"Când dai, la început dai din ceea ce ai, apoi, de la un moment dat, dai din ceea ce eşti." (pr. Arsenie Boca)

Aprilie 2013 anul 2 numărul 12Publicaţie lunară de informare, opinie şi atitudine

Meşterul care înfulecă munca

“... vreau să vă împărtăşesc impresia despreun om al comunei Daneş pe care mulţi îl ştiţimai bine decât mine: MAN IONUŢ.”

Viorica Secetăamănunte în pagina 8

Marius Iosif s-a născut la 25 martie1953 în Timişoara. A urmat şcoala gim-nazială şi liceul la Sighişoara, iar apoi Fa-cultatea de Filologie din cadrul Uni-versităţii Babeş-Boyai din Cluj Napoca. Înperioada 1978-1979 este redactor la re-vista studenţiască Echinox. Este membrufondator al Societaţii culturale Agora dinSighişoara şi unul dintre principalii orga-nizatori al festivalurilor de poezie de laSighişoara. Debutează în revista Echinox

cu articolul filozofic „Ironia ca feedback”.Colaborează cu reviste precum Vatra, Fa-milia, Transilvania, iar unul din articolelesale („Ceauşescu şi Noica” apărut în re-vista Vatra, în anul 1990) apare publicatîn traducere în revista Filosofle Magazine,din Olanda, în 1995. Este prezent în an-tologia de poezie românească a lui DieterSchlesak („Gefärliche serpentinen”, Edi-tura Druckhaus, Ber-lin, 1998). În anul1999 publică primul său volum intitulat„Tragedie şi Haiku”, un eseu despre de-venirea spiritualităţii moderne, carte careprimeşte premiul pentru eseu al UniuniiScriitorilor din România - filiala Mureş.

Ionela Petricontinuarea în pag. 2

Interviu cu scriitorul

Marius Iosif

A plecat dintre noi opersonalitateoriginară dinDaneş,

distinsul profesor Hermann Andreas Baier

Profesorul Hermann Andreas Baier s-anăscut în localitatea Daneş la data de 7 mai1930, unde a şi urmat şcoala generală.

Lucia Bichişamănunte în pag. 7

stefan 12:Layout 2 30/04/2013 5:24 PM Page 1

În 2000, apare primul său roman „Petra”.Din 2002 devine membru al Uniunii Scriito-rilor din România. În 2003 publică şi traduc-erea „Zen - din spusele şi versurile maeştrilor”.În prezent, locuieşte la Sighişoara, fiind profe-sor la Şcoala Generală Cornel Regman din co-muna Daneş, judeţul Mureş. 

R: Din 2002 aţi devenit membru al Uniu-nii Scriitorilor din România, remarcându-văde-a lungul timpului printr-o serie de articolepublicate la reviste cunoscute, precum şi prinpublicarea unor volume. Când şi cum v-aţi în-ceput cariera de scriitor? Au fost persoane carev-au influenţat în evoluţia dumneavoastră cascriitor?

Marius Iosif : Întâi de toate, trebuie să îţispun că mă emoţionează faptul că una din celemai dragi eleve ale mele de la Şcoala Daneş, elevăpe care am preţuit-o atât pentru inteligenţa şi sâr-guinţa ei, dar şi pentru acel bun-simţ care în aceas-tă Epocă de Argint, modelată de primitivitateaunei Elena Ceauşescu, pare să fi dispărut cu totul.

„Cariera de scriitor” e mult spus. Am scris, de-sigur, şi în liceu, dar sentimentul că aş avea cevade spus l-am avut abia după ce mi-a fost dat sătrăiesc o experienţă existenţială. Fără să mă influ-enţeze direct, profesorul meu de română din liceu,regretatul Aurel Vârtopeanu, a avut darul de a nedeschide minţile şi a ne face să gândim cu propriulnostru cap, lucru pentru care i-am rămas profundîndatorat. Student fiind la Cluj, nu am publicatînsă în revista „Echinox” decât în ultimul an,atunci când ideile începuseră să se contureze prinlecturi ale unor scriitori şi filosofi şi prin discuţiilecu prietenii şi colegii mei: Gabriel Petric, TraianŞtef, Mircea Bercean.

R: Cea mai mare parte a articolelor dum-neavostră au fost publicate în revista Vatra.Cum aţi început să colaboraţi cu această re-vistă?

Marius Iosif: Întors din Cluj am luat un postde profesor de limba română la Criş. Am continu-at să colaborez la revista „Echinox”, dar aş fi doritsă public şi în alte reviste. Din păcate, atât eu câtşi prietenul meu Dorin Ştefănescu ne-am trezit înfaţa unor porţi închise. Înţeleg astăzi că nu ştiamsă cultivăm relaţii personale. Abia prin venirea laconducerea revistei a distinsului domn CornelMoraru care, aducând la revistă oameni de o ex-cepţională valoare ca Al. Cistelecan şi Virgil Po-doabă, a reuşit să facă din această revistă o revistăde excepţie, am început să public şi mai public şiastăzi.

R: Unul din articolele dumneavoastrăapărut în revista Vatra în anul 1990 (e vorbadespre ”Ceauşescu şi Noica”) a fost publicat întraducere într-o revistă din Olanda în anul1995. Cum a început această colaborare?

Marius Iosif: Colaborarea a fost pur şi sim-plu întâmplătoare. Ajuns în posesia unui număral revistei, am trimis articolul care era tradus înfranceză pentru că apăruse şi în revista „Agora” asocietăţii culturale pe care am înfiinţat-o după ’89.După câteva luni, am primit revista cu articolul.

R: Cum aţi primit această veste de a fiprezent într-o revistă din străinătate?

Marius Iosif: Desigur că m-a bucurat apa-riţia articolului mai ales că prin el încercam săspun că răul provocat de comunism nu ne atinsese

în fiinţa noastră naţională profundă, ci ţinea doarde împrejurarea istorică. Din păcate, constat cărăul a pătruns extrem de adânc şi acea RenaştereNaţională întru valorile reale ale acestui neam în-târzie să apară.

R: Aţi mai primit propuneri de colaborareşi din partea altor reviste din străinatate?

Marius Iosif: Mi s-a mai propus un articoldespre filosofia românească, articol care nu ştiudacă a apărut sau nu.

R: În 1999 aţi debutat editorial cu volu-mul Tragedie şi haiku, carte care v-a adus pre-miul pentru eseu al Uniunii Scriitorilor dinRomânia- filiala Mureş. Ce ne puteţi spunedespre acest volum?

Marius Iosif: Volumul Tragedie şi Haiku afost carte vieţii mele, o carte la care am lucrat maibine de cincisprezece ani, cu o pasiune care măfăcea zi de zi fericit.

R: De unde această idee de alăturare atragediei şi a haikului?

Marius Iosif: „Ideea” - pun cuvântul întreghilimele pentru că a fost mult mai mult decât oidee, a fost o întrebare existenţială la care am încer-cat să răspund – mi-a venit după ce, apropiindu-mă de haiku prin vreo doi ani de lectură - amrecitit, dintr-o obligaţie, Antigona de Sofocle. Ceeace m-a uimit a fost că tragedia iradia aceeaşi pu-ritate –-ontică, ştiu acum - pe care o simţisem lalectura haiku-urilor. Au urmat ani de lecturi pa-sionate în care am încercat să găsesc acel misteriospunct de legătură între cele două genuri, şi abiaprin lectura lui Heidegger şi a lui Eliade – găsisemla un bătrân anticar ce locuia la câteva case demine câteva cărţi de Mircea Eliade a cărui operăfusese mult timp interzisă şi, oricum, nu fusesetradusă decât în mică parte – am înţeles că atâttragedia cât şi haiku-ul erau cu mult mai multdecât literatură, erau ontologii directe pe care sen-sibilitatea asemănătoare - o spune Eliade - avechilor greci şi a japonezilor o născuse. Am înţelescă atât tragedia cât şi haiku-ul erau mostre de„gândire evocatoare a fiinţei”, acea gândire la careHeidegger spera să se ajungă prin depăşireametafizicii.

R: În 2000 v-aţi făcut remarcat şi ca ro-mancier prin publicarea romanului Petra. Cev-a determinat să scrieţi acest roman?

Marius Iosif: Rămâne şi pentru mine un mis-ter scrierea acestei cărţi. Întorcându-mă dintr-oplimbare prin cetate în care trecusem prin loculunei înmormântări la care participasem, m-amaşezat la masă şi am început să scriu. Nu ştiam cevoi scrie a doua zi, şi refuzam să mă gândesc, dartextul în miezul lui curgea de la sine şi în decurs deo săptămână l-am terminat. Stilistic, am lucratmult la el mai apoi, dar textul în esenţa sa a venitparcă de la sine. Am trăit o bucurie imensă scriindşi poate de accea nici n-am mai scris un altul.

R: Prin publicarea volumului Zen- dinspusele şi versurile maeştrilor, în 2003, v-aţidezvăluit o altă latură a dumneavoastră,aceea de traducător. Cum v-a venit ideea de atraduce aceste scrieri?

Marius Iosif: Primisem cartea cu mondo-uriZen din Germania şi, cum germana pe care ocunosc e foarte redusă, am început o traducereaproape cuvânt cu cuvânt din dorinţa de a o puteaciti. Desigur că, pentru publicare, m-am consultatşi cu persoane care cunoşteau foarte bine germana,dar ceea ce am urmărit era să înţeleg eu însumitextul. şi nu mi-a părut rău pentru că erau cele maifrumoase mondo-uri Zen.

