lipsă semnătură primar sau ştampila UAT-ului, eroare materială dată aplicare

- Caţa 3DP având ca obiect: - lipsă semnătură primar - eroare materială dată aplicare

- Ungra 1 DP având ca obiect: - eroare materială dată aplicare

- Hârseni 1 DP având ca obiect: - privind constituirea comisiei de recepţie şi dare în consum a bunurilor materiale

TOTAL Dispoziţii 49, din care: - revocate - 2 - modificate şi completate - 15 - în curs de soluţionare - 32

De menţionat faptul că Dispoziţiile emise în perioada menţionată au ca structură, următoarele domenii: -aplicarea prev. Legii nr.416/2001(acordare /modificare ajutor social)45% -aprobare ajutor încălzire 27% -probleme personal - salarizare 12% -constituire Comisii 4% -alte domenii( inventariere patrimoniu, gestionare situaţii de urgenţă, punere în executare HCL etc) 4% -instituire tutelă curatelă şi descărcare de gestiune 8%

Au fost înregistrate de asemenea 152 acte administrative care au suportat

modificări de conţinut cât şi din punct de vedere al structurii legislative ca urmare a consultărilor derulate între consilierii juridici din cadrul Compartimentului de verificare a legalităţii şi secretarii autorităţilor publice locale cu ocazia efectuării controlului de legalitate, situaţie ce a condus la modificarea structurală a acestora, fiind ulterior emise cu respectarea cadrului legal aplicabil.

Aceste situaţii nu mai impuneau efectuarea procedurilor de atenţionare sau de atacare la instanţa de contencios administrativ.

Datorită faptului că în conformitate cu prevederile L nr.554/2004 modificată, a contenciosului administrativ, acţiunea de verificare a legalităţii realizată de către prefect nu mai impune şi realizarea procedurii prealabile de reanalizare se realizează formularea unei „atenţionări” aşa cum am precizat şi mai sus, ce are ca efect sesizarea autorităţilor în ce priveşte aspectele de nelegalitate ale actului administrativ.

Urmare a acestei proceduri am atenţionat o serie de UAT-uri din judeţ, atât forul deliberativ cât şi cel executiv, într-un număr de 185 respectiv 152 de situaţii . Acestea au avut ca efect modificarea sau revocarea actului fără efectuarea procedurii de promovare a acţiunii la instanţele de contencios administrativ.

Au fost realizate atenţionări pentru localităţile: Zărneşti, Codlea, Beclean, Făgăraş, Bod, Caţa, Hârseni, Sâmbăta de Sus, Vulcan, Predeal, Măieruş, Jibert,

Page 43: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

43

Apaţa, Tărlungeni, Şinca, Hoghiz, Fundata, Sânpetru, Hălchiu, Hărman, Prejmer, Rupea, Budila, Comăna, Cristian, Ungra ş.a.

Atenţionările au avut ca obiect următoarele aspecte: - neînscrierea corectă a cadrului legal aplicabil ce susţine adoptarea sau emiterea

actului administrativ, sau înscrierea generică a prevederilor legale doar în ceea ce priveşte numărul de identificare a actului normativ

- depăşirea competenţei materiale dată prin lege forului deliberativ sau executiv în adoptarea sau emiterea actului administrativ

- instituirea unor măsuri cu caracter patrimonial fără a se cunoaşte caracterul bunului ce poate aparţine domeniului public sau privat, situaţie ce ar fi impus efecte diferite

- probleme de gestionare resurse umane, privind încadrare, salarizare, încetare raporturi de serviciu, realizate fără îndeplinirea procedurilor impuse de legile cadru, respectiv Legea nr. 215/2001 şi Legea nr. 188/1988 ambele modificate; de asemenea, lipsa proceduri preavizului sau neînscrierea posibilelor căi procedurale de atac impuse de lege, care pot conduce la constatarea nulităţii actului administrativ. Deci, în cursul anului 2013 Serviciul de Verificare a Legalitatii Actelor, Aplicării

Actelor Normative si Urmarirea Actelor cu Caracter Reparatoriu si Contencios Administrativ, Arhiva a procedat la atenţionarea UAT-urilor pentru 185 HCL şi 152 Dispoziţii de Primar, care nu erau adoptate sau emise în conformitate cu prevederile legale, fiind modificate corespunzător - în termenul legal – fără efectuarea procedurii contencioase, respectiv un număr total de 337 acte administrative. Făcând un rezumat, reiese:

HCL : 63(supuse procedurii adm.) + 185(atenţionări) = 248 Dispoz.Primar:49(supuse procedurii adm.) + 152(atenţionări) = 201

TOTAL: 449 acte administrative

3. PLANUL ANUAL DE COMUNICARE CU SECRETARII UNITĂŢILOR ADMINISTRATIV TERITORIALE

Pentru o coordonare a activităţii desfăşurate de către secretarii unităţilor

administrativ teritoriale, s-a întocmit un plan anual care cuprinde două etape şi care are în vedere cunoaşterea şi aprofundarea activităţii secretarilor pe zone, cuprinzând în principal specificul acestora şi modul în care problematica administraţiei publice este analizată şi soluţionată.

1. Prima etapă de comunicare cu secretarii a avut loc în luna martie 2013 la Casa

de Cultură a Municipiului Făgăraş, convocaţi fiind primarii, secretarii şi consilierii locali ai autorităţilor publice locale din zona Făgăraş, având următoarea tematică:

a). Controlul de legalitate al actului administrativ b). Situaţia statistică a actelor administrative

Page 44: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

44

c). Topul localităţilor d). Obiective în sarcina secretarilor e). Stadiul aplicării legilor fondului funciar f). Aplicarea prevederilor Legii nr.10/2001 – situaţia pe localităţi g). Situaţia litigiilor existente pe rolul instanţelor h). Dezbateri privind problematica cu care se confruntă UAT-urile din zonă

La şedinţă au participat de asemenea în calitate de invitaţi directorul OCPI Braşov şi al Direcţiei pentru Agricultură, respectiv reprezentantul teritorial al ADS Braşov, situaţie ce a determinat ca dezbaterile pe fond să aibă un caracter concret pentru fiecare UAT în parte, ocazie cu care s-au dat răspunsuri la numeroasele probleme întâmpinate.

2. A doua etapă de comunicare s-a derulat în cursul lunii mai, prin invitarea la

sediul Instituţiei Prefectului a primarilor, viceprimarilor şi secretarilor UAT-urilor din judeţ, cu o tematică cuprinsă doar parţial în planul anual, dar care a fost determinată de multitudinea problemelor sesizate, atât de către cetăţeni, cât şi de reprezentanţii UAT-urilor .

Temnatica abordată a fost următoarea: a). Stadiul reconstituirii dreptului de proprietate conform legilor fondului funciar b).Situaţia acordării de despăgubiri la nivelul judeţului Braşov, conform Anexei

23 c). Noul cadru legislativ privind procedurile de reconstituire a dreptului de

proprietate d). Alte probleme specifice cu care se confruntă comisiile locale de aplicare a

legilor fondului funciar şi autorităţile publice locale. În calitate de invitaţi au participat la această şedinţă şi membrii Comisiei

Judeţene Braşov de aplicare a legilor fondului funciar. Apariţia Legii nr.165/2013 şi a H.G. nr.401/2013 a determinat, Instituţia

Prefectului să abordeze cu maximă serioziate noua problematică structurată în cele două acte normative, determinând astfel convocarea primarilor, secretarilor şi specialiştilor în măsurători topografice din cele 3 zone ale judeţului, respectiv :

- zona Braşov – la sediul UAT Râşnov şi Prejmer (două convocări); - zona Făgăraş - la sediul UAT Făgăraş; - zona Rupea – la sediul UAT Rupea.

În şedinţe a fost abordată următoarea problematică : - măsuri în aplicarea Legii nr.165/2013; - atribuţii stabilite în sarcina primarilor şi secretarilor conform normelor de

aplicare prin H.G. nr.401/2013. În derularea procedurii de inventariere a terenurilor, conform Legii nr.165/2013,

s-au impus noi dezbateri cu privire la problematica specifică fiecărui UAT, determinând alte 3 întâlniri la care pe lângă reprezentanţii comisiilor de inventariere au participat şi : directorul ANCPI Bucureşti şi reprezentanţi ai ANRP Bucureşti. Toate aceste întâlniri desfăşurate în cursul anului 2013 considerăm că au eficientizat activitatea în cadrul autorităţilor publice locale.

Page 45: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

45

4. VERIFICAREA ACTIVITĂŢII SECRETARILOR ŞI MĂSURILE STABILITE CA URMARE A CONTROALELOR EFECTUATE

În anul 2013, aşa cum am specificat în detaliu la capitolul verificarea legalităţii

actului administrativ, au fost supuse controlului un număr de 50.769 acte emise şi adoptate de către autorităţile publice locale executive şi deliberative, situaţie care a fost coroborată şi cu unele sesizări sau memorii formulate de către persoanele fizice sau juridice, nemulţumite de modul în care autorităţile s-au implicat în abordarea unor probleme ale comisiilor locale, în principal, cu caracter patrimonial.

Faţă de fondul celor verificate s-au conturat unele deficienţe majore ce ţin strict de activitatea secretarilor autorităţilor publice locale.

Astfel : - o parte din actele administrative, hotărâri sau dispoziţii nu sunt motivate corect

cu temeiul legal aplicabil, ci doar în mod generic cu prevederea cadru a Legii nr.215/2001 republicată

- materialele de şedinţe ale Consiliului Local parţial nu sunt puse la dispoziţia consilierilor locali în timp util în vederea derulării procedurii pe comisii de specialitate

- nu se lucrează pe comisiile de specialitate ale Consiliului Local în mod constant conform Legii nr.215/2001 republicată

- nu toate localităţile comunică actele administrative adoptate sau emise în termenul procedural impus de Legea nr.215/2001, prefectului în vederea efectuării controlului de legalitate

- întârzierea soluţionării aspectelor consemnate în memoriile, petiţiile şi audienţele adresate autorităţilor publice locale

- eliberarea titlurilor de proprietate şi respectiv punerea în posesie se derulează foarte lent, cetăţenii fiind permanent nemulţumiţi faţă de această activitate

- întârzierea nejustificată a soluţionării notificărilor formulate în baza Legii nr.10/2001 modificată şi completată etc.

Faţă de deficienţele constatate s-a dispus atenţionarea secretarilor în sensul intrării în legalitate, respectiv s-a solicitat acestora:

- convocarea în conformitate cu prevederile legii a şedinţelor de plen ale Consiliilor Locale şi respectarea procedurilor de iniţiere a proiectelor de hotărâri, respectiv de adoptare a hotărârilor finale

- motivarea în drept a hotărârilor şi dispoziţiilor autorităţilor publice locale, ţinând cont de faptul că acestea intră în circuitul civil şi produc efecte juridice atât persoanelor fizice cât şi celor juridice implicate

- punerea la dispoziţie consilierilor locali a materialelor de şedinţă corespunzătoare derulării în condiţii de legalitate a acestora

- convocarea şedinţelor comisiilor de specialitate cu implicarea acestora în avizarea proiectelor de hotărâri CL

- comunicarea către prefectul judeţului în termen de 10 zile lucrătoare respectiv 5 zile de la data semnării, a actelor administrative în vederea efectuării controlului de legalitate

Page 46: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

46

- respectarea cadrului legal în ceea ce priveşte circulaţia actelor şi respectiv în soluţionarea în termen a tuturor memoriilor, petiţiilor şi audienţelor adresate autorităţilor publice locale

- accelerarea procesului de punere în posesie, de eliberare a titlurilor de proprietate şi respectiv de soluţionare a notificărilor înregistrate în baza Legii nr.10/2001 modificată şi completată etc.

5. ORDINELE EMISE DE CĂTRE PREFECTUL JUDEŢULUI BRAŞOV

Actul administrativ prin care prefectul judeţului îşi desfăşoară activitatea aşa cum prevede în mod explicit Legea nr.340/2004 modificată şi completată privind prefectul şi Instituţia Prefectului, este Ordinul.

Astfel, în conformitate cu prevederile legale, în anul 2013 s-au emis un număr de 916 ordine, din care 7 ordine au fost anulate. Ordinele emise în intervalul menţionat sunt structurate – procentual - astfel:

a. ordine privind atribuirea terenului aferent imobilelor construcţie conform art.36 din Legea nr.18/1991 şi modificări ordine de atribuire teren 65%

b. ordine ce reglementează probleme de personal – salarizare (încadrare, avansare în trepte de salarizare, suspendare raporturi muncă, modificări fişe post, modificări raporturi serviciu, acordare sporuri) 10%

c. ordine privind constituiri şi modificări componenţă comisii (comisii mixte de control, de organizare a Comisiilor judeţene pentru aplicarea legilor speciale, de organizare a comisiilor locale de aplicare a legilor fondului funciar, comisii locale de inventariere conform Legii nr.165/2013, comisii de recepţie lucrări, comisii pentru alunecări teren Rupea, constituiri grupuri de lucru, etc.) 22%

d. alte situaţii (convocări şedinţe Colegiu Prefectural, delegări atribuţii, desemnări în diferite comisii, împuterniciri, aprobări ROI, ROF etc.) 3%

De menţionat este faptul că anterior emiterii ordinului privind atribuirea terenului aferent imobilelor construcţie, consilierii juridici conform repartizării pe localităţi acordă aviz de legalitate pe propunerea formulată de către autoritatea publică locală, iar în măsura în care aceasta nu corespunde prevederilor legale documentaţia se returnează cu motivaţia corespunzătoare. Celelalte ordine au la bază referate întocmite de către compartimentele de specialitate din cadrul instituției prefectului, avizate în prealabil de către prefect, cu motivație strictă raportat la cadrul legal aplicabil. Au fost emise ordine cu caracter mixt, ca urmare a apariţiei unor situaţii deosebite şi faţă de care prefectul judeţului a dispus analize şi măsuri structurate pe fiecare instituţie deconcentrată, cu atribuţii stricte în domeniu. Exemplificăm în acest sens:

- comisii mixte de control şi supraveghere a activităţii desfăşurate în pieţe agroalimentare,

- Comisii mixte de verificarea a modului de furnizare a calităţii apei potabile, - comisii mixte de control pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice în perioada

sărbătorilor religioase,

Page 47: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

47

- verificarea stadiului pregătirii unităţilor de învăţământ preuniversitar, - comisii mixte pentru asigurarea stării de sănătate a populaţiei pe perioada

sărbătorilor de iarnă, - comisii mixte pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilegale în legătură cu

recoltarea, transportul, prelucrarea şi comercializarea materialelor lemnoase şi a pomilor de crăciun, etc

Din punct de vedere numeric ordinele emise în anul 2013 sunt structurate astfel: - atribuire teren aferent imobile construcţie şi apartamente: 566 Din care:

- pentru municipii 324 - pentru oraşe 91 - pentru comune 151

- modificări ordine atribuire teren: 12 - probleme resurse umane: 48 - constituiri şi modificări comisii: 181 - convocări şedinţe Colegiu Prefectural 11 - alte situaţii: 91

Urmare a examinării documentaţiilor cu privire la propuneri de atribuire teren conform art. 36 din L nr.18/1991 republicată, s-a constatat faptul că un număr de 80 propuneri au fost respinse, fiind astfel restituite autorităţilor cu motivaţia corespunzătoare intrării în legalitate. Am apreciat astfel, la general, faptul că în foarte multe cazuri autorităţile publice locale nu respectă conţinutul prevederilor art. 36 din lege, în ce priveşte verificarea situaţiei juridice a terenului, aşa cum rezultă din materialul pus la dispoziţie de către persoana interesată, în majoritatea situaţiilor făcând doar demersuri către instituţia noastră, cu scopul simplu de comunicare, dar fără o analiză de fond aşa cum impune prevederea legală.

Aici mai este de reţinut un aspect, nereglat suficient de către legiuitor, atâta timp cât obligă autoritatea la verificarea situaţiei juridice, dar ca urmare a emiterii ordinului prefectului, instanţa competentă, în caz de cenzurare a actului administrativ, trage la răspundere emitentul actului şi nu pe cel care avea obligaţia de a efectua conform legii, verificarea situaţiei juridice.

Faţă de acest aspect în cursul anului 2013, au fost înregistrate 7 acţiuni în instanţă, raportat la emiterea ordinului de către prefect, din care 6 acţiuni cu solicitare de anulare ordin şi o acţiuni cu solicitare de intervenţie în dosarul înregistrat în cursul anului 2012.

6. APLICAREA LEGILOR SPECIALE DE RESTITUIRE A PROPRIETĂŢII a) Stadiul aplicării legilor fondului funciar

În anul 2013 Comisia judeţeană de aplicare a legilor fondului funciar a adoptat

un număr de 541 hotărâri, din care: - pentru categoria de terenuri agricole 518 hotărâri - pentru categoria de terenuri forestiere 23 hotărâri

Page 48: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

48

Hotărârile adoptate de către comisia judeţeană sunt structurate pe domeniul terenuri agricol astfel:

- 85 atribuire de terenuri intravilane în baza art. 23 din Legea 247/2005 - 5 validări propuneri terenuri agricole - 1 validare conf Legii 44/1994 - 2 soluţionări contestaţii formulate împotriva hotărârilor de validare - 51 aplicare sentinţe judecătoreşti definitive - 53 anulări titluri de proprietate - 321 modificări anexe validate prin hotărâri ale comisiei judeţene

Precizăm de asemenea faptul că la nivelul comisiei judeţene de aplicare a legilor

fondului funciar sau adoptat un număr de 23 hotărâri în ceea ce priveşte validarea terenurilor cu destinaţie forestieră, care sunt structurate pe domeniul terenuri forestiere astfel:

- 9 validări propuneri terenuri forestiere - 5 aplicare sentinţe judecătoreşti definitive - 9 modificări anexe validate prin hotărâri ale comisiei judeţene

De precizat este faptul că activitatea desfăşurată de către comisiile locale în aplicarea legilor fondului funciar este în atenţia permanentă a comisiei judeţene până la definitivarea acţiunilor de punere în posesie şi respectiv de eliberare a titlurilor de proprietate. Membrii comisiilor locale din localităţile unde s-au semnalat probleme deosebite şi întârzieri nejustificate au fost chemaţi periodic în cadrul comisiei judeţene în vederea analizării stadiului derulării activităţilor şi pentru stabilirea măsurilor şi termenelor de realizare, aceste elemente fiind consemnate explicit într-un registru special. De menţionat este faptul că în continuare se va proceda la monitorizarea activităţii desfăşurată de către comisiile locale, aplicându-se măsuri corespunzătoare pentru fiecare situaţie constatată, monitorizarea făcându-se împreună cu OCPI pentru terenuri de categorie - agricol şi cu Direcţia Silvică pentru terenurile categorie - forestier . În vederea finalizării procesului de punere în posesie şi respectiv eliberarea titlurilor de proprietate, se va urmări în continuare prin intermediul membrilor comisiei tehnice de pe lângă Comisia judeţeană aspecte privind:

- participarea membrilor Comisiei judeţene şi a Colectivului tehnic la şedinţele comisiilor locale unde se înregistrează probleme privind întârzierea soluţionării aspectelor ce ţin de atribuţiile acestora pentru clarificarea şi soluţionarea tuturor problemelor cu care acestea se confruntă în teritoriu

- monitorizarea permanentă a activităţii comisiilor locale în vederea efectuării activităţii de punere în posesie şi eliberarea titlurilor de proprietate

- acordarea unei atenţii deosebite răspunsurilor la sesizările şi memoriile formulate de cetăţeni privind modul de aplicare a prevederilor legilor fondului funciar

- colaborarea cu OCPI Braşov, Direcţia Silvică şi ITRSV pentru monitorizarea activităţii comisiilor locale unde se semnalează întârzieri nejustificate în finalizarea procesului de reconstituire a dreptului de proprietate.

Page 49: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

49

În cadrul serviciului s-a continuat procedura de evidenţiere a modului de eliberarea a titlurilor de proprietate în aplicarea prevederilor L nr.18/1991 modificată prin L nr.247/2005, ocazie cu care s-a extins baza de date proprie pe calculator, în sensul evidenţierii tuturor titlurilor de proprietate care sunt semnate de către conducerea instituţiei, având astfel ocazia ca fiecare detaliu ce ţine de existenţa respectivului titlu să fie regăsit în această evidenţă proprie a instituţiei.

b) Stadiul aplicării Legii nr. 165 din 16 mai 2013

În conformitate cu prevederile art. 5 din Legea nr. 165/2013, privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, au fost emise de către Prefectul Judeţului Braşov, un număr de 58 ordine de constituire a comisiilor locale pentru inventarierea terenurilor, nominalizaţi ca preşedinţi în aceste comisii fiind atât reprezentanţi ai Instituţiei Prefectului, cât şi reprezentanţi ai instituţiilor deconcentrate, membrii ai Comisiei Judeţene de aplicare a legilor fondului funciar (OCPI Braşov – 1, ITRSV Braşov – 1, DA Braşov - 1, ANIF Braşov - 1). Având în vedere prevederile HG nr. 401/2013 – normele de aplicare a Legii nr. 165/2013, ordinele de numire a reprezentanţilor acestor instituţii au fost modificate, fiind numiţi ca preşedinţi ai comisiilor locale de inventariere reprezentanţii Instituţiei Prefectului.

Implementarea legii cadru şi a normelor de aplicare s-a realizat în mai multe etape, respectiv:

1. Deplasarea în teren, pe zone ale judeţului (Rupea, Făgăraş, Prejmer, Râşnov), pentru instruirea membrilor comisiilor. La aceste întâlniri au fost prezentate, în colaborare cu OCPI Braşov, prevederile legale şi punctul de vedere al instituţiei cu privire la calendarul desfăşurării lucrărilor şi modul de întocmire a acestora, astfel încât la nivelul judeţului să existe un mod unitar de abordare a legii.

2. Au fost elaborate, de către Instituţia Prefectului, şi transmise către UAT-uri, machete pentru centralizarea datelor aplicării legilor fondului funciar de la apariţia Legii nr. 18/1991 şi până în prezent, atât pentru terenul agricol cât şi pentru fondul forestier.

3. Pentru buna desfăşurare a lucrărilor, comisiilor le-au fost puse la dispoziţie, de către Compartimentul Fond Funciar din cadrul instituţiei, toate hotărârile şi anexele validate cu modificările operate pentru toate legile fondului funciar.

4. Monitorizarea activităţii comisiilor s-a realizat atât de către preşedintele numit al comisiei cât şi de comisia de monitorizare constituită prin ordin al Prefectului Judeţului Braşov.

5. În cadrul derulării lucrărilor de inventariere, preşedinţii desemnaţi din cadrul instituţiei , cu sprijinul compartimentului de fond funciar, care au participat la aceste şedinţe, au susţinut un număr de 250 întâlniri/şedinţe de lucru, în cadrul cărora au fost verificate datele înscrise în machetele puse la dispoziţia comisiilor de către Instituţia Prefectului, pentru evitarea neconcordanţelor la completarea anexelor la HG 401/2013.

Page 50: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

50

6. Urmare a tuturor acestor demersuri, la data de 17.12.2013, la OCPI Braşov au fost depuse un număr de 42 documentaţii finalizate, rămânând nefinalizate un număr de 16 UAT-uri, respectiv:

MUNICIPII PRESEDINTE STADIU

APLICĂRII

1 BRAŞOV CRIT IOAN GAVRIL finalizat

2 FĂGĂRAŞ CHITU GRATIELLA finalizat

3 CODLEA BRANISTE LILIANA finalizat

4 SĂCELE AITEAN DORINA finalizat

ORAŞE

1 GHIMBAV SOLOVASTRU LILIANA finalizat

2 PREDEAL ENESCU ADRIAN finalizat

3 RÂŞNOV CHITU GRATIELLA finalizat

4 RUPEA GREAVU DANIELA nefinalizat

5 VICTORIA GRADINARU DAN nefinalizat

6 ZĂRNEŞTI TOMA BOGDAN nefinalizat

COMUNE

1 APAŢA PINCOSCHI ENIKO finalizat

2 AUGUSTIN ENESCU ADRIAN finalizat

3 BECLEAN NISTOR FLORIN nefinalizat

4 BOD HANGANU ANDREEA finalizat

5 BRAN TOMA BOGDAN finalizat

6 BUDILA DOBRE IOANA finalizat

7 BUNEŞTI HANGANU ANDREEA nefinalizat

8 CAŢA BRANISTE LILIANA nefinalizat

9 CINCU POPA CATALIN nefinalizat

10 COMĂNA NECULA GABRIEL finalizat

11 CRISTIAN IORDAN MIRELA finalizat

12 CRIZBAV HANGANU ANDREEA finalizat

13 DUMBRĂVIŢA BRANISTE LILIANA nefinalizat

14 DRAGUŞ IORDAN MIRELA finalizat

15 FELDIOARA GRADINARU DAN finalizat

16 FUNDATA GREAVU DANIELA finalizat

17 HĂLCHIU FERTU CRISTINA finalizat

18 HĂRMAN SOLOVASTRU LILIANA nefinalizat

19 HÂRSENI FERTU CRISTINA finalizat

20 HOGHIZ IORDAN MIRELA finalizat

21 HOLBAV DOBRE IOANA finalizat

22 HOMOROD CHITU GRATIELLA finalizat

23 JIBERT POPA CATALIN nefinalizat

24 LISA NISTOR FLORIN nefinalizat

25 MĂIERUŞ PINCOSCHI ENIKO finalizat

26 MÂNDRA GREAVU DANIELA finalizat

27 MOIECIU ENESCU ADRIAN finalizat

28 ORMENIŞ ENESCU ADRIAN finalizat

29 PĂRĂU COLT CORNELIA nefinalizat

30 POIANA MĂRULUI ENESCU ADRIAN finalizat

Page 51: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

51

31 PREJMER CHITU GRATIELLA finalizat

32 RACOŞ BRANISTE LILIANA finalizat

33 RECEA IORDAN MIRELA finalizat

34 SAMBĂTA DE SUS TOMA BOGDAN finalizat

35 SÂNPETRU IORDAN MIRELA finalizat

36 ŞERCAIA GRADINARU DAN finalizat

37 ŞINCA SOLOVASTRU LILIANA finalizat

38 ŞINCA NOUĂ GRADINARU DAN finalizat

39 ŞOARŞ NECULA GABRIEL finalizat

40 TĂRLUNGENI AITEAN DORINA nefinalizat

41 TELIU COLT CORNELIA finalizat

42 TICUŞ POPA CATALIN finalizat

43 UCEA CHITU GRATIELLA nefinalizat

44 UNGRA NECULA GABRIEL nefinalizat

45 VAMA BUZĂULUI GRADINARU DAN finalizat

46 VIŞTEA SOLOVASTRU LILIANA finalizat

47 VOILA TOMA BOGDAN nefinalizat

48 VULCAN GREAVU DANIELA finalizat

c) Stadiul aplicării prevederilor Legii nr.290/2003

Sub incidenţa prevederilor Legii nr.290/2003, privind acordarea de despăgubiri

sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate acestora sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de nord şi ţinutul Herţa ca urmare a stării de război şi aplicării tratatului de pace între românia şi puterile aliate şi asociate, semnat la paris la 10 feb.1947 la Comisia Judeţeană Braşov au fost înregistrate un număr de 665 dosare.

Un număr de 628 dosare au fost soluţionate de către Comisia Judeţeană de Aplicare a Legii nr. 290/2003 constituită prin ordin al prefectului cu hotărâri de admitere sau respingere, astfel, din un procent de 60% din numărul total au fost admise, iar un procent de 40% din numărul total de dosare au fost respinse.

De precizat este faptul că toate hotărârile de admitere au fost finalizate prin rapoarte de evaluare care au avut în vedere categoria de terenuri extravilane, terenuri intravilane, terenuri cu regim fond forestier, contrucţii şi recolte neculese.

O parte din persoanele nemulţumite asupra modului de soluţionare a cererilor s-au adresat, formulând contestaţii ANRP – lui Bucureşti, acestea prin intermediul Comisiei Centrale, dând hotărâri de respingere la toate dosarele înregistrate.

De menţionat este faptul că unele dosare au fost transmise spre competentă soluţionare la ANRP, iar altele au fost transmise în aceleaşi condiţii la alte prefecturi.

Un alt aspect care trebuie relevat este cel raportat la un număr de 7 dosare transmise la finele anului 2012 de către Prefectura Bucureşti, competentă conform prevederilor legii şi a regulamentului de aplicare a acesteia, să soluţioneze pe fond dosarele provenite şi înregistrate distinct de către moştenitorii autorului la diferite comisii judeţene din ţară, dar care conform unei noi norme proprii ( ANRP şi Prefectura Bucureşti), aceste dosare au fost restituite Comisiei Judeţene Braşov, care

Page 52: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

52

prin hotărâri au dispus declinarea competenţelor de soluţionare către Comisia Municipiului Bucureşti de aplicare a Legii nr.290/2003.

Datorită întârzierilor înregistrate la plata drepturilor rezultate din hotărârile adoptate de către comisia judeţeană Braşov, mulţi dintre beneficiari s-au adresat instanţelor competente cu acţiuni, în obligarea ANRP şi a Ministerului Finanţelor la achitarea sumelor, iar pentru întocmirea dosarelor de instanţă au solicitat Instituţiei Prefectului, eliberarea unor copii conforme cu orginalul de pe hotărârile comisiei judeţene.

Solicitările au fost rezolvate pe loc, atunci când s-a înregistrat prezenţa notarilor împuterniciţi ai beneficiarilor de drept, pentru întocmirea actului în formă autentică, faţă de cei care au solicitat copii conforme cu originalul, termenul de soluţionare nu a depăşit în toate situaţiile 10 zile.

Comisia judeţeană Braşov a fost chemată în judecată, alături de ANRP, într-un număr de 5 dosare pentru repunerea solicitanţilor în drepturi, nemulţumiţi fiind de menţinerea hotărârilor de respingere ale Comisiei Judeţene de către ANRP, prin emiterea decizilor de respingere a contestaţiilor formulate.

d) Stadiul aplicării prevederilor Legii nr.10/2001

Conform prevederilor Legii nr.10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 mar. 1945 – 22 dec. 1989, la nivelul judeţului Braşov ca urmare a monitorizării realizată de către Comisia Judeţeană au fost înregistrate un număr de 5.755 notificări, din care direct la Instituţia Prefectului s-au înregistrat 2.303 notificări pentru acordare de despăgubiri, notificări care au fost în totalitate redirecţionate către entităţile deţinătoare ale imobilelor. Sub incidenţa OUG nr.81/2007, Comisia Judeţeană avizează de legalitate Dispoziţiile primarilor unităţilor administrativ teritoriale care sunt centralizate la nivelul prefecturilor după o procedură expres prevăzută, fiind elaborate rapoarte de confirmare legalitate act administrativ ce sunt înaintate sub semnătura prefectului către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Având în vedere prevederea menţionată până la acest moment Comisia Judeţeană a înregistrat un număr de 1211 de dosare de notificare care cuprind Dispoziţii de primar provenite de la Comisiile locale de aplicare a prevederilor Legii nr.10/2001, astfel: Braşov, Codlea, Predeal, Făgăraş, Vulcan, Şercaia, Moieciu, Săcele, Râşnov şi Consiliul Judeţean Braşov. Conform OUG nr.81/2007 s-a acordat viza de legalitate unui număr de 497 dosare, faţă de Dispoziţiile emise de primari în acordarea măsurilor reparatorii în despăgubiri, dosare care au fost înaintate ANRP – Comisiei Centrale pentru stabilirea despăgubirilor, respectând graficul planificărilor comunicat de către aceasta.

De menţionat este faptul că din totalul dosarelor cu notificări înregistrate la instituţia noastră, ca urmare a verificării legalităţii Dispoziţiilor de primari, au fost returnate un număr de 698 dosare. De asemenea 4 dosare au fost retrase din baza noastră de date ca urmare a promovării de către titulari a acţiunii în contencios administrativ împotriva actului emis de către primar şi 3 dosare au fost redirecţionate către instituţiile abilitate cu soluţionarea acestora.

