Ghid pentru redactarea şi prezentarea lucrării de licenţă

Conf. dr. Ionel Apostolatu

1. Structura lucrării de licenţăLucrarea de licenţă este structurată pe capitole şi include următoarele elemente:a.Copertă – informaţiile care trebuie să apară pe coperta lucrării de licenţă sunt prezentate în Anexa1; b.Pagina de titlu – informaţiile care trebuie să apară în pagina de titlu a lucrării de licenţă sunt prezentate în Anexa2; c.Cuprins – lucrarea de licenţă va avea un cuprins care să conţină cel puţin titlurile tuturor capitolelor, însoţite de numărul paginii la care începe fiecare capitol (a se vedea exemplul din Anexa3);d.Lista prescurtărilor / siglelor, lista figurilor şi lista tabelelor – în cazul în care lucrarea de licenţă conţine 1. prescurtări ale operelor unor autori, titluri de publicaţii etc. şi/sau 2. figuri (imagini, grafice) şi/sau 3. tabele, acestea vor fi prezentate, imediat după cuprins, sub forma unor liste (a se vedea exemplele din Anexa4);

e. Introducere / Argument – va conţine 1) motivaţia alegerii temei, importanţa ei pentru domeniul studiat, 2) gradul de noutate / originalitate a temei, 3) obiectivele generale ale lucrării, 4) metodologia de cercetare folosită, 5) argumentarea gradului de coerenţă al lucrării (prezentarea structurii lucrării şi explicarea capitolelor şi a relaţiei dintre capitole), precum şi 6) bibliografia de bază folosită. Introducerea nu se numerotează (nu se consideră capitol);

f. Textul lucrării / Capitolele – lucrarea de licenţă va fi structurată în capitole numerotate crescător, fiecare având, după caz, un anumit număr de subcapitole, numerotate, la rândul lor, în funcţie de rang; introducerea unui subcapitol se justifică numai în măsura în care există cel puţin două subcapitole subsumate unui capitol sau subcapitol de rang superior; în partea finală a fiecărui capitol poate fi introdusă o secţiune de concluzii, care să sintetizeze informaţiile şi/sau rezultatele prezentate în cadrul acelui capitol;

g. Concluziile lucrării – în această parte a lucrării de licenţă se regăsesc cele mai importante concluzii din capitole, opinia personală privind rezultatele obţinute în lucrare, evidenţierea contribuţiei proprii, precum şi potenţiale direcţii viitoare de cercetare legate de tema abordată. Concluziile lucrării nu se numerotează (nu constituie capitol);

h. Anexe (dacă este cazul) – apar într-o secţiune separată. Fiecare anexă se va menţiona cel puţin o dată în textul lucrării. Anexele se numerotează crescător (Anexa 1, Anexa 2 etc);

i. Bibliografia – aceasta este ultima parte a lucrării şi va conţine lista tuturor surselor de informaţie utilizate de către absolvent pentru redactarea lucrării de licenţă;

j. Declaraţie standard – lucrarea de licenţă va avea ataşată o declaraţie pe propria răspundere a absolventului, datată şi semnată în original, din care să rezulte că lucrarea îi aparţine, nu a mai fost niciodată prezentată în forma respectivă şi nu este plagiată.

k. Avizarea – înainte de depunere la secretariat, lucrarea de licenţă trebuie avizată de către profesorul coordonator, care semnează în original, pe pagina de titlu a lucrării, cu menţiunea că este de acord cu susţinerea lucrării.

