redactare tv

7/28/2019 Redactare TV

http://slidepdf.com/reader/full/redactare-tv 1/21

Începuturile televiziunii

Primii pasi în domeniul transmiterii imaginilor la distanta s-au facut spre sfârsitulsecolului trecut, dupa ce au fost studiate fenomenele fotoelectrice. Transmisia la distantaa fenomenelor statice dateaza din anul 1863 si se datoreaza italianului Giovani Caselli.

Aparatul construit de el, numit pantelegraf, a fost perfectionat în Franta (in 1867) si pusîn functiune pe linia Paris - Marsilia. Principiul descompunerii imaginii în puncte a fostelaborat de americanul Mathew Carey Lea în anul 1875. El a conceput primul aparat deemisie - receptie pe cale electrica a imaginii statice pentru care a folosit 2500 de elementede seleniu ale caror proprietati abia fusesera descoperite în anul 1873. Un alt american,Sylvanus Savier, observând persistenţa imaginilor pe retină în succesiunea lor rapida, a propus un sistem de explorare pentru transmiterea succesiva punct cu punct. Un pas maideparte îl face francezul Constantin Senlecq, cel care propune in acest scop un comutator rotativ pentru transmiterea rapida si succesiva pe un singur fir a semnalelor furnizate deelementele fotoelectrice. În anul 1884, Paul Gottlieb Nipkov construieste un dispozitiv pentru descompunerea imaginii la emisie si recompunerea ei la receptie cu ajutorul unui

disc prevazut cu perforatii milimetrice dispuse pe o spirala. Discul se rotea cu o vitezaconstanta astfel încât la o rotatie completa era explorata întreaga imagine. Inceputurileteleviziunii, asa cum o stim noi astazi, dateaza insa din anul 1923, atunci cand inginerulscotian John Baird (1888-1946) a depus un brevet pentru utilizarea discului Nipkov într-un sistem de televiziune numit mecanic. Prima transmisie reusita a fost facuta la 26ianuarie 1926 în fata membrilor Institutului Regal din Londra. În ianuarie 1926 scoţianulJohn Baird făcea astfel prima demonstraţie publică a transmiterii unei imagini la distanţăiar actul de naştere al televiziunii era practic semnat. La acea oră semnalul era emis prinunde radio, aşa încât prima companie de televiziune a avut de aşteptat încă trei ani pânăla obţinerea licenţei de emisie. Compania lui John Baird, numita chiar Baird Television, atrebuit să duca o acerba lupta în justiţie cu BBC, principalul operator radio din Marea

Britanie, pentru a căpăta acest drept. În 1929, când Baird Television îşi începeaactivitatea, în întregul Regat nu erau mai mult de 1.000 de aparate de recepţie. Şi totuşinimeni nu se îndoia că cel mai tânăr mijloc de comunicare îşi va depăşi, până la urmă,înaintaşii. Sa mai mentionam si faptul ca tot John Baird a facut si prima transmisie deteleviziune peste Oceanul Atlantic, în anul 1928. Primul pas spre accesibilizareateleviziunii a fost realizat de americanul de origine rusă Vladimir Kosma Zworykin.Acesta a îmbunătăţit sistemul de emisie şi a trecut de la televiziunea "mecanică" a luiBaird la televiziunea electronică şi la receptorul pe bază de tub catodic, cu o rezoluţie aimaginii net superioară (480 de linii, faţă de 120). Asadar, scăderea preţuluitelevizoarelor era tot ce mai lipsea televiziunii pentru a pătrunde în fiecare casă. Marele pas in vederea accesului generalizat la transmisiile TV a venit odată cu exploziatehnologică din anii 50-60 ce a permis realizarea unor receptoare TV mai performante si,cel mai important, mai ieftine. Prima camera video a fost tot rodul muncii lui Zworykin(1889-1982). El a imaginat un procedeu electronic de luat vederi care a dus la creareaiconoscopului, brevetat în anul 1923. Iconoscopul a fost experimentat în laboratoareleRCA si a fost perfectionat sub forma supericonoscopului care a putut fi utilizat cu succesîn practica. El a fost folosit la emisiunile experimentale realizate de RCA si NBC dinvârful cladirii Empire State Building din New York în anul 1936. Alte doua premiere dementionat: primele emisiuni regulate de televiziune au fost transmise de BBC prin

1



procedeul mecanic pus la punct de John Baird; prima statie veritabila de televiziune a fostconstruita în Germania, la Berlin, în anul 1935 cu ocazia Jocurilor Olimpice, iar in Angliaa fost realizat primul reportaj de televiziune în direct în anul 1937, cu ocazia încoronariiregelui George al VI-lea. Televiziunea în culori a fost experimentata înca din anul 1928de catre John Baird. Totusi, abia in 1949 americanul David Sarnoff pune la punct primul

tub color la RCA si în 1953 se adopta sistemul NTSC. În Franta, în anul 1956, Henri deFrance prezinta procedeul SECAM si în 1962 Walter Bruch din Germania perfecteazasistemul PAL. Primele emisiuni în sistem SECAM si PAL au loc în anul 1967.Spre deosebire de radio, a cărui apariţie la noi a fost aproape concomitentă cu cea dintarile dezvoltate occidentale, in România televiziunea a patruns destul de târziu. La 14noiembrie 1937 se prezenta la Ateneul Român din Bucuresti, în cadrul unei conferintedemonstrative, prima realizare româneasca în domeniul televiziunii: un emitator deimagini construit în laboratorul Facultatii de Stiinte din Bucuresti. Prima statieexperimentala de televiziune a fost realizata de o echipa condusa de profesorul AlexandruSpataru de la Laboratorul Central de Cercetari de Telecomunicatii din Bucuresti. La 23august 1955, statia experimentala si-a început emisiunile regulate pentru cele câteva zeci

de televizoare care existau atunci în Bucuresti. La sfârsitul anului intra în functiuneCentrul de Televiziune Bucuresti, dotat cu aparatura sovietica. În România, publicul atrebuit de fapt să aştepte 30 de ani de la prima demonstraţie publică a lui John Baird pânăsă poată recepta emisiuni TV. La acel moment (30 decembrie 1956) în ţară nu existaumai mult de 500 de televizoare. Cu toate acestea, în foarte scurt timp TeleviziuneaRomană a devenit principalul instrument de propagandă al puterii, o situatie care a permisradioului sa-si pastreze un minim de credit in perceptia publicului, in detrimentul huliteiteleviziuni. În anul 1964 au loc primele demonstratii de televiziune în culori în sistemSECAM la noi in tara, însa abia în anul 1972 postul de emisie color al Studioului deTeleviziune devine operational. La întreprinderea Electronica se fabrică în anul 1964 primul televizor conceput si realizat de specialistii uzinei: E43-110, urmat apoi de

televizoarele Dacia, Miraj si multe altele, hibride, cu tranzistoare si cu circuite integrate,ajungându-se în anul 1983 la fabricarea primelor televizoare color.Ultimul deceniu al mileniului trecut a adus nu doar căderea regimului comunist, ci şi o puternică explozie în ceea ce priveşte mijloacele de comunicare în masă. Televiziunea nu putea face excepţie, desi cu o explicabilă întârziere. Costurile mari de producţie şidificultăţile în obţinerea licenţei au făcut ca primul post privat să apară in Romania abiaîn 1991, într-un moment în care presa scrisă trăia deja primul declin postdecembrist. Dar,dincolo de entuziasmul informaţiei liberalizate, a apărut şi marea problemă a profesioniştilor, foarte putini la acea data. Acesta este principalul motiv pentru careSOTI, primul post independent, a avut o viaţă foarte scurtă.

