-psihologie vindecare emotionala

Upload: mirelle73

Post on 07-Aug-2018

443 views

Category:

Documents


35 download

TRANSCRIPT

  • 8/20/2019 -Psihologie vindecare emotionala

    1/151

      1

    Teodora Anghel

    Psihologia sănătăţii Şi

    Elemente de psihosomatică 

    Editura Eurostampa

    2009

    Preambul

    Această carte se adresează celor care cred că omuleste un continent de mister ce trebuie şi merită

    explorat în profunzime... Se adresează celor care ştiu că, poluarea psihică şideshidratarea spirituală au repercusiuni negative

    asupra trupului...

    Celor care cred că omul bolnav are nevoie şi de o

    chirurgie reparatorie a sufletului şi că descoperireamiezului de stea al fiinţei noastre reprezintă prima

    etapă a vindecării. Cartea de faţă reprezintă începutul unei călătorii

    menită să facă să vibreze fibra sufletească a celorcare se vor erija în rolul de vindecători, adică

    studenţilor mei la medicină. Este o pledoarie pentru

    sensibilitate, răbdare, empatie şi nu în ultimul rândun îndemn pentru a nu lăsa nici o zi fără a irigaterenul interogaţiilor la adresa vieţii. 

  • 8/20/2019 -Psihologie vindecare emotionala

    2/151

      2

    Capitolul I

    Definirea demersului de studiu, obiective, relaţia cu altediscipline, repere istorice

    Motto: „În ceea ce mă  priveşte, nu mă îndoiesc de valoarea sublimă a suferinţei. Cu cât cineva a resimţit mai profund misterul suferinţei, cu atât vaînţelege mai profund forţa transformatoare a acesteia. Cred că ea transformă

    impulsul infantil, caracterizat printr-un sentiment de nelimitare, urgenţă,egocentrism, în misterul compasiunii, mai curând în sentimentul de ,,noi''.

    decât în cel de ,,eu împotriva altuia".Ornish 

    Definirea domeniului de studiu În 1977 psihologia americană foloseşte pentru prima dată

    termenul „health psychology” definind această disciplină: psihologiasănătăţii sau medicală este o disciplină a psihologiei care studiază şi -şilocalizează atenţia asupra: 

    1. 

     promovării şi menţinerii sănătăţii 2.

     

     prevenirii şi tratării bolilor  3.

     

    identificării factorilor psihocomportamentali în etiologia şievoluţia bolilor şi disfuncţiilor  

    4. 

    îmbunătăţirii îngrijirii medicale şi sistemului medical Asociaţia de Psihologie Americană defineşte domeniul psihologiei sănătăţii în felul următor: „ Psihologia sănătăţii este un agregat de contribuţii psihologice specifice, educaţionale, ştiinţifice şi profesionale, pentru promovarea şi menţinerea sănătăţii, prevenirea şi tratamentul bolilor, identificareacorelaţiilor etiologice şi diagnostice ale bolilor şi disfuncţiilor, precum

     şi analiza şi îmbunătăţirea sistemului de sănătate şi a politicii de sănătate.” Domeniile psihologiei sănătăţii sunt. 

    comportamentele care ne influenţează sănătatea obiceiurile sănătoase sau nesănătoase pe care le avem reacţiile comportamentale pe care o persoană le are faţă de boală şi îmbolnăvire 

    Putem adăuga că, psihologia sănătăţii sau a sănătăţii are drept obiect destudiu:

       psihologia bolnavului şi a relaţiilor sale cu ambianţa;  reacţiile psihice ale bolnavului faţă de agresiunea

    somatică şi/sau psihică;  atitudinea bolnavului faţă de îmbolnăvire;  atitudinea bolnavului faţă de moarte;

     

    relaţia medic- bolnav ce constiuie cheia de boltă a psihologiei medicale şi modalităţi de îmbunătăţire a

    acesteia; 

    fenomenul de transfer şi contratransfer în cadrul relaţieiterapeutice;

      aspectele psihologice ale traumelor fizice;

      aplicarea principiilor psihologice în diverselespecialităţi medicale;

      aspecte ale tanatopsihologieişi lista rămâne deschisă în continuare. Există câteva premise ale apariţiei psihologiei medicale printre careamintim cauzele majore ale morbidităţii şi mortalităţii. Dacă în anii 1900 cauzele de mortalitate au fost în primul rând bolile

    infecţioase, la ora actuală OMS (Organizaţia Mondială a Sănătăţii)consideră că pe primele locuri se află următoarele tipuri de afecţiuni:  bolile cardiovasculare

    cancerul

     bolile cerebrovasculare

    accidentele

     bolile iatrogene

  • 8/20/2019 -Psihologie vindecare emotionala

    3/151

      3

    50% din cadrul acestor boli se datorează: stilului de viaţă, astfel fiind necesară evitarea îmbolnăvirilor prin schimbarea stilului de viaţă la nivel individual, de grup, lanivelul colectivităţii; comportamentului inadecvat;

    factorilor de mediu.

    Se preconizează următoarele direcţii: eliminarea poluării; stilul individual (fumat, alcool, sedentarism);

    nonaderenţa la tratamentul impus; costul foarte ridicat (anumite boli presupun spitalizăriîndelungate). Astfel ţările dezvoltate ajung să considere 10 -15% din venitul naţional ca fiind acordate sistemului sanitar;  psihologia poate pune la dispoziţia medicinii metode deinvestigare, intervenţie, cunoştinţe, principii;dezvoltarea ştiinţelor comportamentale aduc explicaţii pentru

    comportamentele de risc şi pentru etiologia unor boli;  trebuie pus accent nu numai pe eradicarea bolii, ci şi pe stareade bine, calitatea vieţii. 

    Relaţia cu alte discipline 

    Psihologia sănătăţii are valenţe în primul rând cu psihologiaclinică.Diferenţe: 

     

     psihologia clinică îşi localizează atenţia asupra sănătăţii şi patologiei mintale

       psihologia sănătăţii îşi localizează atenţia asupra stării de boală şi sănătate. 

    Din domeniul psihologiei generale  trebuie extrase noţiunilereferitoare la procesele psihice fundamentale, inclusiv implicarea lor însuferinţa bolnavului. 

    Din domeniul psihologiei sociale şi al sociologiei  trebuieasimilate noţiuni referitoare la relaţia dintre medic şi pacient, inserţia psihosocială a pacientului, impactul profesiei medicale cu alte profesiiconexe, fenomene psihologice legate de administrarea diferitelortratamente. De asemenea este important de ştiut care este impactul pecare boala şi bolnavul le au asupra comunităţii ca oglindire a stării de

    sănătate a întregii populaţii. Sociologia furnizează date referitoare la premisele socio-culturale şi profesionale ale diferitelor îmbolnăviri darşi privind posibilităţile recuperatorii pentru bolnavi. 

    Psihopedagogia  înarmează terapeutul cu metode psihologiceutile “reeducării” bolnavului. 

    Psihologia prenatală oferă cunoştinţele necesare privinddezvoltarea psihologică a fetusului. 

    De psihologia copilului  vor beneficia pediatrii ca punct de

     pornire în abordarea şi cunoaşterea pacientului copil. Medicina comportamentală  s-a înfiinţat la un an după

     psihologia sănătăţii dar are aceleaşi obiective. Relaţia cu psihosomatica 

    Analiza modificărilor în plan psihologic produse de îmbolnăvire esteaccentuată de psihologia medicală în planul situaţiei de impasexistenţial trăită de bolnav, în timp ce psihosomatica urmăreşte tare dediscomfort psihic şi somatic induse de boală.  

    Psihanaliza a oferit psihologiei medicale o serie de concepteteoretice utile mai ales în ceea ce priveşte s tructura psihicului uman.De asemenea trebuie să amintim importanţa diferitelor tipuri dupăcaracteriologia dinamică freudiană. Nu în ultimul rând îi datorămcunoaşterea mecansimelor de apărare ale eului şi explicarea

    fenomenului de transfer şi contratransfer ce este inerent oricărei relaţiiterapeutice.Antropologia medicală: toate culturile influenţează atitudinea

    faţă de boală. Relaţia cu sănătatea publică: ramurile medicinei care studiază

    starea de sănătate şi boală la nivel de comunitate. 

  • 8/20/2019 -Psihologie vindecare emotionala

    4/151

      4

    Psihologia sănătăţii împrumută tratamentul în special dinepidemologie. Epidemologia cuprinde studii referitoare la stabilirea

    unor factori psihocomportamentali de risc pentru diverse boli (de

    exemplu, traumatismele cauzate de accidentele automobilistice produse

    sub im periul anumitor stări psihice). Pentru psihologia medicală datele oferite de psihopatologie 

     permit o abordare în cunoştinţă de cauză a unor personalităţi morbide.Psihopatologia nu abordează simptomele dintr -o perspectivă organicăîncercând să răspundă la întrebarea „de ce” ci se referă la modalitateaîn care acestea se concretizează în comportamente considerate„anormale” răspunzând la întrebarea „cum”. Este evidentă legăturadintre cele două discipline, psihopatologia oferind mijloace deabordare a pacientului cunoscând situaţia sa patologică. 

    Psihofarmacologia: efectele anumitor medicamente (în primulrând psihotrope) asupra comportamentului bolnavului. 

    Biochimia: substratul chimic al memoriei, ca şi al anumitorstări psihice patologice (depresia). 

    Religia: rolul incontestabil al credinţei în vindecare. 

    Repere istorice ale psihologiei sănătăţii 

    În epoca timpurie tratamentul bolilor era spiritual (exorcism).În  civilizaţia babilo-asiriană  alături de concepţia anterioară  apare şiideea tratamentelor natur ale (medicina naturistă) plus credinţa în puterea talismanelor, amuletelor.În cultura arabică  pentru prima dată este subliniat rolul igienei pentrusănătate. 

    AntichitateaHipocrate, părintele medicinei,  priveşte fizicul şi spiritualul înunitate. Pentru  prima dată vede boala ca fiind indusă de undezechilibru dintre cele patru umori din organism (sângele, bilagalbenă, bila neagră, flegma), acest dezechilibru fiind determinat destările emoţionale pe care le traversează persoana. 

    Mitologia greacă consideră că  Hipocrate a fost fiul luiAsklepsios sau Esculap, zeul medicinei, care avea două fiice (Hygeea,zeiţa prevenirii şi Panaceea, zeiţa tămăduirii bolilor).  Exista concepţia potrivit căreia omul bolnav trebuie să se retragă însolitudine în templu, pentru un regim de trai dietetic, sub atenţia unui preot medic. Această repliere pe sine ar favoriza contactul cu propriile

    emoţii ceea ce conduce la însănătoşire.  Socrate şi Platon aduc în prim plan ideea interrelaţionării dintre

     psihic şi corp, parte şi întreg. Platon spune în Charmides: “ Partea nu se poate sim ţi bine dacă întregul nu se simte bine”. Menţionăm căorientarea psihosomatică este de sorginte socratică fiind opusul viziuniilui Galen care trata boli şi organe bolnave, nu bolnavi.  

