Contribuţii la cunoaşterea histosolurilor din Munţii Apuseni în contextul managementului durabil şi sechestrării carbonului
1
UNIVERSITATEA DE ŞTIIN ŢE AGRICOLE ŞI MEDICIN Ă VETERINAR Ă CLUJ-NAPOCA
ŞCOALA DOCTORAL Ă
FACULTATEA DE AGRICULTUR Ă
Ing. Anca Leonora ŞOTROPA
REZUMAT AL TEZEI DE DOCTORAT
Contribu ţii la cunoaşterea histosolurilor din Mun ţii Apuseni în contextul managementului
durabil şi sechestrării carbonului
Conducător ştiin ţific:
Prof. univ. dr. Ioan PĂCURAR
Cluj-Napoca 2011
Contribuţii la cunoaşterea histosolurilor din Munţii Apuseni în contextul managementului durabil şi sechestrării carbonului
2
CUPRINS
CUPRINS ......................................................................................................................................... 2
CUVÂNT ÎNAINTE ........................................................................................................................ 3
INTRODUCERE ............................................................................................................................. 4
CAPITOLUL I
SCOPUL ŞI OBIECTIVELE CERCET ĂRII. MATERIAL ŞI METOD Ă ............................... 4
CAPITOLUL II
ACTUALITATEA TEMEI ŞI STADIUL ACTUAL AL CUNOA ŞTERII ............................... 5
CAPITOLUL III
CADRUL NATURAL ..................................................................................................................... 7
CAPITOLUL IV
INVENTARIEREA HISTOSOLURILOR DIN MUN ŢII APUSENI ........................................ 8
CAPITOLUL V
CERCETĂRI PRIVIND EMISIILE DE DIOXID DE CARBON ÎN
TURBĂRIILE DIN MUN ŢII APUSENI .................................................................................... 13
CAPITOLUL VI
MANAGEMENTUL DURABIL AL TURB ĂRIILOR DIN MUN ŢII APUSENI .................. 18
CONCLUZII ŞI RECOMAND ĂRI ............................................................................................. 20
BIBLIOGRAFIE SELECTIV Ă ................................................................................................... 26
Contribuţii la cunoaşterea histosolurilor din Munţii Apuseni în contextul managementului durabil şi sechestrării carbonului
3
CUVÂNT ÎNAINTE
Turbăriile sunt ecosisteme complexe, cu caracteristici proprii care le individualizează şi
le conferă unicitate. Datorită cantităţilor masive de carbon stocat, degradarea acestora şi
utilizarea neraţională are ca efect emisii semnificative de CO2. Acest lucru, nu numai că anulează
o parte a eforturilor realizate, dar se opune principiilor şi obiectivelor globale de reducere a
emisiilor de gaze cu efect de seră. Conservarea şi reabilitarea turbăriilor este un instrument
eficient din punct de vedere economic pentru combaterea schimbărilor climatice, conservarea
biodiversităţii şi conservarea rezervelor de apă.
Lucrarea de faţă îşi propune să atragă atenţia atât pe plan local, cât şi naţional asupra
turbăriilor din Munţii Apuseni, punând accent pe importanţa şi protecţia acestora în vederea
conservării biodiversităţii şi a sechestrării carbonului.
Doresc să mulţumesc, în mod special, d-lui Prof.univ.dr. Ioan PĂCURAR, care a fost
alături de mine şi m-a susţinut necondiţionat pe parcursul acestui demers ştiinţific. Cuvintele nu
îmi ajung pentru a-mi exprima recunoştinţa omului, profesorului şi cercetătorului Prof.dr. Ioan
PĂCURAR, pentru încrederea, sprijinul, sfaturile, prietenia şi timpul acordat pe parcursul celor
trei ani de cercetare.
Adresez mulţumiri pentru susţinerea acordată pe parcursul elaborării tezei: rectorului
Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca, Prof.dr.Doru PAMFIL,
decan al Facultăţii de Agricultură: Prof.dr. Ioan ROTAR, director al Şcolii Doctorale: Prof.dr.
Marin ARDELEAN şi d-nei Rodica OANA.
Doresc să adresez mulţumirile cuvenite tuturor celor care, direct sau indirect, prin
sugestiile oferite au contribuit şi m-au susţinut în finalizarea proiectului de cercetare.
Îmi manifest cu drag recunoştinţa faţă de familia mea, pentru suportul şi înţelegerea
acordată pe tot parcursul anilor de şcoală. Succesul meu se datorează şi este şi succesul părinţilor
mei.
Dedic această teză tuturor acelora care, de-a lungul anilor, au contribuit la formarea mea
umană şi profesională, prietenilor, care mi-au dăruit câte o mică părticică din sufletul lor,
făcându-mă un om fericit şi împlinit.
Contribuţii la cunoaşterea histosolurilor din Munţii Apuseni în contextul managementului durabil şi sechestrării carbonului
4
INTRODUCERE
În contextul marilor schimbări care au loc la nivel global într-un ritm alert şi cărora
trebuie să le facem faţă adaptându-ne din mers, lucrarea de faţă se alinează preocupărilor
mondiale de cercetare a emisiilor de CO2 răspunzătoare de schimbările climatice globale, alături
de metan, protoxid de azot, hidrofluorocarburi, perfluorocarburi, hexafluorura de sulf.
Paralel cu interesul deosebit pentru protecţia şi managementul ecosistemelor naturale din
Europa, susţinut prin activităţi intense de identificare şi cartare a centrelor cu biodiversitate
ridicată, cercetarea histosolurilor din Munţii Apuseni vine ca o recunoaştere a acestora ca
sisteme unice şi nepreţuite în relaţie cu conservarea biodiversităţii şi a resurselor biologice,
utilizare sustenabilă şi diminuarea pierderilor de carbon sub formă de emisii în atmosferă.
Teza este structurată pe 6 capitole la care se adaugă Introducerea, Concluzii şi
recomandări, Bibliografia, conţine un numar de 176 pagini, 80 de figuri şi 23 tabele.
CAPITOLUL I
SCOPUL ŞI OBIECTIVELE CERCET ĂRII. MATERIAL ŞI METOD Ă
Scopul lucrării este acela de a îmbogăţi cunoştinţele deja existente la nivel internaţional
referitoare la solurile turboase, cu informaţii actualizate din zona Munţilor Apuseni, menite să
conştientizeze importanţa conservării, protecţiei şi ameninţărilor cu care se confruntă aceste
habitate cu biodiversitate unică, mari sechestratoare de carbon, în contextul diminuării emisiilor
de gaze cu efect de seră. Lucrarea îşi propune să atragă atenţia asupra importanţei turbăriilor şi
protecţiei acestora atât pe plan local, cât şi naţional, propunând în acelaşi timp strategii pentru un
management durabil în vederea conservării biodiversităţii şi a sechestrării carbonului.
Obiectivele studiului realizat în cadrul tematicii de doctorat vizează obţinerea unui fond
informaţional cât mai complex cu privire la turbăriile situate în arealul Munţilor Apuseni, atât
din punct de vedere al biodiversităţii, cât şi al emisiilor de dioxid de carbon.
În acest scop obiectivele urmărite au fost:
� identificarea celor mai reprezentative perimetre cu turbării aflate în arealul Munţilor
Apuseni, bogate în elemente cheie pentru conservarea biodiversităţii;
� identificarea proprietăţilor fizice şi chimice ale acestora;
Contribuţii la cunoaşterea histosolurilor din Munţii Apuseni în contextul managementului durabil şi sechestrării carbonului
5
� inventarierea biodiversităţii prin identificarea şi descrierea florei şi faunei turbăriilor
aflate în arealul investigat;
� determinarea cantităţii de carbon stocat în solurile turboase din Munţii Apuseni;
� estimarea emisiilor de dioxid de carbon degajate din turbării;
� întocmirea unui plan de management durabil în vederea conservării biodiversităţii,
sechestrării carbonului şi al utilizării raţionale a turbăriilor localizate în Munţii Apuseni.
Cercetarea condiţiilor ecopedologice şi descrierea morfologică a solului cercetat s-a făcut
după "Sistemul Român de Taxonomie a Solurilor" (2003), completat de către "Metodologia
elaborării studiilor pedologice" (vol. I, II, III), elaborată de către I.C.P.A. Bucureşti în 1987.
Emisiile de CO2 din turbă au fost înregistrate cu ajutorul Analizorului de gaze
SafeLog100 şi a unui sistem dinamic închis conceput şi realizat de firma PP System (SUA), iar
datele au fost interpretatea cu ajutorul programelor ANOVA şi STATISTICA 6.0.
CAPITOLUL II
ACTUALITATEA TEMEI ŞI STADIUL ACTUAL AL CUNOA ŞTERII
Schimbările climatice sunt văzute ca cea mai proeminentă problemă a zilelor noastre.
