1. Edmund Husserl Meditatii CartezieneINTRODUCERE $ 1. Meditatiile lui Descartes ca un prototip al reflectiei filozofice Am motive personale sa fiu incantat de faptul ca pot vorbi desprefenomenologia transcendentala, din acest loc, salasul celor mai veneratestiinte ale Frantei. Marele ganditor francez, Rene Descartes, a oferit un nouimpuls prin Meditatiile sale fenomenologiei transcendentale; studiile lui auactionat cit se poate de direct asupra transformarii abia aparuteifenomenologii, intr-un nou tip de filozofie transcendentala. In acord cu asta,cineva poate numi fenomenologia transcendentala, un neo-Cartezianism, chiardaca se vede obligat in mod precis de catre dezvoltarea radicala a motivelorCarteziene sa respinga aproape intreg continutul doctrinal bine-cunoscut alfilozofiei Carteziene. Aceasta fiind situatia, mai pot fi inca asigurat de interes, daca voi incepe cuaceste motive din Meditationes de prima philosophia, care, asa cum eu cred,pastreaza o semnificatie eterna si apoi voi trece la caracterizareatransformarilor si a formatiunilor neobisnuite in care isi afla origineametodele si problematicele fenomenologiei transcendentale. Orice incepator in ale filozofiei cunoaste remarcabila suita de idei continutein Meditationes. Haideti sa ne reamintim ideea lor calauzitoare. ScopulMeditationes este o reformare completa a filozofiei intr-o stiinta bazata pefundamente absolute. Acest lucru inseamna pentru Descartes o reformaasemanatoare a tuturor celorlalte stiinte, pentru ca in opinia sa ele sint doarmembre non auto-suficiente ale unei stiinte atot-cuprinzatoare, iar aceastaeste filozofia. Doar in interiorul unitatii sistematice oferita de filozofie ele sepot dezvolta in stiinte autentice. Pe de alta parte, asa cum au evoluat dinpunct de vedere istoric, ele sint lipsite de acea autenticitate stiintifica care arconsta in fundamentarea lor totala si ultima pe bazele intelegerii absolute, ocunoastere dincolo de care, nimeni nu poate merge mai departe. De aicinecesitatea unei reconstructii radicale, care ar implini ideea de filozofie ca ounitate atot-integratoare a stiintelor, in unitatea unei astfel de intelegeri,absolut rationale. [1] Incepind cu Descartes, aceasta cerere da nastere uneifilozofii orientata catre subiect insasi. Intoarcerea catre subiect este realizatape doua niveluri semnificative.Primul, oricine intentioneaza in mod serios sa devina filozof, trebuie ca odata in viata sa se retraga in sine si sa faca in interiorul sau incercarea de-adarima si reconstrui din nou toate stiintele pe care pina atunci le-a acceptatdrept adevarate. Filozofie intelepciune (sagesse) o chestiune cit se poatede personala a celui care filozofeaza. Ea trebuie sa se ridice, ca siintelepciunea lui, ca si cunoasterea de sine, indreptate catre universalitate, ocunoastere careia ii poate raspunde inca de la inceput si apoi, de-a lungulfiecarui pas facut, in virtutea propriei sale intelegeri absolute. Daca m-amdecis sa traiesc avind acest scop singura decizie care ma poate duce indirectia unei evolutii filozofice am ales prin aceasta sa incep intr-o situatiede saracie absoluta, intr-o lipsa totala de cunostinte. Incepind astfel, evident

