Aprobat,ADMINISTRATOR

INSTRUCTIUNI PROPRII DE SECURITATE SI SANATATE IN MUNCA

MASURI DE PRIM AJUTOR

1

1. GENERALITATI

1.1 La inceperea programului de lucru, personalul trebuie sa se prezinte apt pentru desfasurarea activitatilor incredintate conform atributiilor de serviciu si a fisei postului;

1.2 Prezentarea personalului la lucru in stare de ebrietate, oboseala avansata sau neechipat cu echipamentul de protectie acordat (acolo aunde este cazul), conduce la neadmiterea la lucru si consemnarea ca absent nemotivat pentru ziua respectiva.

1.3 Purtarea echipamentului individual de protectie acordat este obligatorie si va fi verificata de conducatorul direct al locului de munca atat la incepere cat si in timpul desfasurarii programului de lucru.

1.4 Neutilizarea echipamentului individual de protectie sau a dispozitivelor de protectie corespunzatoare sarcinii de munca, se sanctioneaza conform reglementarilor interne.

1.5 Daca acest act de indisciplina grava a condus la accidentare profesionala, transformand riscul de accidentare in cauza accidentarii, salariatul respectiv nu are drept sa solicite sub nici o forma, de la SC SRL, nici un fel de despagubire.

2. TRUSE DE PRIM AJUTOR

2.1 Punctele de lucru: birouri, ateliere, formatiile de lucru dislocate teritorial, autospecialele active vor fi dotate cu truse sanitare de prim-ajutor.

2.2 Trusele de prim ajutor vor fi completate sau înlocuite pe mãsura utilizãrii lor sau expirãrii termenului de valabilitate cu materiale consumabile, în conformitate cu reglementãrile în vigoare, de catre conducatorii directi ai locurilor de munca.

2.3 Personalul angajat la firmã trebuie sã cunoascã, urmãtoarele mãsuri de prim - ajutor: a) procedee de scoatere a accidentatului de sub actiunea curentului electric;b) procedee de efectuare a respiratiei artificiale;c) acordarea primului ajutor în caz de arsuri;d) acordarea primului ajutor în caz de hemoragie; e) acordarea primului ajutor în caz de fracturi;f) transportarea corectã a accidentatului.

2.4 Personalul instruit trebuie sã intervinã, fãrã altã dispozitie, pentru acordarea primului ajutor în caz de nevoie, actionând imediat si corect, sã anunte sefii ierarhici superiori si sã actioneze, dacã este cazul, pentru interventia personalului medical de specialitate.

3. MASURI DE PRIM AJUTOR IN CAZ DE ELECTROCUTARE

3.1 In cazul în care electrocutatul este în contact cu pãrti aflate sub tensiune, se vor lua urmãtoarele mãsuri: a) în primul rând, trebuie efectuatã scoaterea electrocutatului de sub tensiune;b) persoana care scoate electrocutatul de sub tensiune nu trebuie sã se expunã pericolului, tinând seama si de faptul cã umiditatea face ca pericolul de electrocutare sã fie si mai mare;c) persoana care scoate electrocutatul de sub tensiune trebuie sã întrerupã imediat tensiunea, dacã aparatul de întrerupere sau dispozitivul de actionare a tensiunii este în apropiere;

2

d) dacã nu existã posibilitatea de întrerupere a tensiunii, indicatã la punctul (c) de mai sus, atunci persoana care scoate electrocutatul de sub tensiune, punându-se în sigurantã împotriva atingerii accidentale a pãrtilor aflate sub tensiune sau a efectului arcului electric, aruncã un conductor legat la pãmânt peste faze, provocând astfel un scurtcircuit. e) dacã nu existã nici una din posibilitãtile indicate mai sus la punctele (c) si (d), atunci persoana care scoate electrocutatul de sub tensiune, se izoleazã fatã de pãrtile aflate sub tensiune (folosind mãnusi electroizolante si o prãjinã electroizolantã din lemn uscat, plastic) si îndepãrteazã de pe electrocutat conductoarele aflate sub tensiune, având grijã de a nu ajunge în contact direct sau prin intermediul altor elemente metalice cu pãrtile aflate sub tensiune.

3.2 Când un electrocutat a rãmas suspendat, se vor lua mãsuri de prevenire a cãderii lui, înainte de a se întrerupe tensiunea.

3.3 În cazul particular, când un electrocutat a rãmas suspendat pe un stâlp în centura lui de sigurantã si cu respiratia pierdutã, sansele de salvare sunt mai mari, dacã persoana care acordã primul ajutor (fãrã riscul de a intra el însusi sub influenta tensiunii) poate sã execute câteva insuflatii prin metoda gurã la gurã sau gurã la nas, înainte de a începe coborârea de pe stâlp.

