Varianta 2Harap Alb - Relatia dintre incipit si final intr-un basm

Originile basmului trebuie cautate in cele mai vechi timpuri, in dorinta omului de a trai, macar in imaginatie, intr-o lume perfecta in care binele invinge totdeauna raul.

Scriitorii s-au apropiat fascinati de aceasta specie populara si au creat opere originale valorificand elementele specifice basmului popular.

Povestea lui Harap-Alb de Ion Creanga este o astfel de opera literara, probabil cel mai valoros basm din literatura noastra.

Tema luptei dintre bine si rau, cu victoria binelui specifica basmului popular, este valorificata de Creanga original, deschizand alte semnificatii mult mai produnde. Titlul basmului dirijeaza intelegerea mesajului. Substantivul „poveste” poate fi citit si cu semnificatia de „viata” si astfel intelegem ca textul basmului surprinde „viata lui Harap-alb”, deci este un bildungsroman.

Organizarea discursului narativ sustine aceasta idee. Textul este alcatuit din trei secvente narative delimitate de motivul podului, simbol al trecerii dintr-o etapa a vietii in alta, de la copilarie la tinerete si apoi la varsta maturitatii.

Prima secventa surprinde eroul la casa parinteasca si este alcatuita din urmatoarele episoade: primirea cartii, incercarile esuate ale fratilor, intalnirea cu cersetoarea, alegerea calului si episodul de la pod.

A doua secventa prezinta momentul experientei, etapa in care eroul se loveste cu capul de pragul de sus pentru a-l vedea pe cel de jos. Aceasta secventa este alcatuita din episoadele urmatoare: intalnirile succesive cu Spanul, intovarasirea cu Spanul, episodul de la fantana, aducerea salatelor si aducerea pietrelor pretioase.

Ultima secventa scoate in evidenta maturizarea personajului prin faptul ca de acum va lua singur hotarari: salvarea furnicilor si a albinelor, intovarasirea cu cei cinci uriasi, probele la care il supune Imparatul Ros(tot cinci), proba la care il supune fata, moartea si invierea.

Evenimentele sunt narate din perspectiva unui narator omniscient si omniprezent care isi tradeaza de multe ori subiectivitatea. Desi textul este scris la persoana a treia, apar si fraze la persoana I, marca unui narator subiectiv: „Ce-mi pasa mie? Eu sunt dator sa va spun povestea si sa va rog sa ma ascultati.”. Naratorul nu povesteste indiferent, ci se implica, face haz, comenteaza, intrand permanent in dialog cu cititorul. Evenimentele nu mai sunt plasate in timpul si in spatiul mitic, ci sunt aduse mai aproape de timpul cititorului. O particularitate esentiala a basmului lui Creanga este faptul ca fantasticul antropomorfizat este si localizat geografic si temporal. Personajele vorbesc moldoveneste, amintind de lumea Humulestiului si de perioada „Amintirilor din copilarie”.

Incipitul basmului lui Creanga, desi aminteste de formul basmului popular se deosebeste de aceasta. Naratoul plaseaza evenimentele nu in timpul lui „a fost odata ca niciodata”, ci in vremea lui „Amu, cica era odata”. Imperfectul este nu numai timp al povestirii, dar sugereaza si aducerea evenimentelor mai aproape de timpul lectorului. De altfel si adverbul „amu” are aceeasi valoare. Cuvantul „cica”(se zice, se spune) sugereaza ca naratorul n-a fost martor la evenimente si arunca o umbra de mister asupra acestora. Formaula magica a fost insa rostita si naratiunea nu mai poate fi oprita.

Dupa rostirea formulei, naratorul se straduieste sa explice pe o pagina intreaga de ce rudele nu se cunoasteau, pentru a gasi o justificare a faptului ca Spanul a putut sa fure identitatea fiului de crai.

Formula „Dar ia sa nu ne indepartam cu vorba si sa incep a depana firul povestii”, prin asocietea persoanei I plural cu singularul aceleiasi persoane, institue un pact narativ intre narator si naratar, naratorul asumandu-si functia e narare.

Finalul basmului este canonic. Ca toate basmele Povestea lui Harap-Alb se incheie cu motivul nuntii. Cu toate acestea si de data aceasta Creanga iese din tiparele modelului traditional. Cititorul nu mai este scos din spatiul si timpul fabulos calare „pe-o sa”. Formula finala plina de umor si ironie subliniaza, daca mai era nevoie, ca lumea basmului este altceva decat realitatea. Universul basmului este un spatiu perfect in care „chiar si saracimea ospata si bea”, in timp ce realitatea este dominata de inechitate sociala, deoarece „pe la noi numai cine are bani bea si mananca, iara cine nu, se uita si rabda.”.

Incipitul si finalul basmului demonstreaza faptul ca la Creanga fabulosul este tratat realist. Analizand cele doua componente ale discursului narativ se mai poate face o observatie. Daca in incipit, prin formula „cica” se sugereaza faptul ca naratorul nu a fost martor la evenimente, in final apare o contradictie. Printre cei poftiti la nunta se afla si „un pacat de povestariu fara bani in buzunariu”. Aceasta precizare subliniaza clar diferenta dintre autor si narator. Naratorul face parte din lumea fictiunii traind in poveste.

Basmul lui Creanga isi dovedeste astfel originalitatea la toate nivelele. Pornind de la tiparul universal al basmului, scriitorul a improvizat imaginea unei lumi reale, taranesti, humulestene, pe fundalul unei lumi de basm. Lumea basmului creata de Creanga traieste intr-o geografie cunoscuta, totusi miraculoasa, intr-un timp apropiat noua, totusi mitic, demonstrand ca in devenirea umana totul poate parea basm.