indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · pentru fiecare...

186
Compartiment Indicatori sociali şi Programe Incluziune Socială Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de protecţie socială în România Prin prelucrarea microdatelor rezultate din Ancheta bugetelor de familie (ABF), Serviciul economie socială, inovare socială şi programe cu organisme internaţionale din cadrul direcţiei Servicii sociale, a calculat o serie de indicatori care reflectă contribuţia sistemului de protecţie socială din România la reducerea inegalităţii şi prevenirea şi reducerea sărăciei. Ancheta bugetelor de familie s-a realizat în anul 2014 de către Institutul Naţional de Statistică prin chestionarea unui număr de aproximativ 30.000 gospodării. Pe baza unor coeficienţi de ponderare specifici pentru fiecare tip de gospodărie, au putut fi trase concluzii în ceea ce priveşte un număr de aproximativ 7.450 mii de gospodării din România, având în vedere că eşantionul anchetei este reprezentativ la nivel naţional. Din gospodăriile anchetate au făcut parte circa 61.300 persoane, care în urma ponderării menţionate au devenit reprezentative pentru întreaga populaţie a României. Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document fiind rezultate în principal din prelucrarea secţiunilor referitoare la consumul şi la veniturile populaţiei (inclusiv transferurile sociale primite – pensii, indemnizaţii de şomaj şi beneficii de asistenţă socială). De menţionat faptul că extinderea rezultatelor anchetei pentru anul 2014 s-a realizat pe baza populaţiei rezidente şi datele nu sunt compatibile cu anii anteriori. Cu ajutorul celor trei module ale programului ADEPT al Băncii Mondiale au fost realizate un număr total de 73 de tabele şi 6 grafice. În cazul variantei V0 a programului ADePT documentul prezintă calculele realizate în absenţa scenariilor de ajustare a indicatorului de bunăstare folosit, respectiv a venitului populaţiei. Menţionăm că atât consumul cât şi pragul de sărăcie absolută au fost calculate în funcţie de preţurile lunii decembrie 2002, conform metodologiei de calcul stabilită de experţii Guvernului României, Institutului Naţional de Statistică şi Băncii Mondiale. Pentru această variantă de program au fost realizate un număr de 29 de tabele şi 6 grafice. Dintre acestea, doar în cazul tabelelor 44, 99, 15.1, 19.1 şi 4.11 - valorile transferurilor sociale nu au fost deflatate la nivelul lunii decembrie 2002 Tabelul nr.1 prezintă în paralel numărul de beneficiari ai prestaţiilor sociale, atât din eşantion cât şi din întreaga populaţie. Primele trei coloane din tabel se referă la dimensiunea eşantionului anchetei. Astfel, în coloana 1 este prezentat numărul de gospodării care au completat chestionarul, pe total şi pentru fiecare tip de transfer social, în coloana 2 numărul de persoane care fac parte din aceste gospodării şi în coloana 3 numărul de beneficiari direcţi (persoanele care au declarat că primesc forma respectivă de protecţie socială). Coloanele 4-6 se referă la

Upload: others

Post on 31-Dec-2019

15 views

Category:

Documents

0 download

TRANSCRIPT

Page 1: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Compartiment Indicatori sociali şi Programe Incluziune Socială

Indicatori statistici corespunzători anului 2014

privind sistemul de protecţie socială în România

Prin prelucrarea microdatelor rezultate din Ancheta bugetelor de familie (ABF), Serviciul

economie socială, inovare socială şi programe cu organisme internaţionale din cadrul direcţiei

Servicii sociale, a calculat o serie de indicatori care reflectă contribuţia sistemului de protecţie

socială din România la reducerea inegalităţii şi prevenirea şi reducerea sărăciei.

Ancheta bugetelor de familie s-a realizat în anul 2014 de către Institutul Naţional de

Statistică prin chestionarea unui număr de aproximativ 30.000 gospodării.

Pe baza unor coeficienţi de ponderare specifici pentru fiecare tip de gospodărie, au putut fi

trase concluzii în ceea ce priveşte un număr de aproximativ 7.450 mii de gospodării din România,

având în vedere că eşantionul anchetei este reprezentativ la nivel naţional.

Din gospodăriile anchetate au făcut parte circa 61.300 persoane, care în urma ponderării

menţionate au devenit reprezentative pentru întreaga populaţie a României.

Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în

acest document fiind rezultate în principal din prelucrarea secţiunilor referitoare la consumul şi la

veniturile populaţiei (inclusiv transferurile sociale primite – pensii, indemnizaţii de şomaj şi

beneficii de asistenţă socială).

De menţionat faptul că extinderea rezultatelor anchetei pentru anul 2014 s-a realizat pe

baza populaţiei rezidente şi datele nu sunt compatibile cu anii anteriori.

Cu ajutorul celor trei module ale programului ADEPT al Băncii Mondiale au fost realizate un

număr total de 73 de tabele şi 6 grafice.

În cazul variantei V0 a programului ADePT documentul prezintă calculele realizate în absenţa

scenariilor de ajustare a indicatorului de bunăstare folosit, respectiv a venitului populaţiei.

Menţionăm că atât consumul cât şi pragul de sărăcie absolută au fost calculate în funcţie de

preţurile lunii decembrie 2002, conform metodologiei de calcul stabilită de experţii Guvernului

României, Institutului Naţional de Statistică şi Băncii Mondiale.

Pentru această variantă de program au fost realizate un număr de 29 de tabele şi 6 grafice.

Dintre acestea, doar în cazul tabelelor 44, 99, 15.1, 19.1 şi 4.11 - valorile transferurilor sociale nu

au fost deflatate la nivelul lunii decembrie 2002

Tabelul nr.1 prezintă în paralel numărul de beneficiari ai prestaţiilor sociale, atât din

eşantion cât şi din întreaga populaţie. Primele trei coloane din tabel se referă la dimensiunea

eşantionului anchetei. Astfel, în coloana 1 este prezentat numărul de gospodării care au completat

chestionarul, pe total şi pentru fiecare tip de transfer social, în coloana 2 numărul de persoane

care fac parte din aceste gospodării şi în coloana 3 numărul de beneficiari direcţi (persoanele care

au declarat că primesc forma respectivă de protecţie socială). Coloanele 4-6 se referă la

Page 2: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Compartiment Indicatori sociali şi Programe Incluziune Socială

dimensiunea populaţiei, calculată pe baza coeficienţilor de ponderare, repartizată de asemenea pe

gospodării şi persoane în funcţie de fiecare tip de transfer social. În coloana 6 este trecut numărul

de beneficiari direcţi. Faptul că o persoană din gospodărie primeşte un tip de transfer social

determină ca toată gospodăria (coloana 4) şi implicit toţi ceilalţi membri din gospodărie să fie

beneficiari indirecţi (coloana 5).

Spre deosebire de versiunea V0, pentru versiunea V1 calculele indicatorilor din cele 24 de

tabele s-au făcut în absenţa tuturor transferurilor de protecţie socială, iar pentru versiunea V2

indicatorii din cele 20 de tabele au fost calculaţi în absenţa fiecărui tip de transfer de protecţie

socială.

Trebuie de asemenea menţionat faptul că pentru aceste două variante ale programului atât

veniturile la nivel de individ, cât şi toate transferurile sociale au fost deflatate la nivelul lunii

decembrie 2014.

Page 3: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice

Direcţia Servicii Sociale şi Incluziune Socială

Compartiment indicatori sociali și programe incluziune socială

Indicatori statistici

privind sistemul de protecţie socială în România,

corespunzători anului 2014

(Anexa V0)

București

2015

Page 4: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

CUPRINS

Tabel 1: Mărimea eşantionului şi a populaţiei

Tabel 2: Date demografice la nivel de populaţie

Tabel 3: Valoarea medie a transferurilor, per capita

Tabel 4: Valoarea medie a transferurilor, per capita, doar pentru gospodăriile beneficiare de transferurile indicate (valorile

transferurilor au fost deflatate la nivelul lunii decembrie 2002)

Tabel 44: Valoarea medie a transferurilor, per capita, doar pentru gospodăriile beneficiare de transferurile indicate (valorile

transferurilor nu au fost deflatate)

Tabel 5: Gradul de acoperire

Tabel 6: Distribuţia beneficiarilor

Tabel 7: Distrubuţia beneficiilor (Acurateţea targetării)

Tabel 8: Incidenţa relativă

Tabel 9: Generozitate (valorile transferurilor au fost deflatate la nivelul lunii decembrie 2002)

Tabel 99: Generozitate (valorile transferurilor nu au fost deflatate)

Tabel 10: Subacoperirea şi pierderile

Tabel 11: Impactul programelor asupra indicatorilor de sărăcie şi inegalitate - simularea absenţei programului

Tabel 12: Indicatorul Coady-Grosh-Hoddinott

Tabel 13: Indicatorul Coady-Grosh-Hoddinott, incidenţa beneficiilor

Tabel 14 : Coeficientul de distribuţie a veniturilor de transfer şi descompunerea sa

Tabel 15: Impactul programului de transfer, în funcţie de diferite funcţii de bunăstare socială (valorile transferurilor au fost

deflatate la nivelul lunii decembrie 2002).

Tabel 15.1: Impactul programului de transfer, în funcţie de diferite funcţii de bunăstare socială (valorile transferurilor nu au

fost deflatate).

Tabel 16: Dublarea transferului în fiecare grup de populaţie (%)

Tabel 17: Suprapunerea programelor sociale (%)

Tabel 18: Suprapunerea programelor sociale [2] (%)

Tabel 19: Rapoarte Cost-Beneficiu (valorile transferurilor au fost deflatate la nivelul lunii decembrie 2002)

Tabel 19.1: Rapoarte Cost-Beneficiu (valorile transferurilor nu au fost deflatate)

Tabel 4.1: Valoarea medie a transferurilor, per capita, doar pentru gospodăriile beneficiare de transferurile indicate (valorile

transferurilor au fost deflatate la nivelul lunii decembrie 2002).

Tabel 4.11: Valoarea medie a transferurilor, per capita, doar pentru gospodăriile beneficiare de transferurile indicate (valorile

transferurilor nu au fost deflatate)

Tabel 5.1: Gradul de acoperire

Tabel 6.1: Distribuţia beneficiarilor

Tabel 10.1: Subacoperire şi pierderi

Tabel 12.1: Indicatorul Coady-Grosh-Hoddinott

Grafic 1: Curbe de concentrare

Grafic 1: Curbe de concentrare, Asistenţa socială

Grafic 1: Curbe de concentrare, Programele ce vizează piaţa muncii

Grafic 1: Curbe de concentrare, Asigurările sociale

Grafic 2: Diagrame Venn

Grafic 3: Rapoarte cost-beneficiu, upper poverty line

Page 5: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Gospodării Indivizi Beneficiari Gospodării Indivizi Beneficiari Nivel***

Toate observaţiile 29.544 61.317 7.470.429 19.923.765

Doar pentru gospodăriile care primesc transferul

specificat

Protecţia socială (în sens larg) 22.319 48.177 32.050 5.798.086 16.458.648 9.484.503 Gosp

Protecţia socială (în sens restrâns) 22.033 47.647 31.489 5.729.828 16.306.430 9.297.244 Gosp

Asigurările sociale 17.506 32.041 23.068 3.680.996 8.605.484 4.956.029 Gosp

Pensii 17.506 32.041 23.068 3.680.996 8.605.484 4.956.029 Ind

Pensie de asigurari sociale pentru limita de vârsta 11.730 21.510 14.843 2.418.141 5.501.037 3.102.602 Ind

Pensie anticipata 705 1.524 774 182.335 485.092 202.643 Ind

Pensie anticipata partial 41 77 41 10.415 23.091 10.415 Ind

Pensie de asigurari sociale pt. pierderea capacitatii de

munca1.062 2.504 1.169 277.206 824.883 301.297 Ind

Pensie de invaliditate pt. limita de virsta 741 1.723 824 205.380 585.236 227.863 Ind

Pensie de invaliditate pt. agricultori 10 20 10 1.772 4.427 1.772 Ind

Pensie de asigurari sociale de urmas 76 219 100 30.564 104.188 45.482 Ind

Pensie de urmas pt. limita de varsta 1.416 2.171 1.417 291.053 640.860 291.735 Ind

Pensie de urmas pt. agricultori 66 104 66 12.786 28.966 12.786 Ind

Pensie de asigurari sociale pt. agricultori 3.569 6.768 4.025 705.956 1.732.079 803.843 Ind

Pensie I.O.V.R. (inclusiv de urmas) 9 14 9 1.369 2.094 1.369 Ind

Programele ce vizează piaţa muncii 341 971 353 125.183 414.898 130.256 Gosp

Concedii medicale 6 14 6 1.930 4.829 1.930 Ind

Totalitatea platilor pentru someri 336 959 347 123.776 411.115 128.326 Ind

Indemnizatii de somaj 336 959 347 123.776 411.115 128.326 Ind

Plati compensatorii 2 6 2 827 3.091 827 Ind

Tabel 1: Mărimea eşantionului şi a populaţiei

Mărimea eşantionului* Populaţia**

2

Page 6: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Gospodării Indivizi Beneficiari Gospodării Indivizi Beneficiari Nivel***

Toate observaţiile 29.544 61.317 7.470.429 19.923.765

Doar pentru gospodăriile care primesc transferul

specificat

Tabel 1: Mărimea eşantionului şi a populaţiei

Mărimea eşantionului* Populaţia**

Asistenţa socială (în sens larg) 8.918 26.100 12.291 3.314.686 11.718.091 5.263.329 Gosp

Asistenţa socială (în sens restrâns) 6.306 21.670 8.740 2.761.193 10.630.711 4.389.347 Gosp

Total indemnizatii reparatorii (platite CNPAS) 225 331 228 45.904 84.350 46.372 Ind

Indemnizatii pt. veterani si vaduve de razboi 137 190 137 29.036 49.868 29.036 Ind

Indemnizatii pt. persoane persecutate din motive politice 81 120 82 15.644 29.328 15.796 Ind

Indemnizatii pt. persoane persecutate din motive etnice 16 32 17 3.033 8.363 3.143 Ind

Indemnizatii pentru persoane cu stagiul militar la DGSM

(1950-1961)6 8 6 1.095 1.604 1.095 Ind

Alte indemnizatii 1 2 1 143 286 143 Ind

Totalul prestatiillor care se acorda persoanei 5.006 19.226 7.797 2.465.369 9.965.689 4.125.780 Ind

Alocatia de stat pentru copii 4.924 19.087 7.477 2.448.767 9.934.132 3.961.456 Ind

Alocatia de plasament familial 25 114 26 12.651 65.104 13.317 Ind

Indemnizatie pentru cresterea copilului 179 707 179 117.690 473.150 117.690 Ind

Stimulent pentru cresterea copilului 19 82 19 12.937 54.077 12.937 Ind

Indemnizatie pt. pensia minima garantata 91 177 96 19.490 44.413 20.380 Ind

Totalul prestatiilor acordate familiilor (gosp.) 965 2.840 2.840 331.407 1.257.441 1.257.441 Gosp

Alocatia de sustinere a familiei (ASF) 271 1.188 1.188 140.978 652.323 652.323 Gosp

Ajutorul social (VMG) 553 1.520 1.520 167.103 620.844 620.844 Gosp

Ajutor incalzire lemne, carbuni, prod. petroliere 97 242 242 26.044 89.348 89.348 Gosp

Ajutoare incalzire gaze naturale 73 183 183 23.868 79.682 79.682 Gosp

Ajutoare incalzire energie termica 83 169 169 25.560 63.486 63.486 Gosp

Totalitatea prest. pentru persoanele cu handicap 673 1.762 705 203.268 658.797 218.769 Ind

Ajutoare pentru persoane cu handicap 149,0 390,0 155,0 41.285,0 130.385,2 42.626,5 Ind

Indemn. pt. pers. cu handicap grav sau accentuat 526,0 1.378,0 547,0 162.473,6 530.472,6 172.354,3 Ind

Ajutoare crestere copil cu handicap 8,0 34,0 8,0 5.742,9 26.242,8 5.742,9 Ind

3

Page 7: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Gospodării Indivizi Beneficiari Gospodării Indivizi Beneficiari Nivel***

Toate observaţiile 29.544 61.317 7.470.429 19.923.765

Doar pentru gospodăriile care primesc transferul

specificat

Tabel 1: Mărimea eşantionului şi a populaţiei

Mărimea eşantionului* Populaţia**

Toate formele de prot. soc. pt. pers. care urmeaza o

forma de scolarizare2.321 9.536 3.223 1.212.872 5.210.580 1.760.730 Ind

Burse 63,0 214,0 66,0 26.644,4 99.478,3 28.474,7 Ind

Bani de liceu 55,0 239,0 62,0 22.175,6 109.736,0 25.580,4 Ind

Programul national "Cornul si Laptele" 2.201,0 9.124,0 3.037,0 1.163.155,4 5.026.290,5 1.675.501,9 Ind

Manuale/rechizite 130,0 527,0 180,0 59.716,9 249.897,5 84.638,5 Ind

Totalitatea ajut. financiare acordate de la buget 32 124 33 14.368 67.585 15.034 Ind

Ajutoare financiare 3,0 7,0 3,0 912,2 2.975,0 912,2 Ind

Ajutor de inmormintare (buget de stat) 3,0 5,0 3,0 867,1 2.109,8 867,1 Ind

Alte aj. acordate de primarii 1,0 4,0 1,0 46,6 186,2 46,6 Ind

Alte ajutoare sociale 25,0 108,0 26,0 12.542,0 62.314,0 13.207,9 Ind

Beneficii ocazionale in bani si natura (indv.) 3.272 6.436 3.867 826.173 2.062.543 990.437 Ind

Alimente, altele decât cornul si laptele (indv.) 18 54 29 7.632 24.157 12.883 Ind

Beneficii ocazionale (indv.) 22 55 29 10.800 34.990 15.403 Ind

Încalzire (indv.) 2 4 2 542 1.084 542 Ind

Chirie gratuita (indv.) 189 425 190 56.396 159.510 57.242 Ind

Medicamente (gratuite/compensate) (indv.) 2.282 4.330 2.634 539.164 1.301.265 627.375 Ind

Facilitati legate de transport (indv.) 758 1.533 999 212.742 527.585 282.013 Ind

Tratament (indv.) 19 36 19 4.884 13.248 4.884 Ind

Masa la cantina de ajutor social (indv.) 3 6 3 863 2.768 863 Ind

Ajutor in gospodarie (indv.) 5 12 5 1.988 5.771 1.988 Ind

Reduceri de impozit (indv.) 28 69 28 8.002 23.815 8.002 Ind

Abonamente gratuite la telefon si radio-tv. (indv.) 380 749 380 107.542 260.213 107.542 Ind

*) Coloanele cu mărimea eşantionului indică numărul de gospodării, indivizi şi beneficiari de programe de protecţie socială din cadrul anchetei.

***) Coloanele cu "nivelul" specifică dacă informaţiile despre participarea în program sunt colectate la nivel de individ sau de gospodărie.

**) Coloanele cu populaţia indică numărul de gospodării, indivizi şi beneficiari de programe de protecţie socială, generalizat la nivel de populaţie prin folosirea

factorilor de expansiune.

4

Page 8: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Total D1 D2 D3 D4 D5 D6 D7 D8 D9 D10 P NPMediul

urban

Mediul

rural

Ponderea populaţiei totale 100,0 10,0 10,0 10,0 10,0 10,0 10,0 10,0 10,0 10,0 10,0 3,8 96,2 53,9 46,1

Ponderea populaţiei sărace 100,0 100,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 100,0 0,0 23,4 76,6

Ponderea populaţiei urbane 100,0 5,1 6,0 6,9 8,6 10,0 11,1 11,9 12,1 13,5 14,7 1,7 98,3 100,0 0,0

Ponderea populaţiei rurale 100,0 15,7 14,6 13,6 11,6 10,1 8,7 7,8 7,5 6,0 4,5 6,4 93,6 0,0 100,0

Ponderea consumului total 100,0 3,7 5,4 6,6 7,6 8,7 9,7 10,9 12,4 14,4 20,7 1,2 98,8 61,6 38,4

Consumul mediu 329,9 123,3 179,1 217,5 249,8 285,2 321,4 358,2 407,9 473,4 682,7 99,4 339,0 377,3 274,5

Note:

Datele sunt (numărul de indivizi din grup)/ (numărul de indivizi din populaţie), folosind factorii de expansiune ponderaţi cu mărimea gospodăriei pentru a estima numerele.

Indicatorul de bunăstare exprimat în moneda locală (LCU)

Tabel 2: Date demografice la nivel de populaţie

Decile de consum pe adult echivalent Statutul sărăciei Mediul de rezidenţă

5

Page 9: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Nord-Est Sud-Est Sud Sud-Vest VestNord-

VestCentru Bucureşti Română Maghiară Rroma Alta

Ponderea populaţiei totale 16,4 12,6 15,5 10,2 9,1 13,0 11,8 11,5 90,6 6,0 2,6 0,8

Ponderea populaţiei sărace 22,9 16,9 17,5 17,2 3,2 10,0 11,3 1,1 76,4 5,4 15,9 2,3

Ponderea populaţiei urbane 12,7 12,4 11,3 8,7 10,4 12,7 12,7 19,1 91,6 5,3 2,3 0,9

Ponderea populaţiei rurale 20,8 12,7 20,3 11,9 7,6 13,3 10,8 2,6 89,4 6,9 2,9 0,8

Ponderea consumului total 14,7 11,2 14,3 9,3 10,1 13,5 12,0 14,8 91,8 6,2 1,3 0,7

Consumul mediu 294,6 294,6 305,5 301,9 367,0 343,4 335,5 426,0 334,3 336,8 172,6 284,0

Tabel 2: Date demografice la nivel de populaţie

Regiune de dezvoltare Naţionalitatea

6

Page 10: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Total D1 D2 D3 D4 D5 D6 D7 D8 D9 D10 P NPMediul

urban

Mediul

rural

Protecţia socială (în sens larg) 111,0 52,9 72,5 91,9 96,3 117,0 123,4 133,3 137,7 142,6 142,5 47,1 113,6 124,6 95,1

Protecţia socială (în sens restrâns) 108,5 52,3 71,6 90,6 94,9 114,7 121,1 130,5 134,0 137,9 136,8 46,7 110,9 120,9 94,0

Asigurările sociale 94,2 32,4 54,9 75,9 81,6 101,3 108,8 117,5 121,0 124,9 123,7 25,8 96,9 106,9 79,4

Pensii 94,2 32,4 54,9 75,9 81,6 101,3 108,8 117,5 121,0 124,9 123,7 25,8 96,9 106,9 79,4

Pensie de asigurari sociale pentru limita de vârsta 70,1 14,4 30,0 46,7 52,7 73,0 80,8 90,0 97,7 105,4 110,3 8,7 72,6 88,8 48,3

Pensie anticipata 3,9 1,4 1,7 2,9 3,9 4,4 4,5 5,9 5,3 5,1 3,7 0,9 4,0 4,8 2,9

Pensie anticipata partial 0,2 0,1 0,0 0,1 0,2 0,1 0,2 0,3 0,3 0,4 0,2 0,0 0,2 0,3 0,1

Pensie de asigurari sociale pt. pierderea capacitatii de

munca4,5 2,4 4,4 5,0 6,6 4,7 5,3 5,5 4,5 3,7 2,9 1,9 4,6 4,7 4,2

Pensie de invaliditate pt. limita de virsta 3,5 1,3 2,9 3,0 2,6 4,0 4,3 4,8 4,5 4,6 3,2 0,9 3,6 4,5 2,4

Pensie de invaliditate pt. agricultori 0,0 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Pensie de asigurari sociale de urmas 0,4 0,2 0,3 0,4 0,2 0,8 0,6 0,5 0,4 0,4 0,1 0,0 0,4 0,4 0,3

Pensie de urmas pt. limita de varsta 3,6 2,2 3,7 3,9 4,1 5,0 4,4 4,5 4,0 2,2 1,5 2,5 3,6 2,5 4,8

Pensie de urmas pt. agricultori 0,1 0,1 0,1 0,1 0,1 0,1 0,1 0,0 0,0 0,1 0,1 0,2 0,1 0,0 0,1

Pensie de asigurari sociale pt. agricultori 7,9 10,3 11,8 13,8 11,1 9,1 8,6 5,9 4,2 3,0 1,6 10,7 7,8 0,9 16,2

Pensie I.O.V.R. (inclusiv de urmas) 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Programele ce vizează piaţa muncii 1,5 0,9 1,7 1,5 1,3 1,8 1,8 2,0 1,7 1,3 0,9 1,0 1,5 1,9 1,0

Concedii medicale 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,1 0,0 0,1 0,0 0,3 0,0 0,0 0,1 0,0

Totalitatea platilor pentru someri 1,4 0,9 1,7 1,5 1,3 1,8 1,7 1,9 1,7 1,3 0,6 1,0 1,5 1,8 1,0

Indemnizatii de somaj 1,4 0,9 1,7 1,5 1,3 1,8 1,7 1,9 1,6 1,3 0,6 1,0 1,4 1,8 1,0

Plati compensatorii 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Asistenţa socială (în sens larg) 15,3 19,6 15,9 14,5 13,4 14,0 12,7 13,8 14,9 16,3 18,0 20,3 15,1 15,8 14,7

Asistenţa socială (în sens restrâns) 12,8 19,0 15,0 13,2 12,0 11,7 10,5 11,0 11,3 11,6 12,3 19,9 12,5 12,0 13,6

Total indemnizatii reparatorii (platite CNPAS) 0,3 0,3 0,2 0,2 0,3 0,3 0,3 0,2 0,3 0,4 0,4 0,6 0,3 0,2 0,4

Indemnizatii pt. veterani si vaduve de razboi 0,1 0,1 0,1 0,1 0,1 0,2 0,1 0,1 0,1 0,1 0,1 0,0 0,1 0,1 0,2

Indemnizatii pt. persoane persecutate din motive

politice0,2 0,2 0,1 0,1 0,1 0,1 0,1 0,1 0,2 0,3 0,3 0,5 0,1 0,1 0,2

Indemnizatii pt. persoane persecutate din motive etnice 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Indemnizatii pentru persoane cu stagiul militar la

DGSM (1950-1961)0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Alte indemnizatii 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Totalul prestatiillor care se acorda persoanei 7,8 7,6 7,4 6,9 7,5 7,5 6,7 8,0 8,1 8,8 9,0 6,9 7,8 8,5 6,9

Alocatia de stat pentru copii 5,2 7,2 6,8 5,7 5,4 5,0 4,6 4,5 4,6 4,5 4,2 6,8 5,2 5,0 5,5

Alocatia de plasament familial 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0 0,1 0,1 0,0 0,1 0,1 0,1 0,0 0,1 0,1 0,1

Indemnizatie pentru cresterea copilului 2,3 0,3 0,5 1,2 1,9 2,1 2,0 3,3 3,2 4,2 3,9 0,0 2,3 3,2 1,1

Stimulent pentru cresterea copilului 0,2 0,0 0,0 0,0 0,0 0,2 0,1 0,2 0,3 0,1 0,8 0,0 0,2 0,2 0,1

Indemnizatie pt. pensia minima garantata 0,0 0,1 0,1 0,1 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,1 0,0 0,0 0,1

Totalul prestatiilor acordate familiilor (gosp.) 1,6 7,3 3,2 1,9 1,2 0,6 0,6 0,2 0,4 0,2 0,2 9,9 1,3 0,7 2,7

Alocatia de sustinere a familiei (ASF) 0,3 1,0 0,8 0,5 0,3 0,1 0,1 0,1 0,1 0,0 0,0 1,2 0,3 0,1 0,6

Ajutorul social (VMG) 1,1 6,1 2,1 1,2 0,6 0,2 0,2 0,0 0,2 0,1 0,0 8,6 0,8 0,3 2,0

Ajutor incalzire lemne, carbuni, prod. petroliere 0,1 0,2 0,2 0,1 0,1 0,1 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0 0,1 0,1 0,0 0,1

Ajutoare incalzire gaze naturale 0,1 0,0 0,1 0,1 0,1 0,1 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,1 0,1 0,0

Ajutoare incalzire energie termica 0,1 0,0 0,0 0,1 0,1 0,1 0,1 0,1 0,1 0,1 0,1 0,0 0,1 0,1 0,0

Totalitatea prest. pentru pers. cu handicap 1,7 2,0 2,4 2,3 1,8 2,1 1,5 1,4 1,4 1,0 0,9 1,3 1,7 1,4 2,0

Ajutoare pentru persoane cu handicap 0,3 0,4 0,5 0,2 0,4 0,4 0,2 0,2 0,1 0,2 0,1 0,4 0,3 0,2 0,3

Indemn. pt. pers. cu handicap grav sau accentuat 1,4 1,6 1,8 2,0 1,4 1,6 1,4 1,1 1,2 0,8 0,8 0,9 1,4 1,2 1,6

Ajutoare crestere copil cu handicap 0,0 0,0 0,1 0,0 0,0 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Tabel 3: Valoarea medie a transferurilor, per capita

Toate gospodăriile

Decile de consum pe adult echivalent Statutul sărăciei Mediul de rezidenţă

7

Page 11: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Total D1 D2 D3 D4 D5 D6 D7 D8 D9 D10 P NPMediul

urban

Mediul

rural

Tabel 3: Valoarea medie a transferurilor, per capita

Toate gospodăriile

Decile de consum pe adult echivalent Statutul sărăciei Mediul de rezidenţă

Toate formele de prot. soc. pt. pers. care urmeaza o

forma de scolarizare1,2 1,7 1,6 1,8 1,1 1,1 1,1 1,1 1,0 1,0 1,0 1,2 1,2 1,1 1,5

Burse 0,2 0,0 0,1 0,4 0,0 0,2 0,1 0,2 0,2 0,2 0,3 0,0 0,2 0,2 0,2

Bani de liceu 0,1 0,4 0,3 0,2 0,1 0,0 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0 0,1 0,1 0,0 0,2

Programul national "Cornul si Laptele" 0,8 1,1 1,1 1,0 0,9 0,8 0,7 0,6 0,7 0,7 0,6 1,0 0,8 0,7 1,0

Manuale/rechizite 0,1 0,2 0,2 0,1 0,1 0,0 0,1 0,1 0,1 0,2 0,1 0,1 0,1 0,2 0,1

Totalitatea ajut. financiare acordate de la buget 0,2 0,0 0,2 0,1 0,1 0,1 0,2 0,1 0,1 0,2 0,7 0,0 0,2 0,1 0,2

Ajutoare financiare 0,0 0,0 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Ajutor de inmormintare (buget de stat) 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,4 0,0 0,0 0,1 0,0

Alte aj. acordate de primarii 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Alte ajutoare sociale 0,1 0,0 0,1 0,0 0,1 0,1 0,2 0,1 0,1 0,2 0,3 0,0 0,1 0,1 0,2

Beneficii ocazionale in bani si natura (indv.) 2,5 0,6 0,9 1,3 1,4 2,3 2,3 2,7 3,6 4,7 5,7 0,4 2,6 3,8 1,1

Alimente, altele decât cornul si laptele (indv.) 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0 0,2 0,0 0,1 0,2 0,0 0,2 0,0 0,1 0,1 0,0

Beneficii ocazionale (indv.) 0,0 0,0 0,2 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,1 0,0 0,0 0,0 0,1

Încalzire (indv.) 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Chirie gratuita (indv.) 0,4 0,3 0,1 0,2 0,1 0,4 0,3 0,3 0,4 0,7 0,7 0,3 0,4 0,5 0,1

Medicamente (gratuite/compensate) (indv.) 1,6 0,2 0,4 0,8 1,0 1,4 1,4 1,9 2,3 3,2 3,6 0,1 1,7 2,4 0,7

Facilitati legate de transport (indv.) 0,4 0,0 0,1 0,2 0,2 0,3 0,4 0,4 0,6 0,6 0,9 0,0 0,4 0,6 0,1

Tratament (indv.) 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Masa la cantina de ajutor social (indv.) 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Ajutor in gospodarie (indv.) 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0

Reduceri de impozit (indv.) 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Abonamente gratuite la telefon si radio-tv. (indv.) 0,1 0,0 0,0 0,0 0,1 0,0 0,1 0,1 0,1 0,1 0,1 0,0 0,1 0,1 0,0

Note:

Intrările tabelului sunt mediile transferurilor per capita primite de toate gospodăriile dintr-un grup. Sunt incluse de asemenea şi gospodăriile care nu au primit transferul

Mediile sunt calculate folosindu-se factorul de expansiune la nivel de gospodărie înmulţit cu mărimea gospodăriei.

Medii in unitatea monetară locală (LCU)

8

Page 12: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Nord-Est Sud-Est Sud Sud-Vest Vest Nord-Vest Centru Bucureşti Română Maghiară Rroma Alta

Protecţia socială (în sens larg) 100,9 109,1 112,8 108,2 109,0 107,4 114,5 129,8 112,9 115,3 48,5 66,7

Protecţia socială (în sens restrâns) 98,8 106,8 110,6 105,9 106,8 104,6 112,7 124,8 110,3 112,8 46,3 63,2

Asigurările sociale 82,5 92,8 95,4 93,3 94,5 90,9 97,0 112,4 96,5 99,1 18,7 45,8

Pensii 82,5 92,8 95,4 93,3 94,5 90,9 97,0 112,4 96,5 99,1 18,7 45,8

Pensie de asigurari sociale pentru limita de vârsta 59,3 69,9 65,7 61,5 75,8 62,8 76,1 97,1 72,2 70,8 8,9 29,0

Pensie anticipata 2,6 2,9 5,3 6,6 4,8 3,1 3,4 3,2 3,9 4,7 1,0 3,1

Pensie anticipata partial 0,5 0,4 0,1 0,2 0,2 0,0 0,0 0,0 0,2 0,0 0,0 0,0

Pensie de asigurari sociale pt. pierderea capacitatii de munca 2,5 1,6 9,0 4,2 4,5 4,2 8,0 1,5 4,4 8,1 1,3 5,1

Pensie de invaliditate pt. limita de virsta 2,6 3,5 0,7 3,3 0,7 7,8 1,6 8,3 3,5 4,1 2,3 0,9

Pensie de invaliditate pt. agricultori 0,0 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Pensie de asigurari sociale de urmas 0,4 0,4 0,4 0,0 0,5 0,4 0,6 0,3 0,4 1,0 0,3 0,0

Pensie de urmas pt. limita de varsta 4,0 2,9 4,8 3,2 4,8 4,2 2,6 1,7 3,7 3,0 1,2 2,1

Pensie de urmas pt. agricultori 0,1 0,3 0,0 0,1 0,0 0,1 0,0 0,0 0,1 0,0 0,0 0,1

Pensie de asigurari sociale pt. agricultori 10,6 10,7 9,5 14,2 3,2 8,2 4,8 0,3 8,1 7,4 3,6 5,6

Pensie I.O.V.R. (inclusiv de urmas) 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Programele ce vizează piaţa muncii 1,6 1,3 1,3 1,3 2,7 1,2 1,5 1,3 1,5 1,3 0,6 0,6

Concedii medicale 0,2 0,0 0,0 0,0 0,0 0,1 0,0 0,0 0,1 0,0 0,0 0,0

Totalitatea platilor pentru someri 1,4 1,3 1,2 1,3 2,7 1,1 1,5 1,3 1,5 1,3 0,6 0,6

Indemnizatii de somaj 1,4 1,3 1,2 1,3 2,7 1,1 1,5 1,2 1,5 1,3 0,6 0,6

Plati compensatorii 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0

Asistenţa socială (în sens larg) 16,8 15,0 16,1 13,5 11,8 15,4 15,9 16,2 14,9 15,0 29,2 20,3

Asistenţa socială (în sens restrâns) 14,7 12,7 13,9 11,2 9,6 12,6 14,2 11,2 12,3 12,5 27,0 16,8

Total indemnizatii reparatorii (platite CNPAS) 0,3 0,3 0,1 0,4 0,1 0,6 0,3 0,2 0,3 0,4 0,0 0,4

Indemnizatii pt. veterani si vaduve de razboi 0,2 0,1 0,1 0,0 0,0 0,0 0,2 0,1 0,1 0,1 0,0 0,3

Indemnizatii pt. persoane persecutate din motive politice 0,0 0,1 0,0 0,3 0,0 0,5 0,2 0,1 0,2 0,3 0,0 0,1

Indemnizatii pt. persoane persecutate din motive etnice 0,0 0,1 0,0 0,0 0,0 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Indemnizatii pentru persoane cu stagiul militar la DGSM (1950-1961) 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Alte indemnizatii 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Totalul prestatiillor care se acorda persoanei 8,0 6,6 7,8 6,1 7,4 7,5 9,4 9,0 7,6 7,8 10,8 10,5

Alocatia de stat pentru copii 5,8 5,1 5,2 4,8 5,0 5,3 5,7 4,7 5,1 5,2 9,5 8,4

Alocatia de plasament familial 0,3 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,1 0,1 0,1 0,0

Indemnizatie pentru cresterea copilului 1,8 1,2 2,0 1,3 2,4 2,2 3,7 3,8 2,3 2,5 1,2 0,7

Stimulent pentru cresterea copilului 0,1 0,2 0,4 0,0 0,0 0,1 0,0 0,5 0,2 0,1 0,0 1,3

Indemnizatie pt. pensia minima garantata 0,1 0,0 0,2 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,1 0,0 0,0 0,1

Totalul prestatiilor acordate familiilor (gosp.) 2,3 2,3 2,1 2,5 0,4 1,0 1,7 0,0 1,4 1,4 10,6 1,2

Alocatia de sustinere a familiei (ASF) 0,7 0,3 0,2 0,5 0,1 0,2 0,2 0,0 0,3 0,3 1,3 0,0

Ajutorul social (VMG) 1,4 1,4 1,6 1,8 0,2 0,8 1,2 0,0 0,9 0,8 8,6 1,1

Ajutor incalzire lemne, carbuni, prod. petroliere 0,1 0,1 0,2 0,1 0,0 0,0 0,1 0,0 0,1 0,1 0,5 0,0

Ajutoare incalzire gaze naturale 0,0 0,1 0,0 0,1 0,0 0,1 0,2 0,0 0,1 0,1 0,2 0,0

Ajutoare incalzire energie termica 0,1 0,4 0,0 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0 0,1 0,0 0,1 0,0

Totalitatea prest. pentru pers. cu handicap 2,0 2,1 2,6 1,1 0,7 2,1 1,3 0,8 1,6 1,4 3,2 3,0

Ajutoare pentru persoane cu handicap 0,3 0,4 0,3 0,1 0,2 0,3 0,4 0,0 0,3 0,3 0,7 0,0

Indemn. pt. pers. cu handicap grav sau accentuat 1,6 1,5 2,3 1,0 0,5 1,7 0,8 0,7 1,4 1,0 2,4 2,5

Ajutoare crestere copil cu handicap 0,0 0,1 0,0 0,0 0,0 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0 0,1 0,5

Tabel 3: Valoarea medie a transferurilor, per capita

Toate gospodăriile

Naţionalitatea Regiune de dezvoltare

9

Page 13: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Nord-Est Sud-Est Sud Sud-Vest Vest Nord-Vest Centru Bucureşti Română Maghiară Rroma Alta

Tabel 3: Valoarea medie a transferurilor, per capita

Toate gospodăriile

Naţionalitatea Regiune de dezvoltare

Toate formele de prot. soc. pt. pers. care urmeaza o forma de

scolarizare1,7 1,3 1,3 1,0 1,0 1,0 1,3 1,2 1,2 1,3 2,0 1,7

Burse 0,2 0,1 0,2 0,1 0,2 0,2 0,2 0,2 0,2 0,4 0,0 0,2

Bani de liceu 0,3 0,1 0,0 0,2 0,0 0,0 0,2 0,0 0,1 0,1 0,3 0,0

Programul national "Cornul si Laptele" 1,0 0,9 0,9 0,6 0,8 0,8 0,8 0,6 0,8 0,8 1,3 1,3

Manuale/rechizite 0,1 0,2 0,1 0,1 0,0 0,1 0,1 0,4 0,1 0,1 0,5 0,1

Totalitatea ajut. financiare acordate de la buget 0,5 0,2 0,1 0,1 0,0 0,3 0,2 0,0 0,2 0,2 0,2 0,0

Ajutoare financiare 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Ajutor de inmormintare (buget de stat) 0,0 0,0 0,0 0,1 0,0 0,3 0,0 0,0 0,0 0,1 0,0 0,0

Alte aj. acordate de primarii 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Alte ajutoare sociale 0,5 0,2 0,1 0,0 0,0 0,0 0,1 0,0 0,1 0,1 0,2 0,0

Beneficii ocazionale in bani si natura (indv.) 2,1 2,3 2,2 2,3 2,2 2,8 1,7 5,0 2,5 2,5 2,2 3,5

Alimente, altele decât cornul si laptele (indv.) 0,1 0,0 0,2 0,0 0,0 0,1 0,0 0,1 0,1 0,2 0,0 0,0

Beneficii ocazionale (indv.) 0,0 0,1 0,1 0,2 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 1,1 0,0

Încalzire (indv.) 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Chirie gratuita (indv.) 0,3 0,5 0,5 0,1 0,9 0,2 0,2 0,1 0,4 0,2 0,2 2,5

Medicamente (gratuite/compensate) (indv.) 1,5 1,4 1,0 1,8 1,1 1,6 1,4 3,4 1,7 1,4 0,6 0,8

Facilitati legate de transport (indv.) 0,0 0,3 0,1 0,0 0,0 0,9 0,2 1,5 0,3 0,7 0,2 0,1

Tratament (indv.) 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Masa la cantina de ajutor social (indv.) 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Ajutor in gospodarie (indv.) 0,0 0,0 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Reduceri de impozit (indv.) 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Abonamente gratuite la telefon si radio-tv. (indv.) 0,0 0,0 0,2 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0 0,1 0,0 0,0 0,0

10

Page 14: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Total D1 D2 D3 D4 D5 D6 D7 D8 D9 D10 P NPMediul

urban

Mediul

rural

Protecţia socială (în sens larg) 134,4 58,5 82,8 104,7 112,2 136,9 145,5 162,5 173,9 185,3 215,6 53,0 137,9 157,3 109,8

Protecţia socială (în sens restrâns) 132,5 58,2 82,2 103,5 111,1 134,6 144,5 161,2 171,2 182,3 212,3 52,9 135,9 154,8 108,9

Asigurările sociale 218,1 94,6 130,3 158,4 181,8 197,9 225,5 239,5 276,7 313,0 405,2 83,2 221,9 263,5 171,6

Pensii 218,1 94,6 130,3 158,4 181,8 197,9 225,5 239,5 276,7 313,0 405,2 83,2 221,9 263,5 171,6

Pensie de asigurari sociale pentru limita de vârsta 253,9 105,0 149,9 171,3 200,9 214,9 245,0 263,9 303,0 343,1 444,1 92,0 256,1 296,0 194,6

Pensie anticipata 159,9 86,2 154,8 128,3 142,0 166,4 129,4 162,0 180,8 207,2 269,0 94,5 160,9 174,0 138,2

Pensie anticipata partial 163,5 119,8 NC 227,7 100,8 234,3 178,5 172,4 146,8 173,0 230,0 NC 163,5 163,7 162,2

Pensie de asigurari sociale pt. pierderea capacitatii de

munca108,8 79,7 81,0 88,7 99,5 108,8 128,0 117,9 133,2 149,6 171,7 65,8 110,0 120,4 96,7

Pensie de invaliditate pt. limita de virsta 120,0 86,4 87,9 85,0 102,7 113,6 138,5 136,6 156,9 135,3 153,8 88,9 120,4 123,5 112,8

Pensie de invaliditate pt. agricultori 87,9 43,2 141,2 184,5 97,4 290,0 NC NC NC 119,7 NC NC 87,9 152,7 80,8

Pensie de asigurari sociale de urmas 73,5 55,0 70,3 92,9 96,7 63,7 83,6 81,0 55,7 81,2 117,2 NC 73,5 79,1 66,0

Pensie de urmas pt. limita de varsta 110,6 65,9 77,8 118,2 101,4 109,4 117,7 124,4 148,7 167,9 189,8 54,4 113,8 112,2 109,6

Pensie de urmas pt. agricultori 52,9 43,6 19,4 35,9 151,1 74,5 96,3 67,4 87,4 154,0 92,3 37,2 54,8 56,8 52,5

Pensie de asigurari sociale pt. agricultori 91,4 68,1 85,6 96,3 109,4 93,0 99,1 94,3 102,9 95,5 105,6 71,7 92,8 70,6 93,2

Pensie I.O.V.R. (inclusiv de urmas) 74,4 47,3 NC NC 39,5 NC 186,2 67,1 67,1 222,5 NC NC 74,4 NC 74,4

Programele ce vizează piaţa muncii 71,3 49,3 63,8 84,4 60,8 57,5 70,4 79,6 79,8 84,3 143,3 66,2 71,5 74,7 64,5

Concedii medicale 197,5 NC NC NC NC NC 90,0 93,5 265,1 NC 495,8 NC 197,5 197,5 NC

Totalitatea platilor pentru someri 69,7 49,3 63,8 84,4 60,8 57,5 69,4 79,4 77,5 84,3 99,5 66,2 69,8 72,3 64,5

Indemnizatii de somaj 69,1 49,3 63,8 84,4 60,8 57,5 69,4 78,8 72,6 84,3 99,5 66,2 69,2 71,5 64,3

Plati compensatorii 78,4 NC NC NC NC NC NC 137,9 73,9 NC NC NC 78,4 73,9 137,9

Asistenţa socială (în sens larg) 26,0 26,4 23,8 23,2 22,3 23,2 22,4 26,1 28,3 30,3 37,1 27,3 26,0 27,4 24,5

Asistenţa socială (în sens restrâns) 23,9 26,0 23,0 22,1 21,5 21,1 20,9 24,1 25,4 26,2 31,0 27,2 23,7 24,2 23,6

Total indemnizatii reparatorii (platite CNPAS) 68,0 55,0 63,7 73,1 64,3 41,6 90,1 57,5 68,1 73,2 142,3 63,6 68,4 74,5 65,0

Indemnizatii pt. veterani si vaduve de razboi 43,9 34,2 54,0 42,2 63,8 31,9 59,7 42,6 33,5 44,9 81,3 32,4 44,1 46,1 42,8

Indemnizatii pt. persoane persecutate din motive politice 104,9 73,0 133,0 115,5 156,6 79,9 160,4 87,4 88,7 86,9 164,5 69,5 113,3 94,6 111,9

Indemnizatii pt. persoane persecutate din motive etnice 45,1 50,1 24,7 74,4 18,9 NC 102,1 138,2 65,9 66,1 63,3 NC 45,1 74,2 35,8

Indemnizatii pentru persoane cu stagiul militar la DGSM

(1950-1961)32,8 NC NC NC 49,4 18,0 NC 39,7 39,5 22,3 NC NC 32,8 39,5 32,1

Alte indemnizatii 156,4 NC NC NC NC NC 156,4 NC NC NC NC NC 156,4 NC 156,4

Totalul prestatiillor care se acorda persoanei 15,5 11,4 12,2 12,6 14,3 14,4 14,0 18,4 19,4 20,7 24,1 10,8 15,8 18,1 12,9

Alocatia de stat pentru copii 10,5 10,9 11,3 10,3 10,4 9,7 9,5 10,3 10,9 10,5 11,1 10,8 10,5 10,7 10,3

Alocatia de plasament familial 18,8 9,6 16,6 13,4 19,2 67,4 13,5 12,0 23,2 12,0 22,3 NC 18,8 19,7 18,2

Indemnizatie pentru cresterea copilului 94,8 55,3 60,3 71,4 83,0 76,4 85,6 83,2 91,7 120,2 154,8 NC 94,8 102,0 76,7

Stimulent pentru cresterea copilului 59,1 NC NC NC NC 33,5 41,2 64,6 61,8 35,4 74,3 NC 59,1 64,5 48,3

Indemnizatie pt. pensia minima garantata 21,7 21,9 23,4 32,6 26,5 10,0 24,8 12,6 15,9 44,6 6,9 20,6 21,8 25,4 21,4

Totalul prestatiilor acordate familiilor (gosp.) 25,5 30,7 22,4 21,9 21,6 19,4 22,5 15,9 24,8 33,5 54,9 32,0 23,9 25,4 25,5

Alocatia de sustinere a familiei (ASF) 9,2 9,5 9,0 9,2 9,6 8,8 8,1 7,7 8,1 7,5 NC 9,7 9,1 9,2 9,2

Ajutorul social (VMG) 34,9 33,5 37,3 32,6 39,3 36,2 53,5 54,2 33,8 49,4 84,6 34,4 35,2 36,5 34,6

Ajutor incalzire lemne, carbuni, prod. petroliere 16,6 11,1 14,8 21,1 22,4 17,4 22,6 18,4 34,0 26,7 103,6 7,8 17,7 19,4 16,1

Ajutoare incalzire gaze naturale 16,0 7,9 13,5 19,6 13,0 19,8 16,6 12,7 23,6 23,2 128,4 NC 16,0 16,0 16,6

Ajutoare incalzire energie termica 25,0 NC 13,4 12,3 22,9 23,5 16,4 46,4 26,0 45,8 45,4 NC 25,0 25,0 NC

Totalitatea prest. pentru pers. cu handicap 50,6 39,4 40,5 62,2 45,6 55,7 66,5 55,2 63,3 42,2 63,8 32,1 51,6 51,8 49,6

Ajutoare pentru persoane cu handicap 41,5 30,3 47,0 39,3 45,3 38,7 53,0 41,7 61,4 57,4 27,9 37,1 41,8 45,1 39,1

Indemn. pt. pers. cu handicap grav sau accentuat 51,5 42,2 37,0 65,6 45,6 52,6 68,9 61,4 63,0 39,5 77,8 30,2 52,5 52,1 51,1

Ajutoare crestere copil cu handicap 22,9 NC 14,4 26,9 NC 43,3 NC 27,7 NC NC NC NC 22,9 19,5 30,2

Decile de consum pe adult echivalent Statutul sărăciei Mediul de rezidenţă

Tabel 4: Valoarea medie a transferurilor, per capita, doar pentru gospodăriile beneficiare de transferurile indicate (valorile transferurilor au fost deflatate la nivelul lunii decembrie 2002)

Beneficiarii direcţi şi indirecţi

11

Page 15: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Total D1 D2 D3 D4 D5 D6 D7 D8 D9 D10 P NPMediul

urban

Mediul

rural

Decile de consum pe adult echivalent Statutul sărăciei Mediul de rezidenţă

Tabel 4: Valoarea medie a transferurilor, per capita, doar pentru gospodăriile beneficiare de transferurile indicate (valorile transferurilor au fost deflatate la nivelul lunii decembrie 2002)

Beneficiarii direcţi şi indirecţi

Toate formele de prot. soc. pt. pers. care urmeaza o

forma de scolarizare4,8 4,6 4,4 5,5 4,1 4,2 4,3 5,2 4,6 5,1 6,1 3,7 4,8 4,8 4,7

Burse 35,8 19,5 17,3 25,0 22,9 39,2 34,6 54,1 42,6 35,7 60,6 23,3 35,8 45,7 28,0

Bani de liceu 19,3 16,8 21,7 20,1 18,6 23,6 20,0 23,4 NC NC NC 14,1 19,5 20,5 19,2

Programul national "Cornul si Laptele" 3,2 3,1 3,0 3,3 3,4 3,1 3,1 3,2 3,2 3,5 3,7 3,1 3,2 3,3 3,2

Manuale/rechizite 11,2 11,2 10,6 12,1 7,4 10,1 10,8 10,9 11,8 15,4 14,0 6,9 11,4 13,4 9,2

Totalitatea ajut. financiare acordate de la buget 54,7 13,8 40,9 57,8 51,0 29,2 39,1 41,9 54,0 37,9 124,7 11,2 55,8 57,8 52,8

Ajutoare financiare 86,2 NC 78,1 NC NC NC NC NC NC 135,9 NC NC 86,2 61,6 88,8

Ajutor de inmormintare (buget de stat) 450,7 NC NC 793,3 NC NC NC NC NC NC 434,5 NC 450,7 397,6 1.140,3

Alte aj. acordate de primarii 25,0 NC NC NC NC 25,0 NC NC NC NC NC NC 25,0 NC 25,0

Alte ajutoare sociale 40,0 13,8 27,2 33,9 51,0 29,9 39,1 41,9 54,0 34,1 57,9 11,2 40,7 29,9 46,2

Beneficii ocazionale in bani si natura (indv.) 24,6 15,9 14,8 16,3 14,7 22,2 18,4 22,3 26,5 34,4 39,5 14,9 24,7 26,8 18,4

Alimente, altele decât cornul si laptele (indv.) 59,4 NC 28,5 69,3 NC 93,8 49,3 29,7 79,6 29,4 54,5 NC 59,4 53,7 78,7

Beneficii ocazionale (indv.) 26,4 24,0 40,5 34,2 47,8 NC NC NC 47,1 13,6 13,5 NC 26,4 13,4 37,0

Încalzire (indv.) 51,1 NC NC NC NC NC NC NC 51,1 NC 51,1 NC 51,1 51,1 NC

Chirie gratuita (indv.) 44,6 32,1 17,8 20,9 26,7 32,8 50,4 53,6 49,9 73,9 83,1 18,1 46,9 66,5 17,9

Medicamente (gratuite/compensate) (indv.) 24,7 9,9 13,5 15,9 14,9 19,1 19,2 25,1 27,2 32,6 41,9 6,6 24,8 27,0 18,8

Facilitati legate de transport (indv.) 13,5 4,7 8,3 11,1 12,2 12,2 11,5 13,4 14,7 15,7 16,4 14,9 13,5 14,4 7,5

Tratament (indv.) 4,8 NC 0,9 1,2 NC 1,7 1,9 NC 6,4 2,5 153,2 NC 4,8 4,4 5,1

Masa la cantina de ajutor social (indv.) 35,0 22,3 NC 176,2 NC NC NC NC NC NC NC NC 35,0 35,0 NC

Ajutor in gospodarie (indv.) 63,2 74,3 NC 24,8 NC NC NC NC 65,7 NC 63,9 74,3 62,9 65,8 60,0

Reduceri de impozit (indv.) 3,0 0,8 1,3 NC 3,1 5,4 2,8 2,4 4,4 3,3 6,9 NC 3,0 3,8 2,1

Abonamente gratuite la telefon si radio-tv. (indv.) 4,4 3,2 3,2 3,6 3,8 5,1 3,7 3,7 5,0 5,7 5,5 2,2 4,4 4,4 5,0

Note:

Intrările tabelului sunt valorile medii ale transferurilor primite per capita. Sunt excluse gospodăriile care nu au primit transferul.

Medii in unităţi monetare locale.

Eşantion de gospodării cu transferuri per capita cu valori pozitive. Mediile sunt calculate pentru acest eşantion, utilizându-se pentru ponderare factorulul de expansiune la nivel de gospodărie înmulţit cu mărimea

gospodăriei.

Toţi membrii gospodăriilor cu cel puţin un beneficiar sunt număraţi ca beneficiari. Pentru fiecare astfel de gospodărie, valoarea per capita a transferului este estimată ca: (suma totală a transferurilor primite)/(mărimea

gospodăriei).

12

Page 16: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Nord-Est Sud-Est Sud Sud-Vest Vest Nord-Vest Centru Bucureşti Română Maghiară Rroma Alta

Protecţia socială (în sens larg) 119,0 131,8 130,8 127,8 138,7 130,7 139,1 169,6 137,2 137,4 53,9 76,5

Protecţia socială (în sens restrâns) 117,5 129,3 130,0 127,8 136,9 128,4 137,2 164,7 135,4 135,3 51,7 74,2

Asigurările sociale 230,4 217,4 199,2 186,2 206,9 208,7 240,1 265,4 219,1 228,6 109,3 151,6

Pensii 230,4 217,4 199,2 186,2 206,9 208,7 240,1 265,4 219,1 228,6 109,3 151,6

Pensie de asigurari sociale pentru limita de vârsta 269,6 268,9 223,2 229,2 229,4 244,9 270,8 293,4 253,4 278,5 126,6 255,4

Pensie anticipata 191,3 129,3 177,8 156,0 176,8 155,9 151,9 138,0 161,5 153,2 146,0 90,8

Pensie anticipata partial 196,1 128,8 134,4 219,9 165,8 104,4 158,1 160,1 164,2 116,7 NC NC

Pensie de asigurari sociale pt. pierderea capacitatii de

munca103,5 89,1 112,0 121,0 88,0 122,1 114,6 93,8 108,9 120,8 77,0 57,8

Pensie de invaliditate pt. limita de virsta 108,2 110,2 105,0 120,9 97,9 128,7 123,8 125,0 120,1 119,0 112,6 158,6

Pensie de invaliditate pt. agricultori 110,1 55,9 154,7 NC NC 130,0 290,0 NC 87,9 NC NC NC

Pensie de asigurari sociale de urmas 71,3 77,4 90,5 86,5 43,8 67,6 92,9 87,7 74,4 74,3 44,7 NC

Pensie de urmas pt. limita de varsta 135,4 112,5 106,2 96,7 96,0 102,3 125,5 126,8 111,0 111,2 70,6 141,2

Pensie de urmas pt. agricultori 96,3 35,3 70,4 53,5 195,5 132,9 169,4 NC 52,8 NC 55,8 89,2

Pensie de asigurari sociale pt. agricultori 112,4 91,0 89,8 74,6 88,7 91,8 98,0 101,8 91,2 101,5 74,4 82,1

Pensie I.O.V.R. (inclusiv de urmas) 133,1 59,3 60,2 59,9 NC NC NC NC 74,4 NC NC NC

Programele ce vizează piaţa muncii 78,6 65,7 75,0 59,7 70,2 69,3 69,5 83,3 71,6 64,9 95,7 54,2

Concedii medicale 338,9 138,3 265,1 NC NC 82,9 NC NC 197,5 NC NC NC

Totalitatea platilor pentru someri 70,5 65,2 73,1 59,7 70,2 68,6 69,5 83,3 69,8 64,9 95,7 54,2

Indemnizatii de somaj 70,5 64,7 73,1 59,7 70,2 68,6 69,5 77,1 69,2 64,9 95,7 54,2

Plati compensatorii NC 137,9 NC NC NC NC NC 73,9 78,4 NC NC NC

Asistenţa socială (în sens larg) 27,0 25,9 26,3 23,0 23,2 25,3 27,6 28,3 25,6 26,5 35,6 27,2

Asistenţa socială (în sens restrâns) 25,3 23,5 24,8 21,1 20,4 23,6 26,7 23,2 23,4 24,7 33,6 23,9

Total indemnizatii reparatorii (platite CNPAS) 51,7 71,6 38,1 65,4 53,0 88,9 89,6 106,4 65,9 108,4 173,3 64,5

Indemnizatii pt. veterani si vaduve de razboi 48,7 44,9 34,8 35,8 45,3 31,3 57,1 46,7 43,9 43,4 NC 44,0

Indemnizatii pt. persoane persecutate din motive politice 70,6 62,0 126,9 73,6 62,5 148,6 137,7 216,1 101,1 148,9 173,3 100,5

Indemnizatii pt. persoane persecutate din motive etnice 28,5 102,0 NC NC NC 29,3 39,0 NC 45,6 26,7 NC NC

Indemnizatii pentru persoane cu stagiul militar la DGSM

(1950-1961)34,7 39,5 38,5 6,4 NC NC NC NC 32,8 NC NC NC

Alte indemnizatii NC NC NC NC NC 156,4 NC NC 156,4 NC NC NC

Totalul prestatiillor care se acorda persoanei 14,8 13,3 14,9 12,3 16,3 15,1 18,9 19,3 15,5 16,7 14,8 15,8

Alocatia de stat pentru copii 10,8 10,2 10,1 9,8 11,1 10,6 11,4 10,1 10,3 11,1 12,9 12,7

Alocatia de plasament familial 21,4 11,5 19,1 12,0 NC 11,9 23,7 NC 18,7 24,9 16,4 NC

Indemnizatie pentru cresterea copilului 93,4 101,4 85,0 72,6 91,6 87,1 97,7 119,4 95,8 84,4 85,1 107,7

Stimulent pentru cresterea copilului 82,6 61,7 52,3 NC NC 27,5 NC 74,0 58,9 61,8 NC 61,6

Indemnizatie pt. pensia minima garantata 15,9 23,5 26,5 18,8 NC 15,3 82,4 NC 21,5 19,3 NC 54,5

Totalul prestatiilor acordate familiilor (gosp.) 21,9 33,2 28,2 25,2 23,3 21,5 25,0 12,0 24,3 25,2 32,2 33,2

Alocatia de sustinere a familiei (ASF) 9,8 9,9 8,8 8,0 12,0 7,1 10,1 NC 9,0 10,0 9,5 7,2

Ajutorul social (VMG) 38,3 37,0 34,6 31,2 28,2 36,4 33,8 37,1 35,0 36,6 34,4 36,7

Ajutor incalzire lemne, carbuni, prod. petroliere 14,3 31,7 23,3 15,7 NC 10,0 9,5 NC 16,8 10,0 24,4 NC

Ajutoare incalzire gaze naturale 6,0 21,3 22,8 32,2 27,3 13,9 12,9 8,6 17,1 12,0 11,9 11,6

Ajutoare incalzire energie termica 16,0 40,3 11,8 20,6 31,0 17,1 26,4 5,0 24,9 26,6 26,8 19,2

Totalitatea prest. pentru pers. cu handicap 51,4 53,6 53,2 43,0 52,8 47,3 50,9 48,9 52,0 42,4 48,2 28,4

Ajutoare pentru persoane cu handicap 45,3 39,7 32,4 56,5 47,9 34,7 54,7 34,5 41,8 36,0 45,8 51,9

Indemn. pt. pers. cu handicap grav sau accentuat 52,0 58,0 57,3 42,7 49,4 46,7 45,7 50,0 53,2 45,2 47,0 23,7

Ajutoare crestere copil cu handicap 34,8 37,4 NC 18,6 6,7 44,6 NC NC 34,7 NC 55,4 6,7

Regiune de dezvoltare Naţionalitatea

Tabel 4: Valoarea medie a transferurilor, per capita, doar pentru gospodăriile beneficiare de transferurile indicate (valorile transferurilor au fost deflatate la nivelul lunii decembrie 2002)

Beneficiarii direcţi şi indirecţi

13

Page 17: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Nord-Est Sud-Est Sud Sud-Vest Vest Nord-Vest Centru Bucureşti Română Maghiară Rroma Alta

Regiune de dezvoltare Naţionalitatea

Tabel 4: Valoarea medie a transferurilor, per capita, doar pentru gospodăriile beneficiare de transferurile indicate (valorile transferurilor au fost deflatate la nivelul lunii decembrie 2002)

Beneficiarii direcţi şi indirecţi

Toate formele de prot. soc. pt. pers. care urmeaza o

forma de scolarizare5,1 4,3 4,4 4,3 4,9 4,0 5,0 6,9 4,7 5,4 5,2 4,2

Burse 37,1 37,6 41,2 19,2 32,6 33,1 33,2 47,2 35,8 33,7 NC 143,2

Bani de liceu 17,5 19,1 18,9 23,4 NC NC 21,0 NC 19,6 26,8 15,0 17,8

Programul national "Cornul si Laptele" 3,3 3,0 3,0 2,9 4,2 3,1 3,3 4,0 3,2 3,3 3,4 3,3

Manuale/rechizite 7,0 8,7 18,7 5,6 NC 15,6 9,6 18,9 10,9 8,6 18,7 9,9

Totalitatea ajut. financiare acordate de la buget 41,8 30,3 51,2 1.140,3 NC 295,9 54,8 12,4 54,2 79,1 40,6 NC

Ajutoare financiare NC NC NC NC NC 61,6 88,8 NC 86,2 NC NC NC

Ajutor de inmormintare (buget de stat) NC NC NC 1.140,3 NC 397,6 NC NC 434,5 793,3 NC NC

Alte aj. acordate de primarii NC NC NC NC NC NC NC 25,0 25,0 NC NC NC

Alte ajutoare sociale 41,8 30,3 51,2 NC NC 17,2 41,0 NC 39,0 57,1 40,6 NC

Beneficii ocazionale in bani si natura (indv.) 23,5 33,6 17,2 21,4 30,0 21,6 19,4 36,7 24,5 21,8 31,5 64,2

Alimente, altele decât cornul si laptele (indv.) 99,0 69,3 44,9 49,3 NC 69,9 NC 61,0 57,3 69,9 NC NC

Beneficii ocazionale (indv.) 13,3 67,5 13,5 47,9 NC NC NC NC 14,9 NC 53,7 NC

Încalzire (indv.) NC NC NC NC 51,1 NC NC NC 51,1 NC NC NC

Chirie gratuita (indv.) 25,1 48,4 33,7 100,3 151,1 43,4 33,3 112,2 44,7 18,3 31,1 133,0

Medicamente (gratuite/compensate) (indv.) 26,7 31,5 18,4 26,2 18,6 18,0 19,6 38,7 25,1 20,3 18,3 31,9

Facilitati legate de transport (indv.) 5,1 14,9 9,3 6,9 8,4 14,8 8,7 15,1 13,6 12,9 13,5 10,6

Tratament (indv.) NC NC 1,1 198,1 NC 40,6 NC NC 7,2 2,5 1,0 NC

Masa la cantina de ajutor social (indv.) NC NC 35,0 NC NC NC NC NC 35,0 NC NC NC

Ajutor in gospodarie (indv.) NC NC 63,2 NC NC NC NC NC 63,2 NC NC NC

Reduceri de impozit (indv.) 2,1 NC 3,3 84,0 NC NC NC NC 2,6 NC 84,0 NC

Abonamente gratuite la telefon si radio-tv. (indv.) 4,3 6,2 4,5 3,8 11,1 19,3 10,5 9,9 4,4 6,5 3,8 NC

14

Page 18: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Total D1 D2 D3 D4 D5 D6 D7 D8 D9 D10 P NPMediul

urban

Mediul

rural

Protecţia socială (in sens larg) 271,8 118,3 167,5 211,7 226,8 276,8 294,3 328,7 351,8 374,9 436,2 107,1 278,9 318,2 222,2

Protecţia socială (in sens restrins) 268,0 117,6 166,3 209,3 224,7 272,3 292,3 326,0 346,3 368,7 429,5 106,9 275,0 313,2 220,3

Asigurările sociale 441,2 191,2 263,6 320,3 367,6 400,4 456,0 484,3 559,8 633,0 819,8 168,2 448,9 533,0 347,1

Pensii 441,2 191,2 263,6 320,3 367,6 400,4 456,0 484,3 559,8 633,0 819,8 168,2 448,9 533,0 347,1

Pensie de asigurari sociale pentru limita de vârsta 513,6 212,3 303,1 346,5 406,2 434,6 495,4 533,8 612,8 694,1 898,5 186,0 517,9 598,7 393,6

Pensie anticipata 323,4 174,3 313,0 259,3 287,1 336,9 261,7 327,9 365,6 419,2 544,2 191,1 325,4 352,0 279,6

Pensie anticipata partial 330,9 242,4 NC 461,2 203,9 473,6 360,9 349,0 297,3 350,2 464,8 NC 330,9 331,3 328,1

Pensie de asigurari sociale pt. pierderea capacitatii de

munca220,0 161,1 163,9 179,4 201,1 220,1 258,8 238,6 269,5 302,6 347,2 133,1 222,4 243,5 195,5

Pensie de invaliditate pt. limita de virsta 242,7 174,9 177,8 171,8 207,6 229,8 280,2 276,3 317,2 273,6 311,0 180,0 243,5 249,8 228,0

Pensie de invaliditate pt. agricultori 177,9 87,5 285,8 372,4 197,4 585,0 NC NC NC 243,0 NC NC 177,9 308,6 163,5

Pensie de asigurari sociale de urmas 148,6 111,3 141,9 188,0 195,6 128,8 169,3 163,8 112,8 164,0 237,2 NC 148,6 160,0 133,6

Pensie de urmas pt. limita de varsta 223,6 133,0 157,3 239,0 205,1 221,3 238,1 251,6 300,8 339,5 383,9 109,8 230,2 226,9 221,6

Pensie de urmas pt. agricultori 107,0 88,1 39,2 72,7 304,9 150,5 195,1 136,1 176,7 311,2 186,3 75,1 110,8 114,7 106,2

Pensie de asigurari sociale pt. agricultori 185,0 137,6 173,2 194,8 221,2 188,2 200,6 190,8 208,2 193,1 213,5 145,0 187,8 142,7 188,4

Pensie I.O.V.R. (inclusiv de urmas) 150,4 96,0 NC NC 79,8 NC 376,0 135,5 135,7 449,0 NC NC 150,4 NC 150,4

Programele ce vizează piaţa muncii 144,3 100,0 129,0 170,6 123,0 116,3 142,4 161,1 161,5 170,3 289,5 134,2 144,5 151,1 130,4

Concedii medicale 398,9 NC NC NC NC NC 181,8 189,1 538,0 NC 1.000,0 NC 398,9 398,9 NC

Totalitatea platilor pentru someri 140,9 100,0 129,0 170,6 123,0 116,3 140,3 160,7 156,9 170,3 201,3 134,2 141,1 146,1 130,4

Indemnizatii de somaj 139,7 100,0 129,0 170,6 123,0 116,3 140,3 159,4 146,9 170,3 201,3 134,2 139,9 144,6 129,9

Plati compensatorii 159,1 NC NC NC NC NC NC 280,0 150,0 NC NC NC 159,1 150,0 280,0

Asistenţa socială (in sena larg ) 52,6 53,3 48,2 47,0 45,1 47,0 45,3 52,8 57,3 61,3 75,1 55,3 52,5 55,5 49,5

Asistenţa socială (in sens restrins) 48,4 52,5 46,6 44,7 43,6 42,7 42,2 48,8 51,3 53,0 62,7 55,0 48,0 48,9 47,8

Total indemnizatii (platite CNPAS) 137,7 111,0 129,0 147,9 130,1 84,1 182,4 116,3 137,9 148,4 287,9 128,5 138,4 150,8 131,4

Indemnizatii pt. veterani si vaduve de razboi 88,7 69,1 109,3 85,3 129,0 64,5 120,8 86,2 67,7 90,9 164,4 65,5 89,2 93,4 86,5

Indemnizatii pt. persoane persecutate din motive politice 212,3 147,5 269,3 233,7 316,7 161,5 324,7 176,5 179,5 176,1 332,8 140,4 229,2 191,5 226,4

Indemnizatii pt. persoane persecutate din motive etnice 91,2 101,0 50,0 150,0 38,3 NC 206,5 279,2 133,3 133,8 128,0 NC 91,2 150,2 72,4

Indemnizatii pentru persoane cu stagiul militar la DGSM

(1950-1961)66,4 NC NC NC 100,0 36,5 NC 80,0 80,0 45,1 NC NC 66,4 80,0 65,1

Alte indemnizatii 316,5 NC NC NC NC NC 316,5 NC NC NC NC NC 316,5 NC 316,5

Totalul prestatiillor care se acorda persoanei 31,4 23,1 24,7 25,4 28,9 29,2 28,2 37,2 39,2 41,9 48,8 21,9 31,9 36,5 26,0

Alocatia de stat pentru copii 21,2 22,0 22,9 20,9 21,0 19,7 19,2 20,9 22,0 21,2 22,5 21,8 21,2 21,6 20,9

Alocatia de plasament familial 38,1 19,4 33,5 27,1 38,8 136,0 27,4 24,3 46,9 24,3 45,2 NC 38,1 39,9 36,8

Indemnizatie pentru cresterea copilului 191,7 111,9 121,9 144,3 167,9 154,4 173,1 168,2 185,6 243,0 313,2 NC 191,7 206,2 155,1

Stimulent pentru cresterea copilului 119,6 NC NC NC NC 67,8 83,3 130,7 125,0 71,4 150,3 NC 119,6 130,4 97,8

Indemnizatie pt. pensia minima garantata 43,9 44,2 47,4 66,0 53,7 20,1 50,1 25,6 32,3 90,3 14,0 41,7 44,0 51,4 43,2

Totalul prestatiilor acordate familiilor (gosp.) 51,5 62,1 45,2 44,3 43,7 39,2 45,5 32,2 50,2 67,8 111,1 64,7 48,4 51,4 51,5

Alocatia de sustinere a familiei (ASF) 18,5 19,3 18,2 18,6 19,5 17,9 16,5 15,6 16,4 15,2 NC 19,7 18,3 18,5 18,5

Ajutorul social (VMG) 70,7 67,8 75,3 66,0 79,5 73,3 108,2 109,6 68,4 99,9 171,1 69,6 71,2 73,9 70,1

Ajutor incalzire lemne, carbuni, prod. petroliere 33,6 22,3 29,8 42,7 45,3 35,1 45,8 37,2 68,7 54,0 209,2 15,7 35,8 39,2 32,5

Ajutoare incalzire gaze naturale 32,4 16,0 27,4 39,7 26,4 39,9 33,5 25,7 47,8 46,8 260,0 NC 32,4 32,3 33,5

Ajutoare incalzire energie termica 50,5 NC 27,0 25,0 46,2 47,4 33,1 93,8 52,6 92,6 91,9 NC 50,5 50,5 NC

Tabel 44: Valoarea medie a transferurilor, per capita, doar pentru gospodăriile beneficiare de transferurile indicate (valorile transferurilor nu au fost deflatate)

Beneficiarii direcţi şi indirecţi

Decile de consum pe adult echivalent Statutul sărăciei Mediul de rezidenţă

15

Page 19: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Total D1 D2 D3 D4 D5 D6 D7 D8 D9 D10 P NPMediul

urban

Mediul

rural

Tabel 44: Valoarea medie a transferurilor, per capita, doar pentru gospodăriile beneficiare de transferurile indicate (valorile transferurilor nu au fost deflatate)

Beneficiarii direcţi şi indirecţi

Decile de consum pe adult echivalent Statutul sărăciei Mediul de rezidenţă

Totalitatea prest. pentru persoanele cu handicap (indv.) 102,4 79,6 82,0 125,7 92,1 112,6 134,5 111,7 128,2 85,3 129,1 64,9 104,2 104,8 100,4

Ajutoare pentru persoane cu handicap 84,0 61,3 94,9 79,5 91,6 78,3 107,2 84,2 124,4 116,3 56,5 74,9 84,6 91,2 79,0

Indemn. pt. pers. cu handicap grav sau accentuat 104,2 85,3 74,9 132,6 92,3 106,3 139,4 124,2 127,4 79,9 157,4 61,1 106,1 105,4 103,2

Ajutoare crestere copil cu handicap 46,5 NC 29,3 54,4 NC 87,7 NC 56,0 NC NC NC NC 46,5 39,5 61,0

Toate formele de prot. soc. pt. pers. care urmeaza o

forma de scolarizare9,6 9,3 9,0 11,1 8,3 8,5 8,7 10,6 9,4 10,3 12,4 7,4 9,8 9,8 9,5

Burse 72,4 39,5 35,0 50,6 46,3 79,3 70,0 109,6 86,2 72,2 122,6 47,3 72,5 92,4 56,7

Bani de liceu 39,1 34,0 44,0 40,6 37,5 47,8 40,5 47,4 NC NC NC 28,4 39,6 41,6 38,8

Programul national "Cornul si Laptele" 6,6 6,3 6,2 6,7 6,9 6,3 6,4 6,5 6,5 7,1 7,5 6,2 6,6 6,7 6,4

Manuale/rechizite 22,6 22,7 21,5 24,5 15,0 20,5 21,8 21,9 23,9 31,0 28,3 14,0 23,0 27,0 18,5

Totalitatea ajutoarelor financiare acordate de la buget

(indv.)110,8 27,9 82,8 116,9 103,3 58,9 79,2 84,6 109,3 76,7 252,7 22,6 112,9 117,2 106,8

Ajutoare financiare 174,3 NC 158,0 NC NC NC NC NC NC 275,3 NC NC 174,3 125,0 179,6

Ajutor de inmormintare (buget de stat) 913,2 NC NC 1.600,0 NC NC NC NC NC NC 880,8 NC 913,2 806,4 2.300,0

Alte aj. acordate de primarii 25,0 NC NC NC NC 25,0 NC NC NC NC NC NC 25,0 NC 25,0

Alte ajutoare sociale 80,9 27,9 55,1 68,6 103,3 60,3 79,2 84,6 109,3 69,0 117,2 22,6 82,4 60,5 93,5

Beneficii ocazionale in bani si natura (indv.) 49,7 32,1 29,9 33,0 29,6 44,8 37,3 45,1 53,6 69,6 79,9 30,1 49,9 54,2 37,3

Alimente, altele decât cornul si laptele (indv.) 120,0 NC 57,5 140,0 NC 189,4 100,0 60,0 160,9 59,6 110,3 NC 120,0 108,6 158,9

Beneficii ocazionale (indv.) 53,3 48,4 81,8 69,0 96,4 NC NC NC 95,0 27,4 27,3 NC 53,3 27,0 74,7

Încalzire (indv.) 103,5 NC NC NC NC NC NC NC 103,5 NC 103,5 NC 103,5 103,5 NC

Chirie gratuita (indv.) 90,1 65,0 35,9 42,4 53,9 66,3 101,8 108,4 100,8 149,5 168,2 36,7 94,8 134,4 36,2

Medicamente (gratuite/compensate) (indv.) 50,0 20,1 27,3 32,2 30,1 38,7 38,9 50,8 55,1 65,9 84,8 13,3 50,2 54,7 38,1

Facilitati legate de transport (indv.) 27,3 9,4 16,7 22,3 24,7 24,7 23,3 27,0 29,7 31,8 33,2 30,0 27,3 29,1 15,1

Tratament (indv.) 9,7 NC 1,7 2,5 NC 3,5 3,9 NC 13,0 5,0 310,0 NC 9,7 8,9 10,4

Masa la cantina de ajutor social (indv.) 70,7 45,0 NC 356,2 NC NC NC NC NC NC NC NC 70,7 70,7 NC

Ajutor in gospodarie (indv.) 128,0 150,0 NC 50,0 NC NC NC NC 133,3 NC 129,4 150,0 127,3 133,3 121,4

Reduceri de impozit (indv.) 6,2 1,6 2,7 NC 6,3 11,0 5,7 4,9 9,0 6,7 13,9 NC 6,2 7,7 4,3

Abonamente gratuite la telefon si radio-tv. (indv.) 9,0 6,5 6,5 7,2 7,7 10,4 7,5 7,5 10,2 11,5 11,1 4,5 9,0 8,9 10,1

Note:

Intrările tabelului sunt valorile medii ale transferurilor primite per capita. Sunt excluse gospodăriile care nu au primit transferul.

Eşantion de gospodării cu transferuri per capita cu valori pozitive. Mediile sunt calculate pentru acest eşantion, utilizându-se pentru ponderare factorulul de expansiune la nivel de gospodărie înmulţit cu mărimea gospodăriei.

Toţi membrii gospodăriilor cu cel puţin un beneficiar sunt număraţi ca beneficiari. Pentru fiecare astfel de gospodărie, valoarea per capita a transferului este estimată ca: (suma totală a transferurilor primite)/(mărimea gospodăriei).

Medii in unităţi monetare locale.

