Introducere în lexicologie

DefiniţieLexicologia este disciplina lingvistică care se ocupă cu studiul vocabularului. Cercetarea vocabularului cunoaşte o lungă tradiţie, ilustrată de o mare varietate de metode, de procedee de analiză, cât şi de diferite concepţii asupra naturii cuvintelor şi a vocabularului în ansamblu.

Spre deosebire de alte nivele ale limbii, vocabularul este mai întins; astfel, sistemul fonologic al oricărei limbi cuprinde un inventar limitat la câteva zeci de foneme, el este un sistem închis. Vocabularul, în schimb, cuprinde zeci, chiar sute de mii de cuvinte. Teoretic, numărul cuvintelor este infinit, după cum infinite sunt aspectele realităţii care trebuie desemnate. Practic, vocabularul nu este infinit, dar este imposibil de stabilit câte cuvinte cuprinde o limbă la un moment dat; de aceea se spune că vocabularul este un sistem deschis.

Cuvântul este unitatea de bază a vocabularului. Acesta se caracterizează prin formă (sunete/litere) şi prin sens (are unul sau mai multe sensuri).

Deşi au existat preocupări teoretice privitoare la cuvânt, precum şi cercetări aplicate la diferite limbi, totuşi o ştiinţă a vocabularului nu a fost elaborată decât relativ târziu. La sfârştiul secolului trecut se poate spune că a existat o lexicologie închegată în cadrul căreia s-au studiat aproape toate aspectele principale ale vocabularului. Important este însă de arătat că, deşi tânără, lexicologia a reflectat cel mai bine tendinţele lingvisticii tradiţionale. Cuvântul este de două feluri:

SIMPLU COMPUS

Cuvântul simplu are structură unitară. Exemple: câine, an, aur, mare, azi, scrie, vai!, frumos, hârtie, moş, casă, masă, fluture, vară etc.Cuvântul compus are două sau mai multe elemente componente.Exemple: bunăvoinţă, a binecuvânta, binevoitor, fiecare, douăzeci, după-amiază, de la, ca să, tic-tac, şi aşa mai departe, untdelemn etc.)

Sensul cuvântului

SENSUL PROPRIU Este sensul obişnuit al unui cuvânt. Este cunoscut de toţi vorbitorii, se referă la un aspect din realitate.Are două aspecte:a) sensul propriu de bază, este sensul cuvântului în sine, care apare în orice context

s-ar afla.Exemplu : picior (parte a corpului omenesc).

1

b) sensul propriu secundar este sensul rezultat dintr-o asemănare, depinde strict de context.

Exemplu : piciorul podului (stâlp care susţine podul).

SENSUL FIGURATEste sensul neobişnuit al unui cuvânt. Este utilizat cu valoare expresivă, în scopul formării unei imagini poetice.Exemplu:Pe-un picior de plai. (Mioriţa)

Cuvintele care suferă modificări, la nivel fonetic, în trecerea de la limba latină la limba română, se numesc cuvinte moştenite.Cuvintele sunt moştenite doar din limba latină, iar din slavă, maghiară, turcă sunt cuvinte împrumutate.

Frazeologismele reprezintă expresii, locuţiuni, existente într-o limbă la un moment dat. Exemple : A-şi da cuvântul, Cuvânt cu cuvânt, Din vorbă în vorbă, Vorba dulce mult aduce, Vorbe-n vânt, Cuvânt de onoare etc.

Fondul principal lexical

Fondul principal lexical reprezintă acel set de cuvinte al românei, alcătuit din lexeme care îndeplinesc următoarele propietăţi:1. Vechimea2. Bogăţia semantică3. Puterea derivaţională (de derivare).

Cuvintele din fondul principal lexical sunt cunoscute de toţi vorbitorii. Masa vocabularului

Masa vocabularului cuprinde cuvintele care nu au un rol esenţial în comunicare, nu sunt cunoscute de toţi vorbitorii şi nu sunt folosite frecvent.Aici intră arhaismele, neologismele, regionalismele, termenii tehnici şi ştiinţifici, elementele de argou şi jargon.

Fondul principal lexical cuprinde 1500 de cuvinte, iar vocabularul reprezentativ cuprinde 2500 de cuvinte.

Arhaismele

Arhaismele reprezintă cuvintele care nu se mai întrebuinţează în limba actuală. Fac parte din masa vocabularului şi sunt utilizate în opere literare pentru zugrăvirea epocilor trecute.

