Gura si buzele sunt “portile” catre toate placerile lumii: bautul, mancatul, degustarea sau sarutul.Probabil acesta este motivul pentru care oamenii sunt obsedati de buzele lor inca din antichitate. Inca de acum 5000 ani oamenii cunosteau remedii pentru tratareaafectiunilor bucale, de la mirosul neplacut al gurii pana la durerile de dantura. Unele din aceste preparate contineau vin sau urina de copil, ambele detinand proprietati antiseptice. 

Cu toate ca dantura nu are aceeasi senzualitate ca buzele sau gura, cu siguranta aceasta este cea mai folositoare, deoarece este necesara in masticarea alimentelor, dar si in formarea unei bariere pentru ca limba sa nu iasa din cavitatea bucala. Vorbind despre limba, aceasta nu ajuta doar la identificarea gustului si in vorbire, ci ajuta la plimbarea alimentelor peste tot in gura pentru fi mai bine mestecate si pentru a fi apoi inghitite; sa nu uitam si faptul ca fara limba comunicarea nu ar fi fost posibila. In timp ce limba ne ofera o serie de placeri, tot ea ne poate aduce si unele probleme. 

Astfel, de la culoare si textura buzelor si a limbii pana la mirosul respiratiei, gura noastra vorbeste despre ceea ce se intampla in interiorul organismului nostru. Deci, nu este de mirare ca primul lucru pe care medicul il spune cand examineaza un pacient este: “Deschide gura si scoate limba”.

Cuprins articol1. Generalitati 2. Buzele si gura 3. Limba 4. Afectiuni ale papilelor gustative 5. Respiratia urat mirositoare 6. Dantura

Buzele si guraSus

Buze carnoase/umflate 

Buzele carnoase au fost dintotdeauna un semn al frumusetii si al

senzualitatii. Astazi, chiar daca femeia nu s-a nascut cu buze pline si dragute, aceasta poate corecta forma buzelor cu ajutorul injectiilor de colagen. 

Pe langa partea estetica a buzelor, acestea pot indica reactii alergice la anumite alimente si/sau bauturi. Astfel, daca buza din partea de jos este mai umflata si este acoperita de o crusta rosiatica sau alba, exista posibilitatea ca pacientul sa sufere de cheilita actinica – inflamatie eroziva progresiva, permanenta cauzata de expunerea excesiva la soare. Aceasta afectiune de regula apare dupa vasta de 50 ani si este mai frecventa in randul barbatilor decat la femei. Ca mai toate afectiunile pielii cauzate de expunerea la soare, persoanele cu pigmentul pielii mai deschis prezinta un risc mai mare. Cheilita actinita este o afectiune precanceroasa, iar uneori constituie un prim semn ca pacientul sufera de cancer de piele la nivelul buzei inferioare. 

Inflamatia cronica a buzelor este unul din simptomele sindromului Miescher-Melkersson-Rosenthal - afectiune neurologica care adesea este mostenita, iar adultii prezinta un risc mai ridicat de imbolnavire. Alte simptome ale acestui sindrom: umflarea fetei, paralizia faciala periferica sau fisuri linguale, iar in timp buze scuamoase. Aceste semne sunt intalnite si in caz de sarcoidoza - afectiune inflamatorie ce afecteaza mai multe zone ale corpului, cum ar fi: ochii, urechile, nasul dar si pe unele organe interne. 

Buze tuguiate 

Buzele tuguiate pot indica o grava afectiune imunologica numita sclerodermia, care provoaca intarirea pielii si cicatrizarea organelor interne. Deoarece pielea din jurului buzelor se strange, facand dificila deschiderea gurii, buzele se incretesc, devenind tuguiate. 

Buze uscate si fisurate 

Vremea rece si buzele crapate merg mana in mana. In timp ce fisurarea buzelor este cauzata de factori externi, uscarea cronica a buzelor poate semnala deshidratarea organismului, o deficienta nutritionala sau sindromul Sjogren - afectiune autoimuna caracterizata prin deficienta glandelor care ajuta la hidratare.

Buze cianotice (vinetii)

Pacientul cu buze “albastre”/vinetii fie incearca sa introduca o noua moda, fie sufera de o boala cronica, respiratorie sau cardiaca. Cand buzele capata o asemenea nuanta exista posibilitatea ca pacientul sa sufere de afectiunea Raynaud - potrivit careia arterele mici, mai ales cele de la nivelul degetelor de la picioare si de la maini dar si din alte parti ale corpului, se contracta, in conditii de expunere la frig sau stres emotional. Din cauza vasospasmului arterelor si capilarelor, tegumentele nu mai sunt oxigenate corespunzator, motiv pentru care incep sa se cianozeze (sa se albastreasca).

Cunoscute medical sub denumirea de buze cianotice, buzele albastrui poate sublinia faptul ca organismul nu primeste suficient oxigen din cauza uneia sau a mai multor afectiuni respiratorii, printre care se afla: pneumonia, astmul,bronsita cronica si edemul pulmonar. De asemenea afectiuni cardiace precum unele malformatii congenitale saustenoza mitrala se pot manifesta in acest fel. Oxigenarea deficitara poate aparea in randul fumatorilor, datorita dioxidului de carbon din tigara, care determina o oxigenare necorespunzatoare a plamanilor si a altor organe. 

De asemenea, buzele cianotice pot indica un deficit de fier in organism (anemie). 

Furnicaturi la nivelul buzelor

La nivelul buzelor si limbii o persoana poate simti furnicaturi, arsuri iar aceste simptome indica prezenta unei infectii, cunoscuta medical sub denumirea de herpes bucal – afectiune extrem de contagioasa.Daca ai ciudata senzatie ca buzele tale sunt intepate de mii de ace,

atunci nu mai vorbim de herpes, ci de un deficit de calciu si vitamina D. Furnicaturile sau amortirea buzelor, cunoscute medical sub termenul de parestezii, pot reprezenta si primele simptome ale unor afectiuni renale sau ale diabetului. Daca aceste senzatii nu dispar dupa o perioada de timp, acestea pot fi semne de iritatii cauzate de o dantura cariata, alergie alimentara, deficiente nutritionale sau chiar ca o reactie dupa ce pacientul si-a facut igiena orala. 

De asemenea, exista posibilitatea ca parestezia ca fie unul din simptomele candidozei – infectie determinata de o ciuperca, Candida albicans, prezenta in organism inca de la nastere. Infectia cu aceasta ciuperca apare in cazul persoanelor care au urmat tratamente indelungate cu antibiotice sau steroizi topici, sau in cazul celor cu gura uscata. De asemenea, candidoza este comuna in randul pacientilor cu sistemul imunitar slabit sau care sufera de diabet,SIDA sau cancer. 

Pistrui pe limba sau buze

Pistruii pot fi draguti daca apar pe nas, dar cei care apar pe buze, numite medical macule melanotice, sunt lipsite de gratie si expresie. De asemenea, pistruii pot aparea in partea interioara a gurii, afectiunea fiind cunoscuta medical sub denumirea demelanoza mucoasei orale. Aceste schimbari sunt adesea simptome ale bolii Addison – caracterizata printr-un dezechilibru hormonal al glandelor suprarenale.

Ca orice alta pata aparuta pe piele, daca pistruii isi schimba culoarea, forma sau textura pot fi un semn al cancerului de piele. 

Pete de culoare alba sau gri in cavitatea bucala

Descoperirea unor pete de culoare alba sau gri in cavitatea bucala constituie semne suficiente pentru ca pacientul sa isi piarda pofta de mancare. Aceste pete, cunoscute medical sub denumirea de leucoplachie, se dezvolta in timp si oriunde in cavitatea bucala, chiar si pe limba sau gingii. Aceasta leziune este cauzata de cresterea

exagerata a celulelor din cavitatea bucala, sau ca o reactie la pasta de dinti care contine sanguinar (o substanta antiseptica). 

Leucoplachia poate indica faptul ca pacientul nu are o igiena bucala corespunzatoare, sufera de anumite iritatii, de candidoza orala sau este un mare consumator de tutun sau alcool. 

Din pacate, leucoplachia aparuta la fumatori si la dependentii de alcool, de regula, este o leziune precanceroasa. De fapt, toate schimbarile de culoare care apar la nivelul gurii in cazul fumatorilor sau fostilor fumatori pot reprezenta semne de avertizare ale cancerului de piele. 

Striatii albe in cavitatea bucala 

Striatiile albe are apar in partea interioara a obrazului sau pe gingie si limba sunt semne obisnuite ale afectiunii numitelichen plan bucal – afectiune dermatologica cronica. Desi nu exista suficiente studii, unii cercetatori sunt de parere ca in unele cazuri, aceasta afectiune este unul din semnele hepatitei C – infectie virala grava. 

Gingii rosii sau tumefiate

Cand nuanta gingiilor este rosiatica pacientul poate fi diagnosticat cu gingivita – afectiune caracterizata prin inflamarea gingiilor. In cazul in care gingiile sunt si tumefiate (umflate) si foarte sensibile pacientul poate suferi de periodontita. Vestea proasta este ca aceasta afectiune, care cauzeaza pierderea osului si a tesuturilor conjunctive care ajuta la mentinerea danturii in pozitia normala, poate conduce la pierderea danturii. Partea cea buna este ca printr-un tratament corespunzator si la timp afectiunile gingivale poate fi tratate in intregime. 

Gingiile tumefiate (umflate) pot spune despre pacient ca fumeaza foarte mult sau ca isi scrasneste dintii. De asemenea, trebuie stiut ca

aceste caracteristici ale gingiilor apar si in urma tratamentului cu anticonceptionale, antidepresive sau diferite medicamente utile in cazul afectiunilor cardiovasculare. De asemenea, poate fi unul din simptomele diabetului zaharat. Potrivit studiilor, 1 din 3 diabetici prezinta severe afectiuni ale gingiilor. Surprinzator este faptul ca tratarea afectiunilor gingivale poate ajuta si la echilibrarea nivelului deglucoza din sange. 

Gingiile inflamate mai pot indica si infectia bacteriana numita stomatita Vincent sau gingivita ulcerativa necrozata. In unele cazuri aceasta poate afecta oasele cavitatii bucale si tesuturile gingivale. 

Proeminenta sau fisura in cerul gurii 

Cand pacientul prezinta o proeminenta in cerul gurii, acesta poate fi diagnosticat cu torus palatin – proeminenta osoasa aflata pe linia mediana a boltii palatine. Adesea, aceasta protuberanta este cauzata de consumul ridicat de alimente dure care irita bolta palatina. Daca aceasta proeminenta se mareste foarte mult, oricat ar fi de benigna, poate cauza tulburari de vorbire sau pot afecta dantura. 

In cazul in care pacientul prezinta o mica fisura dureroasa la nivelul boltii palatine (in cerul gurii), acesta poate fi diagnosticat cu sialometaplazie necrozanta. Aceste fisuri, de regula, sunt cauzate de diverse raniri ale mucoasei cavitatii bucale si trec de la sine in cateva luni. Din nefericire unele din aceste rani recidiveaza si pot degenera incancer. 

Senzatia de gura uscata 

Xerostomia este denumirea medicala a senzatiei de gura uscata, care apare ca un semnal ca organismul se deshidrateaza din cauza consumului ridicat de sare, alcool sau din cauza caldurii. De asemenea, senzatia de gura uscata poate fi un semn prin care organismul te avertizeaza ca s-a acumulat prea mult stres, motiv pentru care trebuie sa faci o pauza. 

In cazul in care pacientul se simte bine dar senzatia de gura uscata nu a disparut, poate fi vroba de o reactie cauzata de cele peste 400 de medicamente recomandate fara prescriptie medicala, cele mai periculoase fiind: antihistaminele, diureticele, astringentele, antidepresivele si unele medicamente recomandate in caz de hipertensiune arteriala.De asemenea, senzatia de gura uscata apare si in cazul persoanelor dependente de droguri si diferite alte substante.