16

Page 20: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Nord-Est Sud-Est Sud Sud-Vest Vest Nord-Vest Centru Bucureşti Română Maghiară Rroma Alta

Protecţia socială (in sens larg) 240,7 266,5 264,5 258,4 280,5 264,3 281,3 343,0 277,6 277,8 109,1 154,9

Protecţia socială (in sens restrins) 237,7 261,6 262,8 258,4 276,9 259,8 277,5 333,2 273,9 273,7 104,5 150,2

Asigurările sociale 466,0 439,8 403,0 376,6 418,5 422,1 485,6 536,9 443,1 462,5 221,0 306,7

Pensii 466,0 439,8 403,0 376,6 418,5 422,1 485,6 536,9 443,1 462,5 221,0 306,7

Pensie de asigurari sociale pentru limita de vârsta 545,4 543,9 451,4 463,6 463,9 495,3 547,8 593,5 512,4 563,4 255,8 516,6

Pensie anticipata 386,9 261,6 359,7 315,4 357,9 315,4 307,4 278,9 326,6 309,8 295,2 184,0

Pensie anticipata partial 397,0 260,7 272,0 444,4 335,6 211,1 319,1 324,0 332,2 235,9 NC NC

Pensie de asigurari sociale pt. pierderea capacitatii de

munca209,2 180,1 226,5 244,9 177,9 247,0 231,8 189,9 220,2 244,4 155,8 117,2

Pensie de invaliditate pt. limita de virsta 218,8 222,9 212,3 244,7 198,3 260,3 250,5 252,8 243,0 240,9 227,8 321,2

Pensie de invaliditate pt. agricultori 223,3 113,0 312,0 NC NC 262,9 585,0 NC 177,9 NC NC NC

Pensie de asigurari sociale de urmas 144,4 156,3 183,1 175,0 88,6 136,6 188,0 177,7 150,5 150,3 90,2 NC

Pensie de urmas pt. limita de varsta 273,7 227,5 214,8 195,5 194,3 206,9 253,8 256,6 224,4 224,8 143,0 285,4

Pensie de urmas pt. agricultori 194,9 71,3 142,6 107,9 394,8 268,6 342,0 NC 106,7 NC 113,0 180,0

Pensie de asigurari sociale pt. agricultori 227,4 184,1 181,6 150,8 179,6 185,6 198,2 206,1 184,5 205,2 150,3 165,9

Pensie I.O.V.R. (inclusiv de urmas) 268,5 120,0 121,6 121,3 NC NC NC NC 150,4 NC NC NC

Programele ce vizează piaţa muncii 158,9 132,8 151,9 120,8 141,9 140,3 140,4 168,5 144,8 131,3 193,4 109,7

Concedii medicale 683,8 280,0 538,0 NC NC 167,5 NC NC 398,9 NC NC NC

Totalitatea platilor pentru someri 142,4 131,9 147,9 120,8 141,9 138,8 140,4 168,5 141,2 131,3 193,4 109,7

Indemnizatii de somaj 142,4 130,7 147,9 120,8 141,9 138,8 140,4 156,0 139,9 131,3 193,4 109,7

Plati compensatorii NC 280,0 NC NC NC NC NC 150,0 159,1 NC NC NC

Asistenţa socială (in sena larg ) 54,5 52,3 53,2 46,5 47,0 51,2 55,7 57,3 51,8 53,7 72,0 55,1

Asistenţa socială (in sens restrins) 51,3 47,4 50,2 42,8 41,3 47,7 54,1 46,9 47,4 49,9 67,9 48,3

Total indemnizatii (platite CNPAS) 104,5 145,0 77,0 132,4 107,1 179,9 181,3 215,3 133,4 219,2 350,0 130,4

Indemnizatii pt. veterani si vaduve de razboi 98,5 90,8 70,4 72,3 91,7 63,3 115,4 94,4 88,8 87,8 NC 89,1

Indemnizatii pt. persoane persecutate din motive politice 142,7 125,6 256,8 149,0 126,1 300,7 278,4 437,3 204,7 301,3 350,0 203,0

Indemnizatii pt. persoane persecutate din motive etnice 57,6 206,3 NC NC NC 59,3 78,9 NC 92,3 54,0 NC NC

Indemnizatii pentru persoane cu stagiul militar la

DGSM (1950-1961)70,2 80,0 78,0 13,0 NC NC NC NC 66,4 NC NC NC

Alte indemnizatii NC NC NC NC NC 316,5 NC NC 316,5 NC NC NC

Totalul prestatiillor care se acorda persoanei 29,9 26,8 30,2 24,9 33,0 30,6 38,2 39,1 31,3 33,9 29,8 32,0

Alocatia de stat pentru copii 21,8 20,7 20,4 19,7 22,5 21,4 23,1 20,5 20,9 22,5 26,1 25,7

Alocatia de plasament familial 43,3 23,2 38,6 24,3 NC 24,3 48,1 NC 37,8 50,5 33,1 NC

Indemnizatie pentru cresterea copilului 189,0 204,9 172,0 146,8 185,3 176,0 197,5 241,4 193,8 170,6 172,3 217,8

Stimulent pentru cresterea copilului 166,7 125,0 105,8 NC NC 55,6 NC 149,7 119,1 125,0 NC 125,0

Indemnizatie pt. pensia minima garantata 32,1 47,7 53,6 37,9 NC 30,8 166,9 NC 43,5 39,0 NC 110,0

Totalul prestatiilor acordate familiilor (gosp.) 44,3 67,1 57,1 51,0 47,0 43,5 50,6 24,2 49,1 50,9 65,2 67,3

Alocatia de sustinere a familiei (ASF) 19,8 20,0 17,8 16,2 24,3 14,3 20,4 NC 18,3 20,3 19,2 14,5

Ajutorul social (VMG) 77,3 74,9 69,9 63,1 56,9 73,8 68,4 75,0 70,7 74,1 69,6 74,4

Ajutor incalzire lemne, carbuni, prod. petroliere 28,8 64,1 47,0 31,7 NC 20,2 19,3 NC 33,9 20,2 49,2 NC

Ajutoare incalzire gaze naturale 12,2 43,1 46,1 65,0 55,2 28,1 26,0 17,5 34,6 24,4 24,2 23,3

Ajutoare incalzire energie termica 32,3 81,5 23,8 41,6 62,8 34,5 53,3 10,1 50,4 53,7 54,0 39,0

Regiune de dezvoltare Naţionalitatea

Tabel 44: Valoarea medie a transferurilor, per capita, doar pentru gospodăriile beneficiare de transferurile indicate (valorile transferurilor nu au fost deflatate)

Beneficiarii direcţi şi indirecţi

17

Page 21: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Nord-Est Sud-Est Sud Sud-Vest Vest Nord-Vest Centru Bucureşti Română Maghiară Rroma Alta

Regiune de dezvoltare Naţionalitatea

Tabel 44: Valoarea medie a transferurilor, per capita, doar pentru gospodăriile beneficiare de transferurile indicate (valorile transferurilor nu au fost deflatate)

Beneficiarii direcţi şi indirecţi

Totalitatea prest. pentru persoanele cu handicap

(indv.)103,9 108,5 107,5 87,0 107,0 95,6 102,9 99,0 105,2 85,8 97,5 57,5

Ajutoare pentru persoane cu handicap 91,7 80,4 65,5 114,5 96,8 70,1 110,7 69,5 84,6 72,7 92,5 105,0

Indemn. pt. pers. cu handicap grav sau accentuat 105,2 117,2 115,9 86,3 100,2 94,4 92,4 101,3 107,6 91,4 95,0 48,1

Ajutoare crestere copil cu handicap 70,3 75,9 NC 37,5 13,6 90,4 NC NC 70,3 NC 112,5 13,6

Toate formele de prot. soc. pt. pers. care urmeaza o

forma de scolarizare10,4 8,8 8,8 8,7 10,0 8,1 10,2 13,9 9,5 10,9 10,6 8,4

Burse 75,2 76,2 83,3 39,0 65,8 66,9 67,2 95,6 72,4 68,3 NC 290,0

Bani de liceu 35,4 38,6 38,3 47,3 NC NC 42,5 NC 39,6 54,2 30,3 36,0

Programul national "Cornul si Laptele" 6,6 6,0 6,1 5,8 8,5 6,2 6,6 8,1 6,5 6,7 6,8 6,7

Manuale/rechizite 14,1 17,5 37,9 11,3 NC 31,6 19,4 38,1 22,0 17,4 37,7 20,0

Totalitatea ajutoarelor financiare acordate de la buget

(indv.)84,5 61,3 103,7 2.300,0 NC 600,2 111,0 25,0 109,7 160,0 82,2 NC

Ajutoare financiare NC NC NC NC NC 125,0 179,6 NC 174,3 NC NC NC

Ajutor de inmormintare (buget de stat) NC NC NC 2.300,0 NC 806,4 NC NC 880,8 1.600,0 NC NC

Alte aj. acordate de primarii NC NC NC NC NC NC NC 25,0 25,0 NC NC NC

Alte ajutoare sociale 84,5 61,3 103,7 NC NC 35,0 83,2 NC 78,9 115,7 82,2 NC

Beneficii ocazionale in bani si natura (indv.) 47,6 67,9 34,8 43,3 60,7 43,6 39,3 74,2 49,5 44,2 63,6 129,9

Alimente, altele decât cornul si laptele (indv.) 200,0 140,0 90,9 100,0 NC 141,4 NC 123,3 115,8 141,4 NC NC

Beneficii ocazionale (indv.) 26,9 136,1 27,2 96,6 NC NC NC NC 30,0 NC 108,3 NC

Încalzire (indv.) NC NC NC NC 103,5 NC NC NC 103,5 NC NC NC

Chirie gratuita (indv.) 50,8 97,8 68,2 202,5 305,8 87,8 67,4 226,4 90,4 37,0 62,7 269,3

Medicamente (gratuite/compensate) (indv.) 54,1 63,8 37,3 53,0 37,6 36,3 39,7 78,2 50,8 41,1 37,1 64,5

Facilitati legate de transport (indv.) 10,4 30,2 18,8 13,9 17,0 30,0 17,5 30,5 27,5 26,1 27,3 21,5

Tratament (indv.) NC NC 2,2 400,0 NC 82,2 NC NC 14,6 5,0 2,0 NC

Masa la cantina de ajutor social (indv.) NC NC 70,7 NC NC NC NC NC 70,7 NC NC NC

Ajutor in gospodarie (indv.) NC NC 128,0 NC NC NC NC NC 128,0 NC NC NC

Reduceri de impozit (indv.) 4,3 NC 6,6 170,0 NC NC NC NC 5,3 NC 170,0 NC

Abonamente gratuite la telefon si radio-tv. (indv.) 8,8 12,5 9,1 7,6 22,3 38,9 21,2 20,1 8,9 13,3 7,7 NC

18

Page 22: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Total D1 D2 D3 D4 D5 D6 D7 D8 D9 D10 P NPMediul

urban

Mediul

rural

Protecţia socială (în sens larg) 82,6 90,5 87,5 87,8 85,8 85,5 84,8 82,0 79,2 76,9 66,1 88,8 82,4 79,2 86,6

Protecţia socială (în sens restrâns) 81,8 90,0 87,1 87,6 85,4 85,2 83,8 81,0 78,3 75,6 64,4 88,2 81,6 78,0 86,3

Asigurările sociale 43,2 34,3 42,1 47,9 44,9 51,2 48,3 49,1 43,7 39,9 30,5 31,0 43,7 40,6 46,3

Pensii 43,2 34,3 42,1 47,9 44,9 51,2 48,3 49,1 43,7 39,9 30,5 31,0 43,7 40,6 46,3

Pensie de asigurari sociale pentru limita de vârsta 27,6 13,7 20,0 27,3 26,2 34,0 33,0 34,1 32,2 30,7 24,8 9,5 28,3 30,0 24,8

Pensie anticipata 2,4 1,7 1,1 2,2 2,8 2,7 3,5 3,7 2,9 2,5 1,4 0,9 2,5 2,7 2,1

Pensie anticipata partial 0,1 0,0 0,0 0,0 0,2 0,0 0,1 0,2 0,2 0,2 0,1 0,0 0,1 0,2 0,0

Pensie de asigurari sociale pt. pierderea capacitatii de

munca4,1 3,0 5,4 5,6 6,7 4,3 4,2 4,7 3,4 2,5 1,7 2,9 4,2 3,9 4,4

Pensie de invaliditate pt. limita de virsta 2,9 1,5 3,3 3,5 2,6 3,5 3,1 3,5 2,9 3,4 2,1 1,0 3,0 3,7 2,1

Pensie de invaliditate pt. agricultori 0,0 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Pensie de asigurari sociale de urmas 0,5 0,4 0,4 0,4 0,2 1,2 0,7 0,6 0,7 0,4 0,1 0,0 0,5 0,5 0,5

Pensie de urmas pt. limita de varsta 3,2 3,3 4,7 3,3 4,1 4,6 3,7 3,6 2,7 1,3 0,8 4,6 3,2 2,2 4,4

Pensie de urmas pt. agricultori 0,1 0,2 0,4 0,4 0,0 0,2 0,1 0,0 0,0 0,0 0,1 0,4 0,1 0,0 0,3

Pensie de asigurari sociale pt. agricultori 8,7 15,1 13,8 14,3 10,1 9,8 8,7 6,3 4,1 3,2 1,5 14,9 8,4 1,2 17,4

Pensie I.O.V.R. (inclusiv de urmas) 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Programele ce vizează piaţa muncii 2,1 1,8 2,6 1,8 2,1 3,1 2,6 2,5 2,2 1,6 0,6 1,5 2,1 2,6 1,5

Concedii medicale 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,1 0,0 0,0 0,0 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0

Totalitatea platilor pentru someri 2,1 1,8 2,6 1,8 2,1 3,1 2,5 2,4 2,2 1,6 0,6 1,5 2,1 2,6 1,5

Indemnizatii de somaj 2,1 1,8 2,6 1,8 2,1 3,1 2,5 2,4 2,2 1,6 0,6 1,5 2,1 2,6 1,5

Plati compensatorii 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Asistenţa socială (în sens larg) 58,8 74,4 66,7 62,3 60,1 60,1 56,9 52,8 52,7 53,8 48,4 74,2 58,2 57,6 60,2

Asistenţa socială (în sens restrâns) 53,4 73,3 65,1 59,6 55,8 55,2 50,3 45,8 44,6 44,3 39,6 73,1 52,6 49,7 57,6

Total indemnizatii reparatorii (platite CNPAS) 0,4 0,6 0,3 0,2 0,5 0,7 0,3 0,4 0,4 0,5 0,3 0,9 0,4 0,3 0,6

Indemnizatii pt. veterani si vaduve de razboi 0,3 0,3 0,2 0,2 0,2 0,6 0,2 0,3 0,3 0,1 0,1 0,1 0,3 0,1 0,4

Indemnizatii pt. persoane persecutate din motive

politice0,1 0,3 0,1 0,1 0,1 0,1 0,1 0,1 0,2 0,3 0,2 0,7 0,1 0,1 0,2

Indemnizatii pt. persoane persecutate din motive etnice 0,0 0,0 0,0 0,0 0,2 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,1

Indemnizatii pentru persoane cu stagiul militar la

DGSM (1950-1961)0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Alte indemnizatii 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Totalul prestatiillor care se acorda persoanei 50,0 66,7 60,4 55,3 52,4 51,9 48,3 43,4 41,9 42,4 37,4 63,5 49,5 47,2 53,3

Alocatia de stat pentru copii 49,9 66,4 60,1 55,1 52,2 51,5 48,2 43,4 41,9 42,4 37,4 63,2 49,3 47,2 53,0

Alocatia de plasament familial 0,3 0,3 0,3 0,1 0,2 0,2 0,7 0,3 0,2 0,5 0,5 0,0 0,3 0,3 0,4

Indemnizatie pentru cresterea copilului 2,4 0,5 0,8 1,6 2,3 2,8 2,3 3,9 3,5 3,5 2,5 0,0 2,5 3,2 1,5

Stimulent pentru cresterea copilului 0,3 0,0 0,0 0,0 0,0 0,5 0,1 0,3 0,5 0,2 1,1 0,0 0,3 0,3 0,2

Indemnizatie pt. pensia minima garantata 0,2 0,3 0,3 0,3 0,6 0,4 0,1 0,1 0,1 0,0 0,1 0,4 0,2 0,0 0,4

Totalul prestatiilor acordate familiilor (gosp.) 6,3 23,9 14,3 8,9 5,6 3,3 2,7 1,6 1,7 0,7 0,3 31,0 5,3 2,6 10,6

Alocatia de sustinere a familiei (ASF) 3,3 11,0 9,0 5,1 2,9 1,5 1,0 1,2 0,7 0,4 0,0 12,0 2,9 0,7 6,3

Ajutorul social (VMG) 3,1 18,2 5,7 3,6 1,6 0,7 0,5 0,1 0,6 0,2 0,0 25,1 2,2 0,9 5,7

Ajutor incalzire lemne, carbuni, prod. petroliere 0,4 1,5 1,2 0,6 0,5 0,3 0,3 0,0 0,1 0,0 0,0 1,3 0,4 0,1 0,8

Ajutoare incalzire gaze naturale 0,4 0,6 0,4 0,6 0,7 0,7 0,8 0,1 0,1 0,1 0,0 0,0 0,4 0,6 0,1

Ajutoare incalzire energie termica 0,3 0,0 0,3 0,6 0,4 0,3 0,5 0,2 0,4 0,2 0,3 0,0 0,3 0,6 0,0

Totalitatea prest. pentru pers. cu handicap 3,3 5,0 6,0 3,6 3,9 3,8 2,3 2,5 2,2 2,3 1,5 4,1 3,3 2,8 3,9

Ajutoare pentru persoane cu handicap 0,7 1,2 1,1 0,6 0,8 1,0 0,3 0,5 0,2 0,3 0,4 1,1 0,6 0,5 0,8

Indemn. pt. pers. cu handicap grav sau accentuat 2,7 3,9 4,9 3,0 3,1 3,1 2,0 1,8 2,0 1,9 1,0 3,0 2,6 2,3 3,1

Ajutoare crestere copil cu handicap 0,1 0,0 0,8 0,1 0,0 0,3 0,0 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0 0,1 0,2 0,1

Tabel 5: Gradul de acoperire

Beneficiarii direcţi şi indirecţi

Decile de consum pe adult echivalent Statutul sărăciei Mediul de rezidenţă

19

Page 23: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Total D1 D2 D3 D4 D5 D6 D7 D8 D9 D10 P NPMediul

urban

Mediul

rural

Tabel 5: Gradul de acoperire

Beneficiarii direcţi şi indirecţi

Decile de consum pe adult echivalent Statutul sărăciei Mediul de rezidenţă

Toate formele de prot. soc. pt. pers. care urmeaza o

forma de scolarizare26,2 37,5 36,5 32,3 27,0 25,1 24,6 20,6 21,3 20,0 16,7 32,4 25,9 21,9 31,1

Burse 0,5 0,2 0,3 1,5 0,1 0,5 0,3 0,5 0,5 0,5 0,6 0,1 0,5 0,4 0,6

Bani de liceu 0,6 2,1 1,2 1,2 0,3 0,2 0,3 0,2 0,0 0,0 0,0 0,6 0,5 0,1 1,1

Programul national "Cornul si Laptele" 25,2 36,9 35,2 31,0 26,3 24,7 23,5 19,9 20,4 18,8 15,5 31,9 25,0 21,0 30,2

Manuale/rechizite 1,3 1,6 2,2 1,1 1,6 0,4 1,4 1,3 1,1 1,2 0,7 1,4 1,2 1,1 1,4

Totalitatea ajut. financiare acordate de la buget 0,3 0,1 0,5 0,2 0,2 0,2 0,6 0,3 0,2 0,6 0,6 0,2 0,3 0,2 0,5

Ajutoare financiare 0,0 0,0 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Ajutor de inmormintare (buget de stat) 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0

Alte aj. acordate de primarii 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Alte ajutoare sociale 0,3 0,1 0,3 0,1 0,2 0,2 0,6 0,3 0,2 0,5 0,5 0,2 0,3 0,2 0,4

Beneficii ocazionale in bani si natura (indv.) 10,4 3,8 5,9 7,8 9,3 10,4 12,2 12,3 13,7 13,6 14,4 2,8 10,7 14,1 6,0

Alimente, altele decât cornul si laptele (indv.) 0,1 0,0 0,1 0,0 0,0 0,2 0,0 0,2 0,3 0,1 0,3 0,0 0,1 0,2 0,1

Beneficii ocazionale (indv.) 0,2 0,2 0,5 0,2 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0 0,3 0,5 0,0 0,2 0,1 0,2

Încalzire (indv.) 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Chirie gratuita (indv.) 0,8 0,9 0,6 0,9 0,5 1,3 0,6 0,6 0,7 1,0 0,8 1,7 0,8 0,8 0,8

Medicamente (gratuite/compensate) (indv.) 6,5 1,8 2,9 4,8 6,5 7,4 7,5 7,5 8,3 9,9 8,6 1,0 6,8 8,7 4,0

Facilitati legate de transport (indv.) 2,6 0,6 1,4 1,8 1,4 2,1 3,5 2,7 4,1 3,7 5,3 0,1 2,7 4,3 0,7

Tratament (indv.) 0,1 0,0 0,3 0,0 0,0 0,1 0,0 0,0 0,3 0,0 0,0 0,0 0,1 0,1 0,1

Masa la cantina de ajutor social (indv.) 0,0 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Ajutor in gospodarie (indv.) 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,2 0,0 0,0 0,0 0,0

Reduceri de impozit (indv.) 0,1 0,1 0,1 0,0 0,0 0,0 0,2 0,4 0,1 0,1 0,1 0,0 0,1 0,1 0,1

Abonamente gratuite la telefon si radio-tv. (indv.) 1,3 0,1 0,8 0,5 1,6 0,5 1,9 2,2 1,9 1,5 2,1 0,0 1,4 2,3 0,2

Note:

Acoperirea programului reprezintă proporţia populaţiei din fiecare grup ce primeşte transferul.

În mod specific, acoperirea este: (Numărul de indivizi din grup ce trăiesc în gospodării în care cel puţin un membru primeşte transferul)/(Numărul de indivizi din acel grup).

Acoperirea programului este calculată folosind ca factor de expansiune factorul de expansiune al gospodăriei înmulţit cu mărimea gospodăriei.

20

Page 24: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Nord-Est Sud-Est Sud Sud-Vest Vest Nord-Vest Centru Bucureşti Română Maghiară Rroma Alta

Protecţia socială (în sens larg) 84,7 82,8 86,3 84,7 78,6 82,2 82,3 76,6 82,3 84,0 89,9 87,1

Protecţia socială (în sens restrâns) 84,1 82,6 85,1 82,8 78,0 81,4 82,2 75,8 81,5 83,4 89,6 85,2

Asigurările sociale 35,8 42,7 47,9 50,1 45,7 43,5 40,4 42,3 44,0 43,3 17,1 30,2

Pensii 35,8 42,7 47,9 50,1 45,7 43,5 40,4 42,3 44,0 43,3 17,1 30,2

Pensie de asigurari sociale pentru limita de vârsta 22,0 26,0 29,4 26,8 33,0 25,7 28,1 33,1 28,5 25,4 7,1 11,4

Pensie anticipata 1,4 2,3 3,0 4,2 2,7 2,0 2,2 2,4 2,4 3,1 0,7 3,4

Pensie anticipata partial 0,3 0,3 0,0 0,1 0,1 0,0 0,0 0,0 0,1 0,0 0,0 0,0

Pensie de asigurari sociale pt. pierderea capacitatii de

munca2,4 1,8 8,0 3,5 5,2 3,5 6,9 1,6 4,0 6,7 1,7 8,7

Pensie de invaliditate pt. limita de virsta 2,4 3,2 0,7 2,7 0,7 6,1 1,3 6,6 3,0 3,4 2,1 0,6

Pensie de invaliditate pt. agricultori 0,0 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Pensie de asigurari sociale de urmas 0,6 0,5 0,5 0,0 1,0 0,6 0,6 0,3 0,5 1,3 0,6 0,0

Pensie de urmas pt. limita de varsta 2,9 2,6 4,5 3,3 5,0 4,1 2,0 1,3 3,3 2,7 1,7 1,5

Pensie de urmas pt. agricultori 0,1 0,8 0,0 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0 0,2 0,0 0,0 0,1

Pensie de asigurari sociale pt. agricultori 9,4 11,8 10,6 19,1 3,6 8,9 4,9 0,3 8,9 7,3 4,9 6,8

Pensie I.O.V.R. (inclusiv de urmas) 0,0 0,0 0,0 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Programele ce vizează piaţa muncii 2,0 2,0 1,7 2,2 3,9 1,7 2,2 1,5 2,1 2,0 0,6 1,0

Concedii medicale 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Totalitatea platilor pentru someri 2,0 2,0 1,7 2,2 3,9 1,6 2,2 1,5 2,1 2,0 0,6 1,0

Indemnizatii de somaj 2,0 2,0 1,7 2,2 3,9 1,6 2,2 1,5 2,1 2,0 0,6 1,0

Plati compensatorii 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0

Asistenţa socială (în sens larg) 62,2 57,8 61,4 58,8 50,7 60,7 57,8 57,2 58,2 56,4 81,9 74,5

Asistenţa socială (în sens restrâns) 57,9 54,1 56,0 53,0 46,8 53,4 53,1 48,2 52,6 50,5 80,4 70,4

Total indemnizatii reparatorii (platite CNPAS) 0,5 0,4 0,4 0,6 0,2 0,7 0,4 0,2 0,4 0,3 0,0 0,6

Indemnizatii pt. veterani si vaduve de razboi 0,5 0,3 0,4 0,1 0,1 0,1 0,3 0,1 0,3 0,2 0,0 0,6

Indemnizatii pt. persoane persecutate din motive politice 0,1 0,2 0,0 0,5 0,1 0,3 0,1 0,1 0,1 0,2 0,0 0,1

Indemnizatii pt. persoane persecutate din motive etnice 0,0 0,1 0,0 0,0 0,0 0,2 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Indemnizatii pentru persoane cu stagiul militar la DGSM

(1950-1961)0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Alte indemnizatii 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Totalul prestatiillor care se acorda persoanei 54,2 49,6 52,0 49,4 45,2 49,8 49,9 46,6 49,4 46,8 73,4 66,5

Alocatia de stat pentru copii 53,7 49,5 51,7 49,3 45,2 49,8 49,9 46,6 49,2 46,8 73,4 66,4

Alocatia de plasament familial 1,2 0,6 0,2 0,0 0,0 0,0 0,2 0,0 0,3 0,3 0,9 0,0

Indemnizatie pentru cresterea copilului 1,9 1,2 2,3 1,7 2,6 2,5 3,8 3,1 2,4 3,0 1,4 0,6

Stimulent pentru cresterea copilului 0,1 0,3 0,7 0,0 0,0 0,2 0,0 0,7 0,3 0,1 0,0 2,2

Indemnizatie pt. pensia minima garantata 0,6 0,1 0,7 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,2 0,0 0,0 0,1

Totalul prestatiilor acordate familiilor (gosp.) 10,4 6,8 7,3 10,1 1,7 4,9 6,7 0,2 5,6 5,6 33,0 3,7

Alocatia de sustinere a familiei (ASF) 7,4 3,2 2,7 5,7 0,6 2,5 2,4 0,0 3,0 3,2 13,7 0,6

Ajutorul social (VMG) 3,7 3,7 4,6 5,6 0,9 2,1 3,4 0,0 2,5 2,3 25,0 3,0

Ajutor incalzire lemne, carbuni, prod. petroliere 0,4 0,3 0,7 0,9 0,0 0,3 0,9 0,0 0,4 1,2 2,2 0,0

Ajutoare incalzire gaze naturale 0,3 0,5 0,2 0,3 0,1 0,4 1,4 0,0 0,3 0,8 1,3 0,3

Ajutoare incalzire energie termica 0,4 0,9 0,3 0,5 0,1 0,1 0,1 0,1 0,3 0,1 0,2 0,2

Totalitatea prest. pentru pers. cu handicap 3,8 3,9 4,9 2,6 1,4 4,4 2,5 1,6 3,2 3,2 6,6 10,5

Ajutoare pentru persoane cu handicap 0,6 1,1 0,8 0,2 0,4 0,8 0,8 0,1 0,6 1,0 1,4 0,1

Indemn. pt. pers. cu handicap grav sau accentuat 3,1 2,7 4,1 2,3 1,0 3,7 1,8 1,5 2,5 2,3 5,2 10,4

Ajutoare crestere copil cu handicap 0,1 0,2 0,0 0,1 0,6 0,1 0,0 0,0 0,1 0,0 0,2 7,0

Regiune de dezvoltare Naţionalitatea

Tabel 5: Gradul de acoperire

Beneficiarii direcţi şi indirecţi

21

Page 25: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Nord-Est Sud-Est Sud Sud-Vest Vest Nord-Vest Centru Bucureşti Română Maghiară Rroma Alta

Regiune de dezvoltare Naţionalitatea

Tabel 5: Gradul de acoperire

Beneficiarii direcţi şi indirecţi

Toate formele de prot. soc. pt. pers. care urmeaza o

forma de scolarizare33,0 30,0 28,8 23,0 20,2 26,0 25,3 17,1 25,8 23,8 39,2 41,4

Burse 0,6 0,3 0,5 0,5 0,5 0,5 0,6 0,5 0,5 1,2 0,0 0,2

Bani de liceu 1,6 0,6 0,2 0,9 0,0 0,0 0,7 0,0 0,5 0,2 1,9 0,2

Programul national "Cornul si Laptele" 32,1 29,6 28,2 21,9 19,7 25,2 24,6 14,6 24,9 22,8 37,6 40,0

Manuale/rechizite 2,0 2,0 0,7 1,1 0,0 0,6 1,3 2,0 1,2 0,9 2,6 1,2

Totalitatea ajut. financiare acordate de la buget 1,1 0,5 0,2 0,0 0,0 0,1 0,4 0,0 0,3 0,3 0,6 0,0

Ajutoare financiare 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Ajutor de inmormintare (buget de stat) 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Alte aj. acordate de primarii 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Alte ajutoare sociale 1,1 0,5 0,2 0,0 0,0 0,0 0,3 0,0 0,3 0,3 0,6 0,0

Beneficii ocazionale in bani si natura (indv.) 8,8 6,8 13,0 10,8 7,3 12,9 8,9 13,7 10,4 11,5 6,8 5,4

Alimente, altele decât cornul si laptele (indv.) 0,1 0,0 0,4 0,0 0,0 0,2 0,0 0,2 0,1 0,3 0,0 0,0

Beneficii ocazionale (indv.) 0,2 0,1 0,6 0,4 0,0 0,0 0,0 0,0 0,1 0,0 2,0 0,0

Încalzire (indv.) 0,0 0,0 0,0 0,0 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Chirie gratuita (indv.) 1,4 1,1 1,5 0,1 0,6 0,5 0,5 0,1 0,8 0,8 0,5 1,9

Medicamente (gratuite/compensate) (indv.) 5,7 4,3 5,3 7,0 6,1 8,7 7,1 8,7 6,6 7,0 3,3 2,7

Facilitati legate de transport (indv.) 0,8 1,9 0,8 0,4 0,3 5,9 1,9 9,7 2,5 5,3 1,7 1,2

Tratament (indv.) 0,0 0,0 0,4 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 1,0 0,0

Masa la cantina de ajutor social (indv.) 0,0 0,0 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Ajutor in gospodarie (indv.) 0,0 0,0 0,2 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Reduceri de impozit (indv.) 0,4 0,0 0,3 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,1 0,0 0,0 0,0

Abonamente gratuite la telefon si radio-tv. (indv.) 0,7 0,1 5,3 3,4 0,0 0,1 0,1 0,0 1,4 0,2 1,0 0,0

22

Page 26: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Total D1 D2 D3 D4 D5 D6 D7 D8 D9 D10 P NPMediul

urban

Mediul

rural

Protecţia socială (în sens larg) 100,0 11,0 10,6 10,6 10,4 10,4 10,3 9,9 9,6 9,3 8,0 4,1 95,9 51,7 48,3

Protecţia socială (în sens restrâns) 100,0 11,0 10,6 10,7 10,4 10,4 10,2 9,9 9,6 9,2 7,9 4,1 95,9 51,4 48,6

Asigurările sociale 100,0 7,9 9,7 11,1 10,4 11,9 11,2 11,4 10,1 9,2 7,1 2,7 97,3 50,6 49,4

Pensii 100,0 7,9 9,7 11,1 10,4 11,9 11,2 11,4 10,1 9,2 7,1 2,7 97,3 50,6 49,4

Pensie de asigurari sociale pentru limita de vârsta 100,0 5,0 7,2 9,9 9,5 12,3 11,9 12,4 11,7 11,1 9,0 1,3 98,7 58,5 41,5

Pensie anticipata 100,0 6,9 4,6 9,2 11,3 11,0 14,2 15,0 12,1 10,1 5,7 1,5 98,5 60,5 39,5

Pensie anticipata partial 100,0 3,7 0,0 4,2 17,2 3,4 10,6 17,1 16,0 20,5 7,4 0,0 100,0 86,6 13,4

Pensie de asigurari sociale pt. pierderea capacitatii de

munca100,0 7,3 13,1 13,6 16,1 10,4 10,1 11,2 8,2 6,0 4,1 2,7 97,3 51,1 48,9

Pensie de invaliditate pt. limita de virsta 100,0 5,2 11,1 11,9 8,7 12,1 10,7 12,0 9,8 11,5 7,0 1,3 98,7 67,2 32,8

Pensie de invaliditate pt. agricultori 100,0 53,6 15,8 7,3 13,8 2,5 0,0 0,0 0,0 7,0 0,0 0,0 100,0 9,9 90,1

Pensie de asigurari sociale de urmas 100,0 8,1 8,5 7,9 4,7 23,4 12,7 10,9 13,3 8,2 2,4 0,0 100,0 56,7 43,3

Pensie de urmas pt. limita de varsta 100,0 10,3 14,7 10,4 12,6 14,2 11,5 11,2 8,4 4,1 2,5 5,5 94,5 37,3 62,7

Pensie de urmas pt. agricultori 100,0 11,3 27,0 27,8 3,1 12,3 7,1 1,8 2,1 3,4 4,1 10,8 89,2 9,4 90,6

Pensie de asigurari sociale pt. agricultori 100,0 17,4 15,9 16,5 11,6 11,3 10,0 7,2 4,7 3,7 1,8 6,6 93,4 7,6 92,4

Pensie I.O.V.R. (inclusiv de urmas) 100,0 33,9 0,0 0,0 21,0 0,0 7,0 14,7 16,1 7,4 0,0 0,0 100,0 0,0 100,0

Programele ce vizează piaţa muncii 100,0 8,7 12,7 8,7 9,9 14,7 12,4 11,9 10,5 7,6 2,9 2,7 97,3 67,0 33,0

Concedii medicale 100,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 52,9 14,6 10,9 0,0 21,7 0,0 100,0 100,0 0,0

Totalitatea platilor pentru someri 100,0 8,8 12,8 8,8 10,0 14,8 11,9 11,9 10,4 7,7 2,9 2,7 97,3 66,7 33,3

Indemnizatii de somaj 100,0 8,8 12,8 8,8 10,0 14,8 11,9 11,9 10,4 7,7 2,9 2,7 97,3 66,7 33,3

Plati compensatorii 100,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 7,0 93,0 0,0 0,0 0,0 100,0 93,0 7,0

Asistenţa socială (în sens larg) 100,0 12,7 11,3 10,6 10,2 10,2 9,7 9,0 9,0 9,1 8,2 4,8 95,2 52,8 47,2

Asistenţa socială (în sens restrâns) 100,0 13,7 12,2 11,2 10,4 10,4 9,4 8,6 8,4 8,3 7,4 5,2 94,8 50,2 49,8

Total indemnizatii reparatorii (platite CNPAS) 100,0 13,1 6,7 5,7 11,9 16,0 8,2 9,9 9,8 11,9 6,7 7,9 92,1 32,1 67,9

Indemnizatii pt. veterani si vaduve de razboi 100,0 10,7 7,6 6,0 8,9 23,3 10,0 12,7 12,4 5,3 3,2 2,1 97,9 32,2 67,8

Indemnizatii pt. persoane persecutate din motive politice 100,0 19,5 3,5 6,2 5,6 7,7 4,9 4,6 11,9 23,1 13,1 19,1 80,9 40,5 59,5

Indemnizatii pt. persoane persecutate din motive etnice 100,0 1,8 10,5 2,9 50,8 0,0 6,0 7,5 7,5 4,5 8,5 0,0 100,0 24,1 75,9

Indemnizatii pentru persoane cu stagiul militar la DGSM

(1950-1961)100,0 0,0 0,0 0,0 32,3 31,3 0,0 9,2 8,7 18,5 0,0 0,0 100,0 8,7 91,3

Alte indemnizatii 100,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 100,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 100,0 0,0 100,0

Totalul prestatiillor care se acorda persoanei 100,0 13,3 12,1 11,1 10,5 10,4 9,6 8,7 8,4 8,5 7,5 4,9 95,1 50,8 49,2

Alocatia de stat pentru copii 100,0 13,3 12,0 11,0 10,4 10,3 9,7 8,7 8,4 8,5 7,5 4,8 95,2 51,0 49,0

Alocatia de plasament familial 100,0 9,4 8,1 4,5 4,9 6,6 20,3 7,9 7,6 16,4 14,3 0,0 100,0 42,3 57,7

Indemnizatie pentru cresterea copilului 100,0 2,3 3,2 6,9 9,5 11,8 9,8 16,5 14,7 14,8 10,7 0,0 100,0 71,7 28,3

Stimulent pentru cresterea copilului 100,0 0,0 0,0 0,0 0,0 18,6 5,3 11,9 17,6 6,3 40,2 0,0 100,0 66,8 33,2

Indemnizatie pt. pensia minima garantata 100,0 13,8 14,0 11,6 24,8 17,5 5,8 2,5 3,8 1,4 4,9 6,6 93,4 8,3 91,7

Totalul prestatiilor acordate familiilor (gosp.) 100,0 37,9 22,7 14,1 8,9 5,2 4,3 2,5 2,7 1,2 0,5 18,8 81,2 22,6 77,4

Alocatia de sustinere a familiei (ASF) 100,0 33,6 27,4 15,5 8,9 4,6 3,1 3,5 2,0 1,3 0,0 14,1 85,9 11,7 88,3

Ajutorul social (VMG) 100,0 58,3 18,3 11,5 5,2 2,2 1,5 0,3 2,1 0,6 0,1 30,9 69,1 15,8 84,2

Ajutor incalzire lemne, carbuni, prod. petroliere 100,0 33,8 26,0 12,3 11,6 7,3 6,5 0,2 1,6 0,3 0,4 11,0 89,0 15,4 84,6

Ajutoare incalzire gaze naturale 100,0 13,8 10,2 14,8 16,3 16,7 20,8 2,2 3,1 1,7 0,3 0,0 100,0 86,9 13,1

Ajutoare incalzire energie termica 100,0 0,0 8,7 18,6 12,5 9,2 15,1 7,0 12,2 7,1 9,6 0,0 100,0 100,0 0,0

Totalitatea prest. pentru pers. cu handicap 100,0 15,3 18,2 11,0 11,7 11,5 7,0 7,5 6,5 6,8 4,4 4,8 95,2 45,1 54,9

Ajutoare pentru persoane cu handicap 100,0 18,1 17,2 9,1 12,0 15,2 5,3 8,3 3,3 5,1 6,2 6,6 93,4 40,9 59,1

Indemn. pt. pers. cu handicap grav sau accentuat 100,0 14,5 18,3 11,4 11,6 11,6 7,4 6,7 7,3 7,2 3,9 4,3 95,7 45,8 54,2

Ajutoare crestere copil cu handicap 100,0 0,0 59,8 9,0 0,0 20,9 0,0 10,4 0,0 0,0 0,0 0,0 100,0 67,5 32,5

Tabel 6: Distribuţia beneficiarilor

Beneficiarii direcţi şi indirecţi

Decile de consum pe adult echivalent Statutul sărăciei Mediul de rezidenţă

23

Page 27: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Total D1 D2 D3 D4 D5 D6 D7 D8 D9 D10 P NPMediul

urban

Mediul

rural

Tabel 6: Distribuţia beneficiarilor

Beneficiarii direcţi şi indirecţi

Decile de consum pe adult echivalent Statutul sărăciei Mediul de rezidenţă

Toate formele de prot. soc. pt. pers. care urmeaza o

forma de scolarizare100,0 14,3 13,9 12,4 10,3 9,6 9,4 7,9 8,1 7,6 6,4 4,7 95,3 45,1 54,9

Burse 100,0 4,4 6,0 30,0 3,0 10,7 6,2 9,2 9,4 9,6 11,4 0,6 99,4 44,0 56,0

Bani de liceu 100,0 38,6 21,1 22,0 5,3 3,3 6,2 3,4 0,0 0,0 0,0 4,5 95,5 8,8 91,2

Programul national "Cornul si Laptele" 100,0 14,6 14,0 12,3 10,4 9,8 9,3 7,9 8,1 7,5 6,1 4,8 95,2 44,8 55,2

Manuale/rechizite 100,0 13,0 17,3 8,5 12,7 2,9 10,8 10,6 8,9 9,3 5,9 4,3 95,7 48,8 51,2

Totalitatea ajut. financiare acordate de la buget 100,0 3,6 14,1 4,5 6,5 7,1 16,8 7,6 6,7 16,4 16,8 2,3 97,7 38,6 61,4

Ajutoare financiare 100,0 0,0 86,1 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 13,9 0,0 0,0 100,0 9,6 90,4

Ajutor de inmormintare (buget de stat) 100,0 0,0 0,0 4,5 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 95,5 0,0 100,0 92,9 7,1

Alte aj. acordate de primarii 100,0 0,0 0,0 0,0 0,0 100,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 100,0 0,0 100,0

Alte ajutoare sociale 100,0 3,9 11,2 4,7 7,0 7,4 18,2 8,2 7,3 17,2 15,0 2,5 97,5 38,3 61,7

Beneficii ocazionale in bani si natura (indv.) 100,0 3,6 5,7 7,6 9,0 10,1 11,8 11,9 13,3 13,2 13,9 1,0 99,0 73,4 26,6

Alimente, altele decât cornul si laptele (indv.) 100,0 0,0 8,5 1,3 0,0 15,7 2,6 15,3 23,3 4,8 28,5 0,0 100,0 77,4 22,6

Beneficii ocazionale (indv.) 100,0 11,5 28,4 11,2 4,3 0,0 0,0 0,0 0,7 17,7 26,3 0,0 100,0 45,0 55,0

Încalzire (indv.) 100,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 50,0 0,0 50,0 0,0 100,0 100,0 0,0

Chirie gratuita (indv.) 100,0 11,7 7,1 11,5 6,4 16,2 7,7 7,7 9,2 12,4 10,0 8,1 91,9 54,9 45,1

Medicamente (gratuite/compensate) (indv.) 100,0 2,8 4,4 7,4 9,9 11,4 11,5 11,5 12,7 15,2 13,1 0,6 99,4 71,9 28,1

Facilitati legate de transport (indv.) 100,0 2,2 5,3 6,7 5,2 7,8 13,0 10,3 15,3 14,0 20,2 0,2 99,8 87,3 12,7

Tratament (indv.) 100,0 0,0 38,1 3,0 0,0 9,8 5,9 0,0 39,9 2,3 1,0 0,0 100,0 46,9 53,1

Masa la cantina de ajutor social (indv.) 100,0 91,7 0,0 8,3 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 100,0 100,0 0,0

Ajutor in gospodarie (indv.) 100,0 3,2 0,0 3,2 0,0 0,0 0,0 0,0 13,6 0,0 80,1 3,2 96,8 55,8 44,2

Reduceri de impozit (indv.) 100,0 11,2 9,5 0,0 3,5 2,4 14,9 31,0 6,0 8,9 12,5 0,0 100,0 54,9 45,1

Abonamente gratuite la telefon si radio-tv. (indv.) 100,0 1,1 6,2 4,1 12,0 3,5 14,3 16,8 14,8 11,3 16,0 0,0 100,0 93,8 6,2

Note:

Incidenţa beneficiarilor arată proporţia beneficiarilor din fiecare grup.

În mod specific, incidenţa beneficiarilor este: (Numărul de indivizi din grupul ce trăieşte în gospodării în care cel puţin un membru primeşte transferul)/(Numărul total de beneficiari direcţi şi indirecţi).

Incidenţa beneficiarilor este calculată folosind ca factor de expansiune factorul de expansiune la nivel de gospodărie înmulţit cu mărimea gospodăriei.

24

Page 28: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Nord-Est Sud-Est Sud Sud-Vest Vest Nord-Vest Centru Bucureşti Română Maghiară Rroma Alta

Protecţia socială (în sens larg) 16,8 12,6 16,1 10,4 8,7 12,9 11,8 10,6 90,2 6,1 2,8 0,9

Protecţia socială (în sens restrâns) 16,9 12,7 16,1 10,3 8,7 12,9 11,9 10,6 90,2 6,1 2,8 0,9

Asigurările sociale 13,6 12,4 17,1 11,8 9,6 13,1 11,1 11,2 92,3 6,1 1,0 0,6

Pensii 13,6 12,4 17,1 11,8 9,6 13,1 11,1 11,2 92,3 6,1 1,0 0,6

Pensie de asigurari sociale pentru limita de vârsta 13,1 11,8 16,5 9,9 10,9 12,1 12,0 13,7 93,4 5,6 0,7 0,3

Pensie anticipata 9,2 11,7 18,8 17,7 10,2 10,7 10,8 11,1 90,4 7,7 0,7 1,2

Pensie anticipata partial 35,6 36,1 5,5 7,0 8,8 2,4 2,8 1,9 98,6 1,4 0,0 0,0

Pensie de asigurari sociale pt. pierderea capacitatii de munca 9,6 5,5 29,9 8,6 11,4 10,8 19,8 4,4 87,4 9,7 1,0 1,8

Pensie de invaliditate pt. limita de virsta 13,4 13,7 3,5 9,4 2,2 26,8 5,1 25,9 91,0 7,0 1,8 0,2

Pensie de invaliditate pt. agricultori 13,2 59,8 3,8 0,0 0,0 20,7 2,5 0,0 100,0 0,0 0,0 0,0

Pensie de asigurari sociale de urmas 17,7 12,3 14,3 0,5 18,2 16,0 14,7 6,3 81,8 15,1 3,1 0,0

Pensie de urmas pt. limita de varsta 15,0 10,0 21,7 10,4 14,2 16,5 7,5 4,7 93,2 5,1 1,3 0,4

Pensie de urmas pt. agricultori 12,7 68,3 3,2 9,9 0,9 3,5 1,6 0,0 99,0 0,0 0,6 0,3

Pensie de asigurari sociale pt. agricultori 17,8 17,1 18,8 22,3 3,8 13,4 6,6 0,4 92,8 5,1 1,4 0,7

Pensie I.O.V.R. (inclusiv de urmas) 19,8 9,3 15,0 55,9 0,0 0,0 0,0 0,0 100,0 0,0 0,0 0,0

Programele ce vizează piaţa muncii 15,8 12,3 12,5 11,0 17,1 10,4 12,6 8,3 93,1 5,7 0,8 0,4

Concedii medicale 35,7 6,3 10,9 0,0 0,0 47,2 0,0 0,0 100,0 0,0 0,0 0,0

Totalitatea platilor pentru someri 15,8 12,4 12,4 11,1 17,2 10,0 12,7 8,4 93,1 5,7 0,8 0,4

Indemnizatii de somaj 15,8 12,4 12,4 11,1 17,2 10,0 12,7 8,4 93,1 5,7 0,8 0,4

Plati compensatorii 0,0 7,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 93,0 100,0 0,0 0,0 0,0

Asistenţa socială (în sens larg) 17,3 12,3 16,1 10,2 7,9 13,4 11,6 11,1 89,6 5,8 3,6 1,1

Asistenţa socială (în sens restrâns) 17,8 12,7 16,2 10,1 8,0 13,0 11,8 10,4 89,3 5,7 3,9 1,1

Total indemnizatii reparatorii (platite CNPAS) 21,1 12,7 14,2 13,7 3,5 20,2 9,8 4,7 94,0 4,7 0,2 1,2

Indemnizatii pt. veterani si vaduve de razboi 30,1 13,1 23,5 4,5 3,3 7,7 12,7 5,2 93,2 4,8 0,0 2,0

Indemnizatii pt. persoane persecutate din motive politice 5,7 15,9 1,1 31,4 4,5 27,6 8,9 4,8 91,7 7,2 0,4 0,7

Indemnizatii pt. persoane persecutate din motive etnice 12,3 21,0 0,0 0,0 0,0 60,9 5,8 0,0 97,1 2,9 0,0 0,0

Indemnizatii pentru persoane cu stagiul militar la DGSM (1950-

1961)72,8 8,7 9,1 9,4 0,0 0,0 0,0 0,0 100,0 0,0 0,0 0,0

Alte indemnizatii 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 100,0 0,0 0,0 100,0 0,0 0,0 0,0

Totalul prestatiillor care se acorda persoanei 17,8 12,4 16,1 10,0 8,2 12,9 11,8 10,7 89,5 5,6 3,8 1,1

Alocatia de stat pentru copii 17,7 12,5 16,0 10,1 8,3 13,0 11,8 10,7 89,5 5,7 3,8 1,1

Alocatia de plasament familial 60,7 23,9 7,8 0,9 0,0 0,7 6,0 0,0 88,6 4,7 6,7 0,0

Indemnizatie pentru cresterea copilului 13,4 6,5 15,0 7,5 9,9 13,8 18,8 15,2 90,7 7,6 1,5 0,2

Stimulent pentru cresterea copilului 5,3 12,6 41,2 0,0 0,0 10,4 0,0 30,5 91,4 1,9 0,0 6,7

Indemnizatie pt. pensia minima garantata 43,4 5,9 45,5 1,6 0,0 2,8 0,8 0,0 99,2 0,2 0,0 0,5

Totalul prestatiilor acordate familiilor (gosp.) 27,1 13,6 17,9 16,2 2,4 10,0 12,6 0,3 80,7 5,4 13,4 0,5

Alocatia de sustinere a familiei (ASF) 36,9 12,3 12,8 17,7 1,7 9,9 8,7 0,0 83,2 5,9 10,8 0,1

Ajutorul social (VMG) 19,5 15,1 22,7 18,4 2,6 8,6 13,0 0,1 74,1 4,5 20,6 0,8

Ajutor incalzire lemne, carbuni, prod. petroliere 15,9 7,8 24,4 19,8 0,0 9,1 23,1 0,0 71,6 16,0 12,3 0,0

Ajutoare incalzire gaze naturale 12,0 16,4 7,2 6,8 3,3 13,3 40,1 0,9 78,6 12,4 8,4 0,6

Ajutoare incalzire energie termica 21,4 34,9 13,6 15,7 2,3 6,0 2,7 3,4 95,8 1,9 1,6 0,7

Totalitatea prest. pentru pers. cu handicap 18,9 14,7 22,8 8,1 3,8 17,2 8,9 5,6 86,3 5,9 5,1 2,7

Ajutoare pentru persoane cu handicap 15,7 21,5 19,3 3,5 6,0 16,7 14,8 2,5 85,3 8,9 5,6 0,1

Indemn. pt. pers. cu handicap grav sau accentuat 19,4 12,6 23,6 8,8 3,3 18,0 7,9 6,4 86,6 5,1 5,0 3,3

Ajutoare crestere copil cu handicap 13,9 22,4 0,0 6,9 44,6 12,3 0,0 0,0 51,9 0,0 3,5 44,6

Tabel 6: Distribuţia beneficiarilor

Beneficiarii direcţi şi indirecţi

Naţionalitatea Regiune de dezvoltare

25

Page 29: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Nord-Est Sud-Est Sud Sud-Vest Vest Nord-Vest Centru Bucureşti Română Maghiară Rroma Alta

Tabel 6: Distribuţia beneficiarilor

Beneficiarii direcţi şi indirecţi

Naţionalitatea Regiune de dezvoltare

Toate formele de prot. soc. pt. pers. care urmeaza o forma de

scolarizare20,7 14,4 17,0 9,0 7,1 12,9 11,4 7,5 89,3 5,5 3,8 1,3

Burse 19,5 8,0 16,5 9,4 9,3 12,8 13,7 10,8 85,5 14,2 0,0 0,3

Bani de liceu 47,6 13,8 6,9 15,8 0,0 0,0 15,9 0,0 88,4 2,2 9,1 0,4

Programul national "Cornul si Laptele" 20,9 14,8 17,3 8,8 7,1 13,0 11,5 6,6 89,4 5,4 3,8 1,3

Manuale/rechizite 25,8 20,0 8,6 9,1 0,0 6,6 12,1 17,9 89,5 4,3 5,4 0,8

Totalitatea ajut. financiare acordate de la buget 53,7 19,4 8,5 0,2 0,0 4,0 13,8 0,3 90,7 4,7 4,6 0,0

Ajutoare financiare 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 9,6 90,4 0,0 100,0 0,0 0,0 0,0

Ajutor de inmormintare (buget de stat) 0,0 0,0 0,0 7,1 0,0 92,9 0,0 0,0 95,5 4,5 0,0 0,0

Alte aj. acordate de primarii 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 100,0 100,0 0,0 0,0 0,0

Alte ajutoare sociale 58,3 21,1 9,2 0,0 0,0 0,8 10,6 0,0 90,0 4,9 5,0 0,0

Beneficii ocazionale in bani si natura (indv.) 13,9 8,2 19,4 10,6 6,4 16,2 10,1 15,1 91,2 6,7 1,7 0,4

Alimente, altele decât cornul si laptele (indv.) 14,0 1,3 51,3 2,6 0,0 16,4 0,0 14,4 83,6 16,4 0,0 0,0

Beneficii ocazionale (indv.) 16,7 7,4 49,8 26,1 0,0 0,0 0,0 0,0 70,3 0,0 29,7 0,0

Încalzire (indv.) 0,0 0,0 0,0 0,0 100,0 0,0 0,0 0,0 100,0 0,0 0,0 0,0

Chirie gratuita (indv.) 28,2 17,5 29,5 1,2 7,2 7,8 7,7 1,0 90,1 6,3 1,7 2,0

Medicamente (gratuite/compensate) (indv.) 14,2 8,4 12,6 10,8 8,6 17,4 12,8 15,3 91,9 6,5 1,3 0,3

Facilitati legate de transport (indv.) 5,2 8,8 4,4 1,6 0,9 28,9 8,3 41,9 85,9 12,1 1,6 0,4

Tratament (indv.) 0,0 0,0 95,0 1,1 0,0 3,9 0,0 0,0 60,9 1,6 37,5 0,0

Masa la cantina de ajutor social (indv.) 0,0 0,0 100,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 100,0 0,0 0,0 0,0

Ajutor in gospodarie (indv.) 0,0 0,0 100,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 100,0 0,0 0,0 0,0

Reduceri de impozit (indv.) 58,0 0,0 41,5 0,5 0,0 0,0 0,0 0,0 99,5 0,0 0,5 0,0

Abonamente gratuite la telefon si radio-tv. (indv.) 8,3 0,5 63,3 26,4 0,1 0,6 0,5 0,2 97,1 0,9 2,0 0,0

26

Page 30: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Total D1 D2 D3 D4 D5 D6 D7 D8 D9 D10 P NPMediul

urbanMediul rural

Protecţia socială (în sens larg) 100,0 4,8 6,5 8,3 8,7 10,6 11,1 12,0 12,4 12,9 12,8 1,6 98,4 60,5 39,5

Protecţia socială (în sens restrâns) 100,0 4,8 6,6 8,4 8,7 10,6 11,2 12,0 12,4 12,7 12,6 1,6 98,4 60,0 40,0

Asigurările sociale 100,0 3,4 5,8 8,1 8,6 10,8 11,5 12,5 12,8 13,3 13,1 1,0 99,0 61,1 38,9

Pensii 100,0 3,4 5,8 8,1 8,6 10,8 11,5 12,5 12,8 13,3 13,1 1,0 99,0 61,1 38,9

Pensie de asigurari sociale pentru limita de vârsta 100,0 2,1 4,3 6,7 7,5 10,4 11,5 12,8 13,9 15,0 15,7 0,5 99,5 68,2 31,8

Pensie anticipata 100,0 3,7 4,5 7,4 10,1 11,4 11,5 15,2 13,7 13,1 9,5 0,9 99,1 65,9 34,1

Pensie anticipata partial 100,0 2,7 0,0 5,9 10,6 4,8 11,6 18,1 14,3 21,7 10,4 0,0 100,0 86,7 13,3

Pensie de asigurari sociale pt. pierderea capacitatii de

munca100,0 5,4 9,7 11,1 14,7 10,4 11,8 12,2 10,0 8,2 6,5 1,6 98,4 56,6 43,4

Pensie de invaliditate pt. limita de virsta 100,0 3,7 8,1 8,4 7,5 11,4 12,3 13,7 12,8 13,0 9,0 1,0 99,0 69,2 30,8

Pensie de invaliditate pt. agricultori 100,0 26,4 25,3 15,2 15,3 8,2 0,0 0,0 0,0 9,6 0,0 0,0 100,0 17,2 82,8

Pensie de asigurari sociale de urmas 100,0 6,0 8,1 9,9 6,2 20,3 14,4 12,0 10,1 9,1 3,8 0,0 100,0 61,0 39,0

Pensie de urmas pt. limita de varsta 100,0 6,1 10,4 11,1 11,5 14,1 12,3 12,6 11,3 6,2 4,3 2,7 97,3 37,8 62,2

Pensie de urmas pt. agricultori 100,0 9,3 9,9 18,9 8,9 17,4 12,9 2,3 3,5 9,8 7,1 7,6 92,4 10,1 89,9

Pensie de asigurari sociale pt. agricultori 100,0 12,9 14,9 17,3 13,9 11,5 10,9 7,4 5,3 3,8 2,1 5,2 94,8 5,9 94,1

Pensie I.O.V.R. (inclusiv de urmas) 100,0 21,5 0,0 0,0 11,1 0,0 17,5 13,2 14,6 22,1 0,0 0,0 100,0 0,0 100,0

Programele ce vizează piaţa muncii 100,0 6,0 11,3 10,3 8,5 11,8 12,3 13,3 11,7 9,0 5,7 2,5 97,5 70,2 29,8

Concedii medicale 100,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 24,1 6,9 14,6 0,0 54,4 0,0 100,0 100,0 0,0

Totalitatea platilor pentru someri 100,0 6,2 11,7 10,7 8,7 12,2 11,9 13,5 11,6 9,3 4,1 2,6 97,4 69,2 30,8

Indemnizatii de somaj 100,0 6,3 11,8 10,8 8,8 12,3 12,0 13,5 11,0 9,4 4,2 2,6 97,4 69,0 31,0

Plati compensatorii 100,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 12,3 87,7 0,0 0,0 0,0 100,0 87,7 12,3

Asistenţa socială (în sens larg) 100,0 12,8 10,4 9,5 8,7 9,1 8,3 9,0 9,8 10,6 11,7 5,1 94,9 55,6 44,4

Asistenţa socială (în sens restrâns) 100,0 14,9 11,8 10,3 9,4 9,2 8,2 8,7 8,9 9,1 9,6 6,0 94,0 50,8 49,2

Total indemnizatii reparatorii (platite CNPAS) 100,0 10,6 6,3 6,2 11,3 9,8 10,8 8,4 9,8 12,9 14,1 7,4 92,6 35,2 64,8

Indemnizatii pt. veterani si vaduve de razboi 100,0 8,3 9,3 5,8 13,0 16,9 13,5 12,4 9,5 5,4 5,9 1,6 98,4 33,9 66,1

Indemnizatii pt. persoane persecutate din motive

politice100,0 13,5 4,4 6,8 8,4 5,9 7,4 3,8 10,0 19,1 20,5 12,6 87,4 36,5 63,5

Indemnizatii pt. persoane persecutate din motive etnice 100,0 2,0 5,7 4,8 21,3 0,0 13,5 23,0 11,0 6,6 11,9 0,0 100,0 39,7 60,3

Indemnizatii pentru persoane cu stagiul militar la

DGSM (1950-1961)100,0 0,0 0,0 0,0 48,6 17,2 0,0 11,2 10,5 12,6 0,0 0,0 100,0 10,5 89,5

Alte indemnizatii 100,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 100,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 100,0 0,0 100,0

Totalul prestatiillor care se acorda persoanei 100,0 9,8 9,5 9,0 9,6 9,7 8,7 10,3 10,5 11,3 11,6 3,4 96,6 59,2 40,8

Alocatia de stat pentru copii 100,0 13,8 13,0 10,8 10,3 9,6 8,7 8,6 8,7 8,5 8,0 5,0 95,0 51,7 48,3

Alocatia de plasament familial 100,0 4,8 7,1 3,2 5,0 23,5 14,5 5,0 9,3 10,4 17,0 0,0 100,0 44,3 55,7

Indemnizatie pentru cresterea copilului 100,0 1,3 2,0 5,2 8,3 9,5 8,8 14,5 14,2 18,7 17,5 0,0 100,0 77,1 22,9

Stimulent pentru cresterea copilului 100,0 0,0 0,0 0,0 0,0 10,5 3,7 13,0 18,4 3,8 50,5 0,0 100,0 72,9 27,1

Indemnizatie pt. pensia minima garantata 100,0 13,9 15,1 17,4 30,3 8,0 6,6 1,4 2,8 2,8 1,6 6,2 93,8 9,8 90,2

Totalul prestatiilor acordate familiilor (gosp.) 100,0 45,7 19,9 12,1 7,6 4,0 3,8 1,5 2,7 1,5 1,2 23,6 76,4 22,6 77,4

Alocatia de sustinere a familiei (ASF) 100,0 35,0 26,9 15,6 9,4 4,5 2,8 3,0 1,8 1,1 0,0 15,0 85,0 11,7 88,3

Ajutorul social (VMG) 100,0 55,9 19,6 10,7 5,9 2,3 2,3 0,4 2,0 0,8 0,1 30,4 69,6 16,5 83,5

Ajutor incalzire lemne, carbuni, prod. petroliere 100,0 22,5 23,1 15,7 15,6 7,7 8,9 0,2 3,2 0,4 2,7 5,2 94,8 17,9 82,1

Ajutoare incalzire gaze naturale 100,0 6,8 8,6 18,2 13,2 20,6 21,5 1,8 4,5 2,5 2,3 0,0 100,0 86,5 13,5

Ajutoare incalzire energie termica 100,0 0,0 4,7 9,2 11,4 8,7 9,9 13,1 12,6 13,0 17,4 0,0 100,0 100,0 0,0

Totalitatea prest. pentru pers. cu handicap 100,0 11,9 14,6 13,5 10,6 12,7 9,2 8,2 8,1 5,7 5,5 3,0 97,0 46,2 53,8

Ajutoare pentru persoane cu handicap 100,0 13,2 19,5 8,6 13,2 14,2 6,8 8,3 4,9 7,1 4,2 5,9 94,1 44,4 55,6

Indemn. pt. pers. cu handicap grav sau accentuat 100,0 11,9 13,1 14,6 10,3 11,8 9,9 8,0 9,0 5,5 5,9 2,5 97,5 46,3 53,7

Ajutoare crestere copil cu handicap 100,0 0,0 37,6 10,5 0,0 39,4 0,0 12,5 0,0 0,0 0,0 0,0 100,0 57,3 42,7

Tabel 7: Distrubuţia beneficiilor (Acurateţea targetării)

Decile de consum pe adult echivalent Statutul sărăciei Mediul de rezidenţă

27

Page 31: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Total D1 D2 D3 D4 D5 D6 D7 D8 D9 D10 P NPMediul

urbanMediul rural

Tabel 7: Distrubuţia beneficiilor (Acurateţea targetării)

Decile de consum pe adult echivalent Statutul sărăciei Mediul de rezidenţă

Toate formele de prot. soc. pt. pers. care urmeaza o

forma de scolarizare100,0 13,9 12,9 14,3 8,9 8,5 8,5 8,7 7,9 8,1 8,2 3,6 96,4 45,7 54,3

Burse 100,0 2,4 2,9 21,0 1,9 11,7 6,0 14,0 11,2 9,6 19,3 0,4 99,6 56,1 43,9

Bani de liceu 100,0 33,6 23,8 22,9 5,1 4,1 6,4 4,1 0,0 0,0 0,0 3,3 96,7 9,3 90,7

Programul national "Cornul si Laptele" 100,0 14,0 13,1 12,6 11,0 9,4 9,0 7,8 8,0 8,1 7,0 4,6 95,4 46,1 53,9

Manuale/rechizite 100,0 13,0 16,4 9,2 8,5 2,6 10,4 10,3 9,4 12,8 7,4 2,7 97,3 58,2 41,8

Totalitatea ajut. financiare acordate de la buget 100,0 0,9 10,5 4,7 6,0 3,8 12,0 5,8 6,7 11,4 38,3 0,5 99,5 40,8 59,2

Ajutoare financiare 100,0 0,0 78,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 22,0 0,0 0,0 100,0 6,8 93,2

Ajutor de inmormintare (buget de stat) 100,0 0,0 0,0 7,9 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 92,1 0,0 100,0 81,9 18,1

Alte aj. acordate de primarii 100,0 0,0 0,0 0,0 0,0 100,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 100,0 0,0 100,0

Alte ajutoare sociale 100,0 1,3 7,6 4,0 9,0 5,5 17,8 8,6 9,9 14,6 21,7 0,7 99,3 28,7 71,3

Beneficii ocazionale in bani si natura (indv.) 100,0 2,3 3,4 5,0 5,4 9,1 8,9 10,8 14,3 18,5 22,4 0,6 99,4 80,0 20,0

Alimente, altele decât cornul si laptele (indv.) 100,0 0,0 4,1 1,6 0,0 24,7 2,1 7,7 31,3 2,4 26,2 0,0 100,0 70,1 29,9

Beneficii ocazionale (indv.) 100,0 10,5 43,6 14,4 7,7 0,0 0,0 0,0 1,3 9,1 13,4 0,0 100,0 22,8 77,2

Încalzire (indv.) 100,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 50,0 0,0 50,0 0,0 100,0 100,0 0,0

Chirie gratuita (indv.) 100,0 8,4 2,8 5,4 3,8 11,9 8,7 9,3 10,3 20,5 18,7 3,3 96,7 81,9 18,1

Medicamente (gratuite/compensate) (indv.) 100,0 1,1 2,4 4,8 6,0 8,8 9,0 11,6 14,0 20,0 22,2 0,2 99,8 78,6 21,4

Facilitati legate de transport (indv.) 100,0 0,7 3,3 5,5 4,7 7,1 11,1 10,2 16,6 16,3 24,5 0,2 99,8 93,0 7,0

Tratament (indv.) 100,0 0,0 6,8 0,8 0,0 3,5 2,4 0,0 53,5 1,2 31,8 0,0 100,0 43,1 56,9

Masa la cantina de ajutor social (indv.) 100,0 58,4 0,0 41,6 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 100,0 100,0 0,0

Ajutor in gospodarie (indv.) 100,0 3,8 0,0 1,3 0,0 0,0 0,0 0,0 14,1 0,0 80,9 3,8 96,2 58,1 41,9

Reduceri de impozit (indv.) 100,0 2,9 4,1 0,0 3,6 4,3 13,9 24,4 8,7 9,6 28,3 0,0 100,0 68,7 31,3

Abonamente gratuite la telefon si radio-tv. (indv.) 100,0 0,8 4,6 3,3 10,3 4,0 12,0 14,1 16,9 14,4 19,8 0,0 100,0 93,0 7,0

Note:

Incidenţa beneficiilor reprezintă suma transferurilor primite de grup ca procent din transferurile totale primite de populaţie.

În mod specific, incidenţa beneficiilor se calculează ca: (Suma tuturor transferurilor primite de toţi indivizii din grup)/(Suma tuturor transferurilor primite de toţi indivizii din populaţie).

Sumele transferurilor sunt estimate folosind factorii de expansiune ponderaţi cu mărimea gospodăriei.

28

Page 32: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Nord-Est Sud-Est Sud Sud-Vest Vest Nord-Vest Centru Bucureşti Română Maghiară Rroma Alta

Protecţia socială (în sens larg) 14,9 12,3 15,7 9,9 9,0 12,6 12,2 13,4 92,1 6,3 1,1 0,5

Protecţia socială (în sens restrâns) 14,9 12,4 15,8 9,9 9,0 12,5 12,3 13,2 92,1 6,3 1,1 0,5

Asigurările sociale 14,4 12,4 15,7 10,1 9,1 12,5 12,2 13,7 92,7 6,3 0,5 0,4

Pensii 14,4 12,4 15,7 10,1 9,1 12,5 12,2 13,7 92,7 6,3 0,5 0,4

Pensie de asigurari sociale pentru limita de vârsta 13,9 12,5 14,5 8,9 9,9 11,6 12,8 15,9 93,2 6,1 0,3 0,3

Pensie anticipata 11,0 9,5 20,9 17,2 11,3 10,4 10,2 9,6 91,3 7,3 0,7 0,7

Pensie anticipata partial 42,6 28,5 4,5 9,4 8,9 1,5 2,7 1,8 99,0 1,0 0,0 0,0

Pensie de asigurari sociale pt. pierderea capacitatii de

munca9,1 4,5 30,8 9,6 9,2 12,2 20,9 3,8 87,5 10,8 0,7 0,9

Pensie de invaliditate pt. limita de virsta 12,1 12,6 3,0 9,5 1,8 28,8 5,2 27,0 91,1 7,0 1,7 0,2

Pensie de invaliditate pt. agricultori 16,5 38,0 6,7 0,0 0,0 30,6 8,2 0,0 100,0 0,0 0,0 0,0

Pensie de asigurari sociale de urmas 17,2 12,9 17,7 0,6 10,9 14,8 18,6 7,5 82,8 15,3 1,9 0,0

Pensie de urmas pt. limita de varsta 18,4 10,1 20,8 9,1 12,3 15,2 8,5 5,4 93,5 5,1 0,9 0,5

Pensie de urmas pt. agricultori 23,1 45,6 4,2 10,0 3,4 8,7 5,1 0,0 98,8 0,0 0,7 0,6

Pensie de asigurari sociale pt. agricultori 21,8 17,0 18,4 18,2 3,6 13,4 7,1 0,4 92,6 5,6 1,2 0,6

Pensie I.O.V.R. (inclusiv de urmas) 35,5 7,4 12,1 45,0 0,0 0,0 0,0 0,0 100,0 0,0 0,0 0,0

Programele ce vizează piaţa muncii 17,4 11,3 13,1 9,2 16,8 10,1 12,3 9,7 93,5 5,2 1,0 0,3

Concedii medicale 61,2 4,4 14,6 0,0 0,0 19,8 0,0 0,0 100,0 0,0 0,0 0,0

Totalitatea platilor pentru someri 16,0 11,6 13,1 9,5 17,3 9,8 12,7 10,0 93,3 5,3 1,1 0,3

Indemnizatii de somaj 16,1 11,6 13,2 9,6 17,5 9,9 12,8 9,4 93,2 5,4 1,1 0,3

Plati compensatorii 0,0 12,3 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 87,7 100,0 0,0 0,0 0,0

Asistenţa socială (în sens larg) 18,0 12,3 16,3 9,0 7,0 13,0 12,3 12,1 88,1 5,9 4,9 1,1

Asistenţa socială (în sens restrâns) 18,9 12,5 16,8 8,9 6,8 12,8 13,1 10,0 87,6 5,9 5,4 1,1

Total indemnizatii reparatorii (platite CNPAS) 16,0 13,4 7,9 13,2 2,7 26,4 12,9 7,4 91,1 7,4 0,4 1,1

Indemnizatii pt. veterani si vaduve de razboi 33,4 13,4 18,6 3,7 3,4 5,5 16,6 5,5 93,3 4,7 0,0 2,0

Indemnizatii pt. persoane persecutate din motive politice 3,9 9,4 1,4 22,0 2,7 39,1 11,7 9,8 88,4 10,2 0,7 0,7

Indemnizatii pt. persoane persecutate din motive etnice 7,8 47,6 0,0 0,0 0,0 39,6 5,0 0,0 98,3 1,7 0,0 0,0

Indemnizatii pentru persoane cu stagiul militar la DGSM

(1950-1961)76,9 10,5 10,7 1,8 0,0 0,0 0,0 0,0 100,0 0,0 0,0 0,0

Alte indemnizatii 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 100,0 0,0 0,0 100,0 0,0 0,0 0,0

Totalul prestatiillor care se acorda persoanei 16,9 10,7 15,5 8,0 8,7 12,6 14,4 13,3 89,2 6,1 3,6 1,1

Alocatia de stat pentru copii 18,1 12,2 15,4 9,4 8,8 13,1 12,8 10,3 88,0 6,0 4,6 1,4

Alocatia de plasament familial 69,0 14,5 7,9 0,6 0,0 0,5 7,6 0,0 87,9 6,3 5,8 0,0

Indemnizatie pentru cresterea copilului 13,2 7,0 13,5 5,7 9,5 12,7 19,4 19,1 91,6 6,7 1,4 0,3

Stimulent pentru cresterea copilului 7,4 13,2 36,4 0,0 0,0 4,8 0,0 38,1 91,0 2,0 0,0 7,0

Indemnizatie pt. pensia minima garantata 31,8 6,4 55,6 1,3 0,0 2,0 2,9 0,0 98,4 0,2 0,0 1,4

Totalul prestatiilor acordate familiilor (gosp.) 23,3 17,7 19,8 16,0 2,2 8,4 12,4 0,1 77,1 5,3 17,0 0,6

Alocatia de sustinere a familiei (ASF) 39,4 13,3 12,3 15,5 2,3 7,7 9,6 0,0 82,2 6,5 11,2 0,1

Ajutorul social (VMG) 21,4 16,0 22,5 16,4 2,1 9,0 12,6 0,1 74,2 4,7 20,3 0,8

Ajutor incalzire lemne, carbuni, prod. petroliere 13,7 14,8 34,1 18,7 0,0 5,5 13,3 0,0 72,3 9,7 18,1 0,0

Ajutoare incalzire gaze naturale 4,5 21,8 10,2 13,7 5,7 11,5 32,2 0,5 84,0 9,3 6,3 0,4

Ajutoare incalzire energie termica 13,7 56,4 6,4 12,9 2,9 4,1 2,8 0,7 95,7 2,1 1,7 0,5

Totalitatea prest. pentru pers. cu handicap 19,2 15,6 24,0 6,8 3,9 16,1 9,0 5,4 88,7 4,9 4,9 1,5

Ajutoare pentru persoane cu handicap 17,1 20,6 15,1 4,7 6,9 13,9 19,5 2,1 85,9 7,7 6,2 0,1

Indemn. pt. pers. cu handicap grav sau accentuat 19,6 14,1 26,3 7,3 3,1 16,3 7,1 6,2 89,5 4,5 4,5 1,5

Ajutoare crestere copil cu handicap 21,0 36,5 0,0 5,6 13,0 23,9 0,0 0,0 78,5 0,0 8,4 13,0

Tabel 7: Distrubuţia beneficiilor (Acurateţea targetării)

Regiune de dezvoltare Naţionalitatea

29

Page 33: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Nord-Est Sud-Est Sud Sud-Vest Vest Nord-Vest Centru Bucureşti Română Maghiară Rroma Alta

Tabel 7: Distrubuţia beneficiilor (Acurateţea targetării)

Regiune de dezvoltare Naţionalitatea

Toate formele de prot. soc. pt. pers. care urmeaza o

forma de scolarizare22,3 13,1 15,6 8,1 7,3 10,8 12,1 10,8 88,4 6,2 4,2 1,2

Burse 20,3 8,4 19,0 5,0 8,5 11,9 12,7 14,3 85,5 13,4 0,0 1,1

Bani de liceu 43,2 13,6 6,8 19,1 0,0 0,0 17,3 0,0 89,6 3,0 7,0 0,3

Programul national "Cornul si Laptele" 21,1 13,6 16,2 7,9 9,3 12,3 11,6 8,2 89,1 5,6 3,9 1,4

Manuale/rechizite 16,0 15,4 14,3 4,6 0,0 9,2 10,4 30,1 86,9 3,3 9,0 0,7

Totalitatea ajut. financiare acordate de la buget 41,0 10,8 8,0 4,6 0,0 21,7 13,8 0,1 89,8 6,8 3,4 0,0

Ajutoare financiare 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 6,8 93,2 0,0 100,0 0,0 0,0 0,0

Ajutor de inmormintare (buget de stat) 0,0 0,0 0,0 18,1 0,0 81,9 0,0 0,0 92,1 7,9 0,0 0,0

Alte aj. acordate de primarii 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 100,0 100,0 0,0 0,0 0,0

Alte ajutoare sociale 60,9 16,0 11,8 0,0 0,0 0,3 10,9 0,0 87,9 7,1 5,1 0,0

Beneficii ocazionale in bani si natura (indv.) 13,3 11,2 13,5 9,3 7,9 14,2 8,0 22,6 90,7 6,0 2,2 1,1

Alimente, altele decât cornul si laptele (indv.) 23,3 1,6 38,8 2,1 0,0 19,3 0,0 14,8 80,7 19,3 0,0 0,0

Beneficii ocazionale (indv.) 8,4 18,9 25,4 47,3 0,0 0,0 0,0 0,0 39,5 0,0 60,5 0,0

Încalzire (indv.) 0,0 0,0 0,0 0,0 100,0 0,0 0,0 0,0 100,0 0,0 0,0 0,0

Chirie gratuita (indv.) 15,9 19,0 22,3 2,6 24,3 7,6 5,8 2,6 90,4 2,6 1,2 5,8

Medicamente (gratuite/compensate) (indv.) 15,3 10,7 9,4 11,5 6,4 12,6 10,2 23,9 93,3 5,3 0,9 0,4

Facilitati legate de transport (indv.) 2,0 9,8 3,0 0,8 0,6 31,7 5,3 46,8 86,5 11,5 1,6 0,3

Tratament (indv.) 0,0 0,0 21,6 45,1 0,0 33,3 0,0 0,0 91,5 0,8 7,7 0,0

Masa la cantina de ajutor social (indv.) 0,0 0,0 100,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 100,0 0,0 0,0 0,0

Ajutor in gospodarie (indv.) 0,0 0,0 100,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 100,0 0,0 0,0 0,0

Reduceri de impozit (indv.) 40,7 0,0 44,5 14,8 0,0 0,0 0,0 0,0 85,2 0,0 14,8 0,0

Abonamente gratuite la telefon si radio-tv. (indv.) 8,2 0,7 64,0 22,4 0,3 2,8 1,1 0,5 96,9 1,3 1,7 0,0

30

Page 34: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Total D1 D2 D3 D4 D5 D6 D7 D8 D9 D10 P NPMediul

urban

Mediul

rural

Protecţia socială (în sens larg) 33,7 43,0 40,5 42,3 38,5 41,0 38,4 37,2 33,7 30,1 20,9 47,4 33,5 33,0 34,6

Protecţia socială (în sens restrâns) 32,9 42,5 40,0 41,7 38,0 40,2 37,7 36,4 32,9 29,1 20,0 46,9 32,7 32,0 34,2

Asigurările sociale 28,6 26,3 30,7 34,9 32,7 35,5 33,9 32,8 29,7 26,4 18,1 25,9 28,6 28,3 28,9

Pensii 28,6 26,3 30,7 34,9 32,7 35,5 33,9 32,8 29,7 26,4 18,1 25,9 28,6 28,3 28,9

Pensie de asigurari sociale pentru limita de vârsta 21,3 11,7 16,7 21,5 21,1 25,6 25,1 25,1 23,9 22,3 16,2 8,8 21,4 23,5 17,6

Pensie anticipata 1,2 1,2 1,0 1,3 1,6 1,6 1,4 1,7 1,3 1,1 0,5 0,9 1,2 1,3 1,0

Pensie anticipata partial 0,1 0,0 0,0 0,1 0,1 0,0 0,1 0,1 0,1 0,1 0,0 0,0 0,1 0,1 0,0

Pensie de asigurari sociale pt. pierderea capacitatii de

munca1,4 2,0 2,4 2,3 2,7 1,6 1,7 1,5 1,1 0,8 0,4 1,9 1,4 1,3 1,5

Pensie de invaliditate pt. limita de virsta 1,1 1,1 1,6 1,4 1,1 1,4 1,4 1,3 1,1 1,0 0,5 0,9 1,1 1,2 0,9

Pensie de invaliditate pt. agricultori 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Pensie de asigurari sociale de urmas 0,1 0,2 0,2 0,2 0,1 0,3 0,2 0,1 0,1 0,1 0,0 0,0 0,1 0,1 0,1

Pensie de urmas pt. limita de varsta 1,1 1,8 2,1 1,8 1,6 1,7 1,4 1,3 1,0 0,5 0,2 2,5 1,1 0,7 1,7

Pensie de urmas pt. agricultori 0,0 0,1 0,0 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,2 0,0 0,0 0,1

Pensie de asigurari sociale pt. agricultori 2,4 8,3 6,6 6,3 4,4 3,2 2,7 1,6 1,0 0,6 0,2 10,8 2,3 0,2 5,9

Pensie I.O.V.R. (inclusiv de urmas) 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Programele ce vizează piaţa muncii 0,5 0,7 0,9 0,7 0,5 0,6 0,6 0,6 0,4 0,3 0,1 1,0 0,4 0,5 0,3

Concedii medicale 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Totalitatea platilor pentru someri 0,4 0,7 0,9 0,7 0,5 0,6 0,5 0,5 0,4 0,3 0,1 1,0 0,4 0,5 0,3

Indemnizatii de somaj 0,4 0,7 0,9 0,7 0,5 0,6 0,5 0,5 0,4 0,3 0,1 1,0 0,4 0,5 0,3

Plati compensatorii 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Asistenţa socială (în sens larg) 4,6 15,9 8,9 6,7 5,4 4,9 4,0 3,8 3,7 3,4 2,6 20,4 4,5 4,2 5,4

Asistenţa socială (în sens restrâns) 3,9 15,4 8,4 6,1 4,8 4,1 3,3 3,1 2,8 2,4 1,8 20,0 3,7 3,2 5,0

Total indemnizatii reparatorii (platite CNPAS) 0,1 0,2 0,1 0,1 0,1 0,1 0,1 0,1 0,1 0,1 0,1 0,6 0,1 0,0 0,1

Indemnizatii pt. veterani si vaduve de razboi 0,0 0,1 0,1 0,0 0,1 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,1

Indemnizatii pt. persoane persecutate din motive politice 0,0 0,2 0,0 0,0 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0 0,1 0,0 0,5 0,0 0,0 0,1

Indemnizatii pt. persoane persecutate din motive etnice 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Indemnizatii pentru persoane cu stagiul militar la DGSM

(1950-1961)0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Alte indemnizatii 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Totalul prestatiillor care se acorda persoanei 2,4 6,2 4,1 3,2 3,0 2,6 2,1 2,2 2,0 1,9 1,3 6,9 2,3 2,3 2,5

Alocatia de stat pentru copii 1,6 5,9 3,8 2,6 2,2 1,8 1,4 1,3 1,1 0,9 0,6 6,8 1,5 1,3 2,0

Alocatia de plasament familial 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Indemnizatie pentru cresterea copilului 0,7 0,2 0,3 0,5 0,8 0,7 0,6 0,9 0,8 0,9 0,6 0,0 0,7 0,9 0,4

Stimulent pentru cresterea copilului 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,1 0,0 0,1 0,1 0,0 0,1 0,0 0,0 0,1 0,0

Indemnizatie pt. pensia minima garantata 0,0 0,1 0,0 0,0 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,1 0,0 0,0 0,0

Totalul prestatiilor acordate familiilor (gosp.) 0,5 6,0 1,8 0,9 0,5 0,2 0,2 0,1 0,1 0,1 0,0 10,0 0,4 0,2 1,0

Alocatia de sustinere a familiei (ASF) 0,1 0,9 0,5 0,2 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 1,2 0,1 0,0 0,2

Ajutorul social (VMG) 0,3 4,9 1,2 0,5 0,3 0,1 0,1 0,0 0,1 0,0 0,0 8,7 0,2 0,1 0,7

Ajutor incalzire lemne, carbuni, prod. petroliere 0,0 0,1 0,1 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,1 0,0 0,0 0,0

Ajutoare incalzire gaze naturale 0,0 0,0 0,0 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Ajutoare incalzire energie termica 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Totalitatea prest. pentru pers. cu handicap 0,5 1,6 1,4 1,0 0,7 0,7 0,5 0,4 0,3 0,2 0,1 1,3 0,5 0,4 0,7

Ajutoare pentru persoane cu handicap 0,1 0,3 0,3 0,1 0,1 0,1 0,1 0,1 0,0 0,0 0,0 0,4 0,1 0,1 0,1

Indemn. pt. pers. cu handicap grav sau accentuat 0,4 1,3 1,0 0,9 0,6 0,6 0,4 0,3 0,3 0,2 0,1 0,9 0,4 0,3 0,6

Ajutoare crestere copil cu handicap 0,0 0,0 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Tabel 8: Incidenţa relativă

Toate gospodăriile

Decile de consum pe adult echivalent Statutul sărăciei Mediul de rezidenţă

31

Page 35: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Total D1 D2 D3 D4 D5 D6 D7 D8 D9 D10 P NPMediul

urban

Mediul

rural

Tabel 8: Incidenţa relativă

Toate gospodăriile

Decile de consum pe adult echivalent Statutul sărăciei Mediul de rezidenţă

Toate formele de prot. soc. pt. pers. care urmeaza o

forma de scolarizare0,4 1,4 0,9 0,8 0,4 0,4 0,3 0,3 0,2 0,2 0,2 1,2 0,4 0,3 0,5

Burse 0,1 0,0 0,0 0,2 0,0 0,1 0,0 0,1 0,0 0,0 0,1 0,0 0,1 0,0 0,1

Bani de liceu 0,0 0,3 0,1 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,1 0,0 0,0 0,1

Programul national "Cornul si Laptele" 0,2 0,9 0,6 0,5 0,4 0,3 0,2 0,2 0,2 0,1 0,1 1,0 0,2 0,2 0,3

Manuale/rechizite 0,0 0,1 0,1 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,1 0,0 0,0 0,0

Totalitatea ajut. financiare acordate de la buget 0,1 0,0 0,1 0,0 0,0 0,0 0,1 0,0 0,0 0,0 0,1 0,0 0,1 0,0 0,1

Ajutoare financiare 0,0 0,0 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Ajutor de inmormintare (buget de stat) 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0

Alte aj. acordate de primarii 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Alte ajutoare sociale 0,0 0,0 0,1 0,0 0,0 0,0 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,1

Beneficii ocazionale in bani si natura (indv.) 0,8 0,5 0,5 0,6 0,5 0,8 0,7 0,8 0,9 1,0 0,8 0,4 0,8 1,0 0,4

Alimente, altele decât cornul si laptele (indv.) 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,1 0,0 0,0 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Beneficii ocazionale (indv.) 0,0 0,0 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Încalzire (indv.) 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Chirie gratuita (indv.) 0,1 0,2 0,1 0,1 0,1 0,1 0,1 0,1 0,1 0,2 0,1 0,3 0,1 0,1 0,1

Medicamente (gratuite/compensate) (indv.) 0,5 0,1 0,2 0,4 0,4 0,5 0,5 0,5 0,6 0,7 0,5 0,1 0,5 0,6 0,3

Facilitati legate de transport (indv.) 0,1 0,0 0,1 0,1 0,1 0,1 0,1 0,1 0,1 0,1 0,1 0,0 0,1 0,2 0,0

Tratament (indv.) 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Masa la cantina de ajutor social (indv.) 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Ajutor in gospodarie (indv.) 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Reduceri de impozit (indv.) 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Abonamente gratuite la telefon si radio-tv. (indv.) 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Note:

Incidenţa relativă este suma transferurilor primite de un grup ca procent din suma bunăstării acelui grup.