2

Arhaismele sunt de mai multe feluri: ARHAISME LEXICALE : armaş, ban, clucer, feudă, spătar, voievod etc. ARHAISME FONETICE: carii (care), vecinic, împregiur, a îmbla etc. ARHAISME MORFOLOGICE (forme morfologice vechi): greşale (greşeli),

(drumul) Vienii, Adormirea Maicei Domnului, ţărei etc. ARHAISME SINTACTICE: somnul vameş vieţii ARHAISME SEMANTICE: om prost, calic (sărac). Regionalismele

Regionalismele reprezintă cuvinte utilizate numai în anumite zone ale ţării.Acestea fac parte ca şi arhaismele din masa vocabularului.Regionalismele sunt folosite în operele literare pentru a caracteriza personaje.

Regionalismele sunt de mai multe feluri: REGIONALISME LEXICALE: crumpen, curechi, barabule, cucuruz, ciurdă etc. REGIONALISME FONETICE: şinşi, deşte etc. REGIONALISME MORFOLOGICE: a mâncătură, au venitără etc. REGIONALISME SINTACTICE adică utilizarea singularului verbului-predicat,

în locul pluralului (construcţii cu dezacord al predicatului cu subiectul, în Muntenia)

Dialectele românei

Dialectele sunt trăsături gramaticale şi lexicale asemănătoare, comune limbii latine, dar şi diferenţe, determinate de spaţiul de formare, substratul de limbă (geto-dacic în cazul daco-românei, la nord de Dunăre) şi adstratul (elemente împrumutate din pecenegă, cumană, tătară, maghiară, limbile slave, greaca bizantină, neogreacă, germană, engleză etc.)Din româna comună sunt dezvoltate patru dialecte:- daco- român- megleno-român- istro-român- macedo-român sau aromân

Subdialectele limbii române sunt: bănăţean maramureşean muntean crişean moldovean Neologismele

Neologismele reprezintă cuvinte noi, împrumutate din alte limbi sau create în interiorul limbii prin derivare sau compunere, având obligatoriu un component neologic.Neologismele fac parte din masa vocabularului.

3

Exemple: (a) nara, televizor, lexicolog, muzeu, retardat, silenţios, umor, vast, buldozer, autor, omniprezent, alice, huligan, abajur, (a) ceda etc.

Neologismele au apărut în a doua jumătate a secolului al XIX-lea.

Termenii tehnici şi ştiinţifici desemnează acţiuni, instrumente, fenomene specifice unui anumit domeniu al tehnicii şi al unei ştiinţe.

Jargonul

Jargonul reprezintă limbajul unor persoane culte, ce vor să se distingă printr-o exprimare care produce impresie prin introducerea în enunţuri a unor cuvinte din alte limbi.

Exemple: Iartă-mă ma şer   ! , E OK   !, Am spus adevărul, parol! etc.

Sunt elemente de jargon şi termenii din limbajele specializate (medical, lingvistic, matematic etc.) folosiţi cu ostentaţie în limbajul comun.

Argoul

Argoul reprezintă un limbaj secret elaborate de un anumit grup social cu intenţia de a nu fi înţeles de ceilalţi vorbitori.

Exemple: mititica, pârnaie, şmenar, diriga, proful, şpagă, a hali, a se şucări, benga etc.

Termenii argotici au o existenţă scurtă.Diferă în funcţie de grupul care îi foloseşte şi circulă mai mult oral.

Pleonasmul

Pleonasmul reprezintă o greşeală de exprimare care constă în folosirea a două sau mai multe cuvinte cu sensuri asemănătoare.

Exemple: iepuraş mic, babă bătrână, marea majoritate, omuleţ mic, mijloace mass-media, a avansa înainte, aluzie indirectă, a spune direct pe şleau, acord comun, concluzia finală etc.

Lexicografia se ocupă cu înregistrarea cuvintelor în dicţionar.Exemple de dicţionare: Dicţionarul explicativ- DEX Micul dicţionar academic- MDA Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic- DOOM, care este un dicţionar normativ.

4

Dubletul etimologic

Etimonul reprezintă cuvântul de bază de la care se formează în timp, printr-o serie de modificări fonetice, un alt cuvânt.