2. Reguli de (tehno)redactare a lucrării de licenţă

a.Formatul întregii lucrări este A4, numărul de pagini fiind între minimum 40 şi maximum 100, cu următoarele elemente:•Marginile paginii: pagina va fi astfel setată în calculator, încât, la ieşirea din imprimantă, să fie următoarele valori pentru marginile paginii (Page Setup / Layout > Margins):− stânga: 3 cm; − dreapta: 2,5 cm; − sus: 2,5 cm − jos: 2,5 cm b.Spaţierea între rânduri - textul va respecta o spaţiere între rânduri de 1,5 linii (Format>Paragraph>Line spacing> 1,5 lines);c. Alinierea textului în cadrul paragrafelor (în corpul textului) - textul din cadrul paragrafelor normale va fi aliniat între marginile din stânga şi dreapta (justified). Primul rând al fiecărui paragraf va avea o indentare de 1,5 cm (Format > Paragraph-> Indentation > Left). Excepţie fac titlurile capitolelor (rangul I), care pot fi aliniate centrat, precum şi etichetele tabelelor şi figurilor (a se vedea explicaţiile de mai jos);

d.Font – fontul utilizat pentru redactarea textului lucrării va fi Times New Roman, cu dimensiunea de 12 puncte (excepţie făcând titlurile de capitole, în funcţie de rangul lor), utilizând în mod obligatoriu diacriticele specifice limbii în care este redactată lucrarea (ă, ş, ţ, î, â - pentru limba română);e. Numerotarea paginilor - se face începând cu pagina de titlu, până la ultima pagină a lucrării, dar numărul paginii apare doar începând cu Introducerea. Numărul de pagină se inserează în subsolul paginii, centrat.f. Antetul paginii (dacă există) - apare începând cu Introducerea şi va conţine numele absolventului (în stânga) şi titlul capitolului (în dreapta);g.Tabelele – se numerotează cu 2 cifre, separate prin punct, prima reprezentând nr. capitolului, iar cea de a doua reprezentând nr. tabelului din capitolul respectiv. Fiecare tabel are număr şi titlu, care se menţionează deasupra tabelului, aliniat la marginea din dreapta. Dacă este cazul, sursa datelor se precizează sub tabel, aliniat stânga-dreapta (justified), indicând în mod obligatoriu numele autorului(lor), lucrarea (cartea), editura, anul, pagina sau adresa de internet completă;

h. Figurile (aici sunt incluse imagini, grafice, capturi de ecran) – se numerotează cu 2 cifre, separate prin punct, prima reprezentând numărul capitolului, iar cea de a doua fiind numărul figurii din capitolul respectiv; fiecare figură are număr şi titlu, care se menţionează sub figură, centrat; dacă este cazul, sursa figurii se indică pe rândul imediat următor (justified), indicând numele autorului(lor), lucrarea (cartea), editura, anul, pagina sau adresa de internet completă;i. Notele de subsol – se recomandă a se folosi în situaţia în care: 1) se citează sau se indică în limba română, în limbi clasice sau în limbi de circulaţie internaţională definiţii, pasaje, expresii, puncte de vedere, clasificări ce aparţin unui autor, altul decât autorul lucrării de licenţă; 2) se menţionează cifre sau date; 3) se doreşte explicarea unor termeni utilizaţi în limba română, în limbi clasice, sau în limbi de circulaţie internaţională (ex. diafazic; dynamis; Dasein; Lautgesetz); 4) se fac comentarii cu privire la anumite opinii ale unor autori citaţi sau se confruntă cu alte opinii; se recomamdă folosirea notelor de subsol (Footnotes) şi nu a notelor de final sau de capitol. Notele se inserează automat, prin funcţia Insert Footnote. Dimensiunea fontului pentru note este de 10, TNR, la 1 rând, aliniat stânga-dreapta (Justify). Se recomandă ca notele să nu ocupe mai mult de 1/3 dintr-o pagină.j.Imprimarea tuturor paginilor lucrării se va realiza doar pe o faţă a fiecărei foi.

