ghid de bune practici - ministerul...

Pagina | 1

Proiect « Consolidarea capacităţii autorităţilor franceze şi române de combatere a traficului de persoane» (REFRACT)

HOME/2010/ISEC/AG/057

Ghid de bune practici 1 Contextul ghidului de bune practici Prezentul ghid se înscrie în contextul proiectului REFRACT iniţiat de Uniunea Europeană pentru a consolida coordonarea investigaţiilor împotriva dezvoltării reţelelor de trafic de persoane (TP) şi pentru a creşte gradul de compatibilitate al sistemelor judiciare actuale din diferite State ale Uniunii Europene(UE). Este vorba în esenţă de aplicarea instrumentelor europene specifice în domeniul întrajutorării în privinţa stopării infracţiunilor de TP, trafic de emigranţi şi exploatare a minorilor, pentru a evidenţia modurile de cooperare judiciară pertinente pentru aceste infracţiuni. Trei tipuri de acţiuni au fost favorizate: - Consolidarea capacităţilor magistraţilor şi anchetatorilor din Franţa şi România specializate în prelucrarea dosarelor de trafic de persoane, bazată pe schimbul de experienţe şi identificarea problemelor întâlnite în cursul cooperării bilaterale şi pe bunele practici, în special o mai bună identificare a regulilor de drept aplicabile în fiecare ţară, precum şi a canalelor utile de asistenţă reciprocă pentru limitarea acestuia. - Sprijinirea schimburilor directe între autorităţile din ţările în cauză într-un context de încredere reciprocă prin care se permite aplicarea reţelelor personale, ale poliţiei, judiciare şi administrative. - Dezvăluirea cunoştinţelor obţinute de la alţi magistraţi şi anchetatori, care să permită cât mai bine prelucrarea dosarelor de TP în cele mai bune condiţii de cooperare posibile. Proiectul REFRACT aplicat de autorităţile franceze şi române a prevăzut 5 activităţi: A1 Analiza comparativă a sistemelor francez şi român de combatere a traficului de persoane ; A2 Seminarii de formare specializată pentru magistraţii şi anchetatorii francezi şi români; A3 O formare a formatorilor pentru magistraţii şi anchetatorii care au participat la unul dintre seminariile tematice; A4 Evaluarea formărilor desfăşurate (tematică şi formarea formatorilor) ; A5 Redactarea unui manual de bune practici lui JIRS, DIICOT şi autorităţilor de poliţie franceze (OCRTEH, DIPJ) şi române (Direcţia de combatere a traficului de persoane, brigăzile de combatere a criminalităţii organizate) ;

Pagina | 2

A6 O conferinţă finală ce vizează prezentarea ghidului şi a rezultatelor proiectului.

2 Obiectivele ghidului de bune practici

Acest ghid este destinat sprijinirii magistraţilor şi autorităţilor de poliţie în identificarea punctelor cheie şi a dificultăţilor întâlnite atât pe plan naţional cât şi internaţional intervenite în cursul aplicării instrumentelor UE în materie de asistenţă reciprocă pentru limitarea traficului de persoane şi cooperare. El trebuie să permită propunerea de soluţii concrete care să ducă la depăşirea obstacolelor întâlnite pe teren, pentru a favoriza cooperarea între Statele avute în vedere ce se confruntă cu dosare comune transnaţionale. În speţă, înmulţirea dosarelor de TP ce implică în aceeaşi măsură teritoriul francez şi pe cel român a dovedit importanţa de a propune protagoniştilor specializaţi din cele două ţări un compendiu în măsură să accentueze efectele pozitive ale acţiunilor actuale şi viitoare în ceea ce priveşte coordonarea anchetelor şi urmărirea judiciară. 3 Metodologia ghidului de bune practici Pentru realizarea sa, s-au organizat patru seminarii de formare şi o formare a formatorilor, ce au reunit practicieni francezi şi români ce se ocupă în primul rând de dosare de TP, alternativ în Franţa şi în România.

între 21 şi 24 mai 2012 la Sinaia

între18 şi 21 septembrie 2012 la Paris

între 3 şi7 decembrie 2012 à Bucureşti

între 5 şi 8 februarie 2013 la Paris S-au desfăşurat două misiuni de evaluare, în august şi septembrie 2013, şi o misiune de pregătire a redactării ghidului s-a desfăşurat la Bucureşti în octombrie 2013. Fiecare seminar a permis prezentarea aspectelor teoretice şi practice din 6 domenii identificate ca determinante pentru succesul acţiunilor comune:

1- Studiul strategiei UE 2012/2016 şi al textelor internaţionale, al directivelor comunitare şi legislaţiilor interne comparate.

2- Exploatarea minorilor 3- Definirea infracţiunilor în cauză 4- Sechestrarea şi confiscarea averilor de provenienţă infracţională 5- Tehnicile speciale de anchetă 6- Cooperarea judiciară şi poliţienească bilaterală

La sfârşitul aceste faze pregătitoare, a rezultat că ar fi foarte utilă elaborarea ghidului de bune practici destinat serviciilor de poliţie şi judiciare specializate, şi anume Direcţia de combatere a traficului de persoane, brigăzile de combatere a criminalităţii organizate şi DIICOT în România, OCRTEH, DIPJ şi JIRS în Franţa. 4 Compendiu de bune practici

4.1 Textele privind combaterea TP

Pagina | 3

Principalele dificultăţi întâlnite: S-a dovedit că este indispensabil ca toţi protagoniştii francezi şi români să poată dispune de texte privind TP aplicabile în fiecare dintre ţări şi să-şi sensibilizeze interlocutorii nespecializaţi prevăzând acţiuni împotriva TP într-un context strategic mai extins. Această cerinţă este cu atât mai necesară într-un context în care legislaţiile şi organizarea în domeniu din cele două ţări au cunoscut recent importante evoluţii şi vor urma şi altele în lunile viitoare. Astfel, aplicarea măsurilor prevăzute de Directivă a avut loc în România (odată cu crearea Agenţiei Naţionale) înaintea celei în curs de realizare în Franţa, de la recenta creare a MIPROF, dar nivelul de maturitate al celor doi interlocutori esenţiali pentru combaterea TP ar trebui să favorizeze în lunile următoare dialogul şi cooperarea consolidată. Se recomandă de asemenea să se elaboreze regulat un stadiu de avansare al transpunerii textelor internaţionale şi comunitare în legislaţiile franceză şi română. Această actualizare a textelor în vigoare ar putea constitui ocazia schimburilor de experienţă la intervale regulate privind practicile aferente. Toate aceste acţiuni se înscriu în logica strategiei UE adoptate la 19 iunie 2012 în vederea eradicării TP pentru perioada 2012/2016. Ea defineşte 5 priorităţi asupra cărora UE trebuie să se concentreze pentru a aborda problema traficului de persoane :

A. Detectarea victimelor traficului de persoane, protejarea şi asistenţa lor B. Consolidarea prevenirii traficului de persoane C. Urmărirea mai activă a autorilor infracţiunilor D. Îmbunătăţirea coordonării şi cooperării între protagoniştii principali şi coerenţa

politicilor E. Detectarea mai bună a noilor preocupări privind diferitele forme de trafic de

persoane şi un răspuns eficient. http://ec.europa.eu/antitrafficking/index.action?breadCrumbReset=true https://ejustice/europa.eu/home.do?action=home&plang=fr http://ec.europa.eu/immigration/

4.1.1 Abordarea franco-română a combaterii traficului de persoane

4.1.1.1 Introducere

http://ec.europa.eu/antitrafficking/index.action?breadCrumbReset=true

https://ejustice/europa.eu/home.do?action=home&plang=fr

http://ec.europa.eu/immigration/

Pagina | 4

Din punct de vedere istoric, noţiunea trafic de persoane a apărut la începutul secolului XX în forma restrictivă de trafic de persoane de sex feminin în vederea prostituţiei, desemnat prin formula « trafic de femei albe ».

La sfârşitul primului război mondial, Societatea Naţiunilor o înlocuieşte cu expresia mai universală « trafic de femei ». Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) consacră denumirea « trafic de persoane » adoptând primul instrument internaţional în domeniu: Convenţia Naţiunilor Unite din 2 decembrie 1949 pentru reprimarea traficului de persoane şi a exploatării prostituţiei. Primele articole ale acestei convenţii prevăd reprimarea faptelor aflate direct sau indirect la originea prostituării unei persoane chiar şi cu consimţământul acesteia. Textul nu formulează nicio definiţie, dar angajează Statele care sunt parte la convenţie să incrimineze orice persoană care angajează, îndeamnă, deturnează sau exploatează o altă persoană în scopul prostituţiei, chiar şi atunci când aceasta acceptă, şi să abolească bordelurile. Ea angajează în plus statele semnatare la renunţarea la orice sistem de recensământ al prostituatelor ca atare, adică abandonarea oricărui sistem de evidenţă preexistent.

Va fi nevoie să se adopte Protocolul adiţional la convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate din 15 decembrie 2000, denumit Protocolul de la Palermo, pentru ca definirea traficului de persoane să includă noţiunile de sclavie, servitute şi muncă forţată.

Acest Protocol este primul instrument internaţional ce stabileşte o serie de elemente constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane şi propune o definiţie universală ce va fi reluată în special de două instrumente europene ce tratează această problemă la două nivele diferite, hotărârea cadru a Consiliului Uniunii europene din 19 martie 2002 şi Convenţia Consiliului Europei, denumită Convenţia de la Varşovia din 16 mai 2005, ambele privind combaterea traficului de persoane.

Traficul de persoane desemnează de acum « recrutarea, transportul, transferul, adăpostirea sau primirea de persoane, prin ameninţare de recurgere sau prin recurgere la forţă ori la alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă, înşelăciune, abuz de autoritate sau de o situaţie de vulnerabilitate ori prin oferta sau acceptarea de plăţi ori avantaje pentru a obţine consimţământul unei persoane având autoritate asupra alteia în scopul exploatării.

Exploatarea conţine, cel puţin, exploatarea prin prostituarea unei alte persoane sau alte forme de exploatare sexuală, munca sau serviciile forţate, sclavia sau practicile analoge sclaviei, folosirea sau prelevarea de organe. »

Această definiţie oferă trei elemente: o acţiune, un mijloc şi un scop.

Acest text nu furnizează nicio definiţie precisă a elementelor constitutive ale infracţiunii şi lasă în grija Statelor semnatare definirea lor, a acoperirii acestor elemente în dreptul lor intern.

Formele cele mai cunoscute ale traficului de persoane sunt exploatarea prostituţiei, diferitele forme de exploatare a copiilor în scopuri sexuale sau prin muncă. Dar acestor configuraţii li se adaugă situaţii mai « banalizate » precum obligarea femeilor

Pagina | 5

şi copiilor de a practica cerşetoria în centrele urbane şi fapte excepţionale, precum traficul de organe.

Unele situaţii de trafic de persoane rămân invizibile, precum exploatarea tinerelor străine angajate ca menajere de către particulari.

În ciuda acestui efort de extindere a definiţiei traficului de persoane, aceasta este încă asociată în general cu exploatarea prin prostituţie sau cu scopuri sexuale. Este unanim recunoscut faptul că traficul de persoane intră în câmpul criminalităţii organizate în aceeaşi măsură ca şi traficul de stupefiante. ONUDC estimează o cifră de 32 miliarde de dolari profit anual la scară mondială.

În Europa, TP are un raport strâns cu migraţiile internaţionale ce au decurs din prăbuşirea blocului comunist, creşterea inegalităţii între ţările bogate şi cele sărace şi înmulţirea conflictelor în lume.

În majoritatea cazurilor, victimele traficului de persoane nu au o situaţie legală în ţara unde sunt exploatate.

În Europa de Vest, se estimează că 84% dintre victimele traficului de persoane sunt victime ale exploatării sexuale şi 16% ale muncii forţate. TP ar avea în vedere 80% femei, 5% bărbaţi şi 15% minori.

Protocolul de la Palermo integrează TP în rândul criminalităţii organizate.

Hotărârea cadru a Uniunii Europene exprimă clar dorinţa de a combate criminalitatea transnaţională la scară europeană şi de a armoniza acuzările şi sancţiunile la nivel european.

Convenţia Consiliului European din 16 mai 2005 intenţionează să promoveze înainte de orice dreptul victimelor. Ea vizează toate formele traficului de persoane, inclusiv naţional, în interiorul frontierelor unui Stat.

Pentru această parte preliminară, este important să descriem dispozitivele româneşti şi franceze de combatere a traficului de persoane. Înainte de a evoca acuzaţiile (II), mijloacele de anchetare (III) şi de prevenire (IV) este bine să realizăm o descriere sumară a celor două sisteme juridice în care se înscrie această represiune (I).

4.1.1.2 Expunere generală a procedurii

1°) Organizarea jurisdicţiilor şi a parchetelor

În România:

Conform Legii nr. 304/2004, în România justiţia este aplicată de următoarele jurisdicţii:

1. Înalta Curte de Casaţie şi de Justiţie;

2. Curţile de apel ;

3. Tribunale ;

Pagina | 6

4. Tribunale specializate ;

5. Tribunale militare ;

6. Tribunalele de primă instanţă.

Parchetul reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără primatul legii, al drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.

Parchetele funcţionează pe lângă fiecare dintre jurisdicţiile menţionate şi desfăşoară şi supraveghează ancheta penală a poliţiei judiciare.

Vârful ierarhiei Parchetului este Procurorul General pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, al cărui Parchet dispune de competenţă naţională pentru fondul anumitor domenii. Parchetele sunt independente în raport cu tribunalele şi cu alte autorităţi publice.

DIICOT este o direcţie a parchetului pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, specializată în combaterea crimei organizate şi a terorismului.

Ea este condusă de un procuror şef care are rangul de prim adjunct al Procurorului General al Parchetului pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În cadrul structurii centrale cu competenţă naţională, procurorul şef DIICOT poate crea servicii, birouri şi departamente pentru care numeşte procurorii şefi care le conduc.

DIICOT dispune şi de servicii teritoriale, create tot de către Procurorul şef al DIICOT şi conduse de procurorii şefi ai parchetelor pe lângă curtea de apel.. În Franţa :

Organizarea judiciară este formată, în materie penală, din următoarele jurisdicţii:

1. Curtea de Casaţie (camera penală), care nu are competenţă pe fond, dar judecă buna aplicare a dreptului de către jurisdicţiile de fond) ;

2. Curţile de Apel care judecă apelul deciziilor tribunalelor corecţionale şi recursurile împotriva hotărârilor luate în cursul anchetei;

3. Curţile cu Juri (care judecă crime, infracţiunile cele mai grave) ;

4. Tribunalele Corecţionale (care judecă delictele) ;

5. Tribunalele de Poliţie (care judecă contravenţii, infracţiunile cele mai puţin grave).

Ca şi în România, Parchetul reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără primatul legii, al drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. Parchetul francez conduce şi poliţia judiciară.

Parchetele funcţionează pe lângă tribunale de înaltă instanţă, curţi de apel şi curtea de casaţie.

Pagina | 7

Parchetul este reprezentat pe lângă curţile cu juri fie de magistraţi ai parchetului unui tribunal, fie de magistraţi ai parchetului unei curţi de apel.

Parchetul este ierarhizat, dar conducerea sa este asigurată de Ministrul Justiţiei, care are autoritate asupra Procurorilor Generali ai Curţilor de Apel, cărora, la rândul lor, le sunt subordonaţi Procurorii Tribunalelor.

În Franţa nu există un eşalon centralizat al parchetului, ci parchete cu competenţă naţională. Parchetul de la Paris dispune, de exemplu, de competenţă naţională pentru dosarele de terorism, sănătate publică… Totuşi, aceste competenţe nu sunt exclusive. Într-un caz de acest fel, Parchetul de la Paris poate estima dacă trebuie să se sesizeze sau să lase dosarul la competenţa jurisdicţiei competente teritorial.

Legea din 9 martie 2004 a creat în 8 mari tribunale franceze Jurisdicţii Interregionale Specializate (JIRS) ce dispun de un parchet, de judecători de instrucţie şi de o jurisdicţie de judecată specializate în soluţionarea dosarelor de crimă organizată, delincvenţă financiară şi a dosarelor foarte complexe.