Caracteristicile mesajului audio-vizual

Trasaturile definitorii ale televiziunii pot fi sintetizate cu succes, insa nu trebuieignorat faptul că, de regula, condiţiile reale de lucru nu permit respectarea în totalitate aregulilor teoretice. Aceasta înseamnă că jurnalistul în general, şi jurnalistul de televiziuneîn special, va fi pus în permanenţă în situaţia de a lua decizii rapide, si nu neaparat “bythe book”. El va trebui întotdeauna să le aleagă pe cele cu influenţă negativa minimăasupra receptării mesajului. Desfăşurarea rapidă a evenimentelor, precum şi timpul scurt

2



LINEARITATEA RECEPTĂRII MESAJULUI. Atunci când citeşti un ziar sau orevistă, ai deplina libertate în a alege ordinea în care vei parcuge paginile, sau momentulîn care vei privi fotografiile - acolo unde ele există. Nu acelaşi lucru se întâmplă şi încazul televiziunii. Aici receptorul va primi informaţiile linear, în ordinea în care îi suntfurnizate de către emiţător. Acest lucru trebuie să ducă la o mai mare grijă în structurarea

mesajului, dar şi în ierarhizarea ştirilor. De asemenea se va căuta raportul optim întreimagine şi text, astfel încât să se obţină maximum de randament la receptarea şi reţinereainformaţiei.

RAPIDITATEA. Dincolo de impactul foarte mare pe care îl are mesajul,rapiditatea este, fără îndoială, principalul avantaj al televiziunii. Diferenţa dintremomentul producerii evenimentului şi cel al difuzării informaţiei a scăzut până lasimultaneitate - cazul transmisiilor în direct. Acest avantaj devine însă o dificultatesuplimentară pentru jurnalistul de televiziune. Îmbătrânirea rapida a informaţiei - ce e bun pentru jurnalul de prânz poate fi perimat pentru cel de seară - face ca reporterul să fieîntr-o permanenta goană după informaţie proaspătă.

ACCESIBILITATEA. Boomul tehnologic de după cel de-al doilea război mondiala făcut ca preţul aparatelor de recepţie să scadă foarte mult. Ca urmare, în ziua de azi eaproape imposibil de imaginat o casa în care să nu existe cel puţin un televizor. Şi asta pentru că oricine, indiferent de gradul de cultură, se poate informa pe aceasta cale. Căciteleviziunea a apărut, după cum spune Raymond Williams, ca o soluţie a nevoii celor care, în secolele trecute, "se holbau de după ferestre sau aşteptau neliniştiţi mesaje pentrua afla ceva despre forţele dinafară ce le determinau cursul vieţii". Pe scurt, nu e suficientsă fii analfabet. Trebuie să fii şi surd şi orb pentru a nu putea avea acces la informaţiatelevizată.

FLEXIBILITATEA. Dacă în presa scrisă, odată cu închiderea ediţiei, nimic nu semai poate schimba, în televiziune programul poate fi modificat în orice moment, dacăsituaţia o cere. Nu de puţine ori o emisiune este întreruptă pentru a face loc unei ştiri demaximă importanţă, despre un eveniment care s-a petrecut cu doar câteva minute maidevreme. Ori jurnalul poate fi prelungit pentru a urmări desfăşurarea unui eveniment încurs.

PRODUSUL UNEI ECHIPE. Orice doritor de a lucra într-o redacţie de televiziunetrebuie să ştie, încă de la început, că va deveni o parte a unui angrenaj bine pus la punct şică din acel moment va depinde de o echipă care, la rândul ei, depinde de el. El nu va putea fi, ca în cazul presei scrise, un lup singuratic. Orice greşeală a sa se va răsfrângeasupra întregii echipe. Căci orice produs, de la cea mai măruntă ştire şi până la jurnalul caîntreg, este rodul unei munci de echipă.

COSTURI DE PRODUCŢIE RIDICATE. Datorită aparaturii extrem de costisitoare,folosită la realizarea materialelor de televiziune, dar, nu în ultimul rând, şi datorită

4



salariilor mult mai mari ale angajaţilor, televiziunea este media cu cele mai mari costuride producţie. Acestea sunt de câteva zeci de ori mai mari decât în cazul celorlalte canalemedia.

ŞTIREA TVSELECŢIA ŞI IERARHIZAREA INFORMAŢIILOR

CRITERII DE SELECŢIEZilnic, în oraş, în regiune, în ţară şi în lume, se petrec o infinitate de întâmplări mai

mult sau mai puţin interesante, mai mult sau mai puţin spectaculoase. Ele devinevenimente, sau rămân simple întâmplări de zi cu zi, în funcţie de interesul care le esteacordat de presă. Cu alte cuvinte, jurnalistul este cel care face evenimentul. Totuşi oinstituţie de presă este o întreprindere care funcţionează după criterii economice şi, înconsecinţă, nu-şi poate permite să furnizeze clientului (publicul), o marfă (informaţia)

care sa nu-l intereseze. Acest lucru face ca jurnalistul să se afle în permanenţă sub presiunea întrebării "ce informaţie să aleg?". Ceea ce a dus la necesitatea stabilirii unor criterii care să-i permită selectarea celor cu un potenţial mai mare la nivelul gradului deinteres pe care l-ar putea genera în rândul publicului. Natura postului (public/privat, local/regional/naţional), politica redacţională şi, nu în ultimul rând, succesiunea evenimentelor fac ca, în realitate, aceste criterii de selectare să fie respectate într-o masură mai mare saumai mica în funcţie şi de profesionalismul celor care au puterea de a decide. Indiferent denatura postului, ori de politica redacţională, ignorarea unui subiect important este însăinadmisibilă din punct de vedere jurnalistic.

Criteriile de selecţie general acceptate în audio-vizual sunt:ACTUALITATEA (PROXIMITATEA TEMPORALĂ). Presa, în general, şi

televiziunea, în special, se află într-o permanentă goană după subiecte proaspete. Numaică noţiunea de actualitate diferă de la o media la alta. De exemplu, informaţia înteleviziune se învecheşte foarte repede. Un post de televiziune nu îşi poate permite, înmod normal, să prezinte în cadrul jurnalului ştiri din ziua precedentă, ci doar actualizări(update-uri) ale acestora, în TV actualitatea măsurându-se cel mult în ore.

PROXIMITATEA SPAŢIALĂ. Este un alt criteriu important în alegereainformaţiilor, în special pentru posturile teritoriale. Informaţia va fi cu atât maiinteresantă cu cât evenimentul s-a petrecut mai aproape de cel care o receptează, cu câtspaţiul în care acesta se desfăşoară este mai familiar. Proximitatea spaţială devine astfelun criteriu prioritar de selecţie. Multe posturi locale au dispărut din peisaj, sau au devenitstaţii ale unor posturi naţionale, pentru că nu au ştiut să-şi respecte statutul şi au atacat probleme din afara ariei lor de emisie.

