ing. anca leonora Şotropa rezumat al tezei …teza este structurat ă pe 6 capitole la care se...

Contribuţii la cunoaşterea histosolurilor din Munţii Apuseni în contextul managementului durabil şi sechestrării carbonului

1

UNIVERSITATEA DE ŞTIIN ŢE AGRICOLE ŞI MEDICIN Ă VETERINAR Ă CLUJ-NAPOCA

ŞCOALA DOCTORAL Ă

FACULTATEA DE AGRICULTUR Ă

Ing. Anca Leonora ŞOTROPA

REZUMAT AL TEZEI DE DOCTORAT

Contribu ţii la cunoaşterea histosolurilor din Mun ţii Apuseni în contextul managementului

durabil şi sechestrării carbonului

Conducător ştiin ţific:

Prof. univ. dr. Ioan PĂCURAR

Cluj-Napoca 2011


2

CUPRINS

CUPRINS ......................................................................................................................................... 2

CUVÂNT ÎNAINTE ........................................................................................................................ 3

INTRODUCERE ............................................................................................................................. 4

CAPITOLUL I

SCOPUL ŞI OBIECTIVELE CERCET ĂRII. MATERIAL ŞI METOD Ă ............................... 4

CAPITOLUL II

ACTUALITATEA TEMEI ŞI STADIUL ACTUAL AL CUNOA ŞTERII ............................... 5

CAPITOLUL III

CADRUL NATURAL ..................................................................................................................... 7

CAPITOLUL IV

INVENTARIEREA HISTOSOLURILOR DIN MUN ŢII APUSENI ........................................ 8

CAPITOLUL V

CERCETĂRI PRIVIND EMISIILE DE DIOXID DE CARBON ÎN

TURBĂRIILE DIN MUN ŢII APUSENI .................................................................................... 13

CAPITOLUL VI

MANAGEMENTUL DURABIL AL TURB ĂRIILOR DIN MUN ŢII APUSENI .................. 18

CONCLUZII ŞI RECOMAND ĂRI ............................................................................................. 20

BIBLIOGRAFIE SELECTIV Ă ................................................................................................... 26


3

CUVÂNT ÎNAINTE

Turbăriile sunt ecosisteme complexe, cu caracteristici proprii care le individualizează şi

le conferă unicitate. Datorită cantităţilor masive de carbon stocat, degradarea acestora şi

utilizarea neraţională are ca efect emisii semnificative de CO2. Acest lucru, nu numai că anulează

o parte a eforturilor realizate, dar se opune principiilor şi obiectivelor globale de reducere a

emisiilor de gaze cu efect de seră. Conservarea şi reabilitarea turbăriilor este un instrument

eficient din punct de vedere economic pentru combaterea schimbărilor climatice, conservarea

biodiversităţii şi conservarea rezervelor de apă.

Lucrarea de faţă îşi propune să atragă atenţia atât pe plan local, cât şi naţional asupra

turbăriilor din Munţii Apuseni, punând accent pe importanţa şi protecţia acestora în vederea

conservării biodiversităţii şi a sechestrării carbonului.

Doresc să mulţumesc, în mod special, d-lui Prof.univ.dr. Ioan PĂCURAR, care a fost

alături de mine şi m-a susţinut necondiţionat pe parcursul acestui demers ştiinţific. Cuvintele nu

îmi ajung pentru a-mi exprima recunoştinţa omului, profesorului şi cercetătorului Prof.dr. Ioan

PĂCURAR, pentru încrederea, sprijinul, sfaturile, prietenia şi timpul acordat pe parcursul celor

trei ani de cercetare.

Adresez mulţumiri pentru susţinerea acordată pe parcursul elaborării tezei: rectorului

Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca, Prof.dr.Doru PAMFIL,

decan al Facultăţii de Agricultură: Prof.dr. Ioan ROTAR, director al Şcolii Doctorale: Prof.dr.

Marin ARDELEAN şi d-nei Rodica OANA.

Doresc să adresez mulţumirile cuvenite tuturor celor care, direct sau indirect, prin

sugestiile oferite au contribuit şi m-au susţinut în finalizarea proiectului de cercetare.

Îmi manifest cu drag recunoştinţa faţă de familia mea, pentru suportul şi înţelegerea

acordată pe tot parcursul anilor de şcoală. Succesul meu se datorează şi este şi succesul părinţilor

mei.

Dedic această teză tuturor acelora care, de-a lungul anilor, au contribuit la formarea mea

umană şi profesională, prietenilor, care mi-au dăruit câte o mică părticică din sufletul lor,

făcându-mă un om fericit şi împlinit.


4

INTRODUCERE

În contextul marilor schimbări care au loc la nivel global într-un ritm alert şi cărora

trebuie să le facem faţă adaptându-ne din mers, lucrarea de faţă se alinează preocupărilor

mondiale de cercetare a emisiilor de CO2 răspunzătoare de schimbările climatice globale, alături

de metan, protoxid de azot, hidrofluorocarburi, perfluorocarburi, hexafluorura de sulf.

Paralel cu interesul deosebit pentru protecţia şi managementul ecosistemelor naturale din

Europa, susţinut prin activităţi intense de identificare şi cartare a centrelor cu biodiversitate

ridicată, cercetarea histosolurilor din Munţii Apuseni vine ca o recunoaştere a acestora ca

sisteme unice şi nepreţuite în relaţie cu conservarea biodiversităţii şi a resurselor biologice,

utilizare sustenabilă şi diminuarea pierderilor de carbon sub formă de emisii în atmosferă.

Teza este structurată pe 6 capitole la care se adaugă Introducerea, Concluzii şi

recomandări, Bibliografia, conţine un numar de 176 pagini, 80 de figuri şi 23 tabele.

CAPITOLUL I

SCOPUL ŞI OBIECTIVELE CERCET ĂRII. MATERIAL ŞI METOD Ă

Scopul lucrării este acela de a îmbogăţi cunoştinţele deja existente la nivel internaţional

referitoare la solurile turboase, cu informaţii actualizate din zona Munţilor Apuseni, menite să

conştientizeze importanţa conservării, protecţiei şi ameninţărilor cu care se confruntă aceste

habitate cu biodiversitate unică, mari sechestratoare de carbon, în contextul diminuării emisiilor

de gaze cu efect de seră. Lucrarea îşi propune să atragă atenţia asupra importanţei turbăriilor şi

protecţiei acestora atât pe plan local, cât şi naţional, propunând în acelaşi timp strategii pentru un

management durabil în vederea conservării biodiversităţii şi a sechestrării carbonului.

Obiectivele studiului realizat în cadrul tematicii de doctorat vizează obţinerea unui fond

informaţional cât mai complex cu privire la turbăriile situate în arealul Munţilor Apuseni, atât

din punct de vedere al biodiversităţii, cât şi al emisiilor de dioxid de carbon.

În acest scop obiectivele urmărite au fost:

� identificarea celor mai reprezentative perimetre cu turbării aflate în arealul Munţilor

Apuseni, bogate în elemente cheie pentru conservarea biodiversităţii;

� identificarea proprietăţilor fizice şi chimice ale acestora;


5

� inventarierea biodiversităţii prin identificarea şi descrierea florei şi faunei turbăriilor

aflate în arealul investigat;

� determinarea cantităţii de carbon stocat în solurile turboase din Munţii Apuseni;

� estimarea emisiilor de dioxid de carbon degajate din turbării;

� întocmirea unui plan de management durabil în vederea conservării biodiversităţii,

sechestrării carbonului şi al utilizării raţionale a turbăriilor localizate în Munţii Apuseni.

Cercetarea condiţiilor ecopedologice şi descrierea morfologică a solului cercetat s-a făcut

după "Sistemul Român de Taxonomie a Solurilor" (2003), completat de către "Metodologia

elaborării studiilor pedologice" (vol. I, II, III), elaborată de către I.C.P.A. Bucureşti în 1987.

Emisiile de CO2 din turbă au fost înregistrate cu ajutorul Analizorului de gaze

SafeLog100 şi a unui sistem dinamic închis conceput şi realizat de firma PP System (SUA), iar

datele au fost interpretatea cu ajutorul programelor ANOVA şi STATISTICA 6.0.

CAPITOLUL II

ACTUALITATEA TEMEI ŞI STADIUL ACTUAL AL CUNOA ŞTERII

Schimbările climatice sunt văzute ca cea mai proeminentă problemă a zilelor noastre.