Aceste jurisdicţii dispun de competenţă regională extinsă asupra mai multor regiuni şi pot să-şi urmărească investigaţiile pe întregul teritoriu naţional, cu condiţia ca o parte dintre infracţiunile dosarului să fi fost comise pe teritoriul lor de competenţă. Nici în acest caz, competenţa JIRS nu este exclusivă, ceea ce implică de exemplu într-un dosar de trafic de persoane că poate fi administrat fie de JIRS fie de serviciile dreptului comun.

În legislaţia română, competenţa exclusivă a DIICOT permite identificarea clară şi netă a serviciului competent. Existenţa unui eşalon central cu competenţă naţională permite, de asemenea, pentru magistratul străin, să dispună de un interlocutor uşor de identificat pentru a trata cererile de asistenţă reciprocă şi eventualele echipe comune de anchetă.

Invers, pentru magistratul român este greu să identifice cărei JIRS să i se adreseze pentru a discuta despre un grup organizat operând în mai multe regiuni de pe teritoriul naţional francez.

Din sistemul francez, putem sublinia avantajul existenţei unui serviciu JIRS pentru toate gradele de procedură: parchet, instrucţie, judecată, ce permite tratarea continuă a unui contencios particular de către magistraţi specializaţi. 2°) Descrierea sumară a procedurii de anchetare

În România:

Există mai multe mijloace pentru a înainta reclamaţiile şi pentru a deschide o anchetă penală în România:

Reclamaţia este depusă de către persoanele sau părţile lezate. Indiferent de tipul infracţiunii, orice persoană care se consideră lezată poate scrie direct procurorului sau poliţiei, care va transmite imediat dosarul la procuror. Se

Pagina | 8

întocmesc apoi, prin grija parchetului, actele judiciare preliminare de verificare a aspectelor cuprinse în reclamaţie.

Sesizarea din oficiu poate proveni din elemente rezultate dintr-o altă procedură penală, informaţii primite de serviciile de informaţii, media sau notificări transmise de autorităţile străine. Apoi, în funcţie de context, se vor efectua actele judiciare preliminare de verificare.

În toate aceste cazuri, procurorul este cel care hotărăşte să dea urmare acestor două tipuri de sesizare. Dacă estimează că sunt întrunite circumstanţele începerii unei anchete penale, va emite o « rezoluţie » (art. 228 din Codul de Procedură Penală).

Procurorul emite o rezoluţie împotriva persoanei sau persoanelor identificate într-una din situaţiile următoare: - constată că există indicii precise privind infracţiunea; - împotriva uneia sau mai multor persoane există prezumţia că ar fi comis faptele; - este posibil ca persoana în cauză să fi comis aceste fapte în mod intenţionat.

Dacă procurorul află că s-a comis o infracţiune fără ca persoanele implicate să fie identificate, poate deschide urmărirea penală printr-o rezoluţie in rem. El va stabili apoi care este/sunt persoana sau persoanele ce a(u) comis infracţiunea şi gradul de participare al fiecăreia dintre ele.

Rezoluţia destinată deschiderii urmăririi penale este un document de procedură penală ce generează drepturi şi obligaţii procedurale (mai multe acte de anchetă de care dispune procurorul sunt condiţionate de emiterea prealabilă a unei asemenea rezoluţii (ca, de exemplu, percheziţiile)).

Rezoluţia este, prin urmare, primul act al fazei denumite «urmărire penală », care constituie ancheta penală incluzând actele obişnuite în materie: colectarea de date şi informaţii privind aspectele pertinente ale dosarului, percheziţii, ancheta patrimonială, căutarea de indicii, ascultări ale convorbirilor telefonice, etc.

După deschiderea urmăririi penale, acuzatul este considerat ca potenţial vinovat şi:

a) trebuie să i se notifice acuzaţiile emise împotriva sa;

b) are dreptul să recurgă la serviciile unui apărător ;

c) are dreptul să înainteze o petiţie şi o plângere.

Procurorul este responsabil de respectarea acestor drepturi.

În faza urmăririi penale, sunt posibile măsurile preventive prevăzute de Titlul IV din Codul de procedură penală:

a) Reţinerea – poate fi stabilită de procuror printr-o ordonanţă, pentru maxim 24 ore.

b) Interdicţia de părăsire a localităţii de reşedinţă – poate fi stabilită de procuror în cursul urmăririi penale, pentru o primă perioadă de maxim 30 de zile, ce se

Pagina | 9

poate prelungi la fiecare 30 de zile.

c) Interdicţia de părăsi ţara – poate fi prevăzută de procuror în cursul urmăririi penale pentru o primă perioadă de maxim 30 de zile, ce se poate prelungi la fiecare 30 de zile prin ordonanţă.

d) Detenţia preventivă – poate fi stabilită numai de un judecător, la cererea procurorului, în cursul urmăririi penale, pentru maxim 30 de zile; judecătorul poate prelungi această măsură la fiecare 30 de zile pentru o perioadă totală de 180 zile.

Percheziţia se efectuează în cazul in care persoana căreia i se solicită un document sau un obiect ce are legătură cu dosarul îi neagă existenţa sau ori de câte ori există motive ce generează necesitatea unei asemenea percheziţii pentru a descoperi şi culege probe.

Percheziţia se efectuează conform Codului de procedură penală şi poate fi de mai multe tipuri: - Percheziţie corporală sau a vehiculelor - se efectuează în virtutea autorizaţiei emise de procuror în timpul urmăririi penale - Percheziţia la domiciliu – se efectuează numai în virtutea autorizaţiei emise de judecătorul care are competenţa de a se ocupa de caz în primă instanţă.

Percheziţia implică obligatoriu existenţa prealabilă a unei rezoluţii a procurorului ce deschide urmărirea penală, chiar dacă această rezoluţie este in rem sau contra persoanelor.

La sfârşitul urmăririi penale, procurorul prezintă acuzatului elementele rezultate din urmărirea penală şi realizează un dosar oficial de procedură (art. 250 din Codul de procedură penală). Din punct de vedere practic, ancheta penală este considerată încheiată după această prezentare.

Prezentarea elementelor rezultate din urmărirea penală oferă acuzatului garanţii importante privind drepturile sale şi îi permit în acelaşi timp clarificarea unor aspecte. După ce a fost informat asupra conţinutului dosarului de urmărire ce-l priveşte, acuzatul poate oferi noi explicaţii, aduce noi probe sau formula noi obiecţii asupra caracterului complet şi legal al urmăririi penale.

Dacă procurorul consideră că s-au respectat toate dispoziţiile legale şi că există suficiente probe, obţinute şi folosite în mod legal în ceea ce priveşte actul şi culpabilitatea, redactează actul de acuzaţie prin care transmite dosarul judecătorului competent. Actul de acuzare reprezintă sesizarea judecătorului competent.

Trimiterea dosarului către tribunalul competent este ultima etapă a urmăririi penale. De îndată ce dosarul a fost trimis la tribunal, urmărirea penală este terminată şi organismele implicate în urmărirea penală (poliţie etc.) sunt desesizate.

În acest cadru procedural se aplică legislaţia română privind combaterea traficului de persoane.

Pagina | 10

În Franţa:

Ancheta penală debutează în Franţa fie la iniţiativa serviciilor de anchetă, fie în urma unei reclamaţii, adresată parchetului sau serviciilor de anchetă.

Investigaţiile se desfăşoară fie sub direcţia parchetului, fie sub aceea a judecătorului de instrucţie pentru crime (caz în care sunt obligatorii) sau pentru dosarele cele mai complexe. La sfârşitul investigaţiilor, procurorul sau judecătorul de instrucţie, după avizul parchetului, determină dacă dosarul poate sau nu să fie trimis spre judecată.

Dacă dosarul este administrat numai de parchet, acesta poate hotărî şi o procedură alternativă judecăţii, chiar şi atunci când rezultă din dosar că s-a comis o infracţiune cu autori identificaţi, pentru a căror urmărire nu există niciun obstacol juridic.

În dosarele încredinţate de către parchet unui judecător de instrucţie, persoana învinuită obţine garanţii procedurale importante, de îndată ce este supusă examinării. Ea are chiar din acest moment acces la dosar, poate solicita acte de anchetă şi poate exercita recursuri împotriva anumitor hotărâri ale judecătorului de instrucţie. În procedurile desfăşurate de parchet, numai în momentul în care acuzaţii sunt trimişi în faţa tribunalului avocaţii lor au drept de acces la procedură.

În timpul anchetei, sunt posibile următoarele acte:

a) Reţinerea pentru 24h, ce poate fi prelungită cu 24 h şi, în anumite cazuri, cu încă 48h (96h în total).

b) Plasarea în detenţie preventivă pentru crime şi pentru delicte sancţionate cu cel puţin trei ani de închisoare. Durata maximă este de un an, putând fi prelungită cu perioade de câte 6 luni pentru crime şi 4 luni, prelungibilă în anumite condiţii pentru delicte. Duratele maxime ale detenţiei preventive depind de infracţiunile urmărite şi de eventuala stare de recidivă a deţinutului. Detenţia provizorie nu este posibilă decât în dosarele pentru care a fost sesizat un judecător de instrucţie. Pronunţarea se face de către judecătorul de libertăţi, sesizat de judecătorul de instrucţie, în urma rechizitoriului procurorului.

c) Pentru evitarea detenţiei preventive, examinatul poate fi plasat sub controlul judiciar, cu obligaţii sau interdicţii foarte variate. De asemenea, poate fi consemnat la domiciliu cu un dispozitiv de supraveghere electronică.

d) Percheziţiile sunt posibile în următoarele condiţii: fără acordul proprietarului sau autorizaţie scrisă a unui magistrat pentru crime şi delicte flagrante ori pentru delicte neflagrante dacă însărcinat cu dosarul este un judecător de instrucţie. Pentru anchetele parchetului privind delicte neflagrante, percheziţia necesită acordul stăpânului locuinţei. Pentru a nu fi nevoie de acest acord, procurorul trebuie să obţină o autorizaţie de percheziţie de la judecătorul de libertăţi (ce poate fi prealabilă).

Strict vorbind, nu există în procedura penală franceză echivalent pentru decizia procurorului român de deschidere a urmăririi penale. Există, în schimb, acte ale

Pagina | 11

procurorului care produc aceleaşi efecte ca şi consecinţele începerii acţiunii publice. Astfel sunt rechizitoriul introductiv prin care procurorul sesizează un judecător de instrucţie sau documentele prin care procurorul solicită serviciilor de poliţie sau jandarmerie începerea sau continuarea unei anchete.

4.1.1.3 Reprimarea TP

Absenţa legislaţiei unificate la nivel european în materie de combatere a exploatării prostituţiei combinată cu internaţionalizarea în creştere a reţelelor specializate în acest tip de crimă organizată au condus comunitatea internaţională la definirea unei noi incriminări recunoscute şi adoptate de toţi, servind drept suport unei înglobări transversale a fenomenului de exploatare a fiinţei umane. Protocolul adiţional convenţiei Naţiunilor Unite privind combaterea criminalităţii organizate transnaţionale semnat la New York la 15 noiembrie 2000 a dat o definiţie a infracţiunii de trafic de persoane, care a fost implementată atât de România cât şi de Franţa. Acest text internaţional serveşte ca bază comună în cadrul cooperării internaţionale în materie de combatere a traficului de persoane. Incriminările specifice adoptate în diferite drepturi naţionale prin aplicarea acestor norme internaţionale se adaugă reprimării preexistente a fiecăruia dintre comportamentele ce constituie trafic de persoane, precum proxenetismul, exploatarea minorilor pentru comitere de infracţiuni sau cerşetorie… 1°) Incriminarea în dreptul român

România a implementat textele internaţionale privind reprimarea fenomenului. Legea 678/2001 modificată prin legea 230/2010 prevede dispozitivul represiv şi defineşte infracţiunea de trafic de persoane ca fiind :

« Recrutarea, transportul, transferul, adăpostirea sau primirea de persoane, prin ameninţare de recurgere sau prin recurgere la forţă ori la alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă, înşelăciune, abuz de autoritate sau de o situaţie de vulnerabilitate ori prin oferta sau acceptarea de plăţi ori avantaje pentru a obţine consimţământul unei persoane având autoritate asupra alteia în scopul exploatării» (art. 12).

Legislaţia română precizează sensul pe care înţelege să-l dea anumitor termeni şi expresii. Astfel, « exploatarea unei persoane » înseamnă:

executarea de către aceasta a unei activităţi sau a unor servicii în mod forţat sau prin încălcarea normelor legale privind condiţiile de muncă, de remunerare, de sănătate sau siguranţă ;

menţinerea în stare de sclavie sau aplicarea de alte procedee similare de privare de libertate sau aservire;

Pagina | 12

obligarea de a se prostitua, de a oferi reprezentaţii pornografice în vederea producerii şi difuzării de materiale pornografice sau practicarea altor forme de exploatare sexuală;

prelevarea de organe ;

efectuarea de alte acte similare contrare drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Această infracţiune este sancţionată cu închisoare între 3 şi 12 ani şi interdicţia anumitor drepturi. Sancţionarea infracţiunii de trafic de persoane este mai gravă în cazul următoarelor circumstanţe agravante: a) mai mulţi autori; b) prejudicierea gravă a integralităţii corporale sau a sănătăţii victimei ; c) comiterea infracţiunii de către un funcţionar public în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu. Sancţiunea aplicată în acest caz este pedeapsa cu închisoarea între 5 şi 15 ani şi interzicerea unor drepturi. Dacă faptele au generat moartea sau sinuciderea victimei, pedeapsa aplicată este închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi. Articolul 13 precizează elementele constitutive şi sancţiunile aplicabile în cazul în care victima infracţiunii traficului de persoane este un minor. Reprezintă infracţiuni de trafic de minori: (1) Recrutarea, transportul, transferul, găzduirea sau primirea unui minor în scopul exploatării. Această infracţiune este sancţionată cu închisoarea între 5 şi 15 ani şi interzicerea unor drepturi. Alineatele următoare enunţă circumstanţele agravante prevăzute de legea română. (2) Dacă faptele prevăzute la alineatul (1) sunt comise prin ameninţare, violenţă sau alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă sau escrocherie, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea unui minor de a se apăra sau a-şi exprima voinţa ori oferind, dând, acceptând sau primind bani sau alte avantaje pentru a obţine acordul persoanei ce deţine autoritatea asupra minorului, pedeapsa aplicată este închisoarea între 7 şi 18 ani şi interzicerea unor drepturi. Se prevăd şi circumstanţele agravante : a) mai mulţi autori; b) prejudicierea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii victimei; c) comiterea infracţiunii de către un funcţionar public în exercitarea atribuţiilor de serviciu. Dacă aceste circumstanţe sunt stabilite, autorul traficului de persoane va suferi o pedeapsă cu închisoarea între 7 şi 18 ani şi interzicerea unor drepturi. Dacă se stabilesc circumstanţele în cazul unui trafic de persoane minore aşa cum se specifică în alineatul 2 din articolul 13, sancţiunea aplicată este închisoarea între 10 şi 20 de ani şi interzicerea unor drepturi. Dacă faptele au generat decesul sau sinuciderea victimei, sancţiunea aplicată este închisoarea între 15 şi 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Pagina | 13

Legislatorul român incriminează tentativa infracţiunilor definite în această lege şi precizează că acordul victimei nu are importanţă în constituirea infracţiunii (articolul 16). Dacă traficul de persoane afectează minorii şi constă în pornografie infantilă, pedeapsa cu închisoarea este cuprinsă între 3 şi 10 ani (articolul 18). Articolul 20 din legea română scuteşte de responsabilitate penală victimele infracţiunii de trafic de persoane ce au comis infracţiunile de prostituţie şi cerşetorie. De asemenea, prevede reducerea pedepsei în cazul căinţei care a permis denunţarea şi facilitarea identificării şi angajarea răspunderii penale a altor persoane ce au comis infracţiuni prevăzute de lege pentru traficul de persoane.