Începând cu anul 2000, rata de acumulare a dioxidului de carbon a crescut rapid, tendinţă
observată şi în cazul metanului, oxidului de azot şi al altor gaze de seră.
Acoperind aproape 3% (4 000 000 km2) din suprafaţa terestră (figura 1), turbăriile
depozitează 550 Gt de carbon, de doua ori mai mult decât întreaga biomasă forestieră a lumii.
Pierderile de carbon din turbării au loc sub formă de emisii de dioxid de carbon, metan, carbon
dizolvat sau alte particule, fluxul CO2 depinzând de echilibrul între fixarea carbonului prin
fotosinteză şi degajarea acestuia prin respiraţie la plante şi mineralizarea turbei, întregul proces
fiind controlat de temperatură şi umiditate.
În acest context, cercetarea histisolurilor vine ca o recunoaştere a acestora ca sisteme
unice şi nepreţuite în relaţie cu schimbările climatice şi biodiversitatea.
Cercetarea histosolurilor (soluri turboase, turbării, mlaştini de turbă) din ţara noastră a
fost făcută eterogen şi disparat, cea mai complexă lucrare în domeniu de până acum fiind editată
de Emil Pop în 1960.
Histosolurile sunt soluri organice cu caracteristici particulare determinate de excesul de
umiditate (hidromorfe) numite gleiosolori, histosoluri (DUDAL, 1991). În Sistemul Român de
Contribuţii la cunoaşterea histosolurilor din Munţii Apuseni în contextul managementului durabil şi sechestrării carbonului
6
Clasificare a Solurilor (1980) era denumit sol turbos, iar Munteanu I. şi Florea N., în Sistemul
Român de Taxonomie a Solurilor (2003) le numesc histosoluri şi le încadrează în clasa
Histisoluri .
Fig.1. Distribuţia turbăriilor la nivel global
(Sursa/Source: LAPPALAINER 1996)
Vegetaţia are un rol însemnat asupra proprietăţilor turbei, turbăriile contribuind la
menţinerea biodiverităţii taxonomice. Compoziţia floristică întâlnită în ecosistemele turboase din
ţara noastră este unică, adăpostind numeroase specii relicte: Meesea longiseta (Odorhei), Carex
dioica, Calla palustris (Munţii Apuseni şi Carpaţii Orientali), Tofieldia caliculata (Valea Morii,
Cluj), Viola epispsila (bazinul Ciucului), Swertia perennis (Cluj-Valea Morii, Ţara Bârsei),
Ligularia sibilica, Calamagostris canescens, Drosera anglica, Primula farinosa.
Mlaştinile de turbă din România au în general suprafeţe mici, iar uneori, datorită
intervenţiei antropice, fragmentările au redus şi mai mult suprafeţele iniţiale. Se impune aşadar
inventarierea turbăriilor din ţara noastră, în vederea cunoaşterii proprietăţilor, caracteristicilor şi
biodiversităţii acestor ecosisteme, considerate unele din cele mai vulnerabile şi mai puternic
influenţate de activitatea antropică.
Contribuţii la cunoaşterea histosolurilor din Munţii Apuseni în contextul managementului durabil şi sechestrării carbonului
7
CAPITOLUL III
CADRUL NATURAL
Munţii Apuseni, caracterizaţi printr-o varietate a formaţiunilor geologice, sunt munţi
tineri, de încreţire, formaţi în orogeneza alpino-carpato-himalayană. Prezintă aspectul unui masiv
vechi, asupra căruia eroziunea a acţionat cu intensitate, fapt oglindit în varietatea formelor de
relief: versanţi abrupţi şi pante accentuate, plaiuri şi păşuni întinse şi netede pe înălţimi, văi
adânci şi numeroase depresiuni.
Climatul în care se înscriu Apusenii este cel montan cu influenţe oceanice, suprapus
climei temperat-continentale de tranziţie, temperatura aerului fiind influenţată de poziţia
geografică şi de circulaţia vestică a maselor de aer. Studiile asupra specificităţii climatului, unde
influenţele oceanice din vest sunt cele mai vizibile, au scos în evidenţă valori medii anuale de
precipitaţii cuprinse între 1000 şi 1200 mm, chiar depăşind frecvent valoarea de 1300 mm la
staţia Stâna de Vale, recunoscută ca unul dintre arealele cele mai ploioase din România.
Particularitatea climatului Munţilor Apuseni este dată de fenomenele de inversiune
termică, explicate printr-o distribuţie pe verticală a temperaturii şi de prezenţa fenomenelor de
foehn, ce se remarcă prin existenţa unui vânt cald şi uscat, dezvoltat perpendicular pe direcţia
vânturilor dominante.
Reţeaua hidrografică este foarte densă. Precipitaţiile bogate fac din aceşti munţi un
adevărat castel de ape din care izvorăsc numeroşi afluenţi ai Crişurilor şi parţial ai Someşului şi
Mureşului (I.IRIMUS, 2003).
În Munţii Apuseni apar toate etajele şi subetajele de vegetaţie (C.PÎRVU,1980), începând
cu stepa şi terminând cu păşunile alpine. Vegetaţia de mlaştină, cunoscută şi sub numele de
„molhaş” în graiul localnicilor (E.POP, 1960), este formată în special din muşchi de turbă
(Sphagnum), specii de rogoz (Carex sp.), brădişor (Lycopodium inundatum), roua cerului
(Drosera rotundifolia), trifoiul de baltă (Menyantes trifoliata), nu-mă-uita (Myosotis palustris),
broasca apei (Potamogeton), bumbăcăriţa (Eriophorum angustifolium), brustur (Petasites
vulgaris), coada calului (Equisetum maximum).
Datorită varietăţii mari de rocă şi altitudine, relieful Munţilor Apuseni are o influenţă
directă asupra procesului pedogenetic care îmbracă aspecte diferite şi prin urmare diversitatea de
soluri este accentuată în această zonă. Solurile Munţilor Apuseni aparţin claselor: cernisoluri,
luvisoluri, cambisoluri, spodisoluri, hidrisoluri, protisoluri şi histisoluri.
Contribuţii la cunoaşterea histosolurilor din Munţii Apuseni în contextul managementului durabil şi sechestrării carbonului
8
Datorită structurii orografice, geologice şi a unui regim hidric bogat în precipitaţii care
favorizează dezvoltarea sfagnetelor, Munţii Apuseni adăpostesc 99 din totalul celor 265 turbării
înalte (oligotrofe) aflate pe teritoriul ţării noastre (POP, 1960).
CAPITOLUL IV
INVENTARIEREA HISTOSOLURILOR DIN MUN ŢII APUSENI
Caracterul ombrogen al tinoavelor din Munţii Apuseni este dat de precipitaţiile bogate, de
turba groasă, care separă vegetaţia actuală de apa freatică şi de vegetaţia oligotrofă specifică,
săracă în specii, dar bogată în indivizi.
Tinoavele din zona Izbuc –Călineasa –Ic sunt tinoave tipice, formate în văile deschise ale
izvoarelor Someşului Cald, în etajul inferior al molidului, la altitudini cuprinse între 900 şi 1200
m. Asociaţia vegetală caracteristică acestor turbării este Sphagneto-Eriophorum, din care lipsesc
copacii, caracteristică fiind prezenţa speciilor Empetrum nigrum şi Calluna vulgaris.
Turba din zona Izbuc – Călineasa – Ic are o reacţie foarte acidă (pH-ul cuprins în
intervalul 3,6-4,3), aciditatea hidrolitică este foarte ridicată (75,21-110,51 me/100 g sol),
conţinutul de substanţă organică este foarte mare (82,17-97,32%), turba fiind săracă în elemente
minerale, fapt care reiese din conţinutul scăzut de P2O5 (sub 0,076%) şi K2O (sub 0,051%).
Conţinutul în carbon (figura 2) variază între 36,12 şi 57,44%, valoarea medie a acestuia
apropiindu-se de media turbei de calitate, care este 58%, iar conţinutul de N este relativ scăzut
(în jur de 1%).
Fig.2. Conţinutul în carbon al turbei din zona Izbuc –Călineasa- Ic în funcţie de adâncime
Contribuţii la cunoaşterea histosolurilor din Munţii Apuseni în contextul managementului durabil şi sechestrării carbonului
9
Tinoavele din zona Giurcuţa de Jos sunt formate în luncile şi terasele deschise ale
Someşului Cald, pe sisturi cristaline. Aflate la altitudini cuprinse între 800 şi 1000 m, tinoavele
au suprafeţe mult mai mici, multe dintre ele fiind degradate prin practicarea activităţilor
antropice.
Turba din zona Giurcuţa de Jos are o reacţie foarte acidă (pH-ul are valorile în jur de 4),
aciditatea hidrolitică este foarte ridicată (75,10-91,01 me/100 g sol), iar conţinutul de substanţă
organică este mare (83,28-93,17%).