Page 53: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

53

Sintetic situaţia privind Legea nr.10/2001, la nivelul judeţului Braşov, se prezintă astfel:

- Număr notificări judeţ: 5755 Din care:

1. pentru 577 s-au emis Dispoziţii de restituire în natură 2. pentru 1226 s-au emis Dispoziţii pentru restituire în echivalent 3. pentru 65 s-au emis Dispoziţii pentru compensarea cu alte

bunuri sau servicii 4. pentru 303 s-au emis Dispoziţii privind combinarea măsurilor

reparatorii 5. pentru 1525 s-au emis Dispoziţii de respingere 6. au fost redirecţionate 1303 notificări 7. 726 notificări nu sunt soluţionate

Ca urmare a activităţii de monitorizare, comisia judeţeană a constatat faptul că unele autorităţi publice locale din judeţ prin comisiile de aplicare a Legii nr.10/2001 s-au implicat în soluţionarea notificărilor înregistrate în bazele lor de date, fapt pentru care numărul dosarelor înregistrate iniţial a scăzut considerabil prin emiterea actelor administrative de soluţionare prin restituire în natură sau prin propunere de acordare prin despăgubiri, sens în care sunt de evidenţiat unele comisii din următoarele localităţi:

- Braşov, care din 2300 notificări mai are de soluţionat la momentul prezent 59,

- Codlea, care din 254 notificări mai are de soluţionat 10 - Săcele, care din 139 notificări mai are de soluţionat 10 - Râşnov, care din 155 de notificări, mai are de soluţionat 2 - Rupea, care din 42 de notificări mai are de soluţionat 5 - Ghimbav, care a înregistrat 54 de notificări toate fiind soluţionate - Beclean, care a înregistrat 21 de notificări toate fiind soluţionate - Buneşti, care a înregistrat 22 de notificări toate fiind soluţionate - Cristian, care a înregistrat 39 de notificări toate fiind soluţionate - Prejmer, care din 40 de notificări mai are 2 - Sânpetru, care din 19 de notificări mai are 1 - Şinca, care a înregistrat 20 de notificări toate fiind soluţionate - Vulcan, care din 51 de notificări mai are 0

În opoziţie cu prima categorie comisia judeţeană a constatat întârzieri nejustificate în soluţionarea notificărilor de către unele comisii locale ale UAT:

- Făgăraş care din 483 notificări mai are de soluţionat 273 - Predeal care din 423 notificări mai de soluţionat 97 - Racoş care din 5 notificări mai are de soluţionat tot 5 - Sâmbăta de Sus din 13 notificări mai are de soluţionat 12 - Ungra din 3 notificări mai are de soluţionat 2.

De menţionat este faptul că dosarele care primesc viză de legalitate din partea comisie judeţene de aplicare a legii nr.10/2001, sunt transmise prin delegat la comisia centrală care funcţionează în sediul ANRP Bucureşti, conform planificării stabilite de către autoritate, iar urmare analizei de fond acestea primesc avizare,

Page 54: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

54

rămânând astfel în baza de date a acestei în vederea evaluării şi adoptării actului administrativ de acordare de despăgubiri.

În anul 2013 au fost comunicate ANRP Bucureşti 45 dosare care au rămas în baza de date a instituţiei conform planificărilor din lunile februarie, aprilie, iulie, octombrie şi decembrie 2013.

7. ACTIVITATEA DE SOLUŢIONARE A PETIŢIILOR, MEMORIILOR ŞI

AUDIENŢELOR

Din numărul total de 18.175 acte înregistrate la nivelul instituţiei pe anul 2013, serviciul nostru a primit spre soluţionare un număr de 13.902 acte respectiv un procent de 76,48 %, documente care reprezintă hotărâri CL, dispoziţii primari, citaţii şi acţiuni instanţă, dosare şi corespondenţă în aplicarea legilor speciale privind restituirea proprietăţilor, petiţii, memorii, reclamaţii şi audienţe care parţial sunt soluţionate de către consilierii din cadrul serviciului.

Conform evidenţei în anul 2013 serviciul nostru a primit şi a soluţionat un număr de 638 petiţii şi memorii din care 90 solicitări înmatriculare fără achitare taxă pentru emisiile poluante/ timbru de mediu.

De menţionat este faptul că peste 60% din numărul sesizărilor şi reclamaţiilor au ca obiect neimplicarea comisiilor locale în punerea efectivă în posesie a cetăţenilor şi respectiv întârzierea nejustificată a eliberării titlurilor de proprietate. Demersurile noastre repetate, au avut în vedere impulsionarea membrilor comisiilor locale şi a specialiştilor în domeniul topografiei în realizarea planurilor parcelare ca procedură premergătoare punerii în posesie, urmând ca specialişti ai OCPI-lui să treacă efectiv la scrierea şi eliberarea titlurilor de proprietate.

O parte însemnată din sesizările înregistrate se referă şi la activitatea desfăşurată de către autorităţile publice locale; aici avem în vedere activitatea primarului şi a personalului de execuţie precum şi ceea ce se referă la activitatea consiliilor locale, sesizări analizate în contextul legal şi cu deplasare la sediul autorităţii sesizate. Urmare acestor demersuri, aspectele neconforme au fost soluţionate, măsurile dispuse fiind corelate strict cu prevederile legale.

De asemenea trebuie specificat faptul că, în mod permanent, în afara programului de audienţe, ţinut de către conducerea instituţiei, personalul serviciului acordă consultanţă atât autorităţilor publice locale –în mod direct sau telefonic- cât şi cetăţenilor interesaţi faţă de stadiul soluţionării tuturor aspectelor ce ţin de problemele cu care se confruntă aceştia, în principal raportat la modul de aplicare al legilor de restituire a dreptului de proprietate.

8. SITUAŢIA PRIVIND ACTIVITATE DE APLICARE A APOSTILEI

În perioada analizată s-au înregistrat un număr de 2.742 cereri formulate de către persoanele fizice cetăţeni români sau străini şi persoanele juridice, care au solicitat apostilarea unui număr total de 3.939 acte.

Situaţia desfăşurată se prezintă astfel:

Page 55: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

55

1. persoane fizice: 1.905 cereri pentru 2.751 acte 2. persoane juridice: 837 cereri pentru 1.188 acte De precizat faptul că taxele aferente apostilării actelor sunt structurate pe

categoria de beneficiari şi pe număr, astfel: - pentru 1 act cetăţean persoană fizică taxa consulară este de 25 lei - pentru 1 act persoană juridică taxa consulară este de 47 lei Valoarea totală a taxelor achitate raportat la numărul total de cereri şi respectiv

acte enunţate anterior este de 121.020 lei care cuprinde valoarea taxelor consulare şi valoarea taxelor achitate pentru cereri.

De precizat este faptul că începând cu data de 21 mai 2010 s-a modificat procedura de eliberare a apostilelor utilizându-se un formular nou cu caracter naţional asimilat comunităţii europene, elaborându-se în acest sens şi un nou regulament cadru de efectuare a operaţiunilor pentru apostilare acte administrative cu evidenţierea acestora la nivel naţional pe judeţe, în format electronic.

Menţionăm că periodic MAI ne solicită situaţia privind activitatea de aplicare a apostilei la nivel de judeţ care cuprinde: număr cereri, număr acte şi valoare taxe consulare raportate la activitatea desfăşurată pe zi.

Faţă de această situaţie media / zi se structurează astfel: - 11 cereri respectiv 16 acte -

Precizăm că programul de desfăşurare a apostilei, este zilnic, între orele 900 – 1100, cu restituirea documentelor după orele 1400, excepţie făcând ziua de vineri când restituirea documentelor se face începând cu ora 1200 , activitate ce se desfăşoară prin rotaţie săptămânală de către 2 consilieri juridic din cadrul instituției prefectului.

De menționat este faptul că actele supuse apostilării, mai puțin actele de stare civilă, sunt supuse avizării de către instituțiile abilitate, inexistența avizului ducând la imposibilitatea efectuării procedurii de aplicare a apostilei. Instituțiile și persoanele împuternicite să acorde avizul prealabil sunt desemnate de către structura de specialitate a MAI, care ne comunică periodic specimenele persoanelor desemnate în acest sens pe fiecare minister în parte.

Pentru a veni în sprijinul solicitanţilor de eliberare apostilă, compartimentul financiar contabil a desemnat cu caracter permanent, în intevalul orar menţionat mai sus, o persoană care să încaseze taxa specială consulară şi taxa pentru cerere, venind astfel în întâmpinarea solicitanților care altfel ar fi trebuit să se deplaseze la alte instituții abilitate pentru achitarea acestor valori.

De menţionat este faptul că, în cursul lunii noiembrie 2013, la sediul Instituţiei Prefectului – Judeţul Braşov, s-a desfăşurat o dezbatere privind proiectul “Sistem interoperabil centralizat pentru evidenţa apostilei eliberate de către instituţiile prefectului pentru actele administrative oficiale”, proiect finanţat din fonduri europene, la care au participat în calitate de invitaţi reprezentanţi ai presei şi reprezentanţi au autorităţilor publice locale şi instituţii publice implicate în elaborarea actelor ce fac obiectul procedurii de apostilare, respective reprezentanţia ai UAT-urilor din judeţ, ai serviciilor de evidenţă a persoanelor, direcţiei de sănătate public, inspectoratului judeţean de poliţie, inspectoratului şcolar etc. Având în vedere că această convenţie de aplicare a apostilei este ratificată la acest moment de 105 state semnatare a Convenţiei de la Haga, ea atestă originea

Page 56: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

56

actului oficial în vederea folosirii acestuia în afara graniţelor ţării, iar proiectul dezbătut promovează un sistem de operare modern, sigur şi cu costuri mici, având două componente – registru electronic e-registru şi apostila electronica e-aposilă.

Acest proiect elimină riscul crescut de folosirea unei apostile falsificate, punând la dispoziţia autorităţilor şi altor persoane interesate, un mod eficient de verificare a datelor din cuprinsul actului apostilat.

9. SITUAŢIA LITIGIILOR EXISTENTE PE ROLUL INSTANŢELOR

JUDECĂTOREŞTI ÎN CARE INSTITUŢIA PREFECTULUI ŞI COMISIA JUDEŢEANĂ SUNT PĂRŢI PROCESUALE

La nivelul Instituţiei Prefectului judeţul Braşov şi a Comisiei judeţene de aplicare a legilor fondului funciar sunt înregistrate la acest moment un număr de 1.017 dosare aflate în diferite faze procesuale, din care:

- 521 dosare pentru acţiuni ce implică Instituţia Prefectului şi Comisia Judeţeană de aplicare a legilor fondului funciar,

- 496 sunt dosare având ca obiect obligarea înmatriculării fără plata taxei pentru emisiile poluante/ timbru de mediu. Raportat la cele 521 de dosare menţionate, acţiunile promovate au ca obiect principal:

- acţiuni în reconstituirea dreptului de proprietate, conform legilor fondului funciar

- acţiuni în contencios administrativ - aplicarea Legii nr.10/2001 - acţiuni în revendicare imobiliară - acţiuni în partaj succesoral - rectificări carte funciară - acţiuni în revizuire - acţiuni în constatare - obligaţia de a face , etc.

În cadrul serviciului se instrumentează pentru fiecare dosar ce are ca părţi procesuale instituţia prefectului sau comisia judeţeană, apărări corespunzătoare obiectului fiecărui litigiu prin formularea de întâmpinări indiferent de faza procesuală a cauzei sau realizarea de căi procedurale de atac constând în recursuri sau apeluri atunci când soluţiile pronunţate de către instanţele investite sunt nefavorabile celor două instituţii.

Având în vedere numărul mare de dosare nu se poate face o reprezentare efectivă în faţa instanţelor de judecată, dar aceasta se face selectiv funcţie de importanţa şi impactul pe care l-ar produce la nivel instituţional sau la nivel judeţean o soluţie în contradictorialitate cu prevederea legală aplicabilă.

De precizat este faptul că reprezentarea în instanţă a instituţiei prin consilierii juridici se face cu prioritate pentru litigiile ce au ca obiect acţiunile promovate de către prefect împotriva actelor emise sau adoptate de către autorităţilor publice locale deliberative sau executive şi care se derulează la instanţele de contencios administrativ.

Page 57: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

57

Raportat la obligarea noastră la punerea în executare a unor soluţii de instanţă, prin intermediul executorilor judecătoreşti, având în vedere valorile excesiv de mari stabilite pentru executare, se utilizează procedura de contestaţie la executare, motivaţia acesteia constând în faptul că valorile sunt stabilite aleatoriu fără o determinare concretă a prejudiciului şi pentru faptul că se urmăreşte recuperarea cheltuielilor de judecată la care se adaugă cele de executare, doar prin intermediul instituţiei noastre, fără a se ţine cont că prin soluţiile de instanţă se stabilesc cheltuieli solidare cu comisiile locale de fond funciar sau cu UAT-urile din judeţ.

Dosarele în dezbatere sunt identificate pe instanţe competente astfel: - Judecătoria Braşov 154 cauze - Judecătoria Zărneşti 70 cauze - Judecătoria Făgăraş 118 cauze - Judecătoria Rupea 49 cauze - Tribunalul Braşov 96 cauze - Curtea de Apel Braşov 11 cauze - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie 15 cauze - Judecătoria Piteşti 1 cauză - Parchetul jud. Braşov 3 cauze - Camera executori judecătoreşti 3 cauză - Judecătoria Sf. Gheorghe 1 cauze Având în vedere faptul că peste 70% din numărul cauzelor aflate pe rolul

instanţelor au ca obiect aplicarea legilor fondului funciar, situaţie în care solicitanţii cheamă în judecată Comisia Judeţeană alături de Comisia locală, în principal pentru punerea în posesie şi implicit eliberare titlului de proprietate, ne confruntăm cu o serie de probleme ce ţin de implicarea acestora în soluţionarea cauzelor astfel:

Probleme deosebite

- lipsa formulării apărării de către comisiile locale de aplicare a legilor

fondului funciar în cauzele în care acestea au calitate procesuală - necomunicarea documentelor solicitate de către instanţe, la

termenele stabilite sau comunicarea acestora incompletă - nu se răspunde cu maximă seriozitate interogatoriilor formulate de

către părţi şi de asemenea nu se întocmeşte un punct de vedere faţă de rapoartele de expertiză întocmite în cauze

- nu se depun înscrisuri certe din care să rezulte excedentul sau deficitul de suprafeţe existent la nivelul autorităţilor publice locale

- nu se face prezentarea situaţiei juridice a amplasamentului solicitat, în măsura în care acesta este înscris pe un alt titlu de proprietate, în favoarea altui beneficiar , drept obţinut în condiţiile legii

- la adresele noastre repetate prin care solicităm un punct de vedere detaliat faţă de o anume situaţie juridică, nu se răspunde în termen sau se răspunde incomplet, ceea ce face imposibilă formularea unei apărări pertinente în cauză

Page 58: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

58

Toate aceste situaţii nu conduc decât la pronunţarea unor soluţii de instanţă neclare, care produc efecte juridice în defavoarea autorităţii publice locale prin anularea hotărârilor comisiei judeţene de validare a unor drepturi recunoscute sau anularea unor titluri de proprietate care au intrat deja în circuitul civil.

Mai mult, soluţiile pronunţate obligă părţile la daune cominatorii calculate pe fiecare zi de întârziere ceea ce provoacă un prejudiciu şi autorităţilor publice locale implicate direct în acţiunea de retrocedare a dreptului.

Toate aceste aspecte nu fac decât să tergiverseze soluţionarea cererilor formulate de către persoanele interesate, să creeze prejudicii directe autorităţilor şi persoanelor care au beneficiat de un drept anterior promovării unei astfel de acţiuni. Un aspect deosebit de important este cel referitor la obligarea comisiei judeţene de a achita cheltuieli judiciare sau de executare în ceea ce priveşte litigiile ce au ca obiect reconstituirea dreptului de proprietate, chiar dacă eliberarea titlului de proprietate este o acţiunea subsecventă punerii în posesie, atribut care aparţine exclusiv comisiilor locale, totuşi comisia judeţeană este obligată în solidar la plata cheltuielilor, în mod incorect. Aşa cum am precizat anterior, în anul 2013, din numărul total de litigii, 496 au ca obiect obligarea noastră prin Serviciul public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor la înscrierea autoturismelor fără plata taxei pentru emisii poluante/timbru de mediu. În absolut toate dosarele înregistrate până la acest moment în baza noastră de date, s-au formulat apărări constând din întâmpinări faţă de fondul acţiunilor, sau în cadrul recursurilor promovate, de către persoanele fizice nemulţumite de soluţia primei instanţe. Instanţele investite au dispus în 12 dosare achitarea unor cheltuieli de judecată care în total au valoarea de 2.900,5 lei, acestea fiind solicitate de către compartimentul juridic a fi achitate prin compartimentul financiar-contabil, în urma unor rapoarte detaliate asupra soluţiilor de instanţe pronunţate. De precizat este şi faptul că 80 % din cauzele aflate pe rolul instanţelor, având ca obiect înmatricularea fără plata taxei pentru emisii poluante/ timbru de mediu, au dat câştig de cauză instituţiei noastre, solicitanţii promovând în toate litigiile de pe rol calea procedurală de atac a recursului. 10. RAPORT DE EVALUARE A IMPLEMENTĂRII LEGII NR.544/2001,

PRIVIND LIBERUL ACCES LA INFORMAŢIILE DE INTERES PUBLIC ŞI A LEGII NR.52/2003, PRIVIND TRANSPARENŢA DECIZIONALĂ

a) Aplicarea Legii nr.544/2001 privind liberul acces la informaţii de interes public

La nivelul anului 2013, Instituţia Prefectului Judeţului Braşov a înregistrat un număr de 22 de solicitări, formulate în baza Legii nr.544/2001. Prezentăm procentual obiectul acestor solicitări:

- 40% - prin care se solicită copii ale hotărârilor comisiei judeţene /stadiul aplicării legilor fondului funciar .

- 10%- prin care se solicită copii ale unor ordine emise de prefect.

Page 59: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

59

- 5%- prin care se solicită copii ale actelor administrative adoptate şi emise de către autorităţile publice locale.

- 5%-prin care se solicită informaţii privind cercetarea administrativă a unor persoane angajate în administraţia publică.

- 2%- reclamaţii administrative. - 1%- prin care se solicită informaţii cu privire la orinele de plată care au fost

depuse şi procesate la trezorerie. - 3% - prin care se solicită informaţii cu privire la activitatea instituţiei. - 1%- prin care se solicită informaţii cu privire la legalitatea unor acte

administrative adoptate/emise de către autoritaţile publice locale. - 1/% -prin care se solicită informaţii privind taxa morminte . - 20%- prin care solicită informaţii cu privire la date personale exceptate potrivit

art. 12 din Legea nr.544/2001. - 12%- alte cereri.

Instituţia Prefectului Judeţului Braşov, a elaborate şi publicat informaţiile de interes public, din oficiu, potrivit art. 5 din Legea nr.544/2001, pe pagina de internet proprie. La biroul de relaţii cu publicul Instituţia Prefectului Judeţului Braşov a organizat un punct de informare – documentare, potrivit art 5, paragraful 4. lit b din Legea nr.544/2001 şi art 8, paragraful 1 din Normele metodologice de aplicare ale prezentei legi. Faţă de modul de aplicare a Legii nr.544/2001 în anul 2013 s-au înregistrat trei reclamaţii administrative, care în urma cercetărilor efectuate de către comisia abilitată în acest sens au fost respinse ca fiind neîntemeiate. Pe rolul instanţelor de judecată a fost înregistrat un singur dosar cu nr. 4710/62/2013, având ca obiect ,,Legea nr.544/2001”. Costurile totale de funcţionare ale compartimentului de aplicare a Legii nr.544/2001, privind consumabilele pe anul 2013 au fost nesemnificative în comparaţie cu numărul mic de solicitări soluţionate favorabil în baza prezentei legi. b) Legea nr.52/2003 privind transparenţa decizională În anul 2013 au fost promovate 30 proiecte de acte normative , din care 10 s-au materializat prin adoptarea de HG-uri.

La nivelul Instituţiei Prefectului Judeţului Braşov nu s-au înregistrat acţiuni în justiţie pentru nerespectarea prevederilor legii privind transparenţa decizională . 11. COMISIA DE ATRIBUIRE SAU SCHIMBARE DENUMIRI

În aplicarea prevederilor OG nr.63/2002, modificată prin Legea nr.48/2003, privind atribuirea sau schimbarea de denumiri, autorităţile publice locale formulează propuneri comisiei judeţene de atribuire sau schimbare de denumiri, comisie constituită în baza ordinului prefectului, care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Instituţiei Prefectului şi care are la bază următoarele documente:

Page 60: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

60

- proiectul de hotărâre adoptat de către Consiliul Local, având ca obiect atribuirea ca denumire a unor nume de personalităţi, sau evenimente istorice, politice, culturale sau de orice altă natură, sau schimbarea unor astfel de denumiri

- memoriu justificativ pentru susţinerea denumirilor propuse cu detalii semnificative care să respecte denumirile toponimice ale localităţii, păstrând astfel tradiţia locală

- harta cu poziţionarea noilor străzi propuse în ansamblul celorlalte străzi învecinate, conform nomenclatorului stradal

De precizat este faptul că în conformitate cu art. 3 din OG nr.63/2002, hotărârile consiliilor locale pentru atribuirea sau schimbarea de denumiri pot fi adoptate numai după ce au fost analizate şi avizate de către comisia judeţeană de atribuire sau schimbare de denumiri.

Pentru desfăşurarea unei activităţi unitare s-a realizat anterior o procedură cadru în baza căreia comisia judeţeană îşi desfăşoară activitatea, procedură care a fost avizată în prealabil de către prefectul judeţului.

Pe parcursul anului de referinţă, au fost adoptate un număr de 13 avize, după cum urmează: Braşov – 5, Victoria – 1, Săcele – 1, Hărman – 1, Râşnov – 1, Sânpetru – 3, Prejmer – 1.

Pentru crearea unei imagini clare la nivel de judeţ, comisia judeţeană a solicitat autorităţilor publice locale întocmirea unui Nomenclator stradal funcţie de care aceasta să poată adopta hotărâri de aprobare a noilor denumiri cu respectarea condiţiilor menţionate mai sus.

12. ACTIVITATEA DE ARHIVARE DOCUMENTE

Activitatea de arhivare în cadrul instituţiei cuprinde 2 faze de lucrări. Astfel într-o primă fază angajaţii serviciului conform fişei postului în colaborare cu persoana de specialitate, a procedat la selectarea întregii mase de documente aflate în birourile de derulare a activităţii pentru înscrisuri din anul 2012 şi parţial anul 2013. Datorită volumului mare de documente, nu s-a reuşit până la finele anului 2013 să se realizeze integral procedura de opisare a documentelor şi de transportare a acestora în spaţiu corespunzător, activitatea fiind derulată în continuare în limita timpului disponibil. În faza 2 de derulare a activităţii de arhivare, persoana de specialitate organizează activitatea de arhivare propriu zisă a documentelor, conform nomelor prevăzute de L. nr. 16/1996 şi a celor stabilite prin nomenclatorul propriu al documentelor. În anul 2013 persoana cu atribuţii de evidenţă arhivă a efectuat în conformitate cu prevederile enunţate următoarele acţiuni:

- selectarea parţială a documentelor care ies din termenul procedural de păstrare, aflate în incinta spaţiului de depozitare oficială şi în afara acestuia

- arhivare Ordine emise de Prefect pentru anii 1992 până în anul 2012

Page 61: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

61

- gruparea documentelor adoptate şi emise de către autorităţile publice locale din judeţ pentru anii 2001 până anul 2012

- arhivare şi ordonare parţială a documentaţiilor elaborate de către Comisia judeţeană de fond funciar pentru anii 2002 până în 2006

- arhivare şi ordonare documente de aplicare a apostilei pentru perioada 2004– 2006

- introducerea în baza de date unică, pe calculator, a tuturor documentelor cu termen permanent aflate în incinta spaţiului de depozitare, mai puţin a Serviciului Contabilitate

Faţă de multitudinea de documente emise de către instituţia prefectului ce sunt selectate şi respectiv arhivate, se impune modificarea unor termene din nomenclatorul arhivistic precum şi înscrierea unor documente noi, necuprinse până la acest moment în această bază de date.

13. INFORMATIZAREA UNOR ACTIVITĂŢI DIN CADRUL SERVICIULUI

Pentru evidenţierea la zi a tuturor actelor administrative comunicate

instituţiei prefectului de către autorităţile publice executive sau deliberative de la nivelul judeţului, s-a realizat o bază de date concretă în care este cuprins data comunicării, conţinutul actului administrativ, numărul şi data emiterii sau adoptării şi respectiv dacă acesta a fost transmis sau nu în termenul impus de norma legală, în vederea verificării legalităţii. Situaţia menţionată dă posibilitatea unei imagini complete raportat la activitatea autorităţii publice locale, atât ca for executiv cât şi ca for deliberativ.

De asemenea, s-a creat o altă bază de date în care se evidenţiază, în ordinea intrării oficiale la instituţia prefectului a tuturor titlurilor de proprietate ce urmează a fi semnate de către conducerea instituţiei, care cuprinde nr. şi data titlului de proprietate, titularul dreptului, suprafaţa şi localitatea pe care este situat bunul imobil. Acest aspect ne conferă avantajul de a cunoaşte în orice moment numărul titlurilor de proprietate emise şi localităţile la care se raportează.

Având în vedere numărul foarte mare de cauze aflate pe rolul diferitelor instanţe de judecată s - a creat o evidenţă informatizată care cuprinde toate acţiunile ce au în vedere instituţia prefectului şi comisia judeţeană de aplicare a legilor de restituire a proprietăţii, cu detalii concrete în ceea ce priveşte, instanţa competentă, stadiul procesual, număr de dosar, părţile, obiectul cauzei, termenele procedurale, consilierul juridic care instrumentează cauza şi într-un final soluţia adoptată. Aceste detalii ne sunt de o deosebită importanţă, atunci când trebuie să formulăm acţiuni în apărare, precum şi raportat la instanţele investite cu soluţionarea problematicii sesizate.

Pentru a avea o situaţie la zi cu dosarele transmise de către autorităţile publice locale, în vederea emiterii avizului de legalitate pentru acordare de despăgubiri, raportat la prevederile Legea nr.10/2001, s-a realizat o altă bază informatizată, ce detaliază autoritatea emitentă, numărul şi data actului administrativ, titularul notificării şi eventuale date privind circulaţia dosarului între instituţii.

Page 62: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

62

De reţinut este faptul că dosarele care respectă condiţiile impuse de lege, primesc aviz, ce se consemnează într-un material distinct cu detalii explicite asupra tuturor elementelor juridice ce stau la baza propunerii de acordare de despăgubiri şi care reprezintă actul constitutiv pe care îl are în vedere ANRP Bucureşti la analiza dosarelor.

14. ALTE ACTIVITĂŢI

A). Pe parcursul anului 2013, au fost înregistrate solicitări privind confirmarea

legalităţii unor acte administrative, ce au stat la baza instrumentării unor proiecte de hotărâri de guvern, necesare autorităţilor publice locale, pentru derularea unor proiecte cu specific local.

Astfel, au fost emise 36 de confirmări la solicitarea uat-urilor din judeţ . Obiectul actelor administrative pentru care au fost emise confirmări de

legalitate, a fost în principal cu privire la patrimoniu localităţii, respectiv modificarea sau completarea anexelor la HG nr. 972/2002, privind atestarea domeniului public al localităţilor.

B). Ca reprezentanţi ai ANFP Bucureşti, personalul serviciului a fost nominalizat în comisii de concurs, promovări în funcţie sau în comisii de soluţionare a contestaţiilor, astfel încât la nivelul anului 2013 s-au înregistrat un număr de 46 participări.

F. SERVICIUL FINANCIAR CONTABILITATE RESURSE UMANE SALARIZARE ACHIZIŢII PUBLICE INFORMATIC RELARII CU PUBLICUL

ŞI ADMINISTRATIV

Serviciul Financiar Contabilitate Resurse Umane Salarizare Achiziţii Publice Informatic Relarii cu Publicul şi Administrativ, funcţionează ca structură specializată, distinctă, în subordinea prefectului.

Pentru realizarea atribuţiilor ce îi revin, colaborează cu celelalte servicii din aparatul propriu de specialitate al Instituţiei Prefectului. În anul 2013 au fost realizate următoarele activităţi: 1. DOMENIUL FINANCIAR CONTABIL

Împreună cu compartimentele de specialitate s-a asigurat fundamentarea, întocmirea şi înaintarea la termenele dispuse de ordonatorul de credite ierarhic superior, a proiectului bugetului instituţiei, pe capitole de finanţare şi naturi de cheltuieli.

Pe parcursul exerciţiului financiar, au fost desfăşurate activităţi de actualizare şi modificare a bugetului, inclusiv prin virări de credite în semestrul al doilea, potrivit metodologiei stabilite prin legea finanţelor publice, în concordanţă cu nevoile instituţiei şi potrivit dispoziţiilor ordonatorului de credite ierarhic superior; A fost asigurată execuţia de casă a bugetului instituţiei, cu respectarea condiţiilor specifice fiecărei faze a execuţiei bugetare, respectiv angajarea. lichidarea,

Page 63: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

63

ordonanţarea şi plata cheltuielilor, pe baza procedurilor de sistem si operaţionale proprii, elaborate în acest scop; Potrivit calendarului lucrărilor periodice, au fost întocmite şi înaintate documentele care asigură obţinerea resurselor financiare necesare plăţii cheltuielilor precum şi evidenţa utilizării acestora, în structura şi formatul şi la termenele dispuse de ordonatorul de credite ierarhic superior; totodată au fost transmise raportările on-line solicitate de direcţiile de specialitate din M.A.I., potrivit dispoziţiilor transmise de acestea; Au fost întocmite, verificate, supuse spre aprobare şi înregistrare documentele justificative ale operaţiunilor financiar - contabile care se desfăşoară în procesul execuţiei bugetului aprobat; Permanent s-au analizat: evidenţa furnizorilor, debitorilor, creanţelor şi datoriilor, urmărind realizarea acestora în raport cu exigibilitatea lor.

Au fost efectuate toate operaţiunile de decontare cu furnizorii şi creditorii privind achiziţiile de bunuri, executările de lucrări şi prestările de servicii si a altor operaţiuni de decontare care se execută prin trezorerii şi bănci şi s-a întocmit evidenţa acestora potrivit legislaţiei aplicabile şi procedurilor proprii.

Au fost întocmite toate documentele, privind alimentarea cardurilor cu sumele reprezentând drepturile salariale ale personalului instituţiei, virarea la destinaţie a obligaţiilor către bugetul statului şi pentru toate reţinerile care necesită virarea la diferite destinaţii.

La termenele dispuse de ordonatorul de credite ierarhic superior trimestrial s-au întocmit şi transmis bilanţul contabil al instituţiei. împreună cu anexele stabilite de prevederilor legale aplicabile.

A fost elaborat şi actualizat cadrul comun orientativ privind operaţiunile supuse controlului financiar preventiv, s-a întocmit proiectul de ordin al prefectului privind desemnarea persoanelor care exercită controlul financiar preventiv în calitate de titular, respectiv de înlocuitor.

