intre putere si vointa

47
de Eusebiu Voine

Upload: voinea-eusebiu

Post on 20-Aug-2015

1.254 views

Category:

Spiritual

2 download

TRANSCRIPT

de Eusebiu Voinea

Purtaţi-vă ca nişte oameni slobozi, fără să faceţi din

slobozenia aceasta o haină a răutăţii, ci ca nişte robi ai

lui Dumnezeu.

1 Petru 2:16  

Părăsindu-şi locul din prezenţa imediată a lui Dumnezeu, Lucifer a început să răspândească spiritul de nemulţumire printre îngeri. Lucrând

în taină adâncă şi pentru o vreme ascunzându-şi scopul adevărat sub aparenţa respectului faţă de Dumnezeu, a încercat să trezească nemulţumirea faţă de legile care guvernau

fiinţele cereşti, lăsând să se înţeleagă că ele impuneau restricţii care nu erau necesare. Din moment ce erau sfinţi, el susţinea că îngerii trebuie să asculte de îndemnul

conştiinţei lor.

Tragedia veacurilor pag 496

Căuta să trezească simpatie pentru el, arătând că Dumnezeu procedase nedrept cu el, dându-I onoarea supremă lui Hristos. El pretindea că, aspirând la o putere şi la o onoare mai mari, nu urmărea înălţarea de sine, ci căuta să asigure

libertatea pentru toţi locuitorii cerului; că pe calea aceasta ei ar putea ajunge la o stare

mai înaltă de existenţă.

Tragedia veacurilor pag 496

O parte a vesniciei…. Numita: Tragedia pacatului

Indoiala in cer

Crearea unei noi lumi

(pamantul)Caderea in pacat

Izolarea lui Satana

Intruparea lui Hristos

Curatirea sanctuarului

A doua Venire

A lui Hristos

Mileniul

Noul pamant

Marcu 1:15 ….. „S-a împlinit vremea,

Si Împãrãţia lui Dumnezeu este aproape.

Căuta să trezească simpatie pentru el, arătând că Dumnezeu procedase nedrept cu el, dându-I onoarea supremă lui Hristos. El pretindea că, aspirând la o putere şi la o onoare mai mari, nu urmărea înălţarea de sine, ci căuta să asigure

libertatea pentru toţi locuitorii cerului; că pe calea aceasta ei ar putea ajunge la o stare

mai înaltă de existenţă.

Tragedia veacurilor pag 496

Indoiala in cer

Crearea unei noi lumi

(pamantul)Caderea in pacat

Izolarea lui Satana

Intruparea lui Hristos

Curatirea sanctuarului

A doua Venire

A lui Hristos

Mileniul

Noul pamant

OMULOMULCopilarie adolescenta casatorie familie experienta o viata istorie

Indoiala in cer

Crearea unei noi lumi

(pamantul)Caderea in pacat

Izolarea lui Satana

Intruparea lui Hristos

Curatirea sanctuarului

A doua Venire

A lui Hristos

Mileniul

Noul pamant

OMULOMUL

Om cu vointa si putere de alegere

Trup neinsufletit, fara putere de alegere

Indoiala in cer

Crearea unei noi lumi

(pamantul)Caderea in pacat

Izolarea lui Satana

Intruparea lui Hristos

Curatirea sanctuarului

A doua Venire

A lui Hristos

Mileniul

Noul pamant

1 Ioan 4:8  Cine nu iubeşte, n-a

cunoscut pe Dumnezeu; pentru că Dumnezeu este

dragoste.

1 Ioan 4:8  Cine nu iubeşte, n-a

cunoscut pe Dumnezeu; pentru că Dumnezeu este

dragoste.

Vesnicia avea ca sfera

un sistem numit “dragostea”.

Vesnicia avea ca sfera

un sistem numit “dragostea”.

1 Ioan 4:16  Şi noi am cunoscut şi am crezut dragostea pe care o are Dumnezeu faţă de noi. Dumnezeu este dragoste; şi cine rămâne în

dragoste, rămâne în Dumnezeu, şi Dumnezeu rămâne în el.

1 Ioan 4:16  Şi noi am cunoscut şi am crezut dragostea pe care o are Dumnezeu faţă de noi. Dumnezeu este dragoste; şi cine rămâne în

dragoste, rămâne în Dumnezeu, şi Dumnezeu rămâne în el.