Incidenţa relativă este calculată folosind ca factor de expansiune factorul de expansiune al gospodăriei multiplicat cu mărimea gospodăriei.

Incidenţa exprimată în unitatea monetară locală (LCU)

32

Page 36: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Nord-Est Sud-Est Sud Sud-Vest Vest Nord-Vest Centru Bucureşti Română Maghiară Rroma Alta

Protecţia socială (în sens larg) 34,2 37,0 36,9 35,8 29,7 31,3 34,1 30,5 33,8 34,2 28,1 23,5

Protecţia socială (în sens restrâns) 33,5 36,2 36,2 35,1 29,1 30,5 33,6 29,3 33,0 33,5 26,8 22,3

Asigurările sociale 28,0 31,5 31,2 30,9 25,7 26,5 28,9 26,4 28,9 29,4 10,8 16,1

Pensii 28,0 31,5 31,2 30,9 25,7 26,5 28,9 26,4 28,9 29,4 10,8 16,1

Pensie de asigurari sociale pentru limita de vârsta 20,1 23,7 21,5 20,4 20,6 18,3 22,7 22,8 21,6 21,0 5,2 10,2

Pensie anticipata 0,9 1,0 1,7 2,2 1,3 0,9 1,0 0,8 1,2 1,4 0,6 1,1

Pensie anticipata partial 0,2 0,1 0,0 0,1 0,1 0,0 0,0 0,0 0,1 0,0 0,0 0,0

Pensie de asigurari sociale pt. pierderea capacitatii de

munca0,8 0,5 2,9 1,4 1,2 1,2 2,4 0,3 1,3 2,4 0,8 1,8

Pensie de invaliditate pt. limita de virsta 0,9 1,2 0,2 1,1 0,2 2,3 0,5 1,9 1,1 1,2 1,3 0,3

Pensie de invaliditate pt. agricultori 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Pensie de asigurari sociale de urmas 0,1 0,1 0,1 0,0 0,1 0,1 0,2 0,1 0,1 0,3 0,2 0,0

Pensie de urmas pt. limita de varsta 1,4 1,0 1,6 1,1 1,3 1,2 0,8 0,4 1,1 0,9 0,7 0,7

Pensie de urmas pt. agricultori 0,0 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Pensie de asigurari sociale pt. agricultori 3,6 3,6 3,1 4,7 0,9 2,4 1,4 0,1 2,4 2,2 2,1 2,0

Pensie I.O.V.R. (inclusiv de urmas) 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Programele ce vizează piaţa muncii 0,5 0,5 0,4 0,4 0,7 0,3 0,5 0,3 0,5 0,4 0,3 0,2

Concedii medicale 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Totalitatea platilor pentru someri 0,5 0,4 0,4 0,4 0,7 0,3 0,5 0,3 0,4 0,4 0,3 0,2

Indemnizatii de somaj 0,5 0,4 0,4 0,4 0,7 0,3 0,5 0,3 0,4 0,4 0,3 0,2

Plati compensatorii 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Asistenţa socială (în sens larg) 5,7 5,1 5,3 4,5 3,2 4,5 4,7 3,8 4,5 4,4 16,9 7,1

Asistenţa socială (în sens restrâns) 5,0 4,3 4,6 3,7 2,6 3,7 4,2 2,6 3,7 3,7 15,6 5,9

Total indemnizatii reparatorii (platite CNPAS) 0,1 0,1 0,0 0,1 0,0 0,2 0,1 0,0 0,1 0,1 0,0 0,1

Indemnizatii pt. veterani si vaduve de razboi 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,1

Indemnizatii pt. persoane persecutate din motive politice 0,0 0,0 0,0 0,1 0,0 0,1 0,0 0,0 0,0 0,1 0,0 0,0

Indemnizatii pt. persoane persecutate din motive etnice 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Indemnizatii pentru persoane cu stagiul militar la DGSM

(1950-1961)0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Alte indemnizatii 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Totalul prestatiillor care se acorda persoanei 2,7 2,2 2,5 2,0 2,0 2,2 2,8 2,1 2,3 2,3 6,3 3,7

Alocatia de stat pentru copii 2,0 1,7 1,7 1,6 1,4 1,5 1,7 1,1 1,5 1,5 5,5 3,0

Alocatia de plasament familial 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,1 0,0

Indemnizatie pentru cresterea copilului 0,6 0,4 0,6 0,4 0,6 0,6 1,1 0,9 0,7 0,7 0,7 0,2

Stimulent pentru cresterea copilului 0,0 0,1 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0 0,1 0,0 0,0 0,0 0,5

Indemnizatie pt. pensia minima garantata 0,0 0,0 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Totalul prestatiilor acordate familiilor (gosp.) 0,8 0,8 0,7 0,8 0,1 0,3 0,5 0,0 0,4 0,4 6,2 0,4

Alocatia de sustinere a familiei (ASF) 0,2 0,1 0,1 0,2 0,0 0,1 0,1 0,0 0,1 0,1 0,8 0,0

Ajutorul social (VMG) 0,5 0,5 0,5 0,6 0,1 0,2 0,3 0,0 0,3 0,3 5,0 0,4

Ajutor incalzire lemne, carbuni, prod. petroliere 0,0 0,0 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,3 0,0

Ajutoare incalzire gaze naturale 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,1 0,0 0,0 0,0 0,1 0,0

Ajutoare incalzire energie termica 0,0 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Totalitatea prest. pentru pers. cu handicap 0,7 0,7 0,8 0,4 0,2 0,6 0,4 0,2 0,5 0,4 1,8 1,0

Ajutoare pentru persoane cu handicap 0,1 0,2 0,1 0,0 0,1 0,1 0,1 0,0 0,1 0,1 0,4 0,0

Indemn. pt. pers. cu handicap grav sau accentuat 0,6 0,5 0,8 0,3 0,1 0,5 0,2 0,2 0,4 0,3 1,4 0,9

Ajutoare crestere copil cu handicap 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,1 0,2

Regiune de dezvoltare Naţionalitatea

Tabel 8: Incidenţa relativă

Toate gospodăriile

33

Page 37: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Nord-Est Sud-Est Sud Sud-Vest Vest Nord-Vest Centru Bucureşti Română Maghiară Rroma Alta

Regiune de dezvoltare Naţionalitatea

Tabel 8: Incidenţa relativă

Toate gospodăriile

Toate formele de prot. soc. pt. pers. care urmeaza o

forma de scolarizare0,6 0,4 0,4 0,3 0,3 0,3 0,4 0,3 0,4 0,4 1,2 0,6

Burse 0,1 0,0 0,1 0,0 0,0 0,0 0,1 0,1 0,1 0,1 0,0 0,1

Bani de liceu 0,1 0,0 0,0 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,2 0,0

Programul national "Cornul si Laptele" 0,4 0,3 0,3 0,2 0,2 0,2 0,2 0,1 0,2 0,2 0,7 0,5

Manuale/rechizite 0,0 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,1 0,0 0,0 0,3 0,0

Totalitatea ajut. financiare acordate de la buget 0,2 0,1 0,0 0,0 0,0 0,1 0,1 0,0 0,1 0,1 0,1 0,0

Ajutoare financiare 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Ajutor de inmormintare (buget de stat) 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Alte aj. acordate de primarii 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Alte ajutoare sociale 0,2 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,1 0,0

Beneficii ocazionale in bani si natura (indv.) 0,7 0,8 0,7 0,8 0,6 0,8 0,5 1,2 0,8 0,7 1,2 1,2

Alimente, altele decât cornul si laptele (indv.) 0,0 0,0 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,1 0,0 0,0

Beneficii ocazionale (indv.) 0,0 0,0 0,0 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,6 0,0

Încalzire (indv.) 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Chirie gratuita (indv.) 0,1 0,2 0,2 0,0 0,3 0,1 0,1 0,0 0,1 0,0 0,1 0,9

Medicamente (gratuite/compensate) (indv.) 0,5 0,5 0,3 0,6 0,3 0,5 0,4 0,8 0,5 0,4 0,3 0,3

Facilitati legate de transport (indv.) 0,0 0,1 0,0 0,0 0,0 0,3 0,0 0,3 0,1 0,2 0,1 0,0

Tratament (indv.) 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Masa la cantina de ajutor social (indv.) 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Ajutor in gospodarie (indv.) 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Reduceri de impozit (indv.) 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Abonamente gratuite la telefon si radio-tv. (indv.) 0,0 0,0 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

34

Page 38: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Total D1 D2 D3 D4 D5 D6 D7 D8 D9 D10 P NPMediul

urban

Mediul

rural

Protecţia socială (în sens larg) 43,5 48,1 47,0 48,9 45,7 48,7 45,9 46,2 43,6 40,3 33,7 54,1 43,3 44,7 41,7

Protecţia socială (în sens restrâns) 43,0 47,8 46,7 48,4 45,2 47,9 45,7 45,8 43,0 39,7 33,3 54,1 42,9 44,2 41,4

Asigurările sociale 65,0 70,9 68,8 69,3 68,6 66,6 67,1 64,3 64,3 62,8 58,4 77,6 64,8 70,4 57,9

Pensii 65,0 70,9 68,8 69,3 68,6 66,6 67,1 64,3 64,3 62,8 58,4 77,6 64,8 70,4 57,9

Pensie de asigurari sociale pentru limita de vârsta 70,2 76,2 77,6 74,5 75,1 72,3 72,6 70,0 70,2 68,4 63,6 85,2 70,2 75,8 60,7

Pensie anticipata 46,5 63,3 78,6 54,9 53,5 56,4 39,7 43,7 41,8 42,2 40,2 81,8 46,3 47,0 45,6

Pensie anticipata partial 40,9 69,8 NC 91,8 35,2 77,4 51,5 43,1 34,2 34,9 35,5 NC 40,9 39,8 50,8

Pensie de asigurari sociale pt. pierderea capacitatii de 36,4 58,9 44,2 40,9 40,6 37,3 38,9 32,8 32,0 30,5 24,2 63,1 36,1 38,3 34,1

Pensie de invaliditate pt. limita de virsta 35,9 63,5 47,7 39,4 40,0 39,3 41,1 36,5 36,9 28,6 23,3 79,5 35,8 36,4 34,9

Pensie de invaliditate pt. agricultori 40,9 28,6 66,6 73,3 34,7 82,1 NC NC NC 24,5 NC NC 40,9 50,6 39,4

Pensie de asigurari sociale de urmas 25,3 48,0 41,7 48,7 39,5 21,8 27,9 25,6 14,9 19,1 19,2 NC 25,3 24,9 26,0

Pensie de urmas pt. limita de varsta 37,4 50,7 41,9 50,0 38,0 36,8 35,1 34,8 33,7 32,2 27,9 51,5 37,1 35,8 38,5

Pensie de urmas pt. agricultori 20,8 55,8 11,2 16,5 49,9 23,8 26,1 16,4 17,8 28,6 13,4 50,8 19,8 45,1 19,6

Pensie de asigurari sociale pt. agricultori 34,5 51,3 45,2 41,5 40,1 31,8 29,7 25,8 24,0 19,8 16,2 66,3 33,6 27,9 35,0

Pensie I.O.V.R. (inclusiv de urmas) 23,3 31,2 NC NC 14,0 NC 49,7 16,4 13,6 38,2 NC NC 23,3 NC 23,3

Programele ce vizează piaţa muncii 23,8 37,0 35,2 39,2 24,4 20,7 22,4 22,6 20,2 17,6 18,5 54,0 23,4 23,9 23,6

Concedii medicale 33,7 NC NC NC NC NC 30,4 25,2 57,6 NC 33,0 NC 33,7 33,7 NC

Totalitatea platilor pentru someri 23,3 37,0 35,2 39,2 24,4 20,7 22,0 22,6 19,6 17,6 12,9 54,0 22,9 23,1 23,6

Indemnizatii de somaj 23,1 37,0 35,2 39,2 24,4 20,7 22,0 22,4 18,4 17,6 12,9 54,0 22,7 22,9 23,5

Plati compensatorii 19,9 NC NC NC NC NC NC 36,9 18,7 NC NC NC 19,9 18,7 36,9

Asistenţa socială (în sens larg) 9,0 22,5 14,2 11,5 9,7 8,7 7,5 7,9 7,6 7,0 6,1 29,0 8,7 8,2 10,4

Asistenţa socială (în sens restrâns) 8,8 22,3 13,8 11,1 9,5 8,1 7,1 7,5 7,0 6,3 5,3 29,0 8,4 7,7 10,3

Total indemnizatii reparatorii (platite CNPAS) 19,4 42,7 30,2 28,9 24,8 13,4 24,6 14,9 15,3 14,6 18,2 56,2 18,5 16,1 21,9

Indemnizatii pt. veterani si vaduve de razboi 13,0 23,3 25,4 16,5 21,5 10,3 16,3 11,2 7,5 8,4 11,9 25,4 12,9 11,6 13,9

Indemnizatii pt. persoane persecutate din motive politice 26,6 65,1 62,8 46,0 52,2 25,4 42,9 22,0 20,7 18,0 19,7 62,9 24,6 17,5 38,0

Indemnizatii pt. persoane persecutate din motive etnice 14,9 26,8 12,2 29,5 9,1 NC 28,1 34,9 16,1 11,9 9,4 NC 14,9 14,6 15,2

Indemnizatii pentru persoane cu stagiul militar la DGSM

(1950-1961)8,8 NC NC NC 17,2 5,8 NC 9,6 7,8 4,1 NC NC 8,8 7,8 8,9

Alte indemnizatii 44,2 NC NC NC NC NC 44,2 NC NC NC NC NC 44,2 NC 44,2

Totalul prestatiillor care se acorda persoanei 5,7 9,9 7,4 6,4 6,4 5,6 4,8 5,8 5,4 5,0 4,2 11,8 5,6 5,8 5,7

Alocatia de stat pentru copii 3,9 9,5 6,9 5,3 4,7 3,8 3,3 3,3 3,0 2,5 1,9 11,7 3,7 3,4 4,5

Alocatia de plasament familial 6,7 7,2 10,1 6,9 8,5 25,2 4,8 3,9 7,3 3,7 5,3 NC 6,7 7,1 6,3

Indemnizatie pentru cresterea copilului 29,9 45,9 40,6 37,7 37,8 30,6 31,2 27,4 27,3 31,0 26,5 NC 29,9 30,3 28,6

Stimulent pentru cresterea copilului 15,2 NC NC NC NC 16,1 14,2 19,9 18,9 9,0 13,9 NC 15,2 15,5 14,2

Indemnizatie pt. pensia minima garantata 8,2 15,7 10,9 13,0 10,9 3,3 8,4 3,8 4,0 7,9 1,4 19,8 7,9 10,4 8,0

Totalul prestatiilor acordate familiilor (gosp.) 14,3 27,9 13,8 11,5 9,7 7,4 7,8 4,7 6,9 7,9 8,3 35,1 12,1 11,1 15,6

Alocatia de sustinere a familiei (ASF) 5,5 8,8 5,9 5,2 4,6 3,6 3,0 2,4 2,4 2,1 NC 11,1 5,0 4,3 5,7

Ajutorul social (VMG) 23,6 30,9 22,5 17,9 17,1 12,8 17,1 13,5 10,1 12,1 12,4 37,8 20,3 24,4 23,4

Ajutor incalzire lemne, carbuni, prod. petroliere 9,0 9,7 9,2 9,7 10,0 6,6 7,8 4,5 7,3 4,8 15,3 9,1 9,0 9,8 8,9

Ajutoare incalzire gaze naturale 6,6 6,1 7,0 9,2 5,4 7,5 5,8 3,2 5,5 5,0 20,2 NC 6,6 6,7 6,1

Ajutoare incalzire energie termica 7,5 NC 7,0 5,7 8,7 7,7 5,9 11,5 6,8 9,0 6,9 NC 7,5 7,5 NC

Totalitatea prest. pentru pers. cu handicap 18,6 30,4 22,1 27,2 19,0 19,2 20,4 16,6 15,8 9,9 9,7 32,5 18,4 16,9 20,4

Ajutoare pentru persoane cu handicap 15,3 23,8 23,8 17,9 17,3 14,0 15,6 11,5 14,1 10,8 5,6 37,2 14,7 14,6 15,9

Indemn. pt. pers. cu handicap grav sau accentuat 19,0 32,3 20,5 28,4 19,5 18,2 21,3 18,7 15,9 9,7 10,8 30,7 18,8 17,0 21,1

Ajutoare crestere copil cu handicap 12,2 NC 9,2 13,4 NC 18,4 NC 10,6 NC NC NC NC 12,2 11,0 14,2

Decile de consum pe adult echivalent Statutul sărăciei Mediul de rezidenţă

Tabel 9: Generozitate (valorile transferurilor au fost deflatate la nivelul lunii decembrie 2002)

Beneficiarii direcţi şi indirecţi

35

Page 39: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Total D1 D2 D3 D4 D5 D6 D7 D8 D9 D10 P NPMediul

urban

Mediul

rural

Decile de consum pe adult echivalent Statutul sărăciei Mediul de rezidenţă

Tabel 9: Generozitate (valorile transferurilor au fost deflatate la nivelul lunii decembrie 2002)

Beneficiarii direcţi şi indirecţi

Toate formele de prot. soc. pt. pers. care urmeaza o

forma de scolarizare1,9 4,1 2,8 3,0 1,9 1,7 1,6 1,7 1,3 1,3 1,1 4,1 1,9 1,6 2,2

Burse 10,9 16,7 10,4 12,0 9,5 14,2 10,9 14,1 10,3 7,2 9,7 24,1 10,9 11,0 10,9

Bani de liceu 10,7 13,6 12,7 10,2 7,0 8,5 6,4 7,1 NC NC NC 15,1 10,6 9,8 10,8

Programul national "Cornul si Laptele" 1,3 2,7 1,9 1,8 1,6 1,3 1,2 1,1 0,9 0,9 0,7 3,4 1,3 1,2 1,5

Manuale/rechizite 3,9 10,1 7,2 6,0 3,3 3,9 3,6 3,6 3,3 3,6 1,4 8,2 3,9 3,9 4,0

Totalitatea ajut. financiare acordate de la buget 18,3 11,9 24,1 29,6 20,8 10,7 14,0 13,5 17,2 11,4 26,0 13,0 18,4 17,6 18,9

Ajutoare financiare 37,7 NC 42,8 NC NC NC NC NC NC 26,4 NC NC 37,7 12,2 44,5

Ajutor de inmormintare (buget de stat) 61,9 NC NC 291,4 NC NC NC NC NC NC 57,9 NC 61,9 55,6 125,3

Alte aj. acordate de primarii 8,3 NC NC NC NC 8,3 NC NC NC NC NC NC 8,3 NC 8,3

Alte ajutoare sociale 13,9 11,9 16,5 17,6 20,8 10,9 14,0 13,5 17,2 10,5 13,7 13,0 13,9 10,1 16,3

Beneficii ocazionale in bani si natura (indv.) 6,5 12,3 8,1 7,6 5,8 7,6 5,7 6,1 6,4 7,0 6,0 14,2 6,5 6,7 5,9

Alimente, altele decât cornul si laptele (indv.) 14,5 NC 15,1 28,5 NC 32,5 14,4 8,6 21,7 6,5 8,8 NC 14,5 12,2 26,1

Beneficii ocazionale (indv.) 8,2 16,2 28,2 16,1 16,8 NC NC NC 11,2 3,0 2,4 NC 8,2 2,6 21,7

Încalzire (indv.) 9,9 NC NC NC NC NC NC NC 12,0 NC 8,5 NC 9,9 9,9 NC

Chirie gratuita (indv.) 14,6 29,6 10,7 10,8 12,0 12,2 17,6 15,6 12,7 17,2 13,5 19,1 14,5 19,3 7,0

Medicamente (gratuite/compensate) (indv.) 6,4 7,2 7,2 7,3 5,9 6,5 5,8 6,8 6,5 6,5 6,2 5,4 6,4 6,7 5,5

Facilitati legate de transport (indv.) 3,2 3,8 4,5 5,1 4,7 4,2 3,5 3,6 3,5 3,2 2,4 10,0 3,2 3,3 2,9

Tratament (indv.) 1,8 NC 0,5 0,5 NC 0,5 0,5 NC 2,2 0,4 18,9 NC 1,8 1,5 2,2

Masa la cantina de ajutor social (indv.) 22,0 15,0 NC 64,2 NC NC NC NC NC NC NC NC 22,0 22,0 NC

Ajutor in gospodarie (indv.) 13,1 78,4 NC 9,2 NC NC NC NC 17,1 NC 12,2 78,4 12,7 12,1 14,8

Reduceri de impozit (indv.) 0,8 0,6 0,6 NC 1,1 1,7 1,0 0,7 1,0 0,7 1,0 NC 0,8 0,9 0,7

Abonamente gratuite la telefon si radio-tv. (indv.) 1,2 2,0 1,6 1,4 1,4 1,6 1,2 1,1 1,3 1,2 0,9 2,0 1,2 1,2 1,4

Note:

Generozitatea reprezintă ponderea sumei transferurilor primite de toţi beneficiarii din grup din suma bunăstării beneficiarilor din acel grup.

Generozitatea este calculată folosind ca factor de expansiune factorul de expansiune al gospodăriei multiplicat cu mărimea gospodăriei.

Generozitatea exprimată în unitatea monetară locală (LCU)

36

Page 40: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Nord-Est Sud-Est Sud Sud-Vest Vest Nord-Vest Centru Bucureşti Română Maghiară Rroma Alta

Protecţia socială (în sens larg) 42,5 47,1 44,4 44,4 41,0 40,6 44,2 43,9 43,8 42,6 32,8 30,0

Protecţia socială (în sens restrâns) 42,0 46,3 44,4 44,7 40,7 40,0 43,6 42,8 43,4 42,1 31,5 29,4

Asigurările sociale 69,9 70,4 64,2 63,7 58,1 58,6 67,1 67,2 65,3 62,6 48,9 56,1

Pensii 69,9 70,4 64,2 63,7 58,1 58,6 67,1 67,2 65,3 62,6 48,9 56,1

Pensie de asigurari sociale pentru limita de vârsta 75,9 77,1 68,2 69,0 62,0 65,0 72,3 71,9 70,3 71,5 51,5 63,0

Pensie anticipata 54,1 44,8 52,8 47,1 45,1 42,4 45,3 37,3 46,7 43,1 46,9 47,2

Pensie anticipata partial 42,1 35,4 56,7 63,9 36,5 31,0 38,2 52,5 41,0 35,4 NC NC

Pensie de asigurari sociale pt. pierderea capacitatii de 34,8 36,6 38,1 42,3 29,0 41,2 35,4 30,1 36,5 36,2 34,7 32,8

Pensie de invaliditate pt. limita de virsta 34,7 38,0 40,0 44,5 28,2 32,3 44,5 36,4 36,3 31,3 37,8 36,3

Pensie de invaliditate pt. agricultori 30,7 35,7 60,7 NC NC 48,5 82,1 NC 40,9 NC NC NC

Pensie de asigurari sociale de urmas 32,6 31,6 31,2 34,7 12,7 24,8 28,2 23,0 25,4 24,1 36,4 NC

Pensie de urmas pt. limita de varsta 46,6 41,4 37,6 36,8 33,0 32,0 37,8 34,2 37,6 34,2 37,8 41,5

Pensie de urmas pt. agricultori 28,6 15,6 21,1 20,5 73,2 35,4 44,0 NC 20,8 NC 16,5 24,2

Pensie de asigurari sociale pt. agricultori 40,7 37,9 32,7 30,3 29,3 32,9 34,3 30,4 34,3 35,3 42,0 44,3

Pensie I.O.V.R. (inclusiv de urmas) 29,7 12,1 13,3 28,5 NC NC NC NC 23,3 NC NC NC

Programele ce vizează piaţa muncii 26,5 25,7 25,8 22,6 22,5 19,5 23,6 24,0 23,6 26,5 36,1 21,0

Concedii medicale 32,4 31,3 57,6 NC NC 28,8 NC NC 33,7 NC NC NC

Totalitatea platilor pentru someri 23,8 25,7 25,3 22,6 22,5 19,1 23,6 24,0 23,0 26,5 36,1 21,0

Indemnizatii de somaj 23,8 25,4 25,3 22,6 22,5 19,1 23,6 22,3 22,8 26,5 36,1 21,0

Plati compensatorii NC 36,9 NC NC NC NC NC 18,7 19,9 NC NC NC

Asistenţa socială (în sens larg) 10,7 10,2 9,4 8,6 7,4 8,4 9,5 7,6 8,7 8,9 22,7 11,1

Asistenţa socială (în sens restrâns) 10,5 9,6 9,3 8,4 6,8 8,3 9,7 6,6 8,4 8,7 21,9 10,1

Total indemnizatii reparatorii (platite CNPAS) 15,6 17,4 13,1 24,5 15,1 25,6 22,4 17,4 19,2 21,7 133,1 19,6

Indemnizatii pt. veterani si vaduve de razboi 14,6 12,3 12,1 9,7 13,3 9,1 16,9 10,2 13,1 11,8 NC 13,4

Indemnizatii pt. persoane persecutate din motive politice 19,4 13,0 61,1 30,8 17,1 36,3 25,9 24,2 26,6 25,1 133,1 31,1

Indemnizatii pt. persoane persecutate din motive etnice 14,2 26,1 NC NC NC 11,4 5,9 NC 15,6 4,5 NC NC

Indemnizatii pentru persoane cu stagiul militar la DGSM

(1950-1961)11,0 7,8 6,7 1,2 NC NC NC NC 8,8 NC NC NC

Alte indemnizatii NC NC NC NC NC 44,2 NC NC 44,2 NC NC NC

Totalul prestatiillor care se acorda persoanei 6,1 5,6 5,6 4,9 5,5 5,4 6,9 5,5 5,6 6,0 9,8 6,8

Alocatia de stat pentru copii 4,5 4,3 3,8 3,9 3,8 3,8 4,2 2,9 3,7 4,0 8,5 5,4

Alocatia de plasament familial 7,4 4,1 7,6 6,9 NC 5,3 8,1 NC 6,5 8,4 7,9 NC

Indemnizatie pentru cresterea copilului 26,4 28,9 26,6 27,5 32,7 29,0 33,2 33,1 29,9 28,7 40,4 20,4

Stimulent pentru cresterea copilului 16,9 15,6 14,9 NC NC 13,6 NC 15,1 15,1 18,0 NC 14,7

Indemnizatie pt. pensia minima garantata 6,3 9,1 9,6 8,0 NC 7,3 24,3 NC 8,2 5,5 NC 39,4

Totalul prestatiilor acordate familiilor (gosp.) 13,2 16,6 16,2 13,0 9,6 13,3 15,3 4,1 13,0 15,1 25,7 20,9

Alocatia de sustinere a familiei (ASF) 6,0 7,0 4,7 4,3 6,8 4,2 6,5 NC 5,2 6,3 7,7 5,4

Ajutorul social (VMG) 26,6 24,4 23,2 18,6 10,7 33,4 26,9 25,3 22,0 34,9 28,5 30,3

Ajutor incalzire lemne, carbuni, prod. petroliere 9,3 16,0 11,2 8,1 NC 6,6 5,3 NC 8,7 6,2 14,8 NC

Ajutoare incalzire gaze naturale 2,5 8,5 8,1 11,9 8,2 5,7 5,9 1,9 6,8 4,8 8,1 3,7

Ajutoare incalzire energie termica 5,8 9,4 4,3 8,5 6,5 4,8 9,0 1,8 7,5 6,3 9,0 4,5

Totalitatea prest. pentru pers. cu handicap 21,0 19,7 19,3 21,7 16,8 17,2 15,8 14,4 18,4 15,2 31,6 18,5

Ajutoare pentru persoane cu handicap 19,3 17,2 12,6 22,7 10,1 12,1 18,3 13,7 14,9 13,5 31,1 5,6

Indemn. pt. pers. cu handicap grav sau accentuat 21,1 19,9 20,6 22,2 20,0 17,4 14,0 14,4 18,8 15,9 30,5 16,0

Ajutoare crestere copil cu handicap 14,3 16,8 NC 8,1 4,4 26,4 NC NC 16,1 NC 23,4 4,4

Naţionalitatea Regiune de dezvoltare

Tabel 9: Generozitate (valorile transferurilor au fost deflatate la nivelul lunii decembrie 2002)

Beneficiarii direcţi şi indirecţi

37

Page 41: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Nord-Est Sud-Est Sud Sud-Vest Vest Nord-Vest Centru Bucureşti Română Maghiară Rroma Alta

Naţionalitatea Regiune de dezvoltare

Tabel 9: Generozitate (valorile transferurilor au fost deflatate la nivelul lunii decembrie 2002)

Beneficiarii direcţi şi indirecţi

Toate formele de prot. soc. pt. pers. care urmeaza o

forma de scolarizare2,3 2,0 1,7 1,8 1,7 1,6 2,0 2,1 1,8 2,2 3,6 1,9

Burse 13,2 11,4 14,4 10,1 6,4 10,0 11,0 10,1 10,9 10,7 NC 22,4

Bani de liceu 10,3 9,6 10,1 12,1 NC NC 11,6 NC 10,7 11,7 9,8 9,1

Programul national "Cornul si Laptele" 1,5 1,3 1,2 1,2 1,5 1,2 1,3 1,3 1,3 1,4 2,3 1,5

Manuale/rechizite 3,0 4,0 8,2 1,6 NC 4,9 4,4 4,0 3,6 4,0 13,4 6,0

Totalitatea ajut. financiare acordate de la buget 13,9 10,2 21,4 125,3 NC 48,7 23,7 4,1 17,9 26,6 18,4 NC

Ajutoare financiare NC NC NC NC NC 12,2 44,5 NC 37,7 NC NC NC

Ajutor de inmormintare (buget de stat) NC NC NC 125,3 NC 55,6 NC NC 57,9 291,4 NC NC

Alte aj. acordate de primarii NC NC NC NC NC NC NC 8,3 8,3 NC NC NC

Alte ajutoare sociale 13,9 10,2 21,4 NC NC 7,6 16,9 NC 13,4 19,2 18,4 NC

Beneficii ocazionale in bani si natura (indv.) 7,2 9,2 4,8 6,2 8,0 5,4 5,4 8,0 6,4 5,8 13,6 15,8

Alimente, altele decât cornul si laptele (indv.) 34,7 28,5 8,9 14,4 NC 23,1 NC 18,3 13,3 23,1 NC NC

Beneficii ocazionale (indv.) 6,9 31,5 2,8 33,6 NC NC NC NC 3,7 NC 35,4 NC

Încalzire (indv.) NC NC NC NC 9,9 NC NC NC 9,9 NC NC NC

Chirie gratuita (indv.) 10,0 16,0 11,2 34,2 30,2 11,4 13,6 26,8 14,4 7,5 25,6 36,9

Medicamente (gratuite/compensate) (indv.) 7,4 8,0 5,1 7,3 5,3 4,5 5,4 8,4 6,5 5,2 6,1 7,2

Facilitati legate de transport (indv.) 2,2 4,1 2,7 3,2 1,4 3,6 2,1 3,2 3,2 3,3 4,6 2,8

Tratament (indv.) NC NC 0,4 39,5 NC 10,2 NC NC 2,8 0,8 0,4 NC

Masa la cantina de ajutor social (indv.) NC NC 22,0 NC NC NC NC NC 22,0 NC NC NC

Ajutor in gospodarie (indv.) NC NC 13,1 NC NC NC NC NC 13,1 NC NC NC

Reduceri de impozit (indv.) 0,6 NC 0,9 13,4 NC NC NC NC 0,7 NC 13,4 NC

Abonamente gratuite la telefon si radio-tv. (indv.) 1,3 1,7 1,1 1,1 2,0 3,7 3,2 1,8 1,2 1,8 1,3 NC

38

Page 42: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Total D1 D2 D3 D4 D5 D6 D7 D8 D9 D10 P NPMediul

urban

Mediul

rural

Protecţia socială (in sens larg) 87,9 97,2 95,0 99,0 92,3 98,5 92,9 93,4 88,2 81,5 68,2 109,5 87,7 90,5 84,3

Protecţia socială (in sens restrins) 87,1 96,6 94,4 97,9 91,5 96,9 92,3 92,7 86,9 80,3 67,3 109,4 86,8 89,4 83,7

Asigurările sociale 131,4 143,5 139,2 140,1 138,6 134,7 135,7 130,0 130,1 127,0 118,1 157,0 131,2 142,5 117,0

Pensii 131,4 143,5 139,2 140,1 138,6 134,7 135,7 130,0 130,1 127,0 118,1 157,0 131,2 142,5 117,0

Pensie de asigurari sociale pentru limita de vârsta 142,1 154,1 156,9 150,7 151,9 146,2 146,8 141,6 142,0 138,3 128,7 172,2 142,0 153,4 122,7

Pensie anticipata 94,0 128,0 158,9 111,0 108,1 114,1 80,2 88,5 84,5 85,3 81,3 165,5 93,6 95,0 92,1

Pensie anticipata partial 82,9 141,3 NC 185,9 71,2 156,5 104,1 87,2 69,2 70,7 71,8 NC 82,9 80,5 102,7

Pensie de asigurari sociale pt. pierderea capacitatii de

munca73,6 119,0 89,3 82,7 82,1 75,4 78,7 66,4 64,8 61,8 49,0 127,7 73,1 77,5 69,0

Pensie de invaliditate pt. limita de virsta 72,7 128,5 96,6 79,7 80,9 79,5 83,2 73,8 74,6 57,9 47,2 160,9 72,3 73,7 70,5

Pensie de invaliditate pt. agricultori 82,8 57,8 134,7 148,0 70,3 165,5 NC NC NC 49,8 NC NC 82,8 102,3 79,7

Pensie de asigurari sociale de urmas 51,2 97,0 84,1 98,4 79,9 44,1 56,5 51,7 30,2 38,6 38,8 NC 51,2 50,3 52,7

Pensie de urmas pt. limita de varsta 75,6 102,4 84,8 101,1 76,8 74,5 70,9 70,4 68,2 65,0 56,5 104,0 75,0 72,3 77,8

Pensie de urmas pt. agricultori 42,0 112,8 22,6 33,3 100,8 48,2 52,9 33,1 36,1 57,8 27,1 102,5 40,1 91,1 39,6

Pensie de asigurari sociale pt. agricultori 69,7 103,6 91,4 84,0 81,1 64,3 60,1 52,3 48,6 40,0 32,8 134,0 68,0 56,4 70,8

Pensie I.O.V.R. (inclusiv de urmas) 47,1 63,3 NC NC 28,3 NC 100,4 33,0 27,4 77,1 NC NC 47,1 NC 47,1

Programele ce vizează piaţa muncii 48,1 74,9 71,1 79,3 49,3 41,8 45,3 45,8 40,8 35,6 37,5 109,5 47,4 48,3 47,7

Concedii medicale 68,0 NC NC NC NC NC 61,4 50,9 116,8 NC 66,5 NC 68,0 68,0 NC

Totalitatea platilor pentru someri 47,0 74,9 71,1 79,3 49,3 41,8 44,5 45,7 39,7 35,6 26,1 109,5 46,3 46,7 47,7

Indemnizatii de somaj 46,6 74,9 71,1 79,3 49,3 41,8 44,5 45,4 37,2 35,6 26,1 109,5 45,9 46,2 47,6

Plati compensatorii 40,4 NC NC NC NC NC NC 75,0 38,0 NC NC NC 40,4 38,0 75,0

Asistenţa socială (in sens larg) 18,3 45,6 28,8 23,4 19,5 17,7 15,1 16,0 15,3 14,1 12,3 58,6 17,6 16,6 21,0

Asistenţa socială (in sens restrins) 17,7 45,1 28,0 22,5 19,2 16,4 14,4 15,2 14,1 12,7 10,7 58,6 17,0 15,5 20,8

Total indemnizatii (platite CNPAS) 39,3 86,2 61,1 58,4 50,1 27,1 49,8 30,2 30,9 29,6 36,8 113,5 37,3 32,6 44,2

Indemnizatii pt. veterani si vaduve de razboi 26,4 47,1 51,3 33,5 43,4 20,8 33,0 22,6 15,1 16,9 24,0 51,4 26,2 23,4 28,2

Indemnizatii pt. persoane persecutate din motive politice 53,9 131,5 127,1 93,0 105,5 51,4 86,8 44,3 41,8 36,5 39,9 127,1 49,8 35,5 76,8

Indemnizatii pt. persoane persecutate din motive etnice 30,2 54,1 24,7 59,5 18,4 NC 56,8 70,5 32,6 24,1 18,9 NC 30,2 29,5 30,7

Indemnizatii pentru persoane cu stagiul militar la DGSM

(1950-1961)17,8 NC NC NC 34,8 11,7 NC 19,4 15,7 8,2 NC NC 17,8 15,7 18,0

Alte indemnizatii 89,5 NC NC NC NC NC 89,5 NC NC NC NC NC 89,5 NC 89,5

Totalul prestatiillor care se acorda persoanei 11,6 20,1 15,1 13,0 12,9 11,3 9,7 11,7 10,9 10,1 8,4 23,8 11,4 11,7 11,4

Alocatia de stat pentru copii 7,8 19,1 14,0 10,7 9,4 7,6 6,6 6,6 6,1 5,1 3,9 23,7 7,6 6,9 9,2

Alocatia de plasament familial 13,5 14,5 20,4 14,0 17,1 50,8 9,8 7,8 14,7 7,5 10,7 NC 13,5 14,4 12,8

Indemnizatie pentru cresterea copilului 60,5 92,8 82,1 76,2 76,4 61,8 63,0 55,3 55,2 62,7 53,5 NC 60,5 61,3 57,8

Stimulent pentru cresterea copilului 30,6 NC NC NC NC 32,6 28,8 40,2 38,2 18,1 28,1 NC 30,6 31,4 28,8

Indemnizatie pt. pensia minima garantata 16,6 31,8 22,0 26,4 22,1 6,6 17,0 7,8 8,1 16,0 2,9 40,0 16,0 21,1 16,3

Totalul prestatiilor acordate familiilor (gosp.) 28,9 56,5 28,0 23,2 19,6 14,9 15,8 9,5 13,9 15,9 16,8 71,0 24,4 22,5 31,6

Alocatia de sustinere a familiei (ASF) 11,1 17,9 11,8 10,4 9,4 7,3 6,0 4,9 4,8 4,3 NC 22,4 10,2 8,7 11,5

Ajutorul social (VMG) 47,7 62,5 45,6 36,1 34,6 25,8 34,6 27,3 20,5 24,5 25,0 76,5 41,0 49,4 47,4

Ajutor incalzire lemne, carbuni, prod. petroliere 18,3 19,6 18,5 19,7 20,2 13,4 15,9 9,1 14,8 9,7 30,9 18,5 18,3 19,9 17,9

Ajutoare incalzire gaze naturale 13,3 12,4 14,2 18,7 11,0 15,2 11,6 6,4 11,1 10,1 41,0 NC 13,3 13,5 12,3

Ajutoare incalzire energie termica 15,1 NC 14,1 11,5 17,5 15,5 11,9 23,2 13,8 18,3 13,9 NC 15,1 15,1 NC

Totalitatea prest. pentru persoanele cu handicap

(indv.)37,7 61,4 44,6 55,0 38,5 38,8 41,3 33,6 32,0 20,0 19,7 65,6 37,2 34,2 41,3

Ajutoare pentru persoane cu handicap 30,9 48,1 48,1 36,1 34,9 28,3 31,5 23,3 28,5 22,0 11,4 75,2 29,8 29,4 32,2

Indemn. pt. pers. cu handicap grav sau accentuat 38,3 65,4 41,5 57,3 39,5 36,7 43,1 37,8 32,1 19,6 21,9 62,0 38,0 34,4 42,6

Ajutoare crestere copil cu handicap 24,7 NC 18,6 27,1 NC 37,4 NC 21,4 NC NC NC NC 24,7 22,4 28,7

Decile de consum pe adult echivalent Statutul sărăciei Mediul de rezidenţă

Tabel 99: Generozitate (valorile transferurilor nu au fost deflatate)

Beneficiarii direcţi şi indirecţi

39

Page 43: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Total D1 D2 D3 D4 D5 D6 D7 D8 D9 D10 P NPMediul

urban

Mediul

rural

Decile de consum pe adult echivalent Statutul sărăciei Mediul de rezidenţă

Tabel 99: Generozitate (valorile transferurilor nu au fost deflatate)

Beneficiarii direcţi şi indirecţi

Toate formele de prot. soc. pt. pers. care urmeaza o

forma de scolarizare 3,8 8,3 5,7 6,0 3,9 3,5 3,2 3,4 2,7 2,6 2,2 8,3 3,8 3,3 4,4

Burse 22,1 33,8 21,0 24,3 19,3 28,6 22,0 28,5 20,9 14,6 19,6 49,0 22,1 22,2 22,0

Bani de liceu 21,6 27,6 25,7 20,6 14,2 17,3 13,0 14,4 NC NC NC 30,6 21,4 19,8 21,8

Programul national "Cornul si Laptele" 2,7 5,5 3,9 3,6 3,2 2,6 2,3 2,1 1,9 1,8 1,4 7,0 2,6 2,4 3,0

Manuale/rechizite 7,9 20,4 14,6 12,2 6,8 7,8 7,3 7,2 6,7 7,3 2,9 16,7 7,8 7,8 8,0

Totalitatea ajutoarelor financiare acordate de la buget

(indv.)37,1 24,1 48,7 59,8 42,2 21,5 28,3 27,2 34,7 23,1 52,6 26,4 37,1 35,6 38,1

Ajutoare financiare 76,2 NC 86,5 NC NC NC NC NC NC 53,6 NC NC 76,2 24,7 90,0

Ajutor de inmormintare (buget de stat) 125,4 NC NC 587,7 NC NC NC NC NC NC 117,4 NC 125,4 112,9 252,8

Alte aj. acordate de primarii 8,3 NC NC NC NC 8,3 NC NC NC NC NC NC 8,3 NC 8,3

Alte ajutoare sociale 28,1 24,1 33,3 35,6 42,2 22,1 28,3 27,2 34,7 21,2 27,8 26,4 28,1 20,5 33,0

Beneficii ocazionale in bani si natura (indv.) 13,2 24,9 16,5 15,3 11,7 15,4 11,5 12,3 12,9 14,2 12,2 28,6 13,2 13,6 11,9

Alimente, altele decât cornul si laptele (indv.) 29,3 NC 30,5 57,6 NC 65,6 29,2 17,4 43,8 13,2 17,8 NC 29,3 24,6 52,6

Beneficii ocazionale (indv.) 16,5 32,8 56,8 32,4 33,9 NC NC NC 22,6 6,1 4,9 NC 16,5 5,3 43,7

Încalzire (indv.) 20,1 NC NC NC NC NC NC NC 24,3 NC 17,1 NC 20,1 20,1 NC

Chirie gratuita (indv.) 29,6 60,0 21,6 21,8 24,2 24,6 35,5 31,5 25,7 34,7 27,4 38,6 29,3 39,1 14,1

Medicamente (gratuite/compensate) (indv.) 13,0 14,5 14,7 14,8 11,9 13,1 11,8 13,7 13,1 13,2 12,6 10,9 13,0 13,6 11,2

Facilitati legate de transport (indv.) 6,6 7,7 9,1 10,3 9,4 8,5 7,1 7,3 7,0 6,5 4,9 20,1 6,6 6,6 5,9

Tratament (indv.) 3,6 NC 1,0 1,0 NC 1,1 1,1 NC 4,4 0,9 38,3 NC 3,6 3,0 4,4

Masa la cantina de ajutor social (indv.) 44,5 30,3 NC 129,8 NC NC NC NC NC NC NC NC 44,5 44,5 NC

Ajutor in gospodarie (indv.) 26,5 158,4 NC 18,6 NC NC NC NC 34,8 NC 24,7 158,4 25,7 24,5 29,9

Reduceri de impozit (indv.) 1,7 1,1 1,3 NC 2,3 3,4 1,9 1,4 2,0 1,4 2,0 NC 1,7 1,8 1,4

Abonamente gratuite la telefon si radio-tv. (indv.) 2,4 4,1 3,3 2,9 2,9 3,3 2,4 2,1 2,7 2,4 1,8 4,1 2,4 2,3 2,9

Note:

Generozitatea reprezintă ponderea sumei transferurilor primite de toţi beneficiarii din grup din suma bunăstării beneficiarilor din acel grup.

Generozitatea este calculată folosind ca factor de expansiune factorul de expansiune al gospodăriei multiplicat cu mărimea gospodăriei.

Generozitatea exprimată în unitatea monetară locală (LCU)

40

Page 44: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Nord-Est Sud-Est Sud Sud-Vest Vest Nord-Vest Centru Bucureşti Română Maghiară Rroma Alta

Protecţia socială (in sens larg) 86,0 95,2 89,8 89,7 83,0 82,0 89,3 88,7 88,6 86,1 66,4 60,7

Protecţia socială (in sens restrins) 85,0 93,6 89,9 90,4 82,3 81,0 88,3 86,6 87,8 85,1 63,7 59,4

Asigurările sociale 141,3 142,4 129,8 128,9 117,4 118,6 135,8 136,0 132,1 126,5 98,9 113,5

Pensii 141,3 142,4 129,8 128,9 117,4 118,6 135,8 136,0 132,1 126,5 98,9 113,5

Pensie de asigurari sociale pentru limita de vârsta 153,5 155,9 137,9 139,6 125,3 131,4 146,3 145,3 142,2 144,7 104,0 127,4

Pensie anticipata 109,3 90,7 106,8 95,2 91,4 85,8 91,7 75,4 94,6 87,3 94,8 95,6

Pensie anticipata partial 85,2 71,7 114,8 129,2 73,8 62,6 77,1 106,3 83,0 71,5 NC NC

Pensie de asigurari sociale pt. pierderea capacitatii de

munca70,3 74,0 77,1 85,6 58,6 83,3 71,6 60,9 73,8 73,3 70,2 66,6

Pensie de invaliditate pt. limita de virsta 70,2 76,7 80,9 90,0 57,1 65,4 89,9 73,6 73,5 63,3 76,4 73,5

Pensie de invaliditate pt. agricultori 62,3 72,3 122,4 NC NC 98,0 165,5 NC 82,8 NC NC NC

Pensie de asigurari sociale de urmas 65,9 63,9 63,2 70,3 25,7 50,2 57,1 46,5 51,3 48,7 73,6 NC

Pensie de urmas pt. limita de varsta 94,2 83,8 76,1 74,5 66,7 64,8 76,5 69,2 76,0 69,2 76,5 83,9

Pensie de urmas pt. agricultori 57,8 31,6 42,9 41,3 147,8 71,6 88,7 NC 42,0 NC 33,3 48,9

Pensie de asigurari sociale pt. agricultori 82,4 76,7 66,1 61,3 59,4 66,6 69,4 61,6 69,4 71,3 84,9 89,5

Pensie I.O.V.R. (inclusiv de urmas) 59,9 24,6 26,9 57,7 NC NC NC NC 47,1 NC NC NC

Programele ce vizează piaţa muncii 53,5 52,0 52,3 45,7 45,4 39,4 47,8 48,6 47,7 53,6 73,0 42,5

Concedii medicale 65,4 63,4 116,8 NC NC 58,2 NC NC 68,0 NC NC NC

Totalitatea platilor pentru someri 48,0 51,9 51,2 45,7 45,4 38,6 47,8 48,6 46,5 53,6 73,0 42,5

Indemnizatii de somaj 48,0 51,5 51,2 45,7 45,4 38,6 47,8 45,0 46,1 53,6 73,0 42,5

Plati compensatorii NC 75,0 NC NC NC NC NC 38,0 40,4 NC NC NC

Asistenţa socială (in sens larg) 21,6 20,5 19,1 17,4 15,0 16,9 19,3 15,3 17,7 18,0 46,0 22,4

Asistenţa socială (in sens restrins) 21,1 19,4 18,7 16,9 13,8 16,8 19,6 13,3 17,0 17,7 44,4 20,4

Total indemnizatii (platite CNPAS) 31,6 35,3 26,5 49,5 30,4 51,8 45,3 35,2 38,8 43,8 268,9 39,7

Indemnizatii pt. veterani si vaduve de razboi 29,5 24,9 24,4 19,6 26,8 18,5 34,2 20,7 26,5 23,9 NC 27,1

Indemnizatii pt. persoane persecutate din motive politice 39,3 26,3 123,7 62,5 34,6 73,4 52,3 48,9 53,9 50,7 268,9 62,7

Indemnizatii pt. persoane persecutate din motive etnice 28,8 52,7 NC NC NC 23,0 12,0 NC 31,5 9,2 NC NC

Indemnizatii pentru persoane cu stagiul militar la DGSM

(1950-1961)22,4 15,7 13,6 2,5 NC NC NC NC 17,8 NC NC NC

Alte indemnizatii NC NC NC NC NC 89,5 NC NC 89,5 NC NC NC

Totalul prestatiillor care se acorda persoanei 12,4 11,3 11,3 9,9 11,2 10,9 14,0 11,2 11,3 12,1 19,8 13,7

Alocatia de stat pentru copii 9,0 8,7 7,6 7,8 7,6 7,6 8,5 5,9 7,6 8,0 17,3 11,0

Alocatia de plasament familial 15,0 8,2 15,4 13,9 NC 10,7 16,5 NC 13,2 17,0 16,0 NC

Indemnizatie pentru cresterea copilului 53,5 58,3 53,9 55,5 66,2 58,6 67,1 66,8 60,5 58,0 81,7 41,3

Stimulent pentru cresterea copilului 34,1 31,6 30,2 NC NC 27,4 NC 30,6 30,6 36,4 NC 29,9

Indemnizatie pt. pensia minima garantata 12,7 18,4 19,3 16,1 NC 14,8 49,2 NC 16,5 11,1 NC 79,4

Totalul prestatiilor acordate familiilor (gosp.) 26,6 33,6 32,8 26,3 19,3 27,0 31,0 8,3 26,2 30,5 51,9 42,3

Alocatia de sustinere a familiei (ASF) 12,2 14,1 9,6 8,8 13,8 8,4 13,2 NC 10,5 12,8 15,5 10,8

Ajutorul social (VMG) 53,7 49,4 47,0 37,7 21,7 67,7 54,4 51,2 44,6 70,6 57,8 61,4

Ajutor incalzire lemne, carbuni, prod. petroliere 18,8 32,3 22,7 16,3 NC 13,4 10,8 NC 17,6 12,6 30,0 NC

Ajutoare incalzire gaze naturale 5,0 17,3 16,4 24,1 16,6 11,5 11,9 3,7 13,7 9,7 16,3 7,4

Ajutoare incalzire energie termica 11,7 19,0 8,7 17,1 13,2 9,6 18,2 3,6 15,2 12,7 18,1 9,2

Totalitatea prest. pentru persoanele cu handicap (indv.) 42,5 39,9 39,1 43,9 34,0 34,9 32,0 29,2 37,3 30,7 63,9 37,5

Ajutoare pentru persoane cu handicap 39,0 34,8 25,6 45,9 20,5 24,5 36,9 27,6 30,2 27,2 62,8 11,4

Indemn. pt. pers. cu handicap grav sau accentuat 42,7 40,2 41,6 45,0 40,6 35,1 28,2 29,2 38,1 32,1 61,6 32,4

Ajutoare crestere copil cu handicap 28,8 34,1 NC 16,3 8,9 53,5 NC NC 32,6 NC 47,5 8,9

Naţionalitatea Regiune de dezvoltare

Tabel 99: Generozitate (valorile transferurilor nu au fost deflatate)

Beneficiarii direcţi şi indirecţi

41

Page 45: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Nord-Est Sud-Est Sud Sud-Vest Vest Nord-Vest Centru Bucureşti Română Maghiară Rroma Alta

Naţionalitatea Regiune de dezvoltare

Tabel 99: Generozitate (valorile transferurilor nu au fost deflatate)

Beneficiarii direcţi şi indirecţi

Toate formele de prot. soc. pt. pers. care urmeaza o

forma de scolarizare 4,6 3,9 3,4 3,6 3,5 3,2 4,1 4,2 3,7 4,4 7,3 3,8

Burse 26,8 23,1 29,2 20,4 13,0 20,2 22,3 20,5 22,0 21,6 NC 45,4

Bani de liceu 20,7 19,5 20,5 24,4 NC NC 23,4 NC 21,7 23,6 19,7 18,4

Programul national "Cornul si Laptele" 2,9 2,7 2,4 2,5 3,0 2,5 2,7 2,6 2,6 2,8 4,7 3,0

Manuale/rechizite 6,0 8,0 16,6 3,2 NC 10,0 9,0 8,2 7,3 8,1 27,0 12,2

Totalitatea ajutoarelor financiare acordate de la buget

(indv.)28,1 20,6 43,4 252,8 NC 98,8 48,1 8,3 36,2 53,9 37,3 NC

Ajutoare financiare NC NC NC NC NC 24,7 90,0 NC 76,2 NC NC NC

Ajutor de inmormintare (buget de stat) NC NC NC 252,8 NC 112,9 NC NC 117,4 587,7 NC NC

Alte aj. acordate de primarii NC NC NC NC NC NC NC 8,3 8,3 NC NC NC

Alte ajutoare sociale 28,1 20,6 43,4 NC NC 15,4 34,2 NC 27,1 38,9 37,3 NC

Beneficii ocazionale in bani si natura (indv.) 14,5 18,6 9,6 12,6 16,2 10,9 10,9 16,2 13,0 11,8 27,5 31,9

Alimente, altele decât cornul si laptele (indv.) 70,1 57,6 17,9 29,2 NC 46,7 NC 37,0 26,9 46,7 NC NC

Beneficii ocazionale (indv.) 13,9 63,6 5,7 67,8 NC NC NC NC 7,6 NC 71,3 NC

Încalzire (indv.) NC NC NC NC 20,1 NC NC NC 20,1 NC NC NC

Chirie gratuita (indv.) 20,2 32,3 22,7 69,1 61,0 23,1 27,6 54,0 29,1 15,1 51,6 74,6

Medicamente (gratuite/compensate) (indv.) 14,9 16,2 10,3 14,9 10,7 9,1 11,0 17,0 13,2 10,5 12,3 14,5

Facilitati legate de transport (indv.) 4,4 8,3 5,4 6,4 2,7 7,3 4,3 6,5 6,5 6,6 9,4 5,7

Tratament (indv.) NC NC 0,9 79,7 NC 20,7 NC NC 5,7 1,6 0,7 NC

Masa la cantina de ajutor social (indv.) NC NC 44,5 NC NC NC NC NC 44,5 NC NC NC

Ajutor in gospodarie (indv.) NC NC 26,5 NC NC NC NC NC 26,5 NC NC NC

Reduceri de impozit (indv.) 1,2 NC 1,9 27,1 NC NC NC NC 1,4 NC 27,1 NC

Abonamente gratuite la telefon si radio-tv. (indv.) 2,6 3,5 2,3 2,1 4,1 7,5 6,5 3,7 2,3 3,7 2,7 NC

42

Page 46: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Acoperir

ea

săracilor

(1)

Subacoper

ire (2)

Pierdere

(#

beneficiar

i) (3)

Pierdere

(beneficii)

(4)

Diferenţial

ul de

targetizare

(5)=(1)-(3)

Protecţia socială (în sens larg) 88,8 11,2 95,9 98,4 -7,0

Protecţia socială (în sens restrâns) 88,2 11,8 95,9 98,4 -7,6

Asigurările sociale 31,0 69,0 97,3 99,0 -66,2

Pensii 31,0 69,0 97,3 99,0 -66,2

Pensie de asigurari sociale pentru limita de vârsta 9,5 90,5 98,7 99,5 -89,2

Pensie anticipata 0,9 99,1 98,5 99,1 -97,6

Pensie anticipata partial 0,0 100,0 100,0 100,0 -100,0

Pensie de asigurari sociale pt. pierderea capacitatii de

munca2,9 97,1 97,3 98,4 -94,4

Pensie de invaliditate pt. limita de virsta 1,0 99,0 98,7 99,0 -97,7

Pensie de invaliditate pt. agricultori 0,0 100,0 100,0 100,0 -100,0

Pensie de asigurari sociale de urmas 0,0 100,0 100,0 100,0 -100,0

Pensie de urmas pt. limita de varsta 4,6 95,4 94,5 97,3 -89,8

Pensie de urmas pt. agricultori 0,4 99,6 89,2 92,4 -88,8

Pensie de asigurari sociale pt. agricultori 14,9 85,1 93,4 94,8 -78,5

Pensie I.O.V.R. (inclusiv de urmas) 0,0 100,0 100,0 100,0 -100,0

Programele ce vizează piaţa muncii 1,5 98,5 97,3 97,5 -95,8

Concedii medicale 0,0 100,0 100,0 100,0 -100,0

Totalitatea platilor pentru someri 1,5 98,5 97,3 97,4 -95,8

Indemnizatii de somaj 1,5 98,5 97,3 97,4 -95,8

Plati compensatorii 0,0 100,0 100,0 100,0 -100,0

Asistenţa socială (în sens larg) 74,2 25,8 95,2 94,9 -20,9

Asistenţa socială (în sens restrâns) 73,1 26,9 94,8 94,0 -21,6

Total indemnizatii reparatorii (platite CNPAS) 0,9 99,1 92,1 92,6 -91,2

Indemnizatii pt. veterani si vaduve de razboi 0,1 99,9 97,9 98,4 -97,7

Indemnizatii pt. persoane persecutate din motive politice 0,7 99,3 80,9 87,4 -80,2

Indemnizatii pt. persoane persecutate din motive etnice 0,0 100,0 100,0 100,0 -100,0

Indemnizatii pentru persoane cu stagiul militar la DGSM

(1950-1961)0,0 100,0 100,0 100,0 -100,0

Alte indemnizatii 0,0 100,0 100,0 100,0 -100,0

Totalul prestatiillor care se acorda persoanei 63,5 36,5 95,1 96,6 -31,6

Alocatia de stat pentru copii 63,2 36,8 95,2 95,0 -32,0

Alocatia de plasament familial 0,0 100,0 100,0 100,0 -100,0

Indemnizatie pentru cresterea copilului 0,0 100,0 100,0 100,0 -100,0

Stimulent pentru cresterea copilului 0,0 100,0 100,0 100,0 -100,0

Indemnizatie pt. pensia minima garantata 0,4 99,6 93,4 93,8 -93,0

Tabel 10: Subacoperirea şi pierderile

Beneficiarii direcţi şi indirecţi

43

Page 47: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Acoperir

ea

săracilor

(1)

Subacoper

ire (2)

Pierdere

(#

beneficiar

i) (3)

Pierdere

(beneficii)

(4)

Diferenţial

ul de

targetizare

(5)=(1)-(3)

Tabel 10: Subacoperirea şi pierderile

Beneficiarii direcţi şi indirecţi

Totalul prestatiilor acordate familiilor (gosp.) 31,0 69,0 81,2 76,4 -50,2

Alocatia de sustinere a familiei (ASF) 12,0 88,0 85,9 85,0 -73,9

Ajutorul social (VMG) 25,1 74,9 69,1 69,6 -44,0

Ajutor incalzire lemne, carbuni, prod. petroliere 1,3 98,7 89,0 94,8 -87,7

Ajutoare incalzire gaze naturale 0,0 100,0 100,0 100,0 -100,0

Ajutoare incalzire energie termica 0,0 100,0 100,0 100,0 -100,0

Totalitatea prest. pentru pers. cu handicap 4,1 95,9 95,2 97,0 -91,1

Ajutoare pentru persoane cu handicap 1,1 98,9 93,4 94,1 -92,3

Indemn. pt. pers. cu handicap grav sau accentuat 3,0 97,0 95,7 97,5 -92,7

Ajutoare crestere copil cu handicap 0,0 100,0 100,0 100,0 -100,0

Toate formele de prot. soc. pt. pers. care urmeaza o

forma de scolarizare32,4 67,6 95,3 96,4 -62,8

Burse 0,1 99,9 99,4 99,6 -99,4

Bani de liceu 0,6 99,4 95,5 96,7 -94,9

Programul national "Cornul si Laptele" 31,9 68,1 95,2 95,4 -63,3

Manuale/rechizite 1,4 98,6 95,7 97,3 -94,3

Totalitatea ajut. financiare acordate de la buget 0,2 99,8 97,7 99,5 -97,5

Ajutoare financiare 0,0 100,0 100,0 100,0 -100,0

Ajutor de inmormintare (buget de stat) 0,0 100,0 100,0 100,0 -100,0

Alte aj. acordate de primarii 0,0 100,0 100,0 100,0 -100,0

Alte ajutoare sociale 0,2 99,8 97,5 99,3 -97,3

Beneficii ocazionale in bani si natura (indv.) 2,8 97,2 99,0 99,4 -96,2

Alimente, altele decât cornul si laptele (indv.) 0,0 100,0 100,0 100,0 -100,0

Beneficii ocazionale (indv.) 0,0 100,0 100,0 100,0 -100,0

Încalzire (indv.) 0,0 100,0 100,0 100,0 -100,0

Chirie gratuita (indv.) 1,7 98,3 91,9 96,7 -90,2

Medicamente (gratuite/compensate) (indv.) 1,0 99,0 99,4 99,8 -98,4

Facilitati legate de transport (indv.) 0,1 99,9 99,8 99,8 -99,7

Tratament (indv.) 0,0 100,0 100,0 100,0 -100,0

Masa la cantina de ajutor social (indv.) 0,0 100,0 100,0 100,0 -100,0

Ajutor in gospodarie (indv.) 0,0 100,0 96,8 96,2 -96,8

Reduceri de impozit (indv.) 0,0 100,0 100,0 100,0 -100,0

Abonamente gratuite la telefon si radio-tv. (indv.) 0,0 100,0 100,0 100,0 -99,9

Note:

Subacoperirea reprezintă procentul indivizilor ce nu primesc transferul.

Pierderile reprezintă procentul indivizilor ce primesc transferul şi nu sunt săraci.

Diferenţialul targetizării reprezintă diferenţa dintre rata de acoperire şi rata de participare pentru nonsăraci.

Eşantionul tuturor gospodăriilor. Subacoperirea şi pierderile sunt calculate pentru acest eşantion, folosindu-se ca factor

de expansiune factorul de expansiune înmulţit cu mărimea gospodăriei.

44

Page 48: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

FGT0 FGT1 FGT2 Gini GE(0) GE(1) GE(2)

Indicator 0,038 0,007 0,002 0,246 0,101 0,102 0,118

Indicator fără transferul prezentat

Protecţia socială (în sens larg) 0,322 0,189 0,149 0,422 1,999 0,317 0,322

Protecţia socială (în sens restrâns) 0,316 0,183 0,143 0,418 1,909 0,311 0,316

Asigurările sociale 0,268 0,156 0,124 0,394 1,741 0,280 0,279

Pensii 0,268 0,156 0,124 0,394 1,741 0,280 0,279

Pensie de asigurari sociale pentru limita de vârsta 0,194 0,110 0,088 0,350 1,341 0,223 0,222

Pensie anticipata 0,046 0,011 0,005 0,252 0,136 0,107 0,123

Pensie anticipata partial 0,038 0,007 0,002 0,246 0,102 0,102 0,118

Pensie de asigurari sociale pt. pierderea capacitatii de

munca0,050 0,012 0,005 0,254 0,129 0,109 0,125

Pensie de invaliditate pt. limita de virsta 0,046 0,010 0,004 0,251 0,121 0,106 0,122

Pensie de invaliditate pt. agricultori 0,038 0,007 0,002 0,246 0,101 0,102 0,118

Pensie de asigurari sociale de urmas 0,039 0,007 0,002 0,247 0,102 0,103 0,119

Pensie de urmas pt. limita de varsta 0,048 0,011 0,005 0,253 0,127 0,108 0,123

Pensie de urmas pt. agricultori 0,038 0,007 0,002 0,246 0,101 0,102 0,118

Pensie de asigurari sociale pt. agricultori 0,066 0,020 0,010 0,263 0,175 0,118 0,132

Pensie I.O.V.R. (inclusiv de urmas) 0,038 0,007 0,002 0,246 0,101 0,102 0,118

Programele ce vizează piaţa muncii 0,042 0,008 0,002 0,248 0,103 0,104 0,120

Concedii medicale 0,038 0,007 0,002 0,246 0,101 0,102 0,118

Totalitatea platilor pentru someri 0,042 0,008 0,002 0,248 0,104 0,104 0,120

Indemnizatii de somaj 0,042 0,008 0,002 0,248 0,104 0,104 0,120

Plati compensatorii 0,038 0,007 0,002 0,246 0,101 0,102 0,118

Asistenţa socială (în sens larg) 0,077 0,023 0,011 0,268 0,144 0,122 0,137

Asistenţa socială (în sens restrâns) 0,076 0,022 0,011 0,268 0,138 0,121 0,137

Total indemnizatii reparatorii (platite CNPAS) 0,039 0,007 0,002 0,246 0,103 0,102 0,118

Indemnizatii pt. veterani si vaduve de razboi 0,038 0,007 0,002 0,246 0,101 0,102 0,118

Indemnizatii pt. persoane persecutate din motive politice 0,038 0,007 0,002 0,246 0,103 0,102 0,118

Tabel 11: Impactul programelor asupra indicatorilor de sărăcie şi inegalitate - simularea absenţei programului

Indicator al sărăciei Inegalitate

45

Page 49: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

FGT0 FGT1 FGT2 Gini GE(0) GE(1) GE(2)

Indicator 0,038 0,007 0,002 0,246 0,101 0,102 0,118

Indicator fără transferul prezentat

Tabel 11: Impactul programelor asupra indicatorilor de sărăcie şi inegalitate - simularea absenţei programului

Indicator al sărăciei Inegalitate

Indemnizatii pt. persoane persecutate din motive etnice 0,038 0,007 0,002 0,246 0,101 0,102 0,118

Indemnizatii pentru persoane cu stagiul militar la DGSM

(1950-1961)0,038 0,007 0,002 0,246 0,101 0,102 0,118

Alte indemnizatii 0,038 0,007 0,002 0,246 0,101 0,102 0,118

Totalul prestatiillor care se acorda persoanei 0,054 0,012 0,004 0,256 0,114 0,111 0,127

Alocatia de stat pentru copii 0,051 0,010 0,003 0,254 0,109 0,108 0,125

Alocatia de plasament familial 0,038 0,007 0,002 0,246 0,101 0,102 0,118

Indemnizatie pentru cresterea copilului 0,041 0,007 0,002 0,248 0,105 0,103 0,120

Stimulent pentru cresterea copilului 0,038 0,007 0,002 0,246 0,101 0,102 0,118

Indemnizatie pt. pensia minima garantata 0,038 0,007 0,002 0,246 0,102 0,102 0,118

Totalul prestatiilor acordate familiilor (gosp.) 0,049 0,012 0,005 0,251 0,111 0,107 0,122

Alocatia de sustinere a familiei (ASF) 0,040 0,007 0,002 0,247 0,102 0,103 0,119

Ajutorul social (VMG) 0,047 0,011 0,004 0,250 0,109 0,106 0,121

Ajutor incalzire lemne, carbuni, prod. petroliere 0,038 0,007 0,002 0,246 0,101 0,102 0,118

Ajutoare incalzire gaze naturale 0,038 0,007 0,002 0,246 0,101 0,102 0,118

Ajutoare incalzire energie termica 0,038 0,007 0,002 0,246 0,101 0,102 0,118

Totalitatea prest. pentru pers. cu handicap 0,042 0,008 0,003 0,249 0,107 0,105 0,121

Ajutoare pentru persoane cu handicap 0,039 0,007 0,002 0,247 0,102 0,102 0,118

Indemn. pt. pers. cu handicap grav sau accentuat 0,042 0,008 0,003 0,249 0,106 0,104 0,120

Ajutoare crestere copil cu handicap 0,038 0,007 0,002 0,246 0,101 0,102 0,118

46

Page 50: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

FGT0 FGT1 FGT2 Gini GE(0) GE(1) GE(2)

Indicator 0,038 0,007 0,002 0,246 0,101 0,102 0,118

Indicator fără transferul prezentat

Tabel 11: Impactul programelor asupra indicatorilor de sărăcie şi inegalitate - simularea absenţei programului

Indicator al sărăciei Inegalitate

Toate formele de prot. soc. pt. pers. care urmeaza o

forma de scolarizare0,041 0,007 0,002 0,248 0,103 0,103 0,120

Burse 0,039 0,007 0,002 0,246 0,101 0,102 0,118

Bani de liceu 0,039 0,007 0,002 0,246 0,102 0,102 0,118

Programul national "Cornul si Laptele" 0,040 0,007 0,002 0,247 0,102 0,103 0,119

Manuale/rechizite 0,038 0,007 0,002 0,246 0,101 0,102 0,118

Totalitatea ajut. financiare acordate de la buget 0,038 0,007 0,002 0,246 0,102 0,102 0,118

Ajutoare financiare 0,038 0,007 0,002 0,246 0,101 0,102 0,118

Ajutor de inmormintare (buget de stat) 0,038 0,007 0,002 0,246 0,101 0,102 0,118

Alte aj. acordate de primarii 0,038 0,007 0,002 0,246 0,101 0,102 0,118

Alte ajutoare sociale 0,038 0,007 0,002 0,246 0,101 0,102 0,118

Beneficii ocazionale in bani si natura (indv.) 0,039 0,007 0,002 0,246 0,102 0,102 0,119

Alimente, altele decât cornul si laptele (indv.) 0,038 0,007 0,002 0,246 0,101 0,102 0,118

Beneficii ocazionale (indv.) 0,039 0,007 0,002 0,246 0,101 0,102 0,118

Încalzire (indv.) 0,038 0,007 0,002 0,246 0,101 0,102 0,118

Chirie gratuita (indv.) 0,039 0,007 0,002 0,246 0,102 0,102 0,118

Medicamente (gratuite/compensate) (indv.) 0,039 0,007 0,002 0,246 0,101 0,102 0,118

Facilitati legate de transport (indv.) 0,038 0,007 0,002 0,246 0,101 0,102 0,118

Tratament (indv.) 0,038 0,007 0,002 0,246 0,101 0,102 0,118

Masa la cantina de ajutor social (indv.) 0,038 0,007 0,002 0,246 0,101 0,102 0,118

Ajutor in gospodarie (indv.) 0,038 0,007 0,002 0,246 0,101 0,102 0,118

Reduceri de impozit (indv.) 0,038 0,007 0,002 0,246 0,101 0,102 0,118

Abonamente gratuite la telefon si radio-tv. (indv.) 0,038 0,007 0,002 0,246 0,101 0,102 0,118

Note:

Impactul simulat constă în schimbarea valorii indicatorului de sărăcie sau inegalitate ca urmare a eliminării transferului,

asumând că bunăstarea gospodăriei va fi redusă cu întreaga valoare a transferului.

47

Page 51: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

10% 20% 30% 40%

Protecţia socială (în sens larg) 1,10 1,08 1,07 1,06

Protecţia socială (în sens restrâns) 1,10 1,08 1,08 1,07

Asigurările sociale 0,79 0,88 0,96 0,98

Pensii 0,79 0,88 0,96 0,98

Pensie de asigurari sociale pentru limita de vârsta 0,50 0,61 0,74 0,79

Pensie anticipata 0,69 0,57 0,69 0,80

Pensie anticipata partial 0,37 0,18 0,26 0,63

Pensie de asigurari sociale pt. pierderea capacitatii de

munca0,73 1,02 1,13 1,25

Pensie de invaliditate pt. limita de virsta 0,52 0,81 0,94 0,92

Pensie de invaliditate pt. agricultori 5,36 3,47 2,56 2,26

Pensie de asigurari sociale de urmas 0,81 0,83 0,81 0,73

Pensie de urmas pt. limita de varsta 1,03 1,25 1,18 1,20

Pensie de urmas pt. agricultori 1,13 1,91 2,20 1,73

Pensie de asigurari sociale pt. agricultori 1,74 1,66 1,66 1,53

Pensie I.O.V.R. (inclusiv de urmas) 3,39 1,69 1,13 1,37

Programele ce vizează piaţa muncii 0,87 1,07 1,00 1,00

Concedii medicale 0,00 0,00 0,00 0,00

Totalitatea platilor pentru someri 0,88 1,08 1,01 1,01

Indemnizatii de somaj 0,88 1,08 1,01 1,01

Plati compensatorii 0,00 0,00 0,00 0,00

Asistenţa socială (în sens larg) 1,27 1,20 1,15 1,12

Asistenţa socială (în sens restrâns) 1,37 1,30 1,24 1,19

Total indemnizatii reparatorii (platite CNPAS) 1,31 0,99 0,85 0,94

Indemnizatii pt. veterani si vaduve de razboi 1,07 0,91 0,81 0,83

Indemnizatii pt. persoane persecutate din motive

politice1,95 1,15 0,97 0,87

Indemnizatii pt. persoane persecutate din motive etnice 0,18 0,61 0,51 1,65

Indemnizatii pentru persoane cu stagiul militar la

DGSM (1950-1961)0,00 0,00 0,00 0,81

Alte indemnizatii 0,00 0,00 0,00 0,00

Totalul prestatiillor care se acorda persoanei 1,33 1,27 1,22 1,17

Alocatia de stat pentru copii 1,33 1,27 1,21 1,17

Alocatia de plasament familial 0,94 0,88 0,73 0,67

Indemnizatie pentru cresterea copilului 0,23 0,27 0,41 0,55

Stimulent pentru cresterea copilului 0,00 0,00 0,00 0,00

Indemnizatie pt. pensia minima garantata 1,38 1,39 1,31 1,60

Totalul prestatiilor acordate familiilor (gosp.) 3,79 3,03 2,49 2,09

Alocatia de sustinere a familiei (ASF) 3,36 3,05 2,55 2,13

Ajutorul social (VMG) 5,83 3,83 2,94 2,33

Ajutor incalzire lemne, carbuni, prod. petroliere 3,38 2,99 2,40 2,09

Ajutoare incalzire gaze naturale 1,38 1,20 1,30 1,38

Ajutoare incalzire energie termica 0,00 0,44 0,91 1,00

Tabel 12: Indicatorul Coady-Grosh-Hoddinott

Beneficiarii direcţi şi indirecţi

Inferior

48

Page 52: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

10% 20% 30% 40%

Tabel 12: Indicatorul Coady-Grosh-Hoddinott

Beneficiarii direcţi şi indirecţi

Inferior

Totalitatea prest. pentru pers. cu handicap 1,53 1,68 1,48 1,41

Ajutoare pentru persoane cu handicap 1,81 1,77 1,48 1,41

Indemn. pt. pers. cu handicap grav sau accentuat 1,45 1,64 1,47 1,40

Ajutoare crestere copil cu handicap 0,00 2,99 2,29 1,72

Toate formele de prot. soc. pt. pers. care urmeaza o

forma de scolarizare1,43 1,41 1,35 1,27

Burse 0,44 0,52 1,35 1,09

Bani de liceu 3,86 2,99 2,73 2,18

Programul national "Cornul si Laptele" 1,46 1,43 1,36 1,28

Manuale/rechizite 1,30 1,52 1,29 1,29

Totalitatea ajut. financiare acordate de la buget 0,36 0,88 0,74 0,72

Ajutoare financiare 0,00 4,30 2,87 2,15

Ajutor de inmormintare (buget de stat) 0,00 0,00 0,15 0,11

Alte aj. acordate de primarii 0,00 0,00 0,00 0,00

Alte ajutoare sociale 0,39 0,75 0,66 0,67

Beneficii ocazionale in bani si natura (indv.) 0,36 0,47 0,56 0,65

Alimente, altele decât cornul si laptele (indv.) 0,00 0,42 0,33 0,25

Beneficii ocazionale (indv.) 1,15 1,99 1,70 1,38

Încalzire (indv.) 0,00 0,00 0,00 0,00

Chirie gratuita (indv.) 1,17 0,94 1,01 0,92

Medicamente (gratuite/compensate) (indv.) 0,28 0,36 0,49 0,61

Facilitati legate de transport (indv.) 0,22 0,37 0,47 0,48

Tratament (indv.) 0,00 1,90 1,37 1,03

Masa la cantina de ajutor social (indv.) 9,17 4,59 3,33 2,50

Ajutor in gospodarie (indv.) 0,32 0,16 0,21 0,16

Reduceri de impozit (indv.) 1,12 1,04 0,69 0,61

Abonamente gratuite la telefon si radio-tv. (indv.) 0,11 0,37 0,38 0,58

Note:

Valorile mai ridicate indică faptul că programul este mai progresiv.

Indicatorul este calculat la nivel de gospodărie, utilizând ca factor de expansiune

factorul de expansiune al gospodăriei înmulţit cu mărimea gospodăriei.

Un program cu targetizare egală (în care toţi indivizii primesc aceeaşi sumă) ar avea valori

ale indicatorilor CGH egale cu 1.0.

Indicatorii CGH compară proporţia transferurilor primite de o anumită cuartilă împărţită la proporţia

populaţiei din acea cuartilă.