2. ca unul dintre primele lucruri pe care ar trebui sa le fac, il reprezinta modul incare pot descoperi o metoda cu care sa incep, o metoda care promite ca ma vaconduce spre o cunoastere autentica. In deplin acord, MeditationesCarteziene nu au pretentia sa fie o simpla preocupare particulara a filozofuluiDescartes, ca sa nu spun aceea de-a fi o simpla forma literara impresionanta,cu ajutorul careia sa incerce prezentarea fundamentelor filozofiei sale. Maidegraba ele traseaza prototipul pentru meditatiile necesare oricarui filozofincepator, acele meditatii plecind de la care filozofia poate sa se dezvolteexclusiv intr-un mod original. Atunci cind ne intoarcem spre continutul Meditatiilor, ce apare atit destraniu pentru noi oamenii de azi, descoperim un regres catre Eu-l carefilozofeaza intr-un sens secund si adinc; Eu-l ca subiect al cogitationes /cugetarilor sale pure. Meditatorul realizeaza acest regres prin intermediulfaimoasei si extrem de remarcabile metode a indoielii. Tintind cu o radicalaconsistenta catre cunoasterea absoluta, el refuza sa-si permita acceptarea aceva ca existent, cu exceptia cazului cind este asigurat impotriva oricareiposibilitati imaginabile de-a deveni nesigura. Tot ceea ce este sigur inexperienta sa naturala si in viata gindirii este de aceea subiect al criticismuluimetodic in sensul admiterii unei indoieli asupra lui; si prin excluderea a tot celasa deschisa orice posibilitate de indoiala, el cauta obtinerea unui depozitarde lucruri care sint absolut evidente. Cind este urmata aceasta metodacertitudinea experientei simturilor, certitudinea pe care lumea o ofera in aceaforma a trairii naturale, nu rezista citicismului; in acord cu asta, fiintarealumii trebuie sa ramina de neacceptat la acest stadiu initial. Meditatorul seretine doar pe sine, ca Eu pur al cogniciones / cugetarilor sale avind oexistenta absolut indubitabila, ca ceva ce nu poate fi distrus, ceva ce va existachiar si atunci cind aceasta lume ar fi non-existenta. Astfel redus, Eu-l poartaun tip de filozofare solipsista. El cauta anumite cai apodictice prin care innatura sa interioara pura, poate fi dedusa o obiectivitate exterioara. Sirulargumentelor este bine-cunoscut; Prima oara este dedusa existenta siveridicitatea lui Dumnezeu, apoi prin mijlocirea lor, Natura obiectiva,dualitatea substantelor finite pe scurt, cimpul obiectiv al metafizicii sistiintelor pozitive si insasi acele discipline. Toate aceste deductii variate secontinua, asa cum trebuie, conform principiilor calauzitoare, care sintimanente, sau innascute in Eu-l pur. 3. MEDITATIILE CARTEZIENE $ 2. Necesitatea unui nou inceput radical al filozofiei. Atit in ceea ce-l priveste pe Descartes. Acum ne intrebam: Merita oare inrealitate sa cautam o semnificatie eterna care ar apartine acestor ginduri sauo esenta clarificabila ce poate fi continuta in ele? Mai pot inca astfel deginduri sa inspire vremurile noastre cu forte vii? Indoiala se ridica plecind de la faptul ca cel putin stiintele pozitive, careerau menite sa experimenteze prin aceste meditatii tarimul rational absolut,le-au acordat insuficienta atentie. Pentru a ne edifica complet, dupa treisecole de dezvoltare stralucita, stiintele pozitive se simt ele insele acumputernic obstructionate de obscuritatile existente in fundatiile lor, in metodelesi conceptele lor fundamentale. Insa atunci cind incearca sa ofere acestorfundatii o noua forma, ele nu se gindesc sa se intoarca inapoi pentru a reluameditatiile carteziene. Pe de alta parte, o mare greutate trebuie acordata infilozofie consideratiei ca, Meditatiile au fost epocale intr-un sens cu totul exactsi unic, tocmai datorita intoarcerii lor la ego cugito pur. De fapt Descartesinaugureaza in intregime un nou tip de filozofie. Schimbind total stilui ei,filozofia cunoaste o intoarcere radicala; de la Obiectivismul naiv, lasubiectivismul transcendental care cu orice noua incercare, dar de fiecaredata insuficienta, pare a tinde catre o anume forma finala