2°) Incriminarea în dreptul francez

Articolul 225-4-1 din codul penal prevede că infracţiunea de trafic de persoane este constituită de recrutarea unei persoane sau de transferul, găzduirea sau primirea sau în scopuri de exploatare, într-una din circumstanţele următoare :

- ameninţarea, constrângerea sau violenţa asupra persoanei, familiei sale sau a unui apropiat ;

- abuz de autoritate al autorului asupra victimei sau abuz de ascendenţă legitimă, naturală sau adoptivă;

- abuz de o situaţie de vulnerabilitate vizibilă a victimei (sau cunoscută de autor);

- o remuneraţie, un avantaj sau o promisiune de remuneraţie sau de avantaj. Traficul de persoane este sancţionat cu şapte ani de închisoare şi 150 000 € amendă.

Această definiţie rezultă din adoptarea la 23 iulie 2013, de către parlamentul francez, a proiectului de lege numărul 736, de implementare a directivei europene 2011/36/UE privind combaterea traficului de persoane. În urma acestuia, utilizarea ameninţării, constrângerii sau violenţei, care constituiau înainte o circumstanţă agravantă a traficului de persoane, a devenit unul din elementele constitutive alternative. Noţiunea de exploatare este definită ca « faptul de a pune victima la dispoziţia sa ori la dispoziţia unui terţ, chiar şi neidentificat, pentru a permite fie comiterea împotriva victimei a infracţiunilor de proxenetism, agresiune sau prejudiciere sexuală, de reducere la sclavie, de supunere la muncă sau servicii forţate, de aservire, prelevare a unuia din organele sale, exploatare prin cerşetorie, în condiţii de muncă sau găzduire contrare demnităţii sale, ori de a convinge victima să comită o crimă sau un delict. » Traficul de persoane în raport cu un minor poate fi comis şi fără vreuna din circumstanţele enumerate anterior (violenţă, constrângere, ameninţare, abuz de

Pagina | 14

autoritate sau vulnerabilitate, remunerare, etc…). Este sancţionat cu zece ani de închisoare şi amendă de 1,5 milioane de euro.

Modificarea articolului 225-4-2 din 23 iulie 2013 prevede acum că reunirea a două elemente alternative prevăzute în definiţia infracţiunii reprezintă ea însăşi o circumstanţă agravantă, ducând sancţiunea aplicată la zece ani de închisoare. Se prevăd şi circumstanţe agravante, atunci când faptele sunt comise :

- în raport cu mai multe persoane;

- în raport cu o persoană care se afla în afara teritoriului sau la sosirea sa pe teritoriul francez;

- atunci când contactul cu autorul s-a făcut prin intermediul unei reţele de comunicare electronică;

- cu risc imediat de deces sau rănire în natură să genereze o mutilare sau infirmitate permanentă;

- cu violenţă care a cauzat incapacitate de muncă mai mult de 8 zile;

- de către o persoană care participă prin natura funcţiei la combaterea traficului sau la menţinerea ordinii publice;

- punând victima într-o situaţie materială sau psihologică gravă;

- în grup organizat;

- cu acte de tortură şi barbarie.

Tentativa se sancţionează şi se poate aplica sancţiunea complementară de confiscare a întregului patrimoniu.

Legea mai prevede :

- o scutire de pedeapsă pentru orice persoană care a încercat să comită infracţiunea dar a avertizat autorităţile şi a permis evitarea realizării infracţiunii şi identificarea, dacă este cazul, altor autori sau complici;

- o scădere (la jumătate) a pedepsei cu închisoarea pentru autorul care a avertizat autorităţile şi astfel a permis încetarea infracţiunii sau evitarea antrenării decesului unei persoane sau o infirmitate permanentă şi identificarea celorlalţi autori sau complici, dacă este cazul.

4.1.1.4 Tehnici de anchetă privind crima organizată, utilizabile în

domeniul TP

Legislaţiile franceză şi română prevăd posibilităţi procedurale extinse pentru serviciile de anchetă, fie specifice infracţiunii de trafic de persoane, fie în general, pentru infracţiunile comise în cadrul criminalităţii organizate, cum este adesea cazul infracţiunii de trafic de persoane.

1°) În procedura română

Sunt permise următoarele tehnici de anchetă:

Pagina | 15

infiltrarea anchetatorului;

informatori, conform Legii nr. 39/2003 privind combaterea crimei organizate, dacă elementele infracţiunii sunt clar definite prin ordonanţa procurorului;

interceptarea, supravegherea de aproape, reperarea şi localizarea prin GPS ;

protecţia martorilor.

Codul de procedură penală reprezintă cadrul subiectului. Regulamente diferite au în vedere proceduri diferite. Utilizarea oricărui mijloc de anchetă menţionat mai sus trebuie să respecte strict dispoziţiile legale. Orice activitate menţionată mai sus trebuie să fie autorizată în prealabil.

Legea prevede clar cine are dreptul de a emite autorizaţia:

a) dacă este vorba de anchetatori infiltraţi sau informatori, autorizaţia este emisă de procuror;

b) dacă este vorba de o interceptare de orice tip, autorizaţia este emisă de judecătorul competent, la cererea procurorului (în afara cazurilor urgente, în care procurorul poate autoriza temporar înregistrarea şi interceptarea apelurilor telefonice sau comunicărilor, pentru maxim 48 ore, având obligaţia de a solicita confirmarea ulterioară a judecătorului competent).

Anchetatorii infiltraţi pot fi folosiţi pentru a aduna date şi informaţii privind grupările care au comis infracţiunea şi pot fi infiltraţi în grupările active în domeniul crimei organizate. Utilizarea lor este reglementată de Codul de procedură penală şi de alte legi speciale privind combaterea traficului de droguri, de fiinţe umane, spălarea de bani, crima organizată, terorismul, ciber-criminalitatea. Anchetatorii infiltraţi sunt ofiţeri de poliţie care lucrează în departamentele poliţiei judiciare.

Autorizaţia este emisă de procuror printr-o ordonanţă motivată pentru 60 de zile şi fiecare prelungire, emisă tot de procuror, nu poate depăşi 30 de zile, durata totală pentru o persoană implicată în dosar fiind de 1 an.

Informatorul este reglementat prin legea 39/2003. El poate fi autorizat de procuror să culeagă date şi informaţii specifice despre grupările criminale organizate. Informatorul poate funcţiona pe lângă un ofiţer de poliţie sau un procuror. El nu poate culege decât date şi informaţii specifice. Nu îi este permis să comită infracţiuni. Se face o distincţie clară între informatorul de poliţie şi cel reglementat de legea 39/2003, deoarece acesta din urmă are capacitatea de a prezenta probe cu valoare judiciară. Informatorul de poliţie este cel care nu oferă decât date ce pot ghida şi ajuta o investigaţie prealabilă anchetei propriu-zise.

Interceptările şi înregistrările audio-video sunt reglementate de Codul de procedură penală. Scopul lor este acela de a intercepta şi înregistra apelurile telefonice sau comunicările prin telefon sau prin orice alt mijloc de comunicare, înregistrări din apropiere, localizarea sau depistarea prin GPS sau orice alt instrument de supraveghere electronică, precum şi înregistrarea pe film. Acestea pot fi comandate

Pagina | 16

atunci când se comite o infracţiune care ţine de criminalitatea organizată privind traficul de persoane. Nu se pot desfăşura decât după obţinerea autorizaţiei unui judecător competent de primă instanţă. Autorizaţia poate fi prelungită cu maxim 30 de zile şi apoi la fiecare alte 30 de zile, pentru durata maximă de 120 zile. Durata maximă de 120 zile are în vedere interceptarea şi înregistrarea autorizate care implică aceeaşi persoană şi aceeaşi acţiune. În regim de urgenţă, procurorul poate solicita interceptarea pentru maxim 48 de ore, cu condiţia ca termenul de obţinere al autorizaţiei judecătorului competent să aducă grave prejudicii anchetei. Autorizaţia temporară emisă de procuror pentru 48 de ore este dată prin ordonanţă şi este imediat transmisă judecătorului pentru confirmare (care o poate şi infirma). Listele apelurilor telefonice sau ale comunicărilor unei persoane ce face obiectul unei anchete pot fi obţinute de la companiile de comunicaţii telefonice sau de la furnizorii de servicii internet, fără autorizaţie prealabilă, la cererea procurorului, în timpul urmăririi penale. Acelaşi lucru este valabil şi pentru datele privind titularul contractului de servicii de telefonie mobilă / fixă.

Protecţia martorilor este reglementată de Legea nr. 682/2002. Oficiul Naţional pentru Protecţia Martorilor a fost creat prin lege, ca instituţie subordonată Inspectoratului General al Poliţiei Române, competentă pentru protecţia martorilor.

Protecţia este asigurată treptat de:

- audierea sub pseudonim,

- protecţia datelor privind starea civilă,

- audierea prin tehnici moderne,

- protecţia fizică,

- schimbarea de domiciliu, identitate etc.

Legea prevede şi măsuri de protecţie pentru persoanele deţinute. În cursul anchetei penale, procurorul poate solicita ca martorii să fie incluşi intr-un program de protecţie prin ordonanţă, după verificarea de către Oficiul Naţional pentru Protecţia Martorilor, pentru posibilitatea de a li se garanta o protecţie eficientă şi de îndeplinire a standardelor minime. Oficiul Naţional pentru Protecţia Martorilor desemnează o persoană care poate asigura relaţia între martorii protejaţi şi procurorul care a autorizat includerea martorilor în program. Programul încetează să se aplice în principal în urma circumstanţelor obiective (precum decesul persoanei protejate) sau pentru motive de conduită, adică încălcarea de către persoana protejată a regulilor programului.

2°) În procedura franceză Particularităţile de procedură franceze permit anchetatorilor, specializaţi în acest tip de criminalitate organizată, să deschidă o anchetă la simpla informare sau constatare a elementelor ce permit stabilirea realităţii infracţiunii. Nu este nevoie să se colecteze declaraţii ale unei victime prealabil anchetei.

Pagina | 17

Dispozitivul legislativ descris în paragrafele precedente permite, pornind de la elementele de anchetă ce stabilesc infracţiunea, urmărirea autorilor, fie cu calificarea de proxenetism, fie cu aceea de trafic de persoane, fie cu ambele incriminări cumulate. De îndată ce elementele constitutive sunt îndeplinite, urmărirea infracţiunii cu calificarea de trafic de persoane prezintă mai multe avantaje. Ea permite identificarea şi urmărirea tuturor celor implicaţi în funcţionarea reţelei, dintre care unii nu au neapărat contact direct cu prostituţia, dar reprezintă verigi necesare în organizarea acestei activităţi: recrutatori, călăuze, furnizori de documente false, de adeverinţe de domiciliu, de poveşti de viaţă, de găzduire, colectori de bani... În plus, această calificare este indispensabilă dezvoltării unei cooperări eficiente cu Statele europene, ale căror legislaţii reprimă toate formele de trafic de persoane. În general, combaterea proxenetismului urmează regimul dreptului comun în materie de reguli de procedură. În urma unei legi din 9 martie 2004, codul de procedură penală francez conţine dispoziţii specifice în materie de criminalitate şi delincvenţă organizate. Articolul 706-73 defineşte tipurile de infracţiuni ce ţin de acest tip de criminalitate. Cel de-al 4-lea alineat al acestui Articolul vizează direct crimele şi delictele de trafic de persoane agravate prevăzute de la articolele 225-4-2 până la 225-4-7 din codul penal. Acest cadru de anchetă prevede tehnici poliţiste speciale, precum infiltrarea, interceptarea corespondenţei emise prin telecomunicaţii în cursul anchetei preliminare, captarea sonoră sau captarea de imagine ale anumitor locuri sau vehicule. De asemenea, durata maximă a măsurii de reţinere este prelungită de la 48 la 96 de ore şi percheziţiile, vizitele la domiciliu şi sechestrele pot fi autorizate de autorităţile judiciare în afara orelor legale.

Aceste măsuri sunt luate de judecătorul de instrucţie, când este sesizat asupra dosarului. În cazul anchetelor preliminare desfăşurate de parchet, măsurile pot fi autorizate de judecătorul de libertăţi la cererea procurorului. Detectarea : modelul declaraţiei difuzate de OCRTEH Identificarea victimelor reprezintă punctul de pornire al oricărei anchete ce vizează dezmembrarea unei reţele de trafic de persoane în scop de prostituţie. În virtutea dispoziţiilor convenţiei Naţiunilor Unite din 1949 adoptate de Franţa, nu există în Franţa niciun sistem de recensământ al persoanelor prostituate ca atare, contrar dreptului în vigoare în anumite state vecine, ce impune oricărei persoane prostituate ce doreşte să-şi exercite activitatea înregistrarea prealabilă la serviciul de poliţie local (Elveţia, Germania, Austria...). În Franţa, identificarea victimelor ţine în esenţă de competenţa serviciilor de reprimare prin intermediul anchetelor poliţiste şi judiciare. Legislaţia franceză permite oricărui serviciu de poliţie sau jandarmerie să iniţieze o anchetă pornind de la faptele constatate, fără a recurge la plângerea prealabilă a

Pagina | 18

unei victime. Până în prezent, elementele obţinute în cadrul procedurilor prevăzute pentru delictul de racolare reprezintă cea mai concretă bază pentru identificarea victimelor exploatării sexuale. În ciuda acestora, declaraţiile unei victime rămân un factor de identificare studiat în special. În acest sens, oficiul central pentru reprimarea traficului de persoane a stabilit o serie de audieri pentru uzul serviciilor de poliţie şi jandarmerie nespecializate în acest tip de criminalitate. Acest model vizează în principal relatarea în cel mai exhaustiv mod posibil a parcursului care a condus victima din ţara sa de origine până la prostituarea pe teritoriul nostru. Aceste elemente, verificate şi confruntate prin tehnicile aplicate în cursul anchetei poliţiei, permit confirmarea sau infirmarea statutului de victimă a persoanei prostituate. Audierea cu X şi plângerea: protecţia posibilă a anonimatului În general, securitatea persoanelor prostituate trebuie să rămână preocuparea principală a serviciilor de anchetă. Din acest motiv, legislaţia franceză le permite să asculte victimele identificate în cursul anchetei respectându-le anonimatul, dacă acestea doresc. Persoana audiată este înregistrată cu un număr, singurul care apare pe documentul de audiere şi se menţionează domiciliul ei la adresa serviciului de anchetă. Această audiere se face sistematic în limba maternă a victimei, cu asistenţa unui interpret. Aceste măsuri de precauţie destinate garantării securităţii victimelor contribuie şi la instaurarea unui climat de încredere între persoana prostituată şi serviciul de anchetă, pentru obţinerea de elemente precise şi concrete ce permit identificarea membrilor reţelei de exploatare. În schimb, sistemul de protecţie al martorilor adoptat printr-o lege din 2004 este încă în aşteptarea decretelor de aplicare pentru a intra în vigoare. 3°) Sechestrarea averilor provenite din activităţi criminale

Pentru a lupta eficient împotriva crimei organizate, este unanim acceptat faptul că este esenţială preluarea averilor provenite din activităţi criminale. Legislaţiile interne au evoluat mult şi atât Franţa cât şi România au în prezent dispoziţii ce permit identificarea acestora, sechestrarea şi confiscarea lor, eventual în mod extins, şi vânzarea înaintea judecăţii. Este nevoie acum ca aceste legislaţii să fie aplicate în mod sistematic, cu sprijinul tuturor serviciilor de Stat implicate în aceste dispozitive.

a) În Franţa

Legea din 9 iulie 2010 a completat sistemul.

De la promulgarea ei, există o structură însărcinată cu identificarea averilor (PIAC) şi o Agenţie competentă pentru gestiunea şi colectarea averilor sechestrate (AGRASC).

Pagina | 19

Aceste două structuri vin în ajutorul magistraţilor însărcinaţi cu dosarele, pentru a asigura eficienţa măsurilor patrimoniale.

Legea din 2010 a dezvoltat şi simplificat considerabil posibilităţile de sechestru. Ea prevede că orice bun susceptibil de confiscare poate fi sechestrat. Prevede, de asemenea, în special pentru infracţiunea de trafic de persoane, sancţiunea complementară de confiscare extinsă. Jurisdicţia poate confisca parţial sau integral patrimoniul condamnatului, fără ca bunurile avute în vedere să fie legate de infracţiune. În aceste anchete, este posibilă sechestrarea tuturor bunurilor ce aparţin sau sunt la dispoziţia persoanelor examinate.