    Galen este consider at întemeietorul medicinei europene. În evul mediu se consideră din nou boala ca un efect al păcatului, al pedepsei.În epoca Renaşterii  boala începe să fie privită ca o perturbare a unuiorgan, nu a întregului organism. Secolul al XVII-lea  –   cei trei mari filosofi ai secolului al XVII-leacare s-au preocupat de problema relaţiei dintre minte şi corp:Descartes, Spinoza şi Leibniz. 

    Descartes este unul dintre cei mai importanţi exponenţi aidualismului trup-suflet.

    Spinoza a emis teza că toate evenimentele din trup auevenimente paralele în minte. În secolul al XIX-lea  apare fascinaţia microbiologiei, medicina delaborator şi concepţia conform căreia boala se datorează unor germeni.Germene specific = boală specifică.

    Fleming inventează penicilina, Koch, Pasteur, Pavlovdemonstrează rolul contextului în funcţionarea anumitor organe.Cel mai vestit neurolog al vremii sale la spitalul de boli

    nervoase Salpetriere din Paris, Charcot şi-a consacrat cea mai mare parte a vieţii sale ştiinţifice, anatomiei patologice. Avea 50 de ani cânda abandonat microscopul şi a început să studieze bolile nervoase, maiales isteria. Charcot îşi învăţa studenţii că isteria e  o boală de origine

  • 8/20/2019 -Psihologie vindecare emotionala

    5/151

      5

    nervoasă. Până la el, pentru medicina modernă noţiunea de origine psihică a unei boli f usese de neconceput.Secolul XX:

      curentul fiziologic (Pavlov, Cannon, Seyle)

    o  Pavlov face diferenţierea între reflexele necondiţionateînnăscute ce servesc la satisfacerea unor nevoi

     primordiale (exemplu: hrana) şi cele condiţionate,dobândite care permit organismului să se adapteze lumiiexterioare;

    o  Fiziologul Cannon a descoperit în 1934 că stările decriză predispun corpul către luptă sau evadare. DupăCannon omul este permanent într -o stare de alertă pentru evenimente care ar putea să apară având caracterde urgenţe. Când ele apar, această stare de pregătire esteurmată de schimbări fiziologice de adaptare. Prinnoţiunea de reacţie la starea de criză Cannon a legatexperienţa emoţională de reacţiile provocate înorganism.

    o  Hans Seyle a descris patogeneza stresului. Stresul fizicşi emoţional pune în faţa organismului o cerinţă deadaptare la stresori obişnuiţi. 

      curentul psihanalitic  (Freud, Ferenczi): factorii emoţionaliimplicaţi în tulburările psihosomatice sunt de naturăinconştientă. Trăirile reprimate în inconştient exercită un efectdinamic asupra întregii personalităţi; 

      curentul psihosomatic. Inventatorul termenului“ psihosomatic”este considerat a fi medicul german Christian

    Heinroth (1818).Franz Alexander numeşte tulburările psihosomatice nevroze de  organ sau psihoze de organ. A făcut o distincţie între relaţia deconversiune isterică şi modificările adaptative ale funcţiilor vegetative produse de tensiuni emoţionale; vorbeşte despre nevroza vegetativăcând simptomele fiziologice ce însoţesc tensiunile emoţionale persistă

    datorită absenţei unor interacţiuni externe capabile să descarce acesteafecte. 

    Încă din 1954, Dunbar a listat nu mai puţin de 5000 de publicaţii în acest domeniu în carte sa “ Emo ţiile şi modificărileorganice”. 

      curentul psihobiologic: Holmes şi Rahe pun la dispoziţia

     practicianului scala evenimentelor critice de viaţă   curentul comportamental (E.Miller şi J. Dollard consideră că,

     pacientul poate fi decondiţionat de comportamentele nedoritece pot fi înlocuite cu comportamente dezirabile)

      curentul biopsihsocial (vezi modelul biopsihosocial)

    Următoarelor două  curente, dacă putem să le numim aşa, ele fiindintricate în mod subtil le vom dedica un capitol aparte într -o carteviitoare.

    Vom preciza numai pe scurt câteva caracteristici ale acestora.  curentul energetic sau medicina energetică, vibraţională 

    (Jannine Fontaine, Patrick Drouot, Richard Gerber etc)

    Medicina energetică reprezintă o “filosofie a vindecării” ce se bazează pe ideea esenţială că  omul este un sistem dinamic de energie (corp-minte-suflet -spirit). Principiile sale includ următoarele:

    1.  Sănătatea şi boala îşi au originea în corpul subtil de energie 2.  Acest corp coordonează forţa vitală şi corpul fizic 3.  Emoţiile, gândurile, factorii nutriţionali şi de mediu afectează

    acest corp.Medicina energetică foloseşte drept mediu de vindecare fluxurile bioelectromagnetice ale corpului uman. Ea se bazează pe conceptul de“energie’” în timp ce medicina obişnuită se bazează, în cea mai mare

     parte, pe conceptul de “materie”.Energia este “cărămida de bază” a întregului univers, lucru afirmat încădin vechime de înţelepţi, iar în prezent fizica cuantică a demonstrat cămateria înseamnă mult mai puţin de 4% din univers (după  unele studii,chiar mai puţin de 1%). Restul reprezintă interacţiunea unor câmpuri  informaţionale de energie pură manifestată prin rezonanţă.

  • 8/20/2019 -Psihologie vindecare emotionala

    6/151

      6

    Suntem energie ce funcţioneaza vibrator în registre de lungimi de undediferite, care depăşind corpul fizic se îndreaptă spre Univers într -ocăutare de reântregire, de depăşire a egoului  şi transcendere a Sineluicătre DivinitateTrupul se poate vindeca prin activarea energiilor sale naturale devindecare. În acest scop, medicina vibraţională adună la un loc o serie

    de tehnici derivate din tradiţiile milenare  de vindecare, precummedicina tradiţionala chineză, chi kung, nei kung, acupunctură, yoga,terapie cranio-sacrală, reiki, bioterapie, cristaloterapie, medicinachakrelor, metode de relaxare, suplimente herbale şi nutriţ ionale,terapia florală Bach,  homeopatie, medicină ayurvedică, noesiterapie,consiliere spirituală etc.

    Richard Gerber a încercat să se apropie de lucrul cu corpulomenesc prin intermediul vibraţiilor (cosmice, astrale, biologice) şi săle definească din punct de vedere fizic şi mecanic, să le producă cuajutorul aparatelor şi instrumentele ce ţin de tehnologia modernă.Marele merit al medicului Richard Gerber este acela de a face un

    inventar aproape complet al tuturor mijloacelor de vindecareneconvenţională în cartea sa de referinţă în domeniu, carte ce nu artrebui să lipsească din arsenalul nici unui medic care se respectă,„ Medicina vibraţională”.

    Gerber numeşte medicina convenţională (alopată), ca fiind omedicină de tip newtonian. Medicina alternativă aparţine de medicina vibraţională.

      medicina cuantică (Amit Goswami)Medicina cuantică sau ondulatorie este bazată pe sinteza realizărilorfizicii cuantice, cunoştintelor contemporane despre natura viului şi

    experienţei milenare a medicinei or ientale, având capacitatea meritoriede a integra ştiinţa convenţională, spiritualitatea şi vindecarea Se bazează pe aplicarea unor   doze mici (similare celor naturale) deradiaţie electromagnetică  (cuante) pentru diagnosticarea, tratamentul, profilaxia şi reabilitarea organismului. Fluxul de cuante declanşeazărezervele latente ale organismului atât la nivel de celulă cât şi de sistem

     biologic integru, s porind considerabil imunitatea şi mobilizând forţelede protecţie şi rezistenţă contra devierilor funcţionale apărute.Procesele biologice ce au loc în organismul viu îşi au imagineareflectată identic în structura electromagnetică a câmpuluiinformaţional existent în interiorul, la suprafaţa şi în jurulorganismului. În tratamentul cuantic, impactul are loc la nivel

    informaţional şi nu necesită energii înalte.În terapia cuantică se utilizează acţiunea radiaţiilor de joasă frecvenţă,adică a radiaţiilor electromagnetice inofensive.Analiza aplicării terapiei cuantice prezintă rezultate surprinzătoare.Eficienţa acestei terapii variază de la 90% în cazul dermatologiei, pânăla 99% în gastroenterologie, pneumologie. În acest caz administrarea preparatelor medicamentoase se reduce de 2-4 ori, iar unele afecţiuni(prostatita, radiculita, osteocondroza) se tratează în general, fără  asocierea medicamentelor.Medicina cuantică este bazată deci pe utilizarea cuantelor de energie,adica, pe doze infime de radiaţie electromagnetică  destinatediagnosticului, prevenirii şi regenerări sănătăţii individului. 

    Modele explicative ale sănătăţii şi bolii 

    I Modelul medical a apărut la nivelul de cunoştinţe a secoluluial XlX-lea, concepţia mecanicistă fiind dominantă la acea epocă.Esenţa modelului medical constă în legătura directă care se face întresimptom, boală şi leziune.

    Simplificând la maximum, modelul medical afirmă că boala sau

    simptomul sunt legate direct de natura şi gravitatea leziunii somatice.Astfel, boala era înţeleasă prin ceea ce se putea explica prin leziune deţesut, de organ sau în ultima instanţă celulară.Din nefericire, perpetuarea acestui model a condus la apariţia uneimedicini de organ şi a unei ultraspecializări, cultul aparatelor şi aanalizelor, cu deprecierea cunoaşterii personalităţii bolnavului

  • 8/20/2019 -Psihologie vindecare emotionala

    7/151

      7

    „ Este de mirare, subliniază Delay şi Pichot că un asemenea model deboală să persiste de peste 100 de ani şi să rămână încă  adâncimprimat în conştiinţa populaţiei dar şi a majorităţii medicilor ”. 

    Modelul biomedical consideră deci boala drept consecinţa unoragenţi patogeni externi: 

    traumatici

     biologicitoxici

    Interni:

    dezechilibre biochimiceModelul biomedical consideră că boala:

      afectează doar persoana  se caracterizează prin procese patologice clar definite (de exemplu,

    modificări biochimice)   presupune un diagnostic precis delimitat

      are o etiologie predominant unifactorială  

    necesită un tratament unic (de obicei medicamentos)Eficacitatea acestui model este recunoscută în domeniul bolilorinfecţioase. 

    Limite:

      separă fizicul de psihic şi social   se focalizează doar pe organ, boală, ignorând personalitatea   este unilateral şi mecanicist   ignoră sănătatea şi indirect prevenţia   nu ţine seama de numeroşi factori ce intervin în geneza bolilor  

    Din păcate modelul biomedical este dominant încă în învăţământulfacultăţii de medicină, în sensul că pacientul nu este inclus ca persoană

    în procedura medicală, nu i se recunoaşte calitatea de fiinţă umanăcoparticipantă la actul medical. Din punct de vedere al abordării simptomului, în modelul biomedicalse încearcă decuplarea simptomului. Acesta nu trebuie însă împiedicatsă se manifeste, ci trebuie să nu mai fie necesar ca el să se manifeste,trebuie să înţelegem ce anume vrea să ne indice simptomul.

    Problema medicinii tradiţionale şi a modelului biomedical în specialconstă în incapacitatea de a face acest pas, motivul principal îlconstituie faptul că ea este prea fascinată de simptom. Şi de aceea, eastabileşte o identitate între simptom şi boală, ceea ce înseamnă că nu poate separa forma de conţinut.Astfel, „ se tratează cu multă cheltuială şi o capacitate tehnică

    remarcabilă, organe şi părţi ale corpului dar niciodată omul bolnav caentitate biopsihosocială”(T.Dethlefsen, R.Dahlke, 2008). 