3.4 La jumãtatea coborârii se vor executa din nou câteva insuflatii, folosind una din metode. Respiratia artificialã se va relua imediat ce electrocutatul a fost adus la sol.

3.5 Dacã persoana care acordã primul ajutor nu este în mãsurã de a aplica chiar pe stâlp respiratia artificialã, atunci electrocutatul va fi coborât cât mai rapid posibil, fãrã a tine seama de pozitiile pe care le poate lua electrocutatul în timpul coborârii.

3.6 În toate cazurile se vor folosi mijloacele de protectie necesare.3.7 Dupã ce electrocutatul cu respiratia pierdutã a fost scos de sub tensiune, trebuie sã i se

facã imediat respiratia artificialã si sã se anunte medicul.3.8 Respiratia artificialã se executã atâta timp cât este necesar si suficient.3.9 În timpul, pe parcursul si dupã executarea respiratiei artificiale se vor lua urmãtoarele

mãsuri:a) respiratia artificialã se executã local, nefiind indicat transportul electrocutatului;b) se îndepãrteazã persoanele strãine;c) se degajeazã de îmbrãcãminte electrocutatul la gât si la mijloc;d) se degajeazã elementele de îmbrãcãminte care stânjenesc;e) se scot dacã este cazul, ochelarii electrocutatului.

3.10 Când electrocutatul si-a revenit, nu se mai face respiratia artificialã, dar persoana care acordã primul ajutor va rãmâne gata pregãtitã pentru o nouã interventie, în caz de încetinire a respiratiei electrocutatului.

3.11 In caz de vomã, se lasã capul electrocutatului pe o parte pentru a permite degajarea gurii si a evita astfel riscul de înãbusire.

3.12 Este interzis a se da de bãut apã electrocutatului, înainte ca acesta sã-si revinã complet.

3.13 Este interzis a se da bãuturi alcoolice.3.14 Persoana care acordã primul ajutor trebuie sã stie cã un asemenea accidentat, prezintã

uneori miscãri convulsive în momentul revenirii si cã dupã revenire poate urma o nouã pierdere a respiratiei, ceea ce necesitã o reluare a respiratiei artificiale

3.15 Este interzis a se abandona respiratia artificialã, înainte de aparitia semnelor specifice mortii, semne pe care singur medicul le poate aprecia.

3.16 Ulterior revenirii respiratiei la normal, este necesar de a lãsa accidentatul sub supraveghere medicalã.

3

4. RESPIRATIE ARTIFICIALA PRIN INSUFLARE DE AER

4.1 Metodele de respiratie artificialã prin insuflarea aerului de cãtre persoana care acordã primul ajutor sunt: a) respiratia artificialã gurã la gurã;b) respiratia artificialã gurã la nas.

4.2 Cãile respiratorii ale unei persoane care si-a pierdut respiratia si al cãrui cap atârnã în fatã sunt în general obturate

4.3 Cãile respiratorii se pot elibera, dacã se apleacã pe spate capul electrocutatului în hiperextensiune, iar falca inferioarã este mentinutã usor în sus si în fatã, ca si când i s-ar plasa dintii inferiori înaintea dintilor superiori

4.4 Metodele de respiratie artificialã gurã la gurã sau gurã la nas se folosesc cu prioritate, dacã se cunoaste bine modul de aplicare a lor; aceste metode se aplicã preferential fatã de metoda manualã în urmãtoarele cazuri:

a) în toate cazurile în care utilizarea lor permite sã se câstige timp pentru efectuarea cât mai urgentã a respiratiei artificiale;

b) în toate cazurile în care se presupune cã accidentatul este afectat si de leziuni asociate (fracturi, etc.).

4.5 Pozitia accidentatului trebuie sã fie asiguratã orizontal, pe un sol cât mai regulat si cu fata în sus; dacã nu sunt îndeplinite aceste conditii atunci se va aplica metoda manualã de respiratie artificialã.

4.6 Persoana care face respiratia artificialã va sta lateral fatã de accidentat; pentru asigurarea unei treceri libere a aerului prin cãile respiratorii ale accidentatului, persoana care efectueazã respiratia artificialã va executa în prealabil, urmãtoarele operatii: a) ridicarea cefei accidentatului b) tragerea la maximum pe spate a capului accidentatului

4.7 Pentru a se executa operatiile, persoana care face respiratia artificialã trebuie sã aibã.a) una din mâini apãsatã puternic pe partea superioarã a fruntii, cu care apleacã pe spate capul

accidentatului si îl mentine în aceastã pozitie pe toatã durata respiratiei artificiale;b) cu cealaltã mânã trage bãrbia accidentatului înspre fatã.

4.8 Metoda de respiratie artificialã gurã la gurã cuprinde.a) timpul preparator;b) timpul inspirator; c) timpul expirator;d) cadenþa;e) mãsuri complementare.