În urma legii din 2010, valoarea sumelor sechestrate şi confiscate a crescut considerabil, în special în urma acţiunii AGRASC.

b) În România

Legislaţia a integrat în dreptul intern capacitatea de vânzare înainte de judecată şi de confiscare extinsă. România a înfiinţat un serviciu de identificare a averilor de provenienţă criminală care, ca şi PIAC, aparţine reţelei CARIN. Este vorba de un serviciu al ministerului de justiţie român.

Există însă două obstacole în calea eficienţei acestor măsuri:

- Cultura juriştilor, cărora le repugnă ideea de confiscare, fără îndoială ca o reacţie la naţionalizările operate în timpul regimului comunist. Pentru a preveni orice abuz în domeniu, articolul 44 din Constituţia României prevede o prezumţie de legalitate a averilor, care este adesea interpretată drept cvasi-indiscutabilă. Mentalităţile evoluează sub acest aspect, dar mai sunt progrese importante de făcut;

- Sechestrele şi confiscările rămân subordonate necesităţii stabilirii unei legături între bunul vizat şi infracţiunea comisă sau prejudiciul cauzat, dovedirea revenindu-i procurorului. Nu există situaţie inversă. Totuşi, interpretarea juridică a măsurii de confiscare lărgite, asupra căreia Înalta Curte de Casaţie şi de Justiţie nu s-a pronunţat încă, ar putea duce la o astfel de răsturnare.

4°) Cadrul cooperării internaţionale

a) Textele

Asupra acestui punct, situaţia a fost simplificată prin intrarea României în Uniunea Europeană. După căderea regimului comunist, ea a ratificat foarte repede textele şi convenţiile internaţionale privind cooperarea. Din acel moment, aplicarea fără restricţii a instrumentelor de cooperare judiciară în materie penală (convenţia din 29 mai 2000, decizii cadru privind echipele comune de anchetă, îngheţarea bunurilor, confiscarea şi mandatul european de arestare,…) în cele două state membre au înlesnit considerabil asistenţa judiciară reciprocă în domeniu.

În dreptul francez, există un titlu din codul de procedură penală (art. 694 şi

Pagina | 20

următoarele) care guvernează regulile de cooperare judiciară internaţională.

În dreptul român, există Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, modificată prin Legea nr. 224/2006.

În cele două State, există parchete generale ale curţilor de apel desemnate pentru executarea mandatelor de arestare europene. România, ca şi Franţa, nu a făcut declaraţii privind infracţiunile comise înainte de intrarea în vigoare a deciziei-cadru şi de atunci acceptă MAE, indiferent de data la care s-au comis infracţiunile.

Conform Tratatului de aderare al României (şi Bulgariei) la UE, acquis-ul Schengen este deja în vigoare pentru România, cu excepţia prevederilor privind oprirea controalelor la frontieră, care vor intra în vigoare la data intrării României în spaţiul Schengen, dată care nu este încă stabilită.

Franţa şi România sunt părţi la cele mai importante instrumente ale Consiliului Europei în domeniul cooperării internaţionale în materie penală:

- Documentul Consiliului din 10 martie 1995 privind Convenţia asupra procedurilor simplificate de extrădare între Statele membre ale Uniunii Europene, OJ C 078 30.03.1995 p.1 ;

- Documentul Consiliului din 27 septembrie 1996 privind Convenţia asupra extrădării între Statele membre ale Uniunii europene, OJ C 313 23.10.1996 p.11 ;

- Decizia-cadru a Consiliului 2002/465/JHA din 13 iunie 2002 privind echipele comune de anchetă.

Prevederile Convenţiei de asistenţă judiciară reciprocă în materie penală între Statele membre ale Uniunii europene, stabilite de Consiliu prin articolul 34 din Tratatul Uniunii Europene şi Protocolul său sunt aplicabile în România de la 1 ianuarie 2007.

b) Transmiterea cererilor de asistenţă reciprocă

Cu destinaţia România :

Cererile de asistenţă reciprocă privind fazele judecăţii şi execuţiei pedepselor trebuie să fie adresate Curţii de apel din jurisdicţia competentă teritorial sau Autorităţii Centrale, Ministerul Justiţiei. Cererile de asistenţă reciprocă prezentate în cursul urmăririi penale trebuie să fie adresate parchetelor competente teritorial sau Autorităţii Centrale, Parchetul pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Conform declaraţiei României depuse pentru articolele 17, 18 şi 19 din al Doilea Protocol Adiţional ETS 182, cererile de asistenţă reciprocă pentru examinări transfrontaliere vor fi transmise Ministerului Justiţiei; pentru predare controlată şi investigaţii secrete, vor fi transmise Parchetului pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Transmiterea cererilor de asistenţă reciprocă judiciară trebuie să se facă tot direct,

Pagina | 21

între autorităţile judiciare, cu excepţia celor ce trebuie să fie transmise Ministerului de Justiţie (cererile de transfer temporar sau tranzit de persoane reţinute menţionate în articolul 9 al Convenţiei; cererile conforme articolului 21 din Convenţia europeană de asistenţă reciprocă judiciară în materie penală din 20 aprilie 1959) sau Parchetului pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (echipele comune de investigaţie, investigaţii secrete şi interceptare de telecomunicaţii).

Cu destinaţia Franţa :

Cererile de asistenţă reciprocă trebuie să fie adresate Procurorului General pe lângă Curtea de apel din jurisdicţia Parchetului teritorial competent, acelui Parchet sau decanului judecătorilor de instrucţie de la tribunalul competent teritorial. Dacă actele solicitate se pot efectua în cadrul dreptului francez, de către procuror, acesta din urmă va executa cererea de asistenţă reciprocă. Dacă actele sunt de competenţa unui judecător de instrucţie, acesta va proceda la îndeplinirea lor.

4.1.1.5 Servicii specializate în reprimarea, prevenirea şi preluarea victimelor

În afara parchetelor specializate deja descrise (JIRS şi DIICOT), Franţa şi România dispun de servicii dedicate prevenirii şi combaterii traficului de persoane, este vorba despre ANITP şi OCRTEH. 1°) În România

a) Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane (ANITP)

Această agenţie este o structură specializată subordonată Ministerului de Interne, ce are în competenţă coordonarea, evaluarea şi urmărirea, la nivel naţional, a aplicării politicilor de către instituţiile publice dar şi de organismele de protecţie şi asistenţă a victimelor în domeniul traficului de persoane. Ea nu deţine competenţă în materie judiciară. Reprezintă o legătură între victima traficului de persoane şi organele de aplicare a legii, dar şi între acestea şi ONG-urile din ţară, care lucrează în acest domeniu. Cooperează cu ONG-urile române şi străine şi cu organizaţiile inter-guvernamentale, în scopul sensibilizării opiniei publice asupra fenomenului şi consecinţelor. Agenţia este formată dintr-o structură centrală şi 15 centre regionale ce coordonează activitatea anti-trafic în regiunile de competenţă.

Ea coordonează şi urmăreşte la nivel naţional activităţile de colectare, stocare, prelucrare, analiză şi difuzare a datelor şi informaţiilor asupra situaţiei persoanelor traficate, asistenţa acordată victimelor şi reintegrarea lor socială;

Pagina | 22

Analizează dimensiunea şi caracteristicile fenomenului de trafic de persoane;

Centralizează şi evaluează trimestrial şi ori de câte ori este necesar toate datele furnizate de autorităţi, instituţiile şi organizaţiile implicate în reducerea fenomenului de trafic de persoane şi în asistenţa şi protecţia victimelor;

Elaborează un raport periodic de evaluare, pe care îl prezintă Inspectoratului General al Poliţiei Române, Ministerului de Interne şi Guvernului României;

Asigură urmărirea funcţionării centrelor de asistenţă pentru victime, conform standardelor naţionale în materie;

Controlează ONG-urile ce beneficiază de Programul de Interes Naţional pentru a asigura asistenţa victimelor;

Dirijează persoanele ce apelează la linia gratuită către instituţiile competente şi furnizează sfaturi apelanţilor - victime sau presupuselor victime ale traficului de persoane în situaţie de criză;

Protejează, analizează şi actualizează arhitectura bazei de date naţionale asupra victimelor traficului de persoane. Supraveghează şi ca prelucrarea informatică să fie conformă cu regulile de protecţie a datelor cu caracter personal.

Legea 678/2001 enunţă că este necesară prevederea unor măsuri speciale de integrare pe piaţa muncii a persoanelor ce prezintă un risc ridicat de a fi traficate, în special a femeilor din zonele defavorizate şi a persoanelor marginalizate social. Articolul 26 prevede şi o preluare a victimelor infracţiunii de trafic de persoane. El enunţă că acestea primesc protecţie şi asistenţă specială, fizică, psihică, juridică şi socială. Această preluare este consolidată atunci când victima este de sex feminin sau un minor.

b) Serviciile de anchetă

Sub conducerea parchetului specializat, se află DIICOT, ale cărui rol şi organizare au fost deja descrise, serviciul de anchetă specializat din România şi DCCO (Direcţia de Combatere a Crimei Organizate) din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române. Este un serviciu specializat în procedurile judiciare în materie de criminalitate organizată, ce dispune de unităţi specializate în combaterea traficului de persoane. El dispune de un nivel central şi de unităţi teritoriale.

2°) În Franţa Contrar organizării adoptate în mai multe ţări europene, Franţa nu ia în calcul combaterea traficului de persoane în mod global şi unitar. Aceasta este repartizată între patru oficii centrale, conform tipului de exploatare.

Pagina | 23

a) Patru oficii centrale îşi împart combaterea traficului de persoane

Oficiul Central pentru Reprimarea Traficului de Persoane (OCRTEH), creat prin decretul din 31 octombrie 1958 în urma ratificării de către Franţa a convenţiei Naţiunilor unite din 1949 are rolul de a analiza dosarele privind exploatarea prin prostituţie. Aflat în cadrul direcţiei centrale a poliţiei judiciare, reprezintă punctul focal al cooperării internaţionale în acest domeniu, ce reprezintă tipul de exploatare cel mai frecvent în Franţa în materie de trafic de persoane.

Oficiul Central pentru Reprimarea Imigraţiei ilegale şi a angajării la negru a străinilor (OCRIEST) face parte din direcţia centrală a poliţiei de frontieră şi a fost creat prin decretul din 6 august 1996. Însărcinat cu lupta împotriva tuturor filierelor de imigrare ilegale active pe teritoriul nostru, acţiunea sa poate fi combinată cu aceea a OCRTEH în cadrul filierelor cu vocaţie multiplă.

Create prin decretele din 12 mai 2005 şi 24 iunie 2004, Oficiul Central pentru Combaterea Muncii ilegale (OCLTI) şi Oficiul Central pentru Combaterea Prejudiciilor aduse Mediului şi Sănătăţii Publice (OCLAESP) depind de direcţia generală a jandarmeriei naţionale şi au rolul de a cunoaşte cazurile de exploatare prin muncă şi de trafic de organe.

Aceste patru oficii centrale sunt însărcinate, fiecare în domeniul său de competenţă, cu centralizarea şi analiza informaţiilor, dezvoltarea cooperării internaţionale în raport cu ataşaţii privind siguranţa internă ai direcţiei de cooperare internaţională (DCI) în străinătate şi cu dirijarea şi coordonarea activităţii de reprimare pe teritoriul naţional. Dispunând de competenţă judiciară naţională, pot fi sprijinite de serviciile teritoriale ce reprezintă relee operaţionale locale.

b) Structurile teritoriale de investigaţie

Implantarea locală de direcţii inter-regionale ale poliţiei judiciare (în cadrul DCPJ), de brigăzi mobile de cercetare (în cadrul DCPAF) şi secţii de cercetare ale jandarmeriei naţionale pe tot teritoriul reprezintă o reţea extrem de densă şi eficientă. Aceste servicii teritoriale cu vocaţie strict operativă sunt cel mai des asociate cu oficiile centrale, în cadrul investigaţiilor judiciare comune, pentru a dezmembra reţelele internaţionale sau trans-naţionale.

c) Delegaţia pentru victime: Ministerul de Interne, animator al unei reţele de parteneri instituţionali

Înfiinţată la 11 octombrie 2005, delegaţia pentru victime este o structură naţională permanentă ataşată cabinetului ministrului de interne. Ea propune priorităţi de acţiuni de ajutorare a victimelor pentru ca acestea să fie plasate în cadrul politicii de securitate. Demersurile pe care le-a întreprins pe lângă ministere, organisme internaţionale şi asociaţii din teritoriu au pus în evidenţă necesitatea unei abordări instituţionale globale şi coerente în materie de combatere a traficului de persoane.

Pagina | 24

Din decembrie 2008 până în decembrie 2010, delegaţia pentru victime a condus un grup de lucru interministerial şi multidisciplinar însărcinat cu stabilirea unui plan naţional de acţiune având drept obiectiv definirea unei politici proactive şi concertate în materie de identificare şi preluare a victimelor traficului de persoane. Acest grup interministerial a avut ca obiect şi crearea unei structuri de coordonare naţională conform prognozelor comisiei europene. Rolul acesta este asigurat acum de Misiunea Interministerială pentru Protecţia Femeilor împotriva violenţei şi combaterea traficului de persoane (MIPROF).

d) Reţeaua asociativă În cadrul dispozitivului francez pus în aplicare conform dispoziţiilor convenţiei de la Varşovia semnate la 16 mai 2005, primirea şi preluarea victimelor sunt realizate de reţeaua asociativă.

- Primirea şi asistenţa victimelor identificate Franţa dispune de o reţea asociativă foarte densă, dedicată asistenţei victimelor traficului de persoane şi persoanelor prostituate. Formată în parte din asociaţii din teritoriu, această reţea are ca obiectiv ajutorarea persoanelor prostituate de a scăpa de sub tutela foarte puternică a reţelelor care le exploatează, de a tăia orice legătură cu prostituţia şi de ale organiza integrarea în cadrul societăţii franceze. Aceste obiective ambiţioase sunt articulate în jurul a trei axe principale. Dispozitivul naţional de primire şi protecţie a victimelor "Accueil sécurisant" (Ac.Sé) propune o primire în condiţii de siguranţă a persoanelor victime ale traficului de persoane în scopul exploatării sexuale, aflate local în pericol, necesitând îndepărtarea geografică. Dispozitivul social este adaptat la situaţia particulară a victimei, dar are în vedere în special urmărirea medicală şi psihologică, asistenţă pentru demersuri judiciare şi administrative. Dispozitivul de acces la drept şi justiţie acordă victimelor posibilitatea de a consulta şi desemna un avocat chiar de la începerea procedurii, pentru a fi informate despre drepturile lor şi despre posibilităţile ce li se oferă. Ele pot beneficia şi de sprijin jurisdicţional total sau parţial în cadrul acestui dispozitiv. În sfârşit, unele asociaţii de asistenţă a victimelor se constituie sistematic drept părţi civile pentru a le reprezenta în cursul procesului penal şi în cadrul cererilor de reparaţie în faţa unei comisii de despăgubire a victimelor infracţiunilor (CIVI).

- Dispozitivul ce permite obţinerea unui titlu de rezidenţă provizoriu În cadrul acţiunii de ajutorare şi asistenţă, reţeaua asociativă este implicată în particular în asistenţa victimelor în cursul formalităţilor privind obţinerea reglementării situaţiei lor administrative.

Pagina | 25

Dispoziţiile actuale ale codului privind intrarea şi şederea străinilor şi dreptul la azil (CESEDA) deschid posibilitatea, pentru persoana prostituată, de a obţine eliberarea unui document de rezidenţă provizoriu pentru o perioadă de şase luni, ce se poate prelungi în condiţiile în care întrerupe orice legătură cu prostituţia şi persoanele care o exploatează şi acceptă să coopereze activ cu serviciile de reprimare franceze. Aceste dispoziţii prevăd un termen de gândire de treizeci de zile, în care persoana prostituată poate să-şi evalueze dorinţa de a se angaja în procesul de cooperare cu serviciile de reprimare pentru a beneficia de reglementarea situaţiei administrative. În cadrul acestui termen, nu poate face obiectul unei măsuri de expulzare. Propunerea de lege ce se va discuta în curând în cadrul parlamentului francez va avea în vedere, se pare, dispoziţii ce au ca obiectiv relaxarea regulilor de eliberare a permisului de rezidenţă provizoriu pentru victimele identificate ale traficului de persoane.

