impactul alcoolismului asupra starii de sanatate

11
Impactul alcoolismului asupra stării de sănătate Alcoolismul este manifestarea conştientă sau nu, prin care individul caută satisfacerea nevoii de a consuma alcool indiferent de mijloace sau consecinţe, pentru evitarea sevrajului sau a stărilor psihice neplăcute. Consumul este determinat de dependenţa fizică şi psihică. Consumatorii de alcool au devenit subiecţi pentru diverse studii de cercetare, alcoolul având un efect diferit asupra organismului consumatorilor. Sunt persoane care au consumat cantităţi mari de alcool, timp de 30-40 de ni, fără urmări grave, în timp ce alţii după un consum cronic, moderat de alcool timp de 10-15 ani au dezvoltat ciroză hepatică. Majoritatea oamenilor consumă alcool în diferite cantităţi şi cu frecvenţă variată, doar cca. 10% dintre adulţi fiind abstinenţi în majoritatea ţărilor lumii. Dependenţa de alcool este cea mai răspândită dintre problemele legate de consumul de droguri la nivel mondial. O persoană din 13 este suspectă de alcoolism. Câteva milioane de oameni beau prea mult şi riscă să abuzeze de alcool. Obişnuinţa de a consuma alcool este o problemă serioasă, consumul excesiv de alcool fiind corelat cu o rată crescută a sinuciderilor, accidentelor şi bolilor grave. Alcoolicii sunt sfătuiţi să aibă cel puţin 3 zile/săptămână fără consum de alcool. Persoanele depresive sau suferinde de alte boli psihice (tulburare bipolară, schizofrenie, tulburare anxio-depresivă) sunt predispuse unui consum exagerat de alcool. Sexul masculin constituie un factor de risc pentru consumul crescut de alcool. Cu cât vârsta la care se începe consumul de alcool este mai mică, cu atât şansele de a ajunge la abuz şi alcoolism sunt mai mari. De asemenea, factorii sociali au o mare influenţă asupra consumului de alcool, anumite obiceiuri, tradiţii sau idei preconcepute, conform cărora la orice întâlnire, vizită sau ocazie trebuie să se consume băuturi alcoolice, întreţin şi stimulează consumul de alcool. Consumul excesiv de alcool dăunează grav sănătăţii, fiind corelat cu 80% dintre cazurile de sinucidere, 50% din crime, 30% dintre accidentele rutiere fatale şi 15% din cazurile de 1

Upload: elenalazar

Post on 14-Dec-2015

4 views

Category:

Documents


3 download

TRANSCRIPT

Page 1: Impactul Alcoolismului Asupra Starii de Sanatate

Impactul alcoolismului asupra stării de sănătate

Alcoolismul este manifestarea conştientă sau nu, prin care individul caută satisfacerea nevoii de a consuma alcool indiferent de mijloace sau consecinţe, pentru evitarea sevrajului sau a stărilor psihice neplăcute. Consumul este determinat de dependenţa fizică şi psihică.

Consumatorii de alcool au devenit subiecţi pentru diverse studii de cercetare, alcoolul având un efect diferit asupra organismului consumatorilor. Sunt persoane care au consumat cantităţi mari de alcool, timp de 30-40 de ni, fără urmări grave, în timp ce alţii după un consum cronic, moderat de alcool timp de 10-15 ani au dezvoltat ciroză hepatică. Majoritatea oamenilor consumă alcool în diferite cantităţi şi cu frecvenţă variată, doar cca. 10% dintre adulţi fiind abstinenţi în majoritatea ţărilor lumii.

Dependenţa de alcool este cea mai răspândită dintre problemele legate de consumul de droguri la nivel mondial. O persoană din 13 este suspectă de alcoolism.

Câteva milioane de oameni beau prea mult şi riscă să abuzeze de alcool. Obişnuinţa de a consuma alcool este o problemă serioasă, consumul excesiv de alcool fiind corelat cu o rată crescută a sinuciderilor, accidentelor şi bolilor grave. Alcoolicii sunt sfătuiţi să aibă cel puţin 3 zile/săptămână fără consum de alcool.