49

Page 53: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

10% 20% 30% 40%Indicele de

concentrare

Protecţia socială (în sens larg) 0,48 0,56 0,65 0,71 0,1499

Protecţia socială (în sens restrâns) 0,48 0,57 0,66 0,71 0,1452

Asigurările sociale 0,34 0,46 0,58 0,65 0,1778

Pensii 0,34 0,46 0,58 0,65 0,1778

Pensie de asigurari sociale pentru limita de vârsta 0,21 0,32 0,43 0,51 0,2550

Pensie anticipata 0,37 0,41 0,52 0,64 0,1643

Pensie anticipata partial 0,27 0,13 0,29 0,48 0,2901

Pensie de asigurari sociale pt. pierderea capacitatii de

munca0,54 0,76 0,87 1,02 -0,0113

Pensie de invaliditate pt. limita de virsta 0,37 0,59 0,68 0,69 0,1252

Pensie de invaliditate pt. agricultori 2,64 2,59 2,23 2,06 -0,4704

Pensie de asigurari sociale de urmas 0,60 0,71 0,80 0,76 -0,0012

Pensie de urmas pt. limita de varsta 0,61 0,82 0,92 0,98 -0,0403

Pensie de urmas pt. agricultori 0,93 0,96 1,27 1,17 -0,1245

Pensie de asigurari sociale pt. agricultori 1,29 1,39 1,50 1,48 -0,2577

Pensie I.O.V.R. (inclusiv de urmas) 2,15 1,08 0,72 0,82 0,0773

Programele ce vizează piaţa muncii 0,60 0,87 0,92 0,90 0,0056

Concedii medicale 0,00 0,00 0,00 0,00 0,6665

Totalitatea platilor pentru someri 0,62 0,90 0,95 0,93 -0,0164

Indemnizatii de somaj 0,63 0,90 0,96 0,94 -0,0199

Plati compensatorii 0,00 0,00 0,00 0,00 0,3990

Asistenţa socială (în sens larg) 1,28 1,16 1,09 1,03 -0,0076

Asistenţa socială (în sens restrâns) 1,49 1,33 1,23 1,16 -0,0794

Total indemnizatii reparatorii (platite CNPAS) 1,06 0,84 0,77 0,86 0,0847

Indemnizatii pt. veterani si vaduve de razboi 0,83 0,88 0,78 0,91 -0,0328

Indemnizatii pt. persoane persecutate din motive politice 1,35 0,90 0,83 0,83 0,1606

Indemnizatii pt. persoane persecutate din motive etnice 0,20 0,39 0,42 0,85 0,1527

Indemnizatii pentru persoane cu stagiul militar la

DGSM (1950-1961)0,00 0,00 0,00 1,21 0,0312

Alte indemnizatii 0,00 0,00 0,00 0,00 0,0981

Totalul prestatiillor care se acorda persoanei 0,98 0,97 0,94 0,95 0,0356

Alocatia de stat pentru copii 1,38 1,34 1,25 1,20 -0,1027

Alocatia de plasament familial 0,48 0,60 0,50 0,50 0,1491

Indemnizatie pentru cresterea copilului 0,13 0,17 0,28 0,42 0,3228

Stimulent pentru cresterea copilului NC NC NC NC NC

Indemnizatie pt. pensia minima garantata 1,39 1,45 1,55 1,92 -0,3760

Totalul prestatiilor acordate familiilor (gosp.) 4,57 3,28 2,59 2,13 -0,6074

Alocatia de sustinere a familiei (ASF) 3,50 3,10 2,58 2,17 -0,5923

Ajutorul social (VMG) 5,59 3,77 2,87 2,30 -0,7095

Ajutor incalzire lemne, carbuni, prod. petroliere 2,25 2,28 2,04 1,92 -0,4586

Ajutoare incalzire gaze naturale 0,68 0,77 1,12 1,17 -0,1779

Ajutoare incalzire energie termica 0,00 0,23 0,46 0,63 0,2481

Tabel 13: Indicatorul Coady-Grosh-Hoddinott, incidenţa beneficiilor

Inferior

50

Page 54: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

10% 20% 30% 40%Indicele de

concentrare

Tabel 13: Indicatorul Coady-Grosh-Hoddinott, incidenţa beneficiilor

Inferior

Totalitatea prest. pentru pers. cu handicap 1,19 1,32 1,33 1,26 -0,1545

Ajutoare pentru persoane cu handicap 1,32 1,64 1,38 1,36 -0,2008

Indemn. pt. pers. cu handicap grav sau accentuat 1,19 1,25 1,32 1,25 -0,1425

Ajutoare crestere copil cu handicap 0,00 1,88 1,60 1,20 -0,2829

Toate formele de prot. soc. pt. pers. care urmeaza o

forma de scolarizare1,39 1,34 1,37 1,25 -0,1168

Burse 0,24 0,27 0,88 0,70 0,1875

Bani de liceu 3,36 2,87 2,67 2,13 -0,5808

Programul national "Cornul si Laptele" 1,40 1,35 1,32 1,27 -0,1335

Manuale/rechizite 1,30 1,47 1,29 1,18 -0,0521

Totalitatea ajut. financiare acordate de la buget 0,09 0,57 0,54 0,55 0,3548

Ajutoare financiare 0,00 3,90 2,60 1,95 -0,4397

Ajutor de inmormintare (buget de stat) 0,00 0,00 0,26 0,20 0,8594

Alte aj. acordate de primarii 0,00 0,00 0,00 0,00 -0,0591

Alte ajutoare sociale 0,13 0,45 0,43 0,55 0,2443

Beneficii ocazionale in bani si natura (indv.) 0,23 0,29 0,36 0,40 0,3522

Alimente, altele decât cornul si laptele (indv.) 0,00 0,20 0,19 0,14 0,3572

Beneficii ocazionale (indv.) 1,05 2,70 2,28 1,90 -0,3197

Încalzire (indv.) 0,00 0,00 0,00 0,00 0,6413

Chirie gratuita (indv.) 0,84 0,56 0,56 0,51 0,2574

Medicamente (gratuite/compensate) (indv.) 0,11 0,18 0,28 0,36 0,3833

Facilitati legate de transport (indv.) 0,07 0,20 0,32 0,35 0,3851

Tratament (indv.) 0,00 0,34 0,25 0,19 0,5532

Masa la cantina de ajutor social (indv.) 5,84 2,92 3,33 2,50 -0,6627

Ajutor in gospodarie (indv.) 0,38 0,19 0,17 0,13 0,7662

Reduceri de impozit (indv.) 0,29 0,35 0,23 0,27 0,3659

Abonamente gratuite la telefon si radio-tv. (indv.) 0,08 0,27 0,29 0,47 0,3296

Note:

Valorile mai ridicate indică faptul că programul este mai progresiv.

Eşantion de gospodării cu transferuri per capita pozitive. Indicatorul este calculat pentru acest eşantion, folosind ca

factor de expansiune factorul de expansiune al gospodăriei înmulţit cu mărimea gospodăriei.

Indicele de concentrare arată cât de inegal sunt distribuite transferurile; este aria dintre curba de concentrare a unui

transfer şi diagonala pentru care fiecare primeşte aceeaşi sumă.

Un program cu targetizare egală (în care toţi indivizii primesc aceeaşi sumă) ar avea valori ale indicatorilor CGH egale

cu 1.0.

Indicatorii CGH compară proporţia transferurilor primite de o anumită cuartilă împărţită la proporţia populaţiei din acea

cuartilă.

51

Page 55: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

0.5 1.0 1.5 2.0

Coeficientul de distribuire a caracteristicilor de

transfer

Protecţia socială (în sens larg) 0,64 0,42 0,29 0,21

Protecţia socială (în sens restrâns) 0,64 0,42 0,29 0,21

Asigurările sociale 0,63 0,41 0,28 0,20

Pensii 0,63 0,41 0,28 0,20

Pensie de asigurari sociale pentru limita de vârsta 0,61 0,38 0,25 0,17

Pensie anticipata 0,63 0,41 0,28 0,20

Pensie anticipata partial 0,60 0,37 0,24 0,16

Pensie de asigurari sociale pt. pierderea capacitatii de

munca0,67 0,47 0,33 0,25

Pensie de invaliditate pt. limita de virsta 0,64 0,43 0,30 0,21

Pensie de invaliditate pt. agricultori 0,78 0,63 0,51 0,42

Pensie de asigurari sociale de urmas 0,67 0,46 0,33 0,24

Pensie de urmas pt. limita de varsta 0,68 0,48 0,35 0,26

Pensie de urmas pt. agricultori 0,70 0,51 0,39 0,32

Pensie de asigurari sociale pt. agricultori 0,73 0,56 0,44 0,36

Pensie I.O.V.R. (inclusiv de urmas) 0,67 0,47 0,34 0,26

Programele ce vizează piaţa muncii 0,67 0,47 0,34 0,26

Concedii medicale 0,50 0,26 0,14 0,08

Totalitatea platilor pentru someri 0,68 0,48 0,35 0,27

Indemnizatii de somaj 0,68 0,48 0,35 0,27

Plati compensatorii 0,58 0,34 0,20 0,11

Asistenţa socială (în sens larg) 0,68 0,49 0,38 0,30

Asistenţa socială (în sens restrâns) 0,70 0,52 0,40 0,33

Total indemnizatii reparatorii (platite CNPAS) 0,66 0,46 0,34 0,27

Indemnizatii pt. veterani si vaduve de razboi 0,68 0,47 0,34 0,26

Indemnizatii pt. persoane persecutate din motive politice 0,65 0,46 0,36 0,30

Indemnizatii pt. persoane persecutate din motive etnice 0,63 0,41 0,28 0,19

Indemnizatii pentru persoane cu stagiul militar la DGSM

(1950-1961)0,65 0,43 0,28 0,19

Alte indemnizatii 0,65 0,42 0,27 0,17

Totalul prestatiillor care se acorda persoanei 0,67 0,47 0,35 0,27

Alocatia de stat pentru copii 0,70 0,52 0,40 0,33

Alocatia de plasament familial 0,64 0,43 0,30 0,21

Indemnizatie pentru cresterea copilului 0,59 0,36 0,23 0,15

Stimulent pentru cresterea copilului 0,52 0,28 0,16 0,09

Indemnizatie pt. pensia minima garantata 0,76 0,59 0,47 0,38

Totalul prestatiilor acordate familiilor (gosp.) 0,86 0,77 0,71 0,67

Alocatia de sustinere a familiei (ASF) 0,84 0,73 0,64 0,58

Ajutorul social (VMG) 0,90 0,84 0,80 0,77

Ajutor incalzire lemne, carbuni, prod. petroliere 0,79 0,64 0,53 0,45

Ajutoare incalzire gaze naturale 0,70 0,50 0,36 0,27

Ajutoare incalzire energie termica 0,61 0,38 0,25 0,16

Totalitatea prest. pentru pers. cu handicap 0,71 0,53 0,41 0,33

Tabel 14 : Coeficientul de distribuţie a veniturilor de transfer şi descompunerea sa

Epsilon

52

Page 56: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

0.5 1.0 1.5 2.0

Tabel 14 : Coeficientul de distribuţie a veniturilor de transfer şi descompunerea sa

Epsilon

Ajutoare pentru persoane cu handicap 0,73 0,55 0,44 0,36

Indemn. pt. pers. cu handicap grav sau accentuat 0,71 0,52 0,40 0,32

Ajutoare crestere copil cu handicap 0,73 0,54 0,40 0,30

Toate formele de prot. soc. pt. pers. care urmeaza o

forma de scolarizare0,70 0,52 0,40 0,32

Burse 0,62 0,40 0,27 0,18

Bani de liceu 0,82 0,69 0,59 0,52

Programul national "Cornul si Laptele" 0,71 0,53 0,41 0,33

Manuale/rechizite 0,69 0,50 0,38 0,30

Totalitatea ajut. financiare acordate de la buget 0,58 0,36 0,24 0,16

Ajutoare financiare 0,79 0,63 0,52 0,44

Ajutor de inmormintare (buget de stat) 0,44 0,20 0,10 0,05

Alte aj. acordate de primarii 0,66 0,44 0,29 0,19

Alte ajutoare sociale 0,62 0,39 0,26 0,18

Beneficii ocazionale in bani si natura (indv.) 0,59 0,36 0,23 0,16

Alimente, altele decât cornul si laptele (indv.) 0,58 0,35 0,22 0,14

Beneficii ocazionale (indv.) 0,75 0,59 0,48 0,40

Încalzire (indv.) 0,53 0,28 0,15 0,08

Chirie gratuita (indv.) 0,62 0,41 0,30 0,23

Medicamente (gratuite/compensate) (indv.) 0,58 0,35 0,22 0,14

Facilitati legate de transport (indv.) 0,58 0,35 0,21 0,14

Tratament (indv.) 0,54 0,30 0,18 0,11

Masa la cantina de ajutor social (indv.) 0,85 0,73 0,63 0,55

Ajutor in gospodarie (indv.) 0,49 0,25 0,15 0,10

Reduceri de impozit (indv.) 0,59 0,36 0,22 0,14

Abonamente gratuite la telefon si radio-tv. (indv.) 0,59 0,36 0,23 0,15

53

Page 57: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

0.5 1.0 1.5 2.0

Tabel 14 : Coeficientul de distribuţie a veniturilor de transfer şi descompunerea sa

Epsilon

Eficienţa targetării

Protecţia socială (în sens larg) 0,69 0,49 0,37 0,30

Protecţia socială (în sens restrâns) 0,69 0,49 0,37 0,30

Asigurările sociale 0,67 0,47 0,35 0,27

Pensii 0,67 0,47 0,35 0,27

Pensie de asigurari sociale pentru limita de vârsta 0,65 0,44 0,31 0,22

Pensie anticipata 0,66 0,45 0,33 0,25

Pensie anticipata partial 0,61 0,39 0,25 0,17

Pensie de asigurari sociale pt. pierderea capacitatii de

munca0,70 0,50 0,38 0,29

Pensie de invaliditate pt. limita de virsta 0,67 0,46 0,33 0,25

Pensie de invaliditate pt. agricultori 0,83 0,71 0,61 0,53

Pensie de asigurari sociale de urmas 0,68 0,47 0,34 0,26

Pensie de urmas pt. limita de varsta 0,71 0,53 0,40 0,32

Pensie de urmas pt. agricultori 0,76 0,60 0,49 0,41

Pensie de asigurari sociale pt. agricultori 0,75 0,58 0,47 0,39

Pensie I.O.V.R. (inclusiv de urmas) 0,73 0,55 0,43 0,35

Programele ce vizează piaţa muncii 0,69 0,50 0,38 0,30

Concedii medicale 0,58 0,34 0,21 0,13

Totalitatea platilor pentru someri 0,69 0,50 0,38 0,30

Indemnizatii de somaj 0,69 0,50 0,38 0,30

Plati compensatorii 0,58 0,34 0,19 0,11

Asistenţa socială (în sens larg) 0,69 0,51 0,39 0,31

Asistenţa socială (în sens restrâns) 0,70 0,52 0,40 0,33

Total indemnizatii reparatorii (platite CNPAS) 0,68 0,49 0,38 0,30

Indemnizatii pt. veterani si vaduve de razboi 0,68 0,48 0,35 0,27

Indemnizatii pt. persoane persecutate din motive politice 0,68 0,51 0,42 0,37

Indemnizatii pt. persoane persecutate din motive etnice 0,67 0,47 0,33 0,24

Indemnizatii pentru persoane cu stagiul militar la DGSM

(1950-1961)0,64 0,42 0,27 0,18

Alte indemnizatii 0,65 0,42 0,27 0,17

Totalul prestatiillor care se acorda persoanei 0,70 0,52 0,40 0,32

Alocatia de stat pentru copii 0,70 0,52 0,40 0,32

Alocatia de plasament familial 0,65 0,45 0,33 0,25

Indemnizatie pentru cresterea copilului 0,62 0,40 0,26 0,18

Stimulent pentru cresterea copilului 0,55 0,31 0,18 0,11

Indemnizatie pt. pensia minima garantata 0,74 0,57 0,45 0,36

Totalul prestatiilor acordate familiilor (gosp.) 0,84 0,73 0,66 0,61

Alocatia de sustinere a familiei (ASF) 0,84 0,72 0,63 0,57

Ajutorul social (VMG) 0,91 0,85 0,81 0,79

Ajutor incalzire lemne, carbuni, prod. petroliere 0,83 0,72 0,63 0,57

Ajutoare incalzire gaze naturale 0,73 0,54 0,41 0,32

Ajutoare incalzire energie termica 0,65 0,44 0,30 0,21

54

Page 58: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

0.5 1.0 1.5 2.0

Tabel 14 : Coeficientul de distribuţie a veniturilor de transfer şi descompunerea sa

Epsilon

Totalitatea prest. pentru pers. cu handicap 0,73 0,56 0,44 0,36

Ajutoare pentru persoane cu handicap 0,74 0,57 0,46 0,39

Indemn. pt. pers. cu handicap grav sau accentuat 0,73 0,55 0,44 0,36

Ajutoare crestere copil cu handicap 0,77 0,61 0,48 0,39

Toate formele de prot. soc. pt. pers. care urmeaza o

forma de scolarizare0,71 0,53 0,41 0,34

Burse 0,66 0,45 0,32 0,23

Bani de liceu 0,83 0,71 0,61 0,53

Programul national "Cornul si Laptele" 0,71 0,53 0,42 0,34

Manuale/rechizite 0,70 0,52 0,40 0,32

Totalitatea ajut. financiare acordate de la buget 0,64 0,43 0,31 0,23

Ajutoare financiare 0,81 0,67 0,56 0,47

Ajutor de inmormintare (buget de stat) 0,42 0,18 0,08 0,04

Alte aj. acordate de primarii 0,66 0,44 0,29 0,19

Alte ajutoare sociale 0,64 0,43 0,30 0,22

Beneficii ocazionale in bani si natura (indv.) 0,63 0,41 0,28 0,20

Alimente, altele decât cornul si laptele (indv.) 0,59 0,36 0,23 0,15

Beneficii ocazionale (indv.) 0,67 0,48 0,37 0,30

Încalzire (indv.) 0,53 0,28 0,15 0,08

Chirie gratuita (indv.) 0,68 0,50 0,38 0,32

Medicamente (gratuite/compensate) (indv.) 0,62 0,40 0,27 0,18

Facilitati legate de transport (indv.) 0,60 0,37 0,24 0,16

Tratament (indv.) 0,69 0,49 0,36 0,27

Masa la cantina de ajutor social (indv.) 0,91 0,82 0,75 0,68

Ajutor in gospodarie (indv.) 0,49 0,26 0,15 0,10

Reduceri de impozit (indv.) 0,65 0,44 0,31 0,22

Abonamente gratuite la telefon si radio-tv. (indv.) 0,61 0,38 0,25 0,17

55

Page 59: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

0.5 1.0 1.5 2.0

Tabel 14 : Coeficientul de distribuţie a veniturilor de transfer şi descompunerea sa

Epsilon

Eficienţa redistribuirii

Protecţia socială (în sens larg) -0,05 -0,07 -0,08 -0,08

Protecţia socială (în sens restrâns) -0,05 -0,07 -0,08 -0,08

Asigurările sociale -0,05 -0,07 -0,07 -0,07

Pensii -0,05 -0,07 -0,07 -0,07

Pensie de asigurari sociale pentru limita de vârsta -0,04 -0,05 -0,06 -0,05

Pensie anticipata -0,03 -0,04 -0,04 -0,04

Pensie anticipata partial -0,01 -0,01 -0,01 -0,01

Pensie de asigurari sociale pt. pierderea capacitatii de

munca-0,03 -0,04 -0,04 -0,04

Pensie de invaliditate pt. limita de virsta -0,02 -0,03 -0,04 -0,04

Pensie de invaliditate pt. agricultori -0,05 -0,08 -0,09 -0,10

Pensie de asigurari sociale de urmas -0,01 -0,01 -0,02 -0,02

Pensie de urmas pt. limita de varsta -0,03 -0,05 -0,06 -0,06

Pensie de urmas pt. agricultori -0,06 -0,09 -0,09 -0,09

Pensie de asigurari sociale pt. agricultori -0,02 -0,02 -0,03 -0,03

Pensie I.O.V.R. (inclusiv de urmas) -0,06 -0,08 -0,09 -0,09

Programele ce vizează piaţa muncii -0,02 -0,03 -0,03 -0,04

Concedii medicale -0,08 -0,08 -0,07 -0,05

Totalitatea platilor pentru someri -0,02 -0,03 -0,03 -0,03

Indemnizatii de somaj -0,02 -0,02 -0,03 -0,03

Plati compensatorii 0,00 0,00 0,00 0,00

Asistenţa socială (în sens larg) -0,01 -0,01 -0,01 -0,01

Asistenţa socială (în sens restrâns) -0,00 -0,00 0,00 0,00

Total indemnizatii reparatorii (platite CNPAS) -0,03 -0,03 -0,03 -0,03

Indemnizatii pt. veterani si vaduve de razboi -0,01 -0,01 -0,01 -0,01

Indemnizatii pt. persoane persecutate din motive politice -0,03 -0,05 -0,06 -0,07

Indemnizatii pt. persoane persecutate din motive etnice -0,04 -0,05 -0,05 -0,05

Indemnizatii pentru persoane cu stagiul militar la DGSM

(1950-1961)0,01 0,01 0,01 0,01

Alte indemnizatii -0,00 0,00 0,00 0,00

Totalul prestatiillor care se acorda persoanei -0,03 -0,05 -0,05 -0,05

Alocatia de stat pentru copii 0,00 0,00 0,00 0,01

Alocatia de plasament familial -0,01 -0,02 -0,03 -0,04

Indemnizatie pentru cresterea copilului -0,03 -0,03 -0,03 -0,03

Stimulent pentru cresterea copilului -0,02 -0,03 -0,02 -0,02

Indemnizatie pt. pensia minima garantata 0,02 0,02 0,02 0,02

Totalul prestatiilor acordate familiilor (gosp.) 0,02 0,04 0,05 0,06

Alocatia de sustinere a familiei (ASF) 0,01 0,01 0,01 0,01

Ajutorul social (VMG) -0,01 -0,01 -0,01 -0,02

Ajutor incalzire lemne, carbuni, prod. petroliere -0,05 -0,08 -0,10 -0,12

Ajutoare incalzire gaze naturale -0,03 -0,04 -0,05 -0,05

Ajutoare incalzire energie termica -0,04 -0,06 -0,05 -0,05

56

Page 60: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

0.5 1.0 1.5 2.0

Tabel 14 : Coeficientul de distribuţie a veniturilor de transfer şi descompunerea sa

Epsilon

Totalitatea prest. pentru pers. cu handicap -0,02 -0,03 -0,03 -0,04

Ajutoare pentru persoane cu handicap -0,01 -0,02 -0,02 -0,02

Indemn. pt. pers. cu handicap grav sau accentuat -0,02 -0,03 -0,04 -0,04

Ajutoare crestere copil cu handicap -0,05 -0,07 -0,08 -0,08

Toate formele de prot. soc. pt. pers. care urmeaza o

forma de scolarizare-0,01 -0,01 -0,01 -0,01

Burse -0,04 -0,06 -0,06 -0,05

Bani de liceu -0,01 -0,01 -0,02 -0,02

Programul national "Cornul si Laptele" -0,01 -0,01 -0,01 -0,01

Manuale/rechizite -0,01 -0,02 -0,02 -0,02

Totalitatea ajut. financiare acordate de la buget -0,06 -0,07 -0,07 -0,06

Ajutoare financiare -0,03 -0,04 -0,04 -0,04

Ajutor de inmormintare (buget de stat) 0,01 0,01 0,01 0,01

Alte aj. acordate de primarii -0,00 -0,00 -0,00 -0,00

Alte ajutoare sociale -0,03 -0,04 -0,04 -0,04

Beneficii ocazionale in bani si natura (indv.) -0,04 -0,05 -0,04 -0,04

Alimente, altele decât cornul si laptele (indv.) -0,00 -0,00 -0,01 -0,01

Beneficii ocazionale (indv.) 0,08 0,11 0,11 0,10

Încalzire (indv.) 0,00 0,00 0,00 -0,00

Chirie gratuita (indv.) -0,06 -0,08 -0,09 -0,08

Medicamente (gratuite/compensate) (indv.) -0,04 -0,05 -0,05 -0,05

Facilitati legate de transport (indv.) -0,02 -0,03 -0,03 -0,02

Tratament (indv.) -0,15 -0,19 -0,18 -0,16

Masa la cantina de ajutor social (indv.) -0,06 -0,10 -0,12 -0,13

Ajutor in gospodarie (indv.) -0,00 -0,00 -0,00 0,00

Reduceri de impozit (indv.) -0,06 -0,08 -0,08 -0,08

Abonamente gratuite la telefon si radio-tv. (indv.) -0,02 -0,02 -0,02 -0,02

Note:

Valori pozitive ale eficienţei redistributive implică ajutstări progresive ce trebuie realizate pentru a permite

diferenţierea transferului în rândul gospodăriilor.

Valori mai mari ale caracteristicii distributive indică o putere distributivă mai ridicată. Puterea distributivă este

crescută atunci când o proprţie mai mare de beneficiari ai transferurilor sunt săraci (eficienţa targetizării) şi când

valorile lunare ale transferurilor pe care săracii le primesc depăşesc valorile lunare a transferurilor pe care

persoanele înstărite le primesc (eficienţă redistributivă).

Eficienţa targetizării măsoară impactul asupra bunăstării a programului ce împarte bugetul în părţi egale şi le

distribuie aceloraşi beneficiari. Este efectul asupra bunăstării dobândit prin selecţia beneficiarilor.

Eficienţa redistributivă măsoară impactul asupra bunăstării a devierii de la transferurile uniforme, ţinând constantă

targetizarea. Este efectul asupra bunăstării dobândit prin variaţia mărimii transferurilor în rândul gospodăriilor

beneficiare.

Valorile negative ale eficienţei redistributive implică ajustări regresive ce trebuie făcute pentru a permite

diferenţierea transferului în rândul gospodăriilor.

Coeficientul de distribuţie a veniturilor de transfer măsoară schimbarea bunăstării sociale (beneficiul marginal)

dobândit prin transferarea unui buget standard (de exemplu 1$) printr-un program. Poate fi descompus în doi

indicatori de eficienţă: eficienţa targetizării şi eficenţa redistribuirii.

57

Page 61: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

0.5 1.0 1.5 2.0

Protecţia socială (în sens larg) 1.404.823.784 931.622.830 645.810.802 468.512.247

Protecţia socială (în sens restrâns) 1.375.015.816 913.310.989 634.024.270 460.538.236

Asigurările sociale 1.177.187.090 767.619.170 520.863.958 368.151.092

Pensii 1.177.187.090 767.619.170 520.863.958 368.151.092

Pensie de asigurari sociale pentru limita de vârsta 849.747.465 535.645.177 349.964.895 237.141.116

Pensie anticipata 48.996.805 32.125.518 21.916.725 15.605.692

Pensie anticipata partial 2.279.664 1.413.396 900.783 590.879

Pensie de asigurari sociale pt. pierderea capacitatii de

munca60.193.574 41.802.127 30.062.318 22.397.209

Pensie de invaliditate pt. limita de virsta 45.058.279 30.017.791 20.804.645 15.032.415

Pensie de invaliditate pt. agricultori 305.078 244.295 199.273 165.131

Pensie de asigurari sociale de urmas 5.099.724 3.507.549 2.490.917 1.827.639

Pensie de urmas pt. limita de varsta 48.075.796 33.742.932 24.528.146 18.491.013

Pensie de urmas pt. agricultori 1.072.857 786.123 602.560 483.071

Pensie de asigurari sociale pt. agricultori 116.254.062 88.261.788 69.340.585 56.376.162

Pensie I.O.V.R. (inclusiv de urmas) 103.785 72.474 53.111 40.765

Programele ce vizează piaţa muncii 19.875.015 13.929.419 10.206.888 7.831.884

Concedii medicale 476.755 248.460 134.703 75.626

Totalitatea platilor pentru someri 19.398.261 13.680.958 10.072.185 7.756.258

Indemnizatii de somaj 19.257.451 13.599.068 10.024.541 7.728.527

Plati compensatorii 140.810 81.891 47.644 27.731

Tabel 15: Impactul programului de transfer, în funcţie de diferite funcţii de bunăstare socială

(valorile transferurilor au fost deflatate la nivelul lunii decembrie 2002)

Epsilon

58

Page 62: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

0.5 1.0 1.5 2.0

Tabel 15: Impactul programului de transfer, în funcţie de diferite funcţii de bunăstare socială

(valorile transferurilor au fost deflatate la nivelul lunii decembrie 2002)

Epsilon

Asistenţa socială (în sens larg) 207.761.678 150.074.242 114.739.956 92.529.271

Asistenţa socială (în sens restrâns) 177.953.710 131.762.401 102.953.424 84.555.261

Total indemnizatii reparatorii (platite CNPAS) 3.772.304 2.641.442 1.973.038 1.570.297

Indemnizatii pt. veterani si vaduve de razboi 1.477.294 1.032.024 746.806 560.391

Indemnizatii pt. persoane persecutate din motive politice 1.993.460 1.413.155 1.095.519 920.828

Indemnizatii pt. persoane persecutate din motive etnice 238.456 155.130 103.751 71.319

Indemnizatii pentru persoane cu stagiul militar la

DGSM (1950-1961)34.205 22.489 14.929 9.993

Alte indemnizatii 28.890 18.645 12.033 7.765

Totalul prestatiillor care se acorda persoanei 103.166.215 72.564.711 53.795.347 41.969.716

Alocatia de stat pentru copii 73.378.802 54.270.145 42.144.207 34.264.680

Alocatia de plasament familial 785.462 522.531 362.593 263.254

Indemnizatie pentru cresterea copilului 26.599.850 16.304.909 10.338.507 6.789.112

Stimulent pentru cresterea copilului 1.672.956 901.423 499.571 284.138

Indemnizatie pt. pensia minima garantata 729.144 565.703 450.469 368.532

Totalul prestatiilor acordate familiilor (gosp.) 27.653.638 24.722.842 22.759.225 21.479.014

Alocatia de sustinere a familiei (ASF) 5.018.951 4.333.058 3.835.422 3.474.544

Ajutorul social (VMG) 19.608.850 18.200.979 17.282.111 16.730.119

Ajutor incalzire lemne, carbuni, prod. petroliere 1.166.780 944.134 784.474 668.057

Ajutoare incalzire gaze naturale 895.710 639.457 465.270 345.251

Ajutoare incalzire energie termica 963.307 605.193 391.940 261.040

Totalitatea prest. pentru pers. cu handicap 23.739.503 17.608.348 13.597.184 10.917.132

Ajutoare pentru persoane cu handicap 3.944.349 3.000.606 2.381.892 1.969.880

Indemn. pt. pers. cu handicap grav sau accentuat 19.357.743 14.285.389 10.974.384 8.764.815

Ajutoare crestere copil cu handicap 437.411 322.353 240.909 182.438

59

Page 63: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

0.5 1.0 1.5 2.0

Tabel 15: Impactul programului de transfer, în funcţie de diferite funcţii de bunăstare socială

(valorile transferurilor au fost deflatate la nivelul lunii decembrie 2002)

Epsilon

Toate formele de prot. soc. pt. pers. care urmeaza o

forma de scolarizare17.470.469 12.893.911 9.954.034 8.011.784

Burse 2.202.690 1.417.486 945.953 652.960

Bani de liceu 1.743.473 1.464.384 1.253.805 1.093.287

Programul national "Cornul si Laptele" 11.540.469 8.570.004 6.656.462 5.394.134

Manuale/rechizite 1.934.710 1.403.632 1.066.540 845.012

Totalitatea ajut. financiare acordate de la buget 2.151.621 1.331.168 874.606 607.320

Ajutoare financiare 201.431 162.724 134.047 111.903

Ajutor de inmormintare (buget de stat) 414.020 188.279 91.231 47.976

Alte aj. acordate de primarii 3.089 2.049 1.360 902

Alte ajutoare sociale 1.534.640 979.150 648.655 446.995

Beneficii ocazionale in bani si natura (indv.) 29.807.929 18.311.820 11.786.523 7.974.009

Alimente, altele decât cornul si laptele (indv.) 837.759 505.475 314.448 201.379

Beneficii ocazionale (indv.) 690.426 542.904 441.564 367.325

Încalzire (indv.) 29.440 15.751 8.489 4.608

Chirie gratuita (indv.) 4.406.888 2.932.772 2.109.538 1.643.877

Medicamente (gratuite/compensate) (indv.) 18.636.269 11.180.082 6.949.835 4.477.857

Facilitati legate de transport (indv.) 4.121.975 2.468.739 1.531.028 983.224

Tratament (indv.) 34.199 19.194 11.271 6.933

Masa la cantina de ajutor social (indv.) 82.176 70.417 60.904 53.128

Ajutor in gospodarie (indv.) 177.651 92.676 53.868 36.202

Reduceri de impozit (indv.) 42.518 25.761 16.143 10.486

Abonamente gratuite la telefon si radio-tv. (indv.) 682.168 417.744 264.642 173.499

Note:

Valori în moneda locală

Acesta este Indicele Caracteristicii Distributive înmulţit cu valoarea medie a transferului

înmulţit cu mărimea populaţiei.

60

Page 64: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

0.5 1.0 1.5 2.0

Protecţia socială (in sens larg) 2.841.347.896 1.884.228.171 1.306.139.810 947.537.979

Protecţia socială (in sens restrins) 2.781.062.630 1.847.193.954 1.282.302.556 931.410.895

Asigurările sociale 2.380.959.316 1.552.536.397 1.053.438.638 744.559.516

Pensii 2.380.959.316 1.552.536.397 1.053.438.638 744.559.516

Pensie de asigurari sociale pentru limita de vârsta 1.718.687.573 1.083.359.855 707.795.092 479.596.586

Pensie anticipata 99.100.620 64.975.194 44.326.522 31.561.981

Pensie anticipata partial 4.613.120 2.860.106 1.822.775 1.195.659

Pensie de asigurari sociale pt. pierderea capacitatii de

munca121.740.801 84.541.522 60.796.640 45.293.578

Pensie de invaliditate pt. limita de virsta 91.136.464 60.717.123 42.083.874 30.410.069

Pensie de invaliditate pt. agricultori 617.171 494.189 403.107 334.042

Pensie de asigurari sociale de urmas 10.316.310 7.095.100 5.038.318 3.696.442

Pensie de urmas pt. limita de varsta 97.223.696 68.235.102 49.597.983 37.387.705

Pensie de urmas pt. agricultori 2.169.472 1.589.607 1.218.329 976.607

Pensie de asigurari sociale pt. agricultori 235.144.151 178.521.927 140.248.459 114.024.266

Pensie I.O.V.R. (inclusiv de urmas) 209.937 146.672 107.540 82.581

Programele ce vizează piaţa muncii 40.197.963 28.175.176 20.647.943 15.845.778

Concedii medicale 963.269 502.113 272.265 152.873

Totalitatea platilor pentru someri 39.234.695 27.673.062 20.375.678 15.692.905

Indemnizatii de somaj 38.948.795 27.506.792 20.278.941 15.636.600

Plati compensatorii 285.900 166.271 96.737 56.305

Tabel 15.1: Impactul programului de transfer, în funcţie de diferite funcţii de bunăstare socială.

(valorile transferurilor nu au fost deflatate)

Epsilon

61

Page 65: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

0.5 1.0 1.5 2.0

Tabel 15.1: Impactul programului de transfer, în funcţie de diferite funcţii de bunăstare socială.

(valorile transferurilor nu au fost deflatate)

Epsilon

Asistenţa socială (in sens larg) 420.190.618 303.516.598 232.053.229 187.132.686

Asistenţa socială (in sens restrins) 359.905.352 266.482.382 208.215.975 171.005.601

Total indemnizatii (platite CNPAS) 7.630.945 5.342.552 3.989.989 3.175.012

Indemnizatii pt. veterani si vaduve de razboi 2.987.682 2.087.002 1.510.067 1.132.991

Indemnizatii pt. persoane persecutate din motive

politice4.033.228 2.858.503 2.215.486 1.861.818

Indemnizatii pt. persoane persecutate din motive etnice 482.328 313.786 209.859 144.255

Indemnizatii pentru persoane cu stagiul militar la

DGSM (1950-1961)69.255 45.537 30.231 20.237

Alte indemnizatii 58.453 37.724 24.346 15.712

Totalul prestatiillor care se acorda persoanei 208.643.964 146.753.711 108.793.303 84.876.114

Alocatia de stat pentru copii 148.406.471 109.758.454 85.232.783 69.295.384

Alocatia de plasament familial 1.588.108 1.056.410 733.003 532.141

Indemnizatie pentru cresterea copilului 53.791.108 32.971.556 20.906.060 13.728.585

Stimulent pentru cresterea copilului 3.383.575 1.823.165 1.010.407 574.681

Indemnizatie pt. pensia minima garantata 1.474.702 1.144.126 911.050 745.323

Totalul prestatiilor acordate familiilor (gosp.) 55.931.426 50.005.239 46.034.964 43.446.733

Alocatia de sustinere a familiei (ASF) 10.148.682 8.761.651 7.755.286 7.025.455

Ajutorul social (VMG) 39.667.140 36.820.068 34.962.062 33.846.129

Ajutor incalzire lemne, carbuni, prod. petroliere 2.357.024 1.907.248 1.584.719 1.349.553

Ajutoare incalzire gaze naturale 1.810.720 1.292.724 940.611 697.993

Ajutoare incalzire energie termica 1.947.781 1.223.506 792.267 527.599

Totalitatea prest. pentru persoanele cu handicap

(indv.)48.003.418 35.603.615 27.491.532 22.071.537

Ajutoare pentru persoane cu handicap 7.974.463 6.065.758 4.814.481 3.981.248

Indemn. pt. pers. cu handicap grav sau accentuat 39.142.854 28.884.803 22.188.969 17.720.652

Ajutoare crestere copil cu handicap 886.101 653.054 488.081 369.638

62

Page 66: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

0.5 1.0 1.5 2.0

Tabel 15.1: Impactul programului de transfer, în funcţie de diferite funcţii de bunăstare socială.

(valorile transferurilor nu au fost deflatate)

Epsilon

Toate formele de prot. soc. pt. pers. care urmeaza o

forma de scolarizare35.341.248 26.083.660 20.136.600 16.207.497

Burse 4.456.284 2.867.792 1.913.863 1.321.126

Bani de liceu 3.528.531 2.963.767 2.537.619 2.212.763

Programul national "Cornul si Laptele" 23.349.906 17.339.772 13.467.976 10.913.723

Manuale/rechizite 3.907.098 2.834.601 2.153.852 1.706.479

Totalitatea ajutoarelor financiare acordate de la

buget (indv.)4.354.430 2.693.647 1.769.605 1.228.712

Ajutoare financiare 407.597 329.256 271.222 226.411

Ajutor de inmormintare (buget de stat) 838.728 381.249 184.622 97.017

Alte aj. acordate de primarii 3.089 2.049 1.360 902

Alte ajutoare sociale 3.105.015 1.981.093 1.312.401 904.382

Beneficii ocazionale in bani si natura (indv.) 60.285.187 37.034.174 23.837.236 16.127.081

Alimente, altele decât cornul si laptele (indv.) 1.693.291 1.021.532 635.392 406.862

Beneficii ocazionale (indv.) 1.393.092 1.095.388 890.898 741.104

Încalzire (indv.) 59.601 31.888 17.186 9.328

Chirie gratuita (indv.) 8.913.988 5.933.270 4.268.800 3.327.414

Medicamente (gratuite/compensate) (indv.) 37.693.747 22.612.231 14.055.977 9.056.182

Facilitati legate de transport (indv.) 8.336.532 4.992.690 3.096.124 1.988.196

Tratament (indv.) 69.165 38.826 22.805 14.033

Masa la cantina de ajutor social (indv.) 166.005 142.243 123.021 107.312

Ajutor in gospodarie (indv.) 359.724 187.621 109.012 73.222

Reduceri de impozit (indv.) 86.016 52.109 32.650 21.205

Abonamente gratuite la telefon si radio-tv. (indv.) 1.379.834 844.980 535.293 350.931

Note:

Acesta este Indicele Caracteristicii Distributive înmulţit cu valoarea medie a transferului înmulţit cu mărimea populaţiei.

Valori în moneda locală

63

Page 67: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Total D1 D2 D3 D4 D5 D6 D7 D8 D9 D10 P NPMediul

urban

Mediul

rural

Numărul de transferuri primite

0 18,2 10,0 12,9 12,4 14,6 14,8 16,2 19,0 21,7 24,4 35,6 11,8 18,4 22,0 13,7

1 43,2 34,2 34,6 42,2 44,5 43,7 48,3 48,4 47,6 47,7 41,3 35,3 43,6 44,6 41,7

2 26,0 32,5 31,0 28,2 29,3 28,9 23,8 22,9 23,0 20,9 19,5 30,1 25,8 24,5 27,7

3 10,1 15,8 16,8 14,2 9,9 10,0 10,3 8,1 7,0 5,7 3,1 15,8 9,9 7,7 12,9

4 sau mai multe 2,5 7,5 4,6 3,0 1,7 2,7 1,5 1,6 0,8 1,3 0,6 7,1 2,4 1,3 4,0

Note:

Ponderea populaţiei ce beneficiază de programe sociale în totalul populaţiei grupului.

Gospodăriile sunt ponderate utilizând ponderile la nivel de gospodărie multiplicate cu mărimea gospodăriei.

Tabel 16: Dublarea transferului în fiecare grup de populaţie (%)

Decile de consum pe adult echivalent Statutul sărăciei Mediul de rezidenţă

64

Page 68: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Nord-Est Sud-Est Sud Sud-Vest Vest Nord-Vest Centru Bucureşti Română Maghiară Rroma Alta

Numărul de transferuri primite

0 15,9 17,4 14,9 17,2 22,0 18,6 17,8 24,2 18,5 16,6 10,4 14,8

1 40,4 41,8 42,0 42,8 46,7 43,4 45,7 45,5 43,2 48,8 32,3 35,1

2 29,7 27,8 27,3 24,5 21,8 25,7 24,7 23,3 25,9 24,5 29,2 38,5

3 10,4 10,4 12,7 11,6 8,2 9,7 9,6 6,8 10,0 8,1 21,4 1,0

4 sau mai multe 3,5 2,7 3,1 3,9 1,3 2,6 2,2 0,2 2,4 1,9 6,7 10,5

Tabel 16: Dublarea transferului în fiecare grup de populaţie (%)

Regiune de dezvoltare Naţionalitatea

65

Page 69: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

BFT_SP BFT_SI BFT1 BFT_LM BFT2 BFT3 BFT_SA BFT4 BFT5 BFT6 BFT7

Beneficiarii programului prezentat pe acest rând care

au beneficiat de programul prezentat pe coloană:

BFT_SP: ALL_SP 100,0 52,8 52,8 2,5 2,5 0,0 65,2 0,5 60,9 0,4 2,9

BFT_SI: ALL_SI 100,0 100,0 100,0 1,6 1,6 0,0 35,3 1,0 30,2 0,2 1,3

BFT1: Pensii 100,0 100,0 100,0 1,6 1,6 0,0 35,3 1,0 30,2 0,2 1,3

BFT_LM: ALL_LM 100,0 32,5 32,5 100,0 99,1 1,2 54,2 0,4 51,2 0,1 4,7

BFT2: Totalitatea platilor pentru someri 100,0 32,7 32,7 100,0 100,0 0,3 54,2 0,4 51,1 0,1 4,8

BFT3: Concedii medicale 100,0 10,9 10,9 100,0 21,7 100,0 47,2 0,0 47,2 0,0 0,0

BFT_SA: ALL_SA 100,0 28,6 28,6 2,1 2,1 0,0 100,0 0,8 93,4 0,6 4,5

BFT4: Total indemnizatii (platite CNPAS) 100,0 97,3 97,3 2,0 2,0 0,0 100,0 100,0 11,6 0,0 0,0

BFT5: Alocatia de stat pentru copii 100,0 26,2 26,2 2,1 2,1 0,0 100,0 0,1 100,0 0,7 4,8

BFT6: Alocatia de plasament familial 100,0 21,9 21,9 0,9 0,9 0,0 100,0 0,0 100,0 100,0 0,0

BFT7: Indemnizatie pentru cresterea copilului 100,0 23,7 23,7 4,1 4,1 0,0 100,0 0,0 100,0 0,0 100,0

BFT8: Stimulent pentru cresterea copilului 100,0 25,2 25,2 0,0 0,0 0,0 100,0 0,0 100,0 0,0 0,0

BFT9: Alocatia de hrana pentru HIV/SIDA NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC

BFT10: Indemnizatie pt. pensia minima garantata 100,0 94,6 94,6 0,0 0,0 0,0 100,0 1,9 28,9 0,0 0,0

BFT11: Alocatia de sustinere a familiei (ASF) 100,0 17,3 17,3 1,1 1,1 0,0 100,0 0,5 100,0 0,4 0,1

BFT12: Ajutorul social (VMG) 100,0 11,0 11,0 0,6 0,6 0,0 100,0 0,1 74,7 0,0 0,0

BFT13: Ajutor incalzire lemne, carbuni, prod.

petroliere100,0 23,2 23,2 1,5 1,5 0,0 100,0 0,2 79,2 0,0 0,0

BFT14: Ajutoare incalzire gaze naturale 100,0 35,2 35,2 8,9 8,9 0,0 100,0 0,0 77,6 8,0 5,7

BFT15: Ajutoare incalzire energie termica 100,0 46,3 46,3 0,4 0,4 0,0 100,0 0,4 56,6 0,0 2,0

BFT16: Ajutoare incalzire energie electrica (gosp.) NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC

BFT17: Totalitatea prest. pentru persoanele cu

handicap (indv.)100,0 63,1 63,1 2,0 2,0 0,0 100,0 0,9 50,1 3,1 1,9

BFT18: Toate formele de prot. soc. pt. pers. care

urmeaza o forma de scolarizare (in100,0 25,0 25,0 2,1 2,1 0,0 100,0 0,1 98,8 1,1 2,1

BFT19: Totalitatea ajutoarelor financiare acordate de

la buget (indv.)100,0 27,7 27,7 2,2 2,2 0,0 100,0 0,0 91,5 83,0 0,0

Note:

Ponderea gospodăriilor care au beneficiat de alte programe. În mod specific, suprapunerea este:

Numărul gospodăriilor ce au primit transferuri din programul X dat fiind faptul că au primit transferuri din program Y.

Gospodăriile sunt ponderate folosind ponderile la nivel de gospodărie multiplicate cu mărimea gospodăriei.

Tabel 17: Suprapunerea programelor sociale (%)

66

Page 70: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

BFT8 BFT9 BFT10 BFT11 BFT12 BFT13 BFT14 BFT15 BFT16 BFT17 BFT18 BFT19

Beneficiarii programului prezentat pe acest rând

care au beneficiat de programul prezentat pe

coloană:

BFT_SP: ALL_SP 0,3 0,0 0,3 4,0 3,8 0,5 0,5 0,4 0,0 4,0 32,0 0,4

BFT_SI: ALL_SI 0,2 0,0 0,5 1,3 0,8 0,2 0,3 0,3 0,0 4,8 15,2 0,2

BFT1: Pensii 0,2 0,0 0,5 1,3 0,8 0,2 0,3 0,3 0,0 4,8 15,2 0,2

BFT_LM: ALL_LM 0,0 0,0 0,0 1,7 0,9 0,3 1,7 0,1 0,0 3,1 26,3 0,4

BFT2: Totalitatea platilor pentru someri 0,0 0,0 0,0 1,7 0,9 0,3 1,7 0,1 0,0 3,2 26,0 0,4

BFT3: Concedii medicale 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 47,2 0,0

BFT_SA: ALL_SA 0,5 0,0 0,4 6,1 5,8 0,8 0,7 0,6 0,0 6,2 49,0 0,6

BFT4: Total indemnizatii (platite CNPAS) 0,0 0,0 1,0 3,6 0,6 0,2 0,0 0,3 0,0 7,1 3,6 0,0

BFT5: Alocatia de stat pentru copii 0,5 0,0 0,1 6,6 4,7 0,7 0,6 0,4 0,0 3,3 51,8 0,6

BFT6: Alocatia de plasament familial 0,0 0,0 0,0 4,2 0,0 0,0 9,8 0,0 0,0 31,2 91,8 86,2

BFT7: Indemnizatie pentru cresterea copilului 0,0 0,0 0,0 0,2 0,0 0,0 1,0 0,3 0,0 2,7 23,4 0,0

BFT8: Stimulent pentru cresterea copilului 100,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 42,5 0,0

BFT9: Alocatia de hrana pentru HIV/SIDA NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC

BFT10: Indemnizatie pt. pensia minima

garantata0,0 0,0 100,0 7,2 7,0 0,4 0,0 0,0 0,0 1,9 17,8 0,4

BFT11: Alocatia de sustinere a familiei (ASF) 0,0 0,0 0,5 100,0 27,3 4,1 1,5 0,4 0,0 3,9 74,7 0,4

BFT12: Ajutorul social (VMG) 0,0 0,0 0,5 28,7 100,0 7,1 0,1 0,0 0,0 3,4 50,9 0,0

BFT13: Ajutor incalzire lemne, carbuni, prod.

petroliere0,0 0,0 0,2 29,8 49,2 100,0 0,0 0,0 0,0 0,6 68,3 0,0

BFT14: Ajutoare incalzire gaze naturale 0,0 0,0 0,0 12,1 0,7 0,0 100,0 0,0 0,0 4,3 58,1 8,0

BFT15: Ajutoare incalzire energie termica 0,0 0,0 0,0 4,4 0,0 0,0 0,0 100,0 0,0 5,6 38,4 0,0

BFT16: Ajutoare incalzire energie electrica

(gosp.)NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC

BFT17: Totalitatea prest. pentru persoanele cu

handicap (indv.)0,0 0,0 0,1 3,9 3,2 0,1 0,5 0,5 0,0 100,0 25,1 3,5

BFT18: Toate formele de prot. soc. pt. pers.

care urmeaza o forma de scolarizare (in0,4 0,0 0,2 9,4 6,1 1,2 0,9 0,5 0,0 3,2 100,0 1,1

BFT19: Totalitatea ajutoarelor financiare

acordate de la buget (indv.)0,0 0,0 0,3 4,0 0,0 0,0 9,5 0,0 0,0 34,1 84,9 100,0

Tabel 17: Suprapunerea programelor sociale (%)

67

Page 71: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Total D1 D2 D3 D4 D5 D6 D7 D8 D9 D10 P NPMediul

urban

Mediul

rural

Procentul gospodăriilor care au primit:

Nici un transfer 18,2 10,0 12,9 12,4 14,6 14,8 16,2 19,0 21,7 24,4 35,6 11,8 18,4 22,0 13,7

Doar programele de asigurări sociale 27,5 15,8 20,7 27,2 28,8 29,0 32,3 33,9 32,8 30,3 24,5 13,8 28,1 27,1 28,0

Doar programele pentru piaţa muncii 0,5 0,8 0,8 0,4 0,3 0,4 0,4 0,9 0,4 0,7 0,3 1,4 0,5 0,8 0,2

Doar programele de asistenţă socială 37,2 54,1 43,1 38,3 39,2 32,6 33,8 30,4 33,1 34,6 33,4 55,8 36,5 35,6 39,2

Doar programele de asigurări sociale şi pentru piaţa

muncii0,4 0,1 0,5 0,3 0,6 0,5 0,8 0,4 0,5 0,4 0,0 0,0 0,4 0,4 0,4

Asistenţa socială şi alte programe 16,1 19,2 22,0 21,4 16,6 22,6 16,5 15,4 11,5 9,7 6,3 17,4 16,1 14,1 18,4

Total 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0

Note:

Programele de asistenţă socială şi alte programe = (AsistSoc+AsigSoc)+(AsistSoc+PiatMunc)+(ASISTSoc+PiatMunc+AsigSoc)

Tabel 18: Suprapunerea programelor sociale [2] (%)

Decile de consum pe adult echivalent Statutul sărăciei Mediul de rezidenţă

68

Page 72: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Nord-Est Sud-Est Sud Sud-Vest Vest Nord-Vest Centru Bucureşti Română Maghiară Rroma Alta

Procentul gospodăriilor care au primit:

Nici un transfer 15,9 17,4 14,9 17,2 22,0 18,6 17,8 24,2 18,5 16,6 10,4 14,8

Doar programele de asigurări sociale 25,6 27,6 28,2 28,6 29,2 27,4 28,1 26,6 27,9 32,3 8,6 14,6

Doar programele pentru piaţa muncii 0,4 0,4 0,5 0,8 1,1 0,5 0,6 0,4 0,6 0,4 0,2 0,0

Doar programele de asistenţă socială 46,6 38,6 36,1 31,1 30,4 36,7 40,0 32,7 36,0 38,3 72,3 54,4

Doar programele de asigurări sociale şi pentru piaţa

muncii0,1 0,6 0,4 0,4 0,9 0,2 0,4 0,6 0,4 0,2 0,4 0,1

Asistenţa socială şi alte programe 11,4 15,5 19,9 21,9 16,5 16,7 13,1 15,6 16,6 12,2 8,1 16,0

Total 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0

Tabel 18: Suprapunerea programelor sociale [2] (%)

Regiune de dezvoltare Naţionalitatea

69

Page 73: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Profunzimea

sărăciei

simulată

înainte de

transferuri

Profunzimea

reală a

sărăciei

Diferenţa

(dPG)

Valoarea totală

cheltuită în

program (X)

Cost-beneficiu

(dPG0/X)

Protecţia socială (în sens larg) 681.478.296 71.070.081 610.408.215 2.211.630.674 0,276

Protecţia socială (în sens restrâns) 663.965.203 71.070.081 592.895.122 2.160.938.691 0,274

Asigurările sociale 562.735.503 71.070.081 491.665.422 1.877.095.632 0,262

Pensii 562.735.503 71.070.081 491.665.422 1.877.095.632 0,262

Pensie de asigurari sociale pentru limita de vârsta 409.563.627 71.070.081 338.493.546 1.396.845.801 0,242

Pensie anticipata 84.932.714 71.070.081 13.862.633 77.558.771 0,179

Pensie anticipata partial 71.417.565 71.070.081 347.484 3.775.413 0,092

Pensie de asigurari sociale pt. pierderea capacitatii de

munca90.239.430 71.070.081 19.169.349 89.739.990 0,214

Pensie de invaliditate pt. limita de virsta 83.224.474 71.070.081 12.154.393 70.215.532 0,173

Pensie de invaliditate pt. agricultori 71.268.156 71.070.081 198.076 389.304 0,509

Pensie de asigurari sociale de urmas 72.916.996 71.070.081 1.846.915 7.652.824 0,241

Pensie de urmas pt. limita de varsta 87.308.364 71.070.081 16.238.283 70.848.395 0,229

Pensie de urmas pt. agricultori 71.316.654 71.070.081 246.573 1.532.175 0,161

Pensie de asigurari sociale pt. agricultori 116.184.892 71.070.081 45.114.812 158.381.678 0,285

Pensie I.O.V.R. (inclusiv de urmas) 71.103.601 71.070.081 33.520 155.747 0,215

Programele ce vizează piaţa muncii 75.957.516 71.070.081 4.887.436 29.593.421 0,165

Concedii medicale 71.070.081 71.070.081 0 953.715 0,000

Totalitatea platilor pentru someri 75.957.516 71.070.081 4.887.436 28.639.706 0,171

Indemnizatii de somaj 75.946.446 71.070.081 4.876.366 28.397.493 0,172

Plati compensatorii 71.070.081 71.070.081 0 242.213 0,000

Tabel 19: Rapoarte Cost-Beneficiu (valorile transferurilor au fost deflatate la nivelul lunii decembrie 2002)

70

Page 74: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Profunzimea

sărăciei

simulată

înainte de

transferuri

Profunzimea

reală a

sărăciei

Diferenţa

(dPG)

Valoarea totală

cheltuită în

program (X)

Cost-beneficiu

(dPG0/X)

Tabel 19: Rapoarte Cost-Beneficiu (valorile transferurilor au fost deflatate la nivelul lunii decembrie 2002)

Asistenţa socială (în sens larg) 143.761.269 71.070.081 72.691.188 304.941.621 0,238

Asistenţa socială (în sens restrâns) 140.655.987 71.070.081 69.585.906 254.249.638 0,274

Total indemnizatii reparatorii (platite CNPAS) 71.847.030 71.070.081 776.949 5.739.178 0,135

Indemnizatii pt. veterani si vaduve de razboi 71.272.311 71.070.081 202.230 2.188.174 0,092

Indemnizatii pt. persoane persecutate din motive

politice71.613.759 71.070.081 543.678 3.076.753 0,177

Indemnizatii pt. persoane persecutate din motive etnice 71.072.693 71.070.081 2.612 376.885 0,007

Indemnizatii pentru persoane cu stagiul militar la

DGSM (1950-1961)71.070.081 71.070.081 0 52.602 0,000

Alte indemnizatii 71.070.081 71.070.081 0 44.765 0,000

Totalul prestatiillor care se acorda persoanei 102.742.825 71.070.081 31.672.744 154.624.589 0,205

Alocatia de stat pentru copii 94.974.460 71.070.081 23.904.380 104.373.122 0,229

Alocatia de plasament familial 71.166.236 71.070.081 96.155 1.227.072 0,078

Indemnizatie pentru cresterea copilului 75.366.123 71.070.081 4.296.042 44.862.433 0,096

Stimulent pentru cresterea copilului 71.070.081 71.070.081 0 3.198.238 0,000

Indemnizatie pt. pensia minima garantata 71.229.125 71.070.081 159.044 963.723 0,165

Totalul prestatiilor acordate familiilor (gosp.) 90.384.279 71.070.081 19.314.198 32.008.223 0,603

Alocatia de sustinere a familiei (ASF) 74.431.130 71.070.081 3.361.050 5.970.036 0,563

Ajutorul social (VMG) 86.030.140 71.070.081 14.960.059 21.691.330 0,690

Ajutor incalzire lemne, carbuni, prod. petroliere 71.606.169 71.070.081 536.088 1.484.519 0,361

Ajutoare incalzire gaze naturale 71.189.397 71.070.081 119.316 1.278.107 0,093

Ajutoare incalzire energie termica 71.070.081 71.070.081 0 1.584.162 0,000

Totalitatea prest. pentru pers. cu handicap 78.811.750 71.070.081 7.741.669 33.348.484 0,232

Ajutoare pentru persoane cu handicap 72.110.734 71.070.081 1.040.653 5.414.061 0,192

Indemn. pt. pers. cu handicap grav sau accentuat 77.449.940 71.070.081 6.379.859 27.332.203 0,233

Ajutoare crestere copil cu handicap 71.259.127 71.070.081 189.047 602.220 0,314

71

Page 75: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Profunzimea

sărăciei

simulată

înainte de

transferuri

Profunzimea

reală a

sărăciei

Diferenţa

(dPG)

Valoarea totală

cheltuită în

program (X)

Cost-beneficiu

(dPG0/X)

Tabel 19: Rapoarte Cost-Beneficiu (valorile transferurilor au fost deflatate la nivelul lunii decembrie 2002)

Toate formele de prot. soc. pt. pers. care urmeaza o

forma de scolarizare76.928.047 71.070.081 5.857.966 24.828.999 0,236

Burse 71.236.537 71.070.081 166.456 3.559.239 0,047

Bani de liceu 71.979.441 71.070.081 909.360 2.117.891 0,429

Programul national "Cornul si Laptele" 75.058.723 71.070.081 3.988.642 16.284.649 0,245

Manuale/rechizite 71.761.630 71.070.081 691.550 2.801.418 0,247

Totalitatea ajut. financiare acordate de la buget 71.375.031 71.070.081 304.950 3.700.234 0,082

Ajutoare financiare 71.195.623 71.070.081 125.542 256.314 0,490

Ajutor de inmormintare (buget de stat) 71.107.819 71.070.081 37.738 950.785 0,040

Alte aj. acordate de primarii 71.070.081 71.070.081 0 4.655 0,000

Alte ajutoare sociale 71.211.751 71.070.081 141.670 2.490.830 0,057

Beneficii ocazionale in bani si natura (indv.) 73.184.904 71.070.081 2.114.823 50.691.914 0,042

Alimente, altele decât cornul si laptele (indv.) 71.070.081 71.070.081 0 1.434.083 0,000

Beneficii ocazionale (indv.) 71.578.642 71.070.081 508.561 923.665 0,551

Încalzire (indv.) 71.070.081 71.070.081 0 55.439 0,000

Chirie gratuita (indv.) 71.828.789 71.070.081 758.708 7.106.318 0,107

Medicamente (gratuite/compensate) (indv.) 71.652.413 71.070.081 582.333 32.185.155 0,018

Facilitati legate de transport (indv.) 71.128.667 71.070.081 58.586 7.126.037 0,008

Tratament (indv.) 71.070.081 71.070.081 0 63.626 0,000

Masa la cantina de ajutor social (indv.) 71.139.302 71.070.081 69.221 96.856 0,715

Ajutor in gospodarie (indv.) 71.083.782 71.070.081 13.701 364.922 0,038

Reduceri de impozit (indv.) 71.072.192 71.070.081 2.111 72.426 0,029

Abonamente gratuite la telefon si radio-tv. (indv.) 71.073.740 71.070.081 3.659 1.152.338 0,003

Note:

Cost-beneficiu este reducerea profunzimii sărăciei în $ pentru fiecare unitate (1$) cheltuită în cadrul unui program social.

Valori în moneda locală

72

Page 76: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Profunzimea

sărăciei

simulată înainte

de transferuri

Profunzimea

reală a

sărăciei

Diferenţa (dPG)

Valoarea totală

cheltuită în

program (X)

Cost-beneficiu

(dPG0/X)

Protecţia socială (in sens larg) 1.244.548.427 71.070.081 1.173.478.346 4.473.263.006 0,262

Protecţia socială (in sens restrins) 1.229.081.509 71.070.081 1.158.011.428 4.370.738.036 0,265

Asigurările sociale 1.016.495.006 71.070.081 945.424.925 3.796.670.766 0,249

Pensii 1.016.495.006 71.070.081 945.424.925 3.796.670.766 0,249

Pensie de asigurari sociale pentru limita de vârsta 720.819.356 71.070.081 649.749.275 2.825.312.051 0,230

Pensie anticipata 112.867.510 71.070.081 41.797.429 156.874.291 0,266

Pensie anticipata partial 72.731.438 71.070.081 1.661.357 7.639.999 0,217

Pensie de asigurari sociale pt. pierderea capacitatii de

munca128.429.872 71.070.081 57.359.792 181.503.768 0,316

Pensie de invaliditate pt. limita de virsta 109.573.262 71.070.081 38.503.181 142.017.380 0,271

Pensie de invaliditate pt. agricultori 71.491.165 71.070.081 421.085 787.615 0,535

Pensie de asigurari sociale de urmas 76.398.128 71.070.081 5.328.048 15.481.622 0,344

Pensie de urmas pt. limita de varsta 113.345.232 71.070.081 42.275.151 143.282.114 0,295

Pensie de urmas pt. agricultori 71.892.785 71.070.081 822.704 3.098.202 0,266

Pensie de asigurari sociale pt. agricultori 187.790.353 71.070.081 116.720.272 320.358.814 0,364

Pensie I.O.V.R. (inclusiv de urmas) 71.163.739 71.070.081 93.658 314.909 0,297

Programele ce vizează piaţa muncii 86.696.873 71.070.081 15.626.792 59.850.007 0,261

Concedii medicale 71.251.241 71.070.081 181.160 1.926.479 0,094

Totalitatea platilor pentru someri 86.515.713 71.070.081 15.445.632 57.923.527 0,267

Indemnizatii de somaj 86.469.515 71.070.081 15.399.434 57.431.737 0,268

Plati compensatorii 71.083.124 71.070.081 13.043 491.790 0,027

Tabel 19.1: Rapoarte Cost-Beneficiu (valorile transferurilor nu au fost deflatate)

73

Page 77: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Profunzimea

sărăciei

simulată înainte

de transferuri

Profunzimea

reală a

sărăciei

Diferenţa (dPG)

Valoarea totală

cheltuită în

program (X)

Cost-beneficiu

(dPG0/X)

Tabel 19.1: Rapoarte Cost-Beneficiu (valorile transferurilor nu au fost deflatate)

Asistenţa socială (in sens larg) 263.427.397 71.070.081 192.357.316 616.742.235 0,312

Asistenţa socială (in sens restrins) 252.280.539 71.070.081 181.210.458 514.217.263 0,352

Total indemnizatii (platite CNPAS) 73.354.799 71.070.081 2.284.719 11.611.101 0,197

Indemnizatii pt. veterani si vaduve de razboi 71.695.507 71.070.081 625.426 4.425.591 0,141

Indemnizatii pt. persoane persecutate din motive politice 72.472.227 71.070.081 1.402.146 6.226.116 0,225

Indemnizatii pt. persoane persecutate din motive etnice 71.150.076 71.070.081 79.995 762.323 0,105

Indemnizatii pentru persoane cu stagiul militar la DGSM

(1950-1961)71.070.081 71.070.081 0 106.496 0,000

Alte indemnizatii 71.103.427 71.070.081 33.347 90.573 0,368

Totalul prestatiillor care se acorda persoanei 163.647.887 71.070.081 92.577.806 312.716.358 0,296

Alocatia de stat pentru copii 124.892.067 71.070.081 53.821.986 211.092.803 0,255

Alocatia de plasament familial 71.426.919 71.070.081 356.838 2.481.194 0,144

Indemnizatie pentru cresterea copilului 94.227.264 71.070.081 23.157.183 90.724.894 0,255

Stimulent pentru cresterea copilului 71.228.647 71.070.081 158.566 6.468.317 0,025

Indemnizatie pt. pensia minima garantata 71.619.693 71.070.081 549.613 1.949.151 0,282

Totalul prestatiilor acordate familiilor (gosp.) 113.231.136 71.070.081 42.161.055 64.736.954 0,651

Alocatia de sustinere a familiei (ASF) 78.397.376 71.070.081 7.327.295 12.071.938 0,607

Ajutorul social (VMG) 103.859.097 71.070.081 32.789.017 43.878.649 0,747

Ajutor incalzire lemne, carbuni, prod. petroliere 72.379.614 71.070.081 1.309.533 2.998.915 0,437

Ajutoare incalzire gaze naturale 71.373.866 71.070.081 303.785 2.583.701 0,118

Ajutoare incalzire energie termica 71.168.021 71.070.081 97.941 3.203.610 0,031

Totalitatea prest. pentru persoanele cu handicap (indv.) 91.727.479 71.070.081 20.657.398 67.437.455 0,306

Ajutoare pentru persoane cu handicap 74.095.167 71.070.081 3.025.087 10.947.156 0,276

Indemn. pt. pers. cu handicap grav sau accentuat 87.719.784 71.070.081 16.649.703 55.270.400 0,301

Ajutoare crestere copil cu handicap 71.646.531 71.070.081 576.450 1.219.899 0,473

74

Page 78: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Profunzimea

sărăciei

simulată înainte

de transferuri

Profunzimea

reală a

sărăciei

Diferenţa (dPG)

Valoarea totală

cheltuită în

program (X)

Cost-beneficiu

(dPG0/X)

Tabel 19.1: Rapoarte Cost-Beneficiu (valorile transferurilor nu au fost deflatate)

Toate formele de prot. soc. pt. pers. care urmeaza o

forma de scolarizare84.017.041 71.070.081 12.946.961 50.225.840 0,258

Burse 71.701.001 71.070.081 630.920 7.200.616 0,088

Bani de liceu 73.184.973 71.070.081 2.114.892 4.286.156 0,493

Programul national "Cornul si Laptele" 79.424.548 71.070.081 8.354.467 32.948.511 0,254

Manuale/rechizite 72.608.505 71.070.081 1.538.424 5.657.376 0,272

Totalitatea ajutoarelor financiare acordate de la buget

(indv.)72.399.747 71.070.081 1.329.666 7.489.696 0,178

Ajutoare financiare 71.420.115 71.070.081 350.034 518.689 0,675

Ajutor de inmormintare (buget de stat) 71.394.011 71.070.081 323.931 1.926.667 0,168

Alte aj. acordate de primarii 71.070.081 71.070.081 0 4.655 0,000

Alte ajutoare sociale 71.725.782 71.070.081 655.702 5.039.684 0,130

Beneficii ocazionale in bani si natura (indv.) 78.632.021 71.070.081 7.561.940 102.524.832 0,074

Alimente, altele decât cornul si laptele (indv.) 71.362.976 71.070.081 292.895 2.898.991 0,101

Beneficii ocazionale (indv.) 72.166.897 71.070.081 1.096.816 1.863.838 0,588

Încalzire (indv.) 71.070.081 71.070.081 0 112.236 0,000

Chirie gratuita (indv.) 73.573.369 71.070.081 2.503.288 14.372.680 0,174

Medicamente (gratuite/compensate) (indv.) 73.646.068 71.070.081 2.575.987 65.099.495 0,040

Facilitati legate de transport (indv.) 71.282.183 71.070.081 212.102 14.412.703 0,015

Tratament (indv.) 71.077.588 71.070.081 7.507 128.667 0,058

Masa la cantina de ajutor social (indv.) 71.219.442 71.070.081 149.361 195.669 0,763

Ajutor in gospodarie (indv.) 71.087.546 71.070.081 17.465 738.978 0,024

Reduceri de impozit (indv.) 71.074.341 71.070.081 4.260 146.538 0,029

Abonamente gratuite la telefon si radio-tv. (indv.) 71.078.523 71.070.081 8.442 2.330.837 0,004

Note:

Cost-beneficiu este reducerea profunzimii sărăciei în $ pentru fiecare unitate (1$) cheltuită în cadrul unui program social.

Valori în moneda locală

75

Page 79: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Total D1 D2 D3 D4 D5 D6 D7 D8 D9 D10 P NPMediul

urban

Mediul

rural

Protecţia socială (în sens larg) 229,8 107,7 145,9 178,0 192,3 227,7 241,5 266,4 283,3 308,2 358,1 95,2 234,2 268,3 187,7

Protecţia socială (în sens restrâns) 229,0 107,3 145,9 177,3 192,4 225,8 242,3 266,9 282,3 307,3 360,6 95,5 233,3 268,3 186,9

Asigurările sociale 378,7 254,3 281,1 305,5 317,2 345,3 366,8 393,0 418,2 466,3 581,8 230,8 381,3 442,0 309,2

Pensii 378,7 254,3 281,1 305,5 317,2 345,3 366,8 393,0 418,2 466,3 581,8 230,8 381,3 442,0 309,2

Pensie de asigurari sociale pentru limita de vârsta 450,2 333,0 359,8 381,5 377,4 404,9 423,0 442,1 464,3 508,9 627,0 296,3 451,3 482,2 394,1

Pensie anticipata 382,7 296,6 328,0 326,7 353,4 393,8 346,5 385,6 390,7 437,6 538,9 319,5 383,4 402,3 350,0

Pensie anticipata partial 362,5 239,5 NC 392,9 259,4 468,7 329,5 381,7 338,4 396,9 542,2 NC 362,5 384,7 263,3

Pensie de asigurari sociale pt. pierderea capacitatii de

munca297,8 277,9 273,1 276,9 302,7 273,7 316,7 299,4 301,2 319,9 375,4 283,1 298,1 311,2 282,1

Pensie de invaliditate pt. limita de virsta 308,1 294,3 260,7 275,1 265,0 296,0 309,4 328,9 330,9 353,3 342,2 309,3 308,1 316,1 291,6

Pensie de invaliditate pt. agricultori 219,7 173,0 232,0 250,7 237,4 290,0 NC NC NC 239,4 NC NC 219,7 305,6 207,6

Pensie de asigurari sociale de urmas 168,3 151,4 179,4 213,7 190,0 129,1 175,7 185,8 182,3 176,0 199,4 NC 168,3 186,2 146,2

Pensie de urmas pt. limita de varsta 242,9 196,4 212,5 225,0 225,6 243,1 242,6 280,8 274,9 273,3 312,6 200,6 244,3 270,2 228,7

Pensie de urmas pt. agricultori 119,8 139,9 76,9 112,9 151,1 151,6 116,4 67,4 87,4 154,0 143,2 134,1 118,8 164,1 116,3

Pensie de asigurari sociale pt. agricultori 197,0 187,7 190,4 194,9 198,7 198,8 204,1 205,6 203,2 207,9 204,9 187,3 197,6 195,4 197,1

Pensie I.O.V.R. (inclusiv de urmas) 113,8 236,5 NC NC 61,5 NC 186,2 67,1 67,1 222,5 NC NC 113,8 NC 113,8

Programele ce vizează piaţa muncii 227,2 205,7 214,5 215,2 210,6 221,4 229,4 228,1 243,6 245,3 289,7 241,0 226,9 235,8 209,2

Concedii medicale 494,2 NC NC NC NC NC 325,0 150,6 530,1 NC 991,6 NC 494,2 494,2 NC

Totalitatea platilor pentru someri 223,2 205,7 214,5 215,2 210,6 221,4 224,9 230,1 238,2 245,3 220,9 241,0 222,7 230,0 209,2

Indemnizatii de somaj 221,3 205,7 214,5 215,2 210,6 221,4 224,9 228,3 223,0 245,3 220,9 241,0 220,8 227,6 208,5

Plati compensatorii 292,9 NC NC NC NC NC NC 275,8 295,5 NC NC NC 292,9 295,5 275,8

Asistenţa socială (în sens larg) 51,9 40,5 43,4 45,6 45,6 51,3 48,0 55,4 58,0 63,4 72,7 36,8 52,5 56,2 46,6

Asistenţa socială (în sens restrâns) 50,6 39,7 42,7 44,6 46,5 50,3 48,9 57,6 58,4 62,1 71,1 36,3 51,3 55,3 46,0

Total indemnizatii reparatorii (platite CNPAS) 123,8 157,3 111,4 114,1 119,5 89,4 118,3 104,8 110,3 146,3 179,1 212,6 119,8 117,8 127,3

Indemnizatii pt. veterani si vaduve de razboi 75,4 74,2 91,0 63,7 81,8 74,1 76,7 81,1 57,7 66,9 96,9 48,5 76,0 75,9 75,1

Indemnizatii pt. persoane persecutate din motive

politice194,8 298,0 239,6 173,6 170,3 132,7 178,6 148,8 163,7 215,7 206,7 303,3 185,2 147,1 239,5

Indemnizatii pt. persoane persecutate din motive etnice 119,9 50,1 49,4 148,7 113,5 NC 204,1 204,9 197,7 98,9 76,5 NC 119,9 130,6 113,8

Indemnizatii pentru persoane cu stagiul militar la

DGSM (1950-1961)48,0 NC NC NC 98,8 36,0 NC 39,7 39,5 22,3 NC NC 48,0 39,5 49,3

Alte indemnizatii 312,9 NC NC NC NC NC 312,9 NC NC NC NC NC 312,9 NC 312,9

Totalul prestatiillor care se acorda persoanei 37,5 27,3 28,6 29,4 34,1 37,1 35,4 45,1 46,2 50,7 56,8 26,4 38,0 43,9 30,9

Alocatia de stat pentru copii 26,3 26,2 26,8 24,6 25,7 26,0 25,1 26,9 27,6 27,4 28,4 26,3 26,4 27,3 25,4

Alocatia de plasament familial 92,1 48,1 58,8 47,9 95,8 269,7 70,3 54,6 103,7 95,8 105,7 NC 92,1 112,3 80,6

Indemnizatie pentru cresterea copilului 381,2 331,9 297,0 313,3 313,2 333,2 326,2 373,7 378,4 431,3 524,4 NC 381,2 396,6 337,2

Stimulent pentru cresterea copilului 247,2 NC NC NC NC 247,3 247,1 247,1 247,3 247,6 247,2 NC 247,2 247,3 247,0

Indemnizatie pt. pensia minima garantata 47,3 41,1 37,9 49,4 71,2 29,4 70,2 42,3 31,0 44,6 34,7 35,9 48,3 53,1 46,7

Totalul prestatiilor acordate familiilor (gosp.) NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC

Alocatia de sustinere a familiei (ASF) NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC

Ajutorul social (VMG) NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC

Ajutor incalzire lemne, carbuni, prod. petroliere NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC

Ajutoare incalzire gaze naturale NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC

Ajutoare incalzire energie termica NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC

DOAR beneficiarii direcţi

Decile de consum pe adult echivalent Statutul sărăciei Mediul de rezidenţă

Tabel 4.1: Valoarea medie a transferurilor, per capita, doar pentru gospodăriile beneficiare de transferurile indicate (valorile transferurilor au fost deflatate la nivelul lunii decembrie 2002)

76

Page 80: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Total D1 D2 D3 D4 D5 D6 D7 D8 D9 D10 P NPMediul

urban

Mediul

rural

DOAR beneficiarii direcţi

Decile de consum pe adult echivalent Statutul sărăciei Mediul de rezidenţă

Tabel 4.1: Valoarea medie a transferurilor, per capita, doar pentru gospodăriile beneficiare de transferurile indicate (valorile transferurilor au fost deflatate la nivelul lunii decembrie 2002)

Totalitatea prest. pentru pers. cu handicap 152,4 139,9 126,2 173,1 147,5 147,1 175,1 187,4 168,1 137,7 165,4 111,3 154,2 151,6 153,2

Ajutoare pentru persoane cu handicap 127,0 114,7 148,1 116,6 129,2 126,0 132,8 115,2 151,3 125,6 105,1 124,2 127,2 125,5 128,2

Indemn. pt. pers. cu handicap grav sau accentuat 158,6 147,1 124,3 179,5 152,9 147,2 183,1 218,1 170,2 141,1 179,9 106,2 160,6 161,0 156,6

Ajutoare crestere copil cu handicap 104,9 NC 69,9 107,7 NC 173,1 NC 138,7 NC NC NC NC 104,9 89,7 135,5

Toate formele de prot. soc. pt. pers. care urmeaza o

forma de scolarizare14,1 13,5 13,7 16,0 11,5 13,3 13,2 16,0 13,5 14,8 17,0 10,8 14,3 14,6 13,7

Burse 125,0 58,5 77,4 101,7 91,6 173,6 141,3 180,8 128,5 101,8 154,0 69,9 125,4 147,0 104,9

Bani de liceu 82,8 80,3 83,6 87,9 63,6 88,9 89,2 88,9 NC NC NC 88,9 82,6 87,7 82,3

Programul national "Cornul si Laptele" 9,7 9,3 9,6 9,9 9,6 10,0 9,6 9,9 9,3 10,3 10,3 9,1 9,8 10,2 9,3

Manuale/rechizite 33,1 33,7 32,9 36,1 23,2 23,7 31,6 36,4 30,7 44,5 37,0 32,7 33,1 38,6 27,6

Totalitatea ajut. financiare acordate de la buget 246,1 55,9 160,2 191,8 182,7 97,3 216,4 190,5 270,2 261,6 515,7 55,9 250,2 307,2 216,4

Ajutoare financiare 281,0 NC 312,4 NC NC NC NC NC NC 207,2 NC NC 281,0 123,2 310,2

Ajutor de inmormintare (buget de stat) 1.096,5 NC NC 793,3 NC NC NC NC NC NC 1.133,8 NC 1.096,5 1.087,3 1.140,3

Alte aj. acordate de primarii 100,0 NC NC NC NC 100,0 NC NC NC NC NC NC 100,0 NC 100,0

Alte ajutoare sociale 188,6 55,9 105,8 121,5 182,7 98,9 216,4 190,5 270,2 272,7 273,9 55,9 191,8 176,0 194,2

Beneficii ocazionale in bani si natura (indv.) 51,2 53,3 39,3 42,8 35,5 51,0 40,0 44,0 51,1 61,8 67,5 44,5 51,2 53,2 44,3

Alimente, altele decât cornul si laptele (indv.) 111,3 NC 85,5 208,0 NC 169,6 197,0 59,5 143,6 48,0 90,2 NC 111,3 98,9 157,8

Beneficii ocazionale (indv.) 60,0 87,8 109,1 60,3 75,1 NC NC NC 94,2 26,9 29,6 NC 60,0 28,4 89,5

Încalzire (indv.) 102,2 NC NC NC NC NC NC NC 102,2 NC 102,2 NC 102,2 102,2 NC

Chirie gratuita (indv.) 124,1 105,6 62,3 63,5 83,3 101,7 143,6 141,4 123,1 192,0 163,7 59,0 129,0 161,9 60,5

Medicamente (gratuite/compensate) (indv.) 51,3 30,8 37,9 43,5 37,5 44,0 40,8 46,9 52,4 59,4 72,5 18,8 51,4 55,1 40,9

Facilitati legate de transport (indv.) 25,3 18,7 21,7 28,3 25,3 28,6 24,5 23,2 27,1 25,6 24,6 14,9 25,3 25,0 29,3

Tratament (indv.) 13,0 NC 2,6 2,5 NC 2,8 2,5 NC 25,9 4,9 153,2 NC 13,0 14,7 12,0

Masa la cantina de ajutor social (indv.) 112,2 89,1 NC 176,2 NC NC NC NC NC NC NC NC 112,2 112,2 NC

Ajutor in gospodarie (indv.) 183,6 74,3 NC 24,8 NC NC NC NC 197,1 NC 217,4 74,3 194,8 197,5 167,3

Reduceri de impozit (indv.) 9,1 4,0 7,9 NC 6,2 10,9 9,1 7,5 7,9 7,3 17,5 NC 9,1 10,9 6,6

Abonamente gratuite la telefon si radio-tv. (indv.) 10,7 6,1 8,0 6,8 9,6 9,6 9,8 10,6 12,7 11,5 12,9 2,2 10,7 10,9 8,6

Note:

Intrările tabelului sunt valorile medii ale transferurilor primite per capita. Sunt excluse gospodăriile care nu au primit transferul.