4.2 Traficul de minori

Principalele dificultăţi întâlnite: Trei dificultăţi principale au fost puse în evidenţă: Pe de o parte, identificarea victimei şi calitatea sa de minor, ţinând cont în special de imprecizia testelor osoase. Participarea la anchetele desfăşurate în Franţa ale anchetatorilor de naţionalitate română în măsură să procedeze rapid la verificările posibile în funcţie de informaţiile disponibile autorităţilor române ar fi în măsură să îmbunătăţească situaţia actuală. Pe de altă parte, aprecierea situaţiei minorilor ce sunt în acelaşi timp victime ale traficului şi autori ai infracţiunilor penale precum furtul trebuie să ţină cont de nivelul de constrângere a minorului la momentul comiterii infracţiunii. Instrucţiunile politicii penale, ce facilitează căutarea unui răspuns adaptat cazurilor particulare ale minorilor victime ale traficului, trebuie să fie avute în vedere în legătură cu autorităţile de poliţie, judiciare şi administrative. În sfârşit, trebuie să fie sistematic luate măsuri destinate reintegrării acestor minori, ţinând cont de orientările sugerate de GRETA (cf. 4.6 de mai jos) în cursul aplicării în mai multe ţări din Balcani. Coordonate utile :

Agenţia naţională de combatere a traficului de persoane la Bucureşti Misiunea Interministerială pentru protecţie a femeilor împotriva violenţei şi

combaterea traficului de persoane (MIPROF), la Paris

4.2.1 Ghidul franco-româno-german

În cadrul proiectului susţinut de programul Justiţie penală 2010 al Comisiei Europene (JLS/201/JPEN/AG/1575), coordonat de Ministerul de justiţie din România şi

Pagina | 26

desfăşurat în parteneriat cu Franţa (Şcoala naţională de magistratură) şi Germania, a cărui conferinţă finală s-a desfăşurat la 13 şi 14 mai 2013 la Bucureşti, experţi francezi, germani şi români au validat un ghid de bune practici consacrat în special problemei exploatării minorilor , ale cărui concluzii pot fi reluate în beneficiul şi în cadrul prezentului proiect. 4.2.2 Recomandările proiectului « REFRACT »

- Necesitatea lucrului interdisciplinar;

- Aplicarea de răspunsuri adaptate scopurilor protecţiei copiilor, ca de exemplu mediatorii familiali;

- Protocoale de reconstrucţie psihologică a copilului şi pregătirea refacerii situaţiei sale administrative, şcolare şi profesionale;

- Recurgerea la procesele în curs de cooperare regională şi europeană;

- Aplicarea unei reţele operaţionale de ONG-uri pentru identificarea locurilor de trafic de persoane şi pentru schimbul de informaţii;

- Sensibilizarea comunităţilor celor mai expuse;

- Desfăşurarea unei campanii de sensibilizare a opiniei publice din Franţa şi România asupra situaţiei acestor minori victime şi asupra soluţiilor posibile;

- Favorizarea demersurilor de acces la documentele de identitate ale acestor minori;

- Aplicarea de formări specializate destinate instituţiilor de primire publice şi private;

- Desfăşurarea de seminarii deschise tuturor factorilor implicaţi, publici şi privaţi, ce se ocupă de minori victime ale TP în Franţa şi în România;

- Crearea unei baze de date a minorilor victime ale TP după modelul celei a Agenţiei naţionale române.

4.3 Strategii de calificare

a) Principalele dificultăţi întâlnite

- Faza de anchetă Constatarea se face prin abordări sensibil diferite; în România, un decret recent al Curţii de casaţie a consacrat principiului concursului real de infracţiuni între incriminări de TP şi proxenetism.

Pagina | 27

În Franţa, în schimb, absenţa jurisprudenţei privind calificarea recentă de TP favorizează mai curând recurgerea la calificări mai clasice de proxenetism agravat. Trei dificultăţi au fost puse în evidenţă şi ar trebui să stimuleze şi mai mult procurorii francezi în a recurge la incriminarea de trafic de persoane:

- Proxenetismul ca atare nu justifică pentru victime accesul la dispozitivele specifice de ajutor rezervate victimelor TP ;

- Calificarea de proxenetism agravat nu permite ca atare, în afara stabilirii de circumstanţe de grup organizat, recurgerea la mijloace speciale de anchetă;

- Diferenţele de calificări pentru aceleaşi fapte sunt în măsură să complice aplicarea procedurilor de asistenţă reciprocă represivă.

S-a subliniat şi interesul difuzării directivelor generale de politică penală ce permit o mai bună concentrare asupra priorităţilor şi mizelor strategiilor procedurale în responsabilitatea parchetelor. În Franţa, acesta este rolul DACG, a cărei ultimă notificare în materie de TP a fost difuzată la 9 martie 2005 şi viza sensibilizarea parchetelor franceze asupra consolidării acţiunii judiciare şi asupra intensificării recurgerii la procedura administrativă pentru persoanele prostituată. Această notificare, semnată împreună de DACG, DGGN şi DGPN ar putea fi actualizată şi, dacă este cazul, ar putea conţine indicaţii privind politica urmată în România pentru aceleaşi fapte. Pentru Franţa ca şi pentru România, documentul de referinţă pentru aceste politici infracţionale este Protocolul din 15 noiembrie 2000 adiţional la Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii organizate, ce vizează prevenirea, reprimarea şi sancţionarea TP, în special în cazul femeilor şi copiilor.

- Faza de judecată Serviciile specializate franceze şi române subliniază dificultatea obţinerii de pedepse semnificative din lipsa capacităţii de a prezenta în majoritatea cazurilor victime la audiere, ceea ce implică faptul că urmărirea, protecţia şi asistenţa să fie mai bine asigurate în faza de judecată. Existenţa în acest tip de dosar de acuzaţi care sunt în acelaşi timp victime necesită o mai bună coordonare pentru a prezenta rechizitoriile proporţionale. Se recomandă de asemenea să se comunice autorităţilor de poliţie şi judiciare din cele două ţări rezultatele judecăţilor pronunţate în dosarele care au justificat cooperarea bilaterală, precum şi orice hotărâre în măsură să reprezinte jurisprudenţă în materie de definire a TP.

Pagina | 28

- Faza de executare Este necesar să subliniem în aceeaşi măsură interesul definirii de reguli comune pentru executarea sancţiunilor privative de libertate şi în special condiţiile în care sancţiunile pronunţate într-o ţară pot fi îndeplinite în cealaltă ţară. b) Textele legii franceze :

- Incriminarea de TP :

Secţiunea 1 bis : Despre traficul de persoane

Articolul 225-4-1

Creat prin Legea nr. 2003-239 din 18 martie 2003 - art. 32 Modificat prin Legea nr. 2007-1631 din 20 noiembrie 2007 - art. 22 JORF (Monitorul Oficial al Republicii Franceze) 21 noiembrie 2007

Traficul de persoane este constituit din recrutarea unei persoane, transportul, transferul, găzduirea sau primirea acesteia, în schimbul unei remuneraţii sau a unui alt avantaj ori al unei promisiuni de remuneraţii sau de avantaj, pentru a fi pusă la propria dispoziţie sau la cea a unui terţ, chiar şi neidentificat, în scopul de a-i permite comiterea împotriva acestei persoane de infracţiuni de proxenetism, agresiune sau prejudiciu sexual, de exploatare prin cerşetorie, de condiţii de muncă sau găzduire contrare demnităţii sale, ori de a constrânge acea persoană să comită orice crimă sau delict.

Traficul de persoane este sancţionat cu închisoare timp de şapte ani şi 150 000 euro amendă.

Articolul 225-4-2

Creat prin Legea nr. 2003-239 din 18 martie 2003 - art. 32 JORF 19 martie 2003

Infracţiunea prevăzută de Articolul 225-4-1 este sancţionată cu doi ani închisoare şi 1 500 000 Euro amendă atunci când este comisă:

1° În raport cu un minor;

2° În raport cu o persoană a cărei vulnerabilitate particulară, din cauza vârstei, a unei boli, infirmităţi, deficienţe fizice sau psihice sau în stare de graviditate, este vizibilă sau cunoscută autorului infracţiunii;

3° În raport cu mai multe persoane;

4° În raport cu o persoană care se afla în afara teritoriului Republicii sau în momentul ajungerii sale pe teritoriul Republicii;

5° Atunci când persoana a fost pusă în contact cu autorul faptelor graţie utilizării unei reţele de telecomunicaţii, pentru difuzarea de mesaje destinate unui public nedeterminat;

Pagina | 29

6° În împrejurări ce expun direct persoana în raport cu care se comite infracţiunea la un risc imediat de deces sau rănire în măsură să antreneze o mutilare sau infirmitate permanentă;

7° Sub ameninţare, constrângere, violenţă sau prin manevre necinstite vizând persoana interesată, familia sa ori o persoană în relaţie normală cu aceasta;

8° De un ascendent legitim, natural sau adoptiv al persoanei victimă a infracţiunii prevăzute la Articolul 225-4-1 ori de o persoană care are autoritate asupra sa ori abuzează de autoritatea conferită de funcţie;

9° De o persoană care, prin natura funcţiei, participă la combaterea traficului de persoane sau la menţinerea ordinii publice.

Articolul 225-4-3

Creat prin Legea nr. 2003-239 din 18 martie 2003 - art. 32 Creat prin Legea nr. 2003-239 din 18 martie 2003 - art. 32 JORF 19 martie 2003

Infracţiunea prevăzută la Articolul 225-4-1 este sancţionată cu douăzeci de ani de închisoare şi 3 000 000 Euro amendă dacă este comisă în grup organizat.

Articolul 225-4-4


Infracţiunea prevăzută la Articolul 225-4-1 comisă prin recurgerea la torturi sau acte de barbarie este sancţionată cu închisoare pe viaţă şi 4 500 000 Euro amendă.

Articolul 225-4-5


Dacă crima sau delictul comis sau care ar fi trebuit să fie comis împotriva persoanei victimă a infracţiunii de trafic de persoane se sancţionează cu privare de libertate pentru o perioadă mai mare decât aceea cu închisoarea aplicată conform articolelor de la 225-4-1 până la 225-4-3, infracţiunea de trafic de persoane este sancţionată cu pedepsele prevăzute pentru crime sau delicte al căror autor a avut cunoştinţă şi, dacă această crimă sau delict are circumstanţe agravante, cu sancţiunile aferente numai circumstanţelor agravante de care a avut cunoştinţă.

Articolul 225-4-6

Creat prin Legea nr. 2003-239 din 18 martie 2003 - art. 32 Modificat prin Legea nr. 2009-526 din 12 mai 2009 - art. 124

Persoanele juridice declarate responsabile penal în condiţiile prevăzute de Articolul 121-2 pentru infracţiunile definite în prezenta secţiune se sancţionează, în afara

Pagina | 30

amenzii conform modalităţilor prevăzute la Articolul 131-38, cu pedepsele prevăzute de Articolul 131-39.

Articolul 225-4-7


Tentativa de delicte prevăzute în prezenta secţiune este sancţionată cu aceleaşi pedepse.

Articolul 225-4-9


Orice persoană care a încercat să comită infracţiunile prevăzute în prezenta secţiune este scutită de pedeapsă dacă, avertizând autoritatea administrativă sau judiciară, a permis evitarea realizării infracţiunii şi identificarea, dacă este cazul, a celorlalţi autori sau complici.

Pedeapsa privativă de libertate a autorului sau complicelui la una din infracţiunile prevăzute în prezenta secţiune este redusă la jumătate dacă, avertizând autoritatea administrativă sau judiciară, a permis încetarea infracţiunii sau evitarea decesului sau infirmităţii permanente a unei persoane în urma infracţiunii şi identificarea, dacă este cazul, a celorlalţi autori sau complici. Dacă sancţiunea este închisoarea pe viaţă, aceasta este redusă la douăzeci de ani.

- Textele asupra proxenetismului :

Secţiunea 2 : Despre proxenetism şi infracţiunile rezultate din acesta.

Articolul 225-5

Modificat prin Legea nr. 2003-239 2003-03-18 art. 50 1° JORF 19 martie 2003

Proxenetismul este faptul prin care cineva, în orice fel:

1° Ajută, asistă sau protejează prostituarea unei alte persoane;

2° Obţine profit din prostituarea unei alte persoane, îi împarte profitul sau primeşte o subvenţie de la o persoană care practică regulat prostituţia;

3° Angajează, antrenează sau deturnează o persoană în vederea prostituţiei sau exercită asupra acesteia o presiune pentru a se prostitua sau pentru a continua să o facă.

Proxenetismul se pedepseşte cu şapte ani închisoare şi 150 000 euro amendă.

Articolul 225-6

Modificat prin Legea 2003-239 2003-03-18 art. 50 1° JORF 19 martie 2003

Pagina | 31

Sunt asimilate cu proxenetismul şi sancţionate cu pedepsele prevăzute de Articolul 225-5, indiferent de autor, următoarele fapte :

1° Intermedierea între două persoane dintre care una practică prostituţia şi cealaltă exploatează sau remunerează prostituţia celeilalte;

2° Facilitarea justificării fictive a resurselor unui proxenet

3° Incapacitatea unei persoane de a justifica resursele corespunzând nivelului de trai trăind cu o persoană care practică de obicei prostituţia sau fiind în relaţii obişnuite cu una sau mai multe persoane care practică prostituţia;

4° Împiedicarea acţiunii de prevenire, control, asistenţă sau reeducare întreprinse de organismele calificate faţă de persoane în pericol de a se prostitua sau care practică prostituţia.

Articolul 225-7


Proxenetismul este sancţionat cu zece ani de închisoare şi 1500000 euro amendă atunci când este comis:

1° În raport cu un minor;

2° În raport cu o persoană a cărei vulnerabilitate particulară, cauzată de vârstă, de o boală, infirmitate, deficienţă fizică sau psihică ori stare de graviditate este vizibilă sau cunoscută de autor;

3° În raport cu mai multe persoane;

4° În raport cu o persoană care se afla în afara teritoriului Republicii sau în momentul ajungerii sale pe teritoriul Republicii;

5° De un ascendent legitim, natural sau adoptiv al persoanei care se prostituează ori de o persoană care are autoritate asupra sa ori abuzează de autoritatea conferită de funcţie;

6° De o persoană care, prin natura funcţiei, participă la combaterea traficului de persoane sau la menţinerea ordinii publice

7° De o persoană purtătoare de armă;

8°; Sub ameninţare, constrângere, violenţă sau prin manevre necinstite;

9° De mai multe persoane care acţionează în calitate de autor sau complice, fără să constituie o bandă organizată;

10° Graţie utilizării unei reţele de telecomunicaţii, pentru difuzarea de mesaje destinate unui public nedeterminat;

Primele două alineate ale Articolului 132-23 privind perioada de siguranţă sunt aplicabile infracţiunilor prevăzute de prezentul articol.

Articolul 225-7-1 Aflaţi mai multe despre acest articol...


Pagina | 32

Proxenetismul este sancţionat cu cincisprezece ani de închisoare şi 3 000 000 euro amendă dacă este comis în raport cu un minor, mai mic de cincisprezece ani.

Articolul 225-8


Proxenetismul prevăzut de Articolul 225-7 este sancţionat cu douăzeci de ani de închisoare şi 3 000 000 euro amendă dacă este comis în grup organizat.


Articolul 225-9 Aflaţi mai multe despre acest articol...


Proxenetismul comis prin recurgerea la torturi sau acte de barbarie este sancţionat cu închisoare pe viaţă şi 4500000 euro amendă.


