Motto:

“Să ajuţi individul şi acesta bolnav sau sănătos să-şi afle calea spre sănătate

sau recuperare, să ajuţi individul fie bolnav sau sănătos să-şi folosească fiecare

acţiune pentru a promova sănătatea sau recuperarea, cu condiţia ca acesta să aibe

tăria, voinţa sau cunoaşterea necesară pentru a o face şi să acţioneze în aşa fel încât

să-şi poarte de grijă singură cât mai curând posibil”

Virginia Henderson

1

INTRODUCERE

Lombalgia şi sciatica reprezintă unele din cele mai des întâlnite şi  înregistrate

patologii în istoricul medicinii. Primele relatări scrise referitoare la anatomia

creierului, plexului brahial şi nervului sciatic le întâlnim în lucrările lui Hipocrate.

Deşi în lucrările sale, efectuate pe animale, avea dificultăţi în diferenţierea nervilor

periferici de tendoane. Hipocrate a atribuit printre primii  paresteziile, slăbiciunile

musculare în membre şi tulburările sfincteriene patologiilor însoţite de compresie

medulară.

În ceea ce priveşte terminologia folosită pentru suferinţele coloanei lombare,

nu există nici pe departe unanimitate de păreri. Afectarea discului intervertebral este

denumită de unii autori hernie de disc iar de alţii discopatie. Ultimul termen cu

înţeles mai larg pare mai apropiat de realitatea anatomoclinică deoarece discul nu

suferă doar prin herniere existând o întreagă patologie discală, diferită de hernia de

disc, care determină suferinţe ale coloanei lombare. Pe de altă parte, coloana

lombară trebuie privită ca un tot unitar care cuprinde pe lângă segmentul vertebro-

discal şi ţesuturile moi adiacente (muşchi, ligamente, fascii), care se pot constitui

adesea în sediul unei suferinţe.

Maladiile degenerative ale coloanei vertebrale reprezintă o problemă medico-

socială cu impact economico-financiar sugestiv. Este binecunoscut faptul că peste

80% din populaţie suportă de-a lungul vieţii cel puţin un episod de durere lombară

dizabilitantă. Pe lângă faptul că este o maladie incapacitantă, hernia discală este prea

frecvent invalidantă. Sechelele neurologice cu handicap fizic definitiv reprezintă o

complicaţie obişnuită a acestui domeniu. Strâns legate de această afecţiune costurile

individuale şi sociale aplicate sunt imense.

2

Tratamentul conservator al herniei discale include administrare

aantiinflamatoarelor nesteroidiene, terapie manuală, măsuri fizioterapeutice şi

administrarea epidurală a corticosteroizilor. Cu toate că majoritatea celor care au

făcut un acces de lombosciatică se ameliorează în 3 luni de zile, până la 20%

din pacienţi ajung să fie operaţi pe motivul herniei discale.

3

PARTEA GENERALĂ

4

CAPITOLUL IANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA COLOANEI VERTEBRALE

Coloana vertebrală ocupă o poziţie centrală în cadrul aparatului locomotor.

Coloana vertebrală este alcătuită din 33-34 de piese osoase numite vertebre

repartizate în cinci grupe:

- vertebre cervicale (7),

- vertebrele toracice (12),

- vertebrele lombare (5),

- sacrum (5),

- coccis (4-5).

Corpii vertebrali sunt legaţi prin discurile intervertebrale care sunt articulaţii

nesinoviale, în timp ce apofizele articulare sunt legate prin articulaţii sinoviale. Între

vertebre se mai găsesc şi ligamente care împreună cu discul intervertebral şi cu

capsulele articulare formează segmentul de mobilitate.

1. VERTEBRELE LOMBARE

Rahismul lombar ocupă porţiunea bazală a conului superior osos al organului

axial, ceea ce face ca solicitările mecanice în statică şi dinamică să fie mai mari la

acest nivel.

Componenţa osoasă a rahisului lombar este reprezentată de cele 5 vertebre

lombare care prezintă caractere regionale specifice, iar prima şi a cincea sunt

caractere speciale.

Caracterele regionale ale vertebrelor lombare

Corpul vertebral e cel mai voluminos dintre corpurile vertebrale ale

rahismului. Diametrul transversal al corpului vertebral depăşeşte evident diametrul

antero-posterior, şi creşte de la o vertebră la alta în sens cranio-caudal. Bureletul

5

marginal al feţelor corpurilor vertebrale este pronunţat, cel de la faţa inferioară fiind

întotdeauna mai gros şi mai evident. Partea centrală a feţei corpurilor vertebrale

prezintă două zone şi anume una periferică, lângă bureletul marginal care este

ciuruită, şi alta centrală care corespunde nucleului pulpos. Bordurile marginale sunt

rotunjite şi destul de ieşite în afară pe părţile laterale ale corpului vertebral.

Suprafaţa circumferenţială a corpului vertebral e mai scobită transversal, fapt ce se

datorează bordurilor marginale care sunt mai dezvoltate. Pe corpul vertebrei lombare

se află ligamentul vertebral longitudinal. Pe primele trei se prinde stâlpul

diafragmatic drept, iar pe cel stâng numai primele două. Pe feţele laterale ale

corpurilor vertebrale se prind fascicule ale psoasului şi pe vertebra a doua lombară,

arcada psoasului.

Pediculii vertebrali pleacă de pe partea superioară a corpului vertebral şi sunt

orizontali, groşi şi scurţi. Marginile lor superioare şi inferioare sunt scobite,

delimitând prin suprapunere.

Lamele vertebrale au forma patrulateră, sunt groase şi sunt orientate uşor oblic

de sus în jos, dinainte-înapoi şi dinăuntru în afară. Pe marginea superioară a feţei

posterioare, ca şi pe marginea inferioară a feţei anterioare, se prind ligamentele

galbene.

Apofiza spinoasă este o lamă osoasă groasă, patrulateră, îndreptată orizontal

dinainte-înapoi. Scade ca dimensiune la ultimele două vertebre lombare. Pe feţele

laterale se găseşte câte o creastă osoasă care le divizează în două câmpuri. Pe

câmpul superior se inseră muşchiul interspinos lombar şi trans-verso-spinos. Pe

câmpul inferior se prinde muşchiul interspinos lombar subiacent. Marginea

superioară dă inserţie ligamentului interspinos. Marginea inferioară prezintă un

tubercul şi o creastă pe care se prinde ligamentul interspinos subiacent. Vârful

apofizei spinoase şi marginea ei posterioară dau inserţie ligamentelor supraspinoase,

fasciei lombo-toracice şi muşchiului dorsalul mare. Pe primele trei apofize spinoase

6

se mai prinde şi muşchiul dinţat posterior şi inferior. Pe ultimele patru vertebre

lombare se prinde porţiunea lombo-dorsală a muşchiului lungul spatelui.

Apofizele transversale care mai sunt numite şi apofize transversale L2 şi L3

sunt mai bine reprezentate. Pe faţa anterioară şi spre rădăcina apofizei transverse se

inseră muşchiul psoas, iar spre vârf, tot pe aceeaşi faţă, inseră muşchiul pătratul

lombelor. La baza feţei posterioare se găseşte un tubercul numit tubercul accesoriu

sau apofiza stiloidă Broca, pe care se inseră fascicole mediale ale lungului dorsal. De

la tuberculul accesoriu pleacă o creastă care împarte faţa posterioară a apofizei

costiforme într-un câmp superior pe care se inseră muşchiul intercostal şi fascicole

externe din porţiunea lombară a lungului spatelui. Pe marginea superioară a apofizei

se inseră muşchiul intertransversal lateral al lombei, iar pe marginea inferioară se

inseră muşchiul intertransversal lateral al lombei din spaţiul următor. Pe vârful

apofizei costiforme se prinde aponevroza posterioară a muşchiului transvers

abdominal, pătratul lombelor pe primele patru lombare, ligamentul lombocostal

Henlle pe primele două lombare şi ligamentul iliolombar pe ultimele două lombare.

Apofizele articulare au forma specificată de segment de cilindru plin sau gol.

Apofizele articulare superioare ale primelor 3 vertebre lombare sunt mai departe una

faţă de apofizele articulare inferioare. În schimb cele ale vertebrelor L4 şi L5 se

găsesc la egală distanţă cu cele inferioare. Apofizele articulare superioare pleacă în

direcţie sagitală de la unirea pediculilor, a lamelor vertebrale şi a apofizelor

costiforme. Ultimele 2 apofize articulare au o direcţie ce deviază puţin în afară. Pe

marginea posterioară a apofizei articulare se găseşte un tubercul numit tuberculul

mamilar sau metapofiza, pe care se inseră fascicule ale muşchilor intratransversali

lombari cât şi fasciculele interne ale lungului dorsal. Apofiza articulară inferioară

pleacă de pe marginea inferioară a lamei vertebrale. Are forma unui segment de

cilindru plin şi priveşte înainte şi în afară.

7

Gaura vertebrală este triunghiulară şi mai mică în raport cu dimensiunile

corpului vertebral.

Caracterele speciale la vertebre lombare

Se întâlnesc la prima şi la a cincea vertebră. Prima vertebră lombară are unele

caractere morfologice de trecere şi anume: apofiza costiformă scurtă, pe care se

inseră arcada psoasului, iar spre vârf arcada pătratului lombelor. Între cele 2 arcade

se inseră fasciculul Weber din muşchiul diafragm. Uneori în locul apofizei

transverse putem găsi o coastă lombară suplimentară, articulată cu prima vertebră

lombară.

Vertebra a 5-a lombară se mai numeşte şi vertebra presacrată datorită aşezării

ei în vecinătatea conului osos inferior. Deoarece suportă greutatea trunchiului,

prezintă unele modificări morfologice adaptive. Astfel, corpul vertebral este foarte

voluminos, mai înalt anterior decât posterior, având astfel un aspect cuneiform.

Bordurile marginale sunt foarte evidente, luând forma unor creste. Pendiculii

sunt scurţi şi groşi, iar lamele vertebrale sunt oblice în jos şi înapoi. Pe faţa

posterioară a fiecărei lame imediat sub apofiza articulară superioară, apare câte o

depresiune numită fosetă digitală, ca la vertebrele sacrale.

Apofizele costiforme sunt de obicei mai scurte, mai groase şi mai unite cu

pediculul cu care se formează o masă comună. Pe vârful lor se prinde ligamentul

iliolombar şi ligamentul sacro-vertebral Bichat.

Apofizele articulare sunt aşezate mediosagital, cele inferioare fiind mai

laterale ca cele superioare.

Gaura vertebrală creşte dimensional faţă de celelalte vertebre lombare şi are

forma unui triunghi echilateral cu unghiuri rotunjite.

8

2. DISCURILE INTERVERTEBRALE

Generalităţi:

Aceste formaţiuni sunt aşezate între feţele de contact ale corpului vertebral la

nivelul rahismului articulat. Ele sunt în număr de 23, primul găsindu-se între axis şi

cea de-a 3-a vertebră cervicală, iar între corpul celei de a-5-a vertebră lombară şi faţa

articulară a bazei sacrului.

În general, la fiecare disc intervertebral are forma unei lentile biconvexe ce se

mulează în spaţiul intervertebral prin comprimarea sa de către suprafeţele articulare.

Datorită acestui fapt, porţiunea mijlocie a discului este mai bombată, iar

circumferinţa apare pe faţa anterioară şi pe feţele laterale ale vertebrelor în forma

unei benzi transversale. Marginea posterioară a circumferinţei discului este uşor

scobită şi răspunde canalului rahidian. Pe faţa anterioară a circumferinţei discului

intervertebral se prinde ligamentul vertebral longitudinal. În schimb, pe faţa

posterioară a circumferinţei sale, deci în canalul vertebral, ligamentul vertebral,

longitudinal posterior aderă foarte puţin de circumferinţele discului, favorizând

astfel hernierea nucleului pulpos în canalul rahidian.

Înălţimea discului intervertebral e mai mare la mijlocului lui. La periferia

acestuia înălţimea este variabilă, depinzând de curburile sagitale ale corpurilor

vertebrale. Astfel în regiunea lombară discul este mai înalt (10-12 mm la nivelul

celei de a 3-a şi a 4-a vertebră lombară).

Date fiziopatologice ale discului intervertebral

Caracteristicile discului intervertebral: e constituit din cartilaj şi e strâns

integrat cu vertebrele. Sub acţiunea unor factori nocivi este perturbată fie

dezvoltarea şi creşterea discului (dacă se acţionează în cursul dezvoltării), fie se

produc procese degenerative discale localizate sau generalizate.

Noxele patogene care se adresează discului intervertebral pot fi grupate în:

genetice, metabolice, mecanice şi distructive.

9

Noxele genetice. Anomaliile genetice se manifestă prin diferite perturbări în

segmentarea coloanei vertebrale ca de exemplu; blocul de dissegmentaţie, vertebre

fluture, hemivertebre sau modificări ale discului intervertebral ce însoţesc

malformaţii mai intense ale coloanei vertebrale. Factorii predispozanţi se suprapun

pe de o parte constituţiei, pe de altă parte manifestărilor de tip distrofic ale “spatelui

alb” dintre care cele mai importante sunt anomaliile tranziţionale ale joncţiunii

lombo-sacrale şi defectelor de includere a arcului posterior.

Noxele metabolice pot fi congenitale, manifestându-se cel mai frecvent în

adoleşcenţă sau după naştere. Astfel de anomalii sunt: alcaptonuri diferite,

mucopolizaharidoze, cistimuria, hipofosfatazemia, dereglări hormonale congenitale.

Printre factorii postnatali care favorizează anomaliile metabolice, un rol important îl

joacă nutriţia discului intervertebral precum şi diverse influenţe toxice şi climatice.

Noxele mecanice. Factorii mecanici acţionează deja în cursul creşterii după

cum arată deformaţiile vertebrale din scolioze. Sediul preferenţial al leziunilor

degenerative discale se află în segmentele de maximă mobilitate ale rahismului (L4-

L5). Hernia de disc e mai des întâlnită la bărbaţi, la persoane care depun eforturi

fizice mari. Factorul mecanic este legat de anumite mişcări cu mare coeficient de

traumatizare discală: hiperflexia cu torsiunea trunchiului, mişcările de flexie şi

extensie şi sarcina. Traumatismele mici şi repetate grăbesc evoluţia proceselor

degenerative discale. Poziţiile defectuoase menţinute un timp mai îndelungat în

timpul efectuării unei munci, scaune cu o construcţie incorectă, suspensia deficitară

a unor autovehicule, sunt o serie de factori ce influenţează discul vertebral. De

asemenea şi ortostatismul. Lordoza lombară sacrifică funcţional discurile respective

ale căror solicitări devin extreme. Mecanica coloanei lombare se modifică datorită

miopatiilor, membrului inferior amputat, anchilozei coxo-femurale, sechele de

poliomielită, inegalitatea membrelor inferioare, obezitate.

10

Noxele distructive. Distrugerea discurilor intervertebrale are loc prin

cointeresarea acestora într-o infecţie specifică sau nespecificată pornită de la capul

vertebral sau prin invadarea lor tumorală. Indiferent de natura proceselor patologice

progresive ale discului intervertebral, acestea cauzează modificării macroscopice

discale, deseori modificări vizibile ale corpului vertebral. Traumatismul coloanei

poate duce diverse schimbări anatomice la nivelul discului fără a cauza simptome

sau poate cauza suferinţe fără modificări discale decelabile. Forma şi funcţia discului

intervertebral reprezintă două entităţi inseparabile, atât din punct de vedere

descriptiv, cât şi terapeutic.

3. NERVUL SCIATIC (L4-S3)

Nervul sciatic este cel mai mare nerv. El iese din bazin prin marea scobitură

sciatică, sub muşchiul piriform, trece între trohanterul mare şi tuberozitatea

ischiatică şi coboară apoi pe faţa posterioară a coapsei, până în spaţiul popliteu, unde

se termină prin bifurcarea în nervii sciatici popliteu extern şi sciatic popliteu intern.

Încă de la origine, nervul sciatic este format din aceşti doi nervi, strânşi într-o teacă

conjunctivă comună. Uneori, diviziunea sciaticului se face în partea superioară a

coapsei.

În regiunea coapsei, trunchiul sciatic dă ramuri musculare pentru:

- semitendios, semimembranos, porţiunea lungă a bicepsului şi aductorul

mare, provenind din contigentul sciatic popliteu intern.

- porţiunea scurtă a bicepsului provenind din contigentul sciatic popliteu

extern.

Nervul sciatic popliteu extern (ramurile posterioare L4-L5).

După ce se desface din trunchiul sciatic în spaţiul popliteu, coboară în jurul

părţii posterioare a bicepsului femural, înconjoară gâtul peroneului, aflându-se în

şanţul peroneal între os şi muşchiul lung peronier şi apoi se împarte în ramuri

11

terminale. În spaţiul popliteu, nervul dă ramuri senzitive, importante fiind cele

pentru articulaţia genunchiului şi nervul cutanat peronier, pentru faţa laterală a

gambei, maleola externă şi partea laterală a piciorului şi a degetului-V.

Ramurile terminale se distribuie astfel:

- ramura recurentă articulară inervează articulaţia genunchiului şi

tibioperoniera; accesoriu, muşchiul tibial anterior.

- ramura tibială anterioară (nervul peroneal profund) inervează muşchiul tibial

anterior, extensorul lung al degetelor, extensorul propriu al halucelui, pediosul:

articulaţia gleznei şi suprafaţa ei cutanată, precum şi articulaţiile primelor două

degete.

- ramura musculocutanată (nervul peroneal artificial) inervează muşchii

poronieri, suprafaţa cutanată a dosului piciorului, o parte a halucelui şi porţiunile din

degetele II-V până la a doua falangă.

Nervul sciatic popliteu intern (ramuri anterioare L4-L5) coboară în spaţiul

popliteu, în continuarea trunchiului sciatic, trece apoi prin inelul solearului (de unde

este denumit nerv tibial posterior) în loja posterioară a gambei, dând la nivelul

gleznei cele două ramuri terminale: nervii plantar medial, echivalentul medianului şi

plantar lateral, echivalentul cubitalului.

Ramurile motorii ale trunchiului sciatic popliteu intern inervează muşchii

gastrocnemian, popliteu, plantar subţire, solear, tibial posterior, flexorul lung al

halucelui. Din punct de vedere senzitiv, nervul sural, anastomazat cu ramura

cutanată peronieră, inervează pielea porţiunii dorsolaterale a gambei şi marginea

laterală a piciorului, precum şi articulaţiile gambei.

Nervul plantar medial dă ramuri motorii la muşchiul flexor scurt al degetelor,

abductorul halucelui, flexorul scurt al halucelui şi primii lombricali: ramurile

senzitive inervează partea medială a plantei şi primele III-IV degete, precum şi

falanga lor unghiulară

12

Nervul plantar lateral dă ramuri la muşchii pătratului plantar, abductorul

degetului mic, interosoşii plantari şi dorsali; ramurile cutanate inervează partea

laterală a plantei şi ultimele două degete (cu falanga lor unghiulară).

Sciaticul are funcţii motorii, senzitive şi trofice la motilitate el comandă flexia

gambei pe coapsă prin ramuri, care inervează gemenii şi plantarii. Extensia dorsală a

degetelor şi piciorului, cu menţinerea boltei plantare este asigurată de sciaticul

popliteu extern, care merge la pedioşi şi extensorii degetelor ca şi flexia plantară a

piciorului şi a degetelor, adducţia, rotaţia internă ţi abducţia degetelor.

Marele nerv sciatic dă naştere celor două ramuri: sciaticul popliteu extern,

nerv al extensiei, şi sciaticul popliteu intern, nerv al flexiei. Rădăcinile L4 ale

sciaticului comandă fesierii şi antero-externii gambei, rădăcina L5 acţionează pe

gambierul anterior, extensorul propriu al halucelui. Rădăcinile S1-S2 execută flexia,

inervează tricepsul sural şi flexorii degetelor, iar rădăcina S3 inervează numai partea

inferioară a fesei.

FIZIOLOGIA COLOANEI VERTEBRALE

Coloana vertebrală normală nu este rectilinie ci prezintă o serie de curburi în

regiunea cervicală, toracală şi lombară. La nivelul coloanei toracice există o curbură

cu concavitate anterioară denumită cifoză. La nivelui coloanei lombare există o

curbură cu concavitate posterioară care se numeşte lordoză. Apare la sfârşitul

primului an de viaţă când copilul începe să meargă, dar nu se consolidează decât la

vârsta de adult. În regiunea pelviană (la nivelul bazinului) există o curbură cu

concavitate orientată anterior şi este formată de sacru şi oasele coccigiene.

Curburile coloanei vertebrale sunt condiţionate mecanic de înclinaţia bazinului.

Ortostatismul (statul îndelungat în picioare) şi mersul biped al omului s-au

putut realiza prin rotirea bazinului din poziţia orizontală (la patruped) spre

verticală. Verticalizarea bazinului nu este însă completă. Pentru a putea realiza o

13

construcţie echilibrată, coloana lombară aşezată pe bazinul uşor înclinat înainte este

forţată să se curbeze apărând lordoza lombară. Dacă coloana lombară ar rămâne

rectilinie atunci proiecţia centrului de greutate a corpului s-ar face în fţaa poligonului

de susţinere, iar drept urmare trunchiul ar cădea înainte. Aceleaşi condiţii mecanice

necesare echilibrării corpului antrenează mai departe cifoza toracică şi lordoza

cervicală.

Coloana vertebrală îndeplineşte în organismul omului următoarele funcţii:

  - funcţia de susţinere (susţine trunchiul imprimând individului o

postură caracteristică)

- funcţia de protecţie (apără măduva spinării împotriva agresiunilor mecanice)

- funcţia de mobilitate (prin complexitatea construcţiei sale conferă corpului

posibilitatea de a se mişca şi de a se deplasa în spaţiu)

- funcia morfogenetică (particularităţile mecanicii coloanei vertebrale

se răsfrâng asupra formei şi a aşezării viscerelor toraco-abdominale)

Organul axial este un complex structural şi funcţional la realizarea

căruia  participă:

- componenta dură osoasă (vertebrele care alcătuiesc coloana vertebrală)

- componenta conjunctivă formată din structuri fibroase şi elastice de  legătură

dintre vertebre (discurile intervertebrale, capsule articulare, ligamente)

- componenta musculară (muşchii coloanei vertebrale)

- componenta neuro-vasculară (măduva spinării, rădăcinile nervoase, vase de

sânge).

Alterarea oricărei din aceste componente se răsfrânge negativ asupra funcţiei

întregului organ axial. Se înţelege astfel cât de alarmante pot fi perturbările produse

de modificările patologice ale vertebrelor sau ale discurilor intervertebrale.

14

15

16

CAPITOLUL II HERNIA DE DISC

DEFINIŢIE

Hernia de disc, cunoscută şi sub numele de ruptură a discului intervertebral,

este o afecţiune prin care o parte din discul intervertebral apasă pe elementele

anatomice din canalul spinal (rădăcinile nervoase şi măduva spinării). Acest lucru

se intamplă atunci când inelul fibros care menţine discul pe loc se rupe, permiţând

nucleului central să alunece în afară. Rezultatul este hernierea nucleului pulpos în

canalul spinal.

Protruzia discala este o alunecare unilaterala a discului spre canalul spinal şi

rădăcina nervoasă, cauzând durere, amorţeala şi slăbiciune musculară pe acea

rădăcină nervoasă pe care o afectează.

ETIOPATOGENIE

Vârsta de predilecţie este între 40-50 ani. La copii se produc mai rar deoarece

discul nu este degenerat. Excepţional se observă hernii de disc la copii sub 10 ani şi

la bătrâni.

Este mai frecventă la bărbaţi (raport 2:1). Aproximativ 70% din herniile de

disc apar la cei care depun eforturi fizice mari. Frecvent unică, hernia de disc este

localizată mai ales lombar, apoi cervical şi rareori dorsal. Se pot găsi la acelaşi

bolnav hernii lombare şi cervicale. Uneori pot exista hernii multiple în aceeaşi

regiune sau în regiuni diferite ale coloanei vertebrale (1%). Prezenţa mai multor

hernii în aceeaşi regiune explică persistenţa durerilor după operaţie.

17

Regiunea lombară şi mai ales ultimele 2 discuri lombare (L4, L5) prezintă

sediul de predilecţie al herniei posterioare de disc din următoarele cauze: şocurile

traumatice sunt transmise mai ales în segmentul lombar; ligamentul vertebral dorsal,

îngust în regiunea lombară şi redus la o bandă subţire situată pe linia mediană, este

mai slab dezvoltat la L4-L5 şi într-un contact slab cu corpurile vertebrale; discurile

lombare au aici înălţimea maximă şi un nucleu pulpos voluminos iar fibrele inelului

fibros sunt lungi şi subţiri; coloana vertebrală prezintă o lordoză mare şi o mobilitate

deosebită.

Poziţia laterală a herniei este frecventă (65%), (mai rar median-33% şi

excepţional bilateral-2%), astfel că se produce în regiunea de mai mică rezistenţă a

ligamentului comun posterior comprimând rădăcina subadiacentă, cu dureri vii prin

dereglarea circulaţiei venoase.

Hernia de disc lombară e mai frecventă pe partea stângă pentru că în cursul

mişcărilor obişnuite, fac flexiunea coloanei spre dreapta şi tracţiunile cele mai mari

le suportă muşchii vertebrali şi segmentul lombar în stânga. Din aceleaşi motive

hernia de disc cervicală este mai frecventă la dreapta.

ETIOLOGIA HERNIEI DE DISC

Hernia unui disc este cauzată în general de degenererarea inelului fibros. Pe

măsură ce trec anii aceste discuri încep să se deshidrateze şi astfel îşi

pierd flexibilitatea.

Hernia de disc poate fi rezultatul unor răniri la nivelul coloanei vertebrale,

dezvoltându-se astfel fisuri la nivelul stratului exterior al discului. Materialul

gelatinos din interiorul discului (nucleul), poate fi împins în afară prin fisurile din

capsulă sau se poate rupe în bucăţi.

18

Traumatizarea discului se poate datora următoarelor cauze:

- o tensionare puternică sau o presiune crescută la nivel lombar. Uneori o

întoarcere bruscă sau chiar strănutul poate determina protruzia nucleului.

- activităile zilnice care supun spatele unui stres, incluzând ridicări  vicioase,

expuneri prelungite la vibraţii sau accidentări la sport.

FACTORI DE RISC

Factorii de risc care nu pot fi evitaţi:

- înaintare în vârstă. Procesul de îmbătrânire a discurilor în regiunea lombară

inferioară, la fel ca şi accidentările frecvente a discurilor sau muşchilor spinali cresc

predispoziţia pentru apariţia durerilor de spate, proces ce începe în timpul perioadei

de adult,

- sexul masculin,

- istoric de accidentări la nivel lombar, hernii de disc sau operaţii la

nivel lombar.

Factori de risc ce pot fi evitaţi:

- serviciul sau alte activităţi ce cresc riscul de dezvoltare a herniei de disc,

cum ar fi poziţia şezândă pentru o perioadă lungă de timp, ridicarea de obiecte grele,

răsuciri sau aplecări frecvente, exerciţii fizice grele, mişcări repetitive sau vibraţii

constante (cum ar fi condusul maşinii).

- exerciţii executate neregulat sau efectuarea de exerciţii cu încordare crescută

pentru o perioadă lungă de timp, sau efectuarea de exerciţii pretenţioase după o

perioadă lungă de inactivitate.

- fumatul - nicotina şi alte toxine pot deteriora capacitatea

discurilor intervertebrale de a absorbi substanţele nutritive necesare din sânge,

crescând astfel posibilitatea de distrugere a discurilor.

19

- obezitatea - creşterea greutăţii corporale cauzează o sarcină crescută asupra

discurilor de la nivel lombar 

- tusea frecventă care solicită musculatura abdominală, pelvină şi

implicit creşte presiunea la nivelul coloanei vertebrale.

MECANISM FIZIOPATOLOGIC

Solicitările maxime ale coloanei lombare prin ridicare greutăţilor în poziţii

incorecte (cu spatele flexat sau în hiperextensie) solicită la maximum inelul fibros

care se poate fisura. Bolnavul simte o durere violentă care-l imobilizează şi care nu-i

mai permite redresarea coloanei sau mişcări de flexiune, rotaţie sau extensie. În acest

moment, nucleul pulpos, aflat în stare de tensiune, migrează pe fisurile inelului

fibros, provocând iritarea filetelor nervoase, care provoacă durerea violentă. Acesta

este primul simptom al deteriorării discului. Dacă după acest moment acut se

continuă activitatea, atunci nucleul pulpos măreşte dimensiunile fisurilor inelului

fibros, putând aluneca mai departe, iritând rădăcinile nervilor care ies din măduva

spinării. În stadii mai avansate de deteriorare a discului, nucleul pulpos se poate

rupe, iar fragmentele pot migra, fie către cavitatea medulară sau în interiorul corpilor

vertebrali. Fragmentarea şi migrarea nucleului pulpos reprezintă "hernia de disc",

stare de deteriorare a discului caree ste ireversibilă, necesitând chiar şi tratament

neuro-chirurgical.

  Hernia discului - o parte din materialul gelatinos care umple discul poate

refula în fisurile din capsulă. Discul se umflă şi depăşeşte vertebrele. De multe ori

hernia nu afectează măduva spinării şi rădăcinile nervoaseş i astfel nu

apar simptome. Primul stadiu de fisurare cu integritatea nucleului pulpos, este

reversibil şi este cunoscut sub numele de "discopatie" beneficiind de tratament

medical.

  Ruptura de disc - materialul din interiorul discului trece de capsulă.

20

Fragment liber - fragmente de disc rupt se pot desprinde în totalitate şi

să ajungă în canalul vertebral (unde se află măduva spinării).Toate aceste stadii pot

pune presiune pe rădăcinile nervoase şi vor determina durere şi amorţeală. Fisurile

de la nivelul capsulei discale nu se repară de la sine, însă durerea poate ceda încet cu

trecerea vremii. Aproape 50% din pacienţii cu hernie de disc îţi revin după o lună,

după 6 luni, majoritatea şi-au revenit. Deseori componentele unui disc herniat sunt

fragmentate şi absorbite de către organism, proces numit reabsorbţie.

Probleme ce pot apare cu trecerea timpului:

- durere intermitentă (vine şi pleacă). Perioadele în care durerea

dispare (remisie) sunt ceva mai rare

- durerea cronică (de durată) şi recurentă se poate dezvolta datorită

iritării tisulare continue, cauzată de presiunea unui disc asupra unei rădăcini

nervoase

- sindromul de durere cronică se datorează unei dureri continue şi poate cauza

depresie, anxietate şi dificultăţi la viaţa zilnică.

- simptomele cauzate de compresia de durată a unor rădăcini nervoase constau

în pierderea agilităţii, a puterii sau a sensibilităţii în unul sau amândouă  picioarele.

- compresia mai multor rădăcini nervoase în regiunea lombară inferioară poate

duce la pierderea controlului vezical, fecal şi dereglarea funcţiilor sexuale.  Această

condiţie apare mai rar şi se numeşte sindromul de coadă de cal, necesitând

intervenţie medicală imediată.

21

22

STADIALIZAREA HERNIEI DE DISC LOMBARE

Faza I

Este faza de instabilitate discală cu uşoară laxitate a nucleului pulpos în inelul

fibros, determinând dureri lombare cronice intermitente, de tip postural. De cele mai

multe ori, la încetarea efortului şi la repaus, aceste dureri dispar, pentru a reapare în

condiţii variate de solicitare a segmentului lombar.

Faza II

Faza de leziune a discului, cu ruperea inelului fibros şi cu protruzia  postero -

centrală a nucleului pulpos, determinând un lumbago acut sau supraacut de tip

discogen, a cărui manifestare clinică se prezintă astfel:

+ Subiectiv:

- debut brusc

- dureri lombosacrate uni-sau bilaterale

- caracter mecanic - durerea nu coboară pe membrele inferioare, sau dacă o

face, nu trece de genunchi

+ Obiectiv:

- deformarea lombară cu diminuarea lordozei lombare fiziologice adesea fără

scolioză

- limitarea dureroasă a flexiei trunchiului (indice Schöber mic)

- semnul Laseque pozitiv bilateral.

Faza III

Se mai numeşte şi faza radiculară şi apare prin protruzia postero-laterală

a discului herniat, care va intercepta în calea sa o rădăcină nervoasă. Din acest motiv

simptomatologia va apare unilateral.

23

Această fază are trei stadii:

Stadiul I - Iritativ

Discul herniat ajunge la rădăcina, pe care doar o atinge, fără a o comprima sau

leza în vreun fel. De aceea în acest stadiu bolnavii acuză durere pe traiectul

rădăcinii, dar fără să apară semne neurologice.

+ Subiectiv:

- durere lombo-sacrată unilaterală

-iradiere în membrul inferior de-a lungul unui dermatom (L5,S1,L4,L3,L2)

- caracter mecanic al durerii care de obicei este calmată de repaus

+ Obiectiv:

- sindrom vertebral static cu:

- scolioză lombară

- diminuarea lordozei lombare

- contractura musculară paralombară

- sindrom vertebral dinamic cu:

- indice degete-sol înalt

- indice Schöber mic

- semnul Laseque pozitiv de partea afectată.

Stadiul II - Compresiv

Materialul herniat ajunge la rădăcina nervoasă, pe care deşi nu o lezează, o

comprimă. Acum se adaugă la simptomatologia deja menţionată paresteziile  pe

traiectul durerii. La examenul obiectiv vor apare hipoesteziile pe traiectulunei

rădăcini, diminuările sau dispariţiile unor reflexe osteotendinoase: reflexul rotulian

în afectarea rădăcinii L4 şi reflexul achilian în afectarea rădăcinii S1.

Stadiul III - De întrerupere

În acest stadiu se manifestă, pe lângă semnele şi simptomele prezente

în stadiul I şi II şi semnele rezultate din secţionarea unor axoni din rădăcină, sau

24

a întregii rădăcini prin conflictul cu discul herniat. Pareza, respectiv paralizia care se

instalează, se obiectivează prin prezenţa deficitului motor în neuromiotomul

respectiv. Vom constata astfel că bolnavul nu poate sta pe vârfuri în paralizia

rădăcinii S1, sau că nu poate sta pe călcâie în paralizia rădăcinii L5.

Faza IV

Este faza modificărilor de tip degenerativ, cu apariţia discartrozei şi a artrozei

interapofizare, după vârsta de 40 de ani. Odata cu vârsta, nucleul pulpos îşi pierde

îmbibaţia normală cu apă, se ratatinează şi devine friabil. În acelaşi timp, inelul

fibros suferă şi el modificări importante în urma repetatelor solicitări mecanice la

care a fost supus. Acestei faze i se potriveşte probabil mai bine termenul generic de

discopatie lombară, şi aceasta datorită multiplelor sale forme de manifestare. În

această fază vom putea întâlni următoarele aspecte clinice:

- fără acuze subiective; 60-70% din subieci sunt purtători ai unei discopatii

lombare de fază IV asimptomatice;

- lombalgie cronică, cu noduli de miogeloză şi puncte trigger paralombare şi

parasacrate, a căror activitate are un net caracter psihoemoţional şi meteorotrop;

- lumbabo acut după 40 de ani, lumbago de tip musculo-ligamentar,

cu pseudo-sciatică (durere difuză în membrul inferior, fără caracter dermatomal).

Simptomatologia apare de obicei brusc, după un efort fizic cu ridicare de greutăţi,

fiind însoţită de limitarea mobilităţii coloanei lombare în special pe înclinaţiile

laterale, care sunt intens dureroase;

- sciatica prin prinderea rădăcinii în procesul degenerativ de la nivelu

lforamenului. Este aşa - numita "sciatica vârstnicului", cu semnul Laseque negativ;

- stenoza de canal vertebral, mult mai puţin diagnosticată, se poate manifesta

polimorf, de la simpla lombalgie cu sciatalgie până la sindromul de coadă de cal.

25

TABLOUL CLINIC

Simptomele variază foarte mult în funcţie de localizarea exactă a herniei,

precum şi în funcţie de ţesutul moale implicat şi afectat.

Uneori pacienţii au hernie de disc însă sunt asimpotmatici. Această situaţie este

posibilă în cazul în care nucleul pulpos nu apasă pe ţesut moale sau nervi.

Durerea resimţită de pacient poate varia de la moderată la foarte intensă,

lancinantă, şi poate să iradieze de-a lungul tracturilor nervoase - ea se extinde din

spate spre coapsă pe porţiunea posterioară, până la nivelul gambei şi piciorului,

uneori numai unilateral. Adesea, herniile nu sunt diagnosticate imediat deoarece

pacienţii amână prezentarea la medic sau simptomele sunt nespecifice.

Tabelul următor ilustrează localizarea deficitului motor, a deficitului de

sensibilitate şi  a modificării de reflexe în funcţie de diferitele nivele ale herniei de

disc lombare:

 

DISCUL DEFICIT MOTOR

REFLEX MODIFICAT

DEFICIT SENZITIV

L3 - L4Flexia coapsei,

extensia genunchiului Reflexul rotulian

diminuat sau abolit Partea anterioara a

coapsei, regiunea tibiala

L4 - L5Picior si dorsiflexia

halucelui -

Partea dorsala a piciorului

L5 - S1 Picior si flexia plantara

Reflexul achilian diminuat sau abolit

Partea laterala a piciorului si talpii

 Simptomele descrise de pacient includ:

26

1. Spasm muscular;

2. Hipotrofie sau atrofie musculara în teritoriul afectat;

3. Durere iradiată de-a lungul nervilor;

4. Agravarea durerii la tuse, strănut, râs (prin creşterea presiunii în canalul

vertebral);

5. Parestezii şi alte tulburări senzitive la nivelul membrului inferior.

6. Slăbiciune în ambele picioare şi pierderea controlului vezicii urinare şi/sau a

colonului, ceea ce se numeşte sindromul de coadă de cal, o formă severă de

compresiune a rădăcinilor nervoase.

Simptomele la distanţă. Discul edematiat dă tulburări de circulaţie în

rădăcina respectivă şi tulburări supraiacente corespunzătoare vaselor comprimate pe

rădăcină; congestie venoasă şi ischemie arterială în partea superioară a rădăcinii

comprimate în segmentul medular corespunzător explică apariţia simptomelor

respective. Pot să apară simptome la distanţă prin tulburări vasculare reflexe la

distanţă.

EXPLORĂRI PARACLINICE

27

Lichidul cefalorahidian obţinut prin puncţie lombară între L5-S1, este adesea

normal, rareori se constată hiperalbuminoza.

EXAMENE RADIOLOGICE

Se vor face radiografii simple din faţă şi din profil, a întregii coloane

vertebrale lombare pentru a elimina unele afecţiuni ale coloanei vertebrale şi pentru

a confirma diagnosticul. Identificarea vertebrelor şi a discurilor se face luând în

consideraţie eventualele anomalii vertebrale (sacralizarea vertebrei L5, lombalizarea

primei vertebre sacrate, existenţa coastei a XIII-a), care pot face să se considere, din

greşeală prima vertebră lombară drept a XII- toracală. Astfel făcându-se o localizare

greşită, hernia aflându-se mai sus sau mai jos.

Examenul radiologic simplu arată modificările care indică o hernie de disc;

astfel, scolioza, dispariţia curburii lombare şi pensarea globală a discului

intervertebral constituie triada Barr care în forma în completă se întâlneşte mai rar

(maxim 15%); în această eventualitate, diagnosticul radiologic de hernie este

aproape sigur. De obicei, semnele care alcătuiesc triada se întâlnesc fie izolate, fie

asociate câte două. La această triadă trebuie să se adauge şi modificările reactive

osoase vertebrale adiacente herniei. Demineralizarea spongioasei şi atrofia unghiului

posterior al vertebrelor adiacente discul herniat pot fi puse în evidenţă radiografic.

Pensarea discului intervertebral este foarte frecventă; de cele mai multe ori e

globală, uneori este numai unilaterală (de partea herniei), din cauza scoliozei, alteori

există pensări multiple cu o herniere unică, iar rare ori se constată numai pensări

multiple ale discurilor vecine, spaţiul intervertebral de la nivelul herniei de disc fiind

normal. Vertebrele adiacente pot apărea normale sau modificate în ceea ce priveşte

conturul. Pensarea discului poate fi însoţită şi de: osteofite pe marginea dorsală a

vertebrelor, margini neregulate ale iterliniei articulare datorită unei rupturi provocate

28

de hernie, fractura parţială a marginii dorsale a vertebrei cu un fragment osos împins

în canalul vertebral şi calcificări ale herniei. Pensarea discului intervertebral poate fi

asociată cu imaginile caracteristice ale nodulilor Schmorl. Absenţa pensării discului

nu exclude hernia de disc.

Adesea trebuie să se facă un diagnostic diferenţial radiologic între hernia de

disc, morbul Pott şi cancerul vertebral. În mordul Ptt, radiografia simplă (fată şi

profil) a rahismului arată dispariţia spaţiului intervertebral, cu modificarea imaginii

corpului vertebral (aspecte distructive, decalcificări), de cele mai multe ori fiind

prinse două sau mai multe vertebre, pensări multiple. În morbul Pott, discul

intervertebral e precoce şi frecvent lezat, pensarea este asimetrică, în timp ce în

hernia de disc, pensarea e de cele mai multe ori globală şi abia mai târziu apar

modificările vertebrale.

Diagnosticul diferenţial cu tumorile vertebrale este uşor, deoarece în tumori

leziunea este întotdeauna vertebrală, vertebra este turtită, iar discul rămâne respectat

chiar într-o fază avansată.

Semne radiologice asociate. Examenul radiologic simplu poate arăta diverse

modificări vertebrale care din greşeală pot face să se excludă o hernie de disc.

Modificări ce apar:

- sacralizarea uni/sau bilaterală (uneori cea unilateral este de partea opusă

herniei);

- osteofite ale feţei dorsale ale marginilor vertebrale;

- modificări în cadrul reumatismului vertebral;

- artrite şi artroze;

- conuri neregulate ale marginilor vertebrale (prin ruptura provocată de

hernie);

- spina bifidă;

- lombalizarea;

29

- fracturi vertebrale (fractura parţială a marginii dorsale a vertebrei cu un

fragment osos împins în canalul vertebral, în herniile însoţite de fractura corpului

vertebral);

- hernii intraspongioase, hernii calcificate;

- pseudopondilolistezis;

Aceste modificări asociate se întâlnesc în 80% din cazuri.

EXAMENUL RADIOLOGIC CU AJUTORUL SUBSTANŢELOR DE

CONTRAST (mielografia şi radiculografia) arată, în cazul herniilor de disc, semne

de certitudine, care în acelaşi timp permit şi localizarea leziunii.

O hernie poate provoca o oprire totală, parţială, imagini lacunare şi amputaţii

radiculare ale substanţei opace. Oprirea totală se face la nivelul discului herniat şi

denotă o hernie mare şi mediană, deosebită de stopul dat de o tumoare medulară,

după sediul opririi şi după forma imaginii craniale. Oprirea parţială se întâlneşte în

herniile care nu obturează complet spaţiul subrahnoidian. Imaginile lacunare sunt

aspectele cele mai caracteristice întâlnite în hernia de disc. Marginile substanţei pace

delimitează marginile herniei de disc. Aceste imagini lacunare variază după sediul

herniei (lombară, mediană, bilaterală, sau multiplă), după regiunea în care se află

(lombară, toracică, cervicală) şi după dimensiunile herniei.

În herniile laterale apare un defect de umplere lacunar situat lateral, cu contur

reglat şi conturând hernia. Dacă hernia e mai mică şi foarte laterală apare o

amputaţie a rădăcinii, care poate fi uşor deplasată în spre partea opusă herniei, fără a

prezenta o imagine lacunară.

În herniile mediane mici apare o imagine în insulă sau butonieră (migrarea se

va face în strat subţire); hernia este vizibilă mai ales la începutul şi sfârşitul migrării

lipidolului. În herniile mediane mari se observă opriri totale, parţiale sau în ceas de

30

nisip (lipidolul trace median, deoarece la acest nivel diametrul anteroposterior este

mai mare).

În herniile multiple, modificările se întâlnesc la mai multe niveluri; dacă sunt

localizate de aceeaşi parte a discului dau imagini lacunare multiple homolaterale, în

herniile multiple alterne, iar în herniile multiple mediane se observă imagini mătănii,

substanţa opacă prezentând ştangulare la nivelul mai multor discuri. Herniile

multiple pot fi combinaţii cu o hernie laterală sau între mai multe hernii laterale

etc.,şi pot fi localizate în aceeaşi regiune a coloanei vertebrale (mai frecvent lombar)

sau în regiuni deosebite ale rahismului (cervical, toracal, lombar).

Hernia de disc în regiunea lombară dau imagini caracteristice. Herniile

lombare laterale produc un defect de umplere a sacului dural. Defectul este cu atât

mai mare, cu cât hernia este mai voluminoasă. Intr-o hernie mare lipidolul migrează

numai pe latura canalului rahidian opusa heniei, luând un aspect filiform. Cu cât

hernia este mai mică, cu atât defectul este mai mic, iar banda de lipidol apare mai

lată, apropiindu-se de dimensiunile normale. Migrarea poate fi normală, când hernia

este laterală şi canalul vertebral este larg.

În herniile de disc lombare mediane, aspectul lipidoului depinde de mărimea

herniei; stop total (hernie mare), în ceas de nisip sau butonieră (hernie mai mică).

În herniile lombare bilaterale se obţine o imagine în mătănii. Pe radiografiile

din profil, în herniile cu diferite sedii se poate observa oprirea completă a substanţei

opace sau deplasarea dorsală la nivelul discului herniat.

Amputaţia radiculară. Radiculografia poate evidenţia herniile foarte laterale

care scapă metodelor mielografice obişnuite. O hernie de disc, oricât de mică,

comprimând rădăcina, produce o amputaţie, pe radiografie sau o deplasare a

rădăcinii. Dacă pe lângă amputaţia rădăcinii există o imagine lacunară diagnosticul

de hernie de disc e indiscutabil.

31

Când imaginea mielografică este neconcludentă pentru o hernie de disc se

recomandă executarea unui clişeu cu bolnavul decubit ventral cu şoldul pe partea

sănătoasă ridicat cu câţiva centimetri deasupra planului mesei, iar cu fascicolul de

raze Rotgen orizontal şi centrul pe discul afectat. Substanţa de contras se adună

astfel în cantitate mai mare la nivelul defectului.

Mielografia cu aer este mai avantajoasă şi se poate utiliza în orice localizare a

herniei: în hernia lombară, imaginile pozitive sunt in proporţie de 98%.

DISCOGRAFIA LOMBARĂ

Metoda constă în introducerea în centrul unuia din discurile L3, L4, L5 a unei

cantităţi de substanţă de contras a cărei răspândire în interiorul şi în afara discului

este vizibilă pe radiografii. Discografic se pot întâlnii trei aspecte: disc normal,

hernie discală sau disc degenerat (protuzie discală).

Electromiografia prezintă câteva avantaje pentru precizarea diagnosticului de

hernie de disc: poate prezenţa modificări în absenţa oricăror semne neurologice,

poate arăta interesare radiculară la un nivel, în timp ce examenul clinicoeurologic

sugerează leziuni la două două niveluri; poate prezenta modificări în prezenţa unei

mielografii normale, întărind, în acest fel, concluzia neurologică şi contribuind la

decizia operatorie; modificările electromielografiei se resimt considerabil după

intervenţia chirurgicală şi reparaţia constituie un indiciu de valoare în depistarea

recidivelor.

32

IRM COLOANA LOMBARA

HERNIE DE DISC L5-S1

MIELO IRM COLOANA LOMBARA

33

Imaginea RMN si ilustrarea arata o hernie de disc intre vertebra L5 si sacrum. Pe o imagine RMN discurile sanatoase sunt albe si robuste in timp ce discurile

afectate si atrofiate au o culoare spre gri si sunt aplatizate.

34

DIAGNOSTIC POZITIV

Acest diagnostic se pune pe baza datelor culese din anamneza (eforturi fizice),

evoluţia în două etape: (lumbago, apoi sciatică), apoi crize, modificarea durerilor în

raport cu poziţia corpului.

Diagnosticul de localizare se face pe baza semnelor clinice obiective, la care

se asociază examenele complementare (radiografia, mielografia, examenul L.C.R),

vor fi rezervate unor cazuri care prezintă circumstanţe speciale.

DIAGNOSTIC DIFERENŢIAL

Se face cu urmatoarele afecţiuni: întinderea musculara, leziunile tendoanelor

si ligamentelor, sindromul articulatiei sacroiliace, durerea de coapsa, fractura de

compresie, spondiloza, spondiloartropatia, sindrom Marfan, fibromialgia, durerea

miofascială, dischita, boala neoplazică.

Afecţiunile medulare dau dureri mai mari noaptea în decubit, din această

cauză bolnavul preferă să meargă sau să doarmă în fotoliu (durerile nocturne se

întâlnesc doar excepţional în herniile de disc). Evoluţia lentă şi progresivă a

simptomelor, absenţa modificărilor radiologice caracteristice pentru hernie, durerile

în decubit, care se ameliorează când bolnavul merge, disocierea albuminocitologică,

oprirea lipiodulului la nivelul corpului vertebral, sunt elemente pe care se poate pune

diagnosticul de tumoare medulară.

Granuloamele spaţiului epidurar (tuberculoza, bruceloza) se deosebesc uşor

de herniile de disc prin evoluţia bolii alterarea stării generale; toate aceste afecţiuni

având o origine infecţioasă.

35

Arahnoiditele simple au evoluţia lentă, progresivă cu dureri radiculare sau

cordonale, manifestate printr-o sciatică continuă. Există în plus tulburări de

sensibilitate, pareze, tulburări sfincteriene, care dau un tablou clinic de compresiune.

Lipseşte contractura musculară, ca şi scolioza.

Hematomielita apare după un traumatism vertebral, o cădere sau un efort

mare. Semnele neurologice apar rapid (pareza, tulburări de sensibilitate disociate).

Scleroza în plăci, în forma dureroasă, prezintă dureri radiculare în membrele

inferioare, asociate cu contractura musculaturii lombare şi limitarea mişcărilor. În

evoluţia bolii se pot întâlni perioade de resimţire. Absenţa traumatismului iniţial,

prezenţa altor semne discrete neurologice uşurează diagnosticul. Uneori datorită

eforturilor, un bolnav de screloza în plăci poate face şi o hernie de disc.

Tabesul dorsal dă dureri fulgerante în unul sau în ambele membre inferioare.

Infecţia specifică în antecedente, modificări neurologice, reflexele ahiliene abolite,

absenţa traumatismului şi contracturii muşchilor paravertebrali sunt elemente care

arată originea bolii.

Periradiculita cronică sau fibroza tecii radiculare, datorită unor procese

inflamatoare, degenerative sau vasculare, prezintă aceleaşi simptome ca şi în hernia

de disc în puseuri, dar totdeauna dă numai simptome iritative şi niciodată de

compresiune.

36

TRATAMENTUL HERNIEI DE DISC LOMBARE

Tabloul clinic de hernie de disc trebuie încadrat în una din cele două grupe

nosografice: hernie de disc simptopatica şi hernie de disc boala. Această încadrare

este foarte importantă în cea ce priveşte tratamentul şi prognosticul.

Hernia de disc boala, reprezintă forma clasică, în care traumatismul are rolul

declanşator predominant, iar hernia la rândul ei are rolul determinant în manifestarea

clinică. Leziunile de nivelul regiunii interdisco-ligamento-apofizare sunt secundare

şi minore. La radiografia coloanei vertebrale se constată de cele mai multe ori o

coloană normală. Se poate vedea o pensare cu o discartroză secundară, ciocuri

osteofitice uni / sau bilaterale la nivelul herniei. Toate aceste hernii de disc trebuie

operate, iar rezultatele sunt bune în 95% din cazuri.

Hernia de disc simptomatică sau atrodiscopatia vertebrală este o manifestare

secundară, în cazul unor leziuni situate în defileul interdisco-ligamento-apofizar sau

care pot cuprinde întreaga coloană vertebrală. Leziunile pot fi de natură

inflamatoare, degenerativă sau circulatorii. La începutul bolii, simptomele de

lobosciatică sunt iritative fiind o consecinţă a procesului anatomopatologic situat în

regiunea interdisco-ligamento-apofizare. Discul intervertebral, deşi suferă un proces

de involuţie poate face faţă funcţiei sale, dar apariţia leziunilor la nivelul regiuni

interdisco-ligamento-apofizare duce la o deteriorare accentuată a discului şi la orice

mic efort fizic se produce o hernie de disc care dă simptome de compresiune. Prin

urmare simptomele de compresiune sau deficit radicular sunt un efect asupra

procesului inflamator din zona interdisco-ligamento-apofizare combinat cu o hernie

de disc secundară.

Hernia de disc simptomatică se bănuieşte când traumatismul lipseşte şi există

deteriorarea mascată a discurilor intervertebrale. Se va opera doar dacă tratamentul

37

conservator este ineficace sau dacă fenomenele de compresiune şi de deficit sunt

nete. După operaţie leziunea primară anatomopatologică se poate extinde sau poate

lua chiar o aliură acută, astfel se explică de ce unii bolnavi au dureri mari în perioada

postoperatorie. În asemenea cazuri tratamentul operator se completează cu un

tratament post operator medical şi fizioterapic corect, intens şi de lungă durată.

Herniile de disc simptomatice operate sau vindecat în mai puţin de 50% din cazuri.

În unele forme de hernie de disc simptomatică în faza iritativă, care nu

cedează după tratament medical se face laminectomie decompresivă (ridicarea

lamelor vertebrale, extirparea ligamentului galben, coagularea vaselor, etc.), care

întrerupe unele arcuri reflexe şi astfel este posibil ca durerea să cedeze.

Tulburările de circulaţie de la nivelul cicatricei operatorii din regiunea

interdisco-ligamento-apofizare sunt responsabile de crizele de lombosciatică iritativă

care apare după un efort, frig, etc., la bolnavii operaţi de hernie de disc cu luni sau

ani înainte. Tratamentul herniei de disc lombare este medical sau medico-

chirurgical, depinzând de faza în care se găseşte boala şi modul ei de evoluţie (dacă

progresează, este staţionară sau regresează). La instituirea tratamentului se va avea

în vedere de când datează ultima criză şi cât a durat.

1. Tratamentul conservator

Indicaţiile acestui tratament sunt: hernia de disc în faza lombagie, hernia de

disc în faza de lombosciatică in primele trei sau patru puseuri nu sunt tulburări de

sensibilitate sau de motilitate iar puseul este (sub două luni) in timp ce puseul

anterior a fost de scurtă şi intervalul dintre acestea a fost mare (luni sau ani).

2. Tratamentul medicamentos

Se vor administra analgezice sau antiinflamatorii. Acestea sunt eficiente

datorită fenomenelor congestive periherniare şi radiculare. Se folosesc atât

antiinflamatoare nesteroidiene ca Aspirina, Indometacin, Naproxen, Ibufrofen, cât şi

glucocorticoizi administraţi oral (Prednison 30-40 mg/zi) sau local (paravertebral

38

sau epitular). Se mai pot administra decontracturante precum: Clorzoxazon,

Mydocalm, Myolastan.

Aspirina este un antiinflamator foarte folosit datorită eficienţei mari şi a

toxicităţii reduse. Efecte adverse: deoarece Aspirina prelungeşte timpul de sângerare

4-7 zile este contraindicată cu o săptămână înainte intervenţiilor chirurgicale: cel

mai frecvent efect advers este iritaţia gastrică, fenomen ce poate fi atenuat prin

administrarea medicamentului postprandial, dizolvat în lichid.

Se poate face rahianestezie (cu 1,5 ml. Novocaina 8% pentru adulţi) cu repaus

total pe pat tare timp de 3 zile în poziţie de relaxare musculară completă.

Rahianestezia face să dispară contractura lombară, cedarea edemului rădăcinii şi a

discului, ameliorează tulburările vasculare. Criza poate trece complet, parţial sau

poate persista neinfluenţată. Dacă unele simptome persistă se aşteaptă câteva zile în

repaus, deoarece acestea pot ceda treptat. Dacă o parte din simptome persistă, se

recomandă poziţia de suprarepaos (cu genunchi flectaţi), adică o poziţie de lordoză

mionimă sau chiar de cifoză lombară. Aceasta este poziţia de relaxare minimă a

muşchilor lombari şi o deschidere a spaţiilor lombosacrate. Pentru a obţine dispariţia

contracturii musculare, se fac infiltraţi paravertebrale cu Novocaină (40-100 ml.,

soluţie 1%) de 2-3 ori pe săptămână Novocaina soluţie 1% în rădăcina suspectată de

compresiune la 2 zile (în total 4-6 injecţii). Novocaina se poate asocia cu iod şi sulf

(Thyiodocain). Injecţiile paravertebrale cu Novocaină au drept scop blocajul fibrelor

nervoase. Se mai administrează: antinevralgie, vitamina B1-200mg, hidrocortizon

intramuscular epidural sau în disc.

3. Tratamentul fizioterapeutic

În cazurile în care căldura aplicată diminuează durerile, se pot face 12 şedinţe

de raze ultra-violete sau 6 şedinţe de radio-terapie în doză antiinflamatoare (o

şedinţă la 2 zile); la femeile sub 45 de ani nu se face radio-terapie, disternie, ionizări

cu Histamină, ultra-sone-terapie radiculară. Cel mai utilizat este curentul galvanic

39

având efecte analgetice, sedative, vasomotorii, trofice şi de stimulare a excitabilităţi

musculare. Are avantajul că se poate aplica în orice stadiu de evoluţie a bolii. La

aplicarea electrozilor se va folosi un strat hidrofil umezit în apa călduţă.

Curentul diadinamic are efecte analgetice, hiperemiate şi dinamogene.

Dintre formele de curenţi diadinamici sunt utilizaţi:

- difazatul fix (DF) care este cel mai analgetic, ridicând pragul sensibilităţii la

durere. Are efect de îmbunătăţire a circulaţiei arteriale prin inhibarea simpaticului.

Din aceste motive este utilizat ca formă de introducere în aplicaţiile cu scop

primordial analgetic.

- perioada scurtă (PS) are efecte excitator, tonicizant, acţionând ca un masaj

profund mai intens, are efect resorbutil iar după mai multe minute, produce o

analgezie secundară cu o durată destul de lungă.

- perioada lungă (PL) prezintă un efect analgetic şi miorelaxant evident şi

persistent, de asemenea anticongestiv. Este preferat în stările dureroase pronunţate şi

persistente.

- ritm sincopat (RS) are cel mai pronunţat efect excito-motor, realizând o

adevărată gimnastică musculară şi fiind astfel cel mai indicat în atoniile musculare

(normoinervate) post-operatorii.

Se va folosi strat hidrofil iar la sfârşitul aplicaţiei se va urmări reacţia cutată.

Curenţii de medie frecventă au acţiune analgetică, vasomotorie cu efect

hiperemizat şi acţiune resortivă; cu efecte decomtracturante, vasomotori-

vasculotrofice, miorelaxante (prin vasodilataţiile produse). Frecvenţele “mijlocii”

(12 Hz) activează funcţiile celulare, reglează tonusul modificat patologic, hiperemie

activă a vaselor profunde, hiperlimfemie, resorbţie rapidă şi evidentă a edemelor şi

excudatelor perineurale, mai ales post-traumatice, realizând un micromasaj activ de

profunzime al musculaturii striate, cu efecte benefice în contracturi şi retracturi

musculare.

40

4. Masaj

Masajul spatelui şi regiunii lombosacrate. Regiunea lombosacrată corespunde

peretelui posterior al trunchiului (toracelui şi abdomenului) şi este formată din

coloana vertebrală şi toate părţile moi care sunt situate înapoia coloanei. În mare,

regiunea dorsolombară are forma cubată cu convexitatea principală înapoi. Pe linia

mediană, în dreptul coloanei vertebrale există un şanţ vertical, în fundul căruia

proeminenţa apofizelor spinoase ale vertebrelor. Coloana vertebrală prezintă mai

multe curburi în plan sagital care sunt normale: prima este cervicală şi are

convexitatea înainte, a doua este dorsală cu convexitatea înapoi, a treia lombară cu

convexitatea înainte şi a patra corespunde regiunii sacrococcigiene şi are

convexitatea înapoi. În stări patologice pot să apară devieri de la normal ale acestor

curburi. De obicei o deviere într-o anumită regiune este însoţită şi de modificări

compensatoare în celelalte regiuni învecinate ale coloanei vertebrale. De o parte şi

de alta a spaţiului median se află masele musculare paravertebrale, care se şterg

treptat lateral, continuându-se cu reliefurile costale.

Planurile profunde sau musculare cuprind patru planuri de muşchi: un plan

format din muşchi trapez şi marele dorsal, al doilea plan alcătuită din romboid şi

pătrat, al treilea din micii dinţaţi şi planul cel mai profund cuprinde muşchii spinali

care sunt distincţi în regiunea dorsală şi fac masă comună în regiunea lombosacrală.

În ansamblu, formaţiunile musculare formează o masă care umple şanţul

costovertebral având cea mai mare grosime către linia mediană şi subţiindu-se către

unghiul coastelor.

Mesajul spatelui se face la bolnav în decubit vertical, cu braţele în abducţie.

Se începe cu netezirea de jos în sus, de la crestele iliace şi sacru în regiunea

cervicală, spre umeri şi acsile. După netezire se trece la apăsarea şi netezirea

pieptene, apoi la manevre de frământare, geluire cu patru şi ficţiune. La nivelul

spaţiilor interspinoase se pot face fricţiuni şi vibraţii. Se execută baterea, fie cu

41

palmele, fie cu partea cubitală a mâinii, fie cu pumnul sau cu partea dorsală a

falangelor. În spaţiile intercostale se face un masaj sub forma de netezire, apăsare şi

geluire, fricţiune şi vibraţi, executate cu un deget sau cu două.

Masajul regiunii lombosacrate se începe cu netezirea de regiunea fesieră în

sus şi în afară, spre creasta iliacă şi continuând regiunea lomabară executat cu palma

şi cu degetele întinse în sus, apoi lateral. Se continuă cu frământarea, care se face

mai energic, sub formă de geluire cu baza mâinii, pornind de la coloană de o parte şi

de cealaltă. Se execută şi fricţiuni ale crestei osului iliac, combinate cu vibraţi, se

contiunuă cu baterea regiunii lombare.

Masa musculară lombară este deseori sediul unor lombagii care se

caracterizează prin contractură şi dureri vii. În cazul de contracturi dureroase se

intervine cu netezirea uşoară prelungită, urmată de masaj vibrator.

Pe osul sacrat se inserează o serie de muşchi prin intermediul a numeroase

ligamente şi tendoane, care sunt deseori sediul nodulilor reumatismali.

După masajul efectuat in regiunea spatelui sau lombosacrat este necesar să se

efectueze mişcări pasive şi active ale coloanei şi uneori gimnastică prin corectarea

diferitelor deformaţii ale coloanei (lordizei) precum şi întărirea musculaturii

paravertebrale. În caz de lordoză accentuată se urmăreşte întărirea musculaturii

anterioare a coloanei vertebrale din regiunea lombosacrată şi a musculaturi

abdomenului. Sunt indicate următoarele exerciţii:

- bolnavul în decubit dorsal pe pat cu genunchi uşor flectaţi şi fixaţi de un

ajutor, execută mişcări de flexiune a trunchiului pe bazin;

- bolnavul în decubit dorsal ridică membrele inferioare, flectând coastele pe

bazin, genunchi fiind extinşi;

- în aceeaşi poziţie cu genunchi extinşi, execută mişcări de flexiune a

trunchiului pe bazin şi înapoi;

42

- în aceeaşi poziţie bolnavul execută mişcări de ciclism cu membrele

inferioare.

În formele acute este indicată crioterapia, iar cura balneară este contraindicată.

Riscurile balneoterapiei se datoresc presiunii hidrastatice care deplasează masa

sanguină a membrelor inferioare şi din abdomen spre torace şi concomitent

presiunea venoasă centrală creşte până la dublu faţă normal. În aceste condiţii există

risc de edem pulmonar. Temperatura ridicată a băii mai ales când bolnavul face

mişcări în apă, poate determina creşterea temperaturii centrale şi să accentueze mai

mult solicitarea circulatori. Căldura la rândul ei este susceptibilă de a reactiva

fenomene inflamatori articulare latente şi de a stimula infecţii discerale sau procese

neoplazice.

Reguli de igienă a coloanei vertebrale: la ridicarea unei greutăţi coloana

vertebrală se va menţine dreaptă, flectându-se doar genunchii; luarea unui obiect de

la înălţime nu se va face de deasupra capului ci cu obiectul în faţă astfel încât

mâinile să fie paralele cu soldul;

5. Tratament ortopedic

În hernia de disc fără semne neurologice, in primele trei puseuri cu durată

scurtă, se poate face vertebroterapie. Vertebroterapia precoce se face prin tracţiuni

lente intermitente (în axul corpului), pe o masă specială pentru a extinde un segment

vertebral, reglementând forţa şi viteza de tracţiune. Tracţiunea este progresivă pentru

ca în 10 min. să se ajungă al 250 kg. Se va menţine această greutate 10 min. şi apoi

se va relaxa lent în decurs de alte 10 min. Se renunţă la vertebroterapie dacă

bolnavul prezintă dureri în timpul acesteia sau dacă după prima şedinţă nu s-a

obţinut nici o ameliorare. Vertebroterapia se mai poate face continuu, progresiv pe

pat înclinat. După extensiune se pune un corset gipsat sau lombostat, care va fi purtat

trei luni, dacă bolnavul nu mai are dureri. Centura ortopedică are ca scop limitarea

mişcărilor segmentului lombosacrat şi corectarea hiperlordozei lombare. Nu se face

43

extensiune în cazurile vechi deoarece nu dau rezultate bune; aceste manopere sunt

contraindicate în hernia de disc cu semne neurologice.

După cedarea durerilor, bolnavului i se va permite să meargă dar va sta în

repaus 4-6 săptămâni după profesie timp în care va evita mişcările bruşte ale

coloanei vertebrale, frigul, umezeala, trepidaţiile. Timp de 6 luni va evita efortul

fizic în activitatea profesională, va fi reluată lent şi progresiv. În cazul de dureri

suportabile fără a se ivi complicaţi neurologice tratamentul medical se poate

prelungii 3 luni.

6. Tratamentul chirurgical

Indicaţia intervenţiei chirurgicale se pune atunci când bolnavul este invalid

prin suferinţa sa. Indicaţiile operatorii absolute sunt: hernii de disc acute sau cronice

cu semne de compresiune sau de întrerupere uni/sau pluriradiculare (deci cu semne

neurologice mari: sindrom de coadă de cal, sindrom motor senzitiv, mixt); hernie de

disc cu tulburări sfincteriene; hernii de disc cu parestezi în plante; hernie de disc cu

semnul Laseque controlateral; hernie de disc cu sindrom de iritaţie radiculară, cu

dureri mari, contracturi şi cu imobilizarea coloanei, scolioză dar fară semne

neurologice.

Indicaţiile operatorii relative sunt: hernii de disc după 3-4 puseuri dureroase;

hernii de disc în faza de lombalgie cu contractură, fără alte semne neurologice, care

rezistă la tratament şi redoare care a persistat după un puseu accentuat de

lombosciatică.

Contraindicaţii: nu se operează herniile de disc cu leziuni anatomice vechi,

ireversibile, deficit motor, atrofie musculară, tulburări sfincteriene.

După 3 săptămâni de la operaţie bolnavul începe să facă mişcări dese coloana

vertebrală timp de o lună, pentru a evita redoarea coloanei. După 3 luni poate relua

munca de birou şi nu ridica greutăţi timp de un an.

Complicaţiile postoperatorii sunt minime. Mortalitatea operatorie este nulă.

44

Recidivele apar în 5-10% di cazuri.

Rezultatele operatorii depind de:

- vârsta bolnavului (rezultate în 60% din cazuri sub 40 de ani şi în 30% din

cazuri peste 50 de ani);

- sexul (la femei în climacterium se obţin rezultate slabe);

- durata bolii (rezultate slabe dacă debutul e rede sub un an, sau peste 10 ani în

forme cronice când leziunile de vecinătate persistă şi după extirparea hernie);

- forma clinică (rezultate foarte slabe în forma de lombalgie, iar în forma de

sciatică rezultatele sunt bune);

- leziunile anatomopatologice (herniile mari sau sub rădăcini libere sau nu,

dau rezultate bune; herniile multiple, calcificate, cu arahnoidita secundară dau

rezultate slabe);

- sediul herniei (rezultatele operatorii la L4 sunt mai slabe faţă de L5).

7. Tratamentul paraliziei de nerv sciatic

Programul de recuperare funcţională în paralizia nevului sciatic va urmării

schema reeducării funcţionale a neuropatiilor.

Prevenirea devierii piciorului, mai ales cea “în equin” prin retractura

tendonului (S.P.E) se va menţine poziţia în unghi drept a piciorului printr-o atelă,

mai ales noaptea, iar în cursul zilei piciorul va fi încălţat cu o ghiată cu carâmb dur.

În paralizia sciaticului popliteu intern (S.P.I) prăbuşirea bolţii este regula, motiv

pentru care de la început trebuie pus un susţinător plantar.

Menţinerea mobilităţii articulare a gleznei şi degetelor mai ales în paraliziile

de S.P.E. Mişcările pasive în toate articulaţiile piciorului şi de asemenea în

articulaţia genunchiului se vor repeta de câteva ori pe zi.

Reeducarea musculaturii paralizate:pentru menţinerea tonusului şi creşterea

acestuia pe măsură ce se produce reinervarea prin:

45

- aplicarea tehnicilor de facilitare – reflexul de reiniţiere, inversarea lentă,

secvenţialitatea pentru întărire, contracţiile repetate etc. – ca şi exerciţiile

imaginative.

- exerciţii controlaterale de promovare a inducţiei pozitive în musculatura

paralizată

- exerciţii de activare musculară în cadrul schemelor Kabat;

Recuperarea funcţionalităţii piciorului în cadrul Kineticii de mers şi stabilităţii

ortostatice. În acest scop se execută exerciţii în lanţ kinetic închis şi deschis, ca şi

felurite exerciţii de mers pe peren virant. Atât paralizia SPE, cât şi mai ales , în cea a

SPI o atenţie deosebită se va flexiei degetelor – funcţie de mare importanţă pentru

ortostatism şi mers.

Ortezarea invalidului, în cazul unor paralizii definitive. Este vorba de paralizia

SPE, pentru care se confecţionează orteze dinamice (ghete cu arc pentru ridicarea

piciorului în mers). Pentru pareze este suficientă aplicarea unui pantof sau ghete cu

carâmb dur. Paralizia de SPI nu pune probleme de ortezare, fiind în general bine

suportată.

8. Tratamentul recidivelor

Este acelaşi ca în hernia primară. Există bolnavi (10-15%) în special femei,

care după operaţie, timp de 6-12 luni, au dureri medio-dorsale sau cervico-dorsale,

care iradiază într-un membru superior, din cauza unei discopatii dorsale sau

cervicale, produsă de schimbarea potoperatorie a staticii vertebrale. În aceste cazuri

se aplică un tratament conservator, repaus, radioterapie, injecţii locale şi tratament

etiologic. După operaţie bolnavii pot avea crampe musculare diurne sau nocturne,

localizate în special în gambe. Acestea se tratează cu chinina 0.25 g după amiază

(dacă are crampe noaptea) timp de 3-5 zile consecutiv, apoi timp de la o săptămână

la 3 zile. Dacă durerile apar şi ziua se va administra la început aceeaşi cantitate şi

dimineaţa.

46

Sarcina şi hernia de disc. Se poate opera de hernie de disc gravida pană la luna

a cincea. Când fenomenul herniei de disc apare spre sfârşitul sarcinii se recurge la

operaţie cezariană.

47

PARTEA SPECIALĂ

48

CAPITOLUL IIIROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN ÎNGRIJIREA

PACIENŢILOR CU HERNIE DE DISC

Nursingul este o profesie ce se concentrează pe indivizi, familii, comunităţi şi

pe realizarea, întreţinerea şi recuperarea sănătăţii şi funcţionării optime.

Asistenţa medicală este definită ca o ştiinţă şi o artă care se concentrează pe

promovarea calităţii vieţii la persoane şi familii pe întreaga lor viaţă de la naştere

până la sfârşitul vieţii.

Suferinţa modifică total omul care pe lângă asistenţa medicală de specialitate

are nevoie şi de căldură umană atât în familie cât şi în spital.

Fără calităţi morale remarcabile, activitatea asistentului medical nu este

posibilă. Numai priceperea, oricât de mare ar fi ea este insuficientă. Ideal ar fi ca

asistentul medical când vine în contact cu bolnavul să aibă un mod de comportament

adecvat îmbinând profesionalismul cu umanismul. Bolnavul este atent la felul cum

se prezintă un asistent medical. Comportamentul etic, general al asistentului medical

include o atitudine colegială, prietenească faţă de restul personalului medical. El va

evita orice afirmaţie care ar putea submina autoritatea sau scădea prestigiul cuiva.

Va trebui să fie desciplinat şi animat de un adevărat spirit de echipă, să cultive

spiritul de ordine şi de economie, să respecte regulile de igienă şi sterilizare, nu de

teama unei sancţiuni ci din raţiune şi convigere, contribuind astfel la reducerea

infecţiilor nosocomiale.

În persoana bolnavului este lovită inevitabil şi familia. Faţă de vizitatori

asistentul trebuie să-şi cunoască bine obligaţiile, să fie politicos şi sfătuitor, dar să

interzică scenele zgomotoase. Nu va manifesta o atitudine deplasată sau dezgust în

unele îngrijiri ale bolnavului si nu-l va lăsa pe acesta în voia sorţii sub pretextul

terminării programului. Violarea secretului profesional, înstrăinarea obiectelor

49

pacienţilor şi folosirea bunurilor instituţiei în scopuri personale indică

incorectitudine şi o abdicare de la principiile deontologiei şi de la comportamentul

etic. Asistentul medical are responsabilităţi individuale, de grup precum şi specificul

unde lucrează. El îşi desfăşoară activitatea în cadrul echipei de îngrijire bazându-se

pe relaţii de parteneriat şi solidaritate profesională, complementaritate. Activitatea în

echipă presupune respectarea autonomiei, profesiei cât şi buna colaborare pentru

realizarea scopului propus ducând astfel la satisfacţia profesională. Asistentele au

posibilitatea de a propaga drepturile pacientului:

- să-i asigure o îngrijire adecvată în orice condiţie,

- îngrijirea să fie echitabilă, umană şi fără discriminări privind rasa, culoarea,

naţionalitatea, resursele financiare ori convingerile etice

- să informeze pacientul despre tratament, riscurile aferente în termeni pe care

el şi familia lui să-i înţeleagă cu uşurinţă, iar el să-şi dea consimţământul  după ce s-

au informat şi a înţeles tot,

- să-i informeze şi să-i facă să participe la toate deciziile legate de sănătatea

lor, 

- să li se asigure confidenţialitate în timpul discuţiilor, examinărilor şi

tratamentelor,

- să le respecte decizia privind refuzul tratamentelor, participarea la cercetări

sau experimente fără să recurgă la acţiuni primitive împotriva lor,

- pacienţii au dreptul să fie educaţi, informaţi de către personalul care

îi îngrijeşte în aşa fel încât să fie capabili să-şi asigure un nivel optim de stare

de bine şi să înţeleagă care sunt nevoile de bază.

Legislativ asistenta medicală are datoria de a:

- promova ce e cel mai bine pentru pacient,

- să se asigure că toate nevoile pacientului au fost rezolvate,

- a proteja drepturile pacientului,

50

Standardele de îngrijire pe care asistenta medicală trebuie să le respecte:

- standardul de îngrijire profesională: evaluare, diagnostic, identificarea

rezultatelor, planning,

- standardul de practică profesională: îngrijiri de calitate, educaţie, colaborare,

etică, utilizarea resurselor, cercetare, performanţă, evaluare,

Responsabilitatea profesională este o autoangajare conştientă şi voită într-o

acţiune. Fiind conştienţi de fiecare atitudine şi acţiune înţelegem să justificăm şi să

luăm asupra noastră toate consecinţele.

51

CAPITOLUL IVMATERIAL ŞI METODĂ

Studiul de faţă a fost efectuat pe un lot de 13 pacienţi din 56 pacienţi internaţi

cu diagnosticul de hernie de disc lombară, pe o perioada de 6 luni (septembrie 2012

– februarie 2013).

Metoda utilizată a fost metoda de observare directa (interviul-anamneza)

examenul clinic si explorari paraclinice uzuale (examenul de sange si urina,

examenul radiologic).

Datele folosite au fost obţinute din foile de observaţie ale bolnavilor.

In acest scop am intocmit pentru fiecare bolnav o fisa de lucru care sa

cuprinda:

- date personale de identificare ale pacientilor;

- motivele internarii;

- antecedente heredo-colaterale, APP, APF;

- conditii de viata si munca;

- starea bolnavului la internare si la externare cu urmarirea gradului de

satisfacere a celor 14 nevoi fundamentale;

- stabilirea planului de ingrijire cu probleme de nursing, obiective si

interventii autonome si delegate ale asistentei medicale;

- evaluarea ingrijirilor.

52

REZULTATE ŞI DISCUŢII

1. Repartizarea pacienţilor în funcţie de sex

Din cei 13 pacienţi incluşi în studiu 9 pacienţi au fost de sex masculin şi 4

pacienţi de sex feminin.

9

4

Repartizarea cazurilor de hernie de disc lombară in functie de sexul bolnavilor

BARBATI

FEMEI

53

2. Repartizarea cazurilor de hernie de disc lombară în funcţie de

vârsta bolnavului

Hernia de disc poate apărea la orice vârstă, de la 15 la 70 de ani, dar perioada

de vârstă cu incidenţa cea mai mare este decada 40-50 de ani.

20-30 30-40 40-50 50-60 60-700

5

10

1

2

5

3

2

Repartizarea herniei de disc lombare in funcţie de vârsta bolnavilor

54

3. Repartizarea herniei de disc lombare în funcţie de mediul de

provenienţă

Incidenţa herniei de disc lombare este crescută în mediul rural faţă de

mediul urban.

RURAL

URBAN

0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

10

3

Repartizarea herniei de disc lombare în funcţie de mediul de provenienţă

55

PREZENTAREA CAZURILOR

CAZUL I

Date despre pacient:

T.I. în vârstă de 38 de ani, sex masculin, de provenienţă din mediul urban,

necăsătorit. Lucrează economist la o firmă privată aproximativ 10 ore pe zi. Are o

dietă dezechilibrată, mese neregulate, consum redus de lichide, nu are o activitate

fizică organizată şi regulată.

Motivele internarii:  pacientul se prezintă la spital pentru dureri mari la

coloana lombară, acuzând imposibilitatea de a se mişca şi deplasa normal. Este

internat pentru investigaţii şi tratament.

Antecedente medicale:

 - heredo-colaterale: mama cu probleme medicale legate de coloana

vertebrală,

- personale patologice: nu sunt.

Istoricul bolii:  pacientul acuză dureri de mai mult timp, aproximativ un

an, dar care sub tratament medicamentos au cedat. Pentru faptul că aceste stări

dureroase au început să devină tot mai frecvente şi mai rezistente la medicaţie,

pacientul a fost îndrumat spre un serviciu de specialitate pentru investigaţii şi

stabilirea diagnosticului cu certitudine precum şi pentru tratament.

Diagnostic: pentru stabilirea diagnosticului s-au efectuat următoarele

investigaţii:

- analize sanguine,

56

- radiografii,

- RMN.

În urma obţinerii rezultatelor, investigaţiilor şi corelate cu examenul fizic s-a

stabilit diagnosticul de:

- Hernie de disc, L2-L3, protuzie discală L4-L5.

Evaluarea pacientului:

- simptome generale:

- astenie,

- durere,

- stare generală alterată.

Greutatea: 90kg,

Talie 180cm.

Stare de conştienţă - este cooperant, conştient.

Stare de nutriţie – normoponderal.

Tegumente, mucoase – normale.

Ţesut celular subcutanat - normal, fără edeme.

Sistem osteo articular şi muscular - durere la nivelul coloanei

vertebrale lombare, cu dificultăţi de mobilizare, mobilitate articulară a coloanei

vertebrale diminuată, contractură musculară paravertebrală

Aparat respirator: normal 16 respiraţii/minut.

Aparat cardio-vascular: normal, TA 120/70 mmHg, AV 80bătăi/minut, ritm

cardiac regulat.

Sistem nervos: răspunsul la stimuli este prezent, OTS , ROT simetrice.

Sistemul urinar: diureza aproximativ 1100 ml, urina este hipercromă,

micţiunile sunt normale, rinichi normali.

Aparat digestiv: abdomen mobil cu mişcările respiratorii, suplu, nedureros la

palpare, tranzit prezent.

57

Nevoi identificate:

- nevoia de a se mişca şi de a avea o bună postură,

- nevoia de a fi îngrijit, curat, de a proteja tegumentele şi mucoasele,

- nevoia de a dormi şi a se odihni.

58

PLAN DE ÎNGRIJIRE PENTRU PACIENTUL T.I.

Nevoia fundamentală

Probleme de

dependenţă

Manifestări de

dependenţă

Diagnostic nursing

Obiective Intervenţiiautonome

Intervenţiidelegate

Evaluare

Nevoia de a

se mişca şi

a avea o

bună

postură

Limitarea

mişcărilor

datorită

impotenţei

funcţionale

Imobilizarea

la pat şi

imposibilitat

ea

schimbării  

poziţiei

datorită

aparaţiei

contracturii

musculare 

paravertebral

e.

Durerea e

prezentă la

cea mai mică

tendinţă

Alterarea

stării

generale de

confort,

manifestată 

prin

limitarea

micărilor.

Reducerea

durerii.

Creşterea

amplitudinii

de mişcare

în

segmentele

afectate.

Relaxarea

musculaturii

paravertebra

le

Pregătirea 

pacientului

pentru

investigaţia

radiologică.

Asigurarea

condiţiilor de

confort în salon.

Poziţionarea 

pacientului în

pat în posturi

antalgice.

Mobilizări  pasive

a membrelor 

inferioare.

Masaj uşor de

Radiografie

coloana

vertebrală

Administrarea

de antalgice

şi

miorelaxante

Diminuarea

semnificativ

ă a durerii,

musculatură

paravertebra

lă relaxată

59

de mişcare. relaxare la

nivelul coloanei

vertebrale,

regiunea fesieră

şi membrele

inferioare.

Continuarea 

programului de

kinetoterapie la

salon.

Nevoia de a

fi curat, de

a proteja

tegumentele

şi

mucoasele.

Dificultate

în

autoîngrijir

e, frica de

durere.

Pacientul

este agitat

din cauza

situaţiei

date

de boală, că

nu-şi

poate executa

igiena 

personală

singur.

Riscul

alterării

integrităţii

tegumentelo

r datorate

imposibilită

ţii

acordării

îngrijirilor 

de igienă

corporală.

Menţinerea

integrităţii

tegumentelor

Creşterea

capacităţii

de

autoîngrijire

Acordarea

ajutorului în

efectuarea

îngrijirilor de

igienă corporală.

Învăţarea

pacientului

despre unele

măsuri

ergonomice care

să-i uşureze

Pacientul

reuşeşte

să-şi

îmbunătaţea

scă

capacitatea

de

autoîngrijire

reuşeşte să-

şi reia

activităţile

60

Insecuritate

datorită

durerii la

nivelul

coloanei

lombare

iradiată în

membrul

inferior.

activităţile de

autoîngrijire.

de zi cu zi

fără

dificultate.

Nevoia de a

dormi şi a

se odihni.

Somn

insuficient

şi

neodihnitor

Insomnie,

somn agitat

cu treziri

frecvente.

Oboseală,

iritabilitate,

nelinişte.

Perturbarea

modului de

somn legat

de starea

de criză

(durere,

anxietate).

Pacientul să

beneficieze

de somn

odihnitor

cantitativ şi

calitativ.

Liniştirea

pacientului.

Asigurarea

condiţiilor de

mediu (aerisirea

camerei, linişte

în salon).

Administrarea

medicaţiei

sedative

(Diazepam

x10mg 1tb/zi

seara înainte

de culcare).

Pacientul a

reuşit să

adoarmă şi a

avut un

somn

odihnitor.

61

CAZUL II

Date despre pacient:

C.M. în vârstă de 40 de ani, sex masculin, de provenienţă din mediul urban,

căsătorit, cu 2 copii. Lucrează muncitor la o firmă de construcţii aproximativ 12 ore pe

zi, în condiţii grele, expus în permanenţă la curent, frig, trepidaţii. Are o dietă

dezechilibrată, mese neregulate, consum redus de lichide, nu are o activitate fizică

organizată şi regulată, aceasta fiind intensă.

Motivele internării : pacientul se prezintă la spital acuzând dureri mari la

coloana lombară, iradiată în membrele inferioare, acuzând imposibilitatea de a se mişca

şi deplasa normal. Este internat în urgenţă pentru investigaţii şi tratament.

Antecedente medicale:

- heredo-colaterale: fără importamă

- personale patologice: ulcer gastric în 2000, spondiloză dorsolombară din 2004,

scolioză dorsolombară.

Istoricul bolii:  pacientul acuză dureri de mai mult timp, survenite în puseuri

sub influenţa muncii prestate şi a condiţiilor de mediu, dar care sub control

medicamentos au cedat. La ora actuală în timpul serviciului, pacientul a ridicat o

greutate prea mare simţind o durere violentă la nivelul lombar fiindui imposibil să se

mai mobilizeze.

Diagnostic: pentru stabilirea diagnosticului s-au efectuat următoarele

investigaţii:

- analize sanguine,

- radiografii,

- RMN.

62

În urma obţinerii rezultatelor investigaţiilor şi corelate cu examenul fizic, s-a

stabilit diagnosticul de:

- Discopatie lombară L1 - L2, L4 – L5,

- Spondiloză dorsolombară cu radiculopatie,

- Scolioză sinistro-convexă secundară dorsolombar, 

- Hernie de disc L1-L2, protuzie discală L4 – L5.

Evaluarea pacientului:

Examen fizic general: simptome generale:

- astenie,

- durere,

- stare generală alterată.

Greutate 78 kg.

Talie 170 cm..

Stare de conştienţă - este cooperant, conştient.

Stare de nutriţie - normoponderal.

Tegumente, mucoase - normale.

Ţesut celular subcutanat - normal fără edeme.

Sistem osteoarticular şi muscular - durere la nivelul coloanei vertebrale lombare,

iradiată în membrele inferioare, cu dificultăţi în mobilizare, mobilitate articulară a

coloanei vertebrale diminuată, contractură musculară paravertebrală lombară.

Aparat respirator: normal, 16respiraţii/min.

Aparat cardio-vascular: normal, TA: 130/70 mm Hg, AV: 82bătăi/ min, ritm

cardiac regulat.

Sistem nervos: răspunsul la stimuli este prezent, OTS, ROT simetrice.

Sistemul urinar: diureza pe 24 de ore aproximativ 1100ml, urina este hipercromă,

micţiunile sunt normale.

63

Aparat digestiv: abdomen mobil cu mişcările respiratorii, suplu, nedureros la

palpare, tranzit prezent.

Nevoi identificate:

- Nevoia de a se mica şi a avea o bună postură,

- Nevoia de a fi îngrijit, curat, de a proteja tegumentele şi mucoasele,

- Nevoia de a dormi şi a se odihni,

- Nevoia de a evita pericolele.

64

PLAN DE ÎNGRIJIRE PENTRU PACIENTUL C.M.

Nevoia fundamentală

Probleme de

dependenţă

Manifestări de

dependenţă

Diagnostic nursing

Obiective Intervenţiiautonome

Intervenţiidelegate

Evaluare

Nevoia de a

se mişca şi

a avea o

bună

postură

Impotenţă

funcţională

Durere

persistentă

la nivelul

coloanei

lombare.

Imobilizarea

la pat şi

imposibilitat

ea

schimbării  

poziţiei

datorită

prezenţei

contracturii

musculare 

paravertebral

e.

Durerea se

accentuează

la cea mai

mică tendinţă

Alterarea

stării

generale de

confort,

manifestată 

prin

imposibilitat

ea de a se

mişca.

Reducerea

durerii.

Creşterea

amplitudinii

de mişcare

în

segmentele

afectate.

Relaxarea şi

tonifierea

musculaturii

paravertebra

le

Suplizarea

coloanei

Asigurarea

condiţiilor de

confort în salon.

Respectarea

orelor de repaus

fizic.

Poziţionarea 

pacientului în

pat în posturi

antalgice.

Mobilizări  

pasive ale

membrelor 

inferioare.

Masaj uşor de

relaxare la

Pregatirea

pacientului

pentru

radiografia

coloanei

vertebrale şi

RMN.

Administrare

a de antalgice

şi

miorelaxante.

Diminuarea

semnificativ

ă a durerii,

musculatură

paravertebr

ală relaxată

şi tonifiată.

Pacientul a

învăţat

exerciţiile

care-l vor

ajuta în

protejarea

coloanei

vertebrale

în timpul

65

de mişcare. vertebrale.

Reeducarea

posturală

nivelul coloanei

vertebrale,

regiunea fesieră

şi membrele

inferioare.

Continuarea 

programului de

kinetoterapie la

salon.

activităţilor

Nevoia de a

fi curat, de

a proteja

tegumentele

şi

mucoasele.

Dificultate

în

autoîngrijir

e Frica de

durere.

Pacientul

este neliniştit

şi jenat din

cauza

situaţiei

date

de boală, că

nu-şi

poate executa

igiena 

personală

singur.

Alterarea

capacităţii de

autoîngrijire

datorate

persistenţei

durerii şi

dificultăţii de

a se

mobiliza.