Eşantion de gospodării cu transferuri per capita cu valori pozitive. Mediile sunt calculate pentru acest eşantion, stabilindu-se factorul de expansiune respectiv.

Medii in unitatea monetară locală. (LCU)

Toţi membrii gospodăriilor cu cel puţin un beneficiar sunt număraţi ca beneficiari. Pentru fiecare astfel de gospodărie, valoarea per capita a transferului este estimată ca: (suma totală a transferurilor primite)/(numărul de membri din gospodărie ce primesc

transferul).

77

Page 81: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Nord-Est Sud-Est Sud Sud-Vest Vest Nord-Vest Centru Bucureşti Română Maghiară Rroma Alta

Protecţia socială (în sens larg) 197,3 224,3 220,6 221,1 244,7 222,9 236,2 303,1 234,3 229,9 84,5 144,8

Protecţia socială (în sens restrâns) 196,4 222,4 224,8 224,6 243,0 220,2 234,2 295,4 233,7 227,1 81,3 139,6

Asigurările sociale 347,8 368,7 358,4 354,7 400,1 367,6 390,4 472,7 381,6 353,5 262,1 346,5

Pensii 347,8 368,7 358,4 354,7 400,1 367,6 390,4 472,7 381,6 353,5 262,1 346,5

Pensie de asigurari sociale pentru limita de vârsta 426,9 455,2 432,7 441,1 450,5 436,2 444,0 512,8 452,9 420,1 324,9 447,6

Pensie anticipata 397,5 323,3 408,5 409,1 410,9 373,2 368,2 340,0 384,3 371,3 405,0 289,1

Pensie anticipata partial 484,4 314,3 268,8 379,5 286,9 176,0 262,6 320,1 368,5 176,0 NC NC

Pensie de asigurari sociale pt. pierderea capacitatii de

munca278,2 278,0 306,6 317,2 291,2 302,7 291,8 293,8 302,1 277,8 207,8 260,4

Pensie de invaliditate pt. limita de virsta 270,7 275,2 286,4 321,8 280,8 329,3 282,5 330,3 310,8 290,2 258,7 277,4

Pensie de invaliditate pt. agricultori 220,2 202,5 309,3 NC NC 214,5 290,0 NC 219,7 NC NC NC

Pensie de asigurari sociale de urmas 179,1 186,6 196,0 172,9 98,7 178,7 184,6 176,0 165,9 181,8 173,2 NC

Pensie de urmas pt. limita de varsta 236,3 226,4 234,2 228,9 266,6 250,6 243,4 296,8 244,3 224,9 210,1 244,7

Pensie de urmas pt. agricultori 132,7 103,4 85,3 139,7 195,5 168,6 169,4 NC 121,0 NC 55,8 89,2

Pensie de asigurari sociale pt. agricultori 192,4 198,4 192,2 194,9 214,4 203,4 208,1 184,8 196,6 202,6 198,3 213,6

Pensie I.O.V.R. (inclusiv de urmas) 133,1 59,3 60,2 157,3 NC NC NC NC 113,8 NC NC NC

Programele ce vizează piaţa muncii 250,8 214,1 226,6 208,5 221,0 227,0 211,2 262,8 227,9 215,3 228,6 220,3

Concedii medicale 734,7 138,3 530,1 NC NC 331,8 NC NC 494,2 NC NC NC

Totalitatea platilor pentru someri 231,3 215,5 221,9 208,5 221,0 222,3 211,2 262,8 223,6 215,3 228,6 220,3

Indemnizatii de somaj 231,3 213,6 221,9 208,5 221,0 222,3 211,2 243,4 221,6 215,3 228,6 220,3

Plati compensatorii NC 275,8 NC NC NC NC NC 295,5 292,9 NC NC NC

Asistenţa socială (în sens larg) 49,6 49,5 52,4 45,2 51,4 50,4 53,8 63,0 51,9 53,4 48,0 49,9

Asistenţa socială (în sens restrâns) 48,1 47,2 53,4 44,7 46,4 50,1 55,0 60,1 50,9 52,4 45,0 43,2

Total indemnizatii reparatorii (platite CNPAS) 85,8 115,1 71,9 241,1 82,4 176,9 133,2 122,3 122,2 146,5 173,3 128,4

Indemnizatii pt. veterani si vaduve de razboi 80,4 73,4 67,2 71,1 66,1 75,3 90,9 58,4 76,9 44,3 NC 66,4

Indemnizatii pt. persoane persecutate din motive politice 112,5 112,1 126,9 363,4 105,8 208,0 181,2 216,1 196,1 197,2 173,3 100,5

Indemnizatii pt. persoane persecutate din motive etnice 49,6 203,0 NC NC NC 114,4 52,2 NC 122,6 53,4 NC NC

Indemnizatii pentru persoane cu stagiul militar la DGSM

(1950-1961)61,5 39,5 38,5 6,4 NC NC NC NC 48,0 NC NC NC

Alte indemnizatii NC NC NC NC NC 312,9 NC NC 312,9 NC NC NC

Totalul prestatiillor care se acorda persoanei 32,8 32,1 37,9 33,1 38,8 35,4 43,6 50,6 37,7 40,3 31,6 30,4

Alocatia de stat pentru copii 24,7 25,4 26,8 26,8 27,2 25,7 27,6 28,1 26,2 26,8 28,4 26,1

Alocatia de plasament familial 97,0 74,8 83,3 48,1 NC 47,8 118,6 NC 92,5 118,6 48,0 NC

Indemnizatie pentru cresterea copilului 373,8 383,4 351,7 299,8 424,8 328,5 375,5 490,0 387,5 325,8 315,3 NC

Stimulent pentru cresterea copilului 247,8 246,8 247,2 NC NC 247,6 NC 247,2 247,3 247,1 NC 246,3

Indemnizatie pt. pensia minima garantata 35,8 44,5 59,0 46,2 NC 25,5 82,4 NC 47,2 38,7 NC 54,5

Totalul prestatiilor acordate familiilor (gosp.) NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC

Alocatia de sustinere a familiei (ASF) NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC

Ajutorul social (VMG) NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC

Ajutor incalzire lemne, carbuni, prod. petroliere NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC

Ajutoare incalzire gaze naturale NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC

Ajutoare incalzire energie termica NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC

Naţionalitatea

Tabel 4.1: Valoarea medie a transferurilor, per capita, doar pentru gospodăriile beneficiare de transferurile indicate (valorile transferurilor au fost deflatate la nivelul lunii decembrie 2002)

DOAR beneficiarii direcţi

Regiune de dezvoltare

78

Page 82: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Nord-Est Sud-Est Sud Sud-Vest Vest Nord-Vest Centru Bucureşti Română Maghiară Rroma Alta

Naţionalitatea

Tabel 4.1: Valoarea medie a transferurilor, per capita, doar pentru gospodăriile beneficiare de transferurile indicate (valorile transferurilor au fost deflatate la nivelul lunii decembrie 2002)

DOAR beneficiarii direcţi

Regiune de dezvoltare

Totalitatea prest. pentru pers. cu handicap 160,8 155,1 161,4 142,6 124,9 149,1 145,5 140,5 156,1 123,9 159,1 84,2

Ajutoare pentru persoane cu handicap 138,4 111,6 122,0 126,0 116,3 116,6 157,9 136,7 127,4 127,9 122,4 103,7

Indemn. pt. pers. cu handicap grav sau accentuat 161,8 175,8 167,5 147,3 173,8 151,3 133,9 140,3 161,0 122,6 174,5 118,1

Ajutoare crestere copil cu handicap 163,7 143,4 NC 74,3 33,5 223,2 NC NC 154,0 NC NC 33,5

Toate formele de prot. soc. pt. pers. care urmeaza o

forma de scolarizare14,1 13,2 13,4 13,2 13,3 12,2 14,5 22,4 14,1 15,4 13,3 12,2

Burse 136,2 134,5 131,6 83,9 103,2 125,1 132,4 128,0 124,9 124,6 NC 143,2

Bani de liceu 78,2 84,1 87,2 88,9 NC NC 86,1 NC 82,5 88,9 83,7 NC

Programul national "Cornul si Laptele" 9,2 9,3 9,4 9,0 11,3 9,5 9,5 13,5 9,8 9,2 8,8 9,8

Manuale/rechizite 19,1 24,5 70,2 21,4 NC 46,3 31,9 49,1 33,1 21,1 40,2 59,4

Totalitatea ajut. financiare acordate de la buget 190,4 205,2 195,6 1.140,3 NC 823,0 209,3 49,5 244,5 339,9 55,9 NC

Ajutoare financiare NC NC NC NC NC 123,2 310,2 NC 281,0 NC NC NC

Ajutor de inmormintare (buget de stat) NC NC NC 1.140,3 NC 1.087,3 NC NC 1.133,8 793,3 NC NC

Alte aj. acordate de primarii NC NC NC NC NC NC NC 100,0 100,0 NC NC NC

Alte ajutoare sociale 190,4 205,2 195,6 NC NC 69,0 162,8 NC 185,8 284,8 55,9 NC

Beneficii ocazionale in bani si natura (indv.) 51,9 58,9 41,2 43,9 86,4 44,6 41,4 62,0 50,6 48,0 85,7 137,5

Alimente, altele decât cornul si laptele (indv.) 198,1 208,0 74,1 197,0 NC 202,2 NC 103,6 100,5 202,2 NC NC

Beneficii ocazionale (indv.) 24,4 93,3 28,7 200,7 NC NC NC NC 30,6 NC 161,3 NC

Încalzire (indv.) NC NC NC NC 102,2 NC NC NC 102,2 NC NC NC

Chirie gratuita (indv.) 74,8 128,0 108,3 133,7 227,4 127,4 133,9 261,0 122,3 70,3 85,9 406,7

Medicamente (gratuite/compensate) (indv.) 51,6 52,1 39,4 53,7 59,7 38,2 42,2 75,6 51,8 43,5 50,1 54,3

Facilitati legate de transport (indv.) 21,1 25,8 27,5 18,4 25,0 31,3 16,2 23,8 24,8 29,0 30,0 22,2

Tratament (indv.) NC NC 3,1 198,1 NC 64,8 NC NC 15,4 4,9 4,9 NC

Masa la cantina de ajutor social (indv.) NC NC 112,2 NC NC NC NC NC 112,2 NC NC NC

Ajutor in gospodarie (indv.) NC NC 183,6 NC NC NC NC NC 183,6 NC NC NC

Reduceri de impozit (indv.) 6,8 NC 9,1 84,0 NC NC NC NC 7,8 NC 84,0 NC

Abonamente gratuite la telefon si radio-tv. (indv.) 9,4 10,1 12,4 7,6 11,1 23,6 14,9 9,9 10,7 10,3 16,0 NC

79

Page 83: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Total D1 D2 D3 D4 D5 D6 D7 D8 D9 D10 P NPMediul

urban

Mediul

rural

Protecţia socială (in sens larg) 464,8 217,7 295,1 359,9 388,8 460,7 488,4 538,8 573,2 623,4 724,4 192,6 473,6 542,6 379,6

Protecţia socială (in sens restrins) 463,1 216,9 295,0 358,5 389,1 456,8 490,0 539,7 571,1 621,5 729,6 193,0 472,0 542,7 377,9

Asigurările sociale 766,1 514,1 568,6 617,8 641,4 698,5 741,9 795,0 845,9 943,1 1.177,1 466,6 771,3 894,0 625,3

Pensii 766,1 514,1 568,6 617,8 641,4 698,5 741,9 795,0 845,9 943,1 1.177,1 466,6 771,3 894,0 625,3

Pensie de asigurari sociale pentru limita de vârsta 910,6 673,2 727,7 771,5 763,2 819,0 855,4 894,1 939,1 1.029,4 1.268,4 598,8 912,9 975,3 797,2

Pensie anticipata 774,1 599,8 663,0 660,5 714,6 797,0 700,6 780,3 790,1 885,2 1.090,4 646,0 775,5 813,6 707,9

Pensie anticipata partial 733,6 484,8 NC 795,7 524,5 947,3 666,2 772,9 685,3 803,8 1.095,5 NC 733,6 778,6 532,7

Pensie de asigurari sociale pt. pierderea capacitatii de

munca602,4 561,8 552,2 560,0 612,1 553,7 640,2 606,0 609,3 647,1 759,4 572,6 602,9 629,4 570,5

Pensie de invaliditate pt. limita de virsta 623,3 595,8 527,3 556,0 535,6 598,8 626,2 665,4 668,9 714,4 692,1 626,2 623,2 639,4 589,8

Pensie de invaliditate pt. agricultori 444,5 350,0 469,5 506,0 480,9 585,0 NC NC NC 486,0 NC NC 444,5 617,5 420,1

Pensie de asigurari sociale de urmas 340,4 306,2 362,2 432,3 384,2 261,3 355,7 375,9 369,0 355,7 403,6 NC 340,4 376,6 295,9

Pensie de urmas pt. limita de varsta 491,1 396,8 429,7 455,1 456,2 491,7 490,8 567,7 556,2 552,6 632,3 405,1 494,1 546,5 462,6

Pensie de urmas pt. agricultori 242,3 282,7 155,6 228,5 304,9 306,6 235,8 136,1 176,7 311,2 289,1 270,6 240,2 331,4 235,2

Pensie de asigurari sociale pt. agricultori 398,5 379,5 385,2 394,2 402,0 402,1 412,9 415,9 411,0 420,4 414,4 378,8 399,7 395,1 398,7

Pensie I.O.V.R. (inclusiv de urmas) 230,0 480,0 NC NC 124,4 NC 376,0 135,5 135,7 449,0 NC NC 230,0 NC 230,0

Programele ce vizează piaţa muncii 459,5 416,7 433,6 435,2 425,6 447,7 463,6 461,4 493,1 495,8 585,4 488,8 458,8 477,0 423,0

Concedii medicale 998,2 NC NC NC NC NC 656,6 304,4 1.076,0 NC 2.000,0 NC 998,2 998,2 NC

Totalitatea platilor pentru someri 451,4 416,7 433,6 435,2 425,6 447,7 454,6 465,5 482,1 495,8 446,8 488,8 450,5 465,3 423,0

Indemnizatii de somaj 447,5 416,7 433,6 435,2 425,6 447,7 454,6 461,9 451,2 495,8 446,8 488,8 446,5 460,3 421,6

Plati compensatorii 594,8 NC NC NC NC NC NC 560,0 600,0 NC NC NC 594,8 600,0 560,0

Asistenţa socială (in sens larg) 104,9 81,9 87,8 92,2 92,1 103,7 97,0 111,9 117,4 128,2 147,1 74,3 106,2 113,7 94,2

Asistenţa socială (in sens restrins) 102,4 80,4 86,3 90,1 94,0 101,6 98,8 116,5 118,1 125,5 143,8 73,5 103,9 111,8 93,0

Total indemnizatii (platite CNPAS) 250,4 317,8 225,3 230,8 241,8 180,9 239,4 211,9 223,4 296,4 362,3 429,7 242,4 238,3 257,5

Indemnizatii pt. veterani si vaduve de razboi 152,4 149,8 184,1 128,8 165,4 150,0 155,3 163,9 116,7 135,3 195,9 98,0 153,8 153,6 151,8

Indemnizatii pt. persoane persecutate din motive politice 394,2 602,2 485,0 351,2 344,4 268,1 361,6 300,4 331,6 437,2 418,3 613,0 374,9 297,6 484,5

Indemnizatii pt. persoane persecutate din motive etnice 242,6 101,0 100,0 300,0 229,8 NC 413,0 414,0 400,0 200,0 154,8 NC 242,6 264,1 230,2

Indemnizatii pentru persoane cu stagiul militar la DGSM

(1950-1961)97,3 NC NC NC 200,0 73,0 NC 80,0 80,0 45,1 NC NC 97,3 80,0 99,8

Alte indemnizatii 633,0 NC NC NC NC NC 633,0 NC NC NC NC NC 633,0 NC 633,0

Totalul prestatiillor care se acorda persoanei 75,8 55,3 57,9 59,5 68,9 75,0 71,5 91,2 93,4 102,6 114,9 53,3 76,9 88,8 62,5

Alocatia de stat pentru copii 53,3 53,0 54,2 49,9 51,9 52,5 50,7 54,4 55,7 55,4 57,4 53,1 53,3 55,1 51,5

Alocatia de plasament familial 186,3 97,0 119,0 97,0 194,0 544,2 142,5 110,2 209,8 194,0 214,0 NC 186,3 226,9 163,1

Indemnizatie pentru cresterea copilului 770,9 671,6 600,0 633,6 633,3 673,2 659,3 755,6 765,9 872,3 1.060,6 NC 770,9 801,8 682,5

Stimulent pentru cresterea copilului 500,0 NC NC NC NC 500,0 500,0 500,0 500,0 500,0 500,0 NC 500,0 500,0 500,0

Indemnizatie pt. pensia minima garantata 95,6 83,2 76,7 99,8 144,1 59,5 141,8 85,7 62,8 90,3 70,0 72,6 97,7 107,4 94,5

Totalul prestatiilor acordate familiilor (gosp.) NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC

Alocatia de sustinere a familiei (ASF) NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC

Ajutorul social (VMG) NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC

Ajutor incalzire lemne, carbuni, prod. petroliere NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC

Ajutoare incalzire gaze naturale NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC

Ajutoare incalzire energie termica NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC

Totalitatea prest. pentru persoanele cu handicap (indv.) 308,3 282,9 255,3 349,8 298,2 297,5 354,4 379,1 340,2 278,5 334,5 224,8 311,9 306,6 309,7

Ajutoare pentru persoane cu handicap 256,8 231,8 299,4 235,8 261,1 254,8 268,6 232,8 306,6 254,5 212,7 250,7 257,2 253,8 259,3

Indemn. pt. pers. cu handicap grav sau accentuat 320,7 297,3 251,4 362,8 309,3 297,7 370,5 441,3 344,3 285,4 363,7 214,6 324,9 325,6 316,6

Tabel 4.11: Valoarea medie a transferurilor, per capita, doar pentru gospodăriile beneficiare de transferurile indicate (valorile transferurilor nu au fost deflatate)

DOAR beneficiarii direcţi

Decile de consum pe adult echivalent Statutul sărăciei Mediul de rezidenţă

80

Page 84: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Total D1 D2 D3 D4 D5 D6 D7 D8 D9 D10 P NPMediul

urban

Mediul

rural

Tabel 4.11: Valoarea medie a transferurilor, per capita, doar pentru gospodăriile beneficiare de transferurile indicate (valorile transferurilor nu au fost deflatate)

DOAR beneficiarii direcţi

Decile de consum pe adult echivalent Statutul sărăciei Mediul de rezidenţă

Ajutoare crestere copil cu handicap 212,4 NC 141,6 217,6 NC 351,0 NC 280,0 NC NC NC NC 212,4 182,0 274,1

Toate formele de prot. soc. pt. pers. care urmeaza o

forma de scolarizare 28,5 27,2 27,7 32,3 23,3 26,9 26,7 32,4 27,3 29,9 34,4 21,9 28,9 29,6 27,7

Burse 252,9 118,4 156,3 205,9 185,4 351,2 285,8 365,9 260,0 205,6 311,5 142,0 253,6 297,4 212,2

Bani de liceu 167,6 162,4 169,3 178,0 128,7 180,0 180,0 180,0 NC NC NC 180,0 167,2 177,6 166,6

Programul national "Cornul si Laptele" 19,7 18,8 19,5 20,0 19,3 20,1 19,4 20,1 18,8 20,8 20,8 18,4 19,7 20,7 18,9

Manuale/rechizite 66,8 68,1 66,4 72,8 46,9 47,9 63,8 73,6 62,0 89,9 74,7 66,1 66,9 77,9 55,8

Totalitatea ajutoarelor financiare acordate de la buget

(indv.)498,2 113,0 324,2 387,5 370,0 196,4 438,5 384,5 546,3 529,6 1.044,7 113,0 506,4 622,2 437,9

Ajutoare financiare 568,6 NC 632,0 NC NC NC NC NC NC 419,5 NC NC 568,6 250,0 627,6

Ajutor de inmormintare (buget de stat) 2.221,9 NC NC 1.600,0 NC NC NC NC NC NC 2.298,4 NC 2.221,9 2.205,5 2.300,0

Alte aj. acordate de primarii 100,0 NC NC NC NC 100,0 NC NC NC NC NC NC 100,0 NC 100,0

Alte ajutoare sociale 381,6 113,0 214,1 245,9 370,0 199,6 438,5 384,5 546,3 552,0 554,3 113,0 388,1 356,0 392,9

Beneficii ocazionale in bani si natura (indv.) 103,5 107,8 79,3 86,6 71,8 103,2 80,9 88,9 103,5 124,9 136,6 90,0 103,6 107,7 89,6

Alimente, altele decât cornul si laptele (indv.) 225,0 NC 172,5 420,0 NC 342,5 400,0 120,0 290,5 97,3 182,5 NC 225,0 199,9 318,7

Beneficii ocazionale (indv.) 121,0 177,1 220,1 121,7 151,6 NC NC NC 190,0 54,2 59,8 NC 121,0 57,3 180,6

Încalzire (indv.) 207,0 NC NC NC NC NC NC NC 207,0 NC 207,0 NC 207,0 207,0 NC

Chirie gratuita (indv.) 251,1 214,0 126,0 128,5 168,2 205,7 290,2 286,0 248,8 388,3 331,1 119,3 260,9 327,3 122,4

Medicamente (gratuite/compensate) (indv.) 103,8 62,3 76,6 87,9 75,9 88,9 82,4 94,8 106,1 120,1 146,6 37,9 104,1 111,5 82,6

Facilitati legate de transport (indv.) 51,1 37,7 43,8 57,2 51,2 57,7 49,5 46,8 54,8 51,8 49,7 30,0 51,2 50,6 59,3

Tratament (indv.) 26,3 NC 5,3 5,0 NC 5,7 5,0 NC 52,3 10,0 310,0 NC 26,3 29,8 24,2

Masa la cantina de ajutor social (indv.) 226,6 180,0 NC 356,2 NC NC NC NC NC NC NC NC 226,6 226,6 NC

Ajutor in gospodarie (indv.) 371,8 150,0 NC 50,0 NC NC NC NC 400,0 NC 440,2 150,0 394,5 400,0 338,7

Reduceri de impozit (indv.) 18,3 8,0 16,0 NC 12,6 22,0 18,4 15,2 16,0 14,8 35,4 NC 18,3 22,0 13,4

Abonamente gratuite la telefon si radio-tv. (indv.) 21,7 12,3 16,2 13,8 19,5 19,4 19,8 21,4 25,7 23,3 26,0 4,5 21,7 22,1 17,4

Note:

Intrările tabelului sunt valorile medii ale transferurilor primite per capita. Sunt excluse gospodăriile care nu au primit transferul.

Eşantion de gospodării cu transferuri per capita cu valori pozitive. Mediile sunt calculate pentru acest eşantion, stabilindu-se factorul de expansiune respectiv.

Toţi membrii gospodăriilor cu cel puţin un beneficiar sunt număraţi ca beneficiari. Pentru fiecare astfel de gospodărie, valoarea per capita a transferului este estimată ca: (suma totală a transferurilor primite)/(numărul de membri din gospodărie ce primesc transferul).

Medii in unitatea monetară locală. (LCU)

81

Page 85: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Nord-Est Sud-Est Sud Sud-Vest Vest Nord-Vest Centru Bucureşti Română Maghiară Rroma Alta

Protecţia socială (in sens larg) 399,0 453,7 446,2 447,2 494,9 450,9 477,8 613,0 473,9 465,1 170,8 293,0

Protecţia socială (in sens restrins) 397,3 449,9 454,7 454,3 491,5 445,3 473,7 597,4 472,7 459,4 164,4 282,5

Asigurările sociale 703,5 745,8 724,9 717,3 809,2 743,5 789,7 956,1 771,9 715,0 529,9 701,1

Pensii 703,5 745,8 724,9 717,3 809,2 743,5 789,7 956,1 771,9 715,0 529,9 701,1

Pensie de asigurari sociale pentru limita de vârsta 863,5 920,7 875,2 892,1 911,0 882,4 898,2 1.037,2 916,0 849,7 656,5 905,0

Pensie anticipata 803,8 654,1 826,1 827,5 831,7 755,1 744,8 687,3 777,4 751,1 819,4 586,0

Pensie anticipata partial 980,3 636,4 544,0 766,9 580,7 355,7 530,2 648,0 745,7 355,7 NC NC

Pensie de asigurari sociale pt. pierderea capacitatii de

munca562,5 562,1 620,1 641,9 588,9 612,3 590,0 594,7 611,0 562,0 420,2 528,4

Pensie de invaliditate pt. limita de virsta 547,6 556,5 579,0 650,9 568,9 666,1 571,6 667,8 628,6 587,2 523,2 561,9

Pensie de invaliditate pt. agricultori 446,7 409,8 624,0 NC NC 433,9 585,0 NC 444,5 NC NC NC

Pensie de asigurari sociale de urmas 362,4 377,1 396,6 350,0 199,8 361,3 373,5 356,5 335,6 367,7 350,0 NC

Pensie de urmas pt. limita de varsta 477,7 457,9 473,6 462,9 539,3 506,7 492,3 600,8 494,0 454,7 425,1 494,5

Pensie de urmas pt. agricultori 268,6 209,0 172,8 282,0 394,8 340,8 342,0 NC 244,7 NC 113,0 180,0

Pensie de asigurari sociale pt. agricultori 389,2 401,4 388,8 394,2 434,1 411,3 420,9 374,0 397,6 409,8 400,8 431,8

Pensie I.O.V.R. (inclusiv de urmas) 268,5 120,0 121,6 318,6 NC NC NC NC 230,0 NC NC NC

Programele ce vizează piaţa muncii 506,9 432,9 458,6 421,6 447,0 459,2 427,1 531,8 461,0 435,3 462,0 444,7

Concedii medicale 1.482,3 280,0 1.076,0 NC NC 670,0 NC NC 998,2 NC NC NC

Totalitatea platilor pentru someri 467,7 435,9 449,0 421,6 447,0 449,7 427,1 531,8 452,3 435,3 462,0 444,7

Indemnizatii de somaj 467,7 431,9 449,0 421,6 447,0 449,7 427,1 492,4 448,2 435,3 462,0 444,7

Plati compensatorii NC 560,0 NC NC NC NC NC 600,0 594,8 NC NC NC

Asistenţa socială (in sens larg) 100,3 100,2 105,9 91,5 104,0 101,9 108,7 127,4 105,0 108,1 97,1 101,0

Asistenţa socială (in sens restrins) 97,2 95,4 107,9 90,3 93,9 101,3 111,2 121,7 102,9 106,0 91,0 87,5

Total indemnizatii (platite CNPAS) 173,6 232,8 145,5 488,1 166,5 358,0 269,4 247,5 247,3 296,3 350,0 259,7

Indemnizatii pt. veterani si vaduve de razboi 162,5 148,5 135,9 143,6 133,6 152,5 183,9 118,2 155,5 89,7 NC 134,5

Indemnizatii pt. persoane persecutate din motive

politice227,5 226,9 256,8 735,8 213,6 420,9 366,5 437,3 396,8 398,9 350,0 203,0

Indemnizatii pt. persoane persecutate din motive etnice 100,3 410,4 NC NC NC 231,5 105,6 NC 248,0 108,0 NC NC

Indemnizatii pentru persoane cu stagiul militar la

DGSM (1950-1961)124,5 80,0 78,0 13,0 NC NC NC NC 97,3 NC NC NC

Alte indemnizatii NC NC NC NC NC 633,0 NC NC 633,0 NC NC NC

Totalul prestatiillor care se acorda persoanei 66,4 65,0 76,6 66,9 78,5 71,7 88,2 102,4 76,2 81,4 64,0 61,5

Alocatia de stat pentru copii 50,0 51,4 54,3 54,2 55,1 51,9 55,9 56,8 53,0 54,2 57,4 52,8

Alocatia de plasament familial 196,2 151,4 168,5 97,0 NC 97,0 240,3 NC 187,0 240,3 97,0 NC

Indemnizatie pentru cresterea copilului 756,3 774,8 711,8 606,1 859,2 664,1 759,2 991,0 783,7 658,3 638,2 NC

Stimulent pentru cresterea copilului 500,0 500,0 500,0 NC NC 500,0 NC 500,0 500,0 500,0 NC 500,0

Indemnizatie pt. pensia minima garantata 72,5 90,1 119,2 93,2 NC 51,5 166,9 NC 95,6 78,0 NC 110,0

Totalul prestatiilor acordate familiilor (gosp.) NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC

Alocatia de sustinere a familiei (ASF) NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC

Ajutorul social (VMG) NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC

Ajutor incalzire lemne, carbuni, prod. petroliere NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC

Ajutoare incalzire gaze naturale NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC

Ajutoare incalzire energie termica NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC

Totalitatea prest. pentru persoanele cu handicap

(indv.)325,0 313,7 326,3 288,2 253,1 301,4 294,1 284,5 315,7 250,5 321,7 170,9

Ajutoare pentru persoane cu handicap 280,0 225,7 246,7 255,1 235,1 235,6 319,2 275,9 257,6 258,6 247,3 210,0

Indemn. pt. pers. cu handicap grav sau accentuat 327,2 355,3 338,7 297,8 352,3 306,0 270,8 284,0 325,6 247,9 353,1 239,6

Regiune de dezvoltare Naţionalitatea

Tabel 4.1: Valoarea medie a transferurilor, per capita, doar pentru gospodăriile beneficiare de transferurile indicate (valorile transferurilor nu au fost deflatate)

DOAR beneficiarii direcţi

82

Page 86: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Nord-Est Sud-Est Sud Sud-Vest Vest Nord-Vest Centru Bucureşti Română Maghiară Rroma Alta

Regiune de dezvoltare Naţionalitatea

Tabel 4.1: Valoarea medie a transferurilor, per capita, doar pentru gospodăriile beneficiare de transferurile indicate (valorile transferurilor nu au fost deflatate)

DOAR beneficiarii direcţi

Ajutoare crestere copil cu handicap 330,6 291,0 NC 150,0 68,0 452,0 NC NC 311,8 NC NC 68,0

Toate formele de prot. soc. pt. pers. care urmeaza o

forma de scolarizare 28,5 26,8 27,2 26,6 26,9 24,7 29,4 45,2 28,5 31,1 26,9 24,6

Burse 275,7 272,0 266,3 170,1 208,3 252,7 268,0 259,0 252,6 252,2 NC 290,0

Bani de liceu 158,2 170,3 176,7 180,0 NC NC 174,2 NC 167,0 180,0 169,3 NC

Programul national "Cornul si Laptele" 18,6 18,8 19,0 18,2 22,8 19,2 19,3 27,3 19,8 18,7 17,9 19,7

Manuale/rechizite 38,6 49,5 141,7 43,2 NC 93,6 64,4 99,1 66,9 42,6 81,3 120,0

Totalitatea ajutoarelor financiare acordate de la

buget (indv.)385,1 415,3 395,7 2.300,0 NC 1.669,4 423,7 100,0 494,9 688,1 113,0 NC

Ajutoare financiare NC NC NC NC NC 250,0 627,6 NC 568,6 NC NC NC

Ajutor de inmormintare (buget de stat) NC NC NC 2.300,0 NC 2.205,5 NC NC 2.298,4 1.600,0 NC NC

Alte aj. acordate de primarii NC NC NC NC NC NC NC 100,0 100,0 NC NC NC

Alte ajutoare sociale 385,1 415,3 395,7 NC NC 140,0 329,9 NC 375,9 577,3 113,0 NC

Beneficii ocazionale in bani si natura (indv.) 104,9 119,2 83,3 88,7 174,7 90,2 83,8 125,5 102,2 97,2 173,1 278,2

Alimente, altele decât cornul si laptele (indv.) 400,0 420,0 149,9 400,0 NC 408,9 NC 209,4 203,1 408,9 NC NC

Beneficii ocazionale (indv.) 49,3 188,3 58,0 404,9 NC NC NC NC 61,7 NC 325,5 NC

Încalzire (indv.) NC NC NC NC 207,0 NC NC NC 207,0 NC NC NC

Chirie gratuita (indv.) 151,3 258,6 219,1 269,8 460,1 257,8 271,1 526,5 247,3 142,3 173,3 823,0

Medicamente (gratuite/compensate) (indv.) 104,3 105,5 79,7 108,7 120,8 77,2 85,3 153,0 104,8 87,9 101,5 109,9

Facilitati legate de transport (indv.) 42,7 52,2 55,6 37,2 50,5 63,4 32,8 48,1 50,2 58,6 60,7 44,9

Tratament (indv.) NC NC 6,3 400,0 NC 131,1 NC NC 31,1 10,0 10,0 NC

Masa la cantina de ajutor social (indv.) NC NC 226,6 NC NC NC NC NC 226,6 NC NC NC

Ajutor in gospodarie (indv.) NC NC 371,8 NC NC NC NC NC 371,8 NC NC NC

Reduceri de impozit (indv.) 13,8 NC 18,3 170,0 NC NC NC NC 15,9 NC 170,0 NC

Abonamente gratuite la telefon si radio-tv. (indv.) 19,1 20,4 25,1 15,3 22,3 47,8 30,1 20,1 21,6 21,0 32,4 NC

83

Page 87: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Total D1 D2 D3 D4 D5 D6 D7 D8 D9 D10 P NPMediul

urban

Mediul

rural

Protecţia socială (în sens larg) 47,6 42,3 47,5 50,6 49,4 51,1 50,8 49,9 48,4 46,2 39,7 39,0 47,9 46,2 49,2

Protecţia socială (în sens restrâns) 46,7 42,0 46,9 50,0 48,7 50,5 49,7 48,8 47,3 44,8 37,9 38,5 47,0 44,8 48,9

Asigurările sociale 24,9 12,8 19,5 24,8 25,7 29,3 29,7 29,9 28,9 26,8 21,3 11,2 25,4 24,2 25,7

Pensii 24,9 12,8 19,5 24,8 25,7 29,3 29,7 29,9 28,9 26,8 21,3 11,2 25,4 24,2 25,7

Pensie de asigurari sociale pentru limita de vârsta 15,6 4,3 8,3 12,2 14,0 18,0 19,1 20,4 21,0 20,7 17,6 2,9 16,1 18,4 12,3

Pensie anticipata 1,0 0,5 0,5 0,9 1,1 1,1 1,3 1,5 1,4 1,2 0,7 0,3 1,0 1,2 0,8

Pensie anticipata partial 0,1 0,0 0,0 0,0 0,1 0,0 0,1 0,1 0,1 0,1 0,0 0,0 0,1 0,1 0,0

Pensie de asigurari sociale pt. pierderea capacitatii de

munca1,5 0,9 1,6 1,8 2,2 1,7 1,7 1,8 1,5 1,2 0,8 0,7 1,5 1,5 1,5

Pensie de invaliditate pt. limita de virsta 1,1 0,4 1,1 1,1 1,0 1,4 1,4 1,5 1,4 1,3 0,9 0,3 1,2 1,4 0,8

Pensie de invaliditate pt. agricultori 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Pensie de asigurari sociale de urmas 0,2 0,2 0,2 0,2 0,1 0,6 0,3 0,2 0,2 0,2 0,1 0,0 0,2 0,2 0,2

Pensie de urmas pt. limita de varsta 1,5 1,1 1,7 1,8 1,8 2,1 1,8 1,6 1,5 0,8 0,5 1,3 1,5 0,9 2,1

Pensie de urmas pt. agricultori 0,1 0,1 0,1 0,1 0,0 0,1 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0 0,1 0,1 0,0 0,1

Pensie de asigurari sociale pt. agricultori 4,0 5,5 6,2 7,1 5,6 4,6 4,2 2,9 2,1 1,5 0,8 5,7 4,0 0,4 8,2

Pensie I.O.V.R. (inclusiv de urmas) 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Programele ce vizează piaţa muncii 0,7 0,4 0,8 0,7 0,6 0,8 0,8 0,9 0,7 0,5 0,3 0,4 0,7 0,8 0,5

Concedii medicale 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Totalitatea platilor pentru someri 0,6 0,4 0,8 0,7 0,6 0,8 0,8 0,8 0,7 0,5 0,3 0,4 0,7 0,8 0,5

Indemnizatii de somaj 0,6 0,4 0,8 0,7 0,6 0,8 0,8 0,8 0,7 0,5 0,3 0,4 0,7 0,8 0,5

Plati compensatorii 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Asistenţa socială (în sens larg) 26,4 30,3 29,2 27,5 26,7 26,0 25,3 24,4 25,0 25,3 24,5 28,2 26,3 26,9 25,8

Asistenţa socială (în sens restrâns) 22,0 29,4 27,7 25,3 23,2 21,9 20,2 18,7 18,6 18,3 17,0 27,4 21,8 20,5 23,8

Total indemnizatii reparatorii (platite CNPAS) 0,2 0,2 0,2 0,2 0,3 0,3 0,3 0,2 0,3 0,3 0,2 0,3 0,2 0,2 0,3

Indemnizatii pt. veterani si vaduve de razboi 0,1 0,1 0,1 0,1 0,2 0,2 0,2 0,2 0,2 0,1 0,1 0,1 0,1 0,1 0,2

Indemnizatii pt. persoane persecutate din motive

politice0,1 0,1 0,0 0,1 0,1 0,1 0,1 0,0 0,1 0,1 0,2 0,2 0,1 0,1 0,1

Indemnizatii pt. persoane persecutate din motive etnice 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Indemnizatii pentru persoane cu stagiul militar la

DGSM (1950-1961)0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Alte indemnizatii 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Totalul prestatiillor care se acorda persoanei 20,7 27,9 25,8 23,6 22,0 20,2 19,1 17,7 17,6 17,4 15,9 26,1 20,5 19,4 22,2

Alocatia de stat pentru copii 19,9 27,6 25,3 23,0 21,1 19,3 18,3 16,7 16,5 16,3 14,7 25,9 19,6 18,5 21,5

Alocatia de plasament familial 0,1 0,1 0,1 0,0 0,0 0,1 0,1 0,1 0,1 0,1 0,1 0,0 0,1 0,0 0,1

Indemnizatie pentru cresterea copilului 0,6 0,1 0,2 0,4 0,6 0,6 0,6 0,9 0,8 1,0 0,8 0,0 0,6 0,8 0,3

Stimulent pentru cresterea copilului 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0 0,1 0,0 0,1 0,1 0,0 0,3 0,0 0,1 0,1 0,0

Indemnizatie pt. pensia minima garantata 0,1 0,2 0,2 0,2 0,2 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,2 0,1 0,0 0,2

Totalul prestatiilor acordate familiilor (gosp.) NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC

Alocatia de sustinere a familiei (ASF) NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC

Ajutorul social (VMG) NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC

Ajutor incalzire lemne, carbuni, prod. petroliere NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC

Ajutoare incalzire gaze naturale NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC

Ajutoare incalzire energie termica NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC

Totalitatea prest. pentru pers. cu handicap 1,1 1,4 1,9 1,3 1,2 1,4 0,9 0,7 0,8 0,7 0,6 1,2 1,1 0,9 1,3

Ajutoare pentru persoane cu handicap 0,2 0,3 0,4 0,2 0,3 0,3 0,1 0,2 0,1 0,2 0,1 0,3 0,2 0,2 0,3

Indemn. pt. pers. cu handicap grav sau accentuat 0,9 1,1 1,4 1,1 0,9 1,1 0,7 0,5 0,7 0,5 0,5 0,9 0,9 0,7 1,0

Ajutoare crestere copil cu handicap 0,0 0,0 0,2 0,0 0,0 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Tabel 5.1: Gradul de acoperire

DOAR beneficiarii direcţi

Decile de consum pe adult echivalent Statutul sărăciei Mediul de rezidenţă

84

Page 88: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Total D1 D2 D3 D4 D5 D6 D7 D8 D9 D10 P NPMediul

urban

Mediul

rural

Tabel 5.1: Gradul de acoperire

DOAR beneficiarii direcţi

Decile de consum pe adult echivalent Statutul sărăciei Mediul de rezidenţă

Toate formele de prot. soc. pt. pers. care urmeaza o

forma de scolarizare8,8 12,9 11,8 11,1 9,6 8,0 8,1 6,7 7,3 6,9 6,0 10,9 8,8 7,2 10,7

Burse 0,1 0,1 0,1 0,4 0,0 0,1 0,1 0,1 0,2 0,2 0,2 0,0 0,1 0,1 0,2

Bani de liceu 0,1 0,4 0,3 0,3 0,1 0,0 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0 0,1 0,1 0,0 0,3

Programul national "Cornul si Laptele" 8,4 12,3 11,1 10,4 9,4 7,7 7,7 6,4 7,0 6,4 5,6 10,7 8,3 6,8 10,2

Manuale/rechizite 0,4 0,5 0,7 0,4 0,5 0,2 0,5 0,4 0,4 0,4 0,3 0,3 0,4 0,4 0,5

Totalitatea ajut. financiare acordate de la buget 0,1 0,0 0,1 0,0 0,1 0,1 0,1 0,1 0,0 0,1 0,1 0,0 0,1 0,0 0,1

Ajutoare financiare 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Ajutor de inmormintare (buget de stat) 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Alte aj. acordate de primarii 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Alte ajutoare sociale 0,1 0,0 0,1 0,0 0,1 0,1 0,1 0,1 0,0 0,1 0,1 0,0 0,1 0,0 0,1

Beneficii ocazionale in bani si natura (indv.) 5,0 1,1 2,2 3,0 3,9 4,5 5,6 6,2 7,1 7,6 8,4 0,9 5,1 7,1 2,5

Alimente, altele decât cornul si laptele (indv.) 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0 0,1 0,0 0,1 0,2 0,0 0,2 0,0 0,1 0,1 0,0

Beneficii ocazionale (indv.) 0,1 0,1 0,2 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,2 0,2 0,0 0,1 0,1 0,1

Încalzire (indv.) 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Chirie gratuita (indv.) 0,3 0,3 0,2 0,3 0,2 0,4 0,2 0,2 0,3 0,4 0,4 0,5 0,3 0,3 0,2

Medicamente (gratuite/compensate) (indv.) 3,1 0,6 1,0 1,8 2,6 3,2 3,6 4,0 4,3 5,4 5,0 0,4 3,3 4,3 1,8

Facilitati legate de transport (indv.) 1,4 0,1 0,5 0,7 0,7 0,9 1,6 1,6 2,2 2,3 3,6 0,1 1,5 2,5 0,2

Tratament (indv.) 0,0 0,0 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Masa la cantina de ajutor social (indv.) 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Ajutor in gospodarie (indv.) 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0

Reduceri de impozit (indv.) 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,1 0,1 0,0 0,0 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0

Abonamente gratuite la telefon si radio-tv. (indv.) 0,5 0,1 0,3 0,3 0,6 0,2 0,7 0,8 0,8 0,7 0,9 0,0 0,6 0,9 0,1

Note:

Acoperirea programului reprezintă proporţia populaţiei din fiecare grup ce primeţte transferul.

În mod specific, acoperirea este: (Numărul de indivizi ce primesc transferul)/(Numărul de indivizi din acel grup).

Acoperirea programului este calculată folosind ca factor de expansiune factorul de expansiune la nivel de gospodărie.

85

Page 89: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Nord-Est Sud-Est Sud Sud-Vest Vest Nord-Vest Centru Bucureşti Română Maghiară Rroma Alta

Protecţia socială (în sens larg) 50,0 47,6 50,2 47,8 44,4 47,7 47,7 42,8 47,7 48,8 43,6 43,6

Protecţia socială (în sens restrâns) 49,1 47,0 48,3 46,0 43,8 47,0 47,4 42,3 46,7 48,3 42,7 42,9

Asigurările sociale 23,7 25,2 26,6 26,3 23,6 24,7 24,8 23,8 25,3 27,5 6,9 13,3

Pensii 23,7 25,2 26,6 26,3 23,6 24,7 24,8 23,8 25,3 27,5 6,9 13,3

Pensie de asigurari sociale pentru limita de vârsta 13,9 15,4 15,2 13,9 16,8 14,4 17,1 18,9 16,0 16,3 2,6 6,6

Pensie anticipata 0,7 0,9 1,3 1,6 1,2 0,8 0,9 1,0 1,0 1,2 0,2 1,0

Pensie anticipata partial 0,1 0,1 0,0 0,0 0,1 0,0 0,0 0,0 0,1 0,0 0,0 0,0

Pensie de asigurari sociale pt. pierderea capacitatii de

munca0,9 0,6 2,9 1,3 1,6 1,4 2,7 0,5 1,4 2,9 0,6 1,9

Pensie de invaliditate pt. limita de virsta 1,0 1,3 0,2 1,0 0,2 2,4 0,6 2,5 1,1 1,4 0,8 0,5

Pensie de invaliditate pt. agricultori 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Pensie de asigurari sociale de urmas 0,2 0,2 0,2 0,0 0,5 0,2 0,3 0,1 0,2 0,5 0,2 0,0

Pensie de urmas pt. limita de varsta 1,7 1,3 2,0 1,4 1,8 1,7 1,1 0,6 1,5 1,4 0,6 0,7

Pensie de urmas pt. agricultori 0,1 0,3 0,0 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0 0,1 0,0 0,0 0,1

Pensie de asigurari sociale pt. agricultori 5,5 5,4 4,9 7,3 1,5 4,0 2,3 0,2 4,1 3,8 1,8 2,6

Pensie I.O.V.R. (inclusiv de urmas) 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Programele ce vizează piaţa muncii 0,6 0,6 0,6 0,6 1,2 0,5 0,7 0,5 0,7 0,6 0,3 0,2

Concedii medicale 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Totalitatea platilor pentru someri 0,6 0,6 0,5 0,6 1,2 0,5 0,7 0,5 0,7 0,6 0,3 0,2

Indemnizatii de somaj 0,6 0,6 0,5 0,6 1,2 0,5 0,7 0,5 0,7 0,6 0,3 0,2

Plati compensatorii 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Asistenţa socială (în sens larg) 29,2 25,6 26,9 24,3 22,1 28,4 26,5 25,7 26,1 25,6 38,0 33,6

Asistenţa socială (în sens restrâns) 25,8 22,1 22,2 19,4 19,8 23,0 22,7 18,6 21,6 21,4 35,9 31,3

Total indemnizatii reparatorii (platite CNPAS) 0,3 0,3 0,2 0,2 0,1 0,3 0,2 0,2 0,2 0,2 0,0 0,2

Indemnizatii pt. veterani si vaduve de razboi 0,3 0,2 0,2 0,1 0,1 0,1 0,2 0,1 0,2 0,1 0,0 0,2

Indemnizatii pt. persoane persecutate din motive politice 0,0 0,1 0,0 0,1 0,0 0,2 0,1 0,1 0,1 0,1 0,0 0,1

Indemnizatii pt. persoane persecutate din motive etnice 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Indemnizatii pentru persoane cu stagiul militar la DGSM

(1950-1961)0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Alte indemnizatii 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Totalul prestatiillor care se acorda persoanei 24,4 20,5 20,5 18,4 19,0 21,3 21,6 17,8 20,3 19,9 34,3 28,6

Alocatia de stat pentru copii 23,3 19,9 19,4 18,0 18,5 20,6 20,6 16,8 19,5 19,0 33,8 27,9

Alocatia de plasament familial 0,3 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,1 0,1 0,1 0,0

Indemnizatie pentru cresterea copilului 0,5 0,3 0,6 0,4 0,6 0,7 1,0 0,8 0,6 0,8 0,4 0,0

Stimulent pentru cresterea copilului 0,0 0,1 0,2 0,0 0,0 0,0 0,0 0,2 0,1 0,1 0,0 0,5

Indemnizatie pt. pensia minima garantata 0,3 0,1 0,3 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,1 0,0 0,0 0,1

Totalul prestatiilor acordate familiilor (gosp.) NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC

Alocatia de sustinere a familiei (ASF) NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC

Ajutorul social (VMG) NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC

Ajutor incalzire lemne, carbuni, prod. petroliere NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC

Ajutoare incalzire gaze naturale NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC

Ajutoare incalzire energie termica NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC

Totalitatea prest. pentru pers. cu handicap 1,2 1,3 1,6 0,8 0,6 1,4 0,9 0,6 1,1 1,1 2,0 3,5

Ajutoare pentru persoane cu handicap 0,2 0,4 0,2 0,1 0,2 0,2 0,3 0,0 0,2 0,3 0,6 0,1

Indemn. pt. pers. cu handicap grav sau accentuat 1,0 0,9 1,4 0,7 0,3 1,1 0,6 0,5 0,8 0,8 1,4 2,1

Ajutoare crestere copil cu handicap 0,0 0,1 0,0 0,0 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 1,4

Regiune de dezvoltare Naţionalitatea

Tabel 5.1: Gradul de acoperire

DOAR beneficiarii direcţi

86

Page 90: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Nord-Est Sud-Est Sud Sud-Vest Vest Nord-Vest Centru Bucureşti Română Maghiară Rroma Alta

Regiune de dezvoltare Naţionalitatea

Tabel 5.1: Gradul de acoperire

DOAR beneficiarii direcţi

Toate formele de prot. soc. pt. pers. care urmeaza o

forma de scolarizare12,0 9,8 9,3 7,5 7,5 8,5 8,8 5,3 8,6 8,5 15,6 13,2

Burse 0,2 0,1 0,2 0,1 0,2 0,1 0,1 0,2 0,1 0,3 0,0 0,2

Bani de liceu 0,4 0,1 0,1 0,2 0,0 0,0 0,2 0,0 0,1 0,1 0,3 0,0

Programul national "Cornul si Laptele" 11,4 9,5 9,1 7,0 7,4 8,2 8,4 4,3 8,2 8,0 14,6 12,9

Manuale/rechizite 0,7 0,7 0,2 0,3 0,0 0,2 0,4 0,8 0,4 0,4 1,2 0,2

Totalitatea ajut. financiare acordate de la buget 0,2 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0 0,1 0,0 0,1 0,1 0,1 0,0

Ajutoare financiare 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Ajutor de inmormintare (buget de stat) 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Alte aj. acordate de primarii 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Alte ajutoare sociale 0,2 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0 0,1 0,0 0,1 0,1 0,1 0,0

Beneficii ocazionale in bani si natura (indv.) 4,0 3,9 5,4 5,3 2,5 6,2 4,2 8,1 5,1 5,2 2,5 2,3

Alimente, altele decât cornul si laptele (indv.) 0,1 0,0 0,2 0,0 0,0 0,1 0,0 0,1 0,1 0,1 0,0 0,0

Beneficii ocazionale (indv.) 0,1 0,1 0,3 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0 0,1 0,0 0,7 0,0

Încalzire (indv.) 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Chirie gratuita (indv.) 0,5 0,4 0,5 0,1 0,4 0,2 0,1 0,0 0,3 0,2 0,2 0,6

Medicamente (gratuite/compensate) (indv.) 2,9 2,6 2,5 3,4 1,9 4,1 3,3 4,5 3,2 3,3 1,1 1,4

Facilitati legate de transport (indv.) 0,2 1,1 0,3 0,2 0,1 2,8 1,0 6,1 1,4 2,3 0,7 0,3

Tratament (indv.) 0,0 0,0 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,2 0,0

Masa la cantina de ajutor social (indv.) 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Ajutor in gospodarie (indv.) 0,0 0,0 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Reduceri de impozit (indv.) 0,1 0,0 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Abonamente gratuite la telefon si radio-tv. (indv.) 0,3 0,0 1,9 1,7 0,0 0,1 0,0 0,0 0,6 0,1 0,2 0,0

87

Page 91: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Total D1 D2 D3 D4 D5 D6 D7 D8 D9 D10 P NPMediul

urban

Mediul

rural

Protecţia socială (în sens larg) 100,0 8,9 10,0 10,6 10,4 10,8 10,7 10,5 10,2 9,7 8,3 3,1 96,9 52,3 47,7

Protecţia socială (în sens restrâns) 100,0 9,0 10,0 10,7 10,4 10,8 10,7 10,5 10,1 9,6 8,1 3,2 96,8 51,7 48,3

Asigurările sociale 100,0 5,1 7,8 10,0 10,3 11,8 11,9 12,0 11,6 10,8 8,5 1,7 98,3 52,4 47,6

Pensii 100,0 5,1 7,8 10,0 10,3 11,8 11,9 12,0 11,6 10,8 8,5 1,7 98,3 52,4 47,6

Pensie de asigurari sociale pentru limita de vârsta 100,0 2,8 5,3 7,9 8,9 11,6 12,3 13,1 13,5 13,3 11,3 0,7 99,3 63,7 36,3

Pensie anticipata 100,0 4,8 5,2 8,6 10,9 11,1 12,7 15,1 13,4 11,4 6,8 1,0 99,0 62,7 37,3

Pensie anticipata partial 100,0 4,1 0,0 5,4 14,8 3,7 12,7 17,1 15,4 19,8 6,9 0,0 100,0 81,7 18,3

Pensie de asigurari sociale pt. pierderea capacitatii de

munca100,0 5,8 10,6 11,9 14,4 11,3 11,1 12,1 9,9 7,7 5,1 1,7 98,3 54,1 45,9

Pensie de invaliditate pt. limita de virsta 100,0 3,9 9,6 9,4 8,7 11,9 12,3 12,8 12,0 11,4 8,1 1,0 99,0 67,4 32,6

Pensie de invaliditate pt. agricultori 100,0 33,5 24,0 13,4 14,2 6,2 0,0 0,0 0,0 8,8 0,0 0,0 100,0 12,4 87,6

Pensie de asigurari sociale de urmas 100,0 6,7 7,6 7,8 5,5 26,5 13,8 10,9 9,3 8,7 3,2 0,0 100,0 55,1 44,9

Pensie de urmas pt. limita de varsta 100,0 7,6 11,9 12,0 12,4 14,1 12,3 10,9 10,0 5,5 3,4 3,3 96,7 34,0 66,0

Pensie de urmas pt. agricultori 100,0 8,0 15,4 20,0 7,0 13,7 13,3 4,1 4,8 7,7 6,0 6,8 93,2 7,4 92,6

Pensie de asigurari sociale pt. agricultori 100,0 13,6 15,4 17,5 13,8 11,4 10,5 7,1 5,1 3,6 2,0 5,4 94,6 5,9 94,1

Pensie I.O.V.R. (inclusiv de urmas) 100,0 10,4 0,0 0,0 20,6 0,0 10,7 22,4 24,7 11,3 0,0 0,0 100,0 0,0 100,0

Programele ce vizează piaţa muncii 100,0 6,7 12,0 10,9 9,1 12,1 12,1 13,3 10,9 8,3 4,5 2,4 97,6 67,6 32,4

Concedii medicale 100,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 36,7 22,6 13,6 0,0 27,1 0,0 100,0 100,0 0,0

Totalitatea platilor pentru someri 100,0 6,8 12,2 11,1 9,3 12,3 11,8 13,1 10,9 8,5 4,2 2,4 97,6 67,1 32,9

Indemnizatii de somaj 100,0 6,8 12,2 11,1 9,3 12,3 11,8 13,1 10,9 8,5 4,2 2,4 97,6 67,1 32,9

Plati compensatorii 100,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 13,1 86,9 0,0 0,0 0,0 100,0 86,9 13,1

Asistenţa socială (în sens larg) 100,0 11,5 11,0 10,4 10,1 9,9 9,6 9,3 9,5 9,6 9,3 4,1 95,9 54,9 45,1

Asistenţa socială (în sens restrâns) 100,0 13,3 12,5 11,5 10,5 10,0 9,2 8,5 8,5 8,3 7,7 4,8 95,2 50,2 49,8

Total indemnizatii reparatorii (platite CNPAS) 100,0 8,3 7,0 6,7 11,7 13,5 11,3 9,9 11,0 10,9 9,7 4,3 95,7 37,0 63,0

Indemnizatii pt. veterani si vaduve de razboi 100,0 8,5 7,7 6,8 11,9 17,2 13,3 11,5 12,4 6,1 4,6 2,4 97,6 33,7 66,3

Indemnizatii pt. persoane persecutate din motive politice 100,0 8,9 3,6 7,6 9,6 8,7 8,1 5,0 11,9 17,3 19,4 8,1 91,9 48,4 51,6

Indemnizatii pt. persoane persecutate din motive etnice 100,0 4,9 13,9 3,9 22,5 0,0 8,0 13,5 6,7 8,0 18,7 0,0 100,0 36,5 63,5

Indemnizatii pentru persoane cu stagiul militar la DGSM

(1950-1961)100,0 0,0 0,0 0,0 23,6 22,9 0,0 13,5 12,8 27,1 0,0 0,0 100,0 12,8 87,2

Alte indemnizatii 100,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 100,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 100,0 0,0 100,0

Totalul prestatiillor care se acorda persoanei 100,0 13,5 12,4 11,4 10,6 9,8 9,2 8,6 8,5 8,4 7,7 4,8 95,2 50,5 49,5

Alocatia de stat pentru copii 100,0 13,9 12,7 11,6 10,6 9,7 9,2 8,4 8,3 8,2 7,4 5,0 95,0 50,0 50,0

Alocatia de plasament familial 100,0 9,2 11,1 6,1 4,8 8,0 19,1 8,4 8,3 10,0 14,8 0,0 100,0 36,3 63,7

Indemnizatie pentru cresterea copilului 100,0 1,5 2,6 6,3 10,1 10,8 10,3 14,8 14,3 16,5 12,7 0,0 100,0 74,1 25,9

Stimulent pentru cresterea copilului 100,0 0,0 0,0 0,0 0,0 10,5 3,7 13,0 18,4 3,8 50,5 0,0 100,0 72,8 27,2

Indemnizatie pt. pensia minima garantata 100,0 16,0 18,8 16,7 20,1 12,9 4,5 1,6 4,2 3,0 2,1 8,2 91,8 8,7 91,3

Totalul prestatiilor acordate familiilor (gosp.) NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC

Alocatia de sustinere a familiei (ASF) NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC

Ajutorul social (VMG) NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC

Ajutor incalzire lemne, carbuni, prod. petroliere NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC

Ajutoare incalzire gaze naturale NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC

Ajutoare incalzire energie termica NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC

Totalitatea prest. pentru pers. cu handicap 100,0 12,9 17,6 11,9 10,9 13,2 8,0 6,6 7,4 6,3 5,1 4,2 95,8 46,4 53,6

Ajutoare pentru persoane cu handicap 100,0 14,6 16,7 9,3 12,9 14,3 6,5 9,2 4,1 7,2 5,1 6,0 94,0 45,0 55,0

Indemn. pt. pers. cu handicap grav sau accentuat 100,0 12,8 16,7 12,9 10,6 12,7 8,5 5,8 8,3 6,2 5,2 3,8 96,2 45,6 54,4

Decile de consum pe adult echivalent Statutul sărăciei Mediul de rezidenţă

Tabel 6.1: Distribuţia beneficiarilor

DOAR beneficiarii direcţi

88

Page 92: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Total D1 D2 D3 D4 D5 D6 D7 D8 D9 D10 P NPMediul

urban

Mediul

rural

Decile de consum pe adult echivalent Statutul sărăciei Mediul de rezidenţă

Tabel 6.1: Distribuţia beneficiarilor

DOAR beneficiarii direcţi

Ajutoare crestere copil cu handicap 100,0 0,0 56,5 10,2 0,0 23,8 0,0 9,5 0,0 0,0 0,0 0,0 100,0 67,0 33,0

Toate formele de prot. soc. pt. pers. care urmeaza o

forma de scolarizare100,0 14,5 13,3 12,6 10,9 9,0 9,1 7,6 8,3 7,8 6,8 4,7 95,3 44,0 56,0

Burse 100,0 5,2 4,7 25,8 2,6 8,4 5,3 9,7 10,9 11,8 15,7 0,7 99,3 47,7 52,3

Bani de liceu 100,0 34,6 23,5 21,6 6,6 3,8 6,0 3,9 0,0 0,0 0,0 3,0 97,0 8,8 91,2

Programul national "Cornul si Laptele" 100,0 14,6 13,2 12,4 11,2 9,2 9,1 7,7 8,4 7,6 6,6 4,9 95,1 43,9 56,1

Manuale/rechizite 100,0 12,8 16,6 8,4 12,1 3,7 10,9 9,3 10,1 9,5 6,6 2,7 97,3 50,0 50,0

Totalitatea ajut. financiare acordate de la buget 100,0 4,0 16,2 6,0 8,1 9,5 13,6 7,5 6,1 10,7 18,3 2,1 97,9 32,7 67,3

Ajutoare financiare 100,0 0,0 70,2 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 29,8 0,0 0,0 100,0 15,6 84,4

Ajutor de inmormintare (buget de stat) 100,0 0,0 0,0 11,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 89,0 0,0 100,0 82,6 17,4

Alte aj. acordate de primarii 100,0 0,0 0,0 0,0 0,0 100,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 100,0 0,0 100,0

Alte ajutoare sociale 100,0 4,6 13,6 6,2 9,2 10,5 15,5 8,5 6,9 10,1 14,9 2,4 97,6 30,7 69,3

Beneficii ocazionale in bani si natura (indv.) 100,0 2,3 4,5 6,0 7,7 9,1 11,3 12,5 14,3 15,3 16,9 0,7 99,3 76,9 23,1

Alimente, altele decât cornul si laptele (indv.) 100,0 0,0 5,3 0,8 0,0 16,2 1,2 14,4 24,3 5,5 32,3 0,0 100,0 78,9 21,1

Beneficii ocazionale (indv.) 100,0 7,1 24,0 14,4 6,2 0,0 0,0 0,0 0,8 20,4 27,2 0,0 100,0 48,3 51,7

Încalzire (indv.) 100,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 50,0 0,0 50,0 0,0 100,0 100,0 0,0

Chirie gratuita (indv.) 100,0 9,9 5,7 10,6 5,7 14,6 7,5 8,2 10,4 13,3 14,2 6,9 93,1 62,8 37,2

Medicamente (gratuite/compensate) (indv.) 100,0 1,9 3,3 5,6 8,2 10,3 11,3 12,7 13,7 17,3 15,8 0,4 99,6 73,1 26,9

Facilitati legate de transport (indv.) 100,0 1,0 3,8 4,9 4,7 6,3 11,5 11,1 15,5 16,1 25,2 0,3 99,7 94,0 6,0

Tratament (indv.) 100,0 0,0 34,3 4,1 0,0 16,4 12,5 0,0 26,9 3,1 2,7 0,0 100,0 38,2 61,8

Masa la cantina de ajutor social (indv.) 100,0 73,5 0,0 26,5 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 100,0 100,0 0,0

Ajutor in gospodarie (indv.) 100,0 9,3 0,0 9,3 0,0 0,0 0,0 0,0 13,1 0,0 68,3 9,3 90,7 54,0 46,0

Reduceri de impozit (indv.) 100,0 6,7 4,7 0,0 5,3 3,6 13,8 29,4 10,0 11,9 14,7 0,0 100,0 57,2 42,8

Abonamente gratuite la telefon si radio-tv. (indv.) 100,0 1,4 6,1 5,1 11,4 4,5 13,1 14,3 14,3 13,4 16,4 0,1 99,9 91,3 8,7

Note:

Incidenţa beneficiarilor arată proporţia beneficiarilor din fiecare grup.

În mod specific, incidenţa beneficiarilor este: (Numărul beneficiarilor direcţi ce primesc transferul)/(Numărul total de beneficiari direcţi).

Incidenţa beneficiarilor este calculată folosind ca factor de expansiune factorul de expansiune înmulţit cu mărimea gospodăriei.

89

Page 93: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Nord-Est Sud-Est Sud Sud-Vest Vest Nord-Vest Centru Bucureşti Română Maghiară Rroma Alta

Protecţia socială (în sens larg) 17,2 12,6 16,3 10,2 8,5 13,0 11,9 10,3 90,7 6,2 2,3 0,8

Protecţia socială (în sens restrâns) 17,3 12,7 16,0 10,0 8,6 13,1 12,0 10,4 90,6 6,2 2,3 0,8

Asigurările sociale 15,7 12,7 16,5 10,8 8,7 12,9 11,8 11,0 92,2 6,7 0,7 0,4

Pensii 15,7 12,7 16,5 10,8 8,7 12,9 11,8 11,0 92,2 6,7 0,7 0,4

Pensie de asigurari sociale pentru limita de vârsta 14,6 12,4 15,1 9,1 9,9 12,0 13,0 13,9 92,9 6,3 0,4 0,4

Pensie anticipata 10,6 11,2 19,6 16,1 10,5 10,7 10,6 10,8 91,4 7,1 0,6 0,8

Pensie anticipata partial 31,9 32,8 6,1 9,0 11,2 3,1 3,7 2,1 96,9 3,1 0,0 0,0

Pensie de asigurari sociale pt. pierderea capacitatii de

munca9,7 4,8 29,9 9,0 9,4 12,0 21,3 3,8 86,3 11,5 1,1 1,1

Pensie de invaliditate pt. limita de virsta 13,7 14,1 3,3 9,1 2,0 26,9 5,7 25,2 90,2 7,6 1,9 0,4

Pensie de invaliditate pt. agricultori 16,5 41,2 4,8 0,0 0,0 31,3 6,2 0,0 100,0 0,0 0,0 0,0

Pensie de asigurari sociale de urmas 16,2 11,7 15,2 0,5 18,5 13,9 16,9 7,1 84,0 14,1 1,8 0,0

Pensie de urmas pt. limita de varsta 18,9 10,9 21,6 9,7 11,2 14,8 8,5 4,4 93,0 5,7 1,0 0,4

Pensie de urmas pt. agricultori 20,8 52,8 5,9 8,5 2,1 6,2 3,6 0,0 97,8 0,0 1,4 0,8

Pensie de asigurari sociale pt. agricultori 22,4 16,9 18,9 18,4 3,3 13,0 6,7 0,4 92,6 5,7 1,2 0,5

Pensie I.O.V.R. (inclusiv de urmas) 30,3 14,2 23,0 32,5 0,0 0,0 0,0 0,0 100,0 0,0 0,0 0,0

Programele ce vizează piaţa muncii 15,8 12,0 13,1 10,0 17,3 10,1 13,2 8,4 92,9 5,9 1,0 0,2

Concedii medicale 41,2 15,7 13,6 0,0 0,0 29,5 0,0 0,0 100,0 0,0 0,0 0,0

Totalitatea platilor pentru someri 15,4 12,0 13,1 10,2 17,5 9,8 13,4 8,5 92,8 6,0 1,0 0,2

Indemnizatii de somaj 15,4 12,0 13,1 10,2 17,5 9,8 13,4 8,5 92,8 6,0 1,0 0,2

Plati compensatorii 0,0 13,1 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 86,9 100,0 0,0 0,0 0,0

Asistenţa socială (în sens larg) 18,1 12,2 15,7 9,3 7,6 14,0 11,9 11,1 89,4 5,9 3,7 1,1

Asistenţa socială (în sens restrâns) 19,2 12,6 15,6 9,0 8,2 13,6 12,2 9,7 88,8 5,9 4,2 1,2

Total indemnizatii reparatorii (platite CNPAS) 23,1 14,4 13,7 6,8 4,1 18,5 12,0 7,5 93,4 5,6 0,3 0,7

Indemnizatii pt. veterani si vaduve de razboi 31,3 13,7 20,9 3,9 3,9 5,5 13,7 7,1 94,5 4,4 0,0 1,1

Indemnizatii pt. persoane persecutate din motive

politice6,7 16,4 2,1 11,8 5,0 36,6 12,6 8,9 87,8 10,1 0,8 1,3

Indemnizatii pt. persoane persecutate din motive etnice 18,8 28,1 0,0 0,0 0,0 41,5 11,6 0,0 96,1 3,9 0,0 0,0

Indemnizatii pentru persoane cu stagiul militar la

DGSM (1950-1961)60,1 12,8 13,4 13,7 0,0 0,0 0,0 0,0 100,0 0,0 0,0 0,0

Alte indemnizatii 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 100,0 0,0 0,0 100,0 0,0 0,0 0,0

Totalul prestatiillor care se acorda persoanei 19,3 12,4 15,3 9,0 8,4 13,4 12,3 9,8 88,8 5,8 4,2 1,2

Alocatia de stat pentru copii 19,3 12,6 15,1 9,2 8,5 13,4 12,2 9,7 88,7 5,8 4,4 1,2

Alocatia de plasament familial 65,5 17,9 8,7 1,1 0,0 0,9 5,9 0,0 89,9 5,9 4,2 0,0

Indemnizatie pentru cresterea copilului 13,4 6,9 14,6 7,3 8,5 14,7 19,7 14,9 90,0 8,3 1,7 0,0

Stimulent pentru cresterea copilului 7,4 13,2 36,4 0,0 0,0 4,8 0,0 38,1 85,0 8,0 0,0 7,0

Indemnizatie pt. pensia minima garantata 41,9 6,8 44,6 1,4 0,0 3,6 1,7 0,0 98,3 0,5 0,0 1,2

Totalul prestatiilor acordate familiilor (gosp.) NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC

Alocatia de sustinere a familiei (ASF) NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC

Ajutorul social (VMG) NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC

Ajutor incalzire lemne, carbuni, prod. petroliere NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC

Ajutoare incalzire gaze naturale NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC

Ajutoare incalzire energie termica NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC

Totalitatea prest. pentru pers. cu handicap 18,2 15,3 22,6 7,3 4,8 16,4 9,4 5,9 86,9 5,8 4,6 2,7

Ajutoare pentru persoane cu handicap 15,7 23,5 15,7 4,8 7,6 15,2 15,7 2,0 85,4 7,4 7,0 0,3

Indemn. pt. pers. cu handicap grav sau accentuat 19,2 12,7 24,9 7,9 2,9 17,1 8,3 7,0 88,4 5,6 4,1 2,0

Naţionalitatea Regiune de dezvoltare

Tabel 6.1: Distribuţia beneficiarilor

DOAR beneficiarii direcţi

90

Page 94: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Nord-Est Sud-Est Sud Sud-Vest Vest Nord-Vest Centru Bucureşti Română Maghiară Rroma Alta

Naţionalitatea Regiune de dezvoltare

Tabel 6.1: Distribuţia beneficiarilor

DOAR beneficiarii direcţi

Ajutoare crestere copil cu handicap 13,5 26,7 0,0 7,9 40,8 11,2 0,0 0,0 59,2 0,0 0,0 40,8

Toate formele de prot. soc. pt. pers. care urmeaza o

forma de scolarizare22,3 13,9 16,3 8,6 7,8 12,5 11,7 6,8 88,4 5,8 4,5 1,3

Burse 18,6 7,8 18,1 7,5 10,3 11,8 12,0 13,9 84,8 14,3 0,0 1,0

Bani de liceu 45,7 13,4 6,4 17,8 0,0 0,0 16,6 0,0 89,9 3,1 7,0 0,0

Programul national "Cornul si Laptele" 22,2 14,2 16,7 8,5 8,0 12,6 11,9 5,9 88,5 5,7 4,5 1,3

Manuale/rechizite 27,7 20,8 6,8 7,1 0,0 6,6 10,8 20,3 86,5 5,6 7,4 0,4

Totalitatea ajut. financiare acordate de la buget 53,0 12,9 10,0 1,0 0,0 6,5 16,2 0,3 92,1 5,8 2,1 0,0

Ajutoare financiare 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 15,6 84,4 0,0 100,0 0,0 0,0 0,0

Ajutor de inmormintare (buget de stat) 0,0 0,0 0,0 17,4 0,0 82,6 0,0 0,0 89,0 11,0 0,0 0,0

Alte aj. acordate de primarii 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 100,0 100,0 0,0 0,0 0,0

Alte ajutoare sociale 60,3 14,7 11,4 0,0 0,0 0,9 12,7 0,0 91,7 5,9 2,4 0,0

Beneficii ocazionale in bani si natura (indv.) 13,1 9,7 16,8 10,8 4,7 16,3 9,9 18,6 92,0 6,3 1,3 0,4

Alimente, altele decât cornul si laptele (indv.) 13,1 0,8 58,3 1,2 0,0 10,7 0,0 15,9 89,3 10,7 0,0 0,0

Beneficii ocazionale (indv.) 20,7 12,1 53,0 14,1 0,0 0,0 0,0 0,0 77,5 0,0 22,5 0,0

Încalzire (indv.) 0,0 0,0 0,0 0,0 100,0 0,0 0,0 0,0 100,0 0,0 0,0 0,0

Chirie gratuita (indv.) 26,4 18,4 25,6 2,4 13,2 7,4 5,3 1,2 92,0 4,5 1,7 1,7

Medicamente (gratuite/compensate) (indv.) 15,3 10,5 12,2 11,0 5,5 17,0 12,3 16,2 92,4 6,3 0,9 0,4

Facilitati legate de transport (indv.) 2,4 9,6 2,8 1,1 0,6 25,5 8,3 49,8 88,9 9,7 1,3 0,2

Tratament (indv.) 0,0 0,0 90,3 3,0 0,0 6,7 0,0 0,0 77,5 2,2 20,3 0,0

Masa la cantina de ajutor social (indv.) 0,0 0,0 100,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 100,0 0,0 0,0 0,0

Ajutor in gospodarie (indv.) 0,0 0,0 100,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 100,0 0,0 0,0 0,0

Reduceri de impozit (indv.) 54,0 0,0 44,4 1,6 0,0 0,0 0,0 0,0 98,4 0,0 1,6 0,0

Abonamente gratuite la telefon si radio-tv. (indv.) 9,3 0,8 55,4 31,7 0,3 1,3 0,8 0,5 97,8 1,1 1,2 0,0

91

Page 95: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Acoperir

ea

săracilor

(1)

Subacop

erire (2)

Pierdere

(#

beneficiar

i) (3)

Pierdere

(beneficii)

(4)

Diferenţialul

de targetizare

(5)=(1)-(3)

Protecţia socială (în sens larg) 39,0 61,0 96,9 98,7 -57,9

Protecţia socială (în sens restrâns) 38,5 61,5 96,8 98,7 -58,4

Asigurările sociale 11,2 88,8 98,3 99,0 -87,1

Pensii 11,2 88,8 98,3 99,0 -87,1

Pensie de asigurari sociale pentru limita de vârsta 2,9 97,1 99,3 99,5 -96,3

Pensie anticipata 0,3 99,7 99,0 99,1 -98,7

Pensie anticipata partial 0,0 100,0 100,0 100,0 -100,0

Pensie de asigurari sociale pt. pierderea capacitatii de

munca0,7 99,3 98,3 98,4 -97,6

Pensie de invaliditate pt. limita de virsta 0,3 99,7 99,0 99,0 -98,7

Pensie de invaliditate pt. agricultori 0,0 100,0 100,0 100,0 -100,0

Pensie de asigurari sociale de urmas 0,0 100,0 100,0 100,0 -100,0

Pensie de urmas pt. limita de varsta 1,3 98,7 96,7 97,3 -95,4

Pensie de urmas pt. agricultori 0,1 99,9 93,2 92,4 -93,1

Pensie de asigurari sociale pt. agricultori 5,7 94,3 94,6 94,8 -88,9

Pensie I.O.V.R. (inclusiv de urmas) 0,0 100,0 100,0 100,0 -100,0

Programele ce vizează piaţa muncii 0,4 99,6 97,6 97,5 -97,2

Concedii medicale 0,0 100,0 100,0 100,0 -100,0

Totalitatea platilor pentru someri 0,4 99,6 97,6 97,4 -97,2

Indemnizatii de somaj 0,4 99,6 97,6 97,4 -97,2

Plati compensatorii 0,0 100,0 100,0 100,0 -100,0

Asistenţa socială (în sens larg) 28,2 71,8 95,9 97,1 -67,7

Asistenţa socială (în sens restrâns) 27,4 72,6 95,2 96,6 -67,8

Total indemnizatii reparatorii (platite CNPAS) 0,3 99,7 95,7 92,6 -95,5

Indemnizatii pt. veterani si vaduve de razboi 0,1 99,9 97,6 98,4 -97,5

Indemnizatii pt. persoane persecutate din motive

politice0,2 99,8 91,9 87,4 -91,7

Indemnizatii pt. persoane persecutate din motive etnice 0,0 100,0 100,0 100,0 -100,0

Indemnizatii pentru persoane cu stagiul militar la

DGSM (1950-1961)0,0 100,0 100,0 100,0 -100,0

Alte indemnizatii 0,0 100,0 100,0 100,0 -100,0

Totalul prestatiillor care se acorda persoanei 26,1 73,9 95,2 96,6 -69,1

Alocatia de stat pentru copii 25,9 74,1 95,0 95,0 -69,1

Alocatia de plasament familial 0,0 100,0 100,0 100,0 -100,0

Indemnizatie pentru cresterea copilului 0,0 100,0 100,0 100,0 -100,0

Stimulent pentru cresterea copilului 0,0 100,0 100,0 100,0 -100,0

Indemnizatie pt. pensia minima garantata 0,2 99,8 91,8 93,8 -91,5

Totalul prestatiilor acordate familiilor (gosp.) NC NC NC NC NC

Alocatia de sustinere a familiei (ASF) NC NC NC NC NC

Ajutorul social (VMG) NC NC NC NC NC

Ajutor incalzire lemne, carbuni, prod. petroliere NC NC NC NC NC

Ajutoare incalzire gaze naturale NC NC NC NC NC

Ajutoare incalzire energie termica NC NC NC NC NC

Tabel 10.1: Subacoperire şi pierderi

DOAR beneficiarii direcţi

92

Page 96: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Acoperir

ea

săracilor

(1)

Subacop

erire (2)

Pierdere

(#

beneficiar

i) (3)

Pierdere

(beneficii)

(4)

Diferenţialul

de targetizare

(5)=(1)-(3)

Tabel 10.1: Subacoperire şi pierderi

DOAR beneficiarii direcţi

Totalitatea prest. pentru pers. cu handicap 1,2 98,8 95,8 97,0 -94,6

Ajutoare pentru persoane cu handicap 0,3 99,7 94,0 94,1 -93,6

Indemn. pt. pers. cu handicap grav sau accentuat 0,9 99,1 96,2 97,5 -95,4

Ajutoare crestere copil cu handicap 0,0 100,0 100,0 100,0 -100,0

Toate formele de prot. soc. pt. pers. care urmeaza o

forma de scolarizare10,9 89,1 95,3 96,4 -84,3

Burse 0,0 100,0 99,3 99,6 -99,3

Bani de liceu 0,1 99,9 97,0 96,7 -96,9

Programul national "Cornul si Laptele" 10,7 89,3 95,1 95,4 -84,4

Manuale/rechizite 0,3 99,7 97,3 97,3 -97,0

Totalitatea ajut. financiare acordate de la buget 0,0 100,0 97,9 99,5 -97,9

Ajutoare financiare 0,0 100,0 100,0 100,0 -100,0

Ajutor de inmormintare (buget de stat) 0,0 100,0 100,0 100,0 -100,0

Alte aj. acordate de primarii 0,0 100,0 100,0 100,0 -100,0

Alte ajutoare sociale 0,0 100,0 97,6 99,3 -97,6

Beneficii ocazionale in bani si natura (indv.) 0,9 99,1 99,3 99,4 -98,4

Alimente, altele decât cornul si laptele (indv.) 0,0 100,0 100,0 100,0 -100,0

Beneficii ocazionale (indv.) 0,0 100,0 100,0 100,0 -100,0

Încalzire (indv.) 0,0 100,0 100,0 100,0 -100,0

Chirie gratuita (indv.) 0,5 99,5 93,1 96,7 -92,6

Medicamente (gratuite/compensate) (indv.) 0,4 99,6 99,6 99,8 -99,2

Facilitati legate de transport (indv.) 0,1 99,9 99,7 99,8 -99,6

Tratament (indv.) 0,0 100,0 100,0 100,0 -100,0

Masa la cantina de ajutor social (indv.) 0,0 100,0 100,0 100,0 -100,0

Ajutor in gospodarie (indv.) 0,0 100,0 90,7 96,2 -90,7

Reduceri de impozit (indv.) 0,0 100,0 100,0 100,0 -100,0

Abonamente gratuite la telefon si radio-tv. (indv.) 0,0 100,0 99,9 100,0 -99,9

Note:

Subacoperirea este procentul săracilor ce nu primesc beneficiul.

Pierderile reprezintă procentul indivizilor ce primesc transferul şi nu sunt săraci.

Eşantionul tuturor gospodăriilor. Subacoperirea şi pierderile sunt calculate pentru acest eantion, folosindu-se

ca factor de expansiune factorul de expansiune înmulţit cu mărimea gospodăriei.

Diferenţialul targetizării reprezintă diferenţa dintre rata de acoperire şi rata de participare pentru nonsăraci.