Conţinutul în carbon (figura 3) variază în intervalul 51,68 – 54,04 %, cu puţin sub media
turbei de calitate (58% carbon), iar conţinutul de N este relativ scăzut (nu depăşeşte 1.010%).
Fig.3. Conţinutul în carbon al turbei din zona Giurcuţa de Jos
în funcţie de adâncime
Cantitatea medie de cenuşă este de 9,54%, turba fiind săracă în elemente minerale, având
un conţinut scăzut P2O5 (sub 0,0703%) şi K2O (sub 0,062%), aflat la limita de variaţie a turbei
mezotrofe.
Turbăriile din Zona Bălceşti-Călăţele se găsesc pe platoul muntos, care se întinde între
satul Bălceşti (comuna Beliş) şi comuna Călăţele, la o altitudine de 900-1200m.
Tinoavele din această grupă sunt tinoave tipice, unele cu invazie de molizi, altele sunt
sfagnete de trecere, formate pe argilă nisipoasă eocenă, mai rar şisturi cristaline şi gresii.
Turba din zona Bălceşti- Călăţele are o reacţie foarte acidă, pH-ul mediu având valoarea
de 4.11, aciditatea hidrolitică este foarte ridicată (85,1-110,34 me/100 g sol), iar conţinutul de
substanţă organică este foarte mare (84,12 – 98,92 %). Deşi valoarea maximă a conţinutului de
azot este de 1.307%, aceasta se încadrează în limitele turbelor oligotrofe din ţara noastă (0,51-
Contribuţii la cunoaşterea histosolurilor din Munţii Apuseni în contextul managementului durabil şi sechestrării carbonului
10
1,83 %), date de către Obrejanu şi colab. (1958). Cantitatea de carbon (figura 4) variază în
intervalul 48,79 – 56,9 %.
Conţinutul de cenuşă are o valoare medie de 6,96% datorat faptului că în straturile
superioare, acolo unde cantitatea de cenuşă ajunge până la 15,88%, turba nu este descompusă în
totalitate. Turba este săracă în elemente minerale, fapt confirmat şi de conţinutul scăzut de P2O5
(sub 0,0921%) şi K2O (0.030 – 0.72%).
Fig.4. Conţinutul în carbon al turbei din zona Bălceşti-Călăţele
în funcţie de adâncimea profilului
Zona Balomireasa, Căpăţâna, Dobrinu este regiunea cea mai înaltă de tinoave de la noi
din ţară (1500 – 1650 m) şi se desfăşoară aproape în întregime pe masivul eruptiv din Munţii
Gilau. Mlaştinile de turbă oligotrofă din această zonă fac parte din bogata grupă de tinoave a
Munţilor Apuseni, denumirea acestora fiind dată de faptul că se găsesc destul de aproape de
vârful Căpăţâna (1637 m altitudine), vârf ce face parte din seria de culmi (Făget – Irişoara – Fieş
– Căpăţâna) de pe partea dreaptă a Someşului Rece.
Vegetaţia turbăriilor din zona Balomireasa, Căpăţâna, Dobrinu este alcatuită din
Eriophorum vaginatum, Eriophorum angustifolium, Carex stellulata, Drosera rotundifolia,
Stellaria palustris, Valeriana simplicifolia, Galium uliginosum, Potentilla tormentilla, iar în
porţiunile unde sfagnetul trece către un facies oligotrof apare Carex pauciflora. Din punct de
vedere floristic, caracteristica acestor tinoave este dată de prezenţa speciei Drosera intermedia.
Contribuţii la cunoaşterea histosolurilor din Munţii Apuseni în contextul managementului durabil şi sechestrării carbonului
11
Turba de pe cursul superior al Someşului Rece are o reacţie foarte acidă, pH-ul mediu
având valoarea de 4.05, aciditatea hidrolitică este foarte ridicată (85,21-107,80 me/100 g sol), iar
conţinutul de substanţă organică este foarte mare, peste 87,12 %.
Cantitatea de carbon variază în intervalul 50,53 – 57,25 %, iar cantitatea de azot
înregistrează valori scăzute, cuprinse în intervalul 0,721 -1,105% (figura 5).
Turba este săracă în elemente minerale, fapt care reiese din conţinutul scăzut de P2O5
(sub 0,0870%) şi K2O (0,031 – 0,071%), cantitatea medie de cenuşă având valoarea de 5,28 %.
Fig.5. Conţinutul în carbon al turbei de pe cursul superior al Someşului Rece
în funcţie de adâncimea profilului
Tinovul Mluha sau Tinovul Ponorului are o suprafaţă cu turbă de peste 10 ha, formată din
materie organică cu caracter acid, în special Sphagnum şi Polytricum. Vegetaţia este reprezentată
în cea mai mare parte prin diferite specii de muşchi din genul Sphagnum, (Sphagnum acutiforme,
Sphagnum medium, Sphagnum warnstorfii, Sphagnum fuscum, Sphagnum recurvum),
Polytrichum strictum şi Polytrichum commune.
Izolat întâlnim exemplare pipernicite de Piceas abies, Abies alba, Pinus silvestris, Betula
verrucosa, alături de alte specii ierboase de Nardus stricta, Molinia coerulea, Eriophorum
vaginatum, Festuca rubra, Carex limosa, Carex stellulata, Drosera rotundifolia , Empetrum
nigrum, Calluna vulgaris, Potentilla tormentilla, Ranunculus acer, Luzula pilosa, Orchis
maculata, Homogyne alpina, iar dintre speciile de arbuşti întâlnim afinul (Vaccinium oxycoccos
şi Vaccinium myrtillus).
Histosolurile din Tinovul Mluha au o reacţie foarte puternic acidă (pH-ul are valori
cuprinse între 3,10 şi 3,80), materia organică are un caracter fibric la suprafaţă şi hemico-sapric
Contribuţii la cunoaşterea histosolurilor din Munţii Apuseni în contextul managementului durabil şi sechestrării carbonului
12
spre adâncime având valori foarte mari (peste 97%), azotul total are valori care se încadrează în
intervalul 0,53-1,031%, fosforul 0,021-0,075 %, iar potasiul 0,049-0,088 %.
Conţinutul de carbon al turbei din Tinovul Mluha se încadrează în intervalul 55,97 –
57,47 %, cu câteva procente mai scăzut decât media turbei de calitate (58%).
În zona de trecere a Munţilor Bihor se află mai multe mlaştini de trecere, mai puţin tipice,
aflate la periferia tinoavelor propriu-zise, la altitudini de 1200-1450 m. Cantitatea de turbă
stocată de către acestea este neglijabilă, însă vegetaţia este constituită din sfagnete eutrofe sau de
trecere, cu caricete umede.
Turba din zona Munţilor Bihor are o reacţie slab acidă spre neutră încadrȃndu-se în
solurile eu-mezotrofe, pH-ul mediu având valoarea de 5,11. Azotul totat are valori care variază
în intervalul 0,87 – 2,78 %, valoarea medie fiind de 1,62 %. Conţinutul de carbon (figura 5) are
valori ce variază în intervalul 36,64-55,66 %, iar raportul C:N are valori mici (13,01- 66,30)
datorită mineralizării (descompunerii) avansate a turbei.
Fig.5. Conţinutul în carbon al turbei din zona Munţilor Bihor
în funcţie de adâncimea profilului
Valorile mari ale conţinutului de cenuşă, în medie 15,12 %, arată bogaţia în elemente
minerale a turbei, a cărei valori de P2O5 şi K2O se încadrează în intervalele (0,0413– 0,27%),
respectiv (0,0197- 1,04 %).
Turba de la Tăul Sălicii are o reacţie neutră, pH-ul are valori care se încadrează în
intervalul 4,25 – 7,58, azotul total se încadrează între valorile 1,43-3,98%, iar conţinutul de
carbon are o valoare medie de 44,05 %. În comparaţie cu turba oligotrofă, conţinutul în substanţă
Contribuţii la cunoaşterea histosolurilor din Munţii Apuseni în contextul managementului durabil şi sechestrării carbonului
13
organică este mai redus, valoarea medie fiind de 75,95 %, cele mai scăzute valori înregistrându-
se în straturile de la suprafaţă.
Situată la o altitudine cu aproximativ 250 m sub nivelul Feleacului (744 m), Valea Morii
are un microclimat specific de depresiune-deschisă spre sud-est, specifică pădurilor de foioase:
Querceto-Carpinetum roboris petraea şi Fageto –Carpinetum, care coboară până aproape de
vale. În ochiurile mlăştinoase acoperite cu soluri organice, pe formaţiuni sarmaţiene nisipo-
gresoase cu ‘concreţiuni de Feleac” sprijinite pe depozite marno-argiloase, se întâlnesc rarităţi
floristice cum sunt unele relicte glaciare: Cladium maricsis, Tofieldia caliculata, Swertia
perenis.