necesara, prin careadevaratul ei sens si acela al insasi transmutarii radicale poate fi relevat. Oareaceasta tendinta continua, nu implica o semnificatie eterna si o sarcinaimpusa asupra noastra de insasi istorie, o inalta datorie, in implinirea careiasintem cu totii somati sa colaboram? Clivajul existent in filozofia epocii actuale, cu activitatile sale dezorientate,ne pune pe ginduri. Atunci cind facem incercarea de-a privi asupra filozofieivestice ca la o scena unitara, ne apare evident declinul ei, inceput o data cumijlocul secolului al XIX-lea. Unitatea relativa pe care o poseda in epocileprecedente, in scopurile sale, in problematici si in metode, a fost pierduta.Atunci cind la inceputul epocii moderne, credinta religioasa a inceput a devenidin ce in ce mai mult materializata, ca o conventie lipsita de viata, oameniispirituali au fost purtati de o noua credinta, marea lor incredere intr-ofilozofie si stiinta independenta. Intrega cultura umana avea sa fie ghidata siiluminata de intelegerea stiintifica, astfel reformata, drept una noua siindependenta. Dar intre timp, si aceasta credinta a inceput deasemenea sa se stinga. Nuinsa fara motiv. In locul unei filozofii unitare de viata, avem o literaturafilozofica ce depaseste aproape toate granitele, lipsita aproape complet decoerenta. [1] In locul unei discutii serioase asupra teoriilor in conflict, careprin insasi conflictul lor demonstreaza relatiile strinse prin care dovedesclegatura comuna, comuniunea convingerilor fundamentale si o credintastatornica in adevarata filozofie, avem o pseudo-raportare si un pseudo-criticism, o simpla aparenta inselatoare a unei filozofari serioase, cu si pentruunul cu celalalt. Acest lucru atesta cu greutate studiul reciproc realizat cuconstiinta responsabilitatii, in acel spirit ce caracterizeaza colaborareaserioasa si intentia de-a produce rezultate Obiectiv valide. Rezultate Obiectiv(objektiv) valide in definitiv aceasta fraza nu semnifica nimic mai mult decit 4. rezultatele perfectionate de criticismul mutual si care acum rezista oricaruicriticism. Dar cum poate fi posibil studiul si colaborarea actuala, daca aiciexista atit de numerosi filozofi si un numar aproape egal de filozofii? Cusiguranta inca mai avem congrese de filozofie. In cadul carora se intilnescfilozofii, insa din nefericire, nu si filozofiile. Filozofiile sint lipsite de unitateaunui spatiu mental in interiorul caruia ele pot exista si actiona una asupracelorlalte. [2] Poate ca odata cu fiecare dintre diferitele scoli sau linii degindire, situatia se prezinta cumva mai bine. Cu toate acestea, cu existentalor intr-o stare de izolare, intreg prezentul filozofic este in mod esentialintocmai asa cum l-am descris. In acest prezent nefericit, situatia noastra nu este oare similara cu ceaintilnita de Descartes in tineretea sa? Daca este asa, atunci nu este aceasta oepoca potrivita pentru a reinoi radicalitatea sa si radicalitatea specificafilozofului incepator; pentru a supune rasturnarii Carteziene imensa literaturafilozofica cu mixtura marilor traditii, unei serioase comparatii ale unor noiinceputuri, de activitate literara la moda (care este socotita importanta prin aavea efect, insa nu in a fi studiata), si in a incepe cu noi meditationes deprima philosophia? Nu se poate intimpla ca pozitia dezolanta in care segaseste azi filozofia, sa fie trasa inapoi in ultima instanta, de faptul ca forteleconducatoare ce emaneaza de la Meditationes lui Descartes si-au pierdutvitalitatea originala - pierdut, pentru ca spiritul ce caracterizeaza radicalitatearesponsabilitatii de