4.9 În timpul preparator persoana care face respiratie artificialã:a) inspirã profund aerul ( aproape dublul unei inspiratii normale ); b) bine permanent capul accidentatului în superextensie;c) trage usor de bãrbia inferioarã si de bazã, pentru a mentine gura deschisã.

4.10 În timpul inspirator (insuflatia accidentatului) persoana care face respiratia artificialã executã:a) aplicã gura bine deschisã în jurul gurii accidentatului, apãsând tare pentru a evita scãpãrile b) trage usor de bãrbia si buza inferioarã a accidentatului, pentru a se i mentine gura deschisã; c) obtureazã nãrile accidentatului, cu degetele mâinii cu care apasã pe frunte;

4

d) suflã aerul în gura accidentatului si verificã vizual cã toracele (capul pieptului) acestuia se ridicã suficient

4.11 În timpul expirator (expiratia pulmonarã a accidentatului), persoana care face respiratia artificialã executã urmãtoarele:

a) înceteazã de a obtura nasul accidentatului, astfel încît aerul sã poatã iesi din plãmînii acestuia prin gurã si prin nas;

b) simultan ridicã capul, pentru a-si relua suflul si inspirã profund

4.12 Cadenta insuflatiilor va fi de 12 – 15 ori pe minut, fiecare timp inspirator si expirator durând în jur de 2 secunde.

4.13 Mãsurile complementare cuprind:a) dacã în timpul unei insuflatii, toracele accidentatului nu se ridicã, atunci se verificã din nou pozitia corpului si a cefei, înainte de a începe o nouã insuflatie;b) dacã în timpul insuflatiilor, aerul pãtrunde în exces în plãmânul accidentatului, persoana care face respiratia artificialã apasã usor pe stomac si se continuã insuflatia, aplecând bine capul accidentatului înspre spate.

4.14 Metoda de respiratie artificialã gurã la nas se poate aplica tot asa de bine ca si metoda gurã la gurã, la care diferã doar modul de insuflatie al aerului.

4.15 În timpul preparator, persoana care face respiratia artificialã: a) inspirã profund aerul (aproape dublul unei inspiratii normale);b) tine permanent capul accidentatului în hiperextensiune; închide gura accidentatului cu douã degete de la mânã.

4.16 În timpul inspirator (insuflatia accidentatului), persoana care face respiratia artificialã executã urmãtoarele:a) aplicã gura sa bine deschisã în jurul nasului accidentatului, apãsând tare pentru a evita scãpãrile de aer b) obtureaza gura accidentatului cu un deget de la mâna cu care-i tine bãrbia;c) suflã aerul în nasul accidentatului si verificã vizual dacã toracele (capul pieptului) acestuia se ridicã suficient

4.17 În timpul expirator (expiratia accidentatului), persoana care face respiratia artificialã:a) înceteazã de a obtura gura accidentatului, astfel încît aerul sã poatã iesi din plãmânii acestuia, prin gurã si prin nas.b) simultan, ridicã capul, pentru a-si relua suflul si inspirã profund

4.18 Cadenta insuflatiilor va fi de 12-15 ori pe minut, fiecare timp inspirator sau expirator având o duratã de aproximativ 2 secunde.

4.19 Mãsurile complementare cuprind: a) dacã în timpul unei insuflatii, toracele accidentatului nu se ridicã, atunci, se verificã din nou pozitia capului si a cefei, înainte de a începe o nouã insuflatie;b) dacã în timpul insuflatiilor, aerul pãtrunde în exces în plãmânii accidentatului, persoana care face respiratia artificialã apasã usor pe stomacul acestuia si continuã insuflatia, tinând bine capul accidentatului înspre spate.

4.20 În anumite conditii, pozitia orizontalã a accidentatului nu este absolut necesarã, pentru aplicarea metodelor de respiratie artificialã gurã la gurã sau gurã la nas de reanimare. Acestea se

5

pot folosi si în pozitie sezând sau verticalã, ultima fiind aplicabilã în cazul unui accidentat, care a rãmas atârnat în centura lui de sigurantã si are respiratia pierdutã.

4.21 În cazul folosirii metodei sezânde, trebuie ca spatele accidentatului sã fie sprijinit de un genunchi îndoit al persoanei care face respiratia artificialã

4.22 În aceste conditii persoana care face respiratie artificialã se plaseazã lateral de accidentat, în genuflexsiune, la înaltimea bazinului acestuia, folosind unul din picioare drept rezemãtoare pentru accidentat, apoi apleacã capul accidentatului înspre spate si:

a) cu o mânã îi sprijinã capul si îi obtureazã nasul;b) cu cealaltã mânã petrecutã pe sub una din mâinile accidentatului îi tine gura deschisã. 4.23 În cazul în care accidentatul este în pozitie verticalã de exemplu a rãmas pe un stâlp,

la care este legat cu centura de sigurantã, persoana care face respiratia artificialã se plaseazã lateral, putin deasupra accidentatului suspendat

4.24 Dacã aceasta este posibil, trebuie ca accidentatului sã i se aplice mai multe insuflatii chiar la locul accidentului, numai dacã prin aceasta nu se riscã ajungerea persoanei care face respiratia artificialã în zona de atingere a conductoarelor sub tensiune; apoi i se vor face din nou mai multe insuflatii, la jumãtatea distantei de coborâre de pe stâlp.