2. DOMENIUL RESURSE UMANE ŞI SALARIZARE: În anul 2013 compartimentul resurse umane, salarizare a desfăşurat următoarele activităţi:

A organizat examen de promovarea în gradul imediat superior în semestrul II al anului 2013;

A întocmit corespondenţă cu privire la avizarea posturilor unice din cadrul unităţilor administrativ teritoriale din judeţul Braşov conform OUG nr. 77 din 26 iunie 2013;

A asigurat procedurile necesare reorganizării instituţiei în vederea îmbunătăţirii activităţilor, aplicării actelor normative, astfel s-a modificat şi completat organigrama instituţiei, statele de personal şi de funcţii (martie 2013, octombrie 2013 conform OUG 77/2013);

Au fost efectuate lunar comunicări către ANFP cu privire la modificări ale raportului de serviciu pentru funcţionarii publici, reorganizarea instituţiei, formularea unor puncte de vedere pentru situaţii nereglementate legal sau ambigue;

Page 64: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

64

A asigurat participarea angajaţilor instituţiei în calitate de reprezentanţi ai ANFP la 187 de concursuri /examene, promovări în grad profesional;

A fost asigurat secretariatul comisiei de disciplină, pentru comisia de disciplină a secretarilor unităţilor administrativ teritoriale din judeţul Braşov;

Au fost completate statele de personal, lunar şi de funcţii, ori de câte ori au apărut modificări în vederea aprobării de către MAI;

A întocmit şi transmis la ANFP şi la MAI planul de ocupare a funcţiilor publice pentru anul 2014;

A fost întocmit planul anual de perfecţioare al funcţionarilor publici în anul 2013;

În baza prevederilor legale pentru reglementarea drepturilor salariale şi a altor drepturi au fost întocmite referate în vederea emiterii ordinelor de încadrare, încetare, transfer, modificarea tranşelor de vechime şi pentru încetarea raporturilor de muncă, eliberări din funcţie ale personalului; a întocmit corespondenţă cu MAI, ANFP, instituţii publice centrale, teritoriale, locale;

A raportat în termenele prevăzute situaţiile, declaraţiile, dările de seamă statistice, declaratia 205 privind impozitul reţinut la sursa si câştigurile/pierderile realizate, pe beneficiari de venit, centralizatoare, etc. către MAI, ANFP, ANAF, Direcţia Statististică, MADR; au fost întocmite note interne cu privire la reglementarea unor activităţi interne;

Au fost întocmite rapoarte de activitate trimestriale şi semestriale cu privire la activitatea comisiilor de disciplină pentru funcţionarii publici din instituţie;

Au fost înregistrate şi transmise la ANI şi MAI, 79 de declaraţii de avere şi de interese pentru personalul din cadrul instituţiei;

Au fost întocmite 68 de adeverinţe de venit pentru angajaţii Instituţiei Prefectului Judeţul Braşov; 74 de adeverinţe pentru participarea la concursuri în calitate de reprezentanţi ai ANFP pentru angajaţii Instituţiei Prefectului Judeţul Braşov; 30 de adeverinţe care să ateste calitatea de asigurat în sistemul asigurărilor de sănătate, 51 de adeverinţe pentru diferite solicitări;

S-au întocmit lunar statele de plată pentru angajaţii instituţiei; S-au întocmit şi transmis lunar către bănci situaţiile privind efectuarea plăţii

salariilor; declaraţiile privind evidenţa nominală a asiguraţilor şi a obligaţiilor de plată pentru salariaţii instituţiei şi salariaţii serviciilor publice comunitare la Direcţia Finanţelor Publice; centralizatorul şi anexa 18 privind concediile medicale la Casa judeţeană de Sănătate etc.

3. DOMENIUL INFORMATIC ,RELATII CU PUBLICUL

În anul 2013 la Instituţia Prefectului Judeţul Braşov s-au înregistrat 18175 de documente,în următoarea structură :

adrese inaintare dispoziţii de primar şi hotărâri emise de consiliile locale 890 corespondenţă cu instanţele judecătoreşti 5661 petiţii 758 audienţe, 82

Page 65: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

65

Din totalul de 758 petitii înregistrate în anul 2013, s-au soluţionat : 416 pozitiv sau parţial pozitiv, 48 negativ, 73 de cazuri a fost declinată competenţa către organele de justiţie

ori parchet, în 67 de situaţii au fost comunicate petenţilor precizările necesare

privind posibilitatea legală de soluţionare, 76 sunt în curs de soluţionare 78 au fost clasate direct.

Din totalul de petiţii înregistrate au fost primite după cum urmează: 51 de la Guvernul României, 13 de la Administraţia Prezidenţiala, 118 de la alte instituţii de stat, 117 de la persoane juridice, 441 de la persoane fizice 9 de la organizaţii neguvernamentale române sau straine, 9 petiţii primite prin e mail.

COOPERAREA INTRA ŞI INTERINSTITUŢIONALĂ, RELAŢII INTERNAŢIONALE:

G. COOPERARE INTRAINSTITUŢIONALĂ

În cadrul Instituției Prefectului – Județul Brașov cooperarea intrainstituțională este extrem de eficientă, comunicarea și cooperarea între serviciile din cadrul instituției se face cu ușurință, fără a întâmpina probleme și fără a da naștere la conflicte. Orice situație se rezolvă prin dialog, colaborare, lucru în echipă și tratarea cu respect și profesionalism a fiecăruia. O atmosferă de lucru armoniasă și eficientă, cu deplină responsabilitate și profesionalism din partea tuturor celor implicați este modul de lucru impus de domnul prefect Mihai Mohaci încă de la preluarea mandatului.

H. COOPERARE INTERINSTITUŢIONALĂ 1. ACTIVITĂŢI PRIVIND ORGANIZAREA OPERAŢIUNILOR ELECTORALE a) Registrul electoral Pentru operaţionalizarea Registrului electoral în vederea tipăririi listelor electorale de către unităţile administrativ teritoriale au fost efectuale verificări la nivelul primăriilor privind dotarea şi resursele existente / necesare pentru accesarea şi utilizarea aplicaţiei informatice privind Registrului electoral. În ceea ce priveşte alimentarea cu energie electrică 15 UAT semnalează pene frecvente de curent, şi doar 10 primării dispun de surse alternative de curent. La data întocmirii situaţiei, com. Fundata nu avea acces la internet, iar 2 primării (Şercaia şi Teliu) nu dispuneau de scanner. Comunicarea cu serviciile publice locale comunitare de evidenţă a persoanelor se făcea prin mijloace electronice doar pentru 24 de unităţi administrativ teritoriale.

Page 66: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

66

În data de 25.07.2013 au fost finalizate la nivelul tuturor UAT-urilor operaţiile de arondare a alegătorilor pe secţii de votare. În perioada 1-3 august 2013 la nivelul celor 58 de unităţi administrativ teritoriale din judeţ a fost accesată baza de date şi s-a procedat la tipărirea listelor electorale, potrivit prevederilor Memorandumului Guvernului României referitor la organizarea evaluării capacităţii primăriilor de a folosi Registrul Electoral şi de a tipări listele electorale permanente b) Actualizarea listelor electorale complementare Potrivit prevederilor art. 22^1, din Legea nr. 67/2004, privind alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, cu modificările ulterioare, primarii au obligaţia de actualiza anual listele electorale complementare. Istele electorale complementare îi cuprind pe toţi cetăţenii Uniunii Europene cu drept de vot care se află în evidenţele Oficiului Român pentru Imigrări şi au domiciliul sau reşedinţa în localitatea pentru care se întocmeşte lista. Împreună cu formaţiunile teritoriale ale Inspectoratului Român pentru Imigrări actualizarea listelor s-a efectuat în 41 de unităţi administrativ teritoriale, c) Raport către Autoritatea Electorală Permanentă Lunar se transmite Autorităţii Electorale Permanente un raport privind existenţa sau inexistenţa unor posturi vacante de primar sau situaţii de dizolvare a unor consilii locale, precum şi împrejurări care generează organizarea referendumurilor locale (urmare a solicitării AEP nr. 8890/05.07.2013) d) Listele cu preşedinţi şi locţiitori ai secţiilor de votare Potrivit art. 9 din Hotărârea AEP nr. 15/2013, a fost întocmită lista cu persoanele care au exercitat funcţia de preşedinte al biroului electoral al secţiei de votare sau de locţiitor al acestuia, la scrutinele organizate în anul 2012 (referendumul naţional pentru demiterea președintelui României, alegerea autorităţilor administraţiei publice locale şi alegerile pentru Camera Deputaţilor şi Senat). Listele cuprind un număr de 2206 persoane care au exercitat funcţia de preşedinte sau locțiitori al biroului electoral al secţiilor de votare şi sunt supuse prevederilor Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date. 2. STABILIREA NUMĂRULUI MAXIM DE POSTURI PENTRU UAT, CONFORM

PREVEDERILOR OUG NR. 63/2010, CU MODIFICĂRILE ŞI COMPLETĂRILE ULTERIOARE.

Potrivit actului normativ menţionat, autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de a se încadra în numărul maxim de posturi stabilit pentru aparatul de specialitate al primarului, aparatul de specialitate al consiliului judeţean, precum şi din

Page 67: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

67

instituţiile publice locale înfiinţate prin hotărâri ale autorităţilor deliberative. Numărul maxim de posturi menţionat anterior nu se aplică şi capitolului bugetar „Învăţământ”, finanţat din bugetele locale, precum şi capitolelor bugetare „Sănătate” şi „Asigurări şi asistenţă socială”, indiferent de sursa de finanţare. La numărul maxim de posturi stabilit pentru aparatul propriu de specialitate, se adaugă posturile stabilite pentru serviciile publice locale comunitare de evidenţă a persoanelor, pentru structura de poliţiei locală, precum şi posturile destinate implementării proiectelor finanțate din fonduri externe, pe durata derulării acestor proiecte. Numărul de posturi stabilit pentru toate unităţile administrativ teritoriale din judeţ pentru anul 2013 a fost de 4.604 posturi, din care 3.551 posturi pentru aparatul propriu de specialitate, 155 posturi pentru serviciile de evidenţă a persoanelor, 744 posturi pentru poliţia locală şi 154 posturi pentru implementarea proiectelor cu finanţare externă. În aplicarea art. III alin. 10 din OUG nr. 63/2010, cu modificările şi completările ulterioare, prin Ordin al prefectului a fost constituit un grup de lucru, format din reprezentanţi ai Instituţiei Prefectului şi ai Direcţiei Generale a Finanţelor Publice, care a verificat modul în care autorităţile administraţiei publice locale s-au încadrat în numărul maxim de posturi stabilit pentru anul 2013.

În urma centralizării situaţiilor privind monitorizarea cheltuielilor de personal la data de 28 februarie şi la data de 31 martie 2013, s-au constatat următoarele:

La data de 28.02.2013, la nivelul întregului judeţ erau ocupate un număr de 3207 posturi din numărul maxim de posturi stabilit conform OUG 63/2010, iar la data de 30.03.2013 erau ocupate 3208 posturi faţă de numărul maxim de 4604 posturi stabilit conform OUG 63/2010. Precizăm că atât la 28.02.2013, cât şi la 30.03.2013 numărul maxim de posturi stabilit conform pct. 1 din OUG 63/2010 era de 3551 la nivelul întregului judeţ.

În urma verificărilor efectuate pentru fiecare unitate administrativ teritorială nu au fost identificate situaţii de depăşire a numărului maxim de posturi stabilit în conformitate cu prevederile OUG 63/2010.

În ceea ce priveşte plăţile efectuate în perioada 01.01 – 30.03.2013, acestea se încadrau în nivelul maxim al cheltuielilor de personal aferente bugetului general centralizat al UAT, aprobat prin Ordinul comun nr. 246/248 din 2013 al MDRAP şi al MFP, precum şi în nivelul stabilit prin Decizia nr. 223/2013 a directorului general al DGFP Braşov privind repartizarea cheltuielilor de personal aferent bugetului centralizat al unităţilor administrativ teritoriale pentru anul 2013.

În ceea ce priveşte situaţia UAT-urilor municipiul Braşov, comuna Crizbav şi comuna Homorod, în urma analizei efectuate ca urmare a solicitării Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, s-au identificat erori în transmiterea raportărilor privind cheltuielile de personal către DGFP, erori care au fost corectate în următoarele raportări contabile.

3. ORGANIZAREA ALEGERILOR PENTRU CAMERA AGRICOLĂ

Page 68: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

68

Potrivit prevederilor art. 6, alin. 1 din Legea nr. 283/2010, republicată, modificată şi completată prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 58/12.06.2013, prin Ordinul Prefectului nr. 461/01.07.2013 a fost constituit Comitetul judeţean de iniţiativă pentru organizarea alegerilor pentru Camera pentru Agricultură, Industrie Alimentară, Piscicultură, Silvicultură şi Dezvoltare Rurală Judeţeană Braşov, compus din reprezentanţi ai Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Instituţiei Prefectului - Judeţul Braşov, Consiliului Judeţean Braşov, Asociaţiei Comunelor din România şi 7 reprezentanţi ai asociaţiilor din domeniul agricol şi alte domenii conexe acestuia.

Din informaţiile comunicate de reprezentantul MADR în Comitetul de iniţiativă, datorită lipsei resurselor umane şi financiare (abrogarea art. 24 şi art. 25 din Legea nr. 283/2010 prin art. I din OUG 58/2013) această structură nu şi-a ales preşedintele şi nu a procedat la delimitarea circumscripţiilor electorale, la desemnarea membrilor comisiilor electorale de circumscripţie şi ai birourilor electorale de secţie, astfel încât în cursul anului 2013 nu s-au putut organiza alegerile pentru desemnarea membrilor Camerei agricole Braşov.

4. ORGANIZAREA DE EVENIMENTE, ACŢIUNI CU SCOPUL DE A

CONSOLIDA IDENTITATEA JUDEȚULUI BRAȘOV ȘI A REZOLVA PROBLEME CONCRETE

Consolidarea identității județului Brașov este un proces continuu, care

presupune numeroase eforturi din partea tuturor componentelor societății. Atât instituțiile statului, cât și societatea civilă au responsabilitatea de a-și aduce contribuția la cinstirea trecutului, construcția prezentului și proiectarea viitorului. În acest, în anul 2013, Instituția Prefectului a contribuit la consolidarea identității județului și rezolvarea problemelor concrete prin:

1.Coordonarea forțelor de ordine pe parcursul Festivalului Olimpic de Tineret European Brașov 2013 (ianuarie-februarie 2013) - pentru buna desfășurare a evenimentelor și acționarea cu eficiență în cazul situațiilor de urgență, la nivel local, coordonarea a fost asigurată de domnul prefect Mihai Mohaci. Această activitate a presupus un management eficient, precum și implicarea a numeroase structuri de asigurare a ordinei și siguranței publice, cu scopul de a facilita desfășurarea în deplină siguranță a competițiilor și a evenimentelor adiacente. 2.Celebrarea Unirii Principatelor Române – 24.01.2013 (ora 14:00), eveniment organizat la inițiativa Instituției Prefectului, în colaborare cu Garnizoana Brașov, cu susținerea societății civile. Marcarea momentelor de seamă din istorie, precum și celebrarea acestora în mod deosebit este un obiectiv pe care domnul prefect Mihai Mohaci și l-a asumat de la preluarea mandatului. Acest obiectiv contribuie, în mod major, la consolidarea identității naționale a fiecărui brașovean. 3.Expoziție Produse Tradiționale și Ecologice – 30.01.2013, eveniment organizat la ințiativa Instituției Prefectului în colaborare Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și Direcția de Agricultură Județeană cu scopul de a prezenta publicului larg bogăția tradițională a județului prin

Page 69: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

69

intermediul produselor tradiționale. Eveniment de succes, în special din perspectiva producătorilor care au nevoie de sprijin pentru a reuși să se impună pe piață cu produse tradiționale și ecologice. 4.Consiliului Județean al Elevilor Brașov – 12.02.2013. Pentru a încuraja participarea civică a elevilor și a lua în considerare opiniile elevilor referitoare la aspecte care îi vizează în mod direct, domnul prefect Mihai Mohaci a acordat elevilor din Consiliul Județean al Elevilor titlul de consilieri onorifici ai săi. Astfel, au fost puse în practică proiecte comune și în mod constant au avut loc întâlniri de consultare. Spectacol ”In memoriam Dănuț Bălan” – 28.02.2013, spectacol organizat de Consiliul Județean al Elevilor cu sprijinul Instituției Prefectului la Centrul Cultural Reduta, în program fiind momente artistice realizate de elevi, spectacolul a fost dedicat fostului inspector pentru activități educative – Dănuț Bălan, care a decedat. Alegeri Consiliul Județean al Elevilor – 03.12.2013, schimbare de generații/echipă de conducere, însă cu același obiectiv de colaborare cu Instituția Prefectului. 5.Caravana ”În dialog cu agricultorii” – 13.02.2013, lansare caravanei ”În dialog cu agricultorii”, au participat Camera Agricolă Județeană, Direcția pentru Agricultură, Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură, Oficiul de Studii Pedologice și Agrochimice Brașov și Oficiul Județean de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit Brașov, caravană ce a străbătut întreg județul cu scopul de a informa agricultorii despre:

o Fonduri de sprijin pentru fermieri prin plăţi directe în anul 2013. o Acţiuni şi norme sanitar-veterinare pentru exploataţiile agricole. o Agricultura tradiţională şi ecologică, posibilă şansă pentru micile ferme. o Calendarul principalelor măsuri de finanţare nerambursabilă din fonduri

europene. o Importanţa respectării tehnologiilor agricole privind fertilizarea culturilor

ca mod de protecţie împotriva poluării cu nitraţi. o Noua impozitare a veniturilor agricole, forme asociative, formare

profesională, Politica agricolă comună. S-au desfășurat întâlniri în 23 de localități din județ, la care au participat peste 400 de agricultori. 6.Comemorare deținuți politici morți – 08.03.2013, Monumentul Luptătorilor Anticomuniști. Pentru că le suntem datori pentru lupta continuă pe care au purtat-o în închisorile comuniste și pentru că eroii sunt cei care s-au sacrificat în numele libertății și democrației de care beneficiem astăzi, comemorarea acestora este o datorie morală a fiecăruia dintre noi. 7.Comemorare reînhumare Nicolae Titulescu – 14.03.2013, Biserica Sf. Nicolae. S-au împlinit 21 de ani de la reînhumarea, la Brașov, a osemintelor lui Nicolae Titulescu, cel mai de seamă diplomat român – eveniment plin de semnificații și extrem de important pentru județul Brașov. 8.Întâlnire Zona Făgăraș cu primarii, consilierii locali și secretarii – 25.03.2013, Casa de Cultură Făgăraș. Întâlnirea a avut scopul de a eficientiza comunicarea interinstituțională și a se găsi soluții la problemele de legalitate

Page 70: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

70

întâlnite. Au avut loc discuții libere, s-a urmărit identificarea problemelor care afectează munca administrativă, s-a oferit consiliere și disponibilitate pentru fiecare solicitare din partea Instituției Prefectului. 9.Olimpiada Națională de Matematică – 01.04.2013, ceremonial de deschidere, Aula Universității Transilvania. Faptul că Olimpiada Națională de Matematică, ediția 2013, a avut loc la Brașov este demn de laudă și un motiv pentru ca județul Brașov să fie extrem de competitiv în ceea ce privește educația. 10.Ziua Veteranului de Război – 29.04.2013, Piața Unirii. Ceremonial de sărbătorire prin intermediul cărora li s-a adus un omagiu celor care și-au riscat viața pe câmpul de luptă în numele păcii mondiale. 11.Sprijin pentru înmatriculare utilaje agricole Poiana Mărului – aprilie 2013, s-au făcut demersuri și acțiuni concrete pentru a veni în sprijinul cetățenilor în acțiunea de înmatriculare a utilajelor agricole care circulau pe drumurile naționale. Înmatricularea utilajelor agricole din mediul rural este un procedeu dificil, care necesită transportarea acestora la sediul Registrului Auto Român – Sucursala Brașov, fapt care pentru mulți agricultori este imposibil. Astfel, prin implicarea domnului prefect Mihai Mohaci, s-a reușit efectuarea acestor proceduri în comuna Poiana Mărului. 12.Celebrare Ziua Independenței, Ziua Europei – 09.05.2013, ceremonial Cimitirul Șprenghi cu participarea a sute de brașoveni, eveniment organizat la inițiativa Instituției Prefectului, în colaborare cu Garnizoana Brașov. 13.Întâlnire Casa de Asigurări de Sănătate cu managerii de spitale – 27.05.2013, la sediul Instituției Prefectului. Pentru a soluționa conflictele legate de efectuarea anumitor plăți s-a intermediat această întâlnire care a avut drept rezultat, în urma dialogului, consilierii și intervenției domnului prefect, rezolvarea situației. 14.Ceremonial Ziua Eroilor – 13.06.2013, Cimitirul Șprenghi, eveniment organizat la inițiativa Instituției Prefectului, în colaborare cu Garnizoana Brașov. Pentru că eroii sunt cei care s-au sacrificat în numele libertății și democrației de care beneficiem astăzi, comemorarea acestora este o datorie morală a fiecăruia dintre noi. 15.Întâlnire calitatea serviciilor în turism – 10.07.2013, întâlnire operatori economici din turism cu scopul de a asigura calitatea serviciilor în turism și a eradica turismul ”la negru”, Sala Europa – Aro Palace. La inițiativa prefectului Mihai Mohaci a fost organizată această întâlnire pentru a educa operatorii economici din turism, dar și pentru a-i avertiza asupra normelor cărora trebuie să se supună. Turismul în județul Brașov este un turism de calitate și trebuie depuse eforturi, de către toți factorii implicați, pentru a menține și, chiar, pentru a crește sandardele din turism. 16.Ceremonial Ziua Imnului Național – 29.07.2013, Piața Tricolorului, eveniment organizat la inițiativa Instituției Prefectului, în colaborare cu Garnizoana Brașov, scop - marcarea momentelor însemnate din istorie și pentru județul Brașov.

Page 71: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

71

17.“Ziua Internaţională a Literaturii” – 8 septembrie 2013 - Proiect iniţiat de Inspectoratul Şcolar al Judeţului Braşov şi derulat în parteneriat cu Instituţia Prefectului Judeţul Braşov şi Primăria Braşov, având ca obiectiv promovarea lecturii în rândul cetăţenilor. Elevii au călătorit cu autobuzul pe diferite trasee din municipiul Braşov, citind şi interacţionând cu călătorii pe tema beneficiilor pe care le aduce lectura. 18.LET’S DO IT, ROMANIA! – 28.09.2013, participare acțiune de ecologizare în zona Săcele (Gârcini). Protejarea mediului înconjurător este o datorie morală și civică a fiecărui cetățean. Puterea exemplului face ca astfel de inițiative să devină populare și atragă cât mai mulți voluntari. 19.Instituția Prefectului s-a implicat activ și în lupta împotriva evaziunii fiscale, astfel la inițiativa instituției și prin colaborarea tuturor structurilor implicate (Parchetul, Inspectoratul Județean de Poliție și Inspectoratul de Jandarmi Județean), s-a reușit ca, la finalul lunii octombrie, să fie organizată o acțiune de amploare în Gârcini pentru a stopa ilegalitățile forestiere. Descinderea la gaterele din Gârcini a avut loc în data de 29.10.2013, au fost mobilizate 250 de efective, 8 gatere neautorizate au fost închise, doar pe parcursul anului 2013 prejudiciul fiind de circa 600.000 de lei. 20.Organizarea acţiunii umanitare de strângere a ajutoarelor pentru sinistraţii din Galaţi, ca urmare a inundaţiilor din luna octombrie, în parteneriat cu ISU Braşov 21.Seminarul “Gestionarea şi administrarea ariilor naturale protejate din judeţul Braşov” La eveniment au participat reprezentanţi ai Comisariatului Judeţean Braşov al Gărzii Naţionale de Mediu, Agenţiei pentru Protecţia Mediului Braşov, Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare, Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Braşov, Universităţii “Transilvania”, custozi ai ariilor protejate din judeţ, precum şi delegaţi din partea ocoalelor silvice şi fondurilor de vânătoare. Instituţia Prefectului Judeţul Braşov şi-a asumat rolul de a facilita o mai bună informare reciprocă şi colaborare între toţi factorii implicaţi în gestionarea ariilor protejate, iar problemele prezentate de participanţii la dezbateri care depăşeau aria de competenţă a instituţiilor publice locale au fost înaintate către Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice.

În funcţie de invitaţiile primite, reprezentantul Instituţiei Prefectului Judeţul Braşov responsabil cu problemele de mediu a participat la 3 evenimente cu caracter interinstituţional pe teme de mediu derulate în judeţ (întrunirea Consiliului Consultativ de Administrare al Parcului Naţional Piatra Craiului, for în care Instituţia Prefectului Judeţul Braşov este membru, seminarul “Managementul resurselor naturale în contextul conservării biodiversităţii”, organizat de Fundaţia Propark, şi conferinţa de lansare a proiectului “Managementul durabil al ariilor protejate Dumbrăviţa-Rotbav-Măgura Codlei, Pădurea Bogăţii şi Pădurea Bogata”, organizat de Asociaţia Renaturopa). Instituţia Prefectului Judeţul Braşov a sprijinit campania Asociaţiei EcoAssist, în colaborare cu Asociaţia Green Codlea, cu titlul „Platăm fapte bune în România!”, care vizează împădurirea, pe bază de voluntariat, a unor terenuri degradate de pe

Page 72: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

72

teritoriul României. În vederea derulării acestei campanii, la nivelul judeţului s-au solicitat tuturor primăriilor date privind suprafeţele agricole degradate, cu risc de alunecare sau aflate într-o regiune ameninţată de fenomenul de deşertificare, ce ar putea fi împădurite de către voluntari. În urma demersurilor efectuate de SAECIDEMSPD a fost identificată o suprafaţă de 11 ha teren agricol pe raza comunei Drăguş pentru care cele două asociaţii vor lansa demersurile necesare includerii în programul de împădurire.

22.Situație romi Bartolomeu (str. Carierei) – noiembrie, la sediul Instituției Prefectului. În urma a numeroase plângeri și solicitări de sprijin, s-a intervenit în clarificarea situației de evacuare, de către RIAL, a romilor care locuiesc pe str. Carierei, pe spațiul RIAL. După numeroase discuții și consultări s-a ajuns la o soluție de compromis care să avantajeze ambele părți. 23.Ceremonial militar Ziua Națională a României – 01.12.2013, Piața Sfatului, eveniment organizat la inițiativa Instituției Prefectului, în colaborare cu Garnizoana Brașov, scop - marcarea în mod deosebit a Zilei Naționale a României. Au participat peste 4.000 de brașoveni. Ceremonialul militar și religios a fost însoțit și de momente inedite care au avut menirea de a crea o atmosferă de sărbătoare pe toți brașovenii. 24.Recepție Ziua Națională a României – 01.12.2013, Aro Palace. Cu scopul de a unifica toți factorii decidenți ai județului, precum și reprezentanți ai operatorilor economici și ai societății civile, Instituția Prefectului, în colaborare cu Primăria Municipiului Brașov și Consiliul Județean Brașov, a organizat o recepție în cinstea Zilei Naționale a României. 25.Spectacol caritabil ”Crăciun pentru fiecare” – sub patronajul Instituţiei Prefectului Judeţul Braşov, în data de 23 decembrie 2013, la Centrul Cultural Reduta s-a desfăşurat spectacolul „Crăciun pentru Fiecare”, dedicat persoanelor vârstnice, cu participarea voluntară a unor artişti reprezentativi ai judeţului Braşov, intrarea fiind gratuită. 26.Colaborarea interinstituțională s-a regăsit, pe parcursul anului 2013, și în sectorul organizațiilor nonguvernamentale. Astfel a fost încheiat un parteneriat de colaborare cu ANPCPPS - parteneriat în cadrul proiectului Life Long Learning Programme – 29.01.2013, încheiat cu scopul de a combate o administrație deficitară în domeniul energiei. Mai mult decât atât s-a colaborat și cu ONG-uri de protecția mediului, precum Fundația ProPark. TOTAL : 26 ACŢIUNI ŞI EVENIMENTE ORGANIZATE

5. ACTIVITĂŢI ÎN PARTENERIAT CU AGENŢIA NAŢIONALĂ ANTIDROG

Page 73: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

73

a) Proiectul ”lmpreuna impotriva drogurilor”premiul I la concursul de proiecte A.N.F.P. -pilonul “Parteneriatul-formula de succes a performantei institutiilor in beneficiul cetatenilor”-

In concordanta cu Strategia Nationala Antidrog scopul prevenirii in mediul

şcolar vizeaza conştientizarea şi implicarea întregii populaţii, a cadrelor didactice din mediul preuniversitar, a copiilor şi tinerilor, în programe de prevenire a consumului de droguri, universale, selective şi indicate, în scopul întăririi influenţei factorilor de protecţie şi al reducerii influenţelor factorilor de risc.

Totodata se urmareste dezvoltarea unor atitudini şi practici la nivelul întregii populaţii aflată într-o formă de învăţământ preuniversitar, prin intermediul programelor şcolare şi de petrecere a timpului liber, în scopul adoptării unui stil de viaţă sănătos, fără tutun, alcool şi droguri.

Astfel, pot fi dezvoltate următoarele linii de acţiune: - Creşterea influenţei factorilor de protecţie la vârste mici pentru evitarea sau

cel puţin întârzierea debutului consumului de alcool, tutun si droguri ilicite; - Sensibilizarea şi educarea populaţiei şcolare în scopul evitării consumului

experimental/recreaţional de droguri şi trecerii de la acesta la cel regulat; - Sensibilizarea, conştientizarea şi motivarea părinţilor în vederea implicării

active în prevenirea consumului de tutun, alcool şi droguri în rândul copiilor - Oferirea de programe de prevenire care să permită părinţilor să devină activi

în prevenirea consumului de droguri în cadrul familiei - Dezvoltarea unor programe de formare a părinţilor în vederea creşterii

influenţei factorilor de protecţie şi scăderii celor de risc în consumul de droguri.

Programele de prevenire trebuie implementate atât la nivelul şcolii, cât şi la nivelul familiei şi a comunităţii, fiind necesară continuarea activităţilor şi programelor de informare şi educare cu privire la efectele consumului de droguri în rândul tinerilor, iar cele privind prevenirea consumului de droguri legale şi ilegale trebuie derulate începând din şcoala generală urmărindu-se dezvoltarea abilităţilor tinerilor de a rezista factorilor de risc şi creşterea influenţei celor de protecţie, factori sociali şi psihologici, care joacă rol important în prevenirea debutului consumului de droguri. La nivelul judeţului Braşov în perioada ianuarie 2010 şi până în prezent s-au derulat o serie de proiecte/campanii menite să acopere întreaga paletă a liniilor de acţiune prezentate anterior. a.1 Proiectul local„Împreună împotriva drogurilor”

Având în vedere, pe de o parte pericolul reprezentat de flagelul drogurilor, precum şi noile situaţii de risc existente în România, generate de apariţia substanţelor „etnobotanice” cu efect halucinogen, Instituţia Prefectului – Judeţul Braşov, a demarat proiectul local „Împreună împotriva drogurilor”, împreună cu partenerii: Inspectoratul Şcolar al Judeţului Braşov, Centrul de Prevenire Evaluare şi Consiliere Antidrog Braşov şi Casa Corpului Didactic Braşov.

Implementarea acestui proiect vine în sprijinul cadrelor didactice, pentru ca acestea să înţeleagă corect acest fenomen şi pentru a identifica pârghiile necesare

Page 74: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

74

diminuării, dacă nu chiar stopării consumului de substanţe etnobotanice. Problematica consumului de substanţe etnobotanice şi droguri, ilegale şi legale,

constituie un element de preocupare pentru toţi actorii sociali, complexitatea, caracterul multidimensional şi dinamismul acestuia, generând nevoia unei abordări eficiente – o componenţă strategică a politicii în domeniul prevenirii consumului de droguri din România.

Răspunsul adecvat la provocările de natură socială, economică şi de sănătate publică pe care le implică fenomenul drogurilor este condiţionat de o viziune echilibrată, exprimată într-o politică unitară, care nu poate fi atinsă fără implicarea instituţiilor ce au ca obiect prevenţia, informarea şi combaterea acestui fenomen nociv.

În vederea implementării în mod corect a proiectului, Instituţia Prefectului – Judeţul Braşov a semnat un protocol de colaborare cu Ministerul Afacerilor Interne - Agenţia Naţională Antidrog, Inspectoratul Şcolar al Judeţului Braşov şi Casa Corpului Didactic Braşov, dorind adoptarea unei noi modalităţi de lucru, în parteneriat, cu resurse materiale minime, care justifica lupta împotriva acestui fenomen deosebit de periculos.