INTERESUL UMAN. "A avut cineva de suferit?" "Aş fi putut fi eu în locul celor implicaţi?", " În ce măsură sunt afectat?". Acestea sunt numai câteva din reacţiile pe care

5



ar trebui să le stârnească o ştire. Cu cât publicul este mai implicat emoţional îneveniment, cu atât ştirea va avea un impact mai mare. Cu atât mai mult, dacă evenimentulare implicaţii directe în viaţa personală (de aici conceptul “News that We Can Use” ).Uneori, însă, criteriul proximităţii ar putea fi decisiv în alegerea unei informaţii, chiar dacă, aparent, din punct de vedere al interesului uman, ierarhiile arată altceva. Oricât ar

părea de cinic, cerşetorul mort la coltul străzii într-un cartier din Craiova e mai important, pentru publicul din România, mai ales cel din Craiova/Oltenia, decât 100.000 de morţidin Haiti. Evident că lucrurile vor sta cu totul altfel în cazul celor 3.000 de morţiînregistraţi în urma atentatelor din S.U.A. Şi asta nu pentru că aceştia sunt americani, iar ceilalţi haitieni, ci din cauza consecinţelor pe care le poate declanşa moartea lor. Unrăzboi pornit de S.U.A. afectează direct, într-o măsură mai mica sau mai mare, întreagalume.

PROEMINENŢA PERSONALITĂŢII IMPLICATE. Cu cât notorietatea persoanelor implicate într-o întâmplare e mai mare, cu atât aceasta e mai susceptibilă de afi transformată în eveniment şi, deci, de a fi făcută publică. Un cerşetor constituie o ştire

în situaţii, până la urmă, excepţionale. Dacă, însă, este vorba de o personalitate asportului din trecut, de exemplu, care a sfârşit în mizerie, ştirea va fi, cu siguranţă,selectată şi difuzată. Omul de pe stradă va fi întotdeauna interesat de viaţa persoanelor publice, indiferent de domeniu, de aici apetitul pentru informaţii din viaţa privată a personalităţilor (vedete TV, de cinema, sportive, etc.), consecinţa directă a acestuivoyeurism al publicului fiind tabloidizarea programelor TV.

BIZARUL, SENZAŢIONALUL. Reprezintă un criteriu determinant, uneori, înselecţia informaţiilor, în special pentru posturile comerciale. Situaţiile ciudate oriexcepţionale au atras întotdeauna şi au avut un public fidel. Senzaţionalul s-a vândutîntotdeauna foarte bine şi, în plus, permite cel mai uşor regizarea "spectacolului

informaţiei" (aşa numitul “infotainment” ), element esenţial, mai ales pentru un post caretrăieşte, practic, în exclusivitate din vânzarea timpului de antenă. Din această cauză demulte ori demersul jurnalistic este puternic viciat de latura comercială.

CONFLICTUL. Stările conflictuale între două părţi vor constitui oricând subiecteinteresante pentru public. Este motivul pentru care se va caută, pe cât posibil, dezvoltarealaturii conflictuale a evenimentului. Trebuie, însă, reţinut că nu este nevoie neapărat deexistenţa a cel puţin două părţi pentru a descoperi o astfel de latură. De exemplu,doborârea unui record sportiv poate fi rezultatul luptei sportivului cu el însuşi. Avem de-aface în această situaţie cu un conflict unilateral, ceea ce nu este mai puţin interesant.

OCURENŢA (FRECVENŢA). Prin aceasta se înţelege tratarea unui subiectabordat de întreaga presă, ceea ce duce la necesitatea prezentării publicului propriul punctde vedere. Acest criteriu este valabil în special pentru presa scrisă şi se va aplica numaicu mult discernământ în cazul televiziunii. În mod normal televiziunea (alături de radio,evident ) este cea care aduce pe piaţă informaţia cea mai proaspătă, ea este cea care dătonul într-o anumită situaţie. În continuare subiectul ar putea să-şi piardă actualitatea din punctul de vedere al audiovizualului. În plus, jurnalul televizat are în primul rând menireade a informa, nu de a comenta. Evident că există şi excepţii date de importanţa crescută a

6



subiectului ori de persistenţa sa în actualitate. Cert este, însă, că un jurnal televizat trebuiesă caute să prezinte în primul rând informaţii noi, pe cât posibil în exclusivitate, ocurenţafiind un criteriu cu care să se opereze cu mult discernământ.

POSIBILITATEA ILUSTRĂRII CU IMAGINI. Este un criteriu specific

televiziunii şi ar trebui să fie primordial în alegerea subiectelor de jurnal, indiferent denatura postului, sau orice alţi factori interni, sau externi. Jurnalistul de televiziune trebuiesă înţeleagă că nu orice subiect care "ţine" un mijloc de ziar poate fi susţinut într-unminut de reportaj televizat şi, deci va renunţa la el, oricât ar fi de frustrant acest lucru.Importanţa foarte mare a subiectului, dată în primul rând de implicaţiile directe în viaţasocietăţii, ar putea fi singura justificare a prezentării pe post a unor subiecte lipsite deimagini, ori cu o ilustraţie săracă (spre exemplu, creşteri de preţuri, modificări înlegislaţia fiscală etc.).

IERARHIZAREA INFORMAŢIEI

Criteriile de ierarhizare a informaţiei nu sunt neapărat bine definite, dar ele nudiferă, în mare, de cele de selecţie. În orice caz natura postului şi aria de emisie au oimportanţă decisivă în stabilirea ordinii intrării ştirilor în jurnalul televizat. Ca o regulăgenerală, este unanim acceptat că, indiferent de natura postului, ştirea bombă, ştirea demaxim impact (“breaking news” , un termen care, prin folosirea sa în exces de către posturile de televiziune româneşti, a fost cvasi-compromis) este cea care deschide jurnalul , indiferent de domeniu. Regula a fost respectată chiar şi în perioadacomunismului : câştigarea Cupei Campionilor Europeni la fotbal de către SteauaBucureşti a deschis primul Telejurnal care a urmat evenimentului. Modul cum a fost politizat un eveniment care nu avea nici o legătură cu politica este mai puţin importantdin punctul de vedere al ierarhizării informaţiei.

Moartea prinţesei Diana a fost un subiect care la vremea respectiva a deschis jurnalele tuturor posturilor de televiziune, de la cele locale, până la cele mai importante,indiferent dacă acestea erau publice sau private. Chiar dacă nu era vorba de un subiect cuimplicaţii majore în viaţa socială, personalitatea puternică a prinţesei, precum şicelebritatea sa au făcut ca evenimentul să fie considerat ca unul de prima mărime.

PROXIMITATEA. Includem aici atât proximitatea în spaţiu, cât şi pe cea în timp.Tot ca o regulă generală, cu excepţiile de rigoare, ştirile se ierarhizează de la aproape spredeparte. Se porneşte cu ştirile din imediata apropiere - locale, regionale, naţionale - şi setermină cu cele de distanţă - internaţionale (externe), sau, cel mult naţionale, în cazul posturilor teritoriale. Pentru posturile cu rază mică de emisie nu este, în general,recomandată abordarea subiectelor externe, deoarece acestea vor fi mult mai bine tratate pe posturile naţionale, datorită mijloacelor superioare şi accesului mai bun la informaţie.Trebuie menţionat faptul că, tot mai puţine televiziuni respectă aceasta regulă. Dorinţa dedinamizare a jurnalului, dar şi nevoia păstrării audienţei, au dus la spargerea informaţiilor de proximitate cu calupul de ştiri externe.

Din punctul de vedere al proximităţii temporale lucrurile stau mult mai simplu.Dacă nu este vorba de un subiect de actualitate prelungită, acesta va coborî în ierarhie îndecursul zilei, până la eventuala excludere. Dacă subiectul este de actualitate prelungită,

7



el îşi poate păstra poziţia - de obicei prima - o perioadă mai lungă sau mai scurtă de timp(cu update-urile de rigoare), după care va coborî până la abandon.

