1. Inteligenţa emoţională

Viaţa noastră afectivă este o latură la fel de relevantă a psihicului uman precum şi cea

cognitivă. Deşi studiile iniţiale arătau mai degrabă prevalenţa raţiunii asupra emoţiei, analiza

psihologică din ultimele decenii a scos în evidenţă complementaritatea dintre acestea două.

Inteligenţa emoţională a intrat în atenţia cercetătorilor în ultimele decenii ale secolului XX.

Marile direcţii în studiul inteligenţei emoţionale au totuşi câteva elemente în comun, printre

acestea menţionăm importanţa reglării emoţionale.

Considerată de Goleman cheia succesului personal şi profesional, inteligenţa emoţională

este un amestec de stăpânire de sine, motivaţie, empatie, gândire liberă, tact şi diplomaţie. Un

nivel mai ridicat de inteligenţă emoţională permite o reglare eficientă a emoţiilor. Inteligenţa

emoţională ca set de abilităţi implică următoarele aspecte: abilitatea de a percepe şi de a exprima

emoţiile corect, abilitatea de a genera anumite trăiri emoţionale care facilitează gândirea,

abilitatea de a cunoaşte şi a înţelege emoţiile, abilitatea de a regla propriile emoţii astfel încât să

se limiteze rolul perturbator al acestora, abilitatea de a transforma emoţiile în catalizatori ai

dezvoltării personale.

Modelul inteligenţei emoţionale se compune din cinci factori clasificaţi astfel: a)

componenta intrapersonală, ce cuprinde optimismul, respectul faţă de sine, conştientizarea

propriilor emoţii, asertivitatea, independenţa şi autorealizarea; b) componenta interpersonală,

care se referă la responsabilitate socială, managementul relaţiilor interpersonale şi empatie; c)

adaptabilitatea, care presupune flexibilitate, rezolvarea problemelor, testarea acurată a realităţii;

d) controlul stresului, factor ce include toleranţa la stres şi controlul impulsurilor; e) dispoziţia

generală, tradusă prin gradul de optimism şi fericire al individului.