Proiectul „Împreună împotriva drogurilor” a fost planificat a se desfăşura în perioada septembrie 2010- iunie 2013.

Acest proiect şi-a propus consolidarea reţelei locale de prevenire a consumului de substanţe stupefiante în mediul preuniversitar, prin formarea într-un decurs de 3 ani şcolari, în fiecare unitate de învăţământ din judeţul Braşov a unui formator - cadru didactic, specializat într-o abordare corectă a problematicii consumului de droguri.

Formatorii urmează ca la rândul lor, să comunice informaţiile acumulate grupurilor de elevi, în vederea conştientizării acestora, realizandu-se astfel continuarea şi dezvoltarea activităţilor de comunicare pe tema luptei împotriva drogurilor.

Cursul de formare din cadrul proiectului a fost special conceput şi reprezintă o noutate în abordarea luptei împotriva drogurilor, astfel a fost necesara acreditarea lui de către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

Dosarul pentru acreditarea cursului din cadrul proiectului, întocmit conform metodologiei în vigoare, a fost înaintat Centrului de Formare a Personalului din Învăţământul Preuniversitar, iar prin ordinul Ministrului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului nr. 3001 / 05.01.2011, acesta fiind acreditat.

In anul 2011 creditarea cursului cu 15 credite profesionale transferabile a constituit prima recunoaştere a faptului că acest proiect este bine venit şi a fost preluat ca model de bune practici, extinzându-se la nivelul întregii ţări. Obiectivele generale şi specifice ale proiectului: Obiectivul general:

Diminuarea riscului consumului de substanţe stupefiante, ilegale, substanţe etnobotanice, precum şi a substanţelor nocive legale, la nivelul grupului ţintă- elevii din clasele V-XII.

Obiectivele specifice: asigurarea unui mecanism interinstituţional de prevenire a consumului

Page 75: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

75

substanţe nocive, precum şi crearea unei colaborări pe termen lung, cu toate instituţiile publice implicate în eradicarea acestui fenomen.

Creşterea impactului activitatilor de informare asupra riscului ce implica consumul de substante strupefiante, ilegale, substanţe etnobotanice, precum şi a substanţelor nocive legale, prin formarea în fiecare unitate de învăţământ din judeţul Braşov a unui formator - cadru didactic, specializat într-o abordare corectă a problematicii consumului de droguri, care are posibilitatea, în urma absolvirii cursului, să informeze corect elevii din grupul ţintă.

Cursul a fost structura pe trei module: Modulul 1.- partea teoretică, realizată de către specialiştii din cadrul Centrului de

Prevenire Evaluare şi Consiliere Antidrog Braşov, în care cursanţii au primit asistenţă metodologică de specialitate pentru identificarea eventualelor fenomene de consum de stupefiante, precum şi de droguri legale, în cadrul unităţii de învăţământ, precum şi cauzele ce le generează. Totodată, au fost abordate teme de reflexie, exerciţii şi subiecte controversate, având ca scop stimularea unei comunicări reale între participanţi;

Modulul 2.- metode interactive de comunicare, unde participanţii au învăţat să aplice cele mai moderne metode de comunicare între actorii principali din unitatea de învăţământ, respectiv; cadru didactic – elev – părinte.

Modulul 3.- management de proiect, unde participanţii învaţă metode de scriere a unui proiect şi de implementare a acestuia. Rezultatele proiectului :

• 121 cadre didactice formate în programe de prevenire a consumului de droguri • 109 unităţi şcolare din judeţul Braşov care au acum cel puţin un cadru didactic-

resursă în prevenirea consumului de droguri, în scopul întăririi influenţei factorilor de protecţie şi al reducerii influenţelor factorilor de risc

• 121 proiecte educative implementate în 109 unităţi şcolare din judeţul Braşov. Proiectele realizate de către cadrele didactice au fost clasificate pe mai multe

categorii : Cetăţenie democratică, Cultural artistic, Educaţie pentru sănătate, Social – educativ, Sportiv – turistic.

Numărul total de activităţi desfăşurate în cadrul acestor proiecte au

fost aproximativ 2100:

- Elaborarea şi editarea de materiale promoţionale şi informative, - Realizarea de pliante informative despre activităţile proiectelor şi a unor

chestionare pentru investigarea informaţiilor deţinute de beneficiari, - Realizarea de panouri informative cu activităţile efectuate în cadrul proiectelor, - Realizarea de soft-uri educaţionale „Stil de viaţă sănătos”, cu tematică antidrog, - Activităţi de informare şi educare adresate adolescenţilor în vederea conştientizării

riscului consumului de droguri. - Susţinerea de lectorate cu tematică antidrog pentru părinţi şi cadrele didactice.

Rezultatele calitative şi cantitative obţinute în urma desfăşurării

Page 76: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

76

activităţilor specifice proiectului A fost facilitat dialogul părinţi – elevi - profesori cu privire la beneficiile unui stil

de viaţă sănătos, fără droguri. Elevii au fost responsabilizaţi cu privire la dreptul de a se informa si de a lua

decizii sănătoase referitor la consumul de droguri, de a comunica cu cei apropiaţi sau cu specialişti, de a-şi valorifica căt mai bine timpul liber prin implicarea în activităţi educative.

Impactul proiectului asupra categoriilor de beneficiari

Proiectul a avut un impact pozitiv asupra elevilor, acest lucru reflectându-se prin lucrările estetice realizate, elevii fiind dornici să-şi valorifice talentele şi cunoştinţele cu speranţa că produsele lor vor fi postate pe site-ul proiectului şi al şcolii.

Implicarea unui număr mare de elevi în activităţile proiectului a dus la îmbunătăţirea relaţiilor interpersonale şi a comunicării elevilor din aceeaşi clasă şi din clase diferite, la legarea de noi prietenii în vederea petrecerii timpului liber în mod plăcut, educativ, la schimbarea atitudinii elevilor în sens pozitiv, elevii conştientizând despre efectele nocive ale consumului de droguri.

• Beneficiari direcţi - 6050 elevi, 121 cadre didactice • Beneficiari indirecţi – 4000 elevi, 600 cadre didactice 1000 părinţi ai elevilor

implicaţi în aceste proiecte • Numărul de parteneri implicaţi in proiecte 121

Judeţul Braşov beneficiază de o reţea locală de prevenire a consumului de

substanţe stupefiante în mediul preuniversitar, prin formarea în fiecare unitate de învăţământ din judeţul Braşov a unui formator - cadru didactic, specializat într-o abordare corectă a problematicii consumului de droguri.

b) Proiectul local „Educaţie pentru sănătate” având la bază principiul educaţie între

egali

Proiectul local Educaţie pentru sănătate privind tineretul braşovean a fost realizat în parteneriat de următoarele instituţii: Instituţia Prefectului – Judeţul Braşov, Inspectoratul Şcolar Judeţean Braşov, Casa Corpului Didactic Braşov, Direcţia de Sănătate Publică Braşov şi Centrul Regional de Prevenire, Evaluare şi Consilier Antidrog Braşov. Scopurile asumate:

- Coordonarea şi monitorizarea acţiunilor realizate la nivel naţional pentru prevenirea consumului de substanţe / produse noi cu efecte psihoactive, dăunătoare sănătăţii, altele decât cele reglementate (substanţe etnobotanice).

- Dezvoltarea activităţilor de prevenire, informare comunicare în rândul elevilor în comunităţile locale privind promovarea unui stil de viaţă sănătos

Page 77: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

77

Activităţi desfăşurate în proiect: echipe comune DSP, CPECA, ISJ Braşov au fost în 10 unităţi de învăţământ din municipiul Braşov, şi au selectat peste 150 de elevi care au participat la activităţile de voluntariat.

Scopul activităţii: conştientizarea şi sensibilizarea audienţei asupra importanţei implicării personale în promovarea sănătăţii. Obiective educaţionale: să îşi dezvolte un stil de viaţă sănătos să identifice unii factori protectori ai sănătăţii (alimentaţia corectă, exerciţiile fizice, gestionarea timpului, odihnă etc). c) Campania VACANȚĂ DE VIS

Campania VACANȚĂ DE VIS reprezintă un obiectiv specific al Strategiei Naționale Antidrog și s-aconcretizat prin iniţierea şi derularea de către Instituția Prefectului Judetului Brasov in parteneriat cu Centrul de Prevenire Evaluare și Consiliere Antidrog Brasov a unor proiecte în parteneriat public / privat, de interes local, pentru protecţia comunităţilor proprii.

Scopul asumat în cadrul proiectului sus menționat care se reeditează anual este identificarea unor alternative de petrecere a timpului liber a tinerilor aflați în zonele de agrement de pe raza județului Brasov în vederea creșterii factorilor de protecție și reducerii factorilor de risc.

d) Campanie antidoping

În vederea îmbunătăţirii prevederilor legislative pentru implementarea măsurilor de protecţie antidoping a sportivilor, Instituția Prefectului Județului Brașov în parteneriat cu Centrul de Prevenire Evaluare și Consiliere Antidrog Barașov a demarat procedura de convocare a cluburilor sportive ce își desfășoară activitatea pe raza județului Brașov.

e) Alte activităţi

Instituția Prefectului Județului Brașov s-a implicat activ prin participarea la marcarea Zilei Internaționale de Luptă Impotriva Traficului și Consumului Ilicit de Droguri- 26 iunie precum si a Zilei Mondiale fara Tutun -31 mai , facilitând desfășurarea activităților de prevenire atat în mediul școlar și familial , dar și în mediul comunitar.

6. ALTE ACTIUNI

În ceea ce privește cooperarea interinstituțională, pe parcursul anului 2013, au

avut loc numeroase activități în desfășurarea cărora a fost implicată Instituția Prefectului prin intermediul domnului prefect, astfel:

Page 78: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

78

1. Raport de activitate pe anul 2012 Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență – 15.01.2013. A fost prezentat raportul de activitate pe anul 2012, a fost analizat modul de colaborare, au fost identificate punctele tari și punctelor slabe atât ale Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență, cât și a modului de colaborare cu Instituția Prefectului, au fost asumate obiective pentru anul 2013 și au fost apreciate eforturile făcute în slujba cetățeanului.

2. Raport de activitate pe anul 2012 Inspectoratul Județean de Poliție Brașov – 05.02.2013. A fost prezentat raportul de activitate pe anul 2012, a fost analizat modul de colaborare, au fost identificate punctele tari și punctelor slabe atât ale Inspectoratului Județean de Poliție Brașov, cât și a modului de colaborare cu Instituția Prefectului, au fost asumate obiective pentru anul 2013 și au fost apreciate eforturile făcute în slujba cetățeanului.

3. Raport de activitate pe anul 2012 Inspectoratul de Jandarmi Județean Brașov – 06.02.2013. A fost prezentat raportul de activitate pe anul 2012, a fost analizat modul de colaborare, au fost identificate punctele tari și punctelor slabe atât ale Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov, cât și a modului de colaborare cu Instituția Prefectului, au fost asumate obiective pentru anul 2013 și au fost apreciate eforturile făcute în slujba cetățeanului.

4. Celebrarea Zilei Gărzii Naționale de Mediu – 12.03.2013, Aula Universității Transilvania. În cadru festiv, cu prezența mass-mediei și a altor personalități din domeniu a fost celebrată Ziua Gărzii Naționale de Mediu, prilej cu care a fost adusă în atenția publicului larg importanța ocrotirii mediului și necesitatea implicării fiecăruia dintre noi în acțiuni de ecologizare, dar și de prevenire a poluării.

5. Celebrarea Zilei Poliției Române – 25.03.2013, Casa Armatei. În cadru festiv, în prezența tuturor celor care în fiecare zi ne asigură ordinea și siguranța, a fost celebrată Ziua Poliției Române. Au fost recunoscute meritele tuturor reprezentanților Poliției Române, a fost apreciată colaborarea pe care o au cu Instituția Prefectului și le-a fost amintită importanța pe care o au în menținerea păcii sociale.

6. Celebrarea Zilei Jandarmeriei Române – 03.04.2013. În cadru festiv, în prezența tuturor celor care în fiecare zi ne asigură ordinea și siguranța, a fost celebrată Ziua Jandarmeriei Române. Au fost recunoscute meritele tuturor reprezentanților Jandarmeriei, a fost apreciată colaborarea pe care o au cu Instituția Prefectului și le-a fost amintită importanța pe care o au în menținerea păcii sociale.

Pe parcursul anului 2013 au avut de asemenea loc colaborări cu diferite instituţii, reprezentanţii Instituţiei Prefectului Judeţului Braşov fiind prezenţi la lucrările desfăşurate în cadrul comisiilor şi a grupurilor de lucru.

7. Colaborarea cu Comisia Naţională de Prognoză/ Ministerul Finanţelor: Au fost selectaţi de către Comisia Naţională de Prognoză 20 de agenţi economici pentru judeţul Braşov, dintre care 2 au refuzat colaborarea, iar 18 au

Page 79: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

79

transmis trimestrial chestionarele completate, aşa încât să poată fi transmise în termenul solicitat la Bucureşti/ Comisia Naţională de Prognoză.

8. Monitorizarea activităţilor sportive desfăşurate în judeţul Braşov Participare a unui reprezentant al Instituţiei Prefectului - Judeţul Braşov la meciurile de fotbal considerate cu grad ridicat de risc, în conformitate cu Legea nr. 4/2008, privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive şi Legii nr. 10/20012, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 4/2008, art. 7 alin. 5 şi alin. 6.

9. Participarea la întrunirile Grupului pentru monitorizarea şi informarea periodică cu privire la activităţile desfăşurate pentru creşterea gradului de siguranţă în incinta şi în zonele adiacente unităţilor de învăţământ preuniversitar.

Grupul de lucru monitorizează aplicarea „Planului Teritorial Comun de Acţiune - Cadru pentru creşterea gradului de siguranţă a elevilor şi a personalului didactic şi prevenirea delincvenţei juvenile în incinta şi în zonele adiacente unităţilor de învăţământ preuniversitar”. Pentru anul şcolar 2013/2014, grupul s-a intrunit de 2 ori, la sediul Instituţiei Prefectului şi respectiv la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean.

10. Participare în perioada 23-24.01.2013 la sediul DSVSA Braşov, la întâlnirea de lucru, în cadrul misiunii de asistenţă tehnică organizată de către Comisia Europeană şi autorităţile române în domeniul subroduselor de origine animală ce nu sunt destinate consumului uman

Participare în perioada 23-24.01.2013 la sediul DSVSA Braşov, la întâlnirea de lucru, în cadrul misiunii de asistenţă tehnică organizată de către Comisia Europeană şi autorităţile române în domeniul subroduselor de origine animală ce nu sunt destinate consumului uman, misiune condusă de către dr. Ivan Ambrozic, expert desemnat de către Comisia Europeană. Au participat reprezentanţi din partea ANSVSA, specialişti din cadrul DSVSA, reprezentanţi ai asociaţilor crescătorilor de animale din ţară, reprezentanţi ai autorităţilor publice locale.

Principalele deficienţe constate în activitatea monitorizată: Neconcordanţe între stocul de animale (bovine/ovine/caprine) declarate moarte

şi scoase din registru şi numarul de animale colectate Neconcordanţe între stocul de animale (bovine/ovine/caprine) declarate moarte

şi numărul de eşantioane prelevate în vederea autopsierii; Neîndeplinirea de către Consiliile locale a obligaţiei prevăzute de către art. 9 din

OG 47/2005 ce prevede: “ Consiliile locale sunt responsabile de neutralizarea cadavrelor de animale provenite din gospodăriile crescătorilor individuali de animale sau a celor găsite moarte pe teritoriul unităţii administrativ-teritoriale respective, pentru care nu se poate identifica proprietarul. Consiliile locale au obligaţia de a-şi asigura contractual serviciile unei unităţi de ecarisare autorizate conform legislaţiei în vigoare

11. Participarea în cadrul comisiilor de verificare a dreptului de proprietate sau al altui drept real

Page 80: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

80

În temeiul prevederilor art. 18 din Legea nr. 255/2010, cu modificările și completările ulterioare, privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local și a art. 14 din HG nr. 53/2011 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010, prin decizia directorului general al Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA angajați ai SAECIDEMSPD au participat în calitate de reprezentanți ai Instituției Prefectului – Județul Brașov în comisia de verificare a dreptului de proprietate sau altui drept real și analiza cererilor depuse de titularii de drepturi reale asupra imobilelor expropriate situate pe amplasamnetul lucrărilor de utilitate publică ”Drum de legătură DN1A – Ocolitoarea mică a Municipiului Săcele – Platforma Electroprecizia” și ”Varianta de ocolire a Municipiului Brașov Tronson I DN1-DN11 și Tronson II DN13-DN1”.

În urma analizei cererilor depuse de titularii de drepturi reale asupra imobilelor ce vor fi expropriate au fost emise un număr de 43 de hotărâri de expropriere pentru 114 de persoane. Până în prezent suprafața expropriată este de 132.326 mp în valoare totală de 8.896.000 lei.

TOTAL: 11 ALTE ACTIVITĂŢI DE REPREZENTARE

I. RELAȚII INTERNAȚIONALE Instituția Prefectului – Județul Brașov este adepta dezvoltării relațiilor

internaționale cu scopul de a promova județul Brașov în întreaga lume, de a atrage potențiali investitori, de a promova valorile și tradițiile multiculturale. În acest sens, pe parcursul anului 2013, a avut loc:

1.Vizita ambasadorului Germaniei – Werner Hans Lauk – 14.11.2013, vizită de curtoazie 2.Marcarea a 50 de ani de la Tratatul de la Elysee – 23.01.2013, participare eveniment organizat de Alianța Franceză Brașov în colaborare cu Ambasada Germaniei la Casa Baiulescu 3.Te deum Nicolae Titulescu – 05.10.2013, Biserica Sf. Nicolae, comemorarea marelui diplomat, eveniment ce a marcat și deschiderea ediției XX a „Cursurilor Internaţionale Nicolae Titulescu pentru tineri diplomaţi” în prezența ministrului Titus Corlățean.

4.Moștenirea multiculturală a județului Brașov a fost marcată, promovată și recunoscută prin abordarea problemelor etnicilor germani la Comisia Mixtă Guvernamentală Româno-Germană pentru probleme ale etnicilor germani – 04-05.03.2013, Sibiu, la care a fost prezentat raportul despre etnicii germani din județul Brașov (contribuții la dezvoltarea, promovarea și conservarea culturii etnicilor germani, moștenirea germană din județul Brașov).

Și probleme de interes social au fost tratate în context internațional, astfel problema romilor din județ a fost analizată prin:

5.Întâlnire Metropolitan Police Londra cu Inspectoratul Județean de Poliție – 07.11.2013, sediul Inatituției Prefectului, cu participarea domnului prefect. A fost dezbătută problema romilor, în special a celor din comuna Apața și s-a propus implementarea unui program pentru educarea și informarea acestora

Page 81: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

81

în ceea ce privește oportunitățile din Marea Britanie. Scopul întâlnirii a fost acela de a-i face să înțeleagă pe romi că Marea Britanie nu reprezintă o soluție pentru ei. Eveniment urmat de un reportaj BBC în Apața. 6.Vizită Hossein Mokry - 16.12.2013, director reprezentanță în România a Oficiului Francez de Imigrare și Integrare, Ambasada Franței. S-a pus în discuție semnarea Acordului-cadru de parteneriat între OFFI și județul Brașov în ceea ce privește reinserția cetățenilor români de etnie romă.

Investițiile străine sunt esențiale pentru dezvoltarea județului, Instituția Prefectului a făcut demersuri în acest sens, având întâlniri pe această temă:

7.Identificare oportunități de investiție în județul Brașov pentru investitori din China – 25.02.2013. La solicitarea unui grup de investitori din China, a fost organizată o întâlnire cu primarii de municipii și orașe pentru a identifica principalele oportunități de investiții din județ. 8.Întâlnire investitori spanioli – 04.04.2013. Un grup de investitori spanioli au solicitat o întâlnire pentru a identifica oportunitățile de investiții din județ în vederea unor potențiale colaborări. 9.Primire delegație investitori din China - 14.11.2013. Un alt grup de investitori din China au solicitat o întâlnire pentru a identifica oportunitățile de investiții din județ în vederea unor potențiale colaborări.

10.În mod concret, prin eforturi conjugate, s-a obținut sprijin elvețian pentru dotarea cu autovehicule de teren a Jandarmeriei Române prin Proiectul ”Consolidarea capacităților Jandarmeriei Române”. Astfel, în luna mai, la Brașov au avut o vizită de lucru, din partea Elveției, domnul locotenent Marc Contat, șef al Regiunii de Est a Jandarmeriei din cantonul Vaud, și domnul Daniel Philippin, reprezentant al Academiei de Poliție ”Savatan” din cantonul Vallais. În luna decembrie a avut loc recepție a 6 autovehicule de teren marca Isuzu model N1G și autovehicul șenilat Polaris Ranger Crew 800, vehicule menite să consolideze dotarea jandarmilor montani din zonele turistice ale județului.

11. În vederea practicării unei administrații eficiente, cu valențe europene, pentru formarea profesională continuă și abordarea profesionistă a provocărilor din fiecare zi, prefectul a participat la cursurile de formare organizate de Agenția Națională a Funcționarilor Publici, care în luna noiembrie 2013 au avut prevăzute o vizită de lucru în Franța. Scopul a fost studierea modelului de administrație francez.

TOTAL: 11 ACŢIUNI

ACCESAREA FONDURILOR EUROPENE J. MONITORIZAREA PROIECTELOR INIŢIATE LA NIVELUL JUDEŢULUI

BRAŞOV Colaborarea cu reprezentanţii administraţiei publice locale din judeţ, în vederea

desfăşurării acţiunilor şi programelor specifice afacerilor europene.

Page 82: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

82

Realizarea şi actualizarea trimestrială a situaţiei proiectelor finanţate din fonduri UE:

- Proiecte iniţiate de autorităţile publice locale - Proiecte aprobate de autoritatea de management - Proiecte aflate în faza de implementare - Proiecte implementate

Realizarea situaţiei privind rezultatele obţinute la nivelul judeţului Braşov în procesul de absorţie a fondurilor europene – lunar

Întocmirea situaţiei privind principalele propuneri de investiţii la nivelul judeţului, venite din partea autorităţilor locale.

Realizarea sintezei privind absorţia fondurilor europene nerambursabile la nivelul judeţului Braşov

Realizarea situaţiei proiectelor iniţiate şi gestionate de asociaţiile de dezvoltare intercomunitare constituite la nivelul judeţului Braşov, inclusiv a datelor de identificare.

Încurajarea înfiinţării şi dezvoltării structurilor asociative în mediul rural şi prezentarea importanţei şi beneficiilor acestora.

Colaborarea permanentă cu Agenţia pentru Dezvoltare Regională Centru în vederea sprijinirii factorilor interesaţi de accesarea Programului Operaţional Regional.

K. ORGANIZAREA DIN INIŢIATIVA PROPRIE SAU IN COLABORARE CU

ALTI PARTENERI DE MANIFESTĂRI LOCALE DE PREZENTARE A UNOR PROIECTE COMUNITARE. Promovarea liniilor de finanţare deschise prin informarea periodică a tuturor

potenţialilor beneficiari din judeţul Braşov Au fost promovate:

- Proiecte în domeniul sănătăţii – finanţator Comisia Europeană – Agenţia Executivă pentru Sănătate şi Consumatori;

- Măsura 2.1. "Acvacultura", Acţiunile 1, 2 şi 3, cu un buget de 60 mil. euro – POP;

- Măsura 2.3. "Prelucrarea şi comercializarea peştelui", cu un buget de 10 mil. Euro – POP;

- Granturi norvegiene pentru sprijinirea intreprinderilor ecologice si inovare in protectia mediului;

- Măsura 5.1. Dezvoltarea şi implementarea măsurilor active de ocupare – POSDRU;

- Măsura 5.2. Promovarea sustenabilităţii pe termen lung a zonelor rurale în ceea ce priveşte dezvoltarea resurselor umane şi ocuparea forţei de muncă – POSDRU;

- Măsura 6.1 Dezvoltarea economiei sociale – POSDRU; - Operatiunea 3.2.1. "Susţinerea implementării de soluţiii de e-guvernare şi

asigurarea conexiunii la broadband, acolo unde este necesar" – apel 5, din cadrul POSCCE;

Page 83: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

83

- DMI 4.1 Calitate în serviciile de ocupare – cerere de propuneri de tip strategic – POSDRU;

- DMI 4.2 Modernizarea Serviciului Public de Ocupare – cerere de propuneri de tip strategic – POSDRU;

- DMI 5.1 Fii activ pe piaţa muncii! – cerere de propuneri de tip strategic – POSDRU;

- DMI 5.1 Fii activ pe piaţa muncii în regiunea Centru! – cerere de propuneri de tip grant – POSDRU;

- DMI 5.2 Promovarea sustenabilităţii pe termen lung a zonelor rurale în ceea ce priveşte dezvoltarea resurselor umane şi ocuparea forţei de muncă – cerere de propuneri de tip strategic – POSDRU;

- DMI 5.2 Promovarea sustenabilităţii pe termen lung a zonelor rurale în ceea ce priveşte dezvoltarea resurselor umane şi ocuparea forţei de muncă – cerere de propuneri de tip grant Centru – POSDRU;

- DMI 6.3 Şanse egale şi respect – cerere de propuneri de tip strategic – POSDRU;

- DMI 6.3 Şanse egale şi respect – cerere de propuneri de tip grant in regiunea Centru – POSDRU;

- Schema de ajutor de minimis pentru IMM-uri – Ministerul Finanţelor Publice;

- DMI 1.1 Educaţia iniţială, primul pas în cariera profesională – cerere de propuneri de tip strategic – POSDRU;

- DMI 1.1 Competenţe cheie pentru oferte de studii de calitate în şcoală – cerere de propuneri de tip grant – POSDRU;

- DMI 1.2 Învăţământ superior inovativ pentru piaţa muncii – cerere de propuneri de tip strategic – POSDRU;

- DMI 1.2 Programe de studii mai bune pentru studenţi şi piaţa muncii – cerere de propuneri de tip grant – POSDRU;

- DMI 1.3 Formare continuă de calitate pentru progres în cariera didactică – cerere de propuneri de tip strategic – POSDRU;

- DMI 1.4 Sisteme de calitate şi calificări noi pentru formarea profesională continuă - cerere de propuneri de tip strategic – POSDRU;

- DMI 1.5 Sprijin pentru doctoranzi şi cercetători – cerere de propuneri de tip strategic – POSDRU;

- DMI 2.1 Tranziţia de la şcoala la viaţa activă – cerere de propuneri de tip strategic – POSDRU;

- DMI 2.1 Tranziţia de la şcoala la viaţa activă – cerere de propuneri de tip grant – POSDRU;

- DMI 2.2 A doua şansă la educaţie, oportunitate de integrare pe piaţa muncii – cerere de propuneri de tip strategic – POSDRU;

- DMI 2.2 A doua şansă la educaţie, oportunitate de integrare pe piaţa muncii – intervenţii locale – cerere de propuneri de tip grant – POSDRU;

- DMI 2.3 Acces şi participare la formare profesională continuă – cerere de propuneri de tip strategic – POSDRU;

- Masura 121 „Modernizarea exploataţiilor agricole” – PNDR;

Page 84: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

84

Sprijinirea înfiinţării de noi societăţi comerciale, îmbunătăţirea performanţelor

economice a celor existente, creşterea potenţialului de accesare a surselor de finanţare şi dezvoltarea aptitudinilor anteprenoriale ale întreprinzătorilor în scopul implicării acestora în structuri economice private – Programul START prin OTIMMC Braşov.

Promovarea Programului naţional multianual pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale în rândul femeilor manager din sectorul intreprinderilor mici şi mijlocii prin OTIMMC Braşov.

Sprijinirea investiţiilor în instalaţii şi echipamente pentru intreprinderi din industrie, care să conducă la economii de energie, în scopul îmbunătăţirii energetice în cadrul Programului Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice.

Întâlniri periodice în cadrul grupului judeţean de lucru pentru elaborarea Planului de Dezvoltare Regională 2014 – 2020, în conformitate cu direcţiile strategice ale Uniunii Europene pentru perioada de programare 2014-2020.

Participarea la lucrările Pactului Teritorial pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi Incluziune Socială pentru Regiunea Centru

Participarea la întâlnirile reţelei naţionale a multiplicatorilor de informaţii pentru Programul Operaţional Regional.

Acordare de consultanţă potenţialilor beneficiari de accesarea fondurilor europene.

Acordă asistenţă autorităţilor locale cu privire la normele şi programele specifice Uniunii Europene.

Transmiterea periodică de circulare către autorităţile publice locale judeţene, în funcţie de liniile de finanţare lansate L. PROIECTE DERULATE ÎN PARTENERIAT

Derularea, în parteneriat cu Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici a proiectului “Îmbunătăţirea dialogului social pentru funcţionarii publici, ID 2012/104611”, finanţat printr-un grant acordat de către Guvernul Norvegiei prin intermediul Granturilor Norvegiene 2009-2014, în cadrul Programului Muncă Decentă şi Dialog Tripartit. Perioada de implementare este ianuarie 2013 – decembrie 2014.

Derularea, în parteneriat cu Institutul Naţional de Statistică a proiectului „Îmbunătăţirea capacităţii administraţiei publice de măsurare a performanţelor administrative – baze de date, metodologii, instrumente de modernizare şi standardizare a tehnicilor de raportare statistică şi de caracterizare a performanţelor administraţiei publice” – cod SMIS 26932, depus în cadrul Programului Operaţional Dezvoltarea Capacutăţii Administrative, finanţat prin Fondul Social European.

Derularea, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Interne a proiectului „Dezvoltarea capacităţii instituţionale a M.A.I. în domeniul gestionării dosarelor europene, al transpunerii şi al aplicării acquis-ului comunitar” –

Page 85: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

85

cod SMIS 32862, depus în cadrul Programului Operaţional Dezvoltarea Capacutăţii Administrative, finanţat prin Fondul Social European.

Derularea, în parteneriat cu Organizaţia Naţională Cercetaşii României – Filiala Braşov ”Virgil Oniţiu” a proiectului ”Cooperarea internistituţională între mediul cercetăşesc şi mediul public – între deziderat şi realitate” – cod SMIS 40208, depus în cadrul Programului Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative 2007-2013, cofinanţat prin Fondul Social European

Proiectul “STREAMS-2-SUPPRESS FIRES - Utilizing Stream Waters in the Suppression of Forest Fires with the help of New Technologies”, finanţat prin Programul Operaţional Comun Bazinul Mării Negre 2007-2013 – Un reprezentat al Instituţiei Prefectului Judeţul Braşov este membru al Reţelei Naţionale de Vecinătate, constituită prin intermediul acestui proiect. (Beneficiarul proiectului este Kavala Institute of Technology – Grecia, iar parteneri sunt Instituţia Prefectului Judeţul Brăila, Artvin Coruh University – Turcia, National University of Life and Environmental Sciences – Ucraina, Zikatar Environmental Center SNCO of Ministrz of Nature Protection – Armenia şi Eco-Tiras International Environmental Association of River Keepers – Moldova).

M. PARTICIPAREA ÎN CADRUL ACTIVITĂŢILOR PREVĂZUTE ÎN DIVERSE

PROIECTE Fiind reprezentantul Guvernului în teritoriu, domnul prefect Mihai Mohaci a

sprijinit, pe parcursul anului 2013, demararea, desfășurarea și finalizarea proiectelor finanțate prin intermediul fondurilor europene. Prezența sa la conferințele de deschidere, de încheiere sau la sesiunile de lucru a dat legitimitate acestor proiecte și a contribuit la creșterea notorietății acestora. Astfel, domnul prefect a participat la:

Proiect ”Caravana Carierei” – 23.01.2013, la sediul Instituției Prefectului. Întâlnire de lucru organizată de Blocul Național Sindical, domnul prefect Mihai Mohaci a participat la deschidere cu scopul de a marca importanța consilierii în carieră.