Dubletul etimologic este constituit de o pereche de cuvinte cu aceeaşi origine.Într-un dublet etimologic a cărui origine este latinească, un cuvânt este moştenit din latină şi altul este împrumutat pe cale savantă, ultimul fiind, ca formă, mai aproape de etimon.Primul dublet etimologic s-a aşezat în perioada de formare a limbii române, iar celălalt începând cu secolul al XIX-lea, pe calea împrumuturilor. Exemple : Ager-Agilis-Agil Înger-Angelus-Angel Arină (nisip)- Arene- Arenă A (se) apleca- Aplico-are- A apleca Besearecă-Basilica-Bazilică

Mijloacele de îmbogăţire a vocabularului

Îmbogăţirea vocabularului românei se realizează prin două mijloace principale: INTERNE- crearea de cuvinte noi din cele existente deja în limbă EXTERNE- împrumuturi din alte limbi.

Mijloacele interne de îmbogăţire a vocabularului românesc sunt : derivarea compunerea schimbarea valorii gramaticale, numită şi CONVERSIUNE.

Derivarea reprezintă mijlocul intern de îmbogăţire a vocabularului care constă în ataşarea, suprimarea sau înlocuirea unui afix la cuvântul de bază.Exemplu: prietenos- prieten+ -os

Derivarea cu prefixe constă în ataşarea unui element lexical numit prefix la începutul cuvântului.ne-: nebun, nefolositorre-: readuce, reciti, restabiliîn-, îm-: înnora, înnopta, împacheta.pre-: preşcolar, preuniversitarrăs-, răz- : răzgândi, răscrucedes-, dez-: a dezlipi, a descreşte.

Derivarea cu sufixe constă în ataşarea unui element lexical numit sufix la sfârşitul cuvântului.

5

-sufixe diminutivale: -aş, -el, -oară, -işoară, -şor, -ică, -icică., -uţ, -uţă, -iţă, -uş.- sufixe augumentative: -oi, -oaie, -anduin, -an -sufixe colective: -iş, -işte, -ime, -et, -ărie, -ăraie.-sufixe nomen agentis (arată pe cel care face o acţiune): -tor învăţător constructor povestitor, -giu, -agiu, -aigiu tinichigiu, -ar lăptar brutar, -aş poştaş căruţaş, chiriaş, -ist fochist PNL-ist.

-sufixe pentru denumiri abstracte (substantive abstracte) :-eţe : frumuseţe, bătrâneţe-ie : sărăcie, bogăţie-inţă : suferinţă, dorinţă, voinţă-eală/-ială : rânduială, cheltuială, greşeală-re : jefuire, ascultare, dictare

-sufixe moţionale (masculin- feminin, feminin-masculin)-ă: elev- elevă, poet-poetă, nepot- nepoată-iţă: doctor-doctoriţă, pictor-pictoriţă, chelner-chelneriţă-că: italian-italiancă, român-româncă-oacă: urs-ursoaică, sârb-sârboaică-easă: florar-florăreasă, mire-mireasă-oi: raţă-răţoi-an: curcă-curcan.

Derivarea parasintetică constă în ataşarea simultană a unui sufix şi a unui prefix la cuvântul de bază.Exemplu: neprietenos ne- + prietenos îngălbeni în- + galben+ -i

Derivarea regresivă constă în suprimarea unui sunet sau a unui grup de sunete de la sfârşitul unui cuvânt pentru a forma cuvinte noi.Exemple : portocală – portocal, măslină-măslin, smochină-smochin, a blestema- blestem, a răsfăţa- răsfăţ, a auzi-auz etc.

Compunerea

Compunerea reprezintă mijlocul intern de îmbogăţire a vocabularului care constă în unirea ori alăturarea a două sau mai multe cuvinte de acelaşi fel sau diferite din punct de vedere morfologic pentru a forma o unitate lexicală nouă.Compunerea se poate realiza prin:*COMPUNEREA PRIN CONTOPIRE*COMPUNEREA PRIN ABREVIERE*COMPUNEREA PRIN ALĂTURARE

1) Compunerea prin contopire: Câmpulung, untdelemn, câteodată, nicicând, totdeauna, mujdei (must+ de+ ai), cică (zice+că) etc.

6

2) Compunerea prin alăturare: Coada-şoricelului, Floarea-soarelui, Viţă-de-vie, După-amiază, Nucă-de-cocos, Arbore-de-cacao, mai-mult-ca-perfect, cuvânt-înainte etc.

3) Compunere prin abreviere: CFR, ONU,. UNESCO, PSD, BRD, CEC, UE etc.