Începând cu anul 2000, rata de acumulare a dioxidului de carbon a crescut rapid, tendinţă

observată şi în cazul metanului, oxidului de azot şi al altor gaze de seră.

Acoperind aproape 3% (4 000 000 km2) din suprafaţa terestră (figura 1), turbăriile

depozitează 550 Gt de carbon, de doua ori mai mult decât întreaga biomasă forestieră a lumii.

Pierderile de carbon din turbării au loc sub formă de emisii de dioxid de carbon, metan, carbon

dizolvat sau alte particule, fluxul CO2 depinzând de echilibrul între fixarea carbonului prin

fotosinteză şi degajarea acestuia prin respiraţie la plante şi mineralizarea turbei, întregul proces

fiind controlat de temperatură şi umiditate.

În acest context, cercetarea histisolurilor vine ca o recunoaştere a acestora ca sisteme

unice şi nepreţuite în relaţie cu schimbările climatice şi biodiversitatea.

Cercetarea histosolurilor (soluri turboase, turbării, mlaştini de turbă) din ţara noastră a

fost făcută eterogen şi disparat, cea mai complexă lucrare în domeniu de până acum fiind editată

de Emil Pop în 1960.

Histosolurile sunt soluri organice cu caracteristici particulare determinate de excesul de

umiditate (hidromorfe) numite gleiosolori, histosoluri (DUDAL, 1991). În Sistemul Român de


6

Clasificare a Solurilor (1980) era denumit sol turbos, iar Munteanu I. şi Florea N., în Sistemul

Român de Taxonomie a Solurilor (2003) le numesc histosoluri şi le încadrează în clasa

Histisoluri .

Fig.1. Distribuţia turbăriilor la nivel global

(Sursa/Source: LAPPALAINER 1996)

Vegetaţia are un rol însemnat asupra proprietăţilor turbei, turbăriile contribuind la

menţinerea biodiverităţii taxonomice. Compoziţia floristică întâlnită în ecosistemele turboase din

ţara noastră este unică, adăpostind numeroase specii relicte: Meesea longiseta (Odorhei), Carex

dioica, Calla palustris (Munţii Apuseni şi Carpaţii Orientali), Tofieldia caliculata (Valea Morii,

Cluj), Viola epispsila (bazinul Ciucului), Swertia perennis (Cluj-Valea Morii, Ţara Bârsei),

Ligularia sibilica, Calamagostris canescens, Drosera anglica, Primula farinosa.

Mlaştinile de turbă din România au în general suprafeţe mici, iar uneori, datorită

intervenţiei antropice, fragmentările au redus şi mai mult suprafeţele iniţiale. Se impune aşadar

inventarierea turbăriilor din ţara noastră, în vederea cunoaşterii proprietăţilor, caracteristicilor şi

biodiversităţii acestor ecosisteme, considerate unele din cele mai vulnerabile şi mai puternic

influenţate de activitatea antropică.


7

CAPITOLUL III

CADRUL NATURAL

Munţii Apuseni, caracterizaţi printr-o varietate a formaţiunilor geologice, sunt munţi

tineri, de încreţire, formaţi în orogeneza alpino-carpato-himalayană. Prezintă aspectul unui masiv

vechi, asupra căruia eroziunea a acţionat cu intensitate, fapt oglindit în varietatea formelor de

relief: versanţi abrupţi şi pante accentuate, plaiuri şi păşuni întinse şi netede pe înălţimi, văi

adânci şi numeroase depresiuni.

Climatul în care se înscriu Apusenii este cel montan cu influenţe oceanice, suprapus

climei temperat-continentale de tranziţie, temperatura aerului fiind influenţată de poziţia

geografică şi de circulaţia vestică a maselor de aer. Studiile asupra specificităţii climatului, unde

influenţele oceanice din vest sunt cele mai vizibile, au scos în evidenţă valori medii anuale de

precipitaţii cuprinse între 1000 şi 1200 mm, chiar depăşind frecvent valoarea de 1300 mm la

staţia Stâna de Vale, recunoscută ca unul dintre arealele cele mai ploioase din România.

Particularitatea climatului Munţilor Apuseni este dată de fenomenele de inversiune

termică, explicate printr-o distribuţie pe verticală a temperaturii şi de prezenţa fenomenelor de

foehn, ce se remarcă prin existenţa unui vânt cald şi uscat, dezvoltat perpendicular pe direcţia

vânturilor dominante.

Reţeaua hidrografică este foarte densă. Precipitaţiile bogate fac din aceşti munţi un

adevărat castel de ape din care izvorăsc numeroşi afluenţi ai Crişurilor şi parţial ai Someşului şi

Mureşului (I.IRIMUS, 2003).

În Munţii Apuseni apar toate etajele şi subetajele de vegetaţie (C.PÎRVU,1980), începând

cu stepa şi terminând cu păşunile alpine. Vegetaţia de mlaştină, cunoscută şi sub numele de

„molhaş” în graiul localnicilor (E.POP, 1960), este formată în special din muşchi de turbă

(Sphagnum), specii de rogoz (Carex sp.), brădişor (Lycopodium inundatum), roua cerului

(Drosera rotundifolia), trifoiul de baltă (Menyantes trifoliata), nu-mă-uita (Myosotis palustris),

broasca apei (Potamogeton), bumbăcăriţa (Eriophorum angustifolium), brustur (Petasites

vulgaris), coada calului (Equisetum maximum).

Datorită varietăţii mari de rocă şi altitudine, relieful Munţilor Apuseni are o influenţă

directă asupra procesului pedogenetic care îmbracă aspecte diferite şi prin urmare diversitatea de

soluri este accentuată în această zonă. Solurile Munţilor Apuseni aparţin claselor: cernisoluri,

luvisoluri, cambisoluri, spodisoluri, hidrisoluri, protisoluri şi histisoluri.


8

Datorită structurii orografice, geologice şi a unui regim hidric bogat în precipitaţii care

favorizează dezvoltarea sfagnetelor, Munţii Apuseni adăpostesc 99 din totalul celor 265 turbării

înalte (oligotrofe) aflate pe teritoriul ţării noastre (POP, 1960).

CAPITOLUL IV

INVENTARIEREA HISTOSOLURILOR DIN MUN ŢII APUSENI

Caracterul ombrogen al tinoavelor din Munţii Apuseni este dat de precipitaţiile bogate, de

turba groasă, care separă vegetaţia actuală de apa freatică şi de vegetaţia oligotrofă specifică,

săracă în specii, dar bogată în indivizi.

Tinoavele din zona Izbuc –Călineasa –Ic sunt tinoave tipice, formate în văile deschise ale

izvoarelor Someşului Cald, în etajul inferior al molidului, la altitudini cuprinse între 900 şi 1200

m. Asociaţia vegetală caracteristică acestor turbării este Sphagneto-Eriophorum, din care lipsesc

copacii, caracteristică fiind prezenţa speciilor Empetrum nigrum şi Calluna vulgaris.

Turba din zona Izbuc – Călineasa – Ic are o reacţie foarte acidă (pH-ul cuprins în

intervalul 3,6-4,3), aciditatea hidrolitică este foarte ridicată (75,21-110,51 me/100 g sol),

conţinutul de substanţă organică este foarte mare (82,17-97,32%), turba fiind săracă în elemente

minerale, fapt care reiese din conţinutul scăzut de P2O5 (sub 0,076%) şi K2O (sub 0,051%).

Conţinutul în carbon (figura 2) variază între 36,12 şi 57,44%, valoarea medie a acestuia

apropiindu-se de media turbei de calitate, care este 58%, iar conţinutul de N este relativ scăzut

(în jur de 1%).

Fig.2. Conţinutul în carbon al turbei din zona Izbuc –Călineasa- Ic în funcţie de adâncime


9

Tinoavele din zona Giurcuţa de Jos sunt formate în luncile şi terasele deschise ale

Someşului Cald, pe sisturi cristaline. Aflate la altitudini cuprinse între 800 şi 1000 m, tinoavele

au suprafeţe mult mai mici, multe dintre ele fiind degradate prin practicarea activităţilor

antropice.

Turba din zona Giurcuţa de Jos are o reacţie foarte acidă (pH-ul are valorile în jur de 4),

aciditatea hidrolitică este foarte ridicată (75,10-91,01 me/100 g sol), iar conţinutul de substanţă

organică este mare (83,28-93,17%).