IMPACTUL SOCIAL. În principiu ştirile politice ar trebui să se găsească în prima parte a jurnalului, urmate de cele economice, apoi de cele sociale şi culturale. Evident,

ultimele ar fi ştirile externe, ierarhizate mai mult sau mai puţin după acelaşi criteriu.Această regulă ar trebui să funcţioneze cel mai evident în cazul posturilor publice. Niciaici lucrurile nu stau întotdeauna aşa, nevoia de audienţă fiind aproape la fel de mare. Înconsecinţă, de obicei, domeniul socio-cultural este trimis la coada emisiunii, dupăexterne.

SENZAŢIONALUL. Devine un criteriu de ierarhizare tot mai important, nu doar la posturile comerciale. Totuşi, chiar şi în cazul acestora, deschiderea jurnalului cu ştiri careau ca singură calitate senzaţionalul, nu este întotdeauna justificată.

În concluzie, regulile şi criteriile de slecţie şi ierarhizare a informaţiilor sunt maidegrabă orientative decât imperative. Politica redacţionala şi cea managerială a postului

prevalează aproape întotdeauna în faţă logicii pur jurnalistice. Totuşi, trebuie ţinut seamade faptul că nerespectarea acestor reguli şi criterii poate avea, în timp, consecinţedezastruoase pentru economia postului.

FORMATE UTILIZATE ÎN TRANSMITEREA INFORMAŢIEI

Pentru transmiterea informaţiei în cadrul jurnalului de ştiri sunt utilizate mai multe tipuride format, alese în funcţie de importanţa subiectului, de existenţa imaginilor necesareilustrării acestuia, dar şi de dinamica generală a emisiunii. Aceste formate sunt: ştireavideo, off-ul de prezentator, reportajul, interviul şi, mai rar, transmisia telefonică.

ŞTIREA VIDEO

Ştirea video este un text scurt, cu o durată medie optimă de circa 15 secunde (în situaţiiexcepţionale poate ajunge la 20 de secunde şi chiar să depăşească această durată, dar numai mult de 25 de secunde), în care mesajul este transmis exclusiv de prezentator. Ştireavideo NU beneficiază de nici un fel de ilustraţie.Se foloseşte în cazul subiectelor de mai mică importanţă pentru care nu există imagini,respectiv subiecte de ultimă oră foarte importante pentru care nu a existat timpul necesar colectării de imagini. De asemenea, utilizarea lor este necesară pentru spargereamonotoniei unei emisiuni de tip “lansare-reportaj”. Numărul ştirilor video dîntr-un jurnaltelevizat trebuie să fie însă judicios calculat, deoarece apariţia prea îndelungată a prezentatorului în cadru este, de asemenea, deranjantă.

Structura şi caracteristicile ştirii video

Despre mesajul audio-vizual se spune că este structurat conform unităţii dramatice (punctculminant – cauză – efect). Este o greşeală, însă, a exclude modelul piramidei inversate,acesta suprapunându-se, uneori pănă la identitate cu unitatea dramatică. Acest tip de

8



structură este valabil şi pentru ştirea video, caz în care piramida inversată se aplică pânăla nivel de frază. Datorită principalelor caracteristici ale mesajului audio-vizual(efemeritatea şi linearitatea receptării mesajului), atacul ştirii trebuie făcut cu o acroşă(“hook ”) cât mai puternică pentru a atrage cât mai rapid atenţia telespectatorului. Aicifuncţionează “regula celor 5 secunde”: dacă nu ai atras atenţia telespectatorului în

primele 5 secunde, ai pierdut-o pentru toată ştirea. Din această cauză, “a murit preşedintele României” nu este acelaşi lucru cu “preşedintele României a murit”.Întotdeauna va fi aleasă prima variantă de exprimare.În continuare vom enunţa o serie de elemente caracteristice structurii ştirii video: Abrevieri . În general, în scriitura specifică presei audio-vizuale, nu se folosesc abrevierinici în situaţia în care acestea au fost anterior explicate. Spre deosebire de presa scrisă,unde cititorul are posibilitatea de a reveni asupra explicaţiei pentru a asocia abreviereadenumirii complete, în cazul audio-vizualului, acest lucru nu este posibil din cauzaefectului de efemeritate. Timpul necesar acestei asocieri ar duce la pierderea informaţiilor ulterioare. Totuşi, în cazul abrevierilor uzuale pentru partide, organisme politiceinternaţionale, asociaţii profesionale ş.a. (PSD, UDMR, NATO, ONU, CNSLR Frăţia,

CFR, UNICEF, FRF, FIFA, UEFA etc.), utilizarea acestora nu numai că nu este interzisă,ci este chiar recomandată. În această situaţie, fenomenul de asociere se produce în sensinvers. Puţini oameni cunosc semnificaţia iniţialelor folosite în abrevierea “CNSLR” , dar o asociază corect cu o puternică grupare sindicală. Timpul utilizat pentru realizareaconexiunii între denumirea completă şi cea familiară poate fi chiar mai mare decât încazul în care aceasta s-ar face între o abreviere şi explicaţia auzită anterior.

Cifre, numere. Numerele reprezintă, de obicei, elemente importante de informaţie carecreează tendinţa de a fi reţinute în mod special. Din această cauză se vor folosi cât mai puţin şi, în general, rotunjite, pentru a reduce efortul reţinerii lor de către telespectatori.Tot datorită importanţei lor, de obicei cifrele nu vor deschide textul. Între două ştiri se

resimte o scădere a atenţiei receptorului apărând astfel riscul pierderii unei componenteesenţiale a informaţiei. Există, totuşi, o excepţie: în cazul catastrofelor soldate cu victimeumane. În această situaţie, numărul victimelor reprezintă un cârlig extrem de puternic,fapt ce diminuează riscul amintit anterior. În aceste condiţii este recomandat acest tip deatac al ştirii.Atunci când avem de a face atât cu sume, cât şi cu procentaje, se va folosi varianta ceamai semnificativă pentru telespectator. Dacă, de exemplu, Parlamentul României şi-ar reduce bugetul cu 1 milion de lei, utilizarea acestei sume, impresionantă pentru omul derând, ar putea crea o imagine greşită despre efortul real al acestei instituţii, în condiţiile încare ea ar reprezenta mai puţin de 1 procent din buget. Utilizarea procentajului ar crea oimagine mai fidelă. Pe de altă parte, pentru acelaşi public este mai semnificativă precizarea unei sume estimative, medii, în cazul creşterii pensiilor, de exemplu. Înconsecinţă, redactorul ştirii trebuie să îşi adapteze mesajul necesităţilor diverselor categorii de public. Evident, aici apare şi o problemă de deontologie profesională.În cazul bilanţurilor parţiale cu număr relativ mic de victime se vor evita exprimări detipul: “peste 23 de morţi”. Indicată este exprimarea: “cel puţin 23 de morţi”.

Nume şi funcţii. Ca regulă generală, funcţia va fi aşezată întotdeauna înaintea numelui.În cazul persoanelor extrem de cunoscute această regulă poate fi exceptată (Traian

9



Băsescu, preşedintele României). Dacă persoana deţine mai multe funcţii, evenual îndomenii diferite, va fi anunţată numai funcţia legată de eveniment. Pentru personalităţileextrem de cunoscute este permisă chiar omiterea funcţiei.O situaţie specială apare în cazul persoanelor care nu deţin neapărat o funcţie politică sauadministrativă (artişti, vedete etc.). În acest caz se vor evita exprimări de tipul “celebrul

…”, “bine-cunoscutul …” Dacă persoana este într-adevăr celebră, precizarea nu estenecesară, iar dacă nu este aşa, atunci folosirea acestui tip de calificativ este nejustificată.