sine filozofice, a fost deja pierdut? Nu ar trebui ca doar orenastere rodnica sa fie cea care redesteapta impulsul MeditationesCarteziene; nu prin adoptarea continutul lor, ci tocmai prin a nu face asta, sareinoiasca cu o mai mare intensitate radicalismul spiritului lor, radicalismulauto-responsabilitatii, pentru a face aceasta radicalitate sa devina adevaratapentru prima oara, intensificind-o pina la ultimul grad, pentru a descoperi prinaceasta pentru prima oara sensul original al regresului necesar catre Eu si inconsecinta sa invinga, ascunsa, dar deja simtita naivitate a filozofarii timpurii? In orice caz, chestiunea indica una din caile care trebuie sa conduca catrefenomenologia transcendentala. De-a lungul acestui drum noi avem acumintentia de-a merge impreuna. Intr-o maniera cvasi-Carteziana, avem intentia,ca filozofi incepatori radicali, sa purtam mai departe meditatiile, cu maximaprecautie critica si pregatiti pentru orice pina chiar si pentru mult maiindepartata transformare a vechilor meditatii Carteziene. Aberatiileseducatoare in care a ratacit Descartes si ganditorii de mai tarziu, urmeaza afi clarificate si evitate, pe masura ce urmarim cursul nostru firesc. 5. PRIMA MEDITATIE CALEA CATRE EU-L TRANSCENDENTAL $ 3. Rasturnarea Carteziana si ideea caluzitoare finalacu privire la pregatirea absoluta a stiintelor. Si astfel vom face un nou inceput, fiecare in sine si pentru sine, cu deciziafilozofilor care devin radicali; astfel ca prima oara vom elimina din actiunetoate convingerile pe care le-am acceptat pina azi, inclusiv toate stiintele. Salasam ca ideea care ne ghideaza meditatiile sa fie in primul rind acea ideeCarteziana a stiintei ce poate fi stabilita ca radical autentica, in ultimainstanta o stiinta atot-cuprinzatoare. Dar din moment ce nu avem acum la dispozitia noastra o stiinta deja dataca un exemplu de stiinta radicala autentica (in definitiv nu acceptam oricestiinta data), ce putem spune despre indubitabilitatea acestei idei insasi, sianume ideia unei stiinte ce poate fi intemeiata absolut? Este legitima o ideefinala, scopul posibil al unei anumite practici posibile? In mod evident astaeste deasemenea ceva ce nu poate fi presupus, ca sa nu mai spunem nimicdespre modalitatea de-a lua orice norma ca deja stabilita pentru testarea uneiastfel de posibilitati sau poate un intreg sistem de norme in care stilulpropriu unei stiinte autentice este dupa cum se spune, dinainte fixat. Caci astaar presupune o intreaga logica ca teorie a stiintei; in vreme ce logica trebuieinclusa printre stiintele rasturnate, in rasturnarea tuturor stiintelor. Ca oprejudecata fatala acest ideal conditioneaza de secole filozofiile si in modascuns determina insasi Meditationes. In mod evident, pentru Descartes aconstituit inca de la inceput un truism, acela ca stiinta atot-cuprinzatoaretrebuia sa aiba forma unui sistem deductiv, a carei intreaga structura estebazata, ordine geometrico, pe o fundatie axiomatica pe care este intemeiatadeductia absoluta. Pentru sine, un rol asemanator cu cel al axiomelorgeometrice din geometrie, este jucat de stiinta atot-cuprinzatoare, prinaxioma certitudinii absolute de sine a Eu-lui, doar ca aceasta fundatieaxiomatica este plasata mult mai adinc decit cea din geometrie si estechemata sa participe, ca un ultim temei, chiar si in cunoasterea geometrica.