Coloseni 2:1  Vreau, în adevăr, să ştiţi cât de mare luptă duc pentru voi, pentru cei din

Laodicea ….; ca să li se îmbărbăteze inimile, să fie uniţi

în dragoste, şi să capete toate bogăţiile plinătăţii de pricepere, ca să cunoască taina

lui Dumnezeu Tatăl, adică pe Hristos,

“Spiritul de nemulţumire nu fusese cunoscut niciodată în ceruri. Nici chiar Lucifer n-a văzut de la început unde va ajunge; el nu înţelegea

natura adevărată a simţămintelor lui. Dar atunci când s-a dovedit că nemulţumirea lui nu are motiv, Lucifer a fost convins că era

greşit, că cerinţele divine erau drepte şi că ar fi trebuit să recunoască acest lucru înaintea cerului întreg. Dacă atunci ar fi făcut lucrul acesta, s-ar fi salvat pe sine şi pe mulţi alţi

îngeri.”

Tragedia veacurilor pag 497

Tragedia pacatuluiTragedia pacatului

2 Corinteni 5:19  ...că adică, Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu

Sine, neţinându-le în socoteală păcatele lor, şi ne-a încredinţat nouă propovăduirea acestei împăcări.

Ioan 14:6  

Isus i-a zis: „Eu Sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin

Mine.

Cum poti sa pui intrebari nesabuite, sa intelegi tu… om marginit, un

Dumezeu infinit?

“În ceruri, Lucifer a fost, înainte de răzvrătirea sa, un înger măreţ şi înălţat, în ceea ce priveşte onoarea, aproape de Fiul cel scump al lui

Dumnezeu..” Adevarul despre ingeri pag 28 - EGW

“În ceruri, Lucifer a fost, înainte de răzvrătirea sa, un înger măreţ şi înălţat, în ceea ce priveşte onoarea, aproape de Fiul cel scump al lui

Dumnezeu..” Adevarul despre ingeri pag 28 - EGW

lumea noastra

Indoiala in cer

Crearea unei noi lumi

(pamantul)Caderea in pacat

Izolarea lui Satana

Intruparea lui Hristos

Curatirea sanctuarului

A doua Venire

A lui Hristos

Mileniul

Noul pamant

O parte a vesniciei…. Numita: Tragedia pacatului

In contextul lumii noastre, Lucifer este parte din ea. Lucrarea sa este perceputa de mintea omeneasca, ca si

lucrarea lui Hristos. Doar o intelegere din perspectiva Marii Lupte poate sa faca diferenta.

1 Petru 5:8  Fiţi treji, şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă tîrcoale ca un leu care răcneşte, şi caută pe cine să înghită.

Apocalipsa 12:12  De aceea bucuraţi-vă, ceruri, şi voi care locuiţi în ceruri! Vai de voi, pământ şi mare! Căci diavolul s-a pogorât la voi, cuprins de o mânie mare,

fiindcă ştie că are puţină vreme.

Tragedia veacurilor pag 500

Răzvrătirea lui Satana urma să fie o lecţie pentru univers de-a lungul veacurilor

viitoare.... Efectul conducerii lui Satana, urmările ei asupra îngerilor şi a oamenilor aveau să arate care urmau să fie roadele

lepădării autorităţii divine. Aceasta trebuia să dea mărturie despre faptul că de existenţa

guvernării lui Dumnezeu şi a Legii Sale depindea bunăstarea tuturor fiinţelor pe care

El le crease.

Tragedia veacurilor pag 500

Astfel, istoria acestei experienţe grozave de răzvrătire urma să fie o

ocrotire continuă pentru toate inteligenţele sfinte, prevenindu-le să mai

fie amăgite cu privire la natura fărădelegii, să le ferească de a mai săvârşi păcatul şi a suferi pedeapsa

pentru el.

Tragedia veacurilor pag 500

Până la încheierea luptei din ceruri, marele uzurpator a continuat să se îndreptăţească.

Când i s-a adus la cunoştinţă că trebuia să fie alungat din locuinţele strălucite împreună cu

toţi simpatizanţii lui, atunci conducătorul răsculat şi-a manifestat cu îndrăzneală

nemulţumirea faţă de Legea Creatorului. El şi-a reafirmat susţinerea că îngerii nu trebuiau să fie controlaţi, că ei trebuiau lăsaţi să-şi

urmeze propria voinţă, care avea să-i conducă în mod corect.

El a denunţat rânduielile divine ca fiind o restrângere a libertăţii lor şi a declarat că

scopul lui era să asigure desfiinţarea Legii; că, liberaţi de această restricţie, oştile cereşti puteau să intre într-o stare de existenţă mai înaltă şi mai slăvită.

Tragedia veacurilor pag 500

....NU VEI MURI

SÚFLET, suflete, s.n. 1. Totalitatea proceselor afective, intelectuale şi voliţionale ale omului; psihic.