Sursa. Sursa va fi întotdeauna citată - de obicei, în încheierea ştirii. Sursa poate fi citatăşi în corpul acesteia, dar niciodată nu va deschide ştirea, deoarce aceasta nu poatereprezenta în nici un caz o acroşă. Prin “sursă” nu se va înţelege sursa proprieidocumentări, ci o instituţie de presă (de obicei agenţie de presă, dar şi ziar, radio, altăteleviziune) sau o altă organizaţie asimilabilă acesteia (birou de presă, institute desondare a opiniei publice etc.). Aşadar, dacă informaţia va fi obţinută prin mijloace proprii (deplasare în teren, discuţii personale etc.), atribuirea ei rămâne la latitudinea jurnalistului. În schimb, dacă informaţia este preluată de la una din instituţiile amintite,

atribuirea sursei este obligatorie, chiar dacă textul iniţial a suferit modificări dictate despecificul acestui canal de comunicare.

Citate. În general, citatele nu deschid ştirea. Ele vor fi întodeauna atribuite cu precizareaexactă a calităţii celui care a făcut declaraţia.

OFF-UL DE PREZENTATOR

Off-ul de prezentator este formatul în care textul, rostit de prezentator, beneficiazăde ilustraţie cu imagini, inclusiv “cartoane” (imagini fixe cu date statistice, grafice etc.).În această situaţie nu este obligatoriu ca imaginea să acopere integral textul. Prezentatorul

începe să transmită informaţia, ilustraţia apare după câteva secunde şi se poate încheia cu2 până la 5 secunde înaintea textului, prezentatorul revenind în cadru. Durata off-ului de prezentator este cuprinsă între 15 şi 45 de secunde.

Integrarea acestui format în jurnalul de ştiri televizat este justificată de“spargerea” monotoniei la nivel de imagine. Este utilizat în două situaţii: – Importanţa subiectului nu justifică încadrarea sa într-un reportaj, deci alocarea unuispaţiu de emisie mai larg, dar există imagini care să îl ilustreze. Se va prefera aceastăvariantă abordării subiectului sub formă de ştire video. – Subiectul este suficient de important pentru a fi tratat ca reportaj, dar posibilitateailustrării cu imagini este redusă. Se întâmplă destul de des ca echipa deplasată în teren săconstate că, deşi există suficientă informaţie pentru a acoperi, la nivel de text, durataalocată pentru reportaj, numărul planurilor care să susţină cu adevărat textul este foarteredus. În această situaţie, pentru evitarea ilustrării subiectului cu un număr prea mare deimagini nule din punct de vedere informativ, fără nici o legătură cu subiectul, dar şi pentru a putea transmite mai multe detalii despre acesta, se va alege varianta off-ului de prezentator.

REPORTAJUL

10



Este cel mai complex format utilizat in emisiunile de stiri si este cea mai bunaocazie pentru jurnalistul de televiziune de a se exprima pe deplin, imbinand mesajultransmis de text cu cel transmis de imagine. Durata medie optima este de 75 pana la 90 desecunde, dar poate cobori pana la 40 de secunde, sau in cazuri exceptionale poate urca pana la doua minute, daca subiectul este considerat de importanta majora.

In functie de distanta dintre momentul desfasurarii evenimentului si momentuldifuzarii, se intalnesc doua tipuri de reprotaj:1. reportajul in direct, atunci cand cele doua momente coincid2. reportajul inregistrat, cand difuzarea informatiei are loc dupa desfasurarea

evenimentului; este varianta cea mai utilizata in emisiunile de stiri televizate siconstituie principalul subiect al acestui capitol.Principala caracteristica a reportajului de stiri este faptul ca trateaza subiectul dintr-un singur unghi de abordare si numai unul. Daca subiectul necesita o durata maimare decat cea optima, e preferabila tratarea sa in doua sau chiar mai multereportaje, din unghiuri de abordare diferite, decat intr-un singur reportaj cu odurata mai mare si in care unghiurile de abordare sunt amestecate, caz in care

intelegerea si retinerea informatiei ar fi mult ingreunate.

Etapele realizarii reportajului

I. Alegerea subiectului

Se va face utilizand criteriile de selectie a informatiei in functie de natura postuluisi de politica redactionala.

II. Documentarea

Aceasta etapa incepe inca din redactie, imediat ce subiectul a fost ales, prinstudierea tuturor documentelor disponibile, legate de subiect. In cazul unui evenimentanuntat pentru care se prevede un reportaj in direct, este indicat ca echipa sa faca in prealabil o deplasare la fata locului pentru a repera punctele cele mai favorabileamplasarii camerei (camerelor) de luat vederi, in scopul obtinerii unor imagini cat maisugestive. In cazul reportajului inregistrat, aceasta deplasare preliminara nu esterecomandata deoarece poate duce la formarea unei idei preconcepute despre subiect sichiar la ratarea unei imagini interesante. Aici este foarte importanta stabilirea contactelor cu persoane susceptibile de a putea furniza informatii esentiale in intelegerea subiectului.

Odata ce a fost incheiata aceasta prima etapa, cea “de redactie”, se va trece lafaza principala, cea a documentarii in teren. Aceasta cuprinde culegerea informatiilor cevor fi utlizate atat la nivel de text, cat mai ales, la nivel de imagine. De aici rezultanecesitatea unei perfecte colaborari intre reporter si operator, primul fiind obligat sa posede un minimum de cunostinte despre posibilitatile camerei de luat vederi si sa fiecapabil sa gandeasca subiectul, inainte de orice, in termeni de imagine. Reporterultrebuie sa fie constient ca, desi el este raspunzator de calitatea produsului finit, ceea ce

11



trebuie valorificat la maximum este munca operatorului, deci imaginea. Numai asa se poate obtine acea unitate a echipei, absolut necesara pentru realizarea unui reportaj decalitate.

III. Realizarea propriu-zisaInterviul in cadrul reportajului (sincronul)

In cadrul etapei de documentare, reportajul trebuie sa prevada si o discutie cu uninterlocutor apropiat, sau chiar implicat in subiect si care i-ar putea furniza informatii cevor fi prezentate ca atare in cadrul reportajului. Chiar daca rolul principal al acestuifragment de interviu este de a creste credibilitatea materialului, el nu va fi utilizat cu orice pret, daca informatia nu este suficient de puternica, sau daca furnizorul ei are maridificultati in exprimare. In continuare vom prezenta cateva repere pentru realizarea unuiinterviu corect, din care sa poata fi selectat un fragment ce va fi utilizat la realizarea

reportajului.Intrebarile vor fi putine si bine tintite. Ele vor fi formulate in asa fel incatraspunsul sa aiba sens si in conditiile in care intrebarea cade la montaj. Se va tine seamasi de faptul ca interviul ( sincronul ) va fi “lansat” din constructia textului, in asa fel incatdiscursul interlocutorului sa curga firesc. Lansarile radiofonice, de tipul “ …directorulintreprinderii X, domnul Ion Popescu, ne-a declarat… ”, reprezinta o solutie simplista,neadecvata unui reportaj de televiziune. Prezentarea interlocutorului se va face printr-uninsert (burtiera) cu numele si calitatea acestuia. Informatia nu este atat de importantaincat sa justifice consumul de timp necesar transmiterii ei si prin textul reporterului, si, in plus, demonstreaza integrarea fortata a interviului, sau chiar inutilitatea acestuia inreportaj.