In cazuri exceptionale, senzatia de gura uscata apare ca urmare a unei leziuni a glandei salivare, a unui traumatism la nivelul gatului, sau ca reactie la chimioterapie sau tratament radioactiv. Senzatia de gura uscata cauzata de tratamentul radioactiv este permanenta, in timp ce senzatia cauzata de chimioterapie este temporara. 

De asemenea, exista situatii cand senzatia de gura uscata avertizeaza asupra existentei unei afectiuni autoimune, printre care se enumera artrita reumatoida si sindromul Sjogren. Alte semne particulare ale sindromului Sjogren: senzatia de ochi uscati, uscaciune nazala si inflamarea articulatiilor. 

In cele din urma, senzatia de gura uscata poate semnala afectiuni mai grave: Parkinson, diabet zaharat, HIV/SIDA,fibroza chistica, hipertiroidism etc. 

Salivatia excesiva 

Salivatia excesiva sau sialoreea poate aparea ca reactie la anumite medicamente, mai ales cele folosite pentru tratarea senzatiei de gura uscata sau glaucom. De asemenea, sialoreea poate fi unul din simptomele bolii de reflux gastrointestinal. Afectiuni grave ce pot fi semnalate prin sialoree sunt si: ulcerul gastric, afectiunile hepatice, pancreatita, afectiuni neorologice, obstructia esofagiana sau cancerul. Ca o nota pozitiva trebuie mentionat ca salivatia excesiva este si unul din simptomele ce apare in sarcina. 

LimbaSus

Limba este acoperita de papile, iar unele dintre acestea constituie papilele gustative ale omului. Ca si parul, acestea cresc in permanenta. Papilele din partea din spate a limbii sunt mult mai apropiate intre ele decat cele din fata. De asemenea, acestea au tendinta de a fi mai lungi, ceea ce le face mai vulnerabile in fata bacteriilor si a infectiilor cu ciuperci. Intr-un cuvant, multe afectiuni pot aparea la nivelul limbii. 

Limba de culoare brun-verzuie

Starea patologica a limbii care prezinta un aspect brun-verzui, poarta denumirea de limba neagra sau lingua villosa nigra. Limba dobandeste acest aspect deoarece pe suprafata ei se acuzmuleaza bacterii si resturi alimentare iar pacientul nu are o igiena corespunzatoare. De asemenea, si pacientii care fumeaza excesiv pot avea o nuanta brun-verzuie a limbii. Paradoxal, aceasta situatie se naste si in urma folosirii excesiva a apei de gura. Pacientii cu aceasta problema sufera si de halena. Cauzele acestei afectiuni pot fi si tratamentele cu unele antibiotice sau cu medicamentele care contin bismut - substanta intalnita mai ales in medicamentele indicate in tratarea afectiunilor gastrice. 

Limba alba 

Daca pe alocuri limba incepe sa aiba o nuanta mai deschisa pur si simplu pot fi resturi de pasta de dinti, sau aceasta decolorare poate aparea ca reactie la apa de gura care contine peroxid. Limba alba poate indica si faptul ca pacientul a avut de curand febra, ca fumeaza mult sau ca urmeaza un regim alimentar sarac in fibre. In candidoza bucala limba este acoperita cu un depozit albicios.

Limba umflata si rosie

Daca limba pare sa semene cu o friptura iar alimentele picante iti provoaca arsuri, sunt semnele clasice a unei afectiuni numite glosita atrofica - afectiune caracterizata prin pierderea papilelor protectoare ale limbii. Aceasta afectiune apare preponderent in randul varstnicilor si indica faptul ca dantura lor nu este sanatoasa si este mereu lezata din cauza frecarii cu limba. Totodata, limba rosie si umflata poate indica un deficit de vitamina B sau prezenta candidozei bucale. 

Fisuri ale limbii

Micile fisuri de pe suprafata limbii, sunt cunoscute sub denumirea medicala de limba scrotala - afectiune ereditara intalnita la mai mult de 5 % din populatia SUA si la peste 20% din populatia lumii si care apare mai ales in randul barbatilor.Aceasta afectiune are tendinta sa evolueze odata cu inaintarea in varsta. Cu toate ca pare a fi o afectiune grava, limba scrotala este benigna, iar cand bacteriile se acumuleaza la nivelul fisurilor poate aparea halena. In unele cazuri micile fisuri pe de limba sunt unul din simptomele Sindromului Miescher-Melkersson-Rosenthal – afectiune caracterizata prin umflarea buzelor.

Limba neteda

Daca limba este neteda si fara culoare poate semnala diferite deficiente nutritionale, cum ar fi lipsa de acid folic,vitamina B sau fier. Drept consecinta, limba isi pierde stratul protector, devenind foarte sensibila. 

Limba rosie si neteda indica afectiunea numita anemie pernicioasa, caracterizata printr-un deficit de vitamina B12 sau sindromul de malabsorbtie - afectiune intestinala in care intestinul nu absoarbe eficient substantele nutritionale. 

Daca pe limba neteda apare o singura pata de culoare rosie sau alba

pacientul poate fi diagnosticat cu glosita mediana romboidala – anomalie congenitala care se prezinta sub forma unei mici proeminente rotunde situate in partea dorsala a limbii. 

Pete care se deplaseaza pe suprafata limbii

Afectiunea caracterizata prin prezenta petelor migratoare pe suprafata limbii se numeste limba geografica sau glosita migratoare benigna. Suprafata unei limbi geografice prezinta pete iregulare cauzate de lipsa papilelor, dandu-i aspectul de harta. Petele apar pe o anumita portiune dupa care dispar, pentru a reaparea in alta parte a limbii. Petele pot fi albe si neregulate sau rosii si netede.

Limba geografica este o afectiune benigna, si cu toate ca nu-i sunt cunoscute cauzele, aceasta afectiune pare a fi mostenita din familie. Totodata, trebuie mentionat ca afectiunea nu este dureroasa, insa in cazuri exceptionale pacientii prezinta o sensibilitate la alimentele picante. 

Miscari involuntare ale limbii 

Incearca sa iti mentii limba nemiscata in timp ce te uiti in oglinda cu gura deschisa. Vei observa ca este aproape imposibil deoarece o limba normala se va smuci, parand ca are un tic motor. Miscarile involuntare ale limbii pot conduce la diagnosticul de tremor esential - afectiune care se intalneste la peste 10 milioane de persoane din USA, care evolueaza lent si de regula, nu afecteaza activitatea locomotorie. De asemenea, miscarile involuntare ale limbii pot aparea si in cazul pacientilor cu Parkinson sau scleroza multipla. 

Cauza acestei afectiuni poate fi si o reactie la unele medicamente recomandate in tratarea anxietatii si a unor afectiuni psihice; de asemenea poate sa apara si in randul pacientilor cu hipertiroidism.

Afectiuni ale papilelor gustative

Sus

Abilitatea omului de a avea simtul gustativ depinde nu numai de papilele gustative ci si de miscarile limbii, deoarece prin plimbarea alimentelor prin toata gura, limba intra in contact cu toate alimentele captandu-le gustul prin intermediul papilelor gustative. 

Gustul se afla in stransa legatura cu mirosul; de fapt, aceste doua simturi sunt atat de dependente unul fata de celalalt, incat daca pierzi unul dintre ele, la scurt timp il vei pierde si pe celalalt. Tulburarile mirosului sunt mai des intalnite decat tulburarile gustative; de exemplu, in USA 3 milioane au tulburari ale simtului olfactiv si numai 2 milioane ale simtului gustativ. 

Diminuarea sau confundarea gusturilor

Senzatia ca ti-ai pierdut simtul gustativ, mai exact abilitatea de a detecta aromele, este cunoscuta medical sub denumirea de hipogeuzie. In cazul in care pacientul nu diferentiaza gusturile, atunci acesta sufera de disgeuzie. Ca si in cazul altor simturi, diminuarea simtului gustativ poate aparea odata cu inaintarea in varsta, dar din fericite pierderea totala a simtului gustativ (ageuzia) se intampla in cazuri foarte rare. 

Atat diminuarea simtului gustativ, cat si confundarea gusturilor pot indica infectii bucale sau iritatii gingivale. Pacientii cu afectarea nervilor faciali, care au suferit traumatisme craniene sau care au urmat un tratament radioactiv la nivelul gatului sau cavitatii bucale, pot prezenta tulburari ale simtului gustativ. 

Deoarece alimentele trebuie amestecate cu saliva pentru ca senzatia sa fie mai puternica, simtul gustativ poate fi diminuat, distorsionat sau poate disparea cu desavarsire daca pacientul sufera xerostomie (de senzatia de gura uscata). Cauzele aparitiei unor tulburari la nivelul papilelor gustative pot fi: deficienta de vitamina A si B3, diabetul, scleroza multipla, diferite afectiuni ale ficatului, SIDA sau cancerul. 

De regula, pacientii cu simtul gustativ alterat au tendinta de a adauga foarte multa sare sau zahar in mancare, fapt extrem de periculos deoarece excesul acestor alimente poate conduce la aparitia diabetului sau hipertensiunii. De asemenea, pacientii cu aceasta tulburare devin depresivi in scurt timp. 

Gust metalic

Ocazional, fiecare dintre noi se trezeste cu un gust ciudat in gura chiar daca avem sau nu o igiena orala corespunzatoare. In cazul in care igiena pacientului este impecabila si totusi simte un gust ciudat poate fi vorba de o “halucinatie gustativa”, adica simte anumite gusturi care de fapt nu exista.

Halucinatia gustativa poate fi un semn al paraliziei Bell sau a sindromului “burning mouth” - o afectiune rara care apare mai ales la femei dupa menopauza, si despre care se crede ca este cauzata de leziuni nervoase. 

Majoritatea persoanelor care sufera de halucinatii gustative sustin ca simt un gust metalic in gura. Aceasta senzatie poate aparea si ca o reactie la anumite medicamente, cum ar fi: antibiotice, antidepresive, antihipertensive, medicamente recomandate in tratamentul litiazei renale sau artritei reumatoide, dar si unele vitamine. De asemenea, senzatia de gust metalic poate aparea in urma unui tratament cu chimioterapice sau in urma radioterapiei. 

In cazul epilepticilor, prezenta gustului metalic poate aparea inainte unei crize. 

De asemenea, gustul metalic poate semnala ca vechile plombe metalice au inceput sa se deterioreze si trebuie consultat de urgenta medicul stomatolog. 

Sensibilitatea gustativa crescuta 

Hipergeuzia se caracterizeaza prin hipersensibilitatea papilelor gustative, adica tot timpul pacientul crede ca desertul este prea dulce, cafeaua este prea tare, ardeiul prea iute etc. Oamenii de stiinta sustin ca aproximativ 25% din populatia globala prezinta simptomele acestei afectiuni. Aceasta poate fi trasatura ereditara, pacientul fiind inzestrat cu un numar mai mare de papile gustative.Un lucru interesat descoperit de cercetatori este ca pacientii cu hipergeuzie prezinta si o sensibilitate crescuta la durere. 

Hipergeuzia poate fi unul din semnele sindromului “burning mouth”, cauzat de deteriorari ale nervilor din cauza unor infectii, tulburari hormonale sau ambele. Partea pozitiva este ca acesti pacienti e regula nu fumeaza si nu sunt mari consumatori de alcool. 