R: De unde acest interes pentru Zen?Marius Iosif: N-aş spune că mă intersează

Zen-ul, ci, cum spuneam, acea „gândire evocatoare

a fiinţei” pe care o căuta Heidegger. Ceea ce am des-coperit în Zen e însă chiar faptul că trimite spre oasemenea gândire, refuzând orice construct con-ceptual. Zen-ul practică un fel de ecologie ontologi-că înlăturând reziduurile conceptuale - nu existăscrieri dogmatice Zen - care ar putea prin acumu-larea lor să devină un obstacol ce împiedică rapor-tul originar al fiinţei cu esenţa omului. Lecţia Zenpentru noi, europenii care am făcut din filosofie unjoc al mărgelelor de sticlă, nu e o lecţie de urmat,ci de asumat în măsura în care pustiirea lăuntricăa omului postmodern ar îndrepta spre o renaştereîntru real. Acelaşi lucru pare să se întâmple şi cureligiile care au ajuns să devieze relaţia vie cusacrul, deviind-o spre ceea ce numesc un sacru sin-tetic, un sacru de plastic, construit din reziduurilesimbolice ale unor experienţe spirituale autentice.

R: V-aţi gândit să mai traduceţi şi altceva?Marius Iosif: Deocamdată, nu am nimic care

să se ceară tradusR: Sunteţi prezent în antologia de poezie

românească a lui Dieter Schlesak. V-aţi gânditsă publicaţi şi un volum de poezie?

Marius Iosif : Opera mea poetică se rezumăla vreo cinci poezii. Am scris doar când sosea aceastare pe care nu o pot provoca. Cred că, şi trebuiesă mă citez: „poet nu devii când vrei tu, cum vreitu, ci doar atunci când praful şi pulberea vieţii talese preschimbă-n cuvinte”.

R: O altă artă de care sunteţi atras este fo-tografia. Cum v-aţi descoperit această pasi-une?

Marius Iosif: Fotografia, deşi o purtam înmine din copilărie – îmi plăceau foarte mult vede-rile - am început să o practic abia după ce amreuşit să-mi cumpăr un aparat digital. Cred că eaceeaşi încercare, ca în haiku – de a surprinde fi-inţa în concret. Există imagini mistice în care con-tururile clare sunt tulburate de ceaţă şi realitateadevine străvezie, făcându-ne să întrevedem realul,fiinţa.

R: De ce tocmai fotografia?Marius Iosif: Fotografia, pentru mine, e o on-

tologie mută, dar chiar de aceea, mai grăitoaredecât zumzetul cuvintelor care ajung să nu maispună nimic esenţial.

R: În articolul Europa fără Europa sauDiscriminarea viitorului vorbiţi despre modulîn care lumea virtuală a schimbat viaţa oame-nilor, ajungându-se la o pierdere a valorilor cuadevărat importante în cultura şi spirituali-tatea umană. Cum credeţi că s-ar putea com-bate această discriminare a viitorului?

Marius Iosif: Sincer să fiu, nu prea ştiu cum.Când lucrurile o iau pe o pantă descendentă, cumse întâmplă astazi, a încerca să le opreşti e ceva in-util. Mă doare însă faptul că se alunecă spre oanalfabetizare culturală în sensul în care maricărţi ale culturii europene şi mondiale vor devenide neînţeles într-o lume ce se mulţumeşte cufleacuri. De vină pare a fi şi acest ritm năucitor încare am ajuns să vieţuim, un ritm care ne secătu-ieşte de orice stare meditativă, ca şi de posibilitateade a mai purta dialoguri serioase. Lectura, lecturaasumată, meditată, discutată, nu-şi mai găseştelocul într-o lume în care se vizează nimicuri.

R: Ce proiecte de viitor aveţi? Marius Iosif: Proiecte nu am, am însă obliga-

ţii, şi anume aceea de a face din lucrarea de doc-torat – Ipostaze literare ale experienţei spirituale– o carte pe care mă gândesc să o intitulez Ecologiasacrului. Departe de mine gândul de a da soluţii,dar simt că într-o lume desacralizată ca a noastrăşi hrănită cu hrana sintetică a unor religii care aupierdut de mult relaţia cu sacrul, adică acea re-naştere despre care şi Iisus îi vorbea lui Nicodim,fiinţa umană riscă tot mai mult să se rătăceascăîn labirintul virtualului, dezrădăcinată din fiinţă,golită de însuşi viul pe care a ajuns să-l uite. Nucred că soluţiile le avem noi, dar se pare că lepurtăm în noi, cum o dovedesc experienţele spiri-tuale ale unor personaje care reflectă experienţeleautorilor cum ar fi Dostoievski, Tolstoi, Proust,Camus (ş.a).

Ionela Petri

2 ANALIZĂ ŞI OPINIE

Redactor șef: Ștefan Costea. Senior editor: Mircea RăchităRedactori: Lucia Bichiș, Andrada Mare, Daniela Niste, Daniela Suciu, MariusIosif, Marius Moldovan, Doina Medeșan, Viorica Secetă, Ioan Medeșan,Cristina Mosora, Ana Gașpar, Viorica Crucin, Maria Mureșan, Nicolae David,Maria Man, Bădică Nicola, Ileana Costea, Maria Anghelina, Maria Diaconu,Nicolae Tudor Cristea, Elena Oprea, Maria Ivan, Demirel Herman, DorinelBichiș Corespondenți: Horia Constantin Alupului Rus, Valentin Bălănescu, VirgilLazăr, Camelia Moldovan, Alin Pora. Foto: Doina Medeşan.Tehnoredactare:Ştefan Costea, Lucia Bichiş, Chivuţa Trif.

actualitatea.danaseana@yahoo.comTelefon: 0762 393 445

ISSN 2285 – 1291 ISSN-L = 285 – 1291 Publicaţie editată de SC Maris Edi Pro SRL

Stimată redacție,În primul rănd, dați-mi voie să vă fe-licit pentru tot efortul pe care îldepuneți pentru a realiza aceastăpublicație. Urmăresc cu interesfiecare apariție și de mult timp încercsă-mi fac curaj pentru a vă trimiteacest mesaj, deoarece, de-a lungultimpului, am avut diferite idei caremi s-au părut interesant de împărțitcu întreaga comunitate din Daneș.Îndrăznesc să vă contactez acum,deoarece, chiar cred că, un astfel dearticol, pe care vreau să vi-l propun,merită să fie prezentat dănășenilor.Fiind pusă în situația de a intervievaun scriitor, m-am gândit imediat ladomnul profesor Marius Iosif. Dum-nealui este cunoscut ca fiind profesorde engleză la școala din Daneș, darpuțini sunt cei care știu că este și scri-itor. Deși nu am deloc experință înceea ce privește realizarea unui inter-viu, îndrăznesc să spun că acest inter-viu pe care vi-l propun este foarteinteresant, datorită modului în caredomnul Marius Iosif ne împărtășeșteexperiența dumnealui ca și scriitor, șinu numai. Așadar, vă trimit acest in-terviu, sperând că veți fi de acord cumine că întreaga comunitatedănășeană ar trebui să-l cunoască cuadevărat, nu doar pe profesorul, ci șipe scriitorul Marius Iosif.Aștept cu interes răspunsul dumneavoastră la această propunere.Cu aleasă considerație,

Ionela Petri

prof. Marius Iosif

Interviu cu scriitorul

Marius Iosif

Vrei să-ți faci cunoscute opiniile și părerile?

Sună la 0762 393 445 sau contactează-ne pe adresa de e-mail:

actualitatea.danaseana@yahoo.comFiind de interes general, publicaţia noas-tră urmăreşte atât angrenarea a cât mai

multor cetăţeni în realizarea acestei publi-caţii cât şi formarea unei imagini corectea vieţii lor, a problemelor cu care se con-

fruntă, a realizărilor şi proiectelor de viitor.

stefan 12:Layout 2 30/04/2013 4:08 PM Page 2

„Viaţaeste ţesutădintr-o pân-ză de amin-tiri. Sunt clipecând omul nu-treşte restul zile-lor numai din adu-ceri aminte. Dacă ele sunt frumoase, buzele îiînfloresc de un surâs dulce, ca zâmbetul trecu-tului ce întreţine candela licărindă a moşnea-gului – cu ochii înrouraţi pierduţi în vag, de peprispa casei. Dacă amintirile sunt duioase,

pieptul tresaltă într-un suspin uşurător.Faptele omului nu sunt trecătoare. Umbra

lor se repetă şi împacă, sau mustră cugetul; iarîn clipa morţii oglinda întregii vieţi ţi se aratăşi priveşti în ea ca într-un gând adânc. Poţimuri râzând, de-ţi surâde trecutul, sau moristrâmbând buzele în spasme desperate dacăfaptele urâte ţi se arată cu sila în toată ciudăţe-nia lor. Şi pe mormântul omului, oricât de sin-guratec ar fi, cresc câteodată flori, nu sădite demână omenească, ci aduse de vântul primă-

verii dintr-o neştiută grădină şi un glas mis-teric îngână în serile senine numele celui apus.

Iar în cavoul bogatului, care a alungat vă-duva săracă în timpul iernii afară din casă pedrumul înzăpezit, cresc numai spini şi se adă-postesc stranii vietăţi.

N-am scris aceste rânduri pentru cei ce seocupă cu literatura, n-am aceste pretenţii, daram scuturat pe paginile mute creanga aminti-rilor mele, legate strâns de ce s-a făcut de bineîn comuna Daneş, în câteva zeci de ani.