Interlocutorul va fi plasat intr-un mediu cat mai familiar, dar si sugestiv pentrulocul desfasurarii actiunii. Se va evita insa ca discutia sa se poarte la birou, acolo undeinterlocutorul s-ar simti prea stapan pe situatie si ar putea avea tendinta de a conducesituatia. Evident ca acest lucru nu este intotdeauna posibil.

In acelasi scop reporterul nu va ceda nici o clipa micorfonul din mana, acestareprezentand un fel de sceptru, un simbol al puterii celui care stabileste regulile jocului.De altfel, este indicat ca interviul sa se realizeze cu doua microfoane: al reporterului si olavaliera pentru interlocutor. Astfel se poate evita aparitia microfonului in cadru, lucrunedorit nu doar din ratiuni estetice, sau pentru ca ar putea constitui un bruiaj optic, ci si pentru ca astfel este eliminata ideea de intermediar intre interlocutor si public.

Se va evita prezenta bruiajelor optice pe fundal (elemente de decor viu coloratesau in miscare, care ar putea distrage atentia telespectatorului de la discursulinterlocutorului).

Reporterul va sta cat mai aproape de operator, in asa fel incat privireainterlocutorului sa fie, practic indreptata spre camera de luat vederi. Se va crea astfelsenzatia ca interlocutorul se adreseaza direct publicului si in acelesi timp el va discuta cuo persoana reala, ceea ce ii va diminua stresul provocat de prezenta camerei de luatvederi. Interlocutorul trebuie sa converseze cu publicul pentru ca informatia ii esteadresata si este interesanta pentru acesta. Daca nu este asa, interviul este inutil.

12



Editarea (montajul)

Editarea reprezinta realizarea efectiva a reportajului ca produs finit, bun dedifuzat. In functie de produsul rezultat in urma montajului exista doua tipuri de montaj:

MONTAJ ON-LINE – produsul rezultat in urma editarii este un produsfinit, bun de difuzat.

MONTAJ OFF- LINE – produsul rezultat este doar o macheta care vafi supusa montajului on-line pentru a obtine produsul finit. In general

acest tip de montaj se utilizeaza in cazul in care exista foarte multmaterial brut, ceea ce nu se intampla, in general, la reportajele pentruemisiunile de stiri, unde materialul brut nu depaseste de obicei 5-7minute.

In functie de suportul pe care se efectueaza montajul se intalnesc de asemeneadoua tipuri de montaj, utilizate in mod curent in editarea reportajului de sitri:

MONTAJ DIRECT sau PRIN ASAMBLARE (cut) – montajul se face prin alipirea planurilor pe un suport considerat virgin.

MONTAJ PRIN INSERT – consta in acoperirea cu un semnal a unui

semnal preexistent, fie el si negru. Acest tip de montaj permiteacoperirea cu planuri ilustrative a unui interviu prea lung, sau plasareatextului reporterului de-a lungul reportajului.

Tipuri de planuri de filmare

1. Planul ansamblu

13



2. Planul general

In acest plan se poate vedea subiectul bine identificat. Datorita valorii mari decadraj (largimea cadrului) se regasesc suficiente elemente pentru localizarea acestuia.

3. Planul intreg

Subiectul este cadrat in intregime. Este permisa existenta unui luft (spatiu deasupracapului) care nu poate, insa, depasi 20% din inaltimea subiectului.

4. Planul american

Subiectul este cadrat de la genunchi in sus.

5. Planul mediu

6. Prim-planul

Subiectul este cadrat bust. Este un tip de plan utilizat de obicei in realizareainterviurilor.

14

In cadrul acestui plan nu poate fi identificat un subiect anume. In schimb,valoarea foarte mare de cadraj permite situarea in spatiu a locului prezentat inimagine.

Subiectul este cadrat de la brau in sus. Acest tip de plan se utilizeaza ininterviuri si, uneori, in cazul relatarilor din picioare, atunci cand reporterul vreasa sublinieze importanta emotionala a informatiilor furnizate.



7. Gros-planul

Subiectul este cadrat cap.

8. Planul detaliu

In acest plan este prezentata doar o parte a fetei subiectului (de exemplu ochii).

REGULILE REALIZARII REPORTAJULUI DE TELEVIZIUNE sau “Cele sasereguli de aur pentru realizarea reportajului de televiziune”

1. Scrieti cuvinte multe pentru prezentator si putine pentru reporter (bandavideo ).

Cand are camera indreptata asupra sa, prezentatorul domina ecranul. Elreprezinta personalitatea, autoritatea care se adreseaza publicului si il informeaza. Momentele

in care prezentatorul se adreseaza publicului prin intermediul camerei de luat vederi ajuta la pastrarea legaturii cu publicul. In acest mod sunt prezentate informatiile pentru care nu existasustinere la nivel de imagine : subiecte de importanta mica, prezentate ca stiri video, sausubiecte de ultima ora, pentru care nu s-au putut obtine inca imagini, subiecte neinteresantedin punct de vedere vizual. In aceste situatii jurnalistul are o mai mare libertate de miscare inceea ce priveste redactarea textelor, avand in vedere ca aici informatia este, in exclusivitate,transmisa pe cale verbala. Acestea sunt, totusi, cele mai facile subiecte, avand in vedere ca nueste necesara sincronizarea intre text si imagine, redactarea fiind aproape radiofonica.

15



Lucrurile se schimba radical atunci cand textul urmeaza sa fie acoperit de imagine. In aceastasituatie nu mai exista personalitatea dominanta a prezentatorului care sa dea greutatecuvintelor. De aceasta data imaginea va avea aportul esential in transmiterea informatiei.Textul va fi condensat la maximum, deoarece detine un rol secundar.

2. Priveste intotdeauna imaginile inainte sa redactezi textul. De la inceput trebuie spus ca aceasta regula nu se refera la imaginile de pe

materialul brut (caseta master ). Este de la sine inteles ca aceste imagini trebuie vazute silocalizate pe banda, cu ajutorul codului de timp, inainte de a incepe montajul. Din pacatefoarte multi jurnalisti romani nu depasesc acest nivel de interpretare.

Se poate intampla uneori ca, din motive de respectare a termenului de predare, jurnalistul sa fie nevoit sa redacteze textul “in orb”, fara sa vada imaginile din reportaj,sperand ca cele doua se vor potrivi. Demersul este cel putin riscant. Imaginile de pe banda pot foarte bine sa nu aiba nicio legatura cu textul, sau pot exista imagini care sa necesiteexplicatii pentru ca informatia sa fie pe deplin inteleasa si despre care jurnalistul nici sa nu

pomeneasca. In ambele situatii telespectatorul e pus in situatia de a trebui sa ghiceasca desprece e vorba, si astfel esecul reportajului e garantat. Jurnalistul are trei posibilitati de prelucrarea imaginii in vederea realizarii unui reportaj : redacteaza mai intai textul si apoi, dupainregistrare, pe baza acestuia, sunt selectate si montate imaginile ; mai intai sunt montateimaginile si apoi, pe baza lor, sau a unei fise de montaj care ii este inmanata redactorului,este redactat textul ; redactorul pregateste o fisa de montaj pentru editorul de imagine(monteurul ) si textul este redactat practic simultan cu constructia materialului la nivel deimagine.