Conţinutul în carbon (figura 3) variază în intervalul 51,68 – 54,04 %, cu puţin sub media

turbei de calitate (58% carbon), iar conţinutul de N este relativ scăzut (nu depăşeşte 1.010%).

Fig.3. Conţinutul în carbon al turbei din zona Giurcuţa de Jos

în funcţie de adâncime

Cantitatea medie de cenuşă este de 9,54%, turba fiind săracă în elemente minerale, având

un conţinut scăzut P2O5 (sub 0,0703%) şi K2O (sub 0,062%), aflat la limita de variaţie a turbei

mezotrofe.

Turbăriile din Zona Bălceşti-Călăţele se găsesc pe platoul muntos, care se întinde între

satul Bălceşti (comuna Beliş) şi comuna Călăţele, la o altitudine de 900-1200m.

Tinoavele din această grupă sunt tinoave tipice, unele cu invazie de molizi, altele sunt

sfagnete de trecere, formate pe argilă nisipoasă eocenă, mai rar şisturi cristaline şi gresii.

Turba din zona Bălceşti- Călăţele are o reacţie foarte acidă, pH-ul mediu având valoarea

de 4.11, aciditatea hidrolitică este foarte ridicată (85,1-110,34 me/100 g sol), iar conţinutul de

substanţă organică este foarte mare (84,12 – 98,92 %). Deşi valoarea maximă a conţinutului de

azot este de 1.307%, aceasta se încadrează în limitele turbelor oligotrofe din ţara noastă (0,51-


10

1,83 %), date de către Obrejanu şi colab. (1958). Cantitatea de carbon (figura 4) variază în

intervalul 48,79 – 56,9 %.

Conţinutul de cenuşă are o valoare medie de 6,96% datorat faptului că în straturile

superioare, acolo unde cantitatea de cenuşă ajunge până la 15,88%, turba nu este descompusă în

totalitate. Turba este săracă în elemente minerale, fapt confirmat şi de conţinutul scăzut de P2O5

(sub 0,0921%) şi K2O (0.030 – 0.72%).

Fig.4. Conţinutul în carbon al turbei din zona Bălceşti-Călăţele

în funcţie de adâncimea profilului

Zona Balomireasa, Căpăţâna, Dobrinu este regiunea cea mai înaltă de tinoave de la noi

din ţară (1500 – 1650 m) şi se desfăşoară aproape în întregime pe masivul eruptiv din Munţii

Gilau. Mlaştinile de turbă oligotrofă din această zonă fac parte din bogata grupă de tinoave a

Munţilor Apuseni, denumirea acestora fiind dată de faptul că se găsesc destul de aproape de

vârful Căpăţâna (1637 m altitudine), vârf ce face parte din seria de culmi (Făget – Irişoara – Fieş

– Căpăţâna) de pe partea dreaptă a Someşului Rece.

Vegetaţia turbăriilor din zona Balomireasa, Căpăţâna, Dobrinu este alcatuită din

Eriophorum vaginatum, Eriophorum angustifolium, Carex stellulata, Drosera rotundifolia,

Stellaria palustris, Valeriana simplicifolia, Galium uliginosum, Potentilla tormentilla, iar în

porţiunile unde sfagnetul trece către un facies oligotrof apare Carex pauciflora. Din punct de

vedere floristic, caracteristica acestor tinoave este dată de prezenţa speciei Drosera intermedia.


11

Turba de pe cursul superior al Someşului Rece are o reacţie foarte acidă, pH-ul mediu

având valoarea de 4.05, aciditatea hidrolitică este foarte ridicată (85,21-107,80 me/100 g sol), iar

conţinutul de substanţă organică este foarte mare, peste 87,12 %.

Cantitatea de carbon variază în intervalul 50,53 – 57,25 %, iar cantitatea de azot

înregistrează valori scăzute, cuprinse în intervalul 0,721 -1,105% (figura 5).

Turba este săracă în elemente minerale, fapt care reiese din conţinutul scăzut de P2O5

(sub 0,0870%) şi K2O (0,031 – 0,071%), cantitatea medie de cenuşă având valoarea de 5,28 %.

Fig.5. Conţinutul în carbon al turbei de pe cursul superior al Someşului Rece


Tinovul Mluha sau Tinovul Ponorului are o suprafaţă cu turbă de peste 10 ha, formată din

materie organică cu caracter acid, în special Sphagnum şi Polytricum. Vegetaţia este reprezentată

în cea mai mare parte prin diferite specii de muşchi din genul Sphagnum, (Sphagnum acutiforme,

Sphagnum medium, Sphagnum warnstorfii, Sphagnum fuscum, Sphagnum recurvum),

Polytrichum strictum şi Polytrichum commune.

Izolat întâlnim exemplare pipernicite de Piceas abies, Abies alba, Pinus silvestris, Betula

verrucosa, alături de alte specii ierboase de Nardus stricta, Molinia coerulea, Eriophorum

vaginatum, Festuca rubra, Carex limosa, Carex stellulata, Drosera rotundifolia , Empetrum

nigrum, Calluna vulgaris, Potentilla tormentilla, Ranunculus acer, Luzula pilosa, Orchis

maculata, Homogyne alpina, iar dintre speciile de arbuşti întâlnim afinul (Vaccinium oxycoccos

şi Vaccinium myrtillus).

Histosolurile din Tinovul Mluha au o reacţie foarte puternic acidă (pH-ul are valori

cuprinse între 3,10 şi 3,80), materia organică are un caracter fibric la suprafaţă şi hemico-sapric


12

spre adâncime având valori foarte mari (peste 97%), azotul total are valori care se încadrează în

intervalul 0,53-1,031%, fosforul 0,021-0,075 %, iar potasiul 0,049-0,088 %.

Conţinutul de carbon al turbei din Tinovul Mluha se încadrează în intervalul 55,97 –

57,47 %, cu câteva procente mai scăzut decât media turbei de calitate (58%).

În zona de trecere a Munţilor Bihor se află mai multe mlaştini de trecere, mai puţin tipice,

aflate la periferia tinoavelor propriu-zise, la altitudini de 1200-1450 m. Cantitatea de turbă

stocată de către acestea este neglijabilă, însă vegetaţia este constituită din sfagnete eutrofe sau de

trecere, cu caricete umede.

Turba din zona Munţilor Bihor are o reacţie slab acidă spre neutră încadrȃndu-se în

solurile eu-mezotrofe, pH-ul mediu având valoarea de 5,11. Azotul totat are valori care variază

în intervalul 0,87 – 2,78 %, valoarea medie fiind de 1,62 %. Conţinutul de carbon (figura 5) are

valori ce variază în intervalul 36,64-55,66 %, iar raportul C:N are valori mici (13,01- 66,30)

datorită mineralizării (descompunerii) avansate a turbei.

Fig.5. Conţinutul în carbon al turbei din zona Munţilor Bihor


Valorile mari ale conţinutului de cenuşă, în medie 15,12 %, arată bogaţia în elemente

minerale a turbei, a cărei valori de P2O5 şi K2O se încadrează în intervalele (0,0413– 0,27%),

respectiv (0,0197- 1,04 %).

Turba de la Tăul Sălicii are o reacţie neutră, pH-ul are valori care se încadrează în

intervalul 4,25 – 7,58, azotul total se încadrează între valorile 1,43-3,98%, iar conţinutul de

carbon are o valoare medie de 44,05 %. În comparaţie cu turba oligotrofă, conţinutul în substanţă


13

organică este mai redus, valoarea medie fiind de 75,95 %, cele mai scăzute valori înregistrându-

se în straturile de la suprafaţă.

Situată la o altitudine cu aproximativ 250 m sub nivelul Feleacului (744 m), Valea Morii

are un microclimat specific de depresiune-deschisă spre sud-est, specifică pădurilor de foioase:

Querceto-Carpinetum roboris petraea şi Fageto –Carpinetum, care coboară până aproape de

vale. În ochiurile mlăştinoase acoperite cu soluri organice, pe formaţiuni sarmaţiene nisipo-

gresoase cu ‘concreţiuni de Feleac” sprijinite pe depozite marno-argiloase, se întâlnesc rarităţi

floristice cum sunt unele relicte glaciare: Cladium maricsis, Tofieldia caliculata, Swertia

perenis.

Conţinutul de carbon al histosolurilor de la Valea Morii se încadrează în intervalul 6-

28.02 %, iar raportul C:N are valori mici datorită descompunerii avansate a turbei. Conţinutul în

substanţă organică este redus, valorile acestuia încadrându-se în intervalul 10,35-36,71%, cele

mai scăzute valori înregistrându-se în straturile de la suprafaţă.