Cetind, prietinii îşi vor aduce cu drag a-minte de mine, tovarăşii de muncă de noi, iardacă am avut şi răuvoitori în strădania ce amdepus pentru ridicarea comunei noastre, a tu-turor celor ce-am primit în sânul ei desmer-dările copilăriei, poate că măcar acum vorarunca un văl de înfrăţire asupra umbrei cares-a dus, iar pentru generaţiile ce vin după noi,poate le va servi de exemplu.

De unde m-am oprit eu, las în grija timpu-lui de a merge mai departe.

Daneş, în Februarie 1931. Pompiliu E. Constantin

Să începem acum al doilea capitol din viaţamea.

Sunt trei evenimente de mare importanţăîn cursul rătăcirei omului pe pământ, tustrelemanifestate în formă de sărbătoare. Sărbătoareeste venirea pe lume a fiinţei zămizlite din feri-cire şi poruncă dumnezeiască. Sărbătoare esteşi când doliul flutură pânza lui funebră, căcidacă prevesteşte jalea celor rămaşi în urmă,cine ştie dacă celui chemat în lumea divină nu-i va fi mai bine acolo ca aici. Prin aceste douăsărbători omul trece ca erou al lor, dar fără a lesimţi.

Cea de-a treia sărbătoare, a cărei măreţie odetermină vraja dulce a unui mister nepătrunsniciodată în totului tot, este căsătoria şi e de-osebită de celelate două, pentru că nu toţi suntsortiţi a trece prin ea.

Trilul acestui minunat cântec începu a măfermeca şi pe mine şi în 5 st[il] v.[echi] a luneiFaur 1906, m-am căsătorit cu Elena, fiica luiIoan Tătar şi a soţiei sale Ioana, fiica lui IacobBrânduşă, ambii din Daneş. Socrii mei se ocu-pau cu măcelăria şi plugăritul şi erau gospodaribuni şi oameni cu greutate în sat.

Cea care era hărăzită a-mi fi tovarăşa vieţii,fiind născută în 1890, la 4 aprilie, nu împlinise,în ziua fixată pentru actul cununiei, încă 16 anişi după lege nu se putea săvârşi acest act. Sevede că destinul cu peripeţiile lui mă urmăreaşi acum. Lucrul s-a rezolvat însă uşor, pe bazaunui docoment medical, prin care se aratăvigoarea şi desvoltarea fizică a fetei, am obţinutconcesiunea Ministerului şi solemnitatea cu-venită s-a săvârşit în 18 februarie 1906.

Se înţelege de la sine că până la vârsta încăcopilărească, când i s-a aşezat pe cap cununade unire veşnică, soţia mea nu avusese timpula frecventa şi alte şcoli la oraş; a terminat culaude şcoala confesională din comună (şaseclase), dascăl având pe Emanoil Florea, iarpentru instrucţia casnică, în 1906, a urmatşcoala de menaj din Sibiu, terminând cursurilecu succes.

Din întreg comitatul, Daneşul era cea maide frunte comună românească; pentru a se re-marca însă trebuia mult de lucru şi visul meuera s-o fac din toate rapoartele [sub toate ra-porturile] cu adevărat cea mai înfloritoare, su-perioară vecinătăţilor.

În anul 1905, prin luna ianuarie, deşi eramîncă în Sighişoara, am intrat în relaţiuni cu ceimai de seamă tineri din sat, printre cari numărcâţiva, spre a rămâne şi ei în analele Daneşului:Eroftei al lui Emanoil Mosora, Ilie al lui IlieGherman, Iosif al lui Constantin Tilicea, Ioanal lui Iosif Brânduşă, Eronim al lui Ioan Ben-dorfean, înv.[ăţător] pensionar], Ambrosie allui Iosif Cristea şi alţii; am format în unire cuei o societate numită „JUNIMEA”, la care s-aualăturat, după cinci ani (1910) şi fetele din co-mună.

Deviza acestei societăţi era de a muncipentru ridicarea comunei. Erau de acoperit

nevoi culturale şi cel mai nimerit fond pentruaceste cerinţe mari nu se putea găsi altul maiuşor decât cel rezultat din roadele munceimembrilor din societate, ridicându-se toto-dată şi nivelul moral al sătenilor, prin organi-zarea diferitelor producţiuni teatrale, muzicaleetc. Din venite – a se vedea statutul – se procu-rau cărţi de cetit şi se abonau foi importantepentru cultivarea poporului.

Se ştie că românul îşi alină necazurile şi îşimanifestă bucuriile prin cântec şi joc. De aceea,mai prin toate satele, în zile de sărbătoare, seorganizează jocul tineretului. Acest joc, la noi,în Daneş, se făcea ori în uliţă, în praf, sau încurtea cârciumei, unde se da prilejul a se con-

suma băuturi spirtuoase în răul tinerilor. S-ahotărât a se face o sală de joc, negăsindu-segata una mai încăpătoare.

Alte puncte puse în proiectul de activitateal societăţii „JUNIMEA” era înfrumuseţareabisericii la Rusalii cu armindeni şi, în fine, ridi-carea nimbului serviciului divin la patimileDomnului. Pentru acest scop, s-au procurat,cu 146 coroane din averea societăţii, steaguride mătase şi suliţe pentru străjuirea epitafuluiîn vinerea şi sâmbăta din săptămâna patimilor.În acelaşi timp, s-au cumpărat cărţi de teatrucu 20 coroane. Faţă de sumele întrebuinţatepentru binefacerile de mai sus, societatea, laşedinţa gestiunei ce a avut loc la 31 dec. 1920,număra încă 2300 coroane.

Am avut deosebita plăcere de a fi ales, cuo nespusă dorinţă a tinerimei, preşedinteleacestei societăţi pentru întreaga viaţă.

Comuna nu avea corp de pompieri. Lucrulacesta se cerea de împrejurări şi, în legătură cureprezentanţii comunali, am compus un ex-emplar de statut şi aşa s-a înfiinţat corpul depompieri, fiind eu ales comandant. În corpulde pompieri intrau bărbaţi de la 20 la 40 de anişi români şi saşi.

M-am pus pe lucru. Comuna politică, con-form statutelor, a procurat instrumentele ne-cesare, trecându-le societăţii, iar eu am instruatoamenii aleşi în întrebuinţarea lor.

Pentru a da un aspect mai solid acestei so-cietăţi, am aranjat o fanfară, compusă la în-ceput din şase inşi, cei mai voinici români dincomună. Cum eu nu aveam cunoştiiinţe în cepriveşte muzica instrumentală de trompete,am angajat pe Michail Ligner, fost învăţător la

şcoala evanghelică lutherană, să pregăteascăfanfara.

Una dintre podoabele nepreţuite lăsate denatură pentru împodobirea satelor şi chiar unizvor de nepreţuită bogăţie sunt arborii. Locu-itorii din Daneş erau întrucâtva pătrunşi defolosul binefăcător al arborilor, dar nu aveauîn sat o pepinieră pentru cultivarea pomilor şia altoilor şi erau nevoiţi a cumpăra altoi şipomişori pentru răsădire din altă parte, cupreţuri destul de mari.

M-am gândit la o şcoală de pomi pentruînlesnirea culturii lor, dar îmi trebuia muncă şirăbdare. Mai întâi, am ridicat în şedinţa con-siliului comunal propunerea de a se pune la

dispoziţie ½ jugăr pământ, mărit mai târziu laun jugăr, precum şi anumite spese pentru aran-jarea unei grădini de pomi comunală, bineînţe-les sub supravegherea inspectorului de pomial comitatului, cum era pe vremea aceea, înClemenz. Totul s-a aprobat de consiliu.

La conducerea acestei grădini am fost toteu chemat, fiind răsplătit cu 70 coroane anual.

Ca să-mi înmulţesc cunoştinţele pomări-tului, pe lângă calificaţia din Sibiu, m-am în-scris, pe seama statului, la cursul Şimleul Sil-vaniei, în 1907. Cursul a durat patru săpămâni.

Corpul pompierilor şi grădina de pomi le-am condus până în anul 1914, când, des-chizându-mi-se alte orizonturi de activitate,am încredinţat altora pe cele ce erau deja pusepe cale, spre a mă ocupa de cele mai noui şi maiimportante.

Se ivise o chestiune, care de altfel stă labază în orice activitate. Această chestiunerodea de mult populaţia din Daneş. Oricât deharnici ar fi locuitorii unui sat, nu pot prosperadacă n-au banii necesari ca să poată începe lu-crul la timp. De la particulari se ştie cât de greuse capătă un împrumut. Adevăratele ajutoaresunt instituţiunile de credit pentru săteni, băn-cile populare. Un sat fără bancă populară emort şi lipsit de buni gospodari. Băncile mariiau şi dobânzi mari, nu sunt deloc avantagioasepentru micii plugari. Asemenea instituţiunierau şi atunci în jur (ex. „Târnăveana” din Si-ghişoara, dar oamenii o priveau cu groază dincauza condiţiunilor grele ce puneau pentruîmprumuturi.