Mai intai textul . Este metoda cea mai eficienta din punct de vedere al consumuluide timp, dar cea mai putin eficienta din punct de vedere al valorificarii la maximum aimaginii. Din pacate este si cea mai frecvent utilizata metoda in posturile de televiziune din

Romania. Mai intai imaginile. Este o metoda mai mare consumatoare de timp decat ceaanterioara, dar de departe cea mai eficienta in ceea ce priveste valorificarea la maximum aimaginii. In acest caz, jurnalistul impreuna cu editorul de imagine urmaresc materialul brut,aleg imaginile ce vor fi folosite si construiesc mai intai reportajul la nivel vizual. Abia dupaaceea este creata o fisa de montaj ce contine succesiunea planurilor si durata lor, pe bazaacesteia jurnalistul redactand textul si realizand scriptul reportajului.

Mai intai fisa generala de montaj. In unele situatii, jurnalistul, dupa ce a vizionatmaterialul brut, realizeaza o fisa generala de montaj pe care o preda editorului de imagine.Cu alte cuvinte, redactorul realizeaza o lista aproximativa cu tipurile de planuri pe care le-ar dori in anumite momente, precum si o estimare a duratei acestora. In baza acestei fiseeditorul de imagine trece la editarea planurilor, redactorul construind textul pe masura cereportajul prinde contur la nivel de imagini si urmarind in permanenta succesiunea acestora.

3. Lasa imaginile sa vorbeasca.

Este inutila redactarea unui text care sa rivalizeze cu niste imagini puternice. Inacest caz textul nu va face altceva decat sa scada valoarea imaginilor. Acest tip de planurieste indicat sa fie lasatate sa “respire”, sa vorbeasca singure, fara a fi acoperite de cuvinte.

16



Jurnalistul trebuie sa se foloseasca de text pentru a transmite informatiisuplimentare, pe care imaginea nu le poate reda, sau sa lamureasca anumite detalii care nusunt evidente. Uneori, este permisa si redundanta imagine-text, atunci cand jurnalistul dorestesa intareasca o anumita informatie pe care o considera deosebit de importanta pentruintelegerea evenimentului. In acest caz imaginea este intarita de text. Sunt unele situatii in

care, desi imaginile sunt foarte bune, publicul nu intelege, totusi, despre ce este vorba. Edatoria redactorului sa il lamureasca explicand imaginile.

4 . Foloseste sunetul original (zgomotul de fond).

Pentru cresterea impactului emotional al imaginilor este foarte bine sa sefoloseasca sunetul original, evident cu conditia ca el sa nu impieteze asupra comentariului,sau a oricarei alte interventii sonore importante. De asemenea, utilizarea zgomotului de fondeste necesara pentru a putea valorifica imaginile puternice care nu vor beneficia de text, asacum am aratat si la regula anterioara.

5. Foloseste cateva cuvinte inutile.

Aceasta regula poate parea cel putin ciudata la prima vedere, in conditiile incare am explicat necesitatea conciziei maxime in redactarea stirilor pentru televiziune. Sitotusi nu este nimic anormal ori paradoxal in acest enunt.

Jurnalistul de televiziune trebuie sa tina seama de faptul ca, la fel ca si colegiisai din radio, si el se poate confrunta cu dificultatile activitatii secundare a receptorului. Cualte cuvinte, desi e mai putin probabil decat in cazul radioascultatorului, si telespectatorul poate avea momentele sale de neatentie, momente in care urmarirea stirilor trece pe un plansecundar. Acest lucru trebuie sa nasca o oarecare prudenta in ceea ce priveste atacul, atat la

nivel auditiv, cat si vizual.In plus, textele pe care jurnalistul le redacteaza pentru un subiect ilustrat cuimagini vor fi mai “stranse” ori mai “relaxate”, dupa cum o cere nevoia de adaptare laimagine. Pe scurt, nu este necesar ca fiecare cuvant al textului sa spuna ceva indispensabil pentru intelegerea subiectului, dar este obligatoriu ca fiecare cuvant sa-si justifice prezenta inacel loc.

6. Textul trebuie sa urmeze logica imaginii .

Pentru un jurnalist de televiziune este obligatoriu sa inteleaga ca intotdeauna

trebuie sa priceapa si sa urmeze logica vizuala a secventelor de pe banda. Un text poate fiexcelent pe hartie si poate suna extraordinar cand e citit cu voce tare, fara ca acest lucru sareprezinte o garantie ca se va armoniza cu imaginile. Insiruirea cuvintelor trebuie sa fiedictata NUMAI de logica vizuala.

17



RELATIA IMAGINE-TEXT

Mintea omului descifreaza practic instantaneu informatia furnizata de oimagine, iar intelegerea cuvintelor necesita un oarecare timp. Totusi, o imagine doar prin sine

nu poate furniza decat informatii generale de recunoastere, de localizare. Ne dam seama caasistam la o manifestatie, dar nu putem afla cate persoane participa si de ce protesteaza.Aceste detalii sunt comunicate cu ajutorul cuvintelor.

John Hewitt stabileste sase raporturi intre imagine si text :

1. Comentariu puternic/imagini pretext (fundal, de umplutura)

Asemenea imagini se folosesc atunci cand subiectul nu se refera la uneveniment concret, vizibil si deci ilustrabil cu imagini puternice ( cresterea pretului la energieelectrica, evolutia somajului, a cursului leu-dolar, etc. ). In aceste situatii se folosesc imaginicare au o oarecare legatura cu subiectul, dar care au un continut informativ nul. Cel mai des

se folosesc imagini cu oameni pe strada, sau la piata, sub pretextul ca respectivele informatiise refera la omul de rand.Acest tip de material prezinta un interes scazut din punct de vederevizual si in nici un caz nu justifica alocarea unui format mare. In conditiile in care imaginilenu au nici un rol, este recomandabil sa nu se recurga la asemenea solutii decat in cazuri deforta majora.

O alta situatie in care apare acest raport intre imagine si text este atunci cand,intr-un reportaj cu o bogata ilustratie informativa, se simte nevoia transmiterii unor informatiiimportante ce nu pot fi comunicate vizual. Utilizarea unui text puternic pentru acoperireaunor imagini la fel de puternice ar scadea valoarea imaginilor. In acest caz se vor intercala planuri pretext care permit plasarea informatiilor pe cale verbala.

2. Comentariu puternic/imagini generice.Este o modalitate de lucru foarte asemanatoare cu cea anterioara. Textul este

acoperit cu elemente sau detalii specifice subiectului. Elementele vizuale au valoare generica.De exemplu scumpirea benzinei este ilustrata cu imagini de la o statie de alimentare: o pompa de benzina, soferi care alimenteaza, o cisterna care descarca, etc. Imaginile ilustreazasubiectul, tema, fara a le reda. Ca si in primul caz, interesul publicului nu poate fi mentinut prea mult timp cu asemenea imagini, deci folosirea unor asemenea materiale nu esterecomandata.

3. Comentariu puternic/ imagini de ilustratie.

Raportul este definit prin alegerea unor imagini legate punctual de un cuvant,sau o idee din contextul comentariului, fara a se acorda atentie logicii interne si construiriidiscursului vizual. Cu alte cuvinte, avem de-aface cu o relatie de redundanta imagine-text.Vorbim despre o sosea si aratam o sosea, vorbim despre o institutie si ii aratam sediul, etc.Utilizarea in exces a unor planuri care stabilesc o relatie de corespondenta directa intreimagine si text nu este o alegere fericita, pentru ca materialul va deveni obositor prinredundanta.