Respiratia urat mirositoareSus

Din nefericire, pacientul cu respiratie urat mirositoare nu constientizeaza acest fapt pana in clipa umilitoare cand un prieten il va informa. Respiratia urat mirositoare cronica poarta numele halena si apare adesea in randul fumatorilor sau a persoanelor care nu au o igiena orala corespunzatoare. Prezenta halenei poate indica si alte afectiuni ale cavitatii bucale, cum ar fi: abcese, carii sau alte afectiuni ale gingiilor sau ale limbii. 

Aproximativ 85% din cauzele respiratiei urat mirositoare isi au originea la nivelul cavitatii bucale, iar restul de 15% sunt provocate de afectiuni ale tractului respirator sau gastrointestinal.

Daca halena se manifesta numai dimineata, inseamna ca pacientul sufera de senzatia de gura uscata, care poate aparea daca pacientul respira pe gura in timpul somnului sau din cauza unor medicamente sau a unor afectiuni. 

Helena poate fi simptomul unor afectiuni precum: amigdalita, sinuzita, faringita dar si alte afectiuni al tractului respirator, precum si afectiuni renale sau hepatice. Ocazional, halena apare din cauza unor afectiuni gastrointestinale, cum ar fi: constipatia, indigestia, ulcerul gastric. De asemenea, orice afectiune care provoaca stari de voma, de exemplu bulimia, poate conduce la aparitia respiratiei urat mirositoare. 

Anumite obiceiuri alimentare, in cazuri exceptionale, pot provoca halena; este cazul pacientului care are o dieta saraca in carbohidrati, dar bogata in grasimi si proteine. Potrivit, cercetarilor 2 din 3 persoane care au un asemenea regim alimentar pot suferi de halena.

Respiratia dulce

Daca respiratia pacientilor este usor dulceaga poate insemna ca are un continut ridicat de acetona sau alte chimicale, ceea ce avertizeaza pacientul ca poate suferi de diabet zaharat si ca nivelul de glucoza (zahar) din sange nu este sub control. Medical aceasta afectiune este cunoscuta sub denumirea de acidoza diabetica si reprezinta o urgenta medicala. Daca in cel mai scurt timp nivelul de glucoza din sange nu este echilibrat se poate ajunge la coma diabetica sau chiar moarte.

Respiratia cu miros de usturoi

Daca gura iti miroase a usturoi, chiar daca nu ai consumat aceasta leguma in ultimele 24 de ore, inseamna ca poti suferi de o intoxicatie cu seleniu, motiv pentru care acest antioxidant nu trebuie administrat in doze mari. Pe langa suplimentele alimentare, seleniul se gaseste in: alune, carne, fructe de mare si usturoi. 

Alte simptome ale intoxicatiei cu seleniu: carierea danturii, decolorarea pielii, caderea parului, afectiuni ale unghiilor sau

oftalmologice. 

Intoxicatia cu seleniu poate conduce la afectiuni neurologice iar in cazuri extreme poate cauza afectiuni pulmonare,ciroza sau chiar moarte. 

Respiratia cu miros de amoniac

Respiratia cu miros de amoniac poate fi un simptom al afectiunilor renale. Deoarece persoanele cu diabet si hipertensiune prezinta un risc crescut de a suferi de afectiuni renale, acestea ar trebui sa acorde o mare atentie acestui semn de avertizare. 

Respiratie cu miros de peste 

Respiratia cu miros de peste poate fi un semn evident ca pacientul a urmat o dieta cu suplimente alimentare pe baza de peste pentru a beneficia de proprietatile acizilor grasi omega-3. Dar aparitia respiratiei cu miros de peste poate indica si o afectiune renala. 

Respiratia cu miros de fecale

Respiratia cu miros de fecale poate semnala existenta unor afectiuni gastrointestinale, cum ar fi de exemplu: refluxul gastroesofagian - afectiune caracterizata prin refluarea acidului gastric in esofag. 

Respiratia cu aceste caracteristici poate indica si o afectiune destul de controversata despre care nu se stiu multe lucruri, numita hiperpermeabilitate intestinala – se caracterizeaza printr-o mucoasa intestinala poroasa. Asa cum arata si studiile, toxinele si unele componente alimentare nedigerate trec in sistemul sangvin, conducand la aparitia alergiilor alimentare si a afectiunilor autoimune. Dar respiratia cu miros de fecale poate indica si afectiuni precum: ocluzia intestinala, bulimia sau afectiuni respiratorii. 

La nivelul cavitatii bucale pot aparea o serie de manifestari ale unor afectiuni generale. Aceste leziuni pot fi, uneori, chiar semnele unice de debut ale unor boli, ceea ce face deosebit de importante pentru diagnosticul bolii generale.

Prezenta acestei leziuni la acest nivel este repede sesizata de pacient, datorita bogatei sensibilitati a zonei mucoasei bucale, urmarea fireasca fiind prezentarea la un control de specialitate pentru precizarea unui diagnostic si a unui tratament adecvat.

Mucoasa bucala cuprinde urmatoarele:- gingia;- mucoasa obrajilor si buzelor;-limba;- planseul bucal;- orofaringele si mucoasa regiunii amigdaliene.Cavitatea bucala este colonizata de o mare varietate de germeni, cei mai multi comensuali, dar care pot deveni patogeni atunci cand reactivitatea organismului scade. De asemeni, odata cu alimentele, in cavitatea bucala pot patrunde microorganisme straine de flora bucala obisnuita, unele cu o virulenta deosebita (streptococul betahemolitic). Fata de aceste agresiuni, ea prezinta o serie de mecanisme de aparare, precum: saliva (bogata in substante active de inhibare a microorganismelor), integritatea mucoasei bucale, tesuturile limfoide bucale (amigdalele palatine si linguale), mecanismele imune din mucoasa. Va vom prezenta, pe scurt, cele mai frecvente leziuni la acest nivel.

Cuprins articol1. Generalitati 2. Aftele bucale 3. Herpesul 4. Hipertrofiile gingivale 5. Candidoza bucala 6. Manifestari alergice

Aftele bucaleSus

Apar frecvent la adulti, au ca etiologie mecanisme imunologice si pot fi produse si de factori locali favorizanti (dulciurile cu alune, nuci,

ciocolata; ferment excesiv; eruptia dentara; traumatismele cu periuta dentara, virozele, afectiunile gastrointestinale, sarcina, menstruatie,stres).Cel mai frecvent, leziunea este observata cand trece in stadiul de ulceratie de culoare alb-galbui, este bine conturata, se vindeca fara cicatrice in 7-10 zile si este foarte dureroasa, de regula la masticatie si deglutitie, motiv pentru care pacientul prezinta hipersalivatie. Recidivele apar dupa perioade variate de timp, in mod imprevizibil, de la cateva zile la cativa ani.Tratamentul se efectueaza cel mai frecvent prin prescrierea unui colutoriu bucal in care sunt asociate antibiotice, antiseptice, anestezice locale, corticoizi sau cauterizare locala cu nitrat de argint 20-30%.HerpesulSus

Cel mai frecvent leziunile sunt produse de virusul herpes I. Contaminarea se face, de regula, in copilarie sau adolescenta, prin contact cu persoanele infectate. In urma contactului are loc primoinfectia herpetica care, dupa o perioada de incubatie de cateva zile se manifesta prin gingivo-stomatita herpetica primara. Herpesul este o eruptie veziculara ulcerativa localizata la nivelul mucoasei bucale si pe jonctiunea cutaneo-mucoasa (rosu de buza, piele), insotita de alterarea starii generale: febra, cefalee, adenopatie satelita. Vindecarea leziunilor se face in 7-12 zile, fara cicatrici, dar virusul ramane cantonat in organism in stare latenta, localizat la nivelul ganglionilor trigeminali.Reactivarea virusului se produce in urma unor factori declansatori ca: expunerea la radiatii ultraviolete, frig, ingestie de alimente ca produc afectiuni gastrointestinale, gripa, vaccinari, ciclu menstrual, traumatisme, extractii, stres sau imunodepresie. In acest context apare infectia herpetica secundara, cu caracter mai restrans decat eruptia primara, stare generala neafectata. De remarcat ca leziunile localizate pe mucoasa bucala si jonctiunea cutaneomucoasa sunt precedate de semne prodromale: prurit, usturime, durere la locul de aparitie.Pentru ameliorarea simptomatologiei se utilizeaza ape de gura si

colutorii bucale cu analgezice, antibiotice, iar pe cale generala se administreaza Aciclovir pentru a preveni extinderea leziunilor.Hipertrofiile gingivaleSus

Sunt cresteri de volum ale gingiilor de cauze diferite. Sunt relativ frecvent intalnite si produc modificari functionale si estetice. Volumul si culoarea sunt diferite in functie de structura histologica, cel mai frecvent sunt sangerande, moi, cu caracter inflamator sau ferme, fibroase.Pot aparea in cursul unor stari fiziologice, cum ar fi: pubertatea, ciclul menstrual, sarcina, datorita modificarilor hormonale specifice in aceste perioade, prin administrare de anticonceptionale, menopauza, dar si in cazul unor boli sistemice ca: diabet, hipovitaminoza C, leucemii, anemii, trombocitopenii, sau prin administrare de medicamente: hidantoina, Nifedipin, ciclosporine (imunosupresoare).Candidoza bucalaSus

Este o infectie produsa de fungi din genul Candida si este cea mai frecventa micoza a cavitatii bucale. Candida albicans este o ciuperca care poate fi identificata obisnuit in cavitatea bucala, fiind nepatogena. Exista, insa, anumite conditii care o transforma intr-un microorganism agresiv, si anume: excesul de antibiotice, diabetul, sarcina si utilizarea contraceptivelor, medicatie imunosupresoare, bolile endocrine, igiena bucala proasta, fumatul, protezele vechi neadaptate etc.Formele cele mai frecvente de candidoza sunt la nivelul gingiei si mucoasei bucale, si se manifesta prin durere la atingere, masticatie, contact cu alimente, fisuri la nivelul comisurilor bucale. Leziunile pot fi de forme variate: atrofice – zone eritematoase culoare rosie catifelata, presarate cu zone de eroziune, asociate cu usturime, arsura, uscaciunea gurii; hipertrofice – zone de culoare alb sidefie, reliefate, care nu se indeparteaza prin stergere, localizata pe gingie, obraz, palat, fata dorsala a limbii.Manifestari alergice

Sus

Desi acest tip de reactii apar mai frecvent la nivelul pielii, mucoasa bucala poate fi si ea sediul unor conflicte alergice. Astfel de reactii se intalnesc cel mai frecvent la medicamentele: antimalaricele, aspirina, barbituricele, codeina, saruri de aur, indometacin, oxacilina, penicilina, streptomicina, conservanti si stabilizatori ai medicamentelor; alimente: produse din carne conservata, mezeluri, lapte praf, oua, zmeura, fragi, branzeturi fermentate, peste, moluste; guma de mestecat; componente din pastele de dinti, ape de gura.Reactia alergica se manifesta prin modificarea de culoare a gingiei, ea devine rosie intens, volumul este crescut, sangereaza cu usurinta, frecvent este asociata cu afectarea limbii si buzelor (glosita si cheilita).

Sindromul Sjogren este o afectiune a sistemului imun ce afecteaza intregul organism si care este caracterizata prin infiltrarea limfocitara cronica a organelor cu secretie exocrina. In cadrul acestei boli celulele imune ataca si ajung in final sa distruga in mod special glandele exocrine (cum ar fi cele implicate in secretia de saliva, de lacrimi). 

Datorita acestei particularitati, cel mai adesea pacientul prezinta, din punct de vedere clinic, xerostomie si xeroftalmie, mucoasele bucale si conjunctivale fiind primele afectate. In general, aceste simptome descriu asa numitele “sindroame sicca”. Ca urmare a agresiunii autoimune se poate ca in structura glandelor sa apara tesut fibros, cicatricial, care sa modifice nu doar arhitectura si morfologia glandei, dar mai ales functionarea sa. 