COPERTAAtât pe copertă, cât şi pe pagina de titlu din interior, îndrumătorul ştiinţific va fi menţionat după modelul:Îndrumător / Coordonator ştiinţific:lect. univ. dr. Ion Popescuşi nu precum în formele (greşite!) de mai jos:*Coordonator Ştiinţific,*Lect.Univ.Dr. Ion Popescusau*Coordonator ştiinţific,*Lect.univ.dr. Ion Popescu

CORPUL DE LITERĂÎn textul propriu-zis, inclusiv în Cuprins, Introducere sau Concluzii, se va folosi litera regular (= normală, „dreaptă”). Sublinierea (= underline) nu se întrebuinţează deloc! Italicele (= cursivele), pe lângă notarea titlurilor din bibliografie, se folosesc pentru evidenţierea exemplelor sau a vreunui termen-cheie (eventual, metatermen). Aldinele (= bold) se utilizează doar dacă, în cadrul exemplelor (sau al titlurilor de lucrări) scrise cursiv, mai trebuie evidenţiat un cuvânt (eventual, fragment de cuvânt), rezultând, de fapt, italice + aldine. Exemple:•exemplul 1: [În latina populară dispar verbele deponente (cu forme pasive şi înţeles activ); ele capătă, analogic, flexiunea proprie verbelor active: lat. clas. mori > lat. pop. morire > rom. muri, lat. clas. pati > lat. pop. patire > rom. păţi; lat. clas. ordiri > lat. pop. ordire > rom. urzi].•exemplul 2: [... în măsura în care inovaţia lingvistică se acceptă ca model pentru creaţii ulterioare şi se fixează ca tradiţie, ea redevine dynamis (vezi Coşeriu, Lingvistica integrală, p. 64-66)].

• exemplul 3: [Exemplele care urmează au fost selectate aproape exclusiv din

paginile revistei săptămânale „Academia Caţavencu”, ai cărei semnatari dovedesc o extraordinară disponibilitate a jocului lingvistic: Cei din urnă vor fi cei dintâi; Mica pudicitate; Cortina de fler; Palma mater].

ORTOGRAFIA ŞI PUNCTUAŢIASe va respecta ortografia actuală a limbii române! Nu se admit lucrări cu textul redactat fără semnele diacritice româneşti (ă, â, î, ş, ţ; Ă, Â, Î, Ş, Ţ); atragem atenţia că litera românească „ă“ este doar aceasta şi nu varianta fantezistă „ã“.Semnele de punctuaţie vor fi folosite respectând următoarele reguli:•Punctul. E lipit de textul pe care-l încheie şi e urmat obligatoriu de un spaţiu alb, după modelul:

…text. Text…Fac excepţie – adică nu se lasă un spaţiu după punct – enunţuri de tipul: – abrevieri ca ş.a., ş.a.m.d., N.B.– abrevieri ale numelor: I.L. Caragiale, Şt.O. Iosif,– date scrise cu cifre (17.06.2002).N.B.! Punctul încheie comunicarea! După punct, nu se mai pune niciun alt semn ortografic sau de punctuaţie! După punct urmează întotdeauna o altă comunicare.

•Virgula e lipită de textul dinaintea sa şi e urmată obligatoriu de un spaţiu alb, după modelul:

…text, text…Fac excepţie – adică nu se lasă un spaţiu după virgulă – enunţuri de tipul cifrelor cu zecimale (102,8) etc.Înainte de etc. NU se pune niciodată virgulă!•Punct şi virgulă. Semnul „punct şi virgulă“ e lipit de textul pe care-l încheie şi e urmat obligatoriu de un spaţiu alb, după modelul:

…text; text…•Două puncte. Semnul „două puncte“ e lipit de textul dinaintea sa şi e urmat obligatoriu de un spaţiu alb, după modelul:

…text: text…•Puncte de suspensie. Semnul „puncte de suspensie“ (trei puncte, nici mai multe, nici mai puţine) e lipit de textul dinaintea sa şi e urmat obligatoriu de un spaţiu alb, după modelul:

text… text.

•Semnul întrebării e lipit de textul dinaintea sa şi e urmat obligatoriu de un spaţiu alb, după modelele:

…text? Text… sau …text? text…•Semnul exclamării e lipit de textul dinaintea sa şi e urmat obligatoriu de un spaţiu alb, după modelele:

…text! Text… sau …text! text…•Semnul exclamării + semnul întrebării (sau invers). Cele două semne sunt lipite de textul dinainte şi sunt urmate obligatoriu de un spaţiu alb, după modelele:

…text!? Text… sau …text!? text……text?! Text… sau …text?! text…

•Parantezele rotunde „(...)“ sunt lipite de textul pe care-l cuprind, fiind obligatoriu precedate şi, respectiv, urmate de câte un spaţiu alb, după modelul:

…text (text) text…Fac excepţie – adică nu se lasă un spaţiu înainte şi după paranteză – situaţiile în care paranteza reprezintă o omisiune sau un adaos, de tipul d(e)rept, comple(c)t, (ne)bun etc.