5. RESPIRATIE ARTIFICIALA MANUALA

5.1 Metoda manualã de respiratie artificialã ,,Silvester modificatã’’ se aplicã în cazul în care nu este posibilã aplicarea metodei gurã la gurã sau gurã la nas sau când acestea din urmã nu sunt bine cunoscute de persoana care face respiratia artificialã.

5.2 Se vor respecta toate prevederile de la 3.1 privind degajarea electrocutatului.5.3 Se vor respecta, deasemenea, toate prevederile de la 3.9 privind conditiile generale de

aplicare a metodelor de respiratie artificialã.5.4 La aplicarea metodei de respiratie artificialã ,,Silvester modificatã’’ accidentatul este

asezat pe spate, cu un sul format din îmbrãcãminte sau cuverturã pusã sub el, la nivelul omoplatilor; sulul cu o grosime de 8-10 cm se pune transversal fatã de accidentat.

5.5 Capul accidentatului va fi în hiperextensie si usor înclinat lateral 5.6 Persoana care face respiratia artificialã se aseazã la capul accidentatului, cu un singur

genunchi la pãmânt. El va prinde bratele accidentatului în pumni si va trage de acestea în sus si apoi pe deasupra capului accidentatului pânã le aduce jos.

5.7 În timpul expirator persoana care face respiratie artificialã aseazã antebratele accidentatului pe piept, sub mameloane (sâni) si având mâinile sensibil verticale, apoi comprimã antebratele accidentatului pe piept

5.8 În timpul inspirator, persoana care face respiratia artificialã, tinând mâinile accidentatului întinse, le duce în sus, apoi le trage deasupra capului accidentatului, pânã le face sã atingã solul, provocând astfel o inspiratie a accidentatului

6

5.9 Fiecare ciclu complet de insuflatie se va efectua cu viteza de aproximativ 12 ori pe minut.

5.10 Când reapare respiratia normalã a accidentatului, se înceteazã respiratia artificialã.5.11 Când respiratia normalã a revenit complet, accidentatul se mai lasã un timp în pozitia

orizontalã, cu capul jos si cu picioarele îndoite în sus.5.12 Metoda ,,Silvester modificatã” poate fi substituitã în cazul în care se dispune de un

aparat manual portativ de respiratie artificialã; astfel, o respiratie artificialã începutã de urgentã prin metoda "Silvester modificatã" poate fi continuatã cu acest aparat chiar pe perioada transportului accidentatului spre spital.

5.13 Masajul cardiac extern poate fi asociat, în anumite cazuri, cu respiratia artificialã, dar el nu poate fi aplicat decât de personal medical competent.

6. MASURI DE PRIM AJUTOR IN CAZ DE ARSURI

6.1 Arsurile pot proveni prin actiunea arcului electric, a focului sau a agentilor chimici. 6.2 Arsurile sunt de trei categori:

a) gradul I, ce prezintã înrosirea pielii;b) gradul II, ce prezintã umflãturi pline cu lichid;c) gradul III, arsuri profunde, cu sau fãrã carbonizãri.

6.3 Arsurile localizate, care nu sunt întinse pe suprafate mari si nu sunt nici profunde, se vor trata la fata locului, avându-se în vedere urmãtoarele restrictii:a) nu se va curãta locul cu obiecte aspre; b) nu se va întrebuinta apã;c) nu se vor deschide bãsicile cu lichid;d) nu se vor aplica substante grase;e) nu se vor folosi solutii cu acid picric.

6.4 Tratamentul local se aplicã astfel:a) se vor înlãtura corpurile strãine de pe ranã si din jurul rãnii, cu ajutorul unei comprese sterile uscate; b) se va spãla locul arsurii cu solutie de bromocet sau rivanol; c) se va aplica un strat subtire de vatã hidrofilã, ce va fi sustinut cu un bandaj strâns usor, apoi se va transporta accidentatul la cel mai apropiat punct sanitar.

6.5 La arsurile grave se tine seama de urmãtoarele restrictii:a) nu se va dezbrãca accidentatul;b) nu se va sufla (respira) desupra rãnilor, arsurilor;c) nu se va aplica nici un tratament local;d) se va acoperi accidentatul cu o pãnzã sterilizatã;e) se va transporta de urgentã la un spital de specialitate.