Sindromul Sjogren nu apare izolat, ci adesea este insotit (sau insoteste) si alte afectiuni de natura autoimuna. Specialistii recunosc existenta a doua tipuri de sindroame Sjogren: tipul primar si secundar. Sindromul Sjogren primar apare in absenta unor alte afectiuni de natura autoimuna sau reumatica, in timp ce tipul secundar are un tablou complex, si poate insoti boli precum sclerodermia, lupusul eritematos sistemic, poliartrita reumatoida. 

Datorita faptului ca simptomele se pot suprapune si chiar coexista cu manifestarile din respectivele boli, diagnosticarea sindromului Sjogren poate fi

facuta in astfel de situatii destul de greu. In fata unui pacient care se prezinta la medic acuzand simptome sicca pentru o perioada de minim 3 luni, trebuie exclusa o reactie secundara a vreunui tratament medicamentos sau radioterapic. Pe langa radioterapie, cele mai frecvente medicamente care se pot complica cu aparitia unor astfel de simptome sunt antihistaminicele si antidepresivele. 

Desi sindromul poate sa apara la orice varsta si la ambele sexe, si in cazul acestuia, precum si in cazul majoritatii afectiunilor de aceasta natura (autoimuna), pacientii sunt in principal femei trecute de varsta de 40 de ani. Rata de afectare a femeilor, comparativ cu a barbatilor este de 9:1. Chiar daca boala pare a fi mai rar diagnosticata, specialistii estimeaza ca de fapt ea afecteaza un procent variabil din populatie, acesta fiind intre 0.1 - 4%. 

Diagnosticarea sindromului respecta pasii clasici, anume discutia cu pacientul in vederea stabilirii momentului debutului simptomelor, caracteristicile acestora, evolutia lor sau antecedentele medicale (atat personale cat si heredo - colaterale). Anamneza va fi ulterior completata cu efectuarea unor teste speciale care pot stabili diagnosticul de certitudine, in cazul in care se suspicioneaza un astfel de sindrom autoimun. 

Diagnosticul se poate confirma prin recoltarea de produse biologice precum saliva, lacrimi si sange. Morbiditatile asociate acestui sindrom sunt datorate faptului ca, in timp, pe masura ce boala evolueaza, se pierde din functia glandelor exocrine, care devin infiltrate cu limfocite. Sindromul Sjogren in sine nu este mortal, insa prin asocierea cu alte afectiuni autoimune poate ridica probleme de supravietuire. 

Cele mai periculoase afectiuni coexistente, care pot modifica speranta de viata a pacientului sunt poliartrita reumatoida si ciroza biliara primitiva. Desi nu exista un tratament curativ pentru o astfel de afectiune, medicul impreuna cu pacientul pot gasi o schema terapeutica ce va tine simptomele sub control si nu va permite sindromului sa scada din calitatea vietii pacientului.

Cuprins articol1. Generalitati 2. Cauze 3. Simptomatologie

4. Investigatii paraclinice 5. Tratament 6. Medicamente cu risc 7. Terapii adjuvante 8. Complicatii 9. Prognostic

CauzeSus

Cauza exacta de aparitie a acestui sindrom nu este deocamdata complet cunoscuta, insa specialistii sunt de parere ca de fapt etiologia este plurifactoriala si include atat elemente genetice, cat si factori de mediu. De asemenea, ereditatea poate fi un important factor in aparitia acestui sindrom, deoarece s-a observat faptul ca se poate transmite de la o generatie la alta. 

Datorita faptului ca rata de afectare a femeilor este atat de inalta (9:1, comparativ cu barbatii), de-a lungul timpului au fost emise si teorii conform carora aparitia sindromului este influentata de factorii hormonali estrogenici. Legatura dintre cele doua ramane insa neclara si insuficient studiata pentru a se putea afirma cu certitudine ca exista o legatura.

Printre alti factori care pot fi asociati aparitiei sindromului Sjogren pot fi inclusi si factorii virali. Virusurile sunt candidati de seama in etiologia sindromului, multi dintre pacientii diagnosticati cu Sjogren fiind infectati cu virusurile HIV, HTLV- 1 sau cu virusul hepatitei C. Specialistii sunt de parere ca agresiunea virala initiala este cea care determina activarea anormala a sistemului imun. 

Ca urmare, local va aparea o supraproductie de citokine, chemochine precum si alte molecule ce vor intretine inflamatia. In final se va distruge arhitectura glandulara. Preparatele tisulare recoltate din glandele salivare ale pacientilor cu sindrom Sjogren au evidentiat faptul ca doar 40% din morfologie se va pastra, restul glandei fiind profund alterata. Infiltratul inflamator corelat cu leziunile tisulare vor duce in final la distructia glandulara si la diminuarea semnificativa a

secretiilor. 

Manifestarile extraglandulare ale sindromului Sjogren se datoreaza in principal existentei autoanticorpilor circulanti, a complexelor imune si a infiltrarii limfocitare extensive si apar la aproximativ o treime dintre pacienti.SimptomatologieSus

Tabloul clinic al sindromului Sjogren este dominat de existenta simptomelor sicca, reprezentate in principal prin uscaciunea mucoasei bucale (xerostomie) si a mucoasei conjunctivale (xeroftalmie). Pentru a fi sugestive in cadrul sindromului, durata simptomelor trebuie sa fie mai lunga de 3 luni si acestea trebuie sa apara in afara administrarii unei medicatii ce poate da astfel de reactii adverse. Adesea pacientii descriu si o senzatie intens pruriginoasa sau chiar de arsura la nivel ocular. Vorbirea este foarte mult afectata deoarece secretia salivara este atat de diminuata. 

Xeroftalmia care caracterizeaza sindromul Sjogren are urmatoarele caracteristici: - Se insoteste de inflamatia si inrosirea conjunctivei;- Clipitul este ingreunat, la fel si miscarea globului ocular;- Apare senzatia de nisip in ochi, care afecteaza semnificativ acuitatea vizuala;- Este acompaniata de fotofobie (pacientul nu suporta sau este foarte deranjat de lumina); - Poate fi acompaniata de blefarita (inflamarea pleoapelor); - Apare senzatia de oboseala a ochilor, pacientul nu se poate uita intr-un anumit punct mai mult timp (de exemplu in ecranul calculatorului, la televizor, nu poate citi o carte); - La trezirea matinala poate exista senzatia de pleoape lipide (deoarece lacrimile isi pierd din fluiditate, iar ce se secreta pe timpul noptii lipeste pleoapele intre ele);- Existenta unui material vascos care se pot acumula in unghiul intern al ochiului. Simptomele se agraveaza de-a lungul zilei, pe masura ce se evapora

chiar si stratul minim de secretie de la trezire. 

Xerostomia din cadrul sindromului poate fi insotita de: - Dificultatea la masticatie, la deglutitie (acestea sunt ameliorate in cazul in care pacientul ingera si o cantitate crescuta de lichide); - Alterarea gustului (poate fi modificat dar poate sa si dispara complet);- Aparitia unor fisuri pe limba sau la nivelul buzelor (datorita uscaciunii permanente);- Lipirea efectiva a limbii de palatul dur;- Dificultati la vorbire, raguseala;- Dezvoltarea unor probleme stomatologice, in principal carii dentare si gingivita; - Dificultati in mentinerea protezelor dentare la locul lor;- Dezvoltarea unor episoade frecvente de candidoza bucala si cheilita angulara, ceea ce va determina aparitia unor dureri intense. 

Incidenta si gravitatea acestor simptome creste o data cu varsta, mai mult de o treime din pacienti fiind grav afectati. S-a observat totusi ca astfel de simptome pot sa apara si in afara sindromului, parand a fi corelate cu inaintarea in varsta (caracterizata printr-o atrofie marcata a glandelor si o scadere a secretiilor, in general). Simptomele sicca sunt mult mai accentuate in cazul femeilor care folosesc si terapie de substitutie hormonala. Desi xerostomia si xeroftalmia sunt printre cele mai frecvent descrise simptome ale sindromului Sjogren, ele nu sunt unice. 

Pacientii pot acuza si: - Dispareunie (durere la contactul sexual), vaginita, prurit genital (in cazul femeilor);- Uscarea mucoasei nazale, insotita de disconfort pronuntat si chiar de sangerare; - Parotidita (adesea bilaterala). 

Sindromul Sjogren se poate acompania si de simptome importante extraglandulare, ca urmare a distructiei sistemice realizate de catre autoanticorpi. 

Astfel, cele mai frecvente simptome cu localizare extraglandulara sunt: - Manifestari tegumentare: apare prurit generalizat, eruptie cutanata fotosensibila, piele excesiv de uscata, transpiratie diminuata, vasculita cutanata (sub forma unei purpure palpabile) si fenomene Raynaud (la aproximativ 20% dintre pacienti);- Manifestari pulmonare: poate sa apara xerotrahee (uscaciunea traheei), tuse uscata, neproductiva, dispnee (in cazul in care sindromul se complica si cu boala pulmonara interstitiala), sinuzita, bronsita recurenta sau chiar pneumonie si pneumonita (de natura infectioasa sau nonifectioasa);- Manifestari gastrointestinale: disfagie, esofagita, boala de reflux gastroesofagian, diaree si dureri abdominale. Mai rar, pacientii pot suferi si pancreatita acuta sau cronica si uneori apare o malabsorbtie cauzata de secretia pancreatica insuficienta;- Manifestari cardiace: pericardita si hipertensiunea pulmonara sunt cele mai frecvente complicatii cardiace ale sindromului;- Manifestari renale: pot sa apara calculi renali, acidoza tubulara renala secundara nefritei interstitiale (cea mai frecventa complicatie renala); - Manifestari neurologice: se pare ca afectarea neurologica apare la un procent de pana la 40% din pacienti, iar cele mai frecvente manifestari includ mielopatie, neuropatia optica, convulsii, disfunctie cognitiva siencefalopatie;- Alte manifestari generale includ: astenie generalizata, dureri articulare, tumefactie articulara (uneori), mialgii, dureri dentare. 

De retinut! Femeile cu sindrom Sjogren au un risc mult mai crescut de avort spontan sau de sarcini incheiate tragic prin moartea fatului, precum si risc de tromboza venoasa profunda (ce se poate complica ulterior cu trombembolism pulmonar - o urgenta medicala). Aceste complicatii se datoreaza existentei in circulatie a anticorpilor antifosfolipidici (anticorpii anticardiolipina). 

Sindromul Sjogren poate sa apara si pe fondul unor afectiuni autoimune, cum ar fi lupus eritematos sitemic, poliartrita reumatoida

sau sclerodermie. In aceste situatii este vorba de forma secundara a sindromului. Indiferent daca este vorba de forma primara sau secundara, simptomele sicca sunt similare. Totusi, diagnosticarea sindromului Sjogren in cadrul unor alte afectiuni se poate realiza destul de greu, deoarece patologia autoimuna este foarte intricata, iar simptomele acestor boli sunt de multe ori similare. In cazul in care in evolutia unei boli apar simptome noi, pacientul trebuie sa le comunice medicului, deoarece riscul de aparitie a unor afectiuni conexe sau al unor complicatii este foarte crescut. 

Evolutia sindromului Sjogren variaza foarte multe, in functie de particularitatile fiecarui pacient, in functie de amploarea raspunsului imun, starea generala de sanatate si in functie de raspunsul la tratament. In unele cazuri evolutia este agravanta, in timp ce la aproximativ 12% dintre pacienti simptomele se remit spontan. In majoritatea cazurilor, insa, sindromul are caracter si evolutie cronica, pacientii acuzand simptomele sicca toata viata. 