Conţinutul de carbon al histosolurilor de la Valea Morii se încadrează în intervalul 6-
28.02 %, iar raportul C:N are valori mici datorită descompunerii avansate a turbei. Conţinutul în
substanţă organică este redus, valorile acestuia încadrându-se în intervalul 10,35-36,71%, cele
mai scăzute valori înregistrându-se în straturile de la suprafaţă.
CAPITOLUL V
CERCETĂRI PRIVIND EMISIILE DE DIOXID DE CARBON ÎN
TURBĂRIILE DIN MUN ŢII APUSENI
Desecarea turbăriilor prin exploatarea acestora poate duce la emisii semnificative de
„gaze de seră” pentru mari perioade de timp, deoarece cantitatea uriaşă de carbon este gradual,
dar continuu eliberată. În practică, restaurarea turbăriilor ar putea duce la schimbări variate ale
fluxului de emisii în funcţie de poziţia şi felul turbei, degradările anterioare (excavaţii, drenări
pentru agricultură sau silvicultură), metodele de restaurare (inundare, îndiguiri, umplerea
şanţurilor) şi în special timpul care a trecut de la aplicarea măsurilor.
Emisiile de CO2 ale tinoavelor din zona Izbuc-Călineasa-Ic variază în funcţie de
adâncime şi cresc odată cu intervenţia antropică atingând valori medii de 132,29 mg CO2/m2/h,
echivalentul mediu a 48 g C/m2/an. Cantitatea emisiilor de CO2 în tinovul de la Ic creşte în medie
cu 34.28 mg CO2/m2/h în cazul decopertării solului datorită intensificării proceselor biochimice.
În turbaria La Gura Firii, emisiile de CO2 au aproximativ aceeaşi valoare la suprafaţa
solului, chiar şi atunci când acesta este decopertat. Explicaţia constă în faptul că tinovul este
puternic degradat din cauza păşunatului excesiv şi a defrişărilor care au avut loc în zonă, stratul
Contribuţii la cunoaşterea histosolurilor din Munţii Apuseni în contextul managementului durabil şi sechestrării carbonului
14
de vegetaţie nu mai este compact, ca urmare cantitatea de emisii degajate are valori ridicate,
aproape duble faţă de emisiile din turbăria Tăul lui Onuţ.
Valorile emisiilor de CO2 din zona Bălceşti-Călăţele la suprafaţa solului variază în
intervalul 59.73-82.15 mg CO2/m2/h, fiind în medie cu 16.34 mg CO2/m
2/h mai scăzute decât
valoarea emisiilor de CO2 de la suprafaţa solului decopertat, cantitatea emisiilor fiind influenţată
de adâncimea profilului (figura 6).
Fig.6. Variaţia emisiilor de CO2 în turbăriile din zona Călăţele în funcţie de adâncime
Exploatarea intensă a turbei de la Călăţele a avut ca efect înlăturarea vegetaţiei şi
distugerea permanentă a întregului ecosistem. Deşi în prezent turbăria este în mare măsură
acoperită cu vegetaţie, aflându-se într-un proces de reabilitare, valoarea medie a emisiilor de CO2
este de 115.14 mg CO2/m2/h.
Fig.7. Variaţia emisiilor de CO2 în funcţie de temperatură şi umiditate
Contribuţii la cunoaşterea histosolurilor din Munţii Apuseni în contextul managementului durabil şi sechestrării carbonului
15
Cele mai mari emisii de CO2 în turbăriile din zona Balomireasa-Dobrinu au fost
înregistrate în Turbăria Zăpodie la suprafaţa solului decopertat (114.63 mg CO2/m2/h), iar cele
mai scăzute în Turbăria Smida la o adâncime de 80 cm. Valoarea medie a variaţiilor de emisii
este de 47.73 mg CO2/m2/h.
Cantitatea de CO2 emisă de turbariile din zona Munţilor Bihor au valori care nu depăşesc
114.63 g CO2/m2/h (figura 7).S-au comparat emisiile de CO2 înregistrate în cele două turbării
eutrofe din judeţul Cluj. Dacă în turbăria Valea Morii acestea se încadrează în intervalul 4,81-
12,6 g/m2/h, în Tăul Sălicii emisiile sunt mult mai mari, valorile înregistrate corespunzand
intervalului 12,28-22,68 g/m2/h. În ambele situaţii valorile cele mai ridicate au fost îregistrate în
centrul acumulării unde grosimea stratului de turbă este cea mai mare.
S-a observant de asemenea că emisiile de CO2 variază în funcţie de adâncimea stratului
de turbă (figura 8) şi sunt influenţate de evaporaţie (figura 9).
Fig.8. Variaţia emisiile de CO2 în funcţie de evaporaţie
Fig.9. Variaţia emisiile de CO2 în funcţie de adâncime
În turbăria de la Călăţele nu există diferenţe semnificative faţă de media emisiilor de
CO2 înregistrate în Munţii Apuseni (tabelul 1) a căror valoare este de 110,91 mg CO2/m2/h. În
mlaştinile de la Calciş, Sâvla şi Onceasa, Molhaşul cel Mare de la Bârsa, Cuciulata, Cârligaţi şi
Contribuţii la cunoaşterea histosolurilor din Munţii Apuseni în contextul managementului durabil şi sechestrării carbonului
16
turbăria La Gura Firii, media emisiilor de CO2 este foarte distinct semnificativ pozitivă faţă de
media emisiilor de CO2 înregistrate în Munţii Apuseni. În schimb, în turbăria de la Ic media
emisiilor de CO2 este distinct semnificativ negativă faţă de media emisiilor de CO2 înregistrate în
Munţii Apuseni, iar în celelalte turbării, media emisiilor de CO2 este foarte distinct semnificativ
negativă faţă de media emisiilor de CO2 înregistrate în Munţii Apuseni.
Tabelul /Table 1
Sinteza comparaţiilor prin testul Duncan între emisiile de CO2 înregistrate în fiecare
turbărie şi media emisiilor în Munţii Apuseni
Nr.crt. No.crt.
Turb ărie Peatland
Media CO2 CO2 mean
Clasificare Classification
1 Tăul lui Onuţ 36.75 A 2 Turbăria Smida 48.36 AB 3 Turbăria Căpăţâna 54.39 BC 4 Turbăria Rovina cea Mare 59.73 BCD 5 Turbăria Ciunget 59.75 BCD 6 Turbăria Tăul Runcului 62.14 CDE 7 Turbăria Dameş 68.87 DEF 8 Turbăria Ciurtuci 70.46 DEFG 9 La Pietrele Onachi 71.19 DEFG 10 Turbăria Râşca 75.28 EFGH 11 Turbăria Platou 79.68 FGHI 12 Molhaşul cel Mare 80.12 FGHI 13 Turbăria Muntişoru 81.34 FGHI 14 Turbăria de la Pod 82.15 FGHI 15 Turbăria Balomireasa 84.31 GHI 16 Turbăria Zăpodie 85.76 HI 17 Molhaşul dintre Izbuce 88.23 HI 18 Tinovul de la Ic 92.31 I 19 Munţii Apuseni 110.91 J 20 Turbăria de la Călăţele 115.14 J 21 La Gura Firii 137.27 K 22 Turbăria Cârligaţi 143 K 23 Mlaştinile de la Sâvla 183 L 24 Mlaştinile de la Onceasa 179 L 25 Molhaşul cel Mare de la Bârsa 218 M 26 Turbăria Cuciulata 223 M 27 Mlaştinile de la Calciş 256 N
Dacă comparăm media emisiilor de CO2 din turbăriile din Europa, cu media emisiilor de
CO2 în turbăriile din Munţii Apuseni putem observa ca în turbăriile Molhaşul cel Mare de la
Bârsa şi Cuciulata nu există diferenţe semnificative faţă de media emisiilor de CO2 înregistrate
Contribuţii la cunoaşterea histosolurilor din Munţii Apuseni în contextul managementului durabil şi sechestrării carbonului
17
în Europa la nivelul turbăriilor. În mlaştinile de la Calciş media emisiilor de CO2 este foarte
distinct semnificativ pozitivă faţă de media emisiilor de CO2 înregistrate în turbăriile din Europa,
iar în celelalte turbării, media emisiilor de CO2 este foarte distinct semnificativ negativă faţă de
media emisiilor de CO2 înregistrate în turbăriile din Europa şi a cărei valoare este de 216,89 mg
CO2/m2/h (BORTPLUZZI ET AL., 2006).
Remarcăm faptul că, în Mlaştinile de la Calciş media emisiilor de CO2 este mai mare
decât media emisiilor de CO2 în turbăriile din Europa, lucru îngrijorător dacă ne raportăm şi la
suprafaţa acestora, suprafaţa ocupată cu turbării în Europa fiind de 514 882 km2 (JOOSTEN AND
CLARkE, 2002).