6.6 În sezonul rece, se va evita rãcirea accidentatului.6.7 În cazul arsurilor povocate de agenti chimici se va spãla locul arsurii cu foarte multã

apã, dupã care:a) pentru arsuri provocate de acizi, se va spãla locul cu o solutie de bicarbonat de sodiu 2%;b) pentru arsuri provocate de substante alcaline, se va spãla locul cu o solutie de acid acetic 1% sau cu apã cu otet (nouã pãrti apã si o parte otet);c) pentru arsuri provocate de fosfor sau substante continând fosfor, se va spãla locul cu o solutie de sulfat de cupru 5%;

7

d) pentru arsuri provocate de gudroane sau solutii cuprinzând gudroane, se va sterge locul cu tampoane de vatã hidrofilã, îmbibate în eter, pentru a antrena particulele de gudron ce se aflã pe suprafata rãnii. Nu se va insista dacã aderenta acestor pete este prea mare;e) pentru toate situatiile de mai sus, se vor pansa rãnile cu pansament sterilizat, uscat si nu se vor aplica solutii. Se va transporta, dacã este cazul, accidentatul la un spital apropiat, de specialitate.

7. MASURI DE PRIM AJUTOR IN CAZ DE ASFIXIERE

7.1 Indiferent de natura lor, în caz de asfixieri, se vor lua urmãtoarele mãsuri:

a) scoaterea de urgentã a accidentatului din atmosfera viciatã;b) scoaterea sau tãierea îmbrãcãmintei care stânjeneste respiratia accidentatului;c) efectuarea respiratiei artificiale când accidentatul nu mai respirã;d) solicitarea dacã este cazul, a interventiei personalului medical de specialitate.

8. MASURI DE PRIM AJUTOR IN CAZ DE RANIRI

8.1 La acordarea primului ajutor, în cazul accidentelor prin rãnire, se disting urmãtoarele situatii:a) rãniri usoare si putin profunde, care se pot trata de cãtre cel ce acordã primul ajutor;b) rãniri grave, profunde sau întinse care necesitã transportarea imediatã la un spital.

8.2 Dacã este cazul, la rãnile grave, se va interveni mai întâi pentru oprirea hemoragiei si imobilizarea (blocarea) fracturilor, iar apoi se va aplica un pansament sterilizat, rãnitul fiind apoi transportat la medic:a) persoana care dã primul ajutor, trebuie în prealabil, sã-si spele bine mâinile cu apã si sãpun, folosind o perie, iar apoi se vor dezinfecta degetele cu tincturã de iod sau spirt medicinal; b) se interzice spãlarea rãnilor cu apã sau cu substante nefarmaceutice;c) nu se admite atingerea rãnilor, nici chiar cu mâinile spãlate si dezinfectate;d) nu se vor presãra prafuri si nici nu se vor acoperi rãnile cu alifii; spãlarea rãnilor si acoperirea lor cu substante chiar farmaceutice se vor face de cãtre persoane calificate, deoarece prin aceastã operatie se pot acoperi corpurile strãine care determinã infectarea, ceea ce va conduce întârzierea vindecãrii rãnii;e) nu se va sterge rana de nisip sau de pãmânt; stergerea rãnilor de pãmânt sau nisip nu este recomandatã, deoarece prin aceastã operatie se pot introduce particule de pãmânt sau de nisip mai adânc în ranã, îngreunând operatia de curãtire ce urmeazã a fi fãcutã de medic sau infirmier care în final poate duce la infectarea rãnii; f) nu se vor îndepãrta cheagurile de sânge de pe ranã; îndepãrtarea cheagurilor de sânge pot provoca hemoragii puternice; se va aplica peste ranã o compresã sterilizatã si apoi se va lega cu un pansament; g) nu se vor pune alte bandaje (pansamente) decât cele sterilizate din trusele medicale.

8.3 În cazul în care trusa farmaceuticã lipseste sau se aflã prea departe, se va putea folosi pentru bandaje, numai pânzã curatã (se recomandã sã fie proaspãt spãlatã si cãlcatã).

8.4 Se recomandã ca pe compresã sau pe pânza ce se aplicã pe rãni, sã se toarne tincturã de iod; pata de tincturã trebuie sã depãseascã suprafata rãnii.

8.5 Rãnile pot fi însotite de hemoragii puternice care, prin natura lor, sunt:a) hemoragii venoase si capilare;b) hemoragii arteriale, care trebuie oprite înainte de tratarea rãnilor.

8

8.6 Hemoragiile venoase si capilare sunt caracterizate prin scurgeri abundente de sânge de culoare închisã, sub forma unei pânze continue în jurul rãnii.

8.7 Hemoragiile arteriale sunt caracterizate prin scurgeri de sânge colorat în rosu aprins si tâsnind sacadat.

8.8 În cazul rãnilor profunde, sângele clocoteste în ranã ca o plagã; aceste hemoragii sunt foarte grave, putând provoca moartea în câteva minute.