Desi pot sa apara, complicatiile majore asociate acestei afectiuni sunt mai rare, insa in evolutie pot fi afectate si alte organe si sisteme. Cel mai frecvent este vorba de o implicare plurisistemica, incluzand aparatul respirator, renal, cardiac. Un procent relativ redus din cadrul pacientilor cu sindrom Sjogren au risc de aparitie a cancerelor limfatice, cum ar fi limfomul non - Hodgkin. 

Deoarece exista foarte multe afectiuni similare sindromului Sjogren, diagnosticul diferential este foarte importat in acest caaz. Simptomele trebuie descrise medicului cu cat mai mare exactitate, astfel incat sa se poata formula un diagnostic de suspiciune corect. In cazul in care prezentati simptome sugestive pentru sindrom Sjogren, cel mai indicat ar fi sa va adresati unui medic specialist. In functie de predominanta simptomelor, se poate ocupa de cazul dumneavoastra un reumatolog, oftalmolog, stomatolog sau un medic internist. Uneori gravitatea situatiei impune realizarea unei echipe mixte, astfel incat sa fie tratate toate aspectele bolii.Investigatii paraclinice

Sus

Dupa efectuarea anamnezei si stabilirea principalelor simptome, medicul va efectua un examen fizic in urma caruia poate realiza bilantul clinic al pacientului. Este foarte important de stabilit, in cadrul anamnezei, daca pacientul se afla sub tratament cu vreun compus care poate determina ca reactie secundara xerostomie sau xeroftalmie. Cele mai frecvente medicamente cu astfel de efecte sunt cele apartinand clasei antihistaminicelor si antidepresivelor, anticolinergicelor, diureticelor, betablocantelor. 

De retinut! Simptomele sicca pot sa apara si in cazul unor infectii virale, deshidratarii, hipervitaminozei A, anxietatii si depresiei, desfasurarii activitatii intr- un mediu plin cu iritanti, dupa radioterapie, in boala Alzheimer, in limfoame, sarcoidoza,amiloidoza, sau natural, pe masura ce organismul imbatraneste iar pacientul inainteaza in varsta. 

Datele obtinute in urma efectuarii examenului fizic pot fi foarte sugestive pentru sindromul Sjogren si includ: - Examen oftalmologic: se pot descoperi vase conjunctivale dilatate, blefarita, cornee opacificata, existenta unor filamente keratozice sau muco- vascoase; - Examinarea cavitatii bucale: carii dentare (adesea cu localizari mai putin obisnuite - cum ar fi linia gingivala sau suprafata incisivilor), boala parodontala, candidoza orala, limba fisurata, eritematoasa, cheilita angulara. Se poate observa marirea in volum a glandelor parotide, a glandelor submandibulare;- Examinarea articulatiilor: poate evidentia simptome sugestive pentru artrita (poate sa apara atat in cadrul sindromul Sjogren primar cat si secundar). Artrita este simetrica, poliartriculara, are intensitate moderata si este, in mod tipic, noneroziva;- Examinarea pulmonara poate evidentia existenta ralurilor bilaterale bazale (in cazul in care pacientul are boala interstitiala);- Examinarea tegumentelor: poate obiectiva afectarea vasculitica (prin aparitia purpurei palpabile, localizata in special la nivelul extremitatilor inferioare). 

Deoarece anamneza si examenul clinic nu furnizeaza intotdeauna informatiile de care medicii au nevoie in stabilirea diagnosticului, urmatorul pas in investigarea pacientului este reprezentat de efectuarea testelor paraclinice. Ele pot demonstra existenta unei stari inflamatorii generalizate, sau pot fi foarte specifice si pot evidentia reducerea secretiilor (in special cea lacrimala si salivara). 

Inflamatia se poate investiga prin determinarea VSH (volumul de sedimentare al hematiilor), care este crescut, prin determinarea fibrinogenului (de asemenea crescut), prin determinarea PCR (proteinei C reactive). In ciuda faptului ca apar pozitive, aceste valori nu sunt specifice sindromului Sjogren, ele fiind crescute si in cazul altor afectiuni autoimune. 

Hemograma completa nu arata nimic particular in cazul acestui sindrom. Daca apar date anormale, in special privind leucocitele, pacientul ar trebui investigat mai amanuntit deoarece exista riscul de aparitie a unor complicatii maligne limforeticulare. In diagnosticarea sindromului Sjogren, ca si in cazul altor boli autoimune, de importanta esentiala este determinarea autoanticorpilor. 

Astfel, cel mai frecvent se vor descoperi:- Factor reumatoid prezent (este important atat in diagnosticare cat si in stabilirea unui prognostic - daca un factor reumatoid anterior pozitiv se negativeaza in timp, este un indiciu pentru aparitia unui limfom);- Anticorpii specifici sindromului Sjogren sunt anticorpii anti - antigen B (SSB/La) si anticorpii antiantigenului A (SSA/Ro). SSA/Ro apar pozitivi la peste 75% dintre pacientii cu sindrom Sjogren primar. Acest fapt semnifica in acelasi timp ca anticorpii sunt sensibili, insa ca absenta lor nu exclude diagnosticul. Anticorpii anti SSB/La sunt pozitivi la peste jumatate dintre pacientii cu sindrom primar si la 15% dintre cei cu sindrom secundar;- Anticorpii antifosfolipidici sunt prezenti la unii pacienti si sunt insotiti si de manifestari clinice mai grave (avort spontan, accidente trombotice). In vederea diagnosticarii cu exactitate a sindromului Sjogren, pacientului ii vor fi efectuate cateva teste foarte specifice.

Acestea vor determina fluxul secretiei lacrimale, vor investiga functia glandelor salivare si vor consta chiar in recoltarea de material bioptic pentru stabilirea gradului de afectare histologica. 

Testul Schirmer masoara debitul secretiei lacrimale. Exista doua variante ale acestui test, Schirmer I si Schirmer II. Testul Schirmer I utilizeaza o banda subtire de hartie de filtru care va fi plasata la nivelul pleoapei inferioare pentru cateva minute. Ulterior, dupa 5 minute, medicul va masura exact, in mm, cat din hartie este imbibata cu lacrimi. Testul Schirmer II presupune stimularea secretiei lacrimale prin introducerea intranazala a unui betisor cu vata. 

Secretia va fi apoi masurata similar, prin masurarea mm udati. De cele mai multe ori se foloseste una din aceste metode, insa daca rezultatele sunt neclare se pot utiliza combinat. In mod normal, la un adult tanar sanatos vor fi udati aproximativ 15 mm. Deoarece se considera ca hipolacrimatia poate sa apara o data cu imbatranirea, la 33% din populatia varstnica imnuierea va fi mai redusa (10 mm in 5 minute). Pacientii cu sindrom Sjogren vor avea un rezultat net inferior, de doar 5 mm (sau mai putin) la 5 minute. 

Teste de sialometrie sunt folosite, similar testului Schirmer, pentru determinarea gradului de reducere a fluxului salivar si pentru obiectivarea xerostomiei. Sialochimia presupune recoltarea de mostre din saliva si investigarea continutului acestora. In cazul pacientilor cu sindrom Sjogren saliva poate fi mai bogata in sodiu, clor, lactoferina si imunoglobulina A. Scintigrafia salivara este o metoda mai laborioasa care masoara disfunctia glandulara, dar care nu este insa foarte specifica sindromului Sjogren. 

Testul cu roz Bengal este utilizat pentru investigarea unor posibile leziuni corneene ce pot sa apara ca urmare directa a xenoftalmiei. Testul presupune picurarea de solutie coloranta in sacul conjunctival (o picatura in fiecare ochi). Substanta se va distribui apoi uniform si se va fixa in zonele cu leziuni. Urmeaza clatirea ochiului cu ser fiziologic si investigarea atenta la lampa cu fanta, pentru a se detecta unde s-a fixat colorantul. Daca leziunile sunt importante, substanta poate fi

vizibila si cu ochiul liber. 

Zona colorata este si zona afectata, desigur. Roz bengal este o substanta cu proprietati speciale care se fixeaza pe zonele cu protectie mucoasa foarte redusa, sau cu leziuni epiteliale. Datorita complexitatii testului, acesta este cel mai bine realizat de catre un oftalmolog. In prezent, cea mai eficienta metoda pentru diagnosticarea sindroului Sjogren este biopsierea glandelor salivare. Se prefera biopsierea glandelor mici. 

Se va efectua o incizie foarte fina la nivelul buzei inferioare de unde se va extrage un fragment tisular foarte redus, care apoi va fi analizat la microscop. Pentru ca analiza sa poata fi efectuata, in fragmentul trimis laboratorului trebuie sa fie minim 4 lobuli glandulari. Un aspect sugestiv pentru sindromul Sjogren include existenta unor agregate de minim 50 de limfocite, cu minim 1 agregat limfocitar la fiecare 4 mm 2 examinati, inlocuirea acinilor normali cu limfocite, precum si alte modificari.TratamentSus

Sindromul Sjogren nu are un tratament curativ, insa are tratamente simptomatice si paleative, care pot ameliora semnificativ calitatea vietii pacientului. Tratamentul este complex si include atat o parte de specialitate, ce presupune administrarea unor medicamente, precum si o parte pe care pacientul o poate efectua la domiciliu. 

Tratamentul initial Prin administrarea unui tratament corect, simptomele pot fi tinute sub control. Acestea, chiar daca sunt adesea foarte deranjante, nu sunt dizabilitante, iar pacientii pot lua masuri care sa le reduca impactul asupra starii generale. 

Cele mai recomandate masuri ce pot fi luate la domiciliu includ: - Utilizarea lacrimilor artificiale, astfel incat ochii sa nu fie privati de secretia fiziologica;

- Utilizarea salivei artificiale care sa impiedice aparitia senzatiei de gura uscata si a complicatiilor acesteia; - Consumul unor dropsuri care pot stimula secretia salivara (in principal a celor cu aroma de lamaie);- Evitarea expunerii la fum (inclusiv/ mai ales fum de tigara), la vant puternic sau la alti iritanti, astfel incat sa fie redus gradul de lezare a ochilor;- Prevenirea instalarii starii de oboseala prin efectuarea de pauze, exercitii de relaxare;- Prevenirea aparitiei unor probleme de natura stomatologica prin perierea dintilor conform recomandarilor specialistilor (dupa fiecare masa) si prin utilizarea atei dentare;- Ameliorarea problemelor respiratorii si manifestarilor tegumentare, prin mentinerea unei umiditati corespunzatoare in aerul din incapere si prin aplicarea repetata a unor creme hidratante;- Ameliorarea simptomelor gastrointestinale, mai ales daca este vorba de boala de reflux, prin administrarea de antiacide sau protectoare gastrice; - Controlul durerilor de intensitate moderata prin administrarea de analgezice de tipul paracetamolului sau celor din clasa antiinflamatoarelor nesteroidiene (cum ar fi ibuprofen);- Utilizarea de lubrifianti vaginali. 

Tratamentul ulterior Evolutia sindromului Sjogren variaza semnificativ de la individ la individ. In cele mai multe cazuri pacientii se confrunta cu simptomele bolii timp indelungat, chiar toata viata. Xerostomia si xeroftalmia sunt printre cele mai deranjante simptome. De aceea, si recomandarile specialistilor se adreseaza ameliorarii, in principal a acestora. 