Din analiza dreprelor de regresie obţinute pentru emisiile de CO2 identificate la cele trei
adâncimi de sol, adâncimile de sol de 0 - 20 cm, şi în turbăriile studiate de la Bârsa, Calciş,
Sâvla, Cuciulata, Cârligaţi şi Onceasa rezultă că, în toate cazurile, emisiile din stratul de sol
cuprins în intervalul de 40 – 60 cm, au o influenţă mai redusă asupra emisiilor de CO2 la
suprafaţă, în comparaţie cu cele din la stratul de adâncime cuprins în intervalul 80 - 100 cm.
Calculul corelaţiilor dintre conţinutul în C şi emisiile de CO2 din sol în funcţie de stratul
de adâncime al solului, pentru probe prelevate de la adâncimea de 0 - 20 cm de la turbăriile de la
Bârsa, Calciş, Sâvla, Cuciulata, Cârligaţi şi Onceasa a evidenţiat în toate cele şase cazuri o
corelaţie medie între aceşti doi parametri, cu valori cuprinse între R = 0,499 (R2 = 0,249) pentru
turbăria de la Mlaştinile de la Onceasa şi 0,685 (R2 = 0,249) pentru turbăria de la Molhaşul cel
Mare de la Bârsa.
Între conţinutul de carbon din sol şi emisiile de dioxid de carbon rezultate din stratul de
sol situat la adâncimea de 20 – 40 cm au rezultat corelaţii medii R = 0,636 (R2 = 0,404) la
turbăriile de la Pietrele Onachii şi Tăul lui Onuţ R = 0,623 (R2 = 0,388), în timp ce pentru
turbăria de la Gura Firii a fost obţinută o corelaţie foarte puternică, R = 0,739 (R2 = 0,416).
Corelaţiile dintre conţinutul în C şi emisiile de CO2 din sol în funcţie de stratul de
adâncime al solului pentru probe prelevate de la adâncimea de 10 – 20 cm au fost: slabă pentru
turbăria de la Molhaşul dintre Izbuce, cu un coeficient de corelaţie R = 0,443 (R2 = 0,196) şi
puternice, pentru turbăriile de la Molhaşul cel Mare şi Tînovul de la Ic, R = 0,741 (R2 = 0,549) şi
respectiv R = 0,733 (R2 = 0,537).
Contribuţii la cunoaşterea histosolurilor din Munţii Apuseni în contextul managementului durabil şi sechestrării carbonului
18
CAPITOLUL VI
MANAGEMENTUL DURABIL AL TURB ĂRIILOR DIN MUN ŢII
APUSENI
Scopul planului de management este acela de a promova un model de gestiune care să
permită conservarea speciilor şi habitatelor existente în turbăriile din Munţii Apuseni, a
diversităţii biologice şi a celorlalte valori ale turbăriilor, dar şi dezvoltarea durabilă a
comunităţilor umane aflate în vecinătate.
Obiectivele planului de management al turbăriilor din Munţii Apuseni vizează:
• Identificarea problemelor şi ameninţărilor cu care se confruntă turbăriile din
Munţii Apuseni, în contextul managementului durabil şi sechestrării carbonului;
• Trasarea unor măsuri necesare pentru menţinerea şi/sau refacerea stării de
conservare favorabile a turbăriilor din Munţii Apuseni.
În unele cazuri, turbăriile sunt incluse în arii naturale protejate, unele sunt incluse în
reţeaua NATURA 2000 sau se află sub incidenţa Codului Silvic, fiind încadrate în Grupa 1
funcţională- Vegetaţie forestieră cu funcţii speciale de protecţie. În conformitate cu legislaţia
existentă la nivel naţional, pentru aceste ecosisteme există reglementări speciale, care stipulează
conservarea structurii lor.
Problemele apar în cazul turbăriilor care nu se încadrează în aceste categorii. Datorită
condiţiilor ecologice existente în cadrul ecosistemelor cu turbă, se recomandă lipsa oricarei
intervenţii antropice. Cu toate acestea şi ţinând cont de faptul că turbăriile se află în vecinatatea
comunităţilor umane, măsurile care se impun a fi luate sunt următoarele:
∗ interzicerea rezinajului şi exploatarea turbei, activităţi care au efecte negative de
lungă durată asupra ecosistemelor turboase, ducând chiar la distrugerea lor în
totalitate;
∗ interzicerea lucrărilor agricole pe suprafaţa turbăriilor;
∗ interzicerea exploatării neraţionale a pădurilor şi păşunilor aflate în apropierea
bazinului hidrografic care alimentează tinovul. Aceste activităţi afectează echilibrul
hidrologic al turbăriei, cu efecte negative grave asupra biodiversităţii;
∗ interzicerea accesului cu autovehicule de tipul off-road care distrug pătura de
vegetaţie din turbării;
Contribuţii la cunoaşterea histosolurilor din Munţii Apuseni în contextul managementului durabil şi sechestrării carbonului
19
∗ limitarea accesului publicului în turbării în afara potecilor special amenajate, pentru
a se evita deteriorarea biodiversităţii şi distrugerea speciilor rare de plante aflate în
aceste ecosisteme;
∗ interzicerea campării sau aprinderea focului în turbării, aceste activităţi fiind
permise doar în zonele special amenajate, amplasate în afara habitatului;
∗ interzicerea depozitării deşeurilor pe suprafaţa turbăriilor;
∗ evitarea amenajării de drumuri prin ecosistemele turboase.
Ţinând cont de starea şi condiţiile turbăriilor din Munţii Apuseni, se recomandă
informarea şi conştientizarea comunităţilor locale asupra importanţei pe care o au turbăriile, atât
din punct de vedere al valorii lor intrinseci, cât şi din punct de vedere ecologic, economic, estetic
şi ştiinţific. Amplasarea de panouri de informare şi/sau avertizare în apropierea turbăriilor
precum şi aplicarea de sancţiuni pentru nerespectarea acestor prevederi constituie o etapă
obligatorie în procesul de conservare durabilă a histosolurilor din Munţii Apuseni.
Există şi cazuri excepţionale în care sunt necesare măsuri de readucere a ecosistemelor
turboase la structura dorită, structură care nu mai există din cauze naturale (evoluţia tinovului
spre pădure sau dimpotrivă, spre mlaştină lipsită de vegetaţie lemnoasă). În aceste cazuri se
recomandă plantarea arborilor pe vechile trunchiuri aflate în descompunere pentru a minimaliza
efectul intervenţiei sau extragerea arborilor pentru reducerea evapotranspiraţiei şi refacerea
echilibrului hidrologic, în cazul în care arborii drenează prea mult suprafaţa turbăriilor.
Odată cu eforturile direcţionate către reducerea emisiilor de CO2 la nivel mondial, se
încearcă descoperirea unor strategii care să scadă nivelul acestora din atmosferă. În acest sens,
sechestrarea carbonului în sol pare a fi una din soluţiile cu aplicabilitate practică.
Cele trei strategii de management aplicabile cu privire la fluxul emisiilor din turbării
capătă următoarea formă:
1. Conservarea: conservarea stocului de turbă;
2. Sechestrarea: menţinerea/restaurarea capacităţii de sechestrare a carbonului;
3. Substituţia: substituţia materialului fosil cu biomasă regenerabilă.
Contribuţii la cunoaşterea histosolurilor din Munţii Apuseni în contextul managementului durabil şi sechestrării carbonului
20
CONCLUZII ŞI RECOMAND ĂRI
Studiul histosolurilor din Munţii Apusenii, identificarea proprietăţilor fizice şi chimice
ale acestora, inventarierea biodiversităţii, determinarea cantităţii de carbon stocat şi a emisiilor
de CO2 din turbării, motivează formularea următoarelor concluzii:
� Acoperind aproape 3% (4 000 000 km2) din suprafaţa Globului, turbăriile depozitează
550 Gt de carbon, de două ori mai mult decât întreaga biomasă forestieră a lumii.
Turbăriile contribuie la menţinerea biodiversităţii taxonomice, fiind habitate extreme ce
necesită o mare capacitate de adaptare. Totodată, turbăriile sunt o componentă nepreţuită
a peisajului, asigurând diversitate în comunitatea plantelor, animalelor, fluctuaţii
hidrologice şi multe alte beneficii asupra mediului, care sunt valoroase pentru întreaga
societate.
� În Sistemul Român de Clasificare a Solurilor (1980) turba era denumita sol turbos şi
încadrată în clasa solurilor organice iar în Sistemul Român de Taxonomie a Solurilor
(2003) sunt denumite histosoluri şi fac parte din clasa Histisoluri. La nivel internaţional
se foloseşte termenul de histosol (FAO-UNESCO, 1974; FAO-UNESCO-ISRIC,1990;
FAO, 1998), derivat din cuvântul grecesc histos care se traduce ca ţesut.