    II Modelul psihologic  depăşeşte explicaţiile mecaniciste alemodelului medical şi mai ales afirmaţia acestuia că leziunea anatomicăare rolul capital. Introduce ideea legăturii dintre corp şi suflet şi reacţia psihologică la factorii de mediu. Presupune existenţa unui conflict careconduce la frustrare, frustrarea la rândul ei implică stresul cronic ce precede starea de boală. 

    Limite: explică boala prin intermediul unor trăsături de personalitate.

    III Modelul biopsihosocial

    Modelul medical biopsihosocial a fost dezvoltat de psihiatrul

    George Engel in 1977.Încercând o sinteză între cei trei  factori, G.Engel elaborează modelul bio-psiho-social al bolii, care evidenţiază  raporturile interdependentedintre factorii biologici, psihologici şi sociali.

    G. Enegel a fost cel mai important susţinător al bolii care puneaccentul pe abordarea integrată, sistemică, a comportamentului uman şial bolii.Enegel a susţinut ca fiecare sistem poate afecta şi poate fi afectat deoricare dintre celelalte. Modelul lui Enegel nu susţine că boala

    medicală  este rezultatul direct al factorilor psihologici şi socio-culturali, ci încurajează mai degrabă o înţelegere mai adecvată a boliişi tratamentului.

    Un studiu realizat în 1971 în privinţa relaţiilor dintre moarteasubită şi factorii psihologici arată, după investigarea a 170 de morţisubite timp de 6 ani că  boli severe şi chiar moartea sunt  asociate custresul psihologic sau traume. Printre elementele cu potenţial

  • 8/20/2019 -Psihologie vindecare emotionala

    8/151

      8

     precipitant menţionăm moartea unui prieten apropiat, supărări, reacţiianiversare, pierderea încrederii în sine, pericol personal etc. 

    S-a demonstrat faptul că mintea afectează sistemul imun,domeniu al psihoneuroimunologiei. Factorii psihologici pot duce la

    efecte biologice care predispun persoana spre o serie de factori de risc.De exemplu, depresia în sine nu produce boli hepatice, dar persoanele

    care suferă de depresie au predispoziţie spre alcoolism şi în consecinţăspre boli hepatice.

    Ideea de bază a acestui model: factori biologici, psihologici şisociali interacţionează într -un sistem complex determinând starea desănătate sau vulnerablitate la boală. 

    După  Glynn Goodal (Iamandescu, 1997) acest model prezintăurmătoarele caracteristici:

    consideră bolile ca rezultând dintr -o interacţiune plurifactorială asupra organismului: f actori biologici, psihologici şi sociali;recunoaşte intervenţia factorului psihic în patogeneza bolilorsomatice, dar nu ca fiind exclusivă (el acţionând prinmodificarea anumitor condiţii ale mediului intern);încearcă să stabilească mecanismele prin care aceşti factori psihici şi sociali influenţează sănătatea - prin intermediulinteracţiunilor - cu factorii de mediu şi biologici.

    2. Etapele abordării bio-psiho-sociale sunt parcurse numai dupădefinirea cu stricteţe a următorilor parametri: 

    natura şi stadiul evolutiv al bolii;tipul factorilor psihici studiaţi: trăsături psihice stabile sau stă ri psihice de moment;

    se are în vedere tipul de conduite: cognitive, emoţionale,

    relaţionale, ca şi rolul direct sau indirect (modulator) alfactorilor psihici asupra evoluţiei bolii (aceştia studiaţi îndiferite momente evolutive: debut, agravare sau vindecare).

    Medicul identifică şi evaluează influenţele pe care mediul de viaţă al pacientului (evenimente şi relaţii sociale) îşi pun amprenta asupra stăriide sănătate a acestuia. Boala modifică atât relaţia pacientului cu elînsuşi cât şi cu ceilalţi. 

    Factori socioculturali şi de mediu: societate

    comunitate

    familie

    religie

    stres

    factori fiziciFactori psihologici:

    cognitivi

    emoţionali volitivi

    motivaţionali experienţe comportamente

    Factori biologici:

    anatomici

    fiziologici biochimici

    genetici

    infecţioşi toxici

    Modelele psihosociale sau umaniste au drept caracteristicăfaptul că în centrul atenţiei este omul,  punând mai ales accent asupranaturii sale sociale.

    Alte caracteristici:

       boala afectează relaţiile interumane (de exemplu, viaţa de

    familie);  se caracterizează prin tulburarea vieţii normale a grupului (de

    exemplu, prin delincvenţă);  etiologia este plurifactorială;  implică terapii multiple (bioterapii, fizioterapii, psihoterapii

    etc).

  • 8/20/2019 -Psihologie vindecare emotionala

    9/151

      9

    Meritul principal al modelul biopsihosocial este

    reintroducerea în medicină a trăirii subiective a bolii. Astfel,bolnavul se poate mobiliza, autonomiza şi participa împreună cumedicul în lupta activă împotriva bolii. Această abordare globală a bolii conduce la o lărgire a raporturilor,unde relaţia terapeutică nu mai este numai un raport medic - boală, ci

    medic- bolnav. Această abordare constă în a lua în considerare cum îşitrăieşte bolnavul subiectiv boala, precum şi modul lui de viaţă în relaţiecu cei apropiaţi, cu medicul şi cu cei care-l îngrijesc. 

    Modelele cognitive cu privire la boală sunt o categorie apartede modele explicative, care consideră esenţiale reprezentările pe care leau oamenii privind boala şi comportamentele ce trebuie adoptate pentru a preveni îmbolnăvirile.Din diversitatea teoriilor privind schimbarea vor fi prezentate încontinuare modelele cognitiv-sociale.

    Dacă cogniţiile au legătură cu comportamentele, înseamnă căschimbarea cogniţiilor duce la schimbarea comportamentelor.Ulterior modelarea cogniţiilor   sociale a fost recunoscută ca elementcentral în programele de cercetare a serviciilor de sănătate. 

    Cele mai importante modele cognitive sunt: 

    1. modelul convingerilor despre sănătate  („health belief model”,Hochbaum, G., 1958 şi Rosenstock, I., 1966)   susţine importanţaraportului cost- beneficiu, văzut  dinspre pacient; în funcţie de acestraport, individul adoptă sau nu comportamente preventive şi respectăsau nu tratamentul prescris, după ce boala a fost diagnosticată. Autorii consideră că percepţia ameninţării îmbolnăvirii şi evaluarea

    comportamentului specific sunt principalii determinanţi aicomportamentului. Modelul a încercat să prezică  comportamentul legat de starea desănătate şi boală, cât şi răspunsul la tratament al pacienţ ilor cronici.Elementele cheie ale percepţiei individuale sunt: susceptibilitatea la boală, severitatea ei, costurile legate de un comportament adecvat, beneficiile acestuia şi sugestii de acţiune. Secundar, utilizarea acestui

    model prezice screeningul populaţiei care prezintă motivaţia menţineriiunei sănătăţi bune. Criticile aduse modelului sunt bazate pe lipsacuantificării factorului emoţional, a celor sociali, precum şi a lipsei deschimbare în faţa problemelor (model static). Variabile măsurate pentru predicţia comportamentului: 

       percepţia susceptibilităţii la îmbolnăvire;

     

    anticiparea severităţii consecinţelor bolii;   beneficiile eficacităţii comportamentului recomandat;  costurile sau barierele în adoptarea comportamentului;   motivaţii pentru acţiune (percepţia simptomelor, a influenţei

    sociale şi a campaniilor de educaţie pentru sănătate);  

    motivaţia pentru sănătate. Iniţial dezvoltat pentru a înţelege comportamentele preventive,modelul a fost ulterior folosit pentru a diferenţia între uncomportament favorabil şi un comportament dăunător sănătăţii, înspecial pentru identificarea factorilor care se corelează cu utilizareaserviciilor de sănătate şi complianţa la tratamente.Credinţele despre sănătate se  corelează cu comportamentul şireprezintă un indicator de diferenţiere între cei care vor adopta şi ceicare nu vor adopta un comportament compliant la tratament.

    2. modelul comportamentului planificat  („theory of planned behaviour"- Ajzen, I & Fishbein, M, 1967, 1988): individul are un,,plan de acţiune”  ce presupune comportamente cu efect asuprasănătăţii şi care pot apărea sub presiunea socială exercitată de ceilalţi.Este un model bazat pe autoeficacitate.

    Modelul a fost dezvoltat cu scopul de a contribui la:

    înţelegerea şi predicţia influenţelor motivaţionale care nu  sunt

    sub contr olul voliţional al individului; identificarea factorilor asupra cărora să se direcţionezestrategiile pentru schimbarea comportamentului;

    explicarea oricărui tip de comportament (de exemplu, de ce o persoană are contacte sexuale neprotejate).Limite: modelul nu ia în considerare variabile demografice şi

     personalitatea; definirea constructului „percepţia controlului asupra

  • 8/20/2019 -Psihologie vindecare emotionala

    10/151

      10

    comportamentului”  este ambiguă şi creează probleme în măsurareavariabilei.Modelul oferă o descriere clară a procesului prin care atitudinile şicredinţele determină comportamentul şi este folosit pe scară largă în  cercetări pentru promovarea sănătăţii 

    Modelul a fost aplicat în domeniile: fumat,  consum de alcool,

    comportament sexual, comportament alimentar, exerciţiul fizic, auto-examinarea sânului etc. Analiza studiilor care au folosit acest model aadus dovezi care susţin că modelul a dus la creşterea puterii de predicţie a intenţiilor şi comportamentului. 3.  modelul „acţiunii de bun simţ”  („theory of reasoned action"-Ajzen, 1970): individul adoptă un comportament privitor la sănătate, înconformitate cu ceea ce este acceptat în comunitatea din care face parte.

    4.  modelul autoreglării  („self -regulation model”- Leventhal, 1985): bolnavul va reacţiona în funcţie de modul în care percepe şi îşireprezintă boala. Acest model identifică drept determinantă importanţaatitudinii faţă de boală şi anume: 

      abilitatea de identifica semnele şi simptomele ce sugerează  boala, ca şi identificarea acestora cu un nume de boală (deexemplu: ,,ulcer ”);

      consecinţele anticipate ale bolii;   fizice (incapacitatea de a căra greutăţi);  emoţionale (teama de recidivă a bolii);  sociale (incapacitatea de muncă, pensionarea);  economice (incapacitatea de întreţinere a familiei).

    5. modelul localizării controlului asupra sănătăţii (Wallston, K.A.,

    Kaplan, G.D. şi Maides, S.A., 1976)  asupra căruia vom reveni lacapitolul despre modelele de sanogeneză.  Scopul teoriei este să prezică comportamentul favorabil sănătăţii prin  măsurarea unui singur factor personal: credinţa despre controlulindividului asupra sănătăţii (Norman & Benett, 1999). Localizarea controlului asupra sănătăţii este gradul în care un individcrede că sănătatea sa este controlată de factori interni sau externi.