Proiect ”Manageri eficienți pentru o NATURA 2000 eficientă” – 05.03.2013, la sediul Instituției Prefectului, conferință de presă lansare proiect de către Fundația ProPark. Siturile NATURA 2000 sunt de importanță majoră pentru județul Brașov, managementul eficient al acestora este un factor cheie pentru dezvoltarea durabilă a județului.

Proiect HEART – 02.04.2013, la sediul Instituției Prefectului, conferință de presă proiect HEART - ”Help Educate All Roma (People) Together”. Proiect destinat romilor din 4 comune ale județului Brașov, realizat de Inspectoratul Școlar Județean Brașov în colaborare cu London Borough of Redbridge, Children’s Services Department. Domnul prefect Mihai Mohaci a accentuat importanța educației și necesitatea stimulării și implementării acesteia în comunitățile de romi.

Page 86: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

86

Proiect ”Consolidarea capacităților Jandarmeriei Române” – 14-20.04.2013, deplasare Elveția; 03.05.2013 – vizită elvețieni Brașov; 19.12.2013 – întâlnire București; 23.12.2013 – recepție utilaje de intervenție montană. Prin eforturi conjugate și prin colaborarea eficientă a autorităților implicate, acest proiect a contribuit la dotarea jandarmilor montani cu utilaje speciale, cu scopul de a avea capacitate de intervenție rapidă în cazul situațiilor de urgență.

Proiect ”Împreună pentru dezvoltarea dialogului social în România” – 01.10.2013, conferință de finalizare proiect, proiect realizat de Confederația Sindicală Meridian. Prin participarea la conferință, domnul prefect Mihai Mohaci a accentuat importanța și necesitatea dialogului social.

MANAGEMENTUL RESURSELOR INSTITUŢIONALE

N. EFICIENTIZARE STRUCTURALĂ 1. CONTROL INTERN/MANAGERIAL

La nivelul Instituţiei Prefectului Judeţul Braşov funcţionează Structura cu atribuţii de monitorizare, coordonare şi îndrumare metodologică a sistemelor proprii de control intern/managerial (S.C.I.M.), conform prevederilor O.G. nr. 119/1999, republicată, privind controlul intern/managerial şi controlul financiar preventiv, cu modificările şi completările ulterioare, O.M.F.P. nr. 946/2005, republicat, pentru aprobarea Codului controlului intern, cuprinzând standardele de control intern/managerial la entităţile publice şi pentru dezvoltarea sistemelor de control intern/managerial, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi Concepţiei nr. 366.235/06.03.2012 privind dezvoltarea sistemului de control intern/managerial în cadrul MAI. În cursul anului 2013 componenţa structurii a fost modificată, prin Ordin al Prefectului, de două ori, din cauza schimbării structurii de conducere a instituţiei. Prin Ordinul Prefectului nr. 3/8.01.2013 s-a aprobat Regulamentul de funcţionare şi de organizare a SCIM. Activitatea SCIM s-a derulat în cursul anului trecut în baza Programului anual de dezvoltare a sistemului de control intern/managerial la nivelul entităţii publice nr. 2570/8.02.2013. Semestrial, secretarul SCIM a transmis către MAI Situaţia centralizatoare privind stadiul implementării a programului de dezvoltare a sistemului de control intern/managerial la nivelul Instituţiei Prefectului Judeţul Braşov şi s-a realizat operaţiunea de autoevaluare a sistemului de control intern/managerial al instituţiei. Alte acţiuni ale SCIM derulate în cursul anului trecut:

- Elaborarea Strategiei de eficientizare a activităţii Instituţiei Prefectului Judeţul Braşov 2013-2014 şi a Planului strategic aferent. Au fost stabilite cele 10 obiective generale ale instituţiei, incluse în prezentul raport, operaţionalizate în 25 obiective specifice, stabilite astfel încât să răspundă pachetului de cerinţe S.M.A.R.T. (S – precise, M – măsurabile şi verificabile, A – necesare, R – realiste, T – cu termen de realizare) şi transpuse în activităţi cu indicatori de

Page 87: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

87

performanţă şi responsabili. Documentul a fost prelucrat şi însuşit de toţi angajaţii instituţiei.

- Operaţiunea de evaluare, întocmire şi revizuire a procedurilor interne utilizate la nivelul Instituţiei Prefectului Judeţul Braşov, conform Ordinului Prefectului nr. 176/19.03.2013. În urma acestui proces au fost anulate 50 de proceduri (pe motive ce ţin de modificarea structurii organizaţionale a instituţiei sau modificarea legislaţiei), au fost revizuite şi actualizate 111 proceduri şi s-au adăugat în Registrul de Proceduri al instituţiei 78 proceduri noi. La data de 31 decembrie 2013 în Registrul de proceduri al instituţiei figurau 189 proceduri active, dintre care 95 la nivelul Instituţiei Prefectului Judeţul Braşov şi 94 la nivelul serviciilor publice comunitare.

- Reactualizarea listei de activităţi a instituţiei şi implicit a listei activităţilor procedurabile. În urma inventarierii au fost identificate 225 activităţi derulate în cursul anului 2013 la nivelul Instituţiei Prefectului Judeţul Braşov (fără a lua în calcul serviciile publice comunitare). Dacă la lansarea acestui proces erau identificate 158 activităţi procedurabile, la finalizarea campaniei lista s-a extins 165 activităţi procedurabile la nivelul instituţiei (fără a lua în calcul serviciile publice comunitare) pentru care au fost reactualizate sau elaborate procedurile operaţionale aferente.

- Operaţiunea de actualizare a Registrului de riscuri al Instituţiei Prefectului Judeţul Braşov, conform Ordinului Prefectului nr. 469/10.07.2013. La finalizarea procesului, la nivelul Instituţiei Prefectului Judeţul Braşov au fost identificate 254 riscuri, dintre care 105 cu nivel mediu şi 149 cu nivel scăzut. Serviciile publice comunitare dispun de registre de riscuri proprii, care însumează 259 riscuri. Documentul a fost prelucrat şi însuşit de toţi angajaţii instituţiei. Pentru gestionarea riscurilor de la nivelul instituţiei, prin Ordinul Prefectului nr. 469/10.07.2013 s-a constituit o echipă specială, formată din responsabili de risc pe fiecare compartiment al instituţiei, şi s-a desemnat persoana cu atribuţia de gestionare a Registrului de riscuri al instituţiei.

- Inventarierea funcţiilor sensibile de la nivelul Instituţiei. Prin Ordinul Prefectului nr. 750/21.10.2013 s-a constituit Comisia de stabilire şi inventariere a funcţiilor sensibile de la nivelul Instituţiei Prefectului Judeţul Braşov, conform PS-028-RU privind managementul funcţiilor sensibile, transpusă în Procedura Internă (PI) nr. 15117/1/2013 privind managementul funcţiilor sensibile la nivelul Instituţiei Prefectului Judeţul Braşov. În urma procesului de inventariere au fost identificate 77 funcţii sensibile, dintre care 37 la nivelul Instituţiei Prefectului Judeţul Braşov şi 40 la nivelul serviciilor publice comunitare. Potrivit inventarului efectuat la nivelul instituţiei, 2 funcţii au nivel critic, 3 nivel ridicat, 22 nivel major şi 10 cu nivel minor. Nu au fost luate în calcul posturile suspendate temporar. Aferent inventarului s-a elaborat şi Planul pentru diminuarea riscurilor asociate funcţiilor sensibile. Documentele au fost prelucrate şi însuşite de toţi angajaţii instituţiei.

- Elaborarea Strategiei de control a Instituţiei Prefectului Judeţul Braşov nr. 17622/23.12.2013 şi a planului de acţiune aferent.

Page 88: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

88

- Elaborarea Inventarului situaţiilor generatoare de întreruperi în derularea activităţii de la nivelul Instituţiei Prefectului Judeţul Braşov. Au fost identificate 11 astfel de situaţii la nivelul instituţiei şi 15 la nivelul serviciilor publice comunitare pentru care s-au propus măsuri de remediere cu termene şi responsabili.

Toate activităţile derulate în cursul anului 2013 au fost evaluate în luna ianuarie 2014, prin procedura de autoevaluare, iar în urma concluziilor centralizate în Raportul asupra sistemului de control intern/managerial la data de 31 decembrie 2013, emis de prefect, a rezultat că sistemul este CONFORM cu standardele cuprinse în Codul controlului intern/managerial. 2. RESPONSABILITĂŢI PRIVIND PROTECŢIA DATELOR CU CARACTER

PERSONAL

Întocmirea documentaţiei în vederea punerii în aplicare a măsurilor stabilite în actele normative ce reglementează domeniul protecţiei persoanelor a căror date personale sunt prelucrate de către Instituţia Prefectului Judeţul Braşov. S-a acordat o atenţie sporită măsurilor privind informarea persoanei vizate referitor la categoriile de date prelucrate şi la exercitarea drepturilor conferite de lege. Cu privire la respectarea exercitării drepturilor persoanei vizate, în anul 2013 nu s-au înregistrat cereri cu privire la solicitări de acces, conform art. 13 din Legea nr. 677/2001; solicitări de rectificare, modificare, actualizare sau ştergere a datelor cu caracter personal, conform art. 14 din Legea nr. 677/2001; cereri de opoziţie, conform art. 15 din Legea nr. 677/2001. 3. SECURITATE ŞI SĂNĂTATE ÎN MUNCĂ

Activitatea de securitate şi sănătate în muncă la Instituţia Prefectului Judeţul Braşov a avut în vedere cei 81 de angajaţi (41 Instituţia Prefectului, 17 SPCEEPS şi 23 SPCRPCIV), având în componenţă funcţionari publici (34), personal contractual (9), poliţişti (38), care îşi desfăşoară activitatea în cele 2 sedii, Bd. Eroilor (sediu principal), nr. 5 şi str. Turnului, nr. 13 (sediu secundar). Instituţia Prefectului Judeţul Braşov are autorizaţia de funcţionare din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă emisă de MAI-DGRU. Acţiuni întreprinse în anul 2013:

- pentru evitarea suprasolicitării vizuale în cazul lucrului prelungit în faţa ecranelor de vizualizare, s-a reglat folosirea timpului de lucru aşa încât să se facă pauze repetate de 10 minute, după 50 minute în care s-a lucrat continuu;

- pentru sporirea confortului de lucru, a fost mărit spaţiul de lucru efectiv de pe birouri sau mese, obiectele cere nu erau de strictă necesitate fiind depozitate în vecinătatea biroului şi astfel spaţiul din faţa tastaturii devenind mai util, iar gradul de încărcare al biroului sau mesei a fost redus;

Page 89: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

89

- pentru asigurarea luminii de lucru corespunzătoare nevoilor, în spaţiile în care nu sunt sisteme de acoperire sau reglare pentru pătrunderea prea puternică a luminii sau căldurii prin unele ferestre, birourile/mesele de lucru au fost astfel amplasate încât să poată fi redus disconfortul creat;

- ca urmare a unei bune colaborări cu Centrul Medical Braşov, a fost efectuat un instructaj privind acordarea primului ajutor, de către personal calificat în acest sens;

Acţiuni programate pentru anul 2013, a căror realizare nu a fost posibilă/motivul/termen modificat cu aprobarea conducătorului structurii:

- pentru măsurile privind instalaţiile de stropire în caz de incendiu, achiziţionarea instalaţiilor de aer condiţionat, amenajarea unui spaţiu cu facilităţi adiţionale pentru femei însărcinate sau persoane cu dizabilităţi, au fost incluse în procedura demarată pentru achiziţionarea lucrării de reparaţie capitală a Palatului Administrativ Prefectura Braşov, act nr. 11376/12.07.2012;

- pentru măsurile privind amenajarea şi organizarea spaţiului de lucru, acestea au fost incluse în procedura demarată pentru achiziţionare de mobilier, act nr. 10833/5.07.2012;

- pentru acţiunile referitoare la aprobarea planului de intervenţie, apărare şi evacuare în caz de incendiu şi a planului de protecţie, intervenţie şi evacuare în situaţii de urgenţă s-a demarat colaborarea cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă; datorită diferitelor probleme de serviciu apărute, această acţiune nu a fost finalizată.

Prin procesul verbal al şedinţei CTSSM s-a hotărât ca aceste măsuri să fie cuprinse în Planul de prevenire şi protecţie pentru Instituţia Prefectului Judeţul Braşov, pe anul 2014 Au fost actualizate instrucţiunile proprii de securitate şi sănătate în muncă, referitor la instruirea angajaţilor, instructajul general, utilizarea terminologiei specifice, utilizarea arzătoarelor de gaze AGB. S-a realizat evaluarea riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională pentru fiecare componentă a sistemului de muncă, pe locuri de muncă/posturi de lucru Au fost întocmite fişe de identificare a factorilor de risc profesional, conform modelului prevăzut în anexa nr. 3 a HG nr. 355/2007 privind supravegherea sănătăţii lucrătorilor Au avut loc 4 întruniri ale CSSM în anul 2013, privind stabilirea dreptului la sporul pentru condiţiile de muncă în structurile în care îşi desfăşoară activitatea funcţionarii publici şi personalul contractual din Instituţia Prefectului Judeţul Braşov, inclusiv funcţionarii publici cu statut special, care lucrează în locuri de muncă sub acţiunea câmpurilor electromagnetice, aducerea la cunoştinţa membrilor CSSM şi discuţii referitor la proiectul Ordinului ministrului afacerilor interne privind organizarea, coordonarea şi controlul activităţilor de inspecţie a muncii, de prevenire a riscurilor profesionale şi de protecţie a lucrătorilor la locul de muncă în Ministerul Afacerilor Interne, efectuarea controlului medical obligatoriu de către toţi angajaţii.

Page 90: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

90

La instructajul periodic au fost instruiţi toţi angajaţii şi a fost cuprinsă şi o prezentare cu demonstraţii practice, efectuată de Centrul Medical Judeţean Braşov. Prezentarea la medic pentru efectuarea controlului medical periodic obligatoriu a avut loc în trim. III 2013. În cursul anului 2013 nu a avut loc nici un accident de muncă, cu nici un fel de urmări, la Instituţia Prefectului Judeţul Braşov.

O. GESTIONAREA RESURSELOR UMANE

În anul 2013 în cadrul instituţiei au fost aprobate un număr de 85 posturi, din care 38 de funcţii publice, 13 ofiţeri de poliţie, 25 de agenţi de poliţie, 9 funcţii contractuale.

În anul 2013 compartimentul resurse umane, salarizare a desfăşurat următoarele activităţi:

- a organizat examen de promovarea în gradul imediat superior în semestrul II al anului 2013;

- a întocmit corespondenţă cu privire la avizarea posturilor unice din cadrul unităţilor administrativ teritoriale din judeţul Braşov conform OUG nr. 77 din 26 iunie 2013;

- a asigurat procedurile necesare reorganizării instituţiei în vederea îmbunătăţirii activităţilor, aplicării actelor normative, astfel s-a modificat şi completat organigrama instituţiei, statele de personal şi de funcţii (martie 2013, octombrie 2013 conform OUG 77/2013);

1. STAREA RESURSELOR UMANE ÎN APARATUL PROPRIU AL INSTITUŢIEI ÎN

ANUL 2013

1. Încadrări de personal, pe categorii în anul 2013

Categorii de personal

Recrutare/angajare prin concurs / încredere

la cabinet

Redistribuire din corpul de

rezerva

Transfer din cadrul altor

instituţii

Funcţionari publici 0 1 2

Funcţionari publici cu statut special

0 0 3

Personal contractual 1 0

Total 1 1 5

2. Avansări şi promovări în anul 2013

Categorii de personal Promovare în clasă, grade profesionale

Promovare temporară în funcţii de conducere

Funcţionari publici 1 3

Funcţionari publici cu statut special

Personal contractual - -

Total 1 3

Page 91: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

91

3. Pierderi de personal în anul 2013

Categorii de personal Deces Desfiintare posturi

reorganizare Pensionare

Funcţionari publici - 1 0

Funcţionari publici cu statut special

2

Personal contractual - - -

Total 3 0

4. Fluctuaţia de personal în anul 2013

Categoria de

personal

Decese

Încetări

Transferat în cadrul

altor instituţii

Suspendare

Recrutare cabinet prefect/ concurs

Redistribuire corp de

rezerva

Trans fer din

cadrul altor instituţii

Funcţionari publici

0 3 0 4 0 1 2

Funcţionari publici cu statut special

0 3 3 0 0 0 3

Personal contractual

0 2 0 0 1 0 0

Total 0 8 3 4 1 1 5

5. Vârsta medie a personalului din aparatul propriu al instituţiei este 44 de ani; 6. Ocuparea funcţiilor publice de conducere este în proportie de 100%, din care femeile reprezintă 57%. 7. Distribuţia personalului din Instituţia Prefectului Judeţul Braşov pe naţionalitate în 2013 Naţionalitatea română Nr. de persoane angajate în Instituţia Prefectului

în anul 2013

Funcţionari publici 37

Funcţionari publici cu statut special 38

Personal contractual 8

Total 83

3 Nr. de persoane angajate în Instituţia Prefectului în anul

2013

P. UTILIZAREA RESURSELOR FINANCIARE

Page 92: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

92

Pentru anul 2013 Instituţia Prefectului judeţul Braşov a beneficiat de resurse bugetare în sumă de 4.987,79 mii lei, din care s-au deschis credite bugetare în sumă de 4.985,67 mii lei, rezultând un procent de execuţie, la nivelul deschiderilor bugetare, de 99,95%.

Bugetul alocat pentru anul 2013 pe categorii de cheltuieli se prezintă astfel: -mii lei -

Aceste fonduri au fost utilizate pentru cheltuieli materiale şi servicii, necesare

desfăşurării activităţilor curente ale instituţiei şi pentru plata drepturilor salariale cuvenite pesonalului . Compartimentul financiar-contabilitate îşi exercită atribuţiile de contabilitate financiară cât şi contabilitatea de gestiune în conformitate cu prevederile legale, respectându-se principiile unei bune gestiuni financiare, în special ale economiei şi eficienţei cheltuielilor. Activităţile desfăşurate în anul 2013 au respectat prevederile Legii contabilităţii 82 /1991 şi OMFP nr 1917/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea si conducerea contabilităţii institutiilor publice, Planul de conturi pentru instituţiile publice, OMFP 1792/2002 şi OMFP 547/2009 . În desfăşurarea operaţiunilor curente s-a avut în vedere gestionarea raţională, continuă şi eficientă a mijloacelor financiare, materiale şi umane şi s-a concretizat prin asigurarea ritmică, în limita creditelor bugetare aprobate şi deschise, a bazei tehnico-materiale şi financiare necesare desfăşurării normale a activităţii instituţiei cu respectarea riguroasă a disciplinei financiar-bugetare privind destinaţia creditelor şi legalitatea operaţiunilor de încasări şi plăţi. Au fost efectuate operaţiuni de încasări a taxelor aferente apostilării documentelor de către Instituţia Prefectului conform Legii nr. 244/2007 în valoare de 118.212 lei şi contravaloare plăcuţe înmatriculare în valoare de 2.039.643 lei Eficienţa utilizării fondurilor publice alocate a fost asigurată prin:

Indicator Cod Valoare

AUTORITĂŢI PUBLICE ŞI ACŢIUN EXTERNE 51.01 2.552,18

Cheltuieli curente 51.01.01 2.552,18

Titlul I Cheltuieli de personal 10 2.177,82

Titlul II . Bunuri şi servicii 20 362,00

Titlul VII. Alte transferuri 55 2,00

Alte transferuri curente 55.01.18 2,00

Titlul X . Alte cheltuieli 59 10,36

Despăgubiri civile 59.17 10,36

ORDINE PUBLICĂ ŞI SIGURANŢĂ NATIONALĂ

61.01 2.434,45

Cheltuieli curente 61.01.01 2.434,45

Titlul I Cheltuieli de personal 10 2.252,20

Titlul II . Bunuri şi servicii 20 161,55

Titlul X. Alte cheltuieli 59 20,70

Despăgubiri civile 59.17 20,70

ASIGURĂRI ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ 68.01 1,16

Page 93: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

93

- exercitarea controlului financiar preventiv propriu asupra tuturor operaţiunilor care afectează fondurile publice şi patrimoniul public, până la data prezentei nu s-au înregistrat refuzuri de viză de control financiar preventiv.

- angajarea, lichidarea, ordononţarea şi plata cheltuielilor instituţiei, precum şi organizarea, evidenţa şi raportarea angajamentelor legale şi bugetare;

- monitorizarea cheltuielilor de personal, materiale şi a contului de execuţie privind plăţile şi cheltuielile efectuate;

- înregistrarea tuturor operaţiunilor contabile (situaţii conturi, note contabile, balanţe de verificare, registrul jurnal, analiza soldurilor conturilor contabile, etc.)

- întocmirea documentelor de plată pentru achitarea facturilor, reprezentând achiziţii de materiale, prestări servicii, mijloace fixe şi pentru achitarea drepturilor de personal;

Q. ASIGURAREA RESURSELOR LOGISTICE

Pentru îndeplinirea obiectivelor din domeniul achiziţiilor publice, Instituţia

Prefectului – Judeţul Braşov, prin structurile sale organizatorice, a acţionat în conformitate cu prevederile legislatiei în vigoare privind achiziţiile publice, a atribuţiilor şi sarcinilor aprobate prin Regulamentul de Organizare şi Funcţionare pentru achiziţionarea produselor, serviciilor şi lucrărilor necesare bunei desfăşurări a activităţii instituţiei în perioada raportată. Atribuţiile şi sarcinile cu privire la achiziţiile publice au fost preluate de personalul din cadrul Compartimentului Achiziţii Publice ce face parte din Serviciul Financiar Contabilitate, Resurse Umane, Salarizare, Achizitii Publice, Informatic, Relatii cu Publicul şi Administrativ.

Achiziţiile publice necesare bunei desfăşurări a activităţii Instituţiei Prefectului – Judeţul Braşov s-au făcut cu respectarea „Programului anual al achiziţiilor publice" elaborat de compatimentul specializat din cadrul instituţiei.

Printre activitătile desfăşurate în domeniul propriu de competenţă pot fi enumerate următoarele:

actualizarea dosarelor de cadastru pentru imobilele ce sunt în administrarea instituţiei;

întocmirea, împreună cu Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Brasov, a actelor necesare pazei şi reglementarea accesului în instituţie;

redactarea unei proceduri interne care reglementează întocmirea programului anual al achiziţiilor publice şi programul anual de investiţii

pentru buna desfăşurare a activităţii de achiziţie prin intermediul SEAP a fost actualizată procedura internă privind achiziţiile directe, incluzându-se în aceasta prevederi specifice acestui tip de achiziţie, cu respectarea legislatiei specifice.

În conformitate cu prevederile Ordinului nr.597/2008 a fost demarată procedura pentru includerea lucrării de intervenţie “Modernizare şi consolidare palat administrativ Instituţia Prefectului Judeţul Braşov” în programul de investiţii al ministerului. Pentru aceasta au fost transmise prin adresa 11929/12.08.2013 ierarhic superior nota de fundamentare nr. 11801 din 08.08.2013 şi tema de proiectare nr.

Page 94: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

94

11802 din 08.08.2013, ce cuprind cerinţele instituţiei rezultate din prevederile legale în vigoare, concluziile expertizei tehnice şi auditului energetic efectuate. Urmare a demersurilor noastre am fost invitaţi la Direcţia Generală Logistică, Grupul de Proiectare din cadrul ministerului pentru susţinerea cu argumente a notei de fundamentare şi a temei de proiectare aferente lucrării amintite anterior, precum şi pentru discutarea unor detalii ale constructiei. S-au clarificat cu această ocazie o serie de detalii constructive legate de arhitectura, structura de rezistentă si instalaţiile clădirii, iar pentru alte detalii, cum ar fi renuntarea la plafonul dintre etajul 1 si 2 din curţile de lumină precum si acoperirea acestora cu un plafon construit integral din sticlă, s-a luat hotărârea de a contacta expertul tehnic pentru obtirea acceptului acetuia. Aceste din urmă cerinţe au fost transmise expertului tehnic prin adresa nr. 17455 din 12.12.2013, iar acesta si-a dat acceptul pentru executarea lor.

Activităţile de bază efectuate în cadrul compartimentului, în anul 2013, sunt cele privind achiziţiile publice necesare pentru buna desfăsurare a activităţii instituţiei, activităti specifice compartimentului de logistic si alte activităţi.

Serviciul specializat a urmărit ca achiziţionarea de produse, servicii si lucrări necesare să se facă în limita fondurilor disponibile respectându-se prevederile legale în vigoare.

Achiziţii publice necesare bunei desfăsurări ale activităţii institutiei Toate achiziţiile efectuate în cursul anul 2013 s-au realizat prin cumpărare

directă. Cele mai semnificative contracte încheiate în anul 2013 au fost:

Servicii de telefonie mobilă; Servicii de telefonie fixă; Lucrări de Reparaţie curentă sediu servicii publice comunitare de

permise şi paşapoarte; Alte contracte specifice activitătii din institutie.

Prin cumpărare directă s-au achizitionat următoarele: - Abonamente ziare şi reviste; - Accesorii pentru autovehicule; - Accesorii pentru birou şi produse similare; - Piese de schimb pentru calculatoare de birou; - Cartuşe de toner şi de cerneală pentru imprimante şi copiatoare; - Formulare specifice; - Pneuri pentru autovehicule; - Produse de curătat; - Produse de protocol; - Rechizite pentru birou; - Materiale pentru arhivare; - Servicii de actualizare program de legislatie „Legis”; - Servicii de asigurare facultativă şi obligatorii pentru autovehicule; - Servicii de asistenţa tehnică pentru program de salarii; - Servicii de reparare a autoturismelor; - Servicii de reparare a calculatoarelor de birou; - Servicii de reparare a copiatoarelor de birou;

Page 95: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

95

- Servicii de spălare autovehicule; - Alte produse, servicii si lucrări.

În anul 2013 nu au fost achiziţionate produse pentru care nu s-au alocat fondurile bugetare, deşi au fost transmise solicitări structurilor superioare privind suplimentarea bugetului. Dintre acestea menţionăm: alarmă antiefractie, sistem de control acces în clădire, calculatoare personale şi alte obiecte de inventar pentru care există interdicţie la achiziţionare, în conformitate cu legislaţia în vigoare.

R. PREVENIREA ŞI COMBATEREA CORUPŢIEI

Modul de organizare şi desfăşurare a activităţilor de prevenire a corupţiei în cadrul Ministerului Afacerilor Interne este reglementat de Ordinul MAI nr. 86/2013. Prevenirea corupţiei constituie ansamblul măsurilor adoptate în scopul reducerii incidenţei faptelor de corupţie săvârşite de personalul MAI, adoptării unui comportament integru şi creşterii încrederii cetăţenilor în instituţie. Prevenirea corupţiei la nivelul MAI se realizează prin:

- informare şi instruire anticorupţie; - campanii de informare; - managementul riscurilor de corupţie; - efectuarea testelor de integritate.

Activitatea de informare şi instruire anticorupţie se realizează de către personalul specializat din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie- Serviciul Anticorupţie Braşov, în scopul prezentării unor informaţii de noutate privind activitatea de prevenire şi combatere a corupţiei şi a legislaţiei în domeniu. Întregul personal al MAI are obligaţia de a participa la activităţile de instruire anticorupţie desfăşurate de către DGA, cel puţin o dată la 3 ani. Personalul MAI nou încadrat şi cel care ocupă posturi de conducere are obligaţia de a participa la activităţile de instruire anticorupţie desfăşurate de către DGA, în primele 6 luni de la numirea în funcţie. Managementul riscurilor de corupţie reprezintă ansamblul proceselor ce vizează identificarea, descrierea, evaluarea şi ierarhizarea factorilor instituţionali şi individuali care favorizează ori determină săvârşirea faptelor de corupţie, elaborarea şi aplicarea măsurilor necesare pentru prevenirea apariţiei şi limitarea efectelor acestora. Cadrul conceptual, metodologic şi organizatoric al managementului riscurilor de corupţie este stabilit prin Metodologia privind managementul riscurilor de corupţie în cadrul structurilor Ministerului Afacerilor Interne. Conducătorii structurilor MAI sunt obligaţi să asigure implementarea metodologiei şi să aplice măsuri de prevenire/control care să limiteze expunerea la riscuri de corupţie a personalului. Potrivit prevederilor Ordinului MAI nr. 174/2012 privind aprobarea Planului sectorial de acţiune pentru implementarea la nivelul MAI a Strategiei, Prefectul Judeţului Braşov a emis Ordinul nr. 05/13.09.2012 privind desemnarea consilierului pentru integritate în vederea gestionării problematicii pentru prevenirea şi combaterea corupţiei la nivelul instituţiei.

Page 96: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

96

Consilierul pentru integritate este persoana desemnată la nivelul structurilor aparatului central al MAI, instituţiilor şi structurilor aflate în subordinea/coordonarea MAI, respectiv structurilor subordonate acestora ai căror conducători au calitatea de ordonatori terţiari de credite, pentru sprijinirea activităţilor de prevenire a corupţiei desfăşurate de către DGA. Consilierul pentru integritate are următoarele atribuţii:

- asigură diseminarea materialelor transmise de către DGA cu privire la activitatea de prevenire şi combatere a corupţiei din MAI;

- ţine evidenţa nominală a personalului care participă la activităţile de informare şi de instruire anticorupţie organizate de către DGA;

- propune şefului structurii organizarea şi desfăşurarea unor activităţi de instruire realizate de către personalul specializat al DGA;

- asigură secretariatul grupului de lucru pentru prevenirea corupţiei; - sprijină personalul DGA în realizarea activităţilor de monitorizare,

reevaluare a riscurilor ori de realizare a studiilor de caz. În vederea îndeplinirii atribuţiilor specifice, DGA asigură instruirea consilierului pentru integritate. Pentru realizarea activităţilor propuse de managementul riscurilor de corupţie, şefii structurilor MAI dispun constituirea de Grupuri de lucru pentru prevenirea corupţiei. Astfel, Prefectul Judeţului Braşov a dispus prin Ordinul nr.747/21.10.2013 desemnarea Grupului de lucru anticorupţie pentru prevenirea şi combaterea corupţiei la nivelul instituţiei.

Managementul riscurilor de corupţie presupune parcurgerea următoarelor etape:

a. pregătirea activităţilor; b. identificarea şi descrierea riscurilor de corupţie; c. evaluarea riscurilor de corupţie; d. determinarea şi implementarea măsurilor de prevenire/control; e. monitorizarea şi revizuirea periodică a riscurilor; f. reevaluarea riscurilor.

În acest sens, membrii Grupului de lucru au întocmit următoarele documente: - fişă pentru stabilirea sarcinilor, responsabilităţilor şi planificarea

activităţii Grupului de lucru pentru prevenirea corupţiei- anexa 1; - fişă de analiză a activităţilor vulnerabile la corupţie, cuprinzând:

domeniile de activitate; activităţile vulnerabile, potrivit art. 11 din Metodologie; sarcini (zilnice, săptămânale, ocazionale)- anexa 3;

- fişă de identificare, descriere şi evaluare a riscurilor de corupţie, cuprinzând: descrierea riscului, categorii de personal expuse riscului, cauze/vulnerabilităţi ce determină riscul, efectele/consecinţele probabile la nivelul obiectivelor/activităţilor structurii- anexa 4;

- raport de evaluare a cadrului normativ, cuprinzând: denumirea, emitentul şi categoria actului normativ, numărul articolului, text(extras din actul normativ evaluat), elemente/factori potenţiali de manifestare a

Page 97: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

97

corupţiei, ameninţări de corupţie(fapte posibile ce pot fi generate de actuala reglementare), recomandări şi concluzii- anexa 5.