� Turba constituie o acumulare de plante (biomasă) formată în turbăriile în care activitatea
organismelor de descompunere este condiţionată de prezenţa apei. Rata de acumulare a
turbei depinde de anumiţi factori ca: apa, regimul termic şi se încadrează în rate de 20-60
cm/1000 de ani.
� Cercetarea histosolurilor (soluri turboase, turbării, mlaştini de turbă) din ţara noastră a
fost făcută eterogen şi disparat de către botanişti, biologi, zoologi, geografi, paleontologi
şi pedologi.
� Mlaştinile de turbă din România au în general suprafeţe mici, iar uneori, datorită
intervenţiei antropice, fragmentările au redus şi mai mult suprafeţele iniţiale.
� Datorită structurii orografice, geologice şi a unui regim hidric bogat în precipitaţii care
favorizează dezvoltarea sfagnetelor, Munţii Apuseni adăpostesc 99 din totalul celor 265
turbării înalte (oligotrofe) aflate pe teritoriul ţării noastre.
� Tinoavele din zona Izbuc –Călineasa –Ic sunt tinoave tipice; asociaţia vegetală
caracteristică acestor turbării este Sphagneto-Eriophorum din care lipsesc copacii,
caracteristică fiind prezenţa speciilor Empetrum nigrum şi Calluna vulgaris.
Contribuţii la cunoaşterea histosolurilor din Munţii Apuseni în contextul managementului durabil şi sechestrării carbonului
21
� Turba din zona Izbuc – Călineasa – Ic are o reacţie foarte acidă, aciditatea hidrolitică este
foarte ridicată, conţinutul de substanţă organică este foarte mare. Conţinutul în carbon
variază între 36,12 şi 57,44%, valoarea medie a acestuia apropiindu-se de media turbei de
calitate care este 58%, iar conţinutul de N este relativ scăzut (în jur de 1%).
� Tinoavele din zona Giurcuţa de Jos au suprafeţe mici, multe dintre ele fiind degradate
prin practicarea activităţilor antropice.Turba din zona Giurcuţa de Jos are o reacţie foarte
acidă (pH-ul are valorile în jur de 4), aciditatea hidrolitică este foarte ridicată, iar
conţinutul de substanţă organică este mare. Conţinutul în carbon variază în intervalul
51,68 – 54,04 %.
� Mlaştinile din zona Bălceşti-Călăţele se găsesc la o altitudine de 900-1200m. Tinoavele
din această grupă sunt tinoave tipice, unele cu invazie de molizi, altele sunt sfagnete de
trecere. Turba din zona Bălceşti- Călăţele are o reacţie foarte acidă, pH-ul mediu având
valoarea de 4.11, aciditatea hidrolitică este foarte ridicată (85,1-110,34 me-100 g sol), iar
conţinutul de substanţă organică este foarte mare. Cantitatea de carbon variază în
intervalul 48,79 – 56,9 %.
� Zona Balomireasa, Căpăţâna, Dobrinu este regiunea cea mai înaltă de tinoave de la noi
din ţară (1500 – 1650 m). În opoziţie cu cele mai numeroase tinoave din ţara noastră,
turbăriile oligotrofe din regiunea Balomireasa –Căpăţâna - Dobrinu, vegetează în zona
superioară a molidului. Din punct de vedere floristic, caracteristica acestor tinoave este
dată de prezenţa speciei Drosera intermedia.
� Turba de pe cursul superior al Someşului Rece are o reacţie foarte acidă, aciditatea
hidrolitică este foarte ridicată, conţinutul de substanţă organică este foarte mare, iar
cantitatea de carbon variază în intervalul 50,53 – 57,25 %.
� Tinovul Mluha are o reacţie foarte puternic acidă, materia organică are un caracter fibric
la suprafaţă şi hemico-sapric spre adâncime având valori foarte mari (peste 97%), azotul
total se încadrează în intervalul 0,53-1,031%, fosforul 0,021-0,075 %, iar potasiul 0,049-
0,088 %.
� Turba din zona Munţilor Bihor are o reacţie slab acidă spre neutră încadrându-se în
solurile eu-mezotrofe.
� Turba de la Tăul Sălicii are o reacţie neutră, pH-ul are valori care se încadrează în
intervalul 4,25 – 7,58, aciditatea hidrolitică are valori scăzute.
� Turbăria “Valea Morii” se află la o altitudine de 630 m. Asociaţia vegetală naturală este
alcătuită din Cariceto-Eriophoretum latifoliae, cu Tofieldia, având un conţinut de carbon
Contribuţii la cunoaşterea histosolurilor din Munţii Apuseni în contextul managementului durabil şi sechestrării carbonului
22
scăzut a cărui valori se încadrează în intervalul 6-28.02 %, iar raportul C:N are valori
mici datorită descompunerii avansate a turbei. Reacţia solului este acidă spre neutră,
conţinutul în substanţă organică este redus, turba fiind bogată în elemente minerale.
Cu privire la emisiile de CO2 în histosolurile din Munţii Apuseni se pot formula
următoarele concluzii:
� Pierderile de carbon din turbării au loc sub formă de emisii de dioxid de carbon, metan,
carbon dizolvat sau alte particule, fluxul CO2 depinzând de echilibrul între fixarea
carbonului prin fotosinteză şi degajarea acestuia prin respiraţia la plante şi mineralizarea
turbei, întregul proces fiind controlat de temperatură şi umiditate. Desecarea turbăriilor
are ca rezultat emisii globale de 2-3 Gt CO2 /an.
� Emisiile de CO2 ale tinoavelor din zona Izbuc-Călineasa-Ic variază în funcţie de
adâncime şi cresc odată cu intervenţia antropică atingând valori medii de 132,29 mg
CO2/m2/h, echivalentul mediu a 48 g C/m2/an. Cantitatea emisiilor de CO2 în tinovul de la
Ic creşte în medie cu 34.28 mg CO2/m2/h în cazul decopertării solului datorită
intensificării proceselor biochimice.
� În turbaria La Gura Firii, emisiile de CO2 au aproximativ aceeaşi valoare la suprafaţa
solului, chiar şi atunci când acesta este decopertat. Explicaţia constă în faptul că tinovul
este puternic degradat din cauza păşunatului excesiv şi a defrişărilor care au avut loc în
zonă, stratul de vegetaţie nu mai este compact, ca urmare cantitatea de emisii degajate are
valori ridicate, aproape duble faţă de emisiile din turbăria Tăul lui Onuţ.
� Valorile emisiilor de CO2 de la suprafaţa solului variază în intervalul 59.73-82.15 mg
CO2/m2/h, fiind în medie cu 16.34 mg CO2/m
2/h mai scăzute decât valoarea emisiilor de
CO2 de la suprafaţa solului decopertat, cantitatea emisiilor fiind influenţată de adâncimea
profilului.
� Deşi în prezent turbăria de la Călăţele este în mare măsură acoperită cu vegetaţie,
aflându-se într-un proces de reabilitare, valoarea medie a emisiilor de de CO2 este de
115.14 mg CO2/m2/h.
� Cele mai mari emisii de CO2 in zona Balomireasa, Căpăţâna, Dobrinu au fost înregistrate
în Turbăria Zăpodie la suprafaţa solului decopertat (114.63 mg CO2/m2/h), iar cele mai
scăzute în Turbăria Smida la o adâncime de 80 cm. Valoarea medie a variaţiilor de emisii
este de 47.73 mg CO2/m2/h.
Contribuţii la cunoaşterea histosolurilor din Munţii Apuseni în contextul managementului durabil şi sechestrării carbonului
23
� Emisiile de CO2 înregistrate în turbăria Valea Morii la suprafaţă, se încadrează în
intervalul 4,82-12,6 g/m2/h, la valori ale evaporaţiei de 0,11-0,57 g/m2/h.
� Comparând emisiile de CO2 înregistrate în cele două turbării eutrofe din judeţul Cluj s-a
constatat că emisiile de CO2 înregistrate la suprafaţa solului diferă în mod semnificativ în
cele două turbării. Dacă în turbăria Valea Morii acestea se încadrează în intervalul 4,81-
12,6 g/m2/h, în Tăul Sălicii emisiile sunt mult mai mari, valorile înregistrate
corespunzând intervalului 12,28-22,68 g/m2/h.
� În turbăria de la Călăţele nu există diferenţe semnificative faţă de media emisiilor de
CO2 înregistrate în Munţii Apuseni. În mlaştinile de la Calciş, Sâvla şi Onceasa, Molhaşul
cel Mare de la Bârsa, Cuciulata, Cârligaţi şi turbăria La Gura Firii media emisiilor de
CO2 este foarte distinct semnificativ pozitivă faţă de media emisiilor de CO2 înregistrate
în Munţii Apuseni. În schimb, în turbăria de la Ic media emisiilor de CO2 este distinct
semnificativ negativă faţă de media emisiilor de CO2 înregistrate în Munţii Apuseni.