    Singura variabilă măsurată, credinţa individului despre localizarea  controlului asupra sănătăţii include:

      credinţa că individul poate controla propria sănătate (controlintern);

      credinţa  că sănătatea individuală se află sub controlul altor persoane (controlul extern al altora);

     

    credinţa că sănătatea individuală este influenţată de întâmplaresau soartă (controlul extern al sorţii).  

    Se presupune că există  o mare probabilitatea ca cei care cred că aucontrol asupra sănătăţii lor să adopte un comportament favorabil  sănătăţii (Conner & Norman, 1999).Dezvoltarea responsabilităţii individului faţă de propria sănătate prin adoptarea unui comportament sănătos este una din strategiile promovării  sănătăţii, astfel localizarea controlului asupra sănătăţii adevenit un construct favorit în studiile de cercetare pentru predicţiacomportamentului sănătos. 

    Originile acestui model se regăsesc în teoria învăţării sociale, potrivit căreia probabilitatea ca un comportament să fie adoptat într -osituaţie specifică este în funcţie de doi factori:

      aşteptarea individului că acel comportament va conduce la un anume rezultat şi 

      măsura în care rezultatul este valorizat. 6. modelul transteoretic (Prochaska , J.O. şi DiClemente, C. 1979)Dezvoltarea modelului se bazează pe analiza comparativă a teoriilor  de psihoterapie şi schimbarea comportamentului existente în anii ’50 (teoriile freudiene, skinneriene sau rogeriene) pentru a identifica

     principii comune ale schimbării (Prochaska et all., 1994). Rezultatul a

    fost identificarea a nouă procese ale schimbării comune teoriiloranalizate (de aici şi  numele: transteoretic) care pot fi aplicate, fie lanivelul experienţei individuale, fie la nivelul mediului pentru a produceo schimbare în comportament. Cele nouă procese sunt:

      dezvoltarea conştienţei   eliberarea socială 

  • 8/20/2019 -Psihologie vindecare emotionala

    11/151

      11

      dezvoltarea emoţiei   auto-reevaluare

      devotament/determinare

      condiţionarea măsurării   controlul mediului

      răsplata 

     

    relaţii interumane de ajutor. Modelul transteoretic se bazează pe principiul necesităţii de a  

    identifica stadiul în care se găseşte un individ, în raport cu schimbarea  comportamentului asociat cu un anume risc şi accentuarea intervenţiei pe acele procese care sunt specifice stadiului respectiv (Conner &

     Norman,1999). Schimbarea nu este unidirecţională, revenirile la fazeanterioare fiind foarte probabile, fără ca progresul să fie întrerupt.  Modelul se concentrează pe individ, fără a lua în considerare influenţafactorilor de mediu care influenţează comportamentul.

    Concepte fundamentale în psihologia sănătăţii: sănătate, boală,vindecare, echilibru, tratament, tămăduire 

    Pentru OMS, sănătatea nu este condiţionată doar de absenţa bolii şi disfuncţia ei, ci se referă la un proces complex şimultidimensional, în care starea subiectivă  de bine este un elementfundamental. Componentele stării de bine sunt: 1.acceptarea de sine: atitudine pozitivă faţă  de pro pria persoană,acceptarea calităţilor şi defectelor personale, percepţia pozitivă aexperienţelor trecute şi viitoare;

    2. relaţii pozitive cu ceilalţi: încredere în oameni, sociabilitate,intimitate, nevoia de a primi şi a da afecţiune, atitudine empatică,deschisă, caldă;3.controlul: sentimentul de competeţă şi control personal asuprasarcinilor, îşi creează oportunităţi pentru valorizarea nevoilor personale, face opţiuni conform cu nevoile proprii;

    4.sens şi scop în viaţă: direcţionat de scopuri de durată medie şi lungă,ex perienţa pozitivă a trecutului şi relevanţa viitorului, convingerea cămer ită să te implici, curiozitate;5.dezvoltarea personală: deschidere spre experienţe noi, sentimentulde valorizare a potenţialului propriu, capacitate de autoreflexie, percepţia schimbărilor de sine pozitive, eficienţă, flexibilitate,

    creativitate, nevoia de provocări, respingerea rutinei. Sănătatea înseamnă nu numai lipsa bolii , ci şi conştientizarea

    sănătăţii, educaţia şi intensificarea sănătăţii. Este util să facem mai întâi următoarele precizări

    terminologice:

     

    patibilitatea se referă la capacitatea de a ne îmbolnăvi; 

    etiologia sau patokineza reprezintă cauzele bolii; 

    patogeneza  este difuziunea intra organismică  a procesului perturbat sau perturbant (ea reprezintă o sumă   de procesecauzale, dintre care unele au funcţii reglative); 

      patoplastia: particular ităţile individuale de manifestare a bolii.Procesele organismice care se opun bolii sunt procese anti- patice. Dacă sunt eficiente, ele duc la vindecare;

      higiogeneză (sănătatea se mai numeşte şi stare higidă);  sanogeneza: întărirea, ,,augmentarea” sănătăţii;  profilaxia: evitarea îmbolnăvirii sau a desfăşurării grave a bolii

    sau a complicaţiilor unei stări morbide;  vulnerabilitate:  susceptibilitate, nivel de rezistenţă. Este

    determinată de factori predispozanţi (biologici) şi de precipitare(sociali, psihologici, comportamentali);

      expectanţa de viaţă  reprezintă speranţa de viaţă la naştere

    (numărul de ani care se presupune că-i va atinge persoanares pectivă de la naştere);   calitatea vieţii: stare generală de bine, satisfacţii profesionale şi

    interpersonale, confort economic, psihic, sexual, vitalitatefizică. 

  • 8/20/2019 -Psihologie vindecare emotionala

    12/151

      12

    Rolul culturii în definirea bolii şi sănătăţii 

    Reprezentând un „mod", un stil” de viaţă, cultura condiţioneazăatât reacţiile faţă de boală, cât şi valoarea ce se acordă sănătăţii cafenomen social. De aceea sănătatea şi boala sunt apreciate în funcţie de

    anumite standarde normative proprii culturii respective, tipului desocietate şi nivelului de dezvoltare la care ea a ajuns. Diferenţ ele seconstată în ceea ce priveşte statutul bolnavului, natura stăriiconsiderate ca normală sau patologică. 

    Studii antropologice au constatat, de exemplu, că în societăţi cacele din Tibet, Birmania şi Turcia, infirmii şi schilozii sunt respinşi cafiinţe inferioare, în timp ce în alte societăţi, ca în Afganistan şi Co reea,aceştia sunt consideraţi ca posedând abilităţi speciale, con ferindu-li-seun statut superior.

    Medicii sunt cei care definesc boala şi o creează ca ,,rol”  socialfiind influenţaţi însă de câmpul social de evaluare a bolii şi sănătăţii.

    Există fenomenul modei în tratamentul unor boli: cazul psihanalizei în tratarea nevrozelor, cazul chirurgiei plastice, alcontrolului naşterilor, al folosirii anticoncepţionalelor, al atitudinii faţă de avorturi, care sunt tot atâtea direcţii prin care socialul ş i culturalulîşi spun cuvântul asupra a ceea ce se consideră  a fi normal sau patologic.

    De asemenea, întâlnim fenomene ale modei şi în maladiamentală: criza de isterie întâlnită la Charcot nu se mai predomină înzilele noastre, frigiditatea care trecea până nu demult ca o virtutenecesită la ora actuală ore de intrevenţie psihoterapeutică. 

    Referindu-ne tot la domeniul patologiei mintale Francois Laplatine(Jaccard, 1994) remarca foarte just că „ nu devii nebun cum doreşti tu,cultura a prevăzut totul ”. 

    În cele ce urmează vom face referire la o multitudine de punctede vedere privind semnificaţia stării de sănătate şi boală. 

    După C.Herzlich, sănătatea presupune trei dimensiuni:absenţa bolii;

    o constituţie genetică bună, respectiv un capital biologicînnăscut; o stare de echilibru a organismului, stare dată de capacitatea deadaptar e a individului la tot ceea ce ţine de mediul său de viaţă :f actori atmosferici, alimentaţie, muncă, relaţii afective,evenimente stresante ale vieţii, integrare în grupurile de

    apartenenţă  (familie, grup profesional, clasă socială, gru p de prieteni etc).Sănătatea spune A.Athanasiu (1983) este privită: 

      de către patolog, ca o stare de integritate;  de către clinician, ca o lipsă de simptome;  

    de către bolnav, ca o stare de bien-etre.După Vithoulkas sănătatea este:

     

    eliberarea de durere în corpul fizic;   o stare de bine în general;   eliberarea de pasiune pe plan emoţional, având ca rezultat o

    stare de calm şi seninătate;  

    eliberarea de egoism în sfera mentală, având ca rezultat finalunificarea totală cu Adevărul. Din punct de vedere social, sănătatea  este acea stare a

    organismului în care capacităţile individuale sunt o ptime pentru ca persoana să-şi îndeplinească în mod adecvat rolurile sociale.După Downie (1992), sănătatea presupune două componente:

       bunăstarea fizică, psihică şi socială;  fitness - forma fizică optimă, cu cei patru S (din engleză): 

    Strenght - forţă fizică; Stamina - vigoare (rezistenţă fizică); 

    Suppleness - supleţe fizică;Skills - îndemânare (abilitate) fizică.Din punctul de vedere al medicinei cunatice dr.Youri Kheffeits

    medic şi cercetător rus în domeniul medicinii cuantice, la InstitululEnergetic din Moscova, formulează următoarea definiţie a stării desănătate: „Sănătatea constă în armonia relaţiilor energetic-informaţionale dintre individ şi natură. Această armonie se exprimă

  • 8/20/2019 -Psihologie vindecare emotionala

    13/151

      13

     prin optimizarea mecanismelor de autoreglare, autoapărare şiautovindecare a organismului viu. O dinamică activă a sănătăţiiimplică organismul ca întreg, pe plan fizic, mental şi spiritual ”.

    Componentele sănătăţii:   absenţa bolii, disfuncţiilor şi dizabilităţilor    atitudinea pozitivă faţă de viaţă 

     

    asumarea controlului propriei vieţi   rezistenţă fizică şi fiziologică   stare subiectivă de bine 

    Dimensiuni:

    fizică emoţională intelectuală socială  profesională o biectivă 

    subiectivă Parametri:fizici: se referă la capacitatea de a realiza activităţi fizicevariate

     psihici: capacitatea de adaptare la cerinţele mediului sociali: capacitatea de a-şi îndeplini optim rolurile prescrisesocial

    Grade de sănătate:   sănătate optimă    bună   lipsa confortului

     

     precară   foarte precară   deces

    Sănătatea psihică 

    Motto: ,,Sentimentele sunt mai contagioase decat bacteriile şi viruşii.” Amit Goswami

    Persoana sănătoasă sufleteşte se poate recunoaşte după două

    trăsături principale:   sentimentul de bunăstare, linişte şi pace interioară   relaţii ,,normale" cu semenii şi societatea

    Din punct de vedere psihic,  considerăm că  sănătatea  presupune:

      acea stare a organismului în care capacitatea lui de a desfăşuradiferite activităţi (muncă, activităţi recreative etc) este optimă; 

      capacitatea de a ne înţelege emoţiile, de a ne recunoaşte stărileemoţionale prin care trecem, de a le integra deci, inteligenţăemoţională; 

      capacitatea de a ne rezolva problemele şi de a dispune de suficiente

    mecanisme de coping;  capacitatea de a iubi, de a ne preocupa de soarta celorlalţi, de a fi

    toleranţi, de a avea compasiune; 

     

    relaţii afectuoase, strânse cu ceilalţi, empatie, dar şi un gradrezonabil de autonomie personală. 