Pe baza priorităţii de intervenţie, în ordinea valorii nivelului de expunere, membrii Grupului clasifică şi ordonează riscurile de corupţie în următoarele categorii:

a. riscuri minore, care pot fi considerate tolerabile şi inerente activităţilor structurii MAI, faţă de care nu este necesară adoptarea unor măsuri suplimentare, ci doar aplicarea celor existente;

b. riscuri moderate, care pot fi monitorizate sau controlate, prin creşterea eficacităţii măsurilor existente sau, după caz, adoptarea unor măsuri suplimentare de prevenire/control;

c. riscuri înalte, caracterizate, simultan, printr-o mare probabilitate de apariţie şi printr-o gravitate foarte mare a impactului, care necesită concentrarea atenţiei conducerii structurii pentru adoptarea/implementarea unor măsuri urgente de prevenire/control adecvate.

În acest sens, a fost întocmit Registrul riscurilor de corupţie şi Planul de prevenire a corupţiei la nivelul instituţiei, precum şi evaluarea acestora.

Astfel, riscurile inerente la nivelul instituţiei sunt: condiţionarea aplicării apostilei de primirea unor foloase necuvenite; posibilitatea de a atribui contracte de achiziţie publică doar unor operatori economici favorizaţi prin cuprinderea în documentaţia de atribuire a unor criterii de evaluare a ofertelor care nu sunt obiective; facilitarea rezolvării unor documente, în schimbul primirii de foloase necuvenite. Măsurile existente şi suplimentare pentru riscurile precizate sunt: proceduri de lucru, instruirea personalului, constituire comisii de licitaţie, conform legislaţiei în vigoare, plan de achiziţii. Stadiul implementării măsurilor de prevenire/control: implementat. Evaluarea calitativă şi cantitativă a gradului de implementare a măsurilor: foarte bună. Evaluarea eficacităţii măsurilor de prevenire/control: foarte bună; probabilitate: 1; impact: 1; expunere la risc: 1; nu s-au înregistrat cazuri de corupţie. În conformitate cu Strategia naţională anticorupţie pe perioada 2012-2015, cap. IV- „Obiective generale”- 4.1.” Creşterea gradului de educaţie anticorupţie”- Obiectiv specific 1-„Dezvoltarea componenţei anticorupţie a curricumului de formare continuă pentru personalul propriu al instituţiilor publice”, precum şi cu Strategia MAI de prevenire şi combatere a corupţiei pentru perioada 2011-2013, cap. VII-„Domenii, obiective şi direcţii de acţiune, Domeniul- prevenirea corupţiei, Obiectivul 4: Informare, conştientizare, educare şi cooperare cu societatea civilă” şi în scopul de a conştientiza consecinţele comiterii infracţiunilor de corupţie, au fost prelucrate cu întreg personalul instituţiei cazurile de corupţie instrumentate de către D.G.A. De asemenea, a fost completat chestionarul tematic de evaluare a instituţiei privind implementarea Strategiei Naţionale Anticorupţie 2012-2015, cuprinzând: date/informaţii preliminare, accesul la informaţii de interes public, declararea averilor, conflictele de interese.

Page 98: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

98

A fost întocmită procedura privind evaluarea măsurilor adoptate de către instituţie pentru remedierea aspectelor care au favorizat incidentele de integritate. Este necesar a fi precizat că la nivelul instituţiei nu s-au înregistrat incidente de integritate. Personalul a fost prelucrat cu privire la aplicarea Ordinului MAI nr. 86/2013 privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor de prevenire a corupţiei în cadrul MAI. A fost înaintat Ministerului Afacerilor Interne Raportul autoevaluare măsuri prevenire anticorupţie la nivelul instituţiei şi Raportul de progres periodic al utilizării măsurilor de prevenire a corupţiei.

MANAGEMENTUL COMUNICĂRII

S. COMUNICARE PRIN INTERMEDIUL MASS-MEDIA Instituția Prefectului – Județul Brașov și-a dezvoltat o relație foarte bună cu reprezentanții mass-mediei locale, precum și cu corespondenții naționali. Încă de la preluarea mandatului, domnul prefect Mihai Mohaci și-a asumat transparența instituției, astfel că prin intervenții directe, comunicate sau conferințe de presă a fost tot timpul la dispoziția mass-mediei. Pentru exemplificare, în anul 2013, au avut loc:

Conferință de presă: Caravana ”În dialog cu agricultorii” – 13.02.2013, la sediul Instituției Prefectului. A avut loc lansarea caravanei ”În dialog cu agricultorii”, la care au participat Camera Agricolă Județeană, Direcția pentru Agricultură, Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură, Oficiul de Studii Pedologice și Agrochimice Brașov și Oficiul Județean de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit Brașov, caravană ce a străbătut întreg județul cu scopul de a informa agricultorii despre noutățile legislative, oportunitățile de finanțare și a le răspunde la întrebări. Domnul prefect a participat la întâlnirile din Vama Buzăului (300 de participanți), Rupea, Poiana Mărului.

Conferință de presă structuri M.A.I. despre FOTE Brașov 2013 – 14.02.2013, la sediul Instituției Prefectului, a participat secretarul de stat Anghel Andreescu, au fost prezentate măsurile și modul de abordare a defășurării competițiilor din punctul de vedere al instituțiilor desemnate să asigure ordinea și siguranța.

Conferință de presă: situație sistem sanitar Brașov – 27.05.2013, la sediul Instituției Prefectului. Deoarece în spațiul public au fost lansate diverse zvonuri despre situația jalnică din sistemul sanitar brașovean, domnul prefect Mihai Mohaci a considerat necesar să intervină și să prezinte situația reală, cu cifre și detalii tehnice, pentru a calma situația.

Conferință de presă: concluzii control turism + raportare A.N.I. – 29.08.2013, la sediul Instituției Prefectului. Au fost prezentate concluziile controlului asupra operatorilor economici din turism, pe perioada estivală și rezultatul unui control la Primăria Budila care a condus la o raportare la A.N.I.

Emisiune The Money Channel – 19.10.2013, Hotel Kronwell, discuții despre turismului și economia județului Brașov.

Page 99: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

99

Declarație de presă referitoare la comuna Cața – 11.11.2013, la sediul Instituției Prefectului, au fost aduse atenției publice ilegalitățile care au fost descoperite în ceea ce privește administrarea fondului funciar al comunei, sesizări care apoi au fost transmise Parchetului.

273 articole apărute în presa scrisă locală 24 de comunicate de presă 17 emisiuni la televiziunile locale și 33 de intervenții de scurtă durată 19 conferințe de presă.

T. PROMOVAREA ÎN SPAȚIUL PUBLIC A INSTITUȚIEI

Pentru a reprezenta cu succes Guvernul în teritoriu și pentru a consolida rolul de liant al instituției, Instituția Prefectului – Județul Brașov, prin prefectul Mihai Mohaci, pe parcursul anului 2013, a participat la numeroase evenimente, organizate de societatea civilă sau de alte instituții. Spre exemplu:

1. Simpozion Mihai Eminescu – 15.01.2013, organizat de Prima Școală Românească, a fost comemorată activitatea marelui poet Mihai Eminescu. Domnul prefect Mihai Mohaci a apreciat contribuția inestimabilă pe care Mihai Eminescu a adus-o culturii române.

2.Seminar ”Medierea – arta de rezolva conflictele de orice fel, la orice nivel” – 22.01.2013, seminar organizat de Consiliul Județean Brașov în colaborare cu Asociația Profesională a Mediatorilor. S-a participat la deschiderea seminarului cu scopul de a marca importanța medierii și rolul pe care aceasta îl are în situațiile conflictuale.

3.Ceremonial aprindere flacăra olimpică FOTE Brașov 2013 – 10.02.2013, participare ceremonial de aprindere flacăra olimpică. Scopul participării a fost acela de acorda importanța cuvenită evenimentului. 4.Ceremonial de deschidere F.O.T.E. Brașov 2013 – 17.02.2013, Arena Liceului Sportiv. Scopul participării a fost acela de acorda importanța cuvenită evenimentului. 5.Aniversare 45 de ani Centrul Militar Zonal – 22.02.2013, eveniment de aniversare la care a participat și domnul prefect Mihai mohaci, cu scopul de a recunoaște importanța acestei structuri în județul Brașov. 6.Ceremonial de închidere F.O.T.E. Brașov 2013 – 22.02.2013, Poiana Brașov. Scopul participării a fost acela de acorda importanța cuvenită evenimentului. 7.Revista de front F.O.T.E. Brașov 2013 – 23.02.2013, Jandarmeria Brașov. Pentru a marca modul de colaborare eficient și importanța comunicării continue între toate structurile implicate a fost organizat acest eveniment cu rol de concluzie la toate operațiunile de pe durata F.O.T.E. Brașov 2013. 8.Adunarea Generală a Filialei Județene ”General Mihail Perju” Brașov din cadrul Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere ” Alexandru Ioan Cuza” – 26.03.2013, Casa Armatei. Domnul prefect Mihai Mohaci a participat în semn de recunoștință pentru toți cei care au

Page 100: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

100

ales să își dedice viața carierei militare și, astfel, au ales să stea de veghe pentru ca întreaga națiune să trăiască în armonie și pace socială. 9.Inaugurare Dispecerat Integrat al I.S.U. Brașov și al Serviciului Județean de Ambulanță – 30.03.2013, cu participarea lui Raed Arafat. Realizările din domeniul serviciilor de urgență au fost astfel marcate și recunoscute eforturile celor care au contribuit la aceste realizări. 10.Ceremonial Ziua Jandarmeriei Române – 30.03.2013, Piața Sfatului. Au fost recunoscute meritele tuturor reprezentanților Jandarmeriei, au participat sute de brașoveni, a fost apreciată colaborarea pe care o au cu Instituția Prefectului și le-a fost amintită importanța pe care o au în menținerea păcii sociale. 11.Întâlnire cetățeni comuna Părău – 08.04.2013, Părău. În urma mai multor solicitări și pentru a încerca soluționarea problemelor direct de la sursă a fost organizată această întâlnire cu mai mulți cetățeni din comuna Părău, chiar în comună. Au fost discutate punctual problemele, s-au oferit soluții imediate în situațiile în care s-a putut și s-a exprimat disponibilitatea instituției față de fiecare solicitare a cetățenilor. 12.Primire memoriu Juni ”Brașov – capitala Regiunii Centru” – 20.04.2013, la sediul Instituției Prefectului. Inițiativă civilă pentru susținerea Brașovului - capitala Regiunii Centru (la care au participat peste 200 de cetățeni), instituția și-a arătat disponibilitatea și susținerea față de această inițiativă. 13.Paradă Juni – 12.05.2013, partea centrală a municipiului. Păstrarea, conservarea și promovarea tradițiilor este un atu al județului Brașov, atu care a fost și este susținut de domnul prefect. 14.Congres Internațional SANO-HELP – 17.05.2013, participare deschidere cu scopul de a încuraja inițiativele de genul și de a aduce informațiile cât mai aproape de cetățeni. 15.Alegeri Asociația Națională a Autorităților Teritoriale de Ordine Publică– 24.05.2013, Poiana Brașov, alegeri naționale. Domnul prefect a participat la alegerile ANATOP, în primul rând, pentru a semnala importanța acestor autorități și rolul deosebit pe care îl au în menținerea ordinii și siguranței publice. 16.Lansare Platforma Națională pentru Educație – 06.06.2013, la Colegiul Național ”Andrei Șaguna”. Acest proiect național este un proiect important pentru cetățeni, mai ales în ceea ce privește accesul la informație completă. 17.Proteste RAT Brașov – 07.06.2013. Pe fondul nemulțumirilor salariale, la Regia Autonomă de Transport Brașov a izbucnit un conflict între angajați și conducere, carea a paralizat tranportul în comun din municipiu. Situația fiind fără precedent și extrem de urgentă, domnul prefect Mihai Mohaci s-a deplasat la protestatari, a avut discuții directe cu aceștia, după care a intermediat o întâlnire între toți factorii implicați, ca, în final, să contribuie la dezamorsarea conflictului.

Page 101: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

101

18.Inaugurare Cetatea Rupea – 15.06.2013, proiect de restaurare finanțat prin intermediul fondurilor europene, finalizarea acestuia este o realizare fiind un monument de valoare națională. 19.Înfrățire Edineț (Republica Moldova) – Săcele – 20.06.2013. Actul de înfrățire a celor două localități este o pecetluire a relațiilor de prietenie și colaborare între cetățenii celor două comunități. 20.Inaugurare clădire 2 Hutchinson – 04.07.2013, Cristian. Investițiile străine directe și încrederea pe care investitorii străini o acordă economiei și forței de muncă românești este un prilej de mândrie și o dovadă a faptului că Brașovul este o valoare recunoscută internațional. 21.Ceremonial absolvire Academia Forțelor Aeriene ”Henri Coandă” – 01.08.2013, în Piața Sfatului, participare cu scopul de a încuraja tinerii să îmbrățișeze cariera militară și de a-i felicita pe cei care au avut rezultate deosebite. 22.Întâlnire elevi Republica Moldova – 22.08.2013, la sediul Instituției Prefectului, întâlnire cu scopul de a le prezenta modul de administrație românesc. 23.Caravana ”Spune DA donării de organe”– 31.08.2013, participare conferință de presă organizată de Asociația Transplantaților din România cu scopul de a încuraja inițiativele de genul și de a aduce informațiile cât mai aproape de cetățeni. 24.Dechidere an școlar – 16.09.2013, participare deschidere în municipiul Făgăraș la Colegiul Național ”Radu Negru”, Liceul Tehnologic ”Dr. Ioan Șenchea”, Colegiul ”Aurel Vijoli” și Școala Gimnazială ”Ovid Densușianu”. Educația este cheia dezvoltării, promovarea educației și accesul la educație al tuturor este un obiectiv al domnului prefect Mihai Mohaci. 25.Inaugurare Sala Patria a Filarmonicii Brașov – 20.09.2013, moment cu însemnătate deosebită pentru județul Brașov, prin valoarea și importanța pe care acest spațiu de cultură le are.

26.Sesiunea Științifică de Toamnă a Academiei Oamenilor de Știință din România: Eco-economia și dezvoltarea durabilă – 20-21.09.2013, Aula Universității Transilvania, participare cu proiectul ”Componente ale managementului mediului în conceptul de dezvoltare durabilă a județului Brașov”. Implicare în managementul mediului și identificarea principalelor necesități în acest domeniu, în județul Brașov. Abordarea integrată a managementului mediului conduce la rezultate concrete și la reducerea riscurilor generatoare de poluare. 27.Extindere fabrica Continental Ghimbav – 01.10.2013, Ghimbav. Investițiile străine directe și încrederea pe care investitorii străini o acordă economiei și forței de muncă românești este un prilej de mândrie și o dovadă a faptului că Brașovul este o valoare recunoscută internațional. 28.Deschidere an universitar – 01.10.2013, Aula Universității Transilvania. Educația este cheia dezvoltării, promovarea educației și accesul la educație continuă este dezideratul Guvernului.

Page 102: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

102

29.Depunere jurământ Academia Forțelor Aeriene ”Henri Coandă” – 24.10.2013, la Academia Forțelor Aeriene ”Henri Coandă”, participare cu scopul de a încuraja tinerii să îmbrățișeze cariera militară și de a-și asuma cu responsabilitatea drumul pe care și l-au ales. 30.Ceremonial Ziua Armatei – 25.10.2013, Cimitirul Șprenghi, au participat sute de brașoveni. Au fost recunoscute meritele tuturor reprezentanților Armatei, a fost apreciată colaborarea pe care o au cu Instituția Prefectului și le-a fost amintită importanța pe care o au în cadrul societății. 31.Gala Camerei de Comerț și Industrie Brașov – 31.10.2013, mulțumiri adresate tuturor celor care contribuie la economia județului și exprimarea deschiderii spre colaborare a Instituției Prefectului. 32.Colectare ajutoare umanitare pentru sinistrați Galați – octombrie, s-a acordat sprijin inițiativei Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență. 33.Ceremonie comemorare 15 noiembrie 1987 – 15.11.2013, Troița de la Spitalul Județean, un omagiu adus celor care, la 15 noiembrie 1987, au început lupta pentru eliberarea de sub asuprirea regimului comunist. 34.Ceremonial Juni Ziua Națională a României – 01.12.2013, Piața Unirii, sărbătorirea Zilei Naționale a României și prin intermediul tradițiilor – Junii. 35.Inaugurare tronson III Ocolitoarea Brașovului – 04.12.2013, proiect finalizat de Guvernul României. 36.Ceremonial Comemorare Revoluție 1989 – 22.12.2013, Cimitirul Eroilor Revoluției, un omagiu adus celor care, la 22 decembrie 1989, s-au jertfit în Revoluția din decembrie 1989. TOTAL: 36 ACŢIUNI DE PROMOVARE

OBIECTIVE ŞI PRIORITĂŢI 2014 1. Asigurarea, la nivelul judeţului, a aplicării şi respectării Constituţiei, a

legilor, a ordonanţelor şi a hotărârilor Guvernului, a celorlalte acte normative, a ordinii publice, precum şi a Programului de guvernare şi a celorlalte documente de politică publică

1.1. Susţinerea procesului de reformă în administraţia publică locală 1.1.1. Implementarea priorităţilor de reformă în domeniile vizând

autonomia locală, eficientizarea activităţii adminitraţiilor publice locale, creşterea gradului de transparenţă, a calităţii şi accesului la serviciile publice

1.2. Implementarea programelor şi strategiilor sectoriale

1.2.1. Elaborarea planului anual de acţiuni pentru implementarea în judeţ a obiectivelor cuprinse în Programul de Guvernare

1.2.2. Monitorizarea şi evaluarea stadiului de realizare a obiectivelor cuprinse în Programul de Guvernare

1.2.3. Elaborarea raportului anual privind starea economico-socială a judeţului

Page 103: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

103

1.3. Creşterea gradului de eficienţă a controalelor efectuate de structurile de specialitate ale instituţiei şi a celor efectuate de comisiile mixte de control, constituite din reprezentanţi ai serviciilor publice deconcentrate şi reprezentanţi ai Instituţiei Prefectului

1.3.1. Elaborarea studiilor şi rapoartelor cu privire la aplicarea actelor normative în vigoare

1.3.2. Elaborarea şi aprobarea propunerilor privind îmbunătăţirea stării de legalitate

1.3.3. Participarea la controalele efectuate de structurile de specialitate ale instituţiei şi a celor efectuate de comisiile mixte de control, constituite prin ordinul prefectului

1.4. Intensificarea acţiunilor privind protecţia mediului la nivelul judeţului Braşov

1.4.1. Derularea de acţiuni comune (instituţii de protecţia mediului, mediu academic, administraţii publice locale, reprezentanţii societăţii civile) cu scopul identificării şi soluţionării problemelor de mediu de la nivelul judeţului

1.4.2. Lansarea unei platforme de lucru, parte integrantă a site-ului instituţiei, ce va fi pusă la dispoziţia cetăţenilor ce doresc să semnaleze probleme de mediu

1.4.3. Organizarea unui program educaţional permanent la nivelul instituţiilor de învăţământ din judeţ privind protecţia mediului

1.4.4. Efectuarea unui program de acţiuni de control, în sistem de comisie mixtă, privind salubrizarea judeţului

1.5. Îmbunătăţirea competenţelor şi a cunoştinţelor personalului implicat în efectuarea controalelor, în vederea asigurării, la nivelul judeţului, a aplicării şi respectării Constituţiei, a legilor şi a celorlalte acte normative, precum şi a ordinii publice

1.4.1. Identificarea nevoilor de pregătire/perfecţionare a personalului implicat în derularea acţiunilor de control

1.4.2. Participarea la cursuri de perfecţionare a personalului implicat în derularea acţiunilor de control

2. Menţinerea climatului de pace socială şi a unei comunicări permanente

cu toate nivelurile instituţionale şi sociale, acordând o atenţie constantă prevenirii tensiunilor sociale

2.1. Asigurarea cooperării cu serviciile publice, organizaţiile sindicale şi patronale, pentru menţinerea climatului de pace socială

2.1.1. Organizarea de evenimente comune 2.1.2. Promovarea propunerilor formulate de partenerii sociali la nivel

central

2.2. Îmbunătăţirea promovării politicilor guvernamentale în domeniu 2.2.1. Informarea constantă a partenerilor sociali cu privire la politicile

Page 104: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

104

guvernamentale în domeniu

3. Garantarea respectării legalităţii actelor emise sau adoptate de autorităţile administraţiei publice locale

3.1. Asigurarea legalităţii tuturor actelor administrative emise de administraţiile

publice locale din judeţ 3.1.1. Monitorizarea permanentă a termenului de comunicare a actelor

emise de administraţiile publice locale 3.1.2. Examinarea sub aspectul legalităţii, în termenele prevăzute de lege,

actele administrative adoptate sau emise de autorităţile administraţiei publice locale

3.1.3. Sesizarea instanţei de contencios administrativ, cu motivarea corespunzătoare, în cazul actelor emise de autorităţile administraţiei publice locale considerate nelegale

3.2. Aplicarea unitară a tuturor actelor normative la nivelul judeţului 3.2.1. Instruirea secretarilor de localităţi 3.2.2. Instruirea continuă a consilierilor juridici din cadrul Instituţiei

Prefectului Judeţul Braşov

4. Îmbunătăţirea managementului situaţiilor de urgenţă 4.1. Prevenirea apariţiei situaţiilor de urgenţă prin identificarea şi eliminarea/controlul factorilor de risc

4.1.1. Monitorizarea actualizării hărţilor de hazard 4.1.2. Participarea la acţiuni de verificare a respectării actelor normative

din domeniu 4.1.3. Verificarea stadiului aplicării măsurilor impuse de prefect, ca

preşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă 4.1.4. Alertarea administraţiilor publice locale cu privire la iminenţa unor

eventuale situaţii de urgenţă 4.1.5. Organizarea de evenimente de instruire şi pregătire cu toţi factorii

implicaţi 4.2. Gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă apărute

4.2.1. Utilizarea eficientă a fondurilor alocate de la bugetul de stat şi a bazei logistice de intervenţie în situaţii de urgenţă

4.2.2. Întocmirea de rapoarte privind evoluţia evenimentelor în caz de situaţii de urgenţă

4.2.3. Dispunerea măsurilor pentru intervenţii în cazul unor situaţii de urgenţă

5. Garantarea dreptului de proprietate

Page 105: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

105

5.1. Eliberarea titlurilor de proprietate pentru suprafeţele de teren agricol şi forestier reconstituite persoanelor îndreptăţite în temeiul legilor fondului funciar

5.1.1. Monitorizarea ritmului în care comisiile locale definitivează documentaţiile necesare

5.2. Întocmirea dosarelor de despăgubiri persoanelor îndreptăţite conform legilor fondului funciar şi a altor legi speciale

5.2.1.Verificarea documentaţiilor elaborate de comisiile locale 5.3. Soluţionarea tuturor notificărilor adresate unităţilor administrativ teritoriale conform Legii nr. 10/2001

5.3.1. Verificarea legalităţii dispoziţiilor emise de entităţile notificate

5.4. Aplicarea Legea 165/2013 5.4.1. Monitorizarea modului de derulare a procedurilor de inventariere a

terenurilor de către comisiile locale 5.4.2. Elaborarea situaţiilor centralizatoare la nivelul judeţului privind

necesarul/disponibilul de teren în vederea finalizării procedurilor de reconstituire a drepturilor de proprietate

6. Asigurarea monitorizării serviciilor publice deconcentrate

6.1. Întărirea rolului Colegiului Prefectural 6.1.1. Monitorizarea modului de îndeplinire a hotărârilor luate de Colegiul

Prefectural 6.2. Întărirea mecanismului de monitorizare a serviciilor publice deconcentrate

6.2.1. Distribuirea responsabilităţii monitorizării SPD-urilor pentru fiecare angajat SAECIDEMSPD în parte

6.2.2. Monitorizarea activităţii SPD-urilor 6.2.3. Organizarea de evenimente comune (la care se adaugă comisiile

speciale din cadrul Instituţiei Prefectului) 6.2.4. Examinarea proiectelor bugetelor şi a situaţiilor financiare privind

execuţia bugetară a SPD-urilor

7. Asigurarea unui management de performanţă al resurselor instituţiei 7.1. Aplicarea principiilor managementului performant al resurselor umane

7.1.1. Participarea angajaţilor la cursuri de perfecţionare 7.1.2. Diseminarea la nivelul instituţiei a cunoştinţelor dobândite cu

prilejul unor astfel de cursuri 7.1.3. Evaluarea activităţii fiecărui angajat 7.1.4. Actualizarea fişelor posturilor şi a tuturor documentelor necesare

activităţii instituţiei

Page 106: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

106

7.2. Planificarea şi gestionarea raţională a resurselor financiare şi materiale 7.2.1. Elaborarea bugetului instituţiei bazat pe proiectele şi programele

compartimentelor 7.2.2. Utilizarea raţională a resurselor financiare şi materiale 7.2.3. Creşterea eficacităţii activităţii de control financiar preventiv intern

(c.f.p.i.) 7.3. Îmbunătăţirea sistemului de control intern/managerial

7.3.1. Elaborarea şi actualizarea planului de dezvoltare a sistemului de control intern/managerial

7.3.2. Monitiorizarea punerii în aplicare a planului 7.3.3. Eficientizarea procesului de autoevaluare

7.4. Creşterea rolului activităţii de audit intern

7.4.1. Planificarea misiunilor de audit public intern 7.4.2. Derularea misiunilor de audit intern 7.4.3. Urmărirea implementării recomandărilor

8. Creşterea gradului de absorbţie a fondurilor europene la nivelul judeţului

8.1. Facilitarea creşterii gradului de cunoaştere a modalităţilor de accesare a

fondurilor europene de către eventualii beneficiari de la nivelul judeţului 8.1.1.Informarea eventualilor beneficiari cu privire la posibilităţile de

finanţare existente 8.1.2. Acordarea de consultanţă eventualilor beneficiari 8.1.3. Monitorizarea proiectelor cu finanţare europeană depuse de

administraţiile publice locale şi de SPD-uri 8.1.4. Elaborarea de informări cu privire la liniile de finanţare deschise 8.1.5. Identificarea potenţialilor parteneri pentru derularea unor proiecte

comune 8.1.6. Monitorizarea protocoalelor de înfrăţire încheiate de administraţiile

publice locale din judeţ cu localităţi din străinătate

9. Furnizarea cu celeritate a unor servicii de calitate cetăţenilor

9.1 Emiterea documentelor într-un termen cât mai scurt 9.1.1. Identificarea şi implementarea de metode de reducere a timpilor

necesari pentru emiterea actelor 9.1.2. Dotarea cu aparatura tehnică necesară derulării în condiţii optime a

activităţii 9.1.3. Rezolvarea cu celeritate a contestaţiilor şi plângerilor depuse de

cetăţeni 9.1.4. Actualizarea şi respectarea procedurilor de lucru 9.1.5. Promovarea utilizării formularelor oferite on-line

Page 107: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

107

9.2. Prevenirea faptelor de corupţie la nivelul instituţiei

9.2.1. Identificarea şi gestionarea eficientă a riscurilor şi vulnerabilităţilor de corupţie

9.3. Implementarea noilor tehnologii ale informaţiei şi comunicaţiilor

9.3.1. Dezvoltarea şi modernizarea sistemului informatic al Instituţiei Prefectului

9.3.2. Actualizarea permanentă a paginii web a instituţiei 9.3.3. Utilizarea corectă a sistemului informatizat de management al

documentelor 9.3.4. Diseminarea cu celeritate a informaţiilor decriptate către funcţionari 9.3.5. Monitorizarea modului de funcţionare al sistemului informatic 9.3.6. Participarea angajaţilor la cursurile ECDL 9.3.7. Promovarea serviciului on-line de depunere a petiţiilor

10. Promovarea instituţiei şi îmbunătăţirea relaţiilor sale cu mediul extern

10.1. Promovarea imaginii instituţiei 10.1.1. Realizarea de acţiuni de promovare a instituţiei şi activităţii

acesteia 10.1.2. Monitorizarea imaginii instituţiei aşa cum se reflectă ea în mass-

media 10.1.3. Evaluarea satisfacţiei cetăţenilor cu privire la serviciile oferite de

Instituţia Prefectului 10.1.4. Postarea pe site-ul instituţiei a tuturor informaţiilor relevante

privind activitatea acesteia 10.2. Îmbunătăţirea relaţiilor instituţiei cu mediul extern

10.2.1. Dezvoltarea relaţiilor internaţionale 10.2.2. Identificarea potenţialilor parteneri interni sau externi şi facilitarea

schimbului de bune practici şi a acţiunilor comune

SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE SI INMATRICULARE A VEHICULELOR BRASOV

I. INTRODUCERE

In anul 2013 lucratorii serviciului si-au desfasurat activitatile in sediul din mun. Brasov, str. Turnului nr. 13, in conformitate cu atributiile prevazute de normele legale in vigoare. Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor functioneaza

Page 108: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

108

II. OBIECTIVE STRATEGICE Obiectivele principale ale acestui serviciu au fost si raman in continuare urmatoarele :

- asigurarea unui serviciu de calitate, cat mai modern, eficient, legal si cat mai operativ solicitantilor persoane fizice sau juridice;

- furnizarea de informatii privind detinatorii de permise de conducere sau vehicule inmatriculate tuturor institutiilor publice abilitate in prevenirea si combaterea contraventiilor, infractiunilor, evaziunilor fiscale

- O colaborare directa si eficienta cu institutii similare din spatiul european si international care au atributii similare;

- Tinerea unei evidente clare, exacte si coplete a detinatorilor de permise de conducere si vehicule inmatriculate in judet;

- Depistarea si contracararea infractiunilor din domeniul de competenta; - Admiterea in circulatia pe drumurile publice a unor conducatori auto cat mai

pregatiti in vederea micsorarii numarului de evenimente rutiere III. REALIZARI IN DOMENIUL DE COMPETENTA

(A) Compartimentul Regim Permise de Conducere

Principali Indicatori realizati Indeplinirea sarcinilor prevazute in planurile de activitati s-a realizat conform Dispozitiilor DRPCIV , ale sefului serviciului public comunitar si a documentelor intocmite la nivelul serviciului conform Indrumarului nr. 2.137.114 /27.02.2012, privind documentele necesare functionarii S.P.C.R.P.C.I.V. Conform Raportului statistic situatia se prezinta astfel : 1. Pe categorii de permise de conducere : Total permise - 230498, din care : - Registrul informatic - 217712. - Registrul de evidenta primara – 12786. 2. Statistic cu privire la dinamica permiselor de conducere : Total soferi - 217758, din care: - Numar soferi pe categorii : - Femei - 73886 - Barbati - 143872; - Numar soferi pe varste : - 16 - 17 ani : 12 / - 18 - 20 ani : 2449 / - 21 - 30 ani : 39569 / - 31 - 50 ani : 102079 / 51 - 70 ani : 60020 / - > - 70 ani 13629 ; Comparativ cu perioada similara 2013

12 luni 2012

12 luni 2013

P.c. emise 19610 23440 + 3830

- din care preschimbate

13274 16704 + 3430

- pc nou/adaug.ctg./redob

4742/1377/217=6336

5344/1128/264=6736 + 400

Page 109: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

109

Rebuturi permise 23 = 6 / 15 / 2 67 = 10/50/7 +44

Lucari solutionate 1811 1823 + 12

Volume arhivate 393 480 + 87

Modificare – restictii / ctg. / date personale / date pc 175/1094/12828/170

Permis deteriorat / expirat / furat / pierdut 129/2231/235/944

Preschimbare 118

Preschimbare pc strain - Evid. informatica 444

Preschimbat in strainatate 63

Schimbare nume 917

Schimbare dom. alt judet 707

Schimbare dom. loco. 6257

Schimbare fizionomie 4545

Mentiuni – operativ permis de conducere pe linie de examinari 80981

Fise conducatori auto primite de la alte judete 17

Fise conducatori auto inaintate la alte judete 21

Categorii atibuite numeric – 12 luni 2013 71640

3. Situatia preschimbarii permiselor de conducere straine (Activitatile desfasurate conform OMAI nr. 163 / 2011 a Dispozitiilor DRPCIV nr. 5220 / 2011): Inregistrate - 457 ; Solutionate total - 446 ; In curs de solutionare - 17 pentru lipsa confirmari Mai vechi de 30 zile - 8 4. Situatia verificari fise medicale (Disp. DRPCIV cu nr. 221007/16.06.2010) - numarul fiselor medicale trimise pentru verificari, u.a.m - 5794 - numarul raspunsurilor primite de la u.a.m - 5113 - numarul fiselor medicale in asteptare – 660 . - neconcordante – 1 - reverificari 5. Situatia numerica a infractiunilor constatate ( Disp. DRPCIV nr. 220449/22.03.2010) - suspiciuni fals in declaratii si uz de fals – 9; - permis de conducere neconfirmat - 2; - sesizari biroul juridic - 9 Au fost inaintate la DRPCIV – 2 lucrari in vederea dispunerii masurilor legale potrivit competentelor, privind lucrarile : nr. 60280/27.02.2013 - privind pe Szakaci Iosif Andrei – radiere permis din evid MAI conform Ordonantei Parchet ; nr. 64437/25.02.2013 privind pe Stroe Dan Emanuel – anulare administrativa a pc valid 374161 si restituire pc 342089. In perioada supusa analizei personal am remarcat compexitatea solutionarii unor lucrari privind sesizarea unor fapte de fals si uz de fals, care au impus un schimb de informatii si verificari atat cu DRPCIV cat si cu IPJ Brasov, Parchetul de pe langa Judecatoria Brasov respectiv Tribunalul Brasov. Astfel au fost intocmite informari catre Biroul juridic din cadrul Institutiei , - raspuns solicitarilor Tribunalului Brasov si a

Page 110: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

110

Parchetului de pe langa Judecatoria Brasov. Lucratorul desemnat a intocmit sesizarile si a tinut legatura cu biroul juridic din cadrul Prefecturii Brasov , respectiv cu autoritatile competente Activitati pe linie de examinari : Lucratorii compartimentului a desfasurat si activitati de examinare candidati in vederea obtinerii permisului de conducere astfel : - proba teoretica – supraveghere sala si inregitrari candidati : cmss Popescu Viorel / ag. Zorca D. ag. Secarea S . conform evidentelor informatice si registrului de evidenta aflat la sala de examinari proba practica – cmss Popescu Viorel : programati / examinati - 1106 candidati, admisi 57,96 % / respinsi 42,04%. Pregatire profesionala : In perioada analizata au fost intocmite temele de pregatire profesionala conform Planului de munca al serviciului nr. 60014/07.01.2013 si prelucrarea dispozitiilor transmise de DRPCIV. Lucratorii serviciului au participat la sedinte de instruire ori de cate ori situatia a impus. In vederea prelucrarii si instruirii inclusiv prin studiu individual, teme de pregatire profesionala au fost predate pe baza de semnatura fiecarui lucrator al serviciului. In perioada supusa analizei au fost prelucrate dispozitiile legale nou aparute in materie de permise de conducere si actualizarea site-ului pentru informarea publicului si au fost intocmte toate documentele conform indrumarului spcrpciv si a dispozitiilor in vigoare.