93

Page 97: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

10% 20% 30% 40%

Protecţia socială (în sens larg) 0,89 0,94 0,98 1,00

Protecţia socială (în sens restrâns) 0,90 0,95 0,99 1,00

Asigurările sociale 0,51 0,65 0,77 0,83

Pensii 0,51 0,65 0,77 0,83

Pensie de asigurari sociale pentru limita de vârsta 0,28 0,41 0,53 0,62

Pensie anticipata 0,48 0,50 0,62 0,74

Pensie anticipata partial 0,41 0,20 0,32 0,61

Pensie de asigurari sociale pt. pierderea capacitatii de

munca0,58 0,82 0,94 1,07

Pensie de invaliditate pt. limita de virsta 0,39 0,68 0,76 0,79

Pensie de invaliditate pt. agricultori 3,35 2,87 2,36 2,13

Pensie de asigurari sociale de urmas 0,67 0,72 0,74 0,69

Pensie de urmas pt. limita de varsta 0,76 0,97 1,05 1,09

Pensie de urmas pt. agricultori 0,80 1,17 1,45 1,26

Pensie de asigurari sociale pt. agricultori 1,36 1,45 1,55 1,51

Pensie I.O.V.R. (inclusiv de urmas) 1,04 0,52 0,35 0,77

Programele ce vizează piaţa muncii 0,67 0,93 0,99 0,97

Concedii medicale 0,00 0,00 0,00 0,00

Totalitatea platilor pentru someri 0,68 0,95 1,00 0,98

Indemnizatii de somaj 0,68 0,95 1,00 0,98

Plati compensatorii 0,00 0,00 0,00 0,00

Asistenţa socială (în sens larg) 1,15 1,13 1,10 1,08

Asistenţa socială (în sens restrâns) 1,33 1,29 1,24 1,20

Total indemnizatii reparatorii (platite CNPAS) 0,83 0,77 0,73 0,84

Indemnizatii pt. veterani si vaduve de razboi 0,85 0,81 0,77 0,87

Indemnizatii pt. persoane persecutate din motive

politice0,89 0,62 0,67 0,74

Indemnizatii pt. persoane persecutate din motive etnice 0,49 0,94 0,76 1,13

Indemnizatii pentru persoane cu stagiul militar la

DGSM (1950-1961)0,00 0,00 0,00 0,59

Alte indemnizatii 0,00 0,00 0,00 0,00

Totalul prestatiillor care se acorda persoanei 1,35 1,30 1,24 1,20

Alocatia de stat pentru copii 1,39 1,33 1,27 1,22

Alocatia de plasament familial 0,92 1,02 0,88 0,78

Indemnizatie pentru cresterea copilului 0,15 0,21 0,35 0,51

Stimulent pentru cresterea copilului 0,00 0,00 0,00 0,00

Indemnizatie pt. pensia minima garantata 1,60 1,74 1,72 1,79

Tabel 12.1: Indicatorul Coady-Grosh-Hoddinott

DOAR beneficiarii direcţi

Inferior

94

Page 98: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

10% 20% 30% 40%

Tabel 12.1: Indicatorul Coady-Grosh-Hoddinott

DOAR beneficiarii direcţi

Inferior

Totalul prestatiilor acordate familiilor (gosp.) NC NC NC NC

Alocatia de sustinere a familiei (ASF) NC NC NC NC

Ajutorul social (VMG) NC NC NC NC

Ajutor incalzire lemne, carbuni, prod. petroliere NC NC NC NC

Ajutoare incalzire gaze naturale NC NC NC NC

Ajutoare incalzire energie termica NC NC NC NC

Totalitatea prest. pentru pers. cu handicap 1,29 1,53 1,42 1,34

Ajutoare pentru persoane cu handicap 1,46 1,57 1,36 1,34

Indemn. pt. pers. cu handicap grav sau accentuat 1,28 1,48 1,41 1,33

Ajutoare crestere copil cu handicap 0,00 2,82 2,22 1,67

Toate formele de prot. soc. pt. pers. care urmeaza o

forma de scolarizare1,45 1,39 1,35 1,28

Burse 0,52 0,49 1,19 0,96

Bani de liceu 3,46 2,91 2,66 2,16

Programul national "Cornul si Laptele" 1,46 1,39 1,34 1,28

Manuale/rechizite 1,28 1,47 1,26 1,24

Totalitatea ajut. financiare acordate de la buget 0,40 1,01 0,87 0,86

Ajutoare financiare 0,00 3,51 2,34 1,75

Ajutor de inmormintare (buget de stat) 0,00 0,00 0,37 0,27

Alte aj. acordate de primarii 0,00 0,00 0,00 0,00

Alte ajutoare sociale 0,46 0,91 0,81 0,84

Beneficii ocazionale in bani si natura (indv.) 0,23 0,34 0,42 0,51

Alimente, altele decât cornul si laptele (indv.) 0,00 0,26 0,20 0,15

Beneficii ocazionale (indv.) 0,71 1,55 1,52 1,29

Încalzire (indv.) 0,00 0,00 0,00 0,00

Chirie gratuita (indv.) 0,99 0,78 0,87 0,80

Medicamente (gratuite/compensate) (indv.) 0,19 0,26 0,36 0,47

Facilitati legate de transport (indv.) 0,10 0,24 0,32 0,36

Tratament (indv.) 0,00 1,71 1,28 0,96

Masa la cantina de ajutor social (indv.) 7,35 3,68 3,33 2,50

Ajutor in gospodarie (indv.) 0,93 0,46 0,62 0,46

Reduceri de impozit (indv.) 0,67 0,57 0,38 0,42

Abonamente gratuite la telefon si radio-tv. (indv.) 0,14 0,37 0,42 0,60

Note:

Indicatorii Coady-Grosh-Hoddinott compară ponderea beneficiarilor dintr-o anumită cuartilă

la proporţia populaţiei din acea cuartilă.

Valorile mai ridicate indică faptul că programul este mai progresiv.

Un program cu targetizare egală (în care toţi indivizii primesc aceeaşi sumă) ar avea

valori ale indicatorilor CGH egale cu 1.0.

Indicatorul este calculat la nivel de individ, utilizându-se factorul de expansiune corespunzător.

95

Page 99: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

96

Page 100: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

97

Page 101: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

98

Page 102: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

99

Page 103: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

100

Page 104: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

101

Page 105: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice

Direcţia Servicii Sociale şi Incluziune Socială

Compartiment indicatori sociali și programe incluziune socială

Indicatori statistici

privind sistemul de protecţie socială în România,

corespunzători anului 2014

(Anexa V1)

București

2015

Page 106: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Cuprins

Tabel 1: Mărimea eşantionului şi a populaţiei

Tabel 2: Date demografice la nivel de populaţie

Tabel 3: Valoarea medie a transferurilor, per capita

Tabel 4: Valoarea medie a transferurilor, per capita, doar pentru gospodăriile beneficiare de transferurile indicate

Tabel 5: Gradul de acoperire

Tabel 6: Distribuţia beneficiarilor

Tabel 7: Distrubuţia beneficiilor (Acurateţea targetării)

Tabel 8: Incidenţa relativă

Tabel 9: Generozitate

Tabel 10: Subacoperirea şi pierderile

Tabel 11: Impactul programelor asupra indicatorilor de sărăcie şi inegalitate - simularea absenţei programului

Tabel 12: Indicatorul Coady-Grosh-Hoddinott

Tabel 13: Indicatorul Coady-Grosh-Hoddinott, incidenţa beneficiilor

Tabel 14 : Coeficientul de distribuţie a veniturilor de transfer şi descompunerea sa

Tabel 15: Impactul programului de transfer, în funcţie de diferite funcţii de bunăstare socială.

Tabel 16: Dublarea transferului în fiecare grup de populaţie (%)

Tabel 17: Suprapunerea programelor sociale (%)

Tabel 18: Suprapunerea programelor sociale [2] (%)

Tabel 19: Rapoarte Cost-Beneficiu

Tabel 4.1: Valoarea medie a transferurilor, per capita, doar pentru gospodăriile beneficiare de transferurile indicate

Tabel 5.1: Gradul de acoperire

Tabel 6.1: Distribuţia beneficiarilor

Tabel 10.1: Subacoperire şi pierderi

Tabel 12.1: Indicatorul Coady-Grosh-Hoddinott

Page 107: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Gospodării Indivizi Beneficiari Gospodării Indivizi Beneficiari are valori Nivel***

Toate observaţiile 29.544 61.317 7.470.429 19.923.765

Doar pentru gospodăriile care primesc transferul

specificat

Protecţia socială 22.030 47.641 31.483 5.729.253 16.305.451 9.295.314 Yes Gosp

Asigurările sociale 17.506 32.041 23.068 3.680.996 8.605.484 4.956.029 Yes Gosp

Pensii 17.506 32.041 23.068 3.680.996 8.605.484 4.956.029 Yes Ind

Programele ce vizează piaţa muncii 336 959 347 123.776 411.115 128.326 Yes Gosp

Totalitatea platilor pentru someri 336 959 347 123.776 411.115 128.326 Yes Ind

Asistenţa socială 6.306 21.670 8.740 2.761.193 10.630.711 4.389.347 Yes Gosp

Total indemnizatii cu caracter necontributiv 225 331 228 45.904 84.350 46.372 Yes Ind

Alocatia de stat pentru copii 4.924 19.087 7.477 2.448.767 9.934.132 3.961.456 Yes Ind

Alocatia de plasament familial 25 114 26 12.651 65.104 13.317 Yes Ind

Indemnizatie pentru cresterea copilului 179 707 179 117.690 473.150 117.690 Yes Ind

Stimulent pentru cresterea copilului 19 82 19 12.937 54.077 12.937 Yes Ind

Alocatia de hrana pentru HIV/SIDA 0 0 0 0 0 0 Yes Ind

Indemnizatie pt. pensia minima garantata 91 177 96 19.490 44.413 20.380 Yes Ind

Alocatia pentru fam. cu copii (ASF) (gosp.) 271 1.188 1.188 140.978 652.323 652.323 Yes Gosp

Ajutorul social (VMG) (gosp.) 553 1.520 1.520 167.103 620.844 620.844 Yes Gosp

Ajutoare pentru incalzire (gosp.) 253 594 594 75.472 232.516 232.516 Yes Gosp

Totalitatea prest. pentru persoanele cu handicap

(ind.)673 1.762 705 203.268 658.797 218.769 Yes Ind

Burse (ind.) 63 214 66 26.644 99.478 28.475 Yes Ind

Bani de liceu (ind.) 55 239 62 22.176 109.736 25.580 Yes Ind

Alte forme de prot. soc. pt. pers. care urmeaza o

forma de scolarizare (ind.)0 0 0 0 0 0 Yes Ind

Cornul si Laptele (ind.) 2.201 9.124 3.037 1.163.155 5.026.290 1.675.502 Yes Ind

Manuale/rechizite (ind.) 130 527 180 59.717 249.898 84.639 Yes Ind

Totalitatea ajutoarelor financiare acordate de la

buget (ind.)32 124 33 14.368 67.585 15.034 Yes Ind

*) Coloanele cu mărimea eşantionului indică numărul de gospodării, indivizi şi beneficiari de programe de protecţie socială din cadrul anchetei.

***) Coloanele cu "nivelul" specifică dacă informaţiile despre participarea în program sunt colectate la nivel de individ sau de gospodărie.

**) Coloanele cu populaţia indică numărul de gospodării, indivizi şi beneficiari de programe de protecţie socială, generalizat la nivel de populaţie prin folosirea factorilor de

expansiune.

Tabel 1: Mărimea eşantionului şi a populaţiei

Mărimea eşantionului* Populaţia**

2

Page 108: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Total Q1 Q2 Q3 Q4 Q5 P NPMediul

urban

Mediul

rural

Ponderea populaţiei totale 100,0 20,0 20,0 20,0 20,0 20,0 13,8 86,2 53,9 46,1

Ponderea populaţiei sărace 100,0 100,0 0,0 0,0 0,0 0,0 100,0 0,0 28,6 71,4

Ponderea populaţiei urbane 100,0 11,1 14,8 20,7 24,6 28,7 7,3 92,7 100,0 0,0

Ponderea populaţiei rurale 100,0 30,3 26,1 19,1 14,7 9,8 21,4 78,6 0,0 100,0

Ponderea consumului total 100,0 6,5 12,2 16,8 23,4 41,1 3,7 96,3 64,8 35,2

Consumul mediu 623,1 203,4 378,8 524,7 728,9 1.279,5 168,5 696,0 749,1 475,9

Note:

Datele sunt (numărul de indivizi din grup)/ (numărul de indivizi din populaţie), folosind factorii de expansiune ponderaţi cu mărimea gospodăriei pentru a estima numerele.

Indicatorul de bunăstare exprimat în moneda locală (LCU)

Tabel 2: Date demografice la nivel de populaţie

Chintile de consum pe adult echivalent, în absenţa tututor

transferurilor de PSStatutul sărăciei Mediul de rezidenţă

3

Page 109: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Nord-Est Sud-Est Sud Sud-Vest Vest Nord-Vest Centru Bucureşti Română Maghiară Rroma Alta

Ponderea populaţiei totale 16,4 12,6 15,5 10,2 9,1 13,0 11,8 11,5 90,6 6,0 2,6 0,8

Ponderea populaţiei sărace 23,7 16,6 17,2 14,2 4,8 10,2 9,3 4,1 83,2 4,9 10,6 1,3

Ponderea populaţiei urbane 12,7 12,4 11,3 8,7 10,4 12,7 12,7 19,1 91,6 5,3 2,3 0,9

Ponderea populaţiei rurale 20,8 12,7 20,3 11,9 7,6 13,3 10,8 2,6 89,4 6,9 2,9 0,8

Ponderea consumului total 13,3 10,9 14,3 9,4 9,8 13,4 11,8 17,1 92,4 5,7 1,1 0,8

Consumul mediu 504,8 542,8 576,5 574,0 667,5 642,5 621,1 931,7 636,0 587,3 261,1 590,0

Tabel 2: Date demografice la nivel de populaţie

Regiune de dezvoltare Naţionalitatea

4

Page 110: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Total Q1 Q2 Q3 Q4 Q5 P NPMediul

urban

Mediul

rural

Protecţia socială 219,8 186,2 290,5 291,0 214,1 117,4 165,1 228,6 244,9 190,6

Asigurările sociale 191,1 135,6 263,6 265,0 191,6 99,6 107,3 204,5 216,8 161,0

Pensii 191,1 135,6 263,6 265,0 191,6 99,6 107,3 204,5 216,8 161,0

Programele ce vizează piaţa muncii 2,9 3,6 3,5 3,3 2,8 1,4 3,6 2,8 3,7 1,9

Totalitatea platilor pentru someri 2,9 3,6 3,5 3,3 2,8 1,4 3,6 2,8 3,7 1,9

Asistenţa socială 25,9 47,0 23,4 22,7 19,7 16,5 54,2 21,3 24,4 27,6

Total indemnizatii cu caracter necontributiv 0,6 1,0 0,7 0,5 0,4 0,4 0,8 0,5 0,4 0,8

Alocatia de stat pentru copii 10,6 15,2 10,0 10,2 9,1 8,6 16,7 9,6 10,2 11,1

Alocatia de plasament familial 0,1 0,1 0,2 0,3 0,0 0,0 0,0 0,1 0,1 0,2

Indemnizatie pentru cresterea copilului 4,6 5,5 3,3 5,5 5,5 3,1 6,0 4,3 6,5 2,3

Stimulent pentru cresterea copilului 0,3 0,1 0,1 0,3 0,0 1,2 0,0 0,4 0,4 0,2

Indemnizatie pt. pensia minima garantata 0,1 0,3 0,1 0,0 0,0 0,0 0,4 0,1 0,0 0,2

Alocatia pentru fam. cu copii (ASF) (gosp.) 0,6 2,0 0,7 0,2 0,1 0,0 2,4 0,3 0,1 1,2

Ajutorul social (VMG) (gosp.) 2,2 9,6 1,1 0,2 0,1 0,0 13,0 0,5 0,7 4,0

Ajutoare pentru incalzire (gosp.) 0,4 0,9 0,6 0,4 0,3 0,1 0,9 0,4 0,6 0,3

Totalitatea prest. pentru persoanele cu handicap

(ind.)3,4 8,2 3,8 2,5 1,7 0,9 9,3 2,4 2,9 4,0

Burse (ind.) 0,4 0,4 0,2 0,3 0,3 0,5 0,4 0,4 0,4 0,3

Bani de liceu (ind.) 0,2 0,8 0,2 0,1 0,0 0,0 0,9 0,1 0,0 0,4

Cornul si Laptele (ind.) 1,7 2,4 1,7 1,4 1,4 1,4 2,6 1,5 1,4 1,9

Manuale/rechizite (ind.) 0,3 0,4 0,2 0,3 0,3 0,2 0,5 0,3 0,3 0,3

Totalitatea ajutoarelor financiare acordate de la

buget (ind.)0,4 0,4 0,6 0,5 0,4 0,0 0,2 0,4 0,3 0,5

Note:

Intrările tabelului sunt mediile transferurilor per capita primite de toate gospodăriile dintr-un grup. Sunt incluse de asemenea şi gospodăriile care nu au primit transferul

Mediile sunt calculate folosindu-se factorul de expansiune la nivel de gospodărie înmulţit cu mărimea gospodăriei.

Medii in unitatea monetară locală (LCU)

Tabel 3: Valoarea medie a transferurilor, per capita

Toate gospodăriile

Chintile de consum pe adult echivalent, în absenţa tututor

transferurilor de PSStatutul sărăciei Mediul de rezidenţă

5

Page 111: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Nord-Est Sud-Est Sud Sud-Vest Vest Nord-Vest Centru Bucureşti Română Maghiară Rroma Alta

Protecţia socială 200,0 216,5 224,2 214,6 216,5 212,0 228,6 253,1 223,7 228,8 93,9 128,4

Asigurările sociale 167,4 188,1 193,5 189,2 191,6 184,3 196,7 227,9 195,6 201,0 37,9 93,0

Pensii 167,4 188,1 193,5 189,2 191,6 184,3 196,7 227,9 195,6 201,0 37,9 93,0

Programele ce vizează piaţa muncii 2,8 2,7 2,5 2,7 5,5 2,2 3,1 2,6 3,0 2,6 1,2 1,1

Totalitatea platilor pentru someri 2,8 2,7 2,5 2,7 5,5 2,2 3,1 2,6 3,0 2,6 1,2 1,1

Asistenţa socială 29,8 25,7 28,2 22,7 19,4 25,5 28,8 22,7 25,0 25,3 54,8 34,2

Total indemnizatii cu caracter necontributiv 0,6 0,6 0,3 0,8 0,2 1,2 0,6 0,4 0,6 0,7 0,1 0,8

Alocatia de stat pentru copii 11,7 10,3 10,6 9,8 10,2 10,7 11,5 9,6 10,3 10,5 19,2 17,1

Alocatia de plasament familial 0,5 0,1 0,1 0,0 0,0 0,0 0,1 0,0 0,1 0,1 0,3 0,0

Indemnizatie pentru cresterea copilului 3,7 2,5 4,0 2,6 4,8 4,4 7,5 7,6 4,6 5,1 2,5 1,4

Stimulent pentru cresterea copilului 0,1 0,3 0,8 0,0 0,0 0,1 0,0 1,1 0,3 0,1 0,0 2,7

Indemnizatie pt. pensia minima garantata 0,2 0,1 0,4 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,1 0,0 0,0 0,2

Alocatia pentru fam. cu copii (ASF) (gosp.) 1,5 0,6 0,5 0,9 0,2 0,4 0,5 0,0 0,6 0,7 2,6 0,1

Ajutorul social (VMG) (gosp.) 2,9 2,8 3,2 3,6 0,5 1,5 2,4 0,0 1,8 1,7 17,5 2,2

Ajutoare pentru incalzire (gosp.) 0,3 1,1 0,5 0,7 0,1 0,2 0,6 0,0 0,4 0,5 1,5 0,2

Totalitatea prest. pentru persoanele cu handicap

(ind.)4,0 4,2 5,3 2,3 1,5 4,2 2,6 1,6 3,3 2,8 6,5 6,1

Burse (ind.) 0,4 0,2 0,4 0,2 0,3 0,3 0,4 0,5 0,3 0,8 0,0 0,5

Bani de liceu (ind.) 0,6 0,2 0,1 0,4 0,0 0,0 0,3 0,0 0,2 0,1 0,6 0,1

Cornul si Laptele (ind.) 2,1 1,8 1,7 1,3 1,7 1,6 1,6 1,2 1,6 1,5 2,6 2,7

Manuale/rechizite (ind.) 0,3 0,3 0,3 0,1 0,0 0,2 0,2 0,7 0,3 0,2 1,0 0,2

Totalitatea ajutoarelor financiare acordate de la

buget (ind.)0,9 0,3 0,2 0,2 0,0 0,6 0,4 0,0 0,4 0,4 0,5 0,0

Regiune de dezvoltare Naţionalitatea

Tabel 3: Valoarea medie a transferurilor, per capita

Toate gospodăriile

6

Page 112: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Total Q1 Q2 Q3 Q4 Q5 P NPMediul

urban

Mediul

rural

Protecţia socială 268,6 197,5 315,6 334,4 282,8 195,2 173,9 286,7 313,8 220,9

Asigurările sociale 442,3 282,0 452,9 517,6 503,8 486,6 244,2 474,8 534,4 348,0

Pensii 442,3 282,0 452,9 517,6 503,8 486,6 244,2 474,8 534,4 348,0

Programele ce vizează piaţa muncii 141,3 125,0 151,7 139,0 154,3 145,8 129,0 144,1 146,5 130,7

Totalitatea platilor pentru someri 141,3 125,0 151,7 139,0 154,3 145,8 129,0 144,1 146,5 130,7

Asistenţa socială 48,5 69,6 45,1 44,8 38,9 35,9 75,9 42,3 49,0 47,9

Total indemnizatii cu caracter necontributiv 138,0 117,0 137,9 153,4 145,9 189,6 101,7 151,4 151,3 131,8

Alocatia de stat pentru copii 21,3 25,7 20,5 21,3 18,7 19,2 26,8 20,1 21,6 21,0

Alocatia de plasament familial 38,2 26,6 28,7 58,6 41,6 24,3 20,3 39,2 39,9 36,9

Indemnizatie pentru cresterea copilului 192,2 170,1 170,5 171,5 245,3 238,1 191,7 192,3 206,7 155,6

Stimulent pentru cresterea copilului 119,9 83,6 55,6 121,2 NC 134,8 NC 119,9 130,7 98,2

Indemnizatie pt. pensia minima garantata 44,0 72,7 29,6 25,0 27,8 18,4 77,7 28,5 51,6 43,3

Alocatia pentru fam. cu copii (ASF) (gosp.) 18,5 19,1 17,9 16,6 15,5 19,2 19,7 17,2 18,6 18,5

Ajutorul social (VMG) (gosp.) 70,9 70,2 68,9 103,1 137,0 124,1 69,7 76,3 74,1 70,3

Ajutoare pentru incalzire (gosp.) 37,9 33,3 37,3 39,0 54,5 66,2 33,0 40,4 40,9 32,7

Totalitatea prest. pentru persoanele cu handicap

(ind.)102,6 113,4 99,8 82,5 100,4 99,0 118,1 95,0 105,1 100,6

Burse (ind.) 72,6 56,1 56,7 74,0 74,2 106,1 58,0 76,0 92,7 56,8

Bani de liceu (ind.) 39,2 39,7 35,7 44,1 NC NC 39,2 39,2 41,8 38,9

Cornul si Laptele (ind.) 6,6 6,7 6,5 6,5 6,3 6,9 7,0 6,5 6,8 6,4

Manuale/rechizite (ind.) 22,7 22,3 16,9 21,9 23,1 32,4 23,8 22,3 27,0 18,5

Totalitatea ajutoarelor financiare acordate de la

buget (ind.)111,2 166,5 75,0 86,8 342,6 80,3 278,7 105,3 117,7 107,1

Note:

Intrările tabelului sunt valorile medii ale transferurilor primite per capita. Sunt excluse gospodăriile care nu au primit transferul.

Medii in unităţi monetare locale.

Mediul de rezidenţă

Tabel 4: Valoarea medie a transferurilor, per capita, doar pentru gospodăriile beneficiare de transferurile indicate

Beneficiarii direcţi şi indirecţi

Eşantion de gospodării cu transferuri per capita cu valori pozitive. Mediile sunt calculate pentru acest eşantion, utilizându-se pentru ponderare factorulul de expansiune la nivel de gospodărie înmulţit

cu mărimea gospodăriei.

Toţi membrii gospodăriilor cu cel puţin un beneficiar sunt număraţi ca beneficiari. Pentru fiecare astfel de gospodărie, valoarea per capita a transferului este estimată ca:

(suma totală a transferurilor primite)/(mărimea gospodăriei).

Chintile de consum pe adult echivalent, în absenţa tututor

transferurilor de PSStatutul sărăciei

7

Page 113: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Nord-Est Sud-Est Sud Sud-Vest Vest Nord-Vest Centru Bucureşti Română Maghiară Rroma Alta

Protecţia socială 238,0 262,2 263,4 259,1 277,6 260,3 278,3 334,0 274,5 274,5 104,8 150,7

Asigurările sociale 467,2 440,9 404,0 377,5 419,5 423,2 486,9 538,3 444,2 463,8 221,4 307,6

Pensii 467,2 440,9 404,0 377,5 419,5 423,2 486,9 538,3 444,2 463,8 221,4 307,6

Programele ce vizează piaţa muncii 142,8 132,2 148,3 121,1 142,2 139,2 140,8 169,0 141,5 131,6 193,7 110,1

Totalitatea platilor pentru someri 142,8 132,2 148,3 121,1 142,2 139,2 140,8 169,0 141,5 131,6 193,7 110,1

Asistenţa socială 51,4 47,5 50,4 42,8 41,4 47,8 54,2 47,0 47,5 50,1 68,1 48,5

Total indemnizatii cu caracter necontributiv 104,7 145,4 77,2 132,8 107,3 180,4 181,8 215,9 133,7 219,9 350,4 130,8

Alocatia de stat pentru copii 21,8 20,8 20,4 19,8 22,6 21,5 23,1 20,5 21,0 22,5 26,2 25,8

Alocatia de plasament familial 43,4 23,3 38,7 24,2 NC 24,4 48,3 NC 37,9 50,8 33,2 NC

Indemnizatie pentru cresterea copilului 189,6 205,3 172,6 147,2 185,8 176,4 197,9 242,0 194,3 170,8 172,9 218,4

Stimulent pentru cresterea copilului 166,7 125,5 106,1 NC NC 55,6 NC 150,1 119,4 125,4 NC 125,8

Indemnizatie pt. pensia minima garantata 32,1 47,8 53,7 37,9 NC 30,8 167,6 NC 43,6 39,0 NC 110,0

Alocatia pentru fam. cu copii (ASF) (gosp.) 19,8 20,1 17,8 16,3 24,4 14,3 20,4 NC 18,3 20,3 19,3 14,6

Ajutorul social (VMG) (gosp.) 77,5 75,1 70,1 63,3 56,9 74,1 68,6 75,2 70,9 74,2 69,8 74,6

Ajutoare pentru incalzire (gosp.) 25,9 66,9 41,4 40,2 58,0 26,4 24,4 12,0 39,6 23,5 40,5 31,0

Totalitatea prest. pentru persoanele cu handicap

(ind.)104,2 108,7 107,8 87,2 107,5 95,8 103,1 99,3 105,4 86,0 97,8 57,9

Burse (ind.) 75,5 76,4 83,6 39,2 65,8 66,9 67,4 95,9 72,6 68,5 NC 291,1

Bani de liceu (ind.) 35,5 38,7 38,5 47,5 NC NC 42,6 NC 39,7 54,4 30,4 36,1

Cornul si Laptele (ind.) 6,6 6,1 6,2 5,9 8,5 6,2 6,6 8,1 6,6 6,8 6,8 6,7

Manuale/rechizite (ind.) 14,1 17,5 37,9 11,4 NC 31,6 19,5 38,2 22,0 17,4 37,8 20,0

Totalitatea ajutoarelor financiare acordate de la

buget (ind.)84,7 61,5 104,0 2.299,5 NC 603,5 111,4 25,0 110,1 160,5 82,5 NC

Regiune de dezvoltare

Tabel 4: Valoarea medie a transferurilor, per capita, doar pentru gospodăriile beneficiare de transferurile indicate

Beneficiarii direcţi şi indirecţi

Naţionalitatea

8

Page 114: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Total Q1 Q2 Q3 Q4 Q5 P NPMediul

urban

Mediul

rural

Protecţia socială 81,8 94,3 92,1 87,0 75,7 60,2 95,0 79,7 78,0 86,3

Asigurările sociale 43,2 48,1 58,2 51,2 38,0 20,5 43,9 43,1 40,6 46,3

Pensii 43,2 48,1 58,2 51,2 38,0 20,5 43,9 43,1 40,6 46,3

Programele ce vizează piaţa muncii 2,1 2,9 2,3 2,4 1,8 1,0 2,8 1,9 2,6 1,5

Totalitatea platilor pentru someri 2,1 2,9 2,3 2,4 1,8 1,0 2,8 1,9 2,6 1,5

Asistenţa socială 53,4 67,6 52,0 50,8 50,6 45,8 71,4 50,5 49,7 57,6

Total indemnizatii cu caracter necontributiv 0,4 0,8 0,5 0,3 0,3 0,2 0,8 0,4 0,3 0,6

Alocatia de stat pentru copii 49,9 59,2 48,5 47,9 48,8 44,9 62,5 47,8 47,2 53,0

Alocatia de plasament familial 0,3 0,3 0,7 0,5 0,1 0,1 0,1 0,4 0,3 0,4

Indemnizatie pentru cresterea copilului 2,4 3,2 1,9 3,2 2,3 1,3 3,1 2,3 3,2 1,5

Stimulent pentru cresterea copilului 0,3 0,1 0,1 0,2 0,0 0,9 0,0 0,3 0,3 0,2

Alocatia de hrana pentru HIV/SIDA 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Indemnizatie pt. pensia minima garantata 0,2 0,4 0,4 0,2 0,0 0,1 0,5 0,2 0,0 0,4

Alocatia pentru fam. cu copii (ASF) (gosp.) 3,3 10,6 3,9 1,1 0,5 0,2 12,4 1,8 0,7 6,3

Ajutorul social (VMG) (gosp.) 3,1 13,7 1,6 0,2 0,1 0,0 18,6 0,6 0,9 5,7

Ajutoare pentru incalzire (gosp.) 1,2 2,6 1,5 1,0 0,6 0,1 2,9 0,9 1,4 0,9

Totalitatea prest. pentru persoanele cu handicap

(ind.)3,3 7,2 3,8 3,0 1,7 0,9 7,9 2,6 2,8 3,9

Burse (ind.) 0,5 0,7 0,4 0,4 0,4 0,5 0,7 0,5 0,4 0,6

Bani de liceu (ind.) 0,6 1,9 0,6 0,2 0,0 0,0 2,3 0,3 0,1 1,1

Alte forme de prot. soc. pt. pers. care urmeaza o

forma de scolarizare (ind.)0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Cornul si Laptele (ind.) 25,2 35,2 26,5 22,2 22,5 19,8 37,0 23,3 21,0 30,2

Manuale/rechizite (ind.) 1,3 1,8 1,1 1,2 1,4 0,7 2,0 1,1 1,1 1,4

Totalitatea ajutoarelor financiare acordate de la

buget (ind.)0,3 0,2 0,8 0,5 0,1 0,1 0,1 0,4 0,2 0,5

Note:

Acoperirea programului reprezintă proporţia populaţiei din fiecare grup ce primeşte transferul.

În mod specific, acoperirea este: (Numărul de indivizi din grup ce trăiesc în gospodării în care cel puţin un membru primeşte transferul)/(Numărul de indivizi din acel grup).

Tabel 5: Gradul de acoperire

Acoperirea programului este calculată folosind ca factor de expansiune factorul de expansiune al gospodăriei înmulţit cu mărimea gospodăriei.

Beneficiarii direcţi şi indirecţi

Chintile de consum pe adult echivalent, în absenţa tututor

transferurilor de PSStatutul sărăciei Mediul de rezidenţă

9

Page 115: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Nord-Est Sud-Est Sud Sud-Vest Vest Nord-Vest Centru Bucureşti Română Maghiară Rroma Alta

Protecţia socială 84,0 82,6 85,1 82,8 78,0 81,4 82,2 75,8 81,5 83,4 89,6 85,2

Asigurările sociale 35,8 42,7 47,9 50,1 45,7 43,5 40,4 42,3 44,0 43,3 17,1 30,2

Pensii 35,8 42,7 47,9 50,1 45,7 43,5 40,4 42,3 44,0 43,3 17,1 30,2

Programele ce vizează piaţa muncii 2,0 2,0 1,7 2,2 3,9 1,6 2,2 1,5 2,1 2,0 0,6 1,0

Totalitatea platilor pentru someri 2,0 2,0 1,7 2,2 3,9 1,6 2,2 1,5 2,1 2,0 0,6 1,0

Asistenţa socială 57,9 54,1 56,0 53,0 46,8 53,4 53,1 48,2 52,6 50,5 80,4 70,4

Total indemnizatii cu caracter necontributiv 0,5 0,4 0,4 0,6 0,2 0,7 0,4 0,2 0,4 0,3 0,0 0,6

Alocatia de stat pentru copii 53,7 49,5 51,7 49,3 45,2 49,8 49,9 46,6 49,2 46,8 73,4 66,4

Alocatia de plasament familial 1,2 0,6 0,2 0,0 0,0 0,0 0,2 0,0 0,3 0,3 0,9 0,0

Indemnizatie pentru cresterea copilului 1,9 1,2 2,3 1,7 2,6 2,5 3,8 3,1 2,4 3,0 1,4 0,6

Stimulent pentru cresterea copilului 0,1 0,3 0,7 0,0 0,0 0,2 0,0 0,7 0,3 0,1 0,0 2,2

Alocatia de hrana pentru HIV/SIDA 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Indemnizatie pt. pensia minima garantata 0,6 0,1 0,7 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,2 0,0 0,0 0,1

Alocatia pentru fam. cu copii (ASF) (gosp.) 7,4 3,2 2,7 5,7 0,6 2,5 2,4 0,0 3,0 3,2 13,7 0,6

Ajutorul social (VMG) (gosp.) 3,7 3,7 4,6 5,6 0,9 2,1 3,4 0,0 2,5 2,3 25,0 3,0

Ajutoare pentru incalzire (gosp.) 1,1 1,7 1,2 1,6 0,2 0,9 2,3 0,1 1,0 2,1 3,7 0,5

Totalitatea prest. pentru persoanele cu handicap (ind.) 3,8 3,9 4,9 2,6 1,4 4,4 2,5 1,6 3,2 3,2 6,6 10,5

Burse (ind.) 0,6 0,3 0,5 0,5 0,5 0,5 0,6 0,5 0,5 1,2 0,0 0,2

Bani de liceu (ind.) 1,6 0,6 0,2 0,9 0,0 0,0 0,7 0,0 0,5 0,2 1,9 0,2

Alte forme de prot. soc. pt. pers. care urmeaza o

forma de scolarizare (ind.)0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Cornul si Laptele (ind.) 32,1 29,6 28,2 21,9 19,7 25,2 24,6 14,6 24,9 22,8 37,6 40,0

Manuale/rechizite (ind.) 2,0 2,0 0,7 1,1 0,0 0,6 1,3 2,0 1,2 0,9 2,6 1,2

Totalitatea ajutoarelor financiare acordate de la buget

(ind.)1,1 0,5 0,2 0,0 0,0 0,1 0,4 0,0 0,3 0,3 0,6 0,0

Regiune de dezvoltare Naţionalitatea

Tabel 5: Gradul de acoperire

Beneficiarii direcţi şi indirecţi

10

Page 116: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Total Q1 Q2 Q3 Q4 Q5 P NPMediul

urban

Mediul

rural

Protecţia socială 100,0 23,0 22,5 21,3 18,5 14,7 16,0 84,0 51,4 48,6

Asigurările sociale 100,0 22,3 26,9 23,7 17,6 9,5 14,1 85,9 50,6 49,4

Pensii 100,0 22,3 26,9 23,7 17,6 9,5 14,1 85,9 50,6 49,4

Programele ce vizează piaţa muncii 100,0 27,6 22,2 23,4 17,5 9,3 18,8 81,2 66,7 33,3

Totalitatea platilor pentru someri 100,0 27,6 22,2 23,4 17,5 9,3 18,8 81,2 66,7 33,3

Asistenţa socială 100,0 25,3 19,5 19,0 19,0 17,2 18,5 81,5 50,2 49,8

Total indemnizatii cu caracter necontributiv 100,0 38,5 24,1 15,3 12,8 9,3 26,8 73,2 32,1 67,9

Alocatia de stat pentru copii 100,0 23,8 19,5 19,2 19,6 18,0 17,3 82,7 51,0 49,0

Alocatia de plasament familial 100,0 16,9 44,0 31,6 4,3 3,3 5,2 94,8 42,3 57,7

Indemnizatie pentru cresterea copilului 100,0 27,0 16,2 26,9 19,0 10,9 18,1 81,9 71,7 28,3

Stimulent pentru cresterea copilului 100,0 8,2 10,4 18,0 0,0 63,4 0,0 100,0 66,8 33,2

Indemnizatie pt. pensia minima garantata 100,0 36,9 35,9 17,0 4,3 5,9 31,6 68,4 8,3 91,7

Alocatia pentru fam. cu copii (ASF) (gosp.) 100,0 65,0 23,9 6,9 3,0 1,3 52,4 47,6 11,7 88,3

Ajutorul social (VMG) (gosp.) 100,0 87,7 10,4 1,5 0,3 0,1 82,5 17,5 15,8 84,2

Ajutoare pentru incalzire (gosp.) 100,0 45,0 26,2 17,8 9,6 1,4 34,1 65,9 63,0 37,0

Totalitatea prest. pentru persoanele cu handicap

(ind.)100,0 43,5 22,8 18,2 10,0 5,5 32,9 67,1 45,1 54,9

Burse (ind.) 100,0 28,4 17,3 17,8 15,9 20,6 19,0 81,0 44,0 56,0

Bani de liceu (ind.) 100,0 69,8 22,1 8,1 0,0 0,0 57,3 42,7 8,8 91,2

Cornul si Laptele (ind.) 100,0 27,9 21,0 17,6 17,8 15,7 20,3 79,7 44,8 55,2

Manuale/rechizite (ind.) 100,0 29,1 16,9 19,8 22,7 11,5 21,9 78,1 48,8 51,2

Totalitatea ajutoarelor financiare acordate de la

buget (ind.)100,0 13,4 45,0 30,9 7,5 3,1 3,4 96,6 38,6 61,4

Note:

Incidenţa beneficiarilor arată proporţia beneficiarilor din fiecare grup.

Incidenţa beneficiarilor este calculată folosind ca factor de expansiune factorul de expansiune la nivel de gospodărie înmulţit cu mărimea gospodăriei.

Tabel 6: Distribuţia beneficiarilor

Beneficiarii direcţi şi indirecţi

În mod specific, incidenţa beneficiarilor este: (Numărul de indivizi din grupul ce trăieşte în gospodării în care cel puţin un membru primeşte transferul)/(Numărul total de beneficiari direcţi şi

indirecţi).

Chintile de consum pe adult echivalent, în absenţa tututor

transferurilor de PSStatutul sărăciei Mediul de rezidenţă

11

Page 117: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Nord-Est Sud-Est Sud Sud-Vest Vest Nord-Vest Centru Bucureşti Română Maghiară Rroma Alta

Protecţia socială 16,8 12,7 16,1 10,3 8,7 12,9 11,9 10,6 90,2 6,1 2,8 0,9

Asigurările sociale 13,6 12,4 17,1 11,8 9,6 13,1 11,1 11,2 92,3 6,1 1,0 0,6

Pensii 13,6 12,4 17,1 11,8 9,6 13,1 11,1 11,2 92,3 6,1 1,0 0,6

Programele ce vizează piaţa muncii 15,8 12,4 12,4 11,1 17,2 10,0 12,7 8,4 93,1 5,7 0,8 0,4

Totalitatea platilor pentru someri 15,8 12,4 12,4 11,1 17,2 10,0 12,7 8,4 93,1 5,7 0,8 0,4

Asistenţa socială 17,8 12,7 16,2 10,1 8,0 13,0 11,8 10,4 89,3 5,7 3,9 1,1

Total indemnizatii cu caracter necontributiv 21,1 12,7 14,2 13,7 3,5 20,2 9,8 4,7 94,0 4,7 0,2 1,2

Alocatia de stat pentru copii 17,7 12,5 16,0 10,1 8,3 13,0 11,8 10,7 89,5 5,7 3,8 1,1

Alocatia de plasament familial 60,7 23,9 7,8 0,9 0,0 0,7 6,0 0,0 88,6 4,7 6,7 0,0

Indemnizatie pentru cresterea copilului 13,4 6,5 15,0 7,5 9,9 13,8 18,8 15,2 90,7 7,6 1,5 0,2

Stimulent pentru cresterea copilului 5,3 12,6 41,2 0,0 0,0 10,4 0,0 30,5 91,4 1,9 0,0 6,7

Indemnizatie pt. pensia minima garantata 43,4 5,9 45,5 1,6 0,0 2,8 0,8 0,0 99,2 0,2 0,0 0,5

Alocatia pentru fam. cu copii (ASF) (gosp.) 36,9 12,3 12,8 17,7 1,7 9,9 8,7 0,0 83,2 5,9 10,8 0,1

Ajutorul social (VMG) (gosp.) 19,5 15,1 22,7 18,4 2,6 8,6 13,0 0,1 74,1 4,5 20,6 0,8

Ajutoare pentru incalzire (gosp.) 16,1 18,1 15,5 14,2 1,8 9,7 23,4 1,2 80,6 10,9 8,1 0,4

Totalitatea prest. pentru persoanele cu handicap (ind.) 18,9 14,7 22,8 8,1 3,8 17,2 8,9 5,6 86,3 5,9 5,1 2,7

Burse (ind.) 19,5 8,0 16,5 9,4 9,3 12,8 13,7 10,8 85,5 14,2 0,0 0,3

Bani de liceu (ind.) 47,6 13,8 6,9 15,8 0,0 0,0 15,9 0,0 88,4 2,2 9,1 0,4

Cornul si Laptele (ind.) 20,9 14,8 17,3 8,8 7,1 13,0 11,5 6,6 89,4 5,4 3,8 1,3

Manuale/rechizite (ind.) 25,8 20,0 8,6 9,1 0,0 6,6 12,1 17,9 89,5 4,3 5,4 0,8

Totalitatea ajutoarelor financiare acordate de la buget

(ind.)53,7 19,4 8,5 0,2 0,0 4,0 13,8 0,3 90,7 4,7 4,6 0,0

Beneficiarii direcţi şi indirecţi

Tabel 6: Distribuţia beneficiarilor

Regiune de dezvoltare Naţionalitatea

12

Page 118: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Total Q1 Q2 Q3 Q4 Q5 P NPMediul

urban

Mediul

rural

Protecţia socială 100,0 16,9 26,4 26,5 19,5 10,7 10,4 89,6 60,0 40,0

Asigurările sociale 100,0 14,2 27,6 27,7 20,1 10,4 7,8 92,2 61,1 38,9

Pensii 100,0 14,2 27,6 27,7 20,1 10,4 7,8 92,2 61,1 38,9

Programele ce vizează piaţa muncii 100,0 24,5 23,8 23,0 19,1 9,6 17,1 82,9 69,2 30,8

Totalitatea platilor pentru someri 100,0 24,5 23,8 23,0 19,1 9,6 17,1 82,9 69,2 30,8

Asistenţa socială 100,0 36,4 18,1 17,6 15,2 12,7 29,0 71,0 50,8 49,2

Total indemnizatii cu caracter necontributiv 100,0 32,6 24,1 17,0 13,6 12,7 19,7 80,3 35,2 64,8

Alocatia de stat pentru copii 100,0 28,6 18,8 19,2 17,2 16,3 21,8 78,2 51,7 48,3

Alocatia de plasament familial 100,0 11,7 33,0 48,5 4,6 2,1 2,8 97,2 44,2 55,8

Indemnizatie pentru cresterea copilului 100,0 23,9 14,4 24,0 24,2 13,5 18,1 81,9 77,1 22,9

Stimulent pentru cresterea copilului 100,0 5,7 4,8 18,2 0,0 71,2 0,0 100,0 72,8 27,2

Indemnizatie pt. pensia minima garantata 100,0 61,0 24,1 9,6 2,7 2,5 55,7 44,3 9,8 90,2

Alocatia pentru fam. cu copii (ASF) (gosp.) 100,0 67,0 23,1 6,1 2,5 1,3 55,7 44,3 11,7 88,3

Ajutorul social (VMG) (gosp.) 100,0 86,9 10,1 2,1 0,7 0,2 81,1 18,9 16,5 83,5

Ajutoare pentru incalzire (gosp.) 100,0 39,6 25,8 18,3 13,9 2,4 29,7 70,3 68,1 31,9

Totalitatea prest. pentru persoanele cu handicap

(ind.)100,0 48,1 22,2 14,6 9,8 5,3 37,9 62,1 46,2 53,8

Burse (ind.) 100,0 22,0 13,5 18,2 16,2 30,1 15,2 84,8 56,1 43,9

Bani de liceu (ind.) 100,0 70,8 20,1 9,1 0,0 0,0 57,3 42,7 9,4 90,6

Cornul si Laptele (ind.) 100,0 28,5 20,6 17,4 17,0 16,4 21,5 78,5 46,1 53,9

Manuale/rechizite (ind.) 100,0 28,7 12,6 19,1 23,1 16,4 23,0 77,0 58,2 41,8

Totalitatea ajutoarelor financiare acordate de la

buget (ind.)100,0 20,1 30,4 24,1 23,1 2,3 8,5 91,5 40,9 59,1

Note:

Incidenţa beneficiilor reprezintă suma transferurilor primite de grup ca procent din transferurile totale primite de populaţie.

În mod specific, incidenţa beneficiilor se calculează ca: (Suma tuturor transferurilor primite de toţi indivizii din grup)/(Suma tuturor transferurilor primite de toţi indivizii din populaţie).

Sumele transferurilor sunt estimate folosind factorii de expansiune ponderaţi cu mărimea gospodăriei.

Tabel 7: Distrubuţia beneficiilor (Acurateţea targetării)

Chintile de consum pe adult echivalent, în absenţa tututor

transferurilor de PSStatutul sărăciei Mediul de rezidenţă

13

Page 119: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Nord-Est Sud-Est Sud Sud-Vest Vest Nord-Vest Centru Bucureşti Română Maghiară Rroma Alta

Protecţia socială 14,9 12,4 15,8 9,9 9,0 12,5 12,3 13,2 92,1 6,3 1,1 0,5

Asigurările sociale 14,4 12,4 15,7 10,1 9,1 12,5 12,2 13,7 92,7 6,3 0,5 0,4

Pensii 14,4 12,4 15,7 10,1 9,1 12,5 12,2 13,7 92,7 6,3 0,5 0,4

Programele ce vizează piaţa muncii 16,0 11,6 13,1 9,5 17,3 9,8 12,7 10,1 93,3 5,3 1,1 0,3

Totalitatea platilor pentru someri 16,0 11,6 13,1 9,5 17,3 9,8 12,7 10,1 93,3 5,3 1,1 0,3

Asistenţa socială 18,9 12,5 16,9 8,9 6,8 12,8 13,1 10,0 87,6 5,9 5,4 1,1

Total indemnizatii cu caracter necontributiv 16,0 13,4 7,9 13,2 2,7 26,4 12,9 7,4 91,1 7,4 0,4 1,1

Alocatia de stat pentru copii 18,1 12,2 15,4 9,3 8,8 13,1 12,8 10,3 88,0 6,0 4,6 1,4

Alocatia de plasament familial 68,9 14,6 7,9 0,6 0,0 0,5 7,6 0,0 87,9 6,3 5,8 0,0

Indemnizatie pentru cresterea copilului 13,2 7,0 13,5 5,7 9,5 12,6 19,4 19,1 91,6 6,7 1,4 0,3

Stimulent pentru cresterea copilului 7,4 13,2 36,4 0,0 0,0 4,8 0,0 38,1 91,0 2,0 0,0 7,0

Indemnizatie pt. pensia minima garantata 31,7 6,4 55,6 1,3 0,0 2,0 2,9 0,0 98,4 0,2 0,0 1,4

Alocatia pentru fam. cu copii (ASF) (gosp.) 39,4 13,3 12,3 15,5 2,3 7,7 9,6 0,0 82,2 6,5 11,2 0,1

Ajutorul social (VMG) (gosp.) 21,4 16,0 22,5 16,4 2,1 9,0 12,6 0,1 74,1 4,7 20,3 0,8

Ajutoare pentru incalzire (gosp.) 11,0 32,1 17,0 15,1 2,7 6,8 15,0 0,4 84,3 6,8 8,6 0,3

Totalitatea prest. pentru persoanele cu handicap

(ind.)19,2 15,6 24,0 6,8 4,0 16,1 8,9 5,5 88,7 4,9 4,9 1,5

Burse (ind.) 20,3 8,4 19,0 5,0 8,5 11,8 12,7 14,3 85,5 13,4 0,0 1,1

Bani de liceu (ind.) 43,1 13,6 6,8 19,2 0,0 0,0 17,3 0,0 89,6 3,0 7,0 0,3

Cornul si Laptele (ind.) 21,1 13,6 16,2 7,9 9,3 12,3 11,6 8,2 89,1 5,6 4,0 1,4

Manuale/rechizite (ind.) 16,0 15,4 14,3 4,6 0,0 9,2 10,4 30,1 86,9 3,3 9,0 0,7

Totalitatea ajutoarelor financiare acordate de la buget

(ind.)40,9 10,8 8,0 4,6 0,0 21,8 13,8 0,1 89,8 6,8 3,4 0,0

Tabel 7: Distrubuţia beneficiilor (Acurateţea targetării)

Regiune de dezvoltare Naţionalitatea

14

Page 120: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Total Q1 Q2 Q3 Q4 Q5 P NPMediul

urban

Mediul

rural

Protecţia socială 29,5 58,2 54,2 42,7 25,3 8,7 59,4 27,8 27,7 32,6

Asigurările sociale 25,6 42,4 49,2 38,9 22,7 7,4 38,6 24,9 24,5 27,5

Pensii 25,6 42,4 49,2 38,9 22,7 7,4 38,6 24,9 24,5 27,5

Programele ce vizează piaţa muncii 0,4 1,1 0,6 0,5 0,3 0,1 1,3 0,3 0,4 0,3

Totalitatea platilor pentru someri 0,4 1,1 0,6 0,5 0,3 0,1 1,3 0,3 0,4 0,3

Asistenţa socială 3,5 14,7 4,4 3,3 2,3 1,2 19,5 2,6 2,8 4,7

Total indemnizatii cu caracter necontributiv 0,1 0,3 0,1 0,1 0,0 0,0 0,3 0,1 0,0 0,1

Alocatia de stat pentru copii 1,4 4,7 1,9 1,5 1,1 0,6 6,0 1,2 1,2 1,9

Alocatia de plasament familial 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Indemnizatie pentru cresterea copilului 0,6 1,7 0,6 0,8 0,7 0,2 2,1 0,5 0,7 0,4

Stimulent pentru cresterea copilului 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0

Indemnizatie pt. pensia minima garantata 0,0 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0 0,1 0,0 0,0 0,0

Alocatia pentru fam. cu copii (ASF) (gosp.) 0,1 0,6 0,1 0,0 0,0 0,0 0,9 0,0 0,0 0,2

Ajutorul social (VMG) (gosp.) 0,3 3,0 0,2 0,0 0,0 0,0 4,7 0,1 0,1 0,7

Ajutoare pentru incalzire (gosp.) 0,1 0,3 0,1 0,1 0,0 0,0 0,3 0,0 0,1 0,1

Totalitatea prest. pentru persoanele cu handicap

(ind.)0,5 2,5 0,7 0,4 0,2 0,1 3,3 0,3 0,3 0,7

Burse (ind.) 0,0 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0 0,1 0,0 0,0 0,1

Bani de liceu (ind.) 0,0 0,2 0,0 0,0 0,0 0,0 0,3 0,0 0,0 0,1

Cornul si Laptele (ind.) 0,2 0,7 0,3 0,2 0,2 0,1 0,9 0,2 0,2 0,3

Manuale/rechizite (ind.) 0,0 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0 0,2 0,0 0,0 0,0

Totalitatea ajutoarelor financiare acordate de la

buget (ind.)0,1 0,1 0,1 0,1 0,1 0,0 0,1 0,0 0,0 0,1

Note:

Incidenţa relativă este suma transferurilor primite de un grup ca procent din suma bunăstării acelui grup.

Incidenţa relativă este calculată folosind ca factor de expansiune factorul de expansiune al gospodăriei multiplicat cu mărimea gospodăriei.

Incidenţa exprimată în unitatea monetară locală (LCU)

Tabel 8: Incidenţa relativă

Toate gospodăriile

Chintile de consum pe adult echivalent, în absenţa tututor

transferurilor de PSStatutul sărăciei Mediul de rezidenţă

15

Page 121: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Nord-Est Sud-Est Sud Sud-Vest Vest Nord-Vest Centru Bucureşti Română Maghiară Rroma Alta

Protecţia socială 32,3 32,6 31,9 31,0 27,6 27,8 30,5 23,7 29,4 32,0 28,0 19,1

Asigurările sociale 27,0 28,3 27,5 27,3 24,4 24,2 26,2 21,3 25,7 28,1 11,3 13,9

Pensii 27,0 28,3 27,5 27,3 24,4 24,2 26,2 21,3 25,7 28,1 11,3 13,9

Programele ce vizează piaţa muncii 0,5 0,4 0,4 0,4 0,7 0,3 0,4 0,2 0,4 0,4 0,4 0,2

Totalitatea platilor pentru someri 0,5 0,4 0,4 0,4 0,7 0,3 0,4 0,2 0,4 0,4 0,4 0,2

Asistenţa socială 4,8 3,9 4,0 3,3 2,5 3,4 3,8 2,1 3,3 3,5 16,3 5,1

Total indemnizatii cu caracter necontributiv 0,1 0,1 0,0 0,1 0,0 0,2 0,1 0,0 0,1 0,1 0,0 0,1

Alocatia de stat pentru copii 1,9 1,5 1,5 1,4 1,3 1,4 1,5 0,9 1,4 1,5 5,7 2,5

Alocatia de plasament familial 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,1 0,0

Indemnizatie pentru cresterea copilului 0,6 0,4 0,6 0,4 0,6 0,6 1,0 0,7 0,6 0,7 0,7 0,2

Stimulent pentru cresterea copilului 0,0 0,1 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0 0,1 0,0 0,0 0,0 0,4

Indemnizatie pt. pensia minima garantata 0,0 0,0 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Alocatia pentru fam. cu copii (ASF) (gosp.) 0,2 0,1 0,1 0,1 0,0 0,0 0,1 0,0 0,1 0,1 0,8 0,0

Ajutorul social (VMG) (gosp.) 0,5 0,4 0,5 0,5 0,1 0,2 0,3 0,0 0,2 0,2 5,2 0,3

Ajutoare pentru incalzire (gosp.) 0,0 0,2 0,1 0,1 0,0 0,0 0,1 0,0 0,1 0,1 0,4 0,0

Totalitatea prest. pentru persoanele cu handicap (ind.) 0,6 0,6 0,7 0,3 0,2 0,6 0,3 0,2 0,4 0,4 1,9 0,9

Burse (ind.) 0,1 0,0 0,1 0,0 0,0 0,0 0,1 0,0 0,0 0,1 0,0 0,1

Bani de liceu (ind.) 0,1 0,0 0,0 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,2 0,0

Cornul si Laptele (ind.) 0,3 0,3 0,2 0,2 0,2 0,2 0,2 0,1 0,2 0,2 0,8 0,4

Manuale/rechizite (ind.) 0,0 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,1 0,0 0,0 0,3 0,0

Totalitatea ajutoarelor financiare acordate de la buget

(ind.)0,2 0,0 0,0 0,0 0,0 0,1 0,1 0,0 0,0 0,1 0,2 0,0

Regiune de dezvoltare Naţionalitatea

Tabel 8: Incidenţa relativă

Toate gospodăriile

16

Page 122: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Total Q1 Q2 Q3 Q4 Q5 P NPMediul

urban

Mediul

rural

Protecţia socială 39,0 60,7 57,8 47,9 33,0 15,7 61,4 37,5 38,7 39,5

Asigurările sociale 57,3 69,2 70,5 63,0 49,9 34,0 68,7 56,5 60,5 52,9

Pensii 57,3 69,2 70,5 63,0 49,9 34,0 68,7 56,5 60,5 52,9

Programele ce vizează piaţa muncii 22,6 36,1 29,3 21,0 18,4 12,1 42,8 20,6 22,7 22,5

Totalitatea platilor pentru someri 22,6 36,1 29,3 21,0 18,4 12,1 42,8 20,6 22,7 22,5

Asistenţa socială 8,1 25,2 10,5 8,0 5,3 3,1 30,5 6,2 6,8 10,1

Total indemnizatii cu caracter necontributiv 15,4 22,8 17,2 15,0 10,2 10,6 22,9 14,3 13,0 17,2

Alocatia de stat pentru copii 3,6 10,0 5,0 3,9 2,6 1,7 11,6 3,0 3,0 4,5

Alocatia de plasament familial 6,7 7,7 5,9 9,0 5,9 1,4 7,0 6,7 7,3 6,3

Indemnizatie pentru cresterea copilului 26,5 39,1 29,9 24,7 25,1 18,2 45,8 24,3 26,5 26,7

Stimulent pentru cresterea copilului 11,5 22,6 13,7 16,6 NC 10,2 NC 11,5 11,6 11,4

Indemnizatie pt. pensia minima garantata 7,3 18,5 4,9 3,7 3,8 1,2 20,9 4,0 7,8 7,3

Alocatia pentru fam. cu copii (ASF) (gosp.) 5,9 7,9 4,7 3,1 2,5 2,2 8,8 4,2 4,8 6,1

Ajutorul social (VMG) (gosp.) 26,5 30,0 15,2 15,4 14,5 8,3 31,2 16,2 30,5 25,9

Ajutoare pentru incalzire (gosp.) 7,6 10,4 7,6 6,0 6,0 4,6 11,5 6,7 7,4 8,2

Totalitatea prest. pentru persoanele cu handicap

(ind.)16,7 27,7 17,0 11,7 9,8 7,6 31,8 12,9 14,9 18,7

Burse (ind.) 10,5 16,6 11,8 11,3 9,3 8,2 19,4 9,7 9,7 11,8

Bani de liceu (ind.) 11,4 14,2 8,4 6,7 NC NC 15,1 8,6 10,3 11,5

Cornul si Laptele (ind.) 1,2 2,7 1,6 1,3 0,9 0,6 3,2 1,1 1,0 1,5

Manuale/rechizite (ind.) 4,0 9,6 4,0 3,9 3,2 2,5 11,2 3,4 4,0 4,0

Totalitatea ajutoarelor financiare acordate de la

buget (ind.)17,8 31,7 15,4 13,2 33,3 4,5 55,5 16,7 18,3 17,4

Note:

Generozitatea reprezintă ponderea sumei transferurilor primite de toţi beneficiarii din grup din suma bunăstării beneficiarilor din acel grup.

Generozitatea este calculată folosind ca factor de expansiune factorul de expansiune al gospodăriei multiplicat cu mărimea gospodăriei.

Generozitatea exprimată în unitatea monetară locală (LCU)

Tabel 9: Generozitate

Beneficiarii direcţi şi indirecţi

Chintile de consum pe adult echivalent, în absenţa tututor

transferurilor de PSStatutul sărăciei Mediul de rezidenţă

17

Page 123: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Nord-Est Sud-Est Sud Sud-Vest Vest Nord-Vest Centru Bucureşti Română Maghiară Rroma Alta

Protecţia socială 40,5 41,9 39,5 39,6 38,9 37,1 39,7 35,8 39,1 40,3 33,1 26,5

Asigurările sociale 64,9 61,8 55,8 54,7 53,8 52,5 58,9 56,3 57,4 57,8 47,2 50,0

Pensii 64,9 61,8 55,8 54,7 53,8 52,5 58,9 56,3 57,4 57,8 47,2 50,0

Programele ce vizează piaţa muncii 25,2 24,5 22,8 21,6 23,3 19,0 22,0 21,5 22,3 27,8 36,9 38,1

Totalitatea platilor pentru someri 25,2 24,5 22,8 21,6 23,3 19,0 22,0 21,5 22,3 27,8 36,9 38,1

Asistenţa socială 10,3 9,0 8,4 7,6 6,7 7,9 9,0 5,6 7,8 8,6 23,4 9,3

Total indemnizatii cu caracter necontributiv 13,4 13,5 11,9 14,4 11,7 19,6 19,8 15,3 14,9 22,5 86,6 20,0

Alocatia de stat pentru copii 4,4 4,0 3,4 3,5 3,7 3,6 3,9 2,4 3,4 4,0 9,1 5,0

Alocatia de plasament familial 7,4 4,4 7,6 5,5 NC 5,1 6,9 NC 6,6 7,2 8,0 NC

Indemnizatie pentru cresterea copilului 24,6 22,7 24,1 23,9 29,9 27,1 27,8 29,5 26,4 26,4 38,0 22,8

Stimulent pentru cresterea copilului 13,3 12,2 11,2 NC NC 13,7 NC 11,1 12,0 11,0 NC 7,7

Indemnizatie pt. pensia minima garantata 5,7 8,5 8,4 7,3 NC 4,7 27,9 NC 7,3 4,9 NC 26,8

Alocatia pentru fam. cu copii (ASF) (gosp.) 6,5 7,4 4,7 4,8 7,5 4,7 7,5 NC 5,6 7,3 8,7 6,2

Ajutorul social (VMG) (gosp.) 29,2 26,7 24,4 20,8 23,4 38,5 31,0 30,7 24,7 38,2 32,6 37,9

Ajutoare pentru incalzire (gosp.) 6,3 9,2 8,7 8,4 7,8 5,8 6,3 1,9 7,5 6,7 11,8 3,2

Totalitatea prest. pentru persoanele cu handicap

(ind.)19,4 18,6 16,6 20,5 16,8 15,1 13,0 14,0 16,5 12,9 32,6 16,1

Burse (ind.) 13,4 12,7 12,4 9,8 8,8 8,2 9,7 9,1 10,6 9,5 NC 22,8

Bani de liceu (ind.) 10,6 9,7 11,5 13,4 NC NC 13,5 NC 11,3 12,3 12,5 9,8

Cornul si Laptele (ind.) 1,5 1,3 1,1 1,1 1,4 1,2 1,3 1,1 1,2 1,4 2,6 1,4

Manuale/rechizite (ind.) 3,1 3,9 8,4 1,4 NC 4,8 4,5 4,6 3,7 4,4 14,0 9,8

Totalitatea ajutoarelor financiare acordate de la

buget (ind.)14,0 10,8 20,1 90,7 NC 50,3 17,1 3,6 17,5 21,9 19,1 NC

Regiune de dezvoltare Naţionalitatea

Tabel 9: Generozitate

Beneficiarii direcţi şi indirecţi

18

Page 124: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Acoperirea

săracilor (1)

Subaco

perire

(2)

Pierdere (#

beneficiari)

(3)

Pierdere

(beneficii)

(4)

Diferenţialul

de targetizare

(5)=(1)-(3)

Protecţia socială 95,0 5,0 84,0 89,6 11,0

Asigurările sociale 43,9 56,1 85,9 92,2 -42,0

Pensii 43,9 56,1 85,9 92,2 -42,0

Programele ce vizează piaţa muncii 2,8 97,2 81,2 82,9 -78,4

Totalitatea platilor pentru someri 2,8 97,2 81,2 82,9 -78,4

Asistenţa socială 71,4 28,6 81,5 71,0 -10,0

Total indemnizatii cu caracter necontributiv 0,8 99,2 73,2 80,3 -72,4

Alocatia de stat pentru copii 62,5 37,5 82,7 78,2 -20,2

Alocatia de plasament familial 0,1 99,9 94,8 97,2 -94,6

Indemnizatie pentru cresterea copilului 3,1 96,9 81,9 81,9 -78,8

Stimulent pentru cresterea copilului 0,0 100,0 100,0 100,0 -100,0

Alocatia de hrana pentru HIV/SIDA NC NC NC NC NC

Indemnizatie pt. pensia minima garantata 0,5 99,5 68,4 44,3 -67,9

Alocatia pentru fam. cu copii (ASF) (gosp.) 12,4 87,6 47,6 44,3 -35,2

Ajutorul social (VMG) (gosp.) 18,6 81,4 17,5 18,9 1,0

Ajutoare pentru incalzire (gosp.) 2,9 97,1 65,9 70,3 -63,0

Totalitatea prest. pentru persoanele cu handicap

(ind.)7,9 92,1 67,1 62,1 -59,2

Burse (ind.) 0,7 99,3 81,0 84,8 -80,3

Bani de liceu (ind.) 2,3 97,7 42,7 42,7 -40,4

Alte forme de prot. soc. pt. pers. care urmeaza o

forma de scolarizare (ind.)NC NC NC NC NC

Cornul si Laptele (ind.) 37,0 63,0 79,7 78,5 -42,7

Manuale/rechizite (ind.) 2,0 98,0 78,1 77,0 -76,1

Totalitatea ajutoarelor financiare acordate de la

buget (ind.)0,1 99,9 96,6 91,5 -96,5

Note:

Subacoperirea reprezintă procentul indivizilor ce nu primesc transferul.

Pierderile reprezintă procentul indivizilor ce primesc transferul şi nu sunt săraci.

Diferenţialul targetizării reprezintă diferenţa dintre rata de acoperire şi rata de participare pentru nonsăraci.

Tabel 10: Subacoperirea şi pierderile

Beneficiarii direcţi şi indirecţi

Eşantionul tuturor gospodăriilor. Subacoperirea şi pierderile sunt calculate pentru acest eşantion, folosindu-se ca factor de

expansiune factorul de expansiune înmulţit cu mărimea gospodăriei.

19

Page 125: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

FGT0 FGT1 FGT2 Gini GE(0) GE(1) GE(2)

Indicator 0,055 0,013 0,005 0,290 0,147 0,143 0,170

Indicator fără transferul prezentat

Protecţia socială 0,318 0,169 0,118 0,441 0,544 0,334 0,386

Asigurările sociale 0,267 0,138 0,094 0,417 0,483 0,298 0,341

Pensii 0,267 0,138 0,094 0,417 0,483 0,298 0,341

Programele ce vizează piaţa muncii 0,057 0,015 0,006 0,292 0,150 0,145 0,172

Totalitatea platilor pentru someri 0,057 0,015 0,006 0,292 0,150 0,145 0,172

Asistenţa socială 0,094 0,032 0,017 0,310 0,185 0,165 0,191

Total indemnizatii cu caracter necontributiv 0,055 0,014 0,005 0,290 0,147 0,143 0,170

Alocatia de stat pentru copii 0,071 0,019 0,008 0,298 0,159 0,151 0,178

Alocatia de plasament familial 0,055 0,013 0,005 0,290 0,147 0,143 0,170

Indemnizatie pentru cresterea copilului 0,057 0,014 0,006 0,291 0,148 0,144 0,172

Stimulent pentru cresterea copilului 0,055 0,013 0,005 0,290 0,147 0,143 0,170

Alocatia de hrana pentru HIV/SIDA 0,055 0,013 0,005 0,290 0,147 0,143 0,170

Indemnizatie pt. pensia minima garantata 0,055 0,014 0,005 0,290 0,147 0,143 0,170

Alocatia pentru fam. cu copii (ASF) (gosp.) 0,057 0,014 0,006 0,291 0,148 0,144 0,171

Ajutorul social (VMG) (gosp.) 0,063 0,019 0,009 0,294 0,156 0,147 0,173

Ajutoare pentru incalzire (gosp.) 0,055 0,014 0,005 0,290 0,147 0,143 0,170

Totalitatea prest. pentru persoanele cu handicap

(ind.)0,059 0,015 0,006 0,292 0,150 0,145 0,172

Burse (ind.) 0,055 0,014 0,005 0,290 0,147 0,143 0,170

Bani de liceu (ind.) 0,056 0,014 0,005 0,290 0,147 0,143 0,170

Alte forme de prot. soc. pt. pers. care urmeaza o

forma de scolarizare (ind.)0,055 0,013 0,005 0,290 0,147 0,143 0,170

Cornul si Laptele (ind.) 0,057 0,014 0,006 0,291 0,149 0,144 0,171

Manuale/rechizite (ind.) 0,055 0,014 0,005 0,290 0,147 0,143 0,170

Totalitatea ajutoarelor financiare acordate de la

buget (ind.)0,055 0,013 0,005 0,290 0,147 0,143 0,170

Note:

asumând că bunăstarea gospodăriei va fi redusă cu întreaga valoare a transferului.

Impactul simulat constă în schimbarea valorii indicatorului de sărăcie sau inegalitate ca urmare a eliminării transferului,

Tabel 11: Impactul programelor asupra indicatorilor de sărăcie şi inegalitate - simularea absenţei programului

Indicator al sărăciei Inegalitate

20

Page 126: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

10% 20% 30% 40%

Protecţia socială 1,16 1,15 1,14 1,14

Asigurările sociale 0,93 1,11 1,20 1,23

Pensii 0,93 1,11 1,20 1,23

Programele ce vizează piaţa muncii 1,31 1,38 1,29 1,25

Totalitatea platilor pentru someri 1,31 1,38 1,29 1,25

Asistenţa socială 1,40 1,27 1,17 1,12

Total indemnizatii cu caracter necontributiv 1,27 1,92 1,64 1,56

Alocatia de stat pentru copii 1,30 1,19 1,12 1,08

Alocatia de plasament familial 0,43 0,84 1,44 1,52

Indemnizatie pentru cresterea copilului 1,48 1,35 1,17 1,08

Stimulent pentru cresterea copilului 0,00 0,41 0,27 0,46

Indemnizatie pt. pensia minima garantata 2,59 1,85 1,96 1,82

Alocatia pentru fam. cu copii (ASF) (gosp.) 4,35 3,25 2,72 2,22

Ajutorul social (VMG) (gosp.) 7,57 4,38 3,21 2,45

Ajutoare pentru incalzire (gosp.) 2,48 2,25 1,92 1,78

Totalitatea prest. pentru persoanele cu handicap

(ind.)2,57 2,17 1,92 1,66

Burse (ind.) 1,90 1,42 1,20 1,14

Bani de liceu (ind.) 5,39 3,49 2,98 2,30

Cornul si Laptele (ind.) 1,50 1,40 1,26 1,22

Manuale/rechizite (ind.) 1,62 1,46 1,26 1,15

Totalitatea ajutoarelor financiare acordate de la

buget (ind.)0,29 0,67 1,41 1,46

Note:

Valorile mai ridicate indică faptul că programul este mai progresiv.

Indicatorul este calculat la nivel de gospodărie, utilizând ca factor de expansiune factorul de expansiune al

gospodăriei înmulţit cu mărimea gospodăriei.

Un program cu targetizare egală (în care toţi indivizii primesc aceeaşi sumă) ar avea valori ale indicatorilor

CGH egale cu 1.0.

Tabel 12: Indicatorul Coady-Grosh-Hoddinott

Beneficiarii direcţi şi indirecţi

Inferior

Indicatorii CGH compară proporţia transferurilor primite de o anumită cuartilă împărţită la proporţia populaţiei

din acea cuartilă.

21

Page 127: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

10% 20% 30% 40%Indicele de

concentrare

Protecţia socială 0,71 0,85 0,99 1,08 -0,0814

Asigurările sociale 0,47 0,71 0,91 1,04 -0,0616

Pensii 0,47 0,71 0,91 1,04 -0,0616

Programele ce vizează piaţa muncii 1,21 1,22 1,21 1,21 -0,1487

Totalitatea platilor pentru someri 1,21 1,22 1,21 1,21 -0,1487

Asistenţa socială 2,40 1,82 1,54 1,36 -0,2198

Total indemnizatii cu caracter necontributiv 1,13 1,63 1,50 1,42 -0,1875

Alocatia de stat pentru copii 1,66 1,43 1,27 1,18 -0,1130

Alocatia de plasament familial 0,22 0,59 1,23 1,12 -0,1473

Indemnizatie pentru cresterea copilului 1,57 1,20 1,02 0,96 -0,0541

Stimulent pentru cresterea copilului 0,00 0,29 0,19 0,26 0,5733

Alocatia de hrana pentru HIV/SIDA NC NC NC NC NC

Indemnizatie pt. pensia minima garantata 5,01 3,05 2,46 2,13 -0,5916

Alocatia pentru fam. cu copii (ASF) (gosp.) 4,64 3,35 2,79 2,25 -0,6583

Ajutorul social (VMG) (gosp.) 7,68 4,34 3,16 2,43 -0,8342

Ajutoare pentru incalzire (gosp.) 2,12 1,98 1,82 1,63 -0,3744

Totalitatea prest. pentru persoanele cu handicap

(ind.)3,11 2,40 2,06 1,76 -0,4220

Burse (ind.) 1,52 1,10 0,83 0,89 0,0534

Bani de liceu (ind.) 5,41 3,54 2,90 2,27 -0,6896

Alte forme de prot. soc. pt. pers. care urmeaza o

forma de scolarizare (ind.)NC NC NC NC NC

Cornul si Laptele (ind.) 1,56 1,43 1,26 1,23 -0,1157

Manuale/rechizite (ind.) 1,34 1,44 1,15 1,03 -0,0545

Totalitatea ajutoarelor financiare acordate de la

buget (ind.)0,82 1,00 1,44 1,26 -0,1718

Note:

Valorile mai ridicate indică faptul că programul este mai progresiv.

Un program cu targetizare egală (în care toţi indivizii primesc aceeaşi sumă) ar avea valori ale indicatorilor CGH

egale cu 1.0.

Eşantion de gospodării cu transferuri per capita pozitive. Indicatorul este calculat pentru acest eşantion, folosind ca

factor de expansiune factorul de expansiune al gospodăriei înmulţit cu mărimea gospodăriei.

Indicele de concentrare arată cât de inegal sunt distribuite transferurile; este aria dintre curba de concentrare a unui

transfer şi diagonala pentru care fiecare primeşte aceeaşi sumă.

Tabel 13: Indicatorul Coady-Grosh-Hoddinott, incidenţa beneficiilor

Inferior

Indicatorii CGH compară proporţia transferurilor primite de o anumită cuartilă împărţită la proporţia populaţiei din

acea cuartilă.

22

Page 128: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

0.5 1.0 1.5 2.0

Coeficientul de distribuire a caracteristicilor de

transfer

Protecţia socială 0,77 0,63 0,57 0,56

Asigurările sociale 0,75 0,59 0,50 0,46

Pensii 0,75 0,59 0,50 0,46

Programele ce vizează piaţa muncii 0,81 0,71 0,70 0,75

Totalitatea platilor pentru someri 0,81 0,71 0,70 0,75

Asistenţa socială 0,89 0,91 1,05 1,34

Total indemnizatii cu caracter necontributiv 0,83 0,76 0,77 0,85

Alocatia de stat pentru copii 0,82 0,76 0,81 0,96

Alocatia de plasament familial 0,77 0,63 0,54 0,51

Indemnizatie pentru cresterea copilului 0,80 0,74 0,79 0,96

Stimulent pentru cresterea copilului 0,54 0,31 0,20 0,14

Alocatia de hrana pentru HIV/SIDA NC NC NC NC

Indemnizatie pt. pensia minima garantata 1,07 1,25 1,56 2,07

Alocatia pentru fam. cu copii (ASF) (gosp.) 1,12 1,37 1,78 2,44

Ajutorul social (VMG) (gosp.) 1,33 1,87 2,70 4,01

Ajutoare pentru incalzire (gosp.) 0,92 0,94 1,05 1,28

Totalitatea prest. pentru persoanele cu handicap

(ind.)0,97 1,05 1,25 1,62

Burse (ind.) 0,77 0,69 0,74 0,92

Bani de liceu (ind.) 1,11 1,31 1,63 2,15

Alte forme de prot. soc. pt. pers. care urmeaza o

forma de scolarizare (ind.)NC NC NC NC

Cornul si Laptele (ind.) 0,82 0,77 0,82 0,98

Manuale/rechizite (ind.) 0,80 0,73 0,75 0,89

Totalitatea ajutoarelor financiare acordate de la

buget (ind.)0,79 0,67 0,61 0,60

Tabel 14 : Coeficientul de distribuţie a veniturilor de transfer şi descompunerea sa

Epsilon

23

Page 129: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

0.5 1.0 1.5 2.0

Tabel 14 : Coeficientul de distribuţie a veniturilor de transfer şi descompunerea sa

Epsilon

Eficienţa targetării

Protecţia socială 0,79 0,69 0,68 0,75

Pensii 0,79 0,68 0,64 0,65

Programele ce vizează piaţa muncii 0,82 0,74 0,74 0,82

Totalitatea platilor pentru someri 0,82 0,74 0,74 0,82

Asistenţa socială 0,80 0,72 0,74 0,86

Total indemnizatii cu caracter necontributiv 0,87 0,82 0,86 0,99

Alocatia de stat pentru copii 0,79 0,70 0,71 0,81

Alocatia de plasament familial 0,81 0,70 0,66 0,67

Indemnizatie pentru cresterea copilului 0,82 0,76 0,81 0,96

Stimulent pentru cresterea copilului 0,57 0,36 0,24 0,17

Alocatia de hrana pentru HIV/SIDA NC NC NC NC

Indemnizatie pt. pensia minima garantata 0,92 0,94 1,04 1,24

Alocatia pentru fam. cu copii (ASF) (gosp.) 1,10 1,32 1,69 2,29

Ajutorul social (VMG) (gosp.) 1,33 1,86 2,69 3,97

Ajutoare pentru incalzire (gosp.) 0,97 1,05 1,24 1,60

Totalitatea prest. pentru persoanele cu handicap

(ind.)0,93 0,97 1,10 1,37

Burse (ind.) 0,82 0,77 0,82 0,99

Bani de liceu (ind.) 1,10 1,29 1,60 2,09

Alte forme de prot. soc. pt. pers. care urmeaza o

forma de scolarizare (ind.)NC NC NC NC

Cornul si Laptele (ind.) 0,82 0,76 0,79 0,93

Manuale/rechizite (ind.) 0,83 0,78 0,85 1,03

Totalitatea ajutoarelor financiare acordate de la

buget (ind.)0,79 0,66 0,59 0,56

Asigurările sociale

24

Page 130: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

0.5 1.0 1.5 2.0

Tabel 14 : Coeficientul de distribuţie a veniturilor de transfer şi descompunerea sa

Epsilon

Eficienţa redistribuirii

Protecţia socială -0,02 -0,06 -0,11 -0,19

Asigurările sociale -0,04 -0,09 -0,13 -0,19

Pensii -0,04 -0,09 -0,13 -0,19

Programele ce vizează piaţa muncii -0,01 -0,03 -0,04 -0,07

Totalitatea platilor pentru someri -0,01 -0,03 -0,04 -0,07

Asistenţa socială 0,09 0,18 0,31 0,48

Total indemnizatii cu caracter necontributiv -0,04 -0,06 -0,10 -0,14

Alocatia de stat pentru copii 0,03 0,06 0,10 0,15

Alocatia de plasament familial -0,04 -0,07 -0,11 -0,16

Indemnizatie pentru cresterea copilului -0,02 -0,02 -0,01 0,00

Stimulent pentru cresterea copilului -0,03 -0,04 -0,04 -0,04

Alocatia de hrana pentru HIV/SIDA NC NC NC NC

Indemnizatie pt. pensia minima garantata 0,15 0,31 0,53 0,83

Alocatia pentru fam. cu copii (ASF) (gosp.) 0,02 0,05 0,09 0,15

Ajutorul social (VMG) (gosp.) 0,00 0,01 0,02 0,04

Ajutoare pentru incalzire (gosp.) -0,05 -0,11 -0,19 -0,32

Totalitatea prest. pentru persoanele cu handicap

(ind.)0,04 0,09 0,15 0,25

Burse (ind.) -0,05 -0,07 -0,08 -0,07

Bani de liceu (ind.) 0,00 0,02 0,03 0,06

Alte forme de prot. soc. pt. pers. care urmeaza o

forma de scolarizare (ind.)NC NC NC NC

Cornul si Laptele (ind.) 0,00 0,01 0,03 0,05

Manuale/rechizite (ind.) -0,03 -0,06 -0,09 -0,14

Totalitatea ajutoarelor financiare acordate de la

buget (ind.)0,00 0,01 0,03 0,05

Note:

Valori pozitive ale eficienţei redistributive implică ajutstări progresive ce trebuie realizate pentru a permite

diferenţierea transferului în rândul gospodăriilor.

Valori mai mari ale caracteristicii distributive indică o putere distributivă mai ridicată. Puterea distributivă este

crescută atunci când o proprţie mai mare de beneficiari ai transferurilor sunt săraci (eficienţa targetizării) şi

când valorile lunare ale transferurilor pe care săracii le primesc depăşesc valorile lunare a transferurilor pe care

persoanele înstărite le primesc (eficienţă redistributivă).

Eficienţa targetizării măsoară impactul asupra bunăstării a programului ce împarte bugetul în părţi egale şi le

distribuie aceloraşi beneficiari. Este efectul asupra bunăstării dobândit prin selecţia beneficiarilor.

Eficienţa redistributivă măsoară impactul asupra bunăstării a devierii de la transferurile uniforme, ţinând

constantă targetizarea. Este efectul asupra bunăstării dobândit prin variaţia mărimii transferurilor în rândul

gospodăriilor beneficiare.

Valorile negative ale eficienţei redistributive implică ajustări regresive ce trebuie făcute pentru a permite

diferenţierea transferului în rândul gospodăriilor.