    Forma supremă  a sănătăţii psihice  după psihologul deorientare umanistă Abraham Maslow (1976) poate fi recunoscută prinidentificarea următoarelor   trăsături ce aparţin personalităţiiautorealizate:1. Orientare realistă în viaţă;2. Se acceptă pe sine, pe alţii şi lumea înconjurătoare aşa cum suntei/ele;3. Are un înalt grad de spontaneitate;4. Este centrată pe probleme şi nu pe tr ăirile subiective;5. Atitudine de detaşare şi nevoie de intimitate;6. Autonomie şi independenţă;7. Apreciere elastică a oamenilor şi lucrurilor, lipsită de stereotipii;

  • 8/20/2019 -Psihologie vindecare emotionala

    14/151

      14

    8. Are experienţe spir ituale sau mistice profunde, deşi nu în modnecesar cu caracter religios;9. Se identifică cu omenirea, are interese sociale puternice;10. Relaţiile sale afective intime sunt profunde şi cu mare încărcăturăemoţională, practicate cu puţine persoane, şi nu superficiale dar cumulte persoane;

    11. Împărtăşeşte atitudini şi valori democratice;12. Nu confundă mijloacele cu scopurile;13.Simţul umorului este superior, detaşat filosofic, nu ostil ş ivindicativ;

    14. Are mare potenţial creator;15. Se opune conformismului cultural;

    16.Transcende mediul lui de viaţă nu se conformează acestuia. Specialistul în fizică cuantică Amit Goswami  introduce

    noţiunea de sănătate pozitivă ca o analogie cu noţiunea de „sănătatementală  pozitivă” creată de A.Malsow.

    Psihologul Uma Goswami evidenţiază un alt aspect. Ea spune

    ca persoanele care au o sănătate mentală pozitivă emană  sentimente pozitive, precum pacea. Goswami citează exemplul marelui înţeleptdin India, Ramana Maharshi, în apropierea căruia numeroşi oamenisimt o pace adâncă. Ea o numeşte sănătate mentală radiantă (Goswami,2003).Tot ea ne recomandă să evităm contaminarea cu sentimente negative şi,dacă vorbim de o igienă adecvată pentru corpurile subtile, cu gândurinegative. Importante sunt şi vizitele  pe care este bine să le facem persoanelor care deţin ele însele o sănătate pozitivă. În India, acest fapt poartă denumirea de satsang  - a fi în compania unor persoane puţin sau

    deloc separate de întreg. Pentru cei preocupaţi de sănătatea pozitivă,satsang-urile sunt mai importante decât controalele de rutină , aceleîntâlniri cu aparate de pus diagnosticul, în cabinetul unui medic.

    Boala

    Motto: „ A asculta boala ca şi cum ar fi un limbaj, un semnal a! organismuluicătre noi pentru a înţelege cauzele ei, este o modalitate de autocunoaştere, de

    comunicare cu noi înşine, în aspectele noastre cele mai profunde şi este un prim pas către vindecare.” A.Mayer  

    Boala reprezintă:   o formă particulară de existenţă a materiei vii (filosofie)    o abatere de la normă (sociologie)  efect al unor agenţi

     patogeni sau traumatici (modelul biomedical)

      o manifestare a eşecului de adaptare (modelul biopsihosocial)

    Definiţia bolii: manifestare a eşecului de adaptare în luptă cuagresiunile biologice, fizice, chimice şi  psihosociale. (modelul biopsihosocial).

    Literatura anglo-saxonă utilizează trei termeni pentru a definidimensiunile particulare ale bolii: illness, disease, sickness.Illness  - se referă la realitatea subiectivă  a bolii, la ceea ce

    simte, percepe bolnavul. Nu suferinţa corporală, ci percepţiaindividuală a unei schimbări negative în bunăstarea sa şi în activităţilesale sociale. Este ceea ce el trăieşte, simte şi interpretează pornind de lasemnele care îi perturbă viaţa.După Lazarus (1994) illness se referă la acele afecţiuni şi simptometrecătoare, cum ar fi infecţiile respiratorii în urma cărora ne revenim înmod obişnuit, stările dureroase, suferinţa şi depresiile, lipsa de vigoarefizică, stările de moleşeală.

    Disease - se referă la realitatea biofizică a bolii, respectiv boalaaşa cum este ea definită de cunoaşterea ştiinţifică biomedicală: caanomalie funcţională  a structurii sau fiziologiei organismului.Respectiv, se referă  la afectarea structurală a ţesuturilor, cum ar fidispunerea plăcilor ateromatoase de colesterol pe peretele interior alarterelor (ateroscleroza) şi cancerul.

  • 8/20/2019 -Psihologie vindecare emotionala

    15/151

      15

    Referitor la complementaritatea celor două  aspecte ale bolii,antropologul american Arthur Keinman scrie: ,, Disease se referă ladisfuncţiile proceselor biologice şi/sau  fiziologice, în timp ce termenulillness trimite la experienţa psihică şi la semnificaţia percepţiei  bolii”. (J. Benoist, 1995).

    Sickness  - se referă  la a treia dimensiune a bolii, respectiv la

    realitatea socioculturală a bolii. E vorba despre modelarea, în relaţie custructurile sociale, a rolului social al bolnavului, formele socialmente

    adaptabile ale maladiei, atribuirea etichetei de bolnav persoanei

    respective.

    Calitatea vieţii în boală poate fi urmărită prin următoareledimensiuni:

    Fizice:

     

    mobilitate

      îngrijire personală   controlul reflexelor

      absenţa durerii  

    vitalitatePsihosociale:

      relaţii interpersonale   activitate intelectuală  reacţii şi stări emoţionale   comunicare

    Independente:

      sexualitate

      somn

      alimentaţie   muncă  

    îngrijirea casei   recreere

      hobbyComportamentul faţă de boală şi rolul de bolnav sunt influenţate deexperienţa anterioară a persoanei faţă de îmbolnăviri şi de convingerile

    culturale despre boală. Trebuie întotdeauna evaluată influenţa culturală privind relatarea şi prezentarea simptomelor.Suchman (Tudose, 2000) descrie cinci stadii ale comportamentului faţăde boală: 

      apariţia pe scenă a simptomului (ceva nu e în regulă)  asumarea stadiului de rol de bolnav (cineva are nevoie de

    doctor)  f aza de contact medical (se caută un doctor)  etapa de rol de pacient dependent (decizia de a transfera

    controlul doctorului şi de a urma tratamentul prescris)  vindecarea (faza de reabilitare, renunţarea la rolul de pacient).

    Boala ca abatere de la norme

    Există anumite tipuri de afecţiuni, care sunt consider ate castigmatizante din punct de vedere social. Spre exemplu, la ora actualăeste vorba despre SIDA, în trecut erau stigamtizate victimele surzeniei,

    ale subnormalităţii mentale sau tuberculozei. Janis, referindu-se la bolnavii gravi, introduce noţiunea de victimizare (spre exempluspunem despre cineva că este victima maladiei SIDA). Cercetările de sociologie medicală au atras atenţia, pe de o parte,asupra condiţiilor de viaţă ale celor stigmatizaţi, pe de altă parte, auîncercat să sensibilizeze medicii cu privire la consecinţele propriiloretichete diagnostice asupra vieţii pacienţilor. Semnificaţia socială a stigmatului e veche. Grecii foloseau cuvântul„stigma”  pentru a desemna tăieturi, arsuri sau alte semne corporalecare, aplicate pe un individ, îl marcau drept sclav, criminal sau proscris. O persoană astfel marcată exclusă de la relaţiile socialenormale. Astăzi, termenul e folosit cu referire la orice condiţie, atributsau particularitate care marchează un individ ca inacceptabil, inferiorcultural sau exclus.De obicei, cancerul rectal este înţeles ca stigmatizant, mai ales dacănecesită colostomie şi sunt necesare eforturi speciale pentru a ajuta pacienţii să facă faţă intervenţiei chirurgicale mutilante sau

  • 8/20/2019 -Psihologie vindecare emotionala

    16/151

      16

    desfigurante, ca să reziste, în plus, problemei stigmatului şi efectelorlui sociale.Ceea ce numim ,,boală” poate fi considerată şi o abatere de la ,,norme” stabilite sau admise în cadrul unei anumite culturi. M. Mead a arătat că,la popoarele primitive, există ,,norme” acceptate social privind chiar şifrecvenţa ,,scaunelor”!

    BOALA CA ŞANSĂ sau despre puterea vindecătoare a bolii 

    Motto: „Trebuie să ne învăţăm cu supleţea, să îndrăznim să ne schimbăm, săoptăm pentru metamorfoză. O conştiinţă pietrificată se prelungeşte într -un

    corp care rugineşte, apoi într -o viaţă în care o serie de părţi componente vorîncepe să scârţâie, unele după altele.”

    Andre Givaudan

    Germenul oricărei  boli este întotdeauna îngropat pe terenulconştiinţei noastre. Boala, dizarmonia unei părţi din fiinţa noastră estemijlocul cel mai radical şi mai grăitor creat de Inteligenţa Naturii, pentru a ne sugera să reconsiderăm anumite lucrur i, să facem curăţenie prin cotloanele cele mai ascunse ale fiinţei şi să ne regăsim armonia. 

    Boala poate fi privită ca o criză  în viaţa omului, dar cuvântul,,criză”  provine din grecescul krisis, care înseamnă decizie. Eaînseamnă aşadar un punct de cotitură, decizia pe care trebuie să o luămconstă în a trece de la acel aspect al polarităţii pe care îl manifestăm lamodul extrem la celălalt, în acelaşi timp acceptându-1 remarcă

     psihologul umanist T.Dethlefsen şi medicul Ruediger Dahlke. Apariţia unei boli declanşează două probleme diferite:   în primul rând persoana  are de-a face cu procesul bolii

     propriu-zis: viroză, infarct, tumoare malignă;   în al doilea rând, persoana se confruntă cu modul în care

    societatea sau cultura ei tratează afecţiunea —   „cu toate judecăţile, temerile, speranţele, miturile, povestirile,

    valorile şi semnificaţiile pe care o societate le anexează fiecărei afecţiuni”.