[1] Niciuna din acestea nu va fi determinanta pentru gindirea noastra. Ca unfilozof incepator, nu vom accepta inca un ideal normativ al stiintei; si doar inmasura in care vom fi capabili sa producem unul cu totul nou pentru noiinsine, vom fi in situatia de-a ne afla in posesia unui asemenea ideal. Dar asta nu implica o renuntare la telul general al intemeierii stiinteiabsolute. Acest scop, intr-adevar, va motiva continuu cursul meditatiilornoastre, tot asa cum tot el este cel care motiveaza si cursul meditatiilorCarteziene; si in mod gradual, el va ajunge sa fie determinat concret inmeditatiile noastre. Doar ca va trebui sa fim extrem de precauti asupramodului in care vom pune in practica ca telul nostru sa devina acela alintemeierii unei stiintei absolute. Prima oara nu trebuie sa presupunem pinanici chiar posibilitatea existentei ei. Cum vom reusi apoi sa descoperim omaniera legitima in care sa facem ca acesta sa devina insasi telul nostru? Cumvom face astfel incit telul nostru sa fie perfect garantat si astfel asigurat, ca oposibilitate practica? Cum vom diferentia apoi posibilitatea, in care prima oara 6. vom ajunge la o intelegere generala, si apoi vom trasa cursul metodicdeterminat al unei filozofii autentice, o filozofie radicala care prima oara sainceapa cu ceea ce este existent in insasi natura sau esenta sa?In mod natural vom prelua ideea generala a stiintei de la stiintele care sintfactual date. Daca ele au devenit pentru noi, in atitudinea noastra criticaradicala, doar pretinse stiinte, atunci, in deplin acord cu ceea ce deja a fostspus, ideea generala finala a devenit intr-un sens asemanator, doar o simplasupozitie. Astfel ca noi nu cunoastem inca daca aceasta idee este in definitivapta de-a fi actualizata. [3] Tocmai de aceea vom lua ideea generala de stiintaca pe o prezumptie prealabila ce ne permite incercarea, prin mijlocirea careiacautam sa ne ghidam in meditatiile noastre. Luam in considerare ceea cepoate fi gindit ca o posibilitate si apoi consideram daca si cum poate firealizata o actualizare determinata. Pentru a fi siguri, mai intai ne preocupamde ceea ce se constituie mai degraba intr-o stranie circumstantialitate darcum poate fi evitata, daca radicalitatea noastra nu va avea sa ramina doar lanivelul unor gesturi goale, ci va deveni un fapt efectiv? Sa pasim deci maideparte inarmandu-ne cu rabdare.$ 4. Descoperirea sensului final al stiintei afundindu-nein stiinta ca fenomen noematic.In mod evident, unul din primele lucruri care trebuie realizate acum este safacem distincta acea idee calauzitoare, care pina acum a plutit inainteanoastra ca o generalitate vaga. In mod natural, conceptul autentic de stiintanu este potrivit unui proces de abstractizare bazat pe o comparatie de facto astiintelor, i. e., structurile teoretice Obiectiv determinate (teoreme, teorii),care sint de fapt general acceptate ca stiinte. Sensul intregii noastre meditatiiimplica ca aceste stiinte, ca si aceste fapte ale stiintei si culturii Obiective, insens adevarat si autentic nu trebuiesc sa fie identice si ca cele dintai, fara ale socoti a fi fapte culturale, implica o cerinta, care ar trebui sa fie stabilita cauna pe care au satisfacut-o deja. Stiinta ca idee, ca idee a stiintei autentice sta inca ascunsa, tocmai in aceasta cerinta.Cum poate fi descoperita si inteleasa aceasta idee? Chiar daca sintemobligati sa nu luam niciun fel de pozitie in sensul validitatii stiintelor de facto(validitate reclamata de ele) i.e. in sensul autenticitatii teoriilor lor sicorelativ, competenta metodelor folosite in actiunea teoretizarii nu existaaici nimic care sa ne retina sa ne afundam in efortul stiintific si sa facemceea ce este potrivit, in masura in care vedem clar si distinct ceea ce secuvine in mod real. Daca vom face acest lucru, daca ne vom afunda progresivin