CAPITOLUL V

CERCETĂRI PRIVIND EMISIILE DE DIOXID DE CARBON ÎN

TURBĂRIILE DIN MUN ŢII APUSENI

Desecarea turbăriilor prin exploatarea acestora poate duce la emisii semnificative de

„gaze de seră” pentru mari perioade de timp, deoarece cantitatea uriaşă de carbon este gradual,

dar continuu eliberată. În practică, restaurarea turbăriilor ar putea duce la schimbări variate ale

fluxului de emisii în funcţie de poziţia şi felul turbei, degradările anterioare (excavaţii, drenări

pentru agricultură sau silvicultură), metodele de restaurare (inundare, îndiguiri, umplerea

şanţurilor) şi în special timpul care a trecut de la aplicarea măsurilor.

Emisiile de CO2 ale tinoavelor din zona Izbuc-Călineasa-Ic variază în funcţie de

adâncime şi cresc odată cu intervenţia antropică atingând valori medii de 132,29 mg CO2/m2/h,

echivalentul mediu a 48 g C/m2/an. Cantitatea emisiilor de CO2 în tinovul de la Ic creşte în medie

cu 34.28 mg CO2/m2/h în cazul decopertării solului datorită intensificării proceselor biochimice.

În turbaria La Gura Firii, emisiile de CO2 au aproximativ aceeaşi valoare la suprafaţa

solului, chiar şi atunci când acesta este decopertat. Explicaţia constă în faptul că tinovul este

puternic degradat din cauza păşunatului excesiv şi a defrişărilor care au avut loc în zonă, stratul


14

de vegetaţie nu mai este compact, ca urmare cantitatea de emisii degajate are valori ridicate,

aproape duble faţă de emisiile din turbăria Tăul lui Onuţ.

Valorile emisiilor de CO2 din zona Bălceşti-Călăţele la suprafaţa solului variază în

intervalul 59.73-82.15 mg CO2/m2/h, fiind în medie cu 16.34 mg CO2/m

2/h mai scăzute decât

valoarea emisiilor de CO2 de la suprafaţa solului decopertat, cantitatea emisiilor fiind influenţată

de adâncimea profilului (figura 6).

Fig.6. Variaţia emisiilor de CO2 în turbăriile din zona Călăţele în funcţie de adâncime

Exploatarea intensă a turbei de la Călăţele a avut ca efect înlăturarea vegetaţiei şi

distugerea permanentă a întregului ecosistem. Deşi în prezent turbăria este în mare măsură

acoperită cu vegetaţie, aflându-se într-un proces de reabilitare, valoarea medie a emisiilor de CO2

este de 115.14 mg CO2/m2/h.

Fig.7. Variaţia emisiilor de CO2 în funcţie de temperatură şi umiditate


15

Cele mai mari emisii de CO2 în turbăriile din zona Balomireasa-Dobrinu au fost

înregistrate în Turbăria Zăpodie la suprafaţa solului decopertat (114.63 mg CO2/m2/h), iar cele

mai scăzute în Turbăria Smida la o adâncime de 80 cm. Valoarea medie a variaţiilor de emisii


Cantitatea de CO2 emisă de turbariile din zona Munţilor Bihor au valori care nu depăşesc

114.63 g CO2/m2/h (figura 7).S-au comparat emisiile de CO2 înregistrate în cele două turbării

eutrofe din judeţul Cluj. Dacă în turbăria Valea Morii acestea se încadrează în intervalul 4,81-

12,6 g/m2/h, în Tăul Sălicii emisiile sunt mult mai mari, valorile înregistrate corespunzand

intervalului 12,28-22,68 g/m2/h. În ambele situaţii valorile cele mai ridicate au fost îregistrate în

centrul acumulării unde grosimea stratului de turbă este cea mai mare.

S-a observant de asemenea că emisiile de CO2 variază în funcţie de adâncimea stratului

de turbă (figura 8) şi sunt influenţate de evaporaţie (figura 9).

Fig.8. Variaţia emisiile de CO2 în funcţie de evaporaţie

Fig.9. Variaţia emisiile de CO2 în funcţie de adâncime

În turbăria de la Călăţele nu există diferenţe semnificative faţă de media emisiilor de

CO2 înregistrate în Munţii Apuseni (tabelul 1) a căror valoare este de 110,91 mg CO2/m2/h. În

mlaştinile de la Calciş, Sâvla şi Onceasa, Molhaşul cel Mare de la Bârsa, Cuciulata, Cârligaţi şi


16

turbăria La Gura Firii, media emisiilor de CO2 este foarte distinct semnificativ pozitivă faţă de

media emisiilor de CO2 înregistrate în Munţii Apuseni. În schimb, în turbăria de la Ic media

emisiilor de CO2 este distinct semnificativ negativă faţă de media emisiilor de CO2 înregistrate în

Munţii Apuseni, iar în celelalte turbării, media emisiilor de CO2 este foarte distinct semnificativ

negativă faţă de media emisiilor de CO2 înregistrate în Munţii Apuseni.

Tabelul /Table 1

Sinteza comparaţiilor prin testul Duncan între emisiile de CO2 înregistrate în fiecare

turbărie şi media emisiilor în Munţii Apuseni

Nr.crt. No.crt.

Turb ărie Peatland

Media CO2 CO2 mean

Clasificare Classification

1 Tăul lui Onuţ 36.75 A 2 Turbăria Smida 48.36 AB 3 Turbăria Căpăţâna 54.39 BC 4 Turbăria Rovina cea Mare 59.73 BCD 5 Turbăria Ciunget 59.75 BCD 6 Turbăria Tăul Runcului 62.14 CDE 7 Turbăria Dameş 68.87 DEF 8 Turbăria Ciurtuci 70.46 DEFG 9 La Pietrele Onachi 71.19 DEFG 10 Turbăria Râşca 75.28 EFGH 11 Turbăria Platou 79.68 FGHI 12 Molhaşul cel Mare 80.12 FGHI 13 Turbăria Muntişoru 81.34 FGHI 14 Turbăria de la Pod 82.15 FGHI 15 Turbăria Balomireasa 84.31 GHI 16 Turbăria Zăpodie 85.76 HI 17 Molhaşul dintre Izbuce 88.23 HI 18 Tinovul de la Ic 92.31 I 19 Munţii Apuseni 110.91 J 20 Turbăria de la Călăţele 115.14 J 21 La Gura Firii 137.27 K 22 Turbăria Cârligaţi 143 K 23 Mlaştinile de la Sâvla 183 L 24 Mlaştinile de la Onceasa 179 L 25 Molhaşul cel Mare de la Bârsa 218 M 26 Turbăria Cuciulata 223 M 27 Mlaştinile de la Calciş 256 N

Dacă comparăm media emisiilor de CO2 din turbăriile din Europa, cu media emisiilor de

CO2 în turbăriile din Munţii Apuseni putem observa ca în turbăriile Molhaşul cel Mare de la

Bârsa şi Cuciulata nu există diferenţe semnificative faţă de media emisiilor de CO2 înregistrate


17

în Europa la nivelul turbăriilor. În mlaştinile de la Calciş media emisiilor de CO2 este foarte

distinct semnificativ pozitivă faţă de media emisiilor de CO2 înregistrate în turbăriile din Europa,

iar în celelalte turbării, media emisiilor de CO2 este foarte distinct semnificativ negativă faţă de

media emisiilor de CO2 înregistrate în turbăriile din Europa şi a cărei valoare este de 216,89 mg

CO2/m2/h (BORTPLUZZI ET AL., 2006).

Remarcăm faptul că, în Mlaştinile de la Calciş media emisiilor de CO2 este mai mare

decât media emisiilor de CO2 în turbăriile din Europa, lucru îngrijorător dacă ne raportăm şi la

suprafaţa acestora, suprafaţa ocupată cu turbării în Europa fiind de 514 882 km2 (JOOSTEN AND

CLARkE, 2002).

Din analiza dreprelor de regresie obţinute pentru emisiile de CO2 identificate la cele trei

adâncimi de sol, adâncimile de sol de 0 - 20 cm, şi în turbăriile studiate de la Bârsa, Calciş,

Sâvla, Cuciulata, Cârligaţi şi Onceasa rezultă că, în toate cazurile, emisiile din stratul de sol

cuprins în intervalul de 40 – 60 cm, au o influenţă mai redusă asupra emisiilor de CO2 la

suprafaţă, în comparaţie cu cele din la stratul de adâncime cuprins în intervalul 80 - 100 cm.