    Cauzele bolilor le putem clasifica în cauze mentale, psihice şi fizice:cauzele mentale ţin de existenţa unui mod greşit de a gândi, de prezenţa unor idei fixe, a unor obsesii care ne fac să gândim înmod negativ, pesimist; „Faptul că mintea domină trupul, deşi

    neglijat de biologie şi de medicină, reprezintă cel mai fundamental lucru pe care-l cunoaştem despre procesul vieţii”spune medicul şi psihanalistul  Franz Alexander. Cel mai bunmedicament este să-1 facem pe pacient să înţeleagămecanismele îmbolnăvirii şi vindecării; cauzele psihice  vizează o percepţie greşită, ţin de existenţaunor sentimente şi emoţii negative, cum ar fi tristeţea,sentimentele de nefericire, de ostilitate, de mâhnire, etc; m ulte boli sau indispoziţii apar ca urmare a refuzului nostru de arenunţa la vechile tipare de gândire, la emoţii, atitudini şi posesiuni, care conduc către manifestarea extremă a uneia dincele două polarităţi. Boala maschează de multe ori o temere ş i poate reprezenta chiar un mijloc prin care individul să continuesă  evite confruntarea sau manifestarea temerii respective.Eliminarea simptomelor făr ă tratarea emoţiei corespondenteconduce inevitabil la apariţia altor simptome sau la eşecultratamentului aplicat.

    cauzele fizice  sunt cauze uşor detectabile şi vizează un tratament greşit aplicat organismului în ceea ce priveş terespiraţia, alimentaţia, viruşi şi bacterii, poluare etc.  Privind lucrurile dintr-o perspectiva psihospirituală, medicul

    C.Page (2003) a formulat următoarele afirmaţii care definesc starea de boală:    boala este doar o altă manifestare a vieţii, însemnând un

    moment al schimbării şi o şansă pentru creşterea sufletului;  de cele mai multe ori,  boala sau dizarmonia apare mai întâi la

    nivelul minţii, şi abia apoi la nivelul trupului;  

  • 8/20/2019 -Psihologie vindecare emotionala

    17/151

      17

      dacă dizarmonia nu este rezolvată la nivelul minţii, boala se vadeclanşa la nivel fizic, manifestând un pol al existenţei aflat înstare extremă, cu excluderea totală  a celuilalt pol. Scopulsuprem constă în recunoaşterea şi acceptarea tuturor părţilorcare alcătuiesc fiinţa noastră, pentru a ne recâştiga astfeltotalitatea sau starea de sănătate; 

     

    semnalele şi simptomele manifestate de corp ne indică faptul călipseşte ceva şi ne focalizează atenţia către zona de dizarmonie;   mesajul poate fi folosit numai pentru tratarea cauzei fizice, dar

    dacă există o înţelegere psihospirituală mai profundă, el poate fidescifrat şi folosit pentru a trata fiinţa în totalitatea ei; 

     

     boala nu reprezintă numai un mesaj, ci ne indică şi instrumentul prin care putem restabili armonia. Acest lucru pare greu de

    înţeles atunci când ne confruntăm cu boli precum SIDA,cancerul sau scleroza în plăci, asociate cu o mare suferinţă şi cuslabe speranţe de viaţă; 

      de cele mai multe ori, boala acţioneaza ca un fel de ,,purtător de

    cuvânt”  în locul individului, afirmând lucruri care nu pot fispuse altfel. Dacă mesajul este auzit, boala poate fi eliminată; 

      oricât de bună ar fi îngrijirea medicală, aceasta nu va putearestabili armonia până când individul nu înţelege că beneficiileobţinute nu îi asigură o satisfacţie pe termen lung. Fără a exagera putem spune că orice boală şi -ar pierde sensul

    dacă ar putea fi vindecată fără să i se cunoască cauza. Dacă , deexemplu, unei persoane care a fost plină de resentimente şi ură întreagaviaţă, i se va face un transplant de inimă fără ca să-i cunoaştem sensul(şi mai ales fără ca pacientul respectiv să -l înţeleagă) nu putem vorbide tămăduire, nici măcar de vindecare, ci doar de ameliorare, sănătateadobândită în urma intervenţiei ce are loc doar la nivel fizic fiind extremde instabilă. Referitor la cele spuse mai sus medicul cardiolog Ornish neîmpărtăşeşte din experienţa sa: „În munca mea cu oameni care au bolide inimă, de multe ori se produc atât tămăduirea, cât şi vindecarea.Când inima emoţională şi inima spirituală încep să se deschidă, inima

     fizică le urmează adesea. Gradul de reversibilitate a bolii coronariene se produce în primul rând atunci când pacienţii îşi schimbau stilul deviaţă.  E minunat când intervine vindecarea, dar tămăduirea are osem nificaţie şi mai mare, fiindcă prin ea ajungi într -un loc unde teeliberezi şi mai mult de suferinţă.”  

    Dacă tratăm boala cu compasiune şi înţelegere iluminată, atunci

    aceasta poate fi interpretată ca o provocare, ca o criză de vindecare ş ica o oportunitate. Boala ne oferă marea şansă  de a afla mai multedespre cine şi despre cine suntem.

    Daca înţelegem mesajul spiritual al bolii, atunci ea va plecasingură, pentru ca ea nu a venit ca să ne facă rău, ci ca - prieten carevrea să ne spună că trebuie să ne schimbăm, am stagnat în evoluţianoastră spirituală, că nu dorim să ne ascultăm vocea interioară şi căexistă posibilitatea de a ne rata scopul existenţei acesteia. Poate căaceasta este una din premisele apariţiei vindecărilor numitemiraculoase.

    A fi ,,bolnav" nu este o condamnare nici o evaluare morală, ci o

    mişcare în cadrul procesului mai larg al vindecării, refacerii şireintegrării ritmurilor naturale ale vieţii. Atunci când suferinţa eabordată pozitiv, afecţiunea are mai multe şanse să se vindece, astfel că persoana poate să crească şi să se împlinească în cadrul acestui proces.

    Toţi oamenii care se îmbolnăvesc se află în căutarea unui sens,nu e suficient să ştim că avem o boală, avem nevoie să ştim de ce avemacea boală.

    În al doilea rând întrebarea care apare este următoarea: De ceeu? Ce înseamnă asta? Ce am făcut rău? Cum a fost posibil? Avemnevoie să ataşăm o semnificaţie afecţiunii respective, semnificaţie caredepinde în cea mai mare măsură de modul în care societatea în caretrăim o atribuie.Din nefericire, suferinţa (semnificaţia atribuită bolii) atunci când sunăa condamnare poate fi chiar mai distructivă decât însăşi afecţiunea.Simptomul nu este altceva decât expresia vizibilă  a unui procesinvizibil care are loc la nivelul corpului f izic şi care doreşte să ne

  • 8/20/2019 -Psihologie vindecare emotionala

    18/151

      18

    indice că ceva nu este în ordine, pentru a ne determina să ne punemîntrebări, să vedem ce anume ne lipseşte.

    T.Dethelfsen (2008) ne aminteşte că bolnavul era întrebat maiînainte ,,Ce vă lipseşte?”deşi acesta r ăspundea mereu cu ceea ce aveaîn plus: ,,Am dureri”. Astăzi s-a tr ecut la întrebarea: ,,Ce aveţi?” Aceste două  maniere polare de a întreba ,,Ce vă lipseşte?”ş i ,,Ce

    aveţi?” sunt foarte concludente la o examinare mai atentă. Amândouă sunt potrivite pentru bolnav. Unui bolnav îi lipseşte întotdeauna ceva.Dacă îi lipseşte totuşi ceva pentru a fi sănă tos atunci este nesănătos(ne-întreg), adică bolnav. Această stare de a fi bolnav se manifestă încorp prin simptom.

    Mi se pare deosebit de interesantă şi adecvată abordareamedicinei holiste, vibraţionale, cuantice sau cum vreţi să o numim carespune că, „boala şi vindecarea sunt concepte pereche, concepte duale,care se referă numai la conştienţă şi care nu sunt aplicabile corpului -un corp nu poate fi nici bolnav, nici sănătos. În el se pot oglindi doarstările corespunzătoare de conştienţă.”  

    Gândim un anumit lucru, simţim cu totul altceva şi acţionăm diferit decum gândim sau simţim.

    Îmbolnăvirea minte-corp este o ocazie fantastică,  spunefizicianul Amit Goswami, un semn evident că este momentul să netrezim, să conştientizăm inteligenţa supramentală. Este ca şi cum am filoviţi cu un obiect tare, însă  lovitura este extrem de benefică. Totuşi, până acum, foarte puţini oameni au folosit cu succes acest tip deinteligenţă.

    Concluzionând, boala nu numai că  amplifică nivelul deconştientizare individului, dar ea reprezintă în multe cazuri un vehiculal schimbării propriu-zise.

    Christine Page (2003) ne spune că, pentru atingerea unei stăriautentice de sănătate şi de totalitate timpul este irelevant. Majoritateaoamenilor se grăbesc atât de tare să-şi restaureze starea de sănătateîncât ratează şanse de creştere spirituală. Până  la urmă, nu boala esterelevantă ci felul în care ne raportăm la situaţia de boală   cu care ne

    confruntăm şi modul în car e ne folosim de aceste experienţe pentru ane îmbogăţi conştiinţa şi sufletul.

    VINDECAREA, TĂMĂDUIREA 

    Motto: „ Îmi place să cred că tămăduirea vine dintr -un sentiment dea fi deja pe deplin întreg. Când guşti această deplinătate, corpul tăurăspunde prin cel mai bun echilibru homeostatic de care este capabil.

     Fiziologia este într -un anume fel trasă de acest sentiment de contopire cuuniversul în ansamblul său. Atunci poate să apară în mod spontan un

     sentiment de compasiune, care îţi permite să vezi lucrurile fără ca ele sătrebuiască să fie într -un anumit fel. Poţi să vezi situaţia mai mult aşa cum

    este fiindcă ai renunţat la insistenţa ca ea sa fie într -un fel anume.” Ornish

    Vindecarea intervine atunci când maladia fizică dă semnevizibile de amelioare. Tămăduirea este procesul prin care devii întreg.Chiar şi cuvintele „to heal” (a tămădui), „whole” (întreg, teafăr) şi„holy” (sfânt, sacru) provin din aceeaşi rădăcină. A restitui medicinei tămăduirea este ca şi cum ai restitui legii dreptateaspune medicul cardiolog Ornish.Vindecarea nu constă numai din vindecarea somatică ci şi dinrestauraţia autonomiei psihologice, inlcusiv cea faţă de cel ce vindecă. 

    Vindecarea holistică constă în: transmutarea bolii, şi niciodată în învingerea simptomului;apropierea de sănătate, de acel întreg al conştienţei;

    a avea o legătură mai intimă cu scopul sufletului tău;  încorporarea a ceea ce lipseşte şi, de aceea, nu este posibilă fărăo extindere a conştienţei. 

    Orice cale de însănătoşire sau cale de iniţiere este calea de la polaritatecătre unitate spune T.Dethlefsen (2008). Astfel, dacă încercăm săhrănim unilateral un pol, polul opus creşte în mod previzibil, proporţional cu acesta. Şi tocmai medicina este un bun exemplu în

  • 8/20/2019 -Psihologie vindecare emotionala

    19/151

      19

    acest sens: pe măsură ce se face tot mai mult pentru sănătate,creşte şi starea de boală în măsură egală.  Capacitatea de a renunţa la trecut şi de a merge înainte, acceptâ ndnumai acele lucruri care sunt relevante pentru momentul prezent, esteuna din cele mai mari forţe vindecătoare din univers.

    Mulţi descoperă că valorile lor se schimbă atunci când sunt

    diagnosticaţi cu o boală ce le ameninţă viaţa. Brusc, realizăril, puterea,faima şi averea nu mai sunt pentru ei nici pe departe atâ t de importanteca faptul de a fi alături de oamenii la care ţin, pe îi iubesc şi de care sesimt hrăniţi spiritual şi iubiţi.