•În acelaşi fel se procedează şi cu parantezele drepte „[...]“. Ele se utilizează în special în situaţia că avem un text cu paranteze în paranteze, după modelul:

…text [text (text) text] text…•Ghilimele. Pentru citate sau alte situaţii, se vor folosi obligatoriu ghilimelele româneşti standard (adică perechea de ghilimele care seamănă cu numărul 99), respectiv „”, lipite de text (deci fără spaţiu), conform modelului:

…text „text” text… Nu se admit sub nicio formă variante ca:•*…text „ text ” text… sau•*…text “text” text… sau•*…text text text…În caz că în textul aflat între ghilimele se află un pasaj la rândul lui între ghilimele (adică citat în citat), se vor folosi obligatoriu ghilimelele franţuzeşti, şi nu două paranteze ascuţite una după alta, conform modelului:

…text „text «text» text” text… sau…text „text «text»” text…

Folosirea parantezelor ascuţite (chiar şi duble): <  >, în loc de ghilimele franţuzeşti, adică: *…text „text <<text>> text” text… este inadmisibilă.

E de reţinut că parantezele ascuţite pot fi folosite şi cu valorile (lingvistic-etimologice) de: > =  „devine” (a > b înseamnă că a se transformă în b); < = „provine din” (a < b înseamnă că a provine din b).  Punctul se pune după ghilimele (şi, eventual, după trimiterile bibliografice), nu în interiorul lor: „Schimbarea nu e un simplu accident, ci ţine de esenţa limbii. Într-adevăr, limba se face prin intermediul a ceea ce se numeşte « schimbare lingvistică »: schimbarea lingvistică nu este decât manifestarea creativităţii limbajului în istoria limbilor” (Coşeriu, Sincronie, p. 95).•Cratima şi linia de pauză. Cratima se foloseşte lipită de literele între care se află. Linia de pauză se foloseşte, obligatoriu, cu câte un spaţiu înainte şi după, conform modelului:

…text – text – text… Se va evita cu desăvârşire confuzia dintre cratimă (-) şi linia de pauză (–).

Nu se admite folosirea cratimei în loc de linie de pauză, ca în exemplul negativ de mai jos:

*…text - text - text… Forma corectă este:

…text – text – text… Nu se admite folosirea liniei de pauză în loc de cratimă, ca în exemplele negative de mai jos:

*să–şi, *Cluj–Napoca, *luându–li–se, *propriu–zisLinia de pauză se poate folosi şi pentru enumerarea elementelor (nemarcate prin cifre sau litere) situate în rânduri diferite, de genul:– un element– alt element etc.Ca semn ortografic, linia de pauză se utilizează în scrierea unor cuvinte compuse complexe care cuprind cel puţin un cuvânt compus cu cratimă: americano–sud-coreean, nord–nord-vest. În această situaţie, linia de pauză se scrie lipită de cuvintele între care se plasează.

În afara despărţirii în silabe a unui cuvânt care nu încape, nu se admite încheierea unui rând cu cratimă, ca în exemplul negativ de mai jos:                                                                         *...terminându-se...•Bulina (sau alte semne de acest fel). În asemenea situaţii, când enumerarea nu implică şi ierarhizare sau ordonare, se poate folosi şi aşa-numita bulină / bullets (•), ca mai jos:•un element•alt element etc.Se recomandă utilizarea unor buline neutre şi evitarea celor prea „exotice”.

TITLURILETitlurile lucrării vor fi subordonate conform algoritmului:

I.I.1.

I.1.1.I.1.2.