intentia caracteristica stradaniilor stiintifice, partile constituente ale ideiigenerale finale, stiinta autentica, apare explicata pentru noi, desi la primavedere diferentierea este in sine una generala.Aici se gaseste inainte de toate o clarificare de inceput asupra actului dejudecata si a judecatii insasi, impreuna cu distinctia judecatii directe sijudecatii mediate: judecatile mediate au un sens inrudit cu celelalte tipuri dejudecata pe care judecata le presupune increzindu-se in altele in manieracaracteristica increderii in ceva pe seama a ceva ce-a fost deja crezut. Deasemenea, clarificarea asupra efortului pentru judecati temeinice, clarificarea 7. facuta pe temeiul potrivit caruia poate fi infatisata corectitudinea,adevarul judecatii sau in cazul esecului, incorectitudinea, sau falsitatea ei.Unde este implicata judecata mediata, acest lucru arata ca este ea insasimediata; ea se bazeaza pe dezvaluirea ca ceea ce-i este caracteristic judecatiiimediate este aceea ca ea este implicata in simtul judecatii si ca notiuneconcreta, include de asemenea si fundatiile ei. Pentru un temei o data stabilit,sau pentru adevarul pe care-l dezvaluie in cuprinsul sau, cineva poate reveniasupra lor, dupa vointa sa. Prin virtutea acestei libertati, de-a actualiza unasemenea adevar, cu gradul de constientizare asupra lui, fiind unul si acelasi,se relizeaza o achizitie sau posesiune trainica, care este numita ca atare,cunoastere.Daca vom merge mai departe in acelasi fel (aici in mod natural, doar amindicat procedura), atunci, in explicarea mult mai precisa in judecata unuitemei sau perceptii, vom ajunge imediat la ideea de evidenta. Pentru un temeiautentic, judecata se arata ea insasi drept corecta, in deplin acord; astainseamna ca temeiul reprezinta o punere in acord a judecatii cu starea dejudecata a chestiunii in cauza [Urteilsverhalt] (chestiunea sau chestiunea-complexa [Sachverhalt]) insasi. Mult mai precis declarat: judecata inseamnade regula, o simpla supozitie precum cutare lucru exista si ca el are cutareinsusiri; judecata (ceea ce este judecat) constituie astfel o simpla chestiune delucruri sau un complex de lucruri; un lucru sau o stare de lucruri ca ceea ceeste gindit. Insa in contrast cu asta, exista aici uneori un inteles preeminentjustificativ [Meinen], avindu-si deasemenea el insasi cutare justificare. Asta senumeste evidenta. In aceste chestiuni, in complexul (sau starea) de lucruri, inloc de-a avea doar simplul inteles de lucru, se prezinta ca lucrul insusi, castarea complexa de lucruri, sau starea de lucruri insasi; in deplin acordjudecata se afla ea insasi in posesia lor. O simpla judecata presupusa devinepotrivita starii de lucruri, starii complexe de lucruri insasi, printr-oconversiune constienta intr-o evidenta corespunzatoare. Aceasta conversiuneeste in mod natural caracterizata ca o completare, o implinire a ceea ce a fosto simpla intentie, o sinteza in care ceea ce-a fost intentionat, coincide si estein acord, cu ceea ce este insasi dat; este o evidenta aflata in posesiacorectitudinii, a ceea ce in prealabil a fost intentionat, la distanta dechestiunile in cauza.Cind vom proceda astfel, componentele fundamentale ale ideii finale deguvernare a tuturor stiintelor vor trece imediat, prelundu-si locul de frunte.De exemplu, omul de stiinta intentioneaza nu doar sa judece simplu, dar si sa-si fundamenteze judecatile. Mult mai precis formulat: El intentioneaza ca niciojudecata sa nu fie acceptata, de sine sau altii, ca o cunostinta stiintifica, pinacind aceasta nu va fi deplin fundamentata si tocmai de aceea