Printre cele mai practice sfaturi se numara: - Aplicarea repetata a lacrimilor artificiale sau a salivei artificiale, ori de cate ori pacientul simte nevoia;- Prevenirea aparitiei unor leziuni corneene, prin evitarea expunerii la vant, fum (inclusiv fum de tigara), substante chimice industriale, sau la alti iritanti din mediu;- Prevenirea unor probleme stomatologice (in principal a cariilor

dentare), printr- un periaj zilnic corect, dupa fiecare masa si prin utilizarea zilnica a atei dentare;- Prevenirea instalarii oboselii, prin odihna si relaxare;- Ameliorarea problemelor cutanate si respiratorii, prin utilizarea unui umidificator care sa confere aerului din incapere anumite proprietati ce pot impiedica agravarea simptomelor. Se pot utiliza cu succes si creme special concepute si adresate acestei grupe de pacienti, creme cu proprietati hidratante; - Ameliorarea tulburarilor gastrice, prin administrarea de antiacide si protectoare gastrice. Cele mai recomandate sunt inhibitoarele de pompa de protoni (IPP- uri de genul omeprazol, lansoprazol) si blocantii H2 (precum ranitidina,famotidina); - Asigurarea unei lubrefieri vaginale adecvate la fiecare contact sexual prin aplicare de geluri si creme speciale;- Controlul durerii prin administrarea de analgezice obisnuite (de tipul acetaminofenului sau antiinflamatoarelor nesteroidiene);In cazul in care simptomele nu se amelioreaza prin aplicarea acestor sfaturi practice, sau chiar se agraveaza, cel mai probabil medicul va recomanda un tratament medicamentos mai agresiv, care sa fie mult mai eficient in combaterea acestor probleme. In cadrul tratamentului specific se pot administra urmatoarele medicamente: astfel, pentru controlul xeroftalmiei se pot prescrie: - Lacrimi artificiale. Preparatele disponibile pot inlocui stratul natural protector de lacrimi. In functie de substantele care sunt incluse in compozitia fiecarui preparat, ele se pot mentine mai mult sau mai putin la suprafata ochiului. Majoritatea includ metilceluloza sau dextran. In timpul utilizarii pacientii pot descrie un disconfort local, ceea ce trebuie interpretata ca reactie alergica la excipienti; - Cevimelim (sub forma de capsule) sau pilocarpina (tablete). Cevimelin este o substanta cu proprietati parasimpatomimetice si un antagonist al receptorilor muscarinici care se utilizeaza de multi ani cu succes in tratamentul sindromului Sjogren. Ea poate stimula secretia glandelor salivare si lacrimale, ameliorand astfel semnificativ simptomele. Administrarea sa este insa restransa datorita efectelor secundare care pot sa apara, anume greata, varsaturi, diaree, diaforeza, eruptii tegumentare, cefalee, tulburarea acuitatii vizuale.

Desi cevimelinul este utilizat in special pentru combaterea xerostomiei, studii recente il indica si pentru ameliorarea xeroftalmiei. Pilocarpinaeste utilizata tot pentru a stimula secretia glandelor exocrine, fiind recomandata cand terapia locala nu aduce imbunatatiri semnificative sau cand este necesara terapia sistemica. Pilocarpina, desi eficienta pentru sindromul Sjogren, poate interfera cu alte medicamente, si poate creste riscul de aparitie a anomaliilor de conducere atrioventriculara daca pacientul este in tratament cu beta blocante. Pilocarpina este contraindicata pacientilor cu astm necontrolat terapeutic, cu irita acuta sau cu glaucom, deoarece poate precipita simptomele si poate agrava evolutia; - Daca xeroftalmia nu este ameliorata prin administrarea de lacrimi artificiale se pot utiliza picaturi continand ciclosporina oftalmologica.- Antibiotice cu aplicare topica sunt recomandate in special daca apar semne de infectie: roseata conjunctivala, edem, blefarita, secretie purulenta. 

Pentru tratamentul medicamentos al xerostomiei se pot administra: - Saliva artificiala: acest produs contine metilceluloza, sorbitol si saruri care pot lubrefia si umezi cavitatea bucala. Se recomanda aplicarea sprayului direct in gura. Produsul poate fi administrat fara precautii speciale, neinteractionand cu alte tratamente locale sau sistemice. Pacientii trebuie sa fie atenti insa sa nu pulverizeze spray-ul in ochi;- Medicamente antifungice care pot combate cu succes candidoza bucala ce poate complica uneori sindromul;- Produse de uz stomatologic care sa contina fluor astfel incat sa fie asigurata o protectie optima impotriva cariilor dentare si altor complicatii. Se pot folosi paste de dinti speciale sau apa de gura imbogatita cu fluor;- Stimulante ale secretiei salivare, cum ar fi pilocarpina sau cevimelinul, care si- au demonstrat deja eficienta in ameliorarea xerostomiei. 

De retinut ! Este foarte important ca pacientii cu xerostomie si/sau xeroftalmie sa evite administrarea unor tratamente pe baza de antihistaminice, care

pot agrava foarte mult simptomele. 

In cadrul tratamentului destinat ameliorarii uscaciunii vaginale, medicul poate recomanda utilizarea unor creme speciale pe baza de estrogeni in cazul in care lubrefiantele uzuale nu sunt utile si dispareunia persista. Astfel de creme sunt destinate in special femeilor aflate la menopauza, insa utilizarea lor poate fi largita. Este foarte important ca pacienta sa fie atenta si sa observe daca apar secretii vaginale modificate sau prurit genital, semne ale unei eventuale candidoze vaginale. 

Tratamentul artralgiilor se poate face prin administrarea de antiiflamatoare nesteroidiene. Daca actiunea lor nu este suficienta, si durerile persista, medicul poate recomanda un tratament sistemic al artritei, pe baza de hidroxiclorochina. In cazul in care artrita apare in cadrul poliartritei reumatoide ce se asociaza sindromului Sjogren, tratamentul trebuie sa fie mult mai specific. 

Este foarte important de precizat faptul ca administrarea unui tratament medicamentos specific este realizata doar dupa o atenta examinare a fiecarui pacient in parte. Reactiile adverse ale terapiei sistemice impun o astfel de prudenta. Aprecierea afectarii oculare trebuie facuta de catre un oftalmolog. Instituirea tratamentului se va face apoi prin corelarea simptomelor cu datele obtinute la examenul fizic. 

Evolutia sindromului Sjogren variaza foarte mult si ea nu poate fi prevazuta nici macar de catre specialisti. Exista foarte multe variabile de care trebuie sa se tina cont, fiecare organism avand un raspuns diferit la tratament. Sindromul Sjogren ramane insa o afectiune cu caracter cronic, in ciuda tratamentului, pacientul confruntandu-se cu simptomele toata viata. 

Tratamentul sindromului nu este unul curativ, intru-cat nu se cunoaste cu precizie cauza, deci nu se poate sti impotriva carui agent trebuie directionat un astfel de tratament. Medicii incerca insa sa controleze simptomele, astfel incat viata pacientilor sa isi reia cursul normal iar

sindromul sa nu interfere foarte mult cu activitatile zilinice. 

Efortul terapeutic este insa unul complex si combinat. In realizarea unei scheme terapeutice eficiente sunt implicati medici din diverse specialitati: reumatologi, oftalmologi, gastroenterologi, stomatologi. Pacientii sunt sfatuiti sa respecte recomandarile facute de catre medici si sa discute cu acestia ori de cate ori apar agravari ale simptomelor sau chiar simptome noi. In cazul in care tratamentul nu mai este eficient inseamna ca afectiunea a evoluat si schema terapeutica trebuie regandita. 

Pe masura ce apar complicatii tratamentul va fi mai complex, iar medicamentele vor avea o actiune mai intensa (insa si efecte secundare mai importante). Daca situatia o impune, se poate ajunge chiar si la diverse interventii chirugicale. Acestea sunt de cele mai multe ori minore, fiind efectuate asupra glandelor salivare sau asupra canalelor lacrimale (in cazul in care apar obstructii care interfera cu drenarea secretiilor). 

Artralgiile, precum si alte manifestari care apar in cadrul sindroamelor insotitoare pot ridica anumite probleme terapeutice. Abordarea lor este adesea mai agresiva si include administrarea unui tratament ce poate include: - Corticosteroizi, de tipul prednisonului, administrati in special pentru ameliorarea durerilor articulare si mialgiilor. Utilizarea pe termen lung a corticosteroizilor este insa grefata de numeroase reactii adverse, printre care aparitia osteoporozei, a glaucomului si a diabetului, cresterea riscului de aparitie a infectiilor (prin reducerea capacitatii organismului de a se apara). Din acest motiv terapia cu corticosteroizi trebuie rezervata doar anumitor situatii, atent sectionate si trebuie realizata doar pe termen scurt. 

- Agenti modificatori ai bolii sunt recomandati in tratamentul artritei asociate sindromului Sjogren, daca aceasta nu raspunde la antiinflamatoare nesteroidiene (AINS). Din aceasta grupa face parte hidroxiclorochina, un antimalaric eficient in astfel de situatii. Medicamentele din aceasta clasa sunt insa mult mai numeroase si ele pot fi administrate combinat, astfel incat sa isi potenteze sau sa isi

completeze efectele terapeutice. 

- Agenti alchilanti sunt recomandati daca sindromul Sjogren se complica cu probleme organice majore, cum ar fi aparitia bolii interstitiale pulmonare. Se pot administra in aceasta situatie ciclofosfamida, agent alchilant cu proprietati imunosupresoare. Dozele trebuie ajustate permanet, iar starea de sanatate si efectul tratamentului asupra organismului trebuie investigate si ele periodic. Astfel de medicamente pot creste semnificativ riscul de hemoragii sau de infectii si au un dovedit efect mielosupresor. 

- Substante imunomodulatoare care pot regla activitatea unor factori imuni implicati in stimularea si intretinerea procesului inflamator sistemic. Se poate administra ciclosporina, substanta recomandata in special pentru ameliorarea xeroftalmiei. Desi substanta nu prezinta interactiuni cu alte medicamente, ea nu trebuie administrata femeilor insarcinate deoarece riscul asupra fatului inca nu s-a stabilit cu precizie, iar pericolul de inducere a unor leziuni si malformatii congenitale poate fi prezent. Ciclosporina nu trebuie administrata pacientilor cu infectii oculare si nici celor cu keratita herpetica. 

In anumite cazuri pacientilor cu sindrom Sjogren le este recomandat un tratament antitrombotic pe termen lung, mai ales daca se documenteaza existenta anticorpilor antifosfolipidici. 

De retinut !In prezent sunt in desfasurare numeroase studi clinice care si- au propus sa investigheze posibile scheme de tratament utile in sindromul Sjogren, specialistii fiind optimisti in gasirea unor noi si noi substante cu actiune terapeutica. Se pare ca interferonul alfa poate stimula productia salivara, insa deocamdata nu s-a stabilit siguranta sa in administrare pentru sindromul Sjogren. 

Trebuie stablit raportul risc beneficiu in acest caz si ulterior se va putea stabili daca o astfel de substanta este eficienta sau nu. O serie de substante care pot modula functia sistemului imun, utilizate deja in alte afectiuni de tesut conjunctiv, sunt incluse in studii, pentru a se

determina daca ele pot fi utilizate si in sindromul Sjogren. Printre acestea se numara infliximab, adalinumab. 

Tratamentul la domiciliu Sindromul Sjogren este o afectiune ce nu poate fi tratata prin masuri luate la domiciliu, insa pacientii isi pot ameliora simptomele daca respecta anumite recomandari medicale. In continuare sunt prezentate cateva sfaturi practice pe care specialistii le indica pacientilor, acestea putand imbunatati calitatea vietii si reduce modul in care simptomele influenteaza activitatile zilnice. Pe langa acestea, este foarte important ca pacientii sa se odihneasca din plin, sa nu efectueze activitati fizice epuizante si sa adopte o dieta echilibrata, astfel incat organismul sa nu fie privat de elemente minerale, nutrienti si vitamine esentiale. 