    Capitolul II

    Comunicarea medic-pacient

     Motto:„Mi se pare că medicina s-a complăcut într -un pact cu Mefisto.O tradiţie de trei mii de ani, care i-a unit pe medic şi pe pacient printr -

    o legătură de încredere, a fost schimbată cu un nou tip de relaţie.Vindecarea este înlocuită cu tratamentul, îngrijirea cu

    administrarea..., iar arta ascultării, de procedurile tehnologice. Doctorii nu mai îngrijesc persoane distincte, ci se preocupă de

    anumite părţi biologice, fragmentate, aflate în disfuncţie. Iar biata făptură umană este adesea absentă de la tranzacţie.” 

    drBernard Lown

    Relaţia medic- pacient reprezintă esenţa psihologiei medicale,raţiunea ei de a exista, este punctul central al relaţiei de îngrijire şi prima din treptele procesului de vindecare. În medicină, „a îngriji”înseamnă „a fi împreună” cu cel care are nevoie de „îngrijiri” sauînseamnă „a trata” pe cineva aflat în suferinţă.

    Încrederea în practica medicală este întotdeauna mijlocită deîncrederea în medic. Multe studii efectuate asupra pacienţilormulţumiţi de medicul lor relevă faptul că aceştia au tendinţa de a pune

    accent mai mult pe calităţile personale ale medicului decât pe abilităţilesale profesionale. Putem spune că nu există vindecare fără ocomunicare profundă între terapeut şi pacient, „succesul terapeuticdepinde în primul rând de cuvânt şi apoi de plantă sau cuţit”aşa cumremarca şi Hipocrate, părintele medicinei. 

    Comunicarea înseamnă ca medicul să asculte, să observe, săintuiască, să simtă şi să empatizeze cu pacientul. Mai mult decât despre

  • 8/20/2019 -Psihologie vindecare emotionala

    20/151

      20

    comunicare putem vorbi de participare, de afecţiune, despre prezenţă,despre atenţie necondiţionată. Pacientul simte că nu mai e singur, că eghidat.

    Medicina hipocratică adună  în şapte volume experienţa şirezultatele spiritului de observaţie a  vindecătorilor   din acel timp.Dilaogul medic- bolnav era ridicat la rang de artă având la dispoziţie

    simţurile: a vedea, a auzi, a palpa. Prioritatea acordată în antichitate nu medicului care vrea săvindece prin cuţit, nici aceluia care caută să vindece trupul, ci aceluiacare caută să vindece mintea, o găsim în Avestele Zaratustra, având ofiliaţie până în mileniul III î.e.n unde se acordă o atenţie prioritarămedicului Sazegar, adică aceluia care posedă arta de a vindeca sufletul prin cuvântul blând: „ Dacă medicii sunt în rivalitate pentru îngrijireaunui bolnav, medicul cuţitului, medicul ierburilor şi mediculcuvântului sacru, adevăratul  credincios îl alege pe acela care vindecăcu cuvântul sacru, căci acela este vindecătorului sufletului.” 

    Putem distinge două grupe de calităţi ale medicului: calităţile

    relaţionale care facilitează relaţia medic- bolnav şi calităţile etice. În prim plan se situează factorii afectivi, în timp ce dezinteresul materialsau cunoştinţele ştiinţifice se situează pe al doilea plan. Imaginea medicului s-a modificat de-a lungul timpului, astfel putemidentifica următoarele concepţii privind profesiunea de medic:   concepţia şamanică care presupune familiarizarea cu cele două

    forţe, cea a binelui şi cea a răului. În şamanism medicul trebuia săfi trecut el însuşi prin starea de bolnav şi să fi învins răul înainte să poată ajunge vindecător. De asemenea, vindecarea bolnavului presupunea “moartea aparentă” înainte de renaştere şi vindecare.Imaginea medicului este aici una magică;  

     

    concepţia sacerdotală Medicul reprezintă adesea în mintea bolnavului un reprezentant al“zeiţei Ştiinţă”. La fel ca şi preotul şi medicul uzitează de anumiteritualuri, cum ar fi orele fixe de vizită, verificarea pulsului, etc,stetoscopul putem spune că are valoarea unei amulete sau a unei baghete magice la fel ca şi preotul poartă haine de o anumită culoare

    (halatul alb) etc. Puterea care îi este atribuită însă nu ţine de legătura sacu divinitatea, ci este atribuită cunoaşterii medicale, ştiinţifice pe careo posedă;   concepţia actuală investeşte medicul cu următoarele caracteristici

    relevate de către Delay şi Pichot:  competenţă tehnică;

     

    atitudine universalistă: medicul trebuie să trateze orice  persoană, indiferent de naţionalitate religie etc;   specificitate funcţională: privilegiile, obligaţiile şi competenţele

    medicului nu sunt valabile decât în domeniul medicinei,singura instituţie, în afara căsătoriei, care permite accesul laintimitatea fizică şi morală a persoanelor. Contrapartida acestui privilegiu este „secretul profesional”; 

     

    neutralitatea afectivă;   atitudinea altruistă şi dezinteresată;  rolul social, ce constă în autentificarea bolii, care nu   intră în

    ordinea socială decât după confirmarea de către o instituţie

    medicală.Carl Rogers (2008), psiholog umanist în cartea sa „ A deveni o

     persoană”ne împărtăşeşte din vasta sa experienţă terapeutică, din miilede ore pe care le-a petrecut lucrând intim cu persoane aflate însuferinţă următoarele amendamente de care ar tebui să ţină cont oricemedic:

      în relaţiile mele cu alte persoane am constatat că, pe termenlung, nu foloseşte la nimic să mă port ca şi cum aş fi ceva ce nusunt. Nu ajută să mă port ca şi cum aş cunoaşte răspunsurileatunci când de fapt nu le ştiu, nu ajută să mă port ca şi cum aş fisigur pe mine atunci când sunt speriat şi singur etc; 

     

    simt că sunt mai eficient când mă pot asculta pe mine însumi cuo atitudine de acceptare şi pot fi eu însumi;  

      am constatat că faptul de a-mi da voie să înţeleg o altă persoanăare o valoare imensă. Asta înseamnă că atunci când cineva îşiexprimă un sentiment, o atitudine sau convingere tindem săgândim aproape imediat: “Aşa este” sau “E incorect” etc.

  • 8/20/2019 -Psihologie vindecare emotionala

    21/151

      21

    Foarte rar ne dăm voie să înţelegem exact ce semnificaţie are pentru celălalt afirmaţia sa; 

      am constatat că devin mai bogat în interior dacă deschid canale prin care alţii îmi pot comunica sentimentele lor, lumea lor perceptivă personală; 

      am constatat că este extrem de recompensator să pot accepta o

    altă persoană;   cu cât sunt mai deschis faţă de realităţile din mine şi din

    cealaltă persoană, cu atât îmi doresc mai puţin să mă reped şi să“dreg” lucruri. Asta înseamnă că, sunt tot mai puţin înclinat săstabilesc obiective, să modelez oameni, să-i manipulez şi să-iîmping de la spate pe calea pe care aş vrea eu să meargă; 

     

    experienţa este pentru mine cea mai înaltă autoritate, evaluareafăcută de alţii nu este pentru mine un reper. În primul rând trebuie să stăm de vorbă cu pacientul, să îl

    ascultăm, să îl observăm,  să  îl intuim,  să îl simţim. Apoi, există unanume simbolism al corpului, care spune multe despre oameni,

    culoarea pielii, textura, forma ochilor şi a corpului, intonaţia şiinflexiunile vocii, postura  pe care o adoptă, felul în care se îmbracă,toate sunt elemente care povestesc ceva despre om. Uneori, pacientuldevine el însuşi conştient de ce anume a provocat o anumită afecţiu neşi asta ajută cel mai mult.

    Mai mult decât comunicare, este nevoie despre participare,despre afecţiune, despre prezenţă, despre atenţie necondiţionată.Pacientul are nevoie să fie însoţit şi acesta este primul pas dinprocesul terapeutic.

    În ceea ce privesc motivaţiile inconştiente care stau la bazaalegerii unei profesiuni se disting următoarele:

     

    dorinţa de a vedea;  dorinţa de reparaţie;  dorinţa de putere.

    Dorinţa de a vedea/de a fi văzut Medicul vede ceea ce este ascuns, corpurile, sexele şi chiar

    interioarele; el poate „pipăi” moartea (un exemplu ar fi atracţia pe care  

    o manifestă toţi studenţii la medicină, la început, pentru moarte: ei„trebuie” să vadă moartea, fie că e vorba despre cadavre în sala dedisecţie, sau despre moartea unui pacient).Dorinţa de a vedea şi de a cunoaşte reprezintă motorul conştient alcercetării, care caută să găsească cheia enigmelor morţii şi vieţii.Dorinţa de reparaţie ce îşi poate avea sorgintea în: 

     

    dorinţa de a repara mama care a fost agresată (conform  teorieikleiniene), cu alte cuvinte, de a repara consecinţele presupusede agresivitatea noastră inconştientă, care a fost sau nuexteriorizată; 

       bolile şi accidentele care survin la persoanele iubite, pot sămobilizeze din nou tendinţele reparatorii (spre exemplu, ceicare aleg profesiunea de medic  pentru a găsi un leac pentrucancer, boală de care a murit o persoană apropiată); 

      dorinţa  de a repara rana narcisică pe care ne-o provoacădiferenţa dintre sexe sau mai degrabă, incompletitudinea propriului nostre sex: „castrarea”. Ea înseamnă a face mai puţin

    insuportabilă imperfecţiunea proprie şi a altora.Pulsiunile sadice sunt foarte frecvent provocate prin practica medicală(puncţii, intervenţii chirurgicale, prescrierea de medicamente penibilesau regimuri constrângătoare), dar ele sunt autorizate, limitate la uncadru bine definit şi  contrabalansat în mod precis prin dorinţa de aîngriji, de a repara.Dorinţa de putere 

    Dorinţa de putere reală (morală, financiară, politică) poate fiinterpretată, printre altele, din punct de vedere psihanalitic ca formăsocializată a unei dorinţe infantile de atotputernicie asupra mamei,anulând factorul constrângător reprezentat de tată, apropiată de dorinţade atotputernicie sexuală. Aceasta se traduce la medic, prin dorinţa de avedea, de a atinge, de a agresa corpul altuia; dorinţă de atotputernicieasupra bolii şi asupra morţii, atunci când o pierdere   nu a putut fiasumată prin munca de doliu.

    Este important modul în care orice individ se organizează înraport cu aceste pulsiuni şi soluţia pe care o găseşte pentru acestea,

  • 8/20/2019 -Psihologie vindecare emotionala

    22/151

      22

    respectiv dacă ele se pot sublima cu ajutorul profesiei alese,favorizând  îmbogăţirea personalităţii sau, din contră, dacă pregnanţalor devine o sursă de conflicte  antrenând inhibiţii sau o utilizareinconştientă a bolnavului pentrzu satisfacţii  personale.

    Pe lângă aceste motivaţii inconştiente comune, care constituieun fond pulsional universal, regăsim la fiecare medic, situaţii, relaţii

     personale, care l-au influenţat în alegerea meseriei sale precum: dorinţa părinţilor de a profesa medicina, dorinţa de identificare cu un mediccare a îngrijit un mem bru din familia proprie etc.