Calculul corelaţiilor dintre conţinutul în C şi emisiile de CO2 din sol în funcţie de stratul

de adâncime al solului, pentru probe prelevate de la adâncimea de 0 - 20 cm de la turbăriile de la

Bârsa, Calciş, Sâvla, Cuciulata, Cârligaţi şi Onceasa a evidenţiat în toate cele şase cazuri o

corelaţie medie între aceşti doi parametri, cu valori cuprinse între R = 0,499 (R2 = 0,249) pentru

turbăria de la Mlaştinile de la Onceasa şi 0,685 (R2 = 0,249) pentru turbăria de la Molhaşul cel

Mare de la Bârsa.

Între conţinutul de carbon din sol şi emisiile de dioxid de carbon rezultate din stratul de

sol situat la adâncimea de 20 – 40 cm au rezultat corelaţii medii R = 0,636 (R2 = 0,404) la

turbăriile de la Pietrele Onachii şi Tăul lui Onuţ R = 0,623 (R2 = 0,388), în timp ce pentru

turbăria de la Gura Firii a fost obţinută o corelaţie foarte puternică, R = 0,739 (R2 = 0,416).

Corelaţiile dintre conţinutul în C şi emisiile de CO2 din sol în funcţie de stratul de

adâncime al solului pentru probe prelevate de la adâncimea de 10 – 20 cm au fost: slabă pentru

turbăria de la Molhaşul dintre Izbuce, cu un coeficient de corelaţie R = 0,443 (R2 = 0,196) şi

puternice, pentru turbăriile de la Molhaşul cel Mare şi Tînovul de la Ic, R = 0,741 (R2 = 0,549) şi

respectiv R = 0,733 (R2 = 0,537).


18

CAPITOLUL VI

MANAGEMENTUL DURABIL AL TURB ĂRIILOR DIN MUN ŢII

APUSENI

Scopul planului de management este acela de a promova un model de gestiune care să

permită conservarea speciilor şi habitatelor existente în turbăriile din Munţii Apuseni, a

diversităţii biologice şi a celorlalte valori ale turbăriilor, dar şi dezvoltarea durabilă a

comunităţilor umane aflate în vecinătate.

Obiectivele planului de management al turbăriilor din Munţii Apuseni vizează:

• Identificarea problemelor şi ameninţărilor cu care se confruntă turbăriile din

Munţii Apuseni, în contextul managementului durabil şi sechestrării carbonului;

• Trasarea unor măsuri necesare pentru menţinerea şi/sau refacerea stării de

conservare favorabile a turbăriilor din Munţii Apuseni.

În unele cazuri, turbăriile sunt incluse în arii naturale protejate, unele sunt incluse în

reţeaua NATURA 2000 sau se află sub incidenţa Codului Silvic, fiind încadrate în Grupa 1

funcţională- Vegetaţie forestieră cu funcţii speciale de protecţie. În conformitate cu legislaţia

existentă la nivel naţional, pentru aceste ecosisteme există reglementări speciale, care stipulează

conservarea structurii lor.

Problemele apar în cazul turbăriilor care nu se încadrează în aceste categorii. Datorită

condiţiilor ecologice existente în cadrul ecosistemelor cu turbă, se recomandă lipsa oricarei

intervenţii antropice. Cu toate acestea şi ţinând cont de faptul că turbăriile se află în vecinatatea

comunităţilor umane, măsurile care se impun a fi luate sunt următoarele:

∗ interzicerea rezinajului şi exploatarea turbei, activităţi care au efecte negative de

lungă durată asupra ecosistemelor turboase, ducând chiar la distrugerea lor în

totalitate;

∗ interzicerea lucrărilor agricole pe suprafaţa turbăriilor;

∗ interzicerea exploatării neraţionale a pădurilor şi păşunilor aflate în apropierea

bazinului hidrografic care alimentează tinovul. Aceste activităţi afectează echilibrul

hidrologic al turbăriei, cu efecte negative grave asupra biodiversităţii;

∗ interzicerea accesului cu autovehicule de tipul off-road care distrug pătura de

vegetaţie din turbării;


19

∗ limitarea accesului publicului în turbării în afara potecilor special amenajate, pentru

a se evita deteriorarea biodiversităţii şi distrugerea speciilor rare de plante aflate în

aceste ecosisteme;

∗ interzicerea campării sau aprinderea focului în turbării, aceste activităţi fiind

permise doar în zonele special amenajate, amplasate în afara habitatului;

∗ interzicerea depozitării deşeurilor pe suprafaţa turbăriilor;

∗ evitarea amenajării de drumuri prin ecosistemele turboase.

Ţinând cont de starea şi condiţiile turbăriilor din Munţii Apuseni, se recomandă

informarea şi conştientizarea comunităţilor locale asupra importanţei pe care o au turbăriile, atât

din punct de vedere al valorii lor intrinseci, cât şi din punct de vedere ecologic, economic, estetic

şi ştiinţific. Amplasarea de panouri de informare şi/sau avertizare în apropierea turbăriilor

precum şi aplicarea de sancţiuni pentru nerespectarea acestor prevederi constituie o etapă

obligatorie în procesul de conservare durabilă a histosolurilor din Munţii Apuseni.

Există şi cazuri excepţionale în care sunt necesare măsuri de readucere a ecosistemelor

turboase la structura dorită, structură care nu mai există din cauze naturale (evoluţia tinovului

spre pădure sau dimpotrivă, spre mlaştină lipsită de vegetaţie lemnoasă). În aceste cazuri se

recomandă plantarea arborilor pe vechile trunchiuri aflate în descompunere pentru a minimaliza

efectul intervenţiei sau extragerea arborilor pentru reducerea evapotranspiraţiei şi refacerea

echilibrului hidrologic, în cazul în care arborii drenează prea mult suprafaţa turbăriilor.

Odată cu eforturile direcţionate către reducerea emisiilor de CO2 la nivel mondial, se

încearcă descoperirea unor strategii care să scadă nivelul acestora din atmosferă. În acest sens,

sechestrarea carbonului în sol pare a fi una din soluţiile cu aplicabilitate practică.

Cele trei strategii de management aplicabile cu privire la fluxul emisiilor din turbării

capătă următoarea formă:

1. Conservarea: conservarea stocului de turbă;

2. Sechestrarea: menţinerea/restaurarea capacităţii de sechestrare a carbonului;

3. Substituţia: substituţia materialului fosil cu biomasă regenerabilă.


20

CONCLUZII ŞI RECOMAND ĂRI

Studiul histosolurilor din Munţii Apusenii, identificarea proprietăţilor fizice şi chimice

ale acestora, inventarierea biodiversităţii, determinarea cantităţii de carbon stocat şi a emisiilor

de CO2 din turbării, motivează formularea următoarelor concluzii:

� Acoperind aproape 3% (4 000 000 km2) din suprafaţa Globului, turbăriile depozitează

550 Gt de carbon, de două ori mai mult decât întreaga biomasă forestieră a lumii.

Turbăriile contribuie la menţinerea biodiversităţii taxonomice, fiind habitate extreme ce

necesită o mare capacitate de adaptare. Totodată, turbăriile sunt o componentă nepreţuită

a peisajului, asigurând diversitate în comunitatea plantelor, animalelor, fluctuaţii

hidrologice şi multe alte beneficii asupra mediului, care sunt valoroase pentru întreaga

societate.

� În Sistemul Român de Clasificare a Solurilor (1980) turba era denumita sol turbos şi

încadrată în clasa solurilor organice iar în Sistemul Român de Taxonomie a Solurilor

(2003) sunt denumite histosoluri şi fac parte din clasa Histisoluri. La nivel internaţional

se foloseşte termenul de histosol (FAO-UNESCO, 1974; FAO-UNESCO-ISRIC,1990;

FAO, 1998), derivat din cuvântul grecesc histos care se traduce ca ţesut.

� Turba constituie o acumulare de plante (biomasă) formată în turbăriile în care activitatea

organismelor de descompunere este condiţionată de prezenţa apei. Rata de acumulare a

turbei depinde de anumiţi factori ca: apa, regimul termic şi se încadrează în rate de 20-60

cm/1000 de ani.