În Daneş exista „însoţirea de credit” asaşilor, care pentru români nu prezintă niciun

folos. Trebui dar ca, din pământ, să răsară obancă populară românească în Daneş. M-amdecis atunci să-mi pun toate puterile pentruatingerea acestui frumos scop. Dacă toţi ar fiavut idealul meu lucrul n-ar fi fost peste mă-sură de greu. E însă evident că sunt oamenicari, chiar dacă au puteri de muncă, orgoliul îiface să rămână nepăsători la apelul iniţiatoru-lui. Atari persoane îşi tocesc spiritele hrănindinvidia şi ura, în loc să le întrebuinţeze în folo-sul binelui obştesc. Era lucru natural să segăsească şi în Daneş destui răuvoitori cari să-mi împiedice acţiunea. M-am mulţumit numaicu durerea purtării lor, dar nu m-am descura-jat. Credeam în ajungerea ţintei, precum credîn lumina zilei. În sufletele negre în cari n-amputut pătrunde la început, am lăsat timpul cuînsărcinarea de a le lumina.

La început s-au strâns sub drapelul meudestui membri şi instituţia visată s-a închegatcu numele de „Însoţirea de credit Daneş”.

Fondul de susţinere desigur urma să sestrângă din taxele membrilor. Piedici sepuneau mereu. Gurile rele inspirau neîn-credere membrilor şi-i îndemnau să nu versetaxele; pe unii am reuşit a-i converti. Fră-mântarea aceasta a durat aproape doi ani, pânăca instituţia, mergând cu paşi mai către progresşi întrevăzându-i-se viitorul sigur, au început ase ademeni şi din cei cu păreri greşite şi a se în-toarce pe calea bună, regretând răutatea ce-audesvăluit-o la început. Astfel, în 1910, banca seconsidera pe deplin înfiinţată.

Eu îmi luasem angajamentul s-o conduc,ţinându-i contabilitatea şi fiind casier EmanoilFlorea. Primul an, am lucrat gratuit, iar mai peurmă, după ce s-a mai întărit banca, am primito remuneraţie de 120 coroane anual. Scopulera cumpărarea de nutreţ, vite, maşini agricoleetc. Pentru ca sătenii să aibă pământ de muncăsuficient, am arendat la hotarul Sighişoarei100 jugăre pământ arabil, împărţindu-l săte-nilor, tot în preţul arendei, ca să le fie mai lesni-cios.

Manifestările de recunoştinţă ale poporu-lui mi-au îndulcit de multe ori sufletul, iar înanul 1916, la 22 martie, am fost ales cu una-nimitate Director executiv pe viaţă al băncii.Cu afacerile casieriei s-a delegat Ioan Bendor-fean, învăţător pensionar. El urma să se exer-citeze pentru timpul când eu nu voi mai puteaservi din pricina altor preocupări ce se vor ivi.

În 1913 am fost ales director al şcoalei pri-mare din Daneş. Cum pe atunci salarul de di-rector se plătea de biserică, „Însoţirea” veni înajutorul bisericei votând pentru plata direc-torului şi alte cheltuieli pentru necesităţileşcoalei suma de 180 coroane anual, mai târzius-a ridicat la 200 coroane.

Împrumuturile se făceau cu 7% - 8%, cu unprocent mult mai mic decât la băncile dinvecinătate şi banii se acordau calculându-se cumare atenţie nevoile ce trebuiau satisfăcutedupă valoare şi timp. În timpul acesta, mem-brii erau foarte mulţumiţi. Progresul băncii earătat de bilanţul din 1916. S-a încercat atunciun venit în plus, care atingea 10 000 coroane(cazul Kraft), dar nu s-a isbutit.

PARTEA A DOUA (Capitolul VI)Eforturi pentru ridicarea

comunei

Însemnări din viaţă3ÎNSEMNĂRI DIN VIAŢĂ

stefan 12:Layout 2 30/04/2013 4:43 PM Page 3

4 DE SUFLET

De vreo patru ani, o echipă mixtă de vo-luntari a început să viziteze cartierul curromi din Seleuș. În urmă cu trei ani, la ini-țiativa directorului Niste Daniela Elena,

aceiași echipă a început să lucreze pentru al-fabetizarea copiilor rromi de la Școala Gim-nazială Seleuș. Am stat de vorbă despreacest proiect cu d-na Manuela Balaş, repre-zentanta Asociaţiei „Restore” din Brateiu,

judeţul Sibiu: ”Încă de la început am fostentuziasmați de deschiderea copiilor. Ei ve-neau la noi, ne îmbrățișau și plini de curiozi-tate ne puneau tot felul de întrebări. În scurttimp am dezvoltat relații de prietenie cu eiși cu familiile lor, prin programele pentrucopii pe care le făceam. De două ori pe săp-tămână, ne adunam împreună cu copiii și

urcăm pe un deal, să ne jucăm fotbal, să lespunem povestioare și să cântăm. Două cu-vinte care descriu această perioadă sunt: jocși bucurie.

Odată cu trecerea timpului am devenittot mai preocupaţi de copiii analfabeţi dinzonă. Cum se poate să ai vârsta de 9 ani şi săfii încă în clasa întâi? Dumnezeu a începutsă deschidă uşi şi am pornit o şcoală de vară

într-o clasă din şcoala locală. Împreună cu20 de copii rromi, am început lunga aven-tură în a-i învăţa să scrie şi să citească. Cândvara s-a transformat în toamnă şi şcoala areînceput, am simţit că Dumnezeu ne călă-uzeşte să continuăm proiectul de alfabeti-zare. Directoarea şcolii ne-a primit cubraţele deschise şi a pus proiectului nostru

numele: “Şcoala după şcoală”. Momentancontinuăm să ne întâlnim de două ori pesăptămână, să mâncăm, să ne jucăm şi săfacem temele împreună.

Nu există un lucru mai frumos decâtfeţele zâmbitoare ale acestor copii. Se ob-servă cât de mult le place să vină la şcoalăsau entuziasmul lor când învaţă să scrie. Inacelaşi timp, ştim că de multe ori ei aleg să

stea acasă, să muncească sau să aibă grijă demembrii mai mici din familiile lor. De aceea,de fiecare dată când ne întâlnim, îi încura-jăm să vină la şcoală, să înţeleagă frumuseţeaînvăţării.

Unul dintre băieţi, cu vârsta de 13 ani,ne tot spunea “nu pot să fac asta”, de fiecaredată când le predam o literă nouă. Am stat

lângă el şi i-am explicat totul cu răbdare, dinnou şi din nou. Acum el creşte în încredereade sine şi vine plin de mândrie să ne aratefrumosul lui scris de mână. Ne rugăm întot-deauna la sfârşitul programului. Investim înaceşti copii şi familiile lor. Atunci când îi vi-zităm acasă, împărtăşim povara lor şi ne

rugăm împreună cu ei”. Timpul a demonstrat că iniţiativa acestei

echipe aduce rezultate tot mai vizibile în al-fabetizarea şi integrarea copiilor rromi dinfamilii dezavantajate. La şcoala Seleuş am

început şi o colaborare între cadrele didac-tice de la ciclul primar şi această echipă dinpartea asociaţiei respective, în cadrul activi-tăţilor Comisiei Metodice a Îvăţătorilor.Personal doresc să felicit această minunatăechipă pentru curajul, răbdarea şi perse-verenţa de care dă dovadă.

Ştefan Costea

”Școală după școală” la Seleuș

ECHIPA:“Suntem o echipă colorată, formată din mai multe naţiuni diferite: România, Croația, Germania. Uniidintre noi sunt avansaţi în lucrarea cu copiii şi tinerii, alţii fac primii paşi.Copii minunați, cu zâmbete largi, capabili să îți atingă și inima printr-o îmbrățișare de-a lor, ne întâmpinăde fiecare dată când mergem să ne întâlnim cu ei. Ne jucăm împreună, cântăm, învățăm lucruri noi. Dupăo gustare, ne apucăm de teme! Ochișorii lor de multe ori încep să zburde prin toată clasa, și mai greu seopresc asupra caietelor, dar noi le reamintim cât e de important să știi să scrii și să citești. Vrem să learătăm cât de valoroși sunt pentru noi, și ce comori mari a ascuns Dumnezeu în ei !”.

Dalibor-profesor de muzică Alexandra-filolog Danny și MihaelaKatja-asistent social

Manuela

Balaş-

asistent

social,

psiholog,

cadru

didactic

stefan 12:Layout 2 30/04/2013 7:14 PM Page 4

Am primit la redacţie următoarea scrisoare: „Domnule Ştefan Costea,

Mă numesc Horia Constantin Alupului Rus. Am făcut studiile liceale la Liceul"Mircea Eliade" din Sighişoara. După armată, în anul şcolar 1964/1965 am fost pro-fesor suplinitor la Şcoala din Criş, comuna Daneş. În timpul liceului mi-am petrecutmulte vacanţe la familia Suciu din Daneş, fiind coleg şi bun prieten cu Mihai Suciu.Sighişoara şi Daneşul sunt locurile unde mă simt mereu acasă. Am descoperit, cu marebucurie şi am citit gazeta d-voastră pe site-ul Primăriei Daneş. Mi-a plăcut mult. Sin-cere felicitări!

În prezent locuiesc la Piatra Neamţ (acolo unde am fost repartizat în 1970 ca pro-fesor). Trec des prin Daneş în drum spre comuna mea natală, Poiana Sibiului. Aş fibucuros dacă am putea stabili o legătură, eventual de colaborare. La Piatra Neamţ,împreună cu un ardelean din zona Târnavelor scoatem o "foaie", "Vocea Târnavelor".Vă ataşez şi C.V.-ul meu pentru a mă cunoaşte mai bine”.