Coeficientul de distribuţie a veniturilor de transfer măsoară schimbarea bunăstării sociale (beneficiul marginal)

dobândit prin transferarea unui buget standard (de exemplu 1$) printr-un program. Poate fi descompus în doi

indicatori de eficienţă: eficienţa targetizării şi eficenţa redistribuirii.

25

Page 131: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

0.5 1.0 1.5 2.0

Protecţia socială 3.356.920.309 2.773.560.144 2.496.412.816 2.472.686.967

Asigurările sociale 2.852.400.444 2.264.706.237 1.914.779.913 1.737.316.583

Pensii 2.852.400.444 2.264.706.237 1.914.779.913 1.737.316.583

Programele ce vizează piaţa muncii 46.893.741 41.426.140 40.415.566 43.664.022

Totalitatea platilor pentru someri 46.893.741 41.426.140 40.415.566 43.664.022

Asistenţa socială 457.626.125 467.427.767 541.217.338 691.706.363

Total indemnizatii cu caracter necontributiv 9.667.304 8.844.584 8.931.329 9.926.010

Alocatia de stat pentru copii 173.277.181 161.729.265 171.628.944 203.806.989

Alocatia de plasament familial 1.927.240 1.567.061 1.353.371 1.262.925

Indemnizatie pentru cresterea copilului 73.038.952 67.486.218 72.154.358 87.613.694

Stimulent pentru cresterea copilului 3.508.287 2.042.147 1.286.933 877.636

Alocatia de hrana pentru HIV/SIDA NC NC NC NC

Indemnizatie pt. pensia minima garantata 2.096.055 2.443.424 3.056.794 4.050.443

Alocatia pentru fam. cu copii (ASF) (gosp.) 13.599.183 16.529.232 21.489.576 29.480.441

Ajutorul social (VMG) (gosp.) 58.724.848 82.160.511 118.951.737 176.426.437

Ajutoare pentru incalzire (gosp.) 8.126.398 8.246.181 9.213.150 11.247.335

Totalitatea prest. pentru persoanele cu handicap

(ind.)65.767.647 71.195.888 84.811.201 109.289.835

Burse (ind.) 5.527.400 5.012.010 5.374.401 6.609.026

Bani de liceu (ind.) 4.768.439 5.623.509 7.025.730 9.236.614

Alte forme de prot. soc. pt. pers. care urmeaza o

forma de scolarizare (ind.)NC NC NC NC

Cornul si Laptele (ind.) 27.110.464 25.382.620 27.062.624 32.326.478

Manuale/rechizite (ind.) 4.515.114 4.106.447 4.273.393 5.013.945

Totalitatea ajutoarelor financiare acordate de la

buget (ind.)5.971.611 5.058.670 4.603.795 4.538.556

Note:

Valori în moneda locală

Tabel 15: Impactul programului de transfer, în funcţie de diferite funcţii de bunăstare socială.

Epsilon

Acesta este Indicele Caracteristicii Distributive înmulţit cu valoarea medie a transferului înmulţit cu mărimea

populaţiei.

26

Page 132: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Total Q1 Q2 Q3 Q4 Q5 P NPMediul

urban

Mediul

rural

Numărul de transferuri primite

0 18,2 5,7 7,9 13,0 24,3 39,8 5,0 20,3 22,0 13,7

1 43,2 38,3 50,8 51,2 41,5 34,3 35,4 44,5 44,6 41,7

2 25,2 28,5 25,6 25,0 26,0 21,2 29,8 24,5 24,0 26,7

3 10,5 18,4 12,7 9,1 7,9 4,2 19,1 9,1 8,1 13,2

4 sau mai multe 2,9 9,1 3,0 1,7 0,3 0,5 10,8 1,7 1,4 4,7

Note:

Ponderea populaţiei ce beneficiază de programe sociale în totalul populaţiei grupului.

Gospodăriile sunt ponderate utilizând ponderile la nivel de gospodărie multiplicate cu mărimea gospodăriei.

Tabel 16: Dublarea transferului în fiecare grup de populaţie (%)

Chintile de consum pe adult echivalent, în absenţa tututor

transferurilor de PSStatutul sărăciei Mediul de rezidenţă

27

Page 133: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Nord-Est Sud-Est Sud Sud-Vest Vest Nord-Vest Centru Bucureşti Română Maghiară Rroma Alta

Numărul de transferuri primite

0 16,0 17,4 14,9 17,2 22,0 18,6 17,8 24,2 18,5 16,6 10,4 14,8

1 40,3 41,8 42,0 42,8 46,7 43,4 45,7 45,5 43,2 48,8 32,3 35,1

2 27,8 26,2 26,9 24,0 21,8 25,5 23,7 23,3 25,1 23,6 28,2 38,3

3 11,5 11,2 12,8 11,7 8,2 9,9 9,8 6,8 10,3 8,8 21,3 1,3

4 sau mai multe 4,4 3,3 3,4 4,3 1,3 2,6 2,9 0,2 2,8 2,1 7,9 10,5

Naţionalitatea

Tabel 16: Dublarea transferului în fiecare grup de populaţie (%)

Regiune de dezvoltare

28

Page 134: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

BFT_SP BFT_SI BFT1 BFT_LM BFT2 BFT_SA BFT3 BFT4 BFT5 BFT6 BFT7 BFT8 BFT9

Beneficiarii programului prezentat pe acest rând care

au beneficiat de programul prezentat pe coloană:

BFT_SP: ALL_SP 100,0 52,8 52,8 2,5 2,5 65,2 0,5 60,9 0,4 2,9 0,3 0,0 0,3

BFT_SI: ALL_SI 100,0 100,0 100,0 1,6 1,6 35,3 1,0 30,2 0,2 1,3 0,2 0,0 0,5

BFT1: Pensii 100,0 100,0 100,0 1,6 1,6 35,3 1,0 30,2 0,2 1,3 0,2 0,0 0,5

BFT_LM: ALL_LM 100,0 32,7 32,7 100,0 100,0 54,2 0,4 51,1 0,1 4,8 0,0 0,0 0,0

BFT2: Totalitatea platilor pentru someri 100,0 32,7 32,7 100,0 100,0 54,2 0,4 51,1 0,1 4,8 0,0 0,0 0,0

BFT_SA: ALL_SA 100,0 28,6 28,6 2,1 2,1 100,0 0,8 93,4 0,6 4,5 0,5 0,0 0,4

BFT3: Total indemnizatii cu caracter necontributiv 100,0 97,3 97,3 2,0 2,0 100,0 100,0 11,6 0,0 0,0 0,0 0,0 1,0

BFT4: Alocatia de stat pentru copii 100,0 26,2 26,2 2,1 2,1 100,0 0,1 100,0 0,7 4,8 0,5 0,0 0,1

BFT5: Alocatia de plasament familial 100,0 21,9 21,9 0,9 0,9 100,0 0,0 100,0 100,0 0,0 0,0 0,0 0,0

BFT6: Indemnizatie pentru cresterea copilului 100,0 23,7 23,7 4,1 4,1 100,0 0,0 100,0 0,0 100,0 0,0 0,0 0,0

BFT7: Stimulent pentru cresterea copilului 100,0 25,2 25,2 0,0 0,0 100,0 0,0 100,0 0,0 0,0 100,0 0,0 0,0

BFT8: Alocatia de hrana pentru HIV/SIDA NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC

BFT9: Indemnizatie pt. pensia minima garantata 100,0 94,6 94,6 0,0 0,0 100,0 1,9 28,9 0,0 0,0 0,0 0,0 100,0

BFT10: Alocatia pentru fam. cu copii (ASF) (gosp.) 100,0 17,3 17,3 1,1 1,1 100,0 0,5 100,0 0,4 0,1 0,0 0,0 0,5

BFT11: Ajutorul social (VMG) (gosp.) 100,0 11,0 11,0 0,6 0,6 100,0 0,1 74,7 0,0 0,0 0,0 0,0 0,5

BFT12: Ajutoare pentru incalzire (gosp.) 100,0 33,6 33,6 3,7 3,7 100,0 0,2 72,5 2,7 2,5 0,0 0,0 0,1

BFT13: Totalitatea prest. pentru persoanele cu

handicap (ind.)100,0 63,1 63,1 2,0 2,0 100,0 0,9 50,1 3,1 1,9 0,0 0,0 0,1

BFT14: Burse (ind.) 100,0 33,5 33,5 3,3 3,3 100,0 0,0 54,8 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

BFT15: Bani de liceu (ind.) 100,0 29,7 29,7 0,6 0,6 100,0 0,0 100,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

BFT16: Alte forme de prot. soc. pt. pers. care

urmeaza o forma de scolarizare (ind.)NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC

BFT17: Cornul si Laptele (ind.) 100,0 24,4 24,4 2,0 2,0 100,0 0,1 99,7 1,2 2,2 0,5 0,0 0,2

BFT18: Manuale/rechizite (ind.) 100,0 23,4 23,4 2,1 2,1 100,0 0,0 99,0 1,3 0,0 0,0 0,0 0,0

BFT19: Totalitatea ajutoarelor financiare acordate de

la buget (ind.)100,0 27,7 27,7 2,2 2,2 100,0 0,0 91,5 83,0 0,0 0,0 0,0 0,3

Note:

Ponderea gospodăriilor care au beneficiat de alte programe. În mod specific, suprapunerea este:

Numărul gospodăriilor ce au primit transferuri din programul X dat fiind faptul că au primit transferuri din program Y.

Tabel 17: Suprapunerea programelor sociale (%)

Gospodăriile sunt ponderate folosind ponderile la nivel de gospodărie multiplicate cu mărimea gospodăriei.

29

Page 135: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

BFT10 BFT11 BFT12 BFT13 BFT14 BFT15 BFT16 BFT17 BFT18 BFT19

Beneficiarii programului prezentat pe acest rând care

au beneficiat de programul prezentat pe coloană:

BFT_SP: ALL_SP 4,0 3,8 1,4 4,0 0,6 0,7 0,0 30,8 1,5 0,4

BFT_SI: ALL_SI 1,3 0,8 0,9 4,8 0,4 0,4 0,0 14,2 0,7 0,2

BFT1: Pensii 1,3 0,8 0,9 4,8 0,4 0,4 0,0 14,2 0,7 0,2

BFT_LM: ALL_LM 1,7 0,9 2,1 3,2 0,8 0,2 0,0 25,0 1,2 0,4

BFT2: Totalitatea platilor pentru someri 1,7 0,9 2,1 3,2 0,8 0,2 0,0 25,0 1,2 0,4

BFT_SA: ALL_SA 6,1 5,8 2,2 6,2 0,9 1,0 0,0 47,3 2,4 0,6

BFT3: Total indemnizatii cu caracter necontributiv 3,6 0,6 0,5 7,1 0,0 0,0 0,0 3,6 0,0 0,0

BFT4: Alocatia de stat pentru copii 6,6 4,7 1,7 3,3 0,5 1,1 0,0 50,4 2,5 0,6

BFT5: Alocatia de plasament familial 4,2 0,0 9,8 31,2 0,0 0,0 0,0 91,8 5,0 86,2

BFT6: Indemnizatie pentru cresterea copilului 0,2 0,0 1,2 2,7 0,0 0,0 0,0 23,4 0,0 0,0

BFT7: Stimulent pentru cresterea copilului 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 42,5 0,0 0,0

BFT8: Alocatia de hrana pentru HIV/SIDA NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC

BFT9: Indemnizatie pt. pensia minima garantata 7,2 7,0 0,4 1,9 0,0 0,0 0,0 17,8 0,0 0,4

BFT10: Alocatia pentru fam. cu copii (ASF) (gosp.) 100,0 27,3 6,0 3,9 1,1 4,4 0,0 73,1 3,3 0,4

BFT11: Ajutorul social (VMG) (gosp.) 28,7 100,0 7,2 3,4 2,1 2,8 0,0 50,7 1,9 0,0

BFT12: Ajutoare pentru incalzire (gosp.) 16,8 19,1 100,0 3,2 1,3 6,3 0,0 54,4 0,0 2,7

BFT13: Totalitatea prest. pentru persoanele cu

handicap (ind.)3,9 3,2 1,1 100,0 0,1 0,6 0,0 24,4 0,7 3,5

BFT14: Burse (ind.) 6,9 13,2 3,0 0,6 100,0 7,6 0,0 39,4 0,0 0,0

BFT15: Bani de liceu (ind.) 26,4 16,1 13,4 3,5 6,9 100,0 0,0 67,0 0,3 0,0

BFT16: Alte forme de prot. soc. pt. pers. care

urmeaza o forma de scolarizare (ind.)NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC

BFT17: Cornul si Laptele (ind.) 9,5 6,3 2,5 3,2 0,8 1,5 0,0 100,0 3,1 1,1

BFT18: Manuale/rechizite (ind.) 8,7 4,7 0,0 2,0 0,0 0,1 0,0 63,0 100,0 1,3

BFT19: Totalitatea ajutoarelor financiare acordate

de la buget (ind.)4,0 0,0 9,5 34,1 0,0 0,0 0,0 84,9 4,8 100,0

Tabel 17: Suprapunerea programelor sociale (%)

30

Page 136: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Total Q1 Q2 Q3 Q4 Q5 P NPMediul

urban

Mediul

rural

Procentul gospodăriilor care au primit:

Nici un transfer 18,2 5,7 7,9 13,0 24,3 39,8 5,0 20,3 22,0 13,7

Doar programele de asigurări sociale 27,5 25,7 38,9 35,1 24,2 13,7 22,3 28,4 27,1 28,0

Doar programele pentru piaţa muncii 0,5 0,7 0,5 0,4 0,5 0,6 0,9 0,5 0,8 0,2

Doar programele de asistenţă socială 37,3 44,3 32,3 34,4 36,5 38,7 48,8 35,4 35,6 39,2

Doar programele de asigurări sociale şi pentru piaţa

muncii0,4 0,3 0,6 0,7 0,3 0,0 0,3 0,4 0,4 0,4

Asistenţa socială şi alte programe 16,1 23,2 19,7 16,3 14,1 7,1 22,6 15,1 14,1 18,4

Total 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0

Note:

Programele de asistenţă socială şi alte programe = (AsistSoc+AsigSoc)+(AsistSoc+PiatMunc)+(ASISTSoc+PiatMunc+AsigSoc)

Tabel 18: Suprapunerea programelor sociale [2] (%)

Chintile de consum pe adult echivalent, în absenţa tututor

transferurilor de PSStatutul sărăciei Mediul de rezidenţă

31

Page 137: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Nord-Est Sud-Est Sud Sud-Vest Vest Nord-Vest Centru Bucureşti Română Maghiară Rroma Alta

Procentul gospodăriilor care au primit:

Nici un transfer 16,0 17,4 14,9 17,2 22,0 18,6 17,8 24,2 18,5 16,6 10,4 14,8

Doar programele de asigurări sociale 25,6 27,6 28,2 28,6 29,2 27,4 28,1 26,6 27,9 32,3 8,6 14,6

Doar programele pentru piaţa muncii 0,4 0,3 0,5 0,8 1,1 0,5 0,6 0,4 0,6 0,4 0,2 0,0

Doar programele de asistenţă socială 46,6 38,6 36,1 31,1 30,4 36,8 40,0 32,7 36,0 38,3 72,3 54,4

Doar programele de asigurări sociale şi pentru piaţa

muncii0,1 0,6 0,3 0,4 0,9 0,2 0,4 0,6 0,4 0,2 0,4 0,1

Asistenţa socială şi alte programe 11,4 15,5 19,9 21,9 16,5 16,6 13,1 15,6 16,6 12,2 8,1 16,0

Total 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0

Tabel 18: Suprapunerea programelor sociale [2] (%)

Regiune de dezvoltare Naţionalitatea

32

Page 138: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Profunzimea

sărăciei

simulată

înainte de

transferuri

Profunzimea

reală a

sărăciei

Diferenţa

(dPG)

Valoarea

totală

cheltuită în

program (X)

Cost-beneficiu

(dPG0/X)

Protecţia socială 1.256.424.331 207.376.968 1.049.047.364 4.380.005.229 0,240

Asigurările sociale 1.038.259.204 207.376.968 830.882.237 3.806.549.310 0,218

Pensii 1.038.259.204 207.376.968 830.882.237 3.806.549.310 0,218

Programele ce vizează piaţa muncii 217.522.561 207.376.968 10.145.593 58.070.246 0,175

Totalitatea platilor pentru someri 217.522.561 207.376.968 10.145.593 58.070.246 0,175

Asistenţa socială 352.269.297 207.376.968 144.892.329 515.385.673 0,281

Total indemnizatii cu caracter necontributiv 208.012.895 207.376.968 635.928 11.644.206 0,055

Alocatia de stat pentru copii 262.090.046 207.376.968 54.713.079 211.626.561 0,259

Alocatia de plasament familial 207.476.473 207.376.968 99.506 2.486.939 0,040

Indemnizatie pentru cresterea copilului 214.761.492 207.376.968 7.384.525 90.945.706 0,081

Stimulent pentru cresterea copilului 207.458.724 207.376.968 81.756 6.484.608 0,013

Alocatia de hrana pentru HIV/SIDA 207.357.164 207.376.968 -19.804 0

Indemnizatie pt. pensia minima garantata 207.924.604 207.376.968 547.636 1.954.138 0,280

Alocatia pentru fam. cu copii (ASF) (gosp.) 215.119.218 207.376.968 7.742.250 12.100.083 0,640

Ajutorul social (VMG) (gosp.) 240.892.346 207.376.968 33.515.378 43.997.828 0,762

Ajutoare pentru incalzire (gosp.) 208.920.798 207.376.968 1.543.831 8.803.333 0,175

Totalitatea prest. pentru persoanele cu handicap

(ind.)219.437.537 207.376.968 12.060.570 67.598.842 0,178

Burse (ind.) 207.836.749 207.376.968 459.781 7.220.981 0,064

Bani de liceu (ind.) 209.407.386 207.376.968 2.030.419 4.299.759 0,472

Alte forme de prot. soc. pt. pers. care urmeaza o

forma de scolarizare (ind.)207.357.164 207.376.968 -19.804 0

Cornul si Laptele (ind.) 216.683.896 207.376.968 9.306.928 33.044.807 0,282

Manuale/rechizite (ind.) 208.860.269 207.376.968 1.483.301 5.663.230 0,262

Totalitatea ajutoarelor financiare acordate de la

buget (ind.)207.420.025 207.376.968 43.057 7.514.653 0,006

Note:

Cost-beneficiu este reducerea profunzimii sărăciei în $ pentru fiecare unitate (1$) cheltuită în cadrul unui program social.

Valori în moneda locală

Tabel 19: Rapoarte Cost-Beneficiu

33

Page 139: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Total Q1 Q2 Q3 Q4 Q5 P NPMediul

urban

Mediul

rural

Protecţia socială 464,2 320,7 481,2 551,3 545,4 427,7 283,7 497,4 544,0 378,9

Asigurările sociale 768,1 546,4 683,8 830,4 955,6 1.098,7 518,6 800,5 896,3 627,0

Pensii 768,1 546,4 683,8 830,4 955,6 1.098,7 518,6 800,5 896,3 627,0

Programele ce vizează piaţa muncii 452,5 431,9 449,6 465,3 472,9 446,6 415,9 460,9 466,5 423,9

Totalitatea platilor pentru someri 452,5 431,9 449,6 465,3 472,9 446,6 415,9 460,9 466,5 423,9

Asistenţa socială 102,6 115,6 96,4 104,7 100,2 89,2 116,9 99,0 112,0 93,2

Total indemnizatii cu caracter necontributiv 251,1 231,7 219,6 260,2 260,0 420,7 214,7 262,0 239,1 258,2

Alocatia de stat pentru copii 53,4 58,1 51,1 54,4 51,3 50,1 58,9 52,1 55,3 51,6

Alocatia de plasament familial 186,7 123,7 137,6 322,1 161,3 97,1 97,1 191,8 227,3 163,6

Indemnizatie pentru cresterea copilului 772,8 756,9 712,5 682,6 897,5 871,2 803,9 766,2 803,5 684,7

Stimulent pentru cresterea copilului 501,3 501,5 500,5 501,6 NC 501,2 NC 501,3 501,1 501,8

Indemnizatie pt. pensia minima garantata 95,9 124,0 68,7 72,8 92,6 65,9 131,8 71,4 107,7 94,8

Alocatia pentru fam. cu copii (ASF) (gosp.) NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC

Ajutorul social (VMG) (gosp.) NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC

Ajutoare pentru incalzire (gosp.) NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC

Totalitatea prest. pentru persoanele cu handicap

(ind.)309,0 331,8 299,3 266,8 294,9 320,3 343,3 291,2 307,4 310,4

Burse (ind.) 253,6 202,1 216,5 245,6 300,7 316,1 206,6 264,4 298,2 212,9

Bani de liceu (ind.) 168,1 176,9 140,9 175,0 NC NC 178,2 156,2 178,4 167,1

Cornul si Laptele (ind.) 19,7 19,6 19,3 19,9 19,8 20,3 19,5 19,8 20,7 18,9

Manuale/rechizite (ind.) 66,9 64,6 52,3 68,0 68,1 87,3 68,8 66,4 78,0 55,9

Totalitatea ajutoarelor financiare acordate de la

buget (ind.)499,9 603,6 351,2 465,7 1.080,4 321,3 721,3 486,1 624,8 439,1

Note:

Intrările tabelului sunt valorile medii ale transferurilor primite per capita. Sunt excluse gospodăriile care nu au primit transferul.

Eşantion de gospodării cu transferuri per capita cu valori pozitive. Mediile sunt calculate pentru acest eşantion, stabilindu-se factorul de expansiune respectiv.

Medii in unitatea monetară locală. (LCU)

Toţi membrii gospodăriilor cu cel puţin un beneficiar sunt număraţi ca beneficiari. Pentru fiecare astfel de gospodărie, valoarea per capita a transferului este estimată ca: (suma totală a

transferurilor primite)/(numărul de membri din gospodărie ce primesc transferul).

Tabel 4.1: Valoarea medie a transferurilor, per capita, doar pentru gospodăriile beneficiare de transferurile indicate

DOAR beneficiarii direcţi

Chintile de consum pe adult echivalent, în absenţa tututor

transferurilor de PSStatutul sărăciei Mediul de rezidenţă

34

Page 140: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Nord-Est Sud-Est Sud Sud-Vest Vest Nord-Vest Centru Bucureşti Română Maghiară Rroma Alta

Protecţia socială 397,8 451,1 455,7 455,5 492,7 446,4 475,0 599,0 473,8 460,6 164,8 283,4

Asigurările sociale 705,3 747,8 726,8 719,2 811,3 745,5 791,8 958,6 773,9 717,0 530,9 703,1

Pensii 705,3 747,8 726,8 719,2 811,3 745,5 791,8 958,6 773,9 717,0 530,9 703,1

Programele ce vizează piaţa muncii 468,8 436,9 450,3 422,6 448,1 451,0 428,1 533,4 453,5 436,3 462,7 444,9

Totalitatea platilor pentru someri 468,8 436,9 450,3 422,6 448,1 451,0 428,1 533,4 453,5 436,3 462,7 444,9

Asistenţa socială 97,4 95,6 108,2 90,5 94,1 101,5 111,5 122,0 103,1 106,2 91,2 87,9

Total indemnizatii cu caracter necontributiv 174,0 233,5 145,8 489,8 166,7 359,0 270,1 248,2 248,0 297,2 350,4 260,4

Alocatia de stat pentru copii 50,2 51,6 54,4 54,3 55,2 52,1 56,0 57,0 53,2 54,4 57,5 53,0

Alocatia de plasament familial 196,5 151,8 169,0 97,0 NC 97,6 241,4 NC 187,4 241,4 97,1 NC

Indemnizatie pentru cresterea copilului 758,4 776,0 714,0 607,5 861,6 665,4 760,8 993,5 785,7 659,3 640,3 NC

Stimulent pentru cresterea copilului 500,0 502,2 501,3 NC NC 500,5 NC 501,3 501,1 501,5 NC 503,0

Indemnizatie pt. pensia minima garantata 72,6 90,4 119,6 93,2 NC 51,5 167,6 NC 95,8 78,0 NC 110,0

Alocatia pentru fam. cu copii (ASF) (gosp.) NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC

Ajutorul social (VMG) (gosp.) NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC

Ajutoare pentru incalzire (gosp.) NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC

Totalitatea prest. pentru persoanele cu handicap (ind.) 325,8 314,4 327,1 288,8 254,1 302,1 294,8 285,5 316,4 251,1 322,5 171,9

Burse (ind.) 276,6 272,8 267,1 170,9 208,5 253,1 268,7 259,8 253,3 253,1 NC 291,1

Bani de liceu (ind.) 158,6 170,9 177,5 180,6 NC NC 174,8 NC 167,5 180,7 169,7 NC

Cornul si Laptele (ind.) 18,7 18,8 19,1 18,3 22,8 19,2 19,3 27,4 19,9 18,7 18,0 19,8

Manuale/rechizite (ind.) 38,6 49,6 141,8 43,2 NC 93,7 64,5 99,2 67,0 42,7 81,3 120,1

Totalitatea ajutoarelor financiare acordate de la buget

(ind.)386,1 416,6 396,8 2.299,5 NC 1.678,5 425,3 100,1 496,6 690,5 113,3 NC

Regiune de dezvoltare Naţionalitatea

Tabel 4.1: Valoarea medie a transferurilor, per capita, doar pentru gospodăriile beneficiare de transferurile indicate

DOAR beneficiarii direcţi

35

Page 141: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Total Q1 Q2 Q3 Q4 Q5 P NPMediul

urban

Mediul

rural

Protecţia socială 46,7 54,2 59,9 52,6 39,2 27,4 52,4 45,7 44,8 48,9

Asigurările sociale 24,9 24,8 38,6 31,9 20,1 9,1 20,7 25,5 24,2 25,7

Pensii 24,9 24,8 38,6 31,9 20,1 9,1 20,7 25,5 24,2 25,7

Programele ce vizează piaţa muncii 0,6 0,8 0,8 0,7 0,6 0,3 0,9 0,6 0,8 0,5

Totalitatea platilor pentru someri 0,6 0,8 0,8 0,7 0,6 0,3 0,9 0,6 0,8 0,5

Asistenţa socială 22,0 29,9 21,8 20,9 19,2 18,3 32,4 20,4 20,5 23,8

Total indemnizatii cu caracter necontributiv 0,2 0,4 0,3 0,2 0,2 0,1 0,4 0,2 0,2 0,3

Alocatia de stat pentru copii 19,9 26,2 19,5 18,7 17,8 17,2 28,4 18,5 18,5 21,5

Alocatia de plasament familial 0,1 0,1 0,1 0,1 0,0 0,0 0,0 0,1 0,0 0,1

Indemnizatie pentru cresterea copilului 0,6 0,7 0,5 0,8 0,6 0,4 0,7 0,6 0,8 0,3

Stimulent pentru cresterea copilului 0,1 0,0 0,0 0,1 0,0 0,2 0,0 0,1 0,1 0,0

Indemnizatie pt. pensia minima garantata 0,1 0,2 0,2 0,1 0,0 0,0 0,3 0,1 0,0 0,2

Alocatia pentru fam. cu copii (ASF) (gosp.) NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC

Ajutorul social (VMG) (gosp.) NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC

Ajutoare pentru incalzire (gosp.) NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC

Totalitatea prest. pentru persoanele cu handicap

(ind.)1,1 2,5 1,3 0,9 0,6 0,3 2,7 0,8 0,9 1,3

Burse (ind.) 0,1 0,2 0,1 0,1 0,1 0,2 0,2 0,1 0,1 0,2

Bani de liceu (ind.) 0,1 0,4 0,2 0,1 0,0 0,0 0,5 0,1 0,0 0,3

Cornul si Laptele (ind.) 8,4 12,1 8,9 7,3 7,1 6,7 13,2 7,6 6,8 10,2

Manuale/rechizite (ind.) 0,4 0,6 0,3 0,4 0,5 0,3 0,7 0,4 0,4 0,5

Totalitatea ajutoarelor financiare acordate de la

buget (ind.)0,1 0,1 0,2 0,1 0,0 0,0 0,0 0,1 0,0 0,1

Note:

Acoperirea programului reprezintă proporţia populaţiei din fiecare grup ce primeţte transferul.

În mod specific, acoperirea este: (Numărul de indivizi ce primesc transferul)/(Numărul de indivizi din acel grup).

Acoperirea programului este calculată folosind ca factor de expansiune factorul de expansiune la nivel de gospodărie.

Tabel 5.1: Gradul de acoperire

DOAR beneficiarii direcţi

Chintile de consum pe adult echivalent, în absenţa tututor

transferurilor de PSStatutul sărăciei Mediul de rezidenţă

36

Page 142: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Nord-Est Sud-Est Sud Sud-Vest Vest Nord-Vest Centru Bucureşti Română Maghiară Rroma Alta

Protecţia socială 49,1 47,0 48,3 46,0 43,8 47,0 47,4 42,3 46,7 48,3 42,7 42,9

Asigurările sociale 23,7 25,2 26,6 26,3 23,6 24,7 24,8 23,8 25,3 27,5 6,9 13,3

Pensii 23,7 25,2 26,6 26,3 23,6 24,7 24,8 23,8 25,3 27,5 6,9 13,3

Programele ce vizează piaţa muncii 0,6 0,6 0,5 0,6 1,2 0,5 0,7 0,5 0,7 0,6 0,3 0,2

Totalitatea platilor pentru someri 0,6 0,6 0,5 0,6 1,2 0,5 0,7 0,5 0,7 0,6 0,3 0,2

Asistenţa socială 25,8 22,1 22,2 19,4 19,8 23,0 22,7 18,6 21,6 21,4 35,9 31,3

Total indemnizatii cu caracter necontributiv 0,3 0,3 0,2 0,2 0,1 0,3 0,2 0,2 0,2 0,2 0,0 0,2

Alocatia de stat pentru copii 23,3 19,9 19,4 18,0 18,5 20,6 20,6 16,8 19,5 19,0 33,8 27,9

Alocatia de plasament familial 0,3 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,1 0,1 0,1 0,0

Indemnizatie pentru cresterea copilului 0,5 0,3 0,6 0,4 0,6 0,7 1,0 0,8 0,6 0,8 0,4 0,0

Stimulent pentru cresterea copilului 0,0 0,1 0,2 0,0 0,0 0,0 0,0 0,2 0,1 0,1 0,0 0,5

Indemnizatie pt. pensia minima garantata 0,3 0,1 0,3 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,1 0,0 0,0 0,1

Alocatia pentru fam. cu copii (ASF) (gosp.) NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC

Ajutorul social (VMG) (gosp.) NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC

Ajutoare pentru incalzire (gosp.) NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC

Totalitatea prest. pentru persoanele cu handicap (ind.) 1,2 1,3 1,6 0,8 0,6 1,4 0,9 0,6 1,1 1,1 2,0 3,5

Burse (ind.) 0,2 0,1 0,2 0,1 0,2 0,1 0,1 0,2 0,1 0,3 0,0 0,2

Bani de liceu (ind.) 0,4 0,1 0,1 0,2 0,0 0,0 0,2 0,0 0,1 0,1 0,3 0,0

Cornul si Laptele (ind.) 11,4 9,5 9,1 7,0 7,4 8,2 8,4 4,3 8,2 8,0 14,6 12,9

Manuale/rechizite (ind.) 0,7 0,7 0,2 0,3 0,0 0,2 0,4 0,8 0,4 0,4 1,2 0,2

Totalitatea ajutoarelor financiare acordate de la buget

(ind.)0,2 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0 0,1 0,0 0,1 0,1 0,1 0,0

Regiune de dezvoltare Naţionalitatea

Tabel 5.1: Gradul de acoperire

DOAR beneficiarii direcţi

37

Page 143: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Total Q1 Q2 Q3 Q4 Q5 P NPMediul

urban

Mediul

rural

Protecţia socială 100,0 23,2 25,7 22,6 16,8 11,8 15,5 84,5 51,7 48,3

Asigurările sociale 100,0 19,9 31,0 25,6 16,1 7,3 11,5 88,5 52,4 47,6

Pensii 100,0 19,9 31,0 25,6 16,1 7,3 11,5 88,5 52,4 47,6

Programele ce vizează piaţa muncii 100,0 25,6 24,0 22,3 18,3 9,8 18,7 81,3 67,1 32,9

Totalitatea platilor pentru someri 100,0 25,6 24,0 22,3 18,3 9,8 18,7 81,3 67,1 32,9

Asistenţa socială 100,0 27,1 19,8 19,0 17,4 16,6 20,3 79,7 50,2 49,8

Total indemnizatii cu caracter necontributiv 100,0 35,4 27,5 16,4 13,1 7,6 23,1 76,9 37,0 63,0

Alocatia de stat pentru copii 100,0 26,3 19,6 18,8 17,9 17,3 19,8 80,2 50,0 50,0

Alocatia de plasament familial 100,0 17,7 44,8 28,1 5,4 4,0 5,3 94,7 36,3 63,7

Indemnizatie pentru cresterea copilului 100,0 24,4 15,6 27,2 20,9 11,9 17,4 82,6 74,1 25,9

Stimulent pentru cresterea copilului 100,0 5,7 4,8 18,2 0,0 71,2 0,0 100,0 72,8 27,2

Indemnizatie pt. pensia minima garantata 100,0 47,2 33,7 12,7 2,8 3,6 40,5 59,5 8,7 91,3

Alocatia pentru fam. cu copii (ASF) (gosp.) NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC

Ajutorul social (VMG) (gosp.) NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC

Ajutoare pentru incalzire (gosp.) NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC

Totalitatea prest. pentru persoanele cu handicap

(ind.)100,0 44,7 22,9 16,9 10,2 5,2 34,1 65,9 46,4 53,6

Burse (ind.) 100,0 27,5 15,8 18,7 13,7 24,2 18,6 81,4 47,7 52,3

Bani de liceu (ind.) 100,0 67,2 24,0 8,7 0,0 0,0 54,0 46,0 8,8 91,2

Cornul si Laptele (ind.) 100,0 28,7 21,1 17,2 17,0 15,9 21,8 78,2 43,9 56,1

Manuale/rechizite (ind.) 100,0 29,7 16,1 18,8 22,7 12,6 22,4 77,6 50,0 50,0

Totalitatea ajutoarelor financiare acordate de la

buget (ind.)100,0 16,6 43,2 25,9 10,7 3,5 5,9 94,1 32,7 67,3

Note:

Incidenţa beneficiarilor arată proporţia beneficiarilor din fiecare grup.

În mod specific, incidenţa beneficiarilor este: (Numărul beneficiarilor direcţi ce primesc transferul)/(Numărul total de beneficiari direcţi).

Incidenţa beneficiarilor este calculată folosind ca factor de expansiune factorul de expansiune înmulţit cu mărimea gospodăriei.

Tabel 6.1: Distribuţia beneficiarilor

DOAR beneficiarii direcţi

Chintile de consum pe adult echivalent, în absenţa tututor

transferurilor de PSStatutul sărăciei Mediul de rezidenţă

38

Page 144: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Nord-Est Sud-Est Sud Sud-Vest Vest Nord-Vest Centru Bucureşti Română Maghiară Rroma Alta

Protecţia socială 17,3 12,7 16,0 10,0 8,6 13,1 12,0 10,4 90,6 6,2 2,3 0,8

Asigurările sociale 15,7 12,7 16,5 10,8 8,7 12,9 11,8 11,0 92,2 6,7 0,7 0,4

Pensii 15,7 12,7 16,5 10,8 8,7 12,9 11,8 11,0 92,2 6,7 0,7 0,4

Programele ce vizează piaţa muncii 15,4 12,0 13,1 10,2 17,5 9,8 13,4 8,5 92,8 6,0 1,0 0,2

Totalitatea platilor pentru someri 15,4 12,0 13,1 10,2 17,5 9,8 13,4 8,5 92,8 6,0 1,0 0,2

Asistenţa socială 19,2 12,6 15,6 9,0 8,2 13,6 12,2 9,7 88,8 5,9 4,2 1,2

Total indemnizatii cu caracter necontributiv 23,1 14,4 13,7 6,8 4,1 18,5 12,0 7,5 93,4 5,6 0,3 0,7

Alocatia de stat pentru copii 19,3 12,6 15,1 9,2 8,5 13,4 12,2 9,7 88,7 5,8 4,4 1,2

Alocatia de plasament familial 65,5 17,9 8,7 1,1 0,0 0,9 5,9 0,0 89,9 5,9 4,2 0,0

Indemnizatie pentru cresterea copilului 13,4 6,9 14,6 7,3 8,5 14,7 19,7 14,9 90,0 8,3 1,7 0,0

Stimulent pentru cresterea copilului 7,4 13,2 36,4 0,0 0,0 4,8 0,0 38,1 85,0 8,0 0,0 7,0

Indemnizatie pt. pensia minima garantata 41,9 6,8 44,6 1,4 0,0 3,6 1,7 0,0 98,3 0,5 0,0 1,2

Alocatia pentru fam. cu copii (ASF) (gosp.) NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC

Ajutorul social (VMG) (gosp.) NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC

Ajutoare pentru incalzire (gosp.) NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC

Totalitatea prest. pentru persoanele cu handicap (ind.) 18,2 15,3 22,6 7,3 4,8 16,4 9,4 5,9 86,9 5,8 4,6 2,7

Burse (ind.) 18,6 7,8 18,1 7,5 10,3 11,8 12,0 13,9 84,8 14,3 0,0 1,0

Bani de liceu (ind.) 45,7 13,4 6,4 17,8 0,0 0,0 16,6 0,0 89,9 3,1 7,0 0,0

Cornul si Laptele (ind.) 22,2 14,2 16,7 8,5 8,0 12,6 11,9 5,9 88,5 5,7 4,5 1,3

Manuale/rechizite (ind.) 27,7 20,8 6,8 7,1 0,0 6,6 10,8 20,3 86,5 5,6 7,4 0,4

Totalitatea ajutoarelor financiare acordate de la buget

(ind.)53,0 12,9 10,0 1,0 0,0 6,5 16,2 0,3 92,1 5,8 2,1 0,0

Regiune de dezvoltare Naţionalitatea

Tabel 6.1: Distribuţia beneficiarilor

DOAR beneficiarii direcţi

39

Page 145: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Acoperirea

săracilor (1)

Subacope

rire (2)

Pierdere

beneficiari

(3)

Pierdere

(beneficii)

(4)

Diferenţialul

de targetizare

(5)=(1)-(3)

Protecţia socială 52,4 47,6 84,5 90,5 -32,0

Asigurările sociale 20,7 79,3 88,5 92,2 -67,8

Pensii 20,7 79,3 88,5 92,2 -67,8

Programele ce vizează piaţa muncii 0,9 99,1 81,3 82,9 -80,5

Totalitatea platilor pentru someri 0,9 99,1 81,3 82,9 -80,5

Asistenţa socială 32,4 67,6 79,7 76,9 -47,3

Total indemnizatii cu caracter necontributiv 0,4 99,6 76,9 80,3 -76,5

Alocatia de stat pentru copii 28,4 71,6 80,2 78,2 -51,8

Alocatia de plasament familial 0,0 100,0 94,7 97,2 -94,6

Indemnizatie pentru cresterea copilului 0,7 99,3 82,6 81,9 -81,9

Stimulent pentru cresterea copilului 0,0 100,0 100,0 100,0 -100,0

Indemnizatie pt. pensia minima garantata 0,3 99,7 59,5 44,3 -59,2

Alocatia pentru fam. cu copii (ASF) (gosp.) NC NC NC NC NC

Ajutorul social (VMG) (gosp.) NC NC NC NC NC

Ajutoare pentru incalzire (gosp.) NC NC NC NC NC

Totalitatea prest. pentru persoanele cu handicap

(ind.)2,7 97,3 65,9 62,1 -63,2

Burse (ind.) 0,2 99,8 81,4 84,8 -81,2

Bani de liceu (ind.) 0,5 99,5 46,0 42,7 -45,4

Cornul si Laptele (ind.) 13,2 86,8 78,2 78,5 -65,0

Manuale/rechizite (ind.) 0,7 99,3 77,6 77,0 -77,0

Totalitatea ajutoarelor financiare acordate de la

buget (ind.)0,0 100,0 94,1 91,5 -94,1

Note:

Subacoperirea este procentul săracilor ce nu primesc beneficiul.

Pierderile reprezintă procentul indivizilor ce primesc transferul şi nu sunt săraci.

Diferenţialul targetizării reprezintă diferenţa dintre rata de acoperire şi rata de participare pentru nonsăraci.

Tabel 10.1: Subacoperire şi pierderi

DOAR beneficiarii direcţi

Eşantionul tuturor gospodăriilor. Subacoperirea şi pierderile sunt calculate pentru acest eantion, folosindu-se ca factor de

expansiune factorul de expansiune înmulţit cu mărimea gospodăriei.

40

Page 146: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

10% 20% 30% 40%

Protecţia socială 1,09 1,16 1,20 1,22

Asigurările sociale 0,71 1,00 1,18 1,27

Pensii 0,71 1,00 1,18 1,27

Programele ce vizează piaţa muncii 1,25 1,28 1,25 1,24

Totalitatea platilor pentru someri 1,25 1,28 1,25 1,24

Asistenţa socială 1,53 1,36 1,24 1,17

Total indemnizatii cu caracter necontributiv 1,29 1,77 1,65 1,57

Alocatia de stat pentru copii 1,48 1,32 1,21 1,15

Alocatia de plasament familial 0,42 0,89 1,58 1,56

Indemnizatie pentru cresterea copilului 1,46 1,22 1,06 1,00

Stimulent pentru cresterea copilului 0,00 0,29 0,19 0,26

Alocatia de hrana pentru HIV/SIDA NC NC NC NC

Indemnizatie pt. pensia minima garantata 3,06 2,36 2,28 2,02

Alocatia pentru fam. cu copii (ASF) (gosp.) NC NC NC NC

Ajutorul social (VMG) (gosp.) NC NC NC NC

Ajutoare pentru incalzire (gosp.) NC NC NC NC

Totalitatea prest. pentru persoanele cu handicap

(ind.)2,70 2,24 1,97 1,69

Burse (ind.) 1,86 1,38 1,11 1,08

Bani de liceu (ind.) 5,10 3,36 2,92 2,28

Alte forme de prot. soc. pt. pers. care urmeaza o

forma de scolarizare (ind.)NC NC NC NC

Cornul si Laptele (ind.) 1,64 1,44 1,29 1,25

Manuale/rechizite (ind.) 1,59 1,49 1,26 1,15

Totalitatea ajutoarelor financiare acordate de la

buget (ind.)0,46 0,83 1,57 1,50

Note:

Valorile mai ridicate indică faptul că programul este mai progresiv.

Indicatorul este calculat la nivel de individ, utilizându-se factorul de expansiune corespunzător.

Un program cu targetizare egală (în care toţi indivizii primesc aceeaşi sumă) ar avea valori ale indicatorilor

CGH egale cu 1.0.

Tabel 12.1: Indicatorul Coady-Grosh-Hoddinott

DOAR beneficiarii direcţi

Inferior

Indicatorii Coady-Grosh-Hoddinott compară ponderea beneficiarilor dintr-o anumită cuartilă la proporţia

populaţiei din acea cuartilă.

41

Page 147: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice

Direcţia Servicii Sociale şi Incluziune Socială

Compartiment indicatori sociali și programe incluziune socială

Indicatori statistici

privind sistemul de protecţie socială în România,

corespunzători anului 2014

(Anexa V2)

București

2015

Page 148: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Cuprins

Tabel 1: Mărimea eşantionului şi a populaţiei

Tabel 2: Date demografice la nivel de populaţie

Tabel 3: Valoarea medie a transferurilor, per capita

Tabel 4: Valoarea medie a transferurilor, per capita, doar pentru gospodăriile beneficiare de transferurile indicate

Tabel 5: Gradul de acoperire

Tabel 6: Distribuţia beneficiarilor

Tabel 7: Distrubuţia beneficiilor (Acurateţea targetării)

Tabel 8: Incidenţa relativă

Tabel 9: Generozitate

Tabel 10: Subacoperirea şi pierderile

Tabel 11: Impactul programelor asupra indicatorilor de sărăcie şi inegalitate - simularea absenţei programului

Tabel 12: Indicatorul Coady-Grosh-Hoddinott

Tabel 14 : Coeficientul de distribuţie a veniturilor de transfer şi descompunerea sa

Tabel 15: Impactul programului de transfer, în funcţie de diferite funcţii de bunăstare socială.

Tabel 17: Suprapunerea programelor sociale (%)

Tabel 19: Rapoarte Cost-Beneficiu

Tabel 4.1: Valoarea medie a transferurilor, per capita, doar pentru gospodăriile beneficiare de transferurile indicate

Tabel 5.1: Gradul de acoperire

Tabel 6.1: Distribuţia beneficiarilor

Tabel 12.1: Indicatorul Coady-Grosh-Hoddinott

Page 149: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Gospodării Indivizi Beneficiari Gospodării Indivizi Beneficiari are valori Nivel***

Toate observaţiile 29.544 61.317 7.470.429 19.923.765

Doar pentru gospodăriile care primesc transferul

specificat

Protecţia socială 22.030 47.641 31.483 5.729.253 16.305.451 9.295.314 Yes Gosp

Asigurările sociale 17.506 32.041 23.068 3.680.996 8.605.484 4.956.029 Yes Gosp

Pensii 17.506 32.041 23.068 3.680.996 8.605.484 4.956.029 Yes Ind

Programele ce vizează piaţa muncii 336 959 347 123.776 411.115 128.326 Yes Gosp

Totalitatea platilor pentru someri 336 959 347 123.776 411.115 128.326 Yes Ind

Asistenţa socială 6.306 21.670 8.740 2.761.193 10.630.711 4.389.347 Yes Gosp

Total indemnizatii cu caracter necontributiv 225 331 228 45.904 84.350 46.372 Yes Ind

Alocatia de stat pentru copii 4.924 19.087 7.477 2.448.767 9.934.132 3.961.456 Yes Ind

Alocatia de plasament familial 25 114 26 12.651 65.104 13.317 Yes Ind

Indemnizatie pentru cresterea copilului 179 707 179 117.690 473.150 117.690 Yes Ind

Stimulent pentru cresterea copilului 19 82 19 12.937 54.077 12.937 Yes Ind

Alocatia pentru fam. cu copii (ASF) 271 1.188 1.188 140.978 652.323 652.323 Yes Gosp

Ajutorul social (VMG) 553 1.520 1.520 167.103 620.844 620.844 Yes Gosp

Ajutoare pentru incalzire 253 594 594 75.472 232.516 232.516 Yes Gosp

Totalitatea prest. pentru persoanele cu handicap 673 1.762 705 203.268 658.797 218.769 Yes Ind

Burse 63 214 66 26.644 99.478 28.475 Yes Ind

Bani de liceu 55 239 62 22.176 109.736 25.580 Yes Ind

Programul "Cornul si Laptele" 2.201 9.124 3.037 1.163.155 5.026.290 1.675.502 Yes Ind

Totalitatea ajutoarelor financiare acordate de la

buget 32 124 33 14.368 67.585 15.034 Yes Ind

*) Coloanele cu mărimea eşantionului indică numărul de gospodării, indivizi şi beneficiari de programe de protecţie socială din cadrul anchetei.

**) Coloanele cu populaţia indică numărul de gospodării, indivizi şi beneficiari de programe de protecţie socială, generalizat la nivel de populaţie prin

folosirea factorilor de expansiune.

***) Coloanele cu "nivelul" specifică dacă informaţiile despre participarea în program sunt colectate la nivel de individ sau de gospodărie.

Tabel 1: Mărimea eşantionului şi a populaţiei

Mărimea eşantionului* Populaţia**

2

Page 150: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Total Q1 Q2 Q3 Q4 Q5 P NPMediul

urban

Mediul

rural

Protecţia socială

Ponderea consumului total 100,0 2,8 9,0 15,9 25,0 47,3 7,3 92,7 65,4 34,6

Consumul mediu 526,3 74,4 235,5 418,5 657,2 1.245,5 120,7 715,0 639,1 394,5

Asigurările sociale

Ponderea consumului total 100,0 3,5 9,9 16,3 24,7 45,5 6,2 93,8 64,8 35,2

Consumul mediu 555,1 97,2 275,9 454,1 684,5 1.263,1 128,7 710,0 667,2 424,1

Pensii

Ponderea consumului total 100,0 3,5 9,9 16,3 24,7 45,5 6,2 93,8 64,8 35,2

Consumul mediu 555,1 97,2 275,9 454,1 684,5 1.263,1 128,7 710,0 667,2 424,1

Programele ce vizează piaţa muncii

Ponderea consumului total 100,0 7,5 13,0 18,0 23,6 38,0 1,4 98,6 63,8 36,2

Consumul mediu 743,0 277,6 484,5 667,4 875,9 1.408,9 177,8 777,5 880,0 583,0

Ponderea consumului total 100,0 7,5 13,0 18,0 23,6 38,0 1,4 98,6 63,8 36,2

Consumul mediu 743,0 277,6 484,5 667,4 875,9 1.408,9 177,8 777,5 880,0 583,0

Asistenţa socială

Ponderea consumului total 100,0 6,5 12,7 18,0 24,0 38,9 2,0 98,0 64,3 35,7

Consumul mediu 720,1 233,1 457,1 648,3 862,8 1.399,1 152,3 779,1 859,4 557,4

Total indemnizatii cu caracter necontributiv

Ponderea consumului total 100,0 7,6 13,1 18,0 23,5 37,8 1,3 98,7 63,8 36,2

Alocatia de stat pentru copii

Ponderea consumului total 100,0 7,1 12,9 18,0 23,7 38,3 1,6 98,4 64,0 36,0

Consumul mediu 735,3 262,4 474,3 661,8 870,6 1.407,4 170,5 778,3 873,6 573,9

Alocatia de plasament familial

Ponderea consumului total 100,0 7,6 13,1 18,0 23,5 37,8 1,3 98,7 63,8 36,2

Consumul mediu 745,8 282,0 488,3 670,3 877,8 1.410,6 180,3 778,7 883,7 584,8

Indemnizatie pentru cresterea copilului

Ponderea consumului total 100,0 7,5 13,0 17,9 23,6 38,0 1,4 98,6 63,7 36,3

Consumul mediu 741,4 278,4 483,4 663,1 874,0 1.407,7 179,0 775,2 877,2 582,7

Stimulent pentru cresterea copilului

Ponderea consumului total 100,0 7,6 13,1 18,0 23,6 37,8 1,3 98,7 63,8 36,2

Consumul mediu 745,6 281,9 488,5 670,1 878,0 1.409,4 180,2 778,4 883,3 584,8

Alocatia de hrana pentru HIV/SIDA

Ponderea consumului total 100,0 7,6 13,1 18,0 23,5 37,8 1,3 98,7 63,8 36,2

Consumul mediu 746,0 282,1 488,4 670,5 877,9 1.410,6 180,2 778,7 883,8 585,0

Indemnizatie pt. pensia minima garantata

Ponderea consumului total 100,0 7,6 13,1 18,0 23,5 37,8 1,3 98,7 63,8 36,2

Consumul mediu 745,9 281,8 488,4 670,4 877,9 1.410,6 180,2 778,7 883,7 584,8

Alocatia pentru fam. cu copii (ASF) (gosp.)

Ponderea consumului total 100,0 7,5 13,1 18,0 23,6 37,9 1,4 98,6 63,9 36,1

Consumul mediu 745,3 279,4 487,8 670,8 877,9 1.410,5 178,2 779,6 883,6 583,8

Ajutorul social (VMG) (gosp.)

Ponderea consumului total 100,0 7,3 13,1 18,0 23,6 37,9 1,4 98,6 64,0 36,0

Consumul mediu 743,7 272,2 487,6 670,3 877,9 1.410,6 165,5 782,6 883,1 581,0

Ajutoare pentru incalzire (gosp.)

Ponderea consumului total 100,0 7,5 13,1 18,0 23,5 37,8 1,3 98,7 63,8 36,2

Consumul mediu 745,5 281,2 487,5 670,7 877,7 1.410,4 180,3 778,7 883,2 584,7

Totalitatea prest. pentru persoanele cu handicap

(ind.)

Tabel 2: Date demografice la nivel de populaţie

Chintile de consum pe adult echivalent, în absenţa fiecărui

transfer de PSStatutul sărăciei Mediul de rezidenţă

3

Page 151: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Total Q1 Q2 Q3 Q4 Q5 P NPMediul

urban

Mediul

rural

Tabel 2: Date demografice la nivel de populaţie

Chintile de consum pe adult echivalent, în absenţa fiecărui

transfer de PSStatutul sărăciei Mediul de rezidenţă

Ponderea consumului total 100,0 7,5 13,0 18,0 23,6 38,0 1,4 98,6 63,9 36,1

Consumul mediu 742,6 277,2 484,4 666,8 875,8 1.408,0 179,4 778,0 880,9 581,0

Burse (ind.)

Ponderea consumului total 100,0 7,6 13,1 18,0 23,5 37,8 1,3 98,7 63,8 36,2

Consumul mediu 745,6 281,6 488,2 670,1 877,6 1.410,1 180,1 778,4 883,4 584,6

Bani de liceu (ind.)

Ponderea consumului total 100,0 7,5 13,1 18,0 23,5 37,8 1,3 98,7 63,8 36,2

Consumul mediu 745,7 281,2 488,4 670,4 877,9 1.410,6 179,6 779,1 883,7 584,6

Alte forme de prot. soc. pt. pers. care urmeaza o

forma de scolarizare (ind.)

Ponderea consumului total 100,0 7,6 13,1 18,0 23,5 37,8 1,3 98,7 63,8 36,2

Consumul mediu 746,0 282,1 488,4 670,5 877,9 1.410,6 180,2 778,7 883,8 585,0

Cornul si Laptele (ind.)

Ponderea consumului total 100,0 7,5 13,1 18,0 23,6 37,9 1,4 98,6 63,9 36,1

Consumul mediu 744,3 278,6 486,2 668,8 876,3 1.410,9 178,4 778,7 882,3 583,1

Manuale/rechizite (ind.)

Ponderea consumului total 100,0 7,6 13,1 18,0 23,5 37,8 1,3 98,7 63,8 36,2

Consumul mediu 745,7 281,6 488,2 669,7 878,0 1.410,7 179,9 778,5 883,5 584,7

Totalitatea ajutoarelor financiare acordate de la

buget (ind.)

Ponderea consumului total 100,0 7,6 13,1 18,0 23,6 37,8 1,3 98,7 63,8 36,2

Consumul mediu 745,6 281,9 487,9 669,3 878,3 1.410,4 180,1 778,4 883,5 584,5

Note:

Datele sunt (numărul de indivizi din grup)/ (numărul de indivizi din populaţie), folosind factorii de expansiune ponderaţi cu mărimea gospodăriei pentru a estima numerele.

Indicatorul de bunăstare exprimat în moneda locală (LCU)

4

Page 152: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Nord-Est Sud-Est Sud Sud-Vest Vest Nord-Vest Centru Bucureşti Română Maghiară Rroma Alta

Protecţia socială

Ponderea consumului total 13,1 10,7 14,1 9,2 9,9 13,6 11,7 17,8 92,4 5,6 1,2 0,9

Consumul mediu 419,9 447,6 478,8 478,1 569,0 549,4 521,3 816,6 536,9 485,7 241,6 543,0

Asigurările sociale

Ponderea consumului total 13,4 10,8 14,2 9,2 9,8 13,5 11,8 17,4 92,2 5,6 1,4 0,9

Consumul mediu 452,5 475,9 509,5 503,5 593,9 577,1 553,2 841,8 564,9 513,6 297,6 578,3

Pensii

Ponderea consumului total 13,4 10,8 14,2 9,2 9,8 13,5 11,8 17,4 92,2 5,6 1,4 0,9

Consumul mediu 452,5 475,9 509,5 503,5 593,9 577,1 553,2 841,8 564,9 513,6 297,6 578,3

Programele ce vizează piaţa muncii

Ponderea consumului total 13,6 11,2 14,6 9,4 9,6 13,3 11,9 16,5 92,3 5,8 1,2 0,8

Consumul mediu 616,9 661,2 700,2 690,0 779,9 759,1 746,6 1.067,1 757,4 711,8 334,3 670,1

Ponderea consumului total 13,6 11,2 14,6 9,4 9,6 13,3 11,9 16,5 92,3 5,8 1,2 0,8

Consumul mediu 616,9 661,2 700,2 690,0 779,9 759,1 746,6 1.067,1 757,4 711,8 334,3 670,1

Asistenţa socială

Ponderea consumului total 13,4 11,1 14,5 9,5 9,7 13,3 11,8 16,7 92,5 5,8 1,0 0,7

Consumul mediu 589,9 638,2 674,5 670,0 766,0 735,8 721,0 1.046,9 735,4 689,1 280,7 637,1

Total indemnizatii cu caracter necontributiv

Ponderea consumului total 13,6 11,2 14,6 9,4 9,6 13,3 11,9 16,4 92,3 5,8 1,2 0,8

Alocatia de stat pentru copii

Ponderea consumului total 13,6 11,2 14,5 9,4 9,6 13,3 11,9 16,5 92,4 5,8 1,1 0,7

Consumul mediu 608,0 653,6 692,1 682,9 775,2 750,6 738,2 1.060,1 750,0 703,8 316,3 654,1

Alocatia de plasament familial

Ponderea consumului total 13,6 11,2 14,6 9,4 9,6 13,3 11,9 16,4 92,3 5,8 1,2 0,8

Consumul mediu 619,2 663,7 702,6 692,7 785,4 761,3 749,7 1.069,6 760,2 714,2 335,2 671,2

Indemnizatie pentru cresterea copilului

Ponderea consumului total 13,6 11,2 14,6 9,5 9,6 13,3 11,8 16,4 92,3 5,8 1,2 0,8

Consumul mediu 616,0 661,3 698,7 690,1 780,7 756,8 742,3 1.062,0 755,8 709,3 333,0 669,9

Stimulent pentru cresterea copilului

Ponderea consumului total 13,6 11,2 14,5 9,5 9,6 13,3 11,9 16,4 92,3 5,8 1,2 0,8

Consumul mediu 619,5 663,5 701,9 692,7 785,4 761,2 749,8 1.068,5 760,0 714,3 335,5 668,5

Alocatia de hrana pentru HIV/SIDA

Ponderea consumului total 13,6 11,2 14,6 9,4 9,6 13,3 11,9 16,4 92,3 5,8 1,2 0,8

Consumul mediu 619,7 663,9 702,7 692,7 785,4 761,3 749,8 1.069,6 760,4 714,4 335,5 671,2

Indemnizatie pt. pensia minima garantata

Ponderea consumului total 13,6 11,2 14,6 9,4 9,6 13,3 11,9 16,4 92,3 5,8 1,2 0,8

Consumul mediu 619,5 663,8 702,3 692,7 785,4 761,3 749,7 1.069,6 760,3 714,4 335,5 671,1

Alocatia pentru fam. cu copii (ASF) (gosp.)

Ponderea consumului total 13,6 11,2 14,6 9,4 9,6 13,3 11,9 16,4 92,3 5,8 1,1 0,8

Consumul mediu 618,2 663,2 702,2 691,8 785,3 760,9 749,3 1.069,6 759,8 713,7 332,8 671,1

Ajutorul social (VMG) (gosp.)

Ponderea consumului total 13,6 11,2 14,5 9,4 9,6 13,3 11,9 16,5 92,4 5,8 1,1 0,8

Consumul mediu 616,8 661,1 699,5 689,1 784,9 759,7 747,4 1.069,6 758,6 712,6 318,0 669,0

Ajutoare pentru incalzire (gosp.)

Ponderea consumului total 13,6 11,2 14,6 9,4 9,6 13,3 11,9 16,4 92,3 5,8 1,1 0,8

Consumul mediu 619,4 662,7 702,2 692,0 785,3 761,0 749,2 1.069,6 760,0 713,9 334,0 671,1

Totalitatea prest. pentru persoanele cu handicap (ind.)

Tabel 2: Date demografice la nivel de populaţie

Regiune de dezvoltare Naţionalitatea

5

Page 153: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Nord-Est Sud-Est Sud Sud-Vest Vest Nord-Vest Centru Bucureşti Română Maghiară Rroma Alta

Tabel 2: Date demografice la nivel de populaţie

Regiune de dezvoltare Naţionalitatea

Ponderea consumului total 13,6 11,2 14,5 9,5 9,6 13,2 11,9 16,5 92,3 5,8 1,1 0,8

Consumul mediu 615,7 659,7 697,4 690,4 784,0 757,1 747,2 1.068,0 757,0 711,6 329,0 665,1

Burse (ind.)

Ponderea consumului total 13,6 11,2 14,6 9,4 9,6 13,3 11,9 16,4 92,3 5,8 1,2 0,8

Consumul mediu 619,2 663,6 702,3 692,5 785,1 760,9 749,4 1.069,2 760,0 713,6 335,5 670,8

Bani de liceu (ind.)

Ponderea consumului total 13,6 11,2 14,6 9,4 9,6 13,3 11,9 16,4 92,3 5,8 1,2 0,8

Consumul mediu 619,1 663,6 702,6 692,3 785,4 761,3 749,5 1.069,6 760,2 714,3 334,9 671,1

Alte forme de prot. soc. pt. pers. care urmeaza o forma de scolarizare

(ind.)

Ponderea consumului total 13,6 11,2 14,6 9,4 9,6 13,3 11,9 16,4 92,3 5,8 1,2 0,8

Consumul mediu 619,7 663,9 702,7 692,7 785,4 761,3 749,8 1.069,6 760,4 714,4 335,5 671,2

Cornul si Laptele (ind.)

Ponderea consumului total 13,6 11,2 14,6 9,5 9,6 13,3 11,9 16,4 92,3 5,8 1,1 0,8

Consumul mediu 617,6 662,1 701,0 691,4 783,8 759,7 748,1 1.068,4 758,7 712,8 332,9 668,5

Manuale/rechizite (ind.)

Ponderea consumului total 13,6 11,2 14,6 9,4 9,6 13,3 11,9 16,4 92,3 5,8 1,2 0,8

Consumul mediu 619,4 663,5 702,4 692,6 785,4 761,1 749,5 1.068,9 760,1 714,2 334,5 671,0

Totalitatea ajutoarelor financiare acordate de la buget (ind.)

Ponderea consumului total 13,6 11,2 14,6 9,5 9,6 13,3 11,9 16,4 92,3 5,8 1,2 0,8

Consumul mediu 618,8 663,5 702,5 692,5 785,4 760,6 749,3 1.069,6 760,0 713,9 335,0 671,2

6

Page 154: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Total Q1 Q2 Q3 Q4 Q5 P NPMediul

urban

Mediul

rural

Protecţia socială 219,8 560,9 243,6 137,4 101,5 56,1 459,0 108,6 244,9 190,6

Asigurările sociale 191,1 575,5 173,4 100,2 69,2 37,2 491,1 82,0 216,8 161,0

Pensii 191,1 575,5 173,4 100,2 69,2 37,2 491,1 82,0 216,8 161,0

Programele ce vizează piaţa muncii 2,9 6,2 3,7 2,5 1,6 0,6 11,6 2,4 3,7 1,9

Totalitatea platilor pentru someri 2,9 6,2 3,7 2,5 1,6 0,6 11,6 2,4 3,7 1,9

Asistenţa socială 25,9 51,2 28,0 20,5 15,3 14,4 69,5 21,3 24,4 27,6

Total indemnizatii cu caracter necontributiv 0,6 0,5 0,8 0,5 0,3 0,8 0,6 0,6 0,4 0,8

Alocatia de stat pentru copii 10,6 16,9 11,6 9,3 7,9 7,5 19,8 9,9 10,2 11,1

Alocatia de plasament familial 0,1 0,0 0,1 0,3 0,2 0,0 0,0 0,1 0,1 0,2

Indemnizatie pentru cresterea copilului 4,6 4,8 4,9 5,4 4,9 2,8 7,7 4,4 6,5 2,3

Stimulent pentru cresterea copilului 0,3 0,1 0,1 0,2 0,1 1,2 0,0 0,3 0,4 0,2

Indemnizatie pt. pensia minima garantata 0,1 0,3 0,1 0,1 0,0 0,0 0,5 0,1 0,0 0,2

Alocatia pentru fam. cu copii (ASF) (gosp.) 0,6 2,2 0,6 0,1 0,0 0,0 3,2 0,4 0,1 1,2

Ajutorul social (VMG) (gosp.) 2,2 10,3 0,5 0,2 0,0 0,0 24,6 0,7 0,7 4,0

Ajutoare pentru incalzire (gosp.) 0,4 0,9 0,6 0,3 0,2 0,2 1,0 0,4 0,6 0,3

Totalitatea prest. pentru persoanele cu handicap

(ind.)3,4 6,8 4,5 2,5 1,5 1,6 13,5 2,8 2,9 4,0

Burse (ind.) 0,4 0,5 0,2 0,4 0,4 0,3 0,3 0,4 0,4 0,3

Bani de liceu (ind.) 0,2 0,9 0,1 0,1 0,0 0,0 1,2 0,2 0,0 0,4

Cornul si Laptele (ind.) 1,7 2,7 1,9 1,4 1,2 1,1 2,8 1,6 1,4 1,9

Manuale/rechizite (ind.) 0,3 0,5 0,2 0,4 0,2 0,2 0,4 0,3 0,3 0,3

Note:

Intrările tabelului sunt mediile transferurilor per capita primite de toate gospodăriile dintr-un grup. Sunt incluse de asemenea şi gospodăriile care nu au primit transferul

Mediile sunt calculate folosindu-se factorul de expansiune la nivel de gospodărie înmulţit cu mărimea gospodăriei.

Medii in unitatea monetară locală (LCU)

Tabel 3: Valoarea medie a transferurilor, per capita

Toate gospodăriile

Chintile de consum pe adult echivalent, în absenţa fiecărui transfer de

PSStatutul sărăciei Mediul de rezidenţă

7

Page 155: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Nord-Est Sud-Est Sud Sud-Vest Vest Nord-Vest Centru Bucureşti Română Maghiară Rroma Alta

Protecţia socială 200,0 216,5 224,2 214,6 216,5 212,0 228,6 253,1 223,7 228,8 93,9 128,4

Asigurările sociale 167,4 188,1 193,5 189,2 191,6 184,3 196,7 227,9 195,6 201,0 37,9 93,0

Pensii 167,4 188,1 193,5 189,2 191,6 184,3 196,7 227,9 195,6 201,0 37,9 93,0

Programele ce vizează piaţa muncii 2,8 2,7 2,5 2,7 5,5 2,2 3,1 2,6 3,0 2,6 1,2 1,1

Totalitatea platilor pentru someri 2,8 2,7 2,5 2,7 5,5 2,2 3,1 2,6 3,0 2,6 1,2 1,1

Asistenţa socială 29,8 25,7 28,2 22,7 19,4 25,5 28,8 22,7 25,0 25,3 54,8 34,2

Total indemnizatii cu caracter necontributiv 0,6 0,6 0,3 0,8 0,2 1,2 0,6 0,4 0,6 0,7 0,1 0,8

Alocatia de stat pentru copii 11,7 10,3 10,6 9,8 10,2 10,7 11,5 9,6 10,3 10,5 19,2 17,1

Alocatia de plasament familial 0,5 0,1 0,1 0,0 0,0 0,0 0,1 0,0 0,1 0,1 0,3 0,0

Indemnizatie pentru cresterea copilului 3,7 2,5 4,0 2,6 4,8 4,4 7,5 7,6 4,6 5,1 2,5 1,4

Stimulent pentru cresterea copilului 0,1 0,3 0,8 0,0 0,0 0,1 0,0 1,1 0,3 0,1 0,0 2,7

Indemnizatie pt. pensia minima garantata 0,2 0,1 0,4 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,1 0,0 0,0 0,2

Alocatia pentru fam. cu copii (ASF) (gosp.) 1,5 0,6 0,5 0,9 0,2 0,4 0,5 0,0 0,6 0,7 2,6 0,1

Ajutorul social (VMG) (gosp.) 2,9 2,8 3,2 3,6 0,5 1,5 2,4 0,0 1,8 1,7 17,5 2,2

Ajutoare pentru incalzire (gosp.) 0,3 1,1 0,5 0,7 0,1 0,2 0,6 0,0 0,4 0,5 1,5 0,2

Totalitatea prest. pentru persoanele cu handicap (ind.) 4,0 4,2 5,3 2,3 1,5 4,2 2,6 1,6 3,3 2,8 6,5 6,1

Burse (ind.) 0,4 0,2 0,4 0,2 0,3 0,3 0,4 0,5 0,3 0,8 0,0 0,5

Bani de liceu (ind.) 0,6 0,2 0,1 0,4 0,0 0,0 0,3 0,0 0,2 0,1 0,6 0,1

Cornul si Laptele (ind.) 2,1 1,8 1,7 1,3 1,7 1,6 1,6 1,2 1,6 1,5 2,6 2,7

Manuale/rechizite (ind.) 0,3 0,3 0,3 0,1 0,0 0,2 0,2 0,7 0,3 0,2 1,0 0,2

Tabel 3: Valoarea medie a transferurilor, per capita

Toate gospodăriile

NaţionalitateaRegiune de dezvoltare

8

Page 156: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Total Q1 Q2 Q3 Q4 Q5 P NPMediul

urban

Mediul

rural

Protecţia socială 268,6 567,3 259,6 158,7 136,8 100,6 469,3 145,9 313,8 220,9

Asigurările sociale 442,3 635,7 333,7 267,3 284,9 316,6 588,4 287,2 534,4 348,0

Pensii 442,3 635,7 333,7 267,3 284,9 316,6 588,4 287,2 534,4 348,0

Programele ce vizează piaţa muncii 141,3 148,9 131,6 140,3 136,1 149,7 165,0 135,5 146,5 130,7

Totalitatea platilor pentru someri 141,3 148,9 131,6 140,3 136,1 149,7 165,0 135,5 146,5 130,7

Asistenţa socială 48,5 64,2 45,7 41,9 37,0 40,5 80,0 42,8 49,0 47,9

Total indemnizatii cu caracter necontributiv 138,0 111,1 122,7 137,6 146,0 185,7 103,7 140,8 151,3 131,8

Alocatia de stat pentru copii 21,3 23,9 20,3 20,4 19,4 21,1 25,9 20,7 21,6 21,0

Alocatia de plasament familial 38,2 19,4 25,2 66,4 39,3 24,3 19,4 39,0 39,9 36,9

Indemnizatie pentru cresterea copilului 192,2 182,1 159,1 174,9 255,3 245,3 209,4 190,6 206,7 155,6

Stimulent pentru cresterea copilului 119,9 83,6 55,6 119,5 125,8 134,8 NC 119,9 130,7 98,2

Alocatia de hrana pentru HIV/SIDA NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC

Alocatia pentru fam. cu copii (ASF) (gosp.) 18,5 18,9 18,1 15,5 14,9 19,9 20,2 17,9 18,6 18,5

Ajutorul social (VMG) (gosp.) 70,9 70,5 70,4 89,9 119,0 124,1 73,4 65,5 74,1 70,3

Ajutoare pentru incalzire (gosp.) 37,9 32,3 31,7 47,8 70,3 82,1 30,2 39,3 40,9 32,7

Totalitatea prest. pentru persoanele cu handicap

(ind.)102,6 112,1 89,9 100,9 93,3 122,0 129,1 96,5 105,1 100,6

Burse (ind.) 72,6 51,8 58,4 76,8 92,8 118,8 37,0 76,3 92,7 56,8

Bani de liceu (ind.) 39,2 39,3 35,8 44,3 NC NC 38,5 39,5 41,8 38,9

Alte forme de prot. soc. pt. pers. care urmeaza o

forma de scolarizare (ind.)NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC

Manuale/rechizite (ind.) 22,7 21,9 16,8 25,0 22,6 31,8 20,7 22,9 27,0 18,5

Totalitatea ajutoarelor financiare acordate de la

buget (ind.)111,2 130,5 82,3 156,9 58,3 80,3 293,8 106,1 117,7 107,1

Note:

Intrările tabelului sunt valorile medii ale transferurilor primite per capita. Sunt excluse gospodăriile care nu au primit transferul.

Eşantion de gospodării cu transferuri per capita cu valori pozitive. Mediile sunt calculate pentru acest eşantion, utilizându-se pentru ponderare factorulul de expansiune la nivel de gospodărie înmulţit

cu mărimea gospodăriei.

Toţi membrii gospodăriilor cu cel puţin un beneficiar sunt număraţi ca beneficiari. Pentru fiecare astfel de gospodărie, valoarea per capita a transferului este estimată ca: (suma totală a transferurilor

primite)/(mărimea gospodăriei).

Tabel 4: Valoarea medie a transferurilor, per capita, doar pentru gospodăriile beneficiare de transferurile indicate

Beneficiarii direcţi şi indirecţi

Chintile de consum pe adult echivalent, în absenţa fiecărui

transfer de PSStatutul sărăciei Mediul de rezidenţă

9

Page 157: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Nord-Est Sud-Est Sud Sud-Vest Vest Nord-Vest Centru Bucureşti Română Maghiară Rroma Alta

Protecţia socială 238,0 262,2 263,4 259,1 277,6 260,3 278,3 334,0 274,5 274,5 104,8 150,7

Asigurările sociale 467,2 440,9 404,0 377,5 419,5 423,2 486,9 538,3 444,2 463,8 221,4 307,6

Pensii 467,2 440,9 404,0 377,5 419,5 423,2 486,9 538,3 444,2 463,8 221,4 307,6

Programele ce vizează piaţa muncii 142,8 132,2 148,3 121,1 142,2 139,2 140,8 169,0 141,5 131,6 193,7 110,1

Totalitatea platilor pentru someri 142,8 132,2 148,3 121,1 142,2 139,2 140,8 169,0 141,5 131,6 193,7 110,1

Asistenţa socială 51,4 47,5 50,4 42,8 41,4 47,8 54,2 47,0 47,5 50,1 68,1 48,5

Total indemnizatii cu caracter necontributiv 104,7 145,4 77,2 132,8 107,3 180,4 181,8 215,9 133,7 219,9 350,4 130,8

Alocatia de stat pentru copii 21,8 20,8 20,4 19,8 22,6 21,5 23,1 20,5 21,0 22,5 26,2 25,8

Alocatia de plasament familial 43,4 23,3 38,7 24,2 NC 24,4 48,3 NC 37,9 50,8 33,2 NC

Indemnizatie pentru cresterea copilului 189,6 205,3 172,6 147,2 185,8 176,4 197,9 242,0 194,3 170,8 172,9 218,4

Stimulent pentru cresterea copilului 166,7 125,5 106,1 NC NC 55,6 NC 150,1 119,4 125,4 NC 125,8

Alocatia de hrana pentru HIV/SIDA NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC

Alocatia pentru fam. cu copii (ASF) (gosp.) 19,8 20,1 17,8 16,3 24,4 14,3 20,4 NC 18,3 20,3 19,3 14,6

Ajutorul social (VMG) (gosp.) 77,5 75,1 70,1 63,3 56,9 74,1 68,6 75,2 70,9 74,2 69,8 74,6

Ajutoare pentru incalzire (gosp.) 25,9 66,9 41,4 40,2 58,0 26,4 24,4 12,0 39,6 23,5 40,5 31,0

Totalitatea prest. pentru persoanele cu handicap (ind.) 104,2 108,7 107,8 87,2 107,5 95,8 103,1 99,3 105,4 86,0 97,8 57,9

Burse (ind.) 75,5 76,4 83,6 39,2 65,8 66,9 67,4 95,9 72,6 68,5 NC 291,1

Bani de liceu (ind.) 35,5 38,7 38,5 47,5 NC NC 42,6 NC 39,7 54,4 30,4 36,1

Alte forme de prot. soc. pt. pers. care urmeaza o forma

de scolarizare (ind.)NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC

Manuale/rechizite (ind.) 14,1 17,5 37,9 11,4 NC 31,6 19,5 38,2 22,0 17,4 37,8 20,0

Totalitatea ajutoarelor financiare acordate de la buget

(ind.)84,7 61,5 104,0 2.299,5 NC 603,5 111,4 25,0 110,1 160,5 82,5 NC

Tabel 4: Valoarea medie a transferurilor, per capita, doar pentru gospodăriile beneficiare de transferurile indicate

Beneficiarii direcţi şi indirecţi

Regiune de dezvoltare Naţionalitatea

10

Page 158: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Total Q1 Q2 Q3 Q4 Q5 P NPMediul

urban

Mediul

rural

Protecţia socială 81,8 98,9 93,8 86,6 74,2 55,7 97,8 74,4 78,0 86,3

Asigurările sociale 43,2 90,5 51,9 37,5 24,3 11,8 83,5 28,6 40,6 46,3

Pensii 43,2 90,5 51,9 37,5 24,3 11,8 83,5 28,6 40,6 46,3

Programele ce vizează piaţa muncii 2,1 4,2 2,8 1,8 1,2 0,4 7,0 1,8 2,6 1,5

Totalitatea platilor pentru someri 2,1 4,2 2,8 1,8 1,2 0,4 7,0 1,8 2,6 1,5

Asistenţa socială 53,4 79,7 61,3 48,9 41,3 35,5 86,8 49,9 49,7 57,6

Total indemnizatii cu caracter necontributiv 0,4 0,4 0,6 0,4 0,2 0,4 0,6 0,4 0,3 0,6

Alocatia de stat pentru copii 49,9 70,8 56,9 45,7 40,5 35,4 76,7 47,8 47,2 53,0

Alocatia de plasament familial 0,3 0,2 0,6 0,4 0,5 0,1 0,3 0,3 0,3 0,4

Indemnizatie pentru cresterea copilului 2,4 2,6 3,1 3,1 1,9 1,1 3,7 2,3 3,2 1,5

Stimulent pentru cresterea copilului 0,3 0,1 0,1 0,2 0,1 0,9 0,0 0,3 0,3 0,2

Alocatia de hrana pentru HIV/SIDA 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Alocatia pentru fam. cu copii (ASF) (gosp.) 3,3 11,9 3,2 0,9 0,2 0,2 15,9 2,5 0,7 6,3

Ajutorul social (VMG) (gosp.) 3,1 14,6 0,8 0,2 0,0 0,0 33,5 1,1 0,9 5,7

Ajutoare pentru incalzire (gosp.) 1,2 2,7 1,9 0,7 0,3 0,2 3,2 1,0 1,4 0,9

Totalitatea prest. pentru persoanele cu handicap

(ind.)3,3 6,1 5,0 2,5 1,6 1,3 10,5 2,9 2,8 3,9

Burse (ind.) 0,5 0,9 0,4 0,5 0,4 0,3 0,9 0,5 0,4 0,6

Bani de liceu (ind.) 0,6 2,2 0,4 0,2 0,0 0,0 3,2 0,4 0,1 1,1

Alte forme de prot. soc. pt. pers. care urmeaza o

forma de scolarizare (ind.)0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Manuale/rechizite (ind.) 1,3 2,1 1,1 1,5 1,0 0,5 2,1 1,2 1,1 1,4

Totalitatea ajutoarelor financiare acordate de la

buget (ind.)0,3 0,3 0,7 0,5 0,1 0,1 0,2 0,3 0,2 0,5

Note:

Acoperirea programului reprezintă proporţia populaţiei din fiecare grup ce primeşte transferul.

În mod specific, acoperirea este: (Numărul de indivizi din grup ce trăiesc în gospodării în care cel puţin un membru primeşte transferul)/(Numărul de indivizi din acel grup).

Acoperirea programului este calculată folosind ca factor de expansiune factorul de expansiune al gospodăriei înmulţit cu mărimea gospodăriei.