Persoanele depresive sau suferinde de alte boli psihice (tulburare bipolară, schizofrenie, tulburare anxio-depresivă) sunt predispuse unui consum exagerat de alcool. Sexul masculin constituie un factor de risc pentru consumul crescut de alcool. Cu cât vârsta la care se începe consumul de alcool este mai mică, cu atât şansele de a ajunge la abuz şi alcoolism sunt mai mari. De asemenea, factorii sociali au o mare influenţă asupra consumului de alcool, anumite obiceiuri, tradiţii sau idei preconcepute, conform cărora la orice întâlnire, vizită sau ocazie trebuie să se consume băuturi alcoolice, întreţin şi stimulează consumul de alcool.

Consumul excesiv de alcool dăunează grav sănătăţii, fiind corelat cu 80% dintre cazurile de sinucidere, 50% din crime, 30% dintre accidentele rutiere fatale şi 15% din cazurile de înec. De asemenea, este unul dintre factorii de divorţ (unul din trei cazuri) şi de molestare a copilului (1 din 3 cazuri).

Pentru a renunţa la consumul de alcool, alcoolicii au nevoie de multă voinţă, perseverenţă şi sprijin din partea familiei şi societăţii.

Pe termen lung rămân abstinenţi circa 50% dintre pacienţii unei clinici de recuperare cu terapie de lungă durată. Alţi 15% au o recidivă din care îşi revin prin propriile forţe. Cele mai mari şanse de succes terapeutic le au pacienţii care s-au hotărât să facă o terapie pe termen lung, pe care o încheie, după care se ataşează unui grup de întrajutorare. 70,5% dintre pacienţii care au frecventat un grup postcură rămân abstinenţi faţă de numai 45,5% dintre cei care n-au contactat un asemenea grup. Succes mai mare înregistrează cei care trăiesc încă într-un cuplu intact, cu copii, au un loc de muncă şi o vârstă de circa 40 de ani.

Pacientul păstrează comportamentul schimbat cu atât mai multă perseverenţă cu cât este mai convins de necesitatea lui, observă avantajele sale, este sprijinit de alte persoane, trăieşte în condiţii stabile, nu se orientează după valori străine şi îşi încadrează noul comportament într-o anume finalitate.

MOTIVAŢIA TEMEIAceastă lucrare încearcă să prezinte complexitatea etilismului cronic, care este o

patologie multidisciplinară, în care manifestările neurologice sunt deosebit de grave, cu implicaţii puternice de ordin economic, profesional, social şi nu în ultimul rând, familial.

1

Page 2: Impactul Alcoolismului Asupra Starii de Sanatate

Societatea modernă se confruntă cu o creştere dramatică a consumului de alcool la ambele sexe şi la diferite categorii de vârstă, fiind interesate persoane din ce în ce mai tinere, care nu conştientizează consecinţele negative pe care le implică consumul de alcool.

Cercetările asupra alcoolismului se orientează tot mai mult către studiul conduitei faţă de alcool, al factorilor predispozanţi, a dinamicii alcoolului, a reacţiei organismului faţă de intoxicaţia alcoolică, necesitând de cele mai multe ori echipe multidisciplinare.

Urmările consumului de alcool sunt impresionante atât din punct de vedere al celui implicat direct cât şi a consecinţelor nefaste suportate de rudele apropiate ale alcoolicilor, care îşi exprimă adesea, faţă de medic, nedumerirea şi neînţelegerea în privinţa nepăsării cu care băutorii au abuzat ani de-a rândul de alcool.

În consecinţă, medicilor şi asistenţilor, le revine o sarcină extrem de importantă, care constă în informarea corectă şi realistă atât a pacientului, a familiei sale cât şi a publicului larg asupra consecinţelor consumului abuziv de alcool, cu implicaţii majore biopsihosociale.

Afecţiunile somatice pe care le implică această patologie, frecvenţa formelor grave cu care pacienţii ajung sa se adreseze instituţiilor sanitare, implică instituirea unor tratamente complexe, o perioadă lungă de refacere, absenteism de la locul de muncă, toate acestea constituind, în fond, pierderi bugetare importante.

Astfel centrul de greutate în stabilirea diagnosticului se deplasează către depistarea stadiilor incipiente ale bolii (diagnostic precoce), cuprinzând stadii preclinice şi urmărirea factorilor de risc, ceea ce permite depistarea activă a bolnavilor şi realizarea unei profilaxii eficiente, individualizate.