Cu deosebit respect,prof. Constantin Horea Alupului Rus

5DE SUFLET

Sub Alupului

Citesc un vers popular genial. Simbolicpentru credinţa românului:

Doamne, Doamne, mult zic Doamne,Dumnezeu pare că doarmeCu capul pe-o mănăstireSi de nimeni n-are ştire.

Aparent, catrenul este expresia dezamă-girii sau disperării unui om aflat într-omare cumpănă. Nimic mai fals, chiar dacaexpresia poetica a acestei situaţii este im-presionantă.

Catrenul este o superbă rugăciune, pecât de concisă pe atât de profundă si încăr-cată de sensuri. Fiecare vers este, el însuşi,o rugăciune şi, totodată, expresia unei con-

cepţii specifice, populară, despre divinitateşi raporturile ei cu oamenii. Primul vers,“Doamne, Doamne, mult zic Doamne”,este expresia gestului zilnic al romanului :îsi face cruce şi spune “Doamne, Doamne” cand începe lucrul, când se aşează lamasă, când trece pe lânga un locaş de cult,când şi-a terminat lucrul şi înainte să seculce. Cel de al doilea vers este o afirmaţie,prin negaţie - “Dumnezeu pare ca doarme”- şi, totodată, o atenţionare : oameni buni,aveţi încredere pentru că Dumnezeu ve-ghează permanent la ceea ce facem . În celde al treilea vers,“Cu capul pe-o mănăstire”,se exprimă, poetic, nu doar îndemnul de avizita “casa domnului” ci, mai mult, să nuuite nimeni că mănăstirea este simbolul di-vinitaţii. Ultimul vers se adresează celorcare se îndoiesc în credinţa lor, care pun subsemnul întrebarii existenţa lui Dumnezeu,expresia “şi de nimeni n-are ştire” fiind defapt un semn al iertării celor rătăciţi.

prof. Constantin Horia Alupului Rus

FOLCLORUL ÎNBISERICA

DOMNULUI

Începând din acest număr, d-l profesor, ziaristşi scriitor va avea o rubrică proprie în ziarulnostru, intitulată “Sub lupa Alupului”.

Constantin Horia Alupului Rus

CVNăscut (10.02.

1944) la Poiana Sibi-ului, judeţul Sibiu.Liceu la Piatra-Neamţşi Sighişoara. Absol-vent al Facultăţii defilologie a Universi-tăţii “Babeş-Bolyai”din Cluj Napoca. Ini-ţiator şi membru fondator al Concursului decreaţie literară “Mihail Sadoveanu” (1980);Festivalului internaţional de folclor “Como-rile Ceahlăului”(1990). Realizează (în 1994)şi conduce revista de coregrafie HORA. În1995 înfiinţează editura “Nona” având dreptobiectiv valorificarea creaţiei oamenilor deştiinţă şi cultură din judeţul Neamţ, a cerce-tărilor din domeniul muzicii şi a tradiţiilorpopulare, editură în cadrul căreia s-au publi-cat peste 500 de titluri. Iniţiator, coordonatorde proiect şi membru fondator al primei in-stituţii de învăţământ superior muzical dinjudeţul Neamţ, 1998 (Colegiul Universitarde Muzica, astăzi Facultatea de Muzică Pia-tra-Neamţ). Iniţiază şi conduce: Fundaţiaculturală “Vacanţe Muzicale la Piatra-Neamţ”(2002), Asociaţia Organizatorilor de Festi-valuri Folclorice (2002), Asociaţia Naţionalăa Centrelor Culturale din România (2007) -membră a E.N.C.C - Reţeaua Europeană aCentrelor Culturale. Organizator şi directorexecutiv al Festivalului Internaţional “Vacan-ţe muzicale la Piatra Neamţ” (1990-2008).Iniţiază, în cadrul Festivalului “Vacanţe Muzi-cale” rubricile “Medalion de artist”, “Ziua in-stituţiilor de învăţământ superior muzical dinRomânia“ şi “Ziua muzicii tradiţionale” şi in-troduce funcţia de Preşedinte de onoare careva fi onorată de mari personalităţi ca: Lu-

dovic Spiess (2004, 2005), Mariana Nicoles-co (2003), Ioan Hollender (2006-2008). Pa-sionat de jazz, înfiinţează , în 1974, formaţia“Metronom” care va câştiga trei mari premiila Festivalul de jazz de la Sibiu . ÎnfiinţeazăAnsamblul folcloric “Hora” (Piatra Neamţ,1972) care, începând cu anul 1980 va activaîn cadrul Ansamblului “Floricică de lamunte” (înfiinţat în 1971) şi care se va trans-forma, din anul 2002, în ansamblu profesio-nist. Va organiza şi va participa cu acesteaturnee artistice în Ungaria, Italia, Franţa,Germania, Olanda, Belgia, Austria, Moldova,Cehia, Jugoslavia, Bulgaria etc.

“Forumul Muzical Român“ îi acordă în2005 Premiul Ludovic Spiess pentru activi-tatea meritorie în promovarea muzicii.

Membru fondator al Concursului Inter-naţional de Vioară Ion Voicu (2008). Propu-ne Proiectul de reorganizare a centrelorculturale (l998) . În acest sens realizează, în2000, proiectul şi înfiinţează Centrul pentruCultură şi Arte “Carmen Saeculare” al jude-ţului Neamţ.

Publică în revista Echinox (1968) eseul“Aspectele mitului”

Scenarist al filmului “Comorile Ceahlău-lui”(1988) în regia lui Al.G.Croitoru, realizatde SahiaFilm

Realizează 32 de filme documentare subgenericul “Popasuri Europene” (1995-1997).Realizează –scenariu,regie, imagine - primulfilm monografic al judeţului Neamţ (1992)şi al municipiului Piatra Neamţ (1995).

Autor al lucrării “Vacante Muzicale la Pia-tra Neamţ”(2001) apărută cu prilejul ju-bileului de 30 de ani şi al volumului de poezie„M”.

Conduce timp de 37 de ani instituţii decultură (Casa de cultura a sindicatelor- 1971-1980 şi Centrul cultural al judeţului Neamţ–1980-2008).

Membru A.I.C.L. (Asociaţia Internaţio-nală a Criticilor literari, Roma, 1992) Româ-nia din 2007.

UN NOU COLABORATOR-prof. Constantin Horia Alupului Rus

ANUNȚURI GRATUITECei care doresc să facă un anunţ, să vândă sau să cumpere, să

facă oferte sau solicitări diverse, au acum la dispoziţie ACTUALITATEA DĂNĂŞEANĂ

Pentru orice informaţie aveţi la dispoziţie:Telefon 0762-393.445

saue-mail: actualitatea.danaseana@yahoo.com

stefan 12:Layout 2 30/04/2013 7:41 PM Page 5

Lăsatul de sec spre postulPaştilor

Postul Paştilor, la noi, ţine opt săptămâni,socotind şi săptămâna cea albă. În această săp-tămână, până mai ieri alaltăieri, să ţineau cusfinţenie cele poruncite de biserică. Acum numai să respectă nici chear celelalte şapte săp-tămâni după obiceiul vechi. Mai sunt însă câţivabătrâni în comună, cca. 30-40, care mai postescdupă obiceiul vechi.

În dumineca premergătoare săptămâneialbe, cea care dispune a se abţinea de la oricemâncare unsuroasă, se mănâncă numai derivatede lapte. Cine era mai fără lapte şi sărac mâncaabsolut cu post. În sămbăta aceasta se pregăteagospodina cu de-ale mâncării pe mâne seară:carne de la măcelărie sau o galiţă, plăcinte cu un-soare, un păhar cu vin etc. În ziua de duminecă,toată ziua se consuma numai de cele cu unsoare.Seara mâncam bine, la îndemnul părinţilor, căapoi opt săptămâni nu mai gustam carnea sauunsoarea. Săptămâna aceasta trecea aşa. Du-mineca viitoare, care era lăsatul secului de tot deale dulcelui se pregăteau mâncările, iară din bel-şug, dar cu unt şi nu cu unsoare. Acum începeaadevăratul post de şapte săptămâni.

În aceste zile, la noi, se face în fiecare zidimineaţa şi seara slujba prescrisă, utrenia şi ve-cernia, din triod, pavecerniţă etc. În zilele devineri se face liturghia înainte sfinţită. În fiecareduminecă, la vecernie, se cânta „Paraclisul”

Născătoarei de Dumnezeu. Atunci se pome-nesc, din pomelnicul anume pregătit al fiecăreifamilii, viii şi morţii. În dumineca Floriilor, seface serviciul ca şi în alte dumineci şi sărbători,doar că se schimbă cântările, ca la sărbătorile îm-părăteşti. Se aduce floare de salcie, reprezentândstâlpările puse pe drumul Mântuitorului când aintrat în Ierusalim.Toată lumea se închinăicoanei, când se face şi ungerea cu untdelemnsfinţit de la icoana duminecii; ia câte o mlădiţăde stâlpare şi o grijeşte pentru a o pune pe jarcând este vreme tare, tunete şi trăznete.

Intrăm în săptămâna patimilor. În fiecaredimineaţă, la orele 4-5, toacă în biserică şi se faceutrenia prescrisă. Multă lume a luat parte la acestserviciu. La oarele 3-4 d. a. se face vecernia pres-crisă. Pavecerniţa mare.

Joia mare, seara la oarele 5-6, toacă şi secetesc cele 12 evanghelii ale patimilor Mântu-itorului, când biserica arhiplină ca niciodată delume de toate vârstele ascultă evangheliile culumânările aprinse.