I.2.II.

II.1.II.1.1.II.1.2 .

II.2.III.

III.1. ş.a.m.d.

Titlurile de capitole (deci cele care au doar cifra romană) vor fi centrate, vor avea dimensiunea de corp 16 bold majuscule şi vor fi plasate la 5 rânduri distanţă (spaţiu alb) faţă de marginea de sus a paginii (e vorba de marginea de sus a paginii standard imprimate. Titlurile imediat subordonate (deci cele cu I.1, I.2 etc.) vor fi, de asemenea aliniate stânga-dreapta (justify), vor avea dimensiunea de corp 14 bold Sentence case (deci NU doar majuscule) şi vor fi plasate la două rânduri distanţă faţă de finalul textului care le precedă şi la un rând distanţă de textul de sub ele. Titlurile subordonate de rang 3 (adică cele cu I.1.1, I.1.2 etc.) vor avea dimensiunea de corp 12 bold Sentence case, vor fi plasate la nivelul alineatului („tab“), la un rând alb distanţă faţă de textul anterior şi fără niciun rând alb faţă de textul de sub ele. În cazul că subordonarea ajunge la rangul 4 (deci cu I.1.1.1), scalarizarea poate creşte cu două unităţi, ajungându-se la următoarele valori: 18 – 16 – 14 – 12va fi:

rangul I:  I. TITLU cu corp 18 bold majuscule centrat

rangul II: I.1. Subcapitol cu corp 16 bold de rând centrat;

rangul III: I.1.1. Subcapitol cu corp 14 bold de rând justify;

rangul IV: I.1.1.1. Sub-subcapitol cu corp 12 bold de rând la „tab“.

Dacă un titlu ocupă mai mult decât un singur rând, el va fi fragmentat în sintagme coerente, logice. De exemplu, un titlu precum:CATEGORIILE GRAMATICALE ALE SUBSTANTIVULUI ROMÂNESC DIN PERSPECTIVĂ DIACRONICĂva fi fragmentat în modul:

CATEGORIILE GRAMATICALE ALE SUBSTANTIVULUI ROMÂNESCDIN PERSPECTIVĂ DIACRONICĂ

şi nu precum în exemplele negative de mai jos:

*CATEGORIILE GRAMATICALE ALE SUBSTANTIVULUIROMÂNESC DIN PERSPECTIVĂ DIACRONICĂ

sau*CATEGORIILE GRAMATICALE ALE

SUBSTANTIVULUI ROMÂNESC DIN PERSPECTIVĂ DIACRONICĂ

TRIMITERI LA SURSĂ. NOTETextul citat va fi cuprins între ghilimele.Pentru a nu încărca în mod exagerat subsolul, trimiterile simple la

sursele bibliografice (implicând citate sau idei preluate dintr-un autor sau dintr-o lucrare) se pot face direct în corpul textului, în paranteze, ca în exemplul următor:

„Tendinţa limbii noastre rămâne în continuare aceea de a forma prezentul cu -ez şi -esc, pentru a regulariza flexiunea. Aceasta se poate dovedi în două feluri: întâi prin constatarea că verbele vechi, moştenite din latineşte, eventual de origine autohtonă (dacă există) sunt în imensa lor majoritate fără -ez şi -esc, ele constituind totuşi o rămăşiţă, în al doilea rând, prin constatarea că cea mai mare parte a neologismelor formează prezentul cu –ez şi –esc” (Graur, Tendinţele, p. 244).

Numele autorilor şi titlurile lucrărilor vor fi prescurtate, utilizând abrevieri inteligibile. Acestea vor fi explicitate, la sfârşit, în bibliografie, conform exemplului:

Graur, Tendinţele = Al. Graur, Tendinţele actuale ale limbii române, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1968.