Articolul 225-10 Modificat prin Legea 2003-239 2003-03-18 art. 50 1°, art. 51 JORF 19 martie 2003 Modificat prin Legea nr. 2003-239 din 18 martie 2003 - art. 51 JORF 19 martie 2003 Modificat prin Legea nr. 2003-239 din 18 martie 2003 - art. 51

Sunt sancţionate cu zece ani de închisoare şi 750 000 euro amendă, următoarele fapte, săvârşite de oricine, acţionând direct sau printr-o persoană interpusă :

1° Deţinerea, administrarea, exploatarea, conducerea, deschiderea, finanţarea, contribuţia la finanţarea unui stabiliment de prostituţie;

2° Deţinerea, administrarea, exploatarea, conducerea, deschiderea, finanţarea, contribuţia la finanţarea unui stabiliment deschis publicului sau folosit de public, cu acceptarea sau tolerarea obişnuită a practicării de către una sau mai multe persoane a prostituţiei în cadrul stabilimentului sau în anexele acestuia sau căutarea de clienţi în vederea prostituţiei;

3° Vânzarea sau păstrarea la dispoziţia uneia sau mai multe persoane de localuri sau sedii nefolosite de public, ştiind că acestea practică în incinta lor prostituţia;

4° Vânzarea, închirierea sau ţinerea la dispoziţia uneia sau mai multor persoane, în orice mod, de vehicule de orice natură, ştiind că acestea practică prostituţia.

Primele două alineate ale Articolului 132-23 privind perioada de siguranţă sunt aplicabile infracţiunilor prevăzute de punctele 1 şi 2 din prezentul articol.

Articolul 225-10-1

Creat prin Legea 2003-239 2003-03-18 art. 50 2° JORF 19 martie 2003

Pagina | 33

Creat prin Legea nr. 2003-239 din 18 martie 2003 - art. 50

Participarea la racolarea altei persoane prin orice mijloc, inclusiv printr-o atitudine pasivă, pentru a o încuraja la întreţinerea de relaţii sexuale în schimbul unei remuneraţii sau a unei promisiuni a unei remuneraţii este sancţionată cu două luni de închisoare şi 3 750 Euro amendă.

Articolul 225-11


Tentativa de săvârşire a infracţiunilor prevăzute de prezenta secţiune este sancţionată cu aceleaşi pedepse.

Articolul 225-11-1


Orice persoană care a încercat să comită infracţiunile prevăzute de prezenta secţiune este scutită de pedeapsă dacă, avertizând autoritatea administrativă sau judiciară, a permis evitarea infracţiunii şi identificarea, după caz, a celorlalţi autori sau complici.

Sancţiunea privativă de libertate împotriva autorului sau complicelui unei infracţiuni prevăzute în prezenta secţiune este redusă la jumătate dacă, avertizând autoritatea administrativă sau judiciară, acesta a permis încetarea infracţiunii sau evitarea generării decesului unei persoane ori a infirmităţii permanente în urma infracţiunii şi identificarea, dacă este cazul, a celorlalţi autori sau complici. Dacă sancţiunea aplicată este închisoarea pe viaţă, aceasta este redusă la douăzeci de ani.

Articolul 225-11-2

Creat prin Legea nr. 2006-399 din 4 aprilie 2006 - art. 16 JORF 5 aprilie 2006

În cazul în care o infracţiune prevăzută la punctul 1 din Articolul 225-7 este comisă în străinătate de un cetăţean francez sau o persoană cu domiciliul stabil pe teritoriul francez, legea franceză se aplică prin derogare la cel de-al doilea alineat al Articolului 113-6 iar dispoziţiile celei de-a doua fraze din Articolul 113-8 nu sunt aplicabile.

Articolul 225-12

Modificat prin Legea nr. 2009-526 din 12 mai 2009 - art. 124

Persoanele juridice declarate responsabile penal în condiţiile prevăzute de Articolul 121-2 pentru infracţiunile definite la articolele de la 225-5 până la 225-10 primesc, în afara amenzii conform modalităţilor specificate la Articolul 131-38, sancţiunile prevăzute de Articolul 131-39.

- Texte privind practicarea prostituţiei:

Pagina | 34

Secţiunea 2 bis : Despre practicarea prostituţiei de către minori sau persoane foarte vulnerabile Articolul 225-12-1

Modificat prin Legea 2003-239 2003-03-18 art. 50 3°, 4° JORF 19 martie 2003 Modificat prin Legea nr. 2003-239 din 18 martie 2003 - art. 50

Solicitarea, acceptarea sau obţinerea, în schimbul unei remuneraţii sau a unei promisiuni de remuneraţii, de relaţii de natură sexuală din partea unui minor care practică prostituţia, inclusiv ocazional, este sancţionată cu trei ani de închisoare şi 45000 euro amendă.

Aceeaşi sancţiune se aplică şi pentru solicitarea, acceptarea sau obţinerea, în schimbul unei remuneraţii sau a unei promisiuni de remuneraţii, de relaţii sexuale din partea unei persoane care practică prostituţia, inclusiv ocazional, dacă această persoană are o vulnerabilitate specială, aparentă sau cunoscută de către autor, cauzată de o boală, infirmitate, deficienţă psihică sau fizică sau este însărcinată.


Modificat prin Legea nr. 2003-239 din 18 martie 2003 - art. 50 Modificat prin Legea nr. 2006-399 din 4 aprilie 2006 - art. 16 JORF 5 aprilie 2006

Sancţiunile sunt ridicate la cinci ani de închisoare şi 75 000 euro amendă :

1° Dacă infracţiunea este comisă în mod obişnuit sau în raport cu mai multe persoane ;

2° Dacă persoana a fost pusă în contact cu autorul faptelor graţie utilizării unei reţele de comunicaţii, pentru difuzarea de mesaje destinate unui public nedeterminat;

3° Dacă faptele sunt comise de o persoană care abuzează de autoritatea conferită de funcţii;

4° Dacă autorul faptelor a pus în pericol deliberat sau prin imprudenţă viaţa persoanei sau a comis violenţe împotriva sa.

Sancţiunile sunt ridicate la şapte ani de închisoare şi 100 000 euro amendă dacă este vorba de un minor în vârstă de mai puţin de cincisprezece ani.



În cazul în care infracţiunile prevăzute de articolele 225-12-1 şi 225-12-2 sunt comise în străinătate de un cetăţean francez sau o persoană cu domiciliul stabil pe teritoriul francez, legea franceză se aplică prin derogare la cel de-al doilea alineat al Articolului 113-6 iar dispoziţiile celei de-a doua fraze din Articolul 113-8 nu sunt aplicabile.

Pagina | 35

Articolul 225-12-4

Modificat prin Legea nr. 2009-526 din 12 mai 2009 - art. 124

Persoanele juridice declarate responsabile penal în condiţiile prevăzute de Articolul 121-2 pentru infracţiunile definite în prezenta secţiune primesc, în afara amenzii conform modalităţilor specificate la Articolul 131-38, sancţiunile prevăzute de Articolul 131-39.

Interdicţia menţionată la punctul 2 din Articolul 131-39 are în vedere activitatea în exercitarea căreia sau cu ocazia exercitării căreia s-a comis infracţiunea.

4.4 Sechestrul şi confiscarea averilor rezultate din infracţiuni Principalele dificultăţi întâlnite : Diferitele dosare deja prelucrate între Franţa şi România au demonstrat importanţa profiturilor ilicite generate de TP. S-a subliniat importanţa punerii în aplicare imediat a dispoziţiilor deciziei-cadru din 6 octombrie 2006 care afirmă principiul încrederii între ţările membre UE şi interesul de a prevedea o repartizare între ţările solicitante şi ţările de origine. Legea franceză din 9 iulie 2010 care a reinstaurat dreptul de sechestru şi confiscare prevăzând în special un regim penal de identificare, sechestru şi confiscare a averilor provenite din infracţiuni ar trebui să facă obiectul unei legislaţii comparabile în România, pentru a consolida compatibilitatea acţiunilor comune împotriva TP. Rezultatele încurajatoare ale legii franceze sunt ilustrate în special prin crearea unui regim de sechestru special în faza de anchetă, autonom de regimul civil al sechestrelor, prin posibilitatea de sechestrare şi confiscare generală a patrimoniului suspecţilor. Unul dintre dispozitivele cel mai bine adaptate ar fi cel al unei agenţii publice specializate, ce face şi mai efectivă identificarea fondurilor provenite din infracţiuni. Din 2010, s-a creat în Franţa Agenţia de Administrare şi Colectare a Averilor Sechestrate şi Confiscate; o circulară din 3 februarie 2011 îi defineşte competenţele şi modul de sesizare. AGRASC 98-102 rue de Richelieu 75002 Paris Tel : +33 1 55 04 04 60

[email protected]

mailto:[email protected]

Pagina | 36

4.5 Cooperarea judiciară şi poliţienească bilaterală

a) Principalele dificultăţi întâlnite

Schimburile de experienţă realizate cu ocazia proiectului REFRACT în privinţa derulării anchetelor din cursul diferitelor investigaţii privind faptele de TP privind Franţa şi România au permis punerea în evidenţă a unor probleme recurente:

Prima este aceea a neînţelegerii, adesea reciprocă, a răspunsurilor sau absenţa răspunsurilor la cererile de asistenţă reciprocă, fiindcă nu s-au prevăzut competenţele şi legislaţiile respective şi, în special, diferenţele dintre acestea. Cea de-a doua constă în identificarea reţelelor de cooperare informale apoi formalizate, ce permit o reactivitate compatibilă cu necesitatea anchetelor complexe transnaţionale.

Din momentul în care serviciile în cauză au reuşit să-şi identifice corespondenţii şi să completeze diferenţele de legislaţie în domeniu, acţiunile comune şi, dacă este cazul, ale echipelor comune de anchetă, au putut fi duse la bun sfârşit.

S-a recomandat, prin urmare, definirea principiilor comune de cooperare bilaterale dincolo de textele respective generate de tratate şi convenţii de asistenţă reciprocă represivă în cele două ţări, insistând asupra reînnoirii acţiunilor de schimb de informaţii regulat între responsabilii specializaţi din cele două ţări, de exemplu formări comune şi multidisciplinare ce favorizează permanentizarea reţelelor interpersonale la a căror instaurare a contribuit proiectul REFRACT.

b) Principii de cooperare poliţienească şi judiciară

Este bine să reamintim existenţa protocolului de cooperare semnat la BUCUREŞTI de către Ministrul de Interne francez şi Ministrul Administraţiei şi Internelor român la 10 ianuarie 2005. A apărut necesitatea consolidării schimburilor de informaţii între serviciile române şi franceze însărcinate cu combaterea Traficului de Persoane, înţelegându-se că pentru o mai bună centralizare şi analiză a informaţiilor punctele de contact vor fi la nivelul francez oficiile centrale ce acţionează în domeniul lor de competenţă: Oficiul Central pentru Reprimarea Traficului de Persoane (OCRTEH) în ceea ce priveşte exploatarea în scopuri sexuale, Oficiul Central pentru Reprimarea Imigraţiei clandestine şi Munca la negru a Străinilor (OCRIEST), Oficiul Central de Combatere a Muncii ilegale (OCLTI), folosind canalul Direcţiei de Cooperare Internaţională. Cooperarea poliţienească franco-română va fi asigurată de Ataşatul de Siguranţă Internă al Direcţiei de Cooperare Internaţională şi de Ofiţerii de legătură de la Bucureşti, precum şi de ofiţerii de legătură români în funcţie la Paris, pe lângă

Pagina | 37

serviciile române ale Inspectoratului general al poliţiei române sau ale direcţiei de informaţii şi protecţie internă (DIPI). Pentru ca informaţiile schimbate între serviciile franceze şi române să poată fi exploatate, trebuie să fie precise, explicate în context, dacă este posibil cu o evaluare a prejudiciului, pentru identificarea autorilor şi complicilor la traficul de persoane şi protejând victimele şi familiile lor. Pe cât posibil, munca de investigare asupra reţelelor organizate franco-române în materie de TP trebuie să poată fi desfăşurată de la bază, pentru a permite constituirea Echipei Comune de Anchetă, în coordonare cu EUROJUST.

Pentru a permite o cunoaştere transversală a fenomenului de exploatare a fiinţei umane, calificarea de Trafic de persoane trebuie să fie favorizată în raport cu calificarea specifică de proxenetism agravat. Cooperarea judiciară va fi decisă de magistratul de legătură francez la Bucureşti în legătură cu DIICOT pentru a facilita execuţia Comisiilor Rogatorii Internaţionale şi mandatele de arestare europene. Notăm de asemenea că este indispensabilă numirea unui nou magistrat de legătură român la Paris pentru a prelungi efectele benefice ale acţiunii desfăşurate de precedentul magistrat de legătură, recent numit în altă funcţie. Pentru dezvoltarea cooperării tehnice între instituţiile franceze şi române în domeniul colectării de informaţii privind criminalitatea şi combaterea filierelor de crimă organizată, se prevede ca Oficiul Central pentru Reprimarea Traficului de Persoane (OCRTEH) să participe începând cu 2014 la proiectul « Norwejian Financial Mechanism » ce s-ar putea concretiza prin aplicarea unui stagiu al funcţionarilor români în cadrul Oficiului Central urmat de o acţiune de formare în România a poliţiştilor DIPI. În plus, este important ca fiecare dintre părţi să fie informată despre schimbările de legislaţie în materie de trafic de persoane şi asupra oricărei alte evoluţii ce poate avea impact asupra sau facilita combaterea criminalităţii organizate transnaţionale privind această temă. Pentru a face mai eficientă această cooperare poliţienească, judiciară şi de asistenţă a victimelor între Franţa şi România în privinţa traficului de persoane, este de dorit să se stabilească şi să se schimbe un bilanţ anual asupra acţiunilor bilaterale realizate şi asupra activităţii operaţionale a serviciilor, precum şi măsuri de asistenţă pentru victimele TP ce vor face obiectul acestei tematici.

c) Recomandări de redactare Notă redactată de magistratul de legătură francez în România la 7 februarie 2012 :

Pagina | 38

Elemente practice ale cooperării judiciare cu România,

pentru uzul redactorilor CRI

Observaţie : această notă se aplică atât pentru CRI stricto sensu cât şi cererilor de asistenţă reciprocă penală internaţională în general, pentru care acestea sunt doar o categorie particulară. Prin urmare, are capacitatea de a servi reprezentanţilor parchetelor, dar şi magistraţilor instructori.

Căile de transmitere oficiale ale CRI către România sunt variate (transmitere directă, prin Ministerul Justiţiei...).

Magistratul de legătură este însă canalul cel mai recomandat. Acest mod de transmitere permite o sesizare rapidă a justiţiei române, precum şi respectarea termenelor de investigaţie în cazul eventualei deplasări a autorităţilor franceze.

I Transmiterea CRI

Transmiterea unei copii scanate a CRI şi a traducerii sale permite comunicarea mai rapidă a acesteia către autorităţile ce o vor executa. Acestea acceptă, prin simpla transmitere, să lucreze direct, fără să aştepte primirea originalului. La primirea CRI de către magistratul de legătură, acesta poate verifica dacă redactarea sa nu riscă să ridice dificultăţi în privinţa particularităţilor procedurii penale române. Ea va fi apoi transmisă parchetului competent (nu există judecător de instrucţie în România) conform categoriei de competenţă: 1. Generale ; 2. Crimă organizată ; 3. Anticorupţie.

În cazul infracţiunilor împotriva patrimoniului, parchetul « crimă organizată » este competent dacă autorii sunt membrii unei bande organizate (apreciere « in rem » adică banda organizată este sau nu vizată în infracţiunile ce figurează în rechizitoriul introductiv) şi dacă sunt consecinţe grave, adică prejudiciul depăşeşte 200.000 lei (circa 50.000 euro). Prin urmare, este necesar să se indice o evaluare a prejudiciului şi să se ofere precizări asupra modului de operare.

II Formule de respectat Ţinând cont de dispoziţiile codului de procedură penală în vigoare în prezent

în România, este important, pentru eficienţă, să se ia anumite precauţii în redactarea cererilor de asistenţă reciprocă: 1°) demararea acţiunii publice: Este condiţia sine qua non pentru ca procurorul să poată efectua un anumit număr de acte.

Pagina | 39

Este indispensabil ca în CRI să apară această formulă « urmărirea penală a fost deja efectuată sau a început » care se traduce prin « s-a început urmărirea penala».