Vinerea mare sau a patimilor, la oarele pres-

crise, se cetesc ceasurile dispuse cam la orele 10începând şi cu toată evlavia, rar şi răspicat ca săse termine mai târziu, că parte mare nu mănâncănimic în această zi, sau dacă mănâncă, numaiseara. După amiazi, la oarele 3 începând, sau maicurând, după cum este ziua de mare, se începevecernia, când e prescrisă scoaterea crucii, lacare să închină lumea cu mare evlavie. La ter-minarea vecerniei, se pune epitaful cu mormân-tul Domnului, care stă până duminecă dimi-neaţa, când se face învierea. Pentru înfrumu-seţarea serviciului, în amintirea străjuirii mor-mântului, feciorii din comună se aleg în numărde 7, 9 sau 11, sau în fine fără soţ. Trebuie să fieunul dintre ei conducător, care să-i conducă.Sunt îmbrăcaţi cu haine româneşti, cu o zecheneagră de miţe - cum zic pe la noi, şi foarte vechi,cu cizme şi cu căciulă cu păreţi, în faţa căreia sepune o crenguţă de brad cruce. Au: comandan-tul, o armă de conducere, ceilalţi cari se numescstrăjeri, câte o suliţă din lemn. După ce se puneepitaful, se rânduiesc doi câte doi, care stau îndreapta şi în stânga epitafului, faţă-n faţă, ca şi laarmată, drepţi, fără a se mişca. Aceasta se facepână noaptea târziu. În acest timp poate oricinesă se închine epitafului. Sâmbătă dimineaţa sătoacă la ora 1 din noapte, pentru că se fac toatecele prescrise la minei, fără să se lase ceva afară.Când se observă că vrea să se facă ziuă pestevreo oră, ies afară toţi ca să încungiure biserica,cu epitaful, conform prescriselor, când lumea seresfiră pe la mormintele morţilor lor, căci cimi-

tirul este în jurul bisericii, ca să pună lumânări,la căpătâi, lângă cruce. Preotul face câte o octe-nie la morţii mai de curând, ba uneori şi la alţiimai vechi. Străjerii stau tot timpul lângă epitaf,cum am mai spus. Apoi urmează liturghia pres-crisă, cu vecernia zilei.

Femeile se pregătesc pentru Paşti cu coptullipielor, curăţitul caselor, înroşitul oauălor etc.Casele erau spoite cu var alb. De altfel, văruitulse face înaintea tuturor sărbătorilor. În timpulmai nou, s-au cam domnit femeile, fiindcă aupictat casele şi nu se mai spoiesc. În ziua dePaşti, dimineaţa, toacă şi se trag toate clopoteleîn aşa fel să se gate serviciul în făcutul zilei; de-pinde de timpul în care cad Paştile, mai în iarnăsau mai în primăvară, deci ora nu este fixată.

La sfânta liturghie, preotul este ajutat decopii îmbrăcaţi într-o haină albă cari poartălumânări. Pentru înfrumuseţarea serviciului, s-a obicinuit ca feciorii cari au străjuit epitaful săasiste cu aceeaşi îmbrăcăminte în mijlocul bise-ricii, în şir frumos, anumit timp. La căciulă însănu mai este bradul de ieri, ci, în partea dreaptă,

poartă o vârstă frumoasă, artificială, în treicu-lorul românesc, cumpărată de regulă de o fatăcăreia tânărul i-a făcut curte, sau de la o prietenăetc. La finea serviciului, la sfârşitul liturghiei,preotul împarte paşti la toată lumea din biserică.La cei care nu au putut veni, dintr-un motiv oa-recare, se dau paşti la cei care sunt din familie,într-un păhar, spre a le duce acasă. Dar aceştiasunt foarte puţini. Când se face ziuă, aproapetoată lumea este acasă şi s-au ospătat din masaplină. Vecernia se face cu toată pompa; la urmaei se ceteşte „Pastorala” care este trimisă de Me-tropolitul Sibiului, regulat, în fiecare an. De altfelşi la Crăciun, tot asemenea, să ceteşte Pastoralatrimisă de Metropolit, care se ceteşte tot la ve-cernie. A doaua zi de Paşti, asemenea, se faceserviciul divin, dar de la 8 la 13. Azi, dupăliturghie, se face sfinţirea apei în faţa bisericii,când se cetesc blestemele Marelui Vasilie şi al-tele, pentru ca gângăniile de tot felul să disparăde pe hotarul robilor lui Dumnezeu, de pre-tutindeni. Tinerimea, începând din ziua primădupă vecernie, aranjează hora, care ţine şi a doa-ua şi a treia zi, până seara.

La sfântul GheorgheÎn ajunul sărbătorii, adică în 22 aprilie seara,

până nu a înnoptat, copiii adună urzici şi se urzi-că reciproc, strigând: „Chitulă-ţ golaşele!” Pentrucare motiv obiceiul acesta nimenea nu-mi poatespune.

În ziua de Sf. Gheorghe, după vecernie, fe-ciorii să îmbracă în haine mai slabe şi feteleasemenea. Pleacă de la un cap al satului şi prindcâte o fată şi la fântâna cea mai apropiată o aşea-ză în creplă şi o udă bine cu apă. Dacă fata e maivoinică şi nu se lasă la udat, o ţin doi de subsuori,iar alţii aruncă apa cu găleata până o udă bine.Fata udată are după aceea o botă cu care aleargădupă feciori, aruncând pe ei cu apă. Aşa se treceziua până seara, când mulţi dintre părinţii fetelorcheamă pe feciori şi îi ospătează... etc.

Dumineca FloriilorSâmbăta premergătoare acestei dumineci, la

vecernie, se obicinueşte ca, la mormintele dincimitir, să se aducă stâlpări de salcă, mâţişori. Înaceastă zi se obicinueşte a se cânta la serviciuldivin următorul vers (primit de la Emanoil Flo-rea, înv.[ăţător] pensionar şi cantor al bisericii,născut în anul 1857, deci are 86 ani, ort.[odox],etnic român. Acest vers, spune D.sa, să cântă înDaneş de când era tatăl său cantor, pe la anul1934[1834?] ):

6 DIVERSE

ÎN DANEŞ, ACUM 70 DE ANI

S-a întâmplat în unul din anii de fometecumplită la care regimul comunist a supuspoporul. O şefă de la secţia externe a ,,Ro-mânei libere” a venit cu maşină şi şofer, la mine,la Sibiu, pentru un pogram de partid, prin lo-calităţiile de până la Sighişoara, rugându-mă s-o însoţesc. Dar nu înainte de a intra undeva sămănânce ceva, pentru că erau morţi de foame.Ei bine, ghinion: nicăieri, nimic, nici măcarpâine goală. Atunci le-am propus ca, în drumspre Sighişoara, să oprim la Daneş, la bunicamea Zenobia, că, desigur, ne va pune ea pemasă nişte brânză de vacă, ouă, slănină şiceapă. Zis şi făcut. Numai că, de cum am intratîn curte, bunica, mică şi iute în mişcări ca ozvârlugă, cu nişte ochelari pe nas, ne-a primitbucuroasă, dar privind-o pe domana de la Ro-mânia Liberă, care purta nişte ochelari fumuriicu multe dioptrii, a privit-o îndeaproape şi aîntrebat-o direct:,,Tu Doamnă, tu eşti chioarăsau oarbă?!!” Eu, să cad jos de ruşine. Darcolega mea de redacţie, calmă, răspunse sim-

plu:,,Am vederea slăbită”. Dar bunica nu s-alăsat şi şi-a făcut numărul până la capăt:-,,Darcu comunismul ăsta ce vreţi?! Să ne punempământul alături de toţi leneşii satului?! Astavreţi? Pă, să ştii, tu doamnă, că tot ceea ce veziaici am făcut eu singură, casa, grajdurile, coteţele,şura…bărbatul meu, Ambrozie, fiind în America,unde încărca saci cu spatele în vagoane! Şi eu,drept mulţumită, că fiind văduvă de război,primul meu bărbat venind acasă grav rănit, amurit curând şi m-a luat cu o fetiţă (mama luiVergil), astfel i-am rămas recunoscătoare lui Dâl-bea (actualul soţ), şi am ţinut să-i artăt că suntvrednică, astfel că am avut o căsnicie omenească,având cu el alţi doi copii... Şi voi, cu comunismulacesta, ce vreţi acum?!” Apoi, trezită la realitate,privi speriată la oaspeţi:,,-Vai de mine, voi muriţide foame şi eu turui vrute şi nevrute... Poftiţi lamasă!” După plecare, colega mea din Bucureştis-a limitat la un comentariu simplu: ,,-Asprăbunică ai colega!... Aspră şi harnică!”

Virgil Lazăr

O bunică... răzvrătită...

TABLETALUI

VIRGIL

Din obiceiurile la sărbători consemnate de învăţător-preot POMPILIU E. CONSTANTIN la 29 decembrie 1943. Text îngrijit de Ştefăniţă Regman

Viftania, frumos nume,Poate se lăuda-n lumeC-a dobândit omul bineCa trei raze pentru sine

Trei raze de RasmanragLe-a primit Domnul cu

drag;Rasmanrag le-a fost nu-

meleCe ard ca luminile.

Ne-ncetat ei tot dorea, Toată vremea pururea,Cum ei să se-nvred-

niceascăŞi lui Hristos să-i slujească.