Orientarea către profilaxie şi către un diagnostic precoce este posibilă numai printr-o schimbare în abordarea şi atitudinea medicului privind boala şi bolnavul, dar şi printr-o adresabilitate precoce către instituţiile abilitate a pacientului conştient de riscurile ulterioare.

Datorită frecvenţei şi gravităţii alcoolismului această afecţiune este în centrul atenţiei medicinii şi a cercetărilor ştiinţifice, atât în ţara noastră cât şi pe plan mondial, alcoolismul constituind o problemă importantă atât din punctul de vedere al medicului cât şi al fiecărui individ al acestei societăţi.

MATERIAL ŞI METODĂSCOPScopul lucrării de faţă îl constituie identificarea de o manieră sistematică a

manifestărilor neurologice a persoanelor cu etilism cronic şi în particular a fenomenologiei neuro-psiho-patologice.

OBIECTIVEIdentificarea corelaţiilor între manifestările neurologice , consumul cronic de etanol şi

factorii biopsiho-sociali.IPOTEZA DE LUCRUAm urmărit frecvenţa şi gravitatea principalelor manifestări neurologice datorate

consumului cronic de etanol, urmată de analiza datelor, în care am fost interesaţi perceperea sensului global al fenomenului studiat, identificarea semnificaţiilor acestuia şi analiza ştiinţifică a acestor semnificaţii.

MATERIAL ŞI METODĂCRITERII DE INCLUDERE STUDIU IToţi pacienţii diagnosticaţi în perioada 2004-2008 în Secţia de Psihiatrie a Spitalului

Judeţean Satu Mare cu etilism cronic urmărind principalele manifestări neurologice (Epilepsie, accident vascular cerebral, polineuropatie), utilizând o prelucrare a datelor personale, atât calitativă cât şi cantitativă, şi a unor aspecte clinice, paraclinice şi de ordin bio-social.

2

Page 3: Impactul Alcoolismului Asupra Starii de Sanatate

INSTRUMENTE DE LUCRUAm utilizat mai multe variabile biografice, medicale, dar şi sociale în încercarea

înţelegerii complexităţii acestei patologii datorate consumului cronic de etanol:- vârstă- sex- mediu de provenienţă- grad de instruire- statut marital- situaţie socială- cantitatea de alcool ingerată

REZULTATE ŞI DISCUŢII

Numărul total de subiecţi examinaţi în fiecare anNumărul pacienţilor cu alcoolism se observă că a crescut în anul 2008, ultimul an

supus studiului faţă de primul an 2004 doar cu 17 pacienţi.Faptul că în ceilalţi ani 2005, 2006, 2007 sunt mai puţini pacienţi alcoolici incluşi în

studiu faţă de primul şi ultimul an de studiu, se explică probabil prin lipsa de adresabilitate către serviciul spitalicesc în această perioadă.

Figura 1 Numărul total de subiecţi examinaţi în fiecare an

Numărul total de subiecţi examinaţi în fiecare an după criteriul nosologic

Din această reprezentare grafică reiese că polineuropatia etanolică alcoolică este cea mai frecventă complicaţie a consumului cronic de etanol, urmată de epilepsie şi accidente vasculare cerebrale.

Ca frecvenţă primele trei complicaţii neurologice asociate consumului cronic de etanol, în ordine descrescătoare sunt polineuropatia etanolică, epilepsia şi accidentele vasculare cerebrale.

3

Page 4: Impactul Alcoolismului Asupra Starii de Sanatate

Figura 2 Numărul total de subiecţi examinaţi după criteriul nosologic

Reprezentarea grafică comparativă după criteriul nosologic a numărului total de subiecţi de sex feminin şi masculin, examinaţi în fiecare an

Complicaţiile neurologice asociate consumului cronic de etanol sunt ca frecvenţă, în ordine descrescătoare următoarele : polineuropatia etanolică, epilepsia şi accidentul vascular cerebral.

În ceea ce priveşte persoanele de sex feminin consumatoare cronic de etanol, prezintă acelaşi tablou al complicaţiilor neurologice datorate consumului abuziv de alcool, cu pacienţii alcoolici de sex masculin, atât din punct de vedere al patologiilor dar şi din punct de vedere al frecvenţei.

Principalele complicaţii neurologice asociate consumului cronic de alcool la persoanele de sex feminin cu etilism cronic, în ordine descrescătoare sunt: polineuropatia etanolică, epilepsia şi accidentul vascular cerebral.