(B) Compartimentul examinari

In intreg anul 2013, la ghiseul examinari, s-au prezentat in vederea programarii la examen, un numar de 28361 persoane, fiind examinate efectiv un numar de 19399 persoane , din care au fost admisi la proba teoretica 11174 persoane (57,60%), fiind declarate respins la aceasta proba 8225 persoane (42,40%). Astfel din 11496 persoane examinate la proba practica, au fost declarate admis un numar de 7092 persoane (61,69%), fiind respinse la aceasta proba 4404 persoane (38,31%), inregistrandu-se un procent final de promovabilitate de 35,96%.

Comparativ cu aceasi perioada a anului 2012 situatia se prezinta astfel: 2012 2013 Diferente

Neprez. Teorie 83 36 -47

Neprez. Practica 985 1238 +253

Candidati 22404 28631 +6227

Examinati 19247 19399 +152

Admisi Teorie 1158 11174 +16

Respinsi Teorie 8089 8225 +136

Admisi Practica 7201 7092 -109

Respinsi Practica 3623 4404 +781

Procent de promovabilitate 38,07% 35,96 % -2,11 %

Page 111: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

111

Dupa cum se observa si din tabelele de mai sus exista o tendinta de crestere a numarului de candidati ce se prezinta pentru sustinerea examenului in vederea obtinerii permisului de conducere .

Tinand cont de faptul ca lucratorii compartimentului examinari au depus eforturi sustinute in scopul ducerii la indeplinire a sarcinilor de munca, reusind sa puna in evidenta valori precum exigenta, credibilitate, solicititudine si, de ce nu, integritate morala si profesionalism.

Deasemenea in aceasta perioada s-a reusit suplimentarea posturilor compartimentului cu un agent iar numarul de examinatori atestati crescand in anul 2013, cu 8 examinatori, ca urmare a atestarii de catre D.R.P.C.I.V., a lucratorilor serviciului care indeplineau conditiile de atestare

Programarea si examinarea persoanelor la proba teoretica, precum si repartizarea candidatilor la proba practica, se desfasoara in sistem informatic, fapt ce a dus la scaderea suspiciunilor de fraudare a examenului, astfel activitatea de examinare la proba practica a candidatilor fiind urmarita zilnic pe fiecare lucrator din componenta compartimentului si indicatorii realizati.

Situatia examinarii la proba practica a candidatilor pe fiecare lucrator examinator in anul 2013 comparativ cu anul 2012 se prezinta astfel:

Nr.

crt

Nume si prenume lucrator

Candid. exam. 2012

Candid.

exam. 2013

Diferente

candidati

Proc.adms20

12

Proc.adms2013

Diferente

Procent admisi

1 ROTARIU V. 1178 0 - 67,57 - -

2 NUCU B. 9 0 - 55,76 - -

3 LUCACI F. 2116 2007 -109 68,76 65,37 -3,39

4 MARIN M. 1884 1987 +103 69,48 70,06 +0,58

5 FERTU A. 2032 2283 +251 67,57 69,82 +2,25

6 DIMA R. 1845 770 -1075 58,86 51,69 -7,17

7 HLIPCA P 61 0 - 88,52 - -

8 FUNIERU M 1622 483 -1139 63,87 62,73 -1,14

9 POPESCU 29 1106 +1077 65,52 57,96 -7,56

10

ZAHARIA C. 48 606 +558 85,42 57,76 -27,76

11 MIRONCIC F. 0 0 - - - -

12 GHELDIU V. 0 0 - - - -

13 DERDEICEA R. 0 516 - - 49,42 -

14 MALAIA S. 0 498 - - 60,04 -

15 ZAHARIA S.. 0 1240 - - 44,19 -

Dupa cum se observa din datele prezentate mai sus se constata in general o crestere a exigentei lucratorilor examinatori in ceea ce priveste examinarea si evaluarea candidatilor la proba practica.

In perioada analizata nu au avut loc evenimente rutiere deosebite pe timpul examinarii atat la proba teoretica cat si la cea practica. Au fost efectuate controale si verificari prin sondaj asupra comisiilor de examinare atat de seful serviciului cat si de

Page 112: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

112

seful compartimentului de examinari, ocazie cu care nu au fost constatate abateri ori deficiente la normele de munca.

Tot in aceasta perioada seful de serviciu a participat la sedinta de sfarsit de an organizata de SPCRPCIV Brasov cu reprezentantii scolilor de soferi, sedinta ce a avut loc in data 09.12.2013 la sediul S.P.C.R.P.C.I.V. din Brasov, str. Turnului, nr.13.

De asemenea ca urmare a dispozitiei Secretarului de Stat, Chiper Constantin Catalin, s-a infiintat la nivelul prefecturii o comisie de siguranta rutiera, comisie ce se intruneste trimestrial avand ca tema principala de discutie imbunatatirea activitatii de examinare a candidatilor ce sustin examen in vederea obtinerii permisului de conducere.

Cat priveste nivelul de pregatire a cursantilor din scolile de soferi de pe raza judetului nostru precum si a celor pregatiti de instructori auto autorizati apreciem ca aceasta activitate nu se ridica la nivelul cerintelor normelor legale in domeniu, cu atat mai mult la nivelul exigentelor reglementarilor UE, cu toate ca procentul de promovabilitate atat la proba teoretica dar si la proba practica a crescut .

(C) Compartimentul Evidenta Vehicule

In conformitate cu Planul de activitati al SPCRPCIV Brasov, Compartimentul Inmatriculari si Evidenta Vehiculelor a dus la indeplinire sarcinile prevazute in perioada supusa analizei. O activitate importanta care trebuie suspusa analizei o reprezinta prelucrarea cu efectivul compartimentului a dispozitiilor si procedurilor primite prin sistem electronic/posta. Astfel in anul 2013 s-au inregistrat urmatoarele dispozitii:

Incepand cu data de 15.03.2013 s-a pus in aplicare Dispozitia DRPCIV nr. 2.326.052/14.03.2013, privind instituirea timbrului de mediu conform OUG nr. 9/19.02.2013. Cu data de 15.03.2013 s-au abroga prevederile Legii nr. 9/2012 si HG nr. 9/2012; La data de 01.04.2013, DRPCIV a emis Dispozitia nr. 2.326.067, cu precizari privind aplicarea timbrului de mediu pentru autovehicule.

La data de 04.04.2013, DRPCIV a emis Dispozitia nr. 2.326.075, prin care se dispune luarea de masuri in cazul dosarelor de transcriere care contin adeverinte emise in perioada 15-29 martie 2013, adeverinte care atesta nerestituirea taxei speciale pentru autoturisme si autovehicule/taxei pe poluare pentru autovehicule/taxei pentru emisiile poluante pentru autovehicule/timbrului de mediu pentru autovehicule.

La data de 05.08.2013, DRPCIV a emis Dispozitia nr. 2326162, care prevede abrogarea art. 8, lit. f din OUG nr. 9/2013 privind timbrul de mediu Dispozitia DRPCIV nr. 2326173 din 03.09.2013, privind inmatricularea in Romania a unui vehicul secand hand provenit din Austria; Dispozitia DRPCIV nr. 2326178 din 13.09.2013, prin care ne informeaza postarea pe site-ul intern DRPCIV a unor specimene noi ale certificatului de inmatriculare emise de autoritatile din Belgia, dupa 01.09.2013.

Mail-ul DRPCIV din 30.10.2013, privind obligativitatea prezentarii certificatului care atesta plata accizelor pentru persoanele fizice care solicita inmatricularea

Page 113: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

113

autoturismelor sau autoturismelor de teren, achizitie intracomunitara, a caror capacitate cilindrica este mai mare sau egala cu 3000 cmc.

In conformitate cu PROCEDURA nr. 5177/15.07.2011 “de utilizare a sistemului informatic EUCARIS”, au fost inregistrate in anul 2013 un numar de 66 adrese, in format electronic, privind aprobarea de continuare a procedurii de inmatriculare din partea DRPCIV. In cazul dosarelor de inmatriculare pentru care s-a primit aprobarea de continuare a procedurii de inmatriculare din partea DRPCIV, in anul 2013 au fost luate masuri de finalizare a inmatricularii pentru un numar de 59 vehicule, proprietarii acestora fiind anuntati telefonic sau in scris.

Comparativ cu anul 2012, s-a inregistrat o crestere semnificativa a solicitarilor privind utilizarea Procedurilor nr. 5071/25.03.2011 si 5177/15.07.2011 in 2013, astfel:

Nr. crt.

PROCEDURA SOLICITARI 2012 2013 DIFERENTE

1 Directiva 37 Trimise 63 66 +3

Confirmari 35 61 +26

2 Eucaris Trimise 13 66 +53

Confirmari 10 59 +48

3. PRINCIPALII INDICATORI REALIZATI IN PERIOADA DE REFERINTA Lucratorii Compartimentului Inmatriculari si Evidenta Vehiculelor au desfasurat activitati in conformitate cu atributiile prevazute in actele normative, ordinele si dispozitiile in vigoare, dupa cum urmeaza: In comparatie cu anul 2012, numarul inmatricularilor a crescut cu +1356 in 2013 fiind supuse inmatricularii un numar 11.775 vehicule. Fata de aceeasi perioada a anului trecut a scazut insa numarul transcrierilor cu un nr. de -2.588 unitati, fiind efectuate 8.432 in 2013, astfel : 2012 2013 DIFERENTE

Inmatriculari 10.419 11.775 1.356

Transcrieri 13.470 8.432 -5.038

BV-BV 6.581 3.913 -2.668

ALT JUDET-BV 6.889 4.508 -2.381

Radierile din circulatie in urma casarilor auto au scazut cu -616 unitati in comparatie cu aceeasi perioada a anului 2012, inregistrandu-se in 2013 un numar de 1.821 respectiv : 2012 2013 DIFERENTE

Radieri: 17.892 12.457 -5.435

casari: 2.437 1.821 -616

Inregistram si o crestere usoara a duplicatelor certificatelor de inmatriculare cu +277 unitati fata de perioada 2012, fiind inregistrate in decursul anului 2013 un numar de 2.358 fata de 2.081.

Page 114: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

114

Solicitarile de numere provizorii au scazut, numarul acestora in anul 2013 fiind de 20.079, cu un -542 fata de anul 2012 cand s-au inregistrat un nr. de 20.621 unitati. INDICATORII ACTIVITATII compartimentului IN ANUL 2013

TOTAL TOTAL DIFERENTE

I INMATRICULARI 2012 2013

Certificate de inmatriculare emise : 26.928 23.391 -3.537

- din care pentru inmatriculari 10.419 11.775 +1.356

- din care transcrieri 13.470 8.432 -5.038

- din care portal 0 0 0

Radieri 17.892 12.457 -5.435

Autorizatii provizorii eliberate 20.621 20.079 -542

din care : - pentru dealer 3.574 2.503 -1.071

Numere de PROBE eliberate 10 6 -4

II PARC AUTO judet Brasov 181.463 191.470 +10.007

- din care persoane fizice 135.612 143.740 +8.128

In urma restructurarii personalului, coroborate cu indicatorii activitatii compartimentului de inmatriculari si evidenta auto, prezentati mai sus, putem concluziona faptul ca a crescut numarul de certificate de inmatriculare emise/lucrator, conform diagramelor urmatoare:

2010 2011 2012 2013

Lucratori 17 13 11 7

CI emise 28253 26125 26928 23391

CI emise/lucrator 1661.9 2009.6 2448

3341.5

CAZURI DE AUTOVEHICULE CU PROBLEME DEPISTATE IN CURSUL PERIOADEI DE REFERINTA In aceasta perioada , au fost efectuate mai multe verificari cu privire la provenienta unor vehicule dar si asupra autenticitatii documentelor de inmatriculare, ocazie cu care au fost inaintate catre IPJ BRASOV – SIC, Biroul Furturi Auto un nr. de 6 dosare de inmatriculare ale autovehiculelor in cauza, urmand a se lua masuri legale, in functie de rezultatul verificarilor. S-a reusit realizarea unei bune colaborari cu IPJ BRASOV – SIC, Biroul Furturi Auto, fiind organizate mai multe actiuni comune in scopul solutionarii unor dosare privind furtul sau substituirea unor vehicule. In aceasta perioada, in urma sesizarilor DRPCIV au fost inaintate catre IPJ BRASOV – SIC, Biroul Furturi Auto un nr. de 9 dosare de inmatriculare pentru alicarea prevederilor OMAI 212/2012, privind procedurile de lucru pentru activitatile autoritatilor nationale competente din cadrul MAI aferente semnalarilor din S.I.N.S. sau S.I.S. De asemenea au fost desfasurate activitati de secretariat, activitati ce au presupus urmatoarele: - inregistrarea si solutionarea petitiilor; - redactarea raspunsurilor la petitii si reclamatii; - arhivarea documentelor;

Page 115: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

115

- intocmirea situatiei cu rebuturile rezultate la editarea dovezilor inlocuitoare a certificatelor de inmatriculare.

Mentionam ca scaderea numarului total de petitii inregistrate la nivelul serviciului in anul 2013, a fost determinata de scaderea solicitarilor privind inmatricularea autovehiculelor fara plata taxei timbrului de mediu, solicitari ce nu au fost solutionate favorabil de catre instantele de judecata.

Au fost luate masuri pentru prevenirea distrugerii sau sustragerii de documente din dosarele arhivate.

(D) Compartimentul Relatii cu Publicul, Arhiva si Gestiune

Acest compartiment a fost infintat numai in anul 2013, ca urmare a reorganizarii serviciului. Activitatea pe aceste linii de munca nu a fost intrerupta nici-un moment si s-a desfasurat normal. Necesitatea infiintarii acestui compartiment a aparut dotorita volumului constant crescut de solicitari sosite la serviciul nostru, solicitari in legatura directa cu liniile de munca.

In tabelul urmator este cuprinsa activitatea pe principalele linii in ultimii ani.

ACTIVITATI DE SECRETARIAT 2010 2011 2012 2013

Petitii primate si rezolvate 1389 2483 5516 3033

Solicitari Legea 677/2001 3243 2708 2076 1595

Solicitari primite prin corespondenta 2113 2643 2892 2336

In cadrul acestui compartiment se desfasoara o serie de activitati necontabilizate, conexe dar fara de care nu s-ar putea desfasura activitatea serviciului : activitatea zilnica cu publicul, intocmirea de situatii pe linie de personal, contabilitate, juridic, corespondenta, etc. Am declansat o actiune de actualizare a Nomenclatorului Arhivistic al serviciului, precum si elaborarea unei aplicatii informatice de gastiune a documentelor.

IV. COOPERAREA INTRA SI INTERINSTITUTIONALA Activitatea serviciului este direct corelata cu activitatea altor institutii, obiectivele stabilite prin dispozitiile legale existente fiind practic imposibil de realizat fara o cooperare interinstitutionala. Principalele institutii cu care colaboram in vederea indeplinirii atributiilor noastre sunt :

- Institutia Prefectului Brasov – cooperare intrainstitutionala perfecta cu celelalte servicii din cadrul prefecturii in vederea asigurarii : suportului juridic, logistic si de control si coordonare;

- Directia Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor – institutie care organizeaza si coordoneaza activitatea serviciilor publice comunitare, elaborand norme si proceduri ( precum si propuneri legislative in domeniu) , asigurand si logistic sistemele informatice precum si aplicatiile necesare desfasurarii activitatii – colaborare foarte buna in domeniu.

- Registrul Auto Roman – care ne furnizeaza online date privind vehiculele omologate ; colaborare foarte bune inclusiv directa, cu factorii de conducere din

Page 116: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

116

aceasta institutie (SUCURSALA Brasov), cu care rezolvam diferite situatii particulare aparute in ambele institutii;

- Unitatile de politie – carora le furnizam operativ datele necesare investigatiilor efectuate si de la care ( in special IPJ Brasov) primim informatii de interes operativ n vederea prevenirii si depistarii infractiunilor;

- Autoritatea Rutiera Romana – in acest an o claborare aproape inexistenta dat fiind procesul de transformare a acestei institutii si dispozitiile legale ineficiente;

- ANAF – colaborare destul de eficienta in domeniul verificarii, blocarii vehiculelor, si a bunurilor detinute de contribuabili; exista posibilitatea imbunatatirii legislatiei in acest domeniu; VI. MANAGEMENTUL RESURSELOR INSTITUTIONALE

1. EFICIENTIZARE STRUCTURALA

In acest an a avut loc o reorganizare a institutiei, cu implicatii directe si asupra serviciului. A fost infiintat un nou compartiment in cadrul serviciului, Compartimentul Relatii cu Publicul, arhiva si gestiune, compartiment strict necesar in conformitate cu evolutiile in activitatea seviciului. Aproximez ca practic 30% din resursele serviciului sunt folosite, dat fiind amploarea si complexitatea activitatii, in lucrari conexe atributiilor principale stabilite in dispozitiile legale de infiintare a acestui serviciu.

2. GESTIONAREA RESURSELOR UMANE

Reorganizarea institutiei si implicit a serviciului, a necesitat permanent a supraveghere si o gestionare a resurselor umane existente. Daca in anul 2011 serviciul avea 39 de functii, in acest moment exista numai 23 de functii, reprezentand practic 60% din personal, in conditiile in care unele operatiuni s-au inmultit, precum si a faptului ca procedurile de lucru (verificare a documentelor ) sunt mult mai laborioase.

In luna ianuarie 2013, datorita modificarilor legislative intervenite, serviciu nostru ( ca de altfel toate serviciile similare din tara) s-a confruntat cu o situatie de criza, fiind prezentate la ghiseu un numar de peste 10.000 solicitari de preschimbare permise de conducere ( aproape jumatate din numarul de permise emise in tot anul 2013). Atunci au fost luate masuri organizatorice eficiente, toti lucratorii serviciului contribuind la rezolvarea acestei situatii.

Consider ca daca o situatie similara, o relaxare a dispozitiilor legale privind timbrul de mediu, ar aparea, in conditiile efectivului de acum al serviciului, nu cred ca s-ar putea face fata.

In acest an au plecat 5 lucratori pregatiti, sosind in schimb 4 noi lucratori pe care a trebuit sa-i instruim, supraveghem ( au fost fiecare sub tutela pe o perioada de 3 luni) si sa-i pregatim pentru activitatile specifice. Am convingerea, datorita comportamentului acestora, precum si a interesului manifestat pana acum, ca noii lucratori vor face fata solicitarilor crescute ale serviciului.

In vederea acoperirii deficitului de lucratori atestati ca examinatori, cu ajutorul Institutiei Prefectului si al DRPCIV au fost atestati un numar de 8 noi examinatori, 4 din alte compartimente ale serviciului, precum si cei 4 noi lucratori veniti in serviciu. Consideram ca in anul 2014, dat fiind conditiile actuale, nu vor mai fi aceleasi

Page 117: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

117

probleme pe aceasta activitate comparativ cu anul 2013. In 2013 serviciul practic nu a putut face fata avalansei de solicitari de examinare venite din partea scolilor de soferi. A se tine cont si de faptul ca in anul trecut, ca de altfel si in acest moment nu exista reglementari legale viabile privind functionarea si controlul activitatii scolilor de soferi, acestea pregatind candidati „pe banda rulanta”.

S-a facut la nivelul serviciului o planificare foarte stricta a concediilor, pe compartimente, astfel incat sa se previna disfunctionalitati in activitate atata timp cat serviciul functioneaza la o limita minima necesara pentru acoperirea solicitarilor pe toate liniile de munca.

3. PREVENIREA SI COMBATEREA CORUPTIEI

In anul 2013, subcomisarul ROTARIU Vasile, ofiter in cadrul compartimentului examinari, a fost condamnat de Curtea de Apel Brasov la 3 ani de inchisoare cu suspendare si interzicerea unor drepturi pe o perioada de alti 6 ani, ca urmare a unor fapte de coruptie. Ofiterul a solicitat recurs la Inalta Curte de Casatie si Justitie. Lucratorul fusese trimis in judecata in anul 2012 si de la acea data este pus la dispozitie. Toate faptele mentionate in motivarea DNA si a instantei au fost prelucrate cu ceilalti lucratori, luandu-se o serie de masuri la nivelul serviciului pentru prevenirea repetarii lor. A fost declansata o actiune de anvergura pentru crearea unui nou Registru de riscuri la coruptie la nivelul serviciului, facandu-se propuneri de masuri si la nivelul Institutiei Prefectului, spre DRPCIV, dar si de imbunatatire a legislatiei exsitente.

VII. MANAGEMENTUL COMUNICARII La nivelul serviciului a fost intensificata colaborarea/ comunicarea cu toti lucratorii, acestia fiind stimulati in a-si exprima opiniile si a face propuneri constructive de eficientizare a activitatii. Ori de cate ori apar precizari si modificari ale legislatiei, metodologieiilor sau procedurilor acestea se prelucreaza si se interpreteaza impreuna cu lucratorii astfel incat modul de actiune sa fie unitar cel putin la nivelul serviciului. La nivelul institutiei a fost intocmita o procedura complexa privind circuitul documentelo, rastfel incat activitatea sa se desfasoare cat mai corect, competent si rapid. Saptamanal, la nivelul institutiei au loc sedinte operative in care se traseaza clar obiectivele de scurta durata dar si de viitor.

VIII. OBIECTIVE SI PRIORITATI 2014

Principalele obiective sunt : - Continuarea desfasurarii activitatii serviciului cu rezolvarea prompta a

solicitarilor pe toate liniile de munca. - Evitarea prin toate mijloacele avute la dispozitia serviciului a aparitiei de fapte

de coruptie si sustinerea in continuare a propunerilor principiale facute catre DRPCIV in special pentru imbunatatirea aspectelor generatoare de fapte de coruptie.

Page 118: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

118

- O gestiune stricta a resurselor umane avute la dispozitie pentru a evita eventuale sincope in activitatea serviciului.

- O prioritate pentru anul 2014 este si imbunatatirea pregatirii profesionale a lucratorilor, in special a celor noi veniti, pe toate liniile de munca astfel incat sa poata efectua orice activitate din cadrul serviciului.

SERVICIUL PULIC COMUNITAR PENTRU ELIBERAREA ŞI EVIDENŢA

PAŞAPOARTELOR SIMPLE AL JUDEŢULUI BRAŞOV

În cursul anului 2013 activitatea Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple Braşov s-a desfăşurat în scopul soluţionării cu maximă operativitate şi cu respectarea întocmai a prevederilor legislaţiei şi normelor în vigoare, a tuturor solicitărilor cetăţenilor, acordându-se o atenţie deosebită noilor modificari legislative aduse Legii 248/2005.

Crearea unui climat de ordine şi disciplină în cadrul colectivului, o pregătire profesională corespunzătoare, precum şi angajamentul total al fiecărui lucrător al serviciului au contribuit pe deplin la realizarea dezideratelor propuse la începutul anului 2013.

În cadrul întrunirilor cu lucrătorii serviciului au fost prelucrate cu operativitate dispoziţiile şi legislaţia nou apărută, fiecare lucrător fiind astfel la curent cu noile reglementări din toate domeniile de activitate.

Au avut loc şedinţe de instruire şi pregătire profesională conform Planului de pregătire continuă a personalului S.P.C.E.E.P.S. Braşov pe anul 2013, în cadrul cărora au fost prezentate teme de pregătire profesională şi în domeniul Schengen, cât şi materiale pe linia prevenirii corupţiei şi a testării integrităţii, fidelităţii şi corectitudinii personalului M.A.I.

În perioadele estivale, când au fost înregistrate creşteri semnificative ale numărului de solicitări, au fost luate măsuri organizatorice corespunzătoare în vederea asigurării funcţionării concomitente a celor 4 staţii de preluare imagine, pe tot parcursul programului de lucru.

La punctul mobil Făgăraş s-a continuat preluarea cererilor de eliberare a paşapoartelor electronice în sistem off-line, aceasta desfăşurându-se în fiecare zi de joi a săptămânii între orele 09,30 – 14,00.

Activitatea de emitere, evidenţă paşapoarte şi probleme de migrări a continuat a fi coordonată prin rotaţie de către 2 ofiţeri din cadrul compartimentului.

De asemenea relaţiile de colaborare cu I.P.J. Braşov şi Direcţia Judeţeană Comunitară de Evidenţă a Persoanelor Braşov şi Serviciile Publice Comunitare Locale de Evideţă a Persoanelor s-au materializat într-un schimb permanent şi operativ de informaţii.

În conformitate cu prevederile Ordinulului Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 353 din 23.11.2002 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Standardelor Naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate şi a informaţiilor secrete de serviciu în unităţile Ministerului de Interne, cu Ordinul Ministrului de Interne nr. S/389 din 17.02.2003 pentru aprobarea Ghidului de clasificare a informaţiilor în Ministerul de Interne, precum şi a listei cu informaţii secrete de serviciu şi cu prevederile art. 86

Page 119: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

119

lit.r din Hotărârea Guvernului nr.585/13.06.2002 pentru aprobarea Standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, în baza Ordinului Prefectului nr.145/05.03.2013, în perioada 18.03 – 03.04.2013 la nivelul Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple al Judeţului Braşov s-au derulat activităţi de inventariere a documentelor care conţin informaţii clasificate, primite şi gestionate de S.P.C.E.E.P.S. Braşov în anul 2012.

De asemenea au fost desfăşurate activităţi de inventariere a bunurilor mijloace fixe, bonuri de consum, formulare cu regim special, tehnică de calcul aflate în patrimoniul Instituţiei Prefectului Judeţului Braşov şi a tehnicii de calcul din patrimoniul R.A.-A.P.P.S.

Pentru contracararea unor evenimente negative în rândul lucrătorilor, s-au efectuat de către şeful serviciului controale inopinate pe tot fluxul de emitere al paşapoartelor, neînregistrându-ne cu evenimente negative.

Au fost realizate sondaje de opinie privind percepţia asupra activităţii serviciului de paşapoarte, lucrătorii distibuind chestionare cetăţenilor care au depus cereri de paşapoarte la ghişee, din interpretarea acestora reieşind o părere bună a activităţii lucrătorilor noştri.

Pe linia formării şi pregătirii continue a personalului prin cursuri, în anul 2013 din partea S.P.C.E.E.P.S. Braşov a participat la cursuri de protecţia datelor cu caracter personal şi limbă engleză un nr. de 4 lucrători.

Pe linie de personal, statul de funcţii şi organizare al serviciului a suferit unele modificări. La data de 07.10.2013 Ag. pr. Dima Andreea-Simona şi-a încetat raporturile de serviciu prin demisie. Prin urmare statul de funcţii al serviciului este actualmente prevăzut cu un număr de 17 posturi : 8 funcţii de ofiţer, şi 9 de

agent, toate funcţiile fiind actualmente ocupate.

În decursul acestei perioade s-a menţinut legătura cu mass-media direct şi prin intermediul Instituţiei Prefectului Braşov comunicându-se atât noile modificări aduse Legii 248/2005 cât şi alte probleme legate de activitatea serviciului cu publicul în sezon estival.

Cu ocazia Zilei Poliţiei Române, 2 ofiţeri şi 2 agenţi de poliţie au fost avansaţi, la termen, în gradul următor.

Activitatea Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple al Judeţului Braşov a fost canalizată în sensul îndeplinirii sarcinilor specifice, în conformitate cu prevederi Legii nr.248/2005 şi a Normelor Metodologice de aplicare.

Sarcinile principale rezultate din aceste acte normative sunt:

soluţionarea în termenul legal a cererilor de eliberare a paşapoartelor simple, temporare şi simple electronice;

soluţionarea cererilor de eliberare a unor noi paşapoarte în locul celor declarate pierdute, furate, deteriorate;

eliberarea de paşapoarte pentru cetăţeni români cu domiciliul în străinătate şi soluţionarea cererilor de aprobare a (re)stabilirii domiciliului în România;

Page 120: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

120

aplicarea măsurilor de restricţionare a dreptului la libera circulaţie prevăzute de Legea nr.248/2005.

Principalele realizări, din punct de vedere statistic, în anul 2013 comparativ cu

2012, sunt următoarele:

ANUL – 2013 ANUL - 2012

Total cereri primite 23.024 25.306

Electronice 12.928 15.070

Temporare 6.512 7.591

MDOC 2.818 1.993

Punct mobil Fagaras 766 611

Total paşapoarte

emise 20.198 23.304

Electronice 13.686 15.713

Temporare 6.512 7.591

Total paşapoarte

eliberate

19.185 22.414

Electronice 11.774 14.440

Temporare 6.490 4.598

Punct mobil Fagaras 895 718

Cereri refuzate 8 9

Infracţiuni constatate 9 5

Menţiuni Persoane decedate 29 17

Renunţări la cetăţenie 54 13

Persoane date în

urmărire depistate

1 -

Restabiliri 172 160

Petiţii 10 8

Audienţe 13 8

Adeverinţe şi dovezi 323 427

1. PE LINIA CERERILOR DE ELIBERARE A PAŞAPOARTELOR SIMPLE

În anul 2013 au fost înregistrate un nr.23.024 de cereri, în scădere faţă de 25.306 în anul 2012 şi un nr. de 20.198 paşapoarte emise comparativ cu anul anterior când au fost emise 23.304 paşapoarte.