� Dacă comparăm media emisiilor de CO2 din turbăriile din Europa cu media emisiilor de
CO2 în turbăriile din Munţii Apuseni, putem observa că în turbăriile Molhaşul cel Mare
de la Bârsa şi Cuciulata nu există diferenţe semnificative faţă de media emisiilor de CO2
înregistrate în Europa la nivelul turbăriilor.
� Se remarcă faptul că în Mlaştinile de la Calciş media emisiilor de CO2 este mai mare
decât media emisiilor de CO2 în turbăriile din Europa.
� Analiza de regresie multiplă a emisiilor de CO2 în funcţie de stratul de adâncime al
solului, pentru probe prelevate de la turbăriile de la Bârsa, Calciş, Sâvla, Cuciulata,
Cârligaţi şi Onceasa corespunzătoare adâncimilor de 0 - 20 cm, 40 – 60 cm şi 80 – 100,
demonstrează o corelaţie puternică între emisiile de la cele trei niveluri de sol pentru
fiecare dintre acestea, cuprinsă între valorile de 0, 754 (R2 = 0,568) la Mlaştinile de la
Calciş şi 0,985 (R2 = 0,971) la Mlaştinile de la Onceasa.
� În ceea ce priveşte emisiile de CO2 identificate la turbăriile de la Pietrele Onachii, Gura
Firii şi Tăul lui Onuţ la adâncimile de sol cuprinse în intervalele: 0 - 20 cm, 20 – 40 cm şi
40 - 60 cm, a fost identificată o corelaţie medie între emisiile de la cele trei niveluri de sol
pentru fiecare dintre acestea, cuprinsă între valorile de 0,530 (R2 = 0,281) la Tăul lui Onuţ
şi 0,587 (R2 = 0,344) la Pietrele Onachii.
� Pentru emisiile de CO2 în funcţie de stratul de adâncime al solului, pentru probe prelevate
de la turbăriile de la Molhaşul dintre Izbuce, Molhaşul cel Mare şi Tinovul de la Ic,
corespunzătoare adâncimilor: 0 - 20 cm, 80 – 100 cm şi 180 - 200 cm, analiza de regresie
Contribuţii la cunoaşterea histosolurilor din Munţii Apuseni în contextul managementului durabil şi sechestrării carbonului
24
multiplă demonstrează o corelaţie puternică între emisiile de la cele trei niveluri de sol
pentru turbăria de la Molhaşul dintre Izbuce, respectiv 0,861 (R2 = 0,741) şi medie pentru
cele de la Molhaşul cel Mare (R = 0,661ş R2 = 0,438 şi Tinovul de la Ic (R = 0,635; R2 =
0,404).
� Calculul corelaţiilor dintre conţinutul în C şi emisiile de CO2 din sol în funcţie de stratul
de adâncime al solului, la turbăriile de la Bârsa, Calciş, Sâvla, Cuciulata, Cârligaţi şi
Onceasa a evidenţiat în toate cele şase cazuri o corelaţie medie înre aceşti doi parametrii,
cu valori cuprinse între R = 0,499 (R2 = 0,249) pentru turbăria de la Mlaştinile de la
Onceasa şi 0,685 (R2 = 0,249) pentru turbăria de la Molhaşul cel Mare de la Bârsa.
� Privitor la corelaţiile dintre conţinutul în C şi emisiile de CO2 din sol în funcţie de stratul
de adâncime al solului, la turbăriile de la Pietrele Onachii, Gura Firii şi Tăul lui Onuţ,
acestea au avut grade de intensitate similare celor obţinute în cazul turbăriilor de la
Bârsa, Calciş, Sâvla, Cuciulata, Cârligaţi şi Onceasa.
� Între conţinutul de carbon din sol şi emisiile de dioxid de carbon rezultate din stratul de
sol situat la adâncimea de 20 – 40 cm au rezultat corelaţii medii R = 0,636 (R2 = 0,404) la
turbăriile de la Pietrele Onachii şi Tăul lui Onuţ R = 0,623 (R2 = 0,388), în timp ce pentru
turbăria de la Gura Firii a fost obţinută o corelaţie foarte puternică, R = 0,739 (R2 =
0,416).
� Cele trei strategii de management aplicabile cu privire la fluxul emisiilor din turbării
capătă următoarea formă: conservarea-conservarea stocului de turbă; sechestrarea-
menţinerea/restaurarea capacităţii de sechestrare a carbonului; substituţia-substituţia
materialului fosil cu biomasă regenerabilă.
Recomandări:
Mlaştinile de turbă din România, ca dealtfel din întreaga Europă, se numără printre
ecosistemele cele mai vulnerabile şi cele mai puternic influenţate de activitatea antropică. Din
aceste considerente pentru conservarea acestor ecosisteme se impune:
� Interzicerea oricărei intervenţii antropice: exploatarea turbei, drenarea apelor, păşunatul,
activităţile de agrement (exceptând turismul controlat, pe poteci amenajate), scurgerea
apelor de pe terenurile arabile spre mlaştinile de turbă, depozitarea gunoaielor.
� Cunoaşterea suprafeţelor minime necesare speciilor caracteristice pentru o predicţie reală
referitor la supravieţuirea sau dispariţia acestora precum şi menţinerea sau constituirea
Contribuţii la cunoaşterea histosolurilor din Munţii Apuseni în contextul managementului durabil şi sechestrării carbonului
25
unor coridoare ecologice de legătură între fragmentele de turbării sau între cele cu
suprafeţe mici şi foarte mici.
� Mlaştinile de turbă care şi-au păstrat caracteristicile vor fi înregistrate şi inventariate din
punct de vedere floristic şi faunistic şi protejate în vederea menţinerii lor.
� Mlaştinile de turbă afectate de activitatea umană, dar care prezintă încă trasături
specifice, vor fi renaturate şi restaurate.
� Deoarece turbăriile constituie un criteriu pentru precizarea vârstei şi genezei
depresiunilor, constituie o arhivă pentru trecutul vegetaţiei noastre, unele adăpostesc
plante şi animale deosebit de rare, în special relicte, le putem încadra în categoria
monumentelor naturii care trebuie ocrotite şi protejate.
� O etapă absolut obligatorie în procesul de management durabil este monitorizarea
turbăriilor din Munţii Apuseni din punct de vedere al dinamicii suprafeţelor şi
biodiversităţii acestora, atât în vederea identificării, cât şi aplicării celor mai adecvate
măsuri pentru conservarea speciilor şi habitatelor existente în aceste ecosisteme turboase.
� Tinând cont de starea şi condiţiile turbăriilor din Munţii Apuseni se recomandă
informarea şi conştientizarea comunităţilor locale asupra importanţei pe care o au
turbăriile, atât din punct de vedere al valorii lor intrinsece, cât şi din punct de vedere
ecologic, economic, estetic şi ştiinţific.
Aplicarea unui management adecvat care să permită conservarea turbăriilor, precum şi
reabilitarea histosolurilor degradate reprezintă atât o cale naturală de combatere a schimbărilor
climatice, cât şi o obligaţie morală în contextul în care acest proces local are implicaţii planetare.
Contribuţii la cunoaşterea histosolurilor din Munţii Apuseni în contextul managementului durabil şi sechestrării carbonului
26
BIBLIOGRAFIE SELECTIV Ă
1. ALEXEYEV, V.A. AND BIRDSEY, R.A. 1998. Carbon Storage in Forests and Peatlands of
Russia. USDA Forest Service. General Technical Report NE-244.
2. ALM J, SHURPALI NJ, MINKKINEN K, et al. (2007) Emission factors and their
uncertainty for the exchange of CO2, CH4 and N2O in Finnish managed peatlands. Boreal
Environment Research, 12, 191-209.
3. BUNESCU V., BUNESCU H., DÎRJA M., PĂCURAR I., 2000, Solurile Munţilor Apuseni,
Ed, Cartimpex, Cluj-Napoca.
4. CLAPA DOINA, FIRA, A., PĂCURAR, I., ANCA ŞOTROPA, 2010, Researches on Mluha
Peat Land, Apuseni Mountains, Agricultura - Revista de stiinta si practica agricola, Cluj-
Napoca, nr 3-4(75-76)/2010, ISSN 1221-5317, pag. 40-44.
5. CLAPA DOINA, FIRA, A., PĂCURAR, I., ANCA ŞOTROPA, 2010, Possibilities for the
Propagation and Re-Population of Peat Bogs with Carnivorous Species, Agricultura- Revista
de ştiinţă şi practică agrcolă, Cluj-Napoca, nr 3-4(75-76)/2010, ISSN 1221-5317, pag. 21-27.
6. CLIMATE CHANGE SECRETARIAT UNFCCC. 2005. Greenhouse Gas Emissions Data
for 1990 – 2003 submitted to the United Nations Framework Convention on Climate Change.
Key GHG data. United Nations Framework Convention on Climate Change, Bonn, 157 p.