SÚFLET s. 1. conştiinţă, cuget, gândire, spirit, (livr.) for interior, (înv.) cunoştinţă, ştiinţă,

 ...... dar cei morţi nu ştiu nimic, şi nu mai au nici o răsplată, fiindcă până şi

pomenirea li se uită

Eclesiastul 9:5

Psalmi 34:16

Domnul Îşi întoarce Faţa împotriva celor răi, ca să le şteargă pomenirea de pe

pământ

Psalmi 112:4-6

Celui fără prihană îi răsare o lumină în întuneric, El este milostiv, îndurător şi drept.

Ce bine-i merge omului care face milă şi împrumută pe altul, şi

care îşi rânduieşte faptele după dreptate! Căci el nu se clatină niciodată; pomenirea celui

neprihănit ţine în veci.

Moare sufletul sau

nu moare?...

Ezechiel 18:4

....... Sufletul care

păcătuieşte, acela va muri.

Din moment ce erau sfinţi, el susţinea că îngerii trebuie să

asculte de îndemnul conştiinţei lor.

Romani 14:20  - 23

Să nu nimiceşti, pentru o mâncare, lucrul lui Dumnezeu. Drept

vorbind, toate lucrurile Sunt curate. Totuş, a mânca din ele, când faptul acesta ajunge

pentru altul un prilej de cădere, este rău.

Bine este să nu mănânci carne, să nu bei vin şi să te fereşti de orice lucru,

care poate fi pentru fratele tău un prilej de

cădere, de păcătuire sau de slăbire.

 Încredinţarea pe care o ai, păstreaz-o pentru tine, înaintea lui Dumnezeu.

Ferice de cel ce nu se osîndeşte singur în ce

găseşte bine.Dar cine se îndoieşte şi mănâncă, este osîndit, pentru că nu mănâncă din încredinţare. Tot ce nu vine din încredinţare,

e păcat.

LOGIC.. ..

daca SUNTEM SFINTI....DE CE

SA AVEM O LEGE?...

CONSTIINTA NOASTRA E PURA.....

DOAR SUNTEM SFINTI...

Made in Lucifer

„Nu este nici un om neprihănit, nici unul măcar.

…..Căci toţi au păcătuit, şi Sunt lipsiţi de slava lui

Dumnezeu.

Romani 3:10 .23

LOGIC.. ..

daca SUNTEM SFINTI....DE CE

SA AVEM O LEGE?...

CONSTIINTA NOASTRA E PURA.....

DOAR SUNTEM SFINTI...

Made in Lucifer

Din moment ce suntem

pacatosi, si oricum suntem lipsiti de Slava

lui Dumnezeu…

… sa ascult ce imi spune

constiinta mea…

Oare ce credeti ca suntem inclinati sa facem dupa

constiinta noastra?..

LEGE sau FARADELEGE?

1 – Schimbul de “autoritate”. 1 – Schimbul de “autoritate”.

2 – Schimbul de valori2 – Schimbul de valori

1 – Schimbul de “autoritate”. 1 – Schimbul de “autoritate”.

3 - Colapsul valoric3 - Colapsul valoric

2 – Schimbul de valori2 – Schimbul de valori

1 – Schimbul de “autoritate”. 1 – Schimbul de “autoritate”.

La judecată va fi cercetat felul în care a fost întrebuinţat fiecare talant. Cum am folosit capitalul încredinţat de cer? Va primi Domnul, la venirea Sa, ce I se

cuvine cu dobândă? Am întrebuinţat noi puterile încredinţate nouă, ale braţului, ale inimii şi ale creierului, spre slava lui

Dumnezeu şi spre binecuvântarea lumii? Cum am folosit timpul, condeiul, glasul,

banii, influenţa? Ce am făcut pentru Hristos în persoana săracului, a celui îndurerat, a orfanului sau a văduvei?

Tragedia veacurilor pag 488

Dumnezeu ne-a făcut depozitarii Cuvântului Său sfânt; ce am făcut cu

lumina şi cu adevărul pe care le-am primit pentru a-i face pe oameni înţelepţi spre mântuire? Nici o valoare nu are doar

mărturisirea "credinţei în Hristos"; numai dragostea care se arată prin fapte este

socotită autentică. Totuşi numai dragostea este aceea care dă valoare fiecărei fapte în ochii cerului. Tot ce este făcut din dragoste, oricât de neînsemnat ar părea în aprecierea

oamenilor, este primit şi răsplătit de Dumnezeu.

Tragedia veacurilor pag 488

3 - Colapsul valoric3 - Colapsul valoric

2 – Schimbul de valori2 – Schimbul de valori

1 – Schimbul de “autoritate”. 1 – Schimbul de “autoritate”.

Când marea jertfă a fost adusă, Hristos

S-a înălţat la cer, refuzând adorarea

îngerilor până ce nu a prezentat cererea:

"Vreau ca acolo unde sunt Eu, să fie

împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat Tu" (Ioan 17,24).