Pentru evitarea agravarii simptomelor oculare, pacientii pot: - Sa aplice lacrimile artificiale de mai multe ori pe zi, ori de cate ori este nevoie. Exista foarte multe formule de lacrimi artificiale, unele mai eficiente decat altele, si cu siguranta se va gasi una care sa fie utila fiecarui pacient in parte. Sunt recomandate formulele care sa contina cei mai putin excipienti, astfel incat sa nu existe un risc de aparitie a unui disconfort ocular care sa impuna oprirea aplicarii. Exista lacrimi artificiale disponibile in doze de unica folosinta, astfel incat sa se evite contaminarea bacteriana si aparitia unor infectii;- Sa utilizeze unguentelor oftalmice nocturne - acestea se aplica seara la culcare, au o consistenta mai crescuta si protejeaza ochii chiar si in timpul somnului. Exista riscul ca dupa primele aplicari unguentele sa reduca din acuitatea vizuala a pacientului, insa acest efect dispare pe masura ce ochiul se obisnuieste;- Sa evite medicamentele cu actiune antihistaminica, anticolinergica, a antidepresivelor si diureticelor, deoarece ele favorizeaza deshidratrea generala a organismului, fapt ce se va repercuta negativ asupra simptomelor sicca din cadrul sindromului;- Sa se protejeze de iritantii din mediu: frig, umiditate redusa, curent, praf;- Sa evite fumul de tigara si locatiile in care se fumeaza;- Sa evite sa foloseasca produse cosmetice, farduri, rimel;- Sa foloseasca ochelari de soare cat mai mari pentru a se proteja de

soare, de vant si de praf. Pentru evitarea agravarii xerostomiei, pacientii sunt sfatuiti: - Sa consume cat mai multe lichide in cursul zilei, astfel incat sa evite aparitia deshidratarii. Pe timpul noptii este util daca isi pun un pahar cu apa aproape (langa pat). Trebuie precizat insa ca prin consumul unor cantitati mai crescute de lichide apare si nicturia, pacientul trezindu-se mai frecvent in timpul noptii pentru a se duce la toaleta. Licihidele pot fi sorbite si in inghituri mici, dar mai frecvente, sau pacientii pot consuma cuburi de gheata, inghetata sau acadele care sa stimuleze secretia salivara. Sunt recomandate acadele si bomboanele fara zahar (zaharul poate favoriza aparitia cariilor dentare si a candidozei bucale);- Sa utilizeze spray-urilor cu saliva artificiala care formeaza un strat hidratant si protector la nivelul cavitatii bucale; - Sa evite medicamentele care pot agrava senzatia de xerostomie; - Sa isi perieze dintii dupa fiecare masa (sau cel putin dimineata si seara) pentru a evita aparitia cariilor dentare (acestea fiind o adevarata problema in cazul pacientilor cu sindrom Sjogren). De asemenea, se recomanda ca pacientii sa utilizeze si ata dentara si apa de gura (eventual imbogatita cu fluor, pentru o protectie anticarii suplimentara);- Sa se prezinte cu regularitate la controale stomatologice, pentru ca medicul sa poata observa evolutia problemelor dentare si sa poata trata prompt complicatiile;- Sa isi administreze conform recomandarilor medicului un tratament corespunzator impotriva candidozei bucale (daca aceasta a aparut). Pentru evitarea agravarii manifestarilor tegumentare, se recomanda: - Utilizarea cremelor si unguentelor hidratante. Acestea se pot aplica de mai multe ori pe zi, nu doar dimineata, ori de cate ori pacientul isi simte tegumetul uscat; 

- Evitarea bailor lungi, care favorizeaza deshidratarea pielii. Sunt recomandate mai mult dusurile, si se prefera utilizarea unor sapunuri sau geluri de dus hidratante. Dupa dus se pot aplica creme si uleiuri care sa mentina starea de hidratare. Nu este recomandat stersul energic cu prosopul, ci mai degraba uscarea prin tamponare usoara; 

- Evitarea expunerii la soare puternic, mai ales in absenta aplicarii unei creme cu factor de protectie solar (minim 30, desi majoritatea specialistilor recomanda chiar 50). Pielea pacientilor cu sindrom Sjogren este foarte sensibila laradiatiile solare. Pacientii sunt sfatuiti sa evite soarele intre orele 10 dimineata si 16. In cazul in care este necesara o iesire din casa in acest interval, pielea trebuie protejata prin creme speciale, prin haine cu maneca lunga (dar care sa fie confectionate din materiale naturale), pantaloni lungi, prin palarii cu boruri largi si ochelari de soare. 

Pentru evitarea agravarii simptomelor respiratorii, pacientii pot sa: - Utilizeze un umidificator de aer (atat acasa cat si la serviciu) pentru a creste confortul general si a li se usura respiratia;- Sa utilizeze ori de cate ori este necesar un spray nazal care sa contina apa si saruri ce pot ameliora congestia nazala aparuta prin deshidratare; 

Pentru evitarea agravarii simptomelor genitale, femeile pot sa: - Utilizeze creme si geluri lubrefiante disponibile in farmacii. Dispareunia datorata insuficientei lubrefieri este foarte frecventa in cadrul sindromului Sjogren, insa poate fi combatuta. Exista numeroase metode pentru realizarea lubrefierii, printre care: - Supozitoare vaginale care pot fi introduse anterior actului sexual;- Geluri pe baza de uleiuri si vaselina, care sunt recomandate femeilor aflate in perioada de perimenopauza sau menopauza; - Geluri apoase continand celuloza si glicerina - acestia sunt cei mai recomandati lubrefianti deoarece nu contin substante ce pot interfera cu procesele locale si nici nu modifica mediul intravaginal. Astfel, riscul de aparitie a unor infectii secundare folosirii lubrefiantilor este mai redus in acest caz;- Lubrefianti organici;- Lubrefianti pe baza de silicon. 

Utilizarea lubrefiantilor vaginali poate reduce disconfortul aparut in

cursul actului sexual. Ei sunt recomandati exclusiv pentru acest rol, deoarece nu pot sa mentina lubrefierea si umiditatea vaginului mai mult timp. Pentru evitarea agravarii simptomelor digestive, se recomanda:- Administrarea de preparate antiacide. Se pot administra preparate eliberate fara prescriptie medicala, cum ar fi preparatele pe baza de bicarbonat de sodiu, sau medicamente cu mecanism de actiune mai complex, precum inhibitorii pompei de protoni: omeprazol, lansoprazol. Acestea pot ameliora semnificativ pirozisul, eructatiile si senzatia de disconfort gastric care poate sa apara; - Ridicarea pernei sau a capului patului cu aproximativ 15 cm, astfel incat sa nu fie favorizat refluxul gastro - esofagian in timpul noptii;- Respectarea unui regim dietetic echilibrat si a unui program regulat al meselor zilnice;- Consultarea unui medic in cazul in care simptomele gastrice persista sau se agraveaza;

Pentru evitarea aparitiei starii de oboseala se recomanda: - Intreruperea activitatii ori de cate ori apare senzatia de oboseala. Este foarte important ca activitatile fizice sa fie alternate cu momente de relaxare. In plus, pacientii pot incerca un stil de viata cu mai mult sport, care le poate creste si rezistenta fizica, in timp;- Limitarea administrarii medicamentelor care pot induce senzatia de somnolenta. Printre astfel de medicamente se numara cele recomandate in tratamentul starilor anxioase, al durerilor, si al racelilor obisnuite. Nu este recomandata sistarea acestor tratamente decat daca si medicul curant considera ca este necesar;- Respectarea meselor, in special a micului dejun. Printr- o dieta echilibrata si mese regulate organismul poate fi aprovizionat cu substante energetice, ceea ce ii stimuleaza functionarea corecta de-a lungul intregii zile;- Reducerea aportului de cafeina, nicotina si alcool, deoarece acestea spoliaza organismul de substante energetice si ii pot induce o stare de oboseala permanenta;- Reducerea orelor petrecute in fata televizorului sau a computerului. Este mult mai sanatos daca timpul respectiv este petrecut afara, in aer

liber, impreuna cu prietenii si familia, deoarece poate influenta benefic intregul organism, precum si starea de spirit;- Respectarea somnului de noapte. Este foarte important ca pacientii sa aibe un somn de noapte cat mai linistit, iar cele 8 ore necesare pentru refacere sa fie respectate. Oboseala de peste zi poate fi ameliorata daca noaptea pacientul se odihneste corespunzator. 

Oboseala ce poate insoti majoritatea simptomelor sugestive sindromului Sjogren poate sa aiba insa numeroase cauze. Este foarte important ca, in cazul in care ea se mentine chiar si dupa adaptarea stilului de viata si respectarea orarului de odihna, pacientul sa se adreseze medicului si sa ii prezinte aceasta problema. 

Oboseala poate fi un semn ce apare in numeroase boli cronice consumptive, care spoliaza organismul de rezervele sale energetice si care il fac incapabil sa raspunda in parametri optim sarcinilor zilnice. Sindromul Sjogren poate creste riscul pacientilor de a se confrunta cu probleme endocrine, in special ale tioridei (hipo sau hipertiroidism) si poate de asemenea, creste riscul aparitiei starilor depresive. In prezent exista numeroase optiuni terapeutice eficiente pentru tratarea acestor afectiuni coexistente, insa pacientii trebuie sa se prezinte la medic pentru ca ele sa fie diagnosticate. 

Recomandari pentru sporirea confortului zilnic si pentru ameliorarea durerii si inflamatiei: - Specialistii recomanda inotul ca un sport foarte bun pentru ameliorarea starii articulatiilor, in special in piscine cu apa calduta. Dupa o zi in care au inotat, pacientii trebuie sa se odihneasca adecvat;- Se poate administra acetaminofen in vederea inlaturarii durerii asociate artritei sau se pot folosi unguente pe baza de ibuprofen;Acetaminofenul, compus analgetic cu structura diferita de antiinflmatoarele nesteroidiene nu este eficient si in combaterea inflamatiei, insa are reactii adverse gastrice mult mai reduse comparativ cu AINS clasice. In functie de componenta dominanta ce trebuie ameliorata (durere sau inflamatie) pacientii pot opta, dupa sfatuirea cu medicul, pentru un compus sau altul.

Medicamente cu riscSus

Exista o serie de medicamente ce pot interfera semnificativ cu evolutia sindromului Sjogren si pe care pacientii diagnosticati cu aceasta boala trebuie sa le evite. Acestea sunt in general substante care pot determina deshidratarea si care reduc secretiile exocrine. In cazul in care astfel de medicamente sunt incluse in tratamentul de fond al pacientului, administrate pentru probleme particulare si specifice, cel mai adesea ele trebuie inlocuite, o data ce diagnosticul de sindrom Sjogren a fost stabilit. In clasa medicamentelor ce trebuie evitate sunt incluse: - Antihistaminice; - Anticolinergice; - Antispastice;- Antihipertensive; - Diuretice; - Antidepresive; - Decongestionante; - Medicatie cardiaca (beta blocante);- Antiparkinsoniene; - Medicamente impotriva bolii Alzheimer;- Tratamente pentru probleme ale vezicii urinare.Terapii adjuvanteSus

Terapiile traditionale si cele naturiste nu s-au dovedit utile in tratamentul eficient al sindromului Sjogren. In cazul in care pacientii doresc sa recurga la astfel de optiuni, cel mai recomandat este sa se sfatuiasca in primul rand cu medicul care se ocupa de caz. Unele tratamente nu fac rau, dar nici bine, in timp ce altele pot avea chiar consecinte grave si sunt relativ periculoase si trebuie evitate. 