poate fijustificata complet in orice moment printr-o reintoarcere actualizabila liber laactul sau repetabil de fundamentare. De facto acela ca nu putea treceniciodata dincolo de aceasta limita, fiind doar o simpla intentie; pentru toateevenimentele, intentia implica un tel ideal. Cu toate acestea, mai exista aici inca un lucru ce necesita sa fie scos inlumina pentru a suplini ceea ce am spus pina acum. Trebuie sa distingemjudecata in sensul sau cel mai larg (ceva inteles ca existind) si evidenta insensul cel mai larg plecind de la judecata pre-predicativa si respectiv, de laevidenta pre-predicativa. Ca ceea ce este intentionat, sau poate privit evidentprimind o expresie predicativa; iar stiinta totdeauna intentioneaza sa judece inmod expres si sa tina judecata sau adevarul fixat, ca un adevar expres sau ojudecata explicita. Dar exprimarea ca atare are propria sa cale comparativa, 8. buna sau rea, pentru a se potrivi la ceea ce este intentionat, sau este insasidat; si tocmai de aceea nu are o evidenta sau non-evidenta care sa fie inclusain predicatie. In consecinta evidenta exprimarii este deasemenea, o partedeterminanta a ideii de adevar stiintific, la fel ca predicatiile complexe caresint, sau pot fi, fundamentate absolut. $ 5. Evidenta si ideea de stiinta autenticaPe masura ce vom incepe sa meditam in aceasta maniera si de-a lungulacestei linii, noi, filozofii incepatori vom recunoaste ca ca ideea Carteziana aunei stiinte (in ultima instanta o stiinta atot-cuprinzatoare) bazata pe ofundatie absoluta si absolut justificata, nu este nimic altceva decit ideea care afurnizat in mod constant calauzire tuturor stiintelor si nazuintei lor catreuniversalitate indiferent de situatia care poate fi pentru a realiza oactualizare de facto a acestei idei.Evidenta este intr-un sens extrem de larg o experienta a ceva care este sieste astfel; este intocmai perceptia mentala a ceva in sine. Conflictul cu ceeace evidenta arata, cu ceea ce experienta infatiseaza, produce negativulevidentei (sau evidenta negativa) asezata in forma unei judecati: evidentapozitiva in chestiunea non-existentei. Cu alte cuvinte evidenta negativa are casi continut o falsitate evidenta. Evidenta, care de fapt include toata experientain sens obisnuit si restrins, poate fi mai mult sau mai putin perfecta. Evidentaperfecta si al sau corelat adevar veritabil si pur, sint date ca idei stabilite instradania obtineri de cunostiinte in implinirea intentiilor pline de semnificatiiale cuiva. Cufundindu-ne noi insine intr-o asemenea lupta, putem extrage dinea aceste idei. Adevarul si falsitatea, criticismul si comparatiile critice cu dateevidente, constituie tema fiecarei zile, jucindu-si neincetat partea din piesachiar si in viata pre-stiintifica. Pentru aceasta viata de fiecare zi, cu scopurilesale relative si in permanenta schimbare, sint suficiente evidentele siadevarurile relative. Insa stiinta este in cautarea acelor adevaruri care sintvalide si care asa vor ramine, o data pentru toti si pentru totdeauna; in deplinacord ea cauta verificari de un nou tip, verificari care sa fie duse pina lasfirsit. . Desi de facto, tot asa cum stiinta insasi trebuie sa observe in ultimainstanta, nu atinge actualizarea unui sistem al adevarurilor absolute, ci maidegraba se vede obligata sa-si modifice adevarurile mereu, cu toate acesteaea urmeaza idea unui adevar veritabil absolut sau stiintific; si in consecinta sepune in acord ea insasi unui orizont infinit de aproximatii, ce tinde catreacesta idee. Prin intermediul lor stiintele sint incredintate ca pot depasi, nudoar cunoasterea