4

Page 5: Impactul Alcoolismului Asupra Starii de Sanatate

Figura 3 Comparaţie după criteriul nosologic a numărului total de subiecţi în funcţie de sex

Reprezentarea grafică comparativă după sex a numărului total de subiecţi, examinaţi în fiecare an

În lotul studiat se observă că pacienţii alcoolici de sex masculin sunt mai mulţi în toţi anii de studiu comparativ cu numărul persoanelor de sex feminin cu etilism cronic.

Se remarcă faptul că numărul femeilor consumatoare de etanol cu complicaţii neurologice a crescut doar cu 3 la finalul studiului în anul 2008 faţă de anul 2004 când am început studiul ceea ce înseamnă că în decursul acestor 5 ani se înregistrează o stagnare a complicaţiilor neurologice asociate consumului cronic de etanol la femei.

În intervalul 2005 – 2007 se observă o scădere a acestor complicaţii neurologice la persoanele de sex feminin consumatoare de etanol, explicate probabil de lipsa de interes şi slaba adresabilitate către un centru spitalicesc de specialitate.

5

Page 6: Impactul Alcoolismului Asupra Starii de Sanatate

Figura 4 Comparaţie după sex a numărului total de subiecţi examinaţi în fiecare an

Reprezentarea grafică comparativă după criteriul categoriei de vârstă a numărului total de subiecţi de sex masculin, examinaţi în fiecare an

În ceea priveşte repartiţia pe grupe de vârstă a cazurilor de bărbaţi alcoolici, pe ani, se observă că numărul cel mai mare de pacienţi din fiecare an este din grupa de vârstă 50-60 de ani, iar numărul cel mai mic de cazuri a fost la grupa de vârstă sub 20 de ani.

Figura 5 Numărul total de subiecţi de sex masculin după criteriul categoriei de vârstă

6

Page 7: Impactul Alcoolismului Asupra Starii de Sanatate

Reprezentarea grafică comparativă după criteriul zonei de provenienţă (rezidenţa) a numărului total de subiecţi alcoolici, examinaţi în fiecare an

Majoritatea pacienţilor alcoolici aflaţi în studiu sunt din mediul rural.

Figura 6 Comparaţie după criteriul zonei de provenienţă (rezidenţă) a numărului total de subiecţi, examinaţi în fiecare an

Reprezentarea grafică comparativă după criteriul instrucţiei şcolare a numărului total de subiecţi alcoolici, examinaţi în fiecare an

Dintre pacienţii alcoolici, cel mai mare număr îl reprezintă pacienţii cu studii medii. În ultimul an de studiu, anul 2008 se observă că aproape se egalizează ca număr pacienţii alcoolici cu studii elementare şi studii superioare.

7

Page 8: Impactul Alcoolismului Asupra Starii de Sanatate

Figura 7 Comparaţie după criteriul instrucţiei şcolare a numărului total de subiecţi alcoolici, examinaţi în fiecare an

CONCLUZII1. Datorită frecvenţei şi gravităţii alcoolismului această afecţiune este în centrul

atenţiei medicinei şi a cercetărilor ştiinţifice, atât în ţara noastră cât şi pe plan mondial, alcoolismul constituind o problemă importantă atât din punctul de vedere al medicului cât şi al fiecărui individ al acestei societăţi.

3. Făcând o comparaţie între consumul declarativ a persoanelor incluse în studiu şi mediul lor de provenienţă se observă un consum cantitativ zilnic mai mic predominant la persoanele din mediul urban faţă de persoanele din mediul rural. Persoanele din mediul rural, trăind într-o comunitate restrânsă cu reguli cutumiare stricte, sunt tentate să ascundă un consum zilnic mare de etanol, pentru a nu fi blamaţi de societate.

4. Cu cât gradul de instruire creşte, recunoaşterea unui consum zilnic moderat de alcool creşte.

5. Indiferent de nivelul de studiu, regăsim un eşantion mult mai mic de persoane care recunosc un consum zilnic mare de etanol.

6. Tinerii şi adulţii sunt grupele de vârstă cel mai puţin dispuse să recunoască cantitatea de alcool consumată, pe când persoanele mai în vârstă recunosc cu mai multă uşurinţă un consum excesiv de alcool.

8