� Cercetarea histosolurilor (soluri turboase, turbării, mlaştini de turbă) din ţara noastră a

fost făcută eterogen şi disparat de către botanişti, biologi, zoologi, geografi, paleontologi

şi pedologi.

� Mlaştinile de turbă din România au în general suprafeţe mici, iar uneori, datorită

intervenţiei antropice, fragmentările au redus şi mai mult suprafeţele iniţiale.

� Datorită structurii orografice, geologice şi a unui regim hidric bogat în precipitaţii care

favorizează dezvoltarea sfagnetelor, Munţii Apuseni adăpostesc 99 din totalul celor 265

turbării înalte (oligotrofe) aflate pe teritoriul ţării noastre.

� Tinoavele din zona Izbuc –Călineasa –Ic sunt tinoave tipice; asociaţia vegetală

caracteristică acestor turbării este Sphagneto-Eriophorum din care lipsesc copacii,

caracteristică fiind prezenţa speciilor Empetrum nigrum şi Calluna vulgaris.


21

� Turba din zona Izbuc – Călineasa – Ic are o reacţie foarte acidă, aciditatea hidrolitică este

foarte ridicată, conţinutul de substanţă organică este foarte mare. Conţinutul în carbon

variază între 36,12 şi 57,44%, valoarea medie a acestuia apropiindu-se de media turbei de

calitate care este 58%, iar conţinutul de N este relativ scăzut (în jur de 1%).

� Tinoavele din zona Giurcuţa de Jos au suprafeţe mici, multe dintre ele fiind degradate

prin practicarea activităţilor antropice.Turba din zona Giurcuţa de Jos are o reacţie foarte

acidă (pH-ul are valorile în jur de 4), aciditatea hidrolitică este foarte ridicată, iar

conţinutul de substanţă organică este mare. Conţinutul în carbon variază în intervalul

51,68 – 54,04 %.

� Mlaştinile din zona Bălceşti-Călăţele se găsesc la o altitudine de 900-1200m. Tinoavele

din această grupă sunt tinoave tipice, unele cu invazie de molizi, altele sunt sfagnete de

trecere. Turba din zona Bălceşti- Călăţele are o reacţie foarte acidă, pH-ul mediu având

valoarea de 4.11, aciditatea hidrolitică este foarte ridicată (85,1-110,34 me-100 g sol), iar

conţinutul de substanţă organică este foarte mare. Cantitatea de carbon variază în

intervalul 48,79 – 56,9 %.

� Zona Balomireasa, Căpăţâna, Dobrinu este regiunea cea mai înaltă de tinoave de la noi

din ţară (1500 – 1650 m). În opoziţie cu cele mai numeroase tinoave din ţara noastră,

turbăriile oligotrofe din regiunea Balomireasa –Căpăţâna - Dobrinu, vegetează în zona

superioară a molidului. Din punct de vedere floristic, caracteristica acestor tinoave este

dată de prezenţa speciei Drosera intermedia.

� Turba de pe cursul superior al Someşului Rece are o reacţie foarte acidă, aciditatea

hidrolitică este foarte ridicată, conţinutul de substanţă organică este foarte mare, iar

cantitatea de carbon variază în intervalul 50,53 – 57,25 %.

� Tinovul Mluha are o reacţie foarte puternic acidă, materia organică are un caracter fibric

la suprafaţă şi hemico-sapric spre adâncime având valori foarte mari (peste 97%), azotul

total se încadrează în intervalul 0,53-1,031%, fosforul 0,021-0,075 %, iar potasiul 0,049-

0,088 %.

� Turba din zona Munţilor Bihor are o reacţie slab acidă spre neutră încadrându-se în

solurile eu-mezotrofe.

� Turba de la Tăul Sălicii are o reacţie neutră, pH-ul are valori care se încadrează în

intervalul 4,25 – 7,58, aciditatea hidrolitică are valori scăzute.

� Turbăria “Valea Morii” se află la o altitudine de 630 m. Asociaţia vegetală naturală este

alcătuită din Cariceto-Eriophoretum latifoliae, cu Tofieldia, având un conţinut de carbon


22

scăzut a cărui valori se încadrează în intervalul 6-28.02 %, iar raportul C:N are valori

mici datorită descompunerii avansate a turbei. Reacţia solului este acidă spre neutră,

conţinutul în substanţă organică este redus, turba fiind bogată în elemente minerale.

Cu privire la emisiile de CO2 în histosolurile din Munţii Apuseni se pot formula

următoarele concluzii:

� Pierderile de carbon din turbării au loc sub formă de emisii de dioxid de carbon, metan,

carbon dizolvat sau alte particule, fluxul CO2 depinzând de echilibrul între fixarea

carbonului prin fotosinteză şi degajarea acestuia prin respiraţia la plante şi mineralizarea

turbei, întregul proces fiind controlat de temperatură şi umiditate. Desecarea turbăriilor

are ca rezultat emisii globale de 2-3 Gt CO2 /an.

� Emisiile de CO2 ale tinoavelor din zona Izbuc-Călineasa-Ic variază în funcţie de

adâncime şi cresc odată cu intervenţia antropică atingând valori medii de 132,29 mg

CO2/m2/h, echivalentul mediu a 48 g C/m2/an. Cantitatea emisiilor de CO2 în tinovul de la

Ic creşte în medie cu 34.28 mg CO2/m2/h în cazul decopertării solului datorită

intensificării proceselor biochimice.

� În turbaria La Gura Firii, emisiile de CO2 au aproximativ aceeaşi valoare la suprafaţa

solului, chiar şi atunci când acesta este decopertat. Explicaţia constă în faptul că tinovul

este puternic degradat din cauza păşunatului excesiv şi a defrişărilor care au avut loc în

zonă, stratul de vegetaţie nu mai este compact, ca urmare cantitatea de emisii degajate are

valori ridicate, aproape duble faţă de emisiile din turbăria Tăul lui Onuţ.

� Valorile emisiilor de CO2 de la suprafaţa solului variază în intervalul 59.73-82.15 mg

CO2/m2/h, fiind în medie cu 16.34 mg CO2/m

2/h mai scăzute decât valoarea emisiilor de

CO2 de la suprafaţa solului decopertat, cantitatea emisiilor fiind influenţată de adâncimea

profilului.

� Deşi în prezent turbăria de la Călăţele este în mare măsură acoperită cu vegetaţie,

aflându-se într-un proces de reabilitare, valoarea medie a emisiilor de de CO2 este de

115.14 mg CO2/m2/h.

� Cele mai mari emisii de CO2 in zona Balomireasa, Căpăţâna, Dobrinu au fost înregistrate

în Turbăria Zăpodie la suprafaţa solului decopertat (114.63 mg CO2/m2/h), iar cele mai

scăzute în Turbăria Smida la o adâncime de 80 cm. Valoarea medie a variaţiilor de emisii



23

� Emisiile de CO2 înregistrate în turbăria Valea Morii la suprafaţă, se încadrează în

intervalul 4,82-12,6 g/m2/h, la valori ale evaporaţiei de 0,11-0,57 g/m2/h.

� Comparând emisiile de CO2 înregistrate în cele două turbării eutrofe din judeţul Cluj s-a

constatat că emisiile de CO2 înregistrate la suprafaţa solului diferă în mod semnificativ în

cele două turbării. Dacă în turbăria Valea Morii acestea se încadrează în intervalul 4,81-

12,6 g/m2/h, în Tăul Sălicii emisiile sunt mult mai mari, valorile înregistrate

corespunzând intervalului 12,28-22,68 g/m2/h.

� În turbăria de la Călăţele nu există diferenţe semnificative faţă de media emisiilor de

CO2 înregistrate în Munţii Apuseni. În mlaştinile de la Calciş, Sâvla şi Onceasa, Molhaşul

cel Mare de la Bârsa, Cuciulata, Cârligaţi şi turbăria La Gura Firii media emisiilor de

CO2 este foarte distinct semnificativ pozitivă faţă de media emisiilor de CO2 înregistrate

în Munţii Apuseni. În schimb, în turbăria de la Ic media emisiilor de CO2 este distinct

semnificativ negativă faţă de media emisiilor de CO2 înregistrate în Munţii Apuseni.

� Dacă comparăm media emisiilor de CO2 din turbăriile din Europa cu media emisiilor de

CO2 în turbăriile din Munţii Apuseni, putem observa că în turbăriile Molhaşul cel Mare

de la Bârsa şi Cuciulata nu există diferenţe semnificative faţă de media emisiilor de CO2

înregistrate în Europa la nivelul turbăriilor.