    Comunicarea medic-pacient este o comunicare directă, faţă înfaţă, nemediată şi neformalizată. Între cei doi protagonişti are loc unschimb continu de informaţii, care îi conduce pe fiecare din cei doi parteneri către obiectivele întrevederii: aflarea răspunsurilor în legăturăcu modificarea stării de sănătate, remediile propuse pentru înlăturareaacestora, modalităţile practice de acţiune.În af ara acestui fascicol de informaţii central, are loc şi o altă trecere demesaje secundare. Calitatea relaţiei şi gradul de satisfacţie personală  privind comunicarea, sunt date de suma celor două transferuri deinformaţii: central şi secundar, precum şi de angajamentul în procesulde comunicare al celor doi parteneri medic/pacient precizeazăF.Tudose (2000).

    Pentru a încerca să lămurească felul în care relaţia decomunicare se derulează, F.Tudose(2000) apelează  la conceptul defereastră de comunicare. Aceasta este conceptualizată ca având patruzone pătrate prin care cei doi parteneri, faţă în faţă, comunică . Unuleste doctorul, pe care îl numeşte DO, iar celălalt este pacientul/pacienta pe care îl vom numeşte NAe sau NAdia pentru a reuşi o formulămemotehnică a zonelor ferestrei DONA. 

    Zona D  reprezintă  comportamentul cunoscut de sine şi deceilalţi. Acesta arata în ce măsură două sau mai multe persoane pot daşi primi în mod liber, pot lucra împreună, se pot bucura de experienţecomune. Cu cât este mai mare acest pătrat, cu atât contactul persoaneirespective cu r ealitatea este mai bun şi cu atât este persoana mai pregătită să-şi ajute prietenii şi pe sine însuşi.

    Zona O, zona oarbă, reprezintă comportamentul necunoscut decătre sine, dar care este evident pentru ceilalţi. Cea mai simplă ilustrarea acestui pătrat o reprezintă ticurile de care persoana respectivă nu esteconştientă, dar care sunt evidente pentru ceilalţi. De exemplu, tendinţade a vorbi mult în cadrul unui grup poate fi evidentă pentru toatălumea, în afara aceluia care o face.

    Zona N este zona activităţii necunoscute unde comportamentulnu este cunoscut nici de individ, nici de ceilalţi.  Ştim că această zonă există pentru că, atât individul, cât şi ceilalţi cu care acesta intră încontact, descoperă din când în când noi comportamente care existau defapt dintotdeauna. Un individ poate fi surprins, de exemplu, de faptul

    că preia conducerea grupului într -un moment critic, sau o altă persoană poate descoperi că  individul respectiv este foarte capabil să împacefracţiuni aflate în război.

    Zona A reprezintă comportamentul cunoscut de către sine, darascuns celorlalţi. Acest pătrat se mai numeşte şi Agenda ascunsă. Deexemplu, cineva doreşte să primească o anume sarcină de la şeful său

     pentru a ieşi în evidenţă prin ducerea la bun sfârşit a sarcinii respective,dar nu-i spune şefului de ce doreşte această sarcină şi nici nu încearcăîntr -un mod prea evident să o obţină .Cele patru zone mai pot fi descrise şi astfel:

    (cunoscut de către sine) (necunoscut de cătresine)

    (cunoscut de

    ceilalţi)D partea pu blică a sinelui Date despre mine şicomportarea mea,

    cunoscute atât mie, cât şicelorlalţi. Nu am probleme cu aceste

    aspecte.

    O partea inconştientă asineluiDate despre mine, pe

    care ceilalţi le observă,dar pe care eu nu le

    cunosc.

  • 8/20/2019 -Psihologie vindecare emotionala

    23/151

      23

    (necunoscut

    de ceilalţi)A partea privată a sienlui Date despre mine, pe carele ştiu numai eu şi suntnecunoscute de ceilalţi. 

    N  partea potenţială asineluiDate despre mine, care

    sunt necunoscute atât pentru mine, cât şi pentru ceilalţi. 

    Modele ale relaţiei medic-pacientDeşi nu sunt conştienţi, medicul şi pacientul în realitate se aleg

    unul pe altul. Modelele cel mai adesea derivă  din personalităţile,expectaţiile şi nevoile ambilor.

    Modelul medical, încă prevalent, consideră consultaţia unsimplu decor în care doctorul îşi desfăşoară munca de diagnostic şitratament. Cu toate ca acest model de consultaţie este tradiţional şicomod pentru medic este tot mai puternic contestat.

    După C S. Oana (1997) conform acestui model accesul pacientului lamedic şi contactul cu acesta implică  executarea unor veritabileritualuri:

      umilinţa pacientului care trebuie să-şi afirme neajutorarea;  etalarea suferinţei într -un mod standardizat sub formă  de

    simptome;

       programarea la consultaţie sau înscrierea pe o listă de aşteptare

     

    îmblânzirea spiritelor care-l înconjoară  pe doctor (asistente,infirmiere, secretare, portari);

       pacientul trebuie să-şi sacrifice părţi din corpul său ca să

    câştige atenţia medicului: sânge, urină, ţesuturi pentru analize;  

    doctorul este îmbrăcat într -o uniformă simbolică, întronat înspatele unui birou şi tăcut ca un sfinx emiţând din timp în timpsentinţe; 

       pacientul, din contră, stă  gol pe un scaun sau pe o canapea,corpul şi spiritul lui fiind accesibile doctorului;

       prezicerile doctorului, ca şi prezicerile Pythiei la oracolul din

    Delphi, sunt ambigue şi, de obicei, într -o limbă inaccesibilă pacientului.Studenţilor încă li se predă un model medical reducţionist, în

    care fiinţele umane sunt prezentate ca nişte fabrici biochimicecomplexe. O persoană bolnavă este mai curând un depozit de organecare nu funcţionează cum trebuie sau de sisteme reglatoare deranjate

    care conduc la o dilemă tehnică. În interiorul acestui mecanism,doctorul, ca om de ştiinţă, întrebuinţează instrumente sofisticate şi  metode avansate menite să ducă la un incitant act de descoperire. 

    ,,Noul val”  care tinde să schimbe aceste paradigme depăşite iaîn considerare tot mai mult faptul că pacientul nu funcţionează ca omaşină care s-a defectat, ci are sentimente, iar doctorul la rândul lui, nueste o maşină de pus diagnostice şi elaborat tratamente ci   având larândul lui sentimente. Pe creasta ,,noului val”  plutesc conceptelemoderne cum ar fi: abordarea ,,holistică”, ,,medicalizarea excesivă avieţii”, ,,drepturile pacientului şi consimţământul informat”  etc. Înmedicina modernă  se trece dincolo de aspectul clinic al consultaţiei,

    relaţia psihologică fiind un complement indispensabil în înţelegerea bolii şi bolnavului.

    Declinul înregistrat de imaginea profesiei de medic sedatorează societatăţii ce pune un premiu mult mai mare pe tehnologiedecât pe ascultare şi pe consiliere. 

    În relaţia dintre medic şi pacient trebuie să intervină ceea cenumeroşi cercetători numesc acomodare. Bolnavul vine cu anumite prejudecăţi, dar şi cu speranţă în vindecare, în competenţa medciului,medicul la rândul său are anumite aspiraţii, îşi doreşte un pacient caresă se muleze pe prescripţiile sale, cooperant şi nerevendicativ. 

    În relaţia medic pacient identificăm următoarele modelespecifice: 

    modelul activ/pasiv

    modelul profesor-student (părinte/copil, sfătuire/cooperare)modelul participării mutualemodelul prietenesc (socio-familiar)

  • 8/20/2019 -Psihologie vindecare emotionala

    24/151

      24

    1. Activ/Pasiv. Completa pasivitate a pacientului şi preluarea de cătremedic a tratamentului. Pacientul nu îşi asumă  virtual nici oresponsabilitate pentru propria îngrijire şi nu participă  la tratament.Acest model este adecvat atunci când pacientul este inconştient,imobilizat sau în delirium.2. Profesor/Student. Dominarea de către medic, al cărui rol este

     paternalist şi de control. Rolul pacientului este în mod esenţial unul dedependenţă şi aşteptare. Este un model specific observat în timpulvindecării după o operaţie (în chirurgie).3. Modelul participării mutuale. Implică egalitate între medic şi pacient. Ambii participanţi au nevoie  şi depind de aportul celuilalt. Nevoia de o relaţie medic- pacient bazată  pe un model de participaremutuală şi activă este cel mai evident în tratamentul unor boli cronice. 4. Prietenia  este considerată ca un model disfuncţional. Reprezintăadesea o problemă psihologică primară şi de profunzime care are onevoie emoţională în a schimba îngrijirea pentru pacient într -o relaţiede împărtăşire mutuală a informaţiilor personale şi a dragostei.  

    Înţelegerea sau lipsa de înţelegere a convingerilor pacientului,folosirea limbajului de specialitate şi atitudinile faţă de boalăinfluenţează caracterul examinării medicale.Evaluarea tensiunilor sociale din pr ima parte a vieţii pacientului îl ajută pe doctor să-l înţeleagă mai bine. Reacţiile emoţionale, starea desănătate sau lipsa ei, sunt rezultatul unei „continue influenţe reciproceîntre forţele biologice, psihologice şi sociologice. Fiecare stres lasădupă el urme şi continuă să se manifeste de-a lungul vieţii direct pro- porţional cu intensitatea efectului lui şi  sensibilitatea unei persoaneanume.” (F.Tudose,2000).

    Situaţia de bolnav aduce după sine cinci trăsături principale decare medicul trebuie să fie conştient atunci când comunică cu pacientul(I.B. lamandescu, 1997):

      situaţia marginală  a bolnavului (între lumea sănătăţii şi cea a bolii, negând când una, când alta), care îl face instabil, dominatde stări conflictuale;

      starea de primejdie care planează asupra bolnavului şi care îl

    determină să  apeleze la tehnici protectoare spre a face faţă pericolului situaţiei, fapt ce se traduce uneori prin euforie şi,mai des, prin sugestibilitate crescută;

      restrângerea orizontului (de preocupări, de ambianţă);  egocentrism;

       perspectiva temporală îndelungată  a bolii duce la sporirea

    anxietăţii şi potenţează acţiunea factorilor 3, 4.Parsons afirmă că  tipul de rol al bolnavului depinde de mai mulţifactori:

    felul bolii (somatici, psihici);

    gravitatea bolii;

    cronicizarea bolii;

    genul de tratament: ambulator, staţionar, spitalicesc.În aceeaşi idee, Beckmann (1979) distinge, la un pol, pacienţi careadoptă rolul de bolnavi timizi: bolnavi ce se consideră lipsiţi de ajutordoresc intens contactul cu medicul şi aşteaptă de la el ocrotire şiînţelegere pentru orice problemă personală sau socio-emoţională.  Lacelălalt pol, se află pacienţii ce adoptă rolul de suprasănătoşi: bolnavireali (cu tulburări grave psihice sau cu boli de tip neoplazic) care ştiuacest lucru, dar refuză să creadă şi consultă rar medicul, ştiind că nu se pot însănătoşi (a pud I. Răşcanu, 1997).

    Există anumite  bariere create fie de medic