Prin urmare, dacă se marchează : - o informare a fost iniţiată la cabinetul meu de către şefii …, adăugaţi : adică

s-a început urmărirea penală prin rechizitoriul introductiv din data de… (eventual ataşaţi împreună cu traducerea).

- s-a deschis o anchetă, adăugaţi : adică s-a început urmărirea penală prin rechizitoriul introductiv din data de… (eventual ataşaţi împreună cu traducerea).

- pentru cererile de asistenţă reciprocă ale parchetului, indicaţi că prin transmiterea lor parchetul a demarat acţiunea publică. 2°) Alte particularităţi de procedură: Interpelare : Acest termen nu există în dreptul român. Prin urmare, trebuie să fie scos din comisiile rogatorii. Se recomandă să se solicite audierea persoanei şi eventual să se prevadă emiterea unui mandat de aducere. Mandat de aducere: Mandatul de aducere poate fi eliberat împotriva unui martor care nu răspunde convocării (art. 183). Pentru un martor (traducere "martor"), se începe prin convocarea prealabilă. Pentru reducerea timpului între convocare şi audiere, poliţiştii pot duce convocarea, solicita persoanei să îi urmeze imediat în scopul audierii şi, dacă persoana refuză, să-i notifice un mandat de aducere şi să-l constrângă. Prin urmare, ar fi avantajos să se folosească următoarea formulare: « vă rugăm să procedaţi la audierea lui X, eventual după emiterea pe numele său a unui mandat de aducere ». Pentru "învinuiţi", (în România, cel care riscă să fie supus examinării sau să facă obiectul unui mandat de arestare, traduceţi prin "învinuit"), mandatul de aducere poate fi eliberat şi pus în executare chiar şi fără convocare prealabilă. De aici interesul de a califica învinuiţii ca atare. Arestare : Arestarea nu poate fi solicitată decât în cadrul eliberării unui mandat de arestare european şi al unei cereri de arestare provizorii în scopul extrădării. Termenul românesc pentru arestare corespunde detenţiei provizorii (cu durata de maxim 30 de zile, putând fi prelungită de mai multe ori, până la maxim 180 zile, înainte de trimiterea în faţa unei instanţe de judecată). Reţinerea : Este imposibilă în cadrul unei CRI, prin urmare este inutil să o solicitaţi. Reţinerea este o prerogativă exclusivă a procurorului (în general, deoarece şi poliţia poate reţine pe cineva în anumite situaţii) în dosarele deschise în România (cazul unei echipe comune de anchetă). Măsura durează numai 24H maxim şi implică existenţa unor « indicii solide » că persoana a comis o infracțiune (art. 143).

Pagina | 40

Percheziţii şi sechestre: 1 – În România, percheziţiile sunt ordonate de un judecător la cererea

Procurorului. Prin urmare, trebuie să se supravegheze furnizarea tuturor documentelor necesare pentru a fonda cererea înaintată procurorului (art 100). Percheziţiile nu sunt posibile decât după "începerea urmăririi penale" (art 228), formalizată printr-o "rezoluţie" a procurorului. Aceasta corespunde începerii anchetei şi se situează într-un stadiu anterior rechizitoriului introductiv. Va fi suficient (în principiu !) să se ataşeze Rechizitoriul Introductiv la CRI pentru a demonstra "începerea urmăririi penale ". 2 – Percheziţiile nu sunt posibile decât la domiciliul învinuiţilor ("învinuit") sau ale persoanelor la care elementele de procedură permit determinarea posibilităţii de a găsi obiecte aflate în legătură cu infracţiunea. Trebuie să precizăm acest lucru în CRI şi să se ataşeze toate PV care stabilesc legături între învinuit şi persoanele la care se solicită percheziţie şi actele de procedură ce permit deducţia că aceste persoane ar putea deţine obiecte sau documente legate de infracţiune. În cazul în care există incertitudini privind adresa exactă, este indispensabil să se furnizeze cu precizie identitatea persoanei al cărei domiciliu se doreşte percheziţionat. Acest lucru permite realizarea de investigaţii asupra persoanei fără cantonarea de o adresă ce se poate dovedi greşită, stopând astfel investigaţiile poliţiei. Nu trebuie să ezitaţi să menţionaţi diferitele adrese de percheziţionat, fiindcă menţiunea « efectuaţi percheziţii în toate locurile utile … » nu are valoare în ochii magistraţilor români. 3 – În afara formulei generale obişnuite, trebuie să precizaţi pe cât se poate tipul de obiecte sau documente căutate, în cazurile speciale ale calculatoarelor este bine să se menţioneze expres dacă se doreşte exploatarea sau sechestrul. Precizaţi şi tipul de suport cercetat (hard disk-uri detaşabile, stick-uri USB…). Cu ajutorul unei autorizaţii de percheziţie informatică (distinctă de autorizaţia de percheziţie) se poate solicita exploatarea hard disk-urilor de către tehnicienii români (foarte competenţi în domeniu). Dar este şi mai simplu sechestrul calculatoarelor (hard-disk şi toate suporturile de stocare) pentru a fi exploatate în Franţa. În domeniul informatic, este necesară o amplă investigaţie. De exemplu, pentru calculatoarele furate, dacă nu figurează toate numerele acestor calculatoare în PV, trebuie să se adauge: în cazul descoperirii unui calculator, se pune în funcţiune aparatul pentru a verifica dacă materialul nu este de origine franceză (programe, fişiere sau orice element în limba franceză) şi în acest caz se procedează la sechestrarea materialului. Şi în acest caz, dacă procurorul nu are plângere, nu îşi va asuma riscul sechestrului. Poate reţine elementele, dar are nevoie de confirmarea furtului sau de căutarea de elemente într-un interval destul de scurt. Formula adoptată pentru sechestrare şi sigilare ar putea fi: sechestraţi şi plasaţi sub sigiliu sau sechestru ……….. Rezumând, este indispensabil să se precizeze detaliat ce se caută, de exemplu taloane Western-Union, ordine de plată, carnete de adrese, etc. şi, contrar procedurii franceze, formula obişnuită: « obiecte ce pot interesa ancheta » nu poate fi

Pagina | 41

exploatată, căci dacă anumite elemente "îndoielnice" apar în cursul percheziţiei şi nu figurează în CRI procurorul nu le poate sechestra (nu se poate aplica nici sechestru incidental). Aproape că trebuie să se ştie ceea ce va fi descoperit, este destul de paradoxal pentru o percheziţie, dar trebuie ţinut cont de acest aspect. 4 – În materie de crimă organizată, percheziţiile sunt în principiu efectuate de procuror. În anumite condiţii, el poate delega aceste puteri dar magistraţii se ocupă puţin de acest lucru în practică şi procurorii preferă să procedeze ei înşişi la îndeplinirea acestui act (art. 217). Percheziţiile simultane în mai multe domicilii necesită mijloace importante. Dacă persoana interesată solicită asistenţa unui avocat, acesta participă la percheziţie. 5 – Obiectele sechestrate pot fi transmise cu CRI pentru exploatare, dar şi pentru restituirea către proprietarul legitim. 6 – Bunurile mobile şi imobile pot face obiectul sechestrului dacă proprietarii sunt examinaţi în cadrul dosarului. Trebuie cunoscut însă faptul că sechestrul bunurilor imobiliare ce aparţin în special familiilor de ţigani riscă să fie dificil de dus la bun sfârşit: deţinătorul bunului este numit custode al bunului sigilat (continuă să beneficieze de el până la sentinţă definitivă) şi, dacă se ordonă confiscarea, nimeni din comunitatea ţigănească nu-l va cumpăra şi cu atât mai puţin un terţ. Nu trebuie să se ezite în a identifica şi sechestra averile obţinute din activităţi criminale ale învinuiţilor, justiţia română aducându-şi întregul sprijin în îndeplinirea acestor operaţiuni. Audieri : Formulaţi cererea astfel: « vă rugăm să procedaţi la audierea lui X, eventual după emiterea unui mandat de aducere pe numele său » (cu o formulă ce evită termenul de mandat de aducere unii avocaţi francezi pot profita de formulare). Precizaţi situaţia persoanei de audiat: martor sau învinuit (« învinuit » în română, adică pentru România cel care riscă să fie examinat sau să facă obiectul unui mandat de arestare). Prevedeţi o schemă de audiere a învinuiţilor, audierile sunt în majoritatea timpului « manuscrise ». Magistraţii nu se formalizează, fixarea unor linii directoare pentru audieri le-ar permite să răspundă perfect la întrebările magistraţilor francezi. Mandatul de Arestare European : procedura diferă adesea, în funcţie de parchetul sesizat cu CRI şi Parchetul Curţii de Apel competent teritorial, dar se remarcă o constantă: autorităţile române vor o versiune a MAE în limba română. MAE trebuie să fie eliberat la terminarea audierii învinuiţilor. Dacă se eliberează înainte, cel interesat nu poate fi ascultat. Acest lucru necesită o sincronizare între Parchetul din Franţa şi anchetatorii de pe teren. Este de dorit ca mandatul de arestare să fie pregătit în avans şi dacă magistratul instructor doreşte să-l emită să fie transmis în urma audierii în România.

Pagina | 42

Identificările şi ascultările telefonice: extrasul convorbirilor telefonice se poate face numai pentru ultimele şase luni, trebuie să precizaţi datele dorite, dacă este vorba numai despre FADET sau şi SMS şi MMS. Ascultările sunt posibile pentru maxim 6 luni, la autorizarea unui judecător, pentru persoanele învinuite. Ele vor fi realizate de autorităţile române (nu există posibilitatea unei derivaţii a liniei către serviciile de anchetă franceze). Identificarea averilor : Se pot identifica conturile bancare, dar accesul la detalii este subordonat acuzării persoanei. Este posibilă identificarea întregului patrimoniu al unei persoane învinuite. În acest caz, poate fi interesant pentru magistratul francez să sesizeze PIAC, ceea ce permite obţinerea unei stări a averilor persoanei vizate; ARO, organismul ce efectuează acest gen de investigaţii în România nu poate fi sesizat decât de serviciul similar din Franţa. Confruntări prin video-conferinţă : Acestea sunt posibile şi CRI trebuie să fie adresată în acest caz Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi de Justiţie sau parchetului local competent. Pentru aplicarea sa, magistratul sau ofiţerul de legătură se va însărcina cu modalităţile practice.

Pentru a încheia Lăsaţi totuşi formula franceză: procedaţi la îndeplinirea tuturor actelor …..,

căci în funcţie de procurori anchetatorii francezi pot solicita puţin mai mult, dar totul depinde de procuror.

Pentru a evita apariţia unor informaţii în presă sau limitarea comunicării,

adăugaţi o formulă care să precizeze păstrarea confidenţialităţii dosarului, interdicţia comunicării vreunui element (acest lucru nu constituie însă o garanţie).

Nu uitaţi textele codului penal în cele două limbi

În afara textelor de vizat, nu uitaţi: Convenţia din 29 mai 2000 privind asistenţa judiciară reciprocă în materie penală între Statele membre ale Uniunii Europene şi protocolul din 16 octombrie 2001 la convenţia din 29 mai 2001 privind asistenţa judiciară reciprocă în materie penală între Statele membre ale Uniunii europene. Frédéric TEILLET Magistrat de Legătură francez pentru România şi Moldova Telefon : 00 40 751 078 935 Mail : [email protected]

Articole ale codului de procedură penală român citate mai sus :


Pagina | 43

Condiţiile reţinerii

**Art. 143. — Măsura reţinerii poate fi luată de organul de urmărire penală faţă de acuzat, dacă există dovezi sau indicii solide că a comis o faptă prevăzută de legea penală. Organul de cercetare penală este obligat să îl înştiinţeze de îndată pe procuror cu privire la luarea măsurii reţinerii.

Organul de cercetare penală va aduce la cunoştinţă învinuitului că are dreptul să-şi angajeze apărător. De asemenea, i se aduce la cunoştinţă că are dreptul de a nu face nicio declaraţie, atrăgându-i-se atenţia că ceea ce declară poate fi folosit împotriva sa.

Măsura reţinerii poate fi luată şi de procuror, în condiţiile alineatelor 1 şi 11, caz în care se anunţă şeful parchetului din care face parte.

Măsura reţinerii se ia în cazurile prevăzute în art. 148, precum şi în caz de infracţiune flagrantă, oricare ar fi limitele de pedeapsă prevăzute de legea penală pentru faptul comis.

Există indicii suficiente atunci când din datele existente în dosar rezultă bănuiala că persoana împotriva căreia se face urmărirea penală a comis fapta.

Mandatul de aducere

*Art. 183. — O persoană poate fi adusă în faţa organului de urmărire penală sau a instanţei de judecată pe baza unui mandat de aducere, întocmit potrivit dispoziţiilor art. 176, dacă fiind anterior citată nu s-a prezentat, iar ascultarea ori prezenţa ei este necesară.

Învinuitul sau inculpatul poate fi adus cu mandat chiar înainte de a fi fost chemat prin citaţie, dacă organul de urmărire penală sau instanţa constată motivat că în interesul rezolvării cauzei se impune această măsură.

Persoanele aduse cu mandat, potrivit alin. 1 şi 2, nu pot rămâne la dispoziţia organului judiciar decât timpul strict necesar pentru audierea lor, în afară de cazul când s-a dispus reţinerea ori arestarea preventivă a acestora.

Persoana adusă cu mandat de aducere este ascultată de îndată de către organul judiciar.

Percheziţia **Art.100 – Când persoana căreia i s-a cerut să predea

vreun obiect sau vreun înscris dintre cele arătate în art. 98

* * Articolul 143 alineatul 1 este reprodus în modul în care a fost modificat de Legea nr. 281/2003,

publicat în Monitorul Oficial nr. 468 din 1 iulie 2003. Prin aceeaşi lege s-au introdus alineatele 11 şi 12 din art. 143. * La art. 183, prin Legea nr. 281/2003, publicată în Monitorul Oficial nr. 468 din 1 iulie 2003 s-au introdus alineatele 3 şi 4. * * Articolul 100 este reprodus aşa cum a fost modificat de Ordonanţa de Urgenţă nr. 109/2003, publicată în

Monitorul Oficial nr. 748 din octombrie 2003.

Pagina | 44

tăgăduieşte existenţa sau deţinerea acestora, precum şi ori de câte ori există indicii temeinice că efectuarea unei percheziţii este necesară pentru descoperirea şi strângerea probelor, se poate dispune efectuarea acesteia.

Percheziţia poate fi domiciliară sau corporală. Percheziţia domiciliară poate fi dispusă numai de

judecător, prin încheiere motivată, în cursul urmăririi penale, la cererea procurorului, sau în cursul judecăţii.

Percheziţia domiciliară se dispune în cursul urmăririi penale în camera de consiliu, fără citarea părţilor. Participarea părţilor este obligatorie.

Percheziţia corporală poate fi dispusă, după caz, de organul de cercetare penală, de procuror sau de judecător.

Percheziţia domiciliară nu poate fi dispusă înainte de începerea urmăririi penale

Începerea urmăririi penale

***Art. 228. — Organul de urmărire penală sesizat în vreunul dintre modurile prevăzute la art. 221 dispune prin rezoluţie începerea urmăririi penale, când din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate nu rezultă vreunul dintre cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute la art. 10, cu excepţia celui prevăzut la litera b 1.

În cazul prevăzut la art. 10 lit. b1, organul de urmărire penală înaintează dosarul procurorului cu propunerea de a dispune, după caz, neînceperea urmăririi penale sau scoaterea de sub urmărire penală.

Dacă organul de urmărire penală se sesizează din oficiu, încheie un proces-verbal care reprezintă actul de începere a urmăririi penale.

Rezoluţia şi procesul verbal de începere a urmăririi penale, emise de organul de cercetare penală, se supun confirmării motivate a procurorului care exercită supravegherea activităţii de cercetare penală, în termen de cel mult 48 de ore de la data începerii urmăririi penale, organele de cercetare penală fiind obligate să prezinte totodată şi dosarul cauzei.

Dacă din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate după primirea plângerii ori denunţului rezultă vreunul dintre cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute la art. 10, cu excepţia celui prevăzut de litera b1, organul de urmărire penală înaintează procurorului actele încheiate cu propunerea de a nu se începe urmărirea penală.