18



4. Comentariu puternic/ imagini puternice.

O serie de imagini bine turnate, bine alese si bine montate poate constitui untot unitar, o poveste ce poate fi urmarita si inteleasa, independent de un comentariu cu care

va intra in concurenta. Jurnalistul va avea dificultati imense in a conduce atentia publiculuide la discursul vizual la cel verbal si invers. Chiar daca va reusi foarte bine acest lucru,valoarea imaginilor va fi puternic diminuata. Este o varianta la fel de putin recomandata ca sicele anterioare.

5. Comentariu complementar/ imagine puternica.

Este metoda cea mai eficienta pentru construirea unui reportaj.Informatia este furnizata in primul rand pri intermediul imaginilor. Acestea redauevenimentul prin inregistrari de mare impact emotional, fiind insotite si de sunetul original.In acest fel telespectatorul este transformat in martor ocular al evenimentului. Textul rostit de

jurnalist nu face decat sa completeze si sa explice relatarea vizuala. Astfel sunt, sau ar trebuisa fie tratate subiectele dramatice, surprinse “pe viu”: lupte de strada, corespondente de pefront, familii care traiesc in mizerie.

6. Imagini fara comentariu.

In aceasta situatie exista doua posibilitati total diferite in ceea ce privesterealizarea unor astfel de materiale:

a) prezentarea unor imagini brute, nefinisate, nemontate, cu planuri lungi, cusunetul original si care ofera senzatia participarii directe la eveniment. Este cazul rubricii“No Comment” a canalului Euronews. De remarcat faptul ca Euronews prezinta astfel de

materiale numai despre subiecte care au fost deja abordate in mod “clasic”. b) eseuri vizuale care tin mai mult de arta decat de informatie. Un roldeterminant il detin aici compozitia cadrului, miscarile de camera, sunetul original, sau, de cenu, un eventual fundal muzical. Realitatea este explorata aici in mod subiectiv, iar rezultatulreprezinta viziunea realizatorului.

RELATAREA IN PICIOARE ( STAND-UP, CAP-SINCRON )

Este acea relatare in care reporterul transmite din teren, de la loculevenimentului, stand in picioare si vorbind in fata camerei de luat vederi. Aceasta relatare poate fi exclusiv verbala, sau partial acoperita de imagini. Relatarea in picioare poate aveaurmatoarele functii:

1. exista un curent de opinie conform caruia prezenta in cadru a reporteruluiaflat la fata locului creste credibilitatea materialului, prin personalizarea autorului. Dinaceasta cauza unele posturi de televiziune recurg la stand-up, practic, in toate reportajele.

2. transmisia de la fata locului constituie ea insasi un eveniment. Plasareareporterului la locul faptei ii confera acesteia un plus de spectaculozitate care o face mai

19



atractiva si, deci, mai eficienta, decat citirea acelorasi informatii din studio. Astfel poate fisuplinita, partial, lipsa imaginilor.

3. permite plasarea unor informatii absolut necesare pentru intelegereasubiectului, in conditiile in care nu exista suficienta imagine pentru a le ilustra. Din nou este

un suplinitor de imagine.4. permite consemnarea cu usurinta a evolutiei evenimentului dupa incheierea

filmarilor.Relatarea in picioare se plaseaza, de obicei, la sfarsitul materialului, rar in

corpul acestuia, si niciodata la inceput. Introducerea reportajului (lansarea) este realizata de prezentatorul emisiunii.

Durata interventiei reporterului este scurta, ea nu va depasi 15-20 de secunde.Reporterul va fi plasat intr-un loc cat mai semnificativ pentru evenimentul

relatat si va fi cadrat in plan american, sau mediu. Plasarea sa in centrul imaginii ii conferaun plus de autoritate, reporterul suprapunandu-se peste subiect, dominandu-l.

Ca si in cazul sincronului, folosirea relatarii in picioare trebuie sa fie binemotivata. Ea nu va fi inclusa in reportaj doar pentru ca “asa se face”, sau pentru ca “asa se poarta”. Daca reluarea in cadrul reportajului a unor elemente din lansare poate fi, uneori, justificata, in relatarea din picioare reporterul nu are voie sa repete nimic din ce s-a spusanterior. O buna relatare presupune ca informatia sa fie transmisa convingator, in ritmsustinut. Reporterul trebuie sa povesteasca, nu sa citeasca sau sa recite un text memorat in prealabil.

Relatarea se va incheia cu o formula care sa cuprinda numele reporterului,locul transmisiei si postul, sau emisiunea pentru care se face transmisia.

TIPURI DE JURNAL

Jurnalul este emisiunea care se regaseste in grila de programe a oricareiteleviziuni. Publicul cere cat mai multa informatie intr-un timp cat mai scurt. In acest scop aufost create doua tipuri de jurnal de televiziune:

Jurnalul clasic

Este o emisiune cu o durata optima de 20-30 de minute, si care contine 10 panala 15 reportaje. Dincolo de aceste limite interesul publicului scade exponential. Acest jurnalare un stapan absolut : prezentatorul. El este cel care creaza si pastreaza legatura cu publicul.El este gazda “spectacolului informatiei”, informatie careia ii ofera veridicitate sicredibilitate.

Tendinta actuala este ca jurnalul clasic sa faca din prezentator o vedeta, un star de televiziune. Telespectatorii nu mai asteapta neaparat emisiunea informativa, ci intalnireacu vedeta preferata. In aceste conditii mesajul informativ capata alte semnificatii, iar punereain scena a spectacolului devine mai importanta decat informatia insasi.

20



Jurnalul in imagini (tout-images)

Este un format mult redus, de 5, maximum 10 minute, care se adreseaza unui public grabit, dornic sa afle cat mai multa informatie in cel mai scurt timp posibil. De regulaeste folosit in editiile de noapte, dar exista si posturi care il folosesc ca unic format.

In aceasta situatie in care nu mai exista un prezentator care sa lege relatia cu publicul, vedeta devine informatia insasi. Reportajele nu vor depasi 45-60 de secunde, iar imaginea culeasa la locul evenimentului trebuie sa aiba un continut informativ bogat.Raportul imagine text va fi in exclusivitate de complementaritate, iar subiectele fara interesvizual sunt exceptii rarisime.

În ceea ce priveşte modelele optime de organizare a jurnalului de televiziune,teoreticienii francezi Brigitte Besse şi Didier Desormeaux identifică cinci scheme (profiluri)editoriale subsumate conceptului de “punere în profil”. Astfel, ţinând cont de importanţaştirilor şi, implicit, de durata materialelor (secvenţelor), jurnalele TV pot fi:

1. Jurnalul liniarEste profilul caracterizat prin durata egală a secvenţelor (până într-un minut),ierarhizarea informaţiei survenind din simpla succesiune a relatărilor. 2. Jurnalul în crescendo

Este un profil ascendent ce debutează cu secvenţe scurte, de soft news, pentru aatrage telespectatorul spre partea mediană şi finală a jurnalului, unde se vor regăsisecvenţele “de rezistenţă”.

3. Jurnalul în descrescendoDebutează cu un dosar de fond (după principiul paginii întâi a ziarului) şi coboarăgradual, până la reportaje scurte, subiecte anecdotice şi flash-uri.

4. Jurnalul cu cocoaşă (sau în arc)

Este un profil în care aproape toate secvenţele sunt ample ca durată şi conţinut,acestea fiind însă încadrate de “intrări” şi “ieşiri” scurte, dar percutante.

5. Jurnalul în crevasă

Este profilul încadrat de două secvenţe ample, egale ca durată şi cotă de interes,între acestea conturându-se însă o “pauză de respiraţie”.

redactare tv

Documents