Făcu Hristos o minune: Luă pe Lazăr din lume

Şi-l duseră la mormântŞi-l îngropară-n pământ.

Iară după patru zile,Domnul făcător de bine, Venind în Viftania, La Marta şi la Maria.

Ele dacă îl văzură,Înainte îi ieşiră;Plânseră mare plânsoare, Udând sfintele-i picioare.

O, Hristoase, Domnulnostru,

A murit fratele nostru.Şi dacă erai de faţăLazăr ar fi în viaţă.

Atunci Hristos a întrebat:Unde-i Lazăr îngropat?Şi mergând cu sârguinţă,Pân’ajunse la gropniţă.

Atuncea Hristos a strigatPe Lazăr cel îngropat:„Lazăre vino-afară, De mai vezi tu lumea

iară!”.

Atunci Lazăr s-a sculat, Pe surori le-a mângâiatŞi ce-a văzut întru sineN-a putut spune la nime.

Până iară s-a mutatUnde Domnul l-a chemat.Şi de-acum până-n vecieMila Domnului să fie!

VERSUL LUI LAZĂR

stefan 12:Layout 2 30/04/2013 5:07 PM Page 6

Busuiocul (Ocimum basilicum) este oplantă anuală, aromatică, meliferă şi medi-cinală, originară din Asia şi Africa. Denu-mirea provine din limba greacă şi înseamnă,,rege”, fapt care arată importanţa care i seatribuia. Grecii considerau că planta trebuiasă fie secerată chiar de rege, folosind o se-ceră confecţionată din aur.

Busuiocul este cunoscut încă din anti-chitate, iar în India se cultivă de peste 2000de ani, fiind considerat una dintre plantelesfinte, venerat ca şi lotusul sacru.

În România busuiocul este planta ceamai iubită şi cea mai cântată, fiind simbol aldragostei şi al norocului. Datorită propri-

etăţilor conservante, busuiocul este folositde către biserica ortodoxă la producereaapei sfinţite (agheasma). Busuiocul estedeci, din cele mai vechi timpuri, un cunos-cut remediu natural. El conţine uleiuri e-senţiale (estragol, eugenol, lineol, linalol),tanon, beta-caroten şi vitamina C.

În medicina naturistă, busuiocul esteutilizat în mai multe moduri pentru tratareade numeroase afecţiuni de bronșită, tuseconvulsivă, afecțiuni gastrointestinale, fe-bră, gută, dureri de stomac. Infuzia pre-parată din frunze de busuioc se recomandăîn cazul în care pacientul suferă de crampe,infecții urinare, dureri de cap, laringită,

faringită, gripă, vomă, fiind și un excelentstimulator al poftei de mâncare.

Busuiocul tratează înţepăturile de in-secte (cataplasme), acneea şi chiar herpesul.Este folosit pentru gargară, curăţă danturaşi elimină aftele. Planta uscată era folositădrept antiseptic şi contra moliilor.

Un bol cu busuioc (aşezat pe masă) ţinedeparte atât muştele, cât şi ţânţarii. Suculacestei plante poate fi aplicat pe infecţiilemicotice. De asemenea, busuiocul este uncondiment foarte apreciat în bucătăriile dinîntreaga lume şi poate fi consumat atâtproaspăt, cât şi uscat. În agricultură, busu-iocul este utilizat împotriva gândacului deColorado, de aceea este indicat să fie semă-nat printre culturile de cartofi, vinete ş.a.Există soluţii naturiste cu busuioc pentrustropirea pomilor şi a plantelor.

Lucia Bichiş

Busuiocul – regele aromelor

IMOBILIARECumpăr 2 hectare teren arabil extravilan în

Daneş, pe Valea Crişului, km 3-4, de preferat unsingur lot sau loturi apropiate. Informaţii la tele-fon 0265762035.

VÂND casă în Seleuş, nr. 454. Tel: 0766-639.823.

VÂND pamânt intravilan în Daneş. Infor-maţii la telefon: 0745-622.880

VÂND teren extravilan în Daneş. Tel: 0753-

681082.VÂND 8.800 mp teren la Podul Vechi la E60,

2.900 mp sub Hula Daneş şi 5.800 mp în Şercheş.Tel: 0743-037252.

CUMPĂR teren arabil, în Daneş sau Seleuş.Tel.: 0762-918499.

VÂND teren extravilan, 13.000 mp, întabulatcu C.F., zona Hula Daneş. Preţ negociabil. Tel.:0757-325889.

VÂNZĂRI DIVERSEÎNCHIRIEZ schelă metalică pentru lucrări

construcţii sau termoizolări, import Italia, pi-cioare reglabile. Executăm lucrări termoizolaţii,53 lei/mp. Tel: 0752-978625.

-Ofer calculator Pentium 4+, Monitor LCDpentru cupon Euro 200. Informaţii la telefon:0742-084.587.

-VÂND Laptop şi monitor LCD la preţurinegociabile. Telefon: 0742-084.587.

AUTOVÂND WV, an 1984 (500 euro), Hyundai

Ackent (1100 euro), Ford Curier (800 euro).Telefon: 0767-364.612.

DIVERSEReparaţii şi depanări produse electro-cas-

nice(televizoare, radiouri, CD-playere, calcula-toare, aspiratoare etc, la cele mai bune preţuri.

Ne puteţi găsi în Daneş, str. Principală, nr.278, lângă Poliţie („la Loaţi”). Relaţii la telefon:0761 324 612.

DIVERSE

Poliția Daneș-0265 762155(fix); 0730 188809

(mobil)Primăria Comunei Daneș

-0265 762112Grădinița Daneș

-0625 762298Școala Gimnazială

”Cornel Regman” Daneș-0265 762250

Școala Gimnazială Seleuș-0265 762150

Școala Criș-0265 713 405

Informații CFR-0265 771886

Farmacia Daneș-0265 762041

Dispensar Uman Daneș-0265 762027Poșta Daneș-0265 761866

Notar Public Daneș-0740 503932

Vulcanizare Daneș (Mija Gheorghe)-0265 761963

Atelier Mecanic Daneș (Onea Mihai)-0743 828294

Pizzeria Daneș-0748 538223

Hotel Dracula-0265 772211Hotel Denis

-0265 762299Autogara Sighișoara

-0265 771260Apel de urgență

-112(poliție, salvare, pompieri)Protecția Consumatorilor

- info consumator - -0800 080 999- telefon gratuit din

reţeaua Romtelecom (Telefon Târgu-Mureș: 0265/254.625)

Telefoane utile7

MICA PUBLICITATE

Anunţ important!Medicii cabinetelor medicale din Daneşinformeză pacienţii să îşi facă progra-mare pentru consultaţiile medicale cu ozi înainte sau cel târziu dimineaţa până laora 9,00. Numărul de consultaţii estelimitat conform legii la 20 de consul-taţii/zi. Au prioritate gravidele, copiii,persoanele vârstnice peste 60 de ani. Cuaceastă ocazie, atât pacienţii cât şi însoţi-torii lor sunt rugaţi să pastreze liniştea şicurăţenia în sala de aşteptare pentru a seputea lucra în condiţii normale.

dr. Rusz Clara

AnunţVindem seminţe de busuioc ambalate

la pachete de 1 g, 2 g sau la cerinţacumpărătorului. O linguriţă de seminţede busuioc cântăreşte 1 gram şi conţine800 de seminţe. Informaţii la telefon 0265762035.

A plecat dintre noi opersonalitate originarădin Daneş, distinsulprofesor Hermann Andreas Baier

Profesorul Hermann Andreas Baier s-anăscut în localitatea Daneş la data de 7 mai1930, unde a şi urmat şcoala generală. Înanul 1948 a absolvit „Şcoala din Deal”, dinSighişoara, apoi a continuat studiile îndomeniul matematicii la Universitatea dinTimişoara. Întreaga activitate profesorală adesfăşurat-o la Liceul „Joseph Haltrich”(„Şcoala din Deal”) Sighişoara, în calitatede profesor şi de director, între anii 1978 -1987 şi 1990 – 1997.Pentru meritele saledeosebite în crearea şi menţinerea relaţiilorde parteneriat cu mai multe oraşe din Ger-mania şi pentru întreaga contribuţie la edu-

carea şi desăvârşirea comunităţii, profesorulHermann Baier a fost desemnat, în anul1997, cetăţean de onoare al Sighişoarei.

În anul 2003, profesorul Hermann Baiera contribuit şi el la organizarea sărbatorii„Fiii Satului”, la Daneş, cu o scurtă mono-grafie a localităţii Daneş.Regretatul profesor

a trecut în nefiinţă în dimineaţa zilei de 16aprilie 2013, la vârsta de 83 de ani şi a fostînmormântat la Sighişoara. Dumnezeu să-lodihnească în pace! Sincere condoleanţefamiliei!

Lucia Bichiş

stefan 12:Layout 2 30/04/2013 2:15 PM Page 7

ACTUALITATE8În acest an se împlinesc 665 de ani de la

prima atestare documentară a satuluiDANEȘ.

Ne aducem bine aminte, că în urmă cu10 ani, la aniversarea a 655 de ani, satul eraîmbrăcat în haine de sărbătoare, mulțimeafremăta de bucuria de a lua parte la un ase-menea eveniment.