Chintile de consum pe adult echivalent, în absenţa fiecărui

transfer de PSStatutul sărăciei Mediul de rezidenţă

Tabel 5: Gradul de acoperire

Beneficiarii direcţi şi indirecţi

11

Page 159: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Nord-Est Sud-Est Sud Sud-Vest Vest Nord-Vest Centru Bucureşti Română Maghiară Rroma Alta

Protecţia socială 84,0 82,6 85,1 82,8 78,0 81,4 82,2 75,8 81,5 83,4 89,6 85,2

Asigurările sociale 35,8 42,7 47,9 50,1 45,7 43,5 40,4 42,3 44,0 43,3 17,1 30,2

Pensii 35,8 42,7 47,9 50,1 45,7 43,5 40,4 42,3 44,0 43,3 17,1 30,2

Programele ce vizează piaţa muncii 2,0 2,0 1,7 2,2 3,9 1,6 2,2 1,5 2,1 2,0 0,6 1,0

Totalitatea platilor pentru someri 2,0 2,0 1,7 2,2 3,9 1,6 2,2 1,5 2,1 2,0 0,6 1,0

Asistenţa socială 57,9 54,1 56,0 53,0 46,8 53,4 53,1 48,2 52,6 50,5 80,4 70,4

Total indemnizatii cu caracter necontributiv 0,5 0,4 0,4 0,6 0,2 0,7 0,4 0,2 0,4 0,3 0,0 0,6

Alocatia de stat pentru copii 53,7 49,5 51,7 49,3 45,2 49,8 49,9 46,6 49,2 46,8 73,4 66,4

Alocatia de plasament familial 1,2 0,6 0,2 0,0 0,0 0,0 0,2 0,0 0,3 0,3 0,9 0,0

Indemnizatie pentru cresterea copilului 1,9 1,2 2,3 1,7 2,6 2,5 3,8 3,1 2,4 3,0 1,4 0,6

Stimulent pentru cresterea copilului 0,1 0,3 0,7 0,0 0,0 0,2 0,0 0,7 0,3 0,1 0,0 2,2

Alocatia de hrana pentru HIV/SIDA 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Alocatia pentru fam. cu copii (ASF) (gosp.) 7,4 3,2 2,7 5,7 0,6 2,5 2,4 0,0 3,0 3,2 13,7 0,6

Ajutorul social (VMG) (gosp.) 3,7 3,7 4,6 5,6 0,9 2,1 3,4 0,0 2,5 2,3 25,0 3,0

Ajutoare pentru incalzire (gosp.) 1,1 1,7 1,2 1,6 0,2 0,9 2,3 0,1 1,0 2,1 3,7 0,5

Totalitatea prest. pentru persoanele cu handicap (ind.) 3,8 3,9 4,9 2,6 1,4 4,4 2,5 1,6 3,2 3,2 6,6 10,5

Burse (ind.) 0,6 0,3 0,5 0,5 0,5 0,5 0,6 0,5 0,5 1,2 0,0 0,2

Bani de liceu (ind.) 1,6 0,6 0,2 0,9 0,0 0,0 0,7 0,0 0,5 0,2 1,9 0,2

Alte forme de prot. soc. pt. pers. care urmeaza o forma

de scolarizare (ind.)0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Manuale/rechizite (ind.) 2,0 2,0 0,7 1,1 0,0 0,6 1,3 2,0 1,2 0,9 2,6 1,2

Totalitatea ajutoarelor financiare acordate de la buget

(ind.)1,1 0,5 0,2 0,0 0,0 0,1 0,4 0,0 0,3 0,3 0,6 0,0

Tabel 5: Gradul de acoperire

Beneficiarii direcţi şi indirecţi

Regiune de dezvoltare Naţionalitatea

12

Page 160: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Total Q1 Q2 Q3 Q4 Q5 P NPMediul

urban

Mediul

rural

Protecţia socială 100,0 24,2 22,9 21,2 18,1 13,6 37,9 62,1 51,4 48,6

Asigurările sociale 100,0 41,9 24,1 17,3 11,3 5,4 51,5 48,5 50,6 49,4

Pensii 100,0 41,9 24,1 17,3 11,3 5,4 51,5 48,5 50,6 49,4

Programele ce vizează piaţa muncii 100,0 40,5 27,4 17,1 11,3 3,7 19,5 80,5 66,7 33,3

Totalitatea platilor pentru someri 100,0 40,5 27,4 17,1 11,3 3,7 19,5 80,5 66,7 33,3

Asistenţa socială 100,0 29,9 23,0 18,3 15,5 13,3 15,3 84,7 50,2 49,8

Total indemnizatii cu caracter necontributiv 100,0 21,2 30,2 17,2 11,2 20,1 7,3 92,7 32,1 67,9

Alocatia de stat pentru copii 100,0 28,4 22,8 18,3 16,3 14,2 10,9 89,1 51,0 49,0

Alocatia de plasament familial 100,0 9,4 35,9 23,4 28,0 3,3 4,3 95,7 42,3 57,7

Indemnizatie pentru cresterea copilului 100,0 22,1 26,2 25,9 16,2 9,7 8,8 91,2 71,7 28,3

Stimulent pentru cresterea copilului 100,0 8,2 10,4 13,0 5,0 63,4 0,0 100,0 66,8 33,2

Alocatia de hrana pentru HIV/SIDA NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC

Alocatia pentru fam. cu copii (ASF) (gosp.) 100,0 72,6 19,9 5,2 1,2 1,2 27,7 72,3 11,7 88,3

Ajutorul social (VMG) (gosp.) 100,0 93,8 4,8 1,1 0,2 0,1 67,7 32,3 15,8 84,2

Ajutoare pentru incalzire (gosp.) 100,0 46,5 32,6 11,7 5,3 3,9 15,4 84,6 63,0 37,0

Totalitatea prest. pentru persoanele cu handicap

(ind.)100,0 36,6 30,4 15,2 9,7 8,0 18,8 81,2 45,1 54,9

Burse (ind.) 100,0 35,3 15,9 21,0 16,0 11,8 9,4 90,6 44,0 56,0

Bani de liceu (ind.) 100,0 78,9 13,7 7,5 0,0 0,0 32,1 67,9 8,8 91,2

Alte forme de prot. soc. pt. pers. care urmeaza o

forma de scolarizare (ind.)NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC

Manuale/rechizite (ind.) 100,0 32,9 18,2 24,5 16,1 8,4 9,3 90,7 48,8 51,2

Totalitatea ajutoarelor financiare acordate de la

buget (ind.)100,0 16,3 42,6 30,6 7,3 3,1 2,7 97,3 38,6 61,4

Note:

Incidenţa beneficiarilor arată proporţia beneficiarilor din fiecare grup.

În mod specific, incidenţa beneficiarilor este: (Numărul de indivizi din grupul ce trăieşte în gospodării în care cel puţin un membru primeşte transferul)/(Numărul total de beneficiari direcţi şi indirecţi).

Incidenţa beneficiarilor este calculată folosind ca factor de expansiune factorul de expansiune la nivel de gospodărie înmulţit cu mărimea gospodăriei.

Tabel 6: Distribuţia beneficiarilor

Beneficiarii direcţi şi indirecţi

Chintile de consum pe adult echivalent, în absenţa fiecărui

transfer de PSStatutul sărăciei Mediul de rezidenţă

13

Page 161: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Nord-Est Sud-Est Sud Sud-Vest Vest Nord-Vest Centru Bucureşti Română Maghiară Rroma Alta

Protecţia socială 16,8 12,7 16,1 10,3 8,7 12,9 11,9 10,6 90,2 6,1 2,8 0,9

Asigurările sociale 13,6 12,4 17,1 11,8 9,6 13,1 11,1 11,2 92,3 6,1 1,0 0,6

Pensii 13,6 12,4 17,1 11,8 9,6 13,1 11,1 11,2 92,3 6,1 1,0 0,6

Programele ce vizează piaţa muncii 15,8 12,4 12,4 11,1 17,2 10,0 12,7 8,4 93,1 5,7 0,8 0,4

Totalitatea platilor pentru someri 15,8 12,4 12,4 11,1 17,2 10,0 12,7 8,4 93,1 5,7 0,8 0,4

Asistenţa socială 17,8 12,7 16,2 10,1 8,0 13,0 11,8 10,4 89,3 5,7 3,9 1,1

Total indemnizatii cu caracter necontributiv 21,1 12,7 14,2 13,7 3,5 20,2 9,8 4,7 94,0 4,7 0,2 1,2

Alocatia de stat pentru copii 17,7 12,5 16,0 10,1 8,3 13,0 11,8 10,7 89,5 5,7 3,8 1,1

Alocatia de plasament familial 60,7 23,9 7,8 0,9 0,0 0,7 6,0 0,0 88,6 4,7 6,7 0,0

Indemnizatie pentru cresterea copilului 13,4 6,5 15,0 7,5 9,9 13,8 18,8 15,2 90,7 7,6 1,5 0,2

Stimulent pentru cresterea copilului 5,3 12,6 41,2 0,0 0,0 10,4 0,0 30,5 91,4 1,9 0,0 6,7

Alocatia de hrana pentru HIV/SIDA NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC

Alocatia pentru fam. cu copii (ASF) (gosp.) 36,9 12,3 12,8 17,7 1,7 9,9 8,7 0,0 83,2 5,9 10,8 0,1

Ajutorul social (VMG) (gosp.) 19,5 15,1 22,7 18,4 2,6 8,6 13,0 0,1 74,1 4,5 20,6 0,8

Ajutoare pentru incalzire (gosp.) 16,1 18,1 15,5 14,2 1,8 9,7 23,4 1,2 80,6 10,9 8,1 0,4

Totalitatea prest. pentru persoanele cu handicap (ind.)18,9 14,7 22,8 8,1 3,8 17,2 8,9 5,6 86,3 5,9 5,1 2,7

Burse (ind.) 19,5 8,0 16,5 9,4 9,3 12,8 13,7 10,8 85,5 14,2 0,0 0,3

Bani de liceu (ind.) 47,6 13,8 6,9 15,8 0,0 0,0 15,9 0,0 88,4 2,2 9,1 0,4

Alte forme de prot. soc. pt. pers. care urmeaza o forma de

scolarizare (ind.)NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC

Manuale/rechizite (ind.) 25,8 20,0 8,6 9,1 0,0 6,6 12,1 17,9 89,5 4,3 5,4 0,8

Totalitatea ajutoarelor financiare acordate de la buget

(ind.)53,7 19,4 8,5 0,2 0,0 4,0 13,8 0,3 90,7 4,7 4,6 0,0

În mod specific, incidenţa beneficiarilor este: (Numărul de indivizi din grupul ce trăieşte în gospodării în care cel puţin un membru primeşte transferul)/(Numărul total de beneficiari direcţi şi indirecţi).

Tabel 6: Distribuţia beneficiarilor

Beneficiarii direcţi şi indirecţi

NaţionalitateaRegiune de dezvoltare

14

Page 162: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Total Q1 Q2 Q3 Q4 Q5 P NPMediul

urban

Mediul

rural

Protecţia socială 100,0 51,0 22,2 12,5 9,2 5,1 66,3 33,7 60,0 40,0

Asigurările sociale 100,0 60,2 18,2 10,5 7,3 3,9 68,5 31,5 61,1 38,9

Pensii 100,0 60,2 18,2 10,5 7,3 3,9 68,5 31,5 61,1 38,9

Programele ce vizează piaţa muncii 100,0 42,6 25,5 17,0 10,9 3,9 22,8 77,2 69,2 30,8

Totalitatea platilor pentru someri 100,0 42,6 25,5 17,0 10,9 3,9 22,8 77,2 69,2 30,8

Asistenţa socială 100,0 39,5 21,6 15,9 11,8 11,1 25,3 74,7 50,8 49,2

Total indemnizatii cu caracter necontributiv 100,0 17,1 26,9 17,2 11,8 27,0 5,5 94,5 35,2 64,8

Alocatia de stat pentru copii 100,0 31,8 21,8 17,5 14,8 14,1 13,2 86,8 51,7 48,3

Alocatia de plasament familial 100,0 4,8 23,7 40,7 28,8 2,1 2,2 97,8 44,2 55,8

Indemnizatie pentru cresterea copilului 100,0 20,9 21,6 23,5 21,6 12,3 9,6 90,4 77,1 22,9

Stimulent pentru cresterea copilului 100,0 5,7 4,8 13,0 5,3 71,2 0,0 100,0 72,8 27,2

Indemnizatie pt. pensia minima garantata 100,0 59,1 17,8 18,8 1,9 2,5 28,7 71,3 9,8 90,2

Alocatia pentru fam. cu copii (ASF) (gosp.) 100,0 74,0 19,4 4,4 0,9 1,3 30,2 69,8 11,7 88,3

Ajutorul social (VMG) (gosp.) 100,0 93,3 4,8 1,4 0,3 0,2 70,2 29,8 16,5 83,5

Ajutoare pentru incalzire (gosp.) 100,0 39,6 27,3 14,7 9,9 8,5 12,3 87,7 68,1 31,9

Totalitatea prest. pentru persoanele cu handicap

(ind.)100,0 40,0 26,7 15,0 8,8 9,5 23,6 76,4 46,2 53,8

Burse (ind.) 100,0 25,2 12,8 22,2 20,5 19,3 4,8 95,2 56,1 43,9

Bani de liceu (ind.) 100,0 79,1 12,5 8,4 0,0 0,0 31,5 68,5 9,4 90,6

Cornul si Laptele (ind.) 100,0 32,7 22,5 17,5 14,6 12,7 9,7 90,3 46,1 53,9

Manuale/rechizite (ind.) 100,0 31,7 13,5 27,0 16,0 11,8 8,4 91,6 58,2 41,8

Note:

Incidenţa beneficiilor reprezintă suma transferurilor primite de grup ca procent din transferurile totale primite de populaţie.

În mod specific, incidenţa beneficiilor se calculează ca: (Suma tuturor transferurilor primite de toţi indivizii din grup)/(Suma tuturor transferurilor primite de toţi indivizii din populaţie).

Sumele transferurilor sunt estimate folosind factorii de expansiune ponderaţi cu mărimea gospodăriei.

Tabel 7: Distrubuţia beneficiilor (Acurateţea targetării)

Chintile de consum pe adult echivalent, în absenţa fiecărui

transfer de PSStatutul sărăciei Mediul de rezidenţă

15

Page 163: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Tabel 7: Distrubuţia beneficiilor (Acurateţea

targetării)

Regiune de

dezvoltare

Nord-Est Sud-Est Sud Sud-Vest Vest Nord-Vest Centru Bucureşti Română Maghiară Rroma Alta

Protecţia socială 14,9 12,4 15,8 9,9 9,0 12,5 12,3 13,2 92,1 6,3 1,1 0,5

Asigurările sociale 14,4 12,4 15,7 10,1 9,1 12,5 12,2 13,7 92,7 6,3 0,5 0,4

Pensii 14,4 12,4 15,7 10,1 9,1 12,5 12,2 13,7 92,7 6,3 0,5 0,4

Programele ce vizează piaţa muncii 16,0 11,6 13,1 9,5 17,3 9,8 12,7 10,1 93,3 5,3 1,1 0,3

Totalitatea platilor pentru someri 16,0 11,6 13,1 9,5 17,3 9,8 12,7 10,1 93,3 5,3 1,1 0,3

Asistenţa socială 18,9 12,5 16,9 8,9 6,8 12,8 13,1 10,0 87,6 5,9 5,4 1,1

Total indemnizatii cu caracter necontributiv 16,0 13,4 7,9 13,2 2,7 26,4 12,9 7,4 91,1 7,4 0,4 1,1

Alocatia de stat pentru copii 18,1 12,2 15,4 9,3 8,8 13,1 12,8 10,3 88,0 6,0 4,6 1,4

Alocatia de plasament familial 68,9 14,6 7,9 0,6 0,0 0,5 7,6 0,0 87,9 6,3 5,8 0,0

Indemnizatie pentru cresterea copilului 13,2 7,0 13,5 5,7 9,5 12,6 19,4 19,1 91,6 6,7 1,4 0,3

Stimulent pentru cresterea copilului 7,4 13,2 36,4 0,0 0,0 4,8 0,0 38,1 91,0 2,0 0,0 7,0

Indemnizatie pt. pensia minima garantata 31,7 6,4 55,6 1,3 0,0 2,0 2,9 0,0 98,4 0,2 0,0 1,4

Alocatia pentru fam. cu copii (ASF) (gosp.) 39,4 13,3 12,3 15,5 2,3 7,7 9,6 0,0 82,2 6,5 11,2 0,1

Ajutorul social (VMG) (gosp.) 21,4 16,0 22,5 16,4 2,1 9,0 12,6 0,1 74,1 4,7 20,3 0,8

Ajutoare pentru incalzire (gosp.) 11,0 32,1 17,0 15,1 2,7 6,8 15,0 0,4 84,3 6,8 8,6 0,3

Totalitatea prest. pentru persoanele cu handicap (ind.) 19,2 15,6 24,0 6,8 4,0 16,1 8,9 5,5 88,7 4,9 4,9 1,5

Burse (ind.) 20,3 8,4 19,0 5,0 8,5 11,8 12,7 14,3 85,5 13,4 0,0 1,1

Bani de liceu (ind.) 43,1 13,6 6,8 19,2 0,0 0,0 17,3 0,0 89,6 3,0 7,0 0,3

Cornul si Laptele (ind.) 21,1 13,6 16,2 7,9 9,3 12,3 11,6 8,2 89,1 5,6 4,0 1,4

Manuale/rechizite (ind.) 16,0 15,4 14,3 4,6 0,0 9,2 10,4 30,1 86,9 3,3 9,0 0,7

Naţionalitatea

16

Page 164: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Total Q1 Q2 Q3 Q4 Q5 P NPMediul

urban

Mediul

rural

Protecţia socială 29,5 88,4 50,8 24,7 13,4 4,3 79,2 13,2 27,7 32,6

Asigurările sociale 25,6 85,7 38,6 18,1 9,2 2,9 79,3 10,4 24,5 27,5

Pensii 25,6 85,7 38,6 18,1 9,2 2,9 79,3 10,4 24,5 27,5

Programele ce vizează piaţa muncii 0,4 2,2 0,8 0,4 0,2 0,0 6,1 0,3 0,4 0,3

Totalitatea platilor pentru someri 0,4 2,2 0,8 0,4 0,2 0,0 6,1 0,3 0,4 0,3

Asistenţa socială 3,5 18,0 5,8 3,1 1,7 1,0 31,3 2,7 2,8 4,7

Total indemnizatii cu caracter necontributiv 0,1 0,2 0,2 0,1 0,0 0,1 0,3 0,1 0,0 0,1

Alocatia de stat pentru copii 1,4 6,0 2,4 1,4 0,9 0,5 10,4 1,3 1,2 1,9

Alocatia de plasament familial 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Indemnizatie pentru cresterea copilului 0,6 1,7 1,0 0,8 0,6 0,2 4,1 0,6 0,7 0,4

Stimulent pentru cresterea copilului 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0

Indemnizatie pt. pensia minima garantata 0,0 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0 0,3 0,0 0,0 0,0

Alocatia pentru fam. cu copii (ASF) (gosp.) 0,1 0,8 0,1 0,0 0,0 0,0 1,8 0,1 0,0 0,2

Ajutorul social (VMG) (gosp.) 0,3 3,6 0,1 0,0 0,0 0,0 13,0 0,1 0,1 0,7

Ajutoare pentru incalzire (gosp.) 0,1 0,3 0,1 0,0 0,0 0,0 0,5 0,1 0,1 0,1

Totalitatea prest. pentru persoanele cu handicap

(ind.)0,5 2,4 0,9 0,4 0,2 0,1 7,0 0,4 0,3 0,7

Burse (ind.) 0,0 0,2 0,0 0,1 0,0 0,0 0,2 0,0 0,0 0,1

Bani de liceu (ind.) 0,0 0,3 0,0 0,0 0,0 0,0 0,7 0,0 0,0 0,1

Cornul si Laptele (ind.) 0,2 1,0 0,4 0,2 0,1 0,1 1,5 0,2 0,2 0,3

Manuale/rechizite (ind.) 0,0 0,2 0,0 0,1 0,0 0,0 0,2 0,0 0,0 0,0

Note:

Incidenţa relativă este suma transferurilor primite de un grup ca procent din suma bunăstării acelui grup.

Incidenţa relativă este calculată folosind ca factor de expansiune factorul de expansiune al gospodăriei multiplicat cu mărimea gospodăriei.

Incidenţa exprimată în unitatea monetară locală (LCU)

Tabel 8: Incidenţa relativă

Toate gospodăriile

Chintile de consum pe adult echivalent, în absenţa fiecărui

transfer de PSStatutul sărăciei Mediul de rezidenţă

17

Page 165: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Nord-Est Sud-Est Sud Sud-Vest Vest Nord-Vest Centru Bucureşti Română Maghiară Rroma Alta

Protecţia socială 32,3 32,6 31,9 31,0 27,6 27,8 30,5 23,7 29,4 32,0 28,0 19,1

Asigurările sociale 27,0 28,3 27,5 27,3 24,4 24,2 26,2 21,3 25,7 28,1 11,3 13,9

Pensii 27,0 28,3 27,5 27,3 24,4 24,2 26,2 21,3 25,7 28,1 11,3 13,9

Programele ce vizează piaţa muncii 0,5 0,4 0,4 0,4 0,7 0,3 0,4 0,2 0,4 0,4 0,4 0,2

Totalitatea platilor pentru someri 0,5 0,4 0,4 0,4 0,7 0,3 0,4 0,2 0,4 0,4 0,4 0,2

Asistenţa socială 4,8 3,9 4,0 3,3 2,5 3,4 3,8 2,1 3,3 3,5 16,3 5,1

Total indemnizatii cu caracter necontributiv 0,1 0,1 0,0 0,1 0,0 0,2 0,1 0,0 0,1 0,1 0,0 0,1

Alocatia de stat pentru copii 1,9 1,5 1,5 1,4 1,3 1,4 1,5 0,9 1,4 1,5 5,7 2,5

Alocatia de plasament familial 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,1 0,0

Indemnizatie pentru cresterea copilului 0,6 0,4 0,6 0,4 0,6 0,6 1,0 0,7 0,6 0,7 0,7 0,2

Stimulent pentru cresterea copilului 0,0 0,1 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0 0,1 0,0 0,0 0,0 0,4

Indemnizatie pt. pensia minima garantata 0,0 0,0 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Alocatia pentru fam. cu copii (ASF) (gosp.) 0,2 0,1 0,1 0,1 0,0 0,0 0,1 0,0 0,1 0,1 0,8 0,0

Ajutorul social (VMG) (gosp.) 0,5 0,4 0,5 0,5 0,1 0,2 0,3 0,0 0,2 0,2 5,2 0,3

Ajutoare pentru incalzire (gosp.) 0,0 0,2 0,1 0,1 0,0 0,0 0,1 0,0 0,1 0,1 0,4 0,0

Totalitatea prest. pentru persoanele cu handicap

(ind.)0,6 0,6 0,7 0,3 0,2 0,6 0,3 0,2 0,4 0,4 1,9 0,9

Burse (ind.) 0,1 0,0 0,1 0,0 0,0 0,0 0,1 0,0 0,0 0,1 0,0 0,1

Bani de liceu (ind.) 0,1 0,0 0,0 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,2 0,0

Cornul si Laptele (ind.) 0,3 0,3 0,2 0,2 0,2 0,2 0,2 0,1 0,2 0,2 0,8 0,4

Manuale/rechizite (ind.) 0,0 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,1 0,0 0,0 0,3 0,0

Regiune de dezvoltare Naţionalitatea

Tabel 8: Incidenţa relativă

Toate gospodăriile

18

Page 166: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Total Q1 Q2 Q3 Q4 Q5 P NPMediul

urban

Mediul

rural

Protecţia socială 39,0 88,5 52,8 28,0 17,9 8,4 79,8 19,5 38,7 39,5

Asigurările sociale 57,3 87,3 54,0 36,2 29,1 21,7 83,2 34,2 60,5 52,9

Pensii 57,3 87,3 54,0 36,2 29,1 21,7 83,2 34,2 60,5 52,9

Programele ce vizează piaţa muncii 22,6 38,2 21,8 17,9 13,5 10,3 51,8 19,4 22,7 22,5

Totalitatea platilor pentru someri 22,6 38,2 21,8 17,9 13,5 10,3 51,8 19,4 22,7 22,5

Asistenţa socială 8,1 23,1 9,8 6,7 4,6 3,2 35,6 6,4 6,8 10,1

Total indemnizatii cu caracter necontributiv 15,4 25,7 19,0 16,1 13,2 11,1 36,0 14,9 13,0 17,2

Alocatia de stat pentru copii 3,6 9,1 4,5 3,3 2,4 1,7 13,9 3,2 3,0 4,5

Alocatia de plasament familial 6,7 6,9 5,5 11,3 6,1 1,4 7,6 6,7 7,3 6,3

Indemnizatie pentru cresterea copilului 26,5 43,7 27,9 24,1 25,2 18,0 58,3 25,1 26,5 26,7

Stimulent pentru cresterea copilului 11,5 22,6 13,7 17,7 14,4 10,2 NC 11,5 11,6 11,4

Indemnizatie pt. pensia minima garantata 7,3 19,8 6,3 3,6 3,6 1,2 31,4 5,6 7,8 7,3

Alocatia pentru fam. cu copii (ASF) (gosp.) 5,9 7,6 4,3 2,6 2,2 2,2 11,2 4,9 4,8 6,1

Ajutorul social (VMG) (gosp.) 26,5 28,7 13,2 12,8 12,6 8,3 35,7 16,6 30,5 25,9

Ajutoare pentru incalzire (gosp.) 7,6 10,5 6,3 6,6 7,3 5,9 13,7 7,2 7,4 8,2

Totalitatea prest. pentru persoanele cu handicap

(ind.)16,7 30,8 16,0 13,7 10,2 8,9 41,7 14,1 14,9 18,7

Burse (ind.) 10,5 15,1 11,3 10,6 9,1 8,1 16,7 10,3 9,7 11,8

Bani de liceu (ind.) 11,4 13,5 7,8 6,6 NC NC 18,0 9,8 10,3 11,5

Cornul si Laptele (ind.) 1,2 2,7 1,5 1,1 0,9 0,6 4,0 1,1 1,0 1,5

Manuale/rechizite (ind.) 4,0 8,9 3,8 4,2 2,7 2,2 13,6 3,8 4,0 4,0

Note:

Generozitatea reprezintă ponderea sumei transferurilor primite de toţi beneficiarii din grup din suma bunăstării beneficiarilor din acel grup.

Generozitatea este calculată folosind ca factor de expansiune factorul de expansiune al gospodăriei multiplicat cu mărimea gospodăriei.

Generozitatea exprimată în unitatea monetară locală (LCU)

Tabel 9: Generozitate

Beneficiarii direcţi şi indirecţi

Chintile de consum pe adult echivalent, în absenţa fiecărui

transfer de PSStatutul sărăciei Mediul de rezidenţă

19

Page 167: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Nord-Est Sud-Est Sud Sud-Vest Vest Nord-Vest Centru Bucureşti Română Maghiară Rroma Alta

Protecţia socială 40,5 41,9 39,5 39,6 38,9 37,1 39,7 35,8 39,1 40,3 33,1 26,5

Asigurările sociale 64,9 61,8 55,8 54,7 53,8 52,5 58,9 56,3 57,4 57,8 47,2 50,0

Pensii 64,9 61,8 55,8 54,7 53,8 52,5 58,9 56,3 57,4 57,8 47,2 50,0

Programele ce vizează piaţa muncii 25,2 24,5 22,8 21,6 23,3 19,0 22,0 21,5 22,3 27,8 36,9 38,1

Totalitatea platilor pentru someri 25,2 24,5 22,8 21,6 23,3 19,0 22,0 21,5 22,3 27,8 36,9 38,1

Asistenţa socială 10,3 9,0 8,4 7,6 6,7 7,9 9,0 5,6 7,8 8,6 23,4 9,3

Total indemnizatii cu caracter necontributiv 13,4 13,5 11,9 14,4 11,7 19,6 19,8 15,3 14,9 22,5 86,6 20,0

Alocatia de stat pentru copii 4,4 4,0 3,4 3,5 3,7 3,6 3,9 2,4 3,4 4,0 9,1 5,0

Alocatia de plasament familial 7,4 4,4 7,6 5,5 NC 5,1 6,9 NC 6,6 7,2 8,0 NC

Indemnizatie pentru cresterea copilului 24,6 22,7 24,1 23,9 29,9 27,1 27,8 29,5 26,4 26,4 38,0 22,8

Stimulent pentru cresterea copilului 13,3 12,2 11,2 NC NC 13,7 NC 11,1 12,0 11,0 NC 7,7

Indemnizatie pt. pensia minima garantata 5,7 8,5 8,4 7,3 NC 4,7 27,9 NC 7,3 4,9 NC 26,8

Alocatia pentru fam. cu copii (ASF) (gosp.) 6,5 7,4 4,7 4,8 7,5 4,7 7,5 NC 5,6 7,3 8,7 6,2

Ajutorul social (VMG) (gosp.) 29,2 26,7 24,4 20,8 23,4 38,5 31,0 30,7 24,7 38,2 32,6 37,9

Ajutoare pentru incalzire (gosp.) 6,3 9,2 8,7 8,4 7,8 5,8 6,3 1,9 7,5 6,7 11,8 3,2

Totalitatea prest. pentru persoanele cu handicap (ind.)19,4 18,6 16,6 20,5 16,8 15,1 13,0 14,0 16,5 12,9 32,6 16,1

Burse (ind.) 13,4 12,7 12,4 9,8 8,8 8,2 9,7 9,1 10,6 9,5 NC 22,8

Bani de liceu (ind.) 10,6 9,7 11,5 13,4 NC NC 13,5 NC 11,3 12,3 12,5 9,8

Cornul si Laptele (ind.) 1,5 1,3 1,1 1,1 1,4 1,2 1,3 1,1 1,2 1,4 2,6 1,4

Manuale/rechizite (ind.) 3,1 3,9 8,4 1,4 NC 4,8 4,5 4,6 3,7 4,4 14,0 9,8

Tabel 9: Generozitate

Beneficiarii direcţi şi indirecţi

NaţionalitateaRegiune de dezvoltare

20

Page 168: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Acoperirea

săracilor (1)

Subacop

erire (2)

Pierdere (#

beneficiari)

(3)

Pierdere

(beneficii)

(4)

Diferenţialul

de targetizare

(5)=(1)-(3)

Protecţia socială 97,8 2,2 62,1 33,7 35,8

Asigurările sociale 83,5 16,5 48,5 31,5 35,0

Pensii 83,5 16,5 48,5 31,5 35,0

Programele ce vizează piaţa muncii 7,0 93,0 80,5 77,2 -73,5

Totalitatea platilor pentru someri 7,0 93,0 80,5 77,2 -73,5

Asistenţa socială 86,8 13,2 84,7 74,7 2,1

Total indemnizatii cu caracter necontributiv 0,6 99,4 92,7 94,5 -92,1

Alocatia de stat pentru copii 76,7 23,3 89,1 86,8 -12,4

Alocatia de plasament familial 0,3 99,7 95,7 97,8 -95,4

Indemnizatie pentru cresterea copilului 3,7 96,3 91,2 90,4 -87,5

Stimulent pentru cresterea copilului 0,0 100,0 100,0 100,0 -100,0

Indemnizatie pt. pensia minima garantata 0,5 99,5 87,0 71,3 -86,5

Alocatia pentru fam. cu copii (ASF) (gosp.) 15,9 84,1 72,3 69,8 -56,4

Ajutoare pentru incalzire (gosp.) 3,2 96,8 84,6 87,7 -81,3

Totalitatea prest. pentru persoanele cu handicap

(ind.)10,5 89,5 81,2 76,4 -70,7

Burse (ind.) 0,9 99,1 90,6 95,2 -89,7

Bani de liceu (ind.) 3,2 96,8 67,9 68,5 -64,8

Cornul si Laptele (ind.) 41,9 58,1 90,5 90,3 -48,6

Manuale/rechizite (ind.) 2,1 97,9 90,7 91,6 -88,6

Totalitatea ajutoarelor financiare acordate de la

buget (ind.)0,2 99,8 97,3 92,9 -97,1

Subacoperirea reprezintă procentul indivizilor ce nu primesc transferul.

Pierderile reprezintă procentul indivizilor ce primesc transferul şi nu sunt săraci.

Diferenţialul targetizării reprezintă diferenţa dintre rata de acoperire şi rata de participare pentru nonsăraci.

Tabel 10: Subacoperirea şi pierderile

Beneficiarii direcţi şi indirecţi

Eşantionul tuturor gospodăriilor. Subacoperirea şi pierderile sunt calculate pentru acest eşantion, folosindu-se ca factor

de expansiune factorul de expansiune înmulţit cu mărimea gospodăriei.

21

Page 169: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

FGT0 FGT1 FGT2 Gini GE(0) GE(1) GE(2)

Indicator 0,055 0,013 0,005 0,290 0,147 0,143 0,170

Indicator fără transferul prezentat

Protecţia socială 0,318 0,169 0,118 0,441 0,544 0,334 0,386

Asigurările sociale 0,267 0,138 0,094 0,417 0,483 0,298 0,341

Pensii 0,267 0,138 0,094 0,417 0,483 0,298 0,341

Programele ce vizează piaţa muncii 0,057 0,015 0,006 0,292 0,150 0,145 0,172

Totalitatea platilor pentru someri 0,057 0,015 0,006 0,292 0,150 0,145 0,172

Asistenţa socială 0,094 0,032 0,017 0,310 0,185 0,165 0,191

Total indemnizatii cu caracter necontributiv 0,055 0,014 0,005 0,290 0,147 0,143 0,170

Alocatia de stat pentru copii 0,071 0,019 0,008 0,298 0,159 0,151 0,178

Alocatia de plasament familial 0,055 0,013 0,005 0,290 0,147 0,143 0,170

Indemnizatie pentru cresterea copilului 0,057 0,014 0,006 0,291 0,148 0,144 0,172

Alocatia de hrana pentru HIV/SIDA 0,055 0,013 0,005 0,290 0,147 0,143 0,170

Indemnizatie pt. pensia minima garantata 0,055 0,014 0,005 0,290 0,147 0,143 0,170

Alocatia pentru fam. cu copii (ASF) (gosp.) 0,057 0,014 0,006 0,291 0,148 0,144 0,171

Ajutorul social (VMG) (gosp.) 0,063 0,019 0,009 0,294 0,156 0,147 0,173

Ajutoare pentru incalzire (gosp.) 0,055 0,014 0,005 0,290 0,147 0,143 0,170

Totalitatea prest. pentru persoanele cu handicap

(ind.)0,059 0,015 0,006 0,292 0,150 0,145 0,172

Burse (ind.) 0,055 0,014 0,005 0,290 0,147 0,143 0,170

Alte forme de prot. soc. pt. pers. care urmeaza o

forma de scolarizare (ind.)0,055 0,013 0,005 0,290 0,147 0,143 0,170

Cornul si Laptele (ind.) 0,057 0,014 0,006 0,291 0,149 0,144 0,171

Manuale/rechizite (ind.) 0,055 0,014 0,005 0,290 0,147 0,143 0,170

Totalitatea ajutoarelor financiare acordate de la

buget (ind.)0,055 0,013 0,005 0,290 0,147 0,143 0,170

Note:

Impactul simulat constă în schimbarea valorii indicatorului de sărăcie sau inegalitate ca urmare a eliminării transferului,

asumând că bunăstarea gospodăriei va fi redusă cu întreaga valoare a transferului.

Tabel 11: Impactul programelor asupra indicatorilor de sărăcie şi inegalitate - simularea absenţei programului

Indicator al sărăciei Inegalitate

22

Page 170: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

10% 20% 30% 40%

Protecţia socială 1,21 1,21 1,20 1,18

Asigurările sociale 2,26 2,10 1,85 1,65

Pensii 2,26 2,10 1,85 1,65

Programele ce vizează piaţa muncii 2,69 2,02 1,90 1,70

Totalitatea platilor pentru someri 2,69 2,02 1,90 1,70

Asistenţa socială 1,62 1,49 1,40 1,32

Total indemnizatii cu caracter necontributiv 1,08 1,06 1,32 1,29

Alocatia de stat pentru copii 1,52 1,42 1,34 1,28

Alocatia de plasament familial 0,94 0,47 0,80 1,13

Indemnizatie pentru cresterea copilului 1,35 1,10 1,20 1,21

Stimulent pentru cresterea copilului 0,00 0,41 0,62 0,46

Indemnizatie pt. pensia minima garantata 2,11 1,74 1,68 1,46

Alocatia pentru fam. cu copii (ASF) (gosp.) 4,60 3,63 2,81 2,31

Ajutorul social (VMG) (gosp.) 7,93 4,69 3,20 2,46

Ajutoare pentru incalzire (gosp.) 2,34 2,32 1,91 1,98

Totalitatea prest. pentru persoanele cu handicap

(ind.)2,65 1,83 1,79 1,68

Burse (ind.) 1,99 1,76 1,64 1,28

Bani de liceu (ind.) 5,28 3,94 3,03 2,31

Cornul si Laptele (ind.) 1,70 1,61 1,51 1,37

Manuale/rechizite (ind.) 2,13 1,64 1,43 1,28

Totalitatea ajutoarelor financiare acordate de la

buget (ind.)0,27 0,81 1,38 1,47

Note:

Valorile mai ridicate indică faptul că programul este mai progresiv.

Un program cu targetizare egală (în care toţi indivizii primesc aceeaşi sumă) ar avea valori ale indicatorilor

CGH egale cu 1.0.

Indicatorul este calculat la nivel de gospodărie, utilizând ca factor de expansiune factorul de expansiune al

gospodăriei înmulţit cu mărimea gospodăriei.

Tabel 12: Indicatorul Coady-Grosh-Hoddinott

Beneficiarii direcţi şi indirecţi

Inferior

Indicatorii CGH compară proporţia transferurilor primite de o anumită cuartilă împărţită la proporţia populaţiei

din acea cuartilă.

23

Page 171: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

10% 20% 30% 40%Indicele de

concentrare

Protecţia socială 2,95 2,55 2,15 1,83 -0,4398

Asigurările sociale 3,66 3,01 2,38 1,96 -0,5207

Pensii 3,66 3,01 2,38 1,96 -0,5207

Programele ce vizează piaţa muncii 3,05 2,13 1,91 1,70 -0,4107

Totalitatea platilor pentru someri 3,05 2,13 1,91 1,70 -0,4107

Asistenţa socială 2,61 1,98 1,69 1,53 -0,2888

Total indemnizatii cu caracter necontributiv 0,68 0,85 1,04 1,10 0,0322

Alocatia de stat pentru copii 1,84 1,59 1,44 1,34 -0,1793

Alocatia de plasament familial 0,48 0,24 0,61 0,71 -0,0627

Indemnizatie pentru cresterea copilului 1,46 1,05 1,08 1,06 -0,0946

Stimulent pentru cresterea copilului 0,00 0,29 0,35 0,26 0,5578

Alocatia pentru fam. cu copii (ASF) (gosp.) 4,99 3,70 2,84 2,34 -0,6926

Ajutorul social (VMG) (gosp.) 8,13 4,66 3,19 2,45 -0,8704

Ajutoare pentru incalzire (gosp.) 1,70 1,98 1,59 1,67 -0,3063

Totalitatea prest. pentru persoanele cu handicap

(ind.)2,95 2,00 1,80 1,67 -0,3583

Burse (ind.) 1,59 1,26 1,21 0,95 -0,0327

Bani de liceu (ind.) 5,21 3,95 2,99 2,29 -0,7255

Cornul si Laptele (ind.) 1,68 1,63 1,54 1,38 -0,1988

Totalitatea ajutoarelor financiare acordate de la

buget (ind.)0,71 0,95 1,13 1,27 -0,2001

Note:

Valorile mai ridicate indică faptul că programul este mai progresiv.

Un program cu targetizare egală (în care toţi indivizii primesc aceeaşi sumă) ar avea valori ale indicatorilor CGH

egale cu 1.0.

Eşantion de gospodării cu transferuri per capita pozitive. Indicatorul este calculat pentru acest eşantion, folosind

ca factor de expansiune factorul de expansiune al gospodăriei înmulţit cu mărimea gospodăriei.

Indicele de concentrare arată cât de inegal sunt distribuite transferurile; este aria dintre curba de concentrare a

unui transfer şi diagonala pentru care fiecare primeşte aceeaşi sumă.

Tabel 13: Indicatorul Coady-Grosh-Hoddinott, incidenţa beneficiilor

Inferior

Indicatorii CGH compară proporţia transferurilor primite de o anumită cuartilă împărţită la proporţia populaţiei

din acea cuartilă.

24

Page 172: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

0.5 1.0 1.5 2.0

Coeficientul de distribuire a caracteristicilor de

transfer

Protecţia socială 1,67 3,92 11,59 38,92

Asigurările sociale 1,67 3,76 10,35 31,80

Pensii 1,67 3,76 10,35 31,80

Programele ce vizează piaţa muncii 0,82 0,72 0,68 0,69

Totalitatea platilor pentru someri 0,82 0,72 0,68 0,69

Asistenţa socială 0,84 0,81 0,89 1,07

Total indemnizatii cu caracter necontributiv 0,65 0,46 0,35 0,29

Alocatia de stat pentru copii 0,74 0,60 0,53 0,51

Alocatia de plasament familial 0,65 0,44 0,30 0,21

Indemnizatie pentru cresterea copilului 0,70 0,53 0,43 0,39

Stimulent pentru cresterea copilului 0,51 0,27 0,15 0,09

Alocatia pentru fam. cu copii (ASF) (gosp.) 0,92 0,88 0,88 0,90

Ajutorul social (VMG) (gosp.) 1,13 1,30 1,54 1,85

Ajutoare pentru incalzire (gosp.) 0,75 0,61 0,51 0,46

Totalitatea prest. pentru persoanele cu handicap

(ind.)0,80 0,69 0,63 0,62

Burse (ind.) 0,68 0,49 0,39 0,33

Bani de liceu (ind.) 0,93 0,90 0,89 0,90

Cornul si Laptele (ind.) 0,73 0,57 0,48 0,43

Totalitatea ajutoarelor financiare acordate de la

buget (ind.)0,70 0,52 0,41 0,34

Tabel 14 : Coeficientul de distribuţie a veniturilor de transfer şi descompunerea sa

Epsilon

25

Page 173: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

0.5 1.0 1.5 2.0

Tabel 14 : Coeficientul de distribuţie a veniturilor de transfer şi descompunerea sa

Epsilon

Eficienţa targetării

Protecţia socială 1,14 1,99 5,01 15,78

Asigurările sociale 1,35 2,56 6,44 18,98

Pensii 1,35 2,56 6,44 18,98

Programele ce vizează piaţa muncii 0,80 0,70 0,64 0,63

Totalitatea platilor pentru someri 0,80 0,70 0,64 0,63

Asistenţa socială 0,77 0,66 0,65 0,71

Total indemnizatii cu caracter necontributiv 0,69 0,51 0,41 0,35

Alocatia de stat pentru copii 0,72 0,57 0,49 0,46

Alocatia de plasament familial 0,68 0,47 0,34 0,25

Indemnizatie pentru cresterea copilului 0,71 0,54 0,44 0,39

Stimulent pentru cresterea copilului 0,53 0,30 0,18 0,12

Indemnizatie pt. pensia minima garantata 0,76 0,61 0,52 0,47

Alocatia pentru fam. cu copii (ASF) (gosp.) 0,91 0,86 0,85 0,86

Ajutorul social (VMG) (gosp.) 1,12 1,28 1,51 1,80

Ajutoare pentru incalzire (gosp.) 0,80 0,67 0,60 0,56

Totalitatea prest. pentru persoanele cu handicap

(ind.)0,78 0,66 0,59 0,56

Burse (ind.) 0,73 0,58 0,49 0,44

Bani de liceu (ind.) 0,93 0,90 0,89 0,90

Cornul si Laptele (ind.) 0,73 0,57 0,48 0,43

Manuale/rechizite (ind.) 0,73 0,58 0,49 0,45

Totalitatea ajutoarelor financiare acordate de la

buget (ind.)0,70 0,50 0,38 0,29

26

Page 174: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

0.5 1.0 1.5 2.0

Tabel 14 : Coeficientul de distribuţie a veniturilor de transfer şi descompunerea sa

Epsilon

Eficienţa redistribuirii

Protecţia socială 0,53 1,94 6,58 23,14

Asigurările sociale 0,32 1,20 3,91 12,82

Pensii 0,32 1,20 3,91 12,82

Programele ce vizează piaţa muncii 0,01 0,03 0,04 0,06

Totalitatea platilor pentru someri 0,01 0,03 0,04 0,06

Asistenţa socială 0,08 0,15 0,24 0,36

Total indemnizatii cu caracter necontributiv -0,04 -0,05 -0,06 -0,06

Alocatia de stat pentru copii 0,02 0,03 0,04 0,05

Alocatia de plasament familial -0,02 -0,04 -0,04 -0,04

Indemnizatie pentru cresterea copilului -0,01 -0,01 -0,01 -0,01

Stimulent pentru cresterea copilului -0,03 -0,03 -0,03 -0,02

Indemnizatie pt. pensia minima garantata 0,11 0,18 0,23 0,28

Alocatia pentru fam. cu copii (ASF) (gosp.) 0,01 0,02 0,03 0,03

Ajutorul social (VMG) (gosp.) 0,01 0,02 0,03 0,05

Ajutoare pentru incalzire (gosp.) -0,05 -0,07 -0,08 -0,09

Totalitatea prest. pentru persoanele cu handicap

(ind.)0,01 0,03 0,05 0,06

Burse (ind.) -0,05 -0,08 -0,10 -0,11

Bani de liceu (ind.) -0,00 0,00 0,00 0,00

Cornul si Laptele (ind.) 0,00 0,00 0,00 0,00

Manuale/rechizite (ind.) -0,01 -0,02 -0,02 -0,02

Totalitatea ajutoarelor financiare acordate de la

buget (ind.)0,01 0,02 0,03 0,05

Note:

Coeficientul de distribuţie a veniturilor de transfer măsoară schimbarea bunăstării sociale (beneficiul marginal)

dobândit prin transferarea unui buget standard (de exemplu 1$) printr-un program.

Poate fi descompus în doi indicatori de eficienţă: eficienţa targetizării şi eficenţa redistribuirii.

Valori pozitive ale eficienţei redistributive implică ajutstări progresive ce trebuie realizate pentru a permite

diferenţierea transferului în rândul gospodăriilor.

Valori mai mari ale caracteristicii distributive indică o putere distributivă mai ridicată. Puterea

distributivă este crescută atunci când o proprţie mai mare de beneficiari ai transferurilor sunt

săraci (eficienţa targetizării) şi când valorile lunare ale transferurilor pe care săracii le primesc

depăşesc valorile lunare a transferurilor pe care persoanele înstărite le primesc (eficienţă

redistributivă).

Eficienţa targetizării măsoară impactul asupra bunăstării a programului ce împarte bugetul în părţi egale şi le

distribuie aceloraşi beneficiari. Este efectul asupra bunăstării dobândit prin selecţia beneficiarilor.

Eficienţa redistributivă măsoară impactul asupra bunăstării a devierii de la transferurile uniforme, ţinând

constantă targetizarea. Este efectul asupra bunăstării dobândit prin variaţia mărimii transferurilor în rândul

gospodăriilor beneficiare.

Valorile negative ale eficienţei redistributive implică ajustări regresive ce trebuie făcute pentru a permite

diferenţierea transferului în rândul gospodăriilor.

27

Page 175: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

0.5 1.0 1.5 2.0

Protecţia socială 7.317.972.302 17.176.173.254 50.783.949.244 170.458.698.882

Asigurările sociale 6.353.130.672 14.313.351.937 39.391.054.914 121.046.708.101

Pensii 6.353.130.672 14.313.351.937 39.391.054.914 121.046.708.101

Programele ce vizează piaţa muncii 47.586.103 42.032.795 39.769.583 39.886.205

Totalitatea platilor pentru someri 47.586.103 42.032.795 39.769.583 39.886.205

Asistenţa socială 434.554.594 419.596.673 458.510.081 552.972.233

Total indemnizatii cu caracter necontributiv 7.559.250 5.322.502 4.062.903 3.354.826

Alocatia de stat pentru copii 156.641.664 127.035.939 112.318.188 107.225.055

Alocatia de plasament familial 1.620.902 1.081.857 740.591 521.112

Indemnizatie pentru cresterea copilului 63.536.377 48.026.392 39.434.700 35.083.118

Stimulent pentru cresterea copilului 3.284.211 1.756.722 997.622 602.337

Indemnizatie pt. pensia minima garantata 1.690.938 1.544.857 1.478.808 1.472.282

Alocatia pentru fam. cu copii (ASF) (gosp.) 11.153.255 10.685.510 10.598.779 10.838.747

Ajutorul social (VMG) (gosp.) 49.511.043 57.328.323 67.816.767 81.506.805

Ajutoare pentru incalzire (gosp.) 6.644.595 5.329.055 4.531.837 4.072.076

Totalitatea prest. pentru persoanele cu handicap

(ind.)53.864.770 46.418.964 42.901.720 42.062.941

Burse (ind.) 4.881.968 3.565.062 2.810.937 2.380.313

Bani de liceu (ind.) 4.001.809 3.848.836 3.815.838 3.888.264

Cornul si Laptele (ind.) 24.044.157 18.843.049 15.838.675 14.189.569

Manuale/rechizite (ind.) 4.086.556 3.192.230 2.690.132 2.425.152

Totalitatea ajutoarelor financiare acordate de la

buget (ind.)5.297.776 3.924.983 3.080.624 2.579.437

Note:

Acesta este Indicele Caracteristicii Distributive înmulţit cu valoarea medie a transferului înmulţit cu mărimea populaţiei.

Valori în moneda locală

Tabel 15: Impactul programului de transfer, în funcţie de diferite funcţii de bunăstare socială.

Epsilon

28

Page 176: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

BFT_SP BFT_SI BFT1 BFT_LM BFT2 BFT_SA BFT3 BFT4 BFT5 BFT6 BFT7 BFT8

Beneficiarii programului prezentat pe acest rând care au

beneficiat de programul prezentat pe coloană:

BFT_SP: ALL_SP 100,0 52,8 52,8 2,5 2,5 65,2 0,5 60,9 0,4 2,9 0,3 0,0

BFT_SI: ALL_SI 100,0 100,0 100,0 1,6 1,6 35,3 1,0 30,2 0,2 1,3 0,2 0,0

BFT1: Pensii 100,0 100,0 100,0 1,6 1,6 35,3 1,0 30,2 0,2 1,3 0,2 0,0

BFT_LM: ALL_LM 100,0 32,7 32,7 100,0 100,0 54,2 0,4 51,1 0,1 4,8 0,0 0,0

BFT2: Totalitatea platilor pentru someri 100,0 32,7 32,7 100,0 100,0 54,2 0,4 51,1 0,1 4,8 0,0 0,0

BFT_SA: ALL_SA 100,0 28,6 28,6 2,1 2,1 100,0 0,8 93,4 0,6 4,5 0,5 0,0

BFT3: Total indemnizatii cu caracter necontributiv 100,0 97,3 97,3 2,0 2,0 100,0 100,0 11,6 0,0 0,0 0,0 0,0

BFT4: Alocatia de stat pentru copii 100,0 26,2 26,2 2,1 2,1 100,0 0,1 100,0 0,7 4,8 0,5 0,0

BFT5: Alocatia de plasament familial 100,0 21,9 21,9 0,9 0,9 100,0 0,0 100,0 100,0 0,0 0,0 0,0

BFT6: Indemnizatie pentru cresterea copilului 100,0 23,7 23,7 4,1 4,1 100,0 0,0 100,0 0,0 100,0 0,0 0,0

BFT7: Stimulent pentru cresterea copilului 100,0 25,2 25,2 0,0 0,0 100,0 0,0 100,0 0,0 0,0 100,0 0,0

BFT9: Indemnizatie pt. pensia minima garantata 100,0 94,6 94,6 0,0 0,0 100,0 1,9 28,9 0,0 0,0 0,0 0,0

BFT10: Alocatia pentru fam. cu copii (ASF) (gosp.) 100,0 17,3 17,3 1,1 1,1 100,0 0,5 100,0 0,4 0,1 0,0 0,0

BFT11: Ajutorul social (VMG) (gosp.) 100,0 11,0 11,0 0,6 0,6 100,0 0,1 74,7 0,0 0,0 0,0 0,0

BFT12: Ajutoare pentru incalzire (gosp.) 100,0 33,6 33,6 3,7 3,7 100,0 0,2 72,5 2,7 2,5 0,0 0,0

BFT13: Totalitatea prest. pentru persoanele cu

handicap (ind.)100,0 63,1 63,1 2,0 2,0 100,0 0,9 50,1 3,1 1,9 0,0 0,0

BFT14: Burse (ind.) 100,0 33,5 33,5 3,3 3,3 100,0 0,0 54,8 0,0 0,0 0,0 0,0

BFT15: Bani de liceu (ind.) 100,0 29,7 29,7 0,6 0,6 100,0 0,0 100,0 0,0 0,0 0,0 0,0

BFT16: Alte forme de prot. soc. pt. pers. care urmeaza

o forma de scolarizare (ind.)NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC

BFT17: Cornul si Laptele (ind.) 100,0 24,4 24,4 2,0 2,0 100,0 0,1 99,7 1,2 2,2 0,5 0,0

BFT18: Manuale/rechizite (ind.) 100,0 23,4 23,4 2,1 2,1 100,0 0,0 99,0 1,3 0,0 0,0 0,0

Note:

Ponderea gospodăriilor care au beneficiat de alte programe. În mod specific, suprapunerea este:

Numărul gospodăriilor ce au primit transferuri din programul X dat fiind faptul că au primit transferuri din program Y.

Gospodăriile sunt ponderate folosind ponderile la nivel de gospodărie multiplicate cu mărimea gospodăriei.

Tabel 17: Suprapunerea programelor sociale (%)

29

Page 177: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

BFT9 BFT10 BFT11 BFT12 BFT13 BFT14 BFT15 BFT16 BFT17 BFT18 BFT19

Beneficiarii programului prezentat pe acest rând care au

beneficiat de programul prezentat pe coloană:

BFT_SP: ALL_SP 0,3 4,0 3,8 1,4 4,0 0,6 0,7 0,0 30,8 1,5 0,4

BFT_SI: ALL_SI 0,5 1,3 0,8 0,9 4,8 0,4 0,4 0,0 14,2 0,7 0,2

BFT1: Pensii 0,5 1,3 0,8 0,9 4,8 0,4 0,4 0,0 14,2 0,7 0,2

BFT_LM: ALL_LM 0,0 1,7 0,9 2,1 3,2 0,8 0,2 0,0 25,0 1,2 0,4

BFT2: Totalitatea platilor pentru someri 0,0 1,7 0,9 2,1 3,2 0,8 0,2 0,0 25,0 1,2 0,4

BFT_SA: ALL_SA 0,4 6,1 5,8 2,2 6,2 0,9 1,0 0,0 47,3 2,4 0,6

BFT3: Total indemnizatii cu caracter necontributiv 1,0 3,6 0,6 0,5 7,1 0,0 0,0 0,0 3,6 0,0 0,0

BFT4: Alocatia de stat pentru copii 0,1 6,6 4,7 1,7 3,3 0,5 1,1 0,0 50,4 2,5 0,6

BFT5: Alocatia de plasament familial 0,0 4,2 0,0 9,8 31,2 0,0 0,0 0,0 91,8 5,0 86,2

BFT6: Indemnizatie pentru cresterea copilului 0,0 0,2 0,0 1,2 2,7 0,0 0,0 0,0 23,4 0,0 0,0

BFT7: Stimulent pentru cresterea copilului 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 42,5 0,0 0,0

BFT9: Indemnizatie pt. pensia minima garantata 100,0 7,2 7,0 0,4 1,9 0,0 0,0 0,0 17,8 0,0 0,4

BFT10: Alocatia pentru fam. cu copii (ASF) (gosp.) 0,5 100,0 27,3 6,0 3,9 1,1 4,4 0,0 73,1 3,3 0,4

BFT11: Ajutorul social (VMG) (gosp.) 0,5 28,7 100,0 7,2 3,4 2,1 2,8 0,0 50,7 1,9 0,0

BFT12: Ajutoare pentru incalzire (gosp.) 0,1 16,8 19,1 100,0 3,2 1,3 6,3 0,0 54,4 0,0 2,7

BFT13: Totalitatea prest. pentru persoanele cu handicap

(ind.)0,1 3,9 1,1 100,0 0,1 0,6 0,0 24,4 0,7 3,5 0,0

BFT14: Burse (ind.) 0,0 6,9 13,2 3,0 0,6 100,0 7,6 0,0 39,4 0,0 0,0

BFT15: Bani de liceu (ind.) 0,0 26,4 16,1 13,4 3,5 6,9 100,0 0,0 67,0 0,3 0,0

BFT16: Alte forme de prot. soc. pt. pers. care urmeaza

o forma de scolarizare (ind.)NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC

BFT17: Cornul si Laptele (ind.) 0,2 9,5 6,3 2,5 3,2 0,8 1,5 0,0 100,0 3,1 1,1

BFT18: Manuale/rechizite (ind.) 0,0 8,7 4,7 0,0 2,0 0,0 0,1 0,0 63,0 100,0 1,3

Tabel 17: Suprapunerea programelor sociale (%)

30

Page 178: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Profunzimea

sărăciei

simulată

înainte de

transferuri

Profunzimea

reală a

sărăciei

Diferenţa

(dPG)

Valoarea totală

cheltuită în

program (X)

Cost-beneficiu

(dPG0/X)

Protecţia socială 1.256.424.331 207.376.968 1.049.047.364 4.380.005.229 0,240

Asigurările sociale 1.038.259.204 207.376.968 830.882.237 3.806.549.310 0,218

Pensii 1.038.259.204 207.376.968 830.882.237 3.806.549.310 0,218

Programele ce vizează piaţa muncii 217.522.561 207.376.968 10.145.593 58.070.246 0,175

Totalitatea platilor pentru someri 217.522.561 207.376.968 10.145.593 58.070.246 0,175

Asistenţa socială 352.269.297 207.376.968 144.892.329 515.385.673 0,281

Total indemnizatii cu caracter necontributiv 208.012.895 207.376.968 635.928 11.644.206 0,055

Alocatia de stat pentru copii 262.090.046 207.376.968 54.713.079 211.626.561 0,259

Alocatia de plasament familial 207.476.473 207.376.968 99.506 2.486.939 0,040

Indemnizatie pentru cresterea copilului 214.761.492 207.376.968 7.384.525 90.945.706 0,081

Stimulent pentru cresterea copilului 207.458.724 207.376.968 81.756 6.484.608 0,013

Alocatia de hrana pentru HIV/SIDA 207.357.164 207.376.968 -19.804 0

Alocatia pentru fam. cu copii (ASF) (gosp.) 215.119.218 207.376.968 7.742.250 12.100.083 0,640

Ajutorul social (VMG) (gosp.) 240.892.346 207.376.968 33.515.378 43.997.828 0,762

Ajutoare pentru incalzire (gosp.) 208.920.798 207.376.968 1.543.831 8.803.333 0,175

Totalitatea prest. pentru persoanele cu handicap

(ind.)219.437.537 207.376.968 12.060.570 67.598.842 0,178

Burse (ind.) 207.836.749 207.376.968 459.781 7.220.981 0,064

Bani de liceu (ind.) 209.407.386 207.376.968 2.030.419 4.299.759 0,472

Alte forme de prot. soc. pt. pers. care urmeaza o

forma de scolarizare (ind.)207.357.164 207.376.968 -19.804 0

Manuale/rechizite (ind.) 208.860.269 207.376.968 1.483.301 5.663.230 0,262

Totalitatea ajutoarelor financiare acordate de la

buget (ind.)207.420.025 207.376.968 43.057 7.514.653 0,006

Note:

Cost-beneficiu este reducerea profunzimii sărăciei în $ pentru fiecare unitate (1$) cheltuită în cadrul unui program social.

Valori în moneda locală

Tabel 19: Rapoarte Cost-Beneficiu

31

Page 179: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Total Q1 Q2 Q3 Q4 Q5 P NPMediul

urban

Mediul

rural

Protecţia socială 464,2 706,5 426,8 319,0 303,9 236,8 629,2 306,9 544,0 378,9

Asigurările sociale 768,1 795,2 698,2 699,8 790,8 901,5 783,8 735,8 896,3 627,0

Pensii 768,1 795,2 698,2 699,8 790,8 901,5 783,8 735,8 896,3 627,0

Programele ce vizează piaţa muncii 452,5 448,4 454,7 460,0 444,5 475,9 450,5 453,1 466,5 423,9

Totalitatea platilor pentru someri 452,5 448,4 454,7 460,0 444,5 475,9 450,5 453,1 466,5 423,9

Asistenţa socială 102,6 105,2 102,8 103,6 97,9 99,6 114,2 100,2 112,0 93,2

Total indemnizatii cu caracter necontributiv 251,1 209,0 234,1 230,1 250,4 338,7 272,2 250,0 239,1 258,2

Alocatia de stat pentru copii 53,4 54,0 51,2 53,2 54,0 55,6 56,0 53,1 55,3 51,6

Alocatia de plasament familial 186,7 97,1 116,1 302,8 227,7 97,1 97,1 190,7 227,3 163,6

Indemnizatie pentru cresterea copilului 772,8 751,2 691,8 700,5 922,9 927,3 844,0 765,9 803,5 684,7

Stimulent pentru cresterea copilului 501,3 501,5 500,5 501,0 503,2 501,2 NC 501,3 501,1 501,8

Alocatia de hrana pentru HIV/SIDA NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC

Alocatia pentru fam. cu copii (ASF) (gosp.) NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC

Ajutorul social (VMG) (gosp.) NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC

Ajutoare pentru incalzire (gosp.) NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC

Totalitatea prest. pentru persoanele cu handicap

(ind.)309,0 329,8 282,8 308,3 277,1 345,1 372,9 293,4 307,4 310,4

Burse (ind.) 253,6 204,0 188,8 289,2 310,0 320,8 135,3 265,3 298,2 212,9

Bani de liceu (ind.) 168,1 174,6 130,9 180,5 NC NC 177,3 164,2 178,4 167,1

Alte forme de prot. soc. pt. pers. care urmeaza o

forma de scolarizare (ind.)NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC

Manuale/rechizite (ind.) 66,9 63,6 52,2 70,3 74,3 85,8 63,1 67,3 78,0 55,9

Totalitatea ajutoarelor financiare acordate de la

buget (ind.)499,9 455,6 400,0 833,4 189,1 321,3 953,6 482,3 624,8 439,1

Note:

Intrările tabelului sunt valorile medii ale transferurilor primite per capita. Sunt excluse gospodăriile care nu au primit transferul.

Eşantion de gospodării cu transferuri per capita cu valori pozitive. Mediile sunt calculate pentru acest eşantion, stabilindu-se factorul de expansiune respectiv.

Medii in unitatea monetară locală. (LCU)

Toţi membrii gospodăriilor cu cel puţin un beneficiar sunt număraţi ca beneficiari. Pentru fiecare astfel de gospodărie, valoarea per capita a transferului este estimată ca:

(suma totală a transferurilor primite)/(numărul de membri din gospodărie ce primesc transferul).

Chintile de consum pe adult echivalent, în absenţa fiecărui

transfer de PSStatutul sărăciei Mediul de rezidenţă

Tabel 4.1: Valoarea medie a transferurilor, per capita, doar pentru gospodăriile beneficiare de transferurile indicate

DOAR beneficiarii direcţi

32

Page 180: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Nord-Est Sud-Est Sud Sud-Vest Vest Nord-Vest Centru Bucureşti Română Maghiară Rroma Alta

Protecţia socială 397,8 451,1 455,7 455,5 492,7 446,4 475,0 599,0 473,8 460,6 164,8 283,4

Asigurările sociale 705,3 747,8 726,8 719,2 811,3 745,5 791,8 958,6 773,9 717,0 530,9 703,1

Pensii 705,3 747,8 726,8 719,2 811,3 745,5 791,8 958,6 773,9 717,0 530,9 703,1

Programele ce vizează piaţa muncii 468,8 436,9 450,3 422,6 448,1 451,0 428,1 533,4 453,5 436,3 462,7 444,9

Totalitatea platilor pentru someri 468,8 436,9 450,3 422,6 448,1 451,0 428,1 533,4 453,5 436,3 462,7 444,9

Asistenţa socială 97,4 95,6 108,2 90,5 94,1 101,5 111,5 122,0 103,1 106,2 91,2 87,9

Total indemnizatii cu caracter necontributiv 174,0 233,5 145,8 489,8 166,7 359,0 270,1 248,2 248,0 297,2 350,4 260,4

Alocatia de stat pentru copii 50,2 51,6 54,4 54,3 55,2 52,1 56,0 57,0 53,2 54,4 57,5 53,0

Alocatia de plasament familial 196,5 151,8 169,0 97,0 NC 97,6 241,4 NC 187,4 241,4 97,1 NC

Indemnizatie pentru cresterea copilului 758,4 776,0 714,0 607,5 861,6 665,4 760,8 993,5 785,7 659,3 640,3 NC

Stimulent pentru cresterea copilului 500,0 502,2 501,3 NC NC 500,5 NC 501,3 501,1 501,5 NC 503,0

Alocatia de hrana pentru HIV/SIDA NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC

Alocatia pentru fam. cu copii (ASF) (gosp.) NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC

Ajutorul social (VMG) (gosp.) NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC

Ajutoare pentru incalzire (gosp.) NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC

Totalitatea prest. pentru persoanele cu handicap (ind.) 325,8 314,4 327,1 288,8 254,1 302,1 294,8 285,5 316,4 251,1 322,5 171,9

Burse (ind.) 276,6 272,8 267,1 170,9 208,5 253,1 268,7 259,8 253,3 253,1 NC 291,1

Bani de liceu (ind.) 158,6 170,9 177,5 180,6 NC NC 174,8 NC 167,5 180,7 169,7 NC

Alte forme de prot. soc. pt. pers. care urmeaza o forma

de scolarizare (ind.)NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC

Manuale/rechizite (ind.) 38,6 49,6 141,8 43,2 NC 93,7 64,5 99,2 67,0 42,7 81,3 120,1

Totalitatea ajutoarelor financiare acordate de la buget

(ind.)386,1 416,6 396,8 2.299,5 NC 1.678,5 425,3 100,1 496,6 690,5 113,3 NC

Regiune de dezvoltare Naţionalitatea

Tabel 4.1: Valoarea medie a transferurilor, per capita, doar pentru gospodăriile beneficiare de transferurile indicate

DOAR beneficiarii direcţi

33

Page 181: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Total Q1 Q2 Q3 Q4 Q5 P NPMediul

urban

Mediul

rural

Protecţia socială 46,7 78,3 55,6 42,5 33,2 23,6 71,7 35,0 44,8 48,9

Asigurările sociale 24,9 72,4 24,8 14,3 8,7 4,1 62,7 11,1 24,2 25,7

Pensii 24,9 72,4 24,8 14,3 8,7 4,1 62,7 11,1 24,2 25,7

Programele ce vizează piaţa muncii 0,6 1,4 0,8 0,5 0,4 0,1 2,6 0,5 0,8 0,5

Totalitatea platilor pentru someri 0,6 1,4 0,8 0,5 0,4 0,1 2,6 0,5 0,8 0,5

Asistenţa socială 22,0 35,7 25,7 19,2 15,3 14,2 40,7 20,1 20,5 23,8

Total indemnizatii cu caracter necontributiv 0,2 0,2 0,3 0,2 0,1 0,2 0,2 0,2 0,2 0,3

Alocatia de stat pentru copii 19,9 31,3 22,6 17,5 14,6 13,5 35,5 18,7 18,5 21,5

Alocatia de plasament familial 0,1 0,0 0,1 0,1 0,1 0,0 0,1 0,1 0,0 0,1

Indemnizatie pentru cresterea copilului 0,6 0,6 0,7 0,8 0,5 0,3 0,9 0,6 0,8 0,3

Stimulent pentru cresterea copilului 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0 0,2 0,0 0,1 0,1 0,0

Indemnizatie pt. pensia minima garantata 0,1 0,2 0,1 0,1 0,0 0,0 0,3 0,1 0,0 0,2

Alocatia pt. familiile cu copii (ASF) (gosp.) NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC

Ajutorul social (VMG) (gosp.) NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC

Ajutoare pentru incalzire (gosp.) NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC

Totalitatea prest. pentru persoanele cu handicap

(ind.)1,1 2,1 1,6 0,8 0,5 0,5 3,6 0,9 0,9 1,3

Burse (ind.) 0,1 0,2 0,1 0,1 0,1 0,1 0,2 0,1 0,1 0,2

Bani de liceu (ind.) 0,1 0,5 0,1 0,1 0,0 0,0 0,7 0,1 0,0 0,3

Cornul si Laptele (ind.) 8,4 14,0 9,5 7,4 6,0 5,1 15,2 8,0 6,8 10,2

Manuale/rechizite (ind.) 0,4 0,7 0,4 0,5 0,3 0,2 0,7 0,4 0,4 0,5

Note:

Acoperirea programului reprezintă proporţia populaţiei din fiecare grup ce primeţte transferul.

În mod specific, acoperirea este: (Numărul de indivizi ce primesc transferul)/(Numărul de indivizi din acel grup).

Acoperirea programului este calculată folosind ca factor de expansiune factorul de expansiune la nivel de gospodărie.

Chintile de consum pe adult echivalent, în absenţa fiecărui

transfer de PSStatutul sărăciei Mediul de rezidenţă

Tabel 5.1: Gradul de acoperire

DOAR beneficiarii direcţi

34

Page 182: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Nord-Est Sud-Est Sud Sud-Vest Vest Nord-Vest Centru Bucureşti Română Maghiară Rroma Alta

Protecţia socială 49,1 47,0 48,3 46,0 43,8 47,0 47,4 42,3 46,7 48,3 42,7 42,9

Asigurările sociale 23,7 25,2 26,6 26,3 23,6 24,7 24,8 23,8 25,3 27,5 6,9 13,3

Pensii 23,7 25,2 26,6 26,3 23,6 24,7 24,8 23,8 25,3 27,5 6,9 13,3

Programele ce vizează piaţa muncii 0,6 0,6 0,5 0,6 1,2 0,5 0,7 0,5 0,7 0,6 0,3 0,2

Totalitatea platilor pentru someri 0,6 0,6 0,5 0,6 1,2 0,5 0,7 0,5 0,7 0,6 0,3 0,2

Asistenţa socială 25,8 22,1 22,2 19,4 19,8 23,0 22,7 18,6 21,6 21,4 35,9 31,3

Total indemnizatii cu caracter necontributiv 0,3 0,3 0,2 0,2 0,1 0,3 0,2 0,2 0,2 0,2 0,0 0,2

Alocatia de stat pentru copii 23,3 19,9 19,4 18,0 18,5 20,6 20,6 16,8 19,5 19,0 33,8 27,9

Alocatia de plasament familial 0,3 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,1 0,1 0,1 0,0

Indemnizatie pentru cresterea copilului 0,5 0,3 0,6 0,4 0,6 0,7 1,0 0,8 0,6 0,8 0,4 0,0

Stimulent pentru cresterea copilului 0,0 0,1 0,2 0,0 0,0 0,0 0,0 0,2 0,1 0,1 0,0 0,5

Indemnizatie pt. pensia minima garantata 0,3 0,1 0,3 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,1 0,0 0,0 0,1

Alocatia pt. familiile cu copii (ASF) (gosp.) NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC

Ajutorul social (VMG) (gosp.) NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC

Ajutoare pentru incalzire (gosp.) NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC

Totalitatea prest. pentru persoanele cu handicap

(ind.)1,2 1,3 1,6 0,8 0,6 1,4 0,9 0,6 1,1 1,1 2,0 3,5

Burse (ind.) 0,2 0,1 0,2 0,1 0,2 0,1 0,1 0,2 0,1 0,3 0,0 0,2

Bani de liceu (ind.) 0,4 0,1 0,1 0,2 0,0 0,0 0,2 0,0 0,1 0,1 0,3 0,0

Cornul si Laptele (ind.) 11,4 9,5 9,1 7,0 7,4 8,2 8,4 4,3 8,2 8,0 14,6 12,9

Manuale/rechizite (ind.) 0,7 0,7 0,2 0,3 0,0 0,2 0,4 0,8 0,4 0,4 1,2 0,2

Tabel 5.1: Gradul de acoperire

DOAR beneficiarii direcţi

Regiune de dezvoltare Naţionalitatea

35

Page 183: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Total Q1 Q2 Q3 Q4 Q5 P NPMediul

urban

Mediul

rural

Protecţia socială 100,0 33,5 23,8 18,2 14,2 10,1 48,8 51,2 51,7 48,3

Asigurările sociale 100,0 58,2 20,0 11,5 7,0 3,3 67,1 32,9 52,4 47,6

Pensii 100,0 58,2 20,0 11,5 7,0 3,3 67,1 32,9 52,4 47,6

Programele ce vizează piaţa muncii 100,0 43,0 25,4 16,7 11,1 3,7 22,9 77,1 67,1 32,9

Totalitatea platilor pentru someri 100,0 43,0 25,4 16,7 11,1 3,7 22,9 77,1 67,1 32,9

Asistenţa socială 100,0 32,4 23,3 17,5 13,9 12,9 17,4 82,6 50,2 49,8

Total indemnizatii cu caracter necontributiv 100,0 20,5 28,8 18,8 11,8 20,0 5,1 94,9 37,0 63,0

Alocatia de stat pentru copii 100,0 31,5 22,7 17,6 14,6 13,5 12,6 87,4 50,0 50,0

Alocatia de plasament familial 100,0 9,2 38,1 25,1 23,6 4,0 4,2 95,8 36,3 63,7

Indemnizatie pentru cresterea copilului 100,0 21,5 24,2 26,0 18,1 10,3 8,8 91,2 74,1 25,9

Stimulent pentru cresterea copilului 100,0 5,7 4,8 13,0 5,2 71,2 0,0 100,0 72,8 27,2

Indemnizatie pt. pensia minima garantata 100,0 44,4 21,0 28,8 2,2 3,6 17,8 82,2 8,7 91,3

Alocatia pentru fam. cu copii (ASF) (gosp.) NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC

Ajutorul social (VMG) (gosp.) NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC

Ajutoare pentru incalzire (gosp.) NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC

Totalitatea prest. pentru persoanele cu handicap

(ind.)100,0 37,5 29,1 15,0 9,8 8,5 19,6 80,4 46,4 53,6

Burse (ind.) 100,0 31,3 17,2 19,5 16,8 15,2 9,0 91,0 47,7 52,3

Bani de liceu (ind.) 100,0 76,1 16,0 7,9 0,0 0,0 29,8 70,2 8,8 91,2

Cornul si Laptele (ind.) 100,0 33,4 22,6 17,5 14,3 12,2 10,4 89,6 43,9 56,1

Manuale/rechizite (ind.) 100,0 33,4 17,3 25,7 14,4 9,2 8,9 91,1 50,0 50,0

Note:

Incidenţa beneficiarilor arată proporţia beneficiarilor din fiecare grup.

În mod specific, incidenţa beneficiarilor este: (Numărul beneficiarilor direcţi ce primesc transferul)/(Numărul total de beneficiari direcţi).

Incidenţa beneficiarilor este calculată folosind ca factor de expansiune factorul de expansiune înmulţit cu mărimea gospodăriei.

Tabel 6.1: Distribuţia beneficiarilor

DOAR beneficiarii direcţi

Chintile de consum pe adult echivalent, în absenţa fiecărui

transfer de PSStatutul sărăciei Mediul de rezidenţă

36

Page 184: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Nord-Est Sud-Est Sud Sud-Vest Vest Nord-Vest Centru Bucureşti Română Maghiară Rroma Alta

Protecţia socială 17,3 12,7 16,0 10,0 8,6 13,1 12,0 10,4 90,6 6,2 2,3 0,8

Asigurările sociale 15,7 12,7 16,5 10,8 8,7 12,9 11,8 11,0 92,2 6,7 0,7 0,4

Pensii 15,7 12,7 16,5 10,8 8,7 12,9 11,8 11,0 92,2 6,7 0,7 0,4

Programele ce vizează piaţa muncii 15,4 12,0 13,1 10,2 17,5 9,8 13,4 8,5 92,8 6,0 1,0 0,2

Totalitatea platilor pentru someri 15,4 12,0 13,1 10,2 17,5 9,8 13,4 8,5 92,8 6,0 1,0 0,2

Asistenţa socială 19,2 12,6 15,6 9,0 8,2 13,6 12,2 9,7 88,8 5,9 4,2 1,2

Total indemnizatii cu caracter necontributiv 23,1 14,4 13,7 6,8 4,1 18,5 12,0 7,5 93,4 5,6 0,3 0,7

Alocatia de stat pentru copii 19,3 12,6 15,1 9,2 8,5 13,4 12,2 9,7 88,7 5,8 4,4 1,2

Alocatia de plasament familial 65,5 17,9 8,7 1,1 0,0 0,9 5,9 0,0 89,9 5,9 4,2 0,0

Indemnizatie pentru cresterea copilului 13,4 6,9 14,6 7,3 8,5 14,7 19,7 14,9 90,0 8,3 1,7 0,0

Stimulent pentru cresterea copilului 7,4 13,2 36,4 0,0 0,0 4,8 0,0 38,1 85,0 8,0 0,0 7,0

Indemnizatie pt. pensia minima garantata 41,9 6,8 44,6 1,4 0,0 3,6 1,7 0,0 98,3 0,5 0,0 1,2

Alocatia pentru fam. cu copii (ASF) (gosp.) NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC

Ajutorul social (VMG) (gosp.) NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC

Ajutoare pentru incalzire (gosp.) NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC NC

Totalitatea prest. pentru persoanele cu handicap

(ind.)18,2 15,3 22,6 7,3 4,8 16,4 9,4 5,9 86,9 5,8 4,6 2,7

Burse (ind.) 18,6 7,8 18,1 7,5 10,3 11,8 12,0 13,9 84,8 14,3 0,0 1,0

Bani de liceu (ind.) 45,7 13,4 6,4 17,8 0,0 0,0 16,6 0,0 89,9 3,1 7,0 0,0

Cornul si Laptele (ind.) 22,2 14,2 16,7 8,5 8,0 12,6 11,9 5,9 88,5 5,7 4,5 1,3

Manuale/rechizite (ind.) 27,7 20,8 6,8 7,1 0,0 6,6 10,8 20,3 86,5 5,6 7,4 0,4

Regiune de dezvoltare Naţionalitatea

Tabel 6.1: Distribuţia beneficiarilor

DOAR beneficiarii direcţi

37

Page 185: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

Acoperirea

săracilor (1)

Subacoperire

(2)

Pierdere (#

beneficiari)

(3)

Pierdere

(beneficii)

(4)

Diferenţialul

de targetizare

(5)=(1)-(3)

Protecţia socială 71,7 28,3 51,2 33,8 20,6

Asigurările sociale 62,7 37,3 32,9 31,5 29,8

Pensii 62,7 37,3 32,9 31,5 29,8

Programele ce vizează piaţa muncii 2,6 97,4 77,1 77,2 -74,6

Totalitatea platilor pentru someri 2,6 97,4 77,1 77,2 -74,6

Asistenţa socială 40,7 59,3 82,6 80,6 -41,9

Total indemnizatii cu caracter necontributiv 0,2 99,8 94,9 94,5 -94,7

Alocatia de stat pentru copii 35,5 64,5 87,4 86,8 -51,9

Alocatia de plasament familial 0,1 99,9 95,8 97,8 -95,7

Indemnizatie pentru cresterea copilului 0,9 99,1 91,2 90,4 -90,3

Stimulent pentru cresterea copilului 0,0 100,0 100,0 100,0 -100,0

Indemnizatie pt. pensia minima garantata 0,3 99,7 82,2 71,3 -81,8

Alocatia pentru fam. cu copii (ASF) (gosp.) NC NC NC NC NC

Ajutorul social (VMG) (gosp.) NC NC NC NC NC

Ajutoare pentru incalzire (gosp.) NC NC NC NC NC

Totalitatea prest. pentru persoanele cu handicap

(ind.)3,6 96,4 80,4 76,4 -76,8

Burse (ind.) 0,2 99,8 91,0 95,2 -90,7

Bani de liceu (ind.) 0,7 99,3 70,2 68,5 -69,5

Cornul si Laptele (ind.) 15,2 84,8 89,6 90,3 -74,4

Manuale/rechizite (ind.) 0,7 99,3 91,1 91,6 -90,4

Totalitatea ajutoarelor financiare acordate de la

buget (ind.)0,1 99,9 96,3 92,9 -96,2

Subacoperirea este procentul săracilor ce nu primesc beneficiul.

Pierderile reprezintă procentul indivizilor ce primesc transferul şi nu sunt săraci.

Diferenţialul targetizării reprezintă diferenţa dintre rata de acoperire şi rata de participare pentru nonsăraci.

Tabel 10.1: Subacoperire şi pierderi

DOAR beneficiarii direcţi

Eşantionul tuturor gospodăriilor. Subacoperirea şi pierderile sunt calculate pentru acest eantion, folosindu-se ca factor de expansiune

factorul de expansiune înmulţit cu mărimea gospodăriei.

38

Page 186: Indicatori statistici corespunzători anului 2014 privind sistemul de ... · Pentru fiecare gospodărie s-a completat un chestionar cu 11 secţiuni, datele prezentate în acest document

10% 20% 30% 40%

Protecţia socială 1,77 1,68 1,56 1,43

Asigurările sociale 3,36 2,91 2,34 1,95

Pensii 3,36 2,91 2,34 1,95

Programele ce vizează piaţa muncii 3,07 2,15 1,93 1,71

Totalitatea platilor pentru someri 3,07 2,15 1,93 1,71

Asistenţa socială 1,83 1,62 1,49 1,39

Total indemnizatii cu caracter necontributiv 0,68 1,03 1,18 1,23

Alocatia de stat pentru copii 1,75 1,57 1,46 1,35

Alocatia de plasament familial 0,92 0,46 0,92 1,18

Indemnizatie pentru cresterea copilului 1,36 1,08 1,12 1,14

Stimulent pentru cresterea copilului 0,00 0,29 0,35 0,26

Indemnizatie pt. pensia minima garantata 2,42 2,22 1,87 1,63

Alocatia pentru fam. cu copii (ASF) (gosp.) NC NC NC NC

Ajutorul social (VMG) (gosp.) NC NC NC NC

Ajutoare pentru incalzire (gosp.) NC NC NC NC

Totalitatea prest. pentru persoanele cu handicap

(ind.)2,64 1,88 1,79 1,67

Burse (ind.) 1,94 1,57 1,55 1,21

Bani de liceu (ind.) 4,97 3,81 3,00 2,30

Cornul si Laptele (ind.) 1,77 1,67 1,57 1,40

Manuale/rechizite (ind.) 2,20 1,67 1,42 1,27

Totalitatea ajutoarelor financiare acordate de la

buget (ind.)0,37 1,05 1,43 1,51