Schimbarea valorii gramaticale

Schimbarea valorii gramaticale constă în schimbarea clasei morfologice a unui cuvânt.Exemplu:Un copil frumos (adjectiv)Cântă frumos ! (adverb)

Am citit o carte interesantă. (verb)Cartea citită era interesantă (adjectiv)Cititul este util (substantiv)

Pronumele devine, prin conversiune, substantivEu- EulEle- Ele

Numeralul devine, prin conversiune, substantivDoi-Doiul

Calcul lingvistic

Calcul reprezintă fenomenul lingvistic prin care, sub influenţa unui model străin, apar lexeme noi sau structuri mai ample, pe care le numim expresii sau locuţiuni. Cuvântul “calc” este împrumutat dintr-un alt domeniu, domeniul artelor grafice unde înseamnă reprezentarea fidelă a unui desen.În domeniu lexicologiei ar însemna “imitaţie”, “copie”, “reproducere”. Este de două feluri :Calc de structurăCalc semantic

Calcul de structură constă în copierea şi traducerea elementelor componente ale unui cuvânt dintr-o altă limbă.Surface-suprafaţăSurveiller-SupravegheaEntrevoir-Întrevedea

Calcul semantic constă în copierea unui sens al unui cuvânt dintr-o altă limbă.Icoană, fereastră, meniu, cerc.

7

Mijloacele externe de îmbogăţire a vocabularului sunt împrumuturile.

Împrumuturile constau în preluarea unor elemente lexicale din alte limbi.

Contactul direct între două limbi este o perioadă de convieţuire, vecinătate, ocupare.Contactul indirect între două limbi este reprezentat de elemente culturale, economice, de facilitatea învăţării a limbilor străine.

Începând cu secolul al XIX-lea are loc reromanizarea, împrumuturi masive din franceză, italiană, engleză.

Relaţiile semantice

Antonimele

Antonimele sunt acele cuvinte cu forme diferite şi sens total opus.Exemple: mic-mare, tânăr-bătrân, înalt-scund etc.

Antonimele pot fi cu aceeaşi rădăcină :egal-inegal şi cu rădăcini diferite frumos-urât.

Sinonimele

Sinonimele sunt acele cuvinte cu formă diferită şi cu sens asemănător sau chiar identic.Exemple : inimă=cord, scrisoare=carte, cald=afectuos etc.

Sinonimele sunt de trei feluri:

A. Sinonime totale ale căror sensuri coincid în orice context.Aramă= cupru

B. Sinonime parţiale ale căror sensuri nu coincid în orice context.carte=scrisoare

C. Sinonime aproximative apar doar în figurile de stil. iubirea= “leoaică tânără”lună=”vatră de jăratec”

Paronimele

Paronimele sunt cuvintele cu formă asemănătoare şi sens diferit. Exemple:Complement- complimentEtic-epic

8

Familial-familiarPronume-prenumeLibret-livretTemporal-temporar

Omonimele

Omonimele sunt cuvinte cu formă identică şi acelaşi corp fonetic, dar cu înţeles total diferit.

Exemple: lac (de unghii)-lac (întindere de apă) nouă (numeral)- nouă (adjectiv)Pentru a fi respectată relaţia de omonimie trebuie respectate două condiţii :

1. omografia2. omofonia

Omografia înseamnă scrierea în acelaşi mod a unor lexeme.Véselă- Vesélă, hàină- haǐnă, acéle- àcele etc.

Omofonia este fenomenul lingvistic prin care cuvintele se pronunţă la fel, dar cu grafii diferite.Exemple : sar/s-ar, neam/ne-am, ce-i/cei, mai/m-ai etc.

Clasificarea omonimelor

A. Omonime lexicale- atunci când cuvintele susceptibile aparţin aceleaşi părţi de vorbire.

Păr-pom, fruct- parte anatomică

Semăna- a planta- a fi la fel-B. Omonime gramaticale – se manifestă în interiorul paradigmelor flexionare de tip

verbal.El/ea cântă- Ei/ele cântă

Eu merg- Ei merg

C. Omonime lexico-gramaticale- se actualizează la cuvintele care aparţin unor părţi de vorbire diferite.

Car- substantiv care (plural)- verb car

Suport-substantiv- verb

9

Omonime totale- există identitate între toate formele flexionare şi între semantismele denotative şi conotative ale acestora.Omonime parţiale- înregistrează sensuri diferite pentru aceleaşi forme flexionare.

10