În literatura anglo-americană se practică şi modelul: (Graur, 1968: 244) / [Graur, 1968: 244].Pentru economie de spaţiu, denumirile publicaţiilor care apar frecvent în text vor fi reduse la sigle; în mod obligatoriu, siglele utilizate vor fi expuse, în mod alfabetic, la finele lucrării. Model:Ad.=Adevărul; Ct.=Curentul; J.n.=Jurnalul naţional; R.l.=România liberă etc. Trimiterile din text vor arăta, deci, ca în modelul de mai jos:

...text text „citat“ (Ad., nr. 3718, 7 iun. 2002) text text...Datele calendaristice nu vor fi scrise „milităreşte/administrativ“, cu cifre (07.06.02), ci literar, ca în modelul de mai sus. Numele lunilor vor fi prescurtate după cum urmează: ian., feb., mart., apr., iun., iul., aug., sept., oct., nov., dec. Numele lunii mai nu mai are nevoie de abreviere.Trimiterile de tip comentariu se vor face obligatoriu prin note în subsolul paginii respective (şi NU la sfârşitul capitolului, nici la sfârşitul lucrării!), introduse prin insert / footnote / autonumber, scrise cu corp de literă 10, fără să se abuzeze de acestea (de vreme ce trimiterile bibliografice se fac în text; numerotarea se face cu cifre arabe, în continuare, până la sfârşitul lucrării.

Dacă nota depăşeşte 4 rânduri, atunci se recomandă urcarea ei în corpul lucrării sub forma unui „text îngropat” (cu corp de10), la un singur rând, păstrându-se un spaţiu de mărimea alineatului la dreapta şi la stânga citatului. Un citat nu trebuie sa depăşească 28 de rânduri de text, adică o pagină, iar pe o pagină din manuscris se recomandă să nu fie date mai mult de două-trei citate scurte.Citatele foarte extinse, care se apropie de limita maximă de o pagină, lasă impresia că autorul nu a stăruit asupra textului, că nu a reuşit sau nu şi-a propus să desprindă ideea din cuvinte. În lucrările de licenţă şi în tezele de doctorat, citatele care depăşesc 28 de rânduri este bine să fie prezentate în „casetă” (engl. box). Casetele vor fi reunite într-un adaos la lucrare, numit „apendice” (lat. appendix). Nu ar trebui admise disertaţii cu casete dispuse în textul propriu-zis. Ele lasă impresia unui colaj.Există, de asemenea, practica „îngropării” citatelor mai lungi de 4 rânduri.

APARATUL CRITICOrganizarea aparatului critic (referinţe în text şi / sau note de subsol) impune uneori utilizarea unui anumit metalimbaj, menit să uşureze şi să simplifice redactarea acestuia. Majoritatea termenilor utilizaţi (uneori în abreviere) sunt de origine latină. Cei mai utilizaţi sunt:•Idem / Id. = „acelaşi autor”•Ibidem / Ibid. = „acelaşi autor şi aceeaşi lucrare”•Op. cit. (opus citatum) = „opera citată” (lucr. cit.)•Art. cit. = „articolul citat”•Loc. cit. = „(în) locul citat”•Cf. (confer) = „compară cu!”; termen prin care se face o trimitere la un text, la un izvor, la o lucrare lămuritoare•Vezi (v.) •Apud = „după”; indică o citare preluată de la alt autor, nu din original•Supra = „ceea ce a fost scris mai înainte / mai sus”•Infra = „ceea ce este scris dedesubt, mai jos, mai departe”•Passim = „ în diferite locuri, în (mai) multe locuri dintr-un izvor citat”•Sqq = „şi cele care urmează; şi celelalte”

Alte abrevieri uzuale: p. / pag. / pp; et alii „şi ceilalţi”; vo „verso”; ro „recto”; t. „tomul”

BIBLIOGRAFIABibliografia va fi formată din Bibliografie teoretică (sau de specialitate) şi Izvoare. Izvoarele cuprind opere literare, publicaţii etc. din care s-a extras material de analiză.Bibliografia de specialitate cuprinde lucrările teoretice (cărţi, articole, studii etc.) care au ajutat la fundamentarea teoretică a studiului realizat în lucrarea de licenţă.Toate intrările din Bibliografie vor fi ordonate alfabetic, reperul fiind numele autorului.