de fiecare zi, ci chiar si pe sine, in infinitum; in acelasi chipprin aspirarea catre o universalitate sistematica a cunoasterii, daca acest telse preocupa de un domeniu stiintific particular, inchis, sau o presupusaunitate cuprinzatoare a tot ceea ce exista asa cum se intimpla daca ofilozofie este in cauza si posibila. Tocmai de aceea, in acord cu intentia,ideea de stiinta si filozofie implica o ordine cognitiva procedind de la la ocunoastere nemijlocita timpurie, la o cunoastere nemijlocita tirzie; apoi, inultima instanta, un inceput si o linie de inaintare care nu trebuie aleasa inmod arbitrar, ci aflindu-si bazele in insasi natura lucrurilor.Astfel prin cufundarea noastra meditativa in intentiile generale alestradaniei stiintifice, vom descoperi partile fundamentale ale ideii finale,stiinta autentica, care desi vaga la inceput, guverneaza aceasta nazuinta. Intre 9. timp nu vom lua nicio hotarire in avans in favoarea posibilitatii acestorcomponente sau in favoarea unui presupus ideal stiintific indiscutabil.Nu trebuie ca la acest punct sa rostim: De ce sa ne batem capul cuasemenea investigatii si constatari? Ele apartin in mod evident teorieigenerale a stiintelor si logicii, cea care trebuie desigur aplicata, atit in prezentcit si mai tirziu. Dimpotriva, trebuie sa ne pazim impotriva unor astfel deopinii. Sa punem accentul pe ceea ce am rostit impotriva lui Descartes: Caoricare alta stiinta deja data, logica nu este acceptata, tocmai pe bazarasturnarii universale. Tot ceea ce face posibil un inceput filozofic trebuie camai intai sa fie castigat prin noi insine. Daca ceva mai tirziu vom inregistra ostiinta autentica, similara logicii traditionale, acest lucru reprezinta oeventualitate despre care in prezent nu putem cunoaste absolut nimic.Prin aceasta munca preliminara, mai mult aproximata aici decit indicataexplicit, am castigat o masura de claritate suficienta incit sa ne permita safixam, pentru intreaga noastra procedura dusa mai departe, primul principiumetodologic. Este clar ca Eu, ca filozof incepator, de vreme ca depunintreagul mefort catre obtinerea unei un sfirsit prezumptiv, stiinta autentica,nu trebuie nici sa elaborez, nici sa accept orice judecata drept una stiintificadaca aceasta nu este derivata cu evidenta din experiente in careproblematicile si chestiunile-complexe in discutie mi se prezinta ca eleinsele. Intr-adevar, chiar si atunci trebuie sa reflectez tot timpul asupraevidentei adecvate; trebuie sa sa examinez categoria ei si sa scot in evidentapentru mine cit de departe aceasta evidenta este perfectiune, cit seextinde in mod real chestiunea data insasi. In cazul in care acest lucru esteinca dorit, nu trebuie sa pretind nicio validitate finala, ci trebuie sa-mi explicjudecata, in cel mai bun caz, ca un posibil stadiu intermediar pe drumul catreobtinerea unei justificari finale.Deoarece stiintele nazuiesc spre predicatii care exprima complet si cu ocalificare evidenta ceea ce este zarit pre-predicativ, este evident ca trebuie safiu precaut cu privire la acest aspect al evidentei stiintifice. Datoratambiguitatii si instabilitatii limbajului comun si in mare parte de asemenea,marii automultumirii cu privire la exhaustivitatea exprimarii, vom solicita,chiar si acolo unde utilizam sensul sau de exprimare, o noua legitimare asemnificatiilor, orientindu-le catre o intelegere sporita si o alegere acuvintelor, incit sa exprime semnificatiile astfel legitimate. Acest lucru va fisocotit de asemenea, ca parte a principiilor noastre de claritate, pe care levom aplica in mod complet de acum inainte.