8.9 Hemoragiile venoase, hemoragiile capilare si hemoragiile arteriale de micã importantã se vor opri prin aplicarea unui pansament compresiv.

8.10 Punerea unui garou în aceastã situatie, este o eroare gravã care poate conduce la infectie sau cangrenã.

8.11 Hemoragiile arteriale importante necesitã o actiune rapidã si imediatã, prin care sã se opreascã scurgerea de sange. Oprirea sângelui se poate face prin apãsare, fie cu ajutorul mâinilor, fie cu un garou sau un tifon rãsucit.

8.12 Compresiunea pentru oprirea hemoragiei, se face în vecinãtatea rãnii, în partea dinspre care se face alimentarea naturalã cu sânge.

8.13 Compresiunea trebuie fãcutã, de preferintã, între ranã si inimã, astfel încât strangularea arterei sã se facã pe osul cel mai învecinat; se recomandã ca apãsarea sã se facã la brate sau la coapse, deoarece la antebrat artera este cuprinsã între douã oase si operatia este mai dificilã.

8.14 Trebuie avut în vedere faptul cã oprirea hemoragiilor cu ajutorul garoului si a tifonului rãsucit este o operatie periculoasã, deoarece aceasta întrerupe circulatia sângelui si poate conduce la cangrenã si apoi amputare.

8.15 Garoul si tifonul rãsucit nu trebuie tinut timp îndelungat; se va face slãbirea lui din 20 în 20 de minute, iar în cazul în care se constatã încetarea hemoragiei, se va înlãtura.

8.16 Dupã oprirea hemoragiei sau reducerea acesteia la minimum si scoaterea garoului sau tifonului rãsucit, se va aplica un pansament sterilizat compresiv.Indiferent de natura hemoragiei si în special în cazul unei hemoragiei arteriale, se va transporta rãnitul la o unitate sanitarã; medicul este cel care va stabili tratamentul si eventual interventia chirurgicalã necesarã.

8.17 Persoana accidentatã cãruia i s-a aplicat un garou sau tifon rãsucit pentru oprirea hemoragiei arteriale, trebuie transportat de urgentã la medic (punct sanitar), deoarece mentinerea unui garou mai mult de douã ore poate conduce la producerea cangrenei si la amputare. Un accidentat care are hemoragie nu poate fi pãrãsit pânã nu este transportat si predat unui medic sau personalului sanitar specializat.

8.18 În cazul în care accidentatul nu poate fi însotit de un supraveghetor pânã la primul punct sanitar, se va aplica obligatoriu eticheta tip de montare a garoului ce va avea urmãtoarele înscrisuri:

FOARTE URGENT Garoul a fost pus la ora .................minutul........

8.19 Accidentatului care prezintã rãniri însotite de hemoragii, i se va aplica urmãtorul tratament în completarea opririi hemoragiei:

a) se va acoperi rana cu pansamente sterilizate; b) se va transporta culcat; c) se vor lua mãsuri de încãlzire; d) va bea pe cât este posibil, bãuturi calde (nealcoolizate).8.20 Rãnirea pielii de pe cap se caracterizeazã prin hemoragie puternicã, dar nepericuloasã,

care se va trata prin aplicarea unui pansament sterilizat; apoi accidentatul se va transporta la primul spital.

9

8.21 Hemoragiile nazale, care sunt provocate de rãniri, se vor trata prin apãsarea puternicã a nãrii care sângereazã, capul tinându-se drept în sus; dupã un minut se va slãbi foarte încet aceastã compresiune.

8.22 În cazul în care hemoragia nu se poate opri prin aceastã metodã, se va pune în nara sangerândã un tampon cu atipirinã si se continuã apãsarea.

8.23 Existã si cazuri în care hemoragiile nazale sunt necesare. În aceastã situatie nu se va întreprinde nimic si se va consulta un medic sau personalul sanitar specializat.

8.24 În general nu se vor opri hemoragiile nazale, la persoanele despre care se stie cã suferã de hipertensiune, sunt obeze sau în vârstã.

8.25 Hemoragiile interne, la care nu apare în mod vizibil sânge, se pot recunoaste dupã faptul cã accidentatul este palid si are pulsul slab si accelerat, greu de numãrat.

8.26 În aceste cazuri, accidentatul va fi culcat cu fata în jos si mentinut imobilizat, va fi acoperit si se va proceda la încãlzirea lui; nu se va da accidentatului sã bea si nici sã mãnânce; se va transporta cât de urgent la spital unde se poate face o interventie chirurgicalã.

9. MASURI DE PRIM AJUTOR IN CAZ DE FRACTURI, LUXATII, ENTORSE

9.1 În cazul fracturilor, persoana care dã primul ajutor, trebuie sã stie cã fracturile sînt caracterizate prin trei simptome:a) dureri;b) imposibilitatea de a misca membrele; c) deformatii.