7. CLYMO, R. S., TURUNEN, J., TOLONEN, K.,1998: Carbon accumulation in peatland,
Oikos, 81, 368–388.
8. COUWENBERG J, DOMMAIN R, JOOSTEN H,2009: Greenhouse gas fluxes from tropical
peatlands in Southeast Asia. Global Change Biology doi: 10.1111/j.1365-2486.2009.02016.x.
9. FLOREA N., I. MUNTEANU, 2003, Sistemul român de taxonomie a solurilor, Bucureşti.
10. FREEMAN, C., EVANS, C. D. AND MONTEITH, D. T. 2001. Export of organic carbon
from peatland soils. – Nature 414: 785.
11. GUNNARSSON, U., MALMER, N., RYDIN, H. 2002. Dynamics or constancy on
Sphagnum dominated mire ecosystems: – a 40 year study. Ecography 25: 685-704.
12. HOOIJER, A., SILVIUS, M., WÖSTEN, H.D. AND PAGE, S., 2006: PEAT-CO2,
Assessment of CO2 emissions from drained peatlands in SE Asia. Delft Hydraulics report
Q3943 (2006).
Contribuţii la cunoaşterea histosolurilor din Munţii Apuseni în contextul managementului durabil şi sechestrării carbonului
27
13. IPCC 2007. Climate Change 2007: Mitigation. Contribution of Working Group III to the
Fourth Assessment Report of the International Panel on Climate Change. Cambridge
University press, Cambridge, United Kingdom and New York, NY, USA.
14. JOOSTEN, H., CLARKE, D., 2002: Wise Use of Mires and Peatlands. Background and
Principles Including a Framework for Decision-Making. International Mire Conservation
Group and International Peat Society.
15. JOOSTEN H, AUGUSTIN J., 2006 ; Peatland restoration and climate: on possible fluxes of
gases and money. In: Peat in solution of energy, agriculture and ecology problems (ed
Bambalov NN), pp. 412 – 417, Tonpik, Minsk.
16. JOOSTEN H, COUWENBERG J., 2009: Are emission reductions from peatlands MRV-
able? Wetlands International, Ede, 14 p
17. JRC 2003. GLC 2000 – Global land cover for the year 2000. European Commission Joint
Research Centre Publication (EUR 20849 EN).
18. LAL, R., KIMBLE, J. AND STEWARD, B. A.,1995: Soil Management and Greenhouse
Effect (eds Lal, R. et al.), Lewis Publ., London, pp. 373–385.
19. LAPPALAINEN, E. (Ed.) 1996. Global Peat Resources. International Peat Society and
Geological Survey of Finland, Jyskä.
20. LIMPENS J., F. BERENDSE, C. BLODAU, J. G. CANADELL, C. FREEMAN, J.
HOLDEN, N. ROULET, H. RYDIN, G. SCHAEPMAN-STRUB, 2008, Peatlands and the
carbon cycle: from local processes to global implications – a synthesis, Biogeosciences, 5,
1475–1491.
21. LINDSAY, R.A. 1995. Bogs: the ecology, classification and conservation of ombrotrophic
mires. Scottish Natural Heritage, Edinburgh.
22. LÖFROTH, M., MOEN, A. (Eds.) 1994: European mires. Distribution and conservation
status. Manuscript, 188 p. International Mire Conservation Group, Stockholm, Trondheim.
23. OBREJANU, Gh., STÎNGA, N., BLĂNARU, V.,1958, Carcterizarea agrochimică a unor
zăcăminte de turbă din R.P.R, Buletinul Ştiinţe şi Ştiinţe Agricole, Secţiunea Biologie, al
Academiei R.P.R, VIII, nr.4.
24. PARISH F, SIRIN A, CHARMAN D, JOOSTEN H, MINAEVA T, SILVIUS M, 2008:
Assessment on peatlands, biodiversity and climate change. Global Environment Centre,
Kuala Lumpur and Wetlands International Wageningen.
Contribuţii la cunoaşterea histosolurilor din Munţii Apuseni în contextul managementului durabil şi sechestrării carbonului
28
25. PAWSON, R.R., EVANS, M.G. AND ALLOTT, T.E., 2006: The role of particulate organic
carbon (POC) in the carbon cycle of degrading upland peat systems. Geophysical Research
Abstracts 8, European Geophysical Society annual conference, Vienna, April 2006.
26. PĂCURAR I. , GH. BLAGA, M. DÎRJA, DOINA CLAPA, 2002: Mlaştinile de turbă din
judeţul Cluj şi posibilităţile lor de valorificare. Simp. Naţional „Mediul – Cercetare, protecţie
şi gestiune”, 25-26 oct., UBB Cluj-Napoca.
27. PĂCURAR, I., RUSU T., DOINA CLAPA, ANCA ŞOTROPA, DUNCA, M., 2009,
Contributions at Biodiversity, Physical and Chemical Properties Knowledge from Tinovul
Mohos, in Ciucului Mountains, Buletin USAMV, Cluj-Napoc, ISSN 1843-5246.
28. PĂCURAR, I., DOINA CLAPA, SANDOR, M., SONIA SÂNĂ, ANCA ŞOTROPA,
DUNCA, M., BUTA M., 2010, Research on CO2 emissions from Peat bog “Valea Morii”,
Cluj County, ProEnvironment, Vol.3, No.6, decembrie 2010, Cluj-Napoca, ISSN 1844-6698,
pag. 375-377.
29. PĂCURAR, I., DOINA CLAPA, SANDOR, M., SONIA SANĂ, ANCA ŞOTROPA,
DUNCA, M., BUTA M., 2010, Research on CO2 emissions from “Valea Morii” and “Taul
Salicii” Histosol, Cluj County, ProEnvironment, Vol.3, No.6, decembrie 2010, Cluj-Napoca,
ISSN 1844-6698, pag. 378-380.
30. POP E., 1960, Mlastinile de turba din R.P.R., Ed. Academiei, Bucuresti.
31. RAMSAR SITES: List of Ramsar Wetlands of International Importance, Ramsar
Convention, Ramsar Classification System for Wetland Type,2010, General Books LLC,
ISBN1156863198, 9781156863190.
32. ROCHEFORT, L., QUINTY , F., CAMPEAU, S., JOHNSON, K., MALTERER, T., 2003, North
American approach to the restoration of Sphagnum dominated peatlands. Wetlands
Ecology and Management,11, 3–20.
33. RAEYMAEKERS, G., SUNDSETH, K., GAZENBEEK, A. 1999. Conserving mire in the
European Union: actions co-financed by LIFE- Nature, Publicat de: Office for Official
Publications of the European Communities.
34. REPORT, CARBON DIOXIDE INFORMATION ANALYSIS CENTER (CDIAC), 2001,
http://www.cdiac.esd.ornl.gov.
35. ROULET, N.T., 2000: Peatlands, carbon storage, greenhouse gases, and the Kyoto Protocol:
prospects and significance for Canada. Wetlands 20: 605–615.
36. UNITED NATIONS FRAMEWORK CONVENTION ON CLIMATE CHANGE(1994)
http://unfccc.int/resource/cd_roms/na1/ghg_inventories/english/8_glossary/Glossary.htm
Contribuţii la cunoaşterea histosolurilor din Munţii Apuseni în contextul managementului durabil şi sechestrării carbonului
29
37. VAN ENGELEN, V., HUTING, J. 2002. Peatlands of the World. An interpretation of the
World Soil Map. ISRIC, Wageningen, unpublished. GPI Project 29 GPI 1.
38. VASANDER, H., LAIHO, R., LAINE, J. 1997. Changes in species diversity in peatlands
drained for forestry. Chapter 9. In: C.C. Trettin, M.F. Jurgensen, D. F. Grigal and M. R. Gale
(Editors), Northern Forested Wetlands: Ecology and Management. Lewis Publishers.CRC
Press, Boca Raton-N.Y.-London-Tokyo, pp. 109- 119.
39. WADDINGTON, J.M., ROTENBERG, P.A. , WARREN, F.J. 2001. Peat CO2 production in
a natural and cutover peatland: Implications for restoration. Biogeochemistry 54: 115-130.
40. *** Metodologia elaborării studiilor pedologice" (vol. I, II, III), 1987, I.C.P.A. Bucureşti.
41. *** Scottish Natural Heritage – 2002. Wet Woods LIFE Project – Hydrological Survey of
Abernethy (Commissioned Report No. F99PA18A).
42. *** Strategia Naţională şi Planul de Acţiune privind Protecţia Biodiversităţii (SNPAPB)
1996, 2000, 2010.
43. ***http://www .cdiac.esd.ornl.gov
44. *** http://europa.eu
45. *** http://www.parl.gc.ca/
46. ***www.peat-portal.net
47. *** www.peatsociety.org
48. ***http://unfccc.int/national_reports/annex_i_ghg_inventories/national_inventories_submissi
ons/items/5888.php