In cadrul terapiilor traditionale este inclusa si acupunctura. Unele studii sugereaza ca aceasta are anumite beneficii, in special in amelioarea simptomelor sicca (xerostomie si xeroftalmie). Se pare ca si produsele bogate in acizi grasiomega 3 pot influenta benefic evolutia acestor

simptome, deoarece acesti compusi au proprietati antiinflamatorii recunoscute. 

De retinut ! Inaintea instituirii oricarui tratament naturist sau alternativ, medicul trebuie consultat. Modul in care astfel de produse influenteaza organismul este complex si anumite afectiuni nu raspund favorabil la astfel de metode terapeutice. In plus, excipientii adaugati in numeroase creme, tablete sau plantele din care sunt facute ceaiuri si suplimente nutritive pot fi foarte suspecte. Ambalajul produsului trebuie prezentat medicului pentru ca acesta sa poata aprecia daca exista ceva in continutul lui ce este periculos. 

Aceasta recomandare este adresata in special femeilor insarcinate, deoarece fatul este foarte sensibil la orice agent extern si malformatiile pot avea numeroase cauze, unele chiar asa zis “naturale”. In cazul in care produsul dorit este vizat si de catre medic, este important ca pacientul sa nu exagereze si sa il administreze doar conform recomandarilor producatorului si in doza sugerata.

Alterarea gustului reflecta scaderea capacitatii de a percepe savoarea alimentelor (hipogeuzia), modificarea modului de perceptie al alimentelor (disgeuzie) sau pierderea completa a simtului gustativ (ageuzie). De asemenea, se refera la prezenta unui gust metalic, asemanator cu cel al medicamentelor. 

Modificarile de gust pot sa apara ca o consecinta a afectiunilor bucale sau chiar cancer. Gustul alterat poate avea un rol important in nutritia unui pacient care are cancer. Pacientii care manifesta aceasta afectiune pot evita anumite alimente, isi pot pierde apetitul (anorexie) si pot scade in greutate. Probleme de alimentatie se pot instala si atunci cand o persoana sufera de xerostomie (gura uscata) sau are o infectie bucala (afte, de exemplu).

Cuprins articol1. Generalitati 2. Cauze 3. Tratament

4. Terapii alternative si complementare CauzeSus

Oamenii au capacitatea de a simti gustul amar, sarat, acru, dulce si aromat prin intermediul papilelor gustative. Acestea sunt localizate pe limba, in partea din spate a cerului gurii si la nivelul faringelui. Papilele gustative sunt compuse din celule gustative (microvili), alcatuite din fire foarte mici de par. Rolul acestora este de a absorbi particule microscopice din mancarea introdusa in gura. 

Alterarea gustului se produce atunci cand papilele gustative sunt afectate de tratamentul cancerului, ca simptom al xerostomiei sau cand exista o afectiune bucala. Mai poate fi cauzata si de cancer: invazia tumorii la nivelul gurii altereaza gustul. De asemenea, intre 88 si 93% dintre pacientii cu tumori la cap si gat au modificari de gust. Cancerul, ca si substantele chimice implicate in tratamentul lui pot provoca pacientului un deficit de nutrienti, cum ar fi: cupru, niacina, nichel, vitamina A si mai ales, zinc care duc la alterarea de gust. 

Bolnavii care fac radioterapie pentru afectiuni ale capului, gatului si toracelui, pot suferi de tulburari de gust, inca din primele zile de tratament. Papilele gustative sunt foarte sensibile la radiatii. Radioterapia determina scaderi ale cantitatii de saliva care schimba gustul sarat si amar al alimentelor. 

Pacientii supusi chimioterapiei pot experimenta modificari de gust. Medicamentele din timpul chimioterapiei distrug multe dintre celulele gustative. Modificarile care rezulta sunt variate, dar cele mai frecvente includ: gust metalic, amplificarea gustului aromelor amare (carne de vita, de porc, cafea, ciocolata) si intensitate redusa a aromelor dulci. Intre 36-71% dintre pacientii care au facut chimioterapie reclama modificari ale gustului. Antibioticele, antialgicele (analgezicele), antidepresivele, dar si alte medicamente pot modifica gustul. 

Medicamentele utilizate pentru chimioterapie, frecvent

asociate cu modificarile de gust sunt:- carboplatina;- cisplatina;- dacarbazina;- doxorubicina;- fluorouracil;- levamisol;- metotrexat;- vincristina. 

Gustul metalic sau de medicamente poate fi cauzat si de un deficit de zinc sau de nivelurile crescute de calciu sau de lactate. Alterarea gustului este de obicei o stare temporara desi poate dura chiar si cateva luni pana cand gustul va reveni la normal. Cu toate acestea, operatiile realizate la nivelul boltei palatine (cerul gurii), limbii, gatului sauradioterapia intensa pot provoca alterarea permanenta a gustului.TratamentSus

Nu exista nici un fel de tratament sau terapie pentru modificarea gustului. Pacientii cu aceasta afectiune vor fi consiliati cu privire la metodele pe care ar trebui sa le aplice pentru a depasi disconfortul provocat de alterarea gustului in timp ce consuma alimente. Cu toate acestea, unele studii au demonstrat ca suplimentele de zinc, administrate la primul simptom de gust alterat poate imbunatati situatia. 

Dintii bolnavului trebuie periati si acesta trebuie sa foloseasca ata dentara inainte de a manca pentru a elimina gusturile vechi si pentru a reimprospata cavitatea bucala. Clatirea gurii cu apa sarata, cu bicarbonat de sodiu, sau ghimbir inainte de a manca, poate fi de ajutor. 

Exista o varietate de masuri care pot fi luate pentru a face alimentele mai gustoase. Recomandarile dietetice includ:- consumul de alimente reci sau la temperatura camerei;

- adaugarea de arome cu gust acru la alimente: citrice, otet (cu exceptia cazurilor in care sunt prezente rani in cavitatea bucala);- folosirea de bomboane mentolate, guma de mestecat pentru inlaturarea gusturilor neplacute dupa ce mancati;- adaugarea suplimentara de zahar in produsele alimentare pentru a reduce gustul sarat, amar sau acid;- introducerea de diverse arome la mancarurile gatite: busuioc, praf de chili, usturoi, menta, mustar, ceapa, oregano, rozmarin, tarhon;- consumul de fructe congelate sau proaspete (mai putin conservate).

Oreionul este o infectie virala contagioasa care determina cresterea in volum, dureroasa a glandelor parotide (glande salivare situate intre ureche si mandibula).Oreionul este transmis atunci cand o persoana infectata tuseste sau stranuta si de asemenea prin contactul cu obiecte recent contaminate cum ar fi servetele, batiste, pahare sau prin maini murdare.

Cuprins articol1. Generalitati 2. Simptome 3. Investigatii 4. Tratament - Generalitati 5. Tratament ambulatoriu 6. Profilaxie

SimptomeSus

Virusul care produce oreionul patrunde in corp prin nas sau gat. Simptomele apar atunci cand virusul se multiplica si se raspandeste in creier si invelisurile lui, glande salivare (de obicei glandele parotide), pancreas, testicule ovare si alte zone ale corpului si cuprind:- cresterea in volum, dureroasa, a uneia sau ambelor glande parotide; unul sau ambii obraji pot fi umflati, aproximativ 30-40% din cei infectati prezinta acest simptom care e considerat de catre multi un semn caracteristic pentru boala desi el poate aparea si in alte afectiuni- febra cuprinsa intre 38-40 grade C- cefalee (dureri de cap), durere la nivelul urechii, senzatie de gat uscat si durere la inghitire sau deschiderea gurii- durere resimtita atunci cand se consuma mancaruri sau bauturi acre cum ar fi sucuri sau citrice- oboseala cu dureri musculare sau articulare- lipsa poftei de mancare si varsaturi.Aproximativ o treime din cei infectati nu au nici unul din aceste simptome, mai ales copiii sub 2 ani. Persoanele infectate pot raspandi virusul aproximativ 7-9 zile dupa ce simptomele apar. Perioada de incubatie (perioada dintre momentul infectarii si momentul aparitiei simptomelor) este de obicei de 16-18 zile desi poate fi si peste 25 de zile. In timpul evolutiei bolii pot apare complicatii ale caror simptome sunt redoarea cefei (rigiditatea cefei) sau cefalee severa (indica meningita), testicule crescute in volum, sensibile si dureroase (indica orhita – afectarea testicului), dureri abdominale difuze ce pot indica o pancreatita sau inflamatie a ovarului.InvestigatiiSus

Oreionul este frecvent diagnosticat prin istoricul de expunere la boala si simptome cum sunt glandele parotide umflate si sensibile. Daca este nevoie se poate efectua un test din sange care poate confirma diagnosticul. Acest test masoara nivelul de anticorpi pe care corpul i-a produs impotriva virusului care produce boala. Acesta poate fi identificat prin cultura virala dintr-o proba de urina, saliva sau lichid cefalorahidian obtinut prin punctie lombara.Tratament - GeneralitatiSus

In cazurile fara complicatii oreionul este tratat prin repaos la pat si ingrijire la domiciliu. Tratamentul la domiciliu cuprinde medicamente ce pot fi cumparate fara reteta si sunt folosite pentru a reduce febra si durerea. Paracetamolulsau alte antiinflamatoare nonsteroidiene (Advil, Motrin, Aleve) sunt frecvent folosite. Nu se administreaza aspirina la persoanele mai tinere de 20 de ani pentru ca poate provoca o boala rara dar grava, numita sindromul Reye. Aparitia complicatiilor necesita internarea in spital. Atunci cand apar complicatii cum sunt orhita, meningita, pancreatita sunt tratate cu medicamente antialgice (care reduc durerea). Folosirea altor medicamente, cum este interferonul pentru orhita severa este in stadiu experimental. Nu se folosesc antibiotice.Tratament ambulatoriuSus

Copiii cu oreion nu trebuie sa mearga la gradinita, scoala sau alte locuri publice timp de 9 zile de la debutul bolii (cresterea in dimensiuni a glandelor parotide) sau 3 zile dupa ce dimensiunea glandelor a revenit la normal. Nu este necesar ca pacientul sa fie separat de familie deoarece de obicei restul familiei a fost deja expusa. Pentru durerea de cap se administreaza paracetamol, nu se administreaza aspirina la persoanele mai tinere de 20 de ani pentru ca poate provoca o boala rara dar grava, numita sindromul Reye.Daca cresterea in volum a glandei provoaca durere se aplica gheata sau comprese calde (se alege metoda care convine mai mult bolnavului). Intre piele si compresa rece sau calda se pune un prosop subtire pentru a proteja pielea. Aceste comprese se mentin 20 de minute. Pe testiculele inflamate se poate aplica o compresa rece intermitenta sau se poate incerca o metoda gentila de sustinere. Este recomandat suptul de batoane de inghetata, gheata sau acadele inghetate. Hrana trebuie sa fie de consistenta redusa pentru a nu fi nevoie de mestecare. Alimentele si lichidele acre trebuie evitate. Din cauza infectiei, glandele salivare sunt foarte sensibile si poate fi dificila inghitirea alimentelor. Cazurile noi de oreion trebuie raportate de catre medic.

ProfilaxieSus

Vaccinul impotriva oreionului face parte din triplul vaccin ROR care mai cuprinde vaccinul antirubeola si antirujeola. Beneficiile acestui vaccin depasesc cu mult riscurile sale. Pana nu de mult se credea ca acest vaccin produce autism(boala in care copilul are deficiente majore de comunicare, fiind izolat intr-o lume a sa), dar studii recente au demonstrat ca nu exista un asemenea risc. De asemenea riscul de reactii alergice asociate cu vaccinul antioreion este extrem de scazut. Daca se va efectua o calatorie intr-o tara in care oreionul este raspandit, este bine sa se verifice statusul imunitar al individului (daca persoana respectiva are anticorpi protectori impotriva virusului care produce oreionul).