9.2 În cazul fracturilor durerile sunt foarte mari, localizate într-un singur punct; membrele accidentate nu se pot misca din cauza durerilor, iar în cazul în care fracturile sunt la membrele inferioare, accidentatul nu se poate deplasa; apar în multe cazuri deformatii vizibile, de exemplu, deviatii ale axului longitudinal al membrului fracturat, existând însã si cazuri în care aceste deviatii nu sunt vizibile, membrele fracturate prezentând numai umflarea articulatiilor.

9.3 Persoana care dã primul ajutor în cazul unei fracturi, trebuie sã ia în primul rând urmãtoarele mãsuri: a) sã nu miste accidentatul;b) sã dezveleascã zona în care s-a produs fractura, pentru a constata dacã este o fracturã deschisã sau închisã.

9.4 În cazul în care este necesarã deplasarea accidentatului, persoana care dã primul ajutor va prinde accidentatul cu o mânã pe deasupra si cealaltã pe dedesubtul membrului fracturat si ajutat de o altã persoanã care va cuprinde corpul victimei, vor transporta accidentatul.

9.5 În cazul unei fracturi deschise, se va pune un pansament uscat pe ranã, înainte de a se face imobilizarea.

9.6 Se întelege prin fracturã deschisã, o fracturã însotitã de o ranã ce comunicã cu fractura; fractura deschisã este periculoasã si prin faptul cã poate conduce la infectii grave.

9.7 Existã posibilitatea ca un os fracturat sã pãtrundã sub piele si sã o perforeze, de aceea personalul care dã primul ajutor trebuie sã ia toate mãsurile pentru a împiedica acest fenomen.

9.8 Imobilizarea unei fracturi este una dintre operatiile cele mai importante, care trebuie fãcutã întotdeauna sub supravegherea si îndrumarea unei persoane calificate, medic sau infirmier; ea se obtine cu ajutorul unor atele, care se vor fixa bine si corect; se va avea grijã sã nu se modifice pozitia membrului accidentat si nu se va încerca corectarea deformatiei.

9.9 Modificãrile necesare, în special cele care conduc la corectarea deformatiilor, se vor face numai de cãtre un medic specialist.

10

9.10 Imobilizarea unei fracturi a membrului inferior se face pin asezarea atelelor atât lateral, cât si pe fata posterioarã a membrului accidentat.

9.11 Este obligatoriu a se imobiliza ambele articulatii din regiunea de deasupra si dedesubtul fracturii, astfel:a) la o fracturã în zona gambei, se vor imobiliza deasupra: genunchiul si coapsa, iar dedesubt: glezna si laba piciorului;b) la o fracturã în jurul coapsei, se vor imobiliza deasupra: soldul si trunchiul, iar dedesubt: genunchiul si gamba.

9.12 Se recomandã, pe cît posibil, imobilizarea totalã.9.13 Imobilizarea membrelor superioare se va face în majoritatea cazurilor, printr-o esarfã,

cotul fiind îndoit; se va putea completa aceasta prin atele rigide, care însã nu vor ocupa decât segmentul fracturat al membrului.

9.14 Cotul rãnit poate împiedica îndoirea bratului si imobilizarea membrului cu ajutorul esarfei; în acest caz se va face imobilizarea totalã a bratului.

9.15 În cazul fracturilor craniene, interventia persoanei care dã primul ajutor trebuie sã fie foarte atentã, dat fiind faptul cã existã cazuri în care accidentatul percepe aceste traumatisme cu întarziere de 2-3 ore si deci cunoasterea existentei traumatismelor este uneori dificilã; interventia trebuie sã fie urgentã, pentru a nu fi tardivã; se va transporta accidentatul culcat la primul spital, unde va fi pus sub supravegherea medicului, timp de cel putin 48 de ore.

9.16 Simptomele în cazuri de fracturi craniene sunt: a) traumatisme la cap; b) pierderea cunostintei, care poate fi numai momentanã; c) hemoragie prin nas si prin urechi.

9.17 Pot apãrea fracturi craniene fãrã sã provoace rãnirea pielii de pe cap si fãrã sã curgã sânge pe nas sau pe urechi. Uneori perceperea traumatismelor de cãtre accidentat se manifestã cu întârziere de 2-3 ore prin dureri de cap, hemoragii pe nas, înrosirea ochilor, etc.

9.18 Accidentatul poate intra în comã, chiar dupã mai multe ore de la accidentare.9.19 Fracturile coloanei vertebrale si ale bazinului sunt în cele mai multe cazuri

exceptional de grave; în aceste cazuri, transportul accidentatului se face prin rostogolirea acestuia, cât se poate de încet, pânã va fi asezat culcat pe o plansetã durã; se interzice imobilizarea accidentatului si se va transporta imediat la cel mai apropiat spital.