Au participat la sărbătoare dănășenii cumic cu mare și mulți cetățeni veniți din îm-prejurimi. Vestea organizării evenimentuluia ajuns până la Sighișoara și în satele din jur.Cu această ocazie, a fost sfinţit ,,Monumen-tul eroilor căzuţi la datorie în cele douărăzboaie”, la care a participat ÎPS Andrei An-dreicuţ ,,Mitropolit al Clujului, Albei,Crişanei şi Maramureşului”, atunci în calitatede Episcop de Alba-Iulia, prefectul judeţului,alte oficialităţi şi a fost montată o placă co-memorativă pe clădirea primăriei, ce a mar-cat acest eveniment.

Programul artistic ce a urmat a fost bineprimit de participanţii la festivitate.

Ne găsim în acest an cu restricţii de chel-tuieli destinate marcării evenimentuluimenţionat. În aceste condiţii, totuşi, estebine să ne pregătim de festivitate cu un pro-gram artistic interpretat de noi dănăşenii şipentru dănăşeni, cu cheltuieli minime.

Colectivul ce va fi numit pentru pre-gătirea şi organizarea desfăşurării evenimen-tului, să fie sprijinit, să-i acordăm toată aten-ţia şi chiar să participăm la reuşita acestuia.

Să transformăm festivitatea ce se va or-ganiza, intr-o mare sărbătoare a satului nos-tru şi să marcăm existenţa a 665 de ani alocalităţii, cu inimile deschise spre cele maifrumoase sentimente, faţă de semeni noştri,

faţă de noi înşine să participăm la această săr-bătoare cu recunoştinţa noastră îndreptatăspre moşi şi strămoşi, spre înaintaşii noştrice în vremuri restrişti, au reuşit să dezvoltecontinuu localitatea, să transmită din gene-raţie în generaţie, obiceiurile şi tradiţiile spe-cifice dănăşenilor şi să păstreze graiul şiportul românesc, uneori cu riscul vieţii.

Să aducem un cald omagiu strămoşilornoştri, celor care de-a lungul timpului s-aujertfit pentru apărarea naţiei noastre.

Un alt eveniment ce poate fi aniversat înacest an, este cel legat de împlinirea a 90 deani de la descoperirea soiului de vin

,,Feteasca regală” în localitatea noastrăDaneş. Majorilatea viticultorilor sunt depărere că soiul Feteasca regală, este rezultatulîncucişării naturale, între soiurile Feteascaalbă şi Grasa de Cotnari.

Având în vedere că Feteasca regală esteoriginară din comuna Daneş, are şi alte de-numiri, cum ar fi ,,Dănăşană”, ,,Dăneşeană”.

În urmă cu câţiva ani, am propus consili-ului local Daneş să organizăm o consfătuirelegată de implinirea a 9 decenii de la des-coperirea soiului de vin Feteasca regală, cuscopul cunoaşterii mai bine a zonei şiatregerea de investitori.

Cu toate că propunerea era legată şi dedezvoltarea unor noi activităţi, cu aducereade beneficii pentru dănăşeni Consiliul Localnu a acţionat pe linia promovării propuneriifăcute. Am propus din nou, anul trecut, Con-siliului Local, să analizeze posibilitatea orga-nizării unei asemenea consfătuiri, încondiţiile în care pentru perioada 2014-2020 sunt prevăzute fonduri de la U.E. pen-tru realizarea unor noi culturi de viţă de vie.

Menționez faptul că un specialist îndomeniul viticulturii, un dănășan, renumitulaenolog ing. Belu Octavian, fost director alI.C.H.V. Blaj, a acționat vreme îndelungatăpentru promovarea soiului de vin Feteascaregală și schimbarea denumirii, cu denu-mirea DĂNĂȘANĂ.

Avem datoria moarală în memoria aces-tui specialist, să participăm activ la pro-movarea ideii de realizare a unei noi culturide viță de vie a soiului Feteasca regală, iar or-ganizarea în acest an cu sprijinul unor spon-sori, a unei asemenea consfătuiri la care săparticipe cercetători și producători din do-meniul culturii viței de vie, ar contribui laatragerea de investitori.

Ar fi deci o altă aniversare spre bineledănășenilor.

Trăiesc cu speranța că un asemeneaeveniment va avea loc în acest an și va fi obună propagandă pentru realizarea unei noiculturi de viță de vie și peste 10 ani să par-ticip la implinirea a 100 de ani de la desco-perirea soiului Feteasca regală, să pot de-gusta din vinul produs de podgoria DANEȘși să putem reface drumul vechi al vinului dela Daneș la Mediaș, la Blaj și Jidvei.

ing. Pintea Ioan

ANIVERSĂRI ...

Deşi există riscul de a încasa noi acuzedin partea celor care nu suportă lăudarea al-tora în nici un fel, îmi înving abţinerea de amai scrie la ziar, recidivând în ceea ce-miplace să fac cel mai mult atunci când scriu:să laud, şi asta, în contrast cu oralitatea-miuneori veninos de critică.

Mai cred, de asemenea, că e inutil să viiîn faţa semenilor cu păreri personale (bine-ar fi să mă înşel...) atâta timp cât suntem totmai mulţi cei care nu ne mai lăsăm atraşidecât de propriul interes şi ne-am înnărăvitîntr-atât, încât nu ne mai convine nici ‚, cumse plimbă Soarele pe cer’’.

Cu toate acestea, vreau să vă împărtăşescimpresia despre un om al comunei Daneşpe care mulţi îl ştiţi mai bine decât mine:MAN IONUŢ. Nu-l cunosc decât dintoamnă şi, din puţina-mi observaţie, ceea cepot spune în primul rând despre dânsul, ecă munceşte tot aşa cum un flămând mă-nâncă: lacom, riscant, cu toată fiinţa. Îmipermit să afirm că asemenea oameni nunumai că sunt nişte frumoşi nebuni care uităde ei atunci când fac ceea ce le place dar închinuita noastră ţară sunt tot mai rari şi totmai necesari.

L-am văzut, muncind căţărat la o apre-ciabilă înălţime, stând în echilibru pe osuprafaţă mai îngustă decât bârna de gim-nastică acrobatică şi, l-am acuzat în sineamea de inconştienţă, gândindu-mă cât depuţin îi trebuie ca să pice ca un Manole,pecetluidu-şi creaţia prin jertfă. Lucraatunci la acoperişul prispei ataşată la clădi-

rea veche a ,, şcolii de jos’’din Seleuş. Alăturide domnul primar Nicolae Mosora, am aflatcă a fost şi artizanul gânditor al renovăriiacesteia , începută în septembrie şi finalizatăîn decembrie 2012, dintr-o strictă şi urgentănecesitate: funcţionarea tuturor claselornumai de dimineaţă.

Ca o aşezare a propriei observaţii îndatul divin, am fost martoră în 19 aprilie,absolut fără intenţie, la primul circuit prinfântâna arteziană din curtea aceleaşi aşa-zise

,,şcoli de jos’’ care din septembrie 2012,penru cei care încă nu ştiu, a devenit unicaşcoală din sat şi cea mai nouă din comună şi

din zona Sighişoarei. Nu pot descrie în cu-vinte febrilitatea şi strădania acestui meşterîn cele aproximativ 30 de minute cât l-amurmărit, punând în funcţiune „micul coloscurgător” când cu un dispozitiv de aruncarea apei, când cu altul. L-am lăsat acaparat depropria-i creaţie, în compania şi în admiraţiaparticipativă a doamnei director al şcolii,Niste Daniela, a soţului şi fiicelor dânsei. Înmersul meu spre casă, am constatat cu bu-curie încă o dată, câtă binecuvântare este în

abnegaţia şi dedicaţia oamenilor potriviţi lalocul potrivit.

În următoarea zi, sâmbătă, 20.04.2013,

zi cu program şcolar de recuperare a orelordin joia Paştilor, şocul emoţional al elevilormanifestat prin bucurie sau uimire, prin sa-tisfacţie gălăgioasă sau admiraţie înmărmu-rită a fost răsplata nevăzută pentru ceicărora li se datorează această inedită „ju-cărie”într-un spaţiu şcolar.Din nepriceperedar şi dintr-o predispoziţie spre cârcoteală,am fost şi eu printre cei care au contestat-o.Acum, după ce i-am văzut utilitatea, îmi dauseama că am greşit. Nu fură numai privireaci face mult mai mult: înviorează, umezeşte,purifică şi răcoreşte aerul din jur. Metaforic,e un alt fel de sfinţire a locului menit să fieun izvor de înţelepciune, de cuminţenie şilumină pentru copiii satului.

Şi uite-aşa: prin priceperea unui meşter-meşterel, prin viziunea şi preocuparea abilăa unui primar-voinicel, prin atitudinea con-structivă a unui director cooperant, localulistoric al şcolii e o reuşită împletitură devechi–reînnoit alături de localul nou sortitdesigur şi el învechirii. Un plus de valoaresunt şi băncile şi coşurile de gunoi, decurând instalate în curtea şcolii, care sunt nunumai utile dar şi foarte estetice.

Putem spune pe drept că avem o şcoalăcum nu-s multe pe la sat pentru care mulţine invidiază, ctitorită de un primar truditorpe care poate mulţi nu-l merităm şi pe carela rându-i l-au ajutat alţi oameni de bine,între care la loc de cinste au fost la vremeaaceea senatorul PETRU BAŞA şi deputatulTOADER STROIAN. Noi, beneficiarii ei:elevi, dascăli, părinţi, săteni, dincolo de câr-coteală ar trebui să fim , fireşte, mulţumiţi şirecunoscători.

Viorica Secetă

Meşterul care înfulecă munca!

stefan 12:Layout 2 30/04/2013 4:27 PM Page 8