Lucrătorii serviciului cunosc, exploatează şi utilizează în mod corect sistemul informatic de emitere si gestiune a paşapoartelor, fiind respectate dispoziţiile primite pe linie de informatică. Referitor la problema rebuturilor de paşapoarte datorate defecţiunilor laminatoarelor, a calităţii foliei T.K.O. precum şi a celor de emitere, s-a remarcat o relativă stagnarea a nr. de rebuturi 279 în anul 2013, faţă de 276 în 2012.

Page 121: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

121

Pentru realizarea în timp util a solicitărilor cetăţenilor, mai ales în perioada sezonului estival, nivelulul Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple al Judeţului Braşov s-au întreprins următoarele măsuri:

Au fost deschise în permanenţă 3 ghişee (2 – primiri cereri, 1- eliberări

paşapoarte), iar în sezonul estival şi ori de câte ori a fost cazul au fost deschise 5 ghişee, astfel încât timpul de aşteptare pentru depuneri cereri a fost de maxim 1/2 oră şi cca. 2 ore în sezonul estival când media zinică a fost de 220 cereri primite, nefiind înregistrate reclamaţii la adresa personalului din partea cetăţenilor cu privire la modul de organizare a activităţii de primire a cererilor de eliberare a paşapoartelor;

În sala de aşteptare au fost afişate în permanenţă următoarele: Programul de lucru cu publicul;

Programul de audienţe; Informaţii utile eliberării paşaportului simplu electronic şi simplu

temporar; Informaţii privind protecţia datelor cu caracter personal şi privind

combaterea şi prevenirea corupţiei; Pentru fluidizarea activităţii de depunere a cererilor, când situatia a

impus, a fost desemnat un lucrător în sala de lucru cu publicul care a efectuat activităţi de preverificare a documentelor şi a oferit relaţiile necesare celor interesaţi;

Toate cererile primite pentru eliberarea paşapoartelor temporare au fost soluţionate în 2 ore, conform Dispoziţiei nr.24 a Secretarului de Stat pentru Relaţiile cu Instituţiile Prefectului, iar cererile pentru paşapoartele electronice în 10 zile lucrătoare.

Perioada de intensitate maximă a reprezentat-o lunile iunie, iulie şi august.

Astfel, în această perioadă au fost primite un nr. de 8.666 cereri din totalul de 23.024 de cereri preluate pe tot parcursul anului, reprezentând un procent de aprox. 37%, comparativ cu aceiaşi perioadă a anului 2012 când au fost preluate 10.095 din totalul de 25.306, reprezentând un procent de aprox. 40%.

Presiunea s-a făcut simţită în aceste luni întrucât numărul de solicitări a crescut, timpii de aşteptare pentru emiterea paşapoartelor temporare fiind de 2 ore în timp ce o parte din personal s-a aflat în concediu. În aceste condiţii numai o bună organizare, mobilizare şi gestionare a resurselor umane au creat premisele desfăşurării optime a activităţii şi oferirea unui serviciu public de calitate către cetăţean.

2. PE LINIA SOLUŢIONĂRII CERERILOR DE ELIBERARE A UNOR NOI PAŞAPOARTE ÎN LOCUL CELOR DECLARATE PIERDUTE, FURATE SAU DETERIORATE

În anul 2013 au fost înregistrate un număr total de 17.701 cereri din categoria

mai sus menţionată, din care:

Page 122: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

122

- furturi 32 - pierderi 1.557 - deteriorări 89

- anulate 14.660 cifre mai ridicate decât cele din anul 2011, când s-au înregistrat un nr. total de 18.995 cereri, din care:

- furturi 29 - pierderi 1.542 - deteriorări 124

- anulate 16.156 Menţionăm că în cazul paşapoartelor declarate pierdute sau furate, automat

sistemul emite o alerta de consemn în sistemul punctelor de trecere a frontierei.

3. PE LINIA ELIBERĂRII PAŞAPOARTELOR PENTRU C.R.D.S. ŞI SOLUŢIONĂRII CERERILOR DE (RE)STABILIRE A DOMICILIULUI ÎN ROMÂNIA

În anul 2013 o creştere s-a înregistrat la cererile primite prin Misiunile

Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României din stăinătate, fiind primite un număr de 2818 cereri pentru persoanele cu domiciliul în ţară, faţă de 1993 cereri în 2012 şi 602 cereri pentru cetăţenii români cu domiciliul în străinătate în 2013, în comparaţie cu 644 cereri în perioada similară a anului trecut.

Din punct de vedere al cererilor de paşapoarte primite în ghişeu, situaţia se prezintă astfel: în anul 2013 au fost înregistrate şi soluţionate un nr. de 745 cereri, în creştere comparativ cu anul 2012 când s-au înregistrat 542 cereri.

Pe linie de restabiliri ale domiciliului în România se înregistrează o uşoară crestere a numărului de cereri, fiind primite 172 cereri din această categorie, faţă de 160 în 2012.

4. PE LINIE DE SECRETARIAT

Activitatea de primire a cererilor şi emitere a paşapoartelor a fost desfăşurată

concomitent cu soluţionarea operativă a lucrărilor de corespondenţă, care se referă în principal la menţiuni operate persoanelor cărora li s-a restricţionat dreptul la libera circulaţie pe motive penale sau ca urmare a returnărilor din străinătate, sau comunicări de date din evidenţele de paşapoarte la solicitarea instanţelor sau a organelor de poliţie şi adeverinţe eliberate la cerere cetăţenilor români. Astfel, în anul 2012, au fost primite, înregistrate şi soluţionate prin compartimentul secretariat un număr de 12.196 lucrări de corespondenţă, în crestere faţă de anul 2012 când s-au înregistrat 9.938 lucrări de corespondenţă. Dintre acestea 10.108 au fost lucrări înregistrate pe Legea nr. 677/2001 privind protecţia datelor cu caracter persoanl, 1.697 lucrări ordinare şi 19 lucrări clasificate.

S-a urmărit evidenţa şi darea în debit a proceselor verbale de constatare a contravenţiilor neachitate în termenul legal, fiind date în debit în această perioadă un

Page 123: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

123

nr. de 25 procese verbale de constatare a contravenţiei, din 289 procese verbale întocmite.

5. PE LINIA APLICĂRII PREVEDERILOR LEGALE PRIVIND RESTRICŢIONAREA DREPTULUI LA LIBERA CIRCULAŢIE În privinţa măsurilor de suspendarea a dreptului la liberă circulaţie anul acesta

am înregistrat o uşoară scădere a activităţii în comparaţie cu anul trecut. Astfel s-au implementat restricţii în baza comunicărilor primite de la instanţe şi parchete la 838 persoane, faţă de 851 în 2012.

Din totalul celor 838 de persoane împotriva cărora s-a dispus măsura suspendării exercitării dreptului la liberă circulaţie pentru 96 persoane s-a luat această măsură în baza „dispoziţiilor de urmărire naţională”, faţă de 97 persoane în anul 2012.

La un număr de 85 persoane s-au întreprins demersuri în teren pentru retragerea paşapoartelor, fiind retrase 68 paşapoarte, iar la un număr de 76 persoane s-au întocmit procese verbale de constatare a absenţei de la domiciliu. Deplasarea în teren pentru punerea în aplicare a măsurilor de suspendare a dreptului la liberă circulaţie s-a realizat cu operativitate, de îndată după primirea actului de înştiinţare din partea organelor competente. În acest sens este de remarcat o eficientizare a activităţii de retragere a paşapoartelor. Astfel în 2013 au fost retrase un nr.de 68 paşapoarte din totalul de 167 de persoane posesoare de paşapoarte valabile împotriva cărora s-a dispus măsura suspendării exercitării dreptului la liberă circulaţie, reprezentând un procent de 40% faţă de 2012 când au fost retrase un nr.de 59 paşapoarte din totalul de 204 de persoane posesoare de paşapoarte valabile împotriva cărora s-a dispus măsura suspendării exercitării dreptului la liberă circulaţie, reprezentând un procent de 28%

Menţionăm faptul că pentru fiecare persoană cu paşaport valabil ce face obiectul suspendării s-au comunicat în scris instanţelor măsurile întreprinse.

De remarcat este faptul că activitatea de ridicare a paşapoartelor se face relativ greu întrucât persoanele ce fac obiectul suspendării domiciliază şi în localităţi aflate la distanţe mari faţă de mun. Braşov, sau persoanele găsite la domiciliu nu sunt deschise colaborării pentru aducerea la îndeplinire a măsurilor dispuse de organele de judiciare. În prezent la nivelul serviciului sunt în vigoare un nr. de 2 măsuri de restrângere a dreptului la libera circulaţie în străinătate (L) şi un nr. de 106 paşapoarte retrase (R).

6. PE LINIA COMPARTIMENTULUI DE INFORMATICĂ

S-au verificat periodic listele cu paşapoartele înmânate titularilor şi cele

nescăzute din sistemul informatic pentru a se evita eliberarea unor paşapoarte fără a fi scăzute din sistemul informatic.

Pentru funcţionarea în condiţii optime a activităţii de paşapoarte în noul sediu şi pentru asigurarea comunicaţiilor la nivelul serviciului au fost continuate lucrările pe

Page 124: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

124

linia eficientizării comunicaţiei. Cu toate acestea în prima parte a perioadei de referinţă au fost întâmpinate probleme privind comunicaţia pe care funcţionează aplicaţia IDIS. Principalele probleme întâmpinate au fost: întreruperea repetată, de scurtă durată, a conexiunii cu Baza de Date a Evidenţei Populaţiei, intevenţii repetate pe echipamentele RCVD, aspecte ce au condus la comutarea comunicaţiei pe bucla radio, buclă a cărei funcţionalitate duce la timpi mari pe aplicaţie

De remarcat este şi faptul că la finalizarea controlului de fond INFOSEC efectuat de către SIPI Braşov, compartimentul informatic a fost evidenţiat privind eficienţa şi funcţionalitatea sa.

Problemele pe linie de informatică din cadrul serviciului, în activitatea de preluare a cererilor şi de emitere a paşapoartelor în sistem informatic ce nu au putut fi soluţionate la nivel local, au fost rezolvate în timp util prin sprijinul şi cu profesionalismul lucrătorilor D.G.P.

7. ACTIVITĂŢI ÎNTREPRINSE ÎN VEDEREA PUNERII ÎN APLICARE A PLANULUI DE MĂSURI PENTRU PREVENIREA ŞI COMBATEREA CORUPŢIEI ÎN RÂNDUL EFECTIVELOR S.P.C.E.E.P.S. BRAŞOV

s-a avut în vedere îmbunătăţirea actului managerial la nivelul serviciului,

creşterea exigenţei activităţilor de control şi urmărirea aplicării măsurilor stabilite şi a dispoziţiilor date, precum şi creşterea numărului şi calităţii controalelor inopinate, pentru contracararea oricărei forme de corupţie. am avut o colaborare foarte bună cu Serviciul Teritorial Anticorupţie Braşov,

având loc întruniri cu lucrători din cadrul acestei structuri, ocazie cu care a fost dezbătută problematica pe linia prevenirii şi combaterii faptelor de corupţie în rândul personalului M.A.I., conform Planului de acţiune pentru prevenirea şi combaterea corupţiei la nivelul Direcţiei Generale de Paşapoarte şi Serviciilor Publice Comunitare pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple;

au fost depuse la Instituţia Prefectului Judeţul Braşov declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese complectate de către toate cadrele Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple al Judeţului Braşov;

au fost afişate în locuri vizibile, în sala de lucru cu publicul materiale de informare şi avertizare referitoare la infracţiunile de dare şi luare de mită, modalităţi de sesizare a actelor şi faptelor de corupţie săvârşite de personalul propriu, aceste informaţii regăsindu-se şi pe pagina de Internet a serviciului.

pe parcursul acestui an au fost instruiţi periodic lucrătorii în legătură cu cinstea, corectitudinea şi disciplina de care trebuie să dea dovadă, prelucrându-se legislaţie cât şi cazuri prezentate în mass-media şi pe internet; au fost incluse în planul de pregătire continuă teme referitoare la infracţiunile de corupţie şi în legătură cu corupţia;

există registru oficial de sugestii, sesizări şi reclamaţii, care este postat la loc

vizibil în unul din ghişeele de primire a cererilor.

În temeiul art. 26 alin. (1) din Legea 340/2004 (*republicată*) Prefectul

judeţului Braşov a emis Ordinul nr. 926 din 06.10.2009 privind costituirea

Page 125: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

125

grupului de lucru pentru prevenirea faptelor de corupţie, în următoarea

componenţă:

• COLŢ CORNELIA, consilier pentru integritate, Instituţia Prefectului judeţul Braşov; • GRUIA ADRIANA, comisar-şef – S.P.C.E.E.P.S. Braşov; MUNTEANU LIGIA, comisar – S.P.C.E.E.P.S. Braşov.

În anul 2013 lucrătorii au desfăşurat o activitate exemplară pe această linie, neexistând suspiciuni cu privire la integritatea acestora, astfel că nu s-au înregistrat evenimente negative sau sesizări în legătură cu corupţia la adresa cadrelor Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple al Judeţului Braşov.

8. STAREA ŞI PRACTICA DISCIPLINARĂ Conducerea Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple al Judeţului Braşov a acţionat în mod constant şi direct pentru menţinerea unui climat de ordine şi disciplină în rândul lucrătorilor, în vederea realizării cu operativitate a indicatorilor propuşi şi a îmbunătăţiri permanente a calităţii activităţii şi serviciului public oferit către cetăţeni, astfel încât s-a reuşit realizarea tuturor sarcinilor de serviciu în timp util. În această perioadă nici-un lucrător nu a fost sancţinat cu privire la actvităţile de primirea cererilor, emiterea şi eliberarea paşapoartelor.

În perioada de analiză s-au luat măsuri eficiente pentru prevenirea şi contracararea unor evenimente negative, fapt ce a dus la neformularea nici unei reclamaţii ori sesizări la adresa cadrelor privind abateri disciplinare sau de altă natură, evenimente sau accidente rutiere, lucrătorii serviciului cunoscând şi respectând normele de etică şi deontologie profesională.

9. PROPUNERI PENTRU ANUL 2014

Pentru eliminarea unor disfuncţionalităţi şi pentru îmbunătăţirea activităţilor

Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple al Judeţului Braşov pentru anul 2014 ne propunem următoarele activităţi: 1. Accentuarea pregătirii profesionale, şedinţe de dezbatere profesionale, precum şi testarea periodică a lucrătorilor

Termen - permanent Execută – întreg efectivul Răspunde – şef serviciu

2. Pentru contracararea unor evenimente negative în rândul cadrelor, şeful serviciului va spori controalele la ghişeele de lucru cu publicul, preluari cereri si

Page 126: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

126

eliberari documente. Se va urmări în special rezistenţa la corupţie si la situatiile tensionate si de stres a lucrătorilor serviciului.

Termen – permanent Execută – şef comp. informatic Răspunde – şef serviciu 3. Finalizarea organizarii arhivei neoperative care a fost mutată de la vechiul la noul

sediu în cursul anilor 2010 – 2011 şi menţinerea în operativitate a arhivei operative.

Termen – permenent Execută – lucrătorii desemnaţi Răspunde – şef serviciu 4. Asigurarea unei discipline ferme la locul de muncă şi a unui climat corespunzător

pentru îndeplinirea sarcinilor trasate Termen – permanent Execută – şefi compartimente Răspunde – şef serviciu

5. Verificarea restrictiilor instituite in anul 2011, corespondenta cu instantele ce au

dispus instituirea acestora in vederea inactivarii celor expirate. Termen – 15.06.2014 Execută – Comp. Restrictii Răspunde – şef serviciu

6. Pe parcursul anului 2014 vor fi luate toate măsurile necesare pentru rezolvarea cu operativitate şi în deplină legalitate a solicitărilor tuturor cetăţenilor ce se vor adresa acestui serviciu.

Termen – permanent Execută – lucrătorii desemnaţi Răspunde – şef serviciu

7. Continuarea activităţii de elaborare a procedurilor operaţionale specifice pe

activităţi, în principal conexe celor de emitere a paşapoartelor, pentru uniformizarea şi eficientizarea acestora, eliminarea pe cât posibil a riscurilor şi, în final, furnizarea unui serviciu public de calitate către cetăţean.

Termen – 30.06.2014

Execută – lucrători desemnaţi Răspunde – şef serviciu

Page 127: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

127

INTRODUCERE ______________________________________________ 1

VIZIUNEA INSTITUŢIEI PREFECTULUI JUDEŢUL BRAŞOV _____________ 1

A. VALORILE INSTITUŢIEI PREFECTULUI JUDEŢUL BRAŞOV .................. 1

B. MISIUNEA INSTITUŢIEI PREFECTULUI JUDEŢUL BRAŞOV ................. 2

C. OBIECTIVELE STRATEGICE ALE INSTITUŢIEI PREFECTULUI JUDEŢUL BRAŞOV ................................................................................................... 2

REALIZĂRI ÎN DOMENIUL PROPRIU DE COMPETENȚĂ: _______________ 2

D. SERVICIULUI AFACERI EUROPENE ŞI COOPERARE INTERNAŢIONALĂ, DEZVOLTARE ECONOMICA ŞI MONITORIZAREA SERVICIILOR PUBLICE DECONCENTRATE ............................................ 2

1. COMITETUL JUDEŢEAN PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ BRAŞOV .... 2

a) Măsuri, acţiuni şi activităţi preventive ___________________________________ 2

b) Planificarea, organizarea şi desfăşurarea şedinţelor ordinare şi extraordinare ___ 3

c) Managementul şi gestionarea situaţiilor de urgenţă _______________________ 5

d) Participarea membrilor C.J.S.U. la exerciţii, aplicaţii şi alte activităţi de pregătire 9

e) Disfuncţionalităţi şi propuneri pentru efiecientizarea activităţii CJSU Braşov ___ 11

2. COMITETUL CONSULTATIV DE DIALOG CIVIC PENTRU PROBLEMELE PERSOANELOR VÂRSTNICE ................................................................. 12

a) Ședințele Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice și tematica abordată _______________________________________ 12

b) Alte acţiuni legate de activitatea Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice ____________________________________ 14

3. COLEGIUL PREFECTURAL .................................................................... 15

a) Ședințele colegiului prefectural și tematica abordată _____________________ 15

b) Hotărârile Colegiului Prefectural: _____________________________________ 17

4. COMISIA DE DIALOG SOCIAL .............................................................. 18

a) Tematica abordată şi iniţiatorii acesteia, modalitatea de soluţionare a fiecărei probleme discutate ________________________________________________ 18

b) Proiectele de acte normative propuse spre dezbaterea comisiilor de dialog social judeţene de către ministere. _________________________________________ 20

c) Stări conflictuale identificate în plan judeţean şi modul de soluţionare _______ 21

d) Alte iniţiative locale care implică partenerii sociali. _______________________ 23

5. MONITORIZAREA ACTELOR NORMATIVE ADOPTATE DE AUTORITĂŢILE PUBLICE LOCALE PENTRU IDENTIFICAREA OBSTACOLELOR ÎN CALEA LIBEREI CIRCULAŢII A PERSOANELOR ŞI SERVICIILOR ........................................................................................ 23

6. MONITORIZAREA SERVICIILOR PUBLICE DECONCENTRATE ........... 23

a) Stadiul de implementare a acţiunilor pentru îndeplinirea obiectivelor cuprinse în Programul de guvernare 2013-2016 ___________________________________ 24

b) Monitorizarea serviciilor publice deconcentrate: _________________________ 24

Page 128: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

128

c) Protecţia mediului _________________________________________________ 25

7. SITUAȚIA ACȚIUNILOR DE CONTROL EFECTUATE ÎN ANUL 2013 .... 26

8. ALTE ACTIVITĂŢI ................................................................................. 33

a) Comisia de inventariere a registrelor, condicilor şi a borderourilor ___________ 33

b) Responsabil de mediu ______________________________________________ 33

c) Realizarea de sinteze, materiale prezentare, rapoarte _____________________ 34

E. SERVICIUL DE VERIFICARE A LEGALITĂŢII ACTELOR, APLICĂRII ACTELOR NORMATIVE ŞI URMĂRIREA ACTELOR CU CARACTER REPARATORIU, CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI ARHIVĂ ............... 35

1. PRINCIPIILE CONTROLULUI DE LEGALITATE ASUPRA ACTELOR ADMINISTRATIVE ................................................................................ 35

2. ACTIVITATE DE VERIFICARE A LEGALITĂŢII ACTELOR EMISE ŞI ADOPTATE DE CĂTRE AUTORITĂŢILE PUBLICE LOCALE DIN JUD. BRAŞOV ................................................................................................. 37

a) Acte administrative adoptate şi emise : ________________________________ 37

b) Acte administrative supuse procedurii prealabile de atenţionare sau atacate la instanţa de Contencios Administrativ : _________________________________ 37

3. PLANUL ANUAL DE COMUNICARE CU SECRETARII UNITĂŢILOR ADMINISTRATIV TERITORIALE .......................................................... 43

4. VERIFICAREA ACTIVITĂŢII SECRETARILOR ŞI MĂSURILE STABILITE CA URMARE A CONTROALELOR EFECTUATE .................... 45

5. ORDINELE EMISE DE CĂTRE PREFECTUL JUDEŢULUI BRAŞOV ........ 46

6. APLICAREA LEGILOR SPECIALE DE RESTITUIRE A PROPRIETĂŢII . 47

a) Stadiul aplicării legilor fondului funciar _________________________________ 47

b) Stadiul aplicării Legii nr. 165 din 16 mai 2013 ____________________________ 49

c) Stadiul aplicării prevederilor Legii nr.290/2003 __________________________ 51

d) Stadiul aplicării prevederilor Legii nr.10/2001 ___________________________ 52

7. ACTIVITATEA DE SOLUŢIONARE A PETIŢIILOR, MEMORIILOR ŞI AUDIENŢELOR ...................................................................................... 54

8. SITUAŢIA PRIVIND ACTIVITATE DE APLICARE A APOSTILEI .......... 54

9. SITUAŢIA LITIGIILOR EXISTENTE PE ROLUL INSTANŢELOR JUDECĂTOREŞTI ÎN CARE INSTITUŢIA PREFECTULUI ŞI COMISIA JUDEŢEANĂ SUNT PĂRŢI PROCESUALE .............................................. 56

10. RAPORT DE EVALUARE A IMPLEMENTĂRII LEGII NR.544/2001, PRIVIND LIBERUL ACCES LA INFORMAŢIILE DE INTERES PUBLIC ŞI A LEGII NR.52/2003, PRIVIND TRANSPARENŢA DECIZIONALĂ ...... 58

a) Aplicarea Legii nr.544/2001 privind liberul acces la informaţii de interes public _ 58

b) Legea nr.52/2003 privind transparenţa decizională _______________________ 59

11. COMISIA DE ATRIBUIRE SAU SCHIMBARE DENUMIRI .............. 59

12. ACTIVITATEA DE ARHIVARE DOCUMENTE .................................. 60

Page 129: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

129

13. INFORMATIZAREA UNOR ACTIVITĂŢI DIN CADRUL SERVICIULUI ........................................................................................ 61

14. ALTE ACTIVITĂŢI ........................................................................... 62

F. SERVICIUL FINANCIAR CONTABILITATE RESURSE UMANE SALARIZARE ACHIZIŢII PUBLICE INFORMATIC RELARII CU PUBLICUL ŞI ADMINISTRATIV ............................................................. 62

1. DOMENIUL FINANCIAR CONTABIL ..................................................... 62

2. DOMENIUL RESURSE UMANE ŞI SALARIZARE: .................................. 63

3. DOMENIUL INFORMATIC ,RELATII CU PUBLICUL ............................. 64

COOPERAREA INTRA ŞI INTERINSTITUŢIONALĂ, RELAŢII INTERNAŢIONALE: _______________________________________ 65

G. COOPERARE INTRAINSTITUŢIONALĂ .................................................. 65

H. COOPERARE INTERINSTITUŢIONALĂ .................................................. 65

1. ACTIVITĂŢI PRIVIND ORGANIZAREA OPERAŢIUNILOR ELECTORALE65

a) Registrul electoral _________________________________________________ 65

b) Actualizarea listelor electorale complementare __________________________ 66

c) Raport către Autoritatea Electorală Permanentă _________________________ 66

d) Listele cu preşedinţi şi locţiitori ai secţiilor de votare ______________________ 66

2. STABILIREA NUMĂRULUI MAXIM DE POSTURI PENTRU UAT, CONFORM PREVEDERILOR OUG NR. 63/2010, CU MODIFICĂRILE ŞI COMPLETĂRILE ULTERIOARE. ............................................................ 66

3. ORGANIZAREA ALEGERILOR PENTRU CAMERA AGRICOLĂ .............. 67

4. ORGANIZAREA DE EVENIMENTE, ACŢIUNI CU SCOPUL DE A CONSOLIDA IDENTITATEA JUDEȚULUI BRAȘOV ȘI A REZOLVA PROBLEME CONCRETE ......................................................................... 68

5. ACTIVITĂŢI ÎN PARTENERIAT CU AGENŢIA NAŢIONALĂ ANTIDROG72

a) Proiectul ”lmpreuna impotriva drogurilor”premiul I la concursul de proiecte A.N.F.P. -pilonul “Parteneriatul-formula de succes a performantei institutiilor in beneficiul cetatenilor”- _____________________________________________ 73

b) Proiectul local „Educaţie pentru sănătate” având la bază principiul educaţie între egali ____________________________________________________________ 76

c) Campania VACANȚĂ DE VIS __________________________________________ 77

d) Campanie antidoping _______________________________________________ 77

e) Alte activităţi _____________________________________________________ 77

6. ALTE ACTIUNI ...................................................................................... 77

I. RELAȚII INTERNAȚIONALE ................................................................... 80

ACCESAREA FONDURILOR EUROPENE ___________________________ 81

J. MONITORIZAREA PROIECTELOR INIŢIATE LA NIVELUL JUDEŢULUI BRAŞOV .................................................................................................. 81

K. ORGANIZAREA DIN INIŢIATIVA PROPRIE SAU IN COLABORARE CU ALTI PARTENERI DE MANIFESTĂRI LOCALE DE PREZENTARE A UNOR PROIECTE COMUNITARE. ...................................................................... 82

Page 130: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

130

L. PROIECTE DERULATE ÎN PARTENERIAT .............................................. 84

M. PARTICIPAREA ÎN CADRUL ACTIVITĂŢILOR PREVĂZUTE ÎN DIVERSE PROIECTE ............................................................................................... 85

MANAGEMENTUL RESURSELOR INSTITUŢIONALE __________________ 86

N. EFICIENTIZARE STRUCTURALĂ ............................................................ 86

1. CONTROL INTERN/MANAGERIAL ....................................................... 86

2. RESPONSABILITĂŢI PRIVIND PROTECŢIA DATELOR CU CARACTER PERSONAL ............................................................................................ 88

3. SECURITATE ŞI SĂNĂTATE ÎN MUNCĂ ............................................... 88

O. GESTIONAREA RESURSELOR UMANE .................................................. 90

1. STAREA RESURSELOR UMANE ÎN APARATUL PROPRIU AL INSTITUŢIEI ÎN ANUL 2013 ................................................................ 90

P. UTILIZAREA RESURSELOR FINANCIARE ............................................ 91

Q. ASIGURAREA RESURSELOR LOGISTICE ............................................... 93

R. PREVENIREA ŞI COMBATEREA CORUPŢIEI ......................................... 95

MANAGEMENTUL COMUNICĂRII _______________________________ 98

S. COMUNICARE PRIN INTERMEDIUL MASS-MEDIA............................... 98

T. PROMOVAREA ÎN SPAȚIUL PUBLIC A INSTITUȚIEI ............................ 99

OBIECTIVE ŞI PRIORITĂŢI 2014 ______________________________ 102

1. Asigurarea, la nivelul judeţului, a aplicării şi respectării Constituţiei, a legilor, a ordonanţelor şi a hotărârilor Guvernului, a celorlalte acte normative, a ordinii publice, precum şi a Programului de guvernare şi a celorlalte documente de politică publică ......................................... 102

2. Menţinerea climatului de pace socială şi a unei comunicări permanente cu toate nivelurile instituţionale şi sociale, acordând o atenţie constantă prevenirii tensiunilor sociale .................................. 103

3. Garantarea respectării legalităţii actelor emise sau adoptate de autorităţile administraţiei publice locale ........................................... 104

4. Îmbunătăţirea managementului situaţiilor de urgenţă .................... 104

5. Garantarea dreptului de proprietate .................................................. 104

6. Asigurarea monitorizării serviciilor publice deconcentrate .............. 105

7. Asigurarea unui management de performanţă al resurselor instituţiei105

8. Creşterea gradului de absorbţie a fondurilor europene la nivelul judeţului ............................................................................................... 106

9. Furnizarea cu celeritate a unor servicii de calitate cetăţenilor ........ 106

10. Promovarea instituţiei şi îmbunătăţirea relaţiilor sale cu mediul extern ................................................................................................... 107

SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE SI INMATRICULARE A VEHICULELOR BRASOV ___________________ 107

I. INTRODUCERE .......................................................................................... 107

II. OBIECTIVE STRATEGICE .......................................................................... 108

III. REALIZARI IN DOMENIUL DE COMPETENTA ............................................. 108

(A) Compartimentul Regim Permise de Conducere ..................................... 108

(B) Compartimentul examinari .................................................................. 110

(C) Compartimentul Evidenta Vehicule ...................................................... 112

Page 131: INTRODUCERE - Prefectura Brasovadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului. Prefectul asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

131

(D) Compartimentul Relatii cu Publicul, Arhiva si Gestiune ....................... 115

IV. COOPERAREA INTRA SI INTERINSTITUTIONALA ...................................... 115

VI. MANAGEMENTUL RESURSELOR INSTITUTIONALE ..................................... 116

1. EFICIENTIZARE STRUCTURALA .............................................................. 116

2. GESTIONAREA RESURSELOR UMANE ...................................................... 116

3. PREVENIREA SI COMBATEREA CORUPTIEI ............................................. 117

VII. MANAGEMENTUL COMUNICARII ............................................................. 117

VIII. OBIECTIVE SI PRIORITATI 2014 ............................................................ 117

SERVICIUL PULIC COMUNITAR PENTRU ELIBERAREA ŞI EVIDENŢA PAŞAPOARTELOR SIMPLE AL JUDEŢULUI BRAŞOV ______________ 118

1. PE LINIA CERERILOR DE ELIBERARE A PAŞAPOARTELOR SIMPLE ............... 120

2. PE LINIA SOLUŢIONĂRII CERERILOR DE ELIBERARE A UNOR NOI PAŞAPOARTE ÎN LOCUL CELOR DECLARATE PIERDUTE, FURATE SAU DETERIORATE ......................................................................................... 121

3. PE LINIA ELIBERĂRII PAŞAPOARTELOR PENTRU C.R.D.S. ŞI SOLUŢIONĂRII CERERILOR DE (RE)STABILIRE A DOMICILIULUI ÎN ROMÂNIA ................. 122

4. PE LINIE DE SECRETARIAT ....................................................................... 122

5. PE LINIA APLICĂRII PREVEDERILOR LEGALE PRIVIND RESTRICŢIONAREA DREPTULUI LA LIBERA CIRCULAŢIE ......................................................... 123

6. PE LINIA COMPARTIMENTULUI DE INFORMATICĂ ...................................... 123

7. ACTIVITĂŢI ÎNTREPRINSE ÎN VEDEREA PUNERII ÎN APLICARE A PLANULUI DE MĂSURI PENTRU PREVENIREA ŞI COMBATEREA CORUPŢIEI ÎN RÂNDUL EFECTIVELOR S.P.C.E.E.P.S. BRAŞOV ....................................................... 124

8. STAREA ŞI PRACTICA DISCIPLINARĂ ........................................................ 125

9. PROPUNERI PENTRU ANUL 2014 ............................................................. 125