9.20 Se interzice transportarea pe brate a unui accidentat cu coloana vertebralã sau cu bazinul fracturat, acest mod de transport putând sã-i fie fatal.

9.21 Simptomele în cazuri de fracturi la coloana vertebralã sau la bazin sunt:a) dureri puternice în zona dorsalã;b) paralizarea membrelor inferioare;c) tulburãri în zonele urinare.

9.22 În cazul fracturilor de coaste, persoana care dã primul ajutor va imobiliza toracele accidentatului printr-un bandaj strâns realizat cu o fatã, iar apoi se va transporta accidentatul în pozitie sezând la spital.

9.23 Simptomele în cazuri de fracturã de coaste sunt:a) respiratie îngreunatã si dureri în timpul respiratiei;b) eventuale urme de sânge în sputã (salivã).

9.24 În cazul luxatiilor, se va proceda identic ca în cazul fracturilor la brate si la membrele inferioare:a) nu se va pierde din vedere niciodatã, cã o luxatie poate fi însotitã de o fracturã;b) în cazul unei luxatii a umãrului care este cea mai frecventã, cotul se depãrteazã de corp; este interzis a se readuce cotul la pozitia normalã; se va transporta accidentatul fãrã esarfã.

11

9.25 În cazul unei entorse, persoana care dã primul ajutor trebuie sã facã un bandaj strâns peste articulatia care a suferit si sã transporte accidentatul la un medic, singurul care poate sã analizeze situatia.

9.26 Entorsele sînt întinderi sau smulgeri ale ligamentelor care mentin articultiile; articulatiile în cauzã prezintã umflãturi; la miscãri, locurile unde sau produs entorsele sunt foarte dureroase.

9.27 Nu se va pierde niciodatã din vedere faptul, cã entorsele pot fi însotite de fracturi

10. MASURI DE PRIM AJUTOR IN CAZ DE INTEPATURI, ZGARIETURI SAU MUSCATURI

10.1 Accidentele de acest gen sunt susceptibile, în absenta unei dezinfectii imediate, de a antrena complicatii grave (panaritiu, flegmoane, etc.), care pot provoca infirmitãti definitive.

10.2 Orice întepãturã sau zgarieturã, oricât de neînsemnatã ar pãrea la început, trebuie dezifectatã imediat.

10.3 Dezinfectia va avea urmãtoarele faze:a) se comprimã puternic, timp de câteva secunde zona din jurul rãnii, pânã când se scurg câteva picãturi de sânge;b) cu ajutorul unei mese continând o solutie antisepticã, se va bandaja regiunea atinsã; c) dacã rana prezintã o oarecare întindere, aceasta se va acoperi cu un pansament uscat sau cu o compersã sterilizatã;d) este prudent ca în aceasi zi, rana respectivã sã fie consultatã si de un serviciu medical.

10.4 În cazul unei muscãturi provocate de o viperã, primul ajutor se va acorda imediat si va consta din:a) se aplicã o legãturã strânsã (garou) deasupra locului muscãturii, spre rãdãcina membrului, pentru a întârzia rãspândirea otrãvii în corp;b) se spalã abundent rana cu apã curatã fiartã sau dacã este posibil, cu o solutie slab antisepticã;c) în cel mai scurt timp, va fi transportat la spital.

10.5 Dacã nu este posibilã transportarea rapidã a rãnitului la spital, atunci se vor lua urmãtoarele mãsuri:a) cu vârful unui briceag sau cutit trecut prin flacãrã, se face o tãieturã, care sã uneascã locurile unde s-a produs muscãtura;b) cu vârful aceluiasi cutit sau briceag, trecut din nou prin flacãrã, se vor arde locurile întepate de muscãturã;c) se dezinfecteazã locurile întepate de muscãturã si se panseazã.

11. MASURI DE PRIM AJUTOR IN CAZ DE LESIN, SINCOPA SAU INSOLATIE

11.1 În caz de lesin, se vor lua urmãtoarele mãsuri:a) bolnavul se culcã imediat, cu capul mai jos decât restul corpului; b) se stropeste bolnavul pe fatã, cu apã rece; c) se palmeazã usor bolnavul pe obraji si i se dã sã miroasã solutii puternic volatile (eter, otet, apã de colonie, amoniac etc.);d) se supravegheazã bolnavul, pentru a nu apare un stop cardiac.

11.2 În caz de sincopã, se iau aceleasi mãsuri ca cele expuse în mai sus.11.3 În caz de insolatie, se vor lua urmãtoarele mãsuri:

a) se deschide bolnavul la gât; 12

b) se aplicã pe fruntea si capul bolnavului, comprese cu apã rece sau gheatã;c) bolnavul va bea numai bãuturi calde;d) se interzic bãuturile alcoolice.

13