Dacă procurorul constată că nu sunt întrunite condiţiile arătate în alin. 2, restituie actele organului de urmărire penală, fie pentru completarea actelor premergătoare, fie pentru începerea

* ** La art. 228, prin Legea nr. 281/2003, publicată în M.O. nr. 468 din 1 iulie 2003, a fost modificat alineatul 5 şi

au fost introduse alineatele 31 şi 61.

Pagina | 45

urmăririi penale. În cazul în care procurorul este de acord cu propunerea, o

confirmă prin rezoluţie motivată şi informează persoana care a făcut sesizarea.

Împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale se poate face plângere la instanţa de judecată, potrivit art. 2781 şi următoarele.

Dacă ulterior se constată că nu a existat sau că a dispărut împrejurarea pe care se întemeia propunerea de a nu se începe urmărirea penală, procurorul infirmă rezoluţia şi restituie actele organului de urmărire, dispunând începerea urmăririi penale.

Transferul cauzei de la un organ la altul

*Art. 217. — Procurorul poate să dispună, după necesitate, ca într-o cauză în care cercetarea penală trebuie efectuată de un anumit organ de cercetare, să fie efectuată de un alt asemenea organ.

Preluarea unei cauze de către un organ de cercetare penală ierarhic superior se dispune de procurorul de la parchetul care exercită supravegherea acestuia, pe baza propunerii motivate a organului de cercetare penală care preia cauza şi după comunicarea către procurorul care exercită supravegherea acesteia.

În cauzele preluate de un organ central de urmărire penală, supravegherea este exercitată de un procuror al Parchetului General de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie.

În cauzele în care urmărirea penală se efectuează de către procuror, acesta poate dispune prin ordonanţă ca anumite acte de cercetare penală să fie efectuate de către organele poliţiei judiciare

GRETA Secretariatul Convenţiei Consiliului Europei pentru combaterea traficului de persoane (GRETA şi Comitetul Părţilor) Direcţia Generală Drepturile Omului şi Statul de Drept Consiliul Europei F - 67075 Strasbourg Cedex Tel: + 33 (0)3 90 21 52 54 [email protected] http://www.coe.int/trafficking/fr EUROPOL

* Art. 217 a fost modificat prin Legea nr. 45/1993, publicată în MO 147 din 1 iulie 1993 care a introdus după alin.

1 un nou alineat şi a modificat alineatul 2, devenit 3. Prin Legea nr. 141/1996, publicată în MO nr. 289 din 14 noiembrie 1996, după alin. 2 s-a introdus un nou alineat care a devenit alin. 3 şi fostul alineat 3 a devenit 4.

Address: Eisenhowerlaan 73 2517 KK The Hague The Netherlands

Telephone: + 31 70 302 5000

Postal address: Europol P.O. Box 908 50 2509 LW The Hague The Netherlands

Fax: + 31 70 345 5896


http://www.coe.int/trafficking/fr

Pagina | 46

EUROJUST

Phone : +31 70 412 5000 Fax : +31 70 412 5005 [email protected] © Eurojust 2013

d) Echipele comune de anchetă Acest dispozitiv a fost prevăzut prin Decizia cadru 2002/465/JAI din 3 iunie 2002 pentru a mări gradul de coordonare al anchetelor penale transnaţionale cu obiective precise şi durată limitată. Evaluarea experienţelor deja existente între Franţa şi România ar putea face obiectul unei acţiuni specifice. 4.6 Locul victimelor TP

a) Principalele dificultăţi întâlnite :

- Identificarea Identificarea rămâne mai delicată în Franţa, dată fiind absenţa datelor precise şi sistematice asupra persoanelor de naţionalitate română exploatate în Franţa, în timp ce România dispune prin Agenţia naţională de un fişier al victimelor în curs de dezvoltare. Extras din raportul 2013 al GRETA privind identificarea victimelor în Franţa: « Identificarea victimelor traficului de persoane » 125. Articolul 10 din Convenţie impune Părţilor adoptarea măsurilor necesare pentru identificarea victimelor. În acest scop, Părţile trebuie să se asigure că autorităţile lor competente dispun de persoane formate şi calificate în prevenirea şi combaterea traficului de persoane şi în identificarea şi ajutorarea victimelor, in special copii. Identificarea unei victime a traficului de persoane este un proces care necesită o anumită perioadă; de aceea Convenţia prevede ca, dacă autorităţile competente au serioase motive să creadă că o persoană a fost victima traficului de fiinţe umane, aceasta să nu trebuiască să fie expulzată din ţară până la încheierea procesului de identificare şi să primească asistenţa prevăzută de Convenţie. 126. Nu există în Franţa o procedură formalizată, nici criterii stabilite pentru identificarea unei victime a traficului de persoane. Grupul de lucru interministerial care a elaborat un plan de acţiune naţional a redactat şi o listă de indicatori pentru


Pagina | 47

identificarea victimelor traficului de persoane 311. Aceasta ar trebui să figureze în special pe un document distribuit tuturor profesioniştilor instituţionali şi din cadrul asociaţiilor care sunt în contact cu victimele potenţiale ale traficului de persoane. Planul de acţiune şi măsurile pe care le conţinea nu au fost puse până în prezent în aplicare (vezi paragrafele 62 şi 63). 127. Procesul de identificare a victimelor poate să fie demarat în principiu de forţele de ordine dar şi de actorii instituţionali sau asociativi (de exemplu magistraţi, avocaţi, prefecturi, primării, inspecţia muncii, stabilimente şcolare, sindicate etc.) de îndată ce există motive de bănuială a faptului că o persoană este victima traficului de fiinţe umane. Dacă procesul poate fi iniţiat de diferiţi actori, în practică acesta va fi realizat de fapt prin demersul ce angajează forţele de poliţie sau jandarmerie din cadrul unei prefecturi, în vederea eliberării unui permis de şedere (dispozitivul Articolului L316-1 din codul intrării şi şederii cetăţenilor străini şi al dreptului de azil CESEDA). Identificarea victimelor traficului ţine propriu-zis doar de responsabilitatea forţelor de ordine. Chiar dacă acest lucru nu este în principiu cerut, identificarea pare în practică să se bazeze, conform mai multor interlocutori din delegaţia GRETA, pe cooperarea victimei, fiind chiar condiţionată de aceasta. Această procedură nu are în vedere numai victimele în situaţie ilegală. GRETA remarcă faptul că nu se prevede nimic pentru formalizarea identificării tuturor celorlalte alte victime ale traficului, fie că sunt în situaţie legală sau de naţionalitate franceză. 128. Dacă victimele au mai puţin de 18 ani, forţele de ordine informează procurorul Republicii, care determină măsurile de protecţie adecvate pentru situaţia lor. Autorităţile franceze s-au implicat în eforturile desfăşurate în direcţia copiilor victime ale traficului de persoane. Ele indică faptul că punerea la dispoziţia prefecturii de poliţie din Paris de poliţişti români din primăvara 2011 a permis identificarea a peste 200 de tineri. Totuşi, GRETA a cules informaţii opuse de la societatea civilă, care consideră răspunsurile actuale ale autorităţilor în direcţia copiilor victime ale traficului de persoane drept insuficiente, mai ales dat fiind procesul slab de identificare a copiilor victime. GRETA a primit informaţii neliniştitoare conform cărora copiii victime ale delincvenţei forţate sau ale traficului în scopul exploatării sexuale, adesea autori de infracţiuni recidivişti (furt, racolare, etc.) ar face obiectul sancţiunilor repetate fără a fi întotdeauna identificaţi ca victime ale traficului de persoane, în ciuda contactelor repetate cu autorităţile de poliţie şi judiciare. Autorităţile franceze recunosc de altfel că, în ciuda unor iniţiative, printre care cele sus-menţionate, acest fenomen are nevoie de răspunsuri pentru a proteja aceşti copii împotriva traficanţilor. 129. Adesea, ONG-urile sunt cele care au iniţiativa demersurilor întreprinse de victime pe lângă forţele de ordine, graţie contactelor stabilite cu victimele, în special în cursul jafurilor. Circulara din 5 februarie 2009 a ministrului însărcinat cu imigraţia adresată prefecţilor şi directorilor generali de poliţie şi jandarmerie naţionale invită actorii implicaţi să admită intervenţia ONG-urilor recunoscute pentru acţiunile lor de ajutorare a victimelor, subliniind că acestea « nu sunt calificate pentru a desemna persoane ce pot pretinde beneficiul dispozitivului [Articolului L316-1] şi în special pentru a evalua probabilităţile ca un străin să fie efectiv victimă a traficului de

1 Precum : o datorie de călătorie prea mare, salariu anormal de mic, condiţii de lucru foarte dificile, libertate de

mişcare restrânsă, etc. Proiectul planului de acţiune recomanda şi o discuţie individuală aprofundată cu victimele care întrunesc mai mulţi dintre aceşti indicatori.

Pagina | 48

persoane […] ». În plus, după cum au subliniat ONG-urile întâlnite, această circulară nu constrânge din punct de vedere juridic. Implicarea ONG-urilor în faza iniţială de identificare se rezumă la contactul pe care îl iau cu serviciile de poliţie şi jandarmerie atunci când sunt în prezenţa unor cazuri suspecte de trafic de persoane. 130. Autorităţile franceze indică faptul că Brigada de protecţie a minorilor (BPM) se ocupă de colectarea declaraţiilor copiilor chiar şi în absenţa unei plângeri sau a unui denunţ şi un psiholog este angajat la BPM din 2003. Totuşi ONG-urile au menţionat reticenţa a victimelor, fie că sunt adulte sau au mai puţin de 18 ani, de a apela la forţele de ordine, în special de teama riscului de expulzare din teritoriu în cazul victimelor cu situaţie ilegală sau de represalii ale traficanţilor împotriva familiei lor. S-a menţionat probabilitatea mare ca victimele traficului să fie plasate în reţinere administrativă şi să fie expulzate de pe teritoriul francez fără să fie niciodată identificate ca victime ale traficului şi fără să fi beneficiat de drepturile aferente. Conform părerii societăţii civile, în absenţa unei identificări formale, victimele traficului de persoane ar fi adesea considerate delincvenţi, cazuri în care ar face obiectul unor sancţiuni repetate fără a fi identificate, sau emigranţi ilegali. În plus, s-au menţionat cazuri în care plângerile victimelor potenţiale ale traficului, însoţite de ONG-uri, nu au fost primite de serviciile poliţiei naţionale, chiar dacă depunerea unei plângeri condiţionează imediat procedura de identificare şi de asistenţă a victimelor traficului de persoane şi în principiu orice plângere depusă trebuie să fie primită. 131. În ciuda absenţei unei proceduri formalizate de identificare a victimelor traficului de persoane comune tuturor actorilor implicaţi, GRETA notează existenţa de proiecte desfăşurate de diferite structuri în scopul ameliorării identificării, printre care în special: - un DVD de informare privind traficul de persoane pentru uzul profesioniştilor, conţinând mesaje destinate victimelor (disponibile în mai multe limbi), emis cu participarea Delegaţiei victimelor, distribuit în 2009 pentru a sensibiliza forţele de ordine asupra fenomenului traficului de persoane, asupra detectării şi identificării victimelor traficului. Autorităţile franceze arată că acest DVD ar fi făcut obiectul unei ample răspândiri şi se prevede o nouă difuzare, fără a furniza însă dimensiunea acesteia ;

- o circulară detaliată intitulată « Traficul de persoane : reprimarea autorilor şi protecţia victimelor » a fost difuzată tuturor unităţilor jandarmeriei naţionale; ea conţine directive precise pentru uzul tuturor unităţilor de jandarmerie în materie de identificare şi protecţie a victimelor traficului de persoane şi o listă a criteriilor de identificare. Acest text enumeră situaţiile în care unităţile de jandarmerie pot intra în contact cu victime şi indică procedurile de urmat, printre altele, pentru obţinerea termenului de gândire 32; 32 Nota expresă nr. 79000 din 5 octombrie 2012 a directorului general al jandarmeriei naţionale;

- publicarea de către Oficiul central de reprimare a traficului de persoane (OCRTEH) pe site-ul intranet al Ministerului de Interne a unei audieri - tip a victimelor exploatării sexuale ce trebuie în special să le permită agenţilor forţelor de poliţie să distingă o

Pagina | 49

prostituată de o victimă a unei reţele de proxenetism sau de trafic de persoane punând o serie de întrebări prestabilite; 38 GRETA(2012)16;

- un ghid elaborat împreună de ONG ECPAT-Franța şi Brigada de Protecţie a minorilor privind detectarea de către serviciile de poliţie a victimelor traficului: acest ghid a fost difuzat în mai 2012 în şase comisariate de poliţie pariziene şi în cadrul sub-direcţiei regionale a poliţiei transporturilor şi a Brigadei anti-criminalitate de noapte. O evaluare a acestui ghid trebuia să aibă loc în septembrie 2012, înaintea difuzării generalizate în cazul succesului fazei de testare;

- în 2010, s-a introdus o metodologie de audiere (Proces general de colectare a audierilor sau ProGREAI) în cadrul jandarmeriei naţionale, pentru a le permite anchetatorilor jandarmeriei să adapteze audierile persoanelor (victime, inclusiv cele mai tinere de 18 ani, martori sau persoane învinuite) şi situaţiei. Această metodă face în prezent obiectul unei evaluări sub egida centrului de cercetare al jandarmeriei naţionale desfăşurate de patru profesori - cercetători. GRETA estimează că tematica traficului de persoane ar trebui să fie luată în calcul în mod special în această metodologie de audiere, dat fiind specificul situaţiei victimelor traficului de persoane şi, în special, dificultăţile lor de a povesti despre faptele cărora le sunt victime.

- Protecţia Dată fiind violenţa reţelelor de TP existente între Franţa şi România, în cele două ţări se impune necesitatea asigurării unei protecţii a victimelor în timpul anchetei, a fazei de judecată şi, dacă este cazul, după condamnare, numai că aceasta se loveşte de problemele mijloacelor. Textele franceze în domeniu, prevăzute prin legea din 9 martie 2004, sunt astfel încă în aşteptarea decretelor de aplicare şi protecţia nu este asigurată decât de ONG-uri, prin reţeaua ACSE ; Se recomandă să se prevadă între autorităţile române şi franceze un schimb de experienţă asupra posibilităţilor efective de asigurare a protecţiei fizice şi juridice a unei victime a TP, pe de o parte în ipoteza întoarcerii victimei în România, pe de alta în perspectiva participării sale la proces, dacă se desfăşoară în Franţa.

Pagina | 50

- Reintegrarea Dată fiind durata anchetelor şi a timpului scurs între descoperirea victimei şi judecata autorilor, căutarea de soluţii care să permită:

Dacă victima locuieşte în Franţa în cadrul unui parteneriat cu o ONG abilitată în primul rând pentru a o face eligibilă pentru dispozitivul CESEDA (permis de şedere temporar) şi pentru serviciile sociale ce pot fi asociate (CMU, ATA, Agenţia pentru muncă).

Planul naţional în curs de adoptare în Franţa sub egida MIPROF ar trebui să facă obiectul unei difuzări sistematice în cadrul serviciilor de poliţie şi justiţie, pentru a le mobiliza cât mai de la început.

Dacă victima se întoarce în România, este bine să se informeze Agenţia naţională, pentru a-i permite considerarea mobilizării planului naţional român împotriva traficului de persoane.

Misiunea Interministerială pentru protecţia femeilor împotriva violenţei şi combaterea traficului de persoane (MIPROF) 10 Place des 5 Martyrs du Lycée Buffon - 75014 Paris - France

Prin urmare, schimburile de cunoştinţe între actorii specializaţi români şi francezi în cursul proiectului REFRACT au arătat, dincolo de diferenţele legislative şi de organizare, un amplu consens pentru permanentizarea unei reţele interpersonale bazate pe dispozitivele de asistenţă reciprocă existente.

Necesitatea de a colabora regulat în privinţa evoluţiilor legilor şi protagoniştilor specializaţi din cele două ţări este cu atât mai evidentă cu cât realitatea infracţională a reţelelor de TP ce implică Franţa şi România este foarte pregnantă şi se traduce printr-un număr în creştere de anchete şi procese.

ghid de bune practici - ministerul...

Documents