Creşterea

capacităţii

de

autoîngrijire

Acordarea

ajutorului în

efectuarea

îngrijirilor de

igienă corporală.

Învăţarea

pacientului

despre unele

măsuri

ergonomice care

să-i uşureze

activităţile de

Pacientul

reuşeşte

să-şi

îmbunătaţe

ască

capacitatea

de

autoîngrijir

e, reuşeşte

să-şi reia

activităţile

de zi cu zi

66

autoîngrijire.

Ajutarea

pacientului la

îmbrăcare/

dezbrăcare şi

facilitarea

acestor activităţi

prin aşezarea la

îndemâna

pacientului a

lucrurilor de

utilitate

imediată.

fără

dificultate.

Nevoia de a

dormi şi a

se odihni.

Somn

insuficient

şi

neodihnitor.

Insomnie,

somn agitat

cu treziri

frecvente din

cauza

durerii.

Oboseală,

iritabilitate,

Perturbarea

modului de

somn legat

de starea

de criză

(durere,

anxietate).

Pacientul să

beneficieze

de somn

corespunzăto

rcantitativ şi

calitativ.

Liniştirea

pacientului.

Asigurarea

condiţiilor de

mediu (aerisirea

camerei, linişte

în salon).

Executarea unor

Administrarea

medicaţiei

sedative

(Diazepam

x5mg 1tb/zi

seara înainte

de culcare).

Pacientul a

reuşit să şi

regleze

somnul şi

să se

odihnească

.

67

nelinişte. tehnici de

relaxare înainte

de a se culca.

Nevoia de a

evita

pericolele

Pericolul

de a

accentua

durerea

prin unele

mişcări

necorespun

zătoare

Persistenţa

durerii la cea

mai mică

mişcare

Anxietate

datorita

necunoaşterii

metodelor de

protejare

contra

durerii.

Pacientul să

înveţe

metode de

protejare

contra

durerii în

vederea

posibilităţii

de reluare a

activităţilor

curente.

Explicarea

pericolelor la

care se poate

expune dacă nu

respectă

indicaţiile pe

care le primeşte.

Învăţarea unor

modalităţi de

protejare, de

evitare a

situaţiilor

nedorite.

Pacientul

ştie să nu

se expună

la

eventualele

pericole

care i-ar

putea

periclita

sănătatea.

68

CAZUL III

Date despre pacient:

D.P. în vârstă de 55 ani, sex masculin, de provenienţă din mediu rural, căsătorit

cu 3 copii. Lucrează ca miner de suprafaţă la ora actuală, dar a lucrat în subteran 6 ani.

Condiţiile de muncă sunt grele, multă umiditate, frig, iar efortul fizic depus este intens.

Este consumator ocazional de alcool şi fumează un pachet de ţigări pe zi. Se

alimentează corespunzător.

Motivele internării : pacientul se prezintă la spital pentru dureri mari la

nivelul coloanei lombare, iradiată în membrul inferior drept, acuzând imposibilitatea de

a se mânca şi deplasa normal. Este internat în urgenţă pentru investigaţii şi tratament.

Antecedente medicale:

- heredo-colaterale: fără importanţă,

- personale patologice: discopatie lombară L1-L3 din 2005, tulburări de circulaţie

periferică din tinereţe, HTA esenţială st.II din tinereţe.

Istoricul bolii : pacientul acuză dureri la nivelul coloanei lombare, survenite în

puseuri sub influenţa muncii prestate şi a condiţiilor de mediu. Ulterior durerea a iradiat

în membrul inferior drept, pe traseul nervului sciatic. Starea actuală durează de aproape

2 săptămâni, dar pacientul nu a întrerupt serviciul, fapt care i-a agravat starea. În plus s-

a produs şi o contractură musculară puternică paravertebral, fapt care a dus la limitarea

posibilităţilor de mişcare şi la imposibilitatea de a mai presta orice activitate. A urmat

tratament medicamentos la domiciliu, dar durerea nu a cedat.

Diagnostic: Pentru stabilirea diagnosticului s-au efectuat următoarele

investigaţii:

- analize sanguine,

- radiografii,

- RMN.

69

În urma obţinerii rezultatelor investigaţiilor şi corelate cu examenul fizic, s-a

stabilit diagnosticul de:

- Discopatie lombară L2-L3

- Artroză intervertebrală L2-L3, L4-L5 cu pensare în dreapta,

osteofite marginale

- Lombociatică dreaptă

- Hernie de disc L2-L3, protuzie discală L4-L5.

Evaluarea pacientului:

Examen fizic general: simptome generale:

- astenie,

- durere,

- starea generală alterată,

Greutate: 73 kg,

Talie 173cm.

Stare de conştienţă - este cooperant, conştient, anxios.

Stare de nutriţie - normoponderal.

Tegumente, mucoase - normale.

Ţesut celular subcutanat - normal fără edeme.

Sistem osteoarticular şi muscular - durere la nivelul coloanei vertebrale lombare,

iradiată în membrele inferioare, cu dificultăţi în mobilizare, mobilitate articulară a

coloanei vertebrale diminuată, contractură musculară paravertebrală lombară.

Sensibilitate redusă în sectorul dureros.

Aparat respirator: normal, 18respiraţii/minut.

Aparat cardio-vascular: normal, TA: 140/70 mmHg, AV: 82bătăi/minut, ritm

cardiac regulat. Se află sub tratament pentru controlul TA.

Sistem nervos: răspunsul la stimuli este prezent, reflexe diminuate, Laseque

pozitiv în dreapta.

70

Sistem urinar: tulburări de micţiune, rinichi normali.

Aparat digestiv: abdomen mobil cu mişcările respiratorii, suplu, nedureros la

palpare, tranzit prezent.

Nevoi identificate:

- nevoia de a se mişca şi de a avea o bună postură,

- nevoia de a fi îngrijit, curat, de a proteja tegumentele şi mucoasele,

- nevoia de a dormi şi a se odihni,

- nevoia de a evita pericolele.

71

PLAN DE ÎNGRIJIRE PENTRU PACIENTUL D.P.

Nevoia fundamentală

Probleme de

dependenţă

Manifestări de

dependenţă

Diagnostic nursing

Obiective Intervenţiiautonome

Intervenţiidelegate

Evaluare

Nevoia de a

se mişca şi

a avea o

bună

postură

Limitarea

amplitudini

i de

mişcare,

diminuarea

forţei

musculare.

Durere

persistentă

la nivelul

coloanei

lombare.

Dificultate

de deplasare.

Diminuarea

mişcărilor.

Contractură

musculară.

Alterarea

mobilităţii

fizice şi

sensibilităţii.

Reducerea

durerii.

Creşterea

amplitudinii

de mişcare

în

segmentele

afectate.

Relaxarea

musculaturii

paravertebra

le.

Creşterea

forţei şi

rezistenţei

musculare.

Asigurarea

condiţiilor de

confort în salon.

Respectarea

orelor de repaus

fizic.

Poziţionarea 

pacientului în

pat în posturi

antalgice.

Mobilizări  pasive

ale membrelor 

inferioare.

Masaj uşor de

relaxare la

nivelul coloanei

Pregatirea

pacientului

pentru

radiografia

coloanei

vertebrale şi

RMN.

Administrarea

de antalgice

şi

miorelaxante.

Diminuarea

semnificativă

a durerii,

musculatură

paravertebral

ă relaxată.

Pacientul

reuşeşte să se

mobilizeze

singur.

72

Pacientul să-

şi recâştige

autonomia în

deplasare

vertebrale,

regiunea fesieră

şi membrele

inferioare.

Ajutarea

pacientului în

efectuarea unor

mişcări.

Nevoia de a

fi îngrijit,

curat, de

a proteja

tegumentele

şi

mucoasele.

Dificultate

în

autoîngrijire

Frica de

durere.

Pacientul nu

poate să se

spele singur,

să se îmbrace

cu anumite

haine, să se

deplaseze la

toaletă.

Riscul

alterării

tegumentelor

datorită

imposibilităţii

efectuării

ingrijilor de

igienă

corporală.

Insecuritate

datorită

durerii la

nivelul

Creşterea

capacităţii

de

autoîngrijire

Menţinerea

integrităţii

tegumentelor

Acordarea

ajutorului în

efectuarea

îngrijirilor de

igienă corporală.

Învăţarea

pacientului

despre unele

măsuri

ergonomice care

să-i uşureze

activităţile de

autoîngrijire.

Pacientul

reuşeşte

să-şi

îmbunătaţea

scă

capacitatea

de

autoîngrijire

reuşeşte să-

şi reia

activităţile

de zi cu zi

fără

73

coloanei

lombare,

iradiată în

membrul

inferior

Ajutarea

pacientului la

îmbrăcare/

dezbrăcare şi

facilitarea

acestor activităţi

prin aşezarea la

îndemâna

pacientului a

lucrurilor de

utilitate

imediată.

dificultate.

Nevoia de a

dormi şi a

se odihni.

Somn

insuficient

şi

neodihnitor.

Insomnie,

somn agitat

cu treziri

frecvente din

cauza

durerii.

Oboseală,

iritabilitate,

nelinişte.

Perturbarea

modului de

somn legat

de starea

de criză

(durere,

anxietate).

Pacientul să

beneficieze

de somn

corespunzător

cantitativ şi

calitativ.

Liniştirea

pacientului.

Aerisirea

camerei, linişte

în salon.

Diazepam

x10mg 1tb/zi

seara la

culcare.

Pacientul a

reuşit să şi

regleze

somnul şi

să se

odihnească.

74

Nevoia de a

evita

pericolele

Pericolul

de a

accentua

durerea

prin unele

mişcări

necorespun

zătoare

Persistenţa

durerii la cea

mai mică

mişcare

Anxietate

datorita

necunoaşterii

metodelor de

protejare

contra

durerii.

Pacientul să

înveţe

metode de

protejare

contra

durerii în

vederea

posibilităţii

de reluare a

activităţilor

curente.

Explicarea

pericolelor la

care se poate

expune dacă nu

respectă

indicaţiile pe

care le primeşte.

Învăţarea unor

modalităţi de

protejare, de

evitare a

situaţiilor

nedorite.

Pacientul

ştie să nu se

expună la

eventualele

pericole care

i-ar putea

periclita

sănătatea.

75

CONCLUZII

Sciatica radiculară ca urmare a herniei de disc afectează cca 1/100.000 locuitori

pe an, în populaţia adultă. Cele mai frecvente localizări sunt la nivelurile L5 sau S1

(aproximativ 95%), afectare dată de o hernie de disc lombară, iar aproximativ 5% din

cazurile de sciatică sunt de origine non-discală (prin suferinţă centro-medulară,

cordonală, prin afectarea plexului lombosacrat, sau tronculară). În cazul copiilor, cea

mai frecventă etiologie a sciaticii este de departe tumorală sau (mai puţin frecventă)

malformativă, degenerarea discală fiind apanajul vârstei adulte, în cele mai multe

situaţii.

De cele mai multe ori, hernia de disc reprezintă faza finală de deteriorare a

discului deshidratat, fisurat, care, sub influenţa presiunilor aplicate de corpii vertebrali

adiacenţi, cedează şi se fragmentează. Degenerarea discală debutează în jurul vârstei de

30 de ani, fiind agravată de eforturi susţinute, profesional sau sportiv. Apariţia unei

stenoze de canal vertebral sau a artrozelor interapofizare posterioare poate agrava de

cele mai multe ori afectarea discului aflat în proces de denaturare.

   Hernia de disc posttraumatică reprezintă o entitate patologică destul de rară,

datele din literatura de specialitate indicând o frecvenţă de 1–1,5% din cazurile

diagnosticate.

Hernia de disc determină morbiditate severa, caracterizată prin sindrom de durere

cronică, pareze segmentale, atrofie, modificări ale reflexelor, distrofia simpatica cu

disautonomie regională si disfuncţie sfincteriană.

76

BIBLIOGRAFIE

Borundel C. - Manual de Medicină Internă pentru Cadre Medii, Editura All,

Bucureşti, 2002

Baciu Clement - Aparatul locomotor, Editura Medicală, 1981.

Cezar Ionel - Compendiu de neurologie, Editura Medicală, 1982.

4.Chiru F, Chiru G., Morariu L - Îngrijirea omului bolnav şi a omului sănătos,

Editura Cison, Bucureti 2003

Domnişoru Leonard - Compendiu de medicină internă, Editura știinţifică,

Bucureşti, 1994

Gogulescu N., Gogulescu B.A. - Ortopedie traumatologie vol I, Editura Evrika,

Brăila, 2002.

Henderson V. - Principii fundamentale ale îngrijirii bolnavului, Danemarca,

Hardy Larsen, Ap. S, 1990.

Mozeş C. - Tehnica îngrijirii bolnavului, Editura Media Sud, Bucureşti, 2004

Popescu C. - Boli interne pentru cadre medii, Bucureti, Editura Medicală, 1980.

Titircă L. - Tehnici de evaluare şi îngrijiri acordate de asistenţii medicali, Editura

Viaţa Medicală Românească, Bucureşti, 2000.

77