� Se remarcă faptul că în Mlaştinile de la Calciş media emisiilor de CO2 este mai mare

decât media emisiilor de CO2 în turbăriile din Europa.

� Analiza de regresie multiplă a emisiilor de CO2 în funcţie de stratul de adâncime al

solului, pentru probe prelevate de la turbăriile de la Bârsa, Calciş, Sâvla, Cuciulata,

Cârligaţi şi Onceasa corespunzătoare adâncimilor de 0 - 20 cm, 40 – 60 cm şi 80 – 100,

demonstrează o corelaţie puternică între emisiile de la cele trei niveluri de sol pentru

fiecare dintre acestea, cuprinsă între valorile de 0, 754 (R2 = 0,568) la Mlaştinile de la

Calciş şi 0,985 (R2 = 0,971) la Mlaştinile de la Onceasa.

� În ceea ce priveşte emisiile de CO2 identificate la turbăriile de la Pietrele Onachii, Gura

Firii şi Tăul lui Onuţ la adâncimile de sol cuprinse în intervalele: 0 - 20 cm, 20 – 40 cm şi

40 - 60 cm, a fost identificată o corelaţie medie între emisiile de la cele trei niveluri de sol

pentru fiecare dintre acestea, cuprinsă între valorile de 0,530 (R2 = 0,281) la Tăul lui Onuţ

şi 0,587 (R2 = 0,344) la Pietrele Onachii.

� Pentru emisiile de CO2 în funcţie de stratul de adâncime al solului, pentru probe prelevate

de la turbăriile de la Molhaşul dintre Izbuce, Molhaşul cel Mare şi Tinovul de la Ic,

corespunzătoare adâncimilor: 0 - 20 cm, 80 – 100 cm şi 180 - 200 cm, analiza de regresie


24

multiplă demonstrează o corelaţie puternică între emisiile de la cele trei niveluri de sol

pentru turbăria de la Molhaşul dintre Izbuce, respectiv 0,861 (R2 = 0,741) şi medie pentru

cele de la Molhaşul cel Mare (R = 0,661ş R2 = 0,438 şi Tinovul de la Ic (R = 0,635; R2 =

0,404).

� Calculul corelaţiilor dintre conţinutul în C şi emisiile de CO2 din sol în funcţie de stratul

de adâncime al solului, la turbăriile de la Bârsa, Calciş, Sâvla, Cuciulata, Cârligaţi şi

Onceasa a evidenţiat în toate cele şase cazuri o corelaţie medie înre aceşti doi parametrii,

cu valori cuprinse între R = 0,499 (R2 = 0,249) pentru turbăria de la Mlaştinile de la

Onceasa şi 0,685 (R2 = 0,249) pentru turbăria de la Molhaşul cel Mare de la Bârsa.

� Privitor la corelaţiile dintre conţinutul în C şi emisiile de CO2 din sol în funcţie de stratul

de adâncime al solului, la turbăriile de la Pietrele Onachii, Gura Firii şi Tăul lui Onuţ,

acestea au avut grade de intensitate similare celor obţinute în cazul turbăriilor de la

Bârsa, Calciş, Sâvla, Cuciulata, Cârligaţi şi Onceasa.

� Între conţinutul de carbon din sol şi emisiile de dioxid de carbon rezultate din stratul de

sol situat la adâncimea de 20 – 40 cm au rezultat corelaţii medii R = 0,636 (R2 = 0,404) la

turbăriile de la Pietrele Onachii şi Tăul lui Onuţ R = 0,623 (R2 = 0,388), în timp ce pentru

turbăria de la Gura Firii a fost obţinută o corelaţie foarte puternică, R = 0,739 (R2 =

0,416).

� Cele trei strategii de management aplicabile cu privire la fluxul emisiilor din turbării

capătă următoarea formă: conservarea-conservarea stocului de turbă; sechestrarea-

menţinerea/restaurarea capacităţii de sechestrare a carbonului; substituţia-substituţia

materialului fosil cu biomasă regenerabilă.

Recomandări:

Mlaştinile de turbă din România, ca dealtfel din întreaga Europă, se numără printre

ecosistemele cele mai vulnerabile şi cele mai puternic influenţate de activitatea antropică. Din

aceste considerente pentru conservarea acestor ecosisteme se impune:

� Interzicerea oricărei intervenţii antropice: exploatarea turbei, drenarea apelor, păşunatul,

activităţile de agrement (exceptând turismul controlat, pe poteci amenajate), scurgerea

apelor de pe terenurile arabile spre mlaştinile de turbă, depozitarea gunoaielor.

� Cunoaşterea suprafeţelor minime necesare speciilor caracteristice pentru o predicţie reală

referitor la supravieţuirea sau dispariţia acestora precum şi menţinerea sau constituirea


25

unor coridoare ecologice de legătură între fragmentele de turbării sau între cele cu

suprafeţe mici şi foarte mici.

� Mlaştinile de turbă care şi-au păstrat caracteristicile vor fi înregistrate şi inventariate din

punct de vedere floristic şi faunistic şi protejate în vederea menţinerii lor.

� Mlaştinile de turbă afectate de activitatea umană, dar care prezintă încă trasături

specifice, vor fi renaturate şi restaurate.

� Deoarece turbăriile constituie un criteriu pentru precizarea vârstei şi genezei

depresiunilor, constituie o arhivă pentru trecutul vegetaţiei noastre, unele adăpostesc

plante şi animale deosebit de rare, în special relicte, le putem încadra în categoria

monumentelor naturii care trebuie ocrotite şi protejate.

� O etapă absolut obligatorie în procesul de management durabil este monitorizarea

turbăriilor din Munţii Apuseni din punct de vedere al dinamicii suprafeţelor şi

biodiversităţii acestora, atât în vederea identificării, cât şi aplicării celor mai adecvate

măsuri pentru conservarea speciilor şi habitatelor existente în aceste ecosisteme turboase.

� Tinând cont de starea şi condiţiile turbăriilor din Munţii Apuseni se recomandă

informarea şi conştientizarea comunităţilor locale asupra importanţei pe care o au

turbăriile, atât din punct de vedere al valorii lor intrinsece, cât şi din punct de vedere

ecologic, economic, estetic şi ştiinţific.

Aplicarea unui management adecvat care să permită conservarea turbăriilor, precum şi

reabilitarea histosolurilor degradate reprezintă atât o cale naturală de combatere a schimbărilor

climatice, cât şi o obligaţie morală în contextul în care acest proces local are implicaţii planetare.


26

BIBLIOGRAFIE SELECTIV Ă

1. ALEXEYEV, V.A. AND BIRDSEY, R.A. 1998. Carbon Storage in Forests and Peatlands of

Russia. USDA Forest Service. General Technical Report NE-244.

2. ALM J, SHURPALI NJ, MINKKINEN K, et al. (2007) Emission factors and their

uncertainty for the exchange of CO2, CH4 and N2O in Finnish managed peatlands. Boreal

Environment Research, 12, 191-209.

3. BUNESCU V., BUNESCU H., DÎRJA M., PĂCURAR I., 2000, Solurile Munţilor Apuseni,

Ed, Cartimpex, Cluj-Napoca.

4. CLAPA DOINA, FIRA, A., PĂCURAR, I., ANCA ŞOTROPA, 2010, Researches on Mluha

Peat Land, Apuseni Mountains, Agricultura - Revista de stiinta si practica agricola, Cluj-

Napoca, nr 3-4(75-76)/2010, ISSN 1221-5317, pag. 40-44.

5. CLAPA DOINA, FIRA, A., PĂCURAR, I., ANCA ŞOTROPA, 2010, Possibilities for the

Propagation and Re-Population of Peat Bogs with Carnivorous Species, Agricultura- Revista

de ştiinţă şi practică agrcolă, Cluj-Napoca, nr 3-4(75-76)/2010, ISSN 1221-5317, pag. 21-27.

6. CLIMATE CHANGE SECRETARIAT UNFCCC. 2005. Greenhouse Gas Emissions Data

for 1990 – 2003 submitted to the United Nations Framework Convention on Climate Change.

Key GHG data. United Nations Framework Convention on Climate Change, Bonn, 157 p.

7. CLYMO, R. S., TURUNEN, J., TOLONEN, K.,1998: Carbon accumulation in peatland,

Oikos, 81, 368–388.

8. COUWENBERG J, DOMMAIN R, JOOSTEN H,2009: Greenhouse gas fluxes from tropical

peatlands in Southeast Asia. Global Change Biology doi: 10.1111/j.1365-2486.2009.02016.x.

9. FLOREA N., I. MUNTEANU, 2003, Sistemul român de taxonomie a solurilor, Bucureşti.

10. FREEMAN, C., EVANS, C. D. AND MONTEITH, D. T. 2001. Export of organic carbon

from peatland soils. – Nature 414: 785.

11. GUNNARSSON, U., MALMER, N., RYDIN, H. 2002. Dynamics or constancy on

Sphagnum dominated mire ecosystems: – a 40 year study. Ecography 25: 685-704.

12. HOOIJER, A., SILVIUS, M., WÖSTEN, H.D. AND PAGE, S., 2006: PEAT-CO2,

Assessment of CO2 emissions from drained peatlands in SE Asia. Delft Hydraulics report

Q3943 (2006).


27

13. IPCC 2007. Climate Change 2007: Mitigation. Contribution of Working Group III to the

Fourth Assessment Report of the International Panel on Climate Change. Cambridge

University press, Cambridge, United Kingdom and New York, NY, USA.

14. JOOSTEN, H., CLARKE, D., 2002: Wise Use of Mires and Peatlands. Background and

Principles Including a Framework for Decision-Making. International Mire Conservation

Group and International Peat Society.

15. JOOSTEN H, AUGUSTIN J., 2006 ; Peatland restoration and climate: on possible fluxes of

gases and money. In: Peat in solution of energy, agriculture and ecology problems (ed

Bambalov NN), pp. 412 – 417, Tonpik, Minsk.

16. JOOSTEN H, COUWENBERG J., 2009: Are emission reductions from peatlands MRV-

able? Wetlands International, Ede, 14 p

17. JRC 2003. GLC 2000 – Global land cover for the year 2000. European Commission Joint

Research Centre Publication (EUR 20849 EN).

18. LAL, R., KIMBLE, J. AND STEWARD, B. A.,1995: Soil Management and Greenhouse

Effect (eds Lal, R. et al.), Lewis Publ., London, pp. 373–385.

19. LAPPALAINEN, E. (Ed.) 1996. Global Peat Resources. International Peat Society and

Geological Survey of Finland, Jyskä.

20. LIMPENS J., F. BERENDSE, C. BLODAU, J. G. CANADELL, C. FREEMAN, J.

HOLDEN, N. ROULET, H. RYDIN, G. SCHAEPMAN-STRUB, 2008, Peatlands and the

carbon cycle: from local processes to global implications – a synthesis, Biogeosciences, 5,

1475–1491.

21. LINDSAY, R.A. 1995. Bogs: the ecology, classification and conservation of ombrotrophic

mires. Scottish Natural Heritage, Edinburgh.

22. LÖFROTH, M., MOEN, A. (Eds.) 1994: European mires. Distribution and conservation

status. Manuscript, 188 p. International Mire Conservation Group, Stockholm, Trondheim.

23. OBREJANU, Gh., STÎNGA, N., BLĂNARU, V.,1958, Carcterizarea agrochimică a unor

zăcăminte de turbă din R.P.R, Buletinul Ştiinţe şi Ştiinţe Agricole, Secţiunea Biologie, al

Academiei R.P.R, VIII, nr.4.

24. PARISH F, SIRIN A, CHARMAN D, JOOSTEN H, MINAEVA T, SILVIUS M, 2008:

Assessment on peatlands, biodiversity and climate change. Global Environment Centre,

Kuala Lumpur and Wetlands International Wageningen.


28

25. PAWSON, R.R., EVANS, M.G. AND ALLOTT, T.E., 2006: The role of particulate organic

carbon (POC) in the carbon cycle of degrading upland peat systems. Geophysical Research

Abstracts 8, European Geophysical Society annual conference, Vienna, April 2006.

26. PĂCURAR I. , GH. BLAGA, M. DÎRJA, DOINA CLAPA, 2002: Mlaştinile de turbă din

judeţul Cluj şi posibilităţile lor de valorificare. Simp. Naţional „Mediul – Cercetare, protecţie

şi gestiune”, 25-26 oct., UBB Cluj-Napoca.

27. PĂCURAR, I., RUSU T., DOINA CLAPA, ANCA ŞOTROPA, DUNCA, M., 2009,

Contributions at Biodiversity, Physical and Chemical Properties Knowledge from Tinovul

Mohos, in Ciucului Mountains, Buletin USAMV, Cluj-Napoc, ISSN 1843-5246.

28. PĂCURAR, I., DOINA CLAPA, SANDOR, M., SONIA SÂNĂ, ANCA ŞOTROPA,

DUNCA, M., BUTA M., 2010, Research on CO2 emissions from Peat bog “Valea Morii”,

Cluj County, ProEnvironment, Vol.3, No.6, decembrie 2010, Cluj-Napoca, ISSN 1844-6698,

pag. 375-377.

29. PĂCURAR, I., DOINA CLAPA, SANDOR, M., SONIA SANĂ, ANCA ŞOTROPA,

DUNCA, M., BUTA M., 2010, Research on CO2 emissions from “Valea Morii” and “Taul

Salicii” Histosol, Cluj County, ProEnvironment, Vol.3, No.6, decembrie 2010, Cluj-Napoca,

ISSN 1844-6698, pag. 378-380.

30. POP E., 1960, Mlastinile de turba din R.P.R., Ed. Academiei, Bucuresti.

31. RAMSAR SITES: List of Ramsar Wetlands of International Importance, Ramsar

Convention, Ramsar Classification System for Wetland Type,2010, General Books LLC,

ISBN1156863198, 9781156863190.

32. ROCHEFORT, L., QUINTY , F., CAMPEAU, S., JOHNSON, K., MALTERER, T., 2003, North

American approach to the restoration of Sphagnum dominated peatlands. Wetlands

Ecology and Management,11, 3–20.

33. RAEYMAEKERS, G., SUNDSETH, K., GAZENBEEK, A. 1999. Conserving mire in the

European Union: actions co-financed by LIFE- Nature, Publicat de: Office for Official

Publications of the European Communities.

34. REPORT, CARBON DIOXIDE INFORMATION ANALYSIS CENTER (CDIAC), 2001,

http://www.cdiac.esd.ornl.gov.

35. ROULET, N.T., 2000: Peatlands, carbon storage, greenhouse gases, and the Kyoto Protocol:

prospects and significance for Canada. Wetlands 20: 605–615.

36. UNITED NATIONS FRAMEWORK CONVENTION ON CLIMATE CHANGE(1994)

http://unfccc.int/resource/cd_roms/na1/ghg_inventories/english/8_glossary/Glossary.htm


29

37. VAN ENGELEN, V., HUTING, J. 2002. Peatlands of the World. An interpretation of the

World Soil Map. ISRIC, Wageningen, unpublished. GPI Project 29 GPI 1.

38. VASANDER, H., LAIHO, R., LAINE, J. 1997. Changes in species diversity in peatlands

drained for forestry. Chapter 9. In: C.C. Trettin, M.F. Jurgensen, D. F. Grigal and M. R. Gale

(Editors), Northern Forested Wetlands: Ecology and Management. Lewis Publishers.CRC

Press, Boca Raton-N.Y.-London-Tokyo, pp. 109- 119.

39. WADDINGTON, J.M., ROTENBERG, P.A. , WARREN, F.J. 2001. Peat CO2 production in

a natural and cutover peatland: Implications for restoration. Biogeochemistry 54: 115-130.

40. *** Metodologia elaborării studiilor pedologice" (vol. I, II, III), 1987, I.C.P.A. Bucureşti.

41. *** Scottish Natural Heritage – 2002. Wet Woods LIFE Project – Hydrological Survey of

Abernethy (Commissioned Report No. F99PA18A).

42. *** Strategia Naţională şi Planul de Acţiune privind Protecţia Biodiversităţii (SNPAPB)

1996, 2000, 2010.

43. ***http://www .cdiac.esd.ornl.gov

44. *** http://europa.eu

45. *** http://www.parl.gc.ca/

46. ***www.peat-portal.net

47. *** www.peatsociety.org

48. ***http://unfccc.int/national_reports/annex_i_ghg_inventories/national_inventories_submissi

ons/items/5888.php

ing. anca leonora Şotropa rezumat al tezei …teza